LO 2.2 LO 2.2 Cum sunt expusi copii la Cum sunt expusi copii la violenta. Care sunt consecintele violenta. Care sunt consecintele violentei in familie si a violentei violentei in familie si a violentei impotriva copiilor.impotriva copiilor.

 

 UNIUNEA

EUROPEANĂ

GUVERNUL ROMANIEIMINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI

SOCIALE ȘI PERSOANELOR VARSNICE

AMPOSDRU

 FONDUL SOCIAL

EUROPEANPOSDRU 2007-2013

 INSTRUMENTE STRUCTURALE

2007-2013

 

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI

SI SPORTULUIOIPOSDRU

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL MUNICIPIULUI

BUCUREŞTI

Legatura intre violenta si tulburari fizice, emotionale, de atasament si comportamentale

• Copiii sunt expusi la scoala la forme diverse de violenta, pe primul loc fiind cea intre elevi, denumita bullying. Aceasta include bataie fizica, imbranceli, farse, umiliri publice, porecle, injuraturi, imprastiere de zvonuri in scopul discreditarii, ignorare, excludere sociala, postare de mesaje inadecvate pe site-uri de socializare (ex. facebook), furt de date personale din telefoanele mobile etc.

• Comportamentele agresive se intensifica la varsta scolara medie si mare, 10 – 14 ani, adica exact intr-o perioada extrem de complicata, cu efecte grave pe fondul transformarilor si nevoilor specifice adolescentei. • Bullying-ul raneste dur copilul, ii afecteaza increderea in sine, faciliteaza aparitia asa numitelor 'complexe de inferioritate', il priveaza de sansa unei socializari sanatoase la o varsta in care 'gasca' devine la fel de sau chiar mai importanta decat familia.

• In cazul copiilor mai mici, vor fi afectate performanta scolara, cheful

copilului de a face lucruri care inainte ii faceau placere, interesul pentru joc – acestea fiind chiar semne precoce la care parintii si cadrele didactice pot fi atenti pentru a-si da seama daca copilul este sanatos si fericit.

• Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copii.

• În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz.

• Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit stoparea comportamentelor abuzatoare asupra copiilor.

• O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor.

• Conform acestei legi instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor.

• Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor.

• Plângerile și sesizările cu privire la abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

• Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existența și dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului.

• Există diverse tipuri de abuz: - fizic (orice formă de pedeapsă

corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației),

- emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări, abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.),

- sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producția, răspândirea,distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor).

• Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia.

Care sunt consecințele violenței în familie și a violenței împotriva copiilor• Una din cele mai importante funcţii ale

familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială. În cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional - formative ale propriilor copii.

• Într-o familie normală, în interacţiunea copii-părinţi, aceştia din urmă se adaptează firesc trebuinţelor psiho- afective şi fizice, necesare unei dezvoltări echilibrate, armonioase a minorilor.

• Perturbarea funcţiilor familiei se petrece (în general) ca o stare de boală cronică ce se acutizează în momentele evenimentelor de violenţă.

• Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

• Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la consecinţe fizice pe plan psiho- social.

• Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de imagine de sine negativă.

• tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă;

• anxietate generalizată;

• hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;

• evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul evenimentului traumatic.

Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii- victime ale abuzului este următoarea:

• Copiii din familiile violente învaţă că:

- este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie;

- violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei;

- oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie;

- bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi;

- exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune;

- nu trebuie să vorbească despre violenţă, să aibă încredere în sine, să simtă.

• Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor.

• Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente.

• Sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi, plâng, refuză mâncarea sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea emoţională.

• Copiii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă, stima de sine scăzută şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri. La acest stadiu apar diferenţele de gen.

• La vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei. Dacă sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că băieţii preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă de alte grupe de vârstă.

• Copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că violenţa este calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au probleme la teme iar la fetele din această grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi depresie.

• Adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră victima ca fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor şi a comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.

Studiindu-se copiii care au fost martori la violenţele domestic sau victim a agresiunilor, au fost observate următoarele efecte ale violenţei, în funcţie de stadiul de dezvoltare.

Există numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi unele efecte subtile. Cel mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi comportament agresiv, ca şi depresia şi anxietatea.

1.  Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în familie deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor de înfuriat. Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în conflicte, pot dezvolta o personalitate delincventă în adolescenţă.2. Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la copiii expuşi la violenţa domestică. Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o tensiune internă acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu îşi pot exprima conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulţi observatori au constatat că interiorizarea problemelor, alături de nevoia de a se comporta exemplar şi dorinţa exagerată de a-şi ajuta mama, sunt caracteristice fetelor care au fost martore ale abuzurilor în familie.

3.  Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. 

Alte studii au arătat că acei copii martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii care sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această problemă şi nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale. Dezvoltarea lor socială poate fi afectată pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice; sau tendinţa lor de a folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari şi se simt respinşi. Unii asistenţi sociali au constatat că femeile din grupuri imigrante, cu o cultură diferită, care au trăit într-un mediu violent, îşi neglijează educaţia, luptă prin metode acceptate cultural de a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii, luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat studiile.

4.  Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente au demonstrat că mulţi copii martori ai violenţelor prezinta PTSD. Definiţia tulburării post-traumatice, găsită în DSM-IV explică: persoana care suferă de stres post-traumatic a fost expusă unei ameninţări cu moartea sau unei răniri/ ameninţări a integrităţii sale fizice; răspunsul persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul copiilor – comportament agitat sau dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri, amintiri recurente ale evenimentului produse de anumite elemente sugestive, etc; există o evitare continuă a stimulilor care amintesc persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări de disconfort, cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare, hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt afectate în mod diferit şi cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur eveniment traumatic într-un mediu liniştit şi suportiv.

• Tulburarea reactiva de atasament este o afectiune rara, dar severa in care copiii nu stabilesc legaturi sanatoase cu parintii sau persoanele de ingrijire. Copiii cu tulburare reactiva de atasament de cele mai multe ori au fost neglijati sau abuzati in copilaria mica, au trecut prin mai multe familii adoptive sau provin din orfelinate unde nevoile lor emotionale nu au fost implinite.

• Deoarece nevoile lor de baza pentru afectiune, alinare si stimulare nu au fost satisfacute, acesti copii nu au invatat cum sa realizeze un atasament plin de afectiune cu alti oameni. Ei nu pot primi sau oferi afectiune.

• Tulburarea reactiva de atasament este deseori controversata. Atat diagnosticul cat si tratamentul sunt dificile, iar parintii sunt deseori tulburati si depasiti de situatia de a ingriji un copil care nu raspunde la afectiune. Tulburarea reactiva de atasament prezinta doua tipuri: tipul inhibat si tipul dezinhibat. In timp ce unii copii pot avea simptomele unui singur tip, exista si copii care prezinte simptome ale ambelor forme.

Legătura între violență și tulburări fizice, emoționale, de atașament și comportamente

• Majoritatea copiilor sunt rezilienti in mod natural, si chiar si cei care au fost neglijati, au trait in orfelinate sau au avut mai multi ingrijitori dezvolta relatii sanatoase si legaturi puternice.

• Nu se stie de ce unii sugari si copii dezvolta tulburare reactiva de atasament.

• Dar mai multe teorii ale atasamentului pot explica unele procese emotionale care sunt implicate in aparitia acestei tulburari.

• Teoria traditionala a atasamentului spune ca pentru a se simti in siguranta si a dezvolta incredere copilul are nevoie de un mediu stabil si afectuos.

• Nevoile lor de baza, emotionale si fizice, trebuiesc satisfacute in mod constant.

• Tulburarea reactiva de atasament este considerata o afectiune rara. 

Bibliografie:•Cornea, Andreea; Micheu, Elena; Cozoş, Ionela;Violenţa şi sănătatea în România, Bucureşti, 2009;•Efectul violenţei în dezvoltarea umană: copiii şi violenţa, în Muntean, A., Munteanu, A. (2011),Iaşi: Editura Polirom•Jigău, M. (coord.) Violenţa în Şcoală, Iaşi, Institutul European, 2001;•4. Neamţu, C. (2003), Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor, Editura Polirom, Iaşi;