LEGILE RĂSPÂNDIRII SOLURILOR PE TERRA

LEGILE RĂSPÂNDIRII SOLURILOR PE TERRA

LEGEA ZONALITĂŢII

Termenul de zonalitate, cât şi concepţia generală privind zonalitatea solurilor, privită ca o lege importantă a răspândirii acestora, au fost introduse în terminologia pedologică de către fondatorul Ştiinţei solului, V.V. Dokuceaev, în anul 1898.

În acest sens, Dokuceaev a separat pentru emisfera nordică cinci zone:

arctică de pădure a cernoziomurilor aerală a solurilor lateritice.

De asemenea, un alt reprezentant important al şcolii ruse de pedologie, I.P. Gherasimov a separate pe Harta solurilor lumii editată în anul 1956, cinci zone mondiale de soluri.

La nivelul României, primul care face referire la zonalitatea solurilor legat de influenţa climatului este fondatorul şcolii româneşti de pedologie, Gheorghe Munteanu-Murgoci, în anul 1911.

Nu în ultimul rand, în anul 1934, N.C. Cernescu publică o lucrare având ca temă raportul între factorii climatici şi zonele de sol din România.

LEGEA ZONALITĂŢII

Termenul de zonalitate, cât şi concepţia generală privind zonalitatea solurilor, privită ca o lege importantă a răspândirii acestora, au fost introduse în terminologia pedologică de către fondatorul Ştiinţei solului, V.V. Dokuceaev, în anul 1898.

În acest sens, Dokuceaev a separat pentru emisfera nordică cinci zone:

arctică de pădure a cernoziomurilor aerală a solurilor lateritice.

De asemenea, un alt reprezentant important al şcolii ruse de pedologie, I.P. Gherasimov a separate pe Harta solurilor lumii editată în anul 1956, cinci zone mondiale de soluri.

La nivelul României, primul care face referire la zonalitatea solurilor legat de influenţa climatului este fondatorul şcolii româneşti de pedologie, Gheorghe Munteanu-Murgoci, în anul 1911.

Nu în ultimul rand, în anul 1934, N.C. Cernescu publică o lucrare având ca temă raportul între factorii climatici şi zonele de sol din România.

În general este acceptat ideea că zona de sol reprezintă un teritoriu extins caracterizat prin predominarea unui tip de sol. Din acest punct de vedere, solurile pot fi clasificate în zonale, a căror formare este influenată predominant bioclimatic şi intrazonale, care apar în interiorul unei zone de sol, pe suprafeţe restrânse, datorită unor condiţii locale de pantă, rocă sau drenaj.

Trebuie remarcat însă faptul că în interiorul unei zone de sol pot apărea mai multe tipuri de sol, din cel puţin două motive. În primul rând, pot apărea soluri intrazonale, fără însă ca acestea să fie dominante, dar şi în cazul lor s-a demonstrat că suferă o anumită influenţă bioclimatică, în sensul că pentru o anumită zonă de sol sunt specifice anumite soluri intrazonale.

Spre exemplu, zonei cernoziomului îi sunt specifice ca soluri intrazonale solonceacul şi soloneţul. În al doilea rând, pot apărea aşa numitele “serii genetice de soluri” care reprezintă stadii diferite de evoluţie ale solului zonal. Exemplificăm cu situaţia în care un sector de vale segmentează zona de silvostepă. În acest caz, în sectorul de luncă datorită vârstei tinere apar soluri neevoluate de tipul celor aluviale, iar pe terasele inferioare cernoziomuri, care însă vor evolua în timp spre solurile zonale reprezentate prin cernoziomurile cambice şi argiloiluviale.

Totuşi, regula de bază este aceea că în cadrul unei zone de sol există un sol dominant condiţionat bioclimatic.

Zonalitatea solurilor se referă practice la dispunerea succesivă şi corelată a zonelor de climă, vegetaţie şi sol. Această modalitate de răspândire a solurilor pe Terra poate fi orizontală sau verticală.

În general este acceptat ideea că zona de sol reprezintă un teritoriu extins caracterizat prin predominarea unui tip de sol. Din acest punct de vedere, solurile pot fi clasificate în zonale, a căror formare este influenată predominant bioclimatic şi intrazonale, care apar în interiorul unei zone de sol, pe suprafeţe restrânse, datorită unor condiţii locale de pantă, rocă sau drenaj.

Trebuie remarcat însă faptul că în interiorul unei zone de sol pot apărea mai multe tipuri de sol, din cel puţin două motive. În primul rând, pot apărea soluri intrazonale, fără însă ca acestea să fie dominante, dar şi în cazul lor s-a demonstrat că suferă o anumită influenţă bioclimatică, în sensul că pentru o anumită zonă de sol sunt specifice anumite soluri intrazonale.

Spre exemplu, zonei cernoziomului îi sunt specifice ca soluri intrazonale solonceacul şi soloneţul. În al doilea rând, pot apărea aşa numitele “serii genetice de soluri” care reprezintă stadii diferite de evoluţie ale solului zonal. Exemplificăm cu situaţia în care un sector de vale segmentează zona de silvostepă. În acest caz, în sectorul de luncă datorită vârstei tinere apar soluri neevoluate de tipul celor aluviale, iar pe terasele inferioare cernoziomuri, care însă vor evolua în timp spre solurile zonale reprezentate prin cernoziomurile cambice şi argiloiluviale.

Totuşi, regula de bază este aceea că în cadrul unei zone de sol există un sol dominant condiţionat bioclimatic.

Zonalitatea solurilor se referă practice la dispunerea succesivă şi corelată a zonelor de climă, vegetaţie şi sol. Această modalitate de răspândire a solurilor pe Terra poate fi orizontală sau verticală.

ZONALITATEA ORIZONTALĂ

Zonalitatea orizontală este de cele mai multe ori latitudinală (fâşii dispuse succesiv de la nord la sud), ca în cazul Europei şi Africii.

Regiunile de litoral aflate sub influenţa curenţilor marini, dar şi cele din apropierea lanţurilor muntoase orientate de la nord la sud, prezintă o zonalitate orizontală longitudinală, zonele de sol fiind dispuse succesiv în sensul meridianelor, ca în cazul vestului Americii de Nord şi de Sud, sau estului Chinei.

Chiar şi în regiunile în care se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, în apropierea oceanelor se poate observa o arcuire spre sud a zonelor de sol (vestul Europei).

ZONALITATEA ORIZONTALĂ

Zonalitatea orizontală este de cele mai multe ori latitudinală (fâşii dispuse succesiv de la nord la sud), ca în cazul Europei şi Africii.

Regiunile de litoral aflate sub influenţa curenţilor marini, dar şi cele din apropierea lanţurilor muntoase orientate de la nord la sud, prezintă o zonalitate orizontală longitudinală, zonele de sol fiind dispuse succesiv în sensul meridianelor, ca în cazul vestului Americii de Nord şi de Sud, sau estului Chinei.

Chiar şi în regiunile în care se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, în apropierea oceanelor se poate observa o arcuire spre sud a zonelor de sol (vestul Europei).

K a s ta n o z io m u r i

C e rn o z io m u r i

L u v is o lu r i

A lb e lu v is o lu r i

P o d z o lu r i

G le i s o lu r i, c r io s o lu r i

S o lu r i i n t ra zo n a le (c a m b is o lu r i, h is to s o lu r i , l e p to s o lu r i , f lu v i s o lu r i, a n d o s o lu r i , s o lo n c e a cu r i )

L E G E N D A

S cara 1 :3 4 .0 0 0 .0 00

Harta solurilor Europei (după World soil resources, FAO/UNESCO, 1993).

Zonalitatea orizontală combinată (latitudinală şi longitudinală) poate fi observată cel mai bine în America de Nord, unde la est de fluvial Mississippi este latitudinală, iar la vest de acesta, până la Munşii Stâncoşi este longitudinală.

Zonalitatea orizontală combinată (latitudinală şi longitudinală) poate fi observată cel mai bine în America de Nord, unde la est de fluvial Mississippi este latitudinală, iar la vest de acesta, până la Munşii Stâncoşi este longitudinală.

C alciso lu ri

A c riso lu ri

A lb eluv iso lu ri

P odz o lu ri

L ep toso lu ri

C rio so lu ri, re goso lu ri

S o lu ri in traz ona le (ca m biso lu ri, h is toso lu ri, f luv iso lu ri, g leiso lu ri, ve rtiso lu ri)

L E G E N D A

K a sta nozio m uri

C ernozio m uri

L uv iso lu ri

S ca ra 1 :2 5 .0 0 0 .0 0 0

Învelişul de sol al Americii de Nord, la est şi la vest de fluviul Mississippi (după World soil resources, FAO/UNESCO, 1993).

Zonalitatea orizontală implică în general, succedarea de la Poli la Ecuator a următoarelor zone de sol:

Criosoluri, gleisoluri şi regosoluri în tundră (climat rece) Podzoluri sub pădurile de conifere (climat temperat rece) Albeluvisoluri, luvisoluri şi griziomuri sub pădurile de foioase (climat temperat) Cernoziomuri, feoziomuri sub stepă/silvostepă (climat temperat) Kastanoziomuri sub stepa aridă (climat temperat) Calcisoluri, gipsisoluri în zona de deşert/semideşert Nitisoluri, alisoluri, acrisoluri, lixisoluri în zona subtropicală Ferralsoluri, plintosoluri în zona tropicală umedă

Pentru exemplificare prezentăm situaţia din zona tropicală umedă, unde solurile zonale, ferralsolurile (FR) şi acrisolurile (AC) deţin 57%, în timp ce cele intrazonale printer care gleisolurile (GL) şi arenosolurile (AR) 43%.

Zonalitatea orizontală implică în general, succedarea de la Poli la Ecuator a următoarelor zone de sol:

Criosoluri, gleisoluri şi regosoluri în tundră (climat rece) Podzoluri sub pădurile de conifere (climat temperat rece) Albeluvisoluri, luvisoluri şi griziomuri sub pădurile de foioase (climat temperat) Cernoziomuri, feoziomuri sub stepă/silvostepă (climat temperat) Kastanoziomuri sub stepa aridă (climat temperat) Calcisoluri, gipsisoluri în zona de deşert/semideşert Nitisoluri, alisoluri, acrisoluri, lixisoluri în zona subtropicală Ferralsoluri, plintosoluri în zona tropicală umedă

Pentru exemplificare prezentăm situaţia din zona tropicală umedă, unde solurile zonale, ferralsolurile (FR) şi acrisolurile (AC) deţin 57%, în timp ce cele intrazonale printer care gleisolurile (GL) şi arenosolurile (AR) 43%.

De asemenea, în zona temperată, solurile zonale, luvisolurile (LV), podzolurile (PD), kastanoziomurile (KS), cernoziomurile (CH), albeluvisolurile (AB) şi feoziomurile (PH) deţin 63%.

De asemenea, în zona temperată, solurile zonale, luvisolurile (LV), podzolurile (PD), kastanoziomurile (KS), cernoziomurile (CH), albeluvisolurile (AB) şi feoziomurile (PH) deţin 63%.

31

26

97

27

0

5

10

15

20

25

30

35

PONDEREA TIPURILOR ZONALE DE SOL IN ZONA TROPICALA UMEDA

%

AC FR GL AR ALTELE

14 1311 10 9

6

37

0

5

10

15

20

25

30

35

40

PONDEREA TIPURILOR ZONALE DE SOL IN ZONA TEMPERATA%

LV PD KS CH AB PH ALTELE

În ceea ce priveşte România, exprimarea zonalităţii orizontale este complicată de prezenţa Mării Negre şi a lanţului muntos carpatic.

În acest sens, se observă că în partea sudică se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, de la Dunăre până la Carpaţi succedându-se:

zona cernoziomurilor (cernoziomuri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) zona cernoziomurilor cambice şi argiloiluviale (feoziomuri) zona solurilor brun roşcate (luvisoluri) zona solurilor brune argiloiluviale, brune luvice (luvisoluri) şi luvisolurilor albice

(albeluvisoluri) zona solurilor brune eu-mezobazice, brune acide (cambisoluri) şi brune luvice

(luvisoluri F.A.O./U.N.E.S.C.O.), la contactul cu muntele

Dimpotrivă, în vestul, estul şi sud-estul ţării se manifestă zonalitatea orizontală longitudinală, pentru ca în Podişul Transilvaniei zonele de sol să fie aproximativ concentrice.

Această situaţie se datorează în partea de sud-est influenţei Mării Negre, iar în celelalte regiuni direcţiei lanţului carpatic. Vecinătatea mărilor sau oceanelor sau a lanţurilor muntoase influenţează distribuţia învelişului de sol în principal prin modificarea regimului umidităţii.

În ceea ce priveşte România, exprimarea zonalităţii orizontale este complicată de prezenţa Mării Negre şi a lanţului muntos carpatic.

În acest sens, se observă că în partea sudică se manifestă zonalitatea orizontală latitudinală, de la Dunăre până la Carpaţi succedându-se:

zona cernoziomurilor (cernoziomuri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) zona cernoziomurilor cambice şi argiloiluviale (feoziomuri) zona solurilor brun roşcate (luvisoluri) zona solurilor brune argiloiluviale, brune luvice (luvisoluri) şi luvisolurilor albice

(albeluvisoluri) zona solurilor brune eu-mezobazice, brune acide (cambisoluri) şi brune luvice

(luvisoluri F.A.O./U.N.E.S.C.O.), la contactul cu muntele

Dimpotrivă, în vestul, estul şi sud-estul ţării se manifestă zonalitatea orizontală longitudinală, pentru ca în Podişul Transilvaniei zonele de sol să fie aproximativ concentrice.

Această situaţie se datorează în partea de sud-est influenţei Mării Negre, iar în celelalte regiuni direcţiei lanţului carpatic. Vecinătatea mărilor sau oceanelor sau a lanţurilor muntoase influenţează distribuţia învelişului de sol în principal prin modificarea regimului umidităţii.

S oluri băla ne

C ernoziom uri

C ernoziom uri ca m bice şi arg ilo iluv iale

S oluri ce nuşii

S o luri b run-ro şca te

S oluri b rune luv ice ş i luv iso luri a lb iceS oluri b rune e u-m ezoba zice , b rune ac ide ş i b rune luv ic eS oluri b rune a cideS oluri b rune feriiluv ia le , podz oluri ş i so lu ri hum ic osilic atice

S oluri aluv ia le

L EG EN D A

S c a r a 1 :5 .4 2 5 .0 0 0

Harta solurilor României

ZONALITATEA VERTICALĂ (ETAJAREA)

Zonalitatea verticală reprezintă legea generală a răspândirii solurilor în regiunile muntoase. În acest sens, solurile sunt dispuse în zone sau etaje care se succed de la poale spre vârf .

ZONALITATEA VERTICALĂ (ETAJAREA)

Zonalitatea verticală reprezintă legea generală a răspândirii solurilor în regiunile muntoase. În acest sens, solurile sunt dispuse în zone sau etaje care se succed de la poale spre vârf .

V E G E TA Ţ IEE TA J S O L U R I(p e g ra n it)

A lp in

S u b alp in

M o n ta n su p er io r

M o n ta n in fe r io r

P a jişt i a lp in e

P ă d ure d e co n ifere

P ă d ure d e a m estec

P ă d ure d e a m estec cu floră d e m u ll

P ă d ure d e fo io a se

S olu r i h u m ic o silica tice

P o d z o lu r i şi so lu r i b ru n e fe r iilu v ia le

S olu r i b ru n e fe r iilu v ia le

S olu r i b ru n e a c id e

Etajele de vegetaţie şi de soluri din Munţii Alpi (după Ph.Duchaufour).

Zonalitatea verticală, cunoscută şi sub numele de etajarea solurilor, este asemănătoare celei orizontale, dar nu identice, cum s-ar pute crede la prima vedere.

În general, etajele de sol sunt mai bine individualizate, iar unele dintre ele, cum ar fi cel al solurilor brune acide de sub pădurile de fag sau al solurilor humico-silicatice de sub pajiştile alpine nu se regăsesc în cadrul zonalităţii orizontale.

Etajarea solurilor depinde în primul rând de situarea latitudinală a masivului muntos şi altitudinea acestuia. Astfel, cu cât masivul muntos este mai înalt şi este poziţionat mai aproape de Ecuator, cu atât vor exista mai multe etaje de sol. Altfel spus, masivele muntoase situate în apropierea Ecuatorului şi cu altitudini care ating limita zăpezilor permanente vor avea o etajare foarte diversificată (Kilimandjaro, Anzii).

Practic, masivele muntoase, prin intermediul altitudinii, nu fac altceva decât să permită constituirea unor zone de sol care, în cadrul zonalităţii orizontale sunt situate mai la nord. Spre exemplu, în cazul unora dintre masivele muntoase din zona caldă apare etajul podzolurilor, care este specific zonei temperate reci (păduri de conifere).

Şi în cazul zonalităţii verticale, în cuprinsul unui etaj de sol pot apărea soluri intrazonale condiţionate în special de pantă, litosoluri (leptosoluri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) şi rocă, rendzine (leptosoluri) sau andosoluri (andosoluri) fără ca acestea să fie însă dominante.

Zonalitatea verticală, cunoscută şi sub numele de etajarea solurilor, este asemănătoare celei orizontale, dar nu identice, cum s-ar pute crede la prima vedere.

În general, etajele de sol sunt mai bine individualizate, iar unele dintre ele, cum ar fi cel al solurilor brune acide de sub pădurile de fag sau al solurilor humico-silicatice de sub pajiştile alpine nu se regăsesc în cadrul zonalităţii orizontale.

Etajarea solurilor depinde în primul rând de situarea latitudinală a masivului muntos şi altitudinea acestuia. Astfel, cu cât masivul muntos este mai înalt şi este poziţionat mai aproape de Ecuator, cu atât vor exista mai multe etaje de sol. Altfel spus, masivele muntoase situate în apropierea Ecuatorului şi cu altitudini care ating limita zăpezilor permanente vor avea o etajare foarte diversificată (Kilimandjaro, Anzii).

Practic, masivele muntoase, prin intermediul altitudinii, nu fac altceva decât să permită constituirea unor zone de sol care, în cadrul zonalităţii orizontale sunt situate mai la nord. Spre exemplu, în cazul unora dintre masivele muntoase din zona caldă apare etajul podzolurilor, care este specific zonei temperate reci (păduri de conifere).

Şi în cazul zonalităţii verticale, în cuprinsul unui etaj de sol pot apărea soluri intrazonale condiţionate în special de pantă, litosoluri (leptosoluri în clasificarea F.A.O./U.N.E.S.C.O.) şi rocă, rendzine (leptosoluri) sau andosoluri (andosoluri) fără ca acestea să fie însă dominante.

Influenţa climei, principalul factor care determină zonalitatea solurilor pe Terra, nu poate fi observată decât pe teritorii întinse, în timp ce pe teritorii mai restrânse, modelele spaţiale în care se combină solurile zonale şi cele intrazonalesunt destul de diverse fiind condiţionate de modul specific în care se desfăşoară acţiunea conjugată a tuturor factorilor pedogenetici. În aceste condiţii ar fi eronat să considerăm că răspândirea solurilor pe Terra s-ar supune numai legii zonalităţii şi de aceea a fost elaborate conceptual regionalităţii pedologice

Influenţa climei, principalul factor care determină zonalitatea solurilor pe Terra, nu poate fi observată decât pe teritorii întinse, în timp ce pe teritorii mai restrânse, modelele spaţiale în care se combină solurile zonale şi cele intrazonalesunt destul de diverse fiind condiţionate de modul specific în care se desfăşoară acţiunea conjugată a tuturor factorilor pedogenetici. În aceste condiţii ar fi eronat să considerăm că răspândirea solurilor pe Terra s-ar supune numai legii zonalităţii şi de aceea a fost elaborate conceptual regionalităţii pedologice

LEGEA REGIONALITĂŢII PEDOLOGICE

Legea regionalităţii pedologice nu exclude zonalitatea solurilor dar o nuanţează, evidenţiind variaţiile învelişului de sol în cuprinsul unei zone de sol. Cu alte cuvinte, această lege susţine analizarea învelişului de sol în mod unitar, ţinându-se cont atât de aspectele de zonalitate cât şi de cele de intrazonalitate.

Spre exemplu, în zona de stepă legea zonalităţii orizontale ne arată că solul dominant este cernoziomul, în timp ce legea regionalităţii evidenţiază mai multe sectoare în cuprinsul acestei zone cum ar putea fi:

un sector traversat de un râu, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale condiţionate de vârsta tânără a luncii (soluri aluviale) sau de prezenşa excesului de umiditate (soluri hidromorfe de tipul lăcovişte)

un alt sector în care există săruri în exces, unde cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale halomorfe de tipul solonceacului şi soloneţului

un alt sector în care există depozite nisipoase, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri neevoluate de tipul psamosolului (etc.)

După cum se poate observa din exemplul de mai sus, solul zonal dominant este cernoziomul, dar în funcţie de unele particularităţi locale ale factorilor de formare, modelele spaţiale în care se combină tipurile de sol sunt diferite, apărân în cuprinsul aceleiaşi zone de sol sectoare distincte.

LEGEA REGIONALITĂŢII PEDOLOGICE

Legea regionalităţii pedologice nu exclude zonalitatea solurilor dar o nuanţează, evidenţiind variaţiile învelişului de sol în cuprinsul unei zone de sol. Cu alte cuvinte, această lege susţine analizarea învelişului de sol în mod unitar, ţinându-se cont atât de aspectele de zonalitate cât şi de cele de intrazonalitate.

Spre exemplu, în zona de stepă legea zonalităţii orizontale ne arată că solul dominant este cernoziomul, în timp ce legea regionalităţii evidenţiază mai multe sectoare în cuprinsul acestei zone cum ar putea fi:

un sector traversat de un râu, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale condiţionate de vârsta tânără a luncii (soluri aluviale) sau de prezenşa excesului de umiditate (soluri hidromorfe de tipul lăcovişte)

un alt sector în care există săruri în exces, unde cernoziomurile sunt asociate cu soluri intrazonale halomorfe de tipul solonceacului şi soloneţului

un alt sector în care există depozite nisipoase, în care cernoziomurile sunt asociate cu soluri neevoluate de tipul psamosolului (etc.)

După cum se poate observa din exemplul de mai sus, solul zonal dominant este cernoziomul, dar în funcţie de unele particularităţi locale ale factorilor de formare, modelele spaţiale în care se combină tipurile de sol sunt diferite, apărân în cuprinsul aceleiaşi zone de sol sectoare distincte.