MĂSURI GENERALE DE BIOSECURITATE ÎN FERMELE ZOOTEHNICE

Pentru prevenirea accidentelor de muncă şi contractării unor boli comune omului şi animalelor (zoonoze), sunt necesare o serie de măsuri de biosecuritate specifice sectorului zootehnic, precum: - existenţa unor adăposturi în care fluxul tehnologic de exploatare (hrănire, adăpare, ventilaţie, încălzire, canalizare şi evacuare a dejecţiilor, etc.), să se realizeze în condiţii optime, asigurând-se astfel un microclimat corespunzător şi condiţii normale de bunăstare a animalelor; - adăposturile trebuie să fie prevăzute obligatoriu cu paratrăznete şi cu mijloace eficiente de localizare şi stingere a incendiilor; - construirea obligatorie în cadrul fermelor a unui filtru sanitar, dotat cu încăperi separate pentru echipamentul de protecţie din fermă, hainele de stradă ale muncitorilor, sală de duş, grup sanitar şi sală de mese, precum şi cu materiale dezinfectante şi mijloace sanitare de prim ajutor; - punerea la dispoziţia angajaţilor a unor echipamente de protecţie adecvate locurilor de muncă respective (salopete, cizme, mănuşi, halate, bonete, etc.); - existenţa în cadrul fermelor a unor adăposturi speciale necesare pentru carantina animalelor achiziţionate din alte ferme şi a boxelor pentru izolarea animalelor bolnave şi dotarea acestora cu echipamente proprii; -carantina obligatorie a animalelor noi aduse în fermă şi izolarea animalelor bolnave; controlarea transferului de persoane, animale şi echipamente; controlul calităţii furajelor; executarea sistematică a acţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în adăposturi, folosind echipamentul de protecţie specific; - efectuarea controlului medical periodic al oamenilor şi respectarea vaccinărilor obligatorii şi a măsurilor generale de prevenire a bolilor la animale;

1

- la intrarea în fiecare adapost de animale trebuie amplasate dezinfectoare pentru picioare, iar la intrarea în unitatea zootehnică un dezinfector de tip şanţ, prin care în mod obligatoriu trebuie să treacă orice mijloc de transport care intră sau iese din fermă; - efectuarea instructajelor de protecţia muncii legate de abordarea şi contenţia animalelor, instruirea asupra modului de transmitere a bolilor infecţioase, virotice şi parazitare de la animale şi asupra principalelor lor caracteristici; - luarea tuturor măsurilor necesare pentru evitarea pericolelor de accidentare, atât pentru personalul angajat cât şi pentru animale la lucrările executate cu mijloacele mecanice; - se vor respecta distanţele de protecţie sanitară recomandate pentru amplasarea fermelor faţă de locuinţe, surse de apă, drumuri, etc., pentru a preveni transmiterea bolilor (200 m faţă de case de locuit, surse de apă, staţii de prelucrare a apei, 18 m de drumurile locale, 20-22 m de şosele şi căi ferate)-pentru asigurarea protecţiei sanitare, la toate tipurile de ferme este necesară o delimitare strictă a cel puţin două zone distincte funcţional: zona administrativ gospodărească şi zona de producţie. Zona administrativ gospodărească include construcţiile cu caracter auxiliar, cum sunt: birourile, parcul de maşini, staţia pentru dezinfecţia vehiculelor etc.

Zona de producţie trebuie să fie împrejmuită cu gard (de 1,5 - 1,8 m) şi cuprinde adăposturile pentru animale, depozitul de furaje, magazia pentru produse de origine animală, centrala termică, bascula pentru cântărirea animalelor şi alte obiective strâns legate de activitatea directă de întreţinere şi de exploatare a animalelor. În cadrul zonei de producţie, după caz, se pot delimita sectoare pe specii sau pe categorii de vârstă şi de producţie. În fermele zootehnice mixte, cu mai multe specii de animale, sectoarele se constituie pe specii şi se despart prin garduri şi plantaţii de pomi, sub formă de perdele de protecţie. În cazul fermelor mixte, cu un număr mic de animale şi de adăposturi, despărţirea sectoarelor (adăposturilor) prin garduri nu se practică.

2

- este interzis accesul persoanelor străine în fermă şi în mod deosebit a celor care deţin animale sau vin în contact cu acestea sau cu produsele de origine animală. Restricţia priveşte în egală măsură rudele, prietenii, vecinii, tehnicienii veterinari etc. Aprobarea vizitei trebuie să fie temeinic motivată şi întotdeauna însoţită de măsuri severe de protecţie: duş, echipament adecvat, dezinfecţia cizmelor şi a mâinilor etc., în raport şi cu situaţia epizootică; - pentru prevenirea contaminării mediului din fermele de animale o importanţă deosebită o prezintă ritmul şi calitatea operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare, modul de colectare, de neutralizare şi valorificare a reziduurilor zootehnice (cadavrelor, dejecţiilor etc.).

GHID DE BUNE PRACTICI ÎN CREŞTEREA OVINELOR ŞI CAPRINELOR

Acest ghid este destinat tuturor crescătorilor de animale din speciile ovine şi caprine şi prezintă bunele practici de creştere a animalelor din aceste specii, care permit: • Asigurarea securităţii sanitare şi trasabilităţii laptelui pe filiera producerii acestuia; • Respectarea mediului înconjurător; • Ameliorarea performanţelor zootehnice în ce priveşte producţia de lapte şi menţinerea într-o bună stare de sănătate a efectivului de animale din fermă. Bunele practici dezvoltate în acest ghid acoperă următoarele domenii: I – Identificarea animalelor; M – Gestionarea circulaţiei animalelor (notificarea mişcărilor de animale, transportul animalelor, etc.); S – Gestionarea stării de sănătate a efectivului de animale (păstrarea stării de sănătatea a turmei, trasabilitatea intervenţiilor sanitare, gestiunea avorturilor, formalităţi sanitare, etc.);

3

A – Alimentaţia şi adăparea animalelor (producerea unor furaje sănătoase şi de calitate, menţinerea calităţii furajelor pe parcursul depozitării, distribuţia nutreţurilor şi adăparea animalelor); T – Mulsul animalelor; B – Proiectarea şi întreţinerea adăposturilor; E – Protejarea şi conservarea mediului de exploatare (depozitarea şi gestionarea gunoiului de grajd, gestiunea deşeurilor, etc.).

CONTAMINANŢII

Contaminanţii descrişi mai jos sunt cei care pot prezenta un risc pentru sănătatea umană atunci când sunt găsiţi în alimentele provenite din producţiile obţinute de la ovine şi caprine (lapte şi carne). Unii dintre aceştia pot avea, de asemenea, un impact asupra sănătăţii animalelor şi a crescătorilor. Contaminanţii care pot afecta calitatea sanitară a laptelui se încadrează în patru clase: contaminanţi biologici, contaminanţi chimici, contaminanţi fizici şi contaminanţii de gestionare a noxelor.

A. CONTAMINANŢII BIOLOGICI (Bacterii şi paraziţi) 1. Bacterii patogene care cauzează toxiinfecţii alimentare Toxinfecţiile alimentare pot include una sau mai multe persoane şi au consecinţe extrem de grave, care pot conduce chiar la deces. Transmiterea la om se poate face prin consumul de alimente contaminate cu bacterii patogene. Bacterii în cauză: • Campylobacter,

4

• Clostridium botulinum, • Clostridium perfringens, • Escherichia coli, • Listeria monocytogenes, • Salmonella spp. • Staphylococcus aureus.

Origine şi mod de contaminareSpecificare Origine Mod de contaminare a laptelui Staphylococcus aureus

Prezent în mod natural pe piele şi pe mucoase la ovine, caprine şi oameni

- prin contactul cu pielea şi mucoasele; - prin eliminarea de origine mamară (în cazul mamitelor).

Alte bacterii Prezente în tubul digestiv al animalelor

- prin contactul cu dejecţiile animalelor, conţinutul digestiv al acestora sau cu mediul contaminat; - prin eliminarea de origine mamară (în cazul mamitelor).

5

Modalităţi de control Având în vedere prezenţa inevitabilă a acestor bacterii în mediul imediat al animalelor, doar punerea în aplicare a bunelor practici de igienă poate reduce riscul general de contaminare a produselor alimentare de origine animală. Alimentaţia animalelor - Condiţii adecvate de recoltare, conservare şi depozitare a furajelor; - Practici de distribuţie salubre; - Calitatea apei de băut şi curăţenia adăpătorilor. Igiena animalelor - Concepţia şi întreţinerea adăpostului.

Mulsul - practicile de muls (modul de ataşare şi detaşare a unităţilor de muls, gestionarea gunoiului de grajd pe platforma de muls, igiena mulgătorului); - curăţarea şi dezinfectarea tuturor echipamentelor de muls; - practici de spălare şi dezinfectare a glandei mamare; - calitatea apei utilizate pentru curăţarea echipamentelor de muls; - metode de prevenire a mamitelor. 2. Agenţii biologici care cauzează boli contagioase Bolile cu reputaţia de a fi contagioase sunt caracterizate prin gradul lor ridicat de infecţiozitate şi de importanţa impactului lor atât în plan economic cât şi asupra sănătăţii publice. Unele pot fi zoonotice, respectiv oamenii se pot infecta prin consumul de alimente (lapte şi/sau carne, organe) de la animale infectate, fie că animalele au prezentat semne clinice vizibile sau nu. Bruceloza, la care agentul patogen este bacteria Brucella melitensis, este singura boală contagioasă recunoscută în prezent la oi care poate fi transmisă la om prin consumul de lapte sau carne (ştiind că infecţia la om se produce în principal prin contactul cu animalele infectate sau cu mediul lor).

6

Strategia definită şi încadrată de autorităţi pentru eradicarea brucelozei cuprinde în principal două componente în care fermierii sunt implicaţi reglementat de lege: - detectarea animalelor infectate şi declararea avorturilor la veterinar şi respectarea normelor de sănătate în vigoare (depistarea animalelor şi profilaxia obligatorie); - punerea în aplicare a normelor sanitare la sacrificarea animalelor şi eliminarea de pe lanţul alimentar a animalelor bolnave sau suspectate de a fi contaminate. De la oi si capre se transmit la om: bruceloza, salmoneloza, tularemia, febra Q, toxoplasmoza.

PARAZIŢII

Parazitţii sunt organisme diferite (viermi, acarieni, insecte), care se hrănesc, se adăpostesc sau se reproduc la exteriorul corpului animalelor (paraziţi externi) sau în interiorul organelor (paraziţi interni) gazdelor lor. Specifici unei specii de animale sau comuni mai multe specii, paraziţi au un impact negativ asupra sănătăţii gazdelor lor. Infestaţia animalelor cu paraziţi interni sau cu formele larvare ale acestora urmează de regulă consumului de alimente contaminate. La om, boala apare după ingestia de carne infectată, consumată crud sau insuficient de bine pregătită termic. Paraziţi în cauză: Toxoplasma gondii este sursa toxoplasmozei umane, care cauzează avort sau afecţiuni severe asupra fătului (ex. orbire). Origine şi mod de contaminare. Oile se pot infecta prin consumul de alimente contaminate cu materii fecale provenite de la pisici infectate sau de la feline sălbatice; oamenii se pot infecta uneori prin consumul de carne de ovine ce conţine aceşti paraziţi. Mod de control

7

Avorturile la oi pot fi pentru crescător un semn de avertizare a prezenţei de Toxoplasma gondii în efectivele de animale. Astfel de avorturi trebuie să fie raportate la medicul veterinar. În plus, eliminarea corectă a fetuşilor avortaţi şi a placentei poate limita contaminarea mediului. Vaccinarea animalelor este, de asemenea, un mijloc de control.

B. CONTAMINANŢII CHIMICI

1. Reziduurile de la produsele chimice utilizate în fermă În cadrul activităţilor diferite dintr-o fermă, fermierii sunt obligaţi să utilizeze un număr de produse chimice pentru tratarea animalelor şi plantelor, curăţarea şi dezinfectarea echipamentelor de muls şi a animalelor, distrugerea insectelor şi animalelor dăunătoare (rozătoare), tratamentul apelor. Aceste produse fac obiectul unor reglementări care definesc condiţiile de autorizare şi punere a acestora pe piaţă, precum şi modul lor de utilizare. O utilizare defectuoasă (ex. abuzul) sau consumul accidental a acestor produse de către animale, poate duce la reziduuri în lapte şi carne într-o cantitate anormal de mare, care poate antrena un risc pentru sănătatea consumatorilor. Produsele în cauză În fermă, sunt 3 categorii de produse chimice care pot induce reziduuri, iar acestea sunt: medicamentele de uz veterinar sau produse alimentare medicamentoase, produse fitofarmaceutice şi fitosanitare şi alte biocide.

8

Produse chimice care pot induce reziduuriSpecificare Utilizare obişnuită Riscuri de contaminare Medicamente de uz veterinar (produse alimentare medicamentoase)

Tratamente curative sau preventive a animalelor

Rezduuri în lapte şi carne în cazul nerespectării dozelor şi timpilor de aşteptare înainte de muls sau de sacrificare

Produse fitofarmaceutice şi fitosanitare

Protecţia culturilor vegetale; Distrugerea buruienilor; Conservarea furajelor pe parcursul depozitării

Laptele sau carnea pot fi infestate prin ingestia accidentală a produselor de către animale sau prin consumul de către animale a furajelor şi a apei de băut contaminate

Alte biocide produse de dezinfecţie (dezinfectanţi pentru adăposturi, pentru materiale de creştere animale, pentru echipamente de transport animale, pentru muls şi depozitare a laptelui) produse de igiena ugerului produse de control împotriva dăunătorilor produse de tratare a apei

9

Modalităţi de control Condiţiile de utilizare (doza, durata de tratament, respectarea termenulului pentru aşteptare, etc.) sunt definite fie într-un document de limitare (pe baza de prescriptie medicala) fie sunt inserate pe etichetă sau pe ambalaj, fapt ce garantează că nu conduce la niciun reziduu în lapte şi carne.

2. Micotoxinele Micotoxinele sunt substanţe toxice produse de ciuperci (mucegaiuri), care sunt întâlnite pe materiile prime utilizate pentru hrănirea animalelor. Contaminarea acestor alimente poate avea loc fie în câmp, fie în timpul fazei de depozitare. Micotoxinele pot fi găsite în laptele şi carnea animalelor care au consumat furaje infestate. Micotoxinele în cauză sunt sintetizate de mucegaiurile din familia Aspergillus. Mod de control În prezent, mijloacele de luptă pentru reducerea nivelului de micotoxine produse pe camp sunt foarte limitate. În schimb, respectarea bunelor practice de recoltare şi depozitare permit menţinerea unor nivele scăzute de micotoxine în furajele destinate animalelor. În sfârşit, un conţinut redus de apă, condiţii de anaerobioză şi de PH scăzut nu sunt favorabile dezvoltării mucegaiurilor. În plus, este recomandată retragerea furajelor contaminate din consumul animalelor.

C. CONTAMINANŢII FIZICI

Corpurile străine sunt elemente dure susceptibile de a fi găsite în carne şi organe. Două tipuri de corpuri străine pot fi găsite în carne şi organe: • Bucăţi de ace rupte în muşchi în timpul injecţiilor;

10

• Piese fine de sârmă de oţel, care constituie cadrul la anvelopele folosite ca balast pentru prelatele de acoperire a silozurilor. Atunci când anvelopele sunt parţial deteriorate,bucăţi mici de sârmă pot fi eliberate şi amestecate în hrana animalelor. Ingerate de către animale, acestea pot fi găsite în unele tipuri de organe. Mod de control Cele două pericole identificate (ace rupte, bucăţi fine din sârmă de oţel), sunt strâns legate de practicile agricole. Pentru a evita ruperea acului, se recomandă contenţia obligatorie a animalelor şi extragerea acului rupt. Anvelopele deteriorate ar trebui să fie evitate pentru a stabiliza prelatele pe silozurile furajere.

D. CONTAMINANŢII DE GESTIONARE A NOXELOR

Contaminanţii din gestionarea noxelor sau din mediul înconjurător se caracterizează prin: • O origine majoritară din afara fermei (agricultorul nu poate fi suspectat); • Impact asupra unui grup de exploataţii agricole; • Un dispozitiv naţional de monitorizare şi detectare, organizat şi pus în aplicarede către autorităţile statului; • Măsuri de gestionare definite de către autoritatea public; • Lipsa de măsuri preventive aplicabile la nivel de fermă. Prezenţa acestor contaminanţi în carne sau lapte, ca urmare a inhalării sau ingestiei de către animale, poate prezenta riscuri pentru sănătatea consumatorilor. Contaminanţii relevanţi • radionuclizi; • dioxinele; • unele metale grele (cadmiu si plumb). Mod de control Managementul contaminanţilor proveniţi din afara fermei este împărţită între autorităţi şi fermier, care trebuie să respecte, după caz , recomandările dictate de către autorităţi. Contaminarea poate veni de exemplu de la o operaţie ca arderea de anvelope, materiale plastice sau cantităţi mari de lemn tratat sau vopsit.

11

IDENTIFICAREA ANIMALELORIdentificarea şi înregistrarea animalelor este necesară atât în fermele de producţie cât şi în fermele de

elită, fiind indispensabilă pentru efectuarea unor lucrări precum: ameliorarea animalelor, urmărirea activităţii de reproducţie, acţiuni sanitar-veterinare, etc. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), reprezintă autoritatea care reglementează, coordonează şi controlează implementarea în România a sistemului privind identificarea şi înregistrarea animalelor, cu excepţia ecvidelor (în acest caz autoritatea responsabilă este ANARZ) şi care este responsabilă pentru implementarea şi actualizarea constantă a Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor în România (S.N.I.I.A.). Identificarea animalelor este reglementată oficial prin Ordinul nr. 5/14.01.2005, Ordinul 83/03.10.2008 şi O.U. 23/2010 pentru alinierea la cerinţele UE şi pentru gestionarea sistemului naţional integrat de informaţii şi aplicaţii. Ca instrumente de lucru B.N.D (Baza Naţională de Date), utilizează informaţii provenite de la: 1. R.N.E. - Registrul Naţional al Exploataţiilor, care reprezintă o colecţie de date în format electronic şi cuprinde informaţiile de identificare a fiecărei exploataţii din România; 2. C.E. - Cartea Exploataţiei, reprezintă documentul de identificare al exploataţiei (conţine minim informaţiile referitoare la: codul exploataţiei, adresa exploataţiei, numele şi prenumele proprietarului exploataţiei);

3. R.E. - Registrul Exploataţiei, colecţie de date în format de hârtie şi/sau electronic care cuprinde informaţii despre animalele identificate din exploataţia respectivă şi despre mişcarea acestora (intrate sau ieşite din exploataţie). Individualizarea definitivă presupune folosirea unor metode precum: - crotalierea (aplicarea pe urechea animalului a unei crotalii din plastic formate din două ramuri prinse între ele cu un nit, pe care este imprimat numărul unic de identificare); animalele vor fi crotaliate în termen de 7 zile de la fătare şi înaintea oricărei mutări a acestora în afara exploataţiei; - identificarea electronică, care este

12

reglementată prin Regulamentul C.E. nr. 21/2004 (pentru a permite trasabilitatea individuală a animalelor pe toată durata vieţii) şi se bazează pe utilizarea identificării prin radiofrecvenţă (RFID), tehnică ce funcţionează la frecvenţe joase şi la distanţe mici. Dispozitivul electronic de identificare se numeşte transponder, care este activat de semnalul transmis de cititor. Citirea se poate face static sau dinamic. Principalele tipuri de transpondere sunt: crotalia electronică, care este un transponder încorporat într-un dispozitiv conceput pentru a fi fixat permanent la urechea animalului la o vârstă foarte redusă şi transponder de tip bolus, care reprezintă un transponder plasat într-un vas cu greutate specifică (ex. din ceramică), care este administrat pe cale orală şi care rămâne (datorită greutăţii, formei şi dimensiunii sale) permanent în reticulo-rumen (prestomac). În cazul pierderii crotaliei se comandă una nouă, iar până la aplicarea celei noi se aplică o crotalie provizorie roşie, care poate asigura mişcarea animalulului doar spre abator.

Crotalii oficiale pentru OVINECodul de identificare al animalului este format din 12 caractere alfanumerice, respectiv două litere urmate de 10 cifre: a) primele doua sunt litere şi reprezintă codul ISO al ţării, respectiv RO; b) prima cifra reprezintă specia, respectiv 1 – ovine; c) următoarele două cifre reprezintă numărul seriilor de câte 9.999.999 de crotalii - de exemplu: 01 pentru prima serie de 9.999.999 de crotalii, 02 pentru a doua serie de 9.999.999 de crotalii etc.; toate aceste caractere au înălţimea de 4 mm; d) ultimul rând de caractere este format din 7 cifre, grupate semantic, cu înălţimea de 5 mm şi reprezintă numărul de ordine al animalului.

13

Crotalii oficiale pentru CAPRINECodul de identificare al animalului este format din 12 caractere alfanumerice, respectiv două litere urmate de 10 cifre: a) primele doua sunt litere şi reprezintă codul ISO al ţării, respectiv RO; b) prima cifra reprezintă specia, respectiv 2 – caprine; c) următoarele două cifre reprezintă numărul seriilor de câte 9.999.999 de crotalii - de exemplu: 01 pentru prima serie de 9.999.999 de crotalii, 02 pentru a doua serie de 9.999.999 de crotalii etc.; toate aceste caractere au înălţimea de 4 mm; d) ultimul rând de caractere este format din 7 cifre, grupate semantic, cu înălţimea de 5 mm şi reprezintă numărul de ordine al animalului.

Crotalii oficiale pentru BOVINECodul de identificare a bovinei este format din 14 caractere care sunt menţionate în bazele de date, respectiv doua litere urmate de codul numeric format din 12 cifre; caracterele respective au următoarea semnificaţie: a) primele doua sunt litere şi reprezintă codul ISO al ţării, respectiv RO; b) următoarele două sunt cifre şi reprezintă codul judeţului, respectiv de la 01 la 42; c) următorul caracter este cifra pentru control; d) următoarele 9 caractere sunt cifre şi reprezintă numărul de ordine al animalului.

Modelul formularului de identificare Formularul de identificare - formularul 1 - este emis în 3 exemplare pe hârtie autocopiativă, în carnete de câte 50 formulare, fiecare carnet având 150 file, astfel: - exemplarul 1 - albastru - este destinat DSVSA; - exemplarul

14

2 - roşu - este destinat medicului veterinar de liberă practică împuternicit; - exemplarul 3 - verde - este destinat proprietarului exploataţiei şi reprezintă o componentă a registrului exploataţiei.

Modelul formularului de continuare Formularul de continuare - formularul 4 - este emis în 3 exemplare pe hârtie autocopiativă, cu melanj fluorescent, în carnete de câte 50 formulare, fiecare carnet având 150 file, astfel: a) exemplarul 1 - albastru - este destinat DSVSA sau noului proprietar al animalului, in cazul in care reprezinta anexa la formularul de miscare; b) exemplarul 2 - roşu - este destinat medicului veterinar de liberă practică împuternicit; c) exemplarul 3 - verde - este destinat proprietarului exploataţiei şi reprezintă o componentă a registrului exploataţiei.

Identificarea animalelor se supune normelor UE şi din România. Acesta este punctul de plecare pentru trasabilitatea animalelor şi a producţiilor obţinute de la acestea pe filiera crescător-consumator. Identificarea este o problemă esenţială în gestionarea sănătăţii animalelor şi implicit a omului. Identificarea este, de asemenea, un instrument indispensabil pentru gestionarea tehnică a şeptelului, inclusiv monitorizarea tratamentelor pentru menţinerea stării de sănătate a turmei. Scopul acestei lucrări este de a realiza: - Aplicarea în timp util a mărcilor de identificare; - Respectarea normelor de aplicare, în special în ceea ce priveşte identificarea electronică; - Utilizarea tehnicilor de aplicare, care păstrează starea de sănătate a animalelor, pentru a evita pierderea mărcii de identificare, precum şi pentru a asigura lizibilitatea numărului.

15

Conformitatea realizării operaţiei de identificare presupune: - Animalele sunt identificate înainte de vârsta de 7 zile (cu excepţia derogărilor); - Asigurarea că mărcile de identificare sunt lizibile vizual; - Ţinerea registrului de identificare la zi; - Trimiterea datelor de identificare către SNIIA la termen; - Aplicarea mărcii electronice la urechea stângă a animalului; - Utilizarea mijloacelor de prindere adaptate pentru fiecare model de marcă.

GESTIUNEA MIŞCĂRII ANIMALELOR

Mişcările de animale la nivelul fermei, în special intrările, conduc în general la un amestec de animale, fapt ce generează un risc pentru sănătatea şeptelului din fermă. Reglementările în vigoare prevăd o notificare către autorităţi din partea fermierului privind intrările şi ieşirile de animale din exploataţie, precum şi asigurarea unor condiţii de transport adecvate. Buna gestiune a circulaţiei animalelor în cadrul exploataţiei presupune urmărirea unor obiective precum: - Protejarea turmei atunci când introducem animale din afara exploataţiei. -Asigurarea conformităţii privind reglementările sau dispoziţiile legale sanitare referitoare la circulaţia animalelor. - Asigurarea conformităţii privind dispoziţiile sau reglementările legale de gestionare administrativă privind circulaţia animalelor la nivelul exploataţiei. - Asigurarea respectării condiţiilor de bunăstare a animalelor pe parcursul transportului acestora. Gestiunea intrărilor şi ieşirilor de animale în şi din exploataţie O gestionare adecvată a intrării animalelor în fermă,

16

necesită în special verificarea provenienţei acestora şi a stării lor de sănătate, fapt ce ajută la protejarea fermei împotriva pătrunderii diferitelor boli. Fermierul trebuie să garanteze, de asemenea, trasabilitatea animalelor care părăsesc ferma. Astfel, el este obligat să respecte dispoziţiile legale în vigoare privind circulaţia animalelor, chiar dacă alege să delege aceste operaţii.

Respectarea dispoziţiilor legale de gestiune administrativă a circulaţiei animalelor în cadrul exploataţiei - Verificarea conformităţii în ce priveşte identificarea corectă a animalelor ce intră în exploataţie; acestea trebuie să prezinte cele 2 crotalii de identificare (simplă şi electronică), lizibile vizual şi pe care este inserat acelaşi număr matricol (fermierul poate refuza cumpărarea animalelor dacă nu sunt corect identificate). - Verificarea conformităţii în ce priveşte identificarea corectă a animalelor ce ies din exploataţie. - Obligaţia completării şi verificării documentului de mişcare (pentru animalele provenite din România), a certificatului de schimb intracomunitar (pentru animalele provenite din ţări UE) sau a certificatului sanitar de import (pentru animale ce provin din ţări terţe). - Notificarea mişcării animalelor în termen de 7 zile la autoritatea responsabilă (direct sau prin delegare). - Pentru circulaţia animalelor în transhumanţă este necesară o autorizaţie de la serviciile veterinare de stat. - Păstrarea unui exemplar al documentului de mişcare în registrul exploataţiei.

Formularul de mişcare - formularul 2 - este emis în 3 exemplare pe hârtie autocopiativă, cu melanj fluorescent, în carnete de câte 50 formulare, fiecare carnet având 150 file, astfel; a) exemplarul 1 - albastru: 1. matca este destinată medicului de liberă practică împuternicit în a cărui rază teritorială îşi desfăşară activitatea noul proprietar al animalului; 2. cuponul detaşabil este destinat noului proprietar al animalului.

17

b) exemplarul 2 - roşu: 1. matca este destinată medicului de liberă practică împuternicit emitent; 2. cuponul detaşabil este destinat medicului de liberă practică împuternicit emitent. c) exemplarul 3 - verde: 1. matca este destinată proprietarului animalului; 2. cuponul detaşabil este destinat medicului veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare zonale

Respectarea dispoziţiilor sanitare legale privind circulaţia animalelor - Solicitaţi certificatul sanitar veterinar precum şi atestatul–declaraţia oficială din ferma de origine că animalele sunt indemne de bruceloză (în unele ţări este cerut şi atestatul că animalele sunt rezistente la scrapie - genotip ARR/ARR). - Să îndeplinească normele sanitare privind importurile şi comerţul intracomunitar. - Cereţi sfatul sau avizul unui tehnician în momentul achiziţionării de animale (verificaţi starea lor de sănătate, control aptitudini productive, examinarea atentă a a exteriorului pentru depistarea eventualelor defecte, etc.). - Este recomandabil pentru animalele nou intrate în fermă să fie ţinute în carantină (30 zile) şi efectuarea controlului stării de sănătate înainte de a fi introduse alături de celelalte animale din fermă. - Nu trimiteţi la abator decât animale aflate într-o stare bună de sănătate şi la care termenul de aşteptare (în caz de tratament medical) este finalizat. - Cunoaşterea şi respectarea regulilor sanitar veterinare pentru mişcarea animalelor. Respectarea regulilor de transport a animalelor Obiectivele vizate în ce priveşte transportul animalelor sunt: - Respectarea bunăstării animalelor şi a condiţiilor de transport; - Evitarea propagării diferitelor boli pe parcursul transportului animalelor. În practică, transportul animalelor presupune: - Verificarea conformităţii în ce priveşte identificarea animalelor ce intră sau ies din exploataţie.

Manipularea adecvată a animalelor pentru evitarea stresării acestora şi reducerea riscurilor de rănire înainte, în timpul şi după efectuarea transportului (o rampă de încărcare montat corect permite încărcarea şi

18

descărcarea uşoară a animalelor; culoarul de ghidare poate fi drept, curb sau în unghi şi trebuie să fie prevăzut cu pereţi plini corespunzător înălţimii animalelor şi cu o lăţime maximă de 45 cm pentru adulte şi 32 cm pentru mieii înţărcaţi; la încărcarea sau descărcarea animalelor este recomandată o pantă mai mică de 50% a rampei, care trebuie prevăzută cu trepte şi pardoseală din lemn pentru reducerea riscului de alunecare; transportul oilor ce au mai puţin de 2 săptămâni până la fătare sau care au fătat cu o săptămână înainte de transport este permis pe o distanţă de maxim 50 km, iar a mieilor ce au vârsta mai mică de 1 săptămână pe o distanţă de maxim 100 km; pentru transportul mieilor ce au o greutate mai mică de 20 kg, pardoseala camionului trebuie acoperită cu un strat gros de rumeguş sau paie). - Este interzis a fi transportate animalele bolnave, vătămate sau cu leziuni grave, precum şi a celor aflate într-o stare slabă de întreţinere; - Respectarea densităţii de transport impusă de reglementările europene; - Pentru transportul animalelor pe o distanţă mai mare de 65 km (cu excepţia transhumanţei), este necesară posesia unei licenţe profesionale de transport a animalelor vii, precum şi a unor vehicule de transport adecvate; - Curăţarea şi dezinfectarea vehiculelor de transport după fiecare deplasare a animalelor, pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii diferitelor maladii.

GESTIONAREA STĂRII DE SĂNĂTATE A EFECTIVULUI DE ANIMALE

Atingerea şi menţinerea unui nivel ridicat al stării de sănătate a animalelor dintr-o fermă de ovine sau caprine permite: - a avea o turmă sănătoasă şi eficientă din punct de vedere economic; - de a asigura siguranţa produselor alimentare de origine animală obţinute; - protejarea fermierului vis-à-vis de bolile zoonotice transmisibile la om;

19

- de a limita contaminarea efectivului de animale şi zona geografică în care se constată boli infecţioase grave sau contagioase, în special prin limitarea răspândirii agenţilor patogeni. Gestionarea stării de sănătate a animalelor dintr-o fermă presupune: îndeplinirea cerinţelor sanitare de către fermier, trasabilitatea intervenţiilor sanitare (ce permite monitorizarea şi controlul stării de sănătate a efectivului şi o eficientă gestionare a bolilor), supravegherea avorturilor (detectarea rapidă a bolilor infecţioase şi limitarea răspândirii lor), păstrarea sănătăţii animalelor din fermă (depistarea precoce a bolilor, izolarea animalelor bolnave şi tratamentul lor), administrarea adecvată a farmaciei din fermă (păstrarea şi depozitarea medicamentelor într-o încăpere adecvată în fermă garantează eficiena.

1. Îndeplinirea cerinţelor sanitare de către fermier presupune: - Inspectarea cotidiană a fermei pentru a detecta imediat riscurile de contaminare a animalelor (inspectarea regulată a animalelor, a adăpostului şi a păşunilor, efectuarea unui examen de la distanţă şi apoi de aproape a animalului suspect de a fi bolnav, cunoaşterea simptomelor sugestive de boli contagioase de renume - bruceloza, febra catarală, antrax, rabie, tuberculoză, variola, pleuropneumonia contagioasă a rumegătoarele mici, pesta micilor rumegătoare, etc., sau a bolilor cu declarare obligatorie - epididimita contagioasă a berbecului); - Raportarea la veterinar a oricărui simptom sugestiv de boli contagioase cunoscute şi declararea maladiilor către autorităţi atunci când medicul veterinar confirmă suspiciunea (consultarea unui medic veterinar, care poate confirma sau infirma o suspiciune de boală contagioasă de renume sau o boală cu declarare obligatorie, declararea obligatorie a avorturilor, acceptarea măsurilor impuse de autoritatea sanitar verinară - supravegherea efectivului, restricţii de circulaţie, analize complementare, vaccinare, etc. - în cazul confirmării îmbolnăvirii animalelor);

20

- Asigurarea realizării profilaxiei animalelor de către un medic veterinar, în conformitate cu reglementările legale sanitar veterinare în vigoare (recoltarea de probe de sânge de la animale conform instrucţiunilor legale - 25% din femelele de reproducţie, toţi masculii necastraţi mai mari de 6 luni, toate animalele introduse în turmă de la ultima profilaxie) ; - Respectarea cerinţelor legale privind sacrificarea animalelor (animalele pot fi sacrificate doar într-un abator specializat, cu excepţia existenţei unui abator familial, care permite doar autoconsumul nu şi vânzarea cărnii sau organelor).

2. Trasabilitatea intervenţiilor sanitare Scopul este de a face un bilanţ al intervenţiilor sanitar veterinare pentru: - a asigura o mai bună monitorizare a sănătăţii efectivului şi păstrarea tuturor documentelor ce fac referire la tratamentele de grup şi individuale administrate la animale, a analizelor realizate şi înregistrarea lor în carnetul de sănătate; - a permite intervenţia mai rapidă a fermierului în cazuri specifice şi bine cunoscute de către acesta prin introducerea unui protocol de tratament a animalelor cu medicul veterinar, - de a avea un instrument de evaluare şi de dovezi, în caz de probleme de sănătate pe filiera produselor obţinute în fermă. Punctele cheie în cadrul unui protocol de tratament a animalelor dintr-o fermă sunt: • realizarea unei vizite a unui veterinar de preevaluare a stării de sănătate a animalelor din fermă (obligatoriu în prezenţa animalelor); • observarea animalelor de către medicul veterinar şi realizarea unui diagnostic (având în vedere şi analiza documentelor şi istoricul animalelor) asupra bolilor observate în efectiv, pentru care fermierul primeşte şi pune în aplicare un protocol de tratamente valabil pe un an de zile; • medicul veterinar care a stabilit protocolul de tratamente trebuie să efectueze o monitorizare regulată a efectivului de animale din fermă, în vederea evaluării tratamentelor şi posibila adaptare a acestora.

21

În practică, fermierul trebuie să înregistreze în carnetul de sănătate numărul matricol de identificare al animalelor tratate individual sau colectiv, tipul medicamentelor utilizate pentru fiecare tratament (denumirea comercială sau substanţa activă), dozaj şi cale de administrare, tipul tratamentelor şi ordinea de realizare a acestora, datele de începere şi finalizare a tratamentelor. Carnetul de sănătate şi protocolul de tratament trebuiesc păstrate în vederea verificării acestora.

3. Gestionarea (administrarea) adecvată a farmaciei din fermă Gestionarea adecvată a acesteia poate permite: - menţinerea unei medicaţii corecte prin limitarea erorilor de tratament şi a eventualelor accidente şi realizarea unui tratament eficace; - respectarea reglementărilor legale cu privire la locaţia şi organizarea farmaciei de fermă; - gestionarea corectă a stocului de medicamente. Organizarea şi locaţia farmaciei sunt lăsate la alegerea fermierului atâta timp cât este adaptată special animalelor şi se respectă cerinţele sanitare legale. Locaţia acesteia trebuie să fie într-o încăpere uscată, ferită de îngheţ, izolată de sol şi de lumină, ferită de animale şi de persoanele neautorizate (copii, străini, etc.). Organizarea conţinutului farmaciei presupune stocarea la temperatura ambiantă (8-15C) a medicamentelor şi materialelor destinate animalelor care nu necesită o conservare la frig (antiparazitare, seringi şi ace de unică folosinţă, termometru, antibiotice nedeschise, produse de curăţare şi dezinfectare), păstrarea la frigider (4-6C), a produselor care trebuie să fie păstrate la rece (vaccinuri, preparate începute, etc.) şi stocarea în proximitatea farmaciei sau a locului de fătare a instrumentarului utilizat la asistenţa fătării şi contenţia animalelor. Gestionarea stocului de medicamente presupune aranjarea, trierea şi eliminarea regulată (minim o dată pe an) a medicamentelor perimate, eliminarea medicamentelor începute în funcţie de perioada de conservare maximă (1 an pentru produse injectabile, 1 zi pentru vaccinuri).

22

Produsele alimentare medicamentate utilizate pentru animale trebuie să fie depozitate separat de celelalte tipuri de nutreţuri. Carnetul de sănătate este păstrat în farmacie pentru notarea facilă a tratamentelor realizate.

4. Păstrarea sănătăţii animalelor din fermăPăstrarea sănătăţii animalelor necesită: - detectarea rapidă a animalelor bolnave pentru a limita contaminarea turmei; - evaluarea gradului de risc a animalelor bolnave şi contagiozitatea acestora pentru a acţiona în consecinţă; - amenajarea unui loc de izolare a animalelor bolnave; - tratarea eficientă a animalelor respectând prescripţiile medical veterinare. Observarea şi examinarea animalelor presupune: - Observarea în mod regulat (de preferinţă zi de zi) a efectivului de animale, pentru a detecta orice simptome şi/sau comportamente anormale;- Realizarea unui examen de la distanţă a animalelor şi identificarea acestora; - Efectuarea unei examinări mai atente a animalelor suspectate de a fi bolnave, după examinarea la distanţă; - În cazul în care există riscul de boli contagioase se va izola animalul (sau lotul) bolnav de restul turmei; - Revizuirea istoricului animalului sau lotului (vârstă, alimentaţie, stadiul de gestaţie, antecedente existente, etc.).

Din informaţiile obţinute în timpul observaţiei şi examinării clinice a animalelor, fermierul trebuie să analizeze situaţia, iar dacă este cazul unei boli cunoscute şi existentă în protocolul de tratament anual trebuie aplicat tratamentul adecvat (cu toate aceste măsuri luate este necesar şi contactul cu medicul veterinar pentru verificarea tratamentului de îngrijire). Definirea unor praguri de alertă cu medicul veterinar în cadrul

23

protocolului de tratament şi intervenţia timpurie reprezintă cheia succesului în menţinerea stării de sănătate a turmei.

Sfaturi pentru fermieri: • De a profita de situaţiile speciale (furajarea animalelor, păşunatul, mulsul, împrospătarea aşternutului) pentru a detecta comportamentul anormal al animalelor; • Existenţa unui echipament adecvat pentru o examinare corectă a animalelor: marker, termometru, lanternă, mănuşi, găleată de apă, prosop, săpun, dezinfectant, lubrifiant, etc.; • Efectuarea unei pregătiri de genul "infirmier ovine şi/sau caprine“ care poate conduce la învăţarea elementelor de bază pentru observarea animalelor bolnave, înţelegerea simptomelor şi diagnosticarea unor boli cunoscute.

Amenajarea unui loc adecvat de izolare a animalelor bolnave presupune: - Existenţa unui mijloc de contenţie (iesle blocantă, bariere, parc de contenţie, boxe de contenţie, etc.) în vederea intervenţiei facile şi în condiţii de siguranţă pentru animalele bolnave şi crescător; - Locul de izolare trebuie să ofere un spaţiu suficient de mare şi să asigure confortul pentru animalele izolate (1,5 mp/cap), să fie ferit de curenţi de aer, să fie prevăzut cu un punct de furnizare a apei pentru adăparea animalelor, să ofere posibilitatea spălării şi dezinfecţiei, să fie bine iluminat natural şi artificial; - Locul de izolare trebuie să fie separat fizic (izolat) de restul adăpostului (contact minim între animalele bolnave şi restul turmei), dar modul ideal este ca locul să permită totuşi animalelor izolate să audă şi să-şi vadă semenii lor.

Parcul de contenţie permite realizarea următoarelor lucrări: trierea animalelor, tăierea ongloanelor, tratamente pododermatite, tuns, îmbăierea animalelor contra scabiei, urmărirea activităţii de reproducţie (însămânţare artificială, sincronizarea căldurilor, constatarea gestaţiei), identificarea animalelor şi examinarea dentiţiei, examinarea ugerului, prelevări sânge, vaccinare, îmbarcarea animalelor în mijloace de transport, etc.

24

Gestionarea animalelor bolnave presupune: - Diferenţierea animalului sau animalelor bolnave prin marcarea acestora cu un marcaj specific; - Afişarea în clar a tratamentului utilizat pentru animalul bolnav la locul de izolare; - Să respecte modul de utilizare a medicamentelor descrise în protocolul de îngrijire (calea şi frecvenţa de administrare, doza şi durata tratamentului, etc.), acest lucru determinând eficacitatea tratamentului; - Utilizarea corectă a instrumentarului de lucru (pistol de dozare, seringă, ace, etc), prin asigurarea că acestea sunt curate şi dezinfectate înainte de utilizare; - Respectarea timpilor de aşteptare pentru produsele animaliere obţinute de la animalele bolnave; - Înscrierea tratamentului medical în carnetul de sănătate şi semnarea de către medicul veterinar a tuturor tratamentelor administrate.

5. Supravegherea avorturilor la animale necesită: - Identificarea femelelor ce au avortat şi izolarea acestora de restul efectivului (în cazul în care este posibil); - Recuperarea avortonului şi a placentei pentru recoltarea de probe pentru analize şi distrugerea ulterioară a acestora; - Contactarea medicului veterinar pentru recoltarea de probe pentru analiza existenţei brucelozei (obligaţie legală, precum şi alte examene complementare). Cele mai frecvente cauze a avorturilor: salmoneloza, febra Q, toxoplasmoza, Chlamydia; cauze mai puţin frecvente: Campilobacterioza, listerioza, neosporoza, bruceloza.

25

HRĂNIREA ŞI ADĂPAREA ADECVATĂ A ANIMALELOR

Acest capitol se referă la următoarele repere: 1. Furnizarea de furaje sănătoase pentru animale; 2. Menţinerea calităţii nutreţurilor pe parcursul depozitării acestora; 3. Distribuţia adecvată a hranei şi apei pentru limitarea riscurilor de sănătate.

1. Furnizarea de furaje sănătoase pentru animale - Fertilizarea şi protejarea eficientă a culturilor furajere şi păşunilor (utilizarea de preferinţă pentru fertilizarea păşunilor şi a culturilor furajere a gunoiului de grajd şi a purinului obţinute în ferma proprie; respectarea dozelor la hectar pentru îngrăşămintele organice - 20-40 t/ha şi chimice - 120-150 kg/ha N, 50 kg/ha P si 50 kg/ha K substanţă activă, administrarea uniformă a îngrăşămintelor pentru descompunerea lor rapidă, utilizarea produselor fitosanitare prin respectarea recomandărilor producătorului - dozaj, timp de aşteptare, etc.);- Recoltarea furajelor şi realizarea păşunatului prin limitarea riscurilor de sănătate pentru animale (respectarea perioadei minime de 21 de zile între aplicarea de îngrăşăminte şi cosit pentru a limita contaminarea furajelor recoltate şi între aplicarea de îngrăşăminte şi păşunat pentru a limita problemele metabolice şi de contaminare cu paraziţi de origine animală şi bacterii patogene; respectarea termenele recomandate între utilizarea tratamentelor de protecţie a plantelor (pesticide) şi momentul de recoltare a furajelor sau de folosire a păşunii pentru a limita prezenţa reziduurilor pe culturi; recoltarea plantelor furajere la un stadiu de vegetaţie adecvat - recoltarea plantelor pentru fân se face de la începutul înspicării până la înspicarea deplină pentru graminee şi buton floral-începutul înfloririi pentru leguminoase - şi la un procent de substanţă uscată optim pentru a evita

26

dezvoltarea bacteriilor patogene şi a ciupercilor producătoare de micotoxine - 25% SU pentru silozul de iarbă, 30% SU pentru silozul de porumb şi 50% SU pentru semisiloz; limitarea prezenţei pământului în furajele recoltate prin ajustarea înălţimii de cosit şi curăţarea echipamentului de recoltare, recoltarea furajelor de preferinţă pe vreme bună, scoaterea animalelor din parcelele de păşunat atunci când înălţimea ierbii este de sub 3 cm pentru a evita infestarea acestora cu paraziţii prezenţi pe frunzele de la baza plantelor şi de a preveni deteriorarea păşunii.Achiziţionarea de furaje complete sau de furaje suplimentare (nutreţurile cumpărate să fie destinate exclusiv ovinelor şi caprinelor; să aibă înscrise pe etichetă specificaţiile tehnice de calitate şi de utilizare, producătorul şi ingredientele conţinute, termenul de valabilitate; verificarea vizuală şi olfactivă a calităţii nutreţurilor achiziţionate).

2. Menţinerea calităţii nutreţurilor pe parcursul depozitării acestora. Este necesar a realiza o conservare corectă a furajelor pe parcursul depozitării pentru limitarea pierderilor şi a riscurilor sanitare pentru animale. Obiective: - Prevenirea contaminării nutreţurilor în momentul depozitării (furajele nu vor fi recoltate când pe terenuri sunt prezente muşuroaie deoarece există riscul de încorporarea a pământului; se va evita contactul furajelor cu pământ sau cu dejecţii prin întreţinerea curăţeniei locului de stocare şi a utilajelor şi echipamentelor de stocare şi distribuţie (bene, roţile utilajelor, etc.), evitarea stabilizării prelatei sau foliei de acoperire a silozurilor cu gunoi de grajd , pneuri sau cu pământ pentru a minimiza riscurile de contaminare a furajelor - de preferat saci cu nisip, depozitarea furajelor departe de produsele cu potenţial toxic - combustibil, îngrăşăminte, produse fitosanitare, otrăvuri pentru şoareci şi şobolani, etc., stocarea în locaţii diferite a furajelor care nu sunt destinate

27

ovinelor şi caprinelor; curăţarea tuturor locaţiilor de stocare înainte de depozitarea nutreţurilor - celule de siloz, silozuri de cereale, buncăre, fânare, etc.). - Păstrarea calităţii nutreţurilor pe perioada depozitării (pentru furajele cu umiditate mare - siloz, semisiloz - se va limita contactul cu aerul pentru a preveni conservarea lor defectuoasă, limitarea duratei de umplere a celulei de siloz la sub 24 ore, asigurarea unei lungimi de tocare uniforme a plantelor însilozate, tasarea corectă pentru eliminarea aerului şi asigurarea unei acoperiri adecvate după umplere a silozurilor şi respectiv ambalare a baloţilor rotunzi de semisiloz; utilizarea substanţelor de conservare adecvate în funcţie de tipul furajelor însilozate; pentru siloz frontul de tăiere pentru distribuţia acestuia către animale trebuie adaptat la o lăţime de minim 30 cm pe zi vara şi 15 cm iarna, pentru a evita încălzirea furajului; protejarea etanşeităţii celulelor de siloz precum şi a foliei de ambalare a baloţilor de semisiloz pe toată durata de stocare a furajelor; furajele cu umiditate redusă trebuiesc protejate de precipitaţii prin stocarea lor în locaţii adecvate; respectarea termenului de valabilitate a nutreţurilor achiziţionate din comerţ; stabilirea unui plan de luptă împotriva rozătoarelor şi dispunerea momelilor astfel încât acestea să nu fie accesibile şi animalelor).

3. Distribuţia adecvată a hranei şi apei pentru limitarea riscurilor de sănătate Obiective: - Asigurarea calităţii nutreţurilor între depozitare şi ingerarea lor de către animale (nu distribuiţi decât furajele destinate fiecărei specii de animale; evitaţi contaminarea spaţiilor de distribuţie a furajelor cu dejecţii animale; îndepărtaţi din hrana animalelor furajele alterate, mucegăite, amestecate cu pământ şi dejecţii sau îngheţate; curăţaţi zilnic aleile de furajare; utilizaţi utilaje şi echipamente curate pentru transportul şi distribuţia nutreţurilor la animale, îndepărtarea resturilor de hrană umede şi evitarea folosirii acestora ca aşternut pentru a limita contaminarea cu bacterii patogene - Listeria, bacterii butirice, etc.); curăţarea zilnică a echipamentului

28

utilizat pentru fabricarea şi distribuţia înlocuitorilor de lapte, respectarea normelor privind asigurarea frontului de furajare specific fiecărei specii).

Asigurarea unei adăpări corecte şi suficiente cantitativ (acces permanent la apă pentru animale asigurând un număr suficient de adăpători – o adăpătoare automată la 25 capre adulte şi 40 ovine adulte în sistemul de întreţinere în stabulaţie permanentă şi una pentru 25 ovine adulte în sistemul mixt stabulaţie-păşunat; înălţimea de poziţionare a adăpătorilor este de 60-80 cm pentru ovine şi 100-110 cm pentru caprine şi de 40-60 cm pentru miei şi iezi; utilizaţi pentru animale apă limpede şi inodoră la temperatura de 10-12ºC, iar dacă este cazul se pot utiliza unele produse de tratament pentru eliminarea reziduurilor; interzicerea cât mai mult posibil a adăpării animalelor la surse de apă stagnante pentru a reduce riscul contaminării cu agenţi patogeni - bacterii, paraziţi, etc.; folosiţi echipamente şi utilaje curate pentru transportul şi distribuţia apei; evitaţi contaminarea dispozitivelor de distribuţie a apei cu fecale de animale, păstraţi curate zonele de distribuţie a apei).

MULSUL ANIMALELOR

Asigurarea unor condiţii adecvate de muls influenţează în mod direct calitatea laptelui obţinut în fermă, sănătatea ugerului şi ameliorarea efortului fizic al mulgătorilor Obiective: 1. Garantarea unor condiţii bune de muls pentru animale şi mulgători. 2. Întreţinerea adecvată a locului şi a echipamentelor de muls. 3 . Stocarea adecvată a laptelui pentru păstrarea calităţii până la livrare. 4. Curăţarea echipamentelor ce intră în contact cu laptele pentru limitarea contaminanţilor.

29

1. Garantarea unor condiţii bune de muls pentru animale şi mulgători Respectarea regulilor de igienă (asigurarea curăţeniei la locul de muls, a echipamentului de lucru – halat sau salopetă, cizme, bonetă - a mâinilor, a aparatului de muls şi a ugerului; deprinderea unei tehnici de muls care menţine starea de sanatate a ugerului şi mameloanelor prin evitarea desprinderii bruşte a aparatului de muls; în cazul realizării mulsului manual utilizaţi recipiente curate, de tip alimentar şi în bună stare fizică; dacă există dubii cu privire la îmbolnăvirea unui animal examinaţi primele jeturi de lapte şi efectuaţi un test CMT pentru detectarea mamitelor; depozitaţi separat laptele de la animalele bolnave sau care sunt în curs de a fi tratate; efectuarea cu calm a mulsului; locul de muls trebuie să fie suficient de bine luminat pentru a putea observa modificările ugerului la animale).

2. Întreţinerea adecvată a locului şi a echipamentelor de muls.Un loc de muls funcţional, uşor de curăţat şi o instalaţie de muls în stare bună, spălată, curăţată şi dezinfectată după fiecare muls, ajută la prevenirea contaminării laptelui. Proiectarea şi întreţinerea unui loc funcţional de muls permite organizarea adecvată a muncii, respectiv circulaţia animalelor şi a mulgătorilor, confortul acestora, accesibilitatea la ugerul animalelor, curăţarea uşoară; în cazul utilizării unei instalaţii de muls mobile aceasta trebuie să fie poziţionată într-o zonă curată, stabilă şi uşor de curăţat; verificarea periodică a stării de funcţionare a instalaţiei de muls – o dată pe an sau la fiecare 18 luni în conformitate cu normele de întreţinere; schimbarea furtunurilor, garniturilor, filtrelor de lapte şi a pieselor uzate care vin în contact cu laptele, în conformitate cu instrucţiunile producătorului sau ca rezultat al controlului instalaţiei.

Curăţirea instalaţiei de muls după fiecare utilizare (alternativ cu soluţii acide şi bazice), sau curăţarea şi apoi dezinfectarea instalaţiei de muls şi a tuturor echipamentelor ce vin în contact cu laptele cu apă curată şi soluţii adecvate, prin respectarea cu scrupulozitate a regulilor de utilizare şi a protocolului de curăţare (timp de

30

contact, cantitate de apă, temperatura apei, concentraţia produsului de curăţare, acţionare mecanică), conduce la menţinerea instalaţiei de muls în parametrii optimi şi obţinerea unui lapte de calitate. De asemenea, este obligatorie curăţarea după fiecare muls a locului de muls (sala de aşteptare, standul de muls, etc.). După ultimul şi înaintea primului muls din cadrul campaniei de muls este recomandat a se face o curăţare şi spălare generală a instalaţiei de muls, atât la interior cât şi la exterior, precum şi a incintei locului de muls. Apa utilizată pentru spălarea instalaţiei trebuie să fie salubră şi se vor lua măsuri pentru evitarea intrării păsărilor şi rozătoarelor în incinta sălii de muls.

3. Stocarea adecvată a laptelui pentru păstrarea calităţii sale până la livrare Condiţiile de depozitare a laptelui după muls până la livrarea acestuia sunt determinante pentru prevenirea contaminării şi multiplicării bacteriilor patogene în laptele livrat către beneficiari. La proiectarea locului de stocare a laptelui se va ţine cont ca acesta să fie în proximitatea locului de muls, dar separat de animalele din fermă. Acesta trebuie să fie uşor de spălat şi curăţat (confecţionat din materiale netede şi lavabile), să nu permită accesul câinilor, pisicilor, rozătoarelor sau păsărilor şi care va fi curăţat după fiecare muls. Menţinerea în bună stare de întreţinere a tancului de depozitare presupune aspirarea regulată a condensatoarelor şi asigurarea unei bune ventilaţii, răcirea laptelui în cel mai scurt timp posibil (în termen de 2 ore), prin alegerea capacităţii de stocare şi a puterii de răcire pentru a satisface standardele în vigoare, setarea pentru menţinerea temperaturii de depozitare a laptelui în conformitate cu recomandările de colectare a produselor lactate, păstrarea curăţeniei rezervoarelor de stocare atât la interior cât şi la exterior prin spălarea, curăţirea şi dezinfectarea acestora după fiecare colectare a laptelui, prin respectarea cu rigurozitate a regulilor de utilizare şi a protocolului de curăţare (timp de contact, cantitate de apă, temperatura apei, concentraţia produsului de curăţare).

31

PROIECTAREA ŞI ÎNTREŢINEREA ADĂPOSTURILOR

O cazare adecvată a animalelor conduce nu numai la asigurarea stării de sănătate a animalelor şi la creşterea performanţelor lor zootehnice ci şi implicit la ameliorarea condiţiilor de muncă şi confortul crescătorului. Obiective: 1. Asigurarea unei bune igiene a locului de odihnă, precum şi o reînnoire a volumului de aer din adăpost pentru limitarea riscurilor de infecţie a animalelor . 2. Garantarea confortului la animale pentru evitarea leziunilor. 3. Controlul accesului în fermă a persoanelor străine. 4. Evitarea proliferării bacteriilor, paraziţilor şi dăunătorilor pentru limitarea riscurilor sanitare.

La proiectarea adăpostului trebuie să se ţină cont de: orientarea acestuia, asigurarea confortului şi securităţii crescătorului (dimensiunile aleilor de circulaţie, dimensionarea sălii de muls conform numărului şi taliei mulgătorilor, etc.), asigurarea unei ventilaţii (statice sau dinamice) suficiente a adăpostului pentru limitarea prezenţei amoniacului, condensului, curenţilor de aer şi umidităţii, respectarea densităţii animalelor în funcţie de categoria de vârstă şi starea fiziologică, favorizarea luminii naturale pentru a permite observarea animalelor, asigurarea spaţiului necesar pentru amenajările şi echipamentele interioare şi evitarea ca acestea să devină surse de rănire a animalelor.Întreţinerea adăpostului presupune: asigurarea unei strat de aşternut uscat şi în cantitate suficientă în special cu ocazia fătării, debutul lactaţiei şi în timpul mulsului (0,5-1,0 kg/cap/zi) şi curăţarea cu regularitate a pardoselii şi pereţilor prin respectarea regulilor şi protocolului de folosire a produselor de curăţare în funcţie de direcţia de exploatare (la fiecare 2 luni pentru producţia de lapte şi la un an pentru producţia de carne).

32

Asigurarea protecţiei sanitare a adăpostului presupune: realizarea unui plan de luptă contra rozătoarelor asigurându-ne că momelile utilizate nu sunt accesibile animalelor din fermă, interzicerea accesului în adăpost a pisicilor şi a câinilor (alţii decât cei de pază şi de conducerea a turmei la păşunat), precum şi limitarea accesului în adăpost a persoanelor străine de exploataţie, pentru evitarea riscurilor de contaminare. De asemenea, se mai procedează la curăţarea şi dezinfectarea adăpostului înainte de fătare, realizarea unui vid sanitar de cel puţin 30 de zile, punerea la punct a unui plan de limitarea a proliferării insectelor, asigurarea unui dezinfector pentru picioare la intrarea în adăpost şi a unui instrumentar minim de curăţare a încălţămintei – găleată, o perie şi dezinfectant.

PROTEJAREA ŞI CONSERVAREA MEDIULUI DE EXPLOATAREObiectivele pentru realizarea protecţiei mediului se referă la: - Gestionarea riscurilor de poluare - Întreţinerea graniţelor de delimitare a fermei (a gardurilor de împrejmuire în special) - Dimensionarea adecvată a capacităţii de stocare a foselor, platformei de gunoi, a staţiei de epurare, etc - Asigurarea etanşeităţii foselor de stocare şi asigurarea conformităţii pentru instalaţiile de tratare a efluenţilor - Gestionarea adecvată a deşeurilor rezultate din exploatarea animalelor.

RESURSE GENETICERASE DE CAPRINE DE LAPTERasa Saanen. Este originară din Elveţia şi s-a format prin selecţie continuă şi alimentaţie îmbunătăţită. Are o talie de 80-90 cm la masculi şi de 74-80 cm la femele (care nu prezintă coarne), iar învelişul pilos este de culoare albă şi cu lungime redusă. Greutatea corporală este de 50-55 kg la femele şi de 70-80 kg la masculi, iar

33

prolificitatea variază între 150-170%. Producţia medie de lapte este de 800-1000 kg în cca. 270 zile de lactaţie, cu plus variante care pot ajunge la 1800-2000 kg. Din punct de vedere calitativ, laptele are un conţinut de 3,2% grăsime şi de 2,7% proteină. Datorită acestor însuşiri valoroase, rasa Saanen a fost importată în multe ţări (inclusiv în ţara noastră, fiind nerecomandat însă a fi crescută în rasă pură datorită sensibilităţii la condiţiile climatice şi de hrănire), unde a participat la ameliorarea raselor de caprine locale pentru producţia de lapte.

Rasa Toggenburg. Este ca şi rasa Saanen originară din Elveţia, fiind formată prin selecţie. Talia ţapilor ajunge la 70-80 cm şi a femelelor la 70-80 cm, iar greutatea corporală este de 45 kg la femele şi de 65 kg la masculi. Culoarea este maro deschis spre gri, cu zone albe pe cap, membre şi coadă. În general, la ambele sexe coarnele lipsesc. Producţia medie de lapte este de 800-900 kg obţinută în cca 250 zile de lactaţie, iar calitativ laptele se caracterizează printr-un procent de 3,9% grăsime şi de 2,8% proteină. A fost importată în multe ţări pentru ameliorarea caprinelor locale.

Rasa Alpină franceză. Este originară din Franţa (Munţii Alpi), fiind formată din încrucişarea raselor locale cu rasa Saanen. Talia este de 70-80 cm, cu părul scurt şi de culoare variată, de la roşcat închis până la negru, fiind policromă. Greutatea corporală variază între 50-70 kg la femele şi între 80-100 kg la masculi, iar prolificitatea de 130%. Producţia medie de lapte este de 800-900 kg în 250 zile de lactaţie, cu 3,2% grăsime şi 2,7% proteină, recordul rasei fiind de 2200 kg în 305 zile la multipare şi de 1800 kg în 295 zile la primipare. Datorită rusticităţii sale, rasa Alpină franceză se poate adapta mai bine decât rasa Saanen la condiţiile de mediu specifice ţării noastre, fiind indicat a fi folosită astfel pentru ameliorarea caprinelor autohtone.

34

Rasa Alpină britanică. Este originară din Anglia, fiind formată din încrucişarea raselor locale cu rasele Toggenburg şi Anglo-Nubiană. Talia este mare, cu părul scurt şi de culoare neagră cu pete albe asemănătoare ca mărime şi localizare cu cele de la rasa Toggenburg. Greutatea corporală variază între 50-60 kg la femele şi între 70-90 kg la masculi. Producţia medie de lapte este de 700-800 kg în 8-9 luni de lactaţie, cu 3,7% grăsime şi 2,7% proteină.Rasa Appenzell. Este originară din Elveţia şi sub raportul aspectului exterior se aseamănă cu rasa Saanen, dar care are totuşi o talie mai mică (75-85 cm la masculi şi 70-80 cm la femele), cu înveliş pilos de mărime medie şi mare şi o greutate de 45 kg la femele şi de 65 kg la masculi. Producţia medie de lapte este de 700 kg, obţinută în 270 zile de lactaţie, iar calitativ laptele conţine 2,9% grăsime şi 2,7% proteină.

Rasa Anglo-Nubiană. Este originară din Anglia fiind obţinută prin încrucişarea raselor locale cu rasa Nubiană (Egipt). Sub raportul aspectului exterior se aseamănă cu rasa Nubiană, fiind diferită însă în ce priveşte culoarea robei. Poate fi exploatată atât pentru lapte cât şi pentru carne. Producţia medie de lapte este de 700 kg, obţinută în 8-9 luni de lactaţie, iar calitativ laptele conţine 4,8% grăsime şi 3,5% proteină.

Rasa Murcia-Granada. Este originară din Spania, fiind o rasă de talie mijlocie, cu învelişul pilos scurt şi de culoare neagră sau maro închis. Ugerul este de formă globuloasă, cu mameloane de mărime mijlocie. Greutatea corporală este de 40-50 kg la femele şi de 55-65 kg la masculi. Prolificitatea este de 200%, cu un sezon de reproducţie extins pe tot anul, iar tineretul intră la reproducţie încă din primul an de exploatare. Poate fi exploatată atât pentru lapte cât şi pentru carne. Producţia de lapte este cuprinsă între 500 şi 600 kg, obţinută în cca. 210 zile de lactaţie iar calitativ laptele conţine 5,3% grăsime şi 3,4% proteină. A fost importată în multe ţări din America Latină şi din nordul Africii.

35

Rasa La Mancha. Este originară din SUA, fiind o rasă formată prin încrucişarea dintre rasele LaMancha (Spania), Toggenburg şi Nubiană. Caracteristica principală a rasei este mărimea redusă a urechilor (2,5-5 cm lungime). Culoarea este foarte variată. Ugerul este de formă globuloasă, cu mameloane de mărime mijlocie. Greutatea este de 60 kg la femele şi de 80 kg la masculi. Producţia de lapte este cuprinsă între 700 şi 800 kg, obţinută în cca. 8-9 luni de lactaţie.

Rasa Oberhasli. Este originară din Elveţia, fiind cunoscută şi după denumirea de Swiss Alpine. Este o rasă formată în Alpii elveţieni fiind apoi adusă în SUA şi aclimatizată. Culoarea este maro cu nuanţe mai închise pe pe cap şi partea superioară şi inferioară a corpului. Greutatea este de 60 kg la femele şi de 80 kg la masculi. Producţia de lapte este cuprinsă între 700 şi 900 kg, obţinută în cca. 8-9 luni de lactaţie.

Rasa Carpatină. Este o rasă tardivă, creată prin selecţie naturală şi deţine o proporţie de cca 90% din efectivul total de caprine din ţară. Majoritatea indivizilor au coarne, care sunt mai dezvoltate la masculi. Învelişul pilos este abundent şi format din puf şi păr. Culoarea dominantă este gri de diferite nuanţe, după care urmează cea roşcată, albă, neagră şi bălţată. Greutatea corporală este foarte variabilă, fiind cuprinsă între 35-45 kg la femele şi de 50-65 kg la masculi. Glanda mamară prezintă o bună dezvoltare, iar mameloanele sunt diferit dezvoltate dar pretabile la mulsul mecanic. În ceea ce priveşte principalii indici de reproducţie, fecunditatea este apropiată de 100% întrucât monta are loc în libertate, iar prolificitatea variază între 135 şi 160%. Producţia de lapte variază foarte mult, în funcţie de condiţiile de vegetaţie specifice zonei, fiind cuprinsă în medie între 240 şi 260 litri de lapte în 7-8 luni de lactaţie. Referitor la calitatea laptelui, efectivul neselecţionat al rasei Carpatină se

36

caracterizează printr-un conţinut mediu de grăsime de 4,5% şi de 3,4% pentru proteină, cu variaţii însă destul de mari în funcţie de ecotip.

Rasa Albă de Banat. Reprezintă cea de-a doua rasă de la noi din ţară, care are o pondere mai redusă decât rasa Carpatină (max. 10 %), dar cu producţii mai mari de lapte şi de iezi, fiind o rasă ameliorată. S-a format în zona Banatului din încrucişarea ţapilor din rasele Nobilă germană şi Saanen cu caprele Carpatine locale, de unde s-a răspândit mai apoi în număr redus şi în alte zone ale ţării. Prezintă coarne doar 47% din indivizi, iar învelişul pilos este de culoare albă uniform. Greutatea corporală variază între 40-50 kg la femele, şi de 55-70 kg la masculi, iar prolificitatea este de 200%. Ugerul este bine dezvoltat iar mameloanele au o dezvoltare mijlocie, fiind pretabile la mulsul mecanic. Producţia de lapte este în medie de cca. 500 kg, cu o variabilitate cuprinsă între 297 şi 902 litri, într-o perioadă medie de lactaţie de 247 zile, Din punct de vedere al calităţii laptele are grăsimea de 4,45% şi proteina de 3,41%. Rasa Albă de Banat poate fi crescută în rasă curată sau folosită cu succes pentru ameliorarea producţiei de lapte a caprinelor din rasa Carpatină.

RASE DE BIVOLIBivolul românesc. Pe plan naţional există o singură rasă de bubaline, efectivul actual fiind de cca. 15-20 mii capete. În prezent, bivolii sunt răspândiţi în proporţie de 94% în centrul şi nord-vestul ţării, pe valea râurilor Olt, Mureş, Someş şi a Crişurilor, în cadrul gospodăriilor particulare. Provine din bivolul comun indian şi aparţine sub raport ecologic tipului riveran european. Există două tipuri în cadrul rasei şi anume tipul de Transilvania, care are o talie mai mare (132 cm) şi o greutate de cca. 460 kg şi tipul de câmpie, care este mai scund şi cu o greutate mai redusă. Culoarea este neagră, iar uneori se pot întâlni indivizi care au o nuanţă cenuşie sau brun-roşcată. Producţia medie de lapte pe lactaţie (cca. 280 zile) este de 1550 kg, cu un conţinut mediu de 7,0-7,2%

37

grăsime şi 4,1% proteină. Bubalinele trăiesc în jur de 28 de ani şi au o viaţă economică de circa 15 ani, în comparaţie cu taurinele care trăiesc 16 ani şi au o durată de viaţă economică de aproximativ 6 ani. Animalele nu sunt pretenţioase la hrană, fiind printre cele mai sănătoase care trăiesc pe planetă, au autoprotecţie la boala vacii nebune, bruceloză, leucoză şi TBC. Un alt motiv convingător ar fi carnea mai gustoasă şi faptul că laptele nu are colesterol, este dietetic şi bun pentru afecţiuni interne, osoase şi recomandat pentru copii. Pentru această specie nu există cote de lapte impuse de UE, aşa cum se întâmplă la vacă, astfel că producţia, dar şi piaţa de desfacere a produselor lactate obţinute sunt nelimitate.

Rasa Murrah. Este originară din India şi provine din bivolul sălbatic indian, fiind creată prin selecţie riguroasă în direcţia producţiei de lapte. Este răspândită cu precădere în India şi Pakistan, dar şi în foarte multe alte ţări (datorită capacităţii mari de aclimatizare), fiind cea mai renumită rasă de bubaline pentru lapte. Talia la femele este de 132 cm, iar greutatea de 450 kg. Culoarea este neagră, cu luciu caracteristic. Gestaţia durează 310 zile, prima fătare are loc la vârsta de 3 ani, iar intervalul între fătări este de 400-500 zile. Producţia medie de lapte pe lactaţie (cca. 300 zile şi minim 230 zile), este cuprinsă între 1700 şi 2500 kg, cu 7,1-9,6% grăsime în condiţii normale de exploatare. Are o longevitate productivă mare şi aptitudini bune pentru mulsul mecanic. A fost şi este utilizată pentru ameliorarea producţiei de lapte la toate rasele de bubaline (Italia, Egipt, Bulgaria). Tot din grupa de rase Murrah mai fac parte şi rasele Nili-Ravi şi Kundi, care se caracterizează printr-o bună producţie de lapte (1600-1850 kg şi respectiv 1400-1500 kg), având totodată alături de rasa Murrah o importanţă majoră pentru ameliorarea populaţiilor de bubaline.

Rasa Jafarabadi. Face parte din grupa de rase Gujarat, caracterizându-se printr-o talie mai mare şi o mai bună dezvoltare corporală decât rasa Murrah, având totodată şi un potenţial productiv ridicat în direcţia producţiei de

38

lapte, respectiv 1850 kg în medie. Culoare neagră sau brună. Datorită acestor caracteristici, rasa este utilizată pentru ameliorarea producţiei de lapte a diferitelor populaţii de bivoli.

Rasa Surti. Face parte de asemenea din grupa de rase Gujarat, caracterizându-se printr-o talie mai mare şi o mai bună dezvoltare corporală decât rasa Murrah, având totodată şi un potenţial productiv ridicat în direcţia producţiei de lapte (1400 kg în 290 zile de lactaţie). Culoarea este neagră sau brună. Particularitatea rasei este procentul mare de grăsime din lapte, respectiv de 8-12%. Datorită acestor caracteristici, rasele sunt utilizate pentru ameliorarea diferitelor populaţii de bivoli.

Bivolul riveran comun egiptean. Reprezintă principalul producător de lapte în Egipt. Se caracterizează printr-o dezvoltare corporală diferită în funcţie de varietate, cu o greutate cuprinsă între 350-700 kg la femele şi 450-800 kg la masculi. Producţia de lapte este de asemenea foarte variabilă, fiind cuprinsă între 800-2300 kg cu 6,4-9,5% grăsime.

Bivolul italian. Provine din bivolul comun indian şi aparţine tipului riveran european. Este o rasă de bubaline ameliorată în direcţia producţiei de lapte, fiind răspândit în Italia şi în ţările balcanice (deţine cca. 33% din efectivul european). Talia rasei este de 132 cm la femele, iar greutatea ajunge la 450-500 kg. Producţia medie de lapte pe lactaţie (cca. 275 zile) este de 1750 kg, cu un procent mediu de 7,6% grăsime. Laptele obţinut este utilizat cu precădere pentru obţinerea sortimentului de brânză Mozarella. Participă la ameliorarea producţiei de lapte a raselor de bubaline din Europa.Bivolul bulgăresc. Aparţine ca şi bivolul italian tipului riveran european, fiind o rasă ameliorată sub raportul producţiei de lapte cu rasa Murrah. Talia la bivoliţe este de 133 cm şi greutatea corporală de cca. 500 kg.

39

Culoarea este neagră uniform. Producţia medie de lapte este de cca. 1700 kg, cu 8,43% grăsime. În ţara noastră a participat la ameliorarea producţiei de lapte a bivolului românesc.

RASE DE OVINE DE LAPTERASE DE OI SPECIALIZATE PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE Rasa

Ţara Greutate corporală (kg)

Producţia de lapte (litri)

Durata lactaţiei (zile)

Friză Germania 45-50 500-700 200-220 Awassi Israel 55-65 270-350 200-230 Lacaune Franţa 50-65 250-300 150-200 Chios Grecia 50-55 270 220 Zante Grecia 45-55 160 180-200 Malteză Malta 40-45 200 200 Langhe Italia 50-60 150-260 216 Paduan Italia 65-75 180 120 Comisana Italia 40-50 170 218 Sardă Italia 35-60 180-220 225

40

Majoritatea acestor rase s-au format prin selecţie continuă după caracterele de lapte sau asociate (cantitate, durata lactaţiei, tipul de curbă de lactaţie, calitatea laptelui – procent de grăsime şi procent de proteină, forma şi mărimea glandei mamare, simetria funcţională a celor doua jumătăţi ale glandei mamare, dezvoltarea mameloanelor şi adaptarea lor la mulsul mecanic, prolificitate, etc.) şi prin asigurarea unor condiţii îmbunătăţite de alimentaţie (raţii de hrană conform cerinţelor de întreţinere şi producţie, suficiente cantitativ şi echilibrate în substanţe nutritive), astfel încât animalele să-şi poată exterioriza întregul lor potenţial productiv. De aceea, orice certificat de origine şi valoare productivă al unei oi de prasilă din ţările cu zootehnie avansată include: data naşterii, vârsta primei fătari, producţia de lapte şi durata lactaţiei, conţinutul de proteină şi cantitatea zilnică de lapte la 4-5 controale.

Rasa AwassiOrigine: Orientul Mijlociu. Media producţiei de lapte este de peste 300 litri în 210 zile de lactaţie. Rasa este docilă şi prezintă uşurinţă la muls. Are avantajul de a avea o rezistenţă naturală la diferitele condiţii de mediu, este bine adaptată la sistemul de întreţinere prin păşunat şi prezintă usurinţă la fătare. Awassi are faţa şi membrele de culoare maro şi cu lană albă, cu variaţii de la alb la brun. Se pot întâlni de asemenea şi indivizi de culoare neagră, albă sau gri. Atât masculii cât şi femelele prezintă de regulă coarne, iar lâna este grosieră. A fost importată în multe ţări, inclusiv în ţara noastră, fiind crescută în rasă curată sau folosită la obţinerea unor linii de lapte valoroase, aşa cum sunt linia de lapte Secuieni-Bacău (Awassi x Ţigaie) şi linia de lapte Palas.

Rasa FrizăOrigine: Olanda, Germania. Fără coarne la ambele sexe, cu lâna albă şi curată. Caracteristica fizică cea mai distinctivă este coada de şobolan, care este subţire şi lipsită de lână. De asemenea, coada este scurtă ceea ce

41

atestă o legatură cu rasele Finnish Landrace şi Romanov, fapt ce este în concordanţă cu înalta prolificitate a rasei. Rasa se caracterizează printr-o prolificitate medie de 2,25 miei şi o producţie de lapte de 500-700 kg pe lactaţie (7-8 luni), cu 6-7% grăsime, fiind cea mai bună rasă de oi de lapte pe plan mondial. La maturitate greutatea femelelor este de 70-80 kg, iar lâna este semigroasă. Rasa este extrem de specializată, necesitand condiţii de cazare şi hrănire deosebite. A participat la formarea a numeroase rase compozite pentru producţia de lapte (ex. rasa Assaf în Israel), precum şi la obtinerea unor linii valoroase (ex. linia de lapte Palas), datorita capacităţii mari de combinabilitate cu diferite rase locale şi transmiterii excelente a caracterelor de producţie.

Rasa LacaunaOrigine: Franţa (20% din efectivul de ovine). Este principala rasă furnizoare de lapte de oaie din care se obţine renumitul sortiment de brânzeturi Roquefort. Are aptitudini mixte, respectiv pentru lapte şi carne, 80% din efectivul din Franţa fiind specializat pentru producţia de lapte şi 20% pentru producţia de carne. La maturitate oile au o greutate de 70-80 kg. Producţia medie de lapte a rasei este de 250-300 litri, obtinută în 150-200 zile de lactaţie, cu un lapte calitativ superior rasei Friză. Lâna este semifină, iar membrele, capul şi abdomenul sunt golaşe, respectiv aceste regiuni corporale sunt acoperite numai de jar. Rasa are o precocitate reproductivă remarcabilă, tineretul intrând la reproducţie la vârsta de 7-8 luni şi o prolificitate cuprinsă între 150-200%. A fost importată în multe ţări cu scopul de a îmbunătăţi producţia de lapte a diferitelor rase locale, fiind importată şi la noi în ţară, în special după anul 1990, pentru ameliorarea producţiei de lapte a rasei Ţigaie.

Rasa ChiosOrigine: Grecia. Este de culoare albă cu pete de culoare neagră şi maro în jurul ochilor, pe urechi, nas şi membre. Întregul cap este de multe ori negru. La maturitate, femelele au greutatea de 50-60 kg. Tineretul femel

42

este precoce şi poate fi montat la vârsta de 8-9 luni. Rasa are o activitate de reproducţie extinsă pe întregul an, ceea ce dă posibilitatea organizarii a doua fătări pe an. Prolificitatea variază de la 150 până la 230%. Producţia de lapte variază de la 150 la 300 kg de lapte pe lactaţie (7-8 luni), în funcţie de condiţiile de creştere şi de exploatare. Lâna este semifină spre semigroasă

RASE LOCALERasa KarakulRasa Karakul s-a format în zona deşertului Buhara din Uzbekistan, în ţara noastră fiind introdusă în anul 1910. Se caracterizează printr-o conformaţie corporală cu aspect tipic piriform şi format corporal dolicomorf, fiind un tip de ovine mixt, respectiv de pielicele-lână-lapte-carne. Greutatea în stadiul de adult este de 42-45 kg la femele şi de 65 kg la masculi, iar lâna este grosieră. Prolificitatea potenţială este de 150-160%, însă cea reală este de 120%. Producţia principală a rasei este cea de pielicele, obţinută prin sacrificarea mieilor în primele 1-3 zile de la naştere. La aceasta se mai adaugă o producţie de 70-80 litri de lapte din care 40 litri reprezintă laptele marfă (la oile la care nu se face sacrificarea mieilor), obţinută în cca. 150 zile de lactaţie. În decursul timpului în cadrul rasei au apărut mai multe varietăţi de culoare în afara celor clasice neagră şi brumărie, respectiv cafenie, sur, roz şi albă. În perspectivă rasa Karakul continuă să se crească în stare pură, concomitent cu folosirea acesteia la încrucişările industriale cu varietăţile neagră şi brumărie ale rasei Ţurcană.

Merinos de palasReprezintă un tip morfo-productiv mixt de lână fină-carne, fiind răspândită în Dobrogea şi zona de sud a ţării. A fost creată prin încrucişare şi are o conformaţie armonioasă, prezentând în partea inferioară a gâtului numeroase

43

rezerve de piele sub formă de salbă, cravate şi uneori şorţ. Indicii de reproducţie sunt cifraţi la 92- 96% pentru fecunditate şi de 125-135% pentru prolificitate. În stadiul de adult greutatea corporală ajunge la 55-65 kg la femele şi la 80-90 kg pentru masculi. Producţia de lapte este de 100-120 litri în 130-140 zile de lactaţie, rezultând însă numai 15-20 litri de lapte marfă (muls). Perspectiva de creştere a acestei rase constă în sporirea ei numerică în zona Dobrogea şi a câmpiei de sud-est a ţării şi îmbunătăţirea producţiilor de carne, lână şi lapte pe cap de animal. Mai există şi rasa Merinos de Transilvania care are o producţie de 70-80 litri de lapte pe lactaţie.Rasa ţiagaia

Este creată prin selecţie naturală, fiind răspândită în zonele de deal, subcarpatice şi de podiş, cu precipitaţii anuale situate între 600-800 mm. Reprezintă un tip morfo-productiv mixt de lână semifină-carne-lapte, caracterizându-se printr-o conformaţie corporală dolicomorfă. Prezintă 4 varietăţi şi anume albă, neagră, ruginie (mai bună de lapte) şi bucălaie. Indicii de reproducţie sunt cifraţi la 95% pentru fecunditate şi de 105-108% pentru prolificitate. Greutatea corporală este de 45-50 kg la femele şi de 65-80 kg la masculi. Producţia de lapte este situată între 90-110 litri în cca. 180 zile de lactaţie, din care 65% este consumată de miel, rezultând 40-45 litri de lapte marfă. Perspectiva de creştere a acestei rase, constă în ameliorarea continuă a producţiei de lapte prin încrucişare (Friză), precum şi creşterea şi selecţia în rasă curată.

Tigaie cu cap negru de teleormanReprezintă o rasă de ovine deosebit de valoroasă sub raport bioeconomic, existentă de peste 150 de ani în zona judeţului Teleorman, fiind omologată ca rasă după anul 1990. Greutatea la vârsta de adult este de 60-70 kg la femele şi de 85-95 kg la masculii, în condiţii obişnuite de hrănire, prin aceste valori rasa putând fi încadrată în grupa oilor semigrele sau semiprecoce. Talia este înaltă, conformaţia este dolicomorfă, iar lâna este semigroasă. Prolificitatea variază între 150-160%, iar tineretul femel se pretează la monta timpurie la vârsta de 9-10 luni.

44

Producţia de lapte variază între 150-200 litri, cu plus variante de 250 litri, în cca. 7-8 luni de lactaţie. Poate fi folosită cu succes la încrucişări industriale sau de infuzie cu diferite rase locale, pentru sporirea producţiei de lapte, a prolificităţii şi mai ales a producţiei de carne.

Rasa ŢurcanăEste creată prin selecţie naturală ca şi rasa Ţigaie, fiind răspândită în special în zonele montane, cu precipitaţii atmosferice anuale situate peste 800 mm. Reprezintă un tip morfo-productiv mixt de lână groasă-lapte-carne-pielicele, caracterizându-se printr-o conformaţie corporală dolicomorfă, constituţie robustă, mobilitate, rusticitate şi rezistenţă pronunţate la condiţiile de mediu. Prezintă 4 varietăţi şi anume albă, neagră, brumărie şi Raţca.

Indicii de reproducţie sunt cifraţi la 92-96% pentru fecunditate şi de 103-105% pentru prolificitate. Greutatea în stadiul de adult este de 35-55 kg la femele şi de 50-80 kg masculi. Producţia de lapte este situată între 70-90 litri în condiţii mediocre de hrănire şi de peste 100 litri în condiţii îmbunătăţite, cu o durată a lactaţiei de 180-210 zile şi cu 40-55 litri de lapte marfă (lapte muls). Perspectiva de creştere a acestei rase, constă în îmbunătăţirea calitativă şi cantitativă a producţiilor prin selecţie în rasă curată sau prin încrucişare cu rase specializate (Awassi, Friză).

Linia de lapte PalasA fost creată în cadrul ICDCOC Palas-Constanţa prin încrucişarea Friză x Spancă şi Awassi x Spancă, până la F1 după care metişii au fost împerecheaţi între ei în cadrul aceleiaşi variante şi apoi între cele două variante. Greutatea corporală este de 55 kg la oi şi de 75-80 kg la berbeci, prolificitatea de 125%, iar lâna este semifină.

45

Producţia medie de lapte este de 170 kg în 220 zile de lactaţie. Poate fi crescută în rasă curată sau utilizată pentru ameliorarea producţiei de lapte prin încrucişare la rasele Merinos şi Ţigaie.

RASE DE TAURINE DE LAPTE

Rasa Ayrshire. Este originară din Scoţia, fiind formată prin încrucişarea taurinelor locale cu rasele Friză, Dairy Shorthorn, Flamandă, Jersey, Guernesey şi selecţia riguroasă după aptitudinile de lapte. Talia rasei este medie, respectiv la femele aceasta este de 128-136 cm, iar greutatea de cca. 500-600 kg. Culoarea este pestriţă sau bălţată alb cu roşu închis. Producţia medie de lapte este de 5500 kg în ţara de origine, ajungând la 6500-7500 kg în Canada şi S.U.A., cu procente medii de 3,94% grăsime şi 3,33% proteină. Are aptitudini bune pentru mulsul mecanic şi eficienţă ridicată în exploatare.Rasa Holstein-Friză. Este originară din Olanda, fiind formată prin încrucişare şi selecţie riguroasă după aptitudinile pentru lapte, iar apoi importată în SUA unde a fost supusă unei selecţii riguroase după performanţele de lapte, presiunii de selecţie prin tauri şi dirijarea împerecherilor. Rasa a stat la baza obţinerii a unui număr mare de rase actuale de taurine, printre care şi Bălţata cu negru românească. Talia este de 135-145 cm, iar greutatea femelelor atinge 600-700 kg. Culoarea este bălţată alb cu negru. Producţia medie de lapte este de cca. 7500 kg în ţara de origine, de cca. 11.000-12.000 kg la Friza israeliană şi 9000-10000 în SUA şi Canada, cu un procent de 3,6-4,4% grăsime şi 3,1-3,4% proteină. Viteza de muls este de cca 2 kg/min., iar conversia nutreţurilor de sub 0,9 U.N. pe litru de lapte. Necesită însă o hrănire bine echilibrată în nutrienţi şi o foarte bună pregătire pentru fătare. Există şi varietatea alb cu roşu.

46

Rasa Jersey. Este originară din insula engleză cu aceeaşi denumire şi provine din taurinele mici brahicere, peste care au acţionat rasele franţuzeşti Bretană şi Normandă, după care a urmat creşterea în rasă curată şi selecţia riguroasă după caracterele de lapte (în special după conţinutul în grăsime, fiind cunoscută ca rasa de ''unt''). Este una dintre cele mai vechi rase de lapte şi are o rezistenţă remarcabilă la diferite boli. Are şi o precocitate deosebită, astfel încât prima fătare poate avea loc şi la vârsta de 20 de luni. Are o talie mică de 110-125 cm şi o greutate variabilă situată între 350 şi 500 kg. Culoarea este brun-gălbuie, cu un inel alb în jurul botului. Producţia medie de lapte este de cca. 5000 kg în ţara de origine, ajungând la 6500-7000 kg la Jersey american şi canadian, cu procente medii de 4,7-5,4% grăsime şi 3,8% proteină. Manifestă bune aptitudini pentru mulsul mecanic. Este utilizată ca rasă amelioratoare a cantităţii de grăsime în lapte şi îmbunătăţirea randamentului în unt.

Rasa Brown Suisse. Este originară din Elveţia (rasa Schwyz), fiind apoi importată în SUA unde a fost supusă unei selecţii riguroase pentru producţia de lapte. Sunt animale docile şi adaptabile la diferite condiţii de întreţinere, necesită cheltuieli reduse de întreţinere şi sunt animale de mare productivitate, aducând astfel rentabilitate fermierilor. Producţia medie de lapte este de 9000-10000 kg pe lactaţie în SUA şi Canada, cu 3,4-4,0% grăsime şi 3,5% proteină.

Rasa Guernsey. Este originară din Marea Britanie, provenind din încrucişarea a două rase vechi franţuzeşti. Talia este medie, iar greutatea este de 450-500 kg la vaci şi 600-700 kg la tauri. Rasa are multe avantaje notabile pentru fermieri, respectiv înaltă eficienţă a producţiei de lapte, incidenţa scazută a distociilor la fătare, longevitate economică mare. Culoarea este roşie cu alb. Calităţile unice ale laptelui au făcut această rasă faimoasă. Laptele are o culoare aurie, din cauza unui conţinut deosebit de ridicat de beta-caroten, care ajută la

47

reducerea riscurilor de anumite tipuri de cancer. Are un conţinut ridicat de grăsime de 4,7% şi un conţinut de proteine de 3,7%. Producţia de lapte este în jur de 6000 kg pe an în ţara de origine şi de cca. 8000 kg în SUA.

Rase mixte exploatate pentru lapte

Specificare Origine Culoare Greutate vaci (kg)

Producţie medie de lapte (kg)

% grăsime

% proteină

Simmental Elveţia bălţată alb cu galben sau roşu

675 4923 3,95 3,25

Montbeliarde

Franţa bălţată alb cu roşu

650 7500 3,9 3,5

Schwyz Elveţia brună 625 5225 3,98 3,33 Pinzgau Austria roşie-vişinie

cu desen alb 550-600 5300 3,9 3,3

Aceste rase s-au răspândit în multe ţări, unde au participat la ameliorarea raselor locale şi la crearea de noi rase. La noi în ţară s-au creat astfel rasele Bălţată românească (pe bază de Simmental), Brună de Maramureş (pe bază de Schwyz) şi Pinzgau de Transilvania (pe bază de Pinzgau). De asemenea în ultimul timp ss-au făcut importuri de animale din rasa Montbeliarde.

48

Rasa Bălţată RomâneascăPondere în structura de rase de taurine locale: 30%; Tip morfo-productiv: mixt (60%carne-40%lapte); Dimensiuni: talia 133-135 cm şi greutate 600 kg; Culoare: bălţată alb cu galben (gălbui până la roşu deschis); Producţie lapte: 3500-5000 kg/lactaţie, cu 3,9% grăsime şi 3,3% proteină, consum de 1,2 UN/kg lapte; Producţie carne: în sistem intensiv tăuraşii realizează un spor de 1200 g/zi, 550 kg greutate vie de sacrificare la 16 luni, 7 UN/kg spor şi randament de 53-58%;

Rasa Bălţată cu Negru RomâneascăPondere în structura de rase de taurine locale: 23%; Tip morfo-productiv: mixt (60% lapte-40% carne); Dimensiuni: talia 128-130 cm şi greutate 550 kg; Culoare: bălţată negru cu alb; Producţie lapte: 4500-6000 kg/lactaţie, cu 3,8% grăsime şi consum de 1,0 UN/kg lapte; Producţie carne: în sistem intensiv tăuraşii realizează un spor de 1000 g/zi, 350 kg greutate vie de sacrificare la 12 luni, 7,6 UN/kg spor şi randament de 51-55%;

49

Rasa BrunăPondere în structura de rase de taurine locale: 22%; Tip morfo-productiv: mixt (50%carne-50%lapte); Dimensiuni: talia 127 cm şi greutate 500-520 kg; Culoare: brun cenuşie de diferite nuanţe, cu inel alb în jurul botului; Producţie lapte: 3500-4500 kg/lactaţie, cu 3,75% grăsime şi consum de 1,15 UN/kg lapte; Producţie carne: în sistem intensiv tăuraşii realizează un spor de cca. 900 g/zi, 7 UN/kg spor şi randament de 52-54%;

Rasa PinzgauPondere în structura de rase de taurine locale: 1%; Tip morfo-productiv: mixt (lapte-carne); Dimensiuni: talia 127 cm şi greutate 500-520 kg; Culoare: roşie castanie cu alb sau negru cu alb; Producţie lapte: 1500-3500 kg/lactaţie, cu 3,85% grăsime; Producţie carne: în sistem intensiv tăuraşii realizează un spor de 700-900 g/zi şi randament de 52%;

50