la Nr. 120, 20 Aprilie 2012 - · PDF filecaţie pan-arabă. 23 Conferinţe Arabe la Nivel...

Ambasador prof. Dumitru CHICAN

Între 27-29 martie a.c., Liga Statelor Arabe a înscris în cronica existenţei sale, o nouă reuniune la nivelul cel mai înalt – a 23 –a conferinţă de aceste fel care are loc de la înfiinţarea, în anul 1945, a acestei organizaţii regionale cu vo-caţie pan-arabă. 23 Conferinţe Arabe la Nivel Înalt în aproape 7 decenii, majorita-tea acestora având caracter extraordinar, impus de evoluţiile regionale sau de divergenţe interne între cele 22 de state arabe membre. Lipsa de continuitate datorată unor motive conflictuale a reieşit puternic în evidenţă în perioada 1991-2000, când nu au fost convocate decât 2 summituri (conform Cartei Constitutive,

Conferinţa Arabă la Nivel Înalt se întruneşte anual, la nivelul Consiliului Ligii alcătuit din şefii statelor membre). Summiturile Ligii s-au încheiat, de fiecare dată cu adoptarea unui număr im-presionant de rezoluţii, iniţiative şi programe de acţiune, din care doar un număr extreme de redus au fost respectate şi transpuse în practică. Istoria Ligii reţine, ca fiind cele mai importan-te, următoarele summituri:

- 1964: Conferinţa Arabă la Nivel Înalt de la Alexandria-Egipt care a consimţit oficial constituirea Organizaţiei de Eliberare a Palestinei şi a unei Armate Palestiniene de Eliberare;

- 1967: Summitul Ligii de la Khartoum-Sudan, cunoscut şi sub denumirea de “Conferinţa triplului “Nu”- Nu reconcilierii cu Israelul, NU negocierilor de pace cu statul evreu, Nu recunoaşterii Israelului ca stat.

- 1973: Conferinţa de la Alger, în urma războiului arabo-israelian din octombrie (Războiul din Ramadan, sau Războiul de Yom Kippur, în varianta israeliană). A decis impune-rea şi menţinerea unui embargou total asupra exporturilor petroliere arabe către statele care au sprijinit Israelul în cursul războiului;

- 1974: Rabat-Maroc. A recunoscut Organizaţia de Eliberare a Palestinei drept unic re-prezentant legitim al poporului Palestinian şi a stabilit ca obiective programatice de acţiune eli-

la Nr. 120, 20 Aprilie 2012

1. Liga Arabă: încă un Summit - Amb.Prof. Dumitru CHICAN_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ pag.1 2. Interviu cu E.S. Mohammed Saeed al-Shachrachi - Ambasadorul Republicii Irak la Bu-cureşti - exclusiv pentru Pulsul Geostrategic _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ pag.6 2. Siria din tată în fiu - Dr. Munir SALAMEH _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ pag.10 3. Armata Siriană Liberă (ASL) Cornel VAIDA _ _ _ _ _ _ _ _ __ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ pag. 12 4. Elemente ale situaţiei economico-sociale siriene actuale - Nicolae PREDA _ _ pag. 17 5. Anexă - lista Preşedinţilor Siriei de la independenţă până în prezent_ _ _ _ _ _ _pag. 19

LIGA ARABĂ: ÎNCĂ UN SUMMIT REPERE DOCUMENTARE

2

berarea integrală a teritoriilor arabe ocupate în iunie 1967, eliberarea oraşului Ierusalim şi pu-nerea acestuia sub suveranitate arabă;

-1978: Bagdad-Irak - În urma vizitei efectuate de preşedintele egiptean Anwar El-Sadat la Ierusalim şi a negocierilor de pace egipteano-israeliene, Liga decide transferul sediului său în capitala Tunisiei şi suspendă calitatea Egiptului de membru al Ligii Arabe, Au fost respinse Acordurile de la Camp-David şi s-a trecut la măsuri de boicot arab împotriva companiilor şi gu-vernelor care colaborează cu Israelul. Liga se pronunţă pentru încetarea imediată a războiului civil din Liban.

- 1988, Conferinţa de la Alger îşi exprimă deplina susţinere pentru prima Intifadă pales-tiniană şi se pronunţă pentru convocarea unei conferinţe internaţionale de pace pentru soluţio-narea conflictului arabo-israelian;

-1988 Casablanca –Maroc: este decisă reluarea relaţiilor cu Egiptul şi reprimirea aces-tuia ca mambru al organizaţiei. Îşi exprimă spijinul pentru declaraţia de constituire a Statului Palestinian;

- 1990: Cairo, summit convocat în contextul invadării Kuweitului de către armata irakia-nă. Liga cere Irakului retragerea imediată şi necondiţionată şi condamnă cu fermitate acţiunea agresivă a regimului de la Baghdad împotriva ţării vecine;

- 2000: Cairo. Liga îşi declară susţinerea pentru cea de-a doua Intifada Palestiniană şi propune constituirea unui fond financiar pentru sprijinirea acesteia

- 2002: Beirut. În unanimitate, Conferinţa la Nivel înalt aprobă Iniţiativa arabă de pace, înaintată de Arabia Saudită, pentru normalizarea relaţiilor cu Israelul în schimbul retragerii acestuia din toate teritoriile arabe ocupate, inclusiv din Podişul Golan sirian;

- 2003: Sharm El-Sheikh-Egipt - Conferinţa, convocată cu puţin timp înainte de invazia americană în Irak, cere Statelor Unite să se abţină de la măsuri de forţă împotriva Irakului şi, implicit, împotriva naţiunii arabe;

2009: Doha-Qatar. Conferinţa a fost convocată pe fondul războiului declanşat de Israel

Supliment la Pulsul Geostrategic, Nr.120, Vineri, 20 Aprilie 2012 INGEPO Consulting

3

împotriva Fâşiei Gaza. Cere îngheţarea Iniţiativei Arabe de Pace şi a oricăror demersuri în direcţia normalizării relaţiilor cu Israelul.

Conferinţa de la Bagdad. Ultimul summit al Ligii

Arabe găzduit de capitala irakiană, a avut loc în urmă cu 22 de ani, în 1990 pe fundalul acutelor tensiuni existente între Irak şi Kuwait şi care au premers invazia emiratului kuweiti-an de către armatele lui Saddam Hussein. O a doua reuniu-ne ordinară la vârf, prevăzută pentru anul 2011, a fost anu-lată din cauza situaţiei de securitate din Irak, puternic deteri-orată şi din cauza izbucnirii “primăverii arabe” într-o serie de state membre ale Ligii, revolte care au produs fie schimbări majore în configuraţia sistemului de guvernământ, fie conflicte care se perpetuează şi astăzi, la peste un an de la declanşarea mişcărilor revendicative.

Reuniunea din 27-29 martie a.c. a avut caracter ordinar, iar convocarea sa a coincis cu împlinirea a 100 de zile de la retragerea trupelor americane din Irak.

Tabloul actual al lumii arabe. Orientul Mijlociu arab parcurge o etapă deosebit de sen-

sibilă, de profunde schimbări concretizate prin îndepărtarea de la putere a unor regimuri dicta-toriale şi prin continuarea mişcărilor revendicative care, în alte state arabe, cer, de asemenea, plecarea de la putere a structurilor de guvernare existente în prezent.

- În Tunisia, “revoluţia de iasomie” a pus capăt dictaturii fostului preşedinte Zine El-Abidine Ben Ali care s-a refugiat, ca azilant politic, în Arabia Saudită. Au fost organizate alegeri generale care au dat câştig de cauză mişcării islamiste “Al-Nahda” care a constituit şi guvernul majoritar al Tunisiei;

- În Egipt, după retragerea de la putere a fostului preşedinte Hossni Mubarak, aflat, pentru judecată, în faţa instanţei, puterea a fost preluată cu titlul provizoriu de un Consiliu Mili-tar de Tranziţie care a organizat şi alegerile legislative câştigate cu o majoritate confortabilă de curentele islamiste în frunte cu Mişcarea Fraţilor Musulmani şi formaţiuni salafiste tradiţionalis-te.

-În Libia, revoltele, susţinute de o alianţă militară străină coordonată de NATO l-au în-depărtat de la putere pe liderul Moammer El-Gaddhafi, după o conducere a ţării de 42 de ani. În prezent, conducerea provizorie este asigurată de un Consiliu de Tranziţie. Societatea libiană este puternic scindată pe fondul accentuării unor puternice tendinţe secesioniste teritoriale;

-În Yemen, după o îndelungată perioadă de proteste violente, soldate cu moartea sau rănirea a mii de oameni, preşedintele Ali Abdullah Saleh a renunţat la prerogative, în baza unui acord elaborat şi supervizat de către Consiliul de Cooperare al Golfului, acord prin care fostului preşedinte şi familiei sale Ii se asigură impunitatea în faţa justiţiei. Conducerea provizorie a sta-tului a fost preluată de vice-preşedintele Abed Rabbo Mansour;

- În Bahrein, este o perioadă de calm relativ după protestele organizate de opoziţia islamistă şiită, manifestări soldate cu ciocniri între demonstranţi şi armata bahreiniană şi înche-iate după intervenţia unor efective militare şi de poliţie din Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, dislocate în regat în baza unei decizii a Consiliului de Cooperare al Golfului.

- În Sudan, s-a produs scindarea statului în două entităţi, prin formarea aşa-numitului Stat al Sudanului de Sud. Raporturile dintre nordul şi sudul sudanez continuă să fie tensionate atât din cauza unor neînţelegeri privind repartiţia resurselor de petrol, cât şi privitoare la trasa-rea frontierelor de stat sau susţinerea, de către fiecare stat în parte, a unor miliţii înarmate în enclave şi provincii care luptă pentru independentă şi desprindere din statul cărora aparţin în prezent. Preşedintele sudanez Omar Al-Bashir a fost primul şef de stat arab împotriva căruia,


Liga Arabă - logo

4

în 2009, a fost emis un mandate internaţional de arestare pentru acuzaţia de crime împotriva umanităţii şi genocid. Mandatul nu a fost dus la îndeplinire, Omar Al-Bashir exercitându-şi pre-rogativele la Khartoum.

- În ceea ce priveşte Siria, intifada populară izbucnită în luna martie 2011, a luat pro-porţiile unei confruntări violente şi sângeroase între forţele guvernamentale şi protestatari ai căror reprezentanţi, sub numele de “opoziţie”, sunt profund scindaţi între ei şi împărţiţi în tabere care sunt împotriva înarmării rezistenţei armate şi a oricărei intervenţii militare străine şi care cer ajutorul logistic şi militar al lumii exterioare şi o susţinere logistică şi armată solidă pentru detaşamentele opoziţiei organizate ca “armată de eliberare”, sau “armata siriană liberă’.

În condiţiile date, Siria nu a fost prezentă la lucrările celei de a 23-a Conferinţe la Nivel Înalt, atât pentru că Liga decisese anterior excluderea regimului sirian de la activităţile Ligii Ara-be, dar şi pentru că acesta din urmă a declarat, ante-factum, că nu va accepta şi nu va pune în practică nici una din rezoluţiile pe care Liga Statelor Arabe le-ar adopta în legătură cu eveni-mentele sângeroase din Siria şi cu modalităţile de încetare neîntârziată a acestora. De altfel, Siria nici nu putea sa fie prezentă la lucrările summitului, atâta vreme cât nici nu a fost invitată oficial de către gazdele irakiene care s-au văzut în situaţia de a respecta - aşa cum spunea chi-ar şeful diplomaţiei irakiene, Hoshyar Zibari- rezoluţia Ligii de suspendare, pentru Siria, a cali-tăţii de membru.

Un rol nou pentru Liga Arabă? Anul 2011 a început în ritmul revoluţiilor arabe care,

fie şi parţial, au adus cu ele schimbări fundamentale în economia şi fizionomia ordinii şi a siste-mului arab pe care l-au deschis în faţa schimbării şi a reformelor democratice, făcându-l, în acelaşi timp, impermeabil la ceea ce se întâmplă într-o altă ţară arabă doritoare, prin ansamblul societăţii sale, să meargă pe acelaşi drum al schimbărilor şi reformei

Era firesc sau, cel, puţin, previzibil ca “revoluţiile schimbării” să-şi pună amprenta şi asupra Ligii Arabe, anchilozată în prevederile unei Carte neschimbată de peste o jumătate de secol şi macerată interior de disensiunile care, într-o formă sau alta, s-au manifestat fără între-rupere între statele membre.

La jumătatea lunii mai 2011, la conducerea organizaţiei regionale a fost instalat egiptea-nul Nabil Al-Arabi, fost ambasador al ţării sale la ONU şi succesor, în această demnitate, a lui Amro Mussa, participant, în stradă şi în pieţele publice, la manifestaţiile protestatare şi partizan al înnoirii Ligii Arabe, din punct de vedere al misiunii, al mijloacelor şi al poziţionării faţă de vân-tul schimbării care suflă peste întreaga lume arabă. Aşa cum noul secretar al Ligii spunea într-o declaraţie publică, dacă sesiunea ordinară din 2011 a fost amânată cu un an, aceasta se dato-rează, acum, nu veşnicelor neînţelegeri şi orgolii între statele membre, ci izbucnirii “primăverii arabe”, faţă de care, oficial, Liga, nu a adoptat – poate nu a avut nici timpul necesar să o facă- o atitudine oficială de evaluare sau analiză a marilor semnificaţii ale revoltelor pentru prezentul şi viitorul naţiunii arabe. Tocmai de aceea, jurnaliştii, îndeosebi, remarcau, nu fără umor, că viitoarea conferinţă arabă a Ligii va fi una dedicată cunoaşterii reciproce între vechii şi noii lideri ai lumii arabe, cu speranţa că aceasta va însemna, în acelaşi timp, şi o recunoaştere a erorilor din trecut şi stabili-rea unor relaţionări scoase de sub tradiţio-nala tutelă a inerţiei şi a tiparelor conforta-bile dar neproductive.

* * Într-un fel, foarte original, summitul

de la Bagdad a fost o reflectare miniaturi-zată a situaţiei actuale din lumea arabă – aflată, în virtutea rezultatelor aduse în prim


Sediul Ligii Arabe - Cairo

5

plan de primăvara arabă, adică poziţionată la intersecţia dintre un islam politic, el însuşi scin-dat între salafismul lipsit de experienţă politică istorică şi islamismul tradiţional, lipsit, la rândul său, de o experienţă a guvernării

Cei veniţi la summit din Tunisia, Tripoli şi din Maghrebul arab, în general, au purtat cu ei simbolul victoriilor înregistrate şi al noilor sloganuri substituite vechilor lozinci ale “panarabismului” şi “naţiunii arabe”, unităţii şi “activităţii comune arabe”, luptei de clasă şi con-fruntării dintre dreapta şi stânga ideologică, ale progresismului şi reacţiunii, ale luptei împotriva sionismului şi imperialismului mondial şi alte titluri şi concepte care au fost în vogă până în anii ’80 ai secolului trecut. La Bagdad, toate aceste sloganuri au fost absente, demonstrând, cu ori-ginalitate, că arabismul şi pan-arabismul care include ideea de minorităţi şi apartenenţe etnice, culturale şi confesionale nu a fost şi nu este mai mult decât o aspiraţie care a rămas lipsită de finalitatea proclamată declarativ. Ca o ironie, preşedintele Irakului, Talabani, de etnie kurdă, şi ministrul diplomaţiei irakiene, şi el un etnic kurd, au fost cei mai entuziasmaţi vorbitori în nume-le arabismului şi al arabităţii.

Zona arabă a Orientului Mijlociu merge ezitantă între un regim arab caduc şi şovăitor şi un alt sistem nou şi aflat în curs de cristalizare. Tocmai de aceea, intervenţia preşedintelui Li-banez, Michel Sleimane a surprins prin aceea că şeful statului libanez a fost singurul care a făcut notă discordantă pledând pentru un Arabism şi o arabitate în care arabii însuşi nu mai cred. Panarabismul sau naţionalismul arab au trecut în istorie odată cu dispariţia maeştrilor lor ideologici, Gamal Abdel Nasser sau Michel Aflak, părintele baasismului, ale căror sloganuri nu au avut ecoul care, altă dată, electriza masele: astăzi vorbim de un Arabism fără arabi, iar con-ferinţa la nivel înalt de la Baghdad a Ligii Arabe a dovedit-o cu prisosinţă. Rolul Ligii Arabe în soluţionarea problemelor acute cu care Orientul Mijlociu se confruntă este, progresiv, transferat către dimensiunea internaţională. Liga Arabă este reprezentată de fostul secretar general al ONU, Kofi Annan, iar congresmenii au ameninţat, în cazul crizei siriene, îndeosebi, cu reveni-rea la bunele oficii ale Consiliului de Securitate, în numele … arabismului.

Cineva a lipsit de la conferinţa de la Baghdad şi de la cele care au precedat-o în ultimii ani: atunci când arabismul a fost prezent, au absentat arabii, iar când aceştia au reuşit să se adune pentru a-şi spune cuvântul, au făcut-o, dar nu în numele arabismului!


6

Pulsul Geostrategic: Excelenţă, Domnule Ambasador, după 22 de ani, capitala irakia-nă Bagdad a găzduit, între 27-29 martie a.c., cea de-a XXIII-a Conferinţă la Nivel înalt a Ligii Statelor Arabe ale cărei lucrări s-au desfăşurat în condiţii fundamental noi datorate înlăturării fostului regim dictatorial al Irakului şi angajării acestei ţări pe calea către democraţie, demnitate naţională şi dezvoltare economico-socială. Este vorba, în acelaşi timp, de schimbările şi prefa-cerile pe care regiunea Orientului Mijlociu le parcurg pe fundalul “primăverii arabe”, de evoluţiile survenite în planul vecinătăţii regionale a Irakului, în aceeaşi măsură.

Care sunt semnificaţiile fundamentale ale acestei reuniuni arabe la nivelul cel mai înalt pentru un Irak care continuă să fie afectat de violenţă şi terorism dar care aspiră la recăpătarea rolului care i se cuvine în sânul naţiunii arabe şi al comunităţii internaţionale?

E.S. Mohammed Saeed al-Shacharchi: Acest mare succes al diplomaţiei şi al Guvernului irakian are, într-adevăr, mai multe semnifi-caţii între care cele mai importante sunt, în opinia mea, următoarele: în primul rând, el confirmă că, în ciuda tuturor obstacolelor cu care mai este confruntat, Irakul continuă să meargă pe calea democraţiei şi con-solidarea statului. În al doilea rând, ţările arabe, inclusiv cele care cu-nosc fenomenul “primăverii arabe” au recunoscut progresele pe care Irakul le-a obţinut, acordându-i acestuia o poziţie de frunte atât prin găzduirea ultimei conferinţe arabe la nivel înalt, cât şi prin încredinţarea preşedinţiei anuale a Ligii Arabe, ceea ce corespunde mai fidel ponde-rii istorice a Irakului ca stat membru fondator al acestei organizaţii regi-onale. În sfârşit, prin această reuniune, Irakul şi celelalte state arabe se debarasează, odată mai mult, de sechelele politicii despotice şi belicoase ale regimului Saddam Hussein care aparţine, astăzi, unei epoci revolute, sperăm pentru totdeauna.

Mai există, încă, dificultăţi importante, dar au fost făcuţi paşi importanţi la cele trei nive-luri menţionate.

P:G.: Acum, după încheierea lucrărilor, se poate spune că lumea arabă este mai unită,

mai coerentă şi mai hotărâtă să facă astfel încât glasul său să fie mai bine auzit pe plan regio-nal şi internaţional?

E.S.M.S.S.: Un singur lucru este sigur şi anume acela că lucrările Conferinţei şi deciziile pe care aceasta le-a adoptat vor aduce mai multă coerenţă în activitatea Ligii Arabe şi vor con-tribui la mai multă înţelegere şi cooperare între ţările membre, deja legate între ele prin interese comune reale şi concrete care se adaugă legăturilor lor istorice şi lingvistice. Nu este mai puţin adevărat că, astăzi, trăim în contextual unor mari transformări politice şi sociale pe care le cu-nosc mai multe state arabe; popoarele cer o mai mare transparenţă şi participare la alegerea politicilor, aspirând la o reală emancipare a bărbaţilor şi a femeilor.

P.G.: Domnule ambasador, în ce măsură se poate spune că reuniunea Ligii Arabe de la

Bagdad a oferit ţărilor membre prilejul de a-şi manifesta solidaritatea cu Irakul şi disponibilitatea de a acţiona împreună pentru a susţine ţara dumneavoastră în eforturile sale de contracarare a ingerinţelor externe regionale şi, poate, chiar, extra-regionale în treburile sale interne ?

E.S.M.S.S.:: Aş spune că da, dar o oarecare nuanţare se impune. Există state arabe care ne susţin în eforturile pentru stabilizarea ţării, după cum alte ţări arabe au propriile preo-cupări pe care le consideră legitime şi prioritare. Noi credem că lupta împotriva terorismului ar


INTERVIU E.S. Dl. MOHAMMED SAEED AL-SHACHARCHI

Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Irak la Bucureşti

7

trebui să constituie o prioritate absolută, date fiind gravitatea şi impactul său care, mai devreme sau mai târziu, se va extinde la toate ţările. În orice caz, noi sperăm că toate ţările, inclusiv cele arabe se vor angaja pe calea unei veritabile cooperări anti-teroriste care să pună capăt acestui flagel. Summitul de la Bagdad a trasat drumul către consolidarea unei cooperări organizate şi sistematice care ar trebui să se concretizeze cât mai repede cu putinţă.

P.G.: Cum comentaţi, Excelenţă, nivelul de reprezentare a ţărilor membre la summitul

din Bagdad? Aţi putea să ne explicaţi raţiunile, acolo unde este cazul? E.S.M.S.S.: Toate ţările invitate au fost prezente la Conferinţă. Deci reprezentarea a

existat şi semnăturile puse pe documente îşi păstrează întreaga valabilitate. Nivelul de repre-zentare ţine de decizia suverană a fiecărui stat membru. Chestiunea reprezentării s-ar putea explica prin condiţiile speciale ale fiecărei ţări membre, sau poate printr-un anumit mesaj pe care acestea au dorit să-l transmită.

P.G.: Domnule Ambasador, unde se poziţionează Liga Statelor Arabe faţă de actuala

situaţie existentă în Orientul Mijlociu şi nordul Africii? E.S.M.S.S.: Aş spune că la o răscruce de drumuri. Liga Arabă este o organizaţie regio-

nală care are o presantă nevoie de a se moderniza, ea însăşi ca şi conferinţele sale la nivelul cel mai înalt care au devenit un spaţiu în care liderii arabi îşi vorbesc unii altora fără prea mare convingere. Liga ar trebui, deci, să se modernizeze pentru a fi racordată la exigenţele timpului, iar conferinţele la nivel înalt să fie forumuri în care popoarele arabe să fie mai bine reprezenta-te. O asemenea modernizare, conjugată cu o mai activă participare a popoarelor, va schimba, dacă va fi realizată, în câţiva ani, funcţionarea însăşi a Ligii. Impactul său asupra ţărilor mem-bre ca şi asupra Orientului Mijlociu şi Africii de Nord şi la nivel internaţional va fi cu atât mai semnificativ. Summitul de la Bagdad a subliniat tocmai necesitatea şi ambiţia de a se ridica la înălţimea sfidărilor mileniului al treilea.

P.G.: Şi Siria? A fost această problemă sensibilă înscrisă pe agenda de lucru a

summitului? Şi, dacă da, cu ce rezultate, concluzii şi măsuri? E.S.M.S.S.: Chestiunea siriană a avut un loc de frunte în cadrul lucrărilor Conferinţei

care a decis să susţină demersul Dlui. Kofi Annan, emisar atât al ONU, cât şi al Ligii Arabe, cu misiunea de a impune o încetare a focului şi a identifica o soluţie, pe cât posibil paşnică şi ac-ceptabilă de către toate părţile implicate, o soluţie care să respecte dreptul poporului sirian de a avea un guvern ales şi care să garanteze libertăţile şi drepturile legitime ale sirienilor.

P.G.: Domnule Ambasador, într-un recent interviu, fostul consilier american pentru pro-

blemele securităţii naţionale, Dl. Zbigniew Brezjinski aprecia că ţările vecine Siriei trebuie să aibă rolul cel mai important în demersurile pentru soluţionarea crizei siriene. Ce crede şi ce poate face Irakul în acest scop? Şi, mai ales, care este poziţia tării dumneavoastră în ce priveş-te această criză şi mijloacele care să conducă la o rezolvare paşnică şi unanim acceptabilă a acesteia?

E.S.M.S.S.: Într-adevăr, diplomaţia irakiană a depus eforturi intense în acest sens, pen-tru a se ajunge la un acord asupra soluţiei pe care deja am menţionat-o. A făcut acest lucru chiar cu preţul unor neînţelegeri şi chiar al unor adversităţi care au fost, sporadic, înregistrate.

P.G.: Pentru a face o panoramă succintă asupra regiunii, v-am ruga, domnule Ambasa-

dor, să vă referiţi, în câteva cuvinte, la relaţiile actuale dintre Irak şi vecinul dumneavoastră Ira-nian.

RĂSPUNS : Aş spune, în câteva cuvinte, că Iranul ne este un vecin în toate sensurile


8

cuvântului. Sute de ani de vecinătate şi de con-tacte şi, mai ales, de pelerinaje, au creat legături şi influenţe de o parte şi de cealaltă. Cu un alt vecin, Turcia, la Nord, Irakul aflat sub dominaţie otomană, între 1534-1917, am stabilit legături de o natură aparte, despre care nu este locul să vorbim aici. Oricum, secole de-a rândul, Irakul a fost deschis şi a avut contacte cu vecinii săi de la Est, cu Iranul, Asia Centrală şi India (inclusiv cu Pakistanul, după crearea acestuia). Astfel Irakul arab şi mândru de arabitatea sa, a dobân-dit o amplă bogăţie socială şi culturală. În ceea ce priveşte relaţiile politice, au existat şi suişuri, şi coborâşuri, după forma guvernelor care s-au succedat atât la Bagdad, cât şi la Teheran. Cu începere din anul 2003, acţionăm pentru promovarea unei politici de echilibru şi bună vecinăta-te bazată pe ne-amestec şi cooperare. Nu sunt puţine dificultăţile care stau în faţa acestei poli-tici, mai ales acelea pe care le-am moştenit din trecut (legate, între altele, de trasarea frontiere-lor, consecinţele războiului etc), dar, cu toate acestea, nu este mai puţin adevărat că eforturile sincere, desfăşurate de ambele părţi, au dovedit realismul acestei politici, cu constanţă apărată de guvernul nostru şi de Ministerul irakian al Afacerilor Externe.

P.G.: Domnule Ambasador, de la plecarea forţelor americane din Irak au trecut patru

luni. Care este bilanţul acestei perioade de libertate reală, în care irakienii şi-au recâştigat dem-nitatea şi independenţa de a-şi decide de sine-stătător destinul, conform dorinţei şi intereselor lor naţionale.

E.S.M.S.S.: Ocupaţia americană a permis, totuşi, irakienilor să se debaraseze de o dic-tatură sângeroasă care a distrus ţara şi a făcut mult rău vecinilor săi. În acelaşi timp, Irakul a asistat la instalarea primului său guvern ales în spiritual libertăţilor şi drepturilor care sunt cu-noscute. Iată de ce, guvernul Irakului a avut, întotdeauna, o sarcină dublă: să pună capăt ocu-paţiei, menţinând, totodată, relaţii de prietenie şi cooperare cu SUA şi consolidând realizările democratice consacrate de susţinerea eroică a irakienilor care au votat în mai multe rânduri, inclusiv Constituţia din 15 octombrie 2005. Ultimele patru luni au demonstrate că irakienii au acţionat pozitiv şi că sunt capabili să se auto-guverneze, după cum au demonstrate că guver-nul este în măsură să-şi respecte sarcinile asumate, inclusiv în domeniul securităţii şi aceasta în pofida dificultăţilor inerente perioadei de tranziţie, de la o dictatură distructivă la democraţie şi reconstrucţie. Toate acestea au fost realizate în ciuda obstacolelor ridicate de duşmanii de-mocratizării, îndeosebi de către terorişti şi aliaţii lor. Avem înainte un drum lung şi o luptă care nu s-a sfârşit între cei care construiesc şi o minoritate care distruge. Poporul irakian şi demo-craţia vor sfârşi prin a învinge.

P.G.: Se pare, domnule Ambasador, că în Irak există forţe şi grupări care vor, cu orice

preţ, ca securitatea, stabilitatea şi pacea socială să nu se instaleze odată pentru totdeauna în Irak. Din acest punct de vedere şi în pofida tuturor eforturilor depuse de guvernul condus de Dl. Prim-ministru Nuri Al-Maliki, violenţa, extremismul şi terorismul orb continuă să fie prezente în “ţara dintre cele două fluvii”. Când îşi va regăsi Irakul pacea, viaţa în normalitate şi locul pe ca-re îl şi locul pe care merită în marea familie a naţiunii arabe şi în sânul comunităţii internaţiona-le.

E.S.M.S.S.: După cotitura istorică a Irakului, la care, deja, m-am referit, ”primăvara ara-bă” este o cotitură nu mai puţin importantă pe plan arab. Ea este, în acelaşi timp, o consacrare a schimbărilor pe care Irakul le cunoaşte cu începere din anul 2003. Cred că, dacă avem în vedere dificultăţile “normale” ale acestei tranziţii istorice, am putea spune, cu uşurinţă, că po-


9

poarele arabe din Tunisia, Libia şi Egipt şi din alte state arabe vor merge pe propria cale către o bună guverna-re, către emanciparea femeii şi către avântul societăţii civile. Este vorba de un proces istoric care nu ar trebui jude-cat doar în lumina celor câteva luni scurse, sau chiar a câtorva ani. Veni-rea la putere a islamiştilor, bunăoară, nu este ceva anormal, căci, ani de-a rândul, aceasta a fost interzisă şi opri-mată, devenind, astfel o sursă de sim-patie şi de idealism al poporului de care a fost tot timpul apropiat. Pentru aceasta, trebuie, oare, ca democraţia să fie denigrată? Nu, pur şi simplu, este doar nevoie de timp pentru ca oamenii să vadă mai bine şi mai clar, nişte manipulări care ar permite cuiva să se agaţe de putere, prin alegeri falsificate, prin propria lor experienţă. Este necesar să fie in-terzise orice tentative de acaparare a puterii prin falsificarea alegerilor. Constituţiile trebuie să fie elaborate de o Adunare constituantă aleasă exclusiv în acest scop şi să fie compusă din tehnocraţi. Ţările din Europa occidentală au avut, uneori, nevoie de zeci de ani pentru a-şi edifi-ce propria democraţie. Iată de ce arabii au de ales între a opta rapid pentru democraţie şi a ră-mâne sub un regim dictatorial.

P.G.: În pofida tuturor dificultăţilor şi sfidărilor, nu există nici cea mai mică îndoială că

Irakul a înregistrat progrese remarcabile în dezvoltarea generală, în economie, industrie, infras-tructură, investiţii şi că au fost create numeroase oportunităţi de deschidere a Irakului către co-operarea internaţională şi către schimburile cu lumea exterioară. Care sunt principalele oferte şi domenii de interes pe care guvernul Irakului le propune companiilor şi investitorilor regionali şi internaţionali pentru ca aceştia să-şi aducă contribuţia la reconstrucţia şi la progresul Irakului şi al Irakienilor?

E.S.M.S.S.: Într-adevăr, numeroase proiecte au fost realizate, dar nevoile sunt prea mari pentru a putea fi satisfăcute în câţiva ani. Fără a trece cu vederea unele incompetenţe şi eşecuri, aş aminti că lipsa şcolilor sau a canalizării urbane, chiar în Bagdad, nu a apărut după 2003 ci sunt sechele ale unei politici arbitrare şi belicoase promovată decenii de-a rândul. As-tăzi, Irakul are nevoi care trebuie satisfăcute în toate domeniile, precum construcţiile, locuinţe-le, şcolile, spitalele etc, dar şi în alte domenii precum tehnologia informaţiei, unităţi de producţie care să fie realizate “la cheie”, inclusiv cele pentru maşini şi automobile, fertilizarea solului, alte proiecte agricole, unităţi din domeniul morăritului şi panificaţiei, fabrici de ciment, infrastructura rutieră ş.a. Investitorii străini, inclusiv români au trei posibilităţi de participare la realizarea aces-tora: prin oferte, investiţii directe sau în parteneriat cu autorităţile locale sau vânzarea pe piaţa irakiană de produse manufacturate. După cum se poate constata, Irakul este un enorm şantier şi o mare piaţă.

Interviu realizat de Ambasador prof. Dumitru CHICAN


AL-SHAKARCHI MOHAMMED SAEED A.A. Născut la 1 iulie 1948, de naţionalitate irakiană, a absolvit studii de ştiinţe politice şi drept la Bagdad, apoi a continuat perfecţionarea în acelaşi domeniu în Franţa, la Poitiers şi Institutul de Ştiinţe politice din Grenoble (1979), obţinând doctoratul de stat la Institutul de Ştiinţe politice din Paris (1985). A ocupat diferite funcţii conform specialităţii sale în Franţa şi Irak, din 2009 fiind ambasador în cadrul Mi-nisterului Irakian al Afacerilor Externe. În iunie 2010 a fost acreditat ambasador al Republicii Irak la Bucureşti. Vorbeşte limbile engleză, franceză şi arabă. Este căsătorit şi are trei copii.

10

Dr. Munir SALAMEH

Câteva repere cronologice : 22 februarie 1971: În urma unei lovituri militare, generalul de aviaţie Hafez Al-Assad

preia conducerea ţării în calitate de preşedinte şi de secretar general al Partidului Baas Arab Socialist.

1o iunie 2000 : Hafez Al-Assad încetează din viaţă după 29 de ani de conducere a ţării, statului şi partidului. O lună mai târziu, la 17 iulie 2000, Siria devine o “republică ereditară” sui-generis: fiul fostului preşedinte, doctorul oftalmolog Bashar Al-Assad primeşte gradul militar de general şi, printr-o amendare ad-hoc a Constituţiei, este investit ca nou şef al statului şi lider absolute al Partidului Baas, de guvernământ.

15 martie 2011: în Siria , este declanşată “primăvara arabă”; la exact un an de la izbuc-nirea acesteia, măsurile represive violente ale armatei, securităţii, forţelor de poliţie şi miliţiilor pro-Assad înarmate (Şabiha) se soldaseră cu 10.130 de morţi dintre care 676 copii, 520 femei, 753 militari în uniformă sau dizidenţi din instituţia militară oficială, 368 de persoane decedate sub tortură, zeci de mii de alţi oameni fiind daţi dispăruţi, iar alte zeci de mii luând calea pribegi-ei către exteriorul ţării, îndeosebi în Turcia, Liban, Iordania, Irak sau în state din afara Orientului Mijlociu.

Patruzeci şi doi de ani în care Siria a fost şi este condusă, încă, cu mână de fier de că-tre clanul Al-Assad, de confesiune minoritară alaouită care a reuşit, îndeosebi Al-Assad- tatăl, să asigure o relativ notabilă dezvoltare economico-socială şi o indiscutabilă stabilitate politică pe plan intern, mai ales prin întreruperea lungului şir de puciuri militare şi lovituri de palat care s-au succedat aproape la intervale regulate, în toată perioada modernă premergătoare venirii la putere a defunctului preşedinte, realizare care, însă, a fost posibilă, în primul rând, prin politi-ca dură de înăbuşire, prin violenţă represivă, prin asasinat politic şi eliminarea fizică, a oricăror curente, ideologii sau mişcări care, din varii motive – de la cele politice, la cele ţinând de reven-dicări economico-sociale - până la motivaţii cu caracter confesional sau legate de nerespectarea în ţară a libertăţilor, demnităţii şi drepturilor umane.

Într-un recent raport elaborate de Amnesty Internaţional, cu prilejul împlinirii, la 15 mar-tie, a unui an de la declanşarea revoluţiei siriene, se menţionează că, pe fondul evenimentelor actuale din ţară, “ nivelul omorurilor, al torturii şi al relelor tratamente aplicate populaţiei a atins niveluri fără precedent care readuc în memorie întunecata perioadă a anilor ’70-’80, când la conducere s-au aflat preşedintele Hafez Al-Assad şi Partidul Baas”. Aceeaşi agenţie americană aprecia, într-un docu-ment anterior, că “Bashar Al-Assad a moştenit o ţară încărcată de greaua povară a încălcărilor de orice fel ale libertăţii şi legii, fără ca regimul să întreprindă un singur pas pentru stoparea acestora şi prezentarea de date privind soarta a miilor de oameni dispăruţi fără ur-mă sub mandatul fostului preşedinte ca şi sub cel actual”.


SIRIA DIN TATĂ ÎN FIU

11

În aceeaşi ordine de idei, un înalt responsabil al mişcării dizidente a Fraţilor Musulmani sirieni afirma că “atât Hafez Al-Assad, cât şi fiul său, Bashar au recurs şi recurg la metode greu de imaginat cât priveşte masacrele săvârşite… “Ceea ce tatăl a făcut vreme de 29 de ani, re-petă fiul astăzi cu şi mai mult zel”.

O cronică a tuturor actelor de cruzime şi represiune excesiv violentă comise atât sub regimul Hafez Al-Assad, cât şi sub cel al urmaşului său, Bashar Al-Assad, îndeosebi de la de-clanşarea, în primăvara anului trecut, a revoltei arabe siriene, este dificil de cuprins într-un spaţiu inevitabil limitat.

Vor fi prezentate, mai jos, doar acele acte represive şi de genocid pe care entităţi orga-nizatorice, analişti, observatori independenţi din interiorul şi din afara ţării le subliniază cu pre-cădere din perspectiva amploarei şi a numărului de victime pe care acestea le-au lăsat în ur-mă.

Masacrul de la Hamah. Ora-şul Hamah, din centrul ţării, pe cursul râului Oronte, a fost dintotdeauna cunoscut ca o aşezare cu populaţie tradiţionalistă şi evlavioasă, dar şi fief al unor grupări şi mişcări ostile regimului baasist, între acestea distingându-se Frăţiile Musulmane care, la începutul anului 1982, au creat o mişcare autointitulată “jihadismul pentru eliberare” care a angajat ciocniri armate cu autorităţile locale, soldate cu morţi, lupte în cur-sul cărora cca. 70 de responsabili baasişti din localitate au fost ucişi, oraşul Hamah însuşi fiind declarat “oraş liber”. La 3 februarie, la ordinul preşedintelui, intră în acţiune armata, având în frunte aşa numitele “Detaşamente de apărare” (Saraya Ad-Difaa- unităţi de elită comandate de fratele preşedintelui, Rifaat Al-Assad. Cca. 12.000 de soldaţi au participat la “calmarea” situaţiei” în oraşul care este încercuit şi bombardat cu ferocitate de aviaţie, artileria grea şi blindate aşeza-rea fiind, practic, aproape ştearsă de pe faţa pământului. Bilanţul “restabilirii calmului”: între 30.000-40.000 de morţi în jur de 15.000 dispăruţi, despre a căror soartă nu se cunoaşte nimic nici în ziua de astăzi. 100.000 de oameni au fost expulzaţi din oraş.

Masacrul de la Tadmor (Palmira), declanşat la 27 iunie 1980, la penitenciarul de ma-ximă siguranţă destinat deţinuţilor politici şi situat în apropierea celebrului complex arheologic Palmira. Atacul a fost declanşat sub pretextul unei tentative neelucidate de asasinare a preşe-dintelui Hafez Al-Assad şi pe fondul unei revolte revendicative a deţinuţilor. Comandate perso-nal de Rifaat Al-Assad, aceleaşi Saraya Ad-Difaa, pătrund în incintă şi îi ucid, în celulele lor, pe toţi cei 1.000 de oameni aflaţi în detenţie. Cadavrele au fost evacuate şi înhumate într-o groapă comuna pregătită anterior acţiunii. Numele celor ucişi nu a fost anunţat niciodată.

Masacrul de la Alep (11 august 1979), în ziua sărbătorii sacre a sacrificiului (Eid Al-Adha) la şcoala militară de cadeţi din oraş, acuzaţi de conspiraţie, la îndemnul Fraţilor Musul-mani, pentru răsturnarea regimului. S-au înregistrat cca. 100 de victime.

Acestea nu sunt singurele, alte operaţiunii similare de mai redusă anvergură au avut loc lângă fortăreaţa arheologică din Alep ( între 1.600 şi 1.900 morţi), în orăşelul Jisr El-Shoughur, din guvernoratul Idleb (angajat şi în protestele de astăzi , 97 morţi) şi altele comise la Damasc, Homs, Rastan, Banias, Lattakia etc. Lichidări colective au fost executate şi în penitenciarele siriene (1980,1981, 1982) soldate, şi acestea, cu sute de morţi, ale căror nume au rămas ,până astăzi, necunoscute.


Hama - 1982

12

“Inventarul” pierderilor umane şi materiale survenite după declanşarea revoluţiei este cunoscut din relatările de presă şi ra-poarte ale organizaţiilor pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor omului şi ele au depăşit, aşa cum am arătat, deja, cifra de 10.000

Atunci când nu a fost vorba de înăbuşirea unor manifes-tări protestatar-revendicative, asasinatul politic a fost frecvent utilizat atât împotriva diverselor personalităţi siriene devenite, dintr-un motiv sau altul (moartea acestora fiind, public, prezentată ca act suicidar) cât şi în alte state vecine (Libanul şi Irakul îndeosebi) şi este relevant de amintit moartea liderului druz Kamal Jumblat (16 martie 1977) în care degetul acuzator a arătat către serviciile siriene de informaţii sau, mai aproape de zilele noastre, lichidarea fizică a fostului pre-mier libanez Rafik Al-Hariri (14 februarie 2005 Beirut)

15 martie: o sumbră comemorare a patru decenii de timp înroşit în sânge şi a unui an de revoluţie cu un nu mai puţin sărac prinos de sânge şi suferinţe. Din păcate, morţii sunt repede daţi uitării sau devin simple cifre de inventar. Iar în aseme-nea situaţii, justiţia pare a fi devenit o simplă sintagmă de discurs retoric.

Cornel VAIDA Anunţul privind constituirea Armatei Siriene Libere, a fost făcut la 29 iulie 2011, de către colonelul disident Riad Al-Assad, un ofiţer care a lucrat în cadrul Armatei Siriene, într-un com-partiment IT. ASL este comandată de colonelul Riad al-Asaad, locţiitor este colonelul Malik Furdi şi are ca şef de stat major pe colonelul Ahmad Hijazi. Comandamentul se află în Turcia, însă conform declaraţiilor publice, acesta funcţionează mai mult ca o organizaţie paravan, decât ca o structu-ră organizatorică de comandă. Trei din cele mai relevante miliţii păstrează o legătură directă cu ASL: brigada Khalid bin Walid din zona Homs; batalionul Harmoush în zona muntoasă din nord Jebel al-Zawiya; batali-onul Omari, din zona de sud Hawran, în regiunea Dera’a. Există şi alte formaţiuni care se de-clară aparţinând ASL, dar care nu păstrează legătura sau aceasta este una sporadică. La constituirea ASL, colonelul Riad Al-Asaad a declarat că această armată nu are obiecti-ve politice, cu excepţia înlăturării de la putere a regimului condus de Bashar Al-Assad, ţintele de atac fiind toate forţele de securitate care atacă civilii. Menţionăm că majoritatea dezertorilor care au format ASL sunt sunniţi. La 23 septembrie 2011 ASL fuzionează cu Mişcarea Ofiţerilor Liberi (Free Officers Movement), devenind grupul armat al opoziţiei. În luna noiembrie 2011, forţele ASL erau active atât în zonele urbane cât şi în cele rurale. Acţiuni-le se desfăşurau cu intensitate în: nord-vest (Idlib, Alep, în regiunea centrală (Homs, Hama şi Rastan), în zona de coastă (Latakia), în sud (Deraa şi Houran), în zona de est (Dayr al Zawr, Abu Kamal) şi în regiunea Damasc. În zona cen-trală (Homs şi Hama) acţionau mai mult de nouă batalioane. Până la începutul lunii decembrie 2011 nu-mărul dezertorilor din armata siriană, conform surselor din media, era de 15-25.000, iar conform unor surse de informaţii occidentale, numărul


ARMATA SIRIANĂ LIBERĂ (ASL)

13

acestora se ridica la 10.000. La jumătatea lunii ianuarie 2012, ASL raporta un total de 40.000 de combatanţi, insă numărul real este dificil de cunoscut Dezertările din armata Siriană au continuat şi, la 6 ia-nuarie 2012, a dezertat generalul Ahmed al-Sheikh, din For-ţele Aeriene, după două zile a dezertat colonelul Afeef Mahmoud Suleiman, împreună cu 50 de militari din Batalio-nul Logistic al Forţelor Aeriene, iar la 21 februarie 2012, ge-neralul Faiez Amro, urmat apoi de un comandant de brigadă împreună cu 200 de subordonaţi. În februarie 2012, generalul Ahmed (Mustafa) al-Sheikh a constituit Consiliul Superior Revoluţionar. Acţiunile şi atacurile împotriva guvernului au adus ţara la ceea ce Naţiunile Unite, în de-cembrie 2011, au numit „prag de război civil”, s-a format un guvern în exil, Consiliul Naţional Sirian, care a cerut recunoaştere internă şi internaţională, constituirea acestuia fiind cea mai serioasă încercare de coagulare a opoziţiei fragmentată şi are în componenţă: reprezentanţi ai Grupului pro-democratic de la Damasc, ai partidului politic islamic interzis, Frăţia Musulmană, diverse fracţiuni kurde, comitete locale de coordonare şi organizare a protestelor şi unele auto-rităţi tribale independente.

La 23 februarie 2012 în cadrul Naţiunilor Unite s-a prezentat un raport, de 72 de pagini, referitor la „încălcările grave ale drepturilor omului”, a politicii de stat şi a armatei „în valoare de crime împotriva uma-nităţii”. ASL a comis, de asemenea abuzuri, dar „nu au fost comparabile la scară şi de organizare a celor efectuate de către stat”. Administraţia Obama şi-a spus punctul de ve-dere mai mult prin intermediul Ligii Arabe şi al Orga-nizaţiei Naţiunilor Unite. Cu toate acestea, la 19 fe-bruarie 2012, doi senatori americani (John McCain şi

Lindsey Graham, ambii din Comitetul senatorial pentru Armată şi Servicii) au făcut o serie de propuneri diplomatice, ajutor umanitar şi militar care să facă din SUA principalul factor în acţiu-nile de răsturnare de la putere a preşedintelui Assad. Administraţia, însă, evită o intervenţie militară directă în conflictul intern sirian, într-un an electoral, iar Pentagonul este de acord, având în vedere şi sistemul integrat de apărare aeriană al Siriei, furnizat de Rusia. Oficialii americani mai invocă şi natura de nepătruns şi lipsa de coerenţă a opoziţiei armate, care fiind formată din ofiţeri sirieni în exil, dezertori şi miliţii, nu au controlat nici o dată un spaţiu sau o zonă semnificativă, pe teritoriul Siriei, unde să le fie livrate arme. Rusia a fost şi este direct interesată de menţinerea actualu-lui guvern la putere în Siria, unii analişti apreciind că fără sprijinul Rusiei, inclusiv un flux constant de arme, produse alimentare, consu-mabile medicale şi alte ajutoare, guvernul Assad s-ar fi prăbuşit. La 4 martie 2012, purtătorul de cuvânt al Ministrului rus de Ex-terne, Alexander Lukashevich, a declarat, în cadrul unei conferinţe


14

de presă, că tratatele actuale, la care Rusia este parte, nu o obligă să ofere asistenţă mili-tară Siriei, în cazul în care o terţă parte ar in-vada Siria. Turcia- un aliat tradiţional al Siriei- a primit pe teritoriul său comanda şi un grup important al ASL, asigurându-le adăpost într-o tabără, instalată la jumătatea lunii decem-brie 2011, accesul în această locaţie fiind strict controlat de armata naţională turcă, de unde au desfăşurat atacuri asupra armatei siriene. Aceste grupuri sunt considerate ca fiind o provocare serioasă pentru guvernul Assad. Sprijinul Turciei pentru insurgenţi se desfăşoară pe fondul unei campanii mai am-ple care urmăreşte subminarea guvernului, impunerea unor sancţiuni Siriei şi aprofundarea sprijinului său pentru Consiliul Naţional Sirian. În acelaşi timp Turcia declară că nu a furnizat arme sau alt sprijin grupului insurgent. Neavând sprijin aerian şi fiind dotaţi, în principal, cu armament uşor de infanterie ( AK-47 şi RPG-7s), combatanţii ASL au adoptat o strategie prin care urmăreau în special creşterea numărului de dezertori din armata siriană, iar cu forţele avute la dispoziţie să asigure protejarea manifestanţilor. Batalioanele constituite şi avute la dispoziţie au apărat unele cartiere sau străzi pe care se deplasau protestatarii. Ca forme de luptă au folosit ambuscada, plantarea explozivi-lor pe căile de deplasare a forţelor guvernamentale, atacuri prin surprindere asupra centrelor de informaţii (sediul Serviciului de Informaţii al Forţelor Aeriene situat în cartierul Harasta, din marginea de nord a capitalei Damasc), de comandă, de comunicaţii, sau sedii ale partidului Baas, sabotarea aerodromurilor, a tehnicii de luptă şi de transport, a căilor ferate şi a conducte-lor energetice. ASL a cerut sprijinul comunităţii internaţionale solicitând armament, instituirea unei zone de interdicţie aeriană , sau chiar efectuarea de raiduri aeriene împotriva unor obiecti-ve strategice ale regimului preşedintelui Assad, dar nu şi blocadă navală. În luptele din Homs, Armata Liberă Siriană (ASL), a folosit rachete Milan, provocând for-ţelor blindate siriene pierderi grele. Intensitatea luptelor, purtate de ASL, a fost dată şi de ca-denţa tirului cu rachete Milan de 2-3 lovituri pe minut. Rachetele Milan, produse de „Nord Aviation” şi MBB (Germania) ar fi fost livrate de către Marea Britanie şi Germania, dar nu este exclus ca printre furnizori să se numere şi Qatarul care ar fi oferit aceste rachete şi insurgenţi-lor libieni.

Tony Cartaluci, (editorialist american, pentru Publicaţia on-line The Voice of Palestine, decembrie 2011), opinează: „Armata Liberă Siri-ană este o adunătură de militanţi ex-tremişti, majoritatea acestora prove-nind nu din rândurile armatei guver-namentale siriene, ci din rândurile Fraţilor Musulmani, dotaţi cu arma-ment furnizat direct sau indirect de SUA (în principal) şi ajunse la desti-naţie prin trafic transfrontalier, îndeo-sebi din Turcia, Israel şi Liban – ţări care, de fapt au creat-o şi înarmat-o”. Armata Siriană Liberă se mai


Riad Al Asaad

15

aprovizionează cu armament şi muniţii de pe piaţa nea-gră, de la traficanţii de arme din ţările vecine şi chiar de la militarii activi ai armatei siriene. Dispun şi de câteva tancuri (până la 10), capturate în localitatea Homs. La 1 martie 2012 Armata Siriană Liberă s-a retras din ultimul bastion, cartierul Baba Amr din Homs, apă-rat timp de 27 de zile, în faţa unor bombardamente ne-încetate ale forţelor regimului preşedintelui Assad. Co-lonelul Riad al-Assad, comandantul forţelor rebele a declarat că această retragere este o acţiune „tactică, pentru a salva vieţile celor circa 4.000 de civili care lo-cuiesc în cartier şi refuză să-şi părăsească locuinţele”. Retragerea a fost convenită de părţi, aşa cum s-a întâmplat şi în alte zone din Siria. În cadrul unei conferinţe de presă, ţinută de preşedintele Consiliului Naţional Sirian (SNC) Burhan Ghalioun, la Paris, în ziua de 1 martie 2012, acesta a anunţat formarea Biroului Militar, care va include personal militar şi civil şi are scopul de a reuni grupurile armate ale opoziţiei sub o singură comandă cen-trală, punându-le sub controlul politic al SNC, în vederea co-ordonării tuturor acţiunilor în conformitate cu strategia de ansamblu a opoziţiei. Biroul militar, condus de colonelul Riad al-Asaad, ală-turi de patru colonei şi trei ma-iori, îşi propune să „răstoarne regimul actual, să protejeze civilii sirieni de opresiunea acestuia, să protejeze proprie-tatea publică şi privată şi să prevină actele de răzbunare atunci când va cădea regi-mul”. Biroul militar are şi misi-unea de a controla sistemul de furnizare a armelor pentru luptători, „Noi ştim că unele ţări şi-au exprimat dorinţa de a înarma revoluţionarii. SNC, prin intermediul biroului său militar, a vrut să organizeze acest flux, pentru a evita livră-rile directe de arme din anumi-te ţări”, a declarat, şeful SNC Burhan Ghalioun la Paris. El a mai spus că unele arme au venit din Liban, dar că frontie-ra a fost aproape complet în-chisă, iar unele zone de fronti-eră au fost minate. Într-un recent raport al


Numele unităţii Zona de operaţii Comandant

Khalid bin Walid Homs Abdul Rahman Sheikh Ali Harmoush Jebel al-Zawiya Yousef Yahya Omari Dera’a Qais Qataneh Abou al-Fidaa Hama .........

Hamza Idlib - oraş Abdul Sattar Yunsu Qashoush Hama Ahyam al-Kurdi Saad bin Moaz Al-Ghab, Hama ......... Omar Al-Qusayr, Hama ......... Moaz al-Raqad Deir ez-Zor ......... Allah Akhbar Abu Kamal .........

Houriyeh Alep Ibrahim Majbour Ababeel Alep Ammar al-Wawi Salahdin al-Ayoubi Jisr al-Shunghur Ala’adin Moawiyah Damasc Maher Rahman Nueimi Obeidah bin Jarrah Damasc Wassim Khalid

As-Suqur Latakia Mohammed Ousso Al-Qassam Jableh, Latakia Mazen Ezzein Samer Nunu Baniyas, Tartus Riyad Ahmad Sultan Paşa Atrash As-Suwayda ........ Odai al-Tayi al-Hasakah ........ Mishaal Tammo Qamishli ........ Ahmad Nayif Sukhni al-Raqqah ........

Cele patru unităţi de luptă de mai jos împotriva regimului şi sunt efectiv afiliate la comanda ASL

Sunt puţine informaţii că cele şase unităţi de mai jos sunt efective, deşi ele clamează că au efectuat operaţiuni în zone unde atacurile au fost frecvente. Este foarte posibil

ca alte grupuri rebele să fie autorii atacurilor respective

Aceste cinci unităţi de luptă de mai jos sunt în legătură cu ASL, dar nu au angajat forţele armatei siriene frecvent sau efectiv

Există puţine informaţii că cele şapte grupuri de mai jos sunt efective, deoarece în zonele în care acestea pretind că operează nu au fost, sau au fost foarte puţine atacuri

asupra armatei siriene

Situaţia unităţilor ASL în Octombrie 2011, conform ISW, martie 2012

16

IISS de la Londra se apreciază că opoziţia siriană este special înarmată pentru a adânci şi mai mult „anarhia constructivă” din Siria, în ideea că aceasta va duce la prăbuşirea din interior a actualei puteri siriene. În scrisoarea către Consiliul de Securitate ONU, la peste un an de la declanşarea represi-unii, Kofi Annan menţiona peste 10.000 de morţi. Conform guvernului sirian mai mult de 2.000 de persoane aparţinând forţelor de securitate si-au pierdut viaţă. Criza umanitară din Siria este caracterizată şi prin numărul mare de refugiaţi, circa 230.000 de persoane, din care 200.000 refugiaţi interni, iar 30.000 în Turcia (cea mai mare par-te), Liban şi Iordania.


Acţiuni în zona Damasc în Ianuarie- Februarie 2012

Batalionul Harmoush Decembrie 2011 ©ISW

17


Nicolae PREDA Pe măsură ce revoltele au crescut în intensitate, iar represiunea s-a extins în mod violent în numeroase localităţi din ţară, în acelaşi timp cu adoptarea şi trecerea la aplicarea sancţiuni-lor economice de către ONU, UE şi alte state, am putut constata că situaţia socială şi economi-că din Siria s-a deteriorat şi continuă să se deterioreze. Embargoul asupra exportului de ţiţei sirian şi lipsa unei soluţii pentru contracararea aces-tei măsuri au determinat guvernul sirian să ceară industriei petroliere reducere producţiei de ţiţei, stocare acestuia fiind costisitoare şi în acelaşi timp neexistând posibilităţi de depozitare atât de mari. Această situaţie a avut impact asupra veniturilor guvernamentale, dar şi asupra infrastructurii. Moneda naţională, lira siriană (SP), a cunoscut în ultimele luni o depreciere continuă, sto-pată pentru scurte perioade de timp, atunci când Banca Centrală a Siriei a intervenit prin arun-carea pe piaţă a unor sume importante în dolari, în încercarea de a readuce încrederea în mo-neda naţională, însă nu îşi va mai putea permite repetarea de multe ori a acestei măsuri. Dacă pe piaţa neagră, în decembrie 2011, rata de schimb era de 70LS/1$, la jumătatea lunii februa-rie 2012 aceasta a ajuns la circa 85LS/1$, scăzând apoi pentru o scurtă perioadă la 80LS/1$, pentru ca spre sfârşitul lunii martie să fie în jur de 100LS/1$. S-au prelungit perioadele în care electricitatea nu poate fi asigurată de sistemul naţional de producţie şi distribuţie, cea mai mare parte a localităţilor fiind private de curent electric 6-7 ore pe zi, dar chiar şi în oraşe mari ca Damasc şi Alep, sunt perioade în care electricitatea este întreruptă pentru 12 ore. Aceste întreruperi afectează şi zonele industriale. Au crescut preţurile la produse alimentare de primă necesitate şi combustibili. Pâinea, carnea, ouăle şi laptele aproape s-au triplat, o canistră de combustibil pentru gătit (20 litri), care costa 200 LS, a ajuns la 500 LS1. Legumele şi-au dublat preţul, chiar dacă sunt din producţia locală (la Alep o salată costa în martie 50 LS, faţă de 15LS în luna precedentă). Unele produse de uz curent, inclusiv alimentare au început să nu mai fie pe piaţă în cantităţi suficiente, accen-tuând nesiguranţa şi disconfortul în rândul populaţiei. În Damasc, cele mai multe magazine şi restaurante se închid mai devreme, proprietarii preferând să ajungă acasă înainte de lăsarea întunericului. Ziduri de protecţie din saci de nisip şi posturi de control au fost ridicate în faţa clădirilor gu-vernamentale în punctele de comu-nicaţii importante. Identitatea şofe-rilor este controlată periodic cu mai multă insistenţă. Hotelurile de cinci stele sunt aproape goale, fiind frecventate doar de câţiva jurnalişti sau cupluri “rătăcite”, Viată cotidiană în cartierele rezidenţiale din Damasc, cum ar fi

ELEMENTE ALE SITUAŢIEI ECONOMIC-SOCIALE SIRIENE DUPĂ UN AN DE REVOLTE

1. O glumă care circulă în Siria este elocventă pentru situaţia de lipsuri şi incertitudini. Soţul vine acasă cu un pui viu cumpărat şi îi spune soţiei să-l gătească la cuptor, însă aceasta îi răspunde că s-a terminat butelia la aragaz. “Dar la microunde?” vine acesta cu alternativa. Nu avem curent este răspunsul. “Dar la soba din sufragerie? Acolo nu mai avem combustibil. Atunci puiul sare din sacosă şi strigă “Trăiască Bashar Assad”.

Hotel Four Seasons - Damascus

18

Abu Rummaneh, Mazzah şi oraşul vechi, apar ca normale, deşi mallul de la hotel Four Seasons şi cafenelele de acolo, populare şi frecventate de turişti şi tineri sirieni sunt aproape goale. Aceeaşi situaţie se găseşte, de exemplu, la cunoscutul restaurant Elissar din vechiul oraş, renovat în stil tradiţional damascen, unde cu un an în urmă găseai cu greu o masă cu re-zervare prealabilă; nu cu mult timp în urmă erau doar câteva mese ocupate. Atentatele care au avut loc în Damasc, începând cu decembrie 2011, deşi nu au înregis-trat un număr foarte mare de victime, au contribuit din plin la accentuarea stării de insecuritate şi tensiune în rândul populaţiei. Prezenţa cotidiană, mai mult sau mai puţin vizibilă, dar simţită, a miliţiei alauite chabbiha, se adaugă şi completează peisajul actualei vieţi economico sociale din Siria. La începutul lunii martie 2012, în Latakia, mobilierul dintr-un apartament a fost complet distrus, iar proprietarul a fost forţat să se refugieze la rude din capitală. Era o lecţie pe care shabbiha dorea să o dea acestei persoane, care îndrăznise să accepte invitaţia la un restaurant din partea unei persona-lităţi independente, cunoscută a avea legături mai mult sau mai puţin apropiate cu opoziţia. Prezenţa ofiţerilor şi consilierilor iranieni, detaşaţi în Siria pentru a-i instrui pe colegii sirieni este confir-mată şi prin documentul alăturat, prin care generalul Talal Asaad, directorul biroului de relaţii publice a mi-nisterului sirian de interne solicita aprobarea ministru-lui, Mohammed Al Chaar, pentru “a livra, prin Clubul Ofiţerilor de Poliţie şi din contul bugetului ministerului de interne, mesele destinate instructorilor şi ofiţerilor iranieni detaşaţi în Siria pentru instruirea colegilor siri-eni”. La aceştia se mai adaugă numeroase elemente Hezbollah prezente în Siria şi care, după unele surse, sunt folosite frecvent în acţiuni de represiune violente. În Damasc se practică desfăşurarea unor foarte scurte demonstraţii anti-Assad, în cadrul cărora câteva zeci de persoane se stâng într-u anumit loc, strigă lozinci şi agită benere anti-guvernamentale, apoi se dispersează înainte de sosirea forţelor de securitate. Scenele filmate sunt apoi postate pe internet. Semnalăm ca deosebit de interesantă, fără a fi relatată în media internaţională sau regională, o reuni-une a unor lideri ai comunităţii creştine siriene care a avut loc în Siria, la jumătatea lunii aprilie, înaintea Paştelui ortodox. Cu aceasta ocazie s-a ex-primat îngrijorarea faţă de situaţia acestei confesiuni, care în decursul unui an de revolte a înre-gistrat, conform aceloraşi surse, aproape 11.000 de morţi şi persoane ale căror locuinţe au fost distruse în Homs şi satele cu populaţie creştină din zona adiacentă. Clasa marilor oameni de afaceri şi cea mijlocie continuă să privească cu dezaprobare demonstraţiile celor pe care îi consideră ca făcând parte din clasa celor cu venituri mici şi a să-racilor, mai ales aparţinând majorităţii sunnite. Chiar dacă Bashar al-Assad continuă să benefi-cieze de un sprijin popular important, acesta este în scădere, iar deteriorarea continuă a situaţi-ei economice ar putea duce la reducerea sprijinului pe care principalii oameni de afaceri îl acordă încă regimului. Cu toate acestea, se pare că în rândul oamenilor obişnuiţi există îngrijo-rarea că situaţia actuală ar putea deveni şi mai rea, în condiţiile când se va ajunge la război civil, sau dezintegrarea ţării. Aprecieri de ultimă oră de la faţă locului, încă insuficient verificate, spun că regimul este foarte puternic şi situaţia va reveni la punctul de dinaintea declanşării re-voltelor în decurs de circa trei luni, mai puţin inflaţia şi creşterea preţurilor, care vor continua.


19

De la obţinerea independenţei, la 17 aprilie 1947, de sub mandatul francez, la conduce-rea Siriei s-au succedat următorii preşedinţi:

1. SHOUKRI KOUATLI (primul mandat) : 17.08.1943-30.03.1949 2. HUSSNI ZAIM, a preluat puterea prin lovitură de stat. A condus

în perioada 30 martie – 14 august 1949 3. MOHAMMED SAMI HENNAOUI, a condus o singură zi ca preşedinte al unui Consi-

liu Militar Suprem 14-15.08 1949 4. HASHEM AL-ATASSI (primul mandat) : 1949-1951. Înlăturat prin lovitură de stat 5. ADIB SHISHAKLI (primul mandat), de o singură zi 2-3.12.1951 6. FAWZI SELLO, 3.12.1951-1.07.1953, prin lovitură de stat 7. ADIB SHISHAKLI (al doilea mandat): 11.07.1953- 25.02.1954, a preluat puterea prin

puci militar, fiind asasinat în Brazilia, de un tânăr kurd, în 1964 8. MAAMOUN KUZBARI (primul mandat), a condus 3 zile, 25-28.02.1954 9. HASHEM AL-ATASSI (al doilea mandat) : 1954-1955, obligat să demisioneze 10. SHOUKRI KOUATLI (al doilea mandat) 6.09.1955-22.02.1958. A demisionat de

bună voie în favoarea lui Gamal Abdel Nasser. A murit în 1967 11. GAMAL ABDEL NASSER, ca preşedinte al Republicii Arabe Unite: 22.021958-

29.09.1961 12. MAAMOUN KUZBARI, (al doilea mandat) : 29.09.-20.11.1961 13. EZZAT AL-NASS, mandat provizoriu între 20.11-14.12.1961 14. NAZEM AL-QUDSI, 14.12.1961-8.03.1963. A murit în Iordania, în 1997 15. LOUAY AL-ATASSI, 23.03.1963- 27.07.1963. A murit în 2003 16. AMIN AL-HAFEZ, 27.07 1963-3.02 1966 17. NUREDDIN AL-ATASSI, februarie 1966-noiembrie 1970. A semnat acordul cu

URSS pentru construirea Barajului de pe Eufrat. A murit în 1992 18. AHMAD AL-KHATIB, noiembrie 1970-februarie 1971 19. HAFEZ AL-ASSAD - 22.02.1971-10.06.2000 20. ABDEL HALIM KHADDAM, provizorat, între 10.06-17.07.2000 21. BASHAR AL-ASSAD - 17 iulie 2000 - ? 22. ????


Homs - Baba Amro - Martie 2012

PREŞEDINTII SIRIEI DE LA INDEPENDENŢA PÂNA ÎN PREZENT

20

Pulsul Geostrategic a fost accesat, în ultima perioadă, în aproape 80 de ţări (în ordinea numărului de accesări): România, SUA, China, Australia, India, Turcia, Spania, Iran, Siria, Israel, Rusia, Bangladesh, Germania, Moldova, Chile, Spania, Austria, Franţa, Marea Britanie, Georgia, Azerbaidjan, Camerun, Venezuela, Ar-gentina, Ucraina, Ungaria, Irlanda, Serbia, Armenia, Italia, Grecia, Liban, Qatar, Polonia, Filipine, Indonezia şi altele. În România suntem accesaţi în peste 40 de oraşe.

Începând cu Decembrie 2010 PULSUL GEOSTRATEGIC este înregistrat în catalogul internaţional

INDEX COPERNICUS JOURNAL MASTERS LIST

Date post:	21-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	vantuyen
View:	215 times
Download:	0 times

la Nr. 120, 20 Aprilie 2012 - · PDF filecaţie pan-arabă. 23 Conferinţe Arabe la Nivel...

Documents