MICHAEL JACKSON, O ANIVERSARE DIFICILĂ

ANUL XV w NR. 651 w 29 IUNIE – 5 IULIE 2019 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI PAGINA 14

Prima ediție a volumului La ce-i bun butonul ăsta? –Bruce Dickinson, oautobiografie a apărut în 2017la Harper Collins Publishers.

AUTOBIOGRAFIAUNUI BĂIAT CUMINTE

ELOGIU UNUICOMPOZITOR ȘISAXOFONIST ROMÂNLA 60 DE ANI

PAGINILE 8-11

PAGINA 6

SYLVESTERSTALLONE:„TREBUIE NUMAISĂ CREZI CĂVIAȚA SE POATESCHIMBA ÎNORICESECUNDĂ“

PAGINILE 2-3

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009. Zece ani mai târziu, reputația îi este aproape compromisă.

NICOLAS SIMIONNICOLAS SIMION

© C

hris

top

h G

iese

2ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019actualitatewww.suplimentuldecultura.ro

OMAGIAT LA CANNES, UNDE ȘI-A PROMOVAT NOUL RAMBO, CARE IESE LA TOAMNĂ

Sylvester Stallone: „Trebuie numai să crezi că viața se poateschimba în orice secundă“

IULIA BLAGA

Sly arată sprinten pentru ceiaproape 73 de ani ai lui. În jeanși,cămașă cadrilată și ciocate, ne�aaruncat un „Yo!“ la urcarea pescenă (toți eram în picioare), iar lafinal și�a ridicat tradiționalul pumnîn aer, în timp ce, din nou, toatălumea ezita între a filma sau aaplauda.

Sylvester Stallone a fost no�minalizat la Oscar pentru inter�pretarea din Rocky în 1977, ca șipentru scenariul aceluiași film. L�a jucat pe Rocky Balboa în șasefilme și pe John Rambo în cinci.Moderatorul întâlnirii i�a înmâ�nat un portret semnat din parteaunui fan de�al său, Jean�Paul Bel�mondo, tablou așezat de Stalloneîn picioare, lângă scaun. Probabilcă fanii, care îi cunoșteau inter�viurile pe de rost, știau la ce să seaștepte, dar pentru mine a fost osurpriză să văd un om glumeț, ne�complicat și la locul lui, care știeexact câte parale face (în sensulbun), dar care nu se ferește de au�toironii. (Moderatorul i�a spus, depildă: „Să vorbim despre corpuldumneavoastră“, la care replică:„Despre ce�a mai rămas din el“. )

Iată mai jos cele mai impor�tante lucruri spuse de SylvesterStallone în această întâlnire de ooră și jumătate:

n Cred că sunt o persoană re�zistentă. Ține de natura omului.Civilizații au fost distruse, daromenirea a mers mai departe. Ținfoarte mult la ideea asta de neac�ceptare a înfrângerii. Și, dacă sun�tem înfrânți, avem capacitatea să

ne repliem. Tema asta e, pentrumine, interesantă și atemporală.

n Am fost destul de limitat caactor. Mie nu mi se aplică teoria căîn actorie trebuie să fii versatil.Sunt de părere că unii actori potjuca un anumit tip de roluri, iaralții nu. Dustin Hoffman nu îl poatejuca pe Rambo, iar eu nu o pot jucape Tootsie (n.red.: vezi filmul din1982 al lui Sidney Pollack). Prefersă fac cât pot de bine ceea ce fac.

n N�aș putea spune că am avutîndoieli la începutul carierei. Erammai degrabă optimist, pentru căîmi dădeam seama că aveam niștecalități fizice, dar îmi venea mai

greu să vorbesc, pentru că amavut un accident la naștere și oparte a gurii mi se mișcă mai greu(n.red.: a fost scos cu forcepsul lanaștere, ceea ce i�a provocat o pa�ralizie parțială a feței). Când amîncercat să�mi găsesc de lucru înreclame, auzeam: „Ce zici aco lo?Ce limbă e asta?“. Știam că sunăprost. Schwarzenegger îmi spu�nea: „Vezi că ai accent!“ „Eu amaccent?!“ (râsete în sală).

n Nu mă consider altfel decâtceilalți. Cu toții înțelegem ame �nințarea, frica, victoria și eșecul.Dacă știi să spui o astfel de poveste,oamenii vor înțelege imediat. Cui îi

pasă dacă ești deasupra fricii? Oa�menii au știut din totdeauna săechilibreze slăbiciunea și puterea,pentru că viața e ca un număr dejonglerie. Crezi că totul e minunat,dar pri mești un telefon și totul seschimbă. Am avut și eu eșecurilemele, asta e clar (râde), dar și lu�cruri care au mers – Rambo, Roc �ky, personaje pe care le�am iubit.Rambo are de�a face cu o latură în�tunecată a naturii umane, pe caremulți o cunosc, din păcate, pentrucă se simt izolați, pe când Rocky emai optimist, își dă seama că nu eun tip special, dar se străduiește săfie special.

n Cu un an înainte de Rockyparcam mașini. Nu că ar fi ceva răuîn asta, dar, vă rog să mă credeți,tot ce trebuie este să crezi că viațase poate schimba în orice secundă.E nevoie doar de o singură ideebună dintr�o sută de idei proaste.Iar eșecurile te fac mai deștept.

n Rocky a fost un fenomen. Pehârtie era un eșec garantat – unactor anonim, un subiect (boxul)care nu era foarte popular, darceva s�a întâmplat. Filmul a fostturnat în 25 de zile – foarte re�pede – și cu un buget mic, dar animerit pe ideea asta a unui omcare e foarte izolat până cândrenaște. Nu e un film despre box.Boxul e meseria lui, la fel de binecum putea să fie brutăria sau re�paratul bicicletelor. Sunt douămetafore aici – viața ca o cursă șiviața ca o luptă. Ești în cursă cutimpul sau lupți cu obstacolele. Înacelași timp, în 1977 se aniversau200 de ani de existență a SUA, darmai multe filme din anul anterior –Taxi Driver (Martin Scorsese), Allthe President’s Men (Alan J. Paku �la), The Network (Sidney Lumet) –vorbeau despre vremuri întunecate,

Cu peste 40 de ani de carieră, peste 60 de filme, din careopt regizate de el, și două personaje – Rocky și Rambo –intrate în istorie, Sylvester Stallone a venit la Festivalul de laCannes pentru a participa la o proiecție cu copia restauratăîn 4K a First Blood (1982), dar și pentru a promova cel mainou sequel din seria Rambo, Last Blood, care se va lansa

pe 20 septembrie 2019. Festivalul a profitat de ocazie și i-a organizat lui Stallone un masterclass pe care, în urmacererii, l-a mutat în mod excepțional în Sala Debussy (mult mai mare ca Sala Buñuel), unde mii de oameni s-au înghesuit să intre. M-am numărat printre cei care au intrat și am stat în primele rânduri.

În noul Rambonu mai atârn decopaci, dar suntmai șmecher. Ăsta e avantajulvârstei, gândeștimai mult.

3ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

iar eu am venit cu un film foarteoptimist. Oamenii erau pregătițipentru o mică schimbare, dar amavut și noroc.

nProducătorii nu m�au vrut înrolul principal din primul Rocky.Voiau pe toată lumea: James Caan,Robert Redford – chiar și pe un can�gur l�ar fi luat, numai pe mine nu.Ziceau: „Cine e Sylvester Stallone?“.

n Când am regizat Rocky II(1979) nu știam ce fac. Era un expe�riment, la fel ca boxul. Nu făcusembox, a trebuit să învăț. Actorii aujucat pe gratis, n�aveam nici măcarvestiar, ne schimbam în mașină șijucam în propriile hai ne. Directo�rul de imagine nu mai făcuse niciun film, dar pe urmă a fost nomina�lizat la Oscar (n.red.: Bill Butler afost nominalizat la Oscar în 1977pentru Zbor deasupra unui cuib decuci, de Miloš Forman). Totul tre�buia să iasă prost, totul, de asta lespun oamenilor: „Nu știi niciodatăce se poate întâmpla. Nu știi dacăva ieși artă sau o porcărie“. Chiar șidupă ce filmul a fost gata, producă�torilor nu le�a plăcut și n�au vrutsă�i dea drumul în săli.

n La început n�am vrut să re�gizez, deși mă interesa perspec�tiva, la fel ca un pictor care efascinat de locul unde e așezat unpahar și de raporturile lui cuobiectele din jur. Dar Rocky a luatîn 1977 Oscarurile pentru cel maibun film, regie (John G. Avildsen)și montaj. Când am scris Rocky II,regizorului nu i�a plăcut ce amscris, așa că a plecat și producătoriiau spus: „O să regizezi tu“. Tocmairegizasem primul meu film, Para�dise Alley, și aveam premiera înacele zile. Au fost patru oameni lapremieră. PATRU! Mi�am spus:„Doamne! Ai ce învăța de aici, Sly“.Să vă mai spun că nu simțeam nicio presiune că urma să regizez con�tinuarea unui film care luase Osca�rul? Mi�am spus că, dacă mă voi

descurca, va fi ceva. Oricum, îmiplăcea să regizez și s�a întâmplat căpe urmă am regizat cam mult. De laRocky Balboa (2006), care a fostgreu, am sărit la Rambo (2008), carea fost incredibil de greu, și la The Ex�pendables (2010), care a fost și elcum a fost. E mult, pentru că nu maiajungi acasă să dormi în patul tău.Acum sunt puțin mai relaxat.

n Cele două țestoase pe care le�am păstrat după Rocky trăiesc șiacum, sunt imense și au cam 55 deani. Cred că o să mai fac un Rocky șio să joc împreună cu ele. Sunt sin�gurii mei prieteni, restul au murit.

nAm o idee grozavă pentru unnou Rocky:el cunoaște un tip care avenit ilegal în țară. Ar fi fenomenal.

UN BĂRBAT CU SUFLETUL DISTRUS

n La fel ca la Rocky, nimeni n�avrut să facă Rambo, iar eu eram a11�a alegere posibilă. În carte, per�sonajul era un sălbatic (n.red.:pri�mul film din seria Rambo adap� tează romanul First Blood, al luiDavid Morrell), îi sfârteca pe toți,dar mi�am zis: „Ce�ar fi dacă n�arfi un monstru, ci un bărbat cu su�fletul distrus, un fel de JamesDean din La est de Eden (1955, EliaKazan)?“ Altfel, era o poveste foar �te negativă, iar eu uram să văd oa�meni murind. Inițial, Rambo murea,dar mi�am zis: „Hai să împingempovestea mai departe“.

n Lumea compară adeseaTaurul furios (1980, Martin Scor�sese) cu seria Rocky, dar sunt ge�nuri diferite de box. Taurul furiosmi s�a părut întotdeauna fantas�tic, dar e concentrat mai mult pepersonaj. Rocky IV (1985) se con�centrează pe luptă. La început, i�am căutat lui Rocky un adversarcare să fie foarte masiv și am văzutmulți candidați până a apărutDolph Lundgren. L�am urât de laînceput. (Râsete în sală.) De ce îlurăsc atât de mult pe tipul ăsta?Pentru că arată perfect, așa cumtrebuie să arate un atlet. Rocky nue deloc așa. Lupta ne�a luat luniîntregi de repetiții și am filmat�oîn două zile, așa de mult am repe�tat. Când revăd acum filmul, măîntreb: „Oare eram în toate min �țile?“. Am stat patru zile la terapieintensivă, atât de rău m�a lovit.Medicii au crezut că am avut unaccident de mașină. Îi spusesem:„Dă pe bune, să iasă ceva real! În�cearcă să mă termini!“. Ce prostiiam putut spune... (Sala râde.) M�au dus cu avionul la spital, undem�au întrebat dacă vreau să sunpe cineva. Vă dați seama că egoullui Dolph a crescut amețitor.

n În 1982, când a ieșit Ram �bo, erau 2.500 sinucideri pe lunăale veteranilor din Vietnam. Mi�amspus: „Ce�ar fi să schimb puținpersonajul, să�l las să�și exprimefuria, singurătatea, astfel încâtoamenii să empatizeze cu el?“Nici o clipă nu m�am gândit la odeclarație politică, deși filmul adevenit una. (Niciodată n�am fă �cut un film în ideea că: „Hai să iau o poziție!“. Nu sunt sufi�cient de deștept, nu e punctulmeu forte și nici nu vreau să fie.) Dar, Doamne, ce amploare a luat!Președintele Reagan a spus: „Ram �bo e republican!“ (Sala râde șiaplaudă.) Așa că a devenit repu�blican.

n Rocky era un om simplu,care crescuse în mentalitatea vre�mii lui. Așa era în anii ’70, se purtapatriotismul. Nu era un animalpolitic. Atunci când se înfășoarăîn drapel, crede că așa trebuie săfacă. Nu se dă mare.

IA SĂ MĂ DISTREZ UN PIC!

n Nu învinuiesc pe nimeni, dar caactor am fost pus pe pilot automatîn anii ’80�’90, când se foloseaceea ce e denumit filling slots.Aveai filme programate uneori cudoi ani înainte. Erau afaceri bune,te bizuiai mult pe agent, dar dupăo vreme te trezeai că ai avut optani de porcării. Pur și simplu așase lucra atunci. Vedeta conta și ni�mănui nu�i păsa de ansamblu. Azifilmul contează, povestea. Ammulte regrete de pe vremea aceea,sigur că am. Fiică�mea îmi spune:„De ce ai jucat în porcăriile as �tea?“ „Cum crezi că ți�am plătitșcoala, taci din gură!“ (Aplauze.)

n Mi�am spus că, dacă încerci săschimbi datele naturale ale fizicului

tău, vei juca diferit, personalitateați se va schimba. Există și riscul sădevii narcisic, dar la mine n�a fostvanitate, ci cum am înțeles să măpregătesc. De pildă, în Cop Land(1997, James Mangold) mi�am pussilicon în urechea stângă ca să numai aud bine și asta mi�a schim�bat viața. Când ești într�un restau�rant și nu mai auzi nimic, te simțiizolat și neadaptat. Asta mi�aschimbat felul de a juca.

n La Cop Land am lucrat cuJames Mangold, care e un regizorfoarte respectat, și mi�am spus:„Acum voi mânca atâtea clătite șicroasanți cât să scap de mușchi și săjoc prin ochi și gestică“. A fost foarteciudat, personajul meu era cel maislab tip din film și toți ceilalți – Ro�bert De Niro, Harvey Keitel, RayLiotta – strigau la mine, deși în min�tea mea ziceam: „Dacă intru acum înei, n�or să reziste până�n actul doi“.Purtam stigmatul că actorii deacțiune nu pot juca, așa că mi�amzis: „Ia să mă distrez un pic. Amajuns până aici, ia să fiu cât de bunpot!“ A fost o provocare și am reușitsă le arăt că pot lucra pe emoție. Mi�a făcut foarte mare plăcere.

n Înainte de Rocky Balboa(2006), cariera mea era pe o spi�rală descendentă. Nimeni nu�mimai răspundea la telefon, am fostdat afară de la agenție, managerula plecat – gata! Mi�am spus: „Da �că ar fi să repar un singur lucru,mi�ar plăcea să mai fac un Rockyși pe urmă să ies la pensie“. Vor�besc cu soția, apoi mă duc la stu�dio, iar ei spun: „Niciodată“. Citez:„Ești terminat, iar personajul lafel“. Înțelegeam asta, trecuseră 16ani (n.red.:de la Rocky V). Dar aminsistat și până la urmă am datpeste Joe Roth de la RevolutionStudios, care mi�a permis să�l fac

aproape pe gratis. Nimeni nu voiasă joace în el, presa râdea demine... Am înțeles asta, numai cănu era un film despre box, ci de �spre durere. Viața se desfășoarădupă matematici foarte simple.Până la 40 de ani totul e minunat:cariera e în plin avânt, îți iei o casă,arăți bine în orice haine, copiiicresc. Dar în a doua parte a viețiicopiii pleacă, casa se strică, priete�nii încep să�ți moară. Cum facifață acestei scăderi? Pentru căasta�i partea cea mai grea. De spreasta e filmul, man! „Nimeni n�o săvrea să vadă porcăria asta.“ „Bada!“ A fost mult mai greu să�l fac încomparație cu Rocky. Și chiar do�ream atunci să mă retrag după el.

NEVER STOP PUNCHING!

n Cântăreții de acum 30 de ani numai sunt așa de buni azi. Poartăhaine urâte șamd, dar cu toateastea spectacolele lor sunt soldout. Mi�am spus: „De ce n�am faceși noi ceva asemănător? Să adu�năm împreună mai mulți tipi careau fost tari în action movies“. Ar figrozav, mai ales că am introduceîn poveste chestia asta cu bă trâ �nețea. Am atâtea exemple! Amavut trei operații cu Rambo, dacăați ști cum sunt... Sunt ca omulbionic, dimineața scârțâi și spun:„Unge�mă, unge�mă“ până începsă mă mișc. Dar, dacă accepți căastea sunt bătăliile, poți mergemai departe lucrând cu ce ai. Așaa apărut The Expendables (2010,regizat de el). În noul Rambo numai atârn de copaci, dar sunt maișmecher. Ăsta e avantajul vârstei,gândești mai mult.

n Schwarzenegger a luat totce a fost mai bun de la mine. Nu,glumesc. (Râsete.) De fapt, puținde tot. (Aplauze.) Acuma, pe bune!Înainte ne uram, dar fiecare arenevoie de cineva cu care să�și mă�soare forțele. Eu, dacă n�am unadversar, mi�l creez. Adevărul e căacum suntem cei mai buni prie�teni, pentru că sunt mai bun ca el!Glumesc. De fapt, nu! (Sala e îndelir.) E un tip fenomenal. Toughold bird. Când ne�am întâlnit înThe Escape Plan (2013, MikaelHåfström), mi�am spus: „E bine,doar că e cu 35 de ani întârziere“.

n Ce moștenire voi lăsa? Astanu e ceva planificabil. Ori lașiceva, ori nu. Important e: Neverstop punching! Never stop pun�ching! Never stop punching! Euașa funcționez. Oamenii spun:„Nu avem nimic de demonstrat“.Ba da, întotdeauna ai ceva de de�monstrat. (Aplauze prelungite,urale.) SDC

N-aș puteaspune că am avutîndoieli la începu-tul carierei. Erammai degrabă opti-mist, pentru că îmidădeam seama căaveam niște calităţifizice, dar îmivenea mai greu săvorbesc.

4ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019opinii www.suplimentuldecultura.ro

Orașul nostru nu a dat nici ungeniu. Ar fi fost drăguț dacă s�arfi întâmplat așa ceva, dar din păcate nu a fost cazul.

Ne�ar fi priit un geniu care să nepună pe harta locurilor din lumeunde s�au născut și au trăit, măcarîn primii ani ai vieții, genii. În lo�curile cu adevărat norocoase, ge�niile au și creat. Nu era cazulnostru, ceea ce nu înseamnă că noinu aveam oameni speciali. Raul.

Raul suferea de insomnii șiavea dromomanie. Asta înseamnăcă nu mai dormise o noapte în�treagă de la șaptesprezece ani, ieșeanoaptea pe străzi și umbla necon�trolat încolo și încoace, ca și cum arface un rond, ca și cum ne�ar fi ve�gheat pe toți, ca și cum ar fi fost unînger sau poate chiar diavolul.

Raul nu avea nici o oglindă încasă, nu ar fi suportat să se pri�vească, iar la capătul nopților chi�pul său era mutilat de cearcăne.Cu toate acestea, purta cu el toată

energia nopților nedormite, ca șicum nocturnele sale i�ar fi sporittoate harurile.

În nopțile acelea, Raul mer�gea pe stadion, dădea zecea turepistei de atletism, apoi trecea pelângă biserica Părintelui Marcel,cobora pe strada principală spreșantierul doi, aproape că treceagranița pădurii, se întorcea pealei, urca dealul și cobora valeaspre șantierul unu, arareori eracineva care să îl vadă în nopțileacestea.

Dar toți știau că era ceva cuRaul. El compunea în gând cân�tece de dragoste pentru fete pecare încă nu le cunoscuse. Alergași se gândea că este un astronautplecat în spațiu și de acolo pri �vește pământul și vede până îninima lucrurilor.

Raul era cel mai carismaticom care a trăit la noi în oraș – elera un geniu în arta de a seduce.Fetele se îndrăgosteau de el, bă �ieții se îndrăgosteau de el, iar el

râdea din toată inima și avea vor�bele potrivite pentru fiecare și nurănea pe nimeni. N�o mai lungim:Raul era cu adevărat un personaj.

Când îl vedeam, mi�l imagi�nam pe o mare scenă, singur cuchitara lui trecând de la cântecetriste la cântece despre frumu �sețea vieții, mi�l imaginam purtatpe brațe, îl vedeam purtând omantie în o mie de culori, ca unsupererou, alteori mi�l imaginamîmbrăcat în haine vișinii de damăzâmbind cu buzele rujate violent.

Raul le sucea tuturor min țileși se vede treaba că nici eu nu amscăpat. Era ca și cum ar fi pututsă ne facă vrăji – felul în careașeza cuvintele în frază, lucrurilepe care le spunea, deși nu era ni�ciodată la curent cu evenimen�tele la zi.

Era iarnă și cerul era degheață și, la miezul nopții, Raulpășea prin zăpadă în labirintul său.Și atunci i s�a întâmplat: a simțit onevoie nemaipomenită de a adormi,

de a se așeza în zăpadă și a dormipentru totdeauna, de a dormi toateeternitățile, era ca și cum toatenopțile nedormite s�ar fi întors lael, iar el le�ar fi dat ascultare. Raulse împletici către casă.

Urcă douăzeci și nouă detrepte și se trezi la etajul al treilea,se târî mai departe până la cana�peaua din sufragerie și căzu însomn cu toate hainele pe el și ciz�mele în picioare.

Dormi trei zile încheiate, iarcând se trezi Raul era un om nor�mal și totul era pierdut. Nu mairămăsese nimic din zâmbetul luimisterios, când nu știai dacă eraîngerul sau diavolul.

Raul n�a mai fermecat nicio�dată pe nimeni. A intrat calfăîntr�un atelier mecanic și a repa�rat toată viața motociclete și scu�tere, a umflat roți de bicicletă, atrăit într�un halat albastru, adormit nopțile, a iubit o femeie lafel de banală, care i�a născut treicopii, nici unul cu o stea în frunte,

și a fost foarte fericit și oameniiau învățat să trăiască urându�lcă le luase dreptul la utopie. Oa�menii nu pot să trăiască fărăexcep țional.

Și de atunci doar diavolul seplimbă singur noaptea pe străzileorașului nostru și nimeni nu îl vedeși diavolul e și el trist, pentru că numai are nimic de făcut aici, diavolule foarte singur, e tot mai târziu pepământ, tot ce nu are suflet e, de�acum, sfânt, așa cum și�a dorit, șidoar babele se mai tem de necura�tul, dar nici ele cu adevărat. Răul aajuns o superstiție și diavolulmerge și el înainte. Diavolul mergeînainte cu mâinile în buzunare,singur pe străzi, are un inel fărăgravuri și fumează țigări scumpecare nu strălucesc în întuneric. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Povestire despre Raul

1.

Sunt într�o zi de concediu acasă. Și,când să mă apuc de scris articolulpentru ziar, cade curentul. Îl aștepto oră, îl aștept două, nimic. Sun laEON, vorbesc cu robotul Ioana,care chipurile mă ghidea ză, aștept

vreo zece minute până prind oființă umană de la firmă, mă plângcă n�am curent, mi se răspunde cusictir să aștept, fac oleacă de scandal,mi se bifează sesizarea și aș tept. Și,după cinci ore, nimic. Pe cer senin,nu tu ploaie, nu tu furtună. Doar încomunism am mai stat atâtea orefără curent. Și înjur EON�ul, care apreluat aproape pe de�a moaca orețea națională, iar în mare parte totce face e să taie facturi. Altfel, celpuțin acasă la mine, curentul cadela fel de des ca sub dictatură. Și n�aice face. Trăiești sub dictatura lor.

2.

Am mai zis povestea vecinului demai la vale, cu aspect de șef serviciurecuperator la cămătari, badigardul

la badigarji gen, doi pe doi, tatuatdin cap și până�n picioare, cred căși în cerul gurii, care se plimbătacticos prin curte, mereu cu ochiiîn mobil, la bustul gol, doar în șortplus șlapi, chiar și la minus două�zeci de grade. Dar sigur n�am maispus de ritualul lui de întoarcereacasă și de relația specială pe careo are cu muzica.

De fiecare dată, merțanul luiapare pe străduță cam când se în�tunecă. Aud o muzică cumva în�fundată de pe la vreo două sute demetri. Când trece prin dreptulporții mele îmi dau seama că e elși fără să mă uit, pentru că vuietulmanelei din mașină e cam la in�tensitatea aia a reactorului explo�dat la Cernobîl, înainte să apesebăieții pe butonul greșit. Omul

ține întotdeauna geamurile în�chise, adică așa ascultă el muzicădiscret, în intimitatea lui. Altfel, înafara automobilului, în curtea luie totdeauna liniște.

Acum, povestea e că zilele tre�cute s�o fi întâmplat ceva. Omul s�aîntors acasă pe la trei dimineața,respectând ritualul muzical, cu osingură excepție: geamurile mer �țanului – cine știe de ce – eraucoborâte. Duios în noapte, pestrăduța noastră, bumul maneleidinăuntru îndoia copaci, culcatrandafiri, zbura scânduri din gard.După care s�a făcut – ca de obiceiși brusc – liniște.

3.

Săptămâna asta, pe Antena 3 arulat o punere�în�abis (da’ abis�abis, nu glumă) unică: la oră demare audiență, era preluată oemi siune de mahala de la o tele�viziune de garsonieră gen OTV,

numită GTV, prin telefon se auzealătrând Mihai Gâdea către invi �tații postului respectiv, iar pe fun�dal, între invitați, se vedea unecran cu emisiunea lui Radu Ban�ciu live pe B1 TV.

4.

Am primit de la Editura Cartierun colet de cărți cu Puiul de ba�laur, puiul de zmeu și puiul de omprin cea mai practică și rapidăcale posibilă între Chișinău șiIași: cu autobuzul.

— Aveți un colet pentru Lăză�rescu? îl întreb pe șofer.

Caută sub banchetă, scoateun pachet nedesfăcut și se uitălung la eticheta rămasă din tipo�grafie:

— Matale ești autorul?Îi confirm și mă mir pe mo�

ment cum de a făcut legătura.— Să fii sănătos. Bravo!

Bravo! SDC

FLORIN LĂZĂRESCUÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

Știri la zi din actualitatea culturală și articolele ediţiei pewww.suplimentuldecultura.ro

Când cade curentul...

E vară, oamenii se pregătesc deconcedii, fac rezervări, pregătescbagaje – of, și cât de importantesunt bagajele! Ce iei neapărat cutine, câte valize îți trebuie sau me�rită să umpli, ce pui în ele, ce lu�cruri scoți la sfârșit, fiindcă decizisă le lași totuși acasă? Nu�i ușor.

Când îți faci bagajele de vacanță,există două extreme: ori împache�tezi prea multe, ori prea puține.Vara extremele astea se simt celmai bine. Dacă mergi cu avionul,te gândești mereu la limita degreutate a valizelor și ești tentatsă iei cu tine cât mai puțin, las’ căse pot cumpăra și acolo lucruri,deși ce te faci la întoarcere cu totce se adună în plus? Dacă mergicu copiii, niciodată nu ți se parecă ai tot ce�ți trebuie, iar hainele,jucăriile, cremele și alifiile, medi�camentele se adună în stive carear impresiona un explorator întundra siberiană (un explorator

fără copii, că altfel te înțelege preabine). Proporția corectă e greu decalculat.

De câțiva ani m�am consolatcu gândul că asta e, n�am ce face:înclin spre categoria extremiștilorpentru care nimic nu e prea mult.Oricât de rațional aș judeca, nupot să nu mă gândesc că tocmai încele câteva zile de vară petrecuteîntr�un loc foarte văratic se potdeclanșa furtuni, inundații, că�deri de curent, accidente mă�runte, dar deranjante, că se potrătăci bagaje, că hainele se mur�dăresc, se rup (sau ard într�unmic incendiu de cameră) – așa căe bine să ai la tine rezerve, va�riante, soluții pentru imprevizibil.Atât cât se poate.

Alina încă mă ironizează pen�tru o vacanță de acum câțiva anidin Dalmația, când, împachetândla mijloc de august, am pus într�ovaliză și o căciuliță de lână, nufoarte groasă, jur, dar să fie acolo,

în caz de... că nu se știe niciodată.La întoarcere însă, în timpul

despachetării, îmi regret de fie�care dată temerile obsesive. Acum,de exemplu, după șase zile petre�cute undeva în Creta, am scosîncet, cu oftaturi, obiecte nefolo�site, haine rămase cu cutele deacasă, și le�am cântărit din priviri.Șase tricouri, din care am folositdoar trei. Unul cu mânecă lungă,pentru vreme rece – și, Doamne,cum mai căutam răcoarea acolo!O bluză de trening mai groasă, totpentru nu știu care vreme rece.Sandalele – nepurtate. Curea –foarte bună ca să o scoți și să ți�opui la loc la controlul vamal de laaeroport. Pantaloni albi, în caz denu știu ce – nepurtați. Cinci pe�rechi de ciorapi, ghemotocite în �tr�o pungă și uitate în valiză. Ba �tiste de pânză, vreo patru, în cazde răceală și muci. Două cărțipentru copii, pe care nici nu amapucat să le deschidem. Patru

prosoape de plajă – unul era deajuns, oricum copiii nu stau laplajă (teoretic, știam). Trei tuburimari cu cremă de protecție solară,din care am revenit acasă cu două.Briceagul elvețian, căruia nu i�amdeschis nici măcar tirbușonul.Multe�multe haine pentru copii –majoritatea rămase în valize, căciun tricou murdar se spală în cinciminute și, sub soarele cretan, seusucă într�o oră. Să nu mai zic dehainele groase ale copiilor, panta�loni, puloverașe cu glugă, ciorapi –evident că, în caz de furtuni, tor�nade și alte schimbări climatice,lor le�ar fi fost mai frig decât mie,așa că am luat din belșug veșmin �te „în caz de“.

Până la urmă, cântărind echi�pamentul pe care l�am pus în ba �gaj la plecare și nu l�am mai scosdecât la întoarcerea acasă, am so�cotit că, din cele trei valize căratedupă noi în vacanță, cel puțin unaputea fi scutită de plimbarea pâ �nă în Creta și înapoi. Și mi�amamintit cum renunțasem în ul�tima clipă să pun și o umbrelămică – evident că la Mediteranaputea ploua, dar, într�un acces derațiune exasperată, mi�am zis că

ne�om adăposti noi pe undeva pesub umbrelele plajei. (Iar cretaniis�ar ruga în genunchi pentru ploa �ia�sperietoare la care mă gân�deam eu.)

Cam așa se întâmplă la ex�trema unde trăiesc eu. Dar nu vălăsați înșelați. Țineți minte că �ciulița de lână luată în august pelitoralul croat? Ei bine, exact înziua în care am plecat înapoi sprecasă s�au pornit un vânt tăios și oploaie rece, care m�au obligat să�mi scot căciula și să mi�o tragpeste urechile înfrigurate. A fostunul din rarele momente de tri�umf ale prevederii extreme. Așacă da, știu cu exagerez, dar cândvă apucați să împachetați, maigândiți�vă. SDC

5ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Bagaje de vacanță

N�am mai trăit de mult atât de in�tens un meci de fotbal precum se�mifinala România�Germania de laeuropeanul de tineret la fotbal.

N�a ieșit cum am vrut, dar nici nue cazul să dramatizăm. Suntem înprimele patru echipe din Europa,după ce în urmă cu câteva luni, înmodestia noastră, ne bucuram căne�am calificat la un turneu final.Avem viitor, avem jucători teh�nici, care vorbesc și gândesc sănă�tos, iar dacă tinerii ăștia maiadau gă și ceva forță, peste trei�patru ani ne vom bate de la egal laegal cu naționalele mari ale Ger�maniei sau Spaniei.

E o foame teribilă de perfor �manță în România. Am prieteni

care n�au mai văzut de ani buni unmeci de fotbal, dar care s�au bucu�rat teribil că ai noștri au ieșit dingrupe și au jucat semifinala. Nuștiu cât de mult le place fotbalul,dar știu sigur că le plac lucrurilefăcute cu pasiune și hotărâre, indi�ferent că e vorba de sport, IT sauafaceri.

Generația care vine din urmăpare cu totul altceva, e din altaluat, cu mai mult curaj și maimultă încredere. Spun pare, pen�tru că e nevoie de continuitate, dealți ani de muncă și de sacrificii.

Inclusiv jucătorii de la echi �pa Under 21 a României dovedescmult mai mult profesionalism,nu se mai sperie așa ușor de ad�versar. Este prima condiție pen�tru a ajun ge sus și a face per� formanță. Sunt tineri crescuți laacademii de fotbal cu renume, cuprogram riguros, unde nu sejoacă doar fotbal, ci se face și ce �va educație.

România în ansamblu seschim bă. Sigur, nu cu viteza aș �teptată, dar sunt domenii care semișcă, pentru că avem oamenidedicați acolo, care vor altceva și

încearcă s�o rupă cu obiceiurileproaste ale trecutului.

A venit timpul unei revoluții însocietatea românească. E nevoie deschimbare radicală. De sus pânăjos. Prea mult și�au făcut de cap totfelul de indivizi lipsiți de scrupule.Am fost și încă suntem conduși depersonaje ciudate, care n�au nici ocompetență, nu știu să lege patru�cinci cuvinte, dar care au urcat învârful piramidei pentru că autupeu, bani și influență.

Alegerile europarlamentare din26 mai n�au arătat doar o schimbarea scenei politice, ci au arătat și oschimbare a modului în care româ�nul de rând înțelege că a venit vre�mea implicării în politică.

„Nu mă interesează, pentru cănu mă afectează. O duc bine, mădescurc, familia mea e importantă.“Da, pe undeva e logic egoismul ăsta,

dar suma unor indivizi egoișticonsolidează o societate anchilo�zată. Timp 30 de ani, gândireaasta s�a dovedit falimentară. Cațară, am rămas la marfar, în timpce alții experimentează trenurilede mare viteză.

Nu suntem noi în măsură săju decăm, suntem prea mici, alțiitrebuie să o facă. Altă greșeală ma�joră de logică. De ce să fim mici? Șicare sunt acei alții care trebuie săschimbe lucrurile? Cât să mai aș �teptăm și pe cine?

E adevărat că au apărut par�tide noi, dar nu e suficient. Nimicnu garantează că noile formațiuninu vor lua obiceiurile partidelorvechi. Ba din contră, avem dejaexemple de filiale care au obținutzeci de mii de voturi în alegeri, darcu lideri care s�au înșurubat și blo�chează accesul oamenilor valoroșiîn organizații.

Pentru a schimba România enevoie de implicare. În toate do�meniile. Nu e suficient să partici�păm la proteste sau să criticăm perețe lele de socializare. E sănătossă iei atitudine, să strigi dacă tederanjează ceva, dar e necesar să

cobori în arenă. Și să lupți. Fie căești profesor, medic, funcționarsau oengist.

Când va fi România puterni �că? Atunci când noi toți vom aveaaltă mentalitate. Și când nu nevom mai teme că ne pierdemslujba sau poziția dacă spunem lu�crurilor pe nume.

România va ajunge o țară res�pectată în lume atunci când statulîși va respecta cetățenii.

Cei care în 1989 aveau 20 deani au acum jumătate de veac deviață. Între timp, alții au venit dinurmă. S�au ridicat, au luat dejacontactul cu lumea civilizată. Deaici trebuie să vină revoluția. Nu vaveni nimeni să ne�o facă.

Naționala de tineret ne�a arătatcă se poate. Ne�am bucurat și la în�frângere, pentru că știm că dupăeșecul cu Germania vor veni și altevictorii. Când ești sus, și demonstrezică ai dat, totul ți se acceptă și eșecuri.

Noi, ceilalți, suntem parte arevoluției celor mari. Trebuie doar săne�o asumăm și să înțe legem că vic�toriile ni le facem noi. Dacă știm cevrem și dacă nu ne culcăm pe�o ure�che după primul meci câștigat. SDC

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Fotbalul celor mici și revoluția celor mari

6ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019opinii www.suplimentuldecultura.ro

Încep cu o mărturisire ce poatenedumeri: n�am fost niciodatăcucerit (vrăjit, captivat sau cumvreți să mai spuneți) de nici unalbum al trupei Iron Maiden.

Și, slavă întâmplării, de la Killersîncoace am avut nesperata posi�bilitate să ascult fiecare disc la

scurt timp după lansare. Ironiaface ca, pe la începutul anilor1990, să dețin vreo trei sau patruCD�uri cu No Prayer for the Dying,de care nu mai știam cum să scap,după ce le primisem cadou (pro�babil fuseseră furate, fiindcă peatunci suportul digital nu se pi�rata prea ușor). Imensul succesmondial, demonstrat de aproapesuta de milioane de unități disco�grafice vândute, mă lasă indife�rent. Poveștile astea fantastice,strident teatrale, trase de părulmitologiilor populare, ciupite săgeamă șocant, pline de mister șigroază, populate de monștri șiprinți fermecători, cu figuri dia�bolice permanent înfrânte dupălupte seculare ce țin... cât ține dis�cul, filmul sau serialul, pe mine,unul, mă distrează preț de câtevaminute, până mă prind despre cee vorba. Apoi, pauză! Sunt defect,vorba cuiva, dar ăsta sunt...

Aș minți însă dacă n�aș re cu �noaște că, în vara lui 1983, amcărat magnetofonul Maiak vreo20 de kilometri pe bicicletă ca sătrag pe bandă The Number of theBeast, pentru că îmi plăceau pie �sa�titlu și 22 Acacia Avenue. De �sigur că mă incita vocea lui BruceDickinson, un fel de Ian Gillanmai aseptic. Era o sonoritate ine�dită, ceva impunător prin calita�tea intrinsecă, nu prin giumbușlu�curi utilizate de diverși trecătoripe scena rock (nu văzusem încăvreun concert al trupei). Azi per �formanța lui Bruce mi se pareîntr�atât de evidentă, încât puținlipsește să o cred făcătură. Dar nue. Omul a fost hărăzit de natură cusuficientă bogăție și forță de afir�mare, încât sigur că poate să facăorice își propune, la cea mai înaltăcotă a calității. Amintirile lui,scrise de el însuși, stau mărturie:La ce�i bun butonul ăsta? – Bruce

Dickinson, o autobiografie – poa �te conține urme de metale grelezburătoare (precizarea șăgalnicăeste un fel de notă de subsol la cu�vântul autobiografie). Prima edi �ție a apărut în 2017 la HarperCollins Publishers. Varianta în lim �ba română este publicată de edi�tura CSER, al cărei sediu este înBudapesta. (Amănunt ce spunemult despre mediul de afaceri au�tohton.) Traducerea, cursivă șiadec vată domeniului rock: Nico�laie Ardelean; redactor compe�tent:Bökös Esme, același duo carea lucrat și ediția românească abiografiei lui Duff McKagan. Feli�citările pentru buna lor treabăsunt necesare și meritate.

Despre cuprins, puține de zis.Bruce Dickinson știe, evident, săscrie literatură, iar cartea asta nu�iprima pe care și�a văzut numele

tipărit. Câte ore de muncă asupratextului a consumat, împreună curedactorul editurii? Numai cinecunoaște cum se lucrează pentrupublicare, chinuit și cu migală deneurochirurg, poate aprecia co�rect acuratețea și inspirația fraze�lor. Pentru cititorul obișnuit,ră mân fazele vesele, scheciurileextrase din viața trupei rock, jocu�rile de cuvinte, trimiterile ironice.Și, mai ales în cazul de față, umo�rul sec, de limbaj, tipic englezesc,uneori criptic pentru locuitoruldin alt spațiu geografic. (Din feri�cire, traducătorul român adap�tează fără să explice și să stricepoantele.) Mi�ar trebui spațiulunei cronici literare să discut ma�teria celor 370 de pagini, să daucitate semnificative ori să disecepisoade controversate. Crescutîn spiritul competitiv britanic,Dickinson s�a dovedit mai presusde un simplu rocker dornic desenzații tari și de succes la fete.Scrimer de top, brevetat ca pilotcomandant de avioane pentru pa�sageri (meserie practicată real),iată ceva nu prea la îndemâna ori�cui. Dincolo de vocalizele auto�biografice, volumul incită prepon� derent la reascultarea... albume�lor solo Dickinson. SDC

Autobiografia unuibăiat cu minte

Când plecau în concediu,părinții noștri scoteau toate apa�ratele din casă din priză. Uneoriși telefonul. Noi plecăm în con�cediu pentru a ne scoate pe noidin priză. Dar, atât timp cât apa�ratele care ne însoțesc – telefo�nul, tableta, laptopurile –continuă să funcționeze, neratăm scopul. O industrie în�treagă, dedicată deconectării fizice și emoționale de la tehno�logie, și�a propus totuși să ne salveze.

Un banc celebru spune „Mi s�astricat Wi�Fi�ul din casă și a tre�buit să petrec timp cu familia mea.Par niște oameni de treabă“. Decâțiva ani, au început să apară ba�ruri care afișează cu mândrie cănu au Wi�Fi, pentru că, mai nou,oamenii au început să plăteascăpentru a li se tăia accesul la tehno�logie. Atât anul acesta, cât și anultrecut, cele mai în vogă tabereamericane erau cele în care tele�foanele și tabletele erau complet

interzise. Mai multe zone turisticeau început să își facă reclamă cufaptul că nu au semnal în zonă, ceeace înseamnă că nu au televizor, In�ternet, iar telefoanele mobile nuprind nici o rețea. Și toate aceste lip�suri cu doar un pic mai mulți baniîn plus față de o cazare obișnuită.

Yondr este o companie recentlansată care creează „spațiu liber detelefoane“ la evenimente culturale,educaționale, tribunale și altele.Toți cei care participă la eve nimenttrebuie să își pună telefonul într�o

husă specială, închisă, care poatefi redeschisă abia la ieșirea dinsală. Louis CK a anunțat deja călucrează cu ei, în viitorul său tur�neu de stand�up. 

În mod ironic, una dintre celemai prolifice industrii dedicatedeconectării de la tehnologie esteînsăși tehnologia. De exemplu,Apple a introdus anul trecut noifuncționalități ale telefonului,care arată câte minute îl folosimpe zi și care oferă posibilitatea delimitare a timpului petrecut pe

anumite aplicații sau de tot, pe te�lefon. Există aplicații (majoritateaplătite) care ajută oamenii să numai butoneze telefonul în neștire.De exemplu, Space este o aplicațiecare îndeamnă utilizatorul să res�pire adânc, de două ori, înainte caorice altceva să i se deschidă petelefon. Cu o soluție mult maidrastică vine o altă aplicație, inti�tulată Freedom, care poate blocatelefonul cu totul, internetul, doaranumite aplicații sau doar anumitepersoane, inclusiv – și în astaconstă magia sa – pe baza uneiprogramări anterioare. Întotdea �una suntem mai puternici în închi�puirile noastre și ne putem pro� grama o oră de liniște fără preamulte emoții. 

Detoxifierea tehnologică în�cepe să fie privită ca o chestiunece ține de igiena mentală perso�nală, la fel de importantă ca spor�tul și mâncarea sănătoasă. Înmedie, oamenii își verifică tele�foanele de 150 de ori pe zi. 84%dintre proprietarii de telefoane

spun că nu ar putea supraviețuiunei zile întregi fără telefon. Și88% dintre utilizatorii de telefo�nie mobilă stau pe telefon chiar șiatunci când au deja în față unecran care funcționează, de exem�plu, televizorul sau calculatorul.Frica de a fi lipsit de telefon esteuna palpabilă, are și un nume –nomofobie, de care suferă 66%dintre utilizatorii de telefoane. 

Dependența de tehnologie are,de sigur, un preț – asupra rela �țiilor cu ceilalți, asupra stării debine personale și a capacității deconcentrare. Atât aparatelor, câtși oamenilor, li se recomandă, dincând în când, o pauză. Așa că răs�punsul la întrebarea „ce faci învacanță“ poate fi, anul ăsta, „îmiiau concediu de la tehnologie“. SDC

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ

Timpul de scos din priză

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

Cu vreo trei săptămâni înainte depremieră, actrița din rolul princi�pal anunță că e însărcinată. Feli�citări, bucurie, ce facem? Ea asi� gură că poate juca până când sar�cina devine vizibilă și că, după cebebelușul vine pe lume, nu vadura foarte mult până când re�vine în activitate. Dar, în cele câ�teva luni de indisponibilitate,spec tacolul trebuie jucat. Discuții,căutarea soluției optime. Cea maisimplă la momentul dat, găsireaunei alte actrițe potrivite, care săpreia cumva din mers datele șiedificarea personajului.

Zis și făcut! Treaba mergebine, chiar dacă a repeta cu douăactrițe pe rol presupune un efortdublu, rolul e de travesti, premie �ra iese foarte bine, publicul e în�cântat. Trece cam o lună de zile șicea care a preluat partitura pareîngândurată, e palidă, se mena�jează în privința efortului fizic. Nusunt semne bune pentru specta�col. În câteva zile, face anunțul:„Sunt însărcinată, e nevoie și de

puțin tratament, în orice caz, derepaus“. Trebuie luată rapid onouă decizie. De vreme ce rolul cupricina le lasă pe actrițe însărci�nate, se hotărăște atribuirea luiunui actor. Pentru evitarea unorviitoare înlocuiri.

Vorbeam deunăzi, la un postde radio național, despre specta�colul de teatru documentar Isto�rie la persoana I, selectat la Fes� ti valul Internațional de Teatru dela Sibiu, în secțiunea Sezonul ro�mânesc. În realizarea lui m�amimplicat și eu, fiind lucrat prinpractici colaborative, de stimu�lare reciprocă a imaginației și deregândire radicală a atribuțiilorclasice în cadrul ansamblului derealizatori.

În această modalitate mo�dernă de lucru, nu există un textscris dinainte, el se naște în cursulprocesului de documentare a te�melor alese și al repetițiilor, acto�rii fac muncă de cercetare și scriuparte a replicilor, stau de vorbă cupersoane ce au legătură cu su�biectul și înregistrează, selecteazăapoi redau prin interpretare opi�nii ale unor specialiști, făcândteatru verbatim.

„NU AM VENIT ÎNTR-OCALEAȘCĂ, DAR AM AJUNS“

Spuneam, printre altele, pe undelepostului de radio pomenit și des�pre Mihai Ghyka, care este perso�naj filmat în spectacol și care a avutgentilețea să vină la Sibiu specialpentru a participa la eveniment. Înintervenția mea audio, am pomenitși despre asta, pentru că aducea unplus de senzațional acestui tip despectacol axat pe tratarea istorieidin perspectivă subiectivă.

Mihai Ghyka este prinț, des�cendent pe linie directă a ultimuluidomnitor din Moldova dinaintealui Al.I. Cuza, Grigore AlexandruGhyka. În conceptul producției,ceea ce ne interesa mergea peideea cum este să fii prinț astăzi,la început de secol XXI, să ai unblazon atât de valoros, dar și oimen să responsabilitate față deînaintași. La nivelul cărora tre�buie să te ridici, pe care nu poți săîi dezamăgești, a căror memorietrebuie să o menții trează în pre�zentul agitat. Și spuneam difuzat îneter că prințul nostru va sosi, nuîntr�o caleașcă, dar va sosi și va fimartor la reprezentație, adăugândun spor de încărcătură documen�tară proiectului. Se încheie inter�viul, ajunge Mihai Ghyka și mă lasăcu gura căscată, pardon, mască,spunându�mi: „Nu am ve nit într�ocaleașcă, dar am ajuns“. În drumspre teatru, fără să știe ceva despreinterviul meu, asculta exact acelpost de radio și auzea vorbindu�sedespre el. O surpriză plăcută!

S�a organizat un festival într�olocalitate de la malul mării și toțiartiștii invitați s�au întors în tea�trele lor foarte schimbați. Bron �zați! Între montare, repetiții șispectacol, activitatea de festiva�lier a inclus obligatoriu scurte po�pasuri la plajă, pentru ca soareleși aerosolii să contribuie la reîn�cărcarea bateriilor. Bafta organi�zatorilor a fost că vremea a ținutcu ei, soare mult și puternic, apamării caldă.

DE REGULĂ, ARTIȘTII NU MĂMAI SALUTĂ DUPĂ CRONICĂ

Deși actorii sunt renumiți pentrucă dorm până târziu (spectacolele

se joacă seara, iar după o repre �zentație, concentrarea, transpu�nerea în personaj și întregul efortîi fac să nu poată adormi prea cu�rând după ce se sting reflectoa�rele), la festivalul cu pricina toatălumea era trează de la prima oră.Unii dintre ei, chiar de la răsărit,pe care nu l�ar fi pierdut pentrunimic în lume. Culmea e, că deșicu program de somn redus, cutoții erau plini de energie, iarspectacolele au ieșit foarte bine.

Cam ca din cer mi�a picat încap o apreciere. O tânără dintr�unalt oraș îmi face, în timpul unuifestival, o declarație neașteptată:„Sunteți criticul meu preferat“.Tânăra nu e actriță, e mare iubi�toare de teatru și, ca să vă zicdrept, declarația ei de admirațiem�a uimit. Nu prea sunt obiș �nuită, de regulă artiștii fie nu mămai salută după scrierea cronicii,fie mă evită. Nu�i supărare! E dinfișa postului. Îi mulțumesc politi�cos suporterei, apoi gândirea mea

critică intră în acțiune și�mi trecprin minte tot felul de supozițiisceptice: ar avea nevoie de cevadin partea mea? Nu. A spus�o dinvreun interes mascat? Puțin pro�babil. A vrut să fie doar drăguță?Poate, dar nu prea văd de ce. Șipână la urmă, uite că există și oa�meni care�i simpatizează pe criti�cii de teatru.

A doua zi mă reîntâlnesc cufana mea și aproape involuntar oîntreb: „De ce sunt criticul tăupreferat? Chiar m�ai făcut curi oa �să“. Zâmbește, se gândește puțin,apoi zice nonșalant: „Pentru căsunteți ca un chirurg“. Mi�am datseama că portretizarea e foarteadevărată și îi replic: „Da, mă re�cunosc“. E clar, chiar citește ceeace scriu. SDC

7ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

Când realitatea bate teatrulS-a făcut o distribuție,regizorii sunt aceiacare decid actorii ceurmează să întru chi -peze personajeleunei ficțiuni teatrale,încep repetițiile, selucrează în echipăalături de scenograf,coregraf, compozitor,cons truindu-seviitoarea producție.

8ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019interviuwww.suplimentuldecultura.ro

ELOGIU UNUI COMPOZITOR ȘI SAXOFONIST ROMÂN LA 60 DE ANI

Nicolas Simion: „Cu zece mărci în buzunar, un saxofon și o valiză“

M�am născut la Dumbrăvița, e unsat lângă Brașov, și primii ani ai co�pilăriei i�am petrecut la țară, amfăcut școala primară acolo, primelepatru clase, și am ascultat mai întâimuzică populară, ce se cânta acolo,folclor. Apoi am continuat dinclasa a cincea la Brașov, la Liceul deMuzică, unde am studiat clarinetulși pianul, și apoi am venit la Bu �curești în 1979, la Conservator,unde am făcut secția pedagogică;din 1983 sunt liber profesionist.

Am luat lecții particulare dedirijat cu maestrul [Constantin] Bu�geanu, vreo trei�patru ani; am avutchiar câteva concerte cu orchestre

simfonice din România: Ploiești,Sibiu, Bacău etc. Începusem o ac�tivitate de solist saxofonist cu or�chestre; am cântat Rapsodia deDebussy, o lucrare a maestruluiȘtefan Niculescu, o piesă extraor�dinară scrisă de Călin Ioachi�mescu pentru saxofon solo, de� dicată lui Daniel Kienzi, Musiquespectrale...

Scrieți într-unul din textele in-troductive ale discurilor dvs. căîn România „jazzul a avut unstatut de hobby ori de muzicăde divertisment“. Așa l-ați per-ceput, așa l-ați practicat?

Nu chiar ca hobby. Eu m�am apro �piat și îndrăgostit de jazz tocmaifiindcă elementul acesta de crea�tivitate, de improvizație, de a fi tuînsuți, de a putea compune spon�tan improvizând, m�a fascinat șiera ceva ce nu puteam să găsesc în muzica clasică, care îmi placefoarte mult. Ascult multă muzicăclasică, sunt un fan al său, chiar almuzicii moderne, dar taina aces�tei improvizații care se petrece înmuzica de jazz nu ți�l poate oferinici un fel de altă muzică. De fapt,asta mi�am dorit, să pot să impro�vizez, să mă exprim direct, să fiumai spontan, să fiu eu însumi.

Cum era scena de jazz din România la prima întâlnire a dvs. cu ea?

Scena de jazz în anii ’80, când amajuns eu la București, era destulde modestă, destul de mică, cuvreo câțiva instrumentiști de mar �că. Erau Marius Pop, Dan Mîndri �lă, Johnny Răducanu; Aura [Urzi �ceanu] deja plecase, [Eugen] Gon �di mai era în țară. În generațiamea, Mircea Tiberian, Ion Baciujr., Garbis Dedeian, Anca Parghel,Harry Tavitian erau cei activi înacea perioadă. Practic făceam jazzmai mult din plăcere, din pasiune,

dar era un hobby, nu puteam sătrăim din asta. Nici unul dintrenoi nu a avut ocazia să studiezejazzul la modul serios. Eram au �todidacți, ascultam la radio, maiprindeam câte un disc pe ici, pecolo sau câte o casetă și ne bucu�ram cu toții de ce se mai dădea laradio, la Europa Liberă; oameniicare mai veneau din străinătatemai aduceau câte un LP sau ca�sete. Deci, jazzul era cumva izolatși, fiind o muzică instrumentală, înmare avea un statut de stil tolerat.

Plana totuși în umbră muzicaunor mari personalități ale

Unul din cei mai reprezentativi jazzmenipe care i-a dat România, mai mult casigur cel mai cunoscut, mai fecund șimai activ pe scenele inter naționale în ultimele două decenii, Nicolas Simion, a împlinit zilele trecute 60 de ani. Com-pozitor, saxofo nist, clarinetist, lider alunor formații de jazz, aranjor, editor șiprezent ca interpret pe circa 60 de dis-curi, multe apărute sub eticheta compa -niei 7 Dreams Records pe care a creat-oîn Germania, la Köln, unde s-a stabilit de

aproximativ 20 de ani, brașoveanul Nicolas Simion se bucurăde notorietate inter națională și respect printre confrații săi.Cum se bucură și de numeroase aprecieri favorabile în presainternațională. Unul din criti cii de jazz britanici vorbea lauda-tiv despre felul în care Simion „sculptează cu saxofonul său sopran un sunet estic înrădăcinat în folclor, înrămat într-uncadru post-bop“ și, după ce amintea că în trecut a cântatîmpreună cu mari perso nalități ca saxofonistul Lee Konitz,trom petistul Tomasz Stańko sau basistul Lonnie Plaxico, îllăuda pentru „superba pre zență scenică și talentul na ra tiv calider de grup“. Cine vrea să afle în detaliu par cursul biografic și scenic al lui Nicolas Simion, are la dis poziție un amplu articolomagial, Omul cu două note în nume, scris de Florian Lungu șiapărut în revista „Arta sune telor“. Noi, la Radio Europa Liberă,postul de radio pe care, cum ne-a mărtu risit, Nicolas Simion îlasculta în tinerețe, l-am omagiat dân du-i cuvântul într-odiscuție despre oameni și jazz.

VICTOR ESKENASYSCRISOARE PENTRUMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată.“ (Hermann Scherchen)

© C

hris

top

h G

iese

9ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

jazzului românesc, dacă ar fi să-iamintim numai pe doi dintre ceicare v-au influențat și a cărormoștenire ați pus-o în evidență,readucându-i pe discurile caseidvs. de muzică de-a lungulvieții, pe Richard Oschanitzky și pe Jancy Körössy...

Să vă spun o întâmplare adevă�rată. Eram la București în 1978 laexamenele de admitere, era vară,iunie�iulie, și l�am întâlnit – mărog, de la distanță – pe RichardOschanitzky, care era în ultimul anal vieții; în 1979 ne�a părăsit, foartetânăr din păcate, la 40 de ani. Erao umbră, la Restaurantul Berlindin București, la o masă unde scriadirect în partitură muzici de filmsau ce compunea el acolo, cu unpahar mare de suc de roșii, 90%plin cu vodcă. Așa mi�a rămas im�aginea lui, a unui om cumva retras,a unui om care pierduse deja con�trolul asupra vieții lui când ne�apărăsit, în toamna anului ’79.

Muzica lui m�a fascinat. Mer�geam, duminicile, la domnulMihai Berindei acasă și făceam unfel de cursuri de jazz, jam�session;el ne dădea note, ne mai spuneace să improvizăm, cum să impro�vizăm, noi descopeream jazzul,mai ascultam tot felul de benzi pecare le primise nea Mihai Berin�dei de la Biblioteca americană dinBucurești. Mi�a pus la un momentdat Concertul dublu pentru pian,saxofon și orchestră de RichardOschanitzky, care m�a fascinat.Era o imprimare din ’69 de la Leip�zig, cu el însuși la pian și cu DanMîndrilă la saxofon. Și, cum va,studiind muzica clasică și înce �pând să descopăr jazzul, era exactamestecul cel mai reușit făcut devreun compozitor român – așputea să o spun acum cu mâna peinimă.

Între timp am mai ascultat șiBughici, Capoianu și Bentoiu șimulți alți compozitori care ausimpatizat cu jazzul, dar au simpa�tizat numai, nu erau jazzmeni, nuaveau cum să intre în profunzi�mea acestei muzici. Vreau să spuncă Oschanitzky rămâne modeluljazzului simfonic românesc. Areacest Concert dublu, pe care l�amimprimat și va apărea pe un discchiar anul acesta. În septembrievoi avea și un concert cu aceastălucrare la Timișoara, dirijată de

fratele compozitorului, de PeterOschanitzky, cu Filarmonica.

[Jancy] Körössy a fost, iar, unpionier al jazzului românesc. Nul�am cunoscut personal cât a trăitîn România, a plecat în ’69, eramla Brașov, prea mic. În schimb l�am întâlnit în ’88 la Budapestași apoi l�am invitat în România șiîn Germania.

În 2001 am făcut un turneudestul de lung, am făcut patru�cinci imprimări la Budapesta, laBucurești, la Graz, la Cluj și au apă�rut pe câteva discuri. Acești doi oa�meni, practic, direct sau indirect,m�au influențat prin modelul lorde a fi de muzicieni, oameni și jazz �meni în primul rând. Și sper că amreușit să duc cumva ideea aceastaa unui jazz autentic românesc, caresă fie și universal, mai departe.

Pentru un neofit, cum ați defini ceea ce numiți „autenticromânesc“, prin opoziție la ce? Care i-ar fi caracteristi-cile și ce l-ar separa de cel „neautentic“?

Ceea ce aș putea să vă spun este căjazzul românesc este legat de folclor,bineînțeles, ca și muzica româneas �că. Enescu, fără folclor, are câteva lu�crări de școală, are câteva lieduriunde nu apare folclorul absolut deloc, la care se adaugă piesele de mu�zică de cameră. Însă, cumva, culturanoastră se leagă de cultura populară,de cântec, de doine.

În piesele mele se aude fol�clorul; uneori l�am citat, alteoriam compus în stil folcloric. Mi�amluat modele de la Bartók, de lacompozitorii care au folosit acestmaterial, Enescu bineînțeles, Dvo�řák, Kodály, Smetana, din școlilenaționale ale secolului XX. Mus�sorgski e un compozitor care îmiplace foarte mult, Stravinski, Pro�kofiev, școala rusă...

Din toate am încercat să iauidei, elemente, pe care le�amtransformat prin felul meu de aauzi, a simți, de a gândi. Și cred căse aud, e un feeling, un sentimentîn momentul în care cânți, e o mu�zică autentică, de care vorbim,care rămâne printre note acolo.Eu cânt o doină aproape de spiri�tul pe care îl au cântăreții popu�lari, oamenii simpli, oamenii caresimt foarte mult această muzică șise regăsesc în ea, și nu o fac în modartificial, ca și cum ar fi o muzicăde local – prin aceasta cred că amreușit să fac diferența între un fol�clor autentic și muzică populară.

Jazz autentic, folclor și româ-nesc, nu cred că sunt neapărattermenii cei mai buni. Și măgândesc la influențele folcloricedin jazzul altor culturi, la un JanGarbarek și lumea rurală a Nor-vegiei lui, de exemplu...

Sigur că da, el a fost unul dintreprimii care a reușit să se dis �tanțeze puțin de acel jazz ameri�can – care este o muzică extra� or dinară, dar e o altă cultură, ealt ceva cântat de americani și cutotul altceva ceea ce cântă euro�penii sau, știu eu, asiaticii. Garba�rek, încă din tinerețe, fiind de untalent extraordinar și un om foarte

sensibil, a reușit să își pună perso�nalitatea acolo, în cântatul la saxo�fon. E clar, cântând cu oameni foartebuni, având șansa să imprime pen�tru ECM, a cântat cu cei mai marimuzicieni din generația lui.

Și o face foarte bine, a venit încontact chiar și cu folclorul româ�nesc, are o tilincă, are un taragot.În muzica lui, pe anumite discuri,se aude ecoul folclorului est�eu�ropean. Dar el nu citează muzica,el a transformat�o, a distilat�o, afăcut�o să sune „Garbarek“.

„A transforma“, „a distila“, măduce cu gândul la Enescu și lasonata sa „în caracter popular“.Credeți că există ceva echiva-lent în jazzul românesc?

Din păcate, în afară de Körössy șide Oschanitzky, nici un compozi�tor român nu a reușit să treacăaceastă barieră, poate și pentru cănu le�au înțeles locul în istoriajazzului românesc. Acești doi oa�meni, poate instinctiv, intuitiv, auajuns așa de departe pentru căaveau un nivel tehnic extraordi�nar. Jancy, în American Impres�sions and Romanian Landscapes[CD 7D�113], își demonstrează ni�velul și tot ce știe despre jazz, peprimul disc unde cântă muzicăamericană și pe al doilea undecântă un jazz românesc autentic,excepțional, improvizând în stilromânesc, citând în unele mo�mente. Am stat de vorbă cu el șichiar am analizat aceste piese –este și discul pe care l�am produspentru casa mea de discuri.

El îmi spunea că, de fapt, n�aveanici un fel de schițe, el cânta pie�sele și ajungea – ca un Brâncuși

care își lucra piatra ani de zile –să le finiseze, le transforma, pânăau ajuns pe disc la o formă com�plexă, finită. Ei, ca să ajungi la ni�velul acela, să improvizezi și săsune muzica așa ca și cum ar fi defapt o piesă compusă în timp estefoarte greu! Trebuie să ai simțulformelor, trebuie să ai un simț al di�namicii, al temelor, să poți să ai uncontrast, să poți să faci muzica sărespire, să sune organic, autentic. Șilucrurile astea nu sunt la dispozițiaoricui, le au foarte puțini.

Revenim la autobiografie. Cândși în ce împrejurări v-ați stabilitîn Occident înainte de 1989?

Am rămas în România până în oc�tombrie 1988. Am terminat Con�servatorul în 1983 și am tot speratsă primesc o viză de plecat în stră�inătate. Aveam ocazia, de exemplu,să merg să cânt muzică de dans înrestaurante, în cluburi, pe vapoare,ce se cânta la vremea respectivă.Atunci erau foarte multe formațiicare plecau prin ARIA și, pur șisimplu, din ’83 până în 1988 nu amavut viză, nu mi�au dat drumul.

Fusesem în studenție în Ita�lia, în 1981, și chiar mi�a propusun prieten din Franța, de la Paris,să rămân în Italia, la Roma, și săvină el să mă ia cu o mașină, sărămân în străinătate. N�am putut,nu eram pregătit psihologic. Eramîn anul trei de facultate, voiam sătermin conservatorul. Nici dinpunct de vedere muzical nu eramfoarte hotărât în ce direcție să o iauși atunci mi�am zis că nu e momen�tul potrivit și m�am întors în țară.

Continuare în pagina 10

În piesele mele se aude folclorul;uneori l-am citat, alteori am compus în stil folcloric.

Nicolas Simion și Jancy Körössy

Continuare din pagina 9

Din acel moment n�am maiavut viză.

Am avut însă șansa să fiu invi�tat la festivalul de jazz din Var șoviadin 1988 de membrii unei formațiipoloneze care cântase la Sibiu înprimăvara acelui an și cu care măîmprietenisem și am dat un concertla București. I�am invitat la mineacasă, am avut o seară foarte fru�moasă, cu niște vodcă și cu niștețuică, cu audiții și discuții desprejazz. Și, cumva, toboșarul Kazimir(Kazimierz Jon kisz) – care încă eactiv și cu care sunt în contact – m�ainvitat să cânt cu formația lui.

N�am primit însă viză. Amprimit un pașaport în ultima se�cundă, de la Brașov, unul de tu�rist, pentru o săptămână, numaisă zbor de la București la Varșoviași înapoi, și am ajuns după con�certul care trebuia să aibă loc vi�neri, 28 octombrie 1988. Am ră� mas două săptămâni la Var șovia,am ascultat Festivalul. Oameniiau fost foarte drăguți, m�au pri�mit; știau care era situația în Ro�mânia și nu s�au supărat că nu amajuns la timp.

De acolo am plecat mai departespre Viena ca să ajung în Franța, defapt. În Bratislava, la graniță, m�audat jos din tren și m�au trimis înapoispre România. Am ajuns la Buda�pesta, unde am stat lunile noiembrie

și decembrie, iar pe 6 ianuarie [1989]am ajuns într�un târziu la Viena. Cuzece mărci germane în buzunar, unsaxofon și o valiză. Eram cumva feri�cit că am scăpat de lagărul socia�list, dar m�am trezit în „Vestulsălbatic“ fără să știu limba ger�mană, fără prieteni, fără cunoș �tințe, fără o di recție foarte clară șiam ajuns într�un lagăr de refu giați,la Traiskirchen. Am stat vreo treiluni, iar după șase luni am primitazilul politic, după care am primitdrept de muncă și drept de ședereși am rămas în Austria.

În 1995 mi�au dat cetățeniaaustriacă; am păstrat și cetățeniaromână. Sunt de atunci emigrant.Cumva, am reușit să intru înscena de jazz, cu greu, e adevărat,

și să fac tot ce am putut: adică niș �te discuri, concerte, să invit muzi�cieni români în străinătate, săinvit străini în România, să faccumva o legătură, o punte, întreaceste culturi, aceste scene. În Ro�mânia încă este o scenă de jazz des�tul de mică, destul de modestă, casă spun așa, cu un cuvânt potrivit.

La Viena a urmat o integraretreptată în jazzul occidental,dar permanent într-o cooperarecu excelenți interpreți din lu-mea est și vest europeană, întrecare v-aș ruga să-i evocați petrompetistul dispărut nu demult, polonezul Tomasz Stańko,și pe celebrul saxofonist ameri-can Lee Konitz.

Am dat câteva concerte, mai întâicu Tomasz Stańko, prima noastrăcolaborare a avut loc în ’91, cândtrombonistul austriac ChristianMuthspiel a avut ideea să facă unproiect cu muzicieni din Est, OctetOst, unde era Tomasz Stańko,Anca Parghel a fost invitată dinRomânia, ca și Tony Lakatos, sa�xofonistul maghiar. El nu a pututsă vină la acest turneu și mi�a ofe�rit mie posibilitatea să cânt cuacești muzicieni (Dodo Šošokadin Slovacia, Hans Koch din fostulDDR la contrabas, Tarasov, cred căera din Lituania). Atunci l�am în�tâlnit pe Tomasz Stańko. Sigur căîi cunoșteam numele, îi știam ce vadin imprimări și era pentru mineo mare personalitate. Un om, un

muzician modern, complex. Un anmai târziu am avut din nou șansasă�l întâlnesc la Viena și ne�amdus direct în studio și am imprimatîn șase ore – chiar de Sf. Nicolae, în1992 – Dinner for Don Carlos, aldoilea CD al meu, care a apărut laTutu Records, în Germania, cu EdSchuller la contrabas și PatriceHeral la baterie. Cu Tomasz Stańkoam continuat această colaborarepână în 1996; am trei discuri cu el,mai am o imprimare de studio careîncă nu a apărut oficial.

Pe Lee Konitz l�am ascultatîncă din tinerețe (râde) ca pe omare personalitate, unul din repre �zentanții curentului cool jazz. Seștie că a imprimat încă din 1948 cuLennie Tristano, cu Charlie Parker,este pe discul lui Miles Davis CoolJazz ș.a.m.d. Locuind la Köln, l�amascultat pe la concerte, am luat le�gătura cu el și l�am invitat tot așa,în studio și am făcut câteva impri�mări. Am făcut un turneu împreu �nă, am fost cu el în România, laBrașov, la festivalul de jazz și înacel an 2001 am reușit să îi invit șipe Lee Konitz, și pe Jancy Körössysă cânte împreună cu mine, cu osecție ritmică de muzicieni ameri�cani (Peter Perfido la baterie șiJames Singleton la contrabas).

Am făcut o serie imprimăricare au apărut pe câteva discuri șicumva voiam să primesc, să pre�iau de la el, să înțeleg mai binetradiția jazzului american pe care

10ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019interviu www.suplimentuldecultura.ro

Jancy Körössy și Nicolas Simion

11ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

Lee Konitz încă o reprezintă întoată lumea și este apreciat și res�pectat ca una dintre legendelejazzului american.

Între aceste nume de legendă săamintim și unul cu totul special:Sergiu Celibidache.

Am vrut să mă apropii de acestepersonalități și m�am dus, de exem�plu, în primul an când am venit înGermania, la cursurile de dirijatale lui Sergiu Celibidache de laMannheim. Am vrut să�l întâlnescpe om și să mă decid dacă merg maideparte, știu eu, într�o carieră de di�rijor sau mai bine să rămân jazz �man, să rămân saxofonist. Și acolomi�am dat seama că ori faci dirija�tul cum trebuie, ordentlich, ca săspun așa, ori, dacă nu, lași să ră�mână așa, un vis, o dorință, ceva ne�atins, un ideal. Și m�am hotărât sămerg pe linia jazzului, pentru căsimțeam că am mai mult de spus,am mai multe șanse, cu alte cuvinte.

Ce opinie aveți despre atitudi-nea caselor de discuri, a Electre-cordului în special, care, atuncicând publică ceva din tezaurulmuzical, o face doar în Japonia?

Într�adevăr, este o tragedie. Elec�trecordul are toată muzica româ�nească imprimată (cu excepțiaimprimărilor de la Radio și Tele�viziune) din anii ’50 până în anii’90. Doar că s�a privatizat, n�auavut, știu eu?, nici idei extraordi�nare, n�au avut nici o susținere

materială să pună în valoare aces �te rarități, aceste documente, demuzică folclorică, clasică, mo�dernă, de jazz. Acolo e tot ce s�a im�primat în România! Haideți să văspun o întâmplare reală: toată ar�hiva de note, de partituri, de aran�jamente, tot ce a trecut prin Elec� trecord, a fost dată la topit, cum săvă spun, pur și simplu aruncată. N�au avut spațiu, n�au mai avutbani să plătească chirie și au arun�cat tone de partituri de muzică mo�dernă, de folclor, de jazz, tot ce segăsea în arhiva aceea!

În încheiere cum vedețigenerațiile de astăzi și perspec-tivele tinerilor angajați în muzi-ca de jazz în România.

Generațiile care urmează n�aunici o legătură cu tradiția, cuevoluția jazzului românesc. Șiasta am încercat să fac prin casa[mea] 7 Dreams Records, măcarsă le dau câte o idee să meargă săcerceteze ei înșiși, să caute impri�mări de la Electrecord, cu Oscha�nitzky, cu Körössy, cu JohnnyRă ducanu, cu Marius Pop, cei careau activat în România până în anii’90. Intenționez, împreună cu Flo�rian Lungu, să scoatem un discdublu dedicat lui Alexandru Imre,care a fost ani de zile dirijorulElectrecordului și un saxofonist șiun clarinetist extraordinar.

Sunt câțiva oameni care în�cearcă să documenteze tot ce seîntâmplă în România, dar ar tre�bui făcut mult mai mult. Ar trebui

ca Ministerul Culturii, radioul, te�leviziunile să păstreze cumva pri�virea vie și să�i încurajeze peti nerii muzicieni, fiindcă fără unsprijin financiar și moral e greude rezistat în jungla aceasta carese cheamă music bussiness. Deo �camdată, jazzul, muzica clasică nuprea au șanse fără o subvenție.

Sunt mulți tineri foarte talen �tați, dar care din păcate se campierd dacă nu reușesc să treacăpeste partea financiară și pesteizolarea în care se află în România.Știți foarte bine că aici, în străină�tate, e foarte greu de pătruns și săreușești să faci ceva ca artist, caom de cultură. Trebuie să înțelegice vrea piața, ce se caută, să fiifoarte flexibil, să te adaptezi foarteușor, să cunoști foarte bine ceea cese întâmplă în jurul tău, să știi cese întâmplă în America, în Europa,în Germania, și să mai vii cu cevapersonal ca să fie cumva atractiv,ceva cu totul ieșit din comun.

Cred că asta colegii mei dinRomânia nu reușesc să înțeleagă,nu reușesc să depășească orizontulpe care îl au în România. Le suntprieten, cânt cu ei, încerc să�i ajut,dar mă lovesc cumva de un zid. Eise mulțumesc să cânte câteva con�certe, să câștige ceva bani și să aibăplăcerea de a cânta. Dar mai multde atât nu prea vor, nu prea caută,nu văd puțin la distanță, nu văd înviitor, nu au proiecte care să se dez�volte; de exemplu, să compună, săinvite muzicieni din afară, să facăturnee, să facă imprimări. Sunt lu�cruri mai complicate.

Spuneam la un moment datcă un muzician de jazz autentic artrebui să fie un bun instrumen�tist, un bun band lider, conductorde formație, un bun manager și înultimul rând un businessman. Săreușești să�i aduni pe oameni înjurul tău, să le dai o direcție și să

realizezi ceea ce ți�ai dorit. Să ai oviziune, să ai un ideal pe care săîncerci să�l atingi. SDC

* O versiune a acestui interviu,cu extrase muzicale, a fostdifuzată de Radio Europa Liberăpe 15 iunie 2019

© in

nto

ene

Sâmbătă, 6 iulie, ora 11.00, laMuzeul Na țional al LiteraturiiRomâne (Sala Per pessicius,Strada Nicolae Crețulescu, nr. 8),copiii sunt așteptați la oîntâlnire cu Călin Torsan,autorul volumului Vrăjitoruldințos, recent apărut în colecțiaJunior a Editurii Polirom.

l Va modera Vasile Ernul Intrarea este liberă, în li�

mita locurilor disponibile.l Vârsta recomandată 9+. Cu

ilustrații de Carla DuschkaRoman câștigător al concur�

sului de manuscrise Polirom Ju�nior, ediția 2018

În orice adult se ghemuieștenevăzut un ștrengar mititel. Estecopilul din fiecare, acela ce ne în�deamnă tăcut să izbim în mingearătăcită pe stradă, dându�ne ghessă uităm câteodată de noi cu

telecomanda în mână, privind șiascultând cine știe ce desen ani�mat buclucaș. Uneori, în fațaoglin zii, mai recunosc sclipirea dinprivirile acelui puști care am fostcândva. Ba chiar îi sunt îndatorat,pentru unele dintre cuvintele așe �zate în această carte, căci a știutcând să mă tragă de mânecă înpreajma lor. Tocmai el, un pici înpantaloni scurți. Oamenii marisunt oamenii mici. Totuna. Așa cumși poveștile pentru copii nu suntdecât același lucru cu romanelepentru adulți. Adică emoție pură.

„«Pit era un tip atipic. Un piticapatic», așa începe cartea lui CălinTorsan, Vrăjitorul dințos. Pe minem�a prins de la primele rânduri șinu m�a dezamăgit o clipă, până lacapăt. O apariție specială, între ze�cile de volume jurizate. Mare bucu�rie când, în seara votului final, amdescoperit că toți membrii juriuluio votaseră pentru primul loc. O

poveste amuzantă, cu un băiat pa �lid care are părinți ocupați și unlaptop cu jocuri. O poveste care se pe�trece chiar lângă tine și care submi �nea ză clișee. Nu putem decât săspe răm că micuții cititori vor fi la felde încântați ca noi de povestea miste�riosului, marelui, atotputernicului

Vrăjitor dințos, care e parte zi de zidin viețile noastre.“ (Veronica D.Niculescu, autoarea romanului Ovară cu Isidor)

Călin Torsan: „Mă numesc CălinTorsan și sunt născut în 1970.Bucureștean. Atenția pentru diver�tismentul copiilor mi�a fost stârnită

de mai multe ori, iar lucrurile ma�terializate pentru ei sunt următoa�rele: colaborarea la cele douăvolume colective Bookătăria detexte și imagini; colaborarea și co�ordonarea a două vo lume apărutela Editura Martor a MuzeuluiNațional al Țăranului Român. Estevorba despre Piua! și Case�n casă;romanul Totul numai pentru tata(Editura Casa de Pariuri Literare),text distins cu premiul de secțiuneal Trofeului Ar thur 2015, pentruvârstele 8�14 ani; poemul Bebelu �șul cu castron, Alexandru Macedon(Editura Casa de Pariuri Literare,2018); atelierul de educație muzicalăalternativă, Povești cu urechi, pecare îl desfășor de mai mulți ani încadrul Muzeului Național al Țăra �nului Român, locul meu de muncă;albumul O mână de boabe, con�struit împreună cu grupul abuabuape baza a mai multor cântece de lea�găn tradiționale.“ SDC

12ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019actualitatewww.suplimentuldecultura.ro

Călin Torsan la Muzeul Național al Literaturii Române, București

În perioada 1 iulie – 4 august 2019 va avea loc unul dintre cele mai marifestivaluri internaționale itinerante de literatură din Europa Centrală: „Au �thors’ Reading Month“ (Luna în care scriitorii citesc), ediția a XX�a. FestivalulInternațional de Literatură „Authors’ Reading Month“ a fost organizat pentruprima dată în anul 2000, în Cehia, și conține o serie de evenimente literarecare au loc zilnic în Brno (Republica Cehă), Ostrava (Republica Cehă), Košice(Slovacia), Wrocław (Polonia) și Lviv (Ucraina).

Festivalul își propune, în primul rând, să facă cunoscută publicului li�teratura autohtonă a țării gazdă, în al doilea rând, să aleagă o țară invitatăde onoare, anul acesta România fiind țara căreia i�a revenit acest rol. Astfel,în perioada 1�31 iulie, 32 autori români, 16 autori cehi, cinci autori ucraineni,cinci autori slovaci și cinci autori polonezi vor susține zilnic lecturi publicedin cele mai recente volume publicate și nu numai.

Dintre autorii publicați de Editura Polirom, vor participa la aceastăediție: Lavinia Braniște, Adrian Cioroianu, Dan Coman, Andrei Dósa, FilipFlorian, Doina Jela, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Marin Mălaicu�Hondrari,Alina Nelega, Simona Popescu, Adrian Schiop, Lucian Dan Teodorovici și Va�rujan Vosganian.

Țări invitate de onoare în anii precedenți: Turcia (2016�2018), Georgia(2017), Spania (2016), Ucraina (2015), Scoția (2014), Luxemburg, Germania,Austria, Elveția (2013), Slovenia (2012), Polonia (2011), Franța (2010), Austria(2009), Canada (2008), Belarus (2007), Berlin (2006) și Slovacia (2005). SDC

O tumultuoasă poveste despreiubire și nedreptate în Sudulamerican • O căsnicie ameri�cană, de Tayari Jones, a fost se�lectat în 2018 de Oprah Winfreypentru cunoscutul ei club delectură.

Romanul O căsnicie americană/An American Marriage, de Taya riJones, este laureatul celui mai pres�tigios premiu britanic pentru lite�ratura scrisă de fe mei, Women’sPrize for Fiction, ediția 2019.

Fondat în 1996, Women’sPrize for Fiction își propune săomagieze originalitatea, accesi�bilitatea și excelența în litera�tura scrisă de femei și să legescriitoarele cu cititorii din lu �mea întreagă.

Ediția în limba română a ro�manului O căsnicie americană aapărut de curând în colecția Bi�blioteca Polirom (coordonatorBogdan�Alexandru Stănescu), întraducerea Iuliei Anania.

Pe lista scurtă a Women’sPrize for Fiction, 2019, s�au maiaflat Pat Barker, Madeline Mil�ler, Diana Evans, Oyinkan Braith �waite și Anna Burns.

Celestial și Roy, proaspătcăsătoriți, întruchipează deopo�trivă visul american și noul Sudal Statelor Unite. El e tânăr afa�cerist, ea, o artistă cu carierăpromițătoare în față. Rutina vie �ții de cuplu le este brusc inva�dată de circumstanțe pe carenici unul dintre ei nu și le�ar fiputut imagina: în momentul încare îi vizitează pe părinții luiRoy într�un orășel din Loui�siana, Roy e arestat și condam�nat la doisprezece ani de închi�soare pentru o infracțiune pecare Celestial știe că soțul ei nua comis�o.

Pe măsură ce anii trec, Cele�stial nu reușește să păstreze viedragostea care a fost centrulvieții ei și își află consolarea înbrațele lui Andre, prietenul din

copilărie. Când, după cinci ani,sentința lui Roy e brusc anulatăși el se întoarce în Atlanta gatasă�și reia viața alături de ea,aceasta se vede pusă în fața uneidecizii chinuitoare: să renunțesau să încerce să reclădească ocăsnicie care și�a pierdut teme�iul. SDC

România, invitată deonoare la cea de-a XX-aediție a FestivaluluiInternațional de Literatură„Authors’ Reading Month“

Women’s Prize for Fiction, 2019: O căsnicie americană, Tayari Jones

13ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

Gala de decernare a premiilor peanul 2018 a avut loc pe 17 iunie2019, la Teatrul Național dinBucurești.

Juriul pentru decernarea Premii�lor Uniunii Scriitorilor din Româ�nia pe anul 2018 a fost alcătuitdin:Dan Cristea (președinte), Da�niel Cristea�Enache, Ioan Holban,Angelo Mitchievici, Vasile Spiri�don, Alex. Ștefănescu și RăzvanVoncu (membri).

Premiul „Cartea de proză aanului 2018“ i�a revenit GabrieleiAdameșteanu, pentru romanulFontana di Trevi.

Premiul „Cartea de teatru aanului 2018“ i�a fost decernat luiRadu F. Alexandru pentru volu�mul „Ultima dorință“. Comédii.

Premiul special le�a fost acor�dat lui Vintilă Mihăilescu pentruvolumul Etnogeneză și țuică, pre�cum și lui Ioan T. Morar, pentruvolumul Șapte ani în Provence.

FONTANA DI TREVI,GABRIELA ADAMEȘTEANU,EDITURA POLIROM, 2018

l Premiul revistei „Observatorcultural“ pentru proză, ediția 2019

lPremiul Radio România Cul�tural pentru proză, ediția a XIX�a

l Premiul „Sofia Nădejde“ pen�tru literatură scrisă de femei, ediția I

Romanul Fontana di Trevi afost nominalizat la Premiul Car�tea anului 2018, oferit de Româ�nia literară, ediția a XVII�a.

„Fontana di Trevi reconfirmăcă Gabriela Adameșteanu esteunul dintre marii scriitori ai Ro�mâniei de azi. Romanul o are înprim�plan pe Letiția Branea (ceamai longevivă eroină a acestuiunivers artistic și protagonista,astfel, a unei trilogii), aflată, acum,în imediata actualitate și sosită laBucurești din Occidentul în caretrăiește (cu alte cuvinte, avândstatut de migrantă).

La fel ca mai toate cărțile an�terioare ale scriitoarei (față decare, însă, are evidentă autonomie,putând fi citită atât ca piesă desine stătătoare, cât și ca o sintezăsubtilă și durabilă), și aceasta lu�crează cu tema feminității, iar,prin intermediul ei, angajează untorent de istorie românească re�centă. Accentul se mută aici de peneiubirea istovitoare resimțită defemeie (care, în lipsa sentimentului,se consideră abandonată, menităunei vieți pustii) la neiubirea și pă�răsirea de patrie, de la – în termeniiLetiției – mal aimée la mal du pays.

Cu un trecut atât de greu și deneclar, cu un prezent atât de con�fuz și de convulsiv, mai are Româ�nia un viitor? Iată întrebarea te� ribilă pe care, prin mijlocirea unorbiografii narative impecabil con�duse, romanul de față o avansea ză.“(Sanda Cordoș)

„ULTIMA DORINȚĂ“.COMÉDII, DE RADU F.

ALEXANDRU, EDITURAPOLIROM, 2018

„Îi cunosc bine pe toți care se bălă�cesc în burta cașalotului în caretrăim. Pe cei de azi și pe cei de ieri:președinți, prim�miniștri, înalțidemnitari – leadership�ul, cum i sespune acum. Au făcut și continuăsă facă tot ce este în puterile lor calucrurile să rămână pe pământulăsta așa cum sunt de când e lumea.Nu le�a fost ușor:mai tot timpul aufost tentative ale unora și ale altorasă ne  destabilizeze, să ne  coloni�zeze, să ne facă să ne mișcăm înrând cu ceilalți. Nu au reușit și nuvor reuși în veci. Pentru că mereuși mereu se ridică un «nou val» de

români verzi care își iubesc țara șiduc mai departe lupta de rezisten �ță.“ (Radu F. Alexandru)

„Scriitor, dramaturg, scenarist,eseist, dar și om politic angajat înapărarea valorilor demnită ții uma �ne, Radu F. Alexandru este astăzi șicel mai răsfățat dramaturg al scene�lor bucureștene. Piesele lui, viuaplaudate, fac săli pline. Plac în egalămăsură publicului și criticii, perfor �manță rară, pentru că, de regulă, cri�teriile celor două tabere nu se preaîntâlnesc.“ (Manuela Cernat)

ETNOGENEZĂ ȘI ȚUICĂ, DE VINTILĂ MIHĂILESCU,EDITURA POLIROM, 2018

Noul volum al lui Vintilă Mihăilescuconturează imaginea societățiiromânești contemporane, trecândde la realitatea imediată, cu noile„tehnici ale sinelui“ și device�urice creează dependență, la „actua�litatea trecutului“, ținut la locsigur în memoria colectivă, ori la„dilemele viitorului“, pândit prinoglinzi magice înainte de�a fiînțeles întâi și�ntâi realitatea tim�purilor în care ne ducem traiul.Incursiunile spumoase în istorianoastră mai recentă sau mai înde�părtată explică mentalități și obi�ceiuri vechi de când lumea, ubi cuadiviziune dintre noi și celălalt, le�găturile candide dintre „rumâni”și licorile făurite pe terito riul nos�tru cu�atâta mește șugire de�a lun�gul istoriei zbuciumate, toate

acestea făcând ca Etno �geneză șițuică să fie o lectură care ne invităla introspecție.

„În  Weltanschauung�ul ro�mânesc, autoritatea în general șistatul în particular sunt îndepăr�tate –sau trebuie să fie îndepăr�tate: sunt suspecte din principiu,trebuie evitate pe cât posibil saupăcălite când se poate. Cu toateacestea – sau poate tocmai deaceea… –, această reticență struc�turală a fost însoțită mai tot�deauna și de o dorință secretă deautoritate puternică și justițiară,de un Vlad Țepeș sau măcar unnepot al lui, care să ne rezolve ne�număratele probleme și dileme.“(Vintilă Mihăilescu)

ȘAPTE ANI ÎN PROVENCE, DE IOAN T. MORAR, EDITURA

POLIROM, 2018

„În ciuda titlului, Șapte ani în Pro�vence nu este doar o «carte de că�lătorii». Noul volum al lui Ioan T.Morar povestește, înainte de ori ce,o experiență de viață: cum e săalegi să trăiești departe de țară,asumându�ți, la propriu, o nouăexis tență. Scriitorul ne invită să�ifim alături în căutările, neliniș tile,bucuriile, speranțele, uimirile, per �plexitățile, descoperirile sale. Aven�turile acestui «om vechi într�o lumenouă» sunt cuceritoare narațiuniîmbibate în exotic, ce se constituieîn veritabile confruntări de men �talități, culturi, sensibilități și tradiții.

Pagină după pagină, o Provențămiraculoasă, mitică și ultramo�dernă în același timp, te subjugă,asemenea unui miraj încărcat depromisiuni. Aventura alături deIoan T. Morar este și un ghidprețios prin orașele, cetățile, pod�goriile, mănăstirile provensale,potențată de contactul cu grupuriși societăți inaccesibile (ca să nuspunem secrete). Iar lectura – ire�zistibilă și fascinantă – devine încăde la prima pagină o extensie a vi�sului și a dorinței de a călca pe ur�mele autorului care te�a pus încontact cu atâtea frumuseți și mis�tere.“ (Mircea Mihăieș)

„Aici, în Provence, dai pestefire care spun povești și te duc laalte fire, la alte povești, la alți oa�meni, la alte obiecte și locuri, subacelași cer de un albastru ireal carea atras atâția pictori. Dacă îți puiimaginația la treabă, poți să�ți în�chipui că această dimineață la uncastel din Provence e o tapiserie co�lorată în care se împletesc fire ve�nind din Roma, pete de culoarepovestind despre Picasso, măslinialiniați pe coline, mistreți atacândviile, încăperi luxoase pentru viito�rii miri, chiar imagini de pe ValeaOltului, nuanțe de prietenie adevă�rată și sentimentul că, din când încând, ni se dă șansa de a vedea, înlumina unei clipe, imaginea Para�disului proiectată pe pământ. Dincând în când doar, și din loc în loc.O tapiserie pe care v�o ofer cudrag.“ (Ioan T. Morar) SDC

Gabriela Adameșteanu, Radu F. Alexandru,Vintilă Mihăilescu și Ioan T. Morar, printre laureații Premiilor USR, 2019

Michael Jackson amurit pe 25 iunie2009. Zece ani maitârziu, reputația luieste aproapecompromisă.

Aniversarea unui deceniu de ladispariția „regelui muzicii pop“vine la capătul unui an în careacuzațiile de pedofilie par să îi ficompromis definitiv amintirea.Aniversarea, un eveniment carealtfel ar fi fost prilej de ample șivariate manifestări, a fost redusăla un minim de care se ocupădoar fanii.

Prin urmare, cei zece aniscurși de la dispariția lui MichaelJackson nu aduc lansări de noicompilații, de cărți, de programespeciale de televiziune, de spațiiconsistente în reviste de mare tiraj.

O parte considerabilă din„vină“ o are documentarul LeavingNeverland, regizat de Dan Reed.Lansat inițial la festivalul Sun�dance, în ianuarie, pelicula reali�zată de HBO a resuscitat toate acu�zele de pedofilie la adresa celuicare în timpul vieții a fost un su�perstar, cu un impact devastator,mai ales în epoca post #MeToo.

În mod ironic, cât a fost înviață, Michael Jackson a fost achi�tat de orice astfel de acuzație la

capătul unui proces, în 2005. A fostajutat atunci de declarațiile acu�zatorilor lui de astăzi, personajelecentrale ale documentarului HBO:coregraful Wade Robson și JamesSafechuck. Familia Jackson a con�traatacat cu un documentar pro�priu, dar Leaving Neverland s�adovedit a fi mult prea mult pentruimaginea superstarului.

În 2009, moartea sa a devenitun mic fenomen (pop)cultural,stârnind un imens val de emoțiepublică care a reparat în cea maimare parte minusurile aduse deprocesul, acuzațiile (și, nu în ulti�mul rând, bizareriile starului)asupra imaginii lui Michael Jack �son. În 2009, ceremoniile publicece au urmat decesului artistuluiau avut audiențe gigantice, la TVsau pe Internet. În 2019, cei maimulți îl urăsc sau se feresc de Mi�chael Jackson. Piesele lui nu maisunt cântate de alți artiști, iar o

mulțime de posturi de radio opor�tuniste au făcut paradă din refu�zul de a îi mai difuza muzica. Vân�zările discurilor lui înregistreazăscăderi considerabile. O mulțimede manifestări plănuite în onoa�rea lui (printre care o recreere aconcertului „This is it“) au fostanulate.

„Pe moment, Michael Jacksoneste cam radioactiv în lumea deazi“, spune un director executiv alunui post TV.

În acest timp, fanii cei maiînfocați s�au strâns pe 25 iunie încimitirul Forest Lawn din Glen�dale, la nord de Los Angeles, pen�tru a comemora moartea lui Jack �son. Câteva sute de oameni, uniiveniți din Iran sau Japonia (spuneReuters) s�au strâns la mormântulcântărețului, au adus flori, au cân�tat, au dansat, au plâns și au ținutun moment de tăcere exact la orala care medicii l�au declarat mort.

Aceiași fani au mărșăluit peHollywood Boulevard, susținândnevinovăția lui Jackson și afir�mând că acuzațiile din LeavingNeverland sunt nefondate.

Între acești fani și cei care astăziîl consideră pe Jackson mai radioac�tiv decât reactorul de la Cernobîl,moștenirea muzicală a regelui mu�zicii pop a fost dată la o parte.

„A fost o producție TV care amarcat aniversarea a 10 ani de lamoartea lui Michael Jackson, iaraceasta s�a numit Leaving Never�land“, spune un producător deemisiuni reality, citat de revista„Variety“. „Acest documentar a mo�nopolizat, deocamdată, orice dis �cuție despre Michael Jackson. Pemoment, oamenii au căzut pe gân�duri. Poate că la a 20�a aniversareoamenii vor vorbi despre muzicalui. După ce praful se va așeza,poate că oamenii vor fi capabili săsepare muzica de muzician.“ SDC

Michael Jackson,o aniversaredificilă

ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 201914

www.suplimentuldecultura.ro

LUCIAN AMARII (JUP)SUPLIMENTUL LUI JUP

50 de ani de călătorie muzicală în universul MagmaGrup cult de rock progresiv Mag �ma serbează 50 de ani de activitatecu lansarea unui nou album.

Creat și condus de bateristul vi�zionar Christian Vander, Magma apropus încă de la primul album omuzică de pe altă planetă:un ames�tec de jazz, rock, soul, muzică clasicăși poveste science�fiction cântatăîntr�o limbă inventată numită

kobaïană. Discurile sale: o colecțiede „imnuri“ relatând mitologia lumiiimaginare create de Vander. O lumeconstruită în jurul unei planeteideale numite Kobaïa ai cărei emisaripe Terra sunt armata de excelențimuzicieni care au făcut sau facparte din trupă. „Magma s�a născutdin ideea unei lumi diferite, poate,de aceasta în care trăim. Kobaïa

înseamnă spirit“, spune Vander.Noul album Magma, lansat pe 28 iu�nie, se numește Zëss, un lung poemepic de 38 de minute menit să în�cheie un ciclu muzical început în1969, dar care nu anunță și moarteaformației. „Magma pe viață, pemoarte și dincolo de ea. Putea dura20 de ani, durează de 50“, spune Chri�stian Vander. SDC

ANUL XV NR. 65129 IUNIE – 5 IULIE 2019 15

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel.: 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără Zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Marius Miheț, Cristian Teodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu, Alina Purcaru, Cătălin Constantinescu, Ioan�Alexandru Tofan, Florin Irimia, Dana Pîrvan

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

mație a lui Hayao Miyazaki, recom�pensată cu Oscar în 2003. SpiritedAway a avut premiera acum 18 ani,dar abia acum a fost proiectat pen�tru prima oară în cinematografelechinezești. O explica ție pentruacest succes este faptul că cinema�tografele chinezești preferă să di�fuzeze mai multe „filme locale“ de�cât superproducții americane.Premiera lui Spirited Away înChina, scrie „Le Figaro“, este și uneveniment diplomatic menit să su�gereze o anume împăcare prin cul�tură între China şi Japonia, țări ri�vale de mai bine de un secol.n În această toamnă va fi publicatprimul roman pentru adulți sem�nat de părintele supereroilor Mar�vel, Stan Lee. Se numește A Trickof the Light și are ca personajeprincipale, evident, doi adoles �cenți cu puteri extraordinare caretrebuie să salveze lumea de la odistrugere iminentă. Lee, spuneHoughton Mifflin Harcourt, glu�mea deseori cu faptul că nu a apu�cat să scrie „marele roman ameri�can“ și a lucrat mai mulți ani laaceastă carte.n „Ar trebui să îl aleagă pe RobertPattison să îl joace pe viitorul JamesBond“, este de părere regizorulDanny Boyle. Boyle a renunțat anultrecut să realizeze viitorul film dinseria Bond, invocând „diferențecreative“ cu producătorii.n La fel ca în 1985, Madonna șiBruce Springsteen domină topu�rile vânzărilor de albume din Sta�tele Unite. Madonna este în avans,albumul ei, Madame X, fiind peprimul loc în top, în vreme ce nouldisc al lui „The Boss“, WesternStars, s�a clasat pe locul al doilea.În 1985, Madonna și Springsteense înfruntau pentru primul loc întopul de vânzări cu albumele Like

a Virgin și Born in the USA. Ma�donna a câștigat, deocamdată,grație unei strategii de vânzăricare devine tot mai populară înindustria muzicală – pentru apropulsa vânzările, fanilor le estepropus un album în schimbulcumpărării de bilete la concertesau de produse derivate.n Patru scriitori britanici anti�Bre�xit vor pleca, în noiembrie, „în cru�ciadă“ în Europa, într�un turneunumit al Prieteniei. Este vorba des�pre Ken Follett (foto jos), JojoMoyes, Kate Mosse și Lee Child,care în toamnă vor să facă acest tur �neu pentru „a�i reprezenta pe cei48% dintre britanici care au votat

contra Brexit în 2016“. Ei vor treceprin Milano, Madrid, Berlin și Pa�ris pentru a se întâlni cu fanii și cutinerii scriitori. „Credem că Angliaa dat impresia că britanicii nu�i iu�besc pe ceilalți europeni, iar lucrulacesta ne deranjează“, spune KenFollett. „Nu e vorba să convingemRegatul Unit să rămână în UE, tre�nul acesta a plecat deja. Vrem doarsă îi asigurăm pe vecinii europenică nu vrem să�i părăsim, că nu de�testăm străinii.“ SDC

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

PE SCURT

n În comedia franceză Thalasso,ce va avea premiera pe 21 august,spectatorii vor întâlni un cuplu deactori neașteptat: autorul lui Sé�rotonine și interpretul lui Cyrano.Astfel, scriitorul Michel Houelle�becq dă replica celui mai celebruactor francez, Gérard Depardieu(foto sus), în rolurile a doi paciențiveniți să se trateze într�o stațiuneși care trebuie să scape nevătă �mați după tratamentul care le esteprescris.n Netflix, care de obicei nu anunțăaudiențele programelor difuzate,a declarat că Murder Mystery, ocomedie polițistă în stil AgathaChristie, cu Jennifer Aniston șiAdam Sandler, a înregistrat celmai mare succes de la debutul po�pularei platforme de streaming.Murder Mystery a fost vizionat înnumai trei zile de 30,9 milioanede abonați, dintre care 13,4 dinAmerica de Nord.n Studiourile Marvel ar fi în starede orice, numai să�l convingă peKeanu Reeves să joace într�unuldintre filmele lor. Keanu este untrofeu de preț pentru Marvel, fiindunul dintre cei mai populari ac�tori pentru publicul geek, mai alesdupă succesul seriei John Wick.

Kevin Feige, președintele studiou�rilor, confirmă campania de con�vingere a actorului. Marvel l�acurtat ani la rând și pe actorulJake Gyllenhaal, pe care l�a con�vins în cele din urmă să joace înnoul film din seria Spider�Man.n La 15 ani de la ultimul episod,la Hollywood se lucrează la unnou film din seria Matrix. Matrix4 va fi realizat tot de surorile Wachowski, numai că, din câte sespune, filmul va fi centrat pe per�sonajul Morpheus, care va fi jucatde această dată de Michael B. Jor�dan (Creed, Black Panther). Fil�mările vor debuta în 2020.n În China, cel de al patrulea filmdin seria Toy Story, proaspăt lan�sat, n�a avut nici o șansă în fațalui Spirited Away, excelenta ani �

Mama nu prea are timp liber, așacă atunci când reușește să vinăîn vizită la noi chiar este un mo�ment de bucurie.

Eu mă bucur sincer că a pututveni, iar soția mea se bucură că, celmai probabil, urmează iarăși o pe�rioadă lungă în care nu va puteaveni din nou. Dar am învățat de

mult că sentimentele pozitive nutrebuie căutate la dinți.

Știți foarte bine că fiecarecasă are regulile ei. Normale sauciudate, ghidate de bunul simțsau excentrice, aia e. Într�o impo�sibilă democrație domestică, soțiale dictează, iar tu, ca soț indepen�dent și autoritar, ai toată liberta�tea din lume pentru a fi de acordcu ele. În cazul meu regulile nor�male sunt cele care țin de a nucălca cu bocancii pe covorul dinsufragerie, a ridica capacul vasu�lui de toaletă și a spăla chiuvetade măcar trei sferturi din firele de

păr care cad atunci când îmi tundbarba. Pe partea excentrică a ba�ricadei se află o singură normă șianume faptul că nu am voie să divulg nici o rețetă culinară a soției.Na, e un moft al ei. Îți dă să mănâncipână crapi, îți pune și la pachet, darnu întreba ce a pus în oala aia.

Mama a fost primită cu ștru �del crocant de brânză dulce și...ahhh, nu am voie să continui! Cubrânză dulce și xxxxxxxx cuyyyyyyyy. Credeți�mă, este sprebinele vostru, al cititorilor, să nuștiți. A mâncat cu poftă, a savuratși paharul cu iaurt și cu zzzzzzzzz .Extraordinar! A exclamat ea și cebine ar fi fost dacă se oprea aici.Dar nu a fost ca viața mea să fieușoară. Îmi dai și mie rețeta?

Nu știu de ce mi se activeazămecanismul ăsta de panică absurd,

că doar nu am omorât pe nimeniși nici nu am furat nimic. Așa seactivează el. Ca în filmul ăla cuNicholas Cage, în care el vede cutrei secunde în viitor, am văzutcum mâinile soției mele apucăun scaun și îl izbesc de șalelesoacră�sii și cum ostrețele zboa �ră în toată bucătăria. Dar ăla edoar un film. Nici un scaun nu afost atins. Dimpotrivă, stăpânacasei a zâmbit. Era mai degrabăun zâmbet care denota ușurare,nu superioritate.

Mama soacră, crede�mă, nicieu nu știu rețeta.

Știi băieții ăia care se fac frațide cruce, crestându�se cu bricea�gul și unindu�și palmele însânge�rate? Ei bine, eu am două vecine cucare m�am făcut soră de ștrudele.Fiecare știm câte trei ingredient

secrete, dar nu le știm pe celelalteșase. Fiecare intrăm pe rând înbucătărie și, în mare taină, nepunem ce avem de pus, cu mareatenție să nu lăsăm în urmă indi�cii. Pentru ștrudelele astea, ieriam mâncat opt coji de ou, darmăcar sunt bucuroasă că nu tre�buie să te refuz. SDC

La 40 de ani distanță de anulcând a început să fie filmat, TheOther Side of the Wind de OrsonWelles a avut premiera mondialăanul trecut, în cadrul Festivalu�lui de la Veneția, puțin mai târ�ziu intrând și pe Netflix.

Welles a murit în 1985, la fel camulți (din 1976 până azi) dintrecei care au participat la acestambițios proiect, care pentru ci�neastul revenit din Europa eraoca zia de a�și spune opinia despresfârșitul vechiului Hollywood,despre noul Hollywood și desprecineaștii europeni în trend. Darfilmul a avut o karmă grea. A fostturnat cu intermitențe vreme deșase ani (1970�1976) și s�a con�fruntat cu o grămadă de proble �me financiare și juridice, care nus�au încheiat nici după moartealui Welles. Într�un final, a fostmon tat (Welles apucase să editeze40 de minute), i s�a adăugat o co�loană sonoră (jazz, cum a vrut Wel�les) și a fost lansat la apă cu comen�tarii laudative din partea criticii

care, dat fiind situația lui specială,a știut să�l contextualizeze.

The Other Side of the Wind e,cum bine a scris „Variety“, un „car�net de ciorne“ („Variety“ se în�treba și dacă e oare bun sauprost). Într�adevăr, trebuie tratatdrept ceea ce e – un film netermi�nat și imperfect, cu primele 25 deminute în care îți vine să�l opreștide tot (e haotic și încălecat, fărămilă pentru spectator), dar apoicu mai multe momente reușite,plus că e în continuare modern șiproaspăt, deși din anii ’70 pânăazi au avut destul timp să aparăfilme care combină colorul cualb�negrul, care folosesc filmul înfilm sau mockumentary�ul, careexperimentează în toate direc �țiile. (Cică Oliver Stone, care avăzut materialul brut, de aici s�arfi inspirat pentru Natural BornKillers, dar mai degrabă ăsta afost mersul istoriei.)

Filmul lui Welles e testamentarși personal, dar e interesant și pen�tru că, fiind un pretins documentar(mockumentary), e mai ales un do�cument al epocii în care a fost fil�mat, lucru devenit mai vizibil azi.

Personajul principal e un re�gizor din vechea gardă a Holly�woodului, interpretat de regizorulJohn Houston. Jake Hannaford unfel de Hemingway al cinemaului –așa cum și Houston a fost numit –, dar nu e (cum spunea Welles), unalter�ego nici al lui Welles, nici allui Houston.

John Houston, care a fost șiun actor fabulos, îl joacă așadarpe odinioară celebrul, azi greufinanțabilul Jake Hannaford, caretocmai împlinește 70 de ani, prilejpentru care organizează o petre�cere la ranchul unei prietene (LilyPalmer, într�un rol în care Wellesar fi vrut�o pe Marlene Dietrich),unde proiectează filmul său ne�terminat, intitulat chiar The OtherSide of the Wind. Acest film e unthriller psihedelic ce parodiază(ironic, se pare) filmele lui Anto�nioni și în care joacă o actriță exo�tică interpretată de croata OjaKodar (amanta lui Welles din ul�timii 20 de ani de viață) și untânăr pe nume John Dale (un felde John Doe), pentru care Hanna�ford manifestă o ciudată fascina ție

(erotică sau nu, deși Welles măr�turisea că e vorba mai degrabă deo proiecție).

Mai e și un regizor, BrooksOtterlake, protejat al lui Hanna�ford (interpretat de regizorul Pe �ter Bogdanovich, care a fost prie� ten cu Welles), care realizează undocumentar despre Hannafordturnat chiar în momentul acțiu �nii. Ce vedem e, de fapt, un flash �back. În debutul filmului aflăm căHannaford a murit într�un acci�dent de mașină după împlinireavârstei de 70 de ani și că ce vomvedea e documentarul comentatde Otterlake.

Printre participanții la petre�cere se amestecă colaboratori, darși jurnaliști și critici, cum e JulietteRiche (Susan Strasberg), despre

care s�a spus că o întruchipează pePauline Kael, cu care Welles seavea la cuțite și căreia Hannafordîi trage până la urmă o palmă.

Mulți prieteni de�ai lui Wel�les au jucat sau au făcut figurațiepe gratis în această reglare de con�turi cu Hollywoodul care a ajunssă fie ultimul proiect (ne) terminatal lui Welles.

Întotdeauna ultimele filmeale unor mari cineaști capătă oîncărcătură specială, ajung săsemnifice mai mult decât au fostmenite.

Prin destinul lui, The OtherSide of the Wind rămâne în stadiude șantier, ca și cum și�ar așteptaautorul să�l definitiveze. Faptul cănu se va întâmpla niciodată nu�lface mai puțin fascinant. SDC

16ANUL XV NR. 651

29 IUNIE – 5 IULIE 2019fast food www.suplimentuldecultura.ro

Șantier

IULIA BLAGAFILM

651

Secrete dulciBOBIVOI N-AȚI ÎNTREBAT, FĂRĂZAHĂR VĂ RĂSPUNDE