Secţia Penală - Jurisprudenţă - Selecţii 2011

Omor calificat. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Încadrare juridică

Dacă victima l-a lovit pe inculpat cu o cârjă peste spate şi, încercând să îl lovească din nou, inculpatul a prins cârja şi apoi i-a dat drumul, victima dezechilibrându-se şi căzând pe spate în stradă, iar în timp ce victima în vârstă de 73 de ani se afla căzută în stradă, inculpatul i-a aplicat, cu putere, cu picioarele, multiple lovituri în zone vitale, fapta se încadrează în infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârşită în condiţiile circumstanţei atenuante a provocării, iar nu în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută în art. 183 C. pen., întrucât aplicând victimei, cu putere, cu picioarele, multiple lovituri în zone vitale şi având în vedere vârsta şi starea de sănătate a victimei care se deplasa cu ajutorul unei cârje, inculpatul a prevăzut posibilitatea de a se produce moartea victimei şi, chiar dacă nu a urmărit-o, a acceptat-o, existând intenţia specifică infracţiunii de omor, în modalitatea intenţiei indirecte. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 292 din 28 ianuarie 2011

Dispoziţii tranzitorii. Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Căi de atac. Competenţă 

În conformitate cu prevederile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, numai hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Prin urmare, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căii de atac a recursului, competenţa de soluţionare a acestei căi de atac revenind curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 281 pct. 3 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 216 din 5 februarie 2011

Dispoziţii tranzitorii. Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Căi de atac. Competenţă. Proces în curs de judecată

  1. Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, numai hotărârile pronunţate înainte de data intrării în vigoare a aceste legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul şi, prin urmare, hotărârile pronunţate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin această lege, fiind lipsită de relevanţă data sesizării instanţei de judecată. În consecinţă, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorie ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului, conform art. 3851

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa de soluţionare a acestei căi de atac aparţinând curţii de apel, potrivit art. 281 pct. 3 C. proc. pen.

2. Dispoziţiile art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 nu se referă la căile de atac, ci la competenţa instanţelor cu privire la procesele în curs de judecată, în care instanţele au fost sesizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 şi nu au pronunţat hotărâri până la data intrării în vigoare a acestei legi, în materia căilor de atac fiind aplicabile numai dispoziţiile art. XXIV alin. (1).      I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 326 din 25 februarie 2011

Declararea recursului. Cerere de recurs formulată prin e-mail 

În cazul în care partea formulează cererea de recurs prin e-mail, respectarea condiţiei privind exercitarea în termen a căii de atac se stabileşte în raport cu data înregistrării cererii de recurs la registratura instanţei, iar nu în raport cu data presupusei emiteri a mesajului în formă electronică. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 570 din 15 februarie 2011

Măsuri asigurătorii. Infracţiune prevăzută în art. 61 din Legea nr. 78/2000. Obligativitatea luării măsurilor asigurătorii 

Dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 - care fac parte din Capitolul III, Secţiunea a 2-a, intitulată „Infracţiuni de corupţie” - incriminează, în alin. (1),  „promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu” şi stabilesc, în alin. (3), că „banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.”

În conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 20 din Legea nr. 78/2000, în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în Capitolul III, din care face parte infracţiunea prevăzută în art. 61, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, indiferent de modalitatea normativă prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, care impun, în mod obligatoriu, luarea unei măsuri asigurătorii în cursul procesului penal, nu are ca efect dispunerea automată a confiscării speciale, măsură de siguranţă cu privire la care instanţa de judecată se pronunţă cu ocazia soluţionării fondului cauzei.  I.C.C.J., Secţia penală, încheierea din 4 martie 2011

Lovire sau alte violenţe. Omor calificat. Complicitate  

            Fapta de a aplica victimei lovituri cu un băţ, care ar fi necesitat pentru vindecare circa 10 zile de îngrijiri medicale, săvârşită în public, cu intenţia de a-i aplica o corecţie, urmată de îndepărtarea inculpatului de lângă victimă şi, ulterior,

2

de aplicarea de către coinculpat a mai multor lovituri de cuţit în zone vitale, care au cauzat decesul victimei, constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută în art. 180 alin. (2) C. pen., iar nu complicitate la infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 26 raportat la art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 983 din 14 martie 2011

Hotărâre prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Hotărâre pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Recurs. Inadmisibilitate 

În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificate prin Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează, potrivit alin. (8) al aceluiaşi articol, plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă, iar în temeiul art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, numai hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac sub care a început procesul.

În consecinţă, hotărârile prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, pronunţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, chiar în rejudecare, sunt definitive, recursul fiind inadmisibil. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1049 din 17 martie 2011

Omor deosebit de grav. Tentativă. Omor săvârşit asupra unui militar. Omor săvârşit de către un militar  

Tentativa la infracţiunea de omor, săvârşită de către un militar în timpul îndatoririlor de serviciu, prin executarea unor manevre periculoase cu arma care au avut ca rezultat acţionarea trăgaciului armei şi declanşarea unor focuri de armă în direcţia unui alt militar, cauzându-i plăgi împuşcate, se încadrează în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 176 alin. (1) lit. g) C. pen., iar nu şi în art. 176 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, întrucât elementul circumstanţial de agravare prevăzut în art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., referitor la săvârşirea omorului asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, presupune ca mobilul faptei să îl constituie răzbunarea sau ura împotriva persoanei asupra căreia este săvârşită fapta, din cauza serviciului pe care aceasta îl îndeplineşte.  I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1091 din 21 martie 2011

Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului. Faptă având legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpatului 

În conformitate cu art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atunci când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazul în care fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale

3

acestuia. În aplicarea art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanţa militară rămâne competentă să judece chiar dacă inculpaţii, după săvârşirea infracţiunilor, nu mai au calitatea de militar, în cazul în care faptele, între care şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută în art. 323 C. pen., au fost săvârşite în legătură cu concursurile pentru ocuparea posturilor de militari. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 496 din 31 martie 2011

Mandat european de arestare. Informaţiile conţinute în mandatul european de arestare  

După sesizarea instanţei de către procuror, în cazul în care mandatul european de arestare nu conţine informaţiile prevăzute în art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 şi în art. 8 paragraf 1 lit. c) din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, referitoare la caracterul executoriu al hotărârii judecătoreşti indicate în mandatul european de arestare, instanţa solicită aceste informaţii autorităţii judiciare emitente, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, dacă apreciază că în cauză se impune solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, instanţa amână cauza stabilind un termen pentru primirea datelor solicitate, termen care nu poate fi mai mare de 10 zile. Într-un astfel de caz, soluţia instanţei - de a trimite cauza la procuror pentru efectuarea verificărilor prevăzute în art. 881 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - este nelegală, întrucât excede soluţiilor pe care instanţa le poate adopta, conform art. 90 din aceeaşi lege, în procedura de executare a mandatului european de arestare. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1344 din 4 aprilie 2011

Recurs. Schimbarea încadrării juridice după încheierea dezbaterilor. Încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

Schimbarea încadrării juridice de către prima instanţă, după încheierea dezbaterilor, cu încălcarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., şi condamnarea inculpaţilor, ca urmare a schimbării încadrării juridice, pentru un număr mai mare de infracţiuni şi cu încadrări juridice care nu au format obiectul trimiterii în judecată, atrage casarea sentinţei primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât dreptul inculpaţilor de a fi informaţi în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiilor aduse împotriva lor şi dreptul de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării lor - drepturi consacrate în art. 6 paragraf 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reflectată în hotărârea din 12 aprilie 2011 în cauza Adrian Constantin împotriva României - au fost încălcate, fiind incidente dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen.   I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1372 din 6 aprilie 2011

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. Termenul de introducere a plângerii 

4

Dacă prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 C. proc. pen., sunt aplicabile dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. şi, prin urmare, termenul de 20 de zile prevăzut pentru introducerea plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile, în care prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorul ierarhic superior trebuia să rezolve plângerea.

Atât termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277 C. proc. pen. în care prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorul ierarhic superior trebuie să rezolve plângerea, cât şi termenul de 20 de zile prevăzut pentru introducerea plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 186 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1384 din 6 aprilie 2011

Mandat european de arestare. Amânarea temporară a predării pentru motive umanitare  

Conform dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în mod excepţional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident, viaţa sau sănătatea persoanei solicitate. Competenţa de a dispune amânarea temporară a predării persoanei solicitate, pentru motive umanitare, în temeiul art. 96 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, aparţine curţii de apel, ca autoritate judiciară română de executare, care poate fi sesizată de Biroul SIRENE - structură având atribuţia de a asigura organizarea şi desfăşurarea misiunilor de predare/preluare sau extrădare a persoanelor arestate, în baza mandatului european de arestare ori a mandatului de urmărire internaţională emis de autorităţile judiciare române, ulterior realizării unui rezultat pozitiv în colaborare cu autorităţile naţionale competente, atribuţie prevăzută în art. 23 lit. h) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1436 din 8 aprilie 2011

  Contestaţie la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Contestaţie privitoare la dispoziţiile civile. Instanţa competentă 

În conformitate cu dispoziţiile art. 461 alin. (2) şi ale art. 463 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia la executare întemeiată pe prevederile art. 461 alin. (1) lit.

5

c) C. proc. pen. privitoare la dispoziţiile civile se judecă de instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care se invocă o nelămurire cu privire la hotărârea pronunţată de prima instanţă, referitoare la data cursului monedei euro la care se face plata despăgubirilor stabilite în această monedă, competenţa de judecată a contestaţiei la executare îi revine primei instanţă, iar nu instanţei de recurs care a modificat numai cuantumul despăgubirilor stabilite în moneda euro, întrucât ceea ce se execută, în sensul prevederilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este dispoziţia privind obligarea la plata despăgubirilor prevăzută în hotărârea primei instanţe, iar nu dispoziţia prevăzută în decizia instanţei de recurs, prin care a fost modificat cuantumul despăgubirilor.  I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 593 din 18 aprilie 2011

Cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cursul urmăririi penale. Instanţa competentă 

În conformitate cu dispoziţiile art. 1606 alin. (4) C. proc. pen., rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul urmăririi penale, aparţine instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, atât din punct de vedere al competenţei după materie şi după calitatea persoanei, cât şi din punct de vedere al competenţei teritoriale, determinată potrivit criteriilor stabilite în art. 30 alin. (1) C. proc. pen., în cazul infracţiunilor săvârşite în ţară.    I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 606 din 18 aprilie 2011

Excepţia de necompetenţă teritorială. Citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată 

Conform dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. proc. pen., excepţia de necompetenţă teritorială poate fi ridicată numai până la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată. În consecinţă, dacă excepţia de necompetenţă teritorială a fost ridicată după citirea actului de sesizare, hotărârea prin care prima instanţă, considerându-se necompetentă din punct de vedere teritorial, şi-a declinat competenţa pe acest temei, este nelegală, întrucât, odată cu începerea cercetării judecătoreşti, prima instanţă a câştigat definitiv, prin prorogare legală, competenţa teritorială de judecată a cauzei.   I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 751 din 23 mai 2011

Măsuri cu privire la starea de libertate. Menţinerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanţe C. proc. pen., art. 350

Spre deosebire de verificările periodice privind arestarea inculpatului pe care instanţa este obligată să le facă în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., pronunţarea cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive prin hotărârea primei instanţe, în condiţiile art. 350 C. proc. pen., este un accesoriu al soluţiei pe care prima instanţă o pronunţă cu privire la fondul cauzei, depinde de această soluţie şi, prin urmare, nu reclamă o dezbatere separată asupra menţinerii măsurii arestării preventive. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 178 din 20 ianuarie 2011

6

Conflict de interese. Infracţiune prevăzută în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

Fapta funcţionarului public, având atribuţii referitoare la emiterea avizelor sau a autorizaţiilor privind securitatea la incendiu, de a întocmi pentru agenţi economici privaţi documentaţia necesară emiterii acestor avize ori autorizaţii, în scopul obţinerii unor sume de bani necuvenite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar fapta aceluiaşi funcţionar public, de a participa, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, la luarea deciziei de emitere a avizului sau a autorizaţiei privind securitatea la incendiu, pe baza documentaţiei întocmite de funcţionarul public în schimbul unor sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prevăzută în art. 2531 C. pen.     I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 249 din 26 ianuarie 2011

Şantaj. Elemente constitutive

Fapta inculpatului, având calitatea de agent şef principal de poliţie - persoană care exercită o funcţie publică în cadrul unei instituţii publice -, de a constrânge persoana împotriva căreia a fost formulată o plângere penală pentru acte de violenţă, prin ameninţarea cu schimbarea încadrării juridice în tentativă la infracţiunea de omor, să dea o sumă de bani persoanei care a formulat plângerea penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 343 din 1 februarie 2011

Tentativă. Omor deosebit de grav. Omor săvârşit asupra unui poliţist  

Fapta inculpatului, oprit în trafic în cadrul unei investigaţii efectuate de poliţie, de a pune în mişcare autoturismul, în timp ce un poliţist se afla cu picioarele pe scăriţa autoturismului şi cu o mână prins de bara metalică de deasupra autoturismului, de a continua deplasarea în trafic cu viteză, inclusiv pe contrasens, şi de a accidenta o altă maşină, în timp ce poliţistul se afla în exteriorul autoturismului, inculpatul efectuând manevre prin care să îşi asigure scăparea de urmărirea unei maşini de poliţie şi de victimă, constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, fiind incidente dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., referitoare la săvârşirea faptei asupra unui poliţist în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu ale acestuia. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 642 din 18 februarie 2011

Uz de fals. Complicitate la infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat 

1. Fapta notarului public, de a prezenta organelor de urmărire penală o declaraţie autentificată falsă, prin care se atestă în mod nereal că persoanele vătămate şi-au exprimat acordul ca fiica lor minoră să iasă din ţară neînsoţită, cu o dată ulterioară ieşirii minorei din ţară - declaraţie care a înlocuit o altă

7

declaraţie autentificată falsă având acelaşi conţinut, dar o dată anterioară ieşirii minorei din ţară - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen.

2. Fapta notarului public, de a autentifica o declaraţie falsă, prin care se atestă în mod nereal că persoanele vătămate şi-au exprimat acordul ca fiica lor minoră să iasă din ţară neînsoţită, declaraţie pe baza căreia minora a ieşit din ţară, nu întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 289 C. pen., ci şi elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trecere ilegală a frontierei de stat prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 70 alin. (1) din O. U. G. nr. 105/2001. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 681 din 22 februarie 2011

Infracţiune continuată. Viol. Ascultarea părţii vătămate. Minor 

1. Fapta inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu o minoră care nu a împlinit vârsta de 15 ani, în mod repetat, la diferite intervale de timp, pe parcursul a două luni de zile, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângerea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă continuată, prevăzută în art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.

2. În conformitate cu dispoziţiile art. 77 C. proc. pen., ascultarea părţii vătămate se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, în cazul ascultării părţii vătămate minore sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 484 C. proc. pen., referitoare la persoanele chemate la judecarea minorilor. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 724 din 24 februarie 2011

Circumstanţe atenuante. Cauză de reducere a pedepsei

În cazul infracţiunii prevăzute în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, dacă reţine incidenţa dispoziţiilor privind cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi constată existenţa circumstanţelor atenuante, instanţa aplică dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi, în raport cu minimul special al pedepsei închisorii rezultat prin reducerea la jumătate a limitelor pedepsei închisorii prevăzute de lege, face aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 728 din 24 februarie 2011

Omor calificat. Intenţie indirectă

Fapta inculpaţilor, aflaţi pe malul unui râu, de a determina victima care nu ştia să înoate, prin ameninţări cu acte de violenţă, să sară în apă, la o temperatură scăzută şi de a arunca crengi în apă pentru a împiedica victima să revină pe mal, urmată de plecarea inculpaţilor de la locul faptei, victima decedând prin înec, constituie infracţiunea de omor calificat prevăzută în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., săvârşită cu intenţie indirectă, întrucât inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei şi, deşi nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui,

8

având în vedere necunoaşterea capacităţii victimei de a înota până la celălalt mal, temperatura scăzută şi plecarea de la locul faptei. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 757 din 28 februarie 2011

Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Competenţă după calitatea persoanei 

Plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată privitoare la persoanele prevăzute în art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. - magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi procurorii de la parchetele de pe lângă curţile de apel şi Curtea Militară de Apel -, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se soluţionează de către judecătorul de la curtea de apel, ca judecător de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Competenţa de soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată privitoare la fapte care au legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanelor prevăzute în art. 281 pct. 1 lit. b2) C. proc. pen. aparţine judecătorului de la curtea de apel, conform art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., chiar dacă persoanele nu mai au calitatea care atrage competenţa de judecată în primă instanţă a curţii de apel. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 761 din 25 mai 2011

Investigator sub acoperire. Dreptul la un proces echitabil

În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reflectată în special în cauza Ramanauskas contra Lituaniei, precum şi cu art. 68 alin. (2) C. proc. pen., activitatea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia respectă garanţiile conferite de art. 6 din Convenţie şi art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, dacă se limitează la examinarea, de o manieră pasivă, a activităţii infracţionale, fără a exercita asupra persoanei o influenţă de natură a instiga la comiterea unei infracţiuni, care altfel nu ar fi fost săvârşită, în scopul de a face posibilă constatarea infracţiunii.

Prin urmare, activitatea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului acestuia respectă garanţiile dreptului la un proces echitabil şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. pen., neexistând o provocare, în cazul în care contactul investigatorului şi al colaboratorul cu inculpaţii a avut loc în contextul în care inculpaţii căutau în mod activ cumpărători şi vânzători de droguri, aceştia propunând investigatorului şi colaboratorului să le procure şi să le vândă droguri. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 917 din 9 martie 2011

Revizuire. Fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei

9

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că presupune descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. Expresia „fapte sau împrejurări”, utilizată în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, şi anume orice întâmplare, situaţie, stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă, în accepţiunea dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor.

Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărările care au fost puse în discuţie, analizate şi lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2011

Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Elemente constitutive 

Constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 din acelaşi cod - prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod -, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice. Prin urmare, pentru ca falsificarea unui înscris sub semnătură privată, urmată de folosirea acestuia, să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 290 C. pen. este necesar ca înscrisul să fie apt a produce consecinţe juridice.

În raport cu dispoziţiile art. 290 C. pen., depunerea, în copie xerox, a unui înscris sub semnătură privată falsificat, într-o acţiune civilă în care nu a avut loc o dezbatere judecătorească, întrucât persoana care a depus înscrisul a renunţat la judecată, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., înscrisul neavând putere probatorie în procesul civil şi nefiind apt a produce consecinţe juridice. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1142 din 23 martie 2011

Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată. Luare de mită

  Faptele inculpatului, care are calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni, de a îndeplini, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, acte contrare hotărârilor conducerii societăţii şi atribuţiilor stabilite în contractul de administrare privitoare la încheierea unor

10

contracte, cauzând societăţii un prejudiciu care se circumscrie noţiunii de consecinţe deosebit de grave, precum şi de a primi o sumă de bani în scopul încheierii unui contract în detrimentul societăţii, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen. şi ale infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1170 din 24 martie 2011

Contrabandă. Elemente constitutive 

 În conformitate cu dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006

privind Codul vamal al României, introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă. În cazul mărfurilor purtătoare de accize, cum sunt ţigările, prin locuri stabilite pentru control vamal se înţeleg vămile autorizate, prin acte normative, să permită intrarea, ieşirea şi tranzitul mărfurilor purtătoare de accize.

Prin urmare, scoaterea din ţară a mărfurilor purtătoare de accize, prin vămi neautorizate să permită ieşirea din ţară a acestei categorii de mărfuri sau scoaterea din ţară a mărfurilor purtătoare de accize pe cale rutieră, prin vămi autorizate să permită ieşirea din ţară a acestei categorii de mărfuri pe cale feroviară, constituie infracţiunea de contrabandă. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1230 din 29 martie 2011

Recurs. Cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi 12 C. proc. pen.

Dacă instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului, direct în apel, pentru complicitate la forma agravată a infracţiunii de trafic de minori, săvârşită faţă de două victime, deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la forma simplă a acestei infracţiuni, săvârşită faţă de o singură victimă, fără a schimba încadrarea juridică, conform art. 334 C. proc. pen., este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Într-o astfel de situaţie, dacă instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului, direct în apel, pentru forma continuată a complicităţii la infracţiunea de trafic de minori, reţinând în sarcina inculpatului un al doilea act material pentru care inculpatul nu a fost trimis în judecată, săvârşit faţă de a doua victimă, fără ca, în prealabil, să extindă acţiunea penală, conform art. 335 C. proc. pen., este incident şi cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., referitor la nelegala sesizare a instanţei. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1328 din 4 aprilie 2011

Extinderea acţiunii penale pentru alte acte materiale. Art. 335 alin. (2) C. proc. pen. 

            În cazul în care constată că fapta dedusă judecăţii nu constituie o infracţiune distinctă de înşelăciune, ci un act material care intră în conţinutul unei

11

infracţiuni continuate de înşelăciune pentru care s-a pronunţat anterior o hotărâre definitivă de condamnare, instanţa reuneşte cauza cu cea în care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare şi pronunţă o nouă hotărâre de condamnare în raport cu toate actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii continuate de înşelăciune, conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen., desfiinţând hotărârea anterioară de condamnare. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1409 din 7 aprilie 2011

Achitare. Apel. Luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea  

În cazul în care prima instanţă a dispus achitarea inculpatului, instanţa de apel poate dispune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 raportat la art. 145 C. proc. pen., privind existenţa probelor sau a indiciilor temeinice, în accepţiunea art. 681 C. proc. pen., că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În raport cu soluţia de achitare dispusă de prima instanţă pentru infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, soluţie pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa de apel nu poate reţine existenţa indiciilor temeinice, în accepţiunea art. 681 C. proc. pen., care să justifice luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, dacă nu a administrat nicio probă care să schimbe situaţia de fapt reţinută de prima instanţă. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1656 din 22 aprilie 2011

Trafic de influenţă. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

 Infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de o persoană care are calitatea

de consilier local şi vicepreşedinte al unei asociaţii se încadrează în dispoziţiile art. 257 C. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât subiectul activ al infracţiunii nu are calitatea de persoană cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor şi nici calitatea de funcţionar cu atribuţii de control. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1692 din 27 aprilie 2011

Liberare provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege 

La verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căreia liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani, instanţa ţine seama de prevederile art. 1411 C. pen., conform cărora prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Prin urmare, dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 78/2000, care reglementează o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 1411 C. pen. - stabilind că, în cazul

12

infracţiunilor prevăzute în Secţiunea a 2-a, „Infracţiuni de corupţie”, a Capitolului III din Legea nr. 78/2000, dacă sunt săvârşite, între altele, în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani - nu pot fi luate în considerare la verificarea îndeplinirii condiţiei prevăzute în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1703 din 27 aprilie 2011

Grup infracţional organizat. Trafic de persoane  

1. În accepţiunea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, cum sunt infracţiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeaşi lege, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

2. Recrutarea, transportarea în străinătate şi cazarea mai multor persoane, prin ameninţare, violenţă şi alte forme de constrângere, în scopul exploatării prin obligarea acestora să săvârşească infracţiuni de furt de bunuri, valorificate de către inculpaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, obligarea victimelor să săvârşească infracţiuni de furt de bunuri constituind o formă de exploatare în sensul art. 2 pct. 2 lit. e) din aceeaşi lege. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1940 din 12 mai 2011

Infracţiune prevăzută în art. 147 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Elemente constitutive

Art. 147 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei incriminează refuzul debitorului persoană fizică sau al administratorului, directorului, directorului executiv ori al reprezentantului legal al debitorului, persoană juridică, de a pune la dispoziţie judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în condiţiile prevăzute la art. 35 - în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei -, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din aceeaşi lege ori împiedicarea acestora, cu rea-credinţă, de a întocmi documentaţia respectivă.

13

Existenţa infracţiunii prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006 presupune refuzul debitorului de a pune la dispoziţia judecătorului-sindic, administratorului judiciar sau lichidatorului, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii insolvenţei, documentele şi informaţiile prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din Legea nr. 85/2006. Dacă debitorul a avut cunoştinţă de deschiderea procedurii insolvenţei şi de comunicările repetate, pe parcursul mai multor luni, efectuate de administratorul judiciar în vederea predării documentelor şi informaţiilor prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. a) - f) din Legea nr. 85/2006, atitudinea de pasivitate, de neacceptare a obligaţiei impuse prin art. 35 din aceeaşi lege echivalează cu un refuz în îndeplinirea acestei obligaţii şi, în consecinţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 147 din Legea nr. 85/2006. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1954 din 12 mai 2011

Mandat european de arestare. Consimţământul persoanei solicitate la predare. Arestarea persoanei solicitate în vederea predării 

În procedura de executare a mandatului european de arestare prevăzută în art. 90 din Legea nr. 302/2004, dacă persoana solicitată consimte la predare, instanţa care dispune executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate nu poate lua măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145 C. proc. pen., ci dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

Dispoziţiile art. 941 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în temeiul cărora, dacă persoana solicitată consimte la predare, sentinţa prin care se dispune executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate este definitivă, sunt aplicabile numai în cazul în care instanţa a dispus prin această sentinţă şi arestarea persoanei solicitate, iar nu şi în cazul în care instanţa a dispus prin sentinţă executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate, fără a dispune arestarea persoanei solicitate, situaţia în care sentinţa este supusă căii de atac a recursului. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1996 din 13 mai 2011

Asistenţa învinuitului sau a inculpatului. Avocat. Suspendarea calităţii de avocat 

Conform prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care asistenţa juridică a învinuitului sau a inculpatului este obligatorie, încălcarea dispoziţiilor relative la asistarea acestora de către apărător, ca persoană care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, se sancţionează cu nulitatea absolută.

Prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente, dacă învinuitul sau inculpatul a fost asistat de persoana care a dobândit calitatea de avocat în condiţiile legii, indiferent dacă această calitate era suspendată pentru neplata taxelor şi a contribuţiilor profesionale.   I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2054 din 18 mai 2011

14

 Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Decizie prin care s-a respins recursul împotriva încheierii de menţinere a arestării preventive. Termenul de introducere a contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare întemeiată numai pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., formulată de persoana arestată preventiv contra deciziei prin care s-a respins recursul împotriva încheierii de menţinere a arestării preventive, se introduce, potrivit art. 388 alin. (1) din acelaşi cod, în termen de 10 zile de la data la care instanţa a respins recursul cu privire la menţinerea arestării preventive.   I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2203 din 30 mai 2011

Deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept. Încadrare juridică

 În cazul deţinerii de droguri, fără drept, în scopul încadrării juridice

corecte a faptei, în dispoziţiile art. 2 sau în dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 143/2000 ori atât în dispoziţiile art. 2, cât şi în cele ale art. 4 din aceeaşi lege, trebuie să se stabilească dacă drogurile deţinute, fără drept, de inculpat erau destinate traficului ilicit sau consumului propriu ori atât traficului ilicit, cât şi consumului propriu. Nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 2 şi nici pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu se impune condiţia ca deţinerea de droguri, fără drept, să se prelungească în timp.

Pentru reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000, nu este necesar ca descoperirea faptei să aibă loc în momentul în care inculpatul deţinea drogul, fără drept - deci anterior consumării acestuia, ci este obligatoriu să se probeze că inculpatul a deţinut drogul, fără drept, în vederea consumului propriu. În caz contrar, reţinerea infracţiunii prevăzute în art. 4 din Legea nr. 143/2000 ar fi posibilă numai în ipoteza prinderii în flagrant a inculpatului, ceea ce excede voinţei legiuitorului.I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2332 din 9 iunie 2011

Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării în actul de sesizare a instanţei   

În cazul în care judecata s-a desfăşurat potrivit procedurii reglementate în art. 3201 C. proc. pen., dacă în actul de sesizare a instanţei procurorul a reţinut circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen. cu privire la ambele infracţiuni pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanţa nu poate înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. pentru una dintre infracţiuni, în absenţa cercetării judecătoreşti din care să rezultă o modificare a stării de fapt reţinute în actul de sesizare a instanţei. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2334 din 9 iunie 2011

Indivizibilitate. Infracţiune continuată. Judecarea separată a acţiunilor care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Consecinţe 

15

În cazul infracţiunii continuate - caz de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c) C. proc. pen. - dacă prima instanţă, competentă după materie, după calitatea persoanei şi din punct de vedere teritorial, a fost învestită prin două rechizitorii, la date diferite, cu judecarea acţiunilor care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate şi le-a judecat separat, nereunirea cauzelor nu atrage nulitatea absolută a primei hotărâri pronunţate, întrucât nu au fost încălcate nici dispoziţiile privind competenţa după materie, nici dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei.

În dispoziţiile art. 43 C. pen. şi art. 449 C. proc. pen. sunt reglementate remediile pentru cazul în care, cu privire la unele dintre acţiunile sau inacţiunile care intră în conţinutul infracţiunii continuate, s-a pronunţat, anterior, o hotărâre definitivă. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2379 din 14 iunie 2011

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

Omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra unei cereri de amânare a judecăţii, depusă de apărătorul ales, şi judecarea cauzei în lipsa inculpatului şi a apărătorului ales al acestuia, instanţa de apel desemnând un apărător din oficiu şi dispunând condamnarea inculpatului şi pentru fapte pentru care acesta a fost achitat de către prima instanţă, atrage incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat, de natură sa garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 174 C. proc. pen., în cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi - cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie -, apărătorul putând acţiona în cursul judecăţii, în lipsa inculpatului, dacă are împuternicire de reprezentare. Apărătorul din oficiu, care primeşte delegaţie de asistenţă juridică din partea baroului de avocaţi, fără a exista mandat de reprezentare din partea inculpatului, nu poate acţiona în cursul judecăţii, în lipsa inculpatului. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2383 din 14 iunie 2011

Tâlhărie. Elemente constitutive  

Fapta inculpatului, săvârşită într-un loc public, de a sustrage o sumă de bani de la o persoană şi de a lovi - pentru a păstra suma de bani furată şi pentru a-şi asigura scăparea - persoana care a intervenit în sprijinul victimei furtului, cu consecinţa decesului persoanei lovite, ca urmare a impactului cu dalele de beton prin căderea cauzată de lovirea de către inculpat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (3) C. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2493 din 22 iunie 2011

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. Motivarea hotărârilor judecătoreşti

16

 Dacă prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., şi a respins acţiunea civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. (3) din acelaşi cod - potrivit cărora nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că fapta imputată nu există ori nu a fost săvârşită de inculpat -, iar instanţa de apel a schimbat temeiul achitării, în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., fără a motiva soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii civile, deşi dispoziţiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de a obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale în cazul când achitarea s-a pronunţat pentru că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, decizia instanţei de apel este supusă casării, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2607 din 29 iunie 2011

Executarea mandatului european de arestare. Depăşirea termenelor maxime pentru predare. Soluţii  

Dacă instanţa a dispus prin sentinţă executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea acesteia, însă termenele maxime pentru predare au fost depăşite fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, parchetul, constatând că autoritatea judiciară emitentă insistă în executarea mandatului european de arestare, poate sesiza din nou instanţa, iar instanţa poate dispune printr-o nouă sentinţă executarea mandatului european de arestare, predarea persoanei solicitate şi arestarea acesteia, în conformitate cu art. 107 alin. (1) şi art. 111 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, acest din urmă text de lege stabilind că depăşirea termenelor maxime pentru predare fără ca persoana solicitată să fie primită de către statul emitent, care conduce la punerea în libertate a acesteia, nu constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2790 din 29 iulie 2011

Concurs ideal de infracţiuni. Omor calificat. Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Provocare  

1. Fapta de a ucide victima, într-o discotecă, în prezenţa a circa 60 de persoane, prin lovirea repetată a victimei cu pumnii şi picioarele, precum şi cu blatul unei mese în regiunea capului, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 321 alin. (2) din acelaşi cod, aflate în concurs ideal de infracţiuni, conform art. 33 lit. b) C. pen.

2. În cazul în care actul provocator săvârşit de victimă a fost precedat de o agresiune sau de o altă provocare din partea infractorului, dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanţa atenuantă legală a provocării nu sunt incidente, întrucât un act poate fi caracterizat ca provocator numai dacă nu constituie o urmare a propriei conduite a infractorului. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2935 din 6 septembrie 2011

17

Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei. Cauze de reducere a pedepsei. Circumstanţe atenuante

 1. În cazul în care judecata se desfăşoară conform dispoziţiilor art. 3201

C. proc. pen., instanţa poate reţine atât incidenţa dispoziţiilor privind cauza de reducere a pedepsei prevăzută în art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau în art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât şi incidenţa prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. În acest caz, instanţa acordă eficienţă juridică atât dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau art. 19 din Legea nr. 682/2002, cât şi prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

2. Circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor” - nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunilor, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea faptelor, recunoaşterea căreia instanţa i-a acordat eficienţă juridică prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2974 din 8 septembrie 2011

Rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

În conformitate cu prevederile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, dispoziţiile privind procedura revizuirii cuprinse în art. 404 - 408 din acelaşi cod, inclusiv dispoziţiile art. 405 alin. (1), se aplică în mod corespunzător, iar potrivit art. 405 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă.

În consecinţă, în procedura de rejudecare în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, sunt aplicabile, întrucât constituie reguli de procedură privind judecata în primă instanţă.    I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. nr. 3369 din 3 octombrie 2011

Incompatibilitate. Judecător care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză 

            Judecătorul este incompatibil să participe la judecarea cauzei în apel, cale de atac prin care hotărârea primei instanţe a fost criticată de către inculpat cu privire la încadrarea juridică, dacă anterior a făcut parte din completul care a judecat recursul împotriva hotărârii de restituire a cauzei pentru refacerea urmăririi penale şi, prin decizia pronunţată în recurs, rezolvând problema referitoare la competenţa organului de urmărire penală, şi-a exprimat părerea cu

18

privire la încadrarea juridică a faptelor, întrucât sunt incidente dispoziţiile art. 47 alin. (2) C. proc. pen.    I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3948 din 7 noiembrie 2011

Mandat european de arestare. Predare temporară

Dacă persoana solicitată se află în curs de judecată în faţa instanţelor române, în temeiul art. 105 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa română poate dispune, pe baza solicitării autorităţii judiciare care a emis mandatul european de arestare, predarea temporară a persoanei solicitate, în scopul asigurării prezenţei acesteia în faţa instanţelor din statul membru emitent, stabilind în conţinutul hotărârii condiţiile şi durata predării temporare.   I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 3959 din 7 noiembrie 2011

Infracţiune prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000. Competenţă  

Infracţiunea prevăzută în art. 181 din Legea nr. 78/2000 se judecă în primă instanţă, potrivit art. 25 C. proc. pen., de judecătorie - întrucât nici prin dispoziţiile art. 27 C. proc. pen. şi nici prin dispoziţiile Legii nr. 78/2000 nu se prevede competenţa de judecată în primă instanţă a tribunalului cu privire la această infracţiune -, iar în recurs, de curtea de apel, conform art. 281 C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 1594 din 8 noiembrie 2011

Recunoaşterea sancţiunilor pecuniare. Comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier. Instanţa competentă. Domeniul de aplicare 

În procedura reglementată în Secţiunea a 4-a a Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 302/2004 - secţiune care cuprinde „dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare” - judecătoria este instanţa competentă, în temeiul art. 25 C. proc. pen., să recunoască hotărârea pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară pentru comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18740 alin. (1) pct. 33 din Legea nr. 302/2004, comportamentele care încalcă reglementările privind traficul rutier, dacă se pedepsesc în statul membru al Uniunii Europene emitent, dau loc la recunoaşterea şi executarea hotărârii, fără a fi necesară verificarea dublei incriminări. Prin urmare, comportamentele care încalcă reglementările privind traficul rutier, incriminate într-un stat membru al Uniunii Europene, dau loc la recunoaşterea şi executarea hotărârii, conform Secţiunii a 4-a a Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 302/2004, chiar dacă, potrivit legislaţiei române, acestea constituie contravenţii. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 664 din 29 aprilie 2011

19

Contestaţie la executare. Cauză de micşorare a pedepsei. Instanţa competentă 

În cazul în care, după transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei închisorii în România, aceasta invocă, pe calea contestaţiei la executare, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., o cauză de micşorare a pedepsei - constând în reducerea pedepsei prin scăderea zilelor de închisoare rezultate din transformarea amenzii în închisoarea, întrucât pedeapsa amenzii a fost anulată - instanţa competentă se stabileşte potrivit art. 460 C. proc. pen. În acest caz, competenţa de soluţionare a cauzei nu aparţine Curţii de apel Bucureşti, întrucât persoana condamnată nu solicită conversiunea condamnării. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 728 din 13 mai 2011

Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Denunţător 

 Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiei procurorului de

neîncepere a urmăririi penale poate fi formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., numai de persoana vătămată şi persoanele ale căror interese legitime sunt vătămate. În consecinţă, plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781

C. proc. pen., formulată de persoana care are calitatea de denunţător şi care nu a invocat şi nici nu a dovedit că prin soluţia de neîncepere a urmăririi penale au fost vătămate interesele sale legitime, este inadmisibilă. I.C.C.J., Secţia penală, sentinţa nr. 889 din 20 iunie 2011

Recunoaşterea sancţiunilor pecuniare. Comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier. Instanţa competentă 

Instanţa competentă să recunoască hotărârea pronunţată într-un stat membru al Uniunii Europene prin care s-a aplicat o sancţiune pecuniară, pentru comportamente care încalcă reglementările privind traficul rutier, în procedura prevăzută în Secţiunea a 4-a a Capitolului II din Titlul VII al Legii nr. 302/2004 - care cuprinde „dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare” -, este judecătoria, în conformitate cu art. 25 C. proc. pen., întrucât legea specială privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală nu include, în Secţiunea a 4-a a Capitolului II din Titlul VII, norme derogatorii de competenţă şi, prin urmare, devin aplicabile regulile generale de competenţă stabilite în Codul de procedură penală. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 911 din 22 iunie 2011

  Liberare provizorie sub control judiciar. Pedeapsă prevăzută de lege. Infracţiune prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003

Cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în cazul infracţiunii prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind îndeplinită condiţia

20

stabilită în art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dacă infracţiunile care intră în scopul grupului infracţional organizat sunt infracţiunile de luare de mită prevăzute în art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. Hotărâre rămasă definitivă la instanţa de apel. Instanţa competentă 

Contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. se introduce, potrivit art. 389 alin. (1) din acelaşi cod, la instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere. În raport cu dispoziţiile art. 389 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care hotărârea a rămas definitivă la instanţa de apel, nefiind pronunţată o hotărâre în recurs, competenţa de a soluţiona contestaţia în anulare şi de a se pronunţa asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii acestei căi extraordinare de atac îi revine instanţei de recurs, întrucât rămânerea definitivă a hotărârii la instanţa de apel nu poate modifica regulile de competenţă, care exclud competenţa instanţei de apel de a soluţiona o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1036 din 13 iulie 2011

Sentinţă pronunţată de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Căi de atac. Instanţa competentă 

Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Din interpretarea art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 rezultă că numai hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de 25 noiembrie 2010 - data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 - rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală nemodificate prin Legea nr. 202/2010, iar hotărârile pronunţate în cauzele penale după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură penală modificate prin Legea nr. 202/2010.

În consecinţă, sentinţele pronunţate de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, referitoare la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, se încadrează în categoria hotărârilor judecătoreşti care, potrivit art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, sunt supuse numai recursului, cale de atac a cărei soluţionare este de competenţa curţii de apel, conform art. 281 pct. 3 C. proc. pen., modificat prin aceeaşi lege. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1104 din 27 iulie 2011

Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Hotărâre pronunţată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. Cerere de recurs. Competenţă

21

  

Cererile de recurs introduse împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, se judecă de curţile de apel, în temeiul art. 281

pct. 3 C. proc. pen., iar nu de tribunale. I.C.C.J., Secţia penală, încheierea nr. 1365 din 8 septembrie 2011

-------

22