Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăți antigenice, care declanșează apariția răspunsului imun la organismele supuse vaccinării.
În secolul III î.e.n., în China şi India se practica o metodă de variolizare, folosindu-se un fel de liofilizat primitiv.
În Tibet, variolizarea se practica prin scarificare cu un mănunchi de ace înmuiate în lichidul pustulos. Metoda s-a răspândit în Asia.
In Ţările Române se practicau diferite metode preventive împotriva variolei cel mai uzual fiind procedeul numit ultuire.
La sfârșitul secolului XVIII, pe când era ucenicul unui chirurg de țară în Berkeley, Edward Jenner (1749 - 1823), observă că mulgătoarele de la ferme, care se îmbolnăveau de vaccină (variola vacilor, care produce o formă ușoară de boală la om, limitată la o erupție pustuloasă pe mâini), nu se mai îmbolnăveau ulterior de vărsatul negru (variola umană).
Jenner denumeste vaccin substanța folosită pentru transmiterea variolei vacilor, după denumirea în limba latină a acestei boli (lat. vaccinia, derivat din lat. vacca - vacă) si vaccinare procedeul utilizat pentru protejare împotriva variolei.
În prima jumătate a secolului XIX vaccinarea rămâne o metodă empirică, cu aplicabilitate limitată la o singură boală: variola.
Abia în 1881, Pasteur, împreună cu Emile Roux, reuşeşte să prepare primul vaccin împotriva antraxului şi, în 1885, primul vaccin împotriva rabiei, deschizând calea imunizării active fundamentate ştiinţific.
În secolul XX, tehnicile de imunizare cunosc un progres fără precedent. În 1908, Albert Calmette şi veterinarul Camille Guérin încep să lucreze la obţinerea unui vaccin împotriva tuberculozei.
Este introdus în practica medicală în anul 1921, sub denumirea de vaccin BCG .Folosirea lui se extinde rapid.
După Al Doilea Război Mondial sunt descoperite şi intră în uz cel puţin 22 de vaccinuri. La sfârşitul anilor 1940 sunt disponibile primele vaccinuri împotriva tusei convulsive, boală numită şi pertusis.
La sfârşitul secolului XX vor fi descoperite vaccinurile pertusis acelulare, cu mai puţine riscuri şi efecte secundare.
Clasificarea vaccinurilor:
Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii umorale
Vaccinuri care acţionează prin activarea mecanismelor imunităţii celulare: vaccinul BCG (împotriva tuberculozei).
După conţinutul biologic:
Vaccinuri care conţin microorganisme vii atenuateVaccinuri care conţin microorganisme inactivateVaccinuri care conţin componente microbiene
purificate, proteice sau polizaharidice conjugate proteic
Vaccinuri care conţin proteine recombinateVaccinuri care conţin anatoxine
După specia ţintă:
Vaccinuri de uz uman
Vaccinuri de uz veterinar
Vaccinări opționale :
Vaccinare antivariceloasă Vaccinul varicelos se poate administra
începând de la vârsta de 1 an. Primovaccinarea se realizează cu o doză unică de vaccin, la cei între 1-12 ani, și cu 2 doze la interval de cel puțin 6 săptămâni, la cei peste 12 ani.
Vaccinare antihepatitică A Vaccinul hepatitic A se poate administra
începând cu vârsta de 1 an și 9 luni. Primovaccinarea se face cu 2 doze: o doză inițială și a II-a doză la un interval cuprins între 6-12 luni. Pentru asigurarea imunității pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 10 ani.
Realizatori :Ionescu BogdanMoldoveanu Andrei
