1

www.aced.md | et. 3, bd. Ș tefan cel Mare 202, Kentford, Chiș inău, Republica Moldova

ACED

Proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor

Buletin nr. 5,

Mai 2012

Buletin informativ pentru producătorii de tomate pe teren protejat

Indicii de calitate a apei pentru irigare și a solului la producerea tomatelor

Numărul indiciilor de calitate a apei ș i a solului care trebuie să fie cunoscuți la utilizarea irigării ș i fertili-zării în producerea tomatelor este în jur de zece. Noi ne vom referi la câți-va dintre acești indici, care ar putea să ne ofere o imagine generală a ca-lității solului din seră, precum ș i apei utilizate la irigarea tomatelor. Acești indici ar fi: pH, concentrația totală de săruri, alcalinitatea. Indicele pH apei ș i a solului. pH-ul

apei sau solului indică concentrația ionilor de hidrogen (H+) în acestea. Deoarece este definit ca ”-log (H+)”, aceasta înseamnă că cu cât mai ma-re este concentrația ionilor de hidro-gen în sol ș i apă cu atât mai mică este valoare pH-ului, ș i viceversa. In-dicele pH cu o valoare mai mică de 7 caracterizează un mediu acid, iar mai mare de 7 – unul bazic. În cazul producerii tomatelor se re-comandă ca indicele pH-lui apei ș i solului să fie cuprins în limitele de 6.0…6.5. Adică pentru tomate se re-comandă un mediu acid în zona ra-diculară (rădăcinilor). De ce este im-portant menținerea indicelui de pH în limitele aceste valori? Deoarece va-loare pH-ului determină gradul de asimilare a diferitori macro ș i microe-lemente de către plantă. Din Figura 2 este evident că la valori ale pH-ului mai mari de 8, gradul de asimilare a azotului, fosforului, borului de că-tre plantă se reduce. Aceasta înseamnă că fertilizanții care conțin acești compuș i chiar dacă sunt adăugați în sol sau apa de irigare nu sunt asimilați de către plantă pe deplin. De asemenea, indicele de pH determină solubilitatea unor fertilizanți. Astfel pentru valori aproape de 9, unele (continuare în pagina 2)

Figura 1. Rolul elementelor minerale la producerea tomatelor.

Acest buletin este destinat producătorilor de tomate din Republica Moldova și este editat de către Proiec-tul Competitivitatea Agri-colă și Dezvoltarea Între-prinderilor (ACED), finan-țat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Corporația Pro-vocările Mileniului (MCC). Conținutul acestui buletin nu reflectă în mod obliga-toriu poziția oficială a Gu-vernului SUA, USAID sau MCC. Buletinul este distribuit gratis și poate fi transmis, multiplicat și citat fără restricții, cu condiția păs-trării integrității textelor și menționării surselor.

Contacte: Coordonator Oleg Stiopca, Dr., Specialist Instruire, ACED (+373)-22-595265 oleg_stiopca@dai.com Alexandru Bejan Specialist Producere Legume, alexandru_bejan@dai.com Acest buletin are 4 pagini. Tipar: Elan Poligraf S.R.L.

2

macroelemente (calciu, magneziu) formează pre-cipitate până a ajunge la plante, adică se depun în vasul de amestecare a fertilizanților, provoacă astuparea emiterelor (picurătoarele) fâș iilor de iri-gare. Aceasta, în cazul, când fertilizarea se petre-ce prin dizolvarea fertilizanților în apa de irigare. În cazul când se aplică în sol, fertilizanții care conțin aceste macroelemente cu apa din sol, iarăș i cre-ează precipitat insolubil (hidroxil) care nu poate fi asimilat de plantă, deoarece planta asimilează macro ș i micro elementele doar în formă ionică. Astfel valorile bazice ale pH-ului creează deficien-țe de substanțe nutritive mai cu seamă de fier. Totodată, nici va-lorile pH-ului mai mici de 5.5 nu sunt benefice pentru produce-rea tomatelor. Din aceiaș i Figură 2 se observă ca pentru aceste va-lori majoritatea macroelementelor sunt foarte greu asimilate de plan-te. Aceasta de asemenea duce la apariția defici-enței de substan-țe nutritive, în acest caz de ma-croelemente. Măsurările de pH, efectuate în localitățile “specializate” pe producerea tomatelor, denotă o valoare bazică a pH-ului apei, adică în jurul valori-lor 8…9. Iar, pH-ul optim pentru dezvoltarea roș ii-lor este 5.5…6.5. De aceea ne vom referi la unele metode de micșorare a valorilor pH-ului în apă și sol, care ar permite reducerea acestora ș i menți-nerea pe durata producerii tomatelor. Producătorii de tomate utilizează diferite metode pentru micșorarea valorilor pH-ului apei ș i solului: • Administrarea în sol a sulfului elementar. Sul-ful elementar poate fi administrat în sol în formă granulată. Sub acțiunea apei ș i a bacteriilor din sol sulful se transformă în acid sulfuric. Re-testarea solului trebuie făcută după 6…9 luni după admi-nistrare sulfului. Această metodă se folosește atunci când nu este disponibil un sistem de doza-

re a acidului sulfuric în apa pentru irigare. • Acidularea apei. Cea mai pe larg utilizată meto-dă pentru reducerea pH–ului este adăugarea în apă a acidului, adică acidularea apei. Se folosește unul din următorii acizi: sulfuric, azotic, ortofosfo-ric. Pentru a determina cantitatea necesară de acid care trebuie adăugat în apa pentru irigare nu este suficient să cunoaștem doar valoarea pH-ului, dar ș i alcalinitatea (concentrația de carbo-nați). De asemenea, la fertilizarea plantelor cu fer-tilizanți lichizi este necesar de a selecta ș i utiliza fertilizanți cu valoare acidă a pH-ului. Pentru injec-tarea acidului sau fertilizanților acizi în sistemele de irigare se folosesc dozatoarele specializate (injectoare, dozatroane). • Administrare în sol a sulfatului de aluminiu sau fier. Aceste săruri reduc pH-ul solului în timp de 3…4 săptămâni de la administrare, cu mult mai rapid decât sulful elementar. Este important de a

nu administra mai mult de 0.5 kg/m2 de sulfat de

aluminium sau fier pentru a evita intoxicarea rădă-cinilor plantelor ș i micro-organismelor din sol. • Încorporarea în sol a turbei de “sphagnum” (Figura 3). Încorporarea în sol a turbei cu un pH = 4, înainte de plantare creea-ză un mediu favorabil pen-tru dezvoltarea rădăcinilor plantei. De regulă se în-corporează 1.4 kg de tur-bă pentru 1 m2 de teren pentru a reduce pH cu o singură unitate. Efectul pozitiv al încorporării tur-bei se va prelungi pe dura-ta a 2 ș i mai mulți ani. • Administrarea de sulfat de amoniu ș i uree. Acești fertilizanți sunt utilizați că sursă de azot, dar ș i pentru reducerea pH-ului. Trebuie să fim preca-uți ca la administrarea acestor componente să nu întrecem limita admisibilă de azot necesară plan-telor pentru a exclude apariția intoxicării plantelor, dar ș i acțiunea periculoasă asupra consumatorilor. În numărul viitor vom prezenta alți indici de calita-te a apei: concentrația totală de săruri ș i alcalinita-tea, precum ș i metode de control a acestora. ■

Figura 2. Gradul de asimilare de către plante a macro- și microelementelor în dependență de valoare pH în zona ră-dăcinilor.

Figura 3. Ambalajul turbei de sphagnum.

3

Cerințele tomatelor față de elementele nutritive

Pentru obținerea unei recolte calitative mai mari de 100 t/ha, în cazul tomatelor crescute în spații protejate, sunt necesare următoarele îngrășăminte minerale: Azot - 200-600 kg/ha, Fosfor 100-200 kg/ha, Potasiu – 600-1000 kg/ha, Magneziu – 40-60 kg/ha.

Cea mai ”intensivă” utilizare a elementelor minerale se observă în peri-oada înfloririi ș i coacerii primelor tomate. N - Azot Simptome ale deficitului de N: Planta devine galben-verde, fără ener-

gie de creștere. Rădăcinile sunt subțiri ș i firave, frunzele sunt de dimen-siuni mici, de culoare galben-verzuie, iar nervurile de pe partea inferioara a frunzelor au o nuanță de albastru-roșu. Tulpinile pot fi de aceeaș i cu-loare, iar tomatele sunt de dimensiuni mici. Cerințele culturii: Cultura are necesarul de aproximativ 5.3-6.5 kg N per

tona de tomate recoltate. Dozele de azot depind de condițiile locale, energia plantei ș i de îngrășămintele organice introduse în sol. Dintre toate tipurile de îngrășăminte minerale, cele cu azot sunt cele mai periculoase în caz de supradozaj: azotul în dozare excesivă se acumu-lează în legume, în formă de nitrați ș i nitriți, care sunt periculoș i pentru sănătatea umană. Nitrații se acumulează în plante nu numai în cazul abundenței de azot, dar ș i în cazul deficitului de molibden ș i fier, care contribuie la reducerea nitratului de azot (NO3) până la amoniac (NH4). P - Fosfor Simptome ale deficitului de P: Planta este de culoare albastru-verde

închisa pe partea interioară (dorsală) a frunzelor. Lipsa de fosfor la to-mate duce la răsucirea frunzelor în interior lor. Cerințele culturii: Cultura ar trebui să fie asigurată cu 0.7-1.0 kg de

P2O5 per tona de tomate recoltate. Dozele de azot depind de condițiile locale, energia plantei ș i de îngrășămintele organice introduse în sol. Doze mari de fosfor sunt, de obicei, asigurate înainte de plantarea toma-telor. K – Potasiu Simptome ale deficitului de K: cloroza vârfurilor ș i a marginilor frunze-lor se manifesta prin apariția necrozelor. Frunzele mature se usucă ș i cad. Lipsa de potasiu este caracteristica maturării neuniforme, care se obser-va pe frunzele tinere de la “beș icarea” frunzelor ș i întunecarea marginală a frunzelor mari. (continuare în pagina 4)

4

A N U N Ț La 24 mai curent, la Chișinău va avea loc un seminar pentru doritorii de a construi sere și solarii. Seminarul va fi prezentat de Gregg Short, inginer din SUA. Pentru înscriere prealabilă la se-minar, vă rugăm să-l con-tactați pe Alexandru Bejan, nr. de mobil 060433001.

Cerințele culturii: Cultura ar trebui să fie asigurată cu 6.0-7.5 kg de K2O kg per tona de tomate recoltate. La încărcarea puternică a plantei cu roadă, doza administrată de potasiu trebuie mărită. Deficitul de po-tasiu conduce la reducerea zonei fotosintetic active, care rezultă în micșorarea recoltei. Mg – Magneziu Simptome ale deficitului de Mg: cloroza de culoare galbenă între

nervurile frunzelor mature, uneori însoțită de necroză. De obicei, zone-le limitrofe ale frunzelor rămân verzi până când deficitul devine mai pronunțat. Cerințele culturii: Cultura ar trebui să fie asigurată cu 0.7–1.5 kg

MgO per tona de recoltă. Dozele de magneziu ar trebui să depindă de condițiile locale, cum ar fi conținutul inițial al acestui element în sol. Magneziul este necesar pentru întreaga perioadă de recoltare, cu toa-te că simptomele de deficiență apar în timpul creșterii încărcăturii plantei. Ca – Calciu Simptome ale deficitului de Ca: Frunzele tinere sunt distorsionate la

capete. Suprafața frunzelor de la vârf ș i margini se usucă (înnegrirea fructelor la vârf este numită necroza apicală sau, în limba rusa, "вершинная гниль").

Deficitul de calciu este cel mai vizibil pe frunzele tinere, care devin clo-rotice (formarea de pete galbene deschise), frunzele mature, în schimb, devin verzi închise ș i cresc în dimensiuni. Pe tomate se for-mează o necroza apicală (mai ales când plantele sunt cultivate în sere cu umiditate ridicată). Cerințele culturii: Cultura ar trebui să fie asigurată cu 2.7–3.5 kg

CaO per tona de tomate recoltate. Calciul este esențial pentru diviza-rea celulară rapidă în frunze ș i fructe. Cea mai mare parte de calciu este necesară în perioada până când frunzele ating 25% din dimensi-unea lor finală. După aceea, în timpul creșterii rapide a fructelor, nu este nevoie de calciu. Ș i mai important este ca plantele să primească în mod constant cantitatea necesară de calciu pe întreaga perioadă de vegetație. Dozarea corectă a calciului la producerea tomatelor va spori în mare măsură “transportabilitatea” lor. ■

A N U N Ț

În luna iunie 2012, în localitatea Dvoastră va avea loc un seminar dedicat problemelor de protecție a tomatelor împotriva bolilor și dăunătorilor, organizat de ACED. Pen-tru informații suplimentare, vă rugăm să-l contactați pe Alexandru Bejan, nr. de mobil 060433001.