IMPLICAŢII SOCIO - MORALE ALE RELIGIEI LA ÎNCEPUT

DE SECOL XXI

Introducere

Religia e un fenomen şi un proces dinamic pe care nimeni nu-l mai poate

contesta astăzi, iar deja mult cunoscuta expresie, „secolul XXI va fi unul religios

sau nu va fi de loc” confirmă ideea că în acest secol religiile cunosc un

reviriment fără precedent, dar nu în măsura în care o prevăzuse scriitorul Andre

Malraux, dovadă că lumea continuă să existe şi fără să fie în totalitate religioasă1.

Asistăm astăzi şi la o redimensionare a conştiinţei de sine a religiilor din spaţiul

lor de acţiune. Se accentuează tendinţa ca astăzi să se vorbească în Europa mai

mult despre religii la plural decât despre religie, ca să poată fi legitimate într-un

fel sincretismul şi pluralismul religios ce caracterizează societatea secolului al

XXI-lea, ca Religia (creştinismul, pentru ca în Europa creştinii sunt majoritari )

să nu mai poată constitui o forţă de coeziune socială în jurul aceloraşi valori şi

principii.

Religia reprezintă un factor determinant, cu implicaţii în toate relaţiile de

viaţă, sociale, morale, economice, politice şi culturale. Religia a fost de-a lungul

timpului factor generator de conflicte dar şi factor de progres civilizaţional. Tot

ceea ce are acum Europa se întemeiază pe puterea izvorâtă din Biblie. Petre

Ţuţea spunea într-o exprimare ironică despre locul în care s-ar fi aflat europenii

dacă nu ar fi existat creştinismul: ,,dacă nu era Biblia europenii încă mai

dormeau în crăci” şi ,, Shakespeare pe lângă Biblie - demonstrez asta şi la

1 Pr.conf.dr. I. Stoica;Pr.lect.dr.F. Ştefan, Contribuţia Religiei la promovarea securităţii în contextul integrării în Uniunea Europeană, în vol. Implicaţii ale Religiilor asupra securităţii în contextul extinderii U.E., Editura Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol I”, Bucureşti, 2006, pp. 136-151.

1

Sorbona, spune el, - este scriitor din Găeşti”2.

Din cauza unor evenimente istorice care au afectat imaginea religiei,

oamenii au tendinţa să refuze orice are legatură cu sacrul sau religiosul. A existat

o perioadă în care Statul realiza o frumoasă conlucrare cu Religia. ,,Un singur

Dumnezeu o singură biserică, un singur stat un singur împărat” declama

Împăratul Justinian punând bazele simfoniei bizantine. Dar, după Schisma cea

mare, după Cruciade şi mai ales după Inchiziţie, oamenii încep să se teamă de

puterea Religiei şi încep să o conteste, acest fapt ducând la apariţia Reformei,

începută de Luther şi continuată de statele germanice. După Reformă are loc o

anumită emancipare a societăţii faţă de Religie şi faţă de tradiţia religioasă.

Conducătorii de stat se tem ca nu cumva Religia să devină din nou puternică şi

să capete prerogativele de altă dată, atunci când înaltele feţe bisericeşti aveau un

cuvânt greu de spus în politica statului. În Europa secolului XXI există acum

libertate religioasă3, libertate care înseamnă că poţi alege orice religie sau să fii

fără religie.

În societatea contemporană apar conflicte între oamenii de ştiinţă şi teologi,

între afirmaţiile cu caracter ştiinţific şi cele cu caracter religios, iar unii oameni

ajung să considere tradiţiile religioase un obstacol în calea progresului, în calea

unei dezvoltări socio-economice sănătoase. Totul este şi moral şi permis, atâta

timp cât aduce profit. Religia este considerată adesea ca fiind prea individualistă,

că poate da naştere la superstiţii, la fanatisme ce pot alimenta şovinismul,

xenofobismul, rasismul şi atitudini de ură faţă de unele minorităţi. De cele mai

multe ori, din cauza unor astfel de argumente, sunt ignorate implicaţiile pozitive

pe care Religia le poate avea asupra dezvoltării comunităţilor din punct de

2 www.sfaturiortodoxe.ro/petretutea.htm.3 Pr.prof.dr.Al. Stan, Religia în societate la începutul secolului XXI. Tendinţe europene, în vol. Religia în societate la începutul secolului XXI, coord. IPS.prof.dr.Nifon Mihăiţă şi Pr.lect.dr. Florea Ştefan, Valahia University Press, Tîrgovişte, 2006, pp. 87-99.

2

vedere social, moral, economic, politic şi cultural4.

Efectele pozitive ale Religiei se regăsesc atât în dezvoltarea fiecărei

persoane în parte cât şi în interacţiunile dintre instituţii şi organismele

comunitare. Religia este, a fost şi va fi o sursă solidă de putere personală în faţa

nedreptăţilor sociale. Tradiţiile religioase pot ajuta oamenii, aşa cum au făcut-o

de fiecare dată de-a lungul istoriei, să găsească cele mai bune soluţii în depăşirea

greutăţilor şi obstacolelor vieţii. Istoria Universală cât şi Istoria Bisericii

Ortodoxe Române păstrează numele atâtor sfinţi şi martiri creştini care s-au

ridicat în numele lui Iisus Hristos pentru promovarea adevărului şi împotriva

nedreptăţilor. Tradiţia religioasă poate oferi o voce puternică societăţii civile în

faţa abuzurilor guvernelor şi oamenilor de afaceri care urmăresc doar profitul

economic în detrimentul omului şi al mediului înconjurător. Despre poziţia

Religiei, şi implicaţiile ei, în faţa problemelor unei societăţi secularizate şi

afectate de globalizare este vorba şi în lucrarea de faţă.

I. RELIGIA ŞI SOCIETATEA

I.1. Biserica şi societatea modernă de astăzi

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă oameni mileniului

III în lumea aceasta super-tehnologizată este înţelegerea noţiunii de Biserică a lui

Dumnezeu într-o societate pluralistă. Cu alte cuvinte, odată ce bisericile afirmă

că Biserica nu există doar pentru membri săi, ci pentru mântuirea tuturor, cum îşi

exercită Biserica creştină rolul transformator într-o lume în care diferite

comunităţi religioase, rasiale, etnice şi culturale cer recunoaştere publică?

În toate părţile lumii, oamenii sunt provocaţi să trăiască şi să crească 4 Lect. univ. dr. Doru Enache, Lect. univ. drd. Florina Nicolae, Impactul ideilor religioase în contextul extinderii Uniunii Europene, în vol. Biserica Ortodoxă în Uniunia Europeană, Bucureşti, 2006, pp. 187-199.

3

împreună ca apropiaţi. În această lume mică oamenii nu mai trăiesc doar alături

şi nici nu pot fi indiferenţi unii faţă de ceilalţi. Ei sunt parteneri deplini într-o

singură familie umană, împărţind aceeaşi viaţă cu toate oportunităţile şi riscurile

ei, împărţind aceeaşi istorie şi destin şi de cele mai multe ori aceeaşi Religie. De

fapt, căutarea pentru comunitate este un imperativ specific a credinţei creştine.

Un creştin nu poate trăi o viaţă centrată pe sine şi suficientă sieşi. El sau ea

trebuie să se deschidă pe el sau pe ea spre ceilalţi şi să se angajeze în interacţiuni

profunde cu lumea5.

Viziunea creştină a unei singure umanităţi într-o singură lume, nu este o

viziune monolitică. Este o comunitate a diversităţilor împăcate, o comunitate

susţinută de dreptate, egalitate şi pace. Lumea este într-o stare de înstrăinare şi de

răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Valorile religioase şi morale sunt ameninţate

constant de un neo-păgânism care invadează oriunde viaţa societăţii. Păcatul

omenesc distruge creaţia; pentru a opri această tendinţă şi pentru a lucra la

restaurarea firii umane şi a dobândi libertatea şi dreptatea, ca şi susţinerea

creaţiei, toate religiile ar trebui să-şi unească eforturile lor. Ele ar trebui să

devină poduri ale înţelegerii şi împăcării dintre oameni şi naţiuni şi nu ziduri de

separare şi surse pentru ură şi duşmănie. Ideologii, culturi, rase şi chiar şi religii,

pot despărţii oamenii, dar în Dumnezeu toţi oamenii sunt uniţi. ,,Căci, a trăi în

lume înseamnă a trăi în relaţie, înseamnă să-l abandonăm pe eu ca să ne

angajăm pentru noi”6.

Dar se pare că există în societatea de azi o ,,fobie religioasă”, o teamă ca

nu cumva Biserica să ajungă să controleze societatea, o anxietate explicabilă doar

prin ororile trecutului, teamă de război, de extremism, teama că Biserica doreşte

5 Pr. Mihai, Himcinscki, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societate actuală, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p. 109.6 ***, Bioetica şi taina persoanei. Perspective ortodoxe, trad. din limba franceză de Nicoleta Petuhov, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, p. 22.

4

să anuleze sau să restricţioneze libertatea persoanei.7

În trecut exista, de obicei, o cultură anume care îşi asuma supremaţia

hegemonică în definirea realităţii sociale, cu alte cuvinte a tărâmului public de

viaţă împărţit cu alţii. Cu toate acestea în ziua de azi, oamenii din diverse clase

sociale, rase, genuri, culturi şi religii, aspiră să contribuie în mod egal la

conturarea naturii vieţii publice. Ei cer ca statul nu numai să le recunoască

particularitatea, ci să şi aibă grijă să protejeze acea particularitate de orice

ameninţare de schimbare, suprimare sau distrugere. Problema a fost exacerbată:

diverse grupuri culturale religioase şi etnice, societăţi şi civilizaţii, care fuseseră

anterior mai mult sau mai puţin izolate una de alta, se află acum în legătură

obişnuită unele cu altele. ,,Migraţia forţată sau voluntară a diferitelor comunităţi

rasiale, culturale şi religioase a făcut ca ei să împartă acelaşi spaţiu existenţial.

Progresele transportului şi comunicării în masă au comprimat şi ele lumea

transformând-o într-o comună globală şi au pus în mişcare un proces pe cât de

simultan pe atât de paradoxal. Identităţile oamenilor şi ale comunităţilor lor nu

au fost doar revitalizate, ci şi oamenii au început să-şi simtă vulnerabilitatea

identităţii lor şi să se agite în scopul păstrării, recreării şi stabilizării ei”8.

Efectele acestui proces bilateral sunt simţite în timp ce oamenii şi comunităţile

pot să fi devenit simţitor de toleranţi faţă de diversitate şi mai puţin sensibili la

drepturile celuilalt (naţionalismul, rasismul, şi fundamenta-lismul religios sau

secular, au cunoscut şi ele o renaştere).

Ce înseamnă toate acestea pentru viaţa şi mărturia Bisericilor Ortodoxe?

Fiecare Biserică Ortodoxă răspunde acestei provocări în maniera proprie. De

exemplu, Bisericile Ortodoxe situate în societatea modernă, pluralistă şi liberală

a Statelor Unite, doresc nu numai să fie recunoscute şi respectate de întreaga 7 Pr. dr. Florea Ştefan, Pluralismul relaţiei Stat- Biserică în Uniunea Europeană, in volumul Religia în societate la început de secol XXI. Tendinţe europene, coordonatori I.P.S. prof. dr. Nifon Mihăiţă şi Pr. lect. dr. Florea Ştefan, Târgovişte, 2006, p. 158.8 Emanuel Clapsis, Orthodoxy in Conversation, Geneva, 2000, p. 28 apud Pr. M. Himcinschi, op. cit., p.110

5

societate, ci doresc să dăruiască darurile Ortodoxiei pentru bunăstarea ţării unde

se află. Din moment ce Grecia, ca ţară ortodoxă, este integrată în Comunitatea

Europeană (o federaţie de state liberale, democratice şi pluraliste), rolul Bisericii

Ortodoxe din acea ţară va trebui să se autoreconfigureze pentru a percepe noile

realităţi sociale. La fel şi România, ca membru nou al Europei Unite, doreşte să

împărtăşească din bogăţia sa spirituală (şi nu numai) tuturor celor care doresc să

o primească.

Poate că experienţa Bisericilor Ortodoxe ale diasporei ar putea fi un ghid

în această privinţă. Dacă noi, ortodocşii, aşteptăm ca alţii dintr-un cadru

multicultural nu numai să recunoască prezenţa noastră, ci să şi accepte harurile

aparte ale Bisericii noastre, ne întrebăm dacă suntem la rândul nostru pregătiţi să

acceptăm harurile acelora împreună cu Religia, cultura şi moralitatea lor

specifică? In situaţii de posibilă îmbogăţire reciprocă, nici o comunitate, fie ea

religioasă, culturală, rasială sau etnică, sau toate la un loc, nu doreşte să-şi piardă

sau să-şi compromită particularitatea. In unele cazuri, pe de o parte, multiplele

comunităţi pot recunoaşte incompatibilitatea filosofiilor lor de viaţă specifice,

precum şi a vederilor morale; uneori ele pot alege să se distanţeze unele de altele,

fără a refuza totuşi, cu tărie, dreptul celorlalte de a exista în cadrul parametrilor

acceptaţi ai unui stat democratic. Important este să arătăm care este rolul

prezenţei publice a Bisericii Ortodoxe într-o lume pluralistă.

Pluralismul ireductibil al lumii moderne poate duce fie la conflicte, la

relativism şi fragmentare, fie la o expansiune crescândă a orizonturilor noastre de

înţelegere. Ortodoxia nu poate, din motive teologice, să îmbrăţişeze nici

exaltările pur umane, nici relativismul religios, înţelegerea ortodoxă a

eshatologiei, a sfinţeniei fiinţei umane, a importanţei comuniuni interpersonale şi

a dimensiunii universale a efectelor Evangheliei creştine, necesită prezenţa

6

mărturisitoare a Ortodoxiei, precum şi contribuţia sa la progresul binelui public9.

Eficacitatea unei prezenţe atât de active depinde nu numai de ceea ce

Ortodoxia are de oferit lumii moderne, ci şi de felul în care Bisericile Ortodoxe

interacţionează şi comunică cu aceeaşi lume. Drumul spre Dumnezeu trece prin

umanizarea noastră iar în această umanizare nu se poate înainta decât prin şi în

comunitatea umană şi prin Sfintele Taine ale Bisericii.10

I. 2. Biserica faţă în faţă cu secularizarea.

,,Secularismul este pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea

membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea ethosului

eclesial şi infiltrarea aşa-numitului duh lumesc în viaţa noastră”11.

Dacă lumea modernă nu este mai întâi înţeleasă şi interpretată teologic,

chiar dacă Biserica îi vorbeşte lumii sau lumea caută Biserica, vom vorbi în

zadar. Trăim într-o lume marcată de noi tendinţe şi valori, provocări şi practici

care pun sub întrebare credibilitatea şi relevanţa credinţei creştine şi pun în

pericol însăşi identitatea şi integritatea Bisericii.

Ce înseamnă a fi creştin în lumea de astăzi? Oamenii în special tinerii,

privesc Biserica pentru răspunsuri clare şi îndrumare. Dacă Biserica dă greş în a

răspunde la aceste provocări şi nevoi a societăţii contemporane, cu siguranţă va

pierde mult din credibilitatea şi adevărata vocaţie. Dacă Bisericile vor să rămână

credincioase chemării lui Dumnezeu, într-o lume sfâşiată de nedreptate, violenţă,

decădere morală şi spirituală şi crize ecologice, ele trebuie să lucreze împreună şi

să se dăruiască pe ele imperativelor credinţei creştine12. 9 Pr. M. Himcinschi, op. cit., p.112.10 Radu, Pr. prof. dr. Dumitru, Misiunea Bisericii astăzi şi exigenţele ei, în ,,Amanah bisericesc”, Târgovişte, 2007, p. 23.11 Mitr. Hierotheos Vlachos, Secularismul. Un cal troian în Biserică, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 9.12 Schmemann, Pr. Alexander, Biserică, lume, misiune, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p. 90.

7

Biserica creştină vede existenţa totală a lumii ca fiind sub suveranitatea lui

Dumnezeu: sacrul este prezent în mod activ în toate sferele realităţii. Această

credinţă a dus la solidificarea instituţiilor ecleziastice ca şi arbitrii predominanţi

ai sfinţeniei în stabilirea normelor şi tiparelor vieţii atât comune, cât şi personale.

Modernitatea (eliberată de Reforma protestantă, de dezvoltare a statului modern,

de economiile de piaţă şi de ştiinţă) a pus în mişcare procesul dinamic de

secularizare care a schimbat în mod radical rolul sfinţeniei şi al instituţiilor

ecleziastice în viaţa lumii. Secularizarea a schimbat totodată relaţia sfinţeniei şi a

secularului în definiţia noastră despre realitate. Domeniul secular a pretins

independenţa faţă de sfinţenie; lumea şi-a smuls autonomia de sub contrarul

ecleziastic. În acest sens, cuvântul lume este echivalent cu termenul de

secularism.

,,Secularismul este desfigurarea omului de către duhul cărnii şi de patimi.

Când viaţa noastră este pătrunsă de patimi, de lumea nedreptăţii şi când ducem o

asemenea viaţă în interiorul Bisericii şi credem şi încercăm să fim teologi în

felul acesta, atunci acesta se numeşte secularism. Secularimul înseamnă

înstrăinarea vieţii de Dumnezeu, ieşirea noastră din comuniunea cu El, ataşarea

noastră de lucruri materiale şi vederea tuturor lucrurilor şi problemelor din

viaţa noastră în afara voinţei lui Dumnezeu. Putem afirma că secularismul este

sinonim cu antropocentrismul”13.

Dacă odinioară domeniul religios apărea ca şi realitate atotcuprinzătoare în

care domeniul secular îşi găsea locul de drept, acum sfera seculară a devenit

realitatea atotcuprinzătoare la care va trebui să se adapteze sfera religioasă.

Statul şi economiştii de piaţă şi-au asumat o predominare asupra tuturor

celorlalte sfere ale vieţii seculare care aspiră să condiţioneze înţelegerea modernă

şi clasificarea lumii.

13 Pr. Mihai Himcinscki, op. cit., p. 115.

8

După ce domeniul secular a câştigat autonomie faţă de instituţiile

ecleziastice, el a devenit diferenţiat în interior, producând o varietate de sub-

domenii autonome (politică, drept, economie, ştiinţă, educaţie, artă, sănătate,

familie), fiecare dintre acestea doresc să-şi reglementeze coerenţa internă faţă de

o bază logică elaborată pentru a servi nevoilor acestuia.

Individului, din fiecare dintre aceste sub-domenii, i se pretinde să

funcţioneze potrivit acestui raţionament. Oamenii trebuie să respecte regulile

jocului indiferent de convingerea sau ataşamentul personal. Cine este o anumită

persoană şi ce anume face el sau ea sunt lucruri văzute ca domenii autonome de

a fi şi de a acţiona. Prin urmare Religia - care vrea să integreze şi să interpreteze

viaţa unei persoane - îşi pierde importanţa: influenţa instituţiilor religioase în

societate este slăbită semnificativ. Unii privesc acest fenomen ca pe începutul unei

eventuale dispariţii a religiei din viaţa modernă14.

Diminuarea progresivă, declinul şi distrugerea premeditată a religiei au

devenit motivul predominant al secularizării. Cu toate acestea sociologii au

început să pună la îndoială presupunerile anilor '60. Ei deosebeau două ideologii,

prima fiind derivată din critica iluministă a religiei. A doua divide procesul

modern de diferenţiere şi autonomie al secularului de sfinţenie şi de instituţiile

ecleziastice. Autonomia seculară şi dividerea sa în sub-domenii autonome, au

putut să slăbească influenţa religiei, dar în mod clar nu duc la declin şi la

eventuala dispariţie.

Potrivit lui Thomas Luckmann15 secularizarea se referă doar la pierderea

funcţiei sociale şi publice tradiţionale a religiei, mai naţional decât spontan, în

procesul luării de decizii odată cu fragmentarea şi diminuarea oricărei credinţe şi

valori închipuite. Acest proces este mult mai complex. Astfel structurile

14 Ibidem, p. 116.15 Thomas Luckmann, Invisibile Religion apud Pr. M. Himcinschi, op. cit., p. 116.

9

plauzibile care definesc realitatea sunt, în comparaţie cu cele premoderne,

instabile, nesigure şi fragmentate. Modernitatea, scrie Peter Berger , a eliberat

conştiinţa umană de sub opinia sorţii şi a determinismului social, dar în acelaşi

timp a cauzat alienare, insinuând incertitudinea în conştiinţa umană.

Segmentarea instituţională a fragmentat şi mai mult conştiinţa modernă. Sinele

este lăsat liber şi singur pentru a găsi moduri în care să dea coerenţă şi plus vieţii

sale. Aceasta se poate realiza, fie prin autointerpretare reflexivă a vieţii, fie prin

asociere voluntară cu o comunitate religioasă sau nereligioasă. în fiecare caz,

căutarea umană a sensului a devenit o chestiune strict privată. Indivizii sunt pe

cont propriu pentru a asambla împreună fragmentele existenţei lor într-un tot

subiectiv, dar expresiv. Dacă acest lucru este posibil reprezintă o întrebare

revelantă pentru instituţiile economice şi politice dominante - atâta vreme cât nu

afectează în mod negativ funcţionarea lor eficientă. Religia instituţională nu le

este necesară; în orice caz ea nu mai poate să integreze diferenţierea funcţională

a societăţii.

Religia a devenit marginală şi irelevantă pentru funcţionarea societăţii.

Ceva care, aşa cum este, poate foarte bine să nu mai fie! Fără nici un amestec

din partea statului, indivizii pot alege să fie religioşi, agnostici sau necredincioşi

în măsura în care ei doresc. Această libertate încurajează o atitudine de

consumator. Confruntaţi cu numeroase feluri de neprezentări religioase care sunt

adesea fabricate, ambalate şi vândute de agenţii de servicii specializate, indivizii

construiesc sau reconstruiesc un sistem privat de credinţe şi înţelesuri neapărat

precar. Într-o societate pluralistă Bisericile creştine sunt, şi vor continua să fie în

viitorul apropiat, în competiţie cu alte opţiuni religioase şi seculare pentru

interpretarea realităţii.

Natura critică a domeniului public şi punerea la îndoială a rolului Bisericii

de către alte comunităţi religioase şi seculare, fac din Bisericile care doresc să

10

comunice cu lumea modernă să fie sensibile la imaginea lor publică. în procesul

legăturii cu publicul, Bisericile trebuie să se bazeze mai ales pe aspectul

ireductibil al vieţii lor care justifică existenţa lor ca şi sub-sistem unic.

În concluzie, despre secularizare putem afirma că a afectat religii, sisteme

şi structuri din întreaga lume. Desigur, secularizarea nu este un proces nou. Este

înrădăcinat în renascentism şi în umanism şi în liberalismul secolului al XX-lea.

Dar a renăscut plin de forţă odată cu moderna şi rapida avansare în ştiinţă şi

tehnologie. Autonomizarea vieţii sociale faţă de credinţa religioasă a dus la

receptarea unor valori cu vagi urme creştine (pentru că s-au format într-o lume

creştină) dar, în acelaşi timp au primit o încărcătură clar anticreştină şi

antibisericească deoarece a fost uitată originea lor fiind prezentate mai degrabă în

opoziţie cu învăţătura creştină16.

Secularizarea descrie eforturile umane ca devenind bazate pe sine. Arată

un mod de a gândi, un mod de viaţă unde Sfârşitul acestei vieţi este pur şi

simplu ignorat, Spiritualul sau Religiosul este neglijat, lipsit de cuvinte,

marginalizat. ,,Dumnezeii” acestei mişcări sunt societatea de consum, realitatea

materială, nevoile existenţiale şi ,,binele” umanităţii.

Trei mari provocări planează asupra tuturor religiilor, în special asupra

creştinismului: mai întâi secularizarea plasează fiinţele umane în centrul creaţiei,

şi le fac scopul ultim al acestei lumi şi a istoriei. Biserica respinge această

ideologie antropocentrică. Pentru Biserică, existenţa vine de la Dumnezeu şi este

responsabilă la Dumnezeu. Umanitatea nu este stăpâna creaţiei, este doar

administratoarea ei, vrea conducerea lumii printr-o bazare pe sine; nu trebuie să

se piardă din vedere simţul finitului şi dependenţei de o ultimă realitate17; în al

doilea rând, secularizarea tinde să creeze o societate fară religie, o lume

secularizată, fără valori spirituale, unde nu este nevoie de o realitate 16 Mantzaridis, I Georgios, Globalizare şi universalitate, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 140.17 Pr. D. Stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Editura Dacia, 1993, p. 76.

11

transcendentală. O astfel de societate va suporta soarta puterilor şi valorilor care

accentuează doar siguranţa societăţii, libertatea şi progresul. Biserica provoacă

puternic acest concept al lumii fără Dumnezeu. Misiunea Bisericii este să aducă

umanitatea păcătoasă la o nouă viaţă în Iisus Hristos. Chemarea misionară a

Bisericii este de a transforma societatea. Biserica nu poate, în nici un fel, să

compromită misiunea sa dată de Dumnezeu; şi în al treilea rând, secularizarea

interpretează istoria ca o realitate orizontală şi ca o zonă a activităţii omeneşti.

Această interpretare este de neacceptat în Biserică. Distruge înţelegerea teologică

a istoriei ca un contact al revelaţiei lui Dumnezeu şi al salvării, şi locul de

întâlnire de umanităţii cu Dumnezeu18.

II. RELIGIE ŞI GLOBALIZARE

II. 1. Globalizarea sau jocul bogatului în defavoarea săracului

18 Pr. Mihai Himcinscki, op. cit., p. 119.

12

Un important fenomen contemporan prin implicaţiile sale în viaţa

societăţii şi a Bisericii este politica globalizării, care deşi nu este sesizată în plan

apropiat îşi va arăta nocivitatea ei prin faptul că va face permanent politica şi

jocurile bogatului în detrimentul săracului.

George Soros, un evreu născut în Ungaria şi cu studii de economie la

Londra, se simte îndreptăţit să afirme că globalizarea reprezintă mişcarea liberă a

capitalului, însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a

corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale19. Acest fenomen

complex a apărut după Cel de-al II-lea Război Mondial când tranzacţiile

internaţionale de capital erau strict restricţionate în majoritatea statelor. Au

apărut atunci instituţii precum Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional

care au facilitat comerţul şi investiţiile internaţionale într-un mediu în care

capitalul privat era restricţionat. Mişcările de capital s-au accelerat in timpul

preşedintelui american R. Reagan şi a Doamnei de Fier, Margaret Thatcher

prim-ministrul Angliei. Soros vede ca principale avantaje ale globalizării

surplusul de bogăţie şi inovaţiile tehnologice argumentând că întreprinderea

privată produce mai multă bogăţie decât statul. Şi are dreptate. Dar tot el vede şi

o seamă de neajunsuri ale globalizării: creează bogăţie dar nu răspunde şi altor

cerinţe sociale; urmărind doar profitul se distruge mediul înconjurător; se intră în

conflict cu celelalte valori umane; se accentuează diferenţele între clasele sociale

şi apoi între ţări; crizele financiare vor lovi mai ales ţările slab dezvoltate; pieţele

sunt fără morală, primează legea banului şi a profitului fiind dificil de stabilit ce

e moral sau imoral atâta timp cât se obţine profit20.

De fapt, ,,noţiunea de globalizare este o perdea de camuflaj, care ar

ascunde ideea de neo-colonialism al marilor puteri ce au pierdut teritoriile

coloniale, care şi-au putut astfel cuceri independenţa şi să se proclame ca state 19 George Soros, Despre globalizare, trad. Silviu Lupescu, Polirom, Iaşi, 2002, p. 15.20 Ibidem, pp. 23-26.

13

suverane cu culturi şi tradiţii proprii, cu istorie şi valori etnice deloc de neglijat.

Uşurinţa cu care li s-a acordat independenţa s-a datorat lipsei de putere a

statelor - stăpâne de a mai putea întreţine aparatul administrativ în aceste

colonii, dată fiind vlăguirea economică de după război. Ori, acum această stare

de slăbiciune a trecut, iar a reveni la cuceriri teritoriale nu mai dă bine cu

politica internaţională de egalitate şi demnitate a statelor lumii. Însă spiritul

colonial nu a dispărut din subconştientul apuseanului, dar mai ales al

globalizării mondiale, care are nevoie de resurse noi pentru a întreţine uriaşa

industrie pe care o dezvoltă”21. Globalizarea afectează şi viaţa şi mărturia

Bisericii, prin ridicare a serioase întrebări pentru Biserică şi Mişcarea ecumenică

prin importantele sale implicaţii. Globalizarea încurajează participarea, pe de o

parte, şi generează excluderea pe de altă parte. Ţările slab dezvoltate sunt

implicate în procesele economiei de piaţă globală. Şi totuşi aceste ţări sunt

excluse de la beneficiile pieţei globale şi suportă cea mai grea povoară a

datoriilor. Creştere economică fără dreptate socială nu este dezvoltare şi dreptate

socială. Trebuie să promovezi drepturile tuturor oamenilor pentru participare şi

dezvoltare egală22.

Globalizarea produce sărăcie. Puternic sprijinită de tehnologie şi libera

ideologie de piaţă, globalizarea îşi înmulţeşte forţele care măresc sărăcia.

Douăzeci la sută din populaţia mondială controlează optzeci la sută din resursele

lumii. Globalizarea îi face pe bogaţi, mai bogaţi şi pe săraci, mai săraci. Reduce

accesul oamenilor la îngrijire medicală, educaţie, locuinţe şi alte nevoi

elementare. Prăpastia dintre bogaţi şi săraci desparte lumea, este o cauză majoră a

multor tensiuni şi conflicte. Globalizarea economiei va însemna creşterea

inegalităţii, şi această situaţie va crea inevitabil noi probleme socio-etice.

Globalizarea leagă legitimitatea instituţiilor politice şi a proceselor. 21 Pr. conf. dr. Emil Jurcan, Lumea mitului în mileniul al III-lea, în Credinţa Ortodoxă, Alba Iulia, 2002, p. 160.22 Pr. M. Himcinschi, op. cit., p. 169.

14

Cooperările transnaţionale domină deciziile guvernamentale prin slăbirea

guvernelor locale predându-le mai puţin responsabile poporului lor. Această

situaţie, în schimb, generează nelinişte civilă. Experimentăm o globalizare

impusă pe deasupra. Avem nevoie de o globalizare venită de jos în sus, adică un

gen de proces care emană din interiorul oamenilor şi este verificat de O.N.G. - uri

(Organizaţii Non-Guvernamentale) şi forţele democratice ale societăţii civile.

Orice proces care nu conduce societatea la a-şi conduce propriul destin şi a-şi

forma propriul viitor, trebuie să fie puternic provocate de Biserică23.

Globalizarea distruge gradat particularităţile noastre. A devenit un proiect

politic. Sprijinit de tehnologie şi mono-cultură, respinge multi-polarismul şi

încurajează uni-polarismul, neagă identitatea şi promovează universalitatea;

distruge diversitatea şi sporeşte uniformitatea.

Globalizarea a devenit pentru unii o nouă formă de colonialism.

Puternicele identităţi rezistente se nasc în diferite părţi ale lumii ca o reacţie la

puternica ameninţare împotriva articularismului propusă de globalizare. Această

mişcare poate fi văzută prin două tendinţe în creştere: afirmarea unei identităţi

care deseori generează fundamentali sm şi naţionalism limitat, şi afirmarea unei

identităţi care vede atât globalizarea cât şi identitatea limitată.

Această ultimă tendinţă, include grupări, ca ecologiştii şi feminiştii ce îşi propun

schimbarea inter-relaţiilor umane. Cum ne îndreptăm spre secolul XXI,

conflictul dintre globalizare şi naţionalism devine inevitabil.

Globalizarea generează migrare şi şomaj. Producţia se face în ţările care

au costurile muncii mai ieftine dar profitul este direcţionat în ţările puternic

industrializate. In plus, procesul de automatizare şi computerizare va face ca de

mintea umană să fie nevoie din ce în ce mai puţin, munca unui calculator fiind

mai ieftină. ,,O altă metodă prin care atenţia lumii contemporane este distrasă de

23 Ibidem.

15

la problemele reale ale planetei sunt acele stări de conflict artificial întreţinute,

ca prin această situaţie angoasa unui cataclism universal provocat de terorişti

iraţionali să tensioneze lumea şi astfel să fie de acord cu măsurile ferme ale

trupelor militare, care impun dreptatea bogatului. Şi tot în acest cadru poate fi

amintit cazul suspectarii omului contemporan prin mijloacele de supraveghere şi

control care îl codifică, alimentele pe care le consumă, sau hainele pe care le

îmbracă. Este interesantă în acest caz lucrarea lui Mircea Vlad, Apocalipsa 13,

Sfârşitul libertăţii umane24, cu variatele metode prin care se crede că lumea va fi

controlată şi manipulată în viitor. Sistemul codului de bare şi cartelele

electronice ne sunt deja familiare.

II. 2. Globalizare - modernism – consumism

Pentru că abordăm problema socială din perspectiva economico-socială, e

firesc să insistăm puţin şi asupra modernităţii, adică asupra unui fenomen

macrosocial ce caracterizează starea contemporană şi care produce schimbări

esenţiale de atitudini personale şi comunitare mai ales în rândul tineretului. Iar

dacă nu gândim că aplicabilităţile stării de modernitate ridică încă multe probleme

în diferite zone din lume devine şi mai necesară înţelegerea acestei stări în rândul

tinerilor. ,,Alături de restul tineretului Europei, tineretul nostru se dezvoltă în

harababura spirituală şi socială a epocii noastre. Prezenţa haosului său existenţial

poate fi simţită. Întrebările lui existenţiale - pentru ce trăiesc? încotro merg? - nu

numai că nu primesc un răspuns în haosul contestaţiei, al confuziei şi rătăcirii

orientate, dar de cele mai multe ori se pierd literalmente în climatul general de viaţă

relaxată şi indiferenţă (akedia) care se întinde tot mai mult şi în ţara noastră.

Tinerii noştri vor să-şi trăiască viaţa cât mai intens cu putinţă, să se bucure de ea.

Aici îşi are rădăcina cauza răbufnirilor tinerilor noştri (extremismul, exaltarea, 24 Mircea Vlad, Apocalipsa 13 Sfârşitul libertăţii umane, Ed. Axioma, Bucureşti, 1999 apud Pr. M. Himcinschi, op. cit., p. 172.

16

lipsa de măsură, ieşirea din minţi). E vorba de tendinţe persistente de autodepăşire

în orice direcţie, chiar şi spre monahism, atunci când n-a fost cultivat un duh

monahal autentic. În paralel se dezvoltă curente cum sunt anarhismul social,

terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea şi dominaţia Eului, etc. Chiar

şi renaşterea religiozităţii observată în societăţile apusene, în cunoscutele mişcări

de tipul Copiii lui Dumnezeu, arată că nu este decât o expresie a luptei tinerilor

din pricina nesiguranţei lor în contextul pierderii identităţii, al materialismului

practic şi al descompunerii morale”25.

Modernitatea ca fenomen al globalizării lumii s-a născut din

transformările ce au drept cadru principalele ţări europene, începând cu epoca

luminilor şi reuneşte diferite mişcări de secularizare, raţionalizare,

industrializare, etc. A fost grăbită de revoluţii: politice (apariţia individualismului

democratic), economice (revoluţia transporturilor, a aparatului de producţie, a

sistemului de credit etc), culturale (restrângerea brutală a culturii populare,

instaurarea unui sistem educativ destinat pregătirii noilor elite)26.

Într-un interesant studiu, Pr. prof. univ. dr. D. Popescu evidenţiază trei

mutaţii principale pe care le-a introdus cultura contemporană, care vizează şi

tineretul: a transferat centru de gravitaţie al lumii de la Dumnezeu la om, astfel

încât consideră voinţa lui Dumnezeu ca un fel de atentat împotriva propriei

libertăţi, a introdus o separaţie artificială între domeniul public şi cel privat,

care se manifestă prin tendinţa de a elimina religia din viaţa socială şi de a

transforma societatea într-un domeniu rezervat cu precădere preocupărilor de

ordin economic, care determină omul să uite de valorile spirituale, care îl înalţă

spre asemănarea cu Dumnezeu şi să se lanseze într-o cursă frenetică după

bunurile materiale ale acestei lumi, care nu vor fi niciodată capabile să ostoiască

setea omului după eternitate; a separat omul de natura înconjurătoare şi 1-a 25 Gheorghios Metallinos, Parohia-Hristos în mijlocul nostru, Deisis, Sibiu, 2004, p. 12526 Pr. M. Himcinschi, op. cit., p. 163.

17

transformat în stăpânul absolut al naturii27.

Fenomenele devin şi mai grave atunci când mentalitatea colectivă propune

o astfel de atitudine, în care sunt încurajate atitudini individuale egoiste, cu

acţiuni de tip economic fundamentate pe hoţie, jaf şi corupţie, toate destinate

unui câştig economic în sine, urmat de situarea celor ce ajung în el, într-o clasă

ce se distinge de restul populaţiei prin câteva elemente cheie: locuinţă, automobil,

servicii folosite, cu alte cuvinte, posibilităţi aparte de consum.28

Este important, pentru întreaga planetă, să restaurăm calitatea vieţii umane.

Aceasta este o necesitate ecologică, socială, economică şi mai presus de orice, o

necesitate etică. Dumnezeu a dat omenirii cadoul vieţii şi creaţia întreagă.

Omenirea este chemată să conserve şi să o îmbogăţească pentru slava lui

Dumnezeu. Viaţă este sacră, nu numai pentru faptul că Dătătorul ei este Sfânt, ci

şi datorită faptului că este dată pentru construirea împărăţiei lui Dumnezeu.

Viaţa nu este doar un cadou divin pentru a fi conservat cu sfinţenie; este o

vocaţie pentru a fi îndeplinită cu simţul responsabilităţii. In consecinţă,

consumismul nu este numai la rădăcina nedreptăţii economice, dezordinii

ecologice şi supravieţuirii umane; este negarea fundamentală a deplinătăţii şi

sfinţeniei vieţii. El este un păcat moral deoarece generează sărăcie şi ameninţă

viaţa. Biserica trebuie să se ocupe de consumism ca de o problemă etică: mai

întâi, condamnând acumularea de bogăţie, care a fost o expresie legitimă a

drepturilor omului, dar a devenit o sursă de nedreptate şi nesiguranţă pentru

mulţi. Biserica trebuie să încurajeze micşorarea consumului şi irosirea, şi să

împărtă resursele pământului în moduri care sporesc vieţile tuturor oamenilor şi

feresc integritatea creaţiei, promovând o cultură care poate să îmbunătăţească

calitatea vieţii şi viaţa în armonie cu integritatea creaţiei, ţintind să reprime

rasismul, clasa şi genul prejudiciului pentru a reconstrui o comunitate care îi 27 Pr. prof. univ. dr. D. Popescu, Teologie şi cultură, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, pp. 119-123.28 Pr. M. Himcinschi, op. cit., p.165.

18

include pe toţi, împărţind şi participând. Dreptatea economică şi susţinerea

ecologică necesită schimbări fundamentale în consum şi stilurile de viaţă29.

Hristos nu ne-a lăsat să fim dominaţi de o viziune pesimistă a istoriei, ci

ne-a îndemnat să nu ne pierdem curajul, fiindcă, El a biruit lumea. într-o lume în

care omul a rămas fără rădăcini pământeşti şi cereşti, misiunea noastră nu este

cea de a ne orienta numai către cer, uitând de pământ şi nici numai către pământ,

uitând de cer, ci către cerul şi pământul împărăţiei lui Dumnezeu.

Din viaţa tânărului contemporan, încet-încet elementul naţional este

respins. Din cultura poporului român şi în locul lui se impun importuri, care au un

singur scop: distrugerea identităţii acestui neam, care a reuşit să se păstreze ca o

insulă de latinitate în mijlocul unui ocean de slavism.

Tot de sfera culturii tineretului ţine şi influenţa mass-media, care implicit

atrage mitul însingurării umane. Cercetările statistice realizate apreciază că

omul îşi petrece o treime sau un sfert din timpul zilei în faţa televizorului, a

calculatorului sau îndopându-se cu articolele ziarelor, care mai de care mai

dezvăluitoare în a prezenta adevărul şi minciuna. O atare reţinere a tânărului în

această stare înseamnă din start o sănătate şubredă, deoarece inactivitatea fizică

duce la obezitate şi la predispoziţia spre bolile coronariene. Mai mult decât atât,

adepţii acestui mod de a-ţi petrece timpul ajung la stări psihice depresive, la

obosirea capacităţii intelectuale şi la pierderea treptată a vederii. Dar mai este un

aspect al acestei TV - dependenţe, care implică latura spirituală: se

elimină astfel comunicarea şi comuniunea dintre cei din casă. Mai precis, într-o

familie în care nu se mai discută, în care soţii nu-şi mai împărtăşesc gândurile şi

evenimentele vieţii lor, în care trebuie să intuieşti cam ce ar putea să-i mai

distragă atenţia unui soţ plictisit şi înrobit de emisiuni fără nici o finalitate

culturală, evident în acea casă oamenii se separă treptat între ei, trasând linii de

29 Ibidem.

19

demarcaţie care îi aduc în faza în care fiecare are televizorul lui, în camera lui, şi

de aici atâtea avataruri care pot duce la scindarea deplină. ,,Muzica este pentru

societatea tânără dorinţa de drogare a urechii. Oricum se poate vorbi despre o

drogare a simţurilor în societatea contemporană, cum ar fi drogul ochilor prin

scene erotice sau moda sumară, prin ţinuta topless sau nudism, prin avalanşa de

reviste erotice, etc. De asemenea, putem vorbi despre drogul gurii care este

destul de variat, depinde de gusturi: unii doresc ameţeala prin alcool, în vreme

ce cei mai tineri doresc drogurile, deoarece sunt la modă şi pentru a fi acceptat

în camaraderia prietenilor de şcoală sau din faţa blocului trebuie să participi şi tu

la ritualul tragerii din ţigara cu haşiş, dar şi la plata costului unei asemenea

ţigări. Oricum acest drog se completează în înclinaţiile sale. în fine, drogul

mirosului care face ca omul să-şi piardă simţul unui câmp cu flori, fiind prea

infestat de nicotină care i-a anihilat plămânii sau în mod involuntar, gazele de la

eşapamente, care epuizează omul pe stradă şi îi distrug globulele roşii. Drogul

auzului este pentru cei tineri muzica, care nu mai cultivă sentimentul frumosului

din inima omului, ci îi obosesc sufletul ba mai mult îi injectează în el mesaje

codificate sau directe, prin care acesta îşi pierde sensul sănătos al vieţii sale şi

devine un dezaxat”30. Omenirea a evoluat în plan tehnologic dar a regresat în plan

spiritual. Omul devine prizonier al lumii imanente unde trăieşte sentimentul acut

al îndepărtării de Dumnezeu, al vidului spiritual, devine sclavul lumii materiale

care îl desfigurează din punct de vedere spiritual adeverind cuvântul

Mântuitorului nostru: ,,Ce-i foloseşte omului dacă dobândeşte lumea întreagă dar

pierde sufletul lui?”(Matei 16,26). În această lume super-tehnologizată nu mai

este loc pentru înţelepciunea sfinţilor Părinţi pentru că această lume funcţionează

ca un computer fără inimă ce conduce oamenii în afara sacrului. Din cauza

tendinţei de a izola pe Dumnezeu în transcendent în virtutea autonomiei creaţiei,

30 Pr. conf. dr. Emil Jurcan, op. cit., p. 171.

20

omul tinde să se substituie lui Dumnezeu şi să-I ia locul pe pământ31. Căutările

omului modern nu mai sunt direcţionate de nostalgia paradisului ceresc ci în

construirea unui paradis pământesc, prin ştiinţă şi tehnologie dar fără Dumnezeu.

31 Pr.prof. dr. Dumitru Popescu, Ortodoxie şi contemporaneitate, Ed. Diogene , Bucureşti, 1996, p. 201.

21

III. RELIGIE ŞI BIOETICĂ

III. 1. Dificultatea luării deciziilor morale în Bioetică

Bioetica este o disciplină recentă şi provocatoare. Bioetica sau Morala

medicală creştină presupune un sistem valoric bazat pe Adevărul care s-a

revelat şi continuă să se reveleze în Biserică, un sistem bazat pe realitatea

atotcuprinzătoare a prezenţei lui Dumnezeu în creaţie32. Apărută în urmă cu

patru decenii, ea a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă şi accelerată în

încercarea de a oferi o orientare în faţa unei serii de fenomene noi şi

contradictorii apărute în societatea contemporană odată cu noile tehnici şi

tehnologii de manipulare genetică, fertilizare in vitro, clonare, transplant de

organe sau eutanasiere care au generat şi generează controverse acerbe

privitoare nu doar la viaţa sexuală, avort, reproducere asistată sau politici

sociale de asistenţă medicală ci la însăşi definiţia vieţii şi a morţii. Această

nouă ştiinţă se concentrează în principal pe trei domenii: Începutul vieţii

( procreere artificială, chirurgie în uter şi în afara lui, avort ), Menţinerea

vieţii ( dializă, respiraţie mecanică, hrană introdusă intravenos, terapii cu

droguri, transplant de organe ) şi sfârşitul vieţii (alinarea durerii bolnavilor

în stare terminală şi eutanasierea ).

Nu se poate nega faptul că raţiunea umană a dus la dezvoltarea ştiinţei

şi tehnologiei, care au contribuit la dezvoltarea condiţiilor de viaţă umane, la

eradicarea multor boli şi la descifrarea multor taine din Univers. Dar această

dezvoltare tehnologică a dus la un evident regres spiritual: omul s-a

înstrăinat din ce în ce mai mult de Dumnezeu. De aceea prima problemă

care preocupă în egală măsură pe teologii şi eticienii creştini sete

evidentă: ,,ce valori morale şi spirituale trebuie să respectăm şi să protejăm

32 John Breck, Darul sacru al vieţii, Editura Patmos, Cluj Napoca, 2003, p. 26.

22

în noul context al explozivei dezvoltări tehnologice şi al presiunilor sociale

dat fiind că aceste probleme nu sunt tratate explicit de către Sfânta Scriptură

şi nici de către sfinţii părinţi ai Bisericii?”33

Manipularea materialului genetic al plantelor şi animalelor sau chiar a

fiinţelor umane, implică consecinţe biologice şi sociale care au repercusiuni

asupra tuturor. Dacă ne împotrivim avortului, pentru că încalcă drepturile

unei persoane nevinovate şi îi distruge viaţa, atunci anumite forme de

inginerie genetică – eugenia - necesită un control mult mai atent, pentru că

pot avea consecinţe dezastruoase pentru întreaga umanitate34.

Prin aceste tehnici suntem puşi în faţa unor întrebări la care probabil

s-au gândit mulţi dar nimeni nu a reuşit să dea un răspuns satisfăcător până

acum: dacă ar trebui să creăm un om nou, ce trăsături i-am da? Ar mai

semăna acela cu părinţii lui sau va avea trăsăturile vreunui artist la modă?

Oare am căuta să obţinem un supraom, cu o forţă intelectuală mult

superioară oricărui geniu pe care l-a cunoscut umanitatea sau am prefera un

individ cu inepuizabile resurse fizice dar cu un creier subdezvoltat? Sau

poate un om capabil să zboare cu propriile aripi? Sau un om care să poată

respira sub apă? Sau un om care să nu mai folosească oxigen pentru

susţinerea vieţii? Ce culoare va avea pielea oamenilor; dar ochii lor? O

mulţime de întrebări se adaugă şi ne copleşesc prin ecoul lor biologic şi etic:

care sunt trăsăturile comportamentale distincte ale oamenilor?

Generozitatea? Spiritul de sacrificiu? Iubirea? Egoismul? De ce trebuie să

rămânem altruişti, de vreme ce supravieţuiesc tocmai aceia care ignoră cele

mai elementare reguli ale societăţii? Dar, oare este drept sa-L substituim pe

Dumnezeu?

33 Ibidem, p. 268.34 Pr. lect. dr. Florea Ştefan, Bioetica şi implicaţiile ei din punct de vedere al morale creştine, în Almanah Bisricesc, Târgovişte, 2007, p. 44.

23

Intrebarea esenţială este şi cea mai simplă : unde doreşte omul să

ajungă?35 Care este sensul unei exporări ce ne-ar putea conduce dincolo de o

limită unde nu am mai fi oameni? Controlând viaţa, vom demonstra

universului că suntem o specie înţeleaptă sau, dimpotrivă, că suntem o

specie dementă, care se îndreaptă cu paşi siguri spre autodistrugere. In

această privinţă, Einstein făcea următorul avertisment: „Timpul nostru se

caracterizează prin descoperiri ştiinţifice extraordinare şi prin aplicaţiile

lor tehnice. Să nu uităm totuşi că realizările tehnice şi cunoaşterea nu au

dus umanitatea la fericire şi nici la o viaţă decentă"36.

Bioetica creştină are de-a face cu Hristos. Bioetica din perspectivă

creştină trebuie înţeleasă în termenii unei unice relatări despre mântuire, în

care oameni reali joacă roluri importante şi în care Dumnezeu joacă rolul

decisiv prin actul mântuitor al Fiului Său întrupat ca Mesia al lui Israel.

Istoria creştină e istoria unor persoane implicate într-o dramă de dimensiuni

cosmice a păcatului şi a mântuirii: Adam şi Eva, Avraam şi Moise, David şi

profeţii, Măria şi apostolii, martirii, sfinţii doctori, sfinţii părinţi

duhovniceşti şi mulţi alţii sunt uniţi cu toţi cu Dumnezeu prin Hristos într-o

reţea făcută din alegeri libere şi consecinţele lor. Ea implică şi existenţa unor

persoane care nu sunt oameni: diavoli şi îngeri. Deşi existenţa

diavolilor, intervenţia îngerilor ori transformarea naturii prin sfinţenie pot

părea multora stranii şi nemoderne, toate acestea sunt fundamentale pentru

tradiţia creştină37.

Răspunsurile teologice cu privire la problemele şi provocările lumii

actuale trebuie axate pe antropologia biblică şi patristică unde omul este

considerat partener de dialog al lui Dumnezeu, adică fiinţă creată după

35 H. Tristram H. Engelhardt jr., Fundamentele Bioeticii Creştine. Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamţu,Diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2005, p. 5.36 Albert Einstein apud Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit., p. 45.37 Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit.

24

chipul Lui, chemat să ajungă prin efort personal la starea de asemănare cu

Arhetipul, la theosis, la îndumnezeire care reprezintă scopul final aal

existenţei umane. De acest scop se leagă şi sensul principal al bioeticii,

chemată să discearnă şi să actualizeze în Biserică şi în lume condiţiile

necesare creştinului pentru o ,,deschidere spre eternitate şi veşnicie

perpetuă”38.

III. 2. Bioetica şi darul sacru al vieţii

Bioetica trebuie să ţină seama de faptul că viaţa e un dar sacru primit

de la Dumnezeu39. Teologia morală creştină ţinteşte, dincolo de drepturi,

bunuri, virtuţi şi dreptate, spre sfinţenie. Pentru că ţinta e sfinţenia, unirea cu

Dumnezeu Cel Unul, însăşi noţiunea teologiei morale şi a bioeticii creştine

ca domenii separate pot induce în eroare. Sfinţenia nu este discursivă şi

separabilă în compartimente speciale. Faptul de a vorbi despre o teologie

morală creştină sau despre o bioetica creştină ar putea sugera în mod greşit

că ceea ce putem distinge în scopuri pedagogice constituie domenii separate

ale teologiei. Nu numai că bioetica nu poate fi înţeleasă aparte de viaţa

morală, dar chiar Legea morală nu poate fi înţeleasă aparte de existenţa ei ca

vehicul pentru unirea cu Dumnezeu. Teologia e un întreg. Este rodul cultului

şi al harului40.

Teologia morală şi bioetica creştină trebuie unite într-o viaţă orientată

în cult spre Dumnezeu. Deşi pot fi distinse mai multe zone ale teologiei, ele

nu denumesc zone de realitate separate. Nici nu poate exista dare de seamă

sistematică şi discursivă adecvată a teologiei. Morala creştină e unită într-un

întreg care este teologia ca viaţă de unire liturgică cu Dumnezeu. Această

38 Georgios I. Mantzaridis, Globalizare şi universalitate, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002 p. 165.39 John Breck, op. cit., p. 268.40 Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit., p. 46.

25

unitate are importante consecinţe pentru bioetica creştină: aceasta trebuie

înţeleasă în interiorul unei vieţi creştine tradiţionale.

Teologii şi eticienii creştini sun chemaţi să răspundă şi să dea soluţii

practice la întrebări de genul: când începe viaţa umană, la zămislire, la trei

luni după actul sexual sau după naştere? Are omul dreptul de a-şi alege

singur momentul morţii, adică are dreptul la sinucidere asistată medical?

Avem dreptul să manipulăm ADN-ul uman în scopul îmbunătăţirii speciei

umane?41

Eugenia ştiinţifică fondată ca ştiinţă în 1890 de către Francis Galton a

avut ca prim scop împiedicarea deprecierii genetice a rasei umane prin

oprirea reproducerii fiinţelor nedorite( retardaţi mintal şi handicapaţi fizic).

Acum apare întrebarea : cine are dreptul să hotărască care sunt nedoriţii

societăţii şi ce soluţie se va adopta pentru eliminarea lor pentru ca rasa

umană să nu aibă de suferit? Istoria nu ne permite să uităm că în numele

ştiinţei şi în beneficiul rasei umane pure au fost aproape de exterminare

ţiganii şi evreii. De asemenea, problema clonării oiţei Dolly ne pune pe

gânduri cu privire la viitorul rasei umane. La întrebarea ,,astăzi oaia, maine

păstorul?”42 s-a răspuns puţin mai târziu printr-o altă clonă mioritică Polly

de data aceasta purtătoare de gene umane.

Trecând de la teocentrism la antropocentrism, omul se consideră

stăpânul creaţiei, capabil să-i răstoarne legile spre a-i culege beneficiile chiar

cu riscul sacrificării păsării cu ouă din metal aurit. Ne gândim să avem acum

cât mai mult şi cu orice risc, fără să ne gândim la viitorul planetei şi al

omenirii.

De multe ori, luciferica încredere în forţele sale creatoare se întoarce

distructiv împotriva omului, dar şi a planetei înseşi. În numele lui Dumnezeu

41 John Breck, op. cit., p. 274.42 Ibidem, p. 275.

26

se comit fapte care întunecă faţa lumii. În loc să ajungem la vederea luminii

taborice ( 6 august Schimbarea la faţă a Domnului), ,,am reuşit” să vedem

lumina creată de om la Hiroshima ( tot 6 august, dar fatidic pentru sute de

mii de oameni). În loc de viaţă, alegem moartea şi în loc să transfigurăm

lumea, noi o desfigurăm. Oamenii se îndepărtează din ce în ce mai mult de

Dumnezeu. În numele Religiei pornim războaie sfinte crezând, în inocenţa

noastră, că sunt bine plăcute lui Dumnezeu deşi toţi am auzit că Domnul a

spus ,,să nu ucizi”, chiar dacă suntem altceva decât creştini. Ne socotim

fiinţe raţionale dar pe nedrept pentru că omul cu adevărat raţional ştie să

deosebească binele de rău, se fereşte de cele vătămătoare sufletului şi are

toată grija pentru cele bune şi folositoare sufletului. Acesta este omul cu

adevărat raţional, ne spune Sfântul Antonie cel Mare. Nimic nu a făcut pe

om mai bun pentru că omul a uitat că tot ce are nu este al lui ,,căci toată

darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit de sus este, pogorându-se de la

Părintele luminilor”(Iacob 1,17). Omul a fost creat de Dumnezeu din iubire,

şi i-a fost dăruit lui să transfigureze, şi nu să desfigureze lumea.

Tendinţa de rupere a Bioeticii, considerată cea mai senzaţională

descoperire a sfârşitului de mileniu, de principiile morale creştine, reprezintă

şocanta derivă spre care este împinsă o ştiinţă inumană ce aduce cu sine un

rezultat clar: distrugerea fizică şi spirituală a omului43. Omul, căruia

Dumnezeu i-a încredinţat creaţia, oferindu-i libertate şi inteligenţă creatoare,

nu mai găseşte limite acţiunilor sale, şi pare incapabil de a discerne între

bine şi rău, acum când are nevoie mai mult ca oricând de luciditate şi

maturitate, bazate pe preceptele creştine, evanghelice.

43 Pr. Lect. Dr. Florea Ştefan, op. cit., p. 49.

27

Concluzii.

Religia influenţează întreaga viaţă socială, relaţiile dintre oameni,

comportamentul social, cultura şi civilizaţia. Asigură coeziune socială, oferă

un sens în viaţă, atât individului cât şi comunităţii. Religia exercită atât

funcţia de educaţie socială cât şi funcţia de control social. În unele cazuri

Religia a suplinit chiar şi ideologia politică, mai ales în statele în care

aceasta a reprezentat un element al identităţii grupului social44. În general,

Religia are un rol pozitiv în societate promovând nu doar dezvoltarea unei

relaţii între divinitate şi om, ci şi activităţi caritative, culturale, şi de

redistribuire a valorilor şi bunurilor materiale.

Religia şi trăirea religioasă ca manifestare a religiei în fapte concrete

de viaţă, oferă credincioşilor criterii eterne de referinţă în comparaţie cu

scena politică a lumii care se schimbă foarte des. Fiecare epocă sau

orânduire îşi are propria scară de valori sociale, morale, estetice şi culturale.

Singura scară de valori care rămâne neschimbată de-a pururea este aceea

întemeiată pe Adevărul veşnic, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Religia are un rol important în realizarea progresului social. Religia

oferă principii stabile de sorginte divină şi arată credincioşilor calea de

urmat pentru a ajunge la mântuire şi la fericirea din viaţa de dincolo. Religia

nu condamnă prosperitatea sau dezvoltarea socială şi personală, realizate

prin muncă onestă în spiritul iubirii şi întrajutorării semenilor45.

Religia autentică are un rol important mai ales în păstrarea moralităţii

publice, prin respectarea legilor omeneşti care nu contravin legilor divine.

Rolul Religiei în societate este de a oferi modele perfecte de viaţă şi totuşi

44 Gen. Bg.(r).prof. univ. dr. Viorel Buţa, Religia în viaţa societăţii moderne, în vol. Religia în societate la începutul secolului XXI, coord. IPS.prof.dr.Nifon Mihăiţă şi Pr.lect.dr. Florea Ştefan, Valahia University Press, Tîrgovişte, 2006, pp. 10-15.45 Ibidem, p. 15.

28

nu pune la dispoziţia credincioşilor reţete perfecte, lăsând pe fiecare

credincios să lucreze după ,,talantul” primit, propria sa legătură cu

divinitatea dar în comuniune de iubire cu ceilalţi semeni ai săi. Pentru ca în

iad se merge de unul singur, pe când în Rai doar în comuniune cu ceilalţi.

29

Bibliografie

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu

purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii

Ortodoxe Române,cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului

Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988.

2. ***, Bioetica şi taina persoanei. Perspective ortodoxe, trad. din limba

franceză de Nicoleta Petuhov, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006.

3. ***, Biserica în Misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar, volum

tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R., EIBMBOR, Bucureşti,

2005.

4. ***, Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană, coordonatori Pr. prof.

dr. Adrian Gabor şi Asist. dr. Radu Petre, Universitatea din Bucureşti,

Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Patriarhul Justinian”, Bucureşti,

2006.

5. ***, Implicaţii ale Religiilor asupra societăţii în contextul extinderii

Uniunii Europene, Editura Universităţii Naţionale de Apărare ,,Carol

I”, Bucureşti, 2006.

6. ***, Religia în societate la început de secol XXI.tendinţe europene,

coordonatori I.P.S. prof. dr. Nifon Mihăiţă şi Pr. lect. dr. Florea Ştefan,

Editura Valahia University Press,Tîrgovişte, 2006.

7. Breck, John, Darul sacru al vieţii.Tratat de bioetică, Patmos, Cluj

Napoca, 2003.

8. Engelhardt jr., H. Tristram, Fundamentele Bioeticii Creştine.

Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamţu, C. Login şi diac. Ioan I. Ică jr,

Deisis, Sibiu, 2005.

30

9. Himcinscki, Pr. Mihai, Biserica în societate. Aspecte misionare ale

Bisericii în societate actuală, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

10. Jurcan, Pr. conf. dr. Emil, Lumea mitului în mileniul al III-lea, în

Credinţa Ortodoxă, Alba Iulia, 2002.

11. Ioan I. Ică jr., Germano Marani, Gândirea socială a Bisericii, Deisis,

Sibiu, 2002.

12. Mantzaridis, I. Georgios, Globalizare şi universalitate, Editura

Bizantină, Bucureşti, 2002.

13. Metallinos, Gheorghios, Parohia- Hristos în mijlocul nostru , Deisis,

Sibiu, 2004.

14. Ocoleanu, lect. dr. Picu, Misiunea Bisericii prin slujirea socială,

în ,, ,,Studii Teologice”, seria a III-a, anul I, nr. 3, Bucureşti, 2005.

15. Popescu, pr. prof. dr. Dumitru, Ortodoxie şi contemporaneitate,

Editura Diogene, Bucureşti, 1996.

16. Idem, Teologie şi cultură, EIBMBOR, Bucureşti, 1993.

17. Radu, Pr. prof. dr. Dumitru, Misiunea Bisericii astăzi şi exigenţele ei,

în ,,Amanah bisericesc”, Arhiepiscopia Tîrgoviştei, 2007.

18. Schmemann, Pr. Alexander, Biserică, lume, misiune, editura

Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

19. Soros, George, Despre globalizare, trad. Silviu Lupescu, Polirom, Iaşi,

2002.

20. Stăniloae, Pr. prof. dr. Dumitru, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie,

Editura Dacia, 1993.

21. Idem, Ştefan, Pr. dr. Florea, Spiritualitate şi desăvârşire la Sfântul

Grigorie de Nyssa, Editura ASA, Bucureşti, 2004.

31