MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NECLASIFICAT ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza” Exemplar nr…... Nr……………… din ……………………………….. Doctorand FILIP CARMEN SIMONA TEZĂ DE DOCTORAT (rezumat) Tema: IMPACTUL DISFUNCŢIONALITĂŢILOR CLINICE ŞI COMPORTAMENTALE ASUPRA ACTIVITĂȚII PERSONALULUI UNITĂŢILOR OPERATIVE DIN CADRUL POLIŢIEI CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: PROF.UNIV.DR. ROBERT MORAR Teză elaborată în vederea obţinerii titlului de DOCTOR în “Ordine publică şi siguranţă naţională” BUCUREŞTI 2019
Transcript
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NECLASIFICAT
ACADEMIA DE POLIŢIE „Alexandru Ioan Cuza” Exemplar nr…...
Nr……………… din ………………………………..
Doctorand
FILIP CARMEN SIMONA
TEZĂ DE DOCTORAT
(rezumat)
Tema:
IMPACTUL DISFUNCŢIONALITĂŢILOR CLINICE ŞICOMPORTAMENTALE ASUPRA ACTIVITĂȚII
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII TEMEI.................................................12
CAPITOLUL I.........................................................................................................16ASPECTE GENERALE PRIVIND DISFUNCŢIONALITĂŢILE CLINICE ŞICOMPORTAMENTALE ŞI IMPACTUL ACESTORA ASUPRA PROCESULUIMUNCII..................................................................................................................161.1. Definirea şi delimitarea conceptelor şi obiectului de studiu............................171.2. Tipologiile şi formele de manifestare a disfuncţionalităţilor clinice.............221.3. Tipologiile şi formele de manifestare a disfuncţionalităţilorcomportamentale………………………………………………………………….351.4. Impactul disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale asupra procesuluimuncii......................................................................................................................45
CAPITOLUL II.......................................................................................................52FACTORII FAVORIZANŢI ŞI DETERMINANŢI AIDISFUNCŢIONALITĂŢILOR CLINICE ŞI COMPORTAMENTALE ÎNACTIVITATEA PERSONALULUI OPERATIV DIN CADRUL POLIŢIEI.........52
2.1. Aspecte generale privind activitatea de poliţie şi profesia de poliţist în cadrulunităţilor operative...............................................................................................522.2. Factorii favorizanţi şi determinanţi ai disfuncţionalităţilor clinice şicomportamentale..................................................................................................55
2.2.1. Consideraţii preliminare privind factorii care influenţează starea desănătate a poliţiştilor din cadrul unităţilor operative......................................552.2.2. Factorii favorizanţi ai disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale..........................................................................................................................63
2.2.3. Factorii determinanţi ai disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale...69
CAPITOLUL III......................................................................................................82ASISTENŢA MEDICALĂ ŞI PSIHOLOGICĂ A PERSONALULUI DINCADRUL UNITĂŢILOR OPERATIVE ALE POLIŢIEI.......................................823.1. Sistemul de acordare a asistenţei medicale pentru poliţişti..............................82
2
3.1.1. Sistemul naţional de acordare a asistenţei medicale pentru poliţişti............823.1.2. Sisteme comparative privind acordarea asistenţei medicale poliţiştilor......933.2. Sistemul de acordare a asistenţei psihologice pentru poliţişti..........................953.2.1. Sistemul naţional de acordare a asistenţei psihologice pentru poliţişti........953.2.2. Sisteme comparative privind acordarea asistenţei psihologice poliţiştilor. .993.3. Expertizarea medicală a capacităţii de muncă a poliţiştilor...........................1063.4. Cooperarea europeană în domeniul acordării asistenţei medicale şi psihologicepentru poliţişti........................................................................................................113
CAPITOLUL IV....................................................................................................116CERCETARE EMPIRICĂ PRIVIND STAREA DE SĂNĂTATE ŞIDISFUNCŢIONALITĂŢILE CLINICE ŞI COMPORTAMENTALE SPECIFICEPERSONALULUI OPERATIV DIN CADRUL POLIŢIEI..................................116
4.1. Obiectivele cercetării..................................................................................1164.2. Ipotezele cercetării......................................................................................1174.3. Lotul de subiecţi..........................................................................................1174.4. Metode şi tehnici utilizate...........................................................................1184.5. Analiza şi interpretarea rezultatelor............................................................120
CAPITOLUL V.....................................................................................................240CONCLUZII FINALE, PROPUNERI ŞI RECOMANDĂRI...............................240
5.1. Concluziile finale ale cercetării...................................................................2405.2. Propuneri şi recomandări............................................................................242
Poliţia este una dintre instituţiile fundamentale ale statului de drept, chemată
să asigure ordinea şi siguranţa publică, protejarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor, prevenirea şi combaterea criminalităţii. Aceste activităţi sunt aduse la
îndeplinire de către anumite structuri operative din cadrul poliţiei, în funcţie de
competenţa materială a acestora, în cooperare cu alte instituţii şi agenţii din cadrul
sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi prin
participarea activă a societăţii civile.
Sintagme precum „unitate operativă”, „poliţist operativ”, deşi sunt frecvent
uzitate în mediul profesional al poliţiştilor, nu au fost definite în cuprinsul vreunui
act normativ. Delimitarea se face însă în raport cu exercitarea atribuţiilor concrete
de poliţie de către poliţiştii din cadrul structurilor operative, spre deosebire de
structurile aşa-zis „neoperative” – aici includem structurile suport (logistică,
financiar, resurse umane etc.).
În raport cu specificul atribuţiilor şi misiunilor poliţieneşti, unităţile
operative sunt alcătuite din două mari categorii de poliţişti, respectiv poliţişti
implicaţi în activităţi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice şi poliţişti ce fac
parte din poliţia judiciară, aceştia din urmă fiind specializaţi în instrumentarea
cauzelor penale sesizate.
Indiferent de domeniul operativ gestionat de către poliţie, resursa umană are
un rol esenţial în activitatea organizaţiei, obiectivele instituţionale fiind atinse prin
intermediul poliţiştilor. Din aceste considerente, apreciem de la început faptul că o
organizaţie „sănătoasă” şi eficientă trebuie să fie alcătuită din angajaţi sănătoşi sub
aspect psiho-fizic, cu atât mai mult în cadrul unei profesii (precum cea de poliţist
4
operativ) în care rigorile şi exigenţele specifice presupun un proces riguros de
recrutare şi selecţie a personalului.
Aşa cum remarca John Violanti – un fost poliţist american, în prezent
profesor la Departamentul de Medicină Preventivă a Universităţii din Buffalo,
„activitatea de poliţie este o muncă stresantă sub aspect psihologic, plină de
pericole, solicitări intense, mizerii umane şi expunere la moarte”. Provocările
specifice profesiei – pericole, activităţi solicitante, expunere la situaţii de viaţă şi
moarte, fac din profesia de poliţist una dintre cele mai riscante activităţi socio-
profesionale, cu implicaţii asupra stării de sănătate psiho-fizice. Dovadă în acest
sens stau şi cazurile unor poliţişti vătămaţi grav sau chiar ucişi în ultimii ani în
timpul îndeplinirii misiunilor operative – a se vedea ultimul caz al poliţistului din
judeţul Timiş împuşcat mortal de un urmărit internaţional în cadrul acţiunii sale de
prindere şi capturare.
Activitatea de poliţie, prin specificul ei – una dintre cele mai solicitante şi
stresante profesii, presupune o serie de transformări clinice şi comportamentale ale
personalului, determinate de anumiţi factori favorizanţi şi determinanţi. Studiile
realizate la nivel internaţional au evidenţiat faptul că, urmare a specificităţii muncii
de poliţie, personalul din structurile operative este expus la o serie de factori
favorizanţi şi determinanţi, cu efecte considerabile asupra sănătăţii fizice şi
mentale.
În teorie, poliţiştii ar trebui să aibă o stare de sănătate psiho-fizică mai bună
decât populaţia generală. Această ipoteză stă la baza desfăşurării în condiţii optime
a activităţilor şi misiunilor poliţieneşti, solicitante atât sub aspect fizic, dar şi în
plan mental. În baza atribuţiilor şi responsabilităţilor poliţiei în materia aplicării
legii, cetăţenii au aşteptări de la poliţişti, în sensul de a fi capabili şi apţi fizic şi
mental să se ocupe de situaţiile care le sunt sesizate spre rezolvare. În exercitarea
sarcinilor de serviciu, poliţiştii sunt obligaţi să asigure protecţia şi siguranţa
5
publică, gestionând în mod frecvent o serie de situaţii şi provocări stresante şi cu
încărcătură emoţională puternică, ceea ce necesită din partea acestora o capacitate
ridicată de autocontrol şi de stăpânire a emoţiilor, precum şi eforturi în plan
personal privind renunţarea la timpul liber, adaptarea vieţii private la rigorile
profesiei, necesitatea unui stil de viaţă sănătos etc.
Aşa cum am întâlnit pe parcursul carierei profesionale, persoanele care par
sănătoase la prima vedere pot avea probleme medicale ce nu sunt vizibile, cum ar
fi colesterolul ridicat, tensiunea arterială ridicată sau chiar probleme grave de
sănătate (cancer), ce pot influenţa în mod negativ randamentul profesional al
poliţiştilor sau chiar aptitudinea de exercitare a profesiei. Cea mai bună modalitate
de a preveni cu succes aceste probleme medicale este prin detectare timpurie şi
tratament. În mod similar, acei indivizi care sunt deja conştienţi de problemele de
sănătate pe care le au, necesită tratament profilactic.
Sănătatea fizică şi bunăstarea psihologică a personalului, siguranţa şi
eficienţa la locul de muncă sunt factori importanţi pe care orice unitate de poliţie
trebuie să le ia în considerare, responsabilităţile în atingerea acestor obiective
revenind atât managerilor (şefilor unităţilor de poliţie), medicilor, psihologilor dar
şi întregului colectiv de poliţişti.
Starea psiho-fizică a personalului din cadrul poliţiei este o condiţie sine qua
non atât a dobândirii calităţii de poliţist, cât şi a prestării profesiei în condiţii
optime. În sistemul nostru intern, asistenţa medicală şi psihologică a personalului
poliţiei prezintă o importanţă deosebită, fiind adoptate şi implementate reglementări
specifice în scopul consolidării stării de sănătate a efectivelor în vederea
îndeplinirii misiunilor operative încredinţate, precum şi pentru evaluarea şi
asistenţa psihologică destinate funcţionării optime a poliţiştilor din perspectiva
parametrilor psiho-comportamentali.
6
Exercitarea profesiei de poliţist presupune o serie de riscuri şi îndatoriri
deosebite, ce vor fi asumate pe perioada deţinerii acestei calităţi, acestea fiind
diversificate ca forme de manifestare şi intensitate, în funcţie de particularitatea
misiunilor şi sarcinilor de serviciu încredinţate.
Pericolele, riscurile şi sacrificiile la care sunt expuşi poliţiştii din cadrul
structurilor operative derivă din atribuţiile principale ale acestora – pe de o parte,
asigurarea ordinii şi siguranţei publice, pe de altă parte prevenirea şi combaterea
faptelor cu caracter infracţional. Îndeplinirea acestor atribuţii presupune
exercitarea serviciului poliţienesc cu caracter permanent, solicitând prezenţa
personalului atât în timpul, cât şi în afara orelor de program, în acord cu evoluţia
situaţiei operative poliţieneşti.
Natura specifică a atribuţiilor personalului din structurile operative ale
poliţiei a condus la conferirea unui statut special, materializat în unele state prin
militarizarea poliţiei sau prin încadrarea poliţiştilor în categoria funcţionarilor
publici cu statut special, cu reglementarea unor drepturi şi obligaţii corelative
adaptate riscurilor şi îndatoririlor deosebite.
Majoritatea poliţiştilor din cadrul structurilor operative (indiferent de
specialitatea acestora – investigaţii criminale, investigarea fraudelor, combaterea
criminalităţii organizate, ordine publică etc.) caracterizează mediul profesional în
care îşi desfăşoară activitatea ca fiind unul generator de stres şi plin de pericole,
solicitări psiho-fizice, evenimente neprevăzute, aspecte cotidiene care se constituie
în provocări cărora nu li se poate face faţă decât prin expunerea la posibili factori
favorizanţi ai unor disfuncţionalităţi clinice şi comportamentale. Expunerea
poliţiştilor din cadrul structurilor operative la mediul profesional marcat de stres
este asociată cu o serie de consecinţe în planul sănătăţii fizice şi mentale, printre
care se regăsesc oboseala, utilizarea violenţei, consumul excesiv de tutun şi alcool,
7
probleme cardiovasculare, depresie, anxietate, sindrom de stres posttraumatic,
dezvoltarea riscului suicidului.
În contextul celor prezentate anterior, a fost iniţiat şi dezvoltat prezentul
demers ştiinţific doctoral plecând de la o ipoteză neexploatată în mediul ştiinţific
din ţara noastră, respectiv disfuncţionalităţile clinice şi comportamentale specifice
personalului unităţilor operative din cadrul poliţiei. În opinia noastră, demersul este
atât necesar cât şi oportun, nefiind identificate până în prezent cercetări ştiinţifice
integrate şi care să abordeze o astfel de ipoteză, studiile şi cercetările realizate până
în prezent în acest domeniu fiind în principal operele unor autori străini şi care
analizează în principal aspectele referitoare la componenta psihologică a profesiei
(cu accent pe stresul profesional), şi mai puţin latura medicală sau a stării de
sănătate a poliţiştilor operativi.
Pe parcursul studiului ştiinţific, ne-am propus ca cercetarea la nivel
documentar şi empiric să conducă la testarea unor ipoteze menite să configureze
gestionarea optimă a disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale specifice
personalului din cadrul structurilor operative ale poliţiei, în vederea eficientizării
calităţii serviciilor prestate de către poliţist.
În viziunea noastră, este necesară o schimbare de paradigmă privind
asistenţa psihologică şi medicală a personalului poliţienesc din structurile
operative, bazată în principal pe prevenţie şi anticipare a apariţiei şi manifestării
disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale.
Pe parcursul studiului doctoral, au fost evidenţiate situaţiile izvorâte din
practică ce au condus la dificultăţi de gestionare a disfuncţionalităţilor clinice şi
comportamentale.
Pornind de la stadiul actual al cunoaşterii temei, caracterizat de un vid al
cunoaşterii impactului disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale asupra
8
personalului unităţilor operative ale poliţiei, principalele obiective ale tezei au în
vedere următoarele coordonate:
Identificarea concretă a disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale, atât
pe baza studiului documentar, câ şi a cunoaşterii empirice,
Stabilirea factorilor favorizanţi şi determinanţi,
Realizarea unei diagnoze a stării generale şi specifice de sănătate psiho-fizică
a personalului din cadrul unităţilor operative,
Identificarea afecţiunilor derivate din disfuncţionalităţile clinice şi
comportamentale,
Identificarea unor propuneri de perfecţionare a activităţii de asistenţă
psihologică şi medicală primară specifice unităţilor operative din cadrul
poliţiei.
Inexistenţa unei ipoteze similare de cercetare ştiinţifică în literatura de
specialitate naţională va conduce la focalizarea prezentei cercetări asupra unui
studiu documentar asupra doctrinei internaţionale şi europene în materie, precum şi
la validarea ipotezelor stabilite la începutul studiului doctoral în funcţie de
rezultatele cercetării empirice.
În privinţa metodologiei cercetării ştiinţifice, având în vedere caracterul
interdisciplinar al domeniului de studii doctorale „Ordine publică şi siguranţă
naţională”, culegerea şi analiza datelor şi informaţiilor relevante pentru formularea
şi testarea ipotezelor cercetării s-au realizat prin intermediul următoarelor metode
de cercetare:
a) Analiza documentară, bazată pe studierea monografiilor şi studiilor de
specialitate circumscrise problematicii cercetate, a legislaţiei în materie, a
rapoartelor medicale periodice şi a statisticii medicale relevante etc.
b) Analiza comparativă a sistemelor existente în alte state pe componenta
asistenţei medicale şi psihologice a personalului operativ din cadrul poliţiei.
9
c) Cercetarea empirică (ancheta) pe bază de chestionar şi interviu, menită
să identifice legăturile dintre activitatea profesională şi consecinţele asupra stării
de sănătate a poliţiştilor din cadrul unităţilor operative, principalele
disfuncţionalităţi clinice şi comportamentale, formele lor de manifestare, impactul
asupra activităţii de poliţie etc.
d) Studiul de caz, prin analiza unor cazuri concrete din practică, cu
aplicabilitate în materia disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale.
10
STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII TEMEI
Prezenta temă de cercetare doctorală este analizată la nivel internaţional în
cuprinsul unor studii empirice cu caracter exploratoriu menite să tragă „un semnal
de alarmă” asupra existenţei unor disfuncţionalităţi clinice şi comportamentale
specifice personalului poliţiei.
Satisfacerea exigenţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor în cadrul unităţilor
operative ale poliţiei presupune pe lângă calităţile, cunoştinţele, aptitudinile şi
deprinderile specifice muncii, şi îndeplinirea parametrilor stării de sănătate psiho-
fizice.
Activitatea poliţiei este în general considerată a fi solicitantă şi poate implica
expunerea la evenimente care au un impact negativ asupra sănătăţii. Până în
prezent, studiile referitoare la starea de sănătate a poliţiştilor au fost elaborate în
principal sub forma unor chestionare de auto-raportare care examinează stresul
profesional.
Studiile şi cercetările efectuate au identificat faptul că lucrul în
schimburi/ture, stresul şi deprivarea de somn se numără printre cele mai mari
probleme cu care se confruntă poliţiştii operativi.
Literatura americană privind ofiţerii de poliţie şi bolile cardiovasculare se
concentrează în primul rând pe riscul ofiţerilor de a dezvolta boli cardiovasculare
comparativ cu publicul larg, precum şi asupra factorilor de risc generali care
măresc riscul de boli cardiace. O mare parte dintre cercetările privind bolile
cardiovasculare au descoperit un risc crescut cardiovascular în rândul ofiţerilor de
poliţie. Anumiţi factori cresc riscul cardiovascular, în cuprinsul studiilor
identificate fiind precizaţi obezitatea, stresul, sedentarismul şi fumatul.
11
Stresul în activitatea poliţiei a fost examinat de peste trei
decenii în ceea ce priveşte existenţa acestuia, cauzele sale,
efectele şi modul în care persoanele şi departamentele s-ar putea
confrunta cu efectele sale. În prezent, nivelul de cunoaştere şi de
cercetare a stresului este unul mai ridicat decât în urmă cu trei
decenii. În cea mai mare parte, se recunoaşte că stresul există; cu
toate acestea, nu există niciun acord larg împărtăşit de către
cercetători cu privire la amploarea sau efectele sale.
În acest context, studiile realizate sunt bazate în general pe interogarea
directă/chestionarea unor poliţişti din diferite state (SUA, Marea Britanie, Australia
etc.) expuşi la mediile profesionale operative1, de luptă cu infracţionalitatea,
poliţiştii aflaţi în contact direct cu misiunile de asigurare a ordinii publice etc. În
cuprinsul acestor studii sunt testate diferite ipoteze referitoare la raportul de
cauzalitate dintre mediul profesional stresant şi apariţia unor boli sau disfuncţii,
impactul activităţii de poliţie asupra stării psiho-fizice a poliţiştilor, incidenţa
consumului de alcool în rândul personalului agenţiilor de aplicare a legii, etiologia
suicidului în rândul personalului ce provine din aceste agenţii etc.
La nivel naţional, până în prezent au fost studiate şi cercetate (în cuprinsul
unor studii de nivelul tezelor de doctorat, monografiilor, articolelor şi
comunicărilor ştiinţifice susţinute cu ocazia unor manifestări ştiinţifice) în
principal aspectele legate de stresul profesional specific profesiei de poliţist şi
gestionarea acestuia, nefiind identificate ipoteze legate de disfuncţionalităţile
clinice şi comportamentale specifice profesiei de poliţist. În acest context, pe
parcursul studiului documentar am identificat lucrări publicate de către psihologi
1 Studii precum “Global review of studies on traffic police with special focus on environmental health effects”,disponibil la adresa https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/25034905; “Effects of Occupational Heat Exposure onTraffic Police Workers in Ahmedabad, Gujarat”, disponibil la adresahttps://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6309351/
12
din cadrul unităţilor Ministerului Afacerilor Interne (precum Managementul
stresului profesional. Ghid pentru personalul din domeniul ordinii şi siguranţei
publice2, Arma psihologică între limite şi performanţe3) sau lucrările unor
simpozioane dedicate psihologilor din cadrul instituţiilor de apărare, ordine publică
şi siguranţă naţională (Simpozionul Naţional de psihologie al Poliţiei Române
„Direcţii şi perspective ale cercetării şi practicii psihologice în context
organizaţional”, Simpozionul de comunicări ştiinţifice „Psihologia aplicată în
structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, între standardizare şi
creativitate”, Simpozionul Naţional de psihologie al Poliţiei Române „Direcţii şi
perspective psihologice în abordarea unicităţii umane şi sintalităţii” etc.).
2 Ştefan Liţă, Anghel Andreescu (coordonatori), Managementul stresului profesional, ediţia a II-a revizuită, EdituraMinisterului Administraţiei şi Internelor, 2006. 3 Cristina Albu, Arma psihologică între limite şi performanţe, Editura M.I.R.A., Bucureşti, 2008.
13
CONŢINUTUL TEZEI
În cuprinsul primului capitol au fost evidenţiate aspectele generale
privind disfuncţionalităţile clinice şi comportamentale şi impactul acestora
asupra procesului muncii. Una dintre consecinţele desfăşurării de activităţi
specifice în diferite medii şi locaţii profesionale asupra poliţiştilor, este
reprezentată de afectarea stării de sănătate psiho-fizică, prin apariţia
disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale, urmate de manifestări ale unor
boli şi afecţiuni medicale. Expunerea poliţiştilor din cadrul structurilor operative la
diferite situaţii profesionale, marcate în principal de pericole, riscuri şi stres,
conduce la apariţia disfuncţionalităţilor susmenţionate şi ce vor fi analizate în mod
distinct, în cadrul secţiunilor ce urmează. O serie de studii la nivel internaţional au
identificat anumite legături de cauzalitate între stres şi starea de sănătate precară,
inclusiv tulburări (disfuncţionalităţi) psihice precum depresia şi anxietatea sau
fizice (dereglări ale somnului, boli cardiovasculare etc.).
Cel de-al doilea capitol descrie factorii favorizanţi şi determinanţi ai
disfuncţionalităţilor clinice şi comportamentale în activitatea personalului
operativ din cadrul poliţiei. Activitatea operativă de poliţie este una diversă,
acoperind un segment larg, de la măsurile generale cu caracter preventiv şi proactiv
de patrulare, de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, până la investigaţii
judiciare, cercetări penale, urmărire şi prindere a unor autori de infracţiuni.
Particularitatea activităţii operative de poliţie presupune intervenţia poliţiştilor atât
în timpul, cât şi în afara orelor de program, în ipoteza în care sunt sesizaţi sau iau
cunoştinţă despre situaţii privind încălcarea drepturilor persoanelor, punerea în
primejdie a vieţii, sănătăţii sau bunurilor acestora, sprijinirea persoanelor aflate în
14
dificultate, intervenţia pentru prinderea în flagrant a unor autori de infracţiuni etc.
Caracterul permanent al serviciului poliţienesc şi specificitatea misiunilor de
asigurare a ordinii şi siguranţei publice, precum şi de prevenire şi combatere a
infracţiunilor, subliniază necesitatea disponibilităţii poliţiştilor de îndeplinire a
atribuţiilor de serviciu în funcţie de evoluţia situaţiei operative, fiind o profesie ce
necesită sacrificii personale, vocaţie, expunere la o serie de riscuri (inclusiv în plan
psiho-fizic), precum şi acceptarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor specifice
categoriei profesionale a poliţiştilor. Principalele zone de activitate a poliţiştilor din
cadrul unităţilor operative sunt cele din sfera ordinii şi siguranţei publice (în care
putem include poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră,
poliţie transporturi) şi poliţiştii din cadrul structurilor de poliţie judiciară
(combatere a criminalităţii organizate, investigaţii criminale, investigarea
criminalităţii economice), precum şi aşa-zisele structuri de suport operativ precum
structurile de operaţiuni speciale, analiza informaţiilor sau criminalistică.
Luând în considerare natura profesiei de poliţist în cadrul unităţilor
operative, caracterizată prin asumarea unor riscuri şi responsabilităţi deosebite ce
pot conduce până la punerea în pericol a vieţii şi sănătăţii, au fost identificaţi unii
factori care influenţează starea de sănătate a poliţiştilor, precum şi factori ce
conduc la încadrarea activităţii poliţiştilor în grupe specifice de muncă.
Specificul activităţii de poliţie în cadrul unităţilor operative a condus la
identificarea unor factori de risc ce determină încadrarea muncii poliţiştilor (în
acord cu legislaţia naţională) în locuri de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite,
condiţii speciale şi alte condiţii.
Interviul realizat cu un fost ofiţer antidrog, evidenţiază riscurile la care se
expun în planul sănătăţii aceşti ofiţeri: ”îmi amintesc cazul unei colege care, cu
ocazia participării la o percheziţie s-a înţepat accidental cu acul unei seringi
utilizate anterior de un consumator de droguri infectat cu HIV ; din nefericire nu
15
avea mâinile protejate cu mănuşi chirurgicale, iar rezultatul analizelor a fost
aşteptat cu emoţie de colega noastră, deoarece un rezultat negativ la un interval
scurt de timp de la momentul contactului ( mai puţin de 3 luni de la impact) poate
fi interpretat ca un rezultat “ fals negativ”.
Programul de lucru prelungit şi rigorile profesionale au fost adesea citate ca
fiind factorii majori care contribuie la oboseală şi problemele de sănătate ale
poliţiştilor. În mod tradiţional, majoritatea serviciilor de poliţie au prevăzut o
săptămână de lucru de 40 de ore, poliţiştii lucrând în schimburi de 8 ore timp de 5
zile consecutive, urmate de 2 zile libere. În ultimii ani, totuşi, la nivel internaţional,
un număr tot mai mare de unităţi de poliţie au transformat programul de lucru al
poliţiştilor într-un program de lucru comprimat în care poliţiştii lucrează, de
exemplu, patru schimburi de 10 ore sau trei schimburi de 12 ore.
Conform rezultatelor unor studii, programul de lucru organizat în schimburi
de 10 ore a oferit numeroase beneficii în comparaţie cu programul de 8 ore la care
se adaugă orele suplimentare frecvente: poliţiştii beneficiază de perioade mai mari
de odihnă (inclusiv somn), au raportat o calitate semnificativă a vieţii profesionale
şi au mai puţine ore suplimentare de efectuat.
În acord cu dispoziţiile legale existente la nivel naţional, perioada de timp în
care poliţiştii (inclusiv cei din cadrul unităţilor operative) îşi desfăşoară activitatea
este de regulă, 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2
zile, respectiv sâmbăta şi duminica. Raţiunea instituirii acestei prevederi are la
bază necesitatea refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege,
prin acordarea unui timp corespunzător de odihnă în vederea asigurării echilibrului
fizic al organismului necesar îndeplinirii atribuţiilor de serviciu şi rezistenţei la
solicitările şi exigenţele specifice profesiei.
16
În fapt însă, având în vedere specificitatea activităţii de poliţie în zona
operativă, programul de lucru este unul adaptat necesităţilor situaţiei operative,
materializându-se în una sau mai multe dintre următoarele forme sau modalităţi:
- amânarea cu titlu de excepţie a acordării zilelor de odihnă săptămânală
datorită planificării în serviciu sau a derulării unor misiuni operative,
- prelungirea programului de lucru în vederea asigurării continuităţii
serviciului poliţienesc, a continuării unor misiuni aflate în derulare şi începute în
timpul duratei normale de lucru (participarea la percheziţii, cercetări la faţa locului,
acţiuni de prinderi în flagrant, controale, razii, misiuni ordonate etc.),
- prezentarea la locul de muncă în afara programului stabilit sau rechemarea
poliţiştilor de la domiciliu, din timpul liber, în situaţii temeinici justificate de
evoluţia situaţiei operative, modificări ale dispozitivului de ordine publică ce nu
pot fi anticipate, apariţia unor situaţii precum catastrofe, calamităţi sau tulburări de
amploare ale ordinii şi liniştii publice, evadarea unor persoane arestate sau
condamnate etc.,
- adaptarea programului de lucru la particularităţile situaţiei operative şi ale
liniei de muncă (specialităţii) în care poliţiştii din cadrul unităţilor operative îşi
desfăşoară activitatea. În mediul profesional al poliţiştilor operativi, sunt frecvente
opiniile conform cărora unitatea de poliţie este o „a doua casă” la care se stă „zi
lumină”, de multe ori petrecându-se mai mult timp la serviciu decât la domiciliu. În
această ordine de idei, unul dintre polițiștii din cadrul structurilor de combatere a
criminalității organizate intervievat pe parcursul cercetării a relatat următoarele
aspecte privind programul de lucru: “Ne adaptăm programul de lucru la
programul activităților infracționale. Dacă o anumită activitate infracțională se
derulează cu o frecvență sporită după-amiaza spre seară sau chiar și pe timp de
noapte, trebuie să ne luăm măsuri să fim prezenți la serviciu în aceste intervale
orare. Altfel, nu putem obține informațiile necesare documentării cauzelor. Avem
17
zile în care nu mai știm cum este să dormi noaptea acasă, întrucât timpul destinat
odihnei este ziua, nu noaptea. Acest lucru conduce cu siguranță la oboseală, chiar
dacă te odihnești ziua, timpul petrecut seara la serviciu nu ți-l dă nimeni înapoi,
iar efectele sunt cu siguranță asupra sănătății noastre, a polițiștilor operativi”.
Capitolul III al tezei conţine o analiză a sistemului asistenţei medicale şi
psihologice a personalului din cadrul unităţilor operative ale poliţiei.
Implicarea sistemului medical în activitatea agenţiilor de aplicare a legii nu este un
concept nou. La nivel internaţional, începând cu anii 1800, „medicii poliţişti” au
asistat agenţiile de aplicare a legii oferind o varietate de servicii, de la colectarea şi
interpretarea probelor medico-legale la aplicarea unor măsuri preventive, cum ar fi
vaccinarea. Acest lucru a evoluat de atunci într-un rol mai cuprinzător, inclusiv
măsuri în domeniul educaţiei medicale, iniţiative privind sănătatea ocupaţională şi
asistenţă medicală operaţională. În activitatea operativă a poliţiştilor, se întâlnesc
zilnic o serie de situaţii în care componenta medicală îşi găseşte utilitatea.
Poliţiştii pot fi răniţi sau vătămaţi în urma exercitării atribuţiilor de serviciu, ori pot
dezvolta probleme de sănătate care ar putea pune în pericol capacitatea lor de a-şi
exercita atribuţiile în condiții de siguranță.
În ultimii ani, la nivelul
majorităţii statelor, testarea psihologică a poliţiştilor, încă din faza de admitere în
profesie, a devenit o practică larg răspândită. Testarea psihologică a fost utilizată
de-a lungul timpului pentru a ajuta organizațiile să facă distincția între candidații la
anumite poziții/locuri de muncă, cu ipoteza că anumite scoruri pe un test
determinat vor fi legate de anumite niveluri ale performanței locului de muncă. În
anul 1986, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Şefilor de Poliţie (IACP), John
J. Norton, arăta că „serviciile psihologice sunt acum recunoscute ca o componentă
vitală pentru un departament de poliţie bine condus şi responsabil”.
18
În vederea consolidării cooperării dintre experţii în domeniul medicinii şi
psihologiei din cadrul agenţiilor de aplicare a legii, a dezvoltării expertizei şi a
bunelor practici, precum şi pentru creşterea calităţii serviciilor, în anul 2011 a fost
creată Reţeaua Europeană a Experţilor Medici şi Psihologi din cadrul agenţiilor de
aplicare a legii (EMPEN).
În cadrul celui de-al patrulea capitol a fost derulată o cercetare
empirică privind starea de sănătate şi disfuncţionalităţile clinice şi
comportamentale specifice personalului operativ din cadrul poliţiei.
Obiectivele studiului empiric derulat în cadrul acestui capitol al tezei au fost
reprezentate de stabilirea legăturilor dintre activitatea profesională şi consecinţele
asupra stării de sănătate a poliţiştilor din cadrul unităţilor operative, nivelul
satisfacţiei vieţii poliţiştilor, cunoaşterea opiniei poliţiştilor din cadrul unităţilor
operative cu privire la problemele de sănătate cu care se confruntă. Scopul
studiului a fost reprezentat de observarea principalelor categorii de disfuncţii
clinice şi comportamentale, la poliţiştii din operativ şi identificarea factorilor care
influenţează parametri clinici şi paraclinici observabili, factori individuali cât şi
factori generaţi de condiţiile şi mediul de muncă. Necesitatea acestui studiu rezidă
din impactul activităţilor profesionale operative asupra stării de sănătate a
poliţiştilor, aspect evidenţiat pe parcursul studiului documentar. Principala ipoteză
a studiului a fost cea conform căreia disfuncţionalităţile clinice şi
comportamentale sunt în directă legătură cu specificul activităţii personalului din
cadrul unităţilor operative ale poliţiei. Factorul frecvent implicat în aceste
disfuncţii este reprezentat de stresul profesional, care generează modificări ale
valorilor tensionale arteriale, somatizări psihice, anxietate, depresie etc. poliţiştii
fiind expuşi aproape zilnic unui cumul de factori profesionali care generează stres.
Responsabilitatea crescută în munca de poliţie asociată cu lucrul în schimburi (ture
zi/noapte) şi frecvenţa relativ crescută a situaţiilor cu caracter neprevăzut sau
19
urgent de cele mai multe ori, sunt doar câteva cauze pentru care poliţiştii se
confruntă cu un complex stresant de factori care determină apariţia disfuncţiilor
menţionate anterior.
CONCLUZII FINALE, PROPUNERI ŞI RECOMANDĂRI
Concluziile finale ale cercetării
Asocierea într-o măsură semnificativă a disfuncţiilor clinice de tip
cardiovascular, digestiv, cu cele comportamentale la poliţiştii din cadrul unităţilor
operative, reprezintă un indicator de suprasolicitare fizică şi neuropsihică, specifică
poliţiştilor, atrăgând atenţia asupra adoptării unor noi măsuri speciale de prevenţie
medicală şi psihologică asupra acestei profesii.
Poliţiştii din unităţile operative reprezintă de multe ori eşalonul decizional
dar şi de acţiune, în cazuri deosebite ale infracţiunilor cu un pericol social ridicat
(trafic de droguri, trafic de persoane, şantaje, criminalitate comisă cu violenţă etc).
Mai mult decât atât, specific poliţiştilor din operativ, în cadrul unor misiuni
speciale solicitarea psihică şi fizică este deosebit de mare, aducând poliţistul din
operativ în situaţii limită, în care luarea unei decizii trebuie să fie rapidă şi exactă
atât pentru evaluarea situaţiei critice cât şi pentru echipă (descinderile în masă –
percheziţii de amploare, etc.).
Un factor deosebit de supraîncărcare a sarcinilor profesionale, este rulajul
infracţional din toate categoriile sociale (demnitari, profesori, medici, jurişti,
infractori urmăriţi internaţional, etc.).
20
Prevalenţa relativ în creştere a disfuncţiilor clinice şi comportamentale şi
bolile generate de acestea la poliţişti, arată că o paletă largă de factori favorizanţi
sau determinanţi influenţează frecvent starea de sănătate a acestora.
Contribuţia principală a cercetării de faţă rezidă din observarea
complexă din punct de vedere al afectării clinice şi comportamentale a unei
categorii de poliţişti din operativ.
Este un studiu care reuneşte evaluarea clinică şi prin aplicarea de chestionare,
care să vizeze comunicarea cu respondenţii în ceea ce priveşte percepţia acestora
asupra stării de sănătate, a condiţiilor şi relaţiilor de muncă totodată.
Considerăm că viitoarele studii şi cercetări în materie care ar cuprinde un
număr mai mare de subiecţi şi cu o distribuţie diversificată, ar determina în primul
rând o creştere a preciziei datelor obţinute, necesare perceperii unei imagini de
ansamblu cât mai exacte a stării de sănătate fizică şi psihică a personalului din
poliţie.
Principalele concluzii izvorâte din cercetarea empirică desfăşurată pe
a) Disfuncţiile clinice şi comportamentale la poliţiştii din unităţile operative,
deşi au fost identificate în număr redus, ele reprezintă o importanţă deosebită
datorită impactului asupra sănătăţii poliţiştilor şi implicit asupra procesului muncii.
b) Disfuncţiile clinice se asociază într-o măsură semnificativă cu statusul
ponderal, obiceiurile alimentare defectuoase (aport caloric bogat în zaharuri şi
lipide), fumatul şi consumul de alcool.
c) Disfuncţiile comportamentale sunt generate în mare parte de stresul de
natură profesională, stresul cotidian, neîmplinirile profesionale şi nu în ultimul
rând vechimea în profesia de poliţist.
d) Poliţiştii din unităţile operative au o predispoziţie aparte pentru a
dezvolta disfuncţii clinice şi comportamentale, iar cumulul de factori de risc la care
21
sunt expuşi în activitatea de zi cu zi, potenţează apariţia unor boli cu caracter
cronicizant.
Propuneri şi recomandări
Cercetarea doctorală efectuată a condus la identificarea anumitor aspecte
necesare în opinia noastră în scopul eficientizării procesului de asistenţă
medicală şi psihologică a personalului operativ din cadrul unităţilor de poliţie.
În primul rând, suntem de părere că este necesară implicarea mai activă a
medicilor de unitate în acordarea asistenţei medicale a personalului operativ,
prin eficientizarea comunicării medic-pacient poliţist operativ.
În al doilea rând, este necesară în opinia noastră consolidarea cooperării
dintre medici, psihologi şi managerii unităţilor operative din cadrul poliţiei,
astfel încât să se identifice şi anticipeze orice posibile disfuncţii clinice şi
comportamentale ce se pot manifesta la nivelul personalului. Obiectivul comun al
trinomului medic de unitate – psiholog – manager (şef) trebuie să fie constituit de
consolidarea gradului de sănătate psiho-fizică a personalului.
În al treilea rând, menţinerea unei stări de sănătate optimă trebuie să
constituie un obiectiv al fiecărui poliţist operativ, acest indicator stând la baza
derulării activităţilor profesionale în condiţii eficiente. De aceea, propunem
responsabilizarea fiecărui poliţist operativ prin atragerea răspunderii în cazul
refuzului prezentării şi efectuării controlului medical periodic/evaluării
psihologice, prin introducerea unei abateri disciplinare în categoria abaterilor
prevăzute de art. 57 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Disfuncţionalităţile clinice şi comportamentale contribuie la creşterea
gradului de uzură a organismului, fiind necesară în opinia noastră în anumite
situaţii relocarea poliţiştilor operativi cu diferite afecţiuni pe alte linii de
22
muncă unde să nu fie expuşi la muncă în condiţii de intemperii, lucru în
schimburi/ture sau muncă de noapte. În acelaşi timp, este necesară organizarea
judicioasă a timpului de lucru în vederea evitării suprasolicitării personale a
poliţiştilor operativi, respectiv adaptarea programului de lucru la necesităţile
izvorâte în urma analizei situaţiei operative. Spre exemplificare, poliţiştii antidrog
îşi pot adapta programul de lucru corespunzător misiunilor cu caracter operativ,
activităţile infracţionale din acest domeniu derulându-se în anumite intervale de
timp.
O altă propunere vizează rolul activ pe care medicii din cadrul unităţilor
M.A.I. trebuie să-l aibă în cadrul Reţelei Europene a Experţilor Medici şi
Psihologi din cadrul agenţiilor de aplicare a legii (EMPEN), până în prezent
acest rol fiind îndeplinit cu predilecţie de către psihologii din cadrul M.A.I.
Existenţa la nivel de reprezentare în cadrul acestei reţele atât a psihologului, dar şi
a medicului din cadrul M.A.I., poate contribui la cunoaşterea şi dezvoltarea celor
mai bune practici de asistenţă medicală şi psihologică a personalului. În strânsă
legătură cu acest aspect, considerăm necesară armonizarea procedurilor de
evaluare psihologică şi medicală în domeniul recrutării şi selecţiei poliţiştilor
operativi la nivelul tuturor statelor membre ale UE.
Cazuistica recentă înregistrată la nivelul unităţilor M.A.I. a evidenţiat
anumite lacune/deficienţe privitoare la activitatea de psihologie, respectiv
necesitatea acordării atenţiei riscurilor psihosociale generate de activitatea
profesională operativă, şi nu doar a liniei de muncă. Aceste aspecte au condus la
adoptarea unei dispoziţii la nivelul M.A.I. privind semnalarea conduitelor
dezadaptative la nivelul personalului, obligaţii ce incumbă şefilor nemijlociţi. În
acest sens, este necesară preocuparea şefilor nemijlociţi ai personalului
operativ din cadrul poliţiei în ceea ce priveşte cunoaşterea socio-psihologică a
23
personalului, în vederea anticipării oricăror posibile disfuncţii, precum şi
semnalării conduitelor dezadaptative psihologului de unitate.
Nu în ultimul rând, suntem de părere că este necesară derularea unor
campanii de conştientizare în rândul poliţiştilor operativi, cu privire la
riscurile specifice profesiei, disfuncţiile clinice şi comportamentale, necesitatea
aplicării măsurilor de prevenţie (vaccinarea colectivităţilor), aceste campanii
urmând a fi desfăşurate în cadrul unor echipe mixte medici-psihologi.
24
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. *** Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;
2. *** Hotărârea Guvernului nr. 1822/2004 privind stabilirea locurilor de
muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiții, specifice
pentru poliţişti;
3. *** Hotărârea Guvernului nr. 677/2003 privind condiţiile de acordare în
mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, a medicamentelor şi
protezelor pentru poliţişti;
4. *** Ordinul M.A.I. nr.98/15.06.2016 pentru aprobarea Regulamentului
privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de
expertiză medico-militară;
5. *** Ordinul M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse
umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne;
6. *** Ordinul M.A.I. nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în
Ministerul Afacerilor Interne;
7. *** Ordinul M.A.I. nr. 291/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor din Ministerul Administraţiei şi
Internelor;
8. *** Ordinul M.A.I. nr. 516/2003 privind acordarea asistenţei medicale în
reţeaua sanitară a M.A.I.;
9. *** Rezoluţia Consiliului UE privind crearea EMPEN (9044/11), Bruxelles,
15 aprilie 2011.
25
Lucrări de autor
1. Baciu, I., Bazele fiziologice ale ergonomiei, vol. I, Editura Dacia, 1984;
2. Bianu, Eugen, Ordinea obştească. Îndreptar profesional în ştiinţa
poliţienească (ediţie îngrijită şi completată de prof.univ.dr., general
locotenent (r) Ion Suceavă), Tipografia CNI Coresi SA, Bucureşti, 2008;
3. Breban, Vasile, Dicţionar al limbii române, Editura Enciclopedica,
Bucureşti, 1997;
4. Constantin, Eugeniu Ciprian, Componente manageriale de gestionare
eficientă a carierei poliţistului român, Editura Sitech, Craiova, 2009;
5. Denver, A., Epidemiology in Health Services Management, An ASPEN
Publication 1984;
6. Eibl, I., Eibesfeldt, Agresivitatea umană, Editura Trei, Bucureşti, 1995;
7. Enăchescu, Constantin, Tratat de psihopatologie, Editura Polirom,
Bucuresti, 2007;
8. Gorgos, C., Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Editura Medicală,
Bucureşti, 1987;9. Horney, K., Direcţii noi în psihanaliză, Editura Univers enciclopedic,
Bucureşti, 1995;
10.Iosif Gh., Moldovan M.-Scholz, Psihologia muncii, Editura Didactică, 1997;
11.Laplache, J., J.B. Pontalis, Vocabularul psihanalizei, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994;12.Leyens, J.Ph. Psychologie sociale, Editura Pierre Mardaga, Bruxelles, 1992;13.Lorenz, K., Asa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1998;
14.Maurer, M., Expertiza medicală şi recuperarea capacităţii de muncă,
Editura Medicală, 1967, vol. I;
15.Manu, P., Medicina Muncii, Editura Medicală, 1983;
26
16.Marcu, A. ş.a., Metode utilizate în monitorizarea stării de sănătate, Institutul
de Sănătate Publică, Bucureşti, 2002;
17.Merle, E. Fuller, Living with a cop: a handbook for police officers and their
families, Lethbridge, Alberta, 2003;
18.Preda, V., Delincvenţa juvenilă, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 1998;19.Radu, I., (coord.), Psihologie socială, Editura Exe, Cluj-Napoca, 1994 ;20.Scrijvers D, Senn HJ, Mellstedt H, Zakotnk B (eds), European Society of
Medical Oncology Handbook of Cancer Prevention, Informa Healthcare
2008;21.Ştefan, C.E., Profesia şi viaţa de poliţist, Editura Sitech, Craiova, 2012;22.Tudose, Florin, Tudose, Cătălina, Psihopatologie si psihiatrie pentru
psihologi, Editura Infomedica, Bucuresti, 2002;23.Vasile, Mihaela; Moldoveanu, Monica, Semiologie medicală pentru asistenţi
medicali, Editura ALL, 2012;
24.Violanti, John M., Dying for the job: police work exposure and health,
Charles C. Thomas Publisher Ltd., USA, 2014.
Articole, publicaţii, lucrări (studii) de cercetare
1. Aamodt, M.G., Research in law enforcement selection. Boca Raton, FL:
Brown Walker Press, 2004;
2. Arter M.L., Stress and deviance in policing. Deviant Behavior, 2008;
3. Barron, W. Stephen, Police Officer Suicide: A review and examination using
a psychological autopsy, 2007;4. Black, J., Personality testing and police selection: Utility of the 'big five'.
New Zealand Journal of Psychology, 2000, 29; 5. Bøggild H, Suadicani P, Hein HO, et al., Shift work, social class, and
ischaemic heart disease in middle aged and elderly men: a 22-year follow-up
27
in the Copenhagen Male Study. Occupational Environmental Medicine.,
1999, 56;
6. Creamer, M. et al., Guidelines for peer support in high-risk organizations:
An international consensus study using the Delphi method, Journal of
Traumatic Stress, Vol. 25, 2012;
7. Gaines, J.; Jermier, J.M., Emotional exhaustion in a high stress organization,
Academy of Management Journal, vol. 26, no 4, 1983;
8. Inwald, R.E., Use of psychologists for selecting and training police. In H.W.
More, P.C. Unsinger (Eds.), Police Managerial Use of Psychology
and Psychologists. Springfield, IL: Thomas, 1987;
9. Hartman, B.J., Psychological screening of law enforcement candidates.
American Journal of Forensic Psychology, 5(1), 1987;
10.Hartley, T.A., C.M. Burchfiel, D. Fekedulegn, M.E. Andrew, S.S. Knox,
J.M. Violanti, Association between police officer stress and the metabolic
syndrome. International Journal of Emergency Mental Health, 13(4)/2011;
11.Hunsley, J., Bailey, J. M., The clinical utility of the Rorschach: Unfulfilled
promises and an uncertain future. Psychological Assessment, 11(3), 1999;
12.Kaiseler, Mariana; Cristina Queirós, Susana Rodrigues, New approaches to
compare police practice in Europe: an occupational health perspective,
European Police Science and Research Bulletin, Special Conference Edition;
13.Koskelainen, Mari, Stress management as a part of police work, European
Police Science and Research Bulletin Issue 15, Winter 2016/17;
14.Lance Courts, MA, Graduate Research Assistant, University of Toledo
Samuel Mosiniak, MA, Graduate Research Assistant, University of Toledo
Police Officers and Suicide: An International Literature Review, Law
Enforcement Executive Forum, 2015;
28
15.Loo, R., A psychosocial process model of police suicide. In H. Copes (Ed.),
Policing and stress, Upper Saddle River, NJ: Pearson/Prentice-Hall, 2005;
16.McNeill, M., Alcohol and the police workplace – Factors associated with
excessive intake (Report Series No. 119.1). Payneham: National Police
Research Unit, 1996;
17.Pearsall, Beth, Sleep Disorders, Work Shifts and Officer Wellness, NIJ
Journal, Issue no. 270, June 2012;
18.Rajaratnam, Shantha M.W., Laura K. Barger, Steven W. Lockley, Steven A.
Shea, Wei Wang, Christopher P. Landrigan, Conor S. O’Brien, Salim Qadri,
Jason P. Sullivan, Brian E. Cade, Lawrence J. Epstein, David P. White, and
Charles A. Czeisler, “Sleep Disorders, Health, and Safety in Police
Officers,” JAMA 306, 2011;
19.Schiffbeck, Mihaela; Micu, Nicoleta, Evaluarea şi asistenţa psihologică a
poliţiştilor care prezintă comportamente dezadaptative, Simpozionul de
comunicări ştiinţifice „Psihologia aplicată în structurile de apărare, ordine
publică şi siguranţă naţională, între standardizare şi creativitate”, Editura
M.I.R.A., Bucureşti, 2008;
20.Selye, Hans, The stress of police work, Police Stress (Fall 1978);
21.Smith, Derek R., Alcohol and tobacco consumption among Australian police
officers: 1989 to 2005, International Journal of Police Science and
Management, Vol. 9 No. 3, 2007;
22.Swanton, Bruce, Research brief: Police work and its health impacts,
Australian Institute of Criminology, trends&issues in crime and criminal
justice, October 1987;
23.Ţîru, Gabriel; Mocanu, Nicoleta, Studiu cu privire la principalele trăsături
de personalitate necesare realizării la nivel optim a sarcinilor specifice
profesiei de criminalist, Simpozionul Naţional de psihologie al Poliţiei
29
Române „Direcţii şi perspective ale cercetării şi practicii psihologice în
context organizaţional”, Editura M.A.I., Bucureşti, 2013;
24.Ţurcan, Dorin; Dobre, Corneliu Nicu, Dimensiuni ale personalităţii cu
valoare predictivă pentru performanţa agentului de siguranţă publică şi
patrulare, Simpozionul Naţional de psihologie al Poliţiei Române „Direcţii
şi perspective psihologice în abordarea unicităţii umane şi sintalităţii”,
Editura M.A.I., Bucureşti, 2010;
25.van der Velden PG, Rademaker AR, Vermetten E, et al., Police officers: a
high-risk group for the development of mental health disturbances? A cohort
study, BMJ Open 2013;
26.Varela, J.G., Scogin, F.R., Vipperman, R.K., Development and preliminary
validation of a semi-structured interview for the screening of law
enforcement candidates. Behavioral Sciences and the Law, 17, 1999;
