III - Academia Română · Web viewdiversificarea informaţiei, clarificarea unor probleme,...

III. PROGRAMELE ŞI PROIECTELE DE CERCETARE PE ANII 2014-2015

PROGRAMUL I

A) Denumire: Surse, instrumente de lucru şi istorie socială

B) Coordonator: Oana Rizescu (CS II); colectiv: Violeta Barbu (CS I), Gheorghe Lazăr (CS I), Constanţa Vintilă-Ghiţulescu (CS II), Maria Pakucs Willcocks (CS III), Florina Constantin (CS), Oana Popescu (CS III), Ovidiu Olar (CS), Elena Bedreag (CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor: programul valorifică sursele primare, indispensabile cercetărilor de tip monografic sau sintezelor şi continuă editarea unor colecţii realizate sub patronajul Academiei Române de mai multe decenii. Comparativ cu alte ţări, România nu beneficiază de un număr suficient de instrumente de lucru, ceea ce face deosebit de anevoioasă cercetarea punctuală pe tema dată, precum şi abordarea de către istoricii străini a istoriografiei noastre. De aceea instrumentele de lucru şi colecţiile de documente rămân una din priorităţile programelor de cercetare ale Institutului nostru. La propunerea Secţiei de ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei, colecţia de documente medievale DRH este program prioritar al Academiei Române. În ceea ce priveşte istoria socială, deşi există o tradiţie a abordării temelor ce i se subordonează, noile metode de abordare apărute în câmpul acestui domeniu, noile probleme şi izvoarele de arhivă fac necesare studiile integrate.

D) Scopul programului:

- editarea după cele mai exigente standarde ştiinţifice a izvoarelor interne, mai ales din perioada premodernă (ante 1800), a documentelor privind istoria minorităţilor (maghiară şi germană) ca şi a izvoarelor externe

- punerea la dispoziţia cercetătorilor şi a publicului consumator de istorie a unei serii de instrumente de informare rapidă, sintetică, obiectivă, care prin bibliografia adiacentă îngăduie lărgirea orizontului de cunoaştere a istoriei României

- realizarea unor studii de istorie socială pe baza valorificării materialelor de arhivă edite şi inedite, care să aducă noi interpretări ale istoriei premoderne a românilor, într-o dimensiune interdisciplinară şi comparativă, în consonanţă cu noile metode din istoriografia internaţională. Dintre temele abordate, se numără familia şi structurile ei, negustorimea, deschiderea socială a dreptului.

E) Rezultate scontate: creşterea suportului documentar indispensabil scrierii istoriei; facilitarea cercetării cu ajutorul unor instrumente de lucru: ca indici, repertorii, bibliografii, modele matematice de analiză cantitativă, baze de date, stocare numerică etc. De asemenea, deschiderea şi consolidarea direcţiei de cercetare a istoriei sociale, în conexiune cu antropologia istorică şi antropologia juridică.

F) Modul de valorificare:

- colecţia Documenta Romaniae Historica DRH, seria B, apare de trei decenii la Editura Academiei, care continuă editarea ei sub patronajul unui colectiv de academicieni.

- volumele de studii de istorie socială apar la diferite edituri din capitală şi din provincie.

G) Durata programului: nelimitată

Proiectele programului:

a) Proiecte pe anul 2015 şi următorii:

- Documenta Romaniae Historica. Seria B, Ţara Românească, vol. XXIX (1643-1644), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Florina Constantin şi Oana Popescu. (Termen de realizare: 1 ianuarie 2013 – 31 martie 2016).

- Documenta Romaniae Historica, Seria B, Ţara Românească, vol. XLI (1656), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Oana Rizescu, Elena Bedreag, Ovidiu-Victor Olar, colaborator Lidia Cotovanu. Termen de execuţie: 1 iunie 2015 – 30 iunie 2018.

- Documenta Romaniae Historica. Seria B, Ţara Românească, vol. XXVI, (1637-1638), volum întocmit de Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin, Marcel-Dumitru Ciucă (colaborare). Termen de execuţie: 1 aprilie 2016-30 martie 2019.

- Maria Pakucs, Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623. Termen de execuţie: 1 iunie 2015-30 mai 2017.

b) Prezentarea proiectelor

PROIECT DE CERCETARE 1

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Romanească, vol. XXIX, 1643-1644.

B) Coordonatori: Violeta Barbu şi Gheorghe Lazăr

C) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin.

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2012-31 martie 2016.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XL continuă seria documentelor interne din Ţara Romanească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, precum şi de o parte din transcrierile acestor documente.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de cca 400 de documente, redactate în limbile romană, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile romană şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, care pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale, instituţionale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filiale Arhivelor Statului din : Drobeta Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Gorjului.

K) Colaborări în străinătate:

L) Bugetul solicitat : salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

M) Alte subvenţii de cercetare: -

Proiect de cercetare 2

A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Românească, vol. XLI, 1656.

B) Coordonatori: Violeta Barbu, Gheorghe LazărC) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Oana Rizescu, Elena

Bedreag, Ovidiu-Victor Olar, colaborator Lidia Cotovanu .D) Termen de realizare: 1 iunie 2015-31 mai 2018.E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XLI continuă seria documentelor

interne din Ţara Românească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Volumul beneficiază de evidenţa parţială a documentelor din arhive şi din alte depozite din Bucureşti, provincie şi străinătate, însă nu are decât foarte puţine transcrieri ale documentelor.

F) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de câteva sute de documente, redactate în limbile română, slavă şi greacă.

G) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile română şi franceză.

H) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, acre pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale.

I) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

J) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filialele Arhivelor Statului din Drobeta Turnu-Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova.

K) Colaborări în străinătate: L) Buget: Salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

Alte subvenţii de cercetare:


A) Denumire: Documenta Romaniae Historica, B, Ţara Romanească, vol. XXVI, 1637-1638.

B) Coordonatori: Violeta Barbu şi Gheorghe Lazăr

C) Colectiv de cercetare: Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Constanţa Ghiţulescu, Oana Popescu, Florina Constantin, Marcel-Dumitru Ciucă (colaborare).

D) Termen de realizare: 1 aprilie 2016-30 martie 2019.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor: Volumul XXVI continuă seria documentelor interne din Ţara Romanească, publicate exhaustiv, după criteriile ştiinţelor diplomatice. Potrivit estimărilor echipei, volumul DRH 1637 – 1638 cuprinde cca. 475 documente, dintre care : 65 documente slave, dintre care 30 in 1637 şi 35 în anul 1638, 1 document grec in 1638 şi cca. 409 documente româneşti (cca.195 doc. 1637 şi cca. 214 doc.in 1638). In proporţie de 80% , aceste documente în limbile română, slavonă şi greacă sunt inedite. Acestea se găsesc în cea mai mare parte în două depozite importante: Arhivele Naţionale Istorice şi Biblioteca Academiei Române. La acestea se adaugă depozite arhivistice din filiale judeţene ale ANI şi o serie de muzee de istorie (Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Târgu Jiu, Muzeul de Istorie şi Arheologie al Municipiului Bucureşti etc.) şi biblioteci. De asemenea, sunt semnalate un număr de documente în afara graniţelor ţării, majoritatea aflate în custodia unor mănăstiri de la Muntele Athos şi al Arhiele Naţionale de la Budapesta. La acest volum au lucrat în perioada 2011-2012 doi cercetători: Florina Manuela Constantin şi prof. Marce-Dumitru Ciucă (colaborator), realizându-se fotografiile de pe majoritatea documentelor originale sau copii, au fost transcrise o parte din documentele slavone şi o proporţie importantă din documentele româneşti. Pentru încheierea volumului sunt necesare următoarele operaţii: revizuirea corpusului şi a rezumatelor, prin clarificarea problemelor de datare sau de autenticitate, transcrierea completă a documentelor selectate a fi introduse în volum şi completarea lor cu alte 220 de piese, colaţionarea lor cu fotografiile sau cu originalele, fişarea ş redactarea indicilor de nume proprii şi materii, a listei de menţiuni, a listei cu prescurtări bibliografice etc.N) Scopul: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr de cca

475 de documente, redactate în limbile romană, slavă şi greacă.

O) Material şi metode de lucru: Materialul care urmează să fie publicat se află sub formă de documente originale, copii, rezumate şi menţiuni. Metodele de lucru cuprind fişarea documentelor, evidenţă computerizată, transcrierea filologică interpretativă, traducere, indexare, bibliografie, rezumate în limbile romană şi franceză.

P) Rezultate scontate: Introducerea în circuitul ştiinţific a unui număr mare de documente inedite, care pot relansa studiul istoric sub aspectul istoriei sociale, evenimenţiale, instituţionale.

Q) Valorificarea rezultatelor: publicarea unui volum la Editura Academiei Române.

R) Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Biblioteca Academiei, Biblioteca Naţională, Filiale Arhivelor Statului din : Drobeta Turnu Severin, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Jiu, Târgovişte, Buzău, Covasna, Piteşti, Muzeul de istorie a Bucureştilor, Muzeul Olteniei din Craiova, Muzeul Gorjului.

S) Colaborări în străinătate:

T) Bugetul solicitat : salariile cercetătorilor angajaţi în proiect.

Alte subvenţii de cercetare: -


A) Denumire: Registrele vamale ale Sibiului, 1600-1623

B) Autor: Maria Pakucs-Willcocks

C) Colectiv de cercetare: Maria Pakucs-Willcocks

D) Termen de realizare: 1 iunie 2015-30 mai 2017.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor:

Noua temă de lucrare de plan vine în continuarea preocupărilor mele privind istoria

economică şi socială în epoca premodernă. După ediţia registrelor vamale sibiene din

secolul al XVI-lea, continuarea publicării acestor surse pentru primele două decenii ale

veacului următor se arată ca o necesitate. Registrele de vamă ale Sibiului, prin modul lor

de redactare, reflectă de fapt activitatea economică a unei categorii de negustori din

Imperiul otoman care decid să facă afaceri în Transilvania. Oraşele de plecare ale

negustorilor sunt târgurile importante ale Țării Româneşti şi oraşe de la sud de Dunăre.

Mărfurile orientale pe care aceştia le transportă au fost un indicator al specializării

acestor comercianţi şi au definit statutul lor juridic în principatul Transilvaniei.

Am realizat deja identificarea surselor în arhivă. Registrele din această perioadă, păstrate

la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sibiu, au puţine pagini, dar ele prezintă un

grad ridicat de dificultate din punct de vedere paleografic şi lingvistic. Limba de

redactare este germana.

F) Scopul:

Prin natura lor, protocoalele orăşeneşti conţin o varietate de informaţii, care pun în

evidenţă aspecte ale istoriei politice, sociale şi economice locale, dar deschid şi o mină de

aur pentru cunoaşterea practicii juridice şi a dreptului cutumiar săsesc înainte de

adoptarea dreptului roman prin Eigenlandrecht der Siebenbürger Sachsen (1583).

G) Material şi metode de lucru:

Ediţia registrelor vamale va consta din transcrierea documentelor, un studiu introductiv,

note şi indici de nume şi materii. Transcrierea va urma normele de editare ale Academiei

Române aşa cum sunt aplicate şi în seria Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in

Siebenbürgen, vol. V-VII, şi în volumul Comerţ şi meşteşuguri în Sibiu şi încele Şapte

Scaune, 1224-1571, ed. Monica Vlaicu et al., 2003.

H) Rezultate scontate: Lucrarea va avea aproximativ 100 de pagini (200000 de semne).

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea documentelor într-un volum.

J) Colaborări în ţară: Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Sibiu

K) Colaborări peste hotare: Arhivele naţionale Budapesta

L) Buget: salariul aferent postului de încadrare pentru perioada realizării lucrării de plan.

***

PROGRAMUL II

A) Denumire: Europa Centrală, Ţările Române şi Marea Neagră (sec. XIII-XVIII)

B) Coordonator: Ştefan Andreescu; colectiv Ştefan Andreescu (CS I), Ileana Căzan (CS I), Virgil Ciocîltan (CS I), Ovidiu Cristea (CS I), Anca Popescu (CS II), Marian Coman (CS III), Alexandru Ciocîltan (CS III), Nagy Pienaru (CS III).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

Tema I are drept scop valorificarea unui număr de mărturii străine referitoare la istoria românilor. Colectivul îşi propune să reia seria veche a prestigioasei colecţii de Călători străini cu publicarea a cel puţin două volume de întregiri. Vor fi editate respectându-se normele colecţiei un număr însemnat de călători occidentali şi orientali; de asemenea se are în vedere realizarea unei monografii consacrată importanţei acestei categorii de izvoare pentru istoria românilor.

Tema II: Europa central-orientală şi spaţiul românesc (sec. XIII-XVIII) îşi propune să integreze spaţiul românesc în istoria Europei central-orientale. Este o temă menită să înlesnească dialogul cu centre de cercetare universitare şi academice din imediata vecinătate a ţării noastre.

D) Scopul programului : lărgirea şi aprofundarea cunoştinţelor despre conjunctura în care au apărut şi au evoluat Ţările Române. Studiile consacrate istoriei pontice îşi propun să surprindă influenţa exercitată de această placă turnantă a comerţului euroasiatic asupra destinului Ţărilor Române. Studierea reţelei de drumuri comerciale va permite o analiză globală a sistemului comercial. Rutele de negoţ, negustorii şi mărfurile lor au făcut parte dintr-un sistem complex care până în prezent a fost studiat doar parţial (analiza drumului Brăilei, respectiv a celui moldovenesc). În privinţa editării volumelor de supliment la colecţia de Călători străini, acest proiect are drept scop editarea unor surse inedite sau puţin cunoscute despre trecutul românilor precum şi revalorificarea acestei categorii de izvoare. Sunt avute în vedere elaborarea unor studii de ansamblu şi a unei monografii privind mărturiile călătorilor străini.

E) Rezultate scontate: elaborarea unor perspective coerente asupra problemelor analizate; îmbogăţirea bazei documentare; surprinderea elementelor de continuitate şi discontinuitate în istoria românească şi a Europei Central-Răsăritene; elaborarea unor proiecte de cercetare comune cu centre ştiinţifice din străinătate interesate de aceste proiecte.

F) Modul de valorificare : publicarea unor monografii şi a unor culegeri de studii; publicarea cercetărilor în revistele de specialitate din ţară şi de peste hotare; prezentarea rezultatelor cercetării la manifestări ştiinţifice.

G) Durata menţionată în proiectele de cercetare: corespunzător fiecărui proiect propus.

H) Proiectele de cercetare în program:

a) Proiecte pe anul 2015 şi următorii

Tema I:

- Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III; colectiv Ştefan Andreescu, Ileana Căzan, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Nagy Pienaru, Virgil Ciocîltan, Ovidiu Cristea. Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2017.

Tema II:

- Anca Popescu, Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din din Dobrogea otomană, II: kazalele Varna şi Silistra, sec. XVI-XVII (aria Dobrogei de sud). Repertoriu istorico-geografic . Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 - 1 iunie 2016.

b) Prezentarea proiectelor pentru anul 2015 şi următorii


A) Denumire: Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III

B) Coordonator: Ștefan Andreescu

C) Colectiv de cercetare: Ștefan Andreescu, Ileana Căzan, Marian Coman, Alexandru Ciocîltan, Virgil Ciocîltan, Nagy Pienaru, Ovidiu Cristea.

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2017.


Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este unul dintre cele mai prestigioase proiecte de cercetare ale Institutului de Istorie Nicolae Iorga. Iniţiat acum mai bine de jumǎtate de veac, proiectul s-a concretizat deja prin publicarea a 19 volume, dintre care 11 în seria veche (pânǎ la 1800) şi 8 în seria nouǎ (secolul al XIX-lea). Impactul istoriografic al acestei serii a fost, şi continuǎ sǎ fie, unul major. Cea mai bunǎ dovadǎ în acest sens o constituie cele peste 29.000 de citǎri care rezultǎ în urma unei cǎutǎri dupǎ titlul seriei pe google books. Intens folositǎ de istorici, deopotrivǎ în monografii, articole şi, mai cu seamǎ, teze de doctorat, Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este una dintre puţinele serii de izvoare istorice cunoscute şi specialiştilor din alte discipline (jurişti, geografi, etnografi, etc.).

Reluarea acum şase ani a seriei vechi, care cuprinde relatǎrile cǎlǎtorilor pânǎ la 1800, s-a impus ca o necesitate în primul rând din cauza numǎrului mare de surse care, din felurite motive, nu fuseserǎ incluse în primele zece volume tipǎrite. Receptarea foarte bunǎ de care s-a bucurat primul volum de supliment apǎrut în 2011, dovadǎ epuizarea tirajului şi recenziile apǎrute, aratǎ cǎ interesul pentru aceastǎ serie continuǎ sǎ fie foarte ridicat. Un al doilea volum de supliment, predat la Editura Academiei urmează să apară, sperăm, în cursul anului 2016. Pe parcursul pregǎtirii acestor prime douǎ volume de supliment ale seriei Cǎlǎtori strǎini despre Ţǎrile Române pânǎ la 1800 au ieşit la ivealǎ numeroase alte relatǎri de cǎlǎtorie, mǎrturii directe şi indirecte. Drept urmare, ni se pare firesc ca echipa de cercetǎtori care a lucrat la pregǎtirea celui de-al doilea volum - alcǎtuitǎ din Ştefan Andreescu (coord.), Ileana Cǎzan, Virgil Ciocîltan, Alexandru Ciocîltan, Marian Coman, Ovidiu Cristea şi Nagy Pienaru – sǎ continue acest proiect.

F) Scopul:

Având o experienţǎ bogatǎ în editarea şi traducerea izvoarelor istorice şi o considerabilǎ expertizǎ lingvisticǎ - latinǎ, turco-osmanǎ, arabǎ, germanǎ, italianǎ, francezǎ, englezǎ, spaniolǎ - echipa amintitǎ de cercetǎtori îşi propune sǎ traducǎ mai multe relatǎri de cǎlǎtorie care au fost deja identificate, precum şi sǎ continue procesul de cǎutare şi inventariere a unor surse inedite sau cel puţin necunoscute istoriografiei româneşti. Inevitabil, dat fiindcǎ este vorba despre un volum de supliment la seria veche de Cǎlǎtori strǎini, sursele incluse nu vor fi omogene cronologic sau tipologic. Cu toate acestea, dintre relatǎrile de cǎlǎtorie pe care le avem în vedere pentru cel de-al treilea volum de completǎri, un nucleu relativ compact îl constituie textele misionarilor catolici. Astfel, Ştefan Andreescu va traduce descrierea viceprepozitului iezuit Pietro Maggiore, din vremea lui Mihai Viteazul. Alexandru Ciocîltan se va ocupa de corespondenţa lui Ştefan Knezević (Conti) despre catolicii din Ţara Româneascǎ, din perioada 1688-1689, şi va aduce noi documente privitoare la activitatea misionarilor Anton Stepančić şi Giovenale

Falco da Cuneo. La rândul sǎu, Marian Coman va traduce mai multe scrisori adresate Sfântului Scaun de Vardan Hunanean, un misionar catolic armean din Transilvania de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Acestora, li se vor adǎuga şi textele altor misionari catolici, precum Francesco Leone da Modica, Kun Szerafin, Kazmer Damakos, Fulgenzio a Jesi şi Giovanni Desmanich.i Fireşte, pe lângǎ relatǎrile misionarilor, avem în vedere şi traducerea altor tipuri de surse, precum textul militarului italian Ascanio Centorio din veacul al XVI-lea (Virgil Ciocîltan) sau cele ale cǎpitanilor spanioli din secolele XVI şi XVII, Bernardo de Aldana şi Diego Duque de Estrada (Ileana Cǎzan şi Ovidiu Cristea). O altǎ categorie de relatǎri de cǎlǎtorie avute în vedere sunt textele medicale din veacul al XVIII-lea, precum cel al doctorului Martin Lange (Alexandru Ciocîltan) sau al medicului german Georg Tallar [Virgil Ciocîltan]. De asemenea, în Călători străini III, Marian Coman va continua traducerea scrisorilor fraţilor Linchou, de data aceasta folosind documente inedite din arhivele diplomatice franceze. Un grup compact de relatări îl vor constitui cele ale călătorilor turci, care vor fi traduse de Nagy Pienaru: secretarul Abdülkadir Efendi, participant la campaniile din 1595 şi 1621; Numan Efendi, însărcinat cu delimitarea frontierei dintre Habsburgi şi otomani; Ahmed Resmi Efendi autorul unei Geografii a Ţării Româneşti şi diplomatul Mehmed Emnî.


Enumerarea de mai sus este doar orientativǎ şi urmǎreşte mai puţin schiţarea unui eventual sumar al celui de-al treilea volum de supliment, cât mai degrabǎ evidenţierea bogǎţiei de relatǎri de cǎlǎtorie, inedite sau necunoscute, care ar trebui sǎ-şi gǎseascǎ locul în seria de Cǎlǎtori strǎini. Mai mult, suntem convinşi cǎ prin continuarea investigaţiilor în arhive şi biblioteci, numǎrul acestor relatǎri de cǎlǎtorie va creşte semnificativ. Continuarea seriei de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române cu volumul Supliment 3 se va face respectând întru totul standardele istoriografice impuse de primii coordonatori ai seriei, Maria Holban şi Paul Cernovodeanu, cu privire la introducerile bio-bibliografice care însoţesc fiecare cǎlǎtor şi, mai ales, la calitatea traducerii. Totodatǎ însǎ, membrii actualei echipei vor semnala, în comentariile şi notele pe care le vor redacta, noile direcţii de cercetare şi interpretare a literaturii de cǎlǎtorie. Astfel, schimbǎrile metodologice şi abordǎrile inovatoare propuse de istorici şi critici literari precum Joan-Pau Rubiés, Friedrich Wolfzettel, Frédéric Tinguel sau Jan Borm vor fi reflectate în Călători străini despre Ţările Române până la 1800. Supliment III.

Continuitatea proiectelor de cercetare este una dintre condiţiile fundamentale ale unei istoriografii bine aşezate. Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române este, alǎturi de DRH, unul dintre proiectele de lungǎ duratǎ de editare a izvoarelor istorice desfǎşurate sub egida Institutului „Nicolae Iorga”. De aceea, continuarea şi completarea seriei vechi de Cǎlǎtori strǎini despre ţǎrile române pânǎ la 1800 prin publicarea unui nou volum de supliment, al treilea, este un proiect de cercetare util şi necesar, deopotrivǎ din punct de vedere istoriografic şi instituţional.

H) Rezultate scontate: identificarea unor noi surse privitoare la istoria românilor şi

revalorificarea unora de mult timp cunoscute.

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea unui nou volum de călători în prestigioasa serie

dirijată de Editura Acdemiei.

J) Colaborări în ţară:

K) Colaborări peste hotare: în măsura bugetului disponibil



A) Denumire: Sate (kariye) şi târguri (kasaba) din din Dobrogea otomană, II: kazalele Varna şi Silistra, sec. XVI-XVII (aria Dobrogei de sud). Repertoriu istorico-geografic.

B) Autor: Anca Popescu

C) Colectiv de cercetare: Anca Popescu

D) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015- 1 iulie 2016.


Propun continuarea şi completarea instrumentului de cercetare Sate (kariye) şi târguri

(kasaba) din din Dobrogea otomană, I: kazaua Hârşova, sec. XVI-XVII. Repertoriu

istorico-geografic în vederea acoperirii întregii arii a Dobrogei. De asemenea am în

vedere publicarea ambelor lucrări, în colaborare cu Dr. Sergiu Iosipescu, Prof. la

Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, Departamentul Arheologie şi Istoria Artei,

şi cu Dr. Raluca Iosipescu de la Institutul Naţional al Ptrimoniului, care vor realiza partea

privind situaţia actuală a cercetărilor arheologice în caest spaţiu.

În ceea ce mă priveşte, voi continua cercetările documentelor otomane, în primul rând ale

registrelor otomane, ale ordinelor sultanale (colecţia Mühimme Defterleri [Condicile

Afacerilor importante], colecţia Ahkâm Defterleri [Condicile de porunci], aflate la

Arhivele din Istanbul, sau, unele dintre ele, în copii la Arhivele Naţionale Istorice

Centrale, Bucureşti.

F) Scopul:

Un repertoriu al aşezărilor de tip sat, târg din întreaga Dobroge. Acest instrument primar

va permite tratarea unor aspecte ca : probleme toponimice : atestările cele mai vechi ale

toponimiei principale ; denumiri ante-otomane, denumiri alternative sau simultane,

identificări toponimice ; căile de comunicaţie (pe baza celor mai vechi atestări ale

toponimiei principale) ; date etnografice, de habitat, topografice, hidrografice etc.,

specifice ; comunităţi etnice sau « profesionale« (ex. vozari, tuzcii, etc., inclusiv cele cu

atribuţii militare) ; prezenţe turcice (ante-otomane şi otomane) şi prezenţe româneşti (ex.

Vlahlar, la S-E de Silistra); colonoizări ; instituţii otomane relevante pentru administraţia

otomană în această provincie (inclusiv moştenirile ante-otomane) ; resurse naturale,

climat, ş.a.


Cercetarea documentelor otomane de arhivă referitoare la Dobrogea otomană, sec. XVI-

XVII, şi a studiilor istoriografice în această privinţă.

H) Rezultate scontate: Un instrument de lucru pentru toponimia istorică a Dobrogei.

I) Valorificarea rezultatelor: Publicarea Repertoriului istorico-geografic al Dobrogei şi

comunicarea unor rezultate ştiinţifice privind toponimia, instituţiile, aspecte demografice,

etc. ale Dobrogei otomane în sec. XVI-XVII.

J) Colaborări în ţară: -

K) Colaborări peste hotare: voi profita de proiectul de colaborare interacademică

pentru Turcia (la Tütk Tarih Kurumu) care este, în 2015, în anul al doilea al desfăşurării,

pentru a-mi realiza o parte din documentare.


***

Programul III

A) Denumire : Românii şi Europa în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea

B) Coordonator : Daniela Buşă (CS I); colectiv Alexandru Mamina (CS II), Raluca Tomi (CS III), Venera Achim (CS III), Bogdan Popa (CS III), Nicoleta Roman (CS III).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv : Proiectele incluse în program, aflate în curs de realizare sau nou abordate, în unele cazuri nu au mai făcut obiectul investigaţiei istorice, iar altele au fost tratate incomplet, disparat şi numai cu referire la anumite aspecte sau momente. Există şi situaţii în care realitatea istorică a fost deformată prin omisiune sau interpretarea surselor primare ca şi altele în care fie analiza se cere adâncită, ca urmare a punerii în circulaţie de noi surse documentare, fie informaţia diversificată. De asemenea programul continuă, sub patronajul Academiei Române, editarea valoroasei colecţii Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea, importantă sursă documentară narativă externă, care alături de

cele tradiţionale, este indispensabilă în munca de cercetare. Colecţia Călători străini estre strâns legată de problema modernizării societăţii româneşti în veacul al XIX-lea, un alt aspect care a constituit o preocupare constantă în rândul membrilor programului.

D) Scopul programului :

Proiectele analizează locul şi rolul României în politica, diplomaţia, economia puterilor europene, interesele acestora în zonă şi impactul asupra destinului României şi al celorlalte ţări ale ariei, modul în care implicarea puterilor în rezolvarea problemelor româneşti şi zonale a influenţat dezvoltarea economică şi afirmarea în relaţiile internaţionale. De asemenea sunt cercetate comparativ diferitele curente de idei ale timpului ca şi modernizarea societăţii româneşti, cu implicaţiile şi particularităţile ei, cu ariile de manifestare, obiectivele şi urmările ei, cu evidenţierea raportului dintre modernitate şi tradiţie. De asemenea programul urmăreşte depistarea, traducerea şi editarea, conform înaltelor exigenţe ştiinţifice, a izvoarelor narative externe.

E) Rezultatele scontate:

- îmbogăţirea şi diversificarea surselor documentare

- facilitarea cercetării prin indici

- diversificarea informaţiei, clarificarea unor probleme, momente, aspecte din istoria României şi Europei secolului al XIX-lea şi începutul de secol XX pe baza studierii documentelor de arhivă, coroborate cu alte categorii de surse româneşti şi străine, a literaturii de specialitate,

- racordare la preocupările şi direcţiile istoriografiei contemporane de peste hotare.

F) Modul de valorificare :

- editarea colecţiei de izvoare externe narative Călători străini despre ţările române

- editarea în conformitate cu standardele de exigenţă ştiinţifică a rezultatelor cercetării sub forma unor culegeri de texte, monografii, studii, articole

- comunicări în cadrul unor manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional,

Durata menţionată în proiectele de cercetare : Programul cuprinde proiecte în diferite faze de execuţie.

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii:


PROIECTUL DE CERCETARE 1

A) A) Denumire: Călători străini despre ţările române în secolul al XIX-lea. Seerie nouă. Addenda (1800-1878)

B) Coordonator: Daniela Buşă

C) Colectiv de cercetare: Daniela Buşă, Venera Achim, Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi

D) Termen de realizare: 1 aprilie 2016 – 31 decembrie 2019.

E) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: Proiectul de faţă îşi propune să întregească seria binecunoscutului corpus de izvoare narative cu însemnările călătorilor care au străbătut spaţiul locuit de români de la începutul secolului al XIX-lea până în 1878 şi care din varii motive nu au făcut obiectul volumelor deja editate. Cele mai multe din aceste izvoare narative sunt inedite, nesistematizate şi au necesitat şi necesită în continuare eforturi pentru depistarea lor, nu puţine aflându-se în biblioteci şi arhive din străinătate. Există şi unele pagini traduse, dar, din experienţa nostră, cu foarte rare excepţii, ele au trebuit coroborate cu textul original şi, cele mai multe, completate cu paragrafele lipsă. În acest stadiu, beneficiem de o evidenţă relativ sumară privind sursele ce fac obiectul cercetării.

F) Scopul proiectului: Valorificarea şi introducerea în circuitul ştiinţific a relatărilor unui număr de 65 de călători, oameni politici şi de cultură, francezi, englezi, ruşi, germani, austrieci, italieni, unguri, unii binecunoscuţi, alţii de o notorietate mai modestă sau necunoscuţi, care au trecut sau au stat un timp mai mult sau mai puţin îndelungat pe teritoriul românesc.

G) Materiale şi de metode de lucru: depistarea, identificarea, selectarea materialului documentar ce urmează a fi inclus în volum, traducerea textelor, identificări de persoane, localităţi, evenimente, redactarea introducerii volumului, întocmirea de bio-bibliografii pentru fiecare călător, indice.

H) Rezultatele scontate: elaborarea a două volume care să completeze seria nouă a colecţiei Călători străini despre ţările române

I) Valorificarea rezultatelor: editarea celor două volume, publicarea de studii şi articole pe baza materialului documentar cuprins în volum, participarea cu comunicări la manifestări ştiinţifice cu caracter intern şi internaţional.

J) Colaborări în ţară: cu biblioteci din Iaşi, Cluj, Sibiu, Alba Iulia care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din perioada ce face obiectul volumului.,

K) Colaborări în străinătate: cu biblioteci din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, S.U.A. care au în fondul de carte relatări edite şi inedite ale călătorilor străini despre ţările române din perioada ce face obiectul acestui proiect.

L) Bugetul solicitat:

M) Etape de realizare: 1 aprilie 2016–31 decembrie 2016 – depistarea şi selectarea călătorilor ce urmează a fi cuprinşi în proiect

- 1 ianuarie 2017–31 decembrie 2017 – continuare investigaţiilor privind depistarea a noi călători şi selectarea relatărilor lor, traducerea însemnărilor de călătorie, identificări de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor pentru fiecare călător, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

- 1 ianuarie 2018–31 decembrie 2018 – continuarea activităţii: selectarea şi traducerea relatărilor de călătorie, identificări, de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor pentru fiecare călător, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

- Pregătirea pentru tipar şi înaintarea către Editura Academiei a manuscrisului primului volum Addenda din colecţie

- 1 ianuarie 2019–31 decembrie 2019 – continuarea activităţii: traducerea însemnărilor de călătorie, identificări de persoane, localităţi, evenimente, întocmirea bio-biografiilor, procesarea pe calculator, depistarea, alegerea şi ordonarea ilustraţiei

N) Pregătirea pentru tipar şi înaintarea către Editura Academiei a celui de-al doilea volum al Addenda al colecţiei

PROIECTUL DE CERCETARE 2

a) Denumire: Teoria şi practica războiului revoluţionar (de la ridicarea în masă la guerillă)b) Coordonator: Alexandru Maminac) Colectiv de cercetare: –Alexandru Maminad) Termen de realizare: 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2017e) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv: în problema teoriei şi practicii războiului s-au publicat până acum lucrări numeroase, fie cu valoare documentară (Carl von Clausewitz, Charles de Gaulle, crestomaţii memorialistice), fie lucrări monografice sau de sinteză istorii ale unor conflagraţii, războaiele revoluţionare fiind subsumate în general confruntărilor dintre state (este cazul inclusiv al campaniilor Revoluţiei franceze, al conflictului chino-japonez ori al mişcărilor anticoloniale); nu există însă o sinteză pe durata lungă a istoriei, care să trateze războiul revoluţionar în determinările sale ideologico-sociale caracteristice pentru epocile modernă şi contemporană.f) Scopul proiectului: precizarea unei tipologii a războiului revoluţionar (forme de manifestare, forţe participante, conceptualizare) în calitatea sa de manifestare politică internă, având aşadar ca scop nu atât cucerirea unor teritorii sau accesul la resursele naturale, cât obţinerea şi reorganizarea puterii conform unor principii de guvernare opuse regimului existent. g) Material şi metode de lucru: studiile referitoare la transformările tehnico-tactice şi la condiţionările materiale şi umane ale războiului mecanizat; materiale teoretice şi de propagandă cu privire la războiul revoluţionar, de la Simon Bolivar şi Louis Auguste Blanqui până la Mao Zedong şi Ernesto Che Guevara.h) Rezultatele scontate:

- identificarea specificităţii războiului revoluţionar în ansamblul confruntărilor militare din secolele al XVII-lea – al XX-lea; - stabilirea tipurilor de război revoluţionar după obiective, participare şi fundamentarea ideologică; - observarea trăsăturilor ilustrative pentru evoluţia societăţilor modernă şi contemporană, în raport mai ales cu dezvoltarea tehnicii şi cu procesele industrializării şi democratizării;- decelarea elementelor comune şi a deosebirilor apărute în funcţie de timpul şi spaţiul în care s-au desfăşurat războaiele revoluţionare.

i) Valorificarea rezultatelor: prezentarea de comunicări ştiinţifice şi publicarea de articole în revistele de specialitate; realizarea unei monografii.j) Colaborări în ţară: – k) Colaborări în străinătate: participarea la colocviile consacrate războaielor moderne şi contemporane, precum şi la stagiile de cercetare din cadrul schimburilor academice.l) Bugetul solicitat: – m) Alte subvenţii de cercetare: – n) Etape de realizare: 1 ianuarie-31 decembrie 2016 – documentare; 1 ianuarie-30 septembrie 2017 – continuarea documentării şi verificarea rezultatelor prin comunicări şi discuţii în Institut; 1 octombrie-31 decembrie 2017 – finalizarea documentării şi redactarea lucrării.

* * *

Programul IV

A) Denumire: România şi Europa în secolul al XX-lea

B) Coordonator: Mioara Anton (CS II); colectiv Viorel Achim (CS I), Cristian Vasile (CS II), Cosmin Popa (CS II), Radu Tudorancea (CS III), Gheorghiu Simion (CS III), Mihaela Stroe (ASC), Raul Denize(CS).

C) Stadiul actual al cunoştinţelor: Cercetătorii români ai secolului al XX-lea şi-au concentrat până acum, în proporţie covârşitoare, atenţia asupra istoriei României în prima jumătate a secolului (până spre sfârşitul anilor '40). Chiar şi pentru această perioadă există aspecte, momente şi dimensiuni puţin sau insuficient investigate.

Istoria celei de a doua jumătăţi a secolului a rămas în cea mai mare parte nestudiată iar cercetarea, atât cât s-a întreprins, a fost de multe ori puternic marcată de constrângeri sau opţiuni politico-ideologice. Dar principala cauză a cercetării incomplete şi nesatisfăcătoare a acestei perioade rezidă în dificultăţile insurmontabile, până de curând, în privinţa abordării unor aspecte şi momente ale istoriei naţionale din cauza lipsei de acces la importante fonduri arhivistice din ţară şi la accesul limitat – din nefericire în acest sens neajunsurile persistă – la surse istorice inedite de peste hotare şi la literatura străină de specialitate. Aceste cauze, asociate poate şi unor carenţe metodologice, au contribuit şi ca integrarea istoriei naţionale în istoria Europei şi cercetările de istorie universală contemporană şi, implicit, cercetările comparative, să ofere suficiente motive de insatisfacţie ştiinţifică.

D) Scopul programului:

Programul vizează cercetarea prin eforturi concentrate, ca şi prin proiecte speciale a unor teme majore ale istoriei României şi universale din sec. al XX-lea, cu precădere din cea de a doua jumătate a secolului şi, într-o abordare comparativă de istorie naţională – istorie regională sau continentală. Se urmăreşte dirijarea potenţialului de cercetare spre investigaţii istorice posibile doar prin eforturi conjugate şi într-un cadru instituţionalizat, abordarea unor teme importante, ridicarea nivelului de cercetare în privinţa informaţiei şi a metodelor, ca şi înscrierea competentă în preocupările şi dezbaterile istoriografice contemporane de peste hotare.

E) Rezultate scontate: Cercetările înscrise în actualele proiecte ale programului vor permite, în baza unor investigaţii sistematice în arhive şi a studierii altor categorii de surse istorice româneşti şi străine, ca şi a literaturii de specialitate, o temeinică şi amplă cunoaştere a unora dintre principalele aspecte ale unui moment-cheie al istoriei României postbelice – instaurarea şi consolidarea monopolului puterii partidului comunist în România în anii 1948-1953 – analizat comparativ cu evoluţiile din alte ţări ale Europei Centrale şi de Sud-Est.

F) Modul de valorificare: Vor fi realizate volume tematice cu profil monografic şi un volum de documente, precum şi studii şi articole. Vor fi elaborate şi prezentate comunicări la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi organizate dezbateri şi sesiuni ştiinţifice.

G) Durata programului: variabilă în funcţie de fiecare proiect

Proiectele programului:

a) Proiecte pe anul 2014 şi următorii

- Cristian Vasile, Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Viorel Achim, Institutul Central de Statistică şi rolul său în etnopolitica românească, 1940-1944, Termen de realizare 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016.

- Mioara Anton, Cotidianul comunist. Deceniile „măreţelor împliniri“ (1970-1980), Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Cosmin Popa, Comunismul absolutist. Cultul personalităţii în România lui Ceauşescu. Termen de realizare 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017.

- Simion Gheorghiu,

- Radu Tudorancea, Emigraţia politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluţii, nuclee urbane. Termen de realizare 1 iulie 2015 – 30 iunie 2017.

- Mihaela Stroe, Aplicarea modelului marxist în istoriografie. Comparaţie între cazul românesc şi cel est-german (1949-1956) Termen de realizare 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016.

- Raul Denize, Egon Bahr, Neue Ostpolitik şi locul Germaniei într-o nouă ordine europeană



Denumirea proiectului: Cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă, 1948–1965: Institutele de cercetare ale Academiei între standarde profesionale şi imperative ideologice

Coordonatorul/Autorul: Cristian VASILE

Colectiv de cercetare: Cristian VASILE

Termenul de realizare: 1 iulie 2015-31 decembrie 2017

Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Există foarte puţine lucrări care să trateze global şi documentat cercetarea ştiinţifică umanistă în România comunistă. Înainte de 1989 au apărut lucrări generale de bilanţ (la 15 ani, la 20 de ani etc. „de la Eliberare“ care includeau şi cercetarea ştiinţifică, oferind detalii în special despre cadrul instituţional şi progresele ştiinţifice în noul context social-politic, dominat de organizarea ce copia modelul sovietic. Un volum din 1960 – Constantin Daicoviciu et al., Republica Populară Romînă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1960 – tratează disparat domeniile din cercetarea umanistă (vezi cap. 6: Arta şi cultura şi cap. 7: Dezvoltarea ştiinţei, pp. 191–391), fie că este vorba de lingvistică (pp. 193-194), fie literatură şi folclor (pp. 216 şi urm.), istoria artei (pp. 238 şi urm.) etc. Cercetările umaniste – circumscrise unor domenii precum: istorie, filosofie, lingvistică, teorie şi istorie literară, ştiinţe juridice, economie – sunt asociate ştiinţelor sociale (ibid., p. 386), iar ulterior (cca 1970) se produce din ce în ce mai mult includerea în cadrul „ştiinţelor sociale şi politice“ (totuşi, în paralel este uzitată şi sintagma „ştiinţe sociale şi umane“, cu formula înrudită „cercetări socio-umane“). Abordări mai compacte se regăsesc în următorii ani, însă multe sunt încă împovărate de mesaj ideologic şi triumfalist: vezi Ştefan Bălan, Ilie Murgulescu, George Ivaşcu et al., Momente ale revoluţiei culturale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964; Alexandru Tănase, Ion Goliat et al., Cultura socialistă în România, Bucureşti, Editura Politică, 1974, pp. 131–145 etc.

În fapt, la acest moment nu există o monografie care să valorifice diversitatea izvoarelor istorice declasificate după 1989 şi mai ales după „revoluţia arhivistică“ de la momentul 2006–2007: atât legislaţia – inclusiv cea nepublicată în Monitorul oficial/Buletinul oficial – privind cercetarea ştiinţifică, cât şi sursele de arhivă: documentele de partid ale Secţiilor ideologice şi documente emise de Securitate (dosare de „obiectiv“ – Obiectivul fiind un institut de cercetare), dosarele personale/de cadre ale directorilor de institute etc. După 1989, istoriografia autohtonă s-a axat mai mult pe studierea suprimării Academiei Române (la 1948) şi înfiinţarea Academiei RPR (vezi

Dorina N. Rusu, Istoria Academiei Române în date, 1866–1966, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1997; acad. Dan Berindei, Istoria Academiei Române, 1866–2006. 140 de ani de existenţă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006), cu consecinţele sale nefaste, urmărind îndeosebi dimensiunea represivă; mai puţin au fost studiate institutele de cercetare ca atare sau ca parte a unui domeniu cultural-ştiinţific şi artistic. Chiar şi atunci când istoricii s-au aplecat asupra activităţii acestor institute, preocuparea a decurs din studierea unor momente violente/tensionate care au vizat direcţiunea lor: implicarea lui Harry Brauner (directorul Institutului de Folclor) în procesul Lucreţiu Pătrăşcanu; sancţionarea drastică a profesorilor Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Alexandru Graur (Institutul de Lingvistică). În general, cercetările au fost mai mult axate pe biografiile unor directori de institute de cercetare şi s-au extins, prin forţa lucrurilor, şi asupra domeniilor conduse de personalităţile culturale în cauză: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară), George Oprescu (Institutul de Istoria Artei), Constantin Ionescu–Gulian (Institutul de Filosofie): vezi Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, Bucureşti, Editura Libra, 1994; Nicolae Mecu, G. Călinescu faţă cu totalitarismul, Cluj Napoca, Editura Dacia xxi, 2012; Vl. Tismăneanu, C. Ionescu-Gulian, în Lumea secretă a nomenclaturii, Bucureşti, Editura Humanitas, 2012; Omagiu lui George Oprescu cu prilejul împlinirii a 80 de ani, Bucureşti, Editura Academiei, 1961; Petre Oprea, Gh. Oprescu, în Două perioade din istoriografia artei româneşti moderne şi contemporane, Bucureşti, Editura Maiko, 2001. Cercetarea sistematică a istoriei Institutului de Istorie (din 1965: Institutul „N. Iorga“ s-a oprit la momentul 1948 – vezi Ana Maria Ciobanu, Elena Loredana Mirea, Petre S. Năsturel, Andrei Pippidi, Bogdan Popa, Nicoleta Roman, Raluca Tomi, Radu Tudorancea, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” (1937–1948), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2009). Nu există un studiu amănunţit cu privire la motivaţiile reunirii unor domenii, iar apoi al despărţirii lor (vezi fiinţarea Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei RPR între 1948 şi 1954), după cum sunt puţine cercetări despre cadrul financiar/bugetar în care a funcţionat cercetarea ştiinţifică umanistă.

Scopul proiectului: Lucrarea îşi propune să urmărească rolul politic în care autorităţile comuniste au

căutat să distribuie cercetarea ştiinţifică umanistă dar şi să răspundă la câteva întrebări esenţiale pentru organizarea şi funcţionarea institutelor de cercetare (cu profil umanist) şi a Academiei în anii regimului Gh. Gheorghiu-Dej: modul de împărţire pe Secţii a Academiei RPR la momentul 1948, cu un accent deosebit asupra domeniului ştiinţelor exacte şi naturale – în detrimentul ştiinţelor umane – se traduce şi printr-o diminuare vizibilă a însemnătăţii institutelor de cercetare din aria ştiinţelor sociale şi umaniste (care să se vădească la nivelul investiţiilor / alocărilor bugetare pentru: baza materială, personal angajat, colaboratori externi, salarii, drepturi de autor, onorarii, număr de publicaţii academice, tiraje ale revistelor ştiinţifice, deplasări în străinătate pentru documentare/specializare, gratificaţii, promovări, burse etc.)?; din acest punct de vedere, se poate face o periodizare în interiorul intervalului propus pentru analizare (1948–1965)?

Proiectul nostru de cercetare va urmări inclusiv directivele ideologice emise de la CC al PCR, prin intermediul Secţiilor de profil, în privinţa cercetării ştiinţifice din domeniul umanist, încercând să surprindă cum a evoluat percepţia ideologică în legătură

cu definiţia adecvată a cercetării şi în ce măsură s-a păstrat o reflecţie academică onestă din punct de vedere profesional (chiar invocând oportunist materialismul dialectic şi istoric sau teoria socială marxistă). Nu în ultimul rând, vom analiza în ce măsură politica de selectare a cadrelor a fost mai flexibilă decât în mediul universitar; în ce măsură – ca urmare a unei politici (deliberate) – institutele de cercetare au fost un loc de refugiu (controlat) pentru foste cadre didactice universitare devenite „indezirabile“ care trebuiau ţinute departe de studenţi sau pentru tineri absolvenţi merituoşi dar „recalcitranţi“.

Proiectul nu se doreşte a fi o colecţie de studii care privesc separat cele opt institute umaniste de cercetare ale Academiei (cu ramificaţiile lor instituţionale ulterioare lui 1948), ci o lucrare despre cercetarea socio-umană în sine, privită atât ca parte a unui sistem academic ideologizat, cât şi în relaţie cu puterea politică (deziderat care implică şi răspunsul la alte întrebări: în ce situaţii s-a intensificat invocarea de către înalta birocraţie a imperativului ideologic al organizării activităţii de cercetare umanistă în strânsă legătură cu cerinţele economiei; ce criterii au prevalat la numirea directorilor de institute şi a conducătorilor de secţii şi echipe de cercetare; care au fost consecinţele interzicerii cercetărilor sociologice şi în ce condiţii au fost permise din nou la începutul anilor 1960 etc.).

Material şi metode de lucru: Literatura de specialitate privind istoria ştiinţelor sociale şi umane, a comunităţii

ştiinţifice în URSS şi Europa de Est în relaţia ei cu autoritatea politică poate servi drept model (pornind de la lucrările care au utilizat sursele deschise, ale unor Stephen Fortescue, The Communist Party and the Soviet Science, London, 1987 şi Peter Kneen, Soviet Scientists and the State, Albany, 1984), deşi accentul este mai mare asupra ştiinţelor exacte, până la studii recente mult mai bine documentate: Loren R. Graham, Science in Russia and the Soviet Union. A Short History, New York-Melbourne, Cambridge University, 2004. Loren R. Graham nu a analizat doar impactul revoluţiei ruse – cu impunerea materialismului dialectic – asupra comunităţii ştiinţifice, ci şi consecinţele de durată ale dogmatismului, atât asupra ştiinţelor naturale, cât şi a celor sociale. Poate cea mai fertilă sugestie de lectură oferită e perspectiva unei relaţii mereu în schimbare şi contradictorie, aceea dintre cercetarea ştiinţifică şi stat, dintre cunoaştere şi putere politică. Poate mult mai utile – pentru analizarea cercetării ştiinţifice umaniste din Europa Centrală şi de Est dintr-o perspectivă comparatistă şi pentru identificarea de similitudini sau conexiuni – sunt cele două volume ale cărţii Studying Peoples in the People’s Democracies (vol. I, Münster, Lit Verlag, 2005: Socialist Era Anthropology in East-Central Europe, editors: Chris Hann, Mihaly Sarkany, Peter Skalnik, 376 pp); (vol. II, Berlin, Lit Verlag, 2008: Socialist Era Anthropology in South East Europe: Romania, Bulgaria, Serbia; editors: V. Mihăilescu, Ilia Iliev, Slobodan Naumovic, 454 pp). În fapt, termenul de antropologie are în acest caz o accepţiune extinsă, desemnând cercetările de antropologie (culturală), folcloristica, etnologia, muzeologia etnografică etc.; în plus, în aceste volume nicio ţară din Estul Europei nu este omisă, iar referirile la activitatea istoricilor şi a sociologilor sunt frecvente.

Pe lângă examinarea acestui tip de literatura secundară, vom proceda la exploatarea unor izvoare variate: în primul rând rapoarte, note, dări de seamă, planuri de măsuri, stenograme, tabele emise de Secţia de Propagandă şi Agitaţie, Secţia de Ştiinţă şi Cultură, Secţia de Ştiinţă şi Artă, Secţia de Învăţământ şi alte departamente ideologice ale

CC al PMR, surse care fac referire la organizarea cercetării ştiinţifice (în general şi în special în cadrul Academiei RPR), documente depozitate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în principal fondurile CC al PCR – Secţia Propagandă şi Agitaţie; CC al PCR – Cancelarie). Aceste fonduri arhivistice oferă inclusiv date statistice privind finanţarea Academiei şi a cercetării ştiinţifice, date care pot fi coroborate cu cele din Buletinul oficial al RPR pentru stabilirea cuantumului alocărilor bugetare.

În arhivele CNSAS se regăsesc mai multe dosare de urmărire informativă (sau de altă natură) care privesc personalităţi culturale care au îndeplinit funcţia de director al unor institute de cercetare: George Călinescu (Institutul de Istorie şi Teorie Literară); Andrei Oţetea (Institutul de Istorie) ş.a., care cuprind inclusiv multe informaţii despre colectivele acelor instituţii, despre cercetători din subordine şi raporturile cu Academia RPR. Cercetarea în arhiva istorică internă a unor institute (Institutul de Istorie „N. Iorga“) este o altă opţiune, mai ales în situaţia fericită când în acest loc se regăsesc documente despre mai multe domenii: istoriografie, filosofie, arheologie.

Deosebit de utile sunt discursurile – publicate sau inedite – ale unor Gh. Gheorghiu-Dej şi ale unor ideologi (Iosif Chişinevschi, Leonte Răutu) referitoare la cercetarea ştiinţifică şi la funcţionarea Academiei RPR; ne propunem să identificăm şi să valorificăm inclusiv conţinutul discuţiilor dintre şefii Secţiei de Propagandă (sau ai altor secţii ideologice ale CC al PCR – Secţia de Presă, de exemplu) cu oamenii din domeniul cercetării sau mesajele de salut ale conducerii PCR adresate Academiei/ institutelor de cercetare. Nu în ultimul rând, publicaţiile academice editate de institutele umaniste pot furniza informaţii relevante. Studierea în paralel a discursului oficial despre statutul oamenilor de ştiinţă şi a atitudinilor venite din zona institutelor de cercetare este esenţială. Utilitatea acestui demers se vădeşte prin faptul că, astfel, se surprinde în ce grad producţiile ştiinţifice (articole, studii, recenzii, relatări) au respectat şi au ilustrat directivele politice trasate cu ocazia plenarelor Comitetului Central sau în alte împrejurări ideologice.

Rezultatele scontate: Definitivarea unei lucrări care să se apropie de statutul unei monografii.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“; Academia Română/Biblioteca Academiei Române; Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul Educaţiei Naţionale, Universitatea din Bucureşti.

Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Bibliotecile din ţările est- şi central europene.

Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi jumătate plus finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor (pentru documentare) în ţară şi în străinătate.


a) Denumirea: Institutul Central de Statistică şi rolul său în etnopolitica românească, 1940-1944b) Autor: Viorel Achimc) Colectiv de cercetare: Viorel Achimd) Termen de realizare: 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2016 (2 ani).e) Stadiul actual al cunoştinţelor în domeniul respectiv:

Despre Institutul Central de Statistică (ICS), organizat în anul 1930 de Sabin Manuilă şi apreciat ca fiind una dintre cele mai performante instituţii ale statului român la mijlocul secolului XX, s-a scris foarte puţin în istoriografie. Mai tot ceea ce s-a scris despre ICS se referă de fapt la Sabin Manuilă şi priveşte mai mult activitatea ştiinţifică a acestui savant în anii în care a condus ICS şi într-o foarte mică măsură la ICS ca instituţie (Sorina Bolovan, Ioan Bolovan, “Introduction”, in: Sabin Manuilă, Studies on the Historical Demography of Romania / Études sur la démographie historique de la Roumanie, edited by Sorina and Ioan Bolovan. Cluj-Napoca, 1992, p. 7-17; Sorina Bolovan, “Sabin Manuilă’s Contribution to the Research of Urban Population of Romania”, in Transylvanian Review, 1, 1992, 1, p. 56-64; Louis Roman, “Sabin Manuilă et la démographie historique”, in Transylvanian Review, 3, 1994, 1, p. 47-68; idem, “Demografia istorică în opera lui Sabin Manuilă”, in Sabin Manuilă. Istorie şi demografie. Studii privind societatea românească între secolele XVI-XX, coord. Sorina Bolovan şi Ioan Bolovan, Cluj-Napoca, 1995, p. 26-40; Vladimir Trebici, “Dr. Sabin Manuilă, organizatorul statisticii ştiinţifice în România”, ibidem, p. 7-25)

Etnopolitica românească din anii 1940-1944 este şi ea cunoscută mai ales în legătură cu ideile şi proiectele în domeniu elaborate de S. Manuilă (Viorel Achim, “The Romanian Population Exchange Project Elaborated by Sabin Manuilă in October 1941”, în Annali dell’Istituto storico italo-germanico in Trento, XXVII 2001, p. 593-617; “Schimbul de populaţie în viziunea lui Sabin Manuilă”, în Revista istorică, XIII, 2002, nr. 5-6, p. 133-150; “Consideraţii asupra proiectelor româneşti de schimb de populaţie din anii celui de-al doilea război mondial”, in: Sorina Paula Bolovan, Ioan Bolovan, Rudolf Gräf, Corneliu Pădurean (ed.), Mişcări de populaţie şi aspecte demografice în România în prima jumătate a secolului XX, Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană, 2007, p. 241-254).

Studiile care se ocupă special de activitatea ICS în domeniul etnopoliticii, chiar dacă unele îl au în centru pe S. Manuilă, sunt puţine: V.Achim, “Sabin Manuilă despre ştiinţa demografiei ca argument contra revizuirii frontierelor”, în: Naţiunea română – idealuri şi realităţi istorice. Acad. Cornelia Bodea la 90 de ani, vol. îngrijit de Alexandru Zub, Venera Achim, Nagy Pienaru, Bucureşti, 2006, p. 317-328; idem, “Despre studiile minoritare în România în perioada interbelică”. în: Hegemoniile trecutului. Evoluţii româneşti şi universale. Profesorului Ioan Chiper la 70 de ani, coord. Mioara Anton, Florin Anghel [şi] Cosmin Popa, Bucureşti, 2006, p. 89-98 ; idem, “Romanian-German

Collaboration in Ethnopolitics: The Case of Sabin Manuilă,” in: Michael Fahlbusch and Ingo Haar (ed.), German Scholars and Ethnic Cleansing (1919-1945), New York, Oxford, 2005, p. 139-154; idem, “Dezvoltarea statisticii demografice în România şi condiţionările sale politice: cazul recensămintelor populaţiei din 1930 şi 1941”, in: Ioan Bolovan, Sorina Paula Bolovan (ed.), Schimbare şi devenire în istoria României, Cluj-Napoca, 2008, p. 649-660; idem, Evreii în cadrul recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Bucureşti, 2008; ş.a.).

Toate studiile din categoriile amintite constituie desigur şi un început de cunoaştere a activităţii ICS în domeniul etnopoliticii.

Între 1940 şi 1944 ICS a cunoscut cea mai mare dezvoltare din istoria sa. Institutul, aflat acum în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri şi beneficiind de atenţia lui Ion Antonescu, şi-a extins preocupările asupra tuturor domeniilor din viaţa socială, economică şi culturală a ţării. Cu cei aproximativ 1500 de funcţionari câţi avea acum, institutul condus de Sabin Manuilă a fost nu numai o instituţie statistică modernă, de cea mai mare importanţă pentru stat, ci şi un institut de cercetări ştiinţifice cu caracter interdisciplinar. Problemele ţinând de politica de populaţie au devenit o prioritate începând cu toamna anului 1940, după ce România a suferit pierderile teritoriale în favoarea URSS, Ungariei şi Bulgariei. Secţiunea de Studii Minoritare (condusă de Eugen Pop Păcuraru, iar din 1942 de Eugen Dinulescu) s-a ocupat exlusiv de această chestiune. Ea a studiat diferitele grupuri de populaţie, mai cu seamă sub aspect statistic. Aici au fost elaborate statistici şi alte materiale privind minorităţile etnice de pe teritoriul României Mari. Cele mai importante materiale în domeniul politicii de populaţie au fost însă elaborate în cadrul Oficiului de Studii care a devenit în 1940, când conducerea lui a fost încredinţată lui Anton Golopenţia, unul dintre cele mai mari şi mai importante departamente ale Institutului Central de Statistică. Aici au fost elaborate studii şi cercetări cu caracter istoric, etnografic, etc. privitoare la diferite grupuri de populaţie, atât minorităţi naţionale de pe teritoriul României cât şi grupuri româneşti din ţările vecine, precum şi proiecte în domeniul politicii de populaţie.

Cred că este necesară o cercetare de oarecare amploare care să vizeze ICS ca principal loc unde a fost elaborată politica de populaţie a statului român în acei ani. Această cercetare are mare potenţial de noutate şi va prezenta interes pentru istoricii români şi străini şi, de asemenea, ea va putea contribui la racordarea istoriografiei noastre la o direcţie de cercetare căreia i se acordă mare importanţă în Occident.f) Scopul proiectului:

Acest proiect de cercetare îşi propune să studieze, într-o manieră monografică, ce să nu lase pe dinafară niciun aspect relevant, activitatea desfăşurată de ICS în domeniul etnopoliticii, cu reliefarea rolului acestei instituţii în elaborarea şi implementarea politicii de populaţie a guvernului Antonescu în anii 1940-1944.

Obiectivul politicii de populaţie promovate de guvernul Antonescu era transformarea României într-o ţară omogenă din punct de vedere etnic, prin transferarea peste graniţă a minorităţilor etnice, prin schimburi de populaţie cu ţările vecine ori repatrieri făcute de “ţara mamă”, repatrierea etnicilor români din ţările vecine sau deportarea unor grupuri minoritare în afara teritoriului României.

Propun o cercetare sistematică, ce va începe cu conceptele politicii de populaţie, aşa cum au fost ele elaborate în acei ani, va continua cu o cercetare a modului în care la

ICS au fost studiate toate componentele acestei politici, va arăta modul în care ICS, ca instituţie subordonată guvernului, a fost implicat în punerea în practică a unor măsuri de politică de populaţie decise de guvern etc. etc.

Este o cercetare originală, pe un subiect puţin frecventat de istorici, dar important pentru înţelegerea dezvoltărilor din România, ca şi pentru înţelegerea fenomenului mai general al elaborării şi punerii în practică de către mai multe state aflate în zona de dominaţie a Germaniei naziste a unor politici speciale în domeniul populaţiei, cunoscute sub numele generic de etnopolitică.

Este, de asemenea, important de aflat care au fost elementele etnopoliticii româneşti unde a existat o influenţă venită din direcţia Germaniei, Italiei ş.a. ţări (am în vedere, desigur, influenţa venită de la unii experţi din aceste ţări).

Dintre aspectele pe care doresc să le dezvolt în lucrare:

-- Elaborarea, de către Sabin Manuilă, a conceptului de „politică de populaţie”, încă la începutul anilor ’30, şi reluarea acestui concept, cu modificări, în 1940, după pierderile teritoriale suferite de România.

-- Elaborările teoretice în domeniul etnopoliticii făcute la ICS: concepte, raportarea la etnopolitica din alte ţări.

-- ICS şi proiectul omogenizării etnice a României.-- Structura ICS, cu insistenţă pe Oficiul de Studii, creat în primăvara anului 1941,

sub conducerea lui Anton Golopenţia, care a avut un rol important în domeniul politicii de populaţie.

-- Raporturile existente între ICS, pe de o parte, şi guvern (Preşedinţia Consiliului de Miniştri), diferite ministere şi agenţii, pe de altă parte

-- Furnizarea de expertiză în domeniul politicii de populaţie pentru guvern (Consiliul de Miniştri) şi ministerele implicate.

-- Contactele internaţionale ale ICS, schimbul de informaţii, folosirea expertizei unor instituţii similare din străinătate şi a unor experţi străini (mai cu seamă din Germania şi Italia).

-- Studiile despre minorităţile etnice din România şi despre diferitele grupe româneşti din ţările vecine, făcute la ICS, mai concret la Oficiul de Studii.

-- Pregătirea şi realizarea de către ICS a celor trei recensăminte din anii celui de-al doilea război mondial: recensământul general al României din 6 aprilie 1941; recensământul Basarabiei şi Bucovinei (de fapt, al nordului Bucovinei) din septembrie-decembrie 1941; inventarierea Transnistriei (decembrie 1941 – ianuarie 1942).

-- Indentificarea românilor de la est de Bug, făcută de o echipă a ICS, condusă de A. Golopenţia.

-- ICS şi „recensământul persoanelor având sânge evreiesc”, efectuat în 1942 de Centrala Evreilor din România.

-- Elaborarea hărţii etnografice (etnice) a României pe baza recensământului din 1930.

-- ICS şi problema evreiască. Aici intră: 1) Statisticile evreilor şi alte materiale cu privire la „problema evreiască” făcute de ICS la comanda guvernului; 2) Munca obligatorie a evreilor la ICS (unde au lucrat aproximativ 2.000 de intelectuali evrei).

-- Preocupările ICS în legătură cu „problema ţiganilor”. (Aici intră în primul rând cercetările şi publicaţiile lui Ion Chelcea.

-- Cercetările de biopolitică (eugenie) făcute la ICS.

g) Material şi metode de lucru:

Cercetarea pe care o propun se construieşte în cea mai mare parte pe materiale de arhivă, neutilizate până acum. Cele mai importante arhive de unde voi extrage infomaţia de bază sunt: Arhiva Naţională Istorică Centrală (fondurile: Sabin Manuilă; Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet militar; Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet civil M. Antonescu; Ministerul Propagandei Naţionale; Ministerul de Interne; etc.); Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (pentru materiale provenind de la anchetele sau procesele intentate după 1948 unor foşti funcţionari ai ICS;; Arhiva Institutului Naţional de Statistică; arhiva Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Bucureşti; câteva arhive judeţene. Voi folosi, de asemenea, arhive din Germania (Politisches Archiv des Auswärtiges Amtes, Berlin, şi Bundesarchiv Berlin) şi din Ungaria (Magyar Országos Levéltár, Budapesta).

Menţionez că o parte a documentaţiei în arhive necesară realizării cercetării pe care o propun a fost deja făcută de mine în anii anteriori, când am parcurs fonduri din arhivele româneşti care conţin documente despre politica de populaţie a guvernului Antonescu. Am extras de aici multe materiale utile pentru cercetarea mea, iar alte dosare le le-am detectat doar, urmând să le studiez când mă voi ocupa de ICS.

Voi apela însă şi la publicaţii de epocă. Aici intră în primul rând lucrări ale ICS publicate în epocă sau ale specialiştilor de la ICS publicate în acei ani (Recensământul General al României din 1941, 6 Aprilie. Date sumare provizorii, Bucureşti: Institutul Central de Statistică, 1944; Anton Golopenţia, “Aşezările omeneşti şi populaţia teritoriilor foste sub ocupaţie rusească”, în Excelsior, Serie nouă, VI, 34 (6 iulie 1941), p. 1, 7; ş.a.) ori mai târziu (Anton Golopenţia, Opere complete, vol. I-II, Bucureşti, 1999-2000).

Voi folosi documentele privitoare la acţiunea de identificare a românilor de la est de Bug, din 1941-1943, publicate recent: Anton Golopenţia, Românii de la est de Bug. Lucrările echipei de identificare a Institutului Central de Statistică conduse de Anton Golopenţia (1941-1943), vol. I-II, ed. Sanda Golopenţia, Bucureşti, 2006. Voi folosi şi bogata corespondenţă a lui Anton Golopenţia, publicată recent, care oferă date interesante despre ICS (Anton Golopenţia, Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (1923-1950), vol. I-IV, ed. Sanda Golopenţi, Bucureşti, 2004-2014), precum şi materialele de la anchete şi procese ale unor foşti membri ai ICS, din anii 1948-1952, care au vizat tocmai activitatea ICS în anii războiului (Anton Golopenţia, Ultima carte. Text integral al declaraţiilor în anchetă ale lui Anton Golopenţia aflate în Arhivele S.R.I., ed. Sanda Golopenţia, Bucureşti, 2001).

Se înţelege că utile sunt şi culegerile de documente privitoare la problema evreiască sau problema ţiganilor în România anilor 1940-1944, unde statisticile ICS au fost folosite de autorităţi: Lya Benjamin (ed.), Evreii din România între anii 1940-1944, vol. I-IV, Bucureşti, 1994-2000; Viorel Achim (ed.), Documente privind deportarea ţiganilor în Transnistria, vol. I-II, Bucureşti, 2004.

Cercetarea mea este una originală, atât în ce priveşte ideile de bază (chiar dacă parţial voi relua unele informaţii din lucrările mele mai vechi) cât şi în ce priveşte sursele.

Deşi subiectul este unul de istorie, această cercetare este una interdisciplinară, deoarece implică ştiinţele politice, statistica, demografia şi sociologia.

Cercetarea are şi valenţe comparative, în sensul că mă voi referi şi la elaborările în domeniul etnopoliticii din alte ţări (în primul rând Germania, Italia şi Ungaria).

h) Rezultatele scontate:

Proiectul se va concretiza într-o cercetare de tip monografic, care va reconstitui toate aspectele care aparţin problematicii anunţate în titlul proiectului. (Unele dintre aspectele care vor fi abordate sunt trecute la f) SCOPUL PROIECTULUI.) Activitatea ICS în domeniul politicii de populaţie va fi explicată şi în felul acesta un domeniu important al activităţii guvernului Antonescu, cel privitor la politica de omogenizare etnică, va putea fi înţeles, cu consecinţe în ce priveşte evaluarea regimului regimului politic din România anilor 1940-1944.

Lucrarea va fi una originală şi în ton cu maniera în care este abordată astăzi în Occident etnopolitica din anii celui de-al doilea război mondial. Cred că şi prin aceasta va fi o lucrare compatibilă cu cercetarea modernă.

i) Valorificarea rezultatelor:

Prima formă de valorificare a lucrării de plan vor fi studiile şi articolele. Îmi propun ca la încheierea proiectului (decembrie 2016) să fie publicate sau predate spre publicare opt studii rezultate din această cercetare, dintre care cel puţin trei în străinătate, în reviste cu impact mare sau în volume colective la edituri de prestigiu.

Iau în calcul şi posibilitatea publicării, într-o fază ulterioară, a unui volum care să adune publicaţiile mele privitoare la ICS şi rolul acestuia în elaborarea politicii de populaţie a guvernului Antonescu, în primul rând studiile pe care le voi publica sau preda spre publicare în 2015-2016, dar şi studii ulterioare.

În perioada derulării proiectului voi folosi informaţia de care dispun şi în comunicări şi conferinţe, în institut sau în afară (inclusiv în străinătate).

j) Colaborări în ţară: Este un proiect individual de cercetare. Colaborările în ţară sau în străinătate se vor referi la procurarea unor publicaţii, participarea la conferinţe etc.

k) Colaborări în străinătate: Idem.l) Bugetul solicitat:

Bugetul pe care îl solicit pentru realizarea acestui proiect este reprezentat de salariului de Cercetător ştiinţific gr. I pentru 24 de luni calendaristice.

m) Alte subvenţii de cercetare:

Realizarea lucrării de plan nu este condiţionată de asigurarea altor subvenţii de cercetare. Dacă nu va fi posibilă suportarea de către Institut sau de către Academia Română (prin programul de schimburi interacademice) a cheltuielilor cu documentarea în

arhivele judeţene din ţară sau în arhivele din Budapesta (Ungaria), voi suporta eu toate aceste cheltuieli.Va fi nevoie să fac nişte deplasări la unele arhive din ţară, unde se găsesc materiale care au legătură cu activitatea Institului Central de Statistică şi cu politica de populaţie a statului român în anii 1940-1944. De asemenea, îmi propun să fac un stagiu de cercetare de două săptămâni la Budapesta, pentru a mă documenta în legătură cu activitatea şi publicaţiile Oficiului Central de Statistică al Ungariei din perioada cca 1930-1944. (Specialiştii de la Institutul Central de Statistică fac dese referiri la unele publicaţii şi hărţi realizate la Budapesta, pe care nu le-am găsit în bibliotecile pe care le-am frecventat sau la care am avut acces prin intermediul colaboratorilor mei din străinătate.)

PROIECT DE CERCETARE 3Denumirea proiectului: Cotidianul comunist. Deceniile „măreţelor împliniri“

(1970-1980)Coordonatorul/Autorul: Mioara ANTONColectiv de cercetare: Mioara ANTONTermenul de realizare: iulie 2015-decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Dacă la începutul anilor ’50, România populară era un proiect politic, coagulat prin

ficţiunea propagandei, prezenţa sovietică, puterea ideologiei şi acţiunea aparatului represiv, către sfârşitul anilor ’60, aceiaşi Românie devenise o construcţie cu o identitate ale cărei coduri şi norme erau acceptate şi asumate de cea mai mare parte a societăţii.

Procesul debutase la mijlocul anilor ’60, când societatea reuşise să se adapteze exigenţelor regimului. O serie de factori au contribuit la conturarea acestei realităţi: maturizarea instituţională a mecanismelor puterii, diminuarea terorii, ameliorarea situaţiei economice, îmbunătăţirea condiţiilor de trai, reabilitarea şi recuperarea figurilor importante ale culturii naţionale şi, nu în ultimul rând, renunţarea la universalitatea modelului sovietic

Odată cu alegerea lui N. Ceauşescu (1965) la conducerea partidului, în istoria României comuniste se deschidea o nouă pagină. Elanul reformator, pornind de la schimbarea titulaturii partidului, modificările statutare, şi până la adoptarea unei noi Constituţii, arăta că noul lider îşi inaugura cu succes propria conducere. Obiectivul de durată era „construirea comunismului“ ceea ce însemna transformarea exemplară a României prin intensificarea industrializării, folosirea resurselor energetice şi electrificarea ţării.

În ultimii ani, deschiderea arhivelor, precum şi multiplicarea studiilor referitoare la istoria perioadei comuniste permit noi analize referitoare la resorturile profunde ale relaţiei dintre putere şi societate. În acest context, studiul vieţii cotidiene în timpul perioadei Ceauşescu poate oferi răspunsuri multiple referitoare la sinuozităţile procesului de adaptare şi transformare prin care a trecut societatea românească. Consens, disimulare, contestare, acceptare, militantism sunt numai câteva dintre faţetele complexe ale relaţiei dintre partid şi societate.

Istoria vieţii cotidiene în comunism aduce în prim-plan imaginea unei societăţi aflată într-o permanentă căutare a căilor de a se sustrage controlului puterii politice.

Scurtei perioadei de liberalizare i-a urmat ceea ce propaganda oficială a numit a fi „epoca de aur“ a comunismului românesc, personificată prin figura lui Nicolae Ceauşescu. În realitate, aceasta s-a tradus prin intensificarea controlului asupra societăţii prin intermediul organismelor de represiune, degradarea accentuată a condiţiilor de trai, lipsa constantă a bunurilor de larg consum, asistenţă sanitară deficitară etc.

Scopul proiectuluiProiectul Cotidianul comunist. Deceniile măreţelor împliniri (1970-1980) îşi

propune să analizeze, pornind de la sursele de arhivă şi de la bogata bibliografie de specialitate apărută în ultimii ani, particularităţile vieţii cotidiene în cele două decenii care au urmat îngheţului ideologic din iulie 1971.

Perioada de liberalizare din primii ani ai regimului Ceauşescu a fost una de tranziţie, de reformulare şi readaptare la nivel de discurs şi de practici ale puterii în relaţia cu societatea. Liberalizarea limitată şi diminuarea terorii nu însemnau renunţarea la proiectele destinate să producă transformări profunde la nivelul conştiinţei şi comportamentelor. Noul ceauşist însemna accelerarea industrializării, continuarea procesului de urbanizare, creşterea producţiei bunurilor de larg consum, precum şi măsuri legislative care să ducă la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (majorarea pensiilor, a salariilor, scăderea preţurilor etc.).

Dacă în primii ani ai regimului Ceauşescu, pe fondul liberalizării, societatea a rezonat la noile schimbări politice şi înregistrăm atitudini precum consens, adeziune, şi militantism, după 1975, aceiaşi societate şi-a restructurat treptat atitudinea faţă de regim. În cele două decenii, dar mai ales în anii ’80, asistăm pe fondul degradării aceentuate a condiţiilor economice şi a exceselor aparatului ideologic şi de represiune, la o schimbare radicală a relaţiei dintre regim şi societate. Revolte deschise (cazul grevei minerilor din Valea Jiului, din 1977, sau a revoltei muncitorilor de la Braşov, 1987), contestarea publică a practicilor regimului în relaţia cu proprii cetăţeni (cazurile de dizidenţă), disimularea, acceptarea pasivă, acomodarea sunt răspunsurile societăţii la presiunile regimului politic.

Direcţiile principale de analiză care se vor regăsi în structura proiectului nostru sunt: (re)construirea identităţii sociale, strategiile de adaptare/spaţiu public, spaţiu privat; ritualuri şi practici cotidiene; cultura penuriei şi propaganda consumului (realităţi, strategii, practici de consum, alimentaţia publică, raţionalizările); viaţa comunitară şi spaţiile de locuire (cartierele, apartamentele de bloc, viaţa la bloc, vecinii); familie, căsătorie şi divorţ; petrecerea timpului liber (serbări omagiale); corupţia; combaterea parazitismului social şi instituirea unor noi coduri de comportament; practici culturale; rezistenţa cotidiană (opinii critice, bancuri politice, zvonuri, discuţii politice).

Consensul a fost posibil atâta vreme cât puterea politică şi-a îndeplinit promisiunile faţă de populaţie (acces la bunurile de larg consum, aprovizionarea cu alimente, îmbunătăţirea sistemului de salarizare şi pensii, acces la informaţii etc.). Odată cu încălcarea acestor promisiuni şi deteriorarea condiţiilor de viaţă, pierderea sprijinului popular a fost înlocuită de aparatul de represiune care a avut rolul de a menţine starea de teamă şi de a controla dezamăgirile populaţiei.

Material şi metode de lucru:

i

Graţie deschiderii arhivelor din ultimii ani, literatura de specialitate s-a îmbogăţit cu lucrări care deschid noi direcţii de cercetare referitoare la viaţa cotidiană în comunism. Lucrărilor reprezentative din istoriografia occidentală li se adaugă noi titluri precum volumul colectiv coordonat de Adrian Nicolau, Viaţa cotidiană în comunism, Polirom, Iaşi; 2004; Nicolae S. Noica, Între istorie şi actualitate. Politici de locuire în Romania, Bucureşti, Editura Maşina de Scris, 2003; N. Petrovici, Socialist Urbanization in the Ceausescu Era: Power and Economic Relations in the Production of Habitational Space in Cluj, „Studia Universitatis Sociologia“, 1/2006; Politică şi societate în epoca Ceauşescu (coord. Florin Soare), Iaşi, Polirom, 2013; colecţia de studii reunite în anuarul IICCMER, Între transformare şi adaptare. Avataruri ale cotidianului în regimul comunist din România, vol. VIII, Iaşi, Polirom, 2013.

Pe lângă parcurgerea literaturii critice, a memorialisticii, şi a colecţiilor de documente disponibile, documentarea va presupune cu precădere studierea şi valorificarea în principal a documentelor existente la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Fond CC al PCR, Secţia Cancelarie, Secţia Organizatorică, Secţia Agitaţie şi Propagandă.

De asemenea, esenţiale pentru cercetarea noastră sunt şi documentele existente în arhivele CNSAS, ilustrative pentru starea de spirit a populaţiei, dar şi pentru măsurile luate de regim pentru a controla şi direcţiona nemulţumirile populaţiei. Rapoartele serviciilor speciale constituie barometre ale nemulţumirilor populaţiei, precum şi a formelor prin care oamenii obişnuiţi aleg să şi le exprime (răspândirea de manifeste, bancurile politice, refuzul de a-şi îndeplini obligaţiile, răspândirea de zvonuri, vandalizarea portretelor sau însemnelor oficiale).

O atenţie aparte va fi acordată în economia proiectului nostru de cercetare şi interviurilor de istorie orală, prin care ne propunem să surprindem modul în care anumite evenimente din cele două decenii s-au păstrat în memoria colectivă. Reprezentative sunt în acest context două lucrări Anii ’80 şi bucureştenii. Mărturii orale, Muzeul Țăranului Român, Bucureşti, Editura Paideia, 2003 şi Zoltan Rostaş, Antonio Momoc, Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori, Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2013.


Valorificarea rezultatelor: Susţinerea de comunicări la sesiuni interne şi internaţionale, precum şi publicarea

capitolelor în reviste academice recunoscute şi, ulterior, a lucrării în integralitate la o editură interesată, cotată CNCS.

Colaborări în ţară: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie; Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului; Departamentul de Istorie şi Patrimoniu, Universitatea, „Lucian Blaga“ din Sibiu.

Colaborări în străinătate: School of Slavonic and East European Studies, London.

Buget solicitat: Salariul pe durata derulării proiectului.

PROIECT DE CERCETARE 4Denumirea proiectului: Comunismul absolutist. Cultul personalităţii în România lui Ceauşescu

Coordonatorul/Autorul: Cosmin PopaColectiv de cercetare: Cosmin PopaTermenul de realizare: iulie 2015-31 decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Analiza cultului personalităţii lui Ceauşescu se suprapune cu investigarea istorigrafică a perioadei în care acesta s-a aflat la conducerea României. O atare situaţie reprezintă o solidă bază de pornire într-un astfel de demers. La aceasta trebuie adăugată şi imensa experienţă ştiinţifică şi cantitatea impresionantă de informaţii acumulată în urma analizei experienţe sovietice din perioada lui Stalin. Chiar şi aşa, transformarea rapidă a autoritarismului comunist românesc din anii ’60 într-o dictatură personală este o temă încă la început de drum. Analiza perioadei lui Ceauşescu, din perspectiva modificării mecanismelor instituţionale, a reprezentărilor sociale, precum şi a dinamicii grupurilor de putere de la vârf pot rezerva o serie de „surprize” istoricilor. Realizarea temei presupune nu doar o atentă analiză a biografiei lui Ceauşescu sau a modului în care secretarul general a concentrat puterea în mâinile sale. Ea implică o reevaluare a criterilor de periodizare a „epocii ceauşescu”, de delimitare calitativă a unei perioade de alta, precum şi elaborarea unei metodologii analitice proprii temei.

Problema „cultului personalităţii” în România, implică analizarea tiparelor istorice de comportament politic şi a gradului de permeabilitate a regimului comunist la astfel de „izvoare” profunde ale politicii din româneşti. Pe lângă acestea, investigaţia trebuie să răspundă nu doar la întrebarea „cum s-a întâmplat şi când”, dar mai ales la întrebările „de ce a fost posibil şi în ce fel”. O atare sarcină depăşeşte cu mult cadrul de analiză partinic sau guvernamental, antrenând o atentă analiză a dinamicii sociale, a evoluţiei valorilor colective şi a modului în care acestea au intrat în reacţie cu politicile partidului şi liderului său.

Scopul proiectuluiRealizarea temei ridică o serie de probleme de ordin metodologic, atât în sensul

grilei de analiză a materialului istoric, cât şi în acela al criteriilor de selecţie a acestuia. Evident, la baza demersului stă studierea materialului arhivistic generat de instituţiile româneşti din timpul lui Ceauşescu. La acestea se adaugă parcurgerea critică a literaturii memorialistice, precum şi „provocarea” mărturiilor diverselor personaje angrenate în politicile guvernamentale, dar mai ales ale acelora care au constituit obiectul lor. Investigarea fenomenului concentrării absolute a puterii necesită abordări interdisciplinare, care ţin, în primul rând de sociologie şi de psihoistorie, fără a minimaliza importanţa conceptelor şi a instrumentelor de analiză specifice ştiinţelor politice. Pentru zugrăvirea unui tablou veridic se impune completarea demersului cu un consistent efort de investigaţie economică şi statistică, în vederea identificării tendinţelor vremii, dar mai ales a categoriilor socio-economice susceptibile de a reprezenta baza socială a regimului Ceauşescu. Deşi nu singurul, partidul rămâne unul dintre cadrele principale de analiză ale temei, însă într-o cheie metodologică schimbată. Concentrarea progresivă a puterii în mâinile unui grup de persoane sau ale unei persoane este, fără îndoială, un tipar comportamental înscris în codul genetic al mişcărilor de extremă stânga şi nu numai. Chiar şi aşa, experienţa particulară a României, în raport cu regiunea, dar şi cu atmosfera politică generală, impune analizarea cu precădere a strategiei personale a lui Ceauşescu în materie de subordonare a partidului.

Material şi metode de lucruTema a fost abordată în manieră critică de o serie de autori din România şi din

străinătate, printre care îi enumerăm pe L. Betea. Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul communist, Iaşi, Polirom, 2001, P. Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Iaşi, Polirom, 2002, A. Cioroianu, Ce Ceausescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste. Bucarest : L’agence Universitaire dela Francophonie, 2004, T. Kunze, Nicolae Ceauşescu. O biografie, Bucureşti, Editura Vremea, 2002, Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Iaşi, Polirom, 2003M. Marin, Originea si evoluţia cultului personalităţii lui Ceauşescu, 1965-1989, Alba Iulia, Editura ALTIP, 2008, Pierre du Bois, Ceausescu la putere. Ancheta asupra unei ascensiuni politice, Bucureşti, Humanitas, 2008, V. Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate-o istorie politică a comunismului românesc, Iaşi, Editura Polirom, 2005, C. Diac, F.R. Mihai şi I. Țiu, L. Betea, „Viaţa lui Ceauşescu: Ucenicul partidului”, Bucureşti, Editura Historia, 2012, A. Burakovski, Dictatura lui Nicolae Ceauşescu 1965-1989. Geniul Carpaţilor, Iaşi, Polirom, 2011, departe însă a epuiza lista celor mai importanţi autori.

Literatura memorialistică sau de factură prolixă, în ceea ce priveşte plasarea în cadrul speciilor literare, a personajelor aflate în proximitatea lui Ceauşescu sau a nomenclaturii este şi ea extrem de bogată. Paul-Niculescu Mizil, Dumitru Popescu, Ștefan Andrei, Silviu Curticeanu, Mihaela M. Ceauşescu, Maria Dobrescu, Emil Bărbulescu, Violeta Năstăsescu, Ioan Mihai Pacepa, Liviu Turcu sunt doar câţiva dintre autorii care au îmbogăţit zestrea de informaţii despre anii lui Ceauşescu, aducând în spaţiu public percepţii personale şi interpretări utile.

La acestea se adaugă mărturiile extrem de valoroase ale intelectualilor asociaţi politicilor oficiale sau care au suferit urmările acestora, aşa cum au fost Florin Constantiniu, Apostol Stan, Gheorghe Ioniţă, Vladimir Tismăneanu, Dinu C. Giurescu, Henri H. Stahl, precum şi imensa cantitate de documente editată chiar de către o parte a autorilor prezentaţi în secţiunea dedicată literaturii critice. Tuturor acestora se adaugă fondurile arhivistice aflate în custodia Arhivelor Naţionale ale României, CNSAS, precum şi a altor instituţii oficiale, care nu au atât capacitatea, cât şi dorinţa de a le organiza şi pune în circulaţie, în principal din motive de ordin logistic.

Planificata structură a lucrării va urmări delimitarea perioadelor de guvernare, plecând de la analiza mecanismelor de exercitare a puterii, urmârind, în acelaşi timă, impactul acestora asupra partidului şi societăţii.

Introducerea va trece în revistă principalele interpretări date perioadei Ceauşescu din istoria României de către istorici, politologi şi sociologi, cu precădere românie sau din România, fără a-i neglija pe cei din străinătate. Obiectivul accentuării evaluărilor româneşti este acela de a sumariza gradul de asimilare critică de către societate românească a perioadei Ceauşescu.Primul capitol, Timpul legendelor, va trata precedentele istorice din regimurile comuniste, concentrându-se asupra lui Lenin şi Stalin. Capitolul va încerca să răspundă la întrebarea dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej poate fi încadrat sau nu într-un tipar de analiză, care să-l califice în postura de prim practicant al cultului personalităţii în România comunistă. Pentru o contextualizare politică exactă, capitolul va trata istoricul şi

instituţionalizarea conceptului de „cult al personalităţii” în practica sovietică, pornind de la „demascarea” lui Hruşciov de la congresele PCUS din 1956 şi 1961.

Al doilea, care are titlul de lucru Iluzia, va trata primii ani de guvernare, prin prisma impactului diferit pe care l-au avut atitudinile şi iniţiativele sale asupra partidului şi societăţii. Stadiul actual al percepţiilor autorului permit susţinerea preliminară a ipotezei de lucru potrivit căreia anii de început ai lui Ceauşescu stau sub semnul unei dualităţi schizoide. Astfel, pe fondul unei relative liberalizări a discursului public şi a practicilor politice, Ceauşescu a lansat, în paralel, o amplă reformă a statului, care viza instaurarea unui control al partidului în o serie de domenii, lăsate până atunci în afara acţiunii sale directe

Al treilea capitol, Eroul, va trata punctul culminant al popularităţii reale a liderului, felul în care a fost creată aceasta, cu scopul identificării mecanismelor de formare a rezervei de prestigiu din care s-a „hrănit” dictatura lui Ceauşescu.

Al patrulea capitol, Statul secretarului, va fi împărţit în mai multe secţiuni. Criteriul de delimitare fiind acela al etapelor calitative din evoluţia instituţiei cultului personalităţii. O primă secţiune va trata mecanismele politice, distribuţia competenţelor în interiorul sistemului, modul de funcţionare al anturajului politic şi criteriile de accedere şi de excludere din acesta. A doua, va aborda chestiunea „noutăţilor” instituţionale şi ideologice introduse de Ceauşescu, în raport cu perioada precedentă, dar şi cu celelalte state comuniste.

A treia va aborda complexa chestiune a susţinătorilor şi a adversarilor regimului personal. Se va încerca delimitarea categoriilor, grupurilor şi a valorilor participante la dinamica puterii, în vederea identificării unora dintre cele mai importante resorturi ale unei dictaturi personale.

Capitolul 5 va trata desprinderea de societate a regimului şi a lui Ceauşescu, în special. Se vor analiza efectele de ordin intern, avându-se în vedere grupurile de putere, precum şi pe acelea de ordin extern, aşa cum sunt contextul internaţional şi situaţia economiei româneşti.

Capitolul 6 va trata apogeul cultului, concentrându-se asupra formelor de manifestare şi reacţiilor apropiaţilor, partidului şi societăţii.

Capitolul 7 va trata disoluţia regimului, urmărind în special să surprindă, cât se poate de fidel, gradul de aderenţă al principalilor actori, „grupul Ceauşescu” şi partidul, la realitate.

Capitolul 8 va trata impactul concret al cultului personalităţii asupra României, concentrându-ne asupra „moştenirii” lăsate de anii de guvernare absolută. Lucrarea se va încheia cu un capitol de concluzii.


ValorificareTextele intermediare, rezultate în urma realizării lucrării vor fi valorificate prin publicarea de studii, urmând ca rezultatele finale să fie diseminate prin publicarea unei lucrări monografice.


Denumirea proiectului: Destrămarea glacisului strategic de la frontiera vestică a Uniunii Sovietice

Coordonator/Autor: Simion GheorghiuColectiv de cercetare: Simion GheorghiuTermen de realizare: 1 ianuarie 2016 - 30 iunie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu: Din anii ’20, dobândirea unui spaţiu de protecţie la frontierile sovietice – mai ales a celor apusene – păstrarea şi extinderea lui, au ocupat locul central în politica externă a Uniunii Sovietice. Securitatea URSS era gândită în termeni teritoriali. S-a manifestat ceea ce istoricul român Victor Papacostea a numit geofagia rusă. Pactul Molotov-Ribbentrop i-a oferit lui Stalin mijlocul de a realiza un glacis strategic, altfel spus un „brâu de securitate” (poias bezopasnosti; predpole) de la frontierele de Vest ale URSS, prin anexările teritoriale din anii 1939-1940. Chiar dacă acest concept nu a fost formulat aşa de Stalin, el i-a stăpânit permanent strategia. La sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, acest „brâu de protecţie” a fost considerabil extins ca urmare a înaintării Armatei Roşii, astfel că din 1944-1945, zona de securitate s-a confundat cu o întinsă sferă de influenţă a URSS în Europa central-răsăriteană şi de sud-est. Odată cu crearea Kominformului în septembrie 1947 şi cu impunerea modelului stalinist de socialism, ţările din sfera de hegemonie sovietică au devenit o adevărată „rezervă seniorială” a Moscovei. Orice încercare de „ieşire din front” sau de abandonare a lagărului sovietic a fost reprimată cu duritate: RDG – 1953, Ungaria – 1956, Cehoslovacia – 1968.

Din toamna anului 1968, Uniunea Sovietică a formulat principiul încorporat în aşa numita „doctrină Brejnev”, potrivit căruia URSS avea să intervină, inclusiv cu mijloace de forţă, de fiecare dată când socialismul s-ar fi aflat în primejdie în sfera de influenţă sovietică. „Doctrina Brejnev” a fost deopotrivă expresia imensului interes acordat de Kremlin „brâului de protecţie” cât şi a hotărârii grupului conducător al Uniunii Sovietice de a zdrobi orice încercare a unui satelit de a părăsi acest glacis strategic. În concepţia de politică externă a URSS, Pactul de la Varşovia ca expresie politico-diplomatico-militară a glacisului strategic, era de importanţă capitală şi orice acţiune care afecta instabilitatea pactului era pedepsită cu promptitudine.După venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, atitudinea lui şi a echipei sale faţă de ţările din blocul sovietic a decurs din noua percepţie a însemnătăţii glacisului strategic de la frontierele de Vest ale URSS. Această politică avea să afecteze şi relaţiile Uniunii Sovietice cu ţările Tratatului de la Varşovia. Potrivit unei estimări întocmite de CIA la sfârşitul anului 1988, întemeiată pe evoluţiile înregistrate până atunci în raporturile dintre Moscova şi sateliţii ei, era de aşteptat ca în viitor Kremlinul să exercite presiuni tot mai puternice asupra statelor sale clientelare, având în vedere trei obiective: 1) implementarea de reforme similare celor lansate în URSS; 2) livrarea de tehnologie avansată, bunuri de larg consum şi participarea la proiecte comune, destinate cu precădere să valorifice resursele naturale din Uniunea Sovietică; 3) sporirea contribuţiei ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia la cheltuielile militare. Potrivit CIA realizarea obiectivelor Moscovei avea să întâmpine dificultăţi, întrucât ţările satelite se aflau ele însele într-o situaţie economică dificilă. În această perspectivă, analiştii americani se aşteptau ca

Moscova să restrângă asistenţa economică acordată unor ţări care îşi manifestaseră rezerve, dacă nu chiar împotrivirea faţă de cursul promovat de Moscova. Un an mai târziu CIA considera că schimbările radicale intervenite în Europa de Est trebuiau să aibă un impact major asupra desfăşurării politicii de reformă din URSS: „Atât timp cât se evită ample violenţe interne, antisovietismul este ţinut sub control şi Pactul de la Varşovia este menţinut, se pare că Gorbaciov va tolera aproape orice schimbare politică în ţările est-europene, inclusiv înlăturarea de la putere a partidelor comuniste”.Scopul proiectului:

Proiectul nostru de cercetare va urmări problemele destrămării sferei de influenţă sovietică din Europa de Est şi va încerca să răspundă la o întrebare importantă: ce a determinat la nivelul conducerii sovietice schimbarea de atitudine faţă de glacisul strategic al URSS, de la considerarea lui ca element al securităţii statului sovietic, de aici şi „doctrina Brejnev” sau „doctrina suveranităţii limitate”, la non-politică sau, mai exact, la politica de abandon practicată de Mihail Gorbaciov.

Vom încerca să dăm un răspuns la această întrebare pe baza documentaţiei accesibile astăzi.

Dacă pentru predecesorii săi glacisul strategic era piatra de temelie a sistemului de securitate a URSS, pentru a cărui păstrare Moscova era dispusă să plătească orice preţ, pentru Gorbaciov „brâul de securitate” a fost evaluat pe criterii economice. Încercările sale de a rentabiliza raporturile cu ţările din CAER, de a asigura o diviziune socialistă a muncii şi de a întemeia cooperarea economică pe armonizarea planurilor de dezvoltare economică şi pe avantajul reciproc au eşuat. Gorbaciov a ajuns la convingerea că, pentru URSS, sfera sa de influenţă era o povară economică, că URSS „duce în spinare” aliaţii din Pactul de la Varşovia, care ori de câte ori erau în dificultate mizau pe asistenţa economică a partenerului sovietic. A da jos această povară din spatele Uniunii Sovietice devenea o necesitate.Material şi metode de lucru:

Pentru tratarea problemelor enunţate, vom utiliza documentele sovietice accesibile astăzi, precum rapoartele solicitate de Aleksandr N. Iakovlev, membru al Biroului Politic CC al PCUS, secretar CC şi preşedinte al Comisiei CC al PCUS pentru problemele de politică externă, Institutului de Economie Mondială a Socialismului, Secţiei Internaţionale a CC al PCUS, Ministerului de Externe al URSS şi KGB. Astfel de documente ca şi însemnările din jurnalele sau memoriile unor colaboratori apropiaţi ai lui Mihail Gorbaciov (Vadim Medvedev, Karen Brutenţ, Anatoli Cerneaev, Gheorghe Şahnazarov şi alţii), oferă elemente care să permită reconstituirea „noii gândiri” a conducătorilor de la Kremlin.

Volumul recent Raspad SSSR. Dokumentî i faktî (1986-1992 gg.) [Destrămarea URSS. Documente şi fapte (Anii 1986-1992)] apărut la Moscova la Editura „Kucikovo pole” (2016), este o sursă de informaţii importante pentru studierea acestei teme.

La acest volum sunt de adăugat documentele editate de A.V. Şubin, Raspad SSSR. Dokumentî.[Destrămarea URSS. Documente], Moscova, 2006.Vom utiliza sursele documentare privind istoria Războiului Rece, publicate în Buletinul „Cold War International History Project”, sub egida Woodrow Wilson Center din Washington, precum şi documentele tipărite de Arhiva Gorbaciov-Fond, din cadrul Fondului internaţional de cercetări social-economice şi politice (Gorbaciov-Fond) din Moscova.

Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări monografice.Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice şi, ulterior, a lucrării în integralitate.Colaborări în ţară: Arhivele Naţionale ale Romaniei, Arhiva Ministerului de Externe, Universitatea din Bucureşti.Colaborări în străinătate: O posibilă colaborare cu Arhiva Gorbaciov-Fond (Mejdunarodnîi fond soţialno-ekonomiceskih i politologhiceskih issledovanii (Gorbaciov-Fond), cu Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe, cu Biblioteca Istorică Publică de Stat a Rusiei (Gosudarstvennaia Publicinaia Istoriceskaia Biblioteka Rossii), cu bibliotecile din ţările est- şi central europene.Bugetul solicitat: Salariul plus finanţarea, în măsura posibilităţilor, a deplasărilor pentru documentare în ţară şi străinătate.Alte subvenţii: –


a) Titlul : Emigraţia politică elenă în România comunistă (1948-1989). Context, evoluţii, nuclee urban b) Autor/Coordonator: Radu Tudorancea c) Termen de realizare propus: 30 iunie 2015- 30 iunie 2017. d) Stadiul actual al cunoştinţelor:

În istoriografia română (dar şi elenă) există foarte puţine contribuţii ştiinţifice care fac referire, chiar şi tangenţial, la emigraţia politică elenă în România postbelică (1948-1989), fără să existe o lucrare de substanţă, care să abordeze tema de cercetare pe care o propunem. Cel mai probabil, motivul are legătură cu semnificaţia temei în sine, dat fiind faptul că evenimentele (relativ recente, de altfel) au stârnit şi încă stârnesc emoţie în rândul publicului elen, în legătură cu o secvenţă din istoria naţională care, alături de deceniile următoare, au divizat profund societatea greacă, şi prin extensie, odată cu valul de emigranţi greci, au influenţat şi evoluţia comunităţilor elene din România, de-a lungul perioadei de referinţă. Perioada avută în vedere se suprapune în spaţiul românesc, cel puţin în primul deceniu, cu acapararea totală şi consolidarea puterii interne, iar pe de altă parte, mai multor evoluţii care au marcat evoluţia RPR, la începutul anilor 50. Facem referire aici la asumarea, în rândul elitei comuniste, a unui stalinism feroce, coroborat cu un dogmatism fervent, la vârful partidului. La originea valului de emigranţi comunişti greci din România s-a aflat războiul civil din Grecia, desfăşurat de-a lungul anilor 1946-1949, care a opus, pe de o parte grupările şi entităţile înarmate ale aşa - numitei Armate Democratice a Greciei (Δημοκρατικός Στρατός Ελλάδας) şi forţele guvernamentale elene. Obiectivul declarat al forţelor comuniste fusese acela de a demantela regimul monarhic de la Atena, pe care îl considerau de sorginte fascistă, implicit nocivă pentru viitorul Greciei. Confruntarea dintre cele două tabere (una având susţinerea statelor din lagărul comunist, cealaltă fiind susţinută masiv de anglo-americani) avea să transforme teritoriul elen in teatrul unui sângeros război civil, care a influenţat profund evoluţia socială şi economică a statului elen, de-a lungul secolului al XX-lea. Ulterior, emergenţa şi amplificarea conflictului

deschis dintre Iosif Stalin şi Iosip Broz Tito (iunie 1948) avea să însemne lovitura de graţie pentru aşa numită Armata Democratică a Greciei (DSE) şi pentru guvernul comunist provizoriu., mai ales după închiderea, începând cu iule 1949, a graniţelor iugoslave cu Grecia, aşa încât forţele DSE au fost lipsite de un punct de sprijin capital, atât din punct de vedere strategic cât şi moral. Nu mai surprinde faptul că rezistenţa forţelor comuniste a devenit tot mai firavă, aşa încât, în septembrie 1949, grupurile comuniste înarmate şi susţinătorii lor fie s-au predat, fie au trecut graniţa în Albania. Perioada care a urmat a fost una în care cei mai importanţi lideri comunişti greci, ca şi mii de foşti combatanţi de orientare comunistă, alături de familiile lor, au fost nevoiţi să aleagă exilul. Cei mai mulţi au emigrat în ţări ale lagărului comunist, unde au activat, de-a lungul câtorva decenii, cu o mai mică sau mai mare intensitate, în aşteptarea unui moment propice pentru cauza comunistă. O parte din foştii combatanţi comunişti eleni care au părăsit Grecia la sfârşitul războiului civil au emigrat şi în România, unde au primit sprijin din partea autorităţilor comuniste de la Bucureşti, mai întâi pentru a se trata şi a se acomoda la condiţiile din ţară, apoi pentru a se integra în societatea românească. Existenţa unei importante comunităţi elene în România părea că va favoriza integrarea nou-veniţilor, mai ales că, din 1948, gruparea filo-comunistă din interiorul comunităţii elene reuşise, cu sprijinul autorităţilor române, să preia controlul în cadrul comunităţii şi să configureze o nouă entitate intitulată Uniunea Patriotică Elenă, izolându-i pe puţinii susţinători ai taberei regaliste care mai rămăseseră în ţară. Desfăşurarea războiului civil din Grecia, în perioada 1946-1949, fusese urmărită cu preocupare în România, fiind reflectată intens în epocă, în periodicele de partid. În mod aşteptat, referirile din presa românească au luat forma unor campanii acide, coordonate de partid, care invariabil valorizau pe de o parte lupta partizanilor comunişti greci, denigrând constant tabăra ,,imperialiştilor anglo-americani” şi rolul acestora în ansamblul războiului civil din Grecia. Autorităţile comuniste române au alocat importante sume de bani pentru susţinerea emigranţilor politici eleni, sprijinul financiar fiind asigurat îndeosebi prin intermediul acoperirii unui buget consistent pentru Partidul Comunist Grec, mai ales că, începând cu anul 1950, sediul CC al PCG avea să fie stabilit la Bucureşti. De altfel, însăşi apariţia, pe teritoriul românesc, a unor importanţi vectori de propagandă pentru cauza comunismului elen este sugestivă, fie că este vorba de funcţionarea la Bucureşti, în perioada 1946-1968, a unui post de radio aparţinând Partidului Comunist Grec, anume H Φωνή της Αλήθειας (Vocea Adevărului), de apariţia şi existenţa ziarului Νέα Ζωή (Viaţă Nouă)- periodic editat de refugiaţii politici eleni din România, de funcţionarea organizaţei editoriale Νέα Ελλάδα (Noua Grecie) sau de existenţa altor publicaţii ale emigranţilor comunişti greci din România, precum Νέος Κόσμος (Lumea Nouă), aparţinând Partidului Comunist Grec, şi H φωνή της γυναίκας (Vocea Femeii), publicaţie a Uniunii Democratice Panelene a Femeilor. În mod aşteptat, autorităţile române au impregnat inclusiv o dimensiune umanitară acţiunilor de sprijinire a taberei comuniştilor greci, iar principalele momente în acest sens pot fi considerate primirea, îngrijirea şi găzduirea unui important număr de foşti partizani comunişti greci, alături de familiile lor, cărora li s-au adăugat un număr impresionant de copii de diferite vârste. Estimările referitoare la numărul emigranţilor comunişti greci care au ajuns în România oscilează între 11500 şi 12 000 de persoane (copii, luptători, membri ai familiilor acestora) dintr-un total de aproximativ 200 000 de emigranţi greci care s-au adăpostit în ţările comuniste şi nu numai. De altfel, România a

primit cel mai mare număr de copii greci, aproximativ 5700, sosiţi de-a lungul anului 1948, dintr-un total de aproximativ 28 000 de copii greci, care au fost adăpostiţi, îngrijiţi şi educaţi în şapte state comuniste. În privinţa entităţilor române care s-au ocupat de preluarea şi găzduirea pe teritoriul românesc a copiilor greci, prin intermediul unor colonii răspândite în toată ţară (cea mai mare fiind la Sinaia), acestea au fost Crucea Roşie din România şi Uniunea Femeilor Democrate din RPR, în primul rând Liuba Chişinevschi şi Constanţa Crăciun. Ulterior, autorităţile române, la nivel central şi local, au oferit un sprijin semnificativ, moral şi material, nou-veniţilor, începând cu pregătirea coloniilor de copii, până la tratarea şi îngrijirea în spitale româneşti a partizanilor comunişti greci răniţi, iar mai târziu, inserarea acestora în diferite oraşe din România. La fel de importantă, în ansamblul demersului nostrum ştiinţific, este cercetarea modului în care au relaţionat autorităţile române cu comunităţile de emigranţi comunişti greci, de la momentul sosirii acestora şi până la repatrierea majorităţii acestora, care a survenit mai ales la mijlocul anilor 80’, după momentul venirii la putere la Atena, în 1982, a unui guvern socialist condus de Andreas Papandreu, care a recunoscut, prin lege, contribuţia celor care făcuseră parte din rezistenţa naţională antifascistă, asigurându-le foştilor combatanti o pensie de la statul elen. O primă observaţie ar fi că relaţionarea autorităţilor româneşti cu emigranţii comunişti greci a fost influenţată de modul de raportare al regimului de la Bucureşti faţă de Moscova. Prin urmare, într-o primă perioadă, care a corespuns alinierii depline a autorităţilor de la Bucureşti cu directivele Moscovei, regimul de la Bucureşti a fost un executant fidel al deciziilor luate de Moscova în privinţa comuniştilor greci şi al liderilor acestora. Exemplul clasic în acest sens este momentul Plenarei a VI-a a CC al PCG, care s-a desfăşurat la Snagov, la 11-12 martie 1956, în care Gheorghiu Dej a jucat rolul de executant al dispoziţiilor Moscovei referitoare la înlăturarea de la conducerea PCG şi excluderea din partid a liderului comunist stalinist grec Nikos Zachariadis, sub pretextul comiterii a numeroase greşeli în politica de conducere a partidului în timpul războiului civil şi în anii din exil.

În a doua perioadă de referinţă, devenită evidentă mai ales după 1964 şi care a coincis cu distanţarea faţă de Moscova, autorităţile române s-au poziţionat pe o poziţie diferită. Bunăoară, regimul de la Bucureşti refuza, în februarie 1968, odată cu Plenara a XII a CC al PCG, de la Budapesta, la momentul schismei din cadrul PCG, să aplice sancţiuni ,,rebelilor” din PCG, după ce respectivii fuseseră excluşi din partid sub acuzaţia că nu susţineau supremaţia absolută a URSS în cadrul mişcării comuniste internaţionale, şi îşi formaseră PCG Interior, urmând o linie autonomă faţă de Moscova. Mai mult decât atât, poziţionarea autorităţilor comuniste române faţă de momentul schismei din cadrul PCG survenise în condiţiile în care majoritatea membrilor PCG din România susţineau aripa PCG Exterior, aliniată Moscovei. După cum am amintit, bibliografia existentă în legătură cu tema propusă, deşi firavă, include unele contribuţii care se pot constitui într-un punct de pornire, în ansamblul unui asemenea demers de cercetare. O primă constatare este aceea că, în multe cazuri, lucrările existente abordeaza sau au în centrul analizei teme mult mai largi, vizând bunăoară evoluţiile politice postbelice specifice Greciei postbelice, tema efectelor războiului civil, implicit a emigraţiei comuniste elene în statele lagărului comunist fiind avute în vedere într-un mod tangenţial, mai degrabă. Probabil că, în rândul contribuţiilor celor mai importante, ar fi de menţionat lucrarea aparţinându-i lui Theodor Mitsopoulos, intitulată Μείναμε Έλληνες - Τα σχολεία των Ελλήνων Πολιτικών Προσφύγων στις

σοσιαλιστικές χώρες- Am rămas greci. Școlile refugiaţilor politici greci în ţările socialiste, (Editura Odysseas, Atena), 1979. O lucrare care abordează problema copiilor greci în perioada războiului civil şi în anii imediat următori este contribuţia aparţinându-i lui A. Mando Dalianis-Karambatzakis, intitulată Children in Turmoil during the Greek civil war 1946-1949 : today’s adults, Karolinka Institute, Stockholm, 1994. Alte contribuţii semnificative în legătură cu tema propusă spre cercetare aparţin profesorului şi cercetătorului Apostolos Patelakis (grec născut în România, care provine dintr-o astfel de familie de refugiaţi greci stabiliţi în România, la Craiova) iar dintre acestea menţionăm, bunăoară ,,61 years from the end of the Civil War in Greece”, şi mai ales ,,Satul Florica, un cămin pentru refugiaţii greci”, ultimul studiu fiind publicat în Magazin Istoric, August 2013. O cercetare referitoare la colonia greacă de la fosta moşie a Brătienilor de la Florica a fost elaborată de R.P. Cârstea, anume Comunitatea Elenă de la Florica, 1949- 1999, în Argesis, IX, Studii şi Comunicări, Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti, 2000. În egală măsură, sunt de menţionat contribuţiile Paulei Scalcău, prima intitulată ,,Grecii din România” (Editura Omonia, Bucureşti, 2005), a doua – Elenismul în România (Editura Omonia, Bucureşti, 2006), care oferă unele informaţii în legătură cu aşezarea şi evoluţia grupurilor de emigranţi politici greci în România, în deceniile postbelice. Totodată, sunt de amintit unele contribuţii semnificative din mediul diplomatic, care deşi oferă mai degrabă informaţii tangenţiale referitoare la tema propusă, se pot constitui, prin coroborare, în repere de analizat de-a lungul demersului nostru ştiinţific. Ne referim aici îndeosebi la volumele de memorii aparţinând ambasadorului Ion Brad, fost ambasador al României la Atena în perioada 1973-1982, care deşi s-a referit, în paginile volumelor sale de memorii (Ion Brad, Ambasador la Atena, Vol. I. Secvenţele începutului, Bucureşti, Editura Viitorul românesc, 2001, Vol. II, Avatarurile democraţiei, Vol. III – Elogiul nechibzuinţei, Bucureşti, 2002) în primul rând la activitatea sa diplomatică la Atena, a abordat, în mod tangenţial şi chestiunea emigraţiei politice elene în România. În mod evident, există şi alte contribuţii istoriografice, româneşti şi nu numai, care abordează diferite aspecte sau episoade din perioada pe care o avem în vedere, lucrări care se pot constitui, de asemenea, în puncte de plecare în cadrul demersului nostru de cercetare.

f) Scopul proiectului : Scopul proiectului este acela de a iniţia şi derula un demers ştiinţific care vizează cercetarea emigraţiei politice elene în România comunistă, de-a lungul perioadei 1948-1989, pornind de la contextul iniţial şi continuând cu motivaţia unor asemenea evoluţii, cu semnificaţia lor politică, demografică, umanitară şi nu numai. Dată fiind tema propusă, lucrarea presupune, în egală măsură, cercetarea modului de relaţionare şi explicarea poziţionării autorităţilor comuniste române, a regimului de la Bucureşti, mai întâi faţă de finalitatea războiului civil, apoi în legătură cu venirea pe teritoriul românesc şi găzduirea unui semnificativ număr de foşti combatanţi comunişti greci, alături de membrii familiilor lor, înfiinţarea de colonii pentru copiii greci şi inserarea/integrarea nou - veniţilor, de-a lungul deceniilor, în societatea românească. Cercetarea amintită se va desfăşura având totodată în vedere evoluţiile specifice din cadrul PMR/PCR, ale comunismului românesc, felul în care acestea au influenţat şi s-au

repercutat inclusiv asupra emigranţilor comunişti eleni aflaţi pe teritoriul românesc. În egală măsură, cercetarea emigraţiei comuniste elene poate fi coroborată cu fazele de evoluţie din cadrul KKE - Κομμουνιστικό Κόμμα Ελλάδας (Partidului Comunist Grec) a cărui activitate a fost, pentru o bună perioadă, coordonată prin intermediul Comitetului său Central stabilit la Bucureşti, precum şi influenţa Moscovei în legătură cu transformările interne survenite la nivelul elitelor comuniste elene, implicit în rândul mecanismelor puterii de la vârful PCG. Continuarea firească, în efortul de cercetare, ar presupune studierea comparativă a traiectoriei altor comunităţi de foşti combatanţi comunişti greci din perioada războiului civil, găzduiţi pe teritoriul altor state ale fostului lagăr comunist. Totodată, cercetarea ar urma să urmărească şi să explice relaţionarea emigranţilor eleni cu populaţia românească, problemele survenite în legătură cu integrarea acestora în societatea românească. g) Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme de interes ştiinţific implică, fără îndoială, un amplu stagiu de cercetare-documentare în arhive şi biblioteci. În mod evident, pentru elaborarea lucrării pe care o avem în vedere, cea mai importantă etapă de cercetare-documentare va fi reprezentată de studiul fondurilor arhivistice din cadrul Arhivelor Naţionale ale României - ANR (fondul CC al PCR, Secţia Relaţii Externe, Secţia Propagandă şi Agitaţie), precum şi a fondurilor relevante aflate în custodia Direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale. Avem în vedere, bunăoară, fondurile existente la Direcţia Judeţeană Brăila a Arhivelor Naţionale (fond Uniunea Patriotică Democratică Elenă 1948-1958, fondul Comunitatea Elenă din Brăila), precum şi fonduri arhivistie similare aflate în alte Direcţii judeţene ale Arhivelor Naţionale, în oraşe care au găzduit importante grupuri de emigranţi comunişti greci în perioada 1948-1989, precum Galaţi, Tulcea sau Constanţa. Documentarea va continua cu studierea fondurilor arhivistice din cadrul Arhivei Ministerului Afacerilor Externe - AMAE (fond Grecia, fond URSS, fond SUA, fond Iugoslavia, fond Marea Britanie), dar şi a lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN - Colecţii Speciale), a presei, literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă.

Totodată, documentarea va include şi explorarea unor documente inedite provenind din Arhivele Naţionale ale SUA-NARA (National Archives and Records Administration), unele dintre ele aflate deja la dispoziţia noastră, în urma ultimului stagiu de cercetare din SUA.

În egală măsură, în situaţia în care va fi posibil, un stagiu de cercetare-documentare în arhivele şi bibliotecile altor state foste comuniste care au găzduit, pe teritoriul lor, importante comunităţi de emigranţi comunişti greci (Bulgaria şi/sau Serbia ar putea fi un exemplu la îndemână), în perioada postbelică, ar fi, fără îndoială, unul extrem de util, în ansamblul documentării şi eleborării lucrării de plan pe care o propunem. Desigur, nu vor fi omise, în ansamblul documentării, periodicele româneşti şi străine, cu precădere cele elene, fie ele apărute în exil, fie apărute în Grecia. De un real folos, vor fi, desigur, colecţiile din ,,Lupta de clasă”, ,,Scânteia” şi ,,Scânteia Tineretului”, corespunzând perioadei pe care o avem în vedere, în cadrul demersului nostru ştiinţific.

h) Rezultate scontate: Demersul nostru ştiinţific are în vedere elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, cvasi-exhaustive, care să reliefeze, pe de o parte, contextul, motivaţia, specificul şi evoluţia emigraţiei politice elene în spaţiul românesc, iar pe de altă parte, relaţionarea comunităţilor greceşti (inclusiv, sau mai ales a emigranţilor politici) cu autorităţile româneşti, cu regimul politic propriu-zis, implicit momentele de apropiere şi sincopele survenite în ansamblul acestor relaţii.

i) Valorificarea rezultatelor: Publicarea lucrării (fie în ansamblul său, sub forma unui volum de sine-stătător, fie parţial, structurată pe studii publicate în diferite reviste de specialitate) şi susţinerea de comunicări ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale.

j) Colaborări în ţară : ---

k) Colaborări în străinătate : Dată fiind tema acestui proiect de cercetare, o colaborare cu unele institute de cercetare aflate în state care au aparţinut fostului lagăr comunist, şi care au găzduit pe teritoriul lor, refugiaţi şi emigranţi comunişţi greci, precum Bulgaria, Serbia sau Albania, ar putea fi utilă, în ansamblul documentării/cercetării noastre. Totodată, întrucât la Centrul pentru Studiul Istoriei Moderne Elene - Κέντρον Ερεύνης της Ιστορίας του Νεωτέρου Ελληνισμού (aflat sub patronajul Academiei din Atena) există unele microfilme conţinând documente relevante pentru tema noastră de cercetare, o colaborare cu instituţia amintită ar putea fi, în egală măsură utilă, mai ales dacă ar fi posibilă derularea unui stagiu de cercetare în cadrul acordului de schimburi inter-academice dintre Academia din Atena şi Academia Română.

Bugetul alocat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.


Denumirea proiectului: Aplicarea modelului marxist în istoriografie. Comparaţie între cazul românesc şi cel est-german (1949-1956) Coordonatorul/Autorul: Mihaela Stroe Colectiv de cercetare: Mihaela Stroe Termenul de realizare: 1 ianuarie 2015-31 decembrie 2016Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Până în momentul de faţă nu există o lucrare care să trateze comparativ evoluţia modelulul marxist în R.P.R. şi R.D.G.

Prima lucrare destinată analizei istoriografiei române după 1948 aparţine lui Dionisie Ghermani, Interpretarea comunistă a istoriei româneşti (ed. germană Die Kommunistische umdeutung der rumanischen Geschichte unter besonderer Berucksichtigung des Mittelalters, Verlag R. Oldenbourg, München, 1967). Scopul lucrării este acela de a evidenţia schimbările petrecute în domeniul istoriei în perioada stalinistă, precum şi încercările de desprindere de Moscova. O altă sinteză care tratează

acest aspect este volumul lui Vlad Georgescu, Politică şi istorie. Cazul comuniştilor români, 1944-1947 (editura Jon Dumitru Verlag, München, 1981). Bineînţeles, analiza lui Vlad Georgescu nu este una detaliată, deoarece autorul a avut un acces limitat la documente şi lucrări de specialitate

După 1989, analiza istoriografiei comuniste este continuată de lucrări precum cea a lui Florin Müller, Politică şi istoriografie în România comunistă (1948-1964) (Editura Nereamia Napocae, Cluj-Napoca, 2003), una dintre cele mai ample sinteze care tratează raportul dintre factorul politic şi lumea istoricilor în perioada 1948-1964 (accentul fiind pus cu precădere pe începuturile stalinizării istoriografiei româneşti).

Cea mai recentă lucrare care abordează istoriografia românească în timpul regimului comunist este cea a lui Stan Stoica, Istoriografia românească între imperativele ideologice şi rigorile profesionale (1953-1965) (Bucureşti, Editura Meronia, 2012). Volumul are în vedere un interval de timp mai scurt decât lucrarea lui Florin Muller, concentrându-se pe impactul politicului asupra domeniului istoriei de la moartea lui Stalin până la venirea lui Nicolae Ceauşescu. Fiind redactată la nouă ani de la apariţia sintezei lui Florin Muller, lucrarea lui Stan Stoica s-a putut bucura, graţie noilor documente date spre studiu, de o bază documentară mai largă decât precedenta lucrare.

Printre alte lucrări despre istoriografia românească amintim pe cele ale lui Frederick Kellog (A history of Romanian Historical Writing, Bakersfield, 1990; ediţia românească: O istorie a istoriografiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 1998), Alexandru Zub (Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, Iaşi, Institutul European, 2000) Dacă prima este o lucrare generală despre istoriografia românească, cuprinzând o perioadă vastă (de la începuturile scrisului istoric românesc), cea de-a doua reuneşte mai multe studii ale autorului, concentrându-se atât pe începutul procesului de transformare prin care a trecut istoriografia din România (perioada 1946-1948), cât şi pe istoriografia anilor ’80.

De asemenea, pe lângă aceste lucrări, există volume care tratează urmărirea istoricilor români de Securitate. Este cazul celor două volume ale lui Ioan Opriş, Istoricii şi Securitatea (Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006) şi a lucrării lui Nicolae-Șerban Tanaşoca, Balcanologie şi politică în România secolului XX: Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală (Bucureşti, Editura Biblioteca Bucureştilor, 2010). O altă categorie de materiale de lucru este cea a lucrărilor memorialistice. Principalele volume de acest gen sunt cele ale lui Florin Constantiniu (De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007), Gheorghe Zane (Memorii, 1939-1974, Bucureşti, Editura Expert, 1997) Iorgu Iordan (Memorii, 3 vol., Bucureşti, Editura Eminescu, 1977-1979) şi Apostol Stan (Istorie şi politică în România comunistă, Ed. Curtea Veche, 2010).

Impresionanta colecţie de cinci volume intitulată The Oxford History of Historical Writing suprinde evoluţia istoriografiei mondiale încă de la începuturile sale. Volumul 5 - Historical Writing Since 1945 - editat de Axel Schneider şi Daniel Woolf este necesar analizei de faţă, deoarece sintetizează probabil cel mai bine întreaga perioadă şi oferă studii ample nu numai despre evoluţia istoriografiei marxiste română şi gemană, dar şi despre stalinizarea celorlalte istoriografii din statele din blocul comunist.

Lucrarea lui Maciej Górny, The nation should come first: marxism and historiography in East Central Europe (Frankfurt/M, Peter Lang, 2013) prezintă comparativ evolutia istoriografiei în RDG, Polonia şi Cehoslovacia. Cartea abundă în

detalii privind întrunirile şi conferinţele istoricilor din aceste state, prezentând totodată şi modalităţile de interpretare a evenimentelor din prismă marxistă.

Printre lucrările care tratează sovietizarea Europei de Est amintim Balázs Apor, Péter Apor şi E.A. Rees (ed.), The Sovietization of Eastern Europe: New Perspetives on the Postwar Period (Washington DC: New Academia Publishing, 2008) şi Liesbeth van de Grift, Securing the Communist State: The reconstruction of Coercive Institutions in the Soviet Zone of Germany and Romania, 1944-1948 (Lanham: Rowman &Littlefield Publishers/Lexington, 2012).

Andreas Dorpalen în lucrarea sa, German History in Marxist Perspective. The East German Approach (Wayne State Univ. Pr., 1988) a oferit una dintre cele mai complete analize a evoluţiei istoriografiei est-germane. Scopul său era acela de a analiza modul în care istoricii marxişti est-germani au interpretat istoria Germaniei, din Evul Mediu până la istoria contemporană.

O altă lucrare importantă aparţine lui Georg Iggers, New Directions in European Historiography (Middletown, Wesleyan University Press, 1975). Capitolul destinat evoluţiei analizei istoriografiei marxiste germane este de un real folos pentru demersul nostru ştiinţific.

Alte lucrări importante care tratează modul de scriere a istoriei sunt Hermann Weber, Die DDR. 1945-1990, (Oldenbourg Wissenschaftsverlag, 2000), Alexander Fischer, Günther Heydemann Geschichtswissenschaft in der DDR: Vor- und Frühgeschichte bis Neueste Geschichte, (Duncker und Humblot, 1990).

Există în acelaşi timp câteva colecţii de documente germane publicate. Cel mai important pentru cercetarea de faţă este volumul DDR-Geschichte in Dokumenten: Beschlüsse, Berichte, interne Materialien und Alltagszeugnisse, editat de Matthias Judt. Scopul proiectului:

Cele două istoriografii – germană şi română – sunt două cazuri particulare în cadrul statelor comuniste. Ambele au ca direcţie o „negare” a unor părţi importante din istoriile lor: în cazul primei, este vorba de trecutul nazist, în cazul celei de-a doua, despre caracterul său latin care este trecut în plan secund, în favoarea celui slav. Aşadar, în acest scop, se aplică politici diferite. În cazul istoriografiei din R.D.G., este vorba despre o politică de denazificare (în care este inclusă şi eliminarea elementelor „burgheze”), iar în cazul României de o politică de delatinizare şi dezburghezire. Ruperea de tradiţia istoriografică este mult mai pregnantă în ambele cazuri, iar modelul marxist care se aplică în cele două state are mult mai puţine valenţe naţionale decât în alte state din blocul comunist.

Într-o primă etapă, am fi tentaţi să credem că un gol atât de mare cauzat de o ruptură atât de evidentă şi de bruscă nu ar fi putut să fie umplut cu cercetări istorice valoroase. Acesta este şi scopul studiului de faţă: de a investiga modul în care se aplică modelul marxist de interpretare a istoriei în două cazuri în care există o tradiţie istoriografică radical diferită de noul model impus.

În primul rând, lucrarea urmăreşte să clarifice mecanismul impunerii măsurilor în domeniul scrierii istoriei în România şi în R.D.G. Mai precis, în ce măsură există directive speciale pentru cele două spaţii. Chiar dacă vorbim despre aplicarea aceluiaşi model marxist în ambele state, modalitatea în care acesta se dezvoltă este radical diferită. Pe parcursul acestui demers, vom urmări în principal câteva direcţii: modul în care s-a realizat ruperea de tradiţia istoriografică anterioară, asemănări şi deosebiri ale procesului

de stalinizare a istoriografiei din R.P.R. şi R.D.G., reprezentanţi ai istoriografiei marxiste în ambele state comuniste. În acest sens, se va surprinde evoluţia principalelor subiecte istorice în perioada 1949-1956, mai precis ce schimbări de viziune şi analiză se petrec în cazul unor teme de interes pentru istoria românească şi germană. În acest scop, vor fi analizate, prin comparaţie, cele două comunităţi de istorici marxişti – din România şi din R.D.G. , deoarece, cel puţin din punct de vedere numeric, există diferenţe notabile, istoricii marxişti germani fiind mult mai numeroşi decât cei români.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, un amplu stagiu de

documentare în arhive şi biblioteci. În situaţia în care va fi posibil, un stagiu de documentare în arhivele şi bibliotecile germane ar fi cu siguranţă foarte util pentru cercetarea noastră.

Pentru cazul românesc, vom utiliza în special documentele Secţiei de Propagandă şi ale Cancelariei CC al PCR privind evoluţia istoriografiei în acest interval de timp. Complementar, vor fi utilizate documentele prezente în Arhiva Academiei Române, precum şi dosarele păstrate la Arhivele CNSAS.

Colecţiile de reviste precum „Analele Româno-Sovietice”, „Studii”, „Studii şi cercetări de istorie veche”, „Studii şi cercetări de istorie medie” constituie, de asemenea, un instrument important de lucru. Parcurgând articolele putem descoperi direcţia oficială impusă istoriografiei române prin analiza manierei de interpretare a evenimentelor istorice. În ceea ce priveşte istoriografia germană, principalul periodic utilizat este „Zeitschrift für Geschichtswissenschaft”, în interiorul căruia putem găsi articole reprezentative pentru modul marxist de interpretare a istoriei germane.

Nu în ultimul rând, oportunităţile de completare a cercetării prin intermediul informaţiilor oferite de internet trebuie luate în considerare, în condiţiile în care multe din cercetările întreprnse în Germania sunt în momentul de faţă accesibile on-line.

Rezultatele scontate: Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să analizeze modul de aplicare a modelului marxist în România şi în R.D.G. până în 1956.

Valorificarea rezultatelor: Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări.

Colaborări în ţară: -

Colaborări în străinătate: -

Buget solicitat: Salariul pe doi ani şi finanţarea, în măsura posibilităţilor bugetare, a deplasărilor pentru documentare în străinătate.


Titlul: Egon Bahr, Neue Ostpolitik şi locul Germaniei într-o nouă ordine europeanăAutorul/Coordonatorul: Raul DENIZE

Colectiv de cercetare: Raul DENIZETermenul de realizare: 1 ianuarie 2016 - 31 decembrie 2017Stadiul cunoştinţelor în domeniu:

Decesul lui Egon Bahr, care a survenit în data de 19 august 2015 la Berlin, a atras atenţia întregii comunităţi internaţionale, iar anii care vor urma vor fi, cu siguranţă, marcaţi de un val de lucrări dedicate personalităţii acestuia. Arhitect al politicii orientale a Republicii Federale Germania în timpul coaliţiei social-liberale (1969-1974), Bahr a fost un politician extrem de talentat, dar şi foarte controversat, din cauza metotelor utilizate în scopul aplicării politicii gândite de el şi de către protectorul său, Willy Brandt.

Istoriografia despre Germania în timpul Războiului Rece este extrem de vastă şi se află într-o continuă dezvoltare. Astăzi ne aflăm la stadiul în care se reanalizează episoadele mai puţin cunoscute graţie accesului la un număr tot mai mare de documente de arhivă, iar Neue Ostpolitik şi viziunea arhitectului său Egon Bahr privind locul Germaniei într-o nouă ordine de securitate europeană se încadrează în această categorie. Rolul indispensabil al lui Bahr în elaborarea conceptuală a politicii externe a guvernului Brandt este acceptat de către istoriografia care vede în el „inima şi creierul Ostpolitikului social-liberal“. În ciuda fascinaţiei provocate de conceptele sale şi a recunoaşterii rolului său important în diplomaţia vest-germană, Bahr rămâne un om politic puţin cunoscut.

În cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă a principalelor titluri care au marcat în ultimele decenii cercetările privind viaţa, activitatea şi gândirea politică a lui Egon Bahr. În mod surprinzător, foarte puţine lucrări ştiinţifice analizează ideile acestuia. Biografia realizată de Karsten Schröder în 1988 este bogată în surse, dar autorul nu pune accentul pe concepţiile lui Bahr şi recurge la explicaţii ex post facto. În ciuda lipsurilor, Schröder ne oferă o primă interpretare a gândirii politice a lui Bahr şi prezintă unele aspecte mai puţin cunoscute din viaţa acestuia, printre care tinereţea şi cariera postbelică de jurnalist. Stefan A. Heinlein se ocupă de contribuţia lui Bahr în geneza şi dezvoltarea conceptului de „securitate colectivă“ al SPD în anii ’80. El analizează cum percepe Bahr problema securităţii pentru o Germanie divizată de Războiul Rece, dar acordă puţină atenţie concepţiilor şi gândurilor sale ascunse în ceea ce priveşte Ostpolitik. Stephan Fuchs se concentrează pe rolul relaţiei Bahr-Kissinger pentru punerea în practică a Ostpolitik şi subliniază importanţa canalelor secrete administrate de către Bahr pentru succesul iniţiativelor estice. El îşi limitează astfel cercetarea la aspectul raporturilor Bonn-Washington. Cea mai recentă şi mai completă biografie a lui Bahr este cea publicată în anul 1996 de către Andreas Vogtmeier. Aceasta insistă pe importanţa reunificării pentru Bahr, dar nu explorează în profunzime rolul acestuia în formularea Ostpolitikului guvernului Brandt, fiind o lucrare mai degrabă descriptivă decât analitică. Deşi aceste lucrări au merite incontestabile, ele nu permit înţelegerea globală a gândirii politice a lui Egon Bahr. Aportul lui Bahr la Ostpolitik rămâne puţin cunoscut. Niciun studiu detaliat nu există pe acest subiect. De aceea, ne propunem să clarificăm formarea Neue Ostpolitik prin examinarea obiectivelor personale ale lui Bahr.

În ceea ce priveşte politica estică a guvernului Brandt, vom menţiona câteva titluri mai recente, care au avut un impact istoriografic major prin cantitatea impresionantă de informaţii noi introduse în circuitul ştiinţific: lucrarea lui Julia von Dannenberg – The Foundations of Ostpolitik (Oxford, 2008) prezintă în detaliu geneza tratatului de la Moscova, analizând modul în care s-a făcut trecerea de la confruntare la destindere, cine au fost arhitecţii Neue Ostpolitik şi contextul în care s-a semnat tratatul cu URSS din

1970 (atât cel intern cât şi cel internaţional). Un accent deosebit este pus pe structurile decizionale şi pe factorii de presiune din societatea vest germană. Este o lucrare fundamentală atât prin informaţiile noi cuprinse, cât şi prin metodologia abordată care înlesneşte realizarea unui tablou complet al acestei perioade. Pentru percepţia est-germană asupra Ostpolitik, o lucrare foarte bună este cea semnată de M.E. Sarotte – Dealing with the devil (Chapel Hill & London, University of North Carolina Press, 2001). Cartea lui Helga Haftendorn, Coming of Age. German Foreign Policy since 1945 (Lanham, Rowman & Littlefield, 2006) este una dintre cele mai bune sinteze privind politica externă a Germaniei postbelice şi analizează foarte bine noua orientare a lui Willy Brandt. Denis Goeldel - Le tournant occidental de l’Allemagne après 1945. Contribution à l’histoire politique et culturelle de la RFA (Strasbourg, Presses Universitaires de Strasbourg, 2005) prezintă foarte bine relaţia RFG cu Occidentul, completând armonios studiile privind Ostpolitik. Peter Merseburger - Willy Brandt 1913-1992. Visionär und Realist (Stuttgart, DVA, 2006) a redactat, de departe, cea mai bună biografie a cancelarului. David F. Patton – Cold War Politics in Postwar Germany (New York, Pallgrave Macmillan, 1999) şi W.R. Smyser – From Yalta to Berlin (New York, St. Martin’s Griffin, 2000) integreaza foarte bine problema germană în contextul internaţional mai larg al Războiului Rece. Recenta şi impresionanta Cambridge History of the Cold War (3 volume – Cambridge, Cambridge UP, 2010) sintetizează probabil cel mai bine întreaga perioadă, iar datorită interesantelor pagini dedicate politicii externe a RFG ne va fi de un real ajutor în redactarea lucrării.

Există, în acelaşi timp, numeroase colecţii de documente germane publicate. Colecţia Documente privind politica externă a Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland – ADAP – care în acest moment acoperă perioada cuprinsă între 1949-1953 şi 1962-1984), este esenţială pentru cercetătorul acestei interesante perioade din istoria germană şi se dovedeşte, alături de alte culegeri de documente, foarte utilă. Nu în ultimul rând, trebuie semnalizată existenţa memoriilor principalilor actori implicaţi în evenimentele studiate: Bahr, Brandt, Scheel, Henry Kissinger, Valentin Falin etc.

Scopul proiectului:Proiectul nostru are ca obiect concepţiile lui Egon Bahr în domeniul politicii

estice (Ostpolitik) a Republicii Federale Germania. Analiza se va concentra asupra legăturii dintre Ostpolitik şi ideile pe care Bahr le avea privind locul şi rolul Germaniei în Europa. Mai precis, studiul doreşte să evidenţieze obiectivele urmărite de către Bahr în cadrul politicii orientale. Pentru Bahr, politica estică nu se putea rezuma la eliminarea obstacolelor din calea diplomaţiei vest-germane în timpul Războiului Rece. Bahr a urmărit mai degrabă un proiect naţionalist ambiţios în contextul relaţiilor cu blocul sovietic: a crea condiţiile unei redefiniri a locului Germaniei în Europa. Pentru el Ostpolitik constituia un instrument ideal pentru a face din Germania puterea preponderentă într-o nouă ordine de pace europeană. Trei elemente complementare trebuiau să participe la îndeplinirea acestei viziuni: consolidarea păcii şi a securităţii continentale, reunificarea germană şi emanciparea politicii externe (vest-)germane. Obiectivul nostru principal este acela de a desluşi gândirea politică a lui Bahr şi de a contribui la o mai bună înţelegere a seminficaţiei Neue Ostpolitik în cadrul mai larg al politicii externe a RFG. Concepţiile lui Bahr au fost unice în Germania din timpul

Războiului Rece, fiind centrate pe noţiunile de putere, de interes naţional şi de „normalitate“. Pentru Bahr, cooperarea trebuia să rămână întotdeauna instrumentul diplomatic principal al germanilor aflaţi într-o poziţie geografică centrală. Prin prisma concepţiilor „arhitectului“ său, Neue Ostpolitik apare ca un veritabil efort de reconciliere între pacea europeană şi afirmarea influenţei germane pe scena internaţională.

Planul lucrării va fi unul cronologic, deoarece o asemenea organizare permite înţelegerea caracterului evolutiv al Ostpolitik şi al concepţiilor lui Bahr. Totuşi, vom realiza şi o diviziune tematică, căci fiecărui interval temporal îi corespunde un grup de probleme istorice asupra cărora trebuie insistat. Textul va cuprinde două părţi. Prima parte a cercetării noastre va analiza originile şi dezvoltarea ideilor şi principiilor lui Bahr privind politica orientală înainte de sosirea la putere a coaliţiei social-liberale în 1969. Vom analiza poziţiile sale în contextul dezbaterii postbelice privind orientarea fundamentală a politicii externe vest-germane (până în 1960), activitatea sa în Berlinul de Vest alături de primarul Willy Brandt (1960-1966) şi munca depusă în cadrul Ministerului de Externe în timpul Marii Coaliţii (1966-1969). A doua parte va examina punerea în aplicare a planurilor dezvoltate în cursul anilor precedenţi. Ea va cuprinde intervalul dintre alegerea lui Willy Brandt în funcţia de cancelar al RFG şi încheierea acordurilor de la Helsinki (1969-1975). Von analiza rolul lui Bahr în negocierile care au dus la semnarea Tratatului de la Moscova (1970), la acordul cvadripartit privind Berlinul (1971) şi la tratatul fundamental cu RDG (1972). De asemenea, vom cerceta eforturile făcute de Bahr pentru a transforma arhitectura de securitate europeană în contextul multilateralizării destinderii între 1973-1975.

Material şi metode de lucru: Abordarea unei asemenea teme implică, fără îndoială, parcurgerea unui număr

impresionat de documente istorice şi lucrări de specialitate.Principalele surse utilizate vor fi scrierile lui Egon Bahr, precum şi documentele

din arhivele germane care au fost publicate în ultimii ani şi care acoperă intervalul cronologic al cercetării noastre. Un rol important va reveni studierii lucrărilor din cadrul Bibliotecii Academiei Române (BAR), Bibliotecii Naţionale a României (BN), Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), a presei germane corespunzând perioadei avute în vedere („Der Spiegel“, „Frankfurter Allgemeine Zeitung“, „Neue Zeitung“, „Tagesspiegel“ etc.), a literaturii memorialistice şi de specialitate referitoare la tema de cercetare propusă. Documentarea va include, desigur, şi explorarea documentelor, monografiilor şi articolelor germane disponibile online (precum articolele prestigioasei reviste Vierteljahrshefte für Zeitgeschichte). Oportunităţile oferite de internet nu pot fi trecute cu vederea, în condiţiile în care acest mediu permite accesul la o parte semnificativă din cercetările întreprinse astăzi în Germania.

Un mare număr de documente germane de arhivă, care sunt indispenabile cercetării noastre, au fost publicate în mai multe colecţii de documente. Documente privind Politica Germană (Dokumente zur Deutschlandpolitik, DzD) şi Texte privind Politica Germană (Texte zur Deutschlandpolitik, TzD) adună în tomurile lor surse importante cu privire la evoluţia problemei germane în timpul Războiului Rece. Ministerul german de Externe (Auswärtiges Amt) publică anual, în colaborare cu Institutul pentru istorie contemporană (Institut für Zeitgeschichte) din München, un mare număr de documente diplomatice în colecţia Documente privind politica externă a

Republicii Federale Germania (Akten zur Auswärtigen Politik der Bundesrepublik Deutschland, AAPD).

În situaţia în care va fi posibil, un stagiu de documentare în arhivele şi bibliotecile germane s-ar dovedi, cu siguranţă, foarte util. Arhiva Fundaţiei Friedrich-Ebert (Friedrich-Ebert-Stiftung, FES) din Bonn conţine numeroase documente personale ale lui Egon Bahr precum şi note confidenţiale, corespondenţă, texte guvernamentale oficiale etc. Arhiva politică a Ministerului german al Afacerilor Externe (Politisches Archiv im Auswärtigen Amt, PA AA) conţine documente declasificate care nu au putut fi publicate în AAPD şi care ne permit să înţelegem mai bine activitatea lui Bahr de la Ministerul de Externe, precum şi strategiile sale cu ocazia negocierii tratatelor estice. Landesarchiv Berlin cuprinde note şi memorandumuri redactate de Bahr în perioada 1960-1966. În fine, arhivele SED, regrupate la Fundaţia arhiva partidelor şi organizaţiilor de masă ale RDG în Arhivele Federale (Stiftung Archiv der Parteien und Massenorganisationen der DDR im Bundesarchiv, SAPMO-Barch) de la Berlin conţin expozeuri interesante ale conversaţiilor dintre Bahr şi demnitarii est-germani (din fericire, multe dintre aceste documente au fost publicate în seria DzD). Valorificarea rezultatelor:

Publicarea capitolelor în periodice academice recunoscute şi susţinerea de comunicări. Elaborarea unei lucrări ştiinţifice bine documentate, care să reliefeze modul în care viziunea lui Egon Bahr privind o nouă ordine europeană şi-au pus amprenta asupra politicii estice a Republicii Federale Germania.Colaborări în ţară: Biblioteci şi arhive de specialitateColaborări în străinătate: - - - Buget solicitat: Salariul aferent perioadei de cercetare şi elaborare a lucrării.Alte subvenţii de cercetare: - - -

Date post:	26-Dec-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	9 times
Download:	0 times

III - Academia Română · Web viewdiversificarea informaţiei, clarificarea unor probleme,...

Documents