I. Boldea. T.si Pr. Lecturii

7/25/2019 I. Boldea. T.si Pr. Lecturii

http://slidepdf.com/reader/full/i-boldea-tsi-pr-lecturii 1/105

Iulian BOLDEA

TEORIA ŞI PRACTICA LECTURII

2015

1



Introducere

În cadrul fenomenului cultural, lectura descriemodalităţile de a citi şi interpreta un text literar sau un fapt real,dându-I un sens ce se situează dincolo de semnificaţia aparentă.

În opoziţie cu critica secolului al XIX-lea, bazată înexclusiitate pe teoria !autorului", critica semiotică şi sociolo#iacontemporană sunt preocupate mai ales de definirea noţiunii de

text şi a noţiunii de cititor sau receptor al alorilor estetice. $eformulează astfel o teorie a lecturii, pe baza unor discipline

precum lin#istica, sociolo#ia, teoria informaţiilor, psi%analiza,semiolo#ia.

&iersitatea actului de lectură 'obserată încă de(audelaire sau )allarm*+ nu se reduce doar lacaracterul săuistoric, la elaborarea unei interpretări critice diferite în epoci

diferite. aptul că aceeaşi operă poate inspira lecturi diferiteatestă pluralitatea de sensuri înc%ise într-o operă şi caracteruldesc%is al acesteia. În acest fel se sc%imbă c%iar definiţia opereiliterare, căci pluralitatea de sensuri a sa nu se datoreşte calităţiicititorilor, mai mult sau mai puţin înzestraţi, ci structurii eiinterne, densităţii sale simbolice şi semnificatie.

În acest fel, lectura deine un sistem specific de abordarea textului, un sistem de interpretare orientat pe mai multe niele

conţinute în operă. e#ulile pe care le presupune lectura suntmai ales lin#istice, deoarece lin#istica încearcă să înţelea#ăambi#uitatea limbaului literar, analizându-l şi decodificându-isemnificaţiile.

oman /a0obson insistă în lucrările sale, asupraambi#uităţii constitutie a mesaului poetic, arătând că limbaulsimbolic specific operelor literare este, prin c%iar structura saintimă un limba cu sensuri multiple.



2ornind de la aceste predispoziţii spre desc%ideresemantică a operei, oland (art%es propune, în lucrarea saCritică şi adevăr trei stadii de abordare a discursului literar3

ştiinţa literară, care descrie lo#ica potriit căreia sensurile seînlănţuie, se ordonează într-o opoziţie, în aşa fel încât ele să fierecunoscute şi acceptate de lo#ica simbolică a oamenilor, critica,ce ocupă un loc intermediar, studiind aceleaşi re#uli aplicate laoperele literare concrete, şi lectura, ce caută să lumineze laturainformatiă, şi nu semnificaţia operei.

În lumina teoriei lecturii, se poate afirma că destinuloperei nu este dat de scriitor, ci de cititor. 4mberto 5co studiază

problema receptării textului în cartea sa Lector in fabula, undestabileşte două cate#orii de cititori3 cititorul in#enuu şi cititorulspecializat 'aizat+. 5xemple de cititori in#enui sunt &on6uiote, a cărui dramă se datorează faptului că el nu mai poatedistin#e planul realului de planul ficţiunii sau 5mma (oar7,caracterizată de aceeaşi confuzie real8 ima#inar. 9 lecturăeficientă o pot efectua doar cititorii specializaţi, ce îşi pot

modela iaţa după literatură, dar nu trăiesc literatura. &acă pecititorul comun 'in#enuu+ îl interesează doar naraţiunea, stratulaparent al operei, cititorul specializat este preocupat mai ales desemnificaţiile profunde ale textului.

:eoria lecturii textului literar studiază proprietăţiletextului ăzut ca o realitate specifică, ce beneficiază de unsistem specific de semne lin#istice. $istemele de coduri suntcodurile în irtutea cărora recitim literaturile care ne preocupă.

:otodată, teoria lecturii studiază şi codul 'semnul lin#istic+ cestă la baza literaturii.;stfel unele opere ale trecutului nu mai sunt citite din

perspectia epocii în care au fost create, ci din punct de edereal prezentului. În acest fel, se poate spune că operele trecutuluise citesc din perspectia codului de azi. &e exemplu, /an <ott înlucrarea sa Shakespeare – contemporanul nostru, încearcă să-lrecitească pe $%a0espeare din perspectia actuală, opera sa

=



căpătând astfel noi dimensiuni semnificatie. În aceeaşi măsură,teoria lecturii studiază şi răspunsul pe care îl dă cititorul în

procesul lecturii.

:eoria lecturii tinde să-şi construiască o %ermeneutică'model de interpretare+ proprie, adică un sistem de re#ulă, principii şi concepte în irtutea cărora cititorul abordează textul,îl alorizează, dându-i astfel o interpretare.

>ermeneutica este, astfel, un sistem de principii princare cititorul ine în întâmpinarea textului cu un cod pre#ătit

pentru a descifra şi pentru a face inteli#ibil ceea ce esteneînţeles.

2rimul principiu al %ermeneuticii este acela alimportanţei sistemului de referinţe cu care cititorul ine înîntâmpinarea lecturii operei literare. $istemul de referinţedepinde de calitatea udecăţii noastre de aloare. $istemul dereferinţe al cititorului depinde de cărţile citite anterior, de nielulintelectual al cititorului, orizontul său filosofic, ideolo#ic, moral,spiritual, cultural, conduita sa socială şi profesională, experienţa

de iaţă şi afectiă, bio#rafia. iecare serie umană de cititori areo perspectiă retrospectiă, căci reţine aceeaşi operă cu o altăexpresie, ca un alt mod de înţele#ere.

?riticul şi teoreticianul >ans obert /auss s-a ocupat deexaminarea cate#oriilor şi noţiunilor le#ate de actul comunicării,dar şi de comportarea cititorului în procesul lecturii.

Într-o cule#ere de studii consacrate teoriei receptării,/auss încearcă să dea o definiţie a lecturii3 !@ectura este un act

prin intermediul căruia realizăm pe de o parte însemnătateacomunicării literare, şi, pe de altă parte ea ne permite să producem noi înşine scrierile de reprezentări pe care semnullin#istic ni le transmite".

În spaţiul de aşteptare al lecturii, cititorii abordeazătextul literar cu autorul unui anumit cod, transformândsemnificaţiile operei în reprezentări şi recreând astfel textul.

A



&upă /auss, lectura !trebuie concepută ca o relaţie între doi prota#onişti, un om care arată şi un altul care ede".

$istemul codificat al limbaului literar este de fapt un act

prin care se pot descifra şi decodifica semnificaţiile opereiliterare, refăcându-se astfel seriile de reprezentări ce îi sunt proprii acesteia.

În procesul lecturii însă, textul pe care îl cercetăm şi pecare prin lectura noastră îl realizăm există în cadrul unei lar#irelaţii cu alte texte, există într-o arie a intertextualităţii. :extulliterar există în acest fel în cadrul unei aste le#ături de multipletexte care se intersectează, interferează, creând un câmp

semantic specific. 4n astfel de spaţiu al intelectualităţii îl reprezintă

romanul lui ?erantes Don Quijote. În textul acestui romanexistă o multitudine de alte texte care se intersectează, secontopesc pentru a între#i şi a amplifica mesaul operei lui?erantes. În Don Quiote întâlnim astfel, alături de reflecţiile

proprii ale scriitorului, reminescenţe şi trimiteri la 2laton la

filosofia medieală, la romanele caalereşti. Intertextualitateatrebuie concepută din perspectia a doi factori3 din perspectiacreatorului, a reţelei de lecturi pe care acesta le implică în

procesul creaţiei, dar şi din perspectia cititorului, a celui carerecrează opera prin lecturarea sa practică. Ideea intertextualităţiiare o importanţă deosebită pentru lectură, pentru că ne oferă

posibilitatea să înţele#em mai bine straturile unei opere literareatât din perspectia uniersului creatorului, cât şi din

perspectia cititorului, a celui care a recrea textul.În literatura secolului XX, apare un tip specific deintertextualitate, caracterizat printr-un proces de o#lindire aoperei în propriile sale structuri, apar astfel, cărţi construite pemotiul operei în operă şi care constituie însuşi procesulcreaţiei. În acest fel, scriitorul deine conştient el însuşi de

propria sa creaţie, asumându-şi cu feroare condiţia proprieiopere.

B



În Introducere la o sociologie a lecturii, /acCues @enardtatra#e atenţia asupra faptului că lectura ca actiitateaintelectuală, este un efort ce însumează în sine informaţii şi

cunoştinţe din discipline şi domenii ariate.5xistă, în iziunea acestui teoretician, şase tipuri deabordare a textului literar de un cititor aizat3 a+ abordarearetoricăD b+ abordarea semantico-structuralistă 'lin#istica+D c+abordarea fenomenolo#icăD d+ abordarea psi%analitică 'în careaccentul subiectului este mai apăsat+D e+ abordarea socio-istoricăşi f+ abordarea din perspectia %ermeneuticii textului, care leînsumează pe celelalte.

;bordarea retorică şi abordarea semiotico-structuralistăsunt abordări textuale, fiindcă au în edere proprietăţileintrinseci ale textului ca o realitate pur lin#istică. ;bordareafenomenolo#ică este o abordare pra#matică, căci, în cadrul uneiastfel de abordări textul literar se transformă într-un teritoriuconcret, căpătând o realitate distinctă. ;bordarea psi%analitică şisocio-istorică a literaturii presupune un uniers cultural şi

intelectual, un sistem de referinţe şi de alori, precum şi ostrate#ie intelectuală, prin intermediul cărora textul literar esteabordat din multiple perspectie.

În Studii de tipologie a culturii, Iuri @otman propune odefiniţie a culturii conform căreia cultura ar fi un sistem desemne or#anizat într-un mod determinat. ?ultura se elaborează,se realizează la un niel superior al intelectualităţii, în acel loc

priile#iat al întâlnirii cărţilor. @otman obseră, pe de altă parte,

că !&acă cultura este un eritabil templu de semne, cultura poate fi tratată şi cercetată ca un limba." În acest fel, dacă putem considera cultura în ansamblul ei ca pe un limba,înseamnă că putem reprezenta cultura ca pe un text în care suntasimilate şi însumate alorile fundamentale ale #ândirii. &acă

pentru conştiinţa contemporană istoria ca sumă a eenimentelor reale se reflectă în totalitatea unui număr mare de texte, atuncitextul nu este altcea decât expresia, într-un anumit limba, a

E



ieţii. &eoarece lumea este text, înseamnă că fiecare textanalizat este corespondentul scris al lumii.

Într-o anumită măsură, lumea există codificată în

sistemul de semne ale literaturii, dar nu este doar un fra#mentde realitate, este, dimpotriă, totalitate. Iuri @otman atra#eatenţia, în lucrarea sa Lecii de poetică structurală asuprarelaţiilor complexe şi directe ce se stabilesc între mesaul opereişi structura acesteia. ;stfel, cercetând structurile literare din

perspectia semiotică, @otman a obserat că natura, proprietăţileşi calităţile discursului literar sunt direct proporţionale cucomplexitatea informaţiei transmise, căci, în opinia sa, o

informaţie complexă presupune o structură literară complexă.În lucrarea !roducerea te"tului, )ic%ael iffaterre, îşi

exprimă punctul de edere în priinţa analizei textului literar, propunând şi un model distinct al teoriei lecturii. :eoreticianulamerican consideră că opera literară este rezultatul uneicomunicări specifice. În acest fel, orice operă literară este untext, un mesa care se adresează unui cititor 'receptor+ capabil să

decodifice semnul operei.actorii comunicării literare sunt autorul, mesaul,decodificatorul 'cititorul+, limba 'codul+ şi contextul, priit ca orealitate preexistentă, concretă. iffaterre obseră astfel, că!textul nu reprezintă o operă literară dacă nu se impunecititorului, dacă nu produce în mod necesar o reacţie, dacă nucontrolează într-o anumită măsură comportamentul celui caredescifrează textul. ăspunsul dat de cititor textului este sin#ura

relaţie de cauzalitate care poate determina o explicaţie reală afaptului literar". ?u alte cuinte, pentru iffaterre reacţia cititorului la

text este sin#urul fapt esenţial pentru adeărata alorizare aoperei, pentru elaborarea unei interpretări adecate a textuluiliterar. oarte importantă este relaţia dintre diferitele coduri alecititorilor în funcţie de eoluţia cronolo#ică a lor. @ectura

primelor #eneraţii ce întâmpină o operă literară este o lectură

F



mai simplă pentru că ea operează direct în relaţie cu textul şicoincide în mare măsură cu codul emiţătorului. ?odul lecturilor ulterioare, în sc%imb, se întrepătrunde succesi cu experienţa

literară ce se acumulează.!9pera literară, obsera iffaterre, trebuie să fieexaminată de acest cod întotdeauna sc%imbător, mobil alcititorului. &ar, pe de altă parte, lectura trebuie să ţină seama defelul în care contextul acţionează asupra celui care procedează lalectura textului".

În lumina teoriei lecturii trebuie obserat că31. :extul trebuie priit întotdeauna ca un produs al

limbii. 5l este o anumită or#anizare a unor elementeîntr-o #ramatică a textului.

. 9rice text literar presupune o iziune ordonatoare#raţie căreia se poate înţele#e discursul literar cu

proprietăţile sale, cu semnificaţiile, cu semnificanţiişi cu semnificaţii ce depăşesc structura lin#istică.

=. :extul literar ăzut ca un ansamblu de elemente

morfolo#ice presupune o #ramatică specifică.A. :extul literar este rezultatul unor straturi multiplecare trebuie decelate prin intermediul analizei.

B. :extul literar este priit în funcţie de o relaţieesenţială conform căreia este diferenţiată lumea realăde lumea fictiă, impusă de opera literară.

E. 9pera literară este rezultatul unui sistem complex desemne aând un semnificant textual şi un

semnificant, ceea ce înseamnă că lectura noastră iacontact înainte de toate cu un text ce există ca un pur semnificant literar material 'textul scris+ şi care are oirtualitate semiotică, după care acesta se transformăîntr-un complex de semnificanţi şi semnificaţi aitextului. @ectura presupune capacitatea de a conferiun sens textului parcurs, în funcţie de orizontul deaşteptare al lecturii.

G



I. FORE ALE LECTURII

@ectura, ca modalitate de a citi şi interpreta un text este,în epoca actuală, tot mai mult concurată de receptarea audio-izualului, a ima#inilor sonore sau ideo. 4n sociolo# alliteraturii franceze, obert 5scarpit ar#umenta, într-o lucrare asa, superioritatea lecturii prin marea libertate de manipulare atextului, căci lectura semnelor #rafice este o practică receptoare

specifică, ce are un rol fundamental în actiizarea structurilor co#nitie, în dezoltarea capacităţii fiinţei umane de a #ândi şide a elabora noţiuni. 9 paralelă între lectura semnelor #rafice şilectura iconică, facilitată de cinemato#raf sau de teleiziune esteedificatoare cu priire la statutul şi funcţiile receptării literaturii.

;stfel, cititorul unui text literar nu are acces direct laima#ini, ci la cuinte, aşadar la o serie de reprezentări abstracte,

pe care este necesar să le traducă în ima#ini sensibile, să leima#ineze în toată materialitatea lor. ;stfel, se poate spune că,din punct de edere al reprezentării mimetice a realităţii, unfoto#raf sau un operator de film este superior unui scriitor,

pentru că operatorul de film cuprinde !pe iu", în mod autenticrealitatea, în toată bo#ăţia sa de detalii şi manifestări.$uperioritatea unui text literar asupra unei ima#ini filmicerezultă însă din puterea de su#estie a operei literare, din

subînţelesurile pe care le conţine textul 'afectiitate,subiectiitate etc.+.:raaliul recepti al cititorului de literatură nu se rezumă

doar la înre#istrarea unor ima#ini, ca în cazul unui film, ci sereferă la traducerea semnelor #rafice în ima#ini mentale şidescifrarea semnificaţiei estetice a acestora. &acă scriitorul esteîntotdeauna selecti, punând în eidenţă doar anumite aspecteale obiectelor, într-o manieră #enerală, cititorul este cel care, pe

H



baza informaţiilor conţinute în text, a concretiza, prinintermediul fanteziei sale, ima#inile artistice, dându-le relief şi

prospeţime.

&in acest punct de edere, lectura presupune un permanent şi fecund dialo# între scriitor şi cititor, cititorul esteun adeărat interpret al operei literare, el traducând semnele#rafice în reprezentări mentale al căror specific rezultă dincultura, inteli#enţa, profesia şi ârsta lectorului respecti, căcieste eident că există numeroase tipuri de cititori, în funcţie demodul de abordare a textului literar.

În ceea ce prieşte limbaul !iconic", izionând un film,

spectatorul are acces direct la ima#ini, receptarea unui film numai presupune interpretare sau prelucrare, construcţie areprezentării, căci ima#inea este un dat efecti. $enzaţia pe careo oferă limbaul iconic este aceea a contactului nemilocit cuobiceiurile, a aderenţei spectatorului la aparenţele lumiisensibile.

2e de altă parte, dacă un text literar epic circumscrie doar

o anumită parte, zonă ori fra#ment al realităţii, focalizândobiectele dintr-un anumit un#%i, filmul ne înfăţişează ima#initotale, în care sunt surprinse şi personaele de prim-plan şi celesecundare, dar şi decorul în care se inte#rează acţiuneaDesenţialul şi accesoriul sunt înmănunc%iate, în ima#inea filmică,într-un tot unitar.

Între lectura unui film şi lectura unei opere literare existăo diferenţă de calitate a actiităţii co#nitie implicate în procesul

receptării. 2e de o parte, receptarea ima#inii filmice este maicurând pasiă, fluxul ima#inistic este absorbit fără un efortaparent, substanţial şi, pe de altă parte, lectura operei literare

presupune un proces complex de elaborare a reprezentărilor, decompletare a su#estiilor semantice ale autorului şi de descifrarea semnificaţiilor de profunzime ale textului literar.

În acelaşi timp, c%iar dacă şi în cazul izionării unuifilm nu este exclus un anume efort intelectual 'mai ales în cazul

1



filmelor !de artă"+, totuşi deosebirea esenţială între cele douătipuri de receptare este că, în cazul unei lecturi a unei opereliterare direcţionarea co#nitiă se face de la abstract spre

concret, iar în cazul filmului de la concret la abstract. Ima#inilefilmice presupun însă, şi ele, încadrarea într-un spaţiu alconenţiei artistice, ele dispun de o anume saturaţie a detaliului,de o plenitudine senzorială ce explică forţa de impact mai marea acestor ima#ini, în comparaţie cu lectura semnelor #rafice.

&eosebirea esenţială între lectură şi !izionare" constădeci în natura procesului de comunicare artistică3 de la abstractspre concret, în cazul lecturii, de la concret spre abstract, în

cazul izionării. ;stfel, dacă în cazul izionării unui film,limbaul iconic este nemediat, direct, spontan, în cazul lecturiiunui text literar comunicarea artistică este mediată, indirectă,elaborată.

@ectura unui text literar impune necesitatea de adeprinde, mai întâi, codul alfabetic, pentru ca mai apoi cititorulsă actualizeze de fiecare dată semnificaţiile cuintelor cerute de

context, să traducă în reprezentări mentale indicaţiile erbaleclare sau aluzie ale textului şi să completeze pe bazaexperienţei sale de lectură şi de iaţă informaţiile emise descriitor sau transmise sub formă aluziă, indirectă.

$e poate spune, aşadar, că lectura este inferioarăizionării prin aptitudinea reprezentării robuste a concretului şi

prin impactul emoţional sporit, însă ea se adaptează mult mai bine cunoaşterii conceptuale, actiitzând mecanismele

intelectuale ale cititorilor şi implicând un #rad mult mai înalt decreatiitate. Între cele două tipuri de receptare 'scriptică şi iconică+

relaţiile nu sunt însă antinomice, ci mai curând decomplementaritate. &acă lectura rămâne instrumentul co#nitidecisi pentru acumularea noţiunilor şi a cunoştinţelor specializate, în sc%imb, izionarea unui film răspunde neoiiimperioase a fiinţei de a pătrunde într-un uniers ficti, dar care

11



păstrează până la cel mai mărunt detaliu iluzia erosimilului, aeridicităţii.

@ectura nu se opreşte însă la momentul preliminar al

descifrării literelor şi a sensurilor cuintelor, acest sens parţial, particular trebuie inte#rat în semnificaţia #lobală a operei. 9lectură adecată este cea care îşi asumă textul literar în

plenitudinea sa, uzând de disponibilităţile afectie şi co#nitieale cititorilor.

Joet%e obsera, în acest sens, că !$ubiectul îl edeoricine, aându-l în faţa oc%ilor, conţinutul îl #ăseşte doar cel ceare el însuşi cea de adău#at, iar forma rămâne pentru cei mai

mulţi o taină". În cazul celor mai multe texte literare, lectura seaflă în pra#ul nedeterminării, pentru că sensul operei este mereudesc%is, ambi#uu, ec%ioc, reformulabil în funcţie de temă,subiect şi #enul şi specia literară.

&e asemenea, lectura cunoaşte o mare arietatetipolo#ică, în funcţie de procedeele receptării operei dar şi de osituare specifică a ei faţă de factorii dierşi care o condiţionează

':extul, ?ontextul, @ectorul, ?odurile literaturii+. În concepţialui Jeor#es 2ouulet, !lectura este un act atât de complex încâteste le#at de toate posibilităţile, aptitudinile, tendinţeleindiidului. )otiaţiile ei pot fi distinse în funcţie de clasesociale, ârstă, eenimentele existenţei, starea fizică etc."

2e de altă parte, lectura se adaptează3• scopului urmărit 'studiul, amuzamentul, informarea,

autoformarea, neoile afectie.+• naturii textului 'poezie, manual filosofic, roman

poliţist, urnal+• circumstanţelor 'bună dispoziţie, tristeţe, stare de

luciditate sau oboseală etc.+. &iersele modalităţi de lectură seformează fie spontan, în mod reflex, fie prin intermediulstudiului şi al unor deprinderi ale receptării. 5xistă, astfel, ocorelaţie relatiă între competenţa unui cititor de a citi o anumită

1



operă şi performanţele sale de lectură, determinate de factoridierşi, sociolo#ici şi psi%olo#ici.

2aul ?ornea stabileşte o tipolo#ie a textelor pornind de la

faptul că, în competenţa fiecărui locuitor intră şi aptitudinea de a produce şi recepta textele în trei modalităţi diferite, după intenţiade a stabili cu interlocutorul !o comunicare eficientă, de ainstaura o comunicare prezumtiă ori de a experimenta resurselelimbii însăşi." ;stfel, 2aul ?ornea distin#e între textulreferenţial 'produs al unui comportament lin#istic factual,

pra#matic, pliat pe referent+, textul trans şi pseudoreferenţial'produs de o exprimare ficţională+ şi textul autoreferenţial 'ce

proine dintr-o exprimare ludică, ce produce dislocări şitras#resări ale sensului+.

:extul referenţial este acela care traduce ima#ineaomolo#ată de uzul social al obiectelor, într-o reelare!tranzitiă" a acestor ima#ini şi într-un limba denotati, uniocşi literal. ;ici, în textul referenţial cuintele au sensurile lor dindicţionar, iar folosirea repetiţiilor şi a parafrazelor are menirea

de a elimina bruiaele sau confuziile semantice, :extelereferenţiale sunt specifice acelor mesae informatie, utilitare şiştiinţifice, fiind un mod !serios" de a orbi despre lume, pentrucă urmăreşte transmiterea unor enunţuri obiectie, factuale, care

pot fi testate prin #rila autenticităţii.:extul pseudo şi transreferenţial se caracterizează prin

folosirea limbaului în scopuri indirect comunicatie, nu pentrua transmite sensuri sau prin informaţii de tip factual, ci spre a

simula prezenţa lor. 9biectul textelor pseudo şi transreferenţialenu este realitatea, ci o construcţie ima#inară, cea care nu s-aîntâmplat, dar ar putea să se întâmple, fie în lumea de toate zilele'textul pseudo referenţial+ fie într-o lume posibilă, cu alte le#idecât lumea concretă 'textul transreferenţial+.

@imbaul este folosit în sens non-literal, simbolic, el postulând o anumită distanţă între aparenţă şi esenţă, între ceeace se spune şi ceea ce trebuie înţeles. icţionalitatea este una

1=



dintre trăsăturile literaturii, însă orice creaţie literară sedistanţează 'prin ficţionalitate+ de ordinea experienţei directe,dar şi de ordinea limbaului referenţial, căci literatura

exploatează modalităţile lin#istice simbolice ale exprimării,strate#ii plurisemantice etc.:extul autoreferenţial nu trimite la nici o exterioritate, şi

este obiect şi scop, intenţia comunicării nefiind strictfuncţională, ci ludică, aând aspectul unui oc.;utoreferenţialitatea unui text este percepută prin aspectulnedeterminat al repertoriului lexical şi contrarierea re#ulilor sintactice, prin aceasta sensul nemaifiind pertinent.

9 altă tipolo#ie este cea a lui $olomon )arcus, caredistin#e între limbaul poetic şi limbaul ştiinţific, pe baza unor opoziţii releanteD astfel, în cadrul limbaului poeticcaracteristice sunt3 opacitatea 'limbaul capătă o semnificaţie însine+, preponderenţa semnificaţiilor neconceptuale, conotaţia,nepertinenţa, opoziţia adeărat8 fals, în timp ce limbaul ştiinţificse caracterizează prin3 transparenţă 'limbaul este un e%icul

pentru transmiterea sensului+, preponderenţa semnificaţiilor conceptuale, denotaţie, pertinenţa opoziţiei fals8 adeărat şi#ramatical8 ne#ramatical.

În opinia lin#iştilor, textul constituie un între# de sinestătător, însă caracterul de totalitate autonomă deriă dindesfăşurarea completă a temei centrale a textului respecti.?ondiţia normală a unui text este !înc%iderea", dispunerea saîntre limite stabile, marcate ferm, prin punctuaţie sau alte

modalităţi metatextuale 'titluri, subtitluri, cuântul !sfârşit" dinfinal etc.+.uncţiunea unui text constă, în opinia lui 2aul ?ornea, în

orientarea oferită lectorului cu priire la modul în care autorultextului rea să fie înţeles. 2e de altă parte, în spatele structuriide suprafaţă a unui text, există o structură de adâncime,denumită şi macrostructură, ce constituie o reprezentare maiabstractă a structurilor de adâncime. ;stfel, dincolo de

1A



semnificaţia fiecărui enunţ există o semnificaţie #enerală aansamblului, care oacă rolul de numitor comun al enunţurilor

parţiale. $tructura de adâncime are un rol esenţial în explicarea

mecanismelor lecturii, căci, pe măsură ce parcur#e textul,cititorul are posibilitatea de a-l sintetiza, confi#urândmacrostructuri care se situează la un niel tot mai #eneral şi maiabstract către sfârşitul lecturii, datorită posibilităţii de a sintetizaunităţile textuale dea parcurse.

În ceea ce prieşte tipolo#ia textelor, orice locutor este înstare nu numai să producă şi să recepteze texte, ci şi să distin#ădiferitele lor tipuri.

9 tipolo#ie interesantă este aceea realizată de Iuri@otman între texte fără subiect şi texte fără subiect. :extele fărăsubiect sunt cele care au un caracter clasificator şi sunt alcătuitedin liste de nume care inentariază, într-o ordine determinatăanumite domenii ale realităţii. 5xemplu3 calendarul, anuarultelefonic, dar şi poemul liric lipsit de subiect.

:extele cu subiect sunt acelea în care apar întâmplări,

fapte şi eenimente naratie în care sunt implicate persoane.?aracteristica personaelor este mobilitatea, faptul că ele au posibilitatea de a traersa limitele unor anumite re#uli, straturisociale etc.

9 altă clasificare este aceea a lui &ressler şi (eu#rande,o clasificare ce are în edere funcţia comunicatiă a textelor,identificată în baza trăsăturilor dominante.

?onform acestei clasificări există3

a. texte descriptie, care implică relaţii conceptualeinstituite prin atribute, stări şi reprezentări. b. texte naratie, în care eenimentele sunt aranate într-

o ordine secenţială, iar relaţiile cele mai frecentesunt de cauză, motiare, finalitate.

c. :exte ar#umentatie, care postulează ca adeăratesau false pozitie sau ne#atie acceptarea orialorizarea unor idei sau conin#eri determinate.

1B



elaţiile tipice pentru aceste cate#orii de texte suntmotiarea raţională, semnificaţia, aloarea. 2entru cătextele literare conţin forme dierse de descriere,

naraţiune şi ar#umentare, &ressler şi (eau#rande ledefinesc printr-un alt criteriu, opunându-le textelor ştiinţifice 'care în opinia lor, urmăresc să exploreze şisă clarifice cunoştinţele factuale, de ordin textualempiric, oarecum+ şi textele didactice 'care difuzeazăcunoştinţele în mod sistematic şi explicit+.

#e"tele literare

5xistă mai multe accepţiuni în definirea şi clasificareatextelor literare. ;drian )arino, în $ermeneutica ideii deliteratură desprinde semnificaţiile principale ale ideii deliteratură3

1+ @iteratura ca sistem, instituţie 'ansamblul instituţiilor

ce participă la actiitatea literară3 edituri, instituţii decercetare, scriitori, reiste, critici, librării+ @iteratura ca totalitate a ceea ce se scrie într-un

domeniu=+ @iteratura ca sector particular de discursuri, diferite

de discursurile ştiinţifice etc. 'oman /acobsonafirma că !obiectul ştiinţei literaturii nu esteliteratura, ci literaritatea, adică ceea ce face dintr-o

operă dată o operă literară"+A+ @iteratura ca artă, implicând adeziunea la anumitenorme de alorizare şi aflată, aşadar, în opoziţie faţăde nonliteratură sau literatura de masă.

B+ @iteratură ca formă de#radată a poeticităţiiE+ @iteratura ca profesie 'scriitor, critic, profesor de

literatură etc.+

1E



În funcţie de finalităţile şi de mecanismele lecturii existănumeroase moduri de a citi. 5xistă, astfel o lectură obiectiă'prin recuperarea unui maximum de informaţii+, proiectiă 'prin

restructurarea informaţiilor conţinute în text de dezideratele şiinteresele proprii+D lectura eferentă 'în care atenţia seconcentrează asupra ecourilor lecturii+D lectura estetică 'în careatenţia cititorului se concentrează asupra trăirii înseşi+D lecturaliniară 'prin care textul este parcurs în ordinea desfăşurării sale+Dlectura exploratorie 'prin care textul este surolat, pentru a seobţine o idee #enerală asupra conţinutului+D lectura selectiă'care elimină materialul redundant, neinteresant pentru cititor+D

lectura senzorială 'întâlnită mai ales în textele poetice, prin carecititorul înre#istrează plasticitatea limbaului şi saoareastilului+D lectura lo#ică 'ce izează lo#ica textului, înlăturarea

părţilor discursului, compoziţia+D lectura empatică 'mai ales încazul operelor de ficţiune, când cititorul se contopeşte cu lumeaima#inară a textului+.

9ptimizarea lecturii reprezintă un deziderat maor, mai

ales acum, când olumul de informaţii oferit de mesaele #raficesau iconice este impresionant. $porirea motiaţiilor lecturii,îmbunătăţirea randamentului calitati al înţele#erii textuluiliterar, creşterea competenţei şi performanţei de lectură,reprezintă condiţii indispensabile ale culturii şi ciilizaţieimoderne, dar şi în înţele#erea destinului fiinţei umane.

Definiii ale lecturii

5xistă două accepţii maore ale conceptului de lecturăD oaccepţie care se rezumă la comunicarea scriptică, şi o alta,extinsă, care se referă la orice tip de comunicare, aptă să fiedecodificată de o conştiinţă receptoare.

1F



În sens restrâns, prin lectură se înţele#e ansamblulactiităţilor perceptie şi co#nitie izând identificarea şiînţele#erea mesaelor transmise #rafic. Dicionarul de semiotică

al lui Jreimas şi ?ourt*s defineşte lectura ca !recunoaşterea#rafemelor şi a concatenării lor, aând drept efect transformareaunei foi acoperite cu fi#uri desenate în planul expresiei unuitext."

?el de-al doilea sens al termenului, extins, se referă laidentificarea şi înţele#erea unor mesae transmise cu autorulaltor sisteme semnificante decât cel #rafic, cu alte !substanţe aleexpresiei" '>elmsle+. În acest fel, orice sistem de semne

artificiale sau naturale, aând o anumită sintaxă 're#uli decombinare+ şi o semantică 'un repertoriu de semnificaţii+, poatefi citit. 5xistă, astfel, lecturi tactile 'alfabetul (raille, utilizat deorbi+, lecturi optice 'care presupun descifrarea caracterelor înscrise de un calculator+, lecturi ale codului #enetic, lecturi aletrăsăturilor feţei 'fizionomiei+, lecturi ale caracterelor scrisului'#rafolo#ie+, lecturi ale iselor 'psi%analiza+ etc.

În acest înţeles #eneral, lectura deine o formăuniersală a capacităţii omului de a descifra sensurileuniersului, un mod de a instaura semnificaţii, corelând unităţide conţinut unor expresii date.

&in punct de edere etimolo#ic, la ori#inea cuântuluilectură se află rădăcina indo-europeană !le#" 'cu sensul de!reunire"+ păstrată în #reacă 'le#-eon+, latină şi albaneză. Înlimbile moderne, termenul proine din latinescul !lectura",

trecut în secolul al XIK-lea în franceză sub forma !lecture", deunde s-a răspândit în celelalte limbi. În latină le#o înseamnă, pede o parte, !a strân#e, a aduna, a reuni" 'limba română !a le#a"+Dîn al doilea rând, '!a ale#e, a cerne"+ şi în al treilea rând !aenumera, a socoti".

Ideea că actul lecturii presupune însumarea, sintezasemnelor #rafice a dominat #ândirea tradiţională.

1G



II. TE!TUL. ACCEP"IU#I ALE #O"IU#II DE TE!T

?onceptul de text s-a impus, mai ales în ultimele decenii,în trei accepţiuni. 2rima accepţiune, cea mai răspândită,consideră textul un Ldocument scris", asimilându-l cu noţiuneade Loperă literară" 'filosofică etc.+

; doua accepţiune introdusă de lin#işti în anii ME şi#eneralizată mai apoi, consideră textul o Lunitate comunicatiă"erbală sau scrisă, de dimensiuni ariabileD cea de-a treiaaccepţiune a conceptului de text, foarte specifică, este ceaimpusă de cercetătorii francezi #rupaţi, în anii ME, în urulreistei !:el 6uel", cercetători care consideră textul drept o!practică semnificatiă", aşadar nu ca un obiect fizic ce

depozitează sens, ci ca un spaţiu al naşterii unor semnificaţiimultiple, poliforme.1. :extul ca scriere. ?uântul text 'de la latina textus N

ţesătură, tramă+ înseamnă, în accepţie comună două lucruri3a. :otalitatea frazelor care constituie o scriere sau o

operă 'în acelaşi sens, textul se opune comentariilor, notelor sau parafrazei+.

b. $criere considerată în redactarea sa ori#inală şi

autentică 'de unde ediţia de texte şi critica filolo#ică a textelor+.2aul ?ornea precizează că ceea ce uneşte cele douădefiniţii este perceperea dublei identităţi a textului3 materială'textul este un ansamblu de semne #rafice+ şi mentală 'căcitextul reprezintă şi o structură de sens, cu un conţinut de idei+.?eea ce se consideră dintr-un text, odată cu scur#erea timpuluinu este, astfel, ima#inea mentală pe care o adăposteşte textul, cimaterialitatea textului. &e exemplu, noi nu putem citi %diseea,

1H



&neida sau %edip rege, aşa cum le-au citit cei care ne-au precedat, pentru că, în literatură, semnificantul nu trimite la unsemnificat inariant, ci la unul ariabil.

ormarea sensului depinde nu numai de ceea ce sespune, ci şi de modul în care cititorul, cu indiidualitatea saireductibilă, specifică, înţele#e ceea ce este exprimat în text.5ste limpede că orice cititor citeşte altfel în momente diferite,izând laturi inedite ale operei.

. :extul ca unitate comunicatiă. ;cest concept izeazătextul ca o cate#orie #enerală, nu doar a scripticului, ci aoricărei erbalizări, în#lobând, deopotriă, poemul, articolul de

ziar, memoriul ştiinţific şi enunţurile erbale de orice fel. :extulizat de o astfel de accepţiune este o formă specifică deexistenţă a limbii şi o unitate ori#inală a interacţiuniicomunicatie.

&etaşat de context, tratat în sine şi scos de sub impactulfactorilor extralin#iştici astfel enunţul se pretează mult mai

bine unei analize ri#uroase. iindcă este structurat Lînc%is" şi

#uernat de re#uli stricte, se poate ealua dacă este acceptabildin punct de edere #ramatical şi lo#ic. În sc%imb, dacă sedepăşesc limitele unui enunţ, aun#ându-se la suite de enunţuri,îşi fac apariţia o serie de factori aleatorii, pentru că în câmpultransfrastic domneşte o libertate de selecţie sporită iar re#ulilesunt mai discrete. :ocmai de aceea, studiul unităţilor discursieeste efectuat de către $tilistică.

$tructuralismul se limitează, deci, cum constată şi 2aul

?ornea, la problematica frazei.&istin#ând între lan#ue 'sistemul de semne cu caracter supra-indiidual+ şi parole 'manifestarea lin#istică subiectiă+,erdinand de $aussure îşi axează cercetarea pe factorul #eneralşi nu pe cel particular, pe sistem şi nu pe modul particular de ase folosi de el. 2rin identificarea unităţilor minimale 'fonem,morfem, semem+ şi accentuarea asupra relaţiilor lor opozitie lafiecare niel 'fonolo#ic, sintactic, semantic+, $aussure a precizat



o metodă analitică şi descripti-formalizantă, dar care nu estefructuoasă în analiza unităţilor transfrastice.

;ceastă analiză a textului la nielul unităţilor sale

minimale este uneori incapabilă să pună în lumină naturatextuală a unui enunţ, natură ce presupune o corelaţie a formei şia funcţiei.

9 altă orientare lin#istică modernă, #eneratiismul, acombătut metoda lin#istică descriptiă şi a realorizatcreatiitatea, însă nu pentru a studia realitatea erbală efectiă,ci pentru a reduce experienţa orbirii la un niel mai profund şimai abstract. 2entru O. ?%oms07, cel mai important reprezentant

al #eneratiismului, principalul Lobiect al teoriei lin#istice esteun locutor auditor ideal, aparţinând unei comunităţi lin#isticecomplet omo#ene, care-şi cunoaşte perfect limba şi care, uzândde această cunoaştere pentru a realiza o performanţă nu estestânenit de condiţii #ramaticale nonpertinente, ca, de pildă,limitări ale memoriei, distracţii, deplasarea interesului sauatenţiei, erori".

În acest fel, sarcina teoriei era să explicitezeLcompetenţa" acestui locutor ideal, sau, cu alte cuinte,cunoaşterea înnăscută a structurilor limbii, independenţa defactorii socio-culturali şi restrânsă la #ramaticalitate, laaptitudinea de a produce fraze corecte din punct de ederesintactic. În sc%imb performanţa, adică utilizarea propriu-zisă alimbii în situaţii de comunicare, nu era luată în seamă, fiindconsiderată arbitrară şi %aotică. ?a şi structuralismul, căruia i se

opune, #eneratiismul nu recur#e la examinarea practicilor discursie, concentrându-se asupra mecanismului, a formăriifrazelor.

?ăutându-se noi soluţii metodolo#ice, sub presiuneaexpansiunii comunicărilor de masă, s-a produs o actiizare astudierii modului în care sunt alcătuite şi transmise mesaele, ate%nicilor de a le spori lizibilitatea şi efectul persuasi, de a lecontrola şi diria fluxul în direcţia oită. 4n exemplu elocent în

1



acest sens sunt ideile formulate de 5u#en ?oşeriu în 1HBB-1HBE.5l a susţinut că ceea ce este important nu este cunoaştereaabstractă a limbii, ci a abilităţilor care îi dau locutorului

posibilitatea să-şi reordoneze noţiunile lin#istice în actiitateacomunicatiă. 2e de altă parte, ?oşeriu enunţă ideea că unităţilesemnificatului nu reprezintă părţile fixe, dotate cu identificareaconstntă, ci a#lomerări de sens actualizabile în funcţie decircumstanţele utilizării.

oman /a0obson, aşezând accentul pe cate#oriacomunicării, pune în eidenţă funcţiile acesteia3 L?el care seadresează 'transmiţătorul+ trimite un mesa destinatarului

'receptorul+. 2entru ca mesaul să-şi îndeplinească funcţia, el areneoie de un context la care se referă 'sau referent+ pe caredestinatarul să-l poată pricepe şi care să fie sau erbal saucapabil de a fi erbalizatD de un cod intern total sau cel puţin

parţial comun atât expeditorului cât şi destinatarului '...+, în fineare neoie de un contact, conducta materială sau le#ătura

psi%olo#ică dintre cei doi, care le dă posibilitatea să stabilească

şi să menţină comunicarea". iecare factor al comunicării estele#at de o altă funcţie a limbaului.

'unciile comunicării

uncţia referenţială 'denotatiă sau co#nitiă+ este cea

care orientează limbaul spre context, spre semnificat. uncţiaemotiă 'sau expresiă+, concentrată asupra transmiţătorului, areca scop exprimarea atât locutorului faţă de cele spuse de el.

uncţia conatiă desemnează orientarea mesaului spredestinatar şi descifrarea lui de către acesta. uncţia faticăerifică stabilirea comunicării, prelun#irea sau întreruperea ei iar funcţia metalin#istică desemnează orientarea limbaului asupralui însuşi.



)odelul propus de /a0obson este eficient în măsura încare i se atribuie fiecărui factor o identitate reală şi se inte#reazăactul comunicării într-un proces comunicati, permiţându-se

astfel circulaţia sensului şi sc%imbarea de rol între interlocutori'emitentul deenind, astfel, destinatar şi iners+.9 altă teorie ce ilustrează modelul lui /a0obson este

teoria actelor de limba a lui ;ustin, dezoltată mai apoi de$earle. ;ceastă teorie scoate în relief importanţa factorilor nonlin#istici, contextuali, în procesul de producţie şi receptarea enunţărilor comunicatie.

:oţi aceşti teoreticieni se înscriu într-un spaţiu al

pra#matismului, deoarece ei definesc textul 'oral sau scriptic+ ca parte a unui proces comunicati, postulând, în acelaşi timp, căorice text are o funcţie, traduce o intenţie, izează un efect şi că,

pentru a-i determina semnul, trebuie să cunoaştem situaţia deenunţare.

$copul pra#maticii este, astfel, de a determina practicilediscursie, motiaţiile lor şi strate#iile utilizate pentru a le

produce.

#e"tul ca (practică semnificativă)

;ceastă noţiune a fost elaborată prin anii MG de către

/ulia <ristea şi a fost adoptată de alţi lin#işti #rupaţi în urulreistei !:el 6uel".În iziunea despre text a celor de la !:el 6uel" accentul

este pus pe producerea şi nu pe sc%imbul de sens, încercându-sedescrierea procesului de structurare şi nu structura propriu-zisă.

;ceastă teorie se plasează, aşadar, în afara interacţiuniicomunicatie, considerată de maoritatea lin#iştilor ca oconduită definitorie a textului.

=



În această accepţiune, textul deine locul de întâlnire alsubiectului şi al limbii. Însă Lsubiectul" 'autorul textului+ nu maiexistă ca entitate, el se formează în şi prin limba, după cum

limba nu mai este limba comunicării, a discursului cotidian, ci olimbă deconstruită şi apoi reconstruită. Împotriastructuralismului, ce postulează finititudinea traseelor desemnificaţie şi posibilitatea recuperării sensurilor prezente caatare în text, <ristea preconizează desc%iderea textului,caracterul său mobil, plural, în permanentă sc%imbare.

efuzând subiectul, ca instanţă deţinătoare a sensului şisensul, ca simetrie a semnificantului şi semnificatului, criticii de

la !:el 6uel" au aut meritul de a fi militat în faoarea textuluifi#urat ca productiitate.

În conceptul de text, aşa cum este el acceptatactualmente există câtea aspecte problematice. 5xistă, mai întâio tendinţă de estompare a distincţiei de Lmărime" între diersetexte. În sens strict se poate considera că până şi o expresieminimală, redusă la un sin#ur cuânt 'LIeşi"+ satisface criteriile

textualităţii deoarece3 este un Lîntre#" complet, îndeplineşte ointenţie comunicatiă şi implică o situaţie de enunţare. :otuşi, între acest act minimal de orbire şi un

macrotext 'poem, articol, roman+, diferenţele nu sunt doar de#rad, ci şi de calitate. Într-un microtext 'Lieşi"+, coerenţa şicoeziunea se contopesc, contextul enunţiati este clar marcat, iar sensul se conturează instantaneu. În sc%imb, într-un macrotextformat dintr-un ansamblu de fraze, sunt presupuse alte

mecanisme raţionale, mai complexe3 memoria, definirearaporturilor de conexiune dintre fraze, de#aareamacrostructurilor etc.

În acest al doilea caz, decodificarea este doar o operaţie preliminară care pre#ăteşte lectura. :ocmai de aceea, primordială pentru teoria lecturii este noţiunea de text bazată peo structură secenţială, cu un pra# minimal de cel puţin douăfraze.

A



5xistă, de asemenea, o tendinţă de estompare a diferenţeidintre oral şi scriptic. :rebuie, însă, precizat, că teoria lecturii seocupă doar cu comunicările scrise.

%po*iia oral+ scriptic

?omunicarea orală se bazează pe o relaţie tranzitiă,imediată şi explicită între un locutor 'emitent+ şi un destinatar.

5a are o structură dialo#ală, fundamentată pe feed-bac0 şi sedesfăşoară succesi, într-o ordine lineară, ireersibilă şi reclamăun #rad sporit de redundanţă 'reluări, parafraze+, ca şi folosireaunor coduri extralin#istice 'mimică, #esturi etc.+. &e asemenea,realizându-se Lfaţă în faţă", comunicarea orală are un potenţialafecti sporit, ea adaptându-se constant în raport cu reacţiileînre#istrate. $pontaneitatea şi rapiditatea acestui tip de

comunicare determină reducerea preocupării pentru expresie sauexistenţa unor expresii familiare, ar#otice etc.?omunicarea scriptică este disunctă şi mediată. &intre

factorii comunicatii sunt prezenţi doar doi3 mesaul şidestinatarul. $crierea este un mod de comunicare Lnon-cooperati", pentru că nu permite feed-bac0-ul, aând, însc%imb, aantaul durabilităţii. 5laborarea comunicării scrise

permite reenirea asupra secenţelor parcurse şi nu dispune de

forţa emotiă a oralităţii, aând, totodată, un caracter maiintelectual, transmiţând mai multe informaţii şi bazându-se pe oactiitate reflexiă mai consistentă.

aptul de a scrie presupune interenţia unor mecanismeco#nitie şi selectie pentru că subiectul se ima#inează priit,are conştiinţa răspunderii. 2rezenţa scrisului su#erează an#aareaîntr-o dinamică a productiităţii limbaului care urmăreşte nudoar transmiterea de informaţii, ci şi punerea lor în scenă,

B



calitatea lor expresiă. 9 altă preudecată este aceea asubordonării scrierii faţă de oralitate. 9pinia dominantă esteaceea că scrierii îi reine rolul de a traduce #rafic orbirea, de a

Lportretiza ocea" 'Koltaire+.erdinand de $aussure obsera, astfel, că Llimbă şiscriitură sunt două sisteme distincte de semne3 unica raţiune de afi a celui de-al doilea este de a-l reprezenta pe cel dintâi".

Întrebarea care se pune este dacă este scrierea deriatădin limbaul oral, după cum cred cei mai mulţi lin#işti. )ai

plauzibilă pare să fie considerarea celor două sisteme ca fiindautonome şi în raport de interdeterminare.

5xistă, fără îndoială, câtea ar#umente importante înfaoarea unui statut lin#istic propriu al scrierii3

a. 4zul oral al limbaului este prioritar, însă primelesisteme #rafice descoperite nu par să fi fost concepute ca săînre#istreze orbirea, ci să stoc%eze informaţii.

b. 5xistenţa limbaelor simbolice 'limbaul matematic+,de exemplu, demonstrează că accesul la sens nu este mediat

neapărat de orbire.c. Între sistemul fonic şi cel #rafic există o anumediscrepanţă. &e exemplu, în limba franceză există =B foneme şiE de litere.

d. &e la un anumit niel de competenţă, percepţiaizuală a cuântului este concomitentă cu înţele#erea sensuluiacestuia. ;şadar, se poate spune că scrierea şi oralitatea au unstatut autonom şi o funcţionare distinctă.

E



III. $I$TEUL CODURILOR ŞI COPETE#"ALECTORULUI

Conceptul de (cod)

Iniţial, noţiunea de cod folosită în teoria comunicării eradefinită ca3 Lun sistem de simboluri bazat pe acordul prealabildintre sursă şi destinatar, utilizat ca să reprezinte şi să transmită

informaţii." 'J.)illa, Langage and Communication, OeP Qor0,1HB=+. epertoriul unităţilor unui cod este, în acest caz, finit, iar sistemul de simboluri presupune o semnificaţie clară şi uniocăa fiecărei unităţi a codului.

uncţia pe care o îndeplineşte codul este de a restrân#eale#erea arbitrară a semnelor, de a crea în spiritul receptorului oanume preizibilitate, care să le ordoneze continuitatea şi să le

traducă în unităţi de sens. ?odul reprezintă, astfel, Lun sistem de probabilităţi care se suprapune ec%iprobabilităţii sistemului în punctul de plecare pentru a-l determina din un#%iulcomunicării" '4mberto 5co, La structure absente, 2aris, 1HF.+?onceptul de cod explică, mai întâi, felul cum comunică între eimembrii #rupului social, pe cale orală sau scriptică, pentru călocutorii aparţinând aceleiaşi comunităţi lin#istice posedăcunoştinţe asemănătoare, în priinţa codului 'ocabularul de

bază, re#uli sintactice elementare etc.+. ?odul lin#istic nu esteaşadar, decât ansamblul acestei cunoaşteri comune, cuprinzândinentarul #lobal şi sistematic al cuintelor '&icţionarul+ şi alre#ulilor lor de combinare 'Jramatica+. ?odul lin#istic esteutilizat în practica de toate zilele, la un mod preconştient, deşiuneori unele structuri ale codului pot fi conştientizate. În

principiu, cunoscând codul unei limbi 'lexic şi re#uli de

F



combinare+ orice orbitor poate codifica sau decodifica unmesa.

%bieciuni ,mpotriva folosirii noiunii de cod ,n sistemele semantice

Între noţiunea de cod utilizată în sistemele artificiale'alfabetul )orse sau ?odul circulaţiei rutiere+ şi noţiunea de cod

cu care se operează în literatură diferenţele sunt notabile.&e exemplu, codul circulaţiei cuprinde un număr finit de

simboluri şi este perfect explicit, formulând imperati prescripţiiunioce 'determinând în mod tranşant ce este permis şi ce esteinterzis+ şi ocupându-se de toate situaţiile posibile. $predeosebire de acest cod artificial, codurile literare sunt un număr indefinit de simboluri şi sunt explicate numai în parte,

formulând în mod discret şi ec%ioc probabilităţi şi nu obli#aţiişi decupând serii din materia limbii, a codului, fără a saturamesaul, căci o operă literară nu este niciodată reductibilă la uncod sau o combinare de coduri.

5xistă aşadar o diferenţă fundamentală între codurileartificiale şi codurile semantice 'literare+, unde semnificareadepinde şi de răspunsul receptorului iar #raniţele repertoriuluisunt permeabile, existând o anumită doză de abatere de la

norme, şi de libertatea manerării materialului lin#istic.?u toate acestea, nici codul lin#istic nu este perfectomo#en, căci 4mberto 5co, de exemplu, atra#e atenţia că limbanu se reduce nici la ocabular, nici la #ramatică, ea reprezentândLun %ipercod care lea#ă o mulţime de subcoduri diferite, uneletari şi stabile, cum sunt cuplurile denotatie, altele slabe şiefemere, cum sunt cuplurile conotatie periferice."

G



)i%ail (a%tin distin#e net domeniul comunicării erbale,explorat de lin#istică, de domeniul enunţului 'frazei+caracteristic textului, Într-un text din 1HEF, (a%tin arată că3

Lfiecare text presupune un sistem de semne compre%ensibiletuturora 'astfel spus, conenţionale, alide în limitele uneicolectiităţi date+ o RlimbăS 'fie ea limba artei+".

În text îi corespunde ce este repetat şi reprodus, reiterabilşi reproductibil, tot ceea ce poate fi Ldat în afara textuluirespecti 'datul+". &ar, simultan, fiecare text 'ca enunţ+reprezintă cea indiidual, unic şi neeritabil şi în aceasta rezidăîntre#ul său sens 'intenţia, motiul pentru care a fost creat+.

În cadrul enunţului literar, spre deosebire de codurileartificale 'tele#raf, rutier+ relaţiile dintre semnificant şisemnificat sunt disimetrice, pentru că 5miţătorul şi &estinatarulse instituie unul în raport cu celălalt în c%iar procesul enunţării'printr-o influenţă reciprocă+. &e aceea, limba nu poate fi redusăla un cod iar izolarea contactului ca factor al comunicării este deneconceput, pentru că (a%tin afirma că Lenunţul însuşi este

contact.";lţi cercetători au intenţionat să sublinieze caracterulindiidual al creaţiei literare, obiectând împotria noţiunii decod şi arătându-se că a orbi în domeniul literar despre sistemeşi de anumite re#ularităţi transindiiduale este impropriu şidăunător, deoarece complexitatea semnificatiă a literaturii nu

poate fi redusă la simplitatea codului.

H



#ipologia codurilor

&eşi întemeiate, în parte, criticile formulate în numeleinteracţiunii locutorilor 'fiindcă această interacţiune

premodulează sensul în c%iar procesul enunţării+ sau în numele productiităţii creaţiei 'ireductibilă la sc%emă+, nu sunt pertinente în totalitate.

?onceptul de cod este îndreptăţit pentru că el reprezintă

o construcţie abstractă, indispensabilă operaţiilor de clasificareşi înţele#ere a re#ularităţilor şi normelor semantice, c%iar dacăacest proces de #eneralizare duce la i#norarea detaliului. ?utoate acestea, extinderea conceptului de cod la domeniul literar 'ilustrat de caracterul inepuizabil al sensului şi de prezenţamasiă a conotaţiilor+ poate duce la #rae inadecări şi aberaţii.

2riind conceptul de cod din perspectia semioticii

semnificaţiei şi a semioticii comunicării, se poate spune că nuexistă un acord total, absolut între sursă şi destinatar, fiind totuşi posibilă o anumită coner#enţă, bazată pe cunoaşterea comună,în #rade diferite, a conenţiilor lin#istice, strict necesaresc%imbului de mesae. &e asemenea, în cazul literaturii, simpladecodare este deficitară, deşi înţele#erea ori#inalităţii unuiscriitor presupune în prealabil cunoaşterea normelor obişnuite.

$e poate orbi de trei cate#orii de coduri, în funcţie de

finitudinea repertoriului şi de flexibilitatea sistemului desemnificanţi şi semnificaţii.5xistă astfel3a. ?oduri imperatie, cu un repertoriu finit şi conexiuni

unioce b. ?oduri probabiliste, cu un repertoriu preponderent

fixat, dar încă desc%is şi completabil şi cu conexiuni în partere#lementate, în parte condiţionate 'în funcţie de context+

=



c. ?oduri permisie, cu un repertoriu non-finit, cu oarticulare ambi#uă sau opţională.

?odurile imperatie sunt utilizate în informaţiile

transmise automatizat, unde semnificarea poate să se producăfără o comunicare propriu-zisă. ?odurile probabiliste suntcaracteristice pentru domeniul limbii, unde normatiitatea

predomină, fără a fi însă totală. Kocabularul de bază poate ficonsiderat drept stabil şi unioc, dar totalitatea lexicului este încontinuă îmbo#ăţire şi prefacere. ;ici, sistemul conexiunilor este în #eneral fixat în cazul denotaţiilor, dar foarte ariabil încazul conotaţiilor. :ot în domeniul limbii, în afara

componentului sintactic şi semantic există şi un component pra#matic, cu un rol important în orientarea înţele#erii.

?odurile permisie sunt codurile proprii textului literar,deoarece aici re#ulile şi normele funcţionează într-un mod multmai maleabil, existând o mult mai pronunţată libertate defuncţionare a sistemului. În cadrul acestor coduri permisie,specifice literaturii, abaterile de la normă sunt frecente,

dimensiunea pra#matică ucând un rol mai important ca în cazulcodurilor probabiliste.&e asemenea, acordul dintre partenerii comunicatori

'5miţători-eceptori+ de ordin referenţial şi metodolo#ic are uncaracter problematic, fiind mai lar# în cazurile de sincronie'autorul şi cititorii sunt contemporani şi aparţin aceluiaşi #rup dereferinţă+ şi mai restrâns în cazurile de acronie când apare risculincompre%ensiunii+.

=1



Codificarea literaturii

9 problemă interesantă o reprezintă aceea a codurilor cuautorul cărora sunt construite şi receptate operele literare'codurile probabiliste şi permisie+. ;ceste coduri suntnumeroase, interferente şi ramificate, astfel încât problemadelimitării şi a ierar%izării lor este destul de dificilă. 4n exemplual identificării şi ierar%izării codurilor literare îl oferă oland(art%es în studiul său S+- .

(art%es întreprinde o lectură a nuelei lui (alzac

Sarassine, la nielul structurilor de adâncime, identificând întext actiitatea a B coduri3 %ermeneutic '#rupează sensul

profund, dimensionat în fra#mentele textului+D proieretic'constituie linia naratiă, poestirea propriu zisă, subiectul+Dsimbolic '#rupează sensurile abuzie şi substituirile de sens+Dsemantic 'se referă la sistemul semnificaţiilor textului+D culturalsau ideolo#ic 'conţine o sumă de citate, o enciclopedie a

Llocurilor comune" din text+. Ooţiunea de cod în accepţiunea lui(art%es este relatiă, codurile fiind Lcâmpuri semantice".;tribuirea unui statut de cod ideolo#ic este discutabilă

pentru că ideolo#ia este Lansamblul reprezentărilor unei clase'ima#ini, mituri, idei, concepte+, care îi exprimă situaţia istoricăşi interesele" T ';lt%usser+, ea neputând fi redusă la unrepertoriu repetiti, căci funcţionarea ei nu se rezumă la sferaculturii. 4n model su#esti al codificării literare este cel propus

de &.U. o00ema. ;cest cercetător distin#e B coduri3a. codul lin#istic 'care îl diriează pe cititor sădecodifice textul unei anumite limbi T română, en#leză,franceză, etc.+

b. codul literar 'care îl predispune pe lector să citeascăun anumit text din perspectia literalităţii sale, deci un textfictiizat, pentru că nu relatează faptele adeărate, ci ersiuniaproximatie, ima#ini clare în raport cu realitatea.

=



c. codul #eneric 'care îi indică cititorului cărui #en literar îi aparţine o anumită operă+

d. codul perioadei sau sociocodul 'care actiează

cunoştinţele asupra conenţiilor unei perioade sau a uneicomunităţi semiotice specifice+.e. codul intelectual al autorului, care se constituie pe

baza trăsăturilor definitorii ale scrierilor autorului. &iferitelecoduri ale lecturii sunt identificate simultan sau aproapesimultan, însă actiitatea lor poate fi explicată treptat, de lacomplex la simplu.

)odalitatea interconectării codurilor este dialectică,

pentru că aceste coduri sunt adecate la una din caracteristicilefundamentale ale literaturii, pendularea între interenţie şirepetiţie, normă şi abatere de la normă, tradiţie şi inoaţie. 4nalt cod care ar trebuie să completeze sistemul codurilor luio00ena este codul stilistic, în iziunea lui 2aul ?ornea,deoarece stilul este una dintre caracteristicile marcante aletextului literar. )ai ales pe treptele superioare ale #eneralizării,

codurile nu pot fi considerate ca instanţe omo#ene, ci ca sistemecomplexe, ierar%izate, împărţite în subsisteme.?odul literar, pe de altă parte, este tot un sistem, aând

un efect ariabil, în funcţie de eficacitatea pro#ramării3 foarte puternic, în cazul literaturii de consum 'sau de popularizare+,foarte slabă, în cazul literaturii experimentale 'de aan#ardă+ şidozând, în proporţii dierse, conformismul la norme şi inoaţii,în cazul literaturii curente.

Sistemul codurilor generice

:zetan :odoro consideră că #enul Leste locul deîntâlnire al poeticii #enerale cu istoria literaturii eenimenţială,din acest punct de edere este un obicei priile#iat". Jenurile

==



literare se situază între3 ar%i#enuri 'Lmodurile de enunţare" T Joet%e+ şi infra#enuri 'actele de discurs ritualizate+.

;r%i#enurile sau modurile 'poestirea, dialo#ul+ sunt

cate#orii lin#istice, fără trăsături tematice. 5le reprezintăatitudini fundamentale ale orbirii, inentariate antropolo#ic, cucaracter transistoric 'pentru că au fost identificate, în toatesocietăţile umane cunoscute+. ;r%i#enurile se concretizează înmarile #enuri 'epic, dramatic, liric+, diizate în specii 'roman,comedie, poem+ şi subspecii 'roman poliţist, sentimental, istoric+etc.

iecare diiziune îşi are propria ei temporalitate, căci,

dacă naratiitatea este o cate#orie uniersală 're#ăsibile în oricecomunitate umană+, o specie ca romanul acoperă o perioadălimitată în timp, iar o subspecie ca romanul pastoral are oexistenţă mai scurtă, fiind dependent de contextul social-istoricrespecti.

Infra#enurile au fost aduse în discuţie de dezoltarea pra#maticii. $-a pornit astfel de la obseraţia că diersele

sisteme comunicatie ale existenţei reclamă anumitecomportamente erbale pe care societatea tinde să leinstituţionalizeze. ormele conenţionale ale acestor infra#enuriacoperă o #amă lar#ă de Lacte de discurs"3 felicitările de ;nul

Oou, condoleanţele, modul adresării către o autoritate, etc.;ceste acte de discurs pe care le fundamentează infra#enurile se

bazează pe structurile elementare ale limbii, aserţiunea,intero#aţia, directia, persuasiunea, promisiunea etc.

L;ctele de discurs" au multe din caracteristicile#enurilor3 creează un anumit orizont de aşteptare, faorizeazăcaracterul imediat al enunţării şi înţele#erii 'prin formulestereotipe+D implică re#uli de alcătuire etc. &eosebiri3 #enurilesunt complexe, abstracte, iar actele de limba simple, modelulcoincizând cu alcătuirea indiiduală. Între infra#enuri şi #enuriexistă o situaţie de interdependenţă. $0los0i, de exemplu,susţine că formele noi de artă au la bază canonizarea unor #enuri

=A



inferioare3 de exemplu romanele lui &ostoies0i şi-ar aeaori#inea în romanele de senzaţie.

Interte"tualitate şi transte"tualitate

Ooţiunea de cod este strâns le#ată de aceea deintertextualitate, noţiune ce a primit interpretări diferite. Iniţial,conceptul de intertextualitate a fost introdus în 1HEF de /ulia<ristea, care defineşte mai târziu intertextualitatea ca

Lîncrucişare într-un text a unor enunţuri împrumutate altor texte"sau Ltranspunere a unui sau mai multor+ sistem 'e+ de semneîntr-un altul". În această accepţiune, conceptul de text esteînţeles ca o reţea complexă de diferenţe şi reutilizări indefiniteale materialului lin#istic. (art%es consideră căLintertextualitatea este ceea ce restituie, teoriei textului, olumulsocialităţii". 2e de altă parte, )ic%ael iffaterre consideră că

Lintertextul este ansamblul textelor care pot fi apropiate de cel pe care-l aem sub oc%i, ansamblul textelor re#ăsite în memoriela lectura unui pasa determinat".

Jerard Jenette în !alimpsestes introduce noţiunea detranstextualitate sau de transcedenţă textuală distin#ând cincisubdiiziuni3

1. Intertextualitatea propriu-zisă 'Lrelaţia de coprezenţăîntre două sau mai multe texte, şi cel mai adesea prin prezenţa

efectiă a unui text în celălalt" T citatul, pla#iatul, aluzia+.. 2aratextualitatea 'relaţia textului cu titlul, prefaţa,notele, ilustraţiile+

=. )etatextualitatea 'relaţia de comentariu care lea#ă untext de altul, fără ca, în mod necesar, să-l citeze sau să-lnumească+.

A. >ipertextualitatea 'relaţia de deriare a unui text dinaltul prin transformare sau imitaţie T parodia, pastişa+.

=B



B. ;r%itextualitatea 'relaţia de apartenenţă tra#icomică,de #enD uneori uzează de o formulă paratextuală, de un subtitlu T Lpoezii" Lroman", Leseu".

4n alt concept, introdus de 2aul ?ornea este acela decontextualitate prin care se stabileşte relaţia între text şi câmpulsocio-cultural de apartenenţă '#enetică sau funcţională+ constândîn3 textualizarea unor opţiuni, atitudini şi funcţii. &intre acestetipuri de transtextualitate, cele mai importante suntar%itextualitatea 'dependenţa de #en+ şi contextualitatea'dependenţa de câmpul socio-cultural+.

=E



I%. LECTORUL. $E#IFICA"II ŞI TIPOLO&IE

9rice text se adresează unui destinatar, fie numit, fienecunoscut. ără destinatar, fără un subiect care să transformeansamblu de semne într-un conţinut semantic, textul nu existădecât ca un suport potenţial al unei încărcături simbolice.uncţiile lectorului sunt multiple şi nuanţate.

@ectorul are rolul de a înţele#e, de a decodifica şi a

interpreta semnele dintr-un text. 2rin această capacitate deinterpretare, cititorul se doedeşte a fi un subiect dotat cuiniţiatiă şi discernământ, căci din mai multe căi posibile desens, el o ale#e pe cea mai plauzibilă şi mai adecatăobiectiului pe care îl urmăreşte. &e aceea procesulcompre%ensiunii 'înţele#erii+ depinde de capacitatea saintelectuală, dar şi de competenţa sa de lectură 'de #radul în care

stăpâneşte codurile lecturii+.?ititorul are însă şi rolul de a ealua textul pe care îl parcur#e, el ia, cu alte cuinte, atitudine faţă de text, din punctde edere afecti 'prin reacţii emotie+ şi axiolo#ic 'prin

udecăţi de aloare+ de tipul3 !îmi place" sau !nu îmi place"+.5aluarea unui text este determinată atât de personalitateacititorului, cât şi de apartenenţa sa socio-culturală. &e remarcatfaptul că în procesul lecturii compre%ensiunea şi ealuarea

funcţionează omo#en şi solidar, sc%imbându-se reciproc sau,uneori, interferând.; treia funcţie a cititorului este cea cooperatiăD ea

decur#e din primele două funcţii. ;utorul unui text, în cazul uneiscrisori etc. îşi adaptează forma mesaului la destinatar, astfel căima#inea pe care o are despre adresant '#ust, niel intelectual,sensibilitate+, condiţionează, într-un fel sau altul, modalitatearedactării.

=F



În cazurile mai complexe, când emitentul 'scriitorul+ estemai distanţat de cititor, anticiparea reacţiilor publicului este maidificilă, autorul unei opere literare neputând să redacteze un text

care să răspundă întocmai exi#enţelor !orizontului de aşteptare"al cititorilor unui anumit moment istoric.Interesul pentru statutul cititorului a cunoscut, de-a

lun#ul istoriei literaturii, momente de apo#eu şi momente deeclipsă. În societăţile primitie şi în culturile orale receptoruleste cel care condiţionează natura lucrării estetice, impunându-işi forma de prezentare. Îndepărtarea cititorului de autor este oconsecinţă a #eneralizării relaţiilor de piaţă, căci, pe măsură ce

literatura deine o ramură a industriei cărţii, contactul directdintre emitent şi receptor, dintre producător şi consumator seîntrerupe, fiind înlocuit cu raportul cerere-ofertă.

?onstantin &obro#eanu-J%erea este primul la noi care ale#itimat necesitatea studierii publicului ca o laturăcomplementară şi indispensabilă a oricărei istorii a literaturii3!;deărul este însă că publicul este tot aşa de important ca şi

scriitorul". &e asemenea, într-un articol din 1HA, (runetieredefineşte faptul literar ca o relaţie între autor şi public3 !Oureau să afirm doar că opera literară este un intermediar întrescriitor şi public, că duce #ândirea scriitorului spre public, ci, şitocmai aici este miezul problemei, că ea conţine dea publicul.Ima#inea pe care spiritul o dă despre sine într-o carte estedeterminată, între toate, de ima#inea complexă, sc%imbătoare a

indiidului, de reprezentarea pe care acel spirit şi-o face despre publicul căruia i se adreseazăD este tocmai aceea pe carereprezentarea respectiă o cere. 2ublicul comandă opera ce-i afi prezentatăD o comandă fără a fi conştient că o face" ' .ncercăride metodă/ critică şi istoria literaturii, (ucureşti, 1HFA+.

&ezoltarea fără precedent a comunicaţiilor de masă dinultimul timp a impus ca sarcină prioritară a unor ştiinţe umanestudiul modului în care se termină mesaele, a te%nicilor care pot

=G



să le sporească eficacitatea şi lizibilitatea şi a miloacelor de a lecontrola şi diria fluxul în direcţia oită.

&acă, într-o primă fază, specialiştii au studiat efectul

comunicărilor de masă asupra celor care le recepţionează, într-oa doua etapă s-a trecut la preocuparea de a şti !ce fac indiiziireceptori cu comunicările de masă, cum le simt, căror roluri,căror funcţiuni, căror neoi ale lor le corespund" 'J. riedman,Sociologia comunicărilor de masă+.

În aceste condiţii, studiul lecturii, ca finalizare a actuluide creaţie, dar şi ca formă a consumului culturii 'cu efectealienante, sau, dimpotriă, eliberatoare+ a căpătat o importanţă

maoră. . 5scarpit 'Sociologia literaturii+, >.. /auss ' Istorialiteraturii ca provocare+, estetica receptării din Jermania 'U.Iser+ sunt câţia dintre factorii care au condus la redescoperirealectorului, ca instanţă a modelării sensului şi a determinăriisemnificaţiilor unui text literar, conducând la o adeărată!sc%imbare de paradi#mă" epistemolo#ică în studiul literaturii.

#ipurile de lector 1. @ectorul !alter-e#o". 5ste ec%ialent cu scriitorul

însuşi, pentru care lectura coincide cu elaborarea textului, iar elaborarea acestuia se transformă în lectură. &edublareaautorului 8 lector depinde de posibilitatea disocierii celor douăactiităţi, în scopul perceperii propriului text din perspectiaintenţiilor obiectie şi a adecării miloacelor la finalitatea sa

intrinsecă.. @ectorul izat 'destinatarul+ pe cel pe care îl arenemilocit în ederea emitentului 'autorului+ unui text. 5stecazul corespondenţei, sau al textelor adresate în mod explicitunei anumite cate#orii de cititori 'copii, sportii etc.+.

=. @ectorul prezumti 'sau ideal+ este cel pe care autorulîl reendică fără a-l cunoaşte. ;cest cititor are contururiidealizate, reprezentând de obicei o proiecţie a narcisismului

=H



său, o construcţie ideală de substituţie, c%emată să compenseze ostare de frustrare.

A. @ectorul irtual 'numit implicit sau model de 4mberto

5co+ este un concept abstract aând rolul de a stuctura potenţialităţile semantice ale textului. În iziunea lui 4mberto5co, prestaţia lectorului model coincide cu intenţiile autorului,

pentru că orice text bine structurat presupune competenţacititorului, dar o şi creează, controlând felul în care suntactualizate semnificaţiile textului.

Uolf#an# Iser, consideră lectorul implicit ca un fel dereprezentare ale#orică a normelor interpretatie prin care pot fi

recuperate în mod ideal toate proprietăţile semantice ale textului.B. lectorul înscris este cititorul reprezentat ca atare într-o

operă literară. ;cest lector înscris apare, adesea, sub forma personaului care #ăseşte sau publică un manuscris, citindu-l şicomentându-l '5x.3 $erenus Veitblom în Doctor 'austus, redKasilescu în !atul lui !rocust +. @ectorul înscris are, uneori,funcţia de a deansa reacţiile receptorului, orientându-i, în acest

fel, lectura.E. @ectorul real 'empiric+ este cititorul propriu-zis, celcare citeşte efecti textul, interpretându-l şi ealuându-l înfuncţie de cunoştinţe, predispoziţii, interese sau împreurări. 5lîşi adaptează textul codurilor şi codurile textului într-un modsimplist, capricios. În interpretările sale &incolo de nepotriirileşi inadecărrile compre%ensie, trebuie să se ţină seama deconotaţiile personale, de %aloul afecti care însoţeşte, în cazul

acestui tip de lector, lectura.5xistă totuşi două cate#orii de lectori reali care numanerează capricios şi inadecat textul3 criticul literar şiexpertul. 2rin c%iar profesia lor de oameni de litere, ei auîndatorirea de a efectua lecturi aizate, ceea ce presupune un#rad înalt de competenţă şi obli#aţia motiării opiniilor. ?riticulizează, în #eneral, elucidarea sensului operei şi apreciereaalorii ei estetice, într-un mod intuiti, oarecum, deoarece numai

A



aşa poate opera la nielul profund al semnificaţiilor operei. &enotat că, de la $ainte (eue încoace, criticul are ambiţia de a fişi un producător de literatură, prin expresiitatea cu care îşi

enunţă opiniile.5xpertul 'cercetătorul+ se comportă ca un om de ştiinţă,care rea să înţelea#ă şi să explice, nu să ealueze, el întreprindeclasificări, nu ierar%ii, caută să se distanţeze de obiectulstudiului său, separând aprecierea de interpretare. 9 diferenţăfundamentală între lectorul profan şi critic este aceea că, dacăcel dintâi îşi formulează spontan opiniile, cel din urmă are înedere adecarea aprecierilor sale la anumite re#uli şi standarde.

&acă cititorul de rând nu acordă o importanţă şi oaloare maoră aprecierilor sale, dezideratul criticului este acelade a da o lectură adecată textului literar. &e asemenea, criticulşi expertul doresc ca performanţele lor analitice să fierecunoscute ca le#itime, căutând să dobândească şi asentimentul

publicului.&ouă tipuri de lector au o importanţă deosebită3 lectorul

irtual şi cel real. 2rimul este obiectul de studiu pentrucercetările %ermeneutice sau fenomenolo#ice, iar cel de-al doilea pentru cercetările empirice, de ordin psi%olo#ic şi sociolo#ic.

&acă lectorul irtual miloceşte studierea lecturii în#eneralitatea acestui proces, lectorul real mediază studiulmodalităţilor concrete în care se produce lectura. @ectorulirtual este un persona ficti, foarte competent şi cooperati,care aparţine, în esenţă, structurii textuale însăşi. 5l este

presupus a şti, prin definiţie, ceea ce autorul semnifică şi ceea ceimplică aceasta în mod inconştient, dar şi ceea ce este încorporatîn totalitatea intenţională a textului.

Ima#inat ca o competenţă ideală, ca o maşină deconstruit sens, lectorul irtual nu este decât o !ficţiune", unsistem de ambiţii, pasiuni şi interese particulare. $-ar puteaspune c%iar că lectorul irtual nu este altcea decât pseudonimul

A1



cercetătorului, împărtăşindu-i opţiunile şi preudecăţileideolo#ice, dar şi condiţiile specifice de istoricitate.

@ectorului real i se recunoaşte rolul de consumator şi

aportul la menţinerea fluxului producţiei de carte, capacitatea dea decide succesul editorial. 2onderea lectorului real nu depindede însuşirile proprii pentru că el nu contează ca persoanăindiiduală, ci ca membru al #rupului, ca unitate componentă a

publicului. ?ercetările de sociolo#ie a lecturii sunt dedicate

explorării preferinţelor, atitudinilor şi motiaţiilor de lectură, prin anc%ete, statistici, teste proiectie etc. ;ceste actiităţi au

fost stimulate de neoia editurilor şi librarilor de a prospecta piaţa, pentru identificarea #usturilor literare şi armonizarea producţiei cu cererea sau de dorinţa peda#o#ilor şi a bibliotecarilor de a-şi optimiza actiitatea. Interesant este, însă,nu statutul sociolo#ic al lectorului, ci statutul semiotic.2roblema care se pune este aceea de a şti în ce măsură lectorulreal este util şi necesar studierii problemelor compre%ensiunii şi

interpretării.?ititorul de rând este un persona incomod, cu reacţiiimpreizibile, care în loc să se supună controlului textului, îiimpune acestuia propriile lui proiecţii şi idei. ;cest lector obişnuit 'mediu+ nu este în stare să-şi conştientizeze demersul şinu-şi poate erbaliza în mod eficient opiniile. ;cest cititor derând are, însă, aantaul de a fi un om iu, în carne şi oase,concret. :ocmai de aceea, excluderea lectorului real din sfera

cercetărilor cu priire la procesul semnificării nu este ustificatănici sub raport metodolo#ic, nici sub aspect teoretic.$tudierea modului în care se produce procesul

semnificării se desfăşoară în două direcţii principale3 primadirecţie are în edere elucidarea dierselor laturi ale procesuluide traducere a semnalelor în unităţi de sens 'percepţia,compre%ensiunea, ealuarea+, izând explorarea lecturii. ?ea dea doua direcţie urmăreşte modulările impuse semnului de

A



identitate specifică a cititorului, situându-se în perspectia performanţei indiiduale. &acă prima direcţie s-a dezoltatdatorită aportului psi%olo#iei co#nitie, punând în paranteză

indiidualitatea receptorului şi concentrându-se asupracomportamentului #eneric uman, cea de-a doua direcţieaccentuează importanţa cititorului real, ca sursă atransformărilor impuse sensului, pe baza situaţiei şi a rolului săuîn societate, ca şi a datelor propriei sale personalităţi'temperament, caracter, ideolo#ie+.

În cazul unui cititor real, care întreprinde un act delectură concret, există un mare număr de ariabile, #reu de

cunoscut în detaliu3 alături de competenţa lectorală, ce presupune cunoaşterea codurilor lin#istice, literatură saucultură, există şi alţi parametri de natură psi%olo#ică,sociolo#ică sau ideolo#ică.

4n exemplu este conceptul de !situaţie presupoziţionalăcomplexă" introdus de $c%midt. ;cest concept include

premisele socio-economice ale participanţilor la comunicare

'rol, statut şi situaţie economică+, premisele socio-culturale şico#nitie intelectuale 'cunoaşterea lumii şi a textului, educaţia,experienţa, re#ulile sociale+ şi premise bio#rafico-psi%ice'motiaţii, intenţii, dispoziţii personale etc.+.

Lectura din perspectiva psihanalitică

:eoria dinamică a câmpului psi%olo#ic a lui <. @einacreditează idea că subiectul, confruntat în realitate cu anumiteobstacole, îşi restructurează existenţa la nielul ima#inarului

prin lectură. În acest fel, cititorul de romane îşi împlineşte înficţiunea oferită de lectură dorinţele şi aspiraţiile pe care iaţareală i le refuză.

9 altă teorie psi%analitică este cea a lui Oorman >olland,care susţine că orice indiid interpretează tot ceea ce i se

A=



întâmplă în funcţie de propria sa temă a identităţii3 !Ooi toţi,când citim, utilizăm opere literare ca să simbolizăm şi-n cele dinurmă ca să ne replicăm nouă înşine". 2ractic, un text narati, de

exemplu, este recreat de identitatea cititorului, semnificaţia luifiind asimilată sub impulsul propriei subiectiităţi a lectorului.?onform acestei teorii psi%analitice, cititorul îşi proiectează întextul citit dorinţele şi aspiraţiile, dar îşi reinteriorizează aceste

proiecţii, dacă noi, ca cititori, transformăm şi asimilăm textulcitit, în acelaşi timp acest text ne afectează şi ne modifică pe

parcursul lecturii, pentru că cititorul care se contopeşte pe planima#inar cu eroul unei opere tinde nu doar să-şi re#ăsească

sinele, dar şi să-l remodeleze. 9 teorie opusă este aceea a lui@acan, care consideră că eul este un !subiect id", o confluenţăde oci, de pulsiuni şi funcţii semnificante.

0olul memoriei ,n procesul lecturii

În procesul lecturii un rol important îi reine memorieiD

actiitatea cerebrală are două funcţii3 pe de o parte codurile suntdepozitate în sistemul de referinţe al cititorului şi, pe de altă parte, se asi#ură fluxul compre%ensi printr-o continuă selectareşi recodificare a materiei erbale. &upă părerea unor specialişti'>. 2i*ron+ memoria este implicată în orice actiitate psi%ică'percepţie, asociaţie de idei, raţionament+.

)emoria semantică, cea care operează în procesullecturii, cuprinde ansamblul de structuri erbale 'cuinte, forme

AA



#ramaticale+ şi de structuri nonerbale 'reprezentări de obiecte,eenimente etc.+ reţinute şi care pot fi actualizate. ?onţinutulmemoriei semantice este identic, în #eneral pentru aceeaşi

comunitate lin#istică, diferenţele constituindu-se datorităexperienţelor personale şi a particularităţilor indiizilor.5xperienţele au demonstrat existenţa a trei tipuri de

memorie, a căror acţiune interferează în procesul lecturii3memoria imediată, memoria de termen scurt şi memoria determen lun#. )emoria imediată se prezintă ca un sistem destoca senzorial al informaţiilor, putând fi inte#rată în sfera

percepţiei. 5a durează foarte puţin.

)emoria de termen scurt păstrează timp de câteasecunde informaţiile, conserând o parte dintr-o frază, o frazăsau c%iar un lanţ de enunţuri. ?apacitatea de conserare este înfuncţie de numărul de semne al mesaului, de particularităţileintelectuale ale cititorilor şi de tipolo#ia textului.

)emoria de termen lun# funcţionează ca un depozit încare sunt stocate informaţiile or#anizate ale codurilor şi

cunoaşterii lumii, dar şi informaţiile reţinute în urma oricăreilecturi. &urata retenţiei este de la câtea ore la întrea#a iaţă.)emoria, ca facultate a conştiinţei umane, trebuie inte#rată încadrul unităţii funcţionale a personalităţii umane, alături deinteli#enţă şi limba.

/ean 2ia#et obsera, astfel, că3 !memoria, în sensulrestrâns al cuântului, e un caz particular al cunoaşteriitrecutuluiD ca atare, ea aparţine ansamblului mecanismelor

co#nitie interdependente, care pot fi calificate #lobal dreptinteli#enţă".

Selectarea şi recodificarea informaiei

$electarea şi recodificarea au loc în parte inoluntar, în parte în mod deliberat, căci, în #eneral, cititorii cu o anumită

AB



experienţă pot să-şi dirieze, până la un punct, procesul defiltrare a informaţiilor, %otărând ce anume or memora. &eobicei, în procesul lecturii sunt reţinute spontan relaţiile de

condiţionare dintre propoziţii şi fraze 'cauzalitate, temporalitate,conenţie+, numele personaelor etc. În funcţie de #en, deobiectiul urmărit şi de abilitatea cititorului, pot fi consemnate şiunele detalii care ţin de mecanismul de formare a textului 'uncritic poate reţine elemente de prozodie etc.+.

ecodificarea presupune inte#rarea semnificaţiilor parţiale într-un sens #lobal, ea fiind un fel de traducere, caretranspune sensul la un niel mai abstract, prin eliminarea

detaliilor nonpertinente, redundante şi contra#erea informaţiilor utile. 4nii cercetători '<inteel şi Kan &i0+ au enunţat re#ulile ce

permit recodificarea 'adică transformarea microstructurilor înmacrostructuri+.

;ceste re#uli se bazează pe două principii3a. principiul implicării, conform căruia orice

macrostructură este implicată în microstructurile din care

proine b. principiul pertinenţei, conform căruia nici o propoziţienu trebuie eliminată dacă reprezintă o condiţie interpretatiă

pentru propoziţiile subsecente.e#ulile ce au la bază aceste principii sunt3a. $uprimarea 'selecţia+. În conformitate cu această

re#ulă, o propoziţie care nu constituie o condiţie directă sauindirectă de interpretare a propoziţiei următoare poate fi

suprimată. b. Jeneralizarea, prin care mai multe propoziţii pot fiînlocuite printr-o sin#ură propoziţie ce se doedeşte a fi cel maimic ansamblu supraordonat.

c. ?onstrucţia, prin care o serie de propoziţii careenumeră dierse aspecte ale unei desfăşurări eenimenţiale

poate fi înlocuită printr-o propoziţie ce trimite în mod #lobal laaceste eenimente 'sau3 un set de informaţii parţiale este inte#rat

AE



într-o unitate de informaţii de ordin totalizator+. ;plicareaacestor re#uli supune renunţarea la descrieri faptice şi la acţiunisecundare 'informaţii cu priire la loc, timp, circumstanţe şi

persoane ce nu condiţionează acţiunea+, renunţarea la dialo#urietc.5ident, acest proces al abstractizării în cadrul lecturii se

bazează şi pe libera iniţiatiă a cititorilor şi se desfăşoară lanieluri diferite de #eneralizare 'rezumat lar# sau concis etc.+.&e fapt, macrostructurile sunt construcţii elaborate de cititoricare pleacă de la informaţiile textului, dar se confi#urează înfuncţie de scopurile urmărite de lectură şi de aptitudinile

interpretatie ale cititorilor. &e altfel, priceperea de a reţineesenţialul dintr-un text deine o necesitate itală în epocamodernă, în care cantitatea de informaţii e foarte mare. ;rta derezuma presupune cultiarea spiritului de obseraţie, a #ândiriilo#ice şi a enunţării lapidare, însuşiri ce presupun experienţă şiexerciţiu.

)emoria de termen lun# funcţionează ca un depozit de

conserare a cunoştinţelor, împrospătat mereu prin noi ac%iziţii,dar şi epurat de o parte a conţinutului său. )ecanismul defuncţionare a acestui tip de memorie se bazează pe fixareadurabilă a unor informaţii considerate importante şi eliminareaaltora socotite inesenţiale. În linii mari, menţinerea informaţiilor memorate este influenţată de trei factori3

a. 2articiparea emotiă are un rol important, căci oricecititor reţine mai multă reme acele fapte sau eenimente la care

a fost martor şi dimpotriă uită acele fapte care nu îl interesează. b. epartiţia se concretizează prin reenirea asupra unor cuinte, idei, prepoziţii, prin care se accentuează păstrarea lor înmemorie.

;stfel, semnificaţiile cuintelor ce aparţin ocabularuluide bază nu sunt uitate, pentru că sunt utilizate foarte frecent,spre deosebire de unii termeni rari, ar%aici sau ar#otici.

AF



c. $tructurarea. 9rice cititor aizat reţine mai uşor o suităcoerentă, structurată de cuinte şi propoziţii le#ate între ele,decât acelaşi curs şi propoziţie fără le#ătură unele cu altele. &e

exemplu, un text ce poate fi decupat în macrostructuri bineconstituite este memorat mult mai repede şi mai durabil decât untext înăţat mecanic.

eamintirea. eprezentarea unui text citit în memoriedepinde de data lecturii 'cu cât lectura este mai proaspătă, cuatât ima#inea reţinută este mai bo#ată, mai exactă+, dar şi decalitatea efortului co#niti.

În condiţii normale de lectură, reprezentarea în memorie

a unui text nu este niciodată o replică fidelă a ima#inii textului.eprezentarea în memorie 'amintirea+ se constituie într-un textnon determinat de structurile textului citit, dar satisface, în maimică sau mai mare măsură, şi condiţiile pra#matice alecontextului receptor.

5xistă două tipuri de reprezentare în memorie a unuitext3 reproducerea şi reconstituire. eproducerea se

caracterizează prin fidelitate şi constă în Lrestituirea relatiasemănătoare a structurilor de suprafaţă, ceea ce e cu atât mai posibil cu cât textul este mai scurt, mai bine or#anizat şi mairepetat" '2. ?ornea+. econstituirea este produsă de cititor atuncicând nu re#ăseşte imediat o informaţie memorată şi încearcă săo reconstituie, bazându-se pe text, dar şi pe context. În operaţiade reconstituire cititorul porneşte de la macrostructuri, căutândsă aun#ă la microstructurile textului, efectuând astfel o

specificare, o particularizare a acestuia.2e de altă parte, în procesul preluării sensului unui textexistă adesea o serie de fraze care prezintă, din perspectiasemantică, diferite discontinuităţi.

;ceste discontinuităţi constau în suprimarea momentelor de tranziţie 'eliminarea etapelor unui proces+, unele ruperi deritm 'treceri bruşte de la o formă de exprimare la alta+, uneleomisiuni de informaţii, desfăşurarea paralelă a unor linii ale

AG



acţiunilor etc. ;ceste determinări ale acţiunilor proin, mai întâi,din c%iar natura comunicării erbale, pe de altă parte, dinaplicarea unor strate#ii estetice. :rebuie precizat că în orice

comunicare potenţialul semantic este actualizat în mod selecti,cititorul eliminând elementele banale şi scoţând în eidenţăacele pasae sau sensuri cu adeărat importante. Ima#inileerbale ale textului au aşadar un anumit sc%ematism, o structurăoarecum fixă, însă, transpuse, prin intermediul lecturii, înima#ini mentale, ele dein indefinite, neaând contururi ri#ide.&ensitatea semantică a acestor ima#ini nu poate fi captată denici o reprezentare imediatăD de altfel, ceea ce nu este exprimat

în operele literare, nedeterminările, #olurile semantice,constituie întocmai esenţa estetică a textului literar, aceste #olurisemantice fiind suplinite de cititori prin intermediul ima#inaţiei,astfel încât, o dată cu ceea ce este spus în c%ip explicit, cititorulactualizează şi ceea ce este implicit, su#erat abia, sub forma unuispaţiu semantic.

;stfel, în urul nucleului de sens al unui text, cititorul

percepe şi %aloul conotaţiilor actului text. ?oncretizareasemantică ce se produce prin lectura este cea care Ldă iaţă"sc%ematismului textului, îl îmbo#ăţeşte cu resursele ima#inatieale cititorului, resurse declanşate şi actiate mereu de denotaţiileşi, mai ales, conotaţiile conţinute de un ansamblu textual. 2rinaceastă Linestire ima#inatiă", textul, ca ansamblu de #rafice,se transformă într-o structură, mentală complexă şi fecundă.

$c%ematismul, ca particularitate structurală a oricărui

text are anumite consecinţe în planul lecturii3a. În comunicarea orală şi scriptică sunt percepute doar anumite laturi sau însuşiri ale obiectelor, persoanelor,eenimentelor şi anume acelea care prezintă releanţă încontextul discursi şi se constituie în informaţii prea eidentesau redundante pentru cititori.

b. Ima#inile mentale prin care cititorul specifică unobiect sau eeniment sunt, în mod indiscutabil, #eneral. 5le nu

AH



indiidualizează niciodată pe deplin acel obiect sau eeniment,constituindu-se mai curând ca forţe de iradiere semantică,declanşate de indicaţiile textului.

c. :oate textele, şi mai ales, cele literare 'unde focalizăriiselectie i se adau#ă o serie de strate#ii aluzie, su#estie, cuscop estetic+ conţin anumite spaţii de nedeterminare care aufuncţia de a stimula actiităţile co#nitie ale scriitorului.

@a numărul fi#urilor de stil, nedeterminarea se produce printr-o serie de procedee ale economiei erbale precum3 litota'atenuarea ecpresiei unei idei, pentru a su#era mai mult decâtenunţă+D reticenţa 'întreruperea unei fapte pentru a se su#era

ceea ce s-a eliminat şi mai mult decât atât+D elipsa 'suprimareaunui cuânt sau a unei propoziţii care pot fi deduse din context+Danacolutul 'întreruperea continuităţii sunt prin suprimarea unuielement al unei construcţii corelatie+D disuncţia 'eliminareaconuncţiilor copulatie+ etc.

$criitorii moderni au înţeles însă că sc%ematismul nu selimitează doar la fenomenele de reducţie discursiă şi au

exploatat toate dimensiunile textului literar. În acest fel,nedeterminarea, ca însuşire esenţală a textului literar, a deenit omodalitate importantă de dezoltare şi stimulare a fantezieicititorului.

uncţionarea diferitelor tipuri de nedeterminare poate fiobserată la toate nielele textului literar. @a nielul frasticnedeterminarea se manifestă sub dierse forme ale insinuării'listă, reticenţă+, elipsa 'anacolut etc.+ şi sub forma

a#ramaticalităţilor lexematice 'inclusi erorile de tipar+.@a niel interfrastic, nedeterminările se concretizează în3eliminarea tranziţiei, rupturile de continuitate şi ritm, colaulunor fra#mente etero#ene, blancurile textuale, efectele dedisimulare discursiă etc. @a nielul transfrastic,nedeterminările se referă la construirea intri#ii, a personaelor, aspaţiului extraliterar, la determinarea sensului #lobal etc.

B



2e măsură ce aansează în lectură, rezolând anumitenedeterminări şi construind sensul textului, cititorul producereprezentări tot mai articulate, care, în cazul operelor literare,

iau aspectul unor lumi fictie, al unor uniersuri literarecoerente, ima#inare, omo#ene.2rocesul de compre%ensiune a textului literar atin#e

punctul culminant în ima#inea mentală, care este, în iziunea luioman In#arden, Lîntre#ul sub a cărui înfăţişare apare opera cuîmplinirile şi mutilările săârşite de cititor în cursul lecturii".2rocesul în urma căruia se formează ima#inea mentală estenumit de oman In#arden concretizare, iar de 2aul ?ornea

inestire ima#inatiă. 2aul ?ornea defineşte inestireaima#inară ca o Lconertire în concepte şi reprezentări, atât amaterialului erbal, cât şi a informaţiei non-erbalizate 'fărăsuport material+ pe care textul o implică sau pare a o implica încontextul dat."

oman In#arden porneşte de la afirmaţia lui 5dmund>usserl, conform căreia opera literară este un Lprodus

intenţional" care se transformă prin obiectiizare într-un corelatsimilar actului de conştiinţă care l-a #enerat.2entru a înlătura sc%ematismul textului şi pentru a

suplini nedeterminările acestuia, cititorul are neoie de o Ltrăireestetică." ;ceastă trăire este proocată de percepţia, pe de o

parte, a ceea ce In#arden numeşte Lcalităţi estetice" 'sunete şiculori+, calităţilor formale constructie şi a calotăţilor metafizice, acele calităţi Lcare apar în fazele culminante ale

operei literare, iar adeseori îmbrăţişează asemeni unui mecanismfinal şi subordonat T întrea#a operă" 'In#arden+. În iziunea acestui esteticianD trăirea specific estetică

declanşează o emoţie ori#inară, un fel de identificare inalezabilă,care determină modul în care trebuie să fie reconstituitenedeterminările operei de artă. 2e de altă parte, în iziunea luiUolf#an# Iser, contribuţia esenţială a cititorului în procesullecturii se situează pe două planuri3 al elaborării subiectului şi al

B1



construirii sensului #lobal. În acest fel, deoarece fiecare cititor interpretează sc%ematismul operei în modul său propriu, înconformitate cu personalitatea şi competenţa sa, există tot atâtea

concretizări ale textului literar câţi cititori există.olul nedeterminărilor este cu totul altul în texteleliterare faţă de textele ştiinţifice. În textele literarenedeterminările au rolul unor Linductori semantici" a căror finalitate este aceea de a declanşa fluxuri asociatie. Încercareade a determina, de a soluţiona nedeterminările din opereleliterare deine, de aceea, inutilă şi neproductiă, acestenedeterminări constituind c%iar esenţa operei.

În textele cu caracter autoreflexi nedeterminările au uncaracter incon#ruent şi proliferant, iar în cazurile în care lipseştecoerenţa #lobală, cititorul se bazează pe confi#uraţiile de sens dela niel microtextual sau recur#e la interpretări libere, punându-şi la contribuţie propriile resurse ima#inatie.

&acă nedeterminările sunt prea numeroase există risculineficienţei concretizării, după cum absenţa aceste nedeterminări

sileşte cititorul la perceperea textului în literalitatea sa, ca prezenţă imediată, priată de resursele su#estiei.

Competenă comunicativă şi competenă lectorială

Ooţiunea de competenţă a fost introdusă în lin#istică de?%oms07 şi implică aptitudinea de a produce şi a înţele#e Lunnumăr infinit de enunţuri", pe baza cunoaşterii anumitor re#uli.?ompetenţa explicitează, astfel, în ce fel subiectul, indiiduldotat cu abilităţile necesare, poate deeni actant 'creator şireceptor al unor mesae+. Ooţiunea de competenţă lectorialădesemnează totalitatea cunoştinţelor necesare citirii şi înţele#eriitextelor. 5xistă, astfel, o competenţă lectorială normatiă, a

B



lectorului implicit şi o competenţă lectorială descriptiă, alectorului real.

?ompetenţa lectorială este o sinteză a trei competenţe3

comunicatiă, literară, culturală. ?ompetenţa comunicatiă esteun concept introdus recent, de &ell >7mes, concept ce presupune studierea stilurilor şi a strate#iilor orbirii, caremilocesc îndeplinirea scopurilor urmărite prin practicilediscursie. ?ompetenţa comunicatiă inte#rează următoriifactori3

a. un set de modele lin#istice #lobale, instituţionalizate,care permit or#anizarea, inte#rarea controlului informaţiilor

b. o serie de strate#ii preferenţiale 'concentrarea atenţiei,selectarea informaţiei, autocorectarea+

c. modalitatea utilizării într-o anumită situaţie dată acunoştinţelor lin#istice. ; orbi înseamnă a utiliza materialullin#istic pentru a face faţă împreurărilor ieţii 'de exemplu,oricine se exprimă într-un fel cu superiorii, în alt fel cu prieteniietc.+. @ocutorul percepe şi ealuează într-o manieră

infraconştientă caracteristicile Lsituaţiei" 'ran#ul interlocutorilor,cerinţele contextului în care se desfăşoară conorbirea+ şi îşiorientează enunţul în consecinţă. ;cest locutor cunoaşte într-omăsură mai mică sau mai mare uzul le#itim al limbaului îndierse sfere ale ieţii sociale.

;cestei folosiri le#itime a limbaului îi aparţine şicunoaşterea rolului şi a statutului său. olurile sociale suntinstituţionalizate şi recunoscute ca atare de locutor 'exemplu3

rolul de profesor, medic, tată, ele, etc.+. &e cunoaşterea roluluidepinde utilizarea apelatielor necesare3 d-le, d-oastră, matale,tu etc. Ooţiunea de rol o implică pe cea de statut, prin care sedefineşte poziţia socială relatiă a diferiţilor locutori. $tatutuleste izibil în estimentaţie, comportament şi limba, semanifestă în conduita adoptată şi este determinat de ârstă, sex,cultură.

B=



?ompetenţa comunicatiă scoate în relief faptul căorbirea curentă nu se reduce doar la cunoaşterea limbii ci

presupune, în plus, capacitatea de a ale#e stilul adecat unei

situaţii date. $tilul unei comunicări este or#anizarea miloacelor în funcţie de scop, într-o situaţie determinată.?ompetenţa literară presupune cunoaşterea sistemelor de

coduri şi experienţa transtextuală. ?ompetenţa literară nu sereduce însă la problema ac%iziţiei unor coduri, dimpotriă,trăsătura ei definitorie o reprezintă creatiitatea, pentru că oricelectură literară nu presupune doar o utilizare adecată situaţiilor,dierselor conenţii literare, ce conţin #enul, stilul autorului, ci

şi capacitatea de a #ăsi sensuri complementare. În cazul lecturiiunei opere literare funcţionează o situaţie de aşteptare declanşatăde numele autorului, de #ruparea sau curentul căruia îi aparţineautorul, de #enul şi tematica operei.

@ectura se desfăşoară, aşadar, printr-un oc dinamic întresatisfacerea şi contrazicerea aşteptării cititorilor, căci aşteptareaeste împlinită în măsura în care cititorul re#ăseşte trăsăturile

proprii unui autor 'teme, procedee literare, etc.+.2ierre (ourdieu introduce, în acest sens, conceptul de%abitus, pentru a denumi acele structuri semnificatie de felulcodurilor, deprinse prin înăţare.

>abitus-ul are un caracter #enetic, fiind un produsistoric, el este Lun fel de maşină transformatoare, care face canoi să RreproducemS condiţiile sociale ale propriei noastre

producţii, dar într-un mod relati impreizibil, astfel încât

deine imposibilă trecerea simplă şi mecanică de la cunoaştereacondiţiilor de producţie la cunoaşterea produselor". ?oncepte ca%abitus-urile, codurile permisie etc. trebuie considerate carelati autonome în raport cu determinările imediate ale situaţieicomunicatie. ;spectul creati al utilizării codurilor este uneoriatenuat de modalităţile interiorizării lor. ;stfel, literatura deconsum cultiă inerţia de #ândire, după cum, în perioadacontemporană, sistemul codurilor literare se află într-o continuă

BA



transformare, de aceea, problema asimilării unui sistem decoduri este mai dificilă azi decât în trecut.

?ompetenţa culturală nu este determinabilă ca mărime

standard. 5a reprezintă aptitudinea de a inte#ra şi ierar%izacunoştinţele şi de a le folosi în mod producti. ?ompetenţaculturală cuprinde, la nielul său minimal, totalitateacunoştinţelor de bază în dierse domenii. În cuprinsul acestor cunoştinţe intră3 eidenţele simţului comun 'senzaţii, percepţii+,tezaurul de proerbe, aforisme care condensează experienţacolectiităţii, ansamblul de mituri şi de simboluri pe care se

bazează conştiinţa, solidaritatea #rupului. ;cest corpus de

cunoştinţe transmis marii mase mai ales prin intermediul şcoliiare un caracter etero#en şi instabil, datorită faptului că sistemeleeducaţionale nu pot ţine pasul cu dezoltarea accelerată asocietăţii.

Conte"tul

2rin context se poate înţele#e prezenţa acelor factoricare, datorită efectului exercitat asupra locutorilor, determinăforma, adecarea şi sensul enunţurilor.

?ontextul nu reprezintă, însă, doar situaţiacomunicaţională, ci şi interlocutorul 'ca statut şi rol+, arianta

stilistică a limbii etc./Wnos 2etfi clasifică tipurile de context lin#istic3a. contextul erbal al unei expresii 'contextul

enunţului+ b. contextul extralin#istic al expresiei erbale

'contactul enunţării+c. contextul extralin#istic al limbii naţionale

'contextul #lobal al limbii+

BB



?ontextul erbal oacă un rol important în procesulcompre%ensiunii. $ensul contextual 'al între#ului text de laînceput până la sfârşit+ permite focalizarea tematică a textului,

#ăsirea cuintelor necunoscute etc.?ontextul extralin#istic al expresiei erbale 'contextulenunţării+ permite interpretarea unor enunţuri care pot semnificaşi altcea decât sensul lor literal. $ensurile metaforice sauironice nu aparţin propoziţiei înseşi, ele constituie sensuriadiţionale, introduse în anumite condiţii enunţiatie, ţinândseama de situaţii, interlocutor şi sistemul conotati al limbii. ;şacum a obserat /. $. ;ustin, orice enunţ are un sens locuţionar

'sensul literal+, unul ilocuţionar 'corespunzând intenţiei sauacţiunii pe care autorul enunţului rea să o îndeplinească+ şi unsens perlocuţionar 'care reprezintă efectele nedorite, aleatoareale unor enunţuri+.

?ontactul extralin#istic al limbii naturale are în edereambianţa socio-fizică în care este folosită limba naturală. ;cesttip de context se extinde asupra totalităţii relaţiilor

interpersonale şi practicilor discursie, an#aând întrea#a sferă aexistenţei sociale.În procesul lecturii orice text presupune cooperarea

cititorilor, cooperare care exprimă întotdeauna o anumităopţiune, un mod particular de a înţele#e şi a ealuasemnificaţiile textului.

$e poate afirma că orice lectură are un substrat afecti,fiind implicată subiecti cititorului. :ocmai de aceea, nici o

operă literară nu poate fi citită în mod total obiecti, impersonal.>.. /auss obseră, în acest sens, că Lopera literară nu este unobiect existent în sine care ar prezenta oricând aceeaşiapartenenţă oricărui obseratorD un monument releândobseratorului pasi esenţa-i intemporală. 5a este alcătuită maide#rabă ca o partitură spre a trezi cu ocazia fiecărei lecturi orezonanţă nouă, smul#ând astfel textului materialitateacuintelor şi actualizându-i existenţa".

BE



&e fapt, în faţa operei nimeni nu poate rămâne impasibil,total obiecti, căci nici cititorul profan, nici expertul nu au

priile#iul de a examina direct textul. ;stfel, accesul la

semnificaţii nu se produce în mod direct, este milocit decodurile şi de sistemul de conenţii desprinse prin studiu şiexperienţă. 9pera literară nu este decât un titlu, un corpus desemne şi un spaţiu semnificati pe care fiecare cititor îl aduce laiaţă, dându-i sens.

Oici o lectură nu este identică, ele diferă, deşi au o bazăcomună, datorită diferenţelor de sensibilitate şi cultură dintrecititori. aptul că un text declanşează în acelaşi spaţiu cultural

lecturi relati apropiate înseamnă că cititorii folosesc sisteme deconenţii similare, aând, astfel, un mod analo# de a puneoperele în context.

1oiunea de (conte"t) ,n teoria lecturii

Ooţiunea extralin#istică de context ec%ialează cusistemul de referinţe implicite sau explicite de care cititorul sefoloseşte pentru a construi sens sau pentru a ealua operaliterară.

;cest context poate fi reprezentat ca un câmp

intermediar situat între cititor şi text, care modelează orientareaşi stilul receptării indiiduale. ;lte concepte, relati apropiatesunt Liziunea despre lume" 'Joldmann+ sau Lcultura literară"'$laPins0i+.

/anusz $laPins0i înţele#e prin cultură literară Lsistemulde orientare relati omo#en, care permite participanţilor lacomunicarea literară să se înţelea#ă prin milocirea operelor,asi#urând în acest fel concordanţa reciprocă a codurilor de

BF



emisie şi de destinaţie şi #arantând comparabilitatea receptorilor indiiduali".

?omponentele culturii literare sunt3 cunoaşterea

patrimoniului clasic al literaturii, preferinţele de #ust şicompetenţa literară, noţiune ce constă în aptitudinea de a folosiexperienţa câşti#ată pentru a interpreta opere non-standard.Ycoala olandeză de sociolo#ie empirică a literaturii 'Kan eesetc.+ consideră, pe de altă parte, că la baza percepţiei estetice aoperelor literare, ca şi a udecăţilor critice, se află Lconcepţiadespre literatură" definită ca un Lset de enunţuri normatieasupra proprietăţilor pe care trebuie să le posede textele pentru a

fi recunoscute drept literare şi a funcţiunilor atribuite literaturii"'Kan ees+.

În iziunea lui 2aul ?ornea, trebuie să se facă distincţiaîntre Lcontextul primar inerent şi spontan, constituind o conduită

preliminară a oricărei receptări şi contextul secundar, adaptat prin decizia cititorului aizat, a criticului sau expertului, camiloc de exploatare analitică".

?ontextul primar reprezintă cadrele sociale ale lecturii,setul de restricţii şi su#estii care determină în fiecare etapăistorică limitele pra#matice ale literaturii, adică, cu alte cuinte,setul de conenţii şi cunoştinţe care circumscriu la un momentdat raporturile indiizilor cu arta şi literatura 'ce citesc, cumcitesc, în ce fel îşi alorizează şi erbalizează lecturile+. ;cestcontext primar este o instanţă puternic ideolo#izată, careconerteşte opţiunile posibile stadiului dat al conştiinţei sociale

în sfera producţiei şi a consumului de bunuri simbolice.?ontextul secundar constituie un sistem de referinţeadoptat oluntar şi nu impus indiidului prin simpla apartenenţăsocio-culturală. ?ontextul secundar funcţionează în condiţiileneutilizării relatie a contextului primar, prin conştientizarea şicontrolul autocritic.

&esi#ur, aceste neutralizări a Lcadrelor sociale alelecturii" are limitele ei, pentru că emaniciparea de sub tutela

BG



conştiinţei sociale este dificilă. :otuşi, criticii şi experţii, ca şicititorii experimentaţi reuşesc să se sustra#ă influenţelor determinărilor socio-culturale comune, asumându-şi contexte

secundare specifice lecturii şi compre%ensiunii textelor literare3acestea sunt strate#iile interpretatie.?ontextele secundare sunt de mai multe tipuri, după

strate#iile utilizate3a. contextul ori#inar T izează proiectarea operei literare

în spaţiul #enezei sale, fie pentru a-i studia împreurărileelaborării ei 'tradiţia literară, bio#rafia autorului, confi#uraţiasistemului literar etc.+, fie pentru a-i reconstitui situaţia de

enunţare, prin critica filolo#ică 'datarea şi autenticitatea textului,clarificarea termenilor ar%aici şi dialectali etc.+. ;ceasta este, dealtfel, strate#ia specifică istoriei literare.

b. ?ontextul subiect. 5ste o modalitate a instituiriisubiectului ca for de udecată a operelor. 5ste un context tipic

pentru critici şi eseişti.c. ?ontextul transtextual 'intertextual+, constă în punerea

sistematică în relaţie a unei opere cu cele din care ea deriă 'prinimitaţie, influenţă sau parodie+ cu care prezintă afinităţi 'de seriecronolo#ică, de #en+ sau cu care construieşte în acelaşi spaţiucultural. ;ceasta este strate#ia utilizată mai ales de comparatişti.

d. ?ontextul analitic are în edere subordonarea lecturiiunei #rile interpretatie care decupează în operă secenţeomo#ene şi semnificatie. $trate#iile analitice sunt sistematice,descriptie, operează cu un limba ri#uros, te%nicizat şi îşi

propun obiectie parţiale, în #eneral mai uşor de atins.$istemul literar este cel care transmite şi administreazăcodurile şi conenţiile de care depind producţia şi receptarealiteraturii.

$istemul literar 'sau instituţia literară+ se referă la unsubsistem al sistemului producerii şi circulaţiei bunurilor simbolice, cuprinzând instituţiile care se ocupă cu literatura.5xistă, astfel sisteme de producţie3 reiste, edituriD de difuzare3

BH



librării, :KD de conserare3 biblioteci, muzeeD de reproducere asistemuluiD şcoala etc.D toate aceste sisteme cuprind însă şia#enţii care sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în actiitatea

literară3 autori, critici, cititori, redactori, librari etc.?el mai coerent model ce descrie sistemul literar esteacela al lui 2ierre (ourdieu. (ourdieu distin#e în sistemul literar două subsisteme opuse şi complementare3 câmpul producţieirestrânse şi câmpul de mare producţie. ?âmpul producţieirestrânse funcţionează pe baza unor criterii calitatie,autoimpuse, el an#aându-i c%iar pe producători. În acest câmpse inte#rează creatorii de bunuri simbolice care sunt şi receptorii

propriilor opere. ?el de al doilea câmp este #uernat demecanismele pieţii, de căutarea profitului şi le#ea cererii şi aoferteiD aici, producătorii îi au în edere pe non-producători,scopul lor fiind de a cuprinde cel mai ast public, cu autorulunor miloace industriale 'producţie de serie etc.+.

?âmpul restrâns constituie rezultatul unui lun# procesistoric de autonomizare a producţiei intelectuale şi artistice

Lcorelati, după cum obseră 2. (ourdieu în &conomiabunurilor simbolice, apariţiei unei cate#orii sociale distincte deartişti sau de intelectuali profesionişti, din ce în ce mai înclinaţisă nu cunoască alte re#uli decât cele ale traducerii specifice şidin ce în ce mai în măsură să-şi elibereze producţia şi produselede orice seritute exterioară."

În câmpul restrâns se produce o concurenţă acerbă întrediersele #rupuri şi instanţe de le#itimare 'reiste, cenacluri,

şcoli etc.+ pentru ocuparea unor poziţii influente şi consacrareaculturală. Între #rupurile de aan#ardă şi cele statornicite detradiţie se produc contradicţiile, opoziţia şi c%iar confruntări,

pentru ca, în cele din urmă, anar%ismul aan#ardei să sedomolească, membrii ei să fie Lclasicizaţi iar multe dintrete%nicile literare folosite să fie încorporate codurilor literaredominante.

E



În acest fel, căutarea permanentă a ori#inalităţii deine principiul dominant al Lcâmpului producţiei restrânse", pentrucă numai prin reliefarea stilistică cât mai pre#nantă un autor îşi

poate afirma specificitatea, existenţa autonomă. &e aceea,tendinţa #enerală, în cadrul acestui câmp, este de a testa noimodalităţi stilistice şi tematice, mer#ând, uneori, până ladezarticularea codurilor literare. &e asemenea, este limpede şi oaltă tendinţă, aceea de a ameliora performanţele te%nice,deoarece acestea ilustrează nielul profesional al unui autor.

:ocmai de aceea, datorită neoii de a-şi alidaindependent, prin diferenţiere, Lcâmpul producţiei restrânse"

caută să-şi accentueze izolarea şi ezoterismul literar pe care ocultiă tinzând spre rafinament şi sofisticareD în acest fel,experimentele estetice se instituţionalizeazăD de exemplu, înromane, modul de reprezentare primează asupra obiectelor reprezentate, felul de a spune contează mai mult decât ceea ceeste spus, în timp ce în domeniul poeziei subersiunea tradiţieise transformă în rutină, iar spiritul ludic, parodic şi ironic se

#eneralizează.În acest fel, confruntările ce se produc în Lcâmpul producţiei restrânse" determină, în fiecare etapă istorică principalele aspecte ale sistemului literar în ansamblul său.

În primul rând, aceste confruntări confi#urează şiactualizează sistemul codurilor 'ceea ce implică o redefinire

pra#matică a literaturii, o ierar%izare a #enurilor, stilurilor,temelor+D în al doilea rând orientează criteriile alorizării 'ce

place sau ce interesează într-o anumită epocă literară+D în altreilea rând reinterpretează patrimoniul clasic al literaturii,operând o selecţie a operelor contemporane. 4n rol important înacest triplu proces îl oacă critica 'urnalistică, eseistică sauacademică+ alături de şcoală.

L?âmpul producţiei restrânse" le#iferează aşadar încadrul problematicii literaturii, el fiind sin#urul capabil săfurnizeze resursele unei lecturi standard.

E1



?âmpul de mare producţie este adaptat imperatielor pieţii şi izează cel mai lar# public cu putinţă. 2roducători de bunuri simbolice creează în funcţie de cerere, tinzând să

satisfacă aşteptările 'cunoscute sau bănuite+ ale publicului, sausă se adapteze #usturilor şi intereselor cititorilor.2entru a se asi#ura compre%ensiunea şi asentimentul

publicului, în acest tip de câmp se urmăreşte, în iziunea lui(ourdieu Lexcluderea sistematică a tuturor temelor ce ar putea

prileui controerse sau de natură să şoc%eze o fracţiune sau altaa publicului, în folosul personaelor şi al simbolurilor euforizante şi stereotipe locuri comune în care cele mai diferite

cate#orii de public pot să se proiecteze". :endinţa acestui câmpde mare producţie este de a #ăsi Lcel mai mare numitor social",ca şi unele modalităţi artistice capabile să producă un lar#consens.

În cadrul acestui câmp de mare productiitate, (ourdieudistin#e3 operele fără nici o pretenţie estetică, literatura claseimilociiD literatura care se adresează păturii intelectuale a clasei

milocii etc.&e asemenea, în cadrul câmpului restrâns trebuiedeosebite operele de aan#ardă, de cele pe cale de consacraresau dea recunoscute de comunitatea producătorilor.

2. ?ornea, în Introducere ,n teoria lecturii, propune unmodel al sistemului literar bazat nu pe două, ci pe trei elemente,între câmpul restrâns şi cel lăr#it situându-se unul intermediar,aflat la confluenţa celorlalte.

;r#umentele în faoarea unei astfel de tipolo#ii sunturmătoarele3a. creşterea nielului de trai şi #radului de instruire din

ultima reme a sporit foarte mult ponderea publicului mediu,care este indiferent la rafinamentele câmpului restrâns, dar înacelaşi timp, nu este satisfăcut nici de codurile sc%ematice,reprezentatie ale producţiei de serie.

E



b. 5xpansiunea comunicărilor de masă ':K, radio,colecţia de mare tira+ are drept consecinţă o tendinţă deamestecare a tipurilor de public şi de eclectism al ofertei.

c. ?ele două câmpuri 'al producţiei restrânse şi al marii producţii+, tind în mod natural să se scindezeD în cadrul cîmpului producţiei restrânse, oinţa de diferenţiere şi concurenţă duc lasupralicitarea ori#inalităţii şi la separarea elementelor radicalede elementele moderate, în timp ce în câmpul marii producţiiacele pături mai aansate intelectual şi mai mobile ale non-

producătorilor tind să se separe de marea masă aLconsumatorilor" de literatură facilă.

;cest câmp intermediar, propus de 2aul ?ornea,funcţionează aşadar prin îmbinarea le#ilor pieţii cu criteriilealorice. &e exemplu, în domeniul beletristic, unele edituriîmbină publicarea unor opere create pentru public, cu aceleacare tind să-şi creeze publiculD ele publică, astfel, şi colecţiiandabile 'romane poliţiste, de dra#oste+ şi autori contemporani

presti#ioşi sau clasici ai literaturii contemporane.

Yi cititorii contemporani adoptă o poziţie ambi#uă, participând, uneori la fluxurile ambelor câmpuri productie,după cum obsera obert 5scarpit3 L;şa cum intelectualiiinte#raţi circuitului literar tradiţional sunt deopotriă şitelespectatori, la fel ei au o dublă comportare şi în abordareacărţii, de o parte, prin reţeaua care le este proprie, de alta, prinreţeaua de masă, la care participă împreună cu ansamblul

populaţiei cititoare".

E=



Lectura – socialitate şi singularitate

;ccentuarea a ceea ce este comun în lecturile dintr-oepocă dată şi dintr-un anumit spaţiu cultural nu poate săatenueze deloc latura personală, subiectiă şi ireductibilă a

procesului lecturii. $pecificul lecturii rezultă dintr-o subtilădialectică a determinării sociale şi libertăţii indiiduale acititorului.

În limitele determinărilor #enerate de societate sau deLcontextul primar 'cititorii sunt atât de diferiţi unii faţă de alţii,

încât acelaşi text 'dincolo de confi#uraţiile semantice esenţiale+, prileuieşte reacţii co#nitie şi ima#inatie de o mare diersitate.În acest fel, se poate spune că nici o lectură nu este identicăaltora, nu este predictibilă, iar succesul unei opere literare nu

poate fi #arantat de reţete estetice prestabilite. ?ititorul arereacţii diferite la stimulii textului literar, recondiţionările dierseale literaturii putând fi conştientizate.

2rodus al unei reţele de determinări fiziolo#ice şiculturale, cititorul este, în acelaşi timp, un subiect în căutarea propriei identităţi, căci, c%iar dacă este determinat de coduri şiconenţii literare şi lin#istice, cititorul aizat este capabil decreatiitate, deenind el însuşi o sursă a unor codificări posibile.Iată de ce orice lectură este personală, profund subiectiă, deşiea se proiectează pe fundalul societăţii.

EA



%. COPRE'E#$IU#EA. PROBLEA $E#$ULUI ŞI AREFERI#"EI

Sensul

Ooţiunea de sens este, adesea, confundată cu cea desemnificaţie sau referent. $emnificaţia este aloarea semantică acuântului sau enunţului, independent de orice context, identicăsieşi în dierse apariţii, în timp ce sensul este actul de limba

ilocutoriu pe care orbitorul pretinde să-l realizeze cu autorulenunţării. eiese de aici că sensul unui cuânt nu se deduce dinsemnificaţia sa, deşi această semnificaţie îl explică. ?e înseamnăcuântul dintr-un lanţ erbal depinde de influenţa cuintelor care îl precedează şi îl urmează, de memoria celorlalte care i-ar

putea lua locul, de situaţie şi de conotaţie.$ensul enunţului poate fi explicat în trei niele. @a un

prim niel, sensul enunţului este ceea ce înţele#em printotalizarea componentelor sale lexematice, când se i#norăenunţarea şi situaţia în care aceasta are loc. @a un al doilea niel,sensul este ceea ce înţele#em când propoziţia respectiă esteinclusă într-un text, deci atunci când adău#ăm semnificaţiilor lin#istice determinarea referinţelor dierselor expresiiindiidualizante.

@a al treilea niel, sensul este releat în deplinătatea sa,

depistându-se astfel, cu autorul contextului de enunţare, ceea celocutorul Lrea să spună de fapt", capacitatea ilocutiă aenunţului. În ceea ce prieşte distincţia dintre sens şi referent,referentul unei expresii este obiectul pe care îl desemnează,realitatea exprimată, în timp ce sensul este modalitateadesemnării obiectului, informaţiile date asupra lui pentru a

permite să fie reperat.

EB



Întrebarea care se pune în continuare este dacă sensuleste depus de autor în structurile textuale sau, dimpotriă, este

preconizat de cititor, pe baza unor re#uli de semnificare. În

primul caz sensul este descoperit, iar lectura este un mod deobseraţie, în timp ce, în al doilea caz, sensul este construit, iar lectura este o actiitate inentiă, de producere a sensului.

@a întrebarea dacă sensul este predeterminat sauconstruit, un posibil răspuns este dat de $ie#frid $c%midt, carecontestă orice obiectiitate a conţinutului, mutând întrea#aresponsabilitate a semnificării asupra cititorului. $c%midtconsideră că, în #eneral, comunicarea este posibilă #raţie

existenţei unor sisteme consemnabile de cooperare şi a unor relaţii de interacţiune.

$istemul de comunicare cel mai eficient este limba, care,în concepţia lui $c%midt, este o unitate de comportament, nudoar un tezaur de semne, un sistem de instrucţiuni, nu un sistemde transmitere a informaţiilor L@imba este cea care îl orientează

pe destinatar în interiorul domeniului său co#niti, fiind, prin

excelenţă, conotatiă şi dependentă de subiect. ;cest consenseste instaurat datorită identificării de ec%ipament biolo#ic alocutorilor, dar şi datorită împărtăşirii unor conenţii comune.;stfel, $c%midt arată că Lstatutul realităţii adeărului, sensuluişi identificării depind de condiţii, întrucât acestea determină cere#uli sunt acceptate indiidual sau social drept confirmareconsensuală a realităţii, adeărului, sensului şi identităţii".

În această perspectiă semnificaţia nu mai apare ca un

dat obiecti, ea deenind, în iziunea lui $c%midt, un constructor al receptorului. $c%midt deosebeşte textul, ca obiect fizic, deL0ommuni0at", care este o structură co#nitiă încărcatăemoţional, produsă de receptor şi dependentă de conenţiileestetice şi sociale.

Iniţiatia personală, subiectul în atribuirea sensului estecu atât mai mare cu cât textul are mai multe insuficienţe de cod,

EE



ambi#uităţi sau, cu alte cuinte, cu cât posibilitatea de a controlarelaţiile dintre semnificant-semnificat este mai redusă.

&impotriă, atunci când mesaul este denotati, iar

enunţul este referenţial, conceptul pare a se contopi cu semnul,enunţarea semnificaţiei aducând în scenă, s-ar zice în modspontan, cuântul şi iners. &e aceea, în cazul textuluireferenţial, care are ca finalitate transmiterea de informaţii,distanţa dintre semnificant şi semnificat este redusă, limbauleste foarte transparent, iar semnul este monoalent. În cazulacestor texte tranziţia semn-sens tinde să funcţioneze în modautomat, în aşa fel încât a construi sensul este sinonim cu a-l

descoperi. În cadrul textelor pseudoreferenţiale şiautoreferenţiale 'în terminolo#ia lui 2aul ?ornea+ distanţa dintresemnificant şi semnificat este mult mai mare, între aceste douăcomponente ale semnului lin#istic interenind implicaţiilecontextuale, disimetria, polisemantismul.

În acest fel, în astfel de texte, sensul nu mai este si#ur, ci probabil, iar uneori plural, înestit cu conotaţii subiectie. ;ici

lectura depăşeşte codurile lin#istice, iar cititorul Lconstruieşte"sensul, însă numai în limitele câmpului semantic dat, cu precizarea că în acest spaţiu determinat al textului cititorul îşi poate pune amprenta sa personală asupra producerii sensului.

În cadrul textului autoreferenţial, în care seexperimentează resursele materialului lin#istic într-o manierăadesea ludică, semnificantul şi semnificatul sunt atât dedistanţate încât c%iar noţiunea de text este pusă sub semnul

întrebării. :extele de acest #en sunt încifrate, au o sintaxăconfuză sau eliptică, nemaifiind posibile criterii care să alidezeinterpretările. &e această dată, sensul este produs de cititor. Înconcluzie, se poate spune că orice lectură presupune un spiritcooperati, un procent de creatiitate şi o doză importantă deinestiţie subiectiă. Yi cel care construieşte sensul 'în cazultextelor autoreferenţiale+ se bazează pe o serie de conenţii

EF



instituţionalizate, şi cel care descoperă este silit să-şi alorifice potenţialul ima#inati.

Lectura ca dialog

2roblema centrală a lecturii este aceea a identificării,determinării şi explicitării sensului, căci textul este parcurs

pentru a se afla ce conţine, ce mesa transmite. Însă, spre

deosebire de comunicarea erbală, comunicarea scriptică areinconenientul absenţei emitentului şi al noncoincidenţei dintrecodul de emisie şi cel de destinaţie.

:ocmai de aceea, cum subliniază 2aul ?ornea, autorulunui text scris nu are si#uranţa că a fi înţeles în mod adecat,iar absenţa feed-bac0ului nu-i permite să-şi rectifice textul pe

parcursul elaborării, adaptându-l condiţiilor şi partenerului de

dialo#. @a rândul lui, nici cititorul, aflat în alt context deenunţare decât emitentul, lipsit de miloacele extralin#istice, de posibilităţile de a cere lămuriri suplimentare, nu are cum săerifice în ce măsură lectura sa este adecată şi corectă.

:ocmai de aceea, pentru a înlătura fenomenele dedistorisune la care este supus textul scris, autorul trebuie săelaboreze cu #riă acest text, să se expună limpede, coerent, într-o formă bine structurată, eliminând ambi#uitîţile şi confuziile,

utilizând explicaţiile şi reenirile. 2e de altă parte, cititorul pentru a înţele#e corect un text, trebuie să recupereze toatesu#estiile şi indicaţiile autorului, lămurindu-şi orice nuanţă sau

particularitate a textului. 2aul ?ornea afirmă, pe bună dreptatecă Lteoretic, reuşita actului de lectură depinde, în aceste condiţii,de ec%ilibrul dintre lizibilitatea textului şi competenţacititorului". ?ooperarea între 5miţător şi eceptor, în cazultextelor care transmit informaţii 'referenţiale+ este postulată de

EG



cele patru re#uli ale lui 2aul Jrice pentru reuşita interacţiunilor comunicatie orale.

1. 2rima re#ulă, a Lcalităţii", cere ca orbitorul să spună

numai ceea ce crede că este adeăratD. a doua re#ulă, a Lcantităţii" cere ca orbitorul să nufurnizeze mai multă sau mai puţină informaţie decât este cerutăîntr-o situaţie datăD

=. a treia re#ulă, a Lrelaţiei", cere ca orice contribuţie laconersaţie să fie releantă, atât cu priire la desfăşurarea eianterioară, cât şi cu priire la contextD

A. a patra re#ulă, La modului" impune ca discursul să fie

inteli#ibil, non-ambi#uu, clar, bine ordonat şi concis. &acă încomunicări orale referenţiale aceste re#uli ale lui Jrice suntaplicabile în totalitate, în cazul textelor literare'pseudoreferenţiale şi autoreferenţiale, în terminolo#ia lui 2aul?ornea+ ele se doedesc inadecate, ineficiente.

Kan &i0 presupune c%iar că textele literare se bazeazătocmai pe contrazicerea fla#rantă a re#ulilor lui Jrice, pentru că

aceste texte nu se bazează pe situaţiile standard, iar la bazarelaţiilor dintre partenerii actului comunicati nu se mai află principiul Lcooperării", ci un alt principiu, al Lconstrucţiei".

;stfel, contrar re#ulilor lui Jrice, în textul literar3a. autorul spune adesea ce ştie că este fals în lumea realăD

b. dă mai multe informaţii decât este necesar 'di#resiuni,într-un roman+ sau mai puţine 'un poem eliptc+D

c. textul literar nu este conectat direct cu lumea actuală a

autorului sau a cititorului iar părţile sale nu sunt întotdeaunale#ate între eled. textul literar este adesea obscur, prolix, ambi#uu sau

entropic.2aul ?ornea este de părere că la baza raportului dintre

textul literar şi cititor stă tot principiul Lcooperării", ca şi încazul textului referenţialD cu precizarea că acest principiu alcooperării se adaptează specificului textului literar, bazat pe

EH



disimetria dintre semnificant şi semnificat. În ultimă analiză,lectura este o modalitate de întâlnire şi comunicare cu ceilalţi, ooinţă de identificare cu o altă conştiinţă. 9rice act de lectură

începe prin a fi o acomodare la exi#enţele textului, a cărui profunzime ni se reelează treptat, printr-un proces de apropiereşi se înc%eie printr-o asimilare benefică de substanţă. )i%ail(a%tin obseră, într-un text din 1HE13 L&ecur#e din natura însăşia discursului să oiască totodată să fie înţeles să caute mereucompre%ensiune replicantă, şi să nu se oprească lacompre%ensiunea cea mai apropiată, ci să-şi croiască drum dince în ce mai departe. 2entru discurs şi în consecinţă, pentru om,

nimic nu este mai înfricoşător decât lipsa de răspuns". 2e de altă parte, lectura poate fi comparată cu un oc

pentru că autorul şi cititorul acţionează simultan, obli#aţi săaplice un sistem de re#uli, dar liberi în spaţiul funcţionăriitextului, ca ansamblu de conenţii liber consimţite de cele douăinstanţe ale comunicării '5miţător şi eceptor+.

În cazul textelor referenţiale, acest Loc" funcţionează

oarecum monoton şi fără surprize, căci există o corespondenţări#uroasă între enunţurile autorului şi reacţiile cititorului,dificultăţile sunt înlăturate iar sensul se detaşează cu limpezime,fără ec%ioc.

lorin )anolescu, în Caragiale şi Caragiale2 3ocuri cumai multe strategii precizează3 L:ipar pentru ocurile literareeste faptul că toate mutările pe care le face cititorul suntreocabile, el putând să alea#ă între mai multe strate#ii şi să

reină la mutări iniţial i#norate, dar pe care textul i le reţine ladispoziţie c%iar şi după ce prima lectură s-a înc%eiat".9 problemă se pune, însă, în cadrul literaturii de

aan#ardă, unde starea de cooperare între autor şi cititor setransformă într-o atitudine conflictuală, pentru că textul nufurnizează nici o instrucţiune perceptibilă, iar re#ulilecomunicării literare sunt contrazise.

F



În cazurile de autoreferenţialitate asumată, autorulcedează cititorului iniţiatia memorării sensurilor, lecturaaccentuându-şi astfel caracterul ludic. ?u toate acestea, în

#eneral, lectura este semireprezentare şi trăire.

!ractici şi tipuri de lectură

2racticile cele mai cunoscute ale lecturii se #rupează în

urul a două modalităţi esenţiale de abordare a textului, una deslab randament, rudimentară şi alta aizată, autonomă şi

productiă. 9 practică de lectură stân#ace, rudimentară este ceadenumită de obert 5scarpit %ipolo#o#rafică 'lo#o#rama Nsemn sau #rup de semne reprezentând cuântu+. ;ceastă practicăreprezintă un stadiu important de lectură de ucenicie, stopatăînainte de finalizare 'din dierse motie3 întreruperea studiilor,

inaptitudine etc.+. ;ceastă practică se caracterizează în #eneral prin modalitatea prin care se identifică mai întâi literele, apoisilabele, cuintele şi în cele din urmă, propoziţiile şi frazele.$ensul se formează astfel printr-un demers inte#rati şi liniar, înordinea strictă a derulării textuale. ;stfel, insuficientacunoaştere a codului lin#istic îl determină pe cititor săsilabisească, iar aansarea în lectura textului este foarte dificilă.

;ceast tip de lectură dificilă îi apare cititorului ca o

obli#aţie ce nu răsplăteşte efectul depus. ?ea de-a douamodalitate de lectură, %iperlo#o#rafică, se bazează perecunoaşterea simultană a mai multor cuinte. 2e de altă parte,această formă de lectură nu se mai sereşte de suportul sonor,semnele #rafice fiind traduse nemilocit în unităţi desemnificaţie. În acest fel, lectura deine silenţioasă, căpătândautonomie şi funcţionalitate.

F1



În cadrul acestor modalităţi de lectură, cititorul, eliberatde constrân#erile descifrării, abordează textul cu dezinoltură,căci o astfel de modalitate permite, prin flexibilitatea şi

caracterul ei de simbolism izual, dominarea efectiă auniersului scrierii. Între cele două modalităţi de lectură nuexistă incompatibilitate, căci cu toţii începem prin descifrare şirecunoaştere, c%iar dacă unii rămân la citirea %ipolo#rafică, iar alţii o depăşesc, atin#ând lectura %iperlo#o#rafică.

%ntogene*a lecturii

În mod tradiţional, înăţarea citirii în şcoală serealizează printr-o metodă Lsintetică" sau Lcumulatiă", pentrucă trece pro#resi de la cunoaştere literelor la cunoaştereacombinărilor lor în silabele, cuinte şi propoziţii.

:recerea de la citirea %ipo la %iperlo#o#rafică poate fi

descrisă în A faze, după obseraţiile danezului /ansen.1. după o perioadă de iniţiere, la ârsta de H-1 anilectura se confi#urează ca o actiitate plăcută, fără a aea însăun scop bine definit. În această fază lectura are un caracter emoţional foarte pronunţat iar compre%ensiunea nu este o

preocupare esenţială.. la 11-1 ani eleul dispune de o capacitate sporită de

înţele#ere, el putându-şi controla ritmul lecturii.

2e la 1=-1A ani se sc%iţează o abordare critică a textuluiDeleul sesizează unele contradicţii şi puncte ulnerabile,descoperindu-se ca o sursă de alorizare a operei literare.

@a ârsta de 1B-1E ani, lectura deine selectiă, cititoruleste capabil să esenţializeze, să compare, să poarte un dialo#critic cu autorul şi cu sine însuşi.

F



#ipurile de lectură

a. @ectura liniară este o formă de lectură

%iperlo#o#rafică neeoluată, în care textul este parcurssecenţial şi în între#ime. 5ste un tip de lectură care îl reduce pecititor la pasiitate, dezan#aându-l, într-un anumit sens.

b. @ectura receptiă se caracterizează prin parcur#ereainte#rală a textului, cu supleţe, şi modificându-se iteza delectură, cu reeniri şi cu exploatarea atentă a locurilor strate#ice'introducere, concluzii etc.+. 5ste o lectură intensiă, analitică,asimilatorie, adecată în cazul unor manuale, cursuri, lucrări de

specialitate.c. @ectura literară T este o ariantă a lecturii receptie.

$trate#ia abordării depinde de specificitatea textului şi definalităţile pe care cititorul şi le propune. În cadrul acestui tip delectură, cititorul acordă o atenţie deosebită formei, efectuând olectură lentă, cu reeniri şi întreruperi. :rebuie remarcat faptulcă lectura literară este o lectură depra#matizată.

d. @ectura informatiă #lobală este o lectură selectiăcare izează obţinerea unei idei de ansamblu asupra textului'răsfoirea unei cărţi, a unei reiste etc.+

?ititorul explorează suprafaţa textuală căutând unelecuinte c%eie, esenţiale. ;cest tip de lectură are un randamentrelati, ce depinde de cunoştinţele prealabile asupra autoruluisau a problematicii textului.

e. @ectura exploratorie constă în recuperarea unui simbol

sau a unui #rup de simboluri determinate din ansamblul unuitext. ;ceastă lectură diferă şi de parcur#erea liniară şi de parcur#erea #lobală, focalizându-se asupra unei idei sau a uneiteme izolate. 5a depinde şi de or#anizarea textului.

f. @ectura de cercetare este o ariantă a lecturiiexploratorii şi constă în recuperarea unei informaţii pe o temă

prestabilită, căreia nu i se cunoaşte cu precizie reprezentarea

F=



simbolică. 5ste caracterizată de inesti#area atentă a textului, îndirecţia #lobalităţii.

#. @ectura rapidă constă în ameliorarea compre%ensiunii

şi a mecanismelor perceptie, pentru a se obţine performanţesuperioare, pe plan cantitati 'sporirea itezei de lectură+, dar şi pe plan calitati 'prin asimilarea mai eficientă a conţinutului+.:e%nicile lecturării rapide pot fi adaptate textelor referenţiale, şimai #reu textelor pseudoreferenţiale sau autoreferenţiale.

4odele analitice de lectură

:oate practicile şi modalităţile de lectură au în comuntrei demersuri3 inesti#area izuală a textului, de#aarea sensuluişi reacţia subiectului faţă de ceea ce citeşte. ;ceste demersuricorespund unor actiităţi psi%olo#ice specifice3 percepţie,

compre%ensiune, afectiitate. 4n prim model de lecturi este celima#inat de U. Jra7 şi refăcut apoi de obinson '1HEE+ în caresunt descrise aspectele releante ale procesului lecturii3

1. 2ercepţia cuintelor, incluzând pronunţarea şisemnificaţia

. ?ompre%ensiunea '!sesizarea clară a conţinutuluisemantic"+ care implică3

a. compre%ensiunea literalăD

b. determinarea semnificaţiilor implicite'presupoziţiile+c. de#aarea implicaţiilor şi sensurilor dincolo

de ceea ce ele postulează imediat.=. eacţia faţă de ideile autorului şi ealuarea lor 'opinii

critice, răspunsuri emoţionale, concluzii finale+.A. ;similarea 'fuziunea informaţiilor şi ideilor obţinute

prin lectură cu cele aflate în posesia cititorului+.

FA



4n alt model al procesului lecturii este cel elaborat derans @utten '1HG+ şi el cuprinde următoarele etape3

1. 2ercepţia izuală.

. $emiotizarea 'prin care semnele #rafice sunt înestitecu calităţi de semne, deenind astfel unităţi de cod.=. Identificarea semiotică 'prin care se asociază o

semnificaţie fiecărui semn+A. :ratamentul co#niti al datelor rezultate din primele

trei operaţii pentru a se produce concretizarea,termen prin care In#arden înţle#e !o confi#uraţiespecifică de conţinuturi mentale formate în spiritul

cititorului în urma procesului de lectură.":ratamentul co#niti cuprinde3 dezoltarea unor structuri

semantice ipotetice care să permită inte#rarea unităţilor desemnificaţii, stabilirea de conexiuni între unităţile de sens aflatela nieluri definite de semnificaţiiD producerea unui senscomplementar operaţiilor de semnificare declanşate de percepţiaizuală a textului.

B.5aluarea 'prin care se confruntă propriul model delectură cu dierse norme, sau modele de coerenţă şierosimilitate+.

2aul ?ornea obseră că ambele modele nu ţin seama derolul important al !prelecturii", adică al informaţiilor priindtextul ce urmează a fi citit, informaţii care preexistă lecturii

propriu-zise, formând orizontul de aşteptare al cititoruluirespecti. &eşi aceste informaţii proin din surse etero#ene

'şcoală, presă, su#estii oferite de desi#nul cărţii, titlu, etc.+ şi auun caracter semantic, totuşi ele exercită o anumită influenţăasupra formării sensului, care nu este deloc ne#liabilă.

2rocesul percepţiei este un mecanism psi%olo#icconstructi, un ansamblu de informaţii structurate şi selectate.2entru cel care stăpâneşte codul, momentul percepţiei izuale şicel al semiotizării se identifică, pentru că izualizarea cuântuluitrimite instantaneu la semnificaţie. ?onform definiţiei lui 5.

FB



(eneniste, recunoaşterea #rafemelor este un act semiotic, întimp ce compre%ensiunea este un act normati, însă înrecunoaştere intră şi anumite aspecte semantice, după cum

sensul încorporează şi unele aspecte perceptie.?ompre%ensiunea reprezintă momentul esenţial allecturii, pentru că totalizează actiităţile co#nitie, #raţie căroraunităţile #rafematice, la nielul frazei şi textului sunttransformate în unităţi corespunzătoare de sens. &e la faza

percepţiei textului până la momentul formării sensului textual, printr-un proces de modelare a codărilor, există un drum lun# şidificil, de o mare complexitate.

;stfel, procesul de de#aare a sensului presupune o seriede factori faorizanţi sau in%ibitori, cu caracter afecti, pentrucă, de exemplu, o anumită stare emoţională poate să influenţezedispoziţia cititorului, acţionând fie retroacti, fie au#mentati, pe

parcursul lecturii.:extul se transformă, în acest fel, într-un eeniment al

trăirii cititorului iar compre%ensiunea tinde să se transforme în

receptare. :rebuie stabilită însă o netă distincţie întreinterpretare şi compre%ensiune. Interpretarea este una dinactiităţile centrale ale %ermeneuticii, fiind situată întrecompre%ensiune şi aplicaţie, ec%ialând în bună măsură cuexe#eza.

$pre deosebire de compre%ensiune, în care sensul seformează treptat şi cumulati, în pas cu aansarea în lectură,interpretarea determină sensul independent de modelul

cronolo#ic al parcur#erii textului prin examinarea textului caîntre#. &acă, într-un fel, compre%ensiunea este nesi#ură şiaproximatiă, dependentă de subiectiitatea cititorului şi de

predispoziţiile lui emotie, interpretarea se bazează pe lecturirepetate şi atente încercând să se elibereze de orice influenţăconuncturală, subiectiă. Interpretarea tinde !să respecte cumaximă fidelitate particularităţile şi instrucţiunile textului" '2aul?ornea+. $pre a identifica în mod adecat semnificaţiile textului,

FE



interpretarea se bazează pe o serie de criterii şi ar#umenteri#urose, ea neputând lipsi, într-o formă sau alta, din procesullecturii.

!relectura

2relectura este un stadiu pre-existent lecturii propriu-zise. 5a se referă la faptul că ealuarea textului prin procesullecturii este mediată adesea de opinii, su#estii, puncte de edere

imprimate conştiinţei cititorului fie de şcoală sau massmedia, fiede desi#nul cărţii 'titlu, copertă, indicaţii de #en+, fie deecinătăţile unui anumit text 'locul pe care îl ocupă în raport cualte texte+. Întotdeauna, textul pe care rem să-l citim esteînconurat de un %alou de su#estii, indicaţii şi aşteptări care auun rol de selecţie a componentelor textuale.

&esi#ur, predeterminarea udecăţii unei opere este

riscantă, cititorul trebuind, de multe ori, să se elibereze de inerţia preudecăţilor, a tiparelor de lectură. ?onştientizarea acesteiinformaţii pretextuale presupune spirit autocritic, ri#oare şiluciditate.

4n factor important în posibila apreciere a unui text îlreprezintă opiniile şi impresiile pe care cititorul le primeşte de laceilalţi. ;ceste opinii au un rol important în direcţia!recomandărilor de lectură", dar un rol secundar în facilitatea

compre%ensiunii. ?ercetările de sociolo#ie empirică audemonstrat că participanţii la iaţa literară, care or să simtă pulsul acesteia, ţin seama de cronicile literare, în reme cecititorii obişnuiţi se bazează mai mult pe relaţiile interpersonalesau pe efectul mass-mediei.

Influenţa efectiă a acestor opinii primite de la ceilalţiasupra compre%ensiunii este indiscutabilă în cazul şcolii, unde

predarea literaturii se face pe baza unor cule#eri de texte

FF



selectate cu ri#oare. Informarea prealabilă a eleilor în le#ăturăcu textele pe care urmează să le citească poate fi benefică

procesului lecturii. În epoca modernă, în care marele public de

cititori, uneori contrariat în aşteptările sale de manifestărilemodernismului radical, rolul de intermediar al criticii literareeste foarte oportun.

Însă cititorului obişnuit nu trebuie să i se ofere apreciericoncluzie sau analize superte%nicizate, care îi depăşescinteresul şi pre#ătirea.

;cest cititor trebuie să fie familiarizat cu limbaul şimodalităţile artistice ale celor mai aloroşi autori contemporani.

?ritica literară, astfel înţeleasă, poate să îndrume cititorii îndirecţia aprofundării propriilor miloace de a citi şi de aalorifica ceea ce citeşte.

@ocul pe care textul îl ocupă ca unitate a unui ansamblu'poemul într-un olum etc.+ sau ca entităţi independente, dar corelatiă în plan sincronic sau diacronic, furnizează adeseaindicaţii şi su#estii asupra conţinutului şi structurii sale.

!ercepia

2si%olo#ia modernă consideră percepţia un demersconstructi, nu doar de pură înre#istrare a datelor realităţii. Înmomentul contactului percepti, subiectul nu este un spectator

pasi, ci un a#ent care identifică şi structurează. @uarea de

contact cu obiectul percepţiei, este, de fapt, o indiidualizare amesaului transmis, căci informaţiile asimilate sunt triate înraport cu experienţa anterioară a subiectului, dar şi cu aşteptărileacestuia sau în irtutea unor motiaţii mai îndepărtate. ;ctulfundamental al percepţiei rezultă astfel din confruntareastimulului actual cu urmele lăsate de stimulii anteriori. Înformarea unor stereotipi în percepţie, un rol important îl oacăLpercepţia socială de #rup", care constituţionalizează

FG



comunitatea de iziune a membrilor aceleiaşi comunităţi. olulsocietăţii în fixarea şi impunerea unor sc%eme perceptie este

bine stabilit, căci determinării socio-culturale i se subordonează

nu numai modul în care apreciem o operă, dar şi felul de a o percepe.

4ecanismele perceptive ale lecturii

;tunci când citim, percepem literele, cuintele şi frazele printr-o translaţie oculară orizontală de la stân#a la dreapta.

;ceastă mişcare, contrar aparenţelor, nu este continuă, cisacadată, căci fiecare rând este parcurs ca şi când ar fi diizatîntr-un număr de se#mente, de dimensiune aproximati e#ală,despărţite printr-o scurtă pauză.

?ititorul începător sau cititorul cu oce tare foloseşte pentru transmiterea mesaului două or#ane de simţ 'oc%ii şiurec%ea+, două canale 'pentru undele luminoase şi undele

sonore+ şi două coduri 'codul scris alfabetic şi codul oral alfonemelor+. $-a constatat însă că trecerea, în procesul lecturii, şi prin releul fonic reprezintă o mare irosire de timp şi de ener#ie.În lectura normală a unui text fără dificultăţi, cititorul mediu

percepe în #eneral #rupuri de cuinte sau structuri semnificante, pentru că semnul faorizează memorarea.

2entru a accelera iteza lecturii, sunt posibile douăstrate#ii3 1. a mări numărul de cuinte percepute la fiecare

fixaţie şi . aţionalizarea, abilităţile perceptie presupuse de procesul lecturii. Jaranţia eficacităţii lecturii rapide constă îneducarea capacităţii selectie a cititorilor, în abilitatea de aelimina materialul lin#istic redundantD a citi mai repedeînseamnă a #ândi mai repede, pentru că compre%ensiunea esteactiată de percepţie dar, de fapt şi percepţia depinde, în maremăsură de educarea şi performanţele înţele#erii.

FH



Comprehensiunea

; înţele#e un enunţ, detaşat de context, părând a dispunede o anume autonomie, înseamnă3 a recunoaşte că este un enunţal limbii 'sub raport lexical şi #ramatical+D a-i sesizareprezentarea conceptuală 'de adâncime+D a pune în relaţieaceastă reprezentare cu implicaţiile subtextuale ale enunţuluirespecti.

@a nielul frazei, cititorul începe prin clasificarealexematică. $copul său este, în acest moment alcompre%ensiunii, să adă în ce fel sunt Lactualizate" cuintele,deci care sunt semnificaţiile ce trebuie reţinute în contextul dat,

pentru că orice enunţ lin#istic, fiind un flux semantic,recalculează, cu mult sau mai puţin, înţelesul fiecăruicomponent.

;ceastă !reealuare" este descrisă de /an )u0aros0iastfel3 !luxul semantic atra#e cuintele izolate şi le absoarbe înel, priându-le de o bună parte din independenţa propriesemnificaţiilor şi raporturile lor realeD inte#rat într-un enunţ,orice cuint rămâne desc%is din punct de edere semantic pânăîn clipa când se înc%eie enunţul. ;tât timp cât enunţul continuă,oricare dintre cuinte îşi poate modifica raporturile obiectuale şisc%imba semnificaţia sub influenţa unor corelaţii noi".

9 dată cu actualizarea semnificaţiilor utile, operaţie caredepinde de şi condiţionează intuirea corectă a sensului #lobal,cititorul aun#e să-şi !reprezinte" ima#inar ceea ce se petrece. Înacest sens, reprezentarea ima#inatiă apare ca o formăcomplementară a semnificării. ?laritatea reprezentării deriă şidin pre#nanţa faptului relatat, dar se datorează şi modului delectură.

G



Oielul standard al compre%ensiunii este realizat înmăsura în care se respectă patru operaţiuni obli#atorii3

a. dezambi#uizarea şi clarificarea lexematică

b. explicitarea informaţiilor complementare şi a presupoziţiilor c. determinarea funcţiei frastice 'tipul textual, #enul şi

forţa ilocutorie a textului+d. de#aarea sensului 'prin trecerea la nielul de

adâncime+ şi formarea unei reprezentări clare a ima#inii erbale.

?ompre%ensiunea este puternic stimulată de perspectia

contextuală, căci bo#ăţia semantică pe care o aduce cu sinetextul dea parcurs remodelează sensurile frazelor, aşa cumfrazele, luate separat, pot remodela semnificaţiile cuintelor.2entru a combate automatizarea compre%ensiunii, autorii clasicifoloseau unele fi#uri ale insistenţei 'repetiţii, parafraze,ec%ialenţe+, după cum scriitorii moderni captează atenţiacititorilor prin ridicarea #radului de elaborare a frazei,

obli#ându-i pe cititori să-şi utilizeze la maximum capacităţileco#nitie pentru a prelucra sensul.În cadrul compre%ensiunii textuale, actul fundamental al

compre%ensiunii poate fi definit ca un proces de prelucrare asensului prin care cititorul îşi adaptează codurile şi cunoştinţelespecificului unui anumit text, cu scopul de a reduce distanţadintre ceea ce a dobândit dea şi ceea ce îl întâmpină în textulnou. În acest fel, cititorul inte#rează semnificaţiile parţiale 'ale

cuintelor, propoziţiilor, frazelor+ în ipotezele de lectură #lobale, pe care le erifică pe măsura aansării în procesul lecturii.?ompre%ensiunea se realizează astfel ca o suită de

întrebări şi răspunsuri, mereu reformulate, corectate, adaptate, înscopul prelucrării satisfăcătoare a sensului. În procesul lecturii,subliniază 2aul ?ornea, nu concluziile acesteia au releanţăco#nitiă şi afectiă, ci însăşi intensitatea intelectuală a

G1



procesului lecturii care potenţează capacităţile co#nitie alecititorului.

$0los0i spunea că3 !în artă procesul percepţiei este un

scop în sine şi trebuie prelun#it. ;rta este o experimentare a procesului deeniriiD ceea ce dea s-a petrecut nu mai are pentruea importanţă".

În procesul lecturii, la formarea sensului unui text seaun#e în mai multe etape. 2rima etapă constă în #ăsirea unui!cadru semantic ipotetic", capabil să coordoneze şi să deamaximum de releanţă fiecărui component frastic. ;cest

procedeu, al #ăsirii cadrului semantic, este concomitent cu

aflarea cuintelor şi enunţărilor din text.5. (eneniste afirma, de altfel, că !mesaul nu se reduce

la o succesiune de unităţi identificabile separat" şi că !nu sensul,în unitatea sa #lobală, rezultă din adiţiunea semnelor, cidimpotriă, semnele particulare, cuintele, se realizează prindiiziunea sa".

9 a doua etapă în prelucrarea sensului o constituie

formarea !unităţilor concludente de sens". ;cestea proin dininte#rarea mai multor cadre semantice de niel şi se definesc prin caracterul unitar şi autonom al conţinutului. ?a întindere,această unitate concludentă de sens corespunde cu para#rafele,izolate în spaţiul textului prin spaţii albe iniţiale şi finale. Înacest fel, în structura #enerală a textului se decupează o serie destructuri, care facilitează punerea în lumină a finalităţilor şifuncţionalităţilor textului, dar şi a manierei autorului.

?ea de a treia etapă a prelucrării sensului o reprezintăformarea macrostructurilor. ;ceste macrostructuri suntcondensări de sens, ce pot fi reduse la o suită de proprietăţi.)acrostructurile se situează la nieluri de abstracţie diferite3nielul cel mai abstract este tema, apoi subiectul etc.

$ensul se prelucrează atunci când apar dificultăţi dereceptare, prin trei procedee, pe care 2aul ?ornea le numeşte3fa#ocitare, manipulare simbolică şi inferenţă multiplă.

G



a#ocitarea constă în exploatarea ansamblului textual pentru ase realiza perceperea unei părţi a textului. ?ontextul faorizeazăînlăturarea perturbării ce bruiază comunicarea, restabilind

continuitatea de sens.2rin procedeul manipulării simbolice, cititorului i se ceresă nu se limiteze la descoperirea sensului literal 'aparent,

propriu+, ci să identifice sensurile fi#urate de adâncime.Inferenţa multiplă constituie efortul co#niti declanşat de

rezolarea unei dificultăţi, pe baza utilizării mai multor ipotezeîn lanţ.

0olul evaluării ,n prelucrarea sensului

2aralel cu înţele#erea cuântului se desfăşoară şi ooperaţie de modalizare şi ealuare, pentru că fiecare informaţieeste aparentă şi în funcţie de parametrii afectii. enomenele deealuare se succed în mod lo#ic, formării sensului, însă

aproximati în momentul în care cititorul sesizează despre ceeste orba în text şi îşi reprezintă ima#inea erbală, sedeclanşează şi un mecanism de ealuare emotiă, mecanism ceînsoţeşte, de fapt, procesul compre%ensiunii, influenţându-l înmod considerabil. &esi#ur, această conduită afectiă poate aeaşi influenţe ne#atie, căci, atunci când ea are o forţă mai mare,ea poate în#usta cercul conştiinţei, concentrându-l pe cititor exclusi asupra unor idei. 5moţia artistică funcţionează în mod

circular3 ea filtrează ima#inile su#erate de prelucrarea perceptiăşi co#nitiă a textului.&acă starea emoţională este anterioară lecturii, aceasta

tinde să-şi pună amprenta asupra modului de prelucrare atextului. 2e de altă parte, imposibilitatea sau lipsa oinţei de aţine sub control preudecăţile, opţiunile ideolo#ice restrictie, caşi impulsurile raţionale, pot conduce la deformări #rae alesensului unui text. 2relucrarea sensului reclamă competenţă,

G=



flexibilitate asociatiă şi experienţă de lectură, dar şi adoptareaunei poziţii circumspecte faţă de propriile noastre ipoteze.5ficienţa lecturii se multiplică în măsura în care textul pe care îl

citim ne-a trezit într-un mod mai mare interesul.

Cheile de lectură

?%eile de lectură reprezintă reperele sau semnalărilespecifice care pot să faciliteze lectura sau procesul de prelucrarea sensului. ?%eile de lectură sunt confi#uraţiile textuale prin

care compre%ensiunea este orientată pe anumite trasee desemnificaţii. ?%eile de lectură pot fi considerate ca reprezentândo codificare auxiliară care izează conţinutul semantic, modulde a-l or#aniza şi de a-i pune în aloare aspectele releante. &in

perspectia autorului, c%eile de lectură seresc ca miloaceauxiliare de a controla prelucrarea sensului, de a preîntâmpinaaccidentele şi impedimentele receptării, de a asi#ura

transmiterea corectă şi eficientă a mesaului.&in perspectia cititorului, c%eile de lectură constituie unansamblu de dispozitie şi semnalări în #eneral coner#ente,care furnizează o serie de instrucţiuni releante în ederea uneireceptări adecate a textului, prin actualizarea potenţialuluisemantic al acestui text. ?%eile de lectură au un caracter ariatDunele sunt de uz #eneral, altele sunt foarte specifice, fiindfolosite doar în anumite cate#orii de texte sau de anumiţi

scriitori.Identificarea şi interpretarea lor corectă este direct proporţională cu experienţa de lectură a cititorului, fiind o problemă de competenţă lectorială. În cadrul c%eilor de lectură,#enul este principalul purtător al modului de enunţareD are oimportanţă esenţială în procesul compre%ensiunii. &acă pentruscriitori #enul este un mod de scriitură, pentru cititori #enulconstituie un orizont de aşteptare.

GA



Jenul poate fi recunoscut printr-o serie de indiciextratextuali dar conţine şi o serie de indici intertextuali3 poeziase deosebeşte de proză prin ers, prin formele fixe ale

ersificaţiei, după cum textele saante se diferenţiază de celeliterare printr-o serie de mărci specifice.4neori, c%iar secenţa iniţială a unui text indică tipul de

discurs şi rolul pe care trebuie să îl oace şi să şi-l asumecititorul. (asmul este anunţat prin formula !a fost odată".

;lteori mărcile #enului se releă pe parcursul lecturii.;stfel, o poestire structurată corect cuprinde mai multesecenţe 'momentele subiectului3 expoziţiunea, desfăşurarea

acţiunii, punctul culminant şi deznodământul+, dar şi o morală ceconfi#urează concluzia etică a operei respectie.

Indiferent că este orba de un text literar sau ştiinţific,cunoaşterea #enului permite formarea unor aşteptări, lecturadesfăşurându-se într-un spaţiu alonat de criterii estetice ferme.?u toate acestea în contextul socio-cultural modern, care arelatiizat teoria purităţii #enurilor, denumirile #enerice îşi pierd

autoritatea, ele deenind tot mai mult simple etic%ete fărăacoperire în conţinutul operei respectie, în acest fel codurile şianticipările de lectură fiind puse în discuţie şi reformulate

permanent.?u toate acestea, doar existenţa unei componente

!#enolo#ice" stricte, obţinute în şcoală şi prin experienţa propriede lectură îi permite cititorului să insereze textele cu care esteconfruntat într-o asemenea tipolo#ire şi să adopte faţă de ele

atitudinea necesară compre%ensiunii.9 altă c%eie de lectură o reprezintă superstructurilesc%ematice. $uperstructurile sunt utilizate în publicitate,reportae, fapte dierse, în texte didactice etc. ?ele mai frecentesuperstructuri sunt3 succesiunea 'limitată la relaţiile cauzale+Dcomparaţia 'prin care se efectuează analo#iile+, enumerarea,descrierea etc.

GB



5numerarea implică asocierea unor obiecte, eenimentesau idei, pe baza unor trăsături comune. 5xemplu ar fidesfăşurarea cronolo#ică a unui destin, prezentarea dierselor

aspecte ale unei probleme etc. &escrierea este o aranaresistematică a obiectelor sau aspectelor realităţii, acestaranament căpătând un aspect pseudonarati.

În concluzie, s-a constatat că stereotipurile de #en şisuperstructurile sc%ematice reprezintă miloacele de accelerare şioptimizare a lecturii.

?uintele-c%eie reprezintă spaţii de concentraresemantică ce se repetă de-a lun#ul lanţului erbal. ?uintele-

c%eie oacă rolul unor centre de control tematic către careconer# fluxurile de semnificaţieD aceste cuinte-c%eie fie

precizează obiectul unui enunţ, fie că marc%ează o informaţieemoţională esenţială a textului.

Jăsirea cuintelor-c%eie reprezintă una din principaleleabilităţi ale lecturii exploratorii, după cum aceste cuinte-c%eiesunt fundamentale în receptarea poetică, căci, în domeniul

poeziei, obsesiile şi trăirile intime ale autorului se materializeazăîn prezenţa unor termeni repetitii.2roblema cuintelor-c%eie este cea care fundamentează

şi critica de orientare tematică, ce se sereşte cu predilecţie deidentificarea unor termeni cu conotaţii foarte puternice pentru a

pune în lumină specificităţile dierşilor autori şi pentru a leinesti#a uniersul lor tematic.

$emnalările emfatice reprezintă o cate#orie de inserţii de

tip metatextual, prin care autorul îşi face cunoscută opinia înmod explicit. ;ceste semnalări emfatice pot fi întâlnite în modfrecent în eseuri, critică, texte didactice, dar şi în unele texteliterare moderne în care se urmăreşte anularea distanţei dintrereferenţialitate şi ficţiune.

$emnalările emfatice pot fi3 asertie 'conţin declaraţii deintenţie3 cred, precizez etc.+, preentie 'anunţă ceea ce se adesfăşura ulterior+, rezumatie 'condensează ce s-a spus+D

GE



concluzie '!în concluzie"+, eolutie '!e important că"+eduplicările sunt nişte reiterări, într-o formă contrasă anucleului epic 'asemănătoare !poestirii în poestire" etc.+.

;ceste anticipări 'numite şi mise en abîme aută la construireasemnului #lobal, aând o importanţă mai mare pentruinterpretare decât pentru lectură.

;stfel, cunoscând, de exemplu, maoritatea poemelor dintr-un olum de ersuri, cititorul poate să extra#ă

particularităţile de iziune, tematică şi stil ale poemelor pe carenu le-a citit. &e asemenea, ştiind pentru ce scopuri şi idealurimilitează un ziar, cititorul se poate aştepta ca un anumit articol

de fond să-i ilustreze ideolo#ia.&atele preliminare oferite de desi#nul cărţii sunt mai

concrete. orma cărţii 'dimensiune, culoare, ţinută #rafică+,numele editurii, al colecţiei, al autorului, toate acestea capătă oanumită elocenţă, oferind cititorului informaţii asupra cărţiirespectie. 5xaminarea exteriorităţii cărţii este edificatoare

pentru ceea ce unii cercetători numesc !contractul de lectură"3

ce cuprinde cartea, cui i se adresează, ce neoi satisface şi ceanume reprezintă ea pentru un anumit cititor.&intre indicaţii, foarte importantă precizarea priitoare la

#en, pentru că aceasta declanşează o serie de aşteptări foarte bine articulate, fie prin semnalarea directă 'subtitluri3 !roman",!poeme"+ fie prin semnalarea indirectă 'ilustraţia iconică a uneicărţi pentru copii etc.+. ;lte indicaţii 'pe ultima copertă,eentual+ pot să su#ereze tema operei respectie, într-o ipostază

cât mai atractiă. Oumele autorului 'dacă nu este orba de un debutant+constituie şi el o sursă importantă de aşteptări şi su#estii delectură. ;ceste nume definesc pentru cititorul competent oiziune asupra lumii, un anumit orizont tematic, un stil specific.?ititorul obişnuit are o idee mai limpede despre scriitorii clasici'?ara#iale, $adoeanu, 5minescu+ şi o iziune mai puţin clarădespre autorii contemporani.

GF



&e altfel, cercetările sociolo#ice au doedit că cititorii nucumpără atât autori, cât #enuri, pe baza unei specializări şiselecţii. $e poate afirma că, pentru lectură, ecinătăţile şi

desi#nul oacă rolul ucat de enunţare din comunicarea orală. 5le permit direcţionarea atenţiei cititorului pe baza unei clasificăride #en, motiaţie şi finalitate.

Înscriind opera într-un spaţiu oarecum familiar, acestesituaţii 'ecinătăţile şi desi#nul+ atenuează alteritatea operei,indicând3 în ce constă utilitatea sau plăcerea lecturii,aproximează ordinea de dificultate a procesului de lectură şiinstaurează !ceremonialul" decodificării.

:itlul a fost utilizat sporadic încă din antic%itate, însăfolosirea lui s-a #eneralizat în secolul al XKI-lea, odată cuapariţia tiparului, când multiplicarea fără precedent a producţieide carte a impus titlul ca modalitate de a distin#e olumeleaflate în circulaţie şi de a aertiza asupra conţinutului lor. &estulde repede, titlul a preluat şi o funcţie publicitară, care s-a extinsîn epoca modernă, fenomen care s-a manifestat cu o mare

amploare.:itlul are, astfel, o dublă determinare3 în funcţie de opera pe care o reprezintă şi în funcţie de concurenţa celorlalte titluri.2entru a-l atra#e pe cititor, este necesar ca numirea operei să fieşi corectă, exactă, dar mai ales şocantă şi su#estiă. $c%iller obsera3 !4n titlu nu trebuie să fie o carte de bucate. ?u cât mai

puţin îşi dezăluie conţinutul, cu atât mai bine", după cum pictorul en* )a#ritte scrie că3 L:itlul poetic nu are nimic să ne

îneţe, el trebuie să ne suprindă şi să ne încânte."&esi#ur, oricât de şocant şi de su#esti ar fi, titlul trebuiesă fie adecat conţinutul său, c%iar dacă a fi exact nu înseamnă afi banal, inexpresi. 4n titlu poate fi în acelaşi timp, adecat şisu#esti prin #ândirea unor formulări care să eoce, fără a

preciza, tema operei, într-o modalitate simbolică.În cazul unor astfel de titluri, concordanţa titlului cu

textul la care face trimitere este mai complexă, obţinându-se

GG



astfel declanşarea unei stări de aşteptare, de ambi#uitate care poate să fie foarte benefică pentru lectura ulterioară a operei.

iecărei opere literare îi este specifică o anumită

modalitate proprie a atribuirii titlurilor operelor, în concordanţăcu sistemele de alori şi cu mentalitatea epocii respectie.)odalitatea de a titra pune în lumină ce anume trebuie reliefat

prin titlu şi cum trebuie releată specificitatea operei respectie.:itlurile formează, de altfel Lun corpus literar pertinent" ';rnoldot%e+, identitatea fiecărui titlu oferind astfel o ima#ine afundalului epocii literare, dar raportându-se, în acelaşi timp,

permanent la acesta.

;stfel, la prima umătate a secolului XX, titlurileromanelor au un caracter preponderent enunţiati şi tematic.;ceste titluri anunţă prota#oniştii T acţiunea ' 4ara/ Ion/ 'raii

3deri+, locul desfăşurării 'Calea 5ictoriei/ La 4edeleni+, tema' 0ăscoala/ 6ltima noapte de dragoste/ ,nt7ia noapte de ră*boi/

&nigma %tiliei+. )ult mai rar apar acum titluri cu caracter metaforic ' !atul lui !rocust/ .ntunecare/ 8orila+.

:itlurile romanelor actuale nu mai au o ţinută atât dedirectă, denotatiă, ele sunt simbolice, solicitând asociaţiimetaforice3 'eele tăcerii de ;u#ustin (uzura, 9iblioteca din

:le"andria de 2etre $ălcudeanu,5ara baroc de 2aul Jeor#escuetc. ?aracterul expresi, şi metaforic al acestor titluri esterezultatul unei oinţe de diferenţiere şi indiidualizare aautorilor.

În domeniul liric, tendinţa spre ori#inalitatea titrării s-a

#eneralizat. :itlul în sine deine, astfel, o creaţie în sine, dificilă pentru că trebuie să comunice un anumit lucru esenţial despreoperă şi în acelaşi timp, să concureze titlurile coexistente, într-oformă laconică, expresiă. 5xemplu3 Clar de femeie 'Oic%ita$tănescu+, :rdere de tot 'Ileana )ălăncioiu+, :notimpul discret 'Ytefan ;u#. &oinaş+ etc.

GH



În domeniul presei, titlul trebuie, pe de o parte, săcapteze în mod imperati atenţia publicului şi, pe de altă parte,să acopere subiectul dezbătut.

&ând titlu unui material, #azetarul caută să dea relief şiculoare aspectelor reţinute prin simplificări sintactice 'frazenominale sau eliptice+.

&e altfel, titlurile sunt, în presă, ierar%izate în cadrul pa#inii, ierar%izare ce corespunde aşteptărilor cititorilor şisuportului ideolo#ic al ziarului respecti.

În cadrul compre%ensiunii, mai ales în cazul literaturiimoderne, titlul este tot mai puţin o formulare rezumatiă şi mai

frecent un comentariu, care sereşte ca miloc conenţional deidentificare a operei.

&iscursurile paratextuale sunt acele texte care serescdrept aduanţi ai textului propriu-zis 'prefaţa, postfaţa,rezumatul, sumarul, biblio#rafia+ în scopul explicitării,comentării textului respecti. eleanţa acestor discursuri

paratextuale este eidentă mai ales în cazul textelor ştiinţifice şi

didactice.ezumatul, de exemplu, furnizează orientări asupraconţinutului unei lucrări de specialitate 'idei principale,ar#umentare, concluzii+. (iblio#rafia su#erează predilecţiileautorului şi calitatea cunoştinţelor sale, după cum sumarul uneicărţi este o modalitate de a-i sesiza structura.

olul acestor discursuri paratextuale 'rezumat, deexemplu+ este neconcludent. &e un anumit interes sunt prefeţele

'postfeţele+ care au statut de comentarii metatextuale aând caautori alte persoane sau autorul însuşi. 2refeţele explicatie aumenirea de a-i familiariza pe cititori cu un text cu dificultate saucare ridică probleme mai controersate.

2refeţele situatie 'prefaţă-bilanţ+ sunt elaborate cuocazia reeditărilor clasicilor. 5le sunt alcătuite mai ales din

perspectia istoriei literare sau a eseisticii.

H



4tilitatea prefeţelor este foarte clară, pentru că ele pun întemă, orientează şi instituie un cadru stimulati decontextualizare, fixând locul şi profilul unei anumite opere în

tipolo#ia şi cronolo#ia literară. 2refeţele trebuie să fie clare şi bine întocmite, autorul prefeţei aând sarcina de a face să seaudă mai bine ocea autorului textului prefaţat. 2e de altă parte,cititorul trebuie să ştie cum să se serească de prefaţă fără a i seaseri.

2refaţa auctorială conţine mai de#rabă declaraţii deintenţii, explicări şi motiaţii. ;ceste prefeţe oferă, într-un modsu#esti, c%ei de lectură ale operei. ;utorul prefeţei şi a operei

încearcă să-şi prezinte situaţia de enunţare ca momentautobio#rafic, poziţia sa în cadrul literaturii, raportul său cuistoria şi opţiunile ideolo#ice. 2refaţa are un dublu rol, de adesc%ide o poartă spre opera discutată şi o poartă spre cititorulcăreia i se adresează acea operă pe care rea să o facăinteli#ibilă.

H1



%I. DI#AICA DE$F(ŞUR(RII LECTURII

Secvena iniială

Începutul unui text este locul său strate#ic, a căruiimportanţă nu poate fi i#norată nici de cititor, nici de scriitor.&acă în textele non-literare secenţa iniţială are un rolintroducti sau o funcţie mediatoare, în literatură funcţiile ei se

diersifică, dein mai complexe.@a scriitorii clasici, incipitul aea rolul de a introduce

personaele sau de a aertiza asupra naturii conflictului ce se aderula mai apoi. $criitorii realişti utilizează începutul textului

pentru a da o cât mai eridică impresie a ieţii, pentru aautentifica ficţiuneaD ei au folosit astfel începuturile abrupte,su#erând că cititorul cunoaşte antecedentele scenei care îi este

prezentată.;ndrei ?ornea obseră, cu priire la importanţasecenţei iniţiale a unei cărţi3 L2rimul cuânt al unei mari cărţi

pare rareori a fi întâmplător. $au poate doar noi, plăcându-neastfel să credem, ne înc%ipuim a descoperi acolo o intenţieascunsă, un fel de prefeţe despre ce ar putea fi cartea toată.Krem aşadar să edem în el o emblemă, un rezumat concentratla maximum al între#ului, semnalizând ceea ce urmează să fie

mai departe". 4n exemplu elocent este începutul romanului 4oromeii, unde prima frază introduce un referent simbolic, cedesemnează drama ieşirii din patriar%alitate a familiei )orometeşi a intrării sub teroarea istoriei.

Importanţa secenţei iniţiale rezultă din capacitatea sa dea an#aa o dinamică a procesului de decodificare care atra#e însfera lui între#ul proces de semnificare. $ecenţa iniţialăfuncţionează ca un context explicati pentru ceea ce a urma în

H



text, ca o Lsc%emă perceptiă" care limitează oarecum libertateade opţiune, orientând selecţia elementelor pertinente şi acadrelor corespunzătoare. Ipotezele construite iniţial sunt

alidate sau infirmate ulterior în decursul procesului lecturii.

!erspectiva de enunare şi importana ei

?aracteristica luării de contact cu textul este aansarealentă, circumspectă. 4n rol orientati important şi adesea%otărâtor în faza preliminară a lecturii îl oacă identificarea

perspectiei de enunţare, care include #enul, atitudinea autoruluişi indicii ale contextului sociocultural. Într-un text amplu,

perspectia de enunţare, oricât de interiorizată ar fi iniţial,începe să se contureze treptat, permiţând confirmarea saurefacerea itinerarului parcurs. &e exemplu, ştiind că are de-aface cu un text literar, cititorul aizat procedează la oLdepra#matizare", el nu a confunda persoanele textului cu

persoanele reale, cititorul instalându-se în lumea ficţiunii.

0eceptarea te"tului şi progresia tematică

amiliarizarea cu textul este facilitat şi determinat deor#anizarea sa discursiă. ;ceastă or#anizare se desfăşoară subforma unei pro#resii tematice, într-un itinerariu cuprins întreînceputul şi sfîrşitul textului, căci acesta, textul, stă, după cumafirmă Ion ?oteanu, Lîntre două mari întreruperi, una prin careieşim din inerţia contin#entului, cealaltă prin care ieşim dininerţia imprimată de lectură".

H=



2ro#resia tematică, o formă specifică a continuităţiinaratie, se realizează prin anumite modalităţi de colectare amaterialului lin#istic, fie la nielul morfemo-sintactic, fie

lo#ico-semantic. 2rincipalele tipuri de conectare sunt3a. ;ctualizarea raporturilor de oncţiune dintre fraze. b. &ezambi#uizarea enunţurilor pentru a se determina

cine, unde şi când orbeşte.c. Identificarea expresiilor anaforice 'care se referă la

ceea ce dea a fost spus în text+ şi a expresiilor cataforice 'care anticipă ce a fi exprimat în text+.

d. ;ctualizarea paralelismelor de tipul parafrazelor şi al

reduplicărilor.e. ;ctualizarea dierselor modele semantice şi a

superstructurilor sc%ematice.f. $uplinirea pasaelor textuale elidate, refăcându-se

semnificaţiile.#. Identificarea unor continuităţi şi a unor percepţii de

semnificare capabile să or#anizeze ima#inile

artistice, eenimentele şi ideile din text.eaustări aditie şi contrastie. &upă ce a depăşit

secenţa iniţială, cititorul actualizează materia erbală în funcţiede anumite Lc%ei" şi de strate#ia de lectură adoptată în secenţainiţială, lea#ă noile semnificaţii de reprezentarea textului dea

parcurs, introduce o serie de motiaţii şi de conexiuni cauzale şiexplicatie.

4neori, însă, strate#ia de lectură adoptată se doedeşteinaptă să rezole noile informaţii din text. ;semeneaLaccidente" de compre%ensiune sunt pro#ramate, rolul lor fiindde a eita inerţia şi de a stimula atenţia. 2entru a depăşi aceastăcriză a compre%ensiunii, cititorul are la dispoziţie două

posibilităţi3a. el poate să-şi păstreze ipotezele ec%i, corectându-le

în detaliu printr-o re#rupare a materialului de austare aditiă

HA



b. să recur#ă la soluţii alternatie 'reaustare contrastiă+.

eaustarea aditiă are, în iziunea lui 2err7, trei

modalităţi3a. metonimice 'relaţia prin extindere şi uxtapunere+,sinecdotice 'relaţi prin includere şi specificare+ şi analo#ice 'prinrecurenţă şi parafrază+.

Comprehensiunea şi receptarea

2e măsură ce lectura pro#resează iar cititorul este

an#aat în confruntarea cu textul, compre%ensiunea se apropietot mai mult de receptare. &eosebirea este că, dacă în cazulcompre%ensiunii, precumpănesc procesele co#nitie, în cazulreceptării %otărâtoare sunt procesele emoţionale şi alorizante.În &stetica sa, :udor Kianu distin#e între afectele extra#enetice'determinate de caracterele proprii operei citite+ şi afecteleendo#enetice 'care îşi au ori#inea în subiectul receptor+. &atorită

faptului că relaţiile dintre cele două tipuri de afecte sunt foartecomplexe, depinzând de factori multipli, receptarea poate căpătaforme diferenţiate de la indiid la indiid.

4n prim moment al contactului cu opera literară esteunul mai de#rabă extatic, momentul când subiectul receptor intră sub fascinaţia ei nemilocită, o fascinaţie de tip empatic,afecti. ;re loc astfel o restrân#ere a câmpului conştiinţei, odistanţare de interese practic imediate şi o in%ibiţie a funcţiei

critice a spiritului. ?ititorul eadează astfel din spaţiul şi timpul profan, asumându-şi un timp, ima#inar.$ilian Iosifescu arată, în acest sens, că Lcredinţa

primordială în existenţa lumii reale, inerentă unui comportamentfiresc, alunecă spre periferia conştiinţei '...+ iar intereselesubiectului nu se mai diriează spre obiectele reale şi stările lor de fapt, ci spre ceea ce deoacamdată este pur calitati".

HB



; doua etapă a receptării, după acest prim momentafecti T participati este o etapă de ordin analitic intelectual, încare udecata de compre%ensiune este preponderentă. 9 a treia

fază, consideră :udor Kianu, se produce la sfârşitul lecturii esteorba de o fază estetic T sintetică.În a treia etapă, ce se realizează după înc%eierea lecturii,

cititorul reuşeşte să înţelea#ă mai bine motiaţiile estetice aleoperei, folosirea anumitor elemente de compoziţie sau de stil.;ceastă etapă estetic sintetică Leste o inte#rare a impresiei finaleîn care opera a culminat".

2roblema identificării cititorului cu opera şi mai ales cu

personaele operelor epice este destul de complexă. ;stfel, >ansobert /auss a propus o tipolo#ie ce cuprinde cinci modele deinteracţiune3

a. modelul asociati 'preluarea unui rol într-o perspectiăludică+

b. modelul admirati 'sentimentul de admiraţie faţă deun persona luat ca exemplu+

c. modelul simpatetic 'autotranspunerea în rolul personaului+d. modelul 0at%artic 'identificarea purificatoare cu

condiţia personaului+e. modelul ironic 'refuzul identificării cu personaul, fie

pentru a se demonstra esenţa ul#ară a acestuia, fie pentru a sedemitiza procedeele solemnizării eroice+.

&e altfel, >ans obert /auss defineşte plăcerea estetică

în #eneral ca pe o sinteză între identificarea emoţională T afectiă şi distanţarea intelectuală. 2lăcerea estetică se produce,astfel, în funcţie de o Ldelimitare neîncetată a eului în raport cuexperienţa funcţională '...+, ca distanţare proiectată pe tot

parcursul receptării asupra tuturor ariantelor de identificareemoţională".

$tatutul receptării este, de aceea, ambi#uu, ec%ioc,căci, după cum obseră Uellers%of3 Lcititorul aflat pe orbita unui

HE



text doreşte pe de o parte să se recunoască în el, pe de altă partesă se diferenţieze de acesta, aşadar să dispună de spaţiualternati. :ocmai ficţionalitatea textului este cea care i-l

#arantează de la bun început, precum şi realitatea saco#noscibilă ce ia sfârşit o dată cu ultima filă a cărţii".

Interpretarea

În funcţie de fidelitatea faţă de structurile textului există

trei trepte de lectură3a. interpretarea 'cea mai eoluată+

b. lectura standardc. lectura liberă 'după bunul plac+L4zul liber" al textului '4mberto 5co+ este o lectură

arbitrară, eliberată de constrân#eri exterioare şi decisă doar deafectitatea subiectului receptor.

În opoziţie cu uzul liber al textului, interpretarea este olectură aizată, tinzând spre maximum de fidelitate înreconstituirea sensurilor textului. 4nii cercetători distin#interpretarea propriu-zisă, care urmăreşte ceea ce comunică unanumit text fără referinţă la autor, de exe#eză, care caută săînţelea#ă ceea ce comunică un text potriit intenţiei 'bănuite+ aautorului. ;mbele lecturi se definesc însă prin caracterul lor sistematic, prin respectarea particularităţilor lin#istice şi

estetice ale textului şi prin asumarea conştientă a unor modalităţide abordare pertinente.@ectura standard duce la o compre%ensiune mult mai

mult sau mai puţin satisfăcătoare a textului şi la o reprezentarementală a lumii ficţionale, prin concretizare.

@ectura standard este o prelucrare procesuală, dinspreînceputul spre sfârşitul textului, în reme ce interpretarea este o

HF



performare analitică de tip sincronic, în care ansamblul textuluieste cuprins dintr-o dată cu priirea.

2aul ?ornea precizează că !a citi înseamnă a parcur#e

textul liniar, încetând efortul de lectură în momentul înc%eieriiacestui parcurs, după cum a interpreta înseamnă a reciti textul demai multe ori, pentru a-l stăpâni în detaliu. @ectura standard esteinfluenţată de emoţia afectiă, sensibilă la anecdotic, manipulatăde dorinţă şi plăcere, fiind prealent personală. În opoziţie cuaceastă lectură, interpretarea este circumspectăD atentă luându-şio distanţă critică faţă de text şi încercând să motieze, aând unscop demonstrati".

?aracteristicile interpretării sunt3 caracterul raţionalizat,sistematicD interpretarea constituie un termen de referinţă şi unorizont al dezoltării sensului. /. $tarobins0i obseră că3L9biectul de interpretat şi discursul care interpretează se lea#ădacă sunt adecate pentru a nu se mai părăsi. 5le formează ofiinţă nouă, alcătuită dintr-o dublă substituţie. Ooi ne apropiemobiectul, dar se poate spune că el ne atra#e spre el, către

prezenţa sa, sporită şi deenită mai eidentă.">ermeneutica este o arietate a interpretării care a autiniţial menirea de a suprima distanţa dintre text şi cititor, prinexplicarea cuintelor şi dezăluirea ale#orică a ceea ce cuintelespun de fapt dincolo de aparenţe. În aplicarea modelului latextele literare, obiectul %ermeneuticii a deenit interpretareaoperelor sin#ulare, căci pentru a descoperi intenţia autorului,%ermeneutica preconizează o analiză amănunţită a ceea ce este

explicit şi a subtextului, prin coroborarea unor informaţiiistorico-literare despre mediul socio-cultural, bio#rafiaautorului, #eneza operei etc.

)i%ail (a%tin motiează interpretează în teoriaLteritoriului comun împărtăşit" prin care su#erează că atuncicând participanţii la comunicare aparţin aceluiaşi context socio-cultural, ei utilizează sisteme de conenţii ec%ialente,ne#ociindu-se sensul comunicării în mod satisfăcător.

HG



;tunci când contextul comunicării este diferit, fiecaresubiect al comunicării procedează printr-o mişcare în doi timpi3mai întâi de apropiere, pentru neutralizarea alterităţii, iar apoi de

distanţare, pentru re#ăsirea exotopiei, adică pentru punerea peacelaşi plan a celor doi termeni ai comunicării3 L2rima sarcină,obseră (a%tin, este de a înţele#e opera în modul în care oînţele#ea autorul ei, fără a ieşi din limitele compre%ensiunii.Îndeplinirea acestei sarcini este foarte dificilă şi reclamă deobicei cercetarea unui material imens. ?ea de a doua sarcinăconstă în utilizarea exotopiei temporale şi culturale" 'adică în

punerea în relaţie a celor doi termeni ai comunicării literare+.

;bordarea parţială sau fra#mentară a textului literar estecaracteristică epocii moderne şi constă în împrumutarea unei#rile de lectură din cadrul sociolo#iei, psi%analizei, lin#isticiietc. care izolează în ansamblul operei anumite fra#mentespecifice. 9 altă modalitate operatorie, folosită de stilisticieni';uerbac% în 4imesis, de exemplu+ se bazează pe analiza unor fra#mente, selactate în aşa fel încât să concentreze

particularităţile expresie şi semantice ale ansamblului.. $c%leiermec%er, unul dintre fondatorii %ermeneuticii,consideră că o teorie a interpretării trebuie să ducă la ometodolo#ie, care să enunţe re#uli uniersale ale înţele#erii,aplicabile tuturor tipurilor de texte. >ermeneutica literaturiimoderne nu se poate baza pe o metodolo#ie uniersală ainterpretării, ci pe o lo#ică a alidităţii ce ţine cont decircumstanţele creării textelor literare. :otuşi, dincolo de

intuiţie, cercetătorii trebuie să ţină seama şi de anumite re#ulisau criterii ale interpretării %ermeneutice.;ceste criterii de alabilitate ale interpretării sunt3

releanţa, pertinenţa, coerenţa, istoricitatea şi intertextualitatea.?riteriul releanţei se bazează pe ideea că exe#eza trebuie săadopte anumite soluţii ce depind de inariantele textului. &inacest punct de edere este de preferat acea perspectiă careLactualizează" cel mai mare număr de componenţi textuali.

HH



?riteriul pertinenţei preconizează supunerea la text, respectareaconstrân#erilor acestuia şi fidelitatea faţă de reperele saletematice. 2rincipiul coerenţei presupune că o interpretare

adecată trebuie să ofere ima#inea clară şi ordonată acomponenţilor textului.2rincipiul istoricităţii susţine că orice interpretare este

produsă de un subiect istoric, care concretizează în textcoordonatele epocii şi ale tradiţiei culturale a comunităţii dincare face parte. 2rocesul intertextualităţii presupune cainterpretarea să fie confruntată şi corelată interpretărileanterioare.

În alorificarea acestui principiu există două tendinţe3una analitică, sistematică şi ri#uroasă, excluzând udecata dealoare şi impresia personală iar cealaltă mai liberă, intuitiă,de#aată de constrân#eri metodice, aici cunoaşterea obiectuluiintersectându-se permanent cu reacţia subiectului faţă de el.

&esi#ur, în practică, cele două actiităţi se întrepătrund,cu o anumită prealenţă a criteriilor ştiinţifice, c%iar dacă există

înclinaţia de a descoperi doar ceea ce intră în orizontul nostru deaşteptare, după cum obseră şi )ircea 5liade3 Lînţele#em maiales ceea ce suntem predestinaţi să înţele#em prin proprianoastră ocaţie, orientare culturală sau a momentului istoriccăruia îi aparţinem."

:ocmai de aceea, orice interpretare trebuie să ţină contatât de textul operei, cît şi de subiectul său dar şi de contextulcare l-a #enerat.

1



BIBLIO&RAFIE CRITIC( $ELECTI%(

Uolf#an# <a7ser, %pera literară, 5d. 4niers,(ucureşti, 1HFH.

;. I. ic%ards, !rincipii ale criticii literare, 5d. 4niers,

(ucureşti, 1HFA. Oorbert Jroeben, !sihologia literaturii, 5d. 4niers,(ucureşti, 1HFG.

I. ). @otman, Lecii de poetică structurală, 5d. 4niers,(ucureşti, 1HF.

>enr70 )ar0iePicz, Conceptele ştiinei literaturii, 5d.

4niers, (ucureşti, 1HGG.;lbert :%ibaudet, 'i*iologia criticii, 52@4, (ucureşti,1HEE.

2%ilippe Kan :ie#%em, 4arile doctrine literare ,n 'rana, 5d. 4niers, (ucureşti, 1HF.

obert 5scarpit, Literar şi social , 5d. 4niers,(ucureşti, 1HFA.

4mberto 5co, Limitele interpretării, 5d. 2ontica,?onstanţa, 1HEE.

2aul ?ornea, Introducere ,n teoria lecturii, 5d. )inera,(ucureşti, 1HGG.

J. ?ălinescu, !rincipii de estetică, 52@4, (ucureşti,1HEG.

11



Oort%rop r7e, :natomia criticii, 5d. 4niers, (ucureşti,1HF.

;drian )arino, $ermeneutica ideii de literatură, 5d.dacia, ?lu-Oapoca, 1HGF.

;drian )arino, 9iografia ideii de literatură, ol. I T KI,5d. &acia, ?lu-Oapoca, 1HH1Z 1.

;drian )arino, Introducere ,n critica literară, 5d.:ineretului, (ucureşti, 1HEG.

omul )unteanu, 4etamorfo*ele criticii europene

moderne, 5d. 4niers, (ucureşti, 1HFB.)ircea )artin, Singura critică, 5d. ?artea omânească,(ucureşti, 1HFE.

)atei ?ălinescu, Cinci fee ale modernităii ;modernism/avangardă/ decadenă/ <itsch/ postmodernism=,5ditura 4niers, (ucureşti, 1HHB.

@iiu 2etrescu, !oetica postmodernismului, 5ditura

2aralela AB, 2iteşti, 1HHE./[r#en >abermas, Discursul filosofic al modernităii2 >?

prelegeri, 5ditura ;@@, (ucureşti, .J. ?ălinescu, ). ?ălinescu, ;drian )arino, :. Kianu,

Clasicism/ baroc/ romantism, 5ditura &acia, ?lu,1HF1.

;drian )arino, Dicionar de idei literare, I '; T J+,5ditura 5minescu, (ucureşti, 1HF=.

;drian )arino, 9iografia ideii de literatură, ol. I T KI,5ditura &acia, ?lu-Oapoca, 1HH1 T .

;drian )arino, Comparatism şi teoria literaturii.:raducere de )i%ai 4n#urean. 5ditura 2olirom, Iaşi,1HHG.

&aniel->enri 2a#eaux, Literatura generală şicomparată. :raducere de @idia (odea. ?uânt

înainte de 2aul ?ornea. 5ditura 2olirom, Iaşi, .

1



;lbert (*#uin, Sufletul romantic şi visul , 5ditura4niers, (ucureşti, 1HF.>u#o riedric%, Structura liricii moderne ;de la mijlocul

sec2 al @I@Alea p7nă la mijlocul sec2 al @@Alea=,5ditura pentru @iteratură 4niersală, (ucureşti,1HEH.

)arcel a7mond, De la 9audelaire la suprarealism,5ditura 4niers, (ucureşti, 1HF.)ario de )ic%eli, :vangarda artistică a secolului @@ ,

5ditura 4niers, (ucureşti, 1HF.Jianni Kattimo, Sf7rşitul modernităii, 5ditura 2ontica,

?onstanţa, 1HH=.riedric% Oietzsc%e, 1aşterea tragediei, în ol. De la

:pollo la 'aust , 5ditura )eridiane, (ucureşti, 1HFG.riedric% Oietzsc%e, :şa grăitAa -arathustra, 5ditura>umanitas, (ucureşti, 1HHB.9. $. ?ro%mălniceanu, Literatura rom7nă şi

e"presionismul , 5ditura 5minescu, (ucureşti, 1HF1.

Ion 2op, :vangarda ,n literatura rom7nă, 5ditura)inera, (ucureşti, 1HH.?%arles (audelaire, Les fleurs du mal+ 'lorile răului,

5ditura pentru @iteratură 4niersală, (ucureşti,1HEG

:vangarda literară rom7nească, 5d. )inera, (ucureşti,1HG=.5uresis / Cahiers roumains dB tudes littraires/ nr2 >A?/

>E ;Le postmodernisme dans la culture roumaine=.(alotă, Oicolae, :rte poetice ale secolului @@ , 5d.)inera, (uc, 1HFE(orbel7, Ytefan, 8rădina magistrului #homas, 5.&.2.,(uc., 1HHB(randes, Jeor#, !rincipalele curente literare din secolul al @I@Alea, 5d. 4niers, (uc., 1HFG

1=



&rimba, 9idiu, Istoria literaturii universale, I-III,5.&.2., 1HEG-1HF1)arino, ;drian, 4odern/ modernism/ modernitate, 5d.

4niers, (uc.,1HEH$piridon, )onica, 4elancolia descendenei, 5d. ?arteaomânească, (uc., 1HGHKan:ie#%em, 2%ilippe, Literatura comparată, [email protected].,(uc., 1HEEVamfirescu, Ion, &olinescu, )ar#areta, Istoria literaturiiuniversale, 5.&.2., 1HF-1HF1;ristotel, !oetica, 5d. ;cademiei, 1HEB

Kictor 5rnest )aşe0, Literatură şi e"istenă dramatică,5d. )eridiane, 1HG=?onstantin )ăciucă, 5i*iuni şi forme teatrale, 5d.)eridiane, 1HG=omul )unteanu, 'arsa tragică, 5d. 4niers, 1HH?amil 2etrescu, 4odalitatea estetică a teatrului, 5d.5nciclopedică română, 1HF1

Ju7 ac%et, #ragedia greacă, 5d. 4niers, 1HGIon )arin $adoeanu, Drama şi teatrul religios ,n &vul 4ediu, 5d. enciclopedică română, 1HFIon :oboşaru, !rincipii generale de estetică, 5d. &acia,1HFGIon :oboşaru, Introducere ,n estetica teatruluicontemporan, ;sociaţia oamenilor de artă, 1HG1)i%aela :onitza-Iordac%e şi colab., :rta teatrului, 5d.

enciclopedică română, 1HFB:udor Kianu, Scrieri despre teatru, 5d. 5minescu, 1HFB\\\ Dialogul ne,ntrerupt al teatrului ,n secolul

@@ , 5d. )inera, 1HF=

1A



CUPRI#$

Introducere

I. For)e ale lecturii

II. Te*tul. Acce+,iuni ale no,iunii de te*t

III. $i-te)ul codurilor i co)+eten,a lectoruluiI%. Lectorul. $e)ni/ica,ii i ti+oloie

%. Co)+reen-iunea. Prole)a -en-ului i are/erin,ei

%I. Dina)ica de-/3ur3rii lecturii%II. Biliora/ie critic3 -electi43

Date post:	27-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	candlle
View:	255 times
Download:	3 times

I. Boldea. T.si Pr. Lecturii

Documents