UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ BUCUREŞTI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
SPECIALIZAREA CEPA
Geopolitica strategică în securitatea alimentară
Strategia alimentară americană
București, 2013
Nume: Bălău Maria-Alexandra
Grupa: 4402
Șef.Lucr.Univ.Dr.: Adrian Vasile
1
Introducere
Geopolitica este o concepţie despre lume și în această calitate, este mai
corect s-o comparăm nu cu știinţele, ci cu sistemele de știinţe. Caracterul
sintetic al acestei discipline presupune înglobarea în ea a multor altor
discipline suplimentare - geografia, istoria, demografia, strategia, etnografia,
introducerea în religie, ecologia, arta militară, istoria ideologiei, sociologiei,
politologiei etc. Întrucât istoria acestor știinţe militare, naturale și umaniste are
o mulţime de școli și grupări, din această perspectivă nu va fi posibil să vorbim
despre o oarecare rigurozitate și identitate în geopolitică.
În ceea ce priveşte conceptul de securitate alimentară, în literatura de
specialitate s-au formulat o multitudine de definiţii, fiecare având o anumită
valoare de cunoaştere. Aceste definiţii au fost dezvoltate la nivel individual,
familial, regional, naţional şi global. Pe plan ştiinţific, la nivel internaţional,
conceptul de securitate alimentară este definit ca fiind „accesul pentru toată
lumea şi în mod permanent la hrana necesară unei vieţi active şi sănătoase”. La
nivel individual, securitatea alimentară este considerată a fi dreptul fiecărui om
de a se hrăni, care este primul în sistemul drepturilor omului, lansat de
Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), în 1963
la Roma, prin celebrul manifest intitulat „Proclamaţia dreptului fiecărui om de
a mânca pentru a-şi astâmpăra foamea”. În termeni numerici, securitatea
alimentară reprezintă cantitatea de alimente necesare unui individ, exprimate în
unităţi fizice, convenţionale (kilocalorii) şi în trofine (substanţe nutritive),
pentru a-şi asigura echilibrul fiziologic şi a-şi acoperi cele trei raţii de consum:
- raţia de întreţinere;
- raţia de creştere;
- raţia de activitate.
2
Stabilirea unor standarde comune și măsurabile în materie de securitate
sanitară a alimentelor este un mijloc de a proteja sănătatea publică și de a oferi,
de asemenea, diverse avantaje economice.
Organizațiile preocupate de consolidarea lanțului de aprovizionare
alimentar înfruntă această provocare prin adoptarea unor practici mai
performante de audit și de management al siguranței alimentare și prin
formarea unor coaliții și organisme de standardizare. Două exemple ar fi
comitetul tehnic ISO/TC 34, Produse alimentare, și Inițiativa Globală pentru
Siguranța Alimentelor (Global Food Safety Initiative – GFSI).
Și alte agenții și organizații elaborează standarde în acest domeniu,
printre ele numărându-se Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară,
Comisia Codex Alimentarius și Administrația Alimentelor și Medicamentelor
din SUA (FDA).
Organizația FDA este compusă din Biroul de Comisariat Superior pentru
Drepturile Omului (Office of the High Commissioner for Human Rights),
având patru direcţii de supraveghere a funcţiilor de bază ale agenţiei: produse
medicale, preparate alimentare și din tutun, și Departamentul de Operațiuni
Globale, pentru politicile de reglementare a operaţiunilor.
FDA este responsabilă, de asemenea, și de promovarea sănătății publice,
contribuind la creșterea vitezei de inovaţie ce face ca medicamentele și
alimentele să fie mai eficiente, mai sigure și mai accesibile. FDA ajută
populația să obţină informaţii precise, bazate pe date știintifice despre
medicamentele și alimentele folosite, dar şi pentru a reduce consumul de tutun,
în vederea ameliorării stării de sănătate.
3
Capitolul I. Geopolitica strategică în securitatea
alimentară
I.1. Definirea noțiunii de geopolitică și securitate alimentară
Geopolitica este studiul aplicat al relației dintre spațiul geografic si
politică. Obiect de studiu: relația dintre structurile şi modelele spațiale și ideile,
instituțiile şi tranzacțiile politice. Este un sistem de gândire (viziune,
reprezentare, conceptualizare) relativ la legătura dintre putere, geografie și
politică. Noua geopolitică a alimentaţiei arată în totalitate mai volatilă şi mai
litigioasă decât obişnuia să fie. Sărăcia este noua lege.
Securitatea alimentară este un concept relativ recent, care s-a impus
începând din anii 1970. Conceptul a evoluat de la considerații mai degrabă
cantitative și economice, spre o definiție care ține cont de calitatea alimentelor
și de dimensiunea umană.
Conceptul a evoluat și pe fondul actualei suprapopulări a multor părți ale
planetei și al creșterii prețurilor produselor alimentare, în vreme ce, mai peste
tot, calitatea acestora scade. Un alt factor care a impus necesitatea găsirii unei
abordări sistematice a problemei alimentare la scară globală este și urbanizarea
galopantă, faptul că din ce în ce mai mulți oameni locuiesc în orașe, în vreme
ce zonele rurale se depopulează.
Organizația mondială pentru alimentație și agricultură (FAO) a redactat
încă acum un sfert de secol, în 1987, un raport special pe această temă, raportul
Brundtland, de la numele principalei coordonatoare, care a lansat atunci și
conceptul complementar de „dezvoltare durabilă“.
A mai fost introdus, în cadrul aceleiași politici, și conceptul de
„trasabilitate“, care implică posibilitatea de a trasa originea și modul de
4
prelucrare a unui produs alimentar, așa cum spune expresia consacrată, „de la
furcă până la furculiță“.
În afară de explozia demografică, principalii factori care pun în pericol
din ce în ce mai mult securitatea alimentară sunt penuria de apă - întrucât
agricultura depinde de accesul la apă dulce; degradarea solurilor, în special
prin folosirea intensivă a îngrășămintelor chimice; și, desigur, modificarea
climei.
Securitatea alimentară mai acoperă și chestiunea calității alimentelor.
Calitatea alimentelor se degradează de multă vreme chiar și în democrațiile
occidentale. Industrializarea, produsele în serie, folosirea pe scară largă a
conservanților chimici, generalizarea produselor de tip fast-food au deja un
impact asupra sănătății locuitorilor chiar și în țările afluente economic.
I.2. Administrația Alimentelor și Medicamentelor din SUA
(FDA)
Organizația FDA este compusă din Biroul de Comisariat Superior
pentru Drepturile Omului (Office of the High Commissioner for Human
Rights), având patru direcţii de supraveghere a funcţiilor de bază ale agenţiei:
produse medicale, preparate alimentare și din tutun, și Departamentul de
Operațiuni Globale, pentru politicile de reglementare a operaţiunilor.
Reguli și reglementări
FDA este agenția federală responsabilă cu girul respectării normelor de
siguranță și a celor igienico-sanitare ale preparatelor alimentare,
medicamentoase, cosmetice etc. De asemenea, FDA susținea etica,
corectitudinea și caracterul informativ al propriilor publicații/aprobări.
5
FDA impune, de asemenea, legi, în special secţiunea 361 din Legea
privind serviciile publice de sănătate şi regulamentele asociate, dintre care
multe nu sunt direct legate de alimente sau medicamente. Acestea includ și
reabilitarea cerinţelor de călătorie interstatală şi a produselor de combatere a
bolilor de la animale de companie, precum și respectarea normelor privind
reproducerea umană asistată.
Prin intermediul colaborării cu organizațiile multilaterale și a birourilor
internaționale FDA, agenţia susține eforturile de consolidare a agenţiilor de
reglementare din țările aflate în curs de dezvoltare, precum și crearea unor
standarde internaționale de siguranță, eficacitate şi calitate.
FDA susţine, de asemenea, relaţii strânse, individuale şi acorduri de
confidențialitate cu omologii săi de reglementare din 29 de țări. Acest lucru
permite agenției să împărtășească cunoștințele științifice și activitățile de
promovarea activităților responsabilor internaționali care promovează
siguranța produselor.
"Prezenţa unei puternice reţele de reglementare oferă, în ultimă instanță,
beneficii țărilor în curs de dezvoltare, asigurându-le că producătorii lor
respectă normele de promovare a sănătății publice, atât în țară, cât și în țările
care importă produsele,” a declarat Mary Lou Valdez.
Fixarea unor standarde de referință
Stabilirea unor standarde comune și măsurabile în materie de securitate
sanitară a alimentelor este un mijloc de a proteja sănătatea publică și de a oferi,
de asemenea, diverse avantaje economice. De exemplu, pentru a exporta
alimente în Uniunea Europeană, orice companie trebuie să respecte toate
standardele impuse de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară.
Cele care nu au capacitatea de a îndeplini standardele de bază privind siguranța
6
își reduc în mod semnificativ șansele de a exporta alimente sau ingrediente, în
timp ce pun în pericol sănătatea cetățenilor propriilor țări.
Organizațiile preocupate de consolidarea lanțului de aprovizionare
alimentar înfruntă această provocare prin adoptarea unor practici mai
performante de audit și de management al siguranței alimentare și prin
formarea unor coaliții și organisme de standardizare. Două exemple ar fi
comitetul tehnic ISO/TC 34, Produse alimentare, și Inițiativa Globală pentru
Siguranța Alimentelor (Global Food Safety Initiative – GFSI).
Și alte agenții și organizații elaborează standarde în acest domeniu,
printre ele numărându-se Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară,
Comisia Codex Alimentarius și Administrația Alimentelor și Medicamentelor
din SUA (FDA).
Autoreglementarea din cadrul industriilor sectorului privat a produs,
într-adevăr, unele reușite, așa cum este GFSI. Cu toate acestea, inițiativele din
sectorul public sunt acelea care stabilesc, în general, standardele naționale și
internaționale care permit găsirea unui echilibru între imperativele economice
și autoritatea și responsabilitatea asigurării sănătății publice.
Inspecții omogene și de calitate
Inspecția este un instrument cheie utilizat de agențiile guvernamentale
pentru a garanta securitatea sanitară a alimentelor de-a lungul întregului lanț de
aprovizionare – de la fermieri la consumatori. Astfel de organisme inspectează
diferite activități: prelucrarea produselor agricole și a cărnii; fabricarea,
ambalarea și transportul alimentelor; punctele de vânzare a alimentelor și
serviciile alimentare.
Calitatea, cantitatea și omogenitatea inspecțiilor variază considerabil la
nivel mondial, atât între țări, cât și în cadrul aceleiași țări. Pentru a depăși
aceste dificultăți în Statele Unite, FDA a dezvoltat conceptul de sistem de
7
siguranță alimentară integrat. Acest sistem ușurează recunoașterea lucrărilor de
inspecție la toate nivelurile guvernamentale – federal, statal, local, tribal și
teritorial.
Lipsa competenței în rândurile inspectorilor siguranței alimentare poate
avea consecințe negative semnificative pentru guverne și societate, cum ar fi
creșterea incidențelor legate de îmbolnăvirile cauzate de alimente, costurile
legate de aplicarea reglementărilor, neîndeplinirea obiectivelor strategice,
reducerea încrederii cetățenilor în guvern și scăderea nivelului de conformitate.
Omogenitatea și calitatea inspecțiilor au potențialul de a îmbunătăți
siguranța și încrederea consumatorilor în lanțul de aprovizionare alimentar,
ajută la creșterea exportului de alimente, reduc costurile, îmbunătățesc
transparența și răspunderea autorităților publice și consolidează întregul sistem
de siguranță alimentară.
FDA și-a dat seama că prin formare și certificare pot fi îmbunătățite
competența inspectorilor și comparabilitatea inspecțiilor lor. De aceea, în
momentul de față se depun eforturi susținute pentru a forma și a certifica
inspectorii și alți agenți responsabili în materie de siguranță alimentară.
Institutul de formare Internațional Food Protection Training Institute a pus la
punct și a implementat un plan de formare care îi însoțește pe inspectori de-a
lungul carierei lor. Inspectorii au astfel posibilitatea, mulțumită unui sistem
comun de cunoștințe, să își alinieze competențele la același nivel și să
dobândească noi informații și abilități din domeniul lor.
Certificarea inspectorilor
Certificarea personalului este o metodă de a verifica faptul că angajații
au competența de a-și îndeplini sarcinile. ISO/IEC 17024:2012, Evaluarea
conformității – Cerințe generale pentru organismele care efectuează certificări
8
ale persoanelor, este un mijloc de a se asigura de calificările și competența
inspectorilor din domeniul siguranței alimentelor.
FDA face parte din agențiile de reglementare care dezvoltă programe de
certificare dedicate inspectorilor în conformitate cu standardul ISO/IEC 17024.
Administrația elaborează certificări de personal care includ inspectorii din mai
multe domenii: produse alimentare prelucrate destinate consumului uman sau
animalelor (furaje), pește și fructe de mare, alimente conservate hipoacide,
produse agricole, produse alimentare comercializate cu amănuntul, produse
alimentare importate.
Conform standardului ISO 17024, aceste certificări de personal implică
efectuarea unei analize a funcției persoanei vizate pentru a identifica sarcinile
care îi revin. De asemenea, programele de certificare determină, prin
intermediul unui examen, și cunoștințele, competențele și calitățile care sunt
așteptate din partea unui candidat.
Cerând ca toate lucrările oficiale de inspecție să fie realizate de agenți
certificați, FDA garantează competența inspectorilor din domeniul siguranței
alimentelor. Pentru a ține cont de orice divergență care ar putea apărea (de
exemplu, dacă reglementările federale diferă de reglementările statale),
analizele funcțiilor și sarcinilor sunt validate la diferite niveluri
guvernamentale în vederea integrării lor în sistemul de certificare și de
formare.
Experiența Administrației Alimentelor și Medicamentelor din SUA
poate fi utilizată ca un model internațional. Noile cerințe ale Legii modernizării
siguranței alimentare din SUA solicită construirea capacității internaționale de
siguranță alimentară în cadrul sectoarelor public și privat.
Inițiativele în materie de securitate alimentară ale Băncii Mondiale și ale
Organizației Mondiale a Sănătății recunosc valoarea abordării bazate pe
standarde a formării și certificării pentru a garanta rezultate durabile și
măsurabile.
9
I.3. Noua geopolitică a alimentaţiei
Bun venit la noua economie alimentară în 2011: preţurile urcă dar
impactul nu este la fel de bine perceput. Pentru americanii care cheltuiesc mai
puţin de 1/10 din venitul lor la supermarket, preţurile care urcă la alimente şi
pe care noi le-am văzut până acum, anul acesta reprezintă o iritare şi nu o
calamitate; dar pentru cele 2 miliarde de oameni foarte săraci de pe planetă
care cheltuiesc 50-70% din venitul lor pentru mâncare, aceste preţuri care saltă
pot însemna reducerea de la două mese la una pe zi. Aceia care stau agăţaţi de
treapta de jos a scării economice globale riscă să-şi piardă în totalitate
echilibrul.
Aceasta poate contribui – şi a contribuit – la schimbări şi revoluţii. Deja
în 2011, indexul preţului alimentelor al Naţiunilor Unite a eclipsat preţul cel
mai ridicat care a fost vreodată; până în martie el urcase timp de opt luni
consecutiv.
Cu recoltele prevăzute în scădere anul acesta, cu guvernele din Orientul
Mijlociu şi Africa care se clatină ca o consecinţă a îngheţării preţurilor şi cu
pieţe tensionate care fac faţă şoc după şoc, mâncarea a devenit rapid vehicolul
ascuns al politicilor mondiale. Crizele acestea vor fi un fenomen obişnuit.
Noua geopolitică a alimentaţiei arată în totalitate mai volatilă şi mai
litigioasă decât obişnuia să fie. Sărăcia este noua lege.
Până de curând preţul ridicat brusc a variat dar nu a contat aşa de mult
deoarece rapid a urmat o întoarcere la preţuri relativ scăzute care au ajutat la
modelarea stabilităţii politice de la sfârşitul secolului 20 aproape pe tot globul.
Acum însă ambele cauze şi consecinţe sunt total diferite.
În multe privinţe, acest lucru reprezintă o reluare a crizei alimentare din
2007-2008, care a slăbit nu din cauză că omenirea s-a adunat să rezolve
problema cerealelor pentru totdeauna ci pentru că Marea Recesiune a temperat
10
creşterea cererii chiar dacă vremea era favorabilă venind în sprijinul
fermierilor pentru a da cea mai mare producţie de cereale.
Din punct de vedere istoric, stabilizarea preţului avea tendinţa să fie
aproape în exclusivitate dirijată de o vreme neobişnuită – lipsa unui muson în
India, o secetă în fosta Uniune Sovietică, un val de căldură în SUA – Midwest.
Astfel de evenimente au fost întotdeauna distrugătoare dar rare.
Din nefericire, creşterile preţului zilnic sunt conduse de trendurile care
sunt atât sporirea cererii cât şi faptul de a o face mai dificilă pentru a creşte
producţia: printre ele, o extindere rapidă a populaţiei, ofilirea plantelor din
cauza creşterii temperaturii, secarea fântânilor pentru irigat. În fiecare zi, sunt
hrănite în plus 219.000 de persoane.
Şi mai alarmant este faptul că omenirea îşi pierde capacitatea de a
diminua efectul lipsurilor.
Ca răspuns la precedentele valuri de preţuri, SUA, cel mai mare
producător de cereale din lume, a fost capabilă în mod efectiv să protejeze
omenirea de o catastrofă posibilă. Din mijlocul secolului 20 până în 1995,
SUA a avut fie cantităţi suplimentare de cereale fie terenuri nefolosite care au
putut fi plantate pentru a salva ţările din impas. De exemplu când a bătut în
1965 musonul indian, administraţia Lyndon Johnson a trimis în India 1/5 din
producţia de grâu a SUA, suficient pentru a salva de la foamete. Acum noi nu
mai putem face acelaşi lucru; marja de siguranţă a dispărut.
Acesta este motivul pentru care criza alimentară a anului 2011 este reală
şi de ce ea poate să aducă cu ea mai multe tulburări (excese) în materie de
alimentaţie împreună cu revolte politice. Ce s-ar fi întâmplat dacă mişcările
sociale provocate de dictatorii Zine el-Abidine Ben Ali din Tunisia, Hosni
Mubarak din Egipt şi Muammar al-Gaddafi din Libia (o ţară care importă 90%
din cerealele necesare ei) nu ar fi avut loc la sfârşitul istoriei ci la începutul ei?
Fiţi gata, fermieri şi miniştri de externe pentru o nouă eră în care deficitul de
alimente la nivel mondial să modeleze politicile globale.
11
Doi factori au conlucrat în principal la dublarea preţurilor la cereale în
lume începând cu 2007: accelerarea creşterii cererii şi dificultatea crescândă în
extinderea rapidă a producţiei. Rezultatul a fost o lume care consideră izbitor
de diferit economia globală îmbelşugată a cerealelor din secolul trecut. Cum va
arăta geopolitica alimentaţiei într-o eră nouă dominată de sărăcie? Chiar la
această etapă de început, noi putem cel puţin observa perspectivele lărgite ale
economiei alimentare emergente.
Din punctul de vedere al cererii, acum fermierii fac faţă clar surselor de
presiune crescândă.
În primul rând este creşterea populaţiei. În fiecare an fermierii din toată
lumea trebuie să hrănească în plus 80 mil. de oameni, aproape toţi provenind
din ţările în curs de dezvoltare.
Populaţia globului aproape s-a dublat din 1970 şi se îndreaptă către 9
mld. la mijlocul secolului. Între timp, 3 mld. de oameni încearcă de asemenea
să se situeze în partea de sus a lanţului alimentar consumând mai multă carne,
lapte şi ouă. În timp ce mai multe familii din China şi din alte locuri intră în
clasa de mijloc, ei se aşteaptă să manânce mai bine. Cum consumul total al
produselor de origine animală, care se bazează pe consumul intensiv de cereale
urcă, la fel se întâmplă cu cererea de cantităţi suplimentare de porumb şi soia
necesare furajării acelui întreg şeptel (consumul de cereale per persoană în
SUA, de exemplu, este de 4 ori mai mare decât cel din India unde cerealele cu
bob mic se convertesc în proteină animală).
În acelaşi timp SUA, care la un moment dat era capabilă să fie un
tampon pentru recoltele sărace din toată lumea, converteşte acum cantităţi
masive de cereale în combustibil pentru maşini, chiar când consumul mondial
de cereale, care deja în mare a ajuns la 2,2 mld. tone metrice pe an, creşte cu
un procent accelerat. Acum 10 ani, creşterea consumului era de 20 mil. tone pe
an. Mai recent, aceasta s-a ridicat la 40 mil. tone pe an dar rata la care SUA
converteşte cerealele în etanol a crescut şi mai repede. În 2010, SUA a recoltat
12
aproximativ 400 mil. tone de cereale, din care 126 mil. au fost folosite pentru
etanol (în creştere de la 16 mil. tone în 2000). Această capacitate masivă de
convertire a cerealelor în combustibil arată că preţul cerealelor este acum legat
de preţul petrolului. Astfel dacă petrolul ajunge la 150 $ per bariliu sau mai
mult, preţul cerealelor va urca deoarece devine din ce în ce mai profitabil să
converteşti cerealele în substituţi de petrol. Dar acesta nu este numai un
fenomen american. Brazilia, care distilează etanol din trestia de zahăr, se
plasează pe locul doi în producerea etanolului după SUA, în timp ce scopul
Uniunii Europene de obţinere a 10% de energie pentru transport din materiale
regenerabile, în cea mai mare parte biocombustibili până în 2020 , este de a nu
mai folosi pământul pentru culturi alimentare, ci pentru obţinerea de
biocombustibili.
Aceasta nu este numai o poveste despre cerinţa explozivă de alimente.
Să ne ocupăm acum de schimbarea de climă: modalitatea empirică printre
ecologiştii care se ocupă de culturi este de a considera că pentru fiecare
creştere cu un grad Celsius peste temperatura optimă a anotimpului fermierii se
pot aştepta la o descreştere cu 10% a producţiei de cereale. Această legătură a
apărut după valul de căldură din Rusia în 2010 care a redus producţia de
cereale a ţării cu aproximativ 40%.
În timp ce temperaturile cresc, cantităţile de apă se micşorează deoarece
fermierii folosesc mai multă apă pentru irigaţii. Acest fapt încarcă în mod
artificial producţia alimentară pe o perioadă scurtă, producând un balon
alimentar care se sparge atunci când sursele de apă se diminuează şi este
necesară reducerea pompării la rata de reîncărcare.
Bun venit la războaiele alimentare ale sec. XXI
În această perioadă de reducere a resurselor alimentare mondiale,
capacitatea de a produce hrana devine rapid o formă nouă a pârghiilor
geopolitice.
13
Primele semne ale acestui necaz au apărut în 2007 când fermierii au
început să aibă dificultate în a ţine pasul cu creşterea cererii generale de
cereale. Preţurile la cereale şi soia au început să urce, triplându-se pe la
mijlocul anului 2008. Ca răspuns multe ţări exportatoare au încercat să ţină sub
control preţurile alimentelor pentru consumatorii casnici prin restricţionarea
exporturilor. Vietnamul, exportatorul numărul doi de orez, a interzis exportul
în totalitate pentru câteva luni la începutul anului 2008. La fel au făcut câţiva
mici exportatori de cereale.
Ţările importatoare au intrat în panică atunci când ţările exportatoare au
restricţionat exporturile în 2007 şi 2008. Nemaiputând să se bazeze pe piaţă
pentru a-şi asigura necesarul de cereale, câteva ţări au abordat o nouă cale
încercând să negocieze acorduri pe termen lung cu ţările exportatoare pentru
aprovizionarea cu cereale. Filipinele, de exemplu, au negociat un acord pe o
perioadă de trei ani cu Vietnamul pentru 1,5 mil. tone de orez pe an. O
delegaţie din Yemen s-a deplasat în Australia cu un scop similar dar nu a avut
noroc.
Pe piaţă, în ceea ce priveşte vânzarea, exportatorii erau reticenţi în a-şi
lua obligaţii pe termen lung. Înfricoşate că s-ar putea să nu fie capabile să
cumpere cerealele necesare de pe piaţă, unele dintre cele mai bogate ţări, în
frunte cu Arabia Saudită, Coreea de Sud şi China au abordat o strategie
neobişnuită în 2008 prin cumpărarea sau arendarea de pământ în alte ţări
pentru a cultiva cereale pentru propriile nevoi. Cele mai multe achiziţii de
pământ sunt în Africa, acolo unde unele guverne îşi arendează pământ pentru
mai puţin de 1 $ per acru de pământ pentru un an. Printre destinaţiile principale
s-au aflat Etiopia şi Sudanul, ţări în care milioane de oameni sunt ajutaţi cu
alimente prin Programul Mondial de Alimentaţie al Naţiunilor Unite. Faptul că
guvernele acestor două ţări doresc să vândă interesaţilor străini atunci propriul
popor flămânzeşte reprezintă un comportament trist al propriei lor conduceri.
14
La sfârşitul anului 2009 au fost negociate sute de acorduri de achiziţii de
pământ, unele dintre ele depăşind 1 mil. acri de pământ.
O analiză făcută în 2010 de Banca Mondială referitoare la aceste
„acaparări de pământ” a arătat că în această problemă au fost implicate
aproximativ 140 mil. acri de pământ – o zonă care depăşeşte suprafaţa de
cultivare combinată a porumbului şi grâului din SUA.
Orice apă extrasă din bazinul superior al Nilului, pentru a iriga culturile
din Etiopia sau Sudan, nu vor mai ajunge în Egipt acum, pentru a susţine
politicile delicate ale Nilului prin adăugarea unor ţări noi cu care Egiptul
trebuie să negocieze.
După carnajul celor două războaie mondiale şi paşii greşiţi făcuţi din
punct de vedere economic care au dus la Marea Depresiune, ţările care s-au
asociat în 1945 pentru a crea Naţiunile Unite îşi dau seama în final că lumea
modernă nu poate trăi în izolare aşa cum suntem tentaţi să credem că ar fi
posibil. Fondul Monetar Internaţional a fost înfiinţat pentru a veni în sprijinul
administrării sistemului monetar şi promovării stabilităţii economice şi
progresului. În cadrul sistemului Naţiunilor Unite, agenţiile specializate
pornind de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la Organizaţia pentru
Agricultură şi Alimentaţie (FAO) joacă roluri importante în lume în prezent.
Toate acestea au stimulat cooperarea internaţională. Dar în timp ce FAO
colectează şi analizează toate datele agricole şi pune la dispoziţie asistenţă
tehnică nu există niciun efort organizat de a asigura proporţionalitatea livrărilor
alimentare în lume. Într-adevăr, cele mai multe negocieri internaţionale cu
privire la comerţul agricol până recent s-au axat pe accesul la pieţe ca SUA,
Canada, Australia şi Argentina, insistând consecvent ca Europa şi Japonia să-şi
deschidă pieţe agricole puternic protejate.
În prima decadă a acestui secol, accesul la sursele alimentare s-a
declanşat ca un proces de extindere în timp ce aveau loc mişcări mondiale de
tranziţie de la o perioadă cu surplusuri alimentare la o nouă politică a
15
deficitului alimentar. În acelaşi timp programul de ajutor alimentar al SUA
care odată a funcţionat pentru a elimina foametea de oriunde ameninţa a fost
înlocuit în mare măsură de Programul Mondial Alimentar al Naţiunilor Unite
(WFP) în care SUA este leader. În prezent WFP are operaţiuni de asistenţă
alimentară în 70 de ţări şi un buget anual de 4 mld. $. Cu alte cuvinte există
puţină coordonare internaţională. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy –
preşedintele G-20 propune să se negocieze creşterea preţurilor la alimente
printr-o speculaţie pe pieţele de mărfuri. Acest lucru poate fi totuşi util dar el
tratează simptomele nesiguranţei alimentare în creştere şi nu cauzele cum ar fi
creşterea populaţiei şi schimbarea de climă. În prezent lumea are nevoie să se
concentreze nu numai pe politica agricolă ci pe o structură care o înglobează în
energie, populaţie şi politica apei, fiecare dintre acestea afectând direct
securitatea alimentară.
Acest lucru nu se întâmplă. În schimb, în timp ce pământul şi apa dispar,
temperatura Pământului creşte, siguranţa alimentară în lume descreşte, apare o
geopolitică periculoasă a dispariţiei hranei. Acapararea de pământ, apă şi
cumpărarea cerealelor direct de la furnizorii din ţările exportatoare sunt acum
părţi integrante ale unei lupte a puterii totale pentru securitatea alimentară. Cu
stocurile scăzute de cereale şi volatilitatea climatică în creştere, riscurile sunt
de asemenea în creştere. Suntem acum atât de aproape de prăpastie deoarece
un colaps în sistemul alimentar ar putea veni oricând. Am în vedere, de
exemplu, ce s-ar fi întâmplat dacă valul de căldură din 2010 care a fost la
Moscova ar fi fost la Chicago. În cifre rotunde, 40% scădere a producţiei
Rusiei care a fost de 100 mil. tone costă omenirea 40 mil. tone de cereale dar o
scădere de 40% în producţia de cereale mult mai mare a SUA de 400 mil. tone
ar fi costat 160 mil. tone.
16
Capitolul II. Strategia alimentară americană
Întrucât piaţa americană este cea mai mare piață de bunuri și servicii și
locul unde se confruntă diverse oferte provenind din toate țările lumii,
exportatorii români trebuie să acorde o atenție mai mare respectării riguroase a
clauzelor contractuale, a normelor de calitate, a condițiilor și termenelor de
livrare și, eventual, să se informeze în prealabil cu privire la preţurile practicate
de firmele competitoare americane pentru a evita măsurile anti-dumping, etc.
În SUA, legislaţia aplicabilă companiilor şi activităţilor comerciale este,
în mare parte, diferită de la un stat la altul, ceea ce implică o documentare mult
mai aprofundată asupra aspectelor legale, precum şi în ceea ce priveşte
sistemul de impozite, taxe şi accize aplicabile (federale, statale şi locale).
Toate acestea impun o serie de acţiuni specifice pe linia informării şi
îndrumării operatorilor economici români astfel încât, atât Birourile de
promovare comercial - economică (BPCE-uri) din cadrul Ambasadei şi din
Consulatele Generale ale Romaniei în SUA, cât şi Compartimentul America de
Nord şi Latină din Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, să
poată constitui surse adecvate de documentare şi de orientare economică.
Deoarece primele contacte pe care orice operator economic interesat să
desfășoare relații de afaceri cu parteneri din SUA trebuie să le aibă sunt
entitățile de mai sus, în cele care urmează sunt prezentate câteva informații
relevante despre regiunile economice americane (patru mari regiuni, conform
împărțirii făcute de US Census Bureau), acestea constituind, în mare parte,
spațiile jurisdicționale ale reprezentanțelor diplomatice și consulare ale
României și implicit ale reprezentanţelor economice ale MECMA în SUA.
1. Regiunea Nord-Est aflată în jurisdicția BPCE New York este
formată dintr-un grup compact de 9 state (Connecticut, Maine, Massachussetts,
17
New Hampshire, New York, New Jersey, Pennsylvania, Rhode Island şi
Vermont) și prezintă următoarele caracteristici:
• este cea mai mare piață compactă din lume (după capacitatea de
absorbție) care se întinde pe o suprafață relativ semi-circulară în zona de
nordest a SUA, populația fiind de peste 55,5 milioane locuitori (sau 17,8% din
totalul populației SUA, distribuită însă doar pe 4,7% din suprafața țării);
• statele New York, New Jersey, Connecticut și Massachusetts se
situează între cele mai bogate 5 state din SUA, din punct de vedere al
veniturilor medii ale populației; în statul New York se găsește cel mai mare
număr de orașe cu cel mai ridicat venit mediu (16), între primele 100 de orașe
cu venitul mediu cel mai ridicat din SUA;
• cele 9 state produc, la un loc, peste 21% din PIB-ul total al SUA.
Statele cu cel mai mare PIB sunt: New York, Pennsylvania, New Jersey,
Massachusetts și Connecticut. Patru state din această regiune se află pe primele
locuri în ceea ce privește PIB/locuitor, respectiv Connecticut, New York,
Massachusetts şi New Jersey. De altfel, în afară de Pennsylvania și Maine,
toate celelalte 7 state din regiune depășesc media PIB-ului/locuitor al SUA;
• zona de nord-est a SUA încorporează o mare diversitate de industrii și
de servicii dintre cele mai profitabile, situate în principal în centrele economice
din statele Connecticut, New York, New Jersey și Massachusetts, care
contribuie la dinamismul extraordinar al acestei regiuni. Aici există și cea mai
îndelungată experiență managerială, fiind zona unde au funcționat inițial
industriile manufacturiere din Anglia;
• zona New York - New Jersey are cea mai mare concentrare de
importatori și distribuitori din SUA;
• în New York se găsește unul din cele mai mari și mai importante centre
expoziționale din SUA (Jacob K. Javits Convention Center) unde au loc,
aproape fără întrerupere pe întreg parcursul anului, manifestări expoziționale și
conferințe pe teme de industrie și comerț.
18
• statul New Jersey are cea mai mare densitate de locuitori din SUA și
cea mai mare densitate de corporații din domeniul industriei farmaceutice și
biotehnologiei (14 corporații multinaționale de primă mărime își au sediul sau
dețin importante unități de producție și cercetare în acest stat).
• statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Massachusetts,
Connecticut, Rode Island și New Hampshire fac parte din elita statelor
americane în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea în domeniul tehnologiilor
de vârf. Aici sunt localizate cele 8 instituții de invățămînt superior care
formează Ivy League (Harvard, Yale, Princeton, Columbia, Cornell, Brown,
Dartmouth și University of Pennsylvania).
• regiunea Nord-Est este foarte bine deservită de o rețea de porturi
maritime și fluviale, precum și de aeroporturi internaționale.
Interes pentru România. Piaţa New York este importantă pentru
România atât prin prisma aspectelor comerciale (piaţă de primă mărime,
tradiţională pentru exportul românesc şi pentru importul de tehnologie de vârf),
cât şi prin prisma aspectelor financiare (sediul marilor bănci şi fonduri de
investiţii şi sursă majoră de capital şi de finanţare a diferitelor proiecte
româneşti în procesul de tranziţie la economia de piaţă). New York City este
centrul economic care reflectă „pulsul” economiei americane, prin instituţiile
specializate: NYSE, NASDAQ, DOW JONES, STANDARD & POOR,
MOODY’S, FITCH, precum și prin bursele de marfuri și cele de metale
prețioase.
Zona este interesantă pentru export de bunuri românești de larg consum
(îmbrăcăminte, încălțăminte și articole din piele, sticlărie, porțelan, mobilă,
alimente, băuturi, cosmetice, articole sportive, articole pentru cadouri),
produse siderurgice, produse chimice și petroliere, componente electronice și
servicii IT, precum și pentru atragerea de investiții americane, cooperarea cu
marile instituții finaciar-bancare și de asigurări sau pentru fructificarea
19
oportunităților oferite de sistemul de achiziții al ONU sau al autorităților locale
din cele 9 state.
Orașul New York este cel mai mare centru de afaceri din SUA și din
emisfera vestică. Prin efectele globalizării, legăturile de natură comercială,
financiară, investițională etc, precum și prin cele de natură umană (unul din
cele mai “internaționale și mai deschise accesului la afaceri a străinilor” orașe
ale lumii) a devenit un centru global, care este influențat de, sau influențează,
evoluțiilor economice la nivelul întregii planete.
2. Regiunea Central- Sudică aflată în jurisdicția BPCE Washington DC
(din cadrul ambasadei) este formată din 18 state (Alaska, Alabama, Arkansas,
Delaware, District of Columbia, Florida, Georgia, Hawaii, Maryland,
Kentucky, Louisiana, Mississippi, North Carolina, Ohio, Oklahoma, South
Carolina, Tennessee, Texas, Virginia si West Virginia) și prezintă următoarele
particularități:
• populație: 110,5 mil. (36,6% din total SUA). Populația a crescut în această
zonă în perioada 1990 – 2006 cu 21,7%, iar în perioada 2000 – 2030 este
aşteptată să crească cu 42,9%. Ritmul mediu anual de creștere a populației
până în 2015 va depăși mult media naţională. Statele care vor înregistra
creșteri mai însemnate de populație sunt: Florida, Texas, Carolina de Nord,
Virginia, Georgia și Tennessee);
• PIB total: 4.791.796 mil. $ (34,9% din total SUA; PIB/capital: 43.365 $, fiind
cu 5% sub media pe SUA);
• venit total: 3.260.070 mil. $ (34,1% din total SUA); venit mediu/capital:
29.503 $, cu 7,5 % mai mic decât media națională;
• ritmul mediu anual de creștere a PIB s-a situat peste media națională, trend
care se va menține și în următorii 5 ani, mai ales în statele cu potențial mare de
creștere (Texas, Florida, Tennessee, Georgia, Carolina de Nord, Alabama,
Maryland și Virginia);
20
• zona este compusă din state cu o mare diversitate economică (unele în care
predomină sectorul industrial, altele în care sectorul agroindustrial este mai
dezvoltat și state în care predomină sectorul de servicii) și include mulți
consumatori de origine afro-americană și hispanică. Din aceste cauze, piața din
regiune este mai puțin sofisticată și are șanse de a se dezvolta în continuare,
putând absorbi produse de calitate medie la prețuri rezonabile;
• regiunea dispune de o serie de porturi importante (cele de la Golful Mexic
fiind și adevărate centre de distribuție pentru America Latină și Caraibe) și de
centre expozitionale permanente, specilizate (High Point în Carolina de Nord,
Dallas, Atlanta, Houston, Miami);
• în ultimii 10 ani statele Alabama și Tennessee au devenit importante centre
de asamblare de autoturisme, multe firme din zona Detroit, dar și unele străine,
stabilindu-și fabrici în aceste două state. De asemenea, în statele Alabama,
Carolina de Nord, Texas și Florida își au sediul multe firme importatoare, în
principal de produse industriale;
• în același timp, piaţa metropolitană Washington DC reprezintă, la ora actuală,
una dintre cele mai importante concentrari de firme de software de pe Coasta
de Est, iar influxul din ultimii ani de populaţie de origine română o fac să
devină din ce în ce mai accesibilă pentru exportatorii români etc.
Interes pentru România: În afară de contactul constant cu administrația
SUA, zona prezintă interes pentru România în principal pentru exportul de
bunuri de consum (produsele cu posibilităţi imediate de absorbţie pe această
piaţă fiind: vinuri, ape minerale, alimente și produse organice, mobilă şi
articole din lemn, articole de sticlărie şi ceramică, produse textile,
îmbrăcăminte, încălţăminte) și bunuri industriale (produse chimice si
siderurgice, rulmenți, robinete industriale, componente auto, părți și
componente de mașini și instalații, utilaj petrolier și petrochimic, componente
21
pentru industria navală etc.), dar și pentru exportul de servicii IT și pentru
atragerea de investiții și tehnologii din domeniile petrolier și petrochimic.
3. Regiunea Vestul Mijlociu (denumită uneori și Zona industrială
Midwest) aflată în jurisdicția BPCE Chicago este formată dintr-un grup de 11
state central-nordice americane care gravitează în jurul orasului Chicago
(Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska,
North Dakota, South Dakota și Wisconsin) și prezintă următoarele
caracteristici:
• este coloana vertebrală a industriei tradiţionale americane prelucrătoare, deși
ponderea acesteia în formarea PIB este în continuă scădere;
• populație: 66,4 mil. (22% din total SUA). În perioada 1990-2006, populația a
crescut cu 9,9 %, și - conform previziunilor BEA - în 2000-2030, va înregistra
o creștere de 10,9 % (rata de creștere a populației până în anul 2015 va fi însă
mult sub media națională);
• PIB total: 2.809.060 mil. $ (20,4% din total SUA; PIB/capital: 42.305 $ - sub
media națională). Ritmul mediu anual de creștere a PIB s-a situat cu mult sub
nivelul național și acest lucru va fi valabil și în următorii 5 ani (cu excepția
statelor mici: Nebraska, North Dakota și South Dakota);
• venituri totale: 2.007.600 mil. $ (21% din total SUA; venit mediu/capital:
31.610 $, fiind cu 0,3% sub venitul mediu pe SUA);
• având în vedere că sectorul industrial are ponderea cea mai ridicată în PIB
(față de media națională), se subînțelege că pe acest spațiu vor exista în
continuare o cerere mult mai ridicată de bunuri industriale, precum și
oportunități de subcontractare/outsourcing de componente și subansamble
industriale. Rata redusă de creștere a populației cu putere mai mare de
cumpărare (25-65 ani), precum și nivelul mai scăzut al veniturilor/capital, nu
lasă să se întrevadă însă o creștere semnificativă a achizițiilor de bunuri de
consum și industriale;
22
• sectoarele cu cea mai rapidă creștere: produse farmaceutice și chimice,
servicii profesionale, componente electronice, instrumente și aparatură
medicală, computere și echipamente de birou, mașini și utilaje, produse
agroalimentare;
• Chicago rămâne centrul economic cel mai important al acestei regiuni, aici
găsindu-se și cel mai mare centru expozițional – McCormick Place, specializat
în principal pe produse și tehnologii industriale (între care
IMTSINTERNATIONAL MACHINERY TECHNOLOGY SHOW - târg de
maşini-unelte organizat, din doi în doi ani, în anii pari, pentru strunguri, freze,
raboteze, maşini de găurit şi alte utilaje de tăiere a metalului prin aşchiere,
precum şi FABTECH INTERNATIONAL - târg organizat din doi în doi ani,
în anii impari, pentru maşini şi utilaje de forjare, prese, ghilotine, matriţe etc,
produse mult căutate şi utilizate în industria auto). În ultimii ani, activitatea
centrului s-a extins însă și include și manifestări promoționale dedicate
energiei regenerabile, produselor organice și articolelor pentru casă și cadouri.
Interes pentru România: Zona prezintă interes pentru România în
principal pentru exportul de bunuri de consum (confecții, încălțăminte, mobilă,
sticlărie, alimente, băuturi, cosmetice) și de produse industriale (turbine,
componente pentru avioane, cazane de presiune, componente de mașini și
echipamente industriale, componente auto, produse chimice, materii prime
farmaceutice, mașini unelte, matrițe și prese, rulmenți, produse siderurgice,
anvelope, aparatură telefonică etc), dar și pentru furnizare de servicii IT și
proiectare industrială, pentru atragerea de investiții și tehnologii în domeniile
auto, aeronautic, energii regenerabile și agro-industrial.
4. Regiunea de Vest se află în jurisdicţia BPCE Los Angeles şi este
formată dintr-un grup de 11 state vestice americane (Arizona, California,
23
Colorado, Idaho, Montana, Nevada, New Mexico, Oregon, Utah, Washington
şi Wyoming) care are ca principale caracteristici:
• regiunea este compusă din state puternice care deţin o combinaţie de
industrii tradiţionale, industrii high-tech, servicii şi agricultură între care
California este de departe cel mai mare stat (din SUA), ocupând locul 1 atât în
ceea ce priveşte populaţia, cât şi PIB-ul, producţia agricolă şi comerţul
internaţional (locul 2 la total exporturi, după statul Texas). Se apreciază că
diversitatea forţei de muncă, a industriilor şi a serviciilor, precum şi a
facilităţilor acordate de unele state, vor contribui la menţinerea ritmului de
creştere a acestei regiuni în următorii 5 ani.
• populaţie: 69,8 mil. (cca 22,6% din total SUA, estimare la 1 iulie
2010); populaţia a crescut cu peste 11,5% în perioada 2000-2010. Rata medie
de creştere a populaţiei până în 2015 va fi superioară mediei pe ţară, în
principal datorită imigraţiei dinspre America Latină şi Asia. California,
Nevada şi Arizona vor beneficia de cea mai mare creştere a populaţiei;
• PIB total: 3.852.000 mil. $ (27,2% din total SUA; PIB/capital: cca
53.000 $, situându-se peste media SUA). Ritmul mediu anual de creştere a PIB
se va menţine ridicat şi în următorii ani, mai ales în state precum California
(care contribuie cu peste 50% la PIB-ul regiunii), Nevada, Arizona, Colorado
şi Idaho;
Interes pentru România: Export de bunuri de consum (confecţii de
calitate superioară, încălţăminte, sticlărie, alimente şi băuturi) şi industriale
(avioane de antrenament, componente de avioane, motoare electrice,
componente industriale), precum şi export de servicii (în principal IT) şi
atragere de investiţii şi de tehnologii din domeniul high-tech, medical sau
electronic.
Coasta de Vest reprezintă în acelaşi timp şi "motorul" industriei
mondiale de software şi poate constitui un model de urmat pentru firmele
24
româneşti din domeniu, aflate în expansiune atât pe piaţa internă, cât şi pe cea
externă.
De asemenea, în această zonă există o anumită “concentrare” de
evenimente de promovare comercială de mare anvergură (târguri şi expoziţii
internaţionale) în sectoare precum textile şi confecţii, maşini-unelte,
autoturisme, mobilă şi tehnologia informaţiei, care pot constitui rampe de
lansare corespunzătoare pentru agenţii economici din România, interesaţi de a-
şi extinde afacerile pe piaţa nord-americană (de văzut exemplul firmelelor
româneşti
Softwin SA şi Gecad SA care, în 2007 (iar CoSoSys in 2008) au deschis
în Sillicon Valley reprezentanţe proprii pentru promovarea produselor de
securitate IT- Bit Defender, respectiv pentru promovarea produsulului
Avangate utilizat de vânzătorii de software on-line).
II.1. SUA - Restricţii privind investiţiile străine
La nivel federal, restricții pentru investițiile străine au fost impuse, în
principal, datorită îngrijorării în ceea ce priveşte securitatea şi protecția
resurselor naturale ale SUA.
Unele dintre restricţiile impuse investiţiilor străine în SUA îşi au
originea în măsurile protecţioniste din era marii Depresiuni economice.
În afară de aceasta, în virtutea legislaţiei din 2007 intitulată Foreign
Investment and National Security Act, Departmentul Trezoreriei, prin
intermediul CFIUS (Committee on Foreign Relations in the United States)
revizuieşte periodic o serie de tranzacţii majore legate numai de transferul
proprietăţii sau controlului asupra unor companii sau organizaţii americane
existente (nu şi asupra investiţiilor noi), în principal acolo unde se consideră că
tranzacţiile respective pot constitui un risc pentru securitatea națională a SUA.
25
Această legislaţie a apărut şi ca răspuns la preocuparea crescută a opiniei
publice americane în cazul unor tranzacţii precum tentativa de preluare de
către China National Offshore Oil Corporation a UNOCAL şi cea a preluării
operatorului portuar nord-american P&O de către Dubai Ports World. Ea
impune un nou set de reglementări, mai precise, cu privire la raportarea
investiţiilor străine către CFIUS.
Restricţiile specifice diferitelor sectoare de activitate sunt, după cum
urmează:
- Industriile maritime, de pescuit şi transportul pe apă.
Legea Magnuson privind conservarea şi administrarea pescuitului
interzice navelor străine să pescuiască în scopuri comerciale în apele teritoriale
ale SUA. Ele pot pescui în interiorul zonei economice exclusive, în limitele
unor cote anuale, care acordă preferinţă navelor americane. Zona economică
exclusivă este o suprafaţă adiacentă apelor teritoriale ale SUA, întinzându-se
pâna la 250 de mile de la ţărm. Pentru a opera în aceasta zonă, navele străine
trebuie să obţină un permis de la Secretarul pentru Comerţ.
În general, numai navele americane pot pescui în apele teritoriale ale
SUA şi pot aduce peştele, prins în afara acestora, în porturile americane, cu
excepţia cazurilor în care există tratate bilaterale care prevăd în mod expres
această posibilitate pentru navele altor state.
Înregistrarea navelor sub pavilionul SUA este posibilă numai în cazul în
care acestea nu au fost înregistrate în baza legislaţiei din alte ţări şi dacă sunt
proprietatea SUA sau a unui stat component, un cetăţean SUA sau a unei
societăţi în comandită simplă unde toţi membrii sunt cetăţeni americani, a unei
corporaţii formată în SUA ai cărei preşedinte sau preşedinte al Consiliului de
Administraţie sunt cetăţeni americani şi ai cărei administratori străini nu
reprezintă decât o minoritate în cadrul numărului necesar obţinerii cvorumului.
26
Navelor străine le este interzis să transporte pasageri sau bunuri între
porturile SUA. Legea marinei comerciale din 1920 limitează transportul de
mărfuri între porturile SUA la vasele cu pavilion american, construite în SUA
şi proprietate a cetăţenilor americani. De asemenea, remorcarea şi operaţiunile
de salvare nu pot fi desfăşurate decât de nave americane.
Legea navelor din 1916 interzice transferul ambarcaţiunilor către
cetăţeni străini fără aprobarea Administraţiei Maritime.
- Sectorul agroalimentar
După adoptarea Legii bioterorismului (Bioterorrism Act) în 2002 şi
punerea în aplicare a acesteia, începând cu decembrie 2003, toate facilităţile de
producţie, procesare şi ambalare a produselor alimentare, atât de pe teritoriul
SUA cât şi din cele din străinătate, care intenţionează să facă exporturi în
SUA, sunt supuse unui proces de înregistrare la Administraţia Alimentelor şi
Medicamentelor (FDA). Neînregistrarea duce la imposibilitatea realizării
importului efectiv pe teritoriul SUA, şi reţinerea mărfurilor în vamă. Această
înregistrare se poate face şi online. De asemenea, firmele străine trebuie să
desemneze un agent local (o firmă americană, de preferinţă) prin intermediul
căreia să se desfăşoare importurile. Respectivele prevederi presupun, punctual,
comunicarea prealabilă de informaţii detaliate despre natura importului de
astfel de produse, prin intermediul agentului local, precum şi anunţarea (tot
prealabilă) a sosirii transportului în vama americană.
II.2. SUA - Regimul vamal (bariere comerciale)
În conformitate cu regimul vamal din SUA, toate bunurile care sunt
introduse pe teritoriul vamal american (care sunt importate) trebuie să fie
vămuite şi supuse plății taxelor vamale, dacă nu sunt exceptate prin lege.
27
Conform prevederilor Sistemului Armonizat al SUA (Harmonized Tariff
Schedule of the United States), importatorul este responsabil pentru
clasificarea corespunzătoare a mărfurilor sale, în funcţie de această încadrare
plătindu-se taxele aferente.
Vămuirea implică o serie de etape succesive, astfel: intrarea bunurilor
pe teritoriul vamal, inspecţia, evaluarea și clasificarea acestora şi lichidarea
(liberul de vamă).
Intrarea bunurilor pe teritoriul vamal. Termenul de "intrare în SUA",
conform Serviciului Vamal american, nu înseamnă neaparat sosirea bunurilor
în portul de destinaţie, ci doar procesul de prezentare a documentelor pentru
vămuire.
Majoritatea mărfurilor pot fi importate fără restricţii, însă unele bunuri
de consum trebuie să corespundă standardelor federale de siguranţă şi sănătate.
Înaintea efectuării importurilor, importatorii trebuie să se documenteze
dacă pot respecta aceste standarde. Conform Serviciului Vamal din SUA, un
importator nu trebuie să prezinte neaparat o licenţă sau o autorizaţie pentru
import. Alte agenţii pot cere însă existenţa unor autorizaţii, licenţe sau
certificate specifice, în funcţie de produsul care este importat.
Inspecţia. Toate bunurile care intră pe teritoriul SUA sunt supuse
examinării autorităţilor vamale pentru a se determina dacă se respectă legile
federale şi reglementările SUA.
Importatorii utilizează frecvent serviciile agenţilor vamali pentru
îndeplinirea formalităţilor vamale. Agentul vamal este, de obicei, angajat ca
reprezentant al exportatorilor şi importatorilor şi trebuie să fie autorizat pentru
această activitate.
28
Evaluarea și clasificarea bunurilor importate. Importatorul trebuie să
declare valoarea taxabilă a mărfurilor. Evaluarea în vamă se face conform unei
proceduri tehnice sofisticate care nu implică neapărat utilizarea datelor din
facturi sau preţurile de cumpărare. Oficialităţile vamale americane folosesc
valori de referinţă de bază pentru evaluarea vamală. Trebuie reţinut că preţul
de cost al produsului importat nu poate depăşi preţul de referinţă utilizat în
evaluarea vamală. Taxele vamale pot fi plătite şi în avans, dacă se solicită în
prealabil determinarea acestora la Comisia Vamală.
SUA este parte semnatară la Acordul de Evaluare Vamală din cadrul
OMC. Acest acord stipulează reguli detaliate pentru determinarea valorii în
vamă.
Mai mult de jumătate din importurile destinate consumului în Statele
Unite sunt efectuate fără taxe vamale. Deşi majoritatea taxelor sunt calculate
ad valorem, la unele articole importate se aplică taxa pe unitate sau pe
cantitate. Ratele taxelor vamale pentru bunurile importate pot varia în funcţie
de ţara de origine. Majoritatea mărfurilor sunt taxabile conform clauzei
naţiunii celei mai favorizate.
Una din cele mai frecvente exceptări de la taxe se referă la bunurile din
cadrul Acordului SGP. Mărfurile eligibile pentru SGP sunt scutite de taxe
vamale, dacă sunt importate din ţările în curs de dezvoltare beneficiare şi
îndeplinesc anumite condiţii.
Evaluarea finală este realizată de Biroul Vamal, iar valoarea declarată a
mărfurilor serveşte ca primă bază de evaluare. Această valoare reprezintă
preţul actual plătit de către cumpărător vânzătorului pentru bunurile importate.
Când valoarea tranzacţiei nu poate fi determinată, valoarea evaluată a
bunurilor importate este valoarea tranzacţiei unor mărfuri identice. În măsura
în care costul transportului direct până la punctul de acces al mărfii în Statele
Unite nu este inclus în preţul tranzacţiei, valoarea declarată în vama americană
nu trebuie să includă, obligatoriu, acest cost.
29
În legătură cu clasificarea marfurilor importate, cu evaluarea şi cu
calcularea taxelor vamale, o atenţie particulară trebuie acordată de exportatori
posibilităţii existenţei unor taxe antidumping. Conform prevederilor Legii
antidumping, Departamentul Comerţului impune taxe suplimentare la
importurile de mărfuri al căror preţ se situează sub media preţurilor din terţe
ţări, în caz că nu există preţ de referinţă în ţara respectivă. Măsura se aplică în
cazul în care Comisia pentru Comerţ Internaţional (International Trade
Commission - ITC) decide că importurile respective aduc, sau este posibil să
aducă, prejudicii industriei producătoare de produse similare în Statele Unite.
Guvernul încasează diferenţa de preţ ca taxă antidumping. Dacă exportatorul
străin şi importatorul american sunt firme asociate, determinarea preţului de
dumping nu se face pe baza facturii exportatorului, ci pe baza preţului ajustat
de vânzare pe piaţă stabilit de importator. Dacă firma importatoare asociată nu
stabileşte un preţ real care să facă posibilă o comparaţie de preţ, regulamentul
prevede că Administraţia pentru Comerţ Internaţional din cadrul
Departamentului Comerţului, poate folosi un preţ „construit“, pentru a se
constata dacă vânzarea s-a efectuat sub preţul normal practicat pe piaţă.
Liberul de vamă (clearance). Bunurile importate sunt considerate intrate
lega pe teritoriul SUA numai după ce transportul a sosit la portul de intrare,
Biroul Vamal a autorizat livrarea mărfurilor (prin completarea
documentelor corespunzătoare, fie de către importator, fie de către agentul
importatorului), iar taxele vamale aferente mărfii au fost plătite.
Pentru a grăbi acest proces, documentele de intrare în vamă pot fi
prezentate înainte de sosirea mărfurilor, dar intrarea nu are loc decât după ce
mărfurile sosesc în port în termenii prezentaţi în documente. Funcţie de
specificul mărfii exportate, importatorul este ţinut să contacteze, în prealabil,
alte agenţii federale care reglementează importul unor bunuri precum produse
agroalimentare, arme de foc şi muniţii, tutun şi produse din tutun, animale vii,
30
piei şi blănuri ale animalelor sălbatice, autovehicule ş.a. pentru care vama
americană doar aplică legislaţia respectivă.
Serviciul Vamal al SUA nu anunţă importatorul despre sosirea
mărfurilor, cărăuşul (transportatorul) fiind cel care are această responsabilitate.
Mărfurile importate care nu au fost supuse vămuirii în termen de 15 zile
lucrătoare de la sosirea în punctul de intrare în SUA (port, aeroport) sunt
transmise de către Serviciul Vamal pentru a fi păstrate în depozite aflate în
apropierea punctului vamal.
II.3. SUA - Documente, proceduri sau restricţii la import
Licenţa de import. Nu există cerinţe specifice. Totuşi, pentru anumite
bunuri poate fi cerută o licenţă sau o autorizaţie de import de la o agenţie
guvernamentală corespunzătoare.
Certificate de origine. Canada, Mexic şi SUA au convenit să formuleze
un certificat de origine uniform, care să certifice faptul că bunurile importate
pe teritoriul lor din cele 3 ţări se califică pentru un tratament preferenţial
acordat de acordul NAFTA.
Factura comercială. Este folosită în scopuri vamale. Trebuie să cuprindă:
portul de intrare al mărfurilor; locul şi numele cumpărătorului şi vânzătorului
(dacă mărfurile sunt vândute); o descriere detaliată a mărfurilor; cantităţile în
greutăţi şi unităţile de măsură; tipul valutei folosite în tranzacţie; taxele,
incluzând transportul, asigurarea, comisionul şi alte cheltuieli; toate reducerile,
rabaturile şi gratificaţiile; ţara de origine.
Factura pro-formă. Dacă factura comercială cerută nu este completată la
momentul vămuirii mărfurilor, trebuie completată de către importator la
31
momentul intrării în vamă o declaraţie sub forma unei facturi pro-formă. Deşi
o factură proformă nu este realizată de către exportator, este în interesul
acestuia, deoarece prezintă informaţiile necesare în scopul vămuirii.
Facturi speciale. Anumite mărfuri au nevoie de facturi speciale pentru
intrarea lor pe teritoriul SUA.
Documente de transport. În termen de 10 zile de la efectuarea
importurilor, importatorii trebuie să prezinte anumite documente autorităţilor
vamale, chiar dacă mărfurile importate sunt scutite de taxe vamale.
Aceste documente sunt:
- un document de intrare pentru a asigura livrarea imediată;
- un document cu specificaţia sumară a mărfurilor importate, valoarea
acestora şi poziţiile de încadrare în nomenclatorul vamal al SUA;
- conosamente;
- garanţie vamală pentru plata taxelor;
- un document de împuternicire pentru agentul vamal.
II.4. SUA - Alte documente sau prevederi specifice unor categorii
de produse
Brânză, lapte şi produse lactate. Brânza şi produsele din brânză trebuie
să îndeplinească cerinţele Administraţiei Alimentelor şi Medicamentelor şi ale
Departamentului Agriculturii. Majoritatea importurilor de brânză trebuie să fie
însoţite de o licenţă de import şi sunt supuse la contingente administrate de
Departamentul Agriculturii.
Importul de lapte şi frişcă trebuie să îndeplinească cerinţele Actului cu
privire la Alimente, Medicamente şi produse Cosmetice şi Actului cu privire la
32
laptele de import. Aceste produse pot fi importate doar de posesorii unei
autorizaţii de la Departamentul Sănătăţii şi Servicii Umane şi Departamentul
Agriculturii.
Băuturi spirtoase distilate. Băuturile spirtoase distilate, importate în
containere voluminoase, cu o capacitate de peste 1 galon (cca 3,78 litri), pot fi
ridicate din custodia vămii doar de persoane autorizate de a vinde sau a
dispune de asemenea produse în cantităţi mari.
Orice persoană sau firmă care doreşte să se angajeze în afaceri cu privire
la importul de băuturi spirtoase distilate şi vin în SUA trebuie să obţină mai
întâi o autorizaţie de importator de la Biroul de Alcool, Tutun şi Arme de Foc,
Departamentul Justiţiei.
Autorităţile vamale americane nu vor elibera băuturile alcoolice
destinate oricărui stat pentru folosirea acestora în contradicţie cu legile statale.
Şi importul de băuturi prin poştă este interzis.
Fructe, legume şi nuci. Anumite produse agricole (inclusiv roşii
proaspete, avocado, mango, lămâi verzi, portocale, grapefruit, ardei verde,
cartofi, castraveţi, vinete, ceapă uscată, nuci, prune uscate, stafide, măsline
conservate) trebuie să îndeplinească cerinţele de import ale SUA cu privire la
grad, mărime, calitate. Aceste produse sunt inspectate, drept urmare trebuie să
fie însoţite de un certificat de inspecţie eliberat de Serviciul de Calitate şi
Siguranţa Alimentelor din Departamentul Agriculturii. Restricţii adiţionale pot
fi impuse de Serviciul de Inspecţie al Sănătăţii Animalelor şi Plantelor,
Departamentul Agriculturii.
Animale vii. Trebuie să fie respectate condiţiile Serviciului de Inspecţie
al Sănătăţii Animalelor şi Plantelor referitoare la cerinţele de inspecţie şi
carantină pentru importul de:
33
- animale rumegătoare: cai, oi, căprioare, antilope, cămile şi girafe;
- porci, inclusiv anumite tipuri de porci sălbatici şi carne de porc;
- cai, măgari, catâri, zebre;
- produse din animale: piele, lână, păr, oase, glande, organe;
- fân şi paie.
Înainte de transportul din ţara de origine, acestea trebuie să fie însoţite
de o autorizaţie de import, cu excepţia Canadei şi anumite state din nordul
Mexicului.
Carne şi produse din carne. Toate importurile de carne şi produse de
carne trebuie să respecte reglementările Departamentului Agriculturii şi trebuie
să fie inspectate de Serviciul de Inspecţie al Sănătăţii Animalelor şi Plantelor şi
Serviciul de Calitatea şi Siguranţa Alimentelor înainte de vămuire.
Păsările domestice, ouăle şi produsele din ouă sunt supuse la
reglementări din partea Serviciului de Inspecţie al Sănătăţii Animalelor şi
Plantelor şi Serviciul de Calitatea şi Siguranţa Alimentelor din cadrul
Departamentului Agriculturii. Pentru importul acestor produse sunt necesare
autorizaţii, condiţii de etichetare şi marcare speciale şi, în anumite cazuri,
certificat de inspecţie din ţara de origine.
Plante şi produse din plante. Importul de plante şi produse din plante
trebuie să respecte reglementările Departamentului Agriculturii şi pot fi
restricţionate sau interzise. Trebuie să fie însoţite de autorizaţii de import.
Anumite specii de plante în curs de dispariţie pot fi, de asemenea,
interzise la import sau să necesite certificate sau autorizaţii.
Seminţe. Importul în SUA de seminţe agricole şi vegetale trebuie să
respecte reglementările Serviciului de Marketing Agricol din Departamentul
Agriculturii.
34
Concluzii
Potrivit estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, nu mai puțin de
2,2 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor cauzate de alimente și de
apă.
Siguranța alimentelor reprezintă o preocupare crucială majoră pentru
sănătatea publică mondială.
Iar în Statele Unite, potrivit datelor colectate de centrele pentru controlul
și prevenirea bolilor, în fiecare an unul din șase oameni este victima unei boli
de origine alimentară, peste 127 000 necesită spitalizare, iar circa 3 000 de
oameni mor din această cauză. Numai pentru Statele Unite, această situație
reprezintă un cost economic anual de aproximativ 77 miliarde $.
Riscul este cu atât mai ridicat, cu cât lanțul de aprovizionare alimentar a
devenit extrem de globalizat. Din cauza acestei evoluții, numărul și gravitatea
incidentelor legate de siguranța alimentelor au crescut considerabil. Protejarea
lanțului de aprovizionare și reducerea incidentelor legate de bolile de origine
alimentară sunt, prin urmare, priorități pentru guvernele și industria din
întreaga lume.
35
Bibliografie
1. Aleksandr G. Dughin. Bazele geopoliticii. București: Editura Eurasiatica,
2011.
2. http://www.consultanta-certificare.ro/stiri/certificarea-inspectorilor-sanitari-
conform-iso-17024.html
3. http://www.europalibera.org/content/article/24488854.html
4. http://www.dce.gov.ro/
5. http://www.asas.ro/LucrariStiintifice/
