Hartile marine Harta este o reprezentare în plan, convențională, micșorată și generalizată a suprafeței Pământului . Micșorarea se face pe baza unei scări de proporție iar pentru întocmirea hărții se folosește o proiecție cartografică . O hartă folosește anumite prescurtări sau simboluri explicate într-o legendă . Elementele care se figurează pe hărți definesc tipul hărții. Există astfel două mari categorii de hărți: - harti generale, - harti tematice. Harta marina este reprezentarea pe un plan, la o anumita scara, a unei zone maritime sau oceanice, continand datele care intereseaza conducerea navei, ca: - linia coastei, - relieful coastei, - repere de navigatie la coasta si la suprafata apei, - adancimea apei, - pericole hidrografice etc.
Transcript
Hartile marine
Harta este o reprezentare în plan, convențională, micșorată și generalizată a suprafeței Pământului. Micșorarea se face pe baza unei scări de proporție iar pentru întocmirea hărții se folosește o proiecție cartografică. O hartă folosește anumite prescurtări sau simboluri explicate într-o legendă.
Elementele care se figurează pe hărți definesc tipul hărții. Există astfel două mari categorii de hărți:- harti generale,- harti tematice.Harta marina este reprezentarea pe un plan, la o anumita scara, a unei
zone maritime sau oceanice, continand datele care intereseaza conducerea navei, ca:
- linia coastei, - relieful coastei, - repere de navigatie la coasta si la suprafata apei,- adancimea apei, - pericole hidrografice etc.
Harta marina este documentul nautic de baza folosit la bordul navei.Hartile marine se impart in:- harti batimetrice,- harti de navigatie,- harti didactice. Hartile didactice sunt harti generale care ofera informatii cu privire la
morfologia regiunilor costiere,circulatia oceanelor de suprafata.
Hartile batimetrice se folosesc in cercetarea oceanografica fundamentala si se realizeaza prin prelucrarea si interpretarea datelor oceanografice,furnizate de sondajele acustice.
Hartile de navigatie sunt harti care redau valorile adancimilor si
morfologia zonelor de coasta.
Imag 2.
www. profudegeogra.eu
Imag 3. www.bucharestcity.olx.ro
Evolutia reprezentarii cartografice a Oceanului Planetar
1. Antichitatea elena si romanaHartile au aparut din necesitati practice la toate popoarele antice.
La baza a stat nevoia de a cunoaste,de a transmite si de a memora forma si localizarea elementelor spatiului cunoscut.
Cel mai vechi observator al relatiei om-mediu, mai precis a influientei exercitate de mediu aspura omului a fost Hipocrate. El observa ca naturii locului ii corespund forma corpurilor si dispozitia sufletului; ca oamenii se resimt de schimbarile vanturilor si corpurile lor se modifica dupa ele.
Aparitia geografiei in coloniile grecesti de pe tarmul Asiei Mici, nu este deloc intamplatoare, ele fiind situate in apropierea marilor civilizatii din Mesopotamia, Persia si din E si SE Mediteranei; prin calatorii efectuate in aceste adevarate focare de cultura si civilizatie, filosofii greci, transformati in logografi, au preluat numeroase cunostinte stiintifice care treptat au fost inglobate in adevarate ssiteme de gandire.
In spatiul culturat european, geografii din Milet au fost cei care au introdus notiunea de continent precum si denumirile de Europa si Asia.
Herodot, parintele istoriei dar si al geografiei, a fost un adevarat cercetator al Lumii Vechi care a facut cunoscuta grecilor intreaga lume accesibila cunoasterii lor , si aceasta atat prin calatorii in cele mai indepartate regiuni, cat si prin inregistrarea celor auzite de el in calatoriile respective despre alte locuri, necalcate de el.
Noptile albe intalnite la latitudini subpolare sunt semnalate ulterior de catre Pytheas, primul navigator polar al omenirii.
Herodot este cel mai de seama reprezentatnt al directiei geografiei antice elene- oferind informatii despre clima, relief, fauna, cai de
comunicatii , popoare si orase; el descrie Babilonul ca pe cel ma mare oras al lumii si semnaleaza utilizarea bitumului.
Dupa Herodot, in secolele urmatoare, Geografia antica face progrese insemnate atat in domeniul teoriei, al ideilor, cat si in cel al cartografiei. Sub raport conceptual cea mai mare realizare este cea privitoare la forma sferica a pamantului. Ea a fost formulata si argumentata de catre Aristotel. El a introdus si conceptia despre atmosfera ca invelis al Terrei si a dezvoltata conceptia zonalitatii climatice, in raport cu care a dezvoltat si unele idei antropogeografice.
Cea mai importanta contributie a lui Aristotel priveste insa metoda de lucru stiintifica. Este vorba de metoda inductiva, metoda folosita sin in zilele noastre in explicarea fenomenelor lumii reale, concrete din jurul nostru.
Erathostene a fost primul care a folosit notiunea/ cuvantul GEOGRAFIE spre a desemna studiul Pamantului; tot este cel care a calculat pe baze geometrice su o eroare de numai 0,5%(!) - dimensiunile Pamantului.
Marele Geograf Strabon a redactat o impunatoare lucrare, in 17 volume, intitulata „Geographica”.
Cel mai cunoscut dintre geografii acestei perioade de apogeu a antichitatii este insa Ptolemeu. El a impartit stiinta geografica in doua parti: geografia si chorografia.
Lumea cuprinsa pe hartile lui Ptolomeu este surprinzator de mare, desi localizarile sunt inexacte iar contururile, formele sunt distorsionate. Intre altele ele cuprind Scandinavia si China, dar mai surprinzator este prezentarea zonei izvoarelor Nilului, fapt cunoscut de europeni abia in secolul al 19-lea. Un alt lucru, acum banal, este ca de la Ptolomeu avem amplasarea N in partea de sus a hartii si a E in partea dreapta.
Cu Ptolomeu se inchide, putem spune, perioada de glorie a geografiei antice europene, care a permis conturarea ca domeniu al cunoasterii stiintifice.
Datorita descoperirilor arheologice din ultimele decenii, acum se cunoaste ca au existat reprezentari cartografice cu mult mai vechi decat acea prima harta intocmita in Milet de Anaximandru. Este vorba mai intai, de planuri ale oraselor mesapotamiene Lagash(mileniul 3 i.Hr.) si Akkad, apoi de prima harta a lumii – din jurul anului 600i.Hr.- gravata pe o tablita de lut din Babilon, harta ce avea in partea centrala Mesopotamia.
2. Evul MediuEvul Mediu este apreciat ca fiind o perioada negra pentru
cunoasterea stiintifica europeana, in particular pentru cea geografica.Cele mai utilizate materiale cartografice devin acum portulanele,
care aveau inscrise pe ele linia tarmurilor si porturilor ce interesau pe navigatori.
Prima harta de acest tip a fost”Harta pisana” in 1290.Portulanele au constituit un progres in dezvoltarea cartografiei,fiind construite cu ajutorul busolei magnetice si fiind folosite de-a lungul mai multor secole.
Reprezentările caracteristice acestei perioade sunt hărțile Terrarum Orbis („T-O”). Arhetipul hărților „T-O” a fost (se pare) creat de călugărul spaniol Beatus de Libeana în secolul al VIII-lea. Hărțile de tip „T-O” s-au bazat pe reprezentările antice, simple, a lumii protocreștine. Acest gen de reprezentări a fost dezvoltat timp de peste cinci secole până la apariția cartografiei tehnice dezvoltate pentru nevoile navigației, începând cu secolul al XIV-lea.
In modelul„T-O” , litera O reprezintă Pământul, iar litera T împarte această lume în trei părți: Europa, Asia și Africa care erau dispuse în jurul Mării Mediterane („Mare Nostrum” a latinilor).
Modelul cel mai elaborat al hărților „T-O” este considerat mapamondul Ebsdorf realizat în Germania sec. al XIII-lea, păstrat la Hanovra (și bombardat în timpul celui de-al doilea război mondial).
O altă hartă de acest gen, mai puțin minuțioasă, se regăsește în catedrala Hereford (1290). Aceste hărți aveau în comun caracterul pictural (fiind hărți-imagini) care nu se pretau măsurătorilor cartometrice și navigației.
Geografii arabi au preluat mostenirea lui Ptolomeu, mai mult ei au realizat o seama de harti si de lucrari care – pe de o parte au extins orizontul cunoasterii geografice al anticilor, iar pe de alta parte au aprofundat cercetarea geografica.
Un alt popor mare al evului mediu , cel chinez se face si el remarcat prin actiuni de largire a propriului orizont geografic, actiuni determinate de interese economice, comerciale.
Insemnarile lui Marco Polo - cu o experienta asiatica extraordinara si considerat a fi cel mai renumit calator al tuturor timpurilor - s-au constituit intr-un „resort” puternic ce a generat epopeea Marilor Descoperiri Geografice.
3. Marile Descoperiri GeograficeSfarsitul Evului Mediu coincide cu Renasterea iar pe plan
geopolitic cu disparitia califatului arab si a Imperiului Bizantin odata cu ocuparea capitalei de la Bosfor de armatele otomane.
Initial Marile Descoperi Geografice au constituit un precedent , la o scara mult mai mare, al acelor gold rush ce au marcat mijlocul si sfarsitul secolului al 19-lea.
Prima lucrare, care s-a bucurat si de un mare succesx la vremea sa a fost „Cosmographia universalis” intocmita de Sebastian Münster(1544). Ea poate fi considerata prima lucrare de geografie descriptiva moderna in care se trece la problemele de geografie regionala.
Pe continent tot in aceeasi perioada, se evidentiaza olandezul P. Clüver(Cluverius) cu lucrarea „Introductio in geographian universam tam veteram quam novam” , o lucrare de in sase vlomume, publicata in 1624 , prezinta deosebirea de continut/obiect de studiu dintre geografie (descrierea intregului pamant atat cat nee este el cunoscut) ,
cosmografie(studiul intregului univers si nu doar al Terrei), chorografie(descrierea unor sectiuni ale planetei,ale suprafetei terestre) si topografie(descrierea unor locuri).
Marile Descoperi Geografice au indus un flux enorm de informatii foarte greu de prelucrat si interpreta; primul care a facut-o a fost Varenius unul dintre cei mai mari geografi din toate timpurile.
4. Perioada modernaGeografia reprezentata de Alexander von Humboldt si Carl Ritter
reprezinta inceputul dezvoltarii moderne a geografiei. Totusi la o analiza mai atenta, se observa ca dupa acest inceput stralucitor exista in evolutia geografiei un hiatus de aproape doua decenii pana la aparitia unui alte personalitati impunatoare, Friedrich Ratzel fondatorul antrogeografiei, considerat de multi drept cel mai mare si mai influent geograf al tuturor timpurilor.
Al.von Humboldt a realizat un numar mare de masuratori de altitudine,o serie de profile topografice, a corectat hartile referitoare la tarmul vestic al Americii Centrale si a Mexicului. Aceste masuratori ale sale au fost apoi folosite in studiile sale asupra zonelor climatice si de vegetatie, studii ce s-au dovedit fundamentale pentru cercetarile ulterioare de climatologie si biogeografie.
Contributia lui C. Ritter la dezvoltarea geografiei poate fi sintetizata pe cinci paliere: cel al „unitatii in diversitate”, cel al „noii stiinte geografice”, cel al „studiilor inductive ”, cel al „regionalismului” si cel al „teologiei”.
5. Perioada contemporanaSecolul al XX-lea a presupus, așa cum era de așteptat, o
revoluționare a științei cartografice prin dezvoltarea
aerofotogrammetriei, a aparatelor electronice de ridicare topografică, prin utilizarea informației satelitare, și nu în ultimul rând prin apariția computerelor și a rețelei Internet.
Sfârșitul de secol XX aduce cu sine o nouă revoluție în știința cartografică, odată cu apariția cartografiei digitale.
Importanta oceanografiei pentru viata omului zilelor noastre si mai ales pentru generatiile viitoare,deriva din numeroase considerente.
Marea este nu numai leaganul vietii, dar viata pe Terra depinde in cea mai mare masura de mare. Oceanul Planetar este cel care asigura mentinerea pe planeta noastra a unei ambiante propice vietii, prin nenumaratele schimburi dintre mare si atmosfera, prin evolutia cuvetelor oceanice,prin oscilatiile de nivel.
