G. Coşbuc Al. Vlăhuţă CUPRINS - samanatorul.ro · multă decât cel trecut cu nota minimă la...

Anul III. Nr. 8 - aug. 2013 - Apare la sfârşitul fiecărei luni din an.Intră în lucru în data de 25 ale lunii curente.

CUPRINSFragmente din apariţiile lunii august 2013, la

www.samanatorul.ro/editura-online/

2 Editorial - Victimele fraţilor diavolului4 Al. Melian - TRISTEŢI DE TIMIŞOARA10 A. Florin Ţene - UN OCEAN DE DEŞERT - roman15 Ion C. Gociu - Călător în altă lume (4)18 George Anca - MARI POEŢI AI LUMII - versiuni21 Iuliu-M. Morariu -O operă închinată vieţii Mântuitorului23 Ionuţ Hens - Constantinopolul - împărăteasa cetăţilor -26 Silviu Jimborean - Valoarea morală a activismului social29 Alexandru Melian - Ultimatum ţigănesc dat AcademieiRomâne30 George Ene - Poeziile lunii august32 DORU V. FOMETESCU -Cultura - forţă a concordieiumane35 ALEX BERCA - Uniunile economice - Un viitor pilongeopolitic39 ALTE ARTICOLE DE PE BLOGURILE NOASTRE

(40) Conturile Asociatiei ”Semanatorul Tismana”(2) Redacţia revistei online “SĂMĂNĂTORUL”

Director 2007-a.c.:NICOLAE

N. TOMONIU

De retinut!Noua revistă

literarăSămănătorul, Anul

III 2013, va conţinefragmente din

scrierile apărute pesitul http://

www.samanatorul.ro/editura-online/

Apare la sfârşit delună pentrupromovarea

scrierilor membrilorsăi. Trimiteţi scrieriinedite, originale, lafel ca şi până acum!

Fondator 2007:

Primii directorişi fondatoridin 1901:

G. Coşbuc Al. Vlăhuţă

Fondatori 2012:

Asociaţia “SemănătorulTismana” şi “ADT”

ISSN 2286 - 1017ISSN-L 2286 - 1017

La a 45 aniversare a

CJCPCT Gorj ! «Fraţii diavolului» de Ştefan Adrian Stoian

lansată la Clubul Calderon, primăria sect.2, Bucureşti

Pagina 2

Lansarea unei noi cărţi la Editura Semănătorul - “Fraţii diavolului” de Ştefan Adrian Stoian - afost luna aceasta un prilej de reflecţie asupra traumei pe care o resimte tineretul în lipsa perspectiveilui de viitor. Bucuria reuşitei editoriale a ţinut foarte puţin, gândurile triste confirmându-se de îndatăce neobositul George Anca, amfitrionul “Colocviilor de marţi” de la Clubul Calderon al primăriei sectorului2, Bucureşti, mi-a trimis fotografiile de la eveniment şi un lapidar “A venit (însoţit) aseară Stoian, şi şi-a lansat cartea cu diavolii înfrăţiţi. A impresionat ca un pustnic al sinelui său.”.

Pe marele doctor al dodiilor, al religiilor hinduse şi al marilor poeme universale puţini îl înţelegşi unii chiar l-ar putea huli pentru asta dacă n-ar intui că o metaforă marca George Anca ţine loc deroman. Am privit fotografiile cu enormă tristeţe: tânărul lovit crunt de “diavolii înfrăţiţi” se aşezase peultimul rând din sală, (vezi coperta) modest, ascultător, cu speranţa că, poate cândva, cineva, un omde suflet mare, îi va înţelege tragedia şi destinul care n-a depins de voinţa lui.

Priveam cu tristeţe fotografia şi filmul vieţii mele se întorcea în timpul liceului când citisem“Dicţionarul de lagăr” al evreului Oliver Lustig. Fusese inchis pe 3 mai 1944 de hortişti, împreună cupărinţii şi cei şase fraţi, în ghetoul din Cluj, de unde a fost deportat, la 15 iunie, în lagărul de exterminareAuschwitz-Birkenau. La Birkenau şi-a pierdut părinţii şi trei dintre fraţi dar el a memorat fiecare momental acelor timpuri pentru a spune lumii că printre oameni există şi fiare iar lumea trebuie să afle aceastaşi să ia învăţătură pentru viitor.

Apoi mi s-a defilat în faţa ochilor filmul acoliţilor lui Hitler, un serial de la postul TV History.Figurile groteşti ale generalilor lui Hitler, cu nimic mai deosebiţi decât fraţii diavolului de astăzi. Iardiavolul de astăzi, cu nimic mai prejos decât Hitler care îşi pierduse minţile: “O naţiune care nu sepredă, nu va fi niciodată înfrântă!”. Aşa ţin de putere toţi smintiţii care au puterea! Copiii lor sunt

Tineretul, o generaţie pierdută!

Victimele fraţilor diavolului

www.tomoniu.ro

Sămănătorul - Anul III. Nr. 7 - iulie 2013 - Editorial

(continuare în pag. 3)

Colectivul redactorilor permanenţi din diverse centre desprijin ale revistei online “SĂMĂNĂTORUL”

TOMONIU N. NICOLAE - TismanaDirector revista online “Sămănătorul”

ALEXANDRU MELIAN - Gieres, FrantaRedactor rubrica “În numele speranţei”

AL FLORIN ŢENE - ClujRedactor de critică literară, proză şi poezie

GEORGE ANCA - BucureştiRedactor, lansări de carte, diversitate culturală, minorităţi

IULIU-MARIUS MORARIU - Salva, Bistrita-NăsăudRedactor privind recenzii ale debutanţilor la “Semănătorul”

Domeniile decritică literară

aleredactorilor

suntorientative

Pagina 3

Sămănătorul - Anul III. Nr. 7 - iulie 2013 - Editorialasiguraţi de taţi, cu funcţii, imobile, maşini de lux şi proprietăţi. Căţeii puterii şi-au asigurat şi ei progeniturilelor. Căţeii căţeilor puterii au construit la rândul lor locuri călduţe fiilor, urmaşi de bani gata.

În timp ce ţara adevărată, a taţilor săraci cu o pensie mai mică decât a unui deţinut, moare!“- Am zis că totul e conjunctural. Mi-am dat acordul pentru ca fiul meu să plece peste hotare. Au

trecut ani, i-a trecut timpul însurătorii iar mie limita puterii fizice. N-am niciun ajutor în treburile gospodărieişi nici speranţă imediată de sprijin. Nu dorm noaptea ştiindu-mi copilul departe, îmi imaginez scenariigroaznice. Ce viitor are familia mea? Ce viitor are ţara fără acest nucleu al societăţii care este familia?Voi muri ca martirii neamului nostru, fără speranţă, fără viitor!”

Copii noştri au ajuns “pustnici ai sinelui lor” cum bine spune George Anca. Debusolaţi, fără nicioperspectivă de viitor, doar entuziasmul tinereţii îi mai salvează de la o prăbuşire totală.

Aidoma lui Oliver Lustig, presa ar trebui să transmită mesajul acestor timpuri de lagăr, pentruviitorime. Pentru ca vremurile cumplite să nu mai poată fi repetate. Dar vai! Gândul falimentului e maipresus de perceptele morale ale neamului din care fac parte ziariştii “cazoni”. Iar activitatea jurnalisticăa ocazionalului angajat în mass-media trebuie îndreptată spre brutăria politică, aceea care îi dă pâineazilnică. Tineretul cu slujbă în presă devine subit căţelul puterii şi adoptă cu sârg sminteala celor de laputere şi anume că, fără persoana lor lumea ar intra în apocalipsă. Tinerii jurnalişti nu ştiu carte maimultă decât cel trecut cu nota minimă la bac, în a doua sesiune. Sunt mândri că sunt reporteri dar n-auarta conversaţiei. Despre oratorică n-au auzit nimic, bâlbâielile, cuvintele pocite şi scremutul silabelorsunt specialitatea lor. Adică, mârâiala căţeilor care-şi apără stăpânii şi ling acolo unde li se cere.

Au venit deunăzi la poarta mea o pereche de reporteri. Tinerelul, mândru tare, mă privea ca dinavion: “- Suntem de la Digi!” . Aştepta ca efect, paralizarea sau entuziasmul meu neţărmurit pentruvizita aceasta neaşteptată. Cum perspectiva era însă departe, mi se aplică formula magică numărul doi: “- Ne-a trimis aici primarul!”. Niciun efect asupră-mi! “Ce-i aia Digi?”, l-am paralizat la rându-mi. Îmibâlbâie “- Oooo, o televiziune...”. “ - Şi?”, “-...zicea că ştiţi multe despre Tezaurul de la Tismana. Amvenit să facem în două ore un reportaj şi deseară să-l dăm pe post”.

Perechea lui, o fată subţire cu nişte blugi ce stăteau să crape, dădu-se a pleca. Le-am explicatpe cât puteam mai bine, că nu toată lumea e la picioarele jurnaliştilor, că deontologia profesională i-arfi obligat ca înainte de a face un reportaj să stabilim dinainte, data, locul, tema, scenariul. Vin de lacules de prune, am spus, fac din ele gem pentru că pensia nu-mi ajunge să cumpăr din magazin. Apoi,un reportaj pe tema asta l-am mai făcut anul ăsta cu Alin, acum la TV-Sud. Aţi epuizat tema tezaurelor?Mergeţi în satul Sohodol, muntenii de acolo încă mai caută pe dealuri şi sub stâncile golaşe tezaurul luiMatei Vodă. Acolo nu s-au făcut prunele, a bătut bruma, ce vor mânca oamenii ăia la iarnă dacă nugăsesc tezaurul? Asta nu vă interesează? Traiul lor de mizerie nu poate fi un subiect de senzaţional?

Cam asta ar fi presa română “cazonă”: presă aliniată la temele impuse de sus! Aţi auzit de ea?Între timp, la Bucureşti, victimele fraţilor diavolului scriu cărţi! Un fel de “Dicţionar de lagăr” ca al luiOliver Lustig. Doar personajele sunt altele. Dar la fel de fiare, la fel de smintite iar noul lagăr, e ţara!

Revista „SĂMĂNĂTORUL”, este o continuare a publicaţiei literare online concepută înluna iunie a anului 2011, de către directorul acestei publicatii - Nicolae N. Tomoniu - editor simanager al siturilor www.samanatorul.ro si www.dornatismana.ro site-uri sprijinite moral deLiga Scriitorilor Români, cu sediul la Cluj şi de majoritatea covârşitoare a autorilor care au avutlucrări pe vechile site-uri suspendate: Semănătorul (www.semanatorul.ro) şi Editura onlineSemănătorul. Noile site-uri sunt sprijiite acum material de autorii care îşi publică lucrările lor,de asociaţii şi fundaţii care activează în Tismana precum şi de sponsorizări şi donaţii de lafirme şi persoane private.

Conceptual si artistic - tehnic, actualul proiect “Revista Sămănătorul” este lansat decatre prof. Nicu N. Tomoniu, el înlocuind vechiul Buletin informativ “Semănătorul” care apăreadin anul 2009 pe o iniţiativă şi o cheltuială proprie. Înlocuirea acestuia cu actuala revistă s-afăcut deoarece buletinul lunar nu putea fructifica activitatea autorilor de la Editura onlineSemănătorul şi nici nu le putea promova concret activitatea lor literară. Pe de altă parte, înBuletinul Analize şi Fapte al ARP referirile la noile apariţii de volume publicate erau inexistente.De altfel nici Revista Sămănătorul n-a fost amintită de ARP niciodată ci acceptată şi toleratătacit, ea apărând exact la împlinirea a trei ani de la înfiintarea editurii online “Semănătorul”.Revista “Sămănătorul” va apare de acum încolo la adresele:

http://www.samanatorul.rohttp://www.samanatorul.ro/revista/arhiva.htmhttp://www.scribd.com/semanatorul

Revista în format pdf se trimite prin e-mail numai membrilor şi colaboratorilor.

Numărul din luna curentă în format FlashColecţia FLASH a revistei

Format document simplu scribd

Pagina 4

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - aug. 2013 - REPORTAJ

TRISTEŢI DE TIMIŞOARANota redacţiei: Trăim în numele speranţei că România

se va alinia popoarelor Europei în tot ceea ce priveştelumea civilizată: promovarea valorilor culturale,patrimoniale, turistice sau de altă natură, a serviciilorbenefice pentru cetăţean şi încurajarea iniţiativelorsocietăţii civile ca subsidiar al acţiunilor guvernamentale.

Motto autor: Cine-şi bate joc de moştenire are partede blestemul moştenitorilor

ALEXANDRU MELIAN - (n. 1939, Luizi-Calugara,

Bacau). Critic literar, eminescolog, dizident anticeausist.

ei caratele afecţiunii mele faţă de ea.Anul acesta ne-am propus să vizităm

Timişoara, oraş pe care îl păstrasem între ultimelelocalităţi de referinţă ale blazonului românesc. Ofăceam din două motive. Mai întâi pentru că euînsumi am fost acolo o singură dată, în 1965, dupăabsolvirea facultăţii şi, cu toate că excursia a fostscurtă şi selectivă (ori poate tocmai de aceea !)am rămas entuziasmat de frumuseţea oraşului, depatina timpului dată de arhitectura barocă aconstrucţiilor, îngrijite ca şi cum vremea nu trecusepeste ele, de Bega misterioasă care logodea celedoua jumătăţi ale oraşului, de lumea dinamică şiatrăgătoare care colora spaţiile publice şi mai aleszonele universitare.

Regretul pe care l-am resimţit atunci a fostcă n-am cunoscut Timişoara înainte de repartiţie.Cum datorită mediei de absolvire a facultăţiiputeam să-mi aleg orice localitate din ţară, amoptat pentru postul de preparator la Facultatea delimba şi literatura română a Universităţii dinBucureşti. Era o opţiune logică. Dar dacă repartiţiase producea după călătoria pe malurile Begăi,

RUBRICĂ PERMANENTĂ:«În numele speranţei»

De peste 10 ani, când doamna mea dinFranţa vine în România, consacrăm o parte avacanţei unor călătorii aş putea spune iniţiatice.Iniţiatice pentru ea, care vine din afară, dar şi pentrumine, care mă aflu înlăuntru. Ea descoperă o ţarădespre care nu ştia mai nimic, în afară deCeauşescu, ţigani şi Dracula, eu o redescopărîmpreună cu ea, mândru de tot ceea ce-i stârneşteadmiraţie şi preţuire, trist şi ruşinat de tot ceea cetăcerile ei delicate îmi vorbesc mai mult decât oricecomentariu.

Tara Maramureşului, cu folclorul şi tradiţiilelui profunde şi spectaculoase, Moldova lui Ştefan,cu mănăstirile şi cetăţile ei emblematice şi pline demister, Sighişoara medievală şi Sibiul pecetluit deistorie, Mănăstirea Curtea de Argeş cu unicitateaei mitică, Tismana cu împrejurimile ei pitoreşti, DeltaDunării, tărâm de basm, de poezie şi de dramă, -ca să mă refer doar la popasurile cele mai de neuitat- au reprezentat pentru ea nu doar revelaţiitulburătoare. Simţeam cum afecţiunea pe care mi-o poartă mie se proiectează asupra lumii pe care odescopăr şi cum această lume revaloriza în sufletul

Clădire nezugrăvită în plin centrul oraşului Timişoara (în litigiu de retrocedare?)

Pagina 5

opţiunea ar fi fost, desigur,una sentimentală.Cel de al doilea motiv era împrejurarea că

la anul se împlinesc 25 de ani de când în acestoraş, - unde cu câteva secole în urmă apărea primauniversitate în spaţiul românesc, unde fuseserealizat pentru prima dată în Europa iluminatulelectric public şi unde spiritul occidental pătrunsesecel mai mult – s-a aprins flacăra Revoluţiei dindecembrie 1989. Acea revoluţie anticomunistă carear fi trebuit şi ar fi putut să genereze renaştereaautentică a României întru libertate, demnitate şibunăstare. Ar fi trebuit şi ar fi putut , dacă spiritul şiidealurile celor care au înfruntat moartea laTimişoara, Bucureşti şi în atâtea alte localităţi dinţară, n-ar fi fost trădate şi terfelite de cei erijaţi înreprezentanţi ai poporului, în timp ce ei nu s-audovedit - şi nu se dovedesc nici astăzi - decâtspoliatorii acestuia şi profitorii nemernici aiRevoluţiei.

Eu voiam să-i dezvălui doamnei mele oaltă dimensiune a caleidoscopiei româneşti, unaplină de frumuseţi şi încărcată de sensuri, aşa cumse păstra în amintirea mea din tinereţe şi în trăireamereu vie a zilelor de 16 – 22 decembrie 1989.

Din păcate, intenţia mea a fost virusatăde o realitate la care nu mă aşteptam. CăutândTimişoara care îmi lumina amintirea, m-am trezitîntr-un oraş care mi-a stins luminile. Fiindcă odatăajuns acolo, mi-a fost dat să trăiesc tristeţeadezamăgirii şi revolta neputinţei.

Încă de la prima experienţă, cazarea lapensiunea Mama mia (nume cu totul arbitrar înraport cu oferta submediocră), entuziasmul meuaprioric a început să intre la apă. Încurajat degentileţea înţeleaptă a lui Jocelyne (« Noi am venitsă vedem Timişoara, nu o pensiune care nedezamăgeşte »), ne-am culcat (după ce am fostnevoiţi să schimbăm camera !!??) cu gândul labucuriile ce credeam că ne aşteaptă în zileleurmătoare.

N-a fost să fie aşa, deşi câteva bucurii ne-au bemolizat tristeţea zilelor ce-aveau să vie.

Cea mai insuportabilă realitate ce ne-a fostdat s-o trăim a fost starea deplorabilă a ceea cear fi trebuit să reprezinte mândria oraşului :patrimoniul arhitectural şi străzile. Clădiri dinsecolul XVII şi XVIII, cu faţade înnobilate defrumuseţile barocului, lăsate într-o stare dedegradare care sfidează istoria şi memoriaTimişoarei, alături de străzi şi trotuare,individualizate doar de frecvenţa onduleurilor şi arănilor cu geometrii diferite din asfalt, rănesc ochiulşi înnegurează sufletul.

Ajunşi noaptea la pensiune, primul contactcu oraşul l-am avut a doua zi dimineaţa. După ceam parcurs strada murdară, cu case mici şineîngrijite, am dat de linia de tramvai, dincolo decare se holba la noi o construcţie de două etajerămasă la roşu . Ne-am apropiat de ea, dar nuprea mult. Fără uşi şi fără ferestre , din aceastăvirtuală vilă, devenită magazie de gunoi şi wc


Universitatea de vest - Timişoara

Str. Ion Mihalache

Pagina 6


public, se degajau mirosuri insuportabile. Ampornit-o spre staţia de tramvai pe un trotuarzdrenţuit. Pe partea stângă, un şir de case mici,stil vagon, dărăpănate, cu geamurile sparte şi« protejate » cu scânduri bătute în cruciş, înpartea dreaptă un părculeţ. Registrul impresiilorse schimbă pentru o clipă, în faţa unei bisericuţefrumoase si a unui monument de piatră în formăde clopot (abia a doua zi, când vom vizitaMemorialul Revoluţiei, vom înţelege că ne aflamîn faţa unuia din cele 12 monumente ridicate înmemoria timişorenilor care au sacralizat revoluţiacu sângele lor). Spun pentru o clipă fiindcă bucuriane-a fost scurtă. In faţa noastră, o construcţiebarocă îşi etala umilă faţada ei desfigurată de timpşi de nemernicia aleşilor urbei. Si tot aşa până amajuns la staţia de tramvai. Ne-am zis, « o fi vreuncartier mai periferic ». Dar nu era aşa. Ne aflamla doar trei staţii de Piaţa libertăţii, iar de acolo îţimai trebuiau câteva minute ca să ajungi în Piaţaunirii sau Piaţa Victoriei. Deci, în centrul oraşului.

Dar chiar şi în aceste zone definitorii aleTimişoarei, (cu excepţia Pieţii victoriei, - regăsităla înălţimea amintirilor mele şi al prestigiului pecare îl merită acest oraş emblemă) semneleneisprăvelii politice şi administrative se văd cuochiul liber. Cu ochiul liber şi înlăcrimat. Cândcobori din tramvaiul 1 la staţia Piaţa libertăţii,privirea se opreşte pe o clădire deosebită purtând,pe de o parte, pecetea secolelor, pe de altă parte,semnele nesimţiri i şi iresponsabil i tăţi icontemporane. Este Primăria veche, construităîntre anii 1731-1734. In acest monument istoric -care ar fi putut să fie un muzeu - şi-au aflat sediulo şcoală de muzică şi încă vreo trei întreprinderi .Poate că a fost o soluţie economică. Dar dacă eleîşi lăbărţează firmele pe tencuiala căzută a uneizidiri care n-a mai fost renovată din 1935 (conforminformaţiei din pliant), - pentru că domnii de laprimărie au probleme mai importante de rezolvatdecât patrimoniul istoric al urbei – n-ar fi fost, celpuţin de bun simţ, ca aceşti locatari privilegiaţisă-şi dirijeze măcar o fărâmă din buget pentruîngrijirea spaţiului de onoare pe care-l ocupă ?

Acelaşi sentiment de tristeţe şi nedumerireni l-a provocat statuia Fecioarei Maria şi a SfântuluiNepomuk (patronul spiritual catolic al Banatului),aflată de cealaltă parte a liniei de tramvai.Realizată la Viena, în stil baroc târziu, în 1759,statuia e marcată nu de patina timpului, ci demurdăria nespălată de pe contururile ei, de iarbacrescută printre dalele părculeţului şi desuvenirurile dizgraţioase lăsate de păsări şi animalemai peste tot.

Până şi cea mai titrată piaţă a Timişoarei,Piaţa unirii, - unul din foarte preţuitele complexebaroce din Europa – poartă semneleiresponsabilităţii şi ale incompetenţei. Nu doar căstrăzile pe care ieşi din piaţă par a nu mai fi fostreparate de multă vreme, dar improvizarea înspaţiul acestui forum istoric, pe nişte platforme descândură, a unor pseudo-baruri , cu coşurile degunoi şi depozitele la vedere, denotă în primul rândprost gust şi dispreţ faţa de cultură, faţă de istorie.E de presupus, în acelaşi timp, că această afacereascunde şi o suspectă negustorire a ceea ce nuse negustoreşte într-un spaţiu binecuvântat deistorie.

Piatţa Unirii - Timişoara

Clopotul. Autor: Stefan CălărăşanuMaterial: travertin, Piaţa Traian, Timşoara

Pagina 7


Din fericire, prima zi nu s-a încheiat înacelaşi registru. Ajunşi în Piaţa victoriei, am datde o agenţie de turism foarte bine dotată, şi umanşi material unde, întâmpinaţi cu amabilitate şiprofesionalism, am primit informaţii şi materiale cene-au uşurat mult orientarea şi opţiunile viziteinoastre de trei zile. Nu m-am putut stăpâni şi amîntrebat-o pe doamna de la agenţie : « Stimatădoamnă, puteţi să-mi explicaţi de ce atâteaconstrucţii de valoare istorică inestimabilă se aflăîntr-o stare de degradare impardonabilă ? » Ca şicum aş fi ruşinat-o personal pentru nu ştiu ce păcat,a lăsat capul în jos. După câteva clipe de tăcere, aîndrăznit să murmure : « Si dacă aţi şti dv. în cemâini au ajuns multe case de patrimoniu !!!.. ». Apoia tăcut şi a schimbat vorba : « Ştiţi, în seara astaeste un spectacol frumos la Operă ». Era un fel dea ne invita să descoperim cealaltă Timişoară. Aşaam aflat de spectacolul Ansamblului ProfesionalBanatul, « Mândre plaiuri bănăţene », pe care l-amvăzut cu o mare plăcere. O baie de cântec, dans şivoie bună românească ne-a curăţat oarecum dezgura tristeţilor amintite.

Dar excursia nu se terminase. A doua zi,unul din obiective era să vizităm MemorialulRevoluţiei 16-19 decembrie din Timişoara. Numaică proiectul nostru a început cu o lecţie amară. Ne-

am urcat, ca şi cu o zi înainte, într-un tramvai vechişi ponosit care ne amintea că suntem în secolulXXI doar prin casele de compostat bilete. Odatăuşile închise, vagonul a pornit-o brusc.Dezechilibraţi, călătorii aflaţi în picioare s-au agăţatde ce-au putut să nu cadă. Un murmur general denemulţumire şi undeva într-o margine o voce debărbat a îngânat, parcă mai mult pentru sine : « Bă,ăsta-i nebun ?.. ». Apoi, linişte. La staţia următoareînsă, când vatmanul a oprit cu aceeaşineîndemânare sau poate jemanfişism, cum arspune francezul, reacţia oamenilor a devenit multmai vocală. Ceea ce mi-a atras atenţia n-au fostvorbele grele la adresa conductorului, ci acestdialog dintre două femei care s-au agăţat una dealta pentru a nu cădea :

- « Dragă, ăsta crede că noi suntemanimale ?- Păi cui să te plângi bre de toate mizeriileastea ? E mai rău ca înainte...- Mai rău n-o fi, da-i tot aşa. Nu s-a schimbatnimic…Doamne, ce proşti am fost !!..Cât am crezutîn revoluţia asta… şi ce ne-a adus ?- Democraţia, - răspunde ironic un bărbataşezat pe scaun.- Halal democraţie ! ... Dacă asta-idemocraţia, atunci mai bună era dictatura…- Ei, hai să nu exagerăm ! – intervine undomn mai bătrân. Ce, dăm foc la moară din cauzaşoarecilor ?- Sunt şobolani, măi fraţilor, nu şoareci… »

Cum noi trebuia să coborâm, n-am maiputut asculta continuarea dialogului, atât de grăitorşi atât de întristător. (ce bine şi instructiv ar fi dacăpoliticienii noştri şi mai ales cei ce ne guvernează,ar călători, măcar din când în când, cu mijloacelede transport în comun , renunţând la limuzineleluxoase de unde viaţa apare totdeauna roz-bombon !). Am avut însă parte, la coborâre, de oexperienţă şi mai dură. Intr-un fel, o confirmare adialogului întrerupt, o agravare chiar a registruluisău negativ. Nereuşind să identificăm zona undese afla Memorialul Revoluţiei, m-am adresat unuidomn de vreo 40-45 de ani, cu o mapă sub braţ.

-« Fiţi amabil, nu şti ţ i unde se af lăMemorialul Revoluţiei ? Ar trebui să fie prin aceastăzonă pe undeva. »

Omul ne priveşte o clipă, apoi, cu un felde lehamite, ne răspunde :

-« Care revoluţie, domnule ?!.. Nu e niciun fel de memorial la Timişoara… » Apoi ne-a întorsspatele, lăsându-mă cu gura căscată. Din fericire,Jocelyne n-a înţeles prea multe, nici din discuţiadin tramvai, nici din răspunsul celui fără deRevoluţie şi fără de Memorial. Ne-am uitat maiatent pe hartă şi am constatat, spre surprizanoastră, că ceea ce căutam era în spatele

Cimitirul eroilor de pe Calea Lipovei

Monumentul - Autor: arh. Ionel Pop

Pagina 8


nostru la vreo 200 de metri.Avea să fie una din cele mai emoţionante

experienţe ale acestei excursii.Am descoperit nu doar un spaţiu unde

evocarea zilelor Revoluţiei şi a oamenilor care ausacraliza-o este de o mare bogăţie şi diversitate ,dar mai ales o mână de oameni care,cu dăruire desine şi pricepere demne de toată stima, au reuşitsă imortalizeze o pagină de referinţă din istoriaTimişoarei şi a României întregi. Iar sufletul acesteifăptuiri este TRAIAN ORBAN, o mână de om care-şi sprijină trupul schilodit de călăii din 1989 de unbaston subţirel dar căruia nu i-a putut fi schilodităşi inima. Din prea-plinul acesteia el a ieşit în stradăşi a căzut sub gloanţe şi din prea-plinul ei, - în locsă-şi trăiască liniştit pensia şi să-şi îngrijeascăinvaliditatea – de peste douăzeci de ani se dăruieştezidirii în memorie a celor întâmplate între 16-22decembrie 1989 şi neutral izări i prin tăriadocumentelor, pe care le strânge mereu, acârtitorilor şi denigratorilor de toate felurile şi depretutindeni . După ce am văzut tulburătorul film alRevoluţiei de la Timişoara, ne-a invitat la el în birou,nu mai înainte ca secretara să ne arate cu mândriecărţile şi revistele editate de Asociaţie, pliantele,hărţile excepţionale ale oraşului cu monumentelelui, între care cele 12 închinate istoriculuidecembrie 1989 1 .

Mă aşteptam să intru într-un spaţiu menitsă impresioneze prin lux, aşa cum sunt birourilemai tuturor preşedinţilor, de la cel mai neînsemnatpână la chiriaşul de la Cotroceni. Nu era ceea cecredeam, în generalizarea mea reducţionistă. Amintrat într-o cameră mare, cu rafturi pline maipretutindeni, cu un televizor impunător în dreapta

Complexul Memorial Locatie: Cimitirul Eroilor-Calea Lipovei, TimişoaraCompozitia Ansamblului cuprinde: Monumentul - Autor: arh. Ionel Pop

Morminte simbolice - Autor: arh. Liviu Brebe Capela - Autor: arh. Pompiliu Alămoreanu

intrării si cu un birou mare , plin de casete, dosare,cărţi , toate odihnindu-se parcă în jurul a douăcomputere şi un leptop, mereu cu ecranele gata sărăspundă la comenzi. Din mulţimea de casete careocupă rafturile şi biroul, el ne selectează imaginidin timpul Revoluţiei, din timpul proceselor de laTimişoara, imagini cu mărturii ale supravieţuitorilorsau cu vizitatori de seamă din ţară şi străinătatecare-şi exprimă în interviuri admiraţia, preţuirea,opinia despre tot ceea ce descoperiseră acolo.

El nu e un preşedinte, el e un simbol. E purşi simplu întruparea unui ideal, a unei speranţe.

Am plecat de acolo iradiat de lumină,încărcat de impresii şi contrariat de experienţele pecare le trăisem în cele două zile.

Care e Timişoara cea adevărată ? Cea afrumuseţi lor ei naturale, a parcuri lor careîmbrăţişează Bega (entuziasmantul Parc al copiilorşi splendidul Parc al trandafirilor sunt adevăratepodoabe de nuntire a omului cu natura), amonumentelor baroce, a artiştilor plini de har, aRevoluţiei din decembrie şi a Memorialului ei,sau…cea a patrimoniului lăsat în paragină, a străzilorhurducate, a oamenilor trişti şi dezamăgiţi, a celorcare nu mai vor să ştie nici de Revoluţie, nici deMemorialul ei ?

Eu cred că amândouă fac parte dinTimişoara cea adevărată, numai că una te umplede tristeţe iar cealaltă de speranţă.

Alexandru MELIAN

1 Cei care vor să cunoască mai îndeaproapeactivitatea acestei asociaţii pot consulta situlwww.memorialulrevolutiei.ro

Pagina 9


Piaţa Victoriei (Operei) Timişoara

Imagini din Timişoara

Martirii. Autor: Peter Jecza. Material: bronzParcul din spatele Muzeul Banatului, Timisoara

Omul ţintă, autor: BelaSzakacs

Material: bronz, Piata 700,Timisoara

Fântâna martirilor. Autor: Victor Gaga. Travertin.Amplasare: scuarul din spatele gradinii de vară

Pagina 10

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - aug. 2013 - PROZA

Argument

Romanul “Un ocean de deşert “,deAl.Florin Ţene, (autor a şase romane şi a zeci decărţi de poezie, proză, critică şi eseuri ), seconstituie în o frescă a societăţii româneşti, dintr-un secol întunecat, este un roman al descrieriirăului în istorie, o pagină despre România princare cititorul cunoaşte şi retrăieşte drama princare a trecut şi trece poporul nostru datorităciumei roşii.

Romanul este o acuză vehementă laadresa ocupantului sovietic, a colaboraţioniştilorşi al intelectualilor români care au trădat făcândpactul cu diavolul, modificând, în substanţă,spiritul şi mentalitatea unui popor. Aceştia fiindvinovaţi de tot ce ni se întâmplă astăzi.

Autorul acestui roman este, printre puţiniiscriitori din galeria prozatorilor contemporani, ceprin romanele lui, a oglindit tragedia prin care atrecut societatea românească în secolul XX.

Aşa l-a primit capitalismul pe tânărulAdrian-Ştefan Stoian şi te-ai fi aşteptat că acestasă privească cu ură o astfel de orânduire. Ei bine,cu o luciditate extraordinară autorul îşi îndreaptăprivirea „înapoi”, spre acei care au creat dramavieţii lui şi spre regimul

Un ocean de deşert

AL. FLORIN ŢENE - (n. 1942). Poet, critic literar,romancier, promotor cultural

UN OCEAN DE DEŞERT- Roman -

Toate personajele şi întâmplările povestite înacest roman, în pofida unor asemănări curealitatea istorică, sunt de natură fictivă.

PARTEA I

Motto: “Un minut de îndoială face cât oveşnicie de suferinţă. “

Honore de Balzac.

Afară începuse să ningă.Fulgi mari seaşterneau peste mormintele din cimitirul Bisericiicu hramul “Adormirea Maicii Domnului “. Slujbase terminase şi oamenii ieşau pe rând din sfântullăcaş, închinându-se cu faţa spre altar. Titina aieşit pe uşa sculptată în lemnul de stejar, având

cap o basma înflorată de culoare închisă.S-a închinat,privind spre cerul cenuşiu care arunca peste mormintefulgi de zăpadă, acoperindu-le veşnicia cu albulimaculat, trimis de Dumnezeu.Ninsoarea deasădădea impresia că peste cartier se lăsase ceaţa. Iaroamenii parcă ieşeau din ea. Mergea îngândurată pealeea străjuită de morminte. La unele din ele pâlpăiacâte o lumânare, gata, gata, să se stingă.”Mi-a plăcutLiturghia! Întotdeauna acest pasaj biblic măimpresionează. Scriptura după Matei descrie anunţulcă Maria v-a aduce pe lume pe Mesia. Ea, femeiasimplă din Bethleemul din timpul împăratului romanAugustus, căsătorită cu Iosif, va naşte pe Iisus, trimisde Dumnezeu să se facă Om, pentru a-i mântui peoameni .EL trebuia să fie Împăratul unei împărăţiiSpirituale. “ Gândind la cele spuse în biserică, Titina,abia într-un trârziu, a auzit colindele cu glasuri de copiice veneau dinspre blocurile cartierului.Fiind acasă, Florin s-a apucat să scrie la acestroman.

*“Ţăranii ieşeau din biserica satului, unul cîte

unul, urmaţi de neveste. Îşi îndesau căciulile negredin blană de miel pe cap.Slujba celui dintâi praznicîmpărătesc dedicată Naşterii Domnului Iisus seterminase. Zăpada le scârţâia sub opinci. Ceaţa seridicase.Boierul Gheorghe Roşianu încă stătea pe jilţulde lângă catapeteasmă, alături de Ana, soţia lui.Segândea la cuvintele rostite de preotul satului dinEvanghelia după Luca. Privea la sătenii săi încălţaţiîn opinci din piele de porc trase peste obiele strînsepe picior. Îmbrăcaţi în iţari şi haină din dimie.Lespusese, la o parte din ei, pe care îi ştia mai săraci,să vină la Conac la praznicul de Crăciun. Ana,împreună cu cele două femei care o ajutau la bucătăriegătiseră un cazan de ciorbă de porc, peste cinci sutede sarmale şi câteva zeci de tăvi cu cozonac.” Dupăce isprăvesc cu masa slugilor, spre seară vin boieriidin comunele învecinate, din Lădeşti, Guşuieni,Vâlcea şi Drăgăşani.Vin cu copii lor, şi împreună cu

Pagina 11

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - aug. 2013 - PROZAai noştri o să ne colide.“ Gândea Ana, aşteptândsă iasă toţi din biserică.”Am pregătit cele optcamere de oaspeţi.Am aranjat lavoarele, fiecarecu prosop din in înflorat, cu căni din porţelan alb,iar paturile cu aşternuturi albe din in topit şi albitla piua noastră de pe Şasa. “

După ce au ieşit din biserică toţi ,Gheorghe Roşianu şi Ana, s-au ridicat de pe jilţurilelor, în momentul când preotul Părăianu a ieşit dinaltar.

-Boier Roşianu, personal vă mulţumescpentru donaţia făcută bisericii noastre.DupăCrăciun cumpărăm clopotul nou.

-Părinte, nu trebuie să-mi mulţumiţi şi adoua oară. Aţi făcut-o şi la sfârşitul slujbei.

-Mulţumesc, boierule!Ana stătea liniştită şi tăcută lângă bărbatul

ei, înalt, brunet şi cu mustaţa răsucită în sus, maimare cu două zeci de ani decât ea, privindu-l cuadmiraţie.

-Părinte vă aştept după amiază lapraznic.Să veniţi cu preoteasa.

-Mulţumesc! Mă onoraţi…Preotul î i conduse până la poarta

bisericii.În drum îi aştepta sania cu doi cai şibirjarul.

-Doamne ajută părinte!-Doamne ajută.Boierul Roşianu îi întinse mâna Anei să

poată urca în sanie şi apoi s-a suit şi el, punândpiciorul drept pe plasul saniei.

-Dă-i bice, Niţă!Niţă, birjarul, ţigan de pe valea Şasei, a

învârtit biciul prin aer şi cei doi cai porniră în galoptrăgând sania după ei.Boierul Gheorghe Roşianuprivea mulţumit peste câmpurile sale acoperitede plapuma albă a zăpezi. Trecând pe lângă ţăraniice se întorceau acasă, aceştia se opreau privindla sanie, scoţându-şi cuşmele de pe cap din blanăde oaie.

-Să ne trăieşti boierule! Crăciun cusănătate!

-Şi voi să trăiţi! Pe marginea şanţului o tânără ţărancă

mergea încet să nu alunece.Gravidă fiind îi erateamă să nu cadă.

-Niţă, flăcăule, opreşte lângă Floarea luiMarin, să o luăm în sanie, zise boierul.

-Hooo! Bidiviilor!Steluţa şi Viteazul se opriră sforăind,

împrăştiind abur pe nas, chiar în dreptul Floarei.

-Urcă în sanie Floareo! Te ducem pânăacasă! Zise boierul.

Femeia se uită mirată la Roşianu.Nu ştiace să facă.

-Hai, urcă! I se adresă Ana, de lângă el.Timidă, tânăra femeie a urcat în sanie pe

canapeaua din faţa familiei Roşianu.-Mergi acasă? A întrebat-o Ana.- Da! A răspuns cu timiditate femeia. Fusăi

la biserică să mă rog să vină pe lume pruncul ăsta...-Dar, bărbatu-tău unde este?Nu l-am văzut

de mult. Nici în toamnă la culesul porumbului nu avenit.

-E dus departe.La Silistra.Lucrează laconstrucţia unei şicoli.A fost şi la Bazarcic…acoloa terminat de construit.Şi toată echipa a fost trimisăîn altă parte.

-Ai rămas grea! Cum te descurci? ÎntrebăAna. Când ai drum spre Roşiile, treci pe la conac.Îţi mai dau câte ceva.

-Vin cocoană! Mulţămesc!-După câte ştiu, stai tot în Răţăleşti!-Da, boierule!-Ţigane, dă-i bice! O ducem pe femeie

acasă! Niţă a mângâiat crupele cailor cu biciul

confecţionat din piele, având în vîrf un smoc dinpăr de coamă de cal. Bidivii au luato la galop,trăgând sania prin şleaurile ce se formaseră pedrumul de mult pietruit, acoperite acum dezăpadă.Au trecut pe lângă un grup de copii careumblau cu colindul. Copiii văzând sania, s-au oprit.

-Niţă, opreşte sania în dreptul copiilor!-Bine, boierule! Hoo!Ţiganul trase de hăţuri şi bidivii se opriră.-Măi, copii mergeţi la colindat?- Sărut mâna, boierule! Da! Răspunse unul

mai isteţ, având în mână un băţ să se apere decâini. Alături era şi o fetiţă îmbrăcată cu o bundiţăpeste o cămaşă groasă din dimie.

-Asta este fata lui Tanţa, fostă măritată cuIlie, ăla care a murit la Mărăşeşti, o cheamă Saveta,spuse Floarea, care până atunci tăcuse, avândbroboada trasă peste gură.

-Atunci colindaţi-ne şi pe noi!-Bine, boierule!Copii începură să cânte lângă sanie.Caii

frământau zăbala în gură, legănând dârlogii. Dincând, în când, întorceau capul spre birjarul celăsase moale frâul.

Pagina 12


“Am plecat să colindăm,Domn, domn să-nălţăm,Când boierii nu-s acasă,Domn, domn să-nălţăm.

C-au plecat la vânătoare,Să vâneze căprioare,Căprioare n-au vânat,Ci-au vânat un iepuraş,Să facă din pielea luiVeşmânt frumos domnului”.

-Bravo! Mai ştiţi vreunul?-Da! Boierule!-Atunci, mai ziceţi unul, că bani am să vă

dau!Grupul de copii începură să cânte.

Colindul răsuna cristal in pe valea Saşeiîngheţată.Şi glasurile copiilor se loveau dedealurile din împrejur, întorcându-se ca un ecou.

“Aho, aho copii şi fraţi,Staţi puţin şi nu mânaţi,Lângă boi v-alăturaţi.Şi cuvântul mi-ascultaţi.Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...S-a sculat mai an,Bădica TraianŞi-a-ncălecat pe-un cal învăţat,Cu şeaua de aur,Cu nume de Graur,Cu frâu de mătase,Împletit în şase,Cât viţa de groasă,El în scări s-a ridicat,Peste câmpuri s-a uitat,Să aleagă-un loc curat,De arat şi semănat.Şi-a pornit într-o joi,Cu un plug cu doispreceze boi.Boi boureni,În coadă codălbeni,În frunte ţintăţei,Ia mai mânaţi, măi, flăcăi, hai, hai...

La lună, la săptămână,Îşi umplu cu aur mâna.Şi el vru să vadă,De-i dete Dumnezeu roadă.Era-n spic cât vrabia,Era-n bob cât trestia.Ia mai mânaţi, măi, hai, hai...Traian iute s-a întorsŞi din grajd alt cal a scos,Un alt cal mai năzdrăvan,Cum îi place lui Traian,Negru ca corbul,Iute ca focul,De nu-l prinde locul.Cu potcoave de argint,Ce dă sporul la fugit.Traian iute-a-ncălecat,La Tinchin a apucatŞi oţel a cumpărat,Ca să facă seceri mari,Pentru secerători tari.Şi-altele mai mititele,Pentru fete ocheşeleŞi neveste tinerele.De urat, am mai ura,Dar mă tem că va-nsera,Pe aici, pe la dumneavoastră,Departe de casa noastră.Şi ne-aşteapte şi-alte case,Cu bucate mai gustoase,Cu pâine caldă pufoasă,Cu vinul de viţa-aleasă,Cu cotnar de Drăgăşani,La anul şi la mulţi ani!”-Frumos! La mulţi ani!

-La mulţi ani copilaşi! Se adresă cătreei şi Ana.

-La mulţi ani, coana Ana!Gheorghe Roşianu a coborât din sanie,

s-a deschis la paltonul de culoare închisă cu gulerde vulpe şi-a scos din chimir un pumn de creiţari,împărţindu-i la copii.Tot din chimir a scos şi unpol de hârtie pe care îl înmână Savetei.

-Să aveţi sărbători frumoase!Spuse boierul Roşianu urcând în sanie,punând direct pe podea picoarele încălţatecu cisme din piele box, lustruite de ţiganulcasei.”De-ţi faci mustaţa în ele, boierule!“,cum îi spunea.

-Dă-i bice, Niţă!Sania a luat-o din loc şi s-a oprit

la poarta locuinţei Floarei.-Conaşă, boierule, vă invit până în casă,

vă servesc şi eu cu ce am…-Mulţumim, Floare! Nu avem timp.Îi

răspunse Ana.-Te aşteptăm după amiază la conac.-Mulţumesc, boierule! Voi veni!


Pagina 13

Petrilică la o bere cu"tinăretu'"...

Floarea a coborât din sanie şi deschisepoarta legată cu un mic cerc din fier ruginit.

-Dăi bice, ţigane! Avem mult de lucruacasă!

Niţă mângâie crupele cailor cu smocul dinvârful biciului şi caii au luat-o la galop, trăgânddupă ei sania. Aceasta prin alunecare, nu de puţineori, le lovea gleznele sau copitele proaspătpotcovite la potcovarul Zorilă, din centrul comunei.

II

Motto: Dacă bogăţia unui om se află înmintea sa, nimeni nu va putea să i-o fure.

Benjamin Franklin“În curtea conacului se strânseseră o

mulţime de ţărani cu nevestele lor. Cele treibucătărese, venite din sat, nu pridideau cuaranjarea blidelor cu mîncare pe mesele întinse încerdacul lung de peste treizeci de metri, aflat pelateralul clădirii dinspre apus. Se formaseră grupuri,grupuri de oameni aşteptând boierul să-i invite lamasă.Erau micii arendaşi şi pălmaşi care lucraupământul Roşienilor. Un zumzet se aşternuse pesteîntreaga ogradă.

-Măi, Ioane, cum te-ai înţeles, anul acesta,cu boierul?

-Lesne, s-a învoit, cedând la văicărelilemele!

-E cumsecade! Zise Gavrilă.-Aşa cum cred că ai aflat de la vecinul tău

Soare, vecin de mejdină cu mine, eu am aratpământul, boierul a dat sămânţa de porumb, l-amprăşit şi l-am cules. Învoiala a fost să-i dau lacapătul hotarului la trei târle ale mele, cinciboierului.

-Şi eu tot aşa am avut învoiala.Alături de ei Frusâna lui Gicu îi povestea

Lenei din vârful dealului Bobului cum ţese la războipreşuri din şuviţe rupte, din zdrenţe.

-Fă, Leană, la aranjarea iţelor mă ajutăIon, băiatul lui Costică.

-Aaa…ăla care se şcoleşte la oraş.-Ăla, ăla…! După aceea e uşor. Răbdare

să ai. Treci suveica printre iţe, dai cu spata, săstrânge laolaltă, Şi treaba merge.Aşa am făcutpreşuri lui Nelu, feciorul cel mare, aşa Eufrosinei…

-Fă! Taci! A ieşit boierul cu coniţa în uşacerdacului.

Peste întreaga adunare se aşternu liniştea.Oamenii şi-au scos cuşmele din cap, strângându-le în mâini.

-Oameni buni! Dragi consăteni!

-Ce frumos ne zice! Îi şopti Constică luiSăndel de lângă el.

-Tăceţi-vă gură! Le-a zis în şoaptă Floricadin Răţăleşti.

-Ne aflăm în ziua Crăciunului, cea mai maresărbătoare creştinească, care, aşa cum ne-a spusşi astăzi în Sfânta Biserică, părintele nostru,marchează Naşterea Domnului Nostru Iisus Cristos.Cu acest prilej v-am chemat la un praznic la conac,aşa cum facem de fiecare Crăciun, pentru asărbătorii acest eveniment. Voi, sunteţi consăteniimei cu care colaborez. Dacă unii lipsesc de aici,este că sunt adepţii zicerii unui înţelept:”Leneşul aretotdeauna chef să facă ceva, dar începând de mâine“. Râsul străbătu întreaga adunare.

-Aveţi dreptate, boierule! Strigară câţiva.-Poftiţi, aici, în cerdac, să ne cinstim

împreună, dar nu înainte de a vă prezenta copiiimei, veniţi în vacanţă.Hai, veniţi, aici.Rând pe rândapărură, în ordinea vârstelor, Georgică, poreclit şiPoetul, elev la Liceul „Fraţii Buzeşti “, din Craiova,Norica şi Ecaterina, eleve la Liceul “ Lahovari“, dinRm.Vâlcea, Lenuţa, elevă în sat şi Victor, elev laLiceul Militar din Breaza. Acum, aşezaţi-vă cu toţiila masă.Poftă mare! Doamne ajută!

-Doamne ajută! Strigară în cor ţăranii.Cu cuşmele în mâini oamenii urcară cele

câteva trepte şi se aşezară la mese, cu nevestelelângă ei. După care au venit, în capul mesei, perând Ana, copiii şi apoi boierul. Preotul satului aşezatlângă Roşianu s-a ridicat în picioare pentru abinecuvânta această masă.Comesenii cu privireaîn pământ şi în picioare ascultau evlavioşi celecuvântate de preot. După cea a rostit” Tatăl nostru“,a binecuvântat această masă, s-au închinat, apoi s-au aşezat fiecare pe locul său.

Cele trei bucătărese le-au umplut ceştile dinpămând ars, de Horezu, cu ţuică, iar cănile din lutcu vin, toate din producţia moşiei. În străchinile cucocoşul de Hurez pe ele se aflau câte patru sarmalepentru fiecare, alături de un boţ de mămăligă tăiatăcu aţa.

-Noroc oameni buni! Să aveţi un Crăciuncu sănătate şi bucate pe masă! A rostit boierul cupaharul de ţuică ridicat.

-Să ne trăiţi, boierule! Să vă trăiască familia!Rostiră toţi în cor.

-Victoraş, du-te şi adu gramofonul dinsufragerie.Se adresă boierul feciorului cel mic.

-Nu poate el, e prea greu pentru el. Mă duceu…

Şi Ana s-a ridicat de pe scaun intrând însufragerie. S-a întors cu gramofonul în braţe. Îl aşezăpe o comodă din spatele scaunului. În pâlnia maredin alamă se reflecta lumina de afară strecurată prin

Pagina 14


Citiţi întregul roman aici:http://www.samanatorul.ro/editura/2013/Al_Florin_Tene-Un_ocean_de_desert.pdf

geamlâcul cerdacului.Ecaterina s-a ridicat de lamasă şi a adus câteva plăci Columbia cu cântece.Comesenii se uitau ca la o minune la aparat.

-Boierule, pune-ţi un cântec cu Zavaidoc!-Ecaterina, te rog, pune placa !-Acum, tată!-Oameni buni, se numeşte Marin

Teodorescu, născut, vorba aia, peste deal, la Piteşti.Ţăranii ascultau ce spune boierul cu multă

aminte.Ecaterina, după ce a învârtit manivela

încărcând arcul gramofonului a pus placa “Columbia“ , cu cântecele” Aseară fusei la una“ şi “Dragosteae ca şi-o râie.” Arcul gramofonului a început săstrăbată şanţurile plăcii de ebonită.

Foaie verde ca aluna,Si-aseara fusei la una,Un' se duce toata lumea,Unde ma duc totdeauna.Si-aseara fusei la una,Unde ma duc totdeauna.Sa traiasca mama ta!C-a stiut ce legana!Sa traiasca mama ta!C-a stiut ce legana!Te-a leganat cu piciorul,Si din gura ti-a dat dorul!Ti-a dat apa cu ulciorul'Ti dete fata ca bujorul!Sa iubeasca cine-o vreaEu mi-am iubit partea mea!Sa iubeasca cine-o vreaEu mi-am iubit partea mea!Mi-am iubit partea de femei,Si mai am o doua trei!Mi-am iubit partea de nevesteSi mai am pe cea de fete!Maica, taica, cand s-a luat,Mie nastere mi-a dat,Si Gheorghita m-a botezat,Si pe nume m-a strigat,Si mi-a zis si Zavaidoc,Toata lumea arde-n foc!Tantica, ce buze ai!Si nu stii cui sa le dai,Si-ale mele tot asa,Hai sa-ncepem dragostea! Comesenii ascultau în linişte.După

terminarea primului cântec, Ecaterina a întorsplaca.

Dragostea e ca si-o raie:Te mananca si-n calcaie!Dragostea e ca si-o raie:Te mananca si-n calcaie!

Si te scarpini si de-o stanca,Ziua, noaptea, te mananca!Dragostea-i ca bautura,Cand o bei te ia caldura!Dragostea-i ca bautura,Cand o bei te ia caldura!Ea te-nmoaie si te-mbataSi te lasa lesinata!Cine iubeste si spuneAla nu e om pe lume!Cine iubeste si spuneAla nu e om pe lume!Cine iubeste si taceNici dracu' n-are ce-i face!Foaie verde, foi de soc,Sa mananci peste batog,Sa bei vin de la Medoc,Si sa-ti cante Zavaidoc!Hai toc toc toc toc toc toc,Pentru tine ard in foc!Dragostea e ca si-o raieTe mananca si-n calcaie!Si te scarpini si de-o stanca,Ziua, noaptea, te mananca!

Cântecele au străbătut până la bucătărie,încât cele trei femei au ieşit în prag să asculte.

După ce s-au ospătat, parcă la o comandă,s-au ridicat cu toţii şi au început să colinde. Cânteculinundase cu armonia lui întreaga vale.

-La mulţi ani gazde bune!-Vă mulţumesc, oameni buni!...Şi plecară în grup îndesând căciulile pe

cap, iar femeile aranjând broboadele peste gură.Spre seară au început să vină musafiri. Unii

cu sănii, alţi cu autoturisme.”

Romanul are 315 pagini

Pagina 15

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - REPORTAJ

Canada, o ţarăpăduroasă şi placidă!

25 decembrie 1996 Crăciunul 1996, este primul sărbătorit de noipeste hotare. Iarnă bogată în zăpadă şi ninge mereu, iargerul este pe măsură… Vântul suflă zilnic,schimbând doar direcţia chiar şi de câteva oripe zi, fenomen ce face ca întreg climatul să nufie prietenos. N-am mai trăit niciodată oasemenea iarnă în care temperaturaatmosferică să coboare zile în şir sub -30 gradeC. la care se adaugă influenţa vântului şirăceala este resimţită ca la -40-440 C. Sămergi şi numai câteva minute pe jos, este oaventură. De aceea în zilele cu vânt puternicstăm în casă, unde ambientul este constantplăcut.

Preparatele de Crăciun au fost aprovizionatede la magazinele cu specific unguresc şirusesc, recomandate de prietenii români veniţimai timpuriu în această ţară. De la unguri amcumpărat cele mai gustoase jumări de porc,mari şi fragede, lebărul deosebit condimentatşi suficient de fiert, muşchiul de porc uscat şiafumat care mirosea ca cel din amintirilecopilăriei ţinut în podul casei de la Văianu undem-am născut, cârnaţi ca de pe la noi de ziceaică-s olteneşti, varza acră tocată, amestecată cumorcov ras şi la preţ mai scumpă decâtmăslinele. Tot aici am descoperit că magazinulrespectiv, nu prea mare ca întindere, aveaafişat vizibil la intrare harta Ungariei Mari pânăla Tratatul de la Trianon. Acolo, a fost primadată când am văzut câtă populaţie şi câtteritoriu din ţările vecine subordona acest statdualist, şi acum cu ifose de fostă ţară imperială.Cele 12 etnii supuse formau două treimi dinpopulaţia imperiului. Marele Principat alTransilvaniei a fost adăugat în 1867. Monarhia

Austro-Ungară a durat 57 de ani, până în 1918 laterminarea Primului Râzboi Mondial.

„Din punct de vedere constituţional, monarhiaAustro-Ungară reprezenta o uniune a două state:Austria şi Ungaria, care aveau acelaşi suveran,apărare, finanţe şi politică externă comună.Fiecare din cele două state dispunea de unParlament şi un guvern propriu. De asemenea,existau trei ministere comune ale celor două părţiale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe şiFinanţele. La fel, cele două părţi ale Monarhieiaveau un guvern comun (Consiliul MinisterialComun), compus din monarh (Împărat-rege alImperiului Austro-Ungar), primii miniştri aiAustriei şi Ungariei, cei trei miniştri careconduceau ministerele comune, anumiţi membriai familiei imperiale. Fiecare parlament, cel de laViena şi cel de la Budapesta, avea o delegaţieparlamentară care aproba cheltuielile ConsiliuluiMinisterial Comun. Exista, de asemenea, odelegaţie parlamentară comună a celor douăparlamente”.*) Mai târziu am luat contact şi cu magazinulromânesc, frecventat pentru produsele cu gustca acasă, unele deja pregătite: mici, sarmale,

ION C. GOCIU - (n. 1934, Ciuperceni - Gorj) -prozator.

Călător în altă lume (4)(Spicuiri importante pentru acele vremuri)

Partea IV- aSĂRBĂTORILE DE IARNĂ

*)WIKIPEDIA, „Structura ImperiuluiCezaro-Crãiesc”

Pagina 16


varză căpăţână, salam de Sibiu, prăjiuturi etc.dar mai piperate la preţ… ca la noi în ţară!

Soţia mea Nelly cu fiică-sa Mihaela, s-au apucatde pregătit mâncarea de Crăciun după tradiţiecu gust şi miros inconfundabil, chiar dacămateria primă era de pe alt continent: sarmaledin carne de porc în foi de varză, ciorbă deperişoare şi piftii de pasăre, din aripi de curcan;aperitivele şi prăjiturile au fost luate gata făcuteşi masa de sărbătoare a fost asigurată. Fripturaprovenea de pe un curcan cumpărat dejaîmbălsămat, împănat cu unt. După instrucţiunilede pe ambalaj, a stat multe ore în cuptor latemperaturi diferite; ore pentru decongelare şiapoi coacere, în timpii stabiliţi de producător şiînscrişi pe ambalaj.

Pomul de Crăciun din mall

Pomul de Crăciun de acasă

Eu cu Paul, asistaţi şi ajutaţi de nepotul Victor,am ornat după gustul nostru Pomul de Crăciun,că aveam de toate: lumânări, artificii, ghirlandede becuri colorare, beteală, bomboane,ciocolate, toate agăţate pe un brad superb cumulte şi dese ramuri cum nu văzusem pânăatunci pe la noi. …Doar Canada e ţara cedrilor! În cutii ambalate cu hârtie lucioasă şi frumoscolorată, legate cu fundiţe, pentru fiecare, s-apus câte o atenţie; Darurile de la Moş Crăciun.

Crăciunul anului 1996 a fost sărbătoritîn familie şi cu toată modestia veniturilor, masaa fost îmbelşugată. Atunci, în Canadaprodusele alimentare erau desul de ieftine, fărătaxe guvernamentale,(TVA-ul românesc) şimolurile, ca şi acum, erau pline cu tot ce pofteaişi la preţuri pentru toate buzunarele. Dar,punga lui Paul nu era prea burduşită de dolarişi trebuia să te gândeşti de două ori înainte dea cumpăra o data. Şi cei şase litri din palincamea, planificaţi pentru aceste sărbători seduseseră pe apa Sâmbetei!…

Aranjarea mesei din ziua de Crăciun(Raddington 10)

30 Decembrie 1996 …Anul Nou s-a organizatîmpreună cu prietenii lor români, înapartamentul lui Miţa şi Călin ?apuchevici,amplasat în acelaşi bloc şi pe acelaşi palier.Conform obiceiului de acolo, sarcinile depreparare a produselor din meniu s-au stabilitfuncţie de priceperea doamnelor şi fiecarefamilie s-a prezentat la ospăţ cu preparateleaduse de acasă, stabilite dinainte. Şi de dataaceasta, mâncarea a fost abundentă, antren sivoie bună până către ziua, iar noi eram cu 17ani mai tineri… În podoaba mea capilară abiamijeau doar câteva fire albe, scoţând înevidenţă maturitatea bărbatului plenipotent.Ne-am simţit minunat!


Pagina 17

Citiţi articolul şi aici:http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/ion-c-gociu-calator-in-alta-lume-4.html

Masa de Revelion (Raddington 10)*

…Pe vremea aceea numai Paul aveaserviciu, Miha încă nu reuşise să-şigăsească până la venirea noastră,pregătindu-se acasă şi având grijacopilului care abia împlinise doi ani. Cueforturi fizice şi băneşti deosebiteurma un curs de acomodare cusistemul de lucru în Canada şiparticipa la orele zilnice de pregătireîn perfecţionarea vorbirii limbiiengleze. Se poate spune că nu duceauo viaţă îndestulată, salariul lunar netal lui Paul fiind doar de subzistenţă,din care aproape o treime o dădeau pechirie. Noi ne-am dus acolo la insistenţele lor,necunoscând suficient tot adevărul. Scrisorilelor erau pline de superlative şi prosperitate, daraveau nevoie de ajutor. Mai întâi au făcut apel laMariana, mama lui Paul, dar nefiind disponibilă,n-a putut merge. Noi am fost!… Pe cheltuialanoastră, am plecat lăsând pe rol procese derevendicarea terenurilor agricole. Nu mergeamsă ne plimbăm, ci să-i ajutăm într-un momentcrucial pentru ei. Şi le-am fost de mare ajutor!Atunci am pierdut în ţară un proces important,prin neprezentare. Şi ce dacă! Cu cel dobânditce facem acum? Nimic! Doar plătim impozite. Dar,oare, a fost bine că ne-am dus doi odată? Ştiind,din scrisorile lor „că le este foarte bine” am alessoluţia plecării împreună, să fim amândoi, Amcrezut că aşa o să ne treacă timpul mai uşor. Şiapoi biletele de avion le-am plătim noi, iar acolo,„unde mănâncă unul mănâncă şi al doilea!” Aşaam gândit atunci când au făcut apel pentru a fiajutaţi în acel moment destul de dificil pentru ei.Şi, despre acest lucru ne-am consultat cu ei şiam fost chiar încurajaţi, că aşa este bine.

Iarna era grea şi a fost lungă. Am avut multestări de disconfort sufletesc „că poate n-am făcutbine că m-am dus şi eu.” Pe lângă faptul că numai întâlnisem asemenea climat care mi-aprovocat o răceală năprasnică cu efecte majoreşi tuse seacă, pe drept sau nu, simţeam şi o starepuţin tensionată a fiicei mele. Bani erau puţini,ea participase la câteva interviuri la care,politicos fusese refuzată în favoarea altora. Laultimul, fiind doar doi candidaţi, i s-a justificatrespingerea că cel admis, nu-i mai pregătit dar…„are experienţă canadiană!” care-i lipsea ei şiam surprins-o plângând.

-„Cum să am experienţă canadiană, dacăabia am venit!? Ce dacă Diploma mea delicenţă în informatică are scris pe ea nota10. L-au oprit pe un ucrainean care-i de cinciani în Canada şi a lucrat la AT&T”. Şi plânsulnu se mai termina… Tot timpul era nervoasă şi irascibilă. Când,sâmbăta mergeam la cumpărături pentrumasă, vizita mai întâi standul cu produsesale (preţ redus). Aceste mărfuri erau maiieftine, dar erau şi pe punctul de expirare.Observam la ea că uneori zăbovea mult înfaţa rafturilor. Înainte de a le pune în cărucioranaliza bine preţurile produselor. N-amplecat înainte de termen din Toronto,deoarece replanificarea biletului costa foartemult. Dar să lăsăm povestea asta pentru maitârziu.Datorită ajutorului nostru, după patru luni -în urma mai multor interviuri exasperante şipline de nervi - fiica noastră Mihaela şi-agăsit un loc de muncă oferindu-i-se unsalariu aproape de nivelul soţului ei.Informatician la Centrul de Calcul la BisericaUnită a lui Dumnezeu, instituţie religioasăcu ramificaţii pe tot Globul Pământesc, chiarşi în România. Orice început este greu, darcu răbdare şi muncă se poate realiza totul,aşa cum ai dorit!... Cu sacrificii şi înţelegereşi noi am contribuit la această realizare.

Pagina 18

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - POEZIE

GEORGE ANCA (n. 1944, Vâlcea) Poet, eseist,specializat în indianistică

MARI POEŢI AI LUMIIversiuni George Anca

George Byron

Elegie

OH smulsă-n floarea vieţii vii!Asupră-ţi n-o păsa mormânt;ci trandafirii ţi-or ivifrunzele-n an mai timpuriiSub chiparosul unduind.

Ţi-ades prin nalt curent ţâşnindÎţi pleacă suferinţa glasCu multe vise gând hrănindŢi lene? zăbovind un pas:Fiara! Cum moarta-ar fi trezind!

Piei! Ştim de lacrimi în zadar,Că moartea nu ia-n seamă dor:Ea ne dezvaţă de plânsori?Ori seacă bocitoarei har?Şi tu de-mi spui să uit ce-auziPari pal şi ohii îţi sunt uzi.

Imn egiptean / Unul Dumnezeu

Dumnezeu este Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.Dumnezeu este Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.Dumnezeu este Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului, divinul.Dumnezeu este dintru început şi a existat dintru început.Ele este Cel primordial, a existat când nimic nu exista:A existat când încă nu era nimic, şi orice estel-a făcut după ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor...Dumnezeu este ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit asemănarea, Ele ascuns făţă de Zei şi oameni, este mister pentru creaturile sale.Dumnezeu este adevărul... Este Regele Adevărului.Dumnezeu e Viaţă şi omul trăieşte numai prin el.Dumnezeu este Tată şi Mamă: Tatăl taţilor şi Mama mamelor.Dumnezeu dă naştere, dar el nu este născut...El naşte Însuţi, îţi dă naştere Sieşi: El face, dar nu este făcut...Ceea ce emană din inima lui se înfăptuie de îndată şi odată ce Ela vorbit, aceasta vine să treacă şi să dăinuie mereu şi mereu.

George Byron (1788-1824) cunoscut şica Lord Byron a fost un poet englez şi o figurăimportantă în mişcarea romantică.

Pagina 19


Sfântul Augustin

Mare eşti Tu, O Doamne

Mare eşti Tu, O Doamne, şi mult a fi lăudat;Mare e puterea Ta, iar înţelepciunea Ta n-are sfârşit.Şi omul, fiind o parte a creaţiei Tale doreşte să Te laude,Omul, care-şi poartă cu el mortalitatea,Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu 'alungi trufaşul',Ci omul, această parte a creaţiei Tale, doreşte să Te laude.Tu ne porţi în fericire când Te lăudăm:Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,Şi inimile noastre sunt fără odihnă până îţi află odihnă în Tine.

Mary Qjieen of ScotsRugăciune înaintea execuţieiO, Tată milostiv, speranţa mi-e în tine!O, Milos Mântuitor, pogoară la mine!Robia-mi jelind cu dureros vaer,Mi-e dor să fiu liberă;Plângând, renunţând, smerită căindu-mă,O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!

Emily Bronte

Ultimele rânduri

N-am suflet temător,Nu tremur sferei lumi înfurtunată,Văd glorii în Rai lucitor,Egal lucind credinţa, fricii-armată.

O, Doamne,în pieptul meu,Atotputernic, mereu prezent, Divine!Ce viaţă duc din greuPunterea nemuririi are-n Tine.

În van mia de crezuriCe mişcă inimile: în zadar;Cât veştede nutreţuri,Ori goala spumă-n val fără hotar,

A trezi dubii undeiAtât de strânsă ţie-ifinirii:Cea ancorată unde-istânca statornică a nemuririi.

Îmbrăţişând nespusDuhu-ţi însufleţeşte eonii blând,Întins puieşte sus,Schimbând, ţinând, topind, creând, înălţând.

Pământ şi om duşi chiar,Sori şi-universuri nondiferenţă,Rămas Tu singur arExista-n Tine orice existenţă.

Pentru Moarte nu-i rând,Niciun atom să-ţi dea-n gol putere:TU eşti Fiind, Suflând,Ce eşti Tu niciodată nu piere.

Emily Bronte (30 iulie 1818 - 19 dec. 1848)A fost un romancier si poet englez cel mai amintitroman, Wuthering Heights considerat un clasic alliteraturii engleze.

Sfântul Augustin

Pagina 20


William ShakespeareHamletAct III, sc.1

Să fii ori să nu fii: asta-i problema:Cest nobil de-are-n minte-a suferiSăgeţi şi praştii ale sorţii crude,Ori-arme-a lua spre marea de necazuri,Contrând a le sfârşi? Să mori: să dormi;Atât; şi pentr-un somn să spui sfârşimDor inimii şi mii şocuri fireştiCe carnea moşteni, e un consumPios a se dori. Să mori, să dormi;Să dormi: poate-i visa: ay, aia e;Că-n somnul morţii vise ce-ar veniCând noi târşit-am larma-ne mortală,Avem a ne opri. Respectul faceCalmitatea aşa lungii vieţi;Cine să ducă bice şi ocări în timpRăul tiran, ofensa mândrului,Spasmul iubirii-n van, zăbava legii,Oficiul insolenţei şi dispreţulPrimit de merit drept de la nevrednic,Când însuşi ar putea să-i facă felulC-o simplă sulă? Cine-ar căra boccele,Să-asude mormăind, sub truda vieţii,Dar groaza de ceva de după moarte,Tărâmul nedescoperit de undeNu se întoarce nimeni,ia voinţa,Ne face să ne ducem boli ce-avem,Decât zburând la alţii neştiuţi?Din toţi l-aţi face astfel conştiinţa;Astfel născuta tentă de tăriePăleşte sub un pal capac de gând,Iar cutezanţele de mare miez şi clipăAstfel privite-ntorc curenţi piezi?Şi numele de acţiune pierd.

William ShakespeareMacbethAct III, sc.2

Pe mâine, iar pe mâine, iar pe mâine,Târât ţii pasul mic din zi în ziPân' la silaba ultimă de timp;Ierile noastre au aprins nebuniPe-al morţii praf. Piei, lumânare, piei!

Viaţa-i doar umbră-umblă, biet actorOra-i de fală agitând pe scenă,Apoi nu se aude: e-o povesteSpusă de-un idiot, sunet în furiiNimic significând.

William ShakespeareHamletAct I, sc. 2 /Polonius către fiul său

Ai binecuvântarea-mi!Şi câteva precepte să ţii minte.Vezi caracteru-ţi. Poartă gând nu limbă,Act nu-ţi gândeşte disproporţia.Familiar să-ţi fii, ci nu vulgar.Prietenii ce-i ai, probaţi adopţii,Să-i prinzi de suflet, cercuri de oţel;Dar palma nu-ţi toci cu-amuzamentOricărui camarad imberb. PăzeaSă intri-n ceartă, dar de eşti năuntruIa seama că opusul se fereşte.Urechea dă oricui, puţinor vocea:Ia blam de-oriunde, ţine-ţi judecata.Scump obiceiul cât te duce punga,Dar nefrazat excentric: bogat, nu ţipător:Pentru că straiu-ades proclamă omul...Să nu fii debitor, nici creditor,Că împrumutul pierde doi prieteni,Iar creditarea-ntrece chibzuinţa.Mai sus de tot: fii însuţi adevărA-l urmări ca noaptea după zi,Atunci nu poţi fi fals cu niciun om. .

Citiţi alte traduceri de George Anca pe pagina:http://poezii-samanatorul.blogspot.ro/2013/08/george-anca-mari-poeti-ai-lumii-1.html

William Shakespeare (1564 - 1616) a fostun poet englez şi dramaturg, considerat ca celmai mare scriitor în limba engleză şi dramaturgdin lume.

Tot pe această pagină puteţi vedea GALA LAUREAŢILOR la FESTIVALTISMANA - 2013 - Premiul I - Graţiela Bejinaru - Drăgoeni, cu trei melodii şi

startul festifalului dat de Doina Gorjului

Pagina 21

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - STUDII

O abordare inedită a imaginiidivino-umane a Mântuitorului

Între marile opere închinate vieţii şipersonalităţii Mântuitorului şi activităţii lui istorice,se numără cu certitudine, după sacrosanta relataredin paginile scripturistice şi după originalele şiindispensabelele abordări patristice, şi o serie deîncercări contemporante de prezentare dinperspectivă istorică, narativă, teologică saupluridisciplinară a Celui care a transformat totalistoria lumii prin viaţa şi activitatea sa.

Între ele, alături de Papini[1] şi demulţi alţi mari ,,hristologi” mai vechi sau mai noi(dacă ne este permis să îi numim aşa), abordareamai recentă şi încă nedesăvârşită a pontifuluiemerit Ioseph Ratzinger[2], se înscrie cu glorie peeşichierul marilor reuşite în acest sens, prinprofunzimea abordării, prin ineditul accentelor, darşi prin prodigiozitatea documentării.

Structurată pe zece capitole,lucrarea eruditului teolog german abordează într-o [1]manieră interesantă viaţa şi activ itateaMântuitorului, respectând textul biblic, pe care îlanalizează şi reliefează.

După o mică introducere, ea seocupă pe parcursul a treisprezece pagini cuprezentarea episodului baptismal (pp. 25-38).Motivaţia acestei ordini o constituie faptul căevennimentul prezintă momentul de debut alactiv ităţi i publice a Mântuitorului (p. 25).Chestiunile de cronologie, structura comparativăa relatărilor sinpoticilor şi a celei ioaneice,semnificaţia dialogului prodromit[3] sau a unorsintagme definitorii pentru teologia hristologică,precum cea a ,,mielului lui Dumnezeu”[4] (p. 35),se găsesc expuse şi analizate cu lux de amănunteaici.

Urmează apoi, paradoxal, analizaunui episod hristobiografic atipic, ce prezintă finalulmomentului de retragere al Lui în pustie[5]. Într-aceeaşi manieră scolastică-academică, tipicălucrărilor teologice, autorul analizează chestiunileisagogice şi alte chestiuni formale (context,relatare la cei trei evanghelişti sinpotici etc), dupăcare trece la prezentarea simbolisticii celor 40 dezile (p. 41) şi a ispitirilor. Extrapolând şi actualizând

IULIU-MARIUS MORARIU - (n. 1991,Salva-Bistriţa-Năsăud) - Eseist, teolog

totodată, şi transpunându-se în logica malefică aispititorului, fără a-şi pierde însă discernământul,el ajunge aici la concluzia că:

Miezul tuturor ispitirilor este darea la oparte a lui Dumnezeu, care, după toate cele carene par importante în viaţă, trece pe locul aldoilea, asta dacă nu devine de prisos şi chiarderanjant. A pune lumea în ordine singuri, fărăDumnezeu, a construi de la noi putere,recunoscând doar cele politice şi materialedrept reale şi a-L lăsa pe Dumnezeu deoparte,considerându-l o iluzie, aceasta este ispita cene păzeşte în multe chipuri (p. 40).

Urmează apoi un capitol în care noţiuneade împărăţie şi consonanţa ei cu activ itateasoteriologică şi cu persoana celui prezentat aici suntanalizate. Autorul se avântă aici într-o prezentareamplă ce înglobează exegeza fericirilor şi secontinuă în capitolul următor cu cea a RugăciuniiDomneşti. După finalizarea acestora, accentul cadeasupra ucenicilor şi a misiunii lor (pp. 155-165),precum şi a importanţei evangheliştilor.

Cel de-al şaptelea capitol cuprinde apoicuprinde apoi o prezentare a marilor parabolelucanice, pornită de la ideile ilustrate de cătreJoachim Jeremias[6] şi care, pe alocuri eclipseazăprin frumuseţea aborărilor şi a complexitateasensurilor multe dintre operele mari apărute ulteriorîn literatura românească sau în cea internaţionalăcu privire la acest subiect.

Înspre finalul lucrării, apa, viţa de vie şivinul, pâinea şi păstorul, adică marile imaginiioaneice ce circumscriu universul evanghelic alacestuia şi a căror înţelegere este necesară pentrupătrunderea în profunzimea sensurilor, suntprezentate şi analizate din perspectiva însemnătăţiilor simbolice, după ce, în prealabil, autorulrealizează o introducere în problema ioaneică (pp.195-210), familiarizându-l pe cititor cu chestiuniledefinitorii privitoare la opera celui de-al patruleaevanghelist recept.

Urmează apoi prezentarea a douăepisoade considerate paradigmatice cu privirela viaţa şi activitatea lui Iisus şi la urmările ei,

O operă închinată vieţii şipersonalităţii Mântuitorului

Pagina 22


Citiţi articolul original aici:http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/iuliu-marius-morariu-o-opera-inchinata.html

respectiv mărturisirea lui Petru şiSchimbarea la faţă (pp. 25-275).Dacă în privinţa celui dintâi, careeste văzut ca fundament alprimatului papal, în calitate deortodocşi am putea obiecta multe,folosindu-ne de argumentepertinente, apărute ca rezultat alunei adevărate tradiţi i(recunoscând însă din noufrumuseţea abordării şi fermitateaîn credinţă a autorului care,datorită statutului şi apartenenţeiconfesionale, îi face cinste), înceea ce-l priveşte pe cel de-aldoilea, exceptând câteva fineaccente ce fac să transpară duhulapusean, nu putem decât săafirmăm că este vorba de oabordare interesantă/

Cel din urmă capitol esteunul de-a dreptul ,,autobiografic”.Autorul analizează aici cele treimari autodefiniţii ale lui Hristos,respectiv ,,Fiul omului”, aceea de,,Fiu” şi cea prin care seautointitulează ,,Eu sunt” (pp. 276-305), pătrunzândpână în substraturi le intrinseci ale acesteiproblematici şi arătând că ea elucidează deopotrivăstatutul mesianic al Lui, chestiunile priovitoare lamisiunea Sa sau cele cu conotaţie antropologică.

Analizând opera pontifului Ratzinger cuprivire la Hristos şi la dimensiunea sa teandricăreliefată în referatul scripturistic, observăm căavem de-a face cu o abordare de mare fineţe ceposedă accente inedite şi captivante prin însăşiîndrăzneala lor. Din punct de vedere metodologic,ea este greu de circumscris unui anume gen şi acestlucru pentru că, în ciuda opulenţei informaţiilorscripturistice, a structurii şi a metodei similareteologiei biblice, ea conţine elemente de mareprofunzime dogmatică şi actuzalizări ce duc maidegrabă spre domeniul spiritualităţii.

Cert este însă că lucrarea lui este unainteresantă din toate punctele de vedere, una care,în ciuda densităţii informaţionale, constituie olectură plăcută din care se pot extrage atâtinformaţii de efect omiletic, cât şi elemente deprofunzime teologică. Aspectul de-a dreptulincendiar al unora dintre problematici o fac să fiedeopotrivă temută, dorită sau contestată,completându-i portretul unei opere referenţiale, faptpentru care, copleşiţi, nu putem decât să afirmămcă ea este cu certitudine una dintre cărţile bune

ale teologiei, să o recomandăm şi altora sprelectură şi să aşteptăm nerăbdători continuareaacestei enciclopedii istorico-teologico-hristologice.

_________________[1] Giovanii Papini, Viaţa lui Iisus, trad.

Alexandru Marcu, Editura Cartea Românească, 1928.[2] Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea, Iisus

din Nazareth vol. 1, traducere Alexandru Mihăilescu,col. ,,Biblioteca Rao”, Editura Rao, Bucureşti, 2010.

[3] Cu Ioan Botezătorul (n. n. ).[4] Despre care, el spune: Sintagma ,,mielul lui

Dumnezeu interpretează caracterul teologic al crucii,dacă putem spune aşa, al Botezului lui Iisus princoborârea Sa în adâncurile morţii” (p. 35).

[5] Dacă ne raportăm la faptul că anteriorprezentase Botezul ca eveniment prin care începeactivitatea publică a Mântuitorului, atunci alăturarealor este apodictic una paradoxală.

[6] Care a editat cu ceva ani în urmă un volumomonim celui dat publicităţii nu demult de cătreAndrei Pleşu.

Joseph Ratzinger, atunci când nu a fostPapă, a scris despre fotbal şi Cupa Mondialăun fenomen de impact uriaş.

Pagina 23


Dacă Roma a pornit de la un oraş pentrua deveni un imperiu, istoria Imperiului Bizantinse identifică mai mult cu cea a capitalei sale : eaîncepe cu întemeierea acesteia de cătreConstantin şi sfârşeşte prin cucerirea ei de cătreMehmed II.

Constantin a vrut să înzestreze ImperiulRoman, pe care tocmai îl reunificase cu o nouăcapitală situată strategic astfel încât să poatăapăra mai uşor hotarele vulnerabile de la Dunăreşi de la Eufrat, alegându-i cu minuţiozitateamplasamentul, cel al Byzantionului, coloniegrecească întemeiată de Megara, la capătul uneipeninsule uşor de apărat contra invadatorilor veniţipe uscat, mărginită la nord de un braţ de marebine adăpostit, Cornul de Aur, la sud, dePropontida, închisă de două strâmtori lesne deapărat, iar la est de gura Bosforului, acolo undese domoleşte puternicul curent care îl alimenteazădin Marea Neagră. Întemeietorul a dorit săconstruiască o geamănă a Romei. Oraşul esteîmpărţit de la bun început în paisprezece regiuniurbane, chiar dacă pentru asta trebuie să sedepăşească limitele zidurilor şi să se traversezeCornul de Aur. Hipodromul există deja, estesuficient doar ca acesta să fie mărit pentru a i seda proporţiile pe care le avea Circus Maximus.Constatin edifică un for unde pune să se ridice ocoloană în vârful căreia să fie plasată o statuie aîntemeietorului, numită “ Coloana arsă”, tot aicifiind construit şi sediul Senatului, astfel Constantinatrăgând o serie a senatorilor romani.

Chiar dacă împăratul a autorizatcreştinismul şi a adoptat fără îndoială noua religie,el nu pregetă să-şi înzestreze noua fundaţie cutemple splendide şi cu o bogată operă statuară.Pentru a atrage populaţia, el instituie în oraş unsistem anual de aprovizionare gratuită. Succesoriisăi îi continuă opera : artera principală, Mese(strada de mijloc, căci se află într-adevăr înmijlocul oraşului), care se împarte în două laPhiladelphion, ramificaţia de nord ducând laPoarta Adrianopolului, iar ramificaţia de sud laPoarta de Aur, cea care duce spre Roma şi pe

IONUT HENS - (n. 1989, Cluj-Napoca)

- Eseist, teolog

Constantinopolul- împărăteasa cetăţilor -

unde se desfăşoară intrările solemne ale împăraţilor,vede înălţându-se noi foruri, şi anume cel al luiTeodosie şi cel al lui Arcadius.

1. Principalele puncte de atracţie aleConstantinopolului

Palatul Imperial

Palatul Imperial s-a extins constant dinepoca lui Iustinian, în secolul al VI-lea până lasfârşitul dinastiei macedonene, în secolul al XI-lea.Palatul se deschide spre piaţa Augusteon printr-unansamblu care îşi datorează numele imensei porţide bronz, Chalke. Acolo îşi avea sediul garda, carerăspundea şi de închisori. În apropiere, de cealaltăparte a uneia dintre numeroasele grădini, Magnaura,se afla o mare bazilică, a cărei absidă centralăadăpostea tronul imperial destinat primirii oaspeţilorstrăini.

Mai la vest se situează acea parte aPalatului care serveşte guvernării Imperiului, PalatulDaphne. De pildă, Triklinos-ul (sala de recepţie) celor19 paturi este folosită, deopotrivă, pentru şedinţesolemne, numite silentia, în cursul cărora împăratulîşi face cunoscute decizii le prin intermediuldemnitarilor săi şi pentru ospeţele oficiale. Paturilereprezentau, mese de douăsprezece tacâmuri, lacare convivii mănâncă culcaţi, de unde provine şinumele. O serie de ospeţe aveau loc aici, mai cuseamă de la Crăciun la Bobotează. Împăratul primeala masa sa doisprezece oaspeţi de vază, într-osimbolistică hristică uşor de desluşit. Continuândspre est, apropiaţii împăratului pătrundeau în PalatulSacru, cel în care locuia suveranul. Acolo se aflasala emblematică a recepţiilor imperiale, numităTriklinos-ul din aur, unde erau primiţi cei cu adevăratimportanţi. Dincolo de această sală, se ajungea laapartamentele imperiale, printre care Porphyra, salapardosită în purpuriu unde năşteau împărăteseledomnitoare şi care le conferă moştenitorilorcalificativul de porfirogeneţi.

Hipodromul

Pentru a ajunge la Hipodrom, împăratul nuera nevoit să părăsească Palatul, loja care îi erarezervată acolo, Kathisma, comunica direct cuPalatul Daphne, clădit pe trei etaje, cu un

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - STUDIIapartament imperial pentru îmbrăcareaveşmintelor de ceremonie şi o sală de mese,acesta se deschidea spre Hipodrom printr-otribună situată la etajul al treilea, unde împăratulse înfăţişa poporului înconjurat de principaliisenatori. Hipodromul reprezenta eminamente unspaţiu de întâlnire dintre împărat şi popor. A fostcreat de Septimius Severus la sfârşitul secoluluial II-lea, Hipodromul a fost mărit în modconsiderabil pe vremea împăratului Iustinian, caredorea să facă egalul lui Circus Maximus dinRoma. Avea o lungime totală de 450 metri şi olăţime de circa 120 metri, intrarea sa de la estlarg deschisă către oraş. Deasupra lojelor undeluau loc vizitii se înălţa un turn, în vârful căruiase arbora un steag pentru a anunţa viitoarelecurse sau orice altă convocare a poporului laHipodrom. Gradenele, iniţial din lemn, au fostconstruite din piatră spre sfârşitul secolului al X-lea, capacitatea edificiului era estimată pe atuncila 40 000 de spectatori.

Bisericile

Dacă bisericile paleocreştine nu aveaucupolă, după exemplul mănăstirii Stoudios,edificată în anii 450 de consulul Stoudios încartierul Psamathia, aproape de Poarta de Aur şidevenită începând cu secolul al IX-lea cea maimare mănăstire din capitală, cupola se impuneîncă de la începutul secolului al VI-lea cuconstruirea bisericii Sfântul Polieuct de către odescendentă a lui Teodosie I, Iulia Anicia şi devineun acoperiş aproape obligatoriu după construireaSfintei Sofia de către Iustinian (532-537).

2. Organizarea politică şi socială

Sistemul politic în Imperiul Bizantin sesprijinea pe împărat. Împăratul guverna dândordine pe care funcţionarii numiţi direct sauindirect de el erau însărcinaţi să le execute,primind în schimb un salariu, numit roga. Ordineleerau transmise în scris, la fel ca toate acteleadministrative. Pentru a remunera funcţionarii, acontribui la întreţinerea curţii imperiale, a plătiarmata şi celelalte servicii publice, administraţiaimperială percepea impozite.

Totuşi, sistemul a evoluat treptat :fidelitatea personală faţă de împărat şi de familiasa se substituie încetul cu înetul supunerii faţăde stat, marii proprietari care obţin scutiri fiscale,devin mijlocitori i însărcinaţi cu strângereaimpozitelor.

2.1. Clasele socialea. Aristocraţia

La toate nivelurile, societatea bizantinăeste o societate aristocratică, chiar dacă această

aristocraţie evoluează. Baza ei este dublă : funcţiileşi demnităţile care le însoţesc, semne ale apropieriide împărat, deci ale legimităţii aristocraţiei şi avuţiafunciară, întărită la rândul ei de venituri leconsiderabile legate de funcţii şi demnităţi.

Istoricul francez, Michel Kaplan susţine căîntrucât încă de la întemeierea Constantinopolului,întemeietorul obţine ca o parte a Senatului din Romasă îl urmeze pe malurile Bosforului, atrăgând-o cuînzestrări funciare confortabile preluate dinpământurile statului şi ale Coroanei, statutul desenator este conferit celor ce exercită cele mai înaltedemnităţi care le sunt acordate şi care spre deosebirede funcţii ce pot fi retrase, sunt viagere. Cel care doreasă fie senator în Bizanţ nu trebuia să privească aceststatut ca pe o funcţie, în Senat se intra când o anumităpersoană deţinea o demnitate, aşa zisă, senatorială.

b. Ţăranii

În pofida strălucirii civilizaţiei urbane, înspecial cea a Constantinopolului, marea majoritate apopulaţiei locuia la ţară, îndeletnicindu-se cu feluritelemoduri de cultivare a pământului. În epoca dintresecolele al IV-lea şi al VI-lea, o parte a ţărănimii eraproprietara propriului pământ, dar existau şi sate miciîn care o singură persoană deţinea totalitateapământului acelei zone. Domeniile erau împărţite peloturi unor ţărani care erau fie coloni, puternic legaşide pământul lor, fie locuitori pe termen mai mult saumai puţin îndelungat. Fenomenul cel mai des întâlnitera cel al arendării pe foarte lungă durată. Între ţăraniexista o ierarhie întemeiată pe echipamentul de lucru,unitatea de bază era reprezentată de atelaj, alcătuitdintr-o pereche de boi. Cel care poseda o singurăpereche de boi era numit zeugaratos, iar cei careposedau două atelaje de boi, erau definiţi dreptdizeugitai.

c. Meşteşugarii din oraşe

Structura socială a atelierului meşteşugărescsemăna cu cea a exploataţiei ţărăneşti. Meşterul lucraîmpreună cu familia sa într-un atelier pe care îl închiriaşi cu propriile unelte, la fel ca materia primă. Lucrulla comandă cu materialul clientului era foarte rar,totuşi, unele meşteşuguri foloseau salariaţi, iar

Pagina 25Pagina 24


Citiţi eseul original care conţine şi note:http://www.samanatorul.ro/editura/2013/Ionut_Hens-Constantinopol-imparateasa_cetatilor.pdf

sclavii erau cu atât mai numeroşi cu cât eraunecesari unui meşter de îndată ce vroia să deschidăun al doilea atelier : acest nou atelier deschis trebuiasă fie condus de un sclav, care punea în jocresponsabilitatea civilă a proprietarului său, spredeosebire de un salariat sau un gerant. La fel caterenul urban, atel ierele şi prăvăli i le erauproprietatea aristocraţilor şi a aşezămintelorecleziastice, iar preţul chiriilor era foarte mare,constând în mai multe livre de aur. Cu excepţiacazurilor de criză severă, meşteşugarul rămâne feritde sărăcie, însă nu avea condiţia de a-şi depăşicondiţia prin cumpărarea atelierului sau a prăvăliei.Prăvăliaşii şi meşteşugarii sunt coloana vertebralăa clasei de mijloc.

d. Oamenii de rând şi marginalii dinoraşe

Oamenii de rând erau reprezentaţi desalariaţii, a căror condiţie era extrem de diversă.Lucrătorii cei mai califcaţi erau relativ bine trataţi,deoarece era nevoie de ei : contractul de muncăera în mod normal pe o lună de zile, , iar salariul s-ar fi ridicat la un keration pe zi, ceea ce echivala cudouăsprezece monede de bronz. Acest salariu îipermitea omului să-şi îngrijească familia, dar nuputea economisi pentru a-şi cumpăra un atelier sauprăvălie.

Sclavii nu erau remuneraţi şi erau prindefiniţie lipsiţi de libertate. Cu toate acestea nu eraupropriu-zis săraci, deoarece aveau o calificare şiaveau avantajul de a fi cazaţi şi hrăniţi, iar libertateaera la îndemână, dacă stăpânul era un aristocratgeneros, lăsându-i celui eliberat un peculiu. .

NOTE Michel Kaplan, Bizanţ, Editura Nemira,

Bucureşti, 2010, trad. în limba română de Brana DoruIon, p. 67

Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantincel Mare. Scrieri ( vol. II), Editura Institutului Biblic şide Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,1991, p. 7

Michel Kaplan, op. cit. , pp. 71 - 75 Barnes T.D. , Lactantius and Constantine.

The Journal of Roman Studies, vol. 63, pp. 32-33 Doctor de Stat (Paris I, 1987), profesor de

Istorie medievală la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne (1998), director al Centre de Reserchesd’Histoire et Civilisation byzantines et du Proche Orientmédiéval din cadrul Universităţii Paris I, preşedinte alUniversităţii Paris I, este unul dintre cei mai avizaţicercetători ai hagiografiei, istoriei economice, istorieimentalităţilor, comportamentelor sociale şi spaţiuluirural în lumea bizantină.

Michel Kaplan , op. cit. , pp. 106 - 115

ISTAMBUL AZI- CONSTANTINOPOL -

Pagina 26


SILVIU-AURELIAN JIMBOREAN - (n. 1991, Topliţa-Harghita) - Eseist, teolog

Valoarea morală a activismuluisocial

IntroducereAceastă lucrare analizează adevărul

istoric al operelor lui Lactanţiu şi Eusebiu dinCezareea, punând accentul pe opera ”Despremoartea persecutorilor”, operă redactată în aniieliberării creştinismului de sub tirania împăraţilorromani şi a dreptăţii săvârşite de MareleConstantin, primul împărat creştin al ImperiuluiRoman.

Elemente biografice

În această secţiune voi prezenta câtevaelemente biografice despre viaţa lui Constantincel Mare. Acesta s-a născut la 22 februarie 280,la Naisós, Nis, în Serbia actuală. şi-a petrecuttinereţea ca ostatic la curtea ÎmpăratuluiDiocleţian sau la curtea co-împăratului Galeriu.Era ostatic, pentru ca nu cumva tatăl său,Constanţiu Clor, care era şi el Cezar, să serăscoale împotriva Împăratului. Este posibil să ficunoscut martiriul Sfântului Gheorghe şi minunilesăvârşite în Răsărit, pentru că dragostea sa faţăde mucenici trebuie să fi avut un suport real. Afost un războinic curajos, cu multe calităţi, cusuf let de erou. Mai întâi s-a căsătorit curespectabila Ninevína, de la care l-a dobândit peCrispus, cel dintâi copil. Din motive politice, lafel ca tatăl său, a divorţat de Ninevína şi s-acăsătorit cu fiica co-împăratului Maximian,Faústa. Fericitul istoric Vostantzóglou scrie maimulte despre ea. Constantin a dobândit de la eatrei fii: pe Constantin, pe Constanţiu şi peConstans, toţi trei viitori împăraţi. Diocelţian apus în aplicare un nou sistem administrativ,Renovatio Imperii, adică tetrarhia, în anul 285.

Diocleţian era primul dintre auguşti şicezar, iar Galeriu, al doilea dintre auguşti;Maximian, de asemenea, co-august, avânduldrept cezar pe Constanţiu Clor, tatăl luiConstantin, la Nis. În anul 305, la 1 Mai, Diocleţianşi Maximian au abdicat, iar Galeriu şi Clor aufost proclamaţi august în Apus, iar Galeriu înRăsărit. Constantin a fost chemat în Apus,aproape de tatăl său, care a murit în 306. În 25

iulie, în acelaşi an, armata la proclamat pe ConstantinÎmpărat. Aici trebuie să menţionăm un lucru.Constantin, aşadar, a fost proclamat Împărat dearmată şi de Senat. La fel şi Maxenţiu, fiul luiMaximian, a fost şi el proclamat împărat, pe 28octombrie. În 311 moare Galeriu, fiind succedat deLiciniu, care o ia de soţie pe Constantía, sora vitregăa lui Constantin.

Pe 28 octombrie 312, Constantin îl învingepe Maxenţiu la podul Milvía (Mulvía). Senatul îldeclară pe Constantin prim-august. În 313, Liciniu îlînvinge pe Maximian, rămânând doar doi auguşti:Constantin, cel dintâi, şi Liciniu, al doilea. În 313 areloc celebrul Edict de la Milan (Mediolanum). În 321,Liciniu repetă persecuţiile, dând un nou decretîmpotriva creştinilor, deşi decisese în 313, împreunăcu Constantin, să înceteze persecuţiile. Apoi are locconflictul dintre cei doi şi înfrângerea lui Liciniu. În324, Constantin dev ine singur împărat(μονοκράτορας), iar imperiul îşi redobândeşteunitatea, extins pe o suprafaţă imensă: din Thule, cares-ar putea să fie Islanda de azi, sau Irlanda, până înPersia şi India. Imperiul devine un stat unic, cuadministraţie centralizată şi un singur împărat. În 325are loc Sinodul I Ecumenic, iar în 330 este inauguratănouă capitală, Noua Romă. Pe 22 mai 337, Constantinmoare la Drépano, în Bithinia Asiei Mici, oraşul debaştină al Sfintei Elena, numit şi Elenoúpolis.Constantin a fost botezat de prietenul său, Eusebiude Nicomidia, luând veşmânt alb, după ce fusese maiîntâi catehumen, iar apoi îmbolnăvindu-se şi murind,fiind în vârstă de aproape 60 de ani. A fost dus şiînmormântat în capitală, Noua Romă.

Critici aduse la adresa lui Constantin celMare

Este cunoscut faptul că, atitudinea istoricilorfaţă de Marele Constantin este contradictorie. Pentruunii, el constituie o mare enigmă sau un criminalabominabil şi un oportunist, pentru alţii, însă, el e unmiracol al istoriei. Acest lucru se-ntâmplă pentru că,de obicei, predomină criteriile ideologice şi evaluăriprezumtive, în lipsa utilizării surselor. Una dintre celemai mari crime din domeniul istoric, care conducedirect la autodesfiinţarea istoricului şi cercetărilor

Pagina 27


TovarăşulAndreiPleşu

lui, este utilizarea istoriei prelucrând-o după bunulplac, în vederea susţinerii unor lucruri care nu suntfundamentate istoric. De asemenea, o altăproblemă o constituie nu numai uti l izareaideologică a istoriei şi a izvoarelor istorice, ci şianacronismul istoric, adică interpretarea unorevenimente şi personalităţi istorice prin judecăţi şipremise ale prezentului.

Lactanţiu şi Eusebiu

Venind vorba de Marele Constantin, doiistorici contemporani lui au prezentat evenimentelecare i-au adus recunoştere creştină şi l-au ridicatla rangul de Sfânt al Bisericii creştine. AstfelEusebiu din Cezareea, cunoscut şi ca părinteleistoricii bisericeşti, avea legături de prietenie cuMarele Constantin şi, tocmai de aceea, informaţiiledate de el trebuie judecate şi comparate cu celefurnizate de alte izvoare. Dacă nu pot fi comparate,ele rămân drept mărturii, dar nu pot fi utilizate denimeni în vederea susţinerii vreunor teze.

Un alt istoric contemporan, prieten cu fiullui Constantin, Crispus, a fost Lactanţiu. El a scrislucrarea „Despre moartea persecutorilor”, aprigonitorilor creştinismului. Dar şi Sfântul GrigorieTeologul, în poemele sale se preocupă de celedouă Rome, cea veche şi cea nouă. Pe cea de-adoua o consideră legătura dintre Orient şi Apus,dar voi reveni asupra acestei chestiuni mai târziu.Aceste sunt cele mai sigure izvoare contemporane.

Pe de altă parte, un istoric care a evidenţiatelemente negative despre Marele Constantin şicare s-au perpetuat până în ziua de azi este istoricul

păgân, idololatru fanatic, Zósimos (425-518). El ascris la un secol, un secol şi jumătate după MareleConstantin. Eusebiu, după cum am mai spus,părintele istoriei eclesiastice, a răposat în 339 sau340. Constantin cel Mare murise în 337, decifuseseră contemporani. Zósimos a fost un suporterfanatic al religiei antice, scriind lucrarea „IstoriaNouă” începând cu Împăratul August şi încheindu-o cu anul 410. Izvoarele lui sunt păgâne, iarinformaţiile pe care le dă nu pot fi confirmate. Ceicare vor să exploateze situaţia împotriva luiConstantin cel Mare recurg permanent la elementelenedovedite ale lui Zósimos.

Această lucrare va analiza adevărul istorical operelor lui Lactanţiu, punând accentul pe opera”Despre moartea persecutorilor”, operă redactatăîn anii eliberării creştinismului de sub tiraniaîmpăraţilor romani şi a dreptăţii săvârşite de MareleConstantin, primul împărat creştin al ImperiuluiRoman.

Lactanţiu despre Constantin

Lucrarea De Mortibus Persecutorum estededicată duhovnicului Donatus, care a fost torturatşi persecutat de 3 magistraţi (prefecţii pretorianiFlaccinus, Sossianus Hierocles şi Priscillianus) careau fost responsabili de succesivele condamnări înNicomedia până când muribundul Galerius adeclarat amnistie pentru toţi creştinii. Cuvintele deînceput ev idenţiază clar contextul scrieri i :Dumnezeu a auzit rugăciunile lui Donatus, inimaciisunt distruşi, o pace liniştitoare zace asupra lumii,Biserica aproape ruinată se ridică din nou. Pentru

Sala marelui CONSTANTINdin Muzeul Vaticanului

Gerard Julien / AFP - Getty Images

Pagina 28


Citiţi eseul complet care conţine şi note:http://www.samanatorul.ro/editura/2013/Silviu-Aurelian_Jimborean-Constantin_cel_Mare_si_Lactantiu.pdf

Dumnezeu s-au ridicat împăraţi care au nimicitdomniile crude ale tiranilor, şi au şters lacrimile celorcare au fost chinuiţi de domnia acestora. Cei carel-au atacat pe Dumnezeu zac morţi, şi Lactantiuleagă moartea lor pentru a arăta generaţilor viitoarecum îşi manifestă Dumnezeu virtutea şi măiestriaprin pedepsirea tuturor inamicilor Lui.

După o mică prezentare a soartelor avutede către persucutorii creştinilor (Nero, Domitian,Decius, Valerian şi Aurelian), Lactantiu începe odescriere sălbatică şi detaliată a persoanelor,familiilor şi acţiunilor lui Diocletian, Maximian şiGalerius cu un bilanţ asupra începerii persecuţilor,de la abdicarea lui Diocletian (1 mai 305), şi cunominalizarea celor doi noi Cesari, Severus andMaximinus Daia. Urmează o prezentare detaliatăşi severă (critică) asupra acţiunilor lui Galerius şiAugustus care au dus la proclamarea lui Constantinca împărat şi a primei sale acţiuni: acelea de adeclara creştinismul ca singura religie. De aiciLactantiu urmăreşte evenimentele politice aleurmătorilor 4 ani: recunoşterea de către Galerius alui Constantin ca Cesar, proclamarea lui Maxentius,moartea lui Severus, eşecul lui Galerius de a-şiimpune autoritatea în Italia, tentativa lui Maximiande a-l detrona pe Maxentius, conferinţa de laCarnuntum unde Licinus a fost proclamat Augustus,ultimul refugiu al lui Maximian la Constantin şimoartea sa.

Maximian a fost primul persecutor care amurit. Deodată Dumnezeu şi-a întors privirea sprecelălalt Maximian (Galerius) care a fost iniţiator alpersecuţiilor şi care se gândea la vicennalia şi lafondurile necesare pentru celebrarea acestora. Încursul celui de-al optsprezecelea an de domnie,Dumnezeu l-a lovit cu o boală incurabilă. Nicidoctori, nici Apollo, sau Asclepius nu l-au putut salvade această boală, fapt pentru care şi-a întorsgândirea spre Dumnezeu, promovând Edictul de laNicomedia din 30 Aprilie 310 prin care permiteacreştinilor să se roage, să se întâlnească în locuride rugăciune şi eliberându-i astfel din închisoare.La scurt timp după aceasta Galerius a murit.

La auzul morţii acestuia Maximius a ocupatAsia Minor, a încheiat un tratat cu Licius şi acontinuat să promoveze politicile demarate în Siriaşi Egipt. Deşi Galerius a emis Edictul pentru a ficontinuat de către toţi conducătorii viitori, Maximiusl-a abolit, ca urmare a petiţiilor venite din parteacetăţenilor păgâni. De asemenea a numit şefi ailocaşurilor de cult în care să se aducă omagii zeilorlocali, nepermiţând accesul creştinilor în acestea.Acesta a pretins că este milostiv, creştinii nefiindomorâţi în zonele unde zeul Oriens avea lăcaşuri,

în teritoriul controlat de Maximius, doar mutilaţi: sepermitea să le fie scoşi ochii, să li se taie mâinile,picioarele, nasul şi urechile. Maximius dorea săinstaureze aceste practici în tot regatul său însăacesta a fost descurajat de o scrisoare primită dinpartea lui Constantin. Astfel a continuat practicilede persecuţie într-o formă ascunsă, ucigând prinînnecare creştinii şi apelând la metode de corupţieşi şantaj pentru a le schimba religia.

După moarte lui Diocletian, Maximius a fostsingurul dintre inamicii lui Dumnezeu care mai trăia.Acesta a intrat în alianţă cu Maxentius, care era înrăzboi cu Constantin. Însă Constantin l-a învins peMaxentius, întrând în Roma şi oferind-o de soţiepe sora sa, lui Licinius în Milan. Maximius a încercatsă-l surprindă pe Licius intrând în Europa însă afost învins în apropiere de Adrianopole. Licinius,care l-a învins pe Maximius cu ajutorul Domnului aavansat spre Nicomedia, unde pe 13 Iunie, ca semnde mulţumire faţă de Domnul, a publicat o scrisoarepe care a înaintat-o guvernatorului de Bithynia: princare toţi permitea tuturor libertatea în a-şi alegereligia şi returna toata proprietăţile furate/confiscatede la creştini. Licinius a declarat că permite cabisericile să fie restaurate, încheiând astfel opersecuţie ce a durat aproximativ 10 ani şi 4 luni.După care l-a urmărit pe Maximius, care s-a sinucisla Tarsus, pe unde armata lui Licinius a reuşit sătreacă de porţile siciliene.

Trei capitole de epilog încheie lucrarea.Prima, cu execuţia fiilor lui Galerius şi Severius, şia fiului şi ficei lui Maximius, de către Licinius,împreună cu sinuciderea văduvei lui Maximinius.După care prinderea nevestei lui Galerius după ourmărire de 15 luni, şi uciderea acesteia împreunacu mama ei. Şi ultimul cu o odă de mulţumire faţăde bunătatea lui Dumnezeu, şi a rugăminţii de apăzi pe oamenii şi poporul creştin de diabolicelebestii, încheind cu o rugăciune de a păzi bisericileşi a se reclădi în pace.

Lactantiu a scris această operă în imediataapropiere a încheierii persecuţiei, fiind vizibil marcatde aceasta: ”nunc post atrae tempestatis violentosturbines placidus aer et optata lux refulsit”.Publicarea lucrării De Mortibus Persecutorum atrebuit să fie undeva în apropierea morţii luiMaximius (vara anului 313), însă Lactantiu a inclusşi evenimente ulterioare. Capitolele care succedlucrarea propriu-zisă, includ nu doar executia luiCandidianus fiul lui Galerius, dar şi fiului luiSeverus, a familiei lui Maximius, dar şi a nevesteilui Galerius după o urmărire de 15 de luni, şiuciderea acesteia împreuna cu mama ei, care ar fiînsemnat cel puţin anul 314.

.

Pagina 29

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - RELUARE

ALEXANDRU MELIAN - ULTIMATUMŢIGĂNESC DAT ACADEMIEI ROMÂNE

RELUARE DIN REVISTA "SĂMĂNĂTORUL" , ANUL I, NR. 7 NOV. 2011

CITIŢI TOT ARTICOLUL:http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/alexandru-melian-ultimatum-tiganesc-dat.html

Titlul ar putea părea o glumă proastă sauo încercare jurnalistică de a şoca cititorul, de a-istârni curiozitatea dacă, din păcate, el n-ar fiexpresia tristă şi revoltătoare a unei realităţi careînveninează atmosfera noastră socială şi aşadestul de înveninată de o clasă politică incapabilă,de mai bine de 20 de ani, să slujească ţara şi nuinteresele ei proprii de partid sau de gaşcă. Desprece realitate e vorba ?

In luna august, Agenţia de DezvoltareComunitară « împreună » adresează Academieiromâne un text arogant şi ultimativ prin care « Văsolicităm să luaţi măsuri pentru a rectifica imediat(sublinierile ne aparţin nouă A. M.) definiţiacuvântului « ţigan », după cum urmează : săconsemnaţi caracterul peiorativ al cuvântului «ţigan » atunci când acesta din urmă este folositpentru a denumi o persoană care aparţineminorităţii rome şi să specificaţi că folosirea acestuicuvânt nu este recomandată deoarece esteconsiderat ofensator (discriminează împotrivaminorităţii rome), să consemnaţi caracterulpeiorativ sau depreciativ pentru epitetul de lapunctul 3 din definiţia cuvântului « ţigan », care înprezent apare : « Epitet dat unei persoane cuapucături rele », să definiţi minoritatea naţionalăîn dreptul cuvântului « rom », care va deveni astfeltermenul de referinţă (termenul principal) în loculcuvântului « ţigan ». In deplină armonie cu tonulprimei părţi, misiva ultimativă se încheie de-adreptul ameninţător : « Păstrarea situaţiei actualeîn ceea ce priveşte definirea cuvântului « ţigan» perpetuează promovarea unor atitudini cucaracter profund discriminator şi degradant decătre cea mai înaltă instituţie de cultură astatului cu rol formator. De aceea înţelegem săurmăm căile legale în faţa instanţelor competente,în cazul în care situaţia nu va fi remediată într-untermen rezonabil. »

Înainte de a analiza textul de mai sus,să stabilim câteva probleme de principiu. A venitvremea, datorită Revoluţiei din 1989, să depăşimmentalitatea şi apucăturile totalitare. DacăAcademia română a fost violată în vremeadictaturii comuniste, pe de o parte datoritămijloacelor represive şi recompensatorii aleputerii, pe de alta parte datorită comportamentuluifricos şi nedemn al multor academicieni care au

preferat privilegiile si confortul personal, atitudiniidemne şi curajoase (din fericire am avut şipersonalităţi care au onorat prin demnitate şi curajapartenenţa lor la cel mai înalt for românesc decultură), astăzi raporturile ei cu celelalte instituţii aleţării nu mai au nici un temei să fie viciate deanormalitate. Academia română, prin statutul,identitatea şi menirea ei, nu primeşte ordine nici dela preşedintele ţării, nici de la primul ministru cuguvernul lui cu tot, nici de la Uniunea europeană (eaare lucruri mult mai importante de rezolvat decât săse ocupe de plângerile infantile ale unor « agenţii,asociaţii, societăţi, ligi centre şi fundaţii » care s-auauto-proclamat instituţii reprezentative ale ţiganilorsau doar apărătoare ale acestora ) şi cu atât maipuţin să primească indicaţii şi ultimatumuri de lainstituţiile mai sus amintite. Politicul, votul universal,imixtiunile de orice fel n-au ce căuta în stabilirea sirealizarea obiectivelor ştiinţifice ale Academiei. Nupreşedintele, nu primul ministru, nu semnatariiscrisorii amintite stabilesc conţinutul ştiinţific allucrărilor elaborate în institutele Academiei, nu eistabilesc valabilitatea şi valoarea lucrărilor lui N.Tiţeica, H. Coandă, A. Aslan, I. Iordan, E. Racoviţă,A. Rosetti şi a atâtor altora care au făptuit întruexcelenţă şi au făcut onoare culturii române îngeneral şi Academiei române în special. Nu eistabilesc regulile şi principiile lingvisticii şi lexicologieiromâneşti, indicând ultimativ şi cu aroganţă, care estelocul cuvântului ţigan în dicţionarul explicativ al limbiiromâne, cum trebuie el definit şi ce precizări «formative » trebuie făcute în legătură cu anumitecuvinte pentru ca ele să răspundă unor pretenţiiignorante şi fudule. Aceasta este treaba specialiştilor,a celor care-şi macină anii în biblioteci şi pe terenpentru a putea răspunde aşa cum se cuvineexigenţelor pe care profesiunea aleasă le impune.

Pagina 30

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - POEZII

GEORGE ENE - poet, publicist, regizor,prozator, 73 ani, Ploieşti, Romania.

George Ene - Poeziile luniiaugust

1. Dincolo de dincolo…

Există o fugă înăuntru,căci toate aleargă uniformşi rectiliniu înăuntru,iar înăuntrul se scufundătot mai înăuntrupână-n înăuntrul înăuntruluise scufundă,se afundă în sinele înăuntrului,pitindu-se în sine însuşi,cădere în cădere,punct,punct în punct,în punctul dinăuntrul punctului,în punctul punctatal adâncului gândit,unde cuantaţâşneşte din ea însăşi,emisieşi corpuscul,întronând echilibrul perfect,corpuscul-undăgenerator de echilibrupe muche de cuţitcăci se mişcă ceva –un semnal implicit dinăuntrupentru mişcarea în sens invers,căci mişcarea se mişcă în sineşi-şi creşte creşterea,tot mai creştere,tot mai spre în afară de sine,din sine ţâşnind dincolo de sineîn largă explozie mută,ca o irumpereîmpingând marginiledincolo de margini,mutându-şi cercul în afarăîncât circumferinţa creşte,se extinde

faţă de centrul-punct în extindere,până când marginile rotunjitedevin nemărginite.Ceva e dincolo de dincoloşi chibzuieşte în sine însuşi,şi-şi opreşte extindereaşi-şi chirceşte oprirea,şi porneşte adunarea marginilorcătre un loc, tot mai spre centru,într-un punct necuprins.Dar acel cevanu e nicăieri,că numai nicăierin-are margini,ci e doar punct în sine mişcător,născător de sine însuşi,dinspre sine peste sine,din sine către dincolo de sine –până dincolo de dincolo de sine,unde se află ceva, acelaşi cevaîntoarcere – substrat şi martoral tuturor căderilor în sineşi-al urcărilor din sinedin adânc de sineîn sine însuşi – oglindă,până dincolo de sine,dincolo de dincolounde e nimicul,nimicul nimicului…

Explozia Marii Creaţiidospeşte în adâncul adânculuişi urmează logica nimicului:Lumea şi nonLumea împreună,care devine cevaşi iese din sine însăşipunct al nimicului,punct în punctpână dincolo de sineunde totul e Timp,un Timp în alt Timp –Timp în Timpa ceva fără cuprindere,cuprins în necuprins…

“Lumea e o necunoscută. Timpul Concret e contracţiesimultană şi extindere simultană la scara Timpului

General Infinit iar Materia Timpului General Infinit e chiarLumea…” ALBERT EINSTEIN.

Pagina 31


Citiţi articolul original aici:http://poezii-samanatorul.blogspot.ro/2013/08/george-ene-poeziile-lunii-august.html

2. Strâmb cânta orbul acela

Strâmb cânta orbul acelaSub teii aplaudaci.I se înnoptase seteaLângă apa cu gândaci.

Întunericul îi vibraSub pleoape, şerpuitor:Orbul se mai visa copilÎn sordidu-i dormitor.

Soarele îi apusese,Iar el tot îl căutaBâjbâind prin întuneric –Sigur, spre a se salva.

Doamne, spuse, unde-i cerulSă mă-nchin spre faţa ta?!Peste gândul lui freneticCâte-o frunză cobora.

...Un îngheţ alb şi sinistruPiti liniştea-n pământ…Mormăia trist numai vântulPeste proaspătul mormânt.

3. Poveşti interzise

Peste buzele de tăvălug ale vântului,tăioase ca lamele de cuţit,urcă din arături aprige şoapteşi-un deget arătând miazănoaptespre-a răzbuna un strămoş umilit.

Printre spadele rupte, rămase în colb,sub căuşul copitelor, însângerată, în iarbă,tigva domnitorului tot mai viseazăcă-şi îndeamnă-ntr-acolo oştirea viteazăcu sudalmele şiroindu-i în barbă.

Veacurile s-au topit demult pe tăpşanepeste poveştile rămase nescrise.Noroc că le-ascultă primăvara mioarele,deşi ele nu le-nţeleg, neştiutoarele,iar nouă, prin blestem, ne rămân interzise.

4. Credinţă versus ştiinţă

Credinţa-i altceva decât ştiinţa.Ştiinţa e bob numărat:

lung-lat-adâncul precis măsurat,surprins în proiect ori în experimentde specialistul priceput, cu talent,drept dovadă mereu repetitoareîn timp şi-n orice-mprejurare -că a fi, a vrea şi-a puteaîn Natura Omului sunt toate-şi-tot-a-crea!

Ştiinţa ne dă plutirea şi mult-visatul zborcopiind rândunica, ori pe cocor.Tehnică nouă plus ştiinţădesfid imposibilul prin putinţăŞi-l înalţă pe Om - cu visele-i născătoaredupă nevoile lui, arzătoare -din adâncul oceanului neliniştitpână-n spaţiul necunoscut, infinit,căci Omul e stăpânul său,asemenea unui... Dumnezeu!

Credinţa se susţine pe încredere.Încrederea şi speranţa îi dau putere:îl iubesc şi cred în Bunul Dumnezeu,că-L am în adâncul sufletului meu.Cred în Christos, Fiul Lui iubit,că-L păstrez în adâncu-mi săditprin tradiţie, din părinţi în părinţi,dimpreună cu bărboşii apostoli şi sfinţi.Cred în viaţa veşnică - ascultă-mă bine! -că-i adânc însămânţată în mine,fără s-o pun o clipă la-ndoialăŞi fără să dau nimănui socoteală.Când o comentăm, nefiindu-ne cu putinţăs-o pătrundem prin măsurare, ca-n ştiinţă,o acceptăm fără vorbă multă, tacit,că doar trecem şi ne petrecem la infinit...

Ştiinţa e zbatere reală, în faptă şi-n gând.Credinţa e întemeiată pe Cuvânt.Şi cum Cuvântul, ce-l repetăm, ne vinedin neştiut, înţelegem, în fine,că venim şi plecăm după programe divine.

A proba Credinţa prin ştiinţăe-o copilărie, că nu-i cu putinţă!

......„Spune-mi limpede, băiete, tu eşti ateu?Ce-ai cu credinţa mea-n Bunul Dumnezeu?”„N-am nimic, bade, după cum bine vezi.Eşti liber să crezi în cine vrei să crezi!”

Tot pe această pagină puteţi vedea :GALA LAUREAŢILOR la FESTIVALTISMANA - 2013 - Premiul I - Andreea Saragea - nai, premiul al II-lea - Elisabeta

Nicolcioiu - Glogova şi startul festifalului dat de Doina Gorjului

Pagina 32

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - ESEURI

DORU V. FOMETESCU - (n. 1949, Ciuperceni -Gorj) - poet, eseist.

Cultura - forţă a concordieiumane

Ne-am întâlnit şi cunoscut în urmă cu pestedouă decenii, fiind un grup de gorjeni ocrotiţi şistimulaţi de tradiţia locului, de seninătatea spirituluibrâncuşian, de sensibilitate şi cunoaştere nuanţată.Când lumile cotidiene sunt în dezechilibru, artistul-creatorul de armonie şi frumos se apără, zămisleştepilde şi îndemnuri, gândeşte l impede, cucompasiune pentru ceilalţi şi acţionează iute, dinsuflet şi din instinct. Pentru cultura libertăţii pentruîmplinire de Neam românesc aflat în impas şi larăscruce...

Nu există valori durabile în afara credinţeişi a tradiţiei. Alexandru Doru Şerban, prenume decuceritor lirizat, ştia bine acest adevăr şi într-ocompetiţie cu sine însuşi, cu un neobişnuit simţ aldatoriei de a lăsa cărţi şi documente importante, ela devenit om de cultură autentic, recunoscut decei din breasla literară şi autorităţile administrative.

Câteva repere biografice. Doru a răsărit înplină vară toridă la 4 iulie 1949, într-un sat deoameni simpli, Preajba, cu vocaţie creştină şi cultulordinei naturale. Având plăcerea unei cunoaşterisistemice a devenit dascăl, a profesat luminândadolescenţi prin satele Gorjului, apoi a revenit înCetatea capitală de judeţ, dar surprinzător, şi-adepăşit profesia printr-un imbold - zeu lăuntric alcreativităţii... Se zice, utopic şi filozofic rostind, căomul e predispus la singurătate şi eşec... Ieşireadin această apocalipsă, stare nefastă, e posibilănumai prin creaţie, o alternativă divină... Ei bine,Doru Alexandru, înzestrat cu talent şi uriaşădisponibilitate la trudă, căutare prin hrisoave şiarhive, iniţiat în atingerea Tainei şi nemărginitului,rămâne o personalitate culturală înnobilată decaracter şi crezul în valorile tradiţionale.

Grupul spiritual „Ager” al cărui fondator afost, a însemnat un climat prielnic de afirmarepentru iubitorii de artă, a cultivat prietenii literare şirezonează fericit cu nume de cărturari remarcabili- Ion Tarbac, Grigore Haidău, Ion Elena, TudorVoinea, Ion Popescu-Chebacea, Victor Barbu,Romeo Ionescu, Gheorghe Rădulescu, Nicolae

Brelea, George Drăghescu, Doru V. Fometescu şialţii - câţiva dintre aceştia trecuţi în veşnicie...fiecare strălucind încă prin astralul creator.

Deşi nu laud fără să înţeleg şi să simt peDoru l-am admirat mereu, fiind o personalitatecomplexă pârguită în focul unor evenimenteculturale locale şi naţionale; pentru entuziasmul şiizbânzile sale impresionante.

Este autorul celor 46 de cărţi cu tematicădiversă (beletristică, cercetarea tradiţiei şispiritualităţii gorjene, creaţie umoristică), publicistneobosit la peste 40 de publicaţii, a scris cu pasiuneşi vigoare despre meşteuguri, despre evenimenteşi personalităţi gorjene, despre revoluţia recentă aromânilor, despre lăutari şi nomazi, mereu cugândul la ce este important şi slujeşte educaţiei...

Era, oarecum, nedumerit şi trist de„migraţia europeană” fiindcă destui români suntnomazi şi nu ieşim din sărăcie, pe această cale...

Ce frumos o spune Doru în epigramelesale! precum supunerea - închinare la Apus estedegeaba!

„Almanahul meu liric” o carte de poemedintre cele târzii, la limitele existenţei, devineontologică în multe priv inţe, relevă sensuriînălţătoare dar şi blestemate ale vieţii, deschidepunţi înspre hotare necunoscute pământenilor,pătrunde în imperiul tainic al Poeziei, ca formăprivilegiată de cunoaştere umană - divină.

„Rondelurile vinului” din „Ţara lui Bachus”sunt scurgeri de roze fluide, tămăduitoare, cevaenigmatic şi rotund, influenţând prielnic proiectelecomunitare „Focuri peste zăpezi” şi „Logodna

Alexandru Doru Şerban - tainicfenomen cultural

(4 iulie 1948-25 iulie 2011)

Casă ţărănească la începutul sec. al XX-lea

Pagina 33


Adieri

Aşteaptă-te la mari singurătăţipe drumuri prăfuite cu cristale...Vai, nici nu ştii ce vrei şi nici nu poţisă schimbi tristeţi, tăceri ori jale!

Dar unde-s sânzieni - fire de iarbăşi seve albăstrite de cicoare?!Bunăvoiri abia se mai închearbăşi aburi de-amintiri visează prin răzoare...

Tot universul subzistă prin nimic,prin gând ori bob de grâu şi ceva miez străin,ce nu se teme de praul inamic,de gestul cel bezmetic, abrupt şi clandestin...

D.V.F. - 21.08.2013 .

vinului cu ulcica”, evenimente cu parfum de vibraţiestrăbună, lângă „Sărbătoarea narciselor” dinmarginea satului natal îndrăgit aşa mult de DoruŞerban, până la identificarea cu veşnicia naturii.

Scriitorul - poet, om de cultură, AlexandruDoru Şerban ne destăinuie moduri miraculoase derenaştere prin apropierea de valorile perene,tradiţionale, prin cultul familiei ca univers esenţial-sacru, prin acel joc inspirat şi trudnic cu puterinebănuite, generate de asocieri de cuvinte,metafore, crâmpeie de aluat divin.

Fără o uriaşă forţă interioară, Doru, cel dincapul satului, spirit integrat pe verticală, sigur,periodic şi văratec va răscoli comunitatea Poeţilorsmeriţi şi cutezători aflaţi în cultura Libertăţiiasumate spiritual.

El va răzbate printre oamenii loculuirisipind ori dăruind adieri de bucurie şi neuitare.Nevoia de sentimente, de reverie şi zbatere ideaticăîn căutare de echinocţiu ne va apropia de farmecultăcut al inefabilului şi călătoriei suverane însprelumi cu metamorfoze de neocolit ...

Însemnat cu har şi talent, Al.Doru Şerbanaparţine prin creaţia sa, de lumile spirituale,nimbate cu suflet activ chiar după transcendere înalte dimensiuni..

Prin urmare, prietenul nostru, cândvasupus rosturilor creative şi-a asumat un timpstrădaniei şi vibraţiei eterne, reuşind să iasă dinrealitatea captivă, cotidiană, să urce într-un planastral şi să se manifeste sensibil, cu discreţie, fiindacel anotimp văratec ce ne încălzeşte cu uimire şiîndemnul la stări creative!

D.V.F. - 21.08.2013

Derapaje fără mirări

Jivine fioroase ori vipere nocturnerenasc uluitor în satul planetarînfiorând chiar vocea speranţelor din urnevreme ce duhul pur se-arată tot mai rar

Un brand fălos e insul interlopce bântuie-n imagini ceas de ceaszeu peste frontiere, un fel de cool-ciclopcel care poate ţine vremuri în impas

Când vrajba dă în clocotul pârjolceva întunecat se tot răsfiră;pare ciudat cum cimpanzei în stoladoră puricat, dar nicicând nu se miră

D.V.F. - 24.04.2013

Rătăciri Lui Horaţiu Mălăele

Suflet dospind la creşteri pământeneviu conectat la vise stări-mărgele...sensibil la nimicuri, vai, în toate celece stârnesc umezeală printre gene,cu har fie slăvit de histrionic Mălăele -un nătăfleţ ce bate la porţile pereneşi se avântă pe tărâmuri cu zăbrelechivernisind iubiri chiar de la Diogene...

Dar cât să pogorâm în văzul popularacolo unde râsu-i nota beneşi-amână poate lacrimi, stări străluminate -minuni ce se-ncropesc alene...În timp ce ne-afundăm în vechi păcatezumzet de rătăciri c-un rostogol de zar;destinul în urcuş printre poteci uitatesimte astralul mov şi codul tutelar

D.V.F. - 17.05.2013

Eseurile au apărut şi pe blogul Sămănătorul:http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/doru-v-fometescu-eseurile-verii-2013.html

Pagina 34

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - ESEURI

Recitiţi poeziile şi vedeţi secvenţe de la Festival Tismana - 2013:http://poezii-samanatorul.blogspot.ro/2013/08/doru-v-fometescu-poezii.html

Sensul culturii - între reţineri şiavânt

Există ceva, un fel de putere generoasă cumijloace capabile de a te face să reuşeşti saltul dinţarcul preocupărilor profesionale către un alt orizontal înţelegerii prin cunoaştere şi sentimente desolidaritate cu ceilalţi.

Această forţă a concordiei umane, învremuri cu accente pe nimicuri şi senzaţionalzornăitor, este cultura ca speranţă a bunelor direcţii...

Această stare de entuziasm cultivat carealtădată conferea vigoare şi deschidere cătrefrumuseţe, fiind preţuită ca realitate morală şipsihologică a echilibrului social, pare să fie azi, înderivă, uitând de tradiţie şi aderenţă la omul simplu...

Dar, să reflectăm împreună la câtevametehne ori inadecvări ale culturii în viaţa cotidiană.

De ce nu prinde însufleţire şi benefice trăirimodelul de expresie spirituală, precum zumzetulpână la vacarm al stadioanelor?!

Să fie oare cultura un pisc înzăpezit carese învecinează cu iluzia neputinţei implicării în realulobişnuit? Viaţa ne oferă destule exemple, cu oamenice trăiesc printre cărţi, care în situaţii limită nugăsesc soluţii la problemele existenţiale. Prinurmare, există o slăbiciune a culturii în faţa feluritelorîmprejurări de viaţă. Altfel zis, cultura câştigă bătăliipe termen lung şi adeseori e înfrântă de chestiuni,oarecum, minore.

Altă hibă a femomenului cultural ar fi că

acesta, uneori, nu ţinea seama de rigoarea unuicod moral. Există destui oameni de cultură lipsiţide verticalitate spirituală, îndepărtaţi de credinţelecele mai simple şi metafizica bunelor mirări.

Aşadar, cultura se face vinovată de otrecere spre viclene libertăţi în vârtejul relativului,neglijând anumite rosturi şi reguli morale. Totuşi,cultura, în esenţă, rămâne o valoare de prim rang,cale de sprijin şi încredere.

Iată, pe scurt, câteva motive care neprovoacă să facem cultură, fără temere:

- Cultura este o resursă permanentă debucurie, fără riscul de a ţi-o fura altcineva.

- Cultura e o formă de pârguire a spiritului,ce trage totul în sus, chiar aparenţele.

- Cultura e drumul cel mai scurt care tepoartă spre libertate, spre regăsirea de sine.

- E un fel de gimnastică şi primenire aspiritului, asigurând eficienţă şi flexibilitate însocial.

- Poate să-ţi asigure consolare şi refugiudin realul abrupt, până trece clipa cea rea...

- Cultura se v rea în opoziţie cumatematicile „totalitare” care ştiu totul şi „văd”individul doar ca un număr statistic.

- Cultura pare să fie un teritoriu undeiubirea năbădăioasă e temperată până la uitare...

În atmosfera răsfirată a culturii triumfăOMUL, aproape totdeauna, pe drumul sinuos alascensiunii sale, către primordial...

Opera din Timişoara - un model de conservare a patrimoniului naţional

Pagina 33Pagina 35

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - GLOBALIZARE

Marele pod peste Bosfor care uneşte două continenteALEX BERCA - (locuieşte în USA) - (n. 1937,Bucureşti) Jurnalist, redactor si analist în domeniul

economic la nivel global, dramaturg)

Uniunile economice - Un viitorpilon geopolitic

Uniunea Europeană şi cea Euroasiatică

De mulţi ani ne-am obişnuit să urmărimevenimentele Uniunii Europene, cu diversele eiforme de manifestare, cu factorii de bază ai creăriiacestei uniuni, cu intrarea de noi membrii, cumanifestarea diverselor reacţii la criza economică şiîncă multe alte aspecte ale existenţei acestei uniuni.

Asemenea aspecte au constituit agenda delucru a celui de al şasea Forum EconomicInternaţionale ţinută între 22-24 mai 2013 la Astana(capitala Kazahstanului) , la care au participat lauriaţiai premiului Nobel, profesori universitari, politicienişi foşti membrii ai unor guverne, diverşi antrepenoricu îndelungată experienţă naţională şi internaţională,reprezentanţi ai Naţiunilor Unite, FMI, şi BănciiMondiale, a Băncii de Dezvoltare a Asiei şi a BănciiEuropene de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Unul dintre cele mai mari forumuri ce au avutloc până în prezent, pe plan mondial, incluzînd peste10.000 de participanţi, din care peste 3000 din 132de ţări. Acest forum mondial a fost numit de cătreîntreaga mass-medie drept: G-Global, primind un largsuport din partea tuturor participanţilor şi a ţărilorreprezentate la acest forum.

Din ianuarie 2012 informaţi i le priv indorganizarea acestui forum a fost urmărit prindiversele site-uri ale internetului de peste 3 milioanede oameni din 160 de ţări.

Marea majoritate a vorbitorilor la acest forumau susţinut ideea după care actuala situaţieeconomică internaţională nu îşi găseşte rezolvareanumai prin diverse soluţii financiare şi economic-organizatorice, ci trebuie căutate soluţii şi de natură

ecologică şi de securitate.Câţiva dintre participanţi, laureaţi ai

premiului Nobel au propus urgentarea reformelorsistemului monetar internaţional. Banii – au spusei, trebuie să fie reintroduşi în circuitul lor normalla nivel global nu numai naţional.

Robert Mundell, laureat al premiului Nobelîn 1999, s-a referit la lipsa balansării monetare caprincipală cauză a persistenţei crizei economice;el a susţinut ideea creării şi consolidării unui regimcoerent monetar global.

Referindu-se la punctul de vedere al luiPaul Volcker, fostul preşedinte al RezervelorFederale, care a susţinut ideea după care oeconomie globală necesită şi o monedă globală,Mundell a spus: acesta este unul din drumurile pecare trebuie mers.

În finalul cuvântării sale el s-a referit lanecesitatea discutării problemelor financiare laurmătoarea şedinţă a G-20 care v-a avea loc înluna septembrie 2013.

Christopher Pissarides, laureat alpremiului Nobel în 2010, profesor la LondonSchool of Economics şi preşedinte al Consiliuluinaţional Cyprus pentru politică economică apreciacă ţările din zona euro, ar trebuii să aibă un singurregim şi un sistem bancar cu un masiv sistem destimulare economică.

Ţările UE trebuie să fie pregătite ca odatăcu ieşirea din criza financiară să aibă un

Pagina 36

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - GLOBALIZAREprogram de antrenare a forţei de muncă în locuricare să asigure a creştere a eficienţei; după aniide austeritate economică, Europa are nevoie deprograme care să rezolve problemele unor noiinfrastructuri. El a susţinut ideea urgentării integrăriieconomiei europene, spunând: O singură piaţă înEuropa v-a fi un lucru deosebit de bun pentrucreşterea economică.

John Nash, care a primit premiul Nobel în1994, afirma: ”banii au fost din punct de vederepopular, asociaţi întotdeauna cu defecte morale sauetice, cum ar fi lăcomia, avariţia, egoismul si lipsade caritate. Dar, pe de altă parte, existenţa banilorde multe ori facilitează donaţii valoroase de felulcelor filantropice, iar cei care primesc astfel decontribuţii au tendinţa de a găsi cele mai utilefolosinţe atunci când donaţiile sunt primite ca bani”.

Un alt laureat al premiului Nobel din 1996,James Mirrless, solicita desfăşurarea cît maiurgentă a dialogurilor dintre conducători.

El spunea: ”Trebuie să ne îndreptăm atenţiaspre ceea ce estre într-adevăr real nu numai ceeste legat de sistemul financiar. Să le oferimoamenilor posibilitatea să meargă din nou sălucreze. Să lăsăm investiţiile să fie refăcute. Sălăsăm ţările lumii să fie din nou cât mai ocupate.?tim exact care sunt soluţiile. Este momentul sălucrăm pentru aceste soluţii”.

Alt vorbitor apreciat la forumul din Astana afost Dominique Strauss-Kahn, care a condus FMIîn perioada 2007-2011.

În intervenţia sa a prezentat un punct devedere din care rezulta poziţia conducătorilorguvernelor ţărilor membre ale UE care considerăcă principala soluţie a crizei economice actuale estepromovarea creşterii angajărilor şi creştereadinamismului economic. Strauss af irma îndiscursului său, că este absolut necesar să secreeze un organ care să influenţeze sistemuleconomic global şi să joace rolul unei ”locomotive”care să trage după sine toate ţările care se găsescîn criză în momentul de faţă.

Fără o coordonare din punct de vedere fiscal,spunea Strauss, nu vom fi capabili să avansăm îndirecţia rezolvării crizei economice, dar principalaproblemă nu este numai cea a debitului pe care îlau diversele ţări europene ci problemacompetitivităţii. Problema debitului este numai oprotecţie pentru a ocolii riscul competitivităţii.

Din punctele de vedere ale celor mai mulţidintre vorbitori se poate desprinde o concluzie, carechiar dacă nu a fost spusă direct, a lăsat să seînţeleagă: ”epoca de aur” a Europei ca şi cea aStatelor Unite a trecut, iar ceea ce trebuie reţinuteste menţinerea unui standard de viaţă cel puţinacceptabil.

Dacă nu se va putea realiza acest fapt înaceastă parte a lumi, în următorii 4 sau 5 anicreşterea economică va continua într-un ritm

deosebit de lent iar tensiunile sociale vor continuasau chiar se vor amplifica.

În timp ce unele state membre ale UniuniiEuropene iau în considerare reîntoarcerea cătrepoliticile naţionale, iar moneda euro încă îşimanifestă o instabilitate fără precedent, preşedintelePutin a făcut o propunere ce reprezintă o soluţiesurprinzătoare - crearea unei Uniuni EconomiceEuroasiatice.

Această propunere are la bază actul din 18noiembrie 2011, prin care liderii Federaţiei Ruse,Kazakhstanului şi Belarusului au semnat DeclaraţiaPrivind Integrarea Economică Eurasiatică, ce şi-apropus ca scop primordial crearea unui SpaţiuEconomic Comun între cele trei state, ca urmare aexistenţei Spaţiului Vamal (semnat în 2009 şioperaţional începând cu 1 iulie 2011).

Unora dintre economiştii analişti le scapă dinatenţie crearea acestei noi uniune care are toateşansele să devină dacă nu mai puternică ca UE înorice caz poate deveni un pilon al viitoarei geopoliticiprintr-o refacere din punct de vedere economic afostei Uniuni Sovietice şi tot odată un puterniccompetitor al UE.

Ceea ce Preşedintele Putin doreşte este de acrea prin această Uniune în termeni de Realpolitiko Rusie care să devină „unul dintre centrele de putereale lumii contemporane”.

Declaraţia lui Putin sună astfel: „ Acest sistem de parteneriat dintre

Uniunea Eurasiatică şi Uniunea Europeană poateda naştere prezumţiilor necesare creării uneischimbări a configuraţiei geopolitice şi geo-economice a întregului continent [Eurasia] cuconsecinţe pozitive clare la nivel global”.

Ţări le membre ale v i i toarei UniuniEuroasiatice care va fi finalizată în 2015 sânt:Armenia, Azerbaijan, Belarusia, Georgia,Kazakhstan, Kyrgyzstan, Moldova, Rusia,Tajikistan,Turkmenistan, Ukraina şi Uzbekistan.Totalul populaţiei acestei Uniuni Euroasiatice adepăşit 4.6 miliarde locuitori ce există pe un teritoriude circa 21.14 milioane sq.miles (54.76 mil. Km.p).

Din punct de vedere strategic proiectulactual al unei asemenea uniuni, căruia i s-au

Obama, Merkel, Xi Jinping

Pagina 37


pus bazele de la 1 ianuarie 2012, prevedeînfăptuirea unei „regiuni integrate” care de fapturmăreşte creşterea influenţei statului rus înregiunea Eurasiatică precum şi restabilirea fără preamult zgomot a fostei Uniuni Sovietice, ca putereeconomică, număr al populaţiei şi a influenţei pecare o vrea Putin, să devină pe plan mondial.

Un asemenea bloc politic şi economic v-afuncţiona, după af irmaţia fostului premierMedvedev, la un interviu al presei, pe baza unoraşa zise „poziţii comune în privinţa unor aspecte deinteres comun pentru această parte a lumii, iarcoordonatorul acestora va fi (după cum este ”firesc”şi ”deloc surprinzător”-n.n.), Rusia.

Această Uniune poate fi considerată ca fiinddupă opinia unor politologi, reacţia Moscovei faţăde Uniunea Europeană, şi cu tendinţe de lărgire câtmai curând posibil a acestei organizaţii.

Decizia creării unei asemenea uniunii a venitşi ca urmare a creşterii divergenţelor existente întrepolitica administraţiei de la Kremlin şi reprezentanţiistatelor considerate de Rusia ca făcând parte dinzona sa de influenţă cum ar fi de exemplu politicade manifestare a unei independenţe social-politiceşi economice din partea Moldovei, Georgiei şi aUcrainei, (faţă de Kremlin-n.n.).

Susţinând cu o deosebită perseverenţăcrearea acestei uniuni, preşedintele Putin doreşte:

1. ca Rusia să dev ină în cadrulacestei organizaţii internaţionale o legătură întreEuropa, Statele Unite şi Asia, maximizându-şi astfelpoziţia de negociator în relaţiile cu toate ţările ţărileoccidentale.

2. crearea unor Zone de Schimb Liber,ce va duce inerent la înfiinţarea unei ComunităţiEconomice.

3. ca evoluţia Uniunii Euroasiatice săse îndrepte nemijlocit către forme de integrare maiavansată cum ar fi de exemplu: politici industrialeunice sau chiar ceea ce Uniunea Europeană nu areuşit încă să implementeze – politici energeticeunice.

Vrând să dea impresia asigurării unei note

de independenţă politico-economică, a ţărilormembre ale acestei uniuni, Putin a lansat ideeadupă care toate statele membre vor putea negociadiverse contracte economice direct cu părţi terţeprin intermediul acestei uniuni, ceea ce le va puteaoferi poziţii mult mai bune în cadrul negocierilor.

Politologii care analizează poziţia şi rolulunei asemenea uniuni avertizează asupra faptuluice nu trebuie uitat sau neglijat că procedura devot din interiorul Uniunii Economice Eurasiaticenu va fi consensul ci fiecărui stat membru alacestei uniuni i se va acorda dreptul la vot prinnumărul acestor voturi stabilit proporţional înraport de puterea economică a fiecărei ţări.

De aici reiese în mod clar de ce s-a ajunsla o asemenea măsură, care dă puteri deosebiteRusiei faţă de toţi ceilalţi membrii, ea fiind cel maiputernic stat din punct de vedere economic.Efectul unei asemenea poziţii îi va uşura Rusieisă obţină (prin numărul de voturi ce i se atribuie)blocajul unor decizii care nu îi vor aduce vreunavantaj sau din contra v-a reuşi să-şi impună unanumit punct de vedere pentru ca o propuneresau un anumit plan de cooperare cu alţi parteneridin afara uniunii să fie aprobat.

Planul pe termen lung al preşedintelui Putineste ca Rusia să-şi poată asigura din nou unavantaj – de mare putere economică mondială,

Vladimir Putin

Pagina 38


având în vedere că Europa, de exemplu, va finevoită să negocieze cu state cum ar fi Belarusiasau Kazakhstan sau cu oricare alt stat membru aluniunii, numai prin intermediul Rusiei.

Un al aspect, pe care liderul de la Kremlin aţinut să îl menţioneze, în cadrul primelor şedinţeîn vederea constituirii acestei uniunii este faptulcă statele membre vor avea acces la piaţaenergetică europeană mult mai uşor prinintermediul Uniunii Eurasiatice. Într-adevăr acestaspect este important, însă ceea ce nu s-amenţionat până în prezent în nici unul dintreprotocoalele de creare a uniunii, este faptul căaceste state vor negocia şi vor avea acces numaiprin intermediul structurilor ruseşti şi doar cuacceptul statului rus, ceea ce va duce la o creşteredeosebită a poziţiei strategice a Rusiei în lume.

Faţă de o asemenea situaţie pe care încetdar sigur şi-o creează Rusia, este absolut necesarca Uniunea Europeană pentru a evita crearea unuiasemenea competitor şi a unor dialoguri, poate nudintre cele mai favorabile, ar f i rezolvareaproblemelor curente, adică restabilirea poziţiei şi avalorii monedei euro şi a încrederii membrilor UEîn structurile sale politice şi economice.

Una din marile temeri ale preşedintelui Putinşi a ţărilor care deja sunt semnatare ale acesteinoi uniuni precum şi a celor care vor deveniimembre ale acesteia este progresul pe care îl face,de asemeni, încet dar sigur, Organizaţia deCooperare de la Shanghai prin care aceastăorganizaţie ar putea deveni un instrument şi maiputernic de creştere a influenţei economice chinezepe plan mondial.

Privită în acest sens, Uniunea EconomicăEurasiatică nu ar mai putea juca rolul unuiinstrument de balansare a influenţei Vestului prinUE, ci mai de grabă a estului prin poziţia Chinei.

Ceea ce oferă pentru moment un element

de aşa numit respiro pe plan mondial ceea ce într-un fel uşurează procesul încă destul de lent alrefacerii economice al UE, este manifestareaanumitor reţineri din partea unora dintre ţările carevor deveni membre ale acestei uniunii în privinţalibertăţii şi independenţei lor economice şi politice,având încă în amintire trista experienţă la care aufost supuse şi care pentru care au avut-o de suferitzeci de ani în timpul dictaturii sovietice când totultrebuia decis şi se aproba numai de la Moscova.

Încă din 2009 Preşedintele Putin a dus înmod permanent o politică de re-atragere a unoradintre fostele republici sovietice sub comandarusească.

Dacă nu i-a reuşit din punct de vedere politic,a gândit o variantă economică prin re-integrareapentru început a două din cele şase republiciasiatice de sub fosta influenţă rusească: Belarusiaşi Kazahstan.

El a propus şi s-a acceptat renunţarea lacontrolul vamal şi al transporturilor, iar de la 1ianuarie 2012 a început să funcţioneze un aşa numitSpaţiu Economic Unic, care includea liberacirculaţie a mărfurilor, serviciilor şi capitalului încadrul unui teritoriu ce includea peste 165 milioanede oameni, adică 60% din populaţia fostei UniuniSovietice.

Prin asemenea planuri, economiştii ruşiprevăd:

- posibi l i tatea de restabil ire alegăturilor pe orizontală între diversele întreprinderiindustriale, care se pierduseră odată cudestrămarea URSS,

- eliminarea barierelor în caleacomerţului şi

- l imitarea inf luenţei Chinei înaceastă zonă a lumii.

Acest obiectiv, Rusia l-ar putea obţine prinrelaţii mai strânse economice şi comerciale cuKazahstanul, care în prezent are economia ceamai de succes dintre toate fostele republici sovieticedin Asia Centrală.

În acelaşi timp trebuie luat în consideraţiecă între toate aceste naţiuni există o mare diferenţăde identităţi, de culturi, formând un adevărat mozaiccare există şi evoluează de ani de zile sub efectulmanifestării unor dictaturi corupte.

Violenţele care au loc în aceste republicireprezintă mijloacele de manifestare ale autorităţilorde stat, uneori găsindu-şi justificarea prin aşanumita luptă împotriva terorismului.

În 2005, de exemplu, guvernul dinUzbekistan a omorât sute de protestatari fără a leda nici un ultimatum. În acelaşi timp jurnalişti,activ işti pentru drepturile omului, suporteri aiopoziţiilor şi politicienii care vor să-şi expunăpunctele de vedere referitor la necesitatea creăriişi asigurări i independenţei sunt într-un

Medvedev şi Obama

Pagina 39


Arta CasnicăTismana

ALTE ARTICOLE DE PE BLOGURILE NOASTRE

FANBOX, GLUMA DOLARILOR VIRTUALI PRIN SAMSAROI ŞI SAMSAROAICE!http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/fanbox-gluma-dolarilor-virtuali-prin.html

20 aug. 2013 - Azi am epuizat resursele pământului pentru tot anulhttp://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/azi-am-epuizat-resursele-pamantului.html

Festivalul cântecului, jocului şi portului popular gorjenesc „Tismana 2013”http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/festivalul-de-la-tismana-clarificari-si.html

Urmăriţi gala premianţilor şi rezultatele concursului de preselecţie pe trei liste video:Gala laureaţilor la Festival Tismana

http://www.youtube.com/playlist?list=PLqppA28FU-HMDCMvYviDHyDOOXPHcTPO4Tismana -2013 - Preselecţia artiştilor înscrişi la festival

http://www.youtube.com/playlist?list=PLqppA28FU-HOqRMN-0eteccqxf3tIp9xXRecital Polina Manoilă

http://www.youtube.com/playlist?list=PLqppA28FU-HOt3h4rdpcxeuUpCoZ4eQrp

Citiţi articolul întreg:http://samanatorul.blogspot.ro/2013/08/alex-berca-uniunile-economice-un-viitor.html

permanent risc de a fi arestaţi şi trimişi în puşcăriipe termen lung. Asemenea situaţii au determinatca în ultimii ani o mare parte a populaţieiUzbekistanului să emigreze în diferite ţări.

Nu trebuie uitat nici faptul istoric după careîn timpul dictaturii staliniste ruşii au fost trimişi înaceastă republică drept colonişti şi ei au fost ceicare preluaseră toate funcţiile de partid şi de statimpunând întregii populaţii kazahstane ca şi în alterepublici, principiile şi modul de guvernare şi deviaţă stalinist.

Măsurile represive împotriva celor ce îşicereau drepturi egale şi independenţa se aplicaufără nici o ezitare prin omorâre, tortură sau chiartrimiterea în lagăre de muncă în Siberia sau înalte locuri la fel de dure pentru oameni. Asemeneamăsuri coercitive învăţate pe parcursul a peste 70de ani, aplicate astăzi împotriva unora dintredizidenţi au fost învăţate de la ”sora” mai mareşise aplică fără nici o reţinere în special când estevorba de ruşi.

Unele studii recente efectuate sub egidaorganizaţiei Amnesty International, confirmă căbirocraţia şi sistemul poliţienesc din aceste ţăriasiatice se aplică prin torturarea dizidenţilor şi aoricăror opozanţi iar reprezentanţii guvernamentalinu răspund şi nu dau socoteală în faţa nici unui forsau a unor legi internaţionale care sancţioneazăasemenea acte.

O asemenea situaţie a avut şi continuă săaibă ca efect imediat emigrarea unei mase maride oameni, în special a ruşilor, ceea ce a dus şicontinuă să ducă la modificare a structuriipopulaţiei acestei republici.

Între 1989 (cînd s-au eliberat de subcomunism) şi 2013, populaţia kazahstană a

cunoscut o schimbare drastică a structurii salenaţionale. Datele statistice prezintă evoluţiastructurii naţionale a populaţiei din care rezultăcreşterea deosebită a populaţiei Kazahstane , înultimii 25 de ani, faţă de alte populaţii şi în specialfaţă de ruşi şi ucraineni.

Asemenea efecte trebuie să reţină atenţiacelor interesaţi în desfăşurarea unor cooperări cuţările care vor deveni membre ale acestei Uniunieconomice.

Structura naţională a Kazahstanului(%)

Populaţie 1989 2013

Ruşi 54.1 17.35Kazaci 17.71 72.84Ucrainieni 9,26 1.81Alţii 18.93 8.04

Nursultan Nazarbayev

Pagina 40

Sămănătorul - Anul III. Nr. 8 - august 2013 - CONTURI

ÎN ANUL 2013, membrii cotizanţi pot tipări cu ISBN, contra cost, cărţile lor prinEditura „Semănătorul”. Din tirajul total, orice editură din România va da obligatoriu

10 buc. Bibliotecii Naţionale din România şi 10-12% gratuit autorului, restulvânzându-se prin magazinul online „Semănătorul” sau depozitele de carte angajatede autor. In acest din urmă caz, se vor păstra totuşi 5-10 cărţi pentru a fi vândute şiprin "Magazinul online Sămănătorul" într-un termen convenit, suma rezultată fiind

dată autorului la acest termen împreună cu cărţile nevândute.

CARE SUNT CONDIŢIILE DE TIPĂRIRE CITIŢI PE PAGINA:

http://www.samanatorul.ro/portal/tiparire.htm

CONTURILE BANCARE ALE ASOCIAŢIEI “SEMĂNĂTORULTISMANA”:

DENUMIRE: Asociatia ”Semanatorul Tismana”Cont RO45RNCB0149125641110001 RONCont RO18RNCB0149125641110002 EURCont RO88RNCB0149125641110003 USD

BCR - Banca Comerciala Româna S.A.

Pentru cei care nu deţin carduri bancare pot trimite cotizaţia Asociaţiei "SemănătorulTismana" prin mandat postal: Asociatia Semanatorul Tismana, presedinte Nicolae TomoniuStr. Tismana, nr. 153, Cod postal 217495 Tismana, Jud. Gorj sau prin transfer bancarAsociaţia Semanatorul Tismana, Cod fiscal C.I.F. 29532170 Cont IbanRO45RNCB0149125641110001 BCR filiala Gorj, Cod SWIFT - RNCBROBUXXX

E-mail-uri folosite de Asociaţia "Semănătorul Tismana": [email protected] ş[email protected] atenţie, posta si redactie fără diacritice

Ptr. CĂRŢI manuscrise: [email protected]. ARTICOLE folosiţi [email protected]

Târgu Jiu - Strada pietonală din centrul oraşului

ATENŢIE!Revista online în format pdf se trimite prin e-mail numai

membrilor, colaboratorilor şi unor reviste prietene.Se mai trimite gratuit şi cumpărătorilor prin Magazinul

Semănătorul. Tot gratuit, amatorii o pot citi, în format flash ARHIVA ONLINE FLASH, COMPLETA, este aici:http://www.samanatorul.ro/revista/arhiva.htm

Date post:	24-Oct-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	3 times
Download:	0 times

G. Coşbuc Al. Vlăhuţă CUPRINS - samanatorul.ro · multă decât cel trecut cu nota minimă la...

Documents