ADRIANA SUCIU

IUBIREA, frumuseea paradisului din noi este povar sau ncntare?AUTOBIOGRAFIE - TESTAMENTinceputa la 01.06.2011 si terminata la 01.09.2011 pe care o daruiesc lui Dumnezeu drept recunostinta si multumire pentru tot ce a facut in viata mea si a familiei mele. Sufletul este unica valoare a omului, el l face pe slujitor egal stpnului su. (Seneca)

MOTTO :

O, iubire ! Dac ne-ai prsi, Pmntul ar ajunge neroditor, vieuitoarele vrjmae intre ele, soarele foc vtmtor, iar lumea jale, spaim si distrugere universal. Gabriel Jos Garca Mrquez

In memoria soului meu preaiubit i fr asemnare, LAURENIU-MIHAI 07.11.1955 orele 23.30 29 spre 30.12.2003 orele 2.30

Manuscris pentru eternitateFruntea-mi nal ctre Tine i vd. Oare ce ? Nu-mi pot rspunde. Doar simt. i lacrimile mi umplu ochii O pace i-o bucurie mi invadeaz sufletul. Ce este oare? Nu-mi pot rspunde. Doar simt. Rugciunea nerostit din cri E doar aici, nuntrul meu Arip flfind de dor Lupt continu pentru a-mi demonstra mie c pot. De ce mie? Doar nu e pentru mine. M invadeaz lacrimile i m dor. Ah, cum m ard ! E pentru Tine privirea mea Sunt pentru Tine lacrimile mele

i neputina mea Iat-m golit de putere i strig Dar nu se aude nimiiiiiiiiiiiiiiiiic. Tu m auzi? Doar Tu m auzi. Oprete-te, msur a timpului ! Ia-o de la capt, mcar o secund, te rog. Lupta e amar, dar nu zadarnic. tiu. Totul e n mine i depinde de mine. Sunt rtcit i confuz. Vreau doar Lumina Ta. M nelegi? Vreau eternitatea!!! Nu trebuie s mi-o ia nimeninici mcar eu. Este un singur gest de mpcare. sau sunt mai multe!? i lacrimile nu contenesc. Sunt tot aici. tiu. Oare ct tiu? E destul?

Nu cred c e destul; nu are cum s fie destul. Limitele mele, neputina sunt destul. . Eternitatea. Ct gingie i ct putere se afl n acest cuvnt. Eternitatea. L-a rosti ncontinuu. Eternitatea

Rndunica din noapte

Cnd sufletul ip dup alinare i gheara nopii vine s-l nface, Aproape e de mine, mai aproape Colosul, ce m-apas ne-ncetat. Torpilele incendiare cauta un univers straniu E cel interior, pe care ele-l vor necontenit Habar nu au de zbuciumul meu dezastruos

Care ip, se zbate si vrea s iasa la lumina La fel cum randunica prinsa in laul noptii Cauta scapare si, zbuciumata, nu cunoaste odihna Pana cand nu gaseste iesirea spre lumina. Ce-am facut? Ma-ntreb atat de tulburata si Lacrimile-mi siroiesc ca un torent neobosit. De ce sufletul meu e-atat de pustiit? De ce tristetea ia locul bucuriei? Cine-mi raspunde in noaptea sufletului meu? Aud un tril stiut doar de mine. E randunica, Care ca si mine se zbate si lupta. Nu am nici o sansa de scapare? O intreb Dar imi raspunde doar falfaitul aripilor in vecinatatea inimii. Stinsa palpaire in abisul creat. Nu mai am ce sa spun. As vrea atat de mult Dar eu nu am pretentii. Ce-astept? O iluzie sau poate mai multe. Perdeaua noptii se lasa tot mai grea si mai apasatoare. Ce fericita e randunica! Ea poate sa zboare. Gandesc cu voce tare

cu ravna dorintei ne-mplinite. Dar nu vad in noapte. Orbecai si nu vad ca biata se zbate ca si mine. Are un picior prins in latul tacerii noptii Si eu la fel, doar ca la mine e sufletul. Ajuta-ne, Doamne, sa scapam de aici ! Puterea e-n noi si eu stiu asta Sper. Ce bine ca inca mai am speranta. Ma zbat cumplit, dar reusesc sa ies Si fug spre randunica Intr-o sfortare nefireasca ma arunc i, cu o ultim zvcnire, nfac laul i-l desfac de pe piciorul rndunicii. Acum e liber i.zboar, face piruete. Pe mine cine m salveaz? cci eu nu pot s zbor. i simt pe negndite cum aripi nevzute mi cresc. Dar ce culoare au? m ntreb. Sper s fie albe, cci toat aceast lupt s fie cu folos. Totul depinde doar de mine Doar de mine?

Ct putere trebuie s am ca s ies de aici. Inc exist. Asta e bine, cci atta timp ct exist Mai am o ans, o ultim ans.

scrisa de Adriana Suciu

CuloriIn toate culorile universului ma imbracpentru Tine. Ce stralucire suprema izvoraste din ele: Rosu, verde, albastru, galben, Ma rotesc vesela, scaldata de lumina si caldura soarelui prieten Ma infior de fascinatia sublima pe care mi-o creaza vederea mrii Ma preumblu plina de fericire si pasiune prin intunecimea luminoasa a padurii de vis

Ma rostogolesc cu infiorare si nonsalanta prin lanul de gru Cata maretie imbatatoare respira CREATIA, cata liniste ! Iubesc iubirea pe care CREATIA mi-o ofera fara restrictii. Si lanul de grau e al meu, Padurea e a mea, Marea e a mea Si soarele e al meu Si lumea-ntreaga e am mea Si striiiiiiiiiiiiiiig Si ma rotesc continuu in roata vietii. Galben, albastru, verde, rosu. Totul e o culoare stralucitoare, e lumina, veselie. Si lumea e-n mine, cu soarele, cu marea, cu padurea, cu lanul de grau Cata fericire si speranta ! Atata belsug de toate! Si toate se restrang la un singur cuvant: CREATIA. Cate culori cuprinde? ma intreb Rosu, verde, albastru, galben

Un intreg curcubeu de stralucire si iubire infinita. Verde, ca rochita primaverii, Galben, ca mantia jucausa a verii, Rosu, ca umbra unui vis de toamna, Alb, ca maretia zanei de gheat, iarna, Albastru, ca panza infinita a oceanului. Si totul se-mbraca cu rosu, verde, galben, albastru, alb Si totul e plin de alb, albastru, galben, verde, rosu Si totul e viata ! scrisa de Adriana Suciu CITATE CELEBRE DESPRE IUBIRE Omul ascunde in el comori pe care numai iubirea le poate scoate la lumina. C. Maccari Omul se poate implini numai prin dragoste. Platon Daca vrei sa fii iubit, incepe tu insuti sa iubesti. Seneca Doar cu inima putem vedea drept; ceea ce conteaza nu se vede cu ochiul liber. Saint-Exupery Fiecare din noi vede in ceilalti ceea ce poarta in inima.

Emerson Iubirea adevarata se dovedeste dupa ce a fost pusa la incercare de o absenta indelungata. Cames Iubirea este singurul etalon cu care trebuie masurat totul. Fara iubire lumea ar fi un mecanism lipsit de gandire. Avetik Isahakyan Nici un alt sentiment nu-l face pe om sa-si schimbe opiniile, ca iubirea; caci noile pareri sunt de cele mai multe ori emotii. Ele nu sunt rezultatul gandirii ci al pasiunii. Somerset Maugham

A iubi este insi legea vietii.cugetari de Cristian Turcanu

Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase si mai patrunzatoare decat razele soarelui. Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.

A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta. Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practic ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina. Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca lai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat. Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa. Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE. Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu tiai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate. Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi

oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii. "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sati iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti? Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

CUVANT INAINTE al autoarei Sunt mii de lucruri pe care doresti o viata intreaga sa le faci si nu reusesti si alte mii pe care nu le doresti facute niciodata si pe care le faci involuntar sau cu vointa. Ce putem face noi, muritorii de rand sa schimbam mersul vietii? Cum ne putem conecta la marea noastra dorinta de a ne schimba destinul care ne-a fost dat? Dragii mei cititori, mi-am pus aceste intrebari de-a lungul vietii de nenumarate ori si mi-am dat un raspuns bine-nteles subiectiv, dar dupa parerea mea, real. Dupa constatari multiple am realizat ca destinul ne este dat si trebuie sa traim asa cum ne este scris, dar si noi putem contribui la schimbarea lui, daca actionam dupa un impuls pe care ni-l ofera al saselea simt, intuitia.Putem schimba multe in viata noastra, pentru ca ne sta in putere s-o facem, daca lucram cu energie pozitiva si in spirit inovator, luminat, pacifist. Stau si ma gandesc de cate ori am cazut in visare cu ochii deschisi, gandindu-ma la fiecare zi care trece pe langa mine, la harurile ce mi-au fost oferite la nastere, la calitatile care mi-au fost date si cum le-am folosit eu dea lungul vietii.Viata este un dar primit de la Dumnezeu, este o parte

din forta vitala divina, principiu universal care strabate intreaga creatie. De cand m-am nascut in acea zi de 27 iunie nu am fost constienta de ceea ce mi se intampla in viata si nici nu am dat importanta tuturor evenimentelor care se succedau in jurul meu. Atata timp cat eram copil nu realizam importanta pe care o aveam, misiunea pentru care am venit si ce urmeaza in continuare. A cultiva valoarea inseamna a insamanta pentru a reusi sa traim in concordanta cu valorile pe care constiinta dreapta si educata le cere, cu respect fa de sine, fa de ceilalti si fa de Dumnezeu. Am inceput viata prin a avea un vis? Nicidecum. Luam totul asa cum mi se oferea fara sa fac nici cel mai mic efort. Un vis, o aspiratie, o dorinta, o implinire se cultiva in timp, in momentul in care deveneam constienta de ceea ce conta mai mult pentru mine, si anume sa ii ajut pe ceilalti, oricare ar fi fost ei, cu mici exceptii.

CAPITOLUL I COPILARIA 27 iunie o zi nefasta sau benefica ? Intrebarea asta mi-am pus-o de mai multe ori in decursul vietii, cateodata cu bucurie in suflet dar cateodata cu tristete sau mnie. Oare ce am asteptat si ce astept eu in continuare de la aceasta zi? Dar ceilalti ce au asteptat de la mine? Si ce asteapta? I-am dezamagit? I-am bucurat? Existenta mea ce a insemnat pentru ei? Si acum la 54 de ani am gasit multe raspunsuri la intrebarile care mau framantat atat de mult Poate ca am despicat firul in prea multe parti. E posibil. Eu sunt de felul meu analist asa ca nu ma mir daca am calcat pe nervi oamenii de multe ori. Nu stiu exact. Presupun. In mintea mea imi vin franturi de imagini, replici, fapte din timpuri de mult apuse. Probabil ca amprenta acelor vremuri, neestompata nici o clipa revine tot atat de vie ca intotdeauna si ma bucura dar ma si intristeaza pentru ca mi-as fi dorit sa ramana imortalizata etern asa, fara sa se modifice in timp si spatiu.

27 iunie poate ca nici n-ar fi existat daca Domnul n-ar fi vrut sa fie asa. Mama a tinut mortis sa apar mai repede decat termenul stabilit, pentru ca doctorul i-a facut cezariana. Dupa cate am auzit eu discutandu-se, trebuia sa fie termenul normal mai tarziu cu o saptamana sau 10 zile. Deci, cine stie, poate ca soarta mea ar fi fost alta daca termenul ar fi fost respectat. Poate ca si eu as fi fost alta. Si poate ar fi fost mai bine sau mai rau. Nu stiu. Dar de multe ori mi-am repetat in sinea mea ca ar fi fost mult mai bine pentru toti ceilalti daca eu nu m-as fi nascut, caci nu as fi creat atata disconfort unora, mai ales celor pe care i iubesc. Amintirile ma intristeaza cci realizez cati ani au trecut fara ca eu sa imi marturisesc sentimentele fa de ceilalti, cat de mult i-am dezamagit si i-am facut sa sufere. In sfarsit, asta e. Acum deja e prea tarziu si nu mai pot schimba nimic. Sotul meu, Laurentiu nu mai e ca sa ii demonstrez iubirea, ca sa fiu asa cum i-ar fi placut lui sa ma vada. Cititorii se pot intreba contrariati de ce scriu astfel, ce s-a intamplat. Dragii mei, cititori, e foarte mult de spus. Daca aveti rabdare ajungem si acolo. Sunt n evenimente interesante care s-au succedat. Viata mea este un film in multe episoade. Sper sa va satisfac pe deplin curiozitatea. Dar sa stiti ca nu scriu un roman siropos sau un SF excitant, ci o autobiografie reala si foarte complexa de la primul pana la ultimul moment. O sa va placa, veti vedea. Unii se vor regasi in paginile acestei carti, unii vor trage invataminte, altii vor ramane uimiti. Ceea ce vreau sa va spun este ca am pus foarte mult suflet in scrierea ei, in totalitate pentru voi. Nici nu aveam un an si ma tot imbolnaveam. Raceam foarte des pentru ca aveam sistemul imunitar scazut. Mama avusese o sarcina toxica si eu m-am nascut cu distrofie de gradul I si rahitism. Poate ca asta este o consecinta a multiplelor chiuretaje pe care le-a facut. Eu sunt sigura de asta. Pe vremea aceea exista un medic evreu foarte competent pe nume Fructer, care i-a spus mamei ca daca vrea ca eu sa traiesc sa imi faca suc de fructe si injectii cu apa distilata , sa ma puna pe picioare, pentru ca nu aveam sanse mari de supravietuire. Mama a facut exact ce I s-a spus si asa m-a salvat de la moarte, dar intr-un an si jumatate ajunsesem mult mai grasa decat cei de varsta mea. La 2 ani eram ca un pepene. Am trecut deci de la o extrema la

alta. Pe cat fusesem de slaba si costeliva, pe atat eram acum de indesata. De atunci a inceput calvarul meu si lupta cu kilogramele si cu bolile pentru ca mancarea prea multa, pe care mi-o administrau, imi dauna circulatiei sangelui, ficatului, stomacului, kilogramelor in plus etc. si a contribuit la agravarea bolilor mele de mai tarziu. Acum totul este deja foarte avansat si lupt cat pot ca sa tin bolile in fru, atat ct Dumnezeu doreste si ingaduie acest lucru. Familia mea a fost una obisnuita, normala, non-comunist, si nu a pupat falangele nici unui demnitar pentru a obtine avantaje. Bunicul meu, tatal mamei si-a creat un venit decent prin munc asidu. Repara instrumente muzicale ( alamuri ) si era cotat ca cel mai bun reparator mestesugar. Veneau la atelierul su instrumentisti din toate regiunile tarii pentru reparatiile lui competente. De aceea copilaria si adolescenta mea au fost lipsite de griji. El castiga foarte bine si putea intretine toata familia fara probleme. Dar si preturile la produse erau foarte mici si nu existau impozite si taxe ca acum. Bunica din partea mamei nu a avut niciodata serviciu. Provenea dintr-o familie numeroasa din comuna Mu, ce tinea de Campulung Muscel. Muncea toata ziua pentru familia ei, dar era si plimbata de bunicul, tratata ca o doamna, era eleganta, avea o croitoreasa care ii facea haine frumoase. Mergeam mereu cu totii la restaurant, la picnic, cinema, cofetarie, in parcul Herastrau, in vacante la mare si la munte. Mama a absolvit liceul comercial si apoi a inceput cursurile particulare cu profesori de canto pentru a deveni ceea ce isi dorea atat de mult, cantareata de opera. La 19 ani a inceput viata ei artistica cu muzica populara, concerte, spectacole in tara, turnee. In tot acest timp studia canto clasic si a devenit solista de opera. Era soprana de coloratura, dar cu anii vocea i s-a mai schimbat astfel ca a ramas soprana cu un ambitus mai grav decat cel acut pe care il avusese la inceput, in primii 10 ani de activitate. Era atat soprana dramatica, cu un timbru penetrant, cat si soprana lirica. De foarte mica mergeam la toate spectacolele, concertele, pe care le-a sustinut impreuna cu toti colegii ei de la opera si opereta. Aveam 3 ani cand am descoperit o lume minunata, fantastica, exceptionala. Nu e de mirare ca la 5 ani am inceput lectiile de pian cu o profesoara rusoaica de la Odessa, casatorita in Bucuresti cu faimosul epigramist Ionescu-Gion. Am invatat atat de multe de la aceasta profesionista

exceptionala. Mai tarziu am inceput chiar eu sa dau concerte, dar nu am urmat pianul decat ca hobby, nu am mers la liceul de muzica, dar am invatat la fel de mult ca si acolo. Am cantat la 4 maini cu un coleg de-al meu, viitor solist renumit pe cele mai mari scene ale lumii, pe nume Adrian Vasilache. Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care mi-au calauzit primii pasi spre cariera artistica de exceptie. Muzica clasica este atat de speciala si minunata ! Nimic nu se compara cu ea. Mai tarziu am descoperit o mare placere si in muzica rock si pop, adica prin anii 1964-1965, cand aveam un caiet gros de 200 de pagini pe care imi scriam toate cantecele si cantaretii care erau prezenti in casa mea prin posturile de radio din vremea aceea. Eram avida de muzica pe care o aveam in sange, cu care ma nascusem si care era divina. Pe bunicii din partea tatalui i-am cunoscut foarte putin si nu am avut tangenta cu ei decat de vreo 3 ori. Tata a fost intotdeauna un barbat foarte frumos. Incercati sa va inchipuiti un amestec reusit intre un splendid actor italian si Julio Iglesias cand era foarte tanar. De aceea era curtat de foarte multe femei, desi mama era extrem de frumoasa. Tata o iubea nespus dar nu se putea abtine sa nu calce stramb, mai ales ca mama era plecata la spectacole si in turnee. Tata era un om bun, ma ajuta, imi cumpara ce vroiam, mergeam la plimbare, in vacante, dar ca cei mai multi dintre barbati ii placeau femeile ca divertisment. Mama nu a mai putut suporta aceasta situatie cand a aflat ca el schimba femeile ca pe camasi si a divortat. Astfel ca m-am trezit la varsta de 10 ani lipsita de prezenta tatalui. A plecat de la noi si nu l-am mai vazut decat foarte rar, cand mai mergeam in vacante la munte si la mare toti trei. Dar intr-o zi s-a casatorit si nu am mai vrut sa stiu de el o perioada pentru ca eram foarte suparata. Unii / unele dintre voi cunosc poate senzatia aceasta frustranta de a fi lipsit de tata pentru ca el are alte femei si mama divorteaza de el ca sa nu mai fie terorizata de escapadele lui. Apoi il mai vizitam rar la serviciul unde lucra. Era o vizita de complezenta, nu din dragoste pentru el, ci pentru ca o simteam ca pe o datorie. Tin minte ca venea rar sa ma vada la serbari, cand spuneam poezii, cand cantam la pian sau vocal. Asta s-a intamplat de vreo 2-3 ori. Nici el nu era patruns de vreun sentiment de iubire fata de copilul lui sau de vreo datorie de exceptie in ceea ce ma privea.

Apoi a venit cu noua sotie la nunta mea in 1981. De atunci l-am mai vizitat de vreo cateva ori. Dar sa revin la anii copilariei mele pentru ca doar despre asta e vorba in acest capitol. Cam pe la jumatatea anului 1962, dupa ce implinisem 5 ani si cantam deja la pian ( invatam foarte repede acest instrument fabulos si exceptional, dupa parerea mea ) mama a inceput sa ma invete sa scriu si sa citesc : literele, ortogramele, cifrele. La 6 ani stiam deja sa fac adunari si scaderi, continuam sa exersez ortogramele, citeam povesti din cartile pe care mi le cumpara matusa mea, sotia fratelui mamei mele. Fratele mamei cu sotia lui stateau in aceeasi curte cu noi, pentru ca bunicul meu a construit casa destul de mare incat sa incapem toti. De fapt sunt doua corpuri separate in aceeasi curte. Matusa mea cumpara mereu carti de la librarie pentru ca ii placea enorm sa citeasca; si erau cele mai bune carti care existau pe piata de la editura Univers, editura pentru toti, colectia Cutezatorii, editura Eminescu, editura Albatros, colectia Secolul XX, colectia Aventura, colectia Clasicii Literaturii Universale, colectia Lyceum, colectia Romanul de Spionaj, colectia Stiinta si Tehnica, etc. Cam pe la 9 ani am inceput sa citesc ceea ce avea in biblioteca, pana cand le-am terminat pe toate pe la 15 ani. Si mie imi placea teribil sa citesc. Cartile erau atat de interesante si pline de pasiune si suspans ca nu ma puteam abtine si le devoram pur si simplu. Cititul cartilor m-a ajutat extrem de mult atat la scoala cat si mai tarziu, in viata de zi cu zi. Tin minte ca imi placea foarte mult ciocolata. Puteau sa fie si bomboane de ciocolata, sticlute de ciocolata cu rom, torturi de ciocolata, cataif, inghetata de ciocolata, pe care le mancam deseori. Dar ceea ce imi amintesc - ca azi - este gustul lor. Erau atat de bune, asa cum sunt astazi dulciurile din Elvetia, Germania, Danemarca si alte tari unde valoarea alimentelor este inca o preocupare, care in tara noastra a disparut din cauze multiple. La 6 ani am fost inscrisa la cursurile particulare de balet, undeva prin Cotroceni la doamna Simian, foarte cunoscuta pe atunci pentru generatiile de balerini talentati pe care le crea pentru a incanta publicul iubitor de balet. Giselle, Spargatorul de Nuci, Lacul Lebedelor, Baiadera, Frumoasa din Padurea Adormita, Coppelia, Spartacus, Moartea Lebedei, Balul Fantomelor,

Regii Soarelui, Romeo si Julieta, Shopeniana, Corsarul, Don Quijote si multe alte puneri in scena tot atat de faimoase si divine ca si acestea, sunt cateva din minunile create pentru noi toti, ca sa ne incante. Sfatul meu din suflet este ca parintii sa isi dea copiii la balet pentru ca ii dezvolta armonios atat fizic cat si psihic si asta e foarte important pentru viitorul lor. Le dezvolt simtul artistic, armonia interioara si cea exterioara, gustul pentru estetic. La clasa doamnei Simian am invatat foarte multe lucruri utile care mi-au ramas intiparite in minte peste ani. Am lucrat asiduu tot anul si la sfarsit, am dat serbare, pentru a intra in vacanta. Serbarea se tinea la Teatrul Ion Creanga si totul era foarte frumo, captivant, as putea spune. Mai multe generatii se intreceau pe scena, iar noi, grupa cea mica eram primul an. Profesoara ne-a ales un balet foarte frumos: cocosei si gainuse care isi arat talentul. Bine-nteles ca aveam si costum galben , scufita galbena cu creasta rosie. Eu si Simona, o colega de la balet, eram soliste: 2 cocosei mai impanati care se luptau. Am incheiat serbarea si eram foarte mandra de rolul meu. Tot la 6 ani m-au dat si la gradinita, unde faceam tot felul de nebunii. De, eram singura la parinti si dornica sa ma joc tot timpul. Intr-o pauza, o fetita a trecut peste mna mea si osul a cedat. Doctorul mi-a pus-o in ghips si am indurat cu mare greutate 3 saptamani cu acel bandaj pacatos. Si cum aveam serbare la gradinita, trebuia sa performez cu mna bandajata. Aveam rol de fluture si urma sa spun o poezie. Costumul mi-a fost facut de croitoreasa si mama a lipit multe paiete pe aripi si pantaloni. Pictorul de la intreprinderea unde lucra tata mi-a pictat costumul ca sa fie cat mai aproape de realitate. Si asa, cu mna in ghips mi-am indeplinit rolul cu brio. Noroc mare am avut cu acel costum, care acoperea cat de cat bandajul si publicul era fascinat de costum intratat incat nu se mai preocupa nimeni de mna mea. Slav Cerului ! Doream sa ma afirm pe plan artistic inca de la 3 ani. Usile camerelor noastre aveau draperii rosii si eu apaream dupa o draperie, considerand-o cortina, asa cum vedeam la spectacolele la care asistam si incepeam sa cant la un microfon improvizat. Imi gasisem si o tinuta potrivita, o rochie de-a mamei din satin, o esarfa pe care mi-o legasera la mana si o stea stralucitoare pe care mi-o lipisera in

frunte. Eram o printesa. Poate ca unele dintre voi ati fost fetite prinese cand ati fost mici, asa ca intelegeti ce senzatie aveam si cat de mandra eram, considerand-ma o vedeta. A fost super ! Voi ce senzatie ati avut cand ati vazut pentru prima oara animale la gradina zoologica? Animalele sunt o pasiune pentru mine. Le iubesc nespus. Aveam aproape 2 ani cand am fost la zoo. Mi-au facut poze lng cuca ursului. Era o ncntare. Atunci nu realizam c animalele sufera pentru ca se afla in captivitate. Doar ma bucuram de prezena lor. Era o gradina zoologica frumos amenajata si cu multe animale interesante. O alta amintire este aceea in care s-a imbracat tata in Mos Craciun si a venit cu sacul plin de cadouri la mine iar eu am inceput sa plang pentru ca ma speriasem foarte tare. Aveam un an si jumatate si era primul meu Craciun de care imi amintesc. In anii urmatori nu m-am mai speriat de haina lunga si rosie a mosului si nici de barba lui alba pentru ca ma obisnuisem cu el. Dar prima aparitie a sa atunci in 1958 m luase pe nepregatite si pn cnd nu a plecat s se mbrace cu haine obisnuite nu m-am potolit din plans. Dar cele mai frumoase seri de Craciun le petreceam in Gradina Cismigiu unde era o atmosfera superba. Zeci de persoane se plimbau printre brazi, globuri colorate si mii de luminite sclipitoare cu lumina intermitenta, care ma ncntau la culme. Se vindeau cei mai buni crenvursti si mititei pe care i-am mancat vreodata si se bea tuica fiarta, braga si vin fiert, sucuri ( cele mai bune sucuri baute in viata mea ). Buntile acelea nu erau cu chimicale, hormoni si alte mizerii din acestea, care sunt astazi. De aceea erau si foarte bune la gust, dar nici nu faceau rau. La fel si mezelurile, carnea, brnza, petele, pinea, laptele etc. Niciodata nu se vor mai intoarce acele vremuri minunate ! Au ramas vii in amintirea mea. Bucurestiul era o frumusete, caracterizat prin cladiri cu o arhitectura exceptionala, multe gradini pline cu pomi, flori, verdeata, ceea ce conferea o priveliste uimitoare. Iti facea mare placere sa te plimbi pe strazile orasului, foarte diferit de cel de astazi.

C A P I T O L U L II SCOALA PRIMA PARTE, PRECUM I VIAA SOCIAL DIN ACELE VREMURI Imi aduc aminte de prima zi de scoala. Parca a fost ieri. Am si o fotografie din clasa I cu toti colegii si cu doamna invatatoare. De mica am fost foarte poznasa si zglobie. Imi placea mult sa ma joc, sa sar, sa alerg. Pentru ca invatasem multe lucruri inca de la cinci ani, scoala mi se parea floare la ureche si ii ajutam si pe ceilalti, le explicam, le faceam temele uneori. Oricum, eram foarte apreciata si respectata de colegi, dar si de doamnele invatatoare din scoala. Ce am admirat eu la sistemul de invatamant atat in scoala generala cat si in liceu au fost seriozitatea si competenta profesorilor, disciplina la care eram supusi, chiar daca uneori o mai incalcam noi, caci eram totusi copii, cu dorinta noastra eterna de a face nebunii. Ajutam si doamnele invatatoare la muzica, lucrand eu cu scolarii, pentru ca eram mai priceputa decat ele la acest capitol. In recreatii era nebunie mare. Ce ne mai placea sa ne jucam. Era lumea noastra. La invatatura am fost mereu prima, am luat premiul intai in fiecare an. La liceu am sustinut examenele astfel: limba si literatura romana scris si oral, matematica scris si oral, istoria Romaniei oral. Si erau examene serioase, grele si mult de scris. Am intrat cu media 9.40 la Sava. Dar pentru asta am invatat in mod sustinut. Ma trezeam la cinci dimineata, mancam cinci sanvisuri si ma apucam de lectii. Aveam culegeri de exercitii si probleme la matematica, manualul cel

voluminos de istorie, dar si cele patru manuale pe toti cei patru ani la romana plus culegerile de texte literare si culegerile de exercitii la gramatica. Se inva scoala ca lumea. Invam pe rupte si eram toba de carte, dar nu eram o tocilara. Am avut mare noroc cu acel sistem de invatamant care nu mai exist in ziua de azi. Absolventii scolilor din Romania s-au dovedit exceptional de bine pregatiti, chiar atunci cand forati de imprejurari au trebuit sa se angajeze in cariere diferite de pregatirea lor scolara sau de experienta profesionala, cu care s-au prezentat in tara si peste hotare. Vorbesc de anii 1964-1972 ( scoala generala ) si 1972-1976 ( liceul ) In aceasta perioada de timp, viata sociala era diferita de cea de azi. Strzile erau curate, blocurile erau putine si luminoase. Si bulevardele erau mult mai aerisite i aveai loc s respiri, automobile erau mai putine. Aerul era mult mai curat, strazile mai nepoluate. In vara anului 1964, regimul comunist srbtorea cu mare pomp a douzecea aniversare a lui 23 august 1944 ca un fel de apoteoz a regimului Dej. Atunci, Bucurestiul era un ora ct de ct ngrijit, curat, ordonat, mult mai agreabil, de fapt, dect a fost mai trziu, de prin 1975-1980 i pn azi, sub toate regimurile, administraiile i guvernrile care s-au succedat, indiferent de inteniile lor teoretice i de diferite realizri efectiv nregistrateE paradoxal, dar aa e ! n privina blocurilor anilor 60, cu care se mpuna regimul comunist ca monstruoziti ale sale, acelecutii de chibrituri, urenii arhitecturale etc. ele nu sunt, ce-i drept, cine tie ce monumente demne de admiraie etern, ns nu comunismul le-a inventat: blocuri de genul acela se construiau, n anii aceia, n mai toate rile europene,inclusiv n mari ri, prospere, de veche cultur, i cu regim democratic. Sigur, nu se construiau n centrul marilor metropole (fiindc, acoloera totul construit !), dar suburbiile mai proletare ale marilor orae din Europa occidental s-au umplut, n anii 60, de ansambluri de blocuri de exact acelai gen (poate c erau mai confortabile, cu camerele cu 1-2-3 metri ptrai mai mari, cu finisarea ceva mai ngrijit, dar fr deosebiri eseniale: blocurile de felul acela, nu romnii le-au inventat, ci le-au copiat i ei, dup ceea ce era la mod pe atunci, n materie de locuine sociale). Problema e alta: c, la noi, n timp, ntreinerea i renovarea lor periodic etc. au fost lsate de izbelite, iar acum unele

par ruine, in stare degradabila exagerata, dar atunci, la puin vreme dup construire, artau relativ mulumitor (dup optica modernist a epocii). Personajul care se afla n mijlocul bulevardului Magheru, n zona cinema Patria-Hotel Ambasador era tovarul miliian aflat intr-un borcan mare, construit special, care veghea s nu traverseze nimeni pe unde nu era voie si asa era si in alte zone ale orasului. Astazi, politistii stau in intersectii cu o haina verde fluorescenta ca sa fie vazuti de soferi si asta doar la ocazii. In rest sunt doar semafoarele care dirijeaza circulatia. In aceasta perioada si in urmatoarea, de dupa 1977, am amintiri triste despre ceea ce am trait in acest Bucuresti care se dorea a fi capitala europeana. Imi pare nespus de rau ca faptele s-au intamplat aievea, desi mi-ar fi placut mai mult ca ele sa fi fost doar un vis urat. Numeroase lcae de cult i monumente au disparut prin daramare, de parca nici n-ar fi fost vreodata. Si iata cum istoria noastra romaneasca si multe constructii importante au fost intinate de acest regim comunist care ne-a facut mult rau. Mama canta la Biserica Sf. Spiridon pe vremea cand eu aveam 9 ani. Pe atunci era Iustinian mitropolit in biserica ortodoxa. Eu m-am nascut ortodoxa dar am trait ca o catolica evenimentele de dupa 1990. Dar va rog sa mai aveti rabdare pana la acel an de gratie, caci mai sunt multe de povestit pana atunci. In acele vremuri nu stiam nimic despre mitropolit, despre preotii ortodocsi, despre biserica in general pentru ca nimeni nu ma educase in spirit religios. Traiam asa ca majoritatea ortodocsilor, mergand la biserica dusa de mama si bunica care stiau ca trebuie sa mearga de Pasti. Nu erau nici ele religioase desi se inchinau seara si aveau o icoana cu Maicuta Sfanta cu Pruncul in brate. Mai tarziu am aflat atatea incat m-am ingrozit si poate ca si voi va veti mira foarte tare dartoate la timpul lor. Apoi mama s-a transferat la patriarhie, unde a cantat mai bine de 20 de ani in corul condus de maistrul Nicolae Lungu si de Ion Carstoiu. Mergeam si eu cu ea seara la repetitii, duminicile cand canta corul la slujba, dar totul era superficial, nu traiam nimic spiritual si nici nu simteam nici o chemare in acest sens.

Viata mea decurgea lin intre scoala, spectacolele mamei la Opera Romana, repetitiile ei la biserica, repetitiile ei la Conservator cu corul si studentii de la sectiile dirijat si canto cu care dadea spectacole cand acestia aveau examene de sustinut, studiile pe care le facea la sectia de muzicologie si teorie si solfegiu, la care de multe ori eram si eu prezenta. Ma imprietenisem cu toti colegii ei, cu profesorii de la Conservator, cu studentii, vorbeam despre tot felul de subiecte, invatam in tot acest timp si pentru scoala, deja eram la liceu si pretentiile erau foarte mari. Bacul batea la usa si trebuia sa fac fa cu brio, caci nu puteam rmne in urm doar pentru ca aveam preocupari artistice extracolare. Mergeam si la concerte simfonice la Ateneu si la serbari la profesoara mea de pian caci continuam si lectiile de pian si culmea nu ma simteam nici un pic obosita, surmenata. DELOC. Era o viata trepidanta, plina, dar foarte frumoasa si poate ca din acest motiv ma simteam mereu bine. De cate ori m-am gandit la acele vremuri unice si minunate din viata mea, mi-am dorit sa pot da timpul inapoi. Anii copilariei si ai adolescentei au fost cei mai frumosi din viata mea. Pacat ca am inceput prea devreme serviciul, la 19 ani si nu m-am mai bucurat de libertatea pe care ti-o ofera scoala, invatatura, frumusetea de a fi student. Dar sa va mai spun despre acea perioada de inceput, pana in 1977. In 1957 cand am deschis ochii pentru prima data m-am aflat in plina Romanie Populara, cum se numea pe atunci. Lider politic influentat puternic de politica lui Stalin era Gheorghe Gheorghiu Dej, care a devenit presedintele tarii in anul 1952, nu inainte de a epura partidul de membrii factiunii moscovite ai caror lider era Ana Pauker. Dej era artizanul eliberarii Romaniei de catre ocupatia sovietica si tot el a dat primele semne de "rebeliune" fata de Moscova, atunci cand a respins ideea unei Romanii care sa devina "grnarul" blocului sovietic. Dej a fost cel care a pus bazele Combinatului Siderurgic de la Galati, a fabricilor care sa sustina industria grea si chiar a inchis Editura Cartii Ruse din Romania. Pe de alta parte, Dej a fost artizanul a mii de arestari si morti din randul intelectualilor si a "asa-zisilor" dusmani ai poporului, atitudine care l-a transformat in ochii romanilor intr-un veritabil dictator. Si totusi, comunismul promovat de Dej a fost unul de factura nationalista, el facand referiri fie la Basarabia romaneasca si chiar a demarat relatiile diplomatice cu SUA in plin

razboi rece. Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a stins in anul 1965 de un presupus cancer la ficat, Ion Mihai Pacepa sustinand, insa, ideea unei iradieri in timpul unei vizite a liderului roman la Moscova, asta ca urmare a politicii sale tot mai independente si antimoscovite. In urma sa, venea cel care avea sa duca Romania la regretabila "Epoca de Aur", protejatul lui Dej, Nicolae Ceausescu, adevaratul si cel mai mare dictator al Romaniei, impreuna cu ticaloasa lui sotie, cea cu aproape 4 clase, care vindea seminte la colt de strada cand era tanara si care a ajuns prima doamna a tarii. Si nici Ceausescu nu era mai invatat ca ea. Ce ironia sortii ! Iar oameni cu adevarat inteligenti, intelepti, cercetatori, oameni de stiinta, mari invatati ai Romaniei erau persecutati, pedepsiti pentru ca erau intelectuali. De aceea, preferau sa ia calea pribegiei, plecand in alte tari, ca sa scape de teroare. Dar nenorocirile nu se rezumau la atat, caci familiile lor erau persecutate, amenintate, de multe ori batute crunt. Oricum, regimul sub Ceausescu a fost un regim al terorii, al dispretului fa de popor. Leana, nevasta lui ne considera pe noi toti niste viermi si ne desconsidera enorm, chiar daca ea nu avea scoala si noi toti ceilalti aveam, chiar daca ea nu stia sa lege doua vorbe si noi eram cu totii oameni cu scoli inalte, cu diplome, cu olimpiade castigate. Pentru ea nu conta nici unul dintre noi. Dupa 1981 a inceput torturarea poporului : se oprea foarte des lumina in fiecare zi , gazele de-abia palpaiau, apa se oprea sistematic, telefoanele erau ascultate si inregistrate. Terminasem liceul si ma angajasem ca operator calculator la un centru de calcul. Atat in liceu cat si la serviciu eram dui cu totii obligatoriu la munca patriotica. Ne intalneam toti la un depozit unde se aflau maldare de ceapa si cartofi, care trebuiau sortati. Ce era stricat mergea in anumiti saci, ce era frumos era pus in cosuri. Dar va inchipuiti? Ce era stricat mergea in magazinele din Bucuresti, iar ce era frumos mergea la export. Apoi erau orele de premilitara. Aveam costume albastre ( haina, pantaloni, bereta ) si mergeam pe poligonul de trageri, unde eram obligati sa tragem cu pusca. Am facut asta si in liceu si la serviciu. Chiar daca nu am tintit nimic, pentru ca nu ma pricepeam la trasul cu pusca, mi s-a dat un carnet unde eram trecuta ca sergent. Se faceau tot felul de aranjamente pe atunci. Si acum se fac, dar la alt nivel, mult mai complex si sunt implicati mult mai multi.Realizarile lui Ceausescu :

canalul Dunare - Marea Neagra, Transfagarasanul, metroul bucurestean, zecile de mii de blocuri au impovarat Romania peste puterile ei. Datoria externa se ridica la circa 13 miliarde de dolari, moment in care "crmaciul RSR" a decis sa o achite cu orice chip si in mod rapid. Astfel, incepea perioada raiilor la alimente, a exporturilor masive de grne, materie prima, masini, armament, intrun cuvant, tot ceea ce putea fi exportat. Ceausescu intentiona chiar sa interzica prin lege posibilitatea de a contracta imprumuturi din afara tarii si chiar isi manifesta intentia de a ridica la Bucuresti o filiala a Bancii Mondiale. Dorea chiar sa readuca in tara intelectualitatea din diaspora. In acest sens, ii propuse lui Mircea Eliade sa revina in tara si sa preia conducerea celui mai mare institut de studii indice si de istorie a religiilor pe care ar fi urmat sa il construiasca, dar marele scriitor roman l-a refuzat. Caderea si executarea lui Ceausescu a avut loc in luna decembrie a anului 1989, Romania fiind ultima tara din blocul comunist in care sa schimbat regimul politic. De altfel, este si singura tara in care schimbarea a avut loc pe cale violenta. Faptul c liderul comunist pierduse contactul cu realitatea din ar este dovedit din plin de incercarea sa de a convinge masele sa il urmeze. Nici discursul su televizat in care sustinea ca miscarile din Timisoara sunt actiuni regizate de agentii straini ( ceea ce s-a dovedit mai tarziu a fi adevarat ), nici mitingul din Piata Revolutiei n-au mai putut, insa, s il salveze. Romanii isi doreau schimbarea. Ceausescu a fost arestat la Targoviste, acolo unde a fost judecat sumar (in fapt un simulacru de proces) si executat in ziua de Craciun a anului 1989. Multi spun ca in acea vreme a fost si rau si bine. Dar ceea ce este acum nu am trait niciodata. Este cel mai infiorator cosmar al vietii noastre. Daca facem o paralela intre viata din anii 1970-1990 si cea din anii 1990 2011 ne dam seama ca am trait greu in acea vreme din anumite puncte de vedere, dar acum traim greu din toate punctele de vedere. Productia agricola, industria, acum sunt nule. Costul facturilor, impozitelor, taxelor sunt cu mult peste posibilitatile romanilor din clasa de jos si de mijloc. Cine exploateaza materiile prime, resursele solului si subsolului si cui apartin? Avem una din cele mai mari forme de coruptie, despre care nici macar presedintele

tarii nu stie totul. Proxeneti, camatari, forme administrative ale statului corupte. Sistemul de invatamant, sanatate sunt la pamant la propriu. Sunt din ce in ce mai multi bolnavi care nu isi pot plati tratamentele. Medicii pretind sume exorbitante pentru interventii chirurgicale, iar clinicile private au taxe mult prea mari pentru diversele investigatii necesare. Valorile romanesti au plecat in strainatate pentru ca doar acolo se realizeaza. In tara lor nimeni nu-i vrea, nimeni nu-i apreciaza. Oamenii de stiinta, cercetatorii unde sunt? Ce s-a intamplat cu toti? Avem multi inculti care s-au invartit smechereste si au facut gramezi de bani, dar ei ca oameni valoreaza zero. Avem manelisti, boarfe, asa-zis vedete, crime, stiri cu violuri, cu hoti si cu multi altii care isi bat joc de tara si popor. Mai neagra pata pe istoria Romaniei ca asta pe care o traim acum nu cred ca a existat vreodata. Am ajuns ca de buna voie sa mergem si sa muncim ca sclavii pe santierele evreilor, nemtilor, italienilor, spaniolilor etc, femeile noastre sterg la fund mosii si babele strainilor care nu vor sa faca astfel de munci chiar daca aceia sunt parintii si bunicii lor, unele din fetele noastre frumoase au ajuns prostituatele occidentului si orientului in timp ce mii de tineri romani sunt necasatoriti pentru ca nu-si pot permite o familie, tiganii in Romania isi fac regat si ne obliga sa-i iubim caci altfel ne acuz de rasism. Gandindu-ne la trecut, la anii 80, cel mai mult ne isterizau cozile imposibile. Spre sfarsitul anilor '80 - in Bucuresti, cel putin - lumea aproape ca nu mai vorbea despre altceva decat despre dificultatile procurarii celor necesare vietii de zi cu zi si despre frustrarile aferente. Imi amintesc cum odata am stat, mai bine de doua ceasuri, iarna, la o coada la oua si s-au terminat inainte de a cumpara si eu; am venit acasa plangand, cu impresia oribila ca-mi irosisem doua ceasuri din viata absolut degeaba, fara a izbuti sa contribui cu ceva la aprovizionarea familiei. Obsesia procurarii hranei prin sacrificiul statului la coada ne isterizase pe toti. Si alte dti la ulei, branza, carne. Mergeam cu 2-3 ore inainte de deschidere pana cand si la iaurt, lapte, unt, ca sa prind ceva, caci aduceau putine si toti ne temeam sa nu se termine si sa ramana familia fara produsele necesare traiului de zi cu zi. De fiecare data mi se strangea stomacul

de frica, pentru ca zilnic era un risc la fiecare coada la care ne asezam si anume aceea de a se fi terminat produsele. Din unele puncte de vedere, duceam o viata mai sanatoasa decat multi adolescenti de azi. Duminica - singura zi libera din saptamana, fiindca aveam scoala si sambata -, cum la televizor n-aveam ce vedea, plecam la patinoar sau la cinema, iarna; la strand sau in parc vara; la baschet in curtea scolii, in celelate anotimpuri. Si ne distram, uitand de toate; spuneam zeci de bancuri cele mai multe dintre cele politice, care erau si cele mai hilare - si rdeam pna nu mai puteam.

C A P I T O L U L III BUCURESTIUL DE ALTADATA SI BUCURESTIUL DE AZI

Am decis sa postez imagini cu Bucurestiul de altadata si cu cel de azi. Imi pare enorm de rau ca trebuie sa plec in alte tari ca sa admir frumuseti arhitecturale in loc sa ma minunez de ele in orasul meu. Am avut un oras superb, care ar fi putut sa devina unul din punctele de atractie turistice cele mai cautate din Europa si de peste ocean, dar edilii de atunci si de acum au distrus aproape totul, iar dupa asa-zisa revolutie, l-au vandut strainilor si si-au batut joc de Micul Paris asa cum era denumit. As vrea sa pot face mai mult decat sa scriu aceste randuri si sa postez niste simple imagini cu Bucurestiul de altadata si de azi, dar din pacate, nu pot face nimic decat sa ma revolt in mine insami. Sunt prea putini cei vor sa ia masuri, care militeaza pentru un Bucuresti verde, neintinat, care lupta pentru pastrarea valorilor patrimoniului national, care doresc un turism dezvoltat intro tara nepretuit de frumoasa. Asa ca ceea ce pot face este sa deschid larg bratele, sa va cuprind pe voi toti, dragii mei cititori si sa ne teleportam intr-o calatorie virtuala, un regal al vremurilor trecute si prezente, care sa va binedispuna in

masura in care veti dori sa fiti deschisi cu inima la acest periplu unic si mirific. Drum bun, dragii mei Fotografiihttp://www.bucurestiivechisinoi.ro/tag/constantin-brancoveanu/

http://www.google.ro/search?hl=ro&sugexp=gsis,i18n %3Dtrue&cp=37&gs_id=46&xhr=t&q=poza+formare+Bucuresti+pastorul+Bucur&gs_sm=&gs _upl=&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&biw=1280&bih=907&um=1&ie=UTF8&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi#um=1&hl=ro&tbm=isch&sa=1&q=gradinile+Branco venesti+secolul+19&oq=gradinile+Brancovenesti+secolul+19&aq=f&aqi=&aql=&gs_sm=s&g s_upl=37203l43544l16l45109l24l23l0l0l0l3l236l3789l0.16.7l23l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&fp =8fd3411a0d40bc61&biw=1280&bih=907 http://www.google.ro/search?hl=ro&sugexp=gsis,i18n %3Dtrue&cp=37&gs_id=46&xhr=t&q=poza+formare+Bucuresti+pastorul+Bucur&gs_sm=&gs _upl=&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&biw=1280&bih=907&um=1&ie=UTF8&tbm=isch&source=og&sa=N&tab=wi#um=1&hl=ro&tbm=isch&sa=1&q=centrul+istoric+B ucuresti+secolul+19&oq=centrul+istoric+Bucuresti+secolul+19&aq=f&aqi=&aql=&gs_sm=s& gs_upl=40249l45698l18l47255l26l25l0l0l0l10l241l4101l0.20.5l25l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw. &fp=8fd3411a0d40bc61&biw=1280&bih=907

Alegeti de aici pozele edificatoare care va intereseaza. Sunt site-uri cu tot felul de fotografii din Bucurestiul vechi, care va ofera o viziune clara asupra vietii din capitala Romaniei de acum 40 100 V-am trimis cateva site-uri in care sa vedeti fotografii cu ceea ce eu numesc Bucurestiul de altadata. Stau si ma gandesc cat de frumos era inainte de toate demolarile care s-au facut si cat de urat este acum. Este total degradat. Mii de tigani murdari si rai misuna pe strazi ca si gandacii, fara sa faca ceva util, ba dimpotriva. Asist mereu la gesturi urate si mizere din partea lor, cum arunca ambalaje si sticle pe jos dupa ce mananca si beau bere, siringi aruncate pe trotuare, dupa ce isi injecteaza drogurile, chistoace de tigari, borcane si sticle sparte

dupa ce se imbata ca porcii, infractiuni comise in tramvaie si autobuze, pe strazi si in casele oamenilor. Oamenii sunt din ce in ce mai blazati, egocentrici, tristi, preocupati, nemultumiti. Ma refer la oamenii simpli, de pe strada, din mijloacele de transport in comun, si nu la cei care conduc masini straine. Masini romanesti sunt din ce in ce mai putine pe strazi. In schimb marcile straine stralucesc in soare din ce in ce mai puternic. Nu mai este loc nici sa arunci un ac. Strazile sunt pline-ochi de autoturisme elegante. Este o harababura in trafic, totul ia foc, este haos. Tramvaie, autobuze, troleibuze din ce in ce mai putine si mai aglomerate se iau parca la intrecere cu milioanele de autoturisme din Bucuresti. Va dati seama ca eu ma refer la capitala tarii, unde locuiesc, acolo unde haosul domneste, troneaza fara precedent si fara rival. Degradarea vietii oamenilor este din ce in ce mai mare pe zi ce trece. Cele mai multe alimente din magazine sunt expirate, stricate, chimicalele abunda, nitritii, nitratii, azotatii, fosfatii tulbura vietile oamenilor si animalelor datorita imbolnavirii organelor interne. De la copii nou-nascuti si pana la persoane de 40-50 de ani, 70% din populatia Bucurestiului e foarte bolnava. Am inteles ca si in celelalte orase mari gradul de imbolnavire creste vertiginos. Cine doreste sa ne extermine? Aceasta este intrebarea uzuala pe buzele tuturor. Si de ce? Care este motivul pentru care romanii trebuie exterminati? Este adevarat ca nu doar romanii sunt exterminati, dar dupa toate aparentele, procentul de exterminare in tara noastra este cu mult mai mare decat in alte tari. Apele sunt otravite mai mult sau mai putin involuntar, prin atatea excremente, chimicale si alte otravuri degiversate, hrana la fel, situatia financiara este aproape de zero, prin preturile exorbitante la alimente si facturi, imbracaminte, cosmetice si detergenti.

C A P I T O L U L IV CASATORIA SOTUL MEU, LAURENTIU In 1979 m-am mutat cu serviciul de la Centrul de calcul unde ma aflam, la un altul, deoarece absolvisem un curs de calculatoare si eram promovata. La acest ultim loc de munca am intalnit pe cel ce avea sa imparta cu mine binele si raul, bucuria si tristetea, cel care mi-a oferit o netarmurita iubire, sentiment nepatat izvorat din

adancul inimii sale : LAURENTIU MIHAI, fie in veci laudat. Eu aveam 21 de ani iar el 23. O iubire profunda atat de mare, existenta in sufletul cuiva nu ne-a mai fost dat sa vedem sau poate doar in carti si filme. Acest suflet ales avea o puritate incontestabila, care ma uimea. Era foarte inteligent, avea ceva deosebit in inteligenta sa, era dornic de comunicare cu persoane carora le placea filozofia, citea carti deosebite, in special psihologice, filozofice, hrana pentru dorinta lui eterna de cunoastere. Era atat de bland, bun, cuminte, suav, delicat, asa cum imi place mie sa fie oricine se afla in preajma mea. Mai tarziu, cand i-am cunoscut familia, am realizat cat de deosebiti, cat de minunati sunt toti si asa mi-am dat seama ca Laurentiu a mostenit gena familiei. A fost un martir pana la sfarsit. Un sot model, un tata model si un angajat model. Am folosit aceasta repetitie a cuvantului model tocmai pentru a sublinia trasatura importanta a caracterului sau. Attea calitati insumate intr-o singura persoana sunt de domeniul fanteziei, ati putea spune, dar ele au existat aevea si asta nu pentru ca il iubeam eu nespus si il vedeam asa, dar pentru ca asa era cunoscut si apreciat in cercul sau de prieteni, care aveau numai cuvinte de lauda si admiratie la adresa lui. La fel a fost si tatl su, un monument de virtute, bun simt si onoare. La fel si toti ceilalti membri ai familiei sale : unchi, matusi, veri, verisoare, nepoti, nepoate. Inchipuiti-va o intreaga familie binecuvantata de Dumnezeu in toata plinatatea ei. Laurentiu era un tip rusinos si timid si asta ma atragea cel mai mult la el. Ne plimbam foarte mult in parcul Herastrau, in gradina Cismigiu, in parcul Tineretului , pe strazi, vizitam magazinele, muzeul satului, mergeam la cinematograf, am fost chiar si la Brasov. In primele luni de intalniri i era rusine s mi ating mna. Cat de mult ma incanta o astfel de atitudine. Cu cat era astfel, cu atat ma indragosteam si mai mult de el. El era atat de natural, incat imi era tot mai drag. Tenul ii era foarte fin, delicat, avea pr foarte frumos, avea acea delicatete care m atragea teribil. Aveam amandoi acea atracie nevinovata de a fi primul in sufletul celuilalt. Ce vremuri frumoase! Centrul de Calcul unde lucram amandoi era impartit in doua, caci in incaperile sale functionau doua intreprinderi conduse de frate si sora. Eu lucram pentru doamna, iar Laurentiu lucra pentru fratele ei. Eram ca o adevarata familie. Ne cunosteam cu totii, eram tineri, mergeam la petreceri, totul era foarte distractiv si eram fericii. Intr-o

zi i-am spus ca vreau sa ma marit cu el. Va puteti imaginea reactia sa, expresia feei? E ceva ce nu voi putea uita nicicnd : un amestec de fericire, uimire si dorinta. M-a intrebat atunci daca m-am gandit bine si daca as vrea sa-mi petrec viata alaturi de el, mai ales ca cei mai multi dintre colegi m vedeau pe mine foarte frumoasa, pedanta, eleganta si spuneau ca as putea avea orice barbat as vrea. Dar pe mine nu ma interesau banii, diplomele, functiile, averile. Eu il vroiam doar pe Laurentiu asa cum era el. Mama aflase de la colegi ca imi place de el si ca ne intalnim mereu si nu era de acord, caci si ea ca si atatea altele vroia sa iau un barbat inalt, frumos, vanjos, bine situat, cu diplome, etc. Pe mine m interesa doar sufletul, caracterul si comportamentul. Si Dumnezeu stie mai bine ce mi-a oferit. Nimic nu e intmplator pe lumea asta. In alta zi am organizat o excursie la Brasov. Mama a trimis-o si pe colega ei de serviciu impreuna cu sotul ei ca sa ma supravegheze, dar, ce folos! In tren ne-am intalnit cu Laurentiu si mi-am petrecut toata ziua cu el. Astfel, ceilalti au vazut ca treaba e serioasa si ca eu nu glumesc. Cand am ajuns in Bucuresti am mers impreuna cu Laurentiu la Primaria de sector ca sa ne interesam ce acte ne sunt necesare pentru casatorie. Mama m-a intrebat daca e ceva serios si eu i-am spus ca ma casatoresc. Nemaiavand ce face, ne-a organizat cununia civila foarte frumos. A venit la Ofiterul Starii Civile tot corul de la Patriarhia Romana, ne-a cantat, a fost o cununie remarcabila. Apoi a avut loc masa organizata la parintii lui Laurentiu in 4 camere de bloc. Au fost foarte multe persoane, mai ales rude de-ale lui si colegi de serviciu, putini din partea mea, multi din partea lui, caci vam spus ce parere aveau colegele mele despre casatoria din iubire si nu din interes. Am fost foarte incantati de tot ce s-a petrecut si nu am uitat niciodata ceea ce am trait in acele momente. Apoi am plecat o saptamana la munte. Nu puteam sta prea mult cci trebuia s lucrm. La serviciu eram mereu impreuna. Asta ne dadea o stare de bine. Cand iubesti pe cineva foarte mult iti doresti sa-ti fie in preajma tot timpul. Locuiam la parintii lui si mama ne vizita din cand in cand. Dupa 4 luni ne-am mutat in apartamentul mamei de pe Mihai Bravu. Am ramas insarcinata, dar luasem mai multe tipuri de tratamente inainte si in plus de-abia avusesem hepatita asa ca doctorii mi-au sps ca nu e bine sa nasc copilul pentru ca iese cu malformatii. Asa ca

spre disperarea lui Laurentiu a trebuit sa suport un chiuretaj. In septembrie 1981 am facut cununia religioasa si apoi am plecat iar la munte pentru o saptamana. Viata noastra se desfasura sinuos, intre serviciu si casa. Aveam prieteni care veneau la noi sau noi ne duceam la ei in vizita si asta in fiecare saptamana. Prietena mea cea mai buna, Gina, era fata unei doamne care lucra la serviciul personal. Cu ea si cu alti colegi mai ieseam la restaurant, caci pe vremea aceea restaurantele costau putin in comparatie cu salariile. Pe atunci ne permiteam si restaurante, petreceri, zile onomastice, vacante si sa asiguram si hrana familiei. Si ne fceam vizite la sfrit de sptmn cu foarte mare uurin, fr probleme, fr stresul zilei de mine. Nu tiam ce este acela stres din acest punct de vedere. Stresul ni-l fcea sistemul comunist cu preteniile lui aberante, cu taiatul luminii, apei, gazelor, cu iesirile obligatorii la munca patriotica, la intampinari de presedinti, etc.

CAPITOLUL V FAMILIA LUI LAURENIU

Mama, Cireica-Adriana Cireanu, profesoar de francez, provenea dintr-o familie de moieri cu tatl primar, din localitatea Mizil, comuna Cireanu, nume dat dupa conacul construit de familia ei in anul 1910. Tatl, Emanoil-Vasile Suciu, economist, provenea dintr-o familie ardelean de preoi greco-catolici. Au fost 8 frati, dintre care 5 baieti si 4 fete, toti copii ai preotului Vasile Suciu si ai Mariei Coltor, fiic de canonic.

Fratii si au ajuns si ei oameni de vaz, dintre care : Gheorghe profesor universitar in domeniul chimiei, Casiu medic, Ioan episcop martir, excepional teolog, orator i scriitor, fcnd parte dintr-o elit intelectual, din rndul acelor personaliti fericite care au fost formate n cultura Europei Occidentale. A fost supranumit ,,Episcopul Tinerilor" pentru c i iubea i era preocupat n mod deosebit de a le forma un caracter adevrat, de a le trezi n suflet energii morale i eroismul cretin, surorile sale profesoare si asistente medicale. Laurentiu are inca 3 frati, toti ingineri, care triesc si sunt casatoriti. Si apoi sunt verisorii si verisoarele sale, toti ingineri, medici, profesori, cei mai multi dintre ei plecati si realizati in strainatate. Unchii si matusile nu mai sunt pe acest pamant dar sunt sigura ca vegheaza cu caldura la noi, suflete efemere ramase in continuare pentru a ne lupta cu viata. Am fost coplesita de maretia si importanta intregii sale familii si nu imi pot da seama nici in ziua de azi ce actiune a avut Dumnezeu ca sa ma aduca alaturi de astfel de oameni considerati in cercurile largi ale epocii niste somitati. Si culmea... toti au fost si sunt oameni integri, respectuosi, plini de consideratie pentru cei din jur, cu frica de Dumnezeu, cu dorinta de a-si ajuta semenii, fara nici un dram de infatuare sau mndrie. Am avut marele privilegiu sa cunosc niste coloi ai stiintelor exacte, toti cu o capacitate extraordinara de inmagazinare a cunostintelor, dar cea mai mare fericire o am pentru ca ca existenta noastra a fost si este permanent ajutata, ocrotita de prezenta unui mare sfnt din familia Suciu, unchiul lui Laurentiu, episcopul Ioan Suciu, de care am amintit mai sus. Minunile sale au fost consemnate atat in viata sa de martir, cat si dupa moarte. A lasat aceste cuvinte care au devenit calauza noastra in viata: "n urma noastr lumea trebuie s fie mai bun, pentru c noi am trit n ea." Episcop Ioan Suciu Se spune c atunci cnd bat clopotele Catedralei Greco-Catolice "Sfnta Treime" din Blaj, sunt destine care se nscriu n Eternitate... Un astfel de destin a fost cel al Episcopului Martir Ioan Suciu... S-a nscut la Blaj in data de 4 decembrie 1907 "acel spaiu transilvan

care pulseaz ca o inim n spiritualitatea i destinul romnilor, nconjurat de aureola sacralitii i misterului". Blajul ne vorbete necontenit despre marii lui brbai i martiri... poate, cu att mai mult azi, dar, n acelai timp, ne ndeam la credin, fidelitate i aciune. Evenimentul centenarului naterii Episcopului Martir Ioan Suciu din 2007 i evocarea personalitii sale ntr-un cadru de demnitate i cinstire, mrturisete adevrul c amintirea acestui mare prelat al Bisericii Romne Unite cu Roma nu se terge n timp. Mai mult, ne face s ne apropiem de Preasfinia Sa i, fascinai de frumuseea credinei sale, s purtm n noi nostalgia acestui ideal nalt. Ioan Ovidiu Suciu, fiul preotului Vasile Suciu i al Mariei, a fost al treilea copil ntre cei 10 ai familiei. Mama se nrudea de aproape cu preotul, canonicul i renumitul orator Ioan Coltor. A urmat Liceul "Sf. Vasile cel Mare" din Blaj fiind clasificat mereu "primul". ntre anii 19251932 continu studiile la "Colegiul de Propaganda Fide'' din Roma, dup terminarea crora obine cel mai nalt calificativ: "Summa Cum Laude" i doctoratele n Filozofie i Teologie, Sfntul Printe Papa Pius al XI-lea a felicitat-o pe mam pentru "copilul ce l-a nscut". A fost sfinit preot n 1931, la Roma, i a celebrat prima Sfnta Liturghie la Mnstirea "Monte Maria" din Cetatea Etern. De-acum era "lumina lumii", "arhitectul care nva s cldim peste stele", "omul chemat s triasc pentru alii", pe drumul sfineniei, pentru c, spunea tnrul preot, "sfinenia nu-i extraordinarul, sfinenia este normalul, identificarea total cu Isus". Dup ntoarcerea n ar, este preot-profesor la mai multe licee din Blaj, la Liceul "Sf. Vasile cel Mare", unde absolvise, Rector la "Internatul Vancean" i profesor la "Academia Teologic". La 20 iulie 1940, n Catedrala "Sfntul Nicolae''din Oradea, este consacrat Episcop de ctre trei Arhierei: I.P.S.Valeriu Traian Freniu, I.P.S. Iuliu Hossu i I.P.S. Ioan Blan. Tot atunci a fost instalat n funcia de Episcop Auxiliar al Diecezei Greco-Catolice de Oradea, pe lng I.P.S.Valeriu Traian Freniu. Episcopul Ioan Suciu a fost un excepional teolog, orator i scriitor, fcnd parte dintr-o elit intelectual, din rndul acelor personaliti fericite care au fost formate n cultura Europei Occidentale. A fost supranumit ,,Episcopul Tinerilor" pentru c i iubea i era preocupat n mod deosebit de a le forma un caracter adevrat, de a le trezi n suflet energii morale i eroismul cretin. Dar, prin cuvnt i scrieri

Episcopul se adresa tuturor. Pentru Preasfinia Sa tinereea nu era doar o vrst, puinul primverilor trite, nu era att ceva fiziologic, ct ceva sufletesc. Exist tineri btrni i btrni tineri, cci tinereea este un act de voin, o etap a sufletului i poate dura toat viaa, spunea Episcopul. Pentru tineri face s apar revistele ,, Marianistul" (1933-1934) i "Tinerimea nou" (1934-1940). Ca scriitor, anii cei mai rodnici sunt cei din perioada ordean. Este un scriitor "cu vocaie liric, poematic, un deschiztor de viziuni. In scrisul su se contopesc numeroase informaii, strnse pe ndelete i sistematic, sub cupola unui limbaj figurat-metaforic prin excelensentenios, cu caracter etic i moral". Preasfinia Sa este scriitor de formaie clasic, cu temperament romantic deschis spre universalitate, cu o dimensiune a culturii care impresioneaz. Se poate nchipui ct ar fi druit literaturii cretine romneti si cte cri nu au mai ajuns s fie scrise... n 1946, Episcopul Ioan Suciu se napoiaz la Blaj ca Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia i Fgra i, ulterior, Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului (P.S. Alexandru Rusu a fost ales Mitropolit de Sinodul electoral, dar nu a fost recunoscut de guvern). Toamna anului 1948 este pentru Biserica Romn Unit cu RomaGreco-Catolic nceputul martiriului. Conducerea comunist i ierarhia Bisericii Ortodoxe Romne au pregtit suprimarea prin for a Bisericii Greco -Catolice, nemeritat, "nesocotind rolul esenial pe care Biserica Romn Unit cu Roma l-a avut n istoria culturii i civilizaiei romneti". De la amvonul Catedralei din Blaj se auzeau pn departe, n tot Ardealul, cuvintele Episcopului Ioan Suciu: CITEZ : "Iat c trim acum vers cu vers paginile Evangheliei Vinerii Mari. Iat-ne scriitori de Evanghelie prin fapte... Nu v nfricai !Dumnezeu este n fiecare din noi i nu ne va lsa s fim ispitii i s suferim mai mult dect putem. Lumea se uit la noi, la credincioii Bisericii Unite. Privelite suntem lumii! O, iubii credincioi, s nu fim o turm de Iuda...". Tot atunci a fcut un adevrat pelerinaj prin parohii, peste 600 de vizite canonice ndemnnd credincioii s nu-i prseasc credina, s rmn fideli lui Isus, Bisericii Catolice i Pstorului ei, Papa de

la Roma. Cine l-a auzit vorbind nu-l va uita niciodat. Preasfinia Sa vorbea cu sufletul i fcea s simi prezena lui Dumnezeu i responsabilitatea ta de om. Opunndu-se, alturi de ntregul episcopat greco-catolic, suprimrii nedrepte i abuzive a Bisericii Greco-Catolice i a trecerii forate a credincioilor la Biserica Ortodox, este arestat, nchis mpreun cu ceilali Episcopi n Vila Patriarhiei Ortodoxe de la Dragoslavele iar apoi n temuta nchisoare din Sighet. Acolo, a ajuns un om al lui Dumnezeu, un om al durerii care i pstra totui senintatea privirii i poate i o umbr de surs din sursul lui de totdeauna, dar mai ales i pstra credina neovielnic. Purta la piept o cruce de aur cu numeroase pietre scumpe, purta mai ales o imens cruce nevzut. Fapt surprinztor, reuise s ctige i interesul comandantului nchisorii, Vasile Ciolpan. Pn la arestarea definitiv, Episcopul Ioan Suciu a fost de mai multe ori arestat. Dup o detenie scurt, a povestit: "Acolo unde am fost nchis, unul din cei care m pzeau a czut n genunchi lng mine i mi-a spus c el crede la fel ca mine'' (Lucian Petrescu, "Episcopul Dr. Ioan Suciu", p.37). Papa Ioan Paul al II-lea, vorbind la Colosseum, la 7 mai 2000, despre martirii secolului al XX-lea, n acel cadru solemn l-a decretat pe Episcopul Ioan Suciu drept unul din cei mai de seama oameni ai bisericii mondiale, deschizator de drumuri pentru credinta nestramutata in Isus Cristos si in Sfanta Treime. Episcopul Ioan Suciu, n nchisoarea din Sighet, a suferit de foame i de frig, n acelai timp a fost torturat (Colisee, 7 mai 2000, p.16). La 27 mai 1953 Episcopul Ioan Suciu a murit n nchisoare din cauza nfometrii" i trupul i-a fost aruncat ntr-o groap comun din "Cimitirul Sracilor". A murit ntr-un spaiu "fr repere geografice". Srm ghimpat ntre el i lume. Zornit de lan, de zvoare i chei". Singur, memoria i-a fost liber...Poate c n ultimele momente de via, cnd Pr. Coriolan Tmian, cu o mn pe puls i cu alta pe inim, dobort de durerea de a-l pierde i de neputina de a-l ajuta, Episcopul Oradei, n clipiri fulgertoare de contiin, i amintea cuvintele lui spuse cu mult timp nainte, n libertate: "Bisericii Greco-Catolice i lipsete frumuseea martiriului, i lipsesc Rnile Mntuitorului. Numai prigoana poate s deie cununa martiriului i s arate lumii ntregi ceea ce suntem... Romnia are nevoie de un sfnt...".

Viaa Episcopului Ioan Suciu i opera sa sunt de asemenea dimensiuni i de o aa mare bogie, nct cei de azi i generaiile viitoare vor gsi n ele "ca ntr-o linititoare lamp aprins" cldura i lumina care s le orienteze viaa. Dintre cartile scrise de el doresc sa amintesc : Manuale de religie pentru nvmntul primar i pentru cel liceal : Micul Catehism pentru clasa I a colilor primare (1939), Poruncile - Catehism pentru clasa a V-a primar (1942), Tainele - Liturgic, pentru clasa a VI-a primar (1942), Credina - Istoria bisericeasc, pentru clasa a VII-a primar (1942), Morala Cretin, pentru colile secundare (1939), Prima ntlnire, ndrumri i meditaii pentru pregtirea copiilor la Prima Sfnt Cuminectur (1942) Opere : Eroism, Tineree, Mama, Ranile Domnului, Pier Giorgio Frassati, Fecioara de la Fatima,Viaa Nou, Inginerul Nicoar etc.

Iata un email pe care i l-am trimis lui Paul, unul din fratii lui Laurentiu, singurul plecat din tara, pe data de 25.05. 2010. CITEZ: Imi pare foarte rau de situatia in care am ajuns, de faptul ca nu am putut comunica suficient cu Laurentiu ca sa il asigur de iubirea mea vesnica in suflet, de faptul ca i-am fost fidela de la inceput pana la sfarsit, de faptul ca el a fost primul barbat din viata mea, de faptul ca pe el l-am iubit cel mai mult pe lume, pana cand s-a nascut copilul nostru, pe care Laurentiu l-a adorat enorm (si copilul pe el), drept dovada ca Mihai a facut un soc dupa moartea tatalui sau, caci nu a putut suporta deloc despartirea de el. Nici eu nu am suportat-o si de aceea m-am imbolnavit la cap. Am luat-o razna. Fixam tot timpul un punct in perete, fie zi, fie noapte. Nu puteam crede ca poate fi adevarat, ca Laurentiu a murit, dupa 23 de ani de casatorie, timp in

care l-am iubit tot timpul si l-am pretuit. Cel mai cumplit a fost cand m-a strigat si nu am putut sa ma misc din sufragerie. Parca tot creierul imi era paralizat si nu puteam accepta nimic. A fost o reactie de femeie nebuna in acele momente si chiar si dupa, caci tot creierul imi era parca paralizat ( noaptea la 2.30, el era in dormitor si eu in sufragerie ). Si nu a mai putut vorbi. Limba i s-a micsorat si doar incerca sa ingaimeze vorbe neclare si sa ma cheme. Si eu parca aveam o gheara inauntrul meu si eram paralizata de tristete, pentru ca el stia ca eu nu suport despartirile. Nu puteam sub nici o forma sa accept ca moare, ca nu va mai fi, ca raman fara el. Dar nimeni nu ma inteles niciodata si nici chiar el, ca sufletul meu, inima mea, mintea mea ii apartin. Nu am comunicat cu el, prefera sa se inchida in camera de la serviciu si sa nu vina acasa decat seara tarziu, sa nu comunice cu mine. Comunica doar cu Trude si ceea ce ii spunea nu cred ca era adevarul real, ci ceea ce credea el.. Si doar Dumnezeu si Trude stiu de ce a fost nevoie ca eu sa fiu asa crunt pedepsita, caci eu stiu doar ca din cauza firii mele mai rebele si mai cu capu-n nori am dat impresia total gresita ca sunt indiferenta, dar eu sunt foarte profunda si niciodata nu am fost indiferenta, doar ca eram obisnuita sa il stiu acolo la serviciu, sa il stiu ca exista. Nu m-am gandit nici macar o miime de secunda ca Dumnezeu ma va pedepsi atat de grav (oare de ce?) si mi-l va lua de langa mine la 48 de ani. Credeam ca oamenii trebuie sa moara la batranete. Nici nu eram coapta la minte si poate ca mintea mea nu era atat de patrunzatoare in tainele acestea spirituale mult mai presus de perceperea mea. Dupa ce a murit si am plecat in Italia si am luat viata in piept si m-am confruntat cu mari greutati si am luptat pentru fiecare ban si m-am chinuit muncind, am inceput sa realizez ce este viata. Este adevarat ca toata copilaria am fost cocolosita de familie, toata tineretea am fost cocolosita de Laurentiu si de guvernul ceausist care ne dadea serviciu si salariu bun si mancare si nu depuneam eforturi mari ca sa le castigam. Si nu am fost obisnuita si crescuta cu greul. Bunicul meu avea bani si am trait in puf. De-abia dupa moartea lui Laurentiu am descoperit viata cu adevarat grea, lupta pentru existenta. Cred cu siguranta ca asta a fost piatra legata de gatul meu si panza de pe ochi care ma faceau sa nu vad responsabilitatile de familie. Am fost prea multi ani rasfatata. Si acum imi pare extrem de rau de toata situatia asta si de toata viata mea atat de frumoasa alaturi de el. Mai bine aveam viata grea si

astfel as fi invatat sa pretuiesc munca, familia, daruirea, responsabilitatea, mult mai mult. E vina celor din jurul meu care mau rasfatat la maxim si e vina mea ca m-am complacut in situatia asta si nu m-am preocupat de realitate. Am trait un vis, in idealism. Draga Paul, va doresc tuturor multa sanatate si numai bine. Acum dupa 7 ani de la moartea lui Laurentiu, il doresc si mai mult, vreau sa fie si mai mult cu mine si cu copilul, ma gandesc si mai des la el ca la sotul si omul perfect, martirul din viata mea, unicul barbat pe care l-am avut si care mi-a oferit iubirea adevarata din suflet. Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul si sa se bucure in veci impreuna cu toti sfintii de maretia lui Dumnezeu si a Maicutei Preasfinte Fecioara Maria. Amin. Va imbratisez pe toti cu tot dragul si va port in inima intotdeauna. Cu deosebita prietenie si duiosie, Adriana Suciu

Dragii mei cititori si totodata prieteni. Am nevoie de voi, de sfaturile voastre, de intrebarile voastre. V-am lasat in aceasta carte adresa mea de email. Va rog sa imi scrieti in numar cat mai mare. Cititi cu atentie aceasta carte si faceti-o interactiva, comunicand. Va multumesc si va incredintez de stima totala pe care v-o port. Fiecare opinie de-a voastra, va fi pentru mine extrem de importanta.

C A P I T O L U L VI MAMA MEA, AURELIA Am vorbit putin despre ea si mai inainte, dar acum doresc sa aduc in atentia cititorilor mei dragi, amintirile mele de care nu ma pot desparti oricat mi-ar fi de greu. Mama s-a nascut la 9 iulie 1928 in Bucuresti. Dupa cum bine ati citit mai devreme, a fost artist liric de profesie. Acum e pensionara, are 83 de ani si e foarte bolnava. Inca mai are voce - dar nu ca atunci cand era tanara - si incearca din toate puterile sa scoata cateva acute din corzile sale vocale imbatranite de vreme. In tinerete a fost o femeie foarte frumoasa si apriga, viata a facut-o asa, i va spun o confiden: si eu am devenit foarte aprig si coloas de cnd a murit Laureniu. Tristeea m-a schimbat enorm. Nu mai rd ca inainte si nici motive de a rde nu mai vd. Dar e adevrat c nici nu mai are cine s m fac s rd, sa ma simt bine.

Dar am pornit la drum s vorbesc despre mama in acest capitol, nu despre mine. E timp destul si pentru persoana mea. Si daca aveti intrebari de orice gen, daca va regasiti in aceste pagini, sau daca nu sunteti de acord cu ceva anume, va stau oricand la dispozitie. Astept mesajele voastre la: cameliaandreescu37@gmail.com Dar oricum, cititi totul pana la capat, caci sunt alte si alte lucruri foarte interesante. Muzica de oper contribuie la reglarea ritmului cardiac i la scderea tensiunii arteriale, putnd s aib efecte benefice n recuperarea pacienilor care au suferit accidente cerebrale, potrivit unui studiu publicat n revista britanic Circulation. Mama a inceput sa cante arii din opere inca de la varsta de 19 ani. A studiat foarte multe ore zilnic cu pianisti si solisti de opera de prestigiu ca : Emil Marinescu, Mihail Vulpescu, etc. Colegi mai in varsta decat ea cu care a cantat ani de zile au fost: Serban Tassian, Mircea Lazr, Ionel Voineag, Emil Crasnar, Eduard Tumageanian, Valentin Teodorian, Elena Simionescu, Vasile Martinoiu, Teodora Lucaciu, Nelly Miricioiu, Nicolae Secreanu, Grete Miletineanu, Constantin Gabor etc. care au facut adevarate performane sub bagheta magica a regizorului Jean Rnzescu. Operele cntate de mama au fost: Traviata de Verdi, Tosca de Puccini, Aida de Verdi, Faust de Gounod, Cavalleria Rusticana de Mascagni, Flautul Fermecat de Mozart, Manon Lescaut, de Puccini, Nabuccodonosor de Verdi, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea, Nevestele vesele din Winsor de Otto Nicolai, Rapirea din serai de Mozart, Norma de Bellini, Elixirul dragostei de Donizetti, Paiae de Leoncavallo, Trubadurul de Verdi, Rigoletto de Verdi, Forta Destinului de Verdi, Bal Mascat de Verdi, Boema de Puccini, Fantana din Bahcisarai de Asafiev, Lakme de Leo Delibes, Voievodul tiganilor de J. Strauss, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Don Pasquale de Donizetti, Povestirile lui Hoffman de Offenbach etc. Acestora li se adaug numeroase miniaturi vocale din repertoriul francez (Faure, Debussy, Duparc, Delibes, Ravel, Poulenc, Bizet, Massenet, Chausson), si teatru liric din repertoriul romanesc : Piatra

din cas de Nicolae Brnzeu, La Calul Blan de R. Benatzky, Ana Lugojana de Filaret Barbu etc. Abordeaz o palet larg de stiluri i genuri muzicale, fcnd cu egal pasiune incursiuni n teritorii muzicale diverse, de la repertoriul preclasic pn la muzica contemporan. Pe cand avea 19 -20 ani, si-a inceput cariera la Corul Sfatului Popular unde se afla dirijor tefan Mureanu. Eu nici nu eram nscut pe vremea aceea, cci m-a nscut cnd avea 29 de ani. Dar am aflat toate astea atat de la ea ct i de la colegii ei. In timp ce cnta acolo isi pregtea in mod susinut vocea i in particular, cu profesorii mai sus-amintii. Pentru ea era o munc titanic, dar era ambiioas i i plcea mult ceea ce fcea, cci arta pe care o poseda cu mult talent era important ca nsi viaa ei. Canta piese corale, muzica populara, lieduri, arii din opere, colinde, romane. Tot ce putea fi redat cu vocea, ea reuea s indeplineasc cu mult vocaie. In vremea aceea se dadeau mereu examene pentru grad. Mai inainta cu o treapta si astfel ii marea salariul. Asta s-a intamplat de multe ori, chiar si cand eu existam si incepusem sa merg cu ea la serviciu. Tin minte ca aveam 3 ani si imi placea nespus sa stau pe langa ea si sa ascult repetitiile lor, cantecele pe care le interpretau, ma fascina arta cu care dirija domnul Muresanu. Era considerat un maestru. Si apoi erau spectacolele minunate cu jocurile de lumini, reflectoarele in mai multe culori, cabinele de proba cu costume felurite printre care ma pierdeam uitand de toate. Imi placea tot ce se intampla. Era atat de uluitor incat nu ma mai saturam sa privesc la fiecare cum isi imbraca costumul, cum isi potriveste fiecare detaliu, si apoicabinele de machiaj Ooooooooo! O lume inegalabila. Erau machiori redutabili care isi faceau meseria in detaliu si peruchieri care confectionau peruci de toate dimensiunile, formele si culorile, cu bucle sau fara, dupa cum cerea rolul. Pe la 4-5 ani, inchideam ochii si ma vedeam si eu in mijlocul acelei lumi tumultoase si magnetice, ma invarteam fericita si atingeam cu fervoare tot ce intalneam in cale: scaune, oglinzi, mese de machiaj, truse enorme cu pamatufuri, culori pentru pleoape, gene false, rujuri, fonduri de ten si apoi erau florile, panglicile, ornamentele de tot felul care se prindeau in parul artistelor si care dadeau o nota aparte si o frumusete de netagaduit. Si cozile false erau o reverie. Erau cozi groase din pr natural,

impletite si deja impodobite cu fir auriu sau argintiu si cu floricele de camp artificiale si care se prindeau cu agrafe in parul doamnelor cu sau fra marame in functie de spectacolele regizate. Poate c v ntrebai ce este o maram. V explic imediat cu mult plcere. Maram = nfram = broboad = vl este o fs ie lung de voal fin, sau borangic, cu care i acoper capul femeile de la ar cnd se mbrac n costum na ional (lsnd capetele maramei s atrne pn aproape de pmnt). Fascinaia pentru cum se nate actul artistic pare s fi devenit mai mare dect cea pentru art n sine. Secretele scenei au emanat ntotdeauna o for de seducie aparte asupra publicului si poate mai mult dect oricine si orice, asupra mea. Prin ea se manifest un gen implicat de a nelege spectacolul, oper de art aflat ntr-o reconstrucie continu. Pe atunci se organizau numeroase spectacole de sunet i lumin, unde artisti de seama isi etalau talentul pe scenele operei, teatrelor, caselor de cultura etc. din Bucuresti si din intreaga ar. Atmosfera era una cu adevarat grandioasa, intr-un decor special creat pentru aceste productii de exceptie. Atat solistele, cat si coristele purtau rochii speciale, facute din materiale aduse din alte tari, in timp ce costumele balerinelor erau realizate special pentru aceste spectacole. Accesoriile costumelor erau confectionate si ele din piele naturala incrustata cu pietre aplicate manual in atelierele operei. Pregatirea spectacolelor somptuoase durau cate 2 luni, pentru ca toate detaliile sa fie puse la punct pana la cel mai mic amanunt. Echipa operei reusea intotdeauna sa imprime autenticitatea atmosferei inspirate de civilizatia operelor care erau redate. Rolurile erau cu adevarat monumentale, talentul era covarsitor, vocile erau uimitoare si-i tineau cu sufletul la gura pe spectatori care ii rasplateau pe toti cu ropote neintrerupte de aplauze. Peste 10 ani, cand eu eram la coala general, mama s-a mutat cu serviciul la Conservatorul de Muzic din Bucureti, unde i inva si profesa. Acolo se dadeau spectacole in fiecare seara in sala de spectacole a Conservatorului, dar si la opera. La Ateneu si la sala Radio erau organizate mai rar spectacole, caci mai mult erau prezente concertele simfonice si ele de exceptie, la care participam

din placere. Acolo era viata mea extrascolara de care va vorbeam la inceputul cartii. Acolo imi petreceam orele de dupa liceu, unde fascinaia pentru spectacole, sli de clas, profesori, studeni, cabine de prob, costume si alte accesorii era indubitabil primordial. Maestrul Arbore, tatl directorului Operei Romane era cel care coordona majoritatea spectacolelor i o fcea cu inalt profesionalism demn de admirat. Opera inseamna emotie, frumusete, bucurie, creativitate, diversitate. Artistii au aratat ca Opera face parte din viata noastra, ca ne imbogateste, ca e actuala si ca trebuie sa-i trecem portile cat mai des.

C A P I T O L U L VII COPILUL MEU, MIHAI-EMIL

Iata cea mai mare realizare a mea si a lui Laurentiu, iata bucuria vietii noastre, tot ce am avut mai drag si mai important pe lume : acest copil, pe care ni l-a oferit Dumnezeu ca dar minunat si unic in acea sear de sambata, 11 februarie 1984. Tin minte totul in cele mai mici detalii. Sarcina si nasterea reprezinta cea mai incantatoare forma de implinire pentru o femeie. Nu exista cuvinte care sa poata descrie fiecare moment al vietii copilului aflat in casuta sa initiala, burtica mamei, miscarile picioruselor si manutelor sale, dorinta sa de a iesi la lumina, ca sa infrunte o lume mai buna sau mai rea, ostila sau prietenoasa, slaba sau puternica, bogata sau saraca. Copilul nu stie ce il asteapta, ce este sau nu capabil sa infrunte, dar el trebuie sa apara, sa existe si atunci intervine nasterea, un moment exuberant si fantastic, un mister al firii. Medicul, un profesionist de exceptie, a facut tot posibilul ca nasterea sa decurga in optime conditii.

3,100 Kg. Nu a fost cine stie ce grasun, dar important era sa fie sanatos. Asta m-a interesat cel mai mult si atunci si intotdeauna. Laurentiu era atat de incantat si fericit incat nu-si putea tine in fru emotiile. El, tata ! O minunata senzatie, pentru un om de exceptie ! A cautat la florarie cele mai frumoase si mai mari frezii albe existente in Bucuresti si, cu bratul plin de flori, cu razele de soare jucandu-se in sufletul su si cu chipul radiind de o fericire fara margini, a venit la spitalul Coltea ca sa isi intampine sotia preaiubita si pe copilul dulce, suav, delicat si frumos. Si eu am remarcat cat era de frumos copilul, dar si asistentele, care au recunoscut ca e cel mai frumos copil si il ingrijeau, il hraneau cu biberonul, aveau o atentie deosebita pentru el. Oricum in 1984, atentia si grija pentru nounascuti era foarte mare. Dupa trei zile au venit Laurentiu, matusa mea, cumnatii mei si ne-au luat de la spital. Mama nici nu a vrut sa auda. Cat am fost insarcinata mi-a facut zile amare, caci nu vroia sub nici o forma sa am vreun copil, cu atat mai putin sa se nasca. Imi spunea ca daca se naste, il arunca peste balcon. Apoi nu a acceptat sa vina sa il vada inca vreo doua luni dupa ce l-am nascut. Ea a fost intotdeauna impotriva copiilor. De aceea a si facut 12 chiuretaje, sau si mai multe. Mama nu statea cu noi. In 1983 s-a casatorit cu un fost director de la Directia industrializarii laptelui si produselor lactate. Asa ca eram mai linistiti din acest punct de vedere. Pe atunci stateam deja in apartamentul mamei din Mihai Bravu, asa ca noua casuta a copilului era la etajul 7 al unui bloc situat aproape de Baba Novac, unde se afla policlinica unde era arondat bebelusul. Doctorul si asistenta au venit la noi, ne-au dat sfaturi, am cumparat o agenda pe care o mai am si acum, in care imi notam greutatea, inaltimea si cat lapte manca zilnic, de cate ori pe zi, mai apoi cand a mai crescut scriam si sucul de morcovi, fructul, cata carne manca si tot asa pana la un an. Socrii mei veneau foarte des sa ne vada, caci Mihai era primul lor nepot si ei il iubeau foarte mult. Eu il ingrijeam si il supravegheam pe copil cu o atentie excesiva. Dupa o perioada de timp a venit si mama ( nu stiu prin ce imprejurare ) si l-a vazut. La inceput s-a strambat ( nu inteleg de ce, pentru ca era de o frumusete rara, acest copilas scump ), apoi am obligat-o sa-l ia in brate si ea a refuzat ( punand pretextul ca ii e

frica sa nu-l scape din maini ). Pana la urma l-a luat cu chiu cu vai, ca o mironosita ce era. Cert este ca de pe la vreo 5 luni, copilul era hranit si de ea. Venea sistematic in apartament ca sa il vada pe copil si sa ii dea sa manance. Deci tot teatrul si tot balamucul pe care il facuse pana la nasterea lui s-au spulberat in neant si mama a inceput sa il iubeasca pe Mihai. Cu cat treceau anii cu atat era mai inversunata in iubirea ei pentru el, era coplesita de iubire. Dumnezeu lucreaza intotdeauna, si din ce nu vroia sa il vada la inceput, din aceea era mai iubitoare si mai grijulie fata de el mai apoi. Nu mai mergea nicaieri fara copil. Sau daca eu mergeam cu copilul undeva, venea si ea, doar ca sa fie in preajma lui, sa fie cu el. Devenise mai ceva ca o mama. Si in vacante era vesnic cu noi si cu copilul. Mergeam in fiecare an la Timisul de Sus, la Vatra-Dornei, la Breaza. Apoi, la 6 ani am mers cu mama si cu baiatul la Palatul copiilor ca sa il inscriem la diverse activitati. Prima a fost la Primavera, formatia de dansuri moderne, unde era potrivit, talentat, dar nu ii placea lui. Concomitent, era si la formatia Alegretto unde canta cu vocea. Si cum Dumnezeu l-a inzestrat pe acest copil cu neasemuite daruri, bine-nteles ca il avea si pe acela de a avea o voce minunata. Doamna profesoara de la Primavera a fost foarte trista cand l-am retras pe baiat de la dansuri, ramanand doar cu Alegretto. Dupa cativa ani l-am mutat la Meloritm, unde canta si ca solist. Au fost cinci an exceptionali, ani in care copilul a oferit spectacole minunate, a participat la concursuri, a obtinut premii, diplome si o ploaie de felicitari. Era o vedeta. Toata lumea il aprecia si il iubea : si frumos, si cuminte si talentat la culme. Avea un viitor stralucit inaintea lui. Mama cunostea muzicieni vestiti, compozitori cu care era colega la Conservator, Opera, prieteni buni de la Scoala Populara de Arta etc. care au compus piese solistice pentru baiat, au mers la studiourile lor particulare unde a inregistrat piesele la : Marius Teicu, Jolt Kerestely, Mihai si Liana Elekes, Dinu Giurgiu. Marius Teicu si Dinu Giurgiu i-au compus toate piesele romanesti, dar a mai cantat si piese din repertoriul lui Michael Jackson, Alla Pugaciova si din repertoriul cantaretilor italieni. Mai tarziu a preluat baladele de la Metallica. Fiind botezat catolic, a urmat cursurile de catehism de la biserica Sfanta Tereza din Bucuresti, deoarece preotii organizeaza

intotdeauna astfel de cursuri, explicandu-le copiilor cine este Dumnezeu in Sfanta Treime, care sunt darurile Duhului Sfant, cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, cele 5 porunci ale Bisericii, Adevarurile de Credinta, Sfintele Sacramente si alte lucruri importante si utile pentru a intelege mai bine viata spirituala. De aceea este bine sa fie consultat intotdeauna un preot care isi spune opinia asupra anumitor pasaje din viata omului laic. Descoperirea si cunoasterea lui Dumnezeu este foarte complexa si necesita o descoperire ampla, profesionala, de la un preot cu har si aici, in Romania avem destui, care merita o atentie deosebita si pe care ii recomand cu multa incredere pentru orice situatie oricat de disperata ar parea la prima vedere. Clasele a cincea si a sasea le-a urmat la liceul de muzica Dinu Lipatti la clasa de chitara clasica. Ar fi fost frumos sa continue, dar era munca multa si la pian si la chitara , ore multe de studiu, oboseala, stres, concerte si din clasa a saptea l-am mutat din nou la scoala pe care o urmase in clasele 1-4. Astronomia era o pasiune mai veche si isi dorea enorm sa devina astronaut. L-am dus la Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala Gen. Dr. Aviator VICTOR ANASTASIU din Bucuresti, unde i s-au facut testarile obisnuite pentru piloti. Nu a rezistat la centrifuga. Apoi l-am inscris la cursurile teoretice pentru piloti sustinute cu profesor universitar din cadrul Facultatii de Inginerie Aerospatiala. Faptul ca nu era bun la fizica si nu intelegea ceea ce explica un profesor universitar la nivel foarte ridicat pentru nivelul lui, a fost nevoit sa renunte, deoarece dupa aceste cursuri trebuia sa dea examen. Adevarul este ca fiind un copil foarte sensibil, excesiv chiar, se temea sa nu clacheze la examen la o materie atat de grea, precum fizica, mai ales ca el avea inclinatii catre materiile umaniste. Traind mereu intr-un mediu spiritual si-a dorit de mic sa devina preot. De aceea liceul l-a urmat la Sfantul Iosif, un liceu teologic pentru laici, unde se predau materiile exact ca la un liceu obisnuit, doar ca in plus erau si ore de teologie. Era un liceu special, deosebit. Dar...ca peste tot unde nu exista padure fara uscaturi, si acolo s-au

infiltrat elevi care beau, se drogau, aveau atitudini ostile fata de profesori si fata de ceilalti colegi. Mihai a fost foarte dezamagit de aceste atitudini. Apoi, in clasa a unsprezecea s-a indragostit si si-a dat seama ca a fi un bun crestin si a ajuta oamenii nu inseamna neaparat sa devii preot. Dar el nu a inteles ceva esential si anume faptul ca preotia este un sacrament sfant, care il configureaza pe cel care l primete pe Cristos, printr-un har special al Duhului Sfnt, ca s slujeasc drept instrument al lui Cristos pentru Biserica lui. Prin hirotonire, el devine capabil s acioneze ca reprezentant al lui Cristos, Cap al Bisericii, n tripla lui funcie de preot, profet i rege. Ca i n cazul Botezului i al Mirului, aceast participare la funcia lui Cristos este acordat o dat pentru totdeauna. Sacramentul Preoiei confer i un caracter spiritual de neters i nu poate fi repetat, nici conferit temporar. Cristos este cel care acioneaz i nfptuiete mntuirea prin slujitorul hirotonit, nevrednicia acestuia nu-l mpiedic pe Cristos s acioneze . Harul Duhului Sfnt specific acestui sacrament const n a configura lui Cristos Preotul, nvtorul i Pstorul, al crui slujitor este rnduit cel care primete hirotonirea. Harul sacramental le d fora necesar pentru a sluji Poporul lui Dumnezeu prin diaconia liturgiei, a cuvntului i a iubirii, n comuniune cu Episcopul i cu preoimea lui . n faa mreiei harului i a misiunii preoeti, sfinii nvtori au simit chemarea grabnic la convertire, pentru a corespunde, prin ntreaga lor via, Aceluia ai crui slujitori au fost rnduii prin Sfantul Sacrament. Ne-am gandit ce ar trebui facut ca Mihai sa fie multumit. Am hotarat de comun acord sa participe la cursurile Facultatii de Imagine de Film si Televiziune. Ii placea ideea si era atras de directorii de imagine care isi etalau arta cu mult profesionalism. Se gandea chiar la o plecare in afara. Si asa ne-am dus la secretariatul facultatii si lam inscris la cursuri. Era perfect deoarece fiind in clasa a unsprezecea, avea timp sa se pregateasca. Dar comoditatea si teama si-au spus din nou cuvantul. Pacat. Un baiat extrem de inteligent ca el ar fi putut face orice facultate daca ar fi pus osul la treaba cu

multa sudoare. Dar ca toti tinerii sau ca 90% din tineri, comoditatea este mai presus de munca. La acele cursuri era extrem de incantat, il invatau lucruri interesante si era captivat. Iata cursurile la care participa atunci, care sunt aceleasi si acum : - Analiza unei fotografii alb/negru. - Sus inerea teoretic a cel