Am evidenţiat, nu o dată, faptul că, în urma ocupării Banatului de câmpie de către Poartă (1552),

iar după un secol şi a Banatului de mun-te (1658), vechile arhive medievale de aici au suferit pierderi masive şi de neînlocuit. Cu toate acestea, în Colecţia de documen-te medievale (Diplomatikai levéltàr / Dl.), în cea a Cămării Ungare (Magyar Kamara levéltára), în cea a Capitalului de la Alba Iulia (A gyulafehérvári káptalan országos levéltára), toate păstrate la Arhiva Naţio-nală Maghiară de la Budapesta (Magyar Országos Levéltár), dar şi în arhivele mai multor familii nobiliare ori în cea a unor oraşe transilvănene, îşi aşteaptă încă edi-torul destule documente menite să lumi-neze trecutul, cunoscut doar în mod frag-

mentar şi inegal, al Banatului de până la cucerirea otomană. Iar, din acest punct de vedere, Câmpia de apus a Banatului (ve-chile comitate Torontal, Cenad, Timiş şi Cuvin) este, poate, cea mai vitregită. De aceea, în cele ce urmează ne vom opri asu-pra a două documente medievale din Ar-hiva Naţională Maghiară, fiecare în parte sporind ceea ce se ştia despre oamenii şi locurile de acolo.

La 8 iunie 14331 , Sigismund de Lu-xemburg, regele Ungariei, i-a poruncit în termeni lipsiţi de orice echivoc despotului sârb Gheorghe Branković, să-i restituie fără întârziere lui Ladislau Hagymás de Beregsăul Mare toţi iobagii luaţi cu forţa de pe moşiile lui Vámhalom2, Hegyes3 şi Hollos4, care fuseseră duşi – împreună cu

58

file de istorie

Costin Feneşan

OAMENI ŞI LOCURI DIN CÂMPIADE APUS A BANATULUIÎN SECOLUL AL XV-LEA

1 Vezi doc.1.2 Localitate azi dispărută, care s-a aflat la nord de Bašaid.3 Localitate azi dispărută, care s-a aflat la est de Iđoš.4 Localitate azi dispărută, care s-a alfat la est de Kikinda.

Costin Feneşan

59

vitele lor – în târgul Becicherecul Mare, fără să-şi fi plătit darea de pământ (terra-gium) şi alte obligaţii şi fără să fi avut în-găduinţa stăpânului lor. La prima vedere, porunca regală părea doar să pună capăt unuia dintre conflictele, pe atunci destul de frecvente. Numai că, examinarea statu-tului social (şi nu numai!) al celor implicaţi ne oferă o cu totul altă perspectivă asupra unui fenomen destul de curent în epocă, a cărui reglementare fusese încercată în mai multe rânduri de Dieta Ungariei. Astfel, cel acuzat de strămutarea samavolnică a iobagilor aparţinând altui nobil, despotul sârb Gheorghe Branković, era pe atunci – în pofida unui subtil joc dublu – unul din aliaţii importanţi ai suveranului maghiar în lupta antiotomană din Srem şi de la Dunărea bănăţeană. Despotul Gheorghe deţinea, de asemenea, moşii numeroase, precum şi câteva cetăţi şi castele în partea de sud şi de sud-est a regatului ungar5, fi-ind în acelaşi timp comite al comitatului Torontal (între 1427 şi 1456)6, într-un cu-vânt, un potentat regional de care trebuia să se ţină seama. Pe de altă parte, nici La-dislau Hagymás de Beregsău nu era un no-bil local oarecare, lipsit de însemnătate, ci

descindea dintr-o familie nobiliară impor-tantă din părţile de sud-est ale regatului. Astfel, bunicul său patern, Ioan Hagymás, fusese în timpul regelui Ludovic I de Anjou (1342-1382) în mod concomitent comite de Timiş (1357-1362) şi castelan al Timişoarei (1357-1361)7, aceasta după ce petrecuse mai mulţi ani la Curtea regală în calitate de au-licus8. Socotim că, din acea vreme au sporit în mod semnificativ proprietăţile funciare al familiei Hagymás, aflate mai cu seamă în comitatele Timiş, Torontal şi Cenad, la fel ca şi prestigiul ei social. Ioan Hagymás, fiul fostului comite de Timiş, a păşit, la rândul său, pe urmele părintelui. În calita-te de eques aulicus (până în anul 1418), el s-a aflat în suita regelui Sigismund de Lu-xemburg la Conciliul de la Konstanz (1414), fiind amintit nominal de cronicarul Ulri-ch von Richenthal sub numele Haidmatz von Latznow alias Preschgo (Hagymás din Latznow alias Beregsău)9. Probabil că sluj-bele aduse în acest timp de Ioan Hagymás l-au determinat pe Sigismund de Luxem-burg să-i doneze, în 1418, castelul Köválu din comitatul Srem, confiscat lui Mihail Kalácsai (din Călacea?) pentru necredinţa10. Credem că şi Ladislau Hagymás, fiul acestui

5 Vezi în acest sens Pesty Frigyes, Brankovics György rácz despota birtokviszonyai Magyarországban és a rácz despota czim, Budapesta, 1877, passim.

6 Gheroghe Branković i-a urmat în funcţia de comite de Torontal despotului Ştefan Lazarević (1411-1427). În calitate de comite, Branković a avut dreptul să-şi numească adjuncţii (vicecomiţii). Trebuie menţionat şi faptul că, în calitate de comite de Torontal, despotul Gheorghe stăpânea cetatea Bečej şi domeniul acesteia care, până la 1411, aparţinuseră regilor Ungariei, cf. Engel Pál, Magyarország világi archontológiája, vol.I, Budapesta, 1996, p.210.

7 P.Engel, op.cit., p.203 şi p.442.8 Ibidem, p.479.9 Ibidem, p.501.10 Ibidem, p. 351. Castelul se afla la sud-est de Novi Sad, pe malul drept al Dunării, amintirea fiindu-i păstrată

de toponimul Kualovo.

60

file de istorie

Ioan din urmă, a păşit la rându-i pe calea părintelui său, cea a armelor, însoţită însă şi de o carieră administrativ-politică. În 1428, Ladislau Hagymás a deţinut funcţia deloc neînsemnată de căpitan al cetăţii Belgrad, avându-l ca adjunct pe un alt bă-năţea, Mihail Bobal de Voiteg11.

Un an mai târziu (1429) el a fost pro-movat de suveran în dregătoria de comite de Trenčin (în Slovacia de astăzi) şi că-pitan al cetăţii omonime, fiind atestat în aceste calităţi şi în anul următor 143012. Cu acest statut preeminent şi bucurându-se, fără îndoială, de încrederea lui Sigismund de Luxemburg, Ladislau Hagymás a obţi-nut din partea suveranului porunca prin care despotul Gheorghe Branković era so-mat să-i restituie iobagii din Vámhalom, Hegyes şi Hollos pe care îi ademenise la Becicherecul Mare, sediul comitatului Torontal, a cărui conducere o deţinea din 1427. Numai că, tentativa întreprinsă de despotul Gheorghe impotriva iobagilor lui Ladislau Hagymás nu era singulară. Cu numai câteva zile înainte de somaţia adre-sată lui Gheorghe Branković, suveranul îi poruncise la fel de aspru, la 4 iunie 1433,

lui Daud Çelebi, pretendent la tronul sul-tanilor otomani13, aşezat pe moşiile regale Zentheltheghaz14 şi Kwnzeules15, precum şi tuturor dregătorilor rânduiţi de acesta, să-i restituie lui Ladislau Hagymás ioba-gii de pe moşiile sale Vámhalom, Hegyes şi Hollos „aflate de partea asta (adică din dreapta – C.F.) a râului Beghei” (ex ista parte fluvii Begee), pe care îi luase cu forţa şi îi dusese, împreună cu vitele lor, pe cele două moşii ale sale de reşedinţă, fără ca aceştia să-şi fi plătit darea de pământ (ter-ragium) şi alte obligaţii şi fără să fi avut îngăduinţa stăpânului lor16. După cum se poate remarca prea lesne, iobagii de pe aceleaşi trei moşii (Vámhalom, Hegyes şi Hollos) ale lui Ladislau Hagymás fusese-ră ţinta unor tentative similare, atât des-potul Gheorghe Branković cât şi Daud Çelebi profitând, pe semne, de lipsa din zonă a stăpânului acestora. Intervenţia decisă a suveranului, care îi şi dăruise de-altfel anterior lui Ladislau Hagymás una dintre cele trei moşii17, pare să fi restabilit ordinea în favoarea – credem că o putem afirma fără riscul de a greşi – unuia din-tre favoriţii săi din comitatele bănăţene.

11 Ibidem, p.374.12 Ibidem, p.213 şi p. 448.13 Cu privire la Daud Çelebi, cf. Franz Babinger, Dâwud-Çelebi, ein osmansicher Thronwerber des 15. Ja-

hrhunderts, în „Südost-Forschungen“, vol. 16 (1957), p. 297-311.14 Szenteltegyház sau Szentelt este o aşezare azi dispărută, care s-a aflat pe teritoriul actual al localităţii

Mokrin. În timpul lui Sigismund de Luxemburg s-a bucurat chiar de statutul de oraş.15 Aşezare azi dispărută, care s-a aflat pe locul satului actual Nakovo, la nord-est de Kikinda.16 Vezi textul poruncii regale date la Buda, la 4 iunie 1433, în Hazai okmánytár. Codex diplomaticus patrius,

ed. Ipoly Árnold, Nagy Imre, Véghely Dezsö, vol. V, Györ, 1873, doc. 159, p. 227-229; vezi şi Borovszky Samu, Csanád vármegye története 1715-ig, vol. II, Budapesta, 1897, p. 576.

17 Dania regală s-a produs la puţin timp după 1423, an în care Sigismund de Luxemburg îi mai poruncea Capitlului din Arad să cerceteze plângerea lui Ladislau Hagymás că, după ce iobagul Ştefan Chech de pe moşia regală (subl.n.) Hollos primise încuviinţarea, îşi plătise darea de pământ şi alte obligaţii pentru a se

Costin Feneşan

61

De altfel Ladislau Hagymás avea să se bucure în curând de o promovare care îl aşeza între magnaţii (barones) regatu-lui: din primăvara anului 1435 şi până în cea a anului 1436, cel puţin, el a deţinut împreună cu Ioan Danch de Macedonia demnitatea de ban al Severinului18. Dru-mul ascendent al lui Ladislau Hagymás a continuat şi sub regele Albert (Albrecht) de Habsburg, ginerele şi succesorul lui Sigismund de Luxemburg: în 1438-1439, împreună cu Emeric şi Ioan Marczali, el a deţinut însemnata dregătorie de co-mite de Timiş19, care îi asigura pe mai departe prezenţa în rândul magnaţilor ţării. În timpul crizei interne care a ur-mat morţii regelui Vladislav I (1444), Ladislau Hagymás pare să se fie alăturat încă de la început partidei Huniadeştilor. Pe Ioan de Hunedoara, avem convinge-rea, îl cunoscuse bine încă din vremea

când acesta devenise ban al Severinului şi comite suprem de Timiş (1438), dacă nu cumva chiar de mai înainte. Este unul din motivele care ne face să presupunem că, tocmai în acei ani, Ladislau Hagymás i-a vândut lui Ioan de Hunedoara moşia Hollos, poate după ce acesta va fi ajuns guvernator al Ungariei (1446)20. În orice caz, credinţa faţă de Huniadeşti i-a fost răsplătită: între anii 1446 şi 1448 Ladislau Hagymás a deţinut din nou dregătoria de comite de Timiş21. De fiecare dată când a ocupat această dregătorie importantă a regatului, Ladislau Hagymás a ştiut să profite de pe urma acesteia: în 1439 a obţi-nut, prin zălogire, de la regele Albert, ce-tăţile regale Şoimuş şi Lipova cu domenii-le lor, care i-au fost trecute în stăpânire de Capitlul din Arad22. Nu avea să se bucure însă mult de ele deoarece, în 1440, opu-nându-se noului rege Vladislav I Jagello,

putea muta pe moşia sa Kikinda Mare (Nagkeken), el fusese jefuit acolo de Ioan şi Ştefan, fiii lui Andrei de Papd (Bobda?), care îi luaseră 600 bolovani de sare şi 73 câble de grâu. Mai apoi, cei doi atacaseră moşia Kikinda, împiedicându-i pe opt iobagi ai lui Ladislau Hagymás să se aşeze acolo, întreaga pagubă ridicân-du-se la 400 de florini noi. Printre oamenii desemnaţi de rege să cerceteze plângerea s-a numărat Petru, fiul lui Ethele din Itebej (Ithebehew), vezi Pesty Frigyes, Ortavay Tivadar, Oklevelek Temesvármegye és Temesvárváros történetéhez, vol. I, Bratislava, 1896, doc. 373, p. 579-580; vezi şi S. Borovszky, op.cit., vol.II, p. 242.

18 Fenyvesi László, A Temesközi-Szörénységi végvárvidéki funkcióváltozásai, în „Studia Agriensia. Annales Musei Agriensis”, vol. 14, Eger, 1993, p. 262; vezi şi P.Engel, op.cit., p.33; vezi şi documentul de la Arhiva Naţională Maghiară din Budapesta (MOL). Dl.44.053.

19 Pesty Frigyes, A szörényi bánság és Szörény vármegye története, vol.III, Budapesta, 1878, p. 33; vezi şi P.Engel, op.cit., p.204.

20 Într-un document din 8 august 1451, moşia Hollos este amintită ca aflându-se în stăpânirea lui Ioan de Hu-nedoara (MOL, Dl.14.485), cf. S.Borovszky, op.cit., vol. I, Budapesta, 1896, p.116. Cu puţin timp mai înainte (30 iulie 1451), cu ocazia punerii lui Mihail Szilágyi de Horogszeg (localitate azi dispărută, care s-a aflat pe lângă Vizejdia şi Comloşul Mare, cf. Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol.II, Bucureşti, 1968, p. 341) în stăpânirea asupra moşiei Kunszöllös, printre vecinii prezenţi sunt amintiţi Dimitrie, judele din Hollos şi juratul Ladislau Farkas, din partea lui Ioan de Hunedoara, cf. S. Borovszky, op.cit., vol.II, p. 242.

21 Fr. Pesty, Szörény, vol. III, p.33; L.Fenyvesti, op.cit., p. 261.22 MOL, Dl. 13.375.

62

file de istorie

a pierdut ambele cetăţi împreună cu cele 76 sate din comitatele Arad şi Timiş care ţineau de acestea23. Le va redobândi însă în anul următor, după ce i-a jurat credin-ţă noului suveran. În 1444 avea să-i ce-deze lui Ioan de Hunedoara cetatea Şoi-muş, primind în schimbul acesteia – îm-preună cu Nicloae Ország de Guth, un alt

om de credinţă al Huniadeştilor - stâpâ-nirea asupra cetăţii Jdioara din comita-tul Timiş24. Probabil că, în cadrul unui angajament legat de numirea în dregă-toria de comite suprem de Timiş (1446), Ladislau Hagymás i-a cedat lui Ioan de Hundeoara, guvernatorul ţării, cetatea Jdioara, primind în schimb, tot cu titlu de zălog, districtele româneşti Bujor şi Jupani din acelaşi comitat Timiş25. Cât priveşte cele trei moşii ale lui Ladislau Hagymás de pe care despotul Gheorghe Branković strămutase în 1433 cu forţa mai mulţi iobagi la Becicherecul Mare, doar Vámhalom (la nord de Bašaid) a ră-mas până la urmă în stăpânirea familiei Hagymás. Hegyes26 şi Hollos27 au avut alt destin. Ajuns de puţin timp pe tronul Ungariei (24 ianuarie 1458), Matia Cor-vin a ţinut să-i răsplătească pe cei care contribuiseră la alegerea sa ca suveran, astfel că i-a dăruit unchiului său ma-tern Mihail Szilágyi de Horogszeg, la 4 martie 1458, moşiile Hegeyes şi Hollos,

23 MOL, Dl. 13.597.24 MOL, Dl.59.745. Pentru istoria Jdioarei, cu referire speciala la secolul al XV-lea, vezi Ligia Boldea, Asupra

avatarurilor unei cetăţi medievale: Jdioara anilor 1548-1658, în “Analele Banatului”, s.n., arheologie-istorie, vol.XIV/2 (2006), p.46-49.

25 MOL, Dl.13.927; vezi şi Lendvai Miklós, Temes vármegye nemes családjai, vol.I, Budapesta, 1896, p.52 şi P.Engel, op.cit., p. 413 şi p.467.

26 La Hegyes, menţionat documentar pentru prima dată în 1339 sub numele de Hegeseghaz, satul şi castelul de mai târziu s-au aflat la 1,5 km est de Idjós, în locul numit de localnici Gradište. La sfârşitul secolului al XIX-lea acolo mai puteau fi văzute un şanţ dublu şi o fortificaţie de formă ovală, având o suprafaţă apro-ximativă de 22000 stânjeni pătraţi, cf. S.Borovszky, op.cit., vol.II, p.208. Prima amintire documentară este legată de porunca adresată la 12 martie 1339 de regele Carol Robert de Anjou Capitlului din Cenad cu pri-vire la reambularea hotarelor moşiei Hegeseghaz în vederea trecerii ei din nou în stăpânirea lui Valentin, fiul lui Nicolae, cf. A Zichi és Vásonkeöi gróf Zichy-család idösb ágának okmánytára. Codex diplomaticus domus senioris comitum Zichy de Zich et Vásonkeö, vol. I, Budapesta, 1871, p. 560. De obicei foarte exact, B. Milleker, Délmagyarország középkori földrajza, Timişoara, 1915, p. 92 localizează Hegyes la Cărpiniş, în comitatul Caraş!

27 B.Milleker, op.cit., p. 193 identifică Hollos în mod eronat cu Hollod din districtu Beel şi cu Thotholos aflat la est de Buziaş.

Palatul lui Stevan Bukovac, constuit în anul 1905, şi strada Hunyadi în Bechicherecul Mare, astăzi Zrenianin

Costin Feneşan

63

aflate pe atunci în comitatul Cenad28. După moartea fără de urmaşi a lui Mihail Szilágyi (luat prizonier de Ali bei, dus la Istanbul şi decapitat acolo în 1460), regele Matia Corvin i-a dăruit cele două moşii lui Paul Chinezul, care a construit la Hegyes un castel29. La 2 septembrie 1489, cu acor-dul suveranului, Paul Chinezul, comi-te suprem de Timiş şi căpitan al părţilor de jos ale regatului, i-a vândut nobilului arădean Francisc Haraszti şi soţiei aces-tuia, Sofia Dóczi, pentru suma de 1 000 florini, castelul şi satul Hegyes împreună cu pusta Hollos, care ţinea de acestea30. Castelul Hegyes a fost distrus în primele decenii ale secolului al XVI-lea, probabil în 1529, în timpul expediţiei de jaf a lui Bali bei, după care satul omonim a revenit din nou în stăpânirea familiei Hagymás, fiind pierdut definitiv de aceasta în 156131.

Cât priveşte moşia Hollos, stăpânirea asu-pra acesteia a fost revendicată în 1504 de Nicolae Csáki, episcopul de Cenad, căruia Capitlul din Cenad i-a eliberat, la porunca regelui Vladislav al II-lea copia a două do-cumente din anul 1409, în care Hollos era menţionat în comitatul Cenad32.

Un alt moment în care familia Hagymás de Beregsău a fost implicată în rosturile Banatului de câmpie este cel legat de construirea castelului de la Galad. Localitatea omonimă, care s-a aflat la nord-est de Novo Miliševo, este atestată încă în lista de dijme papale din 133233. În 1405, Galaad, era stăpânit de familia Hagymás de Beregsău, nu-mărându-se printre pertinenţele cetăţii Bečej34. Până la încuviinţarea dată de regele Matia Corvin la 23 aprilie 1461 lui Nicolae Hagymás de Beregsău – nimeni

28 MOL, Dl. 15.218; vezi şi S.Borovszky, op.cit., vol.II, p.209.29 S.Borovszky, op.cit, vol.II, p. 209, şi p. 242. Până a ajunge în stăpânirea lui Paul Chinezul, cele două moşii

fuseseră deţinute temporar de Paul Bécsi.30 Ibidem, p.209.31 Ibidem. La 2 iulie 1561 regele Ungariei. Ferdinand I de Habsburg, i-a confiscat, sub acuzaţia de necredin-

ţă (sub nota infidelitatis), toate moşiile care îi aparţineau lui Cristofor Hagymás de Beregsău: Nagyga-lad, Rewgalad (aşezări dispărute, care s-au aflat în apropiere de Bečej), Kewkend (Kikinda), Walhalom (Vámhalom), Debelyath (Debeljača), Fywzes (aşezare dispărută, care s-a aflat în apropiere de Idjoš, cf. S. Borovszky, op.cit., vol.II, p. 201) şi Hegyes, o parte din moşia Zenthewlth (aşezare dispărută, care s-a aflat lângă Mokrin, cf. S.Borovszky, op.cit., vol.II, p. 505), toate în comitatul Cenad, Bogaros (Bulgăruş), Pakaz (Partoş), Bylled (Biled), Pechkerek (Becicherecul Mic), Berekzo (Beregsăul Mare), Waya (aşezare dispăru-tă, care s-a aflat la hotarul de sud-est al satului Beregsăul Mare, pe malul drept al râului Bega Veche, unde se ridică o colină numită Vaia, cf. B.Milleker, op.cit., p.255) Zylas (aşezare dispărută, care s-a aflat la sud de Beregsăul Mare, în dreptul pustei Silaş, pe care a fost ridicat în secolul al XVIII-lea satul Sânmihaiul German, cf. B.Milleker, op.cit., p.244), Pazmad (recte Paznad, localitate dispărută, care s-a aflat probabil la nord-vest de Gătaia; în 1483 a făcut parte împreună cu Maysa din domeniul cetăţii Timişoara) din comita-tul Timiş şi Bathka (Batka) din comitatul Csongrád (a nu se confunda cu localitatea Kis Batka din comita-tul Cenad). Toate aceste moşii i-au fost donate de suveran lui Ladislau Kerecsényi, căpitanul cetăţii Gyula, punerea în stăpânire fiind raportată regelui de Capitlul din Eger la 16 ianuarie 1562, cf. MOL, Magyar Ka-mara Archivuma, N.R.A. (Neoregestrata Acta), fasc. 822, nr. 15 şi S.Borovszky, op.cit., vol.II, p.219 şi p.209.

32 Pesty Frigyes, Magyarország helynevei történeti, földrajzi és nyelvészeti tekintetben, Budapesta, 1888, p. 265.33 Bárány Ágoston, Torontálvármegye hajdana, Buda, 1845, p. 68.34 B.Milleker, op.cit., p.9.

64

file de istorie

altul decât fiul fostului ban al Severinu-lui şi comite suprem de Timiş, Ladislau Hagymás – şi lui Ioan de Szentgirolt, de a construi acolo un castel35, încă nu ne sunt cunoscute multe informaţii despre aşezarea din apropierea Tisei. În ceea ce priveşte însă aprobarea regală, credem că la explicarea acesteia trebuie avute în vedere cel puţin două elemente. Înainte de toate, socotim că Matia Corvin a avut destule temeiuri să se bizuie pe credinţa lui Nicolae Hagymás, la fel cum o făcuse şi părintele său Ioan de Hunedoara în ca-zul lui Ladislau Hagymás, iar aceasta cu atât mai mult, cu cât regatul fusese nu cu mult timp în urmă (1458-1459) scena conflictului armat cu cei care ii contestau autoritatea: voievodul ardelean Nicolae Ujlaki, palatinul Ladislau Garai şi chiar unchiul său matern Mihail Szilágyi. Pe de altă parte, vecinătatea plină de peri-cole cu Imperiul otoman, soldată prin cucerirea cetăţii Golubac de către oto-mani (24 august 1458), situaţie reechi-librată apoi prin expediţia victorioasă a oştii regale în Serbia (septembrie 1458), a determinat Dieta Ungariei, întrunită la Seghedin (Szeged) în decembrie 1458, să ia mai multe măsuri de reformă militară în vederea întăririi capacităţii defensive a ţării. Ridicarea unor fortificaţii atât

în lungul cursurilor principale de apă (Dunăre, Tisa, Drava, Sava) dar şi în in-teriorul teritoriului, pe direcţiile de atac posibile, atenţia acordată pazei vadurilor de trecere, s-au numărat printre măsu-rile de necesitate imediată. Faptul că, în aprobarea de construire a castelului Ga-lad36 regele a insistat în mod deosebit, ca de acolo să nu fie pornite acţiuni de vătă-mare a ţării şi a locuitorilor acesteia, nu fac decât să amintească de tulburările in-terne din anii 1458-1459. Nedumerire ar putea stârni faptul că, alături de Nicolae Hagymás, celălalt beneficiar al aprobării regale a fost Ioan de Szentgirolt. Expli-caţia este însă cât se poate de simplă. În 1462, Ioan de Szentgirolt a fost adoptat ca fiu de Nicolae Hagymás, care îi dona-se toate moşiile sale, între acestea Galad-monostra, Rewgalad, Vámhalom, Kikin-da şi Kis Batka (aşezare care s-a aflat pe malul stâng al Tisei în dreptul localităţii Zenta)37. Fortificaţia ridicată la Galad de Nicolae Hagymás şi Ioan de Szentgirolt n-a avut însă o viaţă prea lungă. În vara anului 1551, după ce oştile comandate de beilerbeiul Mehmed au trecut Tisa pe la Bečej, ocupând apoi din mişcare şi fără să întâmpine vreo rezistenţă serioasă, Becicherecul Mare şi mai ales Cenadul, ele au cules ca un fruct copt celelalte

35 Vezi doc.2. Documentul le-a fost cunoscut lui Csánki Dezsö, Magyarország történelmi földrajza a Hunya-diak korában, vol.II, Budapesta, 1894, p. 13 şi B.Milleker, op.cit., p.6, dar textul acestuia încă nu a fost publicat.

36 Cercetările arheologice întreprinse de Milorad Girić au dezvăluit existenţa unei fortificaţii de forma unui patrulater, cu trei turnuri pe curtina sudică şi cu un şanţ de apărare, cf.M.Girić, Severni Banat, sakralni objekti i nekropole 10-15 veka, în „Rad Vojvodjanskih Muzeja”, vol.37-38 (1995-1996), p. 146-148, a pud Dumitru Ţeicu, Cetăţii medievale din Banat, Timişoara, 2009, p.73.

37 S.Borovszky, op.cit., vol.II, p.287 şi B.Milleker, op.cit., p.9.

Costin Feneşan

65

fortificaţii mai mici de pe aliniamentul Tisei şi Mureşului: Galad (subl.n.), Arača, Nădlac, Igriş, Felnac, Ceala, Mândruloc, Zâdâreni şi Eperies (contopit în localita-tea Firiteaz din zilele noastre). Pe lângă faptul că trupele habsburgice aflate în apropiere o luaseră în mare grabă la sănă-toasa, aceste fortificaţii mici – mai mult nişte palănci, cum erau numite în epocă – au avut de suferit şi în urma aşezării lor într-o câmpie care nu oferea aproape nici o posibilitate suplimentară de apă-rare. În schimb otomanii au fost răsplă-tiţi din plin: „Aproape toate aceste locuri sunt aşezate într-o câmpie încântătoare şi deschisă, scăldată de cursuri de apă, fiind dăruite, din bunătatea cerului, aşa cum nu mai sunt altele pe pământ, cu un pământ roditor şi cu turme bogate, cu peşte din belşug, cu o abundenţă de grâ-

ne, păşuni şi pomi roditori.”38 Castelul de la Galad îşi încheiase astfel existenţa. Nu ştim încă, cel puţin deocamdată, soarta constructorului său, Nicolae Hagymás, mort, se pare, pe la 149039. Un lucru este însă aproape sigur: el nu este identic cu acel Nicolae Hagymás de Beregsău, care a deţinut în 1515-1516 dregătoria de ban al Severinului40.

Consecinţele dezastrului militar de la Mohács (1526) pentru Banatul de la câmpie, urmate de lupta între partida lui Ioan de Zápolya (mai apoi a reginei Isa-bella) cu Habsburgii pentru a stăpâni şi acea regiune însemnată din punct de ve-dere strategic şi economic, concomitent cu presiunea militară tot mai puternică a otomanilor, au dus la destinul inexorabil din 1551-1552: ocuparea de către Poartă şi transformarea în vilaiet. ■

38 Nicolaus Isthvánffi, Regni Hungarici historia...libri XXXIV, Köln, 1724, liber XVII., p.185: „Sunt autem haec fere omnia loca in amaena et patenti planitie, iuxta irriguos amne sita, ubertate soli pecorumque fecunditate, piscium copia, frumenti, pabuli pomorumque abundantia caelique benignitate nulli terra-rum secunda.”

39 P.Engel, op.cit., p. 67.40 Fr. Pesty, Szörény, vol. I, Budapesta, 1877, p. 291 şi L.Fenyvesi, op.cit., p.263.

A N E X A11433 iunie 8, Buda – Sigismund de Luxemburg, rege romano-german şi rege al Un-

gariei, îi porunceşte lui Gheorghe Branković, despotul Serbiei, să-i restitutie de indată lui Ladislau Hagymás de Beregsăul Mare, iobagii acestuia luaţi cu forţa, fără a fi avut îngăduinţă şi fără ca aceştia să-şi fi plătit darea după pământ şi alte obligaţii, care au fost duşi de pe moşiile Vámhalom, Hegyes şi Hollos, împreună cu vitele lor, în târgul Becicherecul Mare.

Arhiva Naţională Maghiară (Magyar Országos Levéltár) Budapesta, Dl.30.433; origi-nal pe hârtie.

66

file de istorie

De commissione baronum1

Sigismundus, Dei gracia Romanorum rex semper augustus ac Hungarie, Bohemie, Dalmacie, Croacie etc. rex, fidelibus nostris, illustri Georgio, despoto Rasscie2, sincere nobis dilecto, officialibusque necnon populis et iobagionibus suis in opido2 suo Be-chekereke vocato constitutis et commorantibus, salutem et graciam. In persona fidelis nostri egregii Ladislai Hagmas de Berekzow nobis ac prelatis et baronibus nostis dicitur querulose, quod vos, hiis noviter preteritis diebus, nonnullos suos iobagiones de suis possessionibus Vamhalom videlicet ac Heges et Hallos vocatis, ex ista parte fluvii Begee vocati adiacentibus et earum pertinenciis, non habitis licenciis iustisque terragiis et ali-is eorum solitis debitis minime depositis et persolutis, imo potencialiter et ipsis prorsus invitis ad ipsum opidum2 Bechekereke simulcum eorum rebus et bonis, contra huius regni nostri Hungarie consuetudinem, transduci fecissetis moraturi, in ipsius Ladislai grandi preiudicium dictarumque possessionum suarum desolacionem valde magnam, vnde suplicatum2 extitit ipsi Ladislao intra id per nos de condigno remedio provideri.

Et quia nos talismodi indebitas et violentas transducciones iobagionum per quem-piam in derogamen consuetudinis et libertatis nobilium ipsius regni nostri committi nolimus, igitur fidelitati vestre firmiter precipientes mandamus, quatenus habitis pre-sentibus, omnes et quoslibet tales prefati Ladislai Hagmas iobagiones, qui de quibus-cunque suis possessionibus per vos et ad vos pertinentes ad prefatum opidum2 vestrum Bechekereke sive alias quasvis vestras possessiones, sic vt prefertur non optentis2 licen-ciis et terragiis iustis non depositis solitisque earum debitis non persolutis, moraturis trandsducti reperti fuerint, cum omnibus eorum rebus eidem Ladislao aut suis homini-bus, harum serie exhibitoribus, reddere et restituere ac3 ad prefatas suas possessiones, de quibus trandsducti existunt, pecora scilicet eorum habitacionis loca de ipso vestro opido2, ceteris eciam vestris possessionibus, libere recedere et abire permittatis et per-mitti faciatis. Secus non facientes in premissis. Presentibus eciam perlectis, exhibenti restitutis. Datum Bude, feria quinta proxima ante festum Sancte Trinitatis, anno Domini millesimo quadringentesimo XXXmo III0, regnorum nostrorum anno Hungarie XXXmo septimo Romanorum vigesimotercio et Bohemie tredecimo.

Pe verso: Conquestus fuerat Ladislaus Hagmas de Beregzo2 regi Ladislao4, quod Geor-gius dezopth quosdam iobagiones suos in possessionibus Wamhalom, Heges et Hollos vocatis suis commorantibus in et ad oppidum Bechkereke suum dezpoth terragio non deposito et aliis debitis non persolutis, contra consuetudinem regni, abduci fecisset; mandat igitur eidem Ladislao Hagmas eisdem iobagiones per Georgium dezpoth remitti et restitui. Vamhalom, Hegyes et Hollos a (nno) 14305 (însemnare din prima jumătate a secolului al XVI-lea).

1 Scris de altă mână.2 Astfel în text.

Costin Feneşan

67

3 Scris deasupra rândului.4 Greşit, în loc de Sigismundus.5 Greşit, în loc de 1433.

< Traducere >Din porunca baronilor1

Sigismund, din mila lui Dumnezeu rege pururi august al romanilor şi rege al Ungari-ei, Boemiei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., credincioşilor noştri, vestitului despot Gheorghe al Serbiei2, nouă sincer iubit, precum şi dregătorilor, oamenilor şi iobagilor săi care se află şi locuiesc în târgul său numit Becicherec3, mântuire şi milostivire. Credinciosul nostru, alesul Ladislau Hagymás de Beregsău, ni s-a plâns nouă, precum şi prelaţilor şi baro-nilor noştri, cum că, în zilele de curând scurse, voi aţi pus să fie aduşi pentru a rămâne acolo, în acelaşi târg Becicherec, cu sila şi fără voia lor, mai mulţi iobagi ai săi dimpreună cu lucrurile şi bunurile lor, de pe moşiile sale care se numesc Vámhalom4, Hegyes5 şi Hollos6, care se află de această parte a râului Beghei, precum şi din pertinenţele acesto-ra, fără ca aceştia să aibă îngăduinţa şi fără a fi depus şi achitat defel îndreptăţita dare după pământ, precum şi alte „dări” obişnuite ale lor, contrar cu obiceiul acestui regat al nostru al Ungariei, spre marea pagubă a aceluiaşi Ladislau şi spre foarte marea pustiire a ziselor sale moşii, aşa că, între timp, am fost rugaţi de acest Ladislau să ne îngrijim de o soluţie dreaptă. Iar fiindcă noi nu vroim să îngăduim aşa mutări nepermise şi silnice ale iobagilor de către oricine, prin încălcarea obiceiului şi a libertăţii nobililor acestui regat al nostru, de aceea punem în vedere şi poruncim cu tărie credinţei voastre ca, atunci când veţi vedea scrisoarea de faţă, să îi daţi înapoi şi să îi restituiţi pe toţi şi pe oricare dintre aceşti iobagi ai amintitului Ladislau Hagymás, care au fost aduşi de către voi şi de către cei care ţin de voi de pe oricare moşie a acestuia şi duşi spre a rămâne în amintitul vostru târg Becicherec sau pe oricare altă moşie a voastră – aşa cum s-a spus, fără a fi obţinut îngăduinţa şi fără a fi depus îndreptăţita dare după pământ, precum şi fără a-şi fi plătit datoriile obişnuite – şi care vor fi găsiţi, dimpreună cu toate lucrurile lor, dându-i înapoi şi restituindu-i aceluiaşi Ladislau sau a oamenilor săi care vor înfăţişa scrisoarea de faţă, şi să le îngăduiţi să se întoarcă liber, să le daţi voie să plece şi să faceţi să li se dea voie să plece la moşiile lor amintite, de pe care au fost duşi împreună cu vitele lor, luate de la locul lor de şedere şi duse în acel târg al vostru. Altfel să nu faceţi faţă ce cele de mai sus. Iar după citirea scrisorii de faţă, să o restituiţi celui care a înfăţişat-o. Dată la Buda, în joia cea mai apropiată de sărbătoarea Sfintei Treimi, în anul Domnului o mie patru sute treizeci şi trei, în al 47-lea an al domniei noastre în Ungaria, al douăzeci şi treilea ca rege al romanilor şi al treisprezecelea ca rege al Boemiei.

Pe verso: Ladislau Hagymás de Beregsău s-a plâns regelui Ladislau 7 că despotul Ghe-orghe a pus să fie duşi în târgul său Becicherec, adică al despotului, mai mulţi iobagi ai

68

file de istorie

săi care locuiesc pe moşiile numite Vámhalom, Hegyes şi Hollos, fără să fi plătit darea după pământ şi fără să fi achitat alte datorii, contrar cu obiceiul regatului. Porunceşte, prin urmare, despotului Gheorghe să-i predea şi să-i restituie pe aceşti iobagi acelui Ladislau Hagymás. Vámhalom, Hegyes şi Hollos, în anul 14308. (însemnare din prima jumătate a secolului al XVI-lea).

1 Scris de altă mână.2 Gheorghe Branković, despotul Serbiei.3 Becicherecul Mare (Veliki Bečkerek), azi Zrenjanin.4 Localitate azi dispărută, care s-a aflat la nord de Bašaid, unde toponimul Valom

Bara îi păstrează amintirea, cf. B.Milleker, Délmagyarország középkori földrajza, Timişoara, 1915, p.16.

5 Localitate azi dispărută, care s-a aflat la est de Idjoš (Tisza-Hegyes), cf. S.Borovszky, Csanád vármegye története 1715-ig, vol. II, Budapesta, 1897, p.208.

6 Localitate azi dispărută, care s-a aflat la est de Kikinda, unde iazul Oluz îi păs-trează amintirea, cf. S.Borovszky, op.cit., vol.II, p. 241.

7 In text greşit, în loc de Sigismund.8 In text greşit, în loc de 1433.

■ ■ ■

21461 aprilie 23, Buda – Matia Corvin, regele Ungariei, le încuviinţează lui Ioan de

Szentgirolt şi Nicolae Hagymás de Beregsăul Mare să construiască metereze, ziduri, şanţuri şi alte edificii la castelul pe care îl ridică pe moşia lor Galad (Novo Miliševo), cu condiţia ca această fortificaţie să nu devină un punct din care să pornească atacuri împotriva ţării şi a locuitorilor.

Arhiva Naţională Maghiară (Magyar Országos Levéltár) Budapesta, Dl.30.848; origi-nal pe hârtie; urme ale peceţii în ceară roşie.

Commissio propria domini regis1

Nos, Mathias, Dei gracia rex Hungarie, Dalmacie, Croacie etc., memorie commen-damus tenore presencium significantes quibus expedit universis, quod nos, consideratis fidelibus serviciis fidelium nostrorum, egregiorum Johannis de Zenthgyroth et Nicolai Hagymas de Berekzo2, per eos Maiestati Nostre sub locorum et temporum varietate exi-hibitis et impensis, eisdem Johanni et Nicolao id duximus annuendum et concedendum, vt ipsi castellum illud, quod in possessione ipsorum Galad vocata erexisse facuntur, cum propugnaculis, menibus, fossatis et aliis necessariis edificiis munire et fortificare, ac deinceps ydem2 Johannes et Nicolaus huiusmodi castellum tenere et possidere valeant

Costin Feneşan

69

atque possint, salvo iure alieno, ita tamen, vt de dicto castello regno et regnicolis nostris dampna2 non auferantur, harum literarum nostrarum vigore et testimonio mediante. Datum Bude, feria quinta proxima ante festum beati Georgii martiris, anno Domini mil-lesimo quadringentesimo sexagesimo primo.

L.S.1 Scris de altă mână.2 Astfel în text.

< Traducere >Porunca însăşi a regelui1

Noi, Matia, din mila lui Dumnezeu rege al Ungariei, Dalmaţiei, Croaţiei etc., prin cu-prinsul scrisorii de faţă dăm de ştire făcând cunoscut tuturor cărora li se cuvine, că noi, luând aminte la slujbele credincioase ale aleşilor noştri Ioan de Szentgirolt şi Nicolae Hagymás de Beregsăul Mare, pe care aceştia le-au făcut şi le-au adus Maiestăţii Noastre în locuri şi la vremuri diferite, am hotărât să le încuviinţăm şi să le îngăduim aceloraşi Ioan şi Nicolae, să aibă slobozenia de a întări şi fortifica cu metereze, ziduri, cu şanţuri şi cu alte edificii necesare, castelul pe care îl ridică pe moşia lor numită Galad2, iar mai apoi aceeaşi Ioan şi Nicolae să ţină şi să stăpânească acest castel, dar fără să fie vătămat dreptul altuia şi fără ca din zisul castel să pricinuiască pagube ţării noastre şi supuşilor noştri, ‹lucru pe care îl vestim› prin tăria şi mărturia acestei scrisori ale noastre. Dată la Buda, în joia cea mai apropiată înainte de sărbătoarea sfântului mucenic Gheorghe, în anul Domnului o mie patru sute şaizeci şi unu.

L.S.1 Scris de altă mână.2 Novo Miliševo (opšt. Bečej). Fortificaţia s-a aflat la nord-est de Novo Miliševo,

la vest de Tisa.

Schiţa unui castel din Beodra (astăzi Novo Miloševo)

a familiei Karátsonyi.

70

Zusammenfassung

LAND UND LEUTE IN DER WESTBANATER HEIDE

IM 15. JAHRHUNDERT

Am 8. Juni 1433 befahl der ungarische König Sigismund von Luxemburg dem serbischen Despot Georg Branković, die von ihn gewaltsam nach Großbetschkerek (Zrenjanin) gebrachten Leibeignen des Ladislaus Hagymás von Beregszó (Beregsăul Mare) aus den Dörfern Vámhalom (ehemaliges Dorf nördlich von Basaid), Hegyes (ehemaliges Dorf östlich von Iđoš) und Hollos (ehemaliges Dorf östlich von Velika Kikinda) unter strengster Strafe ihrem Eigentümer rückzus-tellen. Eine sonst in dieser Zeit übliche Auseinandersetzung zweier Feudalherren hatte im gege-benen Fall aber eine aparte Bedeutung. Einerseits war Georg Branković ein bedeutsamer Verbün-deter des Königs in der Türkenabwehr an der südöstlichen Grenze des Reichs und zu gleicher Zeit Obergespan (comes supremus) des Torontaler Komitats (von 1427 bis 1456), andererseits entstammte Ladislau Hagymás einer der wichtigsten adeligen Familien aus der Banater Heide. Sein Großvater, Johann Hagymás, war Temescher Obergespan und zu gleicher Zeit Temeswarer Burgvogt (castellanus) in den Jahren 1357-1361/1362, sein Vater aber, auch Johann genant, nahm 1414 im Gefolge Sigismunds von Luxemburg am Konstanzer Konzil teil und gehörte zu den tre-uen Anhängern des Königs. Ladislaus Hagymás selbst war 1428 Belgrader Festungshauptmann, anschließend Trentschiner (Trenčin, in der heutigen Slowakei) Obergespan und auch dortiger Festungsbefehlshaber. Seine Auseinandersetzung mit Georg Branković erfolgte zu gleicher Zeit mit dem Versuch des osmanischen Thronwerbers Dawud Çelebi, andere Leibeigene aus Vám-halom, Hegyes und Hollos auf seine Güter Szenteltegyház (ehemaliges Dorf auf dem heutigen Gebiet von Mokrin) und Kunszöllös (ehemaliges Dorf auf dem heutigen Gebiet von Nakovo) gewaltsam zu überführen. In beiden Fällen urteilte Sigismund für Ladislaus Hagmyás, der sich auch weiterhin der königlichen Gunst erfreute: 1435-1436 war er einer der beiden Severiner Bane und rückte somit unter die Großwürdenträger des Reichs. Unter König Albert (Albrecht) von Habsburg wurde Ladislaus Hagymás 1438-1439 einer der Temescher Gespane (comites) und als solcher zählte er ebenfalls zu den Großwürdenträgern. Auch als Anhänger des Reichsverwesers Johann Hunyadi behauptete Ladislaus Hagymás seine Stellung, als er erneut 1446-1447 zum Temescher Obergespan ernannt wurde. Sein Sohn Nikolaus stand auch in der Gunst Königs Mathias Corvinus, der ihn, wahrscheinlich seiner während der inneren Wirren von 1458-1459 bewiesenen Treue wegen, belohnte. So gestattete ihm der König 1461, zusammen mit seinem im kommenden Jahr zum Sohne adoptierten Johann von Szentgirolt auf dem Gute Galad (Novo Mi-liševo, unweit Bečej) eine Feste (castellum) mit den erforderlichen Werkern zu errichten, um in der immer drohender werdenden Türkengefahr als Überwachungspunkt an der Theiß zu dienen. Dabei betonte der König, daß aus der neuen Feste keine Angriffe auf Land und Leute zulässig seien, eine klare Anspielung auf die nur vor kurzen Zeit vorgefallenen inneren Auseinanderset-zungen. Über den 1515-1516 als Banus von Severin belegten Nikolaus Hagymás darf angenommen werden ,daß er mit demjenigen von 1461 nicht gleichzustellen ist.

71

Rezime

Ugarski kralj Žigmund (ili Sigismund) Luksemburški je 8. juna 1433. zapovedio srpskom des-potu Đurađu Brankoviću, uz pretnju najstrožijom kaznom, da vrati kmetove Ladislava Hađmaša od Beregseu (Veliki Beregseu), koje je u Veliki Bečkerek (danas Zrenjanin) silom doveo iz Vam-haloma (nekadašnje selo u blizini današnjeg Bašaida), Heđeša (nestalo selo istočno od današn-jeg Iđoša) i Hološa (nakadašnje selo istočno od Velike Kikinde). Za to vreme, jedna uobičajena razmirica dvojice feudalnih gospodara je dobila poseban značaj, imajući u vidu važnost zavađe-nih strana: Đurađ Branković je bio važan saveznik kralja u odbrani od Turaka na jugoistočnoj granici i veliki župan Županije Torontal (od 1427. do 1456. godine), dok je Ladislav Hađmaš bio potomak jedne od najznačajnijih plemićkih porodica iz banatske nizije. Naime, njegov deda, Jo-han Hađmaš, je bio veliki župan Županije Tamiš i kastelan Temišvarske tvrđave (1357-1361/1362), dok je njegov otac, takođe Johan, bio u pratnji samog kralja Žigmunda Lukseburškog na Saboru u Konstanci (1414). Sam Ladislav je 1428. godine bio kapetan beogradske tvrđave, zatim veliki župan Županije Trenčin (u današnjoj Slovačkoj) i kapetan tvrđave istoimenog grada. Sporni konflikt se odigrao u isto vreme kada je i Daud Čelebija, pretendent na tron osamnlijskog carst-va, pokušao da silom preseli druge kmetove iz Vamhaloma, Heđeša i Hološa na svoje imanje u Sentelteđhaz (nekadašnje naselje na teritoriji današnjeg Mokrina) i Kunsološ (nestalo naselje na mestu današnjeg sela Nakovo). Kralj Žigmund je u oba slučaja presudio u korist Ladislava Hađmaša, koji je i dalje uživao veliku naklonost kralja, te je nekoliko puta imenovan sa kraljeve velikodostojnike. U periodu 1435-1436 imenovan je za jednog od dvojice banova okruga Severin, a dva puta za jednog od župana Županije Tamiš, prvi put u periodu od 1438. do 1439. godine, za vreme kralja Alberta (Albreht) Habsburškog, a drugi put za vreme Hunjadi Janoša, kada je funkciju velikog župana Tamiša obavljao od 1446. do 1447. godine. Veliku kraljevu naklonost je uživao i Ladislavov sin Nikola, kojeg je nagrađivao kralj Mateja Korvin, verovatno zbog odanosti prilikom unutrašnjih sukoba 1458-1459. godine. Takođe, kralj je dao saglasnot 1461. godine da Nikola i njegov sin Johan fon Sentgirolt, kojeg je usvojio naredne godine, podignu dvorac na svom imanju Galad (tada Karlovo i Beodra, danas Novo Miloševo u blizini Bečeja). Dvorac sa neophodnim pojačanjem i odbranom koji će služiti za nadzor prelaska preko Tise, u slučajevima sve veće pretnje Otomanskog carstva. Tom prilikom, kralj je istakao delovanje novog utvrđenje ne sme biti usmereno na mesta i ljude u Banatu, aludirajući na nedavne unutrašnje pobune. O Nikoli Hađmešu kao izabranom banu okruga Severin u periodu 1515-1516. godine, treba prihvatiti činjenicu da se ne sme poistovetiti sa onim iz 1461.

MESTA I LJUDIZAPADNO-BANATSKE NIZIJEU XV VEKU