Experiențele persoanelor de etnie Romă pe - e-qual-see.ro · Experiențele persoanelor de etnie...

Experiențele persoanelor de etnie Romă pe

piața muncii din România

Coordonator Raport: Lector dr. Theofild Andrei LAZĂR

Autori:

Theofild Andrei LAZĂR, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Melinda DINCĂ, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Roxana UNGUREANU, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Johans SANDVIN TVEIT, Universitatea din Nordland, Norvegia

Ingrid FYLLING, Universitatea din Nordland, Norvegia

Janne BREIMO PAULSEN, Universitatea din Nordland, Norvegia

Irina Zamfirescu, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Teodor Mircea ALEXIU, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Elena Loreni BACIU, Universitatea de Vest din Timișoara, România

Andreea Georgiana Bîrneanu, Universitatea de Vest din Timișoara, România

2015

ACKNOWLEDGMENT

Acest raport este un rezultat al proiectului “E-QUAL – Cercetare calitativă privind integrarea

profesională a grupurilor vulnerabile”.

Supported by a grant from Iceland, Liechenstein and Norway

Introducere

Capitolul I. Proiectarea metodologiei

I.1. Despre metodă

I.2. Obiectivele și întrebările din cadrul cercetării

I.3. Instrumentul de cercetare și procedurile de colectare a datelor

I.4. Selectarea subiecților

I.5. Limite conceptuale

Capitolul II. Constatări

II.1. Familie

II.1.1. Familia de origine și propria familie – un model intergenerațional

II.1.2. Influența modelului familiar asupra procesului de ocupare

II.1.3. Discriminarea în familie. Discriminarea femeilor

II.2. Condiții de locuire

II.2.1. Descrierea condițiilor de locuire ale subiecților intervievați

II.2.2. Influența condițiilor de locuire asupra procesului de ocupare

II.3. Relații de vecinătate și prietenie – relații dinăuntrul comunității

II.3.1. Descrierea relațiilor de vecinătate

II.3.2. Importanța relațiilor de vecinătate și a rețelei sociale din zona de locuit pentru

integrarea romilor de piața muncii

II.4. Educație

II.4.1. Analiza nivelului educațional al subiecților intervievați

II.4.2. Factori motivaționali pentru educația formală

II.4.3. Bariere în calea educației formale

II.4.4. Atitudini referitoare la educația formală

II.4.5. Discriminarea în mediul școlar

II.4.6. Educația informală (tradițională) a romilor

II.4.7. Influența educației formale asupra integrării romilor pe piața muncii

II.5. Întâlniri instituționale

II.5.1. Nivelul de interacțiune și încredere în instituțiile publice al subiecților

intervievați

II.5.2. Rolul ONG-urilor pentru integrarea subiecților pe piața muncii

II.6. Ocupare și atitudini referitoare la muncă

II.6.1. Situația de pe piața muncii a subiecților intervievați

II.6.2. Valoarea socioculturală a muncii

II.6.3. Procesul de angajare

II.6.4. Motivația pentru angajare

II.6.5. Discriminarea la locul de muncă

Capitolul III. Concluziile studiului

Bibliografie

Anexe

Introducere

Prezentul raport a fost elaborat în cadrul proiectului E-QUAL – Cercetare Calitativă

referitoare la Integrarea Profesională a Categoriilor Vulnerabile, finanțat prin Mecanismul

Financiar EEA 2009-2014, în cadrul contractului nr. 13SEE/30.06.2014.

Proiectul are în vedere asigurarea unei fundații de cercetare documentată valabil pentru

politicile și programele curente care iau în considerare integrarea profesională a categoriilor

vulnerabile, obiectivul final fiind facilitarea schimbărilor pozitive în cadrul proceselor de

integrare a grupurilor vulnerabile pe piața muncii.

Proiectul este implementat prin intermediul unui parteneriat între două universități

publice acreditate, Universitatea de Vest din Timișoara, România și Universitatea Nordland

din Bodø, Norvegia. Cercetare a fost efectuată în România dar, analiza și interpretarea

rezultatelor au fost efectuate de cercetătorii români în colaborare cu cei norvegieni. Această

abordare a permis transferarea cunoștințelor, metodelor și know-how-ului între cele două țări.

Proiectul a fost orientat spre două grupuri vulnerabile specifice, persoanele cu

dizabilități și populația romă.

Implementarea acțiunii a început cu o analizare comprehensivă a cunoștințelor

științifice și a seturilor de date existente referitoare la accesul pe piața muncii a persoanelor cu

dizabilități și rome. În vederea efectuării celor două analize, consorțiul a utilizat ca surse bazele

de date ale autorităților europene și naționale, ale instituțiilor și organizațiilor care proiectează

și implementează politici adresate persoanelor cu dizabilități și romilor. Prima fază a acestei

cercetări a fost încheiată odată cu elaborarea celor două rapoarte de cercetare care au prezentat

rezultatele analizei:

- Integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități din Europa și România:

Raportul analizei literaturii de specialitate și politicilor;

- Compatibilitatea dintre cadrul național european și român curent al integrării romilor

pe piața muncii.

Cele două rapoarte pot fi găsite în format extins care se poate descărca pe website-ul

proiectului, www.e-qual-see.ro, secțiunea Rapoarte de cercetare.

Pe baza metodei de investigare denumită Etnografie Instituțională, studiul de față a

investigat experiențele cotidiene ale populațiilor vulnerabile care abordează piața muncii.

Prezentul raport prezintă constatările acestei etape specifice, referitoare la integrarea romilor

pe piața muncii. În paralel, un al doilea raport, referitor la integrarea persoanelor cu dizabilități

pe piața muncii, a fost emis, acesta prezentând rezultatele obținute din investigația referitoare

la experiențele persoanelor cu dizabilități care abordează piața muncii.

Interviurile pentru prezentul raport au fost efectuate începând din decembrie 2014 și

până în februarie 2015. Între februarie – aprilie 2015, a urmat o a doua fază de codificare și

interpretare. Raportul de față prezintă constatările acestei faze a cercetării și a fost elaborat în

iunie 2015.

http://www.e-qual-see.ro/

Constatările acestui raport vor asigura un punct de plecare pentru investigațiile

ulterioare în cadrul cercetării curente.

Activitățile de cercetare ale căror rezultate sunt prezentate în acest raport au fost

dedicate investigării experiențelor persoanelor rome care abordează piața muncii, ca și relațiilor

instituționale incluse în aceste experiențe.

Interviurile centrate pe muncă și efortul depus de intervievați și de organismele și / sau

profesioniștii de asistare a acestora, în vederea obținerii sau menținerii unui loc de muncă dorit,

inclusiv (acolo unde este relevant):

(1) căutarea unui loc de muncă; (2) solicitarea / primirea asistenței; (3) accesarea unui loc de

muncă; (4) adaptarea la noul loc de muncă; (5) păstrarea locului de muncă; (6) dezvoltarea

carierei - promovare; (7) părăsirea locului de muncă; (8) educație; (9) strategii utilizate pentru

gestionarea lipsei de venituri; (10) descrierea experienței de accesare a locului de muncă curent;

(11) condiții de trai / locative; (12) percepții și proiecții privitoare la vulnerabilitatea specifică;

(13) nivelul de cunoștințe privitoare la drepturile legale ale persoanelor în chestiune.

Interviurile și analizele au avut ca obiectiv identificarea perspectivei persoanelor rome

asupra a ceea ce D. Smith (2005) numește “problematici” sau un set de factori sau mecanisme

identificate analitic, care cauzează dificultăți în relația acestora cu piața muncii. Scopul este,

de asemenea, identificarea relațiilor și legăturilor instituționale care reprezintă baza acestor

factori și mecanisme, pe baza analizelor mărturiilor transmise de persoanele intervievate.

Cele două obiective de cercetare care orientează echipa de cercetare în timpul acestei

faze a investigației au fost:

1. Identificarea obstacolelor și barierelor, așa cum sunt experimentate de persoanele rome.

2. Investigarea relațiilor instituționale și mecanismelor structurale care constituie baza

obstacolelor și barierelor în calea ocupării experimentate de persoanele rome

Întrebările subordonate ale cercetării se centrează pe:

1. Care sunt obstacolele și barierele experimentate de persoanele rome în eforturile lor de

a accesa sau de a rămâne pe piața muncii?

2. Care sunt disfuncțiile instituționale care reprezintă baza obstacolelor și barierelor în

calea ocupării experimentate de persoanele rome?

Raportul este organizat în trei Capitole principale:

Primul Capitol – Metodologia cercetării – detaliază aspectele metodologice privitoare

la proiectarea și implementarea cercetării, de la planificare la interpretarea rezultatelor. Sunt

prezentate aspectele privitoare la compatibilitatea metodei de cercetare utilizate (Etnografie

Instituționalizată) și subiectele cercetării. De asemenea, sunt transmise explicații referitoare la

dimensiunea și structura eșantionului de cercetare.

Al doilea Capitol – Constatări – explorează pe larg experiențele de pe piața muncii ale

persoanelor rome și este structurat pe șase domenii de investigare: familie, condiții de trai,

relații de vecinătate și prietenie, educație, intersecții instituționale și ocupare.

Al treilea Capitol – Concluziile raportului – sintetizează principalele constatări ale

raportului, discutând relațiile instituționale și mecanismele structurale care constituie baza

obstacolelor și barierelor în calea ocupării, așa cum au fost acestea experimentate de persoanele

rome, și definește principalele “problematici” identificate în această etapă a cercetării. Pe baza

acestor constatări, am identificat obstacolele și barierele ulterioare în calea ocupării, așa cum

au fost experimentate de persoanele rome.

Această fază a reprezentat o etapă esențială în cadrul cercetării de față deoarece a

asigurat o înțelegere a problematicii cu care se confruntau persoanele rome la momentul

căutării unui loc de muncă și accesării acestuia. Nicio încercare de înțelegere a

disfuncționalității sistematice nu ar fi posibilă fără explorarea percepției persoanelor cele mai

afectate.

Pe baza mărturiilor participanților la interviuri, ne vom continua investigația prin

implicarea altor actori relevanți în analiza disfuncționalităților de pe piața muncii în relație cu

persoanele rome.

Următoarea etapă a cercetării pleacă de la ‘problematicile’ identificate din experiențele

populațiilor vulnerabile (persoane care au asigurat informații directe) și relațiile instituționale

care reprezintă baza acestora, așa cum este indicat în prezentul raport de cercetare. Prin

abordarea instituțiilor, organizațiilor, angajatorilor și profesioniștilor implicați, următoarea

fază a cercetării are în vedere investigarea modului în care sunt produse și menținute

caracteristicile și mecanismele problematice identificate în raportul curent.

Capitolul I. Proiectarea metodologiei

I.1. Despre metodă

Dorothy Smith propune etnografia instituțională ca parte a unei “sociologii alternative”,

o abordare pe care o descrie ca reprezentând combinația metodei materialiste a lui Marx cu

etnometodologia lui Garfinkel, dar având și idei din practica feministă a sporirii gradului de

conștientizare. (De Vault & McCoy, 2006).

Etnometodologia este considerată descoperitoarea textului ca și constituent

semnificativ al relațiilor sociale. O caracteristică centrală a practicii în vigoare în societatea

contemporană este bazarea sa pe discursurile sprijinite de text și formele de cunoaștere, iar

acestea sunt centrale pentru etnografie. (De Vault & McCoy, 2006)

Etnografia instituțională este determinată de încercarea de a descoperi “modul în care

are loc,” cu presupunerile subiacente că (a) “întâmplarea” socială este alcătuită din activitățile

concertate ale oamenilor și (b) în societatea contemporană, practicile și experiențele locale sunt

legate de relațiile sau lanțurile de acțiune extinse, multe dintre acestea fiind mediate de formele

documentare de cunoaștere. Cercetătorii din domeniul etnografiei instituționale au în vedere

asigurarea descrierilor analitice ale respectivelor procese în situații reale.

Mulți cercetători ai etnografiei instituționale utilizează interviuri individuale și de grup.

Caracteristica distinctivă a interviurilor etnografiei instituționale este asigurată de dezvoltarea,

de către cercetători, a cunoștințelor despre procesele instituționale care să permită un tip de

ascultare și sondare orientate spre conexiunile instituționale. Smith explică “Este important ca

procesul gândirii să aibă loc prin recunoașterea organizațională a faptului că nu știi, la început,

ce căi să urmezi, știind că nu le vei urma pe toate cele posibile, dar interconectându-le pe

parcurs.” (Smith, 2005).

Deoarece etnografia instituțională este, la bază, un proiect analitic, activitatea

cercetătorului nu este încheiată la momentul când se oprește reportofonul și acesta își strânge

notițele ci, mai degrabă, începe la acest moment. Cercetătorii care utilizează etnografia

instituțională tind să nu utilizeze strategiile analitice formale, cum ar fi codificarea

interpretativă.

Dorothy Smith explică: “Nu trebuie să se utilizeze întregul interviu. Puteți fi selectivi

deoarece nu sunteți interesați de toate aspectele procesului instituțional” (De Vault & McCoy,

2006)”.

Experiențele cetățenilor romi care abordează piața muncii au asigurat un punct de

începere a investigației care s-a centrat pe identificarea obstacolelor și barierelor în calea

ocupării lor.

Interviul semi-structurat cu acest tip de respondenți, ca și (în unele cazuri) cu rudele lor

apropiate și persoanele din vecinătatea / comunitatea acestora a asigurat un punct de plecare

pentru investigațiile ulterioare și identificarea relațiilor instituționale.

Interviurile cu cetățenii romi au ghidat studiul pe baza a ceea ce au transmis aceștia

echipei de cercetare a proiectului, cu referire la ce consideră ei a fi ‘problematic’ în viețile lor

cotidiene, ce „probleme” aduc la cunoștință și instituțiile care le mediază interacțiunile de pe

piața muncii.

Obiectivul nostru ulterior a fost dezvoltarea, pe baza acestei informații, a unei analize

descriptive a unei anumite părți a relațiilor instituționale care au fost identificate ca

reprezentând consecințe, în vederea indicării modului în care procesele instituționale de

activitate sunt organizate și a celui în care acestea creionează baza experiențelor cotidiene ale

oamenilor. Aceste experiențe generează problematica care trebuie investigată și asigură punctul

de acces într-un set de relații instituționale, de asemenea făcând vizibile modurile în care

ordinea instituțională creează condițiile experienței individuale.

Un interviu etnografic instituțional bun determină descrieri detaliate ale activității care

fac vizibile pârghiile și căile instituționale, ca și experiențele trăite de povestitor.

Sarcina este de a obține o înțelegere etnografică adecvată a experienței trăite de

intervievat și a circumstanțelor într-un mod care să pună în perspectivă pârghiile și căile

instituționale, identificând locurile și procesele pentru investigarea ulterioară.

I.2. Obiectivele cercetării și întrebările din cadrul cercetării

În vederea îndeplinirii scopului proiectului, așa cum estre exprimat în Capitolul

anterior, am stabilit principalele două obiective de cercetare pentru faza de cercetare curentă,

fiecare având mai multe scopuri subordonate:

1. Identificarea obstacolelor și barierelor în calea ocupării, așa cum au fost acestea

experimentate de populațiile vulnerabile (persoane cu dizabilități și persoane rome):

1.1. De a identifica, explora și compara obstacolele și barierele experimentate de grupurile

vulnerabile (persoane cu dizabilități și persoane rome) în eforturile lor de accesare a pieței

muncii.

1.2. Analiza factorilor de risc (personali / structurali) din integrarea socioprofesională a romilor și

persoanelor cu dizabilități.

1.3. Analiza experiențelor cu ocuparea și / sau asigurarea serviciilor sociale pentru persoanele cu

dizabilități.

1.4. Investigarea aspectelor legate de cunoștințele lor despre drepturile din domeniul drepturilor /

beneficiilor / serviciilor / asistenței din domeniul muncii.

1.5. Identificarea contextului în care grupurile vulnerabile sunt adeseori discriminate.

1.6. Examinarea factorilor referitori la familie / comunitate care dau seama pentru motivul pentru

care unele persoane cu dizabilități se descurcă mai bine decât alții.

1.7. Identificarea aspectelor legate de condițiile de trai și locative ale persoanelor cu dizabilități.

2. Investigarea relațiilor instituționale și a mecanismelor structurale care reprezintă baza

obstacolelor și barierelor în calea ocupării experimentate de populațiile vulnerabile:

2.1. Investigarea aspectelor legate de comportamentele discriminatorii cu care se confruntă

persoanele cu dizabilități de pe piața muncii în eforturile lor de a obține un loc de muncă.

2.2. Identificarea relațiilor instituționale care afectează eforturile populațiilor vulnerabile

(persoane cu dizabilități și persoane rome) de accesare a pieței muncii.

Cele două principale întrebări de cercetare determinate de obiectivele cercetării și care

au orientat această fază a investigației au fost:

1. Care sunt obstacolele și barierele experimentate de persoanele rome în eforturile lor de a

accesa sau de a rămâne pe piața muncii?

2. Care sunt disfuncțiile instituționale care reprezintă baza obstacolelor și barierelor în

calea ocupării experimentate de populațiile vulnerabile?

I.3. Instrumentul de cercetare și procedurile de colectare date

Ghidul interviului pentru cetățenii romi a fost construit pe baza abordărilor ,,Etnografiei

instituționale" ale lui Dorothy Smith care asigură un mijloc explorare prin focusare pe

perspectivele persoanelor implicate și martore din cadrul unui dialog productiv, creând o

abordare personalizată permanentă pentru cercetarea integrării pe piața muncii a populației

rome.

Interviurile cu subiecții romi au orientat studiul pe baza a ceea ce aceștia considerau

‘problematic’ în viața lor de zi cu zi.

Obiectivul interviurilor a fost de a investiga modul în care experiențele cotidiene ale

persoanelor rome sunt legate de relațiile instituționale, de aici derivând modul în care relațiile

de gestionare intervin în sau formează experiențele lor de zi cu zi referitoare la abordarea pieței

muncii. Întrebarea este dacă există orice obstacole structurale care să împiedice incluziunea

acestor persoane pe piața muncii.

Analizele ulterioare ale interviurilor au avut în vedere identificarea a ceea ce D. Smith

(2005) numea “problematic” sau un set de factori sau mecanisme identificate analitic care

determinau dificultățile romilor în relația lor cu piața muncii, în vederea localizării /

identificării relațiilor instituționale și a legăturilor care reprezintă baza acestor factori și

mecanisme.

Astfel, abordarea calitativă a fost efectuată prin intermediul interviurilor semi-

structurate care intenționau să evalueze eforturile depuse de intervievați și de organismele și /

sau profesioniștii de asistare a acestora, în vederea obținerii sau menținerii unui loc de muncă

dorit, inclusiv: (1) căutarea unui loc de muncă; (2) solicitarea / primirea asistenței; (3) accesarea

unui loc de muncă; (4) adaptarea la noul loc de muncă; (5) păstrarea locului de muncă; (6)

dezvoltarea carierei - promovare; (7) părăsirea locului de muncă; (8) educație; (9) strategii

utilizate pentru gestionarea lipsei de venituri; (10) descrierea experienței de accesare a locului

de muncă curent; (11) condiții de trai / locative; (12) percepții și proiecții privitoare la

vulnerabilitatea specifică; (13) nivelul de cunoștințe privitoare la drepturile legale ale

persoanelor în chestiune.

Cadrul conceptual al interviurilor semi-structurate, ca și referințele mai specifice la

conținutului lor sunt prezentate în Anexă.

I.4. Selectarea subiecților

Selectarea intervievaților pentru studiul de față (populație romă) a avut loc în două

etape: (1) o listă inițială a cazurilor asigurată de colaboratorii noștri (două ONG-uri locale și

două autorități publice locale) cu persoane care se potriveau criteriului “cetățeni de etnie romă”;

(2) selectarea, din această listă, a cazurilor intervievaților care se potriveau criteriilor referitoare

la sex (bărbat / femeie), statutului pe piața muncii (activ / inactiv), distribuția vârstei (variație

echilibrată pentru grupa de vârstă 25-55), zona de locuire.

Descrierea caracteristicilor socio-demografice ale subiecților sunt prezentate în Tabelul

1.

Am codificat subiecții cu ajutorul unui grup de litere și cifre. Prima literă indică tipul

grupului țintă (R pentru romi; a doua literă indică genul (F pentru femei și M pentru bărbați);

a treia le indică situația pe piața muncii (A pentru Activ și I pentru Inactiv); iar cifra / cifrele

reprezintă numărul ierarhic al ordinii interviului.

Astfel, studiul de față se bazează pe analiza calitativă a 24 interviuri cu subiecți romi.

Principalele lor caracteristici demografice sunt prezentate în tabelul de mai jos, în manieră

sintetică.

Tabelul 1. Descrierea caracteristicilor socio-demografice ale subiecților

Nr. Codul Vâr

sta

Sexul Stare civilă,

vârsta la

data

căsătoriei

Nr. de

copii

Zona de

locuire

Educație Beneficiar

al

programul

ui special

de educație

pentru

romi

Stare

curentă a

ocupării

A lucrat

vreodată

Beneficiar

al

programul

ui special

de ocupare

pentru

romi

Condiții

de trai

1 RMA

1

24 bărbat necăsătorit 0 Urban Liceu, a

început

facultatea dar

a abandonat

studiile

Da Angajat Da Nu Bune

2 RMA

2

47 bărbat căsătorit, 27

ani

3 Urban Liceu (înainte

de 1989)

Nu Activitate

independent

ă

(antreprenor

)

Da Nu Bune

3 RMA

3

26 bărbat necăsătorit 0 Urban Liceu, a

început

facultatea dar

a abandonat

studiile

Da Angajat Da Nu Bune

4 RFA4 37 femeie căsătorită, 17

ani (dar s-a

mutat cu

viitorul soț la

13 ani)

3 Urban 5 clase Nu Angajată,

asistent

personal

Da Nu Bune

5 RMA

5

53 bărbat căsătorit 2 Urban Liceu (înainte

de 1989)

Nu Angajată Da Nu Bune

6 RFA6 32 femeie căsătorită 1 Urban 9 clase

(diplomă de

absolvire a

ciclului

gimnazial)

Nu Șomeră dar,

activ ca și

comerciant

pe piața

neagră

Da Da Medii

7 RFI7 44 femeie căsătorită, 14

ani

2 Urban 11 clase Da Șomeră Da Da Bune

8 RFI8 34 femeie căsătorită 3 Rural 0 Nu Șomeră Nu Nu Necoresp

unzătoare

9 RFI9 32 femeie căsătorită 2 Rural 0 Nu Șomeră Nu Nu Necoresp

unzătoare


ani

3 Rural 7 clase Nu Șomeră Nu, a

activat

doar pe

piața

neagră

Nu Necoresp

unzătoare

11 RMI1

1

24 bărbat necăsătorit 0 Urban 4 clase Nu Șomer Da Nu Medii

12 RFA1

2

34 femeie căsătorită, 20

ani

2 Rural 8 clase Nu Angajată Da

(prima

dată, la

15 ani)

Da Medii

13 RFA1

3

37 femeie căsătorită, 14

ani

7 Rural 0 Nu Angajată,

asistent

personal

Nu Nu Necoresp

unzătoare


ani

4 Rural 4 clase Da Șomeră Da Nu Necoresp

unzătoare

15 RMI1

5

42 bărbat căsătorit, a

doua oară

4 Rural 2 clase Nu Șomer Da Nu Necoresp

unzătoare

16 RMI1

6

37 bărbat căsătorit 6 Rural 0 Nu Șomer Da Nu Necoresp

unzătoare

17 RMI1

7

25 bărbat necăsătorit 0 Rural 0 Nu Șomer Da, doar

pe piața

neagră

Nu Necoresp

unzătoare


ani

2 Rural 3 clase Da Șomeră Da Nu Necoresp

unzătoare


ani

6 Rural 9 clase Nu Șomeră Da Nu Necoresp

unzătoare


ani

2 Rural 4 clase Nu Șomeră Da Nu Necoresp

unzătoare


ani

4 Rural 1 clasă Nu Șomeră Nu Nu Necoresp

unzătoare

22 RFI22 37 bărbat căsătorit 4 Rural 0 Nu Șomer Da Nu Necoresp

unzătoare

23 RMA

23

37 bărbat necăsătorit 0 Urban doctorand Da Angajat Da Da Bune

24 RMA

24

46 bărbat căsătorit 2 Urban 8 clase(înainte

de 1989)

Nu Angajat Da Da Medii

Gen De fapt, am încercat să echilibrăm numărul de reprezentanți ai celor două genuri,

cu o prevalență redusă a femeilor, așa cum este cazul în populația generală. Am obținut 13

femei și 11 bărbați.

Vârsta este suficient de echilibrată, centrare a fost pe vârsta activă pentru inserția pe

piața muncii. Femeile subiecți au vârsta între 25 și 44 ani, 4 sunt sub 30 ani, 8 între 30 și 40 de

ani și 2 peste 40 de ani. Vârsta bărbaților variază între 24 și 53 ani, 4 fiind sub 30 de ani, 2 între

30 și 40 de ani și 4 peste 40 de ani. Eșantionul general are 8 subiecți sub 30 de ani, 10 subiecți

între 30 și 40 de ani și 6 subiecți peste 40 de ani.

Mediul de reședință este, de asemenea, echilibrat, încercând să avem persoane

reprezentate din orașe și din mediul rural. Datorită accesului lor sporit – 14 subiecți din zonele

rurale și 10 cazuri din zonele urbane.

Starea familială a subiecților acoperă o varietate de situații. Majoritatea subiecților

sunt căsătoriți (19 cazuri) și doar 5 cazuri sunt necăsătoriți, toți fiind bărbați. Toți subiecții

căsătoriți au copii, în majoritatea cazurilor mai mult de 1.

Condițiile de trai ale subiecților sunt diverse, de la condiții foarte slabe la condiții peste

medie. 13 cazuri locuiesc în condiții foarte necorespunzătoare, cu gospodării foarte mici și un

număr mare de locuitori. Majoritatea acestor cazuri nu dețin legal casele și nu au toate sau o

parte a utilităților de bază (apă, sistem centralizat de încălzire). 4 cazuri trăiesc în condiții medii,

ceea ce semnifică că persoanele în cauză își dețin casa și au toate utilitățile de bază pentru un

trai decent. În final, 7 cazuri trăiesc în condiții bune, ceea ce semnifică că-și dețin propriile

case, au suficient spațiu pentru numărul de persoane din gospodăriile lor și au toate condițiile

și dotările necesare în societatea modernă în care trăiesc.

Studiile sunt, de asemenea, foarte diverse. Există 6 subiecți fără studii (4 femei și 2

bărbați), 3 cazuri au început școala primară dar, nu au absolvit-o, iar 3 cazuri au absolvit școala

primară (4 clase). 2 subiecți au început școala gimnazială dar, nu au absolvit-o și, de asemenea,

2 cazuri au absolvit școala gimnazială (8 clase). Liceul a fost început și neabsolvit de 3 subiecți,

în timp ce 2 subiecți au absolvit studiile liceale (12 clase). La nivel universitar, 3 cazuri au

început studiile de licență și doar unul dintre aceste a obținut diploma de licență.

Poziția pe piața muncii Există 4 femei și 6 bărbați activi și 10 femei și 4 bărbați

inactivi. De fapt, subiecții activi pe piața muncii sunt supra-reprezentanți prin comparație cu

populația romă generală dar, eșantionul este conform metodologiei proiectului, în încercarea

de a obține mai multe informații despre romii din câmpul muncii. Nu am dorit să obținem mai

multe declarații de la cei excluși de pe piața muncii în încercarea de a găsi moduri de succes

de integrare și, de aceea, am încercat să echilibrăm persoanele active și persoanele inactive și

aproape am reușit, cu 10 persoane active și 14 inactive.

I.5. Limite conceptuale

Minoritatea romă din România

Populația romă din România reprezintă a doua minoritate ca mărime după cea

maghiară. La recensământul desfășurat în 2011, a existat un număr total de aproximativ

620.000 romi, o creștere de 15,6% de la rezultatele recensământului anterior pentru populația

romă, din 2002. Romii reprezintă 3,2% din populația locuitoare totală și sunt relativ uniform

distribuiți în țară. Pe baza diferitelor estimări, numărul de romi din România este între 1,5 –

2,5 milioane de persoane, aproximativ 10% din populația totală. Diferența dintre datele

înregistrate în recensământ și estimările realizate în variate rapoarte are loc deoarece romii nu-

și declară identitatea ca și consecință a fricii acumulate de-a lungul istoriei (deportări,

pogromuri, acțiuni care s-au produs în timpul celui de-al doilea război mondial), și, de

asemenea, din cauza procesului de asimilare a perioadei comuniste, atunci când chiar utilizarea

limbii romani era interzisă.

Instituții sociale

Din punct de vedere sociologic, bazele organizării sociale sunt reprezentate de

instituțiile sale1.

În limbaj comun, instituție socială se referă la organizațiile publice, cu statut birocratic

și reguli de funcționare stabilite prin reglementări și reguli juridice, create pentru satisfacerea

anumitor nevoi ale cetățenilor. Totuși, în terminologia sociologică, instituțiile sociale sunt

maniere de a face, simți și gândi (Durkheim, 1895) și implică controlul social (acestea exercită

o forță externă de constrângere asupra individului), maniere de organizare a relațiilor sociale

pe baza apărării valorilor sociale și satisfacerii nevoilor membrilor societății.

Oamenii au nevoi, interese și aspirații care conduc la activitățile de căutare a

mijloacelor pentru satisfacerea acestora. Apoi, prin identificarea variatelor opțiuni de soluții,

apar modelele sociale de acțiune socială. În timp, repetarea respectivelor modele de răspuns

conduce la standardizarea, extinderea și diversificarea acestora. Doar ulterior respectivele

obiceiuri și modele de acțiune practică vor deveni codificate, legalizate și astfel,

instituționalizate.

Procesul de instituționalizare

Din punct de vedere cronologic, instituționalizarea ca proces social de înlocuire a

comportamentelor spontane prin manifestări comportamentele constante, predictibile și

dezirabile, din punct de vedere social, are loc, inițial, în mediul familial și în cercul incluziv al

izolării sociale a părinților.

Din punct de vedere sociologic, prima instituție în care este inclusă fiecare persoană,

prin naștere, este familia. Familia reprezintă un nod relațional în mijlocul relațiilor de

consangvinitate, afinitate și alianță (de exemplu, prin căsătorie) care durează în timp.

Familia supraviețuiește membrilor și datorită funcționalității sale și activării unui sistem

de valori și norme. Aceasta satisface nevoile de socializare, reproducere, economice, afective,

de statut și securitate / protecție ale membrilor săi.

Mai multe prerogative ale familiei au fost relocate, în timp, asupra protecției sociale a

statului și acestea fac parte integrantă, în prezent, din politicile sociale. Funcția economică,

1 Din limba latină, institiutio, instituere – a crește, a fundamenta, a pune dar, de asemenea, regulă de

comportament, tradiție, abilitate

educativă și de protecție a membrilor familiei care se confruntă cu dificultăți (vârstnici, adulți

șomeri, copii etc.) reprezintă, de asemenea, exemple elocvente. Totuși, familia și-a păstrat o

mare parte a rolului său de instituție socială de bază care a dat naștere tuturor celorlalte instituții

cerute de dimensiunile sociale și complexitatea culturală.

Din perspectiva procesului de integrare profesională, evoluția de la familia tradițională

la cea modernă a adus modificări structurii și funcționalității respectivei instituții sociale: o

separare a locului unde se desfășoară munca de cel al familiei, timpul petrecut de membrii

familie împreună s-a diminuat, ocupația aducătoare de venituri a familiei este transmisă

generațiilor următoare doar în mod excepțional, și a apărut nevoia de educație de bază (formală)

și de reconversie pentru găsirea locurilor de muncă în câmpul muncii. Transformările care au

avut loc la nivelul familiei se reaplică în interdependență cu modificările dinăuntrul altor

instituții sociale. De exemplu, divizarea muncii și autorității la nivelul familiei are loc

concomitent cu obținerea locurilor de muncă de către femei și apariția carierei profesionale

duble în familii.

Instituții publice

România a ales sistemul bunăstării sociale centrat pe nevoi. Respectiva abordare

utilizează costuri economice scăzute (impozitare redusă prin comparație cu modelul

universalism al Norvegiei), descurajează paternalismul (prin diminuarea dependenței de stat)

și limitează diversitatea (menține diversitatea, prin comparație cu modelul universalist în care

sunt promovate beneficii egale pentru toți).

Beneficiile universaliste acordate romilor, pe baza principiului solidarității sociale, sunt

accesibile acestora cu anumite limitări (servicii medicale și de educație). În România, populația

romă beneficiază de servicii sociale deoarece aceasta este considerată “cu nevoi”, etichetată

ca “dezavantajată”, “dependentă” sau “vulnerabilă”. Gradul de integrare socială a romilor și a

altor categorii de populație dependente est redus. În mod similar, nivelul înregistrat de

solidaritate socială este redus și echitatea socială se află printre valorile de care populația

română este puternic atașată2.

Serviciile sociale sunt intenționate să asigure integrarea socială a persoanelor și

grupurilor din viața de zi cu zi, pe baza cadrului normativ și de valori al societății, în vederea

luării în considerare a aspectelor speciale cu instrumente specializate, pentru intervenția în toate

situațiile de criză (în care normele convențiilor sociale sunt puse în pericol sau nu funcționează:

abuz, violență, trafic, abandon etc.) și în toate situațiile de dificultate cronică (sărăcie, copii

părăsiți, vârstnici, persoane cu dizabilități etc.). Cu privire la aceasta, romii trăiesc în sărăcie

extremă dar, și persoanele cu dizabilități, categorii care au fost incluse în acest studiu,

reprezintă (din punct de vedere statistic), într-o mare proporție, beneficiarii “cronici” ai

sistemului bunăstării sociale.

În general, eligibilitatea beneficiarilor a fost stabilită de sistemul administrativ, prin

utilizarea criteriilor măsurabile (de exemplu, alocația de stat pentru copii este acordată pe baza

vârstei copilului, suma totală a indemnizației de maternitate este calculată pe baza venitului

2 De exemplu, intoleranța la adresa romilor a înregistrat 36% în anul 2011, la nivel național (Tufiș: 2011)

salarial al părinților) și a evaluărilor experților (pentru situații mai complexe, sunt efectuate

investigații sociale la domiciliul beneficiarilor, ca și evaluări medicale, fiscale, psihologice

etc.).

Instituțiile sociale din procesul de integrare profesională a romilor

În cazul romilor, integrarea socială și, mai specific, procesul de inserție profesională,

este asistat în și de “mediul natural” (Popescu, 2005) – în familie, la locul de muncă, în rețeaua

de prieteni, în vecinătate și comunitate și mai puțin în instituțiile de specialitate. Cel mai

îngrijorător aspect este că asistarea romilor în cadrul procesului de inserție profesională

exercitată aproape exclusiv de “mediul natural” al familiei și rețelei sociale din comunitatea de

origine (uneori marginalizată și segregată în termeni de societate și spațiul celorlalți locuitori)

suplinește, în primul rând, un deficit de capacități, care deficit este prezent la nivel individual

și la nivelul comunității, fiind observabil în toate grupurile de apartenență ale individului.

Beneficiile sociale, cum ar fi indemnizația de șomaj, care asigură venitul minim garantat,

alocația copiilor și altele, suplinesc deficitul de resurse materiale și sunt asigurate de instituțiile

statului.

Baza organizării serviciilor de integrare socială, inclusiv cele de inserție profesională,

trebuie să fie comunitatea locală. Autoritățile locale știu și pot asigura răspunsuri adecvate la

specificitatea locală a problemelor sociale. Lipsky a arătat că “noduri semnificative” unde sunt

implementate politicile publice sunt create în birourile aglomerate și în cadrul interacțiunii

cotidiene dintre “funcționari și beneficiari” (Pop, 2002). Astfel, administrația publică are

principalul rol de implementare a deciziilor, setului de măsuri și acțiunilor incluse în planurile

de implementare ale strategiilor și politicilor publice. Maniera în care obiectivele politicilor

publice sunt operaționalizate, modul de implementare a obiectivelor planurilor de acțiune, ca

și monitorizarea evoluției problemelor sociale la care răspund acestea depind foarte mult de

rolul activ al administrației publice locale.

Organizațiile administrative realizează procedura de selecție a beneficiarilor. În situația

în care resursele pot fi foarte limitate, selectarea beneficiarilor poate fi realizată pe baza

anumitor criterii suplimentare, cu specificate locală. Un efect pozitiv al acelei situații este

ajustarea măsurilor sociale la specificitatea realității locale sau regionale. (De exemplu,

acordarea ajutorului social a avut loc, inițial, pe baza criteriilor locate suplimentare deoarece

nu existau fonduri suplimentare pentru acoperire tuturor cererilor: teren agricol deținut,

anumite bunuri deținute, condiționarea acordării ajutorului de furnizarea serviciilor pentru

comunitate etc. La un grad mare, acestea au fost incluse în legea privitoare la acordarea

venitului minim garantat).

Printre efectele negative ale manierei de selectare a beneficiarilor în condiții de resurse

limitate, menționăm următoarele: un nivel scăzut de informații asigurate beneficiarilor

(potențiali) ai acestui drept, riscul de selecție discreționară și preferențială din cauza

stereotipurilor pe care le dezvoltă funcționarii publici în relația lor cu beneficiarii, o imagine

negativă și un nivel redus de încredere al beneficiarilor serviciilor asigurate de funcționarii

publici (Popescu, 2005).

La nivelul opiniei publice, lipsa încrederii în instituțiile publice, mai ales în situații de

criză economică, este evidentă (Tufiș, 2013), iar imaginea clasică a organizaților care aparțin

administrației publice este de organizații birocratice ineficiente care consumă resurse

financiare și sociale.

În termenii lui Weber, birocrația este cea mai eficientă formă de procesare a

informațiilor și de organizare atunci când obiectivele și țintele sunt clar definite și atunci când

mijloacele și resursele de realizare a acestora sunt bine determinate. Astfel, imaginea negativ

atribuită organizațiilor din administrația publică negative trebuie puse în context în vederea

înțelegerii cauzelor și semnificației sale sociale: membrii organizațiilor administrației publice

of public nu internalizează obiectivele impuse din exterior printr-un sistem asumat normativ și

de valori, dinamica politicilor sociale, cadrul legislativ și problemele sociale se confruntă cu

un ritm al schimbării care nu permite înțelegerea completă a obiectivelor instituționale,

resursele alocare implementării măsurilor sociale sunt limitate, rezultatele activității

instituțiilor publice sunt dificil de cuantificat și, uneori, feedback-ul din partea comunității este

inexistent și măsurile de prevenție și urmărire sunt, de asemenea, mai degrabă excepția și dificil

de monitorizat.

Printre cele mai recente soluții inovatoare puse în practică în România în domeniul

inserției profesionale a grupurilor vulnerabile, menționăm următoarele: profesionalizarea

organizațiilor administrative (divizarea în agenții și departamente specializate – un proces în

cursul dezvoltării), redactarea standardelor de performanță (introducerea indicatorilor de

calitate pentru monitorizarea și evaluarea activităților), promovarea serviciilor sociale (prin

programele POSDRU create pentru inserția profesională a grupurilor vulnerabile, prin

parteneriatele public – privat pentru asigurarea serviciilor educaționale și de recrutare a

personalului). Prin includerea ONG-urilor și a agențiilor private de pe piața serviciilor sociale,

pe lângă instituțiile publice, a fost creat un climat de stimulare a concurenței la nivelul

furnizorilor de servicii sociale.

Astfel, problema este puțin soluționată de acești de integrare socială și profesională în

legătură cu nevoile specifice ale categoriei vulnerabile de referință, acesta fiind profilul social,

economic, educațional și cultural al romilor.

Legislația română în domeniul nediscriminării și implementării acesteia

Legislația din domeniul anti-discriminării

Constituția României. Legea fundamentală a statului, Constituția României20 interzice

în mod expres discriminarea pe bază rasei, naționalității, originii etnice, limbii, religiei, sexului,

opiniei, adeziunii politice, proprietății sau originii sociale. Suplimentar, aceasta “recunoaște

garanțiile dreptului persoanelor care aparțin minorităților naționale la conservarea, dezvoltarea

și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.” Aceasta stipulează

egalitatea cetățenilor “înaintea legii și autorităților publice, fără nicio origine etnică”, iar

directiva 2000/78/EC stabilește un cadru general pentru tratamentul egal în domeniul angajării

și ocupării (aici și în continuare numite “Directivele Anti-discriminare”).

De la momentul adoptării sale în 2000, Legea Anti-discriminare a fost amendată de mai

multe ori. Amendamentele au îmbunătățit semnificativ Legea Anti-discriminare dar, sunt

necesare clarificări și amendamente ulterioare în vederea îmbunătățirii legislației din acest

domeniu.

Legea Anti-discriminare definește discriminarea după cum urmează: “orice diferență,

excluziune, restricție sau preferință bazată pe rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie,

statut social, credințe, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilități, boli cronice, statut HIV

pozitiv, apartenența la grupurile dezavantajate sau oricare alt criteriu care are în vedere sau

conduce la o restricție sau prevenire a recunoașterii, utilizarea sau exercitare egală a drepturilor

omului și libertăților fundamentale din domeniul politic, economic, social și cultural sau din

oricare alte domenii ale vieții publice.”[4] Acest articol listează toate motivele stipulate de

Directivele Anti-discriminare dar, de asemenea, adaugă câteva alte motive, cum ar fi ‘statutul

social’ și ‘apartenența la un grup dezavantajat’, iar prin expresia ‘oricare alt criteriu’, lista este

lăsată deschisă. Legea Anti-discriminare definește următoarele forme de discriminare:

discriminare directă, discriminare indirectă, privilegiu, îndemn sau discriminare” și

menționează “orice instigare la ură […] națională, rasială, de clasă sau religioasă, orice

instigare la discriminare” este interzisă prin lege3. Constituția stipulează că tratatele

internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate asupra

reglementărilor naționale în cazul apariției inadvertențelor, cu excepția cazului când

Constituția sau o altă lege conține prevederi mai favorabile. În acest mod, prevederile

Convenției Europene asupra Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului sunt aplicabile direct, având forță juridică superioară înaintea legislației interne4.

Legea Cadru referitoare la prevenirea și sancționarea discriminării

Principiul egalității și nediscriminării stipulat în Constituție este detaliat ulterior prin

Ordonanța Guvernului Nr. 137/2000 referitoare la prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de

discriminare (aici și în continuare “Legea Anti-discriminare” sau „OUG 137/2000”)5. Aceasta

transpune în legislația română Directivele 2000/43/CE de implementare a principiului

tratamentului egal între persoane, indiferent de rasial sau este expres interzis doar în educația

superioară (nivel universitar). De asemenea, există prevederi referitoare la măsurile afirmative.

În 2007, Ministerul Educației a emis un ordin care interzicea segregarea copiilor romi în școli

și o metodologie de prevenire și eliminare a segregării copiilor romi în școli. Suplimentar, în

conformitate cu Legea Educației Naționale, incluziunea copiilor în grupuri cu nevoi de educație

speciale, din cauza evaluării de diagnoză abuzivă bazată pe rasă, naționalitate, etnicitate, limbă,

apartenența la o categorie dezavantajată sau oricare alt criteriu “va fi pedepsită”6. Codul

3 Articolul 30 (7) al Constituției României. 4 Centrul pentru Resurse Legale, Analiză de diagnoză a domeniului egalității de șanse și de gen în România:

probleme, nevoi și soluții europene, 2010, Capitolul I: Analiză diagnostic a cadrului legal și instituțional în

domeniul egalității de șanse și de gen în România, Csaba Ferenc Asztalos, p. 8, disponibilă la

http://www.nondiscriminare.ro/files/Studiu.pdf. (Toate hyperlink-urile furnizate în acest raport au fost accesate în

perioada 10.04.2013 – 15.05.2013). 5 Ordonanța Guvernului nr. 137 din 31.08.2000 privitoare la prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de

discriminare, republicată și cu modificările ulterioare 6 Grupul dezavantajat este definit de Articolul 4 al Legii Anti-discriminare după cum urmează: ‘categoria de

persoane care sunt plasate într-o situație de inegalitate prin comparație cu majoritatea cetățenilor, din cauza

diferențelor identitare sau care se confruntă cu respingere și marginalizare.”

Muncii7 stipulează principiul tratamentului egal în relațiile de angajare pentru angajați și

angajatori și interzice toate formele de discriminare. Pe baza prevederilor acestui Cod,

angajatul are dreptul la condiții de lucru corespunzătoare, bunăstare socială, securitate și

asistență medicală la locul de muncă, la plat egală pentru muncă egală și la respectarea

demnității și conștiinței fără discriminare. Discriminarea este interzisă, de asemenea, la

momentul stabilirii și acordării salariilor.

Legea Educației Naționale stipulează că statul român acordă tuturor cetățenilor săi

drepturi egale de accesare a tuturor nivelurilor și formelor de educație, fără nicio formă de

discriminare8. Printre principiile directoare la nivel preuniversitar și universitar, legea

menționează ‘principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor care aparțin

minorităților naționale, dreptul de conservarea, dezvoltare și exprimare a identității lor etnice,

culturale, lingvistice și religioase”, ca și as ‘principiul asigurării oportunităților egale’9.

Discriminarea pe baza vârstei, sexului, originii sociale, opiniilor politice, credințelor religioase,

orientării sexuale sau discriminarea, hărțuirea, victimizarea și discriminarea multiplă pe alte

criterii. De asemenea, sancționează încălcarea dreptului la demnitate umană. Prevederile Legii

sunt aplicabile în toate sferele vieții, mai ales în domeniile politic, economic și culturale. Ariile

sale generale de aplicare sunt: egalitatea în activitate economică și în ocupare, accesul la

serviciile publice (administrative, judecătorești, de asistență medicală și altele) și la bunuri și

facilități, accesul la educație, libertatea de mișcare, dreptul de alegere liberă a unei reședințe,

accesul la locurile publice și dreptul la demnitate personală. Prin extinderea aplicabilității Legii

Anti-discriminare la toate zonele și în orice domeniu public, România a introdus în legislația

națională o protecție sporită a victimelor, prin comparație cu cele stipulate de Directive.

Alte legi care stipulează anti-discriminarea

Legea Anti-discriminare este completată de numeroase alte prevederi relevante din

diverse zone ale legilor, cum ar fi domeniile muncii, penale și administrative. Dacă există un

conflict între prevederile legilor, Legea Anti-discriminare va trebui să aibă întâietate, cel puțin

teoretic, ca fiind lege specială, pe baza principului ‘legea specială are întâietate asupra legii

generale10.

Codul Penal11 stipulează circumstanțe agravante comiterea crimelor pe motive legate

de rasă, naționalitate, etnice, limbă, religie, gen, orientare sexuală, afiliere politică, credințe,

avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boli cronice necontagioase sau HIV / SIDA. Mai

mult, acesta pedepsește instigarea la ură și discriminarea unei categorii de persoane. Acțiunea

unui funcționar public de a limita utilizarea sau exercitarea anumitor drepturi ale unei persoane

sau crearea unei situații de inferioritate din cauza motivelor menționate mai sus est,e de

asemenea, pedepsită prin legea penală. De asemenea, există o ordonanță de urgență a

7 Andrei Sida, Berlingher Daniel, Teoria generală a dreptului, „Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, p

140, disponibilă la http://uvvgdrept2012.files.wordpress.com/2012/10/teoria-generala-a-dreptului.pdf. 8 Legea 53 din 24.01.2003, republicată și cu modificările ulterioare 9 Articolul 2 (4) al Legii nr. 1 din 05.01.2011 referitoare la educația națională, cu modificările ulterioare. Articolul

3 (j) al Legii Educației Naționale. 10 A se vedea Articolul 50 (3) al Legii Educației Naționale 11 Codul Penal român a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968. Acesta a fost republicat și amendat de mai multe ori.

Noul Cod Penal (Legea nr. 268/2009) se așteaptă să intre în vigoare la 01.02.2014.

Guvernului care interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, ca

și promovarea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii. Există mai

multe alte legi relevante care reiau prevederile Legii Anti-discriminare, interzicând

discriminarea la momentul asigurării serviciilor specifice din domenii cum ar fi asistența

medicală, șomaj, mediile audiovizuale, oportunități egale pentru femei și bărbați, persoane cu

dizabilități, asistență socială, combaterea violenței la evenimentele sportive etc.12

Legislația specifică referitoare la romi

Discriminarea romilor este interzisă prin legile descrise mai sus, pe motive etnice sau

prin apartenența la un grup dezavantajat sau prin prevederile generale de nediscriminare și

egalitate. Alte criterii, cum ar fi limba, pot acționa ca intermediar pentru motivul etnic. Dreptul

populației rome de conservare, dezvoltare și exprimare a identității sale etnice, culturale,

lingvistice și religioase, ca persoane care aparțin minorității naționale rome, este consfințit de

Constituție și alte legi relevante. Ulterior Strategiei Guvernului României pentru îmbunătățirea

condiției romilor pentru perioada 2001-2010, a fost adoptată o nouă strategie în 2011. Strategia

Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români care aparțin minorității rome

pentru perioada 2012-2020 prezintă obiectivele în domeniile educației, ocupării, sănătății,

locuințelor, culturii și infrastructurii sociale13. Nu a putut fi identificat niciun public de raport

de evaluare public asupra implementării Strategiei.

Capitolul II. Constatări

II.1. Familia

Modelul tradițional al familiei din comunitatea romă include locuirea în familii extinse,

căsătorii și nașteri la vârste mici, mulți copii. Acest model este un cerc vicios, fiind determinat

de factori culturali, ca și de factori economici și conducând la sărăcie, nivel scăzut de educație

(chiar mai scăzut în cazul femeilor) și lipsa ocupării. (Popescu, 2011: 77) Investiția sociologică

națională desfășurată în 2010 arăta că romii trăiesc la periferia orașelor (83%), în case cu curți

(88,6%), în comunități compacte (77%). Jumătate din case erau realizate din materiale

rezistente. În 2010, 40% din romi aveau documente de proprietate asupra caselor lor. Nivelul

de satisfacție referitor la condițiile de trai pentru romi era ridicat. (Popescu, 2011: 66)

II.1.1. Familia de origine și propria familie – un model intergenerațional

Modelul familiei cu repere paternaliste și tradiționale puternice:

- Roluri parentale. În familie, mamele sunt singurele care au grijă de copii, transmițând

tradițiile / valorile următoarelor generații și administrând gospodăria;

12 Legea nr. 202/ 19.04.2002 pentru oportunități egale între femei și bărbați, republicată și cu modificările

ulterioare 13 Hotărârea de Guvern nr. 1.221/2011 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României pentru Incluziunea

Cetățenilor Români care aparțin Minorității Rome pentru perioada 2012-2020, disponibilă la

http://www.anr.gov.ro/docs/Strategie_EN.pdf

http://www.anr.gov.ro/docs/Strategie_EN.pdf

- Roluri de gen. Se poate vedea un nivel mai mic de educație al femeilor, iar acestea nu

au locuri de muncă, prin comparație cu bărbații;

- Căsătorii patrilocale și endogene. Partenerul pentru căsătorie este ales din aceeași

comunitate locală și reședința familiei nou create este stabilită în comunitatea de origine

a bărbatului. Există exemplul a 2 familii neolocale care au ales să locuiască alături de

familia de origine;

- Rata mare a nașterilor. Doi sau mai mulți copii în fiecare familie (media națională este

1,2);

- Familia extinsă locuiește în aceeași gospodărie. Reședința familie nou create este în

aceeași comunitate și uneori, gospodăria de origine permite ca mai multe generații să

trăiască laolaltă, dintr-un buget comun;

- Primus inter pares. Pe linie bărbătească, băiatul rămâne în casa părinților / primește

teren pentru a-și construi propria casă în cadrul gospodăriei părinților, moștenește (cu

prioritate) bunurile părinților; la momentul căsătoriei, fetele pleacă din gospodăria

părinților lor și devin nurori în casele soacrelor lor;

- Valorizarea familiei ca instituție socială primară. Observăm funcționalitatea unui model

colectivist: pe lista de priorități, în toate cazurile familia are întâietate și nu individul.

Sărăcia și excluziunea influențează modelul familial. Frații mai mari au grijă de cei mai mici

(cel mai adesea, cea mai mare fiică preia acest rol), ceea ce împovărează copiii cu

responsabilități de adulți și, frecvent, respectivele sarcini conduc la eșecul școlar, abandonul

școlar și căsătoria fetelor de la vrâste foarte mici pentru a părăsi casa părinților în speranța

eliberării de responsabilități,

“Frații mei erau mici și așa, lucrau în Beregsau Mare, cu tatăl meu, și unii erau mai

mici și eu trebuia să am grijă de ei. Și apoi era dificil, în vremurile alea…” (RFI9)

Principalele surse de venituri ale familiei sunt din zona informală a muncii: activități de zileri,

activități sezonale în agricultură. Cei care lucrau cu documente legale dețin funcții care necesită

calificări reduse sau inexistența calificărilor.

Bolile cronice frecvente, dizabilitățile și alte afecțiuni prezente în majoritatea familiilor incluse

în studiu reconfigurează relațiile dintre membrii familiei (în legătură cu efortul financiar al

familiei, relațiile de dependență ale persoanei / persoanelor în chestiune etc.)

Deci, am rămas fără tată, eu aveam 13 ani. old. (Câți frați aveți?) Deci, acum am rămas

4 frați de la tatăl nostru. Pentru că tată a murit. Deci, ea este mama mea [indică mama

care tocmai intra în casă] și așa, trebuie să cresc familia, nu mai am tată, doar pe

Dumnezeu. (Sunteți cel mai mare dintre frați?) Da. Deci, eu încă mai am frați, dar nu

suntem frați de tată. Mai am și 3 nepoți, 2 sunt la Casa de Copii, 1 este încă acasă. […]

(RMI17)

Configurația familiei, distribuția rolurilor din familie și stilul de viață păstrează multe trăsături

ale familiei rome tradiționale. Fără excepții, femeile intervievate din studiul de față au

abandonat școala și familia de origine pentru întemeierea propriei familiei atunci când erau

adolescente, în general între 13 și 16 ani. La fel, unele dintre principalele motive ale

abandonului școlar în rândul fetelor rome se află sarcinile din gospodărie și îngrijirea fraților

mai mici din familiile de origine.

RFI21 a promovat doar prima clasă, la școala din Oșorhei, apoi a trebuit să

abandoneze, să aibă grijă de fratele mai mic, în timp ce mama lor mergea la muncă.

După ce s-a recăsătorit, s-a mutat în acest sat.

M-am căsătorit când aveam 14 ani. (Deci, v-ați căsătorit când aveați 14 ani?) Am avut

primul copil la 16 ani, și apoi la 18 ani și jumătate, am avut a doua fetiță. (RFI19)

Poveștile de succes ale tinerilor romi care au fost intervievați sunt, în toate cazurile, datorate

sprijinului moral, psihologic și social al familiei de origine. De obicei, părinții nu au resursele

pentru sprijinirea financiară a copiilor în vederea continuării educației sau profesionalizării lor,

dar le transmit copiilor convingerea că educația formală și părăsirea comunității rome

reprezintă calea spre accesarea unei vieți mai bune. La fel, în proiecțiile de viitor ale

intervievaților, dorința de a-și vedea copiii cu mai multă educație decât ei și prevederea unui

viitor mai bun pentru familie și copii se situează deasupra oricăror altor obiective indicate.

[…] Da. Mama mea a fost alături de mine până când a murit. Deci, m-a ajutat foarte

mult. […] Deci, m-a ajutat foarte mult cu prezența ei, cu copiii, deci foarte mult.

(RFA4);

[Cine v-a încurajat să lucrați în timpul vacanțelor din timpul liceului?] Părinții. Nu

m-au încurajat (zice zâmbind), mi-au zis: „Mă băiatule du-te la lucru dacă îți trebuie

bani de cheltuială”. (RMA1)

II.1.2. Influența modelului familial asupra procesului de ocupare

Relațiile familiale sunt importante pentru găsirea unui loc de muncă, în cadrul procesului

de ocupare și pentru sprijinirea persoanei care are un loc de muncă în vederea păstrării acestuia.

Printre manierele de găsire a unei slujbe, membrii comunității rome utilizează, în principal,

rudele, prietenii și cunoștințele din comunitate (vecinătate, cartier, zona în care trăiesc).

Valoarea socială a familiei este transpusă în viața de zi cu zi prin atașamentul de membrii

familiei, în principal în legătură cu mama, la momentul luării deciziilor referitoare la

evenimentelor importante din viață.

(Atunci când ați plecat în Franța, ați plecat cu alții sau singur?) Am plecat cu alți 3

băieți, iar cumnatul meu și sora mea din sat se află încă în străinătate. Spun că au mulți

prieteni care îi ajută. […] (RMI17)

De asemenea, relațiile familiale sunt apreciate din punct de vedere economic, atunci când

persoana este sprijinită financiar sau prin preluarea anumitor sarcini din gospodărie, în vederea

deținerii unui loc de muncă, păstrării unui loc de muncă sau pentru continuarea educației sale.

Astfel, intervievații menționează următoarele situații în care au primit sprijin din partea

membrilor familiei, părinților, soțiilor / soților și copiilor: o rudă îi anunță de un loc de muncă

vacant; o rudă activează ca mediator în relația cu angajatorul pe baza modelului colectivist.

Părinții, frații sau verii discută cu angajatorul referitor la ruda lor și “garantează” prin acesta

prin intermediul relației de filiație: “e ruda mea, om muncitor ca mine”; “nu veți avea probleme

cu el pentru că e vărul meu”; o rudă activează ca mediator în relație cu instituțiile implicate în

procesul de identificare a unui loc de muncă. De obicei, o rudă știe un doctor, un angajat al

primăriei, al Agenției Județele pentru Ocuparea Forței de Muncă și alte instituții care facilitează

inserția profesională; o rudă împrumută bani pentru analize medicale, pentru xeroxarea

documentelor necesare pentru găsirea unui loc de muncă și alte cheltuieli necesare în procesul

găsirea unei slujbe.

De asemenea, membrii familiei asigură sprijin moral și motivație pentru găsirea unui loc

de muncă: ”soțul meu m-a sprijinit pentru găsirea unui loc de muncă”.

”O rudă era contabil la CFR și m-am dus să vorbesc cu ea. “Uite, te duci acolo, o

cauți, îi spui că te-am trimis eu, îi arăți actele și-i spui să-ți găsească un loc de muncă.”

Am făcut asta, m-am dus acolo și am căutat-o pe R. M., ăsta era numele ei. De la

momentul ăla, când m-a văzut, mi-a zis să iau loc și nici nu m-a lăsat, s-a dus direct la

director, s-a dus acolo “Domnule, e vecinul meu, vă rog să-l angajați, a absolvit liceul,

are …” și mi-a făcut rost de o slujbă imediat. Mi-a făcut rost de un loc de muncă

imediat.” (RMA2)

Dobândirea prescripțiilor rolului de gen limitează posibilitățile inserției profesionale pentru

femei. Femeile dobândesc prescripțiile rolului de gen din perioadă primară a socializării, atunci

când fetele mai mari au grijă de frații mai mici. Femeile nu merg la muncă după nașterea

copiilor lor (sau nu-și reiau activitatea lucrativă dacă au avut un loc de muncă anterior nașterii

copiilor);

”Când a trebuit să merg la școală în Țețchea în clasa a 5-a, mama era gravidă și a

trebuit s-o ajut pe mama. (Câți frați erați?) Cinci frați. (Erați cea mai mare, cea mai

mică?) Eram mijlocia. Mai am doar un frate mai mare.” (RFI14)

Pe baza modelului tradițional, principala ocupație a tatălui este transmisă următoarei

generații. Copiii învață de la părinții lor ocupația de bază a neamului lor. Astfel, există exemple

printre cărămidari, zileri în agricultură etc. Din această perspectivă, principala problemă este

mobilitatea socială redusă și faptul că ocupațiile rome tradiționale nu sunt atractive pe piața

prezentă de servicii și producție. De exemplu, romii din comunitatea rurală Telechiu spun că

în ultimii 5-6 ani, sătenii care îi angajau anterior pentru a munci cu ziua în agricultură, și-au

cumpărat utilaje pentru activitățile agricole și nu mai au nevoie de forță de muncă.

”Păi, vara mergem la arat, mergem, bineînțeles că mergem. Culegem porumb,

mergem, da. Dar, vedeți dvs., nu mai e nevoie acum așa cum era acum 5-6 ani, atunci

când mergeam zilnic. Acum mergem doar la descărcat. Acum recoltează cu combina și

nu mai e nevoie. Doar arat sau semănat. Acum e o zi și o săptămână nu e, ca să zic

așa. Pentru că acum se face cu mașinile astea. (Deci, nu ați reușit și nu v-ați angajat

niciodată.) Nu, nu.” (RFI20)

Astfel, romii și-au pierdut domeniul de activitate care asigura principalul venit al familiei

pentru mulți dintre aceștia. La fel, cărămidarii își folosesc meșteșugul doar pentru construirea

și renovarea propriilor case în timp ce acum, domeniul construcțiilor favorizează noile tehnici

și materiale de construcții și aproape nimeni nu mai utilizează cărămida arsă.

”Am învățat zidărie de la tatăl meu înainte să moară. (Ai făcut zidărie pentru casele

oamenilor?) Da, pentru mulți.” (RFI16)

Amplasarea reședinței noii familii formate în mod patrilocal și alegerea partenerului de

viață din proximitatea culturală, etnică, geografică – endogamie – în comunitățile rome arată

omogenitatea nivelului de educație, a nivelului de calificare, utilizarea acelorași mecanisme de

inserție profesională pe piața muncii etc. de către membrii comunității. De exemplu, între

persoanele pe care le-am intervievat a existat un exemplu cu un partener ales din afara

comunității etnice și acesta avea un nivel ridicat de integrare socială, educație superioară, era

angajat legal și trăia în afara comunității rome de origine. Pe de altă parte, o femeie intervievată

care aparține comunității rurale rome din Telechiu a declarat că, în comunitatea romă din

Telechiu, trăia doar o persoană de altă etnie (română) care era căsătorită cu un bărbat rom (din

aproximativ 200 persoane);

Separarea dintre muncă și familie și separarea dintre producție și familie nu a fost realizată

la nivelul general al societății. Poveștile intervievaților noștri au indicat multiple exemple în

care volumul activităților din gospodărie este mare pentru persoanele de vârstă activă (în

principal, femei), iar continuitatea ocupațională este păstrată de la o generație la alta (la nivelul

femeilor și bărbaților, ocupațiile părinților sunt transmise copiilor);

Funcțiile externe ale familiei sunt îndeplinite la un grad mai mic. Din punct de vedere

ocupațional, familia nu reușește să asigure integrarea socială a membrilor săi în viața societății

și ansamblul activităților sociale. Există multiple exemple în care adulții capabili de muncă nu

sunt angajați.

Funcția de status a familiei rome continuă. Cu toate că, în proiecțiile lor, intervievații

enumeră, în principal, dorința de a avea un viitor mai bun pentru copiii lor, mobilitatea

ascendentă inter-generațională este observată rar. Familia pregătește copiii pentru menținerea

statusului social și economic al familiei.

Printre intervievați, menționăm discursul mai multor mame care au declarat că sunt

preocupate de diferite forma de socializare anticipatoare. Acestea au declarat că schimbarea

mentalității datorată intervențiilor externe din comunitate (acțiuni și măsuri implementate de

ONG-uri sau instituții ale administrației locale) le lărgesc orizonturile și acestea, spre deosebire

de generația părinților lor, își sprijină copiii activ în participarea școlară pentru obținerea unei

calificări în școală și pentru găsirea unui loc de muncă viitor.

II.1.3. Discriminare în familie. Discriminarea femeilor

Majoritar în familiile tradiționale și chiar în cele care nu sunt astfel, femeile rome se

confruntă cu discriminarea din perspective multiple. Mulți autori (Surdu, 2006, Voicu,

Popescu, 2009, Ilisei, 2013) descriu statusul scăzut al femeilor rome în cadrul familiei și

comunității. Datele statistice din studiile comandate de Guvernul României, ANR și ANOFM

arată că femeile rome au o rată de ocupare și mai mic decât cea a bărbaților, ca rezultat al lipsei

de educație, căsătoriilor și nașterilor la vârste mici și a unei ideologii tradiționale legată de gen.

(Popescu, 2011: 74)

Un subiect bărbat, chiar dacă tânăr și cu mentalități moderne, declară despre femeile rome:

“Femeia este etichetată ca…păi…cum să spun…este ca…nu știu…îmi e greu să spun

că…e un fel de sclavie. Sclavie în sensul sclaviei pentru casa a lui tău.” (RMA3)

Chiar dacă „nu este ușor de spus”, statusul scăzut al femeilor este recunoscut și perpetuat

la nivelul noilor generații. Discursul subiecților continuă prin indicarea faptului că, chiar dacă

trăim vremuri moderne și chiar dacă partenera are un loc de muncă, ea este încă unica

responsabilă pentru îndatoririle din gospodărie și îngrijirea copiilor.

Mai întâi, accesul la educație pare să fie, din poveștile subiectului, mai dificil pentru

subiecții femei decât pentru bărbați. La nivelul comunităților rome, se așteaptă ca fetele să fie

casnice bune mai mult decât membri activi ai societății, astfel încât, de obicei, educația lor nu

este apreciată (Ilisei, 2013, p. 68).

Un subiect femeie își amintește despre perioada de școlarizare dinainte de 1989:

“Nu, majoritatea lor, cum să spun, fetele de etnie romă, șase - șapte clase, le lasă să

termine și nu le lasă să meargă la liceu. [Ar fi rar cazul] celor care au terminat

facultate sau liceu la nivelul copiilor de etnie romă. Asta înseamnă mai mult fetele,

băieții sunt lăsați să meargă mai departe…” (RFI7)

Nefrecventarea școlii sau nivelurile scăzute de educație sunt motivate de o serie de așteptări

“speciale” de la femei, încă de la vârste mici.

Mai întâi, se așteaptă ca toate femeile rome să aibă grijă de gospodărie și de frații mai mici,

chiar din fragedă copilărie, ceea ce înseamnă că educația formală nu este o prioritate. Un

subiect femeie inactivă, care nu mersese niciodată la școală, motivează:

“Frații mei erau mici și așa, lucrau în Beregsau Mare, cu tatăl meu, și unii erau mai

mici și eu trebuia să am grijă de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…” (RFI9)

În unele dintre cazurile cercetate, căsătoriile și relocările la vârste mici, în casa soțului,

reprezintă momentul abandonului școlar. Statusul fetelor se schimbă, raid și devreme, din copil

care merge la școală în soție care are grijă de gospodărie și face copii.

În al doilea rând, din perspectiva ocupării, în multe cazuri femeilor nu le este permisă să

meargă la muncă, rolul lor dat fiind de îngrijitor al gospodăriei și copiilor.

Chiar în situațiile de sărăcie extremă, când veniturile femeilor ar trebui să fie obligatorii

pentru supraviețuirea familiei, din cauza considerațiilor tradiționale, soția stă acasă și soțul

asigură venitul necesar. RFI8 și RFI9 nu au lucrat niciodată și nu au încercat niciodată să-și

găsească de muncă, chiar dacă situația lor financiară și condițiile de trai sunt extreme de reduse

și soții lor găsesc foarte greu de muncă.

Voicu și Popescu indică, în concluzia capitolului studiului calitativ, că „imaginea generală

după interacțiunea cu femeile rome este una de acceptarea situației existente și lipsa inițiativei

pentru a schimba ceva.” (Voicu&Popescu, 2009, p.48).

Unele dintre poveștile subiecților femei prezintă și în acest studiu aspecte puternice de auto-

discriminare, femeile fiind obișnuite cu statusul lor redus din familie și acceptându-l, fără a

avea proiecții de modificarea a perspectivelor.

II.2. Condiții de locuire

În general, aspectul general și accesul utilităților în comunitățile rurale și segregate unde

trăiesc romii indică gospodării care sunt inadecvat dotate pentru condiții de trai decente și nu

asigură igienă, hrănire și stil de viață adecvate pentru locuitorii lor. Aceste comunități au acces

restricționat la rețelele de utilitate publică prin comparație cu populația generală. Pe baza

datelor din “Barometrul Incluziunii Romilor” din 2007: “rețeaua acoperă doar 2% din cazuri,

electricitatea 84%, rețeaua regională de gaz acoperă doar 17% din gospodăriile rome, rețelele

publice de alimentare cu apă ajung doar la 17% din gospodăriile rome, și doar 16% se pot folosi

de sistemul de canalizare. Dat fiind aceste condiții precare, în care guvernul asigură accesul la

utilități doar unui număr redus de gospodării locuite de romi, acești oameni se descurcă

utilizând adeseori sisteme improvizate și inadecvate care sunt mai scumpe decât cele

disponibile majorității. De exemplu, în lipsa racordurilor la sistemul de încălzire centrală sau

rețeaua de gaz, gospodăriile sunt încălzite, în principal, prin utilizarea sobelor de teracotă sau

pe lemn (81% în 2007, 88% în 2010) și, nu trebuie să fie neglijat, unii recurg la sisteme și

combustibili neobișnuiți, cum ar fi rumeguș (2%), butelii (4%), deșeuri (1% în 2007, 4% în

2010), reziduuri de furaje (1%) și benzină (0,3%). (Dincă, 2014).

De-a lungul a două decenii de post-socialism, populația romă și-a menținut în permanență

statutul de cel mai sărac grup etnic din Romania. Analizele naționale efectuate cu privire la

aceasta au indicat, în 2003, că peste jumătate din populația romă trăia în sărăcie severă, cu doar

9% din populația română trăind în aceleași condiții (CASPIS, 2003).

Cercetarea intitulată “Condiția Romilor din România” efectuată în 2011 a indicat că

majoritatea romilor trăiau în zona rurală, iar romii din zona urbană trăiau la periferia orașelor,

puțini locuind în centrul acestora. Majoritatea lor trăiau în locuințe deținute de un membru al

familiei, iar unii aveau case închiriate de la stat sau primărie. Adeseori, locuințele au 2 camere

și sunt supraaglomerate, într-o singură cameră locuind 3 sau mai mulși oameni. În proporție de

30%, casele sunt construite din bolțari și paiantă, un mod tradițional de construire a caselor

pentru romii din mediul rural, mai ieftin dar de calitate slabă. Utilitățile la care au aceștia acces

sunt electricitate (91%), apa potabilă de la rețea (36%) și canalizare (24%). Multe case nu au

toalete în interior. Lipsa condițiilor decente de trai conduce la implicații asupra nivelului de

sănătate și educație a romilor. (Tarnovschi, 2012: 44)

II.2.1. Descrierea condițiilor de locuire ale subiecților intervievați

Din observațiile din cadrul cercetărilor de teren, condițiile de locuire speciale au fost

identificate pe baza anumitor factori sociali determinanți. Astfel, condițiile de locuire și nivelul

de trai din familiile rome sunt diferențiate pe baza: (a) mediului de reședință – rural sau urban;

(2) traiului în comunități rome segregate de ceilalți membri ai așezării, spre deosebire de traiul

într-o comunitate nesegregată, (3) capacitatea autorităților locale de a acoperi zona de locuit cu

elemente de utilități și infrastructură. Capacitatea administrației locale de a asigura acces

comunității rome la serviciile publice (social, medical, educațional), ca și la resursele urbane

sociale și economice (angajatori, magazine, acces la mass media, servicii poștale și de curierat

etc.), (4) existența ONG-urilor și / sau unei organizații religioase active în comunitate.

Profilul comunităților rurale segregate:

(a) Utilități parțial disponibile: racordarea casei la rețeaua de apă a orașului și la rețeaua

electrică; iluminat stradal; servicii de salubrizare; drumuri pavate sau asfaltate; accesul

serviciilor de intervenție în comunitate (pompieri, ambulanță, poliție). De asemenea, există

multe utilități care nu sunt disponibile, cum ar fi: rețeaua de canalizare, încălzirea centrală,

transportul public de la comunitate la centrul cultural:

(Ați dori să se schimbe ceva în familia dvs.?) Păi, multe lucruri... Aș vrea să se schimbe

dar, nu sunt posibilități. De exemplu, suntem 8 oameni într-o cameră…am vrea foarte

mult să mergem la muncă…Este un spațiu foarte mic, nu ai unde să faci baie, să te

schimbi... Ah, cum mi-ar plăcea. (RFI18)

(b) Lipsa accesului la serviciile și facilitățile publice: dispensar / cabinet medical, farmacie,

grădiniță, școală, firme / angajatori, restaurante, magazine, parțial la mass media (unii au cablu

TV) etc. Unele comunități au un centru cultural (al primăriei sau bisericii) care asigură servicii

sociale locuitorilor;

(c) Lipsa terenului agricol (terenul agricol nu a fost acordat (retrocedat) romilor, nu au

grădini de legume în apropierea caselor)

Romii care trăiesc în comunitățile rurale segregate au spațiu de locuit insuficient. Trăiesc

în una sau două camere care găzduiesc întreaga familie de 3 până la 9 membri, copiii și

vârstnicii stau într-o cameră și părinții (uneori cu copiii mai mici) stau în alta. Atunci când se

căsătorește, băiatul mai mare își construiește o cameră în curtea casei părinților lui sau prin

extinderea casei părinților lui. De obicei, casele nu au baie, cămară, hol, încăpere separată

pentru bucătărie / luat masa. Aproape toate casele sunt construite din materiale de construcție

tradiționale: paiantă, lemn și pentru reparații și mentenanță, sunt utilizate materialele noi

(bolțari, ciment, rigips, folii de plastic). Casele nou construite din resurse publice (finanțate de

primărie, ONG-uri, biserică) sunt realizate din materiale de construcție noi. Acoperișurile sunt

realizate din cositor sau materiale inadecvate (nailon, reziduuri metalice sau plastice).

Electricitatea este uneori “împrumutată” de la vecini sau de la rețeaua electrică, direct de la

stâlpi. Majoritatea caselor sunt conectate legal la rețeaua de electricitate. Uneori, sunt realizate

sisteme inadecvate (racorduri și distribuții cu cabluri legate fără prize). În general, casele nu au

baie, dar au o chiuvetă sau o țeavă pentru alimentarea apei. Toaleta este situată, de obicei, în

afara casei, în curte. Casele familiilor în care unul sau mai mulți membri au dizabilități nu sunt

dotate adecvat, nu există căi de acces pentru persoana / persoanele afectate.

(Sunt toate casele conectate la rețeaua electrică?) Sunt, dar sunt și unele care nu au

fost legate încă. […] (Și cum obțin electricitate femeile respective?) Păi, împrumută14

de la vecini. (Sunt mulți cei care împrumută? Mai mult sau mai puțin de jumătate din

clădiri sunt conectate la rețeaua de electricitate astfel?) Mai puțin de jumătate.

[…](Cum sunt încălzite casele?) Cu lemn, cu sobe de teracotă, cu aragazuri. (Casele

sunt încălzite cu altceva atunci când oamenii nu au lemn de foc?) Da, merg acolo. Râul

Crișul este foarte aproape de noi, în spatele comunității și oamenii merg acolo

câteodată și aduc așa, în spate; adună și aduc lemn, ramuri, lemn uscat, orice găsesc.

(Ard și altceva în sobele de teracotă [intervievatul murmură și este jenat:] Haine,

pantofi, orice găsesc. (Vă cred. Gunoi?) Da, și gunoi. (Există salubrizare în comună?

Vine cineva să colecteze gunoiul?) Da, există. […] (Sunt magazine în comună?) Nu.

(Nu sunt buticuri, nimic?) Nu, nimic. (Există o piață în comună?) Nu, nu e niciuna în

comunitate. (Există un dispensar?) Nu, aici, în comunitate, nu există. (Dar cantină

școlară?) Nu. (Alte instituții? Școală, poliție?) Nu, nimic. Este doar Centrul. (Și creșa

de la Centru?) Da. (Ce alte servicii oferă Centrul comunității?) Păi, oferă...[ezitând]

consiliere și creșă pentru copii, centru pentru elevi, afterschool, teme. […] Dacă nu au

apă curentă în casă, vin și după apă, iau apă de la Centru. Vin și fac baie, își spală

hainele. Avem o mașină de spălat și în fiecare zi sunt programate două familii. Vin cu

hainele, cu detergenți. […] (Există un autobuz, stație de transport în comun, gară în

comună?) Avem o gară în sat, dar nu în comunitate. Gara este la 5 km depărtare de

comunitate. Școala, dispensarul sunt la aproximativ 2-3 km. (Există transport școlar

asigurat copiilor care merg la școală?) Dimineața, la grădiniță, în fiecare dimineață

părinții îi duc la grădiniță. Și la clasa 015 și întâi, ca să nu fie îmbrânciți, să nu se

bată; sunt copii ai căror părinți îi duc acolo dar, alții merg singuri. În sat, avem doar

școală cu clasele 1 – 4. Sunt copii care se descurcă și merg siguri. (Dar există transport

școlar?) Transportul există doar în Țețchea, de la clasa a 5-a la a 8-a, dar nu avem în

sat, în Telechiu. (RFA12)

Casele romilor din comunitățile urbane au acces, de obicei, la utilități și infrastructura

disponibile spațiului urban dezvoltat (trebuie să se indice diferențele urban / rural din

România): drumuri de acces, drumuri asfaltate / pavate, rețea de apă, rețea de canalizare, cablu

TV, electricitate, iluminat stradal, servicii de salubrizare, rețea de încălzire centrală / rețea de

gaz pentru încălzirea caselor și asigurarea apei calde etc. Zona lor de locuit este bine racordată

la serviciile publice: dispensar / cabinet medical, farmacie, școală, biserică, centru comunitar,

sală de sporturi, servicii poștale și de telecomunicații, servicii mass media (distribuție presă),

piață, zonă pentru evenimente sportive și culturale (stadion, sală de spectacole, sală de sport /

club), transport în comun. De asemenea, reședințele rome urbane au acces la resursele

socioeconomice și culturale din cartier / zona de locuit: agenți economici, angajatori, magazine,

14 “Împrumutarea” este o practică ilegală de racordare la rețeaua de electricitate în absența unui contract de

furnizare a curentului electric. “Cei care împrumută” se racordează prin intermediul instalațiilor improvizate la

rețeaua electrică care conectează casele la rețeaua locală. Consumul nu este contorizat. Racordurile sunt foarte

periculoase și conduc adeseori la accidente fatale pentru cei care practică “împrumutul”. 15 “Clasa 0” este clasa pregătitoare a educației primare care este organizată în cadrul școlii. Până î 2012, clasa

pregătitoare era organizată în cadrul grădinițelor.

restaurante, servicii pentru timp liber și saloane de înfrumusețare (cluburi, saloane cosmetice,

frizerii etc.)

Problema comună a tuturor subiecților referitoare la condițiile de locuire este spațiul de

locuit insuficient:

(Câte suflete trăiesc în casa dvs.?) Patru, noi doi și avem doi fii. (Câte camere are

casa?) Păi, două. (Ce suprafață are casa?) Nu știu. (Aveți o casă mare?) Suficientă

pentru noi. (Aveți curte?) Da. (Aveți anexe ale gospodăriei? Grajd, coteț?) Da, avem.

Avem și animale. Avem iepuri, avem găini, un cocoș. Un porc. (Aveți animale mari?)

Nu. (Cineva din comuna dvs. crește animale mari?) Da. Unii cresc porci. Unii au chiar

cai, aici, în comunitate. […] (Casa este în stare bună, în general, sau are nevoie de

reparații?) Da, casa nouă nu ar avea nevoie de reparații majore, doar casa veche –

acoperișul. (RFA12)

II.2.2. Influența condițiilor de locuire asupra procesului de ocupare

Constatările cercetării de față arată că subiecții romi au dezvoltat mecanisme de răspuns

specifice la neajunsurile condițiilor de locuire din perspectiva ocupării. Cei care nu au acte de

proprietate asupra caselor lor întâmpină dificultăți și în alte privințe: acordarea ajutorului

pentru încălzire pe timpul iernii, acordarea ajutorului social, pentru alcătuirea documentelor

necesare în vederea obținerii unui loc de muncă, având în vedere lipsa unei adrese de domiciliu.

În comunitatea rurală Telechiu, populația romă roagă asistentul social din comună să-i ajute să

rezolve situația. Asistentul social emite certificate care adeveresc faptul că toți romii trăiesc în

comunitate, care nu dețin acte de proprietate, îi ajută să-și alcătuiască dosarele și astfel, le

facilitează accesul la serviciile sociale și în procesul de găsire a unei slujbe. Lipsa accesului la

mass media și nivelul redus de educație asigură posibilități de informare limitate referitor la

locurile de muncă vacante din comuna sau regiunea lor. În această situație, romii din

comunitățile segregate solicită ajutorul persoanelor de contact din instituțiile publice și

angajatorilor. Respectivele persoane de contact sunt, adeseori, parte a rețelei de cunoștințe și

rude și au o experiență însemnată în domeniul muncii sau dintre reprezentanții instituțiilor

locale, funcționari pe care îi cunosc și în care au încredere. Aceste persoane de contact nu sunt

neapărat potrivite pentru găsirea soluțiilor în vederea integrării profesionale dar, de cele mai

multe ori, sunt abordate de romi pentru activarea astfel dată fiind poziția lor de accesare a

informațiilor la care aceștia nu pot avea acces (de exemplu, asistentul social al primăriei,

mediatorul școlare, mediatorul sanitar etc.) Condițiile de locuire improprii care determină un

stil de viață nesănătos se observă și în aspectul neîngrijit al persoanei, cu îmbrăcăminte și

încălțăminte neadecvate (anotimpului și specificului muncii prestate), igienă corporală precară

(păr, mâini murdare, aspect îmbâcsit, miros greu etc.). Romii din comunitatea rurală segregată

din Telechiu afirmă că atunci când vizitează instituțiile publice pentru întocmirea dosarului de

angajare și atunci când se prezintă la interviul de angajare se pregătesc în acest sens, își

igienizează /curăță / spală îmbrăcămintea, corpul și încearcă să „arate ca românii”. Intervievații

spun că au învățat de la mediatorul sanitar, de la asistentul social sau prin programe de igienă

și educaționale aceste „trucuri” pe care trebuie să le performeze în relația cu cei din afara

comunității lor. Chiar și cu acest efort, unii dintre intervievați spun că angajatorii sau

funcționarii instituțiilor îi dezavantajează / discriminează pentru că îi percep ca romi (pe

criteriul apartenenței etnice).

Spațiul de locuit insuficient în raport cu numărul membrilor familiei și condițiile de locuit

precare, motivează adulții / părinții să găsească surse suplimentare de venit pentru ameliorarea

situației. Starea locuinței necesită reparații și replanificarea spațiului în funcție de numărul și

vârsta copiilor și astfel, aproape continuu, locuința este consolidată, reabilitată. Pentru lucrările

de reabilitare ale locuinței, familia procură materiale de construcție sau substitute din deșeuri,

în funcție de posibilități. Intervievații relatează acțiuni de reabilitare destinate prioritar izolației

și structurii de rezistență a casei (ușa de la intrarea în casă, acoperiș, geamuri, grinzi de susținere

a construcției etc.) și mai puțin pentru sporirea confortului din interiorul locuinței. Astfel, nu

interesează amenajarea unei bucătării, achiziționarea de mobilier sau electrocasnice, spații de

depozitare a îmbrăcămintei ș.a.m.d.

(Cum trăiesc 6 oameni în 2 camere?) Am un pat foarte mare în care dorm două fete și

băiatul. Și un pat doar pentru ea. […] Și în ailaltă [cameră] stau eu cu soțul meu […]

(Așa. Pe lângă cele două camere aveți bucătărie, baie...) Nu. Alea două camere acuma-

i bucătăria acolo, unde dorm eu și soțul și camera aia de fapt am mai lărgit-o, am mai

făcut-o de o rămas așa doar bucătăria și o cameră, ele or fost mai separate, dar noi

am făcut mai mari ca să aibă ei loc acolo. Și din două am făcut una (RFA4)

Ocupația principală poate constitui o sursă de alimentare cu materiale de construcție pentru

consolidarea casei. Lucrătorii ocazionali și sezonieri aduc de la locul de muncă diverse

materiale pe care le pot folosi pentru reabilitarea locuinței. Iar o creștere a veniturilor familiei

se observă numaidecât în aspectul locuinței. Astfel că, intervievata RFI14 relatează că în

perioada în care a fost angajată, iar soțul ei era de asemenea angajat, familia a reușit să realizeze

lucrări de consolidare a locuinței. Intervievatul RMI16 susține că a adus de la fabrica de

cherestea unde lucra la negru, lemn pe care l-a utilizat în construcția unui hol de intrare în casă.

(In Aleșd?) Da, în Aleșd. Și era mare lucru să ai de muncă. Deja aveam trei copii,

atunci nu-l aveam și pe al patrulea, acesta mic de 7 ani. Și soțul meu lucra în Oradea,

la drumuri, la asfaltare atunci. Și m-am gândit să merg să lucrez și eu doar așa, ca să

aibă copiii un viitor. Pentru că atunci aveam doar o cameră mică. O cameră și ceva în

fața ușii făcut așa, din lemn, ca să nu ne plouă. (RFI14)

II.3. Relații de vecinătate și prietenie – relații din interiorul comunității

Una dintre principalele probleme efect a incluziunii sociale a romilor și, implicit, a inserției

profesionale a romilor este legată de segregarea spațială a majorității comunității rome de

comunitățile nerome și alte grupuri etnice. Comunitățile rome, denumite grafic - “colonie”,

“țigănie”, “suburbie țigănească”, “fundătură”-, sunt, de obicei, compacte și situate la o distanță

de comunitatea dominantă. “Țigănie” exprimă mai mult decât o simplă zonă rezidențială; se

referă la o identitate și un mod de viață partajat de cei care trăiesc acolo (Gräf 2008: 6).

Segregarea spațială joacă un rol de scut pentru percepția discriminării de către romi. (Popescu,

2011: 64)

II.3.1. Descrierea relațiilor de vecinătate

Relațiile de vecinătate reprezintă resursele sociale principale ale romilor, în special ale celor

care trăiesc în condiții de sărăcie extremă și în comunități segregate. Ameliorarea condițiilor

de trai în sărăcie, cât și identificarea de oportunități de dezvoltare se bazează pe rețeaua de

rude, prieteni și cunoscuți din vecinătate.

Relațiile de vecinătate sunt foarte puternice. Spre deosebire, relațiile directe dintre membrii

comunității și nonmembrii sunt absente și întotdeauna mediate de cei care au experiența

raporturilor cu exteriorul. Intervievații din comunitățile segregate afirmă că nu se pot descurca

în afara comunității, că nu au experiența călătoriilor, navetei și migratorie decât împreună sau

prin intermediul rețelei de vecinătate, cunoscuți și prieteni care au experimentat deja aceste

schimburi. De asemenea, raporturile cu instituțiile publice, angajatori sau alte resurse sociale

situate în afara vecinătății lor sunt întotdeauna mediate de cei care au anterior experiența

relaționării cu externi și care dețin informații și cunoștințe despre accesul la aceste resurse

externe. Toate aspectele specifice traiului în comunități enclavizate sunt prezente în

comunitățile segregate de romi.

Omogenitatea condițiilor de locuire, a sărăciei într-o comunitate rurală și segregată crește

sentimentul identificării cu comunitatea, sentimentul apartenenței de grup la vecinătate. În

analiza de discurs putem lesne observa exprimări directe în acest sens: „noi de aici suntem

săraci”, „noi, romii din țigănie..”: identitatea de „noi” precede și estompează identitatea

individuală, identitatea de „eu”/„mine”. Intervievații din aceste comunități tind să se refere mai

degrabă la acest „noi comunitar” și mai puțin la identitatea personală. Comparativ, pentru cei

din comunitățile urbane nesegregate, este prioritar cercul incluziv al familiei și contează și

calitățile individuale, personale (ale „eu”-ului). De asemenea, în termeni de discurs, o

experiență nefastă sau o experiență de succes a unui membru al comunității segregate este

preluat ca experiență proprie: „suntem alungați de la primărie”, „primim ajutor social”, „ne

construiesc case cei de la primărie”, etc. chiar dacă persoana respectivă nu a trăit o asemenea

experiență.

Rețeaua socială care aparține vecinătății este o resursă importantă și este accesată pentru

variate situații. Vecinii își „împrumută curent electric”, se branșează la rețeaua de electrificare

folosind conexiunea vecinului (înainte de ceasul care înregistrează consumul de curent) și cu

consimțământul acestuia. În sistem de clacă, vecinii se ajută la construcția casei, a anexelor

gospodărești. Vecinii se ajută material cu alimente, îmbrăcăminte, uneori și cu împrumuturi de

bani:

(Vă ajutați între vecini? Dacă aveți nevoie de ceva sau dacă cineva are nevoie de ceva,

vă ajutați între voi?) Nu știu ce să zi…ei ne-ar ajuta dar, n-au nici pentru ei. (RTF18);

(Aveți prieteni sau vecini care să vă ajute și pe care să-i ajutați?) Da, avem. Și vecina

care stă aici, Simona, am ajutat-o de multe ori. E mai redusă așa, cum să zic, și o ajut.

Și ea mă ajută, nu pot să zic că nu. Și soțul ei, înaintea de Sărbători, a intrat în comă

și vecinii au ajutat-o. Are 7 copii și vecinii au strâns bani, i-au adus mâncare gătită.

Au ajutat-o. (RFI20)

Vecinii se ajută moral cu sfaturi, informații și cunoștințe:

Am venit și am cumpărat o casă aici. (Ați fost binevenit în comunitatea de aici in?)

Deci, am fost foarte binevenit pentru că îl știau pe el și mulți oameni erau bucuroși că

a venit aici, în comunitate pentru că-l știau – știau că e băiat bun. Și chiar cineva din

comunitate ne-a chemat la casă și ne-a zis s-o cumpărăm. (RFA12)

În termeni de prestigiu social, un membru (mai mulți) integrat în comunitate și cu

experiențe de succes este cooptat pentru a media relația dintre vecinătate/comunitate și

instituțiile publice, ONG-uri sau persoane externe comunității.

II.3.2. Importanța relațiilor de vecinătate și a rețelei sociale din interiorul zonei de

locuit pentru inserția profesională a romilor

Oamenii din vecinătate care se confruntă cu același tip de problemă se strâng și merg

împreună la instituțiile locale sau la angajatori să solicite soluții. Împart cheltuielile de călătorie

și își împărtășesc informațiile pe care le dețin din experiența anterioară în privința modalităților

de identificare a unui loc de muncă, a întocmirii actelor de angajare, a relaționării cu angajatorul

și cu colegii de la locul de muncă.

În toate cazurile, identificarea primului loc de muncă se realizează prin rețeaua de rudenie,

prieteni și cunoștințe din vecinătate, din „anturaj”. În privința recrutării de personal, au fost

amintite următoarele rețele sociale și modalități de recrutare:

(a) Prietenii din zona de locuit, anturajul. Ocupația principală a prietenilor din

vecinătate devine ocupația principală a persoanei.

[Cum v-ați găsit primul loc de muncă, cel din clasa a 9-a?] Romii din comunitatea mea

munceau deja, unii dintre ei, cinci, la firmă și m-am dus cu ei. (RMA1).

Astfel că majoritatea romilor din comunitatea rurală segregată din Telechiu declară că află

despre oportunitățile de angajare de la vecini și prieteni. Spre exemplu, zilerii care lucrează

pământurile agricole ale sătenilor din satul Telechiu, află de la vecini despre locuitorii din sat

care au nevoie de ajutor pentru lucratul pământului. La fel, majoritatea care au lucrat cu

contract de muncă la fabrica de pantofi sau la construirea drumurilor, au răspândit vestea

posibilității de angajare și celorlalți. De asemenea, în mediul urban, nesegregat, vecinătatea

ocupă primul loc între modalitățile de identificare a principalelor surse de venit. Astfel avem

exemplul locuirii într-o zonă rău famată, cu un nivel al criminalității crescut, unde un tânăr rom

este atras în activități ilegale (furt, tâlhărie, etc.) și consideră că vecinătatea și anturajul l-au

împins spre asemenea activități pentru care a plătit prin încarcerare. Dar avem și exemplul

locuirii într-o zonă centrală a orașului Timișoara, unde oportunitățile de lucru sunt multiple, iar

familia este sfătuită de către prietenii din vecinătate să pornească o afacere proprie care, în

timp, se dovedește a fi un succes.

(b) Un angajator sau o nișa / domeniu de activitate atrage imediat o rețea de cunoscuți romi

și mai puțin persoane individuale care aplică formalități de angajare. Există, de exemplu,

fabrica de pantofi Melania unde permanent romii angajați ai fabricii se interesează de noi

posturi vacante și recomandă alți romi dintre cunoscuții lor:

(Am găsit) de muncă prin cunoștințe (pe care le aveam) și al treilea tot așa (cu ajutorul)

cunoștințelor, a patra slujbă, la hotel, am găsit-o în Publitim sau ceva de genul acesta,

am căutat-o, iar restul de locuri de muncă pot spune că am auzit de ele de la anumite

persoane, adică cunoștințe. (RMA1)

De asemenea, lucrătorii ocazionali din piețe și târguri cum este cazul romilor din Piața 700

din Timișoara (unde locuitorii din vecinătate au ca sursă principală de venit activități

comerciale și se sprijină reciproc în activitate), lucrătorii sezonieri în agricultură în satul

Telechiu (unde romii se anunță între ei despre locuitorii din sat care „angajează oameni cu

ziua”), îngrijitorii / asistenții personali profesioniști angajați ai primăriei din Telechiu (aflând

recent despre această posibilitate, părinții copiilor cu dizabilități au întocmit documentele

necesare și s-au angajat în astfel de posturi, ajutându-se între ei cu informații și medierea relației

cu specialiști).

(c) Comunitatea religioasă poate reprezenta o sursă de informare pentru găsirea unui loc de

muncă și poate sprijinii membri comunității în inserția profesională. Girul acordat de un

membru activ al comunității religioase de apartenență reprezintă o „scrisoare de recomandare”

puternică pentru angajare.

Am văzut că se construiește ceva aici, în spate, dar nu mi-am dat seama ce era și nu m-

am gândit niciodată c-o să fiu angajat acolo. Și m-a sunat Florina L., cu care lucrasem

cu un an și ceva înainte, și deci ne cunoșteam. (RFA12)

Această manieră de recrutare a forței de muncă a fost întâlnită pentru posturile vacante din

centrele comunității sau instituțiile lor (posturi de asistent personal, angajat al primăriei

Telechiu)

(d) Experiența redusă a relațiilor sociale cu exteriorul zonei de locuit, limitează opțiunile

în găsirea unui loc de muncă la experiența lucrativă împărtășită de vecini, rude și prieteni:

(Credeți că este dificil ca romii să-și găsească de muncă? Sau că e la fel pentru toată

lumea?) Păi, ce pot să zic? Așa a ajuns băiatul meu acolo pentru că cineva a pus o

vorbă pentru el. Nu l-au luat pe soțul meu. Deci, e destul de greu. Uneori se întâmplă

să mergi și să te ia, alteori să nu te ia. (Deci, cineva a vorbit pentru băiatul dvs. și?)

Da, niște prieteni de-ai lui. Și acum a zis și el c-o să vorbească pentru soțul meu. Să

vedem. (RFI18)

Enclavizarea zonei de locuit scade posibilitățile de angajare ale persoanei. În lipsa unei

rețele sociale active cu exteriorul vecinătății, romii se folosesc aproape exclusiv de posibilitățile

cunoscute în comunitatea lor și prezintă un interes redus față de opțiunile posibile din afara

zonei de confort a rețelei sociale proprii. În privința deciziei de angajare într-un anumit loc de

muncă, intervievații confirmă nevoia de a primi asigurări și încurajări de la rude, prieteni,

vecini care au fost, anterior, angajați în acel loc sau care au auzit și sunt informații din varii

surse despre angajator.

II.4. Educație

Datele statistice înregistrate dezagregat prin Recensământul Populației din Locuințelor din

România, la nivelul anului 2011, arată un nivel foarte scăzut al educației formale a romilor.

Populație

locuitoare

de 10 ani

și peste

NIVELUL DE STUDII ABSOLVITE

Educație

superioară

(universit

ate)

Educație

postlicea

lă și

școală

profesio

nală de

maiștri

Liceu

Școală

profesiona

lă și școli

de ucenici

Gimnaziu

(8 clase)

Școala

primară

(4 clase)

Fără studii

Total

Din care:

Persoane

analfabete

România

Total 18022221 2591021 574043 4390759 2500655 4868213 2556286 541244 245387

Etnie

Români 15222069 2254966 503958 3766290 2172362 4043714 2101700 379079 153221

Maghiari 1119988 114470 37354 302373 178067 341661 122939 23124 9020

Romi 477715 3397 994 23259 19858 170465 163231 96511 67480

Ucraineni 45256 2364 573 6134 4675 21916 7549 2045 927

Germani 34162 6334 1554 8330 4594 9730 3170 450 153

Turci 23255 2141 222 4478 1332 6765 4828 3489 2585

Ruși

lipoveni 21969 2153 389 3822 3117 8018 3686 784 492

Tătari 18922 3188 579 5509 2127 4692 2352 475 224

Sârbi 17181 2716 445 4329 2005 5198 2194 294 140

Slovaci 12748 982 218 2670 1514 4712 2347 305 139

Bulgari 6851 1066 228 1706 814 1679 1170 188 86

Croați 4982 267 58 645 513 2436 968 95 41

Greci 3493 1071 158 1041 334 504 332 53 30

Italieni 2916 873 111 1126 195 419 170 22 5

Evrei 3173 1685 162 797 119 277 112 21 9

Cehi 2365 180 53 400 267 912 524 29 11

Polonezi 2312 296 61 414 243 893 363 42 5

Chinezi 1924 316 17 1131 28 335 92 5 -

Armeni 1294 579 69 375 54 128 72 17 7

Ceangăi 1405 194 20 228 265 378 267 53 31

Macedonen

i 1203 276 45 368 96 262 128 28 13

Altă etnie 16978 6234 264 7185 414 1917 806 158 44

Nu este

cazul 980060 185273 26511 248149 107662 241202 137286 33977 10722

Tabelul 1. Populație locuitoare de 10 ani și peste pe etnie și nivel de educație. Sursa:

Recensământul Populației și Locuințelor din România, 2011

În ultimul deceniu, cercetările sociale desfășurate la nivel național au indicat un stoc

educațional redus în cadrul familiilor rome și un clivaj între populația romă și populația altor

grupuri etnice cu privire la accesul la educația de bază și alte resurse sociale care determină

calitatea vieții. Studiile cantitative efectuate prin investigații sociologice și analize statistice ale

bazelor de date sociale, cum ar fi recensământul populației sau statisticile anuale referitoare la

populație, au prezentat un nivel scăzut și în scădere al educației și calificării la nivelul

populației rome din România.

Observăm păstrarea trendului inserției școlare la nivelul generației tinere și creșterea

nivelului educațional intergenerațional (mobilitatea ascensivă între nivelul școlarității tatălui și

cel al copiilor săi). Totuși, cercetătorii arată că romii beneficiază de o creștere

intergenerațională a nivelului școlarității în măsură mai mica decât celelalte etnii din România.

(Bădescu, 2007; Tarnovschi, 2011)

“O treime a populației a atins nivelul educației primare și jumătate din aceasta – nivelul

educației gimnaziale. Un sfert al populației rome indică că nu pot scrie sau citi [...] Perioada de

timp dintre 1980 și 1990 a fost caracterizată de cel mai mare procentaj de persoane rome

angajate, de 45%. Ulterior acelui moment, a existat o descreștere a performanțelor școlare,

procentajul romilor angajați fiind diminuat la 34%” (Popescu, 2011: 76)

Cauzele abandonului școlar identificate în rapoartele de țară sunt: sărăcia,

discriminarea, programa monoculturală, lipsa sprijinului. (Tarnovschi, 2012: 37) Educația

scăzută se reflectă în competența populației rome, 25% din ei fiind incapabili de citi sau scris,

în timp ce peste 80% nu pot utiliza Internetul. (Neagu, 2011: 56) În acest context, este clar că

șansele lor de accesarea a câmpului muncii sunt mai mici din cauza lipsei de calificare

(Tarnovschi, 2012: 38-39), a abilităților și competențelor necesare, în prezent, pe piața muncii.

II.4.1. Analiza nivelului de educație al subiecților intervievați

Nivelul educațional al intervievaților este majoritar redus, doar câțiva dintre ei

absolvind liceul sau educația superioară.

Toți subiecții care nu au studii locuiesc în zona rurală, indicând că tendințele și

mentalitățile urbane privitoare la educație influențează mai mult participarea școlară a

subiecților. Familiile care locuiesc în zonele urbane valorizează mai mult rolul educației decât

cele din mediul rural, așa cum se arată în cercetarea intitulată “Nevoi și resurse ale

comunităților rome” desfășurată de Fundația Soros România. Studiul indica că romii din

mediul rural sunt educați la un grad mai mic prin comparație cu romii din mediul urban, ambele

categorii aflându-se, din punct de vedere statistic, sub nivelurile mediilor naționale (Voicu,

2007: 16).

A fost utilizat timpul trecut deoarece, în prezent, toți subiecții investigați, in zonele

rurale și urbane, fac eforturi pentru a-ți susține copiii în școală atât cât pot. Aceste informații

contrazic alte studii care indică că romii își încurajează copiii mai puțin să-și continue studiile,

prin comparație cu persoanele nerome cu același nivel financiar. (Millea, 2013: 90), sau cele

care afirmă că educația nu este unul dintre factorii pe care populația romă să-i considere

determinanți pentru reușita în viață. (Neagu, 2011: 56).

Din această perspectivă, și copiii din zonele urbane sunt avantajate, având șanse mai

bune de obținere a unui nivel educațional superior datorită disponibilității facilităților

educaționale în comunitățile lor.

Costurile ridicate de transport și întreținere a copiilor din zonele rurale pentru a merge

la liceu, de exemplu, fac imposibilă, în majoritatea situațiilor, continuarea studiilor dincolo de

clasa a 8-a.

De asemenea, se poate observa o tendință spre educația mai scăzută la nivelul femeilor.

Majoritatea subiecților care nu au deloc studii sunt femei și toți subiecții care au reușit să ajungă

la nivelul studiilor universitare sunt bărbați.

Din punct de vedere istoric, un pattern interesant apare cu privire la nivelul educațional

al subiecților. Mulți dintre subiecți care au urmat cursurile la vârstă școlară, anterior

momentului 1989, au absolvit 8 clase. Aceasta indică că frecventarea școlii de către copii a fost

monitorizată mai puternic în timpul regimului comunist, conducând la o înțelegere mai strictă

a conceptului de „educație obligatorie”.

În sens invers, niciun subiect care a mers la școală anterior anului 1989 nu deține o

diplomă de licență, spre deosebire de lotul de subiecți mai tineri care au avut posibilitatea de a

frecventa studii universitare prin programele de școlarizare speciale destinate populației rome

care au fost implementate în ultimii 20 de ani, în România.

Cu privire la nivelurile crescute de educație, trei dintre subiecți au început studiile

universitare, dintre care doar unul le-a absolvit. Chiar dacă ambii subiecți care au abandonat

provin din familii de nivel mediu, care i-au motivat cu privire la frecventarea școlii, și ambii

au beneficiat de locuri speciale pentru minoritatea romă, ambii au abandonat studiile în primul

an din cauza problemelor financiare, așa cum afirmă aceștia. De asemenea, ambii plănuiesc să-

și continue studiile în viitorul apropiat.

II.4.2. Factori motivaționali pentru educația formală

Principalii factori motivaționali care influențează nivelul de frecventare a școlii de

persoanele rome sunt reprezentate de atitudinile și opiniile părinților lor cu privire la educație

și importanța acesteia pentru viețile oamenilor.

Subiecții care au fost destinatarii sprijinului, încurajărilor și chiar coerciției din partea

părinților cu privire la performanțele școlare, au obținut niveluri mai mari de educație. În

majoritatea cazurilor, părinții care i-au sprijinit provin din zone urbane cu statut financiar

mediu.

RMA1 a absolvit liceul la timp și, de asemenea, a început studiile universitare, fiind motivat

constant de ambii părinți care considerau educația extrem de importantă.

[Să înțeleg că ți-a plăcut școala?] Da, părinții m-au făcut, n-am avut de ales

(intervievatul spune zâmbind) (…) [Și ai spus că erai aproape forțat să-ți placă școală,

de părinții tăi. Asta e ceva (...) (intervievatul intervine cu răspuns).] Mama mai mult.

De fapt, amândoi (părinți) erau așa, amândoi. (RMA1)

RFI7, chiar dacă provine dintr-o familie romă foarte tradițională, a reușit în anii 1970 să

termine opt clase, doar cu sprijinul părinților ei și cu gândirea lor „revoluționară”.

Ne-au încurajat, da, ne-au zis că dacă ei n-au mers la școală sau n-aveau studii, măcar

noi să învățăm să scriem și să citim, să știm ceva, dar nu ne-au lăsat să mergem mai

departe. (intervievatul zâmbește puțin) (RFI7).

Ultima remarcă arată că părinții pot fi și bariere în calea educației. Fiind fată, cazul RFI7,

părinții au considerat că opt clase erau suficiente. Ulterior, RFI7 și-a continuat studiile liceale,

de dată aceasta cu sprijinul soțului ei.

RFI9, un subiect femeie fără studii, care se zbate în prezent să-și țină copiii în școală,

identifică părinții ca fiind cei responsabili pentru nivelul educațional scăzut al copiilor.

[Cine e de vină că ei n-au…că ei n-au mers la școală? Părinții [sunt de vină]. (RFI9)

Un alt factor important care influențează durata parcursului educațional al subiecților este

reprezentat de facilitățile educaționale speciale acordate cetățenilor romi în România. De

exemplu, toți cei trei subiecți care și-au început studiile universitare au fost susținuți prin burse

speciale pentru cetățenii romi.

Multe femei cu nivel educațional redus, chiar din zonele rurale, au finalizat școala primară

sau au învățat doar să scrie și să citească prin programe speciale, cum ar fi programul A Doua

Șansă sau alte programe orientate spre educația romilor.

RFI7, o femei dintr-o familie romă tradițională, a reînceput studiile la 40 de ani,

finalizându-și liceul în cadrul unui program special creat pentru cetățenii romi și a obținut și o

calificare ca mediator sanitar.

[Așa este, și dumneavoastră, cu școala?] Eu am terminat 11 clase. [Unde ați făcut

școala?] Eu am terminat în cartierul Plopi 8 clase și la fără frecvență am terminat mai

departe că ( intervine intervievatorul cu o specificare –[La fără frecvență fiind?] La,

la liceul Miu, acolo am terminat. [Dar la ce? Era în cadrul unui program sau pur și

simplu?] Da, da într-un program de, na că nu mai știu programul ăla, m-am înscris

atuncea la liceu. [Era un program special pentru persoane de etnie romă sau

pentru(...)?] Pentru, da, pentru persoane de etnie romă. [Aha, aha, și asta când se

întâmpla?] Și m-am înscris pe mine după mine au mai mers încă vreo patru femei, au

mers. [Tot de aici din comunitate?] Tot din comunitate, da. Au văzut că am mers eu la

anii mei și cu copii mai mari, că vreau să continui școala și au mers și ele. [Și ele erau

tinere sau?] Erau mai bătrâne decât mine, erau la, una a fost la vreo 48 de ani, ailaltă

la 45 de ani, și încă fată dintre femeile, femeile astea care au fost cu mine, a mai avut

25 de ani, și eu am avut 40 când am început eu, na. (RFI7)

Chiar dacă nu este probabil ca aceasta să-și continue studiile, dintr-o varietate mare de

motive (gen, vârstă, îndatoriri gospodărești, concepte tradiționale privind familia), RFI7 a

reușit să-și finalizeze studiile și să obțină o calificare profesională, fiind expusă unei multitudini

de acțiuni pozitive orientate spre populația romă din comunitate.

Din această perspectivă, este important de menționat că, în majoritatea cazurilor subiecților

din zonele rurale, fără intervenție externă suplimentară (ONG-uri), frecventarea respectivelor

programe ar fi fost redusă. ONG-urile aduc informații comunităților, sprijin și motivează

indivizii în procesul de finalizare a studiilor. Doar existența acestor programe nu este suficientă,

serviciile directe în comunități fiind necesare pentru sporirea impactului lor.

(Deci, ați terminat 3 clase în școala de aici?) Da, aici. Nu am continuat pentru că eram

bolnavă la școală și profesorul mi-a zis să nu mai vin pentru că copiii se sperie și...

Mama nu m-a mai lăsat tot pentru copiii se speriau și... (Nu ați făcut nimic după

aceea?) După aia, Fundația R. a avut grijă pentru că nu știam să citesc și să scriu și

au mai adus un ajutor pentru noi, pentru mame “A doua șansă”, așa se chema. Și au

lucrat pentru noi 3-4 luni și acolo am învățat să citesc și să scriu. A fost un ajutor

personal pentru mine pentru că acum știu multe. Sunt lucruri pe care nu le știam și au

avut grijă de noi. (RTF18)

Conceptul de “educație obligatorie”, chiar dacă specificat clar în legislația din România,

pare să nu fie la fel de eficient acum așa cum era anterior momentului 1989, în timpul regimului

comunist. Dovada care susține această afirmație vine din relatările subiecților care indică că

mulți subiecți au absolvit studiile obligatorii înainte de 1989 (RMA3 și RMA5 au finalizat

liceul, RFI7 opt clase, RFI7, RFI19 și RMA24 opt clase), prin comparație cu un număr redus

de persoane după 1989 care au terminat minim opt sau zece clase necesare pentru nivelurile

educației obligatorii.

II.4.3. Bariere în calea educației formale

Lipsa resurselor financiare reprezintă, pe baza declarațiilor subiecților, una dintre cauzele

pentru nefrecventarea școlii sau abandonului școlar timpuriu. Chiar dacă educația obligatorie

este gratuită în România, părinții au unele cheltuieli destinare frecventării școlii de copiii lor:

cumpărarea hainelor noi, a manualelor speciale, a materialelor, uneori cheltuieli cu transportul

(mai ales cei din zonele rurale). În cazul familiilor foarte sărace care trăiesc din ajutor social și

muncă ca zileri, în majoritatea cazurilor doar bărbatul familiei lucrează, iar aceste cheltuieli

reprezintă mai mult decât pot achita părinții.

[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu… Frații mei erau mici și așa,

lucrau la Beregsau Mare, cu tatăl meu și erau unii mai mici și eu trebuia să am grijă

de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea… [Dar ce credeți că era greu? Cum de nu

v-au dus la școală (părinții)? Din cauza banilor? Sau ce?] Nu știu…Și

banii…și…atunci eram…știi cum sunt… Greu, era greu atunci. (RFI9)

De exemplu, când eram la școală, mama nu avea haine sau încălțări să-mi dea. (RFI18)

Chiar dacă situația familiilor este medie și subiecții beneficiază de locuri speciale gratuite

pentru cetățenii romi în universități, atunci când este vorba de sprijinirea acestora cu chiria și

cheltuielile din oraș, resursele par să fie insuficiente.

Am avut unele probleme financiare, nu puteam face naveta pentru a merge la școală,

locuiam într-un apartament închiriat, am abandonat și apoi am fost dat afară pentru

că nu m-am dus la ore, dar eu lucram în perioada aia. [Motivul pentru abandon a fost

care (…)?] Financiar, lipsa resurselor financiare. (RMA1)

Cu toate că situația financiară inadecvată este identificată de multe studii ca fiind

definitoare pentru frecvența redusă a școlilor de copiii romi (Voicu, 2007, p.69, Milea, 2013,

p.91), în acest studiu respectiva cauza pare să reiasă ca fiind secundară, fiind menționată rar și,

de obicei, în combinație cu alte motive, nefiind identificată ca principalul motiv.

În cazul romilor, studiile arată că femeile au niveluri de educație mai reduse decât bărbații.

Unul dintre principalele motive pentru abandonul școlar timpuriu al subiecților femei este

identificat de subiecții noștri ca fiind obligația timpurie de a avea grijă de gospodărie și de alți

frați. Cea mai mare parte a acestui fenomen apare în zonele rurale și în familiile cu un număr

mare de copii. Părinții merg la muncă, iar fetele mai mari preiau responsabilitatea gospodăriei

și îngrijirii fraților mai mici.

[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu …Frații mei erau mici și așa,


de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…(RFI9)

Căsătoria timpurie influențează și abandonul școlar timpuriu. Căsătoria, chiar la vârste

mici, este însoțită, majoritatea timpului, pentru subiecții femei, cu mutatul din casa părinților,

în unele cazuri modificarea și preluarea responsabilităților complete de soție. Frecventarea

școlii nu este privită ca prioritară, abandonul școlar al subiecților coincide, în unele cazuri, cu

momentul căsătoriei timpurii.

(Spuneți-mi despre școală. Ce școală ați urmat? Ați întrerupt școala atunci când v-ați

întâlnit soțul sau ați continuat-o?) Am întrerupt complet. Hmm, deci am mers la școală

până în clasa a 6-a dar, n-am terminat și bineînțeles că am o diplomă…nu o diplomă,

cum se cheamă? (Foaie matricolă.) Foaie matricolă până în clasa a 5-a. (RFA4)

De asemenea, o motivație pentru întreruperea studiilor este implicarea timpurie în

activitățile lucrative. În relație cu statusul economic scăzut, inițierea timpurie a activităților

profitabile pentru tineri (majoritatea timpului, pe piața neagră) reprezintă o obligație, în vederea

suplimentării veniturilor familiei. Începerea lucrului semnifică că nu mai există timp pentru

activitățile educative.

(Sora ta a mers la școală?) Hmmm, da, deci așa am crezut, a terminat clasa a 8-a și a

fost admisă la un liceu din Timișoara, la Azur, așa cum se chema atunci, în (cartierul)

Girocului. (În (cartierul) Girocului). Și a stat acolo un an… (Adică a abandonat după

un an?) Da, nu s-a mai dus nici ea, ea…păi… (De ce? Ce s-a întâmplat? Pentru că ai

spus că nu s-a căsătorit.) Nu s-a căsătorit. (S-a dus la muncă?) Nu i-a plăcut școala.

Și atunci mama i-a găsit și ei de muncă acolo. (RFA4)

II.4.4. Atitudini referitoare la educația formală

Chiar dacă un stereotip des întâlnit este că populația romă nu consideră educația importantă

pentru viața unei persoane (educația formală), studiul arată atitudini majoritar pozitive ale

subiecților cu privire la educație.

Mulți dintre subiecți recunosc legătura directă dintre educație și integrare profesională, în

majoritatea ocaziilor această legătură fiind făcută cu regret după experimentarea dificultăților

din cauza nivelurilor scăzute de educație.

Subiecții șomeri cred că ar fi avut șanse mai mari să obțină un loc de muncă dacă nivelul

lor de educație ar fi fost mai mare. Un subiect femeie, inactivă pe piața muncii, fără studii, a

declarat, după ce a fost întrebată dacă ar vrea să meargă la muncă:

“Păi, sigur! M-ași duce dar nu am studii, cum (să mă duc)?” (RFI8)

Unii dintre subiecții activi pe piața muncii raportează situații care i-au împiedicat să

avanseze în carieră din cauza lipsei unui anumit nivel de educație, chiar atunci când existau

oportunitatea și abilitățile necesare.

(Dar dacă ați începe din nou, ce ați face?) Sincer, nu m-am gândit prea mult și nu mă

gândesc la [asta] pentru că nu am studii. Și apoi lumea în care trăim, asta oferă, să

rămânem acolo unde suntem. Dacă nu ai studii…8 clase nu-ți asigură șanse de a merge

undeva, de a crește. Atunci mai bine rămâi unde ești, asta e problema. (RFA6)

Importanța educației pentru formarea comportamentului general al unei persoane și modul

de percepere a lucrurilor este recunoscut și de subiecți. Un subiect conchide:

Fără studii, mergi la închisoare. Mergi la școală, gândești diferit. (RMA3)

De asemenea, subiecții fără studii menționează dificultățile cu care se confruntă având în

vedere că nu știu să citească și să scrie.

[Și soțul dvs., a fost vreodată angajat cu carte de muncă sau…?] Nu. N-a lucrat pentru

că nu are studii, nu. [Și credeți că faptul că nu ați mers la muncă vă împiedică să

mergeți la muncă? Păi, dacă nu ai studii și dacă… ești deștept…te poți descurca și

mergi la muncă…sigur. (RFI10)

Subiecții care au reușit să finalizeze niveluri superioare de educație menționează

sentimentul de mândrie pentru performanțele lor.

Când am absolvit liceul și hmmm…am primit diploma de bacalaureat, au fost foarte

mândri…pentru că au reușit să facă…dintr-un țigan, un copil țigan, cineva care

terminase liceul. Toată lumea era mândră în tot satul…niciun alt țigan nu mai

terminase liceul în vremurile alea. (RMA2)

Având în vedere importanța atribuită educației, atunci când au fost întrebați dacă doresc să-

și continue studiile, majoritatea subiecților ar dori să o facă. Motivațiile sunt, majoritar, legate

de angajare.

(Și, de exemplu, ați dori să învățați să scrieți și să citiți?) Sigur. Mi-ar plăcea. (Și dacă

cineva ar veni cu un program gratuit pentru asta, ați fi de acord să vă înscrieți și să

mergeți la muncă câteva ore și să învățați să scrieți și să citiți acum?) Păi, mi-ar plăcea,

cum să nu-mi placă. Ar fi bine. (RFI8)

Toți subiecții au făcut anterior / fac eforturi de a-și susține copiii în școală, fără excepție.

[Și copiii merg?] Toți sunt….în afară de asta mică…Da, Cel mai mic are 5 ani și merge

la grădiniță și cealaltă fată, cea mai mare, are 7 ani și merge la clasa 0. (RFI10)

Sentimentul de mândrie referitor la performanțele școlare ale copiilor lor se poate observa

la majoritatea subiecților.

Motivația din spatele sprijinului este de a da generației tinere șanse mai bune la o viață

bună, aceasta fiind percepută și prin învățarea unui meșteșug și obținerea locurilor de muncă

mai bine plătite.

Și așa am decis împreună: că dacă noi n-am putut, să poată copiii noștri. Ne chinuim

pentru ei. (…) (Cum credeți că...dacă credeți peste 5 ani? Ce ați vrea să faceți? cum

vă vedeți?) Aș vrea totul pentru copiii ăștia, să fie educație pentru ei. Să fie ajutați

pentru a-și continua educația. De exemplu, sunt multe familii mari. De exemplu, când

eram la școală, mama mea nu avea haine și încălțăminte să-mi dea. Asta aș vrea pentru

ei – să fie ajutați. (RFI18)

Familiile medii sau peste medie au reușit să / planifică să-și sprijine copiii pentru atingerea

nivelurilor superioare de educație (diplomă de licență, licee bune).

(…) [Copiii dvs. …toți merg la școală…] Da! Mai întâi, sunt doar pentru educație, deci

nu aș accepta… Doamne, nici nu vreau să mă gândesc despre asta, copiii mei să

nu…meargă la școală. Și…ambiția mea este nu la orice școală, ci la cea mai bună

școală și să aibă cele mai bune note. (RMA2)

Subiecții din familii sărace au și ei așteptări mari, considerând obligatoriu ca copiii lor să

finalizeze minim 8 clase. Atunci când au fost întrebați de liceu, majoritatea subiecților din

zonele rurale, chiar dacă ar vrea ca copiii lor să urmeze aceste cursuri, au îndoieli dacă vor

putea să susțină costurile implicate.

(Și după aia) Și să caute un loc de muncă, să muncească. (Și să meargă la liceu sau

nu?) Păi, să meargă. Păi, mi-ar plăcea. Asta mi-ar plăcea. (Intervievatorul zâmbește

și atunci, intervievata zâmbește și ea.) (Păi, da, dar dacă ar merge la liceu, ar trebui

s-o ajutați pentru că dacă ar merge la muncă, ar câștiga bani, dar dacă ar merge la

liceu, ar fi altceva timp de patru ani.) Nu, am ajuta-o oricum, nu? Dar nu putem merge

așa, știți cum e. (Și unde ați convinge-o să meargă? În Jimbolia sau unde ați convinge-

oi să meargă la liceu?) Unde vrea ea. (Unde vrea ea?) Unde vrea ea. În Jimbolia sau

în Timișoara.(RFI18)

II.4.5. Discriminarea în mediul școlar

Studiul EU-MIDIS asupra discriminării arată că, în România, doar 4% din subiecții romi

investigați au identificat acte de discriminare în școli, fiind una dintre cele mai rare forme. Un

alt studiu desfășurat de un grup de cercetători din cadrul UNICEF în 2011 (Surdu et. Al, 2011)

arată că 39,9% din subiecții adulți romi consideră că un copil rom este tratat mai rău decât

ceilalți în mediul școlar.

Actele de discriminare din timpul perioadei educaționale sunt identificate de aproape toți

subiecții studiului, indiferent de perioada școlar, gen și zona rezidențială.

Jignirea (“țigan”) și izolarea socială de colegi este una dintre cele mai frecvente forme de

discriminare menționată de subiecți.

Da, am avut, am avut în vremea aia, în (gimnaziu) până când am intrat la…la liceu,

până când am intrat la liceu, chiar și după aia, …situații d-astea au existat..de

discriminare. (Îmi spuneau) țigan și (îmi ziceau) că “Nu ne jucăm cu tine…pentru că

ești țigan”. (RMA3)

Nu știu… Când eram mici, ceilalți copii ne spuneau țiganii. Când eram la Oradea,

copiii își băteau joc de noi. Și la școală, pentru că am mers la școală tot acolo, îmi

ziceau țigan. (RMA15).

De asemenea, tratamentul incorect din partea profesorilor a fost experimentat de subiecți n

timpul perioadei educaționale.

Ne-am simțit marginalizați, așa, și profesorii cum se purtau cu noi, și copiii nu, nu se

apropiau de noi pentru că eram țigani (…) Dar dincolo de asta, erau foarte reci în

legătură cu noi. Și sora mea, cu toți cei care au absolvit acolo, erau foarte reci în

general cu noi, copiii, dar am mers înainte și am mers la școală (RFI7)

Am fost făcut pionier din cauza etniei mele, în ultima grupă, cu cei care aproape nu

treceau clasa. Asta a avut loc din cauza etniei mele. Din cauza asta, mama s-a dus la

școală și a vorbit cu profesorul, nu voia să fiu în prima grupă dar, nici în ultima. Apoi

profesorul i-a spus mamei că “Doamnă, M. este ca copilul meu, dar asta a fost situația,

nu am avut de ales și a trebuit să acționez în consecință”. A trebuit să acționeze în

consecință. A fost prima dată când m-am simțit discriminat. Și apoi vreau să zic că în

clasele a 6-a, a 7-a și a 8-a n-am primit o notă mai mare de 7 la limba română. Dar la

primul examen din liceu, din 24 de elevi care eram în clasa a 8-a, am obținut cea mai

mare medie din liceu. Am avut cea mai mare medie la română și m-am întâlnit cu

profesorul după ce am trecut examenul și i-am zis că am luat 8,26 și ei nu i-a venit să

creadă pentru că nu-mi dăduse niciodată mai mult de 7. (RMA23)

Subiecții care au frecventat școala un număr adecvat de ani, au reușit să depășească actele

de discriminare și să se integreze în mediul școlar.

Când aveam 14 ani, eram copil (intervievatul spune zâmbind), la 14 eram puțin afectat

de unii oameni care îmi spuneau “țigan” pentru că țiganii sunt murdari, țiganii sunt

așa, țiganii, dar după doi ani de confruntări verbale, nu mai eram interesat de ei, așa,

ca persoană non grata sau ceva așa, și am devenit prieteni. (RMA1)

Discriminarea în mediul școlar a fost menționată la un anumit grad de fiecare subiect din

cadrul cercetării care a mers la școală, ceea ce semnifică că reprezintă un fenomen larg întâlnit,

chiar dacă statisticile oficiale arată altceva.

Educația este importantă pentru dezvoltarea viitoare a persoanelor în cetățeni responsabili

care să poată depăși, prin activitatea lor, sărăcia și să poată produce schimbări pozitive în cadrul

comunităților lor. Facilitățile de educație incluzivă, unde copiii romi sunt primiți și sprijiniți,

reprezintă baza tuturor inițiativelor de incluziune socială.

Școlile au îndatorirea și capacitatea de a fi primul actor important pentru reducerea

excluziunii sociale a romilor.

II.4.6. Educația informală (tradițională) a romilor

Intervievații cu nivel scăzut al educației formale nu reclamă situații de insucces școlar și de

discriminare în școală, ci mai degrabă vorbesc despre cauze ale abandonului școlar la vârste

foarte mici. Unii dintre intervievați consideră că ei și părinții lor au renunțat prea ușor la

educație, așa cum renunța ușor și la alte dificultăți în viață.

(Ce școală aveți?) 4 clase. (Ce s-a întâmplat după cele patru clase?) Apoi era așa că

[oftează] nu știu cum să zic. Noi, aici in Telechiu trăiam atunci mai mult... [ezită, nu-

și găsește cuvintele]. Nu eram așa deschiși ca acum. Pentru că acum le zicem copiilor

noștri să meargă la școală, nu le zicem să stea acasă, că nu au voie. Și atunci eram așa

pentru că părinții noștri nu erau chiar interesați dacă mergeam sau nu. Și atunci, am

rămas acasă după mama. Când a trebuit să merg la școală în Țețchea în clasa a 5-a,

mama era însărcinată și a trebuit să o ajut. (Câți frați erați?) Cinci frați. (Erați cea

mai mare, cea mai mică?) Eram mijlocie. Mai am doar un frate mai mare. (RFI14)

Îngrijirea fraților mai mici este un alt motiv al abandonului școlar.

[De ce? De ce nu v-ați dus la școală?] Pentru că nu …Frații mei erau mici și așa,


de ei. Și era greu atunci, în vremurile alea…(RFI9)

Responsabilitățile propriei familii a intervievatului ar putea reprezenta un impediment

pentru continuarea școlii sau urmarea cursurilor de profesionalizare.

(Acum credeți că v-ați putea continua studiile?) Acum am un băiat și [mă centrez]mai

mult pe el decât pe mine. Tot ce facem este pentru el. Deci sunt mai puțin…m-am lăsat

acum….(RFA6)

Motivația și sprijinul pentru a urma cât mai mulți ani de școală își găsesc originea în

părinți ca și la nivelul familiei de origine. Intervievații atribuie șansa copiilor romi la educație

influenței familiei și numai parțial sistemului de învățământ sau formei de școlarizare, ceea ce

arată o caracteristică profund tradiționalistă a mentalului colectiv în comunitățile Roma, în care

familia rămâne pilonul central în luarea deciziilor pentru stilul de viață și dezvoltarea socio-

profesională a copiilor.

(Fata cea mică merge la școală?) Da, în clasa 0. Și îi spun despre școală că eu n-am

putut merge. Mama trebuia să lucreze pentru alți oameni pentru a ne putea crește, eram

6 frați. Îi povestesc despre viața mea: că uite, nu am școală și nu se mai poate face

nimic. Că aștept ajutorul social și nu e suficient pentru ce avem nevoie. Îi spun despre

greutăți. Îi spun totul așa cum e. (RTF18);

(Deci, ați avut sprijinul familiei dvs. sau mai mult al mamei dvs. în timpul ascensiunii

educaționale?) Da, da. Dacă sprijinul economic era mai puțin, cel moral era maxim.

(RMA23)

Intervievații cu experiențe de succes în integrarea profesională și care atestă o mobilitate

socială ascendentă în comparație cu părinții lor, consideră că succesul lor se datorează atât

sprijinului din partea familiei, cât și eforturilor personale, determinării și curajului de a trece

peste obstacolele integrării (RMA23 (cu studii superioare) și RFA4 (asistent personal, 5 clase

de școală).

Subiecții cercetării menționează anumite intervenții sociale pe componenta educație în

comunitate: (a) guvernamentale: A Doua Șansă, obligativitatea unui an de grădiniță din 2013,

10 ani de școală obligatorii (în trecut acordarea alocației de stat pentru copii condiționată de

participarea școlară), măsuri precum „Cornul și laptele”, mediatori școlari; (b) locale: ajutor de

îmbrăcăminte și rechizite școlare din bugetul primăriei, recrutarea copiilor de vârstă școlară de

către educatori și învățători direct din comunitate prin vizite la domiciliu; (c) europene:

programe de intervenție integrată cu accent pe accesul la educația de bază, programe de formare

pentru educatori și profesori în domeniul educației pentru diversitate, etc.)

Participarea școlară la un nivel superior claselor primare oferă oportunitatea de a trece

dincolo de granițele comunității locale/zonei de locuit și de a-și extinde rețeaua de relații

sociale în afara comunității de origine.

Educația informală începe în copilăria timpurie, când aceștia deprind prescripțiile de rol de

gen prin socializarea primară din mijlocul familiei. Fetele învață de la mamele lor cum să

îngrijească frații mai mici și rânduiala treburilor gospodărești. Ocupația tradițională a neamului

sau activitățile lucrative specifice zonei de locuit, sunt deprinse în copilărie de la părinți. Există

exemple de cărămidari sau lucrători agricoli care au învățat meseria de la părinții lor. Pentru

cei care au învățat un meșteșug tradițional și au un nivel al școlarității redus, ocupația

tradițională deprinsă informal de la generația anterioară rămâne principala resursă pentru

asigurarea traiului familiei

II.4.7. Influența educație informale asupra integrării romilor pe piața muncii

Nivelul școlar considerabil mai scăzut decât al populației generale afectează calificările pe

care persoanele de etnie romă le pot dobândi și deci șansa unui traiect profesional sigur. Un

nivel redus al educației scade șansele de reușită a individului pe piața muncii și deci șansele de

a-și asigura un trai decent atât pentru sine, cât și pentru familia sa. (Tarnovschi, 2011:39)

Intervievații cu nivel școlar redus regretă abandonul școlar din copilăria lor și consideră

educația formală ca necesară în procesul de integrare pe piața muncii și pentru accesul la un

trai mai bun.

Prin intermediul unor programe de educație a adulților și reconversie profesională

dezvoltate prin intermediul unor ONG-uri, unii dintre intervievați au urmat cursuri de

profesionalizare sau de alfabetizare, la vârsta adultă. Toți aceștia consideră deosebit de utile

cursurile la care au participat pentru procesul de inserție profesională (RFA12, RFI19, RFI20)

Politicile publice nu folosesc agențiile și instituțiile administrației locale (primărie, școala,

etc.) pentru a veni în întâmpinarea deficitului de capacități și competențe sociale ale romilor,

iar intervenția administrației publice este astfel substituită prin mecanisme ale educației

informale, în mijlocul familiei și al comunității.

Resursele limitate din sistemul de protecție socială și nivelul scăzut de educație formală și

informare al romilor aduc prejudicii în ceea ce privește recrutarea beneficiarilor de asistență în

procesul de integrare profesională și socială pentru romi.

Avem exemplul asistenților personali profesioniști/îngrijitorii dintre părinții romi care au

copii cu dizabilități și care nu au aflat de la autorități de posibilitatea angajării ca asistent

personal. Pentru cazurile relatate de intervievați, acești părinți au aflat despre posibilitatea

angajării și au fost asistați în procesul de angajare de către cunoscuți care au trecut prin acest

proces și de către membri ai unor ONG-uri active în comunitate. De asemenea, avem exemplul

unei intervievate care este asistent personal pentru o persoană adultă cu dizabilități mentale și

care a întâmpinat dificultăți la angajare din cauza nivelului scăzut de școală pe care îl are, cu

toate că avea experiența îngrijirii persoanei respective dinainte, cunoștea bine nevoile de

îngrijire specifice și avea acordul membrilor familiei persoanei cu dizabilități pentru angajare.

Finalmente, experții care au evaluat cazul au ajuns la concluzia ca ea este cea mai potrivită

persoană care ar putea fi angajată.

Din cauza nivelului de școlaritate redus romii nu dețin abilități și competențe sociale, civice

și de comunicare necesare în prezent în procesul de integrare profesională. Ei nu sunt

familiarizați cu noțiunile de: adeverință, cerere, CV, scrisoare de intenție, interviul de angajare,

etc. Aceste abilități sunt deprinse pe cale informală, fragmentar și lacunar, din experiențele

anterioare relevante ale celorlalți din comunitate.

În interviuri avem exemple despre modalități de adresare către instituții sau angajatori și

despre apelul la terți pentru întocmirea cererilor de angajare sau pentru solicitarea de servicii

sociale.

Din relatările lor, se observă că intervievații nu înțeleg etapele procesului birocratic, nici

semnificația regulamentelor, procedurilor și formularelor standardizate. Atunci când inițiază

un demers pentru obținerea de beneficii sociale sau când trebuie să-și întocmească un dosar

necesar angajării, ei apelează la terți și activează o rețea socială compusă din persoane

cunoscute lor sau cunoscute altora din comunitatea lor. Astfel că traseul pe care îl urmează în

elaborarea unui astfel de demers, este de la o persoană la altă persoană și nu de la o instituție

la alta. În descrierea procesului de angajare, intervievații expun o rețea de persoane pe care le-

au contactat și nu o rețea instituțională la care ar fi făcut apel. Etapele procesului de angajare

sunt descrise astfel:

(1) anunțul unui loc de muncă vacant vine din partea unui cunoscut, în interiorul

comunității/vecinătății;

(2) primul contact cu angajatorul este precedat de transmiterea intenției de angajare prin

intermediul unui cunoscut. Un cunoscut care lucrează deja la același angajator prezintă

angajatorului intenția de angajare a persoanei și susține calitățile acesteia pentru

ocuparea postului;

(3) prezentarea la interviul de angajare este pregătită împreună cu persoana de legătură

și cu alți cunoscuți care au experiența de muncă (pentru același angajator);

(4) după interviu, pentru întocmirea dosarului de angajare, persoana apelează la un

cunoscut care are experiența „lucrului cu acte”;

(5) află de la un cunoscut despre alte persoane care vor adăuga elemente componente

în dosar. Afla adresele acestor persoane și cum poate ajunge la ele. Nu cunoaște numele

sau rolul instituțiilor unde aceste persoane lucrează, în afară de medic.

(6) se întoarce cu dosarul complet la angajator și este angajat.

II.5. Întâlniri instituționale

II.5.1. Nivelul de interacțiune și încredere în instituțiile publice din partea

subiecților intervievați

Studiul prezintă interacțiunile extrem de limitate dintre subiecți și diferite instituții

publice din comunitățile lor.

De exemplu, interacțiunile instituționale ale subiecților care trăiesc în zonele rurale sunt

extrem de scăzute. Multe dintre acestea se rezumă la invitația instituției Primăriei (cu privire

la aspectele locative și obținerea diferitelor beneficii sociale dacă estre cazul) și școala locală

(cu privire la parcursul educațional al copiilor lor).

(Primăria v-a ajutat în vreun fel?) Da. Ne-au ajutat cu ajutor social. Ne-au ajutat și

cu…Nu pot zice că nu. (RFI18)

Accesul inadecvat la instituțiile publice de către subiecți se datorează, așa cum au relatat

aceștia, lipsei de încredere în utilitatea acestora. Mulți dintre subiecți au fost dezamăgiți de

interacțiunile anterioare, atunci când problema înaintată spre soluționare nu a fost rezolvată în

avantajul lor și acum, aceștia preferă să evite contactele instituționale.

(Credeți că există vreo instituție publică a statului care ar putea ajuta familiile rome

astfel încât copiii lor să devină mai independenți, mai integrați?) Sunt multe. Dar vor

să ajute? (RFA4)

Concomitent, frica de discriminare reprezintă o barieră. Unii dintre subiecți au fost

discriminați (sau persoane pe care le cunoscut aceștia) și aceasta reprezintă un alt motiv pentru

evitarea contactului instituțional.

(V-ați simțit vreodată așa în alte situații, cu alte ocazii?) Da, da. (Spuneți-mi exact, la

școală, când erați elev, la Primărie, la dispensar, unde mai specific, în ce situații?) Da,

de multe ori la Primărie. (Dați-mi un exemplu. De ce ați mers la Primărie și ați fost

refuzat pe baza etniei?) Acum, nu pot spune că am fost respinsă. Dar dacă mergem la

Primărie...Deci, dacă merg singură la Primărie, păi, pot să merg oriunde că nu mă dă

nimeni afară. Dar, dacă mergem, de exemplu, să zicem 3-4 [femei rome], deja asta e,

au probleme, că “Unde mergeți?”, că “Gata, afară!”, ceva. (Vă spun asta de la

început, fără a vă asculta problema pentru care ați mers la Primărie?) Da, da! S-a

întâmplat acum, când am mers după bani pentru lemne. (RFI14)

Stereotipurile referitoare la romi determină chiar și populația romă să se simtă temătoare

cu privire la diferite autorități (poliția, de exemplu). Un exemplu este frica de a-și înregistra

copiii pentru că, poate, statul îi va lua pe baza unor detalii legislative.

Aveam o familie, săraca, nu o să o uit toată viața mea, și copilul avea 22 de ani, avea

și copilul copii, ce mai (intervievatorul zâmbește), și trebuia să vină mama pentru că

na, oricât, i-am făcut buletin, trebuia să îi depun prima dată să îi fac certificat și după

aia buletinul și ea săraca era din (cartierul) Fratelia, erau gabori și atât de speriata

era și îmi spunea: „Da acuma mă închide”, (intervievatorul zâmbește) I-am spus că o

închide, că o să vorbesc eu, că ea numai să fie acolo în sală lângă mine, și ea săraca

tot se omora „Da’ acuma frică am că acuma mă închide, uite poliția îi aicea, vine să

mă ia”. I-am spus că nu o arestează nimeni pentru că nu i-a făcut certificat sau pentru

că nu i-a făcut buletinul băiatului. (RFI7)

De asemenea, subiecții cu niveluri de educație scăzute evită contactele instituționale din

cauza incapacității lor de a scrie sau citi.

La Primărie, da. (Și ați depus o cerere?) Da, o cerere. (E greu să obții toate aceste

documente și să le înainteze alături de cerere?) Da, e greu din cauza că cei care nu

știu să scrie trebuie să roage pe cineva să-i ajute. (E cineva la Primărie care să vă

ajute să scrieți cererea?) Nu e nimeni care să facă asta la Primărie pentru că nu au

voie. (Ce n-au voie?) N-au voie să scrie o cerere pentru mine. N-au voie. Tot ce e de

făcut e să rogi pe cineva, un coleg cu care ești acolo sau să iei cererea acasă să ti-o

completeze cineva. Și apoi să mai mergi o dată și să o depui it. (RFI14)

Erau mulți care nu știau să scrie, foarte mulți dintre ei săracii când se uitau pe foaia

aia dar nu știau ce trebuie făcut pe ea, ce, cum se completează. Așa era, pentru că

atunci când ei merg undeva săracii sunt foarte mulți na, sunt care nu știu școală, nu

știu să scrie, nu știu să citească, și dau la alții să le completeze dacă le completează

cineva, dacă nu, săracii se lipsesc mai bine și se duc iar înapoi acasă, spun că n-au

reușit. (RFI7)

Fără niciun sprijin din partea angajaților instituțiilor, mulți beneficiari potențiali ai

serviciilor (de exemplu, servicii sociale) sau beneficiilor rămân fără sprijinul necesar.

Birocrația exagerată din România și atitudinea oficială și lipsa sprijinului afișate de angajați

contribuie la aceasta.

[Că tu tot ai completat cereri, cum ți se par cererile astea, sunt ușor de completat, sunt

greu de completat? Ar putea fi mai simple din punctul ăsta de vedere?] Sunt puțin mai

greu de completat că depinde de, dacă nu au niciun act, lor le trebuie acte unde au

fost născuți, care vin de dincolo vreau să zic, copiii, și asta durează aproape un an, un

an jumate. Alții se lipsesc, durează foarte mult, până le vine de la București aprobarea,

durează foarte mult și sunt cei care vin numai cu actul ăla de acolo de unde sunt

născuți, cum ar fi din Italia de unde sunt născuți. (intervine intervievatorul) [Ieșirea

din maternitate?] E o singură foaie, foaie simplă cum ar fi și aia trebuie să o depui

înăuntru, să faci o cerere, să spui unde a fost născut, după aia ei le mai trimit acasă că

le mai trebuie ceva de acolo, unde a fost la spital născut și cu asta numai se lipsesc,

cum să zic, foarte mult de ei (intervine intervievatorul cu o specificare). [Că durează

foarte mult.] Că durează foarte mult cu actele. (RFI7)

Mulți dintre subiecții acestuia studiu nu-și cunosc drepturile fundamentale ca cetățeni. De

exemplu, chiar dacă se califică pentru ajutor social de la autoritățile locale, aceștia nu

beneficiază de el din cauza lipsei cunoașterii drepturilor fundamentale.

(Dacă credeți că statul, Primăria, autoritățile ar putea face ceva pentru dvs., ce credeți

că ar trebui să facă? Ce credeți că nu se întâmplă și ați fi îndreptățit să primiți) Ca

totul să fie. Totul să fie bine cu tine. (intervievatorul zâmbește). (Dar ce?) Păi, ce ați

vrea să spun mai exact? (Păi, nu știu, pentru dvs., e un aspect subiectiv, dorințele dvs.,

de ce ajutor ați avea nevoie acum, în prezent, de la Primărie, de exemplu?) Să am tot

ce ne trebuie cu copiii mei, asta. (Păi, asta faceți dvs., e îndatorirea dvs., asta) Fac asta

(spune intervievatul zâmbind).(Dar așa, cu ce v-ar putea ajuta Primăria?) Păi, să ne

ajute cu ceva, asta. Ce pot să zic? (RFI8)

(Credeţi că vă cunoaşteţi drepturile de muncă?) În totalitate, sincer, niciodată nu e

cunoaştem. Asta e...nu avem şansă aia de a le cunoaşte pe toate. (Dar dvs. aveţi vre-un

ajutor de la primărie?) Nu, nu am. (RFA6)

(Nu aveți ajutor social?) Nu. Probabil salariul lui e prea mare. (Asta vi s-a spus? Că

nu puteți beneficia de ajutor social deoarece fiul dvs. are un salariu?) Păi, ce să zic…și

acum el câștiga 6 milioane 700 (670 RON) și mi-au spus că nu ne încadrăm și suntem

8 persoane. (RFI19)

Doar în comunitățile unde există servicii sociale active și implicate și ONG-uri oamenii par

mai informați și sunt beneficiarii de drept ai variatelor ajutoare sociale.

(V-ați angajat imediat după ce ați terminat școala?) O lună și ceva după școală pentru

că nu terminasem acolo. (…). Dar ei deja mă angajaseră și am primit salariu fără să

muncesc. Deci, au fost foarte ok. Nu mi-a venit să cred! Și Primăria și Fundația R. care

m-a ajutat foarte mult. (Cu ce v-a ajutat Primăria?) Că m-au angajat și m-au acceptat

și Primarul m-a sprijinit. (…) Și m-au ajutat și mi-au spus că erau bucuroși că voi lucra

acolo, la Centru. (RFA12)

(Credeți că vă cunoaște toate drepturile?) Nu... Nu știu. Vorbim cu Claudia (asistentul

social) din când în când, care ne ajută, și ea ne ajută. (Când ați mers să solicitați ajutor

social, cine v-a ajutat?) Cei de la Primărie, cei de la Primărie. Ei ne-au ajutat. Am

mers la Primăria și am întrebat pe-acolo. Și ei ne-au zis că există posibilitatea de a

primi ajutor social.(RFI18)

Întrebați fiind cu privire la accesarea Agenției Județele de Ocuparea Forței de Muncă,

niciunul dintre subiecți nu a indicat nicio persoană de contact în instituție, chiar dacă ceasta

reprezintă principalul organism care se ocupă cu problema socială a șomajului. Unicele

contacte menționate sunt cele anterioare anului 1989, cu instituția similară din perioada

comunistă.

[În contact cu AJOFM sau cu alte instituții care se ocupă de angajare ați fost

vreodată?] Nu. [Nu?] Nu. [Nu v-ați folosit de instituțiile publice care facilitează

angajarea?] Nu. Din punctul meu de vedere personal, punctul meu de vedere personal,

AJOFM-ul nu prea ajută la angajare și din 100 de persoane care merg și își depun

dosarele la AJOFM nu știu dacă 10 își găsesc sau 5, cel mult, din punctul meu de

vedere. (RMA1)

Din declarațiile subiecților, eficiența instituțiilor de ajutare a acestora să se integreze pe

piața muncii este pusă sub semnul întrebării, majoritatea acestora considerând că este mai ușor

să caute de muncă pe căi informale.

[Ați încercat vreodată, când ai mai încercat sa te angajezi, sa apelați, de exemplu, la

AJOFM sau la vreo… organizație care să se ocupe pe medierea pe piața muncii?]

Sincer…Nu. [De ce?] Am zis ca vreau ca să încerc pe propriile mele puteri. [Pai da,

da’…(aaa)] Deci să… [AJOFM are liste cu…. locuri de munca disponibile, deci nu era

vorba ca nu te ajută în plus.] Nu e vorba că nu sunt, … da’ mă…mă ajută foarte mult

chestia asta, ca îmi arata locurile de munca, dar eu vream (să lucrez) în special într-o

fabrică. (RMA3)

Acțiunile directe referitoare la oportunitățile de muncă sunt așteptate de subiecți, dar

acțiunile comunității cu privire la aceasta, de către instituțiile publice, sunt rar întâlnite în

comunitățile rome.

(V-a informat cineva vreodată despre locurile de muncă pe care le-ați putea obține dvs.

sau soțul dvs.?) Da, cum să zic..Mulți încearcă așa. (Dar vine cineva de la instituții

aici, în comunitate să vă spună că e de muncă la o fabrică sau undeva, să vă sfătuiască

să mergeți să încercați?) Nu. (RFA13)

Chiar dacă nu au încredere în AJOFM, subiecții nu relatează experiențe neplăcute ci, doar

opinii indirecte.

Acțiunile discriminatorii etnice clare ca parte a interacțiunilor instituționale sunt rar

povestite de subiecți. De obicei, subiecții asociază, din această perspectivă, cazurile

tratamentului incorect cu etnia lor.

Unii dintre subiecți conectează chiar caracteristicile “rele” ale romilor, care conduc la auto-

stereotipare, de interacțiunile discriminatorii cu reprezentanții instituțiilor (discriminarea apare

pentru că ei, romii, nu au educație).

II.5.2. Rolul ONG-urilor în integrarea subiecților pe piața muncii

Un rol important pentru modificarea percepției cetățenilor romi cu privire la instituții este

asumat de ONG-urile care sunt implicate în activitățile de sprijinire a comunităților rome.

Cazul Fundației R. care a sprijinit comunitatea romă din Telechiu este un exemplu de succes.

Toți subiecții investigați din această comunitate menționează diferite tipuri de sprijin, inclusiv

sprijin pentru integrarea pe piața muncii.

(Primiți o indemnizație pentru copilul bolnav?) Da, pentru copil. Dar, e greu și pentru

mine. (Ce ați făcut pentru a vă angaja ca asistent personal?) Da, credeți-mă că nu am

școală, nu știu. Când am fost la Oradea, Fundația R. m-a ajutat. Copilul s-a născut

așa. Fetele de aici, Fundația m-au ajutat să găsesc un loc de muncă pentru că eu nu

știam, pentru că asta era. (RFA13)

… Claudia, ea îi ajută. (Claudia vă ajută pentru asta?) Da, ne ghidează cu ce nu știm.

(Îmi puteți da câteva exemple., vă rog?) Ne ajută cu foarte multe lucruri. De exemplu,

dacă avem o trimitere, doar pentru a vă da un exemplu. Și îi spun: “Uite, Claudia,

medicul de familie m-a trimis la oftalmologie, să zicem. Claudia, poți să mă

programezi?” Da, Claudia face programarea dimineața, când vine la muncă și zice:

“Uite, v-am programat în data de și aveți numărul acesta.” Ea ne ajută. (RFI14)

Abordarea directă a ONG-ului din comunitate, cu sprijin imediat și direct pentru oameni,

a deschis indivizii spre colaborare în vederea efectuării schimbărilor pozitive. Strategia

Fundației de implicare a autorităților locale a determinat, de asemenea, schimbări ale modului

în care această instituție locală era percepută.

Și asta am crezut și am vorbit și cu Dra. Daniela (angajată a R.) pentru a vorbi cu

vicele nostru dacă ar fi OK să fiu angajată ca femei de serviciu la medicul de familie.

De asemenea, aș putea sta acasă cu fetițele și aș fi și angajată. (RFI20)

Așa cum prezintă fragmentele, oamenii au răspuns direct, au reacționat, au făcut eforturi

personale, chiar și în situații dificile dacă existau instituții ocale care demonstrau suport și

transmiteau puțină motivație.

De exemplu, RFA12 a for sprijinit de ONG și Primărie pentru a obține un loc de muncă în

cadrul unui Centru multifuncțional și aceasta a însemnat chiar ca aceasta să urmeze un curs de

calificare extins într-un alt oraș, cu copii mici în întreținere, pe care a reușit să-l finalizeze și să

se angajeze pe postul respectiv.

Nu toate experiențele subiecților cu ONG-urile sunt pozitive, unii dintre aceștia relatând

situații negative în care oamenii s-au simțit folosiți de organizațiile care intră în comunitățile

lor, le promit lucruri și după aceea îi dezamăgesc. Acest tip de practici reduce încrederea

comunităților și diminuează șansele de reușită a altor acțiuni viitoare în cadrul comunității.

(Ați auzit vreodată de la Primărie sau alte instituții anunțuri despre locurile de muncă

vacante? Reprezentantul oricărei instituții a venit vreodată să vă spună: “Oameni buni,

firma asta are multe locuri de muncă”?) Nu, nu am auzit nimic de genul acesta. Nu a

fost nimic de genul acesta anunțat în comunitatea noastră. Dar știu că a fost aici, în

Centru (în sat). Nu știu să vă spun exact când sau cine dar, au zis că vor face, că ne

vor da de muncă, vor primi lucruri și au venit aici și au scris de nu știu câte ori. Au zis

că vor căuta (un loc de muncă) pentru noi și nimic. Nu s-a mai întâmplat nimic. (RFI14)

Implicarea sectorului privat în procesul integrării socioprofesionale a persoanelor rom este

importantă și trebuie luată în considerare. ONG-urile oferă servicii mai personalizate, iar

sprijinul acordat de acestea poate fi adaptat mai mult nevoilor și caracteristicilor comunităților

rome.

ONG-urile nu trebuie să fie alternative la serviciile publice, ci parteneri ai sistemului public

care să lucreze în complementaritate.

Din relatările subiecților, aceștia au reacționat pozitiv când serviciile au fost oferite în

comunitățile lor și profesioniștii au fost aproape de ei și au reacționat uman și pe loc la

probleme.

II.6. Ocuparea și atitudini privitoare la muncă

II.6.1. Situația de pe piața muncii pentru subiecții intervievați

Un alt studiu, efectuat la nivel național, în 2012, a arătat că, pentru majoritatea romilor,

veniturile sunt alcătuite, în principal, din următoarele activități: munci sporadice ca zileri,

slujbe pe piața neagră și prime pentru colectarea gunoaielor și a materialelor reciclabile. (Cace

et. all, 2011: 93).

Lipsa educației și abilităților profesionale și cererea redusă de forță de muncă determină

romii să fie implicați în situații de muncă dezavantajate care, chiar dacă uneori cu eforturi

însemnate, îi mențin în starea de sărăcie.

Munca ocazională, de zileri și munca pe piața neagră sunt întâlnite frecvent ca principalele

și unicele activități rentabile pentru subiecți și / sau partenerii lor din cadrul acestui studiu.

Soțul merge să lucreze în sat. Muncă cu ziua. Da, da. Când e de muncă, e de muncă.

Când nu e, nu e. Nu vreau să mint pentru că e inutil. (Păi, nu, nu. Exact despre asta

discutăm.) Asta e. (Zâmbește puțin) (…)[Și a fost (soțul) vreodată angajat cu carte de

muncă?] Nu a fost niciodată [angajat]. Nicăieri. Nicăieri. [Deci, a lucrat doar ca

ziler.] Doar ca ziler, da. (RFI8)

Munca ocazională, majoritar în agricultură sau alte activități din gospodăriile vecinilor

reprezintă principalele surse de venituri pentru mulți subiecți din zonele rurale.

Și…soțul lucrează unde găsește de muncă … [Ce face? Muncă în agricultură sau ce?

Nu…pentru…cu oamenii, îl cheamă. Muncește, din nou acolo, lângă noi, e un cioban

și el (soțul meu) îl ajută, merge la gunoi, unde…unde e de muncă, acolo merge. [Dar

nu, nu cu contract de angajare?] Nu, nu. Nu are [contract]. (RMA9)

Plata pentru acest tip de activități este foarte redusă, satisfăcând cu greu nevoile de bază ale

familiilor.

[La lucru cu ziua cum ești? Ești mulțumita de câți bani primești?] De…eu

sunt…mulțumita și cu mult și cu puțin. Cât îmi dă…atâta sunt…mulțumita. N-am

treabă.[Și reușiți tu cu soțul tău, așa cu munca asta cu ziua să faceți destui bani ca să

vă…fie…nu bine, da’ să vă fie în regulă…] Ieri a fost soțul meu la lucru, a făcut 10

lei…pe o zi întreaga…și…n-am știu ce să iau de ăia 10 lei. (RFI10)

Noile utilaje utilizate recent în agricultură diminuează cererea de forță de muncă umană,

făcând și mai problematică identificarea oportunităților de câștigare a banilor în zonele rurale.

[Cum veneau oamenii din sat să vă ia să lucrați pentru ei? Veneau aici, în comunitate,

și să ziceau că au de muncă?] Da, veneau, dar nu mai vin acum. Acum trei ani, cam

atunci au încetat să mai vină pentru că aveau mașini, de plantat cartofi, de recoltat

cartofi, de recoltat porumb, de tăiat știuleți, aveau mașini și nu mai aveam nevoie de

oameni. [NU v-au chemat să lucrați în casă, la animale?] Nu, nu. [Nu v-au chemat să

veniți la curățenie sau să reparați ceva în casă?] Nu, niciodată pentru asta, nu, nu. Nu

asta. (RFI14)

Mulți dintre subiecți sunt obligați să accepte aceste forme de câștigare a banilor din cauza

lisei altor oportunități. Acesta este, de obicei, cazul oamenilor din comunitățile rurale, acolo

unde opțiunile sunt extrem de limitate.

Atunci când sunt angajați legal, mulți subiecți lucrează ca muncitori necalificați, în

principal din cauza nivelurilor reduse de educație și a lipsei calificării profesionale. ) Educația

scăzută se reflectă în competența populației rome, 25% din ei fiind incapabili de citi sau scris,

în timp ce peste 80% nu pot utiliza Internetul. (Neagu, 2011: 56) În acest context, este clar că

șansele lor de accesarea a câmpului muncii sunt mai mici din cauza lipsei de calificare

(Tarnovschi, 2012: 38-39), a abilităților și competențelor necesare, în prezent, pe piața muncii.

(Dvs. ce aţi lucrat înainte?) Am fost angajată la o fabrică de încălţăminte, am lucrat

ca şi cusătoare şi după aia am lucrat la o fabrică de scaune, de angrenaje. Am fost la

o cabină, la sunat, să ascult un anumit sunet la motorașe, separat, singură...de la mine

pornea cam tot ce pornea pe o linie, o bandă aşa se spune...deci eram singură în acea

cabină. Aşa am rămas ca un simplu muncitor, în fabrică, un simplu muncitor şi

atât…De exemplu când eram la servici vedeam că dacă aș fi fost cu 12 clase puteam

să fiu o şefă de linie. (RFA6)

În zonele rurale, și lipsa oportunităților de angajare determină subiecții să efectueze muncă

necalificată pe salarii minime.

[Și după aia ați mers 3 luni la M.?] Da. [Și apoi 1 lună aici, la gater?] Da, da. Dacă

te plac, te țin, dacă nu, te dau afară. Și salariile... [Cum erau salariile?] Ohh ... primeai

3 milioane și jumătate sau 3 milioane pentru că eram plătiți la zi, nu cu salariu. Dacă

aveai de muncă, munceai, dacă nu, nu. Deci, nu aveai un post. (RMI22)

Munca necalificată este reprezentată, de obicei, din muncă brută, iar aceasta combinată cu

remunerația redusă, demotivează subiecții de la a dori să fie activi pe piața muncii oficială.

Deci, începeam, să nu zic dimineața la 7-8, dar la 9-10. Programul de muncă normal

ar fi trebuit să fie până la ora 17-18, maxim 19. Eu rămâneam acolo până a doua zi

dimineața, la ora 5-6. Și banii erau doar pentru programul de muncă fix. (Da.) Îmi

pare rău, rămânem prietenei dar, nu pot munci așa. M-as distruge. Deci, 2 săptămâni

am muncit așa și dacă mi-ar fi plătit și orele suplimentare, în final, aș fi ajuns la

patruzeci și cele de milioane în 2 săptămâni dar, așa, am primit doar în jurul a

10.(RMA3)

În cercetarea cu titlul “Determinanții ocupării grupurilor vulnerabile. O perspectivă asupra

furnizorilor de servicii sociale”, Călina Ana Buțiu arată că “în numeroase studii și rapoarte din

ultimul deceniu referitoare la incluziunea socială a romilor, deficitul de educație este considerat

principalul factor al șomajului”. (Buţiu, 2013: 50) Legătura dintre nivelul de educație și statusul

pe piața muncii este indicat foarte clar în interviuri: aproape toți subiecții care au minim 8 clase

sunt activi pe piața muncii (bărbați și femei). De exemplu, RMA1 a absolvit liceul și este activ

pe piața muncii și este mereu motivat să-și îmbunătățească statusul profesional.

Aproape toți subiecții fără studii sunt inactivi pe piața muncii legală, majoritatea timpului

motivându-și eșecul de a obține un loc de muncă prin faptul că nu au educație.

(Ce credeţi că îngreunează procesul de angajare a persoanelor că dvs.?) Se poate da,

şi educaţia. Oriunde mergi să te angajezi ţi se cere câte clase ai, ce ai făcut, câtă şcoală

ai...Eu de câte ori m-am angajat nu am putut să merg undeva mai sus. Niciodată nu am

gândit să fiu undeva mai sus pentru că oriunde am fost angajată am fost la partea de

jos, un simplu muncitor. Nu mi s-au oferit anumite şanse sau anumite posibilităţi...deci

nu am trecut prin şansa asta să pot să aflu dacă aş putea să merg mai departe, să fac

mai multă şcoală. Aş putea să mă gândesc...poate...dar...la şcoala nu m-am gândit să

mai fac, sincer, că nu mai am răbdarea..ambiţia, îţi trebuie puţină ambiție. (RFA6)

[Si soțul tău, vreodată a lucrat cu carte de munca sau…] Nu. N-a lucrat ca n-are nici

școala, nu. (RFI10)

Unii dintre subiecții fără școală nici măcar n-au încercat să-și găsească o slujbă legală, fiind

siguri, de la început, că fără școală nu au nicio șansă de a găsi un loc de muncă.

[Ați încercat vreodată să căutați un loc de muncă?] Nu. [Și care este motivul pentru

care nu ați căutat?] Păi, pentru că nu am studii și nu am, nu mă pot descurcă fără

educație, unde aș putea să merg? (RFI8)

Manualul de Intervenție propus de ICCV, “Grupurile vulnerabile și economia socială.

Populația romă și femeile aflate în dificultate”, ca rezultat al analizei datelor statistice furnizate

de Guvernul României, ANR și ANOFM, a indicat că femeile rome au o rată a ocupării și mai

mică, ca rezultat al lipsi de educație, căsătoriilor și nașterilor la vârste fragede, ca și a ideologiei

tradiționale referitoare la gen. (Popescu, 2011: 74)

Unii dintre subiecții femei, majoritatea cu nivel de educație redus, provenite din familii

sărace și din zone rurale, preiau rolul de casnice, fără a încerca să se integreze pe piața muncii.

(…) [Ați încercat vreodată să căutați un loc de muncă?] Nu.. (RFI8)

Asumarea acestui rol este fie impus de soț sau reprezintă o alegere a femeii, în ambele

cazuri fiind o influență tradițională privitoare la rolurile soților: bărbatul aduce banii încasă, iar

femeia se îngrijește de gospodărie.

Nu am lucrat niciodată, m-a întreținut soțul meu. (RFA4)

[Munciți]? Nu…. [Sunt] casnică. [Sunteți] casnică și vă îngrijiți de copii și…] Pentru

copii…da… [Nu lucrați nici ca ziler, nici în timpul verii, nici …] Nu, nu, nu. Acasă.

(RFI9)

Chiar în cazurile de sărăcie extremă, atunci când un venit suplimentar adus de femeie ar

părea să fie obligatoriu, această perspectiva tradițională rămâne neschimbată.

Statutul inactiv al soțiilor este determinat și de numărul mare de copii pe care îi au

majoritatea familiilor subiecților. Fără servicii de suport sau resurse informale care să

îngrijească copiii, mamele trebuie să rămână acasă și să-i supravegheze.

Am lucrat 2 ani, doar că fata a început școala, clasa întâi, și n-am mai lucrat de 3 ani

pentru că nu pot. N-am cu cine să las fetițele. Și cealaltă este în clasa 0 la școală și n-

am cu cine să las fetițele. Pentru că dimineața trebuie să am grijă de ele și nu pot

munci. Pentru că sunt și mame care lucrează și nu au cu cine să-și lase copiii. (RFI20)

Lipsa serviciilor de suport din comunități care să se poată îngriji de copii reprezintă un

aspect important pentru analizarea statutului de ocupare al femeilor rome. Așa cum s-a observat

și în alte studii (Popescu & Rotaru, 2011), există o lipsă de furnizori de servicii gestionate de

stat, mai ales în zonele rurale, iar serviciile particulare sunt subdezvoltate și prea scumpe pentru

a fi accesate de majoritatea femeilor rome.

Se observă un regres vizibil privitor la integrarea pe piața muncii, între generații: multe

dintre persoanele inactive pe piața muncii au / au avut părinți care au fost integrați pe piața

muncii (de obicei, anterior anului 1989).

De asemenea, subiecții mai vârstnici indică faptul că perioada comunistă a fost mai

eficientă din perspectiva integrării romilor pe piața muncii. Chiar dacă măsurile coercitive care

au forțat indivizii să-și găsească un loc de muncă sunt recunoscute de subiecți (dacă nu mergi

la muncă, mergi la închisoare sau te trimit la munca silnică de la canal), obținerea unei slujbe

și, implicit, a unui venit stabil este extrem de apreciată atunci când se face referire la perioada

dinainte de 1989.

Pe timpul lui Ceaușescu, aveam în 1989 2.700 lei și puteam să am o viață bună chiar

cu copii mici dar, n-aveam ce să cumpărăm. (RMA5)

Așa era pe vremea lui Ceaușescu. Aveai 18 ani și nu munceai, te duceau la închisoare.

Era mai bine așa, zic că era mai bine. Nu munceai, te luau și te duceau la muncă la

cana. Te făceau să muncești la canal 3 luni și după aia, aveai impresia că era mai bine

să muncești pentru tine decât pentru stat. (RMI22)

Mulți dintre subiecții angajați prin repartiții (uneori forțate) și-au păstrat locurile de muncă

perioade lungi de timp, fiind mulțumiți de statutul, activitatea și integrarea lor în colectivul de

la locul de muncă. Toți subiecții au reușit să aibă o situații financiară decentă în timp,

menținându-se activi chiar și după 1989 și fiind, de asemenea, integrați social în prezent.

Am ajuns in.. Timișoara în.... anul 1986 imediat după ce am terminat liceul, m-am

angajat …În acea perioada era o situație mai grea de angajare, dar cu toate acestea

m-am angajat la Regionala Cai Ferate Timișoara, am lucrat aaa…continuu din..86

din octombrie pana în 96, la același loc de munca....(RMA2)

De asemenea, RMA5 are o vechime în muncă de 34 ani. Anterior plecării în străinătate, a

lucrat timp de 10 ani la Elba, unde a realizat faruri și produse electrice pentru autovehicule.

După ce și-a dat demisia, și-a găsit de muncă la Telecomunicații, unde a lucrat 13 ani. RMA24

a lucrat timp de 26 ani în același loc și plănuiește să iasă la pensie de acolo.

De asemenea, este evidentă tendința anumitor subiecți de a renunța la statutul lor de

angajați dinaintea anului 1989, alegând să practice activități comerciale (de obicei, pe piața

neagră). Libertatea acordată de societatea democratică a adus cu sine posibilitatea care părea

mai adecvată pentru o anumită parte a subiecților, a oferit șansa de obținere a unui venit mai

mare și de a nu trebui să respecte la fel de multe reguli ca atunci când erau angajați.

Până în anul 1996 la mijlocul anului … am câștigat o sumă de bani și am încercat să-

mi fac pe cont propriu, împreuna cu familia o societate comercială. Aaa, am făcut

demersurile necesare, am… amenajat spațiu am găsit spațiu, acasă la noi, am…după

care am deschis împreuna cu șotia… o …societate comerciala, am pus denumirile la

cei trei copii ai noștri minori, am început cu… haine…noi andetail să vindem, aaa a

mers foarte bine până la un moment dat. (RMA2)

Între timp, și-a lăsat serviciul pentru că cheltuia mai mult cu transportul, cu pachetul,

cu astea. Pe lângă servici mai mergea mai cu lucrul, mai pe la unul, pe la altul. (Ce

lucra mai pe la unul, pe la altul?) Mai făcea... cumpăra de exemplu dulciuri de la sârbi

cum era înainte și venea și vindea pe piață și cumpăra pături, cumpăra dulciuri...

acareturi din astea, și era mai bine, se câștiga mai bine ...(RFA4)

Unele dintre aceste inițiative au avut succes, altele s-au transformat, în timp, din activități

ilegale și activități legale, iar altele au eșuat în asigurarea rezultatelor așteptate.

II.6.2. Valoarea socioculturală a muncii

În cercetarea intitulată “Nevoi și resurse în comunitățile rome”, Mălina Voicu indică că,

în zonele rurale, veniturile romilor se bazează pe activitățile agricole prestate de aceștia ca zileri

și pe venitul minim garantat. În zonele urbane, veniturile sunt reprezentate, de obicei, de salarii,

pensii și câștiguri din migrațiile externe. (Voicu, 2007: 16) Un al studiu, efectuat la nivel

național, în 2010, a prezentat aceeași tendință și a arătat că veniturile romilor sunt alcătuite, în

principal, din următoarele activități: munci sporadice ca zileri, slujbe pe piața neagră, prime

pentru colectarea gunoaielor și a materialelor reciclabile, alocațiile copiilor de la nivel național

și venitul minim garantat, activitățile pe piața formală a muncii (mai ales pentru tinerii romi cu

o anumită calificare), propriile afaceri, profesiile tradiționale, activarea peste granițe și

comercializarea produselor recoltate din mediul sălbatic (fructe de pădure, lemn, pești etc.).

(Cace et. all, 2011: 93)

Analiza cercetării desfășurate indică că principalele surse de venituri ale populației rome sunt

împărțite în mai multe categorii, în funcție de reședință:

Mediul rural

Mediul urban

Asistență socială

Salariul minim pe economie

Alocația copiilor la nivel național

Pensiile de la Cooperativele Agricole de

Producție

Pensii din domeniul industrial

Venituri salariale Agricultură

Salubrizare

Servicii și comerț, construcții

(slujbe necalificate sau cu

calificări joase)

Venituri din

activități pe piața

informală a

muncii

Activități remunerate ocazionale și de

tipul celor prestate de zileri (agricultură,

construcții civile și alte gospodării

particulare)

Activități remunerate ocazionale

și de tipul celor prestate de zileri

(salubrizare, construcții civile și

alte gospodării particulare)

Agricultură

Prime pentru colectarea

materialelor reciclabile, a PET-

urilor, sticlei și altor materiale

reutilizabile

Venituri din migrația internă

Venituri din migrația externă

Profesii tradiționale (muzician, lingurar,

fabricant de ibrice metalice, fabricant de

coșuri, cărămidar etc.)

Incluziunea copiilor sub vârsta de 14 ani în activitățile care asigură un venit

familiei (în activitățile ocazionale și de tipul celor prestate de zileri,

aducătoare de venituri, alături de părinții lor)

Pe piața informală, romii ocupă locuri de muncă în meserii tradiționale, ocupații

necalificate sau slab calificate. Ocupațiile tradiționale și activitățile lucrative sunt orientate

după posibilitățile de angajare din proximitatea zonei de locuit.

Avem exemple din arealul muncilor ocazionale, dar și din zona angajatorilor privați care

nu întocmesc documente de angajare / piața neagră a muncii: ajutor și vânzător în piața de

alimente (Piața 700, Timișoara) situată lângă locuință; lucrător agricol în grădinile

localnicilor din sat, neromi (cu ziua, ocazional și sezonier); lucrător la fabrica de cherestea

(fără documente de angajare); furt și tâlhărie (în alte țări europene, prin intermediul unei

rețele de hoți); lucrător la construcția drumurilor (în Oradea, fără documente de angajare).

Doar soțul, da. Merge unde găsește (de muncă). Așa, că-l cheamă (la muncă). N-a

mers la școală, nu. [Ce face?] Nu…pentru…cu oamenii, îl cheamă. Muncește, din nou

acolo, lângă noi, e un cioban și el (soțul meu) îl ajută, merge la gunoi, unde…unde e

de muncă, acolo merge. [Dar nu, nu cu contract de angajare?] Nu, nu. Nu are. (RMA9)

Transmiterea de la tată la fiu a ocupației tradiționale reprezintă un succes din punct de vedere

identitar, cultural. Însă păstrarea ocupației tradiționale ca și sursă principală de venit este

dezavantajoasă din perspectivă economică. Practicarea ocupațiile tradiționale doar rareori

poate furniza familiei un venit suficient pentru un trai decent. Aceste ocupații au devenit

neatractive pe piața de desfacere și în general nu se bucură de promovare sau de măsuri de

prezervare prin acțiuni de antreprenoriat social, din partea instituțiilor statului, ONG-urilor

pentru romi sau a altor entități în măsură să le valorifice.

Și am lucrat în sat cu ziua. Ziler sau cum se cheamă. [Ce ai lucrat ca ziler?] În sat, am

lucrat aici, pentru oameni. Recoltat de porumb, tăiat de știuleți. [Oamenii ăștia din sat,

sunt români?] Sunt unguri. [Nu muncești pentru români?] Nu, nu, nu. Pentru unguri.

[Cum veneau oamenii din sat să vă ia să lucrați pentru ei? Veneau aici, în comunitate,

și să ziceau că au de muncă?] Da, veneau, dar nu mai vin acum. Acum trei ani, cam

atunci au încetat să mai vină pentru că aveau mașini, de plantat cartofi, de recoltat

cartofi, de recoltat porumb, de tăiat știuleți, aveau mașini și nu mai aveam nevoie de

oameni. [Nu v-au chemat să lucrați în casă, la animale?] Nu, nu. [Nu v-au chemat să

veniți la curățenie sau să reparați ceva în casă?] Nu, niciodată pentru asta, nu, nu. Nu

asta. (RFI14)

Pentru unii romi, munca la negru reprezintă principala sursă de venit a familiei. Munca fără

documente legale, ocazională, sezonieră sau zilieră reprezintă pentru familiile unora dintre

intervievați singura sursă de venit a familiei.

(Când v-ați angajat la gater, cum ați găsit locul de muncă, unde și pentru cine

munciți?) Patronul a venit la noi. A venit la mine personal. (Îl știați pe patron

dinainte?) Da, îl știam. Ha ha ha. (Ați mai lucrat pentru el înainte?) Am lucrat până

când n-am mai fost angajată [înainte să lucrez la Melania]. Am lucrat pentru patronul

acesta de când aveam 11 ani. Eram mereu la el. Pentru că acolo am crescut, cu el. Și

după aia, am găsit de muncă la Melania. După aia, am rămas acasă și apoi, m-am

întors la el. (RFI16)

Persoana este sprijinită de familie, prieteni și membrii ai rețelei sociale informale pentru

găsirea unui loc de muncă, în adaptarea la cerințele de muncă și în păstrarea unui loc de muncă

pe piața informală. Membrii familiei, prietenii și locuitorii din vecinătate reprezintă sursele

principale pentru informarea despre locurile de muncă pe piața informală. De asemenea, aceștia

îl învață pe noul „angajat” despre condițiile de muncă, condițiile de remunerare (în bani sau în

produse), exigențele „angajatorului” și despre modalitățile de a-și păstra această sursă de venit

și în viitor.

Ca efect negativ, acest sprijin aproape exclusiv din partea familiei și a altor membrii ai

comunității de apartenență, reflectă o mobilitate redusă intergenerațională. Cei care învață

persoana cum să-și câștige existența sunt la rândul lor într-o situație de viață marginală,

trăiesc în sărăcie și au ocupații necalificate, prost plătite, în majoritatea pe piața neagră a

forței de muncă.

Pe parcursul socializării primare, familia cu status social scăzut, la limita sărăciei,

pregătește copii cu capacități, deprinderi și abilități reduse de a depăși statusul socio-economic

al familiei de origine. În general, competențele sociale și pentru viața de adult (angajabilitatea

tradusă prin deprinderile și abilitățile formate pentru munca necalificată/slab calificată),

viziunea despre lume și viață inculcate copiilor, îi pregătesc pe aceștia să mențină un status

socio-economic redus.

Condițiile de locuit precare și spațiul de locuit insuficient în raport cu numărul

membrilor familiei, motivează membrii familiei să găsească surse suplimentare de venit pentru

îmbunătățirea situației locative. Pentru lucrările de reabilitare și extindere a locuinței, membrii

familiei procură materiale de construcție sau deșeuri care pot fi utilizate ca materiale pentru

reparații și consolidări temporare ale locuinței. De asemenea, asigurarea locuinței cu

combustibil pentru încălzirea pe timp de iarnă reprezintă un alt efort substanțial pentru care

membrii familiei se preocupă constant și depun eforturi substanțiale.

Din relatările subiecților reiese că lipsurile materiale și un mediu familial insecurizant

nu i-au pregătit pentru integrarea în mediul structurat al școlii și mai departe, pentru inserția

profesională care presupune socializarea anticipativă și deprinderea cu cerințele mediului

organizațional. În familiile sărace activitățile zilnice nu păstrează o rutină, veniturile nu sunt

sigure și nu asigură constant nevoile de bază, nu există o organizare a activităților domestice și

nu există planuri de acțiune stabilite în detaliu pentru viitor.

Socializarea de gen predispune femeile la ocuparea pe piața informală și la neocupare.

Prescripțiile de rol de gen sunt internalizate în perioada socializării primare, când în familie,

fetițele învață de la mamele lor că sunt responsabile cu îngrijirea fraților mai mici și cu treburile

gospodărești. Acestei etape îi urmează firesc: abandonul școlar, mariajul la vârste mici (14-16

ani) și nașterea copiilor. Toate acestea duc la un nivel de școală redus și la posibilități de

angajare mult diminuate la femei în comparație cu bărbații.

Munca cu ziua și ocazională reprezintă pentru intervievații de etnie Roma prima formă de

integrare în muncă. Aceștia sunt cuprinși în activități lucrative de la vârste mici și de cele mai

multe ori, munca pe piața informală este prima ocupație lucrativă a persoanei. Astfel, prima

formă de integrare profesională - munca la negru -, constituie prilejul socializării secundare și

învățarea mecanismelor de relaționare cu angajatorii, învățarea deprinderilor, abilităților și

competențelor necesare în zona informală a pieței muncii. Natura relațiilor de muncă, drepturile

asociate activităților lucrative, cât și întreg procesul de integrare în muncă pe piața informală

sunt învățate în lumea familiei și a comunității de apartenență și au doar puțină relevanță pentru

accesarea unui loc de muncă legal. Ocupația principală a rudelor și a prietenilor din zona de

locuit, anturajul. Ocupația principală a prietenilor din vecinătate devine ocupația principală a

persoanei.

(Să revenim la plecarea dvs. la muncă în Franța. Din ce trăiați în Franța?) Din zidărie.

Mi-au zis niște oameni din Oradea. (Cum i-ați întâlnit pe oamenii aceștia din Oradea?)

Cel mai des, ne trimiteau mesaje pe telefon, prin oameni ca ăștia, pentru că aveau niște

șoferi pe rută. El e din Tileagd. Și e un fel de șofer care duce oameni din Tileagd la

Oradea și în jur. (Aveați documente, contract de angajare?) Nu, n-aveam. Munceam

pe piața neagră acolo. (Puteați aduce ceva bani acasă sau îi cheltuiați acolo?) 500

Euro, m-am întors acasă cu 500 Euro. Toți banii pe care i-am primit. Dar din cei 500,

trebuia să plătim chirie și eu n-am mai plătit-o pentru că m-am întorc acasă. N-aveam

niciun motiv să rămân acolo. Deci, a trebuit să plătim tot, întreținere, electricitate, tot.

Și într-o dimineață, mi-am luat buletinul într-un buzunar, am făcut bagajele cu cea

aveam acolo, banii mei și m-am dus la autogara de lângă Paris. De acolo, am luat

autocarul spre casă. Deci, asta. Până când nu se vindecă (mâna) nu mai pot merge în

străinătate. Tot timpul am vrut ceva mai bun în viață. (Care era problema de v-ați

întors acasă?) Pentru că nu ne plăteau. Nu mi-a dat cât mi-a promis. (RMI17)

În proiecțiile lor de viitor, romii neangajați cu forme legale, își doresc să aibă un loc de

muncă legal: sunt în căutarea unui loc de muncă legal. Consideră că un loc de muncă legal le-

ar oferi un venit sigur, constant și un venit superior celui obținut din munca la negru (cu

excepția intervievatului care are un istoric de criminalitate și știe că orice muncă legală îi

diminuează cuantumul venitului pe care îl obține din furt). Cu toate că nevoile stringente de

asigurare a hranei și trebuințelor de bază îi ancorează pe respondenți în prezent, pentru

rezolvarea problemelor de „aici și acum”, în proiecțiile lor de viitor, unii dintre ei reclama

creșterea nevoilor familiei o dată cu înaintarea în vârstă a copiilor și nevoia de asigurări

medicale și sociale ale membrilor familiei în viitor (avem exemple cu precădere dintre cei care

au unul sau mai mulți membrii ai familiei cu grad de invaliditate sau în situații de boală).

Între intervievați, menționăm discursul câtorva mame care afirmă că sunt preocupate de

diferite forme de socializare anticipativă. Acestea susțin că schimbarea de mentalitate datorată

intervențiilor externe în comunitate (acțiuni și măsuri implementate de către ONG-uri sau

instituții ale administrației locale) le-au deschis orizonturile, iar ele, spre deosebire de generația

părinților lor, își susțin activ copii pentru participarea școlară, pentru a obține o calificare în

școală și pentru a ocupa un loc de muncă în viitor.

II.6.3. Procesul de angajare

Relatările subiecților referitoare la procesul de angajarea arată că, în majoritatea cazurilor,

modurile informale de căutare a unui loc de muncă sunt mai populare decât cele formale.

Identificarea locurilor de muncă prin prieteni, rude și cunoștințe este foarte utilizată de

subiecții din acest studiu.

[Și în general locurile de muncă, ai lucrat în multe locuri, locurile de muncă cum ți le

identificai? Tot așa pe cunoștințe, pe surse sau căutai? Ai avut și perioade când ai

căutat într-o formă sau alta?]Primul loc de muncă a fost așa pe contacte, al doilea și

al treilea tot așa cunoștințe. (RMA1)

[Si cum ti-ai găsit locul asta de munca?] Prin cunoștințe, in primul rând prin

cunoștințe, ca daca nu ai cunoștințe, daca nu cunoști pe nimeni și nu te lași cunoscut

de cineva, nu poți sa… te duci tu: “ba’ eu sunt x. Si...ce daca ești tu x?” Trebuie să fii

cunoscut, trebuie sa aibă încredere, sa te reprezinte o persoana care…cat de cat (și să

spună): “Bă, nu pune mana, asta nu e genu’ ala de țigan, (care să) pună mana, vede,

gata, vede 2 milioane acolo, i-a luat și a plecat. Asta vrea sa-si câștige banul lui, vrea

să-și lase loc de buna ziua.” Peste tot și asta este. (RMA3)

Membrii comunităților par să fie eficienți în diseminarea informațiilor despre oportunitățile

de muncă (atunci când acestea există) și, în majoritatea cazurilor, persoanele care reușesc să se

angajeze, ajută alți membri ai comunității să facă la fel.

(Ce ați făcut mai exact pentru a fi angajată?) Apoi am mers acolo, la M. Aveau nevoie

mare acolo, chiar cred că aveau nevoie (de angajați) și asta a fost. Mai era un băiat

acolo, din sat, și a vorbit cu șeful să mă ia și pe mine la muncă. Băiatul ala mă știa și

așa m-au luat. Pentru că băiatul a vorbit pentru mine să fiu angajată. (RFI14)

Această metodă de căutare a locurilor de muncă este populară nu neapărat din cauza

anumitor caracteristici culturale ale populației investigate, ci pentru că, în majoritatea cazurilor,

fiind unica modalitate disponibilă: indivizii nu au acces facil la serviciile specializate de

plasarea forței de muncă, nu au Internet sau ocazia de a consulta anunțuri privitoare la angajări,

angajatorii nu vin în comunitățile lor să caute angajați. Acest mod de gestionare a situației se

observă și în alte studii și nu reprezintă o caracteristică specifică romilor. De exemplu, o

cercetare efectuată în Slovacia a arătat și ea că „strategia fundamentală de soluționare a

problemelor din viața cotidiană, la nivelul majorității și a populației rome, este prin cooperare

cu familia, ajutor reciproc în cadrul familiilor și apartenența la o familie extinsă.” (Vasecka și

Radicova, 2002:369)

Subiecții care trăiesc în zonele rurale au opțiuni limitate de angajare sau acestea sunt

inexistente. Salariile mici pe care le pot accesa, ca muncitori necalificați, fac procesul de

căutare a unui loc de muncă în oraș nerentabil din cauza costurilor foarte mari ale navetei

zilnice implicată în aceste cazuri.

… Și nu știu să mă descurc în Oradea, nu știu să mă descurc. Și este foarte greu cu

naveta. Pentru că dacă nu ajungi la timp, te dau afară. Și nu poți ajunge la timp de

unde stăm noi… Deci, în Oradea... avem doar un tren la 7,15 pentru a merge la Oradea.

Deci, când cobori din tren, nu te mai poți întoarce acasă pentru că patronul nu te lasă

să pleci când ai tu chef. (Ce spune patronul?) Stai, domnule, că altfel… Nu poți veni,

asta e. (RMI22)

În zonele rurale, unde există angajatori în apropierea comunităților, subiecții tind să-și

găsească acolo de muncă, în majoritatea cazurilor ca muncitori necalificați.

(Sunteți mulțumită că merge acolo pentru 5-6 milioane?) Nu se poate face nimic. (Se

muncește în schimburi?) El lucrează doar un singur schimb (Cu ce merge acolo?) Cu

autobuzul, e un autobuz. (La fel ai mers și dvs.?) Da, da. (Deci, acum doriți să găsiți

un loc de muncă din nou. E singurul loc unde ați încercat?) Da. Nu există alt loc, nu

există. Unde să mergi, la Oradea? Nu știi unde să mergi ca să întrebi. (RFI18)

Relatările subiecților arată că, în multe cazuri, angajatorii care-și cunosc monopolul într-o

anumită zonă tind să fie abuzivi, să ofere salarii minime, condiții grele de muncă și uneori, să

afișeze un comportament discriminatoriu la adresa angajaților.

De asemenea, stabilitatea locurilor de muncă oferite nu este foarte mare, oamenii fiind

concediați și reangajați pe baza nevoilor pe termen scurt specifice afacerilor.

Peste 20 oameni de aici, din comună, nu au muncit, din comună, de aici. (Toți muncesc

la Melania?) Da și aici, la gater. Dar acesta e particular, nu e o firmă. Să zicem că

lucrează 30-40 oameni, dar nu peste. Lucrează în 2 schimburi. Dacă au material,

muncesc. Dacă nu, nu. Pot să fie 3-4 zile sau o săptămână când nu au de muncă.

(RMI22)

Etapele necesare găsirii unui loc de muncă legal (diferit de completarea formularelor, avizul

medical, obținerea cazierului judiciar) reprezintă un proces dificil pentru majoritatea subiecților

care au niveluri reduse de educație și trăiesc în zonele rurale.

(Ați depus dosarul de angajare la Primărie?) Da. Mi-au cerut și am făcut tot. Da, a

fost foarte greu cu angajarea pentru că băiatul meu era bolnav și soțul muncea. Dar

am mers mai departe cu angajarea pentru că trebuia să termin. (Vorbiți despre

examenul medical?) Da, da, examenul medical. (Unde ați mers pentru examenul

medical, în Oradea?) Nu, în Aleșd. (Medicul dvs. de familie este acolo?) Avem un medic

de familie în Țețchea dar vine la Telechiu o dată pe săptămână. (RFA12)

Pentru completarea documentației, sunt necesare unele costuri de transport și onorariile pe

care unii dintre indivizi nu le pot suporta cu ușurință. De asemenea, mersul la diferite instituții

din oraș reprezintă o situație problematică în principal pentru subiecții crescuți în aceeași

comunitate rurală.

Citirea și completarea formularelor în vederea obținerii tuturor documentelor necesare

reprezintă o provocare și pentru persoanele cu niveluri reduse de educație.

În cazurile în care subiecții au fost ajutați de personalul ONG-urilor sau al autorităților

locale, procesul a fost perceput ca mai puțin dificil.

(Când ați completat documentele, formularele pentru Consiliu, cine v-a ajutat?)

Credeți-mă că nu știu, doar că m-am aruncat pe Claudia, săraca de ea. Nu, că ea m-a

ajutat să completez pe pagină sau ceva. După aceea, doctorul. Păi, nu am școală.

(Înainte de Claudia, v-a ajutat cineva cu documentele astea pe care trebuia să le

completați?) M-a ajutat doctorul atunci. (RFA13)

Toți subiecții inactivi pe piața muncii, atunci când au fost întrebați dacă doresc să-și

schimbe statutul profesional în activi, au declarat cu certitudine că da. Dar, de asemenea, în

majoritatea acestor cazuri, respectiva afirmație este urmată de o explicație despre de ce nu pot

face aceasta: trebuie să aibă grijă de copii și de gospodărie, nu au studii suficiente pentru a

obține un loc de muncă, nu au oportunități de muncă în apropiere.

[…ați dori să munciți dacă ați găsi un loc de muncă...] ...Sigur că da! [Păi, și ați făcut

ceva pentru asta? Ați căutat de muncă?] (Intervievata zâmbește în timp ce i se

adresează întrebarea) Nu am căutat pentru că am un nepot și nu pot să… … (RFA7)

M-aș duce, dacă nu ar conta educație, m-aș duce. [Da?] Da, da. (Păi, ați spus că nu

v-ați gândit la asta până acum.) Păi, dacă aș avea de muncă, m-aș duce, dar unde să

mă duc? (Spune zâmbind) [Ahhh, deci pentru că nu există nicio oportunitate de muncă

nu ați găsit un loc de muncă până acum?] Păi, da. (RFI8)

[Dacă ați avea posibilitatea să munciți, dacă ar exista un loc de muncă pentru dvs., v-

ați duce [la muncă]?] Da. [Ce v-ar plăcea să faceți? Dacă v-ați gândit vreodată la

asta, ce activitate v-ar plăcea?] Să..mi-ar plăcea ceva …muncă ușoară, asta

sau…măturat sau ceva, aici în Checea sau orice, pot... [Dacă locul de muncă] ar fi

într-o fabrică de pantofi, de exemplu, să puneți tălpoi pantofilor, v-ar plăcea să faceți

asta?](RFI9)

II.6.4. Motivația pentru angajare

Din relatările subiecților, reiese că tipurile și nivelurile de motivație pentru angajare diferă

de la un caz la altul.

Unii subiecți sunt extrem de motivați și caută constant să-și îmbunătățească statutul de

angajare. De obicei, acești subiecți provin din zonele urbane și au un anumit nivel de educație.

Observațiile sunt confirmate de alte studii (Cace et al., 2010) care au arătat că majoritatea

romilor, mai degrabă decât femeile rome, persoane cu educație superioară și din zonele urbane,

sunt mai interesați de integrarea pe piața muncii și dezvoltarea profesională.

Alți subiecți par să fie mulțumiți cu ce fac în mod activ, chiar în cazurile zilerilor care

trăiesc în condiții foarte improprii. Ar face aproape orice pentru orice tip de remunerație.

[La lucru cu ziua cum ești? Ești mulțumită de câți bani primești? De mmm…

eu sunt…mulțumita și cu mult și cu puțin. Cât îmi da…atâta sunt…mulțumita. N-am

treabă. (RFA10)

O a treia categorie este alcătuită din subiecții care sunt resemnați cu situația lor și chiar

dacă ar dori mai mult, au renunțat la eforturi din cauza unei succesiuni îndelungate de eșecuri.

Atitudinile părințiilor referitoare la muncă și încurajările și sprijinul lor sunt direct legate

de succesul integrării profesionale a subiecților.

[Dar cum de v-a venit ideea asta? Cine v-a încurajat să lucrați în timpul vacanțelor

din timpul liceului?] Părinții. Nu m-au încurajat (zice zâmbind), mi-au zis: „Mă

băiatule du-te la lucru dacă îți trebuie bani de cheltuială”. (RMA1)

Dar când aveam 15 ani, eram deja angajat. Au venit părinții mei și au semnat pentru

mine, să fiu angajat. S-a deschis o fabrică de ouă Kinder și m-am dus acolo. (RFA12)

Din nou, aspectul genului influențează și motivația pentru ocupare, bărbații fiind mai

motivați să găsească de muncă decât femeile pentru care estre acceptabil (și uneori obligatoriu)

să rămână acasă și să aibă grijă de gospodărie. Internalizând aceste așteptări, unii dintre

subiecții femei nu au deloc motivația de a căuta și de a găsi un loc de muncă.

În comunitățile unde există oportunități de angajare, este prezentă și motivația de ocupare

și dezvoltare profesională. De cele mai multe ori, acesta este cazul zonelor urbane.

În zonele rurale, chiar dacă nevoia unei surse de venituri este mai mare, din cauza sărăciei

extinse, motivația de a munci este, de multe ori, scăzută.

Combinația dintre munca grea și remunerațiile foarte mici determină mulți oameni să se

bazeze doar pe beneficiile sociale asigurate de stat ca surse de venit.

II.6.5. Discriminarea la locul de muncă

Discriminarea la locul de muncă sau în timpul procesului de găsire a unei slujbe este, pe

baza unei cercetări a EU-MIDIS, una dintre cele mai des întâlnite tipuri de discriminare la

adresa romilor, situându-se pe locul trei, în România, după discriminarea în serviciile private

in (14%) și discriminarea în serviciile de asistență medicală (11%), fiind recunoscută de 9%

dintre subiecții investigați (EU-MIDIS, 2011).

Procesul de găsire a unui loc de muncă reprezintă o experiență dificilă pentru mulți subiecți,

actele de discriminare fiind resimțite de aceștia din partea angajatorilor.

Am încercat să mă angajez (…) dar nu m-au luat. (Dar de ce crezi că nu te-au luat?)

pentru că sunt țigan, de aia. (Crezi că acesta a fost motivul?) Cred…că oamenii de

acum se uită altfel la tine dacă ești țigan. Și poate pe baza condițiilor, înțelegeți

dvs….dacă ești mai îmbrăcat sau mai ceva…poate... (RFI21).

Așa cum a observat și studiul desfășurat de Banca Mondială în 2014 (Grupul Băncii

Mondiale, 2014, p. 74), la momentul refuzării în cadrul unui interviu de angajare, mulți

angajatori găsesc variate motive, chiar dacă subiecții din studiu consideră că etnia reprezintă

principalul motiv.

[Ai fost vreodată într-o inițiativă de genul ăsta refuzat?]Pe criteriu de etnie? [Pe

criteriu de etnie bineînțeles.]Da, chiar la o firmă de recrutare, cu resurse umane.

[Povestește-ne un pic cum, cum s-a întâmplat evenimentul?]Aveau nevoie de un agent

de teren, să prospecteze, să meargă, să recruteze persoane, na, atâta a decurs bine

până m-au întrebat dar de ce am foarte multă activitate în CV-ul meu cu romi și am zis

că sunt de etnie romă și atunci mi s-a mulțumit și mi-au spus că o mă contacteze pur și

simplu (spune zâmbind). [Și gata s-a terminat interviul?]Și s-a terminat interviul,

punct. Bine, a cam durat jumate de oră și aia a fost ultima întrebare. [Și după aia nu

te-au mai căutat?] Nu, nu. (RMA1)

(Dar angajatorul v-a întrebat vreodată de etnia dvs.?) Da. (Și a comentat, ați simțit

asta? Lucrul ăsta?) Vă vom suna, vă vom suna. Și poate au trecut deja mai mulți ani.

(Deci este, faptul că spuneți…) Nu vă spunem în față, dar vă dăm alt motiv. Vă sunăm

noi, lăsați un număr de telefon. Vă spun eu bla bla bla că nu am telefon. Și plec.

(RMI11).

În general, romii care au indicat experimentarea discriminării nu raportează acest

comportament instituțiilor relevante sau organizațiilor societății civile. De exemplu, studiile

demonstrează (Banca Mondială, 2014, p. 200) că 75% din romii care s-au simțit discriminați

la muncă nu au spus nimic.

Pentru a evita discriminarea, mulți romi nu-și declară în mod deschis, la un interviu, etnia

și nici nu promovează identitatea sau cultura romă în mod deschis.

(Este…Contează dacă spuneți că sunteți rom?) Să spunem că sunt rom pe jumătate, ca

să zic așa, și deci nu sunt…. (Nu se vede, asta încercați să spuneți?) Nu vorbesc

romani, părinții mei, frații mei, nimeni nu vorbește, nu mă îmbrac, părinții mei nu se

îmbracă (specific etniei rome), chiar dacă am rude dar, nu… Și dacă mă întreabă care

este naționalitatea mea, nu.. Mint dinainte: Nu, nu, sunt român. (RMI11)

Abuzul și discriminarea în timpul procesului de angajare sunt mai evidente în comunitățile

unde există un număr limitat de angajatori, așa cum este cazul zonelor rurale. Metodele abuzive

de recrutare ale angajatorilor și condițiile grele de muncă oferite sunt determinate de monopolul

deținut de aceștia în comunitate.

Nimeni nu te angajează dacă ai peste 40. Și această G. (șeful lui M.) e foarte rea. Dacă

ai peste 40 de ani, nu te mai angajează, nici nu se mai uită la tine. E o femeie foarte

rea care, dacă se uită la tine și te place, te angajează; dacă nu, nu. (RMI22)

(De ce credeți că cei de la M., cu toate că spuneți că aveau nevoie de forță de muncă,

v-au refuzat?) Cred că s-au uitat la mine. (Și ce-au văzut când s-au uitat la dvs.?) Păi,

nu știu ce au văzut. Au văzut, probabil, că nu sunt român. Că sunt dintr-o minoritate.

(RFI14)

Stereotipurile negative predominante (romii nu vor să muncească, romii nu vor să fie

angajați legal) sunt prezente, de asemenea, la nivelul autorităților responsabile care sunt

însărcinate să ajute romii să acceseze piața muncii. Persoanele rome se consideră discriminate

de instituțiile publice, fiind tratate “mai rău sau ceva așa” decât oamenii din alte etnii.

Deci, cred că există situații când nu au habar, le cer ceva ce știu sigur că pot elibera

și mă trimit de la Ana la Caiafa… Păi, tanti, vezi, nu-ți îndeplinești îndatoririle de

serviciu, de ce mă trimiți acolo dacă știi că tu trebuie s-o eliberezi? Și asta ar fi una,

una dintre ele, dar discriminarea, și asta rezultă din rasism și asta e probabil enervant

(RMA3).

Actele de discriminarea sunt identificate de subiecții angajați la locul de muncă. Jignirea și

tratamentul incorect sunt principalele forme de manifestare.

…sunt momente când vine Dnul. M.A., șeful echipei. Sunt momente când vorbește

așa…că cioară, că cioară…deci, mă jignește. Deci, spune-mi țigan, sunt țigan,

recunosc. Nu trebuie să zici că sunt român sau german sau altceva. Da, sunt țigan. Nu-

mi place să mi se spună rom pentru că “rom” e o băutură, înțelegeți cuvântul... Mai

bine să zică țiganul asta sau țiganul aia, dar să nu-mi zică cioară. Sau are alt obicei

când vine în inspecție și mă vede pe mine cu colegul meu si face așa [dă din mâini ca

și cum ar fi aripi] ceva așa..și cra, cra. Deci, e jignitor. (RMA24).

[Crezi ca din cauza etniei te bănuiau…] Da, da, da, da. Că dacă ar fi fost altcineva

bănuiesc că nu. (RMA2)

Unele dintre observațiile negative referitoare la comportamentul colegilor sau altor oameni

dar, legate de muncă, nu privesc în mod necesar afilierea etnică a subiecților dar, starea lor de

sărăcie.

Nu am avut nicio problemă dar… Nu aveam bani de haine mai bune sau asta..și atunci

oamenii nu se uitau la noi. Dar dacă-ți vedeai de treaba ta, nu ziceau nimic. (RMA15).

M-am dus afară, în pauza de prânz m-am dus la un magazin. Știi cât de urât se uitau

oamenii la mine pentru că ziceau că sunt homeless? Deci, asta chiar m-a durut ieri

când am ajuns acasă și i-am spus soției. M-am simțit tare prost. Ar fi fost mai bine dacă

nu m-aș fi dus în pauză ieri să iau ceva de mâncare pentru că s-au uitat la mine foarte

urât. Și vânzătoarea sau cum se cheamă…cea de la casierie, s-a uitat foarte urât. Deci

așa, cu un ton… M-am simțit tare prost ieri, tare tare prost. (RMA24)

O observație interesantă este că unele dintre actele de discriminare de la locul de muncă

vin nu de la populația majoritară, ci de la reprezentații altor grupuri etnice sau chiar de la alți

colegi romi.

Dar, vreau să zic că știți că, în general, acestor manifestări xenofobe nu sunt afișate de

români. [Sunt afișate] chiar de minorități care, de exemplu, ar putea obține o funcție

publică și reprezintă o minoritate și au devenit agresivi. (Să spunem că discriminează?)

Discriminează. Cel puțin ce mi s-a întâmplat mie, chiar la muncă. Acum ceva timp.

(RMA5).

Și apoi, șeful atelierului, era ungur și probabil, avea prejudecăți pentru că directorul

mă adusese acolo și au zis că…țiganul e protejatul șefului. Deci, rar am văzut un român

să trateze un țigan așa urât într-un fel sau altul. Deci nu…doar minoritățile între

ele.(RMA5).

Unii dintre subiecți, chiar dacă au început să fie discriminați în diferite forme la locul de

muncă, au reușit să combată stereotipurile. În principal, calitățile lor profesionale sunt indicate

ca motive ale integrării de succes la locul de muncă.

În primul rând discriminare, cum ne vedea cum suntem, chiar daca…eram o persoana

abilă consider eu ,aaa, am insistat pana am obținut tot ce mi-am dorit. Deci aaa nu m-

am angajat prima oara, nici a doua oara, nici a treia oară până la urmă daca vreai sa

te angajezi, să faci ceva, făceam. Inclusiv acuma când am deschis aaa când am aaa

atâtea acte ne-au trebuit sa deschidem…absolut tot tot tot. Pana la urma am reușit, am

făcut cam tot ce ne trebuie. (RMA2).

Dar datorită profesionalismului meu, colegii și-au schimbat atitudinea imediat și…

Totul a fost bine. (RMA23).

Pe de altă parte, există respondenți care nu s-au simțit niciodată discriminați la locul de

muncă și au reușit să se integreze rapid.

(V-aţi simţit vreodată discriminată? Într-un anumit loc sau o situaţie, o persoană?)

Nu, sincer nu. Oriunde am intrat ușa mi s-a deschis. Eu una, personal, nu am avut

probleme niciodată, niciunde. Oriunde am intrat ușa mi s-a deschis, nu am avut

probleme de genul ăsta. Eu una nu am avut probleme de genul asta. Sunt foarte multe

persoane care se plâng de chestia asta dar eu una personal nu. (RFA6)

(V-ați simțit vreodată discriminat, că vi s-a greșit la locul de muncă?) Nu, nu.

Dimpotrivă…dimpotrivă…cum să zic? Mă simt membru al echipei. Depindem unul de

altul. (RMA5).

Capitolul III. Concluziile studiile

Problematica integrării profesionale reprezintă una dintre principalele provocări în cadrul

integrării sociale a romilor. Multe dintre stereotipurile atribuite populației rome sunt, de fapt,

caracteristici ale conceptului de “cultura sărăciei” (Lewis, 1961, Ortiz & Briggs, 2003) care a

făcut obiectul unor dispute aprinse, mai degrabă decât caracteristici specifice etniei. Modul

evident de depășire a stării de sărăcie este prin deținerea unui venit stabil și suficient. Integrarea

profesională a populației rome este unicul mod sustenabil pentru realizarea acestui obiectiv.

Așa cum se arată în multe alte cercetări și cum a fost confirmat de relatările din aceste

studii, situația persanelor rome pe piața muncii este extrem de problematică, dificultățile

derivând dintr-o gamă largă de aspecte complexe.

În cazul romilor, integrarea socială și în mod specific procesul de inserție profesională este

asistat în și de către „mediul natural” (Popescu, 2005) - în familie, la locul de muncă, în rețeaua

de prieteni, în vecinătate și în comunitate -, și mai puțin în instituții specializate. Aspectul cel

mai problematic este că asistarea romilor în procesul de inserție profesională aproape exclusiv

prin intermediul „mediului natural” al familiei și rețelei sociale din comunitatea de apartenență

(uneori marginalizată și segregată social și spațial de ceilalți locuitori) se adresează în primul

rând unui deficit de capacități, deficit care este prezent atât la nivelul individului, cât și la

nivelul grupului, comunității, fiind pregnant în toate grupurile de apartenență ale individului.

Beneficiile sociale, precum ajutorul de șomaj, asigurarea venitului minim garantat, alocația

copiilor și altele, adresate deficitului de resurse materiale sunt asigurate prin intermediul

instituțiilor statului.

Baza organizării serviciilor de integrare socială, inclusiv de inserție profesională, trebuie

să fie comunitatea locală. Autoritățile locale cunosc și pot răspunde adecvat la specificul local

al problemelor sociale. Lipsky arată că „nodurile semnificative” în care se pun în act politicile

publice se realizează în birourile înghesuite și în cadrul interacțiunilor zilnice dintre

„funcționarii de ghișeu și beneficiari” (Pop Luana, 2002). Astfel, administrației publice îi

revine rolul principal de punere în practică, de a implementa deciziile, setul de măsuri și acțiuni

cuprinse în planurile de implementare ale strategiilor și politicilor publice. Modul în care

obiectivele politicilor publice sunt operaționalizate, felul în care țintele din cadrul planurilor de

acțiune sunt transpuse în practică, cât și monitorizarea evoluției problemelor sociale cărora

acestea le răspund, depind în cea mai mare măsură de rolul activ al administrației publice

locale.

Caracteristicile inserției profesionale a Romilor pe piața muncii sunt în bună măsură

influențate de mediului familial, condițiile de locuire și nivelul de dezvoltare al

zonei/cartierului de rezidență.

Mulți subiecți romi și partenerii lor sunt inactivi pe piața formală a muncii. Aceștia trăiesc

din ajutoare sociale și munci efectuate ca zileri, pe piața neagră, în comunitatea lor. Cei doi

factori importanți care opresc romii de la integrarea pe piața muncii sunt lipsa oportunităților

de locuri de muncă în comunitățile lor și nivelul redus de educație. În cazul subiecților femei,

factorul cultural este și el important, rolul tradițional al femeii nefiind compatibil cu integrarea

pe piața muncii.

Atunci când sunt integrați pe piața forma a muncii, romii dețin ocupații necalificate sau

slab calificate, în legătură directă cu nivelul lor de școlarizare și nivelul de dezvoltare al

localității și al localităților limitrofe. La angajare, cerința unui nivel de școlarizare mediu, chiar

și pentru posturi necalificate, reprezintă un impediment major în inserția profesională a romilor.

Nivelul de dezvoltare economică al localității și regiunii și prezența angajatorilor din domeniile

de activitate în care sunt preponderent activi Romii - agricultură, industrie și construcții -,

reprezintă premise ale angajabilității romilor.

În zonele unde oportunitățile de angajare sunt rare, actele de discriminare sunt mai vizibile,

acestea fiind comise de angajatorii care tind să profite de situație, oferind locuri de muncă cu

remunerații mici, condiții grele de muncă și un mediu extrem de instabil.

Pentru ieșirea din zona informală a pieței muncii, educația formală este considerată

factorul determinant. Intervievații își doresc pentru copii lor să urmeze școala și să obțină un

loc de muncă legal. Aceștia consideră că un nivel de școlarizare superior celui pe care ei îl au,

le va asigura copiilor un loc de muncă legal și șansa de a avea un trai mai bun.

Subiecții intervievați, în special intervievatele care au copii, susțin că au observat o

schimbare pozitivă de mentalitate și atitudine față de educația formală la nivel

intergenerațional. În prezent părinții se implică mai activ în monitorizarea participării școlare

a copiilor lor și în motivarea copiilor de a continua studiile. Ei consideră că generația părinților

lor era mai puțin implicată în planificarea traseului educațional al copiilor, nu păstrau legătura

cu educatorii și profesorii de școală, nu își ajutau copii la efectuarea temelor pentru acasă și în

general nu își motivau copii să continue școala.

Un alt factor determinant pentru angajarea pe piața formală a muncii este reprezentat de

capacitatea depășirii granițelor vecinătății și îmbogățirea/extinderea rețelei sociale cu persoane

din afara comunității de apartenență. Caracterul incluziv, marginal, omogenitatea

caracteristicilor socio-economice și profesionale la nivelul membrilor comunității de locuire

imprimă, în termeni socio-profesionali, replicarea acelorași mecanisme de inserție profesională

tuturor, limitând sursele de venit la un număr restrâns de ocupații posibil de accesat în

comunitate și împrejurimi. În comunitățile rurale segregate, lipsa accesului la resurse sociale,

lipsa de agenți economici și acest caracter izolant al comunității de locuire rețin romii pe piața

informală a muncii. Experiența redusă a relațiilor sociale cu exteriorul zonei de locuit, limitează

opțiunile în găsirea unui loc de muncă la experiența lucrativă împărtășită de vecini, rude și

prieteni. Poveștile de succes din interviurile realizate în cadrul studiului nostru arată că cei care

reușesc să-și dezvolte cariera, au o rețea de relații sociale mult mai bogată, accesează resurse

sociale mult mai frecvent și nu se bazează exclusiv pe membrii familiei și cunoscuții din

vecinătate, atunci când își caută un nou loc de muncă.

Imposibilitatea de accesare a mijloacelor media și nivelul educațional scăzut le oferă

posibilități limitate de informare despre locurile de muncă vacante din localitate sau din

regiune. În această situație, romii din comunitățile segregate fac deseori apel la persoane de

legătură cu instituțiile publice și cu angajatorii. Aceste persoane de legătură pot fi din rețeaua

socială intra-comunitară cu experiență de muncă sau dintre persoane din afara comunității, cum

sunt membri unor ONG-uri sau funcționarii din administrația locală în care au încredere.

Persoanele de legătură nu sunt întotdeauna cele mai potrivite pentru găsirea de soluții pentru

integrarea în muncă, însă sunt apelate de către Romi pentru calitatea lor de a avea acces la

informații pe care ei nu le pot accesa.

Condițiile de locuire improprii care imprimă un stil de viață nesănătos se observă și în

aspectul neîngrijit al persoanei, cu îmbrăcăminte și încălțăminte neadecvate (anotimpului și

specificului muncii prestate), igienă corporală precară (păr, mâini murdare, aspect îmbâcsit,

miros greu etc.). Romii din comunitatea rurală segregată din Telechiu afirmă că atunci când

vizitează instituțiile publice pentru întocmirea dosarului de angajare și atunci când se prezintă

la interviul de angajare se pregătesc în acest sens, își igienizează /curăță / spală îmbrăcămintea,

corpul și încearcă să „arate ca românii”. Intervievații spun că au învățat de la mediatorul sanitar,

de la asistentul social sau prin programe de igienă și educaționale aceste „trucuri” pe care

trebuie să le performeze în relația cu cei din afara comunității lor. Chiar și cu acest efort, unii

dintre intervievați spun că angajatorii sau funcționarii instituțiilor îi dezavantajează /

discriminează pentru că îi percep ca romi (pe criteriul apartenenței etnice).

Resursele limitate din sistemul de protecție socială și nivelul scăzut informare al romilor

cu privire la drepturile pe care le au și beneficiile sociale pe care le pot accesa, îi privează pe

aceștia de resurse importante în procesul de inserție profesională.

Rețeaua socială, formată preponderant din rude și cunoscuți din aceiași zonă de rezidență,

reprezintă resursa principală de informare, cunoștințe și învățare de abilități necesare în

procesul de integrare socio-profesională. În luarea deciziei de angajare, intervievații afirmă că

se sfătuiesc cu familia și primesc încurajări și istorisiri folositoare din partea prietenilor și

vecinilor care au fost deja angajați sau despre care cred că sunt informații din alte surse despre

angajator. Abilitățile și competențele sociale, civice și de comunicare necesare în procesul de

integrare profesională sunt deprinse pe cale informală, fragmentar și lacunar, din experiențele

anterioare relevante ale celorlalți din comunitate. Intervievații relatează că nu înțeleg pe deplin

semnificația documentelor precum: adeverință, cerere, Curriculum Vitae, scrisoare de intenție.

Romii intervievați consideră că nu sunt asistați de către instituțiile administrației locale și

agențiile de forță de muncă în procesul angajării. În consecință, ei apelează la consilierea unor

terți și la maniere învățate informal pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă la

angajare.

Interacțiunea romilor cu instituțiile publice este limitată, ceea ce-i face clienți “la care se

ajunge greu” pentru diferitele servicii sociale asigurate, inclusiv cele privitoare la integrarea

profesională. De exemplu, niciunul dintre subiecții studiului nu a colaborat cu agențiile de

ocuparea forței de muncă pentru găsirea oportunităților de angajare. Lipsa educației și

birocrația extinsă necesară în relația cu instituțiile publice reprezintă principalele motive pentru

interacțiunea redusă. În al doilea rând, lipsa încrederii în aceste instituții din cauza experiențelor

de discriminare din trecut, cu funcționarii publici, determină romii să nu încerce accesarea

serviciilor de suport.

Prin intermediul unor programe de educație a adulților și reconversie profesională

dezvoltate prin intermediul unor ONG-uri, unii dintre intervievați au urmat cursuri de

profesionalizare sau de alfabetizare, la vârsta adultă. Toți aceștia consideră deosebit de utile

cursurile la care au participat pentru procesul de inserție profesională.

Dacă serviciile sunt livrat direct și vizibil în comunitate, preferabil cu anumite rezultate

pozitive directe și imediate (chiar dacă doar intermediare), reacția comunității rome este

pozitivă. Oamenii răspund direct, reacționează și fac eforturi personale pentru schimbarea

situației lor dacă sprijinul este personalizat și profesioniștii primesc încrederea comunității.

ONG-urile nu trebuie să reprezinte alternative la administrația publică, ci parteneri ai

sistemului public, care să lucreze în complementaritate cu aceasta.

Din relatările subiecților, aceștia reacționează pozitiv atunci când serviciile le sunt

oferite în comunitățile lor, iar profesioniștii sunt aproape de ei și au reacții umane și rapide la

problemele lor.

Bibliografie

Art. 30 (7) of the Romanian Constitution.

Andrei Sida, Berlingher Daniel, The general theory of law (Teoria generală a dreptului),

„Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2007, p 140, available in Romanian at

http://uvvgdrept2012.files.wordpress.com/2012/10/teoria-generala-a-dreptului.pdf.

Art 2 (4) of the Law No 1 of 5 January 2011 on national education, amended.

Art 3 (j) of the National Education Law.

Art. 50 (3) of the National education Law.

Bădescu, G., Grogoraş, V., Rughiniş, C., Voicu, M., Voicu, O. (2007). Barometrul

incluziunii romilor, Fundaţia pentru o societate deschisă;

Center For Legal Resources, Analysis of diagnosis of the field of gender and equal

opportunities in Romania: problems, needs and European solutions (Analiză de diagnoză

a domeniului egalității de șanse și de gen în România: probleme, nevoi și soluții

europene), 2010, Chapter I: Analysis of the legal and institutional framework in the field

of equal and gender opportunities (Analiză diagnostic a cadrului legal și instituțional în

domeniul egalității de șanse și de gen în România), Csaba Ferenc Asztalos, p. 8, available

in Romanian at http://www.nondiscriminare.ro/files/Studiu.pdf. (All the hyperlinks

provided in this report were accesed in the period 10 April-15 May 2013).

Disadvantaged group is defined by Art 4 of the Anti-discrimination Law as follows: ‘the

category of persons that either is placed in a position of inequality compared to the

majority of citizens due to identity differences or face rejection and marginalisation.”

Duminică, G., Cace, S. (coord.) (2011). Politici de incluziune socială pentru grupurile

vulnerabile. Creşterea accesului pe piaţa muncii , Comisia Europeană;

Giurca D. (coord.) (2012). Incluziunea romilor din România: politici, instituţii,

experienţe/ Roma Inclusion in Romania: Policies, Institutions and Examples, Soros

Foudation Romania;

Governmental Ordinance No. 137 of 31 August 2000 regarding the prevention and the

punishment of all forms of discrimination, republished and updated.

Government Decision 1.221/2011 for the approval of the Strategy of the Romanian

Government of inclusion of the Romanian citizens belonging to the Roma minority for

the period 2012-2020, available at: http://www.anr.gov.ro/docs/Strategie_EN.pdf

Human Development and Sustainable Development Teams. Europe and Central Asia. The

World Bank Group (2014). Diagnostics and Policy Advice for Supporting Roma Inclusion

in Romania

Ionescu, M., Stanescu, S.M. (2014). Politici publice pentru romi, ProUniversitaria,

Bucuresti.

Law 53 of 24 January 2003, republished and amended

Law 202 0f 19 April 2002 for Equal Opportunities between Women and Men,

republished and amended.

Popescu, R. (2011). Grupurile vulnerabile şi economia social. Romi şi femei în

dificultate. Manual de intervenţie, Ed. Expert, Bucureşti.

The Romanian Criminal Code was adopted by Law 15/1968. It was republished and

amended for several times. The new Criminal Code (Law 268/2009) is expected to come

into force on 1 February 2014.

Date post:	27-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	vuongnga
View:	223 times
Download:	1 times

Experiențele persoanelor de etnie Romă pe - e-qual-see.ro · Experiențele persoanelor de etnie...

Documents