1. Libertatea şi forţa obligatorie a contractului. Încheierea şi interpretarea contractului.LIBERTATEA CONTRACTUALA1. Libertatea contractului este principiul fundamental care stă la baza codului civil. Dreptul părţilor de a determina liber dacă doresc să încheie in contract şi dacă da, cu cine şi în ce condiţii să încheie acest contract constituie unul din elementele fundamentale ale unei economii de piaţă. Nici o normă constituţională nu garantează principiul libertăţii contractului. 2. Libertatea de a încheia sau de a refuza încheierea contractului trebuie exercitată cu bună credinţă şi diligenţă (sirguinta). Astfel persoana care în mod culpabil va întrerupe negocierile şi va refuza încheierea contractului va fi ţinută să repare cheltuielile suportate de cealaltă parte (vezi art. 515).3. Libertatea contractuală poate fi limitată şi prin stipularea obligaţiei de a încheia contractul cu anumite persoane (vezi art. 669). În acest caz o parte este obligată să contracteze chiar şi în situaţia in care nu vrea să închei un contract sau nu vrea să închei contractul cu o anumită persoană, cu excepţia cazurilor în care va putea invoca circumstanţe care nu-i permit să încheie contractul (spre exemplu: lipsa bunului solicitat) sau îi dau dreptul să refuze încheierea contractului cu anumite persoane (spre exemplu: insolvabilitatea solicitantului).FORTA OBLIGATORIE A CONTRACTULUI1. Contractul încheiat legal dă naştere unor drepturi şi obligaţii. Existenţa şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor trebuie determinată nu numai reieşind din clauzele expres stipulate în contract. Pe lîngă drepturile şi obligaţiile stipulate expres de părţi contractul dă naştere şi drepturilor şi obligaţiile care rezultă din natura contractului, lege, uzanţe sau din principiile echităţii2. În cazurile în care anterior între părţile contractului au fost stabilite anumite practici trebuie considerat că aceste practici sînt obligatorii pentru părţi chiar şi în condiţiile în care noul contract nu a stipulat obligativitatea acestor practici, cu condiţia că părţile nu au exclus aplicarea practicilor stabilite anterior.3. Între părţile contractului şi terţi există o categorie de persoane, cunoscută sub denumirea de succesori (sau avînzi-cauză, persoane care nu au participat la încheierea contractului dar faţă de care se produc anumite efecte ale acestuia, în temeiul raportului în care se găsesc aceştia cu părţile. Sînt consideraţi succesori: (a) succesorii universali; (b) succesorii cu titlu universal; (c) succesorii cu titlu particular.4. Persoanele care fac parte din una ori din cealaltă categorie dobîndesc întreg patrimoniul unei dintre părţile contractului, adică se substituie în toate drepturile şi toate obligaţiile autorului lor, preluînd locul acestuia în contract. Succesorii universali sau cu titlu universal nu vor dobîndi drepturile şi obligaţiile prevăzute de contract nu mai în cazul în care: (a) aceasta este prevăzut de lege; (b) părţile au stipulat în acelaşi contract sau printr-un alt contract că toate sau anumite drepturi şi obligaţii nu trec la succesori; (c) după natura lor drepturile şi obligaţiile nu pot trece la succesori, spre exemplu în cazul drepturilor şi obligaţiilor personale (intuitu personae).5. Forţa obligatorie a contractului poate înceta şi fără a exista voinţa unei sau a ambelor părţi ale contractului. Astfel în cazul contractelor personale (intuitu personae) forţa obligatorie a contractului încetează în cazul decesului creditorului dacă prestaţia se datora personal creditorului (spre exemplu vezi comentariul la art. 848) sau în cazul decesului debitorului dacă prestaţia era datorată personal de debior (vezi art. 970).

1

INCHEIEREA CONTRACTULUI Contractul reprezintă voinţa concordată a părţilor (vezi comentariul la art. 666). Procesul de realizare a acordului de voinţă a părţilor asupra clauzelor contractului se numeşte încheierea contractului. Această procedură se constituie, de regulă, din două etape interdependente: emiterea propunerii de a încheia contractul (oferta sau policitaţiunea) şi acceptarea acestei propuneri (acceptul) care iniţial apar separate dar care prin întilnirea lor, ajung a se reuni în ceea ce numim acordul de voinţă. Contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile au realizat un acord de voinţă cu privire la toate clauzele esenţiale ale contractului. Se consideră esenţiale acele clauze fără de care contractul nu se consideră încheiate. În conformitate cu această dispoziţie antecontractul este acel contract prin care două sau mai multe persoane se obligă reciproc sau doar o parte se obligă faţă de cealaltă parte să încheie un contract. Forma antecontractului este determinată de forma stabilită de lege pentru contractul pe care s-au obligat să-l încheie ambele sau una din părţile antecontactului.INTERPRETAREA CONTRACTULUI Prin interpretarea contractului trebuie de înţeles operaţia logică prin intermediul căreia se determină conţinutul contractului. Deci prin interpretarea contractului nu trebuie de înţeles nu numai determinarea conţinutului clauzelor incluse de către părţi în contract ci şi determinarea efectelor pe care le-a produs contractul. Interpretarea contractului constă în determinarea voinţei părţilor şi numai în lipsa acesteia se poate recurge la normele supletive sau la uzanţe. La interpretarea contractului se va ţine cont de natura lui, de circumstanţele în care a fost încheiat, de interpretarea care este dată acestuia de către părţi sau care poate fi dedusă din comportamentul lor de pînă la şi de după încheierea contractului, precum şi de uzanţe.

2

2. Rezoluţiunea, rezilierea şi revocarea contractului. Prin rezoluţiunea contractului se înţelege desfiinţarea retroactivă a contractelor cu executare uno ictu (instantanee) în cazul în care una din părţi nu execută obligaţiile contractuale. Deci prin declaraţia de rezoluţiune contractul încetează să producă efecte juridice chiar de la momentul încheierii contractului. Deşi produce efecte retroactiv ca şi în cazul nulităţii rezoluţiunea se deosebeşte de nulitate în primul rînd prin faptul că temeiurile de rezoluţiune apar abia după încheierea valabilă a contractului pe cînd temeiurile nulităţii existau la momentul încheierii contractului, fapt ce împiedică contractul să producă efecte juridice. Prin reziliere trebuie de înţeles acea sancţiune juridică care intervine în cazul neexecutării unui contract cu executare succesivă şi constă în încetarea efectelor contractului pentru viitor. Aceasta înseamnă că prestaţiile efectuate anterior de către părţi nu se restituie şi părţile sînt eliberate doar de obligaţia de a presta pe viitor. Prin revocare trebuie să înţelegem de asemenea desfiinţarea unui contract în temeiul voinţei ambelor părţi sau a uneia dintre părţi. Spre deosebire de rezoluţiune şi reziliere care intervin în cazul în care nu este executată obligaţia contractuală de către una dintre părţi, pentru revocare nu este necesar să fie invocată neexecutarea obligaţiilor contractuale. În rezultatul revocării contractului aceasta încetează de a mai produce efecte juridice. Momentul de cînd încetează să producă efecte juridice contractul revocat depinde de natura contractului. Astfel în cazul contractelor cu executare uno inctu revocarea va desfiinţa contractul cu efect retroactiv (efecte similare rezoluţiunii) iar în cazul contractelor cu executare succesivă în rezultatul revocării contractul va înceta să producă efecte pentru viitor (efecte similare rezilierii).Părţile îşi pot rezerva în mod expres prin contract dreptul de rezoluţiune a contractului. Acordul privind rezoluţiunea contractului trebuie să fie încheiat în forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţe nu rezultă altfel.

3

3. Răscumpărarea şi dreptul de preemţiune. Răscumpărarea - Vînzătorul poate cere răscumpărarea de la cumpărătorul iniţial, cît şi de la oricare alt cumpărător mai departe. Urmează de menţionat că este indiferent, dacă în contractul de vînzare a terţului achizitor fusese sau nu prevăzută clauza de răscumpărare în folosul vînzătorului primitiv, cu excepţia vînzării unui imobil, deoarece cumpărătorul de bună-credinţă, ce n-a cunoscut pactul de răscumpărare din contractul iniţial, este protejat de dispoziţia art. 331. În afară de vînzător, răscumpărarea poate fi exercitată de un cesionar ( persoana căreia prin contract i-au fost transmise drepturile ), de creditorii săi şi de moştenitorii săi, fiecare moştenitor avănd dreptul să ceară răscumpărarea numai în ce priveşte cota sa parte.Condiţia răscumpărării urmează în mod obligatoriu a fi stipulată în contractul de vînzare- cumpărare. În caz contrar vînzarea se consideră simplă, iar răscumpărarea constituie o revînzare în condiţiile căreia părţile urmează să achite taxele respective de mutaţie..Clauza de răscumpărare poate fi întrodusă în contractele de vînzare-cumpărare atît mobiliare cît şi imobiliare.Răscumpărarea poate fi exercitată doar în termenul stipulat în contract, care nu poate fi mai mare de 10 ani pentru terenuri şi de 5 ani pentru alte bunuri. Aceste termene nu pot fi prelungite. Dreptul de preemțiune - Dreptul de preemţiune poate fi stabilit prin lege sau prin convenţia părţilor în favoarea unei persoane fizice sau juridice, ori în favoarea statului. Acest drept nu este transmisibil şi nu trece prin suscesiune, dacă nu este prevăzut altfel.. Dacă dreptul de preemţiune este limitat la o anumită perioadă, acesta poate fi moştenit. Obiectul dreptului de preemţiune îl constituie numai terenurile agricole din extravilan supuse vănzării-cumpărării. Titularul dreptului de preemţiune ( subiectul activ ) poate fi orice persoană fizică sau juridică, ce întruneşte calităţile prevăzute de lege, şi anume, persoanele cu statut de coproprietari, proprietar vecin, arendaş şi stat ( în ordinea stabilită de lege ). Dreptul de preemţiune este prevăzut de lege numai dacă înstrăinarea se face prin vănzare-cumpărare, nu şi prin acte cu titlu gratuit ( donaţie ), cu caracter aleatoriu ( renta viageră, contractul de întreţinere ) sau prin contract de schimb. Ca obiect actul juridic trebuie să aibă transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului nu şi dezmembramentele ei ( descompunerea ). Legea nu face nici o distincţie privitor la persoana proprietarul – vănzător. Dreptul de preemţiune este un drept real, subiectiv civil absolut, care urmează a fi respectat nu numai de titularul dreptului şi de părţile litigante, dar şi de alte personae.

4

4. Cumpărarea cu probă sau la vedere. Această secţiune reglementează o modalitate (o specie) a contractului de vânzare-cumpărare – vânzarea-cumpărarea de probă sau la vedere. „În cazul cumpărării de probă sau la vedere, consimţirea asupra obiectului cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului”. Principiul libertăţii contractuale garantează dreptul oricărui cumpărător la libera alegere a obiectului cumpărat, nimănui nu-i poate fi impus să cumpere un obiect pe care nu-l doreşte. Ceea ce doreşte, de fapt, să spună acest alineat este că, în cazul vânzărilor de probă, după probarea sau „vederea” bunului, cumpărătorul este liber să declare că acesta îi convine sau nu. Această opţiune nu poate fi cenzurată din exterior, fiind la libera apreciere a cumpărătorului. De exemplu, dacă doresc să cumpăr un costum, încheind o cumpărare de probă, iar în urma „probării” lui constat că este măsura potrivită, nu pot fi forţat de către vânzător să îl cumpăr, întrucât „consimţirea asupra obiectului cumpărat este la libera alegere a cumpărătorului”!Mai periculoasă, însă, este teza finală a alineatului: „În caz de dubii, cumpărarea se consideră încheiată sub condiţia suspensivă a consimţirii.” Care este soluţia în cazul în care nu există nici un dubiu: părţile stipulează foarte clar că încheie o vânzare-cumpărare de probă? „Vânzătorul este obligat să permită cumpărătorului să verifice obiectul”. Contractul este încheiat „de probă”, în urma cărei acţiuni (probării, încercării) cumpărătorul va declara dacă îi convine bunul sau nu. Prin urmare, vânzătorul va fi obligat nu numai să permită cumpărătorului verificarea obiectului, ci să permită chiar încercarea lui, numai în urma acestei din urmă operaţiuni cumpărătorul putând decide dacă îi convine lucrul sau nu.Termenul de consimţire Este firesc ca încercarea bunului de către cumpărător să se facă într-un termen limitat, astfel încât probarea lucrului să nu se transforme în utilizarea lui. Părţile sunt suverane să stabilească de comun acord perioada în care urmează să fie încercat bunul. Dacă nici un termen nu a fost stabilit de comun acord, vânzătorul va putea, luând în calcul tipul bunului, tehnicitatea lui, domeniul în care va fi utilizat, necesităţile cumpărătorului etc., stabili pe cale unilaterală un termen rezonabil.

5

5. Vînzarea – cumpărarea de bunuri pentru consum. Satisfacerea necesitatilor populatiei se face in comertul cu amanuntul, instrumentul principal fiind contractul de vinzare cumparare a buurilor de consum, fiind un contractc bilateral, consensual si oneros. In calitate de subiec se regaseste ca vinzator, antreprenorul, ca cumparator orce persoana fizica juridica, statul. O alta particularitate a acestui contract este oferta... art 805. Oferta publică a bunurilor pentru consum se face în mod deosebit şi în locuri speciale, bunăoară prin expunerea bunurilor cu etichete în vitrină, amplasarea lor pe tejghele în centrele comerciale, punerea la dispoziţie a meniului, publicitatea bunurilor, descrierea lor în cataloage, etc. Toate aceste acţiuni ale ofertantului îl obligă să încheie contractul în baza condiţiilor ce se conţin în oferta publică cu fiecare, cine îşi va manifesta voinţa. Garanţia trebuie să mai conţină referinţă şi la faptul, că existenţa acesteia nu limitează drepturile consumatorului.Codul civil are prevederi special referitoare la inversarea sarcinii probatiunii in cazul aparitiei litigiului cu privire la constatarea viciilor bunului cumparat pentru consum.În baza prezentului articol se prezumă faptul, că bunul cumpărat pentru consum era viciat la momentul transferării riscului, dacă în termen de şase luni din acest moment cumpărătorul constată viciul bunului respectiv şi dacă prezumţia este compatibilă cu felul bunului sau a viciului. Contractele de cumpărare-vînzare a bunurilor pentru consum se încheie în baza ofertei publice (vezi comentariul la art.805 C.C.al RM). De aici, momentul transferării riscului pieirii sau deteriorării fortuite a bunului este momentul alegerii mărfii de către cumpărător în magazinele cu autoservire sau momentul transmiterii bunului de către vinzător la cererea cumpărătorului. În principiu, prin reţeaua de comercializare a bunurilor pentru consum sunt posibile cazuri de realizare a mărfii viciate, dar cu respectarea condiţiei că cumpărătorului îi sunt cunoscute viciile bunului, adică ele sunt evidente sau, după caz, sunt stipulate în contract.

6. Vînzarea la licitaţie. Vânzarea la licitaţie este aceea prin care un bun este oferit spre vânzare mai multor persoane, prin intermediul unui terţ, licitatorul, şi este adjudecat de către cel ce oferă mai mult. „vânzarea la licitaţie poate fi benevolă şi silită. Diferenţa dintre vânzarea la licitaţie voluntară sau benevolă şi cea silită este conturată de regimul juridic diferit. Pe de o parte principiul libertăţii contractuale în cazul vânzării la licitaţie voluntare, pe de altă parte normele imperative de procedură civilă care reglementează executarea silită prin vânzarea la licitaţie. Chiar dacă este o modalitate specifică a contractului de vânzare-cumpărare, vânzare la licitaţie rămâne, totuşi, o vânzare. Aşadar, este firesc ca vânzătorul să poată stabili preţul şi alte condiţii ale vânzării. Totuşi, datorită specificului acestui tip de vânzare – ea se efectuează prin intermediul unui licitator (adjudecător) – vânzătorul nu comunică direct cu potenţialii cumpărătorii (licitanţii). Prin urmare, dacă licitatorul nu comunică licitanţilor condiţiile impuse de către vânzătorul bunului până la prezentarea ofertelor, aceste condiţii nu le vor fi opozabile, urmând a fi desemnat adjudecatar al bunului persoana care a oferit cel mai mult, chiar dacă oferta este inferioară condiţiilor prestabilite de către vânzător. În aceste cazuri se va pune problema răspunderii licitatorului faţă de vânzător, fără a se putea discuta soarta vânzării la licitaţie.

6

7. Dispoziţii generale cu privire la contractul de schimb. Contractul de schimb contract prin intermediul caruia se realize dobindirea proprietatii asupra unui bun, in schimbul proprietatii asupra altui bun. Spre deosebire de schimbul reglementat de C.Civil abrogate,ce presupunea ca in baza contractului de schimb, intre parti se face schimbul unui bun pe altul, noul C.Civil, prevede ca partile contractului de schimb au obligatia de a transmite reciproc dreptul de proprietate asupra unui bun. Contractul de schimb este sinalagmatic, poate avea atit character civil (incheiat pentru satisfacerea necesitatilor personale), cit si character commercial (incheiat cu scop lucrative intre participanti la circuitul comercial) in functie de obiectul contractului.Schimbul deasemenea este un contract : consensual (se incheie din momentul realizarii acordului de vointa dintre parti in privinta conditiilor esentiale ale contractului), cu titlu oneros, comutativ(existenta certa si intinderea drepturile si obligatiile reciproce sint cunoscute de copermutanti, si nu depind de producerea pe viitor a unui eveniment), si translativ de proprietate.Asupra contractului de schimb se aplica regulile contr de V-C. In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensate printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta e prevazuta in contract. Sulta nu poate depasi valoarea bunului. Pot constitui obiecte materiale al contractului de schimb, doar bunurile care pot fi vindute, adica bunurile admise in circuitul civil. Contractul de scimb poate fi incheiat in urmatoarele forme : verbala , scrisa si prin savirsirea actiunilor concludente. Tremenul- la dorinta partilor.(sau in termen de 7 zile din momentul cererii copermutantului creditor) Drepturile si obligatiile copermutantilor sint aceleasi pentru ambele parti.(ele suporta de sine statator atit cheltuielile de predare cit si cheltuielile de primire a bunului).

7

8. Regulile aplicabile la întocmirea contractuluide schimb, compensarea diferenţei de valoare şi dreptul de a refuza predarea bunului. Schimbul este caracterizat de aceleaşi caractere de gen ca şi vânzarea-cumpărarea, se deosebesc numai prin caracterul contraprestaţiei. Contractul de schimb poartă un caracter universal şi poate fi aplicat pentru reglementarea raporturilor cu participarea oricăror persoane, recunoscute în calitate de subiecţi ai dreptului civil. Conform contractului de schimb este exclusă restituirea bunurilor analogice celor transmise, precum şi achitarea preţului. Contractul de schimb poate fi încheiat în privinţa bunurilor viitoare, adică în privinţa bunurilor care nu le deţin părţile la momentul încheierii contractului, dar le vor dobîndi sau le vor produce ăn viitor.Compensarea diferentei de valoare In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensata printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta este prevazuta de contract; Sulta nu poate depasi valoarea bunului.Părţile urmează expres în contract să stabilească un astfel de drep. Mărimea sultei achitate la fel trebuie să reiasă din contract, dar nu să fie rezultatul ulterioarelor evaluări ale bunurilor. În cazul în care sulta depăşeşte valoarea bunului contractul de schimb poate fi calificat ca vînzare-cumpărare, deoarece se depăşeşte esenţa schimbului şi persistă achitarea preponderentă în bani. Sulta urmează a fi achitată nemijlocit, pînă la transmiterea (de către partea ce este obligată de a o achita) a bunului său contragentului, sau imediat după executarea obligaţiei sale de transmitere a bunului. În orice caz, achitarea sultei trebuie să fie efectuată pînă la momentul trecerii dreptului de proprietate ale părţilor asupra bunurilor schimbate. Refuzul de predarea a bunului prezintă un temei pentru rezilierea contractului, şi nicidecum, o măsură operativă de protejare a drepturilor contractuale. În calitate de consecinţă a unui astfel de temei de reziliere a contractului, legea prevede numai obligaţia de restituire a obiectului contractului, fără achitarea unor daune-interese.

8

9. Studiu comparat: contractul de vînzare – cumpărare şi contractul de schimb.Asemanari – ambele contracte sunt: 1. sinalagmatice . Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avîndu-si cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt. Trebuie de menţionat că în contractele sinalagmatice nu toate drepturile şi obligaţiile trebuie să fie reciproce şi interdependente ci doar acele drepturi şi obligaţii care ţin de esenţa contractului. Spre exemplu în contractul de vînzare-cumpărare vînzătorul se obligă în mod unilateral să asigure transportarea gratuită a bunului la locul de destinaţie indicat de cumpărător. În acest caz contractul rămîne sinalagmatic deoarece de esenţa contractului ţin doar obligaţia de a preda bunul şi de a plăti preţul. 2. Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord. 3. comutativ - sînt contractele în care existenţa şi întinderea determinate a drept. si obligat. reciproce sunt cunoscute de ctare parti chiar de la incheierea contractului si nu depend de producerea in viitor a unor evenimente, asemenea contractelor aleatorii (evenimente incerte). 4. Translativ de proprietate – acest character jurididc al contractului presupine faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate. 5. Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial. 6. Părtile - orice persoana fizica sau juridical, statul, organele statale cu capacitatea necesara de a contracta prevazuta de lege. 7. Obiectul - oricare bun licit, determinat sau determinabil cel putin in specia sa, aflat in circuitul civil.8. Forma – verbala, scrisa, autentica

Deosebiri Pretul –pretul bunului in contractual de vinzare cumparare ste o conditie esentiala a acestuia si reprezinta o suma de bani. in contractual de schhimb – reprezinta un bun doearece, Schimbul reprezintă un contract juridico-civil, prin care părţile se obligă să transmită reciproc din proprietatea uneea în proprietatea alteea anumite bunuri in cadrul contractului de schimb exista un element specific doar lui, sulta. In cazul in care bunurile schimbate nu au aceeasi valoare, diferenta de valoare poate fi compensata printr-o suma de bani, numita sulta, daca aceasta este prevazuta de contract. Cheltuielele de predare spre deosebire de contractual de vinzare cumpărare cheltuielile de predare a bunului sunt puse in sarcina vinzatorului, iar cheltuielile de primire in sarcina cumpăratorului (in cazurile bunurilor mobil) părtile contractului de schimb suporta de sine statator atit cheltuielile de predare cit si celor de primire a bunurilor. Partile in contractual de vinzare cumpărare sunt- unu vinzator altul cumpărator, in cel de schimb ambele se gasesc in ipostaza de cumpărator si vinzator concomitent.

9

10. Dispoziţii generale cu privire la contractul de donaţie. Prin contractul de donatie , o parte (donator) se obliga sa mareasca din contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar). Donatorul nu urmareste foloase patrimoniale. Daca in schimbul darului donatorul obtine o contraprestatie, donatia se va considera simulate si lovita de nulitate absoluta. Contractul poate fi atit consensual cit si real. Bunul poate fi transmis si in lipsa acordului potentialului donatar.(art 828, al 2) Este un contract translativ de drepturi si este irevocabil. Desfacerea contractului se poate face doar cu acordul comun al partilor. Deasemenea este contract unilateral – obligational, generind obligatii doar in sarcina unei parti. In contractele reale donatarul are o indatorire legala de recunostinta, incalcarea careia poate fi sanctionata cu revocarea donatiei. Contractul de donatie este un act juridic ce se incheie intre vii , si produce efecte doar inre partile acestora. Dispunerea de patrimoniu mortis causa, e posibila doar prin intermediul testamentului. Potrivit CC ste interzisa donatia in numele persoanelor incapabile. Nu pot accepta donatii : proprietarii, administratorii, lucratorii din institutiile medicale, de asistenta sociala,ditre persoanele juridice cu scop lucrativ la fel e interzisa. Obiecul contractului este complex : element juridic (actiunile donatorului de predare a bunului, remiterea datoriei,etc) si element material (bunurile propriu-zise ce se transmit donatarului).Contractul de donatie urmeaza sa imbrace forma ceruta de lege pentru donarea bunului ce reprezinta obiectul contractului (fie forma autentica, sau oricare alta forma generala referitoare la actele juridice).

10

11. Modalitatea de încheiere şi forma contractului de donaţie, promsiunea de donaţie şi imposibilitatea donaţiei. Contractul de donaţie se consideră încheiat în momentul transmiterii bunului. Norma comentată nu indică momentul în care bunul se consideră transmis. Donaţia este un contract şi nu un act juridic unilateral şi din acest considerent predarea bunului în condiţiile Art. 322 va avea drept efect încheierea contractului de donaţie doar dacă este însoţită de acordul părţilor , exprimat în condiţiile Art. 679. Acordul de voinţă a părţilor de a încheia un contract de donaţie, care nu este însoţit de transmiterea bunului, nu produce efecte juridice. Aceasta regulă nu este valabilă în privinţa contractelor care conţin promisiune de a dona în viitor (inclusiv obligaţia de susţinere materială în fomă de plăţi periodice), care se consideră încheiate în momentul ajungerii părţilor la un acord referitor la clauzele esenţiale ale contractului (vezi com. Art.830).Forma contractului de donatie La moment, legea prevede forma autentică doar pentru vînzarea (înstrăinarea) întreprinderii ca un complex patrimonial şi pentru înstrăinarea terenurilor. Respectiv, contractul de donaţie a întreprinderii ca un complex patrimonial urmează a fi încheiat în formă autentică şi înregistrat la Camera Înregistrării de Stat (Art. 818), iar potrivit Legii privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr/1997, contractele de donaţie a terenurilor se va încheia în formă autentică sub sancţiunea nulităţii. În celelalte cazuri, contractul de donaţie urmează a fi încheiat potrivit cerinţelor legale generale referitor la forma actului juridic. În cazurile cînd obiect al contractului de donaţie este un bun imobil, contractul respectiv urmează a fi înregistrat în condiţiile legii.Promisiunea de donatie Promisiunea de a dona nu este un act unilateral, or din moment ce aceasta se conţine în contractul de donaţie, reprezintă nu altceva decît obligaţia donatorului de a dona în viitor. Spre deosebire de contractele reale de donaţie, contractul care conţine promisiune de a dona în viitor se consideră încheiate din momentul cînd părţile au convenit asupra condiţiilor esenţiale şi incubă obligaţia donatorului de a preda bunul. Pînă la transmiterea faptică a obiectului contractului (executarea obligaţiei de a dona), donatarul este în drept să renunţe la donaţie, iar donatarul nu poate fi obligat să accepte donaţia.Contractul de donaţie care conţine promisiunea de a dona urmează a fi încheiat în formă autentică. Renunţarea la executarea contractului de donaţie este un caz de rezoluţiune a lui.

11

12. Contratul de donaţie sub formă de plăţi periodice, donaţie condiţionată şi revocarea donaţiei. In cazul in care contractul de donatie stipuleaza obligatia privind sustinerea materiala sub forma de plati periodice, aceasta obligatie inceteaza o data cu decesul donatorului daca in contract nu este prevazut altfel. Dacă contractul conţine o clauză prin care moartea donatorului nu stinge obligaţia acestuia, ea urmează să fie executată de succesorii donatorului care au acceptat succesiunea. Din acest considerent, executarea obligaţiei de plăţi periodice contractată de donator nu reprezintă o donaţie de bunuri viitoare şi după moartea donatorului urmează a fi atribuită la pasivul succesoral. Contractul de donaţie prin care se stipulează obligaţia privind susţinerea materială sub forma de plăţi periodice este în esenţă un contract care conţine promisiunea de a dona în viitor. Partile pot conveni ca efectele donatiei sa fie conditionate de indeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi si de utilitate publica. Va constitui donatie numai partea excedentara cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atingere a scopului.Contractul de donatie conditionata , in limita sarcinilor impuse in favoarea donatarului sau a unui tert, are un caracter oneros. In acest caz , caracterul de gratuitate al contr de donatie se mentine atit timp cit imbogatirea dusa donatarului, excedeaza valoarea sarcinilor impuse. Prin contract de donatie conditionat donatarul se oblige fata de donator , la o prestatie numita sarcina.Sarcinile trebuie sa fie : licite , posibile si morale si pot fi stipulate in folosul donatorului(achitarea unei datorii), folosul donatarului(utilizarea donatiei pentru procurarea unei locuinte), si in folosul unui tert. Donatarul nu poate renunta la indeplinirea obligatiilor stipulate, decit sub sanctiunea repararii prejudiciului cauzat. Daca donatarul nu executa obligatia, donatorul este in drept sa ceara executaerea sarcinii sau sa revoce donatia. Donatia poate fi revocata daca donatarul a atentat la viata donatorului sau a unei rude apropiate a acestuia, daca se face vinovat de o alta fapta ilicita fata de donator sau fata de o ruda apropiata a acestuia, situatii care atesta o ingratitudine grava, sau daca refuza fara motive intemeiate sa acorde donatorului intretinerea datorata.

12

13. Studiu comparat: contractul de vînzare – cumpărare şi contratul de donaţie.Prin contractul de vânzare-cumpărare, o parte (vânzător) se obligă să predea un bun în proprietate celeilalte părţi (cumpărător), iar acesta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.Prin contract de donatie, o parte (donator) se obliga sa mareasca din contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar).Asemanari : Translativ de proprietate – acest caracter jurididc al contractului presupine faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate. Sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt, este sinalagmatic contractual de deonatie conditionat. Obiectul- oricare bun licit, determinat sau determinabil cel putin in specia sa, aflat in circuitul civil. Forma – verbala, scrisa, autentica, poate fi cu caracter oneros contractual de donație in cazul donației conditionate. Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un accord cînd exista promisiunea de a dona in viitor.contractul de donatie poate fi cu character oneros in cazul donatiei conditionate.

Deosebiri: Gratuit – in cazul contractului de donațoie, adica donatorul nu urmareste obtinerea unor foloase. pe cand la contractual de vinzare –cumpăarare este Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonia. Unilateral in cazul contractului de donatie, generînd oblihatii doar pentru una din parti. Contratul de donatie reprezinta o liberalitate Liberalităţile sunt acele acte, prin care se operează un transfer de valori patrimoniale de la dispunător la gratificat, transfer care diminuează patrimoniul dispunătorului.

13

14. Dispoziţii generale cu privire la contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Este contractul cind o parte (beneficiarul intretinerii) se obliga sa dea celeilalte parti (dobinditor), in proprietatea un bun imobil sau mobil, iar dobinditorul se oblige sai asigure beneficiarului, intretinere in natura – locuinta, hrana, ingrijire si ajutorul necesar pe timpul cit va trai, preum si inmormintarea. Contractul are caracter consensual , sinalagmatic, aleatoriu (astfel continutul obligatiilor de intretinere a dobinditorului este marcat de starea sanatatii beneficiaului, de costurile vietii), este oneros si strict intuito personae(creanta de intretinere e incesibila si insesizabila de creditori), cu executare succesiva si translativ de proprietate. Incetarea contractului pentru neexecutare se va face prin rezolutiune si nu prin reziliere. In calitate de beneficiar poate fi doar persoana fizica, iar dobinditor persoana fizica cu capacitate deplina, dar se admite si pluralitate de subiecte din ambele parti (art 839, al 2). Obiectul este complex , si cuprinde actiunile beneficiarului de a transmite dr de proprietate asupra bunului, si actiunile dobinditorului, de a presta intretinerea datorata. Legea prescrie incheierea contr in forma scrisa, poate fi si forma autentica. Contractul singur isi determina termenul care este egal cu durata vietii beneficiarului intretinerii.Astfel contractul inceteaza odata cu decesul beneficiarului intretinerii, sau cu decesul ultimului beneficiar. Dar mai poate inceta si in baza temeiurilor generale de stingere a obligatiilor : prin acordul partilor, remiterea datoriei, novatia,etc. Contractul dat nu poate inceta prin executare.

15. Forma şi modificarea contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Legea prescrie incheierea contr in forma scrisa. In cazul cind pentru instrainarrea bunului transmis de beneficiar se cere forma autentica, contractul urmeza a fi autentificat notaral, sub sanctiunea nulitatii absolute. În cazul neexecutării de către dobînditor a obligaţiei de întreţinere, beneficairul întreţinerii poate cere stabilirea obligaţiei de întreţinere prin efectuarea unor plăţi periodice de bani. Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani se poate face şi prin acordul părţilor. (art 841) Astfel , iniţierea schimbării formei de întreţinere îi aparţine doar beneficairului întreţinerii şi ca temei poate servi numai neexecutarea de către dobînditor a obligaţiilor contractuale. Forma alternativă este efectuarea plăţii periodice în bani. De obicei, plăţile periodice se efectuează lunar, dar în principiu, pot avea loc şi alte situaţii. Stabilirea obligaţiei de întreţinere printr-o sumă de bani poate avea loc nu numai ca rezultat, ca formă de sancţiune pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale pe parcursul executării contractului, dar şi ca o condiţie contractuală, convenită de părţi şi stipulată în contract la momentul încheierii lui. Dacă la încheierea contractului părţile au convenit în aşa mod, apoi în caz de nerespectare de către dobînditor a obligaţiilor contractuale, beneficairul întreţinerii este în drept, după analogia acestei norme, să ceară schimbarea întreţinerii în natură.

14

16. Drepturile şi obligaţiile beneficiarului înteţinerii şi a dobînditorului în contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă. Obligatiile beneficiarului: obligatiile – rezida in transmiterea drepturilor de proprietatea supra bunului, care reprezinta obiectul propriei prestatii si predarea nemijlocita a acestuia. Va datora garantii impotriva evictiunii si impotriva viciilor ascunse ale bunului pentru viciile ascunse ale bunului beneficiarul va raspunde la fel ca vinzatorul. Obligatiile dobinditorului – dobinditorul este tinut sa receptionez ebunul, dobinditorul va suporta riscul pieririi sau al deteriorarii bunului. Principala obligatie a dobinditorului este asigurarea inretinerea in natura a beneficiarului, dobinditorul nu poate renunta la prestarea intretinerii pe motiv ca valoarea ei depaseste valoare bunului. Nu poate instraina bunul pe toata durata vietii beneficiarului.Drepturile: beneficiarul intretinerii este in drept sa ceara rezolutiunea contractului in cazul nerespectarii obligatiei dobinditorului, dobînditorul, la rîndul său, poate cere rezoluţiunea contractului în cazul imposibilităţii executării obligaţiilor contractuale în virtutea unor circumstanţe, care nu depind de voinţa lui. Dobinditorul are un drept ce constă în stabilirea gajului sau altor grevări a obiectului contractului, numai cu consimţămîntul beneficiarului întreţinerii. Cu acordul beneficiarului intretinerea poate fi realizata de o alta persona terta angajata de dobinditor. Partile pot satbili de comun acord executarea obligatiei de intretinere in forma achitarii periodice a unei sume de bani.

15

17. Studiu comparat: contractul de donaţie şi contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă.Prin contract de donatie, o parte (donator) se obliga sa mareasca din contul patrimoniului sau, cu titlu gratuit, patrimonial celeilalte parti (donatar).În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntareAsemanari:Sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt. Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un acord.Translativ de proprietate – acest caracter jurididc al contractului presupune faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate. In cazul contractului de donatie unde obiectul il face niste plati periodice, el inceteaza odata cu decesul donatorului ca si in cazul contractului de intretinere ce inceteaza o data cu decesul beneficiarului. Contractual de donatie ca si cel de instrainare poate inceta prin rezolutiune. Deosebiri:Oneros - Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial. Partile sunt doar personae fizice in cazul conractului de instrainare… pe cind la contractual de donatie pot fi si persoane juridice in afara de cele cu scop lucrative. Aleatoriu , deoarece întinderea şi chiar existenţa obligaţiei pentru asigurător nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert (instrainare…)

16

18. Contractul de rentă: forma, termenul, plata şi cuantumul rentei. Renta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă cecleilalte părţi (credirentier).Termenul - legislatorul stabileşte în mod expres că renta poate fi stabilită pe durata vieţii credirentierului sau/şi terţei persoane ce beneficiază de întreţinere, şi în mod implicit, că renta poate fi şi pe termen. Astfel, atunci când părţile stabilesc un termen, pe durata căruia debirentierul se obligă de a achita renta, iar la expirarea acestui termen contractul nu mai producee efecte, contractul de rentă se consideră încheiat pe termen. În cazul în care contractul prevede obligaţia debirentierului de a asigura întreţinere credirentierului pe durata vieţii acestuia, această rentă este viageră. Cât în cazul contractului de rentă viageră atât şi în cazul contractului de rentă pe termen, părţile urmează a indica momentul începutului curgerii termenului. Forma - Pentru valabilitatea unui contract prin care se promite o rentă este necesară formularea în scris a promisiunii şi autentificarea ei notarială. Dacă, în temeiul contractului de rentă, debirentierului i se dă un bun imobil, contractul urmează a fi înscris în registrtul bunurilor imobile.Atfel, contractul de rentă urmeauză a fi încheiat în formă scrisă şi autentificat notarial. Plata - Periodicitatea şi momentul de plată a rentei se stabilesc prin acordul părţilori, luându-se în considedraţie forma rentei; Renta viageră se plăteşte în avans ;Renta în bani se plăteşte în avans pentru trei luni dacă în contract nu este prevăzut altfel. Pentru alte forme de rentă, termenul de plată în avans se stabileşte în dependenţă dee caracterul şi de scopul rentei; Dacă la începutul perioadei pentrtu care se plăteşte renta credirentierul este în viaţăţă, lui trebuie să i se dea integral renta pentru această perioadă Astfel, părţile la încheierea contractului dee rentă stabilesc fie o dată concretă a lunii (exemplu: data de 5 a fiecărei luni), fie o zi concretă (exemplu: prima miercure din lună), fie o zi determinată de producerea unnui fapt sau act juridic (exemplu: primirea salariului de către debirentier), fie o altă modalitate, care presupune posibilitatea credirentierului de a pretinde de la debirentier achitarea rentei într-un moment concret dee terminat. Cuantumul rentei se stabileşte de către părţi; În cazul decesului unuia dintre credirentieri, renta se plăteşte integral supraveţuitorilor dacă în contract nu este prevăzut altfel. Părţile sunt în drept să stabilească, indicând tipul plăţii (în bani sau în bunuri), mărimea plăţii. Părţile pot stabili cuantumul rentei în mărimi diferite pentru perioade de timp diferite. Aceasta depinde, de regulă, de neceesităţile credirentierului. Astfel, spre exemplu în contract poate fi stipulat că pentru perioada caldă a anului – linule aprilie-octombrie – mărimea lunară a rentei o constituie 300 lei, iar pentru perioada rece a anului – lunile noiembrie-martie – mărimea lunară a rentei o constituie 700 lei.

17

19. Drepturile şi obligaţiile debirentierului şi a credirentierului.Obligatia credirentierului - principala obligatie a credirentierului in contracul de renta cu titlu oneros este transmiterea bunului care reprezinta obiectul propriei prestații. Transmitind un bun in proprietate in schimbul revedentei credirentierul este obligat sa-l transmita liber de vicii material si juridice. Contractul de renta cu titlul gratuit nu garanteaza obligatii in sarcina credirentierului. Dreptul credirentierului sunt: posibilitatea de a solicita executarea firtata a obligatiilor debirentierului in cazul neexecutarii sau executarii necorespunzataoare, precum si dobinda pentru intarziere, poate cere rezilierea contractului. Prin contractul de rentă se poate stipula caracterul insesizabil al rentei numai în cazul în care a fost sonstituită cu titlu gratuit. In acest caz creditorii credirentuierului nu vor putea urmari revedenta primita de acesta.Obligatia debirentierului – principala obligatie a debirentierului este de a plati revedenta, in cazul rentei viagere revedenta se achita in avans partile fiind in drept sa stabiliasca periodicitataea platii in lipsa ei avansul se va plati pentru 3 luni. In contractual de renta cu pluralitate de credirentieri decesul unuia NU STINGE OBLIGATIA DEBIRENTIERULUI, in cazul contractului de renta cu titlu oneros deberientierul suporta si riscul pieririi sau detiorarii bunului in coinformitate cu art. 854Dreptul debirentierului pe toata durata valabilitatii contractului de a instraina, a greva, a ipoteca bunurile ce au fost primate de la persoana ce a constituit renta cu acordul credirentierului.

18

20. Studiu comparat: contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi contractul de rentă.În baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă , o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobînditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobînditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură – locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cît va trăi, precum şi înmormîntareRenta se constituie printr-un contract în baza căruia o parte (debirentier) se obligă să plătească periodic, cu titlu gratuit sau oneros, o redevenţă cecleilalte părţi (credirentier).Asemanari: Sinalagmatice. Un contract este sinalagmatic dacă fiecare dintre părţi se obligă reciproc, astfel încît obligaţia fiecăreia din ele să fie corelativă obligaţiei celeilalte, fiecare obligatie a unora din ei avînd-usi cauză juridică in obligatia respectivă a celuilalt. (in cazul rentei cu titlu oneros)Consensual – deoarece se considera valabil incheiat din momentul in care părțile contractante au realizat un accord in privinta tuturor clauzelor esentiale ale contractului. Sînt esenţiale clauzele care sînt stabilite ca atare prin lege, care reies din natura contractului sau asupra cărora, la cererea uneia din părţi, trebuie realizat un accord. Translativ de proprietate – acest character jurididc al contractului presupine faptul ca odata fiind realizat acordul de vointa al partilor contractuante și potrivit regulii generale, la predarea bunurilor are loc transmiterea dreptului de proprietate. termenul la contractual de renta viagera si la cel de instrainare este ne determinat (decesul). contractual de renta ca sic el de instrainare poate inceta prin deces.si contractual de renta viagera sic el de insrainare au un character aliatoriu. contractul de instrainare este numai cu titlul oneros pe cind si contractual de renta poate fi cu titlul gratuit.Deosebiri:In cazul rentei cu titlu oneros contractual este unilateral obligational; in contractual de schimb el mereu este sinalagmatic; contractul de instrainare este numai cu titlul oneros precum si contractual de renta poate fi cu titlul oneros oneros; termenul in cazul rentei poate fi determinat pe cand in cazul intretinerii el este nedeterminat; Partile - in acest contract (poate fi persoana fizica si juridica), in contractual de instrainare partile pot fi doar personae fizice. Forma contractului de instrainare estea cea scrisa, in contractual de renta este cea scrisa si autentica totodata.

19

21. Dispoziţii generale cu privere la contractul de comodat. Comodatul (imprumutul de folosinta), este atunci cind o parte (comodant) da cu titlu gratuit un bun in folosinta celeilalte parti (comodatar) , iar aceasta se obliga sa restituie bunul la expirarea termenului pentru care ia fost dat. Contractul e de regula real , consensual, unilateral dar si sinalagmatic, si cu titlu gratuit si translativ de folosinta (astfel comodantul va ramine proprietarul bunului transmis in folosinta, suportind riscul pieririi fortuite a acestuia). Obiect al contractului de comodat sint bunurile nefungibile (individual determinate), bunuri mobile cit si immobile si sa fie neconsumptibile. Parti pot fi atit persoanele fizice cit si juridice, si ambele trebuie sa aiba capacitatea de a incheia acte de administrare. Comodatarul nu poate imprumuta sau da in folosinta uni tert bunul , decit cu consimtamintul proprietarului. Contractul este precedat de relatii interpersonale ale participantilor, bazate pe incredere reciproca. Termenul contractului este de prerogative partilor. Contractul poate fi incheiat atit pe o perioada determinate cit si pe o perioada nedeterminata. Forma este reglementata de normele generale privind forma actului juridic.

20

22. Drepturile, obligaţiile şi răspunderea comodantului şi a comodatarului. Prin contract de comodat o parte (comodant) da cu titlu gratuit un bun in folosinţa celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obliga sa restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat. Raspunderea comodantului – Comodantul poarta raspundere numai pentru intentie sau culpa grava; In cazul in care comodantul nu executa obligatia de a da bunul, comodatarul poate cere doar repararea prejudiciului; Daca a ascuns cu viclenie viciile bunului transmis in folosinta gratuita, comodantul este obligat sa repare comodatarului prejudiciul cauzat astfel. Raspunderea comodantului survine doar pentru acţiunile de executare a contractului, care se produc cu intentie sau culpa grava. Celelalte categorii ale culpei comodantului nu duc la răspunderea acestuia. Comodantul răspunde pentru viciile bunului transmise in folosinţa gratuita, în cazurile când le-a ascuns cu viclenie (din intenţie sau culpă gravă) la momentul semnării contractului. Pentru celelalte categorii de vicii, despre care comodantul n-a ştiut la momentul încheierii contractului, răspunderea comodandului nu survine Obligatiile comodatarului- Comodatarul trebuie sa pastreze si sa îngrijească bunul cu diligenta unui bun proprietar si sa-l foloseasca numai in scopul stabilit in contract sau determinat prin natura bunului.Comodatarul este ţinut sa suporte cheltuielile necesare folosinţei bunului. Comodatarul poate cere compensarea cheltuielilor extraordinare, necesare si urgente pe care a fost nevoit sa le faca pentru conservarea bunului. Comodatarul nu poate da bunul in folosinţa unor terţi decit cu acordul comodantului. Comodatarul este obligat sa restituie, la expirarea termenului contractului de comodat, bunul primit in folosinta gratuita. In cazul in care contractul de comodat nu are stabilit un termen, comodatarul este obligat sa restituie bunul la sfirsitul valorificarii lui in scopul mentionat in contract. Obligatiile comotantului – este obligat sa restituie comodatarului cheltuielile exraordinare, necesare si urgent, suportate de catre comodatar in vederea cnservarii bunului Comodatarul are dreptul – la restituirea imediata a bunului si reparatia prejudiciului cauzt . poate rezilia contractual daca: in virtutea unor circumstanţe neprevăzute, comodantul insusi are nevoie de bun; comodatarul foloseşte bunul neconform destinaţiei stabilite in contract, da bunul, fara acordul comodantului, in folosinţă unui terţ sau supune bunul unui pericol mare, ca urmare a nemanifestarii prudentei cuvenite; comodatarul a decedat; comodatarul persoana juridica si-a încetat activitatea. Dreptul comodatarului - sa folosesca bunul sa-l conserveze sa retina bunurile comodatarului atita timp cat comodantul nu isi onoreaza obligatile. (creantelor privind cheltuielile extraordinare, necesare si urgente făcute pentru conservarea bunului.)

21

23. Contractul de împrumut: forma, termenul şi dobînda. Contractul de împrumut reprezintă o înţelegere (acord) conform căreia împrumutărorul se obligă să dea în prorpietate împrumutatului bani sau alte bunuri fungibile, iar ultimul se obligă să restituie aceiaşi sumă de bani sau bunuri de acelaş gen, calitate sau cantitate.Forma - contractual de imprumut se incheie cu respectarea normelor generale cu privire la respectarea formei actului juridic civil (verbal, scrisa, autentica). ne respectarea formei scrise nu duce la nulitatea contractului, dar priveaza partile la posibilitatea dovedirii existentei lui prin proba cu martori. inprumuturile oferite de asociaiile economice si imprumuturi ale cetatenilor se perfecteaza in scris iar cele acordate de Lombard prin intocmirea chitantei de amanet.Termenul – nu reprezinta o clauza esentiala si se determina de parti in contract, pote fi si fara termen, aici imprumutatorul poate cere in orce moment inprumutul, imprumutatul avind la dispozitie 30 de zile. Dobînda în baza contractului de împrumut – În baza contractului de împrumut părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei; Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.1 este nulă; Se plăteşte dobînda la expirarea fiecărui an pentru perioada dintre momentul încheierii contractului şi cel al restituirii împrumutului dacă în contract nu este prevăzut altfel; În cazul în care împrumutatul nu plăteşte dobînda în termen, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a împrumutului şi a dobînzii aferente. Împrumutul poate fi nu numai cu titlu gratuit, dar şi cu titlu oneros, care poartă denumire de împrumut cu dobîndă. Dobînda constă de regulă, într-o sumă de bani şi reprezintă fructele civile produse de bunul împrumutat. În cazul împrumutului cu dobîndă, contractul are un obiect dublu: bunul împrumutat şi dobînda.

24. Restituirea împrumutului şi efectele nerestituirii împrumutului.Restituirea împrumutului - Împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în termenul şi în modul stabilit de contract. Dacă nu au fost stabilite dobînzi, el are dreptul să restituie împrumutul şi pînă la expirarea termenului; Împrumutatul trebuie să restituie bunuri de calitate şi în cantitatea bunurilor primite şi nimic mai mult, chiar dacă preţurile au crescut ori au scăzut. În cazul în care a împrumutat o sumă de bani, împrumutatul are obligaţia de a restitui suma nominală primită fără a ţine cont de variaţiile valorii numerarului. Dacă în contractul de împrumut nu este stabilit nici termenul de restituire, nici termenul de preaviz, împrumutul trebuie restituit în decursul a 30 zile de la data la care împrumutatul a primit cererea de restituire. Principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui împrumutul în termenul şi modul prevăzut de contract. Efectele nerestituirii împrumutului – În cazul în care împrumutatul nu restituie în termen împrumutul, împrumutătorul poate cere pentru întreaga sumă datorată o dobîndă în mărimea prevăzută la art. 619 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Dacă în contract este prevăzută restituirea împrumutului în rate şi împrumutatul nu restituie în modul stabilit nici cel puţin o rată, împrumutătorul poate cere restituirea imediată a întregului împrumut şi a dobînzii aferente. In cazul în care nu poate restitui bunul, împrumutatul trebuie să plătească valoarea acestuia calculată în funcţie de locul şi timpul execuării obligaţiei.

22

25. Studiu comparat: contractul de comodat şi contractul de împrumut.Deosebiri:Împrumutul este un contract sinalagmatic, dînd naştere la obligaţii reciproce pentru ambele părţi. De regulă este un contract unilateral, deoarece din momentul încheierii naşte obligaţii numai pentru comodatar. Este un contract cu titlu gratuit (comodatul). Împrumutul este un contract cu titlu oneros dacă legea sau contractul nu prevede altfel cand exista dobinda. Împrumutul este un contract translativ de proprietate, împrumutatul devenind proprietarul bunurilor împrumutate şi suportînd riscurile pieirii fortuite. Un contract translativ de folosinţă şi nu translativ de proprietate. În temeiul contractului comodatarul dobândeşte numai dreptul de folosinţă. obiectul contractului de comodat sunt bunurile nefungibile (individual determinate). La contractul de imprumut obiectul este banii sau alte bunuri fungibile. In baza contractului de comodat riscul pieririi fortuite tsa pe seama proprietarulșui (comodat). la imprumut pe seama imprumutatului .Asemanari :Si contractul de imprumut ca si cel de comodat pot avea un termen determinat ambele contracte po fi cu titlu gratuit.

23

26. Dispoziţii generale cu privire la contractul de locaţiune: forma, termenul, plata chiriei. Prin contract de locatiune, o parte (locator) se obliga sa dea celeilalte parti (locatar) un bun determinat individual in folosinta temporara sau in folosinta si posesiune temporara, iar acesta se oblige sa plateasca chiria. Obiecte pot fi numai bunurile determinate individual si neconsumptibile. Locatiunea este un contr sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual, translativ de folosinta si cu executare succesiva. Pentru locator, locatiunea este o forma rationala si economica de folosire a bunului temporar neutilizabil. Locatiunea permite locatarilor , folosind un patrimoniu starin, sa practice activitatea de antreprenoriat sau alt gen de activitate. Parti pot fi atit pers fizice cit si juridice din RM, precum si persoanele straine,etc. Legislatia prevede inca un subiect specific al raportului de locatiune – sublocatarul. Insa la trimiterea patrimoniului in sublocatiune trebuie respectata o conditie obligatorie – existenta acordului locatorului. Termenul este una din clauzele esentiale ale contractului. Legislatia stabileste ca contractul de locatiune nu poate fi incheiat pe un termen care depaseste 99 ani. Dar contractul poate fi incheiat si pe un termen nedeterminat - atunci cind raporturile contractuale continua in mod tacit dupa expirarea contractului de locatiune. Rezilierea contractului de locatiune incheiat fara termen poate avea loc la cererea oricarei parti cu un preaviz de 3 luni pentru immobile si 1 luna pentru bunurile mobile, daca in contract nu e prevazut altfel.In practica contr de locatiune se incheie pe un termen de un an, 3/5 ani , mai rar pe un termen indelungat. Forma contractului la fel e o clauza esentiala. Initial se admitea si forma verbala a acontractului, insa mai apoi aceasta lege a fost modificata, forma verbala fiind exclusa. In present, CCRM, admite forma verbala, cu exceptia contractul de locatiune a unui imobil, ce trebuie sa fie intocmit in scris. Daca nu vor respecta forma scrisa, atunci partile vorr fi lipsite de posibilitatea dovedirii faptului incheierii contr, prin proba cu martori.Contractul de locatiune a unui imobil, pe un termen ce depaseste 3 ani, trebuie inscris in registrul bunurilor immobile. Pretul in acest contract este chiria. Plata pentru chirie poate fi stabilita pentru toate bunurile inchiriate in ansamblu sau pentru fiecare obiect in paret, in bani sau intro alta forma.In functie de perioadele de achitare, chiria poate fi clasificata in : anuala, semestriala, tremestriala, si lunara.Legea stabileste ca plata chiriei poate fi efectuata integral la expirarea termenului stabilit in contract.

24

27. Caracteristica bunului inchiriat ( bunurile).1. O obligaţie de bază a locatorului este transmiterea bunului în stare, care permite folosirea lui conform destinaţiei şi menţinerea bunului în această stare pe toată durata locaţiunii. Această obligaţiune rezultă din faptul, că locatorul este, de regulă, proprietarul bunului închiriat şi el trebuie să suporte toate cheltuielile necesare pentru menţinerea acestui bun în stare cuvenită. Această regulă este imperativă şi părţile nu pot conveni altfel.2. Scopul acestei norme este asigurarea transmiterii în locaţiune a unui bun care este liber de orice vicii. În lege sunt stipulate caracteristicile de ordin material şi juridic, prezentate faţă de obiectul locaţiunii. 3. Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicile convenite. Aceste caracteristici se referă la criteriile şi cerinţele de ordin calitativ, care se referă la capacităţile lăuntrice ale bunului şi care trebuie să asigure folosirea bunului după destinaţie.4. Bunul este considerat liber de orice viciu material dacă părţile au respectat minimum o condiţie din cele două legale: a) În contract este stipulată destinaţia obiectului şi starea acestuia permite folosirea acestui bun după această destinaţie. b) Părţile nu au convenit asupra unor anumite caracteristici de folosinţă, dar bunul poate fi folosit conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea bunuri. 5. Bunul dat este considerat liber de orice viciu juridic dacă nici un terţ nu poate valorifica dreptul asupra acestui bun în perioada pentru care a fost încheiat contractul. Prin urmare, obiectul contractului pot fi şi bunurile asupra cărora terţele persoane pot avea careva drepturi. Principalul moment în acest sens îl constituie faptul, că bunul este considerat liber de orice viciu juridic cu condiţia că nici un terţ nu poate valorifica dreptul său asupra acestui bun pe toată durata locaţiunii.

25

28. Drepturile şi obligaţiile locatarului şi a locatorului. Drepturile si obligatiile locatarului :Obligatiile – obligatiile locatorului in comparative cu cele ale locatarului sunt mai numeroase: 1) sa preia bunul inchiriat; 2) sa participle la intocmirea actului de primire-predare sis al semneze; 3) sa folosească bunul inchiriat in stricta conformitate cu destinatia lui sau cu ce aprevăzută in contract; 4) sa pastreze bunul inchiriat in stare normal; 5) sa asigure integrarea bunului inchiriat; 6) sa ia toate masurile pentru nedmiterea deteriorarii sau pierderea bunului inchiriat; 7) sa achite cghiria in termen in locul si modul prevazut de contract; 8) sa efectueze reparatia prevazuta de contract si lege; Drepturile – legislatia in vigoare prevede dreptui specific locatarului care nu reiese din obligatiile corelatiove ale locatarului: 1) sa rascumpere bunul inchiriat integral sau partial, daca legea nu prevede o ingradire in acest sens; 2) cu acordul locatarului sa aducă inbunatatiri bnului inchiriat; 3) sa transmita bunul inchiriat in sublocatiune cu acordul locatorului; sa ridice inbunătătirile aduse bunului inchiriat fara acordul proprietarului, daca ele sunt separabile si daca contractual nu prevede altfel. Cu acordul partilor in contract pot fi prevazute si alte drepturi. Drepturile si obligatiile locatorului – dat fiind faptul ca acontractul de locatiune este un contract sinalagmatic, lui i se aplica reguli generale a contractelor de drept civil (obligatia unei părti ii corespunde dreptul celei lalte parti si invers cu unele exceptii prevazute de lege).Obligatile: a) sa predea locataruli bunul – predarea trebuie sa fie reala, in natura; b) sa predea un bun liber de orce viciu material – este lliber de vicii cand poate fi poate folosit conform destinatiei obisnuite a unor asemenea, daca nu sa convenit asupra folosinte; c) sa transmita toate documentele, regulile, instructiunile ce autentifica dreptul de proprietate asupra bunului inciriat si stabilesc modul de folosinta a acestuia; d) sa transmita bunul liber de orce viciu juridic – nunul e considerat liber de viciu juridic atunci cand un tert nu poate pretinde dreptul asupra acestuia, in perioada pentru care a fost incheiat contractual; Drepturile :1) locatarul este in drept sa dea în locaţiune un bun cu vicii fără careva efecte negative pentru locator. Această situaţie poate avea loc dacă sunt respectare trei condiţii: a) viciul exista la momentul încheierii contractului; b) locatarul era la curent cu acest viciu; c) locatarul nu a fosrmulat faţă de locator careva pretenţii viza-vi de acest viciu. 2) Dreptul locatarului de a verifica bunul închiriat şi de a efectua lucrări asupra lui.

26

29. Sublocaţinea sau cesiunea locaţiunii, drepturile şi obligaţiile sublocatarului. Locatarul este în drept să dea bunul închiriat în sublocaţiune sau să cesioneze locaţiune numai cu consimţămîntul locatorului. Pentru aceasta, el este obligat să-l informeze pe locator despre intenţia sa şi să indice numele sau denumirea, adresa persoanei căreia intenţionează să-i subînchirieze sau să-i cedeze locaţiunea. Sublocatiunea poate avea loc doar cu rspectare unor prevederi legale: a) pentru a da un bun in sublocatiune, locatarul este obligat sal informeze pe locator despre intentia sa sis a indice numele sau denumirea, adresa personae care urmeaza sa subinchirieze bunul; b) numai cu consimtamintul pealabil al locatorului;c) daca locatorul nu consimte sublocatiuniea el este obligat sal informeze pe locatar in termen de 15 zile motivate. Locatorul nu poate să nu dea consimţămîntul la subînchiriere sau la cesiunea locaţiunii dacă, după încheierea contractului de locaţiune, se naşte interes legitim pentru locatar de a da bunul, integral sau parţial, unui terţ. Această prevedere nu se aplică dacă persoana terţului constituie un impediment, spaţiul ănchiriat devenind astfel supraîncărcat sau dacă, din alte motive temeinice, nu i se poate impune loctorului să permită subînchirierea sau cesiunea locaţiunii. d) Termenul contractului de sublocaţiune nu poate depăşi termenul contractului de locaţiune. e) Locatorul care consimte la sublocaţiunea sau la cesiunea locaţiunii nu poate cere decît compensarea cheltuielilor rezonabile care pot rezulta din sublocaţiune sau cesiune, Prin urmare, dacă locatorul cere aceste compensări el trebuie să prezinte probele respective că lea suportat. Cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii. În cazul închirierii unui alt bun decît imobilul de locuit, părţile pot stabili altfel. În cazul cesiunii locaţiunii are loc schimbarea subiecţilor locaţiunii, deoarece în această situaţie dreptuirle şi obligaţiile contractuale ale locatarului pe deplin trec la un alt locatar. Din aceste considerente legea stipulează că, cesiunea locaţiunii eliberează locatarul anterior de obligaţii faţă de locator. Această regulă are un efect imperativ numai pentru contract de lcoaţiune a unui imobil de locuit. Dacă obiectul locaţiunii este un alt bun decît un imobil de locuit părţile sunt în drept de a se abate de la regula generală în ce priveşte eliberarea locatarului anterior de obligaţiile sale faţă de locator. Prin urmare, în cazul cesiunii locaţiunii, locatarul anterior, în bază acordului cu locatorul îşi poate păstra răspunderea contractuală faţă de locator.

27

30. Încetarea locaţiunii, modificarea sau / şi prelungirea contractuluide locaţiune.Modificare Referitor la contractual de locatiune actioneaza o regula generala – contractual poate fi modificat in orce moment prin acordul partilor. art. 879 Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie proporţională diminuării folosinţei bunului. in acest caz modificarea contractului se refera doar la reducerea cuantumului chiriei si are lo pe parcursul executarii obligatiei contractual. art 880. Dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. art. 887 Cuantumul chiriei poate fi modificat prin acordul părţilor. Locatorul poate cere modificarea chiriei numai o dată în an şi numai în cazul în care condiţiile economice fac ca neajustarea să fie inechitabilă. art 890 În virtutea legii locatarul a cărui folosinţă este deranjată de un alt locatar sau de persoanele cărora acesta le-a permis folosinţa bunului sau accesul la el este în drept, în dependenţă de circumstanţe: să ceară reducerea chiriei sau;Incetarea Locaţiunea încetează: a) la expirarea termenului contractului; b) în cazul pierderii bunului închiriat, rascumpararea lui. c) în late cazuri prevăzute de lege sau de contract. d ) lichidarea entitatii economice. e) in cazul exproprierii. in cazul exproprierii partiale locatarul poate cere reducerea chiriei. Poate inceta prin reziliere. Temeiurile locatorului : a) poseda si foloseste bunurile inchiriate necorespunzator contractului sau destinatiei bunului; b) inrautateste intentionat sau din inprudenta starea bunului ; c) nu respecta obligatia de restabilire integral si de repararaea bunului inchiriat; d) da in sublocatiune fara consimtamintul locatarului; Temeiurile locatarului: a) a devenit invalid sau declarat incapabil, sau cand executa o pedeapsa privative delibertate. Pentru savirsirea unei infractiuni care exclude posibilitatea executarii ulterioare a contractului. Rezilierea contractului de locatiune fara termen poate avea loc la cererea oricaei parti cu un preaviz de 3 luni pentru bunuri imobile si de o luna pentru bunuri mobile, daca in contract nu e prevazut altfel. Prelungirea contractului de locaţiune O particularitate a locaţiunii o constituie posibilitatea continuării în mod tăcit a folosirii bunului închiriat, fapt care are ca efect prelungirea raporturilor contractuale pe un termen nedeternimat. Pentru ca raporturile contractuale să fie considerate prelungite pe un termenu determinat este necesar că pînă la expirarea termenului contractului părţile să nu întreprinde careva acţiuni de încetare a raporturilor contractuale şi restituirea locatorului bunului închirita.

28

31. Rezilierea contractului de locaţiune la iniţiativa locatarului şi a locatorului. În cazul aparitiei temeiurilor rezilierii a contractului partea contractatnta este in drept si nicidecum obligate sa adreseze in instant de judecata o astfel de cerere.Prin reziliere. Temeiurile locatorului : a) poseda si foloseste bunurile inchiriate necorespunzator contractului sau destinatiei bunului; b) inrautateste intentionat sau din inprudenta starea bunului ; c) nu respecta obligatia de restabilire integral si de repararaea bunului inchiriat; d) da in sublocatiune fara consimtamintul locatarului; e) nu a folosit timp de un an bunurile inchiriate destinate productiei agricole si 2 ani terenurile destinate productiei agricole; f) nu ia masuri de reproducere a resurselor natural care au proprietatea de a se restabili. Temeiurile locatarului: a) a devenit invalid sau declarat incapabil, sau cand executa o pedeapsa privative delibertate. pentru savirsirea unei infractiuni care exclude posibilitatea executarii ulterioare a contractului. rezilierea contractului de locatiune fara termen poate avea loc la cererea orcaei parti cu un preaviz de 3 luni pentru B. immobile si de o luna pentru B. mobile, daca in contract nu e prevazut altfel.

36. Răspunderea vînzătorului, locatorului şi locatarului. Vinzatorul bunului este obligat direct fata de locatar pentru garantiile legale sau conventionale inerente unui contract de vinzare-cumparare. Vinzatorul nu raspunde insa in fata locatorului si a locatarului pentru acelasi prejudiciu. Dreptul la înaintarea directă a pretenţiilor de către locatar vînzătorului pentru garanţiile legale sau convenţionale ce rezultă dintr-un contract de vînzare-cumpărare, încheiat între locator şi vînzător, reprezintă o particularitate distinctă a acestui contract. Însă, faptul livrării de către vînzător a bunurilor de o calitate necorespunzătoare nu acordă locatarului dreptul de a rezilia sau modifica contractul de vînzare-cumpărare fără acordul locatorului. Soluţionarea chestiunei despre rezilierea contractului ţine de competenţa părţilor. Raspunderea locatorului pentru nerespectarea obligatiilor contractuale asumate de catre vinzator este agajat in trei cazuri: cand locatarul alege vinzatorul bunului si in contrat nu este prevazut altfel; indiferent de faptul cine alege vinzătorul daca ontractul prevede aceasta obligatie; cind locatarul in mod fraudulos intervine in alegerea bunului care necesita a fi procurat in vederea transmiterii ulterioare a leasingului si in desmnarea vinzatorului acestui bun. Locatarul si locatorul răspund pentru obligaţiile lor potrivit contractului de leasing si in conformitate cu legea.Temeiurile şi mărimea răspunderii locatorului şi locatarului nu sînt indicate expres de prezentul Cod, referinţă făcîndu-se la prevederile contractului şi lege. Un caz stabilit de lege de răspundere a locatorului este prevăzut de al.3 Art.927, şi anume, locatorul poartă răspundere faţă de locatar, cînd ultimul a suportat cheltuieli (pagube), legate de intervenţia locatorului în alegerea vînzătorului.

29

32. Dispoziţii generale cu privire la contractul de arendă. Arenda e contractul incheiat intre o parte – proprietar, uzufructuar sau un alt posesor legal de terenuri si de alte bunuri agricole (arendator) si alta parte (arendas) cu privire la exploatarea acestora pe o durata determinate si la un pret stabilit de parti. Contractul este sinalagmatic, cu titlu oneros , cu executare succesiva , translativ de folosinta si comutativ.Spre deosebire de legislatia anterioara , cind in baza contr se transmite numai dr de folosinta , in present se transmite nu numai dr de folosinta ci sic el de posesiune.Ca obiecte pot I terenurile agricole si alte resurse naturale. Arendasul folosind bunul ce nui apartine, are dr de al exploata, de a se ocupa cu activitatea de antreprenoriat, de producere a altor bunuri si de a obtine profit, s.a. Relatiile de arenda, poarta un character temporar, adica raporturile iau nastere pe o perioada nedeterminata de timp, de regula indelungata. Parti pot fi fie persoanele fizice sau juridice, cu domiciliul in RM. Bunurile pot fi mijloace fixe (teren cu destinatie agricola, masini , utilaje, constructii, s.a.) si mijloace circulante. Pretul se numeste arenda, care se stabileste prin acordul partilor si se fixeaza in contr. Exista exceptie doar la bunurile ce fac parte din proprietataea de stat, astfel se mentioneaza ca plata anuala pentru arenda terenurilor agricole proprietate publica constituie cel putin 2 % sic el mult 10 % din pretul normative al termenului dat in arenda. Termenul arendei se stabileste de catre parti sin u poate fi mai mic de un an si mai mare de 30.La darea in arenda a teren agricol in scopul sadirii unor plantatii multianuale, termenul contr de arenda nu poate fi mai mic de 25 ani. Contractul se incheie in forma scrisa. Se inregistreaza la oficiul cadastral territorial, daca contr este incheiat poe un term de pina la 3 ani. Prin acordul comun al partilor contr poate fi modificat in orice moment, iar in caz de nerespectare a obligatiilor contractuale de catre una din parti, in baza hotaririi judecatoresti.In virtutea legii contr de arenda inceteaza in cazul :

- expirarii termenului arendei ;- declararii nulitatii acestuia ;- pieirii bunurilor arendate ;- rezilierii contractului ,

si in alte cazuri prvazute de lege.

30

33. Plata arendei, reducerea arendei, drepturile şi obligaţiile arendatorului şi a arendaşului. Plata - Legea stabileşte 3 modalităţi de achitare a plăţii de arendă: bani; în natură; în formă mixtă. Nu se pot isca careva probleme cînd plata se face în bani. Mai complicat este situaţia, cînd plata se face în natură sau în formă mixtă. În acest caz, , plata în natură se stabileşte într-o cantitate determinată de produse sau într-un procent din producţie. Dacă plata arendei este mixtă, apoi părţile sunt obligate să stipuleze în contract în ce mărime (proporţie) plata se efectuează în bani şi în ce mărime – în natură. Dacă plata în natură include cîteva culturi agricole, apoi, respectiv şi proporţiile acestora. Reducerea arendei - pentru realizarea acestui drept legislatorul stabileşte trei condiţii: pieirea fructelor obţinute ce depăşeşte 50 procente; pieirea fructelor obţinute are loc în mod fortuit; dreptul la diminuare are loc numai pînă la separarea fructelor.Acest drept al arendaşului nu poate fi realizat dacă pieirea a avut loc din altă cauză, decît cea furtuită. Reducerea trebuie să fie proporţională pagubei. .Acestă normă poate fi aplicată indiferent de faptul dacă fructele au fost asigurate şi arendaşul a primit despăgubirea, deoarece legislatorul nu condiţionează aplicarea acetei norme în dependenţă de acest fapt. Dar, cererea arendaşului poate să nu fie acceptată de arendator în cazul cînd arendaşul primind despăgubirea de la compania de asigurare nu a suportat careva prejudicii. Drepturile si obligatiile arendatorului și a arendașului Arendatorul este in drept sa verifice modul in care arendatorul exploateaza bunurile, fara a intervene in activitatea lui. are dreptul de amanet asupra bunurior aduse de arendas si asupra fructelor bunurilor arendate. Pentru exploatarea terenului arendaşul poate procura diferite bunuri materiale, cum ar fi: tehnica agricolă, unităţi de transport, utilaj pentru prelucrarea produselor agricole şi de altă destinaţie, seminţe, animale ş.a. Totodată arendaşul în rezultatul exploatării obiectului arendat dobîndeşte un product nou, cum ar fi: roadă, carne, lapte, vin, conserve ş.a. Însă în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale, în primul rînd pentru neachitarea la timp a plăţii arendei, cauzarea unui prejudiciu sau în caz decă există alte cereri ale arendaşului ele pot fi garantate prin amanent şi în acest caz se aplică norma acestui articol. Obligatii: sa predea bunurile agicole date in arenda in termenele si conditiile stipulate in contract; sa predea tehnica si utilajele agricole prevazute de contract; sa predea catele necesare pentru utilizarea bunurilor arendate. sa efectuieze din cont propriu reparatia capitala a bunurilor;sa plateasca arendasului in cazul rezilierii contractului inaintea de incetare a a anului agricol valoarea freuctelor desi inca neseparate insa care vor putea fi separate pina la finele anului agricol. Arendasul are dreptul de prioritate la incheierea pe un nou termen daca: sia onorat obligatiile contractuale anterioare; bunurile arendate se dau in arenda pe un nou termen; accepta noile clauze conractuale. beneficiaza de deptul de premtiune in cazul instrainarii bunului. sa ceara reducerea proportionala a arendei daca mai mult de 50 % din fructe au pierit fortuit. de a rascupara bunul arendat. dar aceasta norma vine in contradictie cu legea din 2003 art 20 al. 4 care se refera la dreptul arendasului de a rascumpara bunul arendat , unde se stipuleaza ca rascumpararea terenurilor agricole arendate nu se admite. Obligatii - sa foloseasca cu buna credinta bunurile arendate conform clauzelor contractuale; sa mentina potentialul productiv al bunurilor agricole sa le restituie la expirarea termenului stipulat , in strea corespunzatoareclauzelor contractului; sa acite plata pentru

31

arenda in modul si locul stabili; sa achite impozitele si alte plati prevazute in legislatia in vigoare, in cazul cand contractul nu prevedea altfel.

34. Modificarea, rezilierea contractului de arendă şi încetarea arendei. Contractul poate fi modificat orcind in cazurile de nerespectare a clauzelor contractuale. pentru modificarea contractului partea va solicita un aviz cu cel putin 30 de zile pina la prezentarea propunerilor de modificare. la modificarea clauzelor contractuli de arenda partile urmeaza sa semneze un acord aditional care va fi parte integranta a contractului. In virtutea legii contractul inceteaza: expirarea termenului; declararii nulitatii acestuia; pieririi bunurilor; rezilierii contrcatului; in alte cazuri prevazute de lege. Arendatorul poate cere rezilierea contractului daca: pastreaza si foloseste bunurile arendate necorespunzator; inrautateste intentionat sau intimplator starea bunurilor; nu respecta obligatia de restabilire integral si de repararaea bunului arendat ;cda in subarenda fara consimtamintul proprietarului; nu ia masuri de reproducere a resurselor natural care au proprietatea de a se restabili. Nu a folosit timp de un an terenul destinate productiei agricole si 2 ani terenurile destinate productiei neagricole; nu a achitat arenda pe parcursul a 3 luni din ziua expirarii termenului de plata. Din initiative arendasului contractual poate fi reziliat anticipat daca: arendatorul nu sia indeplinit obligatia de a restabili integra, sau repararea bunurilor arendate, asigurarea tehnico materiala; buurile agricole, in virtutea unor circumstante pentru care arendasul nu poarta raspundere, vor fi intr-o stare inutilizabilă; arendatorul nu ia transmis la timp arendasului bunurile arendate; a devenit invalid sau declarat incapabil, sau cand executa o pedeapsa privative delibertate. Pentru savirsirea unei infractiuni care exclude posibilitatea executarii ulterioare a contractului.

32

38. Dispoziţii cu privire la contractul de antrepriză. Prin contract de natrepriza, o parte (antreprenor) se oblige sa efectueze pe riscul sau o anumita lucrare celeilalte parti (client), iar acesta se oblige sa receptioneze lucrarea si sa plateasca pretul convenit. Contractul de antrepriza face parte din grupul de contractelor civile de executare a lucrarilor si prestare a serviciilor. Antreprizza este un contract sinalagmatic (bilaterla), cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesiva si consensual. Contractul este incheiat intuito personae. Deci antreprenorul va fi obligat sa execute personal lucrarea numai daca contr prevede astfel sau daca aceasta nu rezulta din imprejurari. (ex: tabloul comandat unui renumit pictor, interventia chirurgicala contractata cu un medic.) Obiect al contractului poate fi atit producerea sau transformarea unui bun, cit si obtinerea unro alte rezultate prin efectuarea de lucrari. Bunul produs de antreprenor ii apartine acestuia cu titlu de proprietate pina la preluarea acestui bun de catre client. Antreprenorul isi asuma obligatia sa efectueze o lucrare pe riscul sau. De obicei contractul se incheie in forma scrisa simpla, impusa indeosebi la producerea unor obiecte complicate, ce necesita un termen indelungat de executare. Dar din esenta normelor de dr rezulta ca contr de antrepriza poate fi intocmit si in forma verbala. Pretul contractului este remuneratia antreprenorului, si e o suma de bani pe care clientul se oblige sa o plateasca antreprenorului pentru lucrul efectuat. Daca contractul de antrepriza prevede executarea unor lucrari complexe, de lunga durata, pretul se determina prin intocmirea devizului. Devizul se intocmeste de antreprenor, de comun accord cu clientul si constituie un calcul al materialelor ce urmeaza a fi utilizate si lucrarilor ce urmeaza a fi efectuate. Sint 2 categorii de preturi : prêt forfetar (o suma unica, globala) si deviz estimativ.

33

39. Drepturile şi obligaţiile antreprenorului şi a beneficiarului.Obligatiile antreprenorului :- pina la incheierea contr antreprenorul tre sa-si indeplineasca obligatia preventive de

informare cu privire la natura lucrarii sau prestatiei ;- sa efectueze lucrarea personal doar atunci cind obligatia data reiese din contr , din

imprejurarile sau natura contr ;- sa efectueze lucrarea pe propriul risc ;- antreprenorul e obligat sa furnizeze toate materialele necesare executarii contr, daca

partile nau convenit altfel ;- daca antreprenorul efectueaza lucrarea cu materialul sau, el tre sa transfere in favoarea

clientului dr de propr asupra bunului ;- sa participle la intocmirea actiunilor de receptionare ;- sa inlature viciile si abaterile depistate pe parcursul receptionarii lucrarii, pe costul

antreprenorului.Drepturile antreprenorului :

- are dreptul la economia dobindita prin reducerea costului lucrarii ;- are dreptul la retentie si gaj, asupra bunului mobil produs sau imbunatatit de el ;- daca obiectul contractului este o constructie sau o parte din constructie, antreprenorul

este in drept, pentru garantarea dreptului care rezulta din contract, sa ceara constituirea unei ipoteci, asupra terenului de constructie al clientului ;

Obligatiile clientului :- e obligat sa receptioneze lucrarea , in modul locul si termenul stabilit de lege sau

contract ;- receptionarea lucrarii e o declaratie prin care clientul accepta lucrarea, cu sau fara

reserve (poate fi verbala sau scrisa) ;- obligatia de achitare a retributiei prevazute in contr ;- clientul este obligat de a plati retributia globala stabilita si in cazul cind antreprenorul

reduce costul lucrarii in raport cu cel stipulat in contr, fara reducerea calitatii si cantitatii lucrarii.

Drepturile clientului :- e in dr sa ceara de la antreprenor executarea anumitei lucrari ;- e in dr sad ea indicatii antreprenorului , referitoare la modul de executare a lucrarii ;- daca lucrarea are vicii, clientul poate cere remuneratia lor ;- este in dr de a stabili un termen pentru inlaturarea viciilor depistate ;

34

40. Dispoziţii cu privire la contractul de prestări servicii. Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestatpr) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. Definiţia contractului de prestări servicii conţine elementele de bază ale acestor raporturi juridice, şi anume, contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlul oneros, iar obiectul reprezintă anumite servicii. Obiectul serviciilor prestate poate fi un rezultat materializat, bunăoară, serviciile prestate de un medic-stomatolog, reparaţia îmbrăcămintei, încălţămintei, sau un rezultat nematerial – serviciile de comunicaţie, informaţionale, consultative ş.a. În toate cazurile însă persistă un element obligatoriu – prestarea serviciile este un rezultat al acţiunilor, al activităţii prestatorului. Părţile contractului sunt beneficiarul şi prestatorul. În aceste calităţi pot activa liber persoane fizice sau juridice – subiecţi de drept. Contractul de prestări servicii poate fi un contract public în cazurile cînd prestatorul, ca un antreprenor cu activitate publică, este obligat de a presta servicii oricărei persoane care le solicită. Termenul de plată - Plata pentru serviciu se efectuează după prestarea serviciior. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii. Raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabillite. În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul. În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioada mai lung de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni. forma este generala pentru actele jurididice .

35

41. Drepturile şi obligaţiile beneficiarului şi a prestatorului.Obligatiile prestatorului – prestatorul este obligat anterior incheieriic ontractului sa furnizeze beneficiarului in masura in care circumstantele o permit, informatii cu privire la natura prestatiei, termenul si bunurile necesare pentreu prestarea serviciilor; este dator sa depuna toate eforturile pentru a oferi serviciul solicitat de beneficiar. daca prestarea serviciilor necesita anumite bunuri, in lipsa unor intelegeri ontractuale, aceasta urmeaza a fi furnizate de prestator, potrivit art. 938 bunurile furnizate terebuie sa fie de calitate si adecvate prestarii serviciilor solicitate. prestatorul este obligat sa foloseasca cu grija aceste bunuri. la cererea beneficiarului , prestatorul va fi tinut la prezentarea unui raport despre prestatiile si cheltuelile effectuate. Dreptul prestatorului – daca beneficiarul refuza neintemeiat sa pria serviciul prestatorul este in drept sa ceara despagubiri. În cazul în care beneficiarul întîrzie să preia serviciile, prestatourl este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întărzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de sevicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru setviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţăObligatia beneficiarului – principal obligatie a beneficiarului este achitarea serviciilor prestate. sa intretina spatiile pe care tre sa le procure pentru prstarea serviciilor, incit prestatorul sa fie protejat cotra riscurilor pentru viata si sanatate. si sa preia serviciul. va compensa cheltuielile facute de prestator.Dreptul beneficiarului - (este un contract sinalagmatic si si obligatia unei din parti intrunfel este dreptul celeilalte)

36

42. Termenele de reziliere şi modalitatea de reziliere a contractului prestări servicii de către părţi. Raportuirle din contractul de prestări servcii pot fi reziliate: zilnic, începînd cu sfărşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi; cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarelor tile de sîmnătă, dacă plata se calculează pe săptămînă; cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendarisitce, dacă plata se calculează pe lună; cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul tremestrului calendaristice, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari; oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervalele de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea se servicii ocupă tot timpul de lucrul al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptătmînă. Dacă plata se face pe zi, raporturile din contractul de prestîri servicii pot fi reziliate zilnic, în orice zi, începînd cu sfîrşitul zilei următoare. Din esenţa legii rezultă, că dacă părţile sau una din ele este agent economic apoi declaraţia de reziliere trebuie să fie făcută în orele de lucru a organizaţiei sau organizaţiilor respective. Dacă plata se calculează pe săptămînă apoi raporturile contractuale pot înceta cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămînă, începînd cu sfărşitul următoarei zile de săptămînă. Din această normă rezulră, că declaraţia de reziliere a contractului poate fi efectuată în orice zi a săptămînii care urmează după săptămîna pentru care s-a calculat plata dar nu mai tîrziu decît prina zi lucrătoare din a treia săptămînă. Dacă plata de calculează pe lună raporturile contractulae por fi încetate cel mai tîrziu pe data de 15 al lunii următoare. Dacă plata se calculează pe trimeste sau pe perioade mai mari se aplică un alt principiu de încetare a raporturilor contractuale. Astfel, în asemenea cazuri pareta care iniţiază rezilierea contractului trebuie să facă un preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic curent. Preavizul trebuie să fie efectuat într-o formă, care va putea fi probată în caz de litigiu. Dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp, apoi raproturile conttactuale pot fi întrerupte oricînd, în orice moment. Legea stipulează o regulă specială pentru cazul în care relaţiile privind prestarea servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului. Bunăoară, serviciile telefonice se acordă neîntrerupt, pe parcursul a 24 ore pe zi, fără zile de odihnă şi sărbători. Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul reziliază contractul din cauza că prestatouel nu respectă prevederile conttractului, prestatorul nu are dreputrl la retribuţie în măsura în care serviciile sale de plata. Dacă rezilirea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractulkui de către cealaltă parte, aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cauzată prin rezilierea contractului.

37

43. Dispoziţii generale cu privire la contractul de transport.Contractul de transport o parte (cărăuş, transportator) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, respectiv, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.

Contractul de transport are următoarele caractere juridice:• este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece dă naştere unor obligaţii reciproce şi

interdependente pentru ambele părţi contractante: cărăuşul se obligă să transporte încărcătura, călătorul şi bagajul în punctul de destinaţie, iar expeditorul şi călătorul, să plătească taxa de transport convenită;

• este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să obţină un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate;

• contractul de transport este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor + real. Consensualitatea contractului de transport rezultă din definiţia legală dată acestui contract.

obiectul de bază al contractului de transport îl constituie serviciile care au natură nu de drept, ci de fapt şi se manifestă prin deplasarea în spaţiu a încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor;

In calitate de subiecţi ai contractului de transport participă cărăuşul (transportatorul) şi clientul sau pasagerul. FORMA Contractul de transport se încheie, de regulă, în formă scrisă, prin întoc-mirea documentului respectiv de transport.Termenul contractului de transport depinde de tipul de transport, viteza de deplasare a mijlocului de transport, de distanţa la care încărcătura sau călătorul şi bagajele urmează a fi deplasate şi de alte circumstanţe. Legislaţia în vigoare admite posibilitatea încheierii unui contract de transport de încărcături pe termen lungîn contractul de transport preţul acestuia are o denumire legală specială - taxa de transport, care, în baza art. 985 CC, se stabileşte prin acordul părţilor

38

44. Contractul de trasnportContractul de transport are următoarele caractere juridice:• este un contract sinalagmatic (bilateral), deoarece dă naştere unor obligaţii reciproce şi

interdependente pentru ambele părţi contractante: cărăuşul se obligă să transporte încărcătura, călătorul şi bagajul în punctul de destinaţie, iar expeditorul şi călătorul, să plătească taxa de transport convenită;

• este un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte urmăreşte să obţină un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate;

• contractul de transport este un contract consensual, deoarece se încheie valabil prin simplul consimţământ al părţilor. Consensualitatea contractului de transport rezultă din definiţia legală dată acestui contract.

Ca particularităţi ale contractului de transport pot fi menţionate următoarele circumstanţe27:

• reglementarea juridică a contractului de transport se conţine nu numai în Codul civil, dar şi în acte normative speciale, dintre care unele de ordin departamental, care conţin norme atât de drept privat, cât şi public;

• calitatea specială a participanţilor acestui contract, inclusiv numărul acestora;• obiectul de bază al contractului de transport îl constituie serviciile care au natură nu de

drept, ci de fapt şi se manifestă prin deplasarea în spaţiu a încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor;

• contractul de transport poate fi atât consensual, cât şi real28;contractul de transport este strâns legat de alte contracte civile. Această legătură se manifestă prin faptul că contractul de transport are me- nirea de a asigura executarea contractelor de vânzare-cumpărare, de antrepriză ş.a.; . drepturile şi obligaţiile specifice ale participanţilor la contractul de transport;• răspunderea părţilor în contractul de transport, care se manifestă prin unele

particularităţi esenţiale;• aplicarea regulilor speciale cu privire la termenele, modul şi ordinea de prezentare a

reclamaţiilor şi acţiunilor.

Subiecţiiîn calitate de subiecţi ai contractului de transport participă cărăuşul (transportatorul) şi

clientul sau pasagerul. în calitate de client sau de pasager poate apărea orice subiect de drept care dispune de dreptul de proprietate asupra încărcăturii sau a bagajului sau care dispune de împuternicirile respective (expeditorul, comisionarul, mandatarul).

Drept cărăuş poate apărea orice persoană fizică sau juridică care îşi asumăobligaţia de a transporta încărcătura, călătorul şi bagajul acestuia. "Se numeşte cărăuş persoana care îşi ia însărcinarea ca într-un mod oarecare să transporte, sau să facă a se transporta, un obiect oarecare."29 în transportul feroviar,calitatea de cărăuş o are Calea Ferată a Moldovei, care este întreprindere destat monopolistă; în transportul maritim, proprietarul navei sau o altă persoană care deţine nava în posesiune şi folosinţă (armatorul). Transportul aerianpoate fi executat numai de o persoană care deţine documentele eliberate deAdministraţia de Stat a Aviaţiei Civile a Republicii Moldova. în transportulauto în calitate de cărăuş activează agentul transportator, care, conform art. 3

39

al Codului transporturilor auto, poate fi orice persoană fizică sau juridică caretransportă cu autovehiculele bagaje şi mărfuri ale agenţilor economici şi alecetăţenilor, ori execută sau organizează, din proprie iniţiativă sau prin înţelegere cu expeditorul de mărfuri (destinatarul mărfurilor) operaţiuni prevăzuteîn contractul de transport şi expediţie.

Faţă de cărăuş legea stipulează unele cerinţe speciale, printre care menţionăm:• cărăuşul trebuie să fie înregistrat într-o formă organizatorico-juridică prevăzută de

legislaţia cu privire la antreprenoriat;• cărăuşul trebuie să dispună de o licenţă corespunzătoare. în unele cazuri, de exemplu

în transportul aerian, cărăuşul trebuie să dispună şi de alte documente şi autorizaţii. Astfel, în baza art. 17 al Legii nr. 1237/ 1997, transportul aerian poate fi executat numai de către o persoană fizică sau juridică care posedă un certificat valid de operator aerian, o licenţă pentru genul respectiv de activitate aeronautică şi o autorizaţie de exploatare a rutei aeriene sau o autorizaţie de zbor30.

Obiectul contractului de transport este constituit din două părţi componente, care corespund obligaţiilor principale ale părţilor: prestarea serviciilor de fapt de deplasare în spaţiu a încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor şi achitarea plăţii convenite.Serviciile de deplasare în spaţiu includ nu numai transportarea propriu-zi-să a încărcăturii, călătorilor şi bagajelor, ci şi alte operaţiuni de fapt, accesorii transportului (încărcarea şi descărcarea mărfii, cântărirea ei, păstrarea ei în cursul transportării etc).

Termenul contractului de transport depinde de tipul de transport, viteza de deplasare a mijlocului de transport, de distanţa la care încărcătura sau călătorul şi bagajele urmează a fi deplasate şi de alte circumstanţe. Legislaţia în vigoare admite posibilitatea încheierii unui contract de transport de încărcături pe termen lung (art. 37 al Codului transportului feroviar).

în contractul de transport preţul acestuia are o denumire legală specială - taxa de transport, care, în baza art. 985 CC, se stabileşte prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel. în contractul de transport maritim de mărfuri taxa de transport se numeşte navlu. Taxa de transport se stabileşte de organele de stat competente în cazul transporturilor regulate. Astfel, tarifele în transportul de mărfuri pe calea ferată sunt reglementate de Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor40.

în transportul neregulat cuantumul taxei de transport se determină prin acordul părţilor, luându-se în consideraţie următoarele circumstanţe: distanţa, viteza mjlocului de transport, felul mărfii, greutatea, capacitatea şi tipul mijlocului de transport, parcursul în gol ş.a.41

în contractul de transport maritim de mărfuri cu participarea agenţiloreconomici străini, taxa de transport (navlul) se stabileşte prin acordul părţilor, luându-se în consideraţie practica şi uzanţele internaţionale de transportmaritim

40

45. Drepturile şi obligaţiile părţilor în punctul de expediere (pornire)

Contractul de transport, fiind un contract sinalagmatic, presupune drepturi şi obligaţii reciproce, stabilite de-normele Codului civil şi de actele normative speciale. Obligaţiilor unei părţi le corespund drepturile părţii contractuale opuse, şi invers.

Drepturile şi obligaţiile părţilor în acest contract pot fi grupate în trei categorii: drepturile şi obligaţiile părţilor în punctul de expediere, de transportare şi de recepţionare. Drepturile şi obligaţiile părţilor depind de tipul de transport, complexitatea transportării, volumul încărcăturii transportate şi de alte circumstanţe.

Clientul (expeditorul) are următoarele drepturi şi obligaţii în punctul de pornire:• să achite taxa de transport, care, conform art. 985, alin. 2 CC, se plăteşte până la

transportarea pasagerului şi bagajului sau a încărcăturii, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Ca garanţie de executare a acestei obligaţii cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii până la achitarea taxei de transport. Prin derogare de la prevederea legală cu privire la achitarea anticipată, obligaţia de a plăti taxa de transport poate fi pusă, în totalitate sau în parte, în sarcina destinatarului printr-o clauză contractuală expresă. Legislaţia naţională admite posibilitatea transportării gratuite a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului când este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care oferă public serviciu de transport, nu este guvernată de regulile stipulate în Codul civil şi transportatorul poartă doar o obligaţie de prudenţă şi diligentă (art. 980, alin. 2 CC);

• să întocmească scrisoarea de trăsură, dacă în contract părţile nu au convenit altfel. în baza art. 996 CC, răspunderea pentru incorectitudinea scrisorii de trăsură o poartă cel care a întocmit sau a modificat acest document;

• să predea încărcătura sau bagajele în vederea transportării în locul, timpul şi în cantitatea prevăzute de contract. în transportul auto mărfurile se predau spre transportare, de regulă, la locul aflării lor; în transportul feroviar, în locul de uz comun sau de uz propriu. Cantitatea încărcăturii trebuie stabilită anticipat de către client şi declaratăcărăuşului pentru ca acesta să poată alege mijlocul de transport cu o capacitate corespunzătoare42;

• dacă este necesar, să predea încărcătura în ambalajul corespunzătorpentru ca acesta să fie protejat de pierdere, alterare sau deteriorare întimpul transportării sau strămutării;

. la prezentarea mărfurilor în ambalaj şi a celor cu bucata în loturi mici, clientul este obligat să marcheze în prealabil fiecare lot de marfă şi să aplice marcajul special care indică particularităţile încărcăturii, metodele de manipulare în procesul de încărcare-descărcare, transportare şi păstrare;

• dacă contractul nu prevede altfel, să încarce mărfurile în mijlocul de transport şi să asigure fixarea, consolidarea şi acoperirea lor, folosind instalaţii proprii;

• să încarce mărfurile în timpul stabilit în contract, dar care nu este mai mic decât norma tehnică. Norma tehnică de încărcare este cantitatea optimă de mărfuri care poate fi încărcată în mijlocul de transport respectiv. în cazul lipsei normei tehnice clientul este obligat să încarce mărfurile, folosind întreaga capacitate a mijlocului de transport. Ne-respectarea obligaţiei de încărcare până la norma tehnică are drept consecinţă taxarea pentru întregul volum al mijlocului de transport, cu excepţia cazului când natura mărfii nu permite folosirea întregii capacităţi. Nu se admite nici depăşirea normei tehnice.

41

Supraîncărcarea atrage obligaţia clientului de a descărca, la cererea cărăuşului, supraîncărcătura;

• în cazul transmiterii spre transportare a mărfurilor perisabile clientul este obligat să anexeze la scrisoarea de trăsură certificatul de conformitate, de calitate, igienic şi fitosanitar, certificatul veterinar etc.43

Un drept esenţial al clientului constă în posibilitatea de a dispune de încărcătura respectivă. Astfel, în baza art. 1001, alin. 1 CC, clientul are dreptul să dispună de încărcătură. El poate, în special, să ceară cărăuşului să nu transporte încărcătura mai departe, să schimbe locul de livrare sau destinatarul menţionat.La transmiterea încărcăturii cărăuşului, clientul este în drept să ceară de la cărăuş verificarea greutăţii brute sau a cantităţii exprimate în alt mod a încăr- căturii, precum şi conţinutul coletelor. Rezultatul verificării se consemnează în scrisoarea de trăsură {ari. 997, alin. 3 CC).

La predarea mărfii spre transportare, clientul, de comun acord cu cărăuşul, este în drept să declare valoarea încărcăturii. în acest caz clientul este obligat să achite cărăuşului o taxă suplirrjentară, stabilită prin acordul părţilor.

Valoarea declarată nu trebuie să depăşească costul real al mărfurilor. în cazul divergenţelor dintre cărăuş şi client, valoarea mărfurilor este determinată prin expertiză, în urma căreia se întocmeşte un act.

în acelaşi timp legislaţia naţională stabileşte că clientul este obligat să declare valoarea următoarelor mărfuri:

• metale preţioase şi articole din ele, pietre preţioase, obiecte de artă, tablouri, obiecte de anticariat, lucrări de artă, covoare, maşini experimentale, utilaje şi dispozitive, la care preţurile nu sunt aprobate;

• obiecte de uz casnic44.Cărăuşul are următoarele drepturi şi obligaţii în punctul de pornire:• cărăuşul care face publică oferta de transport de persoane şi bunuri este obligat să

încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv serios de a refuza (art. 981 CC);

• să pună la dispoziţia clientului mijlocul de transport corespunzător în stare bună, care poate fi utilizat pentru transportarea încărcăturii respective. Prezentarea unui mijloc de transport inutilizabil pentru transportarea încărcăturii prevăzute în contract echivalează cu ne-prezentarea mijlocului de transport;

• să primească încărcătura pentru transportare. Preluarea mărfii pentru transportare se atestă prin semnătura cărăuşului pusă pe scrisoarea de trăsură. Dacă acest document nu cuprinde rezerve motivate ale cărăuşului, se prezumă, până la proba contrară, că încărcătura şi ambalajul erau, la preluare, în stare bună, iar numărul, cantitatea şi marcajul coletelor corespundeau datelor din scrisoarea de trăsură (art. 1000, alin. 2 CC);

• la preluarea încărcăturii, cărăuşul este obligat să verifice:corespunderea datelor din scrisoarea de trăsură cu numărul, cantitatea şi marcajul coletelor;- aspectul exterior al încărcăturii şi al ambalajului; • :i:}i'*-'

modul de încărcare şi aranjare a încărcăturii în vehicul. Rezervele motivate ale cărăuşului stipulate în scrisoarea de trăsură constituie un mod eficient de apărare a cărăuşului împotriva răspunderii pe care şi-o asumă de a asigura integritatea mărfii supusă transportării. Sub

42

aspectul efectelor pe care le produce, deosebim rezerve unilaterale şi bilaterale45. Primele ex-primă punctul de vedere exclusiv al cărăuşului, putând fi înlăturate prin proba contrară prezentată de client sau destinatar. Rezervele bilaterale sunt menţiuni făcute în scrisoarea de trăsură de cărăuş, cu acordul clientului. în acest caz, rezervele bilaterale fac dovada deplină referitoare la starea mărfii, ambalajului şi a bagajului, care nu pot fi înlăturate de părţi.

La cererea clientului, cărăuşul este obligat să verifice greutatea brută sau cantitatea exprimată în alt mod a încărcăturii, precum şi conţinutul coletelor. Rezultatul verificării se notează în scrisoarea de trăsură. în acest caz, cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor suportate.

în cazul an care cărăuşul nu dispune de mijloacele corespunzătoare pentru verificarea acestor date, el este obligat să consemneze în scrisoarea de trăsură rezervele sale motivate cu privire la datele menţionate. De asemenea, cărăuşul trebuie să motiveze rezervele sale faţă de starea exterioară sau ambalajul încărcăturii (art. 997 CC).

Cărăuşul are dreptul de retenţie asupra bagajului şi încărcăturii până la achitarea taxei de transport (art. 985, alin. 3 CC).

5.2. Drepturile şi obligaţiile părţilor pe parcursul deplasării încărcăturilor, călătorilor şi bagajelor

în timpul transportării încărcăturii, clientul fiind în aşteptare, nu are nici o obligaţie. Ca excepţie totuşi, clientul poate fi obligat să pună la dispoziţia cărăuşului unul sau mai mulţi însoţitori în cazul transportării unor mărfuri care necesită îngrijire specială în timpul transportării, de exemplu, în cazul transportării animalelor vii. Desemnarea unuia sau mai multor însoţitori de către client îl eliberează pe cărăuş de obligaţia de a asigura paza încărcăturii în timpul transportării.

Clientul, în calitate de persoană împuternicită să dispună de încărcătură, îşi poate exercita dreptul de modificare sau reziliere a contractului atât timp cât cărăuşul nu i-a înmânat destinatarului cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură.Pentru a dispune de încărcătură, clientul trebuie să prezinte cărăuşului primul exemplar al scrisorii de trăsură, în care se menţionează noile indicaţii date cărăuşului (art. 1001, alin. 5 CC). în acest caz clientul este obligat să-i restituie cărăuşului toate cheltuielile suportate în legătură cu executarea indicaţiilor clientului şi să-i repare prejudiciul cauzat.

Indicaţiile date de către client sunt obligatorii pentru cărăuş, însă, conform legii, îndeplinirea acestor obligaţii trebuie să fie posibilă în momentul în care acestea ajung la persoana care urmează să le îndeplinească şi nu trebuie să împiedice activitatea curentă a cărăuşului şi nici să cauzeze pagube altor clienţi sau destinatari. Indicaţiile nu trebuie, de asemenea, să ducă la o fragmentare a transportării (art. 1001, alin. 5 CC).

Cărăuşul este totuşi în drept de a refuza îndeplinirea indicaţiilor clientului, dacă nu le poate îndeplini, dacă acestea cauzează daune altor clienţi sau destinatari. în această situaţie cărăuşul are obligaţia de a-1 informa de îndată pe client despre imposibilitatea executării indicaţiilor.

în această etapă de executare a contractului cărăuşul are următoarele obligaţii:• să transporte încărcătura, călătorul şi bagajele acestuia la locul de destinaţie (art. 980,

alin. 1 CC);• să transporte încărcătura, pasagerul şi bagajele în termenele stabilite de lege sau de

contract, iar în lipsa unor astfel de termene, într-un termen rezonabil. Pentru aprecierea

43

acestui termen pot fi luate în consideraţie următoarele criterii: termenul de transportare obişnuit pentru tipul de transport respectiv, distanţa, viteza de deplasare a cărăuşului, volumul mărfii, starea drumurilor ş.a. în cazul transportării mărfurilor perisabile termenul de transportare nu trebuie să fie mai mare decât termenul de perisabilitate al acestora. în afară de aceasta, dacă în cazul transportării unor mărfuri perisabile părţile nu au stabilit prin contract termenul de transportare, acesta se determină ţinând cont de viteza de transportare. Astfel, potrivit p. 87 al Regulamentului transporturilor de mărfuri perisabile, cărăuşul este obligat să transporte mărfurile uşor alterabile la destinaţie, pornind de la parcursul mediu de 350 km în 24 de ore46.

• transportarea trebuie să fie efectuată pe calea cea mai scurtă şi cea mai rezonabilă;• cărăuşul este ţinut să transporte pasagerul la destinaţie în siguranţă (art. 987, alin. 2

CC);• pe timpul transportării, cărăuşul este obligat să păstreze mărfurile, asimilându-se cu un

depozitar;• . dacă executarea este posibilă în condiţii diferite de cele stabilite în

scrisoarea de trăsură şi cărăuşul nu poate obţine în timp util indicaţii de la client sau destinatar, el este obligat să ia acele măsuri care ar corespunde în măsura cea mai mare

intereselor clientului sau destinatarului (art. 1003, alin. 2 CC). în afară de drepturile tradiţionale ale cărăuşului, care corespund obligaţiilor clientului, noul Cod civil a stipulat noi drepturi şi împuterniciri ale cărăuşului. Astfel, cărăuşul are dreptul de

retenţie asupra bagajului şi încărcăturii până la achitarea taxei de transport (art. 985, alin. 3 CC).

• Cărăuşul are dreptul la compensarea cheltuielilor prilejuite de cererea şi îndeplinirea indicaţilor clientului, dacă nu este obligat, în baza contractului sau a legii, să suporte aceste cheltuieli (art. 1005, alin. 1 CC).• în cazul în care cărăuşul a plătit despăgubiri care rezultă din contractul de transport, el are dreptul de a se adresa în ordine de regres faţă de persoanele din culpa cărora au survenit aceste cheltuieli (art. 1025 CC).

5.3. Drepturile şi obligaţiile subiecţilor contractului e• de transport în punctul de destinaţie• La punctul de destinaţie cărăuşul este obligat să-1 înştiinţeze pe destinatar despre sosirea încărcăturii şi s-o predea acestuia. Până la predarea încărcăturii cărăuşul este obligat s-o păstreze. Transmiterea încărcăturii şi a scrisorii de trăsură se face contra unei recipise de primire. Din acest moment contractul de transport este considerat executat şi dreptul de dispoziţie asupra încărcăturii trece la destinatar, dacă în scrisoarea de trăsură nu este prevăzut altfel. Potrivit art. 1001, alin. 3 CC, dreptul de dispoziţie se naşte pentru destinatar în momentul întocmirii scrisorii de trăsură în cazul în care clientul face în scrisoarea de trăsură o menţiune în acest sens.• Dacă destinatarul refuză să preia încărcătura, cărăuşul are dreptul să dispună de ea fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsură (art. 1004, alin. 1 CC).

• Cărăuşul este în drept de a refuza predarea încărcăturii destinatarului atât timp cât acesta nu plăteşte sumele datorate potrivit contractului. Astfel, în baza art. 1006 CC, cărăuşul are dreptul de retenţie asupra încărcăturii atâta timp cât poate dispune de încărcătură pentru toate costurile care decurg din contract. Aceste costuri includ taxa de transport restantă, precum şi alte cheltuieli suportate de cărăuş pe parcursul

44

transportării (cele de depozitare etc).Dreptul de retenţie constă în dreptul cărăuşului de a refuza, cât timp nu este plătit, eliberarea încărcăturii persoanei împuternicite de a o prelua. Acest drept apare ca o garanţie instituită în beneficiul cărăuşului, care urmăreşte scopul de a asigura dinamismul transporturilor, precum şi de a evita calea litigiilor, soluţie îndelungată şi neconvenabilă47.

O particularitate a contractului de transport este participarea unui subiect deosebit - a destinatarului. Atât Codul civil, cât şi actele normative cu privire la transporturi stipulează un şir de drepturi şi obligaţii ale acestui subiect.

Obligaţiile de bază ale destinatarului sunt următoarele:• să preia încărcătura sosită pe adresa lui şi să o verifice sub aspect calitativ şi cantitativ;• să achite taxa de transport şi alte plăţi, dacă o astfel de condiţie este prevăzută de

contract;• să achite taxele de transport restante şi să restituie cărăuşului cheltuielile suportate pe

parcursul transportării încărcăturii şi a bagajelor;• să descarce marfa, dacă această obligaţie este stipulată în contract;• să elibereze mijlocul de transport de rămăşiţele încărcăturii, de gunoi etc. cu

respectarea cerinţelor sanitare şi tehnice.După ce încărcătura ajunge la locul prevăzut pentru livrare, destinatarul are dreptul să

ceară cărăuşului, contra unei recipise de primire, cel de-al doilea exemplar al scrisorii de trăsură şi predarea încărcăturii.

Legislaţia în vigoare stipulează dreptul destinatarului de a refuza preluarea mărfii, însă şi în acest caz el are posibilitate de a cere de la cărăuş livrarea ei atât timp cât cărăuşul nu a primit o indicaţie contrară de la client sau nu a dispus de încărcătură (art. 1004, alin. 2 CC).

Destinatarul, de exemplu,"în contractul auto de mărfuri, potrivit p. 94 al Regulamentului transporturilor auto de mărfuri, este în drept de a refuza recepţionarea mărfurilor, dar numai în cazul când calitatea încărcăturii în urma alterării sau vătămării, pentru care cărăuşul poartă răspundere, s-a modificat într-atât încât se exclude posibilitatea utilizării integrale sau parţiale a mărfurilor48.

Dacă s-a constatat pierderea încărcăturii sau dacă încărcătura nu a ajuns la destinaţie în termenul stabilit de contract sau într-un termen rezonabil, destinatarul poate valorifica în nume propriu împotriva cărăuşului drepturile ce decurg din contractul de transport (art. 1002, alin. 2 CC).

45

46. RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR PENTRU NEEXECUTAREA SAU EXECUTAREA NECORESPUNZĂTOARE A CONTRACTULUI / DE TRANSPORT

Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor în contractul de transport se aplică prevederile generale cu privire la răspunderea civilă, stipulate în Codul civil (art. 602-623 CC). însă în acest contract se aplică şi norme speciale, prevăzute de Codul civil, cât şi acte normative speciale (legi, coduri, regulamente). Aceste acte normative stipulează o serie de particularităţi cu privire la răspunderea părţilor în contractul de transport:

. în contractul de transport se aplică o regulă cu privire la limitarea răspunderii, în primul rând a cărăuşului, conform căreia cazurile şi cuantumul răspunderii sunt strict determinate de legislaţia cu privire la transport. Astfel, în baza art. 1007, alin. 3 CC, cărăuşul nu poartă răspundere şi nu-şi poate limita răspunderea decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. Prejudiciul cauzat în urma neexecutării obligaţiilor contractuale poate avea loc doar în cazurile expres prevăzute de lege. O astfel de normă este stipulată la art. 1007, alin. 2 CC, în care în afară de penalităţi cărăuşul este obligat să repare şi prejudiciul cauzat. în acelaşi timp menţionăm că legislaţia în vigoare admite posibilitatea de limitare a răspunderii în ce priveşte despăgubirile în condiţiile în care o astfel de prevedere este stipulată în contract prin acordul părţilor (art. 1007, alin. 1 CC);

• în contractul de transport se aplică regula cu privire la răspunderea mixtă sau răspunderea pentru acţiunile terţului. Astfel, conform art. 1022, alin. 1 CC, dacă un transport care constituie obiectul unui singur contract este realizat de mai mulţi cărăuşi succesiv, fiecare din ei răspunde pentru executarea întregului transport. Mai mult, dacă un cărăuş este în incapacitate de plată, partea care îi revine din despăgubiri şi pe care nu a plătit-o se suportă de ceilalţi cărăuşi, proporţional părţii ce le revine din taxa de transport (art. 1026 CC). Precizăm însă că în contractul de transport se aplică şi regula cu privire la dreptul de regres (art. 1025 CC);

• este aplicabilă, ca o regulă generală, şi norma care exclude limitarea răspunderii, şi anume: orice clauză contractuală care în mod direct sau indirect derogă de la dispoziţiile prevederilor capitolului XII al titlului III al cărţii a treia CC este nulă şi lipsită de efecte. Nulitatea unor asemenea clauze nu are drept consecinţă nulitatea celorlalte clauze din contract.

Este nulă îndeosebi acea convenţie prin care cărăuşul trece pe seama asigurării încărcăturii pretenţiile de despăgubire, precum şi orice convenţie asemănătoare.

Este nulă şi convenţia în a cărei bază sarcina probei este răsturnată (art. 1029 CC). Aceste reguli pot avea excepţii doar în contractul de transport maritim de mărfuri cu participarea subiecţilor străini, când cuantumul sancţiunilor poate fi limitat prin acordul părţilor.

în contractul de transport se aplică regula cu privire la prezumţia culpei cărăuşului. în noul Cod civil această regulă poartă denumirea de sarcina pro-baţiunii şi este stipulată la art. 1009 CC, unde se menţionează că sarcina probei faptului că distrugerea, pierderea, deteriorarea ori depăşirea termenului de livrare se datorează uneia din împrejurările prevăzute de lege revine cărăuşului. Dacă prejudiciul a fost cauzat cu intenţie sau din culpa gravă a cărăuşului, acesta nu poate invoca dispoziţiile legale care exclud sau limitează răspunderea sa ori care răstoarnă sarcina probaţiunii (art. 1019 CC). în acelaşi timp,

46

subliniem că în contractul de transport poate fi aplicat şi principiul (prezumţia) nevinovăţiei cărăuşului. Cazurile eliberării cărăuşului de răspundere sunt stipulate la art. 1008, alin. 3 CC. Astfel, conform acestei norme, cărăuşul este exonerat de răspundere dacă distrugerea, pierderea sau deteriorarea încărcăturii se datorează uneia sau mai multor din următoarele împrejurări:

• utilizarea unor vehicule descoperite, fără prelată, dacă această utilizare a fost convenită expres şi consemnată în scrisoarea de trăsură;

• lipsa sau defectele ambalajului;• manipularea, încărcarea, aranjarea şi descărcarea au fost efectuate de client, destinatar

sau de un terţ care acţionează pentru client ori pentru destinatar;• pagubele sunt rezultate din caracteristicile naturale ale unor anumite încărcături, din

cauza cărora acestea din urmă au fost expuse pieirii totale sau parţiale ori deteriorării, în special, prin rupere, coroziune, alterare interioară, uscare, vărsare, pierderea normală în greutate sau atacul insectelor ori rozătoarelor; ...

• transportarea animalelor vii. ,Limita răspunderii cărăuşului este strict determinată de lege. Astfel, potrivit art. 1007,

alin. 1 CC, cărăuşul răspunde pentru distrugerea, deteriorarea, pierderea totală sau parţială a încărcăturii, dacă acestea au avut loc între momentul preluării şi cel al livrării, precum şi pentru depăşirea termenelor de livrare, în baza art. 130 al Codului transportului feroviar, bunăoară, calea ferată repară prejudiciul cauzat în timpul transportului de mărfuri în cazul:

, pierderii sau lipsei mărfurilor - în limita valorii totale sau parţiale amărfurilor; • deteriorării (alterării) mărfurilor - in limita sumei cu care s-a diminuat valoarea lor, iar dacă recuperarea mărfurilor deteriorate (alterate) este imposibilă, în mărimea valorii lor;

pierderii, lipsei sau deteriorării (alterării) mărfurilor predate pentru transport cu valoarea declarată - în mărimea valorii declarate sau a cotei valorii declarate, corespunzătoare părţii pierdute, lipsă sau deteriorate (alterate). în cazul pierderii totale sau parţiale a încărcăturii, despăgubirea se va calcula în funcţie de valoarea încărcăturii la locul şi în momentul preluării.

Valoarea încărcăturii se determină în baza preţului de bursă, iar în lipsa unui asemenea preţ, în baza preţului de piaţă. în lipsa unor asemenea preţuri, la preţul obişnuit al bunurilor cu aceleaşi caracteristici.

în afară de plata despăgubirilor prevăzute de lege, pentru încălcarea obligaţiilor contractuale cărăuşul este obligat să restituie de asemenea şi taxele de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli de transport: în cazul pierderii totale a încărcăturii - integral, iar în cazul pierderii parţiale, parţial (art. 1014 CC).

O particularitate a contractului de transport este faptul răspunderii sporite a cărăuşului, clientului şi destinatarului. Astfel, în baza art. 142 şi 143 al Codului transportului feroviar, în cazul deteriorării sau pierderii vagoanelor şi conteinerelor care aparţin căii ferate sau clienţilor şi destinatarilor sau altor organizaţii, partea care se face vinovată de pierdere sau deteriorare este obligată să plătească o amendă în mărimea încincită a valorii vagoanelor şi conteinerelor deteriorate sau pierdute, conform preţurilor acestora la momentul deteriorării sau pierderii.

Potrivit unei reguli speciale, încărcătura poate fi considerată pierdută dacă nu a fost livrată în decursul a 30 de zile de la expirarea termenului de livrare sau, în cazul în care nu s-a convenit asupra unui astfel de termen, în decursul a 60 de zile de la preluarea încărcăturii

47

de către cărăuş (art. 1011, alin. 1 CC).Legislaţia în vigoare stabileşte cazurile şi limitele răspunderii clientului şi destinatarului. Astfel, în baza art. 996 CC, clientul care a furnizat date false sau incomplete şi a întocmit sau a modificat scrisoarea de trăsură este responsabil pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin aceste acţiuni. Clientul răspunde, de asemenea, faţă de cărăuş pentru prejudiciul cauzat prin ambalarea necorespunzătoare a încărcăturii, materialului sau instalaţiilor de transport sau altor încărcături, precum şi pentru toate cheltuielile generate de o astfel de ambalare, dacă deficienţele nu erau evidente şi dacă nu erau cunoscute de cărăuş la preluare, fără ca acesta să facă rezerve (art. 998 CC). Conform prevederilor art. 145 al Codului transportului feroviar, după sosirea mărfurilor în staţia de cale ferată de destinaţie şi înştiinţarea de către cărăuş a destinatarului privind sosirea mărfurilor pe adresa lui, întreaga răspundere patrimonială faţă de calea ferată pentru transportul în cauză se pune în sarcina destinatarului mărfurilor.

în contractul de transport maritim de mărfuri răspunderea părţilor poartă un caracter foarte specific, propriu numai pentru acest tip de transport. Aceste particularităţi se manifestă prin limitarea cazurilor când cărăuşul (proprietarul de navă maritimă) este exonerat de răspundere (art. 179 şi 310 al acestui cod), prin limitarea răspunderii (art. 313) etc. O trăsătură specială în acest contract o constituie răspunderea (consecinţele) în cazul accidentelor maritime extraordinare, în asemenea situaţii părţile poartă răspundere (suportă consecinţe negative) în funcţie de aşa noţiuni specifice cum sunt "avaria comună" sau "avaria particulară". De exemplu, în baza art. 281 al Codului navigaţiei maritime comerciale al Republicii Moldova, se consideră avarie comună sacrificiul extraordinar sau cheltuielile extraordinare făcute intenţionat şi raţional pentru salvarea navei, caricului şi navlului de un pericol comun (prin navlu se înţelege şi plata pentru transportul de pasageri şi de bagaje ale acestora).

Avaria comună se suportă de către navă, carie şi navlu în mod proporţional cu valoarea lor netă.

Institutul avariei comune şi particulare în dreptul maritim tradiţional reflecta interesele economice ale clientului şi cărăuşului potrivit regulei "nimeni nu trebuie să se îmbogăţească"49. Verificarea semnelor avariei comune se efectuează la cererea părţii interesate de către o categorie specială de profesionişti - persoane competente posedând cunoştinţe speciale şi experienţă în domeniul dreptului maritim, care poartă denumirea de dispaşori şi care întocmesc un document special numit dispaşă, unde sunt descrise toate pagubele şi cheltuielile suportate.

Conform art. 299 al acestui cod, pierderile şi cheltuielile care nu au indicii de avarie comună se consideră avarie particulară. Aceste pierderi şi cheltuieli sunt suportate de partea care le-a suferit sau de partea care răspunde de cauzarea lor.

48

49