EVOLUȚIA INSTITUȚIEI LEGISLATIVE ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL ROMÂNESC

8/3/2019 EVOLUȚIA INSTITUȚIEI LEGISLATIVE ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL ROMÂNESC

http://slidepdf.com/reader/full/evoluia-instituiei-legislative-in-sistemul-constituional-romanesc 1/109

EVOLUȚIA INSTITUȚIEI LEGISLATIVE ÎN SISTEMULCONSTITUȚIONAL ROMÂNESC

CUPRINS

CUPRINS .....................................................................................................................1

INTRODUCERE .........................................................................................................3

CAPITOLUL 1 ............................................................................................................6

Accep iuni ale no iunii de “institu ie parlamentară” în tradi ia legislativă aț ț ț ț

Statului Român ............................................................................................................61.1. CONSTITU IAȚ IȘ INSTITU IAȚ PARLAMENTARĂ – DELIMITĂRI CONCEPTUAL-ISTORICE............................................................. 6

1.1.1. Constitu ia – de la cutumă la act ce reglementează existen a unei na iuniț ț ț ..........6

1.1.2. Tradi ia constitu ional-legislativă în spa iul românescț ț ț ........................................8

1.2. DE LA REGIMUL CONVEN IEIȚ DIN 1858 LA UNIFICAREA POLITICO-ADMINISTRATIVĂ IȘ LEGISLATIVĂ................................... 13

CAPITOLUL 2 ..........................................................................................................18

Rolul Parlamentului în cadrul monarhiei constitu ionale române tiț ș ...................18

2.1. CONTURAREA CADRULUI DE ORGANIZARE IȘ FUNC IONAREȚ A PARLAMENTULUI ÎN R OMÂNIA..............................................19

2.1.1. Parlamentul unicameral – prima variantă politică a institu iei legislativeț

române tiș .......................................................................................................................20

2.1.2. Bicameralismul parlamentar – o necesitate politică a societă ii române tiț ș .....27

2.2. LEGISLATIVUL SISTEMULUI POLITIC CONSACRAT DE PRIMA CONSTITU IEȚ A R OMÂNIEI.......................................................30

2.2.1. Parlamentul monarhiei constitu ionale române tiț ș ............................................. 31

2.2.2. Instabilitate guvernamentală i conservatorism politicș .....................................34

2.2.3. De la opozi ia antidinastică la Parlamentul României Mariț .............................36

2.3. ASCENSIUNE IȘ DECLIN: PARLAMENTUL ÎN CONSTITU IILEȚ DIN 1923 IȘ 1938 .............................................................. ..41

2.3.1. Consecin e politico-legislative ale interpre ării regimului democra ieiț ț ț

reprezentative ................................................................................................................42

2.3.2. Desconsiderarea sistemului parlamentar în favoarea dictaturii monarhice ....47



CAPITOLUL 3 ..........................................................................................................50

Regimuri extreme de organizare a Parlamentului României. De la republica

populară la republica parlamentară ........................................................................50

3.1. DIMINUAREA ROLULUI LEGISLATIV AL PARLAMENTULUI STATULUI R OMÂN ÎN BAZA CONSTITU IILOR Ț DIN 1948, 1952 IȘ 1965.................................................................................................................................................................................50

3.2. CADRUL COSTITU IONALȚ -ORGANIZATORIC ACTUAL AL PARLAMENTULUI R OMÂNIEI..........................................................61

3.2.1. Alegerile pentru Parlamentul României .............................................................61

3.2.2. Structura organizatorică a institu iei parlamentareț ...........................................65

3.2.3. Func iile Parlamentului Românieiț

.......................................................................................................................................70

STUDIU DE CAZ ......................................................................................................74

Parlamentul României – Între bicameralism i unicameralismș ............................74

STABILIREA IȘ MOTIVAREA ALEGERII TEMEI.......................................................................................................................74

PROIECTAREA CERCETĂRII..............................................................................................................................................76

R ECOLTAREA DATELOR IȘ ELABORAREA INSTRUMENTELOR DE LUCRU ................................................................................... 77

EXPUNEREA, ANALIZA IȘ PRELUCRAREA DATELOR OB INUTEȚ ................................................................................................79

ELABORAREA RAPORTULUI DE CERCETARE – CONCLUZII IȘ PROPUNERI...................................................................................92

CONCLUZII ..............................................................................................................95

BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................98

ANEXE .....................................................................................................................101

2



INTRODUCERE

După cum afrima Pericle, un sistem democratic este echivalent cu „domnia libertă ii”, însă,ț

de-a lungul timpului, în strânsă dependen ă de evolu ia istorică înregistrată, no iunea de “libertate” aț ț ț

fost percepută sub diferite forme. Condi iile istorice de evolu ie a unei na iuni i-au pus amprentaț ț ț ș

puternic asupra conceptualizării ideii de “libertate”, prezentul oferind un nou model de guvernare în

acest sens – sistemul democratic. Majoritatea statelor dezvoltate au procedat la instaurarea

democra iei în sistemul de guvernământ, România alăturându-se acestora în urmă cu două decenii.ț

Transformările care s-au succedat în societatea românească în ultima perioadă i ritmul în careș

au fost implementate o serie de modificări în sistemul constitu ional românesc determină acordareaț

unei aten ii deosebite condi iilor în care acestea au avut loc. Regimul republicii parlamentareț ț

existent în România în prezent cuprinde o serie de particularită i de interes major, instituite prinț legiferarea lor de către autorită ile competente.ț Documentul care conferă legitimitate normelor

existente i practicate în procesul de conducere statală este Constitu ia – legea supremă a unui stat.ș ț

Institu ia care constituie nucleul transformărilor la nivel statal, de la care sunt ini iate proiecteț ț

de legi, unde sunt analizate cazuri normativ-constitu ionale speciale i care imprimă caracterul iț ș ș

unitatea procesului de elaborare-dezbatere-adoptare a normelor legislative o reprezintă Parlamentul.

Statutul acestei institu ii este reglementat prin legea fundamentală a României, adoptată în 1991 iț ș

revizuită în 2003. Într-o societate democratică, Parlamentul reprezintă institu ia legislativă, înț virtutea instituirii principiului separa iei puterilor în stat.ț

Luând în calcul gradul de importan ă a Parlamentului în procesul decizional statal, mi-amț

propus ca, prin această lucrare, să efectuez o analiză în detaliu a institu iei legislative, urmărindț

etapele dezvoltării Statului Român i specificul constitu ional al fiecăreia.ș ț

Sistemul constitu ional românesc î i are originile, formal, atestat documentar, în actul de la 1ț ș

iulie 1866 – prima Constitu ie a României. Tradi ia constitu ională este, însă, mai îndelungată.ț ț ț

Având drept punct de plecare acest fundament teoretic, în vederea unei analize optime a

evolutiei institu iei legislative în sistemul constitu ional românesc am structurat lucrarea în treiț ț

capitole de referin ă teoretică – din perspectivă constitu ional-istorică i legislativă – cărora le-amț ț ș

alăturat un studiu de caz pe tema unicameralismului institu iei parlamentare.ț

√ Capitolul 1 cuprinde o abordare conceptuală a no iunilor utilizate în elaborareaț

lucrării (constitu ie; sistem constitu ional; institu ie legislativă ț ț ț ). Teoretizarea acestor

concepte nu este suficientă pentru crearea unei perspective complete asupra unui regim

statal constitu ional i asupra rolului de inut de forul legislativ. De aceea, am consideratț ș ț

necesare în acest prim capitol:

3



♦ expunerea condi iilor istorice în care a fost adoptată prima Constitu ie aț ț

României;

♦ precizarea premiselor care au facilitat instaurarea unui sistem constitu ional înț

spatiul românesc;

♦ realizarea unei scurte incursiuni în istoria ărilor Române pentru a surprindeȚ cadrul intern în care au fost conturate primele acte de natură constitu ională, acteț

care au îndeplinit rol de lege fundamentală internă.

√ Capitolul 2 surprinde, cronologic, trăsăturile sistemului constitu ional începând cuț

instituirea primului Parlament al României de către Alexandru Ioan-Cuza. Cadrul

legislativ ini ial este supus unor modificări succesive i rapide, în vederea adaptăriiț ș

cadrului institu ional la cerin ele de dezvoltare ale na iunii. În acest capitol voi analizaț ț ț

reglementarea rolului i atribu iunilor institu iei legislative în Constitu iile Românieiș ț ț ț până la implicarea ării noastre în desfă urarea celui de-Al Doilea Război Mondial:ț ș

♦ Un prim aspect de interes special îl reprezintă primul mod de organizarea a

Parlamentului – în formula unicamerală – raportat la solu ia găsită cu numai doiț

ani mai tarziu – sistemul legislativ bicameral (solu ie care a fost adoptată înț

condi ii de extremă încordare pentru na iunea română, chiar ca un imperativț ț

constitu ional);ț

♦ Într-o altă subsec iune a capitolului, o importan ă deosebită am acordatț ț modului incipient de conturare i evolu ie a unor principii democratice incluse înș ț

prima Constitu ie a României:ț

▪ principiul separa iei puterilor în stat, în sensul în care reflectă rolulț

detinut de către Parlament în aplicarea acestuia;

▪ principiul reprezentării na ionale – conform căruia institu ia legislativăț ț

este un exponent al întregii popula ii; din acest punct de vedere am analizatț

reglementarile constitu ionale care definesc modalitatea de alegere iț ș

atribu iunile celor două Camere parlamentare în vederea respectării principiului;ț

▪ principiul pluripartidismului politic ca garant al asigurării unei

democra ii moderne; sunt, astfel, men ionate condi iile în care s-au conturatț ț ț

primele doctrine politice, maniera în care s-au diversificat ideologic grupările

parlamentare ini iale i consecin ele pe care le-au avut asupra demersurilor ț ș ț

democra iei române ti de început de secol XX.ț ș

♦ Dependen a strictă de evolu ia istorică a specificului sistemului legislativ esteț ț

abordată prin analiza punctuală a declinului institu iei Parlamentului înainteaț

4



momentului critic al adoptării Constitu iei din 1938 i instaurării regimuluiț ș

dictaturii militare, în condi iile izbucnirii celei de-a doua conflagra ii mondiale.ț ț

√ Capitolul 3 reprezintă o abordare antitetică a sistemului constitu ional i a institu ieiț ș ț

legislative, antiteza provenind din documentele în baza cărora sunt analizate aceste două

concepte – Constitu iile care, prin normele pe care le impun, introduc în Româniaț regimul comunist (1948, 1952 i 1965) aflate în opozi ie cu Constitu ia Românieiș ț ț

adoptată în 1991 i revizuită în 2003:ș

♦ Precizarea factorilor conjuncturali care au contribuit la adoptarea Constitu iilor ț

României (ca republică populară, respectiv , republică socialistă ) i aș

men iunilor constitu ionale restrictive privind statutul institu iei legislative;ț ț ț

♦ Abordarea punctuală a cadrului constitu ional-organizatoric actual alț

Parlamentului României, urmărind modul în care se realizează alegerile parlamentare, structura organizatorică a forului legislativ i func iile pe care celeș ț

două Camere le îndeplinesc în prezent în cadrul democra iei parlamentareț

române ti.ș

Pe parcursul primelor trei capitole am abordat tema „Evolu ia institu iei legislative în sistemul ț ț

constitu ional românesc”ț numai din perspectivă strict constitu ională, argumentând aspecteleț

teoretice cu factori de natură istorică. Din cele prezentate se observă clar că institu ia legislativă aț fost constituită, în toata evolu ia constitu ională a României, din două Camere parlamentare,ț ț

excep ie făcând doar anii 1862-1864, când Parlamentul României cuprindea un singur for legiuitor.ț

√ Studiul de caz pe care îl efectuez ca ultim capitol al lucrării are ca nucleu al

preocupărilor op iunea pentru instituirea unui Parlament unicameral. Cercetarea va aveaț

drept document de referin ă Raportul C.P.A.R.P.C.R., în care este propusă spreț

dezbatere această op iune. Analiza modului în care o astfel de măsură ar constitui unț

beneficiu pentru România în momentul de fa ă se va realiza prin identificarea avantajelor ț i dezavantajelor pe care unicameralismul le presupune, raportând rezultatul la realitateaș

institu ional-constitu ională a Statului Român.ț ț

Prin abordarea temei „Evolu ia institu iei legislative în sistemul constitu ional românesc”ț ț ț mi-

am propus să surprind cele mai importante aspecte de ordin constitu ional care influen eazăț ț

progresul democratic al Statului Român, atât în sens favorabil, cât i în defavoarea societă iiș ț

românesti. Rezultatele ob inute le voi sintetiza, în finalul lucrării, în elaborarea unor concluzii iț ș

propuneri, astfel încât factorii identifica i ca necesari progresului democra iei constitu ionale săț ț ț

prezinte utilitate practică, iar influen ele negative deduse să poată fi înlăturate sau, cel putin,ț

diminuate.

5



CAPITOLUL 1

Accepțiuni ale no iunii de “institu ie parlamentară” în tradi ia legislativăț ț ț

a Statului Român

1.1. Constitu ia i institu ia parlamentară – delimităț ș ț ri conceptual-istorice

Existen a statelor lumii a evoluat, de-a lungul timpului, de la o organizare oarecum “haotică”,ț

de la un spirit individualist i diferen ialș ț de fiin are, exclusivist, la o identitate proprie, bineț

reglementată, fundamentată pe documente scrise i orientată către binele comun, către societate.ș

Această diferen ă este evidentă atunci când se face referire la entită ile statale din vremea Imperiilor ț ț

Otoman, Habsburgic, arist anterioare momentului 1789, comparativ cu societă ile ulterioareȚ ț

Revolu iei Franceze, când apare o nouă formă de guvernare – republica – i noi concep ii privindț ș ț

principiile i normele de conducere ale statelor, privind drepturile i libertă ile cetă eanului.ș ș ț ț

Revolu ia Franceză din 1789 reprezintă punctul de origine al Epocii Moderne în istoriaț

Europei, luând în calcul principiile liberale în numele cărora a avut loc, mai ales, instituirea ideii de

lege fundamentală a unui stat – Constitu ia. Această no iune a fost preluată, treptat, de toate stateleț ț

europene, în func ie de condi iile istorico-institu ionale proprii i a devenit, către sfâr itul secoluluiț ț ț ș ș

al XIX-lea, simbolul independen ei na ionale i al celor mai liberale forme de guvernământ.ț ț ș

1.1.1. Constitu ia – de la cutumă la act ce reglementează existen a uneiț ț

na iuniț

Din punct de vedere etimologic, termenul de “constitu ie” provine din substantivul latinț

“constitu io”, care înseamnăț ”a ezare cu temei”ș sau ”starea unui lucru”.1 Astfel, se în elege căț

această no iune exista încă din vremea Imperiului Român, însă în elesul său era diferit: nuț ț

reprezenta o lege fundamentală, specială, ci ceea ce astăzi numim edict semnat de împărat, a cărui

for ă juridică era superioară actelor juridice adoptate de autorită ile publice ale imperiului. Uneleț ț state feudale au consemnat în documente scrise anumite reguli fundamentale privind raporturile

dintre guvernan i i guverna i, care urmau să prevaleze, cu valoare de principiu de conduită politică,ț ș ț

fa ă de cutumele existente, precum i fa ă de comportamentul ulterior semnării acestora alț ș ț

monarhilor. În acest sens, pot fi men ionate Magna Charta engleză din 1215, Bula de Aur a sa ilor ț ș

emisă de regele maghiar Andrei al II-lea (1224), Bill of Rights din 1629. În Evul Mediu, termenul

”constitu ie” era folosit de unele state pentru a delimita astfel de reguli de simplele legi sau statute.ț

1 Victor Duculescu; Constan a Călinoiu, Georgeta Duculescu,ț Drept consti utional comparat - Tratat (vol. 1 +2 ),ț Editura IV, revăzută i adăugită, Editura Lumina Lex, Bucure ti, 2007, p. 32ș ș

6



Constitu iile, drept urmare, nu acopereau celelalte legi interne, nu în sensul că acestea, pentru a fiț

valide, era necesar să fie în concordan ă cu normele constitu ionale.ț ț

De i în prezent Constitu ia ia forma unui document scris, cu excep ia Marii Britanii, unde încăș ț ț

se men ine forma cutumiară, ini ial, statele aveau la bază o serie de reguli i norme de func ionare,ț ț ș ț

cărora elementele din aparatul de conducere erau obligate să li se subordoneze. Acestea nu erauînscrise în niciun act, nu puteau fi atestate documentar; aveau la bază numai cutuma, obiceiul

legislativ anterior, căruia i se adăugau numai elementele de noutate evidente ale cazurilor analizate

sau ale legilor elaborate.

În general, constitu ia scrisă se prezintă sub forma unuiț document politico-juridic structurat în

articole i care este adoptat direct de popor sau de reprezentan ii acestuia, potrivit unei proceduriș ț

speciale i solemne, specifice fiecărei forme de guvenământ.ș

Pentru a întruni condi iile de existen ă ale unei Constitu ii, actul trebuie să prezinte anumiteț ț ț aspecte de formă i de fond esen iale. În ceea ce prive te condi iile de fond ale legii fundamentale,ș ț ș ț

trebuie inut seama de faptul că dispozi iile constitu ionale reglementează, în primul rând, raporturiț ț ț

politice, indiferent care ar fi obiectul acestora i domeniul vie ii politice.ș ț 2 Nu interesează nici faptul

că raporturile respective se concretizează în acte de natură legislativă, financiară, juridică,

executivă, diplomatică sau specifice altor domenii. Esen a comună tuturor acestor acte constă înț

faptul că, prin intermediul lor, se transpun în practică obiective de conducere politică.

Se poate observa că modul de desemnare a autorită ilor publice, ca i prerogativele deț ș

conducere ale guvernan ilor, sunt stabilite, de fapt, pentru facilitarea exercitării puterii politice.ț

Drept urmare, constitu iile au caracter politic, asemeni documentelor în care sunt înscrise.ț Aceasta

este o condi ie de fond a oricărei constitu ii. Altfel spus, dispozi iile constitu ionale referitoare laț ț ț ț

organizarea i exercitarea puterii au un preponderent caracter politic. Caracterul politic alș

dispozi iilor constitu ionale este obiectivat în norme juridice care le conferă, astfel, obligativitateț ț

generală, încalcarea lor fiind sanc ionată. Consecin a acestor realită i se materializează într-o altăț ț ț

condi ie de fond a constitu iei - caracterul normativ al dispozi iilor constitu ionale.ț ț ț ț 3

Caracterul normativ al dispozi iilor constitu ionale decurge, indeosebi, din necesitatea de aț ț

conferi consisten ă i caracter general-obligatoriu normelor politice, precum i de a asiguraț ș ș

respectarea acestora sub sanc iunea legii. Dacă dispozi iile constitu ionale ar avea doar caracter ț ț ț

politic, încălcarea acestora nu ar putea fi sanc ionată în mod eficient. Ceea ce II este specific numaiț

constitu iei, spre deosebire de caracterul normativ al altor acte juridice i politice, este suprema iaț ș ț

normativită ii dispozi iilor constitu ionale, ceea ce impune tuturor celorlaltor documente juridice săț ț ț

se conformeze prevederilor sale.

2 Ion Corbeanu, Maria Corbeanu, Drept constitu ional i institu ii politiceț ș ț , Editura Lumina Lex, Bucure ti, 2006, p. 47ș3 Ibidem, p. 52

7



Alături de aceste două caracteristici de fond men ionate, mai pot fi sintetizate alte douăț

elemente definitorii ale no iunii de ”constitu ie”, în acest caz doar sub aspect formal. Astfel, dinț ț

punct de vedere al formei sale, constitu ia este o lege prin care se stabilesc, prîntre altele,ț

principiile generale de guvernare, direc iile generale de factură legislativă, specificulț

reglemenatării juridice a raporturilor sociale. Al doilea element formal este reprezentat desuprema ia Constitu iei. Atât legile organice, cât i cele ordinare trebuie să se supună spiritului iț ț ș ș

literei Constitu iei.ț

Experien a constitu ională a statelor lumii permite constătarea că legea supremă a fiecărui statț ț

este un act politico-juridic fundamental, inspirat de o anumită filosofie socială i adoptat de na iuneș ț

sau în numele ei pentru a stabili forma de stat, modul de organizare i func ionare a puterilor ș ț

statului i raporturile între acestea, principiile generale ale ordinii juridice a societă ii, precum iș ț ș

drepturile i îndatoririle cetă enilor, act adoptat i modificat potrivit unei proceduri speciale.ș ț șAvând în vedere complexitatea rela iilor ce se stabilesc în cadrul unui stat, atât de naturaț

socială, cât i politico-intitu ională, necesitatea existen ei unui document scris devenea tot maiș ț ț

pregnantă. Astfel Constitu ia – tradi ional un act cu caracter special – dobânde te un statut superior ț ț ș

tuturor formelor legislative scrise, constituindu-se treptat în legea supremă a fiecărui stat, indiferent

de forma de guvernământ adoptată.

De inând rolul decisiv în reglementarea tuturor legilor ce stabilesc organizarea i func ionareaț ș ț

unui stat, în elaborarea unei Constitu ii este absolut imperios să se ină cont de anumite principii.ț ț

Unul dintre cele mai importante principii care conferă unei guvernări cel mai înalt grad de

democra ie este cel al separa iei puterilor în stat: executivă, legislativă i judecătorească.ț ț ș

“Separa ia” puterilor constă în exercitarea acestora de către institu ii de stat diferite, însă nuț ț

reprezintă o separa ie absolută, ci se men in o serie de interdependen e între ele, pentru a nu existaț ț ț

pericolul instituirii vreunei forme de monopol politic în stat.

Institu ia legislativă, care face obiectul de analiză al acestei lucrări, reprezintă autoritatea careț

exercită puterea legislativă. Asemeni actului constitu ional, i institu ia legislativă a luat na tere caț ș ț ș

răspuns la solicitările de moment ale unei na iuni. Parlamentul apare ini ial în Anglia – institu ieț ț ț

exponentă a nivelului înalt de civilizatie i a liberalismului avansat al acestei ări.ș ț

1.1.2. Tradi ia constitu ional-legislativă în spa iul românescț ț ț

Întemeierea Statelor Medievale Române ti a fost puternic influen ată de realitatea politico-ș ț

teritorială a secolelor XIII-XIV. Principiile de existen ă statală ale acestei perioade conturau cadrulț

“legitim” al desfă urării ac iunilor de cucerire a altor spa ii, de extindere teritorială a marilor ș ț ț

imperii: otoman, arist, habsburgic. Spa iul carpato-danubiano-pontic s-a aflat în permanen ă laț ț ț

confluen a de interese a acestor state, pozi ia geografică determinând caracterul iminent alț ț

8



pericolului pe care această vecinătate l-a prezentat continuu. Statele Române au reu it să- i pastrezeș ș

însă fiin a statală, în pofida raportului de for e mereu oscilant în spa iul Europei Răsăritene. Dreptț ț ț

urmare, conducătorii români au fost nevoi i să adopte neîntrerupte măsuri preventive, de protejare aț

grani elor na ionale, a autonomiei interne, a fiin ei poporului român. Proiectele Por ii Otomane de aț ț ț ț

transforma ările nord-dunărene în teritorii islamice s-au lovit de o puternică rezisten ă i au fost, înț ț ș final, abandonate.4

După crearea Statelor Române extracarpatice de sine stătătoare – Moldova i araș Ț

Românească – domnitorii i boierii locali au încercat să confere specificitate institu iilor de stat,ș ț

însă frecventele confruntări cu trupele otomane, cu tătarii, cu armata maghiară au constituit

obstacole majore în îndeplinirea acestui obiectiv. În raport cu feudalismul european, cel românesc

apare ca un subtip al celui bizantin: organizării dominiale de tip seniorial i se suprapune o clasă

politică – boierimea.

5

în consecin ă, eforturile voievozilor români s-au concentrat, în principal,ț asupra înlaturării primejdiei de transformare a Munteniei i a Moldovei în pa alacuri turce ti. Dacăș ș ș

în cazul acestora, condi iile istorice se încadrau aproximativ pe acelea i coordonate de evolu ie,ț ș ț

Transilvania era supusă unui alt regim.

Până la începutul veacului al XVIII-lea, când domnitorii români extracarpatici sunt numi i deț

către sultan (căruia Muntenia i Moldova II erau vasale), Domnia era institu ia principală în ărileș ț ț

Române, iar conducătorul statului era ajutat de un Sfat al Boierilor. Luând în calcul faptul că nu se

poate vorbi despre feudalism în adevăratul sens al cuvântului pe teritoriul ării noastre, se poateț

afirma că, într-o formă incipientă, Domnia concentra în mâinile sale puterile legiuitoare, executivă

i judecătorească.ș 6 Nu se poate face referire însă la exercitarea unui anume tip de putere în stat în

sensul strict al cuvântului. Sfatul Boierilor era institu ia cu rol consultativ, fundamentândț

organizarea unor foruri institu ionale în secolele următoare. În baza privilegiilor de clasă careț

caracterizau toate societă ile medievale, Sfatul Boierilor era alcatuit din marii boieri, în primul rând,ț

cuprinzând i boieri din clasa mijlocie, dar doar apropia i ai domnitorului. Deoarece activitateaș ț

legislativă nu era reglementată, iar marea masă a popula iei – ăranii – nu participa la via a politică aț ț ț

ării, Sfatul Boierilor poate fi privit, din perspectivă intitu ională, sub două forme: structura careț ț

participa la adoptarea hotarârilor de interes general (asemeni Parlamentului), alături de domnitor,

dar fără ca op iunile sale să conteze decisiv în concluzia finală; o Adunare a clasei privilegiate laț

cerearea domnului, pentru a fi consultată referitor la anumite aspecte din via a ării, uneori doar ț ț

pentru a respecta unele formalită i.ț

4 Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, Istoria românilor, p. 2015 Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucure ti, 2002, p. 77ș6 Gheorghe I. Brătianu, Sfatul domnesc i Adunarea Stărilor în Principatele Româneș , Editura Enciclopedică, Bucure ti,ș 1995, p. 15

9



În Transilvania s-a înregistrat un alt proces de cristalizare statală i intitu ională, fiind directș ț

influen ată de Statul maghiar i de condi iile impuse de acesta. De i primele forma iuniț ș ț ș ț

administrativ-teritoriale existente în spa iul intracarpatic au fost voievodatele române ti atestateț ș

chiar de cronicile maghiare, Ungaria a reu it să- i impună domina ia asupra Transilvaniei, prinș ș ț

colonizări majore în zonă. O primă formă de reprezentare socială în cadrul forurilor conducătoareale Transilvaniei a constituit-o Unio Trium Nationum – un grup social privilegiat ai cărui membri

erau maghiarii, sa ii i secuii i care erau singurii cu drept de participare în via a politică a ării;ș ș ș ț ț

românii, care au fost întotdeauna majoritari, erau trata i drept cantitate neglijabilă sub aspectț

politic,7 întrucât participarea la procesul decizional-politic era condi ionată de calitatea de nobil iț ș

de apartenen a la una dintre religiile recepte (după momentul 1366).ț 8 Consecin a acestei evolu iiț ț

istorice a reprezentat-o existen a unui organ legislativ sub forma Dietei de la Cluj, ulterior de laț

Sibiu. Începând din veacul al XV-lea, obiceiurile juridice i legislative practicate de stărileș privilegiate i de factorii politici din autonomiile române ti periferice au fost înlocuite cu legiuiriș ș

feudale scrise ale statului maghiar.9

Întrebarea care persista în rândul cercetatorilor i anali tilor istorici este cea referitoare laș ș

no iunea de “stare” – a fost sau nu o structură medievală cu atribu ii de Parlament? Având în vedereț ț

agita iile politico-militare care s-au perpetuat în spa iul românesc de-a lungul atâtor veacuri, nuț ț

exista un cadru institu ional bine reglementat. Astfel că termenul de “stare” a fost în eles, în sensulț ț

de categorie socială constituită, drept un intermediar în calea de răspândire a ordinelor Domniei,

drept un organ auxiliar în procesul de conducere a statului.10

Perioada de formulare ini ială i cristalizare a celor dintâi principii democratice în statele vest-ț ș

europene, care a fost simbolizată de Revolu ia Franceză de la 1789, a coincis cu sus inutele eforturiț ț

ale frunta ilor români pentru înlăturarea domina iei otomane, cu atât mai mult cu cât Poartaș ț

intensificase controlul asupra ărilor Române prin impunerea domniilor fanariote.ț

Momentul 1821 – revolu ia condusă de Tudor Vladimirescu – reprezintă momentul de începutț

al istoriei noastre moderne, când românii s-au exprimat i au actionat pentru afirmarea drepturilor ș

lor na ionale i modernizarea institu iilor interneț ș ț 11. Restabilirea domniilor pământene, din 1822,

încheia un lung proces de cristalizare intitu ională în ările Române. În linii generale, atribu iileț ț ț

Adunărilor de Stări, indiferent de formele în care au fost organizate, pot fi grupate în patru

categorii:

• Dezbaterea măsurilor ce se impuneau pentru apărarea în fa a invaziilor străine;ț

7 Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, Bucure ti, 2002, p. 87ș8 Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Mihai Bărbulescu, Ioan Glodariu, Istoria Transilvaniei, Vol. 1, Editura InstitutulCultural Român, Cluj-Napoca, 2003, p. 2619 Ibidem, p. 29410 Gheorghe I. Brătianu, Sfatul domnesc i Adunarea Stărilor în Principatele Româneș , Editura Enciclopedica, Bucure ti,ș 1995, p. 6811 Pascu Vasile, Istoria modernă a Românilor (1821 - 1918), Editura Clio Nova, Bucure ti, 1996, p. 11ș

10



• Păstrarea normelor juridice mo tenite i adoptarea altora noi, care să nuș ș

contravină însă legisla iei în vigoare în statele suzerane;ț

• Asigurarea bunei reparti ii a impozitelor i taxelor, dar i perceperea lor regulatăț ș ș

– vistieria ării era un domeniu de interes permanent, în condi iile perceperiiț ț

tributului de către dominatiile străine;• Luarea de hotărâri privind împăr irea dreptă ii.ț ț 12

Până la definitivarea unei configura ii statale în tot spectrul politic, social, economic iț ș

institu ional, provinciile române ti s-au conformat regulamentelor dictate de puterileț ș

suzerane/protectoare/garante. Unirea Moldovei cu ara Românească din 24 ianuarie 1859,Ț

unificarea politico-administrativă a celor două provincii din anul 1862, adoptarea primei Constitu iiț

proprii române ti la 1 iulie 1866 au avut o serie de precedente în istoria Statelor Române. Acesteaș

au îmbrăcat două forme: una a documentelor scrise care trasau imediata evolu ie a statelor – cadrulț intern de dezvoltare, precum i statutul lor interna ional i altă a concretizării în practică a autorită iiș ț ș ț

de inute de către puterile suzerane asupra Statelor Române.ț

În sprijinul celor afirmate se poate aduce ca argument conjunctura interna ională în care iauț

sfâr it primele domnii pământene, în 1828, anul izbucnirii unui nou război între ru i i turci.ș ș ș

Otomanii, înfrân i, cer pace, care se va încheia la în 1829 i care are câteva stipula ii în favoareaț ș ț

noastră, cu rezultatul unui început de prosperitate economică.13 După redobândirea autonomiei

statelor române extracarpatice prin numirea unor domni pământeni, era nevoie de o for ă social-ț politică care să se angajeze în modernizarea societă ii române ti paralel cu modificările europene.ț ș

Evenimentul aflat la originea acestei for e – burghezia - a fost pacea de la Adrianopol.ț 14 Astfel,

Tratatul semnat la 2 septembrie 1829 de către reprezentan ii Por ii Otomane i ai Imperiului arist,ț ț ș Ț

cuprindea reglementări speciale pentru Principatele dunărene, reglementări înscrise în “ Actul osăbit

pentru principaturile ara Românească i MoldovaȚ ș ”. Stipula iile tratatului semnat la Adrianopolț

pozi ionează Muntenia i Moldova în sfera de influen ă atât a Turciei – ca stat suzeran – cât i aț ș ț ș

Rusiei – ca putere protectoare. Astfel, Poarta continua să de ină atribu ii în stabilirea sensului deț ț

evolu ie a poporului român, însă era acum limitată de interven ia altei puteri, a Rusiei.ț ț

Anterior, în 1826, a fost semnata Conven ia de la Akkerman, tot între Imperiul arist i Turcia,ț ț ș

document care prevedea, relativ la ările Române, formarea unor Comisii boiere ti care să propunăț ș

măsuri de îmbunătă ire a situa iei interne a Principatelor. Tratatul din 1829 consolida rolulț ț

elementelor burgheze locale în administrarea internă, prin acordarea competen ei de a alegeț

domnitorul, din rândul boierilor, Divanului. De asemenea, actul din 1829 preconizează introducerea

12 Ioan-Aurel Pop, Thomas Nagler, Mihai Bărbulescu, Ioan Glodariu, Istoria Transilvaniei, Vol. 1, Editura InstitutulCultural Român, Cluj-Napoca, 2003, p. 28713 Mircea Rebreanu, Optiunile istorice ale românilor, Editura Agora, Ia i, 1996, p. 68ș14 Florin Constantiniu, op. cit. p. 200

11



unui set de norme legislative în virtutea drepturilor de putere protectoare ale Rusiei, norme pe care

Poarta Otomană se obliga să le recunoască. Aceste norme au luat forma Regulamentelor Organice

intrate în vigoare în 1831 i 1832 în ara Românească, respectiv, Moldova, care sunt considerateș Ț

astăzi drept prima formă constitu ională în spa iul românesc.ț ț

Pentru elaborarea documentelor au fost constituite două comisii de boieri munteni iș moldoveni. Proiectele regulamentelor au fost examinate de o comisie rusă, la Petersburg, care le-a

adus unele modificări.15 Acestea au înlăturat o serie de practici i institu ii conservatoare,ș ț

introducând principii noi în organizarea internă a Principatelor. Cel mai de seamă a fost principiul

separa iei puterilor în stat – care, în prezent, reprezintă un aspect de referin ă în analiza niveluluiț ț

democra iei unui stat. Se realizează astfel, pentru întâia oară, distribuirea rolurilor în conducerea deț

stat unor institu ii distincte, în baza unui document scris, eliminându-se ideea de monopol al puteriiț

de inut de către o singură persoană. Puterea legislativă, pentru prima dată men ionată ca elementț ț cheie în stat, este încredin ată Adunării Ob te ti, ai cărei membri – 42 de deputa i din Muntenia iț ș ș ț ș

35 din Moldova – erau ale i pentru 5 ani. Adunarea avea atribu iuni restrânse, însă suficiente pentruș ț

a-i conferi rolul esen ial în procesul legislativ al statului. Conform Regulamentelor Organice – ț

asemănătoare în cele două ări Române – Adunarea Ob tească elabora legile, i prezenta domnuluiț ș ș

rapoarte, cereri sau plângeri.

Având în vedere că societatea românească se afla la începutul drumului său în cristalizarea

intitu ională i că na iunea română era în continuare sub jurisdic ia puterilor străine, Regulamenteleț ș ț ț

Organice au creat doar cadrul legislativ de evolu ie promi ător în cazul în care nu urma să fieț ț

subordonat interesului Rusiei de a interveni tot mai evident în autonomia Principatelor, interpretând

stipula iile regulamentare conform obiectivelor proprii.ț

Revolu iile de la 1848-1849 au constituit momentul ce a marcat rena terea na iunii române înț ș ț

lupta pentru redobândirea identită ii sale, în sensul înlăturării domina iei externe. Ceea ce nu auț ț

reu it să facă programele Revolu iilor din toate proviciile române ti, care cereau reprezentareș ț ș

propor ională în forurile politice pentru români i, acolo unde a fost posibil, chiar Unirea, dar subț ș

alte forme, va fi posibil prin Tratatele interna ionale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.ț

Tratatul de la Paris, din 1856, care încheia un nou război ruso-otoman, a creat condi iileț

ini iale de afirmare o problemei române ti în cadrul dezbaterilor marilor puteri, stabilind un nouț ș

statut extern pentru Moldova i ara Românească: este înlăturat protectoratul arist, în favoareaș Ț ț

garan iei marilor puteri. Materializarea hotărârilor din 1856 cu privire la soarta ărilor Române vaț ț

începe doi ani mai tarziu, prin Conven ia de la Paris – un document de importan ă majoră pentruț ț

Principate.

15 Pascu Vasile, op. cit., p. 32

12



1.2. De la regimul Conven iei din 1858 la unificarea politico- ț

administrativă i legislativăș

Conven ia de la Paris a constituit documentul care marca încheierea lucrărilor Conferin ei deț ț

la Paris desfă urate între 10 mai i 7 august 1858. Aici, reprezentan ii celor apte mari puteri aleș ș ț ș

Europei s-au întrunit pentru a dezbate dolean ele românilor incluse în Rezolu iile Adunărilor Ad-ț ț

hoc ale Munteniei i Moldovei. Cele 19 edin e ale Conferin ei au fost exclusiv consacrateș ș ț ț

problemelor privind organizarea viitoare a Principatelor dunărene, rela iile acestora cu Poarta,ț

chestiunea Dunării i cea a mănăstirilor muntene i moldovene închinate locurilor sfinte. La 7ș ș

august a fost semnat actul care fundamenta viitorul politico-juridic al celor două Principate.

În primele două articole ale Conven iei erau stabilite atât forma de existen ă statală aț ț

Munteniei i Moldovei, cât i statutul lor interna ional. Astfel, ările Române se organizau subș ș ț Ț

forma unei uniuni cu numele de Principatele Unite ale Moldovei i Valahieiș , care rămân sub

suzeranitatea Maiestă ii Sale Sultanulț 16. De asemenea, se stipula că Principatele se bucură, sub

garan ia colectivă a puterilor contractante, de privilegiile i imunită ile pe care le au. Astfel,ț ș ț

Principatele se vor administra liber i în afară de orice amestec al Sublimei Por iș ț 17.

Cadrul general de func ionare a noii structuri statale consfin ite prin acest act era caracterizatț ț

prin următoarele aspecte politico-administrative: doi domni, două guverne, două Adunări în fiecare

Principat i două foruri comune – Comisia Centrală i Înalta Curte de Casa ie i Justi ie, ambele cuș ș ț ș ț

sediul la Foc ani, prima institu ie având rol legislativ, iar cea de-a doua îndeplinind func iaș ț ț judecătorească. Formularea acestor condi ii a fost însă suficient de flexibilă interpetării, astfel căț

oamenii politici români au speculat inexactitatea lor, consecin a fiind alegerea în ambele Principateț

a aceluia i domnitor – Alexandru Ioan Cuza, întrucât nu era specificată obligativitatea ca cei doiș

domni să fie persoane diferite.

Primul pas către crearea Statului Na ional Unitar Român era făcut. Însă problema Unirii era oț

chestiune delicată, care impunea o abordare extrem de bine calculată în fa a marilor puteri. Deț

aceea, nici în rezolu iile Adunărilor Ad-hoc, nici în programele revolu ionare de la 1848 nu eraț ț indicat să fie inclusă. Ar fi dus la o altă desfă urare a evenimentelor, ar fi creat probabil panică iș ș

repulsie din partea statelor europene, ar fi generat divergen e de o amploare mai mare decât celeț

care au existat pe parcursul Conferin ei de la Paris. Hotărârile, în cadrul acestor dezbateri, au fostț

luate în urma unor aprige discu ii, în care se confruntau interesele divergente ale puterilor Europei.ț

Nu se poate ignora sprijinul primit din partea Fran ei, Rusiei, Sardiniei i Prusiei, mai ales în aț ș

tempera atitudinea ostilă a Turciei i Austriei i în a ob ine acordul tacit al Anglieiș ș ț 18. Dar aportul

acestor state venea în sprijinul propriilor aspira ii de afirmare externă. De altfel, Unirea ărilor ț Ț

16 Conven ia de la Paris, 1858, articolul 1ț17 Idem, articolul 218 Pascu Vasile, op. cit., p. 80

13



Române nu putea fi decisă de statele europene, motiv pentru care nu se impunea înscrierea acestui

deziderat în Conven ia din 1858. Ea reprezenta unț act politic de importan ă majoră care nu putea fiț

realizat printr-un act diplomatic. În condi iile în care în ară se manifestau re ineri fa ă de actulț ț ț ț

Unirii (din partea boierimii conservatoare i a fo tilor domni), Turcia i Austria amenin au cuș ș ș ț

părăsirea Conferin ei, iar Anglia era indecisă în privin a pozi iei adoptate, puterile favorabileț ț ț rezolu iilor Adunărilor Ad-hoc au fost nevoite să accepte un compromis de formă, pentru a nu seț

pune sub semnul întrebării fondul problemei de analizat – Unirea Principatelor Române19.

Conven ia de la Paris avea atributele unei Constitu ii i a devenitț ț ș legea fundamentală a

Principatelor Unite, până în anul 1864, înlocuind Regulamentele Organice.

Statul Român nou creat nu putea însă începe să fiin eze în conformitate cu prevederileț

Conven iei, să- i exercite atributele autonomiei interne i ale structurii de stat, confruntându-seț ș ș

acum cu problema recunoa terii interna ionale a dublei alegeri a lui Cuza. Statele europene fuseserăș ț puse în fa a faptului împlinit, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Principateț

necontravenind documentului din 7 august 1858, actul românilor fiind unul cât se poate de legal.

Acceptarea acestei situa ii a întâmpinat rezisten ă. Imediat după data istorică de 24 ianurie 1959,ț ț

Austria i-a manifestat ostilitatea fa ă de noua realitate de la Dunăre, iar Turcia a cerut convocareaș ț

unei noi Conferin e a puterilor europene. Austria i Turcia era singurele state care, după douăț ș

edin e ale Conferin ei, nu recuno teau Unirea Principatelor (1 aprilie 1859)ș ț ț ș 20. Însă în august

ambele puteri au cedat presiunilor i au recunoscut dubla alegere. Turcia a men inut totu i oș ț ș

condi ie – aceea că Unirea este recunoscută numai pe durata domniei lui Cuza. În noul peisajț

interna ional, Statul Român ob inuse recunoa terea unicului domn i în plan european.ț ț ș ș

Realitatea românească trebuia acum să se adapteze formelor impuse prin Conven ia de laț

Paris. Documentul se fundamenta, în virtutea mo tenirii Regulamentelor Organice, pe principiulș

separa iei puterilor în stat, reglementându-l acum propor ional cu cerin ele societă ii române ti, a aț ț ț ț ș ș

cum erau percepute de Europa. Astfel, „puterea executivă va fi exercitată de către hospodar” 21,

„puterea legislativă va fi exercitată în mod colectiv, de către hospodar, Adunare i Comisiaș

Centrală”22, iar for a juridică în stat o va de ine Înalta Curte de Justi ie i Casa ie de la Foc ani,ț ț ț ș ț ș

comună ambelor Principate.

Sistemul acesta politic, de i realizase o separare a puterilor în stat, prin restric iile pe care leș ț

impunea în exercitarea atribu iilor aferente de către institu iile abilitate, era paralizantț ț 23. El era, de

fapt, cum s-a mai men ionat, rezultatul unui compromis dintre marile puteri unioniste iț ș

19 Ibidem, p. 8120 Ibidem, p. 8721 Conven ia de la Paris, 1858, articolul 4ț

22 Idem, articolul 523 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, Istoria Parlamentului i a vie ii parlamentare din România până la 1918ș ț , Editura AcademieiRepublicii Socialiste România, Bucure ti, 1983, p. 91ș

14



antiunioniste, un amalgam de idei noi, moderne, puse laolalta cu altele conservatoare, care se

dovedeau, uneori, a fi chiar retrograde.

„Puterea legislativă va fi exercitată în mod colectiv, de către hospodar, Adunare i comisiaș

centrală”24 – preciza Conven ia. în continuare, se men iona: „Legile prezentând un interes specialț ț

pentru fiecare Principat vor fi pregătite de către hospodar i votate de către Adunare. Legileș prezentând un interes special pentru ambele Principate vor fi pregătite de către Comisia Centrală iș

supuse votării Adunărilor de către hospodari.”25. Erau definite clar atribu iile fiecărui for legislativ,ț

dând impresia unei bune organizări interne, însă ritmul alert al schimbărilor care aveau loc iș

contextul intern i interna ional care î i punea amprenta asupra acestora au pus o altă etichetăș ț ș

legislaturii conferite prin Conven ie: nu corespundea necesită ilor societă ii române ti aflate înț ț ț ș

procesul definirii fiin ei na ionale.ț ț

Sistemul politic legislativ fundamentat prin stipula iile Conven iei de la Paris a generat aprigeț ț lupte ideologice i frecvente agita ii interne, opunând între ele grupările politice încă neconturateș ț

doctrinar. Suportul pe care Statul Român i-a început existen a individuală era dintre cele maiș ț

fluctuante, impunând o agilitate deosebită oamenilor politici însărcina i cu îndeplinireaț

dezideratului na ional. După dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, via a politică i,ț ț ș

mai târziu, parlamentară din Principatele Unite s-a caracterizat prin numeroase i puterniceș

frământări interne, ale căror cauze trebuie căutate atât între factorii din interiorul Statului, cât i înș

situa ia interna ională existentă la acel moment. Europa se afla într-un proces de definire, deț ț

tranzi ie de la absolutismul monarhic dînainte de Sfânta Alian ă (1815) la structurile societă iiț ț ț

moderne în paralel cu evolu ia rapidă a ideii de Constitu ie, toate acestea manifestându-se dupăț ț

sfâr itul recent al Războiului ruso-otoman din Crimeea. în cadrul european descris, tanarul Statș

Român se afla sub garan ia colectivă a marilor puteri semnatare ale Tratatului de la Paris din 1856.ț

Divergen ele interne erau uneori atât de puternice, încât puteau periclita însă i fiin a Statului iț ș ț ș

puteau zadarnici stralucita activitate a atator diplomati români care au sus inut cauza româneascăț

dincolo de hotare. Un exemplu elocvent în argumentarea acestei idei îl consituie disensiunile

aparute în momentul punerii în aplicare a prevederilor Conven iei din 7 august 1858 – alegereaț

domnitorului în Moldova. Realitatea occidentală asimilată de diploma ii români a dus la oț

modificare a liniei politice interne, marcata prin conturarea tot mai clară, diferen iată a grupărilor ț

politice liberală i conservatoare, urmând ca, ulterior, după cristalizarea societă ii române pe bazeș ț

moderne solide, să se desprindă chiar dintre aceste structuri incipiente partide politice de seamă ale

României.

24 Conven ia de la Paris, 1858, articolul 5ț25 Idem, articolul 6

15



Încă dinainte de 24 ianurie 1859 existau manifestări de interesele care împăr eau oameniiț

politici români în două tabere: liberală i conservatoare. Incertitudinea politică din Moldova esteș

pusă sub semnul influen ei majore a factorilor politici consevatori, care au avut câ tig de cauză înț ș

lupta deschisă cu partea liberală, luptă care s-a materializat printr-o serie de tensiuni, atacuri

politice, tentative de a înlătura partea adversă pe cale legală, prin intermediul memoriilor iș rapoartelor. După realizarea Unirii, când via a politico-administrativă a Principatelor trebuia să seț

încadreze în limite proprii de dezvoltare, cele două mari curente ale vremii încep să- i stabileascăș

traiectoriile de urmat prin trasarea aspectelor fundamentale de doctrină. Evolu ia lor, ini ial diferită,ț ț

poate fi rezumată prin precizarea consecin ei majore pe care a avut-o în societatea românească nou-ț

formată: formarea „monstruoasei coali ii”, care a imprimat ării un nou curs istoric.ț ț

Ritmul rapid al asimilării influen elor apusene a dus la apărarea unor interese distincte chiar înț

cadrul aceluia i curent. Astfel, în Muntenia, radicalii sau „ro ii” – principalii reprezentan i aiș ș ț burgheziei aflate în plin proces de formare, constituiau gruparea politică cea mai avansată i,ș

totodata, cel mai puternic consolidata din punct de vedere organizatoric. Afla i sub conducerea lui I.ț

C. Brătianu, C. A. Rosetti i a fra ilor Golescu i având ca organ de presa ziarul „Românul”. Ei seș ț ș

considerau că formau deja „un partit numit 1848 sau na ional sau revolu ionar”ț ț 26. Ceea ce a pus cele

mai mari probleme creării unei societă i noi, îndreptate către progres, a fost chestiunea agrară, înț

condi iile în care feudalismul medieval luase doar o altă formă – cea a proprietă ii funciare. Dreptț ț

urmare, fără a neglija acest aspect, liberalii militau cu precădere pentru reforme care să contribuie la

dezvoltarea industriei i a comer uluiș ț 27. Liberalii munteni erau, totodată, partizanii convin i aiș

institu iilor parlamentare. Obiectivul principal în plan institu ional-politic era instaurarea unuiț ț

sistem reprezentativ asemeni celui belgian – unul dintre cele mai avansate ale acelei perioade – apt

să asigure maximum de ordine i libertate i în cadrul căruia fiecare factor (domnitor, guvern,ș ș

Adunare) să se men ină într-un strict echilibru în limitele prerogativelor stabilite. De asemenea,ț

liberalii radicali sus ineau ob inerea i exercitarea nestingherită a drepturilor i libertă ilor ț ț ș ș ț

cetă ene ti fundamentale.ț ș 28 Dorin a de a- i promova programul politic prin măsuri guvernamentaleț ș

– singură cale de afirmare i de atingere a obiectivelor – determină înscrierea acestora în cursaș

pentru cucerirea puterii politice după 1859, conform cerin elor unei societă i în pragul reformelor.ț ț

Tot în Muntenia, în cadrul curentului liberal se manifestau acele tendin e de modernizare aț

societă ii române ti prin reforme îndăazne e, dar pe care le argumentau într-o maniera mai blândă,ț ș ț

care să nu cauzeze împotrivirea imediată a cercurilor consevatoare. Această forma iune eraț

reprezentată de Ion Ghica, Chri tian Tell, George Costaforu i Vasile Boerescuș ș

26 “ Românul ”, an III, 1859, 99, p. 37827 Ion C. Brătianu, Acte i cuvîntăriș , Bucure ti, 1938, p. 276ș28 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, op. cit., p. 100

16



Via a politică a Principatelor Unite nu era caracterizată încă de o unitate intitu ională sauț ț

ideologică, existau fluctua ii în ambele State, astfel că structura grupărilor politice de la sud deț

Dunăre nu semăna întru totul cu situa ia din Moldova. Aici, datorită unei dezvoltări mai slabe aț

ora elor i a burgheziei na ionale, curentul liberal î i recruta adep ii îndeosebi din rândurileș ș ț ș ț

mo ierimii mici i mijlocii. Frunta ii liberalismului moldovean ac ionau însă în primul rând caș ș ș ț personalită i individuale, mai pu in ca reprezentan i politici ai na iunii, de inând o pondere numericăț ț ț ț ț

i o influen ă relativ slabă în Adunarea Deputa ilor.ș ț ț

Ponderea pe care o de ineau în cadrul Corpurilor legiuitoare II calificau pe conservatori dreptț

for a politică principală a societă ii române ti de după Unire, conjunctura istorică punând intereseleț ț ș

marii mo ierimi în fruntea priorită ilor protejate de oamenii politici români. De i nu putea fi încăș ț ș

vorba de o forma iune închegată organizatoric, conservatorii afirmau ca prioritare idei generalț

acceptate de societate privind modul de organizare a statului na ional. Preocuparea lor esen ială oț ț constituia apărarea i integritatea marii proprietă iș ț 29. Imprimarea rapidă a reformelor dorite de către

liberali punea în pericol propriile lor pământuri, motiv pentru care exista această dispută mereu vie

între cele două entită i politice.ț Adversari declara i ai unui ritm rapid de dezvoltare, conservatorii seț

pronun au pentru asigurarea progresului social printr-o evolu ie normală, lentă, fără salturi majore.ț ț

Ei se aratau dispu i să accepte doar acele reforme care, înzestrând Statul Român cu institu ii noi,ș ț

moderne, ar fi permis mo ierimii o pozi ie dominantă pe plan politic. Crearea unită ii statale era, înș ț ț

acest mod, plasată pe o pozi ie secundă în raport cu interesele proprii, motiv pentru careț

conservatorii se opuneau cu dârzenie oricărei încercări de extindere a drepturilor electorale i, înș

special, solu ionării problemei agrare prin împroprietărirea ăranilor clăca i pe pământurile de inuteț ț ș ț

în folosin ă. Se conturau, în linii mari, trăsăturile vie ii politice române ti care vor pune societatea înț ț ș

impas în repetate rânduri în viitorul imediat următor 30.

Promovând concep ii diferite în privin a organizării institu ionale i social-politice a Statuluiț ț ț ș

na ional, grupările liberale i conservatoare s-au aflat, încă de la început, într-o luptă aprigă.ț ș 31

Cadrul politico-institu ional în care se confruntau grupările politice în primii ani ai domniei luiț

Cuza nu era foarte favorabil schimbărilor de ordin intern în scopul modernizării. Comisia Centrală,

comună ambelor Principate, a elaborat o serie de legi, proiecte de reformare, precum i un proiectș

de Constitu ie, care, mai tarziu, va fi unul din izvoarele primei Constitu ii române ti. Premiseleț ț ș

politico-juridice existente în societatea românească determinau întarzierea aplicării legisla iei deț

către institu iile abilitate, domnitorul trebuia să se deplaseze dintr-o capitală în alta, conlucrarea cuț

fiecare Adunare i fiecare guvern prezentand dificultati de luat în seama.ș

29 Mihail Kogălniceanu, Opere, IV, Oratorie, II, 1864-1868, Editura Academică, Bucure ti, 1977, p. 465ș30 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, op. cit., p. 10131 Istoria României, IV, Editura Academică, Bucure ti, 1964, p. 313ș

17



Consolidarea actului Unirii presupunea, astfel, adoptarea unor măsuri radicale în plan intern.

Cuza se confruntă cu probleme deosebite privind administra ia, organizarea institu iilor statale,ț ț

reglementarea rela iilor agrare, situa ia financiară a ării. În primii trei ani ai domniei sale, situa iaț ț ț ț

internă s-a caracterizat printr-o gravă instabilitate guvernamentală, care a afectat întreaga activitate

politica a ării, în Moldova fiind formate 7 guverne, iar în ara Românească 9.ț Ț32

Domnul începe să desfă oare o sus inută activitate în statele europene pentru îndeplinirea iș ț ș

Recunoa terea unificării politico-administrative a Principatelor. Necesitatea centralizării puterii înș

Statul Român a devenit rapid una dintre problemele majore ale Conferin ei puterilor europene de laț

Constantinopol (septembrie – noiembrie 1861). Consecin a dezbaterilor desfă urate în Turcia aț ș

constat în emiterea Firmanului de organizare administrativă a Moldovei i Valahieiș , la 22

noiembrie 1861, în temeiul căruia Poarta i puterile garante î i dadeau acordul pentru schimbareaș ș

Conven iei de la Paris i admiteau unificarea institu iilor administrative i legislative ale celor douăț ș ț ș Principate. Rezerva noului statut politico-juridic aparea tot din partea Turciei, care recunostea de

facto schimbarea abia produsă numai pe timpul domniei lui Cuza.

Drept urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor i a Camerelor celor două Principate. La 22ș

ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, sub conducerea lui Barbu

Catargiu, iar în ziua de 24 ianuarie, primul Parlament Unic al Statului Român î i deschideaș

lucrarile; Comisia Centrală de la Foc ani î i înceta activitatea. Înfăptuirea unificării politico-ș ș

administrative aducea, astfel, modificări însemnate sistemului institu ional stabilit de Conven ia deț ț

la Paris, cu repercusiuni profunde asupra vie ii politice din anii următori. Ceea ce era cu adevărat oț

noutate nu era Parlamentul în sine – care era de a teptat sa se înfăptuiască, mai devreme sau maiș

tarziu – ci ideea Senatului. Contextul în care această idee a fost formulată constă în posibilitatea ca,

prin în elegerea Guvernului i a Corpului Legislativ, să se înfiin eze în locul Comisiei Centrale de laț ș ț

Foc ani o a doua Adunare, sub denumirea de Senat.ș

Constituirea, la 24 ianuarie 1862, a unei singure Adunări legiuitoare i suprimarea Comisieiș

Centrale simplifica mecanismul legislativ greoi stabilit de Conven ie.ț

CAPITOLUL 2

Rolul Parlamentului în cadrul monarhiei constitu ionale române tiț ș


18



2.1. Conturarea cadrului de organizare i func ionare a Parlamentului înș ț

România

Crearea fundamentului organizatoric i legislativ al României moderne a constituit rezultatulș

unui proces complex i îndelungat, în care au fost antrena i diferi i factori de infuen ă. Formareaș ț ț ț

na iunii române în sine reprezintă nucleul în care sunt păstrate ca opere de artă eforturile câtorvaț

genera ii de români, cărora condi iile vremii le-au impus să creeze o ierarhie a prorită ilor înfăptuiriiț ț ț

elurilor politice: autonomia internă; înlăturarea domina iei străine; Unirea Principatelor; dobândireaț ț

independen ei depline; definirea identită ii na ionale i afirmarea i recunoa terea ei în plan extern.ț ț ț ș ș ș

Însă, de i voin a românilor exista i era exprimată în diverse moduri, îndeplinirea dezideratelor ș ț ș

na ionale era definitoriu dependentă de interesele marilor puteri. Oamenii politici i diploma iiț ș ț

români care s-au angajat în făurirea visului na iunii române au adoptat o strategie moderată,ț

oportunistă chiar, o strategie care să pună în acord aspira iile na ionale cu realitatea interna ională aț ț ț

momentului33

Astfel, “Primăvara popoarelor” din 1848 părea să ofere inelectualilor i oamenilor politiciș

români, sub influen a directă a evenimentelor de pe continentul european, ocazia mult a teptată de aț ș

se elibera de sub tutela ru ilor i a otomanilor. De i manifestările revolu ionare din întreaga Europăș ș ș ț

au luat sfâr it fără atingerea obiectivelor finale, acestea au fundamentat i au încurajat ac iunileș ș ț

ulterioare ale popoarelor care în 1848 se ridicaseră pentru afirmarea na ională sau înlăturareaț

opresiunii străine. În cazul Principatelor Române, Rusia a avut rolul decisiv în zădărnicireami cărilor na ionale. E ecul Revolu iei de la 1848 lăsase, astfel, fără răspuns două problemeș ț ș ț

stringente ale poporului român: Unirea Principatelor i independen a (deziderate care, de i nuș ț ș

fuseseră men ionate în programele revolu ionare, constituiau finalitatea de la sine în eleasă aț ț ț

ac iunilor românilor). Consecin a imediata a fost propaganda sus inuta a unionistilor româniț ț ț

desfă urată în afara grani elor, timp de un deceniu, propaganda care a avut acum un caracter ș ț

moderat, reprezentan ii na iunii române în statele occidentale folosind tactul i previziunea înț ț ș

tratativele cu puterile Europei.

Agita iile de pe continent, criza rela iilor interna ionale care au generat Războiul Crimeei auț ț ț

oferit unioni tilor deschiderea mult cautată. Drept urmare, prin Tratatul de la Paris din 1856, care aș

marcat sfâr itulș Războiului Crimeei, statele europene au subscris la două cerinte exprimate de mult

timp de intelectualii i oamenii politici români. În primul rând, au stabilit noul cadru juridicș

interna ional al Principatelor Române – garan ia colectivă a celor apte mari puteri, descurajând, înț ț ș

acest mod, orice interven ie rusă sau otomană viitoare i, totodată, au obligat Austria să- i retragăț ș ș

trupele de ocupa ie aduse cu prilejul Războiului Crimeei. În al doilea rând, au recunoscut dreptulț

33 Keith Hitchins, România 1866-1947 , Editura Humanitas, Bucure ti, 1994, p. 7ș

19



românilor de a avea un cuvânt de spus în privin a formei de guvernământ pe care doresc să o adopteț

în conducerea internă, aspect materializat prin hotărârea de a se convoca Adunări Ad-hoc în fiecare

Principat pentru a se pronun a în acest sens. Noua conjunctură externă a fost, de aceasta dată,ț

exploatată la maxim de români, puterile Europei reac ionând prin semnarea, la 7 august 1858, aț

Conven iei de la Paris.ț

Dacă documentul semnat la Paris în 1858 contura un cadru evolutiv dificil pentru tânărul Stat

Român – care, de altfel, nici nu putea fi considerat stat în adevăratul sens al cuvântului, intensa

activitate externă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în concordan ă cu măsurile legislativeț

adoptate în plan intern au facut posibil în istoria ării noastre momentul unificării politice iț ș

administrative a institu iilor Statului Român: momentele 22 i 24 ianuarie 1862.ț ș

2.1.1. Parlamentul unicameral – prima variantă politică a institu iei legislativeț

române tiș

Datele de 22 i 24 ianuarie 1862 au reprezentat, în istoria ării noastre, depă irea stadiului deș ț ș

superficialitate a denumirii de “Principate Unite” i împlinirea,ș la nivel politic, a uniunii personale

înfăptuite la 24 ianuarie 1859, cu atât mai mult cu cât aceste acte ale românilor fuseseră recunoscute

i în plan european.ș 34 Unificarea deplină la nivelul institu iilor statale crea condi ii mult maiț ț

favorabile adoptării de reforme – activitate atât de necesară procesului de consolidare a nou-

formatei societă i române ti.ț ș

Segmentul care avea cea mai mare influen ă asupra fiecărui sector care definea fiin a Statuluiț ț

Român era factorul politic. După cum s-a precizat anterior, via a politică românească avea o linieț

deosebit de fluctuantă, realitate care afecta relativ grav demersurile pentru modernizarea

intitu ională i social-politică a na iunii române.ț ș ț

Evolu ia internă imediat următoare emiterii firmanului de recunoastere a unificării politico-ț

administrative a Statului Român poate fi sintetizată, în linii mari, prin men ionarea următoarelor ț

evenimente care au avut loc până la elaborarea primei Constitu ii a României:ț

A. Modificarea structurii Corpului Legiuitor i a procedurii legislative desfă urate;ș ș

B. Adoptarea primelor măsuri politico-juridice în vederea unificării legisla ieiț

celor două Principate;

C. Intensificarea conflictului între forma iunile politice existente i între acestea iț ș ș

domnitor, cauzată de diversitatea metodelor i strategiilor de adoptare aș

reformelor;


20



A. Crearea unei singure Adunări Legislative a generat noi condi ii la care societateaț

românească a fost nevoită să se adapteze, manifestând atât conformism, cât i dezacord fa ă de nouaș ț

orânduire. Desăvâr irea unirii pe plan politico-administrativ a avut o influen ă majoră i asupraș ț ș

raportului de for e dintre grupările politice din interiorul forului legislativ. Se trece la contopireaț

structurilor organizatorice i func ionale fundamentale ale fiecărei Adunări Legiuitoare de laș ț Bucure ti i Ia i. Prin aducerea împreună a majorită ilor din cele două Adunări, conservatoriiș ș ș ț

alcătuiau în noua Cameră o for a politică dominantă, a cărei coeziune era determinată de obiectivulț

comun de a stopa transformările inovatoare preconizate de liberali i, mai presus de toate, de aș

rezolva problema agrară în interesul mo ierimii, ai cărei exponen i erau.ș ț

Gruparea liberală se afla, astfel, în minoritate, ramânând la fel de divizată ideologic. De i înș

ultimele luni de activitate a noului Corp legiuitor a avut loc o colaborare între radicalii munteni iș

modera ii moldoveni grupa i în jurul lui Mihail Kogălniceanu, unirea administrativă nu a generat iț ț ș contopirea doctrinară a forma iunilor din cadrul curentului liberal. Această instabilitate iț ș

incertitudine a grupurilor liberale i conservatoare caracterizează via a parlamentară de după 24ș ț

ianuarie 1862 i explica, în parte, i facilitatea cu care se va înfăptui lovitura de stat, într-un momentș ș

în care părea ca disensiunile politice nu vor înceta curând i că afectau întreaga evolu ie a ării.ș ț ț

Noul corp legislativ cuprindea anumite organe cu atribu iuni specifice, pentru a simplificaț

procedura parlamentară. Astfel, cele mai importante erau: Pre edintele, Biroul i Comisiileș ș

(Sec iile). Pre edintele – mitropolitul ării, conform Conven iei de la Paris – avea ca atribu ii:ț ș ț ț ț

dirijarea dezbaterilor i respectarea regulamentului Camerei; men inerea disciplinei, cu posibilitateaș ț

de a aplica sanc iuni, în caz de necesitate; luarea în eviden ă a personalului Camerei; deschidereaț ț

dezbaterilor i anun area rezultatului acestora, după votare; administrarea rela iilor cu executivul,ș ț ț

etc.35 Rolul Biroului se limita la gestionarea chestiunilor de ordin financiar i administrativ. Sec iileș ț

Adunării, care nu sunt de cele mai multe ori men ionate, constau în dezbaterile parlamentareț

desfă urate cu u ile închise. Ele erau alese la începutul fiecărei sesiuni prin tragere la sorti i seș ș ș

reînnoiau lunar, pentru a evita constituirea, în cadrul lor, a unor grupări de opozi ie sistematică. Deț

asemenea, mai era aleasă o Comisie permanentă, alcatuită din cinci membri, pentru formularea

peti iilor, precum i Comisii cu caracter temporar pentru chestiuni speciale sau de anchetăț ș

parlamentară.

Prin actul de creare a unei singure institu ii legislative se modifica, a a cum era normal, iț ș ș

procedura de elaborare a legilor. Desfă urarea dezbaterilor i procedura de adoptare a proiectelor deș ș

legi erau minutios reglementate. Înainte de a fi discutate în plenul Adunării, proiectele sau

propunerile erau trimise întâi Sectiilor, spre dezbatere, a căror procedură nu era mult diferită de cea

a Camerei. Fiecare dintre ele numea, după încheierea discu iilor, câte un delegat, pentru a întocmiț

35 Ion Muraru, Mihai Constantinescu, Drept parlamenatr românesc, Editura CH Beck, Bucure ti, 2002, p. 26ș

21



raportul definitiv pentru Adunare. Raportul sus inut în Cameră de către unul din membriiț

Comitetului, în calitate de raportor, trebuia să cuprindă, alături de analiza deliberarilor, i motiveleș

care au determinat adoptarea, respingerea sau modificarea proiectului în cauză, precum i opiniileș

minorită ii.ț

Dezbaterea proiectelor de către Adunare se desfă oară în două faze parlamentare. Întâi areș loc o discu ie generală, pentru a lua la cuno tin ă despre particularită ile proiectului în dezbatere,ț ș ț ț

după care o analiză a fiecărui articol în parte, moment în care fiecare deputat are dreptul de a

prezenta amendamente, cu condi ia să fie sprijinite de cel pu in 10 deputa i pentru a constituiț ț ț

subiectul dezbaterilor generale. Dacă după această fază nu se produce nicio modificare a

proiectului, el poate fi supus votului final. în caz contrar, se procedează la a două etapă a

dezbaterilor, când votarea lui va avea loc într-o altă edin ă, pentru a se mai reflecta asupra lui.ș ț

Asemeni regimurilor parlamentare existente în Europa la acea vreme, dezbaterile AdunăriiElective se caracterizau printr-o deplina libertate. Pentru asigurarea continuită ii acesteiț

independen e a Corpului legislativ în raport cu puterea executivă, deputa ii beneficiau de o serie deț ț

drepturi i privilegii; aveau, mai mult decât atât, putere de control asupra Guvernului, adresândș

întrebări sau interpelări membrilor săi. Se creau condi iile ca Adunarea să pună în minoritateț

Cabinetul printr-un vot de blam – situa ie care va avea importante consecin e asupra Statului Românț ț

în viitorul apropiat. Finalitatea acordării unui vot de neîncredere se prezenta sub două alternative:

demisia cabinetului i numirea altuia sauș dizolvarea Adunării i organizarea de noi alegeri,ș

conflictul fiind astfel atenuat.

B. De i unificarea i modernizarea legisla iei Principatelor Unite constituiau principaleleș ș ț

obiective ale politicii lui Cuza, în perioada 1859-1862 numărul legilor de interes comun adoptate a

fost foarte redus, din pricina dificultă ii elaborării legilor i neîntemeierii procedurii legislative peț ș

principii clare, pe atribu ii diferen iate i stabilite în func ie de fiecare institu ie cu rol legislativ.ț ț ș ț ț

După realizarea unificării administrative, prin simplificarea mecanismului de legiferare în Statul

Român, activitatea parlamentară dobândea un nou sens, mai pratic, mai ancorat în realitatea spre

care societatea românească dorea să se îndrepte.

Conformându-se mesajului domnesc din 24 ianuarie 1862, Adunarea, în care guvernul

conservator prezidat de Barbu Catargiu se bucura de sprijinul majorită ii, a adoptat, în iunie 1862, oț

serie de măsuri legislative menite să confere specificul na ional pe care unitatea nou ob inută a ăriiț ț ț

o cerea imperios. Aceste măsuri erau, ini ial, o rezultantă, un compromis al voin ei conservatoare cuț ț

cea liberală.

În scopul men ionat, varianta incipientă la care s-a apelat a fost extinderea stipula iilor unor ț ț

legi din ara Românească i în spa iul Moldovei, având în vedere ca legisla ia munteană era u or Ț ș ț ț ș

22



superioară celei din Moldova, în sensul caracterului liberal mai pronun at al acesteia. De asemenea,ț

este continuat i procesul de unificare i modernizare a organizării judiciare, început prin înfiin areaș ș ț

Curtii de Casa ie i Justi ie. Alte domenii ale statului care au stat în aten ia noii ordini politco-ț ș ț ț

administrative interne au fost: domeniul financiar (Legea pentru unificarea contribu iei funciare, dinț

18 aprilie 1862; contribu ia pentru poduri i osele; Legea pentru urmăriri în materie deț ș ș contribu iuni i alte venituri ale statului); domeniul militar (Legea privitoare la condi iile deț ș ț

înaintare în rangurile militare; Legea privitoare la ierarhia militară; înfiin area Casei de dota ie aț ț

oastei); sectorul presei (guvernul lu Barbu Catargiu a adus în dezbaterea Parlamentului un proiect

de lege restrictiv la adresa presei – expresie a dorin ei conservatorilor de a împiedica propagandaț

reformelor liberale, care ar fi putut aduce mai mul i adep i ai acestora în sprijinul grupărilor ț ț

liberale).36

Astfel, relativ rapid, interesul na ional a fost depă it de interesul personal, în condi iile înț ș ț care via a politică românească se afla sub conducerea mo ierimii conservatoare, pentru careț ș

progresul care ar fi trebuit să caracterizeze societatea nou-formată, după eforturile atâtor genera iiț

de români, constituia un obstacol în calea propriei împliniri financiare.37 De aceea, preocuparea

conservatorilor ajun i la putere nu constă chiar în desăvâr irea procesului de unificare legislativă iș ș ș

administrativă a statului, început în data istorică a neamului nostru – 24 ianuarie 1859 – ci în

rezolvarea problemei agrare în favoarea mo ierimii.ș

C. Intensificarea conflictului între forma iunile politice existente i între acestea i domnitor ț ș ș

marchează întreaga perioadă de formare a na iunii române ulterioară Unirii Moldovei cu araț Ț

Românească. La generarea i perpetuarea situa iei conflictuale se poate considera că au contribuitș ț

trei mari factori interni:

1. Activitatea grupării conservatoare în vederea consolidarii pozi iei sale legislativeț

i pentru diminuarea cât mai mult cu putin ă a influen ei forma iunilor liberale înș ț ț ț

via a politica românească;ț

2. Riposta liberală la atacurile legislative ale conservatorilor;

3. În paralel – intensa activitate a lui Cuza pentru asigurarea stabilită ii politice, dar ț

fără a ceda totu i preten iilor funciare ale mo ierimii – activitate care, în pofidaș ț ș

obiectivelor propuse, a adus grave i îndelungi nelini ti executivului, institu ieiș ș ț

domne ti i statului însu i.ș ș ș

1. De i aten ia liniei politice abordate de conservatori se îndrepta cu preponderen ă asupraș ț ț

chestiunii agrare, aceasta va fi adusă în dezbaterea Adunării abia către sfarstiul primului guvern unit

36 Bogdan Tonea, Drept constitu ional i institu ii politice,ț ș ț 2008, Editura Sitech, Bucure ti, p.76ș37 Goia Vistian, Destine parlamentare – de la Mihail Kogălniceanu la Nicolae Titulescu, Editura Dacia, Bucure ti,ș 2003, p. 39

23



al Statului Român. For ele conservatoare aveau, totu i, nevoie să profite de influen a pe care oț ș ț

aveau în virtutea dimensiunii numerice în Adunare. Ele încep o sus inută politică de avansare a unor ț

proiecte de legi menite sa le asigure interesele i for area circumstantelor în vederea aprobării iș ț ș

promulgării lor. O situa ie deosebită de acest gen a constituit-o ini iativă de constituire a unuiț ț

Comitet Legislativ provizoriu. Având ca atribu ie principală elaborarea proiectelor de legi, acestaț urma să fie alcatuit din to i mini trii în func iune i dintr-un număr egal de deputa i, ale i de cătreț ș ț ș ț ș

Adunare, din rândul membrilor săi. Înfiin area acestui organism al puterii de stat reprezenta unț

element legal prin care se asigura preponderen a conservatorilor i în materie de ini iativăț ș ț

legislativă, putând anihila, de la bun început, ini iativele înnoitoare cu caracter liberal. Analizândț

doar superficial acest moment, fără a eviden ia inten iile reale ale grupului ini iator al proiectului,ț ț ț

constituirea Comitetului Legislativ provizoriu marca necesitatea unei puteri legislative mai bine

reglementate procedural.O altă tentativă a guvernului Brabu Catargiu de a- i consolida propriile pozi ii a fostș ț

aducerea în dezbaterea Adunării a proiectului de lege restrictiv asupra presei, ca expresie a dorin eiț

conservatorilor de a impune un obstacol în calea propagandei reformelor liberale, care ar fi putut

atrage alături de ace tia masa popula iei. Semnificative în acest sens sunt prevederile unor articoleș ț

care instituiau pedepse grave – închisoare i amenzi ridicate – pentru aducerea oricărei atingeriș

principiului proprietă ii existent la acea dată. Cu toată opozi ia liberalilor, proiectul a fost votat deț ț

Adunare i intra în vigoare pu in timp după discutarea lui, fără modificări. Un alt proiect ini iat deș ț ț

conservatori a fost cel privind împăr irea teritoriului în patru prefecturi generale, cu organe de statț

proprii, având dreptul de a rezolva nu numai probleme locale, ci i probleme în interesul întregiiș

na iuni, de la nivel statal.ț

În ansamblu, legisla ia conservatoare, în esen a ei, a corespuns doar par ial necesită ii deț ț ț ț

consolidare i modernizare a statului după înfăptuirea Unirii, rela iile feudale neputând fiș ț

abandonate atât de u or pe cât se a teptau reformatorii liberali.ș ș

Incompatibilitatea între abuzurile legislative ale Adunării majoritar conservatoare, pe de o

parte, i executivul statului i necesită ile reale ale societă ii române ti, pe de altă parte, a determinatș ș ț ț ș

apari ia i manifestarea activă i fă i ă a conflictului dintre domnitor i legislativ. Primul an alț ș ș ț ș ș

regimului parlamentar românesc a fost sarac pe plan legislativ – din cele 68 de proiecte de legi care

se aflau în dezbaterea unei sesiuni a Adunării, au fost discutate i adoptate doar apte i cinciș ș ș

sanctionate i promulgate. Aproape toate acestea din urmă erau de natură fiscală i aveau caș ș

obiectiv continuarea unificării legisla iei în acest domeniu i sporirea veniturilor veniturilor publice,ț ș

spre a face fa ă cheltuielilor tot mai mari cerute de modernizarea statului. De i contribuiau laț ș

sporirea resurselor bugetare ale ării, măsurile legislative cu caracter fiscal adoptate în aceastăț

perioadă au favorizat tot mo ierimea, în general.ș

24



Această conjuctură internă – care, de altfel, nu marca decât încercarea disperată de a

materializa reforma agrară – a avut diferite stadii de evolu ie. Un punct culminant al acestui progresț

îl reprezintă asasinarea lui Barbu Catargiu – un fenomen politic care a facut mare vâlvă în ară.ț

Astfel, s-a permis trecerea la următoarea etapă în evolu ia vie ii politico-parlamentare române ti.ț ț ș

Guvernul Nicolae Kretzulescu, format atunci, în grabă, a fost doar o solu ie de tranzitie până laț numirea în fruntea Cabinetului a lui Mihail Kogălniceanu. Guvernarea acestuia a fost considerata,

din punct de vedere constructiv, “cea mai fecundă perioadă din întreaga domnie a lui Cuza”38.

2. Riposta liberalilor s-a manifestat la sesizarea fiecărei tendin e abuzive a conservatorilor ț

majoritari, însă de cele mai multe ori fără a fi concretizată. Un exemplu elocvent în sus inereaț

acestei idei îl constituie opozi ia liberală în cazul proiectului care instituia cenzura presei înț

favoarea mo ierimii: proiectul a fost combătut cu vigoare de către liberali, dar a fost, în cele dinș

urma, adoptat de către Adunare. Ion C. Brătianu declara, cu privire la această situa ie, că “ț Dacă s-avotat legea de presă este pentru că s-a prezentat majorită ii ca una din institu iile necesare pentruț ț

a se putea aplica legea rurală.”39.

După cum am men ionat mai sus, numirea în func ia de prim-ministru a lui Mihailț ț

Kogălniceanu a conferit un ritm mai intens activită ii legislative a Adunării.ț În cursul acestei

perioade de guvernare, au fost trecute prin Adunare diferite proiecte de legi cu caracter social-

economic sau institu ional-administrativ. Prima dintre acestea a fost cea a secularizării averilor ț

mănăstire ti, din 1863 – o măsură legislativă care a ameliorat disputele între Adunare i putereaș ș

executivă.

Pe de altă parte, au fost emise o serie de alte proiecte de legi, care nu au fost sanc ionate dinț

varii motive, în timp ce Adunarea Legislativă continua, doar pu in mai cu mască, să- i afirme oț ș

autonomie pronun ată fa ă de autoritatea executivă i de domnitor.ț ț ș

3. Dacă activitatea guvernului putea fi definită ca o relativă exponentă a voin eiț

domnitorului, politica reală a lui Cuza a jonglat prîntre ideologiile i obiectivele politice aleș

diferitelor grupări în virtutea unui singur scop: diminuarea rela iilor feudale funciare în pararel cuț

dezvoltarea i modernizarea societă ii române ti. Problema agrară reprezenta, în anii de după Unire,ș ț ș

chestiunea social-economică “cea mai gravă, cea mai fierbinte”40, aceea care “preocupă toate

spiritele [. . .], tulbura ideile ob tei [. . .], înrâurează asupra tuturor calculelor i împiedică toateș ș

Combinările de viitor”41.

Grupările liberale i domnitorul Alexandru Ioan Cuza se pronun au pentru emanciapreaș ț

ăranilor clăca i de servitu ile feudale i împroprietărirea lor cu pământul pe care îl aveau înț ș ț ș

38 Constantin C. Giurescu, Via a i opera lui Cuza-Vodă, Editia a II-aț ș , Editura tiin ifică, Bucure ti, 1970, pg. 291Ș ț ș

39 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, op. cit., p. 11140 Conservatorul progresist , an I, nr. 5, 19 ianuarie 1860, p. 1841 Monitorul Oficial al ării Române ti, nr. 149, 8 decembrie 1859, p. 591Ț ș

25



folosin ă. Conservatorii, în schimb, acceptau emanciparea clăca ilor, dar fără împroprietărire.ț ș

În cursul domniei lui Cuza, care impunea adoptarea de reforme pentru progresul ării, relativț

la chestiunea rurală au existat, la fel ca i în cazul altor reforme de amploare deosebită, mai multeș

încercări de a impune reforma agrară. Cele mai evidente în acest sens au fost proiectele de lege

agrară, majoritatea cu tentă conservatoare. Astfel, Comisia Centrală de la Foc ani elaborează, înș 1860, un proiect de lege prin care se nega ăranilor orice drept de stăpânire asupra pământului,ț

întemeind viitoarele rela ii dintre ei i proprietari pe principiul tocmelilor libere, după ce vor fi fostț ș

elibera i din rândul clăca ilor. Opozi ia elementelor progresiste ale legislativului i a domnuluiț ș ț ș

însu i a determinat neluarea în considerare a acestei măsuri i, derivând din acest fapt, importanteș ș

tulburări politice. La 25 mai 1862 începea o nouă luptă politică pe seama reformei agrare:

conservatorii au înaintat o noua propunere către dezbatere – aceea i ca i în 1860 – care a avut deș ș

înfruntat din nou ferma rezisten ă a liberalilor, concretizată într-un contraproiect ce men ineaț ț neatins principiul proprietă ii din perspectiva liberală. Această nouă tentativă de asigurare aț

pământurilor mo ierimii s-a finalizat mai grav decât cele dînainte. După aducerea în discu iaș ț

Camerelor a proiectului legii rurale, unde Barbu Catargiu rostea “Voi prefera moartea înainte de a

se aduce atingere vreuneia din institu iile ăriiț ț ”, acesta este împu cat mortal la ie irea de laș ș

Adunare – primul i singurul asasinat politic din istoria noastră modernă, al cărui autor nu a fostș

niciodată descoperit.

O măsura deosebită luată de domnitor, în momentul în care era evident că raporturile

legislativ-executiv nu erau de natură a îndrepta Statul Român pe direc ia dorită, a fost înfiin areaț ț

Consiliului de Stat, prezidat de Cuza, care elabora proiecte de legi sau se pronun a în privin a celor ț ț

adoptate de guvern42. La aceasta s-a adaugat cererea domnitorului de a înfiin a Garda na ională subț ț

autoritatea sa. Corpul legislativ a văzut în aceste măsuri primejdia consolidării autorită ii sefului deț

stat, premargator instaurării reale a regimului domniei autoritare a lui Cuza.

Evenimentul care a dat curs solu ionării definitive, temporar, a problemei proprietă ii aț ț

constituit-o publicarea în Monitorul Oficial a proiectului de lege rurală de către Mihail

Kogălniceanu, în data de 16 martie 1864 – o măsura nemaîntâlnită, ilegală chiar – publicarea

oficială a unei legi încă nesupuse dezbaterilor forului legislativ. I s-a conferit, în acest mod, o

publicitate largă proiectului care cuprindea ca amendamente desfiin area clăcii i a celorlalte sarciniț ș

feudale i împroprietărirea sătenilor cu pământurile pe care lucrau, proprietarii de mo ii urmând săș ș

primească o despagubire corespunzatoare43. Aceste stipula ii au stârnit o puternică opozi ie dinț ț

partea conservatorilor, de i Kogălniceanu căuta să rezolve în mod elegant această problemă majorăș

a societă ii române ti, de pe cele mai înalte culmi ale liberalismului democrat. Au avut din nou locț ș

42 Pascu Vasile, op. cit., p. 9143 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, Idem, p. 118

26



aprinse discu ii pe baza acestor acte, creand o situa ie atât de încordată, încât majoritatea Adunăriiț ț

au propus o mo iune de blam la adresa guvernului. Alexandru Ioan Cuza, care găsise în Mihailț

Kogălniceanu un sprijin imens în rezolvarea pe cale liberală a problemelor societă ii române ti,ț ș

respinge solicitarea Corpului Legislativ, nepermi ând demisia guvernului. Problema agrară în niciunț

caz nu se putea rezolva pe cale parlamentară, cum ar fi fost ideal, situa ia aceasta ducând, fărăț tăgadă, către lovitura de stat.

Cuza pregăte te cu tact politic deosebit recurgerea la măsura extremă a loviturii de stat, înș

sensul că elaborează memorii către puterile garante, pentru a nu intra în conflict cu acestea, memorii

în care expune situa ia tensionată creată în Statul Român i testează astfel reac ia acestora în cazulț ș ț

interven iei în for ă a puterii domne ti pentru solu ionarea crizei interne.ț ț ș ț

Condi iile în care se afla România au determinat decretul domnitorului, din 2 mai 1864, prinț

care Adunarea Legislativă este dizolvată. Concomitent, Cuza adresa poporului român o proclama ie,ț în care explica necesitatea actului întreprins, arătând că, în pofida tuturor dovezilor de respect pe

care le dăduse pentru prerogativele parlamentare i a concesiilor facute în situa iile deosebiteș ț

aparute, eforturile sale de a reorganiza ara se loviseră de “o neîmpăcată opozi ie” datorată uneiț ț

“oligarhii tulburatoare” care “a tiut împiedica necontenit stăruin ele sale pentru binele public i aș ț ș

redus guvernul la neputin ă”ț 44. Proclama ia mai anun a i supunerea spre aprobarea poporului românț ț ș

a legii electorale respinse de Adunare i a unui proiect deș Statut , care dezvolta prevederile

Conven iei de la Paris.ț 45

2.1.2. Bicameralismul parlamentar – o necesitate politică a societă iiț

române tiș

Această structură politică a forului legiuitor – structura bicamerală – a apărut ca o necesitate

de schimbare în societatea românească în care, abia conturate, for ele politice încep să subordonezeț

interesele de stat propriilor interese ideologice i economice. Ini ial, existen a celor două Camereș ț ț

este impusă aparatului de stat al României, însă, după cum se va observa, se va transforma într-o

tradi ie a monarhiei române ti, într-un element simbol al democra iei reprezentative, mai tarziu.ț ș ț

Această devenire poate fi analizată din două direc ii:ț

A. Modificarea structurii Parlamentului prin lovitura de stat din 2 mai 1864 –

instituirea principiului bicameralismului .

B. Diminuarea rolului institu iei parlamentare i abdicarea for ată a luiț ș ț

Alexandru Iona Cuza, la 11 februarie 1866.

44 Monitorul Oficial , nr. 99, 4 mai 1864, p. 4545 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, Idem, p. 136

27









plan extern, tensiunea venea din recunoa terea de către Turcia a dublei alegeri a domnitorului doar ș

în timpul domniei acestuia, ceea ce a imprimat aten ie deosebită atât în rândul cercurilor politiceț

ostile lui Cuza, cât i din partea acestuia, mai ales în momentul adoptării Statutului.ș

După abdicarea lui Cuza au apărut situa ii încordate, dar puterile europene se aflau din nou peț

pozi ii care nu le permiteau distragerea aten iei de la problemele proprii asupra arbitrăriiț ț contradictiilor altor na iuni. Astfel, noua ordine internă a României va fi acceptata i recunoscuta deț ș

statele Europei, singurul impediment fiind, ca de fiecare dată în istoria noastră, opozi ia Turciei,ț

sub jurisdic ia căreia ara noastră rămânea în continuare.ț ț

Adunarea aleasă la 9-14 aprilie 1866, după ce l-au proclamat pe Carol ca domn, a devenit

Adunare Constituantă, luând în discu ie noul priect de Constitu ie – elaborat de către Consiliul deț ț

Stat. După ce este dezbatut i votat de către Adunare, la 30 iunie noul domnitor depune jurământulș

pe prima Constitu ie românească, iar la 1 iulie este publicată în Monitorul Oficial.ț

2.2.1. Parlamentul monarhiei constitu ionale române tiț ș

Prin în elesul pe care cei ce au elaborat-o l-au dat necesită ilor na ionale, Constitu ia din 1866ț ț ț ț

introducea trei principii în definirea puterilor în stat : 1. principiul suveranită ii na ionale (toateț ț

puterile emană de la na iune);ț 2. principiul guvernării reprezentative (na iunea nu poate guvernaț

decât prin reprezentan i);ț 3. principiul separa iei puterilor (executivă, legislativă i judecătorească,ț ș

independente între ele).50

Constitu ia din 1866 relua un număr relativ considerabil din prevederile Statutului lui Cuza,ț

însă sub anumite aspecte diferea radical. Unul din aceste domenii care le diferen ia este sectorulț

legislativ.

Actul publicat la 1 iulie 1866 stabilea, astfel, o noua organizare a Parlamentului, care se

deosebea radical de cea prevazuta în Statut. Conform prevederilor articolului 32, puterea legislativă

era exercitată colectiv de către domn i “reprezentan a na ională” – formată din două Corpuriș ț ț

Legiuitoare: Adunarea Deputa ilor i Senatul, ambele rezultând din alegeri. Pentru a fi valabilă,ț ș

orice lege cerea acordul de voin ă al tuturor ramurilor autorită ii legislative, nicio lege neputând fiț ț

supusă sanc iunii domnitorului decât după ce fusese dezbătută i votată de majoritatea ambelor ț ș

Adunări. Ini iativa legilor era dată fiecăreia dintre cele trei institu ii competen e.ț ț ț

Prin Constitu ia din 1866 se men inea sistemul bicameral introdus în 1864, dar noul Senat nuț ț

mai era numit de domn, ci ales, conform principiului reprezentării na ionale. Nu mai era însărcinatț

cu controlul constitu ionalită ii legilor, ci doar o a doua Camera, căreia i se conferea egalitatea cuț ț

Adunarea Deputa ilor.ț

50 Alexandre Tilman-Timon, Les influences etrangeres sur le droit constitutionel roumain, Paris, 1946, p. 323

31









Conturarea traiectoriei politice a primelor partide are loc concomitent cu procesul de

consolidare a constitu ionalismului românesc. Favorizate de extinderea drepturilor electorale, î i facț ș

apari ia noi formatiuni cu rol activ în via a României, dintre care cele mai importante au fost:ț ț

fac iunea liberală independentă i gruparea junimistă, în Moldova, i gruparea conservatoare “Junaț ș ș

dreaptă”, în Muntenia.În perioada 1866-1871, instabilitatea ministerială mergea în paralel cu dizovarea Adunărilor,

deoarece guvernele, emanând din voin a efului statului, nu din cea a Corpurilor Legislative, pentruț ș

a- i constitui majoritatea parlamentară necesară, recurgeau la dizolvări, prin care se amâna cu oș

scurta perioadă sfâr itul acestoraș 54.

În vederea trasării principalelor elemente definitorii care au marcat agita iile politice de dupăț

1866 se impune men ionareaț cauzelor speciale care au determinat dizolvarea Adunărilor i ș

demisiile guvernelor , precum iș cadrul politic în care se desfă urau următoarele alegeri. șÎncă de la efectuarea primelor alegeri parlamentare se putea presupune, în mare, în ce condi iiț

divergen ele politice vor culmina cu formarea de noi Cabinete i cu renun area la serviciileț ș ț

legislative ale Corpurilor Parlamentului. Carol I a definit, într-adevăr, normele “morale” de

realizare a unei juste conduceri politice: “ Legea electorală să fie executată cu cea mai mare

sinceritate, fără o umbra macar de influen ă administrativă ț ”55; guvernul s-a conformat dorin eiț

domnitorului, însă rezultatul alegerilor nu a multumit nici pe eful statului, nici principalele grupăriș

politice, ele nereu ind să- i asigure majoritatea necesară legitimită ii conducerii. Atât Cameraș ș ț

Deputa ilor, cât i Senatul aveau o componen ă tripartită: o treime guvernamentală, o treime liberalăț ș ț

i altă formată din partizani ai lui Cuza i separa isti moldoveni.ș ș ț

Primele măsuri care se impuneau a fi luate de către Parlament constau în reglementarea

organizării aparatului de stat conform clauzelor constitu ionale. Dificultă ile proveneau însă dinț ț

realitatea că, de i societatea românească avea mare nevoie de adoptarea unor reforme cu caracter ș

progresist, structura tripartită a Adunărilor nu permitea o evolu ie normală în plan politic. Pretextulț

care a determinat prima demisie a guvernului român constitu ional a fost aprobarea bugetului i aț ș

împrumutului Oppenheim – opera iuni în jurul cărora s-a disputat conflictul intern al Corpurilor ț

Legislative. Situa ia s-a perpetuat până în momentul în care în via a politică a României a apărut oț ț

entitate oarecum reglementată, organizată i cu o ideologie declarată, care să poată prelua atribu iileș ț

executivului, acesta nemaicorespunzând dezideratelor na ionale. Aceasta era coali ia grupată înț ț

jurul lui Mihail Kogălniceanu, formată din radicali, frac ionisti i liberali modera i sub numele deț ș ț

“În elegerea de la Concordia”. Se presupunea ca va putea oferi o majoritate parlamentară capabilăț

să dea un nou Cabinet. Sub pretxtul că maniera în care fusese format guvernul lui Ion Ghica era

54 George D. Nicolescu, 1866-1901. Parlmanetul român, partea a II-a, Bucure ti, 1903, p. 28ș55 Nichita Adăniloaie, Paraschiva Cancea, Anastasie Iordache, Mircea Iosa, Nicoale Isar, Anicu a Popescu, Apostolț Stan, Valeriu Stan, op. cit., p. 17

35



necontitu ională, membrii În elegerii de la Concordia au ajuns în fruntea executivului, devenind,ț ț

între timp, o structură dominată de liberalii radicali. Cum era de a teptat după “influen a morală”ș ț

exercitată asupra electoratului, noul Parlament era majoritar radical, Senatul rămânând, totu i, subș

influen a conservatoare i liberal-moderată.ț ș

Victoria radicalilor în alegeri a permis liberalilor să procedeze la elaborarea diferitor proiectede legi cu caracter social-economic, politic, fiscal, administrativ, bineîn eles reflectând propriaț

doctrină i pozi ia lor fa ă de alte paturi sociale. Cel mai evident eveniment în argumentarea acesteiș ț ț

idei îl constituie propunerea proiectului de lege prin care se modificau unele prevederi ale legii de

vânzare a bunurilor statului. Dezbaterea lui a relevat dorin a liberalilor de a favoriza, prin vânzareaț

unor mo ii ale statului, formarea i dezvoltarea unei burghezii săte ti, care reprezentau principalulș ș ș

suport electoral pentru ei. De i condi iile interne erau favorabile unei guvernări mai lungi de aceastaș ț

dată, programul de reforme anun at de executiv a atras dezacordul puterilor garante, care îlț considerau “revolu ionar”, determinând astfel o noua demisie în guvern. Prîntre obiectivele pentruț

care militau ace tia trebuie men ionate următoarele: interesul pentru situa ia românilor ș ț ț

transilvaneni, tendin a de emancipare a ării de sub suzeranitatea otomană, favorizarea ac iunilor ț ț ț

revolu ionare a bulgarilor pe teritoriul na ional. S-a apelat la o în elegere a radicalilor cu noulț ț ț

guvern, prin care acesta din urmă se angaja să continue politica de reforme anterioară.

Însă nerespectarea pactului i rolul major pe care Mihail Kogălniceanu îl de inea, din nou, înș ț

conducerea ării au nemultumit pe radicali, care renun au la lupta parlamentară în favoarea unei noiț ț

căi politice: opozi ia antidinastică. Noua linie politico-administrativă a Statului Român se vaț

materializa sub jurisdic ia guvernului conservator, condus de Lascăr Catargiu din 11 martie 1871,ț

care a adus stabilitatea relativă în via a politică a României. Implicit, se revine la echilibru, laț

chibzuin ă în legislatura românească, pentru a nu mai irita puterile europene – alternativă careț

constituia însu i programul dorit de către forma iunile de orientare conservatoare.ș ț

2.2.3. De la opozi ia antidinastică la Parlamentul României Mariț

De i a fost oficial depă ită acea perioadă în care guvernele se succedau la conducerea ării oș ș ț

dată sau de două ori pe an, intensificarea opozi iei politice, structural i func ional, a creat o nouaț ș ț

situa ie dificilă pentru modernizarea institu iilor ării i pentru reincluderea ei în limiteleț ț ț ș

normalită ii. În noile condi ii interne, senatorii i deputa ii erau mai preocupa i de răsturnareaț ț ș ț ț

guvernului decât de discutarea proiectelor de legi (domnitorul declara că “Adunarea î i pierdeș

timpul cu interpelări i certuri nesemnificative”). Perioada Statului Român constitu ional seș ț

caracterizează prin ascensiune i declin în rândul tuturor elementelor politice, începând cuș

instabilitatea guvernamentală i parlamentară ini ială, continuând cu conflictul de opinii privindș ț

36



aplicarea reformelor i finalizând cu coalizarea tuturor întru îndeplinirea dezideratului na iuniiș ț

române: Marea Unire.

După o oarecare stabilitate a executivului, care a determinat i încetarea adoptării măsurii deș

dizolvare a Corpurilor Legiuitoare, opozi ia antidinastică de ine un rol major în strategia politicăț ț

abordată de către Carol I. Nemul umirile celor ce coalizează împotriva efului statului sunt însăț ș intensificate chiar de ac iunile domnului. Criza guvernamentală începe cu solicitarea unei sumeț

nejustificate pentru Elisabeta – so ia lui Carol I. Refuzul executivului de a sanc iona aceastaț ț

revendicare a atras după sine impunerea demisiei premierului i formarea unui nou guvern,ș

considerată drept un “act de politică personală” a domnitorului. Astfel, tendin a acestuia de aț

guverna fără a ine cont de voin a Camerelor Parlamentare, precum i permiterea aplicăriiț ț ș

proiectului german “Strousberg”, în pofida abuzurilor i fraudelor comise, contribuiau la extindereaș

rapidă a curentului de opinie antidinastic.Au existat tendin e de modifcare a regimului parlamentar de către toate grupările careț

participau la guvernare, diferen iat, bineîn eles, în func ie de interesele personale i de partid pe careț ț ț ș

le aveau de protejat. În timp ce liberalii i conservatorii propuneau proiecte de modificare aș

Constitu iei i a legii electorale în sprijinul propriilor cercuri de alegatori, Carol I a pregătit unț ș

amplu memoriu prin care restrângeau considerabil prerogativele Institu iilor Legislative în favoareaț

consolidarii autorită ii domne ti i a fundamentării unui regim personal.ț ș ș 56 Opozi ia liberală însă, cuț

adeziunea popula iei, a reu it sa împiedice aplicarea unor astfel de măsuri extreme i să readucăț ș ș

stabilitatea politică de natură a nu periclita fiin a Statului Român.ț

Între 1871-1875, guvernarea conservatoare a ajuns la un compromis cu domnitorul în scopul

de a nu mai fi creată situa ia nedorită ca acesta sa fie obiectivul unei mi cări populare sau politice.ț ș

Disensiunile continuă însă, liberalii nerenun ând la sus inerea traiectoriei reformatoare prin care săț ț

se ajungă la modernizarea institu iilor statale i la democratizarea vie ii românilor – însu i scopulț ș ț ș

Constitu iei de la 1866. S-a apelat din nou la modificarea executivului, prin numirea unui “cabinetț

de generali” – cum era identificat la vremea respectivă – i, ulterior, a unui guvern liberal.ș

Spectrul politic astfel definit va persista în aparatul de conducere al Statului Român atâta timp

cât lipse te un obiectiv na ional comun, căruia să i se fi creat cadrul de desfă urare; un obiectiv careș ț ș

să unească oamenii politici i institu iile statului întru îndeplinirea lui. în sus inerea acestei idei seș ț ț

impune a fi men ionat că deasupra acestor conflicte personale sau interese doctrinare plana însăț

problema întregii na iuni: independen a ării. În clipa în care raporturile interna ionale ne favorizau,ț ț ț ț

au fost uitate sau amânate divergen ele parlamentare, a fost ignorat individualismul politic iț ș

financiar i ascultat glasul pământului, cerin a poporului – era momentul în care ne puteam afirmaș ț

libertatea în fa a întregii lumi. Izbucnirea crizelor balcanice în 1875-1876 i, ulterior, a războiuluiț ș

56 Victor Duculescu, Tratat de teorie i practică parlamentară ș , Editura Lumina Lex, Bucure ti, 2004, p. 58ș

37







conservatoare i invers – optiune ce s-a dovedit corespunzătoare cerin elor na ionale aleș ț ț

momentului.

Societatea românească de sfâr it de secol prezenta o multitudine de neajunsuri. Crizaș

parlamentară era împinsă la extrem de ambi iile unor oameni politici, sistemul electoral seț

caracteriza printr-o vădită inegalitate socială, finan ele statului erau, de asemenea, insuficiente. înț schimb, în plan exetrn, România jongla între diverse alian e i tratate de colaborare i de bunăț ș ș

vecinătate, atât cu statele balcanice, cât i cu puterile europene. în privin a rela iilor cu statele dinș ț ț

Balcani, izbucnirea războaielor din 1912-1913 a adus ării noastre un prestigiu interna ional bineț ț

meritat. Regele Carol I, executivul i Corpurile Legislative au dat dovadă de o atât de fructuoasăș

cooperare i abilitate diplomatică, încât pacea balcanică s-a semnat la Bucure ti, iar ceea ce este deș ș

precizat i de re inut este faptul că statele europene nu au avut niciun cuvânt de spus în stabilireaș ț

clauzelor tratatului, Statul Român îndeplinind rolul de arbitru.Re inerile grupărilor politice dinaintea participării României la Războaiele Balcanice de a- iț ș

manifesta opiniile în edin ele parlamentare au luat sfâr it odată cu încheierea ostilită ilor. Mai pu inș ț ș ț ț

interesa i acum de problemele politicii externe ale ării, deputa ii guvernamentali se preocupă înț ț ț

continuare de lupta contra programului liberal de reforme, protejând integritatea marii proprietă i.ț 59

Noile condi ii însă determină răspunsuri ample, puternice din partea opozan ilor liberali: reformaț ț

agrară se impunea cu necesitate pentru a modifica inegalitatea de inerii proprietatilor, iar reformaț

electorală era absolut indispensabilă modernizării vie ii politice a statului. Conjunctura în care seț

afla acum Statul Român impunea demisia guvernului conservator i dizolvarea implicită aș

Camerelor în favoarea unui executiv liberal i a unui legislativ adiacent. Solu ia acestor ingerin e aș ț ț

fost numirea în fruntea guvernului a liberalului Ion I. C. Brătianu – om politic de marcă al vie iiț

politice române ti atât înainte de realizarea Marii Uniri, cât i în perioada interbelică.ș ș

Guvernarea liberală propune spre aprobare, imediat după preluarea puterii, proiectul de

revizuire a Constitu iei pentru concretizarea în practică a reformelor propuse, fiind justificate deț

profundul dezechilibru ce s-a perpetuat în societatea românească, motiv pentru care s-a cerut iș

“urgen ă” în adoptarea unor măsuri adecvate. Izbucnirea Primului Război Mondial a diminuat însăț

avantul în finalizarea acestor scopuri, nucleul dezbaterilor politice constituindu-l intrarea României

în Război. Având în vedere că se cerea adoptarea unei pozi ii oficiale într-un timp scurt, s-a mersț

ini ial pe varianta Regelui Carol I, stabilindu-se în Consiliul de Coroană din 4 august 1914ț

neutralitatea României fa ă de ostilită ile abia începute. Camerele nu- i mai dedicau sedin ele altor ț ț ș ț

interese, în afara pozi iei ării noastre cu privire la momentul prielnic integrării într-o alian ă care saț ț ț

serveasca dezideratului na ional. După cum s-a afirmat deseori, “totdeauna, to i fiii României, înț ț

asemenea cazuri, au uitat dezbinările lor i au fost mereu uni i într-un suflet i-o gândire”ș ț ș 60.59 Victor Duculescu, Idem, p. 8060 România în Primul Război Mondial , Bucure ti, 1979, p. 98ș

40



Presiunile politice interne asupra guvernului erau tot mai intense de ambele păr i: filogermanăț

i proantantistă. Liderii “Federa iei unioniste” ac ionau, la rândul lor în favoarea alian ei cu Antanta.ș ț ț ț

În Parlament, adresau interpelări primului-ministru asupra motivelor pentru care România nu a

intervenit contra Puterilor Centrale, a a cum II dictau interesele în momentele cele mai favorabile.ș

În cadrul Partidului Conservator s-au format patru grupări cu opinii diferite. Gruparea condusă deTitu Maiorescu i Alexandru Marghilomanș se pronun a pentru neutralitate i men inerea bunelor ț ș ț

rela ii cu Puterile Centrale, în virtutea alian ei încheiate în 1883. Cea condusă deț ț Nicolae Filipescu,

Mihail Cantacuzino i Barbu tefănescu Delavranceaș Ș sus inea intrarea în război împotrivaț

Puterilor Centrale i cereau ca acest fapt să se producă imediat. A treia grupare se formase în jurulș

lui Take Ionescu iș milita proAntanta, iar o altă grupare îl avea drept conducător pe Petre P. Carp –

de altfel singurul sus inător al ideii de expectativă armată a Regelui. Partidul Na ional Liberal eraț ț

însă mult mai omogen relativ la interesele ării noastre – participare la război contra Germaniei iț ș Austro-Ungariei: “Politica se poate face împotriva sentimentului unui popor; un război, însă,

împotriva interesului ării nu se poate face” ț 61

2.3. Ascensiune i declin: Parlamentul în Constitu iile din 1923 i 1938 ș ț ș

Izbucnirea Primului Război Mondial a confruntat societatea românească, nepregătită, cu o

noua situa ie exceptională care impunea categoric promptitudine în luarea deciziilor. Stabilireaț

strategiei de “expectativă armată” a României în Consiliul de Coroană din 4 august s-a dovedit a fi

cea mai bună solu ie care putea fi adoptată, întrucât Statul Român nu se putea alătura în momentulț

respectiv niciunui bloc militar, luând în considerare că Transilvania făcea parte din monarhia

austro-ungară, iar Basarabia i Bucovina erau păr i integrante ale Imperiului arist; de altfel,ș ț ț

România nu dispunea de resursele financiare, economice i militare necesare desfă urării unor ș ș

ac iuni de amploarea celor din anii 1914-1916. Războiul, prin defini ia sa, nu putea aduce decâtț ț

dezastru în toate aspectele vie ii participan ilor; drept urmare, ara noastră a suferit grave pierderiț ț ț

umane i materiale, a fost obligată să se retragă în Moldova la numai câteva luni de la abandonareaș

statutului de neutralitate, a fost victima directă i imediată a izbucnirii revolu iei bolsevice (trupeleș ț

române au ramas singure pe frontul de Est după retragerea armatei aliate ruse ti pentru a participa laș

războiul civil intern). De aceea, disputele parlamentare nu mai aveau nicio finalitate în acele clipe.

61 Pascu Vasile, Idem, p. 226

41



Crunta realitate a războiului a demonstrat fă i care doctrină polică răspundea cerin elor imediateț ș ț

ale societă ii române ti. Partidul Liberal a fost cel care s-a afirmat în această perioadă prinț ș

propunerea celor mai indicate măsuri legislative menite să ridice moralul trupelor i să ob inăș ț

adeziunea popula iei. Prîntre acestea s-au numărat mult disputatele probleme ale na iunii: reformaț ț

agrară i votul universal.ș

Marea Unire i crearea Statului Na ional Unitar Român constituiau împlinirea visului deș ț

veacuri al poporului român, dar eviden iau, deopotrivă, ineficien a aparatului de stat existent i aț ț ș

legisla iei în vigoare. Drept urmare, o nouă lege fundamentală trebuia să contureze cadrul evolutivț

al României. Constitu ia României Mari a fost adoptată la 23 martie 1923, prevederile saleț

nediferen iindu-se esen ial de cele ale Constitu iei din 1866.ț ț ț

Într-adevăr, noua lege supremă a ării se distingea prin permisivitatea absolut necesarăț

regimurilor democratice ale vremii. Normele i principiile incluse promovau România pe drumulș progresului politic, institu ional i social dorit. Însă între perfec iunea teoriei constitu ionale iț ș ț ț ș

aplicabilitatea practică a principiilor sale s-au interpus o serie de factori interni i externi, care ar fiș

cerut o prea mare abilitate politică i dezinteres personal sau de partid pentru a fi evita i. Dintreș ț

factorii cu o influen a notabilă asupra evolu iei României interbelice pot fi metiona i următorii:ț ț ț

• Lipsa experien ei pluripartidismului i a unui regim parlamentar veridic;ț ș

• De i votul universal a creat premisele exprimării voin ei politice a na iunii, marea masă aș ț ț

popula iei – ăranii – nu aveau o justă perspectivă asupra semnifica iei programelor ț ț ț partidelor politice, asupra corela iei acestora cu necesită ile reale ale procesului deț ț

modernizare a ării i nici asupra importan ei numerice a participării lor la vot;ț ș ț

• Politica “de dragul politicii”62, atât de blamată de cercurile “înalte”, nu numai că nu a

dispărut, ci chiar s-a intensificat imediat ce dezideratul na ional a fost îndeplinit.ț

2.3.1. Consecin e politico-legislative ale interpre ării regimului democra ieiț ț ț

reprezentative

Impedimentele precizate anterior nu au întârziat să se manifeste încă din perioada ce a

precedat adoptarea Constitu iei din 1923. Dar, pentru o expunere mai realistă a analizei cauză-efectț

a democratizării sistemului parlamentar în ara noastră, se impune a fi men ionate reglementărileț ț

constitu ionale cu privire la cadrul organizatoric i func ional al institu iei parlamentare.ț ș ț ț

Constitu ia din 1923 nu cuprindea modificări substan iale referitor la Parlament, comparativț ț

cu actul din 1866. Este men inut acela i principiu al separa iei puterilor în stat: legislativă, executivăț ș ț

i judecătorească, cu aproximativ acelea i atribu iuni i institu ii investite cu executarea acestora.ș ș ț ș ț

Puterea legislativă se exercita colectiv de către Rege i Reprezenta iunea na ională. Aceasta seș ț ț

62 Gabriel epelea,Ț Dezbateri parlamentare, Editura Tritonic, Bucure ti, 2006, p. 214ș

42



împarte în două Adunări : Senatul i Adunarea Deputa ilor ș ț 63. După cum însu i numele institu ieiș ț

parlamentare eviden iază („Reprezenta iunea na ională”), Constitu ia din 1923 se fundamentează peț ț ț ț

principiul reprezentării na ionale, Senatul i Camera Deputa ilor constituind numai entită iț ș ț ț

exponente ale voin ei poporului român. „Membrii Adunărilor reprezintă na iunea”ț ț 64 Puterea

legislativă fiind exercitată colectiv de către cele două foruri, pentru ca o lege sa fie valabilă subaspect constitu ional, ea trebuie să fie elaborată cu acordul comun al Adunărilor i al Regeluiț ș

României. Toate aceste trei institu ii legislative au drept de ini iativă legislativă, acordându-seț ț

întâietate Adunării Deputa ilor în materie de veniturile i cheltuielile statului sau în privin aț ș ț

contigentului militar al ării. Articolul 52 conferă Parlamentului dreptul de control asupraț

mini trilor, permi ând Adunărilor să le adreseze acestora interpelări, cărora sunt obligati să leș ț

răspundă. Atribu iunile fiindu-le stabilite prin Constitu ie i prin ulterioarele legi speciale, legeaț ț ș

supremă în stat acordă Adunărilor libertatea de a- i stabili singure Regulamentele de ordineș Interioară i modul de exercitare a competen elor ce le revinș ț 65.

Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt ale i pentru patru aniș 66, diferen ele fiind stabilite înț

modul de realizare a alegerilor pentru fiecare Adunare în parte. Astfel, articolul 66 stipulează că,

spre a fi eligibil în Adunarea Deputa ilor se cere:ț

a) A fi cetă ean român;ț

b) A avea execitiul drepturilor civile i politice;ș

c) A avea vârsta de douăzeci i cinci de ani împliniti;ș

d) A avea domiciliul în România.

De asemenea, pentru alegerea senatorilor, exceptându-i pe cei de drept (Mo tenitorul Tronuluiș

de la vârsta de 18 ani împliniti; Mitropoli ii ării; Episcopii Bisericilor ortodoxe române i greco-ț ț ș

catolice; Capii confesiunilor recunoscute de Stat, Pre edintele Academiei Româneș 67), Constitu iaț

dispune următoarele condi ii:ț

a) A fi cetă ean român;ț

b) A avea exerci iul drepturilor civile i politice;ț ș

c) A avea vârsta de 40 ani împliniti;

d) A avea domiciliul în România.

O altă clauză constitu ională specială privind legislativul a fost inclusă în articolul 76. înț

temeiul acestuia, se înfiin ează un Consiliu legislativ, a cărui menire este să ajute în mod consultativț

la facerea i coordonarea legilor, emanând fie de la puterea executivă, fie din ini iativăș ț

parlamentară, cât i la întocmirea regulamentelor generale de aplicarea legilor.ș

63 Constitu ia Românieiț , 23 martie 1923, art. 3464 Idem, art. 4265 Idem, art. 5666 Idem, art. 6267 Idem, art. 72

43



Dar acesta nu era decât cadrul constitu ional care conferea legitimitate organizării iț ș

func ionarii institu iei parlamentare în perioada următoare. După ce ororile războiului au luat sfâr it,ț ț ș

Unirea provinciilor române ti aflate sub domina ie străină a fost recunoscută prin tratateleș ț

interna ionale i după ce, în plan intern, s-a reglementat, prin adoptarea Constitu iei din 1923,ț ș ț

aspectul structural i func ional al institu iilor statului, actorii vie ii politice române ti s-au relansatș ț ț ț ș în lupta pentru suprema ie în stat.ț

Sunt relevante, din acest punct de vedere, condi iile în care a fost elaborată i adoptată legeaț ș

fundamentală a României interbelice. Veridicitatea obiectivelor, a devizelor promovate pe scena

politică trebuie cautată în jocurile de culise ale politicienilor români.

Speran ele într-o politica democratică eficientă existau în toate mediile sociale. Adoptareaț

legilor privind reforma agrară i votul universal au oferit încredere că guvernarea oligarhică vaș

deveni în curând o relicva a trecutului

68

. Un alt aspect mobilizator al ideii de „mai bine” l-aureprezentat doctrinele i programele partidelor interbelice care, indiferent de orientarea lor, seș

pronun au pentru o guvernare parlamentară.ț

În anii imediat după război s-a realizat o semnificativă regrupare a for elor politice.ț

Tradi ionala rivalitate dintre cele două grupări – liberală i conservatoare – a disparut, întrucâtț ș

Partidul Conservator, aflat în declin încă dinainte de război, s-a destrămat ca urmare a reformei

agrare, care a subminat puterea economică a marilor proprietari de pământ. De i s-a străduit, prinș

diferite metode, să se adapteze împrejurărilor politice i economice în schimbare, a promis chiar săș

înfăptuiască i reforma agrară i să admită i votul universal, Partidul Conservator dispare completș ș ș

de pe scena politică. Acest act are loc în urma numirii generalului Averescu în fruntea guvernului,

în 1921, propunerile cobservatorilor nerăspunzând a teptărilor popula iei, fiind sub „ofertele”ș ț

electorale ale celorlalte partide. În această conjunctură, Partidul Liberal a rămas, după război,

structura politică cea mai puternică, pe care încrederea popula iei i apropierea de familia regalăț ș

(prin persoana lui Ion I. C. Brătianu) au men inut-o, în anii celei mai reale democratii ale României.ț

Elementul dominant în cadrul Partidului Liberal a fost „oligarhia financiară” – o entitate

suficient de omogenă pentru a- i asigura continuitatea, poten ialul său economic neavând rival înș ț

interiorul capitalismului românesc. Drept urmare, în 1918 a fost desemnat pentru a forma executivul

Partidul Liberal – o alegere ce a fost cu adevărat „a poporului”. Însă, în pofida hotărârii lor aparente

de a ac iona urgent în favoarea unor schimbări fundamentale, liberalii priveau cu oarecare re ineriț ț

toată aceasta evolu ie revolu ionară a statului. Se temeau că extinderea votului va consolida vechileț ț

partide i va încuraja constituirea altora noi, cum s-a i întâmplat, de altfel. Din aceste considerente,ș ș

liberalii au continuat sa amâne alegerile. Nelini tea popula iei i presiunea altor partide au facut ca,ș ț ș

în 1919, să fie organizate alegerile parlamentare. Partidul Liberal era foarte sigur de victoria

68

44



electorală, neluând în seamă un element foarte important în noua realitate geografică i istorică aș

Statului Român - partidele regionale i ărane ti. Partidul ăranesc al lui Iuliu Maniu a răpit multș ț ș Ț

sprijin popular liberalilor, iar Partidul Na ional Român din Transilvania de inea monopolul electoralț ț

în regiune.

Calculul parlamentar liberal a e uat, astfel că s-a ajuns la solu ia Blocului Parlamentar – oș ț coali ie de trei partide (cele două men ionate anterior i Partidul ărănesc Basarabean) – care săț ț ș Ț

formeze guvernul. Această structură politică nu avea nici un corp comun de principii i nici oș

organizare unitară, era lipsit de disciplina necesară pentru îndeplinirea unui program atât de

ambi ios i de controversat cum era cel de adoptare a marilor reforme ale României interbelice – ceaț ș

electorală i cea agrară. Cum este bine cunoscut, Ion I. C. Brătianu a exercitat o influen ă majoră laș ț

Palat în anii dintre cele două Războaie Mondiale. În aceste condi ii, atât liberalii, cât i regeleț ș

Ferdinand I au considerat că un guvern format de Alexandru Averescu răspundea necesită ilor deț moment ale Statului Român. Brătianu avea aceasta opinie întrucât spera că poate conduce din

umbră activitatea noului guvern. Într-adevăr, au reu it acest lucru într-o mică măsură, dar Averescuș

dorea, cum era normal, să- i prelungească perioada de guvernare i a încercat să se desprindă deș ș

„sfaturile” liberalilor. Aceasta tendin ă a cauzat for area demisiei guvernului generalului în 1922 iț ț ș

succesul parlamentar al Partidului Liberal.

Preluarea legislativului i executivului de Partidul lui Brătianu în 1922 avea o motiva ie maiș ț

profundă: acesta i-a transformat campania electorală într-o sus inută manifesta ieș ț ț

proconstitu ională. A anun at că va considera Parlamentul drept Adunare Constituantă – afirma ieț ț ț

ce a trezit interesul masei populare, care spera în adoptarea unei noi Constitu ii ca în solu iaț ț

democra iei absolute, ideale. Noua Constitu ie extindea principiile celei anterioare, asigura drepturiț ț

politice tuturor cetă enilor, însă lăsa pe seama legislativului stabilirea detaliilor cu privire laț

modalită ile în care acestea urmau să fie exercitate.ț

Astfel, liberalii au fost presa i de moment să procedeze la elaborarea actului fundamental,ț

întrucât ini ial amânase la maxim data punerii în practică a promisiunilor din timpul războiului, iar ț

când s-au vazut mai jos decât alte partide mai „revolu ionare” pe listele electorale au luat atitudineț

în acest sens. Începea, în 1922, o lungă perioadă de guvernare liberală, până în 1928, cu o mică

pauză în 1926-1927, când a revenit în fruntea executivului Partidul lui Averescu, tot cu sprijinul lui

Brătianu.

Din punct de vedere legislativ, a fost una dintre cele mai fructuoase perioade, luând în calcul

tensiunile care au urmat în anii ’30, nemaiprecizând a doua jumatate a secolului al XX-lea. După

adoptarea Constitu iei a fost necesară stabilizarea normelor abia instituite, relansarea economieiț

după război, acordarea unei aten ii deosebite provinciilor unite cu Regatul i integrării lor înț ș

evolu ia unitară a Statului Român. Această stare de lucruri a favorizat stabilitatea fac iuniiț ț

45



parlamentare liberale, concomitent cu evolu ia pe scena politică a altor partide. De-a lungul celor ț

patru ani de guvernare, liberalii i-au îndreptat aten ia, cu precadere, către dezvoltarea economiei, înș ț

special a industriei. Una dintre ideile legislative care au expus evident adevărul scopurilor acestora

a constituit-o inten ia de a na ionaliza bogă iile minerale ale ării, petrolul în primă instan ă (laț ț ț ț ț

originea acestei ini iative legislative se afla dorin a de a asigura controlul capitalului autohtonț ț asupra uneia din resursele cele mai importante ale ării i de a diminua participarea societă ilor ț ș ț

străine în industria petrolieră).

Apari ia Legiunii Arhanghelului Mihail încă nu influen a hotărârile legislative ale celor douăț ț

Corpuri Legiuitoare i nici deciziile executivului, iar Partidul Comunist, imediat cum a apărut, aș

fost scos în afara legii, din cauza practicilor sale antina ionale, proruse ti. Cea mai importantăț ș

fuziune interbelică a fost cea a Partidului ărănesc al lui Iuliu Maniu cu Partidul Na ional Român alȚ ț

lui Ion Mihalache, în 1926, sub numele de Partidul Na ional ărănesc.ț Ț

69

Apare, astfel, un rival politic de luat în seama pentru liberali, cu un program foarte atrăgător pentru popula ie, cu atât maiț

mult cu cât, spre sfâr itul guvernării liberale, ara se confrunta cu o chestiune delicată: „problemaș ț

Carol”. Prin ul mo tenitor al României a refuzat să se despartă de Elena Lupescu i a plecat din arăț ș ș ț

cu aceasta, fapt pentru care a fost dezmo tenit de rege, la propunerea lui Brătianu. În 1927, regeleș

Ferdinand moare – o grea lovitură pentru liberali, deoarece i-a lipsit pe ace tia de principalul sprijinș

politic. A fost constituită o Regen ă formată din trei persoane, întrucât printul Mihai avea numaiț

ase ani. O altă lovitură pentru Partidul Liberal a fost decesul, în acela i an, al lui Ion I. C. Brătianuș ș

– figura politică cea mai dominantă a României interbelice.

Urmează acum o neîntreruptă presiune din partea noului Partid Na ional ărănesc, astfel căț Ț

Vintilă Brătianu – succesorul lui Ion I. C. Brătianu - a fost obligat să demisioneze în 1928, făcând

loc ărăni tilor să se afirme la conducerea României. Alegerile din decembrie 1928 au fost cele maiț ș

democratice din întreaga istorie a României: pentru prima dată, hotărârea monarhiei (a Regen ei) iț ș

a electoratului au coincis.

Plini de entuziasm, ărăni tii erau hotărâ i să schimbe modul în care fusese guvernată ara i înț ș ț ț ș

care fuseseră trata i cetă enii. Puneau accent pe descentralizarea administrativă, spre deosebire deț ț

liberali, i pe adoptarea unei politici economice în concordan ă cu realită ile nou-aparute. Însă, înș ț ț

perioada scurtă în care s-au aflat la guvernare, nu au fost în măsură să îndeplinească programul

legislativ îndrăzne pe care i-l propuseseră, însă aceste insuccese nu li se pot imputa în totalitate.ț ș

Ele au fost cauzate de împrejurări asupra cărora nu de ineau controlul: criza economică mondialăț

din 1929-1933, precum i revenirea lui Carol al II-lea pe tron, în 1930. Maniu nu era de acord cuș

această revenire, cu atât mai mult cu cât Carol dorea să o readucă în ara i pe Elena Lupescu.ț ș 70 S-a

69 Sorin Radu, Electoratul din România în anii democra iei parlamentare (1919-1937)ț , Editura Institutul European,Bucure ti, 2004, p. 43ș70 Gheorghe Sbârnă, Marea unire în Parlamentul României, Editura Cetatea de Scaun, Ia i, 2007, p. 72ș

46



procedat totu i la demisia guvernului ărănist în favoarea dorin ei regalită ii – moment ce marcheazăș ț ț ț

începutul măsurilor menite să ducă spre un regim personal al regelui Carol al-II-lea.

Activitatea legislativului a fost, drept urmare, subordonată intereselor de partid. În anii ’20,

partidele politice i-au pastrat rolul cheie în formarea noilor guverne. Ca i înainte de război,ș ș

procedura parlamentară secunda deciziile executivului. Regele intra în consultări cu lideriidiferitelor partide, după care încredin a formarea guvernului unuia dintre ace tia. Sarcina imediată aț ș

noului Cabinet era organizarea de alegeri legislative pentru formarea Camerei i a Senatului.ș

Discordan a dintre interesele na iunii, interesele de partid i, mai ales, cele regale a Gheorgheț ț ș

Sbârnă, Mareadeterminat apelarea la o măsură extremă, în momentul în care conjunctura internă iș

cea externă au favorizat punerea ei în practică fără un prea mare ecou na ional: renun area la via aț ț ț

politică parlamentară i, mai important, la sistemul constitu ional.ș ț

2.3.2. Desconsiderarea sistemului parlamentar în favoarea dictaturii

monarhice

Via a politică a anilor ’30 a fost umbrită de un declin general al institu iilor democratice.ț ț

Liberalii i na ional- ărăni tii, care asiguraseră suprastructura guvernării parlamentare, i-au pierdutș ț ț ș ș

mult din elanul pe care îl arătaseră în deceniul precedent. Depă iti de fac ionalism, ei păreauș ț

incapabili de o ac iune decisivă, cu atât mai mult în condi iile crizei economice, când încredereaț ț

popula iei în structurile statului scade inevitabil. Dificultă ile economice au diminuat sprijinulț ț

acordat partidelor tradi ionale i i-au determinat pe mul i să pună sub semnul întrebării eficien aț ș ț ț

democra iei parlamentare. Era o situa ie care răspundea perfect dolean elor regelui Carol al II-lea.ț ț ț

Mai mult, chiar a încurajat aceste tendin e, prin manifestarea deschisă a dispre ului său pentruț ț

sistemul partidelor i pentru democra ie i prin intensificarea eforturilor de a instaura un regimș ț ș

personal. Ceilal i beneficiari ai intens promovatei nemul umiri fa ă de institu iile politice existenteț ț ț ț

nu erau partidele de stânga sau organiza iile sindicale, ambele slabe, ci extrema dreaptă, în specialț

Garda de Fier.

Demisia lui Iuliu Maniu a fost urmată de o perioadă de instabilitate guvernamentală. Regele a

promovat un executiv i un legislativ al partidelor mici, fără o structură definitivată sau fărăș

experien ă de guvernare. Tensiunile în rândul partidelor s-au accentuat, nu mai exista stabilitate niciț

în interiorul lor, disiden ele au continuat să afecteze structura acestora, iar despre omogenitateaț

ideologică nu mai putea fi vorba.

În aceasta situa ie, Garda de Fier cunoa te o ascensiune politică incredibilă. Corneliu Zelea-ț ș

Codreanu, care a început aceasta evolu ie politică din vremea studen iei, cu sprijinul lui A. C. Cuza,ț ț

a ob inut o largă popularitate în rândul popula iei României. Devizele sale, promisiunile pline deț ț elan, vizitele frecvente la sate, postura sa, fizicul chiar impuneau o oarecare stimă i atrăgeau din ceș

47



în ce mai mul i adep i. Toate acestea se petreceau în timp ce, în plan interna ional, Hitler se afla i elț ț ț ș

în plină ascensiune politică i doctrinară, alături de sporirea puterii militare a Germaniei i aș ș

primelor obiec ii ale Rusiei i ale Germaniei la Conferin ele interna ionale. Statele totalitare seț ș ț ț

afirmau ca mari puteri pe scena mondială. Structura Parlamentului nu a avut de suferit,

organizatoric, însă instabilitatea guvernamentală a afectat i activitatea legislativă. Anii ’30 nu s-auș caracterizat, din perspectivă legislativă, printr-o bogată activitate a legiuitorilor, cât timp regele

dorea desfiin area acestei institu ii i instaurarea propriului regim dictatorial.ț ț ș

În plan intern, izbucne te un conflict foarte tensionat între liberali i ărănisti (inclusiv rege),ș ș ț

pe de o parte, i Garda de Fier, pe de altă parte. în momentul în care partidele mici cărora Carol le-aș

încredintat executivul nu făceau fa ă dificultă ilor interne, regele apelează la Alexandru Vaida-ț ț

Voevod, însă lipsa fermită ii măsurilor împotriva Gărzii de Fier îl determină pe Carol al II-lea să seț

reorienteze către liberali. Guvernul nou-numit, în 1933, sub conducerea lui I. Gh. Duca manifesta ofoarte mare hotărâre de a lua măsuri drastice împotriva “for elor subversive”, iar în decembrie 1933ț

Duca dizolva Garda de Fier. Drept urmare, membrii Gărzii îl asasinează pe primul ministru la

sfâr itul lunii. Începe astfel o îndelungă perioadă de sângeroase disensiuni politice, cu arestări,ș

înfiin ări de lagăre politice.ț

Mijlocul deceniului al patrulea a fost marcat de o mi care constantă către dreapta, cu toate căș

Garda fusese desfiin ată, ea continuând să î i desfă oare activită ile în ilegalitate. Are loc oț ș ș ț

schimbare de atitudine chiar din partea regelui; de i men inea starea de ilegalitate pentru Gardă, i-aș ț

permis acesteia să existe, dar sub numele de Partidul Totul pentru ară. Atât Carol, cât i TătărescuȚ ș

– eful guvernului - au încercat să folosească adeziunea popula iei pentru promisiunile politice aleș ț

Gărzii de Fier în propriile scopuri, ca un mijloc de a câ tiga sprijin din partea segmentelor ș

na ionaliste în continuă cre tere ale electoratuluiț ș

Alegerile din 1937 au oferit ocazia unei puternice încercări de for e între democra ie iț ț ș

autoritarism. Carol II cere lui Ion Mihalache să formeze Cabinetul, însă acesta se opune intrării lui

Vaida-Voevod în guvern i refuză mandatul, astfel că este nevoit să se reîntoarcă spre Tătărescu.ș

Din considerente pur poltice, după ce î i reasumă conducerea opozi iei, Maniu procedează la oș ț

conlucrare cu Garda de Fier, de i nu simpatiza mi carea. Scopul său era să răstoarne guvernulș ș

Tătărescu. Aceasta măsura i-a oferit lui Zelea-Codreanu primul impuls către un număr impresionant

de mandate în Parlament, Partidul Totul pentru ară ocupând locul trei după alegeri.Ț

Partidul Na ional-Cre tin, în persoana lui Octavian Goga, este cel care prime te misiunea de aț ș ș

conduce ara în această situa ie dificilă în care se afla. Membrii partidului lui Goga urmareauț ț

transformarea ării într-un stat corporatist i distrugerea sistemului parlamentar, în timp ce politicaț ș

externă se desfă ura în sensul îmbunătă irii rela iilor cu Germania i cu Italia. Partidul lui Goga eraș ț ț ș

însă unul slab, a a cum dorea regele, care considera că venise momentul mult a teptat în vedereaș ș

48



instalării dictaturii regale. Manevre politice intense urmau să aiba loc în 1938. Goga se pregătea

pentru o lungă guvernare, scop pentru care începuse i o colaborare cu membrii Gărzii. în schimb,ș

Carol era preocupat de crearea unei alian e proprii. Atât el, cât i liderii liberali i na ional- ărăni tiț ș ș ț ț ș

erau dornici să preîntâmpine instaurarea unei dictaturi fasciste, pe care Goga o preconiza.

Constantin Brătianu a solicitat regelui, iar acesta a acceptat crearea unui guvern format din personalită i politice de frunte i din tehnicieni numiti de rege, careț ș să suspende temporar

drepturile constitu ionale i ț ș să guverneze prin decrete, până când ara va reveni pe făga ul normal.ț ș

To i trei doreau să prevină o lovitură de stat fascistă care, cu siguran ă, urma să subordonezeț ț

ara Germaniei. Dar Carol avea propriile sale ambi ii i s-a dovedit în curând că inten ionaț ț ș ț să

permanentizeze suspendarea garan iilor constitu ionale.ț ț În acest mod, el a reu it să- i introducăș ș

regimul autoritar sub acoperire constitu ională. Dictatura regală a luat na tere rapid i lini tit, fărăț ș ș ș

agita ii politice. La 10 i 11 februarie 1938, Carol al II-lea a înlocuit guvernul lui Goga cu unț ș guvern “consultativ” condus de Patriarhul Miron Cristea, incluzând apte fo ti prim-mini tri,ș ș ș

precum i pe Ion Antonescu, ca Ministru al Apărării Na ionale.ș ț

Carol a ac ionat cu rapiditate pentru a- i consolida puterea, eliminând institu iile sistemuluiț ș ț

parlamentar. La 20 februarie 1938 a abolit Constitu ia din 1923ț , înlocuind-o cu alta, bazată pe

principii corporatiste i care concentra întreaga putere în mainile regelui. Constitu ia a stabilit căș ț

func iile îndeplinite de partidele politice în vechiul regim parlamentar erau incompatibile cu nouaț

ordine. În consecin ă, la 30 martie, regele Carol al II-lea va decreta dizolvarea partidelor i aț ș

grupărilor politice, cu “promisiunea” că, după o perioadă de “calm” i de “adaptare la noileș

împrejurări”, va fi elaborată o nouă lege stabilind condi iile în care se puteau constitui i puteauț ș

func iona “asocia iile politice”. Dar o serie de decrete-legi emise între aprilie i septembrie 1938, ceț ț ș

impuneau pedepse severe oricărei opozi ii fa ă de noua ordine, au dovedit ca regele nu avea nici ceaț ț

mai mica inten ie de a restaura vechiul sistem al partidelor.ț

Proiectul pentru noua constitu ie este supus plebiscitului, urmând ca documentul să fieț

promulgat la 27 februarie i publicat în Monitorul Oficial în ziua următoare. Articolele Constitu ieiș ț

consacrau instaurarea dictaturii regale, drepturile i libertă ile democratice fiind restrânse.ș ț

Schimbările pe care actul promulgat de regele Carol al II-lea le aduce în societatea

românească sunt de o amploare deosebită, deoarece modificau radical principii de bază pe care se

consolidase democra ia parlamentară a Statului Român.ț

În privin a puterilor statului, care, conform Constitu iei, emană de la na iune, se stabile te căț ț ț ș

sunt concentrate în totalitate în mâinile regelui, care este „capul statului” 71. Acesta exercita puterea

legislativă prin reprezentan a na ională, de inând drept de ini iativă legislativă i de ini iativă înț ț ț ț ș ț

revizuirea Constitu iei. El sanc ionează i promulgă legile, sanc iunea regală fiind condi ie deț ț ș ț ț

71 Constitu ia României, 27 februarie 1938, art. 30ț

49



valabilitate a legii. Totodată, regele putea emite decrete cu putere de lege în orice domeniu, în

timpul cât Adunările erau dizolvate sau nu erau în sesiune, putea dizolva Adunările, putea declara

război sau încheia pace.

Situa ia nou-creată nu a putut func iona mult timp în maniera “ideală” dorită de Carol, astfelț ț

că acesta recunoa te i aprobă înfiin area unei noi organiza ii politice care să ocupe locul vechilor ș ș ț ț partide i sa consolideze, totodată, dictatura regală.ș Această organiza ie a reprezentat-o Frontulț

Rena terii Na ionale, constituit la 16 decembrie 1938. Era astfel, nominal, restaurată institu iaș ț ț

parlamentară. Principiul care a stat la baza activită ilor sale era cel al centralismului birocratic. Însăț

II lipseau un program oficial, o doctrină care să II poata conferi siguran a continuită ii. în 1939,ț ț

regele î i asuma i acest ultim e ec legislativ. Măsurile imediat următoare au constat înș ș ș

reconcilierea cu liberalii i na ional- ărăni tii, precum i cu Garda de Fier, al cărei lider era acumș ț ț ș ș

Horia Sima.Schimbările dramatice în plan interna ional, izbcnirea celui de-Al Doilea Război Mondial,ț

într-un moment în care România era departe de a fi pregătită pentru o astfel de situa ie, au redusț

eficien a eforturilor lui Carol de a men ine controlul asupra for elor politice. Statul Român se aflaț ț ț

din nou în situa ia în care era absolut necesară o strânsă colaborare a tuturor elementelor ț

conducătoare pentru salvarea na ională. Aceasta colaborare a avut loc, însă dimensiunea conflictuluiț

mondial era mult prea mare pentru ca Statul Român să poată ie i din război a a cum reu ise la 1ș ș ș

Decembrie 1918, cu toate teritoriile române ti în limitele acelora i grani e na ionale.ș ș ț ț

CAPITOLUL 3

Regimuri extreme de organizare a Parlamentului României. De larepublica populară la republica parlamentară

3.1. Diminuarea rolului legislativ al Parlamentului Statului Român în

baza Constitu iilor din 1948, 1952 i 1965 ț ș

Structura institu ional-politică a României după 1938 a suferit o serie de modificări, deț

aceasta dată fără a se mai ine seama de voin a popula iei.ț ț ț Factorii care au determinat aceste

schimbări au fost de natură politică, internă, dar mai ales de importan ă interna ională, de facturaț ț

geostrategică, în condi iile imprimate prin desfă urarea războiului. România era o ară prea micăț ș ț

pentru a se putea opune cursului istoriei pe care actorii mari ai scenei europene îl pregăteau, astfel

că teritoriul ării noastre a căzut victimă a negocierilor diplomatic-expansioniste ale Rusiei iț ș

Germaniei. Vara anului 1940 a fost marcată de momente grele pentru na iunea română, care aț

rămas fără replică în fa a nedreptă ilor ce s-au comis. Basarabia, Bucovina, inutul Her a,ț ț ț ț

50



Transilvania i Cadrilaterul erau încorporate U.R.S.S., Ungariei i, respectiv, Bulgariei.ș ș

Legitimitatea istorică i drepturile popoarelor ajunseseră doar la stadiul de principii, care în clipeleș

acelea nu puteau avea i aplicabilitate.ș

Considerat răspunzător de catastrofa României, regimul dictaturii regale s-a prăbu it. Spreș

trei factori politici se îndrepta speran a na iunii în acele zile de haos.ț ț72

Întâi, Iuliu Maniu, care fusese principala personalitate în lupta de Unire a Transilvaniei cu România, combătuse dictatura regală iș

se gandise să organizeze rezisten a în Ardeal împotriva ocupa iei ungure ti. O astfel de evolu ie eraț ț ș ț

intolerabilă pentru Reich, întrucât ar fi afectat câmpurile de petrol pe care Germania conta foarte

mult. De aceea, Berlinul a sprijinit cea de-a doua direc ie a aten iei românilor – generalul Ionț ț

Antonescu. El corespundea inten iilor Germaniei, interesată ca în România să conducă un om deț

mână forte. De altfel, mi carea legionara iese din nou la lumină drept element de încredere.ș

Dacă Maniu, Antonescu i legionarii apăreau ca solu ii politice, cel care întruneaș ț unanimitatea urii era regele. La 6 septembrie, Carol al II-lea este obligat să abdice, conjunctura

internă i interna ională fiindu-i extrem de nefavorabile. Ion Antonescu se autointituleazăș ț

“conducătorul statului român” i anun a regelui Mihai, revenit, după 10 ani, la tronul ării,ș ț ț

obiectivele sale strategice: “ Două scopuri voi urmări în zilele ce mi-a rămas să le traiesc: întâi,

ridicarea morală a acestui popor din mocirla în care s-a zbătut atâ ia ani, precum i unirea tuturor ț ș

românilor împrejurul ideii de cinste i dreptate[...]. În al doilea rând, repunerea ării în drepturileș ț

ei vecinice”.73 Îndemnurile la solidaritate na ională nu au dus, însă, cum s-ar fi a teptat, la un guvernț ș

de uniune na ională.ț Fire autoritară, Antonescu nu dorea să se lege de mâini prin angajamente de

colaborare cu parteneri politici.

Sigura for ă politică importantă ce i se oferea lui Antonescu erau legionarii. Agita iile iț ț ș

manifesta iile lor din ajunul căderii regelui fuseseră folosite de general pentru a face presiuni asupraț

monarhului, însă, ajuns conducător al statului, nu mai putea îngădui dezordine. Astfel, foarte

curând, divergen ele pa nice între Antonescu i Horia Sima vor lua forma luptei pentru putere i vor ț ș ș ș

conduce la o criză internă foarte inoportună noului stat na ional-legionar.ț

În paralel, în timp ce rela iile dintre legionari i general se încordau progresiv, noul regimț ș

trebuia să- i definească op iunile pentru politica externă. Convins că serve te interesului na ional,ș ț ș ț

generalul a semnat, la 23 noiembrie, adeziunea României la Pactul Tripartit, încheiat la 27

septembrie între Germania, Italia i Japonia. Aderarea, în anul următor (25 noiembrie 1941), laș

Pactul anticomintern (tot alături de Germania, Japonia i Italia) i statutul de membră a pactuluiș ș

Tripartit al României au pus baza contractual-diplomatică a rela iilor româno-germane.ț

72 Ioan Muraru, Simina Tănănsescu, Drept constitu ional i institu ii politiceț ș ț , Editura Lumina Lex, Bucure ti, 2001, p.ș 11473 Florin Constantiniu, op. cit. p. 211

51



Lipsit de un partid, generalul s-a impus printr-un stil autoritar. Hotărât să nu- i creeze unș

forma iune politică, Antonescu preconiza un regim dictatorial, sprijinit pe armată: “ț Eu sunt general,

nu politician i nu-mi fac partid. Fac un regim care să salveze neamul românesc [...] Armata esteș

cea care, astăzi, este mai responsabilă decât orice institu ie din stat de salvarea luiț ”. Absen aț

partidului fascist reu e te astfel să răspundă unei dileme destul de disputate – regimul lui Antonescuș ș nu a fost o imita ie a fascismului lui Hitler,ț nu a fost de natură fascistă. Modera ia dictaturii luiț

Antonescu este observabilă i în atitudinea sa fa ă de opozi ia democratică (P.N. ., P.N.L., P.S.D.),ș ț ț Ț

ai cărei lideri au fost lăsa i în libertate.ț 74 Nici când Hitler a cerut sistarea totală a acestei activită iț

opozi ioniste, Antonescu nu a întreprins nimic pentru a limita măcar contactele i discu iileț ș ț

membrilor săi.

Desfă urarea războiului alături de germani, criza de neîncredere între armata româna i ceaș ș

germană din 1941, pierderile suferite de români pe Frontul de Est au condus, treptat, la despăr ireaț României de Axă. Antonescu a preferat să conducă ara i în politica externă conform acelora iț ș ș

principii moderate ca i în plan intern, însă, în condi ii de război, această atitudine nu era tocmaiș ț

favorabilă. Anul 1944 a fost anul ezitărilor pentru oamenii din aparatul de stat al României. Trupele

naziste sufereau pierderi tot mai grele pe ambele fronturi; alături de ele, i armata română.ș

Generalul proceda la pregătirea condi iilor de separare de germani, proces care trebuia să fie marcatț

printr-un armisti iu cu Hitler. Opozi ia considera, dimpotriva, că interesul României era să seț ț

despartă cât mai repede de cel de-al treilea Reich. Poporul era convins că războiul este pierdut,

starea de spirit defetistă fiind poten ată de raidurile aeriene americane (ziua) i britanice (noaptea).ț ș

Fără ezitări, liderii partidelor democratice au acceptat să colaboreze cu comuni tii în cadrul celeiș

mai largi coali ii politice din istoria României. Ea ingloba PN , PNL, PSD i PCdR, având sprijinulț Ț ș

regelui Mihai i al armatei.ș

Situa ia soldatilor români era atât de gravă, încât statul insusi era în pericol. Iminen a uneiț ț

invazii sovietice era bine cunoscută de către români. Se impunea adoptarea unor măsuri rapide

pentru evitarea acesteia. Regele Mihai, sprijinindu-se pe B.N.D. abia constituit, procedează la o

lovitură de stat în după-amiaza zilei de 23 august 1944. Întrucât a refuzat să aprobe încheierea unui

armisti iu imediat cu sovieticii, Antonescu este demis din func ia de prim-ministru de către rege iț ț ș

arestat. Din acest moment începe o nouă etapă a istoriei noastre.

Pentru a în elege ce s-a întâmplat în ara noastră în ultimii 50 de ani ai secolului precedent,ț ț

se impune o scurtă analiză a situa iei interna ionale. Al doilea război mondial se sfâr e te înț ț ș ș

septembrie, după lansarea celor două bombe atomice asupra ora elor japoneze Hiroshima iș ș

Nagasaki. În 1945, Germania este ocupată de ru i în partea de răsărit i de americani, englezi iș ș ș

francezi în apus. Dar, odată cu Germania de Răsărit, ru ii ocupă toată Europa de Est, inclusivș 74 Neagu Djuvara, op. cit., p. 136

52



România. În elegerea semnată în 1945 la Yalta de către “cei trei mari” – Roosevelt, Churchill iț ș

Stalin – prevedea că se vor organiza alegeri libere în ările eliberate de hegemonia germană.ț

În România, în momentul în care au sosit ru ii, Partidul Comunist nu avea decât 900 deș

membri, număr ce se justifica prin faptul că partidul se afla în ilegalitate. Dar, imediat ce s-a instalat

puterea sovietică în Statul Român, membrii acestuia au ajuns sa numere cateva mii. Petru Groza – simpatizant al comunistilor – este impus în func ia de prim-ministru încă din august 1945, el fiindț

cel care îi ajuta pe comuni ti să preia puterea între 1945 i 1947.ș ș 75

În condi iile concrete ale anului 1944, fiind imposibilă elaborarea unei noi Constitu ii, s-aț ț

recurs la solu ia repunerii în vigoare, cu unele modificări, a Constitu iei din 1923 i a elaborării, înț ț ș

continuare, a unor acte cu caracter constitu ional. Actele elaborate în această perioadă au avutț

caracter constitu ional, întrucât au cuprins reglementări fundamentale ale unor rela ii privitoare laț ț

instaurarea, men inerea i exercitarea puterii, prin aceste acte s-au formulat principii constitu ionale,ț ș ț principii ce se vor regăsi ulterior înscrise în documentele fundamentale ale na iunii adoptate înț

1948, 1952 i 1965. De asemenea, aceste acte au avut caracter tranzitoriu.ș

Primul act cu specific constitu ional elaborat după ie irea României din alian ă cu Puterileț ș ț

Axei i după încetarea războiului cu Na iunile Unite a fost Decretul nr. 1626 din 31 august 1944.ș ț

adoptarea lui a răspuns necesită ilor de a înlătura legisla ia dictaturii militare abia încheiate i de aț ț ș

aseza la baza întregii activită i statale reguli democratice de guvernare. Prin acest decret este repusaț

în vigoare Constitu ia din 1923, însă nu în totalitate.ț

Acest act stabile te ca un decret dat în urma hotărârii Consiliului de Mini tri va “organiza”ș ș

Reprezentan a Na ională.ț ț 76 Prin aceste dispozi ii s-a exprimat nu inten ia de a se convoca Corpulț ț

Electoral, ci de a se da Guvernului dreptul de a reglementa din nou structura acestui organ. Decretul

nr. 1626/1944 stipulează că, până la organizarea Reprezentan ei Na ionale, puterea legislativă seț ț

exercita de către rege, la propunerea Consiliului de Mini tri. De i actul men ine monarhia, prinș ș ț

aceste dispozi ii transformând Consiliul de Mini tri într-un organ suprem în stat, care concentra înț ș

atribu iunile sale întreaga putere.ț

Documentul prin care se reglementa, în detaliu, activitatea legislativă în Statul Român l-a

reprezentat Decretul nr. 2218 din 13 iulie 1946 privind exercitarea puterii legislative. Era momentul

în care o Reprezentan ă Na ională trebuia să fie organizată, după cum se stipula prin actul mai susț ț

men ionat – Decretul nr. 1626/1944. Prin Decretul nr. 2218/1946 se organizează Reprezentan aț ț

Na ională într-un singur corp, denumit Adunarea Deputa ilor. Modificându-se Constitu ia din 1923,ț ț ț

se stabile te astfel un principiu – cel al unicameralită ii organului suprem legislativ, renun ându-seș ț ț

la sistemul bicameral prin desfiin area Senatului. Diferen ele men ionate fa ă de actul din 1923 reiesț ț ț ț

75 Neagu Djuvara, op. cit., p. 136

76 Decretul nr. 1626/1944, articolul 3

53



chiar din formularea lor expresă atunci când se vorbe te despre Constitu ia “repusă în vigoare” prinș ț

Decretul nr. 1626 i “modificările prin dispozi iile prezentului decret”.ș ț 77

În baza decretului, puterea legiuitoare urmează a fi exercitată colectiv de către rege iș

Reprezentan a Na ională “conform dispozi iilor prevăzute în Constitu ia din 29 martie 1923, cuț ț ț ț

privire la puterile statului”. Drept urmare, raporturile dintre rege i Parlament urmau să fieș guvernate de Constitu ia din 1923, atunci în vigoare. Foarte important de precizat este men iunea căț ț

se va considera că dispozi iile privitoare la Senat i Adunarea Deputa ilor din 1923 se referă laț ș ț

Adunarea Deputa ilor.ț 78 Documentul din 13 iulie 1946, de i deschide calea pătrunderii elementelor ș

comuniste în aparatul de stat românesc i le conferă mare putere de decizie prin cadrul organizatoricș

pe care îl stabilesc, introduce câteva principii capitale ale constitu ionalismului românesc. Unț

exemplu în acest sens îl constituie principiul egalită ii depline în drepturi între bărba i i femeiț ț ș

introdus prin articolul 2 al decretului: “Femeile au drept de vot i pot fi alese în Adunareaș Deputa ilor în acelea i condi iuni ca i bărba ii”. Tot cu referire la dreptul de vot, articolul 3 alț ș ț ș ț

aceluia i document reafirma principiul scrutinului universal, direct, egal i secret.ș ș

De i Decretul nr. 2218/1946 este destinat organizării Reprezentan ei Na ionale, î i extindeș ț ț ș

aria de aplicare i delimitează i competen a acesteia. Adunarea Deputa ilor nu poate revizui nici înș ș ț ț

total, nici în parte Constitu ia. Acest proces poate avea loc numai conform regulilor de revizuireț

stabilite de Constitu ia din 1923 i “numai de către o Adunare Legiuitoare extraordinară, aleasăț ș

special în acest scop”. Aceasta explica de ce, în februarie 1948, Adunarea Deputa ilor va fi nevoităț

să se autodizolve, iar sarcina adoptării noii Constitu ii va reveni unei Adunări Constituante anumeț

alese.

Decretul privind exercitarea puterii legislative a fost urmată în aceea i zi de Legea nr.ș

560/1946 privitoare la alegerile pentru Adunarea Deputa ilor, lege care a determinat proceduraț

alegerilor, modul de reparti ie a mandatelor pe baza reprezentării proportionale, precum i cazurileț ș

de incapacitate, incompatibilitate sau nedemnitate de a fi alegător sau de a fi ales în forul legislativ

suprem al statului. Decretul nr. 2218 i Legea nr. 560 din 1946 au constituit fundamentul juridic alș

alegerilor parlamentare din luna noiembrie a aceluia i an.ș

În anul următor, în virtutea stipula iilor Legii nr. 363 din 30 decembrie 1947, Statul Românț

este constituit sub numele de Republica Populară Română. O primă categorie de dispozi ii ale Legiiț

consacra desfiin area formei monarhice de guvernământ, instituindu-se, astfel, ca forma de statț

republica populară. O a doua categorie de dispozi ii prive te Constitu ia: “Constitu ia din 1866 cuț ș ț ț

modificările din 29 martie 1923 i acelea din 2 septembrie 1944 i următoarele se abrogă”ș ș 79, urmând

ca Adunarea Constituantă să hotărască asupra noii legi fundamentale a statului. O altă categorie de

77 Decretul nr. 2218/1946, art. 1778 Ibidem, art. 1879 Legea nr. 363/1947, art. 2

54



dispozi ii trasează principalele direc ii legitime de evolu ie a forului legislativ. Desfiin areaț ț ț ț

monarhiei i abrogarea Constitu iei din 1923 conferă Adunării Deputa ilor caracter provizoriu,ș ț ț

temporar, puterea legiuitoare intrând în atribu iunile ei până la dizolvarea sa i până la constituireaț ș

unei Adunări legislative constituante.80

Elaborarea Constitu iei din 1948 se realizează în condi iile stabilite anterior prin Legea nr.ț ț 363/1947 i Legea nr. 32 din 24 februarie 1948 privind dizolvarea Adunării Deputa ilor iș ț ș

reglementarea convocării Marii Adunări Na ionale. Legea anterior men ionată încredin eazăț ț ț

exercitarea puterii legislative, până la constituirea forului constituant, Guvernului.

Aleasă la 28 martie 1948, Marea Adunare Na ională se întruneste în sesiune la 6 aprilieț

1948, ia în discu ie proiectul întocmit de Consiliul Frontului Democra iei populare i adoptă, la 13ț ț ș

aprilie 1948, Constitu ia Republicii Populare Române, puterea emanând tot de la na iune.ț ț 81

Constitu ia a fost inspirată după cea a Uniunii Sovietice i a fost trecută în grabă prinț ș Parlamentul Comunist, în decursul a numai câtorva ore. O astfel de discu ie, care, practic, schimbaț

întreaga ordine socială în România, nu a suscitat nicio obiectie i a fost adoptată fără nicio urmă deș

împotrivire. Un document simbolizând răsturnarea unor tradi ii statornicite de mai bine de cincizeciț

de ani a fost cu atâta lipsă de interes aprobată de pretin ii reprezentan i ai României. De i niciș ț ș

elaborarea ei, nici intrarea în vigoare nu s-au desfă urat sub autoritatea vocii poporului, regimulș

instaurat în ara noastră după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial nu va acorda nici ceaț

mai mica aten ie prevederilor sale esen iale. “Drepturile poporului” pe care le cuprinde nu au fostț ț

aplicate nici o singură zi, iar îngrădirile pe care pretinde că le exercită asupra puterii statului au fost

încă de la început ignorate.

Prin Constitu ia din 1848 s-a realizat domina ia unei singure grupări social-politice, în modț ț

legitim. Ministrul Gheorghe Gheorghiu-Dej a subliniat că “ea confirmă abolirea institu iilor arhaiceț

i reac ionare, ca, de pildă, Senatul, proclamând Marea Adunare Na ională ca unică autoritate înș ț ț

stat”. Nu exista astfel, niciun dubiu în privin a naturii Parlamentului noului Stat Român postbelic.ț

Dej sus inea i că Marea Adunare Na ională se va deosebi fundamental, prin metodele sale de lucru,ț ș ț

de vechile parlamente burgheze. Noii deputa i vor colabora pentru a pregăti măsurile politice,ț

sociale i economice necesare pentru ară, iar apoi se vor întoarce la propriile lor locuri de muncă,ș ț

pentru a vedea cum sunt aplicate deciziile luate.82

Comuni tii tiau că nu sunt populari în ară i încercau să slăbească partidele democraticeș ș ț ș

prin îcurajarea de tensiuni i disiden e. Gheorghe Gheorghiu-Dej a cerut chiar lui Visinskiș ț

instruc iuni privind politica P.C.R. în noile condi ii după lărgirea guvernului Groza. Interlocutorulț ț

80 Ibidem, art. 481 Constitu ia Republicii Populare Române, 1948, art. 3ț82 Rueben H. Markham, România sub jugul sovietic, Funda ia Academia Civică, Bucure ti, 1996, p. 441ț ș

55



sovietic II cere, drept răspuns, să stimuleze anumi i favori i din cadrul partidelor istorice P.N.L. iț ț ș

P.N. ., despre care se tia că ar fi mai maleabil în sensul politicii P.C.R.Ț ș

Rezultatele reale ale alegerilor din 19 noiembrie 1946 nu sunt cunoscute nici până acum.

Lucre iu Pătră canu, care ceruse lui Teohari Georgescu – Ministru de Interne – să i le arate pentru aț ș

ti cum trebuie organizată în viitor politica i propaganda P.C.R., a primit răspunsul că ele fuseserăș ș arse i că, din acel moment, contau numai cifrele comunicate oficial, care atribuiau 79, 86% dinș

voturi B.P.D..

Au fost, totu i, descoperite i publicate rezultatele reale din unele jude e din ară.ș ș ț ț

Jude ul Cluj ț 83

Partide BPD UPM PN -ManiuȚ AlteleJudet 23% 33% 42% 2%Oras 27% 52% 18% 3%

Nu trebuie uitat că, la acea dată, jude ul Cluj avea popula ie majoritar maghiară, ceea ceț ț

explica procentul mare din voturi acordat Uniunii Populare Maghiare.

Jude ul Someț ș84

Partide Cifre reale Cifre oficialeBPD 22 000 – 22,8% 65 000 – 67,9%UPM 18 000 – 18,6% 14 971 – 15,4%PN -ManiuȚ 50 000 – 51,6% 10 766 – 11,1%PNL-Brătianu 2 500 – 2,5% 1 146 – 1,2%P D-dr. LupuȚ 2 000 – 1,9% 1 779 – 1,8%Liste independen iț 1 708 – 1,7% 1 708 – 1,7%Anulate 776 – 0,9% 776 – 0,9%

Modul în care s-au organizat alegerile pentru Parlament explică de ce Adunarea era atât de

“diferită” de Parlamentele burgheze. Ea cuprindea 414 membri, dintre care 405 apar ineauț Partidului unic, iar ceilal i 9 erau afilia i Frontului guvernamental. (ț ț vezi ANEXA NR. 1)

Prevederile Constitu iei privind sursa autorită ii în stat sunt excelente, dar rămân doar laț ț

stadiul de aparen ă politică. “Marea Adunare Na ională este organul suprem al puterii în stat” i,ț ț ș

teoretic, ea este aleasă de popula ie.ț Este singurul organ legislativ fa ă de care, tot teoretic, fiecareț

autoritate a statului este subordonată. Este condusă de un Prezidiu, format din 19 membri, al cărui

pre edinte este, de fapt, Pre edintele Republicii Populare Române. Prezidiul este cea mai înaltăș ș

83 Neagu Djuvara, op. cit., p. 13984 Ibidem, p. 140

56



autoritate în stat i este ales de către corpul legiuitor, rezultat din alegeri.ș 85 Membrii Prezidiului emit

decrete cu putere de lege, semnează legi, interpretează legi cu ajutorul legilor cu putere deplină, iar

între sesiunile Adunării poate lua orice fel de măsuri, inclusiv decretarea stării de război sau

încheierea unor tratate interna ionale.ț

Activitatea cotidiană a Adunării este condusă de un birou alcătuit dintr-un pre edinte, doiș vice-pre edin i i un secretar. Înfiin area Biroului Marii Adunări Na ionale a fost un plan alș ț ș ț ț

comuni tilor pentru a recompensa pe unii intelectuali de al căror prestigiu aveau nevoie.ș

Marea Adunare Na ională a R.P.R. se alege pe timp de 4 ani. Ea 7 se compune dinț

reprezentan ii poporului (deputa i), ale i potrivit normelor ce se stabilesc prin legea electorală.ț ț ș 86

Ceea ce contravenea statutului de organ legislativ suprem atribuit Marii Adunări Na ionale eraț

dreptul de ini iativă legislativă, care, conform articolului 55, revenea Guvernului. Acela i articolț ș

men ionează că i deputa ii, în număr de cel pu in 1/5 din numărul total, pot lua ini iativa oricăreiț ș ț ț ț legi.

Conform prevederilor acestui prin act, între competen ele Marii Adunări Na ionale seț ț

numărau următoarele:

1) Alegerea Prezidiului Marii Adunări Na ionale a Republicii Populare Române;ț

2) Formarea Guvernului R. P. R.;

3) Modificarea Constitu iei;ț

4) Stabilirea numărului, atribu iunilor i denumirii ministerelor i desfiin area,ț ș ș ț

contopirea sau noua denumire a celor existente;

5) Votarea bugetului Statului, a încheierii exerci iilor bugetare, fixarea impozitelor iț ș

a modului lor de percepere;

6) Chestiunile războiului i ale pacii;ș

7) Să decidă consultarea poporului prin referendum;

8) Acordarea amnistiei.87

Un rol aparte în cadrul institu iei legislative române ti îl de inea Prezidiul Marii Adunăriț ș ț

Na ionale. Acest organ era ales din rândul deputa ilor, cu jumatate plus unu din voturile tuturor ț ț

membrilor institu iei legislative.ț 88 Atribu iunile membrilor Prezidiului întruneau aria de competen ăț ț

a întregului corp legiuitor, alături de cele cu caracter special, care necesitau o atentie deosebită iș

dezbateri mai intense. Astfel, sectorul de activitate a Prezidiului Marii Adnuari Na ionale cuprindea:ț

1. Convocarea Marii Adunări Na ionale a Republicii Populare Române în sesiuniț

ordinare i extraordinare;ș

85 Rueben H. Markham, op. cit., p. 44886 Constitu ia Republicii Populare Române, 1948, art. 47ț87 Ibidem, art. 3988 Ibidem, art. 3

57



2. Emiterea decretelor;

3. Interpretarea legilor votate de Marea Adunare Na ională;ț

4. În intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Na ionale a Republicii PopulareRomâne,ț

numirea i revocarea mini trilor, la propunerea Pre edin elui Consiliului de Mini tri;ș ș ș ț ș

5. Reprezentarea Republicii Populare Române în rela iile interna ionale;ț ț

6. Numirea i confirmarea în func iunile publice, la propunerea mini trilor de resortș ț ș

sau a guvernului, conform legii;

7. Ratificarea sau denuntarea tratatelor interna ionale, la propunerea guvernului; etc.ț

Prin elaborarea i intrarea în vigoare a Constitu iei din 1948 se trasează cadrul juridico-ș ț

legislativ care legitimează activitatea intitu ională în Statul Român în următorii ani. De asemenea,ț

prevederile sale permit o interpretare destul de favorabilă elementelor comuniste aflate în

ascensiune în aparatul de stat românesc, în sensul că facilitează pătrunderea acestora în func ii deț importan ă majoră în conducerea ării.ț ț

Evolu ia situa iei interna ionale imediat următoare întrunirii de la Yalta, înfiin area NATO înț ț ț ț

1949, dar, pe de altă parte, succesul diploma ilor Rusiei în cadrul întâlnirilor interna ionale conducț ț

rapid către o supunere tot mai accentuata a politicii României în fata directivelor de la Moscova.

PCR se infiltreaza în toate domeniile de activitate ale statului, iar Republica Populara Româna este

declarata în plan exetrn drept o ăra satelita a U.R.S.S.. Acest statut este confirmat prin legileț

fundamentale care sunt elaborate i intrate în vigoare în următorii ani în ăra noastră – Constitu iileș ț ț

din 1952 i din 1965, care consfintesc instaurarea deplina a regimului comunist la nord de Dunăre.ș

Aceste două documente nu difera într-o foarte mare măsura din perspectiva principiilor pe

care se întemeiaza, iar în privin a puterilor în stat men ine acelea i principii de conducere, cu miciț ț ș

modificări. Condi iile în care aceste documente aufost elaborate i adoptate au fost în stransaț ș

dependenta de intensificarea rolului Partidului Comunist în aparatul de stat i de continuareaș

ocupatiei i influen ei sovietice asupra politicii române ti. Dacă în 1952 încă se vorbea despreș ț ș

ocupatia militară ruseasca, în 1965 atentia elementelor conducătoare este îndreptata, cu precadere,

către satisfacerea intereselor clasei comuniste.

Constitu ia din 1952 nu aduce schimbări importante în legislatura de până atunci. Regimulț

Statului de Republica Populara va fi înlocuit abia în 1965 cu cel al Republicii Socialiste, în baza

articolului 1 al Constitu iei intrate în vigoare la 21 august. Marea Adunare Na ională este uniculț ț

organ legiuitor al Statului, însă, dacă în 1952 era aleasa pentru 4 ani, 89 în 1965 se introduce

mandatul de 5 ani pentru deputa iț 90. Marea Adunare Na ională rămâne unicul organ legiuitor al ării,ț ț

însă atribu iunile sale din 1952 difera de cele care i se conferă în momentul în care Nicolaeț

89 Ibidem, art. 2590 Constitu ia Republicii Socialiste Române, 1965, art. 45ț

58



Ceausescu preia conducerea Statului Român. Astfel, în 24 septembrie 1952, între competen eleț

constitu ionale ale Marii Adunări Na ionale se numărau următoarele:ț ț

a) alegerea Prezidiului Marii Adunări Na ionale a Republicii Populare Române;ț

b) formarea Guvernului Republicii Populare Române;

c) modificarea Constitu iei;ț

d) chestiunile războiului i ale păcii;ș

e) stabilirea planurilor economiei na ionale;ț

f) aprobarea bugetului de stat, a încheierii exercitiilor bugetare i stabilireaș

impozitelor i veniturilor des inăte bugetului statului;ș ț

g) stabilirea numărului de ministere, denumirea, contopirea i desfiin area deș ț

ministere;

h) modificarea împartirii pe regiuni a teritoriului Republicii Populare Române;i) acordarea amnistiei;

j) controlul general asupra aplicării Constitu iei.ț 91

Constitu ia Republicii Socialiste Române multiplica aceste atribu iuni, legitimand oț ț

interven ie mai mare a institu iei parlamentare în sistemul legislativ românesc, de i prevderile saleț ț ș

nu erau decât o simpla perdea care ascundea realitatea politica a României de privirile cetă enilor ț

săi. Marea Adunare Na ională î i extinde activitatea, în consecin a, asupra unor domenii mai largi:ț ș ț

a) Adopta i modifica Constitu ia Republicii Socialiste România;ș ț

b) Reglementeaza sistemul electoral;

c) Hotaraste consultarea poporului, prin referendum, asupra măsurilor de importanta

deosebită care privesc interese supreme ale ării;ț

d) Organizeaza Consiliul de Mini tri; stabile te normele generale de organizare iș ș ș

func ionare a ministerelor i celorlalte organe centrale de stat;ț ș

e) Acorda amni tia;ș

f) Alege i revoca pe Pre edintele Republicii Socialiste România;ș șg) Alege i revoca Consiliul de Stat;ș

h) Alege i revoca Consiliul de Mini tri;ș ș

i) Alege i revoca Tribunalul Suprem i procurorul general;ș ș

j) Exercita controlul general al aplicarii Constitu iei. Numai Marea Adunareț

Na ională hotaraste asupra constitu ionalitatii legilor;ț ț

k) Controleaza activitatea Pre edin elui Republicii Socialiste România i aș ț ș

Consiliului de Stat;

l) Controleaza activitatea Consiliului de Mini tri, a ministerelor i a celorlalteș ș

91 Constitu ia Republicii Populare Române, 1952, art. 24ț

59



organe centrale ale

m) Declara mobilizarea partiala sau generală;

n) Declara starea de război. Starea de război poate fi declarata numai în cazul unei

agresiuni armate împotriva Republicii Socialiste România sau împotriva unui alt

stat fata de care Republica Socialista România are obligatii de aparare mutualaasumate prin tratate interna ionale, dacă s-a produs situa ia pentru care obligatiaț ț

de declarare a s ării de război este statornicita.ț 92

Constitu ia adoptată în 21 august 1965 nu mai preciza, în schimb, nimci de spre Prezidiulț

Marii Adunări Na ionale, instituind un nou organism legislativ – Consiliul de Stat. Potrivitț

prevederilor articlolului 62, Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România este organ suprem al

puterii de stat cu activitate permanenta, subordonat Marii Adunări Na ionale, având ca atribu iuniț ț

pricipale:1. Stabile te data alegerilor pentru Marea Adunare Na ională i consiliile populare;ș ț ș

2. Stabile te modul de organizare i desfă urare a referendumului;ș ș ș

3. Organizeaza ministerele i celelalte organe centrale de stat;ș

4. Ratifica i denunta tratatele interna ionale, cu exceptia acelora a căror ratificareș ț

este de competenta Marii Adunări Na ionale;ț

5. Stabile te gradele militare;ș

6. Instituie decoratiile i titlurile de onoare.ș 93

Acest organ suprem în stat este prezidat de către Pre edintele Statului Român, membrii săiș

fiind ale i de către Marea Adunare Na ională, din rândul deputa ilor, pe toată durata legislaturii.ș ț ț

Sistemul instituit de către Nicolae Ceau escu a fost marcat de o perioadă de ascensiune, laș

început, până către mijlocul deceniului al VIII-lea. După aceasta perioadă, regimul comunist

devenise destul de apăsător pentru popula ie, U.R.S.S. începuse o colaborare mai strânsă cu stateleț

apusene, ceea ce a încurajat afirmarea nemul umirilor românilor. Criza regimului Ceausescu a fostț

brutal pusă în lumina de tulburările de la 15 noiembrie 1987 de la Bra ov, când, în ziua alegerilor,ș

mul imea, încurajată de schimbările survenite în Rusia, a atacat sediul comitetului de partid, undeț

descoperirea unor alimente, de negăsit în magazinele din ară, a sporit indignarea oamenilor.ț 94

Izbucnirea Revolu iei la Timi oara, în 22 decembrie 1989, i căderea regimului comunist prinț ș ș

arestarea i împu carea so ilor Ceau escu au marcat începutul unei noi perioade în istoria României,ș ș ț ș

prin revenirea la sistemul democratic i la principiile introduse prin Constitu ia din 1923.ș ț

92 Constitu ia Republicii Socialiste Române, 1965, art. 43ț93 Ibidem, art. 6394 Florin Constantiniu, op. cit., p. 501

60



3.2. Cadrul costitu ional-organizatoric actual al Parlamentului României ț

3.2.1. Alegerile pentru Parlamentul României

Camera Deputaţilor şi Senatul se aleg pentru un mandat de 4 ani prin vot universal, direct,

secret şi liber exprimat. Alegerile pentru Parlamentul României sunt reglementate de Legea nr.

68/1992, cu modificările şi completările ulterioare. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat au

loc la aceeaşi dată, urmând ca, până la întrunirea noului Parlament, mandatul forului legislativ

anterior să fie prelungit.

Componenţa numerică a fiecărui corp legislativ se stabileşte potrivit normei de reprezentare

prevăzute de legea electorală, şi anume un deputat pentru 70.000 de locuitori şi un senator la

160.000 de locuitori. Numărul deputaţilor şi al senatorilor ce vor fi aleşi se determină prinraportarea numărului de locuitori ai fiecărei circumscripţii electorale la cele două norme de

reprezentare, la care se adaugă un loc circumscripţiile în care restul depăşeşte jumătatea normei de

reprezentare. Legea a stabilit o limită minimă a numărului de parlamentari ce vor fi aleşi în fiecare

circumscripţie electorală.

Candidaturile pentru Camera Deputaţilor şi Senat se propun de partidele, formaţiunile şi

coaliţii politice, precum şi de către organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, pe

liste complete şi blocate.Pentru asigurarea exercitării de către fiecare cetăţean cu drept de vot a dreptului său de a

alege, se întocmesc listele electorale, care cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot.

Listele electorale permanente se întocmesc pe localităţi şi cuprind toţi cetăţenii cu drept de vot

care domiciliază în acele localităţi. Listele electorale permanente sunt modificate de instituţiile de

evidenţa populaţiei. Fiecare alegător va fi înscris pe o singură listă, înscrierea fiind obligatorie.95

Autoritatea Electorală Permanentăs-a înfiinţat prin Legea nr. 286 din 27 iunie 2003 privind

modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului,

95 Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, op. cit., p. 459

61



publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 473 din 2 iulie 2003, în scopul asigurării condiţiilor

logistice necesare aplicării întocmai a dispoziţiilor legale privitoare la exercitarea dreptului de vot,

precum şi a condiţiilor corespunzătoare pentru buna desfăşurare a operaţiunilor electorale.96

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituţie administrativă autonomă, cu competenţă

generală, care asigură, la nivel naţional, aplicarea unitară, în intervalul dintre două perioadeelectorale, a dispoziţiilor legale privitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, urmăreşte şi

sprijină dotarea cu logistica necesară acestora, precum şi realizarea operaţiunilor specifice, în

intervalul dintre două perioade electorale.

Autoritatea Electorală Permanentă prezintă Parlamentului, anual, un raport asupra activităţii

sale. În acest sens, ea exercită următoarele atribuţii în intervalul dintre două perioade electorale:

a) de organizare:

b) de control:c) contribuie la îmbunătăţirea activităţilor legate de alegeri:

Un alt corp cu atribu ii legislative esteț Biroul Electoral Central este alcătuit din 7 judecători

ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedîn ele Autorităţii Electorale Permanente şi 15ț

reprezentanţi ai partidelor politice şi alianţelor acestora, care participă la alegeri. Desemnarea celor

7 judecători se face în şedinţă publică, în termen de 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, prin

tragere la sorţi, de preşedîn ele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dintre toţi judecătorii în exerciţiuț

acestei instanţe.

Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice sau coaliţiilor acestora în Biroul

Electoral Central se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului listelor de candidaţi

comunicate de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora, în numărul

circumscripţiilor electorale din întreaga ţară. Un partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora

nu poate avea mai mult de 5 reprezentanţi.

Biroul Electoral Central, printre altele, are următoarele atribuţii:

♦ primeşte de la birourile electorale de circumscripţie procesele-verbale cuprinzând

numărul de voturi valabil exprimat pentru fiecare listă de candidaţi şi constătă dacă există partide,

formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora care nu au întrunit pragul electotal; comunică birourile

electorale de circumscripţie şi dă publicităţii, în termen de 24 de ore de la constătare, partidele,

formaţiunile politice sau coaliţiile acestora care se află în această situaţie;

♦ verifică şi înregistrează rezultatul alegerilor, însumează pe întreaga ţară voturile

neutilizate pentru fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora care au depăşit pragul

electoral şi asigură repartizarea centralizată şi desfăşurarea pe circumscripţii electorale a mandatelor

ce li se cuvin;

96 Ibidem, p. 461

62



♦ transmite Autorităţii Electorale Permanente, după publicarea rezultatelor alegerilor în

Monitorul Oficial al României, Partea I, materialele necesare redactării Cărţii Albe a alegerilor.97

Biroul electoral de circumscripţie reprezintă un alt organism înfiin at în perioada alegerilor ț

parlamentare pentru a urmări aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la alegeri în circumscripţiaelectorală în care func ionează, veghează la organizarea, din timp, a secţiilor de votare. Acesta seț

constituie din 3 judecători şi din cel mult 8 reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor politice sau

coaliţiilor acestora ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează biroul

electoral.

Desemnarea reprezentanţilor partidelor, formaţiunilor politice şi ai coaliţiilor acestora în

biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului de

candidaţi, comunicat de fiecare partid, formaţiune politică sau coaliţie a acestora. Un partid,formatiune politica sau coali ie a acestora nu poate avea mai mult de 3 reprezentan i.ț ț

Candidaturile

Propunerile de candidaţi se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale

de circumscripţie, cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc următoarele

condiţii:

- să aibă drept de vot;

- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară.

- să nu le fi fost interzisă asocierea în partide politice;

- să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi

aleşi în Camera Deputaţilor sau vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat;

Până la împlinirea a 20 de zile înainte de data alegerilor, cetăţenii, partidele şi celelalte

formaţiuni politice pot contesta candidaturile. În acest scop, în termen de 24 de ore de laînregistrarea candidaturii, unul din exemplarele propunerii de candidatura se afişează de biroul

electoral de circumscriptie, la sediul său.

Stabilirea rezultatelor obţinute în alegeri

După închiderea votării, preşedîn ele biroului electoral al secţiei de votare va proceda laț

numărarea şi anularea buletinelor de vot rămase neîntrebuinţate, la verificarea sigiliilor de pe urnele

de votare, iar după încheierea acestor operaţiuni, la deschiderea urnelor.

97 Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, op. cit, p. 381

63



Buletinele de vot deschise se vor aşeza pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii ale acestora,

precum şi pe candidaţi independenţi şi se vor număra şi lega separat.

Rezultatul votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se va consemna în două tabele

separate. După deschiderea urnelor şi numărarea voturilor, preşedîn ele biroului electoral al secţieiț

de votare va încheia, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, câte un proces-verbal, în 2exemplare.

Se întocmeşte câte un dosar care va cuprinde: procesele-verbale şi contestaţiile privitoare la

operaţiunile electorale ale secţiei, precum şi buletinele nule şi cele contestate. Dosarele sigilate şi

stampilele se vor înainta biroului electoral de circumscripţie, în cel mult 24 de ore de la declararea

închiderii secţiei de votare.

Biroul Electoral Central va constata ce partide, formaţiuni politice sau coaliţii ale acestora nu

întrunesc pragul electoral. Biroul electoral de circumscripţie va proceda la atribuirea mandatelor dedeputat, respectiv de senator. Repartizarea şi atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se fac în

două etape: la nivelul fiecărei circumscripţii electorale şi la nivel de ţară.

Atribuirea mandatelor se face de biroul electoral de circumscripţie în ordinea înscrierii

candidaţilor pe listă; pentru candidaţii independenţi se atribuie fiecăruia câte un mandat, dacă a

obţinut un număr de voturi valabil exprimate cel puţin egal cu coeficientul electoral. Voturile

rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obţinute de listele de candidaţi,

se comunică de acesta Biroului Electoral Central pentru a fi repartizate centralizat.

Validarea mandatelor de deputat şi senator

Cele două camere nou-alease se întrunesc în ziua şi la ora stabilite prin decret emis de

Preşedîn ele României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.ț

Până la alegerea birourilor permanente lucrările Camerei Deputaţilor, respectiv ale Senatului,

sunt conduse de cel mai în vârstă deputat sau senator, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de 4

secretari desemnaţi din rândul celor mai tineri deputaţi.98

Pentru validarea mandatelor Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă

din 30 de deputaţi, iar la Senat de 12 senatori, care să reflecte configuraţia politică a parlamentului,

aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.

Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor.

Numărul deputaţilor sau senatorilor care vor fi desemnaţi în comisia de validare de către fiecare

grup parlamentar este în funcţie de proporţia membrilor săi în numărul total al parlamentarilor.

Comisia de validare îşi alege un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, care alcătuiesc biroul

comisiei, şi se organizează grupe de lucru, compuse din câte 3 membri. Biroul comisiei repartizează

98 Ibidem, p. 303

64



grupelor de lucru dosarele referitoare la alegerea parlamentarilor, primite de la Biroul Electoral

Central, cu excepţia celor privind membrii grupelor de lucru.

Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui parlamentar în cazurile în care

constătă că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea legii, inclusiv prin fraudă electorală. Comisia,

în cel mult 4 zile de la constituire, întocmeşte un raport în care vor fi precizaţi parlamen ării pentruț care se propune validarea, invalidarea sau, după caz, amânarea validării mandatelor, cu motivarea

pe scurt a propunerilor de invalidare sau de amânare. Raportul este aprobat de comisie cu votul

majorităţii membrilor acesteia; în caz de paritate votul preşedintelui este hotărâtor.

Camera Deputaţilor, respectiv Senatul, se întrunesc în şedinţă, de drept, în a 5-a zi de la

constituirea comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia. Raportul comisiei de

validare se prezintă de către preşedîn ele acesteia.ț

Validarea sau invalidarea mandatelor de deputat se face cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Fiecare cameră este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputat

sau senator.

3.2.2. Structura organizatorică a institu iei parlamentareț

A. Grupurile parlamentare

Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor sau ale Senatului. Ele se potconstitui din cel puţin 10 deputaţi sau 7 senatori care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid

sau ale aceleiaşi formaţiuni politice. Parlamen ării unui partid sau ai unei formaţiuni politice nu potț

constitui decât un singur grup.

Deputaţii sau senatorii unor partide sau formaţiuni politice care nu întrunesc numărul necesar

pentru a forma un grup parlamentar, precum şi cei independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare

mixte sau se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite. Parlamen ării care reprezintăț

organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât minoritatea maghiară, potconstitui un singur grup parlamentar.

În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar procedează la desemnarea conducerii proprii

alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi locţiitori. Liderul grupului prezintă camerei

denumirea acestuia, precum şi componenţa lui numerică şi nominală. Succesiunea prezentărilor se

stabileşte de către preşedîn ele de vârstă al camerei, în ordinea mărimii grupurilor parlamentare.ț 99

Orice modificare intervenită în componenţa unui grup parlamentar se aduce la cunoştinţă

preşedintelui camerei, sub semnătura liderului grupului şi, după caz, a parlamentarului. Preşedîn eleț

99 Victor Duculescu, op. cit. p. 87

65



camerei informează, în şedinţă publică, asupra modificărilor intervenite în componenţa grupurilor

parlamentare.

Doar grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor prezintă amendamente motivate în scris

la proiectele de lege şi propunerile legislativesupuse spre dezbatere, pot propune ce modalitate de

vot să fie folosită, în afară de cazul când, prin regulament, se stabileşte o anumită procedură de vot, pot cere ca anumite sedinţe ale Camerei să fie secrete.

B. Birourile Permanente

a. Alegerea birourilor permanente

După constituirea legală a celor două Camere se aleg preşedîn ele şi apoi ceilalţi membri aiț

Biroului permanent al acesteia. Preşedîn ele camerei este şi preşedîn ele Biroului permanent, dinț ț care mai fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.

Preşedîn ele este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe careț

sunt înscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare

grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al camerei candidatul

care a întrunit votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor.

Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se

organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat preşedinte al camerei candidatul care

a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului.100

În vederea depunerii propunerilor, Camera stabileşte numărul de locuri din Biroul permanent,

care revine, pe funcţii, grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice. Propunerile nominale

se fac de către liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit. Lista

candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime Camerei şi se aprobă cu

majoritatea voturilor deputaţilor sau senatorilor. Dacă nu se realizează această majoritate, se

organizează un nou tur de scrutin, în care lista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţilor

prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

Funcţiile din Biroul permanent devenite vacante în timpul sesiunii se ocupă la propunerea

grupului parlamentar căruia i-a fost repartizată funcţia respectivă.

b. Caracterele birourile permanente

Doctrina a stabilit că trăsăturile distinctive ale birourilor permanente sunt următoarele:

a) sunt organe interne de conducere ale celor două camere;

b) au caracter colegial;

c) sunt organe alese;

100 Constitu ia României, 21 noiembrie 1991, art. 64ț

66



d) respectă configuraţia politică a celor două camere;

e) activitatea lor are caracter permanent;

f) răspund pentru întreaga activitate în faţa camerelor.

c. Atribuţiile birourilor permanente

Birourile permanente au următoarele atribuţii:c) supune aprobării camerei regulamentul acesteia, precum şi propunerile de modificare;

d) prezintă Camerei spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de încheiere a

exerciţiului bugetar;

e) pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Camerei;

f) primeşte şi distribuie proiectele de legi, propunerile legislative şi rapoartele comisiilor

parlamentare;

g) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei şi programul de lucru al acesteia;h) organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare;

i) supune spre aprobare Camerei componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile

parlamentare mondiale sau regionale;

j) aprobă statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei;

k) conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor;

Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui sau la cererea a cel puţin 4 membri ai

săi.

Atribuţiile preşedintelui Senatului sunt, în esenţă, aceleaşi.

c) Comisiile Camerei Deputaţilor

Comisiile sunt organe de lucru ale Camerei Deputaţilor, înfiinţate cu scopul de a îndeplini

însărcinările care le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor Camerei. La Senat pot exista, în

principiu, aceleaşi comisii.

Camera Deputaţilor constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte

comisii speciale. Camera Deputaţilor constituie, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii

comune cu Senatul.101

Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 13-40 de deputaţi, cu excepţia Comisiei

pentru regulament, care se compune din câte un reprezentan al fiecărui grup parlamentar. Numărulț

membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de Camera Deputaţilor. Numărul

101 Florin Vasilescu, Comisiile parlamentare – realită i i perspectiveț ș , Editura tiin ifică i Enciclopedică, Bucure ti,Ș ț ș ș 1982, p. 44

67



membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau speciale se aprobă o dată cu

constituirea acestora.102

Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia

membrilor Comisiei pentru regulament şi ai Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi

comunicaţiilor, care pot face parte şi dintr-o altă comisie permanentă.Membrii comisiilor sunt desemnaţi prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu

respectarea configuraţiei politice a Camerei. În cazul în care nu există dezacord asupra desemnării

membrilor în comisii, Camera va aproba componenţa comisiilor cu votul deschis al majorităţii

deputaţilor prezenţi.

Componenţa biroului comisiei se stabileşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare,

respectându-se, pe cât posibil, configuraţia politică a Camerei, aşa cum rezultă din constituirea

grupurilor parlamentare.Miniştrii au acces la lucrările comisiilor. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine

obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat, prin preşedîn ele Camerei, de data la care au loc şedinţeleț

acestora.

Votul în comisie este, de regulă, deschis. În anumite situaţii, hotărâte prin vot de membrii

acesteia, se poate recurge şi la vot secret.

Sinteza lucrărilor fiecărei comisii se publică săptămânal în Monitorul Oficial al României,

Partea a II-a. Sinteza cuprinde problemele dezbătute, rezultatul votului asupra articolelor şi

proiectelor de lege, numele şi prenumele celor absenţi.

Comisiile permanente

Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 13-40 de deputaţi, cu excepţia Comisiei

pentru regulament, care se compune din câte un reprezentan al fiecărui grup parlamentar. Numărulț

membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de Camera Deputaţilor. Numărul

membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau speciale se aprobă o dată cu

constituirea acestora.103

Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia

membrilor Comisiei pentru regulament şi ai Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi

comunicaţiilor, care pot face parte şi dintr-o altă comisie permanentă.104

Comisiile permanente examinează proiecte de lege, propuneri legislative şi amendamente, în

vederea elaborării rapoartelor sau avizelor; dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de

102 Ibidem, p. 45103 Ibidem, p. 47104 Victor Duculescu, op. cit., p. 112

68



Biroul permanent; pot efectua anchete parlamentare. Biroul permanent trimite, spre examinare şi în

vederea elaborării rapoartelor, proiectele de lege, propunerile legislative şi amendamentele comisiei

permanente sesizate în fond, în competenţa căreia intră materia reglementată prin proiectul sau

propunerea respectivă. El poate sesiza şi alte comisii pentru a-şi da avizul cu privire la lucrarea

respectivă.La Senat sunt, în esenţă, aceleaşi comisii permanente, cu excepţia comisiei pentru regulament

şi a comisiei pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor.

Comisiile speciale

Camerele pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentruelaborarea unor propuneri legislative sau în alte scopuri, indicate în hotărârea de înfiinţare a

comisiei, la propunerea unor deputaţi/senatori sau a grupurilor parlamentare. Prin hotarâre se vor

indica denumirea şi obiectivele comisiei şi componenţa acesteia. Componenţa comisiei şi biroul sau

se stabilesc la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia

politica iniţiala a camerei. Comisiile speciale au acelaşi statut ca şi comisiile permanente. Membrii

comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membru al comisiilor permanente.105

Comisiile de anchetă

În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au

produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor,

răspunderilor şi măsurilor ce se impun, camerele pot hotărî iniţierea unei anchete parlamentare.

Ancheta poate fi realizată de o comisie permanentă sau de o comisie de anchetă

parlamentară înfiinţată în acest scop. Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea

unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor

instanţe de judecată.

Înfiinţarea unei comisii de anchetă se face în aceleaşi condiţii ca şi în cazul comisiilor

speciale. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările

comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta. Când, pentru lămurirea unor fapte

sau împrejurări în vederea aflării adevărului, este necesară întocmirea unor rapoarte de expertiză,

comisia solicită efectuarea de expertize.106

105 Florin Vasilescu, op. cit., p. 178106 Ibidem, p. 181

69



Concluziile, răspunderile şi măsurile conţinute în raportul privind ancheta parlamentară,

dezbătute de către cameră, vor fi reflectate în conţinutul unei hotărâri care, după adoptare, va fi

înaintată, dacă se impune, împreună cu raportul, autorităţilor competen e în vederea examinării şiț

soluţionării.

Comisii de mediere

Conform Constituţiei României, modificată în 2003, procedura de mediere a rămas aplicabilădoar legilor constituţionale.107

Dacă una dintre camere adopta un proiect de lege privind revizuirea Constituţiei într-o

redactare diferită de cea aprobată de cealaltă cameră, preşedinţii celor două camere vor iniţia

procedura de mediere. În acest scop, birourile permanente vor propune camerelor, după consultarea

grupurilor parlamentare, un număr de 7 deputaţi/senatori care vor face parte din comisia de mediere,

urmărindu-se respectarea configuraţiei politice a camerei.108

Hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii membrilor acesteia. În caz de egalitate la 7

voturi decide votul preşedintelui care conduce şedinţa comisiei în momentul votării. În cazul în care

comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la textele aflate în divergenţă sau dacă una

dintre camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun

dezbaterii în şedinţa comună a celor două camere, urmând a fi adoptat cu votul a ¾ din numărul

parlamentarilor.

3.2.3. Func iile Parlamentului Românieiț

Parlamentul este organul reprezentativ al poporului. Prin urmare, funcţiile sale trebuie să

răspundă necesităţii de a se crea condiţiile exprimării voinţei poporului, titularul suveran al puterii,

care l-a ales şi pe care îl reprezintă. Exerciţiul suveranităţii naţionale aparţine, deci, Parlamentului.

Prin urmare, Parlamentul exercită o funcţie generală deliberativă, hotărăşte asupra tuturor

problemelor statale importante.109

107 Constitu ia României, 29 octormbie 2003, art. 155ț108 Florin Constantinescu, op. cit., p. 54109 Ioan Muraru, Simona Tănăsescu, op. cit., p. 449

70



Pe criteriul conţinutului, funcţiile Parlamentului se clasifică în: funcţia legislativă; controlul

parlamentar; învestirea, alegerea sau numirea unor autorităţi statale; conducerea în politica externă;

organizarea şi funcţionarea proprie.110

Funcţia legislativă

Legiferarea este cea mai importantă funcţie, reprezentând însăşi raţiunea de a exista a

Parlamentului.111 Principiul legalităţii, care stă la baza statului de drept, impune ca toate organele

statului să aibă atribuţiile stabilite de legea fundamentală. În condiţiile în care competenţele

organelor de stat sunt detalite de către organul legiuitor, dar mai ales de către constituant, care le

limitează acţiunea, se pune problema limitării acţiunii parlamentului în procesul legiferării. Limitele

legiferării determină sfera de cuprindere a domeniului de reglementare a legii. (vezi ANEXA NR. 2)George Alexianu, distins profesor de drept constituţional la Universitatea din Cernăuţi în

perioada interbelică, susţinea112 că există trei categorii de limite: limite de fond, referitoare la

materia în care II este permis organului legislativ să legifereze; limite de aplicare în timp a legii,

având în vedere principiul neretroactivităţii şi, de igur, excepţiile de la acest principiu; limite deș

aplicare în spaţiu, legile aplicându-se pe întreg teritoriul ţării, cu excepţia legilor prin care se

restrânge exerciţiul unor drepturi sau libertăţi.

Deşi Constituţia României prevede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, în

fapt această funcţie este împărţită cu executivul (Preşedîn ele României iniţiază modificareț

Constituţiei, promulgă legiile şi are dreptul să ceară reexaminarea acestora o singură dată, înainte de

promulgare; Guvernul are iniţiativă legislativă şi poate adopta ordonanţe în domeniul legii) şi cu

poporul (iniţiativa legislativă şi aprobarea legii prin referendum).

Funcţia de învestire, alegere sau numire a unor autorităţi statale

Deşi statele democratice sunt organizate potrivit principiului separaţiei puterilor, se poate

spune că Parlamentul se situeză pe o poziţie superioară în raport cu celelate autorităţi statale, poziţie

care determină şi funcţia enunţată.

Potrivit Constituţiei, Parlamentul: poate suspenda din funcţie pe Preşedîn ele României,ț

acordă votul de încredere programului şi întregii liste a Guvernului; poate retrage încrederea

acordată Guvernului; numeşte pe Avocatul Poporului; numeşte judecători la Curtea Constituţională.

110 Idem, p. 451111 N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p. 153-159112 George Alexianu, Curs de drept constituţional , vol. III, fascicola II, Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1930, p. 27-35

71



Controlul parlametar

Controlul exercitat de Parlament este un control necesar şi diferenţiat.113 Este necesar

deoarece Parlamentul, ca organ de stat căruia poporul II delegă funcţia deliberativă, trebuie săconstăte direct, cum sunt respectate Constituţia şi legile, cum autorităţile statale îşi îndeplinesc

atribuţiile stabilite de lege. Controlul este diferenţiat, în funcţie de natura activităţii controlate şi de

poziţia în sistemul statal a autorităţii controlate.

Controlul parlamentar cuprinde activităţile şi actele normative aparţinând organelor de stat.

El se exercită fie de ambele camere ale Parlamentului, fie de o singură cameră.

Exercitarea controlului parlamentar presupune dreptul deputaţilor şi a senatorilor de a cere

informaţii autorităţilor publice. Constituţia României prevede că organele administraţiei publicesunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de cele două camere ale parlamentului,

prin intermediul preşedinţilor.

♦ Controlul exercitat prin dări de seamă, mesaje, rapoarte, programe

Este un mijloc de control direct asupra activităţii autorităţilor statale. Potrivit Constituţiei,

Parlamentul ascultă anual mesajul Preşedintelui României cu privire la principalele probleme

politice ale naţiunii; ascultă şi aprobă programul Guvernului; ascultă anual raportul Curţii de

Conturi.

O formă de control prin rapoarte este controlul exercitat prin Avocatul Poporului.

Instituţia este de origine suedeză (ombudsman), funcţionând în prezent sub diferite

denumiri: comisarul parlamentar, apărătorul poporului, mediatorul public.

♦ Controlul exercitat prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor

Cetăţenii au dreptul de a se adresa cu petiţii camerelor Parlamentului. Petiţiile vor fi

prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al unuia dintre petiţionari.

Petiţiile se înscriu într-un registru, în ordinea primirii, consemnându-se numărul de înregistrare,

numele, prenumele, domiciliul petiţionarului şi obiectul cererii.

Petiţiile înregistrate se transmit comisiei permanente de specialitate, precum şi altor comisii

permanente, spre dezbatere şi soluţionare. Comisia sesizată va decide, în termen de cel mult 10 zile,

dacă va trimite petiţia unei autorităţi publice competen e sau o va clasa. Petiţionarului i se aduce laț

cunoştinţă soluţia adoptată.

Autorităţile publice care au primit petiţii spre soluţionare sunt obligate să transmită comisiei

soluţiile adoptate, în termen de cel mult o lună de la primirea petiţiei.

♦ Controlul exercitat prin întrebări şi interpelări113 Ioan Muraru, Simona Tănăsescu, op. cit., p. 455

72



Fiecare parlamentar poate formula întrebări scrise sau poate adresa întrebări orale

Guvernului, miniştrilor ori altor conducători ai organelor administraţiei publice, la care solicită

răspuns oral, răspuns scris sau răspuns scris şi oral. 114

Întrebarea constă într-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o

informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice înţeleg săcomunice camerei informaţiile şi documentele solicitate ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o

hotărâre într-o problemă determinată.

♦ Conducerea în politica externă

Parlamentului II revin cele mai importante atribuţii în domeniul politicii externe: ratificarea

şi denunţarea tratatelor internaţionale, declararea stării de război, decizia de suspendare sau încetare

a ostilităţilor.115

♦ Atribuţii privind organizarea şi funcţionarea proprie

Parlamentul este unicul organ de stat central care-şi reglementează organizarea şi

funcţionarea proprie. Astfel Parlamentul, în sedinţă comună sau separată: validează sau anulează

alegerea parlamentarilor, adoptă regulamentele de funcţionare, alege organele interne ale camerelor,

stabileşte bugetul propriu, ridică imunitatea parlamentară.

114 Victor Duculescu, Constan a Călinescu, Georgeta Duculescu,ț op. cit., p. 68115 Victor Duculescu, op. cit., p. 219

73



STUDIU DE CAZ

Parlamentul României – Între bicameralism i unicameralismș

Stabilirea i motivarea alegerii temei ș

Abordarea conceptual-constitu ională i istorică a institu iei legislative în spa iul românesc înț ș ț ț

cuprinsul capitolelor anterioare oferă resursele fundamentale în vederea analizei ce urmează să o

efectuez în acest ultim capitol al lucrării.

Întrucât s-a putut observa că tradi ia democratic-constitu ională a ării noastre a fostț ț ț întemeiată pe sistemul bicameral, din analiza evolu iei institu iei legislative în sistemulț ț

constitu ional românesc se poate deduce cadrul institu ional-politic oferit de bicameralismulț ț

parlamentar. Această continuitate a existen ei celor două Camere ale Parlamentului României, cuț

excep ia perioadei de început (1862-1864) i a regimului comunist postbelic din ara noastră, faceț ș ț

ca Raportul C.P.A.R.P.C.R., propunerile efului statului i reac iile demnitarilor români săș ș ț

stârnească un deosebit interes. Schimbarea despre care se discută în cercurile înalte ale statului este

radicală i ar avea implica ii majore asupra întregului proces decizional na ional. De aceea esteș ț ț necesar ca aten ia anali tilor politici, a deciden ilor din aparatul executiv i legislativ românesc i aț ș ț ș ș

celorlalte foruri na ionale competente să fie îndreptata exclusiv asupra utilită ii reale a unei astfel deț ț

măsuri, ignorând interesele de partid, de grup sau individuale. Este esen ial să primeze interesulț

na ional, în corela ie cu ultimele modificări ale statutului interna ional al României.ț ț ț

Având drept punct de plecare acest fundament teoretic, studiul de caz pe care îl efectuez are

ca nucleu de analiză propunerea Comisiei i a Pre edintelui României privind substituirea institu ieiș ș ț

legislative bicamerale cu Parlamentul unicameral.

Pentru elaborarea acestei cercetări a fost nevoie de utilizarea unor concepte dezvoltate în

primele două capitole ale lucrării – unicameralism, bicameralism, ini iativă legislativă ț – i a altor ș

74



no iuni a căror delimitare conceptuală este impusă de Raportul Comisiei preziden iale – ț ț regim

parlamentar, regim semipreziden ial ț .

~ Designul cercetării

Având în vedere faptul că investigaţia prin studiu de caz s-a realizat la nivelul sferei politice, într-un mediu aparte al vie ii sociale, încă de la început a fost necesar răspunsul la oț

întrebare esenţială - Pentru realizarea cercetării trebuie să utilizăm o metodologie specială sau o

metodă clasică de investigare?

Din acest punct de vedere am considerat că metodologia utilizată de socio-politologi este în

măsură să ofere suficiente posibilităţi de investigare a tuturor aspectelor importante. În cadrul

oricărui program elaborat în vederea întocmirii unei cercetări se disting mai multe etape, fiecare

dintre acestea implicând un ansamblu de acţiuni specifice.

Figura 1 prezintă, în acest sens, ansamblul etapelor propuse, specifice unei activităţi de

cercetare, precum şi relaţiile care se nasc între fiecare etapă în parte, săgeţile arătând sensul

dependen ei dintre acestea.ț

75

Stabilirea obiectivelor Formularea ipotezelor

ETAPA DE PROIECTARE

Stabilirea i motivarea alegerii temeiș



Figura 1

Proiectarea cercetării

B.1. Ipotezele cercetăriiDupă cum s-a putut observa în capitolele anterioare, prin abordarea constitu ional-istorică aț

institu iei parlamentare s-a încercat realizarea unuiț cadru teoretic în perimetrul căruia să poată fi

elaborate punctele de referin ă ale cercetării, considerând acest aspect ca fiind de o importanţăț

deosebită în în elegerea, analizarea temei i deliberarea solu iilor legislative optime pentru Statulț ș ț

Român.

Astfel, pentru determinarea unei solu ii optime între alternativele bicamerală i unicamerală,ț ș

în analiza propunerii Pre edintelui României în vederea instituirii Parlamentului unicameral seș

impune o sistematizare a opiniilor demnitarilor români direct implica i în procesul decizional statal,ț

indicată fiind formularea unor ipoteze ale investiga iei ț pentru o strictă direc ionare a studiului.ț

√ Ipoteza generală: Sistemul bicameral format din Camera Deputa ilor i Senat nuț ș

corespunde nevoilor unei societă i democraticeț

√ Ipoteze particulare: ♦ În sistemul constitu ional românesc nu se justifică existenţa aț

două

Camere parlamentare desemnate în acelaşi mod şi cu atribuţii similare; (vezi ANEXA NR. 3)

♦ Un Parlament unicameral este mai eficient şi mai rapid în

procesul de elaborare şi adoptare a legilor

B.2. Obiectivele cercetăriiÎn condi iile în care sectorul politic românesc a fost puternic afectat, în ultima vreme, deț

nonconcordan e structurale i func ionale atât între diferitele grupări politice, cât i între acestea iț ș ț ș ș

eful statului sau între Pre edinte i Legislativ, prin investiga ia de fa ă se urmăre te realizarea uneiș ș ș ț ț ș

analize a cauzelor acestor agita ii i a cadrului situa ional în care s-au desfă urat.ț ș ț ș

76

Expunerea, analiza i prelucrarea datelor ob inuteș ț

Elaborarea raportului de cercetare – concluzii i propuneriș

Recoltarea datelor iș elaborarea instrumentelor de lucru



Se va observa o implicare deosebită a tuturor factorilor politici implica i, însă în limiteleț

acelora i principii doctrinare ale partidului din care provin i rămânând fideli programului electoral.ș ș

Ideile formulate i sus inute cu argumente istorico-legislative în capitolele anterioare apar, peș ț

parcursul efectuării acestui studiu de caz, ca fiind depă ite de evolu ia recentă a na iunii române.ș ț ț

Demersurile legislaturii post-decembriste, până în prezent, sunt puse sub semnul întrebării, întucâtoamenii din aparatul de stat al României se exprimă i încearcă să stabilească factorii declan atoriș ș

privind disfunc ionalitatea sistemului constitu ional românesc actual.ț ț

Semnifica ia tradi iei istorice democratice, care include, referitor la tema abordată, principiiț ț

adânc înrădăcinate în con tiin a neamului (pluripartidismul politic, separa ia puterilor în stat,ș ț ț

bicameralismul, sistem parlamentar), este pusă în plan secund, întrucât necesită ile prezentuluiț

imediat revendică implementarea unor modificări radicale. Statutul de ară membră NATO iț ș

recenta aderare la U.E. presupun, implicit, adaptarea la un sistem de valori comune de nivelinterna ional. Această adaptare nu se poate realiza decât prin schimbări de natură intern-statală, înț

sectorul institu ional-legislativ i constitu ional.ț ș ț

1.

În scopul sus ineriiț

afirma iilor ț anterioare,

prezentul studiu de caz 2.

are drept obiective

următoarele:

3.

Recoltarea datelor i elaborarea instrumentelor de lucruș

În vederea îndeplinirii obiectivelor propuse a fost necesară activitatea de colectare a

informa iilor care pot permite o percep ie cât mai apropiată de realitate asupra eficien ei/ineficien eiț ț ț ț

instituirii Parlamentului unicameral în România. Propunerea Comisiei Preziden iale i, ulterior, aț ș

Pre edintelui Traian Băsescu a stârnit o serie de controverse – materializate în declara ii aleș ț

oficialilor politici, în abordarea posibilită ii de revizuire a Constitu iei, în hotărârea de a atrage unț ț

77

Justificarea propunerilor înaintate de

către Pre edintele României înș

temeiul Raportului C.P.A.R.P.C.R.

Stabilirea pozi iei adoptate de cătreț

principalii actori ai scenei politiceromâne ti ca reac ie la propunerileș ț

C.P.A.R.P.C.R.

Identificarea din perspectivădoctrinară i în baza rezultatelor ș

cercetării efectuate a implica iilor ț

instituirii Legislativului unicameral





♦ este necesară atât o compara ie a răspunsurilor celor intervieva i la acelea iț ț ș

întrebări, precum i stabilirea principiilor specifice pe care le sus in.ș ț

Expunerea, analiza i prelucrarea datelor ob inuteș ț

Etapa privind operaţiunea de expunere, analiză şi interpretare a informaţiilor obţinute

constituie nucleul de interes al studiului efectuat. În acest punct al cercetării sunt cuprinse, în detaliu

i schematic structurat, informa iile pe baza cărora se pun în discu ie ipotezele formulate ini ial.ș ț ț ț

Având în vedere că se urmăre te elaborarea unor concluzii realiste, obiective i practic-aplicabile,ș ș

datele analizate sunt prezentate în diverse forme, astfel încât să faciliteze elaborarea raportului de

cercetare. Astfel, se utilizează expunerea scrisă teoretică, compara ia, analiza documentară,ț

interviul.De aceea, trebuie menţionat că în realizarea acestei subsec iuni am avut în vedereț

surprinderea a trei aspecte:

- validarea/invalidarea ipotezelor de lucru ;

- factorii de natură subiectiv-politică i obiectiv-constitu ională careș ț

influen ează op iunea pentru unicameralismul parlamentar (drept elementeț ț

direc ionale pentru atingerea obiectivelor 1 i 2);ț ș

- op iunea doctrinar-ideologică cu privire la eficien a sistemului Parlamentuluiț țunicameral;

În func ie de informa iile avute la dispozi ie i de natura acestora, pentru a conferi continuitateț ț ț ș

analizei realizate mi-am propus:

♦ prezentarea lor diferen iat, în func ie de sursa de unde au fost preluate i deț ț ș

specificul lor;

♦ relationarea de la un tip de date la altul, utilizând metodele enumerate mai

sus (expunerea scrisă teoretică, compara ia, analiza documentară, interviul);ț

♦ elaborarea punctuală a concluziilor ce se desprind strict din cele enun ate, dinț

perspectivă obiectivă.

D.1. Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şiConstituţional din România

După cum am precizat anterior referitor la Raportul C.P.A.R.P.C.R., acest document permite

formularea unei opinii clare, fără ambiguită i de ordin teoretic cu privire la sistemul parlamentar ț monocameral. Aspectul care conferă claritate propunerilor Comisiei îl constituie rela ia republicăț

79



parlamentară – Parlament unicameral din perspectiva func ionalită ii ei, rela ie care prinde contur ț ț ț

datorită conceptualizării acestor no iuni. Sunt, astfel, abordate ini ial cele două sisteme care seț ț

exclud reciproc – regimul parlamentar (prezent) i regimul semipreziden ial (propus de cătreș ț

membrii Comisiei).

Măsura instaurarii unui regim semipreziden ial va fi, ulterior, justificată de către Pre edinteleț ș României, întrucât actuala republică parlamentară nu corespunde stării de fapt pe care ar impune-o

monocameralizarea Parlamentului.

80

REGIMUL SEMIPREZIDEN IALț

Regimurile semiprezidenţiale sunt, în

ordine istorică, cele mai recente. Elesunt, tipologic, regimuri mixte, înmăsura în care organizarea lor valorifică contribuţiile celor douăregimuri clasice, parlamentar şi

prezidenţial.

Răspândirea lor actuală transformăacest model într-unul asociat cu

practica politică a multor naţiuni dinspaţiul central şi est european, africanşi asiatic.

REGIMUL PARLAMENTAR

Regimul parlamentar este asociat cu otradiţie constituţională românească ceurcă până la 1866. În egală măsură, eleste definitoriu pentru un tip dedemocraţie constituţională dezvoltatăîn aria europeană şi în teritoriile delimbă engleză din afără Europei.

Diversitatea regimurilor parlamentare,sub raportul practicii politice, esteexplicabilă şi prin prisma influenţei pecare o exercită sistemul de partide.Modul de scrutin, existenţa uneiorganizări specifice a relaţiilor dintre

partide, posibilitatea, respectivimposibilitatea constituirii uneimajorităţi parlamentare sunt elemente

care au drept consecinţă articulareaunor regimuri parlamentare distincte.

CARACTERISTICI - în cazul republicilor

parlamentare, şeful de stat nu este alesdirect de către naţiune, ci este selectatîn urma unui vot fie alcamerei/camerelor, fie al unui colegiuelectoral constituit în acest scop.Atribuţiile sale sunt de natură strict

ceremonială şi reprezentativă;- structuraexecutivului este bicefală, cu un şef de stat şi un şef de guvern;

- definitorie pentruacest regim este responsabilitateacabinetului faţă de Cameră/Camere;

- guvernul se naşte înurma unui vot acordat de Parlament;

- în mod simetric, primul ministru poate solicita şefului

de stat dizolvarea uneia dintre cameresau a ambelor;

- separaţia puterilor nu este strictă, ci se adaptează uneiformule care transformă cabinetulîntr-o prelungire a camerelor.



Raportul C.P.A.R.P.C.R. continuă justificarea modificărilor pe care le înaintează dezbaterii

politicii cu teoretizarea conceptului de Parlament unicameral.Astfel, unicameralismul poate fi justificat prin invocarea unor argumente decurgând din

câteva observaţii elementare de natură constituţională şi politică:

√ soluţia unicamerală este adaptată structurii unui stat unitar, care nu cunoaşte

ramificaţia federală;

√ din unghiul de vedere al costurilor, ea permite reducerea numărului de

parlamentari;

√ organizarea unicamerală poate da naştere unui proces mult mai rapid de

adoptare a legilor, prin eliminarea redundanţelor procedurale;

√ unicameralismul este adecvat ideei de unitate a naţiunii. O singură naţiune

conduce la ideea instituirii unei singure camere parlamentare;

√ în contextul creat de generalizarea Curţilor Constituţionale, controlul

acestora din urmă se substituie tipului de cenzură politică rezervat, iniţial,

camerelor superioare.Obiectivitatea Raportului Comisiei Preziden iale este încă o dată dovedită prin men ionarea iț ț ș

a unor dezavantaje care decurg din modificările constitu ionale cerute. În oglindă, se pot imaginaț

câteva argumente relevante în vederea respingerii soluţiei unicamerale. Morfologic şi intelectual,

acestea sunt motivaţiile în numele cărora este justificată menţinerea bicameralismului:

√ monocameralismul poate fi punctul de plecare al unei tendinţe de tiranie a

majorităţilor politice;

√ o singură cameră poate fi inadecvată în cazul în care intenţia este de areprezenta, nuanţat, minoritaţi politice sau grupuri regionale;

81



√ unicameralismul nu garantează posibilitatea evitării blocajelor de natură

constituţională; o a doua lectură în camera superioară poate fi salutară, după

cum departajarea atribuţiilor între cele două camere poate fi utilă.

Drept urmare, Raportul analizat ia în calcul implica iile măsurii de unicameralizare din puncteț

de vedere aflate în opozi ie. Accentul cade, cum este corect într-un stat aflat într-un stat membru alț

celor mai înalt standardizate organzia ii din lume, asupra principiului constitu ionalită ii legilor, dar ț ț ț

constitu ionalismul românesc trebuie calculat astfel încât să confere condi iile evolu iei pe careț ț ț

popula ia României o revendica:ț Dincolo de aceste nuanţe, ceea ce trebuie să domine, în cazul unei

opţiuni unicamerale, nu este calculul de natură economică (reducerea alocaţiei bugetare), ci

imperativul unui design constituţional echilibrat şi inteligent.

O altă propunere care prezintă importanta pentru demersurile ce s-ar putea face în viitorul

apropiat de către oamenii de stat o constituie posibilitatea ca Pre edintele României să poatăș dizolva Legislativul. Astfel, chiar şi în ipoteza în care actualul regim ar rămâne nemodificat, una

dintre soluţiile de deblocare a crizelor ar fi modificarea mecanismului de dizolvare a celor două

camere. Ar fi vorba, în esenţă, de o soluţie inspirată parţial din Constituţia Republicii a V-a

Franceze. Ca orice reglementare, alături de formularea concretă a propunerii legislative sunt

men ionate condi iile în care cadrul conturat poate func iona la standardele optime în vedereaț ț ț

îndeplinirii scopurilor care au ravendicat-o. Astfel,

82

Condiţiile declanşării unei

asemenea proceduri ar fi

următoarele:

- dizolvarea nu ar putea interveni în

primele sau în ultimele 6 luni ale mandatului

Preşedintelui;

- dizolvarea nu ar putea interveni în

primele 6 luni ale mandatului Parlamentului;

- dizolvarea nu ar putea interveni în timpul

stărilor de mobilizare, asediu, război sau urgenţă;

- dizolvarea nu ar putea interveni mai mult

de o dată în cursul unui an.



D.2. Pozi ia oficială adoptată de institu ia preziden ială a Românieiț ț ț

În cadrul unei edin e de analiză a Raportului Comisiei preziden iale, Pre edintele României aș ț ț ș prezentat proiectul prezidenţial de modificare a Constituţiei. Alături de preşedintele Traian Băsescu,

la şedinţă au participat şi oficiali din aparatul de stat al ării noastre, în virtutea respectării ideii deț

consultare între puterile statului.

Propunerile Pre edintelui Traian Băsescu le reia pe cele din anul 2005, când, însă, nu li s-aș

acordat aten ia necesară i adăuga acelora noi amendamente. Decalogul efului de stat subliniazăț ș ș

acelea i trei aspecte analizate i în Raportul C.P.A.R.P.C.R.ș ș

Reprezentantul institu iei preziden iale a României a declarat, cu ocazia prezentării Raportuluiț ț

Comisiei pentru analizarea Constitu iei, că op iunea sa este pentru unț ț regim semipreziden ial ț , dar

că atât cetă enii, cât i forma iunile politice vor putea fi în măsură să aleagă din diferitele solu iiț ș ț ț

propuse în cadrul Raportului.

√ Executivul optează pentru un Parlament unicameral . Constituţionaliştii susţin

că soluţia unicamerală este adaptată structurii unui stat unitar, care nu cunoaşte

ramificaţia federală, fiind avantajoasă şi din perspectiva costurilor deoarece sereduc astfel numărul de parlamentari. Pe de altă parte, organizarea unicamerală

poate da naştere unui proces mult mai rapid de adoptare a legilor.

√ „Consider ca mecanismul dizolvării Parlamentului trebuie pus în acord cu

regimul.” Referindu-se la ideea sa potrivit careia eful statului ar trebui sa aiba ș

posibilitatea de a dizolva Parlamentul , pre edintele a arătat că, în opinia sa, oș

asemenea prevedere nu sporeste autoritatea sa, ci “capacitatea institu iilor de aț

actiona responsabil în momente de criza politica”.

D.3. Op iunile membrilor Legislativului României privind necesitatea instituiriiț

unui Parlament unicameral

Având în vedere că aceste trei principale aspecte poltico-juridice intens analizate în ultima

perioadă pot produce efecte semnificative asupra constitu ionalismului românesc, asupra evolu ieiț ț

imediat următoare a Statului Român, dar i asupra statutului unui număr impresionant de politicieni,ș

reac iile acestora nu au întârziat să apară. Lumea politică s-a divizat în doua tabere – pro- i contraț ș

măsurilor propuse de către Pre edinte i în Raportul Comisiei. De aceea, se cuvine o prezentareș ș

83



exactă a pozi iei adoptate de către membrii institu iei legislative actuale a României, în forma înț ț

care există astăzi.

PARTIDUL A

Constituie primul partid care se declară în totalitate de acord cu propunerile preziden iale,ț având în vedere că acestea corespund i op iunilor generale din programul de guvernare aș ț

partidului.

Aten ia reprezentantului său se îndreaptă, în declara iile oficiale, cu precădere spre patruț ț

aspecte ale subectului analizat:

a) revizuirea Constitu iei;ț

b) modul în care sunt desemnate cele doua Camere ale Parlamentului; c) nejustificarea bicameralismului în Parlamentul României;

d) eficienta i rapiditatea procedurii legislative în cazul Parlamentului unicameral.ș

Concretizare:

a) → Revizuirea Constituţiei poate fi declanşată fie prin iniţiativă cetăţenească, fie de

către preşedintele ţării, la propunerea Guvernului, fie de cel puţin un sfert din numărul parlamentarilor;

→ Partidul A propune revizuirea Constituţiei după alegerile din noiembrie, pentru

instituirea unui Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, indicat fiind să se

iniţieze, încă înainte de alegeri, o campanie de strângere de semnături în acest sens;

b) → Două camere alese exact în aceeaşi manieră nu este justifică, în condiţiile în care

ele, în mod normal, ar trebui să reprezinte interese şi categorii diferite ale populaţiei;

→ Sunt foarte multe situaţii în care cele două camere ale Parlamentului lucrează în

şedinţă comună;

c) → "Parlamentele bicamerale se justifică în statele federale, iar cele unicamerale, în

statele unitare". "În statele federale, o Cameră reprezintă naţiunea ca întreg, precum Camera

reprzentanţilor în America, iar cealaltă Cameră interesele statelor" – reprezentant Partidul A;

84



d) → Un Parlament unicameral este mai eficient şi mai rapid în procesul de elaborare şi

adoptare a legilor;

→ Sunt situaţii în care ordonanţele de urgenţă sunt adoptate de Parlament în aproape

un an de zile, când aceste ordonanţe au produs deja efecte juridice

PARTIDUL B

Opinia Partidului B se încadrează pe alte coordonate principiale, întrucât sunt men ionate caț

fiind important de luat în seamă aspecte de ordin istoric, constitu ional-doctrinar, precum i tradi iaț ș ț

democratică românească sau ideologia proprie.

→ România după 1990 a plecat către drumul democra iei. A fost faurită o arhitecturaț

constitu ională care func ioneaza peste tot în Europa, o republică parlamentară care are o anumităț ț

particularitate spre deosebire de majoritatea covâr itoare a modelelor din Europa. Are o institu ieș ț

preziden ială cu anumite atribu iuni mai mari decât în majoritatea celorlalte formule de democra iiț ț ț

parlamentare.

→ În România este evident că formula de Parlament unicameral este mai degrabădestinată diminuării rolului Parlamentului i transformării lui într-un fel de anexă care să ajungăș

aproape de nivelul de inutilitate, lăsând să se concentreze puterea în mâna pre edintelui. Prinș

propunerea de modificare a Constitu iei sunt exprimate inten iile de a merge către o formulă deț ț

republică preziden ială care nu este caracteristică democra iilor europene sau din alte ăriț ț ț

dezvoltate.

→ „Reforma constitu ională presupune i o reformă institu ională. În toate ărileț ș ț ț

democratice, Constitu ia nu se modifică de la o legislatură la alta. Constitu ia este, în general, o legeț ț care are o lungă perioadă de func ionare, trebuie puse multe min i luminate pentru a gândi oț ț

modificare care să nu inducă, după aceea, în func ionarea arhitecturii constitu ionale perturba ii peț ț ț

care să le regretăm.”

PARTIDUL C

Întotdeauna acest partid a reprezentat o grupare cu o personalitate politică foarte puternică, cu

principii bine înrădăcinate i greu de doborat, în special prin prisma liderului său. i de această datăș Ș

se confirmă cele enun ate, întrucât reac ia membrilor săi nu numai că a dovedit opozi ie radicalăț ț ț

85



fa ă de propunerile Comisiei i ale Pre edintelui, ci s-a realizat într-o manieră foarte directă iț ș ș ș

radicală, dură, după cum este calificată de unii oameni politici.

→ Partidul C nu va participa la consultările pe care eful statului le va ini ia pe temaș ț

parlamentului unicameral.

→ În istoria vie ii parlamentare românesti de la Alexandru Ioan Cuza până astăzi, araț ț

noastră a avut doar parlament bicameral.

→ "Toate ările care se respectă în lume au parlament bicameral. Din punctul deț

vedere al acestui sistem i al verificării, al spălării în două ape, e bun un parlament cu două ș

camere pentru procesul legislativ. Ce gre eli trec de o cameră, să se oprească dincolo" ș El a

argumentat i cu exemple de ări care au parlament bicameral, cum ar fi Marea Britanie, Germania,ș ț

Italia, Spania, Rusia, Polonia sau Cehia.

PARTIDUL D

Imediat după publicarea propunerilor de revizuire a Constitu iei în sensul instituiriiț

Parlamentului unicameral i a unui regim semipreziden ial, au aparut o serie de comentarii politiceș ț

privitoare la beneficiul pe care partidele minorită ilor na ionale l-ar putea avea în urma adoptăriiț ț

acestor decizii. Dacă ini ial, în 2005, când s-a discutat aceea i măsură de unicameralizare aț ș

Parlamentului, Partidul D a fost împotriva unei astfel de măsuri, în prezent se declară de acord cu

intrarea ei în vigoare. Re inerile anterioare sunt justificate în mod diplomat, nefiind în totalitate înț

favoarea vreuneia din cele două op iuni.ț

→ S-a pronun at pentru instituirea unui Parlament bicameral real, arătând totu i că ar ț ș

opta, în cazul în care nu s-ar reu i acest lucru, pentru un Parlament unicameral.ș

→ Sistemul unicameral este un sistem mult mai simplu, cu activitate legislativă mult

mai rapidă, dar, eventual, care ar avea i dezavantaje în ceea ce prive te exprimarea aceleiș ș

diversită i care ne caracterizează. Reprezentan iiț ț Partidului D a afirmat că ar fi de acord cu

propunerea democrat-liberalilor de revizuire a Constitu iei pentru instituirea unui Parlamentț

unicameral, adăugând însă că nu a în eles ideea de strângere de semnături.ț

D.4. Aplicarea interviului

86



După cum am men ionat anterior, interviul a fost elaborat inând cont de anumite condi ii deț ț ț

natură ideologică, precum i de unii factori subiectiv-constitu ionali. Partidele ai căror reprezentan iș ț ț

au acceptat să dea curs rugămin ii de a răspunde la întrebări au fostț Partidul A, Partidul B,

Partidul C iș Partidul D. Alegerea acestora nu s-a făcut aleatoriu, ci în urma stabilirii unor criterii

de diferen iere. Am hotărât aplicarea interviului unor entită i politice care se disting între ele, printreț ț altele, din punct de vedere al principiilor protejate, al segmentului popula iei reprezentate i alț ș

atitudinii fa ă de anumite reglementări constitu ionale (atitudine observată în presă pe parcursulț ț

ultimilor ani).

• Partidul A a fost primul partid care a răspuns aformativ propunerilor Comisiei

preziden iale;ț

• Partidul B reprezintă structura parlamentară cea mai importantă care se opune

propunerii analizate;• Partidul C este un partid cu o personalitate deosebit de puternică, după cum am

precizat i mai sus, acesta, cu implica iile sale, fiind unul din motivele care determinăș ț

luarea în considerare a pozi iei pe care o adoptă fa ă de fiecare nouă propunereț ț

preziden ială;ț

• Partidul D a fost ales pentru a răspunde întrebărilor din interviu ca reprezentant al

partidelor politice ale minorită ilor na ionale.ț ț

Se cuvine, astfel, prezentarea întrebărilor adresate celor intervieva i, urmând ca răspunsurileț acestora să fie analizate ulterior, în corela ie cu celelalte date colectate pentru efectuarea studiului.ț

87



INTERVIU

- reprezentant al Partidului A -

1. Ce implica ii majore imediate ar putea avea adoptarea deciziei de instituire a Parlamentuluiț

unicameral în România?

2. Considera i căț parlamentul unicameral este o solu ie care:ț

a) ar trebui adoptată imediat? – De ce?

b) ar trebui adoptată, dar nu acum ? – De ce?

c) nu trebuie adoptată ? – De ce ?

3. Căror interese servește instituirea Parlamentului unicameral ?

a) interesului na ional? – În ce mod?ț

b) intereselor particulare (de partid sau individuale) – În ce mod ?

4. Men ionaț ti trei avantaje i trei dezavantaje ale existen ei unei institu ii legislativeș ț ț

unicamerale.

5. Partidul dumneavoastră a propus organizarea unei campanii de strângere de semnături în

vederea revizuirii Constitu iei. Sunte i de acord cu aceasta măsură? Cum i când ar urma săț ț ș

se desfă oare?ș

6. Cum se poate descrie bicameralismul egalitar existent în prezent în România i cumș

influen ează acesta procesul legislativ intern?ț

7. Cum caracteriza i, în linii generale, calitatea procesului legislativ din prezent?ț

88



INTERVIU

- reprezentant al Partidului B -




a) ar trebui adoptată imediat? – De ce?

b) ar trebui adoptată, dar nu acum ? – De ce?

c) nu trebuie adoptată ? – De ce ?

3. Căror interese servește instituirea Parlamentului unicameral ?d) interesului na ional? – În ce mod?ț

e) intereselor particulare (de partid sau individuale) – În ce mod ?


unicamerale.

5. În ce sens ar influența instituirea Parlamentului unicameral nivelul democra iei din Româniaț

6. Considerati sistemul bicameral din România ca fiind eficient în prezent? Sunt necesare

anumite modificări?

f) DA – Precizați care ar fi acestea

g) NU – Justifica i-vă răț spunsul

7. Cum explica i existenț ța Parlamentului bicameral în România – stat unitar? Este vorba despre

o excep ie de la ceea ce s-a statuat în doctrină privind organizarea bicameralismului înț

89



statele federale i a monocameralismului în cele unitare? Sau se poate afirma că ne aflăm înș

condi iile unui regim politic aparte?ț

INTERVIU

- reprezentant al Partidului C -




h) ar trebui adoptată imediat? – De ce?

i) ar trebui adoptată, dar nu acum ? – De ce?

j) nu trebuie adoptată ? – De ce ?

3. Căror interese servește instituirea Parlamentului unicameral ?k) interesului na ional? – În ce mod?ț

l) intereselor particulare (de partid sau individuale) – În ce mod ?


unicamerale.

5. Considera i căț România se află într-o perioadă de criză constitu ională ț ? De ce?

6. Puteți caracteriza sistemul bicameral ca fiind eficient? Argumenta iț

7. Cum comenta i refuzul P.R.M. din Bucureț ști de a participa la dezbaterile ini iate de cătreț

Pre edintele României pe tema Parlamentului unicameral?ș

90



INTERVIU

- reprezentant al Partidului D -

1. Ce implica ii majore imediate ar putea avea adoptarea deciziei de instituire a Parlamentuluiț unicameral în România?

2. Considera i căț parlamentul unicameral este o solutie care:

m) ar trebui adoptată imediat? – De ce?

n) ar trebui adoptată, dar nu acum ? – De ce?

o) nu trebuie adoptată ? – De ce ?

3. Căror interese servește instituirea Parlamentului unicameral ?

p) interesului na ional? – În ce mod?ț

q) intereselor particulare (de partid sau individuale) – În ce mod ?


unicamerale.

5. Cum argumentați schimbarea de atitudine de la declara iile UDMR din 2005 împotrivaț

sistemului unicameral la sus inerea aceluia i sistem în 2009?ț ș

6. În ce măsură influen ează structura Parlamentului României drepturile politice ale popula ieiț ț

pe care UDMR o reprezintă?

7. Optați pentru calificarea legislaturii unicamerale ca fiind rapidă i eficientă ș sau rigidă iș

lacunară ? Argumenta i.ț

91



Elaborarea raportului de cercetare – concluzii i propuneri ș

Raportul de cercetare cuprinde:

A. Confirmarea/infirmarea ipotezelor formulate la începutul studiului;

B. Formularea propunerilor, în func ie de rezultatele cercetării efectuate.ț

Ipoteza generală, conform căreia sistemul bicameral format din Camera Deputa ilor i Senat ț ș

nu corespunde nevoilor unei societă i democraticeț este infirmată pe parcursul cercetării, atât prin

op iunile constitu ionale ale administra iei de stat române ti, cât i prin opiniile formulate public deț ț ț ș ș către membri ai executivului sau ai institu iei legislative înse i.ț ș

Singura opinie care critică radical sistemul bicameral este cea a Partidului Na ional Liberal,ț

celelate grupări nepronun ându-se la modul extrem împotriva propunerilor Comisie Preziden iale.ț ț

(vezi Anexa)

Cele două ipoteze particulare se confirmă, însă nu în forma ini ială, ci cu unele precizări.ț

Astfel, În sistemul constitu ional românesc nu se justifică existenţa aț două Camere parlamentare desemnate în acelaşi mod şi cu atribuţii similare, dar solu ia propusă nu trebuie să fieț

neapărat unicameralizarea Legislativului i revizuirea Constitu iei. Acestea constituie, totu i,ș ț ș

măsurile extreme de adoptat, iar situa ia constitu ională a ării nu este chiar atât de gravă.ț ț ț

Propunerile pe care le consider legitim valabile în această privin ă vizează:ț

√ Diferen ierea atribu iunilor conferite fiecărei Camere legislative prin:ț ț

• limitarea numarului de edin e comune pe care le desfă oară ambele foruriș ț ș

• acordarea unui grad de exclusivitate mai mare al competen elor legislative Adunăriiț

Deputa ilor i, respectiv, Senatului.ț ș

√ Reglementarea unei noi proceduri electorale, prin care să se permită o oarecare

continuitate în rândul membrilor Camerei deputa ilor i diversitate în rândul membrilor Senatului,ț ș

întrucât schimbările de func ii atât de frecvente sunt, de fapt, cele care afectează calitatea procesuluiț

legislativ:

• durata unui mandat mai mare de patru ani pentru deputa i – care să fie egal cuț

un mandat i jumătate din mandatul preziden ialș ț

92



• existan a unui anumit număr de deputa i de drept ar asigura un nivel ridicat deț ț

încredere a popula iei în institu ia legislativă, întrucât s-ar realiza o angajare aț ț

parlamentarilor în slujba unei democra ii stabile, fără fluctua ii de la unț ț

mandat preziden ial la altul sau de la o legislatură la alta; ar fi, totodată,ț

indirect, aplanate o serie de conflicte ce reies din luptele electorale dinpreajma alegerilor parlamentare

• în paralel, membrii Senatului să rămână în totalitate supu i alegerilor, înș

limita mandatului existent în prezent, pentru a se asigura o circula ieț

permanentă a noilor tendin e ale democra iei i pentru a înlătura pericolulț ț ș

unui monopol legislativ al Camerei Deputa ilor.ț

Cea de-a doua ipoteză, care lua în calcul posibilitatea unui Parlament unicameral drept o solu ie de eficientizare în procesul de elaborare şi adoptare a legilor,ț este, de asemenea,

confirmată cu câteva obiec ii, după cum s-a putut observa în desfă urarea studiului.ț ș

Referitor la această a doua ipoteză, mi-am rezumat propunerile aproximativ în acelea iș

direc ii de modificare a unor prevederi constitu ionale – nu în sensul instituirii unui Parlamentț ț

unicameral:

• o delimitare mai clară a controlului parlamentar, în condi iile în careț

propunerea anterioară de stabilire a unor competen e cu caracter de exclusivitateț a fiecărei Camere ar fi intrată în vigoare; activitatea de control parlamentar se

impune a fi raportată la aceste competen e, pentru a nu ie i din aria deț ș

specificitate – astfel, un proiect de lege ar putea fi analizat de către speciali ti înș

domeniu i într-o perioadă mai scurtă;ș

• în cadrul fiecărui for legislativ să existe Corpuri legislative restrânse numeric,

dar specialiste în domeniile de interes na ional privind securitatea ării, sistemulț ț

de alian e i conven ii încheiate interna ional, domeniul militar, etc.; acesteț ș ț ț

Corpuri cu statut special să fie cele care lucrează în edin e comune i adoptăș ț ș

legile aferente cu majoritate calificată; celelalte proiecte de legi referitoare strict

la procedura constitu ională internă să intre în atributiunile uneia dintre Camere,ț

doar în cazuri speciale fiind înaintate unor Comisii speciale.

Pe parcursul efectuării studiului de caz pe care mi l-am propus am avut oportunitatea de a

aprofunda cuno tin ele teoretice, făcând apel la câteva instrumente de lucru pe care nu le-am utilizatș ț

la adevărata valoare până în prezent:

93



- sursele mass-media, pentru preluarea declara iilor oficiale pe tema revizuiriiț

Constitu iei (mass-media fiind canalul prin care se fac cunoscute opiniei publiceț

decizii ale administra iei de stat, subiecte controversate dezbatute în edin ele deț ș ț

lucru);

- programe politice ale grupărilor parlamentare, în scopul justificării anumitor atitudini cu privire la tema revizuirii Constitu iei pentru adopatrea unui regimț

semipreziden ial i instituirea Parlamentului unicameralț ș ;

- informa ii ob inute direct de la entită i legislative de prestigiu.ț ț ț

Drept urmare, analiza Raportului C.P.A.R.P.C.R., a reactiilor oamenilor de stat ai României,

interviul realizat i aplicat i stabilirea exactă a veridicită ii ipotezelor de lucru determinăș ș ț

formularea unei concluzii a întregului studiu efectuat.Rezultatul cercetării privind propunerea C.P.A.R.P.C.R. se poate concretiza într-un simplu

răspuns la o întrebare:

94

Instituirea Parlamentului unicameral în România, prin modificarea

Constitu iei i a regimului parlamentar, reprezintă un beneficiu pentruț ș

societatea românească în contextul actual de evolu ie?ț

Nu. Parlamentul unicameral constituie o solu ie extremă abordată de cătreț

cercurile conducătoare, alternativa constând într-o serie de modificări

legislative de mai mică amploare care ar diminua efectele disfunc ionalită ii ț ț constitu ionalismului prezent.ț



CONCLUZII

Prin elaborarea lucrării intitulate “ Evolu ia institu iei legislative în sistemul constitu ional ț ț ț

românesc” am urmărit evaluarea condi iilor cauzal-istorice i constitu ionale care i-au exercitatț ș ț ș

influen a asupra societă ii române ti.ț ț ș

Analiza conceptelor utilizate în scopul îndeplinirii obiectivelor propuse a conturat o

perspectivă de ansamblu asupra temei abordate i a facilitat în elegerea procesului de sintezăș ț

istorică necesar pentru a conferi veridicitate celor expuse.

Am apelat la identificarea rela iei care s-a stabilit, în func ie de fiecare etapă de evolu ie, întreț ț ț

diferite elemente care i-au pus amprenta asupra desfă urării procedurii legislative, asupraș ș

oscila iilor de mai mică sau mai mare măsură înregistrate în regimul constitu ional românesc sauț ț

asupra func ionalită ii institu iilor statului.ț ț ț

Analizând în ansamblu întreaga lucrare, pe cale de consecin ă se pot identifica principaliiț

factori care concură în stabilirea statutului pe care institu ia legislativă îl de ine, în luminaț ț

prevederilor constitu ionale care îl reglementează. Regimul republicii parlamentare al României iț ș

trăsăturile specifice pe care acesta le imprimă exercită o influen ă considerabilă asupra desfă urăriiț ș

procesului decizional de la nivelul cel mai înalt al administra iei centrale.ț Implicit, Parlamentul este

un destinatar direct al implica iilor principiilor democra iei parlamentare prevăzute de legeaț ț

fundamentală a ării noastre.ț

Succesiunea elementelor pe care le-am luat în considerare în elaborarea fiecărei etape din

realizarea lucrării a eviden iat existen a unei concluzii generale, de la care se pot deduce alteț ț

rezultate particulare ale studiului – ansamblul principiilor i normelor pe care se fundamentează ș

Constitu ia unui stat imprimă ritmul de dezvoltare na ională imediat următoareț ț .

Atât cercetarea teoretică din primele trei capitole ale lucrării, cât i studiul de caz efectuat iș ș

rezultatele ob inute conduc la această concluzie. De aceea, se impune o scurtă sinteză a implica iilor ț ț

pe care principiile care au stat la baza elaborării legilor fundamentale ale României, începând cu

momentul 1866, le-au avut în privin a institu iei parlamentare.ț ț

√ Principiul separa iei puterilor în statț reprezintă o realitate constitu ională care aț

marcat direc ia democra iei române ti, atât sub forma monarhiei, cât i în cazulț ț ș ș republicii. Este un principiu care a revolu ionat societatea europenă incă din vremeaț

95



Revolu iei Franceze din 1789 - premisa esen ială în extinderea ideologiei democratice peț ț

întregul continent. Parlamentul de ine puterea legislativă, însă această separa ie aț ț

puterilor nu există la modul absolut. Constitu iile Statului Român din 1866 i 1923ț ș

precizează clar rolul, atribu iunile i pozi ia Parlamentului între celelalte autorită iț ș ț ț

na ionale.ț

√Principiul reprezentării na ionaleț constituie un alt aspect constitu ional care impuneț

anumite constrângeri, dar i drepturi i libertă i legislativului în raport cu celelalteș ș ț

institu ii ale statului, precum i în raport cu popula ia. În baza acestui principiu seț ș ț

stabilesc:

- condi iile de alegere a membrilor Parlamentuluiț

- atribu iunile speciale pe care le cu care sunt învestite Camerele legiuitoareț

- gradul de reprezentare al popula iei (oferind i posibilitatea unei scurteț ș analize a nivelului democra iei din stat).ț

Prin abordarea, din punct de vedere constitu ional i legislativ, a Parlamentului României, amț ș

avut oportuniatea de a desprinde câteva concluzii cu privire la calitatea procesului legislativ al ăriiț

noastre.

√ Pe parcursul evolu iei sistemului constitu ional românesc, institu ia legislativă nu aț ț ț

fost supusă unor modificări de mare amploare sau cu consecin e majore aspura na iuniiț ț

române, în cazul în care ne raportăm numai la perioadele în care în România a fostdemocra ie parlamentară. Modalită ile de alegere au evoluat, ca în majoritatea statelor,ț ț

de la sistemul votului censitar la adoptarea sufragiului universal (de unde rezultă că nu

este un aspect de specificitate pentru România). Structura Camerelor a rămasa aceea i,ș

iar atribu iunile au evoluat i s-au diversificat în paralel cu schimbările radicale care auț ș

avut loc în Statul român. Însă modificările men ionate au survenit nu ca urmare a unor ț

decizii exclusiv de natură internă, ci au fost puternic influen ate de evolu iaț ț

interna ională, de sistemul alian elor externe pe care România le-a semnat cu stateleț ț europene sau cu diferite organiza ii.ț

√ Momentul de „criză constitu ională”ț care a urmat închierii celui de-Al Doilea

Război Mondial, după care a fost instaurat în România sistemul comunist s-au petrecut

tot sub jurisdic ia evolu iei rela iilor interna ionale. În acele cazuri, institu ia legislativăț ț ț ț ț

i-a pierdut din atribu iuni, adaptându- i regulmentul de organizare i func ionare laș ț ș ș ț

noile cerin e ale societă ii române ti.ț ț ș

Analiza pe care am realizat-o în studiul de caz privind op iunea pentru unicameralism sauț becameralism parlamentar scoate în eviden ă perspective contradictorii referitor la solu ia optimăț ț

96



pentru democra ia românească a prezentului. Propunerile personale cu privire la utilitatea sistemuluiț

unicameral, în baza rezultatului ob inut, sunt incluse în raportul de cercetare elaborat.ț

“ Evolu ia institu iei legislative în sistemul constitu ional românescț ț ț se află, astfel, sub semnul

fluctua iilor înregistrate în sistemele decizionale corela ionate din aparatul de stat. În urmaț ț elaborării acestei lucrări se poate concluziona că, în prezent, Parlamentul României corespunde

competen elor care îi sunt încredin ate constitu ional, fiind necesare doar unele modificări de micăț ț ț

amploare, pentru ca ara noastră să se încadreze pe direc iile dictate de noul statut interna ional – ț ț ț

stat membru NATO i U.E.ș

97



BIBLIOGRAFIE

I. Cărţi şi publicaţii

1. “ Românul ”, an III, 1859, 99

2. Adăniloaie, Nichita; Cancea, Paraschiva; Iordache, Anastasie; Iosa, Mircea; Isar, Nicoale;

Popescu, Anicu a; Stan, Apostol; Stan, Valeriu;ț Istoria Parlamentului şi a vieţii parlamentare din România până la 1918, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucure ti, 1983ș

3. Alexianu, G. Curs de drept constituţional , Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1930, vol. III,

fascicolă II

4. Brătianu, Gheorghe I., Sfatul domnesc şi Adunarea Stărilor în Principatele Române, Ed.

Enciclopedica, Bucure ti, 1995ș

5. Brătianu, Ion C., Acte şi cuvîntări, Bucure ti, 1938ș

6. Conservatorul progresist , an I, nr. 5, 19 ianuarie 1860

7. Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic,

Bucure ti, 2002ș

8. Corbeanu, Ion; Corbeanu, Maria; Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina

Lex, Bucureşti, 2006

9. Djuvara, Neagu, O scurta istorie a românilor povestita celor tineri, Editura Humanitas,

Bucure ti, 2002,ș

10. Duculescu, Victor, Tratat de teorie şi practică parlamentară , Editura Lumina Lex,

Bucure ti, 2004ș

11. Duculescu,Victor; Călinoiu, Constanţa; Duculescu, Georgeta; Drept constiţutional comparat

- Tratat (vol. 1 +2 ), ed. IV, revăzută şi adăugită , Editura Lumina Lex, Bucure ti,ș 2007

12. Giurescu, Constantin C., Viaţa şi opera lui Cuza-Voda, Editia a II-a, Editura Stiintifica,

Bucure ti, 1970ș

13. Hitchns, Keith, România 1866-1947 , Editura Humanitas, Bucure ti, 1994ș

14. Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, Istoria românilor

15. Iorga, Nicolae, Frederic Dame şi istoria României contemporane, Bucure ti, 1900ș

98



16. Istoria României, IV, Editura Academică, Bucure ti,ș 1964

17. Kogălniceanu, Mihail, Opere, IV, Oratorie, II, 1864-1868, Editura Academică, Bucure ti,ș

1977

18. Maiorescu, Titu, Istoria contemporana a României (1866 – 1900), Bucure ti, 1925ș

19. Markham, Rueben H., România sub jugul sovietic, Fundatia Academia Civică, Bucure ti,ș 1996

20. Memoriile Regelui Carol I al României, IX

21. Muraru, Ioan; Tănănsescu, Simina; Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina

Lex, Bucure ti, 2001ș

22. Muraru, Ion; Constantinescu, Mihai, Drept parlamenatr românesc, Editura CH Beck,

Bucure ti, 2002ș

23. Negulescu, Petre, Partidele politice, Bucure ti, 1926ș24. Nicolescu, George,1866-1901. Parlamentul român, partea a II-a, Bucure ti, 1903ș

25. Pop, Ioan-Aurel; Nagler, Thomas; Barbulescu, Mihai; Glodariu, Ioan; Istoria Transilvaniei,

Vol. 1, Ed. Institutul Cultural Român, Cluj-Napoca, 2003

26. Popa, N., Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998

27. Radu, Sorin, Electoratul din România în anii democraţiei parlamentare (1919-1937),

Bucureşti, Editura Institutul European, 2004

28. Rebreanu, Mircea, Optiunile istorice ale românilor, Editura Agora, Ia i, 1996ș

29. România în Primul Război Mondial , Bucure ti, 1979ș

30. Sbârnă, Gheorghe, Marea unirea în Parlamentul României, Editura Cetatea de Scaun, Ia i,ș

2007

31. Tilman-Timon, Alexandre, Les influences etrangeres sur le droit constituţionel roumain,

Paris, 1946

32. Tonea, Bogdan, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Sitech, Bucure ti, 2008ș

33. Ţepelea, Gabriel, Dezbateri parlamentare, Editura Tritonic, Bucure ti, 2006ș

34. Vasile, Pascu, Istoria modernă a Românilor (1821 - 1918), Editura Clio Nova, Bucure ti,ș

1996

35. Vasilescu, Florin, Comisiile parlamentare – realităţi şi perspective, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucure ti, 1982ș

36. Vistian, Goia, Destine parlamentare – de la Mihail Kogălniceanu la Nicolae Titulescu,

Editura Dacia, Bucure ti, 2003ș

99



II. Legislaţie

37. Monitorul Oficial al Țării Româneşti, nr. 149, 8 decembrie 1859

38. Monitorul Oficial, nr. 99, 4 mai 1864

39. Decretul nr. 1626/1944

40. Decretul nr. 2218/1946

41. Constituţia României, 1991




45. Constituţia Republicii Populare Române, 1948


47. Constituţia Republicii Socialiste Române, 1965



50. Convenţia de la Paris, 1858

100



ANEXE

1. Anexa privind rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 1946;

2. Anexa privind procedura legislativă inclusă în Regulamentul SenatuluiRomâniei

3. Anexa privind Regulamentul edin elor comune ale Camerei Deputa ilor i aș ț ț ș

Senatului

4. Anexa privind propunerile Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului

Politic şi Constituţional din România pentru consolidarea statului de drept

101



ANEXA NR. 1

Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946

Partide şi alianţe Voturi % Mandate %Blocul Partidelor DemocratePartidul Comunist RomânPartidul Social Democrat RomânFrontul Plugarilor Partidul Naţional Liberal-TătărescuUniunea Patrioţilor Partidul Naţional Ţărănesc - AntonAlexandrescuComitetul Democrat Evreiesc

4.766.6301/4.773.6892 68,701 3472/3481 84,101

Partidul Naţional Ţărănesc 878.9271 12,701 321/332 7,701

Uniunea Populară Maghiară 568.8622/569.6511 8,201 29 7,00

Partidul Naţional Liberal 259.3061

3,701

3 0,72Partidul Democrat Ţărănesc-Dr.

Nicolae Lupu156.7751 2,301 2 0,48

Alţii(7 independenţi, majoritatea pro-BPD)2

303.2941 4,401 7

TOTAL 6.934.5831/6.955.6682 414

Surse:1

M. Ştefan, "În umbra Cortinei de Fier" în Magazin Istoric, noiembrie 1995, pag. 9;2Petre Ţurlea, "Alegerile parlamentare din noiembrie '46...", în Dosarele Istoriei, 11(51)/2000, pag. 35

102



ANEXA NR. 2

REGULAMENTUL SENATULUI

Procedura legislativă

Art.88.-(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui

număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, în conformitate cu art.74 din ConstituţiaRomâniei, republicată.

(2) Proiectele de lege iniţiate de Guvern şi propunerile legislative iniţiate de senatori,de deputaţi sau de cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să fie însoţite deexpunere de motive, să fie redactate în forma proprie unui act normativ, pe articole şi, după caz, pecapitole şi secţiuni.

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea către Senat a proiectului de lege ce intră în competenţa acestuia de adoptare, ca primă Cameră sesizată.

(4) Senatorii, deputaţii şi cetăţenii îşi exercită dreptul la iniţiativă legislativă printransmiterea către Camera competentă a propunerii legislative, în scopul de a o dezbate şi adopta ca

primă Cameră sesizată.(5) Legile constituţionale pot fi iniţiate în condiţiile art.150 şi 151 din Constituţia

României, republicată.(6) Propunerile legislative formulate de senatori şi deputaţi, care implică modificarea

bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să fie însoţite de dovadasolicitării informării Guvernului, înaintată prin preşedintele Senatului, în conformitate cudispoziţiile art.111 din Constituţia României, republicată.

(7) Senatul, ca primă Cameră sesizată, are în competenţă spre dezbatere şi adoptare, proiectele de lege şi propunerile legislative în domeniile stabilite de art.75 din ConstituţiaRomâniei, republicată, după cum urmează:

1. proiectele de lege şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;2. proiectele legilor organice prevăzute la:- art.3 alin.(2) - Teritoriul ;- art.5 alin.(1) - Cetăţenia ;- art.12 alin.(4) - Simboluri naţionale ;

- art.16 alin.(4) - Egalitatea în drepturi ;- art.44 alin.(2) - Dreptul de proprietate privată ;- art.70 alin.(1) – Jurământul deputaţilor şi senatorilor ;

103



- art.73 alin.(3) - Categorii de legi :· lit.a) - sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale

Permanente;· lit.b) – organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;· lit.d) - organizarea şi desfăşurarea referendumului;· lit.f) - regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de

război; · lit.g) - regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;· lit.h) - infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;· lit.i) - acordarea amnistiei sau a graţierii colective;· lit.j) - statutul funcţionarilor publici;· lit.m) - regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;· lit.p) - regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi

protecţia socială;· lit.r) - statutul minorităţilor naţionale din România;· lit.s) - regimul general al cultelor;- art.83 alin.(3) - Preşedintele României - prelungirea mandatului;

- art.136 alin.(3), (4) şi (5) - Proprietatea;- art.141 - Consiliul Economic şi Social.(8) Senatul ia în dezbatere şi adoptare, în calitate de Cameră decizională, proiectele de

lege şi propunerile legislative adoptate de Camera Deputaţilor, la sesizarea acesteia, în domeniilestabilite la art.75 din Constituţia României, republicată, după cum urmează:

1. proiectele de lege şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate ori acorduri;

2. proiectele legilor organice prevăzute la:- art.31 alin.(5) - Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio şi televiziune

şi controlul parlamentar al acestora ;- art.40 alin.(3) - Dreptul de asociere;- art.52 alin.(2) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, respectiv art.73

lit. k) - Contenciosul administrativ;- art.55 alin.(2) şi (3)- Apărarea ţării ;- art.58 alin.(3) - Organizarea şi funcţionarea Instituţiei Avocatul Poporului ;- art.73 alin.(3) - Categorii de legi :· lit. e) - organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;· lit. l) - organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor

judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;· lit. n) - organizarea generală a învăţământului;· lit. o) - organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul

general privind autonomia locală- art.79 alin.(2) - Consiliul Legislativ ;- art.102 alin.(3) - Guvernul - rolul şi structura ;- art.105 alin.(2) - Guvernul - incompatibilităţi ;- art.117 alin.(3) - Înfiinţarea de autorităţi administrative autonome ;- art.118 alin.(2) şi (3) - Sistemul de apărare;- art.120 alin.(2) - Administraţia publică locală - principii de bază;- art.123 alin.(3) - Prefectul ;- art.125 alin.(2) - Statutul judecătorilor;- art.126 alin.(4) şi (5) - Instanţele judecătoreşti;- art.128 alin.(2) - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie ;

- art.134 alin.(2) şi (4) - Consiliul Superior al Magistraturii - atribuţii ;- art.140 alin.(1) - Curtea de Conturi ;- art.142 alin.(5) - Curtea Constituţională - structura.

104



Art.89.-(1) Proiectele de lege şi propunerile legislative se supun spre dezbatere şi adoptareSenatului, ca primă Cameră sesizată, în condiţiile prevăzute la art.75 din Constituţia României,

republicată. În cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Senat, ca primă Cameră sesizată,acestea se înregistrează şi se ţin în evidenţă. Ele vor intra în procesul legislativ numai după primireaavizelor legale de la Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul Economic şi Social.

(2) Pentru celelalte proiecte de lege şi propuneri legislative care se dezbat şi se adoptă, potrivit art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, mai întâi de Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, competenţa decizională aparţine Senatului.

(3) Senatul, ca primă Cameră sesizată, se pronunţă asupra proiectelor de lege şi propunerilor legislative cu care este sesizat, în termen de 45 de zile de la data prezentării acestora înBiroul permanent. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită, termenul este de 60 de zilede la data prezentării în Biroul permanent.

(4) Caracterul complex al legii se stabileşte prin hotărârea plenului Senatului, la

propunerea Biroului permanent, avându-se în vedere elemente precum: întinderea reglementării,importanţa domeniului de reglementare, implicaţiile deosebite într-un anumit domeniu şinecesitatea aplicării unor norme comunitare.

(5) În situaţia ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, termenul este de 30 zile, potrivitart.115 alin.(5) din Constituţia României, republicată.

(6) După adoptarea ori respingerea de către Senat, ca primă Cameră sesizată, a proiectului de lege sau a propunerii legislative, acestea se trimit Camerei Deputaţilor, care va decidedefinitiv.

(7) În cazul depăşirii termenelor prevăzute la alin.(3), proiectul de lege sau propunerealegislativă se consideră că a fost adoptată şi se înaintează Camerei Deputaţilor, care va decidedefinitiv.

105



ANEXA NR. 3

REGULAMENTUL

edinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului ș

CAPITOLUL IOrganizarea şi desfăşurarea şedinţelor comune

Secţiunea 1Competenţă; convocarea şedinţelor comune

Art. 1. - Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune pentru:

1. primirea mesajului Preşedintelui României (art. 62 alian. (2) lit. a) din Constituţie);

2. aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 62 alian. (2) lit. b)

din Constituţie), a legilor rectificative şi a contului de execuţie bugetară;

3. declararea mobilizării generale sau parţiale (art. 62 alin. (2) lit. c) din Constituţie);4. declararea stării de război (art. 62 alin. (2) lit. d) din Constituţie);

5. suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare (art. 62 alin. (2) lit. e) din Constituţie);

6. examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ale Curţii de Conturi (art.

62 alin. (2) lit. f) din Constituţie);

7. numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorului Serviciului Român de

Informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestui serviciu (art. 62 alin. (2) lit. g)

din Constituţie);

8. dezbaterea textelor legislative aflate în divergenţă ca urmare a neajungerii la un acord în

comisia de mediere sau a neaprobării, în tot sau în parte, a raportului comisiei de mediere de

106



către una din Camere, precum şi adoptarea unui text definitiv în problemele divergente (art.

76 alin. (2) din Constituţie);

9. reexaminarea Legii bugetului de stat şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, precum

şi reexaminarea legii adoptate în şedinţă comună, în condiţiile art. 113 din Constituţie, prin

angajarea răspunderii Guvernului (art. 77 alin. (2) din Constituţie);10. adoptarea proiectelor sau propunerilor de revizuire a Constituţiei în cazul în care, prin

procedura de mediere, Camerele nu ajung la un acord (art. 147 alin. (2) din Constituţie);

11. depunerea jurământului de către Preşedintele României (art. 82 alin. (2) din Constituţie);

12. punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare (art. 84 alin. (3) din

Constituţie);

13. suspendarea din funcţie a Preşedintelui României sau a persoanei care asigură interimatul în

exercitarea acestei funcţii, în cazul în care a săvârşit fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei (art. 95 alin. (1) şi art. 98 din Constituţie);

14. încuviinţarea stării de asediu sau a stării de urgenţă, în întreaga ţară ori în unele localităţi,

instituită de Preşedintele României (art. 93 alin. (1) din Constituţie);

15. dezbaterea programului şi a listei Guvernului şi acordarea votului de încredere (art. 102 alin.

(3) din Constituţie);

16. retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură (art. 112

din Constituţie);

17. desfăşurarea procedurii privitoare la angajarea răspunderii Guvernului asupra unui program,

a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege (art. 113 din Constituţie);

18. alegerea magistraţilor ce compun Consiliul Superior al Magistraturii (art. 132 din

Constituţie);

19. numirea membrilor Curţii de Conturi (art. 139 alin. (4) din Constituţie);

20. numirea membrilor noii Curţi Supreme de Justiţie (art. 151 alin. (2) din Constituţie);

21. efectuarea altor numiri în funcţii care, potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului;

22. adoptarea unor declaraţii, mesaje sau a altor acte cu caracter exclusiv politic;

23. proclamarea rezultatelor referendumului naţional;

24. primirea unor reprezentanţi ai altor state sau ai unor organisme internaţionale;

25. celebrarea unor sărbători naţionale sau a unor comemorări;

26. constituirea unor comisii comune de anchetă sau a altor comisii speciale;

27. alte situaţii în care birourile permanente ale celor două Camere consideră necesară

convocarea lor în şedinţă comună.

107



ANEXA NR. 4

RAPORTal Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului

Politic şi Constituţional din România- Pentru consolidarea statului de drept –

5.2. Individualizarea Senatului: modul de recrutare

Alternativa la opţiunea monocamerală nu poate fi decât identificarea modalităţilor prin

intermediul cărora Senatul poate servi scopului său originar, anume reprezentarea diferenţiată a

naţiunii.

Pe acest fundal, este utilă explorarea unor direcţii instituţionale care să permită atingereaacestui obiectiv:

- camera superioară poate fi recrutată prin alegerea directă a membrilor, prin

utilizarea unui tip de scrutin diferit de cel al camerei inferioare, având astfel un

element de distincţie;

- la nivelul camerei superioare, se poate imagina un mecanism care să ofere

reprezentare egală colectivităţilor teritoriale (judeţe, regiuni), într-o manieră similară

soluţiei constituţionale americane; acest mecanism ar trebui corelat cu reformaorganizării administrative a statului;

- membrii Senatului pot fi, pe model francez, expresia colectivităţilor teritoriale. Ei

pot fi aleşi indirect de colegii judeţene/ regionale, având avantajul de a corela

dezvoltarea locală cu dezbaterea politică la nivel regional.

5.3. Individualizarea Senatului: bicameralismul inegalitar sau asimetric

În prelungirea instituirii unui mod de recrutare distinct, se poate amenaja un bicameralism

asimetric, evitându-se situaţiile în care se observă paralelism de competenţe, cu efect secundar,

redundanţa constituţională.

În această ordine de idei, fundamentală este stabilirea unui echilibru între cele două camere,

cu demarcarea acelor spaţii normative şi politice destinate a fi guvernate de Senat. În egală măsură,

această opţiune se cere dublată de o clară marcare a preeminenţei camerei inferioare în anumite

domenii.

108



- camerei inferioare i se poate rezerva exclusivitatea pe anumite domenii definitorii,

cum ar fi adoptarea bugetului şi votarea învestiturii cabinetului/moţiunea de cenzură

(presupunând, în ultimul caz, că un sistem prezidenţial nu este îmbrăţişat);

- în cazul legiferării de către ambele camere, demarcaţia dintre cele două camere

poate fi realizată prin alocarea „ultimului cuvânt” camerei inferioare; în caz dedivergenţă, votul deputaţilor va fi cel decisiv, cu eliminarea ambiguităţilor.

Profilul Senatului poate fi conturat pe calea instituţională a rezervării exclusivităţii în anumite

domenii-cheie:

- în cazul separării atribuţiilor de legiferare, anumite acte normative vor fi examinate şi

votate doar de Senat. Identificarea lor poate permite realizarea legăturii cu maniera de

recrutare (votarea legilor privind guvernarea locală);

- Senatul poate deveni asociat unor domenii specificate fără echivoc: politica externă,guvernarea locală, numirea unor judecători şi judecători constituţionali; în acest mod,

distincţia dintre cele două camere va fi una funcţională (ratificarea tratatelor

internaţionale, spre exemplu, este o atribuţie care poate acorda un profil simbolic

Senatului).

Date post:	06-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	garofita-buzoianu
View:	224 times
Download:	0 times

EVOLUȚIA INSTITUȚIEI LEGISLATIVE ÎN SISTEMUL CONSTITUȚIONAL ROMÂNESC

Documents