Erezii Trinitare Erezie, conform dicționarului DEX, este o doctrină sau credință care ia naștere în sânul unei Biserici, abătându-se de la dogmele oficiale consacrate și care este condamnată de Biserica respectivă. Totuși, din comoditate calificăm prea repede drept eretică o doctrină care a avut o istorie lungă. Trebuie să ne ferim de anacronisme! Înainte de conciliul de la Niceea, din 325, este mai corect să vorbim despre excomunicări, anateme sau mai simplu de condamnări
Transcript
Erezii Trinitare
Erezie, conform dicționarului DEX, este o doctrină sau credință care ia naștere în sânul unei Biserici, abătându-se de la dogmele oficiale consacrate și care este condamnată de Biserica respectivă. Totuși, din comoditate calificăm prea repede drept eretică o doctrină care a avut o istorie lungă. Trebuie să ne ferim de anacronisme! Înainte de conciliul de la Niceea, din 325, este mai corect să vorbim despre excomunicări, anateme sau mai simplu de condamnări din partea creștinilor care aveau un rol și o funcție de autoritate în comunitățile creștine: Sf. Iustin Martirul, Sf. Ignațiu de Antiohia.
ARIANISMUL: prima învățătură eretică ce apare în Biserica secolului IV, în Alexandria, prin care este negată dumnezeirea celei de-a doua persoane din Sfânta Treime, Fiul, prin consecință și a celei de-a treia, Duhul Sfânt.În opinia lui Arie, fondatorul acestei erezii, Isus Cristos, Cuvântul lui Dumnezeu este prima creatură a lui Dumnezeu, creat ex-nihilo, subordonat Tatălui, de o ființă complet străină lui Dumnezeu. Atacând a doua persoană a Sfintei Treimi este atacată implicit Sfânta Treime, care este compusă, pentru arieni, din Creator, Dumnezeu Tatăl, și creatură, Fiul și Duhul Sfânt. Conciliul de la Niceea, din 325, întrunit de împăratul Constantin, consideră o hulă și blasfemie la adresa lui Dumnezeu o asemenea învățătură și o condamnă drept erezie în Crezul de la Niceea.
ARIANISMUL: Arie, în 318, preot la Alexandria,Beaukalis, condamnat în 320, în 324 și în 325
Crezul de la Niceea aprobat și semnat de cei “318 Sfinți Părinți”
Termenul cheie fiind “homoousios = deofiiință”,
Fiul este deoființăCu Tatăl, co-veșnic, co-adorat,
co-creator, Dumnezeu Adevărat…
Şi într-Unul Domn Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut, mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.Care, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, s-a coborât din ceruri, şi s-a întrupat de la Spiritul Sfânt şi din Maria Fecioară şi s-a făcut om.Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat.Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.Şi s-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.Şi iarăşi va să vină cu mărire, să judece viii şi morţii,
UNITARISMUL: neagă existența Sfintei Treimi. Unitarismul este o credință care propovăduiește că Dumnezeu este Unic, nu în trei persoane (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). În opinia unitarienilor, Isus este omul cel mai apropiat de Dumnezeu, de divin. Iar Duhul Sfânt este în Tatăl, în Isus, fiul predilecției sale, însă fiu ca și noi ceilalți, în toți cei care-l slujesc pe Dumnezeu și omenirea. Conform lor, Evanghelia nu pomenește nicăieri despre Sfânta Treime, de aceea o văd doar ca pe un simbol: Dumnezeu este Viață (Tatăl); Dumnezeu este Iubire (Fiul), Dumnezeu este Duh (Duhul Sfânt).Virtuților creștine: credință, speranță și dragoste, unitarienii mai adaugă libertatea, rațiunea, toleranța. Rolul Bibliei ca izvor al revelației, însă interpretată liber, este menținut.
MACEDONIANISMUL neagă divinitatea și consubstanțialitatea Duhului Sfânt cu Tatăl și cu Fiul. Mai sunt numiți și pneumatomahi, adversari ai Duhului Sfânt, sau tropici deoarece se foloseau de tropoi, figuri de stil, folsite de Scriptură, pentru a vorbi despre Duhul Sfânt. Conform unui citat din Amos, 4, 13, Tatăl ar fi creat “Pneuma”: El – Domnul – este cel care a creat pneuma. Deoarece Duhul Sfânt nu este născut din Tatăl, nu poate fi deoființă cu el. În opinia lor, Dumnezeu nu poate fi decât “nenăscut”. O altă figură de stil pentru a vorbi despre Duhul Sfânt este cea din Tim. 5, 21: Îngerii aleși, Duhul Sfânt fiind unul din acești îngeri. Deci el nu trebuie să fie nici adorat, nici slăvit ca divin cu Tatăl și cu Fiul. Atanasie de Alexandria răspunde acestor obiecții, arătând că Duhul Sfânt nu poate fi nici o creatură, nici un înger, fiindcă Scriptura îi atribuie prerogative divine: vine de la Dumnezeu; “umple universul”; este unic precum Tatăl și Fiul. Faptele lui sunt ale unui Dumnezeu, nu ale unei creaturi: sfințește, dă viață, marchează cu amprenta lui ca un sigiliu, îndumnezeiește omul, este Duhul Tatălui. Dacă Duhul Sfânt este o creatură, Sfânta Treime este negată. Credința trinitară este bazată pe caracterul unic și inseparabil al celor Trei Nume Divine.
Conciliul de la Constantinopol I, în 381, întrunit prin decretul imperial la împăratului Teodosie I, este provocat de doctrina macedoniană. Părinții conciliari trebuie să se pronunțe asupra dumnezeirii celei de-a treia persoane divine, salvând astfel dumnezeirea Sfintei Treimi. În acest sens au completat Crezul de la Niceea cu un articol plin de afirmații explicite despre dumnezeirea Duhul Sfânt:
Credem în Duhul Sfânt, Domnul și de viață dătătorul,
care de la Tatăl (FILIOQUE) purcede, care împreună cu Tatăl și cu Fiul
este adorat și preamărit și a grăit prin profeți.
MODALISMUL
PATRIPASSIANISMUL
PRAXEATISMUL
SABELLIANISMUL
MONARCHIANISMUL
Monarchianismul este mai degrabă un clasament decât o doctrină în adevăratul sens al termenului. Este vorba despre o ipoteză anti-trinitară a cărei principală motivație pare să fi fost apărarea cruntă a monoteismului. Monarhianismul se divide în două curente: adopțianiștii, în opinia cărora Cristos este o ființă umană adoptată de dumnezeirea Tatălui, și modaliștii, pentru care Sfânta Treime nu este decât o manifestare a aceeași persoane, Tatăl, sub trei moduri: Creator, Răscumpărător, Sfințitor.
ADOPȚIANISMUL
Adopțianismul este o erezie trinitară ce propovăduiește că Isus Cristos nu este Cuvântul divin întrupat, ci este un simplu om virtuos, “adoptat” de Dumnezeu ca propriul său Fiu. Adopțianismul se crede monoteist însă nu acceptă sau deformează dogmele esențiale al e creștinismului, care afirmă că Isus Cristos este Dumnezeu, născut din Dumnezeu. Cristos, indiferent care ar fi demnitatea sa, recunoscută dealtfel, este doar o creatură adoptată de divin. Unirea între firea umană și firea divină în Cristos are loc într-un mod extrinsec. Promotorul acestei doctrine este Paul de Samosata, episcop de Antiohia în 260, pretând astfel numele învățăturii sale eronate, pauliniști.
Patripassianismul propovăduiește că Tatăl este cel care a suferit în Isus Cristos, de unde și numele de proveniență latină: pater = tată și passus = suferință. Promotorul acestei doctrine este Noet de Smirna, preot și teolog, care a lăsat dealtfel numele lui învățturii: noețieni, condamnați de Biserica universală.
Pentru praxeeni, același Dumnezeu este în același timp: Tată și Fiu, adică Dumnezeu ascuns și Dumnezeu manifestat în lume. Promotorul acestei învățături este Praxeas, teolog originar din Asia Mică.Tartulian din Cartagina este cel mai înverșunat opozant al acestei doctrine în binecunoscuta lucrare Contra Praxean = Împotriva lui Praxeas.
Sabelianismul predica o versiune a Sfintei Treimi conform căreia Dumnezeu este indivizibil, deci Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt erau doar trei moduri ale aceleiași Ființe (modalismul). Dumnezeu lucrează sub forma a trei “prosopa”, mască sau față, succesive: este Tatăl când înfăptuiește actul creator și ca legislator, este Fiu, de la nașterea sa din Fecioara Maria până la moarte sa pe cruce, în fine, este Duh Sfânt pentru afințirea Bisericii. Promotorul ecestei învățături este Sabellius, episcop de Ptolemais între 250-268, când a fost condamnat de un sinod întrunit la Antiohia.
