38
1
Șerban Mărgineanu Aspecte aleatorii ale copilăriei
2
De același autor:
• Citadine
• Moartea cu dobândă
• Natură moartă cu sevraj
• Amprenta clinicii fantomă
• Legende urbane
• Urma sângelui întunecat
• În umbra iubirilor secrete
• Caviarul câinelui de lupte
• Beduinul atomic
• Nebunul cu automatul
• Golgota asfaltului
• Suflete de seră
3
Șerban Mărgineanu
Aspecte aleatorii ale copilăriei
Editura Estfalia, București
2020
4
Șerban Mărgineanu Aspecte aleatorii ale copilăriei
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României MĂRGINEANU, ŞERBAN Aspecte aleatorii ale copilăriei / Şerban Mărgineanu. - Bucureşti : Estfalia, 2020 ISBN 978-606-757-042-7 821.135.1
***
© Editura Estfalia Bucureşti Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii și autorului. Orice reproducere, totală sau parţială a conţinutului acestei lucrări fără acordul scris al editorului sau al autorului este ilicită şi se pedepsește conform Legii dreptului de autor.
ISBN 978-606-757-042-7 Editura Estfalia www.editura–estfalia.ro
5
În memoria mamei mele: Lucreția Mărgineanu
6
7
Bărbatul din spatele tejghelei părea să se afle acolo
dintotdeauna. Voinic, nu prea înalt, cu un păr scurt, creț
și roșu ca focul, avea pe față un zâmbet profesional. Ochii
lui nu exprimau nimic. Ținea în mână un cuțit lung,
aproape o sabie; lama ascuțită ca briciul sclipea stins în
lumina care pătrundea prin vitrina largă a localului „Da
Xanto Cafe”. Telefonul suna, uneori, iar bărbatul prelua
comenzile, notând pe-o coală de hârtie ceea ce i se cerea
și termenul de livrare. Pe o masă de oțel inoxidabil,
amplasată undeva în spate, se aflau scrumbii, sardele,
legume proaspete, bucăți de carne de vită, languste,
calamaretti, calupuri de șuncă presată, o roată de
mozzarella, borcane cu măsline verzi și negre, murate și
încă multe altele, din care cel care era și chelner și bucătar
tăia și porționa cu o agilitate înspăimântătoare, pregătind
pe o plită masivă felurile de mâncare care-i erau
comandate telefonic...
...Diverse persoane veneau să ridice și să plătească
pungile de hârtie cu gustări, sandvișuri, caserole cu feluri
de delicatese excelent gătite.
8
„Da Xanto Cafe” era un local unde oamenii
comandau mâncare pentru blocurile de birouri din tot
sectorul. Deși cunoscut pentru bucătăria sa de-o calitate
ireproșabilă, „Da Xanto Cafe” era amplasat într-un
cartier retras, pe-o stradă sărăcăcioasă, astfel încât chiria
spațiului ocupat să fie rezonabilă. Într-adevăr, Da Xanto
Cafe nu avea decât patru măsuțe mici, rotunde, joase, cu
un blat negru, lucios. Câte două scaune rabatabile se
aflau lângă mesele acestea la care doar arareori ședeau
clienți.
Era, poate, ora trei și jumătate a unei dupăamieze de
primăvară. Ușa localului era larg deschisă, iar plita de
mare putere din spatele tejghelei degaja o căldură
cumplită. Nori vineții pluteau deasupra străzii, iar
atmosfera era apăsătoare, prevestind o furtună puternică.
La masa de lângă ușă un om ședea pe scaun, într-o
ciudată solitudine. Avea, poate, patruzeci de ani, sau
ceva mai mult. Un păr lung, cărunt îi acoperea gulerul
bluzei descheiate la gât. Omul era nebărbierit, cu ochi
morți, fără speranță și fără niciun ideal. Purta haine
curate, alese la întâmplare, largi, comode și funcționale.
9
Moda și croiala nu-l interesau pe cel care le purta. În fața
sa, pe masă, se afla un pahar cu un lichior galben, poate
un lichior de anason, uleios, mirosind puternic a plante
macerate într-un alcool vechi. Alături de pahar, pe un
suport de carton, zăcea uitat un sandviș ieftin care se
răcise demult. Bărbatul privea pe ușă afară, dând
impresia că se află într-un loc al tihnei și-al uitării. Părea
că se află într-o lume numai a lui, moartă, ucisă de praful
timpului care se scurge peste noi. Omul se numea
Christo Duca și în primăvara aceea împlinise
patruzecișinouă de ani. Vecinii și oamenii din cartier nu-i
cunoșteau nicio familie. O vagă Autorizație de Vânzător
Stradal îi permitea să vândă cărți vechi la o tarabă
amplasată pe spațiul public al orașului. Autorizația sa era
elibarată de Primăria Generală a Municipiului București,
astfel că reușea să-și vândă cărțile oriunde în București,
cu toată opoziția inexplicabil de înverșunată a
autorităților de la primăriile de sector. Îl găseai cu
anticariatul său ambulant printre vânzătorii de
mărțișoare, printre florărese și printre ceilalți mici
vânzători ambulanți cu statut legal, pe care Guvernul
10
încă nu reușise să-i distrugă definitiv. Banii obinuți pe
cărțile descoperite prin podurile și mansardele din
cartierele vechi ale orașului îi permiteau o existență la
limita sărăciei, dar lui Christo Duca nu-i păsa. Părea să se
ridice deasupra acestor aspecte materiale ale vieții.
Mânca un sandviș sau două pe zi, la o masă a localului
Da Xanto Cafe, bea câteva pahare dintr-un lichior
transparent, spumos, care fierbea vag în paharul grosolan
din sticlă ieftină. Întârzia câteva ceasuri în local, în
diverse momente ale zilei. Uneori citea câte ceva, alteori
privea doar prin vitrină, afară, în stradă, cu ochii lui
morți, frumoși, de-o culoare schimbătoare și nedefinită.
Nu-l deranja căldura cumplită a plitei electrice și-a
cuptorului pentru copt pizza. Bucătarul se-nțelegea bine
cu Christo Duca; îi servea ceea ce-i cerea, iar Duca plătea
totul o dată pe săptămână, sâmbătă seară.
Acum, vântul învârtejea frunzele străzii. Norii
huruiau deasupra acoperișurilor, prevestind o ploaie
torențială. Măcinat de-o melancolie care îl mânca pe
dinăuntru ca un cancer, Christo Duca privea animalele
11
vinete care galopau pe cerul fioros, rupt în bucăți de
vânturi contrare.
Copilul apăru în fața ușii deschise. Bucătarul și
Duca îl observară brusc, așa cum stătea pe trotuar, cu
umerii căzuți, cu capul puțin plecat, vagă siluetă așezată
în cadrul ușii de la Da Xanto Cafe. Duca-i făcu un semn
cu mâna, rostind:
- Intră, și trage ușa după tine...
Copilul intră în încăpere și închise ușa. Era o fetiță
de nouă sau zece ani, slabă, palidă, cu un păr deschis la
culoare, pe care vântul îl răvășise. Purta haine curate:
niște pantaloni de doc rezistent, negru, un tricou roșu ca
focul și o jachetă din bumbac bleumarin închis. Christo
Duca-i arătă cu degetul un scaun de la masa lui. Fata se
apropie cu pași precauți, își trase scaunul și se așeză.
Un trosnet cumplit se auzi de-afară; ploaia se
dezlănțui ca un atac de mortiere.
Copilul își ridică ușor capul, scuturându-și părul,
trecându-și prin el o mână îngustă, cu degete lungi. Avea
un chip îngust, cu pomeți bine marcați. Ochii ei verzi,
frumoși, îl priviră pe Christo cu o anume precauție
12
discretă. Christo Duca simți că-l scutură un fior
involuntar de oroare: obrazul drept al copilului era
desfigurat de-o cicatrice veche, prost vindecată și
înfiorătoare.
Bucătarul și totodată chelnerul, cunoscut sub
numele de Amet Balș, își vedea în continuare de treburile
sale, cu o anumită discreție profesională. Cele trei
persoane din local ascultară, un lung moment, ploaia de
afară...
Duca întinse spre copil cartonul pe care se afla
sandvișul său. Fata avu o scurtă ezitare. Ședea pe scaun,
cu coatele strânse pe lângă corp, cu spatele drept,
semănând cu acei copii bine educați încă din primii ani în
care începeau să fie conștienți de sine.
- Dacă vrei sandvișul, ia-l și mănâncă-l, rosti Duca,
blând.
Făcu un semn și Amet Balș, care-l cunoștea bine,
întinse peste tejghea două doze micuțe cu suc de fructe;
fetița luă una dintre doze, apoi începu să-și mănânce
sandvișul, rupându-l în bucăți mici, cu grijă, fără să facă
firimituri.
13
Cei doi bărbați o lăsară-n pace, uitând de ea,
privind fascinați la furtuna sălbatică ce pustia cartierul.
Trăsnetele puternice făceau ca alarmele automobilelor
parcate-n stradă să izbucnească pe neașteptate în sunete
stridente și repetate.
Christo sorbi alene din paharul cu lichior
efervescent, parfumat. Alcoolul îl fericea, dându-i
senzația de liniște care-i era așa de necesară. Pe măsură
ce golea paharul, combina băutura cu sucul de fructe din
doza sa.
După o perioadă nedefinită, furtuna se opri. Ploaia
mai stropi o vreme asfaltul străzii, apoi norii se risipiră.
- N-am bani la mine. Rămân datoare... se auzi vocea
fetiței. Avea un glas discret, ușor, ca o șoaptă politicoasă.
Îl privi pe Duca o clipă, cu ochii ei verzi, apoi se ridică de
pe scaun.
Duca făcu un semn nepăsător cu mâna. Se gândea
acum la cărțile pe care urma să le achiziționeze a doua zi
de la diverși particulari, să le culeagă de prin pivnițe și
poduri de case, pentru a le revinde pe străzile
Bucureștiului cu un mic „adaos comercial”.
14
Fetița deschise ușa. Razele soarelui poleiau strada
curată și udă. Înainte de-a ieși, mai întoarse o dată capul
spre Christo, clipind din ochi a mulțumire. Rana veche
de pe obrazul drept îi brăzda adânc pielea, de la pomete
în jos, spre bărbie. Cicatricea avea o culoare vânătă,
cumplită, care te înfiora. Niciun medic estetician nu se
ocupase de obrazul acelui copil.
Cedând unui impuls de moment, Christo întrebă, în
treacăt:
- Cum te cheamă?
Fetița păși cu un picior în stradă. Ezită o clipă, după
care-i răspunse politicos:
- Gigi... Lumea-mi spune Gigi-„Mutrafon”...
Apoi dispăru din local, închizând fără zgomot ușa
după ea.
Taraba cu cărți era amplasată strategic în gura pieței
Scimmiozzo. O pereche de polițiști comunitari erau
ocupați să-l caute și-n gaura curului pe Christo, doar-
doar l-or convinge să plece de-acolo. La nici treizeci de
15
metri distanță, trei adolescenți bruneți, care se ocupau cu
„alba-neagra” și cu plasarea de telefoane mobile furate,
se distrau nemaipomenit de bine pe socoteala
spectacolului oferit de polițiștii care se certau cu Christo.
Acesta-și recuperă autorizația de la cei doi, declarând cu
convingere:
- Am autorizație emisă de Primăria Generală,
pentru toate străzile din București, așa că nu mă mișc
de-aici!
- Aici ești în sectorul 1, așa că n-ai niciun drept legal
de-a vinde cărți! replică unul dintre polițiștii comunitari.
- Din câte știu eu, sectorul 1 face parte tot din
București și este în subordinea Primăriei Generale, așa că
nu plec de-aici decât cu televiziunea, pricepeți? Până nu
mă văd la știrile de seară, cu voi de gât, nu renunț! Asta
mi-ar face bine la reclama afacerii mele, așa că te rog
frumos, ia-mă la bătaie cu bastonul!! îl provocă Christo
pe cel mai hotărât dintre polițiști.
Auzind aluziile despre televiziune, cei doi polițiști
mârâiră câteva cuvinte care aduceau a blesteme și
renunțară la controverse. Îl lăsară pe Christo Duca în
16
plata Domnului, îndepărtându-se. Acesta era obișnuit cu
aceste „lupte de hărțuire” pe care Primăria de sector și
Poliția Comunitară le duceau cu toți micii negustori care
aveau câte-o autorizație ce le permitea câte-un comerț
stradal. Ca o curiozitate, aceeași Polție Comunitară îi
ocolea cu mare grijă pe cei care plasau telefoane mobile
furate, țigări de contrabandă, teancuri de bonuri fiscale
„în alb”, pe care le cumpărau „la snop” angrosiștii care
încercau să dea un aspect legal unor mărfuri fără o
proveniență clară.
În piața Scimmiozzo se vindeau telefoane „de
firmă” fabricate pe unde se nimerea și introduse în țară
în containere pe care scria „Legume”, sau orice altceva; se
mai vindeau și parfumuri falsificate, aparate foto piratate
și-n general toată acea marfă de contrabandă pe care-o
apreciau oamenii mai săraci. Într-o anumită parte a
acestui veritabil bazar se vindeau flori, legume, produse
lactate și conserve la limita datei de expirare. În mod
paradoxal, o anumită parte a oamenilor din București
veneau aici să cumpere cărți la jumătate de preț, astfel
încât Christo reușea să vândă atât cât să-și ducă zilele.
17
Era un om singuratic, resemnat, obișnuit cu o existență
liberă și ieftină. Acum, acest anticar ambulant privea
visător lumea larvară care bântuia prin piață. Aerul era
plin de-un miros de mititei, de fum de cărbune, de
legume vechi, toate-aceste arome-amestecate care-l
făceau fericit.
- Bună ziua... auzi el o voce subțire în spate.
Gigi-Mutrafon trecu pe lângă el, trăgând după ea
un căruț metalic încărcat cu lăzi de pește congelat. Se opri
un moment lângă el, zâmbindu-i politicos.
Christo o privi cu atenție. Fetița era, ca de obicei,
curat îmbrăcată, iar părul ei deschis la culoare era
pieptănat cu grijă.
- Salutare! Ce faci pe-aici, fato? o salută el.
- Lucrez, trebuie să fac rost de bani! îi răspunse ea,
cu un aer surprinzător de matur.
- Ai mâncat azi? Dacă vrei, treci pe-aici să m-ajuți să
strâng taraba și-ți fac cinste cu două, trei sandvișuri, vrei?
Mi-am făcut încasările pe ziua de azi! îi propuse Christo.
- Imediat, să duc peștele ăsta în hală și mă-ntorc!
răspunse ea.
18
Gânditor, Christo începu să-și strângă volumele de
pe tarabă. În cele câteva ceasuri petrecute în piața
Scimmiozzo, reușise să strângă suficienți bani pentru
câteva zile de existență modestă. După câteva minute,
Gigi-Mutrafon se întoarse și i se alătură, introducând cu
atenție cărțile rămase în cele două mari sacoșe de pânză
verde, groasă cu care Christo își căra „marfa”. Avea
mișcări agile, precise și extrem de grijulii.
Apoi Christo luă masa pliantă și una dintre sacoșe;
Gigi înșfăcă a doua sacoșă, apoi plecară din piață.
- Aveți cumva nevoie de un ajutor la treaba asta cu
cărțile? Nu v-aș cere bani mulți. O oră sau două pe zi, pot
să vă ajut! se oferi Gigi, îndatoritoare.
Christo Duca o privi mai bine; el nu se pricepea la
copii și credea c-ar fi doar niște ființe răzgâiate, care
plâng, urlă, solicită toată atenția părinților și care nu
folosesc la nimic. Fata de lângă el părea ciudat de matură;
politicoasă, tăcută, avea darul de-a trece neobservată.
Se așeză pe-o bancă publică de pe marginea străzii
și-i făcu fetiței semn să ia loc alături de el.
19
- Dar tu nu mergi la școală? Părinții tăi te lasă așa,
de capul tău, toată ziua? Nu te supăra că te-ntreb... vorbi
el.
Gigi își trecu mâna peste obrazul drept, într-un gest
ca un tic nervos. Privea în pământ, cumva nehotărâtă,
apoi se hotărî să răspundă:
- Păi, la școală am fost până în clasa a doua, apoi am
renunțat. N-avea rost să-mi pierd timpul pe-acolo, că
nu-mi ieșeau bani. După ce-am învățat să scriu și să
citesc, am șters-o.
Fără să vrea, pe Christo îl umflă râsul:
- Și scumpii tăi părinți au fost de acord cu această
decizie importantă pe care-ai luat-o?!!
- Dar nu le-am cerut opinia! Ca să fiu absolut
sinceră, mai am pe-acasă cinci frați și surori. E prea
înghesuială...
- Să nu-mi spui c-ai fugit de-acasă!!? se ului Christo,
captivat fără voie de povestea fetiței.
Gigi-Mutrafon continuă să privească în pământ. Își
ridică palma dreaptă, privindu-și absentă degetele
subțiri, nervoase și fragile.
20
- Tata și cu mama beau tot timpul. N-aveau de
muncă, luau alocația aia de la noi și-o beau. Pe ceilalți îi
trimiteau la cerșit, dar eu... Fetița nu-și termină fraza.
Umerii i se mișcară într-un gest de oboseală și renunțare.
Christo se scormoni în buzunar și-i întinse un pachețel de
șervețele. Copilul le luă și-și șterse lacrimile care-i
curgeau pe obraji. După un timp, vorbi, cu o voce
întretăiată și obosită:
- Eu nu-s bună de cerșit. Sunt prea urâtă, nu-mi dă
nimeni niciun ban. Când aveam patru ani a explodat
soba din casă; tata nu mai reparase hornul de nu știu
când, era tot timpul beat ca un porc. Atunci m-am ales
cu... Gigi duse instinctiv mâna la obrazul drept.
- Te-au dus la vreun spital de chirurgie plastică? se
interesă Christo. Gigi se uită la el ca la altă aia:
- Chirurgie plastică? Nu m-au dus nicăieri, fiindcă
venea peste ei chestia aia, cum se cheamă, și le luau
copiii, și rămâneau fără alocații!! răspunse ea.
- Te referi la „Protecția Copilului”? Se temeau de
„Protecția Copilului”?
21
- Da, exact, așa zicea tata. M-a pansat mama cum s-a
priceput, am făcut și puroi, dar pân´ la urmă am scăpat
cu zile... La școală râdeau toți de mine, îmi ziceau
„mutrafon”, strigau la mine că am o față de cur, așa că nu
m-am mai dus, n-ar mai avea părinții lor liniște-n
mormânt! bombăni Gigi, cu figura schimonosită de-o ură
viscerală, veche și cumplită.
Christo simți că i se pune un nod în gât. Instinctiv,
își trecu brațul pe după umerii fetiței și-o strânse lângă el.
- Ai vrea să lucrezi cu mine la vânzarea de cărți?
Măcar ai avea mâncare în fiecare zi, iar de muncit nu-i
cine știe ce! Ce zici? o întrebă el.
- Pare un loc de muncă bun, mi-ar plăcea... Să știți
că-s de acord!
- Dar tu unde dormi? Cum te-ai descurcat până
acum? o chestionă Christo.
Gigi ridică din umeri:
- Păi, la opt ani și jumătate am șters-o de-acasă. Ai
mei locuiau undeva, într-un sat, la munte. Am reușit
de-am ajuns în București și am lucrat prin piețele publice.
N-am cerșit niciodată de când am ajuns aici, oricum nu
22
mi-ar da nimeni nimic, și mi-e frică de Poliție. Să știți că
am unde să dorm! Mi-am găsit un loc secret, numai al
meu, nu vreau să spun unde.
- Perfect, Gigi. Dar acum câți ani ai?
- Fac unsprezece ani peste trei luni. Deci, cum
procedăm cu noul meu loc de muncă?
- Să zicem că în fiecare dimineață, la ora nouă și
jumătate, mă aștepți lângă piața Scimmiozzo. De-acolo o
luăm după cărți, prin oraș. După prânz, vindem și noi pe
unde s-o nimeri. Îți dau și ție o cotă-parte din bani, plus
mâncare.
- Am înțeles. Oricum, este mai bine să mă ocup de
cărți decât să car pește congelat! Vă mulțumesc frumos.
Am o singură condiție, dacă nu vă supărați... rosti ea cu o
voce politicoasă și prudentă.
Pe Christo aprope că-l umflă râsul. Figura oficială și
totodată politicoasă a fetei i se părea irezistibilă.
- Sunt numai urechi! Spune, o încurajă el.
- Locul meu de dormit este secret pentru toată
lumea. Unde-mi petrec eu noaptea este treaba mea...
șopti ea confidențial.
23
Christo o înghionti amical în spate cu un deget, apoi
îi întinse mâna:
- Bate palma! Ne-am înțeles! Acum, ajută-mă să-mi
duc marfa până-n cartierul meu, la Da Xanto Cafe, cu
care ocazie-ți primești mâncarea pe ziua de azi. După
care ești liberă, până mâine...
Omul avea, poate, 75 de ani, însă se menținea într-o
formă fizică excelentă. Puteai să-i dai lejer cu zece ani mai
puțin. Fusese cândva un excelent medic chirurg, iar acum
se relaxa, beneficiind de-o binemeritată pensie.
Ca fiecare om, avea și domnia-sa anumite secrete pe
care prefera să le țină ascunse. De-o viață-ntreagă fusese
măcinat de patima jocului de cărți. Cartofor învederat, își
cheltuise fiecare bănuț în sălile de joc ale Cazinourilor
sau la anumite partide de poker organizate în case
particulare de către trișori celebri.
24
Acest viciu fără leac îi ruinase viața particulară;
soția-l părăsise de ani buni, iar cu cei doi băieți nu mai
întreținea niciun fel de relații.
Domnul doctor Tănase Radu uitase de multă vreme
Jurământul lui Hipocrate, iar deontologia nu-l interesa în
niciun fel. De-a lungul vieții abandonase lucrurile
minore, nesemnificative, care nu-i serveau la nimic.
Medic chirurg excelent, îndemânatic, cu mâini agere și
iuți, doctorul Tănase îi servea pe toți ce care plăteau bine,
fără să pună întrebări și fără să se mai osteneacă să
anunțe Poliția despre rănile de glonț și de cuțit pe care le
îngrijea la domiciliul clientului. Anumiți oameni plăteau
bine și adăugau ceva la nota de plată și pentru discreție.
Asta-i era de-ajuns.
Lumea-l cunoștea, dar oamenii legii nu-l prinseseră
niciodată cu veo ilegalitate. Doctorul Tănase știa să-și
păzească pielea, iar cei care-l cunoșteau știau că este
posibil să aibă cândva nevoie de serviciile sale, așa că nu
discutau cu nimeni despre el...
...În momentul acela, Tănase Radu nu-și putu
stăpâni un fluierat admirativ. Niciodată-n viața sa nu
25
văzuse o ființă omenească în asemenea hal de bătută și
care totuși să mai trăiască.
- Și zici că n-ai cotonogit-o dumneata? întrebă el,
curios, în timp ce-și făcea treaba cu mare-ndemânare.
Christo îl privi fără să-i răspundă; lacrimi fierbinți
curgeau pe obrajii săi palizi. Bietul anticar arăta atât de
șocat și de disperat, încât medicul nu-l putu bănui că el ar
fi fost autorul agresiunii. Întinsă pe o masă imensă, din
lemn masiv, sculptat, din mijlocul sufrageriei, Gigi
mârâia înfundat. Era conștientă, fapt care-l uimea pe
medicul Tănase Radu. Copilul avea un cucui imens în
mijlocul frunții. De jur-împrejurul gâtului, se observau
vânătăi aproape negre. Ochiul stâng era umflat și închis.
Pe brațe, imediat sub umeri, existau urme vinete,
cumplite. Medicul îi prindea cu fire speciale o rană
deschisă care se întindea pe opt centimetri de-a lungul
sternului. După ce termină, aplică îndemânatic câțiva
plasturi sterili. Îi făcu un vaccin antitetanos și-i
administră două pastile împotriva durerilor. Apoi începu
s-o palpeze îndemânatic, vorbind.
26
- Mă mir că n-are oase rupte. A fost pocnită în
repetate rânduri peste față. Bărbia e umflată, dar
maxilarul a rezistat. Agresorul a apucat-o de brațe și-a
scuturat-o din toate puterile; are mușchiul brațului stâng
aproape rupt. Nu-mi imaginez cu ce-a lovit-o în frunte,
dar mare lucru că nu i-a crăpat capul! Unde-ai găsit-o,
dom´le?
- Fetița locuiește cu mine, în această casă. La ora opt
dimineața, când m-am trezit și-am coborât din
dormitorul de la etaj, am găsit-o leșinată chiar aici, în
sufragerie. Imediat am început să vă caut pe
dumneavoastră... îi explică agitat Christo.
Alb la față, în pragul unui atac de apoplexie, acesta
arăta înfiorător. Tănase Radu scoase din geantă o pastilă
și-i făcu semn s-o dea pe gât cu un pahar cu apă.
- Bagă-n dumneata calmantul ăsta, să nu te
pocnească damblaua!
Apoi se-ntoarse spre copilul întins pe masă.
- Cine te-a bătut, fetițo? o întrebă cu o voce cuprinsă
de milă.
Gigi-Mutrafon își drese glasul, apoi rosti hotărâtă:
27
- Am coborât azi dimineață să-mi caut pisica și-am
căzut pe scări!
- Aha, și scările te-au strâns de beregată? Tot ele
ți-au tras și-un pumn în stern? se interesă Tănase Radu.
Gigi nu răspunse; dădu ochii peste cap și leșină.
- Dumezeule, moare!... gemu Christo, înnebunit,
luându-se cu mâinile de cap.
- Stai țapăn, c-a leșinat. Unde-i camera de dormit?
Hai s-o ducem într-un pat, ceva... îl îndemnă medicul.
Cei doi bărbați o duseră pe scări în sus, intrară
într-un dormitor și-o așezară pe pat. Tănase Radu,
profitâd de faptul că fetița era leșinată, o mai cercetă o
dată cu mare atenție, apoi o înveli cu pătura. Se-ntoarse
spre Christo și-i vorbi:
- Omule, nu cred c-ai bătut-o dumneata, dar cineva
a bătut-o de-a rupt-o. Mă mir că mai trăiește. Zici că
lociește aici, cu tine?
Christo aprobă din cap; începu să improvizeze:
- Mi-e nepoată! Mă ajută la treburi, vindem
împreună cărți vechi, în oraș. N-are familie, dacă n-o
luam eu la mine acasă, ajungea la casa de copii...
28
- Dacă dumneata spui c-ai găsit-o leșinată, în
camera de jos, înseamnă c-o fi șters-o undeva în timpul
nopții. Ce zici?
Christo dădu din umeri:
- Aseară m-am culcat pe la ora zece și jumătate, în
camera mea. Ea se uita la televizor, cu pisica în brațe, în
dormitorul ei. Nu cred c-a bătut-o cineva aici, în casă, aș
fi auzit...
De sub pat se auzi un mieunat firav. Cifo, pisoiul,
ieși la iveală, frecându-se de piciorul anticarului.
- Deci pisica-i acasă. Poate că nepoată-ta o fi plecat
de capul ei pe undeva, în timpul nopții. Ar trebui s-o
păzești mai bine, constată medicul, apoi începu să-i scrie
o listă de medicamente pe-o hârtie. Desigur, Tănase Radu
predase rețetarul în momentul în care se pensionase și nu
avea dreptul să mai prescrie oficial medicamente, însă-i
recomandă lui Christo să le cumpere de unde va reuși.
- Contra unei sume suplimentare, ți le pot procura
eu, dar este extrem de necesar să-i administrezi toate
aceste pastile așa cum am notat eu pe hârtie! Dorești să
29
vin eu, zilnic, să mă ocup eu și să văd cum evoluează
copilul?
Christo îl privi, având grijă să-și ascundă scârba.
Știa că Tănase Radu n-a fi ajutat-o nici pe maică-sa pe
gratis. Ieși un moment din cameră, căutând într-o debara
sacul de pânză în care Gigi-Mutrafon își ținea banii. Nici
nu știa bine cât mai rămăsese după achiziționarea legală
a Palatului Miltitz, însă în sac rămăseseră suficiente
teancuri de bancnote cât să le-ajungă pentru o anumită
perioadă. Apucă un teanc de bani, se-ntoarse în dormitor
și începu să numere. Între timp, Tănase Radu-i lua
temperatura și tensiunea copilului ce zăcea încă leșinat.
Ca om, individul era o javră, însă ca medic era un
profesionist desăvârșit.
- Domnule doctor, uite-aici suma pentru care ne-am
înțeles inițial. Vă plătesc și medicamentele trecute pe
hârtie. De asemenea, poftiți banii necesari pentru vizitele
dumneavoastră zilnice... rosti Christo, întinzându-i
bancnotele.
Tănase înșfăcă lacom banii, cântărindu-l din ochi pe
Christo.
30
- Nu ești chiar sărac, pentru unul care vinde cărți
vechi prin oraș! observă el.
- Asta-i treaba mea. Vreau toată îngrijirea necesară
pentru copilul acesta, rosti ferm Christo.
- În regulă, voi veni în fiecare zi. Dați fiind banii pe
care mi-i dai, poți fi sigur de toată discreția mea. Din asta
trăiesc. O să-i pun fetei pamperși, este foarte prbabil să
facă pe ea la noapte. Este posibil să facă puțină febră, de
la injecții. Ai grijă să n-o ții în curent, să fie bine învelită și
s-o ștergi din oră-n oră de transpirație, cu prosoape
uscate. Dă-i supă caldă și ceaiuri când își revine. Se poate
să fie și puțin confuză, dar va trece. În zece zile își va
reveni, iar în trei săptămâni îi vor dispărea toate urmele.
- Sunteți sigur? vru să se asigure Christo.
- Da, sunt sigur. Este un copil slab, dar puternic.
Are capul tare, un trup musculos și a rezistat nesperat de
bine la loviturile primite. Acum te las. Voi reveni mâine,
cu un telefon în prealabil.
Christo îl conduse până la poartă. Reveni în
dormitor, gândindu-se la îngrozitoarea situație în care se
afla Gigi. Se întrebă unde plecase noaptea, pe furiș, în
31
timp ce el dormea în camera alăturată. Privi fetița care
tremura ușor în somnul provocat de sedativele
administrate de medic. Oare cum putuse să se mai
întoarcă acasă, în halul în care se afla?
Năuc, dezorientat, Christo luă pisoiul în brațe și-l
duse în bucătărie. Începu să-i pregătească un castron cu
lapte și biscuiți...
Singurele persoane care aveau acces la Palatul
Miltitz erau Popovici Francisc și Comănescu Valentin, zis
Ade. Erau însoțiți întotdeauna de un pechinez bătrân,
șchiop, care dădea impresia că este rupt de beat.
Ne putem întreba ce evoluție putea avea o fată ca
Gigi-Mutrafon, sau care era relația de prietenie dintre ea,
Christo Duca, Popovici Francisc și Comănescu Valentin.
Ar fi interesant de știut, firește, ce discutau acești omeni.
Dar autorul acestor rânduri n-a avut niciodată acces
dincolo de porțile de oțel care îngrădeau accesul în
Palatul Miltitz...
32
Sfârșit
Luni, 6.04.2020
33
Următoarele romane le puteți comanda la tel.: 0727.269.203:
Citadine
Moartea cu dobândă
Natură moartă cu sevraj
Amprenta clinicii fantomă
Legende urbane
Urma sângelui întunecat
În umbra iubirilor secrete
Caviarul câinelui de lupte
Beduinul atomic
Nebunul cu automatul
Golgota asfaltului
Suflete de seră
Aspecte aleatorii ale copilăriei
34
35
Editura Estfalia
www.editura-estfalia.ro
Editura Estfalia-acreditată CNCSIS și
CNATDCU conform ordinului 6129/20.12.2016 – Anexa 24 –
E-mail: [email protected]
Tel.: 0726.604.986
36
