Epoca bronzului pe teritoriul Romaniei

  

EPOCA BRONZULUI (3500-1200/1100 i.e.n.).

CARACTERISTICI GENERALE ALE EPOCII

 

MISCARILE DE POPULATII IN EPOCA BRONZULUI

Pe parcursul epocii bronzului, spaţiul nostru mai este afectat în două rânduri de penetraţii

de populaţii estice, care au o economie bazată pe păstorit. Primul val este cel al

populaţiilor Yamna şi se datează la începutul epocii. Este afectată in special jumătatea

estică a României, mai ales spaţiul extracarpatic, prezenţa noilor veniţi fiind semnalata

prin descoperirea unor morminte care au groapă cu trepte, sunt captuşite cu rogojini şi

sunt acoperite cu bârne. Adesea mormintele sunt acoperite de tumuli. Cel de-al doilea val

este constitut din populaţiile Sabatinovka, care pătrund tot dinspre est, dar spre sfârşitul

epocii bronzului, ducând la formarea în spaţiul nostru a două culturi de coloratură estică:

Noua, în Moldova şi Podişul Transilvaniei, şi Coslogeni, în Muntenia şi Dobrogea.

Dinspre Europa Centrală par a se fi mişcat spre  SV populaţiile cunoscute sub numele de

Hügelgräberkultur (prescurtat HGK), în traducere cultura mormintelor tumulare.

Cercetarea maghiară  ( István Bóna, Amalia Mozsolics, S. Foltiny) consideră că 

înaintarea  acestor populaţii a provocat şi deplasarea altor populaţii pe care le-au găsit în

cale. Din Ungaria este foarte afectată Transdanubia (teritoriul de la vest de Dunăre), de

unde dispare cultura cu ceramică incrustată. Dispar şi alte culturi ale epocii bronzului din

Ungaria şi România: Periam-Pecica (din zona de vărsare a Mureşului), Vatina (din Serbia

şi Banat), Verbicioara (din Oltenia şi sudul Banatului). Se pare că populaţiile cu ceramică

incrustată din Transdanubia s-au deplasat în jos, pe Dunăre, ducând la formarea grupului

Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj în sudul Ungariei şi Croaţia şi a culturii Zuto Brdo-Gârla

Mare în nordul Serbiei, Banatul jugoslav, sudul Banatului românesc şi zona dunăreană a

Olteniei,  unde au fost  înlocuite culturile Vatina şi Verbicioara. În Banat se formează o

nouă cultură, Cruceni-Belegiš care pare a avea şi elemente preluate de la culturile cu

ceramică incrustată şi elemente HGK. În ciuda acestor evidenţe, cercetarea românească

nu împărtăşeşte teza migraţiei, spunând că spaţiul nostru nu a fost afectat de populaţiile

HGK. Totuşi sunt elemente de cultură materială de tip HGK în Banat, Crişana şi la Târgu

Mureş. În ceea ce priveşte culturile cu ceramică incrustată care apar pe ambele maluri ale

Dunării, unii cercetători, precum Bernhard Hänsel, cred că s-a răspândit doar o modă

ceramică şi nu şi populaţia care o producea. Totuşi este greu de crezut că moda ceramicii

incrustate cu pastă albă a murit la ea acasă (adica in Transdanubia), dar s-a răspâdit în

alte spaţii în forme identice. Pe linia Dunării se răspândeşe şi un nou rit de înmormântare,

incineraţia, urmată de depunerea resturilor cinerare în urne. Apar piese din Europa

Centrală precum brotlaibidolii din lut (idolii în formă de pâine), zuruitorile aviforme sau

vasele aviforme. În aria culturii Zuto Brdo-Garla Mare se dezvoltă  (fără precedente în

bronzul mai timpuriu local) plastica antropomorfă care pare a pleca de la modele ale

grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cum cele mai multe dintre  aceste piese sunt piese de

cult, înseamnă că se schimbă şi credinţele religioase, inclusiv credinţele despre moarte şi

imaginea despre viaţa de dincolo. Deci nu este vorba doar de schimbarea unei mode

ceramice, ci de schimbari de esenta, inclusiv la nivelul vietii spiritale, motiv pentru care

teza inaintarii unor populatii pe Dunare in jos nu poate fi cu usurinta ignorata.

ECONOMIA

În general există un echilibru între agricultură şi creşterea vitelor. Doar în ariile unor

culturi din bronzul timpuriu şi târziu (Yamna, Noua, Coslogeni) pare a predomina

creşterea vitelor, ca urmare a pătrunderii celor două valuri stepice, Yamna şi

Sabatinovka. În general, se constată o adaptare a economiei la zonele de relief.

Culturile Baden şi Periam-Pecica erau în principal cultivatoare de plante, ambele evitând

alte forme de relief decât câmpia. Populaţiile Coţofeni au ocupat toate formele de relief şi

s-au adaptat la orice condiţii de mediu. Unele populaţii, cele ale culturii Wietenberg sau

Monteoru, au fost atrase doar de zona de podiş sau de deal şi au practicat mai mult

creşterea vitelor. Pe lângă aceste două ocupaţii care asigură subzistenţa, pot juca un rol

destul de important şi vechile îndeletniciri, precum pescuitul sau vanatoarea care au fost

practicate in chip clar în aria culturii Gârla Mare, care s-a dezvoltat de o parte şi de alta a

Dunării, într-o zonă

cu multe lagune

fluviatile, bogate in

peste si pasari de

balta..

ASEZARILE

Amplasarea este, la

fel ca şi în neolitic,

lângă o sursă de apă potabilă. Sunt locuite toate zonele de relief. Tipurile de aşezări sunt

foarte diverse, de la o cultură la alta sau de la o zonă de relief la alta.

Aşezarea de tip tell, frecventa in neolitic, există acum doar în doua arii culturale, Periam-

Pecica şi Otomani. Ambele aşezări eponime ale culturii Periam- Pecica au mai multe

straturi de cultură, 9 respectiv 16, ultima având o depunere de 4 m grosime, semn că a

fost locuită o perioadă foarte lungă de timp.

Aşezările de tip cetăţuie sunt caracteristice culturilor Wietenberg (Wietenberg, Lemnia,

Turia) Otomani (Barca) şi Monteoru (Sărata Monteoru- aşezare în pantă cu 13 nivele de

locuire, Cândeşti, Fitioneşti, Năeni.) Ele sunt situate pe înălţimi apărate natural, dar au şi

fortificaţii suplimentare. Sisteme interesante de fortificaţii, foarte elaborate, au fost

semnalate mai ales în aria culturii Monteoru. La Sărata Monteoru şi Fitioneşti fortificaţia

era constituită dintr-un zid de piatră, legată cu pământ. La Sărata a fost dezvelit şi un turn

asa-zis de supraveghere. La multe dintre aşezările din ariile acestor culturi se fac chiar

paşi spre urbanism. Multe dintre ele au o acropolă cu o clădire solidă, eventual şi o

clădire de cult (Sărata Monteoru), iar în arie Monteoru sunt frecvente terasările pantelor

pentru a putea fi locuite, căci erau foarte abrupte.

Aşezările de tip sălaş, zolniki sau cenuşar sunt tipice culturilor din bronzul târziu- Noua,

Coslogeni, grupul Govora.  Sunt aşezări cu straturi superficiale de cultură, tipice pentru

păstori. Se caracterizează prin depuneri de cenuşă şi multe oase de animale domestice.

Locuinţele sunt de tip colibă, foarte puţine şi rarefiate în spaţiu.

Tipurile de locuinţe sunt destul de puţin cunoscute. Par a continua sa existe atat

bordeie, cat si, mai ales, locuinţe rectangulare de suprafaţă, făcute în tehnica tradiţională.

Printre clădirile mai deosebite,  trebuiesc amintite cele de tip megaron atestate la Pecica

(cultura Periam-Pecica), Balej (aria culturii Gârla Mare, dar din Bulgaria) şi Sălacea

(cultura Otomani, faza a II-a). Acest tip de clădire a avut, cel mai probabil, funcţionalitate

de sanctuar.

Un caz mai special  îl reprezintă unele

aşezări şi locuinţe din aria culturii Vatina.

La Mošorin-Feudvar, în zona Titel, a fost

săpată o aşezare care avea case cu aceeaşi

orientare, de 5-6 x10-12 m, foarte

înghesuite, distanţa dintre ele fiind de

aprox. 1 m. Existau desigur şi uliţe, având

în vedere dispunerea foarte riguroasă a

locuinţelor. Foarte interesant este că unele

locuinţe aveau pereţii decoraţi cu un fel de

stucatură în relief. Au fost descoperite ancadramente de uşi, formate din linii verticale şi

orizontale în relief, ca şi fragmente de coloane încastrate în zid, dar uşor ieşite în afară.

Alte reliefuri de pe pereţi sunt formate din romburi concentrice. Pereţi cu decor reliefat se

cunosc şi de la Corneşti, din aria aceleeaşi culturi. O friză spiralică în relief au avut şi

pereţii exteriori ai sanctuarului de la Sălacea, din aria culturii Otomani.

OBICEIURI FUNERARE

A.F. Harding, un cercetător britanic, afirmă, vorbind la modul general despre epoca

bronzului în Europa, că în această epocă s-a crezut mai mult în nemurire decât în neolitic.

Dovada ar fi mulţimea necropolelor şi obligativitatea înmormântării chiar şi atunci când

trupul defunctului nu a fost recuperat. Inmormântarea era, probabil, paradoxal, o

procedură pentru eliminarea morţii sau de negare a ei, itreg ritualul venind sa asigure

accesul spre o alta lume. În majoritatea ariilor culturale par a se contura  prescripţii de

ritual care se respectă întocmai. Necropola este situată în afara aşezărilor şi este privită ca

o lume diferită de cea a viilor, dar şi ca un loc al strămoşilor. Statutul social al indivizilor

se conservă şi după moarte şi se subliniază de cei rămaşi în viaţă cu ocazia ceremoniei

funerare. În epocă se folosec atât inhumaţia, cât şi incineraţia. Inhumaţia caracterizează

mai ales bronzul timpuriu şi mijlociu, incineraţia devine rit dominant în bronzul târziu.

Ea cucereşte teren, răspândindu-se de la vest spre est, apărând mai întâi în zonele vestice

ale României. Incineraţia sugerează că, de acum incolo, conservarea trupului nu mai este

obligatorie, ba chiar incinerarea trupului oferă sufletului şansa de a se elibera mai repede

de carcasa perisabilă. Există culturi care-şi fac o regulă din inhumaţie: Periam-Pecica,

Zimnicea Plovdiv, Coslogeni, Tei, altele din incineraţie: Nir, Gârla Mare, Cruceni-

Belegiš, Suciu de Sus, Bistreţ-Işalniţa, dar si culturi birituale: Monteoru, Otomani,

Wietenberg, Noua, poate si Verbicioara. Biritualismul practicat în aceeaşi arie culturală,

ne face să credem că între credinţele religioase ale inhumanţilor şi incineranţilor nu este,

totuşi, o prăpastie, aşa cum adesea se crede.

Se cunosc foarte multe necropole din epoca bronzului, unele de dimensiuni uriaşe. Nizña

Myšla, din Slovacia (1500 de morminte, cultura Otomani), Tiszafüred, din Ungaria (1000

de morminte, cultura Otomani), Sarata Monteoru (4 necropole, cultura Monteoru),

Cândeşti (aproximativ 1200 de morminte, cultura  Monteoru).

Mormintele de inhumaţie sunt fie plane, fie tumulare (tumul= movilă mare de pământ).

Cele tumulare caracterizează mai ales bronzul timpuriu şi populaţiile de sorginte estică. E

greu de spus dacă apariţia tumulului în spaţiul nostru se datorează penetraţiei unor

populaţii estice sau dacă este vorba doar de o idee preluata, venită dinspre est . În

general,  tumulul, chiar dacă invetarul funerar este modest, este considerat un indiciu că

defunctul este un personaj cu statut social înalt, prentru că efortul de ridicare movilei

funerare este mare şi presupune efortul comunitar, deci moarte respectivului individ

afecteaza nu numai familia, ci intreaga comunitate. Tumulul este şi un semn de loc sacru

(al strămoşilor) şi are rol de magnet, în sensul că atrage după sine alţi tumuli, nu neapărat

contemporani. Gropile mormintelor sunt simple gropi rectangulare sau ovale, gropi

căptuşite cu dale de piatră (morminte în cistă tipice culturii Schneckenberg), morminte cu

catacombă (in arie Monteoru, fazele timpurii), sau morminte cu treaptă, acoperite cu

bârne. În general, gropa în care se depune trupul poate fi asimilată cu un  container, un

spaţiu care se constituie intr-un fel de casa a mortului. Mormintele odata închise, nu se

mai deschid. În felul acesta este exclus contactul dintre vii şi morţi şi sunt respectaţi

strămoşii.

Mormintele de incineraţie au gropi rotunde în plan si tronconice în secţiune (culturile

Cruceni-Belegis, Gârla Mare). Doar în aria culturii Suciu sunt acoperite de tumuli,

restul fiind plane. Resturile cinerare se depun în urne, în gramezi, direct pe sol, sau sunt

risipite în groapă.

Orientarea şi poziţia defuncţilor este uneori dictată de reguli foarte stricte. În arie Periam-

Pecica a fost observată orientarea şi poziţionarea complementară a celor doua sexe

(femeile cu capul la S, bărbaţii cu capul la N, femeile pe dreapta, bărbaţii pe stânga).

Pozitia  este fie întinsă pe spate, fie chircită pe dreapta sau pe stânga.                                    

Cantitatea şi calitatea inventarului funerar sunt în strânsă relaţie cu vărsta, sexul şi

statutul social al defunctului. În general, mormintele de bărbaţi sunt cele mai bogate şi

cele de copii şi senili cele mai sărace. Podoabele caracterizează mai ales mormintele de

femei, armele şi uneltele pe cele de bărbaţi. Razboinicul este, totuşi, de puţine ori însoţit

de armele sale, spre deosebire de alte epoci  (Hallstatt, spre exemplu). Uneori,

meştesugarii au lângă ei tipare sau alte unelte definitorii pentru ocapatia lui. S-a observat

că, de obicei, în acele arii culturale în care armele apar frecvent în depozite, mormintele

nu au arme şi invers. În unele arii culturale au fost determinate inventare standard: în arie

Periam -Pecica inventarul se compune din doua vase: un castron şi o cana cu 2 torţi ,

ambele aşezate în zona capului. În arie Zimnicea-Plovdiv, inventarul se compune dintr-un

singur vas, în aria culturilor Cruceni-Belegis şi Garla Mare inventarul standard

număra trei vase: o urna, un capac-castron sau castron pentru ofranda alimentară şi o

canită pentru ofrande lichide. Nu exista indoiala ca vasele depuse in morminte contineau

ceva, o ofranda alimentara sau lichida. Nu este clara motivatia ofrandei, dar, cel mai

probabil, ea este partea defunctului din ospatul funerar, destinata ospatarii defunctului in

drumul spre o alta lume.

OLARITUL SI CERAMICA

Cei mai frecvenţi degresanţi folosiţi la

modelarea lutului sunt cioburile pisate şi

nisipul. În aria unor culturi

(Schneckenberg sau Montoru) există

ceramică care are ca degresant calcarul

cochilifer mărunţit. În general,  ceramica

epocii bronzului este de bună calitate,

chiar spectaculoasă prin forme sau motive

decorative în cazul unor culturi precum

Vatina, Gârla Mare, Suciu de Sus,

Wietenberg sau Otomani. 

Formele ceramice sunt mult mai variate

decât în neolitic. Printre formele ceramice

cu totul noi trebuiesc amintite cănile şi

ceştile cu foarte multe variante tipologice,

care se dezvoltă în toate ariile culturale. Se dezvoltă spectaculos amfora (vas înalt, cu

gura îngustă, destinat depozitarii lichidelor),  mai ales la culturile incinerante, care o

folosesc pentru depunerea oaselor incinerate (Garla Mare, Cruceni-Belegiš). Vasul de tip

kantharos - vas cu gura largă,  prevăzut cu doua torti, trase din buză- este tipic multor

culturi, din bronzul mijlociu sau, mai ales, final: Vatina, Gârla Mare, Govora, Tei, Noua,

Coslogeni. Castroanele apar în toate ariile culturale. Mai spectaculoase ca formă sunt

castroanele cu 4 lobi din ariile culturilor Vatina, Garla Mare sau Wietenberg sau

castroanele cu proeminenţe din aria Otomani.  O formă rară, dar interesantă este căucul,

tipic culturii Coţofeni. Tavile cu picior sau un fel de fructiere se cunosc din arie Vatina şi

Gârla Mare. Dintre formele de uz comun trebuiesc amintite şi asa-zisele tăvi sau tigai de

peşte sau vasele de tip pyraunos- un fel de vetre mobile- cunoscute din ariile culturilor

Verbicioara,Vatina, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš. Dintre vasele de cult, trebuiesc

amintiţi askoii (la singular askos= vas asimetric, în formă de burduf sau de raţă) mai

frecvenţi în bronzul timpuriu în ariile culturilor Coţofeni, Baden, Monteoru sau vasele de

ofrandă cu fund ascuţit din aria Monteoru. Din aria culturii Gârla Mare atrag atenţia

pixidele cu patru proeminenţe perforate, prevăzute cu capace în formă de pălărie de

mexican (de la termenul grecesc pixis care înseamnă cutie), care aveau rol de cădelniţe

sau cănile aviforme (cu corpul in forma de pasăre de apa) şi unele şi altele frecvente în

morminte. Din aceeaşi arie se remarcă zurgălăii din lut cu modelare aviformă, folosiţi în

ceremonii cu cântec şi dans, cu rol de castaniete.

                                      

Motivele ornamentele sunt aproape exclusiv geometrice. Doar în aria Suciu de Sus sunt

atestate şi  motive de inspiraţie vegetală. Decorul este întotdeauna simetric, având una

sau doua axe de simetrie. Se  folosesc adesea frizele sau metopele dispuse pe gâtul sau

partea bombată a vasului. Unele vase sunt decorate şi în interior, mai ales străchinile din

aria culturii Gârla Mare. Există arii culturale unde ceramica este foarte puţin decorată:

Schneckenerg, Periam-Pecica, fazele timpurii Monteoru, Noua, Coslogeni, Zimnicea

Plovdiv, iar la polul opus arii culturale cu ceramica foarte împodobită: Wietenberg,

Otomani, Gârla Mare, Suciu de Sus. Cele mai elaborate sunt motivele spiralice despre 

care s-a crezut că sunt de inspiraţie miceniană, la fel ca alte două motive,  argonautul şi

vârtejul. Ultimele două sunt cultivate mai ales în ariile culturilor Suciu de Sus

si Wietenberg. Spirala apare şi pe ceramica Vatina sau Garla Mare. Dintre motivele tipice

mai trebuiesc amintite cercurile concentrice, cercurile cu raze, triunghiurile şi romburile

haşurate (Tei, Govora, Costişa), S-urile imbucate sub formă de talaz, zig-zag-ul, cârligele

spiralice, toate prezente pe ceramica Garla Mare. Meandrul este cultivat în mai mică

masură, fiind frecvent doar în ariile Wietenberg şi Gârla Mare.

Ca tehnici de ornamentare se folosesc:

1. incizia- pe

ceramica Vatina,

Verbicioara,

Monteoru

2. impunsăturile

succesive - pe

ceramica Gârla Mare

3. impresiunea cu

rotiţa - pe

caremica Wietenberg,

Cruceni-Belegiš (şnur

fals)

4. lustruirea- pe

ceramica Periam-Pecica,Vatina, Monteoru

5.incrustaţia cu pastă albă- pe ceramica  Coţofeni, Gârla Mare, Wietenberg, Tei,

Cruceni-Belegis, Vatina. Este tehnica care ia cea mai mare amploare în această epocă

6. ştampilarea- pe ceramica Garla Mare ( se cunosc şi ustensile din lut utilizate în acest

sens)

7. decorul plastic în

relief se compune din:

-potcoave- in arie

Coslogeni,

-proeminenţe - pe

ceramica Otomani, Gârla

Mare, Cruceni-Belegiş,

Suciu de Sus

-protome de păsări şi

cornute - la

ceramica Gârla Mare,

Suciu de Sus

-brâuri în relief- în

toate ariile culturale

-coaste în relief - pe

vasele Monteoru sau

Otomani

-boabe de linte sau

pastile- doar la

ceramica culturii

Coţofeni

8. canelarea- apare

deja din bronzul mijlociu, dar este tipică mai ales bronzului târziu, aparand frecvent pe

ceramica  Otomani, Gârla Mare, Cruceni-Belegiš, Igriţa, Bistreţ-Işalniţa.

9. excizia, care este foarte rară, practicandu-se doar accidental in aria culturii Gârla Mare

VIATA SOCIALA

Indubitabil că între membri comunitaţilor există deosebiri. Ele sunt relevate de studiul

necropolelor şi al inventarelor funerare, uneori cu arme, alteori cu podoabe de aur (spre

exemplu în necropola de la Beba Veche, în aria Periam-Pecica), dar şi de apariţa

unor fenomene de tezaurizare. Pentru epoca bronzului se cunosc multe tezaure de

podoabe şi arme. Printre cele timpurii sunt de amintit cel de la Tufalău (jud. Covasna, in

arie Wietenberg, cu 4 topoare si  falere), Măcin (pumnale), Perşinari (12 halebarde, o

spadă de aur şi 4 topoare de argint), Tigănaşi (falere, inele  buclă, brăţări), Pecica-Rovine

(faleră şi tutuli conici), iar dintre cele tărzii : Săcuieni (falere), Vărşand (falere), Adoni,

Şmig (falere, mărgele, saltaleoni), Grăniceri (falere). Sacrificiile umane atestate în aria

Monteoru sau construcţiile funerare care solicită un mare efort comunitar (tumulii) o

sugerează  si ele deosebiri majore de statut social. Probabil că in aceasta epoca se

conturează o aristocraţie războinică care-şi revendică funcţii de conducere.

CONFLICTELE INTERCOMUNITARE

Demn de remarcat este faptul că epoca bronzului este o perioadă caracterizată prin

frecvente conflicte intertribale sau intercomunitare, fapt demonstrat de

fortificaţiile frecvente din aşezări, dar mai ales de dezvoltarea fără precedent a armelor

precum spada şi toporul de luptă. Cele mai războinice par a fi populaţiile din

Transilvania, Crişana şi Maramureş unde au evoluat culturile Wietenberg, Otomani şi

Suciu de Sus şi unde au fost descoperite foarte multe depozite de arme. Reprezentările în

lut de care uşoare, asemanatoare cu cele de luptă, precum cele de la Dupljaja (localitate

din Serbia a culturii Zuto Brdo-Gârla Mare), ar putea fi indicii că în lupte au fost folosite

care de luptă, la fel ca în spaţiul micenian. Mulţi cercetători sunt sceptici pentru că

relieful ar fi mult prea accidentat pentru folosirea carului de luptă, iar armele de luptă nu

sunt adecvate folosirii lor de pe platforma carelor. Armele potrivite pentru posesorii de

care sunt arcurile cu săgeţi şi vârfurile de lance sau suliţă, care apar foarte rar în epoca

bronzului în această zonă a Europei. Totuşi nu ar fi exclus ca aceste vehicole asa-zis de

lupta să fi existat, ele asigurând doar deplasarea pe câmpul de luptă a unor aristocraţi

războinici.

 GENERALIZAREA CARULUI SI DEZVOLTAREA SCHIMBURILOR

În pristorie, schimburile

la mari distanţe s-au lovit

de două impedimente

majore: lipsa drumurilor

şi a vehicolelor  de

transport. Produsele erau

cărate cu

ajutorul animalelor de

povară, pe schiuri sau

sănii si cu ambarcatiuni

acolo unde erau ape

navigabile. Aceste

mijloace prezintă

inconveniente, fie că nu

sunt rapide, fie nu permit

transportarea unor

cantităţi prea mari de

produse, fie pot fi folosite doar o parte a anului, motiv pentru care anterior epocii

bronzului schimbul nu putea sa aiba o amploare prea mare.

Epoca bronzului este epoca în care se poate vorbi cu adevărat de schimburi, datorită

faptului că se răspândeşte pe spaţii foarte largi carul cu 4 roţi, aşa-zisul car cu rol

economic, tras de două vite.   El are cofragul rectangular sau, mai rar, oval. Primele roţi

miniaturale din lut apar încă din eneolitic, dar nu este sigur ca ele sunt parti componente

ale carului. Cele mai timpurii care miniaturale din lut se cunosc din aria culturii Baden,

din bronzul timpuriu.  Din epoca bronzului se cunosc miniaturi de care mai ales din ariile

culturilor Wietenberg şi Otomani. Roţile sunt iniţial pline, iar prin bronzul mijlociu apare

roata prevăzută cu 4-10 spiţe. Roţile cu spiţe sunt atestate mai devreme în zona Volga-

Urali şi Armenia. Ele sunt prezente si în ariile culturilor Wietenberg şi Gârla Mare.

Apariţia roţilor cu spiţe face carul mai uşor şi face posibilă înlocuirea vitelor cu caii, care

asigură o deplasare mai rapidă. Carul tras de boi era foarte greoi, cântărea aprox. 700 kg,

se afunda în noroi şi avea o viteză de deplasare de 1,8-2,5 km pe oră. Folosirea calului la

tracţiune are drept urmare dezvoltarea pieselor de harnaşament (psaliile, un fel de

obrăzare) care fac posibilă înhămarea cailor sau folosirea lor la călărie. Deocamdată nu se

pot face deosebiri între piesele de harnaşament folosite pentru călărirea calului şi cele

utilizate atunci când calul era folosit la tracţiune. Cele mai timpurii psalii apar la sfârşitul

bronzului timpuriu, dar devin frecvente doar în bronzul mijlociu. Ele sunt de două tipuri:

în formă de bară, care sunt mai frecvente si de formă circulară, cu o perforaţie mare,

centrală şi alte 2-3 laterale, mai mici. Primul tip este realizat din corn, al doilea mai ales

din os. Din medii Vatina şi Otomani se cunosc psalii foarte frumos gravate cu motive

geometrice.  Psalia în formă de bară este de origine anatoliană sau un tip local. Se

cunoaşte din Asia Mică (Kültepe) de pe la 1850-1650. Psalia circulară este de origine

estică şi apare mai târziu, fiind atestată mai ales în faza a II-a a culturii Monteoru. A fost

puţin utilizată la noi pentru ca, probabil, nu se potrivea cu sistemul de înhămare din

această zonă, drept pentru care i s-au adus modificări. Nu se cunosc scăriţe de şa şi nu

este atestată nici saua, motiv pentru care calărirea trebuie să fi fost tare incomodă. Este

posibil, totusi,  să fi fost folosite scăriţe din lemn, care nu s-au păstrat.

Drumurile sunt foarte rar atestate. Din epoca bronzului se cunosc doar în Anglia şi

Danemarca, adică din zonele  umede, cu mlaştini, unde s-a folosit pentru traversarea

acestora material lemnos, sub forma de scanduri sau trunchiuri subtiri de copaci. Modul

în care sunt amplasate aşezările ar putea sugera traseul unor drumuri preistorice. Căile de

comunicaţii cele mai probabile au fost văile unor ape. Legătura cu Europa Centrală se

realiza pe Dunăre, iar cu sudul Pen. Balcanice pe culoarul Vardar-Morava sau Struma -

Isker. Mureşul trebuie că a fost şi el o importantă artera de comunicaţie. Este destul de

puţin probabil că ar fi  existat şi o cale maritimă de legătură cu sudul Pen. Balcanice.

Existenţa ei s-ar putea admite eventual pentru bronzul final.

Transporturile pe ape erau mai comode şi mai rapide. La vremea cu pricina se cunoştea

deja de multă vreme monoxila, un fel de canoe scobită din trunchiuri de copaci, lungă de

3-16 m. Pentru deplasare se foloseau padele sau prăjini. Ea putea fi folosită doar pentru

navigaţia pe râuri şi probabil mai ales pentru pescuit şi comunicaţie între cele două

maluri. Tot pentru navigaţie s-au folosit un fel de bărci cu fund plat, de aceea foarte

instabile, alcătuite din dulapi de lemn îmbrăcaţi în piele. Unele aveau furcheţi pentru

prinderea vâslelor. Din epoca bronzului se cunosc două epave de corăbii care au eşuat pe

coastele Asiei Mici, la Ulu Burun şi la Capul Gelidonya. Corăbiile au suprastructuri

complicate şi sunt prevăzute cu catarge. Cu ajutorul lor se făcea doar cabotaj (cabotaj=

navigaţie pe coastă). Se cunosc corăbii şi din Egipt şi din Scandinavia, unde imaginea lor

a fost gravată pe pereţii  unor morminte. De asemenea sunt atestate ancorele.

Dezoltarea vehicolelor de transport a facut ca schimburile să nu mai aibă caracter

episodic şi întâmplător ca  în epocile anterioare. Termenul de schimb este de preferat

celui de comerţ, care presupune folosirea monedei. Trebuie subliniat faptul că schimbul,

chiar cel de bunuri,  nu a avut neapărat caracter economic, comunităţile având

posibilitatea să-şi producă singure mijloacele de subzistenţă. Se crede că exogamia a dus

la dezvoltarea schimburilor,  mai întâi de femei (schimburi matrimoniale), apoi de daruri.

Mişcările de populaţii, fără îndoială, că au dus la vehicularea unor bunuri pe spaţii foarte

largi (bronzuri arsenizate, pumnale, sceptre în formă de capete de cal). De cele mai multe

ori au fost vehiculate produse exotice: podoabe, scoici, însemne de putere, bunuri de

prestigiu (arme), fără de care oamenii puteau să  trăiască. În aceeaşi categorie se înscrie şi

ceramica care adesea este schimbată  între comunităţi vecine, deşi fiecare are propria-i

ceramică. Aproape sigur nu vasele erau importante, ci conţinutul lor. Nu ştim ce puteau

conţine. Sigur nu alimente perisabile. Ar putea fi vorba de condimente, băuturi, eventual

peşte sărat sau carne uscată. Au fost vehiculate si bunuri de consum ( care, după o

anumită perioadă de întrbuinţare se deteriorau, şi nu mai puteau fi folosite), bunuri de

lungă folosintă ( care ,după deteriorare se refoloseau), materii prime (cositor) sau bunuri

de valoare legitimate (aurul, chihlimbariul). Printre bunurile cu valoare economică

trebuie admise totuşi cositorul sau bronzul, materii prime foarte importante de care nu

aveau parte o serie de populaţii, ca urmare a instituirii accesului controlat la resursele de

materii prime. La acestea se adaugă aurul şi chihlimbarul, materii prime foarte preţioase,

care veneau sa asigure prestigiul. Aurul nu este doar o materie primă, el este un bun de

valoare legitimat, destul de rar. Sunt doar câteva zone în Europa care-l deţin: Irlanda,

Munţii Pirinei, Transilvania, Tracia şi Macedonia. Pentru toate aceste materii prime

deficitare nu este întotdeauna clar dacă ele au circulat în stare brută sau sub formă de

produse finite. Ambra este un clei al pinului (pinus succinifera) care creştea doar în

nordul Europei, pe malurile Marii Nordului şi Mării Baltice.  Ambra se pare că pleca din

Anglia sub formă de piese finite, trecea în Franţa, cobora pe drumuri de uscat până în sud

şi apoi ajungea, pe mare, până la Micene. Cositorul si bronzul au circulat sub formă de

turte, bare sau lingouri în formă de piele de viţel. Au circulat însă şi piesele finite din

bronz. Spade de tip micenian, spre exemplu, au ajuns în Albania, Bulgaria şi Macedonia.

Pentru a putea aprecia corect traficul cu obiecte de metal sunt necesare analize spectrale

pentru a se preciza originea materiei prime şi analize tipologice pentru piesele finite. De

cele mai multe ori este vorba de schimburi ceramice la mici distanţe, între culturi vecine.

Este greu de presupus că vasele erau vehiculate goale de la o comunitate la alta. Fără

îndoială că schimbul de daruri trebuie să fi fost fost continuat cu trocul, dar nu este exclus

să fi existat şi mijloace de schimb cu valoare de etalon, premonetare. Sunt suspectate a fi

fost lingourile sub formă de piele de viţel, secerile şi colanele de gât cu capete spiralice.

Se admite că, la acest nivel cronologic, este posibilă existenţa unor negustori ambulanţi

sau efectuarea unor schimburi la mari distanţe prin verigi intermediare de legătură. Nu în

ultimul rând, trebuie amintit că cel mai lesne au circulat, din aproape în aproape, ideile şi

circulaţiei lor li se datorează răpândirea unor tehnologii, invenţii sau mode ceramice.

Relaţiile cu Europa Centrală şi Nordică

Se crede că s-au vehiculat dinspre Europa Centrală  spre spaţiul nostru mai ales două

produse: cositorul şi ambra, ultima venita de la Marea Baltică. Cositorul este o materie

pimă deficitară, care, cel mai probabil, era adusă, sub formă de lingouri,  din Boemia. La

Sinaia este cunoscut un depozit de lingouri. S-a vorbit despre o cale terestră a

chihlimbarului care  pleca de la Baltica, prin Alpi, spre Italia. Ar fi existat şi o ramificaţie

a acestui drum principal, care coincidea cu linia Dunării si care mergea spre zona noasra.

Totuşi piesele de chihlimbar din spaţiul nostru (unele piese din aria Periam-Pecica şi

Otomani, 5 perle la Sărata Monteoru/Cimitirul nr. 4, şi alte câteva de la Cândeşti) sunt

foarte rare şi nu au fost analizate pentru a se şti cu certitudine dacă sunt din ambră de la

Baltica. Pentru piesele din aria culturii Monteoru este foarte probabilă o provenienţă

locală, având în vedere că există o varietate de chihlimbar în zona Buzăului (la Colti).

Ambra de Baltica a circulat, într-adevăr, pe spaţii foarte largi, fie prin pasurile Alpilor,

spre Italia şi apoi pe mare, spre Grecia, cale care nu a fost demonstrată deşi a fost

presupusă (căci lipsesc piesele din Italia) fie, cel mai probabil, din Anglia (cultura

Wessex) spre NV Franţei, apoi pe râul Garronne până în sudul Franţei şi apoi, pe

Mediterana, spre Grecia.  Această cale este dovedită de descoperirea în Grecia a unor

distanţiere din chihlimbar tipice culturii Wessex, deci au circulat mai degrabă piese finite.

Piesele din arie Periam-Pecica şi Otomani este posibil să fie din ambră de Baltica.

Drumul lung pe care-l străbate chihlimbarul presupune existenţa unui lanţ comercial cu o

serie de verigi intemediare.

Dintre produsele din Europa Centrală, care sunt cu siguranţă  atestate în spaţiul nostru,

cele mai multe apar în aria culturii Periam- Pecica. Este vorba de perlele din

pastă sticloasă şi unele piese de podoabă din metal. Din bronzul mijlociu şi târziu sunt de

amintit piesele de lut de tip Brotlaibidol (idoli în formă de pâinisoara) cunoscute din

Slovacia, Austria şi Italia, Germania de sud (adică ariile culturilor Mad'arovce, Veterov,

Polada) care apar si în aria culturii Gârla Mare.  Unele piese de podoabă, precum

pandantivele şaibă cu nervuri în relief , prezente în unele depozite din Transilvania sau în

aria Gârla Mare, au şi ele o origine vestică. Plastica antropomorfă a culturii Gârla Mare

ca şi zuruitorile din lut din aceeaşi arie culturală îşi au originile tot în vest, primele în aria

grupului Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj, celelate în aria culturii cu ceramică incrustată din

Transdanubia. Având în vedere multitudinea de elemente vestice care apar la Dunărea

bănăţeană şi olteană este de presupus, mai degrabă decât comerţul, o scurgere de

populaţie din Transdanubia în jos pe Dunăre.

Unele piese din metal din zona Tisei Superioare, precum topoarele de luptă cu disc

sau celtul de tip transilvănean au circulat mult spre vest, unele chiar până în Pen.

Scandinavă. Spadele de tip Boiu, produse undeva în Ungaria de NE şi NV României, au

ajuns la Povegliano în Italia şi în Schleswig şi Holstein, semn ca erau produse de buna

calitate.

Relaţiile cu Europa de Est

Încă din bronzul timpuriu, ceramica din Moldova prezintă asemănări cu grupul Edineţ din

Moldova. Unele tipuri de morminte cu treaptă semnalează pătrunderi de populaţii

Yamna, de sorginte estica. Dinspre est pătrund, mai ales în Moldova, unele tipuri de

topoare: celtul de tip estic, cu două tortiţe, produs originar din spaţiul dintre Nistru şi

Nipru, unde sunt atestate cele mai multe forme de turnare. Un rol important în

vehicularea bunurilor estice trebuie să-l fi avut populaţiile Sabatinovka care pătrund spre

sfârşitul epocii bronzului în spaţiul nostru.

Relaţiile cu spaţiul balcanic

Zona noastră a fost suspectată a fi avut strânse relaţii cu sudul Pen. Balcanice, mai ales la

nivelul civilizaţiei miceniene, în sec. XV-XIII a. Chr. Unele piese descoperite în spaţiul

nostru au fost considerate a fi importuri miceniene sau piese de influenţă miceniană. 

Printre importurile considerate miceniene de Alexandrina Alexandrescu, Kurt Horedt şi

alţi cercetători se numără  vreo 15 spade  (de la Roşiori de Vede, Medgidia, Drajna,

Perşinari, Miecurea Sibiului, Sf. Gheorghe, Alba Iulia) care s-a dovedit, între timp, că

sunt de fapt copii după spade de tip A, B sau C 3 din lumea miceniană. Singurele spade

miceniene din afara Greciei, spre nord, s-au dovedit a fi trei spade din Albania şi alte trei

din Bulgaria, toate de tip A. Importuri miceniene au fost considerate a fi tot felul de piese

cu decor spiralic: psalii din os, falere de aur. Falerele de aur de la Grăniceri, Adoni,

Nusfalău, Şmig, Tigănaşi, Săcuieni din tezaurele din România s-a dovedit, prin analiză

metalografică, că sunt realizate din aur local, unele fiind mai vechi decât piesele

miceniene, iar psaliile sau alte obiecte din os decorate sunt si ele mai vechi decât piesele

miceniene şi prezintă asemănări destul de multe cu piese anatoliene. Singurele importuri

care ar puta proveni din aria civilizaţiei miceniene sunt perlele din pastă sticloasă tărzii,

descoperite la Sarata Monteoru care au fost analizate şi par a fi miceniene. Printre piesele

de influenţă miceniană au fost considerate a fi şi statuetele din arealul culturii Gârla Mare

sau carele  cu  roţi cu spite atestate, în forme miniaturale, tot în aria culturii Gârla Mare,

în staţiunea de la Dupljaja, din Serbia. Legatura lor cu civilizatia miceniana este azi tot

mai mult pusa la indoiala. Statuetele par , mai degraba, sa fi evoluat din piese oaecum

asemanatoare din aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo. Cu siguranţă  sudice, cu loc de

origine în Bulgaria, sunt topoarele bipene de tip Kilindir-Begunci. Un astfel de topor a

fost descoperit la Izvoarele. Celturile de tip sudic, fără torţi, din Muntenia sau Dobrogea,

provin tot din ateliere din Bulgaria.  Este atestată şi relaţia de schimb pe direcţie inversă.

Printre piesele  originare din spaţiul nostru, atestate în sud, trebuie amintită o spadă de tip

Boiu-Sauerbrun descoperită la Pella, în

Macedonia.                                       

Civilizaţia miceniană a avut legături indubitabile cu

Europa, dar pare a fi vorba mai ales de legături

maritime, căci importurile sigure sunt constatate mai

ales în sudul Italiei (ceramică şi două statuete

antropomorfe). Din Europa au ajuns în Grecia fibulele

en violon ( la Perati), unele tipuri de spade şi un tipar

de Lappenbeil, de tip italic. O legătură martimă cu

spaţiul nostru ar fi putut să fi existat la sfârşitul epocii

bronzului. Ea este sugerată de legenda argonauţilor

care ar fi plecat, în căutarea lânei de aur, din Colchida pe mare, au ajuns în Marea Neagră

şi s-au întors spre casă pe Dunăre, fluviu care i-ar fi dus spre Adriatica (?). După

Eratostene, expediţia ar fi avut loc la 1225. Lâna de aur ar fi putut fi o metaforă pentru

aurul transilvănean. Ideea este foarte interesantă, mai ales că trebuie admis că, înainte de

fundarea Histriei, în 657/656, trebuie că  au existat explorări ale ţărmului vestic şi nordic

al Mării Negre, fiind greu de admis că grecii s-ar fi aventurat spre un teritoriu total

necunoscut. Ideea est încurajată şi de descoperirea unor lingouri în formă de piele de

viţel, tipice lumii miceniene si spatiului egeean, la Burgas şi Capul Caliacra, ambele pe

ţărmul bulgar al Mării Negre şi ambele în golfuri, adică locuri ideale de popas de noapte,

pentru odihnă şi aprovizionare. Legenda argonauţilor arată clar că argonauţii practicau

cabotajul şi făceau astfel de popasuri.

Printre piesele insolite descoperite în spaţiul nostru, provenite de la mari distanţe, se

numără cochiliile de melci sau scoici exotice care au drept zonă de origine  Mediterana

sau Oceanul Indian: Cardium, Dentalium, Pectunculus (melc), Colombela rustica,

Glycimeris glycimeris, Conus mediterraneus.

În concluzie, au existat cu siguranţă legături ale spaţiului nostru cu civilizatia  miceniană,

dar nu au circulat atât produse cât idei, iar aceste legături  par a fi fost mediate de alte

populaţii intermediare, aflate la periferia civilizaţiei  miceniene.

BIBLIOGRAFIE:

Tiberiu Bader- Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucuresti,

1978.

N. Boroffka- Die Wietenberg-Kultur, Bonn, 1994.

Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la

Cîrna, Bucuresti, 1961.

Bernhard Hänsel- Beiträge zur Chronologie der mittleren Bronzezeit in

Karpatenbecken, Bonn, 1968. 

Credinte religioase si piese de cult in epoca bronzului

 

 EPOCA BRONZULUI PE TERITORIUL ROMANIEI

CREDINTELE  RELIGIOASE

 

Credinţele religioase, la fel ca şi în perioadele anterioare, sunt greu de reconstituit. O dată

pentru că noi avem o altfel de gândire, apoi pentru că rareori în preistorie au rămas urme

materiale care să ateste credinţele religioase.

                                 

Ideea generală despre epoca bronzului este aceea că se instalează cultele uraniene, solare.

Ca argumente sunt folosite unele motive ornamentale, cosiderate a fi simboluri

solare, care apar frecvent redate pe ceramică sau pe piesele din metal: cercurile

concentrice, cercurile însoţite de raze, zvastica. Însăşi incineraţia este considerată a fi

legată de aceste culte. Ea ar asigura eliberarea rapidă a sufletului nemuritor de trupul

efemer, purificarea lui şi înălţarea lui către cer, spaţiu sub controlul zeilor  uranieni: ai

soarelui, tunetului, fulgerului.           

LOCURI DE CULT

Sanctuarele

Una dintre întrebări este unde se află locurile de cult. Teoretic ele ar putea fi oriunde în

mediul natural: în peşteri, pe vârfuri de munţi, în apropierea izvoarelor, în crânguri. În

intreaga Europă sunt puţine locuri artificiale destinate cultului. Cele mai spectaculoase

sunt siturile  megalitice din Anglia, Scoţia şi Irlanda care sugerează că cei care le-au făcut

aveau şi unele cunoştiinţe de astronomie.

Se cunosc trei sanctuare din epoca bronzului în spaţiul nostru şi in cel apropiat

României: la Sălacea- jud. Bihor (cultura Otomani, faza a II-a), Balej- Bulgaria ( cultura

Gârla Mare) si Sarata Monteoru- Jud. Buzău (cultura Monteoru) . Un posibil sanctuar ar

putea fi si o constructie de tip megaron din asezarea de la Pecica.

1 . Sanctuarul de la Sălacea : Dimensiuni: 8,80 x 5,50. Sanctuarul se compune din trei

încăperi care comunicau între ele.  Pronaosul avea două coloane. Una dintre încăperi este

decorată cu frize cu motive spiralo-meandrice în relief. În interior au fost găsite două

platforme de lut, considerate a fi altare fixe, un altar suspendat, un car miniatural din lut

şi o barcă de lut. În preajma sanctuarului s-a dezvelit un mormânt de copil, cu

scheletul dezarticulat ( interpretat ca sacrificiu de întemeiere a sanctuarului), însoţit de

câteva vase.

2 . În Poiana Scoruşului de la Sarata Monteoru a fost identificată o clădire mare,

considerată a fi o constructie de cult sau casă tribală. Presupusul sanctuar nu a fost in

detaliu publicat.

3. Megaronul de la Balej- a fost descoperit în nivelul al IV-lea al aşezării. Are

dimensiunile de 14,30 x 5,70 m şi o orientare E-V. Avea o anticameră şi două  camere. 

Din inventarul megaronului sunt de amintit două  piese, care ar putea fi considerate

recuzită de cult: un topor miniatural de lut şi o piesă cu utilitate necunoscută care

seamana cu o barcă, dar şi piese cu caracter profan. Planul elaborat ar indica o construcţie

de cult.

Din aria culturii Wietenberg, faza II, se cunoaşte un loc de cult la Oarţa de Sus.

Peşteri

Peşterile sunt spaţii foarte enigmatice. Ecoul lor poate impresiona şi poate sugera că ele

sunt populate de spirite. Aici se ingemaneaza lumina cu întunericul, se întâlnesc şi se

despart cele două lumi, a celor vii şi a celor morţi. Ele sunt deschideri spre lumea de

dincolo. Adeseori în peşteri s-au făcut înmormântări sau s-au depus piese de ofrandă. Ne

întâlnim cu astfel de situaţii în Slovenia, Croaţia, Italia, dar şi în alte părţi ale Europei. În

spaţiul nostru, în arealul grupului Igriţa, de la sfârşitul epocii bronzului, au fot

descoperite, în Munţii Apuseni din Crişana, o serie de peşteri (Igriţa, spre exemplu) în

care au fost depuse ofrande constând din ceramică şi

piese de bronz.

Puţurile

În Europa (Germaia şi Anglia, mai ales) puţurile cu

adâncimi mari au fost considerate a fi fie fântâni, fie

locuri de cult, care, prin adâncimea lor, constituiau un

mijloc de comunicare cu lumea de dincolo. Ar putea fi

şi una şi alta. În ele, unele de 20 m adâncime, au fost

descoperite vase întregi, fapt ce sugerează că nu este

vorba de fântâni dezafectate.

PIESE DIN RECUZITA DE CULT

Statuetele antropomorfe

 Spre deosebire de neolitic, plastica antropomofă este

slab reprezentată la nivelul epocii bronzului. Singura

cultură din spatiul nostru care este foarte bine reprezentată din acest punct de vedere este

cultura Zuto Brdo-Gârla Mare, la care se adaugă cultura Szeremle-Bijelo Brdo-Dalj din

Ungaria şi Croatia. În aria celor două culturi  s-au descoperit în jur de 340 piese, dintre

care 244 sunt din aria Gârla Mare. Reprezentări plastice din lut există foarte multe în aria

civilizaţiei miceniene, post 1390  a. Chr.,  unde sunt prezente trei tipuri de statuete : Phi

(cu braţele lipite de corp şi arcuite spre abdomen), Psi (cu braţele ridicate şi arcuite

deasupra capului) şi Tau (cu bratele dispuse orizontal). Este interesant faptul ca statuetele

din arie Szeremle si Garla Mare au modelari oarecum asemanatoare tipologic cu cele

miceniene. Astfel, in aria grupului Szeremle-Bijelo Brdo sunt tipice statuetele de tip Tau, 

cu bratele orizontale, retezate, de forma unor cioturi, iar in aria culturii  Gârla Mare sunt

prezente statuete de tip Phi şi Psi. Tipul Phi poate fi cu cap modelat în prelungirea

corpului  sau asa-zise "cu cap mobil" (de fapt fara cap, dar cu un presupus cap atasabil).

Majoritatea statuetelor sunt feminine. Unele au cap de pasăre de apă, precum două

statuete descoperite pe cele două care miniaturale din lut de la Dupljaja. Acestea din

urmă sunt masculine. Este posibil ca şi celelalte statuete cu

cap de pasăre din aria culturii Gðrla Mare să fie tot

masculine, dar sunt fragmentare, motiv pentru care nu li se

poate determina sexul. Piesele provin atat din aşezări, cat şi

din necropole. Cele descoperite in morminte, atât la Cârna-

Grindu Tomii, cât şi la Plosca şi Cârna-Ostrovogania (toate

necropole din jud. Dolj), provin din morminte de copii.

Interpretarea statuetelor este destul de dificilă. Sunt destul de

multe supoziţii, potrivit cărora statuetele ar reprezenta:

1.O divinitate a fertilităţii şi fecundităţii. Ipoteza este destul

de puţin probabilă căci reprezentările nu sunt nude şi nu au

atributele sexuale subliniate.

2. O divinitate a muzicii. Supoziţia a fost făcută de Dumitru

Berciu, care avea în vedere un motiv ornamental în formă de

liră care apărea adesea figurat pe statuete, la baza gâtului.

Ipoteza trebuie eliminată, căci este vorba de un motiv care iniţial desemna foarte

schematic ochii şi nasul.

3. Reprezentări ale defunctului. Această ipoteză este şi ea destul de puţin probabilă căci,

adesea, în morminte au fost descoperite două sau chiar trei statuete antropomorfe.

4. Reprezentări ale sufletului celui mort. Ipoteza este plauzibilă pentru statuetele cu cap

de pasăre căci, adesea în atichitate, păsarile erau simboluri ale sufetelor călătoare.

5. Reprezentări de adoaratori, deci de muritori aflaţi în poziţie de adoraţie. Ipoteza, destul

de credibilă,  a fost formulată pentru statuetele cu braţele ridicate deasupra capului,

respectiv statuetele de tip Psi.

6. Reprezentări ale unei divintati solare, precursoare a lui Apollo. Această presupunere a

fost făcută pentru statuetele masculine, cu cap de pasăre de apă (raţă sau lebădă).

7. Reprezentări de

divinitate protectoare

a mortilor. Şi această

ipotză est destul de

puţin probabilă, având

în vedere că în unele

morminte au fost

descoperite mai multe

statuete

antropomoirfe, in plus

statuetele se regasesc si in locuintele asezarilor.

8. Reprezentări de nursă, doică divină, ersatz (=înlocuitor) de mamă, care-l conduce pe

defunctul copil spre lumea de dincolo.

9. Reprezentări de servitori ai unor defunctii cu inalt statut social (la fel ca statuetele de

tip ushebti din Egipt), inclusiv concubine ale defunctului.

10.Simple jucării din lut, comparabile cu păpuşile de azi.

Statuetele au sigur semnificaţie religioasă căci se remarcă prin modelarea canonică, deci

ar trebui să reprezinte zei comunitari şi nu zei din patrimoniul familial. Pare a fi vorba de

cel puţin doi zei: unul feminin şi altul, cu cap de pasăre, masculin, care este foarte rar

reprezentat. Că ar fi vorba de zei ar sugera-o şi costumul elaborat  care pare a fi zeiesc,

ceremonial, foarte împodobit. Piesele de port foarte multe reprezentate pe statuete vin în

contrast cu numărul pieselelor de podoabă descoperite în  mormintele din această arie

culturală.

Carele miniaturale din lut

Cel mai timpuriu car miniatural din lut se cunoaşte din

aria culturii Baden (cultură din bronzul timpuriu), din

Ungaria şi a fost descoperit într-un mormânt (la

Budakalász). Ceva mai târziu, roţi sau care miniaturale

sunt atestate si în ariile culturilor Schneckenberg,

Otomani şi, mai ales, Wietenberg. Toate aceste care

sunt care cu cofragul rectangular sau oval, cu rol

economic, cu două osii şi cu 4 roţi pline. De la Dupljaja,

poate dint-un mormânt, provin două care de excepţie-

un car cu 2 roţi, cu 4 spiţe, şi un altul cu 3 roţi, tot cu 4

spite, tras de păsări de apă. Pe ambele care de la

Dupljaja se afla câte-o statuetă antropomorfă masculină,

cu cap de pasăre. Carul cu 3 roţi era asociat cu o piesă

din lut tronconică care a fost interpretată ca fiind o

umbrelă sau un disc solar. Despre cele două pesonaje

masculine găsite asociate cu aceste care predomină supoziţia, sugerată în 1954 de

Sprokhoff, că l-ar reprezenta pe un precursor al lui Apollo Hyperboreanul, divinizat

ca zeu al soarelui. Aceasta deoarece există un mit potrivit căruia Apollo ar fi călătorit

într-un car tras de lebede spre Helikon, ţara hyperboreenilor sau spre Africa. În plus,

statueta de pe carul cu două roţi  are pe piept un motiv decorativ în formă de zvastică, 

considerată a fi un simbol solar, iar a 2-a statuetă, de pe carul cu trei roţi, avea fixat

deasupra capului un fel de disc solar. Este sigur că asocierea car-pasăre de apă are o

semnificaţie religioasă, altfel este greu de explicat existenţa acestei asocieri atât de mult

în timp, până în Hallstatt, la nivelul culturii Basarabi. Statuetele sunt masculine, spre

deosebire de alte statuete antopomorfe din aria culturii Gârla Mare, toate indubitabil

feminine. O altă intepretare a carului, dată de Trbuhovic, un cercetător sârb, porneşte de

la un ritual târziu, atestat în sec. IV p. Chr., de invocare a ploii cu ajutorul carului,

datorită faptului că zgomotul produs de deplasarea carului semăna cu cel al

tunetului. Având în vedere că multe reprezentări de care (Europa nordică-care figurate pe

pereţii mormintelor) sau care adevărate (Sintašta) sau miniaturale au fost descoperite în

morminte, este foarte posibil ca acest vehicol să reprezinte vehicolul de deplasare spre

lumea de dincolo, iar statuetele cu chip de pasăre să fie o reprezentare a sufletului celui

mort, mai ales că în mitologia grecească sufletele celor morţi sunt adesea reprezentate

prin păsări (lebede, porumbei, păsări de apă).

Brotlaibidolii din lut

Piesele au formă de pâine şi sunt presupuse a fi idoli cu reprezentare foarte schematica.

Din Romania se cunosc piese de acest tip doar din două arii culturale: Otomani-două 

piese de la Derşida- şi Gârla Mare-24 piese. Piese comparabile c cele din Romania se

regasesc si in alte zone din Europa , aprox. 195 de piese de acest tip în ariile culturilor

Polada (Italia), Arbon ( SV Germaniei), Unterwölbling (Austria), Veterov şi Mad'arovce

din Slovacia, Szeremle (Ungaria). Nu se ştie dacă  piesele sunt realmente piese de cult.

Unii cercetatori s-au mulţumit a le numi obiecte enigmatice, alţii le-au dat semnificaţii

diferite, religioase sau profane. Ele au fost descoperite mai ales în aşezări, rar în

necropole. Piesele au fost interpretate a fi:

1. talismane

2. răboaje preistorice

3. piese pentru ştampilarea ambrei, care garantau calitatea sau cantitatea ei

4. pintadere (stampile) pentru decorat ceramica

5. negative pentru obţinerea de ustensile pentru decorat ceramica

6. idoli foarte schematici

Pieselor li s-a dat şi o  interpretare numerică: s-ar fi folosit un sistem numeric în bază 12-

număr care, la babilonieni (?), era considerat magic, simbol al perfecţiunii.

Unele ornamente care apar pe aceste piese se pare ca au fost realizate cu ajutorul  fructelor

de nalbă, dar asta nu lamureşte utilitatea pieselor.

 Zurgălăii din lut

Apar la noi doar  în aria culturii Gârla Mare (15 piese). Sunt recipiente inchise din

lut care au pietricele în interior si sunt modelate în formă de broască ţestoasă, pasăre de

apă sau hibrizi cu corp de pasăre, cap de cornută, picioare umane. Alte piese se cunosc

din Grecia miceniană (Perati, Asine şi Micene), Elveţia, Tansdanubia (cultura cu

ceramică incrustată), Polonia (cultura Lausitz). Piesele sunt făcute să producă zgomot,

deci trebuie să fie vorba de un echipament ritualic pentru ceremonii care implică muzică

şi dans. Au fost interpretate şi ca jucării pentru că au fost descoperite uneori în morminte

de copii.  Pasărea de apă este cu sigurantă un animal psihopomp, la fel broasca ţestoasă

(semnifica poate hibernarea, urmată de trezirea la viată  si are o legatură cu reinvierea,

căci se cunosc depuneri de carapace de ţestoase  în mormintele culturii Aunjetitz).

Topoarele miniaturale din lut

Din epoca bronzului sunt cunoscute topoare miniaturale din lut de  mai multe

tipuri: topoare- ciocan sau securi duble, asemănătoare topoarelelor din piatră sau din

metal (tipul Kilindir-Begunci). Se cunosc descoperiri din ariile culturilor Otomani

(Hernádkak- necropolă, mormânt de copil), Schneckengerg (20 exemplare), Wietenberg,

Monteoru (1 buc. la Năeni), Gârla Mare (în aşezări precum cea de la Balej- construcţia de

tip megaron, o  groapă de la Carna-Nasta şi în  necropola de la Orsoja -Bulgaria). Toporul

dublu- labrys-ul- este frecvent în lumea cretană şi miceniană unde apare, cel mai adesea,

în complexe de cult şi morminte (mormântul toporului dublu de la Knossos), mai rar în

complexe profane. În spaţiul micenian are dimensiuni diferite, de la forme miniaturale

până la forme uriaşe, de 1,20 m. Este din fildeş, aur, argint sau lut. Foarte frecvent, în

spatiul cretan sau micenian, toporul este asociat cu coarnele de consacraţie sau cu

simboluri astrale: luna, soarele, crucea.  Se crede că, iniţial, labrys-ul era instumentul de

sacrificare a taurului, dar ulterior ar fi căpătat alte semnificaţii. Apariţia lui frecventă în

complexe palaţiale ar sugera chiar că el a devenit ulterior un insemn al regalitaţii. Unii

cercetători cred despre labrys ca ar fi o expresie aniconică a unei diviniăţi şi, drept

urmare, obiect de adoraţie. Cea mai probabilă divinitate este bănuita a fi una a fulgerului.

Totuşi labrys-ul apare frecvent asociat si cu luna şi poate fi şi un simbol al unei zeite a

vegetaţiei, precursoare a Demetrei, care apare reprezentată pe sigilii miceniene asezata

sub un arbore. Ea are un topor în mână şi primeşte în dar măciulii de mac şi fructe. Două

piese de la Cârna- Nasta (jud. Dolj) au figurate pe ele X-uri, semilune şi cercuri

concentrice, deci posibile simboluri astrale. Piesele au cu siguranţă un mesaj religios,

care este şi foarte longeviv căci şi în Hallstatt sau epoca geometrică în Grecia se cunosc o

serie de pandantive cu rol apotropaic, în forma de topor dublu.

Modelele miniaturale de casă

Din epoca bronzului se cunoaşte un model de casă dintr-un mormânt din necropola de la

Karaburma (cartier al oraşului Belgrad), din aria culturii Cruceni-Belegiš. Datorită

faptului că decorul piesei este incrustat cu alb, se crede că  este un import din aria culturii

Gârla Mare. Acest model anticipează urnele în formă de casă miniaturală foarte comune

în aria culturii Villanova din Italia.

Vasele de cult

Pot fi integrate în această categorie pixidele ( vase de agăţat,  care au capac). Sunt atestate

în ariile culturilor Periam-Pecica, Monteoru, Vatina, Verbicioara şi Gârla Mare. Apar cu

predilecţie în necropole, mai ales în mormintele mai bogate. Este posibil ca în aceste vase

sa se fi ars substanţe  aromate, iar vasele sa fi avut funcţionalitatea unor cădelniţe.

Alte vase suspectate a fi de cult sunt asa-zisele vase de ofrandă care sunt tipice culturii

Monteoru. Erau un fel de amfore, instabile, căci aveau fundul ascuţit, de aceea se

presupune că erau înfipte in pământ. Se găsesc în morminte Monteoru, probabil folosesc

pentru depunerea de ofrande.    

                                    

 Pasărea de apă mai apare în culturile epocii bronzului sub forma de askoi (Nagyrev,

Monteoru, Periam-Pecica) sau de căni terminate cu protome în formă de cap de pasăre

(Gârla Mare) sau vase aviforme (Gârla Mare). Vasele cu protome în formă de cap de

pasăre sau aviforme se cunosc din epoca bronzului şi din Israel, Iordania, Egipt, Liban.

                                 

BIBLIOGRAFIA:

Vladimir Dumitrescu- Arta preistorica în România, Bucuresti, 1974.

Vladimir Dumitrescu- Necropola de incineratie din epoca bronzului de la

Cîrna, Bucuresti, 1961.

Monica Sandor-Chicideanu- Cultura Zuto Brdo-Gârla Mare. Contributii la

cunoasterea epocii bronzului la Dunarea Mijlocie si Inferioara, Cluj,

2003.

Monica Sandor- Chicideanu, Ion Chicideanu,  Contributions to the Study of the Gârla

Mare Antropomorphic Statuettes, Dacia 34, 1990, p. 53-76.