Enter o Colita 2

1

Motivația lucrării

Lucrarea de față este realizată în scopul de ajuta tinerii părinți care nu s-

au mai confruntat cu o astfel de etiologie sau care au avut o serie de manifestări

în familie și nu au știut cauza.

Din dorința lor de a face totul pentru ca, copilul lor să nu mai sufere uită că

diagnosticare și tratamentul medicamentos este oferit de medicul specialist, mai

precis de pediatru.

De cele mai multe ori enterocolita pleacă de la lipsa igienei în familie sau a

preparatelor culinare necorespunzător gătite(fierte, prăjite), de aceea profilaxia

este baza de căpătâi a tuturor bolilor digestive.

Cea mai mare greșeală a tinerilor părinți, dar nu numai, este

administrarera după ureche a antibioticelor, care nu fac altceva decât să facă

mai rezistentă tulpina de agenți infecțioși și ca organismul copilului lor să

devină imun la acel medicament.

Lucrarea mea sper că va putea ajuta această categorie de părinți și va

trage un semnal de alarmă către toți care fac această greșeală, diferențierea stă

în examen coproparazitologic și coprocultura copilului.

2

Scurt istoric

Infecția cu rotavirus este cea mai frecvenă cauză de gastroenterocolită acută

la sugari și copilul mic.

Tabloul clinic al infectiei cu rotavirus variază de la forme asimptomatice, la

forme clinice severe asociate cu colaps, prin vărsături și diaree severă. Boala

simptomatică se manifestă prin vărsături și febra moderată, urmate de diaree

apoasă fără sânge. Diareea durează între 3 și 8 zile, dar poate fi prelungită la

copii imunodeprimați. Pot fi asociate și simptome respiratorii în infecția cu

rotavirus, însă virusul nu a fost izolat din secrețiile respiratorii.

Diareea este o cauza importantă de mortalitate infantilă, în lume fiind

raportate 5-10 milioane decese anual. Dintre acestea, gastroenterocolitele acute

virale reprezintă o proporție mare, vârsta cea mai frecvent afectată fiind de la 3

luni până la 2 ani. Infecția digestivă cu rotavirusuri și alte gastroenterocolite

acute virale nu sunt numai o importantă cauză de mortalitate infantilă, ci și una

de creștere a morbidității prin alte boli, secundar malnutriției produsă de diaree

în multe cazuri.

Transmiterea infecției de la persoană la persoană se face de regulă pe

calea fecal-orală, mult mai rar s-a demonstrat transmiterea prin secreții

respiratorii. Ocazional, au loc focare de infecție prin alimente sau apă

contaminate. În colectivitățile de copii virusul s-a depistat pe jucării, suprafețe

de paviment, mobilier, grup sanitar, etc. Transmiterea de la animale infectate la

om este foarte rară.

Imunitatea după boală protejează copilul împotriva altei infecții cu rotavirus

simptomatice.

Infecția asimptomatică cu rotavirus se întâlnește la copilul mare, dar și la nou

născuți

( protejați de anticorpi materni ).

Transmiterea infecției este redusă printr-o atentă igienă a mâinilor,

alimentației, dar și a jucăriilor, mobilierului, pavimentului, grupurilor sanitare în

colectivitățile de copii.

Este importantă de asemenea izolarea pacienților pentru a evita apariția

infecțiilor nozocomiale. Alimentația naturală reduce riscul de infecție cu

rotavirus la sugari.

Vaccinarea sugarilor a fost aprobata în US în anul 1998, oferind protecție

acestei grupe de vârstă împotriva infecției.

Vaccinul nu este prevăzut în programul de imunizări obligatorii, dar

administrarea lui este permisă și recomandată.

3

Capitolul I

Anatomia și fiziologia sistemului digestiv

1.1. Anatomia sistemului digestiv

Aparatul digestiv (ANEXA 1) este alcătuit din organe la nivelul cărora se

realizează digestia alimentelor și ulterior absorbția lor. În același timp, la nivelul

ultimului segment al tubului digestiv, rectul, se realizează eliminarea resturilor

neabsorbabile, prin actul defecației.

Cavitatea bucală este porțiunea inițială a aparatului digestiv. Funcțiile pe

care le îndeplinește sunt: funcția de masticație pentru formarea bolului

alimentar, începutul digestiei glucidelor sub acțiunea patialinei salivare, funcția

de fonație, funcția receptoare, funcția de aparare și funcția fizionomică.

Figura 1.

Faringele este un organ care aparține atât aparatului digestiv, cât și

aparatului respirator. El se află situat în partea posterioară a cavității bucale și se

continuă cu esofagul. Prin reflexul de deglutiție, bolul alimentar trece din

faringe în esofag; prin coordonare nervoasă, musculatura formează unde

contractile care împing bolul spre cardia; sfincterul cardiei se desface,

împiedicând și refularea conținutului gastric în esofag.

4

Figura 2.

Esofagul este un canal cilindric care începe de la faringe și ajunge în

stomac, străbătând aproape vertical întreaga cavitate toracică; după ce

traversează diafragma, mai urmează un scurt traiect abdominal. Pereții canalului

au o structură musculară, care la contracție imprimă o mișcare de propulsie a

alimentelor.

Stomacul, organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv

situat între esofag și intestinul subțire. Forma lui este asemanatoare cu a unei

pere, cu vârful ușor îndoit și îndreptat în sus: la examenul radiologic apare ca

litera „J" sau ca un cârlig. Forma lui este variabilă în funcție de: conținut,

tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, poziția

individului și volumul organelor vecine. Din punct de vedere fiziologic,

stomacul primește alimentele și, datorită funcției sale motorii, le frământă, le

amestecă cu sucul gastric și apoi le evacueaza în duoden.

Figura 3.

5

Intestinul subțire, tub care are o lungime de cinci-șase metri și care se

încolăcește în interiorul cavității abdominale în multe anse intestinale,începe la

pilor și se termină la nivelul valvulei ileo-cecale. Aici se desfășoară procesele de

digestie și absorbție a alimentelor, pentru a putea realiza mai bine absorbția,

suprafața internă este acoperită de numeroase vilozități intestinale. Constă în trei

porțiuni: duoden, jejun și ileon.

Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire și are formă de

potcoavă, cu concavitate în sus, în care se află capul pancreasului. Are o

lungime de 25 de cm și începe la nivelul pilorului și ține până la flexura

duodeno-jejunală. Constă în patru părți: prima este oblică și începe de la pilor,

cea de-a doua este descendentă, cea de-a treia este orizontală, iar cea de-a patra

este ascendentă și se termină cu unghiul duodenojejunal, prin care se trece la

jejun. În duoden își varsă secrețiile ficatul și pancreasul și, grație acestor secreții

aici se realizeză principalele procese de digestie.

Jejunul cea de-a doua parte sau porțiunea medie a intestinului subțire, care

începe din unghiul duodenojejunal. Locul în care se unește cu ileonul este

marcat de capătul terminal al arterei mezenterice superioare. În jejun se

desfășoară majoritatea proceselor de absorbție a alimentelor.

Ileonul a treia și ultima porțiune a intestinului subțire se varsă în intestinul

gros printr-un orificiu valvular cunoscut sub denumirea valva ileocecală, care

permite trecerea resturilor alimentare în intestinul gros și împiedică refluxul lor

în cel subțire. În ileon se absorb multe alimente care nu au fost absorbite în

duoden și jejun.

Vascularizația este asigurată de ramuri care provin din artera mezenterică

superioară. Sângele venos este colectat de vena mezenterică superioară. Limfa

este colectată în ganglionii mezenterici superiori, situați în rădăcina

mezenterului.

Inervația este vegetativă, asigurată de plexul mezenteric superior desprons

din plexul celiac. Structura pereților intestinului subțire:

- Stratul mucos: căptușește interiorul întregului intestin subțire și este

acoperit de vilozități. În acest strat se găsesc numeroase glande secretoare

care produc substanțe mucoase ce protejează mucoasa de accid clorhidric

din stomac și de enzimele digestive.

- Strat submucos: este foarte subțire și conține numeroase terminații

vasculare, nervoase și țesut conjunctiv.

- Stratul muscular: este format din fibre musculare netede, dispuse

longitudinal și circular

6

- Stratul adventicial sau seros: strat de țesut conjunctiv care îmbracă

exteriorul intestinului și care face parte din învelișul peritoneal.

Figura 4.

Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv; el începe de la

valva ileo-cecală și se termină cu anusul. Lungimea lui variază între 1,5 și 3

metri. Tub de calibru mai mare decât intestinul subțire; în el se absoarbe apa, iar

resturile de alimente care nu au fost absorbite se transforă treptat în materii

fecale. Intestinul gros este împărțit în urmatoarele segmente: cecul, colonul

ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid și rectul.

Cecul este situat în fosa iliacă dreaptă; legatura dintre ileon și cec se

realizeaza prin sfincterul ileo-cecal (formațiune musculară). Pe partea internă a

cecului se află apendicele, a cărui poziție este variabilă. Cecul are un grad de

mobilitate.

Colonul ascendent este situat în flancul drept și continuă cecul, urcând

vertical până la fața inferioară a ficatului, unde, prin unghiul hepatic (unghiul

drept), secontinuă cu colonul transvers.

Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.

Colonul transvers se întinde de la unghiul hepatic până la unghiul splenic

(unghiul stâng) și este situat orizontal sau în forma literei „V".

Colonul descendent este situat în flancul stâng și se întinde de la unghiul splenic

până la nivelul crestei iliace, unde se continuă prin colonul sigmoid.

Colonul sigmoid, în continuarea precedentului, situat în fosa iliacă stângă și

în pelvis, are forma unui „S" și se întinde până la unghiul recto-sigmoidian.

Rectul este porțiunea terminală: se întinde de la unghiul recto-sigmoidian

până la anus și este situat în pelvis. Rectul comunică cu exteriorul prin canalul

anal, care continuă ampula rectală.

7

Vascularizația colonului este asigurată de artera mezenterică superioară și

de artera mezenterică inferioară. Venele colonului sunt tributare venei porte.

Limfaticele ajung în ganglionii mezenterici superiori și inferiori.

Inervația vegetativă este asigurată de fibre vegetative din plexul mezenteric.

Structura pereților intestinului gros:

- Stratul mucos: căptușește în întegime interiorul intestinului gros și este

mult mai neted decât cel al intestinului subțire; este format din eminențe

aplatizate. În acest strat se găsesc multiple glande secretoare care produc

substanțe mucoase.

- Stratul submucos: este foarte subțire și conține numeroase terminații

vasculare, nervoase și țesut conjunctiv

- Strat muscular: este format din fibre musculare netede, dispuse

longitudinal și circular, deși cele longitudinale nu îmbracă intreaga

circumferință, ci unt grupate în niște benzi numite tenii

longitudniale.Stratul adventicial sau seros: îmbracă exteriorul intestinuliui

gros și face parte din învelișul peritoneal.

Figura 5.

8

1.2. Fiziologia sistemului digestiv

Digestia este totalitatea transformărilor pe care le suferă alimentele în tubul

digestiv. Prin digestie, alimentele sunt transformate în elemente simple, ce pot fi

absorbite în sânge și limfă. Resturile alimentare sunt evacuate sub forma de

materii fecale.

Procesul de digestie constă în două categorii de fenomene:

a) fenomene fizice, datorită cărora alimentele sunt fragmentate, amestecate

cu sucurile digestive și deplasate în tubul digestiv;

b) fenomene chimice, datorită cărora alimentele sunt descompuse chimic în

elemente simple. Ambele categorii de fenomene se completează una pe

cealaltă. În diferite porțiuni ale tubului digestiv au loc fenomene digestive, însă

cu aspecte deosebite, legate de necesitatea transformărilor pe care trebuie să le

sufere hrana într-o porțiune

Digestia bucală:

a) fenomenele fizice consta în masticație, adică fragmentarea alimentelor și

în amestecul lor cu saliva.

b) fenomenele chimice consta în transformarea amidonului în dextrină sub

acțiunea fermentului numit ptialina, conținut în salivă. Celelalte alimente nu sunt

atacate de salivă.

În cadrul bolului alimentar, saliva își continuă acțiunea ei chimică și în esofag și

stomac, până ce alimentele sunt îmbibate în suc gastric. Formarea bolului

alimentar este urmată de deglutiție sau înghițire.

Digestia gastrică

a) fenomenele fizice constă în modificări de tonus și mișcări peristaltice.

Prin modificari de tonus pereții stomacului se destind sau se strâng, adaptându-

se conținutului gastric.

Mișcările peristaltice sunt unde de contracții ce apar la intervale scurte în

special în porțiunea orizontală a stomacului și au ca rezultat evacuarea

conținutului stomacal către duoden sau invers, către esofag și cavitatea

bucală. Aceste ultime mișcări sunt numite antiperistaltice. În acest caz vorbim

de vomă sau vărsături. Când în urma contracțiilor stomacului se elimină doar

gaze din stomac, vorbim de eructații.

b) fenomenele chimice constă în acțiunea sucului gastric asupra proteinelor

și grăsimilor. Ca rezultat al digestiei gastrice, alimentele sunt transformate într-o

materie păstoasă, numită chim gastric, bogat în acid clorhidric. Sucul gastric este

format din 90% apa și 10% acid clorhidric, fermenți, substanțe minerale și

mucus, fiind secretat în cantitate de circa 1,5 l în 24 de ore la omul adult

9

normal. Mucusul are rol de protector al mucoasei gastrice față de acțiunea

digestivă a sucului stomacal;

c) motilitatea stomacului este reglată de sistemul nervos vegetativ astfel:

nervii parasimpatici provoacă contracția stomacului și deschiderea sfincterului

piloric.

Nervii simpatici au o acțiune inversă. Secreția gastrică poate fi provocată

printr-un mecanism nervos și unul humoral. Introducerea alimentelor în gură

provoacă printr-un reflex nervos necondiționat o secreție bogată în acid

clorhidric și fermenți.

Contactul alimentelor cu mucoasa stomacului produce în regiunea pilorică

un hormon numit gastrină, care la rândul lui provoacă o secreție de suc gastric

mai puțin activă de cât secreția aparută pe cale nervoasă.

d) Evacuarea stomacului.

Cu ocazia undelor peristaltice, pilorul se deschide și o parte din chimul gastric

trece în duoden. Aici alimentele produc pe cale reflexă o închidere a pilorului,

până ce tot acidul clorhidric pe care îl conțin este neutralizat de sucul

intestinal.Dupa neutralizare, o nouă cantitate de chim trece în duoden.

Digestia intestinală:

a) fenomenele fizice constau în mișcările peristaltice care fac să avanseze

alimentele din intestin. Alte mișcări ale intestinului ajută amestecul acestora cu

sucul intestinal, sucul pancreatic și cu bila, secretate fiecare în cantități de circa

1 în 24 de ore la adult;

b) fenomenele chimice din intestinul subțire constau în transformările pe

care le suferă alimentele sub acțiunea fermenților secretați de glandele

intestinale, ficat și pancreas.

În urma activității digestive din intestinul subțire, substanțele alimentare sunt

transformate într-un lichid gros numit nil intestinal. Sucul intestinal este compus

din lipază, erepsină, fermenți pentru glucide, apă, substanțe minerale și mucus.

Sucul pancreatic este asemanator celui intestinal, iar bila se compune din

pigmenți și săruri biliare substanțe minerale, apă, grăsimi și mucus.

Rolul acestor sucuri digestive poate fi rezumat astfel:

- lipazele desfac grăsimile în glicerină și acizi grași;

- tripsina și erepsina continuă desfacerea proteinelor (începută în stomac) în

aminoacizi;

fermenții pentru glucide descompun zaharurile complexe în monozaharide.

Prezența bilei în intestin intervine în fragmentarea grăsimilor în particule mici

(proces numit emulsionare), care pot fi mai bine atacate de lipaze. Tot bila

10

mărește acțiunea lipazelor și ajută absorbția acizilor grași, ajutând și motilitatea

intestinală.

Dintre porțiunile intestinului subțire, duodenul are o importanță mare în

digestie deoarece, pe de o parte, aici se varsă bila și sucul pancreatic, iar pe de

alta, prin pereții duodenali pornesc reflexe ce controlează activitatea veziculei

biliare și a sfincterului Oddi situat la locul de „vărsare" a canalului coledoc în

duoden.

Datorita acestui fapt, bila și sucul pancreatic ajung în duoden doar atunci când

este nevoie de acțiunea lor digestivă;

c) fenomene chimice în intestinul gros.

După ce o mare parte din substanțele nutritive au fost absorbite în intestinul

subțire, resturile alimentare trec în intestinul gros, unde sunt supuse unor noi

transformări.

Secrețiile intestinului gros sunt sărace în fermenți, dar bogate în mucus, acțiunea

lor digestivă fiind foarte mică. Bacteriile intestinale au însă o acțiune importantă

asupra proteinelor și hidrocarbonatelor. Bacteriile de putrefacție acționează

asupra proteinelor, iar bacteriile de fermentație transformă hidrocarbonatele.

Fenomenele chimice din intestinul gros se desfășoarî în mod normal doar în

colonul ascendent și prima porțiune a colonului transversal. Fenomenele

mecanice din colon și ultimele părți ale tubului digestiv constau în progresia

alimentelor devenite materii fecale către rect și evacuarea lor .

Avansarea alimentelor de-a lungul tubului digestiv se numește tranzit digestiv și

are loc în mod normal în urmatoarele intervale de timp:

- din cavitatea bucală în stomac, câteva secunde;

-din stomac în duoden, apa trece imediat; grăsimile, după circa 3 ore; celelalte

alimente, după 1-2 ore părăsesc complet stomacul.

Prin duoden, alimentele trec rapid, în câteva minute, ajungând în celelalte

porțiuni ale intestinului subțire . Alimentele ajung în prima parte a intestinului

gros după 4 ore de la ingestie.

În intestinul gros, alimentele sunt la nivelul unghiului hepatic al colonului după

6 ore, iar în unghiul splinei, după 8 ore de la ingerare. După 15 ore, ele sunt

prezente în colonul sigmoid, iar la 20-24 de ore sunt evacuate din organism.

Tranzitul în intestin poate fi accelerat (diaree) sau încetinit (constipatie) față de

valorile normale menționate. În ambele cazuri, atât digestia, cât și absorbția

alimentelor sunt tulburate și urmate de semne generale și suferință. De aceea,

menținerea unui tranzit normal are mare importanță pentru păstrarea sănătății.

11

Capitolul II

Enterocolita la copii

2.1. Definiție

Enterocolita reprezintă o inflamație simultană a mucoasei intestinului

subțire și a colonului afecteaza ca urmare a infectării cu microrganisme. Aceste

microorganisme ajung în organism prin intermediul apei, a alimentelor, a

mâinilor murdare, a tacâmurilor nespalate etc.

2.2. Etiologie

Etiologia enterocolitei poate fi infecția bacteriana (Escherichia coli, Shigella,

Salmonella, Yersinia etc.), virală (cel mai frecvent cu Rotavirus) sau parazitară

(Giardia). Ciuperci-candida, în special la pacienții imunodeprimați sau care au

primit anterior tratamente prelungite cu antibiotice. Unii vectori( muște, gândaci,

rozătoare, etc.) pot vehicula și împrăștia microorganismele pe distanță mare. Pin

urmare se pot îmbolnăvii într-un moment toți cei care au consumat un anumit

aliment contaminat sau apă dintr-o sursă contaminată, precum și cei care au

venit în contact cu aceștia nerespecând regulile de igienă.

Transmiterea se face cel mai frecvent pe cale fecal-orala, dar și prin alimente,

apă contaminată sau direct de la o persoană la alta.

2.3. Fiziopatologie

Fenomenele fiziopatologice sunt complexe și demonstrate de:

– evidențierea a numeroase enterotoxine și citokine responsabile de procesele

secretorii și distrugerile celulare

– descoperirea recentă a caracterului secretor al diareei cu Rotavirus sub

acțiunea proteinei nestructurale cu rol de enterotoxină

Toxinele și germenii determină un proces inflamator prin intervenția

sistemului imunitar digestiv situat în mucoasa și submucoasa intestinală. Paralel,

apar fenomene motorii reprezentate de complexul migrator al potențialului de

acțiune, care este responsabil de accelerarea tranzitului. Tranzitul accelerat

diminuă timpul de contact digestiv al alimentelor, afectează capacitatea de

absorbție și agravează simptomele.

Fenomenele motorii survin prin intervenția PAF (Factor de Activare

Plachetar) care acționează fie direct pe celulele mușchiului neted, fie indirect

prin intermediul PGE și radicalilor liberi. Enzimele bacteriene la rândul lor

deconjugă acizii biliari, iar aceștia stimulează motricitatea colonului.

12

Unii agenți infecțioși, mai ales virali antrenează distrucții celulare îndeosebi

la nivelul celulelor vârfurilor vilozitare (cu activitate de reabsorbție), pe când

celulele criptice au o activitate secretorie crescută. Apare lezarea stratului de

mucus care determină creșterea puterii patogenice a germenilor și favorizează

adeziunea lor la membrana enterocitului. Diareea invazivă este cauzată de

distrugerea directă a mucoasei de către agentul invaziv. Microorganismele

perturbă transportul ionilor, nu prin intemediul unei enterotoxine ci prin

afectarea procesului normal de reînnoire al epiteliului intestinului subțire.

Datorită procesului de reparație lent, vilozitățile sunt populate cu celule imature

care duc la un deficit în dizaharidaze (lactază), care determină tulburări în

absorbția hidraților de carbon și care în final provoacă o creștere a încărcării

osmotice în intestin.

Poluarea bacteriană, prin hidroxilarea sărurilor biliare neabsorbite de către

bacterii, duce la formarea de analogi ai acidului ricinoleic responsabil de leziuni

ale vârfurilor vilozitare, creșterea secreției hidroclorate a intestinului subțire și

colonului, iar în final determină creșterea activității motorii.

Bacteriile pot provoca o diaree prin mecanisme variate adesea asociate:

unele alterează peretele enterocitar și reduc suprafața de absorbție,

fie direct prin invazia mucoasei cu inflamație, fie indirect prin

intermediul toxinelor;

altele acționează prin eliberare de enterotoxine care modifică

balanța hidrică fără a afecta morfologia mucoasei;

alte bacterii aderă la membrana apicală a enterocitului colonizându-

l masiv, iar apoi antrenează distrucția reliefului microvilozitar cu

pierderea echipamentului enzimatic.

2.4. Anatomie patologică

În formele ușoare, mucoasa apare hiperemiată, cu pliuri îngroșate, edem și

secreție bogată în mucus. În formele mai avansate se descuameaza epiteliul, apar

eroziuni superficiale, foliculii limfatici se inflamează și se pot necroza,

producând ulcerații care interesează și submucoasa.

13

2.5. Tablou clinic

Tabloul clinic poate îmbrăca forme uşoare de boală, dar şi forme severe, cu

refuzul complet al alimentaţiei şi lichidelor pe gură , însoţit de scaune şi

vărsături frecvente având ca rezultat sindromul de deshidratare acută, care este

complicaţia cea mai severă a bolii. În alte cazuri tabloul clinic este dominat de

sindromul infecţios (febră, stare toxico-septică) acesta fiind apanajul

enterocolitelor bacteriene.

Boala debutează brusc, la scurt timp după consumarea unor alimente

alterate sau după ingerarea substanței toxice. Este mai frecventă în anotimpul

călduros.

În marea majoritate a cazurilor se asociaza și semnele unei gastro-duodenite

acute.

Primele simptome sunt: inapetența, greața, cefalee, stare de neliniște.

Curând bolnavul acuză dureri abdominale progresive, până la colici,

zgomote hidro-aerice, balonări, vărsături alimentare și bilioase. Apoi apar diaree

explozive, cu eliminări de gaze urât mirositoare.

Scaunele, la început subțiri, devin lichide, murdare, brune sau gălbui, în

număr de 5 - 10 - 20 pe zi; ulterior capată un aspect mucos. Deseori există și

tenesme. Febra și frisoanele însoțesc de cele mai multe ori aceste manifestări, în

cazurile mai grave se instalează fenomene de colaps periferic, cu adinamie,

transpirație, cianoză, răcire a extremităților, puls mic, hipotensiune, hipotermie.

Bolnavul este deshidratat, prezintă sete, oligurie, piele uscată, ameteți. Alte

simtoame clinice:

accelerarea tranzitului intestinal;

digestie incompletă a alimentelor;

absorbție incompletă a nutrienților;

tulburarea florei intestinale normale;

dezvoltarea unor specii bacteriene patogene;

activitatea enzimatică deficitară;

agresiuni toxice locale;

metabolizarea sărurilor biliare deficitare;

tulburarea imunității locale;

inflamația și apariția de leziuni la nivelul mucoasei intestinale.

14

2.6. Forme clinice

Există două forme de enterocolită acută sau cronică, infecțioasă sau

inflamatoare.

De departe cele mai frecvent întalnite cazuri de enterocolită sunt cele de etilogie

infecțioasa, iar clasificarea în funcție de natura agentului patogen este:

infecție bacteriană: poate fi cauzată de o bacterie care distruge mucoasa

intestinală

(Shigella, Salmonella, Yersinia, Campylobacter etc) sau de o bacterie care

produce o toxină responsabila de o hipersecreție hidroelectrolitică

(Staphylococcus aureus, Escherichia Coli, Vibrio Cholerae etc). În cazul

enterocolitei bacteriane tratamentul constă, în principal, în rehidratare și în

administrarea de antibiotice în caz de afectare severă sau prelungită.

In cazul pacientilor imunodeprimati, tuberculoza digestiva reprezinta o cauza

relativ frecventa a enterocolitei infectioase.

Infecție virală: cel mai frecvent, prin rotavirus care afecteaza îndeosebi

copiii, și

evolueaza de la sine către vindecare.

Infecțiile cu citomegalovirus în rândul pacienților imunodeprimați pot fi

complicate de leziuni ischemice la nivelul colonului și rectului, cu evoluție

posibilă spre megacolon toxic.

Infecție parazitară: Giardia lamblia, Blastocystis homnis, Balanti dium

coli etc.

Parazitozele frecvente sunt amibiaza, în timp ce persoanele imunodeprimate pot

fi subiecții unor infestări intestinale grave precum criptosporidioza sau

anguililoza. Evoluția este favorabilă sub tratament antiparazitar. Bolnavii de

SIDA sau persoanele imunodeprimate pot fi subiecții unor infestări intestinale

grave (criptosporidioza sau anguililoza).

Infecție fungică: candidoza este adesea o consecință a dismicrobismului

datorat

administrării îndelungate de antibiotice. Transmiterea microorganismelor se face

pe cale fecal-orală, acestea fiind introduse în organism odată cu apa și

alimentele contaminate (care pot conține și toxine microbiene) sau prin incorecta

igienizare a mâinilor sau tacâmurilor. De asemenea, transmiterea agenților

infecțioși se poate face și direct între indivizi, sau prin intermediul vectorilor

cunoscuți (rozătoare, gândaci, multe altele).

Enterocolita inflamatorie - Este o inflamație de origine neinfecțioasă a

mucoaselor intestinului subțire și a colonului. Boala lui Crohn reprezintă forma

15

principală a acestui tip de enterocolită. În această boală cronica a cărei origine

este încă necunoscută, orice segment al tubului digestiv poate fi afectat și,

îndeosebi, ileonul și colonul.

Enterocolitele cronice se împart în secundare și primare enterocolita

secundară este produsă de factori etiologici cunoscuți. Parazitozele intestinale

(lambliaza strongiloidoza, teniaza etc.), produc enterocolita parazitară, sau poate

aparea în urma stomacului operat, cu anaclorhidrie și evacuare rapidă. Alteori

boala se datorează unei creante enzimatice în diharazidoza (lactaza) sau a unei

alergii alimentare.

Enterocolita primară nu are o cauză bine precizată. În producerea bolii

intervin factori determinanți și factori predispozanți (de teren). În producerea

bolii mai pot interveni și factori medicamentoși cum sunt unele antibiotice cu

spectru larg ce produc dibacterioze și exacerba o enterocolită cronică latentă

printr-o acțiune toxică directă asupra mucoasei intestinale.

Debutul bolii este insidios. Durerile abdominale au caracter colicativ, sunt

localizate preombilical, însoțite de balonări, garguimente și de flatulență. Pe

primul plan se situeaza sindromul enteritic si tulburarile de tranzit intestinal.

Sindromul enteritic se caracterizează prin dureri abdominale migratorii,

preombilicale, de intensitate variabilă, ajungând până la aspectul de crampe sau

colici abdominale ce apar și se accentuează după ingestia de lapte, dulciuri

concentrate, crudități, băuturi reci, expuneri la frig sau emoții.

Tulburarile de tranzit intestinal se exteriorizează prin scaune siareice, în

medie de 2-4 ori pe zi, numărul lor fiind influențat de felul alimentației, de

gravitatea bolii și de reactivitatea individuală. Scaunele sunt voluminoase, cu

resturi alimentare incomplet digerate mai ales în a doua jumătate a nopții și spre

dimineață. Uneori, fazele diareice alternează cu perioade de constipație.

La aceasta simptomatologie se mai pot asocia tulburări funcționale gastrice,

duodenale, biliare, manifestări neurovegetative și neuropsihice ca: inapetență,

grețuri, gust amar, pirozis, eructații, vărsături cu stări depresive, anxioase,

cefalee, astenie, amețeli, tendința la lipotimie, tremurături, palpitații, valuri de

căldură ce imită tulburările sindromului Dumping, încadrate în "sindromul

jejunal" de O.Fodor.

16

2.7. Investigații

Investigațiile în enterocolita la copii constă în anamneză și examen clinic

minițios ținându-se foarte mult seama de simptomatologia bolii care ne este dată

de către parinți.

La examenul fizic se realizează inspecția, palparea, auscultația și percuția,

examinări care ne vor ajuta pe parcurs și la decelarea unui diagnostic corect.

În inspecție se apreciază aspectul general al pacientului, starea de denutriție,

cașexia, paloarea tegumentelor, mărirea de volum al abdomenului. Palparea

pune în evidență sediul durerii, accentuarea sau reducerea ei la compresiune;

apărarea musculară.

Examenele de laborator sunt de asemenea importante, se recoltează:

- sânge ( hemoleucograma, ionograma, transaminaze și bilirubina)

- suc gastric

- secreția pancreatică

- bilă, materii fecale, urina (coprocultură, coproparazitologia)

Evaluarea morfo-funcțională a aparatului digestiv și a glandelor anexa se va

face prin examene radiologice - radiografie abdominală.

2.8. Diagnostic

2.8.1. Diagnostic pozitiv

Diagnosticul este precizat de către medical pediatru printr-o corelație între

istoricului bolii, vârsta pacientului, anotimp și examenele paraclinice de scaun:

examenul coprologic – studiul materiilor fecale în scopul examinarii

digestiei, depistării viermilor intestinali și determinării componenților

chimici și bacterieni;

coprocitograma – ramura a biologiei care studiază structura, dezvoltarea și

funcțiile celulelor;

examenul coproparazitologic;

testele rapide de identificare a antigenelor (de exemplu, pentru giardia,

rotavirus, adenovirus).

Necesită internarea anumiți pacienț i care prezintă urmatoarele

simpome:

- letargie sau somnolență excesivă la un copil care este deshidratat

(încercănat, cu extremități reci și pliu cutanat leneș);

- anurie (lipsa micțiunilor pe o durată mai mare, de 6-8 ore – a se verifica

prin cântărirea pampers);

17

- febră înaltă, peste 39 C, ce nu poate fi combătută cu antitermice (pentru că

varsă tot și are scaune foarte frecvente)

- copil cu afecțiuni aparent amenințătoare de viață (convulsii, episoade de

apnee cu cianoza, frison, etc);

- copil foarte mic (sub 3 luni), foști prematuri, cu dezvoltare somatică

precară;copii cu boli severe asociate (malformații cardiace congenitale,

boli neurologice, boli cronice gastrointestinale).

Internarea se va face la recomandarea medicului în cazurile în care persoanele

afectate nu pot fi tratate decât la spital.

2.8.2. Diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial se face cu toxiinfecțiile alimentare, cu febra tifoidă și

febrele paratifoide și cu dizenteriile.

2.9. Tratament

2.9.1. Tratament profilactic

Educația pentru sănătate a populației constă în luarea și respectarea unor

măsuri de prevenire a bolilor digestive; și anume:

Măsuri de profilaxie primară- ce vizează reducerea numărului de cazuri

noi de îmbolnăvire, constă în:

- dispensarizarea persoanelor cu risc crescut, persoane cu teren ulceros

(descendenți din familii în care unul sau ambii părinți au ulcer)

- educarea populației privind igiena buco-dentară (dentiție bună, care să

asigure masticație)

- educarea populației privind igiena alimentară

- alimentație echilibrată cantitativ și calitativ

- pregătirea alimentelor- fără exces de condimente, fierbinți sau reci

- orarul alimentației- mese regulate

- igiena psiho- nervoasă, servirea mesei în condiții de relaxare nervoasă,

ambianță plăcută

- educarea populației privind abandonarea obiceiurilor dăunătoare

- alcoolismul, fumatul care favorizează apariția bolii stomacului, ficatului.

Măsuri de profilaxie secundară

- Urmărește, prin măsurile luate, ca în evoluția bolilor digestive deja

existente să nu apară complicații grave

Măsuri de profilaxie terțiară

18

- Se realizează prin acțiuni destinate diminuării incapacităților cronice de

reeducare a invalidităților funcționale ale bolnavilor

Prevenirea enterecolitelor este posibilă prin respectarea regulilor de igienă

individuală: spălatul mâinilor cu apă și săpun înaintea oricărei mese, spălarea

eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea și

dezinfectarea tacâmurilor, veselei, prin utilizarea numai apei provenite din surse

sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, a apei fierte și răcite

ori a apei minerale îmbuteliată corespunzator.

2.9.2. Tratament igieno-dietetic

Pe prim plan în tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de

lichide și electroliți. Aceasta se realizează prin consumul de lichide - ceaiuri

neîndulcite, apă minerală (plată), zeamă de orez, supă de morcovi. Utilă este

adăugarea sărurilor de rehidratare care se găsesc în farmacii, în pliculețe cu

dozaj corespunzator. Pentru calmarea durerilor abdominale se pot utiliza

antispastice (numai la recomandarea medicului), aplicații de caldură pe

abdomen.

De cele mai multe ori, cu un regim alimentar adecvat, enterocolitele se

vindecă în cîteva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, brânză

proaspătă, mere rase, supă de zarzavat strecurată, carne fiartă. Sunt excluse

legumele și fructele crude, lactatele și prăjelile. Regimul trebuie menținut 2 - 3

zile după dispariția simptomelor.

Alimentația trebuie să fie cât mai completă, cu interdicții cât mai puține.

În formele severe, cu scaune numeroase, se aplică un regim hidric de 12 – 14

ore, cu ceaiuri amare sau îndulcite cu zaharină sau cu zahar în proporție de 5 %,

zeamă de orez, supă de morcovi, supă de zarzavaturi strecurată.

La adult se impune evitarea fumatului din cauza afecțiunii peristatogene a

nicotinei.Evitarea consumului de alimente excesiv de reci și băuturile

fermentate.

Regimul hidric poate fi înlocuit de cura de mere rase, indicată la bolnavii

inapetenți sau supuși unei alimentații unilaterale prea multa vreme.

Când exista un dezechilibru al proceselor de fermentație și putrefacție, se începe

o dieta cu un suport redus de glucide, dar cu administrare în exces de proteine.

Pentru a combate diareea se dau produse bogate în:

-tanin -ceai oriental concentrat;

-ceai de coarne;

-suc de gutui;

19

-suc de afine;

-calciu (brânzeturi);

-mucilagii (orez).

Pentru combaterea constipației se dau legume și fructe.

Alimentația se îmbogățește progresiv cu prudență, fiecare aliment fiind introdus

în rații mici.

Bolnavul trebuie să respecte anumite condiții de igienă și anume spălarea pe

mâini și a fructelor înainte de a consuma alimentele.

Trebuie să faca cure cu Saprosan sau Mexaform, asociate cu vitamine din

complexul B, timp de 5 – 7 zile. Dacă după ingerarea de alimente apar balonări,

senzație de agitație abdominală și barborisme, trebuie să ingere soluție de

Novocaina 1- 2 % înainte de masă cu 10 – 15 minute.

2.9.3. Tratament medicamentos

Nu întotdeauna tratamentul cauzei, adică eradicarea agentului infecțios cu

ajutorul antibioticelor, este indicată. Diareea provocată de virusuri nu răspunde

la tratamentele antibiotice. În plus utilizarea nerațională a antibioticelor duce la

perturbarea florei intestinale normale nepatogene sau determină selecționarea

unor tulpini microbiene rezistente la antibiotice.

Vărsăturile pot fi combătute cu medicamente de tipul Emetiral, Torecan,

Metoclopramid, dar numai la indicația medicului și în dozaj corespănzăror.

Administrarea de antibiotice se face numai la indicația medicului.

Antibioticele sunt utilizate în unele cazuri de enterocolite bacteriene: dizenteria

bacteriană, gastroenterite cu Salmonella, cu risc de bacteriemie și localizări

extraintestinale, forme care nu răspund la dietă și la medicația simptomatică,

forme recidivante, enterocolite ale sugarului, cu coproculturi pozitive. Totodata

sunt recomandate în enterocolite ale copiilor din colectivități, enterocolite ale

personalului din sectoarele cu risc epidemiologic crescut și enterocolite cu febră

persistentă..

Antibioticul recomandat, doza zilnică, durata tratamentului, diferă în funcție

de etiologia enterocolitei, gravitatea bolii, vârsta pacientului. În diareea

călătorilor se poate utiliza Doxiciclina (Vibramycin) 100 mg/zi sau

Cotrimoxazolul (Biseptol) 2 tablete de 2 ori pe zi. Enterocolitele acute cu

modificarea stării generale, cu deshidratare mare trebuie spitalizate în vederea

reechilibrarii hidroelectrolitice rapide și a prevenirii complicațiilor. Se

spitalizează enterocolitele aparute la persoana care lucrează în sectoare cu risc

20

de a provoca epidemii (industria alimentară, comerțul cu produse alimentare,

alimentația publică, distribuția apei).

O mare atenție trebuie acordată enterocolitelor sugarilor și copiilor mici,

deoarece aceștia se deshidratează mult mai ușor, fiind astfel predispuși formelor

severe de boală. Enterocolitele acute sunt boli care pot fi în mare măsură

prevenite cu respectarea normelor de igienă corespunzatoare. Ele au în general o

evoluție autolimitată în timp, regimul alimentar bogat în lichide și de protecție

digestivă, fiind cheia de boltă în remisia formelor necomplicate.

2.9.4. Tratament chirurgical

Enterocolita banală la copii nu necesită o intervenție chirurgicală, ea se poate

trata foarte ușor și la domiciliu doar cazurile grave cu febră și dezhidratare

severă se recomană internarea. Există cazuri de enterocolită mult mai grave cu

perforații sau ulceroase care se intervine chirurgical în diferite zone ale

intestinului subțire.

2.10. Evoluție. Prognostic. Complicații

Enterocolita acută evoluează în funcție de agentul patogen. În mod obișnuit

simptomele regresează în 2 – 3 zile. Boala se poate vindeca spontan, sau rareori,

dacă este neîngrijită, se poate croniciza.

Enterocolita cronică reunește o succesiune de perioade de agravare și

perioade de acalmie. Puseurile de exacerbare sunt declanșate în majoritatea

cazurilor de alimente sau suportate prin experiența anterioară sau binecunoscută

ca generatoare de diaree (fructe, zarzavaturi în exces, ciuperci, dulciuri, lichide

reci, lapte, iaurt, bere, must, etc). În alte cazuri, răspunderea agravării o poarta

curele de antibiotice orale, expunerile la frig, infecțiile generale și curele

hidrominerale. Durata episoadelor active este de la câteva săptămâni pâna la 2 –

3 luni.

Permisiunea se obține prin restricții alimentare sau prin aplicarea unei

terapii active. Persistă intoleranța față de alimente, care solicită eforturi digestive

mari, nu au echivalent enzimatic, stimulează peristaltismul.

Enterocolita glutenică evoluează cronic, cu perioade de agravare și cu

ameliorări parțiale.

Complicațiile sunt:

a) locale

-posibile leziuni inflamatorii, infiltrative, mai frecvent cantonate la nivelul

cecului și sigmei;

21

-manifestări rectosigmoidiene;

-manifestări rectale;

b).generale

-sindromul de denutriție severă cu multiple manifestări carențiale;

-neuroza secundară;

-deficiențe pluriglandulare hipofizosuprarenale și tiroidiene și gonadice.

Complicatiile enterocolitei glutenice sunt:

-osteomalacie;

-distrofie;

-tetanie;

-hemoragii;

-anemie carențială (feriprivă sau prin deficit de acid folic)

Prognosticul este în general bun, bolnavul păstrându-și capacitatea de

muncă, cu excepția perioadelor de exacerbare diareică și a formelor complicate,

cu stări pluricarențiale.

Sunt cazuri când bolnavii redobândesc toleranța alimentară care declanșează

instalarea suferinței.

Marea majoritate a bolnavilor cu enterocolita sunt obligați să respecte cu

strictețe unele norme igieno – alimentare și utilizarea periodică a

medicamentelor. Susceptibilitatea la accidente diareice rămâne definitivă.

Situația este însă diferită atunci când există defecte fundamentale

ireversibile, ca aclorofidria sau carența dizaharidică sau atunci când există

inflamația mucoasei enterale.

Într-un spectru mai larg putem vorbi de vindecare dacă bolnavul se simte bine,

respectând evitarea unor categorii de alimente. Restricțiile pe care trebuie să le

respecte nu reprezintă contramandări de incapacitate, ci doar soluții adaptive

față de o situație care este lipsită de progresivitate.

Respectând anumite condiții care se pot stabili de comun acord și recurgerea

sistematică la medicamentele necesare, bolnavul devine capabil de o activitate

normală.

În enterocolita glutenică, prognosticul se îmbunătățește radical, prin

introducerea regimului fără gluten.

În etapa anterioara mortalitatea atinge 5% din bolnavi. În prezent, se poate

obține vindecarea clinică și cea morfologică. Defectul enzimatic ereditar obligă

la respectarea restricțiilor alimentare.

22

Capitolul III

Rolul asistentei medicale în îngrijirea copilului cu enterocolită

3.1. Rolul propriu

3.1.1. Asigurarea condițiilor de spitalizare

Îngrijirea copilului sănătos și bolnav cere unele calități deosebite din partea

asistentei de pediatrie. Dintre acestea, cea mai importantă este dragostea față de

copil. Îngrijirea copilului cere răbdare, perseverență, înțelegere. Asistenta

trebuie să știe să interpreteze comportamentul copiilor prin prisma gândirii lor.

Toate acestea sunt posibile numai atunci când asistenta iubește copii și-i

îngrijește cu dragoste și devotament.

Este foarte important ca prima impresie a copilului despre mediul

spitalicesc să fie cât se poate de plăcută. Ajungând într-un anturaj străin,

înconjurați de instrumente medicale și de halate albe, copii sunt speriați, mai

ales că în unele familii de multe ori se comite greșeala de a-i amenința prin: ,,

dacă nu ești cuminte, ți se face o injecție”.

Copiii vin adesea cu anumite reflexe negative gata formate, cu frică față de

mediul spitalicesc. Este sarcina asistentei să înlocuiască familia lăsată acasă și să

restabilească echilibrul sufletesc tulburat al copilului.

Înlocuirea mamei, în cazul în care copilul este internat fără mamă pentru a

nu fi privat de îngrijirile necesare, să-i fie asigurat un mediu corespunzător din

punct de vedere psihic pentru a se acomoda mediului din staționar, cere foarte

multă dăruire și dragoste pentru copii. Atitudinea asistentei față de copii va fi

totodată senină și echilibrată; în felul acesta va reuși să trezească în ei

sentimentul de siguranță și încredere.

Întodeauna copiii vor sta în camere speciale în funcție de etiologia

diagnosticului, respectându-se totodată categoriile devârsta a fiecăruia.

Staținoarul de copii va respecta condițiile necesare de mediu prin asigurarea

unui salon curat, dezinfectat, cu temperatură, umiditate, luminozitate, aerisire și

ordine corespunzătoare. Lenjeria de pat și de corp se vor păstra curate

asigurându-se schimburi corespunzătoare vârstei suficiente pentru toții copii și

vor fi schimbate ori de câte ori va fi necesar. Camerele vor fi prevăzute cu

diverse jucării corespunzătoare vârstei, dezinfectate, care să nu producă

accidente. Copii se obișnuiesc repede cu noul lor mediu. Din acest motiv în

perioada de convalescență, când se simt bine, ei nu vor să mai stea în pat și fac

dezordine în salon. Asistenta trebuie să aibă răbdare și înțelegere cu acești copii.

Ea trebuie să le asigure o oarecare preocupare, dându-le cărți cu poze, hârtie și

23

creion pentru desenat, cuburi sau alte jucării și dacă timpul îi permite, să le

povestească în locul mamelor.

Bruscarea sau pedepsirea copiilor nu este compatibilă cu calitatea de

asistentă!

3.1.2. Rolul asistentei medicale în examinarea clinică a pacientului

Ajutorul asistentei la examinarea clinică a copilului reduce mult timpul

necesar pentru examinare, liniștește și preocupă copilul și creează condiții

optime pentru munca medicului.

În vederea examinării copilului, asistenta se va îngriji de încălzirea camerei

la temperatura optimă, pentru ca copilul dezbrăcat să nu răcească și să nu

reacționeze prin reflexe de apărare față de frig în cursul examinării. Examinarea

se va face pe masa de examinare, acoperită cu o mușama, peste care se așază un

scutec curat.

Înainte ca medicul să înceapă examinarea, asistenta se va spăla pe mâini cu

apă și săpun și la nevoie își va încălzi mâinile, pentru a nu crea senzații

neplăcute copilului. Ea trebuie să se apropie de copil cu dragoste, însușindu-și o

atitudine de prietenie și va căuta să se joace cu sugarul sau să discute prietenește

cu copilul mare, în scopul de a le câștiga încrederea. Examinarea propiu-zisă se

va începe numai după ce copilul s-a liniștit și s-a împrietenit cu medicul și cu

asistenta, ceea ce îi suprimă rezistența față de procedeele examinării la care va fi

supus.

Asistenta trenuie să cunoscă mersul cronologic al examenului clinic, pentru

a prezenta medicului instrumentarul necesar fără să fie mereu solicitată, pentru a

aduce copilul examinat în poziție adecvată fazei de examinare și pentru a

preocupa din timp atenția copilului.

Copilul trebuie dezbrăcat complet pentru examinare. La copiii mari,

asistenta trebuie să ia în considerare rezistența copilului, izvorâtă din simțul

pudoarei. Acești copii nu trebuiesc forțați, bruscați sau obligați să se dezbrace, ci

prin muncă educativă se va încerca a-i lămuri asupra necesității acestui lucru.

Sugarii vor fi așezați pe masa de examinare în decubit dorsal, copii mici în

poziție șezând, iar cei mari în picioare, mersul examenului fiind identic cu cel al

adultului.

În timp ce medicul se ocupă cu luarea anamnezei de la mamă și exacută

inspecția, asistenta pregătește instrumentarul pentru executarea măsurătorilor și

determină greutatea, lungimea și perimetrele copilului.

24

Prin examinarea tonicității musculare se va decela starea de hipotonie sau

hipertonie a musculaturii. În vederea examinării intratoracice, copilul va fi

așezat în poziție șezând pe masa de examinare, fiind sprijinit de asistentă. În

vedera examinării organelor intaabdominale, asistenta va menține copilul în

decubit dorsal, fixându-i membrele superioare. În această fază a examinării,

copilul trebuie neapărat liniștit, căci plânsul încordează musculatura peretelui

abdominal făcând imposibilă palparea organelor. În acest scop este bine dacă se

dau în mâna copilului jucării atractive, care îi angajează în același timp și

mâinile.

3.1.3. Supravegherea pacientului

Supravegherea copilului bolnav cuprinde în esență acețeași obiective ca și la

supravegherea adultului. Totuși sugarul și copilul mic neputând semnala direct

sau descrie simptomele subiective și nici expune unele manifestări obiective,

supravegherea lor prezintă unele particularități. Asistenta va trebui să

urmărească manifestările subiective și să le descrie medicului inclusiv

intensitatea, gravitatea și caracterul manifestărilor.

În cursul îngrijirii copilului bolnav, asistenta își va axa atenția asupra

următoarelor probleme:

Anorexia – ce trebuie imediat recunoscută. Anorexia poate fi falsă sau

adevărată. Cea falsă apare la nou născuții prematuri sau cu diferite malformații

sau procese inflamatoare de la nivelul cavității bucale. Anorexia adevărată

reprezintă lipsa necesității reflexe de a se alimenta. Ea survine în stări de

avitaminoze, în boli infecțioase acute și cronice, tulburări digestive, precum și în

cursul alimentației neraționale a copilului. Anorexia în fază incipientă este

destul de frecvent întâlnită la copii cu enterocolită dat fiind inapetența acestora

și mai ales a stărilor de vărsături care preced acest diagnostic.

Scaunul. Aprecierea scaunului trebuie făcută în funcție de vârsta și

alimentația copilului. Se va ține seama de numărul emisilor, caracterul lor

macroscopic, consistență, vâscozitate, miros și reacție. În cazuri patologice,

scaunul poate fi muco-grunjos, lichid și semilichid, mucos, muco-purulent și

muco-sanguinolent. Păstrarea scaunelor se va face cu mare atenție fără a le

contamina pentru a fi examinate microscopic, bacteriologic, chimic și

parazitologic.

În cazul enterecolitelor evacuările de scaun pot fi dese, 4-6-10 eventual și

mai multe la zi sau mai rare, la 2-3-4 chiar și 5 zile, putând fi însoțite de crize

dureroase și conținând striuri sanguine, false membrane, mucozități gleroase,

25

etc. Lipsa scaunului se notează în foaia de temperatură și se raportează

totdeauna medicului la vizită.

Vărsăturile sunt foarte frecvente la copii cu enterocolită, dar nu numai,

putând îmbrăca variate îmbolnăviri. Ele apar uneori ca elementul esențial al

tabloului clinic, mascând restul simptomatologiei. Din acest motiv ele trebuie

totdeauna privite cu seriozitate și raportate de urgență medicului. Ele nu

trebuiesc confundate cu regurgitările obișnuite ale sugarului. Regurgitarea nu

este precedată de grețuri și nici nu compromite greutatea copilului.

Meteorismul este un fenomen frecvent întâlnit în cursul îmbolnăvirilor la

copii.

Abdomenul copilului este foarte balonat, sub tensiune și foarte sensibil la

atingere. Meteorismul însoțit de constipație și lipsa emisiunilor de gaze denotă

o oprire a tranzitului intestinal și se raportează imediat.

Transpirațiile. Transpirația la copilul mic are o intensitate mai redusă și

apariția ei este condiționată de alte împrejurări decât la adult. În primele 6 luni,

sugarul nu transpiră aproape deloc. Totuși. Transpirația este foarte abundentă în

cursul rahitismului( mai ales în regiunea occipitală) și al spasmofiliei. La copilul

mai mare, transpirația este observată regulat în cursul tuberculozei pulmonare, la

sfârșitul pneumoniei, precum și în stadiul inițial al oliomielitei.

Colorația anormală a tegumentelor, paloarea, roșeața, cianoza, icterul,

malformația pielii se interpretează la fel ca la adulți. Cianoza la sugar și la

copilul mic poate să apară și sub formă de crize în cursul laringospasmului sau

episoadelor de tuse convulsivă.

Erupțiile cutanate sunt foarte frecvente la copii. Asistenta este cea care

dezbracă și îmbracă copilul, deci este prima care observă formațiunile cutanate.

Ea trebuie să facă diferențierea și să recunoscă formațiunile, înainte de apariția

exantemelor. În cursul îngrijirilor curente asistenta va putea să observe dacă

copilul se scarpină, ceea ce denotă o afecțiune pruriginoasă.

Durerea este o manifestare frecventă la copii. Dacă copilul mare poate să-

și exprime și să localizeze durerea, acest lucru este imposibil în cazul sugarului.

În cursul colicilor abdominale, abdomenul pare crescut în volum, proieminent,

relazându-se numai în perioadele de liniște.

Tusea . În timp ce adulții și copii mari pot să aprecieze intensitatea și

orarul tusei și pot reproduce caracterul ei în fața medicului, sugarii și copii mici

nu pot furniza aceste informații. Asistenta va supraveghea caracterul, frecvența,

orarul, ritmul, sonoritatea, timbrul tusei precum și manifestările de altă natură

care o însoțesc. Tusea poate fi uscată sau umedă cu sau fără expectorație.

26

Frecvența tusei este diferită. Poate să apară sub forma de tuse rară, seacă sau

tuse permanentă chinuitoare , ce nu lasă copilul să se odihnescă pe timpul nopții.

Prin supravegherea conștiincioasă a copilului bolnav asistenta poate ajuta în

mare măsură medicul la stabilirea diagnosticului, urmărirea evoluției bolii și

aplicarea tratamentului adecvat.

3.1.4. Rolul asistentei medicale în alimentația pacientului

Alimentația copilului trebuie să se adapteze caracteristicilor și morfologiei

particularea a copilului. Dentiția și actul masticației fiind în dezvoltare se pot

introduce în meniul copilului și alimente consistente de consistență păstoasă sau

fărâmițate. La acestă vârstă simțul gustului fiind destul de diferențiat,

alimentația trebuie să fie variată, apropiindu-se încet de alimentația adultului.

Trebuie ținut cont că la acestă vârstă trebuie asigurate:

- Nevoile nutritive ale organismului în dezvoltare

- Aportul tuturor factorilor nutritivi în proporțiile necesare

- Să conțină proporții de alimente de origine animală și vegetală

- Să fie cât mai variată și corespunzătoare vârstei copilului

- Alimentele noi să fie introduse treptat, în porții mici

- Alimentele să fie de bună calitate, proaspete, prezentate în mod apetisant

și atrăgător pentru a face poftă copilului

Laptele rămâne și la acestă vârstă un aliment esențial, se poate da sub formă de

cacao cu lapte, kefir, iaurt, brânză sau preparat cu paste făinoase.

Nevoia de lichide va fi satisfăcută cu apa din alimente ( supe de legume, bulion

de carne, supă de fructe)

Pe prim plan în tratamentul enterocolitelor este corectarea pierderilor de

lichide și electroliți. Aceasta se realizează prin consumul de lichide - ceaiuri

neândulcite, apă minerală (plată), zeamă de orez, supă de morcovi. Utilă este

adaugarea sărurilor de rehidratare care se găsesc în farmacii, în pliculețe cu

dozaj corespunzator.

De cele mai multe ori, cu un regim alimentar adecvat, enterocolitele se vindecă

în câteva zile. Regimul alimentar este bazat pe orez fiert, brânză proaspată, mere

rase, supă de zarzavat strecurată, carne fiartă. Se mai poate alimenta cu diverse

rețete care au această bază cum ar fi: pilaf de morcovei cu pui, ciorbiță de vacă

cu orez, pilaf cu perișoare de pui, măr copt cu orez, banană cu orez cu/fără

brânză de vaci, supă pui cu paste

Sunt excluse legumele și fructele crude, lactatele și prajelile. Regimul

trebuie menținut 2 - 3 zile după dispariția simptomelor.

27

3.1.5. Rolul asistentei medicale în educația sanitară a pacienților

Educația sanitară constă în prevenirea tuturor bolilor ce se pot răspândi fie

pe cale aeriană, acvatică sau orală (picaturile Pfluge).

Educația sanitară o încep însuși tineri părinții prin luarea de măsuri încă din

perioada sarcinii pentru a preveni îmbolnăvirile și malformațiile viitorului copil.

Acestora li se face educația necesară prin conștientizarea importanței imunizării

și încurajarea lor de a-și duce copii la vaccinări conform programului național de

vaccinare. Părinții se vor lămuri asupra necesității controlului periodic al

sugarului, apoi al copilului

Prevenirea enterocolitei este posibilă prin respectarea regulilor de igienă

individuală precum: spălatul pe mâini cu apă şi săpun înaintea fiecărei mese,

spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi

dezinfectarea tacâmurilor, consumul de apă potabilă, necontaminată şi curăţarea

veselei prin utilizarea apei provenite din surse sigure.

De altfel timpul cald creează condiții favorabile de dezvoltarea a microbilor

patogeni și de răspândire a bolilor diareice acute. Răspandirea BDA în mediul

populației se realizează pe 3 căi- acvatică(cu apă contaminată), alimentară

(respectiv cu produse alimentare contaminate, mai frecvent produsele lactate,

carnea și produsele din carne, peștele, ouăle, legumele, fructele), habituală (prin

intermediul obiectelor de uz casnic contaminate). Combaterea și profilaxia

maladiilor infecțioase se pot realiza printr-o serie de măsuri cunoscute de

majoritatea populației, cum ar fi:

- Prelucrarea termică a produselor alimentare până la asigurarea unei

temperaturi de 70 grade C și mai mult pentru orice parte a produsului.

- Consumarea bucatelor îndată după preparare.

- Păstrarea produselor alimentare la rece (temperatura mai jos de +6 grade

C).Nu se admite păstrarea îndelungată a hrănii pentru copii de vârstă

fragedă (până la 3 ani ) – ea trebuie să fie proaspată și consumată imediat

după preparare.

- Excluderea contactului direct și indirect al bucatelor preparate cu

produsele alimentare crude prin intermediul veselei.

- Folosirea apei potabile necontaminate (o metodă eficace de dezinfectare a

apei este fierberea timp de 1-3 minute) și păstrarea ei în vase de sticlă

închise nu mai mult de 24 ore.

- Spălarea pe mâini cu săpun înainte și după masă, după tualetă etc.

Părinții ai căror copii au diaree trebuie să previna diseminarea infecției la

frații mai mari (daca au mai mulți copii), dar și la ei înșiși. Spălarea frecventă a

28

mâinilor, schimbarea corectă a scutecelor, izolarea copiilor sunt câteva din

metodele de prevenție.

Spălarea mâinilor este esențială și foarte eficientă în prevenirea diseminării

infecției. De preferat, mâinile trebuie spălate cu apă din abundență și săpun

antibacterian, timp de 15-30 de secunde. Copii mici vor fi supravegheați și

învățați totodată să-și facă o igienizare corectă. O atenție specială trebuie

acordată unghiilor, zonelor dintre degete și articulațiilor radio-carpiene. Clătirea

se va face cu apă din abundență, iar uscarea, de preferat cu un prosop uscat de

hârtie de unică folosință. Dezinfectantele pe bază de alcool sunt o alternativă

bună, în cazul în care apa și săpunul nu sunt la îndemână. Mâinile se vor spăla

după schimbarea scutecului sau după contactul cu orice obiect murdar de fecale,

înainte și după prepararea mesei, după mersul la toaletă, după ducerea gunoiului

sau strângerea lenjeriei murdare, după atingerea animalelor, dar și după suflarea

nasului și după strănut.

Educația copiilor pentru o igienă efectivă a mâinilor

O igienă și educație corespunzătoare a copiilor trebuie să pornescă de la

vârsta fragedă. Se poate începe cu bebelușii, sub formă de joacă, urmând ca pe

măsură ce copii încep să conștientizeze, să știe ca regulă, că spălarea mâinilor

este importantă pentru părinți și trebuie să o respecte. Părinții trebuie să fie în

primul rând un exemplu. În acest fel, chiar și când nu sunt cu copilul, el va cere

din reflex să-și spele mâinile înainte-după anumite activități. În acest fel există o

contribuție majoră la păstrarea sănătății lor și la evitarea îmbolnăviriilor.

Este prima și cea mai ușoară metodă de protejare a celor mici și dragi nouă.

Cei mai afectați de o igienă necorespunzătoare a mâinilor sunt copii care petrec

timp în colectivitate (grădinițe, școli). Ei prezinta riscul cel mai mare de a se

contamina din colectivitate cu germeni ce pot declanșa foarte ușor probleme

gastrointestinale, gripe, răceli.

Pentru copii care se află sub supravegherea unei terțe persoane în timpul

zilei (grădinițe, școli) întrebați dacă se face educație sanitară, dacă sunt

instructați să se spele obligatoriu pe mâini după ce au fost la tualetă și dacă sunt

mobilizați să își spele în mod regulat mâinile pe parcursul unei zile, și nu numai,

dar și înainte de servirea mesei.

29

3.2. Rolul delegat

3.2.1. Rolul asistentei medicale în examinarea paraclinică

Într-o societate în care prevenția a început să fie din ce în ce mai mult un

mod de viață, analizele medicale reprezintă unul dintre puținele exemple care

pot asigura concret prevenirea unor afecțiuni serioase, precum și depistarea în

stadiul incipient a altoră, permitându-ne astfel să luăm din timp cele mai

potrivite măsuri.

Asistenta trebuie să aibă foarte multă răbdare cu copii, mai ales dacă aceștia

sunt nervoși sau neliniștiți. Vizita medicală, examinările clinice, recoltările

pentru examinările de laborator ca și procedee de tratament trezesc teama multor

copii și pot declanșa stări de neliniște, îngrijorare, vărsături, etc. Atitudinea

atentă, manoperele executate cu blândețe și însoțite de cuvinte călduroase,

mângâierile, liniștesc copiii, trezesc încrederea lor și contribuie de multe ori la

ameliorarea suferințelor lor.

Pregătirea copiilor pentru recoltarea probelor de sânge reprezintă o situație

particulară, deloc de neglijat, fiind în măsură să reducă stresul și anxietatea care

se manifestă aproape în egală măsură atât la copii, cât și la părinți.

Pentru copiii mai mici de 2 ani, nu este necesară nici o pregătire prealabilă;

totuși, trebuiesc oferite câteva sfaturi părinților:

să fie pregătiți pentru momentul în care copilul poate va plânge;

să fie pregătiți pentru situația, foarte probabilă, în care va fi nevoie să

imobilizeze copilul;

plânsul copilului se datorează mai mult mediului nefamiliar, prezenței

persoanelor străine, lipsei părintelui din zonă și cu siguranță imobilizării

fizice;

cel mai mult pot ajuta copilul prin prezența lor la locul recoltării și prin

afecțiunea aratată copilului în timpul procedurii.

Copiii mai mari de 2 ani încep să conștientizeze frica, iar plânsul lor se

datorează și durerii resimțite în timpul recoltării. Este foarte important ca părinții

să diminueze teama copilului prin diferite exerciții:

simularea în joacă a recoltării;

explicarea în cele mai simple cuvinte că durerea va fi comparabilă cu o

pișcătură de țânțar și mult mai mică decât atunci când cade cu bicicleta

sau cu rolele;

se pot folosi eventual păpuși care permit vizualizarea procedeului de

recoltare;

se poate repeta lecția de acasă și cu 5-10 minute înainte de recoltare;

30

Prezența părintelui lângă copil în timpul recoltării va ajuta foarte mult.

Copilul trebuie convins că tot ce se întâmplă este spre binele lui, explicându-i-se

că nu o să-l mai doară burtica copilul. Acesta trebuie să aibă libertatea de a

plânge sau de a-și exprima durerea verbal.

Pentru copii sugari recoltarea de materii fecale este esențială în enterocolite,

respectându-se pașii necesari vom avea parte de o probă necontaminată și un

rezultat optim pentru declararea diagnosticului și administrarea un tratament

corect.

se curăță zona genito-urinară cu apă și săpun, eliminându-se astfel și

urmele de creme, uleiuri sau pudre;

se utilizează pentru recoltare pungile pediatrice speciale furnizate de

laborator;

se atașează punga pediatrică de recoltare în zona genito-urinară a

copilului, prin porțiunea sa autoadezivă, având grijă să nu rămână spații

prin care să se poată scurge urina contaminând proba;

imediat după ce copilul urinează, se dezlipește punga și se transportă la

laborator.

Anumite teste de laborator necesită și recoltarea specială a unor probe de urină,

cea mai frecventă din acestea fiind urina pe 24 de ore, care de cele mai multe ori

este fie incorect recoltată, fie incorect conservată, ceea ce conduce la erori

regretabile.

Pacientul urinează dimineața; această urină se aruncă; în tot timpul zilei, al

nopții și prima urina de a doua zi de dimineață se colectează urina într-un

recipient de colectare curat;

Recipientul de colectare se păstrează într- un loc rece ( frigider) pe durata

colectării. A doua zi de dimineață se măsoară exact cantitatea de urină colectată,

se omogenizează și se trimite către laborator un eșantion de 100 ml. Eșantionul

va fi pus într-un recipient pentru sumar de urină pe eticheta căruia se vor

nota numele și prenumele pacientului și volumul urinar colectat în 24 de ore.

Rezultatele analizelor sunt utile medicului atât înainte de începerea terapiei,

cât și la încheierea acesteia pentru a putea monitoriza evoluția afecțiunii pentru

care au fost recomandate.

31

3.2.2. Rolul asistentei medicale în administrarea tratamentului

Administrarea medicamentelor la copii este o muncă de răspundere și cere o

mare conștiinciozitate din partea asistentei. Sugarul și copilul mic nu știu să

vorbescă, deci nu pot reclama neprimirea la timp a medicamentelor prescrise.

La vârsta preșcolară, copilul refuză de multe ori luarea medicamentelor,

neânțelegând încă rostul lor. Pentru a combate rezistența acestor copii, asistenta

trenuie să intervină hotărât, dar calm și cu multă răbdare. Copii mai mari pot fi

mai ușor convinși despre necesitatea medicației.

Administrarea medicamentelor trebuie făcută în mod obligatoriu de către

asistentă personal. Nu se admite sub nici o formă antrenarea însoțitorilor sau a

copiilor mai mari în această muncă.

Administrarea medicamentelor pe cale bucală la sugari și copii mici se face

sub formă lichidă. Medicamentele solide se dizolvă într-un lichid călduț: lapte,

ceai, etc. și se administrează cu lingurița. Medicamentul se dă în mai multe

prize, având grijă ca lingurița să nu fie plină, pentru a preveni pierderea de

substanță medicamentoasă. Dacă copilul refuză luarea medicamentului sau nu

vrea să deschidă gura i se vor fixa mâinile și se vor apăsa ușor obrajii cu

degetele; în felul acesta se obține deschidera gurii. Se introduce lingurița în

cavitatea bucală a copilului, unde se menține până ce acesta înghite substanța

introdusă. La sugarii care vomită medicamentele în repetate rânduri,

introducerea lor se va face prin sondă.

Medicamentele cu gust neplăcut, dacă componența lor chimică o permite, se

vor corect cu zahăr, lămâie, sirop de fructe, etc. După ce copilul a înghițit

lichidul respectiv i se mai administrează câteva lingurițe de ceai îndulcit pentru

a dispărea complet gustul dezagreabil din gură.

La copii de vârstă preșcolară cea mai bună metodă de administrare este

includerea medicamentului într-un aliment. Până la vârsta de 8-10 ani nu se vor

administra tablete, pilule, drajeuri sau cașete, pe care copii nu le pot înghiți

întregi. Acestea se vor sfărâma în mojar sau între două linguri și se dau sub

formă de praf, suspensii sau soluții.

Administrarea medicamentelor pe cale parenterală se bazează pe aceleași

principii ca la adult.

a) Injecția pe cale intradermică la sugarul mic se face la nivelul suprafeței

anterioare a antebrațului, iar la vârsta de 1 an, în regiunea interscapulo-

vertebrală. În timpul injecției copilul se așează pe masă, fiind ținut de un

ajutor.

32

b) Injecția subcutanată se efectuează de preferință în partea externă a brațului

sau a coapsei, pentru injectarea unei cantități mai mare de medicament se

va opta pentru flancurile peretelui abdominal.

c) Injecția pe cale intramusculară se administrează la sugari și copii mici,

totdeauna în mușchii fesieri, în decubit ventral. Pentru împiedicarea

mișcărilor în timpul injecției persoana care ajută asistenta fixează cu o

mână membrele inferioare la nivelul genunchilor, iar cu cealaltă mână

exarcită o presiune la nivelul regiunii lombare, asigurând astfel

imobilitatea în decubit ventral. Dacă asistenta efectuează singură

tratamentul, ea va fixa regiunea lombară a copiluli cu mâna stangă.

d) Injecția pe cale intravenoasă se efectuează în regiunile unde se pot pune în

evidență vene mai superficiale. La sugari ea se face la nivelul venelor

capilare.

În spitale și colectivități de copii dar și acasă, se va acorda o grijă deosebită cu

toate substanțele chimice ( medicamente, substanțe dezinfectante, etc.) ca

acestea să fie păstrate în dulapuri închise, pentru a evita posibilitatea ca ele să

ajungă la îndemâna copiilor.

33

3.3. Descriera a două tehnici

3.1.1. Recoltarea materiilor fecale- coprocultura

Sacunul reprezintă resturi alimentare supuse procesului de digestie,

elimimnate din organism prin actul defecației.

Scop- explorator

- Depistarea unor germeni patogeni responsabili de îmbolnăvirea tubului

digestiv

- Depistarea unor purtători sănătoși de germeni

- Depistarea unor tulburări în digestia alimentelor

Generalități:

- Recoltarea materiilor fecale se realizează în vedearea examinării lor la

macroscopice, biochimice, bacteriologice și parazitologice

- Examenul bacteriologic permite diagnosticarea bolilor infecțioase și

gastrointestinale; după stabilirea diagnosticului, recoltarea se efectuează

pentru supravegherea evoluției bolilor.

- Examenele biochimice și de digestie permit descoperirea unor tulburări în

secreția fermenților digestivi, prezența microscopică a sângelui, etc.

- Examenele parazitologice descoperă parazitozele intestinale prin

evidențierea ouălelor de paraziți

Pregătire:

a). Materiale:

- materiale pentru toaleta perineală (apă călduță, săpun, scutec curat încălzit)

- mușama, aleză

-recipient de colectare a materiei fecale,

- coprorecoltoare de unică folosință pentru copii mai mari

- pungă pediatrică specială pentru copii mici

- sondă Nelaton pentru sugar, tampon montat ( ca la prelevări din faringe), tub

steril sau scutec sterilizat

b). Pacient

- psihic ( se anunță și se explică necesitatea efecturării tehnici, la copii mari –pe

înțelesul lor)

- fizic: - se efectuează toaleta regiunii perineale se curăță zona genito-urinară cu

apă și săpun,

eliminându-se astfel și urmele de creme, uleiuri sau pudre

-se așteaptă golirea vezicii urinare pentru a nu se contamina proba

34

Execuție

În cazul copiilor mari se utilizează coprorecoltoare de unică folosință. Din

scaunul emis spontan într-un vas colector curat, opărit, cu ajutorul spatulei

coprorecoltatorului se vor preleva din zonele cele mai reprezentative ale bolului

fecal (muco-purulente, fibrinoase, sanguinolente, lichide, cu mucozități).

Coprorecoltorul este etichetat corect cu nume , prenume și se trimite la

laboratorul de analiză.

Pentru copii mici se utilizează pentru recoltare pungile pediatrice speciale

furnizate de laborator; se atașează punga pediatrică de recoltare în zona genito-

urinară a copilului, prin porțiunea sa autoadezivă, având grijă să nu rămână

spații prin care să se poată scurge urina contaminând proba; imediat după ce

copilul urinează, se dezlipește punga și se transportă la laborator.

În cazul sugarilor scaunul se poate preleva prin emisie directă pe scutecul

sterilizat, de unde se prelevează proba cu un tampon montat pe un bețișor tip

exudat faringian și se descarcă prin agitare într-un tub steril cu 1-3 ml apă

distilată sau bulion steril și se face însămânțarea. Fie cu sonda Nelaton atașată la

o seringă direct din rect. Se introduce sonda prin anus pe o distanță de 10-15 cm.

Se aspiră cu seringa, se îndepărtează sonda și se folește conținutul prin insuflare

într-o eprubetă sterilă.

Îngrijiri ulterioară a pacientului

- Se efectuează toaleta în regiunea anală

- Se îmbracă pacientul și se așează comod

- Se aerisește camera

Reorganizarea

- Se îndepărtează materialele folosite

- Se curăță riguros și se pregătesc pentru sterilizare

De știut:

- La copii, în afară de reclarea pielii din regiunea anală, se recomandă și

recoltarea mucusului nazal și a depozitului de sub unghii

- Depozitul de sub unghii se recoltează înmuind toată marginea unghiei cu

o soluție de hidrat de sodiu sau potasiu 0,5-1%, după care se curăță

capătul proximal al unghiei marginale și spațiului de sub unghie cu un

tampon de vată și o pensă.

- Materialul recoltat se introduce într-un flacon cu soluție de hidrat de sodiu

1%, se astupă, se agită bine și se trimite la laborator

35

3.3.2. Recoltarea sângelui capilar

Este utilă în special în cazul pacienților pediatrici și pentru efectuarea frotiurilor

de sânge. Se obține un amestec de sânge provenit din arteriole, venule și capilare

care la rândul său poate fi diluat cu lichid interstițial și intracelular.

Zone pentru recoltarea sângelui prin puncție capilară

- Suprafața palmară a falangei distale a degetului, perpendicular pe

amprente, nu paralel cu acestea

- Suprafața plantară laterală a călcâiului

- Suprafața plantară a degetului mare

Se au în vedere urmatoarele recomandări:

- La copii mai mici de un an se recomanda punctia calcaiului

- La copii mai mari și la adulți se recomandă suprafața palmară a ultimei

falange a

degetului mijlociu sau inelar

- Nu se puncționează mai profund de 2 mm

Nu se obține sânge din puncția urmatoarelor zone:

- Degetul mic

- Lobul urechii

- Zona centrală a călcâiului (la copilul mic)

- Degetele nou-născutului

- Vârful degetului

- Un loc puncționat anterior

Se recomandă încălzirea prealabilă a locului de puncție în felul acesta se crește

fluxul de sânge la locul puncției. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui

prosop sau comprese

încălzite la maximum 420C ținută timp de 2-3 minute pe locul respectiv.

Echipamente auxiliare necesare la locul de recoltare

La locul unde se efectuează recoltarea trebuie să existe:

• un dulap în care se păstrează recipientele și materialele necesare recoltării,

• stative pentru vacutainere,

• tăvi, cutii sau genți special dedicate transportului probelor

• containere pentru deșeuri medicale (speciale pentru cele înțepătoare) cu

marcaje corespunzatoare

• troler pentru aducerea la patul pacientului a materialelor necesare recoltării (în

cazul în care pacientul este internat în spital)

Materiale necesare recoltării

•Tampoane sterile

36

• Tampoane cu antiseptice (alcool izopropilic)

• Mănuși (obligatoriu recoltarea sângelui și a materialelor patologice se

efectuează cu mănuși din latex, vinil sau nitril)

• Ac de puncție sau lantetă

• Microtuburi de recoltă (se utilizează în special microtuburi pentru hemogramă

– cu dop roșu și microtuburi pentru ser – cu dop mov)

Înainte de efectuarea puncției venoase în vederea prelevării sângelui pentru

analize se dezinfectează tegumentele în zona de puncționare pe o suprafață de

cca 5cm/5cm, prin mișcări ferme dar fără să se producă hiperemia zonei

dezinfectate.

PRECAUȚII GENERALE PENTRU RECOLTARE:

Se notează pe cererea de analize orice neconformitate legată de

recoltarea probelor biologice

- Pacientul refuză recoltarea anumitor probe biologice

- Pacientul refuză recoltarea pentru anumite analize

- Pacientul nu a respectat indicațiile din „Indicații privind pregătirea

pacientului și recoltarea probelor pentru examinările de laborator”

- Pacientul nu a adus probe autorecoltate (recoltate la domiciliu) necesare

anumitor analize de pe comandă / cerere

- Persoana care recolteaza are obligația să poarte mănuși chirurgicale

- Recipientele de recoltă ce necesită desigilare (ace, tampoane de exsudat,

etc) se arată pacientului înainte de desigilare pentru a se confirma sigiliul

de sterilitate

- Se recoltează strict acele tipuri de probe care sunt necesare pentru

efectuarea analizelor specificate în cererea de analize prezentată de

pacient

- După recoltare acul se aruncă direct în recipientul de deșeuri înțepătoar

Pregătirea psihică

Plânsul excesiv poate influența rezultatele unor teste cum ar fi numărătoarea de

leucocite. Se recomandă o perioadă de așteptare de circa 30 minute între

momentul calmării copilului și efectuarea propriu-zisă a puncției.

37

Dacă proba este recoltată în timpul plânsului se solicită notarea pe cererea de

analize a acestui lucru.

Execuție:

- dezinfectați locul puncționării cu ajutorul unui tampon steril îmbibat în

soluție de

alcool și așteptați să se usuce zona înainte de a efectua incizia (trebuie evitată

folosirea altor dezinfectanți deoarece aceștia pot induce valori fals crescute

pentru acid uric, fosfor sau potasiu);

- prindeți ferm zona adiacentă locului puncționării și efectuați rapid incizia,

apăsând pe

butonul lantetei;

- îndepărtați prima picătură de sânge cu ajutorul unei meșe de tifon,

deoarece aceasta

poate conține lichid interstițial;

- prin mișcări de apăsare ușoară, fără a masa zona din jur, colectați

picăturile de sânge

care curg liber într-un microtub etichetat;

- dacă picăturile nu curg liber în microtub, percutați ușor tubul;

- în cazul microtainerelor care conțin anticoagulant, efectuați 8-10 mișcări

ușoare de

inversiune a tubului pentru a asigura amestecul optim al sângelui cu

anticoagulantul;

- la sfârșitul recoltării aplicați un tampon steril compresiv care va fi

menținut până la

oprirea sângerării; nu aplicați bandaje adezive la copii, deoarece pe lângă faptul

că pot produce iritații, există riscul de a fi înghițite atunci când se lărgesc;

- depuneți lanteta într-un container rezistent la puncționare după ce sa

aplicat capacul de

protecție

Ordinea de recoltare în puncția capilară:

1. Microtub pentru hemogramă (dop roșu) – se urmărește obținerea unui volum

adecvat pentru acuratețea testului hematologic

2. Microtub pentru ser

Se etichetează corect cu nume și prenume și se trimit la laborator.

38

Capitolul IV

Studiu de caz I

4.1. Culegerea datelor

4.1.1. Culegerea datelor

Date relativ stabile

Nume: D

Prenume: C

Vârsta: 7 ani

Sex: F

Religie: ortodox

Rasă: albă

Limba vorbită: romana

Domiciliu: jud. Brasov

Grup sanguin: A II

APP: nu are

Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Alergii: nu are

Înaltime: 1,26 m

Date variabile

T.A. : 90/60mm Hg

Puls: 95 bătăi/min.

Temperatura: 38,60 C

Respirație: 20 r/min, respirații fiziologice

Greutate: 23 kg

Manifestări de dependență: febră, frison, vărsături, dureri abdominal, scaune

moi 4/zi, balonări, borborisme, gaze, refuz alimentar și hidric

39

4.2.1. Grila de stabilire a gradului de dependență

NEVOIA

FUNDAMENT

ALĂ

MANIFESTARI

DE

DEPENDENȚĂ

SURSE DE

DIFICULTATE

DIAGNOSTIC

DE ÎNGRIJIRE

GRADUL DE

DEPENDENȚĂ

1.A RESPIRA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

CIRCULAȚIE

Independent

2.A MÂNCA ȘI

A BEA

Inapetență Dezechilibru

metabolic

Alterarea

stării de

nutriție prin

deficit

Dependent

Vărsături

3.A ELIMINA Diareea

4sc./zi

Exacerbarea

peristaltismul

ui intestinal

Alterarea

produșilor de

metabolism în

exces

Dependent

Balonări

Gaze

Borborisme

4.A SE MIȘCA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

POSTURĂ

Independent

5.A DORMI ȘI

A SE ODIHNI

Independent

6.A SE

IMBRACA ȘI

DEZBRĂCA

Independent

7.A MENȚINE

TEMPERATUR

A CORPULUI

ÎN LIMITE

NORMALE

Febră

T= 38,60C

Procesul

infecțios

Alterarea

temperaturii

corpului

Dependent

8.A FI CURAT,

INGRIJIT ȘI A

PROTEJA

TEGUMENTEL

E ȘI

MUCOASELE

Carență de

igienă

Scaunelor

multiple

diareice

Predispoziție

la alterarea

mucoasei

anale

Dependent

9.A EVITA

PERICOLELE

Independent

40

10.A

COMUNICA

Independent

11.A ACȚIONA

CONFORM

PROPRIILOR

CONVINGERI

Independent

12.A FI

PREOCUPAT

ÎN VEDEREA

REALIZARII

Independent

13.A SE

RECREEA

Anxietate Starea

patologică

Alterarea

capacității de

a se recreea

Dependent

14.A ÎNVATA

CUM SĂ ÎȘI

PĂSTREZE

SĂNĂTATEA

Cunoștințe

insuficiente

Limite

cognitive

Deficit de

cunoștințe

medicale/prof

ilaxia

Dependent

41

4.3. Examinări paraclinice

4.3.1. Examinări paraclinice

EXAMEN

LABORATOR

VALORI NORMALE VALORI REALE

Fibrinogen

200-400 mg/dL 350 mg/dL

TGO 5-34 UI/l 4 UI/l

TGP 0-55 UI/l 2UI/l

VSH Barbați:

prag patologic=vârsta/2

normal

Hemocultura NEGATIV

PCR < 12 mg/L

ASLO NEGATIV

42

4.4.1. Plan de îngrijire

DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE

OBIECTIVE INTERVENȚII EVALUARE

ROL PROPRIU ROL DELEGAT

1.Alterarea stării de

nutriție prin deficit

datorită

dezechilibrului

metabolic manifestat

prin inapetență

Pacientul să

fie echilibrat

nutrițional

- determinarea greutății, înălțimii

-monitorizarea pacientei (vomă,

vărsătură, greață)

-alimentație conform regimului

orez fiert, brânză proaspată,

mere rase, supă de zarzavat

strecurată, carne fiartă. (sunt

excluse legumele și fructele

crude, lactatele și prăjelile)

-evaluarea calitativă a

alimentelor ingerate

-observarea capacitații copilului

de a mânca-apetit

-explorează preferințele copilului

și le respectă în limita regimului

impus de medicul specialist

-servește alimentele la o

temperatură moderată, la ore

regulate prezentate atrăgător cu

tacâmuri și veselă personală

-asistenta vorbește calm cu voce

-evaluarea stării de

nutriție a copilului și

aprecierea aportului

alimentar în funcție

de vârstă, sex,

înălțime

-instaurarea regimului

-administrarea de

lichide cu valoare

calorică mare

- colaborare cu

infirmiera și familia

- recoltare exudat

faringian

04.04. ora 9 dim.

pacientul nu

mănâncă nimic,

plânge

04.04. ora 17

p.m. pacientul

servește cu

dificultate o supă

de zarzavat

13.04 pacientul

prezintă stări de

inapetență dar

este cooperant și

se alimentează

15.04. pacientul

cere mâncare și

se alimentează

singur, este

echilibrat

nutrițional

43

caldă și nu obligă copilul să

mănânce

- creearea unor condiții adecvate

în vederea alimentării (aerisirea

salonului, îndepărtarea produșilor

de excreție, folosirea

meloterapiei)

2.Eliminarea

produșilor de

metabolism în exces,

datorită exacerbării

mișcărilor

intestinale,manifestată

prin scaune diareice

Realizarea

unui tranzit

intestinal

normal

calitativ și

cantitativ

-descoperirea și evaluarea

factorilor favorizanți

-evaluarea consistenței,

frecvenței, mirosului, cantității de

materii fecale eliminate

-depistarea elementelor

patologice din materii fecale(

sânge, puroi)

-evaluarea echilibrului ingesta-

excreta, monitorizarea greutății,

tegumentelor

-respectarea cu strictețe a

regulilor de igienă și de prevenire

a transmiterii infecției

-recoltarea materiei fecale

-educarea pacientului să

-identificarea cauzelor

infecției digestive

-administrarea de

Debiridat 5 ml/3×zi,

Smecta-săruri de

rehidratare

-examen

coproparazitologic,

coprocultura,

coprocitograma,

antigene

04.04. pacientul

prezintă 4 scaune

diareice/zi,

apoase

12.04. pacientul

prezintă 2

scaune/zi

consistență

moale

15.04. pacientul

prezintă 1

scaun/zi de

consistență

normală, stare

generală

ameliorată

44

mănânce în cantități mici,

frecvente în special alimentația

ce favorizează constipația:

banane, orez, cartofi

-menținerea unei igiene riguroase

perianale

-educarea pacientului să ceară

asistență dacă simptomele se

agravează

3.Alterea temperaturii

corpului datorită

viremiei manifestată

prin febră moderată

T= 38,60 C

Menținerea

temperaturii în

limite normale

-aerisește camera și asigură o

temperatură optimă de 200C

-monitorizarea temperaturii la 4-

6 ore

și notarea sa în foaia de

observație a pacientului

-evaluarea stării de sănătate

-anunțarea medicului asupra

oscilării temperaturii și

eventualelor complicații

(convulsii)

-administrarea de lichide în

cantitate suplimentară în funcție

de pierderi

-administrare de

antipiretice la nevoie

-diclofenac

supozitoare 2mg/kg/zi

-04.04. pacientul

plânge este

neliniștit cu

febră moderată

-05.04 seara ora

6,30 starea

pacientului se

ameliorează

07.04 febra a

scăzut T=37,50C

45

-calculează bilanțul ingesta

excreta

-schimbarea hainelor și a lenjeriei

de pat ori de câte ori este nevoie

4.Predispoziție la

alterarea mucoasei

anale datorită

scaunelor diareice

multiple manifestată

prin carență la igienă

Pacientul să

prezinte

tegumente și

mucoase

curate

-asigură temperatura camerei 20-

220C și a apei 37-38

0C

-efectuează toaleta pe regiuni,

insistând în zona perianală

-protejează mucoasa anală cu

unguient sau pudră

-protejează patul cu mușama și

aleză

-pune la dispoziție oliță în caz de

copilul nu poate merge la toaletă

-schimbă copilul ori de câte ori

este necesar

-aerisește camera după fiecare

emisie

-ia măsuri de prevenire a

infecțiilor nosocomiale

-încurajează copilul privind

pudoarea și situația jenantă

-colaborarea cu

familia și infirmiera

04.04. pacientul

se internează cu

emisii multiple

de scaune

diareice. În urma

îngrijirilor

copilul nu a

suferit

modificări la

nivelul

mucoaselor

anale și nu a

devenit sursă de

infecție

46

EVALUARE FINALĂ I

Pacient în vârstă de 7 de ani se interneză în spitalul de pediatrie secția

infecțioase, în dimineața zilei de 04.04.2011, cu următoarele manifestări de

dependență: febră, frison, vărsături, dureri abdominal, scaune moi 4/zi, balonări,

borborisme, gaze, refuz alimentar și hidric

În urma datelor anamnezice și a investigațiilor clinice și paraclinice s-a

stabilit diagnosticul de enterocolită virală cu rotavirus.

Datele culese sunt analizate și interpretate definindu-se probleme de

dependență, diagnostice de îngrijire și obiective de îngrijire. În urma

intervențiilor cu rol propriu și rol delegat, a conduitei de urgență medicală ,

manifestările s-au ameliorat iar obiectivele propuse au fost realizate.

În cursul spitalizării s-a administrat: Debridat 5 ml/3zi, Smecata, Diclofenac

2mg/kg/zi

În data de 07.04.2011 pacientul prezintă stare generală bună, mișcare și

postură ameliorate, somn fiziologic și odihnitor, simptomatologie ameliorate în

procesul de angină.

Astfel pacientului i se recomandă externarea.

Se externeaza cu recomandarile:

- Să fie ocrotit de masele populate cu indivizi bolnavi (școală, parcuri)

- Să respecte regimul hidric și alimentar

- Respectarea profilaxiei (fructe spălate, alimente bine gătite, apă

proaspătă)

- Multivitamine

Verfic dacă familia copilului a înțeles corect mesajul transmis și dacă și-a

însușit corect noile cunostințe. Conștientizez aparținătorilor pacientului că

starea de sănătate constă doar în recuperarea individuală și respectarea regimului

impus de medicul specialist.

47

Studiu de caz II



Nume: M

Prenume: A

Vârsta: 12 ani

Sex: M

Religie: ortodox

Rasă: albă



Grup sanguin: B III

APP: nesemnificative


Alergii: nu are

Înălțime: 1,43 m

Date variabile

T.A. : 110/60 mm Hg



Respirație: 20 r/min, respirații fiziologice

Greutate: 45 kg

Manifestări de dependență: durere preombilicală, crampe, balonări, flatulență,

diaree 6 scaune/zi, scaune voluminoase cu resturi alimentare nedigerate, grețuri,

vărsături alimentare, inapetență, depresie, anxietate, cefalee, transpirații

48

4.2. Grila de stabilirea a gradului de dependență


NEVOIA

FUNDAMENT

ALĂ

MANIFESTARI

DE

DEPENDENȚĂ

SURSE DE

DIFICULTATE

DIAGNOSTIC

DE ÎNGRIJIRE

GRADUL DE

DEPENDENȚĂ

1.A RESPIRA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

CIRCULAȚIE

Independent

2.A MÂNCA ȘI

A BEA

Inapetență Dezechilibru

metabolic

Alterarea

stării de

nutriție prin

deficit

Dependent

Grețuri

Vărsături

3.A ELIMINA Diareea

6sc./zi

Exacerbarea

peristaltismul

ui intestinal

Alterarea

produșilor de

metabolism în

exces

Dependent

Crampe

Flatulență

Transpirații Starea

patologică a

organismului

4.A SE MIȘCA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

POSTURĂ

Postură

inadecvată

Colică

abdominală

Alterarea

mobilității

Dependent

5.A DORMI ȘI

A SE ODIHNI

Insomnii

Colică

abdominală

Alterarea

calității

somnului

Dependent

6.A SE

IMBRACA ȘI

DEZBRĂCA

Independent

7.A MENȚINE

TEMPERATUR

A CORPULUI

ÎN LIMITE

NORMALE

Febră

T= 38,20C

Procesul

infecțios

Alterarea

temperaturii

corpului

Dependent

49

8.A FI CURAT,

INGRIJIT ȘI A

PROTEJA

TEGUMENTEL

E ȘI

MUCOASELE

Carență de

igienă

Scaunelor

multiple

diareice

Predispoziție

la alterarea

mucoasei

anale

Dependent

9.A EVITA

PERICOLELE

Independent

10.A

COMUNICA

Independent

11.A ACȚIONA

CONFORM

PROPRIILOR

CONVINGERI

Frustrare

Starea de

sănătate

Dificultate de

a participa la

cursurile

școlare

Independent

12.A FI

PREOCUPAT

ÎN VEDEREA

REALIZARII

Independent

13.A SE

RECREEA

Anxietate Starea

patologică

Alterarea

capacității de

a se recreea

Dependent

14.A ÎNVATA

CUM SĂ ÎȘI

PĂSTREZE

SĂNĂTATEA

Cunoștințe

insuficiente

Limite

cognitive

Deficit de

cunoștințe

medicale/prof

ilaxia

Dependent

50



EXAMEN

LABORATOR


Fibrinogen

200-400 mg/dL 350 mg/dL


TGP 0-55 UI/l 2UI/l

VSH Bărbați:


normal

Hemocultura NEGATIV

PCR < 12 mg/L

ASLO NEGATIV

ROTAVIRU

51


DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE





datorită

dezechilibrului


prin inapetență

Pacientul să

fie echilibrat

nutrițional

- determinarea greutății, înățimii

-minitorizarea pacientului (vomă,

vărsătură, greață)

-alimentație conform regimului orez

fiert, brânză proaspată, mere rase,

supă de zarzavat strecurată, carne

fiartă. (sunt excluse legumele și

fructele crude, lactatele și prăjelile)

-evaluarea calitativă a alimentelor

ingerate

-observarea capacitații pacientului de

a mânca-apetit

-explorează preferințele pacientului și

le respectă în limita regimului impus

de medicul specialist

-servește alimentele la o temperatură

moderată, la ore regulate prezentate

atrăgător cu tacâmuri și veselă

personală

-asistenta vorbește calm cu voce caldă

-evaluarea stării de

nutriție a pacientului

și aprecierea

aportului alimentar în

funcție de vârstă, sex,

înălțime

-instaurarea

regimului

-administrarea de

lichide cu valoare

calorică mare

- colaborare cu

infirmiera și familia

- recoltare exudat

faringian

-administrare

Ibrupofen 10mg/kg/8

h

11.04. ora 9 dim.

pacientul nu

mănâncă nimic,

anorexic

11.04. ora 17 p.m.

pacientul servește

cu dificultate o

supă de zarzavat

13.04 pacientul

prezintă stări de

inapetență dar este

cooperant și se

alimentează

15.04. pacientul

cere mâncare și se

alimentează singur,

este echilibrat

nutrițional

52

și nu obligă copilul să mănânce

- creearea unor condiții adecvate în

vederea alimentării(aerisirea

salonului, îndepărtarea produșilor de

excreție, folosirea meloterapiei)



datorită

dezechilibrului


prin vărsături

Pacientul să

prezinte o

stare de bine

fără grețui și

vărsături

-instalare în cameră curată, aerisită,

temperatură abientală,

-protejarea patului cu mușama și

aleză, în funcție de poziția pacientului

-așează pacientul în poziția

șemișezând, șezând sau în decubit

dorsal, cu capul într-o parte

-așează la îndemâna pacientului

recipient curat-dacă apare voma

-sprijină,încurazează și îl învață să

respire profund în timpul vărsăturii

-păstrarea cavității bucale curate

-oferă un pahar cu apă pentru clătirea

cavității

-aplică tratamentul medicamentos:

antispastice , antiemetice

-observarera aspectului, cantității și

numărului vărsăturilor și trece datelor

Am administrat:

Metoclopramid sirop

5mg/3 zi, Emetiral

5mg/2 zi, No-Spa

2/zi

-Ceai de chimen,

coada șoricelului

neândulcite

-am colaborat cu


11.04 ora 9 copilul

prezintă stare

generală alterată cu

grețuri și vărsături

2/zi

11.04 ora 18 starea

copilului se

ameliorează, nu

mai varsă, în

continuare prezintă

grețuri

13.04 starea

pacientului s-a

stabilizat, nu mai

varsă și nu mai

prezintă grețuri

53

în F.O

-aprecierea gradului de dezhidratare

- aerisirea camerei la nevoie.

-oprirea aportul de lichide și

alimente.

-urmăresc ca pacientul sa fie

echilibrat hidroelectrolitic

3.Eliminarea

produșilor de

metabolism în exces,

datorită exacerbării

mișcărilor

intestinale,manifestată

prin scaune diareice

Realizarea

unui tranzit

intestinal

normal

calitativ și

cantitativ

-descoperirea și evaluarea factorilor

favorizanți

-evaluarea consistenței, frecvenței,

mirosului, cantității de materii fecale

eliminate

-depistarea elementelor patologice din

materii fecale( sânge, puroi)

-evaluarea echilibrului ingesta-

excreta, monitorizarea greutății,

tegumentelor

-respectarea cu strictețe a regulilor de

igienă și de prevenire atransmiterii

infecției

-recoltarea materiei fecale

-educarea pacientului să mănânce în

cantități mici, frecvente în special

alimentația ce favorizează constipația:

-identificarea

cauzelor infecției

digestive

-administrarea de

Imodium1caps./după

fiecare emisie=3

caps./20 kg corp

Debiridat 5 ml/3×zi

-examen

coproparazitologic,

coprocultura,

coprocitograma,

antigene

11.04. pacientul

prezint 4 scaune

diareice/zi, apoase

12.04. pacientul

prezintă 2

scaune/zi

consistență moale

15.04. pacientul

prezintă 1 scaun/zi

de consistență

normală, stare

generală ameliorată

Reducerea

riscului de

apariție a

iritației anale

54

banane, orez, cartofi

-menținerea unei igiene riguroase

perianale

-educarea pacientului să ceară

asistență dacă simptomele se

agravează

-aerisirea camerei după fiecare scaun

dacă acesta nu poate folosi W.C.- ul

-punerea la îndemână a unui recipient

de recoltare dacă scaunele apar brusc

4.Eliminarea

produșilor de

metabolism în exces

datorită stării

patologice a

organismului

manifestată prin

transpirații

Pacientul să

prezinte o

stare de

confort fizic

-asigur un microclimat corespunzator.

-aerisesc camera de 3-4 ori pe zi.

-asigur îmbrăcăminte de bumbac și o

schimb ori de câte ori este nevoie.

-mențin igiena tegumentelor curate și

uscate

-spăl tegumentele ori de câte ori este

necesar dacă pacientul nu se poate

ridica

-educ pacientul cu tact și blândețe să-

și efectueze igiena corporală cu apă și

săpun

-menți igiena riguroasă a plicilor și a

spațiilor interdigitale menținerii

Am administrat

nurofen forte 400

mg/6h.

-rehidratare orală

treptată, la indicația

medicului (lichide

reci, cu lingurița,

apoi supe strecurate)

11.04 satare

alterată a

pacientului,

transpirații

profunde

12.04. starea

pacientului începe

să se amelioreze,

transpirația nu mai

este abundentă

15.04 starea

generală a

pacientului este

normală

55

tegumentelor și fanerelor curate și

integre, stabilim împreună un

program zilnic de igienă

-explic pacientului importanța

-calculez bilanțul ingesta excreta pe

24 de ore.

-ofer pacientului confort hidric

parenteral corespunzator în 24 de ore.

-monitorizez temperatura pacientului

și o notez în F.O.

-administrez antitermice.

5.Alterarea mobilității

datorită colicilor

abdominale,

manifestată prin

postură inadecvată

Creșterea

gradului de

independență

Stabilirea gradului de independență

conform scalei:

-total dependent, necesită rar însoțitor

-se îmbracă singur/trebuie ajutat

-se poate deplasa singur/se sprijină

Evaluarea abilității de a se

mișca/deplasa

Monitorizarea toleranței la activitatea

fizică (puls, tensiune, respirație)

Evaluarea durerii(accentuată sau nu

de mișcare)

Asistarea pacientului când se

deplasează pe distanțe mai lungi

-consult medical

-permiterea vizitei

aparținătorilor

-colaborarea cu

infirmiera

-administez calmante

No-Spa,

ceaiuri(mentă,

chimion)

11.04 pacientul

acuză dureri

abdominale

puternice, nu se

poate mobiliza,

poziție

inadecvată(stă

aplecat)

12.04. durerile sunt

prezente dar

poziția corpului

revine la normal

15.04.stabilizat

56

6.Dificultate de a

participa la cursurile

școlare datorită stării

laterate de sănătate

manifestată prin

frustrare

Creșterea

gradului de

implicare a

activităților

spitalicești

Sprijinirea pacientului să se

alimenteze, să-și asigure propria

igienă sau dacă acest lucru nu e

posibil, depistarea semnelor de

depresie

Asigurarea condițiilor de siguranță

dacă el nu se poate mobiliza singur

-observarea factorilor ce determină,

lipsa de energie și frustrare

-stabilirea împreună cu pacientul a

unui plan realist de îngrijire și

evaluare periodic

-educarea pacientului să-și exprime

speranțele, să devină conștient de

puterea lui de reinegrare ccolectivă

-evaluarea nevoilor pacientului pentru

a avea o stare de confort adecvată(

TV, reviste, telefon)

-sprijirirea pacientului să înțeleagă

care sunt limitele activității pe care o

poate desfășura în spital

-educarea pacientului să citească, să

asculte muzică, să facă restul de

activități accesibile

-colaborarea cu


Pacientul s-a

adaptat condițiilor

de carantină și le

respectă întocmai.

57

58

EVALUARE FINALĂ II



dependență: durere preombilicală, crampe, balonări, flatulență, diaree 4

scaune/zi, scaune voluminoase cu resturi alimentare nedigerate, grețuri, vărsături

alimentare, inapetență, depresie, anxietate, cefalee, transpirații


stabilit diagnosticul de enterocolită virală cu rotavirus.





În cursul spitalizării s-a administrat: Imodium 3 caps./zi, Debridat 5 ml/3

zi, Emetiral 5 mg/2 zi, Ibrupofen 10 mg/kg/8h, Metoclopramid sirop 5 mg/3 zi,

No-Spa 2/zi



procesul de angină.






proaspătă)

- Multivitamine





59

Studiu de caz III



Nume: A

Prenume: A

Vârsta: 2 ani

Sex: F

Religie: ortodox

Rasă: albă



Grup sanguin: B III

APP: nesemnificative


Alergii: nu are

Înălțime: 86 cm

Date variabile

T.A. : 65/45 mm Hg



Respirație: 30 r/min,

Greutate: 12 kg

Manifestări de dependență: greață, vărsături, colică abdominală violentă, febră,

frison, dureri musculare, deshidratare ușoară cu pliu cutanat persistent, scaune

diareice 8/zi, flatulență, orbite înfundate, cearcăne, scădere ponderală vizibilă,

stare de fatigabilitate, anxietate, plânsete, mâini picioare reci, refuz

alimentar,hipotensiune, puls scăzut

60

4.2. Grila de stabilirea a gradului de dependență


NEVOIA

FUNDAMENT

ALĂ

MANIFESTARI

DE

DEPENDENȚĂ

SURSE DE

DIFICULTATE

DIAGNOSTIC

DE ÎNGRIJIRE

GRADUL DE

DEPENDENȚĂ

1.A RESPIRA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

CIRCULAȚIE

Independent

2.A MÂNCA ȘI

A BEA

Inapetență Alterarea

mucoasei

tubului

digestiv

Alterarea

stării de

nutriție și

hidratare prin

deficit

Dependent

Anorexie

Grețuri

Vărsături

Deshidratare

3.A ELIMINA Diareea

8sc./zi apoase

Exacerbarea

peristaltismul

ui intestinal

Alterarea

produșilor de

metabolism în

exces

Dependent

Flatulență

Diaforeză Starea

patologică a

organismului

4.A SE MIȘCA

ȘI A AVEA O

BUNĂ

POSTURĂ

Postură

inadecvată

Colică

abdominală

Alterarea

mobilității

Dependent

5.A DORMI ȘI

A SE ODIHNI

Insomnii

Colică

abdominală

Alterarea

calității

somnului

Dependent

6.A SE

IMBRACA ȘI

DEZBRĂCA

Independent

7.A MENȚINE

TEMPERATUR

A CORPULUI

ÎN LIMITE

NORMALE

Febră ridicată

T= 39,20C

Procesul

infecțios

Alterarea

temperaturii

corpului

Dependent

61

8.A FI CURAT,

INGRIJIT ȘI A

PROTEJA

TEGUMENTEL

E ȘI

MUCOASELE

Carență de

igienă

Scaunelor

multiple

diareice

Predispoziție

la alterarea

mucoasei

anale

Dependent

Cearcăne Deshidratare Alterarea

integrității

tegumentelor Orbite

înfundate

Pliu cutanat

persistent

9.A EVITA

PERICOLELE

Independent

10.A

COMUNICA

Neputință de

a-și ajuta

copilul

Informații

insuficiente

medicale

Alterarea

capacității

familiei de a

face față

afecțiunii

Dependent

11.A ACȚIONA

CONFORM

PROPRIILOR

CONVINGERI

Independent

12.A FI

PREOCUPAT

ÎN VEDEREA

REALIZARII

Independent

13.A SE

RECREEA

Anxietate Starea

patologică

Alterarea

capacității de

a se recreea

Dependent

14.A ÎNVATA

CUM SĂ ÎȘI

PĂSTREZE

SĂNĂTATEA

Cunoștințe

insuficiente

Limite

cognitive

Deficit de

cunoștințe

medicale/prof

ilaxia

Dependent

62



EXAMEN

LABORATOR


Fibrinogen

200-400 mg/dL 350 mg/dL


TGP 0-55 UI/l 2UI/l

VSH Bărbați:


normal

Hemocultura NEGATIV

PCR < 12 mg/L

ASLO NEGATIV

Hematocrit

Biochimia

Ionograma sanguină

Creatinina

COPROCULTURA

COPROPARAZITOLOGIC

ANTIGENE- SALMONELA

CULTURĂ BACTERIANĂ

Analiza plasmidic

63


DIAGNOSTIC DE

ÎNGRIJIRE



Alterarea stării de

nutriție și hidratare

prin deficit,

datorită alterării

mucoasei tubului

tubului digestiv,

manifestat prin

anorexie și

deshidratare

Echilibrarea

hidro-nutritivă

a pacientului

-monitorizarea aportului lichidian

-evaluarea calitativă a alimentelor

ingerat

-monitorizarea greutății, înălțimii, a

semnelor vitale (la 15 minute în

deshidratări)

-determinarea tensiunii arteriale în

ortostatism/decubit dorsal

-descoperirea rapidă a semnelor clinice

de deshidratare

-administrare de lichide oral/per os

-menținerea tegumentelor intacte,

menținerea igienei cavității bucale

-observarea capacității pacientului de a

mânca/pasivă

-monotorizarea pacientului (grețuri,

vărsătură)

-crearea unor condiții adecvate în

vederea alimentării(aerisirea salonului,

îndepărtarea produșilor de excreție,

folosirea meloterapiei)

-determinarea

afecțiunilor ce

determină

deshidratarea și

anorexia

-descoperirea

semnelor paraclinice

ce determină

deshidratarea

-determinarea

ionogramei sanguine,

creatinină

-administrarea

lichidelor pentru

rehidratare Hidrasec

dim/seara și i.v.

Gluconat de calciu

i.v. 20-30ml din sol.

de 10% /24h, ser

fiziologic 4000ml,

Ringer 4000 ml, și

18.04. copilul

prezintă stare

generală alterată

anorexie și

deshidratare cu pliu

cutanat

18.04. ora 18

copilul nu mai

plânge este calmat

și se urmează

programul de

hidratare i.v.

19.04. starea

pacientul se

ameliorează, este

calm, servește măr

copt cu brânză

proaspătă și supă de

zarzavat

22.04. pacientul

mănâncă și se

64

-alimentație conform regimului orez

fiert, brânză proaspată, mere rase, supă

de zarzavat strecurată, carne fiartă. (sunt

excluse legumele și fructele crude,

lactatele și prăjelile)

glucoza 5% 3000 ml.

hidratează conform

obiectivului

Alterarea

produșilor de

metabolism în

exces datorită

exacerbării

peristaltismului

intestinal

manifestat prin

scaune diareice

multiple

Realizarea

unui tranzit

intestinal

normal

calitativ și

cantitativ

-evaluarea defecației, a ritmicității

eliminărilor, a consistenței materiilor

fecale și mirosului și notarea în FO

-depistarea elementelor patologice(

sânge, puroi, mucus)

-depistarea factorilor favorizanți

-evaluarea echilibrului ingesta-excreta,

monitorizarea greutății, tegumentelor

-recoltarea de fecale

-alimentație hidrică, în primele 24 ore

-asistenta servește ceai neândulcit

(mentă, coarne, mușețel), supă de

morcov, zeamă de orez; treptat,

introduce cantități de carne slabă fiartă,

brânză de vaci, supe strecurate

-adminstrarea medicației: spasmolitice,

antiseptice digestive, antimicrobiene

- identificarea

cauzelor

-administrarea de

Imodium1caps./după

fiecare emisie=3

caps./20 kg corp

Debiridat 5 ml/3×zi

-ceai Baby

calm(spasmolitic),

Saprosan 10 mg/kg

corp/zi, Ampicilină

500mg și

Gentamicină 40 mg

-examen

coproparazitologic,

coprocultura,

coprocitograma,

antigene

18.04. copilul este

internat de urgență

cu scaune diareice,

dureri colicative

20.04 după un

regim hidric starea

pacientului s-a

normalizat, prezintă

în continuare 4

scaune de

consistență

moale/zi

22.04. prezintă 2

scaune moi/zi

65

Alterarea

temperaturii

corpului datorită

procesului

infecțios

manifestat prin

febră ridicată

Menținerea

temperaturii în

limite normale

-aerisește camera și păstrează o

temperatură ambientală de 220C

-monitorizarea temperaturii la 4 ore

-luarea temperaturii intrarectal și

trecerea rezultatului în FO

-evaluarea stării de sănătate urmărind

descoperirile celorlalte semne asociate

febrei

( tegumente calde, transpirații, mialgii)

-anunțarea medicului asaupra

temperaturii pacientului și a

modificărilor ce apar în temperatură

-administrarea de lichide în cantitate

suplimentară în funcție de pierderi

-schimbarea hainelor ori de câte ori este

nevoie

-asigură îmbăcăminte lejeră

-aplică comprese reci, împachetări reci,

pungă cu gheață

-administrarea medicamentelor:

antipiretice, antibiotice

-colaborarea cu

infirmiera

-administrare Panadol

5 ml/3 zi

-18.04. pacientul

plânge este

neliniștit cu febră

ridicată

-19.04 seara ora

6,30 starea

pacientului se

ameliorează

21. 04 febra a

scăzut T=37,50C

Obiectiv realizat

66

Predispoziție la

alterarea mucoasei

anale datorită

sacunelor diareice

multiple

manifestată prin

carență perianală

Menținerea

tegumentelor

curate

-evaluarea gradului de igienă

-asigură temperatura camerei 20-220C și

a apei 37-380C

-protejează patul cu mușama și aleză

-efectuează toaleta pe regiuni, insistând

în zona perianală

-inspectarea tegumentului în timpul băii

-protejează mucoasa anală cu unguient

sau pudră

-pune la dispoziție oliță sau scutece de

unică folosință

-schimbă copilul ori de câte ori este

necesar

-aerisește camera după fiecare emisie

-ia măsuri de prevenire a infecțiilor

nosocomiale

-încurajează copilul privind pudoarea și

situația jenantă

-colaborarea cu

infirmiera și membrii

familiei

19.04 copilul este

internat cu ușor

eritem fesier.

Datorită îngrijirilor

cadrelor medicale

starea pacientului

nu s-a alterat și

prezintă zonă

perianală și fesieră

integră

67

Alterarea

capacității familiei

de a face față

afecțiunii datorită

informațiilor

medicale

insuficiente

manifestată prin

neputință de a-și

ajuta copilul

Creșterea

capacității

familiei de a

face față

situației

induse de

îmbolnăvirea

copilului

-evaluarea relațiilor interfamiliale

-sprijinirea familiei să recunoască

efectele pe care le are îmbolnăvirea

copilului

-sprijinirea familiei pacientului să

identifice obiectivele pe care trebuie să

și le propună și cum pot fi acestea atinse

-încurajarea familiei să-și exprime

sentimentele

-implicarea familiei în planul de

îngrijire

-educarea familiei să protejeze ceilalți

membrii sănătoși de acasă

-oferirea de broșuri informative privind

bola copilului lor

-asigurarea intimității în timpul vizitelor

-colaborarea cu

psihologul și medicul

curant

Familia și-a însușit

cunoștințele,

obiectiv realizat

68

EVALUARE FINALĂ III



dependență: greață, vărsături, colică abdominală violentă, febră, frison, dureri

musculare, deshidratare ușoară cu pliu cutanat persistent, scaune diareice 8/zi,

flatulență, orbite înfundate, cearcăne, scădere ponderală vizibilă, stare de

fatigabilitate, anxietate, plânsete, mâini picioare reci, refuz

alimentar,hipotensiune, puls scăzut


stabilit diagnosticul de enterocolită acută cu salmonela.





În cursul spitalizării s-a administrat: Panadol, Saprosan, Debridat,

Imodium, soluții perfuzabile cu glucoză și Ringer, Hidrasec, Ampicilină și

Gentamicină



procesul de enterocolită.






proaspătă)

- Multivitamine





69

CONCLUZII

Enterocolita este o afectiune infecțios inflamatorie a intestinului,

caracterizată prin apariția diareei (scaune frecvente, lichide sau cu consistență

modificată, cu elemente patologice de tip mucus, puroi sau sange) alături de alte

semne clinice: febră, anorexie, vărsături, stagnarea ponderală, colici

abdominale (manifestate la sugari prin agitație, iritabilitate). Frecvența mare a

scaunelor și uneori modificarea ph-ului acestora poate favoriza și apariția

eritemului fesier, care accentuează agitația copilului. Etiologia enterocolitei

poate fi infecția bacteriană (Escherichia coli, Shigella, Salmonella, Yersinia

etc.), virală (cel mai frecvent cu Rotavirus) sau parazitară (Giardia).

Transmiterea se face cel mai frecvent pe cale fecal-orală, dar și prin alimente,

apa contaminată sau direct de la o persoană la alta.

Factorii care favorizeaza apariția enterocolitei acute sunt:

vârsta mică: pe de o parte în primul an de viață sistemul imunitar al

sugarului este încă incomplet format iar imunitatea dobândită este încă precară,

pe de altă parte prin comportament sugarul și copilul mic au o rată mare de

expunere la germeni (tendința de a duce obiectele la gură)

greutate mică în raport cu vârsta, malnutriția sau rahitismul preexistent

alimentația artificială în primul an de viață

frecventarea unor colectivități de copii

tratamentul prelungit cu antibiotice.

Principalele consecințe negative ale enterocolitelor acute sunt deshidratarea

și pe termen lung, malnutriția. Riscul de deshidratare este mai mare la sugar

decât la alte vârste, deoarece având o suprafață corporală mai mare raportată la

greutate, pierderea de lichide este mai mare și mai rapidă. Riscul de malnutriție

apare în legătură cu enterocolitele recurente, fiind determinat atât de dietele

restrictive cât și de malabsorbția intestinală care apare în aceste perioade.

Pentru a preveni aceste consecinte negative, aparitia enterocolitei acute la

sugar impune tratament prompt.

Tratamentul corect se face în funcție de examenul clinic, prin care medicul

poate aprecia starea de hidratare a organismului și se poate orienta în privința

unei posibile etiologii, deoarece rezultatele de laborator (coprocultura) sunt

obținute mai târziu și sunt de multe ori neconcludente.

http://www.copilul.ro/sugar/sanatate/varsaturile_la_sugar-a3815.html

http://www.copilul.ro/bebelusi/colici/colici_abdominale-a4247.html

http://www.copilul.ro/bebelusi/colici/colici_abdominale-a4247.html

http://www.copilul.ro/sugar/sanatate/sistemul_imunitar_al_copilului_tau_alternative_de_dezvoltare-a5129.html

70

Tratamentul are ca principii terapeutice:

rehidratarea: care în funcție de gradul deshidratării și de starea clinică a

copilului (dacă prezintă vărsături, dacă acceptă aportul oral) se poate face fie pe

cale orală fie pe cale parenterală (perfuzii)

tratamentul dietetic: după inlocuirea pierderilor hidroelectrolitice se

începe realimentarea, care variază în funcție de vârsta și alimentația anterioară a

copilului; la sugarii alimentați la sân se poate menține alimentația naturală, însă

la cei alimentați artificial se va înlocui preparatul anterior cu o formulă de lapte

fără sau sărac în lactoză; la copiii mai mari care primesc alimente solide

realimentarea va începe cu alimente bogate în pectine de tipul morcovilor,

orezului, apoi brânza de vaci, pâine prăjită, carne slabă fiartă, paste făinoase etc.

medicamente antidiareice de tipul: Smecta

tratamentul cu antibiotice: este indicat când coprocultura a relevat

etiologia bacteriană sau când aspectul clinic și epidemiologic este sugestiv

pentru o diaree acută bacteriană.

Însă tratamentul cu antibiotice în cazul diareei acute va fi instituit numai la

recomandarea medicului și cu preparatul, doza și pe durata stabilită de către

medic.

Așadar, dacă medicul care a consultat copilul a indicat un tratament cu

antibiotice, înseamnă că starea clinica a sugarului impune acest tratament și/sau

are motive să suspicioneze o enterocolită bacteriană.

71

PROPUNERII ȘI NOUTĂȚI

Enterocolita este definită ca fiind o inflamație a intestinului subțire

(enterita) și gros (colita), întâlnită la orice vârstă. Manifestările obișnuite sunt

emisia de scaune numeroase, moi, însoțite sau nu de greață, vărsături, dureri

abdominale, febră, balonări, intoleranță la lactoză, frisoane, alterarea stării

generale.

Manifestările generale sunt date fie de diseminarea agentului infecțios ori a

toxinelor acestuia în tot organismul, fie de pierderile importante de apă și

minerale, consecința diareei și a vărsăturilor. Cu toate că afecțiunea este produsă

de infecții virale, aceasta poate fi extrem de gravă, fiind cauza de deces pediatric

chiar și în SUA.

Datorită severității deosebite împotriva infecțiilor cu rotavirus a fost creat

un vaccin. În Romania acesta a fost înregistrat ca produs al companiei GSK,

numit Rotarix, de uz oral, deci nu este un vaccin injectabil.

Totodată, se susține ideea că vaccinul este destinat copiilor cu vârste foarte

fragede, sub 6 luni, însă vaccinarea trebuie neaparat finalizată până la 24 de

săptămâni, NU mai târziu, deoarece exista riscul unor complicații

postvaccinale.

Cert este că prin profilaxie se poate evita această urâtă simptomatologie,

lucru care în țara noastră nu se prea face.

În România nu exista practic educație sanitară nici în școli dar nici în

gradinițe. Ar fi suficient dacă în fiecare școală, grădiniță, creșă ar exista un

cabinet medical care să ofere întodeauna ajutor medical dar și sfaturi părinților

cât și copiilor, dar și educatorilor pentru a transmite mai departe niște informații

concrete.

Poate că ar fi suficientă chiar și vizita unei asistențe medicale lunar pentru

o educație sanitară adecvată secolului în care trăim și țării civilizate în care ne

creștem copii.

Educația sanitară lipsește cu desăvârșire nu numai în această categorie,

lipsește peste tot în sistemul de sănătate din țara noastră, este un punct slab, care

recuperat poate salva multe vieți iar oamenii nu vor mai fi așa derutați și anxioși

când copii lor se vor îmbolnăvi.

Date post:	24-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	mariawaynelson
View:	47 times
Download:	0 times

Enter o Colita 2

Documents