Edit - 16

UNIVERSITATEA ”TITU MAIORESCU” BUCURESTIFACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

INTRODUCERE

n ultimul deceniu inovaţiile rapide de pe pieţele financiare şi internaţionalizarea fluxurilor

financiare au modificat sectorul bancar, făcându-l aproape de nerecunoscut. Atât progresul

tehnologic, cât şi liberalizarea au oferit noi oportunităţi pentru bănci şi instituţiile nebancare,

exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor entităţi. Spre sfârşitul anilor ‘80 marjele

atinse din activităţi bancare trditionale au inceput să se diminueze, crescând cerinţele referitoare

la gradul de adecvare a capitalurilor. Băncile au răspuns cu vigoare acestor noi provocări,

făcându-şi intrarera pe noi arene.

Î

Crestrea pieţelor financiare internaţionale şi o mai mare diversitate a instrumentelor

financiare au permis băncilor un acces mai mare la finanţare. În acelaşi timp, pieţele s-au extins

şi au aparut oportunităţi de dezvoltare a unor produse noi şi de furnizare a unei game mai largi de

servicii. În timp ce ritumul acestor schimbări pare să fie mai rapid în unele ţări decât în altele,

băncile de pretutindeni au devenit, în general, mai implicate în procesul de dezvoltare a noilor

instrumente, produse, servicii şi tehnici. Practica bancară tradiţională - bazată pe constituirea de

depozite şi acordarea de credite - este astăzi doar o parte din activitatea tipică a băncilor, fiind

adesea şi cel mai puţin profitabilă.

Noile activităţi bazate pe informaţii, cum ar fi tranzactionarea pe pieţele financiare şi

generarea veniturilor cu ajutorul comisioanelor, reprezintă acum sursele majore de profitabilitate

ale băncilor. Inovaţia financiară a condus, de asemenea, la orientarea crescută către pieţe şi

tranzactionarea activelor bancare, în special prin introducerea unor concepte de genul swap-uri şi

credite şi vânzări. Acest proces a fost realizat utilizând active ca ipoteci, credite pentru

automobile şi credite de export drept suport pentru titluri tranzacţionabile, proces cunoscut sub

numele de titlurizare.

Aceste progrese au sporit nevoia existenţei unei funcţii de măsurare, gestionare şi control

al riscului, complicând în acelsi timp această functiie. Calitatea guvernantei corporatiste a

băncilor a devenit un subiect mult dezbătut, iar abordarea faţă de reglementare şi supraveghere s-

a modificat dramatic. În cadrul unei bănci individuale, noul mediu bancar şi volatilitatea crescută

a pieţei au necesitat o abordare integrală a activelor şi datoriilor, precum şi a tehnicilor de

managerment al riscului.

1 | P a g e


CAP I. EXPUNEREA BĂNCILOR LA RISC - RISCUL DE CREDIT

Pe parcursul desfăsurarii activitaţii lor, băncile sunt supuse unei game largi de riscuri. În

general, risurile bancare se încadreaza în patru categorii: riscuri financiare, operaţionale, ale

afacerii si riscuri ale apariţiei de evenimente. Riscurile financiare, la rândul lor, cuprind doua

tipuri de risc. Riscurile pure – incluzând riscul de lichiditate, ricul de credit si riscul de

solvabilitate – pot avea ca efect o pierdere pentru bancă, daca nu sunt corect gestionate. Riscurile

speculative, bazate pe arbitrajul financiar, pot avea drept rezultat un profit în cazul în care

arbirajul este corect, sau o pierdere, dacă arbitrajul este incorect. Principalele categorii de riscuri

speculative sunt riscul ratei dobânzii, riscul valutar şi riscul preţului de piaţa.

Riscurile financiare sunt de asemenea supuse unor interdependenţe complexe care pot

spori în mod seminficativ profilul de risc general al băncii. De exemplu,o bancă angajată într-o

activitate ce presupune utilizarea valutelor este expusă, în mod normal, la riscul valutar, dar va fi,

de asemenea, expusă şi la riscul de lichiditate şi riscul ratei dobânzii, dacă banca păstrează în

registrul forward poziţii deschise sau necorelate.

Riscurile opraţionale sunt asociate organizării şi funcţionarii sistemelor interne ale unei

bănci, incluzând sistemele computerizate şi alte tehnologii; acestea mai sunt asociate şi în

conformitate cu politicile şi procedurile bancare, precum şi cu masurile îndreptate împotriva

managementului necorespunzător şi fraudei. Riscurile afacerii sunt asociate mediului în care

activează o bancă, inclusiv preocupărilor macroeconomice şi de politici, factorilor legali şi de

reglementare, precum şi infrastructurii şi sistemului de plaţi existente la nivelul întregului sector

financiar. Riscrile apariţiei de evenimente include toate tipurile de riscuri exogene care, dacă s-ar

materializa, ar putea pune în pericol operaţiunile unei bănci sau ar putea dăuna condiţiiei

financiare şi gradului de adecvare a capitalului .

Expunerea – orice angajament asumat de o bancă faţa de un singur debitor indiferent

dacă este efectiv sau potenţial, evidenţiat în bilantul contabil sau în afara bilantului, încluzând

credite, efecte de comerţ scontate, investiţii în actiuni şi alte valori mobiliare, efecte de comert

avalizate, garanţii emise, etc.

2 | P a g e


Riscul de creditare - exprimă posibilitatea ca debitorii sau emitenţii de titluri să nu-şi onoreze obligaţiile la scadentă, ca urmare a degradării situaţiei financiare a acestora, care poate fi determinată de conditiile afacerii împrumutatului sau de situaţia generală a economiei.

Pentru limitarea pierderilor care decurg din neîncasarea la scadentă a creditelor şi dobânzilor aferente, se împune o gestionare atentă a riscului de credit, care se realizeaza a priori şi a posteriori.

Gestionarea a priori este o primă etapă şi presupune:

Divizarea şi limitarea riscurilor Aprecierea calităţii (capacităţii de rambursare) solicitanţilor de credit Constituirea garanţiilor

Gestionarea a posteriori vizează

Analiza portofoliului de credite şi constituirea de provizioane Constituirea fondului pentru riscuri bancare generale

1.1.DIVIZAREA ŞI LIMITAREA RISCURILOR

Divizarea riscurilor are ca obiectiv evitarea concentrării riscurilor prin diversificarea (economică

şi geografică) plasamentelor. Limitarea riscurilor se realizează prin norme stabilite de fiecare

bancă dar şi prin masuri stabilite de autoritarea de reglementare, opozabile tuturor băncilor.

Limitarea autonormativă vizează:

Limite interne pentru ponderea activităţilor riscante în fondurile proprii

Plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate, zona geografică

Reglementările romaneşti pentru divizarea şi limitarea riscului de credit se refera la:

- o instituţie de credit nu va înregistra fată de un singru debitor o expunere a carei valoare

depăşeşte 25% din fondurile proprii.

- O instituţie de credit nu va inregistra fată de grupul de persoane aflate în relaţii speciale o

expunere a cărei valoare depăşeşte 25% din fondurile proprii.

- O instituţie de credit nu va înregistra fată de ceilalţi membrii ai propriului grup o

expunere a carei valoare depaşeşte 20% din fondurile proprii.

- O instituţie de credit nu va inregistra fată de personalul propriu o expunere a carei valoare

depaşeşte 25% din fondurile proprii.

- Valoarea cumulată a expunerilor mari ale unei instituţii de credit nu va depăşii 800% din

fondurile ei proprii. Aceasta limită este aplicabilă pentru urmatoarele expuneri.

3 | P a g e


Expunerea unei instituţii de credit fată de un singur debitor este

considerată ca fiind expunere mare atunci când valoarea acesteia este

egală sau depăseste 10% din fondurile proprii ale instituţiei respective.

Expunerea unei instituţii de credit faţă de grupul de persoane aflate în

relaţii speciale –este considerată ca fiind expunere mare atunci când

valoare acesteia este egală sau depaseste 10% din fondurile proprii ale

instituţiei de credit.

Expunerea unei instituţii de credit fată de personalul propriu- este

considerată ca fiind expunere mare atunci când valoare acesteia este egala

sau depaşeşte 10% din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective.

În cazul creditelor în valută normele BNR reglementetază gradul de concentrare a expunerilor din aceste credite. Expunerea unei instituţii de credit din credite în valută acordate persoanelor fizice şi juridice altele decât instituţiile de credit, inainte de deducerea provizioanelor specifice de risc de credit, nu poate depasi 300% fată de fondurile proprii, în cazul instituţiilor de credite , persoane juridice române, sau fată de capitalul initia , în cazul sucursalelor institutiilor de credit străine. La determinarea expunerii care face obiectul acestei restricţii nu se vor lua în calcul expunerile din credite in valută acordate acelor persoane juridice şi fizice care sunt acoperite în mod natural la riscul valutar („hedged borrowers”). Se consideră că o persoană este acoperita în mod natural la riscul valutar în cazul în care aceasta genereaza fluxuri de numerar nete pozitive în valuta cotată, care să permită rambursarea la termen a fiecarei rate de credit(principal si dobanda).

1.2.APRECIEREA CAPACITĂŢII DE RAMBURSARE A SOLICITANŢILOR DE CREDITE

Băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit şi să depună toate eforturile pentru a-şi

încasa debitorii. În acest scop, vor fi onorate doar solicitarile de credit pentru care există

premisele rambursarii principalului şi plaţii dobânzilor.

Pentru evaluarea unei solicitari de credit, în cazul persoanelor juridice, sunt urmarite

urmatoarele elemente.

- Analiza economico-financiară a activităţii clienţilor

- Aspecte nefinanciare privind clientii: tip de proprietate, conducerea, personalul societăţii,

afacerea, piaţa, etc.

- Analiza perspectivelor financiare pe baza cash-flow

În cazul clienţilor persoane fizice, conform BNR instituţiile de credit sunt obligate să

încadreze creditele destinate persoanelor fizice în una dintre urmatoarele categorii:

4 | P a g e


a.) Credite de consum

b.) Credie pentru investiţii imobiliare

Acordarea creditelor pentru investiţii imobiliare este condiţionată de prezentarea de catre

solicitant a unor garanţii reale şi/sau personale. Valoarea garanţiilor nu va fi mai mica de 133%

din valoarea creditului.

Criteriile care stau la baza evaluării performanţelor financiare ale clientului persoană juridică

şi capacitaţii acestuia de a-şi onora datoria la scadenţă se stabilesc de fiecare bancă în parte şi se

aprobă de către BNR – direcţia Supraveghere. Evaluarea performanţei financiare a unei entităţi

economice din afara sectorului instituţiilor de credit se realizează pe baza de punctaj artibuit unor

factori cantitativi şi calitativi. Factorii cantitativi se vor referi în principal la următorii indicatori,

acolo unde acestia pot fi determinati: lichiditatea, solvabilitatea, profitabilitateta şi risc, inclusiv

riscul valutar. Factorii calitativi se vor referi cel puţin la aspecte legate de modul de administare

a entitaţii economice analizate, de calitatea acţionariatului, de garanţiile primite (altele decât cele

care sunt acceptate la diminuarea expunerii fată de debitor), de conditiile de piaţa în care aceasta

îşi desfăsoara activitatea. În urma acestor evaluări, creditele vor fi incluse în urmatoarele

categorii.

Categoria A: performante foarte bune, care permit achitarea la scadentă a datoriei, cu menţinerea acestor performante

Categoria B: performante foarte bune, dar fară certitudine pe o perspectivă medie Categoria C: performante financiare satisfăcătoare, cu tentă de inrautăţire Categoria D: performante financiare scazute şi ciclice Categoria E : pierdere şi incapacitatea rambursării

1.3.ANALIZA PERSPECTIVELOR FINANCIARE PE BAZĂ DE CASH-FLOW

Analistul de credit trebuie să fundamenteze decizia de creditare nu numai pe situaţia

financiara istorică a cilentului, ci şi pe capacitatea acestuia de a genera în viitor fluxuri baneşti şi

deci de a rambursa creditul şi a plati dobânda. Instrumentele folosite în acest scop este fuxul de

numerar, adică o situaţie a intrarilor şi iesirilor de numerar (încasari şi plăţi) într-o perioadă dată.

Rezultatul poate fi pozitiv (disponibil de numeral) sau negativ (necesar de numeral).

5 | P a g e


În realizarea unui flux de numerar, trebuie avut în vedere ca prognozele clientului pot

avea la bază o proiecţie exagerat pozitivă a evoluţiei viitoare, deci se impune o corectare a

acestora.

Structura unui flux de numerar:

Intrări de capital- iesiri de capital + intrări din vânzări- iesiri pentru aprovizionari- salarii- alte cheltuieli- impozitul pe profit= flux net al perioadei+ disponibil din perioada anterioară= disponibil / necesar de lichiditaţi curent

6 | P a g e


CAP.II MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT

Riscul de credit sau al celeilalte părţi (al partenerului) - definit ca probabilitatea ca debitorul

sau emitentul instrumentului financiar să nu poată să plateasca dobânda sau să ramburseze

capitalul în baza condiţiilor specificate în contractul de credit – este o problema inerentă a

activităţii bancare. Riscul de credit înseamnă că plaţile s-ar putea să fie intarziate sau să nu fie

efectuate deloc în ultimă instantă, ceea ce va cauza, implicit, probleme privind fluxurile de

numeral şi va afecta lichiditatea băncii. În ciuda inovării din sectorul serviciilor financiare, riscul

de credit este în contiunare cauza unică principală a falimentului băncilor. Motivul este ca peste

80% din bilantul unei bănci se referă in general la acest aspect, al managementului riscului.

Principalele 3 tipuri de risc de credit sunt:

Riscul personal sau al consumatorului

Riscul corporatist sau al companiei

Riscul “suveran” sau de tară

Datorită potenţialului efect dăunător al riscului de credit, este important să se efectueze o

evaluare a capacităţii băncii de a evalua, a administra, a superviza, a urmării derularea şi a

recupera credite, avansurile, garanţiile şi alte instrumente de credit.

2.1.REVIZUIREA CALITĂŢII PORTOFOLIULUI DE CREDITE

Caracteristicile şi calitatea portofoliului de credite al unei bănci sunt evaluate şi prin

intermediul unui proces de revizuire. Portofoliul de credite reflectă poziţia pe piată şi cererea

pentru o bancă, strategia sa de afaceri şi de risc, precum şi capacitatea sa de a acorda credite.

Atunci când portofoliul de credite este fezabil, revizuirea sa trebuie în mod normal să cuprindă o

esantionare aleatorie a creditelor astfel încat aproximativ 70% din valoarea totală a creditelor şi

30% din numarul creditelor să fie acoperite. De asemenea, trebuie sa se aiba în vedere cel puţin

75% din valoarea totală a creditelor şi 50% din numarul creditelor în valută şi a tuturor creditelor

cu scadentă mai mare de un an. În plus, o revizuire detaliată a portofoliului de credite trebuie să

cuprindă următoarele:

7 | P a g e


Toate creditele acordate clientilor cu o expunere la risc cumulată de peste 5% din

capitalul băncii;

Toate creditele acordate acţionarilor şi parţilor afiliate;

Toate creditele pentru care s-au reesalonat plata dobânzii şi rambursarea creditului sau

pentru care s-au modificat condiţiile contractuale privind dobânda sau rambursarea de la

acordarea creditului;

Toate creditele pentru care plata dobânzii sau a capitalului a fost intarziată cu peste 30

zile inclusiv cele pentru care dobânda a fost capitalizată sau refinantată;

Toate creditele clasificate ca sub standard, îndoielnice sau ca pierdere;

Obiectivul specific al acestor revizuiri este evaluarea probabilităţii de rambursare a creditului

precum şi de a vedea dacă clasificarea creditului propusă de bancă este adecvată sau nu. Alte

considerente includ calitatea garantiilor detinute şi capacitatea afacerii clientului de a genera

banii necesari.

2.2.GESTIONAREA PORTOFOLIULUI DE CREDITE NEPERFORMANTE

Conceptul de active neperformante este de obicei introdus ca parte a discuţiei despre

clasificarea activelor. Activele neperformante sunte cele care nu genereaza venituri. Ca un prim

pas, creditele sunt deseori considerate ca fiind neperformante atunci când capitalul sau dobânda

aferentă a trecut de scadentă şi este neplatită de 90 de zile sau mai mult.

Pentru raportarea financiară, soldul principal existent, şi nu neapărat platile restante, este

utilizat pentru identificarea unui portofoliu de credite neperformante. Portofoliul de credite

neperformante oferă indicii asupra calităţii portofoliului total şi, în ultimă instantă, asupra

decizilor de creditare ale unei bănci.

Analiza portofoliului de credite neperformante trebuie să acopere o serie de aspecte, dupa cum

urmează:

Vechimea creditelor restante, incluzând capitalul şi dobânda de peste 30, 90, 180 si 360 zile. Aceste clasificări pot fi defalcate pe tip de client şi segment de activitate economică pentru a determina tendintele generale şi dacă toţi clienţii sunt sau nu, afectaţi în egală măsură.

8 | P a g e


Cauzele deteriorării calităţii portofoliului de credite, care poate ajuta la identificarea posibilelor măsuri ce ar putea fi întreprinse de bancă pentru a contracara un anumit trend.

Lista creditelor neperformante, cu toate informţiile relevante, trebuie evaluată caz cu caz pentru a determina dacă situaţia este reversibilă, ce se poate face exact pentru a ameliora capacitatea de rambursare şi daca au fost folosite, sau nu, planuri de redresare şi\sau urmarirea încasării creditelor neperformante.

Trebuie analizate provizioanele pentru a determina capacitatea băncii de a face fată situaţiilor de neplată a creditelor.

Trebuie luat în considerare impactul asupra contului de profit şi pierdere pentru a determina exact modul în care banca va fi afectată de deteriorarea calităţii activelor.

MOTIVE PENTRU A EXPLICA DETERIORAREA CALITATII PORTOFOLIULUI DE CREDITE

Operaţiunile interne. Acordarea prea multor credite si actionarilor mari sau părtilor afiliate acestora, compromiţându-se principiile de credit sănătoase sub presiunea părtilor afiliate. Operaţiunile interne au constituit problema cheie pentru un numar semnificativ de bănci cu probleme.

Compromiterea principiilor de creditare. Apare atunci când credite care au riscuri mari sau au ataşate condiţii nesatisfacătoare sunt acordare cu deplină constientizare a violării principiilor de credit sanatoase. Cauzele de compromitere sunt de regulă operaţiunile interne, dorinţa de a obtine venituri cât mai mari, presiunile concurentiale de pe principalele pieţe ale băncii sau conflictele personale de interes.

Dorinta de a obtine venituri cât mai mari. Situatia în care preocupare pentru câstiguri excede motivaţia unor decizii de creditare sănatoase, subevaluată de speranta că riscul nu se va materializa sau nu va conduce la credite cu termeni de rambursare nesatisfăcători. Aceasta este o problemă relativ frecventă întrucat portofoliul de credite este de obicei principalul activ generator de venituri ale unei bănci.

Informaţii de credit incomplete. Aceasta indică faptul că împrumuturile au fost acordate fara o evaluare corespunzătoare a bonităţii clientului.

Lipsa supravegherii. Supravegherea ineficientă dă naştere invariabil unei lipse a cunoasterii activităţii clientului pe durata de viaţă a creditului. În consecinţă creditele sănatoase la început pot genera pe parcurs probleme şi pierderi din cauza lipsei unei supravegheri eficiente.

Slaba selecţie a riscurilor. În mod tipic, această tendintă implică urmatoarele:- Acordarea de credite cu un risc financiar sănatos initial până la un nivel aflat dincolo de capacitatea de

plată rezonabilă a clientului .- Creditele la care partea finanţată de bancă din costul total al proiectului este mare în raport cu investiţia

de capital propriu al clientilor. Împrumuturile pentru tranzacţii imobiliare cu investiţie mică de capital propriu sunt incluse în aceasta categorie.

- Creditele bazate pe expectatii privind finalizarea cu succes a unei tranzacţii şi nu pe bonitatea clientului , precum şi creditele acordate pentru cumpărarea speculativă de titluri sau bunuri.

2.3.POLITICI PRIVIND MANAGEMENTUL RISCULUI DE CREDIT

Riscul de credite este frecvent cauza falimentului bancar, determinând aproape toate

mediile de reglementare să prescrie standarde minime pentru gestionarea riscului de credit. Baza

unui management sănătos al riscului de credit este identificarea riscurilor existente şi potenţiale,

inerente activităţii de creditare.

9 | P a g e


Masurile specifice privind gestionarea riscului de credit cuprinde de regula trei tipuri de

politici. Un set de politici include acele politici menite să limiteze sau reducă risul de credit,

cum ar fi politicile asupra cocentrării şi expunerilor mari, diversificării adecvate, creditării

parţilor implicate sau supraexpunerilor la risc. Cel de-al doilea set cuprinde politicile privind

clasificarea activelor. Acestea obligă la evaluarea periodică a capacităţii de rambursare a

porofoliului de credite şi a altor instumente de crerdit, inclusiv dobânzile angajate şi neîncasate,

care expun banca la riscul de credit. Cel de-al treilea set cuprinde politicile privind provizionarea

pierderilor sau constituirea provizioanelor la un nivel adecvat, pentru a absorbi pierderile

anticipate – nu doar la portofoliul de credite dar şi la alte active care generează pierderi.

Evaluarea functiei de management al riscului de credit trebuie să ia în considerare

împrumuturile şi toate celelalte forme de creditare (în afară bilantului) pentru a asigura factorii

următori sunt luaţi în considerare:

Nivelul, distribuţia şi strictetea activelor clasificate

Nivelul şi alcatuirea activelor pentru care nu se constituie angajamente neperformante,

renegociate, refinantare şi cu rata redusa

Gradul de adecvare al rezervelor din evaluare

Capacitatea conducerii de a administra şi încasa activele – problemă

Concentrari de credit necorespunzătoare

Adecvarea şi eficienţa precum şi respectarea politicilor de creditare şi a procedurilor de

administrare a creditelor

Adecvarea şi eficienţa procesului de identificare şi monitorizare a nivelurilor de risc intial

şi variabil sau a riscului asociat cu expunerea creditului aprobat

Proceduri de soluţionare a creditelor problemă. Procedurile de solutionare

reprezintă un aspect important al gestionării riscului de credit. Dacă nu se iau la timp măsuri

pentru abordarea creditelor problemă, pot fi ratate ocazii de ameliorale sau încasare a acestor

active slabe calitativ şi se pot acumula pierderi până la punctul în care să ameninţe solvabilitatea

băncii. O evaluare a procedurilor de solutionare trebuie să tină seama de organizarea acestei

funcţii, adică departamentele şi personalul responsabil şi să determine performantele unităţilor de

soluţionare prin revizuirea unor recuperări încercate şi încununate de succes şi timpul mediu

necesar unei recuperări. Metodele de soluţionare utilizate şi implicarea conducerii superioare

trebuie şi ele evaluate.

10 | P a g e


În cursul procesului de soluţionare trebuie luat în considerare fiecare credit şi client în

mod individual. Strategiile de soluţionare tipice sunt:

Reducerea expunerii la riscul de credit al unei bănci, de exemplu prin obligarea clientului

să aducă capital, fonduri, sau garanţii reale ori personale în plus;

Colaborarea cu clientul în vederea evaluării problemelor şi identificarii soluţiilor pentru a

ameliora capacitatea de rambursare si a serviciului detoriei, cum ar fi oferirea de

consultanţă, punerea la punct al unui program de reducere a costurilor operaţionale şi/sau

sporire a veniturilor, vânzarea de active, elaborarea unui program de restructurare a

datoriei;

Mijlocirea achiziţionarii sau preluării clientului de către o parte cu o bonitate mai bună

sau mijlocirea unui parteneriat sub forma unei asocieri în participaţiune;

Lichidarea riscului printr-o întelegere extrajudiciară, ori prin întreprinderea unei acţiuni

judiciare, prin executarea garanţiilor personale sau executarea silită ori lichidarea celor

reale;

11 | P a g e


CAP.III INSTRUMENTE PENTRU DIMINUAREA / TRANSFERUL RISCULUI

3.1.PRODUSELE DERIVATE DE CREDIT

Normele privind instrumentele financiare derivate permit societaţilor bancare să

efectueze operaţiuni în cont propriu si in contul clienţilor cu urmatoarele produse derivate:

futures pe cursul de schimb şi pe rata dobânzii, forward pe cursul de schimb, forward rate

agreement (FRA), swap pe devize şi pe rata dobânzii.

Pe lângă aceste instrumente financiare derivate care permit diminuarea/transferul

riscurilor aferente ratei dobânzii şi cursului de schimb valutar în ţările cu economie de piaţă

dezvoltată există anumite categorii de instrumente financiare, respective produsele derivate de

credit, care sunt utilizate pe scară largă de instituţiile financiare-bancare în scopul

diminuării/transferului riscului de credit al portofoliului de plasamente.

Prezentarea principalelor caracteristici ale acestor instrumente financiare larg utilizate pe

pieţele financiare dezvoltate derivă din necesitatea familiarizării personalului bancar cu tehnicile

şi metodele moderne utilizate în ţările cu economie de piaţă pentru acoperirea riscurilor din

activitatea de creditare.

Principala caracteristică a acestor instrumente este separarea şi izolarea riscului

de credit, ceea ce facilitează tranzacţionarea riscului de credit în vederea:

replicării,

transferului,

hedging-ului.

Apariţia unui anumit eveniment de credit („credit event”) conduce la o plată a

vânzătorului instrumentului derivat către cumpărătorul acesteia. Contractele specifică livrare

fizică sau compensare în numerar. În cazul livrării fizice, cumpărătorul instrumentului

transferă vânzătorului acestuia obligaţia suport cu principalul egal cu valoarea nominală

specificată în contractul derivat. Simultan, vânzătorul contractului derivat plăteşte

cumpărătorului 100 la sută din valoarea nominală. În cazul compensării în numerar,

cumpărătorul contractului derivat primeşte de la vânzătorul acestuia diferenţa dintre valoarea

nominală şi valoarea finală a valorii nominale a activului suport.

12 | P a g e


Eveniment de credit este precis definit, determinat prin negocierea dintre părţi la

încheierea contractului derivat pe risc de credit. Standardele de piaţă specifică în general

existenţa informaţiei publice care să confirme apariţia evenimentului de credit.

În documentaţia legală dintre părţi, următoarele evenimente de credit pot fi

menţionate:

Înrăutăţire a rating-ului sub un anumit nivel minim;

Restructurare (financiară sau a datoriei);

Faliment;

Neplata cuponului/dobânzii la scadenţă;

Modificarea spread-ului peste un anumit nivel maxim;

Cererea principală de derivative pe risc de credit provine de la bănci/instituţii financiare

şi investitori instituţionali. Utilizarea contractelor derivate pe risc de credit de către bănci este

motivată de dorinţa de realizare de operaţiuni de hedging sau de a-şi asuma riscul de credit, de a

îmbunătăţi (sintetic) diversificarea portofoliului sau de a îmbunătăţi managementul

portofoliului de credite.

Cererea de astfel de instrumente din partea investitorilor instituţionali este motivată de:

posibilitatea de a adăuga valoare portofoliului prin intermediul tranzacţionării

riscului de credit (fără achiziţionarea activului însuşi),

oportunitatea de a gestiona riscul de credit al investiţiei,

imposibilitatea investitor instituţionali de a participa în piaţa creditelor,

oportunităţi de arbitraj.

Instrumentele derivate pe risc de credit sunt:

1. Swap pe risc de credit (credit default swap, credit swap, default swap),

2. Opţiuni pe risc de credit (credit default options),

3. Swap pe risc de credit pentru entităţi multiple (basket default swap),

4. Swap pe randamentul total (total return swap, total rate of return swap),

5. Opţiuni pe spread-ul de credit (credit spread options),

6. Contracte forward pe spread (credit spread forwards),

7. Credit linked notes.

13 | P a g e


3.2.PRODUSUL DERIVAT- CREDIT DEFAULT SWAP

Aceste contracte sunt cele mai utilizate în managementul riscului de credit, şi reprezintă

contracte bilaterale în care plăţi fixe periodice (sau o singură primă în cazul credit default option)

sunt făcute vânzătorului de protecţie în schimbul plăţii pe care o va efectua vânzătorul în cazul

apariţiei unui eveniment de credit specificat în contract. De obicei prima este cotată în puncte de

bază ce se multiplică cu valoarea nominală. Activul suport (activul de referinţă) al contractului

poate un singur instrument financiar (de exemplu o obligaţiune) sau un coş de instrumente.

Credit default swap-ul poate fi utilizat în vederea transferării expunerii la risc de credit

unei alte părţi. De exemplu, băncile pot utiliza acest contract pentru tranzacţionarea spread-ului

de credit pentru obligaţiuni emise de entităţi private sau de guverne, fără a poseda aceste

instrumente.

Aceste obligaţii sunt reprezentate de obicei de credite angajate de clienţi sau obligaţiuni

emise de acestia şi achiziţionate de cumparatorul protecţiei şi sunt denumite în mod curent

obligaţii de referinţă.

Principalele caracteristici ale unui produs credit default swap sunt similar celor aferente

unui contract de asigurare sau de garanţie.

Astfel, cumpăratorul proteţiei plăteste o primă vanzătorului protecţiei şi primeşte o

contrapartidă asigurarea plaţii creditului sau a valorii obligaţiunilor achiziţionate în situaţia

producerii “evenimentului de credit“, respectiv în cazul în care beneficiarul initial nu-şi achită

obligaţiile contractual (obligaţii de referinţă) faţă de bancă sau instituţia financiară creditoare.

Scadenţa contractului nu trebuie să fie aceeaşi cu cea a activului de referinţă şi în cele

mai multe cazuri nu este. În cazul default-ului, contractul se consideră încheiat şi vânzătorul

de protecţe va calcula şi plăti cumpărătorului plata pentru default (default payment).

Pe lânga diferentele de ordin contabil, juridic şi fiscal, principal diferenţă dintre produsul

credit default swap şi un contract de asigurare sau garanţie constă în faptul ca în acest caz,

operaţiunea se face fără ca beneficiarul creditului să stie despre efectuarea acesteia, astfel

încât relaţiile traditionale cu acesta să nu aiba de suferit.

Atât valoarea contractului credit default swap, cât şi cea a primei aferente depinde de mai

multi factori:

14 | P a g e


Ratingul creditului aferent debitorului (entitatea de referinta), eventualele mutaţii care se aşteaptă să intervină în perioada urmatoare asupra lui şi volatilitatea acestuia (gradul de modificare);

Maturitatea produsului de credit derivate; Numarul şi tipurile evenimentelor de credit incluse în contract; Probabilitatea de neplată aferentă vâzătorului protectiei şi entităţii de referinţă; Alte riscuri încorporate în contract (de examplu riscul rate dobânzii şi riscul valutar);

În practica financiară internatională există 6 tipuri principale de evenimente de credit care

pot fi incluse într-un contract derivate de tip credit default swap. Cu cât este mai mare numarul

de evenimente de credit incluse în contract, cu atât mai ridicat va fi nivelul de protecţie, şi prin

urmare costul contractului, respectiv prima va fi mai mare.

Principalele evenimente de credit sunt:

a.) Falimentul entităţii de referinţă;

b.) Neplata obligaţiilor contractuale (dobânzi şi rate de credit) ale entităţii de referinţă, nici după

o anumită perioadă de graţie(amânare) prestabilită.;

c.) Repudierea (negarea)/moratoriu – entitatea de referinţă sau o autoritate guvernamentală

refuză să recunoască sau contestă validitatea uneia sau mai multor obligaţii ale entitaţii de

referinţă, sau solicită/impune un moratoriu prin care se amână plata uneia sau mai multor

obligaţii de referinţă;

d.) Restructurarea intervenită asupra obligaţiei de referinţă reflectă apariţia unor schimbări

asupra obligaţiilor entităţii de referinţă, determinate, de exemlu, de reducerea ratei dobânzii,

reducerea creditului, reeşalonarea dobânzii etc;

e.) Lipsa (nedeclararea) obligaţiei – dacă una sau mai multe din obligaţiile de referinţă au

înregistrat un eveniment de credit, dar persoanele care au acordat împrumutul nu au declarat

neplata obigatiilor contractual, din anumate motive, cum ar fi implicarea imediată a

vâzătorului protecţiei în intreprindere, luarea în timp util a măsurilor necesare pentru evitarea

agravării regresului capacitătii de plată a entităţii de referinţă, obligaţia de referinţă poate fi

declarată exigibilă şi platită chiar dacă persoanele care împrumută aleg să nu declare neplata

obligaţiilor de catre debitor.

f.) Accelerarea obligaţiilor – în cazul neplăţii uneia sau mai multor obligaţii de referinţă ale

debitorului /debitorilor, toate obligaţiile de referinţă pot deveni scadente şi platibile.

La incheierea documentaţiei aferente contractului de credit default swap sunt definite în mod

expres evenimetele de credit care intră sub incidenţa contractului.

15 | P a g e


Fluxurile ce au loc în derularea contractului sunt:

Plăţi periodice (premium leg) ale cumpărătorului de protecţie: puncte de bază din

valoarea nominală;

Plata primită de cumpărătorul protecţiei în cazul producerii evenimentului de credit

(protection leg): valoarea nominală a obligaţiunii × [100 – preţul obligaţiunii după

producerea evenimentului stipulat în contract].

În practica financiară au fost dezvoltate şi variante mai complexe ale produselor derivate credit

default swap, din care cele mai importante sunt prezentate în continuare.

1.Produsul derivate credit default swap bazat pe un cos (portofoliu) de tranzacţii

Acest produs derivat are la bază un anumit număr de obligaţii de referinţă, care sunt aferente

unor entităţi de referinţă diferite, existând 3 variate principale:

Produsul credit default swap pentru multiple neplaţi

Acest produs derivate furnizează protectie asupra tuturor obligaţiilor de referenta din cos şi

nu se consideră incheiat după prima plată compensatore aferentă uneia dintre obligaţiile de

referinţă, efectuată după apariţia unui eveniment de credit în legatură cu acea obligaţie.

Coşul poate fi proiectat să acopere orice număr de situaţii de neonorare a plăţilor de către debitorii respectivi, iar valoarea de referinţă a coşului aferent contractului este egal cu sumă obligaţiilor de referinţă deţinute.

16 | P a g e


Utilizarea acestui produs reprezintă o modalitate eficientă utilizată de către instituţiile financiar- bancare, deoarece se pot face economii de costuri, având în vedere faptul că acest contract are un singur set de ducumente, care trebuie întocmit şi negociat, şi preţul pentru întregul coş este adesea mai uşor de obţinui decât dacă s-ar negocia separate fiecare obligaţie din coş.

Produsul credit default swap de tipul “primul la neplată”

În cosul “primul la neplată“, întregul contract devine scadent prin apariţia primului

eveniment de credit aferent oricărei entităţi de referinţă.

Preţul protecţiei va depinde de numarul elementelor din cos şi de corelarea obligaţiilor de

referinţă din punct de vedere al probabilităţii de neplată a obligaţiilor contractuale respective.

Produsul credit default swap de tip procentaj

Compensează cumpărătorul protecţiei până la un anumit procent al valorii teoretice a tuturor

obligaţiilor de referinţă fundamentale sau până la o valoare de referinţă prestabilită.

Acest tip de coş este folosit acolo unde cumpărătorul protecţiei vrea să acopere pierderile

aşteptate din portofoliul de active , după un calcul propriu estimative exprimat că procent din

totalul portofoliului. Aceste contracte permit , în anumite condiţii , substituirea obligaţiilor de

referinţă din coş dar cumpărătorul protecţiei are permisiunea să înlocuiască doar activele similar ,

mantinand de exemplu ,ratingul portofoliului sau distribuţia sa din punct de vedere industrial sau

geografic.

2.Produsul derivat step-up credit defaut swap

În cadrul acestui contract , prima platită vânzatorului protecţiei de către cumpărătorul

protecţiei se mareşte după un termen prestabilit (creste după un grafic contractual).La data la

care începe majorarea primei , cumparatorul protecţiei are optiunea să finalizeze (incheie)

contractual.

Beneficiile cumparatorului protecţiei

Contractul credit default swap permite cumpărătorului protectiei să diminueze sau să

elimine risul creditului asociat expunerii faţă de o entitat de referinţă , fără să vândă sau să

transfere obligaţia respectivă(creditul sau obligaţiunea)

Acest lucru este important în special în condiţiile în care un transfer nu este posibil din

motive legale sau pentru că banca doreşte să menţină relaţia de afaceri cu debitorul respectiv ,

17 | P a g e


care asfel nu are de suferit , deorarece acesta nu este informat asuprea faptului că datoriile sale

au făcut obiectul unui astfel de contract de acoperire a risului de credit.

Cumpărătorul protecţiei poate obţine o diminuare a expunerii agregate la risc a

portofoliului propriu , având ca efect îmbunătăţirea indicatorilor de adecvare a capitalului (de

exemplu gradul de risc aferent unui credit acordat unui agent economic care de obicei este de

100% poate fi redus la 20% în condiţiile în care vânzătorul protecţiei este o bancă).

În anumite condiţii , cumpărătorul protecţiei nu trebuie să deţină obligaţia de referinţă ,

putând folosi acest contract pentru a specula asupra evoluţiei calitaţii creditului unui anumit

debitor şi va înregistra un caştig în situaţia deteriorării ratingului / calităţii creditului acordat

entităţii de referinţă.

Beneficiile vânzătorului de protectiei (cu exceptia primelor incasate)

Contractul credit default swap creează o poziţie de credit sintetică pentru vânzătorul de

protecţie , respectiv oferă acestuia posibilitatea de a deţine o expunere faţă de un credit şi o

entitate de referinţă fără să trebuiască să aibă relaţii tradiţionale de creditare cu acesta.

Nu trebuie să suporte finanţarea împrumuturilor , să stabilească şi să menţină relaţii de

afaceri cu entitatea de referinţă şi să aibă o infrastructura operaţionale necesare administarii

obligaţiilor de referinţă.

Vânzătorul de protecţie poate înregistra expuneri faţă de anumite pieţe sau anumiţi

debitori , în condiţiile în care nu poate deţine direct obligaţiile de referinţă respective , datorită

fie restricţiilor legale sau statutare fie lipsei de lichidităţi.

3.3.PRODUSUL DERIVAT- TOTAL RETURN SWAP

Un swap pe randamentulul total (total return swap, total rate of return swap) reprezintă un

contract între două părţi prin care acestea se angajează să schimbe între ele randamentul

total al unui instrument de credit (cash flow-uri şi modificări ale preţului) contra unor plăţi

periodice.

18 | P a g e


3.4.PRODUSUL DERIVAT -CREDIT LINKED NOTES

Credit linked notes reprezintă o combinaţie între un instrument cu venit fix şi un

instrument derivat pe risc de credit. Permit investitorilor replicarea expunerii faţă de un anumit

instrument cu venit fix fără a întreprinde o investiţie directă în acel instrument. De asemenea,

aceste instrumente permit investitorilor să adauge valoare portofoliului din evoluţia preţului

obligaţiunii, a spread-ului de credit al acesteia sau a riscului de intrare în incapacitate de plată al

emitentului.

19 | P a g e


3.5.PRODUSUL DERIVAT -CREDIT SPREAD OPTIONS

Opţiunile put pe spread-ul de credit (credit spread put) permit cumpărătorului acestei

opţiuni să vândă instrumentele de credit la o anumită valoare vânzătorului opţiunii în cazul în

care spread-ul de credit al acestora se majorează. Printre condiţiile care pot conduce la majorarea

spread-ului pot fi înrăutăţirea rating-ului de credit sau intrarea în incapacitate de plată a

emitentului.

Opţiunile call pe spread-ul de credit (credit spread call) îi conferă cumpărătorului

cupoane suplimentare. Valoarea lor este determinată de diferenţa dintre spread-ul exitent pe piaţă

şi spread-ul de referinţă, iar payoff-ul este o funcţie crescătoare a spread-ului de credit.

20 | P a g e


CAP.IV. POLITICA BRD PRIVIND ANALIZA ŞI GESTIONAREA RISCULUI DE CREDIT

Analiza şi evaluarea riscului de creditare este organizată şi se desfăşoară în

Administraţia Centrală şi în sucursalele băncii ca o activitate distinctă, având ca obiectiv

principal minimalizarea riscului băncii în plasarea în credite a fondurilor aparţinând acţionarilor

şi deponenţilor băncii şi a celor atrase de pe piaţa interbancară.

Analiza şi evaluarea riscului de creditare se efectuează în funcţie de competenţele de

aprobare a creditelor, respectiv la centrală de către Serviciul de analiză şi evaluare a riscului de

creditare din cadrul Direcţiei risc de creditare, credite neperformante şi relaţii cu sucursalele, iar

la sucursalele coordonatoare de către serviciile (birourile) de risc, organizate la nivelul acestora

pe baza metodologiei de analiză şi evaluare a riscului de creditare.

Comitetul de risc din Administraţia Centrală se constituie la nivelul Direcţiei risc de

creditare, credite, credite neperformante şi relaţii cu sucursalele şi este compus din:

directorul direcţiei; directorul adjunct; şeful Serviciului de analiză şi evaluare a riscului de creditare; şeful Serviciului de recuperare a creditelor neperformante; şeful Serviciului de clarificare a creditelor, constituirea şi clasificarea provizioanelor; şeful Serviciului de asigurări; şeful Serviciului de relaţii cu sucursalele;

La nivelul sucursalelor coordonatoare sunt constituite servicii (birouri) de risc care sunt

organizate potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a BRD - Groupe Societe

Generale, având următoarele sarcini:

Analiza şi evaluarea riscului de creditare asupra solicitărilor de credite adresate atât sucursalelor coordonatoare cât şi unităţilor din subordinea acestora.

Gestionarea riscului de creditare începând din momentul acordării şi până la achitarea în întregime a datoriilor către bancă de împrumutaţi.

Clasificarea creditelor şi determinarea provizioanelor specifice de risc, conform Normelor ale Băncii Naţionale a României şi cele elaborate în acest sens de BRD - Groupe Societe Generale.

Gestionarea creditelor neperformante la agenţii economici care au cont la BRD - Groupe Societe Generale, pe baza normelor de lucru elaborate în acest sens.

Monitorizarea activităţii de asigurări care se desfăşoară în bancă.

21 | P a g e


Gestiunea procesului de creditare este organizată separat la nivelul BRD - Groupe

Societe Generale fiind organizate două compartimente:

serviciul de ghişeu (Front Office) unde se desfăşoară activitatea comercială şi administrativă. În cadrul acestui serviciu are loc întocmirea dosarelor de creditare şi trierea lor.

serviciul de credite propriu-zis (Back-Office) ce se ocupă cu gestiunea evenimentelor pe parcursul derulării procesului de creditare.

Pentru urmărirea gestionării preventive a riscului , important este cum se desfăşoară

schimbul de informaţii între cele două compartimente existând două modalităţi:

Abordarea clasică (reactivă); Abordarea modernă (activă).

BRD - Groupe Societe Generale foloseşte în relaţia sa cu clienţii abordarea modernă care

deşi este mai costisitoare şi necesită mai mult timp, conduce la rezultate mai bune în prevenirea

riscului.

Principiile abordării moderne:

Relaţia dintre bancă – client trebuie privită ca o relaţie constructivă, ca o relaţie de interes reciproc;

Riscul apărut este mai uşor de prevenit decât de recuperat; Păstrând o legătură strânsă şi permanentă cu clientul, BRD - Groupe Societe Generale

beneficiază de un avantaj competitiv, concurenţial.

Spre deosebire de riscul de nerambursare care vizează aspectul termenului şi a sumei de

rambursare, riscul client este riscul de deteriorare a calităţii clienţilor.

Principalele obiective urmărite de abordarea modernă sunt:

Unificarea aprecierii riscului de creditare, exclusiv prin prisma riscului client, care

presupune renunţarea din punct de vedere a riscului de nerambursare la BO;

Stabilirea unui sistem coerent de indicatori care să exprime riscul client;

Introducerea procedurilor de analiză şi actualizare a dosarelor clienţilor care vor

trebui să simplifice activitatea personalului din BRD - Groupe Societe Generale .

Pentru implementarea acestor proceduri sunt necesare următoarele operaţii:

Definirea informaţiilor necesare pentru un dosar client tip (robot) şi a bazei de date din

care se pot obţine informaţiile de care avem nevoie;

Stabilirea algoritmilor de calcul, a indicatorilor care ne interesează şi a unor marje de

toleranţă – filtre care sunt revizuite periodic şi actualizate;

22 | P a g e


Prezentarea rezultatelor caracterizate prin accesibilitate, rapiditate şi simplitate;

4.1.EVALUAREA PORTOFOLIULUI DE CREDITE

BRD - Groupe Societe Generale monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-

un audit periodic în funcţie de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia

instrumentării dosarului de credit. Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care

ar putea deveni credite problemă, adică acele credite care nu generează venituri şi care sunt

considerate neperformante atunci când capitalul sau dobânda a depăşit perioada scadenţei şi

este neplătită pe o perioadă mai mare de 90 de zile.

Portofoliul de credite neperformante oferă informaţii asupra calităţii portofoliului total,

şi în ultimă instanţă asupra deciziilor de creditare ale unei bănci, analiza sa necesitând o serie

de aspecte, cum ar fi:

cauzele deteriorării calităţii portofoliului de credite, care pot contribui la identificarea

posibilelor măsuri ce ar putea fi adoptate de bancă pentru contracararea unei anumite

tendinţe;

determinarea vechimii creditelor restante şi clasificarea lor pe clienţi şi segmente de

activitate în scopul stabilirii gradului de afectare a clienţilor;

evaluarea fiecărui credit neperformant în vederea stabilirii modului în care au fost luate

măsuri pentru ameliorarea capacităţii de rambursare şi/sau urmărirea încasării

creditelor neperformante;

impactul creditelor neperformante asupra contului de profit şi pierdere, pentru a

anticipa modul în care banca va fi afectată de deteriorarea calităţii activelor.

Indicatorii riscului de credit pe care BRD îi calculează

1.

2.

3.

23 | P a g e


4.2.PRINCIPII DE CLASIFICARE A CREDITELOR

În conformitate cu Regulamentul B.N.R. nr. 5 / 2002, modificat şi completat prin

Regulamentele BNR nr. 7/2002 şi nr. 12/2006, precum şi Regulamentul BNR nr. 8/2005, toate

creditele şi plasamentele se clasifică prin aplicarea simultană a următoarelor criterii:

serviciul datoriei; performanţa financiară; iniţierea de proceduri judiciare.

Criteriile de încadrare pe categorii de clasificare a creditelor pentru sectorul instituţiilor

de credit şi din afara sectorului instituţiilor de credit, sunt prezentate în Tabelul nr.1 şi 2 (anexe);

Creditele şi plasamentele se clasifică în următoarele categorii:

standard; în observaţie (numai creditele acordate clientelei din afara sectorului instituţiilor de credit);

substandard (numai creditele acordate clientelei din afara sectorului instituţiilor de credit);

îndoielnic (numai creditele acordate clientelei din afara sectorului instituţiilor de credit);

pierdere.

Clientela din sectorul instituţiilor de credit este considerată, din punctul de vedere al

performanţei financiare, în categoria A;

Categoriile de performanţă financiară vor fi notate de la A la E, în ordinea descrescătoare

a calităţii;

Pentru clientela din afara sectorului instituţiilor de credit evaluarea performanţei

financiare se va realiza pe bază de punctaj – atribuit unor factori cantitativi şi calitativi.

Indicatorii cantitativi pentru entităţile economice se vor determina pe baza situaţiilor

financiare întocmite conform reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice sau

autorităţi cu competenţe similare din alte ţări, iar categoria de performanţă financiară se

determină şi contribuie la stabilirea categoriei de clasificare în luna următoare celei în care banca

are acces la raportarea respectivă.

Clasificarea potrivit serviciului datoriei

Categoria de clasificare potrivit serviciului datoriei se determină pe total client potrivit

criteriilor din Tabelul nr. 1 (anexe) şi se aplică angajamentelor, atât bilanţiere cât şi

extrabilanţiere ale clientului, potrivit principiului declasării prin contaminare. Acest principiu

prevede ca cea mai veche restanţă înregistrată la un contract de credit (credit restant sau dobândă

restantă), să determine categoria de clasificare pentru toate celelalte angajamente ale clientului.

24 | P a g e


In cazul în care un client are numai angajamente extrabilanţiere şi nu s-au iniţiat

proceduri judiciare, categoria de clasificare potrivit serviciului datoriei va fi

STANDARD.

În cazul în care împotriva clientului au fost iniţiate proceduri judiciare, categoria de

clasificare potrivit serviciului datoriei va fi PIERDERE.

Determinarea categoriei finale de clasificare a clientului

Categoria finală de clasificare a clientului se determină conform matricei prezentate în

Tabelul . nr.1 (anexe), prin luarea în considerare a categoriei determinate de performanţa

financiară coroborată cu serviciul datoriei şi / sau iniţierea de proceduri judiciare.

4.3.CLASIFICAREA CLIENŢILOR POTRIVIT PERFORMANŢA FINANCIARE ÎN CADRUL BRD

Evaluarea performanţei financiare a clientelei din afara instituţiilor de credit se va realiza

pe bază de scoring atribuit unor factori cantitativi şi a unor factori calitativi.

Evaluarea se va realiza diferenţiat pentru persoane fizice si persoane juridice. În cazul

clienţilor persoane juridice evaluarea se va face diferenţiat pentru:

clienţii mari (primii 300 clienţi / grupuri de clienţi în ordinea descrescătoare a angajamentelor),

clienţii mijlocii, respectiv clienţii care nu se află în top 300, dar au o cifra de afaceri anuală mai mare de 1.000. mii EUR

clienţii mici, respectiv clienţii cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 1.000. mii EUR, dar care nu se află la început de activitate

clienţii aflaţi la început de activitate societăţi financiare nebancare autorităţi publice locale

CLIENŢI / GRUPURI DE CLIENŢI MARI

Evaluarea factorilor cantitativi / calcul de indicatoriGrupele de indicatori luate în considerare (de lichiditate, de solvabilitate, de profitabilitate, de gestiune şi capacitatea de rambursare) conţin un număr total de 14 indicatori. Scoringul maxim este de 50 de puncte, câte 10 puncte maximum pentru fiecare grupă de indicatori. Calculul se va efectua pentru toţi cei 14 indicatori (prezentaţi la anexe Clienţi / grupuri de clienţi mari), cu precizarea că pentru primele 4 grupe de indicatori se va selecta pentru fiecare grupă numai unul din indicatorii specifici, care va fi punctat în funcţie de limitele valorice stabilite (criteriile de selecţie sunt prezentate in anexe). În cazul grupei a cincea (indicatori de gestiune) se vor calcula toţi cei 3 indicatori, iar punctajul final se va obţine calculând media aritmetică a acestora.

25 | P a g e


Evaluarea factorilor calitativi

Factorii calitativi se referă la: calitatea managementului, calitatea acţionariatului, poziţia

de piaţă, conduita tranzacţională şi calitatea garanţiilor primite.

Cei 5 factori calitativi vor fi apreciaţi cu obiectivitate, punctajele alocate fiecăruia sunt

prezentate în anexe.

CLIENŢI / GRUPURI DE CLIENŢI MIJLOCII

Încadrarea într-o anumită categorie de scor se realizază tot pe baza calculului unor indicatori de performanţă care sunt prezentaţi detaliat în Anexe (clienţi / grupuri de clienţi mijlocii) . Ca şi în cazul clienţilor mari se evaluază atât performanţele întrepriderii (factori cantitativi) cât şi factorii calitativi cum ar fi calitatea managementului , calitatea acţionarilor , calitatea garanţiilor primite etc.

CLIENŢI MICI

Indicatorii (prezentaţi în Anexe -clienţi mici) se vor utiliza pentru stabilirea performanţei financiare aferentă clienţilor pentru care analiza creditelor se realizează manual, cât şi pentru reevaluarea periodică a tuturor clienţilor care se încadrează în această categorie, inclusiv cei acceptaţi prin aplicaţii automate de acceptare.

Întreprinderile mici sunt definite ca întreprinderi (entităţi) care realizează o cifră de

afaceri anuală de până la 1.000.000 euro.

Observaţii:

categoria de performanţă financiară se va determina utilizând matricea din Tab. 5 Anexe; în cazul clienţilor având exclusiv credite acordate prin intermediul aplicaţiilor Transact,

reevaluarea manuală a performanţei financiare se va realiza începând cu anul 2007 numai pe baza bilanţurilor anuale.

CLIENŢI - PERSOANE FIZICE AUTORIZATE ŞI SOCIETĂŢI COMERCIALE MICI

Pentru clienţii persoane fizice autorizate şi societăţi comerciale mici ( ale căror cereri de

credite se analizează în Transact- PRO – aplicaţie pe bază de scor), performanţa financiară va fi

determinată funcţie de scorul calculat de aplicaţie şi reflectat în decizia sistemului :

clienţii cu decizie “Acceptat” vor fi încadraţi în categoria A clienţii cu decizie “Nefinalizat” vor fi încadraţi în categoria B. clienţii acceptaţi prin forţare decizie vor fi încadraţi în categoria C

În cazul clienţilor cărora li se acordă mai multe credite analizate în Transact , cu decizii

de sistem diferite, se va aplica principiul contaminării şi se va înscrie în i_bank categoria cea

mai defavorabilă.

26 | P a g e


În cazul în care se acceptă în Transact credite pentru clienţii cărora li s-a stabilit o

performanţă financiară prin analiză manuală în vederea acordării unui credit, se va menţine în

i_Bank performanţa financiară calculată manual.

Declasificarea clientului în categoriile D şi E se va realiza în cazul în care, potrivit

informaţiilor existente în bancă sau constatate pe parcursul diverselor verificări efectuate de

echipele de audit intern sau extern, se constată:

pierderea autorizaţiei de liberă practică / de funcţionare a debitorului (şi poliţa de asigurare la riscul de neplată sau de deces este cesionată în favoarea băncii, şi este valabilă) - categoria D de performanţă financiară;

decesul/invaliditate permanentă a debitorului / acţionarului (în cazul societăţilor mici la care există un acţionar unic) sau pierderea autorizaţiei de liberă practică /de funcţionare şi inexistenţa unei poliţe de asigurare de risc financiar sau deces cesionată în favoarea băncii - categoria E.

Avizul favorabil pentru clienţii cu decizie sistem „Nefinalizat” sau pentru clienţii

acceptaţi prin forţare decizie, trebuie formalizat sub formă scrisă ce cuprinde justificarea deciziei

de aprobare a creditului şi va fi semnată de persoana/persoanele în a căror competenţă de

aprobare se încadrează respectivul credit. Avizul favorabil în aceste cazuri constituie piesa

obligatorie la dosarul de credit.

4.4.DETERMINAREA PROVIZIOANELOR SPECIFICE DE RISC

Provizioanele specifice de risc se determină numai pentru angajamentele bilanţiere ale

clientului.Calculul volumului necesar de provizioane se realizează pe fiecare contract de credit în

parte, funcţie de categoria finală de clasificare a clientului .

Pentru stabilirea volumului necesar de provizioane pe fiecare contract se parcurg următoarele

etape:

se determină categoria de clasificare a clientului; se stabileşte expunerea brută pe fiecare contract de credit, prin identificarea

tuturor elementelor bilanţiere şi extrabilanţiere care sunt aferente contractului; se determină expunerea ajustată pe contract prin deducerea din expunerea

brută a garanţiilor acceptate; se determină volumul necesar de provizioane pe contract, respectiv pentru

fiecare element bilanţier ce face parte din contract, prin aplicarea coeficientului de provizionare la expunerea ajustată.

27 | P a g e


Pentru determinarea expunerii ajustate, se vor deduce din expunerea faţă de entitatea de risc

numai garanţiile prevăzute în Anexa nr.1 din Normele Metodologice BNR nr.12/2002 (Tabelul

6a), precum şi garanţiile prevăzute în Tabelul 6b,

Determinarea expunerii ajustate se realizează astfel:

se identifică elementele bilanţiere şi cele extrabilanţiere ce reflectă contractul de credit;

se stabileşte ponderea fiecărui element bilanţier şi / sau extrabilanţier în totalul expunerii brute;

se identifică garanţiile aferente contractului, se grupează garanţiile pe grade de risc de credit, şi se ponderează cu gradul de risc corespunzător fiecărui tip de garanţie,

se alocă proporţional garanţiile ponderate fiecărui element bilanţier şi extrabilanţier ce compun expunerea brută a contractului de credit.

Expunerea ajustată (Ea) pe fiecare element bilanţier şi extrabilanţier din componenţa contractului va fi egală cu :

Ea = Expunerea brută- Garanţia ponderată

Provizionul de risc necesar pentru contractul de credit se determină prin înmulţirea

expunerii ajustate aferente numai părţii bilanţiere a contractului, cu coeficientul de provizionare

determinat de categoria de clasificare a clientului.

În Tabelul nr. 3 (anexe) sunt prezentaţi coeficienţii de provizionare corespunzători

fiecărei categorii de clasificare.

Pentru clienţii clasificaţi PIERDERE potrivit performanţei financiare coroborate cu

serviciul datoriei, cu un serviciu al datoriei:

mai mic sau egal cu 90 zile se determină expunerea ajustată, iar provizionul necesar va fi egal cu expunerea ajustată;

mai mare de 90 zile, provizionul necesar va fi egal cu expunerea brută, rezultată din însumarea elementelor bilanţiere ale contractelor de credit

Pentru toţi clienţii (agenţi economici şi persoane fizice) banca va păstra detaliul de

calcul al provizioanelor specifice de risc pe suport informatic, astfel încât să se poată demonstra

în orice moment fundamentul constituirii / regularizării provizioanelor specifice de risc.

28 | P a g e


4.5.CONSTITUIREA, REGULARIZAREA ŞI UTILIZAREA PROVIZIOANELOR ÎN CADRUL BRD

Constituirea provizioanelor specifice de risc se referă la crearea acestora şi se realizează

prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de

risc, în cazul în care nu exista un provizion.

Regularizarea provizioanelor specifice de risc se realizează prin modificarea nivelului

existent al acestora, în vederea restabilirii egalităţii între provizionul existent şi cel necesar.

Această operaţiune se realizează prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a

sumei reprezentând diferenţa între nivelul existent în sold şi cel necesar.

Constituirea şi regularizarea provizioanelor specifice de risc se efectuează la finele

fiecărei luni, astfel încât evidenţa contabilă corespunzătoare lunii respective să reflecte volumul

necesar al provizioanelor specifice de risc.

Utilizarea provizioanelor specifice de risc şi scoaterea în afara bilanţului a creanţelor băncii

Scoaterea în afara bilanţului a tuturor sumelor aferente unui credit se face numai in

urmatoarele situatii :

au fost epuizate posibilitatile legale de recuperare sau s-a implinit termenul de prescriptie; au fost transferate drepturile contractuale aferente respectivului credit / plasament.

De la data scoaterii în afara bilanţului, indiferent de prevederile graficului de

rambursare, toate creditele sunt considerate credite restante.

Scoaterea în afara bilanţului a creanţelor neîncasate şi utilizarea provizioanelor specifice

de risc se efectuează de analistul recuperare credite, in cazurile urmatoare:

au fost epuizate posibilităţile legale de recuperare sau s-a împlinit termenul de prescriptie; au fost transferate drepturile contractuale aferente respectivului credit / plasament

Concomitent cu aceste operaţiuni se va efectua stergerea acestor creanţe din evidenţa

extrabilanţieră.

Personalul băncii este obligat să păstreze stricta confidenţialitate în relaţiile cu clienţii

băncii asupra utilizării provizioanelor specifice de risc, astfel încât să se evite în totalitate

scurgerea de informaţii către clienţi privind sumele suportate din provizioane.

29 | P a g e


4.6.GESTIUNEA CREDITELOR NEPERFORMANTE LA BRD DIRECŢIA RECUPERARE MARI CREANŢE

Principii generale

Procesul de creditare, chiar în condiţiile realizării echilibrului între o activitate prudentă

şi eficientă, generează inerent şi apariţia unor credite neperformante.

Pentru menţinerea în limite controlabile a nivelului creditelor neperformante este

necesară depistarea din timp a înrăutăţirii situaţiei clientului şi respectarea momentului predării.

Nerespectarea momentului predării, va limita posibilităţile de recuperare.

Oricărui client ce deţine credite neperformante trebuie să i se acorde o atenţie deosebită,

acesta necesitând o urmărire specială.

Obiectivele urmarite de BRD

Recuperarea maximă a debitelor cu cel mai mic risc posibil din partea băncii. Minimizarea perioadei de recuperare, prin utilizarea activă a tuturor modalităţilor

legale. Stabilirea măsurilor specifice de recuperare având în vedere conceptul de cost,

comparativ cu rezultatele preconizate. Alegerea modalităţii de recuperare adecvată în funcţie de particularităţile fiecărui caz în

parte, de natura creditelor acordate (tratarea specială a creditelor acordate pe bază de grilă de decizie, din categoria celor asigurate), de identificarea şi cuantificarea tuturor elementelor de risc, de natura şi valoarea garanţiilor constituite etc.

Factori de apariţie a creditelor neperformante

Lipsa temporară a lichidităţilor, chiar pe fondul unei situaţii economice bune, datorită unor necorelări între încasări şi plăţi.

Schimbări nefavorabile ale factorilor economici după acordarea efectivă a creditelor, care conduc la nerealizarea obiectivelor propuse de către împrumutat.

Necunoaşterea clientelei Managementul necorespunzător sau schimbări inadecvate ale managementului Efectuarea unei analize de credit superficială, bazată pe o documentaţie incompletă sau

necorespunzătoare, o interpretare eronată a rezultatelor financiare şi a bonităţii clientului, utilizarea unor proceduri de analiză incomplete, neluarea în considerare a unor factori de risc.

Neurmărirea creditelor după acordare şi nedepistarea din timp a unor semnale de atenţionare privind derularea necorespunzătoare a activităţii clientului.

Definire

Toate creditele deţinute de un client sunt considerate credite neperformante dacă este

îndeplintă una din următoarele condiţii:

clientul înregistrează datorii restante faţă de bancă de peste 45 de zile

30 | P a g e


împotriva clientului a fost declanşată procedura executării silite şi/sau s-a primit notificarea privind deschiderea procedurii prevazută de legea insolvenţei

Prin excepţie, se poate proceda la:

predarea cu anticipaţie, în cazurile justificate, de genul : clientul şi-a restrans activitatea, situaţia financiară este în continuă degradare, garanţiile sunt deteriorate sau au dispărut, nu se justifică prelungirea perioadei de creditare, etc.

predarea integrală sau parţială a firmelor care fac parte dintr-un grup – în situaţia în care una din firmele unui grup îndeplineşte condiţiile de predare la credite neperformante, se pot preda şi alte firme din grup, chiar dacă nu îndeplinesc respectivele condiţii.Obligatoriu se predă întregul grup dacă firma conducătoare a grupului este predată la credite neperformante.

Pe baza acordului comun al directorilor se poate opta pentru mentinerea clientului în

gestiunea reţelei (credite sănătoase) şi după data înregistrării de restanţe mai mari de 45 zile.

Pentru aceste cazuri Conducerea Brd solicită/fundamentează menţinerea clientului în

gestiunea creditelor sănătoase, chiar dacă serviciul datoriei este mai mare de 45 zile, în baza

unui referat conform model Anexa A.Decizia de menţinere în gestiunea creditelor sănătoase

este adoptată în baza acordului comun al directorilor.

Preluarea în gestiune

Documentul în baza căruia se efectuează preluarea în gestiunea creditelor neperformante

este Nota de predare întocmită de analistul de credit şi aprobată de director .

După preluare, la nivel informatic, clientul va fi codificat distinct faţă de ceilalţi clienţi ai

băncii (credite, dobânzi, provizioane, conturi curente, scrisori de garanţie bancară, garanţii

etc.)Analistul recuperare credite are sarcina de a verifica permanent corecta codificare a tuturor

clienţilor din gestiune.

Lunar, RISC/RECMC (Directia recuperare mari creante) întocmeşte situaţia

clienţilor cu serviciul datoriei mai mare de 45 zile şi nepredaţi încă în gestiunea creditelor

neperformante şi o transmite pentru a se dispune măsurile necesare.

Predarea/preluarea în gestiunea creditelor neperformante se face la nivel de client, în

consecinţă trebuie să se verifice:

predarea tuturor angajamentelor de care beneficiază clientul respectarea termenului de predare respectarea componenţei dosarului

Analiza dosarului

31 | P a g e


Pentru toţi clienţii care deţin credite neperformante, analiza se efectuează la nivelul

compartimentului recuperare credite neperformante, de analistul recuperare credite care are

clientul în portofoliu.

La preluarea în gestiune se va efectua reevaluarea garanţiilor. Contravaloarea reevaluării

va fi suportată de bancă, urmând a fi recuperată de la clienţii aflaţi în restructurare financiară, iar

pentru ceilalţi clienţi în masura în care este posibil.

Reevaluarea bunurilor aduse în garanţie se efectuează de :

un specialist din cadrul Direcţiei Evaluare Garanţii - pentru clienţii din competenţa RECMC

evaluatorul agreat de bancă (persoană juridică/fizică autorizată) – pentru clienţii din competenţa RECR (recuperare credite retea )

Analiza dosarului presupune:

analiza nonfinanciară a performanţelor istorice şi de perspectivă ale clientului. analiza fluxurilor intra grup analiza performanţelor financiare istorice, pe baza bilanţurilor contabile şi a ultimei

balanţe de verificare. analiza cauzelor care au determinat degradarea situaţiei economico-financiare a

clientului şi nerespectarea termenelor de onorare a angajamentelor faţă de bancă. evoluţia creanţelor şi obligaţiilor, sub aspectul vechimii şi volumului, precum şi

perspectiva de încasare a acestora. evoluţia stocurilor, vechimea şi posibilităţile de valorificare a acestora. gradul de asigurare a desfacerii produselor. perspectiva îmbunătăţirii capacităţii de plată a clientului. analiza garanţiilor identificarea activelor deţinute de debitor, altele decât cele aduse în garanţie şi care pot

fi luate în garanţie sau valorificate pentru recuperarea creditului. se va preciza expres data la care dreptul băncii se prescrie sau dacă a fost prescris. identificarea şi propunerea celor mai adecvate modalităţi de recuperare cu

motivarea/fundamentarea soluţiei propuse. redactarea unor eventuale clauze contractuale suplimentare care se vor insera în noile

contracte de credit/acte adiţionale, specifice măsurilor de restructurare propuse. menţionarea cunoaşterii sau necunoaşterii de către bancă a faptului că :

faţă de debitor a fost declanşată de alţi creditori procedura executării silite sau cea prevăzută de legea insolventei ;

dacă există instituite asupra bunurilor debitorilor sau asupra garanţiilor măsuri asigurătorii ;

dacă este pornită urmărirea sau cercetarea penală împotriva debitorului sau împotriva organelor sale de conducere, ori a altor persoane care au acţionat în numele acestuia cu ocazia contractării creditului şi constituirii garanţiilor.

32 | P a g e


După preluarea în gestiune, analistul de recuperare credite va efectua o vizită la sediul

clientului sau va primi la bancă vizita clientului, ocazie cu care se vor colecta documentele

necesare analizei. Se întocmeşte raport de întâlnire.

Toate constatările se înscriu într-o notă de analiză, care stă la baza deciziei privind

aprobarea măsurii de recuperare, indiferent de competenţa de aprobare.

Modalităţi de recuperare

Recuperarea creditelor neperformante se poate face prin:

recuperarea amiabilă recuperarea în contencios

RECUPERAREA AMIABILĂ

Se adoptă în condiţiile în care se constată că există capacitate de onorare a

angajamentelor, există disponibilitatea clientului de a colabora cu banca şi de a plăti datoria, se

poate obţine o garanţie suplimentară etc.

Se recomandă efectuarea în etape succesive, pe perioade scurte, urmărindu-se atent

modul de derulare a procesului de recuperare. Funcţie de rezultatele obţinute se va continua

recuperarea amiabilă sau se va demara recuperarea în contencios.

Pentru clienţii din portofoliul Direcţiei Recuperare Creanţe Reţea recuperarea amiabilă se

poate efectua pe o perioadă de un an. Recuperarea amiabila care depăşeşte această perioadă

este de competenţa Direcţiei Recuperare Mari Creanţe.

Modalităţi de recuperare amiabilă

RESTRUCTURAREA FINANCIARĂ

Prin restructurare financiară se realizează o înţelegere între împrumutat şi bancă,

concretizată prin încheierea unui act bilateral, contract de credit sau act adiţional la contractul de

credit şi care are ca scop recuperarea datoriei.

Poate fi adoptată, prin utilizarea separată sau cumulativă a următoarelor modalităţi de

recuperare :

a) Reeşalonarea creditelor existente în sold în cadrul perioadei iniţiale de rambursare prin prelungirea duratei iniţiale de rambursare :

De la data aprobării reeşalonării, creditele se trec la credite curente, cu dobânda aferentă

acestora.

33 | P a g e


b) Rescadenţarea dobânzilor. Se poate efectua separat ori concomitent cu operaţiunea de reeşalonare a creditelor.

În acest sens, de comun acord cu clientul, se stabileşte rescadenţarea la plată a dobânzilor

calculate şi neîncasate şi se întocmeşte un grafic de plată. În situaţia în care clientul deţine în sold

dobânzi aferente mai multor contracte de credite, se vor întocmi grafice de rescadenţare pe

fiecare contract în parte.

În mod excepţional, numai cu avizul Direcţiei Recuperare Mari Creanţe, se pot amâna la

plată şi dobânzile curente ce urmează a se calcula în perioada viitoare asupra creditelor în sold.

c) Suplimentarea creditelor / acordarea de noi credite / eliberarea de scrisori de garanţie bancara, acoperite integral cu garantii solide (imobiliare, cash, scrisori de garanţie etc)

Se adoptă numai în cazuri foarte bine fundamentate şi numai când prin aceasta se crează

condiţiile de revitalizare a clientului şi de creştere a capacităţii de onorare a angajamentelor.

Este o măsură care se adoptă numai în mod excepţional şi numai la nivelul Direcţiei

Recuperare Mari Creanţe.

Se calculează următorii indicatori :

Gradul de majorare a expunerii definit ca raport între volumul angajamentelor propuse a fi acordate şi volumul angajamentelor în sold

Indicele de recuperare afectat de angajamentele noi definit ca raport între volumul total al recuperărilor diminuat cu noile angajamente acordate după data preluării în gestiunea creditelor neperformante şi valoarea angajamentelor la data preluării în gestiune.

Gradul de acoperire cu garanţii definit ca raport între valoarea bunurilor aduse în garanţie (la valoare de garanţie) şi volumul angajamentelor propuse a fi acordate.

d) Diminuarea procentului de dobândă si reducerea nivelului comisioanelor

Se poate apela la această soluţie numai în situaţii foarte bine fundamentate, când prin

diminuarea procentului de dobândă şi/sau al comisioanelor percepute se crează condiţii de

rambursare a creditelor şi de plată a dobânzilor.

Este o măsură care se adoptă numai în mod excepţional şi numai la nivelul Direcţiei

Recuperare Mari Creanţe.

e) Valorificarea garanţiilor pe cale amiabilă, prin:

Această modalitate de recuperare poate fi utilizată pe întreaga perioadă de recuperare,

indiferent de procedura adoptată (amiabilă sau contencioasă).

f) Rambursarea creditelor şi a dobânzilor prin intrarea în proprietatea Băncii, prin darea în plată sau prin adjudecare în contul creanţei, a unor active atractive de natura bunurilor mobile şi imobile.

34 | P a g e


La această soluţie se va apela numai în cazurile în care nu există pericolul să fie introduse de

către administrator/lichidator acţiuni pentru anularea acestor acte. De regulă, bunurile sunt

preluate de bancă, în scopul valorificării prin vânzare într-o perioadă scurtă.

Pentru aceste cazuri se întocmeşte o fişă cu descrierea detaliată a activelor respective,

vechimea, starea tehnică, valoarea rezultată din reevaluarea efectuată la data analizei. Totodată

se vor evalua şi eventualele cheltuieli necesare aducerii în stare de funcţionare a bunurilor

respective, cheltuielile cu paza, impozitele şi taxele pe perioada cât sunt în proprietatea băncii,

condiţiile (timp şi preţ) în care se estimează valorificarea lor.

RECUPERAREA IN CONTENCIOS

BRD va recurge la această modalitate de recuperare a creanţelor atunci când din analiză rezultă

că nu există o altă modalitate de recuperare sau când alte măsuri ar fi mai puţin eficiente, precum

şi atunci când recuperarea amiabilă nu a dat rezultate.

Modalitati de recuperare in contencios :

EXECUTAREA SILITĂ A BUNURILOR DEBITORULUI/GARANTULUI

Procedura de executare silită se va realiza în modalităţile prevăzute de lege, concomitent, pentru:

bunurile care formează obiectul garanţiilor băncii (aparţinând fie debitorului fie unor terţi garanţi)

alte bunuri decât cele care formează obiectul garanţiilor, aparţinând debitorului sau unor terţi garanţi

Procedura de recuperare prin executare silită a bunurilor debitorului este suspendată de la data

deschiderii procedurii insolvenţei împotriva acestuia. De la această dată, BRD va proceda la :

valorificarea creanţei în procedura insolvenţei debitorului pentru bunurile acestuia continuarea procedurii împotriva garanţilor prin executare silită sau, dupa caz, prin procedura

insolvenţei garantului, declarata de alti creditori

PROCEDURA INSOLVENTEI PENTRU DEBITORI SI GARANTI

Se va recurge la procedura colectivă a insolvenţei atunci când:

se consideră ca fiind oportună declanşarea procedurii de către bancă procedura a fost deja declanşată din initiativa debitorului sau unui terţ creditor.

Calculul dobânzilor în cadrul procedurii

În situaţia creanţelor negarantate cu garanţii reale asupra bunurilor din patrimoniul

debitorului se va stopa calculul dobânzilor având ca moment de referinţă data hotărârii de

deschidere a procedurii. Dobânzile calculate după data deschiderii procedurii se vor storna (şi

pentru cazurile în care banca a luat cunoştintă cu întârziere despre deschiderea procedurii).

35 | P a g e


Pentru creanţele garantate cu garanţii reale asupra bunurilor din patrimoniul

debitorului se va proceda la calcularea în continuare a dobânzilor şi precizarea ca atare a

creanţei, în următoarele condiţii:

după deschiderea procedurii se vor calcula în contabilitate integral dobânzile (iar creanţa va fi precizată în cadrul procedurii în consecinţă) până la întocmirea tabelului definitiv. Se va urmări înscrierea corectă a creanţei băncii, în caz contrar se va formula contestaţie.

după întocmirea tabelului definitiv calculul dobânzilor va continua (iar creanţa va fi precizată în cadrul procedurii în consecinţă) până la întocmirea tabelului definitiv consolidat. Se va urmări înscrierea corectă a creanţei băncii, în caz contrar se va formula contestaţie.

după întocmirea tabelului definitiv consolidat şi până la vânzarea tuturor bunurilor asupra cărora banca are garanţii din patrimoniul debitorului se va proceda la calculul dobânzilor şi creanţa va fi precizată ca atare în cadrul procedurii.

după vânzarea tuturor bunurilor asupra cărora banca deţine garanţii din averea debitorului se va stopa calculul dobânzilor, dacă preţul garanţiilor vândute este inferior sau egal cu valoarea creanţei înregistrată în contabilitate.

Competenţe de aprobare

A. La nivelul Direcţiei Recuperare Creanţe Reţea se aprobă:

măsuri de recuperare pentru clienţii cu angajamente de până la 200 KEUR măsuri de restructurare financiară pe o perioadă de până la 1 an

B. La nivelul Direcţiei Recuperare Mari Creanţe se aproba :

măsuri de recuperare pentru clienţii cu angajamente mai mari de 200 KEUR

In plus, pentru toţi clienţii din gestiunea creditelor neperformante, indiferent de valoarea

angajamentelor, urmatoarele măsuri de recuperare specifice se aprobă la nivelul RECMC :

restructurare financiară pe o perioadă mai mare de 1 an suplimentarea creditelor în sold, acordarea de noi credite sau alte angajamente pentru clienţii din

gestiunea creditelor neperformante diminuarea procentului de dobândă şi reducerea nivelului comisioanelor efectuarea operaţiunilor de novaţie, delegaţie, cesiune de creanţă, subrogaţie etc. pentru toţi

clienţii din gestiunea creditelor neperformante valorificarea pe cale amiabilă a bunurilor luate în garanţie, preţul de valorificare şi radierea ipotecii,

pentru clienţii din gestiunea creditelor neperformante.

Reeşalonarea datoriilor în sold se poate face o singură dată pe fiecare nivel de competenţă. Dacă, în procesul de recuperare se impune o noua reeşalonare a datoriilor în sold, aceasta se va aproba la nivelul de competenţă superior.

Dacă una din măsurile de recuperare a fost aprobată la nivelul RECMC (restructurare financiară în etape sau adoptarea recuperării contencioase după ce clientul s-a aflat în restructurare financiară), se va menţine acelaşi nivel de competenţă pentru toate măsurile de recuperare ulterioare, indiferent de natura măsurii adoptată sau de nivelul valoric al creanţei.

CAP.V BIROUL DE CREDITE & CENTRALA RISCURILOR BANCARE

36 | P a g e


5.1.BIROUL DE CREDITE

Înfiinţat la iniţiativa sectorului bancar românesc, Biroul de Credit îşi propune să sprijine

participanţii la sistem prin furnizarea de informaţii reale, actualizate şi consistente referitoare la

persoane fizice care au contractat credite de la bănci sau societăţi financiare, au achiziţionat un

produs în sistem leasing sau au fost asigurate împotriva riscului de neplată de o societate de

asigurări.

Biroul de Credit reprezintă o sursă sigură şi eficientă de informaţii pentru participanţi.

Aceste informaţii se adaugă celor pe care participanţii le deţin din surse proprii sau alte surse

externe pentru a decide dacă intră sau nu într-o relaţie de natură financiară cu persoana

respectivă.

Obiectul de activitate al Biroului de Credit se axează pe:

Colectare/prelucrare date privind portofoliul de clienţi – persoane fizice ai participanţilor

Informaţii/analize oferite participanţilor în scopul:

identificării şi cuantificării riscului de credit

creşterii calităţii creditelor

diminuării riscului de fraudă şi protejării creditorilor

Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring)

Consultanţă financiar-bancară

Sistemul Biroului de Credit se dezvoltă în 3 faze.

În faza I, care a fost pusă în funcţiune la data de 16 august 2004, participanţii transmit

zilnic Biroului de Credit, în format electronic, informaţii referitoare la:

debitori cu restanţe la plată mai mari de 30 de zile;

fraudulenţi - persoane care au savârşit o infracţiune sau contravenţie în relaţia directă cu un participant, pentru care s-a emis o hotărâre judecătorească definitivă sau irevocabilă, după caz, sau prin acte administrative necontestate;

declaraţii cu inadvertenţe - date neconforme cu realitatea furnizate de persoane fizice la momentul solicitării creditului.

În cadrul Fazei a II-a de dezvoltare a sistemului, aşa numita “fază pozitivă”, operaţională

din data de 11 iulie 2005, sunt prelucrate informaţiile referitoare la toate produsele de tip credit,

similare sau de asigurare acordate persoanelor fizice, informaţii provenite de la instituţii bancare

şi non-bancare (societăţi de credit de consum, de leasing şi de asigurări), participante în Sistemul

Biroului de Credit, precum şi informaţii despre fraudulenţi şi declaraţii cu inadvertenţe.

37 | P a g e


Biroul de Credit, prin intermediul serviciului CRED-IT, pune aceste informaţii la

dispoziţia participanţilor on-line, atunci cand aceştia le solicită în vederea acordării unui credit

sau a monitorizării creditelor acordate.

Informaţia este furnizată, în termen de cateva secunde, sub forma Raportului de Credit

De asemenea, Biroul de Credit pune la dispoziţia persoanelor solicitante, gratuit o dată pe

an, situaţia înscrierii în bazele de date ale Biroului de Credit, informaţie care conţine inclusiv

numele participantului/participanţilor la care aceste persoane sunt înregistrate ca debitori.

Stocarea datelor în sistem şi afişarea lor în Raportul de Credit se face pe o perioadă de 4

ani de la data achitării ultimei rate restante sau de la data ultimei actualizări transmise de către

participant.

5.2.CRB- CENTRALA RISCURILOR BANCARE

Centrala Riscurilor Bancare este un centru de intermediere care gestioneaza in numele

Bancii Nationale a României informatia de risc bancar si informatia despre fraudele cu carduri

pentru scopurile utilizatorilor.

Informatia de risc bancar este informatia care se raporteaza de catre institutia de credit,

se prelucreaza si se difuzeaza la Centrala Riscurilor Bancare ; informatia de risc bancar cuprinde

datele de identificare a unui debitor , persoana fizica sau juridica nonbancara , si operatiunile in

lei si in valuta prin care institutiile de credit se expun la risc fata de acel debitor.

Aceste operatiuni sunt:

a.) acordarea de credite ;b.) asumarea de angajamente de catre o institutie de credit , in numele debitorului , fata de

o pesoana fizica , o persoana juridica nonbancara sau fata de o institutie de credit din straintatate.

c.) Asumarea de angajamente de catre institutia de credit , in numele debitorului, fata de alta institutie de credit care functioneaza pe teritoriul Romaniei.

Persoanele fizice care nu indeplinesc conditia de limita de raportare si inregistreaza restante

mai mari de 30 de zile se raporteaza la Centrala Riscurilor Bancare.

Riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante

(bancile) pentru aceeasi persoana recenzata .Riscul global reprezinta expunerea intregului sistem

38 | P a g e

http://www.birouldecredit.ro/index_files/Raportul_de_Credit.htm


bancar din Romania fata de o singura persoana recenzata si se determina de Centrala Riscurilor

Bancare.

Persoana acreditata este angajatul autorizat al institutiei de credit(persoanei declarante)

sa transmita si sa receptioneze de la Centrala Riscurilor Bancare informatii de risc bancar si

informatii despre fraudele cu carduri.

Accesarea sistemului informatic al Centralei Riscurilor Bancare de catre persoanele acreditate se

face pe baza de nume si parola de acces unica , atribuita de Banca Nationala a Romaniei.

Perioada de raportare este intervalul cuprins intre datele de 1 si 17 ale lunii in care se

raporteaza informatia de risc bancar aferenta lunii anterioare. Perioada de raportare se incheie la

data de 17 la ora 18,00.

Obligativitatea raportarii si structura bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare

Fiecare persoana declaranta este obligata sa raporteze la Centrala Riscurilor Bancare

informatia de risc bancar pentru fiecare debitor care indeplineste conditia de a fi raportat,

respectiv ca institutia de credit sa fi inregistrat fata de acesta un risc individual, precum si

informatia despre fraudele cu carduri constatate .

Centrala Riscurilor Bancare organizeaza si gestioneaza o baza de date care cuprinde:

a). Registrul central al creditelor (RCC), care contine informatiile de risc bancar raportate de persoanele declarante, prelucrate si difuzate de catre Centrala Riscurilor Bancare in vederea valorificarii de catre utilizatori in conditiile pastrarii secretului bancar;

b). Registrul creditelor restante (RCR), care este alimentat lunar de Registrul central al creditelor cu informatii de risc bancar referitoare la persoanele recenzate si la creditele restante ale acestora fata de intregul sistem bancar din România; acesta include si informatii despre persoanele fizice care nu indeplinesc conditia de limita de raportare si inregistreaza restante mai mari de 30 de zile;

c). Registrul grupurilor de debitori (RGD), care este alimentat lunar de Registrul central al creditelor cu informatii despre grupurile de debitori; d) Registrul fraudelor cu carduri (RFC), care contine informatii despre fraudele cu carduri comise de posesorii de carduri de debit si/sau de credit.

Centrala Riscurilor Bancare transmite, la cerere, oricarei persoane declarante, informaţii

referitoare la creditele restante pe ultimii 7 ani, evidentiate in Registrul creditelor restante, pentru

oricare debitor raportat de catre aceasta în luna respectivă, utilizând formularul “SITUAŢIA

CREDITELOR RESTANTE”

39 | P a g e


Orice institutie de credit poate solicita Centralei Riscurilor Bancare, prin intermediul

propriei persoane declarante, informatia de risc bancar referitoare la orice persoana fizica sau

juridica nonbancara, respectand prevederile art.37 din Legea nr.58/1998, cu modificarile si

completarile ulterioare, cu conditia sa aiba acordul scris al persoanei respective.

In cazul in care informatia de risc bancar solicitata de institutia de credit se refera la un

debitor raportat de aceasta in ultima perioada de raportare incheiata si/sau in cazul in care

informatia solicitata se refera la fraude cu carduri, nu este necesar acordul persoanei recenzate.

Datele ce pot fi solicitate de institutia de credit sunt:

datele referitoare la riscul global inregistrat in Registrul central al creditelor in ultima luna, pe numele persoanei recenzate;

datele referitoare la riscul global si creditele restante inregistrate fata de intregul sistem bancar in cel mult ultimii 7 ani, de aceeasi persoana recenzata;

datele referitoare la fraudele cu carduri in cel mult ultimii 7 ani; si/sau datele referitoare la situatia grupurilor de debitori raportate de fiecare institutie de

credit, respectiv riscul global si suma restanta aferente grupurilor de debitori pentru ultima luna incheiata.

Limita de raportare, in functie de care institutiile de credit transmit la Centrala Riscurilor

Bancare riscul individual al unui debitor, este 20 000 (douazeci de mii) lei.

40 | P a g e

Date post:	05-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	andra-ioana-putanu
View:	1,598 times
Download:	5 times

Edit - 16

Documents