0
eBook colectiv realizat de elevi din România
în cadrul proiectului Vox Libris
1
ZAMOLXIS
AUTOR: OPRIŞ LUCA MIHAIL
CLASA A IV-A B, ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SF. ANDREI‖
SLOBOZIA, IALOMIȚA
Cine a fost Zamolxis?
Prima oară am auzit de Zamolxis, atunci când am învăţat de strămoşii
noştri geto-dacii, cei mai drepţi şi viteji dintre traci, după cum spune Herodot în scrierile
sale.
Deci, cine a fost Zamolxis?
Legendele povestesc despre un tânăr mândru ca un şoim, puternic ca un urs, iute
ca un iepure, ager la minte, iubitor de viaţă şi de oameni şi mai înţelept ca cei vârstnici, el îşi
iubea ţara şi semenii, atât de mult, încât, ar fi făcut orice pentru bunăstarea lor.
Aşa că a început să adune cunoştinţe despre tot şi orice a devenit cu timpul învăţat,
magician, tămăduitor şi meşteşugar, iar dincolo de timp, stăpânul fulgerelor şi al vremurilor.
Şi-a împărtăşit cunoştinţele, învăţându-i pe geţi să construiască cetăţi, să cultive
pământul cu rost şi să transforme metalele după voia lor.
Tămăduitorul Zamolxis, le-a destăinuit secretele plantelor, arătându-le cum să
pregătească leacuri pentru vindecarea bolilor şi a rănilor.
Învăţatul/magicianul Zamolxis, le-a oferit cunoştinţe despre astronomie,
astrologie şi secretele timpului.
Înţeleptul Zamolxis, i-a instruit pe geto-daci să trăiască în armonie cu natura, să
respecte viaţa sub toate formele ei şi să nu se teamă de moarte.
Drept urmare, strămoşii noştri au primit în dar , , nemurirea‖ , iar Zamolxis a
devenit nemuritor.
Nu am înţeles dacă Zamolxis a fost un om sau un zeu, importante sunt învăţăturile
transmise de el, care au stat la baza credinţelor dacice şi au ajuns la noi, făcându-ne să fim
mândri de strămoşii noştri.
2
Valorile naționale pe înțelesul copiilor
Elev: Neacșu Claudiu Gabriel
Școala Gimnazială ―Sf. Andrei‖ SLOBOZIA
Clasa a – IV – a B
Ce e aceea o valoare națională?
- O valoare națională reprezintă un lucru sau o persoană foarte importantă
pentru țara noastră, prin care noi suntem recunoscuți pe plan internațional.
Valorile noastre naționale sunt în primul rând oamenii care au reușit să ducă numele
țarii noastre dincolo de hotare.
Oameni valoroși, valori naționale gasim în foarte multe domenii: literatură, muzică,
pictură, sculptură, sport, etc. .
Iată câteva exemple de români care pot fi numiți valori naționale:
Mihai Eminescu - poet, prozator si jurnalist roman. A fost numit de criticii literali
drep cel mai important scriitor romantic al literaturii române. A fost supranumit , , Luceafarul
poeziei românești‖.
George Enescu - compozitor, violomist si dirijor de frunte, mare pianist și pedagog.
Prin creațiile sale, Enescu a câștigat un loc de cinste în istoria noastră, aflându-se printre
marii făuritori de cultură ai României.
Constantin Brâncuși - a fost numit , , sculptorul sufletului românesc’’. Lucrările sale
ocupă un loc de cinste printre marile creații artistice ale lumii.
Nicolae Grigorescu - primul fondator al picturii române moderne. El a fost numit , ,
pictorul sufletului românesc’’. Din operele sale răzbate plăcerea de a fi roman și faptul ca nu
a uitat de unde a plecat pentru nici o clipa.
Nadia Comăneci - cea mai mare gimnastă a României. A fost prima gimnastă din
lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic. A câștigat cinci medali olimpice de aur
și a fost numită , , Zeița de la Montreal’’.
Ilie Năstase - mare tenismen român, recunoscut pe plan international. A fost unul
dintre cei mai importanți tenismeni ai anilor ’70, fiind numarul unu mondial în 1972 și 1973.
Aceștia sunt doar câțiva dintre românii care au reușit ca prin activitatea lor să facă
România cunoscută în întreaga lume.
Valorile naționale trebuie în primul rând recunoscute și apoi respectate și apreciate la
adevărata lor valoare de către noi, toți românii.
3
Decebal şi o nouă tactică de apărare
Șahanschi Monica Maria
Poveste
Clasa a III-a
Pe vremuri îndepărtate, într-un frumos ținut din Dacia, în Munții Orăștiei, se afla o
cetate mare, cu multe fortificații, fără egal altundeva în țară. De acolo, regele dacilor,
Decebal, avea grijă de toate treburile țării. El era un rege înțelept, care dorea binele,
prosperitatea și liniștea poporului său. Viteaz în luptă, priceput la tactici de război, devenise
un adversar de temut, mai ales pentru împărații romani. Decebal știa cum să se apere, care
era momentul potrivit să atace, cum putea să transforme o înfrângere în victorie. Se mai
spune că o tactică a sa era cea de a întinde curse dușmanilor.
Într-o noapte, regele Decebal a avut un vis ciudat. Se făcea că la poarta cetății
plângea un lup. Parcă nimeni nu-l auzea, nici măcar paznicii. Doar regele îl putea auzi. Se
dădu jos din pat, luă o făclie aprinsă și se îndreptă spre poarta cetății. Plânsetul lupului se
auzea din ce în ce mai tare. Nu era înfricoșător, ci mai degrabă trezea sentimente de milă. Îşi
aminti de prietenul său, lupul Şuier.
Când deschise acea poartă mare și grea, Decebal văzu un pui de lup, care îl privea cu
niște ochi rugători.
Regele îl luă în cetate, unde îi dădu mâncare și apă. Stând așa lângă foc și privindu-l,
auzi deodată un glas ușor tremurând, care îi spuse:
- Mărite rege, tu ești un om bun, care vrei liniștea poporului tău. Pentru bunătatea ta,
vreau să te răsplătesc.
- Nu am făcut nimic special. Tot ceea ce am făcut şi fac în continuare este pentru
poporul meu.
- Dar vremuri tulburi se arată peste această frumoasă țară. Romanii nu îți vor da pace.
Adună-ți oștirea și sfătuiește-i să apere cetatea. Dinspre apus, o mare armată de luptători
romani, în frunte cu un conducător priceput, Tettius Iulianus, vrea să cucerească cetatea
aceasta. Tettius Iulianus cunoaște foarte bine ținuturile Daciei. De aceea și-a ales un loc
strategic pentru bătălie. Este foarte aproape. . . Apără poarta, stăpâne!
- Cum de știi tu aceste lucruri?
- Noi, lupii, suntem alături de voi, oamenii acestei țări, dacii. În toate luptele vă
însoțim, chiar dacă nu ne vedeți. Poți să mergi liniștit la culcare. Eu voi sta aici, lângă foc.
Nu uita: Apără poarta!
Puțin mirat, regele mângâie puiul de lup și se retrase la culcare.
A doua zi dimineață, Decebal chemă la dânsul pe sfetnicii lui și le povesti visul.
Aceștia încercau să descopere tâlcul vorbelor lupului. Decebal știa însă ce are de făcut și le
zise:
- Aveți încredere și, la momentul potrivit, veți înțelege că am dreptate.
Organiză armata și le spuse oștenilor să se pregătească de luptă, deoarece un nou atac
se va abate asupra Daciei. Și acest fapt se și întâmplă cu mare repeziciune.
4
Decebal se afla în fruntea oștirii, alături de un tânăr, care ducea cu mândrie steagul
dacilor, nelipsit din nicio bătălie. Steagul avea forma unui cap de lup cu gura deschisă,
confecționat din argint, care se continua cu un corp de balaur, confecționat din piele de
animal. Steagul era fixat într-o prăjină. Aerul intra prin gura stindardului, umfla corpul din
piele, producând astfel, un șuierat puternic, asemănător cu urletul lupilor. Astfel, dacii erau
îmbărbătați, iar dușmanii speriați de sunetele înfricoşătoare.
Înaintând spre apus, Decebal hotărî să-și aștepte dușmanul într-un spațiu îngust, aflat
între Munții Tarcăului și Munții Poiana Ruscă. În fața lor, o armată de peste 50000 de
romani înainta cu repeziciune. A fost o bătălie grea, în care au pierit mulți oșteni daci. Dar şi
armata romană a avut pierderi însemnate. Decebal a luat decizia sa se retragă, pentru a se
reorganiza.
Armata lui Decebal s-a retras în munți, în aṣteptarea unor noi ordine, iar romanii au
renunțat pentru moment să o mai urmǎreascǎ.
Aflat în cetatea sa, la Sarmizegetusa, Decebal porunci oamenilor să pună în aplicare
planul său, în vederea câştigării bătăliei. Astfel, tuturor copacilor dintr-o pădure aflată în
vecinătatea cetății li s-au tăiat crengile, iar trunchiurile acestora au fost lăsate nu mai mari
decât înălțimea unui dac. Apoi au fost îmbrăcate cu cămăşi albe şi împodobite cu arme şi
armuri, de ziceai că acolo erau daci adevărați.
Planul ingenios al regelui a avut un mare efect asupra duşmanilor. Când romanii s-au
apropiat de pădurea aceea, au crezut că în fața lor se află o armată numeroasă, mai hotărâtă
ca niciodată să îşi apere teritoriul. Astfel, împăratul Tettius Iulianus a renunțat la înaintarea
romanilor spre Sarmizegetusa.
Războiul s-a încheiat în favoarea dacilor şi a regelui lor, Decebal, mulțumită vitejiei
dacilor, dar şi a tacticii de război a conducătorului lor. Mai mult de atât, Decebal a
demonstrat tuturor că a fost demn de încredere. El a înțeles mesajul lupului din vis şi anume
că putea apăra cetatea, atâta vreme cât romanii erau ținuți departe, cel puțin dincolo de
trecătoarea din munți, locul bătăliei, numit şi Poarta de Fier a Transilvaniei.
5
O istorie…. . . imaginară
Elev Lăcătuș Andreea Mălina, clasa a IV-a B
Școala Gimnazială, , V. I. Popa‖Bârlad , Vaslui
Prof. înv. Primar Galan Claudia Elena
Pe plaiuri românești, din moși strămoși circula o vorbă. . . . , , Ai țară, ai casă. . . . ‖ Nu
înțelegeam atunci aceste cuvinte mari, eram prea mică, dar încetul cu încetul, le-am
descifrat înțelesul.
Crescând, am început să călătoresc cu părinții. Zăream împrejurul meu frumusețile
naturii, și-n mijlocul lor istoria acestui tărâm. Scufundate-n adâncurile naturii, printre brazii
înalți și stâncile abrupte, parcă zăream chipurile strămoșilor noștrii, dacii. . . care-și apărau
cu pieptul gol plaiurile strămoșești. Viteji de vârste diferite luptau precum lupii pentru
teritoriul pe care trăiau, și glasurile lor au rămas în foșnetul acelor de brad și pin, în crengile
bătute de vânturile iernilor ale stejarilor, în urma pașilor pe pământul reavăn al pădurilor. . . .
Era un Burebista, . . era un Decebal. . . . măriți conducători de neam, ce fără frică își apărau
cu nădejde țara cea iubită. De la ei ne-au rămas cetățile (Sarmisegetuza, cetate de piatră
îmbrăcată-n iarbă, dar vie în sufletul meu prin greutatea ce o dă istoria), podurile, pădurile
în care își atacau dușmanii. Ne-au lăsat și vorba dulce, și hora veselă din Bărăgan pe care o
săltau flăcăii și fetele îmbrăcați în mândrul port popular în tina acestui pământ. . . . .
Dar în drumul meu soarele răsare. . . și odată cu el alți viteji de seamă ai poporului meu mi
se arată. . .
Iată, printre munții stâncoși un Brâncoveanu și un Mircea cu pletele zburând în vânt și
oprind la hotar, hoardele ce năvăleau. Da, , , . . . Pe aici nu se trece‖, spuneau ei. Ce
cuvinte! Te înfioară numai când le auzi, dar ce semnificație grea le însoțește! Mă gândesc ce
efect aveau ele în sufletul și mintea celor care le rosteau, dar mai ales ce avânt aveau cei ce-și
apărau țărișoara.
Trecând pe lângă malurile Dunării, parcă auzeam cum mă înconjoară zgomotul armatelor
turcești ce doreau să o treacă în speranța de a mai cuceri ceva. Dar hotărârea și curajul
neamului românesc nu i-au lăsat, deși s-au căznit din răsputeri. Împotriva lor s-au ridicat și
neamul și pădurea și câmpia și valurile înspumate ale Dunării și din nou. . . Pe aici nu se
trece!
Și Țepeș și Mihai au acoperit cu vitejia lor onoarea acestui popor ce nu și-a plecat
genunchi în fața nimănui. O țară unită de mândrii oameni de stat, dar atât de puțin timp. . .
Dar nu-i nimic căci alții s-au ridicat cu aceeași dorință și cu mai multă putere de parcă
pământul meu strămoșesc dă naștere la oameni măreți în fața cărora ne înclinăm cu pioșenie.
Acum e liniște în jurul meu și văd că pasul care mă ajută să trec Carpații îmi arată că
măreția, înălțimea și duritatea stâncilor ne-au făcut mai tari, mai înverșunați în a ne păstra
țara întreagă, așa cum am primit-o de la străbuni.
Și-n mintea mea, auzind zgomotul baionetelor, a tunurilor și a glasurilor bărbătești ce
strigau cu putere împotriva năvălitorilor la Oituz, Mărăști și Mărășești îmi dau seama că tot
6
ce mă înconjoară respiră și trăiește istorie. Aici, bărbați, femei, copii, bătrâni cu toții au
strigat , , Pe aici nu se trece!‖
Și nu s-a trecut. . . Anii au venit, au plecat și noi, românii am rămas aici, nemișcați,
înrobiți de frumusețea și bogăția acestor plaiuri.
Dar eu învăț citind printre rândurile cărții de istorie că nu trebuie să iut , , vitejia alor
mei‖, acei strămoși care și-au dăruit viața fără a sta pe gânduri ca eu. . . copilul de azi . . . să
trăiesc liber în țara mea, România.
7
ȚARĂ DE BALADĂ
Elev Fâșicaru Andu Ilie
Școala Gimnazială, , V. I. Popa‖Bârlad, Vaslui
Clasa a IVa B
Prof. înv. primar Galan Claudia Elena
Patrie-grai de baladă,
Snop de bucurie și soare,
Cerul tău mereu să-ți vadă
Primăvara roditoare
Îți simțim mereu privirea
Ce ne-alină și ne crește
Vântul, dulce ca iubirea,
Stând de veghe părintește.
Cu miros de mere coapte
Ne întâmpini în livadă,
Te iubim în gând și-n faptă
Patrie – grai de baladă‖
8
Privește trecutul cu respect
De Pelin Denisa, Clasa a VIII-a A, Șc. Miron Costin, Galati
În această zi, tot poporul românesc va fi martor la serbarea Zilei Unirii. Unirea și formarea
României mari. Totul a fost pregătit cu mare atenție și dragoste de cei implicați deoarece este
momentul când pot arăta o altă față a armelor, aarmatei și a celor ce se dedică apărării
libertășii noastre. Una prietenoasă. Aproape de oamenii pe care îi apără în cazuri extreme.
Națiunea noastră, atât de binecuvântată, trăiește clipe de mare emoție și mândrie, căci de la
cel mai mic până la cel mai mare avem pe buze un singur cuvânt-patriotism.
Străzile sunt pline de flori și ornamente în culorile drapelului nostru: roșu, galben și albastru,
dar și sute de stegulețe flutură în mânuțele copiilor ce așteaptă nerăbdători parada
excepțională, plină de fast și bucurie, care va începe după ce limbile ceasului se vor
suprapune deasupra numărului doisprezece.
Noi, gălățenii, ne-am strâns deja spre a fi primii care zăresc parada militară ce deschide
serbarea. În fața primăriei, plutonul militar s-a aliniat. Se apropie fanfara, îmbrăcată tot în
haine militărești, dar cu banderole albe. Se începe cu intonarea imnului României. Orășenii
emoționați cântă cu mâna pe inimă. Atmosfera este una incredibilă. Pe stradă răsună
versurile cântecului ce ne umple sufletele de mândrie și respect, pentru că suntem poporul în
care au viețuit personalități demne, ce au făcut ca țara noastră să arate ca acum. Mândră,
independentă, cu oameni buni și inimoși. Ultimele note ale imnului lasă o liniște solemnă.
În depărtare, militarii trag cu armele, rafale de celebrare. Pe stradă încep să apară formațiuni
militărești, urmate de tancuri, tunuri. . . multe mașini de luptă, al căror nume îmi este
necunoscut, dar care îi impresionează pe copii foarte mult. Eroii patriei noastre trec prin fața
oamenilor, salutând atât pe mai marii orașului, dar și pe oamenii de rând pentru care se
sacrifică și se zbat pentru a fi liniște .
Câțiva copii mai năzdrăvani se rup din mulțime și ies să meargă alături de soldații ce trec
mândri. Îi prind de mână pe aceștia, care sunt puțin încurcați de gestul celor mici, căci pasul
de defilare nu trebuie stricat și coloana militară nu trebuie întreruptă. De aceea îi prind de
mânuțe și continuă pasul de paradă, alături de copii, care au înțeles solemnitatea momentului
și respectă mersul cadențat, alături de eroii-militari. Lumea întreagă îi aplaudă și parada se
încheie cu șiragurile de baloane ce se înalță în văzduh, cu suntele muzicii fanfarei. . . .
Tot poporul se strânge cu acest prilej pentru a rememora clipele de glorie , iar noi, oamenii de
rând ne bucurăm că există astfel de ocazii pentru a fi împreună.
9
Emoții și sărbătoare
De Medeleanu Alexandra, clasa a VII-a A,
Șc. Miron Costin, Galați
24 ianuari. O zi minunată pentru poporul nostru. Simt aceasta zi ca pe o a doua Zi Națională
a României. O zi importantă pentru toată lumea, pentru toți locuitorii țării noastre. În
această zi solemnă, eu, însoțită de părinții mei, am mers în fața prefecturii din Galați pentru
a fi martori la parada organizată cu acest prilej.
Suntem mândri că suntem români și de aceea am decis să ieșim alături de alți români să
admirăm spectacolul și să simțim patriotismul indus de aceste momente. Ne-am așezat astfel
încât să urmărim de aproape defilarea și trecerea oamenilor care serbează acreste momente
prin muncă. Prima dată, în fruntea participanților, un alai de soldați, îmbrăcați în haine de
camuflaj, apoi un tanc uriaș, al cărui zgomot aducea cu vuietul războaielor în care fusese
implicat, ăi în urma lui un regiment vestit pentru implicarea în luptele de actualitate și prin
misiunile din zone diferite ale globului pământesc.
După aceștia, au urmat mașini de razboi, utilaje ciudate cu brațe lungi de care atârnau
amenințătoare arme reci și multe, multe. Atât de multe arme prin care ni se arăta cam cu ce au
de-a face oamenii ce luptă. În urma lor s-a ivit un pluton de polițiști, împreună cu mașinile lor.
Fiori reci mă cuprindeau, dar și curiozitatea mă împingea să mă duc mai aproape, să fiu cu
sufletul alături de acei eroi. Costumele polițiștilor, de un albastru superb, reflecta cerul, iar în
piept aveau multe decorații pe care le purtau cu mândrie. După mai multe trupe de soldați,
care duceau în mâini arme variate, steaguri si defilau cadențat, au apărut trupele de copii, în
costume populare. Păreau desprinși dintr-o pagină din Amintiri din copilărie. Cu fețele
rumene de emoție și de mândrie, dansau pe sunetele plăcute ale muzicilor din diferite regiuni
ale țării.
După o oră și ceva, timp în care prin fața ochilor mei încărcați de lacrimi de bucurie că am
putut participa la așa ceva, a urmat un moment de simulare a unei lupte. Mi s-a părut un
moment groaznic, căci cei implicați au redat cu atât realism desfășurarea unor secvențe de
luptă, încât unii copii mai mici, s-au speriat de zgomotele armelor, de bufniturile petardelor,
de strigătele soldaților si mai ales de iureșul momentului.
La sfârșitul paradei am putut să mergem aproape de fiecare utilaj al armatei, să îi atingem pe
militari , să vorbim cu ei, fapt ce mi s-a părut incredibil. Atingerea metalului rece și zgomotul
acestuia foarte sinistru ar trebui să îi determine pe cei care ne conduc să facă eforturi uriașe
pentru a evita un război. Fanfara de la final a readus zâmbetele pe chipurile oamenilor și ale
copiilor care au început să fluture stegulețele și să cânte veseli.
Acest eveniment, pe care de obicei îl vedeam la televizor, m-a impresionat profund acum
când l-am vazut pe viu și mi-am propus ca în fiecare an să merg și să simt că sunt român.
10
O seară de poveste
Elev, Rusu Iustin
Școala Gimnazială, , V. I. Popa‖Bârlad , Vaslui
Prof. înv. primar, Gherghescu Jenica
Sunt elev în clasa a-IV-a și m-am convins că de mic copil îmi plac povestirile istorice.
Când bunicul meu începea să povestească părinților mei despre ceea ce a trăit străbunicul ,
cu mulți ani în urmă, trăgeam cu urechea și încercam să înțeleg acele evenimene, alergam la
manualul de istorie ca să văd când s-au petrecut acele evenimente.
Într-o seară mi-am luat inima în dinți‖ și sfios l-am rugat pe bunicul meu să-mi
povestească , dacă știe ceva , despre cel de-al doilea război mondial.
Scufundându-se în gânduri a început să spună…
- Ei…, micuțule, ceea ce scrie în istoria ta este adevărat, dar ce au trăit cei ce au luptat
este cu totul diferit. .
Da, tata ne-a povestit multe lucruri, e adevărat cu mari insistențe din partea noastră, că
să-ți spun drept nepoate, cred că nu-i făcea placere să-și amintească acele zile negre din viața
lui.
În 1942, primavara, a fost înrolat în armată. Din fericire, pentru el, pe post de bucătar.
A lăsat acasă o soție și două fetițe foarte mici.
La scurt timp după înrolare, regimintul în care activa a fost trimis pe front. Toți soldații
au fost urcați în două garnituri de tren, la București, pentru a fi trimiși în Moldova, la Prut,
pentru că în prima parte a războiului armata română era aliat a Germaniei, împotriva Rusiei.
În gară, la Tecuci, trenul a fost oprit pentru ca soldații să-și umple gamelele cu apă și
pentru a lua o gură de aer.
Tatăl meu a coborât și el pentru a alimenta cazanul de la bucătărie cu apă, dar într-o clipă
de neatenție , nu a mai reușit să se urce în tren, Din acel moment a început adevăratul calvar.
A fost considerat dezertor, chiar dacă a explicat ceea ce s-a întâmplat.
A fost trimis pe front, în linia întâi.
- Bunicule, ce înseamnă linia întâi?
- Eee, nepoate, înseamnă că ești trimis în bătaia puștilor! Cu rușii nu era de glumă,
trebuia să te gândești că doar bunul Dumnezeu e cu tine și dacă te însoțește NOROCUL.
Tatăl meu a fost un om foarte curajos și chiar dacă a fost acuzat pe nedrept s-a întors
sănătos de pe frontul rusesc. Ne povestea, că atunci când a fost trimis în prima permisie
acasă, mama s-a speriat pentru că mantaua lui de soldat era ciuruită de gloanțe, iar tata i-a
spus doar că a fost păzit de Cel de SUS.
Ne-a zis că acolo a fost Iadul pe pământ. Soldații se ascundeau de gloanțe în spatele cailor
morți, mâncau în grabă puținile merinde pe care le aveau, iar atunci când de ambele părți se
ridica stegul alb, cu repeziucine trebuiau să-și strângă morții și răniții. Pentru soldați era cel
mai trist moment, pentru că printre ei erau frați, tați, vecini sau prieteni. Era foarte, foarte
trist…
11
Soldații sovietici au fost foarte duri, de aceea soldații români erau sfătuiți să facă tot
posibilul să nu cadă prizonieri la ruși. Tatăl meu , multă vreme, s-a temut de tunete. Vara,
când ploua și dacă era o ploaie cu tunete, se duce într-o cameră unde nu se auzeau tunetele.
L-am întrebat, de unde această frică și mi-a răspuns: „Îmi aduc aminte de zgomotul făcut de
tancuri...E greu de descris ce am trăit noi acolo!‖.
Bunicul s-a uitat, îngândurat la mine, cu o privire pierdută, cu ochii umezi, zicându-mi,
că multe lucruri le voi afla când voi fi mai mare.
Aș fi vrut să-l întreb multe lucruri, cum ar fi ce înseamnă dezertor, gamelă, front, înrolat
și multe altele, dar am înțeles sensul cuvintelor, , când voi fi mai mare‖.
12
Strămoșii
Elev, Strătulescu Elena
Școala Ginazială, , V. I. POPA‖
Localitatea Bârlad, Jud. Vaslui
M-am născut pe plai moldav
Unde Ștefan a luptat
La Podul cel mai Înalt.
De la Vaslui la Bârlad
Sunt mândru de strămoșii noștri
Bravi Români ce au luptat ca monștrii,
Au luptat cu dușmanii din est,
Dar și cu cei din sud și vest.
Să nu uităm nicând să-i cinstim!
Oricând și oricum să-i pomenim,
Iar faptele lor mărețe
Să le prezentăm în proiecte mărețe!
13
ALEXANDRU IOAN CUZA,
o viață de poveste
TASTAMAN RAREȘ - ȘTEFAN,
CLASA a IV-a B
ŞCOALA GIMNAZILĂ ― SF. ANDREI,
SLOBOZIA, IALOMIŢA
Cȃnd spunem ―Mica Unire‖ ne gȃndim la două lucruri esențiale:
cele două principate, Țara Romȃnească și Moldova;
Alexandru Ioan Cuza, care a ȋnfăptuit ―Mica Unire‖ la data 24 ianuarie 1839.
Data de 24 ianuarie 1859, cȃnd Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor atât în
Moldova, cât şi în Ţara Românească, a pus Marile Puteri în faţa faptului împlinit, avȃnd ca
efect ―bătălii‖ politice şi diplomatice, care au fost duse cu stăruinţă şi destoinicie de către cei
care au avut răspunderea primilor paşi ai statului naţional într-o Europă care a trebuit
―obişnuită‖ să accepte fiinţarea unui nou stat, care urma nu peste multă vreme să fie cuprins
printre statele independente ale continentului. .
„Domnul Unirii―, cum a fost numit mai târziu Alexandru Ioan Cuza, a rezistat pe tron
preţ de un serviciu militar complet, adică 7 ani; atât era obligatorie şederea sub arme la
mijlocul secolului al XIX lea.
Ȋn armata, Alexandru Ioan Cuza avea un rol foarte important, avȃnd grad de
colonel.
După o domnie aflată sub semnul inovării şi al modernismului, amintind aici despre
implementarea legii care prevedea obligativitatea și gratuitatea ȋnvățămȃntului primar pentru
14
tot norodul, ȋnființarea la București a primei Universități din Romȃnia pentru elevii care
doreau să continuie studiile și crearea primului Parlament unic, la 11 februarie 1866,
Alexandru Ioan Cuza abdică, nu din proprie voinţă, ci în miez de noapte, sub ameninţarea
armelor, după care a fost trimis ȋn exil.
Istoricii spun că ȋn spatele acestei abdicări a stat un adevărat complot, susținut de
necesitatea ȋnlăturării lui Cuza ȋn favoarea unui principe strain.
Bucuria înlăturării lui Cuza era prezentă în lumea elitelor societăţii. Ţăranii în special
nu priveau cu ochi buni acest complot. Pentru ei, Cuza, era omul care le dăduse pământ, un
binefăcător. „Reforma, cu toate carenţele ei, a însemnat o cotitură în viaţa ţărănimii. A fost
un adevărat şoc primirea de la stat a unui pământ — chiar dacă neîndestulător — râvnit cu
atâta sete. În memoria colectivă a satelor, Cuza a rămas ca marele binefăcător‖.
15
ALEXANDRU IOAN CUZA ȘI MICA UNIRE
AUTOR: PLETEA MARIA-DIANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SFÂNTUL ANDREI˝ SLOBOZIA
CLASA: a IV-a B
PROFESOR: Paraschiv Elena
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din
anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan
Cuza, un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara
Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat
uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza,
respectiv Gheorghe Bibescu.
A urmat apoi Războiului Crimeii (1853 – 1856), în urma căruia Franţa, Anglia şi
Imperiul Otoman au ieşit victorioase în faţa Imperiului Rus. În anul 1858, Marile Puteri s-au
reunit în cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august,
care s-a referit şi la problematica românească.
Pe baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației puterilor, ele
urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele
lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel
Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până
atunci. Desigur că reglementările au avut la bază şi sprijinul declarat al împăratului Napoleon
al III-lea, care dorea ca în estul Europei să existe un bastion profrancez, care să contracareze
influenţa Rusiei.
Practic Convenţia de la Paris consfinţea unirea formală într-un stat cu numele
Principatele Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două
instituţii comune la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, abolirea
monopolurilor şi a privilegiilor de clasă.
Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând
temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din
influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a
populaţiei.
A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor
pentru domnitor.
La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a
ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza.
În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii
domneşti erau antiunionişti, iar Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că
bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.
16
În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui
Alexandru Ioan Cuza, care a fost votat în unanimitate, stârnind mânia Porţii Otomane și a
Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul
actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte.
Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de
către marile puteri pe parcursul domniei sale.
În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a
unificat Parlamentul și Guvernul, realizând astfel unirea politică, iar după înlăturarea sa de la
putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen.
Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România, iar la
1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România.
Alexandru Ioan Cuza, artizanul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche
familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici.
Mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană din
Constantinopol.
Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad. A învăţat până în 1831 la Iaşi, la
pensionul condus de francezul Victor Cuenin, unde îi are colegi pe Mihail Kogălniceanu şi
Vasile Alecsandri.
În anul 1835 îşi ia diploma de bacalaureat la Paris, apoi urmează studii universitare de
drept şi medicină, pe care nu le finalizează, şi devine membru al Societăţii economiştilor de
unde îşi va înainta demisia în 1840.
La 30 aprilie 1844 se căsătoreşte cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti
și a soției sale Ecaterina (Catinca) şi sora viitorului prim-ministru Theodor Rosetti.
În timpul Revoluţiei de la 1848, Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la
adunarea de la hotelul „Petersburg‖ din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice.
Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza, însă
acesta a reuşit să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania.
A participat, de asemenea, la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după
care se retrage în Bucovina.
Ulterior devine preşedinte al judecătoriei Covurlui între 1849 – 1851 şi 1855 – 1856,
director al Ministerului de Interne – în 1851, primind în această perioadă şi rangul de vornic.
La 6 iunie 1856 este numit pârcălab de Galaţi, însă imediat după decesul domnului
Ghica este destituit de caimacamul Teodor Balş.
Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din
Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, Cuza a fost
acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5
ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de
maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului
Parlament unic al României şi a primului guvern unitar, prin reformele sale – adoptarea
primei Constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma
agrară, a învățământului -, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne
a României.
17
După domnie a plecat în exil, la Viena, apoi la Paris, unde îşi manifestă interesul de
a lucra în continuare în interesul ţării pentru aducerea unui principe străin, aşa cum făgăduise
şi să nu se lase dominat de sentimentul de răzbunare pe care i-l provocase actul abdicării
forţate de la 11 februarie 1866. Deşi Cuza a dorit întotdeauna să revină în ţară, principele
Carol a considerat că nu este oportun din cauza situaţiei politice din cel moment.
Ulterior Cuza este răpus de boală şi se mută la Florenţa, însă moare la Heidelberg
unde plecase la tratament, la 15 mai 1873, la vârsta de 53 de ani.
Este înmormântat iniţial la Biserica Domnească de lângă Palatul de la Ruginoasa,
conform dorinţei sale, iar după Al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la
Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.
18
ALEXANDRU IOAN CUZA, UN OM IMPORTANT PENTRU
ROMÂNIA
AUTOR: CHIȘ IRINA ELENA
ȘCOALA: ȘCOALA GIMNAZIALĂ , , SF. ANDREI‖ SLOBOZIA
Alexandru Ioan Cuza, a fost persoana care a unit pentru a doua oară Moldova cu Țara
Românească pe 24 ianuarie 1859. Ca urmare a acestei uniri el este ales pe 24 ianuarie 1859
domn al Țării Românești la București , deoarece cu 19 zile înainte de această unire, pe 5
ianuarie 1859 a fost ales domn al Moldovei le Iași. Astfel Alexandru Ioan Cuza a devenit
primul domn al Principatelor Unite.
, , Români! Unirea este îndeplinită! (…) Acest fapt măreț, dorit de generațiunile
trecute (…) s-a recunoscut de Înalta Poartă și s-a înscris în datinile națiunilor. (…) Alesul
vostru vă dă de azi o singură Românie. (…) Să trăiască România!‖
(Proclamația lui Alexandru Ioan Cuza în legătură cu recunoașterea definitivă a Unirii ,
11 decembrie 1861)
Cuza a domnit timp de numai 7 ani din 1859 până în 1866 , an în care boierii au reușit
să îl îndepărteze de pe tron.
Unirea din anul 1859 (Mica Unire) a fost un moment semnificativ din istoria
românilor, demonstrând întregii lumi că suntem capabili să ne croim singuri destinul.
În vara anului 1864 , prin legea agrară, peste 400 000 de familii de țărani au primit
pământ, care era acordat în funcție de numărul de vite pe care le dețineau.
Tot în anul 1864 Alexandru Ioan Cuza a introdus legea prin care învățământul a
devenit gratuit si obligatoriu , cel puțin 4 clase, pentru toată lumea.
Deciziile adoptate prin tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau
intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a celor șapte puteri europene(Turcia,
Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia), revizuirea legilor fundamentale, alegerea
Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în
granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Belgrad și Ismail), trimiterea în
Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor
organizări‖, libertatea navigației pe Dunăre, pusă sub control internațional.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai
bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri
referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.
Alegerile pentru Divanurile ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Țara
Românească majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova
lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalități ca
Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie
Panu etc. avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării
19
separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc. ). Aceștia doreau menținerea
separării, motivându-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu
mutarea capitalei la București, ceea ce s-a și întâmplat după 1861.
Împăratul Franței, Napoleon al III-lea, a fost un bun prieten al românilor. A fost
singurul conducător al unei mari puteri europene care a sprijinit dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza și unirea deplină a Principatelor.
Alexandru Ioan Cuza a murit in anul 1873, în Germania, deoarece pe 11 februarie
1866 a fost obligat să abdice în urma unei lovituri de stat.
Trupul lui neînsuflețit este depus la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
20
VLAD ŢEPEŞ
BANCIU ELENA,
CLASA a IV-a B, ŞCOALA GIMNAZIALĂ „SF. ANDREI‖
SLOBOZIA, IALOMIŢA.
Vlad Ţepeş a fost fiul lui Vlad Dracul şi nepotul lui Mircea cel Bătrân. Acesta
a condus Ţara Românească timp de 6 ani, din 1456 până în 1462.
Ţepeş a trăit 45 de ani, în Ţara Românească, Imperiul Otoman şi Ungaria.
Acesta a făcut ordine în ţara, pe hoţi şi pe leneşi îi trăgea în ţeapă şi creştea
puterea României.
În 1462 i s-a împotrivit lui Mahomed, Cuceritorul Constantinopolului.
Pentru a învinge mereu, folosea metodele de înfometare şi lupte
neîncetate. Vlad Ţepeş a fost trădat de boierii nemulţumiţi.
A fost ţinut minte în istorie datorită faptului că a reuşit să păstreze integritatea
ţării, a restabilit siguranţa şi a organizat armata.
A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cneajna
Bathory, apoi cu Jusztina Szilagyi și apoi cu Ilona Nelipic, verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie,
Mihail și Mihnea cel Rău din a doua și Zaleska din a treia căsătorie. Se pare că Radu, un
descendent din Vlad Țepeș, s-a stabilit în Moldova și a pus bazele ramurii moldovenești a
neamului Drăculeștilor .
Citind legendele despre Vlad Ţepeş am înţeles că se bucura de faimă,
inspira frică atât în rândul soldaţilor turci, dar şi în rândul propriilor oameni, dădea dovadă
de răutate şi cruzime, metoda preferată fiind trasul în ţeapă, de unde i s-a tras şi „porecla‖ de
Ţepeş.
Chiar turcii îl denumeau Kazıklı Bey, (Prințul Țepeș).
Considerat un personaj fascinant din istoria României, dar şi un personaj nemilos,
sângeros şi răzbunător, pot spune că faptele şi acţiunile marelui domn român nu sunt deloc
condamnabile, din moment ce înţelegea să pedepsească astfel duşmanii, hoţii, leneşii şi
mincinoşii.
21
CENTENARUL MARII UNIRI
MUNTEANU ANA-MARIA, CLASA a IV-a B,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ‖ SF. ANDREI‖ SLOBOZIA
Idealul locuitorilor spaţiului geografic românesc a culminat în anul 1918 cu Marea
Unire. Marea Unire, aniversată în ziua de 1 Decembrie 1918, este cea mai importantă
sărbătoare a românilor de pretutindeni.
Ziua de 1 Decembrie 1918 marchează bilanţul luptei romanilor pentru întregire statală,
căci la aceasta dată, Adunarea Naţionala de la Alba Iulia, constituita din 1228 delegaţi, si
sprijinita de peste 100. 000 de persoane venite din toate colturile Ardealului si Banatului, a
adoptat o Rezoluţiune care consfinţeşte unirea tuturor romanilor din Transilvania, întreg
Banatul şi Tara Ungureasca.
Din punct de vedere istoric, trebuie să spunem că Marea Unire de la 1918 a fost
posibilă datorită suprapunerii a două elemente: pe de o parte, dorinţa de unire a românilor,
adică dorinţa de realizare a statului naţional unitar şi în al doilea rând, datorită unui moment
internaţional favorabil creat la sfârşitul primului război mondial, război la care România a
participat, această dată reprezentând încununarea unui efort colectiv.
În această zi, Transilvania s-a unit cu patria mamă, România. Astfel, pentru prima
dată în istoria românilor provinciile istorice Transilvania, Muntenia, Moldova, Banat,
Crişana, Bucovina, Basarabia duceau la îndeplinire visul atâtor înaintaşi ai spaţiului
românesc. Un punct important în evoluţia ţărilor române şi avansarea spre idealul de unire,
înfăptuit de domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin dubla alegere ca domn al Moldovei şi al
Ţării Româneşti astfel provinciile româneşti păşesc pe drumul spre Marea Unire.
Prin înfăptuirea unirii de la Alba Iulia, provinciile româneşti devin un tot unitar,
Marea Românie Unită, un vis şi un ideal împlinit al sufletului românesc. Unirea provinciilor
româneşti sub un singur steag, un singur nume şi un singur conducător a fost rezultatul unui
proces de lungă durată.
Ziua Naţională, 1 Decembrie, este o zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc. O
zi specială, care ne amintește că începând cu primii ani ai secolului XX, provinciile istorice
româneşti au devenit istorie, iar România, un stat unitar a apărut pe harta lumii. Ziua
Naţională a României reprezintă totodată pentru întreaga suflare românească un prilej de
cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor
tuturor provinciilor românești.
1 Decembrie 1918a rămas un simbol al afirmării hotărâtoare a poporului de a-şi
decide singur soarta. Unirea de la 1918 a devenit o frumoasă lecţie de istorie.
Ziua Națională, 1 Decembrie, este Ziua in care ne sărbătorim tara, strămoşii, istoria,
bunele si relele si implicit pe noi, ziua în care bătrânii rememorează istoria
tarii si o povestesc copiilor, ziua în care toţi suntem mândri de tot
ce înseamnă "român". Având in vedere ca anul acesta se implinesc o suta de ani de la Marea
Unire este important sa cinstim memoria strămoşilor noştri.
22
23
ALEXANDRU IOAN CUZA
ȘI MAREA UNIRE
CHIŢU BOGDAN IONUŢ
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SF ―ANDREI‖ SLOBOZIA
În 1859 se realizeaza Unirea Principatelor române sub Alexandru Ioan Cuza. Într-
o dimineaţă - Nicolae Grigorescu îi relatează lui A. Vlahuţă - "ne vine vestea ca s-a ales Cuza
domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci
am vazut eu ce va sa zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi
ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de
unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele.
Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie. "
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o
veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi,
ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat pâna în 1831 la Iaşi, unde a avut
colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la
Paris, unde işi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a
căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor
din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul
"Petersburg" din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării
arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub
pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la
3/15 mai 1848, dupa care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a
reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii indeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca
forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-
a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost
acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5
ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova. În
drum spre Constantinopol, delegaţia Moldovei s-a oprit şi la Bucureşti influenţând pe
reprezentanţii Partidului National din adunarea electivă. În ziua de 24 ianuarie 1859, Cuza
a fost ales şi domn al Ţării Româneşti. Alegerea sa a produs în întreaga ţară o puternică
explozie de entuziasm. Situaţia nou creată în cele două principate urma să facă obiectul
discuţiilor Conferinţei Internaţionale de la Paris. Încă din aprilie 1859 Franţa, Rusia, Anglia,
Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere. Poarta şi Austria au recunoscut în septembrie
1859, dar numai pe timpul domniei lui Cuza
Focşanii - oraş prin excelenţă negustoresc - a trait cu intensitate frământările politice de la
jumatatea veacului al XIX-lea. La acea epocă, focşanenii au constituit un veritabil puls al
arterei Milcovului, semnalând gradul de continua intensificare a dorinţei de unitate a
românilor. Despărţit în două - Focşanii Moldovei şi Focşanii Munteni - de un braţ al
Milcovului, oraşul întruchipa, în acea vreme, situaţia celor doua ţări vecine şi surori.
24
Desfiinţarea hotarului de la Focşani echivala cu Unirea celor doua Principate şi crea premisele
punerii temeliei statului naţional unitar român.
Entuziasmaţi de victoria obţinută de confraţii unionişti moldoveni, deputaţii
munteni din Adunarea Electivă dau votul lor la 24 ianuarie 1859, aceluiasi Alexandru Ioan
Cuza, transpunând astfel, în fapt, peste prevederile Convenţiei de la Paris, dorinţa naţiunii
române. În ziua de 5 februarie 1859, domnitorul Cuza a fost oaspetele oraşului Focşani. Mii
de oameni i-au ieşit în cale în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. În cinstea
Domnitorului, s-au ridicat pe şosea, pe uliţele pe unde trebuia sa treacă şi, în faţa curţii
boierilor Dăscălescu, patru arcuri de triumf, impodobite cu verdeaţa şi infăşurate în pânză
tricoloră.
Sute de felinare (850), improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu
smoală, pacură (s-au consumat 30 vedre) şi seu (60 ocale) erau aşezate pe uliţe, pentru a se
aprinde şi a lumina feeric oraşul. S-au mai ridicat în oraş, mai multe piramide, acoperite cu
frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli,
municipalitatea a cheltuit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20
parale. Mai în toate casele particulare, s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile cu
verdeaţă şi la ferestre, toata noaptea au ars lumânările bucuriei obşteşti. "La apariţia
Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici miliare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti,
precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii 'Timpuri de Marire'.
Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă". Ajungând la
hotar, unde era al doilea arc de triumf, Domnitorul s-a oprit, şi a chemat la el pe cei doi
soldaţi care făceau de straja la hotar: un moldovean şi un muntean. Le-a spus ca sunt fraţi şi i-
a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să
comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite,
a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile
oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu
toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a
primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată. La 11 decembrie 1861 a fost
dată de domnitor proclamaţia prin care făcea cunoscut întregii naţiuni ca: "Unirea este
îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt mareţ, dorit la generaţiunile
trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldura de noi, s-a recunoscut de Înalta
Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a
fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a
condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 si 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră
încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru
va da astazi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!"
25
Alexandru Ioan Cuza
ENACHE ALEXANDRU
CLASA a IV-a B
ŞCOALA GIMNAZILĂ ― SF. ANDREI, SLOBOZIA, IALOMIŢA
Născut în Bîrlad (Moldova), Cuza a aparţinut
clasei tradiţionale de boieri moldoveni, fiind fiul
ispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un
proprietar de pămînt în judeţul Fălciu, Moldova) şi al
Sultanei (sau Soltana), membră a familiei Cozadini de
origini fanariote. Alexandru primeşte o educaţie
europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi
ajungînd la rangul de colonel. S-a căsătorit cu Elena
Rosetti în 1844 . În anul 1848, Moldova şi Muntenia au
fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor europene. Revolta
moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Muntenia
revoluţionarii au preluat puterea şi au guvernat în timpul
verii. Tînărul Cuza a jucat un rol suficient de important
pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul
episodului moldovenesc, astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost
eliberat cu ajutor britanic.
Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit
ministru de război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentat Galaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi.
Cuza a fost un proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Valahiei. A
fost nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în
defavoarea unui prinţ străin. Profitînd de o ambiguitate în textul Tratatului de la Paris, este
ales domn al Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Muntenia
pe 5 februarie 1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).
Unirea Principatelor Moldovei şi Valahiei a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea
şi reprezintăunificarea vechilor provincii româneşti. Unirea este strîns legată de
personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la
5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Muntenia. Totuşi, unirea a fost un
proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări.
Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Muntenia, în
timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodămîntul războiului
Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii
26
în ambele ţări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris
din 1858, o înţelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între
cele două ţări, cu guverne diferite şi cu unele instituţii comune.
La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca
domnitor al Moldovei şi Valahiei, aducîndu-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul
unioniştilor din cele două ţări, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizînd unirea
politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe
tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a
denumit noul Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorinţă de a ajunge
din urmă Occidentul.
În 1866, după doar 7 ani de domnie, Cuza a renunţat la scaunul domnesc al
Principatelor Unite. Urcarea pe scaunul domnesc a lui Alexandru Ioan Cuza nu garanta pe
de-plin unirea definitivă a princi¬pa¬telor Moldovei şi Munteniei. Uni¬rea era recunoscută
doar pe timpul domniei lui Cuza. Abdicarea lui Cuza, chiar dacă realizată sub presiunea unei
―monstruoase co¬a¬liţii‖ a avut şi părţile ei bune. Aducerea lui Carol I pe tronul Re¬gatului
Ro¬mâ-niei a fost un pas important în de¬să¬vârşirea uni¬tă¬ţii naţionale şi în istoria acestui
neam românesc.
După şapte ani de exil, Alexandru Ioan Cuza, primul domn al Principatelor Unite şi
al statului naţional România, murea la Heidelberg, în 1873. Trupul neînsufleţit al
domnitorului a fost adus în ţară şi înmormîntat la castelul de la Ruginoasa, ulterior reînhumat
la Biserica Trei Ierarhi din Iaşi .
27
ISTORIA UNIRII
ELEV:STANCIU IOANA-MARIA
CLASA a IV-a B
ŞCOALA GIMNAZILĂ ―SF. ANDREI, SLOBOZIA, IALOMIŢA
În viaţa tuturor popoarelor au fost momente sau evenimente de însemnătate sau
semnificaţie deosebită, ce le-au marcat existenţa, au devenit memorabile, au ajuns a căpăta
dimensiunile unor sărbători naţionale.
1 Decembrie 1918 a fost ziua în care românii au înfăptuit unul dintre cele mai semnificative şi
mai importante acte istorice, cu deosebite consecinţe pentru evoluţia ulterioară a naţiunii
noastre. Marele istoric român de renume european A. D. Xenopol aprecia că în istoria
neamului românesc au fost mari acte definitorii, respectiv cucerirea Daciei de către romani –
care ne-a dat structura de esenţă romanică, latină a poporului şi limbii – şi Unirea din 1918,
când s-a desăvârşit statul naţional, marcând întreaga existenţă a milioane de români.
În evoluţia lor, românii au realizat trei mari uniri. Cea dintâi, sub conducerea
voevodului Mihai Viteazul, s-a derulat între anii 1599 -1600, când s-a strâns laolaltă cea mai
mare parte a teritoriilor româneşti din jurul Carpaţilor. Dușmanii interni şi, mai ales, cei
externi au dus la dispariţia unui stat românesc cuprinzător în această parte a Europei, însă
acea realizare a rămas un precedent istoric, un simbol şi un imbold pentru generaţiile
următoare.
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, înfăptuită în 1859, marchează cea de-a doua
unire, când s-au pus bazele statului naţional român modern, devenit, apoi, independent pe
harta Europei, după mai puţin de două decenii. În condiţiile complexe ale Europei de sfârşit
de epocă modernă, românii trăiau atât într-o ţară liberă (cca. 130. 000 kmp), cât şi sub
diverse stăpâniri străine – ale Austro-Ungariei şi Rusiei ţariste (Transilvania, Bucovina,
Basarabia). La fel ca şi în cazul altor popoare europene, s-a dezvoltat în sec. al XlX-lea, în
mod organic, ca naţiune și, ca atare s-a formulat în plan politic, moral, juridic, principiul de
naţionalitate.
Desăvârşirea statului naţional unitar român s-a putut realiza în condiţiile interne şi
internaţionale cu totul deosebite generate de primul război mondial. Intrarea României în
război, în vara anului 1916, fusese precedată de o amplă acțiune de unire, cu participarea
unei mari părţi a românilor din diferite ţinuturi româneşti. În contextul de atunci, s-a ales
soluţia eliberării Ardealului, ceea ce s-a şi realizat, parţial şi pentru puţină vreme. Au urmat,
apoi, episoadele dramatice a ceea ce a fost „războiul de întregire naţională‖. Sfârşitul
primului război mondial a adus şi destrămarea (definitivă sau vremelnică) a unor imperii ce
dominaseră timp de veacuri existenţa poporului român. În aceste condiţii excepţionale, a
devenit posibilă realizarea unirii cu Țara Românească.
28
În condiţiile prăbuşirii Rusiei ţariste, când pe ruinele acesteia au apărut, uneori doar
vremelnic, şi alte state europene, românii dintre Prut şi Nistru, prin organisme alese şi
abilitate, şi-au proclamat statalitatea, autonomia şi independenţa, pentru ca, în final, între
27 martie și 9 aprilie 1918, să se declare unirea Basarabiei, „ca fiică, cu mama sa,
România‖, aşa cum se consemna în actul final, adoptat atunci la Chişinău. Peste câteva luni,
după ce dubla monarhie încetase, practic, de a mai exista, fiind înlocuită cu state central
europene, a devenit posibilă şi realizarea aspiraţiilor naţionale ale românilor din zonele
bucovinene şi transilvane. Congresul general al românilor bucovineni a decis, la 28
noiembrie 1918, unirea necondiţionată cu România a tuturor teritoriilor smulse Moldovei prin
„vicleşug şi silă‖, de către Habsburgi, la 1774. Procesul a culminat şi s-a desăvârşit în inima
ţinuturilor româneşti, căci ţara nu putea fi întreagă fără Ardeal, aşa cum afirmase, cu doi ani
mai înainte de actul unirii, Nicolae Titulescu, marele european.
La 1 Decembrie 1918, cei 1. 228 de delegaţi deputaţi ai românilor din Transilvania,
Banat, Crişana şi Maramureş prezenţi în Sala Unirii au votat „unirea lor şi a tuturor
teritoriilor locuite de dânşii cu România―. Decizia a căpătat, imediat, adeziunea entuziastă a
celor peste 100. 000 de reprezentanţi ai românilor prezenţi atunci la evenimentul istoric, în
oraşul de pe Mureş. Atunci şi acolo s-a arătat că unirea Transilvaniei era justificată şi de
istoria neamului, de unitatea şi omogenitatea naţiunii, de raţiuni politice, economice,
culturale şi, nu în cele din urmă, de cele ale democraţiei.
Marea Unire proclamată la Alba-Iulia a avut, imediat, un ecou european, dar şi peste
ocean, în America, unde locuiau atunci peste 150. 000 de români, şi care au avut trimişi la
faţa locului sau au relatat, pe baza unor corespondenţe, despre justeţea hotărârilor românilor
şi despre legitimitatea unităţii lor statale, într-o serie de ziare şi publicaţii, precum
„TheTimes‖, „Daily Express‖, „Manchester Guardian‖, „Le Matin‖, „Le Temps‖,
„Corriere della Serra‖, „II Giornale d’ltalia‖, „NewYorkTimes‖, „Le Figaro‖, „Journal de
Geneve‖. Cititorii erau informaţi cu privire la existenţa istorică a românilor, a aspiraţiilor şi
eforturilor lor spre unitate şi libertate, ca şi spre o organizare democratică.
În anul 1919-1920, Conferinţa de Pace de la Paris şi tratatele încheiate acolo au consacrat
pe plan internaţional unitatea înfăptuită de români înşişi, în cursul anului 1918. După acest
an, România întregită şi-a modificat locul în Europa. Cu cei 295. 049 kmp ca suprafaţă,
ocupa locul 10 pe continent, iar ca potenţial uman (15 milioane – în 1919, 20 de milioane –
în 1940) ocupa locul opt. Unirea din 1918, piatră de hotar, a însemnat un nou început de
epocă în istoria românilor.
29
MICA UNIRE
PANAITESCU SEBASTIAN ANDREI
ŞCOALA GIMNAZIALĂ , , SF. ANDREI‖
CLASA A IV A B
Mica Unire s-a înfăptuit,
Când două ţări una au devenit.
Moldova, o ţara curajoasă,
Mare, bogată şi frumoasă.
Cu oşteni bravi şi fioroşi,
Ce alungă orice duşmani mânioşi.
Însă nici mai prejos nu este
Ţara Românească ce ne mândreşte.
Cu oameni inteligenţi şi curajoşi,
Şi domnitori drepţi şi mărinimoşi.
Oare cum a fost Unirea întemeiată?
Poate de-un război sau poate de-o armată?
Dar de data asta a fost mai uşor,
Căci doar a fost Cuza ales domnitor.
El a împlinit orice dorinţă,
A fiecărui român din orice locuinţă;
Însă boierilor asta nu le plăcea,
Fiindă Ioan-Cuza pământul le lua
Şi-l dădea la ţărani bucuroşi,
Dar asta-i făcea pe boieri mânioşi.
Şi-n plus, ţoţi copiii mergeau,
La şcoală, unde-nvăţau
Acestea făcute de-un domnitor înţelept,
Inimos, curajos, bun şi drept
Şi-i rostim numele cu-n sunet de tobă…
Alexandru Ioan Cuza-Vodă!
30
MIHAI VITEAZUL
AUTOR– MOISE ANA MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALA‖ SFANTUL ANDREI‖ SLOBOZIA, IALOMIŢA
La sfârşitul secolului al VI-lea, avea să se remarce cea mai mândră figură a trecutului
nostru, prin prisma faptului că a reuşit, chiar dacă doar pentru o clipă să realizeze unirea celor
trei ţări româneşti-MihaiViteazul. Această unire a lui Mihai Viteazul rămâne un simbol al
idealului urmărit de neamul românesc care avea să se îndeplinească mult mai târziu.
Premisele care au condus la unirea celor trei ţări româneştiau fost favorabile atât pe
plan intern cât şi pe plan extern. . Bineînţeles că agerimea şi isteţimea minţii lui Mihai
Viteazul au reprezentat un factor esenţial în realizările sale, dar în aceeaşi măsură şi caracterul
său războinic.
Mihai Viteazul s-a născut în anul 1557, fiind fiul Teodorei din Piua Petrii la vărsarea
Ialomiţei şi-i ieşise faima că tatăl său ar fi fostul domnitor , Nicolae Pătraşcu.
Înainte de a deveni domnitor , Mihai Viteazul a îndeplinit mai multe dregătorii printre
care ban de Mehedinţi şi ban al Craiovei.
Demn de menţionat este faptul că printr-o nefericită conjunctură era să fie executat,
însă călăul impresionat de înfăţişarea falnică a lui Mihai Viteazul nu îndrăzneşte să-l lovească
şi securea îi cade din mână. Scăpat cu bine de această primejdie, Mihai Viteazul este numit
domn
al Ţării Româneşti la recomandarea lui Andronic Cantacuzino şi cu sprijinul vizirului Sinan
Paşa , în anul 1593.
În anul 1594, la puţin timp după ce Mihai Viteazul devine domnitor al Ţării
Româneşti, este organizată Alianţa Creştină(Liga Sfântă)care avea ca scop final alungarea
turcilor din Europa. Considerat fiind un apropiat al Imperiului Otoman , Mihai Viteazul este
oarecum evitat de către agenţii împăratului şi ai Papei, însă Mihai preia iniţiativa şi se arată
gata de a lupta alături de creştini, mai ales că plăţile faţă de turci erau foarte mari.
Astfel , în noiembrie 1594, Mihai Viteazul dă ―semnalul‖ răscoalei împotriva turcilor,
prin faptul că îi momeşte şi îi ucide pe turcii din Bucureşti cărora ar fi avut de plătit unele
datorii. De asemenea , îi surprinde pe turci prin campania desfăşurată la sudul Dunării, unde îl
are alături pe viteazul ungur Albert Kiraly, care îl însoţeşte în mai toate luptele
antiotomane.
Principele Transilvaniei, Sigismund Bathory, o persoană cu un caracter îndoielnic,
conştient de faptul că turcii vor încerca să se răzbune pe români , doreşte să obţină un profit
maximal , drept urmare încheie la 20 mai 1595 un tratat umilitor, negociat de marii boieri cu
scopul obţinerii unor beneficii personale. Mihai Viteazul devine astfel ―un simplu locţiitor al
principelui Transilvaniei‖. , dar fiind mai presus de toate un apărător al ţării Mihai nu
reacţionează, tace , aşteptând momentul în care să dovedească că nu e supusul nimănui.
31
După cum preconizaseră Mihai şi Sigismund, turcii nu s-au lăsat aşteptaţi , iar Sinan
Paşa cu o armată de 100 000 de oameni se îndrepta spre Mihai care dispunea de o armată de
16 000 de oameni , plus ajutorul transilvănean de 7 000 de oameni conduşi de Albert Kiraly.
Printr-o uluitoare strategie de luptă şi prin prezenţa fizică a domnitorului pe câmpul de luptă,
românii obţin o strălucită victorie.
Victoria de la Călugăreni este cea mai strălucită victorie a lui Mihai, mai ales prin
disproporţia forţelor participante, dar această luptă n-a fost hotărâtoare.
Turcii nu au putut fi opriţi şi au reuşit să ocupe Bucureştiul şi Târgoviştea.
Cu ajutorul lui Sigismund , Mihai îi ajunge pe turci la Giurgiu şi astfel la 20
octombrie 1595, creştinii obţin victoria , care pentru turci însemna sfârşitul jalnic al expediţiei
lui Sinan Paşa.
În anul 1595 în Moldova s-a instalat domnitor , Ieremia Movilă, un credincios al
Poloniei , care lupta pentru ca fratele său , Simion să obţină domnia Transilvaniei.
În anul 1597 Sigismund Bathory renunţă la tronul Transilvaniei în favoarea vărului
său , Andrei Bathory, apropiat al Poloniei şi duşman al lui Rudolf II.
Îndrăzneaţa idee a lui Mihai Viteazul , de a uni cele trei ţări avea să se concretizeze
nu peste mult timp.
Mihai Viteazul cucereşte Ardealul în lupta decisivă de la Şelimbăr din 28 octombrie
1599, iar în noiembrie 1599 intră triumfal în Alba-Iulia.
În anul 1600 cucereşte Moldova şi la 27 mai 1600, Mihai Viteazul s-a făcut crai peste
cele trei ţări‖(Miron Costin).
În schimbul alăturării în lupta împotrva turcilor , Imperiul Habsburgic îl recunoaşte
pe Mihai ca domn al celor trei ţări , cu gândul ascuns ca la momentul oportun să profite tot ei.
Aşadar, profitând că nobilii unguri s-au răsculat împotriva lui Mihai Viteazul, Ghe Basta intră
cu armata în Ardeal şi ocupă Turda şi Clujul . La 18 septembrie 1600 în lupta de la
Mierăslău, Mihai Viteayul pierde Transilvania.
Ieremia Movilă care fusese refugiat în Polonia , beneficiază de ajutorul lui Zamoiski
şi cucereşte Moldova, iar apoi Muntenia. Astfel cei doi fraţi îşi îndeplinesc visul de a deveni
domni ai Ţărilor Române.
Mihai Viteazul caută adăpost la curtea împăratului Rudolf II, iar acesta, date fiind
circumstanţele , îl ajută pe Mihai cu bani şi intervine pentru împăcarea lui Mihai cu Basta. Cei
doi comandanţi trec în Ardeal , unde sunt întâmpinaţi de Sigismund Bathory(revenit la
domnie), dar Mihai obţine victoria şi devine iar stăpân al Transilvaniei.
Pe de altă parte, Mihai Viteazul nu reuşeşte să se înţeleagă cu Basta acesta din urmă
pretinzându-se doar el comandantul oştirii victorioase.
Această chestiune va fi rezolvată în dimineaţa zilei de 19 august 1601, când din
ordinul lui Basta, o ceată de mercenari năvălesc în cortul lui Mihai şi îl omoară.
Mormântul lui Mihai Viteazul se află şi azi la Mănăstirea Dealului, ‖loc de închinare
pentru urmaşi, care venerează amintirea celui dintâi domn al tuturor românilor. ‖
32
MIHAI VITEAZUL,
VOIEVODUL TUTUROR ROMÂNILOR
AUTOR: FOTĂ BIANCA-IOANA, CLASA a IV-a B
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SF.
ANDREI‖SLOBOZIA
Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalități din istoria noastră. Fiu al
domnitorului Pătrașcu cel Bun, el a avut o carieră politică strălucită, îndeplinind mai multe
funcții.
Deşi a domnit puțin, între anii 1593 și 1601, Mihai Viteazul a reușit să obțină
independența Țării Românești, învingând la Călugăreni armata condusă de Sinan-Pașa.
Câțiva ani mai târziu, prin continuarea luptei antiotomane, Mihai Viteazul a trecut
munții în Transilvania, cucerind-o în 1599, apoi Moldova a fost adăugată stăpânirii sale în
1600.
Unirea pe care acest mare domnitor a realizat-o nu a durat mult. Mihai Viteazul pierde,
pe rând, în toamna anului 1600, Transilvania, Moldova și Țara Românească în favoarea
împăratului austriac Rudolf al II-lea, care dorea să stăpânească singur ținutul.
La 9 august 1601, Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii.
Mihai Viteazul rămâne viu în istoria României prin faptul că a adus sub aceeași
stăpânire pentru prima oară, Țara Românească, Transilvania și Moldova.
Avea cândva Oltenia un Ban
Semeț ca bradul:pe Mihai Viteazul,
Ce nu-și plecase nimănui grumazul
Și-ajunse Domn pe scaunul muntean
El cuceri-meleag după meleag-
Moldova, Transilvania surată.
Atunci se strânse pentru prima dată
Tot neamul nostru sub un singur steag.
Cumplit sosi și crâncenul soroc:
Răpus, căzu la Turda voievodul,
Dar l-a păstrat în inimă norodul
Cu visul de Unire la un loc.
33
MIRCEA CEL BĂTRÂN
DE VLAD AMELIA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SFÂNTUL ANDREI˝ SLOBOZIA
CLASA: a IV-a B
PROFESOR: Paraschiv Elena
Mult stimate domnitor,
Un român , un luptător
Cu vorbele de catifea
Și cu suflet cât o stea.
Tu, ţara ţi-ai îngrijit-o
Ai apărat-o , ai împodobit-o
Tu , grijă ai avut
De noi , ce ţi-am urmat
Și pe turci i-ai alungat.
Tu, Mircea, ce pe Baiazid
Ai înfruntat si ţara ti-ai apărat
De oastea turcească
Ce dorea s-o cotropească .
Ţie, viteazule,
Ce marele Eminescu
Ti-a închinat odele
Noi, urmaşii ne plecăm capetele.
34
O legendă despre Mircea cel Bătrân
de Ștefan Andrei Tastaman
Școala Gimnazială Sf. Andrei Slobozia
Motto: „Într-o ţară aşa de frumoasă, cu un trecut aşa de glorios, în mijlocul unui popor atât
de deştept, cum să nu fie o adevărată religie iubirea de patrie şi cum să nu-ţi ridici fruntea, ca
falnicii strămoşi de odinioară, mândru că poţi spune: "Sunt român! "
(Alexandru Vlahuţă)
A fost odată un domnitor, Mircea cel Bătrân, care a avut mare grijă de poporul
român. Într-o zi, pe nepusă masa, propriul popor s-a întors împotriva sa. Mircea cel Bătrân
a fost exilat din Țara Românească și în locul lui a urcat un boier foarte lacom. Acest boier a
pus toți țăranii să plătească tribut pentru a fi apărați de turci.
Pe când Mircea cel Bătrân mergea printr-o pădure deasă, a fost atacat de soldații turci.
El a fost dus la sultanul lor, Baiazid, care l-a întrebat ce atacuri mai pun la cale românii.
Mircea i-a răspuns că nu pun nimic la cale și că a fost exilat, în locul lui fiind înscăunat un
boier foarte lacom.
Turcii, când au aflat aceste informații, au atacat Țara Românească.
Boierul cel lacom, când a văzut că sunt atacați, a trimis toată armata la luptă, până și
femeile și copiii. El nu a ieșit la luptă, doar s-a ascuns și a așteptat să se termine.
Oștenii români au pierdut și oamenii au fost băgați în temniță. Mircea cel Bătrân a
fost băgat și el în temniță, alături de cu poporul său. Cât au stat închiși el a aflat de ce s-au
întors oamenii împotriva lui.
Boierul îi mințise pe toți că Mircea cel Bătrân voia să le ia pământul și să le pună
biruri pe case. Poporul, împreună cu Mircea cel Bătrân s-au răsculat și l-au detronat pe
lacomul boier.
Mircea cel Bătrân a urcat din nou pe tron, iar de boier nu s-a mai auzit nimic până în
zilele noastre.
35
POVESTEA MARII UNIRI
Autor : TITI MARIA ALEXIA
ȘCOALA GIMNAZIALA‖ SF. ANDREI‖, SLOBOZIA
Era o zi frumoasa de duminică. Aleile parcului erau pline de oameni care au ieșit la
plimbare. Într-un colț, un grup de oameni stăteau de vorbă. Unul dintre ei spunea că ar fi
mai bine ca toate provinciile românești să se unească pentru a forma o țară puternică. Fiind
de acord cu domnul respectiv, grupul a hotărât să pună în practică această idee.
Plecând către casele lor, fiecare dintre ei le-au împărtășit ideea de unire familiilor lor,
prietenilor, rudelor. Acest grup era din Ardeal.
În alt colț al țării și locuitorii din Moldova își doreau foarte mult să se unească cu
Ardealul pentru a făuri un stat unitar puternic. Aceștia au organizat diverse întruniri și
dezbateri ce aveau ca subiect unirea cea mare. Pe străzi au lipit afișe cu acest subiect. Si în
alte zone ale țării oamenii erau procupați de ideea de unire în vederea formării unui stat unitar
puternic.
La 1 decembrie 1918 o mare mulțime de oameni din toate colțurile României s-a
adunat la Alba Iulia pentru a asista la realizarea celui mai puternic act de unire din istoria
României. Alături de personalități marcante, românii din toata țara au venit cu trenul, cu
trăsuri, pe jos și îmbrăcați ca de sărbătoare purtând cu ei steaguri multicolore. Această mare
sărbătoare națională a fost însoțită de parade militare si focuri de artificii.
36
MIHAI VITEAZUL
ȘCHEAUA MIHAI
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SFÂNTUL ANDREI‖ SLOBOZIA
Mihai Viteazul a trăit în secolul al XVI-lea și a urcat pe tronul Țării Românești în
1593.
A fost un boier foarte bogat care la sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui
Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În
septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit
voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie.
La noiembrie 1594 Țara Românească a aderat la „Liga Sfântă‖ și a determinat
izbucnirea unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini și a întregii
garnizoane otomane staționată în București. Pe acest fundal cunoscut și ca Războiul cel
Lung, Mihai pornește o ofensivă generală împotriva Înaltei Porți, atacând cetățile turcești de
pe ambele părți ale Dunării (Giurgiu, Hârșova, Silistra ș. a. ). Urmează o serie de victorii
împotriva tătarilor și turcilor (la Putineiu și pe locul numit „Padina Șerpătești‖ de lângă satul
Stănești) culminată cu incendierea Rusciucului.
Mihai a făcut în decembrie 1597 pace cu Imperiul Otoman. În schimbul acceptării
suzeranității otomane și a plății tributului, Înalta Poartă a recunoscut domnia voievodului pe
întreaga durată a vieții sale și i-a trimis steag de domnie.
În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu
împăratul Rudolf al II-lea, care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreținerea armatei și
i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoașterii suzeranității
împăratului.
El a decis aplicarea "planului dacic", adică Unirea celor trei ţări române: Țara
Românească, Transilvania și Moldova într-o singură țară. Astfel, în iulie 1599 trimite o
solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în
practică a iniţiativei sale. Acesta a fost de acord cu propunerea lui Mihai Viteazul care la
sfârşitul anului a intrat în Transilvania prin pasul Buzău și l-a învins pe Andrei Bathory la
Şelimbăr, 18-28 octombrie 1599.
Pe 1 noiembrie 1599 îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia, primind cheile fortăreţei de la
episcopul Napragy.
În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă,
învingându-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a celor trei principate române. Într-
un document din 6 iulie 1600 el folosea titlul de: "Domn al Munteniei, Ardealului şi a toată
ţara Moldovei".
37
Marile puteri Europene: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Regatul Poloniei nu au
acceptat formarea unui puternic stat românesc. Ostilităţii celor trei puteri li se adăuga cea a
nobilimii maghiare din Transilvania care, nemulţumită de a avea în frunte un principe valah,
se răscoală în septembrie 1600. Astfel, nobilimea maghiară şi aliatul său, generalul imperial
Basta, obţin victoria în confruntarea cu Mihai Viteazul de la Mirăslău în anul 1600.
În faţa ofensivei polone, Mihai trece rapid munţii spre a o anihila, dar este înfrânt
succesiv la Năieni (12 octombrie), Ceptura (14 octombrie), Bucov (20 octombrie) şi Curtea
de Argeş (25 noiembrie). La 19 august 1601 în tabăra de lângă Turda generalul imperial
Basta îl asasinează pe Mihai Viteazul.
38
ȘTEFAN CEL MARE
Elev: PETRESCU IONUŢ
CLASA a IV-a B
ŞCOALA GIMNAZILĂ ― SF. ANDREI, SLOBOZIA, IALOMIŢA
Ștefan al III-lea , supranumit Ștefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii
1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă
domnie din epoca medievală din Țările Române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României,
înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au
permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile
militare ale statelor vecine fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, de
îndepărtare a sa de la domnie. În timpul domniei sale Moldova atinge apogeul dezvoltării sale
statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și
liniște social
Pe parcursul domniei a dus peste 40 de războie sau bătălii, marea lor majoritate
victorioase, cele mai semnificative fiind victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467,
victoria de la Lipnic împotriva tătarilor, în 1469 sau victoria de la Bătălia de la Codrii
Cosminului asupra regelui Poloniei Ioan Albert, în 1497. Cel mai mare succes militar l-a
reprezentat victoria zdrobitoare din Bătălia de la Vaslui împotriva unei puternice armate
otomane conduse de Soliman-Pașa - beilerbeiul Rumeliei, la 10 ianuarie 1475. În urma
pierderii acestei bătălii, În anul următor sultanul Mehmed al II-lea va conduce în persoană o
expediție în Moldova încheiată cu înfrângerea armatei Moldovei, în bătălia de la Valea Albă-
Războieni. După 1476, Ștefan a fost nevoit să acepte suzeranitatea Imperiului Otoman, dar a
obținut obținând condiții foarte bune pentru Moldova. În schimbul unui tribut anual modic,
țara își conserva intacte instituțiile și autonomia politică internă.
A fost căsătorit de trei ori, cu Evdochia - fiica marelui cneaz de Kiev, Maria din
Mangop - din familia imperială bizantină și Maria Voichița - fiica lui Radu cel Frumos,
căsătorii în care s-au născut șapte copii. Începând cu 1497 l-a asociat la domnie pe fiul său
Bogdan al III-lea, care-i va succede la tron. A murit la 2 iulie 1504 fiind înmormântat la
Mănăstirea Putna.
‖Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge
nevinovat; de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș
și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.
La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să
nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea
nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor. ‖Grigore Ureche, Letopisețul
Țării Moldove
39
Organizarea armatei
Armata Moldovei era una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict
armat. Forțele armate erau constitute din „oastea cea mică‖ și „oastea cea mare‖. Marea
majoritate a acțiunilor militare ale lui Ștefan au fost duse de „oastea cea mică‖, formată din
cetele boierești și curteni.
Conform dreptului feudal, numai proprietarii de pământ erau obligați să presteze
serviciul militar și să meargă la război, de fiecare dată când erau chemați de domn. Boierii
cu cetele lor, reprezentau nucleul armatei. Ei constituiau elementul cel mai numeros și cel
mai puternic. Din rândul acestora, un corp separat era reprezentat de „curteni‖ sau
„slujitori‖, adică boierii care îndeplineau dregătorii locale sau naționale în sistemul
administrativ. Numărul curtenilor și slujitorilor era de câteva mii. Curtenii faceau serviciul
prin rotație la curte, asigurând paza domnului și îndeplinind diferite slujbe sau servicii.
Ceilalți proprietari de pământ, se adunau, în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda
pârcălabului de ținut, după care se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn,
denumit „vileag‖ sau „beleag‖.
„Oastea cea mare‖ sau „țara‖ era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare
primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare
cuprindea, pe lângă „oastea cea mică‖, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor
domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare
doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476.
Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, dacă nu
călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările, pregătiți pentru a lupta
pedestru. Orășenii aveau obligația ca, în caz de război, să înarmeze un număr de oameni pe
cheltuiala lor și să-i pună la dispoziția domnului. O categorie militară distinctă era
reprezentată de „străjeri‖ și „călărași‖, locuitori ai satelor de graniță care asigurau paza
frontierei Carpaților, respectiv a Nistrului.
În aceste bătălii Ștefan a utilizat cu precădere manevra de forțe, adaptată la
condițiile de teren, anotimp și starea vremii, pentru a anihila avantajul numeric al inamicilor,
cum a fost cazul în bătăliile de la Baia și Codrii Cosminului. Când condițiile erau favorabile,
a fost utilizată inducerea in eroare a inamicului, prin acțiuni de înșelare, cum a fost la Baia,
când orașul a fost incendiat în mai multe locuri, simultan, sau la Vaslui, când o mare parte a
armatei otomane a fost atrasă și imobilizată într-o zonă mlăștinoasă.
40
A FOST ODATĂ ”MIHAI”
AUTOR: TĂTĂRUŞ ALISS, CLASA A IV-A B,
ŞCOALA GIMNAZIALĂ „ SF. ANDREI‖ SLOBOZIA, IALOMIŢA
Într-un mic sătuc din Transilvania într-o veche căsuță era un copilaș tare năzdrăvan, el
era primul în jocurile copilăriei, știa să călărească, să se lupte cu săbiile făcute din lemn de
către bunicii săi, era cel mai deștept dintre copiii satului.
Într-o zi pe ulița satului se iscă o ceartă între copii de diferite vârste, Mihai, căci așa
era numele lui, le-a spus că nu este bine ceea ce fac și că dacă se vor bate cu siguranță se vor
accidenta rău și vor ajunge la spital. Auzind acestea cei doi s-au îmbrățișat și și-au cerut
scuze unul altuia .
Devenind mai mare avea niște straie dintr-un material vechi , numit , , Ados, , care
în vremea noastră înseamnă blană și era o mare dorință a sa. Încă de când era mic visa să se
poată lupta cu dușmanii noștrii , cu care s-au luptat și alți voievozi români . Dis de
dimineață un Sol trimis de către regele Bieluroșilor se prezentă în fața lui cu un papirus , iar
în acesta scria „Măria sa Regele Bieluroșilor cere ca toți oamenii viteji și curajoși , să-și
arate aceste calități luptând cu cel mai bun om al armatei Bieluroșilor , , .
Auzind spusele Solului și văzând că în josul paginii era o rubică în care scria cu negru
„NUME , , acesta s-a înscris numaidecât fără să stea să se gândească . După trei zile de când
a venit Solul , trebuia să mergă la regele Bieluroșilor , iar pentru a putea ajunge acolo
trebuia să treacă pe un pod ce era făcut din cărămizi și bucăți de metal, după aceea trebuia
să treacă de un Monstru-de-Piatră .
După ce a luat un cal de culoare albă și cu trei pete negre, cu o coadă stufoasă , a
pornit la drum . Ajungând la pod calul său nu putea înainta , el mergea ce mergea și aluneca,
cu foarte mare greutate a ajuns în partea cealaltă a podului iar Mihai a zis că această era
prima etapă pe care trebuia să o treacă pentru a ajunge la Regele Bieluroșilor. După ce au
trecut câteva minute , a ajuns la Monstrul-de-Piatră , văzându-l pe Mihai a început să facă
„GRRRRRRRRR, , cu un zgomot asurzitor . Curajosul Mihai a încercat să îl învingă cu o
armă făcută din cel mai bun metal din lume, dar nu reușise, deștept cum era s-a gândit cum
ar putea să-l învingă cu o pușcă. După ce l-a împușcat pe Monstru , și- a spus „Aceeastă
etapă nu a fost grea , dar nici prea ușoară doar că îți trebuie un as în mânecă de care să te
poți folosi la nevoie , , .
Când a ajuns la palat MIHAI l-a văzut pe omul din armată și a început să se lupte cu
acesta după lupte seculare și pline de curaj , MIHAI a fost învingător și a căpătat și numele de
VITEAZUL .
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea.
41
UNIREA SUB DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA
Elev: Maria Medeea PANAIT
CLASA a IV-a B
ŞCOALA GIMNAZILĂ ― SF. ANDREI, SLOBOZIA, IALOMIŢA
Unirea Principatelor Române, cunoscută şi sub numele de Mica Unire, s-a realizat
odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi domn al
Ţării Româneşti pe 24 ianuarie 1859.
Primul pas în această uniune îl face domnitorul muntean Gheorghe Bibescu în 1848,
care desfiinţează vama de la Focşani, în consens cu Mihail Sturza, domnitor al Moldovei.
De altfel programele revoluţiilor de la 1848 contineau obiective pentru adâncirea reformelor
democratice în domeniile: politic, social și național. Deși înfrânte, revoluțiile au avut un
program unitar care a cuprins, principalele reforme ce vor fi înfăptuite în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.
În 1849, Rusia și Turcia au semnat o convenție care prevedea, printre altele, numirea
domnitorilor de către Turcia și Rusia pe o durată de 7 ani și înlocuirea Adunărilor cu divanuri
ad-hoc alcătuite din boieri numiți de domn. Astfel au fost numiți ca domnitori Grigore Al.
Ghica în Moldova și Barbu Știrbei în Țara Românească. Aceștia au continuat reformele
modernizatoare, asigurând în preajma unirii, instituții statale paralele, echivelente, ușor de
contopit la 24 ianuarie 1859.
După înfrângerea revoluţiei de la 1848, cei mai multi revoluţionari au plecat în exil
unde au militat pentru unirea românilor într-un singur stat și au făcut cunoscută problema
românească în presa straina și în rândul oamenilor politici din Franța, Anglia și statele
italiene, considerate la acea vreme ―Marile puteri ale Europei‖. Aceste demersuri externe au
fost dublate de eforturile revoluționarilor reveniti în țară cu acordul si sub obladuirea
domnitorul Moldovei, permițându-le organizarea unei mișcari unioniste.
După înfrîngerea Rusiei în războiul Crimeei , in anul 1856, Marile Puteri: Franța,
Anglia, Rusia, Turcia, Austria, Sardinia s-au întrunit la Congresul de Pace de la Paris
pentru a discuta pacea dintre ruși și turci. Marilor Puteri adoptă un act numit Convenția de la
Paris care va avea rol de Constituție pentru Principatele Romane. Aceasta prevedea: unirea
Principatelor într-un stat, numit Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei, cu domni
separați, cu câte o Adunare fiecare, Comisie Centrală și Înalta Curte de Justiție și Casație;
puterile în stat să fie: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească; domnul
să fie ales pe viață, Adunarea să fie aleasă prin vot pe 7 ani.
Cu toată opoziția Marilor Puteri, românii au reușit realizarea unirii, profitând de
faptul că în Convenția de la Paris nu se specifica interdicția ca aceeași persoană să nu poată
ocupa funcția de domnitor în ambele principate.
Astfel, la 5 ianuarie 1859, Al. I. Cuza este ales domn în Moldova de către Adunare,
iar la 24 ianuarie 1859 Cuza este ales domn și în Țara Românească, cu unanimitate de voturi.
Puse in fata faptului implinit cinci din Marile Puteri recunosc initial dubla alegere a lui Cuza,
pentru ca ulterior să se alăture Austria și Turcia.
42
Astfel domnitorul Al. I. Cuza dobândește autoritatea necesară pentru a trece la
desăvârșirea unor reforme aflate în așteptare, pentru modernizarea statului roman:
- În anul 1860, domnitorul hotărăște unificarea Adunărilor și guvernelor;
- În ianuarie 1862 este alcătuit primul guvern unic, condus de conservatorul Barbu
Catargiu, iar Bucureștiul care devine capitala României;
- s-au realizat marile reforme: legea secularizării averilor mânăstirești, reforma
agrară, legea instrucției publice;
- învățământul primar devenea gratuit și obligatoriu;
- se înființează universitățile din Iași și București;
- se adoptă Codul civil și Codul penal.
Domnia lui Alexanmdru Ioan Cuza a pus bazele statului român modern deoarece în
această perioadă au fost create si reorganizate o serie de instituții fundamentale: Armata
națională, Universitățile, Arhivele Statului, Curtea de Conturi, CEC-ul, s-a introdus
sistemul metric și greutăți, s-a creat moneda națională, leul, s-au deschis agenții diplomatice
în străinătate.
Mica Unire de la 1859, înfăptuită sub Alexandru Ioan Cuza, constituie inceputul unui
mare eveniment, cu un puternic rasunet in viața si inimile românilor, ce avea sa vina negresit
in anii ce urmau: realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, dorință de veacuri a
poporului, vorbitor de aceeasi limba, cu aceleasi traditii si credinta religioasa: aceea de a
avea o Românie Mare.
43
VITEAZUL MIHAI
AUTOR: MÎRZAC MARA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ―SFÂNTUL ANDREI˝ SLOBOZIA
CLASA: A IV-A B
PROFESOR: PARASCHIV ELENA
Unul dintre cei mai mari eroi naţionali ai României, renumit pentru însuşirile sale alese
şi mai ales pentru faptul că a fost primul unificator al românilor, este MIHAI VITEAZUL.
El s-a născut într-o asezare aflată la gura de vărsare a râului Ialomiţa, în Dunăre, în
zona localităţii Giurgeni, în anul 1558.
Fecior al voievodului Pătraşcu cel Bun, Mihai Viteazul rămâne orfan de mic , fiind
crescut doar de mama sa Tudora, împreuna cu fratele mai mare, Petru Cercel.
După ce tatăl său a închis ochii, la conducerea Ţării Româneşti, s-a ridicat un alt
voievod,
Petru cel Tânăr, care –i asupreşte familia şi-i obligă să se retragă pe la casele unor rude,
pentru
a-i depărta de tronul ţării. Cea mai rea se dovedise a fi Doamna Chiajna, mama noului
voievod,
dornică de putere şi lipsită de scrupule, de care familia lui Mihai se temea cel mai mult.
Legenda spune, ca deşi trăia retras, Mihai era un tânăr curajos şi dârz. Într-o zi,
plimbân-
du-se printr-un sat din Oltenia, a văzut ţăranii cum plecau cu animalele din curte si cu
lucrurile
din casele lor spre alte localităţi. El a aflat apoi, ca într-o grotă din apropiere vieţuia un şarpe
uriaş, care speriase tot satul. Curajos şi îndrăzneţ peste măsură, a plecat spre peşteră şi a ucis
şarpele , deşi ţăranii îl rugaseră să nu se încumete spre cuibul acestuia.
Au urmat apoi alte acte de curaj, iar vestea i s-a dus în toată Oltenia şi mai târziu a
avut îndrăzneala să înfrunte chiar şi Imperiul Otoman, ajungând să fie supranumit , ,
Viteazul’’ pentru faptele sale de vitejie .
Ambiţia sa cea mare a fost să unească toţi românii sub acelaşi steag . Ultima bătălie
purtată de Mihai Viteazul pentru Unirea Principatelor a avut loc în judeţul Botoşani,
împotriva lui Ieremia Movila, slujitor al polonezilor. Aceasta a fost dată în apropierea satului
Verbia, pe malurile râului Jijia, unde în urma unei lupte aprige, Mihai Viteazul l-a înfrânt pe
Ieremia, care a reuşit să fugă, ajutat doar de câţiva slujitori credincioşi. Din trupurile
mercenarilor polonezi, aruncaţi laolaltă, Mihai a ridicat o movilă înaltă.
În anul 1600, Mihai Viteazul se intitula „Io Mihail Voievod, din mila lui
Dumnezeu, Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei’’, reuşind
pentru prima dată in istoria României, pentru o perioadă scurtă de timp, UNIREA
TUTUROR ROMÂNILOR.
44
VOIEVODUL TUTUROR ROMÂNILOR
AUTOR: DIMA ROXANA IOANA
ȘCOALA: ȘCOALA GIMNAZIALĂ SF. ANDREI SLOBOZIA, IALOMIŢA
Mihai Viteazul, fiu al domnitorului Pătrașcu cel Bun, a fost ban al Craiovei. El a
domnit puțin, între 1593 și 1601. În anul 1593 este numit de turci domn al Țării Românești.
S-a luptat cu turcii în 1595 la Călugăreni, cu Sinan-Pașa, unde a învins.
În anul 1597, Mihai este obligat să accepte încheierea unei păci cu turcii. În
schimbul recunoașterii otomane și plății unui tribut, turcii l-au numit domnitor pe viață.
Mihai obține acordul Austriei de a interveni în Transilvania, obține victoria de la
Șelimber în octombrie 1599, asupra lui Andrei Bathory, își face intrarea triumfală la Alba
Iulia în noiembrie 1599 și atunci el devine principe al Transilvaniei.
În 1600, Mihai Viteazul adaugă și Moldova stăpânirilor sale.
De numele lui Mihai Vitazul se leagă prima unire a tuturor românilor.
Unirea realizată de el a stârnit nemulțumire dușmanilor externi și interni. Formarea
unui stat puternic nu era pe placul austriecilor, polonezilor și turcilor, fiecare urmărind să
stăpânească țările române.
Domnitorul pierde Transilvania în fața generalului Basta, bătălia care a avut loc la
Mirăslău, în septembrie 1600.
În Moldova a fost pus domnitor Ieremia Movilă, iar în Țara Românească, Simion
Movilă.
Mihai Viteazul, rămânând fără nimic se duce la austrieci care îl ajută, dar între
timp, boierii Buzești, l-au alungat pe Simion Movilă din Țara Românească.
Domnitorul l-a învins la Guruslău pe Sigismund la 3 august 1601, devenind din nou
domn al Țării Românești.
Era pe punctul de a cucerii și Transilvania, dar la 9 august 1601 a fost asasinat
mișelește de către mercenarii generalului Basta, pe Câmpia Turzii.