Dumitru Agachi - Schitul Agafton

8/16/2019 Dumitru Agachi - Schitul Agafton

1/12

1 În perioada 27 mai – 8 iunie 2004 s-a desfãºurat la Agafton „Tabãra naþionalãde creaþie plasticã Io, ªtefan Voievod ”, organizatã de Ministerul Culturii ºi Cultelor,Direcþia Judeþeanã pentru Culturã, Culte ºi Patrimoniul Cultural Naþional Botoºani ºi deUniunea Artiºtilor Plastici din România, Filiala Botoºani.

2 Imagine sugestivã preluatã din Al. H. Simionescu, Mãnãstirea Agafton, Boto-ºani, 1929.

Un topos uitat – Schitul lui Agafton

Dumitru Agachi

Pentru câteva zile1 (27 mai -

8 iunie 2004) bãtrânele case cãlu-gãreºti2 din pomeþii eremituluiAgafton au inspirat morfologiivetuste pentru câþiva pictori ºisculptori reuniþi, în dialoguri desearã cu un peisaj, în restul tim-pului, prea tãcut.

Delabrate acum, caseledin jurul bisericuþei sihastrului,

ea însãºi resimþind efectele tim-pului, rãmân repere ale unei vieþuiri monastice cândva fireascã ºi animatã

întru îmbunãtãþire duhovniceascã, rãmân un muzeu, din pãcate cu fondul detezaur aflat in corpore într-o stare precarã. Spre finalul conclavului lor, lamodul cu totul inspirat, artiºtiiau þinut sã organizeze un verni-saj sui generis.

Poate marcaþi de sugestia

frescelor exterioare pe care spa-þiul nord – moldav le-a creat,aceºtia au expus, în plein air , uti-lizându-ºi chiar modelele ca su-port convingãtor al reprezentãri-lor ºi transfigurãrilor, ritmândpereþii ºi cerdacurile caselor cuoperele lor. Au þinut astfel sã integreze spaþiul–model, lumina locului ºi – pen-tru scurt timp, cât un efemer happening – disponibilitatea privitorului, artist


2/12

3 Situl are asigurat regimul legal de protecþie, potrivit Legii privind protejareamonumentelor istorice, nr. 422/2001, întrucât este înscris la poziþia 07–B–100 în Listamonumentelor istorice – Botoºani, listã care a fost avizatã de Comisia Naþionalã aMonumentelor, Ansamblurilor ºi Siturilor Istorice în anul 1992.

4 Al. H. Simionescu, Mãnãstirea Agafton, Botoºani, 1929, p. 4.

el însuºi, de a revela ºi valoriza, în operele celorlalþi, binomul subiectiv spa-þiu–timp captat în texturi plastice ºi, desigur, de a anula distanþa dintre reali-tate ºi artã.

Satul Agafton, mãnãstirea3 dintr-o laturã a sa, schitul integrat acummãnãstirii, þin de numele unui cãlugãr care ºi-a asumat sihãstria ca ieºire dinlume ºi îmbunãtãþire duhovniceascã. Semn cã nu doar marele fapte de armesau personalitãþile care-ºi anexeazã numele de timpul istoric rãmân în conº-tiinþa publicã. Trãirea pe calea fireascã a urcuºului duhovnicesc a lãsat tim-pului un loc ºi un spirit al sãu. Într-o lucrare monograficã, Mãnãstirea Agaf-ton, Tipografia „Munca”, Botoºani, 1929, Al. H. Simionescu vorbeºte despreexistenþa unei mãnãstiri, care a dispãrut în decursul timpului, situatã foarteaproape de locul în care monahul Agafton se retrãsese, începând cu prima

jumãtate a sec. al XVIII–lea. Agafton plecase din mãnãstirea de peste deal,ºi însuºi Al. H. Simionescu lansa ipoteza cã aceasta nu putea fi decât Mãnãs-tirea Doamnei, întrucât actuala localitate omonimã este astfel amplasatã faþã

de Mãnãstirea Agafton. Acelaºi autor dã ºi o explicaþie pentru retragerea ere-mitului la o viaþã monahalã mai severã, care sã-i ofere sãlaºul îmbunãtãþiriiduhovniceºti pe mãsura lucrãrii sale: faptul cã, dupã cum s-a întâmplat ºi încazul altor aºezãminte prestigioase, Popãuþi, Coºula, închinate mãnãstiriloratonite, administraþia impusã de acestea ºi prezenþa majoritarã a grecilorajunsese cu greu suportabilã.

Dupã cum menþioneazã Cartea Domneascã din vremea lui MateiGhica Voievod, datatã 7262 (1754) octombrie 13, citatã în lucrarea lui Al. H.Simionescu4, Agafton „cu a sa silinþã ºi muncã a fãcut curãþiturã în pãdure(a)Merei de º-au (sic!) fãcut mãnãstioarã cu chilii ºi º-au pus ºi pomeþi”. Astãzi,ceea ce a întemeiat sihastrul s-a extins pe culmea dealului ºi pe coastelesudicã ºi nordicã ale versantului din localitatea Agafton, comuna Curteºti,din judeþul Botoºani, la marginea pãdurii Baisa. În timp, însã, însuºi ampla-samentul a devenit poate cauza cea mai severã a distrugerii fondului cons-truit. La simpla observare a terenului sunt vizibile, pe coasta sudicã a dealu-lui pe care este amplasatã mãnãstirea, alunecãri active de teren, evolutive,dezvoltate pe direcþia nord - sud, aceasta fiind ºi direcþia declivitãþii naturale

foarte accentuate.


3/12

Alunecãrile de teren ocupã în întregime versantul, de la bazãpânã la creasta acestuia, arealulde instabilitate fiind de circa1,500 ha, dezvoltându-se pe o lun-gime de aproximativ 450-500 m,mãsuratã pe direcþia vest-est,

începând din zona Taberei de elevi„Codrii de aramã”, continuândcu drumul local Agafton – BaltaArsã, ajungând pânã la marginea pãdurii Baisa. Pe direcþia pantei, alunecãriles-au propagat pe o distanþã de circa 250–300 m.

La circa 25 m de culmeaversantului, pe o fâºie de aproxi-mativ 100 m, sunt amplasate urmã-

toarele clãdiri mãnãstireºti: schi-tul de lemn al cãlugãrului Agaf-ton iar, foarte aproape de schit,la numai 5-7-10 m mai spre deal,la est ºi la nord, un grup de patrucase-chilii. La vest ºi sud de bise-ricã sunt plasate douã case. Oscarã de piatrã, edificatã de monahia Agafia Lemne, asigurã legãtura dintrebiserica de lemn ºi biserica din deal. Biserica fostului schit este înconjuratãde un cimitir. Marca terenului coastei este aspectul sãu foarte frãmântat.Fiind folosit pentru fâneaþã, în zona alunecãrilor lipseºte vegetaþia arboricolã,doar câþiva pomi fructiferi îmbãtrâniþi, amintind de pomeþii sihastrului, mar-cheazã peisajul.

Dupã modul de manifestare a instabilitãþii terenului ºi efectele pro-duse, alunecãrile pot fi caracterizate ca fiind de micã adâncime, cel multmedie, cu manifestãri mixte ale deluviului. Sunt prezente fronturi de desprin-dere, umflãturi sau terase în contrapantã specifice alunecãrilor cilindrice

(rotaþionale), precum ºi fragmentãri în falii, asimilabile alunecãrilor transla-þionale. Analiza sensului de extindere a instabilitãþii conduce la constatareacã alunecãrile sunt de tip detrusiv. Lipsind rigolele laterale la drumul localAgafton – Balta Arsã, apele pluviale colectate din amonte ºi de pe platformadrumului circulã prin zona afectatã de alunecãri creând fãgaºe, spãlând ºi trans-portând solul ºi influenþând regimul apelor freatice din zonã. În porþiunea


4/12

afectatã de alunecãri sunt vizibile multiple izvoare de coastã, bãltiri ale apeiºi vegetaþie hidrofilã, aspecte care evidenþiazã cã debitele apelor freatice suntsemnificative.

Fenomenele de instabilitate a terenului sunt vechi, având o evoluþielentã dar continuã în timp. Aspectul este argumentat de menþiunile monogra-fiei lui Al. H. Simionescu: scarade piatrã edificatã de monahiaAgafia Lemne „întru pomenireafiului ei iubit locotenentulDimitrie Lemne mort în rãz-boiul din 1877”, prin urmarerealizatã ulterior perioadei rãz-boiului, probabil în perioadaanilor 1880-1900, a necesitat oreparaþie de amploare dupã un

timp relativ scurt, fiind renovatã de cãtre Ministerul Cultelor în toamna anu-lui 1923. Cauza nu putea fi decât alunecarea de teren, iar faptul cã în prezentscara prezintã zone practic dislocate probeazã continuitatea alunecãrilor, deºiacestea s-au manifestat lent, pe parcursul a mai bine de 80 de ani.

Cauzele evoluþiei cãtre atingerea stãriilimitã de echilibru în masivul de pãmânturi,cu activarea ºi dezvoltarea alunecãrilor, suntde naturã geomorfologicã, þinând de suscep-tibilitatea localã la producerea de alunecãride teren, ca urmare a stratificaþiei pãmânturi-lor alterate (sedimentare) din alcãtuirea ver-santului ºi existenþei pãmânturilor loessoide,sensibile la exces de apã, dar ºi declivitateaaccentuatã a reliefului, implicând tendinþaconsumãrii energiei de versant. În seria cau-zelor se mai înscriu reducerea la limitã a coe-ziunii interne în masa pãmânturilor din stra-

turile de suprafaþã, prin fenomene de demi-neralizare ºi transport de parte finã (eroziunea internã) provocate de circulaþiaapelor subterane cu debite semnificative, însã, desigur ºi lipsa vegetaþiei arbo-ricole cu important rol de stabilizare. Reluãm, pentru forþa argumentaþiei, fap-tul arãtat deja, cã Matei Ghica Voievod, într-o carte domneascã ºi-a motivatgestul de danie fãcut sihastrului prin faptul cã „el (sihastrul Agafton, n. n. D.


5/12

5 Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor ,Bucureºti, 1982, p. 69-73.

A.) cu a sa silinþã ºi muncã a fãcut curãþiturã în pãdure(a) Merei”, prin urmareAgafton a defriºat un loc de mãnãstioarã în pãdurea coastei versantului, defri-ºare care s-a extins, în timp, pentru necesitãþile mãnãstirii, rezultând însã undezechilibru local major.

În cadrul ansamblului monastic se remarcã schitul lui Agafton (bise-rica din lemn), ctitorit de acesta în perioada 1728-1748. Având hramul Sfin-

þii Voievozi Mihail ºi Gavril, edificiul a fost ridicat pe coasta versantului, lacirca 50 m de culmea ºi platoul acestuia, direcþia dezvoltãrii longitudinale abisericuþei (est – vest) fiind perpendicularã pe direcþia declivitãþii accentuatea versantului. Astfel, între cotasuperioarã a soclului pereþilorlaterali ai bisericii ºi cota tere-nului din zonã, pe o distanþã denumai 5 m, diferenþa de nivel estede aproximativ 70-80 cm.

Forma iniþialã a construc-þiei a fost de navã simplã, culungimea de 10 m ºi lãþimea de5 m. În interior se regãsesc celetrei încãperi specifice edificiilor ortodoxe: pronaosul ºi naosul, delimitat dealtar prin iconostas (tâmpla). Delimitarea între pronaos ºi naos este sugeratãde tavanele boltite diferit ºi s-a realizat prin douã grupuri de câte doi stâlpialãturaþi din lemn, pe care descarcã un fronton vertical îngust. Peste naos esterealizatã o turlã scundã, octogonalã, corect încadratã în proporþiile construc-

þiei, turlã luminatã prin patru mici ferestre simetrice, poziþionate pe direcþiilepunctelor cardinale. Conturul absidei altarului este poligonal, ca ºi cel alperetelui vestic. Pentru nuanþarea interpretãrii preluãm consideraþiile lui Gri-gore Ionescu5, cu privire la tipologia bisericilor din lemn ºi plasarea acestora

în categoriile fixate de autorul menþionat. În categoria I a tipologiei planului,autorul încadreazã formele cele mai vechi, caracteristica fiind faptul cã„întregul plan poate fi înscris într-un dreptunghi alungit, ale cãrui capete – la

început cel dinspre rãsãrit, absida altarului, apoi, adesea ºi cel dinspre apus

(unde se gãseºte intrarea) - sunt teºite”. Prin evoluþie forma planului se ampli-ficã, iar în categoria a II-a sunt cuprinse „bisericile în care pronaosul ºi naosulformeazã un corp comun dreptunghiular, cãruia îi urmeazã spre rãsãrit o încã-pere micã – absida altarului – a cãrei formã poate fi pãtratã sau poligonalã cu


6/12

6 Vezi op. cit., p. 71, fig. 39, unde sunt redate de autor Planuri de biserici dinlemn. Grupa 2. Cea de la Agafton are planul indicat la tipul 2.2.4.

7 Grigore Ionescu, op. cit., p. 73.8 Ibidem, p. 75.9 Ibidem, p. 73-75.

trei pânã la ºase laturi. Adesea pronaosul areºi el o formã absidatã”. În aceastã categoriese încadreazã ºi bisericuþa Agaftonului6.

Importantã este ºi remarca lui GrigoreIonescu cu privire la bisericile din lemnmoldoveneºti (este ºi cazul celei de la Agaf-ton), cum cã „interpreteazã în mod vãdit formecaracteristice arhitecturii de zid”7, printre care„cupole construite din panouri ºi scândurelelegate între ele cu limbã ºi uluc ºi îmbinate

într-un schelet de nervuri curbe”8.Admirabil proporþionatã de intuiþia

talentului anonim popular, clãdirea iniþialãpãstra, prin tehnica de lucru ºi felul decora-þiei, „trãsãturile tradiþionale specifice arhi-

tecturii din lemn. Prin forma planului ºi prin ideea acoperirii încãperilor cubolþi, dar mai ales prin forma ºi structura acestora”9, biserica transpune formeºi procedee regãsibile la arhitectura de zid. Poate aceastã conexiune morfo-logicã sã fi inspirat decoraþia in-terioarã neobiºnuitã. Astfel, turla,bolþile ºi pereþii au fost tencuiþiºi pictaþi în frescã în anii 50 aisec. al XX-lea.

Intervenþiile ulterioare au

alterat însã arhitectura iniþialcuratã a monumentului. Dupãanul 1828, când schitul se trans-formã în mãnãstire de cãlugãriþeurmeazã succesive extinderi ale bisericii, în dezacord cu forma ºi volumetriade ansamblu. Este adãugat, în anul 1874, un pridvor pe direcþia nord, marcândintrarea. Mult mai târziu, pe direcþia sudicã a altarului este alãturatã o veº-mântãrie, de aproximativ aceeaºi mãrime ºi dezvoltare în plan cu pridvorul.

Aceste alãturãri au modificat forma în plan, îndepãrtând-o grav de modelul


7/12

10 Al. H. Simionescu, op. cit ., p. 14.11 Grigore Ionescu, op. cit ., p. 45.12 Ibidem, p. 46.13 L-am parafrazat pe Al. H. Simionescu, întrucât modul sãu de a exprima alterã-

rile aduse bisericuþei ni s-a pãrut prin el însuºi sugestiv.

ºi proporþiile iniþiale, încât „se întunecã întru câtva frumuseþea vechii biseri-cuþe” dupã cum remarca pertinent ºi Al. H. Simionescu10.

Intervenþiile au modificat ºi modul de comportare structuralã a biseri-cii, prin crearea de legãturi atipice ºi suprasarcini locale. Folosind materia-lele locale de pe chiar locul curãþiturii, sihastrul-ctitor, poate el însuºi arhi-tectul ºi constructorul edificiului, ºi-a plasat biserica pe fundaþie ºi soclu dinzidãrie de piatrã. Peste acesta au fost aºezate tãlpi din bârne groase de stejar.Lemnul folosit pentru confecþionarea pereþilor a fost prelucrat în grinzi „înpatru feþe, «în patru dungi», de secþiune pãtratã sau blãni late, numite «cio-pliturã», de secþiune” dreptunghiularã11. Bârnele de stejar cioplite, aºezate încununi orizontale au fost încheiate la colþuri în cleºte (în chiotori, conform Al.H. Simionescu), modul de edificare fiind cunoscut sub denumirea de block-bau. ªi în cazul Agaftonului, tehnica de îmbinare „ în cheotoare dreaptã” estecea evidenþiatã de Grigore Ionescu ca fiind întâlnitã „adesea, mai cu seamã

în construcþia pereþilor de biserici [...] dupã sistemul numit «în coadã de rân-

dunicã», de trãinicie ºi forme desãvârºite”12

. Acoperiºul este din lemn, cupante relativ reduse, învelitoarea peste pridvor ºi corpul bisericii – ca ºi para-mentul turlei – fiind din ºindrilã. La veºmântãrie învelitoarea este din tablãzincatã. Din nefericire, protecþia la intemperii a paramentului din lemn nu s-a realizat cu emulsii grase incolore, care sã nu modifice aspectul materialu-lui ºi, mai mult, care sã-i punã în evidenþã textura, ci s-a aplicat o vopsea deulei de culoare gri-strident direct pe bârnele din lemn, conferindu-i construc-þiei un aspect cu totul inestetic, încât „se întunecã (încã o datã, n. n. D. A.)frumuseþea vechii bisericuþe”13. Soclul din piatrã a fost tencuit cu mortar deciment, construcþia fiind bordatã de un trotuar masiv ºi inestetic din beton. Laexecuþia pridvorului ºi veºmântãriei nu s-au mai respectat procedeele iniþialede prelucrare ºi punere în operã a lemnului, diferenþele de calitate fiind sem-nificative.

Din pãcate starea de conservare a clãdirii este cu totul precarã. Simpla exa-minare vizualã a acesteia a dus la constatarea unei tipologii complexe de defi-cienþe care s-au agravat în timp, dintre care cele structurale au adus construcþiala limita pierderii capacitãþii portante a unor elemente structurale ºi a stabili-

tãþii locale. Afectarea stabilitãþii construcþiei are tendinþã de generalizare ºi


8/12

14 Al. H. Simionescu, op. cit ., p. 3.

de evoluþie spre starea de precolaps. Procesele microbiologice de putrezire alemnului au afectat masiv structura de rezistenþã a construcþiei distrugând fie

întreaga secþiune a elementului, (aspect vizibil în special la tãlpile pereþilor),fie porþiuni de bârne în zonele unde procesul a fost mai puþin profund. Aces-tor efecte li s-a adãugat atacul insectelor xilofage.

Diminuarea considerabilã a capacitãþii portante prin procese ireversi-bile la care este supus lemnul vizeazã zonele umbrite (veºmântãrie), undeaerisirea s-a produs mai greu, aerarea fiind diminuatã ºi datoritã impermiabi-lizãrii soclului cu mortar având ciment în exces. Pe fondul acestor procesecât ºi al instabilitãþii ternului s-a produs rotirea ºi ieºirea din plan vertical, cuaproximativ 10 cm, a peretelui longitudinal nordic. Fisurile disperse, vizibile

în tencuiala interioarã, evidenþiazã deplasãrile multiple ale ansamblului ºitasãrile diferenþiate la nivelul fundaþiilor. La interior s-au dezvoltat, la inter-secþia peretelui transversal dintre pronaos ºi naos cu pereþii longitudinali, crã-pãturi de circa 2-3 cm deschidere, astfel

poziþionate încât conduc la concluzia cãlegãturile spaþiale dintre elementele structu-rii de rezistenþã sunt afectate grav ºi cã ceda-rea acestor legãturi este oricând posibilã.Deºi structura de rezistenþã din lemn a per-mis preluarea unor deplasãri ºi tasãri mari –prin multitudinea de legãturi care asigurãdeformabilitatea ansamblului – diminuareacapacitãþii portante a elementelor de la bazapereþilor poate produce colapsul.

Biserica de zid de pe culmea dealuluiºi biserica de lemn de pe coasta versantuluisunt înconjurate de douã grupuri de chilii.Casele au fost edificate într-o perioadã lungã de timp, începând cu prima

jumãtate a sec. al XVIII-lea, când Sihastrul Agafton ºi-a „fãcut mãnãstioarãcu chilii”. Al H. Simionescu lanseazã ideea cã Agafton a construit „locuinþã

în apropierea bisericuþei”14 Astfel, în timp, ia naºtere un adevãrat sat de chi-

lii (Al. H. Simionescu: „biserica e înconjuratã de cãsuþe albe”), grupate ime-diat în jurul bisericii de lemn, sau amplasate dupã adevãrate principii de sis-tematizare pe culmea dealului. Ansamblul din deal este marcat printr-o aleelargã, pe direcþia vest – est, care fixeazã aliniamentele (din stânga ºi dindreapta), aleea fiind iniþial plantatã cu patru rânduri de arbori.


9/12

15 Ibidem, p. 16.16 Nu întâmplãtor casa a fost modelul-vedetã al artiºtilor participanþi la tabãra de

creaþie din acest an, dar ºi al celor din ediþiile anterioare.

Deºi eclectic ca stil, satul de chilii, centrat pe cele douã lãcaºuri de cult,reprezintã un ansamblu urbanistic unitar ºi coerent, muzeu viu al satului dinzona de Nord a Moldovei. Ansamblul conþine exemplare valoroase arhitec-tural ºi muzeistic, profund individualizate, întrucât au fost realizate cu mijlo-ace tradiþionale, de cãtre meºteri din zonele de provenienþã ale maicilor. Înmajoritate, casele au reprezentat zestrea pãrinteascã a neofitelor la intrarea încinul cãlugãresc, încât se regãsesc, astfel, case montane (de tipul celor dinBucovina), tradiþionalele case de la sfârºitul sec. al XIX-lea din zona Boto-ºani, sau chilii sugerând modelul Mãnãstirii Agapia.

La numai 10 m mai spre deal de bisericuþa sihastrului, formând uncareu cu deschiderea cãtre bisericã (spre sud), sunt amplasate probabil celemai vechi case ale ansamblului, „bãtrânele case cãlugãreºti” dupã cum þinesã le singularizeze Al. H. Simionescu15. Grupul conþine casele numerotate 70,73, 74, 75, 76, acestea având forma dreptunghiularã, planul de construcþiefiind cel tradiþional al casei din gospodãria þãrãneascã. Cerdacul la faþa casei

este nelipsit, indiferent de modestia chiliei, uneori cerdacul fiind prelungit pelateralele construcþiei. Tinda centralã marcheazã simetria construcþiei ºi asi-gurã accesul în camerele casei, fiind plasate câte una sau douã chilii de fie-care parte a tindei. Din grup se detaºeazã, prin proporþii, casa numerotatã 73.

Acoperiºul înalt, cerdacullarg, decoraþia simplã dar bineechilibratã a stâlpilor cerdacu-lui, sunt elemente care probeazãautenticitatea, vechimea ºi valo-area arhitecturalã a clãdirii16.

Structura de rezistenþã amajoritãþii caselor-chilii esteprecarã, fiind utilizate materialelocale cu durata de exploatarerelativ redusã, însã ingenios lucrate, folosind cu iscusinþã însuºirile ºi carac-teristicile materialelor. Astfel, din bârne masive din lemn (denumite furci demeºterii care ºi astãzi mai lucreazã astfel) se alcãtuia scheletul de susþinere al

construcþiei. Pe acest schelet, utilizând o tehnicã asemãnãtoare celei de împletire a coºurilor, meºterul plasa nuiala, o ingenioasã împletiturã din fas-cicule de crengi fie dispuse orizontal, fie, de cele mai multe ori, vertical. Pe


10/12

acest sistem structural se aplica umplutura, cu rol termoizolant ºi de închi-dere, din pãmânt argilos, într-un amestec bine omogenizat cu paie, spre a-iconferi durabilitate.

O astfel de alcãtuire uºoarã nu necesita fundaþie, însã pe terenul pe carese ridica clãdirea se amenaja o platformã (nãschitura) de pãmânt argilos,impermeabil, bine bãtãtorit. Serealiza astfel soclul de protecþieal clãdirii, uneori descriind

prispe înalte, în cazul Agaftonu-lui acestea fiind protejate cu scân-duri. Planºeele caselor sunt dinlemn, tavanele fiind din scânduri

în unele cazuri sau tencuite înaltele. Inserþiile vizibile din zidã-rie din cãrãmidã sau utilizarea

localã a betonului (spre exemplu la casa cu nr. 74) reprezintã încercãri de aîntãri clãdirile la bazã, ca urmare a cedãrilor apãrute în timp.

La toate casele ansamblului, datoritã vechimii acestora, a îmbãtrâniriimaterialului portant (bârne, furci, tãlpi), a cedãrii prispelor în urma instalãriiumiditãþii în exces dar ºi datoritã condiþiilor de folosire ºi, mai ales, a lipseilucrãrilor de întreþinere (în gos-podãria tradiþionalã astfel delucrãri se efectuau anual) ava-

riile sunt foarte accentuate. Enu-merãm tipologia deficienþelor,degradãrilor ºi avariilor: pre-zenþa tasãrilor ºi înclinarea pere-þilor, sau chiar înclinarea uneipãrþi de construcþie, distrugereaºi dislocarea unor stâlpi de sus-þinere din componenþa cerdacurilor. La interior, dar ºi pe faþade sunt vizibile

multiple trasee de fisurare ºi chiar dezvoltarea unor crãpãturi largi. Înclinãriºi curburi accentuate la planºee se regãsesc la toate casele-chilii. În spatelecaselor nr. 73 ºi 74 s-au format, deplasându-se lent spre clãdiri datoritã alu-necãrii, valuri de pãmânt periculoase.

Concluzia acestor stãri de lucruri nu poate fi decât necesitatea treceriiurgente la conservarea fondului construit al sitului ºi apoi restaurarea ºi punerea


11/12

în valoare a acestuia. Lucrãrile sunt însã ample ºi trebuie sã vizeze, pe de oparte, menþinerea stabilitãþii versantului. Studii geotehnice de specialitatesunt necesare spre a fixa principiile proiectãrii lucrãrilor. Însã, pânã la un astfelde moment, simpla plantare cu arbori a zonei cu alunecãri ºi un sistem derigole care sã conducã rapid apele din precipitaþii de pe amplasament spre bazaversantului sunt imediat necesar de fãcut ºi, în fond, solicitã resurse relativ reduse.

Restaurarea bisericuþei sihastrului implicã o expertizã tehnicã adecvatã,studii de specialitate (arheologic, de parament, microbiologic) ºi un proiectde restaurare bine condus ºtiinþific, în care secþiunea privind consolidareastructuralã sã deþinã ponderea necesarã. Formulãm câteva propuneri pe carene-am dori sã le regãsim printre opþiunile colectivului de restaurare ºi aleCNMI. Considerãm cã îndepãrtarea adaosurilor care au înstrãinat construcþiade modelul originar trebuie sã constituie o prioritate, chiar dacã adaosurilemarcheazã evoluþia clãdirii iar anumite detalii, cum ar fi cerdacul cu ele-mente traforate, înveselesc oarecum linia riguroasã, de un anumit ascetism,al paramentului cioplit. S-ar obþine astfel ºi degajarea volumului iniþial albisericii ºi, prin urmare, o mai bunã aerare a acestuia. Pentru restabilireaschimbului normal de umiditate la baza construcþiei sunt necesare îndepãrta-rea trotuarului supralãrgit ºi de grosime apreciabilã, din beton compact ºidegajarea soclului din piatrã de tencuiala cu mortar de ciment. Sunt mãsurileminimale (dintr-o succesiune complexã de lucrãri), prin care se va opriascensiunea apei, prin efectul capilaritãþii, la pereþii din lemn ºi se vor stopaefectele umiditãþii ascensionale asupra construcþiei. Nu în ultimul rând tre-buie avutã în vedere îndepãrtarea de pe parament a startului de vopsea. Dupãraºchetarea vopsitoriei se vor putea aplica tratamente de protecþie hidrofugãºi antisepticã fãrã a se denatura aspectul lemnului. Doar astfel se va ridicavãlul care întunecã întru câtva frumuseþea vechii bisericuþe.

Casele-chilii, mai ales cele bãtrâne din preajma bisericuþei, ºase lanumãr, necesitã o intervenþie de urgenþã pentru a mai putea fi salvate. Sta-rea lor de precolaps impune ieºirea din inactivitate. Reparaþiile se pot face cumeºteri populari, iar la efectuarea lucrãrilor se impune o singurã exigenþã:respectarea detaliilor, finisajelor, tehnicilor de lucru ºi materialelor tradiþionale.

Una dintre problemele cu adevãrat importante, cea a gãsirii unei folo-sinþe adecvate ºi a punerii ulterioare în valoare a acestui spaþiu, dupã restau-rarea fondului sãu construit, pare a se fi rezolvat. Astfel, în scurtul sãu comen-tariu despre Tabãra naþionalã de creaþie plasticã din acest an de la Agafton,


12/12

17 Catalogul Taberei naþionale de creaþie plasticã „Io, ªtefan Voievod”, Agafton –Botoºani, 27 mai – 8 iunie 2004, p. 3.

pictorul Victor Hreniuc lanseazã o „propunere privind realizarea unui «sat alartiºtilor» (5 – 6 cãsuþe) într-un colþ al spaþiului atât de frumos ce aparþineMãnãstirii Agafton”17. Propunea este mai mult o provocare al cãrei efecturmeazã sã-l resimtã benefic acel loc în prezent tãcut ºi uitat.

Menþionãm cã fotografiile ce ilustreazã prezentul studiu ne aparþin, D. A.

Date post:	06-Jul-2018
Category:	Documents
Upload:	domperheider
View:	231 times
Download:	0 times

Dumitru Agachi - Schitul Agafton

Documents