Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Săptămâna a V-a din Post: Duminică: Evr 6, 13-20; Mc 9, 17-32 - Soborul Sf. Arhanghel Gavriil. Luni: Is 37, 33 - 38, 6 - Sf. Matroana din Tesalonic.

Marţi: Is 40, 18-31; Fc 13, 12-18; Pr 14, 27 - 15, 14 - Sf. Cuv. Ilarion cel Nou. Miercuri: Is 41, 4-14; Fc 15, 1-15; Pr 15, 7-19 - Sf. Mc. Marcu, ep. Aretuselor. Joi: Is 42, 5-16; Fc 17, 1-9; Pr 15, 20 - 16, 9 - Sf. Cuv. Ioan Scărarul. Vineri: Is 45, 11-18; Fc 18, 20-33; Pr 16, 16 - 17, 16 - Sf. Sf. Mc. Ipatie. Sâmbătă: Evr 9, 24-28; Mc 8, 27-31 - Sf. Cuvioasă Maria Egipteanca.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Sf. Cuv. Maria Egipteanca Sf. Cuv. Maria Egipteanca s-a născut în Egipt. La vârsta

de 12 ani și-a părăsit părinții și a mers în Alexandria, unde

timp de 17 ani a dus o viață desfrânată. La vârsta de 29 de

ani, părăsește Alexandria și ajunge la Ierusalim. Pretextul

i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt și Libia,

care călătoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la

sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci. Ajunsă în Ierusalim,

dorește să intre în Biserica Sfântului Mormânt, însă, nu a putut înainta decat

pâna la prag. Aici a simțit cum o putere nevăzută o oprește. Încercă de mai

multe ori să intre, dar fără rezultat. Este momentul când înțelege că modul ei

de existență o face nevrednică de a intra în acest locaș. Se roagă Fecioarei

Maria sa facă posibillă intrarea sa în locaș, cu promisiunea că își va schimba

întru totul modul de viatață. Reușește se închine Sfintei Cruci și ia decizia

să-și trăiască viața în pustia Iordanului. Cuvioasa Maria Egipteanca a stat aici

47 de ani, în post și rugăciune. Cu un an înainte de moartea sa, taina vieții ei a

fost descoperită părintelui Zosima, care a împărtășit-o, iar după un timp s-a

întors ca să o ingroape, fiind ajutat la săparea mormântului de către un leu.

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, joi, 30 mar tie 2017, ora 16:00.

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An X, Nr. 11 (26 martie 2017)

n vremea aceea a venit un om la Iisus şi, îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu care are un duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl zdrobeşte; şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am rugat pe ucenicii Tăi să-l scoată, dar

n-au putut. Atunci El, răspunzând lor, a zis: o, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine! Şi l-au adus la Dânsul. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a scuturat pe copil şi acesta, căzând la pământ, se tăvălea şi spumega. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din copilărie; şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă; şi de poţi ceva, ajută-ne nouă, fie-ţi milă de noi! Iar Iisus i-a zis: de poţi crede, toate sunt cu putinţă pentru cel credincios. Atunci tatăl copilului a

strigat cu lacrimi şi I-a zis: cred, Doamne, ajută necredinţei mele. Văzând că dă năvală poporul, Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: ieşi afară din copil şi să nu mai intri în el. Atunci duhul, răcnind şi scuturându-l cu putere, a ieşit afară, iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Săi L-au întrebat deoparte: pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Iar Dânsul le-a zis: acest neam de diavoli, cu nimic nu poate fi izgonit, decât numai cu rugăciune şi cu post. Ieşind apoi de acolo, treceau ei prin Galileea, iar Iisus nu voia să ştie nimeni. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor omorâ; iar după ce-L vor omorâ, a treia zi va învia. Dae ei nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

Duminica a IV-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul) Marcu 9, 17-32

Apostol: Evrei 6, 13-20

Fraţilor, Dumnezeu, când a dat făgăduinţă lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine însuşi, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi». Şi aşa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare şi jurământul ca chezăşie este sfârşitul oricărei neînţelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor

făgăduinţei, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate - făgăduinţa şi jurământul - în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Pe traseul vieţii duhovniceşti întâmpinăm multe încercări, însă, aproape în exclusivitate, acestea ţin de neputinţele noastre sufleteşti, astfel încât chiar atacurile exterioare vizează slăbiciunile şi neaşezările noastre lăuntrice. Vindecând pe fiul lunatic, Hristos-Domnul ne învaţă că una dintre cele mai puternice soluţii pentru vindecarea noastră lăuntrică de rănile provocate de patimi este credinţa unită cu postul şi rugăciunea. Această învăţătură este ilustrată cum nu se poate mai bine de personalitatea Sfântului Ioan Scărarul, pe care Biserica îl propune ca model de asceză în Duminica a 4-a a Postului Mare.

Minunea vindecării fiului lunatic este redată de toţi trei evangheliştii sinoptici (Mt. 17; Mc. 9 şi Lc. 9). Matei şi Marcu plasează această vindecare imediat după Schimbarea la Faţă şi după a doua prevestire a Sfintelor Pătimiri. Acest lucru nu este, desigur, întâmplător. Tradiţia exegetică patristică vede în această înlănţuire de evenimente mai mult decât o simplă cronologie. Bunăoară, Sfântul Ioan Gură de Aur sesizează că vestirea Pătimirilor este încadrată de două minuni (Schimbarea la Faţă şi vindecarea lunaticului) tocmai pentru ca ucenicii să fie mângâiaţi şi pregătiţi pentru evenimentele tragice care aveau să urmeze. Există însă şi o legătură de tip sincronic între aceste evenimente. Astfel, textul biblic ne arată că la vederea Luminii dumnezeieşti, pe care au pregustat-o ucenicii pe Tabor, se ajunge mortificând patimile prin post şi rugăciune şi unindu-ne cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat.

Sfintele Evanghelii şi istoria Bisericii consemnează nenumărate cazuri de demonizare şi uneori de vindecări ale demonizării.

Demonizarea este o formă extremă a influenţei duhurilor răutăţii (Efes. 6, 12) asupra omului, astfel încât acesta din urmă devine controlat de puterile rele. Însă există şi o altă formă de demonizare într-un înţeles mai larg. Este vorba de faptul că orice patimă care îl stăpâneşte pe om are în fundal o influenţă demonică. Astfel, atâţia demoni sunt prezenţi în viaţa omului câte patimi îl stăpânesc. Biserica ne cheamă în Duminica a 4-a a Postului Mare să intensificăm postul şi rugăciunea

unite cu credinţa puternică şi lepădarea de sine ca remedii ale patimilor şi ca instrumente ale alungării prezenţei şi influenţei demonice din viaţa noastră.

Cuvintele tatălui aflat în pragul

descurajării ne descoperă o realitate duhovnicească profundă. La întrebarea lui Hristos dacă crede că fiul său poate fi vindecat, tatăl răspunde printr-o formulare paradoxală: „Cred Doamne, ajută necredinţei mele!” (v. 24). Formularea arată nu numai faptul că tatăl în cauză nu avea credinţă destulă, ci mai cu seamă faptul că demersul uman singur, chiar şi în domeniul credinţei, este sortit eşecului. Cu alte cuvinte, toate virtuţile creştine sunt nu numai eforturi umane, ci şi daruri ale lui Dumnezeu. Practic, ele sunt rezultatul conlucrării omului cu Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel numeşte în mod sugestiv lista de virtuţi pe care o prezintă în Epistola către Galateni „roada Duhului”, şi credinţa este, desigur, printre acestea (5, 22-23).

Evanghelistul Marcu aminteşte că, înainte de vindecare, demonul îl arunca pe copil în foc şi în apă, încercând, astfel, să îl piardă (v. 22). Sfântul Teofilact al Bulgariei vede în

această descriere şi o aplicare la ceea ce am definit ca fiind un sens mai larg al demonizării. Focul reprezintă mânia şi pofta, iar apa, tulburarea lucrurilor lumeşti, în timp ce detaliul că demonul era mut şi surd sugerează opacitatea sa la voia lui Dumnezeu. Aceste expresii arată starea de decădere a omului robit păcatului. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că există un cerc vicios în care se învârte omul: poftind plăcerile - culege durere şi apoi moarte. Acest cerc poate fi frânt prin viaţa ascetică, ce are cea mai clară expresie în practica postului şi a rugăciunii. Postul este un instrument important în procesul despătimirii. El presupune înfrânare şi nu este aplicat doar aspectului exterior, ci necesită şi o pază interioară a gândurilor şi a inimii. Iată de ce postul este unit întotdeauna cu rugăciunea. Ea însăşi rod al conlucrării omului cu Dumnezeu, rugăciunea este convorbirea cu Acesta şi cheia accesului la lumea duhovnicească. Prin ea intrăm în comuniune cu

Dumnezeu şi cu semenii vii şi adormiţi. Hristos-Domnul recomandă postul unit cu rugăciunea ca „reţeta” cea mai eficientă în vindecarea lăuntrică şi alungarea influenţelor demonice.Sfântul Ioan Scărarul - model şi ghid al despătimirii

Dedicarea Duminicii a 4-a din Postul cel Mare Sfântului Ioan Scărarul este în legătură directă cu mesajul acestei duminici. Atenţionaţi prin Sfânta Evanghelie de realitatea influenţei demonice asupra neaşezării lăuntrice, Biserica ne scoate înainte modelul Sfântului Ioan Scărarul (secolul al VII-lea). Ascet desăvârşit, Sfântul Ioan a redactat la bătrâneţe lucrarea intitulată Scara dumnezeiescului urcuş, în care înfăţişează în chipul a 30 de trepte traseul duhovnicesc al omului spre Dumnezeu. Scrisă din propria experienţă, Scara este până astăzi un veritabil ghid pe drumul despătimirii şi primenirii lăuntrice pe care suntem chemaţi să-l urmăm şi noi. (preluat din Ziarul Lumina)

Sf. Matroana din Tesalonic Sf. Matrona a fost o copilă săracă și orfană, roabă în casa

unei evreice cu suflet rău, din Tesalonic. Aceasta neîncetat își bătea joc de credința Matronei, și tot timpul căuta toate mijloacele pentru a o face să se lepede de Hristos și să meargă împreună cu ea la sinagogă. Cand Pautilla, stăpâna Matroanei a auzit că sluga sa merge în ascuns la biserica creștinilor, i-a zis: "Pentru ce n-ai mers la sinagoga noastră, ci te-ai dus la biserica creștineasca?" La această întrebare Matroana a

răspuns: "De vreme ce Dumnezeu este în biserica creștinească, iar de la sinagoga iudaică s-a depărtat, nu mă duc la sinagogă, ci la biserică". Plină de furie la acest răspuns, Pautilla a încuiat-o pe Matrona într-un loc întunecos, a legat-o de mâini și a lăsat-o fără mâncare. Însă, Matroana șezând în genunchi la rugăciune și slăvind pe Dumnezeu, legăturile au căzut de la mâinile ei prin puterea lui Dumnezeu. Dupa aceasta Matrona a mai fost încuiata și înfometată încă de două ori. A murit din cauza lipsei de hrană. Trupul sfintei a fost aruncat de Pautilla într-o prăpastie. Creștinii au luat trupul muceniței și l-au îngropat cu cinste. Episcopul cetății aflând că la mormântul muceniței Matrona se fac mari minuni, a ridicat o biserică deasupra lui. Pautilla a trecut la cele veșnice căzând de pe zidurile de unde a fost aruncat trupul Sfintei Mucenițe Matroana.