CUPRINS

IntroducereSfntul Antonie s-a nscut n satul Coma din Egiptul de Mijloc, n jurul anului 251, dintr-o familie de cretini bogai. n secolul al treilea, Egiptul era o provincie a Imperiului Roman, reedina guvernatorilor romani aflndu-se la Alexandria, al doilea ora ca mrime n imperiu, dup capitala Roma. Cretinismul era nfloritor n Egipt, cu toate c pgnismul, fie el elenistic sau egiptean, era majoritar. Cretinismul ptrunsese n orae i mai ales n metropola Egiptului, Alexandria. n acest context neprielnic cretinismului se formeaz Sfntul Antonie cel Mare, care nva n familie credina cretin i are n prim-plan ntlnirea cu Dumnezeu n sfnta biseric cretin din localitatea sa natal. La vrsta de 18 ani i pierde prinii, iar la ase luni dup trecerea acestora la Domnul, auzind n biseric cuvntul Mntuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia dup Matei, capitolul 19, versetul 21, de voieti s fii desvrit, mergi, vinde avuiile tale, i, venind, urmeaz Mie, Sfntul Antonie mparte toat averea sa sracilor i vecinilor si, lsnd o mic parte pentru sora lui, pe care o ncredineaz unei comuniti de fecioare, i se retrage ntr-o via pustniceasc. Dup un timp de ascez, mparte sracilor i partea din avere lsat surorii sale, n dorina de a rupe orice legtur cu lumea i a se dedica integral urmrii lui Hristos prin rugciune i ascez. Pn la vrsta de 35 de ani i petrece viaa

1

ascetic ntr-o colib la marginea satului natal i apoi ntr-un mormnt prsit. La vrsta de 35 de ani se aeaz ntr-o cetate prsit, situat pe malul drept al Nilului, la locul numit Ispir, unde rmne timp de 20 de ani. n anul 306 devine printele spiritual al mai multor monahi din vestitele oaze monahale din deertul Egiptului de la Nitria i Schitia. Patru ani mai trziu merge n Alexandria, unde i ntrete pe cretinii prigonii n timpul marii persecuii a lui Maximian. n anul 312 pornete n inima deertului, n partea de rsrit a Egiptului, ajungnd dup trei zile i trei nopi la Muntele Kolzim, nu departe de malul Mrii Roii. Aici fondeaz mnstirea care-i poart numele pn astzi. Din anul 312 pn n anul 356 nu prsete acest loc dect n dou rnduri, o dat pentru a-i vizita ucenicii i a doua oar face o cltorie la Alexandria, pentru a-l susine pe Sfntul Atanasie cel Mare, n lupta sa cu erezia arian. Cu acest prilej, Sfntul Antonie arat c el nu i susine pe arieni, aa cum ncercaser acetia s induc n eroare populaia din Alexandria i din Egipt, ci c el apr Ortodoxia, promovat atunci de Sfntul Atanasie cel Mare. Dup acest moment se ntoarce la viaa sa de ascez i rugciune de la Muntele Kolzim. Aici vin foarte muli oameni pe care i vindec n numele Domnului i Mntuitorului nostru Iisus Hristos, ns spunndu-le foarte clar c nu el, Antonie, face aceste minuni, ci Mntuitorul Iisus Hristos, i de aceea toi trebuie s se roage Lui, i, astfel, prin credina i rugciunea lor, vor fi izbvii de Domnul. Sfntul Antonie cel Mare ofer sfaturi, prin intermediul mai multor scrisori, mpratului Constantin cel Mare i fiilor acestuia, Constans i Constaniu. Dei pe atunci nu existau mijloace rapide de comunicare, mesajul extraordinar al vieii sale spirituale s-a rspndit att de departe, nct din ntregul Orient cretin au nceput s vin oameni spre el, pentru a primi sfat i ntrire spiritual. Astfel, regsim clugri, pelerini, preoi, episcopi i muli oameni suferinzi i nevoiai. Cu toat dragostea lui fa de singurtate i tcere, Sfntul Antonie nu i-a neglijat datoria pe care o are fiecare cretin de a folosi i spre binele altora darurile revrsate de Dumnezeu n sufletul su. Experiena vieii ascetice a Sfntului Antonie cel Mare a devenit metoda de via monahal a clugrilor din Egipt, axat pe austeritate, sacrificiu i singurtate. Sfntul Antonie cel Mare a fost i un mare vztor cu duhul. Lucrul acesta l aflm din viaa sa, cnd, de pe Muntele Kolzim, aflndu-se n rugciune, a vzut sfritul plin de lumin al vieii prietenului su Amun, care i ducea viaa monahal la o distan de 13 zile de mers fa de locul unde se afla Sfntul Antonie. Din scrierea Sfntului Atanasie cel Mare despre viaa Sfntului

2

Antonie aflm c acesta s-a mutat la Domnul la vrsta de 105 ani, n anul 356, i c, cunoscndui mai dinainte sfritul, a poruncit celor doi ucenici s nu spun nimnui locul n care a fost ngropat. Acetia au pstrat taina tot restul vieii. Sfntul Atanasie cel Mare ne spune c, prin cuvntul su, Sfntul Antonie reuea ntr-o singur zi s cretineze, dintre pgnii Alexandriei, ct reuea Biserica alexandrin s cretineze ntr-un an de zile. Prin viaa sa excepional, Sfntul Antonie a transformat Egiptul dintr-o ar pgn ntr-o ar cretin i un leagn al monahismului. Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, va vizita pe ucenicii Sfntului Antonie cel Mare din Egipt, n dorina sa de desvrire monahal, iar n urma acestei vizite va organiza monahismul, n forma pe care o avem i astzi. Sfntul Antonie cel Mare i Sfntul Mina sunt cei mai iubii sfini n Biserica Copt i astzi, ceea ce arat c, i dup aproape 17 secole de la mutarea sa la cele venice, conaionalii si l respect ca pe un mare tritor al urmrii lui Hristos, Care este Calea, Adevrul i Viaa. Pentru noi, cretinii ortodoci de astzi, Sfntul Antonie cel Mare este Printele prinilor duhovniceti nu numai prin viaa i prin minunile sale, ci mai ales prin cuvintele care ne-au rmas de la el. n Troparul Sfntului Antonie cel Mare se spune: Asemnndu-te obiceiurilor rvnitorului Ilie i urmnd Boteztorului pe drepte crri, Printe Antonie, te-ai fcut locuitor pustiului i ai ntrit lumea cu rugciunile tale. Pentru aceasta, roag-te lui Hristos Dumnezeu s mntuiasc sufletele noastre. Din Troparul su vedem c Sfntul Antonie este urmtor al rvnei ascetice a Sfntului Prooroc Ilie i a Sfntului Ioan Boteztorul i, n acelai timp, ntritor duhovnicesc al lumii prin rugciunile sale ctre Domnul i Dumnezeul nostru Iisus Hristos. n condacul Cuviosului Antonie cel Mare spunem: Lepdnd tulburrile lumeti, viaa sihstreasc o ai dus pn la capt, Boteztorului urmnd ndeaproape, Preacuvioase. Deci, mpreun cu dnsul te cinstim, Printe al prinilor, Antonie. De aici vedem c Sfntul Antonie a lepdat tulburrile efemere ale lumii i a dus pn la capt menirea sa de ascet, urmtor al Sfntului Ioan Boteztorul, i astfel s-a ajuns ca noi, cei de astzi, s l cinstim ca pe un Printe al prinilor duhovniceti. n Acatistul Sfntului Antonie cel Mare, n primul condac, spunem urmtoarele: Fugind de ntunericul cel negru al Egiptului, ai cutat pmntul cel de viaa dttor al pustiului. Prin nfrnare i nevoin vetejind sltrile trupului, prealudate, te-ai fcut pilda monahilor, de Dumnezeu cugettorule, celor ce cnt: Bucur-te, Printe Antonie, de Dumnezeu cugettorule!. Din acest condac aflm c Egiptul se afla sub ntunericul credinei pgne n

3

epoca Sfntului Antonie cel Mare i c, datorit lui, pmntul care era considerat n ntuneric, adic deertul, a devenit, pentru Egipt i lume, pmnt de via dttor, adic de mntuire n Domnul i Mntuitorul nostru Iisus Hristos.

Capitolul 1 Viaa i opera Sf. Antonie cel Mare1. nceputurile monahismului Pustia cetatea lui Dumnezeu Referindu-ne la cauzele care au determinat apariia monahismului, se apreciaz c odat cu ptrunderea maselor de pgni n cretinism, o dat cu legalizarea acestuia aduc tot felul de obiceiuri i datini, nct datorit superficialitii vieii duhovniceti, credincioii dornici s triasc viaa cretin n profunzimea ei, s-au retras din tumultul vijelios al lumii, spre a asculta glasul lui Dumnezeu n pustiuri, asemenea lui Ilie, a Sfntului Ioan Boteztorul i chiar al Mntuitorului. Din punct de vedere istoric, monahismul se explic nainte de toate prin revolta cea mai radicala mpotriva rului i a domniei lui n lume i printr-un NU categoric fa de orice compromis, fa de orice conformism.1 Violena lui cu totul evanghelic impunea prsirea formelor confuze, echivoce ale acestei lumi i sugera formarea unei ceti de clugri la marginea acestei lumi. Nostalgia mpriei lui Dumnezeu se opunea prea omenescului din1

Derwas Chitty, Pustia cetatea lui Dumnezeu. O introducere n studiul monahismului egiptean i palestinian din timpul Imperiului cretin, trad. rom. de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, Bucureti, 2010, p. 26

4

Imperiu, numit poate prea devreme Imperiu cretin. n al doilea rnd trebuie s notm c n timpul persecuiilor, manifestarea maximalismului credinei cretine, mrturisirea ei nfipt ca o teapa n trupul lumii aparinea martirilor pe care Biserica i venereaz ca pe nsi inima ei i i numete rniii de iubirea lui Hristos.2 Martirul l propovduiete pe Hristos devenind spectacol naintea lui Dumnezeu, a ngerilor i a oamenilor i se ridic la rangul de semn viu i izbitor al devotamentului total fa de Dumnezeu. Origen, a lansat un cuvnt destul de crud pentru noi toi zicnd ca vremea pcii este propice lui Satan, care i fura lui Hristos martirii, iar Bisericii slava. Concordatul lui Constantin instaleaz Biserica n istorie i i ofer un statut legal i o existenta panic, sub protecia statului i a legilor lui. De atunci, mrturia pe care o ddeau martirii despre unicul i ultimul lucru necesar existentei trece n monahism i se transforma aici n slujire harismatic a maximalismului eshatologic. Starea monahala va fi considerata ca un al doilea Botez. Astfel, Botezul ascezei nlocuiete Botezul sngelui mucenicilor.3 Alii apreciaz c nu numai evlavia i-a dus pe oameni n pustiu, ci i nedreptile care i apsau pn la insuportabil n societatea sclavagist, n care omul era considerat unealt nsufleit la dispoziia stpnului sau. S-a remarcat astfel ca ranii copi se fceau adesea clugri pentru a scpa de impozite, de recrutarea forat i de exploatarea marilor proprietari de pmnturi care i oprimau. Sclavii, la rndul lor, gseau n mnstiri un loc de adpost mpotriva stpnilor lor, adesea foarte cruzi. Aceasta este, probabil, cauza profunda a numeroaselor tulburri iscate de clugri n sec. IV-V i mai trziu. Aa se face ca sinodul de la Calcedon (451) a ajuns sa interzic admiterea n mnstiri ca monahi a sclavilor care au fugit de la stpnii lor. Asemenea msur este posibil sa fi fost luata sub presiunea puterii imperiale, cci mpraii Bizanului au interzis sclavilor, prin numeroase edicte, s-i prseasc stpnii pentru a se face clugri. Fericitul Ieronim, referindu-se la Pavel din Teba, primul eremit, spune ca acesta, s-a retras n singurtate spre a nu fi prins i ucis de urmritori. 4 Apoi si-a fcut plcerea din ceea ce la nceput a fcut din necesitate (necesitatem in voluntatem vertit). La fel i Sfntul Ioan Casian spune despre ava Moise ca s-a retras n pustie spre a scpa de pedeapsa capital n urma comiterii unei omucideri.2

Tmas pidlik, Spiritualitatea Rsritului cretin, III - Monahismul trad. de diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 12 3 Ibidem, p. 49 4 Pr. Prof. Dr. Vasile Rduc, Monahismul egiptean, Editura Nemira, Bucureti, 2000, p. 61

5

Se apreciaz nu fr argumente c persecuiile sngeroase mpotriva cretinilor, i-au determinat s gseasc mpria lui Dumnezeu n afara cetii. Spre exemplu e bine cunoscut faptul c persecuia lui Diocletian a mrit numrul monahilor din Egipt. Alii apreciaz c apariia monahismului a fost determinata de prea multe dispute i controverse dogmatice, cu teoretizri abstracte i extrem de tulburtoare a vieii bisericeti i n special a evlaviei cretine. Apariia monahismului este pusa apoi i pe seama nvlirii popoarelor migratoare n imperiu, care prin slbticia i prin obiceiurile lor au derulat viata duhovniceasca a cretinilor dornici de desvrire. Scderea disciplinei bisericeti, att la nivelul clerului, cat i a credincioilor au creat multa sminteala n rndul celor care cutau modele de via sincer druit lui Dumnezeu, i astfel au preferat viaa linitit din pustie.5 Nu este lipsit de motivaie c apariia monahismului determinat de indiferentismul i formalismul care se instituie n viaa credincioilor, n defavoarea pietii interioare trit la cotele autentice. Rugciunile, posturile, participrile la cult i la activitatea sfinitoare a Bisericii si-au pierdut cu timpul cldura i lumina sufletului dornic de a se mprti de viaa divin, acestea devenind simple mpliniri ritualistice i tradiionale, pline de fast i de grandoare. Sufletele care doreau profunzimea tririi cretine, o vor cuta prin izolarea de tradiionalismul formal care nu-i mai satisfcea. La nceput s-au retras la marginea cetilor, apoi n izolarea pustiului, i pe urma s-au organizat n comuniti freti, spre a-si uni i mplini n comun idealul desvririi cretine, pe care lumea cu forfota ei tulburtoare, plina de plceri i patimi, nu-l mai putea oferi nct n monahism s-au ntlnit toi cei care dispreuiau deertciunile lumeti, toi cei care aveau oroare de bicisnicia i josnicia vieii, toi cei dezgustai de existena lor lipsita de perspective, toi cei care simeau nevoia de a se pune n slujba unui ideal superior: fecioare fr prihan, mame care nu se puteau mngia pentru ca fiii lor nu mai erau, nelepi i filosofi dezamgii de tiina vechilor coli ale Alexandriei, dar nsetai de mai mult certitudine, ostai care au mrluit prin lume pn au obosit trupete i sufletete, nedreptii i ngenunchiai ai unei societi guvernate de legi nemiloase, mrturisitori ai credinei care, nc nsngerai de pe urma schingiuirilor la care-i supuseser prigonitorii, veniser s prind noi puteri i s-i astmpere curajul la izvorul rcoritor al rugciunii i pocinei. Oricare ar fi cauza apariiei monahismului, fapt este c n sec. al IV-lea de-a lungul5

Ibidem, p. 63

6

Vii Nilului s-au aezat Prinii deertului, prsind Delta fertil, spre a organiza un paradis n care pustiul a devenit un fel de rai, iar vieuitorii lui s-au transformat n ngeri pe pmnt, cum spune Lucien Regnault, care timp de patru decenii le-a studiat viaa i activitatea, spre a le consemna ca documentar de netgduit autenticitate.6 S analizm puin aceasta dilem care pune n alternativ: nebuni su sfini. nc de la nceput apreciem ca prea uor au fost descalificai aceti zeloi ascei cu calificativul de nebuni. cnd vrei sa descalifici total pe cineva i scorneti acest atribut al dezumanizrii, i l-ai scos din circulaie, aruncndu-l la periferie. Dar, ori despre cine ai discuta, mai nti va trebui s faci efortul de a-l nelege i apoi judecindu-l, sa arunci asupra lui sentina fatal. Aa bunoar nici geniile nu au fost nelese n marea lor majoritate nc de la nceput, motiv pentru care se i vorbete despre geniu i nebunie.7 Numai dup ce va fi neles, geniul va produce o schimbare de mentalitate, primind aureola cuvenit. Pe de o parte, e suficient s deschidem chiar i numai o carte a recordurilor spre a remarca adevrate nstrunicii i ciudenii prin care oamenii au cutat s-i afirme personalitatea prin depirea unui anume stadiu existent. i totui numai n aparen sunt ciudenii. n fond este efortul susinut al continuei autodepiri. S trecem apoi n domeniul ntrecerilor sportive, de unde chiar asceii si-au luat numele. Observam nc de la nceput ca doborrea recordurilor constituie marele obiectiv n afirmarea marilor performante a celor ce se ntrec n diversele competiii. i nu puin lume urmrete cu entuziasm, de multe ori chiar frenetic, evoluiile i performantele sportivilor, dei multe din activitile acestora se soldeaz cu accidente, i chiar tragic. Pe de alt parte, trecnd la cel de al doilea calificativ propus de Jacques Lacarriere pentru prinii deertului, cel de sfini, vom da cuvntul lui Lucien Regnault, care arata ca: sfinenia cretin nu st n isprvi spectaculoase, ci n mii de gesturi svrite n fiecare zi din dragoste de nite fii care nu caut dect sa placa Tatlui lor, fcnd din inim tot ceea ce El le cere. Acesta a fost esenialul vieii cotidiene a pustnicilor desertului vzut ca ntr-un filigran prin intermediul cuvintelor i amintirilor ucenicilor lor.8 Desigur, din arta i literatura cunoatem pe Sfntul Antonie luptnd cu tot felul de dragoni i montri, pe Ieronim scheletic lng leul su nfiortor, pe Onufrie neavnd dect parul drept vemnt, pe Ioan Colov udnd lemnul su uscat, pe6 7

Cf. Ibidem, p. 65-66 Tmas pidlik, op. cit., p. 88 8 Pr. Prof. Karl Henssi Stau, Originea monahismului, n rev. Ortodoxia, an LVII, nr. 2, aprilie-iunie, 1995, p. 13

7

Macarie vorbind cu craniul pe care l tine n minile sale, pe Simeon crat pe stlp, pe Pafnutie smulgnd-o pe Paisia prinilor ei i multe alte frumoase imagini ce nu sunt adeseori dect nite caricaturi ce marcheaz esenialul. Particularitatea su harisma lor proprie care le-a adus celebritatea i le aduce i astzi nu prestigiu incomparabil este nsi titlul lor de Prini ai deertului ce le-a fost dat nc de la sfritul secolului IV. Fr ndoial nc din nceputul vieii lor aceti eroi ai ascezei i virtuii au fost nconjurai de o aur de miraculos, ceea ce fcea s se spun, de exemplu, despre avva Macarie c era un dumnezeu pe pmnt, asemenea faraonului ce purta acest titlu n Egiptul antic.9 Datorit importanei deertului egiptean din care s-a zmislit i s-a rspndit viaa monahal n toata lumea, precum i a influenei imense pe care Sfntul Antonie a avut-o n acest sens, vom ntreprinde n cele ce urmeaz un periplu spre a identifica rspndirea monahismului cretin i marile personaliti care l-au reprezentat. Marele erou al monahismului, care a temeluit spiritualitatea cretin pe fundalul unei ascensiuni ce conduce la viaa de sfinenie a lui Dumnezeu, a fost Sfntul Antonie cel Mare (356). Ascultnd n biseric pericopa evanghelic cu tnrul bogat, dornic s moteneasc viaa venic, i-a gsit vocaia de a urma pe Hristos, vnzndu-si averile, i dup ce le-a mprit sracilor, s-a retras n pustie. Desigur, i naintea lui au fost muli care s-au retras n pustie din vuietul lumii. Pavel din Teba (247) este considerat nceptorul monahismului, impunnd forma eremit (pustnic, izolare fa de lume). Sfntul Antonie a fost ns primul organizator al vieii monahale sub forma anahoretic (retragere n diferite colonii su lavre), exercitnd o influen imens asupra vieii spirituale, mai nti n Rsritul cretin, i indirect n Apus.10 Cel care a organizat pentru prima dat monahismul chinovial, prin viaa trit n comun, a fost Sfntul Pahomie (349). Pe la 330 el aduna toi clugrii n insula Tabena, aflata pe Nil, n Egiptul de Sus.11 Sfntului Vasile cel Mare i va reveni meritul de a fi desvrit monahismul chinovial, lsnd peste veacuri Reguli mari i mici, ca ndreptare duhovniceti ale vieii de obte. Revenind la epopeea cretin de pe Valea Nilului, vom ntlni ncepnd cu secolul al IV-lea marea personalitate a Sfntului Antonie, care a adunat n jurul su peste 6 000 de monahi din toata lumea. Interesul pentru Egipt creste din ce n ce mai mult, nct dup moartea lui Antonie,9

Ibidem, p. 15-16 Pr. prof. dr. Vasile Rduc, op. cit., p. 37 11 Derwas Chitty, op. cit., p. 19-2110

8

numrul monahilor se ridica la 10 000. Cele mai populate erau prile Nitria, Kellia i Sketic, unde vieuiau 5.000 de clugri.12 n astfel de situaii se poate vorbi despre un entuziasm pentru Hristos determinat chiar de farmecul pustiului ca un nesfrit nisipos i lipsit de via i umezeal prins n cletele de foc al unui soare pururea arztor ca o tcere de mormnt. Un ocean nesfrit de nisip ondulat de valurile dunelor ce uneori se micau purtate de tria aerului. Nimeni nu iese n cale, nimic nu atrage atenia. Natura aceasta fr nici o articulaie, fr tablouri particulare i fr a fi deosebite unele de altele, fr priveliti izolate, n care nu se vede dect totalitatea, inspira mreia divin fr atribute concrete i sugereaz unicitatea lui Dumnezeu. Populaia monahala a desertului la care ne-am referit era organizata n grupuri mici aezate n jurul unui printe duhovnicesc numit avva. Astfel, cel dinti stare din muntele Nitria a fost ava Amon, iar n pustiul Sketic a fost ava Macarie, ucenic al Sfntului Antonie.13 n Egipt a trit zece ani i Sf. Ioan Casian (435). Evagrie din Pont a venit din Ierusalim, s-a aezat n mijlocul anahoreilor din Nitria i Kellia, vieuind timp de 16 ani, pana la moarte. La fel i Isaia Pustnicul a fost mai nti n Sketic, i de aici a plecat n Gaza, unde a murit n 491. De fapt, toi organizatorii i ntemeietorii de mnstiri din secolul al IV-lea au vizitat Egiptul i au ucenicit aici. Dintre acetia mai amintim i pe Rufin, Ieronim, Paladiu, Paula, Melania, Sfntul Vasile cel Mare, etc.14 Un mare rol n rspndirea monahismului l-a avut cartea Viata Sfntului Antonie cel Mare scrisa de Sfntul Atanasie. Rspndirea ei n Rsrit, apoi n Occident prin traducerea n limba latin a suscitat vocaii monahale i convertiri n Spania, Galia, Roma, Africa.15 Nu numai n desert, ci i n regiunile muntoase iau fiin mnstiri, prin efortul Sfntului Antonie. Pe la anul 313 ucenicii lui au ntemeiat via monahala n peninsula Sinai i n partea muntoasa de lng actualul Canal Suez. Dintre vieuitorii celebri de pe muntele Sinai spiritualitatea rsriteana retine numele Sfntului Nil Ascetul i Ioan Scrarul. n Palestina, via mnstireasca a fost ntemeiat de Sfntul Ilarion, originar din Gaza.16 Sfntul Epifanie, ucenicul Sfntului Ilarion ntemeiaz n regiunea muntoas a Palestinei colonii de monahi. Viaa monahal din Palestina se ntinde apoi spre Siria i Mesopotamia.

12 13

Ibidem, p. 72-73 Ibidem, p. 60 14 Pr. prof. dr. Vasile Rduc, op. cit., p. 37 15 Derwas Chitty, op. cit., p. 90 16 Ibidem, p. 41-42

9

n munii din jurul Antiohiei, unde la nceput a pustnicit Ieronim i Sfntul Ioan Gura de Aur se aflau i rvnitori clugri, ucenici ai Sf. Antonie i Vasile cel Mare. Un alt egiptean, Eustatiu din Sevasta va introduce viaa monahal n Asia Mic. n Apus viaa monahal se formeaz i se consolideaz odat cu exilul Sf. Atanasie la Roma, n aprilie 339. Lund cu el doi ucenici, unul din ei ajunge duhovnicul unui aezmnt de 70 de clugrite. Sf. Atanasie i ucenicii si l fac cunoscut pe Sfntul Antonie n Cetatea eterna, devenind modelul desvririi cretine pentru muli credincioi printre care i Fericitul Ieronim, dup ce mai nti cunoscuse viaa monahal n Egipt. n Italia se convertete la monahism Fericitul Augustin i prietenul su Alipius, cnd erau la Milan, nsufleii tot de Viata Sfntului Antonie, scris de Atanasie. n Galia monahismul este ntemeiat de Sfntul Martin (401). El a temeluit aici o mnstire, atrgnd prin buntatea inimii sale foarte muli vieuitori. Se spune ca a fost condus pe cel din urm drum de 2 000 de monahi venii din toate prtile. n 410 episcopul Honoratus de Arelate a ntemeiat o mnstire pe insula Lerin. Sfntul Ioan Casian (435) ntemeiaz la Marsilia (de azi) n jurul anului 415 o mnstire n care va impune regulile Sfntului Vasile.17 Marele merit n definitivarea organizrii vieii chinoviale n mnstiri a avut-o Sfntul Vasile cel Mare. Inspirndu-se din experiena Sfntului Antonie i Pahomie din Egipt, care dei nu au alctuit coduri de legi, au stabilit reguli de convieuire a celor dornici sa mplineasc sfaturile evanghelice, Sfntul Vasile, la care se altura i Sfntul Grigorie de Nazianz, precum i numeroi ucenici, a ntemeiat la Pont, pe malul rului Iris, n apropierea localitii Ivonia (unde mama i sora sa triau cu mai multe clugrite) prima comunitate monahal organizat dup regulamente scrise, inspirate din Sfnta Scriptura i din via mnstireasc pe care o cunoscuse n cltoriile sale prin Egipt, Mesopotamia, Palestina i Siria. Aceste rnduieli temeinic documentate, experimentate de-a lungul vremii, si-au dovedit viabilitatea, fiind mereu actuale. Ele sunt cuprinse n trei din scrierile sale: 1. Etica su Morala - avnd 80 de capitole, reprezint o colecie de texte luate din Sfnta Scriptur, mai cu seam din scrierile apostolice. 2. Regulile Mari cuprinznd o colecie de 55 de norme formulate pe temeiul Sfintei Scripturi, cuprinznd aspectele cele mai importante cu caracter religios-moral.

17

Pr. Prof. Dr. Vasile Rduc, op. cit., p. 63

10

3. Regulile Mici cuprinznd 313 rspunsuri scurte pentru rezolvarea diferitelor probleme ale vieii religioase.18 Organizarea vieii chinoviale a monahismului de ctre Sfntul Vasile cel Mare are la baz urmtoarele principii: 1. Principiul dragostei fa de Dumnezeu i de oameni ca suprema porunca dumnezeiasca. 2. Principiul renunrii su al srciei de buna voie. 3. Principiul ascezei, al nfrnrii, al lepdrii de sine, care cunoate forma cea mai nalt a consacrrii lui Dumnezeu prin votul fecioriei. 4. Principiul tririi n singurtate cu privire la locuin. 5. Principiul tririi n comuniune cu cei ce au acelai scop, avnd totul de obte. 6. Principiul ascultrii necondiionate de superiorul comunitii pentru a duce o via ordonat. 7. Principiul mbinrii cercetrii Sfintelor Scripturi cu rugciunea i munca. 8. Principiul mprtirii zilnice ca semn al comuniunii cu Hristos, i a comuniunii freti.19 Pledoaria Sfntului Vasile cel Mare pentru avantajele vieii obteti este motivat de faptul c nici unul dintre noi nu este n stare s-i satisfac singur cerinele trupului su; iar pentru ctigarea celor necesare (vieii) aveau nevoie unul de altul. Cci precum piciorul are o anumita putere, dar are nevoie i de alta, - cci fr ajutorul celorlalte membre nu gsete pentru via nici energia proprie ndeajuns de tare sau suficient pentru nevoile sale, nici nu are cu sa nlocuiasc ceea ce-i lipsete - la fel i n via solitara: ceea ce avem devine vara folos i ceea ce nu avem nu se poate gsi, fiindc Dumnezeu Creatorul a hotrt sa avem trebuina unul de altul. Afar de aceasta, nici raiunea iubirii lui Dumnezeu nu ngduie ca fiecare s aib n vedere numai interesul lui. Cci iubirea - spune Apostol - nu cuta ale sale; n timp ce via solitara are un singur scop: ngrijirea de trebuinele proprii. Apoi n aceasta separare nu-si va cunoate uor cineva lipsurile sale, din moment ce nu va exista cineva care sa-l mustre i s-l ndrepte cu blndee i cu inima bun. Cci mustrarea, chiar i din partea unui vrjma, poate sa nasc, adeseori, dorine de ndreptare la omul de bun simt; iar vindecarea pcatelor se face cu pricepere de ctre cel care iubete sincer. Un asemenea ndrumtor este cu neputin s gseasc cineva n pustie, dac nu a fost iubit cu el mai nainte n via. nct se potrivesc eremitului cuvintele18 19

Ibidem, p. 64 Arhimandritul Emilianos, Monahismul, pecetea adevrat, trad. de diac. Ioan I. Ic jr. i pr. prof. Ioan Ic, vol. I, Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 68

11

Scripturii: vai celui care este singur, ca dac el cade nu este altul care s-l ridice (Ecleziast 4, 10). Dar dac noi toi, care am fost primii n una (si aceeai) speran a chemrii noastre, formm un trup care are cap pe Hristos i suntem membre unii altora. Dac noi nu suntem legai n mod armonios n Duhul Sfnt, spre zidirea unui singur corp, ci fiecare din noi i alege viaa singuratic, fr s iubeasc binele comun dup felul bine plcut lui Dumnezeu i i ndestuleaz pofta plcerii proprii, cum putem - atunci cnd suntem dezbinai i mprii - s pstram legtura reciproc i slujirea membrelor, unul fa de celalalt, sau supunerea lor ctre corpul nostru care este Hristos? Pentru ca nu este cu putin nici s ne bucuram cu cel preamrit, nici s comptimim cu cel ce sufer, n timp ce via noastr este mprit. Apoi, fiind unul singur nu poate sa isprveasc toate darurile spirituale, cci harul Duhului se da dup credina care exista n fiecare, n via n comun darul propriu fiecruia devine dar comun al celor care formeaz comunitatea. Deci acela care primete unul din aceste daruri nu-l are pentru sine mai mult pentru alii. De aceea n via n comun este necesar ca puterea Duhului Sfnt, care exista ntr-nsul, sa treac n acelai timp la toi. Pe lng acest aspect social i religios-moral, traiul n comun are i un important rol educativ, privind crearea deprinderilor de comportament cretin temeluit pe buncuviin i rnduial (I Corinteni 14, 40). Cuviosul Isaia Pustnicul vieuitor n pustia Sketis a Egiptului, i apoi n pustia Gaza din Palestina a rmas n memoria posteritii ca neleptul ntre nelepi. n capitolul al V-lea al Asketiconului su lum la cunotin asupra modului cum se cuvine sa se comporte monahii cesi petrec via n comun.20 Revenind la Regulile Sfntului Vasile cu privire la monahismul chinovial, va trebui sa precizam ca activitatea mnstireasca este, ntr-adevr, bine organizata dup o rnduial temeinic chibzuita, dar aceasta organizare religios-morala avea un caracter particular. Ea nu intra sub autoritatea legislativa a Bisericii. Abia sinodul IV ecumenic de la Calcedon, din 451, prin canonul 4 stabilete ca monahii s se supun ierarhiei bisericeti. Coninutul canonului are n vedere i alte aspecte legate de viata chinobitica.

20

Derwas Chitty, op. cit., p. 135

12

2. Opera Sf. Antonie cel Mare 2.a. Scrieri adunate n Filocalie Ca scrieri adevrate ale lui au fost dovedite pn acum apte scrisori, amintite nc de Sfntul Ieronim. (Dovada a fcut-o F. Klejna cu lucrarea Antonius und Ammonas. Eine Untersuchung ber Herkunft und Eigenart der ltesten Mnchsbriefe, n Zeitschrift fr katholische Theologie, 62 (1938), pp. 309348. (Cf. Marcel Viller S. I. und Karl Rahner S. I., Aszese und Mystik in der Vterzeit, Herder, Freiburg im Breisgau, 1939, p. 89)).21 Aceste apte epistole sunt tiprite (n Migne, Patrologia Graeca, tom 40) n dou redacii, ambele n traducere latin. Prima redacie (977B1000B) e o traducere de la 1516 a lui Symphorian Champerius dup un manuscris grec, care n-a fost indicat i a rmas necunoscut. A doua, care cuprinde un text mai larg, tradus dup un manuscris arab, o formeaz primele apte epistole din cele douzeci date toate sub numele lui Antonie (999C1066B), din care ns pe cele treisprezece din urm (1015D1066B) Klejna le-a dovedit c sunt ale lui Ammonas, ucenicul i urmaul lui Antonie la conducerea chinoviei de la Pispir. n timpul mai nou a nceput s fie descoperit i textul copt, cel original, al unora din aceste epistole. O. Bardenhewer (Geschichte der altkirchlichen Literatur, vol. III, ed. a II-a, Herder, Freiburg im Breisgau, p. 81)22 scria la 1923, pn nu se dovedise c aceste epistole sunt ale lui Antonie, c ele nu pot fi ale lui i din motivul c sunt prea de cuprins general i lipsite de putere i de sev ca s fie de la marele ascet. Cum stm ns cu autenticitatea celor 170 de capete pe care Nicodim Aghioritul, care a trit la sfritul veacului al XVIII-lea, le-a aezat n fruntea Filocaliei? Nici Bardenhewer, nici VillerRahner, din care iau aceste nsemnri, nu le pomenesc ntre scrierile atribuite lui Antonie. Ele nu se cuprind nici n Patrologia lui Migne. Nu tim, de asemenea, dup ce manuscris le-a luat21

Pr. Prof. Dumitru Stniloae, Introducere la Sf. Antonie cel Mare, nvturi despre viaa moral a oamenilor i despre buna purtare n Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, Bucureti, 1999, p. 15 22 Ibidem, p. 16

13

Nicodim Aghioritul. Ne d aceasta dreptul s afirmm cu siguran c nu sunt ale Sfntului Antonie? Nu, acest drept nu-l avem. Chiar dac azi ele nu s-ar mai gsi n nici un manuscris ascuns pe cine tie unde, Nicodim Aghioritul le-a luat sigur din vreun manuscris care s-a putut pierde. Faptul c aceste capete au i ele acelai caracter general nu poate fi un argument sigur c nu sunt ale lui Antonie, cum nu e pentru epistole. Oarecare nrudiri interne ntre aceste capete i epistole se pot constata, dei ele sunt o lucrare deosebit, cu cuprinsul ei propriu. Asemenea nrudiri am avea, de pild, n ideea de om raional pe care o folosesc i capetele, i epistolele; n preul ce se pune i n unele i n altele pe deosebirea dintre bine i ru, pe caracterizarea lui Dumnezeu ca medic .a.m.d.

2.b. Apoftegmele din Patericul Egiptean text i comentariu23 Locul Cuviosului Antonie cel Mare [icoana Sf. Antonie cel Mare] n fruntea colectiei de apoftegme a Printilor vietuitori n pustia egiptean e datorat numelui su, ns el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de nceptorul vietii monastice crestine. Viata (251356, 17 ianuarie) si fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebr ce i-a consacrat-o Sfntul Atanasie cel Mare. Apoftegmele aduc cteva trsturi noi si interesante ale Cuviosului Antonie, care ns nu contrazic n nici un fel portretul fcut de sfntul episcop al

23

Pentru a nu ncrca prea mult aparatul critic introduc aici o lista de abrevieri ale ediiilor i studiilor folosite n acest capitol: G I Les Apophthgmes des Peres du Dsert. Srie alphabtique (Tradction franaise par Jean-Claude Guy, S.J.), Abbaye de Bellfontaine, Collection Spiritualit orientale (SO) no 1, Bgrolles-en-Mauges, 1966. G II Paroles des anciens. Apophthgmes de Peres du dsert (Traduits et prsnts par Jean-Claude Guy), Editions du Seuil, 1976 (Collection Points, Srie Sagesse Sa 1). [colectia de apoftegme prezentate aici de Guy reprezint o dispunere dup ordinea unei colectii alfabetice a acelor apoftegme din colectia alfabetico-anonim care sunt prezente att n seria alfabetic ct si n cea anonim, constituind astfel ceea ce poate fi considerat, grosso modo, un fond comun al tuturor vechilor culegeri de apoftegme ale printilor pustiei, spune Guy n introducerea la aceast culegere] R Les Sentences de Peres du dsert. Collection alphabtiqe (Traductuion et prsentation par Dom Lucien Regnault, OSB), Solesmes, 1981. The Sayings of the Desert Fathers. The Alphabitical Collection (Translated with a foreword by Benedicta Ward, SLG), Cistercian Publications, Kalamazoo, Revised edition 1984. Regnault Dom Lucien Regnault Viata cotidian a Printilor desertului n Egiptul secolului IV (n romneste de diac. Ioan I. Ic jr.), Editura Deisis, Sibiu, 1997. Antoine Guillaumont Originile vietii monahale. Pentru o fenomenologie a monahismului (Traducere de Constantin Jinga), Editura Anastasia, Bucuresti, 1998. Dimitrios G. Tsamis Patericul sinaitic (traducere din neogreac de Pr.Prof.Dr. Ioan Ic), Editura Deisis, Sibiu, 1995 Ioan Moshu Limonariu sau Livada duhovniceasc (traducere si comentarii de T. Bodogae si D. Fecioru), Alba Iulia, 1991 Paladie Istoria Lausiac (Lavsaicon). Scurte biografii de pustnici (Traducere, introducere si note de Pr.Prof.Dr. Dumitru Stniloae, Membru al Academiei Romne), Editura Institutului Biblic si de Misiune (EIBM) al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucuresti, 1993. G. Ioanidu Diktionaru elino-romnescu, tradusu dupe al lui Skarlatu D. Bizantie, Bucuresci, 1864. A. Bailly Dictionnaire grec-franais, la 26e dition, rimprime en 1997.

14

Alexandriei, ci l plaseaz mai bine pe Printele monahilor printre ceilalti btrni ai timpului su, emuli n imitarea si cutarea lui Hristos n desert. 1. Sfntul avva24 Antonie, seznd odat n desert, a fost cuprins de acedie25 si de o mare ntunecare de gnduri. Si zicea ctre Dumnezeu: Doamne, vreau s m mntuiesc si nu m las gndurile26. Ce voi face n necazul27 meu? Cum m voi mntui? Si, sculndu-se putin, a iesit afar, si a vzut pe cineva ca pe sine seznd si lucrnd, apoi sculnduse de la lucru si rugnduse, apoi iarsi seznd si mpletind funia, apoi iarsi sculndu-se la rugciune. Acesta era un nger al24

Avva sau Printe Mc. 14, 36; Rom. 8, 15; Gal. 4, 6: cuvnt aramaic (limba vorbit de Mntuitorul) folosit n Egipt, Palestina si Siria cu un continut harismatic, desemnndu-i pe ascetii, clugrii si pustnicii care se distingeau prin sfintenia vietii si prin experienta duhovniceasc. 25 Acedie, gr. akhdia. Stare de plictiseal lncezitoare, lncezeal, dezgust, lene, lenevie, lenevire, trndvie, trndvire, plictis, plictiseal, descurajare, moleseal a vointei. n fapt, ne aflm n fata unui termen de spiritualitate practic imposibil de tradus. n Pateric apare de trei ori: Antonie 1 (tradus: n rom. prin lenevie; n fr. prin acdie [G I] sau dgot [G II], ennui [R]), Theodora 3 (tradus: n rom. prin lenevire; n fr. prin acdie [G I] sau dgot [R]) si Pimen 149 (tradus: n rom. prin trndvie; n fr. prin acdie [G I] sau dgot [G II], ennui [R]). IOANIDU propune astfel: 1. lene, trndvie; 2. nepsare, nengrijare; 3. nchidere de inim, melancolie. BAILLY, mergnd pe filiera clasic, propune: 1. ngligence, indiffrence; 2. chagrin. Traducea prin romnescul acedie poate aprea ca neologistic, livresc sau stiintific . Unii (ca, spre exemplu, reputatul profesor Antoine Guillaumont, n Franta, sau Benedicta Ward, n Anglia si America) l prefer pentru motivul c termenul grecesc a)khdi/a este att de bogat n continut nct este practic intraductibil (GUILLAUMONT, p.305). Dac astzi termenul ncepe a se mpune n traducerile patristice de limb englez, n cele de limb francez lucrurile sunt nedecise nc. Astfel, la 10 de ani dup ce a tradus a)khdi/a cu acdie [G I], Jean-Claude Guy a renuntat la termen pentru dgot [G II]). Printele Stniloae traduce a)khdi/a ba prin plictiseal (PALADIE .21), ba prin lenevie (Isaia Pustnicul, Cuvntul IV, n Filocalia romneasc, vol. XII, Ed. Harisma, Bucuresti, 1991, p.58 si 65. n acest din urm loc ns, Printele Stniloae pune n parantez si plictiseal), n functie de context sau de ntelesul pe care vrea traductorul s-l promoveze. La rndul lui, printele Rafail Noica propune negrijanie, un termen inventat, creat pentru a scpa htisului de termeni psihologici prin care ar putea fi tradus akhdia: plictiseal, dezgust etc. n fapt, a)khdi/a nglobeaz toti acesti termeni de mai sus, putnd avea, de la caz la caz, diferite forme si accente (REGNAULT, pp.106-110 si 118-119, si GUILLAUMONT, pp.167168 cu referintele lor patristice). Un alt exemplu: n literatura de analiz psiho-spiritual contemporan a lui Bernanos, l'ennui (plictiseala, urtul) devine o tem preferentiat, cu o ncrctur metafizic: Ma paroisse est dvore par l'ennui (acestea sunt cuvintele de nceput ale romanului Journal d'un Cur de compagne, cuvinte misterioase dar si definitorii pentru intriga romanului p.1031 n: Bernanos, Oevres romanesques, Bibliothque de la Pliade, 1961); sau: il n'y a pas de malheur des hommes, monsieur l'abb, il y a l'ennui. Personne n'a jamais partag l'ennui de l'homme et nanmoins gard son me. L'ennui de l'homme vient a bout de tout, monsieur abb, il amollira la terre (Monsieur Ouine, ibid., p.1456). 26 logismoi - este un termen generic de spiritualitate ce desemneaz gndurile ruttii care-l lupt pe nevoitorul lui Hristos: Clugrul, atunci cnd prseste lumea, se ndeprteaz de obiecte care, n lume fiind, l-ar ispiti sau i-ar putea distrage atentia. Dar i rmne amintirea sau reprezentarea lor, sub forma a ceea ce am putea numi gnduri (logismoi/). O apoftegm a lui Antonie o mrturiseste foarte clar: Cel ce sade n pustie si trieste n hesychia de trei rzboaie este slobod: de cel venit din cele auzite, de cel venit din vorbrie si de cel venit din cele vzute; si numai ctre unul mai are a lupta, ctre cel al inimii [Antonie 13]. Rzboiul inimii este cel pe care pustnicul trebuie s-l poarte cu propriilei gnduri. Nimeni nu a descris mai bine acest rzboi al gndurilor, rzboi nematerialnic , dect Evagrie, clugrfilosof, vietuitor n pustia Chiliilor , nu departe de Schetia, la sfrsitul secolului al IV-lea. Pentru Evagrie, gndurile (logismoi/) se identific, practic, cu demonii n asa msur, nct el vorbeste, fr a le deosebi, despre gndul sau demonul unui viciu sau al altuia, cum ar fi cel al lcomiei, al luxului, al avaritiei etc. Cci, explic el, att n lume ct si n obstile clugresti, demonii atac prin persoane interpuse, prin intermediul altor oameni; dar sihastrul sufer atacurile lor direct, corp la corp, iar aceste atacuri se manifest sub forma unor imagini, a unor reprezentri, uneori a unor rationamente pe care monahul si le face despre sine, prin fantasme (fantasi/ai sau fa/smata) diurne sau nocturne, vise erotice sau terifiante, pe care Evagrie le-a descris amnuntit, cu un remarcabil talent de analist si cu o mare finete psihologic (GUILLAUMONT, p.114.

15

Domnului trimis spre ndreptarea si ncredintarea28 lui Antonie. Si a auzit pe nger zicnd-i: F asa si te vei mntui. Iar el, auzind aceasta, a luat mult bucurie si ndrzneal; si fcnd asa se mntuia29. 2. [Cronie, preotul Nitriei30, ne-a istorisit nou c]31 Fericitul Antonie povestea: Un an ntreg m-am rugat s mi se descopere locul dreptilor si al pctosilor. Si am vzut un mare urias, care ajungea pn la nori. Era negru si avea minile ntinse pn la cer si sub el se afla un lac avnd msura mrii. Si am vzut suflete zburnd ca niste psri. Si cele ce zburau deasupra minilor si capului uriasului, se mntuiau. Dimpotriv, cele ce erau prinse de minile lui, cdeau n lac. Si ajunse la mine un glas care zicea: Aceste suflete pe care le vezi zburnd mai sus de acela, sunt sufletele dreptilor care se mntuiesc n rai. Iar celelalte sunt atrase n iad, urmnd voilor trupului si tinerii de minte a rului32. 3. Zis-a avva Antonie: Printii cei de demult, cnd mergeau n pustie, nti se vindecau pe ei nsisi, si, fcndu-se doctori alesi, vindecau si pe altii. Iar noi, iesind din lume, mai nainte de a ne vindeca pe noi nsine, ndat ncepem a vindeca pe altii; si, ntorcndu-se boala asupra

Vezi si .12: Un filosof n pustie: Evagrie Ponticul, ibid., pp.251284). 27 Necaz, strmtorare, scrb, ncercare, suferint, asuprire. Termen general, care nu las s se nteleag despre ce anume necaz e vorba. Avva Matoi (apoftegma 10) pune necaz n opozitie cu odihn, odihnire (anapausij), iar avva Visarion se fericit ca monah neavnd odihna de necazurile mele cele fr numr (Visarion 12). 28 asfaleia ncredintarea, siguranta, asigurarea c a nu va mai ptimi vreun ru (IOANIDU). 29 Dom Lucien Regnault opineaz c aceast apoftegm se afl pus n fruntea colectiei alfabetice fr ndoial n virtutea importantei ei pentru ntreaga viat monastic (REGNAULT, p.119). 30 Nitria (pustia sau muntele Nitriei), n Delta Nilului, este una dintre cele trei cele mai importante asezri monastice din Egiptul Inferior (nord-vestul Egiptului), ntemeiat de avva Ammun Nitriotul , ucenic al sfntului Antonie cel Mare, pe la anul 320-325. 31 Aceast apoftegm nu face parte din culegerea clasic Apoftegmata Geronton (sau Apophthegmata Patrum), ci este preluat si prelucrat de traductorul si compilatorul versiunii romnesti a Patericului din dou surse: Paladie, Lavsaicon (Istoria Lausiac) si Sfntul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului printelui nostru Antonie. O dm aici n traducerea Printelui Stniloae, asa cum se gseste ea n: PALADIE, 21, pp.51 si 54-55. Pentru conformitate, iat si varianta din Sfntul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului printelui nostru Antonie, LXV (traducere, introducere si note de Pr. Prof. Dumitru Stniloae, n PSB 16, EIBMBOR, Bucuresti, 1988): Antonie [] vorbind odat cu unii care veniser la el despre starea sufletului si despre locul lui dup plecarea de aici, n noaptea urmtoare i-a grit cineva de sus care i spune: Antonie, scoal-te, iesi si vezi . Iesind deci (cci stia de cine s asculte) si ridicndusi privirea a vzut pe cineva foarte mare, slut si nfricostor, stnd n picioare si ajungnd pn la nori; si pe unii urcnd ca naripati. Si acela, ntinzndu-si minile, pe unii i vedea mpiedicati de el, iar pe altii zburnd mai sus si, dup ce treceau, nltndu-se fr grij. Pentru acestia uriasul acela scrsnea din dinti, iar de cei ce cdeau se bucura. Si ndat s-a fcut un glas ctre Antonie: ntelege ceea ce vezi! . Si deschizndu-i-se mintea, a nteles c aceasta e trecerea sufletelor; iar uriasul care st n cale este vrjmasul care pizmuieste pe cei credinciosi, si pe cei vinovati si deci supusi lui i prinde si-i mpiedic s treac, iar pe cei ce n-au ascultat de el nu-i poate opri si deci trec peste el (p.230). 32 n bine si n fericirea raiului se nainteaz prin ridicarea cu putere deasupra slbiciunii rului, care si arat slbiciunea pe de alt parte ntr-o mare putere de ispitire. Si exist ipostasuri n care rul si atinge culmea suprem, ca si vointa lui de ispitire a altora. Sunt demonii. nota 45 a Printelui Stniloae, n PALADIE, p.55.

16

noastr, se fac nou cele de pe urm mai amare dect cele dinti (Lc. 11, 26), si auzim de la Domnul: Doctore, vindec-te mai nti pe tine nsuti (Lc. 4, 23). 4. Acest avva Antonie, cutnd la adncul judectilor lui Dumnezeu, a cerut zicnd: Doamne, cum se face c unii mor de tineri, iar alii prea mbtrnesc? Si pentru ce unii sunt sraci, iar altii bogai? Si cum cei nedrepi sunt bogai, iar cei drepi sraci? Si a venit lui un glas zicnd: Antonie, ia aminte de tine, c acestea sunt judeci ale lui Dumnezeu si nu-ti este tie de folos a le sti. 5. A ntrebat cineva pe avva Antonie, zicnd: Ce trebuie s pzesc eu ca s plac lui Dumnezeu? Si rspunznd btrnul, a zis lui: Cele ceti poruncesc ie, pzete-le: Oriunde vei merge, pe Dumnezeu s-L ai naintea ta totdeauna; orice vei face, s ai mrturie din Sfintele Scripturi; si ori n ce loc vei edea, s nu te miti degrab. Acestea trei pzete-le si te vei mntui. 6. Zis-a avva Antonie ctre avva Pimen: Aceasta este lucrarea cea mare a omului: greeala sa s o pun asupra sa naintea lui Dumnezeu si s atepte ispita pn la rsuflarea cea mai de pe urm33. 7. Tot acesta a zis: Nimeni neispitit nu va putea s intre n mpria cerurilor 34. Cci s-a zis: Ridic ispitele si nimeni nu este care s se mntuiasc35. 8. A ntrebat avva Pamvo pe avva Antonie: Ce s fac?. Zis-a lui btrnul: S nu te ncrezi n dreptatea ta36, s nu-ti par ru pentru lucru trecut si s-ti nfrnezi limba si pntecele. 9. Zis-a avva Antonie: Am vzut toate cursele vrjmaului ntinse pe pmnt si suspinnd am zis: Oare cine poate s le treac pe acestea?. Si am auzit glas zicndu-mi: Smerenia!. 10. Zis-a iari: Sunt unii care si-au topit trupurile lor n ascez si, pentru c n-au avut dreapt socotin37, departe de Dumnezeu s-au fcut38.

33 34

Pimen 125. Agraphon, Resch 90, TU 30, 2, p.130. 35 Evagrie 5. 36 Pimen 98 si 141. 37 Traduc peste tot diakrisin prin dreapt socotint, pentru motivele pe care le expune Dan Ciachir n eseul Socoteal si socotint (revista Epifania, editat de Mnstirea Sfntul Ioan Boteztorul, Alba Iulia, anul III, nr.5, septembrie-octombrie 1998): n rezumat, socoteal aduce prea mult astzi cu a-ti face socoteala, socotelile, iar discernmnt (desi folosit de Printele Stniloae) este un neologism pe filier francez. De notat c si printele Nicolae Steihardt prefer dreapta socotint. 38 Antonie 39.

17

11. Zis-a iari: De la aproapele este viata si moartea. C de vom dobndi pe fratele, pe Hristos dobndim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greim39. 12. Zis-a iarsi: Precum petii, rmnnd mult timp pe uscat mor, aa si monahii, zbovind afar din chilie sau petrecnd cu mirenii se slbnogesc ctre tria linitii (isihiei). Trebuie deci ca, precum pestele ctre mare, asa si noi ctre chilie s ne grbim; ca nu cumva zbovind afar, s uitm pzirea cea dinluntru40. 13. Zis-a iari: Cel ce sade n pustie si se linitete (triete n isihie), de trei rzboaie este slobod: de auzire, de grire si de vedere; si numai cu unul mai are a lupta: cu cel al inimii41. 14. S-au dus nite frai la avva Antonie, ca s-i spun despre nlucirile (viziunile, apariiile) pe care le vedeau si s se nvee de la dnsul dac sunt adevrate sau de la draci. Si aveau un mgar, care a murit pe cale. Deci, dup ce au venit la btrnul, apucnd acesta mai nainte, le-a zis lor: Cum a murit mgruul pe cale? Au zis lui: De unde tii, avvo? Iar el le-a zis lor: Dracii mi-au artat. Si ei au zis lui: Noi pentru aceasta am venit, ca s te ntrebm, c vedem nluciri (viziuni, apariii) si de multe ori se fac adevrate; nu cumva ne nelm? Si i-a ncredinat pe ei btrnul, din pilda mgarului, c de la draci sunt. 15. Era un om care vna animale slbatice prin pustie, si a vzut pe avva Antonie glumind cu fraii; si s-a smintit. Iar btrnul, vrnd s-l ncredineze pe el c trebuie cte puin s se pogoare frailor, i-a zis lui: Pune sgeata n arcul tu si ntinde-l. Si a fcut aa. Si btrnul i-a zis lui: ntinde-l nc puin. Si a ntins. Si iari i-a zis: ntinde-l si mai mult. Si a zis vntorul: De voi ntinde arcul peste msur, se va frnge. Zis-a lui btrnul: Aa si la lucrul lui Dumnezeu: dac-i ntindem pe frati peste msur, degrab se frng. Trebuie deci, cte puin si cteodat, a ne pogor frailor. Acestea auzind vntorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la btrnul, s-a dus. Iar fraii, ntrindu-se, au mers la locul lor. 16. A auzit avva Antonie despre un monah mai tnr care a fcut un semn (minune) ca acesta pe cale: Vznd el pe nite btrni cltorind si slbind pe cale, a poruncit unor asini slbatici de au venit si au purtat pe btrni pn au ajuns la Antonie. Deci btrnii l-au ntiinat de aceasta pe avva Antonie. Si a zis lor: Mi se pare c acest monah se aseamn cu o corabie plin de39

Ioan Colov 39. Se poate compara cu Scrisoarea VI arab: Ne ngligez pas mes paroles, car ils (les dmons) savent que notre vie dpend mutuellement les uns des autres Celui donc qui aime son frere, aime Dieu, et celui qui aime Dieu, s'aime soi-meme (Pere Matta el-Maskine, Saint Antoine, ascete selon vangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, ditions de Bellefontaine, SO 57). 40 Sfntul Atanasie cel Mare, Viata cuviosului printelui nostru Antonie, LXXXIV, ed.cit., p.240. 41 Kardia (inim) si nu porneia (desfrnare). Asa spun specialistii variantelor vechi grecesti si latine ale textului c trebuie citit manuscrisul. Vezi: REGNAULT, p.134, si GUILLAUMONT, nota 222, p.113).

18

bunti, care, ns, nu tiu de va ajunge n port. Si, dup un timp, avva Antonie ncepe deodat s plng si s-si smulg prul si s se tnguiasc. i zic lui ucenicii: De ce plngi, avvo? Iar btrnul a zis: Mare stlp al Bisericii a czut acum (zicea despre monahul cel tnr). Mergei pn la el si vedei ceea ce s-a fcut. Deci s-au dus ucenicii si l-au aflat pe monah eznd pe rogojin si plngnd pcatul pe care l fcuse. Iar el, vznd pe ucenicii btrnului, le-a zis: Zicei btrnului ca s roage pe Dumnezeu s-mi dea numai zece zile si ndjduiesc c voi da rspuns. Si dup cinci zile a murit. 17. Un monah a fost ludat de frai ctre avva Antonie. Acesta din urm, cnd a venit monahul la dnsul, l-a ncercat, s vad de rabd necinstea 42. Si, aflndu-l c nu o rabd, i-a zis: Eti asemenea unui ora, care pe dinainte este mpodobit, iar pe dinapoi este jefuit de tlhari. 18. Un frate i-a zis lui avva Antonie: Roag-te pentru mine! Zis-a lui btrnul: Nici eu nu te miluiesc, si nici Dumnezeu, dac tu nsuti nu-ti vei da silina si nu vei cere lui Dumnezeu rugndu-te. 19. Au mers odat nite btrni la avva Antonie, si avva Iosif cu dnii. Si vrnd btrnul [Antonie] s-i ncerce, a pus naintea lor un cuvnt (verset) din Scriptur, si, ncepnd de la cei mai mici, i ntreba ce nseamn acel cuvnt. Si fiecare rspundea dup puterea sa. ns btrnul zicea fiecruia: N-ai aflat nc. Mai pe urm de toti, a zis ctre avva Iosif: Tu cum zici c este cuvntul acesta? Rspuns-a: Nu stiu. Atunci a zis avva Antonie: Cu adevrat, avva Iosif a aflat calea, cci a zis: Nu tiu. 20. S-au dus nite frai de la Schetia43 la avva Antonie si, intrnd ntr-o corabie s mearg la el, au aflat pe un btrn care si el voia s mearg; iar fraii nu-l cunoteau. Si eznd n corabie, griau cuvinte de-ale Prinilor si din Scripturi si pentru lucrul minilor lor. Iar btrnul tcea. Ajuni n port, au aflat c si btrnul merge la avva Antonie. Si dup ce au ajuns la avva, le-a zis lor [Antonie]: Bun nsoire ai avut n btrnul acesta. A zis si btrnului: Buni frati ai aflat42

Necinstea (atimia) estre pus de avvii Teodor din Elefteropole (apoftegma 1) si Matoi (apoftegma 10) n opozitie cu slava (doxa). 43 Schetia numeste pe scurt Pustia Schetia, situat la circa 70 kilometri de Delta Nilului, ntr-o vale mare lung de 30 de kilometri si larg de 6-7 kilometri, al crei fund se afl sub nivelul mrii si unde se gsesc lacuri [zece la numr] crora li s-a dat numele de Uadi el-Natrun [adic: Valea Natrun] din pricina salpetrului nitric [sruri si carbonati de natriu, pe care vechii egipteni l foloaseau la mumificarea mortilor lor] extras de acolo nc din antichitate. Aici se situeaz pustia Schetia, unde n anul 330 s-a stabilit Macarie. El cunostea bine locurile, deoarece, cmilar fiind, venea adeseori s caute salpetru. [] Schetia nu va ntrzia s devin [n ultimele decenii ale secolului al IV-lea] centrul cel mai nfloritor al vietii anahoretice, aici locuind Printii cei mai renumiti. (REGNAULT, p.42). Dup invazia Egiptului de ctre arabi, Califul musulmanilor din Arabia permite clugrilor crestini de aici s-si practice credinta. Pentru acest motiv, locul devine resedinta oficial a patriarhului copt. Pn astzi, patriarhul este ales dintre monahii din Uadi el-Natrun. A se vedea si nota 201 n TSAMIS, p.89.

19

cu tine, avvo. Rspuns-a btrnul: Buni sunt, cu adevrat, ns ograda lor n-are us, si cel ce voiete intr n grajd si dezleag mgarul. Iar aceasta zicea pentru c cele ce le vin la gur, acelea le si griesc. 21. S-au dus nite frai la avva Antonie si i-au zis: Spune-ne nou cuvnt: cum s ne mntuim? Zis-a lor btrnul: Ai auzit Scriptura? ndeajuns v este. Iar ei i-au zis: Voim s auzim si de la tine, printe. Atunci le-a zis btrnul: Evanghelia zice: de te lovete cineva peste obrazul drept, ntoarce-i si pe cellalt (Mt. 5, 39). Zis-au lui: Nu putem face aceasta. Zis-a lor btrnul: De nu putei ntoarce si pe cellalt, mcar pe aceea una s o suferii (rbdai). Zis-au lui: Nici aceasta nu putem. Zis-a btrnul: Dac nici aceasta nu putei, nu dati n locul celei primite. Si au zis ei: Nici aceasta nu putem. Atunci a zis btrnul ctre ucenicul su: F-le lor putin fiertur, c sunt neputincioi. Iar ctre ei a zis: Dac aceasta nu putei si aceea nu vrei, ce s v fac vou? De rugciuni este trebuin. 22. Un frate, care s-a lepdat de lume si a mprit averile sale sracilor, innd puine pentru sine, a mers la avva Antonie. Si, despre acestea cercetnd-l btrnul cu de-amnuntul, i-a zis: De voieti s te faci monah, mergi n satul cutare, cumpr carne, si pune-o mprejurul trupului tu gol si apoi vino aici. Si fcnd fratele asa, cinii si psrile i rupeau (sfsiau) trupul. Si, ajungnd el la btrnul, acesta l ntreb de a fcut cum l-a sftuit. Iar acela, artndu-i trupul lui sfiat, sfntul Antonie i-a zis: Cei ce se leapd de lume si voiesc s aib bani, astfel sunt sfiai de dracii care-i lupt. 23. Unui frate i s-a ntmplat odat ispit n mnstirea lui avva Ilie. Si, alungat fiind de acolo, s-a dus n munte la avva Antonie. Si rmnnd fratele un timp pe lng dnsul, l-a trimis la mnstirea de unde venise. Iar cei din mnstire, vzndu-l, iari l-au alungat. Iar el s-a ntors la avva Antonie, zicnd: N-au voit s m primeasc, printe. Deci l-a trimis btrnul napoi, zicnd: O corabie s-a sfrmat n valurile mrii, a pierdut ncrctura si cu osteneal a scpat la uscat. Voi, ns, cele scpate la uscat voii s le aruncai n mare. Iar ei, auzind c avva Antonie l-a trimis, l-au primit de ndat. 24. A zis avva Antonie: Socotesc c trupul are o micare fireasc, care-i este nnscut 44, dar nu lucreaz de nu va voi sufletul, ci numai nsemneaz n trup neptima micare. Este nc si oCare-i este nnscut sunanafureisan. De la: sunanafainw art ceva, m art sus tot ntr-o vreme, sau mpreun cu (IOANIDU); sau sunanafainomai se montrer ou paratre ensemble (BAILLY). Editiile romnesti precedente ale Patericului au tradus sunanafureisan prin amestecat cu el sau frmntat cu dnsul, iar editiile franceze au tradus, n ordinea aparitiei, cu: qui lui est adapt [G I], qui lui est inn [G II], qui lui correspond [R].44

20

alt micare, ce st n a hrni si a nclzi trupul45 cu mncri si cu buturi, din care cldura sngelui deteapt (trezete, ntrt) trupul spre lucrare46. Pentru aceasta si zice Apostolul: Nu v mbtai cu vin ntru care este pierzare (Ef. 5, 18). Si iari Domnul n Evanghelie, poruncete ucenicilor Si: Luai seama la voi niv, s nu se ngreuieze inimile voastre n dezm si beie (Lc. 21, 34). Este nc si o alt micare, la cei ce se nevoiesc, care se face din vrjmia si zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a ti, c trei sunt micrile trupesti: una fireasc, alta din neluarea aminte a hranei si a treia de la draci47. 25. Zis-a iari: Dumnezeu nu sloboade rzboaiele peste neamul acesta ca peste cei vechi, cci tie c sunt slabi si nu le pot purta48. 26. Lui avva Antonie i s-a descoperit n pustie: Este n ora oarecine asemenea ie, doctor de profesie, care din prisosina lui d celor ce au trebuin si n toate zilele cnt Sfinte Dumnezeule cu ngerii. 27. A zis iari: Va veni vremea ca oamenii s nnebuneasc si cnd vor vedea pe cineva c nu nnebunete se vor scula asupra lui, zicndu-i c el este nebun, pentru c nu este asemenea lor. 28. Au venit nite frai la avva Antonie si au pus naintea lui un cuvnt (pasaj scripturistic) din Levitic. Deci a ieit btrnul n pustie si a mers avva Ammona pe urma lui n ascuns, stiindui obiceiurile. Si, dup ce mult s-a deprtat btrnul, stnd la rugciune, a strigat cu glas mare: Dumnezeule, trimite pe Moise ca s m nvete cuvntul acesta! Si a venit lui glas vorbind cu dnsul. Deci a zis avva Ammona: Glasul care vorbea cu dnsul l-am auzit, dar puterea [sensul] cuvntului n-am nteles-o.

45

Ef. 5, 29: nimeni vreodat nu si-a urt trupul su, ci fiecare l hrneste si l nclzeste. Apostolul Pavel priveste aceast iubire, atentie, grij pentru cele ale trupului ca pe ceva firesc, si si permite chiar s fac o comparatie ntre relatia cap-trup, brbat-femeie si Hristos-Biseric. 46 O explicare a dinamicii acestei a doua miscri a trupului d Sfntul Diadoh al Foticeii ( 29 martie), n Cuvnt ascetic: Cnd mintea noat n valurile buturii, nu numai c vede n somn cu patim chipurile zugrvite de draci, ci si plzmuieste n sine anumite vederi frumoase, mbrtisnd cu foc nlucirile sale, ca pe niste amante. Cci nfierbntndu-se mdularele ce servesc la mpreunarea trupeasc de cldura vinului, mintea e silit s-si nftiseze vreo umbr plcut a patimii (.49, p.410 n Filocalia romneasc, vol. 1, Ed. Harisma, Bucuresti, 1992). Alte asemenea texte ale Sfntului Diadoh al Foticeii n celelalte capitole din Cuvntul ascetic, care se refer la nfrnare (.42-51, pp.407-410, ed.cit.). 47 Aceast apoftegm este luat din Scrisoarea I a avvei Antonie cel Mare (a se vedea Letrre I, .3, n: Pere Matta elMaskine, Saint Antoine, ascete selon vangile, suivi de Les vint Lettres de saint Antoine selon la tradition arabe, ditions de Bellefontaine, SO 57, p.83). 48 Comparatia ntre neamul btrnilor celor vechi si generatiile mai noi de monahi o vom afla n mai multe locuri n Pateric: Ilie 8, Ioan Colov 14, Ishirion etc.

21

29. Trei printi aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie n fiecare an. Si doi l ntrebau pentru gndurile lor si pentru mntuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tcea, nimic ntrebndu-l. Iar dup mult timp i-a zis avva Antonie: Iat, de atta timp vii aici si nimic nu m ntrebi! Si rspunznd fratele i-a zis: Destul mi este si numai s te vd, printe. 30. Se spune c unul dintre btrni i-a cerut lui Dumnezeu s-i vad pe Prini. Si i-a vzut pe ei fr avva Antonie. Deci a zis celui ce i-i arta: Unde este avva Antonie? Iar acela i-a zis: n locul unde este Dumnezeu, acolo este el49. 31. Un frate a fost acuzat pe nedrept n mnstire pentru desfrnare si sculndu-se a mers la avva Antonie. Si au venit fraii de la mnstire ca s-l vindece (mngie) si s-l ia (dobndeasc), si au nceput s-i zic: Aa ai fcut. Iar el se apra zicnd: Nimic de acest fel nu am fcut. Iar, dup ntmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, zis Kefala, si a spus o pild ca aceasta: Am vzut pe malul rului un om bgat n noroi pn la genunchi si venind unii s-i dea mna, l-au afundat pn-n gt. Si a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie: Iat un om adevrat, care poate s vindece si s mntuiasc suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele btrnului, au pus metanie fratelui. Si, ndemnati (ncurajati) de Printi, l-au luat pe frate la mnstire. 32. Ziceau unii despre avva Antonie c s-ar fi fcut purttor de Duh, dar nu voia s griasc din cauza oamenilor. C, ntr-adevr, vestea cele ce se ntmplau n lume, precum si cele ce aveau s vin. 33. A primit odat avva Antonie scrisoare de la mpratul Constantiu ca s mearg la Constantinopol; si cerceta cu dinadinsul ce s fac. Deci a zis ctre avva Pavel [cel Simplu], ucenicul lui: Oare dator sunt s merg? De vei merge, i-a rspuns acesta, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie. 34. Zis-a avva Antonie: Eu nu m mai tem de Dumnezeu, ci l iubesc. Cci dragostea scoate afar frica 50. 35. Acelai a zis: Totdeauna s ai naintea ochilor frica de Dumnezeu. S-ti aduci aminte de cel ce omoar si face viu (I Regi 2, 6). S uri lumea si toate cele ce sunt ntr-nsa. S urti toat odihna trupeasc51. Lepdai-v de viata aceasta, ca s vieuii lui Dumnezeu. Aducei-v49

ntr-o alt relatare apoftegmatic, n care episcopul Adelfios al Aravisei cere si primeste de la Dumnezeu s vad n ce stare a fost rnduit Sfntul Ioan Gur de Aur, cel care i-i arta, n extaz, pe Printi transeaz: Vorbesti de Ioan, dasclul pocintei? Pe el nu poate s-l vad om n trup, cci el acolo st unde este tronul Stpnului. (LIMONARIU, .128, p.127). 50 1 In. 4, 18: iubirea desvrsit alung frica. 51 sarkikhn anapausiv, corporalis quies, odihna trupeasc. Aceast odihn trupeasc sau viat usoar este opusul linistirii isihaste adevrate hesyhia, quies , pe care unii au ales-o nainte s le-o dea Dumnezeu. (?).

22

aminte, ce ati fgduit lui Dumnezeu. C cere aceasta de la voi n ziua judecii: s flmnziti, s nsetai, s umblai n haine srace, s privegheai, s va tnguii, s plngei, s suspinai cu inima voastr; s v ncercai de suntei vrednici de Dumnezeu; s defimai trupul, ca s v mntuiti sufletele voastre. 36. A mers52 oarecnd avva Antonie la avva Amun n muntele Nitriei si dup ce au vorbit unul cu altul, a zis avva Amun ctre el: Fiindc prin rugciunile tale s-au nmulit fraii si voiesc unii dintr-nsii s-si zideasc chilii departe, ca s se liniteasc, ct porunceti s fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici? Iar el a zis: S gustm la ceasul al noulea si s ieim s mergem prin pustie si s cercetm cu luare aminte locul. Iar dup ce s-au dus prin pustie, pn a venit s apun soarele, a zis avva Antonie ctre el: S facem rugciune si s punem aici cruce, ca aici s zideasc cei ce vor s cldeasc chilii. Ci cei de acolo cnd vor veni la acetia, dup ce vor gusta mica lor bucic de pine la ceasul al noulea, aa s vie si cei ce se duc de aici, acelai lucru fcnd, s rmn fr de tulburare, cnd merg unii la alii. Si era deprtarea dousprezece semne53. 37. Zis-a avva Antonie: Cel ce bate bucata de fier, nti cerceteaz cu luare aminte gndul ce are s fac: secer, sabie sau secure? Asa si noi, datori suntem s socotim care fapt bun s umblm a dobndi, ca s nu ne ostenim n zadar. 38. Zis-a iari: Supunerea cu nfrnare54 supune fiarele. 39. Zis-a iari: tiu monahi care, dup multe osteneli, au czut si ntru ieire din mini au venit, pentru c s-au ndjduit n lucrul lor si amgindu-se nu au neles porunca celui ce a zis: ntreab pe tatl tu si ti va da de stire (Deut. 32, 7). 40. Zis-a iari: De este cu putin, monahul este dator si ci pai face sau cte picturi bea n chilia sa, cu ncredere s le fac cunoscute btrnilor, ca nu cumva s greeasc ntru acestea.Vezi: Visarion 12, Ilie 6, Teodor al Fermii 2. REGNAULT vorbeste de O odihn n osteneal (pp.139-141). 52 Aceast apoftegm puncteaz momentul si modul nfiintrii Chiliilor (Kellia), una din cele trei asezri monastice ale celui mai important centru monastic din Egiptul de Jos (nord-vestul Egiptului) al secolelor IV-V, format din pustiile Schetiei (Sketis, vezi nota 20 la Antonie 20), Nitriei si Chiliilor. Chiliile (Kellia) se situau la 70 km sud-est de Alexandria, la intrarea n desertul libian, si 18-20 km sud de Nitria (asezare ntemeiat de avva Amun), de care a si depins initial, fiind un loc de o mai mare retragere pentru monahii din Nitria doritori de o ascez mai aspr si de o viat de linistire, mai isihast. Amnunte foarte interesante, n GUILLAUMONT, pp.205-227. 53 Aproximativ 18-19 km. Antonie demonstreaz c aceast distant este convenabil: clugrii se vor bucura aici de suficient singurtate; n acelasi timp, se vor putea si vizita reciproc, dup prnz timpul cuvenit, conform traditiei, pentru vizite! cu fratii lor din Nitria: dou exigente n egal msur de importante pentru clugrii din aceste pustiuri, care practicau semi-anahoretismul. Acest echilibru ntre singurtate si comunitate este, dup cum vom vedea, esential pentru viata monastic de la Kellia. (GUILLAUMONT, p.206). 54 egkrateia nfrnare, stpnire de sine; cumptare; statornicie; rbdare. [IOANIDU]

23

Capitolul 2 Teme centrale ale nvturii duhovniceti a Sf. Antonie cel Mare1. Akedia i vindecarea ei Akedia se nrudete cu tristeea att de mult, inct tradiia ascetica apuseana, al carei inspirator este Sfntul Grigore cel Mare, le pune laolalt, socotindu-le una si aceiasi patimma. Tradiia rsritean insa face deosebire intre ele, privindu-le ca doua patimi distincte. Termenul a fost preluat in latina sub forma acedia, greu de tradus in limbile moderne in chip simplu si complet in acelai timp.55 Cuvintele lene sau plictis, prin care el este adesea redat, nu exprima decat o parte din realitatea complexa desemnata de aceasta notiune. Akedia corespunde, desigur, unei anumite stari de lene si unui soi de plictis, dar alaturi de aceasta ea mai cuprinde si lehamite, sila, urat, lancezeala, moleseala, descurajare, toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta -akedia impingandu-l pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit - ingreunarea trupului, ca si a sufletului. Exista in akedie un sentiment de insatisfactie vaga si generala, astfel incat pe omul aflat sub stapanirea acestei patimi nu-l mai intereseaza nimic, gaseste toate lucrurile lipsite de sens si fara rost si nu mai asteapta nimic de la viata. Akedia il face pe om nestatornic cu sufletul si cu trupul.56 Mintea, incapabila de a se fixa, trece de la un lucru la altul. Indeosebi cand este singur, omul nu mai poate suferi sa stea in locul in care se afla, patima impingandu-l sa iasa si sa colinde prin alte locuri. Adesea ajunge hoinar, ratacind din loc in loc. In general, ea il impinge pe om sa caute cu orice pret intalnirea cu ceilalti. Aceste intalniri nu-i sunt, obiectiv vorbind, cu totul necesare, dar, tarat de patima, el le resimte ca atare, cautand pretexte bune pentru a le indreptati. Relatiile sale cu oamenii sunt cel mai adesea usuratice, intretinute prin vorba desarta, nascuta dintr-o curiozitate fara rost.55

Gabriel Bunge, Akedia. Plictiseala i terapia ei dup avva Evagrie Ponticul sau sufletul n lupt cu demonul amiezii, trad. rom. de diac. Ioan I. Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 2007, p. 12 56 Ibidem, p. 57; Gabriel Bunge numete aceast lupt, lupt pentru integritatea propriei persoane.

24

Se poate intampla ca akedia sa nasca in sufletul stapanit de ea un mare dezgust fata de locul unde sade; ii ofera motive ca sa fie nemultumit de el si-l face sa creada, in mod iluzoriu, ca in alta parte i-ar fi mai bine. Il face sa tanjeasca dupa alte locuri, unde ar putea gasi mai usor cele de trebuinta.57 Akedia poate, de asemenea, sa-l faca pe om sa fuga de lucrurile pe care le are de implinit, mai ales de munca sa, de care il face sa fie nemultumit, impingandu-l sa caute alte activitati, care, crede el, ar fi mai interesante si l-ar face fericit. Toate aceste stari legate de akedie sunt insotite de neliniste, care, alaturi de sila de toate, constitue o caracteristica fundamentala a acestei patimi. Demonul akediei ataca mai ales pe cei dedicati vietuirii duhovnicesti; el incearca sa-i intoarca din caile Duhului, sa le impiedice in orice chip lucrarea pe care o cere o asemenea viata si mai ales sa-i departeze de la pravila si de la staruinta in nevoia ascetica, sa le tulbure linistea si nemiscarea care o inlesnesc. Astfel, Sfantul Ioan Scararul o prezinta ca pe o scarba fata de fagaduinta calugareasca.58 Ea il face pe monah lenes si neinstare de nicio munca inlauntrul chiliei, nemai lasandu-l sa stea in casa si sa se dedea cititului.59 Robita de aceasta patima, mintea lui devine lenesa si neputincioasa la orice lucrare duhovniceasca; monahul ajunge trandav in tot lucrul lui Dumnezeu, el nu mai doreste bunurile viitoare si ajunge chiar sa dispretuiasca bunurile duhovnicesti. Toti Sfintii Parinti vad in akedie principala piedica in calea rugaciunii. Sfantul Ioan Scararul arata ca akedia, lancezeala sufleteasca este plictiseala in citirea psalmilor..., neputincioasa in rugaciune. Dacul trandaviei obisnuieste sa razboiasca de cele mai multe ori mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune sau pe cei ce se sarguiesc in ea, spune Sfantul Simeon Noul Teolog.60 Ei arata ca mai ales la ceasul rugaciunii acesta aduce toropeala in suflet si trup, impingandu-l pe monah la somn: Cand nu se face cantarea de psalmi, trandavia sufletului nu se arata. Iar cand se sfarseste pravila, atunci se deschid ochii, spune Sfantul Ioan Scararul. Dar cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se ingreuneaza trupul. Stand la rugaciune, il scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite.61 Este intru totul adevarat ca akedia ii loveste mai ales pe cei care se straduiesc sa se supuna unei asceze duhovnicesti statornice, care-si reduc la strictul necesar activitatile si iesirile in afara57 58

Ibidem, p. 97 Sf. Ioan Scrarul, Scara dumnezeiescului urcu (Cuvntul XIII: Despre akedie), n Gabriel Bunge, op. cit., p. 243 59 Ibidem, p. 243 60 Sf. Simeon Noul Teolog, Cele 225 capitoloe teologice i practice (I, 71-74), n G. Bunge, op. cit., p. 248 61 Sf. Ioan Scrarul, op. cit., p. 244

25

chiliei, care cauta singuratatea si linistea depline; iar cu cat isi randuieste mai mult omul mai mult viata si se insingureaza pentru a se dedica rugaciunii curate care-l uneste cu Dumnezeu, cu atat mai mult este incercat de aceasta patima de care au a se teme mai ales sihastrii. Dar ea nu-i ocoleste nici pe cei care traiesc fara nicio randuiala si neavand nico grija de sufletul lor. Pe acestia ii ataca sub alte forme; cum arata Sfantul Isaac Sirul, cei care petrec in faptele trupesti sunt cu totul in afara (de aceste ispite); dar lor le vine trandavia care e vadita tuturor.62 Aceasta akedie ia forma unui sentiment, adesea nedeslusit, de nemultumire, de plictiseala, de oboseala, de sila de sine si de viata, de cei din jur, de locul in care vietuiesc, de munca si de orice activitate. Ei sunt, de asemenea, cuprinsi de o neliniste fara motiv, de o anxietate generalizata, sau chiar de o stare de angoasa, temporara sau continua. De aici, cad intr-o stare de lancezeala, de toropeala fizica si psihica, de oboseala generala si constanta, nemotivata, de somnolenta sufleteasca si trupeasca. Adesea, pe langa toate acestea si parca pentru a le inrautati, akedia ii impinge sa faca mai multe lucruri deodata, sa umble fara rost dintr-un loc in altul, sa se intalneasca cu oameni care nu le sunt de niciun folos si, in general, sa faca tot ceea ce le pare lor ca i-ar putea scapa de neliniste si plictiseala, de singuratate si de nemultumirea pe care o poarta in suflet. Si crezand ei ca astfel vor fi multumiti si in sfarsit se vor regasi, dar de fapt se intristeaza tot mai mult se sine si de datoria lor duhovniceasca, de adevarata lor fire si de menirea lor, iar prin aceasta de lipsesc de orice bucurie cu adevarat deplina si netrecatoare. La cei care duc viata ascetica, atacurile acestui demon si manifestarile acestei patimi se intetesc in jurul amiezii. Indeosebi in jurul orei sase, scrie Sfantul Ioan Casian, il tulbura pe monah niste friguri, care revin la anumite intervale si, la orele obisnuite acceselor, produc sufletului bolnav fierbinteli violente. In sfarsit, unii batrani spun ca acesta este duhul cel de amiaza, pomenit in Psalmul 90.63 Printre acesti batrani se afla si Evagrie, care spune ca: demonul akediei, care se mai numeste si demonul de amiaza ... se napusteste asupra calugarului pe la ceasul al patrulea si da tarcoale sufletului pana pe la al optulea ceas.64 Cauzele Akediei. Ceea ce distinge in mod esential akedia de tristete este faptul ca ea nu are un motiv precis, sufletul fiind tulburat fara de noima, cum spune Sfantul Ioan Casian. Dar daca ea nu are un motiv precis, aceasta nu insemna ca ea nu are anume cauze. Etiologia demoniaca, cum o arata citatele de mai sus, este preponderenta. Lucrarea diavolilor presupune totusi un teren62 63

Sf. Isaac Sirul, Cuvinte ctre singuratici, trad. rom. de diac. Ioan Ic jr., Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 282 Sf. Ioan Casian, Convorbiri duvovniceti, trad. rom. de Prof. David Popescu, EIBMBOR, Bucureti, 2004, p. 9192 64 Evagrie Ponticul, Tratatul practic. Gnosticul, trad. rom. de Cristian Bdili, Editura Polirom, Iai, 2003, p. 69

26

prielnic, pentru a se putea manifesta. Sfantul Talasie arata ca iubirea placerii si intristarea cea dupa lume duc cu usurinta la akedie. Trandavia (akedia) vine din neglijenta sufletului, si e neglijent sufletul care boleste de iubirea placerii, spune el iarasi. Sfantul Macarie Egipteanul65 pune akedia pe seama lipsei de credinta. Iar Sfantul Isaac Sirul arata ca la monahi trandavia vine din imprasiterea cugetarii. Efectele akediei. Descrierea tulburarilor aduse de akedie, pe care am prezentat-o putin mai inainte, ne ingaduie s-o privim ca pe o boala a sufletului, asa cum o si socotesc, de altfel Sfintii Parinti. Multimea nenorocitelor ei urmari pentru viata sufletului nu fac decat sa intareasca aceasta convingere. Una dintre ele, fundamentala, este intunecarea in intregime a sufletului: akedia intuneca mintea si o orbeste, aruncand sufletul in bezna. Astfel, sufletul nu mai este in stare sa cunoasca intelesurile duhovnicesti. Cu adevarat sufletul care a fost ranit de sageata acestei tulburari, istovindu-se, este indepartat de la orice contemplare a virtutilor si de la vazul sensurilor spirituale, spune Sfantul Ioan Casian.66 Dar urmarea cea mai grava este ca aceasta patima il departeaza pe om de la cunoasterea lui Dumnezeu, tinandu-l in trandavie si nestiinta. Sfintii Parinti arata iarasi ca akedia, care este o lancezeala a sufletului si o moleseala a mintii, stinge flacara duhului, ducandu-l la negrija si lipsa de curaj. Daca se insoteste cu tristetea, o sporeste, si atunci omul ajunge usor la deznadejde. Tot din ea ies gandurile de hula si cugetarile nebunesti impotriva Facatorului. Alte urmari nenorocite sunt invartosarea inimii si manierea grabnica. Tot din ea, spune Sfantul Isaac Sirul, vine duhul iesirii din minti, din care rasar zeci de mii de ispite.67 Spre deosebire de celelalte patimi de capetenie, akedia nu naste o patima anume, caci ea le aduce in suflet pe aproape toate celelalte patimi; Acest demon nu este urmat indeaproape de niciun altul, spune Evagrie, explicand in alta parte ca gandul akediei nu este urmat de altul, intai pentru ca este un gand apasator, iar apoi pentru ca are in el mai toate gandurile (rele).68 Tot asa spune si Sfantul Maxim Marturisitorul: moleseala (akedia) ...starneste deodata aproape toate patimile.69 Iar Sfantul Ioan Scararul socoteste ca akedia este moartea atotcuprinzatoare a

65

Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceti, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Constantin Corniescu, PSB vol. 34, EIBMBOR, Bucureti, 1992, p. 117-118 66 Sf. Ioan Casian, op. cit., p. 93 67 Sf. Isaac Sirul, op. cit., p. 284 68 Evagrie Ponticul, op. cit., p. 85 69 Sf. Maxim Mrturisitorul, ntrebri i Rspunsuri, trad. rom. de pr. Prof. Dumitru Stniloae, n Filocalia, vol. 2, Editura Humanitas, Bucureti, 2009, p. 190

27

monahului.70 Iar Sfantul Simeon Noul Teolog spune despre ea ca este moartea sufletului si mintii, incheind astfel: Daca Dumnezeu i-ar ingadui sa lucreze impotriva noastra dupa puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mantui vreodata.71 In fata multimii acestor rele pe care le isca akedia, Sfintii Parinti spun ca ea este cea mai apasatoare si mai greu de indurat patima, cea mai grea dintre cele opt intaistatatoare ale rautatii si ca nu este patima mai rea decat dansa. Sfantul Isaac Sirul spune ca ea este pentru suflet gustarea gheneei.72 Spre deosebire de alte patimi, akedia nu consta in reaua folosire a unei anumite puteri a sufletului. Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca ea le perverteste pe toate: Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea rationala...Dar akedia de face stapana peste toate puterile sufletului.73 Pe de alta parte, ea nu consta nici in folosirea lor in chip contrar firii, pentru ca nu are in natura omeneasca vreun bun temei. De aceea, Evagrie arata ca in cazul acestei patimi firesc (conform naturii) este sa nu o ai deloc. Intrun anume fel, ea este, pe de o parte, amortire si vlaguire, iar pe de alta parte, zapacire si neoranduiala a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos in viata duhovniceasca. Sfantul Talasie arata limpede aceasta dualitate, atunci cand o defineste ca neglijenta a sufletului. Akedia ar putea fi privita ca lipsa a zelului duhovnicesc cu care a fost haruit primul om si pe care il are si omul innoit in Hristos, tot ca dar al Sfantului Duh, pentru ca sa-si poata astfel implini cu ravna fierbinte lucrarea duhovniceasca. Tmduirea akediei. Am vazut ca akedia are particularitatea de a cuprinde toate puterile sufletului si de a starni aproape toate patimile si ca, prin urmare, ea inseamna moartea tuturor virtutilor. De aceea, spre deosebire de celelalte patimi, akedia nu poate fi tamaduita printr-o virtute care sa i se impotriveasca direct si care sa-i ia locul in sufletul omului. Fiecare din celelalte patimi e nimicita de o virtute. Dar trandavia sufleteasca (akedia) este moartea atotcuprinzatoare a calugarului, spune Sfantul Ioan Scararul.74 Aceasta particularitate face ca tamaduirea acestei patimi sa se faca pe mai multe cai, dupa cum arata Sfantul Ioan Casian:

70 71

Sf. Ioan Scrarul, op. cit., p. 244 Ibidem 72 Sf. Isaac Sirul, op. cit., p. 285 73 Sf. Maxim Mrturisitorul, op. cit., p. 190-191 74 Sf. Ioan Scrarul, op. cit., p. 245

28

Atletul lui Hristos, care trebuie sa se intreaca dupa lege in lupta pentru desavarsire... se cuvine sa se razboiasca pe toate fronturile cu acest ticalos duh al nelinistii.75 Pentru vindecarea ei, mai intai trebuie ca boala sa fie scoasa la lumina si sa fie cunoscuta ca atare, pentru ca aceasta patima nu are o pricina anume si de aceea adesea ea ramane nestiuta sau de neintles, cu atat mai mult cu cat unul dintre efectele ei este orbirea mintii si intunecarea in intregime a sufletului. De aceea, Sfantul Ioan Casian mai spune ca cel care vrea sa i se impotriveasca trebuie sa se grabeasca a alunga din ascunzisurile sufletului aceasta boala.76 Pentru ca akedia obisnuieste sa-l impinga, indeosebi pe anahoret, sa-si paraseasca chilia, sa umble dintr-un loc in altul, sa caute intalnirea cu ceilalti, pentru nevoi care i se par cu totul indreptatite, in primul rand omul trebuie sa inteleaga ca ele nu sunt decat pretexte vane pe care i le dicteaza insasi patima sa. Atunci cand akedia se manifesta sub aceasta forma, Sfintii Parinti, cu totii recomanda ca mai intai omul sa se impotriveasca pornirii de a-si parasi locul, oricat de binecuvantata i s-ar parea pricina pentru care vrea sa iasa. Sa nu-ti lasi chilia la ceasul incercarilor - scrie Evagrie -, plasmuindu-ti pricini bine intemeiate. Ci stai inauntru, rabda si intampina-i vitejeste pe toti cei care dau navala peste tine, si mai cu seama pe demonul akediei (...). Cand se ridica asupra ta duhul akediei, nu-ti parasi chilia si nu te feri de lupta cu el,77 scrie el in alta parte. Tot asa spune si Sfatnul Ioan Casian, ca omul trebuie sa lupte in asa fel incat sa nu se lase alungat dintre zidurile manastirii si sa dispara ca un dezertor sub cine stie ce pretext, chiar de evlavie. Atunci cand akedia se manifesta sub forma dorintei de a dormi, se cuvine de asemenea sa i ne impotrivim, straduindu-ne sa iesim din toropeala si sa nu ne lasam doborati de somn. In toate situatiile dupa cum arata Sfantul Ioan Casian, experienta a dovedit ca de asaltul nelinistii nu trebuie sa scapi ferindu-te, ci trebuie s-o birui infruntand-o.78 A nu i te impotrivi este, oricum, o solutie gresita, care nu face decat sa sporeasca boala. Asaltat de vrasmas cu asemenea viclesuguri, cat timp este sleit de duhul nelinistii (...) isi afla scaparea sau in somn, sau este dat afara din chilie, ca sa-si caute in vizitarea unui frate o alinare a suferintei. Dar leacul folosit deocamdata il va imbolnavi si mai rau curand dupa acea, caci vrajmasul il va ataca si mai des si mai inversunat pe cel pe care-l stie ca, pornita lupta corp la corp, va intoarce spatele si-l vede bine ca-si spera scaparea in fuga, nu in lupta pana la75 76

Sf. Ioan Casian, op. cit., p. 96 Ibidem, p. 98 77 Evagrie Ponticul, op. cit., p. 87 78 Sf. Ioan Casian, op. cit., p. 99

29

victorie,79 arata Sfantul Ioan Casian, care spune in alta parte despre cei pe care-i ataca akedia: daca-si ingaduie libertateade a iesi mai des din chilie, slabindu-si regulile schimniceiei, vor ridica impotriva lor o furtuna de nelinisti mai rele decat cele pe care voiau sa le lecuiasca. Asa este cu bolnavii de friguri, care cred ca-si potolesc febra launtrica band apa rece, desi se stie ca in felul acesta acel foc ma imult s-aprinde in loc sa se stinga si, dupa o usoara mangaiere, urmeaza atacul si mai puternic al bolii.80 Pentru ca pricina acestei boli se afla inlauntrul omului, iar nu in starea de singuratate, atunci cand se cauta leacul pentru tamaduirea ei trebuie sa se aplece omul asupra sa, si sa nu-l caute in afara, in intalnirile cu ceilalti. Cel mai adesea, credinta ca poate primi ajutor de la ceilalti pentru usurinta lui, este cu totul desarta. Sfantul Isaac Sirul scrie cu privire la aceasta: Insanatosirea si leacul (akediei) izvorasc din liniste (isihia). Aceasta este mangaierea celui ispitit de ea. Dar din intalniri nu primeste niciodata lumina mangaierii si convorbirile cu oamenii nu-l tamaduiesc, ci-l odihnesc pentru o vreme, dar dupa acea se ridica impotriva lui cu si mai multa tarie. (...) Fericit este cel ce rabda acestea, ramanand in salasul sau.81 Fireste, Parintii admit ca in anumite cazuri este neaparat nevoie de un om luminat, cercat in acestea, ca sa se primeasca de la el luminare si intarire.82 Dar aceasta ramane o situatie de exceptie. Cel mai mare folos ii vine omului din lupta de unul singur cu patima si din impotrivirea cu barbatie, pentru ca numai asa sufletul este incercat si intarit. De aceea Evagrie scrie: Cand se ridica asupra ta duhul akediei, nu-ti parasi chilia si nu te feri de lupta cu el, la vremea potrivita, care-ti este de mare folos, caci, dupa cum se curata argintul si se albeste, tot asa sufletul tau e va lumina si se va face stralucitor, si inca: Sa nu-ti lasi chilia la ceasul incercarilor (...), ci intampina-i vitejeste pe toti cei care dau navala peste tine, si mai cu sema pe demonul akediei. Acesta, fiind cel mai apasator dintre toti, face sufletul foarte incercat.83 Iar Sfantul Isaac Sirul spune: Ferict este cel ce rabda acestea, ramanand in salasul sau. Caci va ajunge dupa aceasta in locas si in putere mare, cum zic Parintii.84 Se cuvine sa stim ca impotrivirea fata de patima nu-si da indata rodul ei. La biruinta se ajunge in urma unei lupte indelungi si neincetate. Fireste ca tamaduirea ei cere inainte de toate79 80

Ibidem, p. 101 Ibidem, p. 102 81 Sf. Isaac Sirul, op. cit., p. 286 82 Gabriel Bunge, op. cit., p. 47 83 Evagrie Ponticul, op. cit., p. 85 84 Sf. Isaac Sirul, op. cit., p. 286

30

multa rabdare si staruinta, virtutea rabdarii vadindu-se astfel unul dintre leacurile cele mai potrivite pentru ea. Akedia este indepartata prin rabdare, scrie Evagrie. Iar Sfantul Maxim Marturisitorul arata ca acest leac ne-a fost dat de Insusi Hristos: Moleseala (akedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice, asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre (Lc. 21, 19).85 Un alt leac esential care trebuie adaugat rabdarii este nadejdea. Calugarul cu nadejde tare junghie lenea, omorand cu sabia acesteia pe aceea,86 spune Sfantul Ioan Scararul. Iar Evagrie sfatuieste asa: Cand dam peste demonul akediei (...), semanand in noi bunele nadejdi, sa rostim descantecul acesta al sfantului David: Pentru ce esti mahnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste in Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; mantuirea fetei mele este Dumnezeul meu (Ps. 41,16).87 Nadejdea pe care se cuvine sa si-o sadeasca omul in suflet nu este numai aceea ca, mai devreme sau mai tarziu, va fi izbavit de patima si va ajunge la odihna, ci si nadejdea sigura a bunatatilor viitoare, care, asa cum arata Sfantul Ioan Scararul, este judecatoarea acestei patimi si o omoara cu desavarsire. Un al treilea leac este pocainta, intristarea dupa Dumnezeu si strapungerea inimii. Daca-si va aduce aminte omul de pacatele sale, Dumnezeu ii va fi ajutor in toate si va lua de la el trandavia. Sa fie legat acest tiran cu aducerea-aminte a pacatelor, indeamna Sfantul Ioan Scararul; si inca: Cel ce se plange pe sine nu cunoaste trandavia sufletului. Lacrimile de pocainta si plansul cel duhovnicesc sunt cu adevarat un leac foarte puternic. Akedia este indepartata prin lacrimi, arata Evagrie, si tot el spune: Plansul amarnic este leac puternic impotriva vederilor de noapte zamislite de akedie. Acest leac il da patimilor sale proorocul David, spunand: Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda (Ps. 6,6).88 Un alt remediu impotriva trandaviei sufletesti este aducerea-aminte de moarte, lucrarea ascetica de temelie, care sta in a-si aduce aminte omul neincetat ca este muritor si ca in orice clipa poate veni moartea. Amintirea mortii se cuvine a fi insotita de cugetarea ca fiecare zi trebuie traita ca si cum ar fi cea din urma, sfat pe care Parintii il dau adeseori nu pentru a-l pregati pentru om pentru moarte, ci pentru a-l ajuta sa traiasca asa cum se cuvine. Gandul mortii85 86

Sf. Maxim Mrturisitorul, op. cit., p. 111 Sf. Ioan Scrarul, op. cit., p. 285 87 Evagrie Ponticul, op. cit., p. 86 88 Ibidem, p. 85

31

face ca omul sa nu risipeasca timpul, atat de pretios pentru mantuirea sa, ci sa rascumpere vremea, dupa cum spune Apostolul (Efes. 5, 16), si sa traiasca in chip duhovnicesc fiecare clipa a vietii sale, sa se fereasca de pacat, sa implineasca poruncile si sa se predea cu totul lui Dumnezeu. Amintirea mortii este indeosebi folositoare in vindecarea akediei, in care este lipsita de grija pentru mantuire, toropeala duhovniceasca, trandavie in lucrarea virtutii si care-l mana pe om la lucrari si la intalniri cu semenii lipsite de orice folos, care, din punct de vedere duhovnicesc, sunt o adevarata pierdere de timp. Astfel, l-au intrebat odata pe un batran: Cum de nu te deznadajduiesti? Si a raspuns: Pentru ca astept sa mor in fiecare zi. Iar Sfantul Antonie cel Mare invata: Spre a nu ne face nepasatori, e bine sa cugetam la spusele Apostolului: Mor in fiecare zi (1 Cor. 15,31). Caci daca am trai si noi ca cei ce mor in fiecare zi, n-am pacatui. Iar ceea ce se spune prin aceasta trebuie s-o intelegem asa: sculandu-ne, in fiecare zi sa socotim ca nu vom ramane in viata pana seara, si cand ne culcam sa socotim ca nu ne vom mai scula.89 Evagrie, sfatuieste ca, impotriva gandurilor aduse de akedie, sa rostim aceste versete din Scriptura: Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului; asa va inflori. Ca vant a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste inca locul sau (Ps. 102, 15-16) si: Zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra (Iov 8, 9). Nu sunt , oare, zilele mele destul de putine? (Iov. 10,20). Si aminteste de sfatul parintelui sau duhovnicesc: Sfantul si preaincercatul nostru invatator spunea asa: Calugarul trebuie sa se tina tot timpul gata, ca si cum ar muri a doua zi. (...) astfel, spunea el, smulge gandurile akediei si se face mai ravnitor (...). Lucrul acesta este de folos pentru ca, asa cum arata Evagrie in alta parte, demonul akediei ii infatiseaza calugarului cat de lunga este viata si cat de grele si nesfarsite sunt chinurile ascezei,90 insuflandu-i dezgust fata de osteneala duhovniceasca si gandul ca nu poate implini multimea nevointei care-i sta inainte. Frica de Dumnezeu este si ea un remediu puternic impotriva acestei patimi: Nimic nu poate alunga asa de mult trandavia ca frica (de Domnul), spune Sfantul Ioan Scararul.91 Printre leacurile prescrise de Parinti este si lucrul de mana. Intr-adevar, munca il fereste pe om de plictisul, toropeala si nestatornicia la care-l impinge aceasta patima si care sunt starile ei alcatuitoare. Munca il ajuta sa dobandeasca anumite calitati: staruinta si statornicia in lucrare, atentia si efortul sustinut, atat de necesare pentru viata sa duhovniceasca si pe care akedia89

Sf. Antonie cel Mare, nvturi despre viaa moral a oamenilor i despre buna purtare, n 170 de capete, trad. rom. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stniloae, n Filocalia, vol. 1, Editura Humanitas, Bucureti, 1999, p. 37 90 Evagrie Ponticul, op. cit., p. 87 91 Sf. Ioan Scrarul, op. cit., p. 244

32

incearca sa le spulbere. Prin ea omul se impotriveste direct trandaviei, o forma a akediei si izvor de nenumarate rele pentru suflet. Sfantul Casian vorbeste indelung despre lucrul mainilor ca remediu impotriva akediei pe care el o arata indeosebi sub aceasta forma, a trandaviei, referinduse indeosebi la invatatura Sfantului Pavel: Fericitul Apostol, fie ca vazuse aceasta boala nascuta din duhul nelinistii furisandu-se chiar atunci, fie, prevazand prin descoperirea Duhului Sfant, ca se va ivi mai tarziu, se grabeste ca un adevarat doctor al sufletului s-o previna prin medicamentele mantuitoare ale poruncilor sale. De aceea, scriindu-le tesalonicenilor, ca cel mai priceput si desavarsit medic, mai intai sustine slabiciunea suferinzilor prin tratamentul blajin si usor al cuvantului. Pornind de la dragoste, pentru care ii lauda, le potoleste durerile ranii ucigatoare printr-un medicament mai usor, pentru ca, odata trecuta furia bolii, sa poata sufer isi doctorii mai tari.92 Dupa ce arata acest fel plin de bunatate si intelepciune cu care Sfantul Apostol isi incepe cuvantul vindecator de suflet, Sfantul Parinte lumineaza sfaturile date de Apostol, care sunt in fapt leacurile acestei patimi: 1) Si sa ravniti, ca sa traiti in liniste (cf. Tes. 4, 11), adica comenteaza Sfantul Parinte, ramaneti in chiliile voastre si nu va lasati tulburati de felurite zvonuri care se nasc din dorintele si taifasurile celor ce lenevesc; 2)sa faceti fiecare cele ale sale(cf. 1 Tes. 4,11), adica sa nu doriti sa cercetati, din curiozitate, faptele lumii si sa nu iscoditi felul de viata al altora, in loc sa va dati osteneala spre indreptarea voastra si spre cultivarea virtutilor; 3)si sa lucrati cu mainile voastre, precum v-am dat porunca (cf. 1 Tes. 4,11). Apoi Sfantul Ioan Casian aminteste si talcuieste cuvantul Sfantului Apostol, prin care acesta se da drept pilda de b