Drumul catre servitute

Friedrich A. Hayek este unul dintre ganditorii fundamentali ai secolului al XX-

lea. In anul 1974 a primit Premiul Nobel pentru contributia sa in domeniul stiintelor

economice.

“Drumul catre servitute” de Friedrich A. Hayek este o carte in care sunt redate

idei prezentate fiecarui student in socologie sau politologie. Aceasta lucrare este

oferita studentilor ca surse ale cadrelor ideatice cheie (rivale), din perspectiva carora

urmeaza sa fie inteles trecutul nostru si de asemenea perspectivele nostre economice

viitoare.

“Aceasta carte, scrisa in orele mele libere, intre 1940 si 1943, cand mintea imi

era ocupata in primul rand de problemele de teorie economica pura, a devenit pentru

mine, dupa cum era de asteptat, punctul de plecare a mai bine de treizeci de ani de

munca intr-un nou domeniu. Acesta prima incercare intr-o noua directie de cercetare

a fost provocata de numultumirea starnita in mintea mea de interpretarea complet

gresita data in cercurile “progresiste” engleze caracterului miscarii naziste. Cu tot

succesul surprinzator cartii – editia Americana, initial neprevazuta, avand un ecou

chiar mai mare decat cea engleza – multa vreme nu m-am simtit intru totul fericit de

aceasta reusita. Desi declarasem cu franchete de la bun inceput ca este vorba de o

carte politica, majoritatea colegilor mei din stiintele sociale m-au faut sa ma simt ca si

cum mi-as fi folosit priceperea pentru o cauza gresita.” Se pare ca unii critici au

afirmat ca teza acestei operae este faptul ca miscarea socialismului duce la

totalitarism.” afirma Friederich A. Hayek.

“Drumul catre servitute” a fost scris ca o polemica impotriva ideilor marxiste.

Odata cu aparitia operelor lui Hayek analiza academica a operei lui Marx a devenit

mult mai rafinata. Se pare ca opera lui F.A.Hayek are mai putini aparatori in timp ce

operele lui Marx sunt mult mai studiate. Studentii de azi vor ramane cu impresia ca

1

Marx ofera o analiza mai profunda a analizei economice sau politologiei burgheze, ca

aceasta anliza furnizeaza categoriile fundamentale adecvate pentru investigarea

problemelor sociale adecvate; ca Marx a aratat cum raspunderea pentru exploatare,

mizerie si “dezumanizare” revine capitalismului si proprietatii private a mijloacelor

de productie. De asemenea, el sustinea ca se va realiza o societate fara clase si fara

conflicte atunci cand statul va dispare iar puterea va sta in mainile reprezentantilor

proletariatului (si poate si ale taranilor saraci). Dar in “Drumul catre servitute” Hayek

va atrage atentia asupra dificultatilor ridicate de ideile lui Marx despre o societate

viitoare.

Cap. I – Individualism si colectivism

La inceputul acestui capitol Hayek defineste conceptul de socialism ca fiind

idealul de dreptate sociala, o mai mare egalitate si securitate. “Socialism” mai

inseamna si metoda particulara prin intremediul careia majoritatea adeptilor acestei

idei spera sa atinga aceste teluri (dreptatea sociala, egalitatea si securitatea) si pe care

multi oameni competenti le socotesc singurele metode prin care scopurile propuse pot

fi rapid implinite in cel mai scurt timp. In acest sens, socialismul inseamna

desfiintatea initiativei particulare, a proprietatilor private, a mijloacelor de productie

si crearea unui sistem de “economie planificata” in care antreprenorul care munceste

pentru a avea un anumit profit este inlocuit printr-un organism planificator central.

2

Astfel “planificarea economica” a devenit instrumental de baza al reformei socialiste

si este dorita de toti cei care cer ca ”productia pentru nevoi” sa inlocuiasca productia

pentru profit.

Intre persoane s-a creat o disputa referitoare la mijloacele si scopurile obtinerii

acestei planificari. Metodele utilizate pentru o mai mare varietate de scopuri au fost

denumite sub termenul de “colectivism”. Prin urmare socialismul ar trebui privit ca

cea mai importanta specie a colectivismului, iar tot ce este valbil despre colectivism

ar trebui sa i se aplice si socialismului. “Colectivismul” poate desemna acel gen de

planificare necesar pentru a realiza orice idealuri date de distributia veniturilor.

Popularitatea planificarii se datoreaza faptului ca oamenii au dorit sa se ocupe de

problemele comune intr-un mod cat mai rational si cat mai anticipator. Adeptii

planificarii cer o conducere centralizata a activitatii economice, dupa un plan unic,

dupa care se stabileste cum s-ar cuveni sa fie “dirijate constient” resursele societatii

pentru a sluji anumitor teluri intr-un anumit mod.

Liberalii considera ca pentru a coordona cat mai bine eforturile individuale ale

oamenilor trebuie introdusa concurenta eficienta. Ea ne scuteste de nevoia exercitarii

unui “control social constient” si le da indivizilor o sansa de a decide ei pentru

perspectivele oferite de o anumita activitate sunt suficiente pentru a compensa

dezavantajele si riscurile legate de efectuarea ei. Concurenta economica nu presupune

doar organizarea adecvata a anumitor institutii cum sunt banii, pietele si canalele de

trimitere a informatiei ci depinde de existenta unui sistem juridic potrivit, destinat atat

sa mentina concurenta, cat si sa joace un rol cat mai benefic. Astfel statul are dotoria

de a crea un sistem legal conceput si adaptat continuu realitatii si sa asigure servicii

care, dupa cum afirma Adam Smith “desi pot fi benefice in cel mai inalt grad unei

mari societati, sunt totusi de asemenea natura incat profitul nu ar putea sa acopere

niciodata cheltuielile facute pentru producerea lor de un individ sau de un grup mic de

indivizi”. Concurenta a fost rapid inlocuita cu planificarea (sistem de economie

dirijata) in majoritatea statelor.

3

Oamenii se speriau de ideea ca totul sa fie dirijat intr-un singur centru si sperau

sa se gaseasca o cale de mijloc intre competitia “automizanta” si conducerea

centralizata. Concurenta si planificarea nu pot functiona impreuna, ele furnizeaza

solutii aleternative ale aceleiasi probleme, pot afirma ca planificarea si concurrenta

merg impreuna numai planificand in vederea competitiei, nu impotriva ei.

Cap. II – “Inevitabilitatea” planificarii

Majoritatea persoanelor afirma ca odata ce s-a instalat planificarea nu mai pot

alege, oamenii se simt stransi in imprejurari ce nu pot fi controlate. Tendinta si

controlul sunt produlul opiniilor oamenilor care s-au emis, s-au raspandit pana au

ajuns sa domine toate politicile publice.

Schumbarile tehnice au facut competitia imposibila in multe domenii iar unica

optiune ce a ramas este intre controlul productiei de catre manopolurile private si

dirijarea ei de catre Guvern. In ultimii 50 de ani monopolurile s-au extins foarte mult

iar domeniile in care domneste concurenta s-au restrans. Aceasta evolutie poate fi

datorata progresului tehnic sau poate fi consecinta politicii urmate in majoritatea

tarilor.

Cauza extinderii monopolurilor este superioritatea firmei mari fata de firma

mica, datorita eficientei mai mari a metodelor moderne de productie de masa. In

firmele mari in care au fost introduse aceste metode s-au creat conditii ca productia

firmei sa poata fi sporita de costuri scazute pe unitatea de produs astfel incat

intreprinderile mari sa subliciteze si in acest fel sa le scoata din circuit pe cele mici.

Germania a fost considerata modelul tipic pentru evolutia capitalismului,

cresterea sindicatelor a fost promovata printr-o politica publica deliberate. Pentru a

reglementa preturile si vanzarile statul a promovat crearea de monopoluri printr-o

4

politica protectionista, dar si folosind stimulente directe si in ultima instanta,

constrangerea. Prima mare experienta in materie de “planificare stiintifica” si

“organizare constienta a industriei” a dus la cerarea unor monopoluri gigantice care

erau prezentate drept rezultate inevitabile ale evolutiei tehnologice. Datorita lui

Sombart a fost acceptata tranzitia inevitabila de la sistemul concurentei la

“capitalismul monopolist”. Acelasi lucru s-a intamplat si in Statele Unite din cauza

unor politici extrem de protectionista. Daca cresterea monopolurilor din Germania si

Statele Unite a avut loc in anii 1880 si 1890, in Marea Britanie acest lucru s-a simtit

in 1930.

Au aparut probleme care pot fi rezolvate prin intetermediul planificarii

centralizate si nu cu ajutorul concurentei, spre exemplu probemele puse de orasul

modern sau cele legate de restrangerea spatiului disponibil. S-au luat in considerare

problemele descentralizarii, care devine imperativa numai atunci cand factorii care

trebuiesc luati in considerare sunt atat de numerosi incat este imposibil sa capeti o

privire sinoptica asupra lor. Intrucat descentralizarea a devenit necesara deoarece

numeni nu poate evalua in mod constient toate aspectele de care depinde o decizie,

coordonarea nu poate fi facuta prin “control constient” ci printr-o structurare a ordinii

sociale in care fiecare factor primeste informatia de care are nevoie pentru a-si privi

eficient deciziile cu ale altora. Iar, din aceata cauza ca nu pot fi cunoscute pe deplin

sau corelete si difuzate destul de rapid catre un centru unic toate detaliile

schimbarilor care survin in cererea si oferta de buniri, este necesar un aparat de

inregistrare care sa faca in mod automat suma sume efectelelor relevante ale tuturor

actiunilor individuale.

Mecanismul preturilor ingaduie intreprinzatorilor sa-si coordoneze actiunile intre

ei prin urmarirea miscarilor unui numar relativ restrans de preturi. Mecanismul

preturilor va indeplini acest rol numai in conditiile in care prevaleaza concurenta,

astfel incat producatorul individual nu poate dicta preturile, ci trebuie sa se adapteze

schimbarilor.

5

Printr-o standardizare obligatorie sau prin interzicerea variatiei dincolo de un

anumit prag este posibil ca sporirea abundentei in anumite domenii sa compenseze in

masura mult mai mult decat multumitoare limitarea alegerii impusa consumatorului.

Un exemplu ar fi sitiatia urmatoare: daca electricitatea ar fi utilizata pentru orice scop

ar fi mai putin costisitoare decat gazele sau carbunii numai daca fiecare persoana ar fi

convinsa sa recurga exclusiv la electricitate. Prin acest exemplu am incercat sa arat ca

progresul tehnic face inevitabila conducerea centralizata. Pretul libertatii noastre de

alegere ar putea fi, in acest caz, sacrificarea unui posibil castig imediat sau obtinerea

lui cu intarziere. Desi pretul pe care il avem de platit pe termen scurt pentru a avea

varietate si libertate de optiune poate fi uneori ridicat, progresul material va depine de

aceasta varietate deoarece noi nu stim care forma de furnizare a unui bun sau serviciu

poate fi mai buna pe viitor.

Cap. III – “Care pe care”

Expresia “Care pe care” a fost introdusa in Rusia de Lenin in opera numita

“Noua politica economica”, ea constituind in anii de inceput ai puterii sovietice

lozinca ce rezuma problema universala a societatii sovietice. In acest capitol voi

incerca sa raspund la intrebari precum: cine planifica pe cine, cine conduce si domina

pe cine, cine le stabileste altor oameni pozitia sociala si cine va primi de la altii partea

ce o se cuvine?

F. Hayek analizeaza in “Drumul catre servitute” posibilitatea oamenilor de a

alege intre un sistem in care anumite persoane decid cine si ce anume trebuie sa

obtina si alt sistem in care acest lucru depinde de capacitatea si spiritul de initiativa al

oamenilor. Nu sunt de acord cu aprobarea celui de-al doilea sistem deoarece sansele

6

intre oameni nu sunt egale, ele sunt genetate de proprietatea privata, de mostenire.

Astfel sansele saracilor

intr-o societate bazata pe concurenta sunt mai reduse decat ale bogatilor, cu toate

ca un om care isi incepe existenta sarac poate sa ajunga sa dispuna de o avere mai

mare decat a unui om care are deja o situatie materiala buna, cu toate ca aceasta

posibilitae este redusa. Astfel pot spune ca singurul sistem in care aceasta posibilitate

depinde doar de individ si nu de favorurile celor puternici este concurenta. Cu toate

acestea intotdeauna vor exista inegalitati care vor parea nedrepte celor care sufera de

pe urma lor, esecuri care vor parea nemeritate si intorsaturi necuvenite ale destinului.

Dar cand aceste lucruri se produc intr-o societate condusa in mod constient, felul in

care vor reactiona oamenii difera foarte mult de cel din situatia in care nu este vorba

de decizia deliberata a cuiva. Inegalitatea este mai usor de suportat si stirbeste mai

putin deminitatea personala, daca este generata de forte impersonale, nu de intentia

umana. Intr-o societate bazata pe concurenta o persoana nu este lezata, nici nu este

ofensata in demnitatea ei daca o anumita firma nu ii poate oferi o slujba mai buna. In

perioade de somaj de masa prelungit efectul asupra numerosi oameni ar putea fi destul

de apropiat de afectarea demnitatii persoanelor. Somajul sau pierderea veniturilor,

care vor afecta pe unii oameni in orice societate, sunt mai putin degradante. Aceasta

experienta ar fi mai dramatica intr-o societate planificata deoarece in aceasta situatie

nu se decide daca o persoana nu este necesara la un anumit loc de munca ci daca este

in stare de ceva util si in ce masura poate face acest lucru, astfel pozitia sa in viata

trebuie sa-i fie atribiuta de altcineva.

Sistemul proprietatii private este cea mai importanta garantie a libertati, nu

numai pentru cei ce detin proprietati private dar si pentru cei ce nu detin. Faptul ca

toate mijloacele de productie sunt impartite mai multor oameni ii determina pe acesta

sa actioneze independent , astfel nu exista nicio societate sau un individ care sa aibe

un control deplin asupra noastra.

7

Statul a preluat sarcina de a planifica intreaga viata economica , autoriatatea

coercitiva a statului va decide cine ce va poseda, problemele economice si cele sociale

vor deveni politice in sensul ca rezolvarea lor va depinde de persoanele care

controleaza puterea coercitiva. Statul poate sa adopte masuri fara a cunoaste modul in

care ele vor afecta pe anumiti indivizi si fara a viza anumite efecte concrete. Felul in

care sunt trasate frontierele sferei de activitate a statului va determina faptul daca ele

inglobeaza tot ceea ce obtine cineva in orice moment sau daca influenta statului se

limiteaza la precizarea faptului daca unii oameni vor primi unele lucruri in vreun fel

in unele momente.

Pentru ca statul sa-si foloseasca puterea intr-un mod care ar avnataja pe toata

lumea a generat nasterea unui principiu: realizarea egalitatii complete si absolute a

tuturor indivizilor. Daca ar exista egalitate ablosuta planificatorul ar avea un criteriu

precis de organizare a distributiei.

In acest capitol se mai incearca definirea termenilor “pret just” sau “salariu

echitabil” care pot reprezenta salariul sau venitul format pe baza experientei traite

intr-o societate bazata pe concurenta sau intregul produs al muncii oamenilor. Exista

putini socialisti care cred ca intr-o societate socialista produsul muncii fiecaruia este

impartit integral muncitorilor, deoarece muncitorii care folosesc mai mult capital ar

avea un venit mult mai ridicat decat cei din industrile care folosesc mai putin capital.

Daca ar putea fi stabilite in mod independent cantitatile care trebuiesc pentru

producerea diverselor produse sau servicii, problema “pretului just” ar putea fi

solutionata in mod obiectiv. Daca aceste cantitati ar fi date independent de pret,

planificatorul ar putea incerca sa afle ce preturi ori salarii sunt necesare pentru a le

produce, dar planificatorul este obligat mai intai sa decida cat de mult sa se produca

din fiecare tip de bunuri si procedand astfel se stabileste care este pretul just sau

salariul achitabil al fiecaruia.

Oamenii sunt inclinati sa creada ca salariile din cadrul unei meserii sunt mai mult

sau mai putin uniforme. Diferentele de venituri insa, nu numai dintre cele ale

8

doctorului sau arhitectului celebru cat si ale doctorilor si arhitectilor necunoscuti, sau

dintre scriitori, actori, boxeri, ci chiar si dintre cele ale unui prosper instalator sau

zarzavagiu, bacan sau croitor, sunt la fel de mari ca si dintre veniturile claselor care au

proprietati sau dintre clasele care sunt lipsite de proprietate. Cu toate ca planificatorul

incearca sa creeze categorii standard, nevoia de a discerne intre indivizi ar ramane

aceeasi, fie ca ea s-ar manifesta in momentul fixarii veniturilor lor individuale, fie ca

ea s-ar pune in momentul repartizarii lor intr-o categorie sau alta.

Cele spuse cu aproape un secol in urma de John Stuart Mill in cartea sa

“Principles of Political Economy” isi pasteaza si astazi valoare de adevar: existenta

unei organizatii sau a unei puteri politice care sa dea unora mai mult si altora mai

putin, doar dupa cum vor aprecia ele, fara sa ia in conisderare anumite criterii nu v-a

fi suportata de populatie doar daca ar fi considerate “fiinte mai presus de cele

omenesti”.

Socialistii spera sa rezole aceasta problema prin educatie, adica adaptarea sau

acceptarea unei unice mentalitati asupra acestei viziuni care sa produca o miscare in

masa. In Germania si Italia socialistii au introdus deja ideea unui singur partid politic

care sa indrume toate activitatile individului, sa-i organizeze opiniile asupra oricarui

subiect si care e fascinate de transformarea tuturor problemelor in probleme de

Weltanschauung partinic (set concret de valori). Socialistii au luat masuri dure in ceea

ce priveste copii, se pare ca au inceput sa-i adune de la varste fragede, sa-I grupeze in

organizatii politice pentru a fi siguri ca vor creste ca buni proletari. De asemenea au

organizat sporturile, jocurile de echipa, fotbalul, excursiile in cluburi de partid, unde

membrii nu vor fi contaminati de alta vedere politica. Tot eu au cerut ca mambrii de

partid sa se distinga de alti oameni prin salut si forme de adresare. Socialistii prin

organizarea de “celule” si mecanisme de supraveghere permanenta a vietii particulare,

au creat prototipul partidului totalitar. Balilla si Hitlerjugend, Dopolavoro si Kraft

durch Freude, uniformele politice si formatiunile paramilitare ale partidului nazist sau

fascist, sunt imitatii ale institutiilor socialiste mai vechi.

9

Teoria si tactica socialista s-au bazat pe ideea societatii in doua clase ai caror

membrii au interese commune, dar aflati in conflict cu interesele membrilor din

cealalta clasa (capitalistii si muncitorii industriali). Socialismul a contat pe disparitia

rapida a vechii clase de mijloc si nu i-a interesat aparitia unei noi clase de mijloc,

armata fara numar a functionarilor si dictilografelor, a lucrarilor din administratie si

profesorilor, meseriasilor si micilor slujbasi ai statului. Majoritatea liderilor au

provenit din randul acestor clase, iar pe masura ce se percepea ca aceste clase se

deterioreaza in raport cu cele ale muncitorilor industriali, idealuri liderilor si-au

pierdut mult forta de atractie pentru membrii altor clase.

Datorita educatiei si pregatirii pe care socialistii i-au obigau sa-i invete, tinerii

aspirau spre locuri de conducere, sperau sa obtina un post care sa le aduca venituri si

putere, la care, in opinia lor, ii indreptatea pregatirea lor. Astfel a luat nastere o noua

miscare socialista care a pornit cu cateva avantaje: socialismul muncitoresc se

formase intr-o lume democratica si liberala, preluand multe dintre idealurile

liberalismului. Protagonistii acestei miscari credeau ca faurirea socialismului va

rezolva toate problemele. Ei credeau, de asemenea, ca grupul cel mai puternic va

capata sprijinul tuturor celor dezamagiti pentru ca li se promisese egaltatea, dar au

constatat ca nu au facut altceva decat sa promoveze interesele unei anumite clase.

10

Concluzii

Consider ca scopul acestei carti este sa prezinte problemele care au declansat

crearea unui proces prin care toti oamenii sperau sa creeeze o lume diferita si mai

buna de cea existenta in momentul acela. Statul trebuia sa ajunga la un acord asupra

anumitor principii care pana atunci nu erau folositoare pentru populatie si sa

inlocuiasca erorile care le-au starnit probleme. Cu toate acestea oamenii nu au fost

multumiti de unele decizii care s-au luat.

In primul capitol in prim plan se afla problema planificarii. O parte din oameni

doreau acest lucru, si anume cei care doreau ca productia pentru nevoi sa inlocuiasca

productia pentru profit. Consider ca planificarea este necesara deoarece totul este mai

ordonat, sunt introduse anumite principii de functionare, o planificare centrala care va

controla resursele oamenilor, dar pe de alta parte aceasta planificare restrage libertatea

indivizilor de a decide asupra propriilor probleme. Cred de asemeanea ca este nesara

introducerea concurentei deoarece antreneaza oamenii si ii determina sa se implice

cat mai mult in problemele lor.

In capitolul al doilea datorita progresului tehnic competitia devine imposibila si

sunt introduse monopolurile. Se doreste desfiintarea centralizarii deoarece se mareste

numarul factorilor care trebuiesc controlati iar centralizarea devine ineficienta. Sunt

de acord cu introducerea mecaismului preturilor dearece acestea nu vor putea fi fixare

de catre orice intreprinzator, evolutia lor trebuie urmarita iar inteprinzatorii trebuie sa

se adapteze schimbarilor. Cred ca acest mecanism este in favoarea consumatorilor,

deaorece ei nu vor asista la cresteri substantiale ale preturilor pe o perioada scurta de

timp. Un alt lucru pe care il consider avantajos pentru populatie este standardizarea

11

obligatorie deoarece astfel oamenii ar putea achizitiona anumite lucruri la un pret mai

mic dar cu conditia ca aceste produse sa fie cumparate de un numar mare de

personane.

In capitolul al treilea am analizat posibilitatea oamenilor de a alege ce sa detina si

sistemul in care acest lucru este hotarat de puterea coercitiva a statului. Nu sunt de

acord cu aceasta hotarare deoarece ea este subiectiva si nu acorda corect anumite

servicii persoanelor. Acest lucru se intalneste si in zilele noastre cand sunt multe

persoane care au o situatie materiala foarte precara si alte personae care au

intotdeauna ce isi doresc. Astfel se vor forma decalaje mari intre clasele sociale. Am

analizat efectele introducerii salariului echitabil sau pretului just. Acestea ar fi

benefice pentru populatie deoarece in urma unei standardizari salariile dintre diferiti

muncitori ai unor firme faimoase sau ai unor firme necunoscute ar fi aceleasi, acest

lucru fiind influentat, desigur, de cifra de afaceri a fiecarei firme. Tot in acest capitol

se pune problema creerii unui singura partid politic in urma caruia oamenii sa aibe o

singura viziune asupra vietii politice. Acest lucru nu este in interesul copiilor deoarece

viata lor va fi afestata inca de mici de problemele politice. Sporturile, jocurile de

echipa, excursiile ar trebui organizate nu pentru a le crea o viziune politica ci pentru a

le spori creativitatea si initiativa, comunicatia in societate si adaptaptabilitatea lor.

12

13