Drept penal general II.pdf

8/10/2019 Drept penal general II.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/drept-penal-general-iipdf 1/60

_________________________________________________________________________ 3

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BR ŞOV

FACULTATEA DE DREPT

DREPT PENAL GENERAL II

SUPORT DE CURS REDACTAT ÎN TEHNOLOGIE ID

LECT.UNIV.DR. IOAN CONSTANTIN GLIGA

AN II SEMESTRUL II

2014





_________________________________________________________________________ 5

1.3 Participaţia penală

Noţiune: Participaţia penală sau pluralitatea ocazională de infractoridesemnează situaţia în care la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penalăau participat mai multe persoane decăt era necesar potrivit acelei fapte.

Natura juridică a particiapţieiÎn ştiinţa dreptului penal s-au exprimat două puncte principale de

vedere cu privire la natura juridică a participaţiei : acela al complicităţii,delict distinct şi al unităţii de infracţiune.

Potrivit primului punct de vedere, complicitatea ca delict distinct, încaz de participaţie, se comit atâtea infracţiuni câţi participanţi există.

Al doilea punct de vedere, unitatea de infracţiune, care este susţinutde majoritatea penaliştilor consideră că toţi participanţii răspund pentru

aceeaşi infracţiune, deoarece participaţia nu este o infracţiune, ci un mod desăvârşirea a acesteia. Acest punct de vedere este consacrat şi în Codul nostru penal în art. 23

care prevede că „participanţii sunt persoanele care contribuie lasăvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”.

Din adoptarea punctului de vedere ce susţine unitatea infracţiunii încaz de participaţie, decurg următoarele consecinţe juridice.

- infracţiunea se consideră comisă la data consumării ei sau rămâneriiîn formă de tentativă, indiferent de momentul în care fiecare participant şi -a

adus contribuţia. - prescripţia răspunderii penale începe să curgă din momentulconsumării infracţiunii sau a rămânerii acesteia în formă de tentativă.

- prejudiciul cauzat se datorează actelor comune şi nu actului separatal fiecărui participant.

- există o solidaritate a răspunderii civile a inculpaţilor pentru faptele prejudiciabile comise.

- dacă instigarea şi complicitatea au avut loc sub imperiul unei legii,iar executarea acţiunii (inacţiunii) sub acela al altei legi, se va aplica tuturor

legea care sancţionează actele de executare. - locul săvârşirii faptei este acela unde s-a comis actul de executare

- între participanţi există o solidaritate pasivă

- deasemenea decurge şi o solidaritate activă între ei - o probă care ţine de faptă dacă este invocată în favoarea unui

participant, poate fi invocată şi de ceilalţi, iar dacă este în defavoarea unuia poate fi opusă şi celorlaţi ;

- unitatea de infracţiune reiese şi din aceea că nu este posibilă participarea la vreuna din formele participaţiei.

- tuturor participanţilor li se aplică aceeaşi pedeapsă şi între aceleaşi

limite legale prevăzute prin fapta comisă.



_________________________________________________________________________6

Condiţiile participaţiei penale: a)

să se fi comis o faptă prevăzută de legea penală, faptă ce poate fi consumată orirămasă în faza de tentativă pedepsibilă .

b) la comiterea faptei să-şi fi adus

contribuţia mai multe persoane decât eranecesar potrivit naturii faptei. Contribuţiafăptuitorilor la săvârşirea faptei poate fi

prin acte de executare directă şinemijlocită – de autor sau de complice

c) Din punct de vedere subiectiv, participaţia

este condiţionată de săvârşirea faptei cuintenţie de către cel puţin unul dintre

participanţi şi anume de către instigator

sau complice.d) Intenţia fiecărui participant este

caracterizată de cunoştiinţa acestuia căsăvârşeşte acte caracteristice unui mod de

participare, unită cu ştiinţa şi voinţa de ase asocia astfel la comiterea unei fapte

prevăzute de legea penală. e) Calificarea faptei comise prin contribuţia

mai multor persoane ca infracţiune.

f)

între participanţi este necesar să existe o înţelegere cu privire la cooperarea

acestora pentru comiterea faptei prevăzutede legea penală.

1.4 Felurile participaţiei penale

A.

După criteriul atitudinii psihice faţă de rezultatul faptei comisecu voinţă comună de a coopera se disting: - participaţie proprie

- participaţie impropriea) Participaţia proprie- se mai numeşte şi participaţie propriu-zisă sau

perfectă şi se caracterizează prin aceea că toţi participanţii la săvârşireainfracţiunii acţionează cu aceaşi formă a vinovăţiei.- intenţie sau culpă .

b) Participaţia improprie - sau imperfectă se caracterizează prin aceea că participanţii nu acţionează cu aceaşi formă a vinovăţiei.

B. După criteriul contribuţiei participanţilor la comiterea infracţiunii

a) participaţie omogenă – atunci când toţi participă la săvârşire faptei înaceeaşi calitate , de coautori.

b) participaţie eterogenă – atunci când participanţii, prestând o



_________________________________________________________________________ 7

contribuţie diferenţiată, cooperează la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală în calităţi diferite, de instigatori sau de complici.

C. După importanţa contribuţiei participanţilor la săvârşirea faptei şiproducerea rezultatului

a) participaţia este principală- când prin contribiţia participantului se

realizează conţinutul infracţiunii. b) participaţia este secundară- când contribuţiile participanţilor nu se

înscriu în realizarea acţiunii sau inacţiunii ce reprezintă fapta incriminată. Autoratul şi coautoratul

Autoratul – este forma de participaţie penală în care o persoanăsăvârşeşte prin acte de executare fapta prevăzută de legea penală.

Autoratul, ca formă de participaţie presupune cooperarea şi a altor persoane la comiterea infracţiunii în calitate de instigator, de complici. Este

forma esenţială şi necesară, fără de care nu pot exista celelalte forme de

participaţie. Coautoratul - este forma de participaţie în care, la săvârşirea unei fapte

prevăzute de legea penală, şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit două sau maimulte persoane.

a) coautoratul presupune contribuţia a cel puţin două persoane la

comiterea faptei, contribuţii ce reprezintă elementul material al laturii obiectivea infracţiunii.

b) Sub raport subiectiv ca formă a participaţiei proprii pr esupune

săvârşirea actelor de executare de către toţi participanţii cu aceaşi formă de

vinovăţie. Realizarea nemijlocită a acţiunii materiale specifice unei infracţiunideterminate are loc, de regulă, printr -un act unic.

Actele componente ale pr ocesului de executare pot avea şi aparenţa uneisuccesiuni de menifestări înlesnitoare dar acestea aparţin executării, nu pregătiriiinfracţiunii.

Coautorul poate exista numai la executare, deci din momentul în careîncepe realizarea acţiunii care face parte din latura obiectivă a infracţiunii,executare care indică cel puţin existenţa tentativei ca formă a infracţiunii.

Coautoratul poate exista şi în aczul infracţiunilor din culpă şi se realizeazăatunci când două sau mai multe persoane, acţionând din culpă, au săvârşitfiecare, simultan sau succesiv, acte de executare a faptei ilicite prin s-a produs

acelaşi rezultat socialmente periculos. Privite prin prisma raportului de cauzalitate, acţiunile coautorilor pot fi

considerate cauze în producerea efectului, adică a urmărilor socialmente periculoase, unele cauze principale cere determină singure efectul, altele cauzesecundare, care nu produc efectul.

În caz de desistare, înainte de descoperirea faptei, pentru a fi apărat derăspundere penală, coautorul trebuie să ia măsuri de a-i împiedica şi pe ceilalţi

să săvâeşească fapta prevăzută de legea penală. În cazul infracţiunilor proprii, unde legea cere pentru subiectul activ o



_________________________________________________________________________8

anumită calitate, pentru existenţa coautoratului este necesar ca toţi participanţiisă aibă asemenea calităţi.

Infracţiuni ce nu pot fi comise în coautorat -infracţiunile omisive art. 263 C pen. - infracţiunile cu autor unic art. 260 C. pen - infracţiunile proprii.

Instigarea – este forma participaţiei penale ce constă în fapta de

determinare cu intenţie, prin orice mijloace de către o persoană numită instigatora altei persoane numită instigat, să săvârşească o faptă prevăzută de legea

penală. Noţiunea de instigare rezultă din dispoz. art. 25 C. pen. care prevede că

instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană să

săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Condiţii : a) între obiectul juridic al faptei săvârşite de autor şiobiectul juridic al instigării, să existe identitate, întrucât autorul nu face decâtsă execute fapta a cărei săvârşire a fost hotărâtă de către instigator.

b) Pentru eficienţa instigării este necesară cel puţin prezenţa a doi

subiecţi, a două persoane, una care desfăşoară activitatea de instigare – instigatorul – iar aalta asupra căreia se efectuează această activitate – instigatul.

Instigator poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute delege pentru a fi subiect al infracţiunii.Instigarea poate fi săvârşită de către una ori mai multe persoane, care

determină simultan sau succesiv, aceeaşi persoană la săvârşirea unei infracţiuni.Dacă există doi sau mai mulţi instigatori vor fi denumiţi coinstigatori şi primescaceastă calitate în cazul când au acţionat în înţelegere şi cu voinţa de a coopera.

Instigat pote fi, deasemenea, orice persoană fizică, indiferent dacăîndeplineşte sau nu condiţiile generale pentru a fi subiecţ al infracţiunii, asupracăreia însă se exercită activitatea de determinare.

Este necesară o activitate de determinare de către instigator asuprainstigatului, în vederea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală.

c) Pentru existenţa instigării se mai cere ca activitatea instigatorului săfi avut drept urmare determinarea instigatului de a săvârşi fapta prevăzutăde legea penală, pe care o şi execută ulterior.

d) În sfârşit, activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie,adică instigatorul este conştient că prin activitatea sa determină pe cel instigat lasăvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală şi acest rezultat vătămător pentrusocietate îl urmăreşte sau doar acceptă posibilitatea apariţiei lui.



_________________________________________________________________________ 9

Felurile instigării :

Instigare proprie- sau perfectă se caracterizează prin realizarea uneiconcordanţe sub raport subiectiv între instigator şi instigat= şi instigatulsăvârşeşte fapta cu intenţie.

instigare improprie- sau imperfectă este caracterizată prin lipsacoeziunii psihice între instigator şi instigat. Instigatul săvârşeşte fapta din culpăsau chiar cu vinovăţie (art. 31 C.p.)

instigare simplă- când mijloacele de determinare sunt simpleinstigare calificată- când pentru determinarea instigatului se folosesc

mijloace deosebite .

Unitatea şi pluralitatea de instigatori. După nr. persoanelor ce

desfăşoaro activitate de instigare se disting: a) instigare cu un singur instigator

b)

coinstigarea – presupune cooperarea mai multor persoane la

determinarea uneia sau unor persoane să săvârşească o faptă prevăzutăde legea penală .

Instigarea individulă- când activitatea de determinare se desfăşoarăasupra unei persoane sau asupra mai multor persoane determinate

Instigare colectivă- se caracterizeză prin instigarea unui număr

nedeterminat de persoane să săvârşească o infracţiune sau infracţiuni.

Instigare imediată- instigatorul se adresează nemijlocit instigatorului

pentru determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Instigare mediată- când determinarea are loc prin intermediul altei

persoane.

Instigare evidentă sau deschisă sau explicită – instigatorul expune

deschis scopul său, de a-l convinge la săvârşirea faptei pe instigatInstigare insidoasă sau ascunsă-cănd instigatorul nu dă în vileag rolul

său. Instigarea izbutită şi instigarea neizbutită – după rezultatul obţinut în

determinarea instigatului la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală sedisting:

a) instigarea cu efect pozitiv, reuşită- când instigatorul a reuşit sădetermine pe instigat sa accepte hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

b)

instigarea cu efect negativ când instigatorul nu a reuşit să determine pe instigat sa accepte hotărârea de a săvârşi infracţiunea.

Instigarea neurmată de executare – atunci când instigatorul instigă,instigatul acceptă, dar ulterior fie nu trecece la executarea faptei penale, fie se



_________________________________________________________________________10

desistă sau împiedică producerea rezultatului. art. 29 C. Pen.

Complicitatea- este forma participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la comiterea uneifapte prevăzute de legea penală ori promite, înainte sau în timpul săvârşiriifaptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe infractor,chiar dacă, după savărşirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită.

Condiţiile complicităţii Pentru a exista complicitate, este necesar să fie îndeplinite următoarele

condiţii cumulativ.

a) complicitatea presupune drept condiţie de bază a existenţei salecomiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, fie înformă consumată fie în forma unei tentative pedepsibile.

Complice poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale

pentr a răspunde penal.b) desfăşurarea de către complice a unei activităţi menite să

înlesnească, să ajute,pe autor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală.

Complice poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale penteu a răspunde penal. La săvârşirea unei infracţiuni poate exista un singurcomplice sau mai mulţi. „Înlesnirea,, priveşte activităţile compliceluidesfăşurate anterior comiterii infracţiunii care se situează în faza de pregătire asăvârşirii infracţiuni.

„ Ajutorul”dat de complice priveşte activităţile desfăşurate de acesta în

timpul executării faptei de către autor. Promisiunea de tăinire sau de favorizare a infractorului constituie unmijloc de întărire a rezoluţiei infracţionale luată de altă persoană, o încurajare aautorului.

c) săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire numai cu intenţie directă,indirectă sau chiar cu intenţie depăţită.

Felurile complicităţii

a) complicitatea morală şi materială

b)

complicitate anterioară sau concomitentă

c) complicitate nemijlocită şi mijlocităd) complicitate prin acţiune şi prin inacţiune

1. Aspecte ale complicităţii morale:

Complicitatea morală constă în activitatea desfăşurată de către complice, pe care se ajută din punct de vedere moral la pregătirea sau executarea unei

infracţiuni. Un prim aspect al complicităţii morale se referă la activitatea de întărire a



_________________________________________________________________________ 11

rezoluţiei infracţională luată de autorul infracţiunii sau de întreţinere a acesteia. Un al doilea aspect este acela al sfaturilor date de complice, al

instrucţiunilor de felul cum să comită infracţiunea sau chiar al procurării deinformaţii şi date cu privire la împrejurările, modalitatea, locul timpul săvârşiriiinfracţiunii, despre victimă, etc.

Tot aspect al complicităţii morale este şi prezenţa complicelui la loculsăvârşirii faptei pe baza înţelegerii prealabile cu autorul.

Promisiunea de ajutor făcută de complice înainte sau în timpul săvârşiriifaptei ca va tăinui bunurile provenite din infracţiune ori ca va favoriza pefăptuitor.

Co mplicitatea materială – constă într-o activitate de ajutare, înlesnireefectivă sau sprijinire materială la pregătirea sau executarea fapteisăvârşită de autor.

Ajutorul material îmbracă mai multe aspecte care se pşrezintă sub maimulte forme.

- Procurarea pentru autor a unor instrumente sau mijloace cu

ajutorul cărora acesta săvârşeşte fapte penală, cum ar fi: obiecte, armesubstanţe.

Se va considera că o persoana a procurat mijloacele numai atunci când le-

a pus efectiv la dispoziţia autorului (coautorului), prin predarea lor, indiferent căo va face personal ori prin intermediul altei persoane.

- Confecţionarea sau adaptarea pentru autor a unor instrumente ori

mijloace cu care să săvârşească fapta periculoasă. - Înlesnirea sau ajutorul material dat de complice în timpul săvârşiriifaptei.

2. Ţinând seama de momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală,complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă.

- Complicitatea anterioară constă în atribuţia dată înainte desăvârşirea faptei

- Complicitatea concomitentă constă în contribuţia dată concomitentcu săvârşirea faptei şi anume acte de ajutor în cursul executării.

3. În raport de relaţia dintre activităţi – a complicelui şi cea a autorului – complicitate mijlocită şi nemijlocită.

- complicitatea mijlocită există atunci când sprijinul este dat prinintermediul altui participant.

- complicitatea nemijlocită există atunci când sprijinul este acordatde complice direct autorului.

4. În funcţie de forma pe care o îmbracă ajutorul dat autor ului

complicitatea este prin acţiune sau prin inacţiune. - complicitatea prin acţiune constă din neîndeplinirea de către



_________________________________________________________________________12

complice a unor acte pe care era obligat să le îndeplinească, neîndeplinirecare constituie o înlesnire sau un ajutor dat cu intenţie la săvârşirea fapteiilicite, de ex. portarul nu încuie uşa pentru ca autorul să poată intra.

AUTORUL ŞI PARTICIPANŢII ÎN NOUL COD PENAL

Autorul şi coautorii Art. 46. – (1) Autor este persoana care săvârşeşte înmod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.(2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzutăde legea penală.

Instigatorul Art. 47. – Instigator este persoana care, cu intenţie, determină oaltă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Complicele Art. 48. – (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.(2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul

săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Pedeapsa în cazul participanţilor

Art. 49. – Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu

intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşireainfracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74.

PARTICIPAŢIA IMPROPRIE

(IMPERFECTĂ)

Este acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună, o faptă prevăzută de legea penală, nu au toate aceeaşiatitudine psihică, nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie, unii participanţilucrând cu intenţie alţii din culpă sau fără vinovăţie.

În literatura de specialitate şi sub influenţa ei şi în practica judiciarăexistenţa paricipaţiei improprii a fost contestată.

Este aşa- numita teorie a autorului mediat. Potrivit acestei teorii, de vreme

ce autorul imediat nu răspunde penal şi nu poate fi subiect al infracţiunii,adevăratul autor trebuie considerat cel care l-a determinat cu intenţie săsăvârşească fapta, adică autorul mediat care s-a folosit de autorul imediat ca de o

simplă unealtă, ca de un animal. Într -o altă opinie se arată că participaţia improprie este o realitate, iar

reglementarea ei legală o necesitate. Conform premisei adevărate, că ceea ce constituie unitatea în raport cu

care stabileşte pluralitatea participanţilor nu este infracţiunea, aşa cum se



_________________________________________________________________________ 13

consideră în cadrul celelilalte teorii, ci fapta prevăzută de legea penală, camanifestare obiectivă la a cărei săvârşire unii dintre participanţi pot contribui cuintenţie, iar alţii din culpă ori fără vinovăţie, pentru existenţa participaţiei fiindsuficientă voinţa comună a participanţilor de a săvârşi fapta.

Modalitatea intenţie şi culpă

Constă în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod cu inţenţie lasăvârşirea din culpă de către altă persoană a unei fapte prevăzută de legea

penală. Ceea ce caracter izează această modalitate a participaţiei improprii este

faptul că autorul săvârşeşte fapta din culpă, fiind însă determinat cu intenţie decătre o altă persoană (instigator) ori sprijinit tot cu intenţie de un alt participant(complice). În acest caz, autorul nu-şi dă seama că este determinat ori ajutat în

comiterea faptei.

Modalitatea intenţiei şi lipsa de vinovăţie.

Constă în determinarea, ajutarea sau înlesnirea în orice mod cu intenţie lasăvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o persoană careacţionează fără vinovăţie.

În ceea ce priveşte contribuţiile participanţilor, determinarea cu intenţie lasăvârşirea faptei va fi considerată instigare, iar înlesnirea sau ajutarea tot

intenţionată, complicitatea, astfel că aceşti participanţi vor răspunde în calitatealor pentru infracţiunea intenţionată.

Noul Cod Penal prin prisma prevederilor Art. 52. prevede că – (1) Săvârşireanemijlocită, cu intenţie, de către o persoană, a unei fapte prevăzute de legea

penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare oaltă persoană, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru faptacomisă cu intenţie.(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, lasăvârşirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea

penală, sesancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie.(3) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, lasăvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană carecomite acea faptă

fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceainfracţiune.(4) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.

1.5 TEST DE EVALUARE



_________________________________________________________________________14

Definiţi complicitatea1.6 LUCRARE DE VERIFICARE

Enumeraţi felurile instigării 1.7 RĂSPUNS LA TESTUL DE EVALUARE

Este forma participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie

înlesneşte sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori pr omite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite dinaceasta sau că va favoriza pe infractor, chiar dacă, după savărşirea faptei,

promisiunea nu este îndeplinită.

1.8 BIBLIOGRAFIE1.

C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal , Editura Trei, Bucureşti,2001

2. M. Basarab, Drept penal , Ed. Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1995

3. I. Oancea, Drept penal, partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1971

Chemarea, Iaşi, 1999

Unitatea de învăţare nr.16



_________________________________________________________________________ 15

R ĂSPUNDEREA PENALĂ

Cuprins

R ĂSPUNDEREA PENALĂ

Noţiune

Principiile răspunderii penale

1.1 OBIECTIVE

Aprofundarea cunoştinţelor privitoare la principiile răsunderii penale îndreptul penal român.

1.2 Noţiune

Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice şi reprezintăconsecinţa nesocotirii dispoziţiei normei juridice penale.

Răspunderea penală apare, ca fiind însăşi raportul juridic de conflict,de constrângere, raport juridic complex, cu drepturi şi obligaţii specifice

pentru subiectele participante.

1.3 Principiile răspunderii penale

Prin principiile ale răspunderii penale se înţeleg acele idei de bază,diriguitoare, ce se regăsesc în normele de reglementare a răspunderii penale.

Principiile răspunderii penale în general

1. Principiul lagalităţii penale în special Presupune că apariţia, desfăşurarea ca şi soluţionarea raportului

penal are loc pe baza legii şi în strictă conformitate cu aceasta . Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea incriminării şi

legalitatea sanvţiunilor de drept penal. 2.

Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale Este principiul care îşi găseşte deplină consacrare în dispoziţiile art.

17 alin. 2 C. p. – răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşireaunei infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârşită cuvinovăţia cerută de lege şi care prezintă pericolul social concret al uneiinfracţiuni .

3 . Pri ncipiul umanismului

În domeniul răspunderii penale principiul umanismului îşi găseşteexpresia în condiţiile şi conţinutul constrângerii juridice, care intervine în

cazul săvârşirii infracţiunii ca şi prin prevederea pentru destinatarii legii penale a unor exigenţe cărora aceştia li se pot conforma .

4. Principiul răspunderii penale personale



_________________________________________________________________________16

Presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care asăvârşit ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni. Răspunderea penalănu poate intervani pentru fapta altuia .

5. Principiul unicităţii răspund eri i penaleÎn conformitate cu acest principiu, răspunderea penală pentru o faptă

săvârşită este unică, adică se stabileşte o singură dată, iar dacă raportul juridic de răspundere penală se stinge, acesta nu mai poate reacţiona înviitor.

6. Principiu in evitabilităţii răspunderii penale Acest principiu presupune că oricine săvârşeşte o infracţiune trebuie

să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă inevitabilă asăvârşirii unei infracţiuni.

7. Principiu individualizării răspunderii penale Potrivit acestui principiu răspunderea penală trebuie să fie

diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale

8. Pr incipiu prescriptibilităţii răspunderii penaleRăspunderea penală, camijloc de realizare a ordinii de drept prin

constrângere, pentru a fi eficientă, trebuie să intervină promt, cât maiaproape de momentul săvârşirii infracţiunii.

Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu, faţă de data săvârşiriiinfracţiunii cu atât eficienţa ei scade .


Ce presupune principiul individualizării răspunderii penale?

1.5 LUCRARE DE VERIFICARE

Definiţi noţiunea răspunderii penale

1.6 RĂSPUNS LA TESTUL DE EVALUARE

Potrivit acestui principiu răspunderea penală trebuie să fie diferenţiată în funcţie degravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a asigura atât sancţionareacorectă a infractorului cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale.

1.7 BIBLIOGRAFIE4.

V. Dongoroz, Drept penal , (tratat), 1939


3. M. Zolyneak, M.I. Michinici, Drept penal, partea generală, Editura FundaţieiChemarea, Iaşi, 1999


ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE



_________________________________________________________________________ 17

Cuprins

ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE

Noţiune

Condiţii privitoare la infracţiune

1.1 OBIECTIVE

Asimilarea cunoştinţelor referitoare la modalitatea înlocuirii răspunderii penale

1.2 Noţiune

Înlocuirea răspunderii penale poate fi definită ca fiind instituţia juridică în baza căreia instanţa de judecată înlocuieşte, în condiţiile prevăzute de lege, răspunderea penală cu altă formă de răspundere juridicăce atrage o sancţiune cu caracter administrativ.

Atât răspunderea înlocuitoare ce atrage aplicarea unei sancţiuni cu

caracter administrativ, cât şi răspunderea penală au ca temei săvârşirea uneiinfracţiuni, adică a unei fapte ce prezintă pericolul social concret al uneiinfracţiuni, care este săvârşită cu vinovăţia cerută de lege şi care este

prevăzută de legea penală.

Înlocuirea răspunderii penale ca instituţie a dreptului penal estereglementată prin dispoziţiile art. 90, 91 şi art. 98 din C. p. unde sunt

stabilite condiţiile în care se poate dispune şi sancţiunile extrapenaleaplicabile.

1.3 Condiţiile privitoare la infracţiune.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită esteînchisoarea de cel mult un an sau amendă, ori s-au săvârşit infracţiunile

prevăzute de art. 208, 213, 215 alin. 1, 215 indice 1, 219 alin, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei .

După cum se poate observa în dispoziţiile de mai sus sunt prevăzutecondiţii distincte pentru diferite infracţiuni.

1. Înlocuirea răspunderii penale va putea fi dispusă pentru aceleinfracţiuni la care pedeapsa prevăzută de lege este de cel mult un an sauamendă indiferent de paguba pricinuită.

2. Cea dea doua grupă de infracţiuni pentru care este posibilăînlocuirea răspunderii penale priveşte infracţiunile precis delimitate în lege

şi anume: furtul ( art. 208), abuzul de încredere( art. 213) , înşelăciunea (art. 215) etc., dacă pentru aceste infracţiuni valoarea pagubei nu depăşeşte100.000 lei sau dacă infracţiunea săvârşită este neglijenţa în serviciu ( art.





_________________________________________________________________________ 19

Cuprins

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

Aspecte generale

Noţiunea şi scopul cauzelor care înlătură

răspunderea penală

Amnistia

Prescripţia răspunderii penale

Lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia

Împăcarea părţilor

Cauzele de nepedepsire

1.1 OBIECTIVE

Asimilarea cunoştinţelor referitoare la cauzele care înlătură răspunderea

penală

1.2 Aspecte generale

Pentru ca legea penală să-şi realizeze scopul, răspunderea penală esteconsecinţa obligatorie a săvârşirii unei infracţiuni. Inevitabilitatearăspunderii penale este un principiu al instituţiei ca atare, principiu careevidenţiază aspectul de constrângere al răspunderii penale care sematerializează în dreptul şi obligaţia statului de a aplica pedeapsa sau alte

sancţiuni penale persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Fără inevitabilitatea răspunderii penale, asa cum s-a spus, întregulmecanism al reglementării juridice a relaţiilor de apărare sociale ar deveniinoperant, autoritatea legii ar fi grav compromisă iar ordinea în drept n-ar

putea fi restabilită. În planul dreptului procesual penal, inevitabilitatea răspunderii penale

se exprimă sub forma principiului oficialităţii acţiunii penale.

1.3 Noţiunea şi scopul cauzelor care înlătură răspunderea penală

Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost definite ca instituţii dedrept penal destinate să asigure constrângerii juridice penale, o incidenţă şifuncţionare care să corespundă scopurilor legii penale şi scopurilor

pedepsei. Ele se întemeiază pe anumite realităţi care se pot ivi în legăturăcu aplicarea sancţiunilor penale şi care, din punct de vedere social-uman şi

politic penal, trebuie să fie ţinute în seamă la realizarea unei juste şi utilerepresiuni.

Cauzele care înlătură răspunderea penală nu se confundă nici cu

dezincriminarea deoarece ele înlătură răspunderea penală în raport cutrecutul, deci pentru fapte săvârşite, în vreme ce dezincriminaea produceefecte şi pentru trecut, dar mai ales pentru viitor.



_________________________________________________________________________20

Cadrul legal al cauzelor care înlătură, răspunderea penală.aspecte comune.

Cauzele care înlătură răspunderea penală sunt reglementate în Titlul

VII al părţii generale a Codului Penal, împreună cu aceste cauze careînlătură executarea pedepsei şi consecinţele condamnării. Aceste cauze cuefecte ample în lanul răspunderii penale sunt: amnistiţia, prescripţiarăspunderii penale, lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia şiîmpăcarea părţilor .

În general cauzele care înlătură răspunderea penală nu produc efecteîn raport cu consecinţele extrapenale ale infracţiunii săvârşite.

Pe lângă cauzele prevăzute în Titlul VII al părţii generale, Codul penal instituie si alte cauze de înlăturare a răspunderii penale prin norme

prevăzute în partea specială. Astfel, potrivit art. 278 C. pen, pentru anumiteinfracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, acţiunea penală se pune în miscare numai la sesizarea organelor competente, ale căilor ferate.De asemenea, în conformitate cu art. 337 şi art 355 C. pen., acţiunea penală

pentru anumite infracţiuni contra capacităţii de apărare se pune în mişcarenumai la sesizarea comandantului.

Condiţionarea tragerii la răspundere penală în aceste cazuri, desesizarea prealabilă a unei anumite autorităţi, prevăzută expres de lege arela baza raţiuni care ţin de specificul activităţilor din domeniul circulaţiei pe

căile ferate sau în domeniul militar.

1.4 Amnistia

NOŢIUNE

Amnistiţia este un act de clemenţă al puterii legiuitoare prin care, întemeiul unor considerente social- politice şi de politică penală şi în ondiţii anume

prevăzute, se înlătură răspunderea penală sau consecinţele acesteia pentruinfracţiuni săvârşite până la data adoptării lui.

TRĂSĂTURILE AMNISTIŢIEI

În primul rând amnistiţia este un act de clemenţă, adică un fel de iertare pentru anumite infracţiuni săvârşite într -un anumit interval de timp.

Actul în sine este de competenţa puterii legiuitoare, a Parlamentului. Fiind un act de clemenţă, de iertare a celor care au săvârşit anume infracţiuni,este firesc ca această iertare să nu o poată acorda decât puterea care a incriminatfaptele respective ca infracţiuni.

O trăsătură importantă a aministiţiei are în vedere efectele ei în sensul căele privesc anumite infracţiuni, de regulă, specificate în actul prin care se acordă



_________________________________________________________________________ 21

şi care sunt săvârşite într -o anumită perioadă de timp, respectiv înainet de

adoptarea actului.

FELURILE AMNISTIŢIEI

În funcţie de momentul în care se adoptă actul de clemenţă, se distingeîntre amnistiţia înainte de condamnare, amnistiţia după condamnare, care

poate interveni înainte sau în timpul executării pedepsei sau a altor sancţiuni penale şi amnistiţia poste executorie care intervine după xecutarea pedepselorsau a altor sancţiuni penale.

În raport cu sfera de cuprindere, amnistiţia poate fi generală atunci cândse acordă pentru toate infracţiunile săvârşite până la data acordării ei, sispecială, atunci când este acordată numai pentru anumite infracţiuni, infracţiunideterminate după anumite criterii cum ar fi: natura infracţiunilor, gravitatea

acestora, persoana care le-a săvârşit.Trebuie să facem distincţia între amnistiţia necondiţionată (pură şisimplă), caz în care beneficiarul ei, ca atare, nu este supus vreunei condiţii, şiamnistiţia condiţionată, situaţie în care amnistiţia ca atare este condiţionată deîndeplinirea unor cerinţe care pot privi infracţiunile sub anumite aspect obiectivesau subiective, condiţiile în care au fost săvârşite ori pe infractor prin prismavârstei, antecedentelor etc.

CARACTERELE AMNISTIŢIEI

Privită prin prisma incidenţei sale, amnistiţia are întotdeauna un caracter

real. Ca urmare, deci ea operează in rem, în sensul că priveşte faptele săvârşite. Faţă de subiecţii răspunderii penale, amnistiţia are un caracter

obligatoriu . Caracterul obligatoriu al amnistiţiei se evidenţiază mai ales înraport cu organele de stat care exercită constrângerea ca element predominant încadrul răspunderii penale (organele de cercetare şi urmărire penală, instanţele de

judecată, etc) şi derivă din împrejurarea că amnistiţia este acordată prin lege.

CONDIŢIILE AMNISTIŢIEI

O primă condiţie care se cere îndeplinită pentr ca amnistiţia să fieincidentă priveşte momentul săvârşirii infracţiunilor. Prin definiţie, aminstiţia nuse poate aplica decât faptelor comise până la data adoptării actului prin care ease acordă. Cu alte cuvinte, activităţile infracţionale pentru a intra sub incidenţaactului de amnistiţie trbuie să se situeze în timp, înainte de data la care a fostadoptat acest act.

Przentând diferite tipuri sau feluri de amnistiţie, am arătat că, practic,

întotdeauna beneficul amnistiţiei ca atare este condiţionat. Condiţiile în sine privesc fie infracţiunea, fie pe infractor. Verificarea



_________________________________________________________________________22

îndeplinirii lor este în special atributil organelor judiciare, şi este obligatorie.

EFECTELE AMNISTIŢIEI

Dacă amnistia intervine înainte de pronunţarea unei hotărâri de

condamnare, are ca efect înlăturarea răspunderii penale în temeiul art.119 alin.C. pen. Practic, în sfera dreptului procesual penal efectul echivalează cuimposibilitatea începeii procesului penal sau cu încetarea lui în ipoteza în care aînceput, indiferent de faza în care se află.

Potrivit art.119 alin.3 amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţăşi a măsurilor educative, însă în noul Cod Penal conf. art. 152 alin. 1 aministiava avea efect asupra măsurilor educative, menţiunea cu privire la acestea fiindeliminată. Considerentele care ar justifica această opţiune a legiuitorului ar ţinecaracterul eminamente preventiv şi nerepresiv al celor două categorii de

sancţiuni de drept penal, care sunt luate şi în interesul făptuitorului pentru caacasta să nu fie expus, în sensul de a săvârşii din nou fapte prevăzute de legea penală.

Amnistia nu produce efecte în raport cu consecinţele civile care izvorăscdin fapta infracţională săvârşită pentru că dreptul la despăgubire aparţine celui

păgubit şi ca urmare statul nu poate renunţa prin amnistiţie la un drept care nu-i

aparţine.

1.5 Prescripţia răspunderii penale

Aspecte generale privind prescripţia în dreptul penal

Normele juridice în general, au un caracter temporar, atât subaspectul duratei lor în timp, cât şi sub aspectul efectelor pe care le

produc.

Prescripţia în dreptul penal este reglementată sub douămodalităţi, respectiv prescripţia răspunderii penale şi prescripţiaexecutării pedepsei.

Noţiunea prescripţiei răspunderii penale

În Capitolul I, destinat unor probleme generale ce privescinstituţia răspunderii penale, am arătat că promptitudinea în tragereala răspundere a clor care au săvârşit infracţiuni este un principiu caerguvernează instituţia în sine.

Realitatea a demonstrat că sunt cazuri în care tragerea larăspundere a infractorilor nu s-a putut realiza prompt şi deci, în timputil, fie datorită împrejurării că infracţiunile nu au fost descoperite latimp, fie datorită faptului că infractorii nu au putut fi identificaţi sau

prinşi. În aceste situaţii este evident că trecerea timpului are consecinţe

reale care nu pot fi trecute cu vederea în planul răspunderii penale.



_________________________________________________________________________ 23

În primul rând trecerea timpului stinge rezonanţa, ecoul pe carefapta l-a avut în plan social. Fapta ca atare, în general, se stinge dinmemoria oamnenilor, probele dispar sau se degradează înmaterialitatea lor sau din memoria martorului, împrejurare ceîngreunează considerabil sau face chiar imposibilă tragerea la

răspundere penală. În lumina celor expuse putem defini prescripţia răspunderii

penale ca fiind o cauză care înlătură răspundeea penală pentru oinfracţiune datorită trecerii în anumite condiţii, a unui interval detimp de la data săvârşirii ei.

Prescripţia răspunderii penale are un caracter real pentru că ţineîn principal de faptă, de momentul în care aceasta s-a săvârşit.

Termenele prescripţii răspunderii penale

a. Durata termenelor

Stabilitatea termenelor, a duratei lor, reprezintă, în cazul prescripţiei o chestiune care ţine de însăşi esenţa instituţiei.

Portivit art. 122 C. pen. Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai

mare de 15 ani; b)

10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte15 ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsaînchisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsaînchisorii mai mare de1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsaînchisorii care nu depăşeşte 1 an sau amenda; În cazul infracţiunilor săvîrşite de minori, temenele prescripţiei

răspunderii penale se reduc la jumătate. În actuala reglementare legiuitorul a statuat că infracţiunile contra

păcii şi omenirii sunt imprescriptibile, însă în noua reglementareCodul Penal art. 153 va avea următorul cuprins şi anume: „ Prescripţianu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor de genocid,contra umanităţii şi de război.”, reglementarea fiind astfel mai

cuprinzătoare.

b. Calculul termenelor de prescripţie



_________________________________________________________________________24

Durata temenelor este stabilită de lege, în timp ce calcululîmplinirii lor este atributul organelor judiciare.

Potrivit art.122 alin.2 C.pen temenele prescripţiei răspunderii penale se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii, adică din ziuaîn care a luat sfârşit activitatea infracţională, indiferent de forma pe

care a imbrăcat-o infracţiunea (tentativă sau fapt consumat). În calculul infractiunii progresive, calculul termenului de

prescripţie se face în raport cu momentul în care s-a produs ultimul

rezultat şi nu în rapor t cu momentul de realizare a actului care l-a

determinat; în cazul infracţiunii continue termenul se calculează dela data încetării activităţii infracţionale, iar în cazul infracţiuniicontinuate, calculul se face în raport cu data la care s-a săvârşitultimul act in compunerea infracţiunii.

Noua reglementare însă are următorul text:

„ (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de ladata săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii , încazul infracţiunilor continuate , de la data săvârşirii ultimei

acţiuni sau inacţiuni , iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la

data săvârşirii ultimului act .(3) În cazul infracţiunilor progresive , termenul de prescripţie arăspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiuniisau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa

corespunzătoare rezultatului definitiv produs.(4) În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale,săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe săcurgă de la data la care acesta a devenit major . Dacă minorul a

decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţieîncepe să curgă de la data decesului .

Astfel legiuitorul a reglementat şi situaţia infracţiunilor progresive al căror termen de prescripţie va fi calculat în raport cu pedeapsa rezultatului produs; a celor de obicei, cât şi cea ainfracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale faţă de unminor.

Calculul prescripţiei executării pedepsei, conf. art. 126 alin. 3,

se face pentru situaţiile de la alin. 1(pedepsele pentru persoanafizică) şi alin. 1¹ (amenda aplicată persoanei juridice) de la datacând hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar pentrusituaţiile arătate în alin. 2 (sancţiunile cu carcater administrativ

prev. de art. 18¹ şi art. 91) de la data rămânerii definitive a hotărâriisau a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea.

Conform alin. 4 al aceluiaşi text legal, în cazul revocăriisuspendării condiţionate a executării pedepsei, a revocării



_________________________________________________________________________ 25

executării pedepsei sub supraveghere sau la locul de muncă,termenul de prescripţie curge de la data când hotărârea de revocarea rămas definitivă.

Conform art. 126 alin. 5 măsurile de siguranţă nu se prescriu.

Interpretarea şi suspendarea cursului prescripţiirăspunderii penale

În măsura în care în intevalele de timp ce reprezintă termenele prescripţiei s-au întreprins demersuri în planul tragerii larăspundere penală, cursul prescripţiei se întrerupe, iar în altesituaţii, cursul se suspendă.

a. Întreruperea cursului prescipţiei

Potrivit art. 123 alin. 1 C. pen. Cursul termenlor de prescripţiese întrupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii trebuiecomunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului

penal.

În momentul de faţă, nu orice act realizat în cursul procesului penal întrerupe cursul prescripţii ci numai acela care, potrivit legii,trebuie în mod obligatoriu aduse la cunoştinţă, comunicateînvinuitului sau inculpatului. În noua reglementare însă, conf. art.

155 alin. 1 N.C.P: „Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură încauză” fiind astfel elimnată menţiunea cu privirea la faptul că doaractele ce trebuie comunicate învinuitului/inculpatului întrerupcursul prescripţiei.

Potrivit art. 123 alin. 2, după fiecare întrerupere, începe săcurgă un nou termen de prescripţie. Noul termen se calculează dinmomentul, de la data efectuării actului de întrerupere.

Întreruperea produce efecte în raport cu toţi participanţii, chiardacă actul de întrerupere piveşte numai pe unii dintre ei.

Prescripţia specială prev. de art. 124 C.P, adică depăşireatermenului de prescripţie cu încă jumătate, indiferent de numărulde întreruperi a fost acum încorporat de art. 155 alin. 4 N.C.P.

O nouătate este însă şi alin. 5 al art. 155 N.C.P care prevede: „ Admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.”

b. Suspendarea cursului prescripţiei

Cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendat pe timpul



_________________________________________________________________________26

cât o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori deneînlăturat împiedică depunerea în mişcare a acţiunii penale saucontinuarea procesului penal.

Două sunt categoriile de cauze care pot determina suspendareacursului prescripţiei răspunderii penale. În rima categorie intră

acele situaţii în care tragerea la răspundee este împiedicată denerealizarea unei condiţii expres prevăzută de o dispoziţie legală.

A doua categorie de cauze care determină suspendarea prescripţiei răspunderii penale priveşte împrejurările de neprevăzutsau de neînlăturat care împiedică pentru o anumită perioadădesfăşurarea activităţii judiciare, cum ar fi: un cutremur de pământ,o inundaţie, starea de război.

Efectele prescripţiei răspunderii penale

Prescripţia răspunderii penale are ca efect înlăturarearăspunderii penale pentru orice infracţiuni săvârşit cu excepţiainfracţiunilor contra păcii si omenirii care sunt imprescriptibile.

Această excepţie este prevăzută în art. 121 alin 2 C.pen şi seîntemeiază pe ideea că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni,datorită gravităţii lor şi a periculozităţii deosebite a făptuitoruluitrecerea timpului nu produce în plan social juridic acel mutaţii caresă justifice renunţarea la constrângerea penală.

Trecând cu vederea temeiurile care justifică pe deplin prescripţia răspunderii penale, trebuie să arătăm că beneficiulefectelor sale este de multe ori şi consecinţa unor carnţe ce existăîn activitatea organelor judiciare, să identifice şi să prindă pe ceicare le-au săvârşit, aplicându-le sancţiunile prevăzute de lege.

.

1.6 Lipsa plângerii prealabile sau retragera acesteia

Aspecte generale

Având în vedere că infracţiunea este cea mai gravă faptă antisocială însfera încălcărilor legii, în general, reacţia socială, reacţia de constrângerecare se realizează în cadrul răspunderii penale este obligatorie. În planconcret, obligativitatea răspunderii penale sau inevitabilitatea acesteia

presupune că în cazul săvârşirii unei infracţiuni, statul, prin organele salespecializate să aibă dreptul şi obligaţia, în acelaşi timp să identificefăptuitorul şi să aplice o sancţiune, conform prevederilor legii.

Plângerea prealabilă, condiţie a răspunderii penale

Plângerea prealabilă este o instituţie cu dublă natură juridică, fiind



_________________________________________________________________________ 27

reglementată atît de normele dreptului penal, cât şi de normele dreptului procesual penal. Din punct de vedere al dreptului penal, plângerea prealabilă apare ca o condiţie a răspunderii penale. Plângerea pralabliă sedeosebeşte de plăngerea ca mod de sesizare a faptei.

Pentru ca plângerea pralabilă să fie o o condiţie a răspunderii penale,

trebuie să îndeplinească cumulativ anumite cerinţe: a)

să fie în primul rând prevăzută ca atare, în mod express conţinutultrextului de lege care incriminează fapta ca infracţiune.

b) Plângerea prealabilă trebuie să fie făcută de persoana vătămată

c) Plângerea prealabilă, pentru a produce efectul ce-i este specific,

declanşarea procesului de tragere la răspundere penală a făptuitorulu,trebuie să mai indeplinească anumite cerinţ cu privire la forma , loculşi termenul de introducere.

Aceste cerinţe sunt prevăzute şi reglementate de normele dreptului

procesual penal.

LIPSA PLÂNGERII PREALABILE SAU RETRAGEREA

ACESTEIA, CAUZE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

a. Lipsa plângerii prealabile

În conformitate cu art.131 alin. 1 C.pen în cazul infracţiunilor pentrucare tragerea la răspundere penală se face la plângerea prealabilă, lipsa

plângerii prealabile înlătură răspunderea penală. Plângerea prealabilă lipseşte în primul rând în situaţia în care persoanavătămată nu a formulat-o ca atare. Neintroducerea plângerii echivalează cio manifestare de voinţă unilaterală a persoanei vătămate, care potrivitlegii, are ca efect înlăturarea răspunderii penale pentri infracţiuneasăvârşită.

b. Retragerea plângerii prealabile

Retragerea plângerii prealabile are o semnificaţie juridică asemănătoarecu lipsa plângerii cu menţiunea că, în acest caz, este vorba de o reevaluare

a unei manifestări de voinţă iniţiale, în sensul că se revine asupra intenţieiexprimate prin introducerea anterioară în condiţiile legii a plângerii

prealabile.

Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie totală şi necondiţionată,adică să privească atât aspectul penal, cat şi pe cel civil şi să nu fieîntemeiată în anumite condiţii.

Cu privire însă retragerea plângerii legiuitorului a înţeles săreglementeze mai bine această instituţie şi i-a alocat un articol întrg, astfelconform Art. 158. N.C.P – (1) Retragerea plângerii prealabile poateinterveni până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în cazul



_________________________________________________________________________28

infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale estecondiţionată de introducerea unei plângeri prealabile.

(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, retragerea

plângerii prealabile se face numai de reprezentanţii lor legali. În cazul persoanelor cu

capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se face cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.(4) În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penaleeste condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile, dar acţiunea

penală a fost pusă în mişcare din oficiu în condiţiile legii, retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror.

ALTE ASPECTE PRIVIND PLÂNGEREA PREALABILĂ

a. Indivizibilitatea răspunderii penale

Potrivit art.131 alin.3, fapta care a adus vătămare mai multor persoaneatrage răspunderea penală, chiar dacă plângerea s-a făcut sau se menţinenumai de către una dîntre ele (indivizibilitatea activă). În alin.4 al aceluiaşiarticol se prevede că fapta atrage răspunderea penală a tuturor

participanţilor la săvârşirea ei, chir dacă plângerea prealabilă s-a făcut sau

se menţine cu privire numai la unul dintre ei (indivizibilitate pasivă).

b. Excepţie cu privire la efectele lipsei plângerii prealabile

Potrivit art.131 alin. 5 C.pen., plângerea prealabilă nu este necesară încazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiuori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Pe cale de consecinţă, în ipoteza că

persoana vătămată este un minor, lipsa plângerii sau retrgerea acesteia numai reprezintă cauze care înlătură răspunderea penală, care va fi angajatădin oficiu în scopul protejării prin efectul legii a intereselor minorului.

Conform art. 157 alin 5 N.C.P: „ (5) Dacă persoana vătămată adecedat, sau în cazul persoanei juridice aceasta a fost lichidată, înainte deexpirarea termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii,acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.”

1.7. Împăcarea părţilor

CONDIŢIILE ÎMPĂCĂRII PĂRŢILOR Aceste condiţii privesc cazurile în care poate interveni, persoanele între care eaintervine, obiectul ca atare al împăcării, caracterul împăcării şi intervalul de timp



_________________________________________________________________________ 29

în care împăcarea se poate realiza. a) Împăcarea părţilor se poate realiza în cazul acelor infracţiuni la care legea

prevede, în mod express, că ea reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală. b)Împăcarea trebuie să se facă între persoanele implicate în conflictul penal,adică

între partea vătămată şi infractor. c) Împăcarea trebuie să fie personală, adică să precizeze persoanele care s-au

înţeles să pună capăt conflictului. d)Împăcarea trebuie să fie explicită, de regulă expresă, în faţa autorităţilor

judiciare, neputând fi dedusă din anumite situaţii sau împrejurări. e) Pentru a produce efectele ce-i sunt specifice, împăcarea trebuie să fie totală,necondiţionată şi definitivă.

f) Pentru a produce efecte, împăcarea poate să intervină în orice etapă derealizare a răspunderii penale, dar înainte ca hotărârea instanţei cu privire la

infracţiunea săvârşită să rămână definitivă.

Conform art. 159 N.C.P: (1) Împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s- a făcut din oficiu, dacă legea o prevedeîn mod expres.(3 ) Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a

intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei .(4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numaide reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se

pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.(5) În cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul săulegal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia.

Împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participatla comiterea aceleiaşi fapte.(6) În cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei

jur idice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător

EFECTELE ÎMPĂCĂRII PĂRŢILOR Dacă împăcarea părţilor cu respectarea tuturor condiţiilor necesare s-a realizat,

răspunderea penală a celui care a săvârşit infracţiunea este înlăturată. Spredeosebire de celelalte cauze care înlătură răspunderea penală, împăcarea părţilorare ca efecte mai largi în sensul că ea înlătură şi consecinţele civile care se nascdin săvârşirea infracţiunii.

1.8. Cauzele de nepedepsire

CAUZELE GENERALE DE NEPEDEPSIRE

Aceste cauze sunt desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.



_________________________________________________________________________30

Existenţa lor depinde de îndeplinirea unor cerinţe analizate în partea a doua acursului. În măsura în care aceste cerinţe sunt îndeplinite, desistarea şiîmpiedicarea producerii rezultatului au ca efect nepedepsirea.

CAUZE SPECIALE DE NEPEDEPSIRE

Cauzele speciale de nepedepsire sunt prevăzute în textele de lege ce cuprindnormele de incriminare şi sunt paritcularizate în funcţie de conţinutul cestornorme şi de finalitatea pe care ele o vizează.

Astfel, în art.260 C. pen, care incriminează mărturia mincinoasă, se prevede înalin. 2 o cauză specială de nepedepsire, potrivit căreia cel care comite mărturiamincinoasă nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se producearestarea inculpatului şi în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâresau de a se fi dat o altă soluţie , ca urmare a mărturiei mincinoase, îşi retrage

mărturia. De asemenea în cazul dării de mită, făptuitorul nu se pedepseşte dacădenunţă autorităţilor fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.

Este evident că în cele două cazuri prezentate cu titlu de exemplu, conduitaulterioară săvârşirii infracţiunilor micşorează foarte mult pericolul social alacestora şi pun în lumină, în acelaşi timp, o reconsiderare totală a activităţiiinfracţionale de către însuşi autorul ei, motiv pentru care răspunderea penală,

pedeapsa nu numai este justificată şi nici necesară.


Care sunt efectele prescripţiei răspunderii penale?


Clasificarea cauzelor de nepedepsire


Prescripţia răspunderii penale are ca efect înlăturarea răspunderii penale pent ru

orice infracţiuni săvârşit cu excepţia infracţiunilor contra păcii si omenirii caresunt imprescriptibile. Această excepţie este prevăzută în art. 121 alin 2 C.pen şi se

întemeiază pe ideea că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni, datorită gravităţii lorşi a periculozităţii deosebite a făptuitorului trecerea timpului nu produce în plansocial juridic acel mutaţii care să justifice renunţarea la constrângerea penală.

Trecând cu vederea temeiurile care justifică pe deplin prescripţia răspunderii penale, trebuie să arătăm că beneficiul efectelor sale este de multe ori şiconsecinţa unor carnţe ce există în activitatea organelor judiciare, să identifice şisă prindă pe cei care le-au săvârşit, aplicându-le sancţiunile prevăzute de lege.

1.12 BIBLIOGRAFIE

8.

C. Bulai, Manual de drept penal, Ed. All, Bucureşti, 1997 9. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal , Editura Trei, Bucureşti,

2001



_________________________________________________________________________ 31


11. C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1997

12. V. Dongoroz, Drept penal , (tratat), 1939




Aplicarea şi executarea pedepselor şi a celorlalte sancţiuni de drept penal

Cuprins

APLICAREA ŞI EXECUTAREA PEDEPSELOR ŞI A





_________________________________________________________________________ 33

Descrieţi principiul individualizării

1.5 LUCRARE DE VERIFICARECare este baza principiului respectului pentru demnitatea umană?


Potrivit acestui principiu, executarea unei sancţiuni penale trebuie să fie adaptată pentru fiecare condamnat în parte sau anumite grupuri de condamnaţi 1.7 BIBLIOGRAFIE

14. C. Bulai, Manual de drept penal, Ed. All, Bucureşti, 1997

15. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal , Editura Trei, Bucureşti,2001


INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Cuprins

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR



_________________________________________________________________________34

Noţiuni generale

Individualizarea legală a răspunderii penale

Individualizarea judiciară a răspunderii penale

Criterii generale de individualizare a răspunderiipenale

1.1 OBIECTIVE

Asimilarea unor cunoştinţe generale referitoare la individualizarea

răspunderii penale

1.2 Noţiuni generale

In primul rând, trebuie reţinut faptul că individualizarea este un principiu al răspunderii penale, reprezentând o adevărată instituţie de drept penal care se integrează în instituţia mai largă a răspunderii penale.

În stabilirea sistemului de sancţiuni penale şi în reglementarea lui se pleacă de la anumite premise.

Stabilirea cadrului legal care guvernează individualizarea răspunderii penale se face în raport de fenomenul infracţional în ansamblu, dar şi a unorelemente care se evidenţiază în cadrul fenomenului, cum ar fi dinamica pegenuri de infracţiuni, tipologia infracţiunilor şi a infractorilor, efectul de

răspuns al celor care suportă consecinţele unor sancţiuni penale sau reacţiacelorlalte persoane, a opiniei publice faţă de aceste sancţiuni. Individualizarea corespunzătoare a răspunderii penale este, în acelaşi

timp, expresia unei politici penale juste, axată pe ideea de echilibru întreaspiraţia de libertate şi demnitate a fiinţei umane şi nevoia reprimăriimanifestărilor antisociale care fac imposibilă realizarea acestei aspiraţii.

Individualizarea răspunderii penale străbate următoarele etape înrealizarea ei:

- etapa individualizării legale; - etapa individualizării judiciare; -

etapa individualizării administrative. .

1.3 Individualizarea legală a răspunderii penale.

Individualizarea legală a răspunderii penale este realizată de legiuitorîn însuşi momentul elaborării sau, mai precis, al adoptării legii.

Această etapă presupune, în primul rând, stabilirea sistemului desancţiuni aplicabile persoanelor care săvârşesc infracţiuni sau fapte

prevăzute de legea penală. Aceste sancţiuni au temeiuri şi finalităţi diferite. Odată cu stabilirea sistemului de sancţiuni se stabilesc şi limitele



_________________________________________________________________________ 35

generale ale acestora.

Legiuitorul stabileşte pedepsele ce pot fi aplicate pentru fiecareinfracţiune prevăzută în partea specială a Codului penal sau în legi specialenepenale cu dispoziţii penale, precum şi limitele speciale ale acestora.

Individualizarea legală propriu-zisă a răspunderii penale se limitează

la stabilirea categoriilor de sancţiuni aplicabile şi a limitelor acestora, acolounde acest lucru este posibil.

Ex: furt – art.208 C.p. – la stabilirea pedepsei cu închisoarea de la 1 – 12 ani, legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care făptuitorul este major,nu a mai fost condamnat, nu a mai săvârşit alte infracţiuni, a acţionat încalitate de autor, a dus fapta până la capăt, etc.

Aceasta este situaţia tipică, însă de exemplu, dacă infr actorul este

minor, atunci suntem în prezenta unei situaţii atipice, care impun un regimde sancţionare diferenţiat şi care este întotdeauna stabilit de lege.

1.4 Individualizarea judiciară a răspunderii penale

Individualizarea judiciară este cea de-a doua etapă de realizare aindividualizării răspunderii penale. Realizarea acestei etape este atributulinstanţei de judecată, dar şi a celorlalte organe judiciare, a apărătorului, etc.

Aceasta este o etapă ce reprezintă o primă adaptare a răspunderii penale la

infractor privit ca o entitate reală, vie şi nu ca o abstracţiune. Individualizarea judiciară a răspunderii penale trebuie făcută nu numai în

raport cu gravitatea infracţiunii, ci şi în raport cu pericoluzitatea infractorului şitrăsăturile personalităţii sale. Pentru infractorii înrăiţi, pentru infractorii violenţi, persistenţi în

criminalitate, sancţiunea trebuie să fie mai aspră, în vreme ce pentru infractoriiaccidentali, mai puţin periculoşi, sancţiunea trebuie să fie mai uşoară.

Trebuie observat că între infractori mai există şi alte deosebiri. Astfel, eidiferă în raport de mediul familial şi social din care provin, sau în raport cu

posibilităţile lor intelectuale, nivel de pregătire ori în raport cu alte elemente ceconturează fiecare tip concret şi unic de personalitate.

Pentru a facilita şi garanta realizarea individualizării judiciare arăspunderii penale, legea fixează anumite criterii de individualizare obligatorii şi

pentru judecător, în a ţine cont de toate elementele prezentate mai sus.

1.5. Criterii generale de individualizare a răspunderii penale

Definiţie: Elemente consacrate ca atare prin lege de care judecătorultrebuie să ţină seama în procesul de aplicare a unei sancţiuni concrete

persoanei care se face vinovată de săvârşirea unei infracţiuni sau fapte prevăzute de legea penală.

A se vedea art.72 C.p.



_________________________________________________________________________36

Dispoziţiile Părţii generale a Codului penal

a) stabilirea pedepsei pentru infracţiunea rămasă în forma tentativei: Potrivit art.21 C.p. tentativa nu se pedepseşte decât atunci când legea

prevede expres aceasta. În cazul în care tentativa este incriminată, sesancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătateamaximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără caminimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. Dacă pedeapsa

prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, se va aplica pedeapsa închisoriide la 10 la 25 de ani.

b) stabilirea pedepsei în caz de participaţie

Instigatorul şi complicele vor fi sancţionaţi de lege cu pedeapsa

stabilită de lege pentru autor.

c) stabilirea pedepselor în caz de concurs de infracţiuni: - stabilirea pedepsei principale

Când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau maimulte pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii

pe viaţă. Dacă s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica

pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar

când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5ani.

Când s-au sta bilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare,care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acel maxim nueste îndestulător, se poate adăuga un spor până la jumătate din acel maxim.

Acest sistem de stabilire a pedepsei poartă denumirea de cumul

juridic.

În eventualitatea în care s-a stabilit o pedeapsă cu închisoarea şi o pedeapsă cu amenda, se aplică pedeapsa cu închisoarea, la care se adaugăamenda în tot sau în parte.

- stabilirea pedepselor complementare şi a măsurilor de siguranţă

Când pentru una din infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.

În cazul măsurilor de siguranţă de natură diferită dispuse pentruinfracţiunile concurente, se cumulează şi se execută fiecare în parte.

d) stabilirea pedepsei în caz de recidivă

În caz de recidivă postcondamnatorie, pedeapsa stabilită pentruinfracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea

anterioară se contopesc, sporul putând fi de până la 7 ani.În cazul recidivei postexecutorii, se poate aplica o pedeapsă până la





_________________________________________________________________________38

Circumstantele agravante legale enumerate limitativ în art. 75C.pen. sunt:

- a) Savârsirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreuna.Cooperarea mai multor persoane la savârsirea faptei mareste forta de

actiune, da acestora mai multa îndrazneala, le creeaza conditii de natura saîngreuneze descoperirea faptei si identificarea lor. Semnificatia juridica aexpresiei „savârsire împreuna" este înca controversata. Plenul fostuluiTribunal Suprem a precizat3 însa ca nu se cere ca toti faptuitorii sa fie

prezenti la locul savârsirii infractiunii; o conlucrare simultana se poaterealiza si de la distanta. Savârsirea împreuna reuneste actele de coautorat sicomplicitate concomitenta.

- b) Savârsirea infractiunii prin acte de cruzime, prin violente asupramembrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezinta pericol

public". Prin „acte de cruzime" se întelege producerea unor suferintegrele, prelungite, victimei. Este vorba de utilizarea unor mijloace si

procedee salbatice, nemiloase care nu sunt necesare, în mod normal, pentru producerea rezultatului infractiunii. Datorita modului nemilos si ferocitatii

cu care este savârsita, infractiunea comisa prin acte de cruzime inspira unsentiment de oroare, de groaza.

Pentru existenta agravantei nu intereseaza daca actele de cruzime au

dus prin ele însele la producerea rezultatului infractiunii sau dacafaptuitorul le-a savârsit numai pentru a chinui victima înainte sau dupa

producerea rezultatului. „Violentele comise asupra membrilor familiei"vizeaza manifestarile brutale, constrângerile fizice de orice natura care arcauza suferintele fizice (de exemplu, tragerea de par sau de ureche, târârea,

punerea unei piedici urmata de cadere, asmutirea unui câine sau lansareaasupra victimei a unui animal periculos care o trânteste la pamânt, o muscasau o loveste).

Prin „metode sau mijloace care produc pericol public", se întelegorice metode sau mijloace care, prin folosire, sunt susceptibile sa produca

urmari grave pentru un numar nedeterminat de persoane, pentru bunurile

acestora sau pentru alte valori sociale importante. Asemenea metode sau

mijloace pot fi: incendiul, exploziile, raspândirea de substante chimicevatamatoare, toxice ori radioactive, infectarea surselor sau retelelor de apa,

declansarea unor energii distructive (de exemplu, deschiderea unui baraj si

provocarea unei inundatii), raspândirea de daunatori într -o cultura etc.

Pentru existenta agravantei, nu este necesar ca metodele sau

mijloa¬cele folosite sa fi produs efectiv urmarile grave mentionate.

- c) Savârsirea infractiunii de catre un infractor major, daca aceasta afostcomisa împreuna cu un minor. Ratiunea instituirii acestei agravante estedubla.

Pe de o parte, s-a urmarit a-i feri pe minori de a fi antrenati înactivitati infractionale, iar, pe de alta parte, s-a avut în vedere ca atragerea



_________________________________________________________________________ 39

minorilor la savârsirea de infractiuni releva o periculozitate sporita ainfractorilormajori. Agravanta are incidenta atât în caz de participatie,cât si în cazurile de pluralitate naturala. Nu intereseaza daca minorul

raspunde penal.

- d) Savârsirea infractiunii din motive josnice. De regula, mobilul

(motivele) nu prezinta interes pentru însasi existenta infractiunii, cuexceptia cazurilor rare când legea îl ridica la rangul de element constitutiv, însa acesta poate releva periculozitatea infractorului, ceea ce explicainstituirea agravantei. Identificarea „motivelor josnice" este lasata laaprecierea judecatorilor.

Pot avea semnificatia unor motive josnice tendinta de îmbogatire prin activitati ilicite, razbunarea, invidia, rautatea etc.

Agravanta constituie o circumstanta personala si, drept urmare, nu

radiaza asupra participantilor.

- e) Savârsirea infractiunii în stare de betie anume provocata învederea comiterii faptei. Potrivit art. 49 alin. (2) C. pen., starea de betie

voluntara completa produsa de alcool sau de alte substante nu înlaturacaracterul penal al faptei, ci va constitui, dupa caz, o circumstanta

atenuanta sau agravanta.

Betia voluntara ocazionala sau accidentala poate constitui

circumstanta atenuanta, în timp ce betia voluntara preordinata, adica provocata înadins, fie pentru a comite fapta cu mai mult curaj, fie pentru a putea invoca starea de betie, constituie întotdeauna o circumstanta

agravanta.Betia preordinata reprezinta o obiectivizare a premeditarii. Existenta

agravantei nu este conditionata de caracterul complet sau incomplet al starii

de betie.

Desi, în principiu, betia preordinata este o circumstanta personala,subiectiva, ea se poate converti într -o circumstanta reala atunci când

participantii au cunoscut finalitatea urmarita de autor prin provocarea starii

de betie.

f) Savârsirea infractiunii de catre o persoana care a profitat desituatia prilejuita de o calamitate. O calamitate este o nenorocire, un flagel,

un dezastru, care loveste o colectivitate sau un numar de persoane (un

incendiu de mari proportii, o catastrofa de cale ferata, o inundatie, un

cutremur etc).

În asemenea împrejurari se creeaza o ambianta prielnica savârsirii defapte penale de catre infractorii periculosi, care înteleg sa profite desuferinta colectivitatii.

Pentru aplicarea agravantei este necesar ca infractorul sa fi profitat

efectiv de situatia anormala creata de calamitate. Având un caracter real,circumstanta se rasfrânge asupra participantilor.

În ceea ce priveste circumstantele agravante judiciare legea nu maiexemplifica - spre deosebire de cazul celor atenuante, asemenea





_________________________________________________________________________ 41

dispoziţiile art. 45 alin.3 Cod penal şi presupun că făptuitorul, în momentulsăvârşirii faptei, necesare pentru a salva de la un pericol iminent una dinvalorile sociale arătate în art. 45 alin.2 Cod penal, şi-a dat seama că

pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acela care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat.

În literatura juridică se subliniază necesitatea verificării condiţiilor deexistenţă a circumstanţelor atenuante, a disproporţiei vădite între urmările

produse şi care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat, înfuncţie de care se stabileşte şi măsura în care pedeapsa urmează a fi redusă.

Depăşirea limitelor stării de necesitate este o circumstanţă personală.

3.- Provocarea. Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b Cod penal circum-

stanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit substăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare

din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr -o atingeregravă a demnităţii persoanei sau prin acţiune ilicită gravă. Condiţiile deexistenţă ale persoanei privesc:

a.- Existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea persoanei vătămate. Asemenea acte de provocare pot fi realizate prin

violenţă fizică ori violenţă psihică; printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei ce se poate realiza prin insultă; prin alte acţiuni ilicite grave ca deexemplu, surprinderea victimei în flagrant delict de adulter.

b.- Actul provocator al victimei să determine o puternică tulburare

sau emoţie infractorului o surescitare nervoasă care îi răpeşte acestuia posibilitatea de control asupra acţiunilor sale. c.- Sub stăpânirea puternicei tulburări sau emoţii infractorul să fi

săvârşit infracţiunea. Starea de surescitare, de încordare nervoasă să existe în momentulsăvârşirii infracţiunii, chiar dacă actul provocator a fost comis mai înaintede către persoana vătămată.

d.- Infracţiunea să se îndrepte împotriva provocatorului. Dacă dineroare infractorul ripostează împotriva altei persoanei pe care o confundăcu provocatorul, va exista de asemenea scuza provocării. Îndeplinireacumulativă a condiţiilor provocării, obligă instanţa de judecată să reţinăcircumstanţă şi să-I dea efectul cuvenit.

II.- Circumstanţele atenuante judiciare. Prin dispoziţiile art. 74Cod penal prevăd ce împrejurări pot constitui circumstanţe atenuante, suntenumerate exemplificative circumstanţele atenuante judiciare.

1.- Conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei (art. 74 lit. a Cod penal). Această circumstanţă priveşte deci atitudinea şicomportarea corectă a infractorului în familie, societate, la locul de muncă,

înainte de săvârşirea infracţiunii.O astfel de circumstanţă atenuantă nu are relevanţă în prezenţa



_________________________________________________________________________42

cauzelor de agravare şi care ar reliefa un grad de pericol ridicat al faptei

prin urmările ei ori de periculozitate sporită a infractorului prin modul şimijloacele folosite în săvârşirea infracţiunii.

2.- Stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatulinfracţiunii sau a repara paguba pricinuită (art. 74 alin.1 lit. b Cod

penal).Conduita infractorului după comiterea faptei prin care îşi manifestă căinţaactivă pentru fapta comisă, căinţa materializată prin repararea pagubei

pricinuite, înlăturarea urmărilor infracţiunii şi care reliefează o periculozitate mai scăzută a acestuia reclamă un tratament penal atenuat. Îndoctrina penală se apreciază corect că o astfel de circumstanţă este dereţinut şi în cazul desistării şi împiedicării producerii rezultatului dacă pânăîn acest moment s-a realizat conţinutul unei alte infracţiuni.

3.- Atitudinea infractorului după infracţiuni rezultând din

prezentarea sa în faţa autorităţii: comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor (art. 74 alin.1lit c Cod penal). Prin dispoziţiile art. 74 alin.2 cod penal s-a prevăzut căîmprejurările enumerate, ce pot constitui circumstanţe atenuante, dinalineatul precedent, au caracter exemplificativ ceea ce presupune căinstanţa poate reţine ca circumstanţă atenuante şi alte împrejurări careatenuează gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate ainfractorului.

Pot fi socotite circumstanţe atenuante judiciare: starea de beţie,

accidentală incompletă a făptuitorului, despre care în lege nu semenţionează nimic; starea de beţie voluntară completă (art. 49 alin.2 Cod penal) în care s-a aflat infractorul în comiterea infracţiunii.

A) Efectele circumstanţelor atenuante. Efectele circumstanţelor atenuante sunt determinat prin dispoziţia art.

76 Cod penal şi sunt aceleaşi indiferent dacă sunt legale ori judecătoreşti.Circumstanţele atenuante constatate au ca efect atenuarea obligatorie a

pedepsei; atenuare ce poate consta într -o reducere, ori o schimbare a

pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.

B) Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselorprincipale. Potrivit dispoziţiilor art. 76 Cod penal, în cazulcircumstanţelor atenuante pedeapsa principală se reduce ori se schimbă.Reducerea ori schimbarea are loc în funcţie de pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracţiunea săvârşită raportată la minimul special al acesteia.Pedeapsa se reduce sub minimul special, ori poate fi înlocuită cu amendacând minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă este între 3 lunişi 1 an (art. 76 alin.1 lit. e partea I-a). Când se reduce pedeapsa închisorii

poate fi coborâtă până la minimul general (15 zile), iar când este înlocuităcu pedeapsa amenzii nu poate fi mai mică de 300.000 lei.



_________________________________________________________________________ 43

Dacă pedeapsa prevăzută de lege are minimul sub 3 luni închisoare şisunt reţinute circumstanţele atenuante, pedeapsa se înlocuieşte cu amendacare nu poate fi mai mică de 200.000 lei (art. 76 alin. 1 lit. e partea I-a).

Când pedeapsa prevăzută de lege este doar amenda şi sunt reţinutecircumstanţe atenuante, aceasta se reduce sub minimul ei special până la

150.000 lei dacă minimul special prevăzut de lege este 350.000 lei sau maimare, ori până la minimul general când minimul special este sub 350.000lei (art. 76 alin.1 lit. f Cod penal).

Potrivit dispoziţiilor art. 76 alin.2 Cod penal, în cazul infracţiuniicontra siguranţei statului, infracţiunilor contra păcii şi omenirii, alinfracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie, care au avut caurmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs

consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţeatenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din

minimul special.Constatarea şi reţinerea în favoarea infractorului a mai multor circumstanţeatenuante nu are ca efect o pluralitate de atenuări dar poate influenţamăsura până la care se poate reduce pedeapsa.

Pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă prevăzută de lege pentruinfracţiunea săvârşită, în prezenţa circumstanţelor atenuante, se înlocuieştecu închisoarea între 10 şi 25 ani (art. 77 Cod penal).

C).- Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor

complementare.Circumstanţele atenuante produc efecte şi asupra pedepselorcomplimentare determinând înlăturarea aplicării acestora ca în cazulinterzicerii unor drepturi (art. 76 alin.3 Cod penal).

Înlăturarea ori înlocuirea pedepselor complementare ca efect alcircumstanţelor atenuante se pune numai în legătură cu cazurile în careaplicarea acestora este obligatorie, nu şi în cazurile în care aplicarea estefacultativă, când neaplicarea pedepselor complementare se poate datora şialtor cauze decât circumstanţele atenuante.

Criteriile generale de individualizare a pedepsei în NOUL COD PENAL

Art. 74. – (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face înraport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitateainfractorului, care se

evaluează după următoarele criterii:a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele



_________________________________________________________________________44

folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe aleinfracţiunii;d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale aleinfractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.(2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative,

se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneiadintre

acestea.

Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante

Circumstanţe atenuante

Art. 75. – (1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante

legale:

a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sauemoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,

produsă prinviolenţă, printr -o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr -o altăacţiune ilicită gravă;b) depăşirea limitelor legitimei apărări;c) depăşirea limitelor stării de necesitate.(2) Pot constitui circumstanţe atenuante judiciare:a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuareaconsecinţelor infracţiunii;b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitateainfracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Efectele circumstanţelor atenuante

Art. 76. – (1) În cazul în care există circumstanţe atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită sereduc cu o treime.

(2) Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazulreţinerii circumstanţelor atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10



_________________________________________________________________________ 45

la 20 de ani.

(3) Reducerea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată,indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute.

Circumstanţe agravante

Art. 77. – Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;b) săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei latratamente degradante;c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în

pericol alte persoane ori bunuri;

d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fostcomisă împreună cu un minor;

e) săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii saualtor cauze;

f) săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cualte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiteriiinfracţiunii; g) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;h) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie,

limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică,avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel,considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane înraport cu celelalte.

Efectele circumstanţelor agravante

Art. 78. – (1) În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate

aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special esteneîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani,care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se

poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

(2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată,indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.

Concursul între cauze de atenuare sau de agravare

Art. 79. – (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau

mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele specialeale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc





_________________________________________________________________________ 47

Internarea

Interzicerea unei funcţii sau profesii Interzicerea de a se afla în anumite localităţi Expulzarea

Confiscarea specială

1.1 OBIECTIVE

Dobândirea cunoştinţelor referitoare la măsurile de siguranţă prevăzutede legea penală.

1.2 CONSIDERAŢII GENERALE

Sunt sancţiuni de drept penal, preventive, prevăzute de lege, care se iau de instanţade judecată faţă de persoanele care au săvâr şit fapte prevăzute de legea penală

pentru a înlătura o stare de pericol generatoare de noi fapte prevăzute de legea penală.

Măsurile de siguranţă nu sunt consecinţe ale r ăspunderii penale şi nu depind de

gravitatea faptei săvâr şite, ele putând fi luate chiar dacă f ă ptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, fiindcă luarea acestor măsuri este provocată de existenţa stării de pericol pe

care o reprezintă în special persoana faptuitorului. Se iau de regulă pe o durată

nedeterminată (atâta timp cât durează şi starea de pericol).

N.C.P prevede:

Art. 107. – (1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.(2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută delegea penală, nejustificată. (3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o

pedeapsă.

Conditii:

- faptuitorul sa fi savarsit o fapta prevazuta de legea penala;- prin savarsirea faptei sa se fi dat in vileag o stare de pericol a fapuitorului care poate

constitui in viitor sursa savarsirii unei noi fapte penale;

- combaterea starii de pericol sa nu fie posibila doar prin aplicarea de pedepse ci prin

luarea de masuri de siguranta (care este lasata la aprecierea instantei).

Conform art. 112 C.p. masurile de siguranta sunt:

a) obligarea la tratament medical; b) internarea medicala;

c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta



_________________________________________________________________________48

ocupatie;

d) interzicerea de a se afla in anumite localitati;

e) expulzarea strainilor;

f) confiscarea speciala;

g) interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o durata determinata.

Conform N.C.P

Art. 108. – Măsurile de siguranţă sunt:a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicală;c) interzicerea ocupării unei funcţii sau aexercitării unei profesii;d) confiscarea specială.

a) Obligarea la tratament medical: (art. 113 C.p.)

- consta in obligarea faptuitorului, care din cauza de intoxicari cronice, prin alcool,

stupefiante ori alte asemenea substante, prezinta pericol pentru societate, de a se

prezenta in mod regulat la tratament medical pana la insanatosire;

- obligatia de a urma tratamentul medical stabilit de medicii specialisti, prin

prezentarea in mod regulat la locul si datele stabilite pentru efectuarea tratamentului;

- in cazul in care faptuitorul nu se prezinta in mod regulat la tratament, instanta judecatoreasca poate inlocui aceasta masura cu internarea medicala.

- tratamentul se efectuează şi dacă persoana este condamnată la închisoare - se poate lua atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii

Pentru această măsură Noul Cod Penal are următorul text: Art. 109. – (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată deconsumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru

societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se

poate dispune internarea medicală.(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă delibertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei

b) Internarea medicală: (art. 114 C.p.)

- consta in internarea faptuitorului, care este bolnav mintal sau toxicoman si care seafla intr-o stare care prezinta pericol social pentru societate, intr-o institutie medicala

de specialitate pana la insanatosire;

- se poate lua numai daca s-a savarsit o fapta penala de catre faptuitor; daca persoana

bolnava mintal sau toxicomana nu a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, fatade ea nu se poate lua o masura de siguranta;



_________________________________________________________________________ 49

- internarea medicala se va lua daca instanta de judecata apreciaza ca starea de pericol

a faptuitorului poate fi inlaturata prin aceasta masura.

Odată cu aplicarea Noului Cod Penal internarea medical va avea o altăreglementare şi anume:

Art. 110. – Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infecto-contagioasă şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într -o unitate sanitară de specialitate, pânăla însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de

pericol.

c) Interzicerea unei funcţii sau profesii: (art. 115 C.p.)

- se ia fata de faptuitorul care a savarsit o fapta penala datorita incapacitatii,

nepregatirii sau altor cauze care il fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functiiori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupatii, pentru a impiedicasavarsirea altor asemenea fapte in viitor;

- starea de pericol se poate datora: nepregatirii (ignoranta, lipsa de experienta,

superficialitate, etc.); incapacitatii psiho-fizice (boala, infirmitate, etc.); lipsei de

cunostinte necesare; nepasarii fata de cerintele de care depinde buna desfasurare a

activitatii.

- luarea acestei masuri de siguranta nu exclude si luarea altor masuri;- fapta prevazuta de legea penala trebuie sa fie savarsita in exercitarea functiei sau

profesiei, meseriei sau ocupatiei faptuitorului;- se ia pe timp nedeterminat si dureaza cat dureaza starea de inaptitudine a

faptuitorului;

- revocarea se face la cerere, dupa trecerea unui termen de cel putin 1 an, daca se

constata ca temeiurile care au impus luarea acestei masuri au incetat

- daca cererea de revocare este respinsa, o noua cerere nu poate fi facuta decat dupa

trecerea unui termen de cel putin 1 an de la data respingerii.

Prin intrarea în vigoare a Noului Cod Penal interdicţia unei funcţii sau profesiiva avea ur mătoarea reglementare:

Art. 111. – (1) Când făptuitorul a săvârşit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac inapt pentru ocuparea unei anumite funcţii, pentruexercitarea unei profesii sau meserii, ori pentru desfăşurarea unei alte activităţi, se

poate lua măsura interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea funcţie ori de aexercita acea profesie, meserie sau activitate.(2) Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel

puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat.O nouă cerere nu se poate face decât după trecerea unui termen de cel puţin un an dela data respingerii cererii anterioare.



_________________________________________________________________________50

d) Interzicerea de a se afla î n anumite localităţi: (art. 116 C.p.)

- consta in interzicerea condamnatului de a se afla o anumita perioada de timp in

localitatea sau localitatile stabilite prin hotăr ârea de condamnare;

- cauza care determina luarea acestei masuri este starea de pericol pe care o relevă

prezenta infractorului in anumite localitati;- aceasta masura se poate lua numai fata de un infractor, adica o persoana care a

savarsit o infractiune;

- este necesar ca infractorul sa fie pedepsit la pedeapsa inchisori i de cel putin 1 an si

anterior sa mai fi fost condamnat, conditie care nu mai este necesara in cazul in care pentru infractiunea savarsita instanta pronunta o candamnare la pedeapsa inchisorii

mai mare de 5 ani sau in cazul in care infractiunea este una de: furt, talharie, specula,

ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, cersetorie, prostitutie,

viol, perversiune sexuala;

- o alta conditie priveste aprecierea instantei ca prezenta infractorului in localiatateaunde a savarsit infractiunea ori in alte localitati prezinta pericol grav pentru societate,lucru care poate fi desprins din: numarul de infractiuni comise (furturi repetate),

gravitatea infractiunii (un omor comis prin cruzimi care a produs o indignare

generala, iar prezenta infractorului in aceasta localiatate ar reprezenta o sursa de

conflicte, determinata de razbunarea rudelor victimei), modul in care a actionat

infractorul profitand de aglomeratia orasului respectiv;

- aceasta masura se poate lua pe o durata de pana la 5 ani, iar daca pericolul subzista,se poate prelungi, insa fara a depasi durata masurii luata initial;

- se executa dupa executarea ori stingerea executarii pesepsei prin gratiere;- poate fi revocata din oficiu ori la cerere cand se apreciaza ca a incetat starea de

pericol ce a determinat luarea acestei masuri, dar nu mai devreme de 1 an de la

luarea acesteia.

Noul articol 112 cu privire la confiscarea special va avea însă, odată cuintrarea în vigoare a Noului Cod Penal următoarea reglementare:

Art. 112. – (1) Sunt supuse confiscării speciale:a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă suntale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane , aceasta a cunoscut scopul

folosirii lor;d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute delegea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală, dacă nu sunt

restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubireaacesteia;



_________________________________________________________________________ 51

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuseconfiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, sedispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă

bunurile au fost produse , modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscateîntrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul

folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiiloralin. (2).

(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locullor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).

d) Expulzarea: (art. 117 C.p.)

- consta in scoaterea in afara teritoriului tarii a cetateanului strain ori a persoanei fara

cetatenie care nu domiciliaza in România, daca a savarsit o infractiune si se apreciazaca ramanerea acestuia pe teritoriul României prezinta un pericol social

- conditii: - cetateanul strain ori apatridul sa fi savarsit o infractiune de competentainstantelor penele romane;

- sa se aprecieze de catre instanta de judecata ca ramanerea infractorului pe

teritoriul tarii prezinta un pericol social;

- expulzarea nu va fi luata daca exista motive serioase de a se crede ca

persoana fata de care este incidenta aceasta masura, risca sa fie supusa la tortura in

statul in care urmeaza a fi expulzata;

- se ia pe o perioada nedeterminată, iar in cazul nerespectarii interzicerii de a se

reintoarce in tara de catre cel expulzat, acesta va fi pedepsit si din nou expulzat dupa

executarea pedepsei.

e) Confiscarea speciala: (art. 118 C.p.)

- consta in trecerea silita si gratuita in proprietatea statului a numitor bunuri ce apartin

persoanei care a savarsit o fapta prevazuta in legea penala, a caror detinere de catre

faptuitor datorita naturii lor ori datorita legaturii acestora cu savarsirea faptei prezinta pericolul savarsirii unor noi fapte prevazute de legea penala.

- conditii: - se ia numai fata de persoana care a savarsit fapta prevazuta de legea

penala; aceste bunuri trebuie sa fi fost folosite la savarsirea infractiunii;

- se ia cu privire la anumite bunuri care au legatura cu savarsirea faptei ori acaror detinere este contrara legii;



_________________________________________________________________________52

- instanta sa aprecieze ca prin luarea acestei masuri este anihilat pericolul

social;

- cu toate acestea luarea masurii confiscarii este lasata la aprecierea instantei, care

poate sa nu dispuna confiscarea bunului daca acesta face parte din mijloacele de

existenta, de trebuinta zilnica ori de exercitare a profesiei infractorului sau a

persoanei asupra careia ar putea opera masura.

- categori i de bunur i supuse conf iscari i speciale:

a) bunuri produse prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala (chiar daca

fapta nu a fost infractiune); b) bunurile care au fost folosite, in orice mod, la savarsirea unei infractiuni , daca

sunt ale infractorului sau daca apartinand altei persoane, acesta a cunoscut scopul

folosirii lor; Ex: este supusa confiscarii arma de vanatoare folosita la braconaj.

c) bunurile produse, modificate sau adaptate in scopul savarsirii unei infractiuni,

daca au fost utilizate la comiterea acesteia si daca sunt ale infractorului. Cand bunurile apartin altei persoana, confiscarea se dispune daca producerea, modificareasau adaptarea a fost efectuata de proprietar ori de infractor sau cu stiinta

proprietarului; d) bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte sau pentru a

rasplati pe faptuitor;

e) bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, daca nu sunt

restituite persoanei vatamate si in masura in care nu servesc la despagubireaacesteia;

f) bunuri a caror detinere este interzisa de lege sau a caror detinere constituie o fapta prevazuta de legea penala; Ex: detinerea de arme si munitii.

Daca bunurile supuse confiscarii speciale nu se gasesc, in locul lor se confisca

bani si bunuri pana la concurenta valorii acestora.

f) Interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata:(art. 118

1 C.p.)

- este masura de siguranta ce se poate lua pe o durata de pana la 2 ani fata de

persoana condamnata la pedeapsa inchisorii de cel putin un an pentru loviri sau alte

acte de violenta cauzatoare de suferinte fizice sau psihice, savarsite asupra

membrilor de familie, daca instanta constata ca prezenta acesteia in locuinta familiei

constituie un pericol grav pentru ceilalti membri ai familiei.

- aceasta masura se poate lua numai la cererea partii vatamate;

- instanta trebiue sa aprecieze ca prezenta persoanei condamnate la locuinta familiei

prezinta un pericol grav;- se ia pe o perioada determinata de pana la 2 ani; limita minima nu este fixata, dar

ea nu poate fi redusa la o durata care ar face imposibila realizarea finalitatii acesteia;

- desi in lege nu se prevede, consideram ca aceasta masura se poate revoca daca au

incetat cauzele care au determinat luarea ei, iar persoana vatamata acesteia;- se executa dupa executarea pedepsei principale.



_________________________________________________________________________ 53


ÎNLĂTURAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ŞI A CONSECINŢELORCONDAMNĂRII

Cuprins

ÎNLĂTURAREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ŞI ACONSECINŢELOR CONDAMNĂRII



_________________________________________________________________________54

Consideraţii generale

Graţierea Prescripţia executării pedepsei Reabilitarea

1.1 OBIECTIVEDobândirea cunoştinţelor referitoare la înlăturareea executării pedepsei şi

a consecinţelor condamnării

1.2 Consideraţii generale

Realitatea socială oferă situaţii în care pedepsele aplicate nu pot fi executatefie pentru că cel condamnat a reuşit să se sustragă şi nu a putut fi prins o

perioadă lungă de timp, fie pentru ca puterea de stat apreciază că nu mai

este necesară executarea pedespei, iertând pe condamnat de executarea ei.

1.3 GRAŢIEREA

1. Noţiunea şi trăsăturile graţierii Graţierea este un act de clemenţă al puterii de stat prin care, în

temeiul unor considerente social – politice şi de politică penală, ceicondamnaţii sunt iertaţi de obligaţia de a executa pedeapsa ori princare se dispune scurtarea duratei de executare a pedepsei, sau prin

care o pedeapsa mai grea ca natura este înlocuită cu una mai uşoară. Spre deosebire de amnistiţie, graţierea se acordă şi produce efecte "in

personam”.

2. Clasificarea actelor de graţiere

În raport de sfera celor care beneficiază de prevederile actului degr aţiere distingem între actele de graţiere individuală şi actele de

graţiere colectivă. Prin acte de graţiere individuală se acordă graţierea unei anumite

persoane, de regulă la cererea acesteia.

În cazul actelor de graţiere colectivă sfera persoanelor care beneficiază de pe urma actului ca atare este mul mai largă, persoanele însine nefiind individualizate în cuprinsul actului. Actele de graţiere colectivăse adoptă de organul puterii de stat competent, din oficiu sau la propunereaorganelor judiciare.

În funcţie de cum în cuprinsul actului sunt sau nu prevăzute anumitecondiţii:

Graţierea necondiţionată şi graţierea condiţionată.

Graţierea este necondiţionată sau pură şi simplă când se acordăfără a impune în viitor beneficiarului ei anumite obligaţii.



_________________________________________________________________________ 55

Graţierea este condiţionată când acordarea ei condiţionată de bunaconduită a beneficiarului ei anumite condiţii.

Graţierea totală, graţierea parţială, comutare.

Graţierea este totală când priveşte întreaga pedeapsă aplicată.Graţierea totală se mai numeşte şi remiterea de pedeapsă deoarece priveşteiertarea de executare a întregii pedepse aplicate.

Graţierea este parţială când prin actul de clemenţă este înlăturatăexecutarea doar a unei părţi din pedeapsă. Graţierea parţială mai estedenumită şi reducere de pedeapsă.

Comutarea este forma graţierii ce constă în înlocuirea pedepseiaplicate de instanţa de judecată cu o pedeapsă de altă natură, mai uşoară.

Efectele graţierii: Asupra pedepselor principale

Efectele de principiu ale graţierii sunt prevăzute în art. 120 C. pen. . – potrivit acestui articol , graţierea are ca efect înlăturarea, în tot sau parte,a executării pedepsei sau comutarea acesteia în alta mai uşoară.

Graţierea se raportează sau îşi produce efectele în raport cu

pedepsele pronunţate de instanţele de judecată, dar are în vedere pedeapsaaplicată pentru o anumită infracţiune şi nu pedeapsa rezultată la care se poate ajunge prin mecanisme pe care legea le prevede ca atare în anumitesituaţii.

În cazul graţierii parţiale se reduce din pedeapsa iniţială stabilită deinstanţă, coeficientul de reducere care, de regulă, este exprimat în actul degraţiere printr -un procent de 1/2, 1/3 etc.

Efectul actelor de graţiere succesivă se determină în raport cu durata pedepsei rămase de executat după aplicarea ultimului act de graţiereincident în cazul dat.

Efectele graţierii se produc din momentul adoptării actului degraţiere în raport cu condamnările pronunţate prin hotărâri de condamnarerămase definitive până la adoptarea respectivului act.

Asupra pedepselor complementare şi accesorii Art. 120 alin. 3 C. pen. consacră regula potrivit căreia graţierea nu

produce efecte asupra pedepselor complementare .

Asupra măsurilor de siguranţă şi educative

Potrivit dispoziţiilor cadru ce reglementează instituţia graţierii,aceasta nu are efect asupra obligaţiei de executare a măsurilor de siguranţă

şi a măsurilor educative.

Potri vit art. 160 N.C.P Art. 160. – (1) Graţierea are ca efect înlăturarea,





_________________________________________________________________________ 57

la executarea pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie. Executarea pedepsei închisorii atunci când înlocuieşte pedeapsa detenţiuniide viaţă, se prescrie în 20 de ani.

O nouă reglementare aduce şi alin. 3 al art. 163 N.C.P care prevede că: (3) Cursul termenului de prescripţie a executăr ii pedepsei amenzii se

întrerupe şi prin înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Cauzele de suspendare sunt prevăzute în Codul de Procedură Penală, şi privesc suspendarea executării pedepsei în timpul exercitării căilor extraordinarede atac. În acest caz, cursul prescripţiei este suspendat, oprit, şi reluat dupădispariţia cazului de suspendare intervenit.

Durata suspendării cursului prescripţiei executării coincide cu durataexistentă a cauzei de suspendare. Durata pe care se întinde suspendarea nu intră

în calculul temenului său practic se scade din acest termen.

Cu privire la N.C.P există şi o noutate cu privire la prescripţia executării pedepsei şi anume alin.(4) al art. 162 N.C.P care prevede: „ În cazul revocăriiliberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţieîncepe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi secalculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat.”

De asemenea, elemente noi aduc şi(5) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de

prescripţie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii.(6) Pedep sele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de

siguranţă nu se prescriu.(7) Prin pedeapsa ce se execută se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă,

ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modificare a acesteia.

Efectele juridice ale prescripţiei executării pedepsei Principalul efect al prescipţiei constă în înlăturarea executării pedepsei

principale.

Gravitatea deosebită a infracţiunilor contra păcii şi omenirii a determinatlegiuitorul penal roman să prevadă nu numai imprescriptibilitatea răspunderii

penale, ci şi imprescriptibilitatea executării pedepselor principale pronunţate pentru aceste infracţiuni.

Prin prescripţie se stinge executarea pedepsei principale şi odată cuaceasta şi pedeapsa accesorie

1.5 REABILITAREA

Reabilitarea este mijlocul juridic prin intermediul căruia fostulcondamnat este pe deplin reintegrat in societate din punct de vedere

juridic.



_________________________________________________________________________58

Prin reabilitare interdicţiile, incapacităţile, decăderile încetează pentru viitor.

Potrivit art. 133 Cod Penal: „(1) Reabilitarea face să încetezedecăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă dincondamnare.

(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţiadin care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemareîn cadrele permanente ale forţelor armate sau de redare a graduluimilitar pierdut.

(3) De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor desiguranţă, cu excepţia cele prevăzute în art. 112 lit. d).”

Potr ivit Art. 169. N.C.P – (1) Reabilitarea face să încetezedecăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din

condamnare.(2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în

funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării oride redare a gradului mili tar pierdut.

(3) Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.

Condamnarea pentru care a intervenit reabilitarea nu va mai fi

luată în seamă la stabilirea stării de recidivă. Al. 3 al articolului 133Cod Penal statuează faptul că reabilitarea nu produce efecte asupra

măsurilor de siguranţă cu excepţia interzicerii de a se afla în anumitelocalităţi.

Reabilitarea de drept este acea formă a reabilitării careintervine ope legis, din oficiu, pentru condamnări de mică gravitateodată cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Condiţiile reabilitării de drept :- Persoana să fi fost condamnată la pedeapsa amenzii sau la

pedeapsa închisorii de cel mult 1 an (se are în vedere pedeapsaaplicată de instanţă);

- Timp de 3 ani de la executarea pedepsei sau de la data când pedeapsa a fost considerată ca executată, condamnatul nu a maisăvârşit altă infracţiune. Reabilitarea poate interveni şi pentruinfracţiuni succesive, dacă între ele s-a scurs un interval de 3 ani,

pentru posibilă reabilitarea pentru prima condamnare înainte desăvârşirea celei de-a doua infracţiuni.

Potr ivit Art. 165. N.C.P – Reabilitarea are loc de drept în cazulcondamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nudepăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost



_________________________________________________________________________ 59

suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatulnu a săvârşit o altă infracţiune.

Reabilitarea judecătorească.

Se acordă la cererea fostului condamnat, de către instanţa de judecată, după ce aceasta va verifica îndeplinirea condiţiilor cerute delege.

Reabilitarea judecătorească, spre deosebire de cea de drept, seacordă indiferent de gravitatea infracţiunii săvârşite.

Condiţiile reabilităţii judecătoreşti Se acordă pentru toate condamnările pentru care nu este

posibilă reabilitarea de drept. Reabilitarea judecătorească se acordă

şi pentru condamnările succesive, chiar dacă pentru unele dintreacestea ar fi incidentă reabilitarea de drept;

Termenul de reabilitare (perioada dintre executarea

pedepsei şi intervenirea reabilitării judecătoreşti) este alcătuit dintr-

un termen fix stabilit de lege la care se adaugă un termen variabil- jumătate din durata pedepsei;

În termenul de reabilitare condamnatul să nu mai fi

suferit o nouă condamnare. Dacă intervine o nouă condamnare,aceasta va întrerupe termenul de reabilitare, şi un nou termen va

începe să curgă; Condamnatul trebuie să aibă asigurată existenţa prin

muncă, sau prin alte mijloace oneste. Nu contează durata sau felulmuncii, atâta tip cât este onestă;

Fostul condamnat să fi avut o conduită bună şi să

dovedească că s-a îndreptat şi s-a integrat în societate. Conduita va

fi examinată de instanţă privind familia, locul de muncă alcondamnatului, poziţia sa în societate;

Condamnatul să fi achitat în întregime cheltuielile de

judecată şi despăgubirile civile la care a fost obligat.

Potr ivit Art. 168.N.C.P – Cererea de reabilitare judecătorească seadmite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:a) nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut înart. 166;

b) a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi - a îndeplinitobligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară decazul când acesta dovedeşte cănu a avut posibilitatea să le

îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri.

Durata teremenelor de reabil i tare



_________________________________________________________________________60

- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un

an, până la 5 ani, termenul de reabilitare este de 4 ani plus jumătatedin durata pedepsei aplicate.

- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii între 5 şi 10 ani,

termenul de reabilitare este de 5 ani plus jumătate din durata pedepseiaplicate

- în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10

ani, termenul de reabilitare este de 7 ani plus jumătate din durata pedepsei aplicate

- termenul de reabilitare este tot de 7 ani plus jumătate din

pedeapsa aplicată în cazul în care pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fostcomutată în pedeapsa închisorii.

Potr ivit Art. 166. N.C.P – (1) Condamnatul poate fi reabil itat, lacerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene:a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;c) 7 a ni, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sauînlocuită cu pedeapsa

închisorii;d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa 71detenţiunii pe viaţăconsiderată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenuluide prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.(2) Condamnatul decedat până la împlinirea termenului dereabilitare poate fi reabilitat dacă instanţa, evaluând comportareacondamnatului până la deces,

apreciază că merită acest beneficiu Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească

În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouăcerere decât după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la

pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani încazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi dupăun termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc dela data respinger ii cerer ii .

Condiţiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite şi pentruintervalul de timp care a precedat noua cerere.

Când respingerea cererii se bazează pe lipsă de forme, ea poate fireînnoită potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.



_________________________________________________________________________ 61

Ar t. 160 N.C.P – (1) În caz de respingere a cererii de reabi li tare, nuse poate introduce o nouă cerere decât după un termen de un an,care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotărâre

definitivă.(2) Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie să fie îndeplinite şipentr u intervalul de timp care a precedat noua cerere.

(3) Cererea respinsă ca urmare a neîndeplinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.

Anularea reabilitării

Reabilitarea va fi anulată dacă se descoperă, când după

acordarea ei, se descoperă că la data introducerii cererii dereabilitare condamnatul nu îndeplinea condiţiile de admisibilitate acererii.


Care sunt termenele de prescripţie ale răspunderii penale?


Care sunt condiţiile speciale ale reabilitării judecătoreşti?


Durata termenelor de prescripţie poate avea un conţinut unitar dar şi un conţinutcompus.

- 20 de ani când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţăsau închisoare mai mare de 15 ani

- 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15ani în cazul celorlalte pedepse cu închisoare

- 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.

1.9 BIBLIOGRAFIE22.

C. Bulai, Manual de drept penal, Ed. All, Bucureşti, 1997

23. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal , Editura Trei, Bucureşti,2001


25. C. Bulai, Manual de drept penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1997

26. V. Dongoroz, Drept penal , (tratat), 1939





Date post:	02-Jun-2018
Category:	Documents
Upload:	alexandra-tanasescu
View:	232 times
Download:	0 times

Drept penal general II.pdf

Documents