Dr. Civil 1

8/7/2019 Dr. Civil 1

http://slidepdf.com/reader/full/dr-civil-1 1/111

UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL. PARTEA GENERALA.SUPORT DE CURS PENTRUÎNVĂŢĂMÂNTUL CU FRECVENTA REDUSA

TITULAR DE DISCIPLINĂ Prof. Univ. Dr. Lucia Giosan

8/7/2019 Dr. Civil 1


ANUL I – Semestrul I 2008-2009

PARTEA GENERALĂ

TEMA NR. 1 -CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL ROMÂN

I. OBIECTIVE- Însuşirea cunoştiinţelor privind definiţia, rolul, principiile şi delimitarea

dreptului civil de alte ramuri ale dreptului- Cunoaşterea normelor juridice de drept civil şi aplicarea lor în timp, înspaţiu şi asupra persoanelor; interpretarea normelor juridice de drept civil

II. CONŢINUTUL TEMEI

Secţiunea 1 - Definiţia, rolul, principiile şi delimitarea dreptului civil

1. Definiţia şi obiectul reglementării dreptului civil

Expresia ''drept civil'' este folosită cu mai multe înţelesuri:

În primul rând, prin ''drept civil'' se desemnează o ramură a sistemului nostrunaţional de drept. În al doilea rând, prin ''drept civil'' se desemnează ramura ştiinţei juridice al

cărei obiect de cercetare îl constituie dreptul civil ca ramură de drept. În al treilea rând, prin ''drept civil'' se desemnează un element al conţinutului

raportului juridic civil (corelativ obligaţiei civile), adică posibilitatea juridică asubiectului activ de a avea o anumită conduită sau de a pretinde o conduităcorespunzătoare subiectului pasiv, iar, în caz de nevoie, de a recurge la forţacoercitivă a statului.

Ca ramură a sistemului dreptului românesc, în lucrările de specialitate au fost

formulate mai multe definiţii ale dreptului civil: - ''Dreptul civil este acea ramură a dreptului unitar care reglementează uneleraporturi patrimoniale în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi,ca ş i unele raporturi personale nepatrimoniale legate de individualitateapersoanei, condiţia juridică a persoanelor fizice şi a altor subiecte colective dedrept civil în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile''- definiţieformulată de colectivul de cercetători ai Institutului de Cercetări Juridice înTratatul de Drept Civil din anul 1989.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- ''Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează raporturipatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţiide egalitate juridică ''- definiţie formulată de Gheorghe Beleiu.

- ''Dreptul civil este acea ramură a dreptului unitar român care reglementeazăraporturile patrimoniale şi nepatrimoniale ce-i constituie obiectul de

reglementare juridică, între persoane fizice şi persoane juridice aflate pepoziţii de egalitate juridică '', definiţie dată de Prof. Univ. Dr. Ion Dogaru.

Încercând o formulare a definiţiei dreptului civil putem spune:

Dreptul civil este acea ramură a dreptului privat alcătuită din an samblul normelor juridice care reglementează unele raporturi juridice patrimoniale,

precum şi unele raporturi juridice nepatrimoniale stabilite între persoane fiziceşi persoane juridice aflate în situaţia de egalitate juridică.

Din definiţiile mai sus citate se desprinde obiectul reglementării dreptului civil,

alcătuit din două categorii de raporturi juridice civile: - raporturile juridice patrimoniale- raporturile juridice personale nepatrimoniale.

Raportul juridic patrimonial este acel raport de drept care are un conţinuteconomic şi drept urmare poate fi exprimat în bani.

Fac parte din această categorie: - raporturi juridice reale, care au în conţinutul lor drepturi reale (ex. raportul

juridic de proprietate);- raporturi juridice obligaţionale născute din relaţia creditor -debitor, care au în

conţinutul lor drepturi de creanţă (ex. raportul juridic de vânzare-cumpărare).

Raportul juridic personal nepatrimonial este raportul de drept lipsit devaloare economică, în care se manifestă individualitatea persoanei cu însuşirileei caracteristice. Intră în această categorie: - raporturi juridice care privesc existenţa şi integritatea subiectelor de drept (ex.

raporturi juridice privitoare la viaţă, sănătate, integritate fizică şi morală, etc.); - raporturi juridice de identificare a persoanelor (ex. raporturi juridice privitoare

la nume, domiciliu, denumire, sediu, etc.);- raporturi juridice derivând din creaţia intelectuală (ex. raporturi juridice privind

dreptul de autor, inventator, inovator).

2. Rolul şi importanţa dr eptului civil

Dreptul civil este principala ramură a dreptului privat şi ocupă în aceastăcalitate un loc central în sistemul dreptului românesc.

Rolul important al dreptului civil poate fi justificat din cel puţin trei unghiuri devedere:

8/7/2019 Dr. Civil 1


- prin normele juridice care îl alcătuiesc, contribuie la ocrotirea valorilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale aparţinând persoanelor fizice şi juridice;

- dreptul civil reprezintă o garanţie a formării unei conştiinţe juridice corecte, învederea respectării legilor în vigoare şi a regulilor de convieţuire socială;

- în sistemul dreptului românesc, dreptul civil ocupă poziţia de ''drept comun''faţă de alte ramuri ale dreptului. Acest lucru înseamnă că, ori de câte ori o

altă ramură a dreptului nu conţine norme juridice proprii, se face apel lanormele dreptului civil care îi împrumută principiile şi reglementările salepentru rezolvarea situaţiei de fapt respective. În acest sens cităm art. 1 dinCodul Comercial care spune: ''În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nudispune se aplică Codul civil''.

3. Principiile dreptului civil

Ca ramură componentă a unui sistem unitar de drept, dreptul civil român are

la bază principiile fundamentale ale sistemului naţional de drept, principii care seregăsesc în întreaga legislaţie a ţării. Principiile dreptului civil, idei călăuzitoare ale dreptului civil, pot fi grupate în

două categorii: - principiile fundamentale ale dreptului civil;- principiile instituţiilor dreptului civil.

3.1. Principiile fundamentale ale dreptului civil

Principiile fundamentale ale dreptului civil reprezintă reguli de bază careacţionează în întreaga ramură a dreptului civil.

Pot fi considerate ca principii fundamentale ale dreptului civil român:

Principiul proprietăţii este consacrat în art. 41 şi art. 135 din ConstituţiaRomâniei şi dezvoltat de normele dreptului civil1.

Astfel art. 41 din Constituţie se referă la protecţia proprietăţii private şiprevede: ”(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, suntgarantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.

Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupraterenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică,stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsoluloricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi propr ietarul pentru

1 Ca exemple de abordări doctrinare cu privire la dreptul de proprietate, a se vedea Monna-LisaBelu Magdo,Legislaţia naţională şi protecţia dreptului omului la proprietate , în Dreptul nr. 1/2001,p. 78.Pentru definiţia, istoricul, evoluţia şi fundamentul dreptului de proprietate, a se vedea IstrateMicescu,Curs de drept civil , Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, p. 277.

8/7/2019 Dr. Civil 1


daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte dauneimputabile autorităţii.

(5) Despăgubirile prevăzute în alin. (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cuproprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.

(6) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcinicare potrivit legii sau obiceiului , revin proprietarului.(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii

se prezumă. (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot

fi confiscate numai în condiţiile legii.” Art. 135 din Constituţie stabileşte că: “Proprietatea privată este, în condiţiile

legii inviolabilă‟‟. Codul civil român reglementează dreptul de proprietate definindu-l în art. 480:

„‟Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi de a dispune deun lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege‟‟2. Art.

481 din Codul Civil stabileşte: „‟(…) nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa,afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilădespăgubire‟‟. Alte norme juridice civile reglementează conţinutul dreptului deproprietate (posesie, folosinţă şi dispoziţie), precum şi mijlocul specific deocrotire a lui (acţiunea în revendicare).

Principiul egalităţii în faţa legii civile îşi găseşte suportul în principiulfundamental al egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor consacrat în art. 16 al. 1din Constituţie.

Pentru persoanele fizice, principiul egalităţii este consacrat şi de art. 4 al. 2din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoane fizice şi persoanele juridice: „‟Sexul,rasa, naţionalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurireasupra capacităţii‟‟.

Pentru persoanele juridice, acest principiu trebuie înţeles în sensul că toatepersoanele juridice dintr-o anumită categorie se supun în mod egal normelor juridice adoptate pentru reglementarea acelei categorii de persoane juridice.

Principiul îmbinării intereselor individuale cu cele generale esteconsacrat de art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şipersoanele juridice, care dispune: „‟Drepturile civile ale persoanelor fizice suntrecunoscute în scopul de a se satisface interesele personale, materiale şiculturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii şi regulilor de convieţuire(...)”.

Pentru persoanele juridice principiul se deduce din dispoziţiile art. 26 lit. e dinacelaşi act normativ, în conformitate cu care, persoana juridică este acel colectivde oameni, care are o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriuafectat realizării unui scop propriu în acord cu interesul obştesc.

2 Gh. Beleiu,Drept civil român , Casa de Editură şi Presă „‟Şansa‟‟ SRL, Bucureşti, 1992, p. 30

8/7/2019 Dr. Civil 1


Principiul este consacrat şi în dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul 31 /1954:“Ele(drepturile civile – n.n.) pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economicşi social”.

Exercitarea drepturilor cu încălcarea acestui principiu constituie abuz de dreptşi se sancţionează conform prevederilor legale.

Principiul ocrotirii şi garantării drepturilor subiective civile esteconsacrat atât de norme juridice de drept constituţional, cât şi de norme juridiceinterne.

Astfel, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului la careRomânia a aderat prin Decretul nr. 212/1974 dispune în art. 26: „‟toatepersoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotireegală din partea legii‟‟. De asemenea, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 34/1994garantează drepturile subiective civile.

Pe plan intern, normele constituţionale garantează acest principiu (art. 1 al. 3,

art. 18, art. 21 din Constituţia României etc.), precum şi prevederile exprese aleart. 3 al. 1 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora: „‟drepturile civile sunt ocrotitede lege‟‟.

În cazul nerespectării drepturilor civile se poate obţine restabilirea lor pe cale judecătorească.

3.2. Principiile instituţiilor dreptului civil

Instituţia juridică reprezintă o grupare de norme juridice care reglementează oanumită categorie de relaţii sociale (ex. instituţia juridică a proprietăţii, instituţia

juridică a contractelor,etc.).Principiile instituţiilor de drept civil sunt acele idei (reguli) de bază care

călăuzesc anumite instituţii ale acestei ramuri a dreptului şi care suntconcordante cu principiile fundamentale.

Cele mai importante principii ale instituţiilor de dreptcivil sunt:- principiul forţei juridice obligatorii (pacta sunt servanda ), principiul

irevocabilităţii şi principiul relativităţii efectelor actului juridic civil, în materiacontractelor;

- principiul consensualismului, privind forma actului juridic civil;- principiul ocrotirii bunei credinţe, în materia dreptului de proprietate şi a altor

drepturi reale;- principiul răspunderii civile, în materia actelor sau faptelor juridice.

4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri ale dreptului

Delimitarea dreptului civil de alte ramuri ale dreptului se face pe baza maimultor criterii, cum sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare,calitatea subiectelor, caracterul normelor juridice, specificul sancţiunilor,principiile de ramură. Delimitarea se face înraport de deosebirile existente întredreptul civil şi celelalte ramuri ale dreptului.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Delimitarea faţă de dreptul constituţional:

- în dreptul constituţional predomină raporturile personale nepatrimoniale, întimp ce în dreptul civil majoritatea raporturilor juridice au un caracterpatrimonial;

- în dreptul constituţional subiectele trebuie să aibă o calitate specială, aceeade organ al statului, ele aflându-se, de regulă, într -o situaţie de

supraordonare, pe când în dreptul civil subiectele participante la raporturile juridice civile sunt persoane fizice şi juridice care se găsesc pe poziţie deegalitate juridică;

- normele dreptului constituţional sunt în general norme imperative, în timp cemajoritatea normelor juridice civile sunt dispozitive;

- atât dreptulcivil cât şi cel constituţional au sancţiuni specifice.

Delimitarea faţă de dreptul administrativ: - dreptul administrativ reglementează în cea mai mare parte raporturile juridice

personale nepatrimoniale, pe când dreptul civil reglementează în cea maimare parte raporturile juridice patrimoniale;- în dreptul administrativ este necesar ca cel puţin un subiect să aibă calitatea

de organ al administraţiei de stat, în vreme ce în dreptul civil subiectele nu auo calitate specială;

- în dreptul administrativ subiectele se află în raporturi de supra şisubordonare; în dreptul civil subiectele se găsesc pe poziţie de egalitate

juridică; - dreptul administrativ este alcătuit în cea mai mare parte din norme juridice

imperative; dreptul civil este alcătuit în marea majoritate din norme juridicedispozitive;

- dreptul administrativ are sancţiuni proprii, cum ar fi amenda contravenţionalăşi confiscarea; sancţiunile de drept civil sunt: repararea prejudiciului cauzatprin plata de despăgubiri, nulitatea actelor juridice, rezilierea contractelor etc.

Delimitarea faţă de dreptul financiar: - în dreptul financiar subiectele raportului juridic se află pe poziţii de supra şi

subordonare; în dreptul civil subiectele participante la raportului juridic se află în situaţie de egalitate juridică;

- în raporturile judiciare de drept financiar cel puţin o parte are o calitateaspecifică, aceea de organ financiar al statului;

- normele dreptului financiar în marea lor majoritate sunt imperative; normeledreptului civil în cele mai multe cazuri sunt dispozitive;

- dreptul financiar are sancţiunile sale proprii, altele decât dreptul civil:majorările sumelor plătite cu titlu de taxă sau impozit, amenzi etc.

Delimitarea faţă de dreptul comercial: - ambele ramuri ale dreptului reglementează raporturile juridice patrimoniale şi

personale nepatrimoniale;- subiectele raporturilor juridice se află pe poziţii de egalitate juridică;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- ambele ramuri conţin norme juridice cu caracter dispozitiv în cea mai maremăsură;

- în dreptul comercial cel puţin una dintre părţi trebuie să aibă calitatea decomerciant, în vreme ce în dreptul civil subiectele nu au o calitate specială;

- între contractul comercial şi cel civil ca instituţii de bază ale celor două ramuri

există deosebiri de regim juridic. Delimitarea faţă de dreptul muncii şi protecţiei sociale:

- ambele reglementează raporturile juridice patrimoniale şi personalenepatrimoniale;

- în dreptul muncii poziţia de egalitate a subiectelor este prezentă numai la încheierea contactului; în dreptul civil poziţia de egalitate este prezentă înmod constant;

- în ambele ramuri există răspunderea patrimonială3, dar în dreptul munciiexistă şi răspunderea disciplinară;

- minorii sub vârsta de 14 ani nu pot fi subiecte ale raporturilor juridice de

muncă. Delimitarea faţă de dreptul familie i:

- în dreptul familiei preponderente sunt raporturile juridice personalenepatrimoniale; în dreptul civil întâlnim în mod special raporturi juridicepatrimoniale;

- în dreptul familiei subiectele trebuie să aibă o calitate specială: părinte, copil,soţ, rudă, înfiat etc.;

- dreptul familiei are sancţiuni proprii ca: decăderea din drepturile părinteşti, îndepărtarea tutorelui de la exercitarea tutelei, etc.

Delimitarea faţă de dreptul procesual civil: - dreptul procesual civil cuprinde norme juridice care reglementează modul de

judecată şi soluţionare a litigiilor civile (procedura judecării lor); - între dreptul civil şi drept procesual civil există o deosebire de la conţinut la

formă; dreptul procesual civil reprezintă aspectul sancţionator al dreptuluicivil.

Delimitarea faţă de dreptul internaţional privat: - dreptul internaţional privat reglementează raporturi juridice civile care cuprind

un element de extraneitate, respectiv cetăţenia străină, naţionalitatea străină,aflarea în străinătate a unor bunuri, încheierea ori executarea în străinătate aunor contracte;

- normele dreptului internaţional privat soluţionează conflictul de legi ori de jurisdicţii, precum şi condiţia juridică a străinului.

3 În dreptulmuncii conceptul de răspundere patrimonială a fost introdus prin noul Cod al munciiaprobat prin Legea nr. 53/2003, intrat în vigoare la data de 1 martie 2003. Astfel, Titlul XI(Răspunderea juridică) din Codul muncii cuprinde un întreg capitol –Capitolul III – referitor larăspunderea patrimonială.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Secţiunea 2 - Normele de drept civil

1. Izvoarele dreptului civil

Norma juridică civilă poate fi definită ca fiind regula de conduită generală şi

impersonală care reglementează conduita subiectelor participante la raporturile juridice civile4.Prin izvor de drept civil se înţelege forma specifică de exprimare a normelor

juridice civile. Altfel spus, izvoarele formale ale dreptului civil sunt actelenormative în care sunt cuprinse normele dreptului civil.

În literatura juridică de specialitate, Gheorghe Beleiu consideră că în legăturăcu izvoarele dreptului civil, trebuiefăcute următoarele precizări5:- sunt izvoare de drept civil numai actele normative;- obiceiul (cutuma) şi morala (bunele moravuri) nu sunt izvoare distincte ale

dreptului civil. Prin ele însele nu constituie izvoare de drept civil, deoarecenorma juridică trebuie să facă trimitere expresă la ele pentru a fi luate în

considerare (de ex. art. 1447 din Codul civil prevede că reparaţiile ce rămân în sarcina locatarului se determină şi potrivit obiceiului locului). - precedentul judiciar (practica judecătorească) şi doctrina (opinii juridice de

specialitate) nu sunt izvoare de drept civil, ele prezintă însă utilitate îninterpretarea şi aplicarea corectă a normelor juridice.

1.1. Categorii de izvoare de drept civil

În funcţie de organul de stat de la care emană şi de naşterea lor deosebimurmătoarele categorii de izvoare ale dreptului civil.

Legea Termenul de „‟lege” are două înţelesuri: - un înţeles larg, prin care se desemnează totalitatea actelor normative emise

de organele statului (legi, decrete, ordonanţe, hotărâri, decizii etc.);- un înţeles restrâns, prin care se desemnează actul normativ adoptat de

puterea legislativă (Parlamentul) după o anumită procedură. a) Constituţia este legea fundamentală a statului ce cuprinde prevederi care

sunt izvoare importante pentru dreptul civil. Constituţia Românieiadoptată la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin referendumul din 8decembrie 1991 este izvorul primar al principiilor fundamentale aledreptului civil.

b) Codul civil român , adoptat sub domnitorul Al. Ion Cuza la 4 decembrie1864, având ca model Codul Civil francez din 1804, este cel maiimportant izvor de drept civil care reglementează instituţiile de bază aleacestei ramuri a dreptului.

c) Alte legi civile precum:

4 a se vedea Matei Cantacuzino,Elementele dreptului civil , p. 55 Gh. Beleiu,op. cit ., p. 47

8/7/2019 Dr. Civil 1


- Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice destatca regii autonome şi societăţi comerciale;

- Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu capital privat; - Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;- Legea nr. 16/1994a arendării; -

Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea;- Legea nr. 33/1994 privindexproprierea pentru cauză de utilitatepublică;

- Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţă trecute în proprietatea statului;

- Legea nr. 7/ 1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare; - Legea nr. 8/ 1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe; - Legea nr. 114/ 1996 a locuinţei; - Legea nr. 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor; - Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al

acesteia;-

Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformeieconomice6;- Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în

mod abuziv perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989- Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii

cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate,reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa,ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace întreRomânia şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la10 februarie1947

Decretul este izvor de drept civil numai dacă conţine norme juridiceaparţinătoare dreptului civil. Cităm cu titlu de exemplu: - Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice;- Decretul nr. 167/1985 privind prescripţia extinctivă;

Hotărârile şi ordonanţele Guvernului sunt izvoare de drept civil dacă conţinnorme juridice ce reglementează raporturi juridice civile.

Actele normative emise de conducătorii organelor centrale şi locale aleadministraţiei de stat (Ordine, Instrucţiuni ale miniştrilor şi hotărâri, decizii,dispoziţii la nivelul organizaţiilor locale) sunt izvoare de drept numai în măsura încare reglementează raporturi juridice civile (ex. Ordinul nr. 471/1990 al MinistruluiCulturii pentru aprobarea normelor cu privire la organizarea spectacolelor).

2. Clasificarea normelor de drept civil

6 Legea 99/ 1999 modifică numeroase acte normative de drept comercial, dar, în acelaşi timp,reglementează în Titlul VI regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, cu aplicaţiune atât îndreptul civil, cât şi în dreptul comercial.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Ca operaţiune logico- juridică ce urmăreşte sistematizarea normelor juridice,clasificarea normelor de drept civil se face avându-se în vedere unele criteriiimportante:

După caracterul conduitei pe care o prescriu , normele juridice civile se

clasifică în:- norme juridice dispozitive;- norme juridice imperative.

Normele de drept civil dispozitive sunt acelea care suplinesc sauinterpretează voinţa neexprimată sau insuficient exprimată a părţilor raportului

juridic civil, îngăduind să se deroge de la dispoziţiile pe care le cuprind. Normele juridice dispozitive se subclasifică în: - norme permisive;- norme supletive.Normele juridice permisive sunt cele care permit ca subiectele să aibă o

anumită conduită. Cu titlu de exemplu de normă juridică permisivă remarcăm art.1296 Cod civil, potrivit căruia „‟vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie„‟. Normele juridice supletive stabilesc o conduită care este obligatorie pentru

părţi numai în cazul în care acestea nu au prevăzut prin voinţa lor, o altăconduită. Exemplu, art. 1305 Cod civil potrivit căruia „‟spezele vânzării sunt însarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrară‟‟.

Normele juridice civile imperative sunt acelea care impun subiectelor dedrept o anumită conduită sub sancţiune. Exemplu, art. 813 Cod civil „‟toatedonaţiile se fac prin act autentic‟‟.

Normele juridice civile imperative sunt:- norme onerative;- norme prohibitive.Normele onerative prevăd expres obligaţia pentru părţi de a avea o anumită

conduită (ex.: art. 813 Cod civil). Normele prohibitive interzic categoric o anumită conduită (ex.: art. 915 Cod

civil „‟minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui„‟.

După finalitatea textului legal , adică natura interesului ocrotit de norma juridică, normele juridice civile se clasifică în: - norme juridice de ordine privată , dacă urmăresc ocrotirea unui interes

individual (de exemplu, partea interesată poate renunţa la invocarea nulităţiirelative a actului juridic încheiat cu vicii de consimţământ);

- norme juridice civile de ordine publică , atunci când urmăresc protejareaunui interes public (ex. actul de vânzare-cumpărare a unui imobil neîncheiat

în formă autentică nu poate fi confirmat de părţi, deoarece înscrisul autenticeste cerut pentru însăţi validitatea actului juridic).

În raport decâmpul de aplicare , normele juridice de drept civil se împart în:- norme generale;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- norme speciale.

Normele juridice civile suntgenerale , dacă se aplică în toate cazurile şi înorice materie. Norma generală constituie situaţia de drept comun (ex.: Decretulnr. 31/1954 cuprinde norme generale referitoare la persoane juridice).

Normele juridicespeciale îşi găsesc aplicare numai în cazuri expres stabilitede lege. Norma specială constituie excepţia de la regula generală. Normaspecială derogă de la norma generală şi se aplică prioritar faţă de normagenerală. Ea este de strictă interpretare şi aplicare. De exemplu, art. 868 Codcivil stabileşte reguli speciale privind forma testamentelor militarilor. Aceasta esteo normă specială care derogă de la reglementarea generală privind formatestamentului persoanelor.

3. Aplicarea normelor juridice de drept civil (aplicarea legii civile)

Ca şi toate celelalte norme juridice, normele juridice de drept civil acţioneazăconcomitent sub trei aspecte: pe o anumită durată de timp, pe un anumit teritoriu,cu privire la anumite persoane. În acest sens se vorbeşte despre aplicare legiicivile în timp, în spaţiu şi asupra persoanelor.

3.1. Aplicarea legii civile în timp

Legea civilă se aplică în intervalul de timp cât ea este în vigoare. Intrarea în vigoare a normelor juridice civile are loc fie la data publicării lor în

Monitorul Oficial7, fie la o dată certă stabilită de legiuitor şi menţionată încuprinsul lor.

Ieşirea din vigoare a normelor juridice civile se produce prin abrogarea lor.Abrogarea normelor juridice poate fi:- expresă directă , când actul normativ nou menţionează în mod expres

(formal) abrogarea unei norme juridice, capitole sau articole din aceasta;- expresă indirectă , când nu se nominalizează direct actul normativ abrogat,

dar se prevede expres că „‟dispoziţiile contrare se abrogă‟‟; - tacită (implicită ), când în textul noii legi nu se menţionează abrogarea

normelor juridice mai vechi, însă abrogarea rezultă în mod implicit din faptulcă actuala reglementare contravine reglementărilor anterioare. Căderea în desuetudine, respectiv neaplicarea îndelungată a unei legi, nu

constituie un mod de ieşire din vigoare a ei. Cu titlu de exemplu de legi căzute îndesuetudine cităm Codul Comercial adoptat la 1887 care, fără să fi fost abrogat,nu a mai fost aplicat în perioada postbelică anterioară anului 1989.

Legile temporare, respectiv legile care au fixat de la început momentul ieşirilor din vigoare, se consideră abrogate la împlinirea termenului.

7 Pentru procedura publicării actelor normative în Monitorul Oficial a se vedea Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi Ordinul 6 /1999 privind procedurapublicării, republicării şi rectificării actelor în Monitorul Oficial al României.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Acţiunea în timp8 a normelor juridice civile este guvernată de douăprincipii :

- principiul neretroactivităţii legii civile noi; - principiul aplicării imediate alegii civile noi.

Principiul neretroactivităţii legii civile noi este regula de drept potrivit căreialegea civilă se aplică numai situaţiilor care survin după intrarea ei în vigoare nu şicelor petrecute anterior9.

Acest principiu este consacrat de art.1 Cod civil: ‟‟Legea dispune numaipentru viitor, ea n-are putere retroactivă„‟ şi de art. 15 din Constituţie careprevede că „‟Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale maifavorabile‟‟.

Principiul neretroactivităţii legilor are mare importanţă, deoarece ocroteştedrepturile subiective câştigate sub imperiul legilor vechi şi asigură autoritatea şistabilitatea ordinii de drept.

De la principiul neretroactivităţii legii civile există excepţia retroactivităţii

acesteia, care este admisă numai dacă legea civilă nouă o prevede în modexpres. Faţă de imperativul constituţional consacrat în art. 15, rezultă că, dupăintrarea în vigoare a Constituţiei din 1991, nu mai putem vorbi despre existenţavreunei excepţii de la princiăpiul neretroactivităţii legii civile noi.

Principiul aplicării imediate a legii noi este regula de drept civil potrivitcăreia legea nouă se aplică de îndată ce a fost adoptată la toate situaţiileapărute după intrarea ei în vigoare, cu excluderea legii vechi.

Acest principiu nu este consacratexpressis verbis de Codul civil, însă eldecurge în mod implicit din principiul neretroactivităţii legilor şi se justifică prinfaptul că legea nouă reprezintă un progres economic şi tehnico- juridic faţă delegea veche.

De la principiul aplicării imediate a legii noi există excepţia de ultraactivitate alegii civile vechi, respectiv de supravieţuire a ei, care trebuie insă prevăzută înmod expres de legea nouă.

Pentru a determina legea aplicabilă se are în vedere regula tempus regit actum , potrivit căreia o situaţie juridică produce efectele prevăzute în legea civilă în vigoare la data producerii ei10.

3.2. Aplicarea legii civile în spaţiu

Se întemeiază pe principiul teritorialităţii legii potrivit căruia legea civilă, deregulă, se aplică pe teritoriul statului al cărui organ a edictat-o.

8 a se vedea I. Dogaru (coordonator ), Drept civil. Ideea curgerii timpului şi consecinţele ei juridice ,Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 66 şi urm. 9 a se vedea M. Eliescu,Tratat de drept civil , vol 1, Partea generală, 1967, p. 79 şi urm., P. M.Cosmovici,Introducere în dreptul civil , Ed. All, Bucureşti, 1993, p. 43 şi urm. 10 Pentru o analiză a principiului neretroactivităţii legii civile din perspectiva celor trei categorii desituaţii juridice posibile:facta praeterita , facta pendentia şi facta futura , a se vedea MarianNicolae, Discuţii cu privire la aplicarea în timp a art. 35 -36 din Legea nr. 33/1994 privind exproprie rea pentru cauză de utilitate publică , în ”Dreptul” nr. 11 /2000, p. 23.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Aplicarea legii civile în spaţiu şi principiul care o guvernează se discută sub

două aspecte: unul intern şi altul internaţional.

Aspectul intern se referă la raporturi juridice stabilitepe teritoriul României

între subiecte de drept civil cu cetăţenie sau de naţionalitate română. Aceastăsituaţie se rezolvă potrivit regulii conform căreia actele normative care emană dela organele centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, iar actelenormative careemană de la organele locale se aplică în raza unităţii administrativ teritorialerespective.

Mai menţionăm că a existat o remarcabilă excepţie de la această regulă şianume în materia publicităţii imobiliare. În Transilvania şi nordul Moldovei seaplica Legea nr. 115/1938 conform căreia publicitatea imobiliară se făcea prinintermediul Cărţilor funciare, în vreme ce în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudulMoldovei publicitatea imobiliară se făcea prin registrul de inscripţiuni şitranscripţiuni conform Codului de procedură civilă. (Acum pe întreg teritoriul ţării

publicitatea imobiliară este reglementată de Legea nr. 7 /1996.) Aspectul internaţional priveşte raporturi juridice cu elemente de extraneitate

(cetăţenie, naţionalitate străină) şi se rezolvă de către normele conflictuale aledreptului internaţional privat (Legea nr. 105/1992).

3.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Persoanele fizice şi juridice pot fi, ele şi numai ele, subiecte ale raporturilor juridice civile. În consecinţă legea este adresată persoanelor pentrureglementarea activităţii acestora.

Principiul care guvernează aplicarea legii civile asupra persoanelor esteegalitatea lor în faţa legii civile. Acest principiu rezultă şi din texteleconstituţionale care garantează egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor ţării(art. 4 şi 16 din Constituţiei României).

Egalitatea în faţa legii civile nu trebuie înţeleasă în sensul că toate normeledreptului civil se aplică tuturor persoanelor. Se disting din acest unghi de vedere:- legi civile cu vocaţie generală de aplicare atât pentru persoane juridice cât şi

pentru cele fizice (de ex. Decretul nr. 31/954 privind persoanele fizice şi cele juridice);

- legi civile cu vocaţie de aplicare numai pentru persoane fizice (de ex.Ordonanţa Guvernului nr. 41 / 2003 privind dobândirea şi schimbarea pe caleadministrativă a numelor persoanelor fizice);

- legi civile cu vocaţie de aplicare numai pentru persoane juridice (de ex. Legea31/1990 privind societăţile comerciale).

4. Interpretarea normelor de drept civil

8/7/2019 Dr. Civil 1


Interpretarea legii civile reprezintă o etapă în procesul aplicării legii civilepentru stabilirea sensului voinţei legiuitorului în vederea aplicării ei cât maicorecte.

În literatura juridică s-au formulat mai multe definiţii referitoare la noţiunea deinterpretare a legii Astfel:- potrivit lui Gheorghe Beleiu, interpretarea legii civile este „‟(…) operaţiunealogico-raţională de lămurire, explicare a conţinutului şi sensului normelor de

drept civil, în scopul justei lor aplicări (...)„‟; - prof. univ. Ion Dogaru defineşte interpretarea legii „‟(…) ca o operaţiune

logico-raţională care, lămurind înţelesul exact şi complet al dispoziţiilor normative, oferă soluţiile juridice cele mai adecvate pentru diferitele speţe„‟11.

În concluzie, putem spune că interpretarea normelor de drept civil esteoperaţiunea logico-raţională de lămurire a sensului exact şi complet aldispoziţiilor normative civile, în vederea aplicării lor cât mai corecte.

Formele interpretării legilor civileInterpretarea legii civile cunoaşte mai multe forme stabilite după următoarelecriterii:

În funcţie deforţa juridică a interpretării :- interpretare oficială; - interpretare neoficială.

Interpretarea oficială este aceea făcută de organele de stat cărora li s -aconferit o asemenea competenţă, respectiv organele aparţinând puteriilegislative, executive sau judecătoreşti.

Interpretarea oficială este de două feluri: - interpretare legală sau autentică făcută chiar de organul care a emis

norma juridică. Norma juridică interpretativă are forţa juridică a normei juridice interpretate. Ea este obligatorie pentru toţi subiecţii de drept lacare se referă actul normativ interpretat, având putere de lege. Ea are labază principiul dreptului roman „‟cine edictează legea trebuie să ointerpreteze„‟.

- interpretarea cazuală care se realizează cu prilejul soluţionării de cătreorganele competente a diferitelor cazuri concrete. Ea are putere numai înacel caz şi nu este obligatorie pentru alte speţe. Dacă interpretareacazuală se face cu ocazia judecării unor litigii civile de către instanţele

judecătoreşti ea se numeşte interpretare judecătorească sau judiciară.

Interpretarea neoficială , care se mai numeşte şi doctrinară, este făcută despecialişti care nu acţionează oficial. În consecinţă, ea nu are forţă juridică

11 I. Dogaru, Elemente ale dreptului constituţional şi de teorie generală a dreptului , Partea I,Tipografia Universităţii din Craiova, 1971, p. 71

8/7/2019 Dr. Civil 1


obligatorie, fiind lăsată la aprecierea organului de aplicare a legii spre a fiadoptată sau respinsă.

În funcţie derezultatul la care se ajunge prin interpretare , există: - interpretare literală (declarativă); -

interpretare extensivă; - interpretare restrictivă.

Interpretarea literală (în litera legii) este acea formă a interpretării careconduce la concluzia că formularea normei juridice coincide cu sensul real alnormei, existând o identitate între formulare şi conţinut. Această formă deinterpretare este specifică textelor normelor juridice precis şi clar formulate.

Interpretarea extensivă (în spiritul legii) este aceea care ajunge la concluziacă norma juridică civilă acoperă mai multe cazuri decât lasă să se înţeleagătextul ei. Nu se admite interpretarea extensivă în cazurile în care legea face

enumerări limitative, în caz de excepţii sau în cazul normelor juridice carestabilesc prezumţii.

Interpretarea restrictivă (în sprijinul legii) este acea formă de interpretare încare se ajunge la concluzia că prin conţinut norma juridică este mai restrânsădecât lasă să se înţeleagă formularea ei.

În funcţie demetodele folosite , interpretarea legii civile este:- interpretare gramaticală; - interpretare logică; - interpretare sistematică; - interpretare istorică; - interpretare teleologică.

Interpretarea gramaticală constă în lămurirea sensului normei juridicepornind de la semantica termenilor folosiţi, apoi procedându-se la analizamorfologică şi sintactică a textului.

Interpretarea logică constă în lămurirea înţelesului normei juridice prinfolosirea regulilor şi principiilor logicii formale precum: raţionamentele inductive,raţionamentele deductive (silogismele), procedeele de demonstraţie, etc.

Interpretarea sistematică se realizează pr in compararea normei interpretatecu alte norme din acelaşi act normativ sau din alte acte normative şi stabilireaunor corelaţii care să conducă la desluşirea sensului normei respective. Normele juridice dintr-un stat formează un sistem unitar care se întemeiază pe principiile înscrise în Constituţie ca lege fundamentală a statului. În acest sens se vorbeştedespre constituţionalitatea legilor şi a celorlalte acte normative. Altfel spus,normele juridice trebuie raportate în primul rând la normele constituţionale înconformitate cu care trebuie să fie.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Interpretarea istorică urmăreşte stabilirea înţelesului normei prin analizarea

condiţiilor concrete care au determinat adoptarea ei (respectiv examinarealucrărilor pregătitoare, a expunerii de motive, a discuţiilor şi dezbaterilor pemarginea legii) precum şi prin raportarea normei juridice supuse interpretării la

alte norme care au existat în decursul timpului privind acelaşi obiect dereglementare.

Interpretarea teleologică presupune stabilirea sensului unei dispoziţii legaleţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea normeirespective (teleos - scop; logos - cuvânt).

În procesul interpretării legii civile metodele de interpretare pot fi îmbinate,ceea ce înseamnă că pot fi folosite conjunct mai multe metode.

III. TESTE DE EVALUARE- Definiţi sfera noţiunii de drept civil - Propuneţi o ierarhie a principiilor fundamentale ale dreptului civil în funcţie de

importanţă - Delimitaţi dreptul civil de celelalte ramuri ale dreptului privat - Definiţi şi caracterizaţi norma juridică civilă - Propuneţi 5 norme supletive şi 5 norme permisive din Codul civil român - Arătaţi care sunt tehnicile de interpretare a dreptului

8/7/2019 Dr. Civil 1


TEMA NR. 2 – RAPORTUL JURIDIC CIVIL

I. OBIECTIVE

- Însuşirea teoriei generale a dreptului civil privind raportul juridic civilII. CONŢINUTUL TEMEI

Secţiunea 1 - Introducere în studiul raportului juridic civil

1. Definiţia raportului juridic civil

Noţiunea de raport juridic semnifică relaţia socială reglementată de o normăde drept. Naturarelaţiei sociale determină natura raportului juridic: constituţional,civil, penal etc.

Din multitudinea de definiţii date raportului juridic civil, reţinem definiţiaformulată de Institutul de Cercetări Juridice: „‟Raportul juridic civil este relaţiasocială cu caracter patrimonial sau personal nepatrimonial reglementată denorma juridică civilă „‟12.

Din definiţie se desprind trei idei importante cu privire la raportul juridic civil:- raportul juridic civil este o relaţie socială, stabilită între oameni încalitate de

persoane fizice sau constituite în persoane juridice;- pentru a intra în sfera raportului juridic civil, relaţia trebuie să fie reglementată

de o normă juridică civilă; - raportul juridic civil este un raport social patrimonial (cu valoare economică)

sau personal nepatrimonial (fără valoare economică) stabilit între subiecte de

drept cu poziţie de egalitate juridică. 2. Premisele raportul juridic civil

Pentru naşterea unui raport juridic civil este necesară prezenţa cumulativă atrei premise:

1. subiectele de drept civil: persoane fizice sau persoane juridice;2. norma de drept civil, care reglementează raportul social şi îl transformă în

raport juridic de drept civil;3. un fapt sau un act juridic de care normele de drept condiţionează naşterea ,

modificarea, transmiterea sau stingerea de drepturi şi de obligaţii concrete întresubiecte determinate.

Faptele juridice sunt acele împrejurări de fapt de care legea leagă producereaunor efecte juridice. Ele pot să fie evenimente şi acţiuni omeneşti.

12 Institutul de Cercetări Juridice,Tratat de drept civil, vol. 1, Partea generală, Ed. Academiei,Bucureşti, 1989

8/7/2019 Dr. Civil 1


Evenimentele sunt împrejurări care se produc independent de voinţaoamenilor şi de care norma juridică leagă consecinţe juridice. În seriaevenimentelor cităm:- naşterea fiinţei umane care determină naşterea raporturilor juridice de

creştere şi educare a minorului;- decesul fiinţei umane, care determină naşterea raportului juridic civilsuccesoral;

- calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, secetă, ger etc.) care producefecte juridice.

Acţiunile omeneşti sunt fapte comisive sau omisive săvârşite cu sau fărăintenţia de a produce efecte juridice, efecte care însă se produc în virtutea legii.

În funcţie de intenţia de a produce sau nu efecte de drept, acţiunile omeneştisunt:

- acţiuni săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice (ex. un contractde închiriere este un act voluntar al părţilor care îl încheie pentru a

produce efecte de drept); acestea sunt actele juridice civile;- acţiuni săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, care însă seproduc în virtutea legii (ex. distrugerea unui buncare obligă pe autorulfaptei să repare prejudiciul cauzat).

3. Caracterele raportului juridic civil

Raportul juridic de drept civil are o seamă de trăsături care îl caracterizează.Unele sunt comune tuturor categoriilor de raporturi juridice, altele sunt specificenumai raporturilor juridice civile.

3.1. Caracterele comune tuturor raporturilor juridice

Caracterele comune tuturor raporturilor juridice civile sunt următoarele: a) raportul juridic are uncaracter social , respectiv este un raport ce se

stabileşte între oameni consideraţi fie în calitate de subiecte individuale,persoane fizice, fie în calitate de subiecte colective, persoane juridice.

În literatura juridică străină s-a susţinut că unele raporturi juridice pot să fie şiraporturi între oamenişi lucruri. În acest sens se susţinea că raportul juridic deproprietate este un raport juridic între proprietar şi lucrul pe care îl are înproprietate. Această teorie a fost combătută cu argumentarea corectă potrivitcăreia raportul juridic de proprietate este un raport social stabilit între titularuldreptului de proprietate, ca subiect activ determinat şi toate celelalte persoane,ca subiecte pasive nedeterminate, care au îndatorirea de a nu săvârşi fapte denatură să ducă la stingherirea exercitării acestui drept.

În concluzie, raportul juridic civil are un caracter eminamente social, putându-se lega numai între oameni, ca fiinţe sociale. b) raportul juridic civil are uncaracter voliţional care trebuie privit prin două

aspecte:

8/7/2019 Dr. Civil 1


- raportul juridic este reglementat de norma juridică care exprimă voinţalegiuitorului; este, deci expresia voinţei de stat;

- raportul juridic civil exprimă voinţa subiectelor de drept participante, atuncicând ne referim la raporturile juridice care iau naştere din actele juridicecivile. În acest din urmă sens, se vorbeşte despre dublul caracter voliţional

al raportului juridic civil.c) raportul juridic civil are uncaracter ideologic care este dat de faptul că el senaşte şi se desfăşoară în conformitate cu norma juridică care esenţia lmenteeste de natură ideologică.

3.2. Caracterele specifice raportului juridic civil

Caracterele specifice raportului juridic civil sunt următoarele: a) Raportul juridic civil este un raport juridic în care părţile au o poziţie de

egalitate juridică .Dacă în alte ramuri ale dreptului (drept constituţional, administrativ, financiar,

penal etc.) raporturile juridice sunt de putere, în sensul că una dintre părţi se află în situaţia de subordonare, în raporturile juridice civile subiectele participantesunt pe poziţii de egalitate juridică.

Acest lucru însemnează că nici una dintre părţi nu poate impune celeilaltenaşterea unui raport juridic şi nici conţinutul acestui raport juridic. Raportul juridicse naşte pe baza acordului de voinţă al părţilor. b) Raportul juridic de drept civil este un raport juridic în care părţile au o poziţie

specială faţă de unele norme de drept civil, în sensul că le pot înlocui cu propria lor reglementare .

În materia de drept civil reglementările juridice au în general un caracter dispozitiv (supletiv) îngăduind părţilor să-şi stabilească prin acordul lor de voinţădrepturile şi obligaţiile pe care le au, potrivit principiului statornicit în art. 969 Codcivil: „‟Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante‟‟.

Înlocuirea normelor juridice supletive cu clauze stabilite de părţi nu poatecontraveni dispoziţiilor imperative ale legii sau altfel spus, ordinii de drept dinsocietate.

4. Structura raportului juridic civil

Prin structura raportului juridic civil înţ elegem elementele constitutive aleacestui raport juridic. Aceste elemente componente sunt:1. Subiectele sau părţile între care se stabileşte raportul juridic civil. Acestea

sunt persoane fizice şi persoane juridice care dobândesc drepturi subiectiveori îşi asumă obligaţii civile în cadrul raporturile juridice încheiate.

2. Conţinutul raportului juridic civil alcătuit din drepturile subiective şi obligaţiilepărţilor care participă la raportul juridic civil.

3. Obiectul raportului juridic civil care constă în conduita părţilor participante laraportul juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care sunt îndrituite sau îndatorate subiectele raportului juridic civil.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Secţiunea 2 - Elementele structurale ale raportului juridic civil

1. Subiectele raportului juridic civil

1.1. Noţiuni definitorii privind subiectele raportului juridic civil Raportul juridic civil fiind un raport social, subiecte ale acestui raport nu pot fi

decât fiinţele umane privite în individualitatea lor, ca persoane fizice, sauorganizate în anumite colective, ca persoane juridice.

Altfel spus, subiectele raportului juridic civil sunt persoane care au calitateade a fi titulare de drepturi subiective şi de obligaţii civile. Persoana care estetitulară de drepturi civile se numeşte subiect activ, iar persoana care este titularăde obligaţii se numeşte subiect pasiv.

În dreptul civil există două mari categorii de subiecte şi anume: persoanelefizice şi persoanele juridice.

Persoanele fizice sunt oamenii consideraţii în individualitatea lor, ca titulari dedrepturi şi obligaţii civile. Persoanele juridice (numite şi persoane morale) sunt subiecte colective de

drept civil, titulare de drepturi subiective şi de obligaţii civile. Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru ca un colectiv de oameni să aibă

calitatea de persoană juridică sunt statornicite de Decretul nr. 31/1954, astfel: - să aibă o organizare de sine stătătoare; - să aibă un patrimoniu propriu, distinct de al altor persoane; - să aibă un scop determinat, în acord cu interesele societăţii.

1.2. Determinarea subiectelor raportului juridic civil

Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil înţelegem individualizareasau cunoaşterea subiectelor raportului juridic civil13.

Determinarea subiectelor raportului juridic civil se face în mod diferit, dupăcum ne aflăm:

- în prezenţa unor raporturi juridice care au în conţinutul lor drepturiabsolute, sau

- în prezenţa unor raporturi juridice care au în conţinutul lor drepturi relative. În cazul raporturilor juridice civile care au în conţinut un drept absolut (un

drept real sau un drept personal nepatrimonial) este determinat numai subiectulactiv al raportului juridic care este însuşi titularul dreptului absolut (ex. în raportul juridic de proprietate este determinat numai proprietarul, ca subiect activ).Subiectul pasiv este nedeterminat. Se consideră că toate celelalte persoane suntsubiecte pasive, având obligaţia negativă de a nu aduce stânjenire exercităriiacelui drept. Individualizarea ulterioară a subiectului pasiv este posibilă î n cazul

în care se încalcă obligaţia negativă aducându -se atingerea dreptului absolut.

13 a se vedea A. Pop, Gh. Beleiu,Drept civil. Teoria generală a dreptului civil , Universitatea dinBucureşti, Bucureşti, 1980.

8/7/2019 Dr. Civil 1


În cazul raporturilor juridice care au în conţinut un drept relativ, estedeterminat din momentul naşterii raportului juridic atât subiectul activ cât şisubiectul pasiv. Subiectul activ este numit creditor, iar subiectul pasiv este numitdebitor (ex. în raporturile juridice de vânzare-cumpărare de la început suntdeterminaţi atât vânzătorul cât şi cumpărătorul).

1.3. Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil

În cele mai multe cazuri raportul juridic civil se stabileşte între două persoane:una ca subiect activ, titular de drepturi şi alta ca subiect pasiv, titular de obligaţii.Acesta este un raport juridic simplu, care constituie regula în materie.

Prin excepţie, există raporturi juridice complexe care intervin între mai multesubiecte sau, altfel spus cu pluralitate de subiecte.

Chestiunea pluralităţii necesită o abordare distinctă în funcţie de tipurile deraporturi juridice.

În raporturile reale, având în conţinutul lor dreptul de proprietate, pluralitateade subiecte se prezintă astfel: - pluralitate pasivă există întotdeauna, întrucât subiectul pasiv este

constituit din toate celelalte subiecte de drept civil în afara titlularuluidreptului

- coproprietatea - dreptul de proprietate asupra unui bun sau asupra unorbunuri determinate aparţine concomitent mai multor titulari, fiecare avânddeterminată o cotă ideală şi abstractă din dreptul de proprietate (de ex.1/2, 2/3, etc.)

- indiviziunea - dreptul de proprietateasupra unei mase de bunuri aparţineconcomitent mai multor titluari, fiecare având determinată o cotă ideală dindreptul asupra masei de bunuri, dar nici unul dintre proprietari nu are unbun sau anumite bunuri privite în materialitatea lor- devălmăşia – titlularii dreptului de proprietate nu au determinată cota partece ar reveni fiecăruia din dreptul de proprietate, astfel încât nu estefracţionat nici dreptul şi nici bunul asupra căruia poartă dreptul. Singurulcaz de devălmăşie reglementat de legea română este proprietateacomună a soţilor asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

În raporturile personale nepatrimoniale – raporturi juridice ce au în conţinutullor drepturi personale nepatrimoniale –, decurgând din creaţia intelectuală,pluralitatea se prezintă astfel: - pluralitate pasivă există întotdeauna, întrucât subiectul pasiv este

constituit din toate celelalte subiecte de drept civil în afara titlularuluidreptului

- pluralitatea mixtă (deci activă şi pasivă) se înfăţişează drept coautorat. Încazul în care opera comună a fost creată cu contribuţiile determinate aleautorilor, avem operă comună divizibilă, iar în cazul în care contribuţiile nusunt determinate avem operă comună indivizibilă.

În raporturile obligaţionale –raporturi juridice ce au în conţinutul lor drepturide creanţă – , putem avea:

8/7/2019 Dr. Civil 1


- pluralitate activă - raporturi juridice cu mai multe subiecte active şi unsingur subiect pasiv;

- pluralitate pasivă - raporturi juridice cu mai multe subiecte pasive şi numaiunul activ;

- pluralitate mixtă - raporturi juridice stabilite între mai multe subiecte active

şi pasive. În asemenea situaţii regula este aceea a divizibilităţii, în sensul că drepturileşi obligaţiile care formează conţinutul raportului juridic se împart în atâteafracţiuni câte subiecte active şi pasive există.

Excepţiile de la regula divizibilităţii sunt: - solidaritatea, care poate fi activă sau pasivă. În caz de solidaritate activă,

oricare dintre creditori poate cere debitorului plata întregii datorii, debitorulliberându-se prin plată faţă de toţi creditorii. În caz de solidaritate pasivă,creditorul poate cere plata datoriei de la oricare dintre debitori, iar platafăcută de unul dintre debitori îi liberează pe toţi debitorii.

- indivizibilitatea – fiecare dintre debitori poate fi obligat să plătească

întreaga datorie.1.4. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil

Problema schimbării subiectelor raportului juridic civil se pune numai în cazulraporturilor patrimoniale. În raporturile juridice civile personale nepatrimoniale nuse poate pune problema schimbării subiectelor de drept, deoarece drepturilesubiective care intră în conţinutul lor sunt inalienabile.

În cazul raporturilor juridice patrimoniale trebuie să facem distincţie întreraporturile juridice reale şi raporturile juridice obligaţionale. - Raporturile juridice reale sunt acele raporturi juridice care au în conţinut undrept real (ex. raportul juridic de proprietate). În aceste raporturi juridice se poatepune problema numai a schimbării subiectului activ determinat, nu şi asubiectului pasiv, acesta din urmă fiind nedeterminat (ex. transmiterea legală abunului ce formează obiectul dreptului de proprietate). - Raporturi juridice obligaţionale sunt raporturi juridice care au în conţinutul lor undrept de creanţă şi care sunt stabilite între subiectul activ ce are calitatea decreditor şi subiectul pasiv ce are calitatea de debitor. În aceste raporturi juridice,

în principiu se poate schimba atât subiectul activ cât şi cel pasiv. Schimbarea sepoate realiza prin transmiterea sau transformarea obligaţiilor, pe calea actelor juridice între vii (inter vivos ) sau pentru cauză de moarte ( mortis cauza ), de ex.prin contracte, prin testament.

1.5. Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic civil

Capacitatea juridică civilă reprezintă calitatea persoanelor fizice şi juridice dea fi subiecte de drept civil.

Ar. 4 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice prevede înmod imperativ: ‟‟Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor‟‟.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Capacitatea juridică civilă are conform prevederilor legii în structura sa douăelemente componente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă a persoaneide a avea drepturi şi obligaţii civile.

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a -şi exercita drepturile

şi de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile. 1.5.1. Capacitatea juridică civilă a persoanei fizice

Capacitatea juridică civilă a persoanelor fizice este studiată prin prisma celor două elemente componente, respectiv capacitatea de folosinţă şi capacitatea deexerciţiu.

Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice reprezintă „‟aptitudinea generalăşi abstractă a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile„‟14. Legea recunoaştetuturor persoanelor fizice fără nici o deosebire, aptitudinea de a fi titulare de

drepturi şi de obligaţii. Nici o persoană fizică nu poate fi lipsită de capacitatea defolosinţă, iar îngrădirea ei nu poate avea loc decât în cazurile anume prevăzutede lege.15

Începutul capacităţii de folosinţă îl constituie momentul naşterii fiinţei umane,cu completarea potrivit căreia „‟drepturile copilului sunt recunoscute de laconcepţiune, însă numai dacă el se naşte viu‟‟16.

Conţinutul capacităţii de folosinţă îl formează toate drepturile şi obligaţiilecivile cu excepţia celor oprite de lege.

Încetarea capacităţii de folosinţă are loc odată cu decesul persoanei fizicecând încetează calitatea sa de subiect de drept. Data morţii este data trecută încertificatul de deces sau, după caz, data trecută în hotărârea judecătoreascădeclarativă de moarte.

Capacitatea de exerciţiu a persoanelor fizice este definită ca fiind „‟aptitudineade a dobândi drepturi subiective civile şi de a -şi asuma obligaţii civile prin acte

juridice proprii„‟17.Drept urmare, capacitatea de exerciţiu deplină se dobândeşte la vârsta de 18

ani, vârsta majoratului, cu menţiunea că minorul care se căsătoreşte înainte deaceastă vârstă, dobândeşte prin căsătorie capacitatea de exerciţiu deplină.

Sunt lipsiţi în totalitate de capacitatea de exerciţiu: - minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;- persoanele puse sub interdicţie judecătorească. Pentru aceste persoane, actele juridice se încheie de reprezentanţii lor legali

(părinţi sau, după caz, tutore).

14 a se vedea disp. art. 5 al. 2 din Decretul nr. 31/195415 a se vedea disp. art. 6 al. 1 din Decretul nr. 31/195416 a se vedea disp. art. 6 al. 1 din Decretul nr. 31/195417 I. Dogaru,Drept civil român. Tratat , vol. 1, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 103

8/7/2019 Dr. Civil 1


Minorul între 14 şi 18 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă. El participăpersonal la încheierea actelor juridice, dar având încuviinţarea prealabilă aocrotitorului legal.

Încetarea capacităţii de exerciţiu a persoanelor fizice are loc: - odată cu încetarea capacităţii de folosinţă (adică odată cu decesul

persoanei fizice);- prin punerea sub interdicţie judecătorească; - prin anularea căsătoriei înainte ca femeia să împlinească vârsta de 18 ani.

1.5.2. Capacitatea juridică civilă a persoanei juridice

Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice este aptitudinea subiectuluicolectiv de drept civil de a avea drepturi şi obligaţii civile.

Dobândirea capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice are loc la data înregistrării sau la o altă dată stabilită în conformitate cu distincţiile făcute delege18.

Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice este determinat deobiectul lor de activitate. Articolul 34 din Decretul nr. 31/1954 prevede că„‟persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopuluiei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut‟‟. Această prevedere legalăformează ceea ce se numeşte principiul specialităţii capacităţii de folosinţă apersoanei juridice.

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei juridice are loc fie ca urmare areorganizării sale, fie ca urmare a dizolvării persoanei juridice.

Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice reprezintă aptitudineaacestora de a exercita drepturile şi de a-şi asuma şi îndeplini obligaţiile prin încheierea de acte juridice civile.

Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice se realizează prin intermediulorganelor sale de conducere. Conform prevederilor art. 35 al. 1 din Decretul nr.31/1954 „‟Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prinorganele sale„‟.

Începutul capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice îl constituie momentul înfiinţării persoanelor juridice, însă, în practică se realizează în mod efectiv odatăcu alegerea organelor de conducere.

Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice este determinat dedouă limite:

- capacitatea de folosinţă; - pluralitatea organelor de conducere.Sfârşitul capacităţii de exerciţiu a persoanelor juridice corespunde încetării

capacităţii de folosinţă a acesteia.

2. Conţinutul raportului juridic civil

18 a se vedea disp. art. 33 din Decretul nr. 31/1954

8/7/2019 Dr. Civil 1


2.1. Consideraţii generale privind conţinutul raportului juridic civil

Definiţie: Prin conţinut al raportului juridic civil se înţelege totalitateadrepturilor subiective şi a obligaţiilor civile ce revin părţilor participante la raportul juridic civil.

Drepturile subiective formează latura activă a conţinutului raportului juridiccivil.Obligaţiile civile alcătuiesc latura pasivă a conţinutului raportului juridic civil19.Cele două laturi ale conţinutului raportului juridic civil se află într -o relaţie de

interdependenţă deoarece nu există drept subiectiv civil fără o obligaţie civilăcorelativă şi invers, obligaţie civilă fără un drept subiectiv corespunzător (ex. înraportul juridic de vânzare-cumpărare, dreptului vânzătorului de a primi preţul îicorespunde obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul, iar dreptului cumpărătoruluide a primi bunul îi corespunde obligaţia vânzătorului de a-i preda bunul).

Corelaţia dintre dreptul subiectiv şi obligaţia civilă este prezentă în oriceraport juridic civil:

-în raportul juridic real, care este un raport juridic simplu, subiectul activ arenumai drepturi, iar subiectul pasiv nedeterminat numai obligaţia negativăde a nu face ceva de natură să aducă stingherire exerciţiului dreptuluireal;

- în raportul juridic personal nepatrimonial situaţia se prezintă în modasemănător, subiectul activ se bucură de un drept absolut (dreptul lanume, la viaţă), iar subiectului pasiv nedeterminat îi corespunde oobligaţie negativă;

- în raportul juridic obligaţional putem să ne găsim în faţa unui raport juridicsimplu în care subiectul activ are numai drepturi şi subiectul pasiv numaiobligaţii (ex. raportul juridic de donaţie = donataruleste subiectul activcare are dreptul de a primi bunul; donatorul este subiectul pasiv care areobligaţia de a preda bunul) sau în faţa unui raport juridic complex în carepărţile au drepturi şi obligaţii reciproce (ex. raportul juridic de vânzare-cumpărar e).

2.2. Drepturile subiective civile; noţiune şi clasificare

2.2.1. Noţiunea de drept subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil ca latură activă a conţinutului raportului juridic civilreprezintă, în esenţa sa, o posibilitate (facultate, putere) juridică recunoscută delege titularului său, care presupune trei elemente20:

- posibilitatea subiectului activ de a avea el însuşi o anumită conduită, înlimitele prevăzute de lege;

19 a se vedea I. Albu, Drept civil. Introducere în studiul obligaţiilor , Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 198420 pentru noţiunea, clasificarea şi ocrotirea drepturilor subiective civile, a se vedea MarianNicolae,Publicitatea imobiliară şi noile cărţi funciare , Ed. Press Mihaela SRL, Bucureşti, 2000, p.15

8/7/2019 Dr. Civil 1


- posibilitatea subiectului activ de a pretinde în limitele legi, subiectului pasivo comportare corespunzătoare (să dea, să facă sau să nu facă ceva);

- posibilitatea subiectului activ de a recurge la forţa de constrângere astatului dacă dreptul său este nesocotit sau încălcat.

Definiţie: Dreptul subiectiv civil este posibilitatea juridică a titularului său de adesfăşura în limitele legii o anumită conduită, în virtutea căreia poate pretindesubiectului pasiv o comportare corespunzătoare care la nevoie poate fi impusăprin forţa de constrângere a statului.

Definiţia dată de cercetătorii Institutului de Cercetări Juridice este astfelformulată: ‟‟Dreptul subiectiv civil este posibilitatea juridică de a desfăşura, înlimitele legii, o anumită conduită în virtutea căreia poate pretinde persoaneiobligate să aibă o comportare corespunzătoare, prin forţa coercitivă a statului.‟‟21

Prof. univ. Ion Dogaru de la Universitatea din Craiova defineşte astfel dreptulsubiectiv civil: ‟‟Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legeacivilă subiectului activ – persoană fizică sau persoană juridică – în virtutea căreia

aceasta poate, în limitele dreptului şi moralei, să aibă o anumită conduită, săpretindă o conduită corespunzătoare – să dea, să facă ori să nu facă ceva – dela subiectul pasiv, şi să ceară concursul forţei coercitive a statului, în caz denevoie.‟‟22

Existenţa dreptului subiectiv nu se confundă cu exerciţiul său. Dreptulsubiectiv civil este posibilitatea juridică, iar exerciţiul său este posibilitatea juridicămaterializată.

2.2.2. Clasificarea drepturilor subiective civile

În literatura juridică clasificarea drepturilor subiective civile se face după maimulte criterii care răspund unor cerinţe de natură teoretică sau practică.

În funcţie de gradul de opozabilitate , drepturile civile se clasifică în drepturiabsolute şi drepturi relative.

Dreptul absoluteste acel drept subiectiv în temeiul căruia titularul său poateavea o anumită conduită, fără a avea nevoie de concursul altor persoane pentrua-l exercita.

Dreptul absolut se caracterizează prin următoarele: - numai titularulsău este determinat, ca subiect activ al raportului juridic,

titularul obligaţiei civile corelative este „‟toată lumea‟‟, ca subiect pasivnedeterminat;

- dreptului absolut îi corespunde obligaţia generală negativă de a nu i seaduce atingere;

- dreptul absolut este opozabil tuturor (opozabilerga omnes ). În categoria drepturilor absolute intră drepturile personale nepatrimoniale

(dreptul la viaţă, nume, domiciliu) şi drepturile reale (dreptul de proprietate,dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de habitaţie, dreptul de superficie).

21 Institutul de Cercetări Juridice,op. cit ., p. 7122 I. Dogaru,Drept civil român. Tratat , vol. 1, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 108

8/7/2019 Dr. Civil 1


Dreptul relativeste dreptul subiectiv civil în temeiul căruia titularul său poatepretinde subiectului pasiv determinat o anumită conduită fără de care dreptul nuse poate realiza.

Caracteristicile dreptului relativ sunt:- face parte din conţinutul unui raport juridic cu amândouă părţile

determinate, ca subiecte active şi subiecte pasive; - dreptului relativ îi corespunde obligaţia civilă ce are ca obiect a da, a face,sau a nu face ceva pe care o are subiectul pasiv determinat;

- dreptul relativ este opozabil numai subiectului pasiv determinat;Categoria drepturilor relative include drepturile de creanţă (ex. drepturi

născute în contracte).

În funcţie de conţinutul lor , drepturile subiective civile se clasifică în drepturipatrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale.

Dreptul patrimonialeste dreptul subiectiv care are un conţinut economic şi înconsecinţă poate fi exprimat în bani.

Drepturile subiective civile patrimoniale se împart în drepturi reale şi drepturide creanţă 23.Dreptul real ( jus in re ) este dreptul subiectiv civil în virtutea căruia titularul său

poate exercita singur atributele asupra unui lucru determinat fără concursul altor persoane.

Caracteristicile dreptului real sunt:- se naşte într -un raport juridic unde numai subiectul activ este determinat;- dreptului subiectiv real îi corespunde obligaţia negativă a tuturor

persoanelor (subiecte pasive nedeterminate) de a nu-i aduce atingere;- dreptul subiectiv real poate avea ca obiect numai lucruri determinate (res

certa );- dreptul subiectiv real este absolut, deci este opozabilerga omnes ;- drepturile subiective reale sunt limitate ca număr; - dreptul subiectiv real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de prerogativa

preferinţei. Dreptul de urmărire constă în posibilitatea recunoscută titularului său de a

pretinde bunul (dreptul real) în orice mâini s-ar găsi. Ex. dacă proprietarul unuiimobil ipotecat a înstrăinat imobilul înainte de plata datoriei garantate cu ipoteca,creditorul garantat poate urmări imobilul, oriundes-ar afla, deoarece imobilulrespectiv nu putea fi înstrăinat decât grevat de ipotecă.

Dreptul de preferinţă constă în posibilitatea recunoscută titularului dreptuluireal de a fi satisfăcut cu prioritate faţă de titularii altor drepturi reale dobânditeulterior. De exemplu, un creditor ipotecar va fi plătit cu preferinţă faţă de alţicreditori a căror ipoteci s-au constituit mai târziu.

Dreptul de creanţă ( jus in personam ) este dreptul subiectiv civil în virtuteacăruia subiectul activ numit creditor areposibilitatea de a pretinde subiectuluipasiv numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Caracteristicile dreptului de creanţă sunt:

23 a se vedea I. P. Filipescu,Dreptul civil. Dreptul de proprietate şi alte drep turi reale , Ed. Actami,Bucureşti, 1996, p. 21 şi urm.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- se naşte într -un raport juridic cu subiecte de drept de la începutdeterminate: creditor şi debitor;

- dreptului decreanţă îi corespunde obligaţia debitorului de a da, a face oria nu face ceva;

- dreptul de creanţă este opozabil numai debitorului; - drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr. În categoria dreptului de creanţă intră drepturile care izvorăsc din acte juridice

(contracte, acte juridice unilaterale) precum şi din fapte juridice (fapta ilicită şiprejudiciabilă, gestiunea intereselor altuia, plata făcută din eroare, îmbogăţireafără justă-cauză).

Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv civil al cărui conţinut nupoate fi exprimat în bani, el fiind strâns legat de persoana omului.

Drepturile personale nepatrimoniale pot fi grupate în trei categorii:- drepturi care privesc existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei

(dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, dreptul la onoare, dreptul la reputaţie,dreptul la demnitate etc.);

-drepturi care privesc identitatea persoanei (dreptul la nume, pseudonim,domiciliu, reşedinţă, denumire, sediu etc.);

- drepturi care decurg din creaţia intelectuală (dreptul de autor, inventator,inovator).

În funcţie de corelaţia dintre drepturile subiective civile, acestea se clasifică în drepturi principale şi drepturi accesorii.

Dreptul subiectiv principal este acel drept care are o existenţă de sinestătătoare. Ma joritatea drepturilor subiective sunt drepturi principale.

În rândul drepturilor principale intră în primul rând drepturile reale precum: - dreptul de proprietate;- drepturile reale principale întemeiate pe dreptul de proprietate, precum:

dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de habitaţie, dreptul deservitute, dreptul de superficie;

- dreptul de folosinţă al instituţiilor de stat care au calitatea de persoane juridice, ca drept real corespunzător dreptului de proprietate a statului;

- dreptul de folosinţă aparţinând organizaţiilor cooperatiste şi obşteşti,conferit de stat asupra unor bunuri proprietate de stat etc.

Dreptul subiectiv accesoriu este dreptul a cărui soartă juridică depinde deexistenţa altui drept civil, acesta din urmă fiind un drept principal.

În rândul drepturilor accesorii enumerăm în primul rând drepturile realeaccesorii precum:

- dreptul de ipotecă; - dreptul de gaj;- privilegiile;- dreptul de retenţie.

În al doilea rând, există şi drepturi de creanţă accesorii precum: - dreptul creditorului de a pretinde de la debitori dobânda aferentă creanţei

sale;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- dreptul născut dintr -o convenţie accesorie numită clauză penală de a încasa penalităţi;

- dreptul de a pretinde arvuna etc.Clasificarea drepturilor subiective în drepturi principale şi accesorii prezintă

importanţă deoarece soarta juridică a dreptului accesoriu depinde de dreptul

principal (accesorium sequitur principale). În funcţie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective se

clasifică în: drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi. Dreptul subiectiv pur şi simplu este acela care conferă maximă certitudine

titularului său în exercitarea lui, producându-şi efectele imediat şi irevocabil.Marea majoritate a drepturilor subiective sunt pure şi simple (ex. dobândireadreptului de proprietate de câtre donatar ca urmare a unui „‟dar manual‟‟.

Dreptul subiectiv civil afectat de modalităţi este un drept subiectiv a căruiexistenţă sau exerciţiu este afectată de modalităţi, respectiv evenimente viitoare:termen, condiţie sau sarcină (de ex. închiriez casa de la data de 1 mai = termen;

îţi închiriez casa cu condiţia să te căsătoreşti = condiţie). În literatura juridică se vorbeşte şi despre drepturi eventuale şi drepturi

viitoare.Dreptul eventual este dreptul subiectiv căruia îi lipseşte fie obiectul, fie

subiectul, ceea ce îi conferă un grad redus de siguranţă (ex. dreptul la reparareaunui prejudiciu care s-ar putea produce).

Dreptul viitor este dreptul subiectiv care nu are nici subiect, nici obiect şi nicinu se ştie dacă în viitor dreptul va exista, ori dacă dreptul va aparţine uneipersoane determinate (ex. dreptul la o succesiune viitoare).

Considerăm că drepturile eventuale şi viitoare nu sunt drepturi subiective, cielemente ale capacităţii de folosinţă (potenţialitatea de a le avea).

2.3. Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile

Drepturile subiective civile există şi se manifestă în măsura în care ele suntrecunoscute de normele de drept civil.

Recunoaşterea drepturilor subiective civile poate fi privită în plan general sau în plan special.

Recunoaşterea globală (generală) se face: - pentru persoanele fizice prin dispoziţiile art. 1 din Decretul nr. 31/1954

care spune: „‟…drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute înscopul de a satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acordcu interesul oştesc potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială…‟‟.

- pentru persoanele juridice prin reglementările cuprinse în art. 2 dinDecretul nr. 31/1954 potrivit căruia drepturile civilepe care le aupersoanele juridice „‟sunt recunoscute în scopul de a asigura creştereaneîncetată a bunăstării materiale şi a creşterii nivelului cultural‟‟ alecetăţenilor.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Recunoaşterea specială a drepturilor subiective civil este realizată de diferiteacte normative, pe grupe de drepturi civile, precum:

- drepturile patrimoniale, reale şi de creanţe sunt recunoscute în majoritatealor de Codul Civil, prin însăşi reglementarea lor;

- drepturile personale nepatrimoniale sunt recunoscute în cea mai mare

măsură de Decretul nr. 31/1954 atât în privinţa persoanelor fizice cât şi înprivinţa persoanelor juridice; - o serie de drepturi subiective ale persoanelor fizice sunt prezentate în

Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului; - drepturile fundamentale ale cetăţenilor sunt reglementate de Constituţia

României.Ocrotirea drepturilor subiective civile constituie un principiu al dreptului

consacrat atât în Decretul nr. 31/1954 (art. 3 alin. 1) cât şi în Pactul internaţionalprivind drepturile civile şi politice ale omului (art. 26) sau Convenţia europeanăprivind drepturile omului (art. 2).

Ocrotirea dreptului subiectiv civil este asigurată pe calea procesului civil.

Titularul dreptului subiectiv încălcat are o acţiune în justiţie împotriva aceluia carea adus atingere dreptului său subiectiv. Astfel, se realizează restabilirea dreptului încălcat.

2.4. Exercitarea drepturilor subiective civile şi abuzul de drept

Dreptul subiectiv civil nu trebuie confundat cu exercitarea sa. Dreptulsubiectiv civil reprezintă o posibilitate juridică pe care o are titularul său de aavea o anumită conduită, în timp ce exercitarea dreptului este tocmaiposibilitatea materializată (valorificarea posibilităţii juridice).

Exercitarea drepturilor subiective este cârmuită de următoarele principii: - exercitarea dreptului subiectiv se face potrivit scopului său economic şi

social;- exercitarea dreptului subiectiv se face numai cu respectarea legii şi

moralei;- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună credinţă.

Încălcarea principiilor de exercitare a drepturilor subiective constituie abuz dedrept.

Modul de sancţionare a abuzului de drept îl constituie refuzul concursuluiforţei de constrângere a statului. Altfel spus, instanţa de judecată sesizată cu judecarea unui litigiu în care se constată prezenţa a unui drept subiectiv civil:

- nu va admite cererea reclamantului dacă abuzul îi aparţine; - va înlătura apărarea pârâtului, dacă exerciţiul abuziv provine de la acesta.

În situaţia în care exerciţiul abuziv al unui drept constituie faptă ilicităcauzatoare de prejudicii va atrage după sine răspunderea civilă delictuală potrivitprevederii art. 998 Cod civil.

2.5. Obligaţia civilă; noţiune şi clasificare

2.5.1. Noţiunea de obligaţie civilă

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


- obligaţii născute din acte juridice unilaterale (ex. obligaţia unui promitentde a plăti recompensă);

- obligaţii născute din acte juridice bilaterale, contracte (ex. obligaţiacumpărătorului de a plăti preţul în contractul de vânzare-cumpărare);

- obligaţii născute din fapte juridice: fapte ilicite şi prejudiciabile (delicte

civile), gestiunea intereselor altuia, plata nedatorată (plata făcută dineroare), îmbogăţirea fără just temei sau justă cauză.

3. Obiectul raportului juridic civil. Bunurile

3.1. Definiţia obiectului raportului juridic civil

Definiţie: Obiect al raportului juridic civil îl formează acţiunea sau inacţiuneala care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.

Altfel spus, obiectul raportului juridic civil este format din conduita părţilor participante la raportul juridic civil în vederea realizării drepturilor subiective prin

îndeplinirea obligaţiilor. În literatura juridică s-au formulat şi alte definiţii. Astfel, prof. univ. Ion Dogarudefineşte obiectul raportului juridic civil „‟Obiectul raportului juridic civil constă înacţiunea sau abstenţiunea la care este îndreptăţit subiectul activ şi ţinut subiectulpasiv„‟26, prof. univ. G. Boroi defineşte, astfel, obiectul raportului juridic civil:„‟Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita părţilor, adică acţiuneasau inacţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectulpasiv‟‟27.

Obiectul raportului juridic civil nu trebuie confundat cu conţinutul raportului juridic civil, acesta din urmă constând din drepturile şi obligaţiile subiectelorparticipante la raporturile juridice civile care sunt posibilităţi juridice şi îndatoriri

juridice corespunzătoare, în timp ce obiectul constă tocmai din conduita părţilor pentru realizarea drepturilor subiective.

În raporturile juridice patrimoniale conduita părţilor se referă adesea la lucrurimateriale, acestea însă nu fac parte din obiectul raportului juridic civil, ele pot ficonsiderate ca un obiect derivat.28

3.2. Bunurile: definiţie şi clasificare

3.2.1. Definiţia noţiunii de bun. Corelaţia cu noţiunea de patrimoniu.

Din punct de vedere economic, prin bun se înţelege orice lucru care este utilomului. Drept urmare, aerul atmosferei, lumina soarelui sunt considerate bunuri,chiar în starea lor naturală.

Din punct de vedere juridic, un lucru poate fi considerat „‟bun‟‟ dacă îndeplineşte următoarele condiţii:

- este util pentru trebuinţele omului;

26 I. Dogaru,Drept civil. Tratat , vol. I, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 13227 G. Boroi,Drept civil. Partea generală. Persoanele , Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 71 28 I. Dogaru,Drept civil. Tratat , vol. I, Ed. Europa, Craiova, 1996, p. 13

8/7/2019 Dr. Civil 1


- are valoare economică; - este susceptibil de apropriere juridică sub forma unor drepturi

patrimoniale.Codul civil în reglementările sale nu face distincţie între noţiunea de lucru şi

cea de bun. Astfel, art. 480 prevede că „‟Proprietatea este dreptul pe care îl are

cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă înlimitele determinate de lege‟‟, iar art. 461 prevede că „‟Toate bunurile sunt mobilesau imobile‟‟.

În dreptul civil termenul de „‟bun‟‟ este folosit în două sensuri: - în sens larg, prin bunuri se desemnează atât bunurile materiale (lucrurile)

cât şi drepturile privitoare la acestea; - în sens restrâns, prin bunuri se înţeleg numai bunurile materiale (lucrurile)

cu valoare economică. În literatura juridică bunul este definit ca fiind „‟…o valoare economică ce este

utilă pentru satisfacerea nevoii materiale şi spirituale a omului şi este susceptibilăde apropriere subforma dreptului patrimonial‟‟29.

Noţiunea de bun este strâns legată de cea de patrimoniu. Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică aparţinând uneipersoane. Cum „‟drepturile‟‟ în sensul Codului civil includ şibunurile, în modcorect se poate spune că bunurile sunt elemente ale activului patrimoniuluipersoanelor fizice şi persoanelor juridice.

În concluzie, între noţiunea de „‟bun‟‟ şi noţiunea de „‟patrimoniu‟‟ există orelaţie de tipul parte - întreg în care bunurile pot fi privite fie izolat, fie grupate înmase de bunuri.

3.2.2. Clasificarea bunurilor

În literatura juridică de specialitate s-a făcut clasificarea bunurilor după maimulte criterii dintre care reţinem:

În funcţie de criteriul circulaţiei lo r juridice se disting:- bunuri aflate în circuitul civil;- bunuri exceptate circuitului civil;- bunuri cu circuit civil condiţionat.

Bunurile aflate în circuitul civil sunt bunurile care pot fi dobândite sau înstrăinate prin acte juridice civile. Regula este că bunurile sunt în circuitul civil,afară de excepţiile prevăzute de lege.

Bunurile exceptate circuitului civil sunt acele bunuri care nu pot forma obiectulunor acte juridice civile, adică sunt inalienabile. Intră în această categorie, deexemplu, teritoriul României (art. 3 din Constituţia României), terenurile care facparte din domeniul public (art. 5 din Legea nr. 18/1991 – legea fondului funciar).

Bunurile cu circuit civil condiţionat sunt acelea care pot fi deţinute, dobânditeşi înstrăinate prin acte juridice numai cu îndeplinirea unor condiţii expres pretinsede lege. Intră în această categorie: 29 Gh. Beleiu,op. cit ., 82

8/7/2019 Dr. Civil 1


- armele de foc şi muniţiile, supuse Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor şi HG nr. 679/1997 pentru aprobarea Regulamentuluiarmelor de foc şi al muniţiilor. O aplicaţie recentă a regimului circulaţieicondiţionate a armelor de foc şi a muniţiilor se regăseşte şi în Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia

persoanelor. Potrivit acestui act normativ dotarea cu arme de foc apersonalului de pază sau gardă de corp din cadrul societăţilor comercialespecializate, se face numai după avizarea, după caz, de către poliţie sau

jandarmerie, a planului de pază/protecţie a obiectivului/persoanei ori atransportului de bunuri şi valori importante sau speciale. Armamentul şimuniţia se asigură prin închiriere, contra cost, de către unitatea de poliţiesau jandarmi competentă teritorial.

- materiile explozive, supuse Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilorexplozive;

- produsele şi substanţele stupefiante, supuse Legii nr. 73 /1969 privindregimul produselor şi al substanţelor stupefiante şi Legii nr. 143 /2000

privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri - deşeurile toxice, supuse Legii 137 /1995 a protecţiei mediului - metalele şi pietrele preţioase, reglementate de Ordonanţa de Urgenţă nr.

190/ 2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase înRomânia.

Importanţa clasificării: Această clasificare prezintă importanţă sub aspectul valabilităţii actelor

juridice civile încheiate în raport cu obiectul lor.

În funcţie de natura bunurilor şi de calificarea dată de lege , bunurile seclasifică în:

- bunuri imobile;- bunuri mobile30.Această clasificare este prevăzută în mod expres de Codul civil care în art.

461 stabileşte „‟ Toate bunurile sunt mobile sau imobile‟‟.

Bunurile imobile sau nemişcătoare sunt bunurile care au o aşezare fixă şistabilă, fiind legate de sol.

În dreptul nostru civil bunurile imobile sunt de trei feluri:a) bunuri imobile prin natura lor. Intră în această categorie: - terenurile şi clădirile; - morile de vânt sau apă; - recoltele prinse de rădăcini şi fructele neculese. b) bunurile imobile prin destinaţie, enumerate de art. 467-470 Cod civil. Din

această categorie fac parte anumite bunuri mobile prin natura lor care însă suntaccesorii pentru serviciul şi exploatarea unui bun imobil. Acestea sunt:

- bunuri destinate pentru exploatarea agricolă (animale, unelte agricole,peştele din iaz, stupii etc.);

30 a se vedea M. Cantacuzino,op. cit ., p. 38 şi urm.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- bunuri destinate exploatării industriale sau comerciale (mobilier,instrumente, unelte, utilaje etc.);

- bunuri mobile aşezate pe un fond cu afectaţiune perpetuă (statui, tablouri,oglinzi, ornamente etc.);

c) bunuri imobile prin obiectul la care se aplică care sunt potrivit art. 471 Cod

civil:- uzufructul lucrurilor imobile, servituţile, acţiunile care tind a revendica unimobil. La aceasta enumerare făcută de textul de lege, prin extindere semai adaugă:

- drepturile reale, cu excepţia dreptului de proprietate (ex. dreptul de uz,uzufruct, servituţile);

- drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da un bun imobil; - acţiunile în justiţie privind valorificarea drepturilor imobiliare (acţiunea în

revendicare, acţiunea în reclamaţia unei servituţi etc.); - acţiunile în justiţie privind nulitatea înstrăinării unui imobil, revocarea

donaţiei unui imobil etc.).

Bunurile mobile sau mişcătoare sunt acele bunuri care pot fi deplasate dintr -un loc în altul fie cu ajutorul propriei forţe, fie cu ajutorul unei forţe străine.

Bunurile mobile se împart în trei categorii:a) bunuri mobile prin natura lor care potrivit art. 473 Cod civil se pot

transporta dintr-un loc în altul fie prin propria forţă, fie cu ajutorul unei forţestrăine (ex. animalele, lucrurile neînsufleţite);

b) bunurile mobile prin determinarea legii care sunt considerate mobile prinobiectul la care se aplică (adică, sunt încorporate în obiect). Intră în aceastăcategorie:

- drepturile reale asupra mobilului cu excepţia dreptului de proprietate(dreptul de uz, dreptul de uzufruct, dreptul de gaj etc.);

- drepturile de creanţă care au ca obiect un bun mobil; - acţiunile în justiţie privind bunurile mobile etc. c) bunurile mobile prin anticipaţie care cuprind bunuri care prin natura lor sunt

imobile, dar prin anticipaţie sunt considerate de părţi printr -un act juridic cabunuri mobile. Exemplu avem: fructele şi recoltele neculese încă, produsulneextras al unei cariere, materialele provenite din dărâmarea unei construcţii.

Importanţa clasificării se evidenţiază în regimul juridic diferit aplicabil înmaterie.

În funcţie de modul de determinare şi de voinţa părţilor , bunurile seclasifică în:

- bunuri certe;- bunuri generice.

Bunurile certe (res certa ) sunt acele bunuri care fie prin natura lor, fie princlauzele unui act juridic sunt determinate, respectiv individualizate cu ajutorulunor însuşiri specifice (ex. o casă anume individualizată prin localitate, stradă,

8/7/2019 Dr. Civil 1


număr; unicatul unei lucrări; un autoturism individualizat prin număr de înmatriculare etc.).

Bunurile generice (res genera ) sunt acelea care nu se determină prin însuşiriproprii, ci cu ajutorul însuşirilor întregii categorii din care fac parte şi care pot fi

individualizate ulterior prin măsurătoare, numărătoare, cântărire. Intră în aceastăcategorie cu titlu de exemplu: banii, alimentele, cerealele, combustibilul etc.Importanţa acestei clasificări constă în următoarele. - momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale

este diferit, astfel: când este vorba de un bun cert, dreptul real setransmite în momentul realizării acordului de voinţă; când este vorba deun bun generic, dreptul real se transmite în momentul individualizării oripredării31;

- suportarea riscului contractual: dacă bunul este cert şi piere fortuit, înaintede predarea lui, debitorul este liberat de obligaţia predării; dacă bunul estegeneric şi piere fortuit înainte de predarea lui, debitorul nu este liberat, el

trebuind să predea alte bunuri de gen; - locul predării este diferit: pentru bunurile certe locul predării este acelaunde se găseau în momentul contractării; pentru bunurile generice loculpredării este la domiciliul debitorului (plata este cherabilă şi nu portabilă).

În funcţie de posibilitatea sau imposibilitatea înlocuirii cu prilejulexecutării unei obligaţii civile, bunurile se clasifică în:

- bunuri fungibile;- bunuri nefungibile.

Bunurile fungibile sunt acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele cuprilejul executării unei obligaţii. De regulă, bunurile generice sunt fungibile (ex.bani, alimente, cereale, combustibil etc.).

Bunurile nefungibile sunt bunurile care nu se pot înlocui cu altele pentru a îllibera pe debitor de executarea unei obligaţii.

Importanţa clasificării se reflectă în planul executării obligaţiilor civile, pentrucazul în care se pune problema înlocuirii unui bun cu altul.

În funcţie de faptul dacă folosirea implică sau nu înstrăinarea sauconsumarea bunului, distingem:

- bunuri consumptibile;- bunuri neconsumptibile.

Bunurile consumptibile sunt acele bunuri care se consumă sau se înstrăinează în tr-un singur act de folosinţă (ex. alimentele, banii).

31 a se vedea, spre exemplu, Ovidiu Podaru,Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate.Comparaţie cu regimul juridic al altor specii de vânzare , în ”Dreptul” nr. 1 /2000, p. 55.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Bunurile neconsumptibile sunt bunurile care formează obiectul unor actemultiple de folosinţă, fără a li se distruge substanţa sau a fi înstrăinate (ex. ocasă, un tablou, un autoturism etc.).

Importanţa clasificării este relevantă în materie de împrumut şi uzufruct.Astfel, bunurile consumptibile pot forma numai obiectul împrumutului de

consumaţie, iar bunurile neconsumptibile formează obiectul împrumutului defolosinţă.

În funcţie de faptul că anumite bunuri produc fructe şi altele nu producfructe , bunurile se clasifică în:

- bunuri frugifere;- bunuri nefrugifere.

Bunurile frugifere sunt bunurile care produc, fără consumarea substanţei lor,fructe.

Potrivit art. 483 Cod civil fructele sunt de trei feluri:

a) fructe naturale pe care pământul le produce fără intervenţia muncii omului(ex. fructele de pădure, stuful bălţilor, iarba de pe păşunile necultivate,sporul animalelor etc.);

b) fructe industriale care implică intervenţia activităţii omului (ex. recoltelepământului cultivat);

c) fructe civile care sunt echivalentul în bani sau alte bunuri ca urmare autilizării economice a unui bun (ex. chiriile, dobânzile, rentele, venitularendelor etc.).

Fructele nu se confundă cu productele, acestea fiind foloasele trase dintr-unbun care îşi consumă substanţa (marmura, piatra, nisipul din cariere).

Bunurile nefrugifere sunt bunurile care nu produc fructe adică nu au calitateade a da naştere la produse în mod periodic şi fără consumarea substanţei.

Importanţa juridică a clasificării se evidenţiază sub aspectul dobândiriibunurilor: fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere; fructelecivile se dobândesc „‟zi de zi‟‟.

În funcţie de posibilitatea divizării lor, bunurile se clasifică în: - bunuri divizibile;- bunuri indivizibile.

Bunurile divizibile sunt acele bunuri care prin împărţire nu îşi schimbădestinaţia economică (ex. o cantitate de alimente, un cupon de stofă).

Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care, dacă ar fi împărţite, şi-ar schimbadestinaţia (ex. o masă, un autoturism etc.).

Importanţa clasificării este relevantă în materie de partaj şi în materie deobligaţii cu pluralitate de subiecte:

8/7/2019 Dr. Civil 1


- în materie de partaj, dacă bunul este indivizibil, fie se atribuie unuia dintreproprietari, cu obligaţia de a plăti o sultă celorlalţi, fie se scoate la vânzareurmând să se împartă preţul;

- în materie de obligaţii cu pluralitate de subiecte distingem două situaţii: a) dacă obligaţia are ca obiect un bun indivizibil, fiecare debitor este

ţinut pentru întreaga datorie;b) dacă obligaţia are ca obiect un bun divizibil, fiecare debitor esteţinut numai pentru partea lui.

În funcţie de corelaţia dintre ele (determinată de însuşirile bunului sau devoinţa părţilor), bunurile se clasifică în:

- bunuri principale;- bunuri accesorii.

Bunurile principale sunt bunurile care pot fi folosite potrivit destinaţiei lor economice, în mod independent. Majoritatea bunurilor sunt bunuri principale.

Bunurile accesorii sunt bunurile care sunt afectate întrebuinţării altor bunuri(de exemplu: vâslă de la barcă, cheia de la lacăt, beţele de la schi etc.).

Importanţa acestei clasificări apare în mod deosebit în materia executăriiobligaţiilor civile, debitorul fiind ţinut să predea atât bunul principal, cât şi bunulaccesoriu. Altfel spus, accesoriul urmează soarta juridică a principalului(accesorium sequitur principale ).

În funcţie de modul lor de percepere bunurile se împart în:- bunuri corporale;- bunuri necorporale.

Bunurile corporale sunt bunurile care au o existenţă materială şi suntperceptibile prin simţurile omului (ex. o casă, un animal etc.).

Bunurile necorporale sunt acele bunuri a căror existenţă este abstractăneputând fi percepute prin simţurile omului. În această categorie intră toatedrepturile (ex. drepturile reale, drepturile de creanţă, drepturile de autor,inventator, inovator etc.).

Importanţa acestei clasificări este relevantă mai ales din punct de vedere aldobândirii dreptului de proprietate, astfel:

- numai bunurile mobile corporale pot fi dobândite prin posesiede bunăcredinţă (art. 1909 Cod civil) sau prin simplă tradiţiune (remitere);

- titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.) sunt, prin esenţa lor negociabile şi se transmit prin mijloace specifice dreptului comercial.

În funcţie de posibilitatea urmăr irii silite pentru plata datoriilor , bunurilese împart în:- bunuri sesizabile;- bunuri insesizabile.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Bunurile sesizabile sunt acele bunuri care pot face obiectul executării silite adebitorului.Bunurile insesizabile sunt acele bunuri care nu pot fi urmăr ite silite pentruplata datoriilor debitorului (art. 406 din Codul de procedură civilă enumeră

categoriile de bunuri insesizabile32

).Secţiunea 3 - Izvoarele raportului juridic civil

1. Noţiunea de izvor al raportului juridic civil

Raportul juridic civil abstract a fost definit ca fiind raportul social cu caracterpatrimonial sau personal nepatrimonial reglementat de norma juridică civilă.

Raportul juridic abstract constituie cadrul de principialitate şi reglementare juridică pentru existenţa şi manifestarea raportului juridic concret.

Raportul juridic civil concret dă viaţă normei juridice care reglementeazăraportul juridic civil abstract. Altfel spus, raportul juridic civil concret

particularizează raportul juridic civil abstract. Pentru existenţa raportului juridic civil concret sunt necesare următoarelepremise:- subiectele de drept care stabilesc o relaţie socială: persoane fizice saupersoane juridice;- norma juridică de drept civil care reglementează relaţia socială respectivă; - actul sau faptul juridic concret de care legea civilă leagă naşterea, modificareasau stingerea unui raport juridic civil.

Definiţie: Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţeleg acele fapte,evenimente şi acţiuni omeneşti, de producerea cărora legea civilă leagă naşterea

unor raporturi juridice civile concrete.2. Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete

Reţinem cele mai importante criterii de clasificare a izvoarelor raporturilor juridice civile concrete.

În raport de dependenţa sau independenţa de voinţa umană distingem:- acţiuni omeneşti; - evenimente (fapte naturale).

32 Art. 406 C.pr.civ.: ”Nu pot fi supuse executării silite: a) bunurile de uz personal sau casnic strict necesare debitorului şi familiei sale, precum şi

obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel; b) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar, dacă debitorul se

ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă, animaleledestinate obţinerii mijloacelor de existenţă şi furajele necesare pentru aceste animalepână la noua recoltă ;

c) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale socotit pentru trei luni de iarnă; d) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


Acţiunile omeneşti sunt acele fapte comisive sau omisive săvârşite desubiectele de drept cu sau fără intenţia de a produce efecte juridice, de carelegea leagă naştere a, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile.Această categorie reuneşte atât acţiunile voluntare cât şi cele involuntare.

Acţiunile omeneşti săvârşite cu intenţia de a produce efecte juridice sunt

actele juridice civile (ex. încheierea unui contract care dă naştere raportului juridic contractual).Acţiunile omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte

care însă se produc în virtutea legii sunt fapte juridice (ex. plata făcută din eroarecare dă naştere obligaţiei de restituire a plăţii primite).

Acţiunile omeneşti pot fi licite sau ilicite, adică săvârşite cu sau fărărespectarea dispoziţiilor legale.

Evenimentele sau faptele naturale sunt acele împrejurări care se producindependent de voinţa oamenilor şi de care legea civilă leagă consecinţe denatură juridică, respectiv naşterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridicecivile.

Cu titlu de exemplu cităm în această categorie: - naşterea fiinţei umane care înseamnă apariţia unui subiect de drept civil şinaşterea raportului juridic civil de creştere şi educare a minorului;

- decesul fiinţei umane care duce la stingerea calităţii de subiect de dreptcivil şi la naşterea raporturilor juridice civile succesorale;

- calamităţile naturale (cutremure, inundaţii, incendii) care au ca efecte juridice naşterea, modificarea sau stingerea de raporturi juridice civile (ex.inundaţia exonerează de răspundere civilă, stingând raportul juridic civilde livrare a mărfii calamitate etc.).

În raport de sfera lor , izvoarele raporturilor juridice civile se clasifică în: - fapte juridice în sens larg (lato sensu);- fapte juridice în sens restrâns (stricto sensu).

Faptele juridice în sens larg sunt atât evenimente cât şi acţiunile omeneştisăvârşite cu sau fără intenţia de a produce efecte j uridice.

Fapte juridice în sens restrâns sunt evenimentele şi acţiunile omeneşti, dar numai cele săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care însăse produc în termenul legii (ex. plata făcută din eroare).

În raport de drepturile subiective cărora le dau naştere izvoareleraportului juridic sunt:

- fapte juridice, izvoare de drepturi patrimoniale;- fapte juridice, izvoare de drepturi personale nepatrimoniale.

Izvoarele de drepturi patrimoniale sunt acelea care dau naştere unor drepturisubiective cu un conţinut economic. În această categorie intră contractul, actul juridic unilateral, delictul civil etc.

Izvoarele de drepturi nepatrimoniale sunt acelea care dau naştere unor drepturi

8/7/2019 Dr. Civil 1


fără conţinut economic legate de nume, domiciliu, stare civilă etc. (de exemplu:naşterea fiinţei umane dă dreptul la nume, domiciliu etc.).

III. TESTE DE EVALUARE- Arătaţi şi dezvoltaţi caracterele speciale ale raportului juridic civil - Prezentaţi elementele de structură ale raportului juridic civil - Care sunt elementele definitorii privind capacitatea de folosinţă şi

capacitatea de exerciţiu - Dezvoltaţi clasificarea drepturilor subiective civile - Definiţi şi daţi exemple de obligaţii pozitive - Clasificarea bunurilor - obiecte derivate ale raportului juridic civil- Prezentaţi structuri de raporturi juridice complexe şi reale

8/7/2019 Dr. Civil 1


TEMA NR. 3 – ACTUL JURIDIC CIVIL

I. OBIECTIVE- Înţelegerea locului prescripţiei extinctive în dreptul românesc - Cunoaşterea domeniului de aplicare al prescripţiei extinctive

- Însuşirea reglementării privind termenele de prescripţie- Însuşirea cauzelor de suspendare şi întrerupere a prescripţiei extinctive

II.CONŢINUTUL TEMEI

Secţiunea 1 - Noţiunea, definirea şi clasificarea actelor juridice civile

1. Noţiunea actului juridic civil

Raportul juridiccivil concret se formează numai dacă sunt întrunite premisele,deja cunoscute:

- existenţa subiectelor de drept (persoane fizice şi persoane juridice) care îşi manifestă voinţa pentru a-l încheia;

- existenţa normei juridice civile care reglementează raportul social şi îltransformă în raport juridic;

- existenţa actului sau faptului juridic concret de care legea civilă leagăconsecinţe juridice.

Din analiza premiselor actului juridic civil rezultă că actul juridic civil, alături defaptul juridic, constituie izvorul raportului juridic concret.

Termenul de ‟‟act juridic‟‟ este folosit în două accepţiuni: - mai întâi, prin act juridic se înţelege operaţiunea juridică intervenită între

părţile raportului juridic civil concretizată în manifestarea lor de voinţă, asubiectelor de drept, accepţiune pentru care se utilizează formula’’negotium juris’’ ;

- în al doilea rând, prin act juridic se înţelege înscrisul constatator aloperaţiunii juridice intervenită între părţi, pentru care se foloseşteexpresia ’’instrumentum probationis’’ (ex. înscrisul care atestă încheiereaunui contract de vânzare-cumpărare).

Studierea actului juridic civil se face avându-se în vedere prima accepţiune,cea de operaţiune juridică intervenită între subiectele de drept.

În literatura juridică despecialitate actul juridic a fost definit:- ‟‟… ca manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte

juridice, adică a crea, modifica ori stinge raporturi juridice civile‟‟33;- ‟‟…o manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a produce efecte juridice,

respectiv de a naşte, modifica ori stinge un raport juridic civil concret‟‟34;- ‟‟…o manifestare de voinţă intervenită în scopul de a produce efecte

juridice concretizate în crearea, modificarea, transmiterea sau stingereaunui raport juridic civil concret‟‟35.

33 Institutul de Cercetări Juridice,op. cit ., p. 1634 Gh. Beleiu,op. cit ., p. 11435 Ion Dogaru,Drept civil român – Tratat, vol. 1, Ed. Europa Craiova, 1996, p. 185

8/7/2019 Dr. Civil 1


Definiţie: Actul juridic civil reprezintă manifestarea de voinţă făcută cu intenţia

de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica sau stinge un raport juridiccivil concret.

2. Clasificarea actelor juridice civileClasificarea actelor juridice civile se face după mai multe criterii, dintre care

reţinem unele mai importante:

În funcţie de numărul părţilor participante , actele juridice civile se clasifică în:

- acte juridice unilaterale;- acte juridice bilaterale;- acte juridice multilaterale.Actul juridic unilateral este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure

persoane. În această categorie intră: testamentul, oferta de contract,promisiunea publică de recompensă, acceptarea succesiunii, renunţarea la omoştenire etc.

Actul juridic bilateral este rezultatul acordului de voinţă a două părţi. Facpartedin această categorie contractele civile (ex. contractul de vânzare – cumpărare,contractul de donaţie etc.).

Actul juridic multilateral este rezultatul acordului de voinţă a trei sau maimulte persoane. Un asemenea act juridic este contractul de societate.

În funcţie de scopul urmărit de părţi la încheierea actului juridic, deosebim:- acte juridice cu titlu oneros;- acte juridice cu titlu gratuit.Actul juridic cu titlu oneros este acela prin care o parte procură celeilalte

părţi un folos patrimonial în schimbul unui echivalent patrimonial (ex. încontractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul urmăreşte să obţină preţul, iar cumpărătorul urmăreşte să obţină bunul).

Actele juridice cu titlu oneros se subclasifică după gradul de determinare alprestaţiilor în:

- acte comutative, la încheierea cărora părţile cunosc existenţa şi întinderea prestaţiilor (ex. contractul de vânzare-cumpărare);

- acte aleatorii, la a căror încheiere părţile nu cunosc întinderea prestaţiilor,care depind de evenimente incerte (ex. contractul de rentă viageră,contractul de asigurare etc.).

Actul juridic cu titlu gratuit este acel act prin care o parte procură alteia unfolos patrimonial fără a urmări obţinerea unui echivalent. Intră în aceastăcategorie cu titlu de exemplu: donaţia, împrumutul fără dobândă, depozitul gratuitetc.

Actele juridice cu titlu gratuit se subclasifică în:

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


Actul juridic pur şi simplu este actul juridic care nu este afectat de vreomodalitate (termen, condiţie, sarcină). Unele acte juridice sunt incompatibile cumodalităţile, spre exemplu, acceptarea sau renunţarea la o moştenire,recunoaşterea unui copil, căsătoria, adopţia etc.

Actul juridic afectat de modalităţi este acela care cuprinde o modalitate: un

termen, o condiţie, o sarcină. Unele acte juridice sunt esenţialmente afectate demodalităţi, precum contractul de împrumut (termen), contractul de rentă viageră(termen incert), contractul de întreţinere (termen), contractul de donaţie cusarcină, contractul de asigurare (termen).

În funcţie de reglementarea şi denumirea lor legală există: - acte juridice civile numite;- acte juridice civile nenumite.Actul juridic civil numit (tipic) este acela care are o reglementare proprie şi

o denumire stabilită prin lege. Exemple sunt multiple: actul juridic de vânzare-cumpărare, actul juridic de donaţie, actul juridic de mandat etc.

Actul juridic nenumit (atipic) este actul juridic căruia legea nu-i consacră oreglementare proprie şi nici o denumire proprie. Fac parte din această categoriespre exemplu: prestările de servicii, contractul de întreţinere etc. Aceste acte dauexpresie principiului libertăţii actelor juridice care guvernează materia actelor

juridice. Actul juridic nenumit poate deveni act juridic numit în măsura în care seadoptă o reglementare corespunzătoare.

În funcţie de posib ilitatea încheierii prin reprezentare avem:- acte juridice civile strict personale;- acte juridice civile care se pot încheia prin reprezentare.Actul juridic civil strict personal este acela care nu poate fi făcut decât

personal. Spre exemplu, testamentul,căsătoria, recunoaşterea unui copil. Actul juridic civil care se poate încheia prin reprezentare este actul juridic

care poate fi încheiat şi de o altă persoană, împuternicită în acest sens.Majoritatea actelor juridice pot fi încheiate şi prin reprezentar e.

Secţiunea 2 - Condiţiile actului juridic civil

1. Noţiunea condiţiilor actului juridic civil

Prin condiţii ale actului juridic civil înţelegem elementele din care este alcătuitun asemenea act36.

În legislaţia civilă ca şi în literatura juridică despecialitate se folosesc diferiteexpresii pentru a desemna condiţiile actului juridic civil, precum:

- ‟‟condiţii de valabilitate a actului juridic civil‟‟37;- ‟‟condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii‟‟38.

36 Institutul de Cercetări Juridice,op. cit ., p. 17037 D. Cosma,Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 38 art. 948 din Codul civil român ”Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

1. capacitatea de a contracta;

8/7/2019 Dr. Civil 1


Condiţiile actului juridic civil nu sunt altceva decât cerinţele pretinse delegiuitor pentru ca un act juridic să fie valabil încheiat şi să producă efecte juridice.

2. Clasificarea condiţiilor actului juridic civil

Clasificarea condiţiilor actului juridic civil se face după mai multe criterii:

În raport de aspectul la care se referă condiţiile actului juridic civil seclasifică în:

- condiţii de fond (condiţii intrinseci); - condiţii de formă (condiţii extrinseci). Condiţiile de fond sunt acelea care se referă la conţinutul actului juridic,

respectiv la:- capacitatea de a contracta;- consimţământ; -

obiect;- cauză. Condiţiile de formă ale actului juridic civil sunt cele care se referă la

exteriorizarea voinţei, precum: - manifestarea voinţei într -o formă (solemnă) anume pretinsă de legiuitor

pentru însăşi validitatea actului juridic (ad validitatem ), ca ex. forma înscrisului autentic cerută pentru contractul de vânzare-cumpărare a unuiteren;

- concretizarea manifestării de voinţă în instrumente de probă; - forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi (ex. înscrierea ipotecii în

cartea funciară).

În raport de criteriul obligativităţii sau neobligativităţii lor , condiţiileactului juridic se clasifică în:

- condiţii esenţiale; - condiţii neesenţiale (întâmplătoare). Condiţiile esenţiale sunt cerute pentru însăşi valabilitatea actului juridic. Aici

intră: - toate condiţiile de fond; - forma cerută ad solemnitatem ;- autorizarea încheierii actelor juridice (autorizări prealabile); - modalităţile (în actele juridice afectate de modalităţi). Condiţiile neesenţiale sunt acelea care pot lipsi din actul juridic, fără a

afecta valabilitatea acestuia. Intră în această categorie modalităţile actului juridiccivil folosite în cazurile în care prezenţa lor nu este obligatorie (care afecteazăunele clauze neesenţiale ale actului juridic civil).

2. consimţământul valabil al părţii ce se obligă; 3. un obiect determinat;4. o cauză licită.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


În raport de sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării lor , condiţiileactului juridic se împart în:

- condiţii de validitate; - condiţii de eficacitate. Condiţiile de validitate sunt acelea fără a căror îndeplinire actul juridic nu se

consideră încheiat. Nerespectarea condiţiilor de validitate se sancţionează cu nulitatea actului juridic.

Condiţiile de eficacitate sunt acele condiţii care nu privesc formarea valabilăa actului juridic, ci doar eficacitatea lui (ex. neînscrierea ipotecii în CarteaFunciară atrage inopozabilitatea fată de terţi).

„‟Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor‟‟ dispune prin art.948: „‟Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt:

- capacitatea de a contracta- consimţământul valabil al părţii care se obligă - un obiect determinat- o cauză licită.„‟ la care se mai adaugă în cazul actelor juridice solemne (formale) şi

- forma exterioară a actului juridic.

3. Capacitatea de a încheia actul juridic civil

3.1. Definiţia capacităţii de a încheia actul juridic civil

Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege acea condiţie defond care constă în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular dedrepturi şi obligaţii civile prin încheierea actelor jur idice civile.

Capacitatea de a încheia acte juridice civile este o parte a capacităţii defolosinţă a persoanelor fizice şi juridice. Aceasta este o premisă a capacităţii deexerciţiu, cealaltă premisă fiind discernământul.

Reglementarea capacităţii de a încheia acte juridice este făcută de Codul civilcare în:

- art. 948 prevede că o condiţie esenţială (pentru validitatea unei convenţii)este „‟capacitatea de a contracta„‟;

- art. 949 dispune: „‟Poate contracta orice persoană ce nu este declaratăincapabilă de lege„‟

- alte texte referitoare la contracte (art. 808, art. 1306) sau testamente (art.807, art. 856);

precum şi de Decretul nr. 31/1954 care în art. 6 al. 1 dispune „‟Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă şi nici lipsit total sau în parte, de capacitateade exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile stabilite de lege‟‟.

3.2. Principiul capacităţii de a încheia acte juridice civile

8/7/2019 Dr. Civil 1


În legătură cu această condiţie de fond a actului juridic civil principiul esteacela că orice persoană deţ ine capacitatea de a încheia acte juridice civile, cuexcepţia acelor declarate incapabile de lege (art. 6 al. 1, Decretul nr. 31/1954).

În ceea ce priveşte persoanele juridice principiul capacităţii de a face acte juridice este subordonat principiului specialităţii capacităţii de folosinţă consacrat

de art. 34 din Decretul nr. 31/1954 potrivit căruia „‟Persoana juridică nu poateavea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut‟‟.

Art. 6 al. 1 din Decretul nr. 31/1954 prevede şi excepţia incapacităţii de a încheia acte juridice civile, care însă trebuie expres prevăzută de lege.

Această posibilitate este înscrisă şi în art. 950 Cod civil.

4. Consimţământul

4.1. Consimţământul ca element al voinţei ju ridice

Voinţa juridică reprezintă un element fundamental al actului juridic civil carereuneşte în structura sa consimţământul şi cauza (scopul actului juridic). Rezultă,deci, faptul că între consimţământ şi voinţă juridică există o corelaţie de la parte la întreg.

În dreptul nostru civil două principii cârmuiesc voinţa juridică: Principiul libertăţii actelor juridice civile (principiul libertăţii de voinţă39)

consacrat de art. 969 Cod civil potrivit căruia „‟Convenţiile legal făcute au puterede lege între părţile contractante„‟ şi art. 5 Cod civil care prevede că „‟…nu sepoate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile careinteresează ordinea publică şi bunele moravuri„‟.

Principiul libertăţii de voinţă este regula de drept civil potrivit căreia subiectelede drept civil pot încheia orice fel de acte dacă se respectă legea şi morala 40.

Conţinutul principiului libertăţii de voinţă poate fi exprimat astfel: - subiectele de drept civil sunt libere să încheie sau să nu încheie acte

juridice civile;- subiectele de drept civil sunt libere să stabilească aşa cum doresc

conţinutul actului juridic civil; - subiectele de drept civil sunt libere ca prin acordul lor să modifice sau să

pună capăt actului juridic încheiat. Principiul libertăţii de voinţă este limitat de respectarea legii şi a moralei (a

ordinii publice şi a bunelor moravuri). În ceea ce priveşte forma actelor juridice, este şi ea supusă aceluiaşi

principiu, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. Principiul voinţei interne sau reale consacrat în art. 977 Cod civil potrivit

căruia „‟Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor„‟ sau art. 1175 Cod civil care

39 a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu,Tratat de drept civil român , Ed.All, Bucureşti, 1996, p. 91. 40 a se vedea Victor Babiuc, Valeriu Stoica,Libertatea contractuală şi dreptul constituţional , în”Dreptul” nr. 7 /1995, p. 8.

8/7/2019 Dr. Civil 1


prevede „‟Actul secret care modifică un act public, nupoate avea puterea decât între părţile contractate şi succesorii lor universali‟‟.

Principiul voinţei interne sau reale este regula de drept civil potrivit căreia îndreptul nostru precumpănitoare este voinţa internă (cea reală) în raport cu ceaexternă (socială).

Voinţa juridică se analizează prin două elemente: - un element psihologic – voinţa internă; - un element social – voinţa declarată.

În cele mai multe cazuri există o concordanţă între cele două elemente,declaraţia de voinţă corespunde voinţei interne.

Dacă cele două elemente nu se suprapun, Codul civil român a consacratprincipiul voinţei interne ce acordă prioritate voinţei interne care este cea reală(concepţia subiectivă – franceză, spre deosebire de concepţia obiectivă care dăprioritate voinţeiexterne declarate – germană).

4.2. Noţiunea consimţământului

Definiţie: Prin consimţământ se înţelege exteriorizarea hotărârii de a încheiaun act juridic civil.

Consimţământul este o condiţie de fond, esenţială şi generală a actului juridiccivil.

Termenul „‟consimţământ„‟ este folosit în două sensuri: - în sens restrâns, adică manifestarea unilaterală de voinţă la încheierea

unui act juridic, respectiv, în cazul actelor juridice unilaterale voinţaautorului lor şi în cazul actelor juridice bilaterale voinţa fiecărei părţi;

- în sens larg, adică acordul de voinţă în actele juridice bilaterale (cum sentire ).

4.3. Cerinţele de valabilitate a consimţământului

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească anumite cerinţe. Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ .Persoanele fizice cu capacitate deplină de execuţie sunt prezumate a avea

discernământul necesar pentru a încheia acte juridice civile. Cel lipsit decapacitate de exerciţiu este prezumat a nu avea discernământ fie datorită vârstei,fie datorită sănătăţii mentale.

În afara incapacităţilor legale, pot exista situaţii în care persoane cudiscernământ în drept sunt lipsite în fapt de discernământ în mod temporar. Estevorba de aşa numitele situaţii de incapacitate naturală în care se pot găsipersoane fizice aflate în stare de ebrietate avansată, hipnoză, somnambulism,mânie puternică etc.

Pentru persoanele juridice nu se pune problema deoarece reprezentanţii lor sunt întotdeauna persoane fizice cu discernământ.

Consi mţământul trebuie să fie dat cu intenţia de a produce efecte juridice , adică de a -l angaja juridiceşte pe autorul său.

Lipseşte intenţia de a produce efecte juridice atunci când:

8/7/2019 Dr. Civil 1


- manifestarea de voinţă a fost făcută în glumă ( jocandi causa );- manifestarea de voinţă a fost foarte vagă; - manifestarea de voinţă a fost făcută din prietenie sau complezenţă; - manifestarea de voinţă s-a făcut sub condiţia suspensivă pur potestativă

din partea celui care se obligă (mă oblig dacă vreau – si voluero );-

manifestare de voinţă s-a făcut cu o rezervă mentală (reservatio mentalis )cunoscută de destinatarul acesteia. Consimţământul trebuie să fie exteriorizat , adică adus la cunoştinţa

celeilalte părţi. Manifestarea de voinţă poate să fie expresă sau tacită, adică să rezulte din

fapte sau gesturi concludente.Modalităţile de exteriorizare a consimţământului sunt: în formă scrisă,

verbală, prin gesturi şi fapte concludente (ex. etalarea unei mărfi şi în vitrină, însoţită de preţ, reprezintă o manifestare de voinţă privind încheier ea unuicontract de vânzare – cumpărare).

Consimţământul nu trebuie să fie afectat de viciile de consimţământ .

Viciile de consimţământ care afectează caracterul liber al consimţământuluisunt: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea.

A. EROAREA

Definiţie: Eroarea este definită ca falsa reprezentare a realităţii în momentul încheierii actului juridic civil.

Eroarea ca viciu de consimţământ este reglementată de art. 954 Cod civilpotrivit căruia: „‟Eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substanţei obiectului convenţiei. Eroarea nu produce nulitate când cade asupra persoaneicu care s-a contractat, afară numai când consideraţia persoanei este cauzaprincipală pentru care s-a făcut convenţia‟‟.

Clasificare:

În funcţie de natura realităţii fals repr ezentate , eroarea se clasifică în: - eroare de fapt;- eroare de drept.Eroarea de fapt constă în falsa reprezentare a unei stări de fapt în momentul

încheierii actului juridic civil.Eroarea de fapt priveşte, fie obiectul actului juridic, fie valoarea acestuia, fie

cealaltă parte contractantă sau beneficiară a actului juridic unilateral. Eroarea de drept constă în falsa reprezentare a existenţei sau conţinutului

unei norme juridice. În ceea ce priveşte eroarea de drept, ca viciu de consimţământ, în literatura

juridică nu există o concepţie unitară: - unii autori consideră că eroarea de drept nu poate constitui viciu de

consimţământ datorită prezumţie de cunoaştere a legii exprimată înregula „’nemo censetur ignorare legem „‟;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- alţi autori consideră că eroarea de drept există ca viciu de consimţământafară de cazul în care ea priveşte norme juridice imperative care sereferă la ordinea publică (art. 953 Cod civil nu face distincţie dintreeroarea de fapt şi eroarea de drept).

În funcţie de gravitatea şi consecinţele produse, eroarea este de trei feluri:- eroare obstacol;- eroare – viciu de consimţământ; - eroare indiferentă. Eroarea obstacol numită şi eroare distructivă de voinţă este cea mai gravă

formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic civil. Ea priveşte: - natura actului juridic (error in negotio ), ex. o parte crede că vinde un

lucru, cealaltă este convinsă că l-a primit prin donaţie. - identitatea obiectului (error in corpore ), ex. o parte crede că vinde un

teren din Bucureşti, iar cealaltă parte crede că va cumpăra un teren dinprovincie.

Această formă de eroare echivalează cu lipsa de consimţământ, fapt careduce la nulitate absolută a actului juridic civil. Eroarea viciu de consimţământ , numită şi eroare gravă poate fi: - eroare asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic – error

in substantiam – fără de care actul juridic nu s-ar fi încheiat (de ex.cumpărătorul s-a înşelat asupra vechimii lucrului sau a materiei din carea fost confecţionat);

- eroare asupra persoanei contractante care poate privi identitatea sau oaltă calitate esenţială a acestuia – error in personam .

Sancţiunea care intervine în cazul erorii viciu de consimţământ este nulitatearelativă a actului juridic.

Eroarea indiferentă este falsa reprezentare a realităţii asupra unor elemente neesenţiale la încheierea actului juridic (ex. erorile de calcul).

Eroarea indiferentă nu cade sub incidenţa nulităţii, ea poate cel multatrage după sine o diminuare valorică a prestaţiei.

Condiţiile cerute pentru ca eroarea să fie viciu de consimţământ sunturmătoarele:

- elementul asupra căruia poartă eroarea să fi fost determinant pentru încheierea a actului juridic civil

- în actele bilaterale cu titlu oneros, cocontractantul să fi cunoscut sau să fitrebuit să cunoască împrejurarea că elementul asupra căruia poartă eroarea afost determinant pentru încheierea actului

B. DOLULsau viclenia (dolus )

Definiţie: Dolul este acel viciu de consimţământ care constă în inducerea îneroare a unei persoane prin folosirea unor mijloace viclene (dolosive) în scopulde a o determina să încheie actul juridic civil.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Art. 960 Cod civil reglementează dolul astfel: „‟Dolul este o cauză de nulitatecând mijloacele viclene întrebuinţate de una din părţi, sunt astfel încât esteevident că, fără aceste maşinaţiuni, cealaltă parte n -ar fi contractat„‟.

Ca structură, dolul este alcătuit din două elemente. - un element material (obiectiv) care constă din folosirea unor mijloacedolosive (viclene) pentru a induce persoana în eroare (minciuni,

maşinaţiuni, trucuri, şiretenii etc.);- un element subiectiv (intenţional) care constă în intenţia inducerii în

eroare a persoanei pentru a o determina să încheie actul juridic civil41. În esenţă, dolul este o eroare provocată.

Condiţiile care se cer pentru ca dolul să fie viciu de consimţământ sunt: - dolul trebuie să fie determinat pentru încheierea actului juridic civil; - dolul trebuie să provină de la cealaltă parte.

Proba dolului: dolul nu se prezumă, el trebuie dovedit. Dovada se face prinorice mijloace de probaţiune.

Clasificare:

În raport de natura elementelor asupra cărora poartă , dolul este:- dol principal;- dol incident.

Dolul principal este acela care cade asupra unor elemente determinante la încheierea unui act juridic civil, în sensul că în lipsa erorii pe care o provoacă,actul juridic nu ar fi fost încheiat.

Dolul principal atrage sancţiunea nulităţii relative. Dolul incident (incidental sau secundar) este acela care cade asupra unor

împrejurări nederminante la încheierea actului juridic. El nu atrage sancţiuneanulităţii actului juridic. Partea interesantă are doar dreptul la o acţiune îndespăgubire putând cere reducerea preţului.

Clasificarea făcută de dreptul roman în:- dolus bonus care constă în viclenii curente uşor de depistat; - dolus malus care constă din viclenii grave şi care are drept sancţiune

nulitatea relativă a actului juridic civil.

Sancţiune: încheierea unui act juridic în condiţii de consimţământ viciat prindol-viciu de consimţământ, are drept consecinţă nulitatea relativă a actului juridic42.

41 În legătură cu particularităţile elementelor constitutive al dolului în materie de liberalităţi, a sevedea Mircea Dan-Bocşan, Consideraţii asupra dolului în materie de liberalităţi , în ”Dreptul” nr.7/2001, p. 79.

8/7/2019 Dr. Civil 1


C. VIOLENŢA

Definiţie: Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă înameninţarea unei persoane cu un rău de natură să -i producă o temere care o

determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.Violenţa, viciu de consimţământ este reglementată de art. 955, 957, 958 Codcivil. Art. 956 Cod civil dispune: „‟Este violenţă, totdeauna când spre a face opersoană a contracta, i s -a insuflat temerea, raţională după dânsa, că va fiexpusă persoana sau averea unui rău considerabil şi prezent. Se ţine cont înaceastă materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor‟‟.

Ca structură, violenţa – viciu de consimţământ cuprinde două elemente: - un element obiectiv care constă în ameninţarea cu rău de natură

patrimonială (ex. distrugerea unui bun), de natură fizică (ex. vătămareaintegrităţii corporale) sau de natură morală (ex. o scrisoare

compromiţătoare a reputaţiei persoanei); - un element subiectiv care constă în producerea unei temeri persoaneiameninţate.

Condiţiile care se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca violenţa să fie un viciude consimţământ sunt:

- să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil; - să fie injustă (nelegitimă). Nu ne aflăm în prezenţa violenţei - viciu de consimţământ în următoarele

situaţii: - când ameninţarea constă în folosirea unei căi legale (ex. acţiune în

justiţie); - în cazul temerii de consecinţele legale ale exercitării unui drept de către

partea vătămată; - în cazul în care persoana se află în prezenţa unei temeri reverenţiare

care mai degrabă reprezintă respect decât temere.

Clasificare:Violenţa poate fi clasificată în funcţie de două criterii:

În funcţie de natura răului cu care se ameninţă , violenţa este: - violenţă fizică atunci când ameninţarea cu răul priveşte integritatea fizică

a persoanei ori bunurile acesteia;- violenţă morală atunci când ameninţarea se referă la cinstea, onoarea,

demnitatea sau sentimentele unei persoane.

În funcţie de caracterul ameninţării , se distinge:

42 Pentru o abordare modernă a noţiunii de dol, în raport cu actele normative ale ultimului deceniuşi cu noile orientări ale jurisprudenţei, a se vedea Ionuţ -Florin Popa,Dolul şi obligaţia deinformare în contractele sinalagmatice , în ”Dreptul” nr. 7 /2002, p. 62.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- ameninţarea legitimă cu un rău care nu constituie viciu de consimţământ; - ameninţarea nelegitimă cu un rău (injustă) care constituie viciu de

consimţământ şi provoacă consecinţe juridice.

Sancţiunea violenţei este diferită: - în cazul violenţei distructive de consimţământ, sancţiunea este nulitateaabsolută a actului juridic;

- în cazul violenţei – viciu de consimţământ, sancţiunea este nulitatearelativă a actului juridic civil.

D. LEZIUNEA

Definiţie: Prin leziune se înţelege paguba materială suferită de una dintrepărţi din cauza disproporţiei flagrante de valoare dintre prestaţii, existentă înmomentul încheierii actului juridic civil.

Leziunea este reglementată de Codul civil în art. 1160, art. 1162 – 1165

precum şi de prevederile înscrise în art. 25 din Decretul nr. 32/1954. Leziunea are o aplicaţiune restrânsă atât în privinţa persoanelor cât şi aactelor juridice. Art. 1165 Cod civil prevede: Majorul nu poate, pentru leziune, săexercite acţiunea în resciziune (în anulare).

Practic, leziunea este admisă în privinţa minorului între 14 şi 18 ani care a încheiat acte juridice de administrare, singur, fără încuviinţarea prealabilă aocrotitorului legal (părinte, tutore) dacă, prin asemenea acte, s-a produsminorului o vătămare (art. 25 din Decretul nr. 32/1954).

Sancţiunea leziunii constă în nulitatea relativă a actului juridic încheiat.

5. Obiectul actului juridic civil

5.1. Noţiunea obiectului actului juridic civil

Definiţie: Prin obiectul actului juridic civil se înţelege „‟conduita părţilor stabilită prin acel act juridic civil, respectiv acţiunile ori inacţiunile la care părţilesunt îndreptăţite sau de care sunt ţinute‟‟43.

Din definiţia dată se reţine faptul că obiectul actului juridic civil este însuşiobiectul raportului juridic civil generat de acel act, respectiv acţiunile oriinacţiunile de care sunt ţinute sau la care sunt îndatorate părţile participante.

Obiectul actului juridic civil este o condiţie de fond, esenţială şi generală aactului juridic civil.

Pe lângă obiectul juridic al actului juridic civil care, cum am văzut, constă înconduita părţilor, se poate lua în considerare şi obiectul derivat, respectivbunurile sau lucrurile în legătură cu care se încheie actele juridice civile. Acestfapt rezultă din textul art. 963 Cod civil care dispune: „‟Numai lucrurile ce sunt încomerţ pot fi obiectul unui contract‟‟.

43 Gh. Beleiu,op. cit . p. 138

8/7/2019 Dr. Civil 1


5.2. Condiţiile obiectului

Obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească anumite condiţii pretinsede legiuitor pentru a fi valabil. Există anumite condiţii generale care trebuie să fieprezente în ceea ce priveşte obiectul tuturor actelor juridice civile şi există condiţii

speciale cerute numai pentru obiectul unor acte juridice civile.Condiţiile generale de valabilitate ale obiectului actului juridic civil sunt:

a. Obiectul trebuie să existe .Aceasta condiţie este cea mai importantă pentru valabilitatea actului juridic

civil, întrucât dacă obiectul nu există nu se mai poate pune problema îndepliniriicelorlalte.

Dacă conduita părţilor priveşte un bun (un lucru) urmează să se respecteanumite reguli:

- dacă bunul a existat, dar nu mai există la data încheierii actului juridic,

condiţia nu este îndeplinită şi deci actul juridic civil nu este valabil.Această regulă se desprinde din art. 1311 Cod civil privind contractul devânzare – cumpărare: „‟Dacă în momentul vânzării, lucrul erapierit în tot,vinderea este nulă‟‟.

- dacă bunul este prezent în momentul încheierii actului juridic, condiţiaeste îndeplinită;

- dacă este vorba de un bun viitor (o recoltă viitoare, un produs viitor) elpoate forma obiect al unui act juridic civil cu excepţia succesiunilor viitoare cu privire la care nu se mai pot încheia acte juridice civile.

b. Obiectul trebuie să fie în circuitul civil .Această condiţie se referă la bunurile ca obiecte derivate ale raportului juridic

civil. Ea este prevăzută de art. 963 Cod civil potrivit căruia numai bunurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract şi reafirmată de art. 1310 potrivit căruia„‟Toate lucrurile care sunt în comerţ pot să fie vândute, afară numai dacă o lege aoprit acest lucru‟‟.

c. Obiectul tre buie să fie determinat sau determinabil .Această condiţie este prevăzută în mod expres în art. 964 Cod civil care

stabileşte: ”Obligaţia trebuie să aibă de obiect, un lucru determinat, cel puţin înspecia sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă, de este posibilă determinareasa.”

Obiectul actului juridic civil este determinat când se precizează în actul juridicelementele care îl individualizează în prezent.

Obiectul actului juridic este determinabil când în actul juridic se înscriuelemente necesare pentru individualizarea sa în viitor.

În privinţa lucrurilor certe (res certa ) această condiţie a obiectului actului juridic este îndeplinită.

8/7/2019 Dr. Civil 1


În privinţa lucrurilor generice (res genera ) cerinţa este îndeplinită prinstabilirea unor elemente (cantitate, calitate, valoare etc.) care vor fi luate înconsiderare în momentul executării actului juridic.

d. Obiectul trebuie să fie posibil .

Această condiţie de valabilitate a actului juridic civil rezultă din regula de dreptcivil potrivit căreia nimeni nu poate fiobligat la imposibil (ad impossibilium, nulla obligatio ). În legătură cu această condiţie se impun anumite precizări:

- să fie vorba de o imposibilitate absolută, adică obiectul să nu poată fi înfăptuit de nimeni. Imposibilitatea poate să fie materială sau juridică (ex. înstrăinarea capacităţii de folosinţă). Imposibilitatea relativă (subiectivă)nu este luată în considerare;

- imposibilitatea se apreciază raportată la momentul încheierii actului juridiccivil.

e. Obiectul trebuie să fie licit şi moral .

Această condiţie rezultă din art. 5 Cod civil conform căruia: „‟Nu se poatederoga prin convenţii sau dispoziţii particulare la legile care interesează ordineapublică şi bunele moravuri‟‟.

Cu alte cuvinte, conduita părţilor, care formează obiectul actului juridic civil,trebuie să fie în concordanţă cu legile în vigoare şi cu normele de convieţuiresocială. Este lovit de nulitate absolută orice act juridic care nu respectă aceastăcerinţă.

Condiţiile speciale cerute pentru anumite acte juridice civile sunt:

a. Obiectul trebuie să fie un fapt personal al celui care se obligă , potrivitprincipiului că o persoană nu poate fi obligată decât prin voinţa sa.

Această condiţie este cerută în acte cu caracter strict personal – intuituu personae – precum antrepriza, mandatul etc. în care însuşirile debitorului suntavute în vedere, în mod special, la încheierea actului juridic civil. În consecinţă,această cerinţă prezintă interes în acele acte juridice în care obiectul constă într -un fapt (a face sau a nu face ceva).

b. Cel care se obligă trebuie să fie titularul dreptului . Condiţia aceastatrebuie să fie îndeplinită în cazul actelor constitutive sau translative de drepturi şipriveşte numai obligaţia de a da ceva. Ea decurge din principiul potrivit căruianimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la ceva mai mult decâtare (nemo dat quod non habet şi nemo plus juris ad alium trasferre potest, quam ipse habet ).

c. Existenţa autorizaţiei administrative sau judiciare prevăzute de lege .În anumite acte juridice care au ca obiecte derivate bunuri, se cere existenţa uneiautorizaţii prealabile administrative sau juridice prevăzute de lege. Spre exemplu

încheierea unui contract de construcţii se poate face numai dacă în prealabil afost obţinută autorizaţia de construcţii de la organele administrative.

8/7/2019 Dr. Civil 1


6. Cauza (scopul) actului juridic civil

6.1. Noţiunea cauzei actului juridic civil

Definiţie: Cauza este acea condiţie esenţială, de validitate a actului juridiccivil care constă în scopul urmărit de parte sau de părţi la încheierea actului juridic civil.

Cauza actului juridic civil este un element al voinţei juridice, alături deconsimţământ. În procesul psihologic de formare a voinţei juridice există un motivdeterminant al hotărârii de a încheia actul juridic,motivul fiind chiar cauza cerăspunde la întrebarea “pentru ce?” ori “de ce?“.

Reglementarea cauzei este făcută în principal de art. 948 pct. 4 Cod civil carese referă la o “cauză licită” ca o condiţie esenţială a convenţiei şi de art. 966, art.967, art. 968 Cod civil.

În dreptul civil se admite că în structura cauzei actului juridic civil există douăelemente:- scopul imediat;- scopul mediat.

Scopul imediat (causa proxima ) numit şi scopul obligaţiei este un elementabstract, obiectiv şi invariabil în aceeaşi categorie de acte juridice.

Astfel:- în actele juridice sinalagmatice (bilaterale) scopul imediat constă în

reprezentarea mentală a contraprestaţiei pe care fiecare parte a actului juridic o urmăreşte (ex. în actul de vânzare-cumpărare scopul imediat alvânzătorului este de a obţine preţul, iar scopul cumpărătorului este de aobţine lucrul);

- în actele juridice cu titlu gratuit scopul imediat este intenţia de a gratificacealaltă parte (animus donandi );

- în actele juridice reale scopul imediat îl constituie reprezentarea remiteriibunului (ex. în actul juridic de împrumut, scopul imediat estereprezentarea bunului care formează obiectul împrumutului);

- în actele juridice aleatorii scopul imediat îl constituie reprezentarea unei împrejurări viitoare şi incerte de care depinde şansa câştigului sau risculpierderii.

Scopul mediat (causa remota ) constă în motivul determinat al încheierii unuiact juridic civil care se referă fie la însuşirile unei prestaţii, fie la calităţile uneipersoane.

Scopul mediat se caracterizează prin aceea că este concret, subiectiv şivalabil de la o categorie la alta de acte juridice, şi chiar în cadrul aceleiaşicategorii de acte juridice civile (de ex. un act juridic de vânzare-cumpărare alunei case):

8/7/2019 Dr. Civil 1


- scopul imediat pentru cumpărător este dobândirea imobilului, scopulimediat pentru cumpărător este preţul;

- scopul mediat pentru cumpărător poate fi diferit, respectiv dobândireacasei pentru a fi folosită ca locuinţă, pentru a fi transformată în hotel etc.

6.2. Condiţiile cauzei Potrivit art. 966 Cod civil „‟Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă,

sau nelicită, nu poate avea nici un efect‟‟. În consecinţă, pentru a fi valabilăcauza actului juridic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să existe; - să fie reală; - să fie licită şi morală.

Cauza trebuie să existe .Este lipsit de cauză actul juridic încheiat de o persoană fără discernământ.

Sancţiunea este nulitatea relativă. Nu există cauză când lipseşte scopul imediat al actului juridic respectivcontraprestaţia în actele juridice sinalagmatice, intenţia de a gratifica în actele

juridice cu titlu gratuit, lipsa predării bunului în actele juridice reale. În acestecazuri sancţiunea este nulitatea absolută.

Cauza trebuie să fie reală .Această condiţie a cauzei nu este îndeplinită atunci când cauza este falsă,

când există eroare asupra motivului determinat (scopul mediat). Cauza falsă se sancţionează cu nulitatea relativă a actului juridic civil.

Cauza trebuie să fie licită şi morală .Articolul nr. 968Cod civil dispune: „‟Cauza este nelicită când este prohibită de

legi, când contrară bunelor moravuri şi ordinii publice„‟. Potrivit prevederii mai sus citate este ilicită cauza atunci când sunt încălcate

prevederile legale cu caracter imperativ, când se încalcă regulile moralei, precumşi atunci când afectează ordinea publică.

Sancţiunea care intervine în cazul cauzei ilicite şi imorale este aceea anulităţii absolute a actului juridic civil.

7. Forma actului juridic civil

7.1. Noţiunea formei actului ju ridic civil

Expresia de „‟formă a actului juridic civil„‟ este folosită în doctrina juridică îndouă sensuri.

Stricto sensu prin „‟formă a actului juridic civil„‟ se desemnează modalitatea deexteriorizare a voinţei juridice creatoare, modificatoare sau extinctivă a unuiraport juridic civil concret. Această accepţiune este dominată de principiulconsensualismului.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Lato sensu , prin „‟formă a actului juridic civil„‟ se desemnează trei „‟cerinţe deformă„‟:

- forma cerută pentru însăşi validitatea actului juridic – forma ad validitatem;

- forma cerută pentru probarea actului juridic –formaad probationem ;- forma cerută pentru opozabilitatea actului juridic faţă de terţele persoane. În înţelesul ei restrâns, ca modalitate de exteriorizare a voinţei juridice a

subiectului de drept, forma actului juridic civil este guvernată de principiulconsensualismului potrivit căruia simpla manifestare de voinţă este nu numainecesară ci şi suficientă pentru naşterea actului juridic civil.

Principiul consensualismului este definit în literatura juridică ca fiind „‟regulade drept civil, potrivit căreia, pentru a produce efecte juridice civile, manifestareade voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială„‟44.

În legislaţia actuală nu există o consacrare expresă a acestui principiu.Existenţa sa este neîndoielnică fiind motivată de nevoile circuitului civil şi de

împrejurarea că el constituie o consecinţă a principiului libertăţii actelor juridice

civile.7.2. Clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil

Pentru clasificarea condiţiilor de formă ale actului juridic civil se folosesc douăcriterii.

În raport de consecinţele juridice ale nerespectării lor, condiţiile de formăale actului juridic civil se clasifică în:

- forma cerută pentru validitatea actului juridic – ad validitatem - forma cerută pentru probarea actului juridic civil – ad probationem - forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi.

Prin formă cerută pentru valabilitatea actului juridic se înţelege aceacondiţie esenţială şi specială care constă în neces itatea îndeplinirii unorformalităţi prestabilite de lege sau părţi, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-arputea naşte în mod valabil45.

Cele mai importante acte juridice civile pentru care legea cere forma solemnă(de regulă forma autentică) sunt:

- testamentul (art. 858 Cod civil46);- donaţia (art. 813 Cod civil47);- revocarea expresă a unui legat (art. 920 Cod civil48);- renunţarea expresă la succesiune (art. 76 al. 4 din Legea nr. 36/1995 49);

44 a se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit ., pag. 170.45 Gabriel Boroi,Drept civil. Teo ria generală , Ed. All Educational, Bucureşti, 1997, p. 136 46 art. 858 din Codul civil: ”Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau înformă mistică.” 47 art. 813 din Codul civil: ”Toate donaţiunile se fac prin act autentic.” 48 Art.920 din Codul civil: ”Un testament nu poate fi revocat, în tot sau in parte, decât sau prin unact legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sauprin un testament posterior.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


- ipoteca (art. 1772 Cod civil50);- actul juridic de înstrăinare a unui teren (art. 2 alin. 1 din Legea nr.

54/ 1998 privind circulaţia juridică a terenurilor 51);- contractul de arendare (art. 3 şi 4 din Legea nr. 16/199452).Sancţiunea nerespectării formei ad validitatem este nulitatea actului juridic.

Forma cerută ad probati onem constă în întocmirea unui înscris care săprobeze actul juridic civil indirect.

Forma cerută pentru probarea actului juridic civil se justifică prin importanţaanumitor acte juridice civile şi prin avantajul de a asigura conţinutul exact alactului juridic civil încheiat.

Sancţiune: forma ad probationem este obligatorie. Nerespectarea ei atragesancţiunea inadmisibilităţii dovedirii actului juridic cu un alt mijloc de probă.

Codul civil nu enumeră situaţiile în care forma scrisă este cerută ad probationem . Există unele dispoziţii legale care fac aplicaţiune acestei forme,respectiv:

-instituirea formeiad probationem pentru actele juridice civile cu o valoaremai mare de 250 lei (art. 1191 al. 1 Cod civil);

- instituirea formeiad probationem pentru anumite contracte: contractul delocaţiune, contractul de depozit voluntar, contractul de închiriere alocuinţelor, contractul de asigurare, contractul de tranzacţie, etc.).

Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi reprezintă acele formalităţicare sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic civil opzabil şi terţelor persoane în scopul ocrotirii intereselor lor.

Principalele aplicaţii ale formei cerute pentru opozabilitatea faţă de terţi sunt: - publicitatea imobiliară prin cărţile funciare(Legea 7/ 1996 a cadastrului şi

a publicităţii imobiliare); - publicitatea constituirii garanţiilor reale mobiliare prin înscrierea avizului

de garanţie reală în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (art.29 din Titlul VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare –din Legea99/ 1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice53);

49 Art. 76 alin. 4 din Legea 36/1995: ”Declaraţiile de renunţare la succesiune şi cele de acceptaresub beneficiu de inventar se înscriu într-un registru special.” 50 art. 1772 din Codul civil: ”Ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decât prin actautentic.” 51 art. 2 alin. 1 din Legea nr. 54/ 1998: ”Terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinateşi dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.” 52

Art. 3 alin. 1 din Legea 16/ 1994: ”Terenurile situate în intravilan şi extravilan pot fi înstrăinate şidobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică.” Art. 6 alin. 1 din Legea16/ 1994: ”Contractul de arendare se întocmeşte în scris, câte un exemplar pentru fiecare parte şiun exemplar care se depune la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate, în termen de 15 zile de la data încheierii. Acesta se înregistrează într -un registru special, ţinut desecretarul consiliului local.” 53 În conformitate cu art. 105 din acelaşi titlu, la data intrării în vigoar e a Legii 99/ 1999 se abrogădispoziţiile art. 710 şi 713 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte publicitateaamanetului. Menţionăm că Titlul VI din Legea 99/1999 a intrat în vigoare la data de 27 august1999.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- înregistrările şi publicaţiile societăţilor comerciale la Registrul Comerţuluiconform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990;

- notificarea cesiunii de creanţă (în baza art. 1393 din Codul civil54) sau înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (art. 2 dinTitlul VI din Legea 99/199955);

În raport de izvorul formei, se distinge între:- forma legală , adică cea impusă de legea civilă; - forma conv enţională (voluntară) care este impusă de părţi.

Secţiunea 3 - Modalităţile actului juridic civil

1. Preliminarii

Actele juridice civile pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi. Definiţie: Prin modalitate a actului juridic civil se înţelege acel element al actului

juridic civil care constă într -o împrejurare viitoare ce are influenţă asupraefectelor produse sau cele pe care trebuie să le producă actul juridic respectiv. Modalităţile actului juridic civil presupun două elemente: - o împrejurare care poate să constea dintr -un eveniment sau dintr-o

acţiune umană; - împrejurarea trebuie să influenţeze efectele actului juridic civil. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul, condiţia şi sarcina.

2. Termenul

2.1. Noţiunea termenului actului j uridic civil

Definiţie: Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare până lacare este amânată începerea sau, după caz, stingerea exercitării drepturilor subiective civile şi a executării obligaţiilor civile corelative.

Termenul se caracterizează prin două trăsături care îl definesc: - este un eveniment viitor;- producerea evenimentului este sigură. Reglementare: Regulile generale cu privire la termen sunt înscrise în Codul

civil art. 1022 – 1025, precum şi în alte acte normative.

2.2. Clasificarea termenelor actului juridic civil

În raport de efectele pe care le produce termenul poate fi:54 Art. 1393 din Codul civil: ”Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decâtdupă ce a notificat debitorului cesiunea.

Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într -un act autentic.” 55 Art. 2 din Titlul VI din Legea 99/ 1999: ”De asemenea, sunt supuse prevederilor prezentului titlu, în ceea ce priveşte ordinea de prioritate, publicitatea şi executarea, următoarele acte juridice:

a) toate cesiunile drepturilor de creanţă, chiar dacă cesiunea nu are drept scop garantarea îndeplinirii unei obligaţii (...)”

8/7/2019 Dr. Civil 1


- termen suspensiv;- termen extinctiv.Termenul suspensiv este acela care amână exercitarea drepturilor

subiective şi executarea obligaţiilor până la îndeplinirea lor (ex. îţi închiriez casade la data de 1 ian.).

Termenul extinctiv este termenul care amână, până la împlinirea lui,stingerea exercitării dreptului subiectiv şi a executării obligaţiei. Altfel spus, la împlinirea termenului extinctiv se sting efectele unui act juridic ( ex. îţi închiriezcasa până la data de 1 ian.).

În raport de izvorul său , termenul este:- termen voluntar;- termen legal;- termen judiciar.Termenul voluntar numit şi convenţional este cel stabilit prin voinţa părţilor

manifestate în actul juridic civil. Cele mai multe termene intră în această

categorie.Termenul legal este cel stabilit de lege şi care face parte, de drept, din actul juridic civil.

Termenul judiciar sau jurisdicţional este termenul acordat de instanţa judecătorească debitorului (ex. art. 1101 Cod civil reglementează posibilitateainstanţei judecătoreşti de a da un termen de graţie debitorului56).

În raport de criteriul cunoaşterii datei împlinirii sale în momentul încheierii actului juridic , termenul este.

- termen cert;- termen incert.Termenul cert este acel termen a cărei dată de împlinire este cunoscută (ex.

data de 1 ian.).Termenul incert este termenul a cărei dată de împlinire nu este cunoscută în

momentul încheierii actului juridic, deşi împlinirea este sigură (ex. data morţii uneipersoane).

În raport de beneficiarul termenului există: - termen în favoarea debitorului;- termen în favoarea creditorului;- termen în favoarea ambelor părţi. Termenul în favoarea debitorului constituie regula. Art. 1024 Cod civil

prevede „‟termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoareadebitorului, dacă nu rezultă din stipulaţie sau din circumstanţe că este primit înfavoarea creditorului„‟.

56 art. 1101 din Codul civil: ”Debitorul nu poate sili pe creditor a primi parte din datorie, fie datoriadivizibilă chiar.

Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, să acorde mici termenepentru plată şi să oprească executarea urmăririlor, lăsând lucrurile în starea în care se găsesc.

Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decât cu mare rezervă.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


Termenul în favoarea creditorului este cazul depozitului, în care termenuleste stabilit în favoarea deponentului, de regulă (ex. art. 1616 Cod civil„‟Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar cânds-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restituirea lui„‟).

Termenul în favoarea ambelor părţi (ex. termenul stipulat într-un contract

de asigurare).2.3. Efectele termenelor actului juridic civil

Ca modalitate a actului juridic civil, termenul afectează numai executareaactului juridic, nu şi existenţa sa.

Efectele termenului sunt diferite după cum ne aflăm în prezenţa termenuluisuspensiv sau în prezenţa termenului extinctiv. Astfel:

- până la împlinirea termenului suspensiv, exerciţiul dreptului subiectiv şiexecutarea obligaţiei sunt suspendate;

- până la împlinirea termenului suspensiv creditorul nu poate cere plata de

la debitor. Dacă debitorul execută obligaţia sa înainte de termen, el face oplată valabilă, acest fapt însemnând că a renunţat la beneficiul termenului(art. 1023 Cod civil);

- până la împlinirea termenului suspensiv creditorul este îndreptăţit săsăvârşească acte de conservare a creanţei sale (ex. înfiinţarea unuisechestru);

- prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data împliniriitermenului suspensiv;

- termenul extinctiv are ca efect stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiilor corelative.

3. Condiţia

3.1. Noţiunea condiţiei actului juridic civil

Definiţie: Condiţia este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare de caredepinde existenţa (naşterea sau stingerea) actului juridic.

Trăsături: - este un element viitor şinesigur;- de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei depinde însăşi existenţa

actului juridic civil.Reglementarea condiţiei este făcută de art. 1004 Cod civil care prevede:

„‟Obligaţia este condiţionată când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şiincert„‟.

3.2. Clasificarea condiţiilor actului juridic civil

În raport de efectul pe care îl produce , condiţia este: - condiţie suspensivă; - condiţie rezolutorie.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Condiţia rezolutorie este aceea de a cărei împlinire depinde desfiinţareaactului juridiccivil (ex. îţi vând casa cu condiţia rezolutorie că actul de vânzare – cumpărare se va desfiinţa dacă nu voi pleca în străinătate).

În raport de posibilitatea de realizare , condiţia este: - condiţie cazuală; - condiţie mixtă;

- condiţie potestativă. Condiţia cazuală este acea condiţie a cărei realizare depinde de hazard (art.

1005 Cod civil57). Ex. îţi vând casa, dacă voi supravieţui soţului meu Condiţia mixtă este acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţa uneia

dintre părţi şi de voinţa unei terţe persoane determinate (art. 1007 Cod civil58).Ex. îţi vând casa, dacă până la sfârşitul anului mă voi căsători cu persoana X.

Condiţia potestativă este acea condiţie a cărei realizare depinde de voinţauneia din părţi (art. 1006 Cod civil59).

Condiţia potestativă este de două feluri: - condiţie potestativă pură când realizarea ei depinde exclusiv de voinţauni părţi (ex. îţi vând casa dacă voi vrea);

- condiţie potestativă simplă când realizarea ei depinde de voinţa uneia dinpărţi şi de un fapt exterior ori de voinţaunei persoane nedeterminate. Ex.

îţi vând casa dacă mă voi căsători.

3.3. Efectele condiţiilor actului juridic civil

Efectele condiţiei, ca modalitate a actului juridic civil, sunt guvernate de douăreguli:

- condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic (adică naşterea oridesfiinţarea lui);

- condiţia îşi produce efectele retroactiv. Înfăţişarea efectelor condiţiei depinde se bazează pe o dublă distincţie: pe de

o parte, trebuie să distingem între condiţia suspensivă şi condiţia rezolutorie, iar pe de altă parte, trebuie să distingem între perioada anterioară împlinirii condiţiei(pendente conditione ) şi perioada ulterioară împlinirii condiţiei (eveniente conditione ).

Efectele condiţiei suspensive Pendente conditione , actul juridic civil nu produce efecte. Aceasta înseamnă

că: - creditorul nu poate cere executarea obligaţiei;

57 art. 1005 din Codul civil: ”Condiţia cazuală este aceea ce depinde de hazard şi care nu estenici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului.” 58 art. 1007 din Codul civil: ”Condiţia mixtă este aceea care depinde totodată de voinţa uneia dinpărţile contractante şi de aceea a unei alte persoane.” 59 art. 1006 din Codul civil: ”Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectareaconvenţiei de un eveniment, pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să -l facă a se întâmpla, sau poate să -l împiedice.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


- debitorul nu datorează nimic. Dacă el execută obligaţia, are dreptul săceară înapoierea prestaţiei.

- compensaţia nu operează; - prescripţia dreptului la acţiune nu începe să curgă; - în actele translative nu se produce efectul translativ. Dobânditorul poate

totuşi ceda dreptul său, însă numai ca drept condiţional (nemo dat quod non habet ).- creditorul poate lua măsuri de conservare a dreptului său60.Eveniente conditione , dacă condiţia s-a împlinit, se consideră cu efect

retroactiv că actul a fost pur şi simplu. Aceasta înseamnă că: - plata făcută rămâne valabilă; - în actele translative de drepturi se produce efectul translativ, deci

transmisiunile de drepturi operate de dobânditor se consolideazăretroactiv.

Există câteva excepţii de la efectul retroactiv al condiţiei suspensive: - prescripţia nu începe să curgă decât din momentul împlinirii condiţiei; - riscurile rămân în sarcina înstrăinătorului

61

;- înstrăinătorul păstrează fructele culese; - actele de administrare efectuate de transmiţător rămân valabile. Eveniente conditione, dacă condiţia suspensivă nu s -a împlinit, părţile se

găsesc în situaţia similară celei în care actul juridic nu s-ar fi încheiat. Aceasta înseamnă că:

- prestaţiile efectuate se restituie;- drepturile transmise sau constituite de dobânditor se desfiinţează.

Efectele condiţiei rezolutorii Pendente conditione , actul se comportă ca şi cum ar fi pur şi simplu, întrucât

condiţia rezolutorie nu-şi produce efectele (pura est sed sub conditione resolvitur ):

- creditorul poate cere debitorului executarea obligaţiei; - dobânditorul suportă riscul pieirii fortuite a lucrului întrucât a dobândit

proprietatea lui.Eveniente conditione , dacă condiţia rezolutorie s-a împlinit, actul se

desfiinţează cu efect retroactiv. Aceasta înseamnă că: - prestaţiile efectuate se restituie; - drepturile transmise sau constituite de dobânditor se desfiinţează; Excepţii de la caracterul retroactiv:

60 art. 1016 din Codul civil: ”Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, săexercite toate acteleconservatoare dreptului său.”

61 Art. 1018 din Codul civil: ”Când obligaţia este contractată sub o condiţie suspensivă, obiectulconvenţiei rămâne în rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire acondiţiei.

Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greşeala debitorului, obligaţia este stinsă. Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greşeala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea în

care se găseşte, fără scădere de preţ. Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greşeala debitorului, creditorul are dreptul să ceară

desfiinţarea obligaţiei, sau să ia lucrul în starea în care se găseşte, cu daune interese.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


- riscul realizat înainte de împlinirea condiţiei rămâne suportat dedobânditor;

- actele de administrare efectuate de dobânditor se păstrează; - fructele culese de dobânditor rămân ale sale; - dacă actul este cu executare succesivă, efectele se produce numai

pentru viitor (ex nunc ).Eveniente conditione , dacă condiţia rezolutorie nu s-a împlinit, actul juridiccivil se consolidează cu efect retroactiv.

4. Sarcina

4.1. Noţiunea sarcinii actului juridic civil

Definiţie: Sarcina, ca modalitate a actului juridic civil, este o obligaţie de a daceva, a face ceva sau a nu face ceva, impusă de dispunător gratificatului înactele juridice cu titlu gratuit (liberalităţi).

Codul civil nu reglementează în mod special sarcina, însă conţine o serie denorme juridice în materie de donaţii (art. 828 – 830) şi legate testamentare (art.930) cu aplicaţii la sarcină.

4.2. Clasificarea sarcinilor actului juridic civil

În funcţie de persoana beneficiarului sarcina se clasifică în: - sarcina în favoarea dispunătorului (ex. într -un contract de donaţie,

donatorul impune donatarului de a-i plăti o datorie a sa faţă de un terţ); - sarcina în favoarea gratificatului (ex. într-un contract de donaţie privind o

casă, donatorul impune donatarului sarcina de a repara casa); - sarcina în favoarea unui terţ (ex. se lasă prin testament o casă unei

persoane cu îndatorirea acesteia de a plăti o rentă viageră soţuluisupravieţuitor).

În funcţie de valabilitatea lor , se disting trei forme de sarcină: - sarcini imposibile (cele care nu pot fi îndeplinite) şi sarcini posibile; - sarcini ilicite (cele care contravin dispoziţiilor legale) şi sarcini licite; - sarcini imorale (cele care încalcă normele de conduită morală) şi sarcini

morale.

4.3. Efectele sarcinilor actului juridic civil

Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic în caz de neexecutare a ei, cinumai eficacitatea acestuia. Consecinţa neexecutării sarcinii este, în principiu,revocarea actului juridic.

Secţiunea 4 - Efectele actului juridic civil

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


Reglementarea principiilor efectelor actului juridic civil este făcută de art. 969şi 973 Cod civil, însă numai pentru convenţii. Prin analogie, aceste principii seaplică şi actelor juridice unilater ale.

2.2. Principiul forţei obligatorii

Principiul forţei juridice obligatorii exprimat şi prin adagiul latinpacta sunt servanda este reglementat de art. 969 al. 1 Cod civil: „‟Convenţiile legal făcuteau putere de lege între părţile contractante„‟.

Definiţie: Principiul forţei obligatorii este acea regulă a efectelor actului juridiccivil potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune autorilor (acte

juridice bilaterale) sau autorului său (acte juridice unilaterale) întocmai ca legea. Dindefiniţia dată rezultă faptul că actul juridic legal încheiat este obligatoriu

pentru părţi. Acest principiu este determinat de două cerinţe şi anume:

- necesitatea asigurării stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate

de actele juridice civile;- imperativul moral al respectării cuvântului dat. Sunt împrejurări când efectele actului juridic nu se produc aşa cum au voit

părţile la încheiere, aceste efecte fiind ori mai restrânse ori mai extinse,independent de voinţa părţilor. Se vorbeşte în aceste situaţii de excepţii derestrângere sau de extindere.

a. Excepţiile de restrângere a forţei obligatorii sunt acele cazuri expresprevăzute de lege în care actul juridic îşi încetează efectele înainte de termen.

Intră în această categorie: - încetarea contractului de locaţiune din cauza pieirii totale sau

considerabile a lucrului (art. 1439 al. 1 Cod civil);- încetarea contractului de mandat datorită morţii, interdicţiei,

insolvabilităţii sau falimentului uneia dintre părţi (art. 1552 pct. 3 Cod civil).

b. Excepţiile de extindere a forţei obligatorii sunt acele cazuri expresprevăzute de lege în care actul juridic îşi prelungeşte efectele. Cităm spreexemplificare:

- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic, prin efectul legii pestetermenul convenit de părţi (ex. prelungirea contractului de închiriere cu operioadă de 5 ani în temeiul Legii nr. 112/1995 şi a Ordonanţei de Urgenţă aGuvernului nr. 40/1998).

- efectele actului juridic sunt amânate de o cauză care suspendăexecutarea unui act cu prestaţii succesive (ex. un caz de forţă majoră care

împiedică executarea unui contract de furnizare).

2.3. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil

8/7/2019 Dr. Civil 1


Principiul irevocabilităţii actului juridic civil este reglementat de alineatul 2al art. 969 Cod civil „‟Ele (convenţiile) se pot revoca prin consimţământ mutualsau din cauze autorizate de lege„‟.

Irevocabilitatea actului juridic civil decurge din principiul forţei obligatorii,fiind o consecinţă şi totodată o garanţie a acestui principiu.

Definiţie: Principiul irevocabilităţii actului juridic civil este regula de dreptcivil potrivit căreia actului juridic bilateral nu i se poate pune capăt prin voinţanumai a uneia dintre părţi, iar actului juridic unilateral nu i se poate pune capătprin manifestarea de voinţă în sens contrar a autorului său.

Potrivit acestui principiu actele juridice bilaterale pot să fie revocate prin„‟consimţământul mutual„‟ al părţilor care convin să revoce convenţia şi dincauze anume „‟autorizate de lege„‟.

Actele juridice unilaterale pot fi revocate numai în cazurile expresprevăzute de lege.

Aceste situaţii constituie excepţii de la principiul irevocabilităţii actelor juridice.

a. Excepţii de la principiul irevocabilităţii actelor juridice bilateraleconstituie:

- revocarea donaţiei dintre soţi (art. 937 Cod civil); - denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durata nedeterminată

(art. 1436 Cod civil);- revocarea mandatului (art. 1552, 1556 Cod civil);- revocarea contractului de societate (art. 1523, 1527, 1529 Cod civil);- revocarea depozitului de către deponent (art. 1616 Cod civil); - denunţarea contratului de asigurare (Legea nr. 136/1995); - încetarea contractului de concesiune prin denunţarea unilaterală de către

concesionar, fără plata vreunei despăgubiri, în caz de imposibilitate obiectivă deexploatare a bunului; de asemenea, concedentul poate denunţa unilateralcontractul de concesiune, în cazul în care interesul naţional sau local o impune,dar cu plata unei despăgubiri juste şi prealabile (art. 35 lit. b şi e din Legea219/998);

b. Excepţii de la principiul irevocabilităţii actelor juridice unilateraleconstituie:

- revocarea testamentului (art. 920 Cod civil);- retractarea renunţării la moştenire (art. 701 Cod civil); - revocarea ofertei înainte de a ajunge la destinatar (art. 37 Cod

comercial).

2.4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil este reglementat de art.973 Cod civil potrivit căruia: „‟Convenţiile n-au efect decât între părţilecontractante„‟.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Definiţie: Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil este regula dedrept civil potrivit căreia actul juridic civil produce efectele numai faţă de autoriisau autorul său, el neputând să profite sau să dăune ze altor persoane.

Din definiţia dată principiului relativităţii efectelor actului juridic civil rezultăfaptul că actul juridic civil dă naştere la drepturi şi la obligaţii numai pentru autorii

săi, în actele juridice bilaterale şi numai pentru autorul său, în actele juridiceunilaterale62.Actul juridic nu poate să profite sau să dăuneze terţilor.

În viaţa juridică în afară de părţi (persoanele care încheie actul juridic) şiterţi (persoane străine de actul juridic) mai există persoane care deşi nu participăla încheierea actului juridic, prin relaţiile pe care le au cu părţile, sunt asimilate cuacestea cât priveşte efectele actului juridic. Aceste persoane se numesc avânzi -cauză.

În dreptul civil există trei categorii de avânzi-cauză: a. succesorii universali şi cu titlu universal; b. succesorii particulari;

c. creditorii chirografari.a. Succesorii universali şi cu titlu universal formează o singură

categorie de avânzi-cauză, diferenţa dintre ei fiind de natură cantitativă. Succesorul universal este persoana care dobândeşte un patrimoniu în

universalitatea sa, precum: moştenitorul legal unic, legatarul universal, persoana juridică dobânditoare a unui întreg patrimoniu prin efectul reorganizării princomasare (fuziune, absorbţie).

Succesor cu titlu universal este persoana care dobândeşte o fracţiunedintr-un patrimoniu precum: moştenitorii legali, legatarii cu titlu universal,persoane juridice dobânditoare a unei părţi din patrimoniul persoanelor juridiceca efect al reorganizării prin divizare.

b. Succesorii particulari sunt persoanele care dobândesc drepturideterminate individual de la alte persoane prin acte juridice civile precum:cumpărătorul, donatarul, cesionarul unei creanţe etc.

c. Creditorii chirografari sunt creditorii obişnuiţi care nu au o garanţiereală pentru creanţa lor (gaj, ipotecă, privilegiu), dar care au un drept de gajgeneral asupra patrimoniului debitorului lor.

Art. 1718 Cod civil reglementează această materie: „‟Oricine este obligatpersonal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şiimobile, prezente şi viitoare„‟.

Constituie excepţii de la principiul relativităţii actelor juridice acele cazuri încare actul juridic civil ar produce efecte faţă de alte persoane decât părţile, prinvoinţa părţilor actului juridic.

62 a se vedea Paul Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o no uă teoriegenerală a actului de drept privat , Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003; Constantin Diaconu,Principiul inopozabilităţii contractelor faţă de terţi. Noţiunea de terţi , Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Literatura juridică împarte excepţiile în două mari categorii: aparente şireale.

A. Excepţii aparente de la principiul relativităţii Sunt excepţii aparente cazurile în care, numai la prima vedere am fi în

prezenţa unei abateri de la relativitate.Sunt considerate excepţii aparente: a. Situaţia în care se află avânzii - cauză :- succesorii universali şi cu titlu universal sunt „‟continuatorii„‟ autorilor lor,

fiind asimilaţi părţilor; - succesorii cu titlu particular, în condiţiile arătate, iau locul părţii actului

juridic, iar dobândirea calităţii de avânzi – cauză se face cu acordul lor; - creditorii chirografari nu dobândesc drepturi subiective sau obligaţii din

actul juridic încheiat, drepturile şi obligaţiile se nasc pe seama debitorului.b. Promisiunea faptei altuia (convenţia de porte – fort) este convenţia

prin care o parte (promitent) se obligă faţă de cealaltă parte (creditorul

promisiunii) să determine pe o a treia persoană să încheie, să adere sau săratifice un act juridic. Promisiunea faptei altuia reprezintă o excepţie aparentă dela principiul relativităţii, întrucât convenţia nu naşte drepturi sau obligaţii, înbeneficiul, respectiv, sarcina terţului.

c. Reprezentarea este procedeul tehnico – juridic prin care o persoanănumită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi pe seama altei persoane,numite reprezentat, efectele producându-se direct în persoana reprezentatului.Nici reprezentarea nu constituie o excepţie veritabilă de la principiul relativităţii, întrucât reprezentatul este parte în actul juridic.

d. Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică prin care printr -un act juridicpublic (aparent) se creează o altă situaţie decât cea stabilită printr -un act juridicascuns, dar adevărat. Sancţiunea juridică a simulaţiei este inopozabilitateaactului juridic secret faţă de terţi de bună-credinţă. Nici simulaţia nu este overitabilă excepţie de la principiul relativităţii, întrucât nici actul secret, nici actulpublic nu produc efecte faţă de terţi, iar dreptul terţilor de a se prevala de actulpublic izvorăşte din lege, iar nu din voinţa părţilor actului juridic.

e. Acţiunile directe în justiţie . Codul civil recunoaşte dreptul unei terţepersoane (străină de actul juridic încheiat de a acţiona în justiţie una dintre părţileactului juridic la care nu a participat în următoarele situaţii:

- art. 1488 Cod civil63, potrivit căruia în contractul de antrepriză de clădiri,se recunoaşte dreptul lucrătorilor angajaţi de antreprenor de a acţiona direct pebeneficiarul clădirii pentru plata sumelor ce li se cuvin, dacă sumele nu au fostplătite de beneficiar antreprenorului;

- art. 1542 Cod civil64 în conformitate cu care în contractul de mandat, i serecunoaşte mandantului o acţiune în justiţie împotriva submandatarului, în cazul

63 Art. 1488 din Codul civil: ”Zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiusau la facerea unei alte lucrări date în apalt, pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe câtacesta ar datori întreprinzătorului în momentul reclamaţiei.” 64 Art. 1542 din Codul civil: ”Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit îngestiunea sa:

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


- nulitatea intervine atunci când au fost încălcate normele juridice carereglementează condiţiile de validitate ale actului jur idic civil;

- nulitatea provine din cauze anterioare sau concomitente încheierii actului juridic civil;

- nulitatea lipseşte actul juridic civil de efectele în vederea cărora a fost

încheiat.1.2. Reglementarea nulităţii

În dreptul civil nu există o reglementare compactă a nulităţii. Normele juridice care reglementează nulitatea se găsesc în:

- Codul civil;- Decretul nr. 31/1954 (art. 20, 34);- Legea nr. 18/1991 (art. 12, art. 14, art. 15);- Legea nr. 112/1995 (art. 11);- Legea 10/2001 (art. 17, art. 46);

- alte acte normative.1.3. Funcţiile nulităţii

Nulitatea ca sancţiune de drept îndeplineşte următoarele funcţii: a. funcţia preventivă care constă în efectul inhibitoriu pe care îl are

asupra subiectelor de drept civil tentate să încheie actul juridic fără respectareacondiţiilor de valabilitate. Cunoscând sancţiunea nulităţii, subiectele de drept civilsunt descurajate şi îndemnate să respecte legea.

b. funcţia sancţionatorie care constă din înlăturarea efectelor contrarelegii şi bunelor moravuri (funcţie represivă);

c. funcţia de garanţie a principiului legalităţii , respectiv, asigurărespectarea normelor de drept civil care reglementează condiţiile de validitate aleactului juridic civil.

1.4. Delimitarea nulităţii

Pentru mai buna înţelegere a nulităţii se impune delimitare ei de altecauze de ineficacitate a actului juridic civil precum rezoluţiunea, rezilierea,revocarea, caducitatea, inopozabilitatea.

a. Rezoluţiunea este sancţiunea care constă în desfiinţarea retroactivă aunui contract sinalagmatic cu executarea dintr-o dată (într -un singur moment)pentru neexecutarea din culpă a obligaţiilor de către una din părţi. Rezoluţiunease caracterizează prin faptul că:

- poate fi aplicată numai contractelor sinalagmatice; - priveşte un contract valabil încheiat;- cauza rezoluţiunii constă în neexecutarea culpabilă a contractelor, deci

este ulterioară încheierii lui; - efectele rezoluţiunii sunt retroactive (ex tunc ).

8/7/2019 Dr. Civil 1


b. Rezilierea este sancţiunea care constă în desfiinţarea unui contract

sinalagmatic cu executarea succesivă, pentru neexecutarea din culpă aobligaţiilor de către una din părţi. Ea se caracterizează prin faptul că:

- poate fi aplicată numai contractelor sinalagmatice cu executare

succesivă; - priveşte un contract valabil încheiat; - cauza rezilierii constă în neexecutarea culpabilă a contractului, deci este

ulterioară încheierii lui; - efectele rezilierii se produc numai pentru viitor (ex. nunc ).

c. Revocarea este sancţiunea care constă în înlăturarea efectelor actului juridic, fiedatorită ingratitudinii gratificatului, fie datorită neexecutării din culpă asarcinii donaţiei sau legatului, fie pentru naşterea de copii în urma donaţiunii.

Revocarea prezintă următoarele caracteristici: - presupune un act valabil încheiat;

- se întemeiază pe cauze posterioare încheierii actului; - se alică, de regulă, liberalităţilor. În dreptul civil, revocarea mai înseamnă şi desfacerea, prin acordul

părţilor, a contractului a cărui executare încă nu a început (art. 969 Cod civil). Revocarea se mai înfăţişează şi ca un act juridic unilateral ce produce

efecte prin voinţa unilaterală a autorului. Este vorba despre revocareatestamentului şi a legatelor testamentare (art. 920 Cod civil68).

d. Caducitatea este o cauză de ineficacitate a actului juridic civildeterminată de un eveniment care intervine independent de voinţa părţilor şidupă încheierea actului. De exemplu, oferta de contract devine caducă dacă înainte de acceptarea ei, ofertantul moare sau devine incapabil. Ca exemplu,legatul cuprins într-un testament valabil devine caduc dacă legatarul renunţă lasuccesiune sau dacă bunul care formează obligaţia legatului piere.

Caducitatea se caracterizează prin următoarele: - se referă la un act juridic valabil încheiat; - este un mod de desfiinţare retroactivă a actului juridic; - se întemeiază pe o cauză posterioară încheierii actului juridic civil.

e. Inopozabilitatea este o cauză de ineficienţă a actului juridic civil faţă deterţele persoane datorită neîndeplinirii formalităţilor de publicitate.

Inopozabilitatea se caracterizează prin următoarele: - priveşte un act juridic valabil încheiat; - efectele actului juridic se produc faţă de părţi, dar nu pot fi opuse terţilor; - inopozabilitatea se datorează nerealizării formalităţilor de publicitate,

ulterioare încheierii actului juridic.

68 art. 920 din Codul civil: ”Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decât sau prin unact legalizat de judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sauprin un testament posterior.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


2. Clasificarea nulităţilor actului juridic civil

Operaţiunea de clasificare a nulităţii prezintă importanţă teoreticădeosebită deoarece a serveşte la mai buna conturare şi aprofundare aconceptului de „‟nulitate a actului juridic civil„‟.

Clasificarea nulităţilor se face după mai multe criterii: a. În raport de natura interesului ocrotit – general sau individual – prindispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, nulitatea este de douăfeluri: absolută şi relativă.

b. În raport de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală şi parţială. c. În raport de modul de consacrare legislativă se distinge: nulitatea

expresă şi nulitatea virtuală. d. În raport de felul condiţiei de validitate nerespectată, se distinge între

nulitatea de fond şi nulitatea de formă.

a. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă .

Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interesgeneral, public.

Sub aspect terminologic, nulitatea absolută este desemnată în legislaţie,literatura juridică sau practică prin formulele: „‟actul este nul de drept„‟, „‟nul deplin drept„‟, „‟nul„‟ sau „‟actul va fi nul„‟.

Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interesparticular, individual.

În plan terminologic nulitatea relativă este desemnată prin formulele:„‟actul este anulabil„‟, „‟actul poate fi anulat„‟.

b. Nulitatea parţială şi nulitatea totală Nulitatea parţială este acea nulitate care desfiinţează numai o parte

dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte producându-se întrucât nucontravin legii.

Altfel spus, nulitatea parţială înseamnă ineficacitatea numai a unei clauzesau a unor clauze ale aceluiaşi act juridic.

Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează în întregime actul juridic civil.

În sistemul nostru de drept nulitatea parţială este regula, iar nulitateatotală constituie excepţia.

c. Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală Nulitatea expresă (textuală, explicită) este acea nulitate care este

prevăzută în mod expres în textul de lege (este prevăzută în mod formal). Nulitatea virtuală (tacită sau implicită) este acea nulitate care nu este

prevăzută expres de lege, dar rezultă din modul în care este reglementată oanumită condiţie de validitate a actului juridic civil. Exemplu de nulitate virtuală îlconstituie nulitatea conţinută în art. 813 Cod civil conform căruia „‟Toate donaţiile

8/7/2019 Dr. Civil 1


se fac prin act autentic„‟. În consecinţă, donaţiile care nu respectă aceste cerinţeale actului autentic sunt lovite de nulitate.

d. Nulitatea de fond şi nulitatea de formă Nulitatea de fond este nulitatea care intervine în caz de lipsă ori

nevalabilitate a unei condiţii de fond a actului juridic civil consimţământ,capacitate, obiect, cauză. Nulitatea de formă este nulitatea care intervine în cazul nerespectării

formai cerute pentru însăşi validitatea actului juridic civil (ad validitatem).

3. Cauzele de nulitate

3.1. Preliminarii

Sancţiunea nulităţii actelor juridice civile are drept cauză genericănerespectarea prevederilor legale cu privire la condiţiile de validitate ale actului

juridic civil.Într-o formulare generală sunt cauze de nulitate ale actului juridic civil:- încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la capacitatea de a face actul

juridic civil;- lipsa ori nevalabilitatea consimţământului; - nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;- nevalabilitatea cauzei (scopului) actului juridic civil;- nerespectarea formei cerute ad-validitatem;- nesocotirea limitelor libertăţii actelor juridice civile care vizează normele

imperative, ordinea publică şi bunele moravuri; - lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative (la actele juridice

pentru care se cere o autorizaţie administrativă prealabilă, ex. pentru contractulde construcţii se cere autorizaţie primăriei de construire a imobilului);

- fraudarea legii.Dintre aceste cauze enumerate, unele atrag nulitateaabsolută, altele

atrag nulitate relativă.

3.2. Cauze de nulitate absolută

Definiţie: Nulitatea absolută este sancţiunea ce se aplică actelor juridicecivile întocmite în încălcarea dispoziţiilor legale imperative ce ocrotesc intereselegenerale, pentrua le lipsi de efectele juridice contrare legii şi bunelor moravuri.

Nulitatea absolută intervine pentru următoarele cazuri:

a. pentru lipsa unei condiţii esenţiale a actului juridic şi anume: - pentru nerespectarea unei îngrădiri a capacităţii de folosinţă, menită să

ocrotească un interes general, precum şi pentru lipsa capacităţii de folosinţă apersanei juridice;

- pentru lipsa consimţământului din cauză de eroare obstacol sau violenţădestructivă de consimţământ;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- pentru lipsa obiectului, obiect imposibil, ilicit sau imoral;pentru absenţa de cauză, cauză ilicită sau cauză imorală; - pentru lipsa formei cerutead validitatem (ad solemnitatem );- pentru lipsa ori nevalabilitatea autorizaţiei administrative; - pentru încălcarea dreptului de preemţiune (ar t. 52 din Codul silvic,

aprobat prin Legea 26/199669

şi art. 17 din Legea 10 /2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 198970.

b. dacă actul juridic s-a încheiat prin încălcarea : - unei norme juridice imperative;- ordinii economice, sociale şi politice; - bunelor moravuri.

c. când actul juridic civil s-a încheiat prin fraudă la lege (fraus omnia corrumpit ). Fraudarea legii constă în folosirea unor dispoziţii legale, nu în scopul

pentru care au fost edictate, ci pentru a eluda dispoziţiile imperative ale legii. 3.3. Cauze de nulitate relativă

Definiţie: Nulitatea relativă este sancţiunea de drept civil ce se aplicăactelor juridice civile întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative careocrotesc interesele particulare, pentru a le lipsi de efecte juridice potrivnice legiişi bunelor moravuri.

Cauzele de nulitate relativă sunt:

a. nerespectarea regulilor privind capacitatea de exerciţiu a persoanelor: - actul juridic este încheiat de o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu(minorul sub 14 ani şi interzisul judecătoresc); - actul s-a încheiat fără încuviinţarea ocrotitorului legal şi este lezionar pentruminorul între 14 – 18 ani;- actul juridic s-a încheiat fără încuviinţarea autorităţii tutelare;

69 art. 52 din Codul silvic: ”Statul, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură,are drept de preempţiune la toate vânzările de bunăvoie sau silite, la preţ şi în condiţii egale,pentru enclavele din fondul forestier proprietate publică şi terenurile limitrofe acestuia, precum şipentru terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră.

Proprietarul vânzător este obligat să înştiinţeze, în scris, unitatea silvică teritorială în raza căreiase află terenul respectiv, în legătură cu intenţia de înstrăinare. Unitatea silvică sesizată îşi vamanifesta opţiunea în termen de 30 de zile, după care dreptul de preempţiune încetează.Vânzarea făcută cu încălcarea dispoziţiilor de mai sus este nulă de drept.” 70 Art. 17 din Legea 10/ 2001: ”(1) Statul, precum şi instituţiile publice, unităţile de învăţământ sauaşezămintele social-culturale, care ocupă imobilul cu contract de închiriere, au drept depreemţiune la cumpărarea acestuia.

(2) Acest drept se poate exercita, sub sancţiunea decăde rii, în termen de 90 de zile de la dataprimirii notificării privind intenţia de vânzare.

(3) Notificarea se face prin executorul judecătoresc, potrivit legii. (4) Contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dreptului de preemţiune sunt

lovite de nulitate.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


- actul juridic s-a încheiat în lipsa ori cu depăşirea puterilor, pentru persoane juridice;- actul juridic s-a încheiat cu nerespectarea unor incapacităţi instituite pentruprotecţia unor interese individuale (ex. interdicţia vânzării – cumpărării între soţi).

b. viciile de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa, leziunea; c. lipsa discernământului în momentul încheierii actului juridic civil;

d. nerespectarea dreptului de preemţiune (art. 14 coroborat cu art. 5 dinLegea 54/1998 privind circulaţia juridică a terenurilor 71 şi art. 9 din Legea nr.16/1994 a arendării72).

4. Regimul juridic al nulităţii

4.1. Definiţia regimului juridic al nulităţii

Prin regim juridic al nulităţii se înţeleg regulile cărora este supusă nulitateaabsolută şi nulitatea relativă73.

Regimul juridic se referă la trei aspecte: - cine poate invoca nulitatea;- cât timp poate fi invocată nulitatea; - dacă poate fi sau nu acoperită nulitatea prin confirmarea actului.

4.2. Regimul juridic al nulităţii absolute

Regulile care stabilesc regimul juridic al nulităţii absolute sunt următoarele:

a. nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interesşi chiar din oficiu de către organul jurisdicţional (părţile actului juridic,avânzii-cauză ai părţilor, procurorul, instanţa de judecată, primar, prefect etc.);

b. acţiunea în nulitatea absolută este imprescriptibilă, adică poate fiintentată oricând, indiferent cât timp s-a scurs de la data încheierii actului juridic.Această regulă este prevăzută în art. 2 din decretul 167 /1958 privitor laprescripţia extinctivă: ”Nulitatea unui act poate fi invocată oricând, fie pe cale de

71 art. 5 din Legea 54/ 1998: ”Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilanse face cu respectarea drepturilor de preemţiune al coproprietarilor, al vecinilor ori al arendaşilor.”Art. 14 din Legea 54/ 1998: ”(1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 12 alin. (1) şi(2) atrage nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sau, după caz, a contractuluide schimb, iar nerespectarea dispoziţiilor art. 5 şi 6 atrage nulitatea relativă a contractului.

(2) Acţiunea în constatare a nulităţii poate fi introdusă de către părţi, procuror, primar sau decătre orice persoană interesată.” 72 Art. 9 din Legea 16/ 1994: ”Arendaşul, persoană fizică, are dreptul de preempţiune înainteastatului, în cazul înstrăinării prin vânzare a terenurilor agricole din extravilan, arendate.

Dreptul de preempţiune se exercită în condiţiile legii.” 73 a se vedea C. Hamangiu,op. cit ., p. 113 şi urm.

8/7/2019 Dr. Civil 1


acţiune, fie pe cale de excepţie.”

c. nulitatea absolută poate nu fi acoperită prin confirmarea actului juridiccivil (expresă sau tacită). Această regulă rezultă din faptul că nulitatea absolutăocroteşte un interes obştesc.

4.3. Regimul juridic al nulităţii relative

Regimul juridic al nulităţii relative are la bază următoarele reguli:

a. nulitatea relativă poate fi invocată doar de persoana al cărei interes afost nesocotit la încheierea actului juridic civil. Invocarea nulităţii relative poate fifăcută personal de cel interesat, dacă are capacitatea de exerciţiu necesară, sauprin reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu.

b. acţiunea în anulabilitate este prescriptibilă, fapt care înseamnă că

nulitatea relativă poate fi invocată în termenele de prescripţie extinctivă,prevăzute de lege. Începutul prescripţiei este reglementat cu de art. 9 dinDecretul nr. 167/195874.

c. nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sau tacităde către cel ce o poate invoca. Confirmarea expresă se face printr -un actconfirmativ anume întocmit de cel ce poate invoca nulitatea, în conformitate cuart. 1190 Cod civil: ”Actul de confirmare sau ratificarea unei obligaţii, în contracărei legea admite acţiunea în nulitate, nu este valabil, decât atunci cândcuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi când face menţiune de motivulacţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se

întemeia acea acţiune.” Confirmarea tacită este aceea care rezultă din acte sau fapte care nu lasă

nici un dubiu asupra intenţiei de a confirma actul. Ea se face prin executareabenevolă a actului anulabil şi prin neinvocarea benevolă a nulităţii înăuntrultermenului de prescripţie extinctivă.

4.4. Compararea de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatearelativă

Între nulitatea absolută şi nulitatea relativă nu există deosebiri de efecte, cinumai deosebiri de regim juridic.

Aceste deosebiri sunt exprimate în felul următor:

74 Art. Din Decretul 167/ 1958: ”Prescripţia dreptului la acţiune înanularea unui act juridic pentruviolenţă, începe să curgă de la data când aceasta a încetat. În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la

data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana chemată de lege să -i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de ladata încheierii actului.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


a. nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes şi chiar dinoficiu, pe când nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana al căreiinteres a fost nesocotit la încheierea actului;

b. nulitatea absolută este imprescriptibilă, în timp ce nulitatea relativă este

prescriptibilă; c. nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmarea actului juridic

civil, în vremece nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă sautacită.

5. Efectele nulităţii

5.1. Definiţia efectelor nulităţii

Definiţie: Prin efectele nulităţii se înţeleg consecinţele juridice care

intervin după aplicarea sancţiunii juridice a nulităţii. Altfel spus, efectul generic al nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic generat de actul juridic declarat nul.

Desfiinţarea actului juridic şi, respectiv, a raportului juridic, produceurmătoarele consecinţe:

a. actul juridic carenu şi-a produs încă efectele, nu le va mai produce înviitor;

b. actul juridic care a fost executat, odată declarat nul sau anulabil, sedesfiinţează retroactiv, iar prestaţiile efectuate urmează să fie restituite;

c. actele juridice încheiate de părţi cu terţii în baza unui act juridic nul sauanulabil, prin care s-au constituit sau transmis drepturile faţă de terţi, vor fidesfiinţate şi ele.

În concluzie, efectele nulităţii absolute şi de nulitate relativă sunt aceleaşi:desfiinţarea retroactivă a actului juridic.

5.2. Principiile efectelor nulităţii

Trei principii reglementează efectele nulităţii: - principiul retroactivităţii efectelor nulităţii; - principiul repunerii în situaţia anterioară; - principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial,

primar.Nu există o reglementare legală generală a acestor principii, ci doar texte

izolate care consacră mai ales cazuri de excepţie de la principii.

5.2.1. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii

8/7/2019 Dr. Civil 1


Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii este regula potrivit căreia

nulitatea actului juridic civil produce efecte nu numai pentru viitor (ex nunc ) ci şipentru trecut (ex tunc ), chiar din momentul încheierii actului juridic. În temeiulacestui principiu, sunt înlăturate efectele produse între momentul încheierii şi cel

al anulării actului. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii se sprijină pe principiul legalităţii, în sensul că tocmai restabilirea legalităţii impune desfiinţarea actului cu efectretroactiv pentru a se înlătura toate efectele contrare legii.

Excepţiile de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii sunt acele situaţii în care se menţin efectele produse între momentul încheierii actului şi momentulanulării lui. Adică efectele nulităţii seproduc doarex nunc .

Constituie excepţii: - situaţia anulării actului juridic cu executare succesivă, cum ar fi

contractul de închiriere. Acest caz se justifică prin prisma faptului că înlăturarea

efectelor produse până la momentul anulării este obiectiv imposibilă: nu se poate înlătura folosinţa bunului închiriat. - situaţia fructelor culese anterior anulării actului juridic. Aceste caz se

întemeiază pe principiul ocrotirii posesorului de bună-credinţă, în conformitate cuart. 485 fin Codul civil: ”Posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât cândposedă cu bună -credinţă; la cazul contrariu, el este dator de a înapoiaproductele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică.”

5.2.2. Principiul repunerii în situaţia anterioară

Principiul repunerea în situaţia anterioară, consacrat şi în adagiul restitutio in integrum, este regula de drept civil potrivit căreia tot ceea ce a fost executat întemeiul unui act juridic anulat, trebuie restituit.

Principiulrestitutio in integrum este o consecinţă şi, în acelaşi timp, ogaranţie a principiului retroactivităţii.

Atât principiul retroactivităţii, cât şi principiulrestitutio in integrum , privescefectele nulităţii între părţile actului juridic.

Sub aspect procesual, acţiunea de restituire a prestaţiilor executate întemeiul unui act juridic nul este distinctă de acţiunea în nulitate.

Excepţiile de la principiul repunerii în situaţia anterioară reprezintă acelesituaţii în care prestaţiile efectuate în temeiul actului nul nu se restituie. Excepţiilede la principiul repunerii în situaţia anterioară sunt, în acelaşi timp şi excepţii dela principiul retroactivităţii.

Sunt astfel de excepţii: - situaţia incapabilului, care este ţinut să restituie prestaţiile numai în

măsura îmbogăţirii sale. Conform art. 1164 din Codul civil: ”Când minorii,interzişii sau femeile măritate sunt admişi, în această calitate, a exercita acţiunede resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, înurmarea acestor angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului,

8/7/2019 Dr. Civil 1


decât dacă se probează că au profitat de aceea ce li s -a dat.” Această excepţiese întemeiază pe ideea de protecţie a incapabilului, lipsit de experienţa vieţii juridice.

- situaţia aplicării principiuluinemo auditur propriam turpitudinem allegans – nimeni nu se poate prevala de propria turpitudine sau imoralitate pentru a

obţine protecţia unui drept. 5.2.3. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulăriiactului iniţial, primar

Principiul anulării actului juridic subsecvent ca urmare a anulării actului juridic iniţial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis ) este regula de dreptcivil conform căreia desfiinţarea (anularea) dreptului transmiţătorului duce ladesfiinţarea dreptului dobânditorului. În alţi termeni: desfiinţarea actului iniţial(primar) conduce la desfiinţarea actului secundar (subsecvent, următor)75.

Acest principiu este o consecinţă a celorlalte două principii ale efectelor

nulităţii, dar şi altui mare principiu juridic, consacrat în adagiile:nemo dat quod non habet şi nemo plus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet. În practică aplicarea acestui principiu se concretizează în alte două situaţii

specifice:- anularea autorizaţiei administrative atrage şi anularea actului încheiat ăn

baza autorizaţiei - anularea actului principal atrage şi anularea actului accesoriu, în baza regulii

accesorium sequitur principale. Principiulresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis , deşi nu se bucură de

o reglementare expresă, beneficiază legalmente de o aplicaţie în materia ipotecii.Conform art. 1770 din Codul civil: ”Acei care au asupra unui imobil un dreptsuspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o acţiunede resciziune, nu pot consimţi decât o ipotecă supusă aceloraşi condiţii sauaceloraşi resciziuni.”

Excepţiile de la principiulresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis suntacele situaţii în care deşi se anulează actul principal, actul subsecvent rămâne înfiinţă.

Menţinerea în fiinţă a actului subsecvent se întemeiază pe două principii dedrept:

75 În legătură cu aplicabilitatea acestui principiu în materia înstrăinărilor imobiliare şi controverseledoctrinare generate, a se vedea, cu titlu de exemplu: (I) Pavel Perju; (II) Ioan Adam, Adrian Rusu,Discuţii în legătură cu regimul juridic al actelor de înstrăinare a imobilelor preluate de stat ori altepersoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, în lumina Legii nr. 10/2001 , în”Dreptul” nr. 8 /2002, p. 32; P. Perju,Buna- credinţă statornicită prin art. 46 alin. 2 din Legea nr.10/2001 , în ”Dreptul” nr. 5 / 2002, p. 24; D. Chirică, Regimul juridic al revendicării imobilelor preluate de stat fără titlu de la subdobânditorii care se prevalează de buna lor credinţă la datacumpărării , în ”Dreptul” nr. 1 / 2002, p. 55; (I) R. Popescu, R. Dincă; (II) P. Perju,Discuţii cu privirela admisibilitatea acţiunii în revendicare a adevăratului prop rietar împotriva subdobânditorului de bună - credinţă a unui imobil , în ”Dreptul” nr. 6 / 2001, p. 4; Al. Ţiclea, V. Lozneanu,Reflecţii înlegătură cu principiul ocrotirii subdobânditorului de bună - credinţă , în ”Dreptul” nr. 12 /2000, p. 43.

8/7/2019 Dr. Civil 1


- principiul ocrotirii subdobânditorului de bună-credinţă cu titlul oneros; - principiul asigurării stabilităţii circuitului civil. Constituie astfel de excepţii: - situaţia aplicării art. 1909 alin. 1 din Codul civil coroborat cu art. 972 din

Codul civil. În conformitate cu art. 1909 alin. 1: ”Lucrurile mişcătoare se prescriu

prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp.” Înconformitate cu art. 972 din Codul civil: ”Dacă lucrul ce cineva s-a obligatsuccesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în posesiune estepreferită şi rămâne proprietară, chiar când titlul său este cu dată posterioară,numai posesiunea să fie de bună -credinţă.”76

- situaţia aplicării art. 20 alin. 2 din Decretul 31 /1954. În conformitate cuarticolul menţionat: ”Dacă cel declarat mort este în viaţă, se poate cere, oricând,anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea.

Cel care a fost declarat mort, poate cere, după anularea hotărârii declarativede moarte, înapoierea bunurilor sale. Cu toate acestea, dobânditorul cu titluoneros nu este obligat să le înapoieze, decât dacă se va face dovada că la data

dobândirii ştia că persoana declarată moartă este în viaţă.” - situaţia subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui bunimobil.

5.3. Principii de drept care înlătură regula quod nullum est, nullum producit effectum

Principiile de drept care în concurs cu regulaquod nullum est, nullum producit effectum , îi înlătură aplicabilitatea, sunt:

- principiul conversiunii actului juridic- principiul validităţii aparenţei în drept - principiul răspunderii civile delictuale.

5.3.1. Principiul conversiunii actului juridic

Principiul conversiunii actului juridic este regula de drept potrivit căreiamanifestarea de voinţă, deşi nulă ca un anumit act juridic, poate fi valabilă ca altact juridic.

Conversiunea actului juridic se întemeiază pe regula de interpretare a actului juridic conţinută în art. 978din Codul civil:actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat.

Condiţiile pentru a opera conversiunea sunt următoarele: - să existe un element de diferenţiere între cele două acte - unul dintre acte să fie anulat în întregime - actul valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar aceste condiţii

să se regăsească chiar în cuprinsul actului nul - din manifestarea de voinţă a părţilor să nu reiasă inadmisibilitatea

conversiunii.Constituie aplicaţii ale principiului conversiunii:

76 pentru ilustrarea unui exemplu a se vedea Gheorghe Beleiu,op.cit., pag. 229

8/7/2019 Dr. Civil 1


- cazul contractului, care deşi nul ca vânzare-cumpărare, este valabil caantecontract de vânzare-cumpărare:

- cazul înstrăinării unui bun din masa succesorală, care deşi nulă ca înstrăinare, este valabilă ca revocare tacită a legatului, în conformitate cu art.923 din Codul civil: ”Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod

sau condiţie, revoca legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinareava fi nulă, sau când obiectul legat va fi reintrat în starea testatorului.” - cazul înstrăinării de către moştenitor a unui bun din masa succesorală. Deşi

actul este nul ca înstrăinare, el este valabil ca acceptare tacită a moştenirii.Potrivit art. 689 din Codul civil: ”Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Esteexpresă când se însuşeşte titlul sau calitatea de erede într -un act autentic sauprivat; este tacită când eredele face un act, pe care n -ar putea să -l facă decât încalitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa deacceptare.”

5.3.2. Principiul validităţii aparenţei în drept

Principiul validităţii aparenţei în drept, denumit şi principiulerror communis facit jus , înlătură nulitatea unui act juridic încheiat într -o situaţie de eroarecomună, obştească.

5.3.3. Principiul răspunderii civi le delictuale

Acest principiu se referă la incapabilul minor şi presupune că între principiulocrotirii minorului (art. 1159 din Codul civil77) şi principiul răspunderii civiledelictuale, va avea prioritate acesta din urmă, ca cea mai bună reparaţie aprejudiciului produs cocontractantului prin fapta ilicită am minorului. În alţitermeni, în conformitate cu art. 1162 din Codul civil78, actul anulabil pentru lipsacapacităţii de exerciţiu va rămâne valabil.

III. TESTE DE EVALUARE- Dezvoltaţi clasificarea actelor juridice civile după diverse criterii - Analizaţi consimţământul şi viciile de consimţământ - Încadraţi forma actului juridic civil în elementele esenţiale ale actului

juridic- Dezvoltaţi modalitatea condiţiei actului juridic civil - Definiţi principiul relativităţii efectelor actului juridic civil şi arătaţi excepţiile - Arătaţi cauzele de nulitate absolută a actului juridic civil - Arătaţi cauzele de nulitate relativă a actului juridic civil - Care sunt efectele nulităţii? Detaliaţi.

77 art. 1159 din Codul civil: ”Minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea înresciziune.” 78 art. 1162 din Codul civil: ”Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă dindelictele sau cvasi-delictele sale.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


TEMA NR. 4 – PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ

I. OBIECTIVE- Însuşirea cunoştiinţelor privind noţiunea actului juridic civil

- Studierea în detaliu a clasificării actelor juridice civile - Cunoaşterea condiţiilor de validitate a actului juridic civil - Familiarizarea cu actele pure şi simple şi actele afectate de modalităţi - Studierea efectelor actelor juridice civile- Însuşirea problematicii nulităţii actului juridic civil

II.CONŢINUTUL TEMEI

Secţiunea 1 - Prescripţia extinctivă: definiţie, reglementare,delimitare, efecte

1. Definiţia prescripţiei extinctivePrescripţia extinctivă este pierderea dreptului de a obţine o hotărâre

judecătorească în temeiul căreia să se poată efectua executarea silită aobligaţiilor, ca urmare a neexercitării în termenul prevăzut de lege, a acţiunii în

justiţie. Altfel spus, după împlinirea termenului de prescripţie, titularul dreptului

subiectiv nu mai are la îndemână forţa de constrângere a statului pentru a-l silipe debitor la executare.

Art. 1 din Decretul nr. 167/1958 precizează: „‟Dreptul la acţiune avândunobiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul

stabilit de lege„‟. Definiţie: Prescripţia extinctivă este modul de stingere a dreptului la acţiune

ca urmare a neexercitării acestuia în termenul prevăzut de lege. În plan terminologic expresia „‟prescripţie extinctivă„‟ este folosită în două

sensuri:- într-un prim sens, se desemnează instituţia de drept civil care este

alcătuită din totalitatea normelor juridice ce reglementează stingereadreptului la acţiune;

- într-un al doilea sens, se desemnează conţinutul prescripţiei extinctive,respectiv stingerea dreptului la acţiune neexercitat în termenul de

prescripţie. 2. Reglementare

Materia prescripţiei extinctive îşi are sediul în: - Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă; - Codul civil, titlul „‟Despre prescripţie„‟; - Codul familiei (art. 21, 52, 55, 60);

8/7/2019 Dr. Civil 1


- Codul comercial (art. 145 şi următoarele); - Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale cu capital privat (art. 31,

37);- alte acte normative care reglementează termene speciale de prescripţie

(Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurenţei neloiale, Legea nr.

7/ 1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, Legea nr. 10 /2001 privindregimul juridic al un imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie1945 – 22 decembrie 1989, etc.).

De lege ferenda se impune o nouă reglementare a prescripţiei extinctivecorespunzătoare cerinţelor economiei de piaţă79.

3. Caracterul normelor care reglementează prescripţia extinctivă

După intrarea în vigoare a Decretului nr. 167/1958, s-a conturat în doctrinăopinia că normele care reglementează prescripţia extinctivă sunt imperative.

Textele legale în baza cărora s -a cristalizat această opinie sunt:

- art. 1 alin. 3 din decret: ”Orice clauză care se abate de la reglementarealegală a prescripţiei este nulă.” - art. 18 din decret: ”Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate

ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită esteprescris.”

În susţinerea aceleiaşi soluţii pledează şi argumentul naturii obşteşti,generale a interesului ocrotit prin normele care reglementează prescripţiaextinctivă, natură dedusă din funcţiile prescripţiei extinctive:

- funcţia educativă şi mobilizatoare; - funcţia sancţionatorie, dacă prima nu a produs nici un rezultat; - funcţia de consolidare a raporturilor juridice şi de înlăturare a dificultăţilor în

probaţiune80.Caracterului imperativ al normelor care cârmuiesc prescripţia extinctivă, aşa

cum este conturat prin textele de legecitate mai sus, produce două consecinţe juridice:

- inadmisibilitatea derogării prin voinţa părţilor de la normele legale aleprescripţiei extinctive;

- obligativitatea organului jurisdicţional de a cerceta din oficiu dacă dreptul laacţiune s-a prescris, deci obligativitatea aplicării din oficiu a normelor privitoare aprescripţia extinctivă81.

S-a propus în doctrină, de lege ferenda , păstrarea caracterului imperativ alnormelor privitoare la prescripţia extinctivă, dar cu înlăturarea celei de-a douaconsecinţe a obligativităţii organului jurisdicţional de a aplica din oficiu instituţia

79 a se vedea Victor Dan Zlătescu, Consideraţii în legătură cu instituţia prescripţiei , în ”Dreptul” nr.2/1999, p. 15.80 a se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit ., pag. 23581 Cu privire la această a doua consecinţă juridică, trebuie menţionat că soluţia conţinută în Codulcivil este diametral opusă. Astfel, art. 1841 din Codul civil dispune: ”În materie civilă, judecătoriinu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


prescripţiei extinctive. Cu alte cuvinte, aplicarea sancţiunii prescripţiei ar urma săse realizeze numai dacă partea interesată va invoca prescripţia.

4. Natura juridică a prescripţiei extinctive

Pentru stabilirea naturii juridice a prescripţiei extinctive în dreptul civil, estenecesar să pornim de la consecinţele pe care le produce prescripţia extinctivăasupra dreptului subiectiv civil şi obligaţiei corelative.

Aşa cum rezultă din art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958, prescripţia stingedreptul la acţiune, iar nu dreptul subiectiv însuşi.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 20 alin. 1 din Decretul 167 /1958,prescripţia nu împiedică executarea voluntară a obligaţiei, aşadar prescripţia nustinge nici obligaţia corelativă: ”Debitorul care a executat obligaţia după cedreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoiereaprestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul prescripţiei era

împlinit.”

În concluzie, împlinirea termenului de prescripţie extinctivă conduce larespingerea acţiunii creditorului ca prescrisă, dar nu împiedică executareavoluntară a obligaţiei. Odată executată de bună-voie, nu mai este permisărestituirea, ceea ce echivalează cu dreptul creditorului de a opune pe cale deexcepţie, inadmisibilitatea restituirii.

Aşadar, prescripţia nu stinge dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă, ci letransformă astfel:

- dreptul subiectiv nu mai este asigurat pe cale de acţiune, ci pe cale deexcepţie, dacă debitorul şi-a executat de bună -voie obligaţia;

- obligaţia nu mai poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, dar este permisă executarea de bună -voie.

Din cele de mai sus, rezultă că sub aspectul naturii sale juridice, prescripţiareprezintă un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil82.

5. Delimitarea prescripţiei extinctive

Prescripţia extinctivă se aseamănă dar se şi diferenţiază de alte instituţii dedrept civil, precum: prescripţia achizitivă (uzucapiunea), termenul extinctiv şitermenul de decădere.

Delimitarea faţă de prescripţia achizitivă Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este un mod de dobândire a unui drept

real principal asupra unui bun imobil prin posesie continuă, netulburată şi publicătimp de 30 de ani sau după caz 10 -20 de ani.

Asemănările dintre prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă: - ambele sunt instituţii de drept civil; - ambele presupun termene;- ambele se manifestă ca o sancţiune pentru titularii de drepturi subiective

civile inactivi.82 A se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit ., pag. 238

8/7/2019 Dr. Civil 1


Deosebirile dintre prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă: - sediul materiei este diferit pentru cele două instituţii: Decretul 167 /1958

pentru prescripţia extinctivă şi Codul civil pentru prescripţia achizitivă; - termenele de prescripţie extinctivă sunt mai scurte şi mai multe, iar

termenele de prescripţie achizitivă sunt mai lungi şi mai puţine;

- există reguli diferite privind cursul prescripţiei, şi anume cu privire lasuspendare şi întrerupere, iar repunerea în termen este specifică numaiprescripţiei extinctive;

- efectul celor două instituţii este diferit: prescripţia extinctivă conduce lastingerea dreptului material la acţiune, în timp ce prescripţia achizitivă conduce ladobândirea unui drept real.

Delimitarea faţă de termenul extinctiv Termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil care constă într -un

element viitor şi sigur care afectează existenţa raportului juridic de obligaţii cuconsecinţa stingerii exerciţiului dreptului subiectiv civil şi a executării obligaţiei

civile corelative.Asemănările dintre prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv: - ambele sunt instituţii de drept civil; - ambele presupun termene;- ambele au efect extinctiv.Deosebirile dintre prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv: - izvorul lor este diferit: termenul de prescripţie este numai legal, iar termenul

extinctiv poate fi legal, convenţional sau jurisdicţional. - efectul este diferit: termenul de prescripţie stinge dreptul la acţiune, pe când

termenul extinctiv marchează stingerea dreptului subiectiv civil şi a obligaţieicorelative;

- suspendare, întreruperea şi repunerea în termen sunt instituţii specificenumai termenului de prescripţie.

Delimitarea faţă de decădere Termenul de decădere este sancţiunea de drept civil care constă în stingerea

însuşi a dreptului subiectiv civil neexecutat în termenul prevăzut de lege (ex.termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 931 Cod civil în cazul revocăriidonaţiei între vii pentru ingratitudine).

Asemănările dintre prescripţia extinctivă şi termenul extinctiv: - ambele sunt instituţii de drept civil; - ambele presupun termene;- ambele au efect extinctiv.Deosebirile dintre prescripţia extinctivă şitermenul extinctiv:- termenele de prescripţie sunt mai multe şi mai lungi, pe când termenele de

decădere sunt mai puţine şi mai scurte; - efectul termenului de prescripţie este stingerea dreptului material la acţiune,

pe când efectul termenului de decădere este stingerea a însuşi dreptuluisubiectiv civil;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- numai termenului de prescripţie i se aplică regulile privitoare la suspendare, întrerupere şi repunere în termen; termenul de decădere nu are o astfel dereglementare.

6. Efectul prescripţiei exti nctive

În literatura juridică nu există un punct de vedere unitar cu privire la efectulprescripţiei extinctive, respectiv la faptul că prescripţia extinctivă stinge:

- dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă, sau - dreptul la acţiune, în sens material, iar nu însuşi dreptul subiectiv civil.

Controversa a fost determinată de dispoziţiile contradictorii ale Codului civil.Astfel:

- art. 1091 Cod civil enumeră prescripţia printre modurile de stingere aleobligaţiilor civile şi art. 1837 Cod civil prevede că prescripţia este un”mijloc de a se libera de o obligaţie„‟;

- art. 1890, 1900, 1903, 1904 Cod civil se referă la prescripţia acţiunilor în justiţie; - Decretul nr. 167/1958 prevede în mod clar stingerea prin prescripţie

extinctivă a „‟dreptului la acţiune„‟.

Pornind de la textele legale mai sus citate s-au conturat două opinii cu privirela efectul prescripţiei extensive:

- într-o primă opinie, se consideră că prescripţia extensivă stinge dreptulsubiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă, fiind de neconceput existenţadreptului subiectiv fără posibilitatea ocrotirii lui prin forţa de constrângere astatului;

- într-a doua opinie, care este dominantă, se consideră că prescripţiaextinctivă stinge numai „‟dreptul la acţiune în sens material„‟, argumentulfiind reglementarea art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

6.1. Principiile efectului prescripţiei extinctive

Efectul prescripţiei extinctive este cârmuit de două principii: - odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept subiectiv principal

se stinge şi dreptul la acţiunea privind drepturile subiective accesorii, înconformitate cu art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958: ”Odată custingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptulla acţiune privind drepturile accesorii.”

- în cazul în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul laacţiune cu privire la fiecare dintre prestaţii se stinge printr -o prescripţiedeosebită, în conformitate cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958: ”În cazulcând un debitoreste obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cuprivire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr -o prescripţiedeosebită.” Este vorba de obligaţii civile cu executare succesivă precum:chirii, amenzi, dobânzi, ratele de rentă viageră etc.

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


2.2. Domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drep turilor reale

Ca regulă, drepturile reale principale sunt imprescriptibile extinctiv. Art. 21 dinDecretul nr. 167/1958 dispune: „‟Dispoziţiile decretului de faţă nu se aplică

dreptului la acţiune privitor la dreptul de proprietate, uzufruct, uz,abitatiune,servitute şi superficie„‟. Sunt considerate imprescriptibile extinctiv:- acţiunea în revendicare imobiliară; - acţiunea negatorie; - acţiunea în revendicare mobiliară bazată pe dreptul de proprietate publică; - acţiunea în partaj (art. 728 Cod civil „‟…Un coerede poate oricând cere

împărţeala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau probabilităţicontrarii„‟.

Sunt prescriptibile extinctiv următoarele acţiuni reale:

- acţiunea în revendicare imobiliară în cazul aluviunii –se prescrie întermen de 1 an conform art. 498 Cod civil85;- cererea de evicţiune totală sau parţială a imobilului adjudecat se prescrie

în termen de 3 ani, conform art. 520 Cod procedură civilă86 (revendicareaimobilului adjudecat la licitaţie în cadrul procedurii de urmărire silităimobiliară);

- acţiunea în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietateprivată (art. 21 din Decretul nr. 167/1958 coroborat cu art. 1890 din Codulcivil87) este prescriptibilă în termen de 30 de ani.

3. Domeniul prescripţiei extinctive în cadr ul drepturilor nepatrimoniale

Drepturile personale nepatrimoniale sunt, în principiu, imprescriptibileextinctiv.

Existenţa principiului imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimonialenu este consacrată de lege, dar se deduce per a contrario din art. 1 alin. 1

84 art. 40 din Legea 136/ 1995 privind asigurările şi reasigurările în România: ”Drepturileasiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezerva de prime ce se constituie la asigurările depersoane pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei.” 85 art. 498 din Codul civil: ”Dacă un fluviu sau râu, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, şicare se poate recunoaşte, de pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parterămâne a cui a fost pământul de la care s -a rupt; însă daca se va reclama in termen de un an.” 86 art. 520 din Codul de procedură civilă: ”Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privindimobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare încartea funciară. Această prescripţie curge şi împotriva dispăruţilor, minorilor şi persoanelor pusesub interdicţie.” 87 art. 1890 din Codul civil: ”Toate acţiunile atât reale cât şi personale, pe care legea nu le-adeclarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie printreizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fărăsă i se poată opune reaua -credinţă.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


Decretul nr. 167/1958 („‟Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stingeprin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege‟‟).

Acest principiu se întemeiază pe caracterul perpetuu al drepturilor personalenepatrimoniale, care sunt indisolubil legate de persoana fizică sau juridică.

Există şi unele excepţii de la principiul imprescriptibilităţii drepturilor nepatrimoniale:- acţiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil (art. 9 din Decretul nr.

167/1958 - termen de 3 ani);- acţiunea în nulitatea relativă a căsătoriei (art. 21 din Codul familiei-

termen de 6 luni);- acţiunea in tăgada paternităţii (art. 55 alin. 1 din Codul familiei- termen de

6 luni);- acţiunea în stabilirea paternităţii (art. 60 din Codul familiei - termen de 1

an).

Secţiunea 3 - Termenele de prescripţie extinctivă 1. Noţiune şi clasificare

Definiţie: Termenul de prescripţie reprezintă intervalul de timp stabilit de lege în care poate fi exercitat dreptul la acţiune în sens material.

Termenele de prescripţie sunt stabilite prin lege: Decretul nr. 167/1958, Codulcivil, Legea nr. 31/1990 etc. Părţile prin voinţa lor nu pot stabili ori modificatermenele de prescripţie.

Pierderea termenului de prescripţie înseamnă pierderea dreptului la acţiune. Clasificarea termenelor de prescripţie se face după două criterii:

1. În raport de sfera lor de aplicare există: - termene generale;- termene speciale.

2. În raport de izvorul normativ sunt:- termene instituite de Decretul nr. 167/1958;- termene instituite de alte acte normative.

2. Termenele generale de prescripţie extinctivă

Prin termen general de prescripţie extinctivă se înţelege acel termen care îşigăseşte aplicaţie practică ori de câte ori nu îşi găseşte aplicaţie un termenspecial de prescripţie în cazul dat.

În temeiul legislaţiei în vigoare considerăm că există două termene generalede prescripţie:

1. termenul general de 3 ani , aplicabil acţiunilor personale care însoţescdrepturile de creanţă, prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958: ”Termenulprescripţiei este de 3 ani (...).”

8/7/2019 Dr. Civil 1


Acest termen este aplicabil tuturor acţiunilor întemeiate pe drepturi decreanţă, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale.

2. termenul general de 30 de ani , aplicabil acţiunilor reale care însoţescdrepturile reale prescriptibile, prevăzut de art. 1890 Cod civil: ”Toate acţiunile atât

reale cât şi personale, pe care legea nu le -a declarat neprescriptibile şi pentrucare n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fărăca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără săi se poată opune reaua -credinţă.”

În mod practic, termenul de 30 de ani se aplică: - acţiunii în revendicare mobiliară întemeiată pe dreptul de proprietate

privată; - acţiunii negatorii prin care se contestă un drept de uzufruct sau de uz

având ca obiect un bun mobil;- acţiunii confesorii (cu excepţia cazului în care prin intermediul acesteia

se apără dreptul de superficie, ipoteză în care acţiunea este

imprescriptibilă). 3. Termene speciale de prescripţie extinctivă

Termene speciale sunt grupate în trei categorii:

A. Termene speciale aplicabile acţiunilor personale întemeiate pe drepturide creanţă

Termene speciale prevăzute de Decretul nr. 167/1958: - termenul de 2 ani, aplicabil unor raporturi juridice de asigurare,

prevăzut de art. 3 al. 2 din Decretul nr. 167/1958: ”Prin derogare de ladispoziţiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorăsc dinasigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani , în afara acelorraporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiiledevin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare (...)”88;

- termenul de 6 luni aplicabil cererii de răspundere civilă pentru viciileascunse fără viclenie, prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958:”Dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmissau ale unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termende 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.”;

- termenul de 3 ani aplicabil unor sume aflate „‟în depozit‟‟ la bănci peseama statului, prevăzut de art. 23 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958:”Dreptul la acţiunea privitoare la sume de bani consemnate saudepuse la instituţiile de bancă, credit şi economie sau la orice alteorganizaţii socialiste, pe seama statului ori a organizaţiilor de stat, seprescrie în termen de 3 ani de la data consemnării sau depunerii.”;

- termenul de 60 de zile, aplicabil sumelor de bani încasate din vânzareabiletelor pentruspectacolele care nu au mai avut loc, prevăzut de art.

88 Pentru o privire sintetică asupra prescripţiei în materie de asigurări, a se vedea Cosmin Iliescu,Prescripţia extinctivă în materia asigurărilor , în ”Curierul Judiciar” nr. 4/2002, p. 11.

8/7/2019 Dr. Civil 1


24 din Decretul nr. 167/1958: ”Dreptul la acţiunea privitoare la sumelede bani încasate din vânzarea biletelor pentru spectacole care nu aumai avut loc, se prescrie în termen de 60 zile de data cândurma săaibă loc spectacolul.”

Termene speciale prevăzute de Codul civil:

- termenul de 6 luni, aplicabil dreptului de opţiune succesorală, prevăzutde art. 700 al. 1 Cod civil ”Dreptul de a accepta succesiunea seprescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschidereasuccesiunii.”;

- termenul de 1 an, aplicabil acţiunii vânzătorului pentru complinireapreţului şi a cumpărătorului pentru scăderea preţului sau pentrustricarea vânzării, prevăzut de art. 1334 Cod civil: ”Acţiuneavânzătorului pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentruscăderea preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr -un an din ziua contractului.”;

- termenul de 6 luni pentru anumite creanţe, conform art. 1903 din Codul

civil: ”Acţiunea maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau de arte, pentrulecţiile ce dau cu luna; a ospătarilor şi găzduitorilor, pentru nutrirea şilocuirea ce procură, şi a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, amateriilor de dânşii procurate şi a simbriilor; se prescriu prin şaseluni.”;

- termenul de 1 an pentru acţiunile medicilor, chirurgilor şi farmaciştilor pentru plata vizitelor, medicamentelor şi operaţiilor, conform art. 1904Cod civil: ”Acţiunea medicilor, chirurgilor şi a apotecarilor, pentru vizite,operaţii şi medicamente; a neguţătorilor, pentru marfele ce vând laparticularii care nu sunt neguţători; a directorilor de pensionate, pentrupreţul pensiunii şcolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei; aservitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; seprescriu printr-un an.”;

Termene de prescripţie speciale instituite de alte acte normative: - termenul de 30 de ani pentru daune nucleare constând în deces sau

rănire, conform art. 12 al. 1 lit. a din Legea nr. 703/2001 privindrăspunderea civilă pentru daune nucleare: ”(1) Dreptul la despăgubire

împotriva operatorului se prescrie dacă o acţiune nu este intentată îndecurs de: a) 30 de ani de la data producerii accidentului nuclear, dacăacţiunea este legată de deces sau rănire (...)”;

- termenul de 10 ani pentru orice daune nucleare cu caracter economic,cu excepţia celor constând în deces sau rănire, conform art. 12 al. 1 lit.b din Legea nr. 703/2001: ”(1) Dreptul la despăgubire împotrivaoperatorului se prescrie dacă o acţiune nu este intentată î n decurs de:(...) 10 ani de la data producerii accidentului nuclear, dacă acţiuneaeste legată de celelalte daune nucleare (...)” ;

- termenele de 6 luni şi un an pentru trimiteri poştale interne şiinternaţionale, prevăzute de art. 41 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului31/ 2002 privind serviciile poştale, modificată ultima oară prinOrdonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 70 /2006: ”Termenul pentru

8/7/2019 Dr. Civil 1


introducerea cererii de chemare în judecată este de 6 luni pentrutrimiterile poştale interne şi de un an pentru cele internaţionale.”;

- termenul de 1 an pentru dreptul la acţiune în răspundere civilă, în cazulsăvârşirii unor contravenţii ori infracţiuni considerate acte deconcurenţă neloială, conform art. 12 din Legea nr. 11/1991: ”Dreptul la

acţiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data lacare păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna şi pe celcare a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii faptei.”;

- termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr . 554/2004a contenciosului administrative.

B. Termene speciale aplicabile în cazul unoracţiuni reale întemeiate pedrepturi reale :

- termenul de 1 an prevăzut de art. 498 Cod civil în cazul acţiunii derevendicare pentru avulsiune: ”Dacă un fluviu sau râu, navigabil saunu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate recunoaşte, de

pământ, şi o lipeşte la pământul unui alt proprietar, acea parte rămânea cui a fost pământul de la care s -a rupt; însă dacă se va reclama întermen de un an.”

- termenul de 1 anpentru acţiunile posesorii, prevăzut de art. 674 alin 1din Codul de procedură civilă: ”Cererile privitoare la posesiune vor fiadmise numai dacă: 1. nu a trecut un an de la tulburare saudeposedare (...)”;

- termenul de 1 an pentru acţiunea în restituirea obiectelor din metalepreţioase preluate abuziv prin încălcarea reglementărilor legale dinperioada 1946-1990, prevăzut de art. 341 alin. 1 din Ordonanţa deUrgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioaseşi pietrelor preţioase în România, cu modificările ulterioare,republicată: ”(1) Persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte dinmetale preţioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluateabuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 şipână în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de

judecată de la domiciliul reclamantului, în termen de un an de la dataintrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe deurgenţă.”;

- termenul de 3 ani în cazul revendicării imobilului adjudecat prin licitaţiepublică în cadrul procedurii urmăririi silite imobiliare, prevăzut de art.520 din Codul de procedură civilă: ”Orice cerere de evicţiune, totalăsau parţială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară (...).”

C. Termene speciale aplicabileacţiunilor nepatrimoniale :- termenul de 6 luni pentru acţiunea în anulare a căsătoriei, prevăzut de

art. 21 alin. 2 din Codul familiei: ”(...) Anularea căsătoriei din acestecauze poate fi cerută de cel al cărui consimţământ a fost viciat, în

8/7/2019 Dr. Civil 1


termen de şase luni de la încetarea violenţei ori de la descoperireaerorii sau a vicleniei.”;

- termenul de 6 luni aplicabil acţiunii în tăgada paternităţii a copilului dincăsătorie, prevăzut de art. 55 alin. 1 din Codul familie: ”Acţiunea întăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data

când tatăl a cunoscut naşterea copilului.”;- termenul de 1 an aplicabil cererii în stabilire a paternităţii copilului dinafara căsătoriei, prevăzut de art. 60 alin. 1 din Codul familiei: ”Acţiuneade stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termende un an de la naşterea copilului.”;

- termenul de 1 an şi 6 luni aplicabil acţiunii în constatarea nulităţ iiabsolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate de statfără titlu valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (art. 46alin. 2, 5 din Legea nr. 10/2001, modificat prin Ordonanţa de Urgenţănr. 109/ 2001 şi Ordonanţa de Urgenţă nr. 145/2001);

- termenul de 1 an şi 6 luni aplicabil acţiunii în constatarea nulităţii

absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate de statcu titlu valabil în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, încheiate cu încălcarea dispoziţ iilor imperative ale legilor în vigoare ladata încheierii (art. 46 alin. 4, 5 din Legea nr. 10/2001, modificat prinOrdonanţa de Urgenţă nr. 109 / 2001 şi Ordonanţa de Urgenţă nr.145/2001).

4. Începutul termenului de prescripţie (curgerea termenului deprescripţie)

Regula generală consacrată în art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 esteaceea că prescripţia începe să curgă de la data de când se naşte dreptul laacţiune: ”Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune(...).”

Aceeaşi soluţie este consacrată şi de art. 1886 din Codul civil: ”Nici oprescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusăacestui mod de stingere.”

Regula este cunoscută încă din dreptul roman, fiind sintetizată în adagiul:actione non notae, non praescribitur .

În conformitate cu regulile cunoscute de interpretare – generalia specialibus non derogant şi specialia generalibus derogant – rezultă că regula generalămenţionată se aplică ori de câte ori legea nu reglementează soluţi i speciale.

Reguli speciale privind începutul curgerii termenului de prescripţie se referă laurmătoarele cazuri:

- cazul drepturilor subiective drepturilor pure şi simple; - cazul drepturilor afectate de termen suspensiv şi de condiţia

suspensivă; - cazul acţiunii de răspundere civilă pentru pagubele pricinuite prin fapte

ilicite;

8/7/2019 Dr. Civil 1


- cazul acţiunii în anulabilitate; - cazul acţiunii privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale

unei lucrări executate; - cazul acţiunii privind viciile construcţiei; - alte cazuri.

Începutul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul drepturilor subiectivecivile pure şi simple

Regula este că prescripţia începe să curgă de la data naşteri raportului juridic.

Această regulă este conţinută în art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167/ 1958: ”Înobligaţiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum şi în aceleaal căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe să curgă de ladata naşterii raportului de drept.”

S-a arătat în doctrină că drepturile subiective civile care cad sub incidenţadispoziţiei legale citate, sunt cele care au ca izvor actul juridic; prin urmare, data

naşterii raportului juridic este chiar data încheierii actului juridic89

. Începutul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul drept urilor afectate de

termen suspensiv şi de condiţia suspensivă Regula este că prescripţia începe să curgă de la data împlinirii termenului,

respectiv realizării condiţiei, în conformitate cu art. 7 alin. 3 din Decretul nr.167/ 1958: ”Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv,prescripţia începe să curgă de la data când s -a împlinit condiţia sau a expirattermenul.”

Începutul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul răspunderii civilepentru pagubele pricinuite prin fapte ilicite

Regula este că prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul acunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde deea sau de la data expirării termenului prevăzut de lege.

În conformitate cu art. 8 din Decretul nr. 167/ 1958: ”Prescripţia dreptului laacţiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de ladata când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pecel care răspunde de ea.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei”

Potrivit art. 12 din Legea nr. 11/ 1991 pentru combaterea concurenţei neloiale:”Dreptul la acţiune prevăzut de art. 9 (referitor la răspunderea civilă –n.n.) seprescrie în termen de un an dela data la care păgubitul a cunoscut sau ar fitrebuit să cunoască dauna şi pe cel care a cauzat -o, dar nu mai târziu de 3 anide la data săvârşirii faptei”.

Aşadar, regula menţionată stabileşte două momente alternative de la care începe să curgă termenul de prescripţie:

89 a se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit. , pag. 271

8/7/2019 Dr. Civil 1


- momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea(sau care a cauzat-o)

- momentul obiectiv al datei la care păgubitul ar fi trebuit sau ar fi putut săcunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea (sau care a c auzat-o), respectivmomentul expirării termenului de 3 ani, menţionat de Legea nr. 11 /1991.

Această regulă se aplică şi în următoarele situaţii: - în cazul acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză - în cazul acţiunii întemeiată pe gestiunea de afaceri- în cazul acţiunii revocatorii - în cazul acţiunii în restituire ca urmare a anulării (constatării nulităţii

absolute) a unui act juridic.

Începutul prescripţiei dreptului la acţiune cazul anulării unui act juridic În conformitate cu art. 9 din Decretul nr. 167/ 1958: ”Prescripţia dreptului la

acţiune în anularea unui act juridic pentru violenţă, începe să curgă de la datacând aceasta a încetat.

În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal saupersoana chemată de lege să -i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării,

însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.” Aşadar, începutul curgerii termenului de prescripţie depinde de cauza de

nulitate:- pentru violenţă, termenul începe să curgă de la data încetării violenţei,

întrucât numai începând cu această dată, poate acţiona titularul dreptului laacţiune;

- pentru celelalte cauze de nulitate relativă, termenul începe să curgă de ladouă momente: 1. momentul subiectiv al cunoaşterii cauzei de nulitate şi 2.momentul obiectiv al expirării unui termen de 18 luni de la încheierea actului.

Începutul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul viciilor asc unse aleunui lucru transmis sau ale unei lucrări executate

Conform art. 11 alin. 1 şi 3 din Decretul nr. 167 / 1958: ”Prescripţia dreptului laacţiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrăriexecutate, începe să curgă de la data descoperirii viciilor, însă cel mai târziu dela împlinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrării. (...) Prin dispoziţiileprezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garanţie, legale sauconvenţionale.”

Regula stabileşte, aşadar două momente alternative de la care începe săcurgă prescripţia:

- momentul subiectiv al descoperirii viciilor;- momentul obiectiv al expirării termenului de garanţie de 1 an. Trebuie observat că regula se aplică în cazul viciilor ascunse ale lucrului sau

lucrării, iar nu şi în cazul viciilor aparente care se pot descoperi la predare printr -o observaţie atentă.

Începutul prescripţiei dreptului la acţiune în cazul viciilor construcţiei

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tată după cei s-a ridicat interdicţia, înlăuntrul unui nou termen de şase luni.”

e. Prescripţia acţiunii în stabilirea paternităţii, începe să curgă, în conformitatecu art. 60 din Codul familiei, de la data naşterii copilului. ”Dacă, în cazul prevăzut

în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul

unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilireapaternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămasdefinitivă.

În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmăa prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetareaconvieţuirii ori a întreţinerii.”

f. Prescripţia acţiunii posesorii începe să curgă de la primul act de tulburare aposesiei.

Secţiunea 4 - Suspendarea şi întreruperea prescripţiei extin ctive

1. Suspendarea prescripţiei extinctive 1.1. Noţiunea de suspendare

Suspendarea înseamnă, oprirea cursului prescripţiei pe timpul cât dureazăcauzele, limitativ prevăzute de lege, care îl pun pe titularul dreptului înimposibilitatea de a acţiona în justiţie.

Suspendarea prescripţiei se întemeiază pe situaţia de imposibilitatematerială, morală sau juridică de a acţiona, în care se găseşte titularul dreptuluila acţiune. Aşadar, efectul extinctiv al prescripţiei îşi găseşte justificarea numai înipoteza în care titularul dreptului la acţiune are posibilitatea reală de a acţiona.

1.2. Cauzele de suspendare

Cauzele de suspendare ale prescripţiei sunt reglementate de art. 13 şi 14 dinDecretul nr. 167/1958.

Potrivit art. 13: ”Cursul prescripţiei se suspendă: a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forţă

majoră să facă acte de întrerupere; b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forţele Armate ale

Republicii Populare Române, iar acestea sânt puse pe picior de război; c) până la rezolvarea reclamaţiei administrative făcută de cel îndreptăţit, cu

privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau deprestare a serviciilor de poştă şi telecomunicaţii, însă cel mai târziu până laexpirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamaţiei.”

În conformitate cu art. 14: ”Între părinţi sau tutor şi cei ce se afla sub ocrotirealor, între curator şi acei pe care îi reprezintă precum şi între orice alta persoanacare, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti, administrează bunurile altoraşi cei ale căror bunuri sânt astfel administrate, prescripţia nu curge cât timpsocotelile nu au fost date şi aprobate.

8/7/2019 Dr. Civil 1


Prescripţia nu curge împotriva celui lipsit de capacitate de exerciţiu, cât timpnu are reprezentant legal şi nici împotriva celui cu capacitate restrânsă, cât timpnu are cine să -i încuviinţeze actele.

Prescripţia nu curge între soţi în timpul căsătoriei.”

a. Forţa majoră Pentru a opera suspendarea, este necesar ca titularul dreptului la acţiune săse afle într-o situaţie de forţă majoră, iar nu debitorul.

Legea nu defineşte forţa majoră, dar se admite în doctrină şi jurisprudenţă căprin forţă majoră se înţelege o situaţie absolut imprevizibilă şi absolutinsurmontabilă, care îl pune în imposibilitate de a acţiona pe titularul dreptului laacţiune, precum cutremurul, inundaţia, etc.90

Forţa majoră reprezintă un caz de imposibilitate materială de acţiona.

b. Participarea la forţele armate ale României, aflate pe picior de război Nu este necesar ca atât creditorul, cât şi debitorul să se afla în această

situaţie. Pe de altă parte, simpla participare la forţele armate ale României, ca militar în termen sau ca militar activ, nu este suficientă pentru a opera suspendarea, cieste necesar ca forţele armate să se afle în stare de război.

Şi în această situaţie, titularul dreptului la acţiune se află într -o situaţie deimposibilitate materială de a acţiona.

c. Rezolvarea reclamaţiei administrative Reclamaţia administrativă suspendă termenul de prescripţie până la

rezolvarea ei, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni, socotitde la înregistrarea reclamaţiei. Este vorba de reclamaţia administrativă făcută decel îndreptăţit la despăgubiri ori restituiri în temeiul unui contract de transport saude prestări de servicii de poştă şi telecomunicaţii.

Pentru identitate de raţiuni, aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul reclamaţieiadministrative prevăzute de Legea nr. 29 /1990. Conform art. 5 alin. 1 din lege:”Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, celcare se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termende 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirareatermenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligată sărezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.” În acest caz termenulpentru rezolvarea reclamaţiei este de 30 de zile, iar nu de trei luni.

Tot pentru identitate de raţiuni suspendarea prescripţiei va opera şi în situaţia în care o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate deexerciţiu restrânsă este chemată la moştenire. Întrucât acceptarea moşteniriieste un act de dispoziţie, se admite că va opera suspendarea prescripţiei până laobţinerea autorizării autorităţii tutelare.

Acest caz de suspendare se datorează unei imposibilităţi juridice de a acţionaa titularului dreptului la acţiune.

90 a se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit ., pag. 279

8/7/2019 Dr. Civil 1


d. Între ocrotit şi ocrotitor prescripţia este suspendată, cât timpsocotelile nu au fost date şi aprobate

Acest caz priveşte raporturile dintre părinţi, tutore, curator, pe de o parte, şicopil, ocrotit, pe de altă parte şi durează până la darea şi aprobarea socotelilor.

Acest caz se justifică printr-o imposibilitate morală de a acţiona a titularului

dreptului la acţiune. e. Prescripţia este suspendată cât timp persoana lipsită de capacitate de

exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant,respectiv, ocrotitor legal

Cazul de aplică minorului şi persoanei puse sub interdicţie care nu arereprezentant sau ocrotitor legal şi se întemeiază pe imposibilitatea juridică de aacţiona a acestor persoane.

f. Prescripţia este suspendată între soţi Prescripţia este suspendată în raporturile dintre soţi, indiferent dacă aceştia

sunt sau nu despărţiţi în fapt. Şi acest caz dă expresie imposibilităţii morale de a acţiona.

1.3. Efectele suspendării

Efectele prescripţiei extinctive sunt reglementate de dispoziţiile art. 15 din Decretul nr. 167/ 1958: ”După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul,socotindu-se şi timpul curs înainte de suspendare.

Prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni,socotit de la încetarea cauzei de suspendare, cu excepţia prescripţiilor maiscurte de 6 luni care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de oluna de la suspendare.”

Distingem aşadar, între efectul general şi efectul special al prescripţieiextinctive.

Efectul general constă în următoarele reguli:- pe timpul cât durează suspendarea este oprit cursul prescripţiei; - de îndată ce încetează cauza de suspendare, prescripţia îşi reia cursul; - timpul scurs înainte de suspendare este luat în calcul pentru împlinirea

termenului de prescripţie. Efectul special constă prorogarea termenului de prescripţie, astfel încât, din

momentul încetării cauzei de suspendare şi până la momentul expirăriitermenului de prescripţie, să fie asigurat un termen de:

- 6 luni, dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai lung de 6 luni;- o lună, dacă termenul de prescripţie aplicabil este mai scurt de 6 luni.

2. Întreruperea termenului de prescripţie

2.1. Noţiunea de întrerupere

8/7/2019 Dr. Civil 1


Întreruperea prescripţiei extinctive constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unor cauze prevăzute de lege şi începerea unei noi prescripţii la încetarea acestor cauze de întrerupere.

Instituţia întreruperii prescripţiei extinctive se întemeiază pe ideea că efectulsancţionator al prescripţiei extinctive porneşte de la două premise:

- pasivitatea titularului dreptului la acţiune, care presupune lipsa saconvingere în ceea ce priveşte temeinicia pretenţiilor sale; - împotrivirea debitorului, care presupune convingerea acestuia că atitudinea

sa este conformă legii. Ori de câte ori vreuna dintre aceste două premise nu se regăseşte, nu se mai

justifică efectul extinctiv al prescripţiei extinctive. De aici rezultă şi cauzelegenerice de întrerupere: ieşirea din pasivitate a titularului dreptului la acţiune şi renunţarea debitorului la împotrivire.

2.2. Cauzele de întrerupere

Cauzele de întrerupere sunt reglementate de dispoziţiile art. 16 din Decretulnr. 167/1958: ”Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în

folosul căruia curge prescripţia (...) b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar

dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ dearbitraj, necompetent (...).

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s -a pronunţat încetarea procesului, dacăcererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacăs-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.”

Recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescri eRecunoaşterea trebuie să fie neîndoielnică, indiferent dacă este expresă sau

tacită.

Cererea de chemare în judecată Cererea să fie efectivă (deci cu scopul de a fi admisă). Condiţia nu este

îndeplinită dacă reclamantul renunţă la judecată sau cererea se perimă. De asemenea cererea să fie admisă printr -o hotărâre definitivă91. Condiţia nu

este îndeplinită dacă cererea se respinge sau este anulată.

91 Cauzele de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie a executării silite sunt reglementate

în art. 4052din Codul de procedură civilă: ”Cursul prescripţiei se întrerupe: a) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executăr ii silite sau în cursul

acesteia, a unui act voluntar de executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori arecunoaşterii, în orice alt mod, a datoriei;

b) pe data depunerii cererii de executare, însoţită de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresatăunui organ de executare necompetent;

c) pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în condiţiile art. 453 alin. 2; d) pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare; e) pe data depunerii cererii dereluare a executării, în condiţiile art. 371† alin. 1;f) în alte cazuri prevăzute de lege.

8/7/2019 Dr. Civil 1


3.3. Efectele întreruperii

Efectele întreruperii sunt reglementate de art. 17 din Decretul nr. 167/1958:”Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a

întrerupt-o.După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr -o cerere de chemare în

judecata ori de arbitrare sau printr-un act începător de executare, nouaprescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu arămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act deexecutare.”

Din textul citat, rezultă că efectele întreruperii prescripţiei sunt următoarele: - pentru perioada anterioară datei apariţiei cauzei de întrerupere, prescripţia

este ştearsă, considerându -se că nu a existat; - odată cu încetarea cauzelor de întrerupere, începe să curgă o nouă

prescripţie. În ceea ce priveşte natura noii prescripţii, trebuie să distingem înfuncţie de cauza de întrerupere. Astfel, dacă prescripţia a fost întreruptă prinrecunoaşterea debitorului, noua prescripţie este o prescripţie de acelaşi fel:prescripţie a dreptului material la acţiune (de drept substanţial). Dacă prescripţiaa fost întreruptă printr -o cerere de chemare în judecată, noua prescripţie este oprescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, deci o prescripţie de dreptprocesual. Observăm că efectele î ntreruperii se produc instantaneu în cazulrecunoaşterii din partea debitorului, pe când, în ipoteza întreruperii prinintermediul cererii de chemare în judecată, efectele prescripţiei se producdefinitiv doar la data la care hotărârea de admitere a devenit irevocabilă. Aşadar,

între data admiterii cererii şi data la care hotărârea devine irevocabilă, întreruperea operează cu titlu provizoriu92.

Secţiunea 5 - Repunerea în termen

1. Noţiune şi reglementare

Repunerea în termen reprezintă un beneficiu acor dat de lege titularuluidreptului la acţiune care, din motive temeinice, nu a putut formula acţiunea în

justiţie înlăturând termenul de prescripţie, astfel că organul de judecată este îndreptăţit să soluţioneze cererea de chemare în judecată, deşi a fost introdusădupă împlinirea termenului de prescripţie.

Reglementarea legală a repunerii în termenul de prescripţie se află în: - dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958; - dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 18/1991; - dispoziţiileart. 5 alin. 4 din Legea nr. 112/1995;

După întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. Prescripţia nu este întreruptă dacă cererea de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a

perimat ori daca cel care a făcut-o a renunţat la ea.” 92 a se vedea Gheorghe Beleiu,op. cit ., pag. 287

8/7/2019 Dr. Civil 1


- dispoziţiileart. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.Dispoziţiile art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958 reprezintă regula generală, iar

celelalte dispoziţii legale reprezintă reguli speciale. În doctrină repunerea în termenul de prescripţie, ca instituţie care înlătură

efectul extinctiv al prescripţiei, se întemeiază pe lipsa culpei titularului dreptului la

acţiune, datorită unor cauze temeinic justificate. 2. Cauzele repunerii în termen

2.1. Cauze generale de repunere în termen

Art. 19 din Decretul nr. 167/1958 nu face o enumerare a cauzelor care justifică repunerea în termenul de prescripţie, ci se referă la sintagma ”cauzetemeinic justificate”: ”Instanţa judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul

în care constată ca f iind temeinic justificate cauzele pentru care termenul deprescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea

acţiunii, ori să încuviinţeze executarea silită. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lunăde la încetarea cauzelor care justifica depăşirea termenului de prescripţie.”

În practică au fost considerate cauze „‟temeinic justificate‟‟ - executarea unor pedepse privative de libertatea care n-a permis darea unei

împuterniciri pentru întreruperea prescripţiei; - împrejurările speciale în care s-a aflat moştenitorul care l-au împiedicat să

afle despre deschiderea moştenirii la care avea vocaţie; - spitalizarea îndelungată, repetată; - părăsirea minorului; - etc.

2.2. Cauze speciale de re punere în termenul de prescripţie

Sunt cauze speciale de repunere în termen:- repunerea în termenul de acceptare a succesiunii conform art. 12 al. 2 din

Legea nr. 18/1991. Este vorba despre repunerea în termenul de acceptare amoştenirii (6 luni) a acelor moştenitori care nu-şi pot dovedi această calitatedeoarece terenurile nu s-au aflat în circuitul civil.

- repunerea în termenul de acceptare a succesiunii conform art. 5 alin. 4 dinLegea nr. 112/1995: “Moştenitorii, în sensul prezentei legi, sunt socotiţi de dreptacceptanţii succesiunii de la data depunerii cererii prevăzute la art. 14.” Cerereala care face referire art. 14 este cererea pentru restituire în natură sau pentrudespăgubiri.

- repunerea în termenul de acceptare a succesiunii conform art. 4 alin. 3 dinLegea nr. 10/2001: ”Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu auacceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiuniipentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoarede acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiulprezentei legi.”

8/7/2019 Dr. Civil 1


8/7/2019 Dr. Civil 1


În conformitate cu art. 101 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă:”Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, luniisau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într -o lunăcare nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.”

Aşadar, regula este că termenul se sfârşeşte în ziua corespunzătoare dinultimul an ori ultima lună. Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare, atunciterenul se sfârşeşte în ultima zi a acestei luni.

Termenele de prescripţie stabilite pe zile Conform art. 1887 din Codul civil: ”Termenul prescripţiei se calculează pe

zile, şi nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripţia începe nu intră înacel calcul.”

Iar potrivit art. 1889 din Codul civil: ”Prescripţia nu se socoteşte câştigată,decât după împlinirea celei de pe urmă zile a termenului defipt prin lege.”

Aşadar, Codul civil stabileşte sistemul intermediar: ziua în care începe

prescripţia nu intră în calcul, dar ultima zi a termenului intră în calculul termenuluide prescripţie. Sistemul intermediar se plasează între sistemul termenului exclusiv (numit şi

pe zile libere), în care nu intră în calul nici prima şi nici ultima zi a termenului şisistemul termenului inclusiv (numit şi pe zile pline), în care intră în calul atâtprima, cât şi ultima zi a termenului.

III. TESTE DE EVALUARE- Identificaţi principalele domenii de aplicare ale prescripţieiextinctive- Formulaţi clasificarea termenelor de prescripţie extinctivă şi daţi

exemple- Arătaţi care sunt cauzele de suspendare a prescripţiei extinctive - Explicaţi cum funcţionează întreruperea prescripţiei extinctive - Prezentaţi cauzele de repunere în termenul de prescripţie extinctivă

Date post:	09-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	danag23
View:	220 times
Download:	0 times

Dr. Civil 1

Documents