UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

Programul de masterat: PSIHOLOGIE CLINICĂ

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr. VASILE PERCIUN

Masterand:

ROMAN (STÂNCA) AUGUSTINA –ANAMARIA

Timişoara

2014

1

UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE-PSIHOLOGIE

Programul de masterat: PSIHOLOGIE CLINICĂ

TITLUL LUCRĂRII

Elemente simptomatice privind criza de ideal la persoanele cu orientare mistică a mentalităţii personale

Coordonator științific:

Prof. Univ. Dr. VASILE PERCIUN

Masterand:

ROMAN (STANCA) AUGUSTINA –ANAMARIA

Timişoara2014

2

CUPRINS

Argument 4

Capitolul I Concepte. Delimitări conceptuale. 5

I. 1. 1. Idealul. Coordonate psihologice ale idealului. 8

I. 1. 2. Criză de ideal sau criza identităţii. 10

I. 1. 3. Raportul dintre valoare- interese-ideal în context integrativ-adaptativ. 12I. 1. 4. Complexele şi imaginea divină ca reper existenţial personal. 14I. 1. 5. Religie, credinţă, valoare morală, probleme existenţiale şi obţiunea alegerii personale. 15

I. 1. 6. Experieri mistice- variante proiectate ale evenimentelor de viaţă. 16I. 1. 7. Relevanţa medicală şi spiritualitatea în contextul adaptabilităţii şi integrării sociale. 16

I. 1. 8. Tulburări pe fond spiritual. Elemente simptomatice-specificaţii. 18

Capitolul II. Studiu aplicativ privind criza de ideal la persoanele cu orientare mistică a mentalităţii

20

II. 1. Obiectiv, tema generală şi ipotezele specifice 20II. 2. Organizarea cercetării 21II. 3. Metode de cercetare şi prelucrare a datelor 22

II. 4. Prelucrarea şi interpretarea datelor 23

Concluzii 35

Bibliografie 47

Anexe 48

3

ARGUMENT

Omul este creator de ideal. Din dorinţa de a perfecţiona realitatea dar şi de a

se autodepăşi omul aderă la un ideal, de obicei unul realizabil. Idealul constituie

aşadar o manifestare a valorilor legate de om şi aspiraţiile lui. El se naşte în plan

spiritual din cele mai profunde frământări dar se manifestă atât în sfera conştiinţei cât

şi în sfera existenţei materiale.

Astfel, idealul de viaţă exprimă opţiunea noastră pentru o anumită scară de

valori, fiind modul superior de realizare umană a fiecărei individ sau generaţie spre

care acţionează, stabileşte mijloacele necesare realizării subordonând toate acţiunile

acestor imperative. Educaţia morală reprezintă dimensiunea internă a activităţii de

formarea a dezvoltării personalităţii care vizează „ceea ce este mai profund şi

mai accentuat subiectiv în fiinţa umană”. (Rene Hubert).

În abordarea psihoterapeutică, spiritualitatea este tot mai mult privită ca

resursă umană ce poate furniza numeroase avantaje din perspectiva sondării etiologiei

traumelor cu care se confruntă omul modern dar ţi a valorificării potenţialului religios

în sprijinul rezolvării crizelor psihospirituale.

Această temă mi-a oferit posibilitatea să cunosc mai profund astfel de

frământări ale vieţii cotidiene, să descopăr importanţa religiozităţii pentru pacient în

vederea armonizării sale în societate şi să mă ajute în stabilirea cât mai corectă a unui

demers psihoterapeutic.

4

CAPITOLUL I

CONCEPTE. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Conform Dicţionarului Explicativ al limbii române, termenul ideal este

explicat că scop suprem al existenței, al activității cuiva sau a ceva iar conform

dicţionarului de psihologie este „model de perfecţiune umană, morlaă, estetică, socială

sau de alt ordin la care subiectul sau o colectivitate aderă şi către care tinde spre a-l

realiza că pe o valoare supremă.

a.Criză de ideal este perioada de contradicţie dintre ceea ce este indiviul şi

ceea ce îşi doreşte să devină atunci când nu este în măsură prin capacităţile proprii să

o depăşească.

Idealul are o strucutură complexă în care se includ următoarele elemente

fndamentale:

A) sensul vieţii, direcţia în care se orientează persoană;

B) semnificaţia vieţii, însemnătatea ce i se acordă acesteia şi nivelul de

aspiraţii;

C) scopul vieţii sau obiectivul întregii existenţe personale.

D) modelul idealizat sau idealul, care este urmat, pasionat şi consecvent.

b. Anxietatea

Dicţionarul de psihologie Larousse-Gener are două definiţii pentru anxietate:

1. Stare emoţională de tensiune nervoasă, de frică puternică, slab diferenţiata

şi adesea cronică.

2. Predispoziţie a unei persoane la stările anxioase.

Diferenţa dintre frica şi anxietate este o problemă de gradaţie şi mai ales la

nivel cognitiv. Numim frică mai degrabă o stare al cărei obiect este bine cunoscut

subiectului, adică o stare ce are un conţinut emoţional şi reprezentativ al obiectului

său.

Termenul de anxietate este utilizat în cazul în care obiectul este slab

diferenţiat din punct de vedere cognitiv, dar se poate aplica şi în cazul unor temeri

intense, cronice sau patologice.

5

Anxietate-stare: Noţiunea de stare emoţională ce corespunde unei stări

trecătoare, care poate interveni în viaţa oricărui individ.

Anxietatea- trăsătura: este o caracterista individuală, aparent inascuta, care se

manifestă în două moduri: predispoziţia de a simţi stări de frică în prezenţa unor

stimuli care, pentru alţi indivizi sunt mult mai puţin anxiogeni, sau chiar deloc.

Anxietatea- trăsătură este şi predispoziţia de a dezvolta temeri condiţionale în

prezenţa unor stimuli care nu sunt, prin ei înşişi, anxiogeni.

Un nivel ridicat de anxietate înseamnă că trăsătura are un caracter patologic,

din care se dezvolta următoarele tipuri de tulburări anxioase: atac de panică, fobii

(agorafobie, fobia simplă sau specifică, fobia socială), tulburarea obsesivo-

compulsiva, stresul posttraumatic, stresul acut, anxietatea generalizată, tulburarea

anxioasă datorată unei condiţii medicale generale, tulburarea anxioasă indusă de o

substanţă.

Criteriile de recunoaştere a unei stări anxioase sunt:

- Frica de ceva necunoscut

- Scurtarea respiraţiei

- Palpitaţii

- Nelinişte nejustificată

- Lipsa de concentrare

- Nervozitate

- Senzaţii de sufocare

- Frica de a nu înnebuni

- Frica de a -ti pierde controlul

- Frica de înălţime

- Frica de a te expune la un anumit obiect sau o anumită situaţie, fără

justificare care duce la un comportament de evitare.

Frica este o stare afectivă negativă, care apare în situaţii în care subiectul întrezăreşte

un pericol iminent, reacţiile psiho-fiziologice care apar în cazul fricii pregătesc

organismul pentru reacţia de “fugă” sau” atac” (reacţii înnăscute de răspuns la stres).

Există şi cazul fricii normale, care este o reacţie cu caracter adaptativ ce ne ajută, în

cazul unui pericol iminent, să luăm o anumită decizie care ne va proteja de un anumit

pericol.

6

c. Ciclotimie – dispoziţie constituţională spre o evoluţie tonico-afectivă ciclică,

sinusoidală ,cu alternanţe între stări active, euforice şi depresie(Popescu Neveanu

Paul, op.cit. pg.113).

d. Sociabilitate( cu sens de extroversiune) – organizare a personalităţii ,orientate

precumpănitor spre lume, ataşate de obiecte şi oameni, deschisă pentru o cât mai

activă comunicare cu cei din jur,de unde şi facila adaptare la mediu(Popescu Neveanu

Paul, op.cit. pg 260).

I. 1. 1. Idealul. Coordonate psihologice ale idealului.

În literatura de specialitate, conceptul de ideal apare sub denumirea de

„realitatea conştiinţei” într-un alt moment este redat prin cuvântul “ideal”; conştiinţa

nefiind considerată în întregul ei ci doar ca produs reflectoriu: senzaţiile, percepţiile,

ideile conceptele sunt luate în considerare doar ca imagine psihică iar în sens larg, că

ideal prin care sunt transpuse obiectele din lumea înconjurătoare.

Dar idealul nu este produs, rezultat al reflectării ci şi proces de reflectare la

nivel psihic şi social; aşadar, pe de o parte este activitate de cunoaştere nemijlocită,

senzorială şi pe de altă parte activitate de cunoaştere mijlocită, abstract (verbal- logică

şi raţional-abstractă). Este pus în valoare (şi produs şi proces de activitate) atunci când

este considerat ca reprzentând mentalul (I. Fraţilă, op. cit. ,pg. 196)

Idealul este, model de perfecţiune umană, morală, estetică socială sau de alt

ordin la care subiectul sau o colectivitate aderă şi către care tinde spre a-l realiza că pe

o valoare supremă’’ (Popescu Neveanu, P. , op. cit. ,pg. 317), o modalitate specifică

omului de a se proiecta în viitor. Aşadar, idealurile fiind diverse putem vorbi de cele

care se referă la sferă colectivă adică idealurile de justiţie socială, de democraţie, de

patriotism, de fericire familială, de politeţe care se aplică unor comunităţi de

dimensiuni mici (familia) sau foarte mari (o naţiune, o clasă socială), numite şi

“idealurile colective”; a doua grupă de idealuri se centrează pe viaţa personală,

creatoare, numite şi” idealurile eului “.

Idealul moral este strâns legat de dezvoltarea personalităţii. De aceea,

personalitatea apare drept principiu creator şi dinamizator al nevoii de progres,

7

factorul care dă sens determinat şi specific idealului moral, fiind şi subiectul

obiectivizării şi realizării acestuia”. (Cristea, Rodica, op. cit. Pag. 64).

J. J. Rousseau reliefa magistral funcţionalitatea complexă a conştiinţei

morale:

”Conştiinţă, conştiinţă! Instinct divin, nemuritoare şi cerească voce, călăuză

sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligente şi libere, judecător infailibil

al binelui şi al răului, car îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu eşţi aceea ce

săvârşeşţi perfecţiunea naturii sale şi moralitatea faptelor sale, fără tine nu simt nimic

în mine care să mă înalţe deasupra animalelor decât tristul privilegiu de a mă rătăci

din eroare în eroare cu ajutorul unei inteligenţe fără regulă şi a unei raţiuni fără

principiu”. (J. J. Rosseau, op. cit, pg. 277).

Autodeterminarea morală că trăsătură fundamentală a personalităţii nu este

posibilă decât prin admiterea existenţei, în viaţa morală, a unui ideal conştientizat ca

proiecţie şi totodată că principiu fundamental de conduită. Aşadar, tema mistică, ca

formă a orientării conştiinţei vizează gândirea în funcţie de idealuri. Această

conştiinţă cu orientare religioasă a cărei existenţă este la nivelul cognitiv activează la

nivelul opiniilor şi credinţelor care atestă despre adevărul personal, subiectiv.

Relaţia cu divinitatea are un rol de reglare; spiritualitatea este căutarea

Sacrului aceasta implicând conştientizarea unei dimensiuni dincolo de noi, dar în

continuarea noastră şi valabilă la toate fiinţele umane; spiritualitatea mai presupune şi

la raportarea la valorile umane cele mai înalte: adevăr, iubire şi altruism dar face apel

şi la experienţă şi sentimente asociate căutării scopului şi sensului vieţii.

Se cunosc şi unele păreri conform cărora înţelepciunea izvorâtă din

spiritualitate funcţionează ca o sinergie a tuturor funcţiilor pentru omul care se

raportează în alt mod la cotidian; spiritualitatea nu înlătură suferinţa ci determină

omul să găsească noi resurse în abordarea acesteia.

Profesorul american James W. Fowler (1981) studiază dezvoltarea spirituală

şi descrie şase stadii ale dezvoltării credinţei sau ale dezvoltării spiritualităţii pe întreg

parcursul vieţii, care privesc aspecte psihologice ale dezvoltării copiilor şi adulţilor

astfel:

etapa credinţei intuitive-de proiecţie;

credinţa mitico-literală;

stadiul credinţei sintetico-convenţionale;

credinţa individualizată-reflexivă;

8

stadiul credinţei de legătură sau conjunctivă;

credinţa universală

Astfel, conform ideilor lui Fowler, persoanele se dezvoltă, atingând pe rând

aceste stadii nu doar în concordanţă cu vârsta lor, dar mai ales în concordanţă cu

circumstanţele vieţii. În dezvoltarea umană, teoria personalităţii nu trebuie să

confunde idealul cu realul. Cu siguranţă, nici idealul nu poate fi definit dacă sursa să

nu se află în nevoie obiective ale perfecţionării umane; însă chiar dorinţa de a ne

realiza că personalitate se formează sub influenţa contradicţiei dintre ceea ce suntem

şi ceea ce trebuie să fim, la fel că mijloacele autorealizării noastre care se aleg în

funcţie de situaţiile concrete problematice ale vieţii şi actualităţii noastre (Grigoraş

Ioan, op. cit. pg. 6).

Idealul (filosofic, estetic, politic, existenţial), ca ceva ce nu există, dar ar

putea fi, ca motiv central al existenţei, ca opţiune valorică, pragmatică de viaţă, ca

„stea călăuzitoare”, reprezintă o adevarată forţă spirituală ,decisivă pentru individ

(Manual de psihologie clasa a X-a, M.Zlate,pg.68).

I.1.2. Criză de ideal sau criza identităţii.

Pentru psihanaliză însă, pentru Freud în primul rând, idealurile sunt nişte”

iluzii” pe care oamenii le inventează spre a eluda dificultatea de a trăi, considerat, în

cel mai bun caz, un mecanism inconştient de sublimare a impulsurilor, de compensare

a frustrărilor libidoului iar în cel mai rău caz, un simptom de nevroză.

Şi Nietzsche afirmă o condamnare împotriva idealurilor, afirmând că acestea

te fac să crezi că există dincolo de lumea înconjurătoare, o altă lume imaculată,

veşnică, unde nu există suferinţă, o lume ascunsă; această lume ideală e refugiul

oamenilor deveniţi prea slabi pentru a face faţă realităţii, nişte decadenţi care au

renunţat la voinţa de putere.

Însă nu trebuie să uităm că în numele idealismului s-au comis multe atrocităţi

în istorie (nazismul s-a construit pe idealul purităţii rasiale, comunismul pe cel al

societăţii fără clase) preferându-se gândirea pură (susţinută de Platon şi Berkeley) în

dauna celei reale, o negare a realităţii în folosul abstracţiunii.

Evident, indivizii se consacră unui ideal care este o reacţie la ceea ce li s-a

întâmplat, un revelator al lipsurilor lor, un produs al traumatismelor lor. (Lacroix,

Michael, op. cit. pg.37). Pozitivitatea scopului lor de viaţă decurge din negativitatea

9

trăirilor lor adică idealurile se nasc din durerile noastre secrete. Ontologic, omul este

căutător de sens, de ideal, dar sensul este găsit în măsura în care acesta armonizează

ceea ce se întâmpla în jurul dar şi înăuntrul lui.

Momentele de criză apar atunci când se ivesc discordanţe între credinţele

omului şi evenimentele traumatizante din viaţa omului. Înclinarea spre aspectul

material sau spre plăcere devine o mască a vidului existenţial, apariţiei unei crize.

(Frankl, Victor, op. cit. 22)

Evident, criza mai poate apare când se încheie o etapă din viaţă şi începe alta

iar realitatea pe care o tăieşte persoană acum, comparativ cu cea trăită în copilărie, nu

mai e îndestulătoare atât pe plan familial, carieră sau relaţional.

Omul modern nu mai suportă, nu se mai resemnează şi nu se mai supune

scepticismului stoic. Nu vrea să mai dezbată căinţa sau nuanţele regretului, renunţă la

"frumuseţea răbdării". .

Şi astfel, tensiunea provocată de conflict (factor de psihogeneză) în loc să

mobilizeze resursele şi capacitatea ancestrală pentru ieşirea din impas şi ulteriorul

acces la dorinţa împlinită, devine mecanism de suferinţă, sistem de dubiu şi

nesiguranţă, implicând în mod necesar asistenţa psihoterapeutică sau interumană în

general.

Se ştie că fenomenul idealizării intervine încă din primul an de viaţă. Înainte

de conflictul oedipian există un conflict anterior, primordial cu mama-ambivalenţa-ce

îl va face pe copil să recurgă la idealizare pentru a putea pune capăt crizei. Acest lucru

se va actualiza de-a lungul vieţii când ne vom afla în situaţii asemănătoare; clivajul

idealizator va deveni pentru fiinţa umană, un automatism psihologic, un mijloc de

supravieţuire (Perciun, Vasile, op. cit., pg.98).

Teoria jungiană a complexelor vorbeşte despre fragmentarea verticală

nevrotică iar efectul de unificare şi implicit de liniştire al terapiei religioase este

dovedit încă de Jung iar în zilele noastre, şi de experienţa actuală americană.

Cel care merge mai departe şi dezvoltă termenul de „criză a identităţii” este

Erick Erikson ,format în spiritul tradiţiei feudiene, pe trei nivele.

La primul nivel, porneşte de la stadiile identificate de Freud însă nu consideră ca

personalitatea se contureză cert la vârsta de cinci ani ci continuă să se dezvolte de-a

lungul celor opt serii importante de dezvoltare stadială; fiecare stadiu conţine în sine o

criză ce trebuie rezolvată,se află un conflict centrat în jurul sensului de adaptare sau

10

neadaptare.Nerezolvarea unui studiu poate conduce la stres , anxietate şi chiar pot

întârzia trecerea spre un alt stadiu.

A doua schimbare pe care o aduce este relierfarea rolului Eului care este prioritar faţă

de cel al inconştientului,al Id-ului. Astfel,Eul în viziunea lui este o parte independenă

a personalităţii şi este influenţat nu numai de unul din părinţi ci şi de mediul socila şi

istoric.Eul continuă să crească, să se dezvolte mult mai ales după copilărie.

A treia idee a lui Erikson se referă la impactul culturii ,societăţii şi istoriei asupra

formării personalităţii ca totalitate.

Astfel, personalitatea individului este un produs al modului cum au fost soluţionate

aceste crize sau conflicte. De aceea, aceste stadii de dezvoltare au mai fost numite şi

crize de dezvoltare (ieşirea din criză se poate face în mod pozitiv sau negativ).

Individul care va fi incapabil să facă faţă crizei într-un mod acceptabil, va avea

probleme în parcurgerea următoarelor stadii şi dezvoltarea ulterioară va avea de

suferit. Cu toate acestea, Erikson este de părere că experienţele nesoluţionate

corespunzător dintr-un anumit stadiu pot fi compensate ulterior, dar la fel şi rezolvarea

satisfăcătoare a unei crize poate avea ca rezultat diminuarea efectului în cazul unor

deficienţe ulterioare care pot interveni în următoarele stadii de dezvoltare. Erikson

considera ca fiecare etapă de dezvoltare este caracterizată prin evenimente şi

conflicte, sarcini specifice de rezolvat pe care copilul şi mai târziu adolescentul,

adultul trebuie să le parcurgă şi să le soluţioneze adecvat pentru fiecare vârstă sau

etapă specifică.

Primele trei stadii psihosociale ale lui Erikson sunt asemănătoare stadiilor sexuale ale

lui Freud: oral, anal şi falic şi sunt influenţate semnificativ de atenţia şi îngrijirea

adecvată a părinţilor. 

1. Stadiul de la naştere - 1 an

Criza: încredere primară versus neîncredere primară

În acest prim stadiu se formează sentimentul de încredere versus neîncredere în

ceilalţi, în funcţie de îngrijirea şi dragostea acordată copilului, când acesta este nevoit

să aibă încredere absolută în cei care-i îngrijesc.

Satisfacerea corespunzătoare a nevoilor bebeluşilor va conduce la dezvoltarea unei

atitudini încrezătoare faţă de mediu şi speranţa în viitor.

2. Stadiul 1-3 ani (copilăria mică)

Criza: autonomie versus indoiala, ruşine

În acest stadiu se dezvoltă sentimentul de autonomie, încredere în sine, când copilul

11

vrea să se apuce şi să facă anumite lucruri, cu riscul de a greşi.

3. Stadiul 3-6 ani (copilăria mijlocie)

Criza: iniţiativă versus culpabilitate 

Efecte pozitive:

În această perioadă a vieţii, copilul începe să exploreze lucruri noi, să-şi descopere

abilităţi motorii, să interacţioneze mai mult cu cei din jur, începe să aibă iniţiativa

multor activităţi imitând de obicei adulţii; frecvent, vor încălca interdicţiile impuse de

părinţi, fapt penalizat verbal sau mai mult. In aceste situaţii rolul părinţilor este foarte

important şi dacă aceştia vor fi suportivi, dar si consecvenţi disciplinar în acelaşi timp,

copiii vor învăţa cu timpul că nu toate lucrurile le sunt permise, fără a se simţi

vinovaţi şi, în acelaşi timp, vor continua să exploreze fără a se ruşina de ceea ce fac,

iar asumarea de responsabilităţi va conduce la dezvoltarea simţului de iniţiativă. De

asemenea, părinţii trebuie să manifeste înţelegere faţă de curiozitatea sexuală specifică

la această vârstă.

4. Stadiul 6-12 ani (copilăria mare)

Criza: competenţa/hărnicie versus inferioritate

În acest stadiu, copilul achiziţionează cunoştinţe şi deprinderi, în special prin

intermediul şcolii, specifice culturii din care face parte. Odată cu începerea şcolii,

apare prima comparaţie socială. Astfel, o abordare corespunzătoare din partea

părinţilor, dar şi a învăţătorilor vor dezvolta un simţ al competenţei sau dimpotrivă,

printr-o atitudine necorespunzătoare, vor dezvolta sentimentul de inferioritate. Cea

mai frecventa greşeală a părinţilor este de a-şi compara permanent copilul în funcţie

dacă şi-a făcut temele, dacă a luat rezultate mai proaste ca ale vecinului sau

prietenului etc.

Aceste comparaţii şi reacţii nefavorabile, nu fac decât să adâncească sentimentul de

inferioritate şi inadecvare, deci o nerezolvare corespunzătoare a acestui stadiu va

cântări decisiv în rezolvarea satisfăcătoare a următoarei perioade de crize, deosebit de

importantă in viziunea lui Erikson şi anume, criza adolescenţei.

5. Stadiul 12-20 ani (adolescenta)

Criza: Identitate de sine versus confuzie de rol

În această perioadă, adolescentul caută să-şi formeze şi să-şi dezvolte o identitate

personală şi vocaţională, încearcă să se identifice cu un rol profesional. In acelaşi

timp, se formează comportamente specifice rolului sexual, crizele prin care trece

12

adolescentul; este o perioadă de tatonare a comportamentului sexual în care băieţii, de

exemplu, se dau cu gel, îşi fac ţepi, iar fetele se machiază şi încearcă să se pună în

evidenţă printr-o vestimentaţie cât mai sumară. Pentru a ajunge la un simţ clar şi

coerent al identităţii, adolescenţii se implică în diverse roluri, fără a se angrena

concret în vreunul.

În acest stadiu apare confuzia de roluri şi întrebarea frecventă a adolescentului: "Cine

sunt eu?"; adolescentul manifestă totodată şi un comportament indezirabil, prin însuşi

conflictul interior prin care trece: "să am iniţiativa să fac cutare lucru?"; pe de o parte,

îşi doreşte să aibă iniţiativă într-o acţiune, pe de altă parte, este inhibat de părinţii

care-i dirijează şi limitează fiecare acţiune. Eşecul în dobândirea unei identităţi clare,

durabile are ca rezultat difuziunea rolului, confuzia dintre ceea ce este şi ceea ce

doreşte să fie. Scopul educaţional în aceasta etapă este de formare a copilului autonom

prin acordarea unei anumite independenţe, discret controlată de părinţi

Erikson, ca de altfel majoritatea psihologilor, consideră că adolescenţa reprezintă criza

centrală a întregii dezvoltări. Criza de identitate este considerată ca fiind singurul

conflict puternic pe care o persoană îl are de înfruntat în această viaţă, iar depăşirea

într-un mod satisfăcător se poate realiza in condiţiile în care şi celelalte stadii au avut

o rezolvare pozitivă

6. Stadiul 20-30/35 ani (tânărul adult)

Criza: Intimitate versus izolare de ceilalţi

Caracteristicile principale ale acestui stadiu sunt dragostea şi relaţiile inter-umane, în

care tânărul adult caută relaţii profunde şi de durată. Încă de la vârsta de 20 ani,

fiecare om îţi caută un partener. Fiecare om are o trebuinţă afectivă şi sexuală, iar

după cum spunea şi Erikson, nu are importanţă cât de mult succes ai în activitatea

profesională. Nu eşti dezvoltat complet până nu cunoşti şi dezvolţi sentimentul

intimităţii, iar realizarea acestui lucru are ca efect pozitiv capacitatea adulţilor de a

dezvolta relaţii apropiate şi profunde cu alţii, capacitatea de a iubi şi de a răspunde

angajamentelor faţă de ceilalţi. In cazul când individul nu şi-a găsit partenerul sau este

părăsit, după cum spunea Erikson, se ajunge la o izolare socială, la o relaţionare

superficială.

Majoritatea persoanelor care solicită o consiliere psihologică în această perioadă au ca

problemă singurătatea; efectele care decurg de aici: depresii, tulburări psihosomatice,

psihologice, chiar tentative de suicid etc. Trebuie menţionat ca celibatul nu atrage o

13

tulburare de comportament - este o alegere voită care nu afectează viaţa sentimentală

a persoanei.

7. Stadiul 35-65 ani(adultul)

Criza: Productivitate/realizare/generativitate versus stagnare

Această perioadă se caracterizează prin nevoia adultului de a fi productiv, de a fi

capabil să se orienteze către exteriorul sau/si de a-şi exersa rolul profesional şi/sau

parental (este stadiul în care acest rol este accentuat şi se simte nevoia de a avea un

moştenitor cu orice preţ dacă nu s-a putut realiza până în acest stadiu); de asemenea,

individul simte nevoia de a împărtăşi şi altora din experienţa acumulată. Din acest

motiv se mai numeşte şi "perioada meşterului"; Erikson afirmă că adulţii au nevoie de

copii aşa cum aceştia au nevoie de adulţi.

8. Stadiul după 65 de ani (batrâneţea)

Criza: integritate psihică versus disperare

Efecte pozitive şi negative:

În această perioadă, bătrânul îşi evaluează realizările din timpul vieţii. In cazurile

când răspunsurile sunt acceptabile există satisfacţie pentru propria viaţă şi acceptarea

morţii; se atinge astfel un echilibru de integritate psihică.

După 65 ani, odată cu pensionarea dispare rolul profesional, dispare si rolul parental

când copiii au plecat din casa părinţilor (asta in cazul în care acest rol a fost

îndeplinit) sau a intervenit decesul partenerului de viaţă; încep să apară mai frecvent

întrebări despre rolul propriei existenţe, teama de moarte, iar atunci când aceste

probleme nu au fost rezolvate favorabil se ajunge la o fază de disperare, numită şi

depresia bătrâneţii(apud E.Erikson,Teoria dezvoltării sociale).

I.1.3. Raportul dintre valoare, interese şi ideal în context adaptativ-

integrativ.

Valorile sunt prescrieri mai generale ale modului de comportament, fiind, în

acelaşi timp, şi scopuri, stări ultime de atins ale existenţei noastre. Normele sociale ne

spun cum să ne comportăm în împrejurări date, fără a constitui însă mobiluri ale

organizări vieţii cu bătaie pe termen lung (apud P. Iluţ, op. cit. pg. 34) arăta că valorile

14

sunt standarde ale dezirabilităţii, aproape independente de situaţiile specifice. Astfel,

normele sociale, chiar însuşiţe şi practicate de către individ, îi apăr acestuia mult mai

exterioare şi impersonale, în timp ce valorile sunt privite mai personal ancorate în eu,

conform lui Rokeach.

Conştiinţa omului se susţine prin interes şi ideal.

Etimologic, interesul este un termen format din două structuri lingvistice

provenite din latină: inter şi esse care înseamnă "a fi la mijloc, a fi între", ceea ce

exprimă, relaţia utilă dintre organism şi mediu" (Sillamy, 1996).

Definirea şi clasificarea intereselor a fost făcută la începutul secolului trecut

cu precădere în ţările industrializate (Anglia, Franţa, Germania, SUA) mai mult din

nevoia stringentă de a orienta şi plasa forţa de muncă de pe poziţia umanistului fără o

explicaţie psihologică satisfăcătoare.

Încă din anii ’30, Al. Roşca afirmă că interesul exprimă tendinţa de a fi

absorbită de o experienţă şi de a o prelungi; la polul opus există aversiunea- tendinţa

de a se îndepărta de o anumită situaţie, de a o respinge şi de a se orienta în altă

direcţie. Mai mult, Roşcă leagă interesul şi manifestarea exterioară de persistenţa

activităţii şi concentrarea atenţiei. Teoria lui MC. Dougall spune că, interesul este

atenţia latentă iar atenţia este interesul în acţiune” (Al. Roşcă, op. cit. pg. 39).

Din punct de vedere structural şi funcţional, interesele sunt strâns legate de

activitatea de cunoaştere (şi, implicit, de gândire), căci a te interesa de un obiect

înseamnă, în primul rând, a dori să-l cunoşţi şi a-l explora cu toate mijloacele

disponibile. ,

În sistemul variabilelor motivaţionale intrinseci care acţionează asupra

procesului orientării şcolare şi profesionale, interesele cognitive ocupă un loc

important, având o pondere deosebită în stimularea şi orientarea subiectului spre

obiect." (Drăgan, op. cit. pg. 56). Ca mecanism de stimulare a activităţii de

cunoaştere, interesul funcţionează perpetuu, alimentându-se din propria sa tensiune.

Forţa lui este amplificată, deoarece în structura sa intră atât procese de ordin

intelectual cât şi procese de ordin afectiv şi conativ.

În concluzie, influenţa intereselor noastre se concentrează asupra tuturor

proceselor psihice, asupra percepţiei, memoriei, gândirii, imaginaţiei, la fel ca şi

asupra vieţii afective şi asupra manifestărilor de voinţă. Interesul nu realizează doar o

simplă homeostazie, ci este un factor de integrare dinamică a personalităţii, fiind

15

stimulat atât de impulsuri şi tendinţe interne cât şi de dorinţa de autodepăşire, de

aspiraţii, de idealuri, de dinamică şi cerinţele vieţii sociale.

Abandonarea filierei filosofice deja depăşită în explicarea comportamentului

uman (Schopenhauer - voinţa de a trăi, Nietzsche - voinţa de putere, Bergson - elanul

vital, Sartre - libertatea individuală) şi trecerea la interpretarea operaţionalistă a făcut

posibilă integrarea intereselor în ansamblul celorlalte componente ale personalităţii,

printre care şi motivaţia.

Psihologul român P. Popescu-Neveanu (1977) pune interesul în cadrul

structurilor motivaţionale. Pe lângă trebuinţe, motive, convingeri, idealuri şi concepţie

despre lume şi viaţă, interesul apare ca orientare selectivă, relativ stabilă şi activă spre

anumite domenii de activitate. Orientările vagi şi fluctuante nu sunt interese, ci doar

capricii sau un început de structurare a intereselor. Dacă un subiect începe mai multe

activităţi şi nu finalizează nici una, atunci înseamnă că acesta nu şi-a cristalizat încă

interesele. Acestea sunt formaţiuni motivaţionale mai complexe decât trebuinţele şi

motivele, deoarece implică organizare, constanţă şi eficienţă. Orientarea spre o

activitate presupune prezenţa unor cunoşţinte, intrarea în funcţiune a activismului

mintal. Orientarea este trăită ca o stare plăcută şi care împinge spre acţiune. Interesul

este un factor care declanşează structurile motivaţionale în vederea susţinerii

energetice a unei acţiuni, activităţi, obiect sau fiinţă care ne atrage, care ne stârneşte

curiozitatea şi care ne provoacă satisfacţie.

I. 1. 4. Complexele şi imaginea divină preferată

Aşa cum afirma şi Jung, există o legătură strânsa între personalitate,

complexe şi forma noastră preferată de spiritualitate. Avem sădit în noi potenţial

arhetipal de a dezvolta o imagine a divinităţii şi cercetările ne arată că imaginea

divinităţii care se dezvolta în cele din urmă şi depinde în mare parte de experienţele

timpurii din familia de origine.

Credinţa nu poate fi produsă prin învăţământ teologic, ci este un dar al gratiei

divine, care necesita descoperirea vieţii spirituale. (C. Jung, op. cit. , pg. 124)

Conştiinţa religioasă urmează traseul obişnuit de formare ca oricare altă

conduită umană. Ea suferă transformării multiple de-a lungul dezvoltării ontogenetice

pliată şi în directă legătură cu experienţele proprii. Astfel că identitatea religioasă se

formează dependent de transformările personale.

16

Unii autori susţin că educaţia religioasă a copilului îşi are începuturile chiar

înainte de a se naşte, prin maturitatea spirituală la care ajung părinţii, aceştia având

responsabilitatea de-a-şi răsfrânge în mod pozitiv capitalul spiritual acumulat de-a

lungul vieţii în formarea religioasă. Concret, părinţii conştientizând aspectul important

al acestora, îl pot iniţia în tainele spirituale pornind dintr-un cadru exterior ca într-un

final să-i aparţină în totalitate, fiindu-i proprii.

Una dintre nevoile primare ale sugarului este cea de securitate. Aceasta este

fundamentul pe care se clădeşte treptat credinţa şi sentimentul religios, legată profund

de o conduită de dependenţă . John A.T. Robinson spune : ‘‘nu există copil care va

crede în ceva, mai înainte de a se încrede în cineva’’.Actul mamei de a-l hrăni, de a-i

asigura linişte şi siguranţă dobândeşte şi un conţinut supranatural. Tot acum

sentimentul de temere în faţa necunoscutului se transformă în sentimentul de mai

târziu în supunerea şi temerea în faţa lui Dumnezeu.

După vârsta de trei ani, conştiinţa de sine a copilului se lărgeşte, la fel şi sfera

de cuprindere spirituală.Preocupat de ‘‘a fi mare’’, ideea de Dumnezeu este asimilată

foarte repede acelui ‘‘mare’’ , concept pe care deja îl vehiculează.

Copiii au o gândire bazată pe intuiţie şi sunt foarte permeabili la credinţa în

minuni, supranatural. Copilul mic învaţa prin imitaţie, astfel că va absorbi ca un

burete credinţa la care aderă şi părinţii lui, multe dintre elementele componentei

religioase formându-se prin contaminare, mediul familial având rol deosebit de

important. Nu se poate vorbi însă despre o viaţă religioasă acum, ci doar de punerea

bazei în dezvoltarea de mai târziu a credinţei, deoarece acum se dezvoltă gândirea,

afectivitatea se difersifică şi încolţesc conduintele morale.

Odată cu creşterea copilului, problemele religioase trebuie abordate cu tot mai

mai mare delicateţe. Copiii sunt în căutarea identităţii, jucându-se cu rolurile, conduşi

de dorinţa de-a se găsi pe sine. Pericolul alunecării în extreme este foarte mare acum,

iar atracţia spre acestea va fi cu atât mai mare cu cât impunerile exterioare sunt făcute

în forţă.

Preadolescenţa şi adolescenţa este marcată de extinderea intereselor, deci şi

spre divinitate, supranatural. Tinerii percep aspectele spirituale ca fiind ceva ce îi

priveşte în mod personal, intând în sfera lor intima, el singur este responsabil de

modalitatea de raportare la Dumnezeu. Cei mai mulţi sunt derutaţi acum, însă

17

esenţială este dorinţa şi căutarea ce-i caracterizează în această perioadă. Înţelegerea şi

cunoaşterea semnificaţiilor şi valorilor sacre este unul dintre lucrurile care îi macină,

relevantă fiind sensibilitatea şi chiar conflictul care poate lua naştere referitoar la acest

subiect. Intuesc taina şi sacrul, dar încă nu-l pot înţelege cu mintea.

Aşa cum spune Dubesse M., adolescenţa este ‘‘momentul când de obicei se

pierde, se câştigă sau se capătă credinţa’’.

Cercetătorii francezi Andre Godin şi Monique Hallez au descoperit aspecte

importante în ce priveşte corelaţia dintre imaginea parentală şi paternitatea divină, aşa

cum apar structurate la copii în primii ani de viaţă. Iată câteva din conluziile lor:

- imaginile parentale evocă şi condiţionează în plan psihic dezvoltarea

atitudinilor faţă de Dumnezeu;

- există corelaţii dominante în funcţie de sex, imaginile materne sunt

mai pregnante la bărbaţi, cele paterne la femei, acestea asigurând

atracţia sau respingerea religioasă;

- maturizarea spirituală aduce cu sine şi purificarea evocării divinităţii

de imaginile părinteşti;

- evocarea pozitivă a divinităţii se corelează cu caracterul părintelui

preferat şi este compromisă de relaţia cu părintele respins;

- criza religioasă este dependentă de percepţia negativă a unui părinte;

- autoritatea părinţilor este legată de autoritatea supremă; autoritatea

ponderată este un teren favorabil pentru trăirea pozitivă a

sentimentelor pentru autoritatea divină.

Alţi cercetători Fritz Oser, Paul Gmunder şi Louis Ridez stabilesc cinci etape

ale judecăţii religioase, într-o lucrare de referinţă intitulată ‘‘ L‘Homme, son

developpement religieux’’.

Prima etapă, Deus ex machina, este caracterizată de credinţa copilului

că totul este dirijat şi realizat prin forţe exterioare sieşi. Pentru el, Dumnezeu

acţionează. Iar oamenii reacţionează ca răspuns la o presiune exterioară.

Copilul dă curs acţiunii ca urmare a unei stimulării independente de el.

Protecţia, boala, abandonarea, sănătatea sunt oferite de divinitate şi trebuie să

îndeplineşti voinţa Lui pentru a fi păstrată o relaţie benefică.

18

În a doua etapă, Do ut des, se acţionează pentru a influenţa realitatea

absolută care ne domină pentru a obţine favoruri. Se intenţionează un fel de

parteneriat cu Dumnezeu, dispunând de mijloacele care atrag consecinţe bune

sau rele. Persoana este liberă să se supună sau nu presiunilor normative divine.

Voinţa divină poate fi influenţată prin rugăciuni, sacrificii. Acceptarea probelor

la care suntem supuşi de Dumnezeu atrage trăirea prospreră, totul constând în

a da curs sau nu lor, suportând consecinţele.

Autonomia absolută şi deismul. Acum se face separarea completă a

domeniului realităţii absolute şi acţiunea proprie. Persoana îşi atribuie

responsabilitatea pentru deciziile proprii. În această etapă este esenţială

competenţa de decizie, se poate îndepărta sau apropia de divinitate aşa cum

hotăraşte. Libertatea este conştientizată cu privire la Dumnezeu. Divinitatea

reprezintă un dat din afara umanuli,iar libertatea , sensul, speranţa sunt

domenii care depind de decizia personală.

Autonomia religioasă şi planul salvării. Are loc o remediere a celor

două planuri existente: autonomia de decizie şi acceptarea supranaturalului.

Progresul constă în capacitatea persoanei de-a dispune de un eu capabil de

decizie. Subiectul se consideră integrat într-un plan universal, el însuşi având

un scop, condus în acelaşi timp de libertatea sa. Relaţia cu divinitatea se

realizează indirect, persoana fiind responsabilă de realizările proprii, dar

punându-şi problema cum să învingă dificultăţile, surpinzand că divinitatea

reprezintă învingerea disperării. Acum libertatea se percepe prin intermediul

divinitaţii.

Ultima etapă este perspectiva autonomiei religioase prin

intersubiectivitatea absolută. Libertatea absolută este chiar divinitatea,

considerată un adevăr fundamental pentru om. Dumnezeu devine garantul

omului care se îndreaptă spre alţi oameni.

Aceste etape se coordonează reciproc şi sunt complementare. Sunt în

acelaşi timp structuri fundamentale ale personalităţii, care se transformă şi se

modelează de-a lungul vieţii.

Punerea în discuţie a probematicii credinţei, religiei, Dumnezeu constituie un pas

important în procesul de individuare şi dezvoltarea psihicului la copil. După C.G.

19

Jung procesul de individuare este ‘‘măsura în care personalllitatea este autentică în

raport cu potenţialităţile sale profunde, nu în urma tendinţelor egocentrice şi narcisice

sau identificarea cu roluri colective culturale, ci împlinirea flexibilă, deschisă spre

acel întreg încă virtual care va rămâne sensul subiacent fiecărei

încercări’’( Introducere în analiză jungiană pg. 82-83).

Sensul conceptului de realizare de sine este utilizat de Jung pentru a dezvolta

un eu stabil şi continuu, dar de un tip diferit de ceea ce cunoaştem noi (la propria

persoană), punând în discuţie ajutorul conştient dat Sinelui pentru înţelegere. Intrarea

în relaţie şi descoperirea conştientă a unui alt conţinut psihic este esenţial pentru acest

autor şi a cursului prevăzut de el pentru individuare. În acest context Sinele este o

personalitate internă, cuprinzătoare şi eternă, denumită ca întreg conştient şi

inconştient al persoanei, prezent la naştere în structura individuală a fiecărei persoane.

Legătura dintre sensul uman pe care dorim să-l descoperim în mod personal şi

eu, este că primul indiferent de măreţia lui, nu se poate realiza decât prin eu.

Procesul de individuare poate să inceapă în cele mai variate stadii de viaţă.

Legătura acestuia cu lucrarea de faţă constă în faptul că tinerii care trăiesc lupta cu

conceptul de Dumnezeu, moarte, rău, dacă rămân deschişi la polaritatea generală a

existenţei umane, sunt în procesul de individuare, deoarece se lasă pătrunşi şi urmează

profunzimea naturii umane.

Fiecare religie vorbeşte despre un centru divin din care pornesc şi se răsfrâng

regulile pentru a se păstra organizarea ca un fel de întoarcere la origini. Pericolul

omului modern este tendinţa acestuia de a se identifica pe sine cu centrul rezultând

disoluţia personalităţii, denumită ateism, în acest caz inflaţia psihică se poate sfârşi

printr-o catastrofă.

Eul este factorul integrator al personalităţii, iar relaţia eu-Sine este

reciprocitate: Sinele motivează dezvoltarea eului şi îl împinge dincolo de el, iar Sinele

poate fi realizat în plan real doar prin eu. Jung spune că : ‘‘realizarea Sinelui devine

mai mult decât o necesitate personală răsplătită prin satisfacţie sau senzorialitate,

apare ca o luptă pentru întreaga umanitate’’.

20

Frumuseţea tezei lui Jung este că individuarea este privită ca eliberare în

cadrul vieţii, provocându-se conectarea la întregul univers şi de a recunoaşte universul

în individ.

Relaţia dintre Sine şi eu este vitală, problematică şi în acelaşi timp corespunde

relaţiei omului cu creatorul din miturile şi religiile lumii.

Astfel în prima parte a vieţii are loc dezvoltarea eului prin separarea

progresivă dintre Eu-Sine, pentru ca în a doua jumătate a vieţii să se realizeze

reuniunea Eu-Sine prin relativizarea Eului ca experienţă şi relaţionarea cu Sinele.

Acest proces de separare şi unificare se repetă de-a lungul întregii vieţi. Întrebarea

firească este cum trebuie procedat pentru a scoate cu succes copilul din stadiul

inflaţiei separare-unificare şi să-şi creeze o idee realistă despre lume. Mihaela

Minulescu spune că importantă pentru dezvoltarea şi creşterea copilului este

menţinerea integrităţii axei Eu- Sine în timp ce se dizolvă identificarea eului cu

Sinele. Pentru exemplificarea procesului relavantă este relaţia mama-copil. În prima

parte a copilăriei, copilul trăieşte ca centru al lumii. Pentru a se dezvolta psihologic,

copilul trebuie să simtă dedicarea totală a mamei. Treptat lumea începe să respingă

cererile copilului, astfel că axa Eu- Sine este tulburată, începând separarea- rana,

moment esenţial în procesul de învăţare că nu este o zeitate.

Neumann este de părere că Sinele poate fi trăit în special în relaţia cu mama,

cea care dă direcţie, protejează şi hrăneşte, fiind inconştientul şi Sinele, iar copilul

dependent este Eul şi conştiinţa. Astfel Sinele este trăit iniţial în proiecţie parentală.

Deci Sinele este un determinant interior şi axa Eu- Sine poate fi identică cu relaţia

părinte-copil.

Unitatea din prima parte a vieţii, când mama satisface cererile copilului este

esenţială, deoarece dă siguranţa acceptării. Copiii ce nu au parte de un astfel de

tratament rămân cu sentimentul unui gol imens şi impresia adânc înrădăcinată că nu

au dreptul să existe. Terapia este cea care reface axa Eu- Sine, urmând procesul

normal de dezvoltare. Ciclul acesta de separare- unificare se repetă în cursul

copilăriei. Este important ca după respingerea copilui ca formă de pedeapsă,

acceptarea să fie totală pentru a se asigura dezvoltarea firească, dacă nu apar tulburări

de comportament în viaţa sa. Pe de altă parte, lipsa respingerii poate dezvolta

21

psihologia copilului răsfăţat cu implicaţii mult mai severe prin neacceptarea cursului

vieţii.

Mitologic, relaţia Eu-Sine este redată de dogma că omul – eul a fost creat

după asemănarea chipului lui Dumnezeu- Sine. Natura esenţială a Eului este redată de

‘‘ Eu sunt cel ce Sunt’’. Legătura dintre Eu-Sine este calea de comunicare dintre

personalitatea conştientă şi psihicul arhetipal, iar rănirea duce la distrugerea acestei

legături conştient- inconştient, urmând alienarea Eului. Se pot întâlni forme exagerate

de alienare atunci când se recurge la respingere din parte părinţilor, axa Eu-Sine este

tulburată, rezultând un copil predispus la alienare până la stadii insuportabile,

deoarece respingerea părinţilor este resimţită ca respingere din partea lui Dumnezeu.

În psihologia creştină alienarea este pedeapsa pentru păcat. ‘‘Păcatul este

presupoziţia inflaţională a eului care preia funcţia Sinelui. Crima cere căinţă, dar o

satisfacţie completă cere restituirea mai mult decât ceea ce fusese luat (pg. 112,

Minulescu).

Astfel armonia familiei contribuie la o dezvoltare firească a copilului şi o integrare

psihică şi socială a acestuia, astfel încât lumea în care trăieşte nu-i este străină.

I. 1. 5. Religie, credinţă, valoare morală, probleme existenţiale şi opţiunea

devenirii pesonale.

Omul modern se confruntă cu un sentiment de absurditate al vieţii care apare

ca rezulat al pierderii instinctelor şi pulsiunilor dar şi al normelor cultural-tradiţionale

(Frankl, op. cit. , pg. 16). Mulţi oameni în pericol să îşi piardă viaţa sau bolnavi

incurabili apelează la metode de rezistenţă ce ţin de religie, în timp ce alţii

experimentează pierderea sau neîncrederea în credinţa. Chestiuni existenţiale cum ar

fi recăpătarea unui sens al vieţii se ivesc la pacienţii ce suferă de boli grave, traume,

sau abuz de substanţă. Într-adevăr, cele mai frecvente chestiuni ce ţin de religie şi

spiritual şi la care se fac referiri în literatura de specialitate privesc boli fizice.

Pe de altă parte, experienţele religoase pot fi asociate cu psihopatologia în situaţii

clinic-medicale, cum ar fi posesia demonică, scrupulozitate (gânduri obsesive despre

păcat) sau implicarea în noi mişcări şi culte religioase.

O experienţă anormală este definită ca o deviaţie de la modul general de a

privi realitatea. Tipologia propusă de numeroşi experţi este variată. O varietate de

22

experienţe anormale: examinarea evidentei ştiinţifice, publicată de către Asociaţia

psihologilor americani, a examinat 10 experienţe religioase, inclusiv experienţele

mistice, experienţele din preajma morţii, experienţe de răpiri de către extrateristri şi

experienţe de legături psihice, cum ar fi telepatia, clarviziunea, cunoaşterea anticipată.

Aceste experienţe se suprapun considerabil peste cele 8 tipuri de probleme

spirituale propuse de David Lukoff care au fost introduse în DSM IV încadrate la

„alte situaţii care necesită atenţie clinică”. De asemeanea de notat este cercetarea

sistematică a articolelor din Medline despre chestiuni spirituale şi religioase. Aceste

patru tipuri sunt incluse în 10 forme de urgente spirituale descrise de profesorul

Stanislav Grof care de fapt a şi inventat acest termen de „urgenţă spirituală” în 1980.

Alte tipuri de probleme spirituale cuprind experienţe vizionare, experienţe psihice,

experienţe legate de obsesii, experienţe legate de meditaţie şi de practică spirituală.

În general, nu s-au descoperit legături între experienţele religioase şi

psihopatologie. Într-adevăr în urma multora dintre aceste experienţe s-au demonstrat

practic schimbări majore în bine. Majoritatea acestor experienţe nu au cauzat o

ruptură în funcţionalitatea psihologică, socială, ocupaţionala şi nu au necesitat

tratament. Totuşi, unele persoane pot manifesta dificultăţi psihologice interpersonale,

cum ar fi teamă de ridicol sau de respingerea celorlalţi, un sentiment de izolare,

dificultăţi în reconcilierea experienţelor lor cu concepţiile, valorile, stilul de viaţa de

mai înainte. Forma complicată a fost descrisă ca o urgenţă spirituală, atunci când o

persoană manifesta tulburare suficient de mare pentru a cauza o ruptură în

funcţionalitatea psihosocială şi profesională.

Manifestările experienţelor anormale pot implica emoţii intense, viziuni, un

proces neobişnuit al gândirii, tremor şi senzaţie de căldura şi energie. Fie ca unele

experienţe anormale se produc în mod spontan, fără factori ce au produs evenimentul,

altele pot fi precipitate de situaţii de stres, cum ar fi o boală fizică sau pierderea unei

relaţii apropiate sau implicarea profundă în practici spirituale cum ar fi meditaţia,

yoga, rugăciunea. (Maria Runcan, op. cit. pg.75 )

I. 1. 6. Relevanţa medicală şi spiritualitatea

Psihiatria s-a prezentat ca fiind neutră dacă nu, ocazional, chiar într-un

antagonism faţă de religie, mai mult, ignorând factorul spiritual. Freud a avut o

influentă considerabilă în înrădăcinarea ideii că religia este irelevanta dacă nu chiar

23

clinic periculoasă, etichetând-o drept " nevroză obsesivă". El a descris indivizii

religioşi drept fiinţe slabe, având nevoia să-şi creeze un Dumnezeu al propriei

imaginaţii decât să îşi recunoască şi trateze în mod deschis propria fragilitate şi

neajutorare.

Chiar dacă Freud susţinea, fără bază ştiinţifică, date recente sugerează că,

deşi convingerile religioase şi spirituale ale unei persoane pot fi asociate cu

psihopatologia, în mod mult mai frecvent aceste convingeri par să confere protecţie

împotriva unui număr de afecţiuni medicale şi psihiatrice. Acest schimb de accent este

prezent în domeniul psihologic, social, psihiatric şi în literaturile de specialitate.

Din ce în ce mai mare număr de sudii medicale şi epidemiologice vin în

favoarea efectelor religiei şi spiritualităţii. Studii demografice şi anchete medicale

arata ca în general oamenii doresc o abordare religios-spirituala în îngrijirea sănătăţii

lor mintale. Lucrări conceptuale descriu necesitatea unui dialog între domeniul

religios şi cel ştiinţific. O literatură de specialitate din ce în ce mai proliferanta

dezbate aspecte ce ţin de spiritualitatea şi religiozitatea pacientului.

Larson şi Milano notează necesitatea convingerii psihiarilor în legătură cu

relevanta pe care spiritualitatea şi religia o au în cadrul medicinei psihiatrice. Ei au

delimitat cinci arii în care evidenta ştiinţifică începe să susţină relevanta religiei şi a

problemelor spirituale în îngrijirea psihiatrică:

1) pacienţii vor că medicii lor să ia în consideraţie chestiunile spirituale;

2) convingerile religioase sunt asociate cu câteva atitudini şi comportamente

ce ameliorează starea sănătăţii influenţând practicile preventive atât în medicină cât şi

în psihiatrie;

3) convingerile religioase sunt evidente în cazul pacienţilor cu afecţiuni

grave care fac faţă mai eficient;

4) integrarea conceptelor spirituale în anumite zone specifice de tratament

(ex. Abuzul de drog), măreşte eficacitatea acestora în cazul pacienţilor cu orientări

religioase, incusiv în cazul unor afecţiuni psihiatrice cum ar fi depresia;

5) recuperarea în urma unor episoade de boală mintală gravă poate fi

facilitata de implicarea elementului religios.

 

 

24

În catea sa, TERAPEUTICA BOLILOR MINTALE  Jean-Claude  abordează

„nebunia de origine somatică” – trupească. Chiar şi Părinţii Bisericii

recunosc cauzele nebuniei ca fiind fiziologice care pot influenţa facultăţile mintale. 

O altă cauză mult mai gravă este nebunia de origine demonică despre care afirmă ca

nu se ţinea cont fiind pusă pe seama ignoranţei(dar nu a Bisericii fiindca reprezntanţii

ei erau cei mai culti); boala nu poate fi redusă la o cauză mecanică, că nu e vorba de o

etiologie pur fiziologică. „Atacul este mult mai profund anume la adresa spiritului”,

unde se cuibăreşte duhul cel rău pe care-l izgoneşte harul Duhului prin Taina

Botezului aşa precum au arătat Sfinţii Părinţi, de exemplu sfântul Diadoh al

Foticeei.

 Natura şi cauza a ceea ce obişnuim să numim astăzi boli mintale au pus în toate

timpurile probleme redutabile,astfel ,se observă cele trei dimensiuni ale fiinţei

omeneşti – cea fizică, cea psihică şi cea spirituală, şi asta într-un mod cu mult mai

direct decât bolile trupului de care nu s-a ţinut întotdeauna seamă

Manualul de psihiatrie a l l u i H . Ey, P. Be rna rd ş i C . B r i s s e t c ons t a t ă

î n p r ez en t coexistenţa a patru mari tipuri de teorii:

1)Teoriile organo-mecaniciste, care consideră că bolile mintale au o

origine organic

2)Teoriile psiho-dinamice ale inconştientului patogen, care le consideră ca

fiind un efectal forţelor inconştientului (Freud şi discipolii săi, Jung).

3)Teoriile socio-psihogene ale factorilor de mediu, care înfăţişează bolile

mintale ca pe nişte reacţii patologice de natură pur psihologică la nişte situaţii

nefericite sau dificile1

4 )Teo r i i l e   o rganogene  d inam is t e ,   c a r e   cons ide ră că   bo l i l e

min t a l e   sun t   gene ra t e de  o

de s t ruc t u r a r e   a   f i i n ţ e i   p s i h i ce ,   a ce as t ă   dezo rgan i za r e   f i i nd   cond i ţ i

ona t ă   de   f ac t o r i organici (Jackson, Janet, Ey).

Aceste poziţii diferite se exclud, în principiu, una pe alta;uneori, în sânul

aceleiaşi axe teoretice şi practice putem găsi diferenţe

considerabile,d ive rgen ţ e   ş i   con t r a d i c ţ i i   ( l uc ru   e   cu   t o tu l   ev ide n t   a tu

nc i   c ând   se   ana l i zea ză   s i ngu re l e   p s i ho t e r a p i i ,   ch i a r   p s i ho t e r a p i i   d

25

e  un   anumi t   t i p ,   de   exem plu  p s i hana l i za   f r eud ia nă   ş i  psihanaliza

jungiană). Constatarea că, în ceea ce priveşte rezultatele, toate terapiile

sunt echivalente ne face sădevenim gânditori: faptul că metode atât de eterogene,

fondate pe principii teoretice atât dediferite, ba chiar contradictorii, au efecte

echivalente, afectează principiul logic al non-contradicţiei şi poate

conduce cu uşurinţă la gândul că eficienţa lor ţine de altceva decât de ceea

ce le defineşte specificitatea, şi anume, de o anumită atenţie acordată bolnavului, de

ascultare şi îngrijire pe care acesta ar putea, în consecinţă, să le găsească, într-un mod

la fel de eficient, în afara acelui mediu specializat.

Va r i e t a t ea   t eo r i i l o r   p s i h i a t r i c e   f ace   ev ide n t   d i f i c i l ă   o   î n ţ e l ege re   a

sup ra  de f in i ţ i e i   ş i clasificărilor bolilor mintale. Asupra acestui subiect se constată

diferenţe considerabile de la o şcoală la alta.

Bolnavul mintal este prin excelenţăcelălalt , conceput de fiecare drept cel care diferă

radical de sine, drept străin. E semnificativ că în cea mai mare parte a societăţilor el

este considerat sau ca un supraom, sau ca un subom ,ca un om privat deraţiune,

facultate care defineşte în mod specific omul, sau ca un „alienat”, supus

unor forţe

n o n u m a n e   s a u   l i p s i t ,   î n   o r i c e   c a z ,   d e   l i b e r u l   a r b i t r u   ş i   d e   v

o i n ţ a   c a r e   c a r a c t e r i z e a z ă deopotrivă fiinţa umană, devenit deci străin de

condiţia umană), şi arareori ca un om obişnuit. În vreme ce psihiatria modernă

apare în mare parte sfâşiată de teorii contradictorii sau aspirând fiecare la

valoarea exclusivă a propriului punct de vedere, e interesant de constatat că gândirea

creştină a dezvoltat o concepţie complexă asupra bolilor mintale, care

distinge la originea lor trei cauze posibile:

organică, demonică şi spirituală  aceste trei etiologii dând ocaz i a uno r

t e r a peu t i c i d i f e r i t e ş i spe c i f i c e . A ce as t a pe rm i t e cu u şu r i n ţ ă s ă s e

cons t a t e falsitatea radicală a afirmaţiei, destul de răspândite printre

istorici, că ea n-ar fi conceput nebunia şi bolile mintale decât ca efect al

unei posesii demonice.

Î n   v r e m e   c e   p s i h i a t r i a   m o d e r n ă ,   î n   f i e c a r e   d i n   t e n d i n ţ e l e   e i

,   p a r e   î n   m u l t e   p r i v i n ţ e simplificatoare, concepţia Sfinţilor Părinţi are

meritul de a lua în calcul cele trei dimensiuniale fiinţei omeneşti: trupească,

psihică şi spirituală . Şi chiar dacă fenomenul nebuniei – se admi t e d i n

ce î n ce ma i mu l t – t r i mi t e l a zone l e ce l e ma i p ro funde , ş i ch i a r l a

26

va lo r i l e fundamentale ale fiinţei omeneşti, ei nu uită niciodată să-l

înfăţişeze în funcţie de relaţiaomului cu Dumnezeu şi în raport cu

devenirea fiinţei omeneşti depline. Referirea la planul spiritual nu încetează

să pună în evidenţă puterea de înţelegere pe care o au, şi această referire asigură

unitatea şi coerenţa concepţiei lor . În faţa unei concepţii care reduce, în fond

boala mintală la o tulburare trupească, ei menţin existenţa factorului

psihic. Dar, bazându-se pe o antropologie în care sufletul, deşi e strâns

legat de trup, păstrează în raport cu el o anumită independenţă, ei afirmă,

pe de o parte, că bolile min t a l e , î n caz u l î n c a r e ex i s t ă o cauz ă

o rgan ică , sun t t u lbu ră r i a l e exp re s i e i t r upeş t i mai degrabă decât ale

sufletului însuşi..Sfinţii Părinţi afirmă posibilitatea unei cauze demonice,

exercitându-se direct asupra psihismului sau făcând să intervină trupul cu

titlul de intermediar. Această concepţie a unei etiologii demonice poate

părea în zilele noastre arhaică şi desuetă. Rolul a c t i v i t ă ţ i i demon i ce

e s t e , a z i , î n O cc iden t , dacă nu i gno ra t , m ăca r s ubes t i ma t de

mu l ţ i , i nc lu s iv d in r â ndu l c r e ş t i n i l o r, î n c i uda numeroa se lo r

r e f e r i n ţ e ca r e s e f ac a sup ra l u i î n Scripturi, texte liturgice, scrieri patristice

şi lucrări hagiografice. Cu toate acestea, făcând abstracţie de un anumit număr de

factori legaţi de epocă, această concepţie nu ne pare a-şi fi pierdut toată valoarea.În

primul rând, vom observa în legătură cu bolile mintale ceea ce am constatat deja la

bolile trupeşti, şi anume că, în Evanghelii şi la Sfinţii Părinţi, explicarea printr-o cauză

demonică nu ţ i ne , cum s e a f i rmă a des ea , de i gno ra r ea c auze l o r

na tu r a l e , deoa rece a ce l ea ş i bo l i sun t explicate, după caz, prin unele sau

prin celelalte.Î n a l do i l ea r ând , demn de men ţ iona t e s t e p ro f e s o ru l

Ma rce l Sendrail, vorbind în calitate de medic, nu ezită să scrie în recenta sa Istorie

culturală a bolii:„Obişnuinţele critice care au credit astăzi preferă să recunoască în

cazurile aparent similare – cazurile de posesiune raportate în Evanghelii –

efecte ale unor dezordini mintale lipsite decaracter ocult.”.

Mai apoi, se cons t a t a că a numi ţ i bo lna v i mi n t a l i evocă , î n relatările lor,

prezenţa în ei, măcar în anumite momente, a unei forţe străine care-i

împinge,împotriva propriei voinţe, la anumite gânduri, cuvinte sau acţiuni, şi că unii

din ei prezintă ca  pe o en t i t a t e dem on ică acea s t ă fo r ţ ă c a r e l e d i c t ează

f a ţ ă de e i î n ş i ş i s a u / ş i de c e i l a l ţ i comportări foarte clar negative, care

pot să meargă până la crimă sau/şi sinucidere.

27

Nişte  p s i h i a t r i   ame r i can i ,   t u lbu ra ţ i   de   cons t an ţ a   ş i   s i mi l i t ud i nea   a

ce s to r

  evocă r i   l a   i nd iv i z i  provenind totuşi din medii socio-culturale diferite, adesea

areligioase, au fost determinaţi s-o rupă, asupra acestui punct, cu tradiţia

naturalistă care refuză să vadă în aceste consideraţii altceva decât simptome

ale unui delir, şi deci să le ia în serios conţinutul, hotărând, cu titlu de ipoteză de

lucru, să ia în consideraţie aceste relatări de experienţe demonice ca şi cum ele

ar corespunde unei realităţi obiective. Unul dintre ei, inventariind,

examinând şi comparând„vocile” pe care pacienţii spuneau că le-au auzit,

a constatat că aceste „mesaje” n-aveau caracterul haotic, incoerent şi

dezordonat la care ar trebui să ne aşteptăm din partea unei dezorientări

psihologice, ci păreau să corespundă unei intenţii bine definite, logice şi coerente,şi

prezentau o structură (pattern) identificabilă, care pare într-adevăr să existe

independent de înşişi aceşti pacienţi.

 

Sfinţii Părinţi admit o etiologie spirituală; această etiologie e foarte importantă,

deoarece ea priveşte cea mai mare parte a nevrozelor nosografiei clasice actuale, ca şi

anumite forme de psihoze .Astfel, atitudinea pe care psihiatria modernă o desemnează

sub numele de „supravalorizare”sau „hipertrofiere a eu-lui”, care este prezentă

în cel mai înalt grad în psihoza paranoică şi într-un grad mai scăzut în

nevroza isterică, şi de care pot fi legate numeroase dificultăţi relaţionale –

simptom prezent în cea mai mare parte a nevrozelor – îşi găseşte în mod vădit o

corespondenţă în patima trufiei, aşa cum o descriu Sfinţii Părinţi. În

aceeaşi categorie de realitate, ceea ce se numeşte în general, de la Freud încoace,

„narcisism” pare să corespundăîn aceeaşi măsură acestei patimi, dar legându-

se încă şi mai strâns de patima originară afilauţiei, iubirea pasionată de sine, care

are ca obiect principal trupul. Anxietatea şi angoasa, prezente în cea mai mare parte

a psihozelor şi în toate nevrozele, pot fi raportate cu uşurinţă la suferinţele fricii şi

tristeţii, aşa cum le concepe ascetica.

 Nosografia şi terapeutica bolilor spirituale, elaborate de Sfinţii Părinţi,

prezintă încă şi a s t ăz i un foa r t e mare i n t e r e s .

Î n p r imu l r ând , e l e s un t f ruc tu l expe r i en ţ e i a cum ula t e de

numeroase generaţii de asceţi care, pe de o parte, au explorat sufletul

omenesc în cele maimici unghere ale sale şi au ajuns la o cunoaştere a acestuia

28

extrem de subtilă şi de profundă,şi, pe de altă parte, s-au străduit pe toată durata vieţii

lor să-l stăpânească şi să-l transforme,dobândind o experienţă unică, de o remarcabilă

eficienţă.

Î n a l do i l ea r ând , e l e î n f ă ţ i ş ează omul î n t oa t ă compl ex i t a t ea

na tu r i i l u i , i au î n ca l c u l multiplele dimensiuni ale fiinţei lui, problemele pe

care i le pune însăşi existenţa sa (îndeosebicea a sensului ei), destinul său general şi

relaţia lui cu Dumnezeu, importanţa acestor factori în etiologia şi terapeutica bolilor

mintale fiind recent redescoperită de curentulpsihoterapiilor existenţiale.Chiar dacă

fenomenele de anxietate şi de depresie fac în lume mai mult două milioane de

victime, acestea din urmă capătă, cel mai adesea un răspuns chimic la

suferinţele lor. Dacă une l e   d in ac e s t e   su f e r in ţ e

au ,   f ă r ă   î ndo ia l ă ,   o   o r ig ine  o rgan ică   ş i   j u s t i f i c ă   o   a s t f e l   de

terapeutică, cele mai multe dintre ele, se admite în mod general, ţin de ceea ce se

numeşte înmod curent „suferinţa de a trăi”, altfel spus, de problemele existenţiale în

faţa cărora psihiatria clasică rămânea total neputincioasă. Este clar că aceste probleme

fac în mare parte trimitere la

s f e r a   sp i r i t ua l ă   pe   ca r e   o   î n f ă ţ i ş ează  S f in ţ i i   P ă r in ţ i ,   a l e   că ro r   con

cep ţ i i   noso l og ice   ş i terapeutice par în această privinţă cu totul pertinente,

deoarece ajung, dincolo de diferenţelede context social şi de epocă, la o dimensiune

universală a existenţei omeneşti, la dificultăţile pe care le întâlnesc toţi oamenii

în armonizarea vieţii lor interioare, în găsirea unui sens al vieţii lor în

situarea fiinţei şi activităţii lor, în raport cu valorile despre a căror

dispariţie mulţi psihiatri admit că ea contribuie actualmente la creşterea numărului

de tulburări mintale,şi mai ales a acestor fenomene de anxietate şi de depresie pentru

că n-ar avea absolut nici o cauză.

Sfinţii Părinţi recunosc, de fapt, că ea este cel mai adesea produsă de o intervenţie

demonică.Sfântul Ioan Casian remarcă, astfel, că „uneori, fără nici o cauză aparentă

care să ne provoaceaceastă prăbuşire, răutatea vrăjmaşului ne copleşeşte dintr-o dată”

„Demonul îţi învăluie sufletul cu aceste negre tristeţi ca şi cu un întuneric

profund, şi se străduieşte să-ţi fure gândurile care te-ar putea linişti. Dar găsindu-ţi

atunci sufletul singur, îl copleşeşte cu lovituri şi suferinţe”.Invazia unui sentiment

de tristeţe în suflet, este de altfel, unul dintre efectele cele mai imediate

ale acţiunii demonice. Deşi unele evenimente exterioare pot naşte şi motiva

tristeţea, trebuie subliniat faptul că în realitate nu în acestea îşi are ea sursa: ele sunt

29

pentru ea ocazia, iar nu cauza, care se găseşte numai în însuşi sufletul omului, mai

precis în atitudinea pe care o adoptă faţă de evenimentele ex t e r ioa r e , c a ş i f a ţ ă

de s ine . E l e s t e , de c i , r e spons ab i l de t r i s t e ţ e a ca r e - l a f ec t eaz ă ,

i a r   circumstanţele exterioare şi însăşi suferinţele pe care le poate suferi n-ar putea să-

i servească temeinic drept scuze. „Bucuriile şi tristeţile noastre, scrie Sfântul Ioan

Gură de Aur, vin mai puţin din natura însăşi a lucrurilor, cât din propriile noastre stări

sufleteşti. Dacă acestea din urmă sunt conduse cu înţelepciune, vom avea întotdeauna

în inima noastră un mare temei de mulţumire.

Bolile trupului au mai degrabă drept cauză vreo dezordine interioară decât

o intemperie atmosferică sau vreo altă influenţă exterioară; cu atât mai mult se

întâmplă asta cu bolile sufletului. Căci dacă acelea ale trupului sunt un

apanaj al naturii noastre omeneşti,celelalte nu depind decât de

voinţa noastră”(apud Larchet,J.C., op.cit.).

I. 1. 7. Tulburări pe fond spiritual. Elemente simptomatice

Tulburările psihiatrice pot include experienţe spirituale tulburătoare sau

neplăcute. De exemplu, pacienţii cu tulburări depresive grave pot dezvolta iluzii ce se

asociază stării respective, cum ar fi ideea unui control demonic sau a unei pedepse

divine. Oamenii cu faze maniacale, sau cu tulburări bipolare, sau cu tulburare

schizoafectiva pot crede că au o misiune religioasă de împlinit. În plus, pacienţi cu

tulburări provocate de abuz de substanţa au halucinaţii, cum ar fi vederea îngerilor,

sau auzirea de voci de la Dumnezeu. Multe persoane cu tulburări mintale au

experienţe spirituale neplăcute şi concepţii care ajung în centrul atenţiei tratamentului.

Aceast lucru ar trebui notat prin atribuirea unui diagnositc adiţional ce ţine de

domeniul problemelor religioase sau spirituale.

Spiritualitatea influenţează atitudini şi comportamente atât în domeniul

personal, social incluzând domeniul bunăstării fizice şi psihologice. Multe cercetări

empirice sugerează o corelaţie pozitivă între practică religioasă şi starea sănătăţii. S-a

demonstrat că religiozitatea este asociată cu calitatea vieţii şi serveşte ca un factor

epidemiologic protector; s-a descoperit că religiozitatea reduce nivelul de risc în

factori importanţi precum ar fi sinuciderea, dependenta de drog, abuzul de alcool,

30

delicventa, împlinirea în căsătorie şi depresia sau frecvenţa este mai scăzută în cazul

personelor care îmbrăţişează viaţa religioasă.

Afilierea religioasă, credinţele şi practicile servesc ca resurse importante

pentru a rezista în viaţă. Credinţele religioase, ritualurile ca şi susţinerea socială a unei

comunităţi întemeiate pe credinţă, oferă mijloacele pentru conservarea şi

transformarea rostului/sensului individului în fata adversităţii. Într-un studiu recent în

practică socială medicală, mai mult de 30% dintre clienţi au raportat ca factorii

religioşi contribuie la întărirea stării lor. S-a ajuns la concluzia că religiozitatea oferă

speranţa, că este esenţială pentru a lupta împotriva demoralizării, depresiei, anxietăţii.

Pe de altă parte, pentru anumite persoane, convingerile religioase au contribuit la un

comportament de inadaptabiliate, şi la manifestări patologice, cum ar fi anxietatea,

vina nevrotica şi depresia. Oricum religiozitatea şi spiritualitatea par să nu fie unanim

acceptate în cadrul psihiatriei şi al medicinei în general (Tătaru Vlad Ionuţ, op. cit. ,

pg. 35).

Cea care aduce o reconsiderare a spiritualităţii în procesul terapeutic este

psihologia transpersonală şi holistică (iniţiator A. Sutich şi S. Grof). Principalul scop

al psihologiei transpersonale era, pe lângă cel de cercetare a acestor stări de conştiinţă

modificată, sacralizarea vieţii cotidiene şi fructificarea potenţialul de transformare a

acesteia. În legătură cu vârsta acestei noi orientări, deși pare o aria nouă în ştiinţă, nu

puteam să trecem cu vederea faptul că originile sale se regăsesc în mistica de

pretutindeni, psihologia transpersonală având de fapt venerabila vârstă de 45. 000 de

ani (J. Fadiman, op.cit., pg.33).

31

CAPITOLUL II

STUDIU APLICATIV PRIVIND CRIZA DE IDEAL LA PERSOANELE CU

ORIENTARE MISTICĂ A MENTALITĂŢII.

Fiind absolventă de teologie şi predând disciplina religie la un liceu din

Judeţul Caraş-Severin de aproape 15 ani, domeniul meu de activitate este la

confluenţa laicului cu religia”; studiile masterale m-au ajutat să mă perfecţionz şi mi-a

stârnit interesul să abordez această temă.

II. 1. Tema cercetării este: “Elemente simptomatice privind criza de ideal la

persoanele cu orientare mistică a mentalităţii personale”.

Ipoteza 1

” Cu cât este mai ridicat nivelul maturizării emoţionale cu atât scade frecvenţa

ciclotimiei”

Ipoteza 2

” Cu cât nivelul religiozităţii este mai ridicat, cu atât valoarea anxietătţii scade”

Ipoteza 3

” Există diferenţe nesemnificative privind gradul de sociabilitate între persoanele

laice şi măicuţe”

32

ÎI. 1. Eşantionare.

Eşantionarea este procesul de selectare a unităţilor din populaţia de interes

(universul cercetării), astfel încât prin studierea eşantionului să putem generaliza

rezultatele la populaţia din care l-am ales.

Eşantionarea probabilistică este orice metodă de eşantionare care utilizează una

din formele de selecţie întâmplătoare. După Trochim (1990), metodele de selecţie

întâmplătoare sunt: (1) eşantionarea întâmplătoare simplă; (2) eşantionarea

întâmplătoare stratificată; (3) eşantionarea întâmplătoare sistematizată; (4)

eşantionarea întâmplătoare grupată; şi (5) eşantionarea întâmplătoare multi-

stadială, aceasta din urmă folosind combinaţii ale primelor patru.

Având în vedere limitele acestui studiu, au fost selectaţi un număr de 60 de

subiecţi din populaţia municipiului Caraş-Severin, utilizându-se metoda de

eşantionare întâmplătoare simplă. A fost selectat un număr de 60 de subiecţi-femei, 30

din mediul laic şi 30 din mediul eclesial.

Subiecţii au fost selectaţi pe baza disponibilităţii de a colabora cu

investigatorul.

33

20-40 41-53 Primar Mediu Superior Suficient Bine F.Bine Primare Medii Superioare 20-40 41-53 Primar Mediu Suficient Bine F.Bine Medii

25 5 0 1 29 0 30 0 0 1 29 25 5 0 30 0 0 30 0 0 1 29

LOT B (LAICE)

Interv. varsta Nivel pregatireInterv. varsta Suport personal Ocupatii posibile

LOT A (MAICI)

Nivel pregatire

34

II. 3. Metode de cercetare şi prelucrare a datelor.

În realizarea acestei cercetăriam utilizat următoarele metode:

1. Metoda observării constă în urmărirea sistematică, organizată a

fenomenelor aflate în condiţiile normale de desfăşurare. Ca metodă ştiinţifică

îndeplineşte următoarele cerinţe:

- Subordonarea faţă de anumite obiective percizate de la începutul efectuării

oberservării;

- Planificarea decurge din faptul că trebuie să fie sistematică şi continuă, pe o

perioadă suficient de întinsă, în care să poată fi surprinse diferite ipostaze de

manifestare a fenomenelor, respectiv evoluţia procesului urmărit;

- Pregătirea anterioară, seriozitatea care se acordă observaţiei;

- Efectuarea observaţiei într-un cadru de referinţă; compararea datelor

observate cu situaţii similare;

- Formularea datelor observaţiei oral sau în scris este necesară în scopul

conturării precise a celor văzute, auzite, al creării posibilităţii de utilizare a acestor

date;

- Valorificarea datelor observaţiei în scopul pe care ni l-am propus anterior

imprimă acţiunii de observare un caracter activ.

2. Metoda convorbirii este o formă de anchetă care constă într-un dialog

dintre cercetător şi subiecţii supuşi investigaţiei în vedera colectării unor date în

legătură cu fenomenele urmărite. Din păcate, această metodă pentru a colecta date de

anamneză nu s-a putut utiliza deoarece maicile au preferat să scrie ce au considerat ele

relevant fără intervenţia cercetătorului.

3. În vederea verificării ipotezelor a fost utilizat programul statistic SPSS

IBM Statistics, varianta 20. Ca şi instrumente metodologice au fost utilizate: media,

abaterea standard, minim, maxim, precum şi cei doi indicatori skewness şi kurtosis cu

scopul de a ne ajuta la interpretarea histogramelor obţinute.

Pentru a verifica legătura obţinută între variabile, că tehnică de testare a

asocierii existente între două variabile a fost utilizată analiza corelaţională, cu alte

35

cuvinte a fost utilizat coeficientul de corelaţie Pearson împreună cu diagrama de

corelaţie cunoscută şi sub denumirea de nor de puncte.

4.Testarea. "În esenţă, o tehnică proiectivă este o metodă de studiu a

personalităţii care confrunta subiectul cu o situaţie pentru care va răspunde urmând

sensul pe care aceasta îl are pentru el şi în funcţie de ceea ce resimte în timpul acestui

răspuns. Caracterul esenţial al unui test proiectiv este acela că evoca în subiect ceea ce

este, în diferite feluri, expresia lumii sale personale şi a proceselor personalităţii sale"

(în P. Pichot, op.cit. pg.77).

Metodele proiective se situează pe un continuum intre tehnicile testării

psihometrice propriu-zise şi tehnicile terapeutice clinice, intre examenul psihometric

cu regulile sale de standardizare şi sistematizare care îi conferă principala sa calitate,

cea a obiectivităţii materiale, şi examenul clinic care conferă în esenţă o

individualizare a cunoaşterii personalităţii subiectului examinat.

Caracteristicile psihometrice ale tehnicilor proiective rămân aceleaşi ca

pentru orice probă psihologică autentică: fidelitatea, validitatea, normarea,

sensibilitatea.

Prezente în vise şi comportamentele asociate: în ordine patologică,

halucinaţia, delirul iar în ordine creativă şi evolutiva, prin sinteză operată în

expresivitatea creativă.

Aşadar, au fost utlizate următoarele 5 teste pesntru investigarea psihodiagnostică:

1.STRUCTURA MOTIVAŢIONALĂ A PERSONALITĂŢII (S. M. P).

DATE GENERALE.

Acest test a fost elaborat de Z. Cesare şi S. Marke- Suedia, care au cercetat

potenţialele sferei umane ,au stabilit o structura motivationala a personalitatii,

stabilind 11 nevoi de ordinul 1 si 5 nevoi de ordinul II .

Chestionarul e alcatuit din 165 intrebari la care se raspunde cu "DA" si "NU"

folosindu-se urmatoarele coduri: "DA" = + , "NU" = -

Subiectii cu valori mai mici sunt linistiti, acomodabili, nu prea ambitiosi si nu vor

neaparat performanta in munca.

Subiectii cu valori mai mari fac orice pentru a-si dovedi capacitatile sunt ambitiosi, iar

productivitatea are valoare pentru ei.

36

2. Nevoia de afiliatie - (apartenenta) - nu se schimba cu varste. Subiectii cu valori

mai mici sunt introvertiti, se descurca singuri, nu prea au prieteni, putin egoisti, putin

empatici.

Subiectii cu valori mai mari au legaturi sentimentale cu semenii lor sunt atrasi de

societate, de grup, acorda atentie celor din jur, iubesc si au nevoie de unire.

3. Nevoia de agresiune, subiectii cu valori mai mici sunt rabdatori, toleranti~

pacifisti,

renunta usor la telul lor, nu sunt luptatori.Subiectii cu valori mai mari sunt impulsivi,

nerabdatori, nervosi.

Valorile mari nu reflecta o situatie de alarma, ci insusiri care pot deveni motiv in

activitate.

4. Nevoia de aparare (autoaparare)- este vorba de apararea fizica,si de cea a

imaginii personale, de o autoapreciere pozitiva.Subiectii cu valori mai mici fac fata

oricand schimbarilor, suntputin pretentiosi, isi recunosc usor greseala, suporta bine

esecul, au

incredere in sine.

Subiectii cu valori mal mari sunt foarte sensibili, se apara imediat,acorda importanta

mare esecului, au nevoie de apararea increderii in sine.

5. Nevoia de constiinta –nevoia de a sti daca am procedat corect,echitabil, normal.

Subiectii cu valori mai mici sunt superficiali, fara scrupule, fac mai repede decat

gandesc, ceea ce fac, uneori nu respecta regulila dar asta nu-I deranjeaza, subiectii cu

valori mai mici manifesta iresponsabilitatesi insensibilitate.Subiectii cu valori mai

mari sunt constiinciosi,corecti, cinstiti, fideli,dar cantaresc prea mult aceste aspecta si-

i judeca prea usor pe ceidin jur,.Subiectii cu valori foarte mari, indica tendinta de

autopedepsire, uneori masochism.

6.Nevoia de dominare-este nevoia de a conduce, si de a exercita

puterea asupra celorlalti, nevoia de a-i domina.

Subiectii cu valori mai mici sunt maleabili, executanti, le place maimult sa faca decat

sa dirijeze.Subiectii cu valori mai mari vor sa fie conducatori, sa hotarasca, iar

cei cu valori foarte mari, indica o mentalitate pozitiva, chiar si risculmultor conflicte

cu ceilalti.

7.Nevoia de exschibiţie - este nevoia de a expune în faţa altora..Subiectii cu valori mai

mici sunt retinutii, seriosi, nu se expun, au angoase foarte usoare. Subiectii cu valori

37

mai mari se indreapta spre meserii in care sant in centrul atentiei:actori, avocati,

artisti, politicieni.

8.Nevoia de autonomie-de independenta, de vointa proprie si de actiune pe baza

aceleeasi vointe.Subiectii cu valori mai mici sunt conformisti, usor de manipulat,

depind de altii.Subiectii cu valori mai mari fac ceea ce vor, si ceea ce le place,

sunt nonconformisti, sunt incapatanati si tin la ideile lor, chiar cu riscul unor

dezavantaje. ca sefi sunt foarte dificili, si rigizi.

9. Nevoia de ingrijire a altora-de a-i apara pe cei slabi, de a-i

ajuta pe cei nevoiasi.Valorile mai mici -subiectii sunt reci, indiferenti.Subiectii cu

valori mai mari manifesta dragoste si caldura fata de ea oameni si animale.

10. Nevoia de ordine - se refera atat la ordinea din mediul inconjurator

cat si la cea din activitati.Subiectii cu valori mai mici sunt imprastiati, slJperficiali,

usuratici si au o curiozitate distribuitiva.Subiectii cu valori mai mari sunt meticulos!,

isi fac probleme din orice, sunt chiar "maniaci" ai ordinii si curateniei.

11. Nevoia de ajutor din partea altora - de compasiune.Subiectii cu valori mai mici

considera ca esecul ii demobilizeaza,denobileata si atunci se retrag "si-si ling singuri

ranile" uneori fricosi dar uneori mandri.Subiectii cu valori mai mari apeleaza la

ajutorul celorlalti la cel mai mic impediment, se agata qe ei, sunt plini de angoasa,

exagereaza necazul pentru a castiga compasiune.

NEVOI DE ORDINUL II sunt:

I. Nevoia da autojustificare - apara in urma deceptiilor, esecurilor,

frustratiilor.Subiectii cu valori mai mici sunt dezinteresati, dezechilibrati.

Subiectii cu valori mai mari: - atac si aparara amestecate, adicaapararea valorilor fata

de un pericol raal sau imaginar si a increderii in sine in fata altora care il contesta.

II. Nevoia de dominare ratională acelorlalti, nevoia de a"parveni" .Subiectii cu valori

mici sunt retrasi, linistiti, domestici, respectavalorile umane.

Subiectii cu valori mari manifesta competivitata si urmaresc obtinere

succesului cu orice pret, chiar si cu mijloace diecutabiley

III. Nonconformismul agresiv - adversarii traditiilor sociale, ale valorilor sociale

acceptata.Au reguli proprii da viata si urmaresc impunerea lor cu forta. Sunt dusmanii

tuturor institutiilor oficiala.Subiectii cu valori mai mici accepta compromisuri, se lasa

condusi,respectand valorile si traditiile, cauta armonia si pacea in relatiile umane.

Subiectii cu valori mai mari urmaresc realizarea dorintelor de agresivitate.

38

IV. Dependenta pasiva- prefera dependenta fata de altii de dragul sigurantei Gai ales

indecizii importante, evita responsabilitatea si se ascund in spatele altora.

Subiectii cu valori mai mici au nevoie redusa de siguranta si au o personalitate care

vrea sa iasa in evidenta, avand nevoie de independenta.Subiectii cu valori mai mari se

agata de ceilalti, cauta siguranta,fug de responsabilitati, renunta.la independenta

pentru a nu fi angajati in nimic.

V. Sociabilitatea- subiectul se simte bine in anturaj, activeaza bine in grup si atolerant

cu semenii lui.Subiectii cu valori mai mici prefera singuratatea, sunt introvertiti,

preocupati de lucruri abstracte, visatori.Subiectii cu valori mai mari se acomodeaza

usor cu orice grup, prietenosi, activi in echipa.

II. NEVOIA DE DOMINARE RATIONALA- de la (dominare prin mijloace

materiale)-eompetitivitate,spirituala-scade cu varsta (tinerii sunt luptatori)

retrasi, linistiti, domestici, respecta valorile umanese inchina in fata lor,acomodabili,

fiabili, accepta usor 8ompromisul, se lasa condus,respecta traditiile si valorile, prefera

umane, le promoveaza

III. NONCONFORMISM AGRESIV-adversari ai valorilor si traditiilor sociale

acceptate, reguli proprii de viata pe care cauta sa le impuna agresiv,dusmanul twturor

institutiilor sociale,nevoie de confirmare crescuta, isi urmeaza realizarea dorintelor cu

asiduitate, se ascund in spatele altora,dragul sigurantei

IV. DEPENDENTA PASIVA- prefera mai ales amanarea unor decizii importante,

evita responsabilitatile,renunta la .independenta si performante,fug de responsabilitati,

nu iau decizii, coopereaza in echipa.

V. SOCIABIlITATEA-se simte bine in anturaj, actioneaza bine in grup,

tolerant,intretine si promoveaza relatii interumane.

1. Aţi vrea să realizaţi ceva întradevăr important?

2. Vă puteţi lipsi uşor de prieteni un timp mai îndelungat?

3. Vă „sare ţandăra” (vă enervaţi) repede atunci când nu obţineţi ceea ce vreţi?

4. Doriţi întotdeauna să aflaţi exact ce gândesc alţii despre d-voastră?

5. Aveţi (simţiţi) remuşcări de conştiinţă şi atunci când nu cunoaşteţi exact

motivele?

39

6. După părerea prietenilor aţi fi apt pentru o muncă (funcţie) de conducere?

7. Vă place să vă îmbrăcaţi altfel, ca să vă deosebiţi de alţii?

8. Ascultaţi cu plăcere sfaturile oamenilor mai în vârstă şi cu mai multă

experienţă?

9. Aţi alege drept vocaţie preocuparea cu copiii?

10. Vă agasează oamenii dezordonaţi şi imprecişi?

11. Dacă sunteţi bolnav sau aţi suferit un accident vă face plăcere să fiţi moşit

(cocoloşit, dezmierdat)?

12. Obişnuiţi să visaţi uneori, despre fapte mari pe care le veţi realiza odată?

13. Sunteţi indispus şi trist dacă trebuie să vă despărţiţi de cel mai bun prieten?

14. Vă face plăcere să necăjiţi (enervaţi) oamenii şi să-i „duceţi de nas”?

15. Suportaţi critică mai greu decât alţii?

16. Sunteţi în stare să fiţi nedrept şi să săvârşiţi fapte incorecte fără a avea un

sentiment deosebit de culpabilitate?

17. Puteţi fi convins uşor, să vă schimbaţi părerea ulterior unei decizii deja luate?

18. Realizaţi drept nereuşită acea şedinţă în care atenţia nu s-a polarizat asupra d-

voastră?

19. În relaţiile sociale, în relaţiile de prietenie în general, rămâneţi independent?

20. Sunteţi dispus ca majoritatea timpului şi confortului d-voastră să-l sacrificaţi

pentru tineri sau pentru cei neajutoraţi sau mai slabi?

21. Sunteţi ceva mai neglijent, în a ţine o perfectă curăţenie şi ordine în jurul

D-voastră?

22. Evitaţi să vă tânguiţi (să vă plângeţi) când păţiţi ceva neplăcut?

23. Aţi dori (doriţi) să faceţi ceva, ceea ce alţii consideră că necesită un efort

deosebit?

24. Este foarte important pentru d-voastră să rămâneţi în legătură (de exemplu

telefonică) cu rudele, prietenii când aceştia lipsesc o perioadă de timp?

25. Vă supăraţi uşor pe oameni?

26. În gândirea d-voastră, vă reamintiţi frecvent situaţiile neplăcute suferite

cândva?

27. Vă preocupă schimbarea permanentă, pentru a deveni un om mai deosebit?

28. Influenţaţi, mai des, pe alţii sau invers?

29. Vă simţiţi stingher dacă sunteţi remarcat?

40

30. Sunteţi des tentat, să faceţi ceva ce contravine cu obiceiul, cu uzanţa?

31. Vă deranjează mult batjocură, ultrajul împotriva celor lipsiţi de apărare?

32. Vă plac acele situaţii, unde se pretinde un comportament după reguli foarte

stricte?

33. Preferaţi să evitaţi preietenii mult prea săritori sau devotaţi?

34. Este important pentru d-voastră să vă reuşească tot ceea ce demaraţi,

întreprindeţi?

35. Durează timp îndelungat până ce simţiţi atracţie sau ataşament faţă de o nouă

cunoşţinta?

36. Se întâmplă să vă „ieşiţi din pepeni” de supărare?

37. Dacă sunteţi criticat întotdeauna încercaţi să paraţi total?

38. Se întâmplă ulterior să vă pară rău de faptele d-voastră?

39. În societatea prietenilor de regulă d-voastră daţi tonul?

40. Vă tulbură dacă vi se fac observaţii pentru vestimentaţia sau aspectul exterior

al d-voastră?

41. Lesne deveniţi încăpăţânat, îndărătnic, dacă alţii vor să vă dirijeze?

42. Aţi fi total satisfăcut, dacă v-aţi preocupa exclusiv de acţiuni de binefacere?

43. Vi s-ar părea plictisitor, dacă toate muncile d-voastră în prealabil le-aţi

proiecta şi organiza?

44. De alintare şi îngrijire aveţi nevoie mai puţin decât alţii?

45. Este important pentru d-voastră să vă realizaţi munca mai bine decât alţii?

46. Ar fi bine să fiţi departe un timp de rude şi de prieteni?

47. Vă distrează dacă reuşiţi să vă faceţi de râs adversarul?

48. Evitaţi des anumite lucruri, întrucât vă este frică să suferiţi un eşec cu ele?

49. Sentimentul de culpă îl aveţi mai des decât alţii?

50. V-aţi descurca mai bine într-un servici unde aţi avea influenţă, putere, dreptul

de a conduce pe alţii?

51. Ar fi o alegere nepotrivită pentru d-voastră o meserie unde frecvent ar trebui

să apăreţi în faţa unui public, să vorbiţi în public?

52. Este importantă pentru d-voastră independenţa, să vă puteţi urma întotdeauna

drumul propriu?

53. Sunteţi gata întotdeauna să împrumutaţi, să dăruiţi lucrurile proprii celor care

au nevoie de ele?

54. Deobicei reuşiţi greu să vă împărţiţi timpul?

41

55. Aveţi mare nevoie din partea altora de semnele de aţăşament, gângaşie,

afecţiune, blândeţe?

56. Vă fixaţi ştacheta sus întotdeauna pentru a realiza performanţe cât mai bune?

57. Dacă ar fi posibil aţi ţine prietenii şi cunoşţintele mereu în preajmă?

58. Este greu să vă enerveze cineva sau ceva?

59. Dacă nu vă reuşeşte ceva căutaţi întotdeauna să vă justificaţi, explicaţi?

60. Este incomod să vă daţi cu părerea despre alţii întrucât nu aveţi certitudinea că

puteţi fi obiectivi?

61. Vă cade greu să vă apăraţi drepturile în faţa celor de care depindeţi?

62. Vă place să trăiţi şi să vă mişcaţi astfel încât să treceţi neobservat?

63. Preferaţi să trăiţi în stilul d-voastră, fără să vă pese de părerea altora?

64. Creşteţi şi îngrijiţi cu plăcere o pisică, un câine sau alte animale?

65. Sunt foarte antipatice pentru d-voastră, persoanele care uneori nu respectă

curăţenia şi normele de igienă?

66. În locuri străine vi se instalează repede sentimentul de părăsire, aservire?

67. Sunteţi dispus la un efort deosebit de mare, pentru a propăşi în viaţă?

68. După părerea d-voastră, fidelitatea şi statornicia faţă de prieteni este cea mai

importantă calitate umană?

69. Obişnuiţi să protestaţi cu voce tare, când cineva se bagă în rând în faţa d-

vostră?

70. Reuşiţi să vă păstraţi încrederea în sine şi în oameni, având „aere de

superioritate” şi fiind foarte siguri de sine?

71. Aveţi reţineri faţă de anumite lucruri, pentru că nu sunteţi sigur că veţi proceda

corect şi imparţial?

72. Aţi fost privat vreodată de drepturile d-voastră, pentru că nu v-aţi putut apăra

interesele?

73. De dragul societăţii (a prietenilor), obişnuiţi să faceţi pe mucalitul, pe clovnul?

74. Este importantă pentru d-voastră libertatea, să puteţi merge unde vreţi şi când

vreţi?

75. Îi evitaţi pe cei ce probabil vă vor cere ajutorul său prijinul în viitor?

76. Vă displace precizia, preocuparea care necesită meticulozitate şiexactitate?

77. În străinătate, întotdeauna vă cuprinde uşor dorul de casă?

78. Este adevărat că, competiţia este cea mai importantă forţă de propulsie a

progresului uman?

42

79. Este indiferent pentru d-voastră dacă reuşiţi sau nu să aveţi prieteni noi?

80. Înfruntaţi cu plăcere păreri contrare cu ale d-voastră?

81. Evitaţi cu grijă întotdeauna acele situaţii în care aţi putea eventual să fiţi

ridicol?

82. Aţi avut vreodată o decepţie în sine, pentru că nu aţi ştiut să fiţi absolut drept

şi cinstit?

83. Vă cade greu, ca în discuţii să vă expuneţi partea proprie?

84. Dacă povestiţi o întâmplare, obişnuiţi să o „coloraţi” cu puţină actorie?

85. Vă este greu, ca într-o poziţie de subordonare să prestaţi maximal?

86. Sunteţi incapabil să manifestaţi înţelegere, compasiune faţă de oamenii care au

ajuns în conflict cu societatea (alcolişţi, huligani, etc)?

87. Este plictisitor, dacă munca zilnică, odihnă, ora meselor sunt ordonate riguros?

88. Vă împovărează, dacă faţă de d-voastră se manifestă mereu grijă şi

devotament?

89. Încrederea în sinea d-voastră are nevoie de dovada că aţi rezolvat cu succes

sarcini dificile?

90. Pretindeţi întotdeauna totală loialitate şi ataşament de la prietenii şi

cunoşţintele d-voastră?

91. Evitaţi manifestările exteriorizate ale sentimentelor când sunteţi surescitat sau

supărat?

92. Sunteţi în stare să vorbiţi degajat despre o temă în care nu sunteţi specialist?

93. În general judecaţi mai sever ce este corect şi ce nu este corect decât alţii?

94. Cu ocazia unor noi cunoşţinte, în general, d-voastră conduceţi discuţiile?

95. Se afirmă des despre d-voastră că sunteţi un om spiritual şi distractiv?

96. Acceptaţi cu plăcere sarcini cu răspundere şi restricţii?

97. Vă străduiţi, ca în orice ocazie, să oferiţi mici atenţii cunoştintelor d-voastră?

98. Puteţi lucra linişţiţ chiar în condiţii de deranj şi dezordine?

99. Simţiţi des că oamenii nu se interesează suficient de d-voastră?

100. Credeţi că majoritatea oamenilor nu sunt suficient de ambiţioşi?

101. Cu plăcere aţi aparţine unui grup care recunoaşte drept principale valori

relaţia amiabilă, călduroasă, prietenească între membrii grupului şi

manifestarea acestor relaţii?

102. Simţiţi dorul de răzbunare dacă cineva vă jigneşte?

43

103. Vă fâstâciţi dacă împrejurarea vă obligă să vă apăraţi drepturile?

104. Puteţi minţi dacă este nevoie fără procese de conştiinţă?

105. Vă consideraţi, de regulă, prea puţin important ca să vă exprimaţi părerea?

106. Ar fi penibil, dacă v-ar remarca radioul sau televiziunea?

107. Consideraţi că, punctele de vedere proprii, în general, se aliniează cu a

celorlalţi?

108. Aveţi o grijă deosebită să nu lezaţi niciodată sentimentele unora mai slabi ca

d- voastră?

109. Este important să fiţi îmbrăcat întotdeauna fără cusur?

110. Este mai uşor să recepţionaţi veştile proaste în prezenţa unui prieten bun?

111. Dacă v-aţi apucat de ceva, faceţi tot posibilul să realizaţi maximul posibil?

112. Faceţi cu plăcere şi sacrificii băneşţi pentru prieteni, rude?

113. Când cineva vă enervează, simţiţi de-a dreptul ură pentru acesta?

114. Întotdeauna aveţi grijă ca nimeni să nu vă poată reproşa comportarea?

115. Vă este foarte penibil, când vă vine poftă să faceţi ceva ce contravine bunelor

maniere?

116. Este important pentru d-voastră să vă apăraţi punctele de vedere prin discuţii?

117. Vă place să fiţi în centrul atenţiei în societatea prietenilor?

118. Aveţi relaţii bune cu superiorii d-voastră?

119. Este deranjantă, penibilă, situaţia fortuită în care trebuie să ajutaţi pe alţii, să

aveţi grijă altora?

120. Este important ca lucrurile d-voastră să stea frumos ordonate pe masa de

lucru?

121. Când sunteţi bolnav, detestaţi să vă compătimească?

122. Preferaţi acele munci unde aveţi ocazia să fiţi în competiţie cu alţii?

123. Dacă aveţi o adevărată bucurie sau necaz, simţiţi nevoia să împartăşiţi

sentimentele cu cineva?

124. Dacă cineva vă atacă verbal, preferaţi replica imediată?

125. Sunteţi în stare să suportaţi ridiculizarea, umilinţa, fără ca demnitatea d-

voastră să sufere ireparabil?

126. Sunteţi în general, mai conştiincios, mai responsabil decât alţii?

127. Cedaţi des iniţiativa altora?

128. Preferaţi să vă îmbrăcaţi astfel încât să nu produceţi senzaţie?

129. Preferaţi să spuneţi fără ocolişurî ceea ce gândiţi?

44

130. V-aţi descurca rău, într-o meserie în care ar trebui să îngrijiţi bolnavi sau

bătrâni?

131. Ar fi bine să trăiţi astfel ca totul să decurgă de la sine, planificat, fără

schimbări neprevăzute?

132. Dacă aţi suferit un eşec aveţi mare nevoie de sprijin, încurajare?

133. Aţi fi cu plăcere, o personalitate remarcabilă, de exemplu: în sport, artă,

ştiinţă?

134. Încercaţi întotdeauna să realizaţi contacte personale şi apropiate cu toţi

oamenii?

135. Uneori vă supăraţi excesiv, încât aţi prefera să spargeţi ceva?

136. Sunteţi în stare să vă păstraţi calmul, să rămâneţi molcom când vă critică sau

vă învinovăţesc?

137. De dragul dreptăţii, puteţi renunţa la principiile şi interesele d-voastră?

138. Ca şi conducător (sau dacă aţi fi conducător) vă este sau v-ar fi greu să ţineţi

ordine şi disciplină?

139. Vă cade greu să spuneţi lucruri care ar surprinde, ar consterna oamenii?

140. Este mai greu să lucrezi singur, decât cu alţii împreună?

141. Totdeauna sunteţi gata să sacrificaţi timp şi energie pentru cei care apelează

la ajutorul d-voastră?

142. Cu plăcere aţi lucra (sau lucraţi) într-un program liber?

143. Dacă aveţi necazuri, simţiţi drept inutilă compătimirea, înţelegerea altora?

144. Vă place să rezolvaţi asemenea sarcini, care altora deja au creat dificultăţi?

145. Vă bucură dacă puteţi rezolva anumite lucruri pentru cunoscuţi?

146. Dacă vă jignesc, puteţi cu greu să vă stăpâniţi indignarea, supărarea?

147. Deciziile d-voastră sunt des influenţate de gândul că alţii le vor critica?

148. Meditaţi mult asupra situaţiei că unele fapte au fost corecte sau incorecte?

149. Vă contravine situaţia în care trebuie să dirijaţi munca altora?

150. Vă place să vorbiţi astfel încât pentru asta alţii să vă considere plin de idei şi

cu umor?

151. Este adevărat că cel care merge numai de capul lui, fără să ţină seama se

părerile altora, mai devreme sau mai târziu o păţeşte?

152. Preferaţi să-i evitaţi pe oamenii neajutoraţi şi cu necazuri?

153. Vă place să păziţi bunurile şi actele d-voastră după un anumit sistem?

45

154. Detestaţi să vorbiţi despre greutăţile şi eşecurile d-voastră, prietenilor,

rudelor?

155. Vă fixaţi de preferinţă ţeluri greu de atins, numai ca să dovediţi capacitatea d-

voastră?

156. Preferaţi să petreceţi concediul de vară singur sau eventual în doi, cu partener

(a) ul în loc de societatea prietenilor?

157. Uneori spuneţi şi lucruri neserioase, pentru că este nostim să sperii, să

păcaleşţi şi să necăjeşţi oamenii?

158. Sentimentul demnităţii d-voastră depinde mult de măsura în care sunteţi

apreciaţi de alţii?

159. Uneori aţi prefera să fiţi mai puţin conştiincios (oaşa)?

160. În general, evitaţi să ajungeţi în posturi de conducere?

161. Vă cade greu să vorbiţi despre sine sincer, în faţa altora?

162. Uneori simţiţi dorinţa de a lăsa totul baltă şi să începeţi o viaţă nouă ca un om

liber, independent?

163. Vă bucuraţi când puteţi ajuta un om necăjit?

164. În cazul plecării într-o excursie, preferaţi să acceptaţi spontaneitatea

situaţiilor decât să vă bazaţi pe un plan de drum amănunţit?

165. Vă cade bine când un coleg mai în vârstă se îngrijeşte de d-voastră şi vă

ajută?

2. CHESTIONARUL FRIEDMAN – MATURIZARE EMOŢIONALĂ. DATE

GENERALE.

Chestionarul evaluează gradul de maturizare emoţională în termeni de

echilibru sau neechilibru emoţional. Maturizarea emoţională se referă la forţa

Supraeului, iar calităţile sale sunt: securitate emoţională, percepţie realistă cu privire

la sine, la ceilalţi şi la lume, obiectivarea Eului. Dezechilibrul emoţional este generat

de fragilitatea Eului, de instabilitatea emotivă şi este însoţit de o serie de reacţii

psihoafective infantile, puerile.

Conform lui Goleman se evidenţiază cele 4 componente ale Inteligenţei Emoţionale

şi anume:

46

1. Autocunoaşterea (autocunoaşterea emoţională, autocunoaşterea realistă şi corectă

şi încrederea în sine).

2. Autocontrol ( autocontrol emoţional, transparenţa sau menţinerea

integrităţii,adaptabilitate sau adaptabilitate la schimbare,orientarea spre

rezultate,iniţiativă,optimism sau perseverenţă).

3. Social “Awareness” (conştiinţa socială, de grup)

Empatie (simţirea sentimentelor şi perspectivei celorlalţi, un interes real faţă de grijile

celorlalţi),orientarea spre serviciu.

4. Managementul relaţiilor interpersonal(dezvoltarea altora, a abilităţilor acestora,

coaching,leadership inspiraţional,catalist al schimbării (iniţierea şi managementul

schimbării),influenţa , managementul conflictelor (legat de negocierea şi rezolvarea

disputelor)

Lucrul în echipă şi colaborarea (crearea de sinergie de grup în urmărirea scopurilor

grupului)

Primele două componente sunt privite ca componente personale ale Inteligenţei

Emoţionale, in timp ce celelalte 2 sunt privite ca componente sociale ale Inteligentei

Emotionale.

Exista 25 de întrebări la care se răspunde cu Da sau Nu şi fiecare răspuns are asociat

un număr de puncte. Evaluarea are scoruri ce oscilează între 0 – 10 puncte şi

semnifică infantilism până la peste 25 care semnifică o perfectă maturizare

emoţională.

ITEMI DA NU

1. Mă descurajez destul de uşor şi am deseori stări şi crize ocazionale de deprimare?

2. Îmi place să fiu “pus la punct” cu îmbrăcămintea şi mă bucur când reuşesc să atrag atenţia (asupra mea) cu îmbrăcămintea şi manierele mele?

3. Sunt cu sânge rece şi stăpân pe mine în situaţii neprevăzute şi periculoase?

4. Sunt înclinat să fiu foarte iritabil sau dogmatic când, sustinandu-mi o părere, întâmpin o opoziţie puternică?

47

5. Solitudinea îmi este agreabilă, îmi place să fiu singur

6. Spun adesea lucruri pe care apoi le regret?

7. Relaţiile cu familia mea sunt paşnice şi armonioase?

8. Mă simt adesea rănit de cuvintele şi acţiunile altora?

9. Sunt gata să admit că am greşit când îmi dau seama de aceasta?

10. Sunt înclinat să dau vina pe alţii pentru greşelile şi erorile mele?

11. Mă consider cel mai “realizat” dintre toate rudele mele?

12. Nutresc gândul că nu am avut noroc în viaţă?

13. Sunt înclinat să trăiesc peste mijloacele mele?

14. Am un accentuat simt de inferioritate sau o lipsă de încredere în mine, pe care încerc s-o ascund?

15. Sunt înclinat să plâng când asist la o piesă de teatru sau film emoţionant?

16. Micile supărări mă fac să-mi ies din fire?

17. Sunt înclinat să impresionez cu superioritatea mea pe ceilalţi oameni?

18. Sunt dominator, îmi place să mă impun celorlalţi?

19. În general caut să caştig simpatia celor din jurul meu?

20. Sunt furios când am necazuri sau neplăceri?

21. Sunt stăpânit de ură, cu o antipatie activă faţă de anumite persoane?

22. Devin plin de invidie şi gelozie când alţii au succes?

23. Sunt foarte atent faţa de asentimenetele altora?

24. Mă înfurii sau mă necăjesc adesea şi am certuri cu oamenii?

25. Am uneori (adesea) gânduri de sinucidere?

3. TESTUL PERSONALITĂŢII ACCENTUATE. DATE GENERALE. În psihologia aplicată, diagnosticarea personalităţii are, astăzi, o pondere deose-

bită, încercându-se diverse corelări între comportament, activitate, performanţă şi

“trăsăturile personale”. Neuropsihiatrul german Karl Leonhard insista asupra ex-

48

ploatării “personalităţii accentuate” pentru nevoi clinice, iar colaboratorii săi au

elaborat diverse instrumente de lucru pentru facilitarea investigaţiilor.

În acest sens, dr. H. Schmieschek, de la clinica de boli nervoase Charité a Uni-

versităţii Humboldt din Berlin (unde profesorul Leonhard a funcţionat ca director) a

întocmit un “Chestionar pentru depistarea personalităţilor acentuate”, tradus, ex-

perimentat şi adaptat pentru ţara noastră de psihologul I. M. Nestor în 1975.

Chestionarul cuprinde 88 de întrebări, prezentate amestecat, formînd zece grupe

(I-X), fiecare grupă urmărind explorarea/evidenţierea unei anumite trăsături “accen-

tuate”:

I - 12 întrebări vizînd firea demonstrativă;

II - 12 întrebări vizînd firea hiperexactă;

III - 12 întrebări vizînd firea hiperperseverentă;

IV - 8 întrebări vizînd firea nestăpînită;

V - 8 întrebări vizînd firea hipertimică;

VI - 8 întrebări vizînd firea distimică;

VII - 8 întrebări vizînd firea ciclotimică;

VIII - 4 întrebări vizînd firea exaltată;

IX - 8 întrebări vizînd firea anxioasă;

X - 8 întrebări vizînd firea emotivă. În versiunea românească, acest chestionar are

patru pagini (format coală ministerială). Pe pagina I (pagina “copertă”) sunt

menţionate: indicaţiile care formează titlul acestor instrucţiuni; datele personale ale

subiectului; o sinteză pentru uşurarea efortului psihologului şi a intuirii operative a

rezultatelor (cotelor). În sistematizarea aceasta , trăsăturile de personalitate sunt redate

prescurtat, pentru a nu influenţa pe subiect în răspunsurile sale.

La acest chestionar, subiectul răspunde în scris, subliniind sau încercuind pe DA

sau NU în dreapta fiecărei întrebări. Pentru aceasta are, deci, nevoie de creion sau

stilou.

49

O analiză atentă a chestionarului Schmieschek ar putea prilejui reflecţia că, în fond,

se urmăreşte depistarea unor “tipuri” umane şi că metoda închide o “tipologie”

umană, cu o orientare mai mult clinică. Dar, indiferent de consideraţiile noastre

teoretice sau generale, psihologul practician nu poate trage decât foloase din utilizarea

unor asemenea metode de descifrare a personalităţii. “Mediul” de astăzi (social,

şcolar, industrial etc.), cu coordonatele sale multilaterale şi complexe, cere în vederea

unei integrări eficiente o cât mai amănunţită cunoaştere a structurilor de personalitate.

Pentru informaţii mai ample, atât în legătură cu structura celor 10 tipuri, cât şi cu

tehnica de exploatare/depistare a lor, poate fi consultată lucrarea lui Karl Leonhard –

“Personalităţi accentuate în viaţă şi în literatură” (Bucureşti, Ed. Enciclopedică

Română, 1972).

1. În general, sunteţi un om voios şi fără griji?

2. Sunteţi sensibil (ă) la jigniri?

3. Vă dau, uneori, repede lacrimile?

4. După ce aţi terminat cu bine o treabă oarecare, vi se întâmpla, totuşi, să

vă îndoiţi că aţi făcut bine şi nu aveţi linişte până când nu vă convingeţi încă o dată?

5. În copilărie aţi fost tot atât de îndrăzneţ (îndrăzneaţă) ca şi ceilalţi de o

vârstă cu dumneavoastră?

6. Dispoziţia dumneavoastră este schimbătoare - de la mare bucurie la mare

deprimare?

7. De obicei, într-o reuniune amicală, sunteţi în centrul atenţiei celorlalţi?

8. Sunt zile în care, fără motiv aparent, sunteţi îmbufnat (ă) şi iritat (ă),

încât este mai bine să nu vi se adreseze nimeni?

9. Credeţi că sunteţi o persoană serioasă?

10. Sunteţi în stare să vă entuziasmaţi puternic?

11. Sunteţi foarte întreprinzător?

12. Uitaţi uşor când cineva v-a jignit?

13. Sunteţi foarte milos?

14. Atunci când puneţi o scrisoare la cutia poştală, obişnuiţi să controlaţi, cu

mâna, dacă scrisoarea a intrat cu adevărat?

15. Aveţi ambiţia că, la locul de muncă, să faceţi parte din cei mai buni?

50

16. Vă este frică (sau v-a fost, când eraţi copil) de furtună şi de câini?

17. Cred despre dumneavoastră, unii oameni, că sunteţi puţin pedant (ă)?

18. Dispoziţia dumneavoastră depinde de întâmplările prin care treceţi?

19. Sunteţi totdeauna agreat (ă), simpatizat (ă) de către cunoscuţii

dumneavoastră?

20. Aveţi, uneori, stări de nelinişte şi de tensiune (încordare) puternice?

21. De obicei, vă simţiţi apăsat (ă) de ceva, deprimat (ă)?

22. Aţi avut, până acum, crize de plâns sau crize nervoase (şoc nervos)?

23. Vă vine greu să staţi pe scaun timp mai îndelungat?

24. Când cineva v-a făcut o nedreptate, luptaţi energic pentru interesele

dumnea-voastră?

25. Sunteţi în stare să tăiaţi un animal?

26. Vă supără faptul că, acasă, perdeaua sau faţa de masă sunt puţin cam

strâmbe şi le îndreptaţi imediat?

27. Când eraţi copil, vă era frică să rămâneţi seară singur (ă) în casă?

28. Vi se schimbă des dispoziţia fără motiv?

29. În activitatea dumneavoastră profesională, sunteţi totdeauna printre cei

mai capabili?

30. Vă înfuriaţi repede?

31. Puteţi fi, câteodată, cu adevărat exuberant (ă), voios (voioasă)?

32. Puteţi, uneori, să trăiţi un sentiment de fericire deplină?

33. Aţi fi de acord să fiţi invitat (ă) la o reuniune veselă?

34. De obicei, spuneţi oamenilor în mod deschis părerea dumneavoastră?

35. Vă impresionează dacă vedeţi sânge?

36. Vă place o activitate cu mare răspundere personală?

37. Sunteţi înclinat (ă) să interveniţi pentru oameni cărora li s-a făcut o

nedreptate?

38. Vă este teamă să vă duceţi într-o pivniţă (cămară) întunecoasă?

39. Vă plac mult activităţile care trebuie făcute încet şi foarte exact - în locul

celor care pot fi făcute repede şi fără migală?

40. Sunteţi o persoană foarte sociabilă?

41. La şcoală, vă plăcea (vă place) să recitaţi poezii?

42. Aţi fugit vreodată de acasă, când eraţi copil?

43. Vi se pare grea viaţa?

51

44. Vi s-a întâmplat să fiţi atât de tulburat (ă) de conflicte sau de supărări

încât v-a fost imposibil să vă mai duceţi la lucru?

45. S-ar putea spune despre dumneavoastră că, în general, nu vă pierdeţi

prea repede bună dispoziţie atunci când aveţi un insucces (când nu vă reuşeşte ceva)?

46. Dacă v-a jignit cineva, faceţi primul pas spre împăcare?

47. Vă plac animalele?

48. Vă întoarceţi, uneori, din drum ca să vă convingeţi că - acasă sau la locul

de muncă - totul este în regulă şi că nimic nu se poate întâmpla?

49. Sunteţi câteodată chinuit (ă) de o frică nelămurită că dumneavoastră sau

rudelor dumneavoastră li s-ar putea întâmpla ceva rău?

50. Credeţi că dispoziţia dumneavoastră depinde de starea vremii?

51. V-ar displace cumva să vă urcaţi pe o scenă şi să vorbiţi în faţa

publicului?

52. Când cineva vă necăjeşte rău de tot şi cu intenţie, aţi fi în stare să vă

ieşiţi din fire şi să vă încăieraţi?

53. Vă plac mult petrecerile?

54. Vă simţiţi adânc descurajat (ă) când aveţi decepţii?

55. Vă place o muncă unde dumneavoastră trebuie să vă ocupaţi îndeosebi

de partea organizatorică?

56. În mod obişnuit, urmăriţi cu tărie scopul pe care vi l-aţi propus, chiar

dacă întimpinaţi rezistenţă?

57. Poate să vă influenţeze într-atât un film tragic încât să vă dea lacrimile?

58. Vi se întâmpla să adormiţi cu greutate, pentru că vă gândiţi la problemele

zilei sau ale viitorului?

59. Ca şcolar, aţi suflat colegilor sau i-aţi lăsat să copieze după

dumneavoastră?

60. V-ar displace să treceţi prin cimitir, în întuneric?

61. Sunteţi peste măsură de grijuliu ca, acasă la dumneavoastră, fiecare lucru

să aibă un loc al lui?

62. Vi se întâmpla să mergeţi seara la culcare şi dimineaţa să vă sculaţi prost

dispus (ă) şi apăsat (ă), stare care să dureze câteva ore?

63. Puteţi să vă adaptaţi uşor la situaţiile noi?

52

64. Aveţi uneori dureri de cap?

65. Râdeţi des?

66. Faţă de oamenii pentru care nu aveţi consideraţie, vă puteţi purta

prietenos, încât ei să nu observe adevărata dumneavoastră părere despre ei?

67. Sunteţi o persoană vioaie, plină de viaţă?

68. Suferiţi mult din pricina nedreptăţii?

69. Sunteţi un categoric prieten al naturii?

70. Întrucât nu sunteţi chiar atât de sigur (ă), aveţi obiceiul ca, atunci când

plecaţi de acasă sau mergeţi la culcare, să controlaţi totdeauna încă o dată starea unor

lucruri (de exemplu, dacă gazul este închis, dacă aparatele electrice sunt scoase din

priză, dacă uşile sunt încuiate etc. )?

71. Sunteţi sperios (sperioasă)?

72. Vi se poate schimba dispoziţia în urma consumării alcoolului?

73. Colaboraţi sau aţi colaborat cu plăcere, în tinereţea dumneavoastră, la

cercuri teatrale de amatori?

74. Vă este câteodată foarte dor de depărtări?

75. În mod obişnuit, priviţi viitorul cu pesimism?

76. Vi se poate schimba atât de puternic dispoziţia, încât să aveţi, uneori, un

mare sentiment de bucurie, pentru că apoi să cădeţi într-o stare grea de amărăciune?

77. Vă vine uşor să creaţi bună dispoziţie într-o societate, într-o reuniune?

78. De obicei, rămâneţi multă vreme supărat (ă)?

79. Sunteţi foarte puternic impresionat (ă) de suferinţa altor oameni?

80. În mod obişnuit, în caietele de şcoală, scriaţi încă o dată o pagină dacă se

întâmpla să faceţi o pată de cerneală?

81. Se poate spune că, în general, vă arătaţi faţă de oameni mai mult prudent

(ă) şi bănuitor (bănuitoare) decât încrezător (încrezătoare)?

82. Aveţi des vise cu spaime?

53

83. Sunteţi, câteodată, terorizat de gândul că, fiind pe peronul unei gări, să

vă aruncaţi înaintea trenului împotriva voinţei dumneavoastră? Sau, când priviţi la o

fereastră, la etaj, să vă aruncaţi în gol?

84. În mod obişnuit, deveniţi vesel (ă) într-un loc plăcut?

85. În general, vă debarasaţi uşor de problemele apăsătoare şi nu vă mai

gândiţi la ele?

86. Când consumaţi alcool, deveniţi - de obicei - impulsiv (ă)?

87. În discuţii sunteţi mai degrabă zgârcit (ă) la vorbă decât vorbăreţ

(vorbăreaţă)?

88. Dacă aţi fi pus în situaţia să colaboraţi la o reprezentaţie teatrală, aţi

putea să vă însuşiţi atât de bine şi cu atâta dăruire rolul, încât pe scenă să uitaţi

complet că sunteţi un altul?*1

4.SCALA DE EVALUARE A SIMPTOMELOR SCL 90. DATE GENERALE.

  SCL 90 este construită ca scală de autoevaluare a simptomelor. Are la bază lista

de bifare asimptomelor a lui Hopkins care a fost revizuită de Derogatis, mărind

numărul de itemi de la 53 la 90. Cuprinde un spectru larg de acuze şi suferinţe psihice

influenţate de boală şi măsoară severitatea simptomelor resimţite subiectiv prin acuze

corporale şi psihice percepute în ultimele 7 zile.Scala cuprinde 90 de acuze corporale şi

psihice influenţate de boală grupate în 9 scale în felulurmător: somatizare 12 itemi

(1,2,12,27,40,42,48,49,52,53,56,58),obsesivcompulsiv10itemi(3,9,10,28,38,45,46,51,

55,65), senzitivitate interpersonală 9 itemi (6, 21, 34 ,36, 37, 41,61,69,73), depresivitate 13

itemi (5, 14, 15, 20, 22, 26, 28, 30, 31, 32, 54, 71, 79), anxietate 10itemi (2,17, 23, 33, 39, 57, 72, 78,

80, 86), ostilitate/manie 6 itemi (11, 24, 63, 67, 74, 81), anxiosfobic 7 itemi (13, 25, 47, 50, 70, 75,

82), ideaţie paranoidă 6 itemi (8, 18, 43, 68, 76, 83),psihoticism 10 itemi (7, 16, 35, 62, 77,

84, 85, 87, 88, 90).

Cele 9 subscale se referă la:

 1.Scala de somatizare care conţine 12 itemi şi reflectă distresul ce apare ca urmare

a percepţiei disfuncţiei corporale, acuzele sunt centrate pe gastrointestinal, respirator,

disconfortul muscular.1

54

2.Obsesiv-convulsivv– convulsive, gânduri, impulsuri, acţiuni ce sunt interpretate ca

irezistibile.

 3. Depresie –majoritatea simptomelor sunt specifice simptomului depresiv; apar simptome

de lipsă a interesului, motivaţie, pierdere a energiei, stare disfolică, sentimente de

neajutorare, gânduri suicidale.

 4.Anxietate –  simptomele sunt asociate cu stările anxioase, se caracterizează

prinnervozitate, tensiune, sentimente de panică.

 5.Ostilitate – apar gânduri, sentimente, caracteristici negative, furie manifestată prin

agresivitate.

 6. Anxios-fobic – se referă la manifestări ale fobiei faţă de diverse obiecte, anxietatea

fobicăeste definită ca iraţională şi disproporţionată faţă de stimul, de unde rezultă un

comportament de evitare. 

7.Ideaţie paranoidă- reprezentată ca fiind un mod distorsionat de gândire, grandoare,

suspiciune, pierderea autonomiei, lipsa încrederii

 8.Socializare – sentimentul de inferioritate faţă de ceilalţi, autodepreciere, jenă.

9.Psihoticism – reflectă distresul asociat cu relaţia interpersonală, sentimentul de

izolare,halucinaţie cu gândire schizoidă.

Cât de mult aţi fost supărat (deranjat) de:Nr Item deloc puţin mediu Tare extrem01 Dureri de cap 0 1 2 3 402 Nervozitate 0 1 2 3 403 Gânduri nedorite, cuvinte sau idei ce nu vă părăsesc mintea 0 1 2 3 404 Senzaţia de leşin sau ameţeală 0 1 2 3 405 Pierderea interesului sau a plăcerii sexuale 0 1 2 3 406 Sentimentul că alţii sunt primejdioşi pentru dvs 0 1 2 3 407 Ideea că cineva vă controlează gândurile 0 1 2 3 408 Sentimentul că alţii sunt de vină pentru majoritatea cazurilor

dvs0 1 2 3 4

09 Dificultăţi în a vă amintii fapte (lucruri) 0 1 2 3 410 Supărări legate de murdărie sau de nepăsarea (altora) 0 1 2 3 411 Sentiment de plictiseală sau iritabilitate 0 1 2 3 412 Dureri în piept sau în dreptul inimii 0 1 2 3 4

55

13 Senzaţia de frică în spaţii deschise sau pe străzi 0 1 2 3 414 Senzaţia de lipsă de energie (mişcare lentă, greoaie) 0 1 2 3 415 Idei de a termina cu viaţa 0 1 2 3 416 Voci pe care alţii nu le aud 0 1 2 3 417 Tremurături 0 1 2 3 418 Neîncredere în majoritatea oamenilor 0 1 2 3 419 Poftă de mâncare scăzută 0 1 2 3 420 Faptul că ţipaţi cu uşurinţă pentru orice 0 1 2 3 421 Timiditate faţă de persoane de sex opus 0 1 2 3 422 Sentimentul că aţi fost închis su prins într-o cursă 0 1 2 3 423 Spaima bruscă fără motiv 0 1 2 3 424 Explozie de temperament necontrolat 0 1 2 3 425 Frica de a ieşii singur afară din casă 0 1 2 3 426 Faptul că vă învinovăţiţi singur 0 1 2 3 427 Dureri de spate 0 1 2 3 428 Imposibilitatea de a face ceva 0 1 2 3 429 Sentimentul de singurătate 0 1 2 3 430 Sentimentul de tristeţe 0 1 2 3 431 Supărare mare faţă de ce s-a întîmplat 0 1 2 3 432 Lipsă de interes 0 1 2 3 433 Senzaţia de spaimă 0 1 2 3 434 Faptul că sentimentele dvs au fost uşor rănite 0 1 2 3 4Nr Item deloc Puţin mediu tare extrem35 Faptul că alţi oameni cunosc gândurile dvs intime 0 1 2 3 436 Sentimentul că alţii nu vă înţeleg şi vă sînt antipatici 0 1 2 3 437 Sentimentul că oamenii sunt neprietenoşi cu dvs şi vă poartă

antipatie.0 1 2 3 4

38 Necesitatea de a face lucrurile foarte încet pentru a vă asigura corectitudinea execuţiei.

0 1 2 3 4

39 Tropot sau bătaie rapidă a inimii 0 1 2 3 440 Greţuri sau vărsături 0 1 2 3 441 Sentiment de inferioritate faţă de ceilalţi 0 1 2 3 442 Dureri muscular 0 1 2 3 443 Sentimentul că sunteţi supravegheat şi că alţii vorbesc despre

Dvs0 1 2 3 4

44 Greutate la adormire 0 1 2 3 445 Nevoia de a verifica şi a reverifica ce aţi făcut 0 1 2 3 446 Dificultatea de a lua o hotărâre 0 1 2 3 447 Frica de a călătorii cu autobuzul, trenul sau tranvaiul 0 1 2 3 448 Greutate în a respira 0 1 2 3 449 Valuri de cădură sau frig 0 1 2 3 450 Nevoia de a ocolii anumite locuri, obiecte sau activităţi pentru

că va provoacă frică.0 1 2 3 4

51 Senzaţia că mintea vă funcţionează în gol 0 1 2 3 452 Amorţeli şi furnicături în diverse părţi ale corpului 0 1 2 3 453 Senzaţia de nod în gât 0 1 2 3 454 Lipsa de speranţă în viitor 0 1 2 3 455 Tulburări ale capacităţii de a vă concentra 0 1 2 3 456 Senzaţia de slăbiciune în diverse părţi ale corpului 0 1 2 3 457 Senzaţie de încordare sau agitaţie 0 1 2 3 458 Greutate în mâini şi picioare 0 1 2 3 459 Idei de sinucidere 0 1 2 3 460 Apetit exagerat 0 1 2 3 4

56

61 Inconfort cînd alţii vă privesc sau discută despre Dvs 0 1 2 3 462 Idei care nu sunt ale Dvs 0 1 2 3 463 Nevoia de a bate, înjura sau rănii pe cineva 0 1 2 3 464 Faptul că vă treziţi devreme dimineaţa 0 1 2 3 465 Nevoia de a repeta acţiuni ca: atinsul, spălatul, număratul. 0 1 2 3 466 Somn întrerupt sau tulburat 0 1 2 3 467 Nevoia de a sparge sau sfărîma obiecte 0 1 2 3 468 Idei sau convingeri pe care alţii nu le împărtăşesc 0 1 2 3 469 Sentimentul că sunteţi foarte conştincios cu alţii 0 1 2 3 470 Inconfort în mulţime (cinema, magazin) 0 1 2 3 471 Sentimentul că orice necesită efort 0 1 2 3 472 Perioade de teroare sau panică 0 1 2 3 473 Inconfort de mânca sau a bea în public 0 1 2 3 474 Nevoia de a argumenta, de a vă justifica frecvent 0 1 2 3 475 Nervozitate când sunteţi singur, părăsit 0 1 2 3 476 Alţii nu vă dau credit pentru a obţine ceea ce doriţi 0 1 2 3 4Nr Item deloc puţin Mediu tare extrem77 Sentimentul de singurătate chiar dacă sunteţi între oameni 0 1 2 3 478 Neastîmpăr atât de mare încât nu puteţi sta liniştit 0 1 2 3 479 Sentimentul de inutilitate (ca sunteţi nefolositor) 0 1 2 3 480 Sentimentul că lucrurile familiale vă sunt străine şi ireale 0 1 2 3 481 Faptul că strigaţi şi aruncaţi lucruri 0 1 2 3 482 Frica de a leşina în public 0 1 2 3 483 Frica de a nu fi păcălit 0 1 2 3 484 Idei în legătură cu probleme sexuale ce vă deranjează 0 1 2 3 485 Ideea că aţi putea fi pedepsit pentru păcatele Dvs 0 1 2 3 486 Nevoia de a fi împins pentru a termina ceva 0 1 2 3 487 Ideea că ceva grav vă afectează sănătatea 0 1 2 3 488 Faptul că niciodată nu v-aţi simţit apropiat faţă de o altă

persoană0 1 2 3 4

89 Idei de vinovăţie 0 1 2 3 490 Ceva e rău cu mintea Dvs 0 1 2 3 4

Somatizare

Obsesiv-compulsiv

Senzitivitate

Depresie Anxietate Ostilitate Fobio-anxios

Ideatieparanoida

Psihoticism

Item

Scor

Item Scor

Item Scor Item Scor

Item Scor

Item Scor

Item Scor

Item Scor Item Scor

1 3 6 5 2 11 13 8 74 9 21 14 17 24 25 18 1612 10 34 15 23 63 47 43 3527 28 36 20 33 67 50 68 6240 38 37 22 39 74 70 76 7742 45 41 26 57 81 75 83 8448 46 61 28 72 82 8549 51 69 30 78 8752 55 73 31 80 8853 65 32 86 9056 5458 71

79Total

Total

Total

Total

Total

Total

Total

Total

Total

12 10 9 13 10 6 7 6 10

57

5.TESTUL LUSCHER. DATE GENERALE.

Primul pas este reprezentat de "asezarea" celor opt culori de baza

in ordineaimportantei definite de catre cel testat (in acest sens se va folosi un set de

cartonase, bête colorate, etc. astfel incat individul testat sa realizeze selectia in mod

activ si nu prin imaginare sau bifare pe set reprezentat pe o coala de hartie, etc. -

testele pe hartie,monitor, s.a. sunt utile/ dau randament numai in cazul selectiei de

tonuri de culoare). Este bine sa se inteleaga ca asezarea culorilor se face intr-o ordine

care tine cont doar degustul/ placerea care o induce acea culoare individului in cauza

fara a se lua in calculconsiderente de genul “aceasta culoare ma defineste”, aceasta

culoare nu-mi place fiindcaface parte din blazonul X” s.a. Astfel, in prima pozitie va

aseza culoarea care ii place celmai mult (culoarea cea mai preferata/ definitoriu/ tip

“modus operandi”, etc.), a doua pozitie va fi ocupata de urmatoarea culoare in ordinea

importantei s.a. pana la ultimaculoare care va fi cea mai putin placuta de

catre individul nostru (ultima preferata/evitata/ care creaza senzatii de neplacere,

etc.).Urmatorul pas va fi reprezentat de o noua selectare a pozitiei celor opt culori

incare persoana testata va avea “sansa” de a realiza unele “finisari” ale selectiei

anterioare,constient sau nu. Aceasta a doua selectie da unele informatii despre setul de

culoridefinitorii asupra persoanei cat si despre tendinele de schimbare la nivelul

“gusturilor”

II. 4. Prelucrarea şi interpretarea datelor.

58

Ipoteza 1

” Cu cât este mai ridicat nivelul maturizarii emoţionale cu atât scade frecventa

ciclotimiei”

a. Analiza cantitativă

Datorită faptului că această ipoteză utilizează date numerice şi deoarece nu

intervine între cele două variabile o a treia variabilă care să influenţeze rezultatul , în

acest caz se va apela la coeficientul de corelaţie liniară pentru interpretarea a o parte

din rezultatele obţinute. Astfel, după cum reiese şi din tabelul 1, corelaţia care apare

între maturizarea emoţională şi ciclotimie, are următorul rezultat care se scrie simplu

sub forma: r (58)= -.467, la un p < .01, unde p este pragul de semnificaţie. Fiind vorba

de o corelaţie liniară şi nu de o corelaţie parţială, valoarea 58 reprezintă gradele de

libertate ale testului care sunt calculate prin formula N-2, N reprezentând volumul

eşantionului, adică cei 60 de subiecţi, şi nu din formula N-2-k, unde k reprezintă

numărul de variabile ţinute constante, formulă care se observă în cadrul corelaţiei

parţiale. Valoarea -.467 este rezultatul care se observă la întâlnirea celor două

variabile, mai precis la punctul de întâlnire dintre maturizarea emoţională şi

ciclotimie, adică r. Important de menţionat este şi aici faptul că valoarea negativă

semnificativă a coeficientului Bravais-Pearson (-.467) ne arată următorul lucru: sensul

în care evoluează cele două variabile este diferit, este negativ, altfel spus dacă

variabila maturizare emoţională creşte, atunci variabila ciclotimie trebuie în mod

obligatoriu să scadă.

Deoarece există un prag de semnificaţie p < .01 observăm că există

probabilitatea de a obţine datele observate în condiţiile în care nu reiese o asociere

între maturizarea emoţională şi ciclotimie. În acest exemplu, în cadrul acestei ipoteze,

se observă o probabilitate mai mică de 1 la 100 (< .01) de a obţine un r de -.467, în

condiţiile în care nu există o corelaţie între cele două variabile.

Maturizare Ciclotimie

59

Emoţională

Maturizare Emoţională Coeficient de corelaţie

Pearson1 -.467(**)

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

Ciclotimie Coeficient de corelaţie

Pearson-.467(**) 1

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

** Corelaţie semnificativă la un prag de semnificaţie p < .01

Tabel 1 – Corelaţia dintre variabila maturizare emoţională şi variabila ciclotimie

Rezultatul fiind semnificativ din punct de vedere statistic, ideea conducere la

respingerea ipotezei nule care susţinea că „:”Cu cât este mai ridicat nivelul

maturizării emoţionale cu atât frecvenţa ciclotimiei scade ” prin urmare ipoteza

cercetării este sprijinită.

În cadrul acestei ipoteze, coeficientul de determinare obţinut are valoarea r2

= .21, lucru care indică o asociere extrem de puternică între cele două variabile.

Pentru a testa importanţa acestor date şi validitatea acestora, am recurs la completarea

rezultatelor obţinute cu ceea ce se numeşte mărimea efectului. Dacă testul de

semnificaţie răspunde la întrebarea: „Există o asociere semnificativă?”, mărimea

efectului răspunde la întrebarea: „cât de mare este această asociere?”

Unul dintre coeficienţii folosiţi pentru a afla magnitudinea relaţiei dintre cele

două variabile este r2, el fiind pătratul coeficientului de corelaţie. Un coeficient de

determinare egal cu .21 arată că 21% din dispersia datelor reflectând ciclotimia a fost

influenţată de nivelul maturizării emoţionale. Tot aici trebuie precizat următorul

lucru: valoarea coeficientului de determinare egală cu .21 semnifică o asociere foarte

puternică între cele două variabile, sau altfel spus între maturizarea emoţională şi

60

ciclotimie există o legătură care este reprezentativă printr-un efect extrem de puternic,

o intensitate foarte mare.

Datele prelucrate din SPSS şi prezentate în tabelul 2 ne arată care sunt

valorile minime, maxime, care sunt mediile şi abaterea standard pentru cele două

variabile. Pentru dimensiunea maturizare emoţională, valoarea minimă este egală cu

17, ceea ce înseamnă tendinţă spre imaturitate emoţională Valoarea maximă obţinută

de către subiecţi la această scală este egală cu 24, ceea ce potrivit etalonului acestei

probe indicî o maturitate emoţională normală. Pentru cea de a doua dimensiune,

ciclotimie, se poate observa că punctajul minim la această scală este egal cu 3, iar

punctajul maxim este reprezentat de valoarea 21, valoare care reprezintă de fapt

valoarea supremă care ar fi putut fi obţinută pentru această scală a chestionarului PA.

Ca şi indicator al tendinţei centrale şi aici a fost utilizată media, ea reprezentând de

fapt suma unui set de măsurători împărţită la numărul total al acestora. Pentru cele

două variabile media este egală cu 20.29 pentru variabila maturizare emoţională,

respectiv 10.40 pentru variabila ciclotimie. Referitor la indicatorul gradului de dispersie a

fost aleasă abaterea standard, rădăcina pătrată din varianţă care se calculează doar în cazul

distribuţiilor de frecvenţe normale, exact cum este cazul în această ipoteză. Abaterea

standard pentru populaţia de femei (laice, maici) pentru cele două dimensiuni este egală cu

1.798, respectiv 4.469.

Număr

subiecţi Minim Maxim Medie

Abatere

standard

Maturizare

Emoţională60 17 24 20.29 1.798

Ciclotimie60 3 21

10.404.469

Tabel 2 – Indicatori descriptivi

Număr

subiecţi

Indicator de oblicitate

(Skewness)

Indicator de boltire

(Kurtosis)

61

Statistic Statistic

Abatere

standard

Statist

ic

Abatere

standard

Maturizare

Emoţională60 -.175 .309 -.653 .608

Ciclotimie 60 .385 .309 -.543 .608

Tabel 3 – Indicatori de distribuţie

Fig.1. Distribuţia de frecvenţă a variabilei Maturizare Emoţională

62

Fig.2. Distribuţia de frecvenţă a variabilei Ciclotimie

Ca şi reprezentare grafică care însoţeşte analiza descriptivă a datelor am optat

pentru histogramă, care trebuie interpretată ţinând cont de două aspecte: nivelul de

boltire care spune dacă distribuţia este normală şi nivelul de oblicitate care arată

gradul de asimetrie a unei distribuţii, asimetrie pozitivă, asimetrie negativă sau curbă

perfect simetrică. Pentru a evita eventualele interpretări subiective am utilizat doi

indicatori statistici care evidenţiază foarte bine normalitatea şi simetria unei

distribuţii. Aceşti indicatori poartă denumirea de skewness şi kurtosis, valorile celor

doi indicatori fiind observate în tabelul 3. Pentru a diferenţia o distribuţie uşor

asimetrică ce poate fi tratată ca o distribuţie normală, de o distribuţie clar asimetrică,

şi de asemenea pentru a face distincţia între o curbă platicurtică şi o curbă leptocurtică

s-a luat drept prag valoarea absolută de .80. O distribuţie normal simetrică trebuie să

aibă valoarea în intervalul -.80 şi .80. În cazul variabilei maturizare emoţională,

indicatorul de oblicitate are valoarea -.17, iar în cazul variabilei ciclotimie,

valoarea acestuia este egală cu .38. Aşadar, în cazul ambelor variabile vorbim de

existenţa unei distribuţii simetrice. În ceea ce priveşte normalitatea celor două

63

distribuţii, variabila maturizare emoţională are indicatorul de boltire egal cu valoarea

-.65, cealaltă variabilă având indicatorul de boltire reprezentat de valoarea -.54. Şi în

acest caz se poate spune că în ceea ce priveşte nivelul de boltire avem de-a face cu o

curbă normală, în ambele situaţii, aşadar nu întâmpinăm nici o curbă leptocurtică şi

nici vreo curbă platicurtică. Prin urmare, la fel ca şi în cazul ipotezei anterioare si aici

vorbim de două distribuţii normale şi simetrice.

Fig.3. Diagrama de corelaţie dintre variabilele Maturizare Emoţională şi Ciclotimie

Ultimul aspect asupra căruia mă voi referi în momentele următoare se referă la

reprezentarea grafică a asocierii dintre cele două variabile, reprezentare care este

cunoscută sub denumirea de nor de puncte sau scatterplot. În primul rând trebuie

făcute câteva precizări legate de forma relaţiei existentă între aceste variabile.

Întâlnim astfel o formă relativ liniară, norul de puncte având o singură direcţie. O a

64

doua idee asupra căreia trebuie să mă opresc se referă la direcţia acestei relaţii, o

relaţie negativă, lucru care ne este confirmat de valoarea negativă a coeficientului de

corelaţie şi de faptul că norul de puncte evoluează din partea stângă sus spre partea

dreaptă jos. De asemenea, deoarece coeficientul acesta de corelaţie are valoarea r =

-.467, datele nu par foarte împrăştiate. Ceea ce poate induce lumea în eroare, cu alte

cuvinte ceea ce îi poate face pe oameni să creadă că datele sunt destul de răsfirate este

numărul destul de mic de subiecţi (60 de persoane), care a constituit eşantionul minim

care ar fi putut fi luat în discuţie atunci când vorbim de două tipuri diferite de

populaţii. De asemenea la fel ca şi în cazul ipotezei anterioare şi aici vorbim de

homoscedasticitate, norul de puncte având aceeaşi grosime pe întreaga amplitudine a

celor două variabile determinând prin urmare o formă omogenă.

b. Interpretare calitativa

Maturizarea emotionala se conjuga cu o capacitate ridicata de a face fata la

provocarile vietii. Persoanele supuse cercetarii au experienta de viata asemanatoare,

fiind incluse in aceiasi categorie de varsta, acelasi gen si pregatire educationala (o

facultate absolvita si doua astfel de programe). Intrebari esentiale asupra sensului

vietii proprii, semnificatia, scopul si modelul ideal de urmat sunt implicite si

conjugate cu capacitatea proprie de autoreflectie si aplecare asupra sinelui, grupul

tinta avand aceleasi repere culturale si provocari similare trecute cel putin in ce

priveste raspunderea si evaluarea in fata obiectivelor referitoare la recunoastere

sociala. In cazul maicilor, acest aspect se presupune ca are o valoare sociala redusa.

Revenind la ipoteza de fata, maturitatea emotionala atrage o confruntate cu

anumite provocari existentiale, de autocunoastere a limitelor proprii si modul in care

poate face fata o persoana in mod adecvat la asa numitele crize ale vietii. Rezultatele

obtinute pe scala de maturitatea emotionala demonstreaza un nivel ce se include in

standardele de normalitate, avand in vedere varsta si genul. Este important de

mentionat si variabila pregatire profesionala care poate aduce un aport semnificativ in

dezvoltarea capacitatilor de gestionare a emotiilor si implicit de raspunsul cat mai

adaptat si adecvat la situatiile de criza. Asa cum este firesc, maturitatea emotionala

presupune si modalitati eficiente de folosire a mecanismelor de copping:

autoculpabilizarea, acceptarea, ruminarea, refocalizarea pozitiva, refocalizarea pe

65

planificare, reevaluarea pozitiva, punerea in perspectiva, catastrofarea si

culpabilizarea celorlalti (specifice modelului cognitiv - comportamental), care are

puncte de intersectie cu : introiectia, refularea, deplasarea, proiectia, negarea

(psihanaliza).

Strategiile de copping au rolul de reglare al emotiilor, gasindu-se raspunsuri

emotionale la evenimente care au consecinta si in agravarea trairilor emotionale.

Acestea pot fi invatate, influentate, modificate, uitate prin confruntarea cu situatii care

sa ofere exersarea lor si siguranta persoanei in eficienta acestora, deci o capacitate

crescuta de a introduce un autoreglaj adecvat in prevenirea consecintelor ciclotimice.

Confirmarea acestei ipoteze se conjuga si cu confirmarea unei alte ipoteze

prezentate in capitolul Anexe, referitoare la nivelul ridicat al maturitatii emotionale si

scaderea anxietatii.

Un aspect notabil este si o alta variabila, a temperamentului, cunoscandu-se

predispozitia temperamentului coleric spre ciclotimie, dar si cum spuneam anterior,

capacitatatea de autoperfectionare a persoanei, a invatarii in adecvare la realitate si

provocarile existentiale.

66

Ipoteza 2

”Cu cât nivelul religiozităţii este mai ridicat, cu atât valoarea anxietătţii

scade”

a.Analiza cantitativă

În primul tabel generat de SPSS regăsim media şi abaterea standard ale

scorurilor pentru variabila dependentă, anxietatea, ale celor două grupuri (femeile

laice şi maicile). Tot din acest tabel putem observa că cele două grupuri de subiecţi

sunt alcătuite dintr-un număr egal de persoane, 30 de participante fac parte din grupul

femeilor laice şi 30 de participante intră în categoria femeilor maici.

Pentru subiecţii din primul eşantion, femeile laice, valoarea medie a anxietăţii

este de 11.10, iar abaterea standard a valorii anxietăţii este de 6.110. Pentru

participanţii din cel de al doilea eşantion, maicile, valoarea medie a scorului anxietăţii

este egală cu 7.10, în timp ce abaterea standard pentru aceeaşi dimensiune este de 5.313.

Până în momentul de faţă putem trage concluzia că “Media anxietăţii obţinută de femeile

laice la această probă este mai mare decât valoarea mediei anxietăţii obţinută de grupul de

maici în completarea aceleeaşi probe”.

Anxietate

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 11.10 6.110

MAICI 30 7.10 5.313

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

Pentru a vedea dacă această diferenţă este semnificativă a fost aplicat testul t pentru

eşantioane independente.

67

Anxietate

Testul Levene de

egalitate a dispersiilor

Testul t de egalitate

a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Dispersie

Omogenă

1.491 .227 2.706 58 .009

Dispersie

Eterogenă2.706 56.903 .009

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t

pentru eşantioane independente

Pentru a respinge ipoteza nulă trebuie să arătăm că diferenţele sunt suficient de

clare încât şansele ca ele să apară din întâmplare să fie mai mici de .05.

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru fiecare situaţie

posibilă:

t (58) = 2.706, unde valoarea lui p este .009 (p < .05)

t (56.903) = 2.706, unde valoarea lui p este .009 (p < .05)

Pentru a decide care dintre aceste valori este adecvată cazului de faţă vom

consulta valoarea testului F al lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că

cele două dispersii sunt inegale (eterogene), încălcând astfel condiţia de aplicare a

testului t clasic. În aceste condiţii se citeşte cel de al doilea t, t (56.903) = 2.706,

pentru un p < .05.

Prin urmare, dacă valoarea semnificaţiei pentru testul Levene este mai mare de

.05 (p > .05), lucru care se întâmplă şi în acest caz, ea fiind .227, vom folosi

informaţia de pe primul rând al tabelului, vom citi primul t şi anume: t (58) = 2.706, p

< 05.

68

Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor arată în acest caz faptul că

dispersiile sun egale (omogene) deoarece valoarea lui p este .227, deci nu este statistic

semnificativă.

Cele 58 de grade de libertate ale testului t independent sunt calculate pe baza

formulei: df = N1 + N2 – 2, unde N1 reprezintă numărul de subiecţi din primul

eşantion iar N2 reprezintă numărul de persoane din cel de al doilea eşantion.

Acest aspect ( t (58) = 2.706, p< .05) demonstreaza ca rezultatul este

semnificativ statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care susţinea că cele

două populaţii nu diferă în privinţa nivelului de anxietate. Prin urmare ipoteza

cercetării este sprijinită ”Cu cât nivleul religiozităţii este mai ridicat, cu atât valoarea

anxietătţii scade” între cele două categorii de persoane (femei laice şi maici) existând

diferenţe ale nivelului de anxietate.

Cât de intensă este diferenţa dintre grupe sau dintre categoriile de răspunsuri?

Pentru a putea răspunde la această întrebare vom calcula mărimea efectului, şi anume

r2. Respectând formula r2= t2/t2 + df, unde t = 2.706 şi df = 58, am obţinut un r2 = .11.

Această valoarea indică o diferenţă de o magnitudine medie spre puternică, mai

aproape de puternică, între cele două grupe de subiecţi (femei laice, maici) cu privire

la nivelul de anxietate.

b.Interpretare calitativa

In construirea acestei ipoteze, s-a pornit de la premisa ca femeile ce au parcurs

mai multe etape de pregatire si constientizarea a valabilitatii deciziei personale in ce

priveste intrarea in categoria numita maici , au din stard o inclinatie mai mare pentru

trairea si manifestarea aspectelor ce apartin religiei. Nu este exclusa nici premisa

intensitatii manifestarii religiei pentru femeile laice, insa maicile prin legamintele

spirituale: saracia, castitatea, supunerea si desfasurarea vietii cotidiene prin rugaciune,

ascultare, participarea frecventa la serviciile religioase sunt ancorate in trairea

existentei la cote ridicate urmand un ideal, un model drept de urmat.

Pentru a vedea direcţia diferenţelor este suficient să consultăm valorile

mediilor prezente în tabelul 1. Astfel vom constata că femeile laice sunt mai anxioase

(diferenţa fiind egală cu 4 puncte) decât femeile care sunt măicuţe. Potrivit etalonului

acestui test, chestionarul PA, personalitatea anxioasă se manifestă de regulă din

69

copilărie, frica fiind cea care modelează comportamentul copilului. În perioada adultă

anxietatea se manifestă prin timiditate, neexpunerea punctului de vedere, putând chiar

să apară atitudini de supracompensare care sugerează siguranţă de sine sau chiar

aroganţă. Nivelul mai scazut al anxietatii la maici poate fi privit si din prisma

atribuirii responsabilitatii si locus-ului of control, si in exrpimarea verbala intalnindu-

se mai des acceptari si constructii de genul „ voia lui Dumnezeu”. Apoi structura

nivelului psihic „ supraeu” – regulile, morala, normele, sunt mai clare, mai puternic

evidentiate. Tinand cont de cele mentionate mai sus, depasirea starii de anxietate in ce

priveste maicile este inclusa in insasi trairea vietii monahale (rugaciunea permanenta,

ascultarea).

Femeile laice isi pot depasi starile de anxietate fie printr-un program

specializat, fie empiric, realizat in mod obligatoriu prin confruntarea cu situatia

anxiogena, prin corelarea gandurilor cu emotiile si restructurarea cognitiva astfel incat

persoana devine constienta ca este si poate fi parte considerabila in gestionarea

stresului si anxietatii. De asemenea, posibile evenimente ce duc la inregistrarea unui

indice ridicat de anxietate in cazut femeilor laice pot fi in mare masura si dorinta de

respectare a unor norme si cerinte culturale referitoare la aspecte materiale, confort,

performanta in diverse domenii (profesie, proiecte personale,hobby-uri) la care sunt

adaugate responsabilitatile fata de educarea si cresterea copiilor si functionarea unei

relatii sentimentale de parteneriat.

70

Ipoteza 3

” Există diferenţe nesemnificative privind gradul de sociabilitate între

persoanele laice şi măicuţe”

a.Analiză cantitativă

În acest prim tabel generat de SPSS regăsim media şi abaterea standard ale

scorurilor pentru variabilă dependentă, sociabilitate, ale celor două grupuri (femeile

laice şi maicile). Tot din acest tabel putem observa că cele două grupuri de subiecţi

sunt alcătuite dintr-un număr egal de persoane, 30 de participante fac parte din grupul

femeilor laice şi 30 de participante intră în categoria femeilor maici.

Pentru subiecţii din primul eşantion, femeile laice, valoarea medie a

sociabilităţii este de 54. 00, iar abaterea standard a valorii sociabilităţii este de 9. 021.

Pentru participanţii din cel de al doilea eşantion, maicile, valoarea medie a scorului

sociabilităţii este egală cu 45. 07, în timp ce abaterea standard pentru aceeaşi

dimensiune este de 9. 070. Până în momentul de faţă putem trage concluzia că “Media

sociabilităţii obţinută de femeile laice la această probă este mai mare decât valoarea

mediei sociabilităţii obţinută de grupul de maici în completarea aceleaşi probe”.

Sociabilitate

Apartenenţa la Biserică

Număr Subiecţi Medie Abatere

Standard

FEMEI LAICE 30 54. 00 9. 021

MAICI 30 45. 07 9. 070

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

Pentru a vedea dacă această diferenţă este semnificativă a fost aplicat testul t

pentru eşantioane independente.

71

Sociabilitate

Testul Levene de egalitate a

dispersiilor

Testul t de egalitate a

mediilor

F Sâg. t dfSâg. (2-

tailed)

Dispersie Omogenă . 514 . 476 3. 825 58 . 000

Dispersie Eterogenă3. 825

57.

998. 000

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul

testului t pentru eşantioane independente

Pentru a respinge ipoteza nulă trebuie să arătăm că diferenţele sunt suficient

de clare încât şansele ca ele să apară din întâmplare să fie mai mici de . 05.

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru fiecare situaţie

posibilă:

T (58) = 3. 825, unde valoarea lui p este . 000 (p < . 01)

T (57. 998) = 3. 825, unde valoarea lui p este . 000 (p < . 01)

Pentru a decide care dintre aceste valori este adecvată cazului de faţă vom

consulta valoarea testului F al lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că

cele două dispersii sunt inegale (eterogene), încălcând astfel condiţia de aplicare a

testului t clasic. În aceste condiţii se câteşte cel de al doilea t, t (57. 998) = 3. 825,

pentru un p < . 01.

Prin urmare, dacă valoarea semnificaţiei pentru testul Levene este mai mare

de . 05 (p > . 05), lucru care se întâmplă şi în acest caz, ea fiind . 476, vom folosi

informaţia de pe primul rând al tabelului, vom citi primul t şi anume: t (58) = 3. 825, p

< 01.

Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor arată în acest caz faptul că

dispersiile sun egale (omogene) deoarece valoarea lui p este . 476, deci nu este

statistic semnificativă.

72

Cele 58 de grade de libertate ale testului t independent sunt calculate pe baza

formulei: df = N1 + N2 – 2, unde N1 reprezintă numărul de subiecţi din primul

eşantion, iar N2 reprezintă numărul de persoane din cel de al doilea eşantion.

Ce înseamnă un t (58) = 3. 825, p< . 01? Rezultatul este semnificativ

statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care susţinea că cele două

populaţii nu diferă în privinţa nivelului de sociabilitate. Prin urmare ipoteza

cercetării este sprijinită, între cele două categorii de persoane (femei laice şi

maici) existând diferenţe ale nivelului de sociabilitate.

Cât de intensă este diferenţa dintre grupe sau dintre categoriile de răspunsuri?

Pentru a putea răspunde la această întrebare vom calcula mărimea efectului, şi anume

r2. Respectând formula r2= t2/t2 + df, unde t = 2. 706 şi df = 58, am obţinut un r2 = . 11.

Această valoarea indică o diferenţă de o magnitudine medie spre puternică, mai

aproape de puternică, între cele două grupe de subiecţi (femei laice, maici) cu privire

la nivelul de anxietate.

b.Interpretare calitativa

Neconfirmarea acestei ipoteze isi poate gasi explicatia si in ce priveste

exprimarea si manifestarea sociabilitatii. Potrivit etalonului acestui test, testul SMP

(testul Structura Motivaţională a Personalităţii), personalitatea sociabilă se simte bine

în anturaj, activează bine în grup şi e tolerantă cu semenii săi. Manifestarea

sociabilitatii include si o latura considerabila a extraversiei, acest fapt ramanand o

variabila neexplorata.

Observarea sociabilitatii presupune un numarul ridicat de interactiuni

sociale, competitie, diverse forme ale cooperarii in atingerea performantei validate

social, exaltarea simturilor auditive, vizuale, gustative, olfactive prin intalniri,

banchete, dans, bai de soare. Toate aceste manifestari prin trairea vietii monahale sunt

inexistente, exceptand forme ce asigura existenta.

In acelasi timp sociabilitatea cuantificata in cazul de fata si realizarea unei

alte scale in ce priveste viata monahala si viata laica. Cu siguranta acest concept

suport anumite limite de forma si continand intre cele medii. Maicile pot fi sociabile

in mediul lor de confort si atunci cand nu sunt puse in pericol granitele pe care le-au

stabilit prin legamant privind o anumita izolare, singuratate si interioritate emotionala.

73

In acelasi timp sociabilitatea femeilor laici vine si ca suport pentru

indeplinirea sarcinilor zilnice pentru existenta lor si a familiei, avand nevoie sa se

manifeste intr-un spatiu mai larg pentru supravietuire.

Prezentare globală.

Variabile Ciclotimie Anxietate Nevoia de autoapărare

Nevoia de autojustificare

Maturizarea emoţională

-.467 -.427 -.448 -.451

.

Tabelul nrxxxxx Corelaţii intre variabila maturizarea emoţională ,ciclotimie, anxietate, nevoia de autoapărare si nevoia de autojustificare

Tabelul nr xxxx Diferenţa rezultată prin aplicarea testului t pentru eşantioane independente

Variabile Religiozitate

Dependenţă pasivă 3.830

Nevoia de autojustificare 4.125

Nevoia de autoapărare 3.981

Nevoia de agresiune 3.053

Nevoia de performanţă 2.438

Anxietatea 2.706

Hiperperseverenţa 5.199

Sociabilitatea 3.82574

CONCLUZII

Prin cercetarea de fata au fost discutate si analizate urmatoarele aspecte:

1. Demersul cercetării a demonstrat că nivelul de sociabilitate prezină

diferenţe fiind evident la persoanele laice, acestea fiind mai sociabile în cadrul

comunităţii lor. Personalitatea sociabilă se simte bine în anturaj, activează bine în

grup şi e tolerantă cu semenii, maicile preferă singurătatea nefiind anxioase; acestea

se raporteză la un comportament sau stare de fapt liber consimţită; idealul lor rezultă

din experienţa raporturilor cu oamenii şi din meditaţii asupra vieţii şi a propriei

persoane, rezultând o decisivă forţă spirituală.

2. Gradul de sociabilitate este influenţat de anxietate, maturizarea

emoţională şi religiozitate.

3. Nu s-au semnalat elemente simptomatice (acest lucru fiind datorat şi

nerealizării anamnezei de către cercetător).

4. Echilibrul/maturizarea emoţională influenţează nivelul anxietăţii si

ciclotimiei.

5. Anxietatea este mai scăzută la persoanele cu nivelul religiozităţii mai

ridicat.

6. Pentru a se furniza criterii de intercorelare între demersurile ştiinţifice,

practice şi elemente spirituale , pentru a evidenţia ipostaze de ordin simptomatic şi

maladiv ale unor crize de ideal şi a unor puncte- ancoră pe demersul psihoterapeutic

se impun corectări de ordin spiritual (spovedania deasă, un tip de opţiune pentru un

modus vivendi din a căror emergenţă rezultă parametrii personali privind creşterea

nădejdii, a credinţei şi a ataşamentelor sănătoase).

75

BIBLIOGRAFIE

1. Brăzdau Ovidiu, Colceru, Valentina, Craiovan M. P. , Psihologia sinelui: un

pelerinaj spre centrul Fiinţei, Bucureşţi, Editura Eminescu, 2000.

2. Costea I, Aportul credinţei în demersul terapeutic” pg. 152 – pg. 161, în

volumul “Reflexii din cealaltă parte a cunoaşterii”, Editura Eurobit,

Timişoară.

3. Cristea Rodica, Cristea, Mircea, Personalitatea şi idealul moral, Bucureşţi,

Editura Albatros, 1989.

4. Dimitrie Guşţi, Opere, vol. ÎI, Editura Academiei R. S. R, Bucureşţi, 1989.

5. Frank, Victor, Omul în căutarea sensului vieţii, Ed. Meteor Press, 2009.

6. Frăţilă, I. , Psihologie generală şi educaţională, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşţi, 1993.

7. J. J. Rousseau, Emil sau despre educaţie, Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşţi, 1973.

8. Lacroix, Michel, Să ai un ideal, Bucureşţi, Editura Trei, 2009.

9. Perciun, Vasile, Psihologie clinică, Timişoară, Editura Eurostampa, 2001.

10. Perciun, Vasile, Dimensiunea proiectivă a relaţiilor interpersonale, Timişoară, Editura Eurostampa, 1998.

11. Roşcă, Al. , Zorgo, B. , Aptitudinile, Editura Ştiinţifică, Bucureşţi, 1972.

12. Şchiopu Ursula, Criză de originalitate la adolescenţi, Bucureşţi, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.

13. Tătaru Vlad Ionuţ, Conştiinţa de sine: eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii, Iaşi, Editura Insistutul European, 2011.

14. Vlăsceanu Mihaela, Conştiinţa şi cauzalitate, Bucureşţi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985.

15. Tutu, Mihaela Corina, Psihologia personalităţii, Bucureşţi, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006.

Dicţionare:

1. Popescu-Neveanu, Paul, Dicţionar de psihologie, Bucureşţi, EdituraAlbatros, 1978.

Studii: Raducanu Maria, Psihoterapii spirituale.

ANEXE

Ipoteza 4:

”Cu cât este mai ridicat nivelul maturizarii emoţionale cu atât este mai

scăzut nivelul anxietăţii”

Interpretare cantitativa si calitativa

După cum se poate observa şi din tabelul 1, corelaţia existentă între variabilă

maturizare emoţională şi variabilă anxietate are o valoare egală cu: r (58) = -. 427,

unde p < . 01. Din punct de vedere statistic r este simbolul coeficientului de corelaţie

liniară simplă, între parantezele sale fiind trecute gradele de libertate ale testului.

Valoarea 58 ne arată gradele de libertate, care se calculează în cazul corelaţiei simple

prin formula N-2, unde N indică numărul de subiecţi care au participat la cercetare.

Valoarea de -. 427 este rezultatul observat la punctul de întâlnire dintre maturizarea

emoţională şi anxietate, adică r. Din cauza faptului că avem o valoare negativă mare a

coeficientului de relaţie liniară simplă (-. 427) putem trage următoarea concluzie: cele

două variabile nu au aceeaşi direcţie, altfel spus cu cât valoarea variabilei maturizare

emoţională este mai mare, creşte, cu atât valoarea variabilei anxietate este mai mică,

cu alte cuvinte scade. Faptul că avem un p < . 01 ne arată probabilitatea de a obţine

datele observate în condiţiile în care nu există o asociere între maturizarea emoţională

şi anxietate. În cazul prezent aici se observă o probabilitate mai mică de 1 la 100 (< .

01) de a deţine un r de -. 427, în condiţiile în care nu există o corelaţie între cele două

variabile.

Rezultatul fiind semnificativ statistic, datele obţinute sprijină ipoteză

conform căreia „Cu cât este mai ridicat nvielul maturizarii emoţională cu atât este

mai scăzut nivelul anxietăţii”.

77

Maturizare Emoţională

Anxietate

Maturizare Emoţională

Coeficient de corelaţie Pearson

1 -. 427(**)

Semnificativ (Ip. Bidirecţională)

. 001

Număr subiecţi 60 60

Anxietate Coeficient de corelaţie Pearson

-. 427(**) 1

Semnificativ (Ip. Bidirecţională)

. 001

Număr subiecţi 60 60

** Corelaţie semnificativă la un prag de semnificaţie p < . 01

Tabel 1 – Corelaţia dintre variabilă maturizare emoţională şi variabilă

anxietat

În ceea ce priveşte mărimea acestui efect, acestei asocieri, în cazul de faţă, se

va obţine un coeficient de determinare r2 de . 18. Un coeficient de determinare egal cu

. 18, indică o asociere de intensitate puternică între cele două variabile. Cu alte

cuvinte, între maturizarea emoţională şi anxietate, există o legătură care prezintă un

efect puternic. De asemenea trebuie menţionat următorul lucru: coeficientul de

determinare poate fi înţeles şi că procentul din dispersia variabilei dependente explicat

de evoluţia variabilei independente. Prin urmare se poate spune că 18% din dispersia

datelor reflectând anxietatea a fost influenţată de maturizarea emoţională.

Număr

subiecţi Minim Maxim Medie Abatere standard

Maturizare

Emoţională

60 17 24 20. 29 1. 798

Anxietate 60 0 25 5. 48 5. 104

Tabel 2 – Indicatori descriptivi

Cel de-al doilea tabel oferit de prelucrarea SPSS ne arată care sunt valorile

minime, maxime, care este media şi abaterea standard pentru cele două variabile, şi

78

anume maturizarea emoţională şi anxietatea. Aşadar pentru prima variabilă,

maturizarea emoţională, putem observa că minim-ul la această cotă este reprezentată

de valoarea 17, iar maxim-ul este reprezentat de valoarea 24. Cu alte cuvinte cea mai

scăzută valoare la această scală în cadrul chestionarului de Friedman a fost oferită de

cinci persoane care au acumulat doar 17 puncte, ceea ce e înseamnă că atunci când

vorbim de maturizare emoţională, în cazul acestor persoane avem de-a face cu o

tendinţă spre imaturitate emoţională. Punctajul maxim oferit în cadrul acestei probe,

cele 24 de puncte, este întâlnit în cazul a două persoane, punctajul acesta indicând o

maturitate emoţională normală. În ceea ce priveşte media rezultatelor participanţilor la

această cercetare, aceasta este egală cu valoarea 20. 29, abaterea standard în cadrul

acestei variabile fiind egală cu 1. 798.

Pentru cea de a doua variabilă, anxietatea, se poate observa că valoarea

minimă la chestionarul SCL-90 este egală cu 0, iar valoarea maximă este egală cu 25.

Un punctaj egal cu zero indică faptul că la această scală a existat cel puţin o persoană

care nu se simte deloc ca fiind anxioasă, care cu alte cuvinte nu îndeplineşte

trăsăturile definitorii tabelului anxietăţii. Cele 25 puncte maxime obţinute la această

scală reprezintă o valoare a anxietăţii peste valoarea medie egală cu 20 de puncte,

ştiut fiind faptul că această scală are 10 itemi, prin urmare punctajul maxim care ar fi

putut fi înregistrat ar fi egal cu valoarea 40 şi ar fi indicat o anxietate foarte mare. Nu

în ultimul rând trebuie precizat faptul că media în cadrul acestei scale este

reprezentată de valoarea 5. 48, abaterea standard pentru populaţia studiată, pentru

populaţia de femei (laice şi maici), în cadrul scalei numite anxietate este reprezentată

de valoarea 5.104.

Număr subiecţiIndicatorul de oblicitate

(Skewness)Indicatorul de boltire

(Kurtosis)

Statistic Statistic Eroare standard StatisticEroare

standard

Maturizare Emoţională 60 -. 175 . 309 -. 653 . 608

Anxietate 60 1. 953 . 309 4. 795 . 608

Tabel 3 – Indicatori de distribuţie

79

Fig. 1 – Distribuţia de frecvenţă a variabilei Maturizare Emoţională

Fig. 2 Distribuţia de frecvenţă a variabilei Anxietate

În cadrul acestei ipoteze după cum se poate observa şi din tabelul 3,

indicatorul de oblicitate pentru variabilă maturizare emoţională este egal cu -. 17, iar

pentru variabilă anxietate are o valoare egală cu 1. 95. O valoare a indicatorului de

oblicitate inclusă în intervalul -. 80 şi . 80, poate fi tratată ca semn al unei distribuţii

simetrice. Prin urmare, chiar dacă nu e vorba de o distribuţie perfect simetrică, în

80

cadrul primei variabile putem totuşi vorbi de o distribuţie simetrică. Când vine vorba

de cea de a doua variabilă, anxietate, valoarea indicatorului de oblicitate 1. 95 ne

indică faptul că avem de-a face cu o distribuţie asimetrică pozitiv. În ceea ce priveşte

indicatorul de boltire acesta are valoarea egală cu -. 65 pentru maturizarea

emoţională, şi valoarea 4. 79 pentru variabilă anxietate.

O valoare a indicatorului de boltire inclusă în intervalul -. 80 şi . 80, poate fi

tratată ca semn al unei distribuţii normale. Aşadar, atunci când trebuie să interpretăm

valorile indicatorului de boltire, putem spune că avem, la fel, în cazul primei variabile

maturizare emoţională o distribuţie normală, pentru că în cel de al doilea caz,

variabilă anxietate, să vorbim de distribuţie anormală, mai exact de o curbă

leptocurtică. Ca şi o concluzie aici, se poate spune că în urma corelaţiei dintre cele

două variabile a reieşit o distribuţie normal simetrică.

Acest lucru este confirmat şi de cele două histograme prezentate anterior,

care au fost alese ca reprezentări grafice ce însoţesc analiza descriptivă a datelor.

Fig. 3. Diagrama de corelaţie dintre variabilă Inteligenţa Emoţională şi

variabilă Stimă de Sine

În ultimul rând pentru a evalua asocierea dintre cele două variabile din punct

de vedere grafic s-a recurs la norul de puncte. Norul de puncte oferă informaţii care

81

vizează: forma relaţiei dintre două variabile, direcţia relaţiei, şi nu în ultimul rând

intensitatea legăturii dintre variabile. După cum se poate observa şi din fig. 3, în ceea

ce priveşte forma relaţiei avem de-a face cu o formă liniară, norul de puncte având o

singură direcţie, reprezentată printr-o „linie” dreaptă. Referitor la direcţia relaţiei, în

cazul acesta norul de puncte are o direcţie negativă, lucru care este confirmat prin

valoarea negativă a coeficientului de relaţie (-. 427), şi prin faptul că norul evoluează

din partea stânga sus spre partea dreaptă jos. Ultima informaţie oferită de acest nor de

puncte se referă la intensitatea relaţiei care se referă la faptul că în cazul unei relaţii

liniare, gradul de adunare a punctelor într-o anumită direcţie poate varia. Datorită

faptului că în această cercetare vorbim de un coeficient de corelaţie destul de puternic

(-. 427) datele nu par foarte împrăştiate, chiar aşa de răsfirate. Nu în ultimul rând

trebuie să precizez că în această situaţie vorbim de o homoscedasticitate, norul de

puncte având aceeaşi „grosime” pe întreaga amplitudine a celor două variabile

determinând o formă omogenă.

Asa cum am expus si in continutul lucrarii, controlul anxietatii este inclusa

in ceea cea ce presupune maturitate emotionala intr-o anumita masura. Mecanismele

de aparare sunt adecvate in functie de cele doua spatii de existenta, pentru ambele

categorii realizandu-se acest aspect, cu predilectie pentru unele modalitati, intr-un

mod prin care sunt respectate legamintele spirituale sau „legamintele” – sub forma de

norma in viata sociala

Ipoteza 5

„Exista o corelatie intre religiozitate şi nevoia de performanţă”

Interpretare cantitativă si calitativa

Primul tabel oferit de SPSS legat de această ipoteză indică frecvenţa

observată (“count”), frecvenţa aşteptată (“expected count”) şi diferenţa (“residual

adjusted”) dintre cele două tipuri de frecvenţe (cea observată şi cea aşteptată) pentru

fiecare din cele şaisprezece celule ale tabelului. De exemplu, pentru culoarea albastru,

frecvenţa observată este 6 pentru grupul femeilor laice, altfel spus 6 persoane din

acest eşantion au ales această culoare la cea de adoua alegere drept a cincea

preferinţă, iar frecvenţa aşteptată pentru acelaşi grup este egală cu 3.0.

82

Frecvenţa aşteptată pentru fiecare căsuţă este rezultatul produsului dintre

totalurile marginale corespunzătoare căsuţei respective împărţit la totalul frecvenţelor

observate. Spre exemplu, frecvenţa aşteptată a utilizării culorii galben la cea de a

doua alegere dar a cincea preferinţă atât de către femeile laice, cît şi de către maici

este de 6.0 care se calculează simplu astfel: (30*12) / 60.

În cazurile unui test chi-square (X2) semnificativ statistic se recomandă

calcularea diferenţelor standardizate adjustate pentru fiecare celulă în parte, pentru a

observa unde se situează acele diferenţe. Valoarea diferenţelor standardizate adjustate

care sunt cuprinse în intervalul (-2, 2), nu trebuie luate în discuţie, cu alte cuvinte nu

ne interesează. În schimb, valorile care nu se regăsesc în acest interval sunt

considerate ca indicatori ai unei diferenţe semnificative între frecvenţele observate şi

frecvenţele aşteptate.

Aşadar, în primul tabel ne atrag atenţia patru diferenţe standardizate

adjustate, două dintre acestea fiind legate de alegerea culorii albastru ca a cincea

preferinţă pentru ambele grupe de subiecţi, iar celelalte două diferenţe standardizate

adjustate fiind legate de optarea pentru culoarea roşu portocaliu ca a cincea preferinţă

atât pentru eşantionul alcătuit din femeile laice, cât şi pentru eşantionul reprezentat de

maici. Astfel, se constată o frecvenţă observată semnificativ mai mare decât cea

aşteptată în situaţia alegerii culorii albastru de către grupul de femei laice la cea de a

doua alegere (din cele două realizate în final) ca a cincea preferinţă. Concret, această

culoare a fost selectată drept a cincea preferinţă în cazul celei de a doua alegeri de

şase persoane care făceau parte din primul eşantion, comparativ cu frecvenţa aşteptată

unde nu găsim decât 3.0 persoane care să fi optat pentru această culoare. Inversul

acestei situaţii apare în situaţia selectării acestei culori tot la cea de a doua alegere ca a

cincea preferinţă pentru grupul de maici.

Aceasta a fost prima situaţie în care s-a discutat referitor la culoarea albastru

şi la diferenţele standardizate adjustate legate de această culoare, urmează în

continuare să prezentăm cea de a doua situaţie în care vom vorbi despre culoarea roşu

portocaliu şi despre cele două diferenţe standardizate adjustate regăsite aici.

În acest caz, după cum se poate observa din tabelul 1, întâlnim o frecvenţă

observată semnificativ mai mică decât cea aşteptată în situaţia alegerii acestei culori

de către grupul de femei laice la cea de a doua din cele două realizate ca a cincea

preferinţă. Astfel, ca frecvenţă observată avem valoarea 2, în timp ce frecvenţa

aşteptată are valoarea 5.0. O situaţie total inversată apare în cazul selectării acestei

83

culori tot la a doua alegere ca a cincea preferinţă pentru grupul de maici. Concret, aici

vorbim ca frecvenţă observată de valoarea 8, prin urmare putem trage concluzia că 8

persoane au optat pentru această preferinţă din eşanţionul maicilor, valoarea

frecvenţei aşteptată fiind aceeaşi, 5.0.

Aceste date presupun urmatoarele aspecte. Dacă testul chi-square (X2) ne

arată că cele opt culori regăsite în testul Luscher (gri, albastru, verde albastru, roşu

portocaliu, galben, mov, maro şi negru) sunt selectate în mod diferit de cele două

grupe de persoane (femei laice şi maici) la cea de a doua alegere realizată din cele

două puse la dispoziţie ca a cincea preferinţă posibilă, analiza diferenţelor (frecvenţa

observată minus frecvenţa aşteptată) ne arată că afirmaţia de mai sus este valabilă

doar în cazul culorilor albastru şi roşu portocaliu. Altfel spus, femeile laice au

tendinţa să selecteze mult mai des culoarea albastru la cea de a doua alegere drept a

cincea preferinţă, această tendinţă reprezentând un procent de 10 %. Pe de altă parte,

maicile tind să nu aleagă niciodată culoarea albastru ca a cincea preferinţă, în cadrul

alegerii cu numărul doi realizate. De asemenea, maicile au tendinţa să selecteze mult

mai des culoarea roşu portocaliu la cea de a doua alegere, preferinţa cu numărul cinci,

această tendinţă reprezentând 13 %. Totodată, femeile laice optează pentru această

variantă de culoare drept a cincea preferinţă la cea de a doua alegere mult mai rar,

numărul acestor persoane transpus în procente reprezentând doar 3 % din totalul

participanţilor la această cercetare.

Cel de al doilea tabel, şi ultimul legat de această ipoteză, indică valoarea

coeficientului (Pearson) chi-square, adică X2, gradele de libertate şi semnificaţia two-

tailed. Valoarea chi-square (X2) este de 17.600, care, tanspusă într-un număr cu două

zecimale, devine 17.60. Gradele sale de libertate sunt în număr de 7, iar probabilitatea

two-tailed exactă este de .014. Din moment ce această valoare este mai mică de .05

coeficientul chi-square (X2) este semnificativ.

În ceea ce priveşte gradele de libertate, în cazul lui X2 al gradului de

omogenitate, specific tabelelor de contingenţă, acestea se stabilesc uşor conform

formulei: (c - 1) * (l -1), unde c reprezintă numărul de coloane (categorii

ale primei variabile), iar l înseamnă numărul de linii (categorii ale celei de a doua

variabile). Prin urmare vom avea 7 grade de libertate – (8 - 1) * (2 - 1), deoarece

Testul Luscher are 8 culori (gri, albastru, verde albastru, roşu portocaliu, galben, mov,

maro şi negru), iar apartenenţa la spatiul vietii de zi cu zi, are doua categorii (femei

laice şi maici).

84

Rezultatul obţinut în urma evaluării şi interpretării acestei ipoteze poate fi

descris în felul următor: „A existat o diferenţă semnificativă între frecvenţele

observate şi cele aşteptate în cazul femeilor laice şi a maicilor în ceea ce priveşte

selectarea în cadrul celei de a doua alegeri a testului Luscher a celei de a cincea

culoare ca preferinţă (X2 = 17.60, df = 7, p = .014, deci p < .05)”. De asemenea

trebuie raportată şi direcţia rezultatelor. O modalitate de a face acest lucru ar fi să

afirmăm că: „Femeile laice tind mai mult decât maicile să aleagă din cele opt culori

puse la dispoziţie de către testul Luscher culoarea albastru ca a cincea preferinţă în

cadrul celei de a doua alegeri”. De asemenea, mai avem un alt rezultat observat:

„Maicile tind mai mult decât femeile laice să aleagă din cele opt culori puse la

dispoziţie de către testul Luscher culoarea roşu portocaliu ca a cincea preferinţă în

cadrul celei de a doua alegeri”.

Aceste alegeri sunt sprijinite si de semnificatia culorilor albastru si rosu

portocaliu. Femeile laice prefera energia culorii rosu portocaliu pentru a putea face

fata provocarilor zilnice si este o culoare energica si agresiva, necesara rezolvarii

diferitelor situatii problematice. Culoarea albastra vine cu echilibrarea celor doua

tipuri de energii calde si reci. Exact invers stau lucrurile in privinta maicilor care au

acceptat constient culoarea albastru – poarta ce duce la Dumnezeu, astfel ca ce poate

fi in spatele culorii rosu portocaliu ramane ca refulare a unei energii stapanite si

transformate, prin tot ceea ce insamna viata monahala si trairea ei.

85

Apartenenţa

la spatiul

cotidian

Testul Luscher a Doua Alegere a Cincea Preferinţă

TotalGri Albastru

Verde

albastru

Roşu

portocaliuGalben Mov Maro Negru

Feme

i Laice1 6 4 2 8 6 2 1 30

Frecvenţa

observată

3.0 3.0 4.0 5.0 6.0 4.0 2.5 2.5 30.0

Frec

venţa

aşteptată

-2.0 3.0 .0 -3.0 2.0 2.0 -.5 -1.5

Adjusted

Residual

Mai

ci 5 0 4 8 4 2 3 4 30

Frecvenţa

observată3.0 3.0 4.0 5.0 6.0 4.0 2.5 2.5 30.0

Frecvenţa

aşteptată

2.0 -3.0 .0 3.0 -2.0 -2.0 .5 1.5

Adju

sted Residual

Total

Frecvenţa

observată

6 6 8 10 12 8 5 5 60

Tabel 1 – Output SPSS cu frecvenţele observate, cele aşteptate şi reziduurile standardizate

adjustate privind cea de a cincea preferinţă făcută de cele două grupuri de persoane testate (laice şi

maici) în legătură cu cea de a doua alegere

86

Chi-Square Tests

Value df Asymp. Sig. (2-sided)

Pearson Chi-Square 17.600a 7 .014

Likelihood Ratio 20.665 7 .004

Linear-by-Linear Association

.036 1 .849

N of Valid Cases 60

Tabel 2 – Chi-Square Tests (X2)

87

Ipoteza 6: „Exista diferente privind preferinta pentru culoare in functie de

religiozitate”

Primul tabel oferit de SPSS legat de această ipoteză indică frecvenţa

observată (“count”), frecvenţa aşteptată (“expected count”) şi diferenţa (“residual

adjusted”) dintre cele două tipuri de frecvenţe (cea observată şi cea aşteptată) pentru

fiecare din cele şaisprezece celule ale tabelului. De exemplu, pentru culoarea mov,

frecvenţa observată este 9 pentru grupul femeilor laice, altfel spus 9 persoane din

acest eşantion au ales această culoare la cea de a doua alegere ca şi a şaptea preferinţă,

iar frecvenţa aşteptată pentru acelaşi grup este egală cu 6.0.

Frecvenţa aşteptată pentru fiecare căsuţă este rezultatul produsului dintre

totalurile marginale cărespunzătoare căsuţei respective împărţit la totalul frecvenţelor

observate. Spre exemplu, frecvenţa aşteptată a utilizării culorii maro la cea de a doua

alegere dar a şaptea preferinţă atât de către femeile laice, cît şi de către maici este de

6.0 care se calculează simplu astfel: (30*12) / 60.

În cazurile unui test chi-square (X2) semnificativ statistic se recomandă

calcularea diferenţelor standardizate adjustate pentru fiecare celulă în parte, pentru a

observa unde se situează acele diferenţe. Valoarea diferenţelor standardizate adjustate

care sunt cuprinse în intervalul (-2, 2), nu trebuie luate în discuţie, cu alte cuvinte nu

ne interesează. În schimb, valorile care nu se regăsesc în acest interval sunt

considerate ca indicatori ai unei diferenţe semnificative între frecvenţele observate şi

frecvenţele aşteptate.

Aşadar, în primul tabel ne atrag atenţia opt diferenţe standardizate adjustate,

două dintre acestea fiind legate de alegerea culorii albastru ca a şaptea preferinţă

pentru ambele grupe de subiecţi, două diferenţe standardizate adjustate fiind legate de

optarea pentru culoarea gri ca a şaptea preferinţă atât pentru eşantionul alcătuit din

femeile laice, cât şi pentru eşantionul reprezentat de maici, alte două diferenţe

standardizate adjustate având legătură cu culoarea maro, pentru ca ultimele două

diferenţe să privească culoarea negru, tot ca a şaptea preferinţă pentru ambele grupe

de subiecţi la cea de a doua alegere.

Astfel, se constată o frecvenţă observată semnificativ mai mare decât cea

aşteptată în situaţia alegerii culorii gri de către grupul de femei laice la cea de a doua

88

alegere (din cele două realizate în final) ca a şaptea preferinţă. Concret această culoare

a fost selectată drept a şaptea preferinţă în cazul celei de a doua alegeri de unsprezece

persoane care făceau parte din primul eşantion, comparativ cu frecvenţa aşteptată

unde nu găsim decât 6.5 persoane care să fi optat pentru această culoare. Inversul

acestei situaţii apare în situaţia selectării acestei culori tot la cea de a doua alegere ca a

şaptea preferinţă pentru grupul de maici.

Aceasta a fost prima situaţie în care s-a discutat referitor la culoarea gri şi la

diferenţele standardizate adjustate legate de această culoare, urmează în continuare să

prezentăm cea de a doua situaţie în care vom vorbi despre culoarea albastru şi despre

cele două diferenţe standardizate adjustate regăsite aici. În acest caz, după cum se

poate observa din tabelul 1, întâlnim o frecvenţă observată semnificativ mai mică

decât cea aşteptată în situaţia alegerii acestei culori de către grupul de femei laice la

cea de a doua din cele două realizate ca a şaptea preferinţă. Astfel, ca frecvenţă

observată avem valoarea 0, în timp ce frecvenţa aşteptată are valoarea 2.5. O situaţie

total inversată apare în cazul selectării acestei culori tot la a doua alegere ca a şaptea

preferinţă pentru grupul de maici. Concret, aici vorbim ca frecvenţă observată de

valoarea 5, prin urmare putem trage concluzia că 5 persoane au optat pentru această

preferinţă din eşanţionul maicilor, valoarea frecvenţei aşteptată fiind aceeaşi, 2.5.

O altă situaţie este cea care tratează culoarea maro şi diferenţele

standardizate adjustate regăsite în primul tabel al acestei ipoteze. Astfel, se constată o

frecvenţă observată semnificativ mai mare decât cea aşteptată în situaţia alegerii

culorii maro de către grupul de femei laice la cea de a doua alegere (din cele două

realizate în final) ca a şaptea preferinţă. Concret această culoare a fost selectată drept

a şaptea preferinţă în cazul celei de a doua alegeri de nouă persoane care făceau parte

din primul eşantion, comparativ cu frecvenţa aşteptată unde nu găsim decât 6.0

persoane care să fi optat pentru această culoare. Inversul acestei situaţii apare în

situaţia selectării acestei culori tot la cea de a doua alegere ca a şaptea preferinţă

pentru grupul de maici, unde frecvenţa observată este egală cu 3, iar frecveţa aşteptată

este de două ori mai mare şi este reprezentată de valoarea 6.0.

În final, ultima situaţie posibilă şi binenţeles observată în tabelul cu numărul

1, este referitoare la chiar ultima culoare prezentată în tabel şi anume culoarea negru.

În acest caz, întâlnim o frecvenţă observată semnificativ mai mică decât cea aşteptată

în situaţia alegerii acestei culori de către grupul de femei laice la cea de a doua din

89

cele două realizate ca a şaptea preferinţă. Astfel, ca frecvenţă observată avem valoarea

4, în timp ce frecvenţa aşteptată are valoarea 7.0. O situaţie total inversată apare în

cazul selectării acestei culori tot la a doua alegere ca a şaptea preferinţă pentru grupul

de maici. Concret, aici vorbim ca frecvenţă observată de valoarea 10, prin urmare

putem trage concluzia că 10 persoane au optat pentru această preferinţă din eşanţionul

maicilor, valoarea frecvenţei aşteptate fiind aceeaşi, 7.0.

Ce înseamnă acest lucru? Dacă testul chi-square (X2) ne arată că cele opt

culori regăsite în testul Luscher (gri, albastru, verde albastru, roşu portocaliu, galben,

mov, maro şi negru) sunt selectate în mod diferit de cele două grupe de persoane

(femei laice şi maici) la cea de a doua alegere realizată din cele două puse la

dispoziţie ca a şaptea preferinţă posibilă, analiza diferenţelor (frecvenţa observată

minus frecvenţa aşteptată) ne arată că afirmaţia de mai sus este valabilă doar în cazul

culorilor gri, albastru, maro şi negru. Altfel spus, femeile laice au tendinţa să

selecteze mult mai des culorile gri şi maro la cea de a doua alegere drept a şaptea

preferinţă, aceste tendinţe reprezentând un procent de 33 %. Pe de altă parte, maicile

tind să aleagă mai puţin culorile gri şi maro ca a şaptea preferinţă, în cadrul alegerii

cu numărul doi realizate, cea mai puţin selectată culoare fiind gri. De asemenea,

maicile au tendinţa să selecteze mult mai des culorile albastru şi negru la cea de a

doua alegere, preferinţa cu numărul şapte, această tendinţă reprezentând 25 %.

Cel de al doilea tabel, şi ultimul legat de această ipoteză, indică valoarea

coeficientului (Pearson) chi-square, adică X2, gradele de libertate şi semnificaţia two-

tailed. Valoarea chi-square (X2) este de 24.269, care, tanspusă într-un număr cu două

zecimale, devine 24.27. Gradele sale de libertate sunt în număr de 7, iar probabilitatea

two-tailed exactă este de .001. Din moment ce această valoare este mai mică de .05

coeficientul chi-square (X2) este semnificativ.

În ceea ce priveşte gradele de libertate, în cazul lui X2 al gradului de

omogenitate, specific tabelelor de contingenţă, acestea se stabilesc uşor conform

formulei: (c - 1) * (l -1), unde c reprezintă numărul de coloane (categorii

ale primei variabile), iar l înseamnă numărul de linii (categorii ale celei de a doua

variabile). Prin urmare vom avea 7 grade de libertate – (8 - 1) * (2 - 1), deoarece

Testul Luscher are 8 culori (gri, albastru, verde albastru, roşu portocaliu, galben, mov,

maro şi negru), iar apartenenţa la biserică are 2 categorii (femei laice şi maici).

90

Rezultatul obţinut în urma evaluării şi interpretării acestei ipoteze poate fi

descris în felul următor: „A existat o diferenţă semnificativă între frecvenţele

observate şi cele aşteptate în cazul femeilor laice şi a maicilor în ceea ce priveşte

selectarea în cadrul celei de a doua alegeri a testului Luscher a celei de a şaptea

culoare ca preferinţă (X2 = 24.27, df = 7, p = .001, deci p < .05)”. De asemenea

trebuie raportată şi direcţia rezultatelor. O modalitate de a face acest lucru ar fi să

afirmăm că: „Femeile laice tind mai mult decât maicile să aleagă din cele opt culori

puse la dispoziţie de către testul Luscher culorile gri şi maro ca a şaptea preferinţă în

cadrul celei de a doua alegeri, culoarea preferată fiind totuşi gri-ul”. De asemenea,

mai avem un alt rezultat observat: „Maicile tind mai mult decât femeile laice să

aleagă din cele opt culori puse la dispoziţie de către testul Luscher culorile albastru

şi negru ca a şaptea preferinţă în cadrul celei de a doua alegeri, culoarea preferată

dovedindu-se în final a fi negru”.

91

Tabel 1 – Output SPSS cu frecvenţele observate, cele aşteptate şi reziduurile

standardizate adjustate privind cea de a şaptea preferinţă făcută de cele două grupuri de persoane

testate (laice şi maici) în legătură cu cea de a doua alegere.

Testul Luscher a Doua Alegere a Şaptea PreferinţăTotal

Gri Albastru Verde albastru

Roşu portocaliu Galben Mov Maro Negru

Apartenenţa la Biserică

Femei Laice Frecvenţa observată

Frecvenţa aşteptată

Adjusted Residual

11

6.5

4.5

0

2.5

-2.5

0

5

-.5

2

3.0

-1.0

4

2.5

1.5

0

2.0

-2.0

9

6.0

3.0

4

7.0

-3.0

30

30.0

Maici Frecvenţa observată

Frecvenţa aşteptată

Adjusted Residual

2

6.5

-4.5

5

2.5

2.5

1

.5

.5

4

3.0

1.0

1

2.5

-1.5

4

2.0

2.0

3

6.0

-3.0

10

7.0

3.0

30

30.0

Total Frecvenţa observată

13 5 1 6 5 4 12 14 60

Chi-Square Tests

Value df Asymp. Sig. (2-sided)

Pearson Chi-Square 24.269a 7 .001

Likelihood Ratio 29.125 7 .000

Linear-by-Linear Association

1.627 1 .202

N of Valid Cases 60

Tabel 2 – Chi-Square Tests (X2)

Preferinta pentru culoarea negru nu este atat de neasteptata, deoarece culoarea presupune inchidere spre cele lumesti, o moarte simbolica pentru cele lumesti si inchidere spre comunicarea cu ceilalti si indreptarea energiei pe verticala si pentru spatiul celest, spiritual. Nu intamplator, societatea europeana prefera aceasta culoare pentru perioada trairii doliului ca urmarea a pierderii semnificatice a unei persoane, dar si ca modalitate de aparare in fata atractiilor exterioare care pot face persoana sa ignore parcurgerea unei perioade importante pentru revenirea ulterioara la o forma adaptata in social.

Ipoteza 7:

”Cu cât e mai mare valoarea maturizării emoţionale cu atâ nevoia de autoapărare e mai

mică”

Interpretarea cantitativă si calitativa

Pentru început se poate observa în tabelul 1 rezultatele obţinute pentru aceasta ipoteza,

corelaţie care există între maturitatea emoţională şi nevoia de apărare (autoapărare), corelaţie

care are coeficientul Pearson egal cu: r (58) = -.448, la un prag de semnificaţie p < .01. În

expresie, r este coeficientul de corelaţie liniară simplă, între paranteze fiind trecute gradele de

libertate a testului. Gradele de libertate se calculează prin formula N-2, unde N reprezintă

numărul de subiecţi testaţi în cadrul acestei cercetări, prin urmare în funcţie de volumul

eşantionului şi de numărul de parametrii care trebuie testaţi, în cazul de faţă se poate vorbi de

existenţa a 58 de grade de libertate. Din cauza faptului că avem o valoare negativă mare a

coeficientului de relaţie liniară simplă (-.448) putem trage următoarea concluzie: cele două

variabile nu au aceeaşi direcţie, altfel spus cu cât valoarea variabilei maturizare emoţională este

mai mare, creşte, cu atât valoarea variabilei nevoia de apărare (autoapărare) este mai mică, cu

alte cuvinte scade. Faptul că există o corelaţie semnificativă la un prag de semnificaţie p

< .01 ne arată că ipoteza aceasta este confirmată: :”Cu cât e mai mare valoarea maturizării

emoţionale cu atâ nevoia de autoapărare e mai mică””, prin urmare există o asociere între cele

două variabile, maturitatea emoţională şi nevoia de apărare (autoapărare), sensul acestei

asocieri fiind unul negativ.

*

Corelaţie semnificativă la un prag de semnificaţie p < .01

Tabel 1 – Corelaţia dintre variabila maturitate emoţională şi variabila nevoia de apărare

(autoapărare)

În ceea ce priveşte mărimea acestui efect, al acestei asocieri, în cazul de faţă, se va obţine

un coeficient de determinare r2 de .20. Un coeficient de determinare egal cu .20, indică o asociere

de intensitate foarte puternică între cele două variabile. Cu alte cuvinte, între maturitatea

emoţională şi nevoia de apărare (autoapărare), există o legătură care prezintă un efect foarte

puternic. De asemenea trebuie menţionat următorul lucru: coeficientul de determinare poate fi

înţeles şi ca procentul din dispersia variabilei dependente explicat de evoluţia variabilei

independente. Prin urmare se poate spune că 20% din dispersia datelor reflectând nevoia de

apărare (autoapărare) a femeilor (laice, dar şi maici), a fost influenţată maturitatea emoţională.

Maturitate

Emoţională

Nevoia de

Apărare

(Autoapărare

)

Maturitate

Emoţională

Coeficient de corelaţie

Pearson1 -.448(**)

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

Nevoia de Apărare

(Autoapărare)

Coeficient de corelaţie

Pearson-.448(**) 1

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

Număr

subiecţi

Mini

m Maxim

Medi

e

Abatere

standard

Maturitate

Emoţională60 17 24 20.29 1.798

Nevoia de Apărare

(Autoapărare)60 1 15 5.98 3.011

Tabel 2 – Indicatori descriptivi

Cel de-al doilea tabel oferit de SPSS ne arată care sunt valorile minime, maxime, care

este media şi abaterea standard pentru cele două variabile, şi anume maturitatea emoţională şi

nevoia de apărare (autoapărare). Aşadar pentru prima variabilă, maturitatea emoţională, putem

observa că minim-ul la această cotă este reprezentată de valoarea 17, iar maxim-ul este

reprezentat de valoarea 24. Cu alte cuvinte cea mai scăzută valoare la această scală în cadrul

chestionarului de Maturitate Emoţională (Chestionarul Friedman) a fost oferită de o

persoană/persoane care a/au acumulat doar 17 puncte, spre deosebire de un alt/alţi

subiect/subiecţi care a/au acumulat 24 de puncte din valoarea maximă de 25 de puncte existente

în cadrul acestui test. În ceea ce priveşte media rezultatelor participanţilor la această cercetare,

aceasta este egală cu valoarea 20.29, abaterea standard în cadrul acestei variabile fiind egală cu

1.798. Pentru cea de a doua variabilă, nevoia de apărare (autoapărare), se poate observa că

valoarea minimă la această scală este egală cu 1, ceea ce reprezintă potrivit etalonului acestei

scale că această/aceste persoană/persoane face/fac faţă oricând schimbărilor, este/sunt puţin

pretenţioasă/pretenţioşi, îşi recunoaşte/recunosc uşor greşeala, suportă bine eşecul şi are/au

încredere în sine, iar valoarea maximă este egală cu 15 din totalul de 15 de puncte care ar fi putut

fi obţinute în cadrul acestei scale. Cele 15 de puncte pe care o persoană sau mai multe persoane

din cele testate le-au înregistrat prezintă existenţa unei sensibilităţi, persoana/persoanele

aceasta/acestea apărându-se imediat. De asemenea vorbim de acordarea unei mari importanţe

eşecului, având neapărat nevoie de apărarea încrederii în sine. Nu în ultimul rând trebuie precizat

faptul că media în cadrul acestei scale este reprezentată de valoarea 5.98, abaterea standard

pentru populaţia studiată, în cadrul scalei fiind reprezentată de valoarea 3.011.

Tabel 3 – Indicatori de distribuţie

Număr

subiecţi

Indicator de oblicitate

(Skewness)

Indicator de

boltire (Kurtosis)

Statistic Statistic

Abatere

standard Statistic

Abater

e

standa

rd

Maturitate

Emoţională60 -.175 .309 -.653 .608

Nevoia de Apărare

(Autoapărare)60 .880 .309 .780 .608

Fig.1. Distribuţia de frecvenţă a variabilei Maturitate Emoţională

Fig.2. Distribuţia de frecvenţă a variabilei Nevoia de Apărare (Autoapărare)

La fel ca şi în cadrul celorlalte ipoteze pentru a putea evalua forma distribuţiei acestor

date obţinute, şi de ce nu pentru a evita eventualele interpretări subiective care poate apărea la

citirea histogramelor, am apelat la ajutorul indicatorului de oblicitate şi la ajutorul indicatorului

de boltire. Pentru dimensiunea maturitate emoţională se remarcă un skewness statistic egal cu

-.17, valoarea obţinută de kurtosis fiind egală cu -.65, ceea ce înseamnă că această histogramă

este normală şi simetrică deoarece valorile sunt cuprinse în intervalul -.80 şi .80. Deoarece

skewness este egal cu -.17 şi fiindcă nu depăşeşte pragul de -.80 nu este cazul să vorbesc despre

o distribuţie asimetrică negativ, o distribuţie cu orientare negativă a cărei cotă scade în valoare de

la stânga la dreapta. Un kurtosis egal cu -.65 înseamnă că distribuţia aceasta are o formă de

clopot şi este numită curbă normală. Pentru dimensiunea nevoia de apărare (autoapărare) se

observă un skewness statistic egal cu .88, valoarea celuilalt indicator, kurtosis, fiind egală cu .78.

Deoarece indicatorul de oblicitate este egal cu .88, depăşind pragul de .80, vorbim de o

distribuţie asimetrică pozitiv, prin urmare nu avem nici aici de a face cu o distribuţie perfect

simetrică. În privinţa indicatorului de boltire, valoarea egală cu .78 respectă pragul de .80, prin

urmare forma distribuţiei este normală, sau altfel numită şi mezocurtică.

Fig.3. Diagrama de corelaţie dintre variabilele Maturitate Emoţională şi Nevoia de

Apărare (Autoapărare)

Referitor la norul de puncte, trebuie discutate câteva aspecte deosebit de importante. În

primul rând trebuie vorbit despre forma acestei asocieri, care poate fi liniară, atunci când norul

de puncte urmează o singură direcţie, poate fi neliniară, dacă norul de puncte are o direcţie

semnalată printr-o linie curbată, sau de ce nu această formă a norului poate indica absenţa relaţiei

care poate fi observată prin faptul că punctele sunt distribuite la întâmplare. După cum se poate

observa din această reprezentare grafică, forma relaţiei este liniară, iar în ceea ce priveşte direcţia

relaţiei aceasta este una negativă deoarece norul de puncte evoluează din partea sus stângă spre

partea jos dreaptă. Nu poate fi vorba de o relaţie pozitivă deoarece direcţia norului nu evoluează

din partea jos stângă spre partea sus dreaptă. În ultimul rând, referitor la intensitatea relaţiei,

trebuie specificat următorul lucru: deoarece valoarea coeficientului de corelaţie este destul de

mare, r = -.448 datele nu sunt foarte împrăştiate. Nu în ultimul rând trebuie să precizez că şi în

această situaţie, la fel ca şi în cazul altor situaţii prezente aici în cadrul cercetării, vorbim de o

homoscedasticitate, norul de puncte având aceeaşi „grosime” pe întreaga amplitudine a celor

două variabile determinând o formă omogenă.

Aceasta ipoteza vine si completeaza tabloul respectand aceleasi tendinte privind

avantajele unei maturitati emotionale. Stabilitatea emotionala atrage dupa sine un comportament

adecvat, cu un consum de energie indreptat spre atingerea unor scopuri acceptate personal, si nu

in risipirea ei in spatii colaterale.Astfel si gandirea, cognitiile si gestionarea gandurilor ce conduc

la planificare si atingerea scopurilor si certitudini cu privire la modalitatile de realizare.

Mecanismele de aparare pot deveni inutile atunci cand exista convingeri stabile si echilibru in ce

priveste aspecte diverse ale vietii cotidiene.

Ipoteza 8:

”Cu cât nivelul maturităţii emoţionale este mai ridicat cu atât nevoia de autojustificare scade”.

Interpretare cantitativă si calitativa

Tabel 1 – Corelaţia dintre variabila maturitate emoţională şi variabila nevoia de autojustificare

Inteligenţa

Emoţională

Strategia de

Coping

Refocalizare

Pozitivă

Maturitate

Emoţională

Coeficient de corelaţie

Pearson1 -.451(**)

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

Nevoia de

Autojustificare

Coeficient de corelaţie

Pearson-.451(**) 1

Semnificativ (Ip.

bidirecţională).000

Număr subiecţi 60 60

* Corelaţie semnificativă la un prag de semnificaţie p < .01

Rezultatele obţinute în urma calculării corelaţiei existente între maturitatea emoţională şi

nevoia de autojustificare, la cei 60 de subiecţi, ne arată că şi în acest caz poate fi vorba de

existenţa unei relaţii semnificative din punct de vedere statistic. Valoarea coeficientului de

corelaţie existent este următoarea: r (58) = -.451, unde p < .01. După cum am mai precizat şi

anterior, faptul că avem un p < .01 ne arată care este probabilitatea de a obţine acele rezultate în

condiţiile în care nu există o asociere între maturitatea emoţională şi nevoia de autojustificare. În

cazul acesta se observă o probabilitate mai mică de 1 la 100 de a obţine un r egal cu -.451 în

condiţiile în care nu există o corelaţie între cele două variabile. De asemenea, aşa cum reiese şi

din tabelul 1, se pare că valoarea -.451 este locul de întâlnire al celor două variabile şi momentul

în care acestea unindu-se devin semnificative. Această corelaţie semnificativ negativă între cele

două dimensiuni ne arată faptul că aceste variabile, maturitatea emoţională şi nevoia de

autojustificare, sunt în legătură una cu alta, se influenţează reciproc. Important de menţionat este

şi aici faptul că valoarea negativă semnificativă a coeficientului Bravais-Pearson (-.451) ne arată

următorul lucru: sensul în care evoluează cele două variabile este diferit, este negativ, altfel spus

dacă variabila maturizare emoţională creşte, atunci variabila nevoia de autojustificare trebuie în

mod obligatoriu să scadă.

În continuare pentru a verifica importanţa pragului de semnificaţie, pentru a anula orice

probleme legate de semnificaţia acestuia, şi de asemenea pentru a şti cât de mare este asocierea

dintre variabilele aflat în discuţie s-a recurs la ceea ce se numeşte mărimea efectului. După cum

se poate observa în cadrul acestei ipoteze există un coeficient de determinare r2 egal cu .20, ceea

ce înseamnă că 20% din dispersia datelor reflectând nevoia de autojustificare a fost influenţată

de maturitatea emoţională. Acest coeficient indică o asociere de intensitate foarte puternic între

cele două variabile, sau altfel spus între maturitatea emoţională şi nevoia de autojustificare

există o legătură care prezintă un efect foarte puternic.

Tabel 2 – Indicatori descriptivi

Aşa cum se observă şi din tabelul 2 ca şi indicatori ai analizei statistice descriptive a fost

utilizată media ca şi indicator al tendinţei centrale şi abaterea standard ca şi indicator al

împrăştierii datelor. Minim-ul şi maxim-ul care apar în tabel au fost utilizate pentru a se putea

crea o imagine de ansamblu în legătură cu valorile utilizate de subiecţi pentru a răspunde la

chestionarele aplicate şi pentru a afla semnificaţia acestor valori pentru respectivele persoane. În

cadrul acestei ipoteze s-au obţinut următoarele valori pentru medie şi abatere standard: pentru

dimensiunea maturitate emoţională acestea fiind egale cu 20.29, media, respectiv 1.798, abaterea

standard. Pentru dimensiunea nevoia de autojustificare media este egală cu 142.17, iar abaterea

standard cu 35.928. În ceea ce priveşte valoarea minimă pentru variabila maturitate emoţională

aceasta este egală cu 17, ceea ce înseamnă o tendinţă spre imaturitate din punct de vedere

emotional. Deoarece valoarea maximă este egală cu 24 de puncte din maxim 25 de puncte

posibile, puncte puse la dispoziţie, ne indică faptul că acea persoană care a obţinut acel punctaj

se situează în categoria destinată normalităţii din puncte de vedere al maturităţii emoţionale.

Pentru variabila nevoia de autojustificare, valoarea minimă obţinută este 85, iar valoarea maximă

241. Valoarea minimă egală cu 85 indică un scor plasat sub valorile medii la aceastăa scală

(valorile medii fiind situate între 120 – 165 de puncte), ceea ce indică că acea persoană este în

mod general dezinteresată, are sentimentul omului secund, putând fi caracterizată de cei din jurul

ei ca dezichilibrată. Valoarea maximă egală cu 241 este situată sub media acestei scale şi prin

urmare este specifică unei persoane care îşi apără încrederea în sine mai ales în faţa acelor

persoane care o contestă, îşi apără valorile atât faţă de pericolul real, cât şi faţă de cel intuit,

imaginar, fiind o persoană care în viaţa de zi cu zi utilizează un amestec de agresivitate şi

apărare, defensă.

Tabel 3 – Indicatori de distribuţie

Număr

subiecţi

Indicator de oblicitate

(Skewness)

Indicator de boltire

(Kurtosis)

Statistic Statistic

Abatere

standard

Statist

ic

Abatere

standard

Maturitate 60 -.175 .309 -.653 .608

Emoţională

Nevoia de

Autojustificare60 .824 .309 .418 .608

Fig.1 Distribuţia de frecvenţă a variabilei Maturitate Emoţională

Fig.2 Distribuţia de frecvenţă a variabilei Nevoia de Autojustificare

Ca şi metodă grafică care însoţeşte analiza descriptivă a datelor am optat pentru

histogramă deoarece aceasta poate oferi o reprezentare exactă a numărului de cazuri din fiecare

clasă, fiind foarte utilă atunci când este vorba doar de o singură colecţie de date sau de o singură

populaţie. Histogramele prezente în figurile de mai sus trebuie interpretate ţinând cont de două

aspecte: nivelul de boltire care spune dacă distribuţia este normală şi nivelul de oblicitate care

arată gradul de asimetrie a unei distribuţii. Pentru a evita eventualele interpretări subiective am

utilizat doi indicatori statistici care evidenţiază foarte bine normalitatea şi simetria unei

distribuţii. Aceşti indicatori poartă denumirea de skewness şi kurtosis, valorile celor doi

indicatori fiind observate în tabelul 3. O distribuţie normal simetrică trebuie să aibă valoarea

în intervalul -.80 şi .80. În cazul variabilei maturitate emoţională, indicatorul de oblicitate are

valoarea -.17, iar în cazul variabilei nevoia de autojustificare, valoarea acestuia este egală cu .82.

Aşadar, în primul caz caz vorbim de o distribuţie simetrică, pentru ca în cel de al doilea caz să

avem de-a face cu o distribuţie asimetrică pozitiv. În ceea ce priveşte normalitatea celor două

distribuţii, variabila maturitate emoţională are indicatorul de boltire egal cu valoarea -.65,

cealaltă variabilă având indicatorul de boltire reprezentat de valoarea .41. Astfel se poate spune

că atunci când vorbim de prima variabilă, maturitate emoţională, distribuţia este normală fiind

astfel reprezentată de o curbă mezocurtică. În cazul celei de a doua variabile, nevoia de

autojustificare, indicatorul de boltire ne arată că vorbim de o distribuţie normală, valoarea

acestuia fiind cuprinsă în intervalul -.80 şi .80.

Fig. 3. Diagrama de corelaţie dintre variabilele Maturitate Emoţională şi Nevoia de

Autojustificare

În ultimul rând pentru a evalua asocierea dintre cele două variabile din punct de vedere

grafic s-a recurs la norul de puncte. După cum se poate observa şi din fig.3, în ceea ce priveşte

forma relaţiei avem de-a face cu o formă liniară, norul de puncte având o singură direcţie,

reprezentată printr-o „linie” dreaptă. Referitor la direcţia relaţiei, în cazul acesta norul de puncte

are o direcţie negativă, lucru care este confirmat prin valoarea negativă a coeficientului de relaţie

şi prin faptul că punctele coboară din partea stângă sus spre partea dreaptă jos. Dacă coeficientul

de corelaţie ar fi avut o valoare pozitivă atunci punctele ar fi trebuit să urce din partea stângă jos

spre partea dreaptă sus Ultima informaţie oferită de acest nor de puncte este cea referitoare la

intensitatea relaţiei care susţine că în cazul unei relaţii liniare, gradul de adunare a punctelor într-

o anumită direcţie poate varia. Datorită valorii destul de ridicate a coeficientului de corelaţie

(r = -451) punctele reprezentate în acest grafic nu sunt foarte împrăştiate. Nu în ultimul rând

trebuie să precizez că în această situaţie vorbim de o homoscedasticitate, norul de puncte având

aceeaşi „grosime” pe întreaga amplitudine a celor două variabile determinând o formă omogenă.

Ipoteza 9:

„Cu cât nivelul religiozităţii e mai ridicat, cu atât valoarea hiperperseverenţei scade”

Interpretare cantitativă si calitativa

Primul tabel pe care l-am obţinut în SPSS referitor la această ipoteză ne arată, pentru

fiecare grup în parte (primul grup – grupul femeilor laice, al doilea grup – grupul măicuţelor),

numărul de cazuri, media şi abaterea standard.

Petru grupul de femei laice valoarea medie în ceea ce priveşte hiperperseverenţa este

egală cu 15.40 şi abaterea standard a valorilor hiperperseverenţei este 3.682. Pentru grupul

maicilor valoarea medie a hiperperseverenţei are valoarea egală cu 10.73, abaterea standard a

valorilor hiperperseverenţei fiind 3.258.

Există aşadar în mod evident o diferenţă între cele două grupuri de femei, femeile laice şi

maici, în legătură cu variabila dependentă testată, hiperperseverenţa. Întrebarea importantă care

trebuie formulată aici este dacă mediile diferă semnificativ. Este această diferenţă semnificativă,

adică e mai mică de pragul de.05?

Hiperperseverenţa Apartenenţa

la Biserică

Număr

Subiecţi

Medie Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 15.40 3.682

MAICI 30 10.73 3.258

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

Pentru a răspunde la aceste întrebări vom analiza tabelul 2 obţinut în urma aplicării

testului t pentru eşantioane independente.

Testul Levene de egalitate a

dispersiilorTestul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Hiperperseverenţa

Dispersie

Omogenă

Dispersie

Eterogenă

.564 .456 5.199 58 .000

5.199 57.153 .000

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t pentru

eşantioane independente

În acest al doilea tabel apare linia „Testul Levene de egalitate a dispersiilor”. Dacă

valoarea probabilităţii este statistic semnificativă atunci dispersiile sunt inegale (eterogene), în

caz contrar ele sunt privite ca fiind egale (omogene). Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor

arată în acest caz faptul că dispersiile sunt egale (omogene) pentru că valoarea lui p, a pragului

de semnificaţie, este de .456 (p > .005), deci nu este statistic semnificativă.

Aşadar, dacă valoarea semnificaţiei pentru Testul Levene este mai mare de .005, lucru

care se întâmplă şi aici, p fiind egal cu .456, se va folosi informaţia de pe primul rând. Dacă

valoarea semnificaţiei pentru Testul Levene este mai mică de .005, va fi utilizată informaţia de pe

cel de al doilea rând. Acest al doilea rând oferă cifrele pentru cazul în care dispersiile sunt

diferite semnificativ (sunt eterogene).

Pentru dispersii egale (omogene), t este 5.199, care cu 58 de grade de libertate este

semnificativ la un prag de semificaţie p< .001 (p = .000), pentru nivelul two-tailed.

Am putea raporta rezultatele acestei analize sub forma: „Media pentru valorile scalei

hiperperseverenţă ale femeilor laice (media este egală cu 15.40, abaterea standard are valoarea

3.682), este semnificativ mai mare (t = 5.19, 58 de grade de libertate, p < .01) decât aceea a

femeilor care sunt maici (media este egală cu 10.73, abaterea standard fiind 3.258)”. Rezultatul

poate fi scris şi astfel: „Diferenţa dintre valorile scalei hiperperseverenţă ale femeilor laice (M =

15.40, SD = 3.682) şi ale maicilor (M = 10.73, SD = 3.258) este de 4.67”.

Prin urmare ipoteza cercetării este sprijinită „Cu cât nivelul religiozităţii e mai ridicat, cu

atât valoarea hiperperseverenţei scade”, între cele două categorii de persoane existând diferenţe

ale nivelului de hiperperseverenţă, femeile laice fiind mai hiperperseverente decât maicile.

Femeile care sunt privite ca având o personalitate hiperperseverentă sunt caracterizate prin

susceptibilitate, tendinţa de a se simţi uşor jignite, dorinţa de a obţine un prestigiu personal,

neîncredere faţă de alte persoane, ambiţie şi mobilizare în vederea atingerii scopului pe care şi-l

propun, pe care îl au în vedere.

Mai râmâne să răspundem la o singură întrebare: cât de mare este această diferenţă între

populaţii (femeile laice şi maici) în ceea ce priveşte nivelul de hiperperseverenţă? Pentru aceasta

va trebui să calculăm mărimea efectului, r2. Formula de calcul pentru r2 este extrem de simplă:

r2= t2/t2 + df.

Prin urmare mărimea efectului se poate calcula simplu, pe baza valorii lui t şi a gradelor

de libertate ale testului respectiv. Înlocuind în formulă (t = 5.19, iar df = 58), vom obţine un r2 de

.31 (31%). Această valoare indică o diferenţă de o magnitudine foarte puternică între cele două

grupe cu privire la nivelul de hiperperseverenţă.

.

Ipoteza 10:

”Cu cât nivelul religiozităţii este mai ridicat, cu atât valoarea anxietătţii scade”

Interpetare cantitativa si calitativa

Anxietate1

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 11.10 6.110

MAICI 30 7.10 5.313

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

În acest prim tabel generat de SPSS regăsim media şi abaterea standard ale scorurilor

pentru variabila dependentă, anxietatea, ale celor două grupuri (femeile laice şi maicile). Tot din

acest tabel putem observa că cele două grupuri de subiecţi sunt alcătuite dintr-un număr egal de

persoane, 30 de participante fac parte din grupul femeilor laice şi 30 de participante intră în

categoria femeilor maici.

Pentru subiecţii din primul eşantion, femeile laice, valoarea medie a anxietăţii este de

11.10, iar abaterea standard a valorii anxietăţii este de 6.110. Pentru participanţii din cel de al

doilea eşantion, maicile, valoarea medie a scorului anxietăţii este egală cu 7.10, în timp ce

abaterea standard pentru aceeaşi dimensiune este de 5.313. Până în momentul de faţă putem trage

concluzia că “Media anxietăţii obţinută de femeile laice la această probă este mai mare decât

valoarea mediei anxietăţii obţinută de grupul de maici în completarea aceleeaşi probe”.

Pentru a vedea dacă această diferenţă este semnificativă a fost aplicat testul t pentru

eşantioane independente.

Testul Levene de egalitate a

dispersiilorTestul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Anxietate1

Dispersie

Omogenă

Dispersie

Eterogenă

1.491 .227 2.706 58 .009

2.706 56.903 .009

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t pentru

eşantioane independente

Pentru a respinge ipoteza nulă trebuie să arătăm că diferenţele sunt suficient de clare încât

şansele ca ele să apară din întâmplare să fie mai mici de .05.

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru fiecare situaţie posibilă:

t (58) = 2.706, unde valoarea lui p este .009 (p < .05)

t (56.903) = 2.706, unde valoarea lui p este .009 (p < .05)

Pentru a decide care dintre aceste valori este adecvată cazului de faţă vom consulta

valoarea testului F al lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că cele două dispersii

sunt inegale (eterogene), încălcând astfel condiţia de aplicare a testului t clasic. În aceste condiţii

se citeşte cel de al doilea t, t (56.903) = 2.706, pentru un p < .05.

Prin urmare, dacă valoarea semnificaţiei pentru testul Levene este mai mare de .05 (p

> .05), lucru care se întâmplă şi în acest caz, ea fiind .227, vom folosi informaţia de pe primul

rând al tabelului, vom citi primul t şi anume: t (58) = 2.706, p < 05.

Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor arată în acest caz faptul că dispersiile sun

egale (omogene) deoarece valoarea lui p este .227, deci nu este statistic semnificativă.

Cele 58 de grade de libertate ale testului t independent sunt calculate pe baza formulei: df

= N1 + N2 – 2, unde N1 reprezintă numărul de subiecţi din primul eşantion iar N2 reprezintă

numărul de persoane din cel de al doilea eşantion.

Ce înseamnă un t (58) = 2.706, p< .05? Rezultatul este semnificativ statistic, ceea ce duce

la respingerea ipotezei nule care susţinea că cele două populaţii nu diferă în privinţa nivelului de

anxietate. Prin urmare ipoteza cercetării este sprijinită ”Cu cât nivleul religiozităţii este mai

ridicat, cu atât valoarea anxietătţii scade” între cele două categorii de persoane (femei laice

şi maici) existând diferenţe ale nivelului de anxietate.

Pentru a vedea direcţia diferenţelor este suficient să consultăm valorile mediilor prezente

în tabelul 1. Astfel vom constata că femeile laice sunt mai anxioase (diferenţa fiind egală cu 4

puncte) decât femeile care sunt măicuţe. Potrivit etalonului acestui test, chestionarul PA,

personalitatea anxioasă se manifestă de regulă din copilărie, frica fiind cea care modelează

comportamentul copilului. În perioada adultă anxietatea se manifestă prin timiditate,

neexpunerea punctului de vedere, putând chiar să apară atitudini de supracompensare care

sugerează siguranţă de sine sau chiar aroganţă.

Cât de intensă este diferenţa dintre grupe sau dintre categoriile de răspunsuri? Pentru a

putea răspunde la această întrebare vom calcula mărimea efectului, şi anume r2. Respectând

formula r2= t2/t2 + df, unde t = 2.706 şi df = 58, am obţinut un r2 = .11. Această valoarea indică o

diferenţă de o magnitudine medie spre puternică, mai aproape de puternică, între cele două grupe

de subiecţi (femei laice, maici) cu privire la nivelul de anxietate.

Ipoteza 11: „Cu cât nivelul religiozităţii este mai ridicat, cu atât nevoia de performanţă

scade”

Interpretare cantitativă si calitativa

Nevoia de

Performanţă

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 9.63 3.000

MAICI 30 7.90 2.482

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

După cum reiese din acest tabel pe care ni-l oferă pentru început SPSS-ul putem observa

care sunt mediile şi abaterea standard ale celor două grupe de subiecţi (femei laice şi maici) în

ceea ce priveşte nivelul nevoii de performanţă.

Observăm că persoanele care fac parte din primul eşantion, şi anume femeile laice, au o

medie mai ridicată a nevoii de performanţă, 9.63, decât subiecţii care sunt incluşi în cel de al

doilea eşantion pentru această cercetare, maicile, a căror medie legată de nevoia de performanţă

este doar 7.90. Abaterea standard pentru primul grup este egală cu 3.000, în timp ce pentru cel de

al doilea grup testat acest indicator descriptiv are valoarea2.482. Totuşi diferenţa de aproape 2

puncte este suficient de mare pentru sprijinirea ipotezei? Este această diferenţă semnificativă,

adică e mai mică de pragul de .05?

Pentru a răspunde la aceste întrebări vom analiza tabelul 2 obţinut în urma aplicării

testului t independent.

Testul Levene de egalitate a dispersiilor Testul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Nevoia de

Performanţă

Dispersie Omogenă

Dispersie Eterogenă

1.268 .265 2.438 58 .018

2.438 56.038 .018

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru două situaţii posibile: în

cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe, avem t (58) = 2.438, p

< .005 (p = .018), iar în cazul încălcării condiţiei de omogenitate, avem o variantă ajustată a lui t

(56.038) = 2.438, p < .005 (p = .018).

Pentru a decide care dintre valori este adecvată cazului de faţă vom consulta valoarea

testului F a lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că cele două dispersii sunt

eterogene, încălcând astfel condiţia de aplicare a testului t clasic. În asemenea condiţii se citeşte

cel de-al doilea t. Aceasta nu este şi situaţia noastră, pentru că noi avem F = 1.268, la un prag de

semnificaţie p > .005 (p = .265), deci nu este semnificativ statistic. Deci ne vom încrede în prima

variantă a lui t, ceea ce înseamnă că vom avea un t (58) = 2.438, p <.005, rezultatul fiind

semnificativ statistic

Prin urmare, există diferenţe semnificative între cele două grupe de subiecţi, femeile laice

şi femeile care sunt maici, în ceea ce priveşte nivelul nevoii de performanţă. Însă pentru a stabili

direcţia diferenţelor şi pentru a vedea care dintre grupe are un nivel mai ridicat al nevoii de

performanţă, vom consulta valoriile mediilor prezentate în tabelul 1. Astfel, vom constata că

persoanele care sunt laice au un nivel mai crescut al nevoii de performanţă, rezultat care sprijină

ipoteza noastră.

Mai rămâne să răspundem la o ultimă întrebare în cadrul analizării acestei ipoteze: cât de

mare este această diferenţă între populaţii în ceea ce priveşte nivelul nevoii de performanţă? Vom

stabili care este importanţa practică a diferenţei obtinute. Pentru a evidenţia acest lucru vom

apela la calcularea mărimii efectului cu ajutorul coeficientului de determinare r2 şi la

corespondentul acestuia, coeficientul de corelaţie al mărimii efectului r. Înlocuind în formula lui

r2 = t2/t2 + df, unde df reprezintă numărul gradelor de libertate, vom obţine un r2 de .09. Din

analizarea valorilor reper a lui r2 (Sava, 2004), observăm că această valoare indică o mărime

puţin probabil să fi apărut din întâmplare, părând a fi destul de importantă din punct de vedere

practic.

În concluzie, ipoteza aceasta care susţine că „: „Cu cât nivelul religiozităţii este mai

ridicat, cu atât nevoia de performanţă scade”, a fost susţinută de rezultatele obţinute. Prin

urmare şi în cadrul acestei ipoteze a reieşit că femeile laice sunt caracterizate ca având nevoie

mai degrabă de performanţă în viaţa lor comparativ cu maicile, la care această nevoie nu e aşa de

mare. Concret prin nevoia de performanţă se înţelege acea nevoie de a realiza ceva, de a crea

ceva, de a câştiga în competiţii, ea fiind o însuşire a personalităţii şi nu o măsură a valorilor

individuale. Persoanele laice la care s-au obţinut rezultate peste valoarea medie a acestei scale

pot fi privite ca acele persoane care ar face orice pentru a-şi dovedi capacităţile, sunt ambiţioase,

productivitatea având o semnificaţie deosebită pentru ele.

Ipoteza 12:

”Cu cât nivelul religiozităţii este mai mare, cu atât nivelul agresiunii este mai scăzut”

Analiza cantitativă

Nevoia de

Agresiune

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE

30 4.67 2.905

MAICI 30 2.70 2.003

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

Primul tabel pe care l-am obţinut în SPSS referitor la această ipoteză ne arată, pentru

fiecare grup în parte (primul grup – grupul femeilor laice, al doilea grup – grupul măicuţelor),

numărul de cazuri, media şi abaterea standard.

Petru grupul de femei laice valoarea medie în ceea ce priveşte nevoia de agresiune este

egală cu 4.67 şi abaterea standard a valorilor nevoii de agresiune este 2.905. Pentru grupul

maicilor valoarea medie a nevoii de agresiune are valoarea egală cu 2.70, abaterea standard a

valorilor acestei variabile fiind 2.003.

Există aşadar în mod evident o diferenţă între cele două grupuri de femei, femeile laice şi

maici, în legătură cu variabila dependentă testată, nevoia de agresiune. Întrebarea importantă

care trebuie formulată aici este dacă mediile diferă semnificativ. Este această diferenţă

semnificativă, adică e mai mică de pragul de .05?

Pentru a răspunde la aceste întrebări vom analiza tabelul 2 obţinut în urma aplicării

testului t pentru eşantioane independente

Testul Levene de egalitate a

dispersiilorTestul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Nevoia de Agresiune

Dispersie

Omogenă

Dispersie

Eterogenă

6.319 .015 3.053 58 .003

3.053 51.489 .004

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t pentru

eşantioane independente

În acest al doilea tabel apare linia „Testul Levene de egalitate a dispersiilor”. Dacă

valoarea probabilităţii este statistic semnificativă atunci dispersiile sunt inegale (eterogene), în

caz contrar ele sunt privite ca fiind egale (omogene). Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor

arată în acest caz faptul că dispersiile sunt inegale (eterogene) pentru că valoarea lui p, a pragului

de semnificaţie, este de .01 (p < .05), deci este statistic semnificativă.

Aşadar, dacă valoarea semnificaţiei pentru Testul Levene este mai mare de .05, lucru care

nu se întâmplă şi aici, se va folosi informaţia de pe primul rând. Dacă valoarea semnificaţiei

pentru Testul Levene este mai mică de .05, va fi utilizată informaţia de pe cel de al doilea rând.

Acest al doilea rând oferă cifrele pentru cazul în care dispersiile sunt diferite semnificativ (sunt

eterogene).

Pentru dispersii inegale (eterogene), t este 3.053, care cu 51.489 de grade de libertate este

semnificativ la un prag de semificaţie p< .05 (p = .003), pentru nivelul two-tailed.

Am putea raporta rezultatele acestei analize sub forma: „Media pentru valorile scalei

nevoia de agresiune ale femeilor laice (media este egală cu 4.67, abaterea standard are

valoarea .530), este semnificativ mai mare (t = 3.053, 51.489 de grade de libertate, p < .05) decât

aceea a femeilor care sunt maici (media este egală cu 2.70, abaterea standard fiind .366)”.

Rezultatul poate fi scris şi astfel: „Diferenţa dintre valorile scalei nevoia de agresiune ale

femeilor laice (M = 4.67, SD = 2.905) şi ale maicilor (M = 2.70, SD = 2.003) este de 1.97,

aproximativ 2 puncte”.

Prin urmare ipoteza cercetării ”Cu cât nivelul religiozităţii este mai mare, cu atât

nivelul agresiunii este mai scăzut”este sprijinită,cele două categorii de persoane existând

diferenţe ale nivelului nevoii de agresiune, femeile laice având această nevoie de agresiune

mai predominantă decât maicile. Femeile care sunt privite ca având această nevoie de

agresiune nu trebuie înţelese ca nişte persoane agresive care au o însuşire negativă, aici fiind

vorba de acea agresiune care asigură mobilitatea într-o activitate. Ce e drept e că aceste femei

sunt clar mai nerăbdătoare, mai impulsive şi puţin mai nervoase decât maicile. În comparaţie cu

femeile laice, maicile, sunt mult mai răbdătoare, tolerante, pacifiste, renunţă uşor la ţelul lor,

nefiind deloc persoane luptătoare.

Mai râmâne să răspundem la o singură întrebare: cât de mare este această diferenţă între

populaţii (femeile laice şi maici) în ceea ce priveşte nevoia de agresiune? Pentru aceasta va

trebui să calculăm mărimea efectului, r2. Formula de calcul pentru r2 este extrem de simplă: r2=

t2/t2 + df.

Prin urmare mărimea efectului se poate calcula simplu, pe baza valorii lui t şi a gradelor

de libertate ale testului respectiv. Înlocuind în formulă (t = 3.053, iar df = 51.489), vom obţine un

r2 de .15 (15%). Această valoare indică o diferenţă de o magnitudine puternică între cele două

grupe cu privire la nivelul nevoii de agresiune

Ipoteza 13:”Cu cât nivleul religiozităţii creşte, cu atât nevoia de autoapărare scade”.

Interpretare cantitativă si calitativa

Nevoia de

Apărare

(Autoapărare)

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 7.37 3.232

MAICI 30 4.60 2.010

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

În acest prim tabel generat de SPSS regăsim media şi abaterea standard ale scorurilor

pentru variabila dependentă, nevoia de apărare (autoapărare), ale celor două grupuri (femeile

laice şi maicile). Tot din acest tabel putem observa că cele două grupuri de subiecţi sunt alcătuite

dintr-un număr egal de persoane, 30 de participante fac parte din grupul femeilor laice şi 30 de

participante intră în categoria femeilor maici.

Pentru subiecţii din primul eşantion, femeile laice, valoarea medie a nevoii de apărare

(autoapărare) este de 7.37, iar abaterea standard a valorii este de 3.232. Pentru participanţii din

cel de al doilea eşantion, maicile, valoarea medie a scorului nevoii de apărare (autoapărare) este

egală cu 4.60, în timp ce abaterea standard pentru aceeaşi dimensiune este de 2.010. Până în

momentul de faţă putem trage concluzia că “Media nevoii de apărare (autoapărare) obţinută de

femeile laice la această probă este mai mare decât valoarea mediei nevoii de apărare

(autoapărare) obţinută de grupul de maici în realizarea aceleeaşi probe”.

Pentru a vedea dacă această diferenţă este semnificativă a fost aplicat testul t pentru

eşantioane independente.

Testul Levene de egalitate a dispersiilor Testul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Nevoia de Apărare

(Autoapărare)

Dispersie Omogenă

Dispersie Eterogenă

7.758 .007 3.981 58 .000

3.981 48.516 .000

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t pentru

eşantioane independente

Pentru a respinge ipoteza nulă trebuie să arătăm că diferenţele sunt suficient de clare încât

şansele ca ele să apară din întâmplare să fie mai mici de .05.

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru fiecare situaţie posibilă:

t (58) = 3.981, unde valoarea lui p este .000 (p < .01)

t (48.516) = 3.981, unde valoarea lui p este .000 (p < .01)

Pentru a decide care dintre aceste valori este adecvată cazului de faţă vom consulta

valoarea testului F al lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că cele două dispersii

sunt inegale (eterogene), încălcând astfel condiţia de aplicare a testului t clasic. În aceste condiţii

se citeşte cel de al doilea t, t (48.516) = 3.981, pentru un p < .01.

Cu toate acestea, dacă valoarea semnificaţiei pentru testul Levene este mai mare de .05 (p

> .05), lucru care nu se întâmplă şi în acest caz, vom folosi informaţia de pe primul rând al

tabelului, vom citi primul t şi anume: t (58) = 3.981, p < 01.

Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor arată în acest caz faptul că dispersiile sun

inegale (eterogene) deoarece valoarea lui p este .007 (p < .01), deci este statistic semnificativă.

Deoarece testul Levene pentru egalitatea dispersiilor este semnificativ din punct de

vedere statistic în acest caz se va folosi informaţia de pe cel de al doilea rând, cu alte cuvinte

vom citi cel de al doilea t: t (48.516) = 3.981, la un p < .01.

Ce înseamnă un t (48.516) = 3.981, p< .01? Rezultatul este semnificativ statistic, ceea ce

duce la respingerea ipotezei nule care susţinea că cele două populaţii nu diferă în privinţa

nivelului nevoii de apărare (autoapărare). Prin urmare ipoteza cercetării este sprijinită , ”Cu

cât nivleul religiozităţii creşte, cu atât nevoia de autoapărare scade”, între cele două categorii

de persoane (femei laice şi maici) existând diferenţe ale nivelului de apărare (autoapărare).

Pentru a vedea direcţia diferenţelor este suficient să consultăm valorile mediilor prezente

în tabelul 1. Astfel vom constata că femeile laice au un nivel mai ridicat al nevoii de apărare

(autoapărare), diferenţa fiind egală cu 2.77 puncte (aproximativ 3 puncte), decât femeile care

sunt măicuţe. Potrivit etalonului acestui test, testul SMP (testul Structura Motivaţională a

Personalităţii), personalitatea caracterizată prin prezenţa nevoii de apărare (autoapărare) se

manifestă de regulă prin apărarea fizică şi de cea a imaginii persoanelor, fiind vorba aşadar de o

autoapreciere pozitivă. Se pare totodată că femeile laice sunt mult mai sensibile decât maicile,

ele se apără imediat şi acordă o mare importanţă eşecului, motiv pentru care au nevoie de

apărarea încrederii în sine. Spre deosebire de femeile laice, maicile, pot face faţă oricând

schimbărilor, sunt puţin pretenţioase, îşi recunosc uşor greşeala, suportă foarte bine eşecul şi au

încredere în sine.

Cât de intensă este diferenţa dintre grupe sau dintre categoriile de răspunsuri? Pentru a

putea răspunde la această întrebare vom calcula mărimea efectului, şi anume r2. Respectând

formula r2= t2/t2 + df, unde t = 3.981 şi df = 48.516, am obţinut un r2 = .24. Această valoarea

indică o diferenţă de o magnitudine extrem de puternică între cele două grupe de subiecţi (femei

laice, maici) cu privire la nivelul nevoii de apărare (autoapărare).

Ipoteza 14:”Cu cât nivelul religiozitaţii este mai ridicat, cu atât nevoia de autojustificare este

mai scazută”

Interpretare cantitativă si calitativa

Nevoia de

Autojustificare

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 159.13 38.775

MAICI 30 125.20 22.959

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

După cum reiese din acest tabel pe care ni-l oferă pentru început SPSS-ul putem observa

care sunt mediile şi abaterea standard ale celor două grupe de subiecţi (femei laice şi maici) în

ceea ce priveşte nivelul nevoii de autojustificare.

Observăm că persoanele care fac parte din primul eşantion, şi anume femeile laice, au o

medie mai ridicată a nevoii de autojustificare, 159.13, decât subiecţii care sunt incluşi în cel de al

doilea eşantion pentru această cercetare, maicile, a căror medie legată de nevoia de

autojustificare este doar 125.20. Abaterea standard pentru primul grup este egală cu 38.775, în

timp ce pentru cel de al doilea grup testat acest indicator descriptiv are valoarea 22.959. Totuşi

diferenţa de aproape 34 de puncte este suficient de mare pentru sprijinirea ipotezei? Este această

diferenţă semnificativă, adică e mai mică de pragul de .05?

Pentru a răspunde la aceste întrebări vom analiza tabelul 2 obţinut în urma aplicării

testului t independent.

Testul Levene de egalitate a

dispersiilorTestul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Nevoia de Autojustificare

Dispersie

Omogenă

Dispersie

Eterogenă

7.981 .006 4.125 58 .000

4.125 47.109 .000

Se observă că SPSS-ul oferă două valori ale testului t, pentru două situaţii posibile: în

cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe, avem t (58) = 4.125, p

<.01 (p = .000), iar în cazul încălcării condiţiei de omogenitate, avem o variantă ajustată a lui t

(47.109) = 4.125, p <.01 (p = .000).

Pentru a decide care dintre valori este adecvată cazului de faţă vom consulta valoarea

testului F a lui Levene. Un F semnificativ statistic indică faptul că cele două dispersii sunt

eterogene, încălcând astfel condiţia de aplicare a testului t clasic. În asemenea condiţii se citeşte

cel de-al doilea t. Aceasta este şi situaţia noastră, pentru că noi avem F = 7.981, la un prag de

semnificaţie p < .01 (p = .006), deci este semnificativ statistic. Deci ne vom încrede în cea de a

doua variantă a lui t, ceea ce înseamnă că vom avea un t (47.109) = 4.125, p <.01, rezultatul fiind

semnificativ statistic

Prin urmare, există diferenţe semnificative între cele două grupe de subiecţi, femeile laice

şi femeile care sunt maici, în ceea ce priveşte nivelul nevoii de autojustificare. Însă pentru a

stabili direcţia diferenţelor şi pentru a vedea care dintre grupe are un nivel mai ridicat al nevoii

de autojustificare, vom consulta valoriile mediilor prezentate în tabelul 1. Astfel, vom constata

că persoanele care sunt laice au un nivel mai crescut al nevoii de autojustificare, rezultat care

sprijină ipoteza noastră.

Mai rămâne să răspundem la o ultimă întrebare în cadrul analizării acestei ipoteze: cât de

mare este această diferenţă între populaţii în ceea ce priveşte nivelul nevoii de autojustificare?

Vom stabili care este importanţa practică a diferenţei obtinute. Pentru a evidenţia acest lucru vom

apela la calcularea mărimii efectului cu ajutorul coeficientului de determinare r2 şi la

corespondentul acestuia, coeficientul de corelaţie al mărimii efectului r. Înlocuind în formula lui

r2 = t2/t2 + df, unde df reprezintă numărul gradelor de libertate, vom obţine un r2 de .26. Din

analizarea valorilor reper a lui r2 (Sava, 2004), observăm că această valoare indică o mărime a

efectului foarte puternică, ceea ce înseamnă că diferenţa constatată între cele două grupe este

puţin probabil să fi apărut din întâmplare, fiind foarte importantă din punct de vedere practic.

În concluzie, ipoteza aceasta care susţine că :”Cu cât nivelul religiozitaţii este mai

ridicat, cu atât nevoia de autojustificare este mai scazută”, a fost susţinută de rezultatele

obţinute. Prin urmare şi în cadrul acestei ipoteze a reieşit că femeile laice sunt caracterizate ca

având nevoie mai degrabă de autojustificare în viaţa lor comparativ cu maicile, la care această

nevoie e mai mică. Concret nevoia de autojustificare apare în urma decepţiilor, eşecurilor,

frustraţiilor. Persoanele laice la care s-au obţinut rezultate mai mari în legătură cu această scală

pot fi privite ca acele persoane la care atacul şi apărarea sunt amestecate, ele folosind apărarea

atât faţă de un pericol real cât şi faţă de un pericol imaginar.

Ipoteza 14:”Cu cât nivelul religiozităţii este mai ridicat, cu atât nivelul dependenţei

pasive scade”.

Interpretare cantitativă si calitativa

Dependenţa

Pasivă

Apartenenţa

la Biserică

Număr

SubiecţiMedie

Abatere

Standard

FEMEI

LAICE30 120.03 22.426

MAICI 30 94.83 28.207

Tabel 1 – Indicatori descriptivitivi

Primul tabel pe care l-am obţinut în SPSS referitor la această ipoteză ne arată, pentru

fiecare grup în parte (primul grup – grupul femeilor laice, al doilea grup – grupul măicuţelor),

numărul de cazuri, media şi abaterea standard.

Petru grupul de femei laice valoarea medie în ceea ce priveşte dependenţa pasivă este

egală cu 120.03 şi abaterea standard a valorilor dependenţei pasive este 22.426. Pentru grupul

maicilor valoarea medie a dependenţei pasive are valoarea egală cu 94.83, abaterea standard a

valorilor dependenţei pasive fiind 28.207.

Există aşadar în mod evident o diferenţă între cele două grupuri de femei, femeile laice şi

maici, în legătură cu variabila dependentă testată, dependenţa pasivă. Întrebarea importantă care

trebuie formulată aici este dacă mediile diferă semnificativ. Este această diferenţă semnificativă,

adică e mai mică de pragul de .05?

Pentru a răspunde la aceste întrebări vom analiza tabelul 2 obţinut în urma aplicării

testului t pentru eşantioane independente.

Testul Levene de egalitate a dispersiilor Testul t de egalitate a mediilor

F Sig. t df Sig. (2-tailed)

Dependenţa Pasivă

Dispersie Omogenă

Dispersie

Eterogenă

3.817 .056 3.830 58 .000

3.830 55.195 .000

Tabel 2 - Informaţiile esenţiale din output-ul oferit de SPSS în cazul testului t pentru

eşantioane independente

În acest al doilea tabel apare linia „Testul Levene de egalitate a dispersiilor”. Dacă

valoarea probabilităţii este statistic semnificativă atunci dispersiile sunt inegale (eterogene), în

caz contrar ele sunt privite ca fiind egale (omogene). Testul Levene pentru egalitatea dispersiilor

arată în acest caz faptul că dispersiile sunt egale (omogene) pentru că valoarea lui p, a pragului

de semnificaţie, este de .056 (p > .005), deci nu este statistic semnificativ.

Aşadar, dacă valoarea semnificaţiei pentru Testul Levene este mai mare de .005, lucru

care se întâmplă şi aici, p fiind egal cu .056, se va folosi informaţia de pe primul rând. Dacă

valoarea semnificaţiei pentru Testul Levene este mai mică de .005, va fi utilizată informaţia de pe

cel de al doilea rând. Acest al doilea rând oferă cifrele pentru cazul în care dispersiile sunt

diferite semnificativ (sunt eterogene).

Pentru dispersii egale (omogene), t este 3.830, care cu 58 de grade de libertate este

semnificativ la un prag de semificaţie p < .001 (p = .000), pentru nivelul two-tailed.

Am putea raporta rezultatele acestei analize sub forma: „Media pentru valorile scalei

dependenţă pasivă ale femeilor laice (media este egală cu 120.03, abaterea standard are valoarea

22.426), este semnificativ mai mare (t = 3.830, 58 de grade de libertate, p < .001) decât aceea a

femeilor care sunt maici (media este egală cu 94.83, abaterea standard fiind 28.207)”. Rezultatul

poate fi scris şi astfel: „Diferenţa dintre valorile scalei dependenţă pasivă ale femeilor laice (M =

120.03, SD = 22.426) şi ale maicilor (M = 94.83, SD = 28.207) este de 25 de puncte”.

Prin urmare ipoteza cercetării este sprijinită , între c:”Cu cât nivelul religiozităţii

este mai ridicat, cu atât nivelul dependenţei pasive scade”, cele două categorii de persoane

existând diferenţe ale nivelului variabilei testate, femeile laice fiind mai dependente pasiv

decât maicile care se pare că în această situaţie au un rezultat plasat sub valorile medii ale

scalei. Prin dependenţă pasivă se înţelege dependenţa faţă de alţii de dragul siguranţei mai ales

în decizii importante, persoanele caracterizate ca fiind dependente pasiv evită responsabilitate şi

se ascund în spatele altora. Femeile din cel de al doilea eşantion, maicile, care sunt privite ca

având un scor sub valorile medii la această scală sunt caracterizate printr-o nevoie redusă de

siguranţă, ele având o personalitate care doreşte să iasă în evidenţă, având nevoie clar de

independenţă.

Mai râmâne să răspundem la o singură întrebare: cât de mare este această diferenţă între

populaţii (femeile laice şi maici) în ceea ce priveşte nivelul de hiperperseverenţă? Pentru aceasta

va trebui să calculăm mărimea efectului, r2. Formula de calcul pentru r2 este extrem de simplă:

r2= t2/t2 + df.

Prin urmare mărimea efectului se poate calcula simplu, pe baza valorii lui t şi a gradelor

de libertate ale testului respectiv. Înlocuind în formulă (t = 3.830, iar df = 58), vom obţine un r2

de .20 (20%). Această valoare indică o diferenţă de o magnitudine foarte puternică între cele

două grupe cu privire la nivelul de dependenţă pasivă.