CURTEA DE APEL TIMIŞOARA
DECIZII RELEVANTE
SECŢIA II CIVILĂ
Trimestrul Al II - LEA- 2015
Selecţia şi prelucrarea speţelor a fost realizată de:
Judecător Conf.univ.dr. Marian BRATIŞ
Grefier-documentarist Ecaterina MATEOVICI
Pagină 2 din 13
Cuprins
&. Drept comercial ................................................................................................................................ 3
1. Asociaţia fără scop patrimonial. Calitatea asociaţiei ca persoană profesionistă, potrivit
noului Cod civil. Admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei faţă de
asociaţie. ............................................................................................................................................ 3
&. Procedura insolvenţei ...................................................................................................................... 6
1. Nulitatea actului juridic pentru cauză ilicită. Protocol bilateral de recunoaştere a datoriilor
scadente. Necesitatea probării obiectului şi scopului cauzei ilicite, pentru a răsturna
prezumţia liceităţii convenţiei .......................................................................................................... 6
Pagină 3 din 13
&. Drept comercial
1. Asociaţia fără scop patrimonial. Calitatea asociaţiei ca persoană
profesionistă, potrivit noului Cod civil. Admisibilitatea cererii de
deschidere a procedurii insolvenţei faţă de asociaţie.
- Legea insolvenţei nr. 85/2014 : art. 3, alin. (1)
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil : art. 3 alin. (2) şi (3)
- Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 : art. 56 alin. (1) lit. d)
În mod neîntemeiat prima instanţă a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a debitoarei chemate în judecată, considerând că debitoarea ASN
C.V. Timişoara nu se încadrează în categoria profesioniștilor ce fac obiectul Legii nr.
85/2014, aşa cum este definit la art. 3 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, procedurile prevăzute de această
lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil.
Articolul 3 alin. (2) din Codul civil, stabileşte că sunt consideraţi profesionişti toţi cei
care exploatează o întreprindere, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege precizează că
reprezintă exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane a unei activităţi organizate ce constă în producerea sau
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ.
Astfel, raportat la prevederile art. 3 din noul Cod civil, profesioniştii pot
desfăşura şi o activitate non-profit, pe când, în principal, comerciantul desfăşoară o
activitate care are drept scop obţinerea de profit, deoarece actele sale privesc în
general o activitate economică generatoare de profit, producerea şi circulaţia
mărfurilor, exercitarea lucrărilor sau prestarea de servicii.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 365 din 9 aprilie 2015
Prin sentinţa civilă 86 din 22 ianuarie 2015, pronunţată în dosar nr.
7372/30/2014, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Timiş a respins cererea de
deschidere a procedurii insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2014 formulată de
creditoarea Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, serviciu public cu personalitate
juridică aflat în subordinea Primarului Municipiului Timişoara, împotriva debitoarei
ASN C.V. Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că, prin cererea înregistrată
la Tribunalul Timiş la data de 4 decembrie 2014, creditoarea Direcţia Fiscală a
Municipiului Timişoara a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei
împotriva debitorului ASN C.V. Timişoara pentru creanţa reprezentând obligaţiile
fiscale restante, în cuantum de 140.036,00 lei.
Pagină 4 din 13
La data de 16 ianuarie 2015 debitorul ASN C.V. Timişoara a formulat
întâmpinare, faţă de cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de
creditoarea Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, prin care a solicitat ca prin
încheierea pe care o va pronunţa, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, să
dispună deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei şi în temeiul art. 45
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, numirea în calitate de administrator/lichidator
judiciar societatea de practicieni în insolvenţă I. SPRL Timişoara.
În temeiul art. 245 din Codul de procedură civilă, instanţa a invocat excepţia
lipsei calităţii procesuale pasive a debitorului ASN C.V. Timişoara, având în vedere
următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, procedurile prevăzute de această
lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil.
Articolul 3 alin. (2) din Codul civil, stabileşte că sunt consideraţi profesionişti toţi cei
care exploatează o întreprindere, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege precizează că
reprezintă exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane a unei activităţi organizate ce constă în producerea sau
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ.
S-a reţinut că debitoarea chemată în judecată nu are calitatea de profesionist,
în accepţiunea Codului civil şi a legii insolvenţei, ci este o asociaţie cu scop
nepatrimonial înfiinţată cu scopul principal de a instrui membrii clubului în vederea
perfecţionării activităţii de tir şi talere, promovarea şi practicarea tirului sportiv şi de
performanţă, desfăşurarea de alte activităţi în legătură cu acest sport. Niciuna dintre
aceste activităţi nu poate fi reţinută ca fiind în sfera exploatării unei întreprinderi,
astfel cum este ea definită de textul de lege citat mai sus, pentru ca astfel, persoana
juridică chemată în judecată, să poată fi considerată profesionist.
În atare situaţie, instanţa a constatat că debitoarea ASN C.V. Timişoara nu
poate fi subiect al procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2014, privind
procedurile insolvenţei şi de insolvenţă, astfel că, în temeiul textelor de lege
menţionate, a respins cererea formulată împotriva debitoarei.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, a declarat apel creditoarea
Direcţia Fiscală a Municipiului Timişoara, solicitând, admiterea apelului, anularea în
tot a hotărârii apelate, ca fiind pronunţată fără temei legal şi a se dispune
deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei ASN C.V. Timişoara, în
temeiul prevederilor art. 70 din Legea nr. 85/2014.
S-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţă, domeniul de
aplicabilitate al acestei legi este definit astfel:
Articolul 3 din Legea nr. 85/2014 prevede că: „(1) Procedurile prevăzute de
prezenta lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din
Codul civil, cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu
privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei
lor.”
Pagină 5 din 13
În acest sens, art. 3 alin. (2) din noul Cod civil, defineşte profesioniştii astfel:
„(2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3)
Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ”.
În mod evident, pentru asociaţii şi fundaţii regimul juridic de drept comun este
reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, care prevede drept sancţiune a
insolvabilităţii asociaţiei dizolvarea [art. 56 alin. (1) lit. d)]. Însă acest regim juridic de
drept comun este aplicabil când nu exista norma derogatorie specială, conform
principiului specialia generalibus derogant, normă reprezentată în speţă de Legea nr.
85/2014.
Această interpretare dată noţiunii de „profesionişti”, la care face trimitere
Legea nr. 85/2014, este în concordanţă şi cu scopul declarat al legiuitorului în
expunerea de motive la noul Cod civil, de creare a unui cadru legal general modern
şi unitar, aplicabil tuturor persoanelor juridice, indiferent de regimul lor juridic
(persoane juridice de drept public sau de drept privat) ori de categoria sau forma lor
juridică.
Examinând apelul declarat de creditoarea Direcţia Fiscală a Municipiului
Timişoara, prin prisma motivelor de apel invocate, a dispoziţiilor art. 479 alin. (1) Cod
procedură civilă, cât şi din oficiu, Curtea reţine că apelul creditoarei este întemeiat
urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
În mod neîntemeiat prima instanţă a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a debitoarei chemate în judecată, considerând că debitoarea ASN
C.V. Timişoara nu se încadrează în categoria profesioniștilor ce fac obiectul Legii nr.
85/2014, aşa cum este definit la art. 3 alin. (2) din noul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr.85/2014, procedurile prevăzute de această
lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din Codul civil.
Articolul 3 alin. (2) din Codul civil, stabileşte că sunt consideraţi profesionişti toţi cei
care exploatează o întreprindere, iar alin. (3) al aceluiaşi text de lege precizează că
reprezintă exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau
mai multe persoane a unei activităţi organizate ce constă în producerea sau
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu un scop lucrativ.
În mod evident, pentru asociaţii şi fundaţii regimul juridic de drept comun este
reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, care prevede drept sancţiune a
insolvabilităţii asociaţiei dizolvarea [art. 56 alin. (1) lit. d)]. Însă acest regim juridic de
drept comun este aplicabil când nu exista norma derogatorie specială, conform
principiului specialia generalibus derogant, normă reprezentată în speţă de Legea nr.
85/2014.
Având în vedere modificările intervenite o dată cu intrarea în vigoare a noului
Cod civil şi abrogarea Codului comercial, termenul de comerciant este înlocuit cu cel
de profesionist acesta din urmă având însă, un sens mai larg.
Pagină 6 din 13
Astfel, raportat la prevederile art. 3 din noul Cod civil, profesioniştii pot
desfăşura şi o activitate non-profit, pe când, în principal, comerciantul desfăşoară o
activitate care are drept scop obţinerea de profit, deoarece actele sale privesc în
general o activitate economică generatoare de profit, producerea şi circulaţia
mărfurilor, exercitarea lucrărilor sau prestarea de servicii.
Această noţiune nu este atât de largă încât să cuprindă orice asociaţie şi
fundaţie, însă, în speţă, obiectul de activitate al debitoarei include administrarea unor
bunuri, precum şi prestarea unor servicii, elemente avute expres în vedere de
legiuitor la conturarea noţiunii de întreprindere, şi, implicit a celei de profesionist, în
înţelesul Codului civil.
Faţă de cele reţinute în baza dispoziţiilor art. 480 alin. (3) noul Cod de
procedură civilă, Curtea a admis apelul declarat de creditoarea Direcţia Fiscală a
Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 86 din 22 ianuarie 2015,
pronunţată de Tribunalul Timiş – Secţia a II-a Civilă în dosar nr. 7372/30/2014, în
contradictoriu cu debitorul ASN C.V. Timişoara.
A anulat sentinţa civilă nr. 86 din 22 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul
Timiş – Secţia a II-a Civilă în dosar nr. 7372/30/2014.
A trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, Tribunalul Timiş – Secţia a II-
a Civilă, în vederea soluţionării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei
formulată de creditoare.
&. Procedura insolvenţei
1. Nulitatea actului juridic pentru cauză ilicită. Protocol bilateral de
recunoaştere a datoriilor scadente. Necesitatea probării obiectului şi
scopului cauzei ilicite, pentru a răsturna prezumţia liceităţii convenţiei
- Codul civil de la 1865: art. 948 pct. 4, art. 966-968
Îndoiala asupra obiectului şi întinderii pretenţiilor fixate de părţi prin intermediul
Protocolului, iar prin aceasta asupra scopului justificat pe care l-ar fi avut părţile la
încheierea acelui protocol, nu poate fi inclusă în definirea cauzei ilicite, adică a acelor
acţiuni sau inacţiuni care tind să conducă sau chiar creează scopul ilicit al convenţiei.
În opinia Curţii, cauza ilicită ca şi element care aduce atingere ordinii publice,
legii sau bunelor moravuri, trebuie să se situeze fie în obiectul mijloc al contractului,
fie în scopul imediat sau mediat al acestuia. În prima ipoteză, cauza ilicită se
identifică cu însăşi obligaţiile şi drepturile convenite de părţi prin contractul lor,
obligaţii şi drepturi care ele însele sunt contrare legii sau ordinii publice, respectiv
bunelor moravuri. Nu poate fi reţinută această ipoteză în privinţa protocolului părţilor
din moment ce acest înscris reprezintă o recunoaştere de datorie din partea
reclamantei apelante şi o reeşalonare a acestei datorii din partea pârâtei intimate. În
a doua ipoteză, cauza ilicită cu element de fraudare a intereselor părţii, deşi nu
Pagină 7 din 13
rezultă expres din clauzele inserate de către părţi, se reflectă în scopul contrar legii,
ordinii publice sau bunurilor moravuri. Nici această ipoteză nu este demonstrată în
cauză întrucât, aşa cum se prezintă conţinutul Protocolului, acesta nu face altceva
decât să constate o datorie a reclamantei apelante cu titlu ex tunc, şi să stabilească
pentru viitor modul de stingere a acestei datorii, ex nunc.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a civilă,
Decizia civilă nr. 10 din 25 noiembrie 2015, Conf.univ.dr.M.B.
Prin sentinţa civilă nr. 901/PI/28.10.2014 pronunţată de Tribunalul Timiş în
dosar nr. 6340/30/2012, s-a respins cererea reclamantei SC P.S. SRL Braşov prin
administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă S.C.I. în contradictoriu cu
pârâta SC E. SRL Sânandrei prin administrator judiciar SCP A. & Q.C. SPRL având
ca obiect constatare nulitate act, a fost disjunsă cererea reconvenţională formulată
de pârâta – reclamantă reconvenţională SC E. SRL Sânandrei prin administrator
judiciar SCP A. & Q.C. SPRL în contradictoriu cu pârâta reconvenţională SC P.S.
SRL Braşov prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă S.C.I. şi s-a
dispus formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, urmare a relaţiilor comerciale
derulate între părţi, s-a încheiat convenţia denumită Protocol, la data de 08.02.2010,
prin care pârâta-reclamantă reconvenţional recunoaşte existenţa unui debit total de
10.737.190.12 RON şi îşi asumă obligaţia de a-l stinge eşalonat, în rate egale, pe
parcursul a 36 de luni, începând cu luna mai 2010. La acest debit, conform art. 3 al
convenţiei se va datora dobândă calculată la debitul lunar rămas de achitat.
Această convenţie poartă atât semnăturile administratorilor celor două
societăţi comerciale, cât şi ştampilele acestor societăţi.
Drept motive de fapt ale acţiunii se invocă lipsa identificării clare şi precise a
obiectului protocolului semnat de părţi, prin aceea că suma înscrisă nu are caracter
cert, precum şi faptul că ar exista o fraudare a intereselor reclamantei-pârâte
reconvenţional, ca urmare a unei fapte a administratorului acesteia P.D.
Se înţelege că reclamanta ar invoca drept cauză a nulităţii, lipsa de obiect a
convenţiei, precum şi cauza ilicită, singurul temei de drept indicat fiind prevederile art.
968 din Codul civil.
Nu s-a putut reţine lipsa de obiect a convenţie deoarece acesta constă în
eşalonarea plăţilor datorate de reclamantă către pârâtă, astfel cum rezultă din chiar
cuprinsul înscrisului.
Faptul că aceste sume restante ar exista sau nu şi ar avea sau nu cuantumul
cuprins în convenţie nu este un element de validitate al convenţiei, în consecinţă nu
poate fi un motiv de nulitate/anulare al convenţiei.
Este un motiv, eventual de reziliere/rezoluţiune a convenţiei, justificându-se
eventual pe cererea reconvenţională administrarea probei cu expertiză contabilă
pentru stabilire caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.
Pagină 8 din 13
În ceea ce priveşte fraudarea intereselor reclamantei la semnarea convenţiei,
şi în consecinţă cauza ilicită, s-a reținut că, cauza ca element de validitate al unei
convenţii este acel obiectiv urmărit de părţi la încheierea convenţiei care devine ilicit
atunci când acest obiectiv urmărit este contrar legii, bunelor moravuri sau ordinii
publice, conform art. 968 din Codul civil.
Scopul urmărit constă în stingerea unor creanţe pretins existente între părţi,
acest aspect nu prezintă nimic ilicit, contrar legii bunelor moravuri sau ordinii publice.
Faptul că aceste creanţe nu ar avea caracter cert, lichid şi exigibil nu poate fi
considerat un motiv care să transforme cauza convenţiei în una ilicită.
S-a invocat o fraudare a intereselor reclamantei din partea numitului P.D. ce
avea calitatea de administrator al reclamantei la data semnării convenţiei. Acest
aspect poate constitui eventual un motiv de angajare a răspunderii civile delictuale
sau contractuale a acestuia faţă de societatea a cărei interese le administra, la data
producerii respectivului prejudiciu.
Dacă se invocă această activitate frauduloasă ca motiv încălcare a
principiului libertăţii de voinţă la încheierea valabilă a actului juridic s-a reţinut că
administratorul societăţii a încheiat actul prin voinţa sa proprie, faptul că a avut un
scop fraudulos, ascuns, care urmărea producerea unui prejudiciu în patrimoniul
reclamantei, nu poate fi un motiv de viciere a consimţământului dat.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta SC P.S. SRL Braşov
prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă S.C.I., solicitând
admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii
acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, în sensul de a se constata nulitatea
absolută a Protocolului semnat la data de 08.02.2010 între SC P.S. SRL Braşov şi
SC E. SRL Sânandrei cu toate consecinţele ce decurg din constatarea nulităţii
absolute a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că izvorul obligaţiilor dintre părţi constă într-un raport juridic
cu o natură specială, respectiv Protocolul semnat la data de 08.02.2010.
Din lecturarea Protocolului se poate observa că părţile nu au înţeles să
identifice cu claritate care raporturi juridice şi în baza căror contracte s-au născut
obligaţiile de plată ce fac obiectul documentului, precizând doar că obiectul
tranzacţiei îl constituie datoria în cuantum de 10.737.190,12, datorie născută „în
temeiul relaţiilor comerciale derulate până în prezent”.
Totodată, astfel cum se poate observa din partea SC P.S. SRL Braşov,
Protocolul a fost semnat de către dl. P.D.
Astfel cum a dovedit în faţa instanţei de fond, la câteva zile după semnarea
Protocolului, a fost încheiat Contractul de cesiune de părţi sociale prin care dl P.D.
(persoana semnatară a Protocolului), în calitate de cesionar, a cesionat părţile
sociale ale SC P.S. SRL către SC V.S. SRL şi către dl. N.L.
Pagină 9 din 13
Urmare a cesiunii menţionate, noii asociaţi ai SC P.S. SRL Braşov au
continuat să facă plăţi conform Protocolului, în considerarea relaţiilor comerciale
dintre cele două părţi, relaţii anterioare cesiunii.
Ceea ce este deosebit de important este faptul că prin acest Protocol s-a
stabilit că această sumă va fi achitată în rate lunare egale la care se adaugă o
dobândă calculată la soldul rămas de achitat, egală cu dobânda de refinanţare a
BNR, iar plata ratelor se va face începând cu luna mai 2010, în condiţiile în care era
evident că aceste plăţi urmau să fie făcute de societatea deţinută de următorii
asociaţi, cesionarii SC V.S. SRL şi N.L.
După plata a aproximativ 1.000.000 RON, noii asociaţi au realizat un control
atent/un audit al documentelor societăţii SC P.S. SRL Braşov, audit în urma căruia
nu s-a putut stabili de unde provine debitul în cuantum 10.737.190,12 RON - nu s-a
putut stabili izvorul obligaţiilor societăţii apelante, ce a fost agreat a fi achitat eşalonat
conform Protocolului.
Prin urmare, deşi după semnarea contractului de cesiune de părţi sociale ale
SC P.S. SRL Braşov a fost efectuat un audit contabil al societăţii, în urma acestui
audit, în contabilitatea societăţii nu a putut fi identificată contraprestaţia SC E. SRL
Sânandrei în temeiul căreia apelanta să datoreze sume de bani către reclamantă.
Mai mult decât atât, deşi între părţi s-au mai purtat litigii cu privire la această
sumă - a se vedea în acest sens dos. nr. 3019/30/2012 - ordonanţă de plată iniţiată
de către pârâtă împotriva apelantei, până la acest moment, reclamanta nu a pus la
dispoziţia apelantei documentele doveditoarei ale contraprestaţiei efectuate pentru
apelantă, în temeiul cărora aceasta să fie obligată la plata sumelor ce fac obiectul
Protocolului.
Contrar celor reţinute de către instanţa de judecată, prin eşalonarea unei
sume nedatorate, adică prin semnarea de către dl. P.D. a Protocolului din data de
08.02.2010 - în perioada imediat anterioară cesionării părţilor sociale ale societăţii, a
fost încheiat un act fraudulos, prin conivenţa celor două părţi semnatare, prin care s-
a urmărit fraudarea intereselor SC P.S. SRL şi a cesionarilor SC V.S. SRL şi dl. N.L.
În aceste condiţii, este fără putinţă de tăgadă că iniţierea procedurii de
constatare a nulităţii absolute a Protocolului din data de 08.02.2010, ca fiind încheiat
în frauda cesionarilor şi a societăţii apelante este una legitimă şi legală şi ar fi trebuit
admisă de către instanţa de judecată.
Şi textele de lege incriminează o astfel de cauză, sancționând-o
corespunzător: art. 968 C.civ., convenţia întemeiată pe o cauză imorală este o
convenţie nulă.
Este de necontestat faptul că deşi aceste texte de lege se referă la convenţii
în general, ele se interpretează faţă de toate actele juridice şi indiferent dacă sunt
fizice sau juridice.
Prin edictarea acestor texte legiuitorul a avut în vedere atât cauza
nelicită (ilicita), - respectiv discordanţa dintre scopul urmărit şi permisivitatea legala,
cât şi imoralitatea cauzei când scopul urmărit este contrar bunelor moravuri (moralei).
Pagină 10 din 13
Deci imoralitatea cauzei este dată de imoralitatea scopului imediat urmărit de
pârâtă la încheierea Protocolului, respectiv de a realiza importante avantaje
materiale, paralel cu însărăcirea apelantei, toate acestea având la baza eludarea
legii.
Ilicitatea cauzei, în această situaţie, îmbracă un aspect subiectiv - respectiv
dorinţa exploatării de către părţile contractante a unei situaţii de imposibilitate, în care
se afla apelanta, datorită conivenţei dintre cele două părţi semnatare ale convenţiei.
În analiza modalităţii în care se probează cauza trebuie pornit de la conţinutul
art. 967 alin. (1), (2) C.civ, potrivit căruia „convenţia este valabilă cu toate că cauza
nu este expresă. Cauza se prezumă până la dovada contrarie”.
Însă, în privinţa mijloacelor de probă admise în dovedirea ilicităţii şi
imoralităţii cauzei (sarcina dovedirii le revine celor care o afirmă) doctrina 1 face
diferenţa după cum înscrisul constatator al contractului cuprinde arătarea în mod
expres a cauzei sau nu o arată.
În acest din urma caz, când cauza nu este prevăzută în mod expres în
contract - cum sunt cvasimajoritatea contratelor, şi cum este şi prezentul contract -
dovada ilicităţii şi imoralităţii cauzei se poate face cu orice mijloc de probă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC E. SRL Sânandrei
reprezentată de administrator special R.M., cu avizul administratorului judiciar SCP
A. & Q.C. SPRL, a solicitat respingerea apelului, respingerea probei cu expertiza
tehnică în specialitatea contabilitate ca neconcludentă şi respingerea probei cu
martori ca inadmisibilă.
În motivare, arată că între SC P.S. SRL Braşov şi SC E. SRL Sânandrei s-
au încheiat mai multe contracte comerciale, în baza cărora intimata şi-a executat
întocmai şi la timp obligaţiile asumate, fapt dovedit prin acceptarea de către
reclamanta apelantă a facturilor emise în baza acestor contracte, precum şi prin
confirmarea de sold realizată implicit prin semnarea convenţiei intitulate „Protocol"
din data de 08.02.2010.
Prin convenţia intitulată „Protocol” reclamanta apelantă recunoaşte existenţa
unui debit total de 10.737.190,12 RON faţă de intimată, şi îşi asumă obligaţia de a-l
stinge eşalonat, în rate egale, pe parcursul a 36 de luni, începând cu luna mai 2010.
Menţionează că, deşi SC E. SRL Sânandrei - în insolvenţă a fost de acord să
eşaloneze datoria reclamantei apelante pe o perioadă de 36 luni, în rate lunare
egale, la care se adaugă dobânda calculată la soldul rămas de achitat egală cu
dobânda de refinanţare a Băncii Naţionale a României,aceasta a încălcat cu rea -
credinţă prevederile Protocolului semnat în data de 08.02.2010 şi nu a achitat decât
primele rate, astfel încât a fost nevoită să o acţioneze pe pârâtă în justiţie, intentând
mai întâi o ordonanţă de plată, care a fost respinsă, iar apoi acţiune în pretenţii pe
calea dreptului comun, înregistrată sub nr. 7558/30/2012, pe rolul Tribunalului Timiş,
conexată iniţial la prezentul dosar, apoi disjunsă şi suspendată în baza dispoziţiilor
art. 36 din Legea nr. 85 / 2006.
Pagină 11 din 13
Pentru a obstacula recuperarea de către intimată a sumelor de bani pe care i
le datorează, reclamanta apelantă a intentat procesul ce face obiectul prezentului
dosar.
Analizând motivele de fapt pe care reclamanta îşi întemeiază cererea de
apel, solicită a se constata că sunt vădit nefondate, sens în care solicită respingerea
apelului, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate de
prima instanţă.
Examinând apelul astfel formulat prin prisma motivelor invocate în fapt şi în
drept precum şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, respectiv în limitele
prevăzute de art. 294-298 C.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat, urmând
a fi respins pentru considerentele ce succed.
Aşa cum rezultă din motivele de apel dar şi din obiectul cererii de chemare în
judecată, reclamanta apelantă tinde la obţinerea nulităţii absolute a Protocolului
încheiat între părţi la data de 08.02.2010, invocându-se în acest sens ca motiv al
nulităţii, cauza ilicită, având în vedere că suma de 10.737.190,12 lei stabilită prin
înscrisul numit „Protocol” în sarcina reclamantei apelante, nu se justifică prin
contraprestația sinalagmatică a pârâtei intimate, astfel că Protocolul s-a încheiat în
frauda apelantei dar şi a persoanelor cesionare ale drepturilor societare cedate de
asociatul P.D. înaintea încheierii Protocolului.
Curtea constată că regimul juridic aplicabil nulităţii Protocolului încheiat de
către părţi raportat la data încheierii acestuia, 08.02.2010, este constituit din
ansamblul dispoziţiilor art. 948 pct.4 şi art. 966-968 din Codul civil de la 1865.
Conform art. 948 pct.4 C.civ., condiţiile esenţiale pentru validitatea unei
convenţii sunt, alături de capacitatea de a contracta consimţământul valabil al părţii
ce se obligă şi un obiect determinat, cauza licită.
Potrivit art. 966 obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau
nelicită, nu poate avea nici un efect iar conform art. 967 C.civ., convenţia este
valabilă chiar şi atunci când cauza nu este expresă. Cauza este prezumată până la
dovada contrară.
În fine, art. 968 C.civ. defineşte cauza nelicită când este prohibită de legi,
contrară bunurilor moravuri şi ordinii publice.
Reclamanta apelantă reţine din acest ansamblu normativ cauza nelicită,
având la bază intenţia de fraudare a intereselor sale, intenţie care comportă şi o
conivenţă a ambelor părţi implicate în semnarea Protocolului.
Curtea relevă că deşi s-a invocat această cauză de nulitate absolută a actului
juridic încheiat inter-partes, purtând denumirea de Protocol, reclamanta apelantă nu
defineşte actul sau faptul juridic care poate fi caracterizat drept cauză nelicită a
contractului, în sensul de a defini şi apoi demonstra existenţa acelei circumstanţe sau
împrejurări care constituie obiectul scopului, contrar ordinii publice sau legii ori
bunelor moravuri.
Pagină 12 din 13
Îndoiala asupra obiectului şi întinderii pretenţiilor fixate de părţi prin
intermediul Protocolului, iar prin aceasta asupra scopului justificat pe care l-ar fi avut
părţile la încheierea acelui protocol, nu poate fi inclusă în definirea cauzei ilicite,
adică a acelor acţiuni sau inacţiuni care tind să conducă sau chiar creează scopul
ilicit al convenţiei.
În opinia Curţii, cauza ilicită ca şi element care aduce atingere ordinii publice,
legii sau bunelor moravuri, trebuie să se situeze fie în obiectul mijloc al contractului,
fie în scopul imediat sau mediat al acestuia. În prima ipoteză, cauza ilicită se
identifică cu însăşi obligaţiile şi drepturile convenite de părţi prin contractul lor,
obligaţii şi drepturi care ele însele sunt contrare legii sau ordinii publice, respectiv
bunelor moravuri. Nu poate fi reţinută această ipoteză în privinţa protocolului părţilor
din moment ce acest înscris reprezintă o recunoaştere de datorie din partea
reclamantei apelante şi o reeşalonare a acestei datorii din partea pârâtei intimate. În
a doua ipoteză, cauza ilicită cu element de fraudare a intereselor părţii, deşi nu
rezultă expres din clauzele inserate de către părţi, se reflectă în scopul contrar legii,
ordinii publice sau bunurilor moravuri. Nici această ipoteză nu este demonstrată în
cauză întrucât, aşa cum se prezintă conţinutul Protocolului, acesta nu face altceva
decât să constate o datorie a reclamantei apelante cu titlu ex tunc, şi să stabilească
pentru viitor modul de stingere a acestei datorii, ex nunc.
Curtea statuează că nimic nu împiedică părţile unui act juridic să dispună
asupra acelor drepturi şi obligaţii cu privire la care legea le acordă deplină libertate
de acţiune şi manifestare a acordului lor, potrivit principiului libertăţii de voinţă a
participanţilor la încheierea actelor juridice.
Pe de altă parte, obiectul asupra cărora părţile Protocolului şi-au manifestat
acordul de voinţă este unul permis de lege, nu este contrar ordinii publice şi nici
bunelor moravuri. Pentru a statua astfel, Curtea relevă că obiectul contractului este
derivat din natura activităţilor comerciale ale părţilor, activităţi care au avut loc între
părţi, aşa cum o demonstrează întreaga documentaţie depusă în volumul I al
dosarului de fond, paginile 78 – 344. Nimic din aceste operaţiuni astfel demonstrate
nu conduc la constatarea că între părţi s-ar fi derulat operaţiuni cu caracter nelicit.
De asemenea, pretenţiile recunoscute de către părţi prin intermediul Protocolului, au
caracter legal, întrucât se referă la obligaţiile pecuniare desprinse din operaţiunile
comerciale ale aceloraşi părţi. Pretenţiile băneşti decurgând din contracte nu sunt, în
principiu, contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Legea civilă consacră prezumţia liceităţii actelor juridice iar prin aceasta şi a
cauzei licite a acestora. Mai mult, legea consacră şi prezumţia existenţei cauzei,
rămânând însă părţii interesate să facă proba contrară.
Această probă nu a fost relevată în cauză prin cereri probatorii pertinente
obiectului cauzei şi de natură să conducă la constatarea caracterului nelicit sau fals
al cauzei Protocolului. De asemenea, deşi apelanta indică în apelul său fraudarea
intereselor sale prin intermediul cauzei ilicite, nu evocă obiectul acestei fraude.
Numai simpla considerare a caracterului nejustificat de mari a pretenţiilor pârâtei
Pagină 13 din 13
intimate, nu poate fi reţinută ca o fraudă la lege sau la ordinea publică ori a bunelor
moravuri.
Astfel fiind, Curtea constatând că sentinţa pronunţată de tribunal este
temeinică şi legală şi în raport de considerentele mai sus arătate, a respins apelul
declarat de reclamantă ca nefondat.
