Dascalu Stefan Gabriel Reg Juridic Metodolog Investig Trafic Ilicit Droguri Mare Risc

1

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

DOMENIUL DE DOCTORAT: ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢA NAŢIONALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

TEMA:

REGIMUL JURIDIC SI METODOLOGIA INVESTIGĂRII TRAFICULUI ILICIT

AL DROGURILOR DE RISC

- REZUMAT -

Conducător de Doctorat

Prof. univ. dr. ŞTEFAN PRUNĂ

Doctorand ŞTEFAN GABRIEL DASCĂLU

Bucureşti 2012

2

CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................................................................6

CAPITOLUL I

DELIMITĂRI SEMANTICE SI TERMINOLOGICE PRIVIND

DROGURILE................................................................................................................................................7

1.1. INCURSIUNE ISTORICĂ PRIVIND DROGURILE ÎN VIAŢĂ

OAMENILOR...............................................................................................................................................7

1.2. CONCEPTE, INTERPRETĂRI CONTEXTUALE, POTRIVIT LEGII NR. 143/2000,

MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ, PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL

DROGURILOR............................................................................................................................................9

1.3. CLASIFICĂRI PRIVIND DROGURILE.........................................................................................10

1.3.1. După efect................................................................................................................................10

1.3.2. După origini............................................................................................................................10

1.3.3. După regimul juridic...............................................................................................................10

1.3.4. După dependenţa generată.....................................................................................................10

1.3.5. După plasarea pe tablourile Convenţiei unice privind stupefiantele

(1961).......................................................................................................................................10

1.3.6. După modul de administrare..................................................................................................10

1.4. DIAGNOZA CERCETĂRILOR PRIVIND ÎNTELEGEREA PROBLEMELOR PRIVIND

DROGURILE..............................................................................................................................................11

1.4.1. In plan extern.........................................................................................................................11

1.4.2. In plan intern.........................................................................................................................11

CAPITOLUL II

DROGURILE DE RISC............................................................................................................................11

2.1. CONSECINŢE ALE TRAFICULUI DE DROGURI.......................................................................11

2.1.1. Statistica vitală......................................................................................................................11

2.1.2. Abuzul de droguri..................................................................................................................11

2.1.3. Dependenţa fizică şi psihică..................................................................................................12

2.1.4. Supradoza...............................................................................................................................12

2.2. DROGURILE DE RISC, POTRIVIT LEGII NR.143/2000............................................................12

2.3. CANNABISUL ŞI DERIVATELE SALE, CELE MAI POPULARE

DROGURI...................................................................................................................................................12

2.3.1. Noţiunea de trafic....................................................................................................................12

2.3.2. Cannabisul..............................................................................................................................12

2.3.3. Haşişul.....................................................................................................................................12

2.3.4. Marijuana.................................................................................................................................13

2.3.5. Modalităţi de detecţie...............................................................................................................13

2.3.6. Cânepa (Cannabis Sativa) o importanta plantă tehnică........................................................13

2.4. RUTE DE TRAFICARE A CANNABISULUI,

HAŞIŞULUI ŞI MARIJUANEI................................................................................................................13

2.4.1. Rute de traficare interne..........................................................................................................13

2.4.2. Rute de traficare internaţionale..............................................................................................13

2.4.3. Poziţia şi rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieşire a

drogurilor................................................................................................................................14

CAPITOLUL III

TRATAMENTUL JURIDICO-PENAL AL DROGURILOR DE RISC. DIMENSIUNEA

EUROPEANĂ SI NAŢIONALĂ A CONSUMULUI SI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI DE

RISC.............................................................................................................................................................14

3.1. TRAFICUL DE DROGURI, INFRACTIUNI CIRCUMSCRISE CRIMEI ORGANIZATE ....14

3

3.2. INCURSIUNE PRIVIND INCRIMINAREA JURIDICO-PENALA A INFRACTIUNILOR

PREVAZUTE DE LEGEA NUMARUL 143/2000 PRIVITOARE LA DROGURILE DE RISC ......14

3.3. DIMENSIUNEA EUROPEANA A CONSUMULUI SI A TRAFICULUI ILICIT DE

DROGURI DE RISC(„USOARE”) ...........................................................................................................18

3.4. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

DE RISC (UŞOARE) ..................................................................................................................................18

CAPITOLUL IV

INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND

DROGURILE DE RISC .............................................................................................................................18

4.1. CONSTATAREA IN FLAGRANT A INFRACTIUNILOR .........................................................18

4.2. CERCETAREA LA FATA LOCULUI ...........................................................................................19

4.3. PERCHEZITIA..................................................................................................................................19

4.4. CONSTATARILE TEHNICO-STIINTIFICE, MEDICO-LEGALE SI EXPERTIZELE ....20

4.5. ASCULTAREA PERSOANELOR ..................................................................................................20

4.5.1. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor .................................................................................20

4.5.2. Ascultarea martorilor ..............................................................................................................20

4.6. METODELE SI TEHNICILE SPECIALE DE INVESTIGATIE ................................................20

4.6.1. Livrarea supravegheată ..........................................................................................................21

4.6.2. Investigatorul şi colaboratorul sub acoperire ........................................................................21

4.6.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video ......................................................................22

CAPITOLUL V

SISTEMUL ORGANIZAŢIONAL ŞI FUNCŢIONAL PRIVIND INSTITUŢIILE IMPLICATE ÎN

LUPTA ANTIDROG COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ .............................................................23

5.1. LA NIVEL NAŢIONAL ....................................................................................................................23

5.1.1. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism ..............................................................................................................................................23

5.1.2. Inspectoratul General al Poliţiei Române..............................................................................23

5.1.3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.......................................................................23

5.1.4. Autoritatea Naţională a Vămilor..............................................................................................23

5.1.5. Agenţia Naţională Antidrog....................................................................................................23

5.2. STRATEGIA NATIONALA ANTIDROG 2005-2012 ...................................................................23

5.3. INSTITUTII SI INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE...........................................24

5.4. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ANTIDROG 2005-2012 ....................................................24

5.5. LIMITELE IMPACTURILOR LA NIVEL NATIONAL ALE COOPERARII

INTERNATIONALE IN DOMENIUL COMBATERII INFRACTIUNILOR ....................................24

CAPITOLUL VI

OPINII, CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND LEGALIZAREA CONSUMULUI ŞI

DEŢINERII DE DROGURI DE RISC (UŞOARE) ÎN VEDEREA CONSUMULUI ..........................26

6.1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ..............................................................................................................26

6.2. CONCLUZII DESPRINSE DIN LEGISLAŢIA ŞI PRACTICA JUDICIARĂ EXISTENTĂ

ÎN UNELE STATE.....................................................................................................................................26

6.2.1. Olanda.......................................................................................................................................26

6.2.2. Grecia........................................................................................................................................26

6.2.3. Elveţia........................................................................................................................................27

6.2.4. Portugalia..................................................................................................................................27

6.2.5. Belgia.........................................................................................................................................27

6.2.6. Italia...........................................................................................................................................27

6.2.7. Cehia..........................................................................................................................................27

6.2.8. Germania...................................................................................................................................27

6.2.9. Austria.......................................................................................................................................28

4

6.3. ORIENTAREA POLITICILOR SPRE DEPENALIZARE A

CANNABISULUI........................................................................................................................................28

6.4. DEZBATERI PARLAMENTARE ŞI ÎN MASS-MEDIA...............................................................29

6.5. SITUAŢIA ROMÂNIEI ....................................................................................................................29

6.6. PRIVIRE CRITICĂ PRIVIND CONSUMUL ŞI DEŢINEREA ILICITĂ DE DROGURI

SUPUSE CONTROLULUI NAŢIONAL PENTRU CONSUMUL PROPRIU ....................................30

CAPITOLUL VII

CONCLUZII ŞI PROPUNERI ..................................................................................................................30

7.1. CONCLUZII ......................................................................................................................................30

7.2. PROPUNERI DE LEGE – FERENDA PRIVIND CADRUL JURIDIC EUROPEAN SI

NATIONAL CU PRIVIRE LA PREVENIREA SI COMBATEREA CONSUMULUI SI

DETINERII DE DROGURI DE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU ..............................................31

BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................34

5

LISTA DE ABREVIERI

alin. Aliniatul

ANA Agenţia Naţională Antidrog

ANV Autoritatea Naţională a Vămilor

CCPI Centru de Cooperare Poliţienească Internaţională

C.pen. Cod penal

C.p.p. Cod procesual penal

CEPOL Structura de Poliţie a U.E. pentru Formarea de înalţi responsabili de poliţie

DCCO Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate

CEDO Curta Europeană a Drepturilor Omului

DGA Direcţia Generală Anticorupţie

DIICOT Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism

DLO Drug Law Organisation – Unitate Naţională Antidrog

DNRED Oficiul Naţional de Informare Vamal şi Investigaţii

EDU Europol Grugs Unit – Serviciul Europol pe Droguri

ELO Europol Law Officers – Ofiţerii de legătură ai Europol

EMCDDA Centrul European de Monitorizare a Drogurilor şi Dependenţei de Droguri

EUROPOL Oficiul European de Poliţie

EUROJUST Unitatea cu personalitate juridică compusă dintr-un membru per ţară cu

funcţionari (procurori, judecători etc.) detaşaţi cu rol de coordonare a

investigaţiilor în crima organizată

GLD Grupul Orizontal de Lucru pe Droguri

INPOL Sistemul informatic integrat

IGPF Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

IGPR Inspectoratul General al Poliţiei Române

INCB International Narcotics Cobntrol Board – Oficiul Internaţional de Control al

Stupefiantelor - ONU

MAI Ministerul Administraţiei şi Internelor

OEDT Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie

OICS Organul Internaţional de Control al Stupefiantelor

OIPC Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală INTERPOL

O.U.G. Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului

ONU Organizaţia Naţiunilor Unite

OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa

Reitox Reţeaua europeană de informare privind drogurilor şi toxicomania

SECI Centrul Regional pentru Combaterea Criminalităţii Transfrontaliere

SIMM Marijuana medicală

THC Tetrahidrocanabino

UE Uniunea Europeană

UNODC Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea

6

INTRODUCERE

MOTTO:

„Drogurile sunt un pariu cu mintea ta”

JIM HARRISON (1943-1971)

Cercetarea privind drogurile este esenţială pentru înţelegerea problemelor legate de fenomenul cel

mai complex, profund şi tragic al lumii contemporane, în condiţiile în care, anual, miliarde de dolari şi

sute de mii de oameni sunt angrenaţi în acest mariaj al morţii numit „traficul şi consumul ilicit de

droguri”.

În prezent, traficul ilicit de droguri este o activitate criminală foarte lucrativă, cu caracter

supranaţional, care acţionează în conformitate cu legile economiei de piaţă, având drept scop imediat

alimentarea centrelor de consum şi, ca finalitate, obţinerea unor enorme beneficii, ceea ce presupune, în

mod justificat, interesul statului de a-şi orienta, în mod cât mai eficient, propria politică în lupta antidrog,

pentru apărarea sănătăţii propriilor cetăţeni şi salvarea valorilor socio-morale.

Actualitatea prezentei teme de cercetare este în mare măsură determinată şi de o contradicţie a

dezvoltării obiective a României, care constă în faptul că deseori conducătorii şi membrii structurilor

criminale în domeniu sunt persoane cunoscute, despre ele informând şi mass-media, însă lipsa unui număr

suficient de probe, mai ales în cazul traficanţilor, dealerilor, nu permite tragerea lor la răspundere penală.

Autorul

7

CAPITOLUL I

DELIMITARI SEMANTICE SI TERMINOLOGICE PRIVIND DROGURILE

1.1. INCURSIUNE ISTORICA PRIVIND DROGURILE IN VIAŢA OAMENILOR.

Drogurile, sub felurite înfăţişări, constituie un însoţitor permanent al spiritualităţii umane, un

fenomen transcedental a cărui origine se pierde în negura timpului, apariţia lor, fiind de altfel, învăluită,

până azi, într-un nimb de legende şi superstiţii.

Stadiul mărturiilor privind existenţa acestor substanţe şi produse în copilăria omenirii, în general,

în lume, este relativ scăzut, deoarece nu au reuşit să treacă totdeauna proba severă a timpului, drept

urmare, tentativa relevării întregii lor dimensiuni spaţio-temporale nu putea fi nicidecum, încununată, pe

deplin, cu succes.1

În mod cert, chiar de la apariţia pe pământ, omul a cunoscut şi a recurs la efectele exercitate

asupra simţurilor sale de unele plante, altele decât cele care îi serveau drept alimente.

A înscrie, aşadar, drogul ca un element esenţial al străvechii noastre culturi nu poate fi o greşeală.

În opinia reputatului etnobotanist Jean-Marie Pelt, „în afara comunităţii de viaţă şi de limbă,

popoarele se exprimă, şi prin tradiţii, ritualurile şi credinţele proprii. Utilizarea drogului constituie un

element esenţial al culturilor ancestrale, cu acelaşi titlu ca şi versul ori formula magică ce le conferă

sensul misterios şi sacru”.

Data primei întâlniri a omului cu drogul, în general, nu poate fi atestată cu precizie. Se poate

aprecia că acest fapt să fie pasat în jurul anului 7000 î.e.n. Mircea Eliade avansează chiar conceptul unui

„extaz de tip şamanic”, atestat încă în paleolitic, dar probabil acest lucru s-a petrecut în epoca de tranziţie

de la civilizaţia vânătorilor şi pescarilor la cea a cultivării plantelor alimentare, adică în neolotic.2

Jenică Drăgan, un profesionist care cunoaşte foarte bine, din interior, problematica specifică a

drogurilor arată în cartea sa „Drogurile în viaţa românilor”, „poate este incredibil pentru unii, dar

primele dovezi ale utilizării opiului pe plan european urcă cu adevărat până în neolotic. S-au găsit dovezi

grăitoare în acest sens în locuinţele lacustre de la Neuchâtel, din Elveţia”.

Deşi sunt puţine informaţii certe privind modul cum a fost întâlnit drogul de către om, totuşi

ipotezele oferite şi supoziţiile teoretice ne determină să acceptăm că această situaţie este valabilă şi pentru

spaţiul străvechi carpato-danubiano-pontic, leagănul istoric al civilizaţiei noastre.3

Drept urmare, strămoşii noştri au făcut cunoştinţă devreme cu drogurile, chiar dacă distanţele

spaţiale dintre culturi cu vetre diferite par insurmontabile, având în vedere nivelul tehnic de cunoastere al

strămoşilor geto-daci. Dar, este ştiut că Marea Neagră a reprezentat în cadrul afluxului oriental „placa

turnantă a marelui trafic şi a schimburilor internaţionale”. Din acest punct de vedere, Vasile Pârvan, în

lucrarea sa „Dacia” arată „geto-cimerienii constituie pe la 1000 î.e.n. chiar o lume unitară, cu denumiri de

circulaţie regulată, economică şi culturală, între Alpi şi Caucaz. Forme de civilizaţie născute în Asia

anterioară puteau să ajungă lesne până în inima teritoriului getic din Carpaţii de Nord sau din Valea

Dunării”.4

Un alt aspect interesant în scurta prezentare istorică a întâlnirii omului cu drogul este dat de

universul dendoflorical.

Acesta a hrănit, a îngăduit, fascinat şi a trezit sentimente contradictorii în seminţia umană. Din

timpuri imemoriale, acest univers a trezit interesul omului. Însuşirile acestuia, alintătoare ori malefice,

seducătoare şi concomitent înspăimântătoare, inexplicabile, care pot perturba psihicul uman, a dat naştere

unei mitologii aparte.

Studiile asupra ocupaţiilor agricole şi îndeosebi despre culesul ritual al anumitor plante, făcut de

strămoşii noştri care nu îşi puteau nici ei explica întotdeauna şi cu coerenţa necesară legile ce guvernează

universul vegetal, sunt deosebit de interesante.

1 Jenică Drăgan, Drogurile în viaţa românilor, pag. 11, Editura „Magicart Design”, Bucureşti, 1996.

2 Eliade Mircea – „De la Zalmoxis la Genghis – Han”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1980..

3 J.Drăgan, op.cit., pag. 14.

4 V.Pârvan, „Dacia”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.

8

În acest sens, există până astăzi, adevărate ceremoniale pentru recoltarea fiecărei plante în parte, o

dovadă a cunoaşterii profunde a proprietăţilor lor.Aceasta reflectă, implicit şi vasta cunoaştere a

proprietăţilor şi a utilizării plantelor – drog în terapeutică sau în magia populară, în spaţiul etnocultural

român din totdeauna.

În context, numeroşi istorici români şi străini au acordat spaţii întinse din operele lor studierii

străvechii şi originalei verigi a geto-dacilor (Grigore Tocilescu, A.D.Xenopol, Nicolae Densunşianu,

Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Constantin Daicoviciu, Mircea Eliade, Romulus Vulcănescu şi alţii), care

prin contribuţiile aduse la identificarea perceptelor, dogmelor, s-au apropiat, conştienţi sau nu, şi de

droguri.

În centrul acestei religii ori mitologii daco-getice se găseşte şi se detaşează, cu pregnanţă

impresionantă pentru toată lumea antică, marele Zalmoxis, zeul strămoşilor noştri, promotorul unui cult cu

caracter iniţiatic şi, totodată, mistic, ceea ce, în opinia noastră, indică, ca suport material, drogul.

După aprecierea lui Romulus Vulcănescu, „Zalmoxis a fost un reformator mitic, profet, mare

pontif, traumaturg, rege, daimon şi zeu şi a frecventat marile centre religioase ale lumii. Deci el ar fi urcat

întreaga scară a consacrării şi apoi a sacralizării”.5

Este deci mai mult ca sigur faptul că Zalmoxis, având în vedere cunoştinţele sale deosebite

dobândite pe lângă o susţinută credinţă în nemurirea sufletului a inclus în cadrul învăţăturii religioase

create şi unele ritualuri iniţiatice (nu este vorba de a pune sub semnul egalităţii între acestea şi drog, dar

totuşi prezenţa drogului nu poate fi negată, întrucât este o modalitate neîndoielnică de obţinere a extazului

în misterele antichităţii.6

Am putea arăta că în timpul „Marilor Mistere” ce aveau loc la Elensis erau folosite fumigaţiile de

cânepă indiană pentru obţinerea acelui extaz colectiv, considerat un liant cu divinitatea, purificator în

acelaşi timp.

Geto-dacii la rândul lor, prin achiziţie proprie erau depozitarii secretului drogurilor.

În această privinţă, Herodot relatează despre obiceiul sciţilor şi al tracilor de a pune seminţe

umezite de cânepă peste pietre încinse şi adunaţi în jurul acestora inhalau vaporii degajaţi, cu marcante

efecte halucinogene, ce-i determinau să scoată puternice strigăte de bucurie, dansând necontenit, frenetic.

Faptul că geto-dacii cunoşteau fumigaţia cu ajutorul cânepii este confirmat şi de către Lucius

Apuleius şi Dioscuride, pe care îi citează A.Nour în lucrarea sa „Cultul lui Zalmoxis”.

De-a lungul timpului a fascinat instituţia militară a „luptătorilor-lupi”, caracterizaţi printr-un înalt

grad de combativitate, o lipsă de teamă şi o cruzime extremă dovedită de geto-daci în lupte, lucru care îi

făcea să tremure pe toţi adversarii înfruntaţi.

Dintre toţi cei care s-au preocupat de acest subiect, dăm întâietate lui Mircea Eliade care în

capitolul „Dacii şi lupii” din lucrarea „De la Zalmoxis la Ghengis-Han”, evidenţiază în maniera sa multe

aspecte relevante legate de comportamentul şi impactul avut de „lupi” asupra contemporanilor.

Mircea Eliade emite trei ipoteze legate de capacitatea dacilor de a se transforma, ritual, în „lupi”.

Una din cele trei ipoteze ne interesează în mod deosebit.

Geto-dacii aveau la dispoziţie o băutură ameţitoare care-i ajuta să se transforme în „fiare”.

Această băutură era vinul denumit în limba lor „zeila” apreciat şi peste fruntariile ţării. Zeila s-a băut

chiar în tabăra aheilor care asediau Troia.

Beţia ceremonială constituia prima cale de acces pentru a obţine, acea „furor heroicus” care i-a

făcut atât de viteji pe daci, ca luptători de nebiruit în antichitate. Mircea Eliade subliniază că „epitetul

ritual războinic a triumfat în momentul expansiunii maxime, politice şi militare a regatului dac, adică în

timpul lui Burebista şi Decebal”. Era timpul tinerilor „lupi” Iulius Cezar înţelesese bine această nouă

putere militară ridicată la marginea imperiului şi se pregătea să atace „lupii” de la Dunăre, când a fost

asasinat.

Prezenţa drogurilor era vizibilă la aceşti „luptători-lupi”, remarcată şi de temut în epocă. Ei vârau

spaima în adversari, prin temeritatea şi cruzimea lor în luptele purtate, în primul rând de acei luptători din

5 R.Vulcănescu, op.cit.


9

primul rând, deasupra cărora se legăna totdeauna „lupul de aramă”, care din mişcare şuera aerul ce-i

străbătea prin gura deschisă şi îşi zângănea solzii mobili de metal ce-i întruchipau trupul de şarpe,

amplificând astfel panica adversarilor.

Evul Mediu, caracterizat ca o epocă îndelung frământată, marcată de intense lupte interne şi

fratricide, de războaie, epidemii, alte blesteme care au căzut şi peste încercatul nostru popor.

Concluzia pentru această perioadă istorică se rezumă la următoarele: „chiar în perioada de

maximă influenţă orientală, consumul de droguri era limitat la cerinţele terapeutice, iar abuzurile erau

rare. Toxicomania nu avea caracter de fenomen, ceea ce spune multe despre sănătatea morală a

poporului nostru”.7

În această epocă, poate prin învăţare, îşi face apariţia profesiunea de terapeut, iar cei care erau apţi

cu adevărat să practice medicina, erau respectaţi pentru prestaţiile desfăşurate, fiind veritabili

profesionişti, care au depăşit amatorismul.

Samuel Iszac afirmă în lucrarea sa „acea sursă aproape unică şi neîntreruptă care asigura

acoperirea nevoilor atât în lumea satelor cât şi la târguri şi oraşe, unde leacurile se vindeau de către

ţărani, alături de alte produse vegetale şi animale”.8

Uriaşa expansiune a lumii romanice, cu legile sale precise, precum şi drumurile comerciale atât de

sigure, bine apărate, leagă politic, dar mai ales economic şi cultural entităţi statale diferite ca grad de

dezvoltare, dar şi ca acces la o profundă cunoaştere a drogurilor. Romanizarea va pune în contact nu doar

pe civilizanţi cu barbarii, ci şi pe exponenţii medicinei populare tradiţionale din întregul imperiu, de pe

toate meridianele, impunând şi preluând, pe lângă ritualuri, tradiţii şi drogurile specifice.

Din studiile consacrate istoriei farmaciei transilvănene aflăm că, în ultima parte a secolului al

XVIII-lea, familiile erau controlate, în mod frecvent, de către medici delegaţi în acest sens, potrivit unor

ordonanţe imperiale care prevedeau expres modalităţile de eliberare a otrăvurilor şi drogurilor,

sancţionând cu severitate, nerespectarea deciziilor.

Din documentele vremii aflăm că şi în Moldova, domnitorul Scarlat Calimachi printr-un document

(6 martie 1814), ca şi în Muntenia din porunca domnitorului Alexandru Şuţu (1818-1821) s-au elaborat

regulamente de funcţionare a spiţerilor, adică a celor mai „calde” locuri privind prepararea şi eliberarea

printre altele, a drogurilor şi substanţelor toxice.În timp, asistăm la o aprofundare a regulilor de păstrare,

prescriere şi eliberare a medicamentelor, în general a drogurilor şi substanţelor toxice.

În perioada 1872-1873 se redactează Legea sanitară, promulgată în anul 1874, care a pus bazele

juridice şi administrative ale organizării moderne a ocrotirii sănătăţii publice în România. Potrivit acestui

act normativ, organele Ministerului de Interne sunt cele care autorizează deschiderea şi funcţionarea

farmaciilor, iar medicamentele secrete sunt excluse cu desăvârşire. Jenică Drăgan arată în cartea sa

„Drogurile în viaţa românilor” printre altele: „Secolul XX este perioada cu cea mai frământată istorie

pentru poporul român. Un răstimp care cunoaşte răscoala însângerată a ţăranilor săraci, lipiţi

pământului. Cei neîmpuşcaţi şi fiii lor vor lupta în războiul balcanic, apoi în cele două războaie

mondiale, duse atât spre est cât şi spre vest. Ei, ca şi nepoţii lor, vor face cunoştinţă cu dictatura

comunistă, apoi cu o altă revoluţie, din nou sângeroasă, ca să putem fi iar liberi. Şi să refacem, pe alt

plan, cu alte conotaţii şi alte dimensiuni, cunoştinţă cu drogul”.

În concluzie, putem afirma că în epoca respectivă, dimensiunile activităţii de trafic şi consum ilicit

de droguri nu sunt cunoscute în complexitatea lor. Lipsesc unii parametri. Timpul înseamnă nu doar

trecere, ci şi uitare. Dar dimensiunile fenomenului raportat la societatea modernă românească, la ziua de

azi, este mai mult decât îngrijorătoare, neliniştitoare, chiar prevestitoare de multe rele.

1.2. CONCEPTE, INTERPRETARI CONTEXTUALE, POTRIVIT LEGII NR. 143/2000,

MODIFICATA SI COMPLETATA, PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL DROGURILOR.

Una dintre cele mai importante noţiuni în ceea ce priveşte drogul, este însăşi definirea conceptului.

Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine olandeză – droog.9


8 S.Iszac, op.cit.

9 Natalia Drugescu, Medicină legală, Ed. Printech, 2001, pg. 81;

10

O primă definiţie a drogului, ce se regăseşte şi în Dicţionarul Explicativ Român este: „drogul

reprezintă acea substanţă de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuinţează la

prepararea unor medicamente şi ca stupefiant”10

.

Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată de medicină şi a cărei

administrare abuzivă (consum) poate crea dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii

mentale, percepţiei, comportamentului, cunoştinţei.

Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiţia dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii),

„acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcţii ale

acestuia”11

.

Potrivit documentelor internaţionale, prin drog se înţelege „stupefiantele supuse controlului

internaţional, prin Convenţia Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I şi II)” şi „substanţele

psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind Substanţele Psihotrope,

încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III şi IV)”12

.

1.3. CLASIFICARI PRIVIND DROGURILE

În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază

diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs asupra SNC, după originea lor, după regimul

juridic al substanţelor sau după dependenţa genrată.

1.3.1. Dupa efect

Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra SNC, se consideră în general cea mai adecvată

fiind cea utilizată în practică de organismele ONU, preluată şi de Organizaţia Internaţională de Poliţie

Criminală – Interpol.

În conformitate cu acest criteriu, drogurile se clasifică astfel:

1. substanţe stimulente sau psihoanaleptice;

2. substanţe depresoare sau psiholeptice;

3. substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.

1.3.2. Dupa origine

O altă clasificare a drogurilor este realizată în funcţie de originea produsului:

1. droguri naturale;

2. droguri de semisinteză;

3. droguri de sinteză (sintetice).

1.3.3. Dupa regim juridic

În funcţie de regimul juridic al substanţelor acestea se împart în două categorii:

1. substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele) si

sunt folosite în tratamente medicale;

2. substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină).

1.3.4. Dupa dependenta generata

Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependenţa generată (clasificare de ordin

medical). În funcţie de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:

1. droguri ce creează dependenţă fizică;

2. droguri ce creează dependenţă psihică;

3. droguri ce creeată dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe

stupefiante.

1.3.5. Dupa plasarea pe tablourile Conventiei unice privind stupefiantele (1961)

Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internaţional conform căreia,

drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope.

10

coord. Ion Suceavă, Îndrumar privind controlul vamal antidrog, Direcţia Generală a Vămilor, Ministerul

Finanţelor, 1995, pg. 10; 11

J. Drăgan, Aproape totul..., pg. 41; 12

J. Drăgan, Aproape totul..., pg. 41;

11

1.4. DIAGNOZA CERCETARILOR PRIVIND INTELEGEREA PROBLEMELOR PRIVIND

DROGURILE

1.4.1. În plan extern

Per total, din 1996, cercetarea europeană privind drogurile a cunoscut îmbunătăţiri considerabile.

Majoritatea ţărilor raportează ajutoare şi structuri de finanţare relativ stabile la nivel naţional, deşi există

diferenţe semnificative între acestea şi se exprimă anumite preocupări legate de disponibilitatea şi

durabilitatea finanţării.

Punctele focale naţionale raportează, în prezent, date către OEDT, utilizând instrumente şi metode

care promovează comparabilitatea şi fiabilitatea datelor.

Deşi s-au făcut îmbunătăţiri, încă mai există restricţii şi lacune importante în materie de informaţii. Au

apărut noi provocări, bazate pe solicitări privind evaluarea intervenţiilor, conceperea şi punerea în aplicare

a politicilor. Deşi cercetarea multi-disciplinară este frecventă, se pot face mai multe lucruri în ceea ce

priveşte coordonarea eforturilor cercetătorilor care lucrează în diferite domenii.

Finanţarea disponibilă pentru proiectele de cercetare pe scară mare privind drogurile, cum ar fi

studiile în rândul populaţiei generale, dar şi cercetarea fundamentală importantă, continuă să fie

insuficientă.

În context, Strategia U.E. pe droguri (2005-2012) a fixat în planul cercetării două obiective13

:

- reducerea cererii şi reducerea ofertei;

- cooperarea internaţională şi cercetare, informare şi evaluare.

1.4.2. În plan intern

În vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în Strategia Naţională Antidrog (SNA) 2005-201214

,

cercetările în materie s-au axat pe:

- analiza consumului de droguri în rândul persoanelor tinere;

- analiza consumului de droguri în rândul grupurilor specifice (persoane practicante ale sexului

comercial);

- elaborarea de noi acte normative în domeniu (Legea nr. 186/2007 privind

- elaborarea şi desfăşurarea unor programe de prevenţie în domeniu (în şcoli, familie, comunitate);

- integrarea socială a consumatorilor de droguri;

- dezvoltarea cooperării inter-instituţionale;

- armonizarea legislaţiei în domeniu cu acquiss-ul comunitar;

- înfiinţarea de publicaţii ştiinţifice şi structuri de cercetare etc.

CAPITOLUL II

DROGURILE DE RISC

2.1. CONSECINTE ALE CONSUMULUI DE DROGURI

2.1.1. Statistica vitală

În 2010, numărul ţărilor care raportează utilizarea drogurilor prin injectare a fost de 151, fata de

116 în 1999. Dintre acestea, 93 de ţări identifică HIV printre injectatorii de droguri. Cannabis este cel mai

utilizat drog în toate părţile lumii, circa 224 de milioane de consumatori la nivel global, potrivit World

Drug Raport 2012.

2.1.2. Abuzul de droguri

În general, abuzul de cannabis sporeşte în multe ţări, stabilizându-se în ţările, unde a atins nivel

înalt.

Naţiunile Unite au abordat fenomenul abuzului de droguri începând cu data creării acestei

organizaţii. Comisia pentru Drogurile Narcotice a fost creată în 1946 şi în momentul de faţă cuprinde 53

state-membre, care sunt implicate la nivel de conducere pe bază de rotaţie. Oficiul Naţiunilor Unite care se

13

Strategia U.E. pe droguri (2005-2012) 14

Strategia Nationala Antidrog 2005-20012

12

ocupă cu controlul asupra drogurilor a fost unificat în 1990 sub denumirea „Programul Internaţional al

Naţiunilor Unite (UNDCP) pentru Controlul Drogurilor”.

În 1999 acest Program a fost legat cu Centrul pentru Prevenirea Crimei Internaţionale (CICP) cu

scopul formării Oficiului pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimelor.

Prin intermediul Naţiunilor Unite, lumea a început să-şi dezvolte un răspuns coordonat asupra

problemei abuzului de droguri.

2.1.3. Dependenţa fizică şi psihică

Dependenţa fizică este reacţia organismului uman la drog. Substanţele chimice din drog se

integrează în organism, chiar dacă sunt toxice, iar atunci când corpul nu la mai primeşte, intră în alertă

violentă, exprimată prin stare generală alterată, greţuri, vomă, diaree, transpiraţie, tahicardie (puls

accelerat), dureri, spasme, tremurături.

Dependenţa psihică se manifestă printr-o nevoie irezistibilă de a folosi acest mijloc, care este

drogul, pentru a influenţa, a schimba sau a controla dispoziţia sufletească, sentimentele sau chiar

conştiinţa de sine.

2.1.4. Supradoza

Supradoza survine atunci când drogul consumat în exces afectează în mod periculos starea de sănătate

fizică şi mentală, putând conduce la comă sau deces. Drogurile acţionează asupra creierului, care

controlează celelalte parţi ale corpului şi funcţiile lor.

2.2. DROGURILE DE RISC, POTRIVIT LEGII NR.143/2000

În conformitate cu prevederile Legii 143/2000, privind traficul şi consumul ilicit de droguri, acestea se

împart astfel:

- droguri de mare risc, prevăzute în tabelele I şi II (heroina, mescalina, morfina, amfetamina, cocaina,

codeina, opium, phencyclidina s.a.);

- droguri de risc, prevăzute în tabelul III (cannabis, rezina de cannabis, ulei de cannabis, diazepam,

meprobamate s.a.);

- precursori (substanţe ce stau la baza producerii drogurilor), prevăzuţi în tabelul IV;

- inhalaţi chimici toxici.

2.3. CANNABISUL SI DERIVATELE SALE, CELE MAI POPULARE DROGURI

2.3.1. Noţiunea de trafic

Din punct de vedere ştiinţific, în literatura de specialitate , traficul de droguri este clasificat în:

- trafic propriu-zis:producerea, deţinerea, transportul, cumpărarea, livrarea, vânzarea, alte

operaţiuni;

- înlesnirea traficului: cultivarea, experimentarea;

- favorizarea traficului: prescrierea sau eliberarea ilegală de reţete, organizarea, îngăduirea

consumului.

2.3.2. Cannabisul

Cannabisul mai este cunoscut si sub alte denumiri,cum sunt: cânepa indiana, iarbă, buruiană,

marijuana, haşiş (ciocolată), kif, ganja, shang.

Cannabis sativa este denumirea latină a acestei plante ale cărei frunze sunt uscate şi fumate. În

urma prelucrării prin presarea frunzelor şi inflorescenţelor urmată de tratarea chimică a răşinii astfel

obţinute, din cannabis se obţine uleiul de cannabis cu o concentraţie de drog activ THC (tetrahidro-

canabinol) mult mai mare decât în frunzele uscate ale plantei.

Cannabisul se prezintă sub diferite forme: marijuana (preparată din frunze şi flori uscate); haşiş

(preparat din răşină de cannabis) care se amestecă cu ceară, rezultând tablete de diverse culori, în funcţie

de zona de provenienţă: kaki (Maroc), maro (Liban) sau negre (Afganistan, cele mai puternice); ulei de

cannabis, un derivat al haşişului.

Planta Cannabis sativa este sursa pentru marijuana şi haşiş.

2.3.3. Haşişul c Haşişul face parte din clasa halucinogene fiind preparat din răşină de cannabis care se amestecă cu

ceară.

13

Pe termen lung provoaca crize de depersonalizare (cannabism). Consumul îndelungat, fie şi în

doză moderată, duce la o stare de apatie şi de lenevie, la alterări ale bronhiilor, la o îmbătrânire prematură,

la o slăbire a sistemului imunologic şi la tulburări ale gândirii.

Pentru că haşişul conţine o concentraţie mai mare de THC decât marijuana, haşişul şi uleiul de

haşiş sunt mult mai puternice şi sunt vândute şi folosite în cantităţi mai mici.

2.3.4. Marijuana Marijuana face parte tot din clasa halucinogene si este preparată din frunze şi flori uscate de

cannabis.

Majoritatea utilizatorilor rulează marijuana într-o ţigară (numită "joint"). Drogul mai poate fi fumat

în pipe de apă. Unii amestecă marijuana în mâncare sau o folosesc pentru a fierbe un ceai.

Deşi este cunoscută de aproape 5000 de ani, marijuana este unul dintre cel mai puţin înţelese

droguri naturale. Afectează starea de spirit şi gândirea la fel ca şi alcoolul, şi poate cauza halucinaţii.

Cercetătorii sunt preocupaţi de efectele dăunătoare pe care marijuana le are asupra plămânilor. Fumatul

frecvent de marijuana este asociat cu un risc crescut de bronşită, emfizem şi cancer pulmonar.

2.3.5. Modalităţi de detecţie

În prezent, modalităţile de testare a consumului de droguri s-au diversificat, apărând noi metode,

adecvate unor cerinţe variate. Există cinci modalităţi principale de detecţie a consumului de droguri: din

urină, din sânge, din păr, din salivă şi din transpiraţie. Cea mai utilizată metodă este cea pentru care se

folosesc probe de urină, având avantajul de a nu fii costisitoare şi de a nu avea caracterul de intruziune pe

care îl are testarea folosind probe de sânge.

2.3.6. Cânepa (Cannabis Sativa) o importanta planta tehnica

In contextul acestei lucrarii este important pentru cei care sunt abilitati sa combata prin mijloace

juridice si politienesti consumul si traficul ilicit de droguri de risc sa cunoasca specificitatea culturii de

canepa in România asa cum o prezinta un agronom renumit, cum este prof. V.Tabara in articolul sau din

revista „Ferma”:

Important este faptul că pe teritoriul actual al României cânepa a fost cultivată întotdeauna

pentru obţinerea de fibre şi nu a fost utilizată nici măcar accidental pentru drog (nu există nici un

document care să ateste acest lucru). Se confundă cânepa pentru drog cu cea pentru obţinerea de fibre

textile de mare valoare şi aceasta numai pentru simplul fapt că au denumirea de gen CANNABIS,

denumire sub care sunt incluse toate relele şi „pericolele sociale” din România.

De aceea, trebuie modificată legislaţia în vigoare cu privire la droguri, în sensul de a fi scoasă

de sub interdicţie cultura cânepii pentru fibre (Cannabis sativa L.), rămânând incriminată cânepa

indiană (Cannabis indica), specifică pentru producerea de droguri.

2.4. RUTE DE TRAFICARE A CANNABISULUI, HAŞIŞULUI ŞI MARIJUANEI

2.4.1. Rute de traficare interne

Nu se pot stabili anumite rute precise de traficare. Totuşi se observă faptul că majoritatea

drogurilor ajung în capitala ţării, de unde pleacă pe diferite trasee spre ţările din vestul României, cât şi

spre ţările din estul României.

2.4.2. Rute de traficare internaţionale

România este folosită pentru tranzitare şi, respectiv, pentru stocarea stupefiantelor pe diverse

perioade de timp, ca parte a traseului nordic al "rutei Balcanice": Iran/Afganistan/Pakistan - Turcia -

Bulgaria - România - Ungaria - Slovacia - Cehia - Germania/Olanda. Frontiera cea mai des uzitată este cea

cu Bulgaria - pe sensul de intrare - şi cu Ungaria - pe sensul de ieşire.

De asemenea, a fost activată şi ruta America de Sud/Africa - Europa de Est - Europa Centrală şi de

Vest, printre ţările de tranzit fiind inclusă şi România, datorită deschiderii la Marea Neagră.

Este posibil ca în viitorul apropiat să crească interesul pentru rutele de trafic din aceste zone -

Africa (Nigeria, Uganda) şi America de Sud (Columbia, Venezuela) - spre ţările din Vestul Europei

(Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania).

14

2.4.3. Poziţia şi rolul României în cadrul rutelor de traficare. Puncte de intrare/ieşire a drogurilor

România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua "Rute Balcanice" de transport al

drogurilor către Europa Occidentală, rută care porneşte din Turcia, traversează Bulgaria, intră în România

pe la vama Ruse-Giurgiu, trece prin Bucureşti, apoi se încadrează prin zona subcarpatică, spre vest, iar

prin Arad intră în Ungaria. În continuare, trece prin Budapesta, intră în Slovacia prin Rajka, iar după

traversarea zonei sud-vestice a teritoriului ajunge în Cehia, de unde, apoi, pătrunde în Germania prin

punctele de frontieră dintre cele două ţări.

O altă variantă a celei de-a doua "Rute Balcanice", care include şi un tronson maritim este: Istanbul

- Constanţa (pe Marea Neagră) - Bucureşti, după care intră pe traseul descris mai sus. Din cea de-a doua

"Rută Balcanică" se desprinde o altă variantă care pleacă din Bucureşti, traversează zona estică a

României, după care intră în Ucraina, unde se bifurca: un traseu continuă prin Polonia, către Germania, iar

celalalt, spre aceeaşi destinaţie, dar prin Slovacia şi Cehia.

Din analiza situaţiei operative, precum şi din studiile efectuate până în prezent, rezultă următoarea

tendinţă mai importantă a fenomenului drogurilor în România: ţara noastră va intra tot mai mult în vizorul

reţelelor de traficanţi, chiar daca s-au reluat vechile variante ale Rutei Balcanice care traversează fosta

Iugoslavie. De altfel este de anticipat că România va constitui şi în viitor o ţară importantă de tranzitare şi

de depozitare a drogurilor, îndeosebi pe varianta nordică, respectiv Iran, Turcia, Bulgaria, România,

Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania şi Olanda.

CAPITOLUL III

TRATAMENTUL JURIDICO-PENAL AL DROGURILOR DE RISC.

DIMENSIUNEA EUROPEANA SI NATIONALA A CONSUMULUI SI

TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI DE RISC

3.1. TRAFICUL DE DROGURI, INFRACTIUNI CIRCUMSCRISE CRIMEI ORGANIZATE

La ora actuală, asistăm la o recrudescenţă a fenomenului criminalităţii, amplificat, mai ales, prin

traficul de droguri, acte de terorism şi alte delicte şi crime, ce aduc atingere drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale cetăţenilor, toate circumscrise în ceea ce se numeşte „crimă organizată”.15

Semnificativ este faptul, că toate legislaţiile statelor membre ale UE cuprind infracţiunile privind

traficul ilicit de droguri în categoria „crimei organizate”, astfel încât măsurile de combatere în materie

sunt prevăzute în metodologii operative în acord cu strategia UE în domeniul de referinţă.

Reprezentativ pentru drogurile de risc, potrivit clasificării oferite de Legea nr. 143/2000, este

cannabisul, de departe substanţa ilegală cel mai des folosită în Europa şi implicit şi în România.

3.2. INCURSIUNE PRIVIND INCRIMINAREA JURIDICO-PENALA A INFRACTIUNILOR

PREVAZUTE DE LEGEA NR.143/2000 PRIVITOARE LA DROGURILE DE RISC

Traficul ilicit de droguri (art. 2)

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul,

procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se

pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii a

căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la producţia,

fabricarea, vânzarea, cumpărarea, circulaţia, etc. a substanţelor aflate sub control naţional16

.

Obiectul material îl reprezintă substanţele aflate sub control naţional şi privesc drogurile de risc.

Subiectul activ al infracţiunii diferă în funcţie de modalitatea de săvârşire a faptei.

15

I.Dascălu, Ş.Prună, C.E.Ştefan, M.C.Ţupulan, L.Giurea, Organizaţia criminală a drogurilor, Editura

Sitech, Craiova, pag. 18. 16

Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000

privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pag. 55.

15

În ceea ce priveşte modalitatea experimentării, deşi legea nu prevede nici o calitate specială,

subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate privind substanţele folosite şi rezultatele pe

care le produc, în această categorie intrând medici, chimişti, farmacişti, etc.17

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar,

subiect pasiv poate fi persoana a cărei sănătate a fost pusă în pericol ca urmare a nerespectării circuitului

legal al drogurilor.

Elementul material al laturii obiective se caracterizează prin acţiuni comisive, care pot consta în

producerea, deţinerea, cultivarea, fabricarea, experimentarea, extragerea, punerea în vânzare, vânzarea,

oferirea, transformarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, cumpărarea de droguri.

Introducerea sau scoaterea din ţară şi importul sau exportul de droguri (art. 3)

Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără

drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică,

care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la circulaţia acestora, precum şi la

respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect drogurile.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege în

modalitatea introducerii sau scoaterii din ţară a drogurilor. În ceea ce priveşte modalitatea efectuării de

acte de import sau export cu astfel de produse, subiectul activ al infracţiunii este calificat, acesta trebuind

să aibă calitatea de comerciant18

. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, iar în secundar poate fi orice persoană care

consumă astfel de substanţe, sănătatea sa fiind pusă în pericol.

Elementul material desemnează activitatea fizică, manifestarea sub formă de acţiune interzisă şi

descrisă prin textul incriminator.

Deţinerea de droguri în vederea consumului propriu (art. 4)

Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.


relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor legale privitoare la cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, etc. şi consumul de droguri iar obiectul material este reprezentat

de substanţele şi plantele incluse în categoria drogurilor de risc.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi, în general, orice persoană, întrucât legea nu prevede o

calitate specială a acestuia. Se impune însă o discuţie în cazul modalităţii experimentării, unde subiectul

activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate (de exemplu medic, farmacist, chimist, etc.), activitatea

realizându-se de regulă în cadrul unui laborator.19

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale:

coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca garant şi ocrotitor al sănătăţii publice.

Latura obiectivă a acestei infracţiuni a fost comentată anterior, în cadrinfracţiunii prevăzute la art.2

(traficul ilicit de droguri).

Punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul de droguri (art. 5) Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc

amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit, în

asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi20

.

17

Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 56. 18



Art.5 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,

modificată şi completată de Legea nr. 522/2004.

16


relaţii a căror existenţă şi desfăşurare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la

consumul de droguri. Infracţiunea nu are obiect material.

Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale, întrucât nu

se prevede în lege o calitate specială a acestuia.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor al sănătăţii publice. În secundar,

subiect pasiv al infracţiunii poate fi persoana care consumă droguri în incinta localului, locuinţei sau altui

loc unde publicul are acces, puse la dispoziţie de subiectul activ, şi a cărei sănătate este periclitată prin

suportarea consecinţelor consumului unor astfel de substanţe21

.

Elementul material al acestei infracţiuni constă în două acţiuni, una comisivă “punerea la

dispoziţie”, iar cea din urmă omisivă “tolerarea consumului ilicit de droguri”22

.

Organizarea, conducerea sau finanţarea unor infracţiuni privitoare la droguri (art. 10)

Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute în art.2-8 din Legea 143/2000 ca

infracţiuni se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune, limitele maxime ale

acestora sporindu-se cu 3 ani23

.

Obiectul juridic special al acestei infracţiuni este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la

sănătatea publică, relaţii a căror existenţă şi normală dezvoltare presupune respectarea normelor legale ce

se referă la organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art.2-8 din Legea nr. 143/2000.

Obiectul material este reprezentat în această situaţie de drogurile de risc sau de mare risc care fac

obiectul faptelor incriminate în art.2-8 din Legea nr. 143/2000.

În general, subiectul activ al acestei infracţiuni, poate fi orice persoană. Sub aspectul participaţiei

penale, infracţiunea poate fi săvârşită în oricare din formele sale.

Subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, ca ocrotitor şi garant al sănătăţii publice, iar

în secundar subiect pasiv poate fi şi persoana a cărei sănătate a fost periclitată ca urmare a nerespectării

circuitului substanţelor considerate droguri de mare risc.

Elementul material constă în acţiunea de a organiza, de a conduce sau cea de a finanţa faptele

prevăzute la art.2-8.

Îndemnul la consumul ilicit de droguri (art. 11)

Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se

pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este

de la 6 luni la 2 ani sau amendă24

.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică a căror

normală desfăşurare şi dezvoltare sunt asigurate prin respectarea normelor privitoare la consumul de

droguri25

.Infracţiunea nu are obiect material.

Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru

a răspunde penal. Participaţia este posibilă sub toate formele sale.

Subiectul pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de a îndemna la consumul

ilicit de droguri.

Pentru toate infractiunile prezentate forma de vinovăţie cu care se săvârşec este intenţia directă sau

indirectă.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, la toate infractiunile prezentate.

Infracţiunile prevăzute de art. 22 din O.U.G. nr. 121/2006.

21


Loghin Octavian, Filipaş Avram – op.cit., pag. 556. 23


modificată şi completată de Legea nr. 522/2004. 24


modificată şi completată de Legea nr. 522/2004. 25

Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu – op. cit., pag. 78.

17

Punerea pe piaţă a substanţelor clasificate, importul, exportul şi activităţile intermediare

acestora, precum şi deţinerea de substanţe clasificate fără autorizaţia prevăzută la art.5, alin.1 din OUG

nr. 121/2006, respectiv fără înregistrarea prevăzută la art.7, alin.1 şi 4 din OUG nr. 121/2006, constituie

infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează deţinerea de echipamente ori materiale în scopul utilizării

lor la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor.

Constituie infracţiune şi comercializarea de substanţe clasificate către operatori economici ori

persoane fizice neautorizate potrivit art.5, alin.1 din OUG nr. 121/2006 sau, după caz, neînregistrate

potrivit art.7, alin.1 şi 4 din OUG nr. 121/2006 pentru activitatea cu astfel de substanţe. Săvârşirea

faptelor prevăzute la alin.1 şi 3 în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a

drogurilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a

căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la regimul

substanţelor clasificate iar obiectul material este format din substanţele clasificate. Datorită proprietăţilor

pe care le au precursorii, aceste substanţe fiind strâns legate de producerea sau transformarea unor droguri

în alte droguri cu o altă formulă chimică, legiuitorul le-a pus sub control naţional26

.

În afara substanţelor clasificate, constituie obiect material al infracţiunilor şi echipamentele sau

materialele deţinute în scopul utilizării lor la producerea sau fabricarea ilicită a drogurilo

Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile legale pentru a

răspunde penal. Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunile pot fi săvârşite în oricare din formele sale

iar subiect pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.

Elementul material al infracţiunii, în modalitatea prevăzută în alin.1 constă în punerea pe piaţă a

substanţelor clasificate, importul, exportul şi activităţile intermediare acestora, precum şi deţinerea de

substanţe clasificate, fără autorizaţia sau înregistrarea prevăzută de lege.

Forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile este intenţia directă sau indirectă. Faptele

prevăzute la alin.2 şi 4 se comit cu intenţie directă calificată prin scop..

Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, însă, potrivit voinţei legiuitorului nu se pedepsesc.

Contrabanda calificată

Trecerea peste frontieră a substanţelor clasificate, fără documentele prevăzute de OUG nr.

121/2006, constituie infracţiunea de contrabandă calificată. Fapta este prevăzută şi sancţionată şi de

art.271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, care prevede că introducerea sau

scoaterea din ţară, fără drept, de precursori, constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se

pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o

pedeapsă mai mare.

Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, relaţii a

căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea normelor legale in materie iar obiectul

material este format din substanţele clasificate.

Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile legale pentru a

răspunde penal. Sub aspectul participaţiei penale, infracţiunile pot fi săvârşite în oricare din formele sale

iar subiect pasiv este statul, ca principal ocrotitor şi garant al sănătăţii publice.

Elementul material al infracţiunii constă în introducerea sau scoaterea din ţară, fără documentele

prevăzute de lege, a substanţelor clasificate (precursori).

Infracţiunea de contrabandă calificată se săvârşeşte numai cu intenţie, fiind necesar ca făptuitorul

să prevadă şi să urmărească trecerea precursorilor peste graniţă fără documentele prevăzute de lege.

Actele premergătoare şi tentativa sunt posibile, însă, potrivit voinţei legiuitorului nu se pedepsesc.

26

Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe – Drept penal. Partea specială, ediţia a III-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 2005, pag. 542.

18

3.3. DIMENSIUNEA EUROPEANA A CONSUMULUI SI A TRAFICULUI ILICIT DE

DROGURI DE RISC(„USOARE”)

Raportul OEDT – 2011 arată că, în continuare, Europa rămâne cea mai mare piaţă globală

pentru răşina de cannabis (sondajele recente UNDOC afirmă că Afganistanul produce răşină de cannabis

la scară mare). Plantele de cannabis importate în Uniunea Europeană provin, în principal, din ţările

vecine din regiunea Balcanilor şi, într-o măsură mai mică, din Africa şi Asia.

Totuşi, în această perioadă de zece ani, pentru ţările în cauză, nu se poate observa nicio legătură între

modificările legislative şi prevalenţa consumului de cannabis.27

Concluzii

1. Cannabisul şi derivatele sale rămâne cel mai răspândit drog în Europa şi provine atât din

import cât şi din producţie internă.

2. Există o tendinţă de stabilizare a consumului de cannabis, dar nivelurile rămân ridicate în

comparaţie cu standardele istorice.

3. În Europa, cultivarea cannabisului este în creştere, fiind larg răspândită.

4. Conţinutul de THC al răşinii de cannabis este variabil (3-17%), iar al plantei de cannabis

variază între 1% - 15%.

5. Consumul de cannabis este concentrat în cea mai mare parte în rândul tinerilor (15-34 de ani),

fiind mai mare la bărbaţi decât la femei.

6. Între modificările legislative şi prevalenţa consumului de cannabis, la nivel european, într-o

perioadă de zece ani, încă, nu există nicio legătură.

7. În Europa mai ales în cluburi, cafee bar-uri, alte evenimente, se constată consumul amestecat

de cannabis, alcool şi tutun, ceea ce produce riscuri asociate (este vorba de policonsumul de droguri sau

consumul combinat), care a devenit tiparul dominant de consum de droguri în Europa.

3.4. DIMENSIUNEA NAŢIONALĂ A CONSUMULUI ŞI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI

DE RISC (UŞOARE)

Conform datelor statistice, Raportul Naţional privind situaţia drogurilor, realizat de Agenţia

Naţională Antidrog menţionează că la nivelul anului 2010, cel mai consumat drog a fost cannabisul, urmat

de ecstasy, heroina şi cocaina. Cannabisul se consumă în toate regiunile ţării, înregistrându-se următoarele

procente: 6% în Bucureşti/Ilfov; 2% în Centru; 1,5% în regiunea Vest.

Prevalenţa consumului de droguri de-a lungul vieţii continuă să fie concentrată pe droguri

recreaţionale, cum ar fi cannabisul şi ecstasy care sunt consumate cu predilecţie de tineri între 15-34 ani,

majoritatea de sex masculin.

CAPITOLUL IV

INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR PRIVIND

DROGURILE DE RISC

4.1. CONSTATAREA IN FLAGRANT A INFRACTIUNILOR

Prinderea în flagrant de către organele de urmărire penală a fost contestată uneori, cu motivarea că

ar reprezenta o instigare la comiterea infracţiunii sau o favorizare a continuării activităţii infracţionale.

Majoritatea instanţelor nu au luat însă în considerare aceste argumente, iar prinderea în flagrant este

acceptată şi utilizată în majoritatea statelor cu sisteme democratice necontestate28

.

Activitatea de constatare în flagrant a infracţiunilor care au ca obiect traficul de droguri este

deosebit de importantă. În majoritatea cazurilor, ancheta trebuie să debuteze cu activitatea de constatare

27

Raport OEDT -2011, pag. 48-49. 28

Medeanu Tiberiu-Constantin - Flagrantul în traficul cu droguri, în Revista "Criminalistica" nr. 5/2006,

pag. 34.

19

în flagrant, activitate ce devine de importanţă crucială atât pentru evoluţia în timp cât şi pentru

rezultatele anchetei29

.

În cazul traficului şi consumului ilicit de droguri, acţiunea de constatare a infracţiunii flagrante

trebuie să fie efectuată de o echipă formată din procuror şi poliţişti specializaţi antidrog. Acţiunile de

prindere în flagrant sunt întotdeauna conduse de procuror, care stabileşte modul de acţiune, momentul

intervenţiei, momentul încetării acţiunii, luând toate deciziile ce se impun, în funcţie de specificul

operaţiunii. Poliţiştii participanţi la acţiune sunt obligaţi să aducă la îndeplinire, de îndată, toate

dispoziţiile procurorului.

4.2. CERCETAREA LA FATA LOCULUI

Cercetarea la faţa locului precede de cele mai multe ori celelalte activităţi procedurale întreprinse

de organele judiciare, fiind considerată partea cea mai importantă a instrumentării cauzelor penale.

Şeful echipei de cercetare la faţa locului este procurorul, întrucât infracţiunile de trafic de droguri

sunt în competenţa sa de cercetare.După luarea măsurilor pregătitoare, echipa de cercetare va proceda la

desfăşurarea următoarelor activităţi30

:

luarea cu operativitate a măsurilor de prevenire a intoxicaţiilor cu droguri sau toxice;

fotografierea sau videofilmarea produselor sau substanţelor descoperite în locurile unde

au fost ascunse sau depozitate şi a persoanelor implicate în traficul ilicit;

descoperirea obiectelor corp delict şi a urmelor vizibile (pipe folosite la fumatul

drogurilor, resturi de ţigări, fiole goale, seringi);

descoperirea pe membrele superioare şi inferioare ale consumatorilor de înţepături,

cruste, cicatrici;

efectuarea percheziţiei corporale asupra persoanelor implicate găsite la faţa locului, în

vederea descoperirii drogurilor, a unor obiecte şi înscrisuri ce pot dovedi activitatea infracţională şi pot

servi ca mijloc de probă. Se caută în cavităţi ale corpului persoanei - nas, gură, urechi. Pentru rect şi vagin

se va solicita sprijin medical.

Toate operaţiunile efectuate în vederea testării se vor consemna atât în procesul verbal, cât şi în

rezoluţia motivată care însoţeşte probele la laboratorul de analiză, indicându-se aspectul, testele efectuate

şi rezultatele obţinute, data, mărimea, cantitatea.

4.3. PERCHEZITIA

În anchetarea traficului şi consumului ilicit de droguri, printre primele acte de urmărire penală

efectuate se află percheziţia31

. Raportate la specificul infracţiunii de trafic de droguri, pregătirea şi

efectuarea propriu-zisă a acestei activităţi ridică probleme dintre cele mai diverse.

Percheziţia poate contribui la rezolvarea cauzelor penale prin obiectele şi înscrisurile care pot fi

găsite şi care pot avea relevanţă în elucidarea unor aspecte ale cauzei penale.

Atunci când există indicii privind existenţa drogurilor ascunse în anumite locuri, a traficanţilor

sau consumatorilor de droguri care se sustrag de la urmărire sau sunt căutaţi de organele judiciare, se

procedează la efectuarea de percheziţii domiciliare. Totodată percheziţia se efectuează atunci când există

indicii că într-o locuinţă s-a comis sau se pregăteşte comiterea unei infracţiuni legate de droguri32

.

Înainte de începerea cercetărilor în încăperi, dependinţe, anexe, este obligatorie efectuarea

percheziţiei corporale, deoarece asupra persoanelor depistate se pot descoperi atât o parte din drogurile ce

fac obiectul traficului ilicit, cât şi arme albe ori de foc, sau substanţe cu care, la prima ocazie favorabilă,

acestea nu vor ezita să-i atace pe cei care îi percheziţionează.

29

Olteanu Ion Gabriel - Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre

activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag. 263. 30

Aceste activităţi se execută în faza statică a cercetării la faţa locului. 31

Stancu Emilian - Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2004, pag. 647. 32


modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.

20

Consemnarea activităţilor desfăşurate cu ocazia percheziţiei sau ridicării de obiecte şi înscrisuri se

realizează prin întocmirea unui proces-verbal.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri poate fi efectuată şi ca activitate de sine stătătoare, în afara

percheziţiei.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri se face atunci când se cunosc obiectele şi înscrisurile care

prezintă valoare pentru cauză, când se deţin date şi informaţii despre persoanele care le deţin precum şi

despre locurile unde acestea se află.

4.4. CONSTATARILE TEHNICO-STIINTIFICE, MEDICO-LEGALE SI EXPERTIZELE

Pentru probarea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri poate fi dispusă orice constatare

sau expertiză criminalistică, în raport cu natura urmelor descoperite cu prilejul desfăşurării diverselor

activităţi procedurale. Specifice acestor infracţiuni sunt următoarele genuri de constatări sau expertize:

a) Constatarea (expertiza) toxicologică

b) Constatarea (expertiza) fizico-chimică

c) Constatarea (expertiza) dactiloscopică

d) Constatarea (expertiza) grafică şi tehnică a documentelor

e) Constatarea (expertiza) medico-legală

4.5. ASCULTAREA PERSOANELOR

4.5.1. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor

Fără îndoială, învinuitul sau inculpatul este figura centrală a procesului penal. Este şi normal să fie

aşa, atâta timp cât întreaga activitate procesuală se desfăşoară în vederea dovedirii activităţii infracţionale

a acestuia şi tragerii lui la răspundere penală33

.

4.5.2. Ascultarea martorilor

Declaraţiile martorilor sunt considerate mijlocul de probă cel mai frecvent folosit în procesul

penal. Prin declaraţiile martorilor se înţeleg relatările făcute în faţa organelor judiciare de către persoanele

care cunosc date de natură să servească la aflarea adevărului într-un proces penal34

.

Martorii pot fi identificaţi din rândul persoanelor care cunosc despre pregătirile pe care le-au făcut

infractorii pentru desfăşurarea activităţilor ilicite desfăşurate cu droguri, persoane ce au fost căutate în

vederea încheierii unor tranzacţii cu astfel de mărfuri, persoane care au asigurat transportul sau

manipularea drogurilor, persoane care au rude, prieteni sau alte cunoştinţe implicate în traficul şi

consumul de droguri, cadre medicale sau persoane din industria farmaceutică35

.

4.6. METODELE SI TEHNICILE SPECIALE DE INVESTIGATIE

Capitolul I din Recomandarea Consiliului Europei (2005)10 cu privire la tehnicile speciale de

investigaţii din 25 aprilie 2005 defineşte tehnicile speciale de anchetă ca fiind "tehnicile aplicate în

contextul investigaţiilor penale în scopul depistării şi anchetării unor crime grave şi suspecţilor, menite să

colecteze informaţii astfel încât să nu alarmeze persoanele vizate."

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că mijloacele speciale de investigaţii sunt

necesare în cazul investigării traficului ilicit de droguri de către organele judiciare. Totuşi, ea cere ca

amestecul în viaţa privată şi gradul acestui amestec să fie necesar şi proporţionat. Şi, probabil, ceea ce este

mai important, ea cere ca acest amestec să fie însoţit de garanţii procedurale suficiente în ceea ce ţine de

efectuarea şi autorizarea lor, pentru a asigura că ele nu sunt utilizate în mod arbitrar, imprevizibil şi

necontrolat.

Principalele tehnici speciale de investigare folosite în combaterea traficului de droguri au fost

enunţate în cuprinsul art.20 din Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate

33

Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare

penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 108. 34

Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). Îndrumar complet de cercetare

penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 120. 35

Olteanu Ion Gabriel - Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora dintre

activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007, pag. 283.

21

transnaţionale36

, recomandându-se statelor implementarea mecanismelor de acţiune a acestora şi legislaţia

aferentă. Aceste tehnici sunt următoarele: înregistrările audio-video, supravegherea şi controlul

comunicaţiilor şi transmisiilor electronice, folosirea martorilor sub protecţie şi acordarea de imunităţi

pentru aceştia, livrările supravegheate.

4.6.1. Livrarea supravegheată

Art.1, lit.k din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la

Viena la 20 decembrie 1988 arată că prin livrare supravegheată se înţelege tehnica de a permite

expedierile ilicite sau suspecte de droguri, narcotice, substanţe psihotrope sau substanţe cu care au fost

înlocuite acestea pentru a le scoate din, a tranzita prin sau a introduce în teritoriul uneia sau mai multor

ţări cu ştiinţă şi sub supravegherea autorităţilor competente, în vederea identificării persoanelor implicate

în comiterea infracţiunilor.

Tehnica livrărilor supravegheate a drogurilor este considerată ca fiind o invenţie a sistemului

judiciar american, existând date conform cărora era folosită încă din anul 1931, ulterior fiind utilizată şi

reglementată şi de către alte state37

.

Legea nr. 143/200038

reglementează instituţia livrării supravegheate, stabilind că Parchetul de pe

lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal

abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor sau precursorilor.

Potrivit dispoziţiilor legale39

, livrarea supravegheată constituie metoda folosită de instituţiile sau

organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii

sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de

substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infracţionale şi al

identificării persoanelor implicate în aceste activităţi.

Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în

pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică.

4.6.2. Investigatorul şi colaboratorul sub acoperire

Printre metodele de noutate care se practică cu succes în lupta împotriva traficului ilicit de droguri

de mai mulţi ani de către organele judiciare din ţările occidentale şi, mai recent, şi de către autorităţile

competente din ţara noastră, se află şi aceea a infiltrării investigatorilor sub acoperire în grupurile de

infractori.

Noţiunea de „investigator sub acoperire"40

este reprodusă din conceptul anglo-saxon (undercover

investigator ori agent), având în linii generale aceeaşi conotaţie, respectiv de a se infiltra şi a lucra cu sau

printre cei ce urmează a fi observaţi în legătură cu furnizarea de informaţii, date, indicii sau probe privind

activitatea de trafic de droguri, aşa cum a fost reglementată prin Legea nr. 143/2000.

Legea nr. 143/200041

defineşte investigatorii acoperiţi ca fiind „poliţişti special desemnaţi să

efectueze, cu autorizarea procurorului, activităţi specifice în vederea strângerii datelor privind existenţa

infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală,

atribuită pentru o perioadă determinată".

Investigatorul sub acoperire a fost definit în doctrina penală ca o persoană ce acţionează sub o

altă identitate decât cea reală, care cercetează minuţios şi sistematic, în scopul descoperirii datelor

36

Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele anexă au

fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New York la

data de 15 decembrie 2002. 37

Nadelmann E.A. - Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University Press, 1993,

pag. 236. 38


modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004. 39

Art.1, lit.j din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004. 40

The Oxford English Reference Dictionary (Dicţionarul de referinţă Oxford), ed. II, Oxford University

Press, New York, 1966, pag. 1568. 41

Art.1, lit.k din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.

22

privind existenţa unei infracţiuni sau pregătirea comiterii acesteia, cât şi a persoanelor care au săvârşit-o

sau urmează să o săvârşească42

.

Potrivit legii43

,,poliţiştii din formaţiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiţi,

precum şi colaboratorii acestuia pot procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu

autorizarea prealabilă a procurorului în vederea descoperirii activităţilor infracţionale şi a identificării

persoanelor implicate în astfel de activităţi".

Colaboratorul sub acoperire este persoana care, în baza şi în limitele autorizării date de procuror

în condiţiile legii, efectuează anumite acte şi activităţi pentru descoperirea faptelor antisociale,

identificarea participanţilor şi obţinerea datelor, în vederea stabilirii existenţei infracţiunii şi tragerii la

răspundere penală a infractorilor.

4.6.3. Interceptările şi înregistrările audio sau video

Înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor, precum şi înregistrările de imagini sunt

apreciate în lucrările de specialitate ca fiind mijloace de investigaţie folosite de organele de urmărire

penală în vederea descoperirii infracţiunilor, a identificării infractorilor şi a stabilirii adevărului în

procesul penal44

.

Ca orice alt mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video au drept scop aflarea

adevărului în cauză, ele având menirea de a dovedi împrejurările care au precedat, însoţit sau succedat

săvârşirea infracţiunii, participanţii la comiterea acesteia, gradul de participaţie, bunurile care au făcut

obiectul activităţii infracţionale, mijloacele folosite pentru punerea în aplicare a rezoluţiei infracţionale,

etc.45

Includerea acestor mijloace de probă, după o perioadă în care a fost manifestată reţinere faţă de

ele, în special datorită faptului că pot fi trucate relativ uşor, reprezintă o modernizare a sistemului

probaţiunii în cadrul procesului penal. Legiuitorul a instituit unele măsuri care, pe de o parte, să

preîntâmpine trucarea lor, iar, pe de altă parte, să contribuie la verificarea ulterioară a autenticităţii

lor46

.

Interceptările şi înregistrările audio sau video reglementate de art.911

- 916 C.p.p. reprezintă o

categorie importantă de mijloace de probă în procesul penal. Ca orice mijloc de probă, interceptările şi

înregistrările audio sau video contribuie la înfăptuirea scopului procesului penal, asigurând obţinerea unor

probe indispensabile în cadrul cercetării şi urmăririi penale.

Instanţa, din oficiu sau la cererea procurorului poate ridica înainte de expirarea duratei de

autorizare, măsurile de interceptare şi înregistrare dacă au încetat motivele care au justificat măsurile

dispuse.Conform normelor care reglementează procedura efectuării de interceptări şi înregistrări audio şi

video, dar şi de certificare a acestora, procurorul trebuie să procedeze personal la realizarea lor sau poate

dispune ca acestea să fie efectuate de organul de cercetare penală.

42

Voica Daniel - Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român, articol

publicat în Revista „Dreptul" nr. 5/2004, pag. 8. 43

Art.22, alin.1 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004.

44

Mateuţ Gheorghiţă - în legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în

probaţiunea penală, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 8/1997, pag. 70. 45

Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică). îndrumar complet de cercetare

penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002, pag. 1 82. 46

Neagu Ion - Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004, pag. 350.

23

CAPITOLUL V

SISTEMUL ORGANIZAŢIONAL ŞI FUNCŢIONAL PRIVIND INSTITUŢIILE

IMPLICATE ÎN LUPTA ANTIDROG.

COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ

5.1. LA NIVEL NAŢIONAL

5.1.1. Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi

Terorism

5.1.2. Inspectoratul General al Poliţiei Române

5.1.3. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră

5.1.4. Autoritatea Naţională a Vămilor

5.1.5. Agenţia Naţională Antidrog

5.2. STRATEGIA NATIONALA ANTIDROG 2005-2012

a) Principii

Potrivit Strategiei activitatea de reducere a cererii şi ofertei de droguri este guvernată de

următoarele principii:

Principiul priorităţii, principiul continuităţii, principiul abordării globale, unitare,

multidisciplinare şi echilibrate, principiul coordonării, principiul cooperării, principiul legalităţii si

principiul confidenţialităţii, principiul complementarităţii şi transparenţei.

b) Reducerea cererii

Pe baza experienţei acumulate în implementarea Strategiei naţionale antidrog în perioada 2003-

2004, beneficiind şi de recomandările Uniunii Europene, Strategia 2005-2012 privind reducerea cererii de

droguri a sustinut înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem integrat de instituţii şi servicii specializate în

domeniu. Aceasta a contribuit la reducerea prevalentei consumului de droguri în rândul populaţiei

generale, în special în rândul grupurilor cu risc ridicat de consum, reducerea problemelor asociate

consumului de droguri, asigurarea accesului consumatorilor de droguri la asistenţa medicală, psihologică

şi socială specializată şi reinserţia socială a acestora.

c) Prevenirea consumului de droguri

Obiectivul general propus de Strategie a fost si este conştientizarea şi implicarea întregii populaţii,

în special a copiilor şi tinerilor, în programe de prevenire a consumului de droguri, universale, selective şi

indicate, în scopul întăririi influenţei factorilor de protecţie şi al reducerii influenţelor factorilor de risc.

d) In privinta asistenţei medicale, psihologice şi sociale, reducerea riscurilor şi reinserţia

socială

In mod necesar, Strategia a fixat ca obiectiv general reducerea riscurilor prin actiuni organizatorice

care sa conduca la crearea şi perfecţionarea continuă a cadrului organizatoric pentru asigurarea tuturor

măsurilor de reducere a riscurilor asociate consumului de droguri (schimb de echipamente medicale

sterile, inclusiv ace şi seringi, consiliere psihologică şi pre/posttestare, programe de tratament substitutiv

etc.), adresate consumatorilor şi consumatorilor dependenţi aflaţi în sistemul de asistenţă, în afara acestuia

sau în penitenciare;

e) Cooperarea internaţională

Obţinerea statutului de "membru" presupune raportarea permanentă la obiectivele şi acţiunile

Uniunii Europene.

Drept urmare,Strategia in domeniul luptei împotriva drogurilor arata ca România participa si va

participa activ la iniţiativele comune asigurand o cât mai bună coordonare a activităţilor proprii cu cele

desfăşurate de partenerii europeni, atât în faza de planificare, cât şi în fazele de implementare şi evaluare a

acestora.

f) Cooperarea interinstituţională

În acest sens, activitatea de coordonare presupune existenţa unei instituţii coordonatoare puternice,

echidistante, a unei viziuni strategice unitare şi a unor instrumente eficiente de implementare a acesteia.

24

Obiectivul general al Strategiei este asigurarea unei concepţii strategice unitare, coordonarea

implementării acesteia, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de reducere a cererii şi a ofertei de droguri

şi a celor de cooperare internaţională, colectarea, procesarea şi transmiterea datelor către organismele

internaţionale, de către Agenţia Naţională Antidrog.

5.3. INSTITUTII SI INSTRUMENTE JURIDICE INTERNATIONALE

În plan legislativ, la data de 13 decembrie 1990, a fost adoptat Regulamentul CEE nr.3677/90 al

Consiliului UE referitor la măsurile ce trebuie luate pentru împiedicarea deturnării anumitor substanţe

pentru fabricarea ilicită a stupefiantelor sau substanţelor psihotrope.

La data de 29 noiembrie 1996 a fost adoptată Rezoluţia Consiliului UE referitoare la stabilirea de

acorduri între poliţie şi vamă în materia luptei contra drogurilor, prin care se solicită statelor membre să

stabilească între ele acorduri formale sau alte aranjamente la nivel naţional.

La data de 25 aprilie 2002, a fost adoptată Recomandarea Consiliului UE privind necesitatea

întăririi cooperării şi a schimbului de informaţii între diferite unităţi specializate în combaterea traficului

de precursori în statele membre ale UE.

5.4. STRATEGIA UNIUNII EUROPENE ANTIDROG 2005-2012

În domeniul politicii judiciare şi de aplicare a legii, Strategia Uniunii Europene s-a concentrat pe

următoarele priorităţi şi activităţi selecţionate, introduse în Planul de Acţiune, după cum urmează:

1. Întărirea cooperării în domeniul aplicării legii atât la nivelele strategice cât şi la cele de

prevenire a criminalităţii, cu scopul de a dezvolta activităţile operative în domeniul drogurilor şi al

deturnării precursorilor din circuitul legal de producţie, al traficului de droguri atât peste frontierele

interne cât şi la cele externe ale Uniunii Europene, al reţelelor criminale angajate în aceste activităţi şi

celelalte infracţiuni grave legate de acestea, respectând, în acelaşi timp, principiul subsidiarităţii.

2. Intensificarea cooperării efective în aplicarea legii între Statele membre prin utilizarea

actualelor instrumente şi cadre de lucru.

3. Lărgirea cooperării, între Statele Membre, în domeniul aplicării legii, al investigaţiilor în

cauze penale şi al criminalistice, în cadrul de lucru al Uniunii Europene, care au interese comune şi se

confruntă cu aceleaşi probleme legate de droguri.

4. Intensificarea aplicării legii direcţionată către ţările care nu sunt membre ale UE, în special

ţările producătoare şi regiunile aflate de-a lungul rutelor de trafic.

5.5. LIMITELE IMPACTURILOR LA NIVEL NATIONAL ALE COOPERARII

INTERNATIONALE IN DOMENIUL COMBATERII INFRACTIUNILOR

a) Efectele centralizării

Cooperarea internaţională a poliţiilor este ea însăşi o formă de centralizare pentru că ea conduce la

instituţii ca Europol care sunt relativ îndepărtate de viaţa cotidiană a cetăţenilor şi chiar a poliţiştilor "de

bază".

La nivel naţional ea a favorizat o centralizare care nu este identică cu o concentrare a puterii.

Actorii birocratici "top level" naţionali au câştigat în importanţă prin rolul lor de mediatori între

administraţiile descentralizate şi instituţiile cooperării internaţionale. Ei nu pot dezvolta cadrul general al

muncii lor decât într-o cooperare strânsă cu responsabilii politici de care ei au nevoie pentru a asigura

cadrul juridicei mai degrabă financiar al activităţi lor.

b) Poliţia şi justiţia: lărgirea domeniului autonom al poliţiei

După tratatul de la Amsterdam şi deciziile summitului de la Tampere în octombrie 1999,

cooperarea la nivelul justiţiei trebuia să aibă o prioritate comparabilă cu cea a poliţiei. De fapt, cooperarea

poliţiilor este mult mai avansată, ceea ce este datorat mai degrabă iniţiativelor elitelor poliţieneşti însele.

Dacă tratatul de la Amsterdam prevede lărgirea competentelor Europol către coordonarea anchetelor

comune, aceasta ridică întrebarea de a şti dacă asemenea funcţii nu necesitau elemente ale unui drept penal

european şi mai ales un parchet comun. În 1996 un prim pas a fost făcut în această direcţie prin realizarea

unui schimb de magistraţi de legătură, urmând exemplul ofiţerilor de legătură în domeniul poliţiei. Acest

program a fost integrat într-o structură numită - Reţeaua Judiciară Europeană. După summitul de la

Tampere, unitatea Eurojust, compusă dintr-un membru per ţară a fost pusă în practică, mai întâi la

25

Bruxelles cu un statut provizoriu şi din octombrie 2002 la Haye. Ea reuneşte procurori, judecători de

instrucţie sau funcţionari echivalenţi, detaşaţi de către statele membre. Aceşti reprezentanţi au ca misiune

de a facilita şi de a coordona investigaţiile în cazurile care privesc mai multe ţări, îndeosebi în cele

rezumate sub termenul de crimă organizată şi bazate pe analizele Europol. Ca şi Europol, unitatea Eurojust

este dotată cu personalitate juridică şi dispune aşadar de o autonomie considerabilă. Dar ea este încă

departe de funcţiile clasice ale unui parchet. Controlul muncii în Europol şi direcţia anchetelor poliţieneşti

nu figurează încă pe lista misiunilor sale.

La nivel naţional, intensificarea cooperării politiilor are de făcut fata consolidării limitei

manevrelor autonome a poliţiei judiciare în raport cu justiţia. În cazul Germaniei ca şi în alte ţări,

procedura penală şi mai ales practicile administrative lasă poliţiei judiciare o autonomie considerabilă în

timpul instrumentării cazului. Procurorii nu conduc anchete ei înşişi, decât pentru crime grave şi în

cazurile dificile. În toate celelalte cazuri, poliţia judiciară pregăteşte dosarul de o manieră autonomă şi

nu-1 trimite parchetului decât după finalizarea instrumentării. Chiar pentru crimele grave care necesită o

cooperare solida între poliţia judiciară şi parchet, poliţia judiciară este cea care face cea mai mare parte

a muncii. Formele de cooperare internaţională care implică poliţiile judiciare şi nu justiţia măresc

autonomia instituţiilor poliţieneşti. Acestea sunt consolidate de către cooperarea internaţională prin noile

surse de informare şi de inovaţiile tehnice de care justiţia nu dispune. Chiar dacă justiţia ar vrea să

dirijeze anchetele poliţieneşti, aceea nu ar fi posibil decât de o manieră foarte limitată, motivul fiind

avansul poliţiştilor la nivel de resurse şi de informaţii.

c) Efectele sinergiei şi al modernizării la nivelul poliţiei tehnice

Cooperarea internaţională a poliţiilor a declanşat efecte de sinergie şi de modernizare la nivelul

tehnicii de anchetare. Sistemul informatic creat în cadrul acordurilor Schengen a conectat băncile de date

preexistente în ţările membre. Sistemele naţionale care adesea nu erau suficient de performante pentru a

funcţiona în cadrul acestei reţele au trebuit să fie adaptate sau chiar reînnoite. Nevoia de a dispune de un

sistem informatic compatibil cu SIS a accelerat modernizarea sistemelor informatice poliţieneşti în acord

cu evoluţia tehnologică.

d) Investigaţiile coordonate de Europol şi extinderea strategiilor de investigaţie "sub acoperire"

Pe calea acordurilor internaţionale, ţările care participă au fost forţate să adopte noi forme de

investigaţie "sub acoperire". Dincolo de obligaţiile formale, utilizarea acestui gen de strategii de

investigaţii a devenit o normă internaţională informală. Instituţiile de cooperare au contribuit la

consolidarea privind strategiile comune ale ascultărilor sau ale infiltrărilor. Impactul asupra strategiilor de

investigaţie la nivel naţional se rezumă aşadar, înainte de toate, printr-un câştig important al investigaţiilor

clandestine în detrimentul investigaţiilor clasice, cum ar fi căutarea de martori şi a altor strategii de a

căutare a probelor.

e) Efectele la nivelul dreptului poliţienesc: lărgirea bazelor legale

Cooperarea internaţională a contribuit la lărgirea bazelor legale ale muncii poliţieneşti la nivel

naţional. Exemplul livrărilor supravegheate de droguri şi a altor bunuri ilegale arată că adaptarea bazelor

sale legale este spre binele cazurilor, consecinţă directă a unui tratat internaţional. Mai general, este cazul

pentru ansamblul politicilor de luptă contra drogurilor ilicite pentru care tratatele internaţionale au condus

la o strategie de sancţiuni penale a traficului sau chiar a posesiei de produse. f)

Efectele asupra criminalităţii: definiţia noilor probleme şi dificultăţile de a măsura efectele asupra

elucidării crimelor constatate

Efectele pe care cooperarea internaţională le poate avea asupra criminalităţii sunt la fel de dificil de

măsurat ca impactele muncii poliţieneşti în general. Ameninţările pe care "crima internaţională" sau

"crima organizată internaţional" le constituie pentru securitate este elementul central al discursului,

justificând necesitatea unei consolidări a cooperării internaţionale. În discursul elitelor poliţieneşti şi al

responsabililor politici, aceste ameninţări rămân relativ abstracte.

g) Impactele cooperării internaţionale asupra profesiilor poliţieneşti

Chiar dacă cooperarea internaţională a poliţiilor nu implică în prezent direct decât o mică parte a

poliţiştilor, ea contribuie la schimbarea profesiilor poliţieneşti într-o perspectivă de lungă durată.

26

Prototipul poliţistului internaţional este ofiţerul de informaţii care reprezintă poliţia "sa" alături de altă ţară

sau de o instituţie de cooperare internaţională. Bineînţeles el nu acţionează decât în cadrul unei elite mici.

De la această elită, stăpânirea limbilor străine este de acum indispensabilă pentru toate cadrele

superioare. Cunoaşterea limbilor a devenit un criteriu de recrutare. Formarea micilor şi marilor

funcţionari ai poliţiei include elemente de deschidere internaţională. Această tendinţă a fost consolidată

de către cooperarea oficială în cadrul formării iniţiale şi permanente a poliţiştilor.

h) Noi dificultăţi pentru un control democratic al muncii poliţieneşti la nivel naţional şi

internaţional

Cooperarea internaţională afectează posibilitatea de a controla activităţile poliţiei. Dacă o instituţie

devine prea complexă, controlul său devine mai dificil. Acesta este cazul pentru cooperarea internaţională

care măreşte complexitatea structurilor poliţiei. Controlul de către parlamente şi chiar cel exercitat de

justiţie se loveşte tradiţional de secretul profesional care caracterizează anumite aspecte ale muncii

poliţieneşti, îndeosebi investigaţia penală.

În concluzie, vom putea reţine că cooperarea internaţională a poliţiilor nu schimbă de o manieră

bruscă sau chiar revoluţionară munca poliţienească la nivel naţional, regional şi local. Dar ea are un

anumit număr de impacte care modifică puţin către puţin "policing" (ordinea publică).

CAPITOLUL VI

OPINII, CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND LEGALIZAREA CONSUMULUI

ŞI DEŢINERII DE DROGURI DE RISC (UŞOARE) ÎN VEDEREA CONSUMULUI

6.1. PRIVIRE DE ANSAMBLU

Problematica dezincriminării consumului de droguri este mult dezbătută, pe plan mondial, dar şi

naţional, cu precizarea că un fenomen ca cel la care facem referire este sensibil pentru publicul larg, are o

mare percepţie în rândul acestuia şi de aceea este necesară o dezbatere largă, pe înţelesul tuturor.

Răspunsurile la multitudinea de întrebări care frământă pe specialişti în materie, dar şi publicul larg

,determină să facem o incursiune privind practica judiciară din România, cu cea existentă în unele state

membre ale Uniunii Europene.

După o sută de ani în care nu a reuşit să oprească traficul şi consumul de droguri, mai multe state

înţeleg ca legalizarea ar fi cea mai dură lovitură pentru această industrie.

Paşi pentru legalizare au făcut deja mai multe state europene, nemaipedepsind deţinerea unor

cantităţi mai mici de droguri usoare. În continuare vom prezenta unele concluzii desprinse din legislaţia şi

practica judiciară existentă în unele state.

6.2. CONCLUZII DESPRINSE DIN LEGISLATIA SI PRACTICA JUDICIARA EXISTENTA

IN UNELE STATE

6.2.1. Olanda

De la 1 septembrie 2003, Olanda a devenit prima ţară din lume care a legalizat consumul de

cannabis în scopuri medicale. În Olanda nu constituie infracţiune, deţinerea unor cantităţi mici de anumite droguri pentru consum

propriu. Orice persoană depistată în Olanda că deţine ilegal o cantitate mai mică de 0,15 grame de droguri

(tranchilizante, barbiturice şi cannabis) nu face obiectul unei urmăriri penale, măsura luată de autorităţi

fiind cea de confiscare. Deţinerea în vedere consumului propriu a unei cantităţi mai mici de 5 grame de

cannabis nu atrage investigaţii şi nici condamnări.

6.2.2. Grecia

În Grecia, consumul de droguri este sancţionat cu închisoare de la 10 zile la 5 ani şi/sau amendă în

cazul unor consumatori ocazionali. Pentru consumatorii dependenţi instanţa dispune în mod obligatoriu

tratamentul medical. Sentinţa de condamnare poate fi suspendată atunci când inculpatul se află la primul

delict de acest fel.47

47

T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag.519.

27

În baza unui proiect de lege, ministrul Justiţiei din Grecia a afirmat că Grecia va dezincrimina

consumul şi posesia de „cantităţi mici” de droguri, indiferent de tipul acestora. Ministrul a arătat că

„Dreptul grecesc trebuie armonizat cu legislaţia europeană, iar persoanele care sunt arestate cu mici

cantităţi de droguri dedicate consumului propriu nu vor fi considerate drept infractori. Folosirea

stupefiantelor este o boală şi nu o infracţiune”.48

6.2.3. Elvetia

Elveţia este prima ţară din lume în care se legalizează consumul de heroină. Prescrierea heroinei

pentru dependenţi este inclusă în sistemul naţional de sănătate şi trebuie precizat că un asemenea program

care prevede injectarea drogului în clinici, sub supraveghere medicală strictă, a fost introdus în cantonul

Zürich în urmă cu 14 ani şi ulterior a fost experimentat în mai multe cantoane.

Paradoxal, în Elveţia, participanţii la referendumul care a decis legalizarea consumului de

heroină sub control medical, au respins însă legalizarea cannabisului, cel mai consumat drog în Elveţia.

În practica judiciară, poliţia închide de obicei ochii la consumul moderat de cannabis.

6.2.4. Portugalia

Deşi Portugalia este privită ca cea mai liberală ţară în ceea ce priveşte liberalizarea drogurilor, de

peste 10 ani Portugalia devenind prima naţiune europeană care a luat curajoasa decizie de a dezincrimina

posesia de droguri în interiorul frontierelor sale.

Legalizarea drogurilor (a consumului) a avut însă efecte pozitive, aşa cum arată studiul Institutului

Cato:

„Eliberând cetăţenii de frica închisorii pentru folosirea de droguri, Portugalia şi-a îmbunătăţit

mult abilitatea de a încuraja consumatorii de droguri în a se trata. Resursele care înainte erau alocate

condamnării şi încarcerării consumatorilor de droguri sunt folosite acum pentru programe de tratament

consumatorilor”.

6.2.5. Belgia

În Belgia se pune accent pe prevenirea, tratamentul şi reprimarea traficului ilicit. Consumul de

cannabis este sancţionat penal doar parţial, în sensul că se pedepseşte fumatul produs în prezenţa unui

minor, în apropierea şcolilor sau unităţilor militare. Dacă fumătorul de cannabis este un dependent de

acel drog el va fi introdus într-un circuit terapeutic.49

6.2.6. Italia

În concepţia legii italiene, consumul de droguri nu constituie infracţiune, deţinerea de droguri

pentru propriul consum fiind sancţionată contravenţional. În cazul depistării persoanelor care deţin ilicit

pentru consumul propriu de marijuana sau haşiş ori substanţe psihotrope ce provoacă dependenţa, faţă

de cei în cauză se ia măsura prezentării lor la poliţie, unde este avertizată verbal să nu mai consume

droguri, explicându-i-se pericolele la care se expune.

6.2.7. Cehia

De la 01.01.2010 în Cehia au fost legalizate drogurile uşoare şi chiar unele de mare risc (heroina,

cocaina).

Astfel, cetăţenii Cehiei pot avea asupra lor 15 gr. de marijuana, până la 4 tablete de ecstasy, două

grame de amfetamină, 1,5 grame de heroină, 1 gram de cocaină. De asemenea, se permite cultivarea în

condiţii casnice a unui număr de până la 5 plante de cânepă indiană şi până la 40 de ciuperci halucinogene.

Pedeapsa pentru deţinerea unei cantităţi de droguri ce depăşesc cantităţile prevăzute este una moderată,

dar va fi penală.

6.2.8. Germania

În Germania, legislaţia drogurilor are ca obiect fundamental protejarea sănătăţii umane. Consumul

de droguri nu constituie infracţiune, dar deţinerea ilicită de droguri pentru consumul propriu constituie

infracţiune. Ca şi în alte state, există mecanisme legale în baza cărora un astfel de deţinător poate să nu

răspundă penal. În cazul deţinerii de droguri pentru consum propriu, procurorul dacă constată că fapta nu

48

www.războiîntruncuvânt.ro 49

T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag.514

28

este gravă, drogurile deţinute sunt în cantităţi mici, iar cel în cauză nu este cunoscut că s-ar ocupa cu

traficul unor astfel de substanţe, se poate abţine de la punerea sub acuzare.

6.2.9. Austria

Potrivit legislaţiei austriece consumul de droguri nu constituie infracţiune, dar deţinerea ilicită de

droguri constituie infracţiune. În legislaţia austriacă cel ce deţine ilicit droguri pentru consumul propriu

este sancţionat cu închisoare de cel mult 6 luni sau plata unei amenzi. Pentru a se departaja o deţinere

ilicită de droguri pentru propriul consum de o deţinere ilicită destinată traficului ilicit, legiuitorul austriac

a nominalizat concret cantităţile deţinute ilicit ce sunt considerate a fi destinate traficului ilicit şi nu

consumului propriu.

Astfel, de consideră că sunt destinate traficului ilicit cantităţile de 3 grame heroină, 15 grame

cocaină, 10 grame amfetamină, 30 grame ecstasy etc.50

6.3. ORIENTAREA POLITICILOR SPRE DEPENALIZARE A CANNABISULUI

Cannabisul este substanţa ilicită cel mai mult folosită pe glob. Considerată a fi mai puţin

periculoasă, la ea recurg, conform statisticilor ONU, nu mai puţin de 224 de milioane de oameni (Raport

O.N.U.-World Drug Raport 2012). Evoluţia moravurilor a făcut ca mai multe ţări europene (ieri Olanda şi

Spania, astăzi Portugalia şi Belgia) să aleagă scoaterea de sub acuzare a consumului individual de

cannabis.

Elveţia are în vedere chiar liberalizarea producţiei şi a comercializării, în nouă dintre statele

Uniunii Europene, cât şi în Canada, este autorizată, de ani buni, vânzarea acestei substanţe către bolnavi.

Câţiva oameni de ştiinţă se fac partizanii fabricării unor medicamente care să utilizeze principiile

active ale cannabisului, dar să elimine efectele secundare. In aşteptarea testelor clinice, disputele dintre

susţinătorii ţigării şi cei ai pilulei sunt din ce în ce mai aprige, după cum stau mărturie şi poziţiile

formulate de revistele New Scientist şi Nature.

Unele state îşi ajustează legislaţia în acord cu creşterea spectaculoasă a consumului de cannabis.

Portugalia şi Belgia acţionează deja în acest sens, Elveţia putând să le urmeze. În ceea ce priveşte Franţa,

ea rămâne pe poziţie, continuând să interzică total acest drog.

Cert este că peste tot consumul creşte, chiar şi în Franţa, o ţară considerată de fumătorii de haşiş

drept „jandarmul Europei”. În Franţa, legea în vigoare datează din 1970 şi de atunci nu a mai fost

actualizată. Ea prevede pentru consumul de cannabis un an de închisoare. Acest decalaj între legislaţie şi

realitate provoacă situaţii suprarealiste.

În Elveţia, se pregăteşte un proiect de lege a stupefiantelor. El ar putea însemna sfârşitul unei epoci

de aur, cea a aşa-zisului „cannabis recreativ”, consumat de ceva vreme în semiclandestinitate. Cultivarea

cânepei va fi mai atent supravegheată, iar producătorii nu vor mai avea drept de export. Noua lege a fost

propusă de guvernul federal de la Berna şi poate face din ţara cantoanelor un inovator european în materie

de depenalizare a consumului de cannabis.

Paradoxal, depenalizarea mult anunţată va însemna o presiune exercitată faţă de cultivatori: ei vor

fi obligaţi nu numai să declare cele mai mici suprafeţe cultivate, ci şi să verifice concentraţia de THC

(tetrahidrocanabinol) a produsului şi, nu în ultimul rând, să spună cine este cumpărătorul. În plus,

câştigurile obţinute nu trebuie să depăşească 500.000 de franci elveţieni (300.000 de dolari americani)

la un hectar.

După legalizarea utilizării marijuanei în scopuri medicale, Canada urmăreşte acum depenalizarea

consumului acestei substanţe. Atitudinea contrastează cu intransigenţa afişată de Statele Unite faţă de

această problemă.

Specialiştii atrag însă atenţia că nu este vorba de legalizare, ci doar de depenalizare. Diferenţa -

spun aceştia - este esenţială. Dacă, de exemplu, asupra unui canadian este descoperită o cantitate oarecare

de marijuana sau haşiş, el riscă să se pricopsească pe viaţă cu un cazier judiciar, care, în afara

consecinţelor imediate, i-ar bloca pe viitor accesul la profesii precum medicina sau dreptul.

50

T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 509.

29

6.4. DEZBATERI PARLAMENTARE SI IN MASS-MEDIA

Preocupările societăţii cu privire la fenomenul drogurilor se reflectă atât în mass-media cât şi în

dezbaterile parlamentare. Pe parcursul perioadei de raportare, printre datele privind dezbaterile

parlamentare cuprinse în Rapoartele naţionale Reitox, subiectele cele mai frecvent menţionate au fost

„reducerea consecinţelor negative ale consumului de droguri” sau intervenţiile care sunt cuprinse în

această categorie, „consumul de cannabis” şi „infracţionalitatea legată de droguri şi modificările

aferente ale legislaţiei privind drogurile”.

Cannabisul a rămas un subiect important de dezbatere, mai ales în Germania, unde accentul a fost

pus mai ales pe consumul de cannabis de către tineri, precum şi în Luxemburg şi Portugalia, unde s-a

propus ca acesta să fie disponibil pe bază de reţetă. Consumul de cannabis şi în general consumul de

droguri în şcoli şi de către tineri au fost prezentate pe larg de mass-media în Belgia, Republica Cehă,

Germania, Cipru, Luxemburg şi Austria.

În Olanda, atenţia mass-media a fost atrasă de creşterea concentraţiei de tetrahidrocanabinol(THC)

din culturile de cannabis („nederwiet”) şi de posibilele consecinţe asupra sănătăţii ale cannabisului extrem

de puternic. În Polonia, cannabisul a fost substanţa cel mai frecvent prezentată de mass-media,

reprezentând 865 din totalul de aproximativ 2500 referiri la droguri.

În Belgia, Danemarca şi câteva consilii locale din Olanda s-au prezentat proiecte de lege care

susţineau legalizarea acestei substanţe (cu scopul de a rezolva „problema aprovizionării pe uşa din spate”),

provocând o opoziţie publică puternică din partea majorităţii membrilor parlamentului şi a miniştrilor din

guvern.

Perspectiva unor modificări ale legislaţiei privind drogurile a atras atenţia mass-media şi a generat

dezbateri politice în Franţa şi Italia. În Franţa s-a abandonat o propunere care viza înlocuirea

condamnărilor la închisoare pentru consum de droguri cu amenzi, întrucât au existat preocupări că o astfel

de schimbare ar putea „fi interpretată ca un semn al faptului că drogurile nu sunt foarte periculoase” şi că

ar putea duce la „o nouă creştere a nivelului de consum şi a consumului de la o vârstă fragedă”. În Italia,

mass-media a reflectat dezbaterea parlamentară aprinsă privind modificările legii din 1990, iar

diferenţierea pedepselor pentru posesie de droguri a atras atenţia mass-media şi a mediului politic în

Republica Cehă.

6.5. SITUAŢIA ROMÂNIEI

Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

prevede în art. 27 alin.1 că „consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală

este interzis pe teritoriul României”. În continuare, alin.2 al aceluiaşi articol arată că „persoana care

consumă ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă cu acordul său într-un program integrat

de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri”. O asemenea filozofie potrivit căreia dependentul de

droguri este totuşi un om bolnav, care încalcă legea pentru a-şi satisface necesitatea patologică de droguri

şi ca atare trebuie să i se dea şansa de a fi tratat medical şi nu pedepsit este întâlnită în legislaţia altor state

europene.

Prin Legea nr.143/2000 (art. 27 alin.1) consumul de droguri aflate sub control naţional, fără

prescripţie medicală este interzis pe teritoriul României. Potrivit alin.2 al art. 27 „persoana care consumă

ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă cu acordul său, într-un program integrat de

asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri (program terapeutic individualizat şi un program

psihologic şi social individualizat)”.

În principiu, consumul de droguri, inclusiv cele de risc, nu este incriminat penal, dar, paradoxal

consumatorii de droguri ajung în închisoare fiind condamnaţi pentru săvârşirea unor fapte ilicite conexe

consumului ilicit (prin ricoşeu), aşa cum glăsuieşte art.2 din Legea nr. 143/2000 „cultivarea, producerea,

fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare,

distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori

operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi

interzicerea unor drepturi”.

30

Aşadar soluţia aleasă de legiuitor privind măsuri medicale pentru consumul de droguri şi nu

represiune penală, binevenită de altfel, este estompată de prevederile art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Pentru a depăşi această situaţie, legiuitorul român a introdus în Legea nr. 143/2000, două doi

articole, art. 191 şi art. 19

2 care instituie mecanismul juridic nerepresiv, adică un mecanism prin care o

persoană care deţine ilicit droguri pentru consumul propriu să nu mai fie sancţionată cu pedeapsa

închisorii, oferindu-i-se o alternativă la această pedeapsă şi anume includerea cu acordul său într-un

circuit integrat de asistenţă a persoanelor consumare de droguri supuse controlului naţional.51

Ca o concluzie la problematica în discuţie, rezultă fără dubii că legea penală română nu

sancţionează consumul ilicit de droguri, deşi este interzis prin lege.

Ceea ce se sancţionează penal este deţinerea de droguri în scopul traficului sau în scopul

consumului propriu.

6.6. PRIVIRE CRITICĂ PRIVIND CONSUMUL ŞI DEŢINEREA ILICITĂ DE DROGURI

SUPUSE CONTROLULUI NAŢIONAL PENTRU CONSUMUL PROPRIU

Pentru a preveni şi împiedica proliferarea consumului ilicit de droguri în România, legiuitorul a

reacţionat folosind pârghiile legii penale (interzicându-l), considerând că interdicţia deţinerii de droguri

pentru propriul consum va rezolva problema toxicomaniei şi astfel consumul sub ameninţarea justiţiei

penale va întrerupe consumul de droguri.52

Din prezentarea situaţiei operative rezultă contrariul, numărul de consumatori de droguri fiind în

creştere şi aşa va fi şi în următorii ani.

Din acest punct de vedere putem afirma că legea penală a intervenit acolo unde nu trebuia,

determinând statul să intervină în forţă prin intermediul legii penale şi să instituie un control public

asupra vieţii private a individului în numele binelui, pe temeiul că societatea asigură integritatea fizică şi

morală a membrilor săi, dar în realitate transformând un consumator de droguri, într-un delincvent.53

În consecinţă, consumatorii simpli care deţin ilicit droguri numai pentru consum propriu nu trebuie

penalizaţi, renunţându-se la sancţiunea penală în favoarea unei sancţiuni administrative, însoţite de măsuri

de natură medicală, în situaţia în care s-a instalat dependenţa şi menţinerea pedepsei prevăzută de art. 4

din Legea nr. 143/2000 pentru deţinerea de droguri pentru consumul propriu şi trafic cu asemenea

substanţe.

De altfel, din practica judiciară rezultă că în realitate instanţele se preocupă de această situaţie,

atunci când face individualizarea pedepsei, dar jocul circumstanţelor atenuante judiciare nu este de ajuns

(art.4 prevede un minim şi un maxim de pedeapsă valabil pentru toţi subiecţii, fără discriminare) şi pentru

o uniformizare a aplicării dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 este necesar să se introducă un alineat

nou care să depenalizeze activitatea celor care deţin droguri pentru consum propriu.

Multe alte considerente ne îndreptăţesc să credem că dreptul penal, prin intermediul art. 4 din

Legea nr. 143/2000 este aplicat, în mod excesiv în cauze care ar putea primi o altă rezolvare.

CAPITOLUL VII

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

7.1. CONCLUZII

Sintetizând problematica la nivelul drogurilor de risc, îndeosebi la cannabis şi derivatele sale,

trebuie arătat, din nou, că rămân cele mai răspândite droguri ilegale din Europa, fiind totodată, drogurile

faţă de care sunt exprimate atitudini publice dintre cele mai divergente.

Măsura în care schimbările de politică influenţează consumul de cannabis este o chestiune intens

dezbătută. Se poate face o observaţie generală la faptul că, în ultimul deceniu, politicile europene privind

51

Legea nr. 522/2004, cu aplicare odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal şi al noului Cod de

procedură penală. 52

T.Dima, A.G.Păun, op.cit., pag. 259-260. 53


31

cannabisul au încercat să îndrepte eforturile autorităţilor de aplicare a legii către infracţiunile asociate

traficului şi furnizorii, şi mai puţin către consumul drogurilor respective.

Una din concluziile ce se cer a fi luate în seamă în vederea politicilor privind cannabisul în diferite

state este uniformizarea acestora, angajamente stabile şi consistente pe termen lung, pentru ca tineretul să

nu fie lăsat într-o confuzie totală privind consecinţele nefaste ale acestui drog.54

O problemă intens dezbătută la nivel european este statutul juridic al cannabisului destinat

consumului propriu, care, ca tendinţă, priveşte elaborarea unor măsuri alternative la pedepsele penale.

7.2. PROPUNERI DE LEGE – FERENDA PRIVIND CADRUL JURIDIC EUROPEAN SI

NATIONAL CU PRIVIRE LA PREVENIREA SI COMBATEREA CONSUMULUI SI

DETINERII DE DROGURI DE RISC PENTRU CONSUM PROPRIU

a) Cadrul juridic european

Îmbunătăţirea cadrului prin care mecanismul juridic care sprijină sistemul european de alertă

rapidă răspunde nevoii de a spori capacitatea Europei de a ţine pasul cu evoluţiile din acest domeniu.

În perspectiva următorilor zece ani, considerăm că va trebui să existe un consens în practica

judiciară a ţărilor membre ale U.E. de a sancţiona deţinerea de cannabis şi derivatele lui pentru

consum propriu, în mod uniform. b) cadrul juridic intern

În esenţă, modificarea actualei legislaţii(Codul de procedură penală, Legea nr. 143/2000 privind

prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi

combaterea criminalităţii organizate, Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României), referitoare la

livrările supravegheate şi la misiunile de infiltrare efectuate de agenţii sub acoperire, trebuie să stipuleze

că cei autorizaţi să procedeze la o operaţiune de infiltrare, pot, fără a fi din punct de vedere penal

responsabili de aceste fapte pe ansamblul teritoriului naţional:

- să achizţioneze, să deţină, să transporte, să livreze, sau să elibereze, substanţe, bunuri,

produse, documente sau informaţii, rezultate din comiterea de infracţiuni;

- să utilizeze sau să pună la dispoziţie, persoanelor care se dedau la aceste infracţiuni, mijloace

cu caracter juridic, precum şi mijloace de transport, de depozitare, de găzduire, de păstrare şi

de telecomunicaţie;

- identitatea reală a agenţilor care au efectuat infiltrarea sub o identitate de împrumut nu

trebuie să apară, în nici un stadiu al procedurii;

- legiuitorul trebuie să recunoască faptul că a divulga şi de a face publică identitatea unui agent

infiltrat într-o reţea, este o faptă gravă şi blamabilă, susceptibilă de a duce atingere nu numai

integrităţii fizice a acelui agent, ci şi integrităţii fizice a membrilor familiei sale.

În acest sens, propunem:

- dezvăluirea identităţii agenţilor care au efectuat infiltrarea, constitue infracţiune şi este

pedepsită cu închisoarea de la 2 la 5 ani;

- in cazul în care această dezvăluire a cauzat violenţe, lovituri sau răniri ale acestor agenţi sau

a soţilor/soţiilor lor, copiilor sau ascendenţilor direcţi, pedepsele pot urca până la 7 ani

închisoare;

- in cazul în care această dezvăluire a cauzat moartea persoanelor sus menţionate, pedepsele pot

urca până la 10 ani închisoare.

Prin urmare, îndrăznim să credem că acest program de protecţie este valabil, căci viaţa unui

agent infiltrat - mai ales când identitatea sa, aspectul său fizic şi toate misiunile sale de infiltrare, au

fost dezvăluite şi făcute publice – trebuie să fie permanent protejată, chiar dacă acesta a părăsit viaţa

activă(în sens profesional).

În sensul celor prezentate, apreciem că in domeniul la care facem referire, un învăţământ specializat

trebuie să ia naştere în România. Experienţa pozitivă a agenţilor under cover, a rezultatelor deosebite

obţinute prin metodele, mijloacele şi tehnicile noi folosite în activitatea judiciciară de informaţii,

contribuie la necesitatea unei veritabile culturi a informaţiilor în lupta împotriva gravei delincvenţe.

54


32

Art. 4 din legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri se propune a fi modificat astfel:

(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

cumpărarea de droguri de risc, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu

amendă.

(2) Deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, supuse controlului naţional în cantităţi

mai mici de 3 doze, substanţe ilegale, se pedepseşte cu amendă contravenţională de la 1000 la 5000 lei.

(3) Deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu supuse controlului naţional, în cantităţi

mai mari de 3 doze, substanţe ilegale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu

prevăzută la alin.2, dacă fapta se repetă în decursul unei perioade de 1 an.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin.1,2 şi 3 privesc droguri de mare risc, pedeapsa este

închisoarea de la 1 la 3 ani.

Faptele prevăzute la alin.2 se constată de ofiţerii şi agenţii de poliţie.

În consecinţă se modifică prevederile art. 191 din Legea nr.143/2000 introdus prin aplicarea

Legii nr.522/2004, ce urmează a intra în vigoare odată cu noul Cod penal şi Codul de procedură

penală.

Art.191 . (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4 alin.1 şi 3, procurorul dispune în

termen de 24 ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de

prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţă

a persoanelor consumatoare de droguri.

(2) După primirea raportului de evaluare, întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi

consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale în termen de 5 zile, procurorul dispune, cu acordul

învinuitului sau inculpatului includerea acestuia în programul integrat de asistenţă a persoanelor

consumatoare de droguri.

(3) Dacă împotriva învinuitului sau inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, aceasta

poate fi revocată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă.

(4) În toate cazurile urmărirea penală este continuată potrivit dispoziţiilor Codului de procedură

penală.

Din cele prezentate rezultă că se depenalizează deţinerea de droguri de risc, pentru consum

propriu în cantităţi mici, urmând exemplul altor state (Olanda, Belgia, Italia).

Având în vedere necesitatea prevenirii şi combaterii consumului de droguri, în consens cu

percepţia opiniei publice, propunem introducerea în Legea nr. 143/2000 a unui nou articol, respectiv, art.

41 cu următorul cuprins:

Art.41 – Consumul prin fumat de droguri de risc, supuse controlului naţional, în prezenţa unui

minor, în şcoli sau locul de muncă se pedepseşte cu amendă contravenţională de la 1000 la 5000 lei.

Având în vedere condiţiile cu grad ridicat de risc în care lucrează investigatorii sub acoperire,

propunem să se prevadă condiţiile de selectare a agenţilor şi a ofiţerilor, dar şi sporuri salariale

corespunzătoare condiţiilor specifice de activitate.

În aceeaşi zonă, circumscriem o reglementare a condiţiilor pentru desfăşurarea de activităţi ale

investigatorilor sub acoperire români pe teritoriul altui stat şi invers.

În altă ordine de idei, legea specială să creeze condiţii şi obligaţii generale în domeniu, faţă de

instituţii de stat, cu acces la informaţii clasificate.

Susţinem completarea Legii nr. 39/2003 privind livrarea supravegheată prin a se preciza, după

modelul francez şi portughez distincţia între două forme ale livrării supravegheate şi anume:

livrarea supravegheată sau monitorizată în cadrul căreia lucrătorii agenţiilor de aplicare a

legii supraveghează operativ transportul de droguri fără să intervină în mod direct dacă nu sunt întrunite

condiţiile de urgenţă şi

livrarea supravegheată sau controlată în cadrul căreia lucrătorii agenţiilor de aplicare a legii

intervin, capturează drogurile sau precursorii, le expertizează şi le poate substitui total sau parţial, după

33

care le permit să circule pe ruta de trafic pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale a

tuturor membrilor grupului infracţional.

În concluzie, demersul realizat prin realizarea unei cercetări privind drogurile de risc a fost

determinat de accentuarea traficului şi consumului ilicit de substanţe din categoria susmenţionată, dar

mai ales de orientările discutabile, la nivelul societăţii româneşti, a celei comunitare, în general a

opiniilor exprimate public de specialişti şi nu numai, privind regimul juridic al acestora.

Elaborată în cadrul domeniului de doctorat „Ordine publică şi siguranţă naţională” cercetarea s-a

îndreptat, îndeosebi spre latura ştiinţifică a activităţilor de investigare a domeniului în cauză,

precumpănind în abordarea teoretică dreptul poliţienesc cu sprijinul altor discipline cum ar fi: dreptul

penal, sociologia, psihologia, criminologia, criminalistica.

În elucidarea subiectului, investigaţia a utilizat metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor

analizei şi sintezei, argumentarea pe cale deductivă, metoda juridică, penal-comparativă care a evidenţiat

reglementările legale penale privind regimul drogurilor de risc; metoda statistică care a permis chiar şi

valorificarea propriei experienţe în materia combaterii prin mijloace poliţieneşti a traficului şi consumului

ilicit de substanţe interzise, dar şi metodele pedagogice şi cantitative care au permis să evidenţiez

caracteristici ale evoluţiei istorice a drogurilor în viaţa oamenilor şi o cercetare riguroasă a practicii

judiciare interne şi internaţionale.

Aşa cum spune un citat celebru „Drogurile sunt un paria în mintea ta” al cărui autor este Jim

Morisson (1943-1971), dependentul fiind logodit cu drogul, soluţia de a ieşi de sub imperiul drogurilor îşi

are originea doar în interiorul psihicului său, prin prisma voinţei personale. Dacă persoanele în cauză nu

posedă voinţă puternică nu vor putea scăpa din „ghearele” drogurilor, în ciuda oricărui sprijin acordat sau

constrângerilor din partea altor persoane sau autorităţi. Aşa se ajunge la înţelepciunea cuvintelor rostite de

Baudelaire „Cel care a recurs la otravă ca să gândească, nu mai poate gândi fără otravă”.

34

BIBLIOGRAFIE

I. Legislaţie şi documente juridice internaţionale

1. Codul de Procedură Penală din Cehia nr. 41/1961.

2. Codul de Procedură Penală din Italia.

3. Codul de Procedură Penală din Portugalia.

4. Codul de procedură penală spaniol (Ley de Enjuiciamiento Criminal), amendat prin Legea Organică,

nr. 5/1999, din 13 ianuarie 1999.

5. Codul Penal Elen.

6. Codul Penal Francez.

7. Codul Penal Italian.

8. Codul Penal Olandez.

9. Codul Penal Spaniol.

10. Codul Vamal Francez.

11. Codul vamal (Hotărârea nr.91-1264, din data de 19 decembrie 1991), Portugalia.

12. Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971. 13. Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe - psihotrope, semnată la

Viena la 20 decembrie 1988. 14. Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală

a controalelor la frontierele comune, semnată în localitatea Schengen, Luxemburg, la data de 19 iunie

1990. 15. Convenţia Naţiunilor Unite asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la

Viena la 20 decembrie 1988, la care ţara noastră a aderat prin Legea nr. 118 din 15 decembrie 1992. 16. Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele

anexă au fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New

York la data de 15 decembrie 2002. 17. Convenţia unică asupra stupefiantelor din 30 martie 1961, modificată prin Protocolul din 25 martie

1972. 18. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului, din 10 mai 2005 privind schimbul de informaţii, evaluarea

riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive. 19. Programul de la Haga prezentat de către Comisia Europeană în mai 2005 şi aprobat de Consiliu în

iunie 2005. 20. Recomandarea Consiliului Europei (2005)10, din 25 aprilie 2005 cu privire la tehnicile speciale de

investigaţii. II. Legislaţie internă

1. Constituţia României. 2. Codul Penal. 3. Codul de Procedură Penală, publicat în Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările

şi completările ulterioare. 4. Decretul Consiliului de Stat nr.626/1973 pentru aderarea României la Convenţia unică asupra

stupefiantelor din 1961 şi la protocolul privind modificarea acesteia, publicat în Buletinul Oficial

nr.213 din 31 decembrie 1973. 5. Hotărârea Guvernului nr. 575 din 16 iunie 2010, pentru actualizarea anexei la Legea nr. 339/2005

privind regimul juridic al plantelor, substanţelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, precum si a

anexei la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri,

publicată în Monitorul Oficial, nr. 509, din 22 iulie 2010. 6. Hotărârea Guvernului nr. 1489/2002 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale Antidrog, publicată

în Monitorul Oficial nr.956 din 27 decembrie 2002. 7. Hotărârea Guvernului nr. 1915/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi

35

psihotrope. 8. Hotărârea Guvernului nr.358/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri. 9. Hotărârea Guvernului nr.532/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a

Vămilor, publicată în Monitorul Oficial nr.405 din 18 iunie 2007. 10. Hotărârea Guvernului nr.534/1999, privind Comitetul Interministerial de Luptă Antidrog. 11. Hotărârea Guvernului nr.860/2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii

nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările

şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial nr.749 din 17 august 2005. 12. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi

completată prin Legea nr.224/2006. 13. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002, privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române, modificată şi

republicată. 14. Legea nr. 300/2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor. 15. Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul

Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003. 16. Legea nr. 508 din 17 noiembrie 2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul

Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism,

publicată în Monitorul Oficial nr. 1089, din 23 noiembrie 2004. 17. Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. 18. Legea nr.118/1992, publicată în Monitorul Oficial nr.341 din 30 decembrie 1992. 19. Legea nr.l43 din 26 iulie 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de

droguri, modificată şi completată prin Legea nr.522/2004. 20. Legea nr.214/2007, publicată în Monitorul Oficial nr.475 din 16 iulie 2007, privind ratificarea

Convenţiei. 21. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi

completată prin Legea nr.224/2006. 22. Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi

psihotrope. 23. Legea nr.565/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial

nr.813 din 8 noiembrie 2002. 24. Legea nr. 64/2005 privind participarea României ca membru cu drepturi depline la Grupul de

cooperare pentru combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul

Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial nr.251 din 25 martie 2005. 25. Metodologia Cadru de reglementare a a modului de derulare a livrărilor supravegheate de

droguri şi precursori, nr. 721/C/2008-75599/14.11.2008 - 67195/28.11.2008 - 8367/14.11.2008,

semnată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Inspectoratul General al Poliţiei

Române, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. 26. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.484/2005 pentru aprobarea normelor de

competenţă privind numirea, promovarea şi eliberarea poliţiştilor în/din funcţiile structurilor de poliţie

judiciară. 27. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43, din 04.04.2002, privind Direcţia Naţională Anticorupţie,

publicată în Monitorul Oficial nr. 244, din 11 aprilie 2002 , cu modificările şi completările ulterioare. 28. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6 din 10 februarie 2010, pentru modificarea si completarea

Legii nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri si pentru

completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor si preparatelor stupefiante

si psihotrope, publicată în Monitorul Oficial, nr. 100, din 15 februarie 2010. 29. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de

Frontieră Române, publicată în Monitorul Oficial nr.351 din 29 iunie 2001. 30. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri,

36

aprobată prin Legea nr. 186/2007. III. Tratate, cursuri, monografii

1. Abraham Pavel, Rus Toma-Vasile, Crăciun Adriana, Drogurile: reglementări internaţionale şi

interne, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004; 2. Abraham Pavel (coord.), Cicu Gabriel, Crăciun Adriana, Roman Ioan, Iaşnic Ştefăniţă Bogdan,

Nicolăescu Victor, Toma Rus Vasile, Strategii, instituţii, Legislaţie în domeniul drogurilor, Editura

Ştiinţelor Medicale, Editura Juridică, Bucureşti, 2005; 3. Aioniţoaie Constantin, Ion Eugen-Sandu (coordonator) şi colectiv, Tratat de tactică criminalistică

(ediţia a II-a revăzută şi adăugită), Editura Carpaţi, Craiova, 1992; 4. Ardelean H. ş.a., Droguri şi toxicomani, Oradea, Editura Europrint, 2001; 5. Bărbulescu Marian, Prodan Emanoil, Grigorescu Ion, Prevenirea, descoperirea şi cercetarea

infracţiunilor la regimul stupefiantelor, editura Serviciul editorial şi cinematografic, Ministerul de Interne,

1979; 6. Beliş Vladimir - Tratat de medicină legală, Editura Medicală, Bucureşti, 1995; 7. Benoit L., e mandat d'arret europeen, Revue du marche commun de l'Union Europeenne

nr.465/2003; 8. Bercheşan Vasile - Cercetarea penală (criminalistică-teorie şi practică), îndrumar complet de

cercetare penală, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura şi Tipografia ICAR, Bucureşti, 2002; 9. Bercheşan Vasile, Pletea Constantin - Drogurile şi traficanţii de droguri, Editura Paralela 45, Piteşti,

1998; 10. Boroi Alexandru, Neagu Norel, Sultănescu Valentin-Radu, Infracţiuni prevăzute de Legea nr.

143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001; 11. Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta-Ştefania, Jidovu Nicu, Măgureanu Ilie, Drept procesual

penal, Editura All Beck, Bucureşti, 2001. 12. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal. Partea specială, ediţia a III-a, Editura AII

Beck, Bucureşti, 2005; 13. Boroi Alexandru, Rusu Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura

C.H.Beck, Bucureşti, 2008; 14. Bulai Costică, Bulai N. Bogdan, Manual de drept penal. Partea Generală, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2007; 15. Charoux R., Cartea lumilor uitate, Editura Elit – Comentator, Bucureşti, 1993; 16. Charpenel Y., Maestracci N., Drogues et Toxicomanies, Paris, Editura O.F.D.T., 1999; 17. Coleman J. W., Cresey D. R., Social problems, Harper-Row, New York, 2008; 18. Corciu Eugen, Băloi Aurel, Instituţii de cooperare poliţienească, Editura Ministerului Administraţiei

şi Internelor, Bucureşti, 2006; 19. Dascălu Ioan (coordonator), Prună Ştefan, Ţupulan Marin-Claudiu, Ştefan Cristian-Eduard, Giurea

Laurenţiu, Organizaţia criminală a drogurilor, Editura Sitech, Craiova, 2008; 20. Dascălu Ioan, Cristian Eduaard Ştefan, Percheziţia judiciară, Editura Sitech, Craiova, 2008; 21. Dascălu Ioan, Ţupulan Marin-Claudiu, Ştefan Cristian-Eduard, Giurea Laurenţiu, Metodologia

investigării infracţiunilor, Editura Sitech, Craiova, 2008; 22. Dascălu Ioan, Ştefan Cristian-Eduard, Politici penale euroepene, Editura Grafoanatis, Ploieşti, 2010; 23. Dascălu Ioan (coordonator), Ştefan Cristian-Eduard, Tone Cătălin, Surduleac Măria, Drogurile şi

crima organizată, Craiova, Editura Sitech, 2009; 24. Dascălu Ioan, Negoiţă Sorin Robert, Iacob Adrian, Ştefan Eduard Cristian, Pelcaru Costel, Ţone

Cătălin, Spiridon Virgil, Bârlă Dan, Criminalitatea organizată, Tratat, vol.I şi vol.II, Editura Sitech,

Craiova, 2009. 25. Dascălu Ioan, Tutilescu Marian, Ţupulan Claudiu, Poliţiile naţionale şi unificarea europeană,

Ploieşti, Editura Grafoanaytis, 2007; 26. Dima Traian, Traficul şi consumul ilicit de stupefiante, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 ; 27. Dima Traian, Păun Alina-Gabriela, Droguri ilicite, Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

37

28. Drăgan Jenică, Aproape totul despre droguri, Bucureşti, Editura Militară, 1994; 29. Drăgan Jenică, Drogurile în viaţa românilor, Editura Magicart Design, Bucureşti, 1996; 30. Drăgan Jenică, Dicţionar de droguri, Editura Naţional, Bucureşti, 2000; 31. Drăgan Jenică, Zei, eroi şi personaje din mitologia drogului – dicţionar, Editura Craiova, 2005; 32. Drăgan Jenică, Dicţionar enciclopedic de droguri, Bucureşti, Editura M.I., 1991; 33. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian Eduard, Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi

înscrisuri, editura Sitech, Craiova, 2006; 34. Drugescu Natalia, Medicina legală, Editura Printech, Bucureşti, 2001; 35. Eliade Mircea, De la Zalmoxis la Ginghis-Han, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; 36. Estievenart Greorges, Policies and Strategies to Combat Drugs in Europe: The Treaty on European

Union: Framework for a New European Strategy to Combat Drugs?, Martinus Nijhoff Publishers, 1995; 37. Grigorescu E., Din ierburi s-au născut medicamentele, Bucureşti, Editura Albatros, 1987; 38. Hartelius J., Narcotic drugs-laws, facts, arguments, Londra, Editura Rikspolisstyrelsen, 1991; 39. Havy Valerie - La politique de 1'Union Europeene en matiere de stupefiants, Bmylant,

Bruxelles, 2008; 40. Hurdubaie Ioan, Instrumente ale cooperării internaţionale în domeniul valorificării mijloacelor

criminalistice de probaţiune, Editura ERA, Bucureşti, 2006; 41. Hurdubaie Ioan, Nicolăescu Victor, Cadrul juridico-instituţional mondial antidrog: participarea

României, Bucureşti, Editura Civitas, 2008; 42. Ionel Tiberiu-Marius, Dimensiunea juridică a implementării Acquis-ului Schengen în domeniul

securizării frontierelor naţionale (teză de doctorat), Academia de Poliţie A.I. Cuza, Bucureşti, 2008; 43. Ion R.Constantin, Unele metode şi principii ale criminalităţii în şcoala românească de criminalistică,

Bucureşti, 1975; 44. Iszac S., Farmacia de-a lungul secolelor, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979; 45. Jerez Olivier, Le blanchiment de l'argent, Paris, Banque Editeur, 1998; 46. Julia Bauder - Drug trafficking, Greenhaven Press, 2007; 47. Jean Pierre Caze – Au coeur du trafic, Memoires d’un douanier infiltre, Nouveau Monde edition,

2012, Paris; 48. Lascu Ioan, Lascu Laura-Codruţa, Corupţia şi crima organizată, Editura Alma Mater, Sibiu, 2002; 49. Loghin Octavian, Filipaş Avram, Drept penal român (partea specială), Editura Şansa, Bucureşti,

1992 ; 50. Macovei Radu Alexandru (coordonator), Galetescu Emanoil, Vasilescu Lucian, Tihan

Eusebiu, Căpăstraru Cristian, Elemente de toxicologia dogurilor. Aspecte medicale, toxicologice,

psihosociale, psihiatrice şi juridice, Editura Focus, Bucureşti, 2006; 51. Mateescu Călin (coordonator) şi colectiv, România-Punctul Focal. Raport naţional privind

problematica drogurilor-1997, Bucureşti, Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, 1998; 52. Mateuţ Gheorghiţă, Protecţia martorilor. Utilizarea martorilor anonimi în faţa organelor procesului

penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003; 53. Mircea Alexandru, Rolul Poliţiei în prevenirea şi combaterea consumului şi traficului ilicit de

stupefiante (teză de doctorat), Bucureşti, Academia de Poliţie A.I. Cuza, 1998; 54. dr.Mihai Luminiţa Sandală, 14 paşi în lumea drogurilor, Bucureşti, 2005. 55. Monet J.C., La criminalite organise, Editura „La documentation francaise”, Paris, 1996; 56. Nadelmann E.A., Cops Across Borders, University Park, The Pennsylvania State University

Press, 1993; 57. Neagu Ion, Drept procesual penal: tratat, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004; 58. Nistoreanu Gh., Dobrinoiu V., Boroi A., Pascu L, Molnar L, Lazăr V., Drept penal. Curs selectiv

pentru examenul de licenţă, Editura Europa Nova, Bucureşti, 2001; 59. Olteanu Ion Gabriel, Cercetarea contrabandei şi a altor infracţiuni ce implică trecerea frontierei de

stat, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2004; 60. Olteanu Ion Gabriel, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracţionale şi a unora din

38

activităţile ilicite desfăşurate de acestea, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2007; 61. Paraschiv Carmen-Silvia, Drept procesual penal, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002; 62. Pârvan Vasile, Dacia, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972; 63. Paraschiv Gavril, Drept penal al Uniunii Europene, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008; 64. Parquet P.J., Pour une politique de prevention en materie de comportaments de consumation des

substances psihoactives, Paris, Editura CFES, 1997; 65. Răşcanu Ruxandra, Zivari Mirela, Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog, Bucureşti,

Editura Ars Docendi, 2002; 66. Richard Denis, Senon Jean-Louis, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe – traducere

Moţoc Adriana, Cherciu Bogdan, Munteanu Gabriel; 67. Roibu I., Mircea, Al. Flagelul drogurilor, Timişoara, Editura Mirton, 1997; 68. Sandu Florin, Stoica Mihai-Gheorghe, Anghel Mihai, Perca Ilie (coordonatori) şi colectiv, Manualul

poliţistului antidrog, Centrul de Resurse Juridice, Bucureşti, 2002; 69. Snyder, H.Solomon, La marijuana, Paris, Editura du Senil, 1973; 70. Stancu Emilian, Criminalistica, vol.II, Editura Actami, Bucureşti, 1995; 71. Stancu Emilian, Tratat de Criminalistică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2002; 72. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2004; 73. Stoica Mihai-Gheorghe, Cătuţi Constantin-Cristian, Cooperarea poliţienească internaţională în

România, Editura Paper Prinţ Invest, Bucureşti, 2006; 74. Stroescu, V. Farmacologie, Bucureşti, Editura AII, 1999; 75. Suceavă Ion, Interpol la început de mileniu, Bucureşti, Editura Meronia, 2007; 76. Suceavă Ion, Coman Florian, Pintilie Ligia-Teodora, Puşcaş Dan, Giurea Laurentiu, Drept vamal,

Craiova, Editura Sitech, Craiova, 2007; 77. Suceavă Ion, îndrumar privind controlul vamal antidrog, Bucureşti, Direcţia Generală a Vămilor,

Ministerul Finanţelor, 1995; 78. Şerb Stancu, Iacob Adrian, Ştefan Cristian, ş.a., Traficul şi consumul de droguri. Prevenire şi

combatere, Editura Tritonic, 2006; 79. Ştefan Cristian Eduard, Flagelul drogurilor, Editura Cernaprint, Bucureşti, 2006; 80. Ştefan Cristian-Eduard, Pintilie Ligia-Teodora, Cooperarea internaţională judiciară şi

poliţienească, Editura Sitech, Craiova, 2007; 81. Troneci Vasile, Interpol, poliţie fără frontiere, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001; 82. Ţical George-Marius, De la plante la droguri. Trecut şi prezent, Editura Lucman, Bucureşti, 2005; 83. Ţone Cătălin, Drogurile-tentaţii şi pasiuni ucigaşe, Craiova, Editura Sitech, 2009; 84. Ţone Marian-Cătălin, teză de doctorat, Academia de Poliţie, 2011; 85. Ţurlea S., Bomba drogurilor, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991; 86. Văduva N., Văduva L., Expertizele, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, mijloace de

probă în procesul penal, Editura Terathopius, Craiova, 1997; 87. Voicu Costică, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999; 88. Vulcănescu Romulus, Mitologia română, Editura Academiei, Bucureşti, 1987;

89. Kernbach Victor, Dicţionar de mitologie generală, Bucureşti, Editura Albatros, 1983;

90. Kernbach Victor, Mituri esenţiale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978.

IV. Studii, articole, note

1. Bălan George, Combaterea traficului şi consumului de droguri prin noile măsuri prevăzute de Legea

nr. 143/2000, articol publicat în „Revista de Criminologie, de Criminalistică şi de Penologie", nr. 7/2000; 2. Bărbulescu M., Prodan E., Grigorescu Ion, Prevenirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor la

regimul stupefiantelor, Bucureşti, Editura Serviciul editorial şi cinematografic a Ministerului de Interne,

1979; 3. Bulai Tudorel, Investigatorul acoperit (posibilităţi şi limite), articol în Revista „Lumea detectivilor”

39

nr. 15/2005; 4. Convenţia de aplicare a Acordului Schengen. Manual de prezentare, Direcţia Generală Schengen –

Serviciul Autoevaluare Schengen, Editura MAI, 2008; 5. Convenţia de la Viena privind substanţele psihotrope din 1971 prin Legea nr. 118/1992; 6. Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea crimei organizate transnaţionale şi protocoalele

anexă au fost semnate la 15 decembrie 2000 la Palermo, Italia şi apoi la sediul Naţiunilor Unite din New

York la data de 15 decembrie 2002; 7. Convenţia unică a stupefiantelor din 1961 ratificată prin Decretul nr.626/1973; 8. Decizia 2005/387/JAI a Consiliului Uniunii Europene, din 10 mai 2005 privind schimbul de

informaţii, evaluarea riscurilor şi controlul noilor substanţe psihoactive, 2005; 9. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/07.01.2003 (nepublicată); 10. Drăghici Constantin, Ştefan Cristian-Eduard, Aspecte teoretice şi practice referitoare la procedura

executării mandatului european de arestare, articol publicat în Revista „Dreptul" nr. 10/2007; 11. Drugs Policy in the Netherlands, Ministry of Health, Welfare and Sport, The Netherlands, April

1997; 12. Găman Cătălin, Mara Florin, Biroul Sirene România. Actualitate şi perspective, articol publicat în

Buletinul de Informare şi Documentare al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr.3/2007; 13. Georgescu Adrian, Despre droguri: libertate şi etatism, Revista Cultura nr.93/2009, editată de

Fundaţia culturală Română; 14. Giurea Laurenţiu, Ştefan Cristian-Eduard, Reglementarea juridică a operaţiunilor cu precursorii de

droguri, articol publicat în Colecţia de articole AIT-2008, Editura AIT Laboratories, Bucureşti, 2008; 15. Gorgăneanu I.Gh., Noi reglementări privind perfecţionarea legislaţiei procesuale penale, aracul

publicat în Revista de drept penal nr.2/1996; 16. Grigoraş C,Expertiza înregistrărilor audio, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 1/2003; 17. Kovesi Laura Codruţa, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice,

articol publicat în Revista „Pro Lege" nr. 2/2003; 18. Lascu Laura Codruţa - Investigatorul acoperit, o nouă instituţie introdusă prin Legea nr. 143/2000,

articol publicat în Revista "Dreptul", nr. 9/2002; 19. Lazăr Augustin, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace

de probă, articol publicat în Revista „Dreptul” nr.7/2003; 20. Mateuţ Gheorghiţă, în legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în

probaţiunea penală, articol publicat în Revista "Dreptul" nr. 8/1997; 21. Medeanu Tiberiu Constantin, Flagrantul în traficul cu droguri, Revista „Criminalistica” nr.5/2006; 22. Nicolăescu Victor, Gordan Sebastian, Instrumente şi direcţii de acţiune la nivel european în

prevenirea şi combaterea fenomenului drogurilor, Info-Drog. Buletin de informare şi documentare

nr.1(5)/2007, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Bucureşti, 2007; 23. Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr. 836/1993; 24. Raport anual 2010, Biroul ONU privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC), Editura UNODC,

Viena, 2010; 25. Raport de evaluare privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de

acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia

Naţională Antidrog, Bucureşti, 2007; 26. Raport de evaluare privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2008 în Planul de

acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog, în perioada 2005-2008, Agenţia Naţională

Antidrog, Bucureşti, 2009; 27. Raport naţional privind situaţia drogurilor, Agenţia Naţională Antidrog - Observatorul Român de

Droguri şi Toxicomanii, Bucureşti, Editura MAI, 2009, 2010, 2011; 28. Raportul anual 2009. Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi

Toxicomanie, Luxemburg, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2009; 29. Raportul anual 2010. Situaţia drogurilor în Europa, Observatorul European pentru Droguri şi

40

Toxicomanie, Luxemburg, Oficiul pentru publicaţii al Uniunii Europene, 2010, 2011; 30. Raportul Anual pe anul 2010 al Centrului SECI; 31. Raportul naţional Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania)-2009;

Comisia pentru Stupefiante a ONU; 32. Raportul naţional Reitox (Reţeaua europeană de informare privind drogurile şi toxicomania)-2010;

Comisia pentru Stupefiante a ONU; 33. Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2008, Organizaţia

Naţiunilor Unite, 2009; 34. Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2009, Organizaţia

Naţiunilor Unite, 2010; 35. Regulamentul CE nr. 1277/2005 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a

Regulamentului CE nr.273/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind precursorii

drogurilor şi a Regulamentului CE nr. 111/2005 al Consiliului de stabilire a unor norme de

monitorizare a comerţului cu precursori de droguri între Comunitate şi ţările terţe, 2005; 36. Stoica Mihai, Stanciu Vicenţiu, Cooperarea poliţie şi vamă în lupta împotriva crimei organizate,

Bucureşti, Buletinul de Informare şi Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.2(79)/2007; 37. Stoica Minai, Stanciu Vicenţiu-Virgilius, Măsuri luate de România în lupta antidrog şi pentru

reducerea impactului flagelului drogurilor asupra populaţiei, Bucureşti, Buletinul de Informare şi

Documentare al MIRA-Secretariatul General nr.3(86)/2008; 38. Ştefan Cristian-Eduard, Echipele comune de anchetă, instrument eficient de luptă împotriva

criminalităţii organizate şi a terorismului, articol publicat în Revista „Dreptul" nr.2/2009; 39. Tabără V., Cânepa (Cannabis Sativa) o importantă plantă tehnică, Revista „Ferma”, 2010; 40. Tribunalul Bucureşti, Secţia penală, sentinţa nr. 125/26.06.1996 (nepublicată); 41. Ţone Cătălin, Livrarea supravegheată în traficul de droguri, articol, Revista Pentru Patrie, Bucureşti,

august 2007; 42. Ţone Cătălin, Munca sub acoperire în combaterea traficului ilicit de droguri, articol, Revista Pentru

Patrie, Bucureşti, iulie 2007; 43. Ţone Cătălin, Livrare supravegheată – metodă specială în activitatea de combatere a traficului de

droguri, teză de doctorat, Academia de Politie, 2011;

44. Voica Daniel, Investigatorul sub acoperire, o nouă instituţie a dreptului procesual penal român,

articol publicat în Revista „Dreptul" nr. 5/2004; 45. Voicu Costică, Activitatea de cooperare judiciară în materie penală şi cooperare poliţienească în

reglementarea Tratatului de la Lisabona, Revista de Investigare a Criminalităţii nr. 1/2008, Editura Sitech,

Craiova, 2008; 46. Ziarul „Ziua” – 20.02.2006; V. Resurse Internet

1. www.ana.gov.ro 2. www.customs.ro 3. www.dea. gov 4. www.emcdda.europa.eu 5. www.europol.europa.eu 6. www.igpr.ro 7. www.interpol.int 8. www.mie.ro 9. www.schengen.mira.gov.ro 10. www.un.org 11. www.uniuneaeuropeana.ro 12. www.razboiintruncuvant.ro

http://www.interpol.int/

http://www.mie.ro/

http://www.schengen.mira.gov.ro/

http://www.un.org/

http://www.uniuneaeuropeana.ro/

Date post:	24-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	vortexincortex
View:	67 times
Download:	2 times

Dascalu Stefan Gabriel Reg Juridic Metodolog Investig Trafic Ilicit Droguri Mare Risc

Documents