Danielle_Steel_-_Surpriza_v_1.pdf

8/20/2019 Danielle_Steel_-_Surpriza_v_1.pdf

http://slidepdf.com/reader/full/daniellesteel-surprizav1pdf 1/184



Danielle

Steel

Surpriza



1

Cauciucurile Ferrari-ului de culoare roşie scâ r ţâ ir ă înmomentul în care ma şina, dâ nd colţ ul, intr ă cu viteză înspa ţ iul liber de parcare rezervat lui Jack Watson. Acesta era parkingul magazinului să u din Beverly Hills, că ruia, cu exact două zeci de ani în urmă , îi dă duse numele fiicei sale, Julie,pe atunci în v â rst ă de nouă ani. La vremea respectiv ă ,deschiderea magazinului fusese numai o joacă , un simpludivertisment pentru care optase după ce renunţ ase la

cinematografie.Regizase şapte sau opt filme de duzină , dintr-acelea prost

finanţ ate. Niciunul nu reţ inuse atenţ ia publicului. Iar înaintede aceasta, îşi petrecuse primii şase ani de după terminarea facult ăţ ii, jucâ nd ca actor, în diferite roluri mici. Cariera sa cinematografică , relativ nesemnificativ ă , fusese plină deobişnuitele speranţ e şi promisiuni, care nu se ridicaser ă

niciodat ă la nivelul a ştept ă rilor lui şi care, mult prea deseori,se transformaser ă în deziluzii. Norocul îi sur â sese abia atunci câ nd, cu ajutorul neprev ă zut al unui unchi, care îilă sase nişte bani, se hot ă r â se să devină comerciant. Aparent f ă r ă să depună un efort deosebit, pusese pe picioare unmagazin prosper. Toate femeile din Los Angeles seînghesuiau să -şi facă cumpă r ă turile în el. Iniţ ial, soţ ia lui îl

ajutase să achiziţ ioneze marfa, dar după doi ani îşi dă duseseama că avea un ochi mai bun decâ t ea atunci câ nd era vorba de alegerea celor mai potrivite articole. De fapt, spreexasperarea ei, avusese ochi nu numai pentru mă rfuri, ci şipentru femeile care se îmbr ă cau în magazinul lui. Fie că erauactriţ e, doamne mondene, manechine sau simple gospodinece dispuneau de bani, toate femeile din ora ş voiau să meargă

la Julie’s… şi să se înt â lnească cu Jack Watson. El f ă cea parte din categoria acelor bă rba ţ i care nu trebuiau să facă niciun efort pentru a le atrage.



La doi ani după deschiderea magazinului, spresurprinderea lui, dar nu şi a celorlalţ i, soţ ia sa l-a pă r ă sit. Deatunci, trecuser ă optsprezece ani în care, trebuia să recunoască , nu-i simţ ise niciodat ă lipsa. O cunoscuse în

timpul unor filmă ri. Venise să -i citească un text, apoipetrecuser ă împreună două să pt ă mâ ni fierbinţ i, în vila luidin Malibu. La început, fusese îndr ă gostit la nebunie de ea.După şase luni, se că să toriser ă . Atunci f ă cuse pentru prima şi ultima dat ă tentativa de a-şi pune un inel pe deget.Că snicia, care durase cincisprezece ani, se materializase prinna şterea a doi copii, dar se încheiase cu toat ă amă r ă ciunea şi

veninul care, din punctul lui de vedere, erau inevitabile înorice că snicie. În anii care urmaser ă , mai fusese tentat osingur ă dat ă să se lege pe via ţă de cineva. Dar femeia aceea se dovedise mult prea deşteapt ă pentru a-şi pune pirostriile. Aceea fusese unica femeie că reia simţ ise nevoia să -i r ă mâ nă fidel. Pe vremea aceea, el avea patruzeci de ani şi ceva, iar ea treizeci şi nouă . Fusese o actriţă de origine franceză , foarte bine cotat ă . Tr ă iser ă împreună doi ani. Câ nd aflase demoartea ei, survenit ă într-un accident pe autostrada sprePalm Springs, unde ar fi trebuit să se înt â lnească cu el,crezuse că n-o să -şi mai revină niciodat ă . Pentru prima oar ă în via ţ a sa, Jack Watson aflase ce înseamnă adev ă rata durere. Doar în vise îndr ă znise să nă zuiască la o femeie ca ea. Chiar şi acum, în rarele sale momente de seriozitate,continua să afirme că nu mai iubise nicio alt ă femeie în afara

ei. Dorianne Matthieu fusese amuzant ă , insolent ă , frumoasă ,sexy şi, în felul ei, extrem de nesă buit ă . Nu-l acceptase dinniciun punct de vedere. Spusese chiar că numai o nebună s-ar fi mă ritat cu el, însă Jack nu se îndoise nicio clipă dedragostea ei. Iar el, la r â ndul să u, o adorase. Dorianne îlluase la Paris, pentru a-i face cunoştinţă cu prietenii ei.Că lă toriser ă peste tot împreună – prin Europa, Asia, Africa şi

America de Sud. Fiecare moment petrecut ală turi de ea i sepă ruse magic. Câ nd murise, simţ ise un gol at â t de mare în



suflet şi o senza ţ ie de pierdere at â t de copleşitoare încâ t crezuse, realmente, că se va pr ă pă di şi el.

De la dispariţ ia ei, cunoscuse suficiente femei, chiar foartemulte, pentru a-i umple zilele şi nopţ ile. În cei doisprezece

ani care se scurseser ă între timp, nu fusese aproapeniciodat ă singur, dar nici nu mai iubise pe altcineva. Şi nicinu voise să se mai îndr ă gostească . Din punctul lui de vedere,iubirea genera prea mult ă suferinţă . La cei cincizeci şi nouă de ani ai să i, Jack Watson avea absolut tot ce-şi dorea: oafacere prosper ă , de pe urma că reia câştiga o mulţ ime de bani.

Înainte de moartea preaiubitei sale Dori, deschisese un aldoilea magazin, în Palm Springs, iar cinci ani mai t â rziu, unal treilea, în New York. De vreo doi ani plă nuia să maiinaugureze unul în San Francisco. Dar, la v â rsta lui, nu ştia dacă merita să -şi bat ă capul cu problemele pe care le implica o asemenea extindere. Ar fi f ă cut-o doar dacă fiul să u, Paul, is-ar fi ală turat, însă , pâ nă acum, eforturile lui de a-ldetermina pe Paul să renunţ e la cariera cinematografică seizbiser ă de refuzul lui categoric. Deşi abia împlinise treizeci şidoi de ani, Paul devenise deja un regizor de succes. Se putea mâ ndri cu mai multe reuşite în domeniu decâ t tat ă l să u şi îşiiubea cu ardoare meseria. Jack, însă , privea cu o profundă neîncredere riscurile pe care le implica industria filmului,anticipâ nd inevitabilele ei dezamă giri. Acesta era motivulpentru care ar fi dat orice să -şi poat ă convinge fiul să -idevină partener de afaceri. Poate că , într-o bună zi, avea să reuşească . Dar, pe moment, nu întreză rea nicio şansă . Paulnici nu voia să audă de a şa ceva.

Paul nu-şi iubea numai munca, ci şi soţ ia. Se că să torise înurmă cu doi ani. Singurul lucru care pă rea să -i lipsească – cel puţ in, după cum pretindea el – era un copil. Jack înclina să creadă că Paul nu se sinchisea prea mult de lipsa

copilului, însă Jan suferea din cauza asta. Ea lucra la ogalerie de art ă , dar Jack avusese întotdeauna impresia că ,



pentru ea, meseria nu reprezenta decâ t o modalitate de a-şipetrece timpul, în a şteptarea copiilor. Din punctul lui de vedere, Jan era cam insipidă , însă nu putea să nu admit ă că e o fat ă amabilă , care, în mod evident, îl f ă cea pe Paul foarte

fericit. Şi avea un fizic agreabil; mama ei era superba Amanda Robbins, o actriţă care, la cei cincizeci de ani ai să i,continua să arate minunat. Renunţ ase la extraordinara sa carier ă la numai două zeci şi şase de ani, înainte de a semă rita cu un bancher respectabil, foarte sobru şi extrem deplicticos, după pă rerea lui Jack, pe nume Matthew Kingston. Aveau două fiice, o casă imensă în Bel Air, şi se înv â rteau în

cele mai distinse cercuri. Amanda era una dintre puţ inele femei din Los Angeles carenu-şi f ă cea niciodat ă cumpă r ă turile în magazinul lui Jack. Înrarele ocazii în care drumurile li se intersectau, el se amuza să constate că Amanda, pur şi simplu, nu-l putea suporta.Nu ar fi fost surprins dacă ar fi aflat că ea f ă cuse tot posibilulpentru a-şi convinge fata să nu se mă rite cu Paul Watson. Înaparenţă , at â t Amanda, câ t şi soţ ul ei aveau o impresieproast ă despre lumea spectacolului. Amâ ndoi fuseser ă convinşi că în scurt ă vreme Paul va ajunge să ducă o via ţă la fel de promiscuă ca şi tat ă l să u. Dar se înşelaser ă . Paul era un t â nă r ponderat, care le demonstrase deja că putea fi unsoţ serios, demn de toat ă încrederea. Iar ei îl acceptaser ă repede ca pe un membru al familiei lor, f ă r ă a stabili însă acela şi gen de rela ţ ii cu tat ă l lui. Reputa ţ ia lui Jack era

binecunoscut ă în tot L.A.-ul. Bă rbat chipeş, veşnic prezent în via ţ a publică , el ajunsese vestit pentru felul în care leademenea în pat şi se descotorosea, f ă r ă justifică ri, de oriceactriţă sau manechin care îi ieşea în cale. Le trata cu mult ă deferenţă pe femeile cu care se înt â lnea. Era generos,inteligent, agreabil şi amuzant. Femeile cu care ieşea în ora şpur şi simplu îl adorau. Câ nd şi câ nd, se gă sea chiar câ te

una care să fie suficient de prostuţă pentru a crede că -l„prinsese în capcană ” pentru mai mult ă vreme, nu doar



pentru o rela ţ ie trecă toare. Dar Jack Watson era prea deştept ca să se lase „prins”. Avea grijă ca fetele care îi că lcau pragulcasei să plece înainte de a se instala acolo sau de a începesă -şi lase primele haine în dulapul lui. Întotdeauna era

dureros de sincer cu ele. Nu le f ă cea promisiuni, nu leîntreţ inea iluziile. Le distra, le ducea oriunde voiau să meargă , le servea cu vinurile şi mâ ncă rurile oferite de celemai bune restaurante şi, înainte ca ele să -şi dea seama ce seînt â mplă , trecea mai departe, la urmă toarea starlet ă . Iar eler ă mâ neau cu amintirea unei rela ţ ii amoroase plă cute şi curegretul de a nu-l fi putut „agăţ a” pentru o perioadă mai

lungă de timp.Era imposibil să te superi pe Jack şi, chiar dacă o f ă ceai,nu puteai să -i por ţ i pică prea mult ă vreme. Absolut tot cef ă cea le apă rea celorlalţ i irezistibil de încâ nt ă tor – chiar şimodul în care îşi pă r ă sea amantele. Câ teodat ă avea înt â lnirişi cu femei mă ritate, dar nu spunea decâ t lucruri agreabiledespre bă rba ţ ii lor. Jack Watson era un tip amuzant, bun la pat, pe scurt un amorez incurabil, care nu pretindea nicimă car o fracţ iune de secundă că ar fi altceva. La cei cincizecişi nouă de ani ai să i, pă rea cu zece ani mai t â nă r. Muncea înaer liber, atunci câ nd avea timp, înota deseori în apeleoceanului, continua să -şi pă streze casa din Malibu şi leiubea pe femei aproape la fel de mult cum îşi iubea ma şina – acel Ferrari roşu. Nu-i pă sa de nimic. Excepţ ie f ă ceau numaicopiii lui, ale că ror probleme le aborda cu maximum de

seriozitate. Julie şi Paul erau luminile vieţ ii sale. Doar mama lor se transformase într-o amintire nebuloasă , care, atuncicâ nd îi revenea în minte, îi st â rnea recunoştinţ a pentruinspira ţ ia de a-l fi pă r ă sit la timp. În ultimii optsprezece ani,f ă cuse absolut tot ce voise; chiar şi atunci câ nd fusese cuDori. Era un r ă sf ăţ at, avea bani, conducea o afacereprofitabilă , pă rea un bă rbat irezistibil pentru aproape orice

femeie. Şi era conştient de reuşitele sale. Cu toate acestea, înmod paradoxal nu arbora niciodat ă un aer de aroganţă . Era



sexy, hazliu, aproape în permanenţă fericit. Iubea distracţ ia.„Adorabil” era cuv â ntul pe care îl foloseau de obicei femeilepentru a-l descrie.

— ’Nea ţ a, Jack. Directorul să u de la Julie’s, îi zâ mbi câ nd

îl v ă zu traversâ nd în grabă magazinul, pentru a se îndrepta spre liftul să u particular care îl ducea pâ nă la birou. Aflat la etajul al patrulea, acesta avea tot mobilierul şi ornamenteledin metal combinate cu piele de culoare neagr ă . I-lamenajase o faimoasă decoratoare italiancă , mai exact o alt ă femeie cu care avusese rela ţ ii intime. Ea voise să -şi lase bă rbatul – un arhitect – şi să renunţ e la cei trei copii pe care

îi aveau, doar pentru a-şi lega definitiv via ţ a de a lui, dar Jack o asigurase că ar înnebuni dacă s-ar că să tori cu un bă rbat ca el. Şi, pâ nă la sf â r şitul rela ţ iei lor, chiar reuşise s-oconvingă că are dreptate. Era suficient doar să -l priveşti pe Jack cum se înv â rtea prin micul lui univers, ca să te simţ i înacela şi timp şi fascinat, şi alarmat.

Ştia că în birou avea să -l a ştepte o cafeluţă şi că în scurt ă vreme i se va servi un pr â nz uşor. Aruncă o privire spre ceas.De data aceasta, înt â rziase. Se hot ă r â se să vină la serviciu cuo jumă tate de or ă mai t â rziu, pentru a înota puţ in în ocean,cu toate că , fiind luna ianuarie, apa era destul de rece. Deşicocheta mereu cu femeile, era extrem de disciplinat atuncicâ nd trebuia să -şi îndeplinească îndatoririle de serviciu. Nu

înt â mplă tor Julie’s reprezenta una dintre verigile cele maisolide ale lanţ ului de firme care se ocupau de v â nză rile cu

amă nuntul. De-a lungul anilor, fusese abordat de mai mulţ iindivizi care îi propuseser ă să le v â ndă acţ iuni, dar pemoment nu se simţ ea pregă tit s-o facă . Îi plă cea să menţ ină controlul afacerilor sale, să fie unicul proprietar almagazinelor. În felul acesta, nu era nevoit să se consulte cualţ ii pentru fiecare decizie în parte, să r ă spundă de acţ iunilesale în fa ţ a altora, să -şi bat ă capul dâ nd explica ţ ii. Julie’s

reprezenta în propor ţ ie de sut ă la sut ă „copilul” să u.Pe birou gă si un maldă r de mesaje, aranjate în ordine – o



list ă a înt â lnirilor pe care le avea în acea după amiază şinişte mostre de materiale comandate la Paris. Acestea dinurmă erau, pur şi simplu, splendide. Dori fusese cea care îlfamiliarizase cu miraculoasele materiale franţ uzeşti, cu

mâ ncă rurile franţ uzeşti, cu vinurile franţ uzeşti şi… cufranţ uzoaicele. Şi continua să manifeste o anumit ă sensibilitate fa ţă de tot ceea ce provenea din acea ţ ar ă . Multedintre mă rfurile care se desf ă ceau la Julie’s erau din import.Iar materialele acestea întreceau orice a ştept ă ri. I sepromisese şi, într-adev ă r, i se furnizase tot ce era mai bun pepia ţ a pariziană .

Telefonul sună aproape imediat după ce se a şeză pe scaun.Era intercom-ul. Jack apă să pe buton f ă r ă să -şi desprindă privirile de la materialele franţ uzeşti.

— Bună . Vorbea degajat spre microfonul aparatului, cu vocea aceea care le subjuga pe femei. Nu însă şi pe secretara sa, Gladdie. Îşi cunoştea prea bine şeful pentru a se lă sa prinsă în mrejele lui. Lucra de cinci ani pentru el, a şa că ştia absolut tot ce se putea şti despre el. În afar ă de aceasta,singurele femei care pă reau a fi sacre pentru el, singurele cucare nu se încurca, erau cele care lucrau aici, în magazin. Aceasta constituia una dintre puţ inele reguli ale vieţ ii saleintime pe care n-o încă lcase niciodat ă . Cine este? întrebă .

— Paul a şteapt ă pe fir. Vrei să vorbeşti cu el sau să -i spuncă eşti ocupat? Persoana cu care ai înt â lnire la ora zece şi unsfert trebuie să sosească din clipă în clipă .

— Nu-i nicio grabă . Era vorba de o întrevedere cu unfabricant milanez de genţ i, care îşi confecţ iona mă rfurile înspecial din piele de aligator şi de şopâ rlă . Dacă vine tipul,întreţ ine-l câ teva minute. Vreau să discut mai înt â i cu Paul.În mă sura în care putea, încerca să -şi pună copiii pe primulplan, înaintea orică ror alte probleme. Z â mbind, ridică receptorul. Paul era un fiu minunat. Salut, care-i treaba?

— Te-am sunat ca să -mi spui dacă vrei să vin după tinesau dacă preferi să ne înt â lnim acolo. Spre deosebire de



Jack, Paul era din fire un tip t ă cut, dar ast ă zi pă rea maipuţ in comunicativ ca oricâ nd.

— Unde să ne înt â lnim? Oferta lui Paul de a veni să -l ia dela magazin îl surprinse. Nu-şi amintea să -i fi fixat vreo

întrevedere, or, de obicei îşi amintea de înt â lniri, în specialdacă era vorba de copiii lui.

— Haide, tat ă ! După voce, Paul pă rea foarte agitat. Era clar că întrebarea tat ă lui să u nu-l amuzase. Nu e de glumit cuasemenea chestiuni.

— Nu glumesc, replică Jack, lă sâ nd din mâ nă eşantioanelede materiale franţ uzeşti, în timp ce scruta cu privirea hâ rtiile

de pe birou, în că utarea unei chei care să -i descifrezemisterul spuselor fiului să u. Unde mergem? Apoi, amintindu-şi, se simţ i stingherit. Oh, Hristoase, eu… Era vorba defuneraliile socrului lui Paul. Cum naiba uitase? Nu-şi notaseîn agendă şi, probabil că nu-i comunicase nici secretareiintenţ ia sa de a participa la funeralii, pentru că , dacă i-ar fispus, Gladdie i-ar fi amintit de ele şi în seara anterioar ă , şi îndiminea ţ a aceea.

— Ai uitat, nu-i a şa, tat ă ? Din vocea lui Paul r ă zbă tea unreproş nedisimulat. Nu-mi vine să cred!

— N-am uitat. Pur şi simplu, în clipa de fa ţă , mă gâ ndeamla altceva.

— La naiba. Ai uitat. Slujba religioasă are loc la pr â nz. La masă nu trebuie să fi prezent, dar cred că s-ar cuveni să viila slujbă . Şi Julie, sora lui, îi promisese că o să vină .

— Câţ i invita ţ i crezi că au? se interesă Jack, întrebâ ndu-secum o să -şi reprogrameze cele câ teva înt â lniri stabilitepentru acea după amiază . N-o să -i fie uşor să participe la înmormâ ntare, dar, dacă prezenţ a lui era importanţă pentruPaul, n-o să -l dezamă gească .

— La masă ? Nu ştiu… oamenii aceştia cunosc al naibii demult ă lume… Probabil că vor fi vreo două sau trei sute de

inşi. La nunta fiului să u, Jack avusese surpriza să vadă peste cinci sute de invita ţ i. Veniser ă oameni din toat ă ţ ara,



cu precă dere cunoscuţ i de-ai familiei Kingston. — Atunci, n-o să -mi resimt ă lipsa la masă , spuse Jack pe

un ton sec. Îţ i mulţ umesc că te-ai oferit să mă iei, dar prefer să ne înt â lnim acolo. Oricum, probabil că vei fi însoţ it de

Jan, de sora şi de mama ei. Eu voi sta ceva mai retras. — Ai grijă să te vadă Amanda, îl instrui Paul. Jan s-ar

supă ra foarte tare dacă mama ei ar r ă mâ ne cu impresia că n-ai venit la înmormâ ntare.

— Dimpotriv ă , cred că Amanda ar fi mult mai fericit ă dacă n-a ş veni, spuse Jack r â zâ nd, f ă r ă să facă un secret dinanimozit ăţ ile ce existau între ei. La nunt ă dansase de două

ori cu Amanda Kingston. În ambele ocazii, f ă r ă să scoat ă niciun cuv â nt, ea îi dă duse de înţ eles că nu putea să -l sufere.La fel ca toţ i ceilalţ i locuitori ai ora şului, Amanda citea înpermanenţă câ te ceva despre el în ziare. Or, de câ ndabandonase cariera de actriţă , ea adoptase pă rerile foartesobre ale soţ ului ei, potrivit că rora numele unui om nutrebuia să apar ă în presă decâ t la na ştere, la cununie şi la moarte. În schimb, numele lui Jack apă rea mereu în ziare fiedin cauza faptului că era v ă zut în compania unei actriţ enecunoscute sau a uneia foarte tinere, fie din pricina vreunei„lovituri” pe care o dă duse la Julie’s. Magazinul era faimospentru petrecerile fastuoase care se organizau în cinstea designerilor şi clienţ ilor. Lumea cer şea invita ţ ii la acestepetreceri. Doar cei din familia Kingston nu-şi exprimaser ă dorinţ a de a participa, iar el, ştiind că ei, oricum, n-ar veni,

nu-i invitase. — Să vii la timp, tat ă . Tu ai fi în stare să înt â rzii şi la

propria înmormâ ntare. — Să sper ă m că nu va avea loc prea cur â nd, spuse Jack,

gâ ndindu-se la atacul de cord care îl r ă pusese pe Matthew Kingston. Acesta murise cu patru zile în urmă , pe terenul detenis. Fusese cu doi ani mai t â nă r decâ t el şi cu şapte mai

bă tr â n decâ t soţ ia sa, Amanda, care abia împlinise cincizecide ani. Cei care jucaser ă tenis cu el încercaser ă să -i dea un



prim ajutor, dar eforturile lor se dovediser ă zadarnice. La cincizeci şi şapte de ani, Matthew era plâ ns de familia sa, deîntreaga comunitate a bancherilor şi de toţ i ceilalţ i cunoscuţ i.Dar Jack nu-l simpatizase niciodat ă . Îl considerase

înfumurat, posac şi plictisitor. — Deci ne vedem acolo, tat ă . Trebuie s-o iau pe Jan de la

mama ei, de acasă . Şi-a petrecut noaptea acolo. — Are nevoie de ceva? De o pă lă rie? De o rochie? O să -i cer

uneia dintre fete să -i aleagă ceva potrivit. În drum spre ea,poţ i să te opreşti aici ca să iei pachetul.

— Nu-i nevoie, tat ă . Paul zâ mbi. Uneori tat ă l lui era

enervant, dar avea o inimă foarte bună , motiv pentru care sesimţ ea foarte ata şat de el. Cred că Amanda le-a f ă cut rost detoate cele necesare. Deşi nu este deloc în formă , din cauza mor ţ ii lui Matt, dă dovadă , chiar şi acum, de un spirit organizatoric incredibil. E o femeie uluitoare.

— Regina de ghea ţă , spuse Jack, regret â ndu-şi cuvinteleaproape imediat ce acestea îi scă par ă de pe buze.

— Este ur â t să vorbeşti a şa despre o femeie care abia şi-a pierdut bă rbatul.

— Scuză -mă . Nu mi-am dat seama ce spun. Dar nu lovisedeparte de ţ int ă . Amanda lă sa întotdeauna impresia că esteperfect st ă pâ nă pe ea şi avea în permanenţă o ţ inut ă absolut ireproşabilă . Doar privind-o, Jack simţ ea un irezistibil impulsde a o ciufuli şi de a-i scoate cu gesturi brutale toate hainele. Amuzat de acest gâ nd, puse receptorul în furcă . Dar nu şi-oputu smulge pe Amanda din minte – lucru ciudat, av â nd în vedere că i s e înt â mpla foarte rar să -şi amintească deexistenţ a ei.

Îi pă rea r ă u pentru pierderea suferit ă de biata femeie,deoarece ştia ce înseamnă asta. Şi acum îşi mai aducea aminte cum se simţ ise la moartea lui Dori. Dar soacra luiPaul pă rea at â t de distant ă şi de rece încâ t îi venea greu s-o

compă timească cu adev ă rat. Amanda era al naibii deperfect ă . Insuportabil de perfect ă . Pe deasupra, continua –



incredibil! – să arate aproape la fel ca fosta Amanda Robbins,cea care se despă r ţ ise de cinematografie la două zeci şi şasede ani, pentru a se că să tori cu Matthew Kingston. Că să toria lor fusese un adev ă rat spectacol pentru Hollywood şi pentru

întreaga societate. După aceea, timp de mai mulţ i ani,oamenii f ă cuser ă pariuri, încercâ nd să ghicească dacă Amanda se va plictisi şi va reveni pe platourile de filmare.Dar ea renunţ ase definitiv la cariera de actriţă . Îşi pă strasedoar frumuseţ ea glacială . După toate probabilit ăţ ile, Matthew Kingston nici n-ar fi lă sat-o să se întoarcă la Hollywood. El secomportase de parcă ar fi fost st ă pâ nul ei.

Jack deschise dulapul pe care îl avea în camera de toalet ă şi constat ă cu bucurie că îşi lă sase acolo un costum maiînchis la culoare. În schimb, toate cravatele din colecţ ia pecare o pă stra în acel dulap pentru situa ţ ii de urgenţă erau fieroşii, fie albastre, fie galbene. Se îndrept ă cu pa şi mari spresecretariat, pentru a o că uta pe Gladdie.

— De ce nu mi-ai adus aminte de înmormâ ntare? o întrebă încrunt â ndu-se, deşi nu era supă rat.

Gladdie îşi dă du imediat seama că se preface. Jack f ă cea parte din categoria acelor oameni, puţ ini la numă r, careaveau curajul să r ă spundă pentru propriile greşeli. Acesta era şi unul din nenumă ratele motive pentru care ei îi f ă cea plă cere să lucreze pentru el. În ciuda reputa ţ iei lui, de insneserios şi iresponsabil, ea ajunsese să -l cunoască mult prea bine pentru a lua în seamă bâ rfele. Ca şef, Jack era grijuliu,

generos, demn de toat ă încrederea. Pe scurt, o f ă cea să sesimt ă bine la serviciu.

— Am crezut că problema asta s-a rezolvat. Ai uitat deînmormâ ntare? îl întrebă ea, schiţâ nd un zâ mbet.

Jack dă du aprobator din cap. — Probabil că asta dovedeşte receptivitatea mea la teoriile

lui Freud. Nu suport să merg la înmormâ ntarea unor oameni

mai tineri decâ t mine. Glad, vrei să -mi faci un serviciu? Du-te la magazinul acela care se află la capă tul str ă zii – Hermes,



îi spune – şi cumpă r ă -mi o cravat ă de culoare închisă . Să nufie prea mizerabilă , ci numai suficient de serioasă pentru a nu-l pune într-o situa ţ ie st â njenitoare pe Paul. Şi, oricum, să nu aibă desenat ă pe ea vreo femeie goală .

R â zâ nd, Gladdie îşi luă poşeta. Exact în acel moment, însecretariat intr ă fabricantul de genţ i, însoţ it de asistentul lui Jack. Înt â lnirea aceasta avea să fie foarte scurt ă .

Pe la ora unsprezece, Jack comandă o sut ă de genţ i.Gladdie se întorsese între timp de la Hermes, cu o cravat ă gri-fer, pe care erau desenate nişte minuscule figurigeometrice de culoare albă . Era perfect ă .

— Te-ai descurcat bine, îi spuse Jack recunoscă tor, întimp ce, f ă r ă a se uita în oglindă , îşi f ă cea un nod ireproşabilla cravat ă . Se îmbr ă case cu costumul de culoare gri închis şicu o că ma şă albă , iar în picioare avea o pereche de pantofifranţ uzeşti, confecţ iona ţ i manual. Adă ugâ nd la toate acestea pă rul lui blond roşcat, ochii că prui, calzi şi tr ă să turilefrumoase, parcă sculptate, se putea spune că ar ă ta senza ţ ional. Par respectabil? întrebă .

— Nu prea ştiu ce cuv â nt ar fi mai potrivit pentru tine…poate că „frumos” ar fi mai nimerit decâ t „respectabil”.Gladdie îi zâ mbi. Se deprinsese cu farmecele lui, la caredevenise imună . Iar lui îi plă cea lucrul acesta. Prezenţ a ei era liniştitoare, ca un balsam al sufletului. Nu dă dea nicio ceapă degerat ă pe aspectul, pe reputa ţ ia sau pe tendinţ a lui de a fiun afemeiat. Pentru ea, nu contau decâ t afacerile lui. Ar ăţ isuperb. Paul va fi mâ ndru de tine.

— Sper. Poate că încâ nt ă toarea lui soacr ă se va abţ ine să cheme brigada de moravuri atunci câ nd mă va vedea venind.Dumnezeule, câ t ur ă sc înmormâ nt ă rile! Începuse deja să seîntristeze, deoarece numai gâ ndul că se va duce la oînmormâ ntare îi aducea aminte de Dori. Hristoase, cegroaznic fusese atunci… şocul, durerea aceea insuportabilă ,

încercă rile chinuitoare de a înţ elege că iubita lui plecasepentru totdeauna de lâ ngă el… îi trebuiser ă ani de zile



pentru a-şi reveni, deşi se str ă duise să umple golul lă sat deea cu o mulţ ime de alte femei. Dar niciodat ă nu mai înt â lniseuna asemă nă toare. Dori fusese at â t de caldă , at â t defrumoasă , at â t de sexy, at â t de ştrengă riţă , at â t de

atr ă gă toare… într-un cuv â nt, senza ţ ională . Era de-ajuns să se gâ ndească la ea acum, cu câ teva minute înainte de miezulzilei, în timp ce cobora cu liftul, îmbr ă cat în hainele salesobre, ca să se simt ă deprimat. Trecuser ă doisprezece ani dela moartea ei, dar tot îi mai simţ ea lipsa.

Nu observ ă femeile care îl urmă reau pline de admira ţ iecum pă r ă seşte magazinul şi cum se a şază la volanul Ferrari-

ului să u. După colţ , apă să la maximum pedala deaccelera ţ ie. Motorul începu să urle. Cinci minute mai t â rziu,str ă bă tea bulevardul Santa Monica, îndrept â ndu-se spre biserica episcopală „Toţ i Sfinţ ii”, unde avea loc slujba religioasă . Se f ă cuse ora două sprezece şi zece minute, iar traficul era infernal. În acea zi caldă de ianuarie, toţ i oameniipă reau să se fi urcat în ma şini, pentru a se îndrepta în toatedirecţ iile posibile. Ajunse la „Toţ i Sfinţ ii” cu o înt â rziere dedouă zeci de minute. F ă r ă să facă niciun zgomot, se a şeză peun scaun din ultimul r â nd. Nu-şi putea imagina nici mă car câţ i inşi puteau fi acolo. Din locul în care st ă tea, i se pă rea că erau vreo şapte sau opt sute, deşi nu credea că în biserica aceea puteau intra at â t de mulţ i.

Încercă s-o ză rească pe fiica sa, Julie, însă aceasta se afla undeva, în mulţ ime. Şi nu-l putea vedea nici pe Paul, care

st ă tea în fa ţă , între soţ ia lui şi sora acesteia. La r â ndul să u,şi v ă duva era complet ascunsă de privirile sale. Jack nuputea ză ri decâ t coşciugul, care îl trimitea cu gâ ndul la destinul inevitabil al decedatului.

Era un coşciug simplu, din lemn de mahon. Pe marginiavea două mâ nere din alamă , iar deasupra un adev ă rat covor realizat din muşchi, pe care fuseser ă presă rate orhidee mici,

de culoare albă . Era auster, dar frumos, ca şi buchetele deflori din biserică . Peste tot se vedeau orhidee. Nu ştia cine



f ă cuse aranjamentele florale, dar intuia că numai Amanda ar fi fost în stare. Aceea şi atenţ ie pentru fiecare detaliu, chiar dacă momentul de fa ţă era cu totul altul, o remarcase şi la că să toria copiilor lor. Jack uit ă rapid de Amanda, amintindu-

şi că el însuşi este muritor. Pe tot parcursul înaltei slujbeepiscopale, r ă mase adâ nc cufundat în gâ nduri. Apoi rostir ă câ teva cuvinte un prieten de-al decedatului şi ambii să igineri. Paul vorbi puţ in, la obiect, dar cuvintele lui fur ă at â t de înduioşă toare încâ t Jack se trezi la sf â r şitul slujbeiaducâ ndu-i laude fiului să u.

— A fost foarte frumos, fiule, îi spuse cu voce r ă guşit ă . Poţ i

să ţ ii un discurs şi la înmormâ ntarea mea, atunci câ nd va veni vremea.Paul îşi clă tină capul cu un aer dezgustat şi îi înlă nţ ui

umerii cu bra ţ ul. — Nu-ţ i face iluzii deşarte. N-a ş fi în stare să spun nimic

bun despre tine, a şa că nu-ţ i mai bate capul de pomană . — Îţ i mulţ umesc, am înţ eles aluzia. Poate că ar trebui să

renunţ la tenis. — Tat ă …! spuse Paul, aruncâ ndu-i o privire semnificativ ă .F ă câ ndu-şi loc prin mulţ ime, plină de dezinvoltur ă ,

Amanda se apropia de locul de unde putea să -i salute pe ceicare veniser ă la slujbă . Înainte de-a apuca să schiţ eze vreomişcare, Jack se trezi privind-o ţ int ă . Soacra lui Paul era uluitor de frumoasă . În pofida anilor care se scurseser ă decâ nd renunţ ase la cinematografie, ar ă ta tot ca un star. Avea

o pă lă rie neagr ă , cu bor enorm, de care era prins un voal. Taiorul negru, deosebit de distins, îi fusese conceput – presupuse imediat Jack – de un creator de modă francez.

— Bună , Jack, spuse ea pe un ton calm, pă r â nd a fi foartest ă pâ nă pe sine. Totuşi, ochii ei imenşi, de culoare albastr ă ,erau at â t de îndurera ţ i, încâ t Jack se simţ i înduioşat.

— Îmi pare r ă u, Amanda. În pofida rela ţ iilor încordate

dintre ei, îşi dă du seama câ t de distrusă era din cauza mor ţ iisoţ ului ei. Dar mai mult decâ t at â t, nu prea avea ce să -i



spună . Ea se uit ă în alt ă direcţ ie, îşi înclină capul şi, o clipă mai t â rziu, se îndepă rt ă . La r â ndul să u, Paul plecă încă utarea lui Jan, care st ă tea de vorbă cu sora ei.

Jack mai ză bovi pe acolo un minut sau două , dar,

nemaiv ă zâ nd niciun cunoscut, se hot ă r î să se retragă discret,f ă r ă să -şi mai deranjeze fiul.

O jumă tate de or ă mai t â rziu, Jack se întorcea în biroullui. Totuşi, în după amiaza aceea nu f ă cu nimic altceva decâ t să se gâ ndească la familia Kingston, care pierduse unmembru important, poate unicul care o ţ inea unit ă . Deşi nu-lsimpatizase pe Matthew, nu putea nega faptul că acesta

merita tot respectul şi că cei care îl iubiser ă trebuiaudeplâ nşi pentru o pierdere at â t de nea şteptat ă . Pe de alt ă parte, toat ă după amiaza, indiferent ce f ă cea, Jack fu urmă rit de amintirea adoratei sale Dori. Scoase pâ nă şi fotografia ei. Ise înt â mpla foarte rar lucrul acesta, dar continua s-o ţ ină înfundul unui sertar al biroului exact pentru astfel demomente. Era o fotografie f ă cut ă pe plaja din Saint-Tropez.Cobor â ndu-şi privirile spre chipul ei sur â ză tor, simţ i că -ilipseşte enorm… mai mult ca oricâ nd.

Gladdie intr ă în birou o dat ă sau de două ori, să vadă ceface, însă îşi dă du seama că voia să r ă mâ nă singur. Îi cerusesă -i anuleze şi ultimele două înt â lniri.

Jack nu avea nici cea mai vagă idee că , exact în momentul

în care Gladdie intra pentru a doua oar ă în biroul să u, era pomenit în casa din Bel Air, de Amanda Kingston.

— A fost dr ă guţ din partea tat ă lui t ă u că a venit, îi spuseea lui Paul, câ nd plecar ă , în sf â r şit, şi ultimii musafiri. După amiaza li se pă ruse tuturor interminabilă . Pâ nă şi Amanda era epuizat ă , în ciuda echilibrului ei interior greu dezdruncinat.

— I-a pă rut foarte r ă u de Matthew, o asigur ă Paul,atingâ ndu-i cu afecţ iune bra ţ ul.

Ea dă du din cap, apoi îşi întoarse privirile spre fiicele sale. Amâ ndouă erau foarte afectate de moartea tat ă lui lor.



Suferinţ a le determinase ca, mă car acum, să înceteze lupta lor perpetuă . Între Jan şi sora ei, Louise, era o diferenţă de v â rst ă de numai un an şi ceva. Cu toate acestea, sedeosebeau din absolut toate punctele de vedere. Şi se

înfruntau, permanent, zi şi noapte, încă din copilă rie. Dar înaceste momente, îşi dă duser ă mâ na pentru a-şi alina mama.Paul le lă să singure, retr ă gâ ndu-se discret în bucă t ă rie, cuintenţ ia de a bea o cea şcă de cafea. Personalul de serviciu,încă prezent, continua să spele farfuriile şi paharele lă sate înurmă de cei peste trei sute de oameni care veniser ă să -şiprezinte omagiile familiei Kingston.

— Nu-mi vine să cred că ne-a lă sat să respir ă m puţ in,şopti Amanda în vreme ce st ă tea cu spatele spre ambele feteşi cu privirile a ţ intite pe fereastr ă , spre gr ă dina lor perfect aranjat ă .

— Nici mie nu-mi vine să cred, zise Jan, cu ochii înot â ndîn lacrimi.

Louise oft ă adâ nc. Şi ea îşi iubise tat ă l, însă nu seînţ elesese cu el. Întotdeauna i se pă ruse că fusese mai dur cuea decâ t cu Jan, deşi, în aparenţă , avea pretenţ ii mai mari dela ea. Astfel, se înfuriase atunci câ nd ea se hot ă r â se să numai urmeze avocatura, prefer â nd să se mă rite la terminarea colegiului. Şi, asta, în pofida faptului că avusese parte de ocă snicie reuşit ă . Pe parcursul primilor cinci ani, adusese pelume trei copii. Dar el avusese ceva de spus şi în privinţ a aceasta. Considerase că face prea mulţ i copii. În schimb, nu-l

deranjase niciodat ă faptul că Jan nu-şi propusese şi nici nuse ostenise să -şi facă o carier ă serioasă . De asemenea, nuavusese nimic împotriv ă ca Jan să se mă rite cu un bă rbat care lucra în lumea spectacolului, nemaivorbind de faptul că tat ă l lui nu era decâ t un simplu comerciant, de pe RodeoDrive. Louise nu-l simpatiza pe Paul. Şi nici nu-şi ascundea sentimentele pe care le nutrea fa ţă de el. Soţ ul ei era avocat

la „Loeb Loeb”, deci un om mult mai potrivit pentru a faceparte din familia Kingston.



În timp ce Jan plâ nse pe tot parcursul după amiezii dinziua înmormâ nt ă rii, Louise nu se putu gâ ndi decâ t la observa ţ iile pe care i le f ă cuse tat ă l lor, la problemele pe carei le ridicase un om at â t de dificil, la desele ocazii în care se

îndoise de dragostea pă rintelui să u. Simţ ea nevoia să -şiîmpă rt ăşească gâ ndurile cuiva, însă ştia că nici mama, nicisora ei n-ar fi înţ eles-o. Mama ei, cel puţ in, nu suportaseniciodat ă s-o audă criticâ ndu-l pe tat ă l ei. Iar acum, cu at â t mai mult av â nd în vedere faptul că , după opinia ei, Matthew Kingston se transformase deja într-un sf â nt.

— A ş vrea să v ă amintiţ i amâ ndouă câ t de minunat a fost,

spuse Amanda, întorcâ ndu-se spre ele. Bă rbia îi tremura, iar ochii i se umpluser ă de lacrimi. Pă rul ei blond era str â ns cugrijă la spate, într-un coc mic. Ambele fete îşi dă deau seama de faptul că Amanda le întrecea cu mult în frumuseţ e.Fusese o femeie superbă şi continua să -şi pă streze gra ţ ia.Louise o invidiase întotdeauna din cauza asta. Aveau omamă la nivelul că reia nu se puteau ridica, o mamă ale că reia ştept ă ri, întotdeauna prea mari, nu puteau fi împlinite.Louise nu înţ elesese niciodat ă pe deplin latura mai umană a personalit ăţ ii ei.

— Vulnerabilitatea, nesiguranţ a permanent ă , care îiumbrise via ţ a, fiind tot timpul ascunsă sub „fa ţ ada” eidesă v â r şit ă . Jan era mai apropiat ă de mama lor, iar lucrulacesta st â rnea noi resentimente între cele două surori.Louise o învinuise întotdeauna pe Jan că ar fi protejata

pă rinţ ilor, în timp ce Jan se considerase în permanenţă acuzat ă pe nedrept, deoarece nu se simţ ea favorizat ă .

— Să nu v ă îndoiţ i nicio clipă că tat ă l vostru va iubit foarte, foarte mult, adă ugă Amanda. Dar nu-şi putu continua ideea, din cauza lacrimilor care o podidir ă . Nu-i venea să creadă că Matthew murise, nu-i venea să creadă că nu avea s-o mai ţ ină niciodat ă în bra ţ e. Cel mai groaznic coşmar al ei

se transformase în realitate. Fusese în totalitate dependent ă de el. Nu era în stare să -şi imagineze via ţ a în absenţ a soţ ului



ei. — Oh, mamă ! Jan o str â nse pe Amanda în bra ţ e, ca pe un

copil neajutorat.F ă r ă să scoat ă un cuv â nt, Louise pă r ă si încă perea pentru

a se duce la Paul. Acesta îşi bea cafeaua, la masa din bucă t ă rie.

— Cum se simte? o întrebă el, îngrijorat.Louise ridică din umeri. Se vedea că sufer ă , dar, ca de

obicei, durerea îi era amestecat ă cu furie. Copiii ei plecaser ă deja acasă , însoţ iţ i de femeia care-i îngrijea, iar soţ ul ei seîntorsese la serviciu. Deci nu mai avea alt interlocutor în

afara lui Paul. — E total debusolat ă . Toat ă via ţ a a fost dependent ă de el.El îi spunea câ nd să se scoale şi câ nd să se culce, ce să facă ,cu cine să se împrietenească . Nu înţ eleg cum de i-a permis s-o domine în halul ă sta. A fost dezgust ă tor.

— Poate că de a şa ceva avea nevoie, spuse Paul, privind-ocu interes pe cumnata sa. Era în permanenţă at â t defurioasă şi de refractar ă , încâ t ajunsese să se îndoiască defericirea ei în că să torie. Familia Kingston, ca oricare alta, îşiavea secretele ei şi preferinţ e ascunse, întotdeauna fusesecurios să le audă pe fete discut â nd despre mama lor. Fiecaredintre ele o vedea prin alt ă prismă , dar amâ ndouă ocunoşteau pe femeia care se ascundea dincolo de masca recepe care Amanda o arbora în prezenţ a celorlalţ i. Şi acea femeiese deosebea radical de cea cu care veneau în contact oamenii

din exterior. Era o femeie neajutorat ă , înspă imâ ntat ă , care îşit ă inuia frica. Paul se întreba dacă exista vreun motiv realcare o determinase pe Amanda să pă r ă sească definitiv lumea filmului. Poate că nu era vorba numai de interdicţ ia luiMatthew, dar şi de propriile sale temeri. „Se va descurca”, oasigur ă el pe Louise, neştiind ce altceva i-ar putea spune.Louise tocmai îşi turna vin într-un pahar. Prea se complă cea

în postura de victimă … „Jan va avea grijă de ea”, adă ugă Paul, pentru a-şi linişti cumnata. Dar remarca nu f ă cu decâ t



s-o înfurie. — Mda, pun pariu că o să aibă grijă de ea. Întotdeauna s-a

gudurat pe lâ ngă mama. Absolut întotdeauna, chiar şi încopilă rie. Mă mir că nu v-a ţ i oferit să v ă muta ţ i aici, cu ea. O

asemenea ofert ă ar impresiona-o. Ştii doar că va avea nevoiede ajutor ca să pună la punct toate problemele legate deadministrarea averii. Sunt sigur ă că tu şi Jan o să fiţ i ală turide ea.

— De ce eşti at â t de încr â ncenat ă , Lou? o întrebă Paul,folosind diminutivul cu care i se adresa Jan. Louise îi aruncă o privire inexpresiv ă , surprinză tor de asemă nă toare cu aceea

a mamei sale. Însă , dacă nu f ă ceai abstracţ ie de ochi, puteaiafirma că semă na leit cu Matthew. Adică era dr ă guţă , nimicmai mult. Dintre cele două fete, Jan avea un fizic mult maiatr ă gă tor. Nimeni nu încearcă să -ţ i facă vreun r ă u.

— Este prea t â rziu pentru asemenea asigur ă ri, spuse ea,reumplâ ndu-şi paharul cu vin, imediat după ce-l golise. Demai mulţ i ani mi se face încontinuu câ te un r ă u. Poate că ,după dispariţ ia tatei, mama va reuşi să se maturizeze. Poatecă şi noi, ceilalţ i, ne vom maturiza. Şi, cu aceste cuvinte,Louise îşi lă să paharul pe masă , apoi ieşi în gr ă dină . Paul n-o urmă .

De la fereastra biroului în care se aflau, Jan şi Amanda oză rir ă pe Louise.

— Iar s-a supă rat pe mine, spuse Jan. Întotdeauna gă seştecâ te un motiv de supă rare.

— M-a ş bucura dacă a ţ i pune capă t acestor confrunt ă ripermanente, zise Amanda cu tristeţ e în glas, uit â ndu-se la fiica sa mai mică . Am crezut că , o dat ă cu trecerea timpului, veţ i lă sa deoparte animozit ăţ ile şi veţ i deveni prietene. Maiales atunci după ce o să v ă mă rita ţ i şi o să aveţ i copii. Amanda sperase lucrul acesta încă de pe vremea câ nd Louise

şi Jan fuseser ă în fa şă , dar privirea plină de regret care

apă ru în ochii fiicei sale aproape imediat ce termină de vorbit, se dovedi câ t se poate de gr ă itoare.



— Pă i, eu nu… nu… — Ce? Pentru o clipă , Amanda pă ru derutat ă şi at â t de

trist ă încâ t lui Jan i se str â nse inima. — Nu am copii, îi spuse Jan pe un ton care atrase imediat

atenţ ia mamei sale. — Nu vrei să ai copii? Amanda pă rea uluit ă , de parcă o

asemenea dorinţă ar fi fost o dovadă de tr ă dare. — Ba da, spuse Jan, dâ nd aprobator din cap. Apoi se uit ă

pe fereastr ă , la sora ei. Lou adusese pe lume trei copii, îndecurs de numai cinci ani. Îi ză mislise exact atunci câ nddorise, ca şi cum copiii s-ar fi f ă cut uşor, la comandă , ca o

plă cint ă . De data aceasta, Jan era geloasă . Bineînţ eles că vreau. Încercă m de un an, dar n-am reuşit. — Asta nu înseamnă nimic. Amanda îi zâ mbi. Uneori,

durează mai mult. Fi r ă bdă toare. — Pentru tine, n-a „durat mai mult”. Ne-a ţ i avut în primii

doi ani după că să torie. Oft â nd, Jan se uit ă la degetele cucare mama sa o bă tu uşor pe mâ nă . O clipă mai t â rziu, câ ndîşi ridică privirile, Amanda v ă zu în ochii ei un amestecsf âşietor de suferinţă , teamă şi dezamă gire crunt ă . I-amcerut lui Paul să vină cu mine la un medic, dar n-a vrut.Spune că e o nebunie să mă agit at â ta.

— Tu ai vorbit cu medicul? Crede că ar putea fi vreoproblemă ? Amanda pă rea cu adev ă rat îngrijorat ă din pricina ei.

— Nu ştie ce să zică , dar crede că n-ar strica să ne

supunem unui consult. Mi-a dat numele unui specialist. Pauls-a înfuriat câ nd a auzit una ca asta. Cică at â t sora lui, câ t şisora mea au copii, a şa încâ t nu exist ă niciun motiv ca noi să înt â mpină m dificult ăţ i. Dar nu întotdeauna lucrurile sunt at â t de simple…

Brusc, Amanda se întrebă dacă nu cumva omisese ceva anume, vreo boală grav ă din tinereţ ea fiicei sale, vreo fapt ă

necugetat ă , vreun avort. Dar nu îndr ă zni s-o chestioneze înaceast ă privinţă . Era mai bine să lase problema în seama



medicului. — Bine, atunci poate că ar trebui să -l asculţ i pe Paul, să

nu-ţ i mai faci griji, cel puţ in deocamdat ă . — Dar nu mă pot gâ ndi decâ t la asta, mamă , i se confesă

Jan, izbucnind în plâ ns. Sf âşiat ă de durere, Amanda îi v ă zulacrimile rostogolindu-i-se pe obraji, apoi picur â ndu-i perochie. Îmi doresc at â t demult să am un copil… şi sunt at â t de îngrozit ă la gâ ndul că s-ar putea să nu-l am niciodat ă …

— Bineînţ eles că o să -l ai… spuse Amanda. Nu suporta să -şi vadă fiica at â t de nefericit ă , mai ales acum, câ nd abia îşipierduse tat ă l. Mai t â rziu, dacă nu vei reuşi să faci un copil,

n-ai decâ t să adopţ i unul. — Paul n-ar fi de acord sub nicio formă . Vrea să aibă propriii lui copii.

La auzul acestei afirma ţ ii, Amanda f ă cu un efort ca să -şiţ ină gura, pentru că ar fi fost tentat ă să -i spună că , după cum vorbea, Paul nu pă rea numai dificil, ci şi extrem deegoist.

— Peste dificultatea aceasta s-ar putea trece mai t â rziu.Dar, pe moment, încearcă să te destinzi. Oricum, sunt în

stare să pariez pe orice că vei r ă mâ ne însă rcinat ă câ nd nicinu te vei gâ ndi.

Jan dă du aprobator din cap, deşi, după expresia ochilor,se vedea clar că era departe de a fi convinsă . Tot anul sefr ă mâ ntase din cauza acestei probleme, îngrijorarea iniţ ială cedase repede locul panicii. Dar, dacă aceast ă discuţ ie n-oliniştise, ea servise totuşi la ceva. Deschisese o portiţă întremamă şi fiică .

— Vorbeşte-mi de tine, mamă . Cum o să te împaci cudispariţ ia tatei?

Era o întrebare chinuitoare, la auzul că reia Amanda izbucni din nou în plâ ns. Cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, ea clă tină din cap.

— Nu mă pot imagina tr ă ind f ă r ă el. Niciodat ă n-o să mă mai pot apropia de un alt bă rbat, Jan. N-a ş putea suporta.



Am fost că să torit ă cu Matthew timp de două zeci şi şase deani – mai mult de o jumă tate din via ţă . Nici mă car nu mă pot gâ ndi ce-o să fac de-acum încolo… cum o să mă trezesc înfiecare diminea ţă … Jan îşi luă mama în bra ţ e, f ă r ă să

rostească un cuv â nt. Ar fi vrut să -i promit ă că va veni o vreme câ nd se va împă ca cu situa ţ ia, dar nici ea nu şi-oputea închipui supravieţ uind f ă r ă tat ă l ei. Matthew Kingstonfusese for ţ a vitală a familiei lor. El o izolase pe Amanda delume, îi spusese ce să facă în fiecare situa ţ ie, o tratase, deşifusese cu numai şapte ani mai v â rstnic decâ t ea, de parcă i-ar fi fost pă rinte. Efectiv nu pot tr ă i f ă r ă el, adă ugă Amanda,

şi Jan îi dă du dreptate.Mai vorbir ă despre Matthew timp de o or ă , pâ nă câ nd,într-un t â rziu, Paul reveni în încă pere. Lou se dusese acasă f ă r ă să -şi ia r ă mas-bun. Plecase plâ ngâ nd, după ce le privisepe mama şi sora ei st â nd la fereastr ă . Şi Paul trebuia să seretragă , deoarece avea de lucru acasă . Se f ă cuse aproape ora şase. Oricâ t de greu i-ar fi fost Amandei, mai devreme saumai t â rziu, tot ar fi fost nevoiţ i s-o pă r ă sească . Amanda trebuia să se deprindă să înfrunte via ţ a de una singur ă .

Despă r ţ irea de ea fu at â t de înduioşă toare, încâ t Janizbucni din nou în plâ ns v ă zâ nd-o cum le face semn cu mâ na de pe treptele de la intrarea casei din Bel Air, îmbr ă cat ă întaiorul ei negru.

— Dumnezeule, Paul, o să moar ă f ă r ă tata. Plâ ngea încontinuu, neput â ndu-se gâ ndi decâ t la tat ă l pe care îlpierduse, la sora sa at â t de ostilă , la mama îndurerat ă şi la copilul care nu voia să vină pe lume. Suferinţ a ei era copleşitoare. Ţ inâ nd-o de mâ nă , în timp ce conducea ma şina spre casă , Paul încercă s-o liniştească .

— O să -şi revină . Uit ă -te la ea. Este încă t â nă r ă şifrumoasă . Pe toţ i sfinţ ii, peste şase luni, tot Los Angeles-ul va bate la uşa ei, pentru a o invita la o plimbare prin ora ş. Poate

că se va hot ă r î chiar să se întoarcă pe platourile de filmare.Cu siguranţă are suficient ă vitalitate pentru a trece la fapte.



— Chiar dacă şi-ar dori, n-ar face-o, fiindcă ar nesocotiinterdicţ ia tatei. A vrut-o numai pentru el, iar ea a renunţ at la carier ă pentru că l-a iubit. Ştiind că Jan l-ar fi omor â t dacă şi-ar fi dat drumul la gur ă , Paul se abţ inu să -i spună

că , în cazul acesta, Matthew Kingston fusese, probabil, celmai egoist bă rbat din lume. Şi cum poţ i insinua că mama osă se înt â lnească cu alţ i bă rba ţ i? Este dezgust ă tor.

— Nu este dezgust ă tor, îi replică el, calm. Asta-i realitatea, Jan. Amanda are cincizeci de ani. Tat ă l t ă u a murit, ea nu.Doar nu te a ştepţ i s-o vezi petrecâ ndu-şi singur ă tot restul vieţ ii.

Jan îi aruncă o privire scurt ă . V ă zâ ndu-l că schiţ ează unzâ mbet şters, se înfurie. — N-o să se înt â lnească cu nimeni! Pentru numele lui

Dumnezeu, doar nu-i seamă nă tat ă lui t ă u. A avut parte de ocă snicie minunat ă şi l-a iubit pe tata.

— Atunci, probabil că va dori să se recă să torească . N-ar fio crimă .

— Nu-mi vine să cred că poţ i vorbi a şa, spuse Jansmulgâ ndu-şi degetele din mâ na lui. Îl privea lung, cu ochii

mă riţ i. Chiar crezi că mama mea o să se înt â lnească cu alţ ib ă rba ţ i? Eşti bolnav! N-ai niciun strop de respect, pentrunimic! Şi, pe deasupra, n-o cunoşti pe mama.

— Presupun că nu, draga mea, îi replică el pe un tonliniştitor. Dar cunosc oamenii, în general.

Jan nu-i mai adresă niciun cuv â nt. Parcurser ă restuldrumului în t ă cere, ea furioasă , uit â ndu-se fix pe geamulportierei. Ar fi fost în stare să jure pe un morman întreg deBiblii că mama ei va r ă mâ ne credincioasă memoriei soţ uluisă u pentru tot restul vieţ ii.



2

În luna iunie, Amanda Kingston îşi duse ambele la fiice înSanta Barbara, la Biltmore. Paul se afla la New Nork, undeperfecta contractul unui nou film, iar soţ ul lui Louise, Jerry,plecase la Denver, pentru a participa la o conferinţă juridică .Cele trei femei profitaser ă de aceast ă ocazie ideală ca să petreacă puţ in timp împreună . Dar imediat ce se instalar ă înhotel şi se rev ă zur ă pentru a sta de vorbă , fetele îşi dă dur ă seama că mama lor continua să fie foarte deprimat ă . Ştiau că purta în permanenţă haine de culoare neagr ă , că nu-şi lă sa

pă rul niciodat ă liber, ci şi-l str â ngea la spate, în coc, că avea o figur ă sever ă şi că nu se mai machia, însă plâ nsulnest ă pâ nit în care izbucni Amanda atunci câ nd Jan o întrebă cum o mai duce le îngrozi pe amâ ndouă .

Acela fu unul dintre rarele momente câ nd fetele renunţ ar ă la animozit ăţ ile dintre ele. Grija pentru soarta mamei lor avudarul să le unească . Duminică diminea ţ a, în timp ce Amanda

mai dormea, ele cobor â r ă împreună la parter, în sufragerie,pentru a lua micul dejun.

— Ar trebui să consulte un medic. Este prea deprimat ă ,spuse Louise câ nd ajunser ă la clă titele cu mure. Mă sperie.Cred că ar fi necesar să i se dea nişte Prozac… sau Valiumsau, mă rog, ceva de genul ă sta.

— Medicamentele n-ar face decâ t să -i înr ă ut ăţ ească

situa ţ ia. Trebuie să iasă în lume, să -şi frecventeze prietenii.Să pt ă mâ na trecut ă m-am înt â lnit cu doamna Auberman,care mi-a zis că n-a mai v ă zut-o pe mama de la moartea tatei. Asta înseamnă cinci luni. Nu poate sta încuiat ă în casă o veşnicie, ca să dea fr â u liber lacrimilor.

— Dar e în stare? spuse Louise, privindu-şi sora în ochi şiîntrebâ ndu-se, ca întotdeauna, dacă ele două aveau, totuşi,

ceva în comun. Ştii doar că asta ar fi fost dorinţ a tatei. Dacă i-ar fi putut lă sa instrucţ iuni în sensul acesta, ar fi fost înstare să cear ă să fie îngropat ă o dat ă cu el.



— Ce idee detestabil ă ! Jan îşi privi sora mai mare, brusc

înfuriat ă . Parcă n-ai şti că nu putea suporta s-o vadă nefericit ă !

— Iar tu parcă n-ai şti că nu suporta s-o vadă f ă câ nd

altceva decâ t ceea ce dorea el, adică urmă rindu-ne cum luă mlecţ ii de balet sau jucâ nd bridge cu soţ iile partenerilor lui.Cred că , în subconştient, ea are certitudinea că el ar fi vrut ca ea să ducă exact genul acesta de via ţă mizerabilă . După pă rerea mea, mama trebuie să consulte un psihoterapeut,spuse Louise f ă r ă înconjur.

— Şi dacă am lua-o într-o vacanţă ? Jan considera că ideea

aceasta era atr ă gă toare, cu at â t mai mult cu câ t ea, carelucra la o galerie de art ă , n-avea nicio problemă să -şi ia câ teva zile libere. Louise, în schimb, nu vedea cum şi-ar fiputut lă sa copiii singuri. Atunci, să amâ nă m vacanţ a pâ nă înseptembrie, câ nd copiii t ă i se întorc la şcoală . Am putea s-oducem pe mama la Paris.

— Bună idee, confirmă Louise.

La pr â nz

îns

ă , c

â nd

îiîmp

ă rt ăş

ir ă mamei lor aceast

ă idee,ea clă tină din cap, dâ ndu-le un r ă spuns prompt: nu putea să

le însoţ ească . — Efectiv, mi-e imposibil să plec de acasă în momentul

acesta, spuse ea cu fermitate. Am prea multe lucruri def ă cut. Este vorba de avere, desigur. Nu vreau să am bă taie decap tot restul vieţ ii.

Ambele fete ştiau că scuza ei nu st ă tea în picioare. Înrealitate, f ă r ă Matthew, Amanda nu dorea să reintre în lumea celor vii.

— Lasă -i pe avoca ţ i să se ocupe de avere, mamă , spuseLou, pragmatică . Oricum, lor le revine sarcina asta. Ţ ie ţ i-ar prinde bine o că lă torie.

Amanda ezit ă . După o perioadă lungă de t ă cere, clă tină dincap. Lacrimile îi inundar ă din nou ochii.

— Nu vreau să plec nică ieri, spuse cu sinceritate. M-a şsimţ i prea vinovat ă .



— Pentru ce? Pentru că vei cheltui nişte bani? Sunt sigur ă că îţ i poţ i permite să faci o că lă torie pâ nă la Paris.

De fapt, şi-ar fi putut permite să facă foarte multe că lă torii,după cum ştiau cu toţ ii. Adev ă rata problemă pă rea să fie

mult mai profundă , mult mai greu de dat la iveală şi desoluţ ionat.

— Nu-i vorba de asta… Pur şi simplu… pur şi simplu, f ă r ă Matthew, nu am dreptul să fac a şa ceva… De ce a ş zburda?De ce mi-a ş propune să mă distrez? Rostise cu greu acestecuvinte, înainte de a izbucni în hohote de plâ ns. Dar simţ isenevoia să vorbească . De ce am r ă mas în via ţă , câ nd el a

murit? Este at â t de nedrept… De ce a trebuit să se înt â mplea şa? — S-a înt â mplat, mamă , şi cu asta, basta, spuse Jan cu

blâ ndeţ e în glas. Nu este nimeni vinovat – nici tu, nici el, nicialtcineva. A fost doar o mare neşansă . Însă tu trebuie să -ţ iduci via ţ a mai departe… pentru binele t ă u… pentru binelenostru… Gâ ndeşte-te puţ in. Dacă nu vrei să mergi la Paris, osă plecă m pentru câ teva zile la New York sau la SanFrancisco. Trebuie să faci ceva. Nu poţ i renunţ a la via ţă ,mamă . Nu asta ar fi fost dorinţ a tatei.

Dar, în drum spre casă , continuâ nd aceast ă discuţ ie,ambele fete îşi dă dur ă seama că mama lor nu era încă pregă tit ă să facă fa ţă lumii exterioare. Îşi jelea prea amarnic bă rbatul pentru a se gâ ndi mă car ca în viitor să -şi gă sească oocupa ţ ie constructiv ă sau amuzant ă .

— Cum o duce? se interesă Paul duminică seara, câ nd,întorcâ ndu-se de la New York, fu înt â mpinat de Jan la aeroport.

— E total debusolat ă . Lou susţ ine că ar trebui să i seprescrie Prozac. Eu nu ştiu ce să mai cred. Parcă ar fiîncercat să se îngroape o dat ă cu tata.

— Probabil că asta ar fi fost dorinţ a lui. Şi mai mult ca

sigur că ea e conştient ă de lucrul acesta. — Vorbeşti ca sora mea, spuse Jan, întorcâ ndu-şi privirile



spre fereastr ă , apoi se uit ă la el fix. Vreau să -ţ i cer ceva. Aceast ă ultimă propoziţ ie fusese rostit ă pe un ton at â t desolemn, încâ t Paul o privi zâ mbitor. După că lă toria pe care of ă cuse la New York, se bucura s-o revadă . Realmente, îi

simţ ise lipsa. — Desigur. Vrei ca Amanda să se înt â lnească cu tata?

Nicio problemă . Fac toate aranjamentele necesare. Tata o să fie nebun de fericire.

Ideea era at â t de scandaloasă , încâ t pâ nă şi Jan izbucni înr â s. Cu toate acestea, o fracţ iune de secundă mai t â rziu,chipul ei redeveni serios. Oricare ar fi fost rugă mintea ei,

Paul simţ ea că ea era legat ă de o problemă foarte important ă pentru soţ ia sa. — Altceva am în minte, spuse ea nervoasă , neştiind cum

să abordeze acel subiect spinos. — Dă -i drumul, Jan. Te ascult. — Vreau să mergem împreună la un medic. La un

specialist, mai exact. Au trecut şase luni de câ nd am discutat ultima dat ă despre treaba asta şi nu s-a înt â mplat nimic…Se vedea clar că dorea cu ardoare să primească r ă spunsula şteptat, dar Paul nu se lă să înduioşat.

— Dumnezeule, iar ăşi! Niciodat ă nu te la şi pă guba şă , nu-ia şa? În ultimele şase luni m-am chinuit să închei cel maiavantajos contract cinematografic din întreaga mea carier ă ,iar tu nu te gâ ndeşti decâ t la copii. Nici n-aveai cum să r ă mâ iînsă rcinat ă , Jan. Am stat mai mult timp prin avioane decâ t pe acasă . Cum poţ i să spui că suntem un cuplu cu problemecare necesit ă un consult medical?

În urechile soţ iei sale, aceasta suna ca un refuz,întotdeauna existau scuze sau motive plauzibile care puteaufi invocate, însă de fapt, deşi se str ă duiser ă mai mult decâ t era el dispus să admit ă , ea nu r ă mă sese însă rcinat ă .

— Nu vreau decâ t să aflu dacă este ceva în neregulă . S-ar

putea ca amâ ndoi să fim să nă toşi. Sau poate că eu am vreoproblemă . A ş vrea să ştiu exact despre ce este vorba. Asta-i



tot. Îţ i cer chiar at â t demult?În timp ce vorbise, ochii i se umpluser ă de lacrimi. Paul

oft ă , apoi o privi cu atenţ ie. — De ce nu-ţ i faci un control? Pâ nă să termini analizele, s-

ar putea să r ă mâ i însă rcinat ă .Dar ea nu credea. Trecuse mai bine de un an şi jumă tate

de câ nd încercau să facă un copil. Pâ nă şi ginecologul eipă rea îngrijorat. Chiar el o sf ă tuise ca, în cazul în care voia cu tot dinadinsul să devină mamă , să se supună unuiconsult mai amă nunţ it. Drept urmare, cu trei să pt ă mâ ni înurmă , se dusese la un specialist, care o asigurase că n-are

nicio problemă . Dar nu-i mă rturisise acest lucru lui Paul, a şa cum nu-i spusese nici că specialistul voia să -l consulte şi peel.

— După ce o să mă duc la medic, o să mergi şi tu? — Poate. Paul nu vru să se angajeze printr-un r ă spuns

ferm. O clipă mai t â rziu, punea capă t discuţ iei, dâ nd radioulun pic cam tare. Copleşit ă de tristeţ e, Jan r ă mase cu privirilea ţ intite afar ă , pe fereastr ă . Începea să -şi piardă oricesperanţă , în special din cauza atitudinii soţ ului ei.

În luna august, medicul specialist îi confirmă faptul că era perfect să nă toasă . Ori între spermatozoizii lui şi ovulele ei nuexista compatibilitate – îi spuse el – ori, dacă era vorba totuşide o problemă , aceea se datora exclusiv soţ ului ei. Însă câ ndabordă din nou subiectul, Paul se înfurie. Detesta să fiesupus at â tor presiuni. Traversa o perioadă dificilă , deoarece

marele lui contract eşuase. Şi era profund dezgustat de sexulplanificat, ca şi de scenele de isterie pe care i le f ă cea Jan la două să pt ă mâ ni după fiecare contact, câ nd constata că nur ă mă sese însă rcinat ă .

— Scoate-ţ i din minte chestia asta, mă car pentru un timp!strigă el într-o sear ă , câ nd Jan se ar ă t ă dornică să facă dragoste deoarece se afla în „perioada optimă ”. Apoi plecă de

acasă , pentru a bea un pahar de whisky în compania tat ă luisă u. Jack avea o partener ă nouă . Era o actriţă cunoscut ă de



toat ă lumea, motiv pentru care numele lui apă rea din nou înziare, aproape zilnic. Dar conversa ţ ia lor nu se limit ă doar la actriţă , ci şi la intrarea lui Paul în afacerile tat ă lui să u. Jack dorea mai mult ca oricâ nd să -l aibă partener, însă , din

punctul de vedere al fiului să u, chestiunea aceasta fuseselă murit ă o dat ă pentru totdeauna. În urma înt â lnirii lor, Paulajunse să creadă că toat ă lumea voia să obţ ină câ te ceva dela el.

În luna septembrie, Louise şi Jan mai încercar ă o dat ă s-oconvingă pe mama lor să le însoţ ească într-o că lă torie.Rezultatul fu acela şi: Amanda refuză categoric. Între timp,

slă bise aproape şapte kilograme şi continua să stea închisă în casă . În luna decembrie, ambele ei fiice intrar ă în panică . — Trebuie să facem ceva, îi spuse Jan agitat ă lui Louise, în

timpul unei convorbiri telefonice. În urmă cu două să pt ă mâ ni, de ziua Recunoştinţ ei, mama lor plâ nseseîncontinuu în timpul mesei. Proasta ei dispoziţ ie le stricasecheful pâ nă şi copiilor. Nu mai suport s-o v ă d a şa, adă ugă Jan.

— Poate că ar trebui s-o lă să m singur ă , filosof ă Louise.Poate că acesta este modul de via ţă pe care şi-l doreşteacum, după dispariţ ia tatei. Cine suntem noi ca să decidemîn locul ei dacă trebuie să şi-l schimbe sau nu?

— Suntem copiii ei. N-o putem lă sa în voia sor ţ ii. Eu, celpuţ in, n-am s-o las.

— Atunci, gâ ndeşte-te tu la o soluţ ie. Eu cred că n-o

interesează nimic. Dar pă rerile mele n-au contat niciodat ă . Tu eşti favorita ei. Tu o vizitezi zilnic şi îi strecori pastile însucul de portocale. Eu cred că are dreptul să tr ă iască a şa cum îi place.

— Pentru numele lui Dumnezeu, Louise, o să moar ă !spuse Jan, speriat ă . Nu vezi ce se înt â mplă ? A renunţ at complet la via ţă . Parcă şi-ar fi dat sufletul o dat ă cu tata.

— Nu ştiu cum poate fi rezolvat ă problema asta. E o femeieîn toat ă firea, iar eu nu sunt psihiatru. Pe deasupra, crede-



mă , m-am să turat pâ nă peste cap s-o tot aud deplâ ngâ ndu-şisoarta. Nu mai suport s-o privesc şi nici s-o ascult. Seînvinov ăţ eşte, pâ nă la umilinţă , că a supravieţ uit, în timp cetata s-a pr ă pă dit. Foarte bine, dacă asta e voinţ a ei, las-o în

pace. Poate că , în felul ei dezgust ă tor, este fericit ă . — N-o las să se complacă în situa ţ ia asta, insist ă Jan.

— N-ai cum s-o readuci la via ţă , Jan. Trebuie să vrea să fiereadusă , or ea nu vrea. Este pentru prima dat ă st ă pâ nă pepropria ei soart ă . Poate că a şa vrea să -şi tr ă iască tot restul vieţ ii. Cel puţ in, acum tata nu-i mai dirijează mişcă rile.

— Vorbeşti de parcă ar fi fost un monstru, îi reproşă Jan.

— Uneori a fost. Cel puţ in pentru mine.Ca de obicei, surorile nu puteau că dea de acord în nicio

privinţă .Cu o să pt ă mâ nă înainte de Cr ă ciun, Paul şi Jan fur ă

invita ţ i de Jack la petrecerea care se dă dea la Julie’s cuocazia să rbă torilor. Anul acesta, Jan nu avea dispoziţ ia necesar ă pentru a participa la a şa ceva. Era deprimat ă din

cauza refuzului soţ ului ei de a consulta un medic,

şiîngrijorat ă din pricina mamei sale. Dar Paul îi spuse că tat ă l

să u s-ar simţ i jignit dacă n-ar face un efort mă car pentru a da o fugă pâ nă la Julie’s, în seara petrecerii.

— De ce nu te duci f ă r ă mine? îl întrebă Jan în diminea ţ a zilei în care avea loc petrecerea, simţ indu-se practicincapabilă să onoreze invita ţ ia. I-am promis mamei că voitrece pe la ea după amiază . Probabil că după aceea o să fiu şimai prost dispusă . Amanda aluneca f ă r ă încetare pe panta care o ducea din via ţă spre moarte. Doar privind-o, Jansimţ ea că înnebuneşte. Se simţ ea total incapabilă să oprească aceast ă că dere liber ă .

— Ce-ar fi s-o iei şi pe ea la petrecere? îi suger ă Paul,înainte de a pleca la serviciu.

Jan îl privi iritat ă .

— N-ai auzit nimic din tot ce ţ i-am spus de-aproape un ande zile? Este deprimat ă , slă beşte, nu vrea să vadă pe nimeni.



Nu face nimic altceva decâ t să stea acolo, în a şteptarea mor ţ ii. Chiar crezi că , în condiţ iile astea, va veni la petrecerilemondene ale tat ă lui t ă u? Visezi.

— Poate că i-ar face bine. Mă car f ă o încercare, spuse Paul

zâ mbitor. V ă zâ ndu-i zâ mbetul, Jan simţ i nevoia să arunce cu ceva în

el. Soţ ul ei se dovedea incapabil să înţ eleagă care era situa ţ ia.

— N-o cunoşti pe mama. — Propune-i, at â ta îţ i cer. — Pentru numele lui Dumnezeu, e ca şi cum i-a ş cere să -şi

scoat ă toate hainele de pe ea şi să alerge goală pe str ă zile dinBel Air, nu înţ elegi? — Mă car le-ar face o bucurie vecinilor. În pofida st ă rii sale

de deprimare, Amanda continua să arate extraordinar. LuiPaul îi venise o idee nebunească : să -i propună să joace înurmă torul lui film. Dar îi fusese teamă să -i cear ă pă rerea lui Jan. Ştia ce r ă spuns avea să primească . În orice caz, spune-ică tata ar fi încâ ntat dacă ar veni. Prezenţ a unei femeionorabile ca ea ar ridica prestigiul magazinului, glumi el,după care o să rut ă de r ă mas bun.

Jan nu-l respinse, deşi ar fi fost tentat ă . Era foartesupă rat ă pe el fiindcă nu se dusese încă la medic, îi încolţ iseîn minte ideea că nu vor avea niciodat ă copii, motiv pentrucare, într-un fel, era la fel de deprimat ă ca mama ei. Nu semanifesta, dar se simţ ea aproape zilnic tot at â t de r ă u ca ea.

În acea după amiază , câ nd se duse s-o vadă pe Amanda,avu o str â ngere de inimă . Aceasta era slă bit ă , obosit ă , palidă .Pur şi simplu lă sa impresia că nu mai vrea să tr ă iască . Via ţ a îi pă rea sf â r şit ă la numai cei cincizeci de ani ai să i. Janîncercă în fel şi chip s-o scoat ă din starea în care se afla. Îif ă cu o serie întreagă de propuneri, o linguşi, o implor ă , oameninţă , îi spuse că , în cazul în care n-are de gâ nd să -şi

revină câ t mai cur â nd posibil, se va muta împreună cuLouise la ea, pentru a o scoate cu for ţ a din casă .



— Voi, fetelor, aveţ i lucruri mai bune de f ă cut decâ t să v ă neliniştiţ i din pricina mea. Cum este noul film al lui Paul?

Schimbase, ca întotdeauna, subiectul conversa ţ iei. Pe la sf â r şitul după amiezii, tristeţ ea fiicei sale cedă locul furiei.

— Ştii ceva? Mă exasperezi. Ar trebui să fi recunoscă toarepentru ceea ce ai dobâ ndit. Duci o via ţă lipsit ă de griji, ai olocuinţă frumoasă şi două fiice care te iubesc. Iar tu nu facialtceva decâ t să stai îngropat ă aici pentru a-l plâ nge pe tata şi pentru a te autocompă timi. Nu ne iubeşti deloc, mamă ? Nute poţ i gâ ndi decâ t la tine însăţ i? Ceilalţ i nu contează delocpentru tine? Nu vezi câ t de îngrijorate suntem? Dumnezeule,

nu mai sunt în stare să mă gâ ndesc decâ t la tine. La tine şila copiii pe care n-o să -i am niciodat ă .După aceste cuvinte, f ă r ă să vrea, Jan se trezi deodat ă

izbucnind în plâ ns. Amanda o luă în bra ţ e , o ţ inu cuafecţ iune la piept şi îi ceru iertare pentru suferinţ ele şi grijilepe care i le provocase. În scurt timp ajunser ă să plâ ngă amâ ndouă . Izbucnirea lui Jan atr ă sese după sine odescă tuşare a emoţ iilor şi, implicit, o micşorare a tensiuniinervoase a ambelor femei. Amanda pă rea deja că se simteceva mai bine.

— Nici mă car nu te mai fardezi, mamă . Pă rul îţ i arat ă mizerabil. Amanda r â se printre lacrimi, apoi se studie înoglindă . Imaginea pe care o v ă zu nu era deloc mulţ umitoare. Amâ ndouă se uitar ă la femeia frumoasă , dar trist ă , palidă şineîngrijit ă , din oglindă . Şi, deodat ă , Jan se hot ă r î să pună înaplicare, cu titlu de încercare, tactica lui Paul. A şa încâ t îi vorbi mamei sale de petrecerea dat ă de Jack în acea sear ă , la Julie’s.

— Să merg acolo? La magazin? După cum prev ă zuse Jan,

Amanda respinse îngrozit ă propunerea. E o nebunie! — Cum este şi via ţ a pe care ai dus-o în ultimul an. Haide,

mami, f ă -o pentru mine. Pune-ţ i o rochie, fardează -te puţ in şi

plecă m împreună . Paul va fi fericit. — O să ies împreună cu voi într-o alt ă sear ă , ca să luă m



masa în ora ş. Soţ ului t ă u i-ar face plă cere. V ă duc la Spago’s.

— Vreau să vii cu mine acum. Nu eşti obligat ă să r ă mâ imult timp. Cinci minute. F ă un efort. Pentru mine… pentruLou… pentru tata… el n-ar fi vrut să te vadă a şa, mamă .

Apoi, ţ inâ ndu-şi respira ţ ia, Jan se uit ă la mama sa. Era absolut sigur ă că nu exista nicio şansă ca Amanda s-o

însoţ ească . Totuşi, r ă mâ nâ nd complet nemişcat ă , aceasta oprivi lung, şov ă itoare.

— Chiar crezi că tat ă l t ă u ar fi vrut să merg? întrebă ea. Jan o aprobă printr-o înclinare uşoar ă a capului. Era

uluitor ce importanţă continua să aibă pentru ea pă rerea

fostului ei soţ . — Da, mamă .Minţ ea, dar voia ca Amanda să -i dea crezare.O secundă mai t â rziu, aceasta dă du din cap, apoi se r ă suci

pe că lcâ ie şi se îndrept ă spre dormitorul ei. Jan o urmă uluit ă . Nu îndr ă znea s-o întrebe ce avea de gâ nd să facă . Amanda intr ă în camera de toalet ă . Jan auzi nişte foşnete de

rochii. Trecur ă

cinci minute pâ nă

câ nd mama sa ie

şi deacolo, aducâ nd cu ea o rochie sobr ă , de culoare neagr ă .

— Ce pă rere ai de asta? o întrebă ea. Jan o privea cu ochii mă riţ i de uimire. Nu-i venea să

creadă că mama sa se hot ă r â se s-o însoţ ească . Reuşise, însf â r şit, să ajungă la ea, să str ă pungă carapacea în care seînchisese, s-o scoat ă cu for ţ a din casă şi din „mormâ ntul”soţ ului ei.

— Mi se pare cam auster ă , nu crezi? Jan se duseîmpreună cu Amanda în camera de toalet ă . Nu voia s-odescurajeze complet, dar rochia era realmente deprimant ă .Ce-ai zice de asta? spuse, ar ă t â nd spre una purpurie, carefusese, în trecut, pe gustul ambilor ei pă rinţ i. Dar Amanda seopuse categoric. În schimb, alese o alt ă rochie foarte dr ă guţă ,din lâ nă bleumarin, care fusese întotdeauna prea str â mt ă

pentru ea. Acum însă , aceasta trebuia să i se muleze frumospe corp. În plus, avea avantajul că era mult mai tinerească



decâ t cea purpurie şi, în felul ei, îi conferea o anumedistincţ ie purt ă toarei sale. Câ nd o încercă în fa ţ a oglinzii, Amanda pă ru că redevine starul de alt ă dat ă . Îşi complet ă toaleta cu o pereche de pantofi bleumarin cu toc înalt şi cu

nişte cercei cu safire, apoi îşi piept ă nă pă rul la spate,str â ngâ ndu-l într-un coc îngrijit, identic cu cel carereprezentase nota ei distinctiv ă în multe dintre filmele pecare le f ă cuse. Urmă machiajul, care fu at â t de discret, încâ t lui Jan i se pă ru imperceptibil. Poate că ar trebui să fie ceva mai accentuat, mamă . Nu crezi?

Amanda se studie cu atenţ ie şi îi dă du dreptate.

— Numai o idee. Nu vreau să ar ă t ca o stricat ă . — Ca să ar ăţ i ca o stricat ă , ar trebui să depunem un efort serios, ori noi nu prea mai avem mult timp la dispoziţ ie: Jano privi zâ mbitoare, plă cut surprinsă de ceea ce vedea. Amanda ar ă ta minunat. Nu mai era sperietoarea din ultimulan, pe care îl petrecuse jelindu-şi bă rbatul, ci redevenisefemeia pe care o iubise o via ţă întreagă .

— Ce pă rere ai? o întrebă Amanda, agitat ă . Par să fiu dinnou eu însă mi sau sunt tot că ză tura de pâ nă adineauri? Întimp ce vorbi, în ochi îi sclipir ă câ teva lacrimi.

— Eşti din nou tu însăţ i, mamă , spuse Jan lă crimâ nd şiea, recunoscă toare Moirelor care o convinseser ă pe mama eis-o însoţ ească . Oh, Dumnezeule, te iubesc, exclamă ea,str â ngâ nd-o la piept.

Cu gesturi delicate, Amanda îşi suflă nasul într-o batist ă ,apoi îşi retuşă stratul de ruj de pe buze din doar două mişcă ri îndemâ natice şi îşi puse câ teva lucruri de strict ă necesitate într-o poşet ă bleumarin. În final, îi aruncă fiiceisale o privire admirativ ă . Jan se îmbr ă case cu rochia de lâ nă roşie pe care o purta în fiecare zi de Cr ă ciun. Era o rochie la care ţ inea foarte mult. St â nd una lâ ngă cealalt ă , una în bleumarin, alta în roşu, îţ i lă sau impresia că sunt surori.

— Eşti o fat ă bună , Jan. Te iubesc, murmur ă Amanda întimp ce se îndreptau spre ieşire. Deşi nu-i venea să creadă că



se lă sase convinsă de fiica ei să iasă din casă , era hot ă r â t ă să meargă pâ nă la capă t. Totuşi, nu vom ză bovi mult ă vreme peacolo, nu? întrebă agitat ă , câ nd îşi luă haina din blană denurcă din dulapul din vestibul. N-o mai purtase de la

înmormâ ntarea soţ ului să u, însă acum nu voia să segâ ndească la asta. Nu voia s-o supere pe Jan. În definitiv,nu-i acceptase propunerea decâ t pentru a-i face o plă cere. N-o să st ă m decâ t câ teva minute.

— Te aduc acasă oricâ nd doreşti, mamă . Îţ i promit. — Bine, spuse Amanda câ nd ieşir ă din casă . Pă rea

surprinză tor de t â nă r ă şi de vulnerabilă . De parcă ar fi vrut

să -şi ia r ă mas-bun de la cineva, ea aruncă o privire scurt ă peste umă r, ezit ă , apoi închise uşa încet în urma sa.



3

Pregă tirile pentru petrecerea de la magazin începuser ă încă din primele ore ale dimineţ ii. Deasupra fiecă rei uşifusese a şezat ă câ te o ghirlandă , iar în fiecare fereastr ă câ te ocunună . Uşile magazinului se închiseser ă la ora patru fix. Înmijlocul lui se înă lţ a un brad minunat, împodobit numai cudecora ţ ii argintii. Jack fu mulţ umit câ nd îl v ă zu.

— Ştiu că pomii de Cr ă ciun au ajuns să fie socotiţ i„nepotriviţ i” de că tre guvernanţ i, dar mie îmi plac. Iar acesta

este o minunăţ ie.Uit â ndu-se în jur, Jack observ ă că tot magazinul sclipea.

Se amenajaser ă trei baruri, amplasate în trei locuri diferite.L ă zile cu şampanie franţ uzească erau puse la rece, în bucă t ă rie. Cei patru muzicanţ i angaja ţ i cu acest prilej aveaudatoria de a însufleţ i atmosfera. Dar musafirii nu puteau să danseze deoarece se f ă cuser ă două sute de invita ţ ii, care

aveau să fie, probabil, onorate. Se anunţ a una dintre celemai selecte petreceri organizate vreodat ă acolo. Erau invita ţ icei mai de vază clienţ i ai lor şi o serie de celebrit ăţ i, care înmod sigur aveau să fie prezente. Deşi nu participau la majoritatea evenimentelor mondene, respectivele celebrit ăţ i veneau întotdeauna la petrecerile date de Jack. Toat ă lumea îl iubea şi voia să se distreze la Julie’s.

— Ce zici, Gladdie, cum ţ i se pare? întrebă el, înainte de a merge să se schimbe. Pentru aceast ă ocazie, îşi cumpă raseun costum nou, creat de Armani.

— Foarte bine, Jack, r ă spunse secretara pe un tonadmirativ. Îi plă ceau petrecerile date de şeful ei. Acestea erauîntotdeauna extraordinare.

— Supraveghează -i pe oameni. Eu o să urc la etaj să mă

schimb, spuse Jack, după care intr ă în lift.Două zeci de minute mai t â rziu, se întoarse la parter ar ă t â nd de parcă s-ar fi pregă tit să pozeze pentru coperta



unei reviste de modă . Costumul închis avea o nuanţă albastr ă , dar nu era sobru, iar dezinvoltura cu care îl purta te ducea cu gâ ndul la un manechin.

— Foarte frumos, şopti Gladdie câ nd îl v ă zu f ă câ ndu-şi din

nou apariţ ia la parter. Ar ăţ i extraordinar. Ţ i-ai dat înt â lnire cu o femeie în seara asta? întrebă apoi

plină de curiozitate. Aventura cu ultima starlet ă se încheiasede câ teva să pt ă mâ ni, iar acum – Gladdie ştia bine – Jack curta o t â nă r ă foarte dr ă guţă , un cunoscut manechin.

— Cu cel puţ in o duzină , îi r ă spunse Jack r â zâ nd. Dinpă cate, Starr a plecat la Paris azi-diminea ţă , dar m-a rugat s-

o invit pe sora ei. — Un gest deosebit de generos din partea ei… sau o mareprostie… coment ă Gladdie zâ mbind.

— Cred că are un prieten la Paris. Jack vorbise degajat, ca un om mulţ umit de via ţă , mulţ umit de faptul că era liber să facă orice dorea.

— Vin şi copiii în seara asta? întrebă Gladdie, umplâ ndu-şiun pahar cu şampanie. Începuser ă să sosească primiimusafiri. Elizabeth Taylor tocmai intrase pe uşă , însoţ it ă deMichael Jackson. Iar în spatele lor venea Barbra Streisand la bra ţ ul unui prieten.

— Au zis că vor face tot posibilul, spuse Jack absent, după care se duse să -şi înt â mpine musafirii.

O jumă tate de or ă mai t â rziu, magazinul fremă ta de via ţă . Atmosfera, oricum festiv ă , era însufleţ it ă de muzică .Celebrit ăţ ile intrau şi ieşeau, afar ă scă pă rau bliţ urilefotoreporterilor. Jack nu le dă duse voie să pă trundă înclă dire. Dorea ca invita ţ ii să i să se relaxeze şi să se bucure depetrecere, f ă r ă a se teme de reprezentanţ ii presei, de ziarelede scandal, de aparatele de fotografiat.

Se f ă cuse aproape ora şapte câ nd Jan şi Amanda parcar ă în fa ţ a magazinului. Jan îşi lă să ma şina în grija unui valet,

apoi pă trunse înă untru, urmat ă de mama sa. Pe drum, setemuse că Amanda va intra brusc în panică şi se va r ă zgâ ndi,



lucru care fu câ t pe ce să se înt â mple, în momentul în care îi v ă zu pe fotoreporteri repezindu-se la ele. Jan o traseînă untru, în magazin, câ t putu de repede, a şa încâ t, înmomentul în care îşi f ă cu apariţ ia acolo, Amanda r ă sufla

greoi şi era cam nă ucit ă . Atmosfera i se pă rea at â t de festiv ă ,at â t de agitat ă … Peste tot vedea chipuri cunoscute. Două actriţ e, cu care lucrase cu ani în urmă , se desprinser ă penea şteptate din mulţ ime şi, îndrept â ndu-se în grabă spre ea,o îmbr ăţ işar ă . Se vedea clar că erau peste mă sur ă deîncâ ntate s-o vadă . În plus, doreau să ştie absolut totuldespre ea. Amanda le povesti ce se înt â mplase cu Matt,

menţ ionâ ndu-le faptul că aceasta era prima ei ieşire de la moartea lui. De la o oarecare distanţă , Jan o urmă ri mâ ndr ă ,apoi se îndepă rt ă , pentru a o saluta pe Julie, cumnata ei.

Din celă lalt capă t al încă perii, unde discuta cu un vechiamic, Jack dă du deodat ă cu ochii de ele şi le privi uluit.

— Nu-mi vine să cred… murmur ă el, după care se scuză ,îndrept â ndu-se spre Jan. A ş fi nepoliticos dacă a ş afirma că sunt stupefiat? o întrebă el în şoapt ă , aruncâ ndu-i Amandeio privire scurt ă .

R â zâ nd, Jan îi r ă spunse tot în şoapt ă : — Eu sunt mai stupefiat ă decâ t tine. Tot anul am încercat

s-o scot din casă . Asta este prima ei ieşire după moartea tateişi, probabil, prima dat ă câ nd participă la o astfel de petreceredupă retragerea sa din cinematografie.

— Sunt onorat, spuse Jack. Şi, într-adev ă r, pă rea să vorbească foarte serios. El o a ştept ă cu r ă bdare pe Amanda să termine discuţ ia, apoi se duse la ea şi îi mulţ umi că venise. De acum încolo, Julie’s nu va mai fi niciodat ă magazinul dinainte, adă ugă el zâ mbind. În sf â r şit, ne-aiconferit distincţ ia pe care, după pă rerea mea, am meritat-oîntotdeauna, dar pe care n-am reuşit niciodat ă s-o obţ inemf ă r ă ajutorul t ă u. Deşi glumea, afirma ţ ia lui nu era complet

neadev ă rat ă . — Mă îndoiesc, Jack. În orice caz, îmi pare bine că mă aflu



aici. Este o petrecere foarte reuşit ă . M-am înt â lnit deja cu omulţ ime dintre vechii mei prieteni.

— Sunt convins că s-au bucurat să te revadă . Va trebui să treci mai des pe aici. Vom da câ te o petrecere în cinstea ta ori

de câ te ori vei veni să faci cumpă r ă turi. Jack pă rea foarte bine dispus. Amanda accept ă să ia un pahar cu şampanie depe tava unui ospă tar care tocmai trecea pe acolo. Jack sesiză că mâ na îi tremur ă puţ in în momentul în care îl luă . Dar nudă dea alte semne de nervozitate. Era o femeie extrem derasat ă . Pe deasupra, spre deosebire de vechile ei colege de peplatourile de filmare, continua să fie frumoasă şi distinsă .

Ar ăţ i extraordinar de bine, Amanda, spuse el, sper â nd că nufusese prea îndr ă zneţ . Dar era greu să nu remarci oasemenea prezenţă , chiar şi într-o aglomera ţ ie ca cea deacolo. Amanda se distingea nu numai prin frumuseţ ea sa nativ ă , ci şi prin vestimenta ţ ia sa. Printre toate toaletele desă rbă toare, ornate cu paiete, rochia ei bleumarin, din lâ nă , bine croit ă , şi cerceii cu safire, o f ă ceau să fie mai atractiv ă decâ t toate celelalte invitate. Cum o mai duci? o întrebă politicos.

Ea ezit ă un sigur moment. — Destul de bine, r ă spunse Amanda, schiţâ nd un zâ mbet

trist. Am traversat un an foarte greu. Cred că numai printr-un noroc am supravieţ uit.

— Şi eu am trecut o dat ă prin a şa ceva, spuse Jack visă tor, amintindu-şi pe nea şteptate de Dori. Era pentru a

doua oar ă câ nd Amanda îl f ă cea să se gâ ndească la ea, maidegrabă din cauza circumstanţ elor decâ t a unei asemă nă rifizice… Sau poate că asta nu era decâ t o impresie de-a lui.

— Am crezut că eşti divor ţ at, zise Amanda derutat ă , întimp ce oamenii din încă pere o recunoşteau r â nd pe r â nd şiar ă tau discret spre ea. „Uite… uite, acolo… este Amanda Robbins… toarnă vreun film?… n-am mai v ă zut-o de mulţ i

ani… arat ă extraordinar… crezi că şi-a f ă cut opera ţ iiestetice?… oricum, arat ă superb…” Toat ă încă perea r ă suna



de murmurele invita ţ ilor. Dar Amanda nu pă rea să observe. Avea o prestanţă ieşit ă din comun şi un echilibru interior demn de invidiat.

— Într-adev ă r, am divor ţ at, încuviinţă Jack, care datorit ă

costumului să u sobru, de culoare închisă , pă rea să -i fieînsoţ itor. Acum treisprezece ani însă , mi-a murit o prietenă foarte apropiat ă . N-am trecut chiar prin ceea ce ai trecut tu,dar am parcurs o perioadă extrem de dificilă . A fost o fat ă deosebit ă pentru mine.

— Îmi pare r ă u, spuse Amanda cu blâ ndeţ e, aruncâ ndu-i oprivire pă trunză toare, care avu asupra lui un efect ciudat.

Parcă ar fi fost un băţ de chibrit, care, scă pă rat, produsese oscâ nteie ce-l înspă imâ nt ă . Deşi pă rea o femeie rece, Amanda era puternică , fascinant ă . Mai mult decâ t at â t, lui Jack i sepă rea că , după anul de agonie pe care îl parcursese, devenisemai plină de via ţă decâ t atunci câ nd tr ă ise ală turi deMatthew. Era ciudat… Dar înainte să -i mai poat ă spuneceva, fu chemat să rezolve o problemă minor ă legat ă de lista musafirilor. La uşa magazinului tocmai sosiser ă două staruriimportante, care nu fuseser ă invitate. După ce le ceruofiţ erilor de securitate de la intrare să le permit ă accesul, Jack fu „r ă pit” de Gladdie, care îl rugă să se mai ocupe deceva. Jan se îndrept ă imediat spre mama sa.

— Cum te simţ i, mamă ? Totu-i în regulă ? Spera că Amanda nu voia încă să plece. I se pă rea că distracţ ia avea un efect benefic asupra ei. În afar ă de asta, ar fi fost pă cat să se retragă at â t de repede. Petrecerea era de-a dreptulextraordinar ă .

— Mă simt perfect, draga mea. Îţ i mulţ umesc că m-aiadus. Pe unii dintre oamenii aceştia nu i-am mai v ă zut de anide zile. Iar Jack a fost foarte amabil. Aceasta era un fel descuză pentru tot ceea ce spusese la adresa lui în ultimii treiani. Jack i se pă ruse mult mai agreabil. Respectabil şi foarte

degajat în acest mediu familiar, pe acest „teritoriu” privat încare se organizase petrecerea. Deşi n-ar fi suportat să admit ă



a şa ceva, Amandei îi plă cuse. Câ nd vine Paul? întrebă ea. — Foarte cur â nd, sper. E într-o şedinţă .La scurt timp după aceea, Gladdie o chemă pe Jan la

telefon. Era Paul. Şedinţ a pă rea interminabilă . Dar el îi

promise că va porni spre magazin imediat după încheierea ei. — N-ai să ghiceşti în vecii vecilor cine-i aici, spuse Jan pe

un ton vesel, pozna ş, care îl f ă cu pe Paul să r â dă . Se bucura că soţ ia sa era într-o dispoziţ ie at â t de bună . Trecuser ă multesă pt ă mâ ni de câ nd tensiunea dintre ei crescuse neîncetat,devenind aproape de nesuportat.

— Cunoscâ ndu-l at â t de bine pe tata, pot spune că poate fi

oricine. Tom Cruise… Madonna… — Nu, gâ ndeşte-te la o persoană şi mai de vază , spuse Jan, zâ mbind. Amanda Robbins.

— Chiar ai reuşit s-o scoţ i din casă ? Bună treabă , micuţ o.Sunt mâ ndru de tine. Ce face?

— Îi cunoa şte aproape pe toţ i cei de aici. Arat ă superb. S-a piept ă nat, s-a fardat puţ in şi deodat ă , hocus pocus, vechiulstar s-a reîntors. Mi-a ş fi dorit să ar ă t ca ea.

— Ai întrecut-o din multe alte puncte de vedere, draga mea. Nu uita niciodat ă acest lucru.

— Te iubesc, zise Jan, mişcat ă de cuvintele lui. — Oricum, dacă arat ă at â t de bine, ţ ine-l pe tata departe

de ea. Nu avem nevoie şi de alte dureri de cap. Amanda nu ar mai vorbi niciodat ă cu mine. Şi nici tu.

— Nu cred că exist ă vreun pericol de acest gen, spuse Jan,

r â zâ nd. Dar tat ă l t ă u a fost foarte dr ă guţ cu ea, deşi esuprasolicitat. Magazinul este arhiplin. Vin încontinuu tot felul de celebrit ăţ i, care mai de care mai faimoase.

— Numai de sex feminin, sunt sigur. Să rmanul de el…Probabil că -i sf âşie costumul şi-l mă nâ ncă de viu… via ţ a estedur ă pentru unii dintre noi. Ă sta-i tata. Draga mea, o să vinacolo câ t pot de repede. Încearcă să mai rezişti puţ in singur ă .

Te sun câ nd plec de la serviciu. — Bine, pe cur â nd.



Aceasta fusese cea mai plă cut ă discuţ ie pe care opurtaser ă pe parcursul ultimelor să pt ă mâ ni. Câ nd se dusesă -şi caute mama, Jan o ză ri vorbind din nou cu Jack. Hot ă r îcă e mai bine să -i lase singuri. Poate că cei doi vor reuşi pâ nă

la urmă să se împrietenească , f ă r ă să se mai plâ ngă încontinuu unul de celă lalt. Urmă rindu-i de la distanţă cumdiscut ă , Jan observ ă că mama ei zâ mbea, în timp ce Jack avea o mină foarte serioasă .

După cum avea să afle ulterior, în acele momente, Jack seapucase să -i povestească Amandei despre că lă toriile pe carele f ă cuse în Europa pentru a-şi procura mă rfurile necesare.

Prefera Parisul şi îi displă cea Milano. Iar câ nd ajunse cupovestea la Londra, interveni Amanda, împă rt ăşindu-ipă rerile ei despre Claridge’s. L ă sâ ndu-i să schimbe impresiica doi vechi prieteni, Jan se duse să vorbească cu ocunoştinţă . Trecu o or ă pâ nă câ nd primi urmă torul telefon dela Paul. De data aceasta însă , soţ ul ei pă rea epuizat. Şedinţ a nu decurse bine. Pe deasupra, câ nd cobor â se la parter,constatase că ma şina îi fusese ridicat ă de poliţ ie, a şa încâ t nu avea cum să ajungă la petrecere. Evident, ar fi putut chema un taxi, dar prefera să fie dus acasă de Jan, cuma şina ei. În schimbul acestui serviciu, îi promise s-o scoat ă în ora ş, pentru a cina împreună la un restaurant. Era,realmente, prea t â rziu să mai poat ă ajunge la petrecere.

— Şi cu mama ce fac? N-o pot lă sa aici, spuse Janîngrijorat ă .

— Roagă -l pe tata s-o urce într-un taxi. De fapt, s-ar putea să aibă la dispoziţ ie vreo limuzină sau două , special pentruastfel de cazuri. De obicei a şa se înt â mplă . Le ţ ine pentrustaruri, care doresc să fie duse cine ştie pe unde. Întreabă -l.

— Bine, o să încerc. Dar dacă mama se supă r ă , te sun. S-ar putea să fiu nevoit ă s-o duc eu acasă . În caz contrar, înzece minute sunt la tine.

— A şa să faci, spuse Paul cu fermitate. Am avut parte de odupă amiază împuţ it ă şi simt nevoia să te v ă d.



Încâ ntat ă de perspectiva unei cine plă cute şi liniştite, Janspera că mama sa va accepta să plece acasă , fie cu un taxi,fie cu o limuzină pusă la dispoziţ ie de Jack. Câ nd se duse să -i explice situa ţ ia, constat ă că aceasta se gă sea tot împreună

cu Jack, într-un colţ al încă perii. Auzind vestea, Amanda intr ă în panică . Dar Jack interveni în discuţ ie înainte ca aceasta să rostească vreun cuv â nt.

— Paul are dreptate. Am două ma şini, chiar în fa ţ a intr ă rii.Una va sta la dispoziţ ia mamei tale, care va putea să pleceoricâ nd va dori. Îţ i convine? întrebă el, întorcâ ndu-se spre Amanda, care continua să fie derutat ă . Nu-i venea să creadă

că Jan avea de gâ nd s-o pă r ă sească . Dar nici nu voia să fie opovar ă pentru ea. — Eu… este perfect… de fapt, nu trebuie să faci a şa ceva,

Jack. Pot lua un taxi. Bel Air se află la o aruncă tur ă de băţ de aici. O să chem un taxi.

— Nu, spuse el pe un ton calm, dar ferm. O să ieilimuzina. Nu trebuie să mergi cu taxiul la o asemenea or ă .

R â zâ nd de fermitatea şi de grija lui, Amanda îi accept ă oferta. De fapt, ea începuse deja să -i facă aluzii privitoare la plecare, însă Jack fusese at â t de dezamă git, încâ t se hot ă r â sesă mai stea puţ in. Adev ă rul era că se simţ ea foarte bine. Nufusese la prea multe petreceri, deoarece Matthew le detesta.

După ce o să rut ă , Jan se urcă în ma şină şi se duse să -l ia pe Paul. Jack o supraveghe ca un pă rinte pe Amanda, av â ndgrijă s-o servească cu bă utur ă şi aperitive, s-o prezinte

prietenilor să i, s-o facă să se simt ă la largul ei. Într-un t â rziu,câ nd îşi dă du seama că în afar ă de ea şi de încă alţ i câţ iva inşi, toţ i musafirii plecaser ă , Amanda avu un şoc. Se f ă cusedeja ora opt şi jumă tate.

— Ce penibil… să fi nevoit să -mi dai un şut ca să scapi demine… spuse ea copleşit ă de remuşcă ri, în vreme ce-i

întindea mâ na pentru a-şi lua r ă mas-bun de la el.

Dar Jack insist ă s-o ducă el însuşi acasă , cu limuzina. — Nu fi prostuţă , Amanda. Nu mă deranjează . Facem



parte din aceea şi familie. În afar ă de asta, este o plă cere să putem sta la taclale după at âţ ia ani de t ă cere. Eu, cel puţ in,sunt fericit că mi se ofer ă o asemenea ocazie.

Jack nu putea fi convins s-o lase să meargă singur ă acasă .

El îi dă du secretarei sale toate instrucţ iunile necesare.Petrecerea se încheiase, prietenii cu care plă nuise Jack să cineze plecaser ă f ă r ă să -l a ştepte. Le spusese că n-ar fiexclus să li se ală ture mai t â rziu, dar că nu trebuiau să conteze pe prezenţ a lui, fiindcă oricâ nd putea interveni ceva neprev ă zut. Nu mai avea nicio alt ă obliga ţ ie. O dat ă ajunşi înma şina care o luă pe Rodeo Drive, el o întrebă pe Amanda,

într-o doar ă , dacă i-ar face plă cere să se oprească undeva pentru a mâ nca ceva. — Doar un hamburger sau o salat ă . Era o ocazie bună

pentru a discuta despre copiii lor. Ea ezit ă , gâ ndindu-se că ar trebui să meargă acasă . Însă ce importanţă mai avea omică înt â rziere dacă tot nu trebuia să dea cuiva socoteală pentru faptele sale? Şi, oricum, simţ ea nevoia să mă nâ nceceva. Iar Jack avea dreptate în privinţ a copiilor. Trebuiau să discute despre ei. În ultima vreme, îşi f ă cea griji din pricina fiicei sale, Jan, şi a soţ ului acesteia. Se întreba dacă şi Jack observase câ t de încordate deveniser ă rela ţ iile dintre ei. Poatecă acesta era şi motivul pentru care o invita la cină .Presupunea că da. Ca atare, îi accept ă recunoscă toare oferta.

Jack îi ceru şoferului să -i ducă la „Ivy”; un local situat peartera North Robertson. Ospă tarii de acolo, cunoscâ ndu-l

bine, le dă dur ă o masă retrasă , într-un colţ . Şi GeorgeChristy era prezent, împreună cu un grup de prieteni. Câ nd îl v ă zu pe Jack, îşi flutur ă mâ na. Apoi, remarcâ nd că amiculsă u era însoţ it de Amanda Robbins, ochii i se mă rir ă deuimire.

Comandar ă spaghetti şi salat ă . Jack avu grijă să întreţ ină conversa ţ ia. Ca şi la magazin, el abordă o gamă largă de

probleme, începâ nd de la că lă torii şi terminâ nd cu subiectedin domeniul artei, literaturii şi teatrului. Era un interlocutor



plă cut, uluitor de bine informat. Amanda îşi dă du seama câ t de tare greşise consider â ndu-l doar un filfizon. În cele dinurmă , câ nd li se servi mâ ncarea, el aduse vorba despre copii.

— Crezi că au vreo problemă ? Pă rea îngrijorat, dar se

vedea că , în compania ei, se simţ ea complet la largul lui. Aparent, ei doi puteau aborda orice subiect.

— Nu ştiu, îi r ă spunse Amanda cu sinceritate. De la untimp, sunt neliniştit ă din pricina lor, dar n-am f ă cut nimicpentru a o ajuta pe Jan. Pe parcursul ultimului an am fost at â t de închisă în mine însă mi, încâ t nu mi-am mai îndeplinit îndatoririle de mamă .

— Asta-i o prostie, spuse el cu bună voinţă . Ai traversat operioadă dificilă , în care ai avut nevoie de timp pentru tineînsăţ i. Nu te poţ i gâ ndi în permanenţă la cei din jur. Sunt convins că Jan te-a înţ eles. Este o fat ă extraordinar ă . Sper că Paul se poart ă frumos cu ea… Nu pare să fie fericit ă ?

Amanda oft ă . Deşi nu voia să tr ă deze încrederea fiicei sale,simţ ea nevoia să -i împă rt ăşească tat ă lui lui Paul informa ţ ia pe care o deţ inea. Dacă voiau să -şi ajute copiii, trebuiau să profite de ocazia care li se oferea acum.

— Jack, n-a ş vrea să vorbesc mai mult decâ t ar trebui,dar… cred că Jan sufer ă fiindcă nu r ă mâ ne însă rcinat ă .

— M-am gâ ndit că ă sta ar putea să fie motivul, spuse el,privind-o gâ nditor pe însoţ itoarea sa. Au tratat problema cutoat ă seriozitatea? Paul nu mi se dest ă inuie niciodat ă .

— Din câ te am înţ eles, se împlinesc doi ani de câ nd tot

încearcă , dar eforturile lor s-au dovedit inutile. Foartedeprimant…

— Sau foarte distractiv, depinde cum priveşti problema,sesiză Jack.

F ă r ă să vrea, Amanda r â se de observa ţ ia luinecuviincioasă . Apoi amâ ndoi redevenir ă serioşi.

— Nu par să se distreze, deşi în seara asta Jan mi s-a

pă rut într-o formă deosebit de bună . N-am mai v ă zut-o demult a şa. Câ nd a plecat după Paul, ar ă ta ca o adolescent ă .



— Poate că s-a bucurat v ă zâ nd că te simţ i mai bine, spuse Jack cu blâ ndeţ e.

Amanda dă du aprobator din cap. — Poate. În orice caz, în legă tur ă cu copiii, ultima

informa ţ ie mi-a parvenit pe la începutul acestui an. Jan voia ca Paul să consulte un medic, dar el a refuzat-o.

— Înseamnă că treaba este serioasă . Crezi că , între timp,Paul s-a prezentat totuşi la medic?

— Nu cred. Ea, însă , a fost. — Şi? — Nu cunosc amă nuntele, îi mă rturisi Amanda. Singurul

lucru pe care îl ştiu este că n-a r ă mas însă rcinat ă . Sau, celpuţ in, a şa cred. — Dacă ar fi r ă mas, ne-ar fi spus. Problema este, într-

adev ă r, îngrijor ă toare. Eu i-am mai f ă cut lui Paul câ te oaluzie înţ epă toare cu privire la incapacitatea lui de a procrea.Sunt un imbecil lipsit de sensibilitate… Mă întreb dacă voiputea aborda cu el acest subiect, încheie Jack, gâ nditor.

— Cred că Paul îşi face prea multe griji din pricina serviciului, spuse Amanda f ă r ă înconjur. În ultimii trei ani,ea îl îndr ă gise pe ginerele să u în aceea şi mă sur ă în care Jack se ata şase de fiica ei. Amâ ndoi erau nişte copii minuna ţ i.

— Paul îşi face griji din orice, spuse Jack, încrunt â ndu-seîngrijorat. De aceea este foarte bun în meseria lui şi ammotive să cred că , într-o zi, va ajunge un pion de bază alindustriei cinematografice. Asta, spre deosebire de tat ă l lui,

care a produs unele dintre cele mai proaste filme pe care le-ai v ă zut vreodat ă . Ele sunt depăşite doar de cele în care am jucat, ca actor. Mă pricep mult mai bine la rochiile de damă .

— Sunt sigur ă că , în privinţ a filmelor, dai dovadă de prea mult ă modestie calificâ ndu-le drept „proaste”, îl ironiză Amanda, după care îi spuse ce impresie bună îi f ă cusemagazinul. Este frumos, Jack. Am să mai trec pe acolo într-o

după amiază , ca să fac nişte cumpă r ă turi.Realmente, îi plă cuser ă mă rfurile pe care le v ă zuse. A şa



cum, spre surprinderea ei, ajunsese să -l simpatizeze şi pe Jack. Era inteligent, interesant, amuzant. Orele serii sescurser ă foarte repede. Câ nd plecar ă de la restaurant, el îipromise că va încerca să -l convingă pe Paul să consulte un

medic. — S-ar putea să nu aprecieze amestecul meu, dar o să

încerc. — Ţ i-a ş r ă mâ ne îndatorat ă , îi spuse Amanda

recunoscă toare, în momentul în care se urcar ă din nou înlimuzină .

— O să te ţ in la curent cu rezultatul discuţ iei, o asigur ă

Jack. Gâ ndeşte-te… Dacă ne punem în joc toate atuurile,anul viitor pe vremea aceasta am putea deveni chiar bunici.Ia te uit ă ce idee! Imediat după Cr ă ciun, împlinesc şaizeci deani. Situa ţ ia este destul de grav ă şi dacă mă mai trezesc cunişte nepoţ i… pentru un om ca mine, venirea lor pe lumeînseamnă distrugerea complet ă a reputa ţ iei.

Amanda nu se putu abţ ine să nu izbucnească în r â s. Jack detensionase atmosfera, trat â nd cu uşurinţă problema grav ă a copiilor lor, apoi, redevenind serios, îi vorbi din nou despreDori, despre importanţ a pe care o avusese aceasta în via ţ a lui, despre faptul că , după moartea ei, nu mai dorise să stabilească nicio legă tur ă durabilă .

— A fost o experienţă prea dureroasă , îi spuse cusinceritate. Except â nd copiii, n-a ş vrea să mă mai ata şez denicio persoană . După terminarea unei rela ţ ii, nu-mi doresc

decâ t să -mi iau r ă mas-bun de la femeile respective şi să leuit. Nu să plâ ng timp de doi ani şi să -mi amintesc tot restul vieţ ii de ele, cu regret. Nu mai pot accepta a şa ceva.

— Poate că nu ţ i-a apă rut în cale persoana potrivit ă , Jack,zise Amanda cu blâ ndeţ e, gâ ndindu-se la Matthew. De fapt,nici ea nu se putea imagina iubind pe altcineva, lucru pecare i-l şi spuse.

Replica lui Jack fu plină de înţ elepciune. — Tu te afli într-o situa ţ ie complet diferit ă . Ai fost



că să torit ă timp de două zeci şi şase de ani. Nu te-ai „înv â rtit”ca mine, pe unde s-a putut. Eu n-am f ă cut decâ t să mă distrez. Asta am vrut, şi asta vreau şi în prezent. Tu, înschimb, ar trebui să -ţ i refaci via ţ a, ală turi de altcineva. Dacă

doreşti, evident. Uit ă -te puţ in în jur şi vezi dacă gă seşti pecineva, spuse el cu blâ ndeţ e. Ai lipsit mult ă vreme dintre noi,cei din lumea de afar ă . S-ar putea să ajungi la concluzia că -ţ iplace via ţ a de aici.

— Mă îndoiesc, zise Amanda, cu sinceritate. Nu mă pot închipui înt â lnindu-mă cu alt bă rbat, Jack. În orice caz nuacum, după at âţ ia ani. Am depăşit etapa înt â lnirilor.

— Nu poţ i şti ce-ţ i rezerv ă viitorul. Via ţ a ne ofer ă daruriexact câ nd ne a ştept ă m mai puţ in; daruri sau câ te un şut zdrav ă n în fund. Niciodat ă nu reuşeşti să -ţ i dai seama la ceanume trebuie să te a ştepţ i.

Amanda dă du din cap, zâ mbind. Cu siguranţă , vorbele lui Jack conţ ineau un sâ mbure de adev ă r. Apoi îşi întoarseprivirile spre el. Dorea să -i pună o întrebare.

— Cum a fost mama lui Paul? O v ă zuse o singur ă dat ă , la cununie, dar nu-şi putuse face nicio impresie despre ea,deoarece în acele momente avusese prea multe îndatoriri deîndeplinit, prea mulţ i musafiri, prea multe amă nunte care îicaptaser ă atenţ ia.

— Barbara? Jack pă rea surprins de întrebare. A fost unmonstru. Ea m-a f ă cut să ur ă sc că să toriile. Sunt sigur că ,dacă ai întreba-o, ţ i-ar spune că şi eu am fost un monstru.

Numai că eu i-am inoculat ura fa ţă de instituţ ia matrimonială . A fost suficient de proast ă pentru a-şi punedin nou verigheta pe deget. Din fericire, nu-mi mai aducaminte ce fel de via ţă am dus împreună .

M-a pă r ă sit cu nouă sprezece ani în urmă . Anul viitor amde gâ nd să -mi celebrez a două zecea aniversare a independenţ ei.

R â ser ă amâ ndoi. — Jack Watson! Eşti îngrozitor! Dacă te-ai înt â lni cu o



femeie potrivit ă , pun pariu că te-ai că să tori pe loc. Dar n-aicum s-o gă seşti pentru că goana după starlete şi manechineîţ i ocupă tot timpul liber.

— De unde ştii? întrebă Jack cu un aer inocent. Dar

pref ă că toria lui nu putea convinge pe nimeni – cu at â t maipuţ in pe Amanda.

— Am citit în ziare, spuse ea, arbor â nd un aer desuperioritate.

Pentru o clipă , el avu bunul simţ de a pă rea jenat. — Pă i, oricum ar fi, te asigur că , dacă a ş înt â lni-o pe

doamna sau pe domnişoara Potrivit ă , m-a ş îndrepta imediat

spre cea mai înalt ă clă dire şi m-a ş arunca de la ultimul etaj.Mi-am înv ăţ at bine lecţ ia. Sunt sincer cu tine, Amanda. N-a şputea să mă mai însor.

— Şi eu simt că n-a ş mai putea contracta o că să torie, dar din motive total diferite. Oh, însă nu are sens să mă gâ ndescla a şa ceva pentru că , pe moment, nu mă confrunt cu oasemenea problemă , spuse Amanda lă sâ nd să -i scape unuşor suspin. Se aflau deja în fa ţ a uşii ei. O dat ă ajunsă acolo,ea se întoarse pentru a-i mulţ umi. M-am simţ it minunat, Jack. Îţ i mulţ umesc că ai avut at â ta grijă de mine şi că m-aiinvitat la cină , pentru a discuta despre copii.

Jack pă ru puţ in surprins de aceste cuvinte. Apoi, cu omâ nă zâ mbitoare, dă du din cap.

— Am să te sun ca să -ţ i spun ce are de gâ nd să facă Paul,o asigur ă el din nou.

Ea îi mai mulţ umi o dat ă , înv â rti cheia în broască , intr ă încasă şi închise uşa în urma sa. Câ nd aprinse lumina, auzizgomotul produs de limuzina care se îndepă rta. Nu-i venea să creadă că se înşelase at â t demult în privinţ a lui Jack. Era un afemeiat, desigur, lucru pe care nici nu-l ascundea, însă avea o serie de calit ăţ i care nu puteau fi trecute cu vederea.Ciudata for ţă de atracţ ie pe care o exercita asupra celor din

jur te f ă cea să -l îndr ă geşti imediat. Semă na cu un bă ieţ elneast â mpă rat. Iar privirea lui te îndemna să te apropii de el



şi să -l str â ngi în bra ţ e.Pentru o clipă , Amanda avu senza ţ ia că în minte îi r ă sună

clinchetele unor clopoţ ei de avertizare. Bă rba ţ ii de genul lui Jack erau periculoşi chiar şi pentru v ă duvele de cincizeci de

ani. Pe de alt ă parte însă , ştia că nu trebuia să se teamă deel. După Jack alergau cohorte de femei. Ei doi nu aveau încomun decâ t un singur lucru: copiii. Ea nu ştia însă cegâ ndea Jack. Aflat pe Rodeo Drive, în drum spre magazinulpe care voia să -l verifice pentru a vedea dacă fusese cur ăţ at a şa cum trebuie, el st ă tea sprijinit de spă tar, cu ochii închişi,incapabil să şi-o scoat ă din minte pe Amanda.



4

Amanda nu primi nicio veste de la Jan timp de câ teva zile. Jack o sună la o să pt ă mâ nă după petrecere, pentru a-i cere oîntrevedere. Ca atare, o invit ă la magazin, să ia pr â nzulîmpreună , în biroul lui. Amanda îi accept ă invita ţ ia f ă r ă nicioezitare. Ştia foarte bine că o sunase dintr-un unic motiv: să discute cu ea despre copii.

Câ nd sosi la magazin, îl gă si la parter. O invit ă imediat la etaj, în sala de conferinţ e, unde fusese pusă masa. Mâ ncarea

era aranjat ă frumos, pe o fa ţă de masă albă , bine apretat ă ,asortat ă cu şervetele de lâ ngă farfurii. Câ nd r ă maser ă singuri, mâ ncar ă salat ă de homari, apoi caviar, şi bă ur ă şampanie. Era un pr â nz uşor, dar foarte select.

— A şa mă nâ nci în fiecare zi? întrebă Amanda, ironică . — Numai atunci câ nd vreau să impresionez pe cineva. — În cazul acesta, să ştii că m-ai impresionat. Eu mă nâ nc

zilnic iaurt, direct din paharul în care îl cumpă r. — Pă i, se pare că are efecte benefice. Ai o siluet ă

formidabilă , Amanda.Ea se înroşi. O clipă mai t â rziu, începur ă să vorbească

despre copii. Jack îi spuse că îl invitase pe Paul la o masă , întimpul că reia abordase delicata problemă , aducâ nd-o îndiscuţ ie aparent accidental. Sau, mă rog, at â t câ t se putuse,

ţ inâ nd seama de seriozitatea chestiunii. Îl întrebase pe fiulsă u de ce nu-şi propuseser ă să aibă un copil. Paul îir ă spunsese cu foarte mult ă sinceritate, afirma ţ iile luicoincizâ nd aproape în totalitate cu cele ale Amandei. Maimult decâ t at â t, recunoscuse că nu voia să meargă la medicpentru a afla cum stau lucrurile. Considera că acest gen deconsulta ţ ii erau st â njenitoare, deoarece îi puneau sub

semnul întrebă rii virilitatea. Dar, după o discuţ ie prelungit ă cu tat ă l să u, Paul acceptase pâ nă la urmă să ia mă suri înaceast ă privinţă , chiar dacă nu-l tr ă gea deloc inima. Astfel, îi



promisese că va merge împreună cu Jan la medic, imediat după Cr ă ciun. Se pare că în acest r ă stimp, medicul respectiv era în concediu.

— A şadar, s-ar putea spune că ai îndeplinit misiunea.

Prima etapă a ei, cel puţ in. Opera ţ iunea Nepoţ i abia a început.

Amanda era impresionat ă de rezultatele nea şteptat de bune pe care le obţ inuse Jack, ca şi de seriozitatea cu care îşidusese acesta sarcina la îndeplinire. Uimit ă , se sprijini despă tarul scaunului şi îi zâ mbi.

— Jack Watson, eşti extraordinar. Nu-mi vine să cred că ai

reuşit să -l îndupleci. De un an de zile, să rmana Jan se roagă zadarnic de el. Paul a refuzat categoric să consulte un medic. — Probabil că se teme de mine. I-am spus că -l

dezmoştenesc dacă nu se duce. Jack sur â se, satisf ă cut dereacţ ia Amandei. Aceasta îi era, în mod evident,recunoscă toare pentru ceea ce f ă cuse.

— Serios, Jack, îţ i mulţ umesc. Să rmana Jan vrea cu tot dinadinsul să aibă un copil.

— Ce crezi că se va înt â mpla în cazul în care nu vor reuşi,totuşi, să facă unul? întrebă Jack, devenind deodat ă îngrijorat.

Întrebarea lui o puse pe gâ nduri şi pe Amanda. Jan îispusese că Paul nu era de acord cu adopţ iile.

— Vor fi nevoiţ i să se împace cu situa ţ ia. Încet, pas cu pas,pâ nă câ nd vor reuşi. Dacă nu se va înt â mpla a şa, n-au decâ t să adopte un copil, dar, av â nd în vedere metodele modernede tratare a sterilit ăţ ii, e greu de crezut că medicul nu-i va putea ajuta. Sunt sigur ă că , av â nd puţ ină r ă bdare, din toat ă agita ţ ia asta va ieşi ceva bun.

— În ziua de ast ă zi lucrurile sunt al naibii de complicate,nu-i a şa? În tinereţ ea mea, numai dacă erai un norocos aveai

şansa să a ştepţ i vreo şase luni pâ nă câ nd reuşeai să urci o

f ă tucă în ma şina tat ă lui t ă u, s-o duci la cinematograful înaer liber şi s-o înghesui pe bancheta din spate. Şi era de-



ajuns să dai mâ na cu ea ca să r ă mâ nă însă rcinat ă . Acum, înschimb, toat ă lumea face tratamente pentru sterilitate sau vrea să aibă copii concepuţ i în eprubet ă . În condiţ iile astea,înt â lnirile amoroase nu mai au niciun haz. Amanda nu se

putu st ă pâ ni să nu izbucnească în r â s. Jack avea dreptate.Nici ea nu se confruntase cu problemele tineretului de ast ă zi.Dimpotriv ă , pe parcursul anilor petrecuţ i ală turi de Matt setemuse în repetate r â nduri să nu r ă mâ nă însă rcinat ă . Poatecă Paul şi Jan aveau să reuşească , pâ nă la urmă , să conceapă un copil. Dacă mai aflu ceva, te ţ in la curent, îipromise Jack.

— Şi eu, îl asigur ă Amanda. Apoi Jack se oferi s-o conducă prin magazin. Acolo, ea nurezist ă tenta ţ iei de a proba câ teva rochii, a şa încâ t, pâ nă la urmă , el se hot ă r î s-o lase în grija directorului şi a câ torva v â nză tori, aleşi dintre cei mai buni. Amanda reveni în biroullui după două ore, pentru a-i mulţ umi.

— Eşti mulţ umit ă ? o întrebă el, ridicâ ndu-se de pe scaunde îndat ă ce o v ă zu intr â nd în încă pere. Amanda pă rea fericit ă şi relaxat ă . Şi, într-adev ă r, îi f ă cuse plă cere să -şi facă cumpă r ă turile la Julie’s.

— Am avut parte de o distracţ ie pe cinste. Am cumpă rat toate lucrurile pe care mi-au că zut ochii, inclusiv o jumă tatede duzină de costume de baie cu adev ă rat extraordinare, dingama „Veşminte de croazier ă ”. Le-am luat pentru vara urmă toare. Mai achiziţ ionase câ teva că măşi de noapte, o

rochie şi o p oşet ă senza ţ ională , confecţ ionat ă din pieleneagr ă de aligator. Am cumpă rat toate lucrurile pe care mi-au că zut ochii, repet ă , oarecum jenat ă . N-am mai fost niciodat ă at â t de extravagant ă , dar trebuie să recunosc că mi-a plă cut.

Vorbise r â zâ nd. Jack se trezi contemplâ ndu-i frumuseţ ea

şi întrebâ ndu-se cum ar putea s-o convingă să cineze cu el.

— Îţ i place mâ ncarea thailandeză ? o întrebă el penea şteptate.



— Pă i, vindeţ i şi a şa ceva? Aveţ i vreun departament pecare nu l-am observat? Unul cu delicatese? R â dea, iar r â sul of ă cea să par ă senzuală , t â nă r ă şi fericit ă .

— Da, am să -ţ i ar ă t eu unde este, spuse el, convingă tor.

Dar se află într-un alt magazin de-al nostru. Va trebui să teurci în ma şina mea pentru a ajunge acolo.

— Oh, eşti un mincinos învederat, Jack Watson. Încerci să mă r ă peşti în schimbul unui preţ de r ă scumpă rare. Nuîncerca să mă pă că leşti.

— Ce idee bună , spuse el, r â zâ nd. Totuşi, n-ai vrea să viicu mine?

— Acum? În seara asta? Se f ă cuse deja ora cinci şi jumă tate, însă magazinul era deschis pâ nă la nouă pentru ca oamenii să -şi poat ă face cumpă r ă turile de Cr ă ciun. Pe ziua de ast ă zi, mi-ai oferit deja o masă , a şa încâ t nu trebuie să mă hr ă neşti şi disear ă . Am o alt ă idee. Ce-ar fi să vii la mineceva mai t â rziu? O să prepar eu cina. Nu va fi o masă prea rafinat ă . Voi folosi doar alimentele pe care le voi gă si înfrigider. Oricum, îţ i sunt datoare cu v â rf şi îndesat pentru că l-ai convins pe Paul să consulte un medic.

— Mi-ar face plă cere. Accept â ndu-i invita ţ ia f ă r ă nicioezitare, Jack îi promise că va fi la ea la ora şapte, pentru a-ida o mâ nă de ajutor. Imediat după plecarea Amandei, elridică receptorul şi îşi anulă înt â lnirea pe care o stabilisepentru seara respectiv ă cu câ teva să pt ă mâ ni în urmă .Pretinse că avea gripă . Fata pe care o sunase izbucnise înr â s. Nu-i pă sa prea mult de boala lui. De fapt, îl cunoştea mult prea bine pentru a-i da crezare.

— Cum o cheamă ? întrebă ea, nerezist â nd tenta ţ iei de a-lironiza puţ in.

— Ce te face să crezi că mă înt â lnesc cu o alt ă femeie? — Doar nu eşti homosexual. Iar în privinţ a gripei… înclin

să cred că n-ai mai suferit de a şa ceva de câ nd aveai doi ani.

În orice caz, nu mă deranjează , Jack… îţ i urez să ai noroc cutipa aia, oricine o fi ea. Nu-i pă sa deoarece, oricum, avea un



amic. Jack îi mulţ umi pentru că se dovedise at â t de

înţ elegă toare, apoi puse receptorul la loc, în furcă . Iar la ora şapte fix se prezent ă în fa ţ a uşii Amandei. Aceasta se

îmbr ă case într-o pereche de pantaloni gri şi un pulover bleu.La gâ t, avea un şirag de perle. Dacă nu şi-ar fi pus şor ţ ul de bucă t ă rie, ar fi ar ă tat ca o t â nă r ă moştenitoare a unei familiide vază .

— Ce tablou domestic, coment ă el în momentul în care,intr â nd, puse pe masă o sticlă de vin vechi, pe care ocumpă rase pentru ea.

— După două zeci de ani de că snicie, sper că este domestic,r â se Amanda. — Să ştii că pâ nă acum nu te-am v ă zut niciodat ă ca pe o

gospodină , îi mă rturisi Jack, urmâ nd-o în bucă t ă rie. Mi-amimaginat doar că eşti un star. At â t. Nimeni nu poate uita ceai fost înainte. Pâ nă şi aspectul t ă u mă face să mă gâ ndesc la vremurile de odinioar ă . Nu te-ai schimbat aproape deloc. Înmintea mea, tu ai fost întotdeauna Amanda Robbins, nu Amanda Kingston.

— Matt n-ar fi suportat să audă a şa ceva, spuse ea f ă r ă înconjur. Mulţ i oameni obişnuiau să facă asemenea afirma ţ ii.

— De aceea nu te-ai întors pe platourile de filmare? Jack era curios să afle câ t mai multe amă nunte despre ea.

— Probabil. Oricum, Matt n-ar fi fost de acord cu lucrulacesta. Înainte de a ne că să tori, am dezbă tut problema pe

toate feţ ele. Ca actriţă , am avut o carier ă scurt ă . Cu toateacestea, eram pregă tit ă să renunţ la ea pentru… pentru ceva mai bun… pentru un bă rbat pe care să -l iubesc, pentru ofamilie.

— Şi a fost, într-adev ă r, ceva mai bun? Ai fost fericit ă ?întrebă Jack, urmă rind-o cu atenţ ie.

— Mi-a f ă cut plă cere să stau cu copiii, cu Matt… Am dus o

via ţă agreabilă . Pentru o clipă , Amanda că zu pe gâ nduri. Apoi spuse: îmi este greu să cred că totul s-a sf â r şit, că totul



s-a f ă cut ţă ndă ri at â t de repede. Cu o clipă înainte l-am v ă zut ieşind din casă cu racheta de tenis în mâ nă şi pestedouă ore am aflat că murise. E greu să te împaci cu situa ţ ia.

Jack dă du aprobator din cap.

— Poate că afirma ţ ia mea e stupidă , dar, cel puţ in, el n-a suferit.

— Presupun că ai dreptate. În schimb, noi am suferit. Nueram deloc pregă tit ă pentru a şa ceva. Mi se pă rea at â t det â nă r… Nici mă car nu discutaser ă m ce se va înt â mpla dacă unul dintre noi va muri. N-am avut niciodat ă timp să negâ ndim la moarte, să ne luă m r ă mas bun sau… Câ nd

lacrimile îi umplur ă ochii, Amanda se întoarse. Penea şteptate, Jack se trezi oprindu-se în spatele ei şi luâ nd-ode umeri.

— Linişteşte-te… ştiu cum este… am trecut şi eu prin a şa ceva la moartea lui Dori. A avut un accident de ma şină . Tocmai venea să se înt â lnească cu mine. Ciocnire frontală .Ea nu şi-a dat seama ce s-a înt â mplat. Eu, în schimb, amaflat şi am avut senza ţ ia că afurisitul ă la de camion se izbisede mine. Mult ă vreme chiar mi-am dorit lucrul ă sta. Şicontinuu să regret că nu am fost eu victima accidentului…mă simt at â t de vinovat…

— Şi eu mă simt vinovat ă , spuse Amanda, întorcâ ndu-sepentru a-l privi. Jack avea ochi că prui, buni şi calzi, iar pă rul

îi era blond roşcat, presă rat cu fire argintii. Pe parcursulultimului an am regretat încontinuu că n-am murit eu înlocul lui Matt. Dar de o să pt ă mâ nă sau două , brusc amînceput să mă bucur de via ţă , de copiii mei… E ciudat că oschimbare minor ă poate avea uneori efecte at â t de însemnateîn via ţ a unui om…

Jack o aprobă printr-o înclinare a capului, apoi îşi pusepeste pantaloni şi peste puloverul negru, pe gâ t, unul dintre

şor ţ urile ei.

— Gata cu balivernele astea, madam. Ce avem la cină ? Vrei să toc, să frig şi să zdrobesc legume pentru supă , sau



preferi să mă vezi cum mă îmbă t în bucă t ă ria ta? De fapt, lepot face pe amâ ndouă o dat ă .

Se uitar ă unul la altul, Jack amuzat, Amanda r â zâ nd. Încompania lui te simţ eai at â t de degajat ă …

— De ce nu te a şezi? Am pregă tit aproape totul.Şi, cu aceste cuvinte, îi turnă vin într-un pahar, apoi mai

trebă lui puţ in prin bucă t ă rie. O jumă tate de or ă mai t â rziu,aveau în fa ţă două fripturi, nişte cartofi copţ i şi salat ă . Amanda era o gospodină desă v â r şit ă . După o discuţ iepurtat ă la masa din bucă t ă rie, care dur ă mai multe ore, seduser ă în salon. Acolo, Jack se uit ă la poze. Amanda avea o

familie frumoasă , deşi Matt era rigid, ca întotdeauna. Ea, înschimb, ar ă ta minunat în toate fotografiile. — Pă cat că eşti at â t de ur â t ă şi că ai dat na ştere unor fete

la fel de slute, glumi el. — Copiii t ă i sunt la fel de ar ă toşi ca ai mei, îl compliment ă

ea. Jack r â se. — Da, înt â mplă tor, suntem nişte persoane extrem de

atr ă gă toare. Toţ i locuitorii din Los Angeles sunt extrem deatr ă gă tori. Ei îi alungă pe oamenii ur âţ i din partea locului,determinâ ndu-i să se mute în alt ora ş, în alt stat sau,eventual, să treacă graniţ a ţă rii pe furiş, la miezul nopţ ii. Îiadună ca pe vite şi îi trimit la plimbare. După aceea nimeninu-i mai vede… pfuui, să nu mai existe niciun om ur â t, spunei.

Jack se amuza s-o distreze. Nu era de mirare că bă rbatulacesta avea at â ta trecere la femei.

— Nu te obosesc niciodat ă ? îl întrebă ea direct, înmomentul în care se a şezar ă . Avea senza ţ ia că putea discuta cu el absolut orice. Deveniser ă prieteni. Mă refer la femei. Mise pare stresant să fi în permanenţă în compania unor str ă ini. Eu n-a ş fi în stare. S-o iau încontinuu de la capă t, să

pun de fiecare dat ă toate întrebă rile acelea anoste… — Stop! Gemâ nd, Jack ridică o mâ nă . Îmi distrugi stilul de



via ţă . Dacă ajung să mă îndoiesc de corectitudinea actelor mele, s-ar putea să -mi pierd ra ţ iunea de a exista. Asta nueste decâ t o cale de a nu mă implica niciodat ă din punct de vedere sentimental. At â ta tot. Este o opţ iune pe care am

f ă cut-o în momentul în care a murit Dori. — Eu a ş prefera să -mi umplu timpul uit â ndu-mă la

televizor sau citind o carte, spuse Amanda cu sinceritate.El r â se. — Ei bine, de fapt… asta ar putea fi principala diferenţă

dintre bă rba ţ i şi femei. Pâ nă acum, dacă a ş fi avut de alesîntre că r ţ i, televizor şi femei, a ş fi optat pentru femei. Dar

dacă mă pui să analizez mai serios problema, s-ar putea să mă convingi să -mi cumpă r un televizor nou. Şi asta chiar mâ ine diminea ţă .

— Eşti incorigibil. — Sunt. Chestia asta f ă cea parte din şarmul meu, dar

acum v ă d că se transformă rapid într-un dezavantaj. Poatecă n-ar trebui să continuă m discuţ ia pe tema aceasta.

Ca atare, abordar ă alte subiecte. Vorbir ă despre tinereţ ea,familiile, visurile, ambiţ iile şi carierele lor, pentru ca în finalsă ajungă din nou la copii. Seara se scurse cu o viteză uluitoare, la fel ca şi aceea în care avusese loc petrecerea. Jack plecă abia după miezul nopţ ii. Iar în diminea ţ a urmă toare o sună înainte de ora nouă , pentru a-i mulţ umipentru cină . Amanda dormea încă .

— Te-am trezit? o întrebă el, surprins. I se pă ruse că Amanda f ă cea parte din categoria persoanelor careobişnuiesc să se scoale cu noaptea în cap. De fapt, a şa şi era,dar cu o sear ă în urmă se culcase t â rziu. Încercase să citească , însă gâ ndurile îi zburaser ă f ă r ă încetare la Jack.

— Nu, nu. Eram trează , minţ i ea, aruncâ nd o privire spreceas. Se f ă cuse t â rziu, constat ă mirat ă . Era câ t pe ce să piardă programarea la stomatolog.

— Nu-i adev ă rat, spuse Jack, zâ mbind. După voce, pariadormit ă . Sigur te-am trezit. Asta-i via ţă de bogă tancă



indolent ă . Eu m-am a şezat în fa ţ a biroului de la ora opt şi jumă tate. Venise mai devreme la magazin fiindcă trebuise să dea câ teva telefoane în Europa, care avea un avans de nouă ore fa ţă de ei. Pe Amanda o sunase dintr-un impuls de

moment, pentru că nu şi-o putuse scoate din minte. Iar acum, auzindu-i vocea, se simţ i surprinză tor de nervos. Ce-aizice să cină m împreună disear ă ? o întrebă f ă r ă niciun fel depreambul.

Ochii ei se mă rir ă de uimire. Credea că nu-l înţ elesese bine.

— Disear ă ? Pentru seara aceea nu avea niciun plan. Eu…

nu te vei să tura de mine? — Nu cred. Şi, oricum, avem multe de recuperat, nu-i a şa? — Ca de exemplu? Amanda se lă să pe spate şi se întinse

leneşă , amintindu-şi-l cu exactitate cum arat ă . — Ca de exemplu timpul pe care l-am irosit refuzâ nd să ne

cunoa ştem mai bine. Asta înseamnă vreo sut ă zece ani.Recuperarea va dura cam mult. Cred că ar trebui să neapucă m de treabă , deşi nu pot nega faptul că asear ă amf ă cut câ teva progrese importante în acest sens.

— Deci a şa procedezi, nu? Amanda zâ mbi. De-aia spunelumea că eşti şarmant. Auzi, o sut ă zece ani… Bine, dacă consideri că evaluarea ta este bună , n-am nimic împotriv ă .Ce propui?

— Ce pă rere ai avea dacă am cina la L’Orangerie? Vin să teiau la ora şapte şi jumă tate.

— E în ordine. Am să te a ştept pregă tit ă de plecare.De îndat ă ce puse receptorul în furcă , Amanda intr ă în

panică . Ridicâ ndu-se în capul oaselor, se uit ă lung la dormitorul pe care îl împă r ţ ise cu soţ ul ei timp de două zeci şişase de ani. Pentru numele lui Dumnezeu, ce f ă cea? Cocheta cu Jack Watson? Ce prostie din partea ei! Dâ ndu-se jos dinpat, se hot ă r î să -l sune pentru a contramanda înt â lnirea. Dar

îi r ă spunse Gladdie, care îi spuse că Jack era la o şedinţă .Evident, îi putea lă sa un mesaj, preciză secretara. Consider ă



însă că ar fi prea nepoliticoasă dacă i-ar transmite prinintermediari vestea că nu poate cina cu el, drept care se gr ă bisă -i spună că nu are nimic important de comunicat.

La amiază , Jack o sună din nou. După voce, pă rea

îngrijorat. — S-a înt â mplat ceva? Te simţ i bine? Nu era numai

îngrijorat, ci, aparent, şi foarte interesat de starea ei, or acest lucru nu f ă cu decâ t să -i sporească confuzia.

— Mă simt bine… dar m-am gâ ndit că … oh, nu ştiu, Jack,m-am purtat prosteşte. Nu vreau să fiu Picanteria Lunii.Sunt femeie mă ritat ă , sau cel puţ in am fost… adică mai

sunt… a şa mă consider. Nu ştiu ce naiba fac cu tine, habar n-am în ce joc m-am bă gat. Deşi nu mă pot hot ă r î nici mă car să -mi scot verigheta, am acceptat să cinez cu tine în fiecaresear ă . N-am nici cea mai vagă idee unde ne poate ducechestia asta. Câ nd termină de vorbit, se simţ i epuizat ă . La celă lalt capă t al firului, Jack încercă să adopte un tonliniştitor, cu toate că nu era deloc calm.

— Nici eu nu ştiu unde ne poate duce chestia asta. Dacă consideri că a şa te vei simţ i mai bine, o să -mi cumpă r şi eu o verighet ă ca să putem discuta de pe poziţ ii egale. Oamenii vor crede că amâ ndoi ne înşelă m tovar ăşii de via ţă . Ştiu doar că au trecut foarte mulţ i ani de câ nd n-am mai avut parte de ocompanie at â t de plă cut ă ca a ta. Poate că este chiar maiplă cut ă decâ t oricare alta. Şi o să -ţ i mai spun ceva. A şa, penepusă masă , am ajuns la concluzia că via ţ a pe care am dus-

o timp de două zeci de ani a fost o glumă proast ă , scoasă dinultimele pagini ale revistei Playboy. Mi-e jenă de ea, vreau să scap de ea. În plus, vreau – Doamne, ajut ă -mă să reuşesc – să devin genul de bă rbat ală turi de care nu-ţ i va fi ruşine să fi v ă zut ă , pentru că şi eu sunt al naibii de mâ ndru să mă afluîn compania ta.

— Dar nu sunt pregă tit ă pentru o rela ţ ie, spuse Amanda

pe un ton plâ ngă reţ . A trecut doar un an de câ nd l-ampierdut pe Matt. Nu ştiu ce fac cu tine… însă nu pot afirma



că nu-mi place să discut ă m… şi că a ş vrea să punem capă t acestor discuţ ii, deşi poate că ar trebui. Crezi că trebuie să renunţă m la cina din seara asta? Crezi că greşim dacă neînt â lnim? Pă rea at â t de îngrijorat ă , încâ t Jack simţ i nevoia s-

o str â ngă la piept. — Nu va fi nicio problemă , spuse el cu blâ ndeţ e. Vom face

doar ce vei dori. Vom vorbi despre copiii noştri şi ne vomrelaxa. Nu trebuie să depăşim graniţ a acestor discuţ iiinocente. Cel puţ in, deocamdat ă … sau pentru totdeauna. Îifusese dificil să spună a şa ceva, însă nu dorise s-o speriesau, mai r ă u, s-o piardă înainte de a o prinde în mrejele sale.

Brusc, ajunsese la concluzia că femeia aceasta conta prea mult pentru el ca să facă vreun pas necugetat. Apoi îi veni oidee. Poate că ar trebui să cină m într-un local mai retras…spuse. L’Orangerie era unul dintre cele mai bune restaurantedin L.A., a şa încâ t, dacă mergeau acolo, era imposibil ca prezenţ a lor să nu fie remarcat ă . Ce-ai zice de un club micuţ de noapte sau chiar de o pizzerie?

— Este minunat, Jack. Şi scuză -mă pentru ezit ă rile mele.Nu mă a şteptam să devenim prieteni. Adică , nu în felulacesta…

Amanda scoase un hohot nervos de r â s. Jack încercă s-oliniştească .

— Am să vin să te iau. Poţ i să -ţ i pui o pereche de pantalonidin doc, dacă vrei.

— Perfect.

Amanda îl luă în serios. Astfel, câ nd veni la ea, Jack o gă siîmbr ă cat ă în nişte blue jeans decolora ţ i, perfect mula ţ i pecorpul ei minunat, şi într-o bluză comodă , foarte lejer ă , dinlâ nă roz de angora. Deşi simţ ea nevoia să -i spună că ar ă ta superb, el se abţ inu, nedorind s-o sperie.

O dat ă urca ţ i în ma şină , se îndreptar ă spre La Cienega. Seoprir ă în fa ţ a unui mic restaurant pe care Amanda nu-l mai

v ă zuse niciodat ă . Intrar ă în el purt â nd o discuţ ie animat ă .Deodat ă , Amanda se prinse de bra ţ ul lui Jack şi se întoarse



cu spatele, îngrozit ă . — Ce-i? Dacă ar fi fost mă ritat ă , Jack ar fi bă nuit că -şi

ză rise soţ ul st â nd în vreun colţ al localului, cu o alt ă femeie.Dar acolo nu se vedea decâ t un cuplu t â nă r. Pâ nă să se

dezmeticească , Amanda ieşise deja din restaurant. O gă siafar ă , r ă suflâ nd din greu. Cine erau ă ia doi?

— Fiica mea, Louise, şi soţ ul ei, Jerry. — Oh, Dumnezeule! Nu face nimic. Nu avem voie să cină m

împreună ? Amâ ndoi suntem îmbr ă ca ţ i decent. Încerca să trateze problema cu uşurinţă , dar se pă rea că Amanda oconsidera foarte grav ă . Era pe punctul s-o ia la fugă , or el nu

voia să se înt â mple a şa ceva. Ca atare, o conduse înapoi, la ma şină . Îşi continuar ă discuţ ia abia înă untru, în habitaclulcare le conferea protecţ ia necesar ă .

— Fiica mea nu m-ar înţ elege niciodat ă . — Doamne sfinte, dar este o femeie în toat ă firea. La ce se

a şteapt ă copiii t ă i? Vor să stai închisă în casă tot restul vieţ ii? Doar sunt socrul lui Jan; a şadar, total inofensiv.

De data aceasta, Amanda izbucni în r â s v ă zâ ndu-l că sestr ă duieşte să par ă inocent.

— Orice se poate zice despre tine, doar că eşti inofensiv,nu. Ştii foarte bine. Iar copiii mei te consider ă un filfizon.

— Frumos din partea lor. Adică … sper că totuşi Jan estede alt ă pă rere… sau, dacă mă gâ ndesc bine, poate că nu. La drept vorbind, a trecut destulă vreme de câ nd mă comport ca un filfizon. Dar întotdeauna exist ă o şansă de îndreptare.

Crezi că ar merita să fac un efort? — Nu. Cel puţ in, nu în seara asta. Poate că ar trebui să

merg acasă . — Ştii ce? Hai la Johnny Rocket. Aceast ă propunere o f ă cu să zâ mbească . La Johnny Rocket

se str â ngeau copiii pentru a bea lapte aromatizat, amestecat cu îngheţ at ă , şi pentru a mâ nca hamburgeri, exact cum

f ă cuser ă şi ei în anii cincizeci.Câ nd ajunser ă acolo, se a şezar ă în fa ţ a unei tejghele lungi



pe care li se puser ă două por ţ ii de crenvur şti cu chili şicartofi pr ă jiţ i, apoi inevitabilul lapte aromatizat. Înainte de a comanda cafelele, Amanda reuşi să -şi recapete umorul.

— Am fost foarte caraghioasă câ nd am fugit de acolo?

întrebă ea, autopersiflâ ndu-se. Ar ă ta ca un copil care f ă cuseo mare gaf ă . Pur şi simplu, nu-i venea să creadă că secomportase astfel. Dar lui Jack îi plă cea absolut tot ceea cef ă cea sau spunea, absolut tot ce era legat de ea.

— Nu. Te-ai comportat ca o femeie mă ritat ă care, ieşind înora ş cu un alt bă rbat, a avut ghinionul să -şi ză rească soţ ul.

— A şa simt, mă rturisi ea, suspinâ nd. Apoi îşi ridică

privirile spre el. Jack, nu sunt pregă tit ă pentru astfel deînt â lniri. Sincer, nu sunt. Ar fi mai bine să te întorci la cohortele tale de femei. O s-o duci mult mai bine ală turi deele, crede-mă .

— Consider că numai eu sunt în mă sur ă să decid înprivinţ a asta. Apoi, f ă r ă nicio legă tur ă , o întrebă ce pregă tiriavea de gâ nd să facă în să pt ă mâ na urmă toare, pentruCr ă ciun.

— În Ajun, mă vizitează copiii, ca în fiecare an. Iar în ziua de Cr ă ciun ne vom str â nge acasă la Louise. De ce? Tu cefaci?

— Mă culc, ca de obicei… adică , mă pun pe sfor ă it, ca să nu fiu înţ eles greşit. În comer ţ , perioada Cr ă ciunului este unadev ă rat coşmar. În Ajun ţ inem magazinul deschis pâ nă la miezul nopţ ii, pentru a-i servi pe clienţ ii care n-au reuşit să -

şi facă toate cumpă r ă turile pâ nă la ora nouă seara.Majoritatea „înt â rzia ţ ilor” sunt bă rba ţ i. Parcă şi-ar pierdecalendarele în fiecare an, pentru a le regă si abia pe la ora şase în seara Ajunului… Oh, Dumnezeule, a venit Cr ă ciunul!îşi spun. De obicei, sunt prezent în timpul ultimei ture, apoiplec acasă şi dorm timp de două zile. Îmi convine. Dar mă întrebam dacă anul acesta n-ai vrea să mergi cu mine la schi

în cea de-a doua zi de Cr ă ciun. Evident, camere separate,prietenie dezinteresat ă , tot tacâ mul.



— Nu cred că ar trebui. Dacă mă vede cineva? Încă n-a trecut anul…

— Câ nd se va încheia? Efectiv, Jack nu-şi putea aduceaminte câ nd murise Matt.

— Pe data de patru ianuarie, spuse Amanda solemnă . Pedeasupra, nu sunt o schioare prea bună .

— N-a fost decâ t o sugestie. M-am gâ ndit că ţ i-ar prii ocă lă torie şi puţ in aer curat. Am putea urca pâ nă la lacul Tahoe sau ne-am putea opri în San Francisco.

— Poate că într-o bună zi… îi r ă spunse ea vag. Jack dă du din cap. Îşi dă dea seama că for ţ a nota. Într-

adev ă r, Amanda nu era pregă tit ă pentru o rela ţ ie. — Nu te mai gâ ndi la chestia asta. Ce-ar fi să treci pe la magazin întruna din zilele urmă toare? O să fiu acolo toat ă să pt ă mâ na, a şa că vom mai putea mâ nca nişte caviar în biroul meu.

Aceast ă propunere îi smulse Amandei un zâ mbet. În ciuda reputa ţ iei pe care o avea Jack, ea îl simpatiza. Era adev ă rat,deocamdat ă nu se considera în stare să accepte o legă tur ă sentimentală , dar omul acesta pă rea s-o înţ eleagă perfect, să ştie în permanenţă tot ceea ce simte. Era at â t de cald, at â t degrijuliu… Fusese luat ă prin surprindere de aceste calit ăţ i, pecare nu i le cunoscuse. Şi, din aceast ă cauză , nu-şi luaseabsolut nicio mă sur ă de precauţ ie. În plus, Jack i se pă rea mult mai t â nă r decâ t Matt. Era plin de via ţă , se bucura să seafle în compania ei. De fapt, deşi n-ar fi dorit, şi ea constata

că îi f ă cea plă cere să -l aibă ală turi. Vorbir ă despre acest lucru chiar în seara aceea, în ma şină ,

în drum spre casă . El îi mă rturisi că , acum, după ce-ocunoscuse mai bine, constatase că nu era deloc a şa cum sea şteptase. Era inimoasă , bună , mă rinimoasă , deosebit de vulnerabilă . Prin tot ce spunea sau f ă cea îl determina să simt ă nevoia de a o proteja.

— Ai putea suporta să r ă mâ nem doar simpli prietenipentru o perioadă , sau, eventual, pentru totdeauna? îl



întrebă Amanda, direct. Nu ştiu dacă voi mai dori să mă implic sentimental. Şi nici dacă mai sunt în stare.

— Nimeni nu te-a rugat să iei o astfel de hot ă r â re, spuse Jack.

Avea dreptate. Nimeni n-o rugase. Amanda se calmă . Nu semai simţ ea chiar at â t de vinovat ă ca pâ nă atunci. O dat ă ajunşi la ea acasă , îl invit ă înă untru. Bă ur ă ceai de ment ă în bucă t ă rie, apoi el aprinse focul în camera de zi şi discutar ă mult ă vreme despre cele mai importante lucruri din via ţ a lor.

La ora două noaptea, câ nd plecă Jack, Amanda constat ă uimit ă că nu ştia cum se scursese timpul. Câ nd erau

împreună , orele parcă zburau. În diminea ţ a urmă toare, elavu treabă la magazin, iar ea f ă cu ultimele pregă tiri pentruCr ă ciun. Cumpă rase deja bradul, pe care se apucă să -lîmpodobească chiar în cursul acelei seri. Se afla în fa ţ a luicâ nd o sună Jack.

— Ce faci? întrebă el cu voce obosit ă . Era în magazin dedouă sprezece ore şi se simţ ea epuizat.

— Aranjez bradul, r ă spunse Amanda. Din tonul ei r ă zbă tea tristeţ ea. Îşi pusese un disc cu câ ntece de Cr ă ciun, care îiaccentuaser ă starea de melancolie în care se aflase de câ ndse trezise. Acesta era primul Cr ă ciun pe care îl petrecea f ă r ă Matt, primul ei Cr ă ciun de v ă duv ă .

— Vrei să trec pe la tine? Plec de la magazin într-o jumă tate de or ă , iar casa ta îmi este în drum. Mi-ar faceplă cere să te v ă d.

— Nu cred că ar fi bine să ne înt â lnim, spuse ea cusinceritate. Avea nevoie de un r ă gaz pentru a şi plâ nge soţ ul,or acesta era unul dintre acele momente de intimitate în careo putea face. Ca atare, în loc să se înt â lnească , vorbir ă untimp, apoi îşi luar ă r ă mas-bun, ea simţ indu-se ceva mai bine, el ceva mai r ă u. Simţ indu-se dintr-odat ă deprimant desingur, Jack se întrebă dacă Amanda va reuşi vreodat ă să

accepte dispariţ ia lui Matt, dacă va fi vreodat ă pregă tit ă să -ipermit ă altui bă rbat să pă trundă dincolo de zidurile pe care



le înă lţ ase în jurul ei. Era conştient că reuşise la un moment dat să -i ajungă la inimă , dar simţ ea teama ei de a se apropia de el. Şi poate că întotdeauna avea să -i fie teamă …

Îndrept â ndu-se spre casă , el trecu încet prin fa ţ a locuinţ ei

ei. V ă zu lică ririle luminiţ elor din brad, însă nu izbuti s-oză rească şi pe ea. Şi asta pentru că Amanda st ă tea îndormitor şi plâ ngea. Îi era groaznic de teamă că se va îndr ă gosti de Jack. Şi nu voia. N-ar fi fost drept. Nu trebuia să -l înşele pe Matt. După două zeci şi şase de ani de că snicie,îi r ă mă sese datoare cu ceva. Nu se putea arunca în bra ţ eleprimului bă rbat care îi ieşise în cale, indiferent câ t de

fermecă tor ar fi fost acesta. În plus, ce-o să se înt â mple dacă ,în final, avea să se demonstreze că nu era decâ t o nouă achiziţ ie pentru el? Asta ar fi o înjosire inutilă . Era pe deplinconvinsă că , at â t pentru binele ei, câ t şi pentru memoria luiMatt, trebuia să evite un astfel de deznodă mâ nt.

Jack o sună din nou câ nd ajunse acasă , dar Amanda nuridică receptorul. Instinctiv, ştia că el o caut ă . Ori ea voia să pună punct acestei rela ţ ii înainte de a fi prea t â rziu.

În acea sear ă , stinse luminile şi se urcă în pat, lă sâ ndpicup-ul în priză . Iar notele melodiei „Silent night” plutir ă prin casă în timp ce ea v ă rsa lacrimi amare pentru doi bă rba ţ i: unul pe care îl iubise at â t de mult ă vreme, altul pecare nu avea să -l cunoască niciodat ă . În acel moment, nuputea să -şi dea seama care durere era mai mare, pe caredintre ei îl dorea mai mult.



5

Pe parcursul urmă toarelor zile, Jack o sună numai o dat ă sau de două ori. Îşi dă dea seama câ t de dificilă trebuia să i separ ă perioada Cr ă ciunului. Dori murise în luna noiembrie. Înacel an, el nu se trezise din beţ ie toat ă să pt ă mâ na dintreCr ă ciun şi Revelion.

Ideea de a o lă sa pe Amanda să se lă murească singur ă înprivinţ a sentimentelor sale fusese înţ eleapt ă . Totuşi, îndiminea ţ a Ajunului, Jack îi trimise un cadou. Era un mic

crochiu din secolul al optsprezecelea, care reprezenta unînger. Amanda îl v ă zuse în magazinul lui şi îl admirase. Era,într-adev ă r, foarte frumos. Jack ata şă la desen un bilet princare îşi exprima speranţ a că îngerul o va pă zi at â t acum, întimpul acestui Cr ă ciun, câ t şi pe tot parcursul vieţ ii, apoisemnă simplu „Jack”. Câ nd v ă zu crochiul, Amanda fu extremde impresionat ă . La scurt timp după aceea, îl sună pe Jack

pentru a-i mulţ umi. După voce, pă rea mult mai distant ă decâ t înainte, dar, totodat ă , şi mult mai calmă . Era clar că începuse să -şi clarifice sentimentele şi ideile, oricare ar fi fost acelea. Iar Jack, deşi se bucur ă c-o aude, avu grijă să n-osperie prin adoptarea unui ton prea familiar. De fapt, înmomentul acela, nici nu-i prea ardea de intimit ăţ i deoareceera peste mă sur ă de ocupat. La magazin se confruntaser ă cu

o serie de probleme: un mic furtişag, un atac de cord care înziua anterioar ă fusese câ t pe ce să ducă la moartea unui om,câţ iva copii r ă t ă ciţ i. Obişnuita situa ţ ie delicat ă din perioada Cr ă ciunului. Pierduser ă şi rochia cu paiete aurii a uneifaimoase actriţ e, apoi o gă siser ă ca printr-un miracol, ca să nu mai pomenim de cele două femei renumite care sepă ruiser ă în raionul de produse cosmetice din cauza unui

bă rbat. Vacanţ a de să rbă tori nu trecea f ă r ă binecunoscuta agita ţ ie. — Sper că vei petrece o sear ă plă cut ă , ală turi de copiii t ă i,



deşi ştiu că ai să -i simţ i lipsa lui Matt. — Întotdeauna el era cel care t ă ia curcanul, spuse Amanda

cu vocea înecat ă din cauza tristeţ ii. Pă rea at â t de firav ă , at â t de lipsit ă de apă rare, încâ t Jack simţ i nevoia s-o str â ngă în

bra ţ e. — Pune-l pe Paul să -l taie, zise el cu blâ ndeţ e în glas. L-am

înv ăţ at tot ceea ce ştiu. Despre curcani, nu despre femei. Amanda zâ mbi, apoi îl întrebă dacă mai avea vreo veste de la fiul lui. Jack îi spuse că medicul îl programase pentrusă pt ă mâ na urmă toare, între Cr ă ciun şi Revelion. Sper că totul va fi în regulă în ceea ce-l priveşte, adă ugă Jack cu

optimism. — Şi eu, spuse Amanda, care acum începuse să regrete că nu-l invitase la masă . Dar copiii ei s-ar fi întrebat ce că uta Jack acolo şi, oricum, el n-ar fi putut pleca de la magazin. N-avea niciun sens să -l întrebe dacă putea veni. Nu voia să aibă niciun fel de rela ţ ie cu el. Luase deja o hot ă r â re în acest sens. O hot ă r â re care era at â t de fermă încâ t, ascult â nd-odin fa ţ a biroului să u, Jack îşi dă du seama, după tonul ei, că nu mai avea nicio şansă . Evident, Amanda îl ţ inea la distanţă . În clipa aceea se gâ ndi că ar trebui să sune pecineva pentru a-i ţ ine companie în noaptea Anului Nou, însă ,pentru prima dat ă în via ţ a lui, simţ i că o asemenea idee îirepugnă . Rezervase deja bilete pentru Tahoe, unde voia să ajungă în prima zi după Cr ă ciun. Foarte bine, o să se ducă singur.

— Să rbă tori fericite, Amanda, spuse cu dulcea ţă în glasînainte de a închide telefonul. Apoi r ă mase mult ă vreme în biroul să u, pentru a se gâ ndi la ea.

Iar în seara aceea în timp ce se înv â rtea prin magazin dâ ndcâ te o mâ nă de ajutor oriunde era nevoie, şi-o imagină cummă nâ ncă friptura de curcan ală turi de cele două fiice ale sale

şi de fiul lui, se gâ ndi la bradul împodobit din casa lor şi,

brusc, îşi dă du seama câ t de pustie îi era via ţ a. Îşi petrecuseultimii zece ani alergâ nd după sâ ni şi funduri apetisante



str â nse în pantaloni perfect mula ţ i. Şi unde îl dusesealergă tura asta? Absolut nică ieri.

— Nu pari să te bucuri prea mult de Cr ă ciunul ă sta, îispuse Gladdie înainte de a-şi lua r ă mas-bun. Jack îi dă duse

în dar o frumoasă haină din ca şmir, plus o gratifica ţ ieenormă . S-a înt â mplat ceva? Ai probleme cu copiii? Era îngrijorat ă din pricina lui. Ştia că , pe moment, n-avea nicioprietenă la pieptul că reia să se retragă . De asemenea, maiştia că Jack o sunase de mai multe ori pe soacra lui Paul, şise temea ca nu cumva fiul lui să aibă probleme de să nă tatesau familiale. Dar Jack nu vru să -i spună nimic.

— Nu, totul este în regulă , minţ i el. Totul, cu excepţ ia ultimilor ani pe care i-am irosit, gâ ndi, totul, cu excepţ ia faptului că singura femeie pe care am iubit-o a murit acumtreisprezece ani, totul, cu excepţ ia faptului că cea mairemarcabilă persoană pe care am înt â lnit-o de atunci încoace vrea să se îngroape ală turi de soţ ul ei. Nu-i nicio scofală ,Gladdie. Să rbă tori fericite! Doar oboseala este de vină ,presupun, adă ugă cu glas tare. În meseria noastr ă ,Cr ă ciunul este criminal.

— În fiecare an îmi spun că n-o să reuşim să facem fa ţă solicit ă rilor, dar mă înşel. Secretara zâ mbi. Din punct de vedere financiar, acela fusese cel mai bun an al lor.

— Ce faci în seara asta? o întrebă Jack, sur â zâ nd câ nd o v ă zu punâ ndu-şi haina cea nouă . Gladdie radia de fericire.Era albastr ă ; albastrul frumos al florilor de lev ă nţ ică .

— Mă culc cu soţ ul meu. În sensul corect al cuv â ntului.Să rmanul de el nu m-a mai v ă zut trează de şase să pt ă mâ ni

şi probabil că nu mă va vedea nici pe parcursul să pt ă mâ niiurmă toare.

— Ar trebui să -ţ i iei vreo două zile libere. Le meriţ i. — Poate că o să le iau atunci câ nd o să pleci la Tahoe.Dar Jack ştia că Gladdie nu şi le va lua. Niciodat ă nu cerea

zile libere. Dintre cunoscuţ ii lui, ea era singura fiinţă caremuncea mai mult decâ t el.



Ca în fiecare an, Jack st ă tu la firma lui pâ nă după miezulnopţ ii. R ă mă sese doar cu paznicul câ nd, în sf â r şit, închisemagazinul. Se f ă cuse deja ora unu.

— Să rbă tori fericite, domnule Watson!

— Îţ i mulţ umesc, Harry. Şi ţ ie, la fel. F ă câ ndu-i semn cumâ na, se urcă încet în Ferrari-ul să u roşu. Dar câ nd ajunseacasă , se simţ i prea obosit pentru a putea dormi. Se uit ă puţ in la televizor, apoi se gâ ndi să dea nişte telefoane, pentrua chema pe cineva la el. Dar se f ă cuse deja ora treidiminea ţ a. În plus, dintr-un motiv nelă murit, simţ ea că trecuse vremea acelor telefoane. Pur şi simplu, îi pierise orice

chef. I se pă rea că nu mai existau picioare suficient de lungi,sâ ni suficient de mari, piei suficient de catifelate pentru a-lademeni.

— Hristoase, poate că sunt pe moarte, spuse cu voce tare,apoi r â se de sine însuşi şi se urcă în pat. Probabil că nunumai Amanda era de vină , ci şi cei şaizeci de ani ai lui. Nuexist ă pe lume un prost mai mare decâ t prostul bă tr â n, iar el, de bună seamă , se numă ra printre aceştia.

În ziua urmă toare, dormi pâ nă la amiază . Câ nd se trezi, segâ ndi s-o sune pe Amanda, dar n-o gă si. Plecase deja la Louise pentru a mâ nca, împreună cu familia ei, încă uncurcan. Drept urmare, se urcă în ma şină , se duse pâ nă încartierul de nord al Los Angeles-ului, îşi cumpă r ă niştedelicatese chinezeşti şi, întors acasă , se cocoţă în v â rfulpatului, pe care nu-l f ă cuse, pentru a mâ nca, urmă rind un

meci de fotbal la televizor. Apoi dă du două telefoane unor fete, cu intenţ ia de a le invita la cină , însă toat ă lumea pă rea să fie plecat ă de acasă . De fapt, se simţ i chiar uşurat că nudă du de ele.

Deşi ştia că Amanda st ă tea acasă în seara aceea, n-o sună .Ce putea să -i spună ? Ai reuşit să te obişnuieşti cu ideea că soţ ul t ă u a murit? Dar, brusc, îşi dă du seama că e o prostie

s-o acuze. O noapte întreagă se gâ ndi la ea, r ă sucindu-se îna şternut. Iar în diminea ţ a urmă toare simţ i că nu mai suport ă



situa ţ ia. În cursul după amiezii urmau să plece spre Tahoe.Cu toate acestea, o sună pe Amanda şi o întrebă dacă poatetrece pe la ea ca să bea împreună o cea şcă cu cafea.

Amanda pă ru surprinsă şi chiar puţ in neliniştit ă , dar îl

invit ă să vină . Deşi nu credea, exista posibilitatea ca Jack să -i spună ceva despre Paul sau despre Jan. La ora unu însă ,câ nd îi deschise uşa şi îi v ă zu figura, îşi dă du imediat seama că vizita aceea nu avea nicio legă tur ă cu copiii lor.

— Pari obosit, spuse ea, îngrijorat ă . — Sunt. Nu mai pot dormi. V â rsta de şaizeci de ani este

mai dificilă decâ t mi-am închipuit, zise el, zâ mbind str â mb.

Cred că am început să -mi pierd minţ ile. — Cum a şa? Jack o urmă pâ nă în confortabila ei bucă t ă rie. Amanda

pregă tise deja cafeaua. După ce-i oferi o cea şcă , se a şezar ă la masă . Privind-o pe deasupra marginii ceştii, Jack îi vorbifoarte direct.

— M-am purtat prosteşte, nu-i a şa? Probabil că filfizoniiau în permanenţă tendinţ a de a face gafe. M-am ambalat camtare. Regret dacă te-am pus în situa ţ ii dificile. N-am avut intenţ ia asta. Pă rea extrem de nefericit, dar nu ar ă ta nici pedeparte ca un om de şaizeci de ani. De fapt, se simţ ea ca un bă ieţ el care venise la o colegă de şcoală pentru a o îndupleca să iasă la plimbare cu el. Îmi dau seama câ t de grea estepentru tine aceast ă perioadă , a să rbă torilor. Îmi cer scuzedacă ţ i-am îngreuiat-o şi eu, prin întreaga mea atitudine.

— Nu mi-ai îngreuiat-o, Jack, spuse Amanda cu blâ ndeţ e,cercet â ndu-l cu o privire pă trunză toare. Pă rea la fel denefericit ă ca el. În plus, lă sa impresia că oscilează între două alternative, că nu se putea decide să ia o hot ă r â re aparent extrem de dureroasă . Ştiu că n-ar trebui să -ţ i spun asta, dar ţ i-am simţ it lipsa.

Jack îşi pă str ă calmul. Totuşi, la auzul acestor cuvinte îi

tresă ri inima. — Da? Câ nd anume?



— În ultimele câ teva zile. Mi-a fost dor să discut cu tine, să te v ă d… Dumnezeu mi-e martor că nu ştiu ce se înt â mplă cumine.

— Nici eu nu ştiu ce se înt â mplă cu mine. Am avut

senza ţ ia că sunt cel mai mare t â mpit, cel mai enervant omcare a existat vreodat ă pe pă mâ ntul ă sta. Am încercat să numă mai apropii de tine, crezâ nd că vrei să fi lă sat ă în pace.

— Am vrut, recunoscu Amanda cu voce gâ tuit ă . — Şi acum? Jack îi a ştept ă r ă spunsul cu sufletul la gur ă . — Nu ştiu ce să zic. Îşi înă lţă capul, a ţ intindu-şi privirea

asupra lui. Singura dorinţă a lui Jack era s-o să rute, dar ştia

că nu putea face a şa ceva. — Nu te gr ă bi. Nu trebuie să iei nicio hot ă r â re. Sunt aici.Nu plec nică ieri… Apoi, amintindu-şi că , totuşi, urma să plece, zâ mbi. Doar pâ nă la lacul Tahoe, adă ugă .

— Acum? Amanda sur â se. Se simţ ea extraordinar de bineîn compania lui.

— Ceva mai t â rziu. Trebuie să trec pe acasă , ca să -miîmpachetez echipamentul de schi. Ar fi fost cazul s-o fac deieri, însă m-am simţ it prea obosit.

Amanda dă du din cap. Discuţ ia continuă . În scurt ă vremeîncepur ă să se simt ă din nou la largul lor. Ea r â se degajat ă câ nd el îi descrise incidentul petrecut la magazin, provocat de cele două femei care se pă ruiser ă din cauza unui bă rbat.

— Îţ i poţ i imagina cum ar fi descris scena ziarele descandal? Desigur, dacă povestea ar fi ajuns la urechile lor,

ambele femei ne-ar fi învinov ăţ it pe noi că am „ciripit”. Deşi,şi-ar fi meritat soarta. Jack nu le divulgase numele. Era surprinză tor de discret atunci câ nd venea vorba de afacerilelui. În concluzie, ce ai gâ nd să faci să pt ă mâ na asta?

— Nimic important. Poate că am să -mi vizitez fiicele, dacă nu sunt prea ocupate. În ciuda acestui r ă spuns, Jack nu-imai f ă cu nicio aluzie privitoare la lacul Tahoe. Ştia că

Amanda nu era pregă tit ă să -i accepte invita ţ ia. Sau poate că am să mă duc la un film, continuă ea. Dar tu? Te însoţ eşte



cineva? întrebă , încercâ nd să se autoconvingă că , în situa ţ ia lor, n-avea de ce s-o deranjeze eventualitatea ca Jack să plece în vacanţă împreună cu o femeie. Dar asta nu era decâ t o iluzie, deoarece ştia bine că , într-un asemenea caz, ar fi

fost foarte mâ hnit ă . — Nu. Schiez mai bine câ nd sunt singur. Apoi, obosit de

at â ta pref ă că torie, o luă de mâ nă . Îţ i voi simţ i lipsa, spuse.Ea nu f ă cu decâ t să dea din cap şi să -l privească . Flă că rilearuncate de ochii ei i-ar fi putut topi şi sufletul, însă el pă rea protejat de o platoşă din azbest. Ce faci în noaptea deRevelion? o întrebă într-o doar ă .

Ea r â se. — Ceea ce fac în fiecare an. Matthew ura revelioanele. Seculca la ora zece seara. Ne f ă ceam ur ă rile de rigoare abia îndiminea ţ a urmă toare.

— Ce emoţ ionant! Jack zâ mbi. — Dar tu ce faci de Revelion? îl întrebă Amanda cu interes. — Anul ă sta, voi proceda la fel ca tine. Poate că o să r ă mâ n

la Tahoe. Ridicâ ndu-şi privirile spre ea, Jack se simţ i penea şteptate stupid. La urma urmei, Amanda… ar mai exista şi alt ă soluţ ie. Dacă tot n-avem nimic de f ă cut, am putea sta aici, împreună . Doar ca prieteni. Ne uit ă m la televizor,mergem la un film… Nu trebuie să fac act de prezenţă la firmă . Şi nicio lege nu ne interzice să fim prieteni, nu?

— Dar vacanţ a ta de la Tahoe? — Oricum am probleme cu un genunchi. Jack zâ mbi.

Ortopedul meu îţ i va fi recunoscă tor. — Şi după aceea ce se va înt â mpla? Adică după asta…

după zilele acestea care mă sperie. Destul de ciudat, dar Amanda fu foarte sincer ă cu el.

— Nu trebuie să ne facem griji. Nimeni nu ne ţ inesocoteală . Avem tot dreptul să nu r ă mâ nem singuri în timpulsă rbă torilor. Ce vrem să demonstr ă m şi cui? Nouă înşine?

Copiilor noştri? Lui Matt? S-a împlinit un an de la dispariţ ia lui. Ţ i-ai îndeplinit îndatoririle. Avem dreptul mă car la un



strop de prietenie. În ce buclucuri am putea intra dacă neducem la un film? Jack era foarte convingă tor.

— Cu tine? Probabil în mai multe decâ t îndr ă znesc să -miimaginez.

— O să stau pe ultimul r â nd. Nici mă car n-o să mă apropiide tine.

— Eşti nebun. Amanda clă tină din cap şi îl privi, încercâ ndsă se autoconvingă că trebuie să -l refuze. Ştia că ar fi fost bine să procedeze a şa, însă bă rbatul acesta era al naibii deatr ă gă tor, din toate punctele de vedere.

— Şi eu am ajuns la concluzia asta – că sunt nebun, adică .

Ieri s-a înt â mplat. Şi m-a cam îngrijorat. — Şi pe mine mă îngrijorează . Amanda r â se din nou. Îngeneral mă îngrijorezi. Dacă a ş avea un gr ă unte de minte, ţ i-a ş spune că nu mai vreau să te v ă d pâ nă în ziua în care Paulşi Jan îşi vor boteza primul copil.

— S-ar putea să treacă destul de mult ă vreme pâ nă atunci.În cel mai bun caz, nouă luni. Deci cam mult pentru a renunţ a la filme. Nu? Ce zici?

— Zic că ar fi mai bine să te duci la Tahoe şi să te distrezi, Jack. Sună -mă câ nd te întorci.

— Bine, spuse Jack. Era suficient de v â rstnic şi de înţ elept pentru a-şi da seama câ nd nu avea şanse să iasă învingă tor.Deşi îl nemulţ umea faptul că trebuia să se despart ă de ea, seridică în picioare. Şi-ar fi dorit tare mult s-o convingă să -şipetreacă împreună cu el perioada să rbă torilor. Un An Nou

fericit, îi ur ă , să rut â nd-o pe creştetul capului, după care ieşidin bucă t ă rie. Tocmai deschisese uşa câ nd o auzi spunâ ndceva. Întorcâ ndu-se, o v ă zu st â nd în pragul bucă t ă riei. Ce-aizis? Privirea ei îl f ă cu să înţ epenească . Pă rea speriat ă , dar hot ă r â t ă . Ochii ei nu se dezlipir ă de ai lui nicio clipă .

— Am spus că la Beverly Center rulează un film pe caremi-ar plă cea să -l v ă d. Începe la ora patru. Vrei să mă

însoţ eşti? — Vorbeşti serios? Vocea lui r ă sună c a o şoapt ă în



vestibulul r ă coros. — Cred că da… vreau să … dar nu ştiu încă . — Vin să te iau de acasă la ora trei şi jumă tate. Puneţ i

nişte blue jeans. La cină te servesc cu nişte mâ ncare

thailandeză . În regulă ?Câ nd ea aprobă printr-o înclinare a capului, ochii lui se

luminar ă . Apoi, f ă r ă să mai rostească niciun cuv â nt, înainteca Amanda să se poat ă r ă zgâ ndi, Jack plecă acasă , ca să anuleze rezerv ă rile pentru vacanţ a pe care avusese de gâ nds-o petreacă la Tahoe.



6

Urmă toarele cinci zile fur ă minunate. Amâ ndoi aveausenza ţ ia că plutesc într-un spa ţ iu atemporal. Îşi petrecur ă vremea mergâ nd la filme, plimbâ ndu-se prin parc, discut â nddespre orice subiect le trecea prin minte sau, uneori, st â ndpur şi simplu unul lâ ngă altul, în t ă cere. Jack sună la magazin, dar nu se duse pâ nă acolo. Evident, Gladdie se afla la serviciu. Nu-şi luase zilele libere pe care i le oferisepatronul să u. În orice caz, era pentru prima dat ă după mulţ iani de zile câ nd Jack nu se sinchisea absolut deloc de ceea ce se înt â mpla la Julie’s. Unica lui dorinţă era să stea cu Amanda. Nu-şi adresar ă întrebă ri, nu-şi spuser ă nimic jenant, nu-şi f ă cur ă promisiuni. Îşi petreceau timpul liber împreună . At â ta tot. Era singurul lucru pe care şi-l doreau.

Amanda avea senza ţ ia că aceast ă vacanţă era, cu fiecare zice trecea, un balsam sufletesc. Iar Jack simţ ea că redevine

bă rbatul de alt ă dat ă , care tr ă ise ală turi de Dori. Poate chiar ceva mai bun decâ t acela, pentru că acum era mai v â rstnic şimai înţ elept. Irosise mult timp în ultimii treisprezece ani. Penea şteptate, începuse să aibă impresia că acei treisprezeceani f ă ceau parte din via ţ a altcuiva, că erau nişte ani lipsiţ i deorice însemnă tate pentru el.

Amanda îl pomenea uneori pe Matt. O dat ă i se înt â mplă

chiar să şi plâ ngă , dar pă rea să se simt ă mult mai împă cat ă cu situa ţ ia. Accepta încet, încet ideea că acesta murise şi că ea tr ă ia, se str ă duia să nu se mai considere vinovat ă fiindcă el se pr ă pă dise, în timp ce ea r ă mă sese în via ţă . F ă r ă să -ispună nimic lui Jack, îşi scosese verigheta şi o pusese încaseta ei cu bijuterii. V ă rsase lacrimi amare în acel moment,dar nu se r ă zgâ ndise pentru că nu se mai considerase

îndrept ăţ it ă s-o poarte. Fusese un gest hot ă r â tor, care înprima clipă îi dă duse senza ţ ia că -i va fr â nge inima. Iar întimpul urmă toarei cine luate împreună , nu-i pomeni nimic



lui Jack de verighet ă . El însă îi observ ă imediat lipsa. Cutoate acestea, dâ ndu-şi seama ce pas important trebuia să fireprezentat pentru ea luarea unei astfel de hot ă r â ri, seabţ inu să facă vreun comentariu.

Se delectar ă cu variate feluri de mâ ncare, gă site înrestaurantele retrase de pe tot cuprinsul ora şului, în care nuse înt â lnir ă cu niciun cunoscut, şi v ă zur ă câ teva dintre celemai proaste filme din istoria cinematografiei, pe seama că rora se amuzar ă copios. În fiecare sear ă , înainte ca Jack să plecespre casă , ză boveau în pragul uşii ei mult ă vreme, ur â ndu-şide mai multe ori la r â nd noapte bună . Abia cu o zi înainte de

Anul Nou, în timp ce Amanda pregă tea cina, Jack întinsemâ inile f ă r ă să se gâ ndească , o trase spre el şi o să rut ă . Demai mult ă vreme voia să facă acest lucru. Totuşi, se trezideodat ă îngrozit la gâ ndul că ar putea s-o sperie din nou. Dar Amanda îşi ridică privirile, apoi schiţă un zâ mbet firav, care îlf ă cu să se simt ă uşurat. N-o pierduse. Niciunul dintre ei nuspuse nimic după aceast ă scenă . Mai t â rziu însă , câ nd sea şezar ă în camera de zi, luminat ă doar de focul aprins de Jack în că min, el o să rut ă din nou. Se ţ ineau de mâ ini. Amanda se simţ ea complet degajat ă în compania lui.

La miezul nopţ ii, Jack plecă a şa ca de obicei, dar, imediat ce ajunse acasă , o sună .

— Mă simt ca un adolescent, Amanda, îi spuse cu o voceirezistibil de senzuală .

— Şi eu. Amanda zâ mbi. Îţ i mulţ umesc că ai r ă bdare cu

mine. Să pt ă mâ na asta a fost nemaipomenit ă . Exact de ea amavut nevoie. N-am vrut decâ t să ne petrecem timpul

împreună … a fost un adev ă rat cadou… mai frumos decâ t orice alt cadou de Cr ă ciun.

Apoi se amuzar ă pe seama telefonului Amandei, caresunase în acea sear ă de două ori. Amâ ndoi presupuseser ă că fiicele ei o că utaser ă , însă Amanda nu r ă spunsese. Voise să -i

dedice acele momente numai lui Jack. Copiilor ei, şi lui Matt le consacrase suficient timp. Venise vremea să se gâ ndească



şi la ea. Era pentru prima dat ă după foarte mulţ i ani câ ndducea o via ţă paralelă , o via ţă din care nu f ă ceau partemembrii familiei sale.

Plă nuiser ă deja ca în ziua urmă toare să se ducă la patinaj,

apoi să mai vizioneze un film, deşi v ă zuser ă deja aproapetoate filmele care rulau în ora ş. Iar seara aveau de gâ nd să -şipregă tească cina, să bea şampanie şi să încerce să stea trejipâ nă la miezul nopţ ii, la cumpă na dintre ani.

— Îmi pare r ă u că nu te-ai dus la schi, avu ea gentileţ ea dea-i spune la telefon.

— Mie nu-mi pare r ă u, îi replică el, r â zâ nd. A fost mult mai

bine a şa. Am petrecut cele mai romantice zile din via ţ a mea.Nu le-a ş fi ratat pentru absolut nimic în lume. Cu siguranţă ,nici mă car ză pada de pe pist ă nu mi s-ar fi pă rut maitentant ă .

În ziua urmă toare, petrecur ă de minune. La patinoar,r â ser ă ca doi copii. Apoi Amanda se ocupă de masa deRevelion, pregă tind o friptur ă de ra ţă şi nişte sufleu, ca desert. Era o cină perfect ă .

Se f ă cuse ora zece seara câ nd se a şezar ă din nou în fa ţ a focului. Jack o să rut ă . Ea îi r ă spunse cu pasiune.

El umpluse cu şampanie două pahare, pe care le golir ă mai repede decâ t plă nuiser ă . Încă lzit de foc şi de bă utur ă , Jack o să rut ă mai pasionat ca oricâ nd. Amanda nu-şi dă duseama ce or ă se f ă cuse câ nd el, cu vocea lui grav ă , senzuală ,îi declar ă că o iubeşte, şi o întrebă dacă vrea să facă dragoste

cu el. F ă r ă să rostească niciun cuv â nt, ea îi înlă nţ ui gâ tul cu bra ţ ele, dâ nd afirmativ din cap. În acele momente, Jack nuse simţ i capabil să cumpă nească dacă Amanda va regreta sau nu pasul f ă cut. O dorea cu prea mult ă ardoare. O urmă a şadar în dormitor. Şi ceea ce descoperi acolo îl f ă cu să r ă mâ nă mut de uimire. Amanda avea un trup deadolescent ă . Poate chiar mai tentant decâ t al unei

adolescente. Era înalt ă şi zvelt ă , cu sâ ni mai plini decâ t sea şteptase. Nu se putea să tura s-o privească . Câ nd o



pă trunse, ea începu să murmure cuvinte de iubire. Semişcau încet, în acela şi ritm. Ea abia mai putea respira. Trecea printr-o experienţă complet diferit ă de cele pe care şile imaginase sau le tr ă ise efectiv ală turi de soţ ul ei sau de cei

doi bă rba ţ i pe care îi cunoscuse înainte de a se mă rita.Pentru o t â nă r ă care se înv â rtise prin Hollywood în acele vremuri, fusese surprinză tor de cast ă , dar asta era dedomeniul trecutului. Acum, pentru amâ ndoi, nu conta decâ t pasiunea şi ceea ce f ă ceau. Ajunsă în culmea extazului, ea avu senza ţ ia că în capul ei explodează tot universul.Satisf ă cut ă , r ă mase nemişcat ă sub el. De acum, îi apar ţ inea

în totalitate. Şi îi adormi în bra ţ e aproape imediat după cef ă cur ă dragoste, cu mult timp înainte de miezul nopţ ii. Nu oîncerca niciun regret. Şi nu st ă tu să despice firul în patru,pentru a vedea de ce se înt â mplase ceea ce se înt â mplase. Asta, pâ nă în diminea ţ a urmă toare.

Câ nd se trezi, constat ă că se afla tot în bra ţ ele lui. Jack îimâ ngâ ia sâ nii, zâ mbindu-i. Razele soarelui luminauîncă perea pe care, alt ă dat ă , o împă r ţ ise cu soţ ul ei. După cest ă tu t ă cut ă mult ă vreme, a şa cum se trezise, întinsă în pat,se uit ă la Jack. Nu ştia dacă să r â dă , să plâ ngă sau să -liubească din nou. Ar fi vrut să le facă pe toate trei o dat ă ,dar, fiindcă nu era posibil, se dă du încet jos din pat şitraversă încă perea, apoi se întoarse cu fa ţ a spre el. Îl privea ca o minunat ă , gra ţ ioasă că prioar ă t â nă r ă .

— Te simţ i bine? Jack o studie. O dorea din nou, dar, pe

nea şteptate, deveni neliniştit. Amanda îi pă rea schimbat ă . — Nu sunt sigur ă , r ă spunse ea pe un ton calm. Apoi se

a şeză pe un scaun, a şa goală cum era, şi îl privi, încercâ ndsă -şi dea seama dacă era nebună sau doar foarte nefericit ă .Nu-mi vine să cred că am fost în stare de a şa ceva.

Nici lui nu-i venea să creadă că f ă cuser ă dragoste, însă ,fiind mai fericit ca niciodat ă , nu voia să renunţ e la ea tocmai

acum. Ajunsese s-o cunoască şi s-o dorească cu disperare.Iar ea îi spusese că -l iubeşte.



— Să nu-mi zici că m-am îmbă tat… m-ai ucide. — Tu nu te-ai îmbă tat. Amanda îi aruncă o privire agitat ă

de sub pleoapele ei acoperite de fard de culoare crem. Dar eun-am fost beat ă ? Pă rea înspă imâ ntat ă .

— Nu v ă d cum… ai bă ut doar două pahare… — A fost focul aprins… şi m-ai să rutat... şi… — Amanda, termină . Nu te mai tortura singur ă .

Traversâ nd încă perea, Jack îngenunche lâ ngă ea. Trupul luiera la fel de splendid ca al ei.

— Am f ă cut dragoste cu tine în patul pe care l-am împă r ţ it cu soţ ul meu. Brusc, ochii i se umplur ă de lacrimi. Jack o

privi, nefiind în stare să regrete scena petrecut ă între ei cu osear ă în urmă . Nu-mi vine să cred că am f ă cut a şa ceva.Dumnezeule, Jack, ce fel de femeie sunt? Am fost mă ritat ă cu el timp de două zeci şi şase de ani. Şi am f ă cut dragoste cutine în patul lui! Ridicâ ndu-se în picioare, Amanda începu să se plimbe prin încă pere. Jack încercă să nu se enerveze.

— Amanda, vorbeşti de parcă ai fi f ă cut o crimă . N-a fost ocrimă , ci dragoste. M-ai iubit, te-am iubit. Amanda… mă simt foarte ata şat de tine. Pentru numele lui Dumnezeu, suntemoameni maturi. Iar tu eşti încă vie… Doamne, eşti încă vie,nu?… La fel ca mine, care de două zeci sau treizeci de ani n-am mai fost niciodat ă at â t de plin de via ţă .

Tocmai atunci sună telefonul. Amanda nu f ă cu niciomişcare. Nu-i pă sa cine o că uta. În momentul de fa ţă , nu seputea gâ ndi decâ t la tr ă darea sa fa ţă de Matt.

— Este patul lui. Patul nostru. Acum plâ ngea în hohote,continuâ nd să se plimbe prin camer ă . Jack o urmă ri cuprivirea. Îi era teamă s-o atingă .

— Atunci, cumpă r ă unul nou, izbucni el, deşi n-ar fi vrut.

Este patul t ă u , pentru numele lui Dumnezeu! Data viitoare o

vom face pe podea… sau acasă la mine… — Patul t ă u trebuie purificat de un exorcist! spuse ea

printre lacrimi. Jack r â se.



— Draga mea, calmează -te… te rog… a fost o experienţă traumatizant ă , at â ta tot. Prima noastr ă experienţă de acest gen. Te înţ eleg. Dumnezeule, niciodat ă n-am mai tr ă it un act sexual at â t de minunat… ne iubim… am petrecut o

să pt ă mâ nă împreună , suntem nebuni unul după altul. La cete a şteptai? Am v ă zut toate filmele proaste din ora ş. Ce-ai fi vrut mai mult? O logodnă de doi ani?

— Poate. Nu s-a împlinit nici mă car un an de la moartea lui.

Amanda se a şeză din nou şi plâ nse ca un copil. Jack nuîndr ă zni să se apropie de ea decâ t pentru a-i da o batist ă .

— Comemorarea mor ţ ii lui este peste trei zile, spuse ea. Vom a ştepta. Vom uita cele înt â mplate. — Bine. O să r ă mâ nem simpli prieteni. O să ne ducem

iar ăşi la filme şi n-o să mai facem dragoste.Niciodat ă . Din moment ce Amanda nu se simţ ea încă

împă cat ă sufleteşte, el era dispus să aibă r ă bdare. O iubea prea mult pentru a risca să o piardă . Cu o sear ă în urmă ,descoperise la ea nişte comori pe care nu voia să le scapeprintre degete. Haide să nu ne pierdem cu firea, vrei să încercă m? Bem câ te o cafea, facem un duş şi plecă m la plimbare. Un drum lung, reconfortant te va ajuta să te simţ imai bine.

— Sunt o stricat ă , Jack. Exact ca celelalte femei cu care teculci.

Telefonul sună din nou. Îl ignorar ă amâ ndoi.

— Nu eşti o stricat ă . Şi să ştii că nu mă mai culc decâ t cutine. Înţ elegi ce-ţ i spun? Nici mă car nu m-am mai uitat după o alt ă femeie de câ nd ai fost la petrecerea de la magazin.Datorit ă ţ ie am pus capă t vieţ ii pe care am dus-o pâ nă acum.Ne iubim. Nimeni nu ne poate refuza dreptul la dragoste.Pricepi?

— Nu mi-e permis să mă culc cu altcineva în patul soţ ului

meu.Parcă înnebunise. Exasperat, Jack se duse la ea, o luă cu



fermitate de mâ nă şi o ridică în picioare. — Haide să bem o cafea. Niciunul dintre ei nu se gâ ndi să

se îmbrace. Amanda nu-şi dă duse seama că , în prezenţ a lui,nu se simţ ea absolut deloc jenat ă . Se comportau de parcă ar

fi tr ă it de o via ţă împreună .St â nd gol în bucă t ă rie, Jack îi f ă cu o cafea neagr ă , f ă r ă

lapte, şi îi întinse cea şca. Ea luă câ teva înghiţ ituri. Cafeaua fierbinte îi arse gâ tul, dar îi f ă cu bine. Câ nd se a şezar ă amâ ndoi la masă , se simţ ea ceva mai liniştit ă . În bucă t ă rieera suficient de cald pentru ca goliciunea să nu-i deranjeze.

— Vrei ziarul? întrebă Amanda pe un ton sec, dâ ndu-şi

brusc seama că se comporta ca o schizofrenică . Pe moment se simţ ea complet la largul ei ală turi de Jack, dar în clipa urmă toare se autochinuia, lă sâ ndu-se mă cinat ă deremuşcă ri. Acum însă îşi revenise.

El dă du aprobator din cap. — Sigur. Îmi place să mă uit prin ziar. — Ţ i-l aduc imediat.Cu cea şca de cafea în mâ nă , Amanda se duse pâ nă la uşa

de intrare, o deschise şi se aplecă pentru a lua ziarul. Ştia că nu putea fi v ă zut ă de nimeni, deoarece uşa era complet ascunsă de privirile trecă torilor. Dar exact în momentul încare se aplecă , ză ri ma şina fiicei sale, Jan, intr â nd pe aleea de acces. Jan şi soţ ul ei, Paul, o priveau cu gurile că scate.

Înşf ă câ nd ziarul, Amanda o zbughi înă untru, tr â nti uşa înurma ei şi alergă pâ nă în bucă t ă rie. Ziarul îi că zu pe jos. Din

cea şcă îi să rir ă stropi de cafea. Jack se holbă la ea nedumerit.

— Trebuie să pleci! spuse Amanda, privindu-l, îngrozit ă .— Acum?

— Da… oh, naiba s-o ia de treabă … nu, nu poţ i… sunt afar ă … ieşi pe uşa de serviciu… este în spatele spă lă toriei.

Flutur â ndu-şi înnebunit ă mâ na, îi ar ă ta într-o direcţ ie

incert ă încotro s-o ia. — Vrei să plec în halul ă sta? Sau îmi dai un r ă gaz de un



minut ca să mă îmbrac?Dar exact în momentul în care îi puse aceast ă întrebare, se

auzi soneria. Amanda tresă ri cu at â ta violenţă , încâ t f ă cu unsalt de aproape un pas.

— Of, Dumnezeule… ei sunt… of, Dumnezeule… Jack, cene facem?

Plâ ngea din nou. De data aceasta, Jack izbucni în r â s. — Cine este? Bau-Bau? Este prima zi de Anul Nou, pentru

numele lui Dumnezeu. Nu deschide!

— Sunt copiii noştri, neseriosule. Şi m-au v ă zut… câ nd m-

am dus să iau ziarul.

— Care copii? — Câţ i copii avem? E vorba de Jan şi Paul. M-au privit de

parcă ar fi v ă zut o nă lucă . — Bine că mă car s-au prins în privinţ a asta. Vrei să -i invit

eu în casă ? — Nu… trebuie să pleci… adică , nu… ascunde-te în

dormitor.

— Nu te pierde cu firea, iubito. Spune-le că

eşti ocupat

ă .Pot reveni mai t â rziu.

— Bine. Jack se îndrept ă cu pa şi gr ă biţ i spre dormitor şi închise

uşa în urma sa. Cu mâ ini tremur ă toare, Amanda puse lanţ ulde la intrare în lă ca şul lui, apoi deschise uşa numai cu vreocinci centimetri, pentru a vorbi cu fiica sa.

— Bună , spuse, aruncâ ndu-i un zâ mbet luminos de după uşă . La mulţ i ani.

— Mamă , te simţ i bine? — Nu… de fapt, da… n-am păţ it nimic. Sunt ocupat ă … mă

doare capul… sunt indispusă . Adică , nu este nimic serios. Asear ă am bă ut două pahare cu şampanie. Cred că sunt alergică la şampanie.

— Mamă , ai ieşit goală pe treptele din fa ţ a intr ă rii?

— Nu m-a v ă zut nimeni. — Te-am v ă zut noi.



— Îmi pare r ă u. În orice caz, îţ i mulţ umesc că ai trecut peaici, draga mea. Ce-ar fi să reveniţ i mai t â rziu? Disear ă ,poate. Sau mâ ine. Da, mâ ine, ar fi prefect. Cuvintele eipă reau o rafală de mitralier ă .

— De ce nu putem intra acum? Jan pă rea extrem deîngrijorat ă . Paul, în schimb, nu voia să insiste. Era evident că îşi aleseser ă un moment neprielnic, încercaser ă s-o sune pe Amanda înainte de a trece pe la ea, dar aceasta nur ă spunsese apelurilor lor telefonice. El nici nu crezuse c-o vor gă si acasă .

— Nu puteţ i intra din cauza… Din cauza durerii mele de

cap… dormeam. — Nu dormeai. Ai ieşit să iei ziarul. Mamă , ce se înt â mplă ? — Nimic. Data viitoare câ nd vreţ i să mai treceţ i, să mă

suna ţ i în prealabil. Este numai o chestie de politeţ e, draga mea… nu-i frumos să ba ţ i la uşă , a şa, hodoronc tronc… Dar mă bucur că a ţ i venit… Vorbim mai t â rziu.

Apoi Amanda le f ă cu semn cu mâ na şi le tr â nti uşa în nas.După ce mai st ă tur ă în fa ţ a ei vreun minut, Jan şi Paul seîndreptar ă spre ma şină complet deruta ţ i. Abia câ nd seurcar ă în ea, Jan îşi privi soţ ul cu ochi neliniştiţ i.

— Crezi că mama are probleme cu bă utura? — Bineînţ eles că nu. Pur şi simplu, n-a vrut să primească

musafiri la ora asta. La naiba, poate că are vreo legă tur ă amoroasă ! Probabil că tipul se află încă înă untru. Estesuficient de t â nă r ă pentru treburi dintr-astea, nu-ţ i dai

seama… iar tat ă l t ă u a murit de un an…Paul pă rea amuzat de propria-i idee. Jan îl privi revoltat ă . — Eşti nebun? Mama mea? Chiar crezi că ar face a şa

ceva? Nu fi ridicol. Dacă tat ă l t ă u nu se dă niciodat ă jos dinpat, chiar şi la v â rsta lui, nu trebuie să deduci că şi mama are de gâ nd să adopte un comportament asemă nă tor. Paul,eşti de-a dreptul dezgust ă tor.

— Aici s-au petrecut lucruri mai stranii decâ t îţ i închipui.Str ă bă tuser ă deja jumă tate din Bel Air câ nd Amanda se



duse în dormitor. Jack tocmai dă duse drumul la duş. Câ nd o v ă zu cum închide uşa în urma ei şi se propteşte de ea, nu seputu st ă pâ ni să nu zâ mbească . Amanda pă rea să se firefugiat într-o ţ ar ă str ă ină , după ce fusese fugă rit ă de agenţ ii

Interpolului. — Ce le-ai zis? Le-ai transmis salut ă rile mele? Era amuzat

de reacţ ia ei. — N-am mai trecut niciodat ă printr-o situa ţ ie at â t de

penibilă . Copiii n-or să mă ierte în vecii vecilor. — De ce? Pentru că nu i-ai lă sat să între? Ar fi trebuit să

dea un telefon în prealabil.

— Au sunat, dar nu le-am r ă spuns. — Atunci, n-ar fi trebuit să vină . Este o lecţ ie bună , pecare o vor înţ elege uşor. Vrei să faci un duş?

— Nu, vreau să mor, spuse ea tr â ntindu-se pe pat.El se a şeză pe marginea patului, privind-o cu afecţ iune. — Îţ i dai seama în ce rahat ai intrat? — O merit, îi replică Amanda, reîncepâ nd să lă crimeze.

Sunt o fiinţă mizerabilă . Într-o bună zi, copiii mei vor afla cucine au de-a face. Apoi, st â nd acolo, întinsă pe pat, îşi ridică privirile spre Jack. N-o să -i spui nimic lui Paul, nu-i a şa? Oh,Dumnezeule… el îi va dest ă inui totul lui Jan, iar Jan, luiLouise…

— Şi, pâ nă la urmă , povestea noastr ă va ajunge în ziare,nu? La naiba, draga mea, întotdeauna discut cu Paul desprefemeile cu care mă culc. Doar n-o să -mi refuzi plă cerea asta.

Bă iatul meu va crede că am îmbă tr â nit prea mult ca să mă mai descurc cu ele…

— Oh, Dumnezeule! Omoar ă -mă , mai bine. Amanda serostogoli cu fa ţ a în jos şi îşi înfundă nasul în pernă . Jack zâ mbi, apoi se aplecă pentru a o să ruta pe spate. Cobor îîncet, încet, de la gâ t spre şezut. Şi, o dat ă ajuns acolo,

începu s-o maseze. După vreun minut, Amanda se întoarse

cu mişcă ri lente, privindu-l cu nişte ochi care îi aminteau deseara anterioar ă . Resimţ i efectul lor instantaneu. Era



impresionant de puternic. F ă r ă să spună nimic, ea îşi întinse bra ţ ele, iar el se aplecă şi o să rut ă , mai pasionat ca oricâ nd.

— Te iubesc, nebuno… spuse Jack, gâ ndindu-se la diminea ţ a agitat ă de care avusese parte.

— Şi eu te iubesc, şopti Amanda cu voce r ă guşit ă ,tr ă gâ ndu-l spre ea.

Dar el se opuse, privind-o întrebă tor de sus. — Stai o clipă . Înainte de a mă lă sa antrenat din nou de

moara asta de v â nt, n-ai vrea să ne mut ă m în alt ă încă peresau, eventual, să ne dă m jos din pat?… Nu ţ i-ar conveni maidegrabă canapeaua ori cada de baie? spuse, mâ ngâ indu-i cu

delicateţ e sâ nii, apoi lă sâ ndu-şi mâ inile să coboare lent, spre bazin. — Lasă … este bine aici… zise ea, zâ mbind. Jack r â se pe înfundate. — Asta spui acum… dar mai t â rziu? murmur ă el. — Dacă mai faci o dat ă dragoste cu mine, s-ar putea să mă

calmez… Cred că dragostea are un efect liniştitor asupra mea… este terapeutică … spuse ea, întinzâ ndu-se din noudupă el pentru a începe să -l atingă uşor cu buzele, pâ nă câ nd îl auzi gemâ nd înă buşit. Te iubesc, Jack, spuse întredouă să rut ă ri.

— Şi eu te iubesc, micuţ o. Apoi se lă sar ă în voia pasiunii şi uitar ă imediat de

nebuniile acelei dimineţ i.



7

Restul vacanţ ei de Anul Nou se scurse pa şnic. Jan îşi sună mama o singur ă dat ă , pentru a o întreba cum se simte, dar Amanda avu grijă s-o liniştească . La r â ndul să u, Amanda îitelefonă lui Louise, iar Jack fiicei sale, Julie, apoi lui Paul şisoţ iei acestuia, Jan.

După ce le f ă cur ă tuturor ur ă rile de rigoare, cei doi îşipetrecur ă după amiaza primei zile a anului în casa Amandei,f ă câ nd dragoste, iar seara la Malibu, în casa lui Jack. De mai

mulţ i ani el avea o că suţă confortabilă plină de lucruri vechi,pă strate cu grijă pentru că proprietarul lor ţ inea la ele, dindiverse motive. Fotoliile înalte din piele, cele câ teva mesepline de că r ţ i şi obiectele de art ă erau pur şi simpluminunate. Amanda fu surprinsă să constate câ t de bine sesimţ ea acolo. Parcă ar fi fost la ea acasă .

În ziua urmă toare se plimbar ă pe plajă , ţ inâ ndu-se de

mâ nă şi discut â nd despre copiii lor. Pe Amanda continua s-oneliniştească Jan. Spera că aceasta va r ă mâ ne pâ nă la urmă însă rcinat ă .

— O să moar ă de supă rare dacă nu reuşeşte, spuse cutristeţ e. Îşi amintea ce însemnă tate avusese pentru ea venirea pe lume a celor două fiice, a şa încâ t îşi putea imagina cu uşurinţă ce traumă psihică putea suferi Jan dacă nu

dă dea na ştere mă car unui copil. — Dar tu? o întrebă Jack cu blâ ndeţ e în glas, în timp ce se

întorceau spre casă . — Ce-i cu mine? Amanda nu-i înţ elesese întrebarea. — Nu vreau să r ă mâ i însă rcinat ă , spuse el cu sinceritate.

Cred că se mai poate discuta despre a şa ceva şi în cazul t ă u.Într-adev ă r, la cei cincizeci de ani ai să i, Amanda se afla într-

un punct culminant al vieţ ii sale, din care avea să înceapă cobor â rea, însă pă rea t â nă r ă din at â t de multe puncte de vedere, încâ t Jack nu credea că organismul ei suferise



schimbă ri prea radicale. Câ nd f ă cuser ă dragoste, îşi luaser ă mă surile necesare de precauţ ie, deoarece Jack se temea deriscul transmiterii virusului HIV, av â nd în vedere via ţ a oarecum libertină pe care o dusese pâ nă atunci. Dar trecuse

destulă vreme de câ nd fusese inactiv, fie din cauza circumstanţ elor, fie din cauza suprasolicit ă rii profesionale,din perioada Cr ă ciunului, în plus, de câ nd o cunoscuse pe Amanda, nu se mai simţ ise atras de nicio alt ă femeie. Pestecâ teva zile însă , câ nd avea să -şi facă urmă torul test SIDA, voia să renunţ e la metodele contraceptive. Dar asta nuînsemna că intenţ iona s-o lase însă rcinat ă . Era ultimul lucru

pe care îl dorea. — Nu m-am gâ ndit nicio clipă la chestia asta, spuse Amanda, ridicâ ndu-şi privirile spre el. Îi fusese loială soţ uluiei timp de două zeci şi şapte de ani – dacă includea şi anulcare trecuse de la moartea lui. Mi-e imposibil să cred că asta ar putea fi o problemă la v â rsta mea. Nu mai r ă mă seseînsă rcinat ă de peste două zeci de ani, mai exact de la avortulspontan de pe vremea câ nd Jan fusese la gr ă diniţă . Şi înprezent îşi amintea câ t de dezamă git ă fusese, câ t detraumatizant ă i se pă ruse acea experienţă . Dar în clipa defa ţă ideea de a r ă mâ ne însă rcinat ă era, după pă rerea ei,complet prostească , lucru pe care i-l şi spuse lui Jack.

— De două ori mai absurdă ţ i s-ar pă rea scena pe care a şface-o eu fugind în Brazilia sau angajâ ndu-mă ca marinar peo nav ă comercială , ripost ă el. Amanda r â se. Jack, în schimb,

îşi pă str ă seriozitatea. De-a lungul anilor, trecuse destul dedes prin tot felul de situa ţ ii delicate din cauza femeilor carepretinseser ă că le lă sase însă rcinate, fie din cauza faptului că nu se a şteptaser ă la o sarcină at â t de t â rzie, fie din pricina memoriei slabe, care le determinase să uite de pastile. Înorice caz, problemele acestea îi dă duser ă în permanenţă dureri de cap.

— Bine, mai ai puţ ină r ă bdare. Amanda zâ mbi. Cred că înscurt timp nu va mai trebui să ne pă zim. Se gâ ndise că va



intra în perioada de menopauză , însă , deocamdat ă , nuobservase niciun semn prevestitor al viitoarelor modifică rifiziologice. Medicul ei îi spusese că , pâ nă atunci, s-ar putea să mai treacă un an sau doi. Ori chiar mai mult. Iar ea, spre

deosebire de Jan, r ă mă sese însă rcinat ă cu foarte mareuşurinţă .

— Mi-e greu să am r ă bdare. Jack zâ mbi cu gura pâ nă la urechi. Dar îi dă dea dreptate. Chiar dacă , teoretic vorbind, Amanda mai putea r ă mâ ne însă rcinat ă , la cei cincizeci de aniai ei, probabilitatea de a se înt â mpla a şa ceva era foartemică .

În seara aceea, el fu cel care pregă ti cina. Apoi st ă tur ă înfa ţ a focului şi privir ă luna plină , care se înă lţ ase deasupra oceanului. Amanda se simţ ea mai bine aici, pentru că nu era tentat ă să se gâ ndească la Matt. Mai mult decâ t at â t, bruscavu senza ţ ia că începuse o via ţă cu totul nouă ală turi de Jack Watson. Era o senza ţ ie uluitoare după chinurileultimului an, pe parcursul că ruia ajunsese la convingerea că via ţ a ei se încheiase. Acum se simţ ea t â nă r ă , plină de via ţă ,pur şi simplu era o alt ă Amandă . Şi avea impresia că fuseser ă f ă cuţ i unul pentru celă lalt. Se întreba dacă greşea lă sâ ndu-se antrenat ă pe calea aceasta, însă oricum nu semai putea opri din drum. Nu voia nimic altceva decâ t să seafle ală turi de Jack.

Câ nd el fu nevoit să se întoarcă la magazin, amâ ndoi sesimţ ir ă ca nişte orfani. Amanda nu-şi gă sea locul. Jack o

suna de câ te şase ori în fiecare diminea ţă , apoi, la ora pr â nzului, o vizita pentru a face dragoste ori numai pentru a sta ală turi de ea. Iar după amiaza, câ nd el se ducea din noula magazin, ei îi treceau întotdeauna prin minte o infinitatede motive menite să -i justifice telefonul pe care voia să i-ldea.

— Sunt o catastrof ă , nu? îl întrebă întruna din zile. Îl suna

pentru a doua oar ă în decurs de numai o or ă . Iar Jack sedespă r ţ ise de ea cu doar o jumă tate de or ă înainte de primul



telefon pe care i-l dă duse. În acea sear ă , mergeau la restaurantul lor thailandez favorit. Era un local retras, careputea fi considerat o ascunză toare perfect ă . Ştiau că acolo nuexista riscul să înt â lnească vreun cunoscut. Amanda

continua să evite orice „ciocnire” cu copiii lor. Pe moment,hot ă r â ser ă de comun acord să -şi t ă inuiască rela ţ ia amoroasă .

— N-o să fi niciodat ă o catastrof ă . Îmi place la nebunie să vorbesc cu tine. Z â mbind, Jack îşi sprijini picioarele de t ă blia biroului. Brusc, îi veni o idee. Ce-ar fi ca în weekend-ul ă sta să mergem pâ nă la San Francisco? Vreau să v ă d un imobil

de acolo, în care a ş dori să deschid un nou magazin. Este pePost Street. — De acord, zise Amanda.Decizia cu privire la weekend fiind luat ă , încheiar ă

discuţ ia. După ce puse receptorul în furcă , Jack o chemă peGladdie. Secretara intr ă încruntat ă , ţ inâ nd agenda în mâ nă . Avea un aer neliniştit.

— S-a înt â mplat ceva? Jack îşi ridică privirile spre ea. În ultimele şase luni, li se

opriser ă la vamă şase transporturi de marf ă . — Probabil că n-ar trebui să pun astfel de întrebă ri, spuse

Gladdie, în mod evident îngrijorat ă , dar… copiii t ă i sunt bine,să nă toşi?

— Desigur. De ce? Jack era surprins. Poate că secretara sa deţ inea un secret care încă nu ajunsese la urechile lui.

— Adineauri te-a sunat doamna Kingston. M-am gâ ndit că … m-am întrebat dacă Paul şi Jan… Se jena să -i pună întrebarea care o fr ă mâ nta. Paul şi Jan erau că să toriţ i de treiani şi nu aveau copii. Or în L.A. totul se înt â mpla foarterepede. Ca atare, se gâ ndise că aceştia s-ar putea să aibă unele probleme. Probabil că despre ele discutau Amanda şi Jack.

— Nu, copiii sunt să nă toşi, spuse Jack pe un tonambiguu. Câ nd privirile li se înt â lnir ă , Gladdie începu să -şi



pună şi alte întrebă ri. Începâ nd de la Cr ă ciun, Jack nu maifusese sunat de nimeni altcineva. Adică de nicio persoană cuadev ă rat important ă pentru el. Se mai înt â mplase să fiecă utat de câ te o femeie, dar patronul îi ceruse să le anunţ e

pe „fete” că era ocupat. Deşi avu nevoie de un minut degâ ndire, pâ nă la urmă , istea ţ a Gladdie îşi dă du seama desprece era vorba.

— Înţ eleg, spuse ea, amuzat ă . Amanda era, într-adev ă r,remarcabilă . Dar Gladdie nu s-ar fi gâ ndit niciodat ă că … via ţ a era în mod sigur plină de surprize.

— Ai grijă să nu observe nimeni, Glad. Deocamdat ă , nu

vrem ca vreunul dintre copii să afle ce se înt â mplă . — Este o treabă serioasă ? Lucra cu el de at â ta timp şi îiera at â t de apropiat ă , încâ t îndr ă znea să -i pună nişteîntrebă ri pe care nimeni altcineva n-ar fi îndr ă znit să i leadreseze. Astfel, ajunsese în posesia multor informa ţ iiconfidenţ iale.

El ezit ă numai o fracţ iune de secundă înainte de a-ir ă spunde.

— Posibil… Apoi se decise să fie sincer cu ea. Era nebundupă Amanda. De la Dori încoace, nu mai nutrise niciodat ă asemenea sentimente fa ţă de o femeie. Dar Gladdie n-ocunoscuse pe Dori. Ea v ă zuse doar colecţ ia de frumuseţ i carese perindaser ă prin via ţ a lui în perioada care trecuse de câ ndse angajase la magazin. A şa este, crede-mă , încheie Jack,subliniindu-şi afirma ţ ia cu o înclinare a capului. Privirile li se

înt â lnir ă . De câ nd îl cunoscuse, Gladdie nu-l mai v ă zuseniciodat ă pe şeful ei at â t de fericit. Pă rea întinerit cu celpuţ in două zeci de ani.

— Extraordinar! Copiii vor fi mulţ umiţ i, nu? — Eu cred că da, dar Amanda e de alt ă pă rere, înainte de a

le spune, avem de gâ nd să mai a ştept ă m un timp, pentru a vedea cum evoluează lucrurile. Apoi Jack o rugă să le rezerve

apartamentul prezidenţ ial de la hotelul Fairmont şi să -i fixezeo întrevedere cu agentul de propriet ăţ i imobiliare care se



ocupa de clă direa din Post Street.Zburar ă spre San Francisco vineri după amiază . În timp ce

se plimba prin apartamentul de lux al hotelului, a că ruiterasă le oferea o privelişte superbă , Amanda avea senza ţ ia

că se află în luna de miere. În prima sear ă , cinar ă la restaurantul Fleur de Lys, în a doua apelar ă la serviciul decamer ă . Sâ mbă t ă se duser ă să vadă spa ţ iul comercial pus în v â nzare. Jack fu entuziasmat. În ciuda inevitabilelor dureride cap provocate îndeobşte de deschiderea unui noumagazin, se simţ ea tentat să aducă firma Julie’s în SanFrancisco, lucru pe care i-l spuse şi Amandei.

— La v â rsta mea, e o nebunie să -mi închipui că o să facfa ţă dificult ăţ ilor pe care le presupune o extindere.Dar în ultima vreme, de câ nd era cu Amanda, parcă

întinerise cu treizeci de ani. Drept urmare, nu se putu abţ inesă nu discute despre toate ideile care îi veneau în minte cuprivire la noul magazin – arhitectur ă , decor, mă rfurile puţ indiferite pe care intenţ iona să le comercializeze acolo. Sesimţ ea plin de elan, ca un adolescent. Şi, oricum,întotdeauna avusese o slă biciune pentru San Francisco.

Nu l-ar fi deranjat să -şi petreacă o parte din timp în acelora ş, mai ales dacă Amanda accepta să -l însoţ ească .Discutar ă despre acest lucru pe drumul dintre Union Squareşi hotel. Şoseaua urca panta cam înclinat ă a unui deal, a şa

încâ t ajunser ă la Fairmont cu sufletul la gur ă , dar în cea mai bună dispoziţ ie.

Duminică după amiază , Amanda îşi exprimă regretul că trebuiau să plece spre casă . Fusese un sf â r şit de să pt ă mâ nă minunat. Luni luă pr â nzul împreună cu fiicele sale la Bistro.Louise ar ă ta foarte bine. În schimb, Jan pă rea dă r â mat ă . V ă zâ nd-o cum arat ă , Amanda se temu să nu fi primit veştiproaste de la medic. Dar înainte de a apuca să -i pună vreo

întrebare, ambele fete o copleşir ă cu complimente.

— Ar ăţ i extraordinar, mamă , spuse Jan, oft â nd uşurat ă .Încă din prima zi a noului an, ea îşi f ă cuse mari probleme din



pricina ei. Poate că , într-adev ă r, aceea nu fusese decâ t odiminea ţă proast ă , dar… totuşi, comportamentul mamei salei se pă ruse at â t de ciudat…

— Îţ i mulţ umesc, draga mea. Şi tu ar ăţ i foarte bine, zise

Amanda, deşi în ochii lui Jan se oglindea tristeţ ea. Dar abia după ce terminar ă jumă tate din mâ ncarea comandat ă sehot ă r î să abordeze problema care o fr ă mâ nta.

— Pă i, în sf â r şit, Paul s-a dus la medic, îi explică Jan după o scurt ă ezitare. Lacrimile îi umpluser ă ochii. Amanda seîntinse peste masă pentru a o mâ ngâ ia pe mâ nă . Pâ nă şiLouise pă rea îngrijorat ă din cauza surorii sale.

— Şi? o îndemnă Louise să continue. Este steril? — Nu, r ă spunse Jan, ştergâ ndu-şi o lacrimă . E perfect normal, ca şi mine, de altfel. Medicii habar n-au de ce nur ă mâ n însă rcinat ă . Nu mi-au spus decâ t că s-ar putea să mai dureze un timp, dar că n-ar fi exclusă eventualitatea să nu r ă mâ n niciodat ă . Cică se înt â mplă ca şi oamenii să nă toşisă nu poat ă avea urma şi. Nimeni nu cunoa şte explica ţ ia.Probabil că aici îşi spune cuv â ntul doar soarta. Jan începusă plâ ngă nest ă pâ nit. Amanda că ut ă prin poşet ă o batist ă . Jan îşi suflă nasul, apoi oft ă şi continuă : Poate că nu vomavea niciodat ă copii. Paul nu accept ă decâ t unul care să fiesâ nge din sâ ngele lui, a şa încâ t nici nu se poate puneproblema adopţ iei.

V ă zâ nd-o pe fiica sa at â t de nefericit ă , Amanda simţ ea că ise fr â nge inima.

— Poate că se r ă zgâ ndeşte, draga mea. În afar ă de asta,nu-ţ i pierde încă speranţ a că o să r ă mâ i însă rcinat ă . Sunt convinsă că a şa se va înt â mpla. Câ teodat ă trece foarte mult timp pâ nă câ nd reuşeşti. După aceea s-ar putea să facipatru, unul după altul, şi să nu ştii cum să te opreşti.

At â t Amanda, câ t şi Louise încercar ă s-o înveselească pe Jan, însă , judecâ nd după expresia chipului ei, era clar că nu

le dă dea crezare. În acea sear ă , câ nd Amanda îi povesti lui Jack ce se înt â mplase la local, el îi compă timi pe cei doi copii



ai lor. — Să rmanii de ei! Dumnezeule, câ nd mă gâ ndesc de câ te

ori l-am luat peste picior pe Paul fiindcă n-a lă sat-o pe Janînsă rcinat ă ! Probabil că simte nevoia să mă omoare.

— Nu ştiu dacă el sufer ă la fel demult ca ea, spuse Amanda gâ nditoare. Era extrem de îngrijorat ă din pricina fiicei sale, care i se pă ruse at â t de disperat ă .

— Poate că ar fi mai bine să nu se mai gâ ndească la asta.Pâ nă la urmă , se va trezi însă rcinat ă câ nd se va a ştepta maipuţ in.

— Asta i-am spus şi eu. Dar cred că , în astfel de situa ţ ii,

nu te poţ i gâ ndi la altceva. Am nişte prietene care au trecut prin a şa ceva. Jack nu f ă cu decâ t să dea din cap. Apoi abordar ă alte

subiecte. Întotdeauna pă reau să existe mii de lucruri pe caretrebuiau să şi le împă rt ăşească . El îi vorbea foarte mult despre magazin, cer â ndu-i pă rerea cu privire la colecţ iile pecare le cumpă ra, în special atunci câ nd voia să achiziţ ionezeunele extrem de scumpe. Amanda avea gusturi rafinate şiochi critici, buni pentru a şa ceva. Îi dă duse deja câ teva sugestii utile. Iar acum, Jack ar fi vrut ca iubita lui să -şiaducă contribuţ ia la aranjarea magazinului pe care plă nuia să -l deschidă în San Francisco. Ştia că pâ nă la inaugurarea lui avea să mai treacă un an sau chiar mai mult, însă voia să facă din timp pregă tirile necesare.

Ea îl vizita uneori la serviciu, în Rodeo Drive. Gladdie era

impresionat ă ori de câ te ori o vedea. Nu aspectul Amandei ofrapase în cea mai mare mă sur ă , fiindcă ştia câ t de frumoasă era, ci bună tatea ei, pe care o descoperise în discuţ iile pecare le purtau uneori. Gladdie devenise confidenta lor şi se bucura că numai ea le cunoştea secretul.

Luna trecu pe nesimţ ite. Îşi petrecur ă un weekend în PalmSprings, iar în februarie, Jack o duse să schieze la Aspen.

Acolo se distrar ă de minune. Dar se şi înt â lnir ă cu câţ iva dintre prietenii lui, care o recunoscur ă imediat pe Amanda.



Şi toţ i fur ă extrem de surprinşi să -l vadă ală turi de ea. Amanda avu chiar neplă cerea să constate că ziarul din Aspenle dedicase un scurt articol.

— Sper că nimeni nu îi va anunţ a pe ziariştii din L.A. Nici

nu se pune problema să le dezv ă luim copiilor rela ţ ia noastr ă . — Poate că , totuşi, vom fi nevoiţ i s-o facem. Este mai bine

să afle de la noi. Trecuser ă două luni de câ nd deveniser ă denedespă r ţ it. Iar în aceste două luni avuseser ă mare grijă să -ievite pe reporterii din L.A., sustr ă gâ ndu-se de la evenimentele mondene la care ştiau că aceştia urmau să fieprezenţ i.

Dar câ nd se înt â lni din nou cu Jan şi cu Louise, Amanda nu avu curajul să le vorbească despre rela ţ ia ei deoarece Jancontinua să fie foarte deprimat ă . I se pă rea o dovadă deegoism să se laude cu fericirea sa atunci câ nd una dintrefiicele sale tr ă ia o asemenea dramă . Jan nu zâ mbi decâ t osingur ă dat ă , câ nd îl luă în r â s pe tat ă l lui Paul.

— Paul crede că Jack are o rela ţ ie serioasă . A devenit unom a şezat. Cică pare întinerit şi r â njeşte în permanenţă , ca motanul Cheshire din „Alice în Ţ ara Minunilor”. Dar nu vrea să vorbească despre prietena lui. Probabil că este vreoprostuţă de nouă sprezece ani. Oricine ar fi, se pare totuşi că are capacitatea de a-l face fericit.

— Cunoscâ ndu-l, spuse Louise cu dispreţ , n-a ş zice că e vorba de o singur ă femeie, ci de un grup de vreo cinci.

— Haideţ i, fetelor! Bietul om… are dreptul să -şi tr ă iască via ţ a a şa cum doreşte, interveni Amanda pe un ton nervos,foarte st â njenit ă .

— De câ nd ai devenit at â t de înţ elegă toare fa ţă de el?întrebă Louise.

Apoi conversa ţ ia alunecă în alt ă direcţ ie. Amanda însă nuse mai simţ ea la largul ei. R ă mase mut ă , de parcă şi-ar fi

înghiţ it şervetul de pâ nză de lâ ngă farfurie, şi le privi,

întrebâ ndu-se cum vor reacţ iona atunci câ nd le va dezv ă luisecretul.



Iar seara îi vorbi lui Jack despre cele înt â mplate.El r â se. — Te por ţ i de parcă te-ai a ştepta să te creadă virgină . — E mult mai grav. Le sunt mamă . Doar ştii ce înseamnă

asta. F ă r ă sex, f ă r ă bă rba ţ i, f ă r ă rela ţ ii amoroase secrete. Totul numai cu tat ă l lor.

— Sunt deja mature. Ar trebui să înţ eleagă . — Poate… Dar Jack n-o convinsese. Îşi cunoştea prea bine

fiicele.În ultima vreme, st ă teau mai mult în Malibu. Apa era

caldă , plaja minunat ă , iar Amanda se simţ ea bine în casa lui.

Îi pregă tea micul dejun în fiecare diminea ţă , înainte ca el să plece la magazin, apoi se întorcea acasă .Într-o diminea ţă , cu o să pt ă mâ nă înainte de ziua Sf â ntului

Valentin, îi pr ă jea nişte ouă . Intr â nd în bucă t ă rie, Jack observ ă cu surprindere că avea un aer nefericit.

— S-a înt â mplat ceva? întrebă el mirat, deoarece Amanda era în fiecare diminea ţă foarte bine dispusă . Cu ziarul sub bra ţ , el se opri pentru a o să ruta, apoi îşi continuă drumulspre cafetier ă , şi îşi umplu o cea şcă .

— Nu ştiu ce să -ţ i spun… nu mă simt prea bine. Cu o ziînainte, o duruse capul, iar acum avea o vagă senza ţ ie degrea ţă . Probabil că singura explica ţ ie o constituiautulbur ă rile de premenopauză . În ultima vreme, după ce olungă perioadă de timp avusese senza ţ ia că ea nu va treceniciodat ă prin a şa ceva, începuse să creadă că ajunsese,

totuşi, într-un moment de r ă scruce. Semnele erau lipsite deimportanţă , dar o puseser ă pe gâ nduri. Să pt ă mâ na trecut ă ,câ nd am trecut pe la Louise, copiii ei aveau gripă , îşi spuse.Probabil că m-am molipsit. Aruncâ ndu-i lui Jack o privirepeste umă r, Amanda zâ mbi. Nu-ţ i face probleme. O să supravieţ uiesc.

— Sper, zise Jack, vesel şi relaxat, întinzâ ndu-i o cană cu

cafea. Amanda o puse pe masă , după care se ocupă în continuare



de pregă tirea micului dejun. Câ nd termină , se a şeză la masă ală turi de el, pentru a-şi bea cafeaua şi a ronţă i o felie depâ ine pr ă jit ă . Dar nu reuşi să ia decâ t o înghiţ itur ă de cafea,fiindcă , pe nea şteptate, mirosul ei îi f ă cu r ă u. Jack observ ă .

— Ai păţ it ceva? — Nu. Dar cred că este ceva în neregulă cu cafeaua asta. O

ai de mult ă vreme? Jack îşi scutur ă capul. O clipă mai t â rziu, întinse mâ na

după ziar. — Abia am cumpă rat-o. Credeam că -ţ i place marca asta.

Pă rea dezamă git. Se bucura atunci câ nd Amanda era

mulţ umit ă , a şa încâ t încerca, ori de câ te ori putea, să -i facă oplă cere câ t de mică , pentru a o vedea fericit ă . — Pâ nă acum îmi plă cea. Poate că eu sunt de vină . O să -

mi revin imediat. Totuşi, după plecarea lui Jack, Amanda se întinse pe pat.

Iar mai t â rziu, în drum spre casă , constat ă că senza ţ ia degrea ţă persista. Jack o sună pentru a o invita să ia masa depr â nz în ora ş, însă ea îi spuse că o să încerce să doarmă ca să scape de migrenă . Şi, într-adev ă r, somnul se dovediregenerator. Seara, câ nd Jack veni s-o ia, pentru a merge la Malibu, Amanda se simţ ea ceva mai bine. Iar în ziua urmă toare îşi reveni complet. Era clar că fusese vorba de ogripă . Diminea ţ a i se pă ru că gustul cafelei este minunat şifu la fel de veselă ca de obicei. Asta pâ nă în ziua Sf â ntului Valentin, câ nd Jack îi cumpă r ă o cutie imensă cu bomboane.

— Dumnezeule! Dacă le mă nâ nc pe toate o să ajung să câ nt ă resc două sute de kilograme.

— Perfect. Nu ţ i-ar strica să mai iei ceva în greutate. Înacea diminea ţă îi trimisese două duzini de trandafiri roşii, iar seara avea de gâ nd s-o ducă la L’Orangerie. Îi spuse că nutrebuie să -şi facă probleme dacă se vor înt â lni acolo cu copiiilor. Apoi deschise cutia cu bomboane. Amanda luă una din

ele, dar, în momentul în care o bă gă în gur ă , constat ă că n-oputea mâ nca. V ă zâ nd ce figur ă f ă cuse, Jack înă lţă întrebă tor



o sprinceană : — Iar te simţ i r ă u? Toat ă să pt ă mâ na fusese într-o formă excelent ă . Totuşi, ca

şi cafeaua pe care o bă use cu şapte zile în urmă , ciocolata îi

provocă grea ţă . — Nu, încercă Amanda să -l liniştească , f ă câ nd un efort

pentru a înghiţ i bomboana.La L’Orangerie, povestea se repet ă , însă de data aceasta

din cauza caviarului comandat de Jack. Şi, oricâ t de mult sestr ă dui, Amanda nu-l putu mâ nca, deşi de obicei se dă dea în v â nt după el.

— Cred că ar trebui să te vadă un medic. Jack începuse să se agite. Amanda era întotdeauna at â t de să nă toasă şi deexuberant ă , încâ t starea ei de acum îl speria. Totuşi, încerca să -şi ascundă teama.

— Copiii lui Louise sunt gripa ţ i de trei să pt ă mâ ni. Crede-mă , nu-i nimic serios. Dar era verde la fa ţă . Şi aproape că nuse atinsese de niciun fel de mâ ncare.

În ciuda grijilor pe care şi le f ă cea Jack din cauza ei, seara se scurse într-o atmosfer ă destinsă . Amâ ndoi fur ă binedispuşi, iar noaptea şi-o petrecur ă acasă la ea. Amanda nu-şimai amintea să se fi simţ it vreodat ă at â t de fericit ă de ziua Sf â ntului Valentin.

Iar în diminea ţ a urmă toare, în timp ce st ă tea în bucă t ă rie,ea accept ă , în sf â r şit, să le spună copiilor de rela ţ ia lor.

— De ce să nu le împă rt ăşim fericirea noastr ă ? o întrebă Jack. Povestea lor era at â t de uluitoare, încâ t simţ ea nevoia să -i pună la curent şi pe membrii familiei sale.

— Poate că ai dreptate, consimţ i ea. Sunt suficient dematuri pentru a înţ elege situa ţ ia.

— Sper, pentru binele lor. Altfel, o să capete fiecare câ te o bă taie zdrav ă nă la popou.

În acea după amiază , Jack o sună pe Julie, iar Amanda pe

Louise şi pe Jan, pentru a-i invita pe toţ i să cineze acasă la Amanda. Aveau de gâ nd să le servească mâ ncarea pregă tit ă



de ea, apoi, câ nd vor ajunge la şampanie, să le vorbească despre legă tura lor. După cum sublimase Jack, aceast ă dezv ă luire le va permite să se plimbe liber, pe oriundedoreau. Voiau doar ca familiile lor să ştie că erau îndr ă gostiţ i

şi foarte fericiţ i. Nu aduseser ă niciodat ă vorba despre oeventuală că să torie. Amanda ştia foarte bine câ t de pornit era Jack împotriva instituţ iei matrimoniale. Fosta lui soţ ie îllecuise complet de asemenea dorinţ e.

Stabilir ă înt â lnirea pentru să pt ă mâ na urmă toare, într-o zicare – surprinză tor – le conveni tuturor. Jack se angajă să aducă şampania, iar Amanda se ocupă de meniu. Pentru ea,

acesta era un eveniment deosebit de emoţ ionant şi, totodat ă ,extrem de dureros. În acea după amiază , involuntar gâ ndurile îi zburar ă la Matt şi la schimbarea radicală caresurvenise în via ţ a ei. Îşi iubise soţ ul din tot sufletul, timp defoarte mulţ i ani, dar el murise, în vreme ce ea supravieţ uise. A şadar, trebuia să -şi tr ă iască via ţ a. Poate că , după at âţ ia anide că snicie, pă rea greu de crezut a şa ceva, dar seîndr ă gostise pâ nă peste cap de Jack Watson.

Toat ă să pt ă mâ na se agit ă cu pregă tirile pentru cină , a şa încâ t, în ziua cu pricina, nu se simţ i numai surescitat ă dincauza emoţ iei, ci şi epuizat ă . Cu toate acestea, câ nd sosi cuşampania, Jack o gă si cu masa pusă , mâ ncarea aproape gata şi toaleta aranjat ă . Ar ă ta minunat.

— Nu-mi place să afirm a şa ceva, dar nu ai înf ăţ işarea unei mame. Mai ales a uneia cu copii de v â rsta alor noştri.

— Mulţ umesc. Amanda zâ mbi şi îl să rut ă . Câ nd Jack ostr â nse la piept, simţ i câ t de mult o dorea. Apoi r â se v ă zâ ndu-l că -şi plimbă privirile spre ceas şi înapoi, la ea.Clă tinâ ndu-şi capul, îi spuse: Nu avem timp, ştrengarule.

— Dacă şi de ast ă dat ă le vei deschide uşa în pielea goală ,n-o să mai fim nevoiţ i să le dest ă inuim nimic. Analizează problema şi sub aspectul ă sta. Poate că ţ i-ar conveni mai

mult. — Mai t â rziu, îi promise Amanda, să rut â ndu-l încă o dat ă .



Julie, Louise şi soţ ii lor sosir ă la timp. Jan şi Paulînt â rziar ă puţ in. Ar ă tau, cu toţ ii, minunat. Şi toţ i avur ă cuvinte de laudă la adresa casei, care era foarte frumosaranjat ă . Amanda o umpluse de flori. Atmosfera pă rea

să rbă torească . At â t Jan, câ t şi Louise fur ă extrem desurprinse să -l vadă pe Jack acolo. El ieşi din bucă t ă riedeschizâ nd o sticlă de şampanie, îi salut ă degajat pe fiecareîn parte, apoi le să rut ă pe Jan şi pe fiica sa. Julie ghicise deja ce se înt â mpla între tat ă l ei şi Amanda. Se întrebase toat ă să pt ă mâ na de ce aceasta o invitase să cineze la ea acasă . A şa prinser ă contur primele bă nuieli. Iar de la ele la deducerea

adev ă rului nu fu decâ t un pas. Pentru ea, cel puţ in, nu maiera un secret că Jack îi invitase pentru a le vorbi de legă tura sa cu Amanda. Se întreba dacă cei doi aveau de gâ nd să secă să torească , dar se hot ă r î să aibă r ă bdare pâ nă câ nd va auzi ce le vor spune.

Jan adopt ă o atitudine foarte rece fa ţă de Jack, iar Louisefu complet nepoliticoasă , ignor â ndu-l ostentativ. Şi toţ ipă reau îngrijora ţ i. Cu excepţ ia lui Julie. În orice situa ţ ie s-ar fi aflat, ea aplica teoria „tr ă ieşte şi lasă -i şi pe alţ ii să tr ă iască ”, motiv pentru care toat ă lumea o iubea. Avea ocă snicie fericit ă , nişte copii minuna ţ i şi îşi adoraseîntotdeauna tat ă l, în ciuda comportamentului să u revolt ă tor.Dintre cei doi copii ai lui, Paul fusese cel care îl criticase maimult. Dar Julie bă nuise că se lă sa mâ nat de invidie. Paul era un om mult mai blajin decâ t pă rintele să u, mult mai temă tor

şi, cu toate că avea un fizic agreabil, nu se compara nici pedeparte cu frumosul Jack.

Câ nd se a şeză în fotoliu, în camera de zi a Amandei, Paulpă rea deja nervos. Schimba, împreună cu soţ ia sa, privirisuspicioase.

Conversa ţ ia purtat ă în timpul cinei fusese tensionat ă , deşimâ ncarea, deosebit de gustoasă , le plă cuse tuturor. Era clar

că , Amanda depusese eforturi serioase pentru a pregă tiaceast ă masă . Iar Jack f ă cuse tot posibilul pentru a o ajuta,



apoi se adresase pe un ton degajat fiecă rui invitat în parte,încercâ nd să -i atragă pe toţ i în conversa ţ ie. Dar avu senza ţ ia că truda sa era zadarnică . Parcă s-ar fi str ă duit să acordezeun pian care, în ciuda eforturilor lui, r ă mâ nea dezacordat. În

cele din urmă , câ nd ajunser ă la desert, le turnă şampanie înpahare, îşi plimbă privirile de la unul la celă lalt şi îi anunţă că el şi Amanda voiau să le spună ceva.

— Oh, Dumnezeule, nu-mi vine să cred, bombă ni Louisecu voce suficient de puternică pentru a fi auzit ă .

— De ce n-ai r ă bdare să auzi înt â i ce vrem să v ă spunem?o întrebă Jack politicos.

Louise îi aruncă o privire furioasă . Niciodat ă nu-lsimpatizase. Şi nici Amanda nu-l privise cu ochi buni – ar fi vrut să -i amintească mamei sale de acest lucru chiar în acelmoment.

— Noi doi, adică mama voastr ă şi cu mine, începu Jack uit â ndu-se înt â i la Jan şi Louise, apoi la fiul şi fiica lui, ne vedem mai des de la o vreme. Ne simţ im foarte bine unul încompania celuilalt. Asta-i tot ce am vrut să ştiţ i. Ne-amgâ ndit că ar trebui să v ă împă rt ăşim secretul nostru. Amâ ndoi am fost siguri – Jack îi zâ mbi femeii care îl f ă cuseat â t de fericit pe parcursul ultimelor două luni şi jumă tate – că o să v ă bucura ţ i cu toţ ii pentru noi.

— Nu fiţ i chiar at â t de siguri, spuse Louise pe un ton t ă ios,f ă câ nd-o pe Amanda s-o privească uluit ă . Este ridicol. Ne-a ţ ichemat aici ca să ne spuneţ i chestia asta? Că v ă culca ţ i unul

cu celă lalt? Şi – culmea! – v ă a ştepta ţ i cumva să v ă felicit ă m?Este dezgust ă tor.

— Ca şi atitudinea ta, Louise, spuse Amanda cu fermitate.Eşti extrem de obraznică . Privirile ei se abă tur ă spre Jack,pentru a-şi cere, parcă , scuze, apoi se a ţ intir ă din nouasupra lui Louise.

— Cred că , dimpotriv ă , comportamentul vostru este extrem

de obraznic, izbucni Louise, incapabilă să -şi domolească furia. Auzi, să ne aduceţ i aici, în casa tat ă lui meu, pentru a



ne informa că v-a ţ i încurcat! Dumnezeule, n-ai niciun pic dedecenţă , mamă ? Şi cu tata cum r ă mâ ne?

— Cum să r ă mâ nă ? zise Amanda, uit â ndu-se direct înochii fiicei sale. După cum ştii, l-am iubit foarte mult. Dar

tat ă l t ă u a murit, Louise. Şocul pe care l-am suferit atunci a fost groaznic pentru noi toţ i. Eu l-am resimţ it însă maiputernic decâ t oricine altcineva. Anul trecut am avut momente câ nd am crezut că n-o să pot supravieţ ui, momentecâ nd am fost pe punctul să mă sinucid, fiindcă n-am vrut să mai tr ă iesc f ă r ă el. Dar am dreptul să iau via ţ a de la capă t,iar Jack a fost foarte atent cu mine. Amanda întinse bra ţ ul

pentru a atinge cu v â rfurile degetelor mâ na iubitului ei.Simultan, privirile se întoarser ă spre el. Jack avea o figur ă trist ă şi îngrijorat ă . Este un bă rbat cumsecade, respectuos,care mă face foarte fericit ă , Louise.

— De ce nu ne vorbeşti de via ţ a ta sexuală , mamă ? Şi a şmai vrea să ştiu un lucru. De câ nd a început chestia asta?Dinainte de a muri tata? De atunci te culci cu el, nu-i a şa?

— Louise! Cum îndr ă zneşti să spui una ca asta? Ştii doar că nu este adev ă rat. Am început să mă înt â lnesc cu Jack după ce Jan m-a dus la petrecerea de la Julie’s.

— Oh, Dumnezeule… nu-mi vine să -mi cred urechilor. Janse uit ă la mama ei şi începu să plâ ngă .

Paul îi arunca priviri întunecate tat ă lui să u. Jerry, soţ ullui Louise, care se uita fix în farfuria cu mâ ncare, ar fipreferat să se afle oriunde în alt ă parte. El nu avea nicio

legă tur ă cu problema pusă în discuţ ie. — Ce-ar fi să v ă calma ţ i cu toţ ii şi să v ă comporta ţ i ca

nişte oameni maturi? Vocea care îi trezise la realitate îiapar ţ inea lui Julie. Amanda îi fu extrem de recunoscă toarepentru aceast ă intervenţ ie, deşi n-o cunoştea aproape delocpe fiica lui Jack.

— Cred că este o idee bună , spuse Jack în scurta pauză pe

care o f ă cur ă cu toţ ii pentru a-şi aduna for ţ ele. Haideţ i să mai bem nişte şampanie. Şi, în t ă cerea apă să toare care se



lă sase în încă pere, le reumplu paharele. Apoi, privindu-i cumr ă mă seser ă nemişca ţ i, de parcă s-ar fi transformat în niştestatui, ridică paharul, toast â nd pentru Amanda: Pentru tine,draga mea. Îţ i mulţ umim pentru masa minunat ă pe care ne-

ai oferit-o.Ochii ei se umplur ă de lacrimi. Nimeni altcineva nu se

atinse de paharul pe care îl avea în fa ţă . — Câ nd aveţ i de gâ nd să v ă că să toriţ i? întrebă Louise,

aruncâ ndu-le o privire în care se amesteca repulsia cu furia f ăţ işă .

— N-avem de gâ nd să ne că să torim, îi r ă spunse Jack în

numele amâ ndurora. Nu suntem de v â rsta voastr ă . Nuintenţ ionă m să facem copii. Putem duce o via ţă plă cut ă şif ă r ă să ne legaliză m legă tura. Julie zâ mbi; cunoscâ ndu-şitat ă l, ştia câ t demult ura acesta instituţ ia matrimonială .Niciunul dintre voi nu-şi va pierde moştenirea din cauza rela ţ iei noastre, dacă asta v ă îngrijorează . Vocea îi tr ă da iritarea. Amanda îşi dă du imediat seama că era supă rat.Niciunul dintre voi nu va avea ceva de pierdut. Dimpotriv ă , veţ i câştiga, pentru că veţ i avea nişte pă rinţ i mulţ umiţ i. Dindragoste pentru voi am vrut să v ă împă rt ăşim fericirea noastr ă . Nu credem că , cer â ndu-v ă să v ă bucura ţ i pentru noişi să ne tolera ţ i legă tura, avem pretenţ ii prea mari de la voi. Vorbise a şa, întrucâ t reacţ ia lor colectiv ă îl înfuriase.

— Cum poţ i face una ca asta, mamă ? întrebă Jan, cu

lacrimile şiroindu-i pe obraji. Îl ur ăş ti pe omul ă sta! adă ugă apoi, aruncâ ndu-i o privire ucigă toare lui Jack.

R â zâ nd, Jack o luă pe Amanda de mâ nă . — Te înşeli, Jan. Şi să ştii că amâ ndoi suntem foarte

preocupa ţ i de fericirea ta şi a lui Paul. Vorbim despre voi tot timpul… de aceea voiam neapă rat să v ă facem aceast ă mă rturisire.

— Din punctul meu de vedere, amâ ndoi sunteţ i demni de

tot dispreţ ul, spuse Louise, ridicâ ndu-se de la masă . Pentrunumele lui Dumnezeu, mi-am închipuit că la v â rsta voastr ă



sunteţ i în stare să v ă pă stra ţ i chiloţ ii la locul lor. Tat ă l meu a murit abia de un an. Presupun că mama abia a a şteptat să treacă perioada de doliu, ca să se ducă la petreceri. Cum să te numesc, mamă ? Femeia cu chiloţ i cam bă tr â iori, dar

foarte încinşi? — Louise! Amanda se ridică furioasă . Ai uitat de starea

mea de deprimare şi de grijile pe care vi le-a ţ i f ă cut din cauza mea?

— Din pă cate, nu prea ştim ce-ai f ă cut după ce ţ i-airevenit. Ei bine, zise apoi pe un ton sarcastic, adresâ ndu-isoţ ului să u o privire cu subînţ eles, care îl determină pe

acesta să sar ă imediat în picioare. A fost, cu siguranţă , osear ă minunat ă . Sper că veţ i fi foarte fericiţ i, iepura şilor. Şi,cu aceste cuvinte, se îndrept ă cu pa şi mari spre ieşire,luâ ndu-şi haina din mers. În clipa în care tr â nti uşa în urma lor, Jan izbucni din nou în plâ ns. Paul o str â nse în bra ţ e.

— Jan, te rog, spuse Amanda, cu un aer mâ hnit.Petrecuser ă cu toţ ii o sear ă îngrozitoare, dar ea şi Jack suferiser ă cel mai mult.

— Mamă , cum ai putut să faci a şa ceva? Şi de ce ne-aidezv ă luit secretul vostru? Îţ i dai seama în ce situa ţ ie penibilă ne-ai pus? Mai bine nu ştiam.

— De ce? întrebă Jack f ă r ă să se simt ă st â njenit. De ce n-ar trebui ca mama ta să -ţ i dest ă inuiască ce fel de via ţă duce?Nu vrei să fie fericit ă ?

La auzul cuvintelor lui înţ elepte, Jan încet ă brusc să mai

plâ ngă . — De ce n-ar putea fi fericit ă şi tr ă ind singur ă , doar cu

amintirea tatei? — Pentru că este o femeie t â nă r ă , frumoasă , plină de via ţă .

De ce ar r ă mâ ne singur ă ? Tu a şa ai proceda dacă lui Paul i s-ar înt â mpla ceva?

— În cazul meu, lucrurile se schimbă .

— De ce? Pentru că voi sunteţ i mai tineri decâ t noi? Pâ nă şi oamenii de v â rsta noastr ă au dreptul la prietenie, fericire,



dragoste… — Aici nu se pune problema „dragostei”, spuse Paul,

mohor â t. Toţ i ştim că acesta e punctul t ă u forte, nu-i a şa? — Poate că nu mă cunoa şteţ i at â t de bine pe câ t credeţ i,

fiule. — Eu mă bucur pentru tine, tat ă , spuse Julie cu blâ ndeţ e,

după care înconjur ă masa pentru a-l să ruta înt â i pe pă rintelesă u, apoi pe Amanda. Aceasta din urmă îi mulţ umi culacrimi în ochi. Julie fusese singura membr ă a familiilor lor care se comportase frumos fa ţă de ei.

— Regret că v-am provocat at â tea neplă ceri, şopti Amanda,

tamponâ ndu-şi ochii cu şervetul de masă . Simţ ea nevoia să izbucnească în plâ ns. Nu voia să le dea satisfacţ ie copiilor,dar abia reuşea să se abţ ină . N-am avut de gâ nd să v ă supă r ă m, însă ni s-a pă rut că este mai corect să v ă vorbimdespre rela ţ ia noastr ă . După ce rosti aceste ultime cuvinte,îşi a ţ inti privirile asupra lui Jan. Atunci, fiica sa îşi dă duseama că Paul avusese dreptate în ziua de Anul Nou, câ nd îif ă cuse acea aluzie revolt ă toare. Diminea ţ a, câ nd veniser ă s-o viziteze pe Amanda, în casa mamei sale se aflase un bă rbat.Mai exact, tat ă l lui Paul. Oripilat ă , Jan închise ochii.

— Să sper ă m că , o dat ă cu trecerea timpului, o să v ă obişnuiţ i cu ideea, spuse Jack, calm.

Paul îi şopti ceva soţ iei sale. În clipa urmă toare, se ridicar ă amâ ndoi de la masă şi îşi puser ă hainele.

— Plecă m, spuse Jan de lâ ngă uşă . Parcă era un copil

furios. A şa ar ă ta şi la v â rsta de cinci ani, ori de câ te ori sepregă tea, din cine ştie ce motive, să facă vreo scenă .

— Te iubesc, zise Amanda cu tristeţ e, de la masă . Era prea r ă v ăşit ă pentru a încerca să -şi oprească fiica. În momentul încare uşa se închise încetişor în urma celor doi, se ridicar ă şiultimii musafiri. Julie înconjur ă masa pentru a se îndrepta spre tat ă l ei. Era o fat ă frumoasă . Îi semă na leit lui Jack.

— Îmi pare r ă u, tat ă . Au fost îngrozitori. — Mda. Jack îi aruncă Amandei o privire scurt ă . Era



îngrijorat. Amanda se a şteptase ca aceast ă întrunire familială să fie o piatr ă grea de încercare pentru copiii lor, dar niciunuldintre ei nu crezuse că vor avea de înfruntat o asemenea „ofensiv ă ”.

— Se vor obişnui cu ideea. Cred că , în parte, aceast ă reacţ ie s-a datorat şocului pe care l-au suferit în momentulîn care au aflat că tat ă l lor a fost, într-un fel, înlocuit. Juliesur â se. În plus, este greu să -ţ i imaginezi pă rinţ ii distr â ndu-se şi… f ă câ nd sex. În clipa aceea, fata se înroşi. Voi sunteţ i v ă zuţ i mai degrabă ca un fel de instituţ ii, nu ca nişte oameni,adă ugă ea cu înţ elepciune.

Jack zâ mbi mâ ndru. Avea o fiică extraordinar ă . De fapt,acela şi lucru se putea spune despre toţ i copiii lor, numai că ceilalţ i nu manifestau o deschidere la fel de mare.

— Probabil că vestea i-a luat prin surprindere, zise Jack. Ai avut dreptate, adă ugă apoi, uit â ndu-se la Amanda. N-ar fitrebuit să le spunem.

— Ba eu mă bucur c-am f ă cut-o, îi replică ea, lă sâ ndu-lmut de uimire. O clipă mai t â rziu, Amanda se ridică de la locul ei, pentru a veni lâ ngă Jack, Julie şi soţ ul acesteia. Amprocedat foarte bine. Dacă ei nu reuşesc să accepte rela ţ ia noastr ă şi nici mă car nu fac vreun efort în acest sens, îipriveşte. Nu suntem obliga ţ i ca tot restul vieţ ii să nu facemaltceva decâ t să ne îndeplinim îndatoririle de pă rinţ i. Avemdreptul la mai mult. Mă deranjează un singur lucru: că pâ nă acum nu mi-am dat seama niciodat ă că am nişte copii at â t de egoişti. În orice caz, n-o să -mi sacrific via ţ a pentru ei. Voicontinua să -i iubesc, să fiu ală turi de ei, dar, dacă nu sunt înstare să -mi r ă spundă în acela şi mod, ei vor avea de pierdut.

Julie o str â nse în bra ţ e. Bă rbia Amandei tremur ă . Câ teva minute mai t â rziu, câ nd Julie şi soţ ul ei plecar ă , ea plâ nseamarnic la pieptul lui Jack. Iar el suferi îngrozitor de mult v ă zâ nd-o at â t de nefericit ă . Seara aceea fusese o mare

dezamă gire, pentru amâ ndoi. — Îmi pare r ă u, draga mea. Ce ga şcă de copii mizerabili



avem! Deşi zâ mbea, era supă rat pe ei fiindcă o f ă cuser ă pe Amanda să sufere.

— Ai t ă i sunt buni – Julie, cel puţ in. Cele mai groaznice aufost fiicele mele.

— Se gâ ndesc la tat ă l lor, şi îşi închipuie că n-ai dreptulsă -ţ i duci via ţ a ală turi de altcineva. Este foarte simplu. N-amluat-o ca pe un afront personal. Le înţ eleg. Nu-mi place cums-au comportat fa ţă de tine, dar cred că vor reuşi să treacă peste acest „hop”.

— Poate… Amanda nu pă rea prea convinsă . Totuşi, nuregreta absolut deloc pasul f ă cut. Încercarea la care fusese

supusă în seara aceasta nu f ă cuse decâ t s-o apropie de Jack.După ce str â nse masa din salon şi puse farfuriile înspă lă torul automat de vase, plecar ă la Malibu. Ea dorise să meargă acolo, deoarece nu mai suporta să r ă mâ nă în casa încare suferiser ă at â t de mult din cauza comportamentuluiur â t al fiicelor ei. Prefera să stea în locuinţ a lui Jack, în patullui confortabil, în bra ţ ele lui primitoare. Acolo putea uita detoate cele înt â mplate.

În seara aceea, câ nd se duser ă la culcare, Amanda era încă trist ă . O dat ă ajunşi în pat, Jack o luă în bra ţ e.Discutar ă mult ă vreme despre reacţ ia copiilor. Jack îşi dorea din tot sufletul să gă sească o ieşire din impas.

— Lasă -le un r ă gaz, draga mea. Chiar şi la v â rsta lor,schimbarea care a survenit este major ă . Au nevoie de operioadă de acomodare.

— Ele sunt fericite. Eu de ce nu pot fi? — Pentru că eşti mama lor. Doar ai auzit ce-a spus Julie.

Nu-şi pot imagina pă rinţ ii, mai ales pe cei de v â rsta noastr ă ,f ă câ nd sex. Doamne fereşte de a şa ceva! Copiii consider ă că este dezgust ă tor.

— Oh, de-ar şti… acum, dragostea este mult mai plă cut ă decâ t la v â rsta lor.

— Ssst… haide să pă str ă m secretul! spuse Jack, după careo să rut ă cu tandreţ e. O clipă mai t â rziu, se simţ i excitat. O



dorea. Ca şi ea, de altfel. Ca atare, f ă cur ă dragoste cu mult ă pasiune. Într-un t â rziu, el auzi în întuneric un chicot înă buşit. De ce r â zi? întrebă , mulţ umit că Amanda se simţ ea,în mod evident, mai bine.

— Mi-am adus aminte de diminea ţ a aceea, de înt â iianuarie, câ nd Jan m-a v ă zut goală în fa ţ a intr ă rii. Cred că am scandalizat-o. Probabil că ar ă tam ca o nebună .

— Din punctul meu de vedere, ar ă tai foarte bine…„nebună ” nu este tocmai cuv â ntul pe care l-a ş utiliza pentrua ţ i descrie înf ăţ işarea.

Dar amâ ndoi ştiau că Amanda se comportase în acea zi

exact ca o nebună . Intrase într-o panică inexplicabilă . — Poate că ar trebui să ne dă m copiii la centrul de adopţ ii,ca să scă pă m de ei, spuse ea somnoroasă , întorcâ ndu-se pe oparte, cu fa ţ a spre el.

Jack o să rut ă . — Ce idee bună ! îi mai invit ă m o dat ă la cină , ca să le

spunem. — Hmmm… asta este şi mai bună … tu aduci…

şampania… Vorbind, Amanda adormise în bra ţ ele lui Jack. El o privi

sur â zâ nd. Amanda era o femeie admirabilă . N-ar fi renunţ at la ea pentru nimic în lume. Nu-l interesa pă rerea copiilor. Deacum, el n-avea să se despart ă de Amanda niciodat ă , orice s-ar fi înt â mplat.



8

Restul lunii februarie se scurse pe nesimţ ite. Nici în martiefetele Amandei nu-şi revizuir ă atitudinea fa ţă de mama lor. Jack ştia că pe Amanda o deranja r ă ceala fiicelor sale, dar nuavea cum s-o ajute. Nu era nimic de f ă cut. Trebuiau să aibă r ă bdare pâ nă câ nd cele două fete aveau să se împace cusitua ţ ia. Jan n-o mai suna decâ t rareori, iar Louise o trata cuostilitate f ăţ işă ori de câ t ori se ducea să -şi vadă nepoţ ii.Reacţ ia lui Louise era cel mai greu de priceput av â nd în vedere disensiunile ce existaser ă între ea şi tat ă l să u.

Dar de la o vreme Amanda şi Jack erau at â t de ocupa ţ i,încâ t ea reuşea să uite de copii. Nu se putea însă t ă gă duifaptul că se simţ ea profund marcat ă de reacţ ia fetelor.Începuse să aibă frecvent dureri de stomac şi indigestii. Iar Jack insista tot mai mult să consulte un medic.

— A trecut cam mult timp de câ nd ai probleme. Cred că ar

trebui să faci un control. S-ar putea să ai un început deulcer.

— Tot ce se poate. Trecuser ă câ teva să pt ă mâ ni de câ nd Amanda nu mai suporta cafeaua, iar de la nefericita înt â lnirecu copiii lor se simţ ea în permanenţă epuizat ă . Presupunea că starea ei proast ă se datora exclusiv puternicelor sale tr ă iriemoţ ionale. Se simţ ise mizerabil câ nd îi v ă zuse pe toţ i at â t de

furioşi. În plus, de la o vreme, avea în mod regulat coşmaruri. Matthew îi apă rea în vise pentru a-i aduce tot felul de acuza ţ ii. Probabil că orice psihiatru i-ar fi spus că acest lucru se datora complexului să u de vinov ăţ ie. Dar nuse simţ ea suficient de vinovat ă pentru a-şi revizuisentimentele fa ţă de Jack. Era îndr ă gostit ă de el pâ nă pestecap. Iar dragostea lor, abia înmugurit ă cu câ teva luni în

urmă , era acum în plină floare.În luna martie, el o invit ă la festivitatea de decernare a Premiilor Academiei. Anul acesta, premierile se f ă ceau mai



devreme. Jack era întotdeauna invitat acolo de câţ iva dintreclienţ ii să i cei mai importanţ i. Amanda, în schimb, nu maiparticipase de mulţ i ani la aceast ă festivitate – mai exact, dinanul în care se numă rase şi ea printre câştigă tori. Drept

urmare, era entuziasmat ă că i se oferea posibilitatea să meargă , împreună cu Jack. El îi comandă la Julie’s o rochiesuperbă Jean-Louis Scherrer, din satin alb, cu umeriiacoperiţ i de mă rgeluşe negre şi o trenă micuţă , care se mişca cu eleganţă în spatele ei. Iar în seara cea mare, câ nd veni s-oia de acasă , lui Jack i se t ă ie respira ţ ia v ă zâ nd-o. Amanda ar ă ta ca o regină . Redevenise marea stea de cinema de

alt ă dat ă . Rela ţ ia cu el pă rea să -i priască . În ultimele luni,nu-şi redobâ ndise numai farmecul din trecut, ci că pă tase şi oaur ă de fericire.

— Oh! exclamă Jack admirativ. Pe ea, rochia pă rea dedouă ori mai frumoasă decâ t atunci câ nd st ă tuse pe umera ş.Era, pur şi simplu, desă v â r şit ă . Şi se mula perfect pe trupulei extraordinar. Amanda îşi ridicase pă rul lung, blond, în v â rful capului, într-un coc franţ uzesc, din care sedesprindeau mai multe bucle moi. Cerceii şi br ăţ ara îi erauornate cu diamante. Ar ă ta, cu adev ă rat, splendid. Eştinemaipomenit ă ! adă ugă el, fluier â nd încet. Nuanţ a crem a pielii ei era at â t de pală , încâ t aproape că se confunda cualbul satinului. Fotoreporterii vor înnebuni.

— Mă îndoiesc, spuse ea cu modestie, după care îl luă de bra ţ şi ieşir ă din casă , îndrept â ndu-se spre limuzina care îia ştepta. Jack îi ducea în mâ nă scurta din blană de nurcă .

La Shrine Auditorium, câ nd cobor â r ă din ma şină ,mulţ imea o aclamă . Fusese recunoscut ă imediat. Mii de vocio strigau pe nume. Iar fotoreporterii, a şa cum anticipase Jack, formar ă un zid circular în jurul lor, sufocâ ndu-i. Jack o luă de mâ nă . Degetele ei tremurar ă puţ in. Pentru a o

încuraja, el îi adresă un zâ mbet. Soţ ul ei o ţ inuse departe de

universul hollywoodian timp de peste două zeci de ani. Înacest r ă stimp îşi pierduse deprinderea de a se înv â rti prin



aceast ă lume. Privind-o, Jack îi remarcă eleganţ a, gra ţ ia aristocratică .

— Te simţ i bine? o întrebă , privind-o îngrijorat. După cumar ă ta, era cam nervoasă . Cu toate acestea, ea îşi ridică

zâ mbitoare privirile spre el şi dă du aprobator din cap.Îşi f ă cur ă loc printre reprezentanţ ii presei, apoi prin

mulţ imea care umplea foaierul. În cele din urmă , încet, încet,ajunser ă la locurile lor, în sala de spectacole, printre toateacele staruri din ţ ar ă şi din str ă ină tate, care erau adorate deo omenire întreagă . Câţ iva inşi le f ă cur ă semne cu mâ na. Toţ ierau clienţ i de-ai lui Jack. Acesta îi adresă fiecă ruia câ te un

zâ mbet larg. Pă rea să se simt ă la largul lui la Shrine Auditorium.În scurt ă vreme începu ceremonia care dur ă , ca de obicei,

o veşnicie. Camerele TV îi filmar ă încontinuu, rotindu-se pedeasupra lor. Câ nd festivitatea se încheie, avur ă cu toţ iisenza ţ ia că se află acolo de cel puţ in un an. Premiul pentrucel mai bun actor fusese decernat unui debutant, în timp ceOscarul pentru cea mai bună actriţă ajunsese în mâ na unei vechi favorite, care ridicase statueta deasupra capului şiscosese un chiot de bucurie. Spectatorii se ridicaser ă înpicioare pentru a o ova ţ iona.

— Î n sf â r ş it! exclamă ea, zâ mbind cu gura pâ nă la urechi.

Avusese nevoie de patruzeci de ani pentru a câştiga acest premiu. V ă zâ nd-o, Amanda nu putu să nu-şi aducă amintecum se simţ ise ea cu aproape treizeci de ani în urmă , câ nd seaflase acolo, pe podium, în locul câştigă toarei de acum.Fusese unul dintre cele mai senza ţ ionale evenimente din via ţ a ei. Amintirea lui îi mai încă lzea şi acum sufletul, deşitrecuse mult ă vreme de atunci.

— Ce-ai simţ it atunci câ nd ai câştigat Oscarul? o întrebă Jack sur â ză tor, în momentul în care pă r ă sir ă sala, mergâ ndîn ritmul mulţ imii care pă rea să se mişte cu încetinitorul.

Acolo era mai r ă u decâ t în sta ţ iile metroului newyorkez. — A fost extraordinar, spuse Amanda, zâ mbind. Am crezut



c-o să explodez de bucurie. Nu mi-a trecut niciodat ă prinminte ideea că a ş putea fi nominalizat ă , dar ă mite să maicâştig şi premiul. Aveam două zeci şi doi de ani… a fost nemaipomenit. Îi f ă cea plă cere să vorbească despre

simţă mintele ei. De atunci. Matthew nu suportase s-o audă aducâ nd vorba despre a şa ceva.

În urmă toarele zece minute, nu reuşir ă să facă decâ t vreozece pa şi. Unii dintre oamenii care a şteptau să poat ă ieşi dinteatru veneau la ei pentru a schimba pă reri cu privire la premiile decernate ori numai ca să -i salute. Iar reporteriicomplicau situa ţ ia, deoarece îi opreau pe actori în mijlocul

mulţ imii pentru a le lua interviuri. Astfel, se creau adev ă ratestr â mtori, prin care nu se mai putea trece decâ t cu maregreutate.

— Credeţ i că în seara asta mai reuşim să ieşim de aici? îiîntrebă Jack Nicholson în momentul în care ajunse îndreptul lor. Z â mbind, Amanda îşi scutur ă capul. Nu f ă cusecunoştinţă cu Nicholson, însă îl admira foarte mult.

— Îl cunoşti? o întrebă Jack cu interes. — Nu. Dar îmi plac filmele lui. — Într-o bună zi, va trebui să le închiriem pe ale tale, ca să

le vedem, spuse Jack. Era prima dat ă câ nd îi venea în minteaceast ă idee. Amanda vorbea prea puţ in despre cariera ei.Matthew evita sistematic subiectul.

— Ce deprimant! îi replică ea, r â zâ nd. Cel mai r ă u lucrucare mi se poate înt â mpla este să fiu nevoit ă să mă uit cum

ar ă tam acum treizeci de ani, apoi să mă privesc în oglindă . Înafar ă de asta, n-am fost o actriţă prea bună .

Jack clă tină din cap v ă zâ nd câ t este de modest ă . După cemai înaintar ă câţ iva centimetri, fur ă complet bloca ţ i.Înghesuiala şi că ldura erau copleşitoare.

Amanda avea senza ţ ia că se va topi. Îşi imagină cumtrebuie să se simt ă Jack, în haina lui neagr ă cu revere din

satin. Dar, în ciuda acestor neplă ceri, oamenii erau binedispuşi. Toţ i r â deau, vorbeau, f ă ceau cu mâ na semne



prietenilor la care nu puteau ajunge. Şi Amanda se simţ i binepâ nă în clipa în care Jack îl ză ri la o distanţă de vreodouă zeci de pa şi pe unul dintre clienţ ii să i favoriţ i. Atunci sesimţ i pentru prima dat ă cuprinsă de ameţ eală . În timp ce el

schimba câ teva cuvinte cu respectivul domn şi ar ă ta spreuşile de ieşire, rotindu-şi ochii spre tavan, ea avu senza ţ ia că urechile încep să -i vuiască . După câ teva clipe, v ă zâ nd că Jack nu observ ă ce se petrece cu ea, Amanda îl trase demâ necă . Câ nd se uit ă la ea, acesta constat ă cu uimire că , înnumai câ teva minute, chipul iubitei sale că pă tase o paloarecadaverică .

— Nu mă simt prea bine, şopti Amanda. Este at â t de caldaici… îmi pare r ă u… — Vrei să stai jos? I se pă rea câ t se poate de normal. Şi pe

el îl durea capul din cauza că ldurii insuportabile. Iar lă mpilecameramanilor, ale că ror aparate continuau să fie îndreptatespre ei, nu f ă ceau decâ t să înr ă ut ăţ ească situa ţ ia. Pe de alt ă parte, le era imposibil să ajungă la vreunul dintre scaune.Fuseser ă bloca ţ i în mijlocul pasajului dintre r â nduri, a şa încâ t ar fi trebuit să zboare ca să poat ă să ri peste mulţ ime. Jack îşi dă du seama de acest lucru abia ulterior. Câ nd seuit ă din nou la Amanda, v ă zu că aceasta nu mai era palidă ,ci verde. În plus, clipea de parcă ar fi avut probleme cu vederea. Apucâ nd-o cu fermitate de bra ţ , el se str ă dui să -ică lă uzească pa şii prin mulţ ime, spre cel mai apropiat scaun.Dar eforturile lor se dovedir ă zadarnice.

— Jack… spuse ea cu voce slabă , ridicâ ndu-şi privirilespre el.

Exact în clipa în care Jack se uit ă la ea, îşi dă du ochiipeste cap şi leşină . Jack abia reuşi s-o prindă înainte de a că dea. Prin mulţ imea din imediata lor apropiere se propagă un murmur. O femeie suspină adâ nc. Cineva începu să ţ ipe.Oamenii încercau să se dea la o parte, în vreme ce Jack o

ţ inea în bra ţ e pe Amanda şi simţ ea că îşi pierde cumpă tuldin cauza îngrijor ă rii.



— V ă rog, avem nevoie de puţ in aer… da ţ i-v ă la o parte!striga un bă rbat de lâ ngă el. Chema ţ i un medic! Toat ă lumea din jurul lor intr ă într-o adev ă rat ă stare de isterie. Iar Amanda continua să zacă f ă r ă vlagă în bra ţ ele lui Jack.

Să lt â ndu-i picioarele de pe podea, el îi lipi capul de pieptulsă u. Chiar în acel moment, nu se ştie de unde, îşi f ă cur ă apariţ ia doi plasatori care le aduser ă nişte să ruri şi o pungă cu ghea ţă . Amanda îşi ridică privirile spre Jack, f ă r ă să aibă nici cea mai vagă idee ce păţ ise.

— Ai leşinat, draga mea… că ldura este de vină … nu tesperia…

Marea de oameni se despă r ţ i în două , de parcă ar fi fost Marea Roşie, creâ nd un culoar suficient de larg pentru a-ipermite s-o ducă pe Amanda pâ nă la unul dintre r â ndurilede scaune. Nu trecur ă decâ t câ teva secunde de câ nd oa şezase cu grijă acolo, câ nd apă ru o echipă de medici. Întimp ce ei se uitau în jos, la Amanda, Jack le spuse că abia îşi recă pă tase cunoştinţ a.

— Cum v ă simţ iţ i acum? o întrebă unul dintre medici. — Ca o nă t â ngă incredibil de mare, r ă spunse Amanda,

adresâ ndu-i lui Jack un zâ mbet firav, plin de regrete. Îmipare tare r ă u.

— Nu fi prostuţă , zise el, îngrijorat. Vedea că Amanda era încă ameţ it ă . Nu pă rea în stare să se poat ă ridica pentru a ieşi din teatru. Totuşi, ea voia să încerce.

— Aducem un scaun cu rotile, propuse unul dintre

plasatori. — Nu, sincer… mă simt bine… protest ă Amanda. O să

plecă m ceva mai t â rziu, câ nd n-o să mai fie o asemenea aglomera ţ ie.

Dar plasatorii se oferir ă s-o ducă la ieşirea din spate, iar Jack fu de acord, insist â nd chiar ca Amanda să nu le refuzeconcursul. Medicii îi permiser ă să plece de vreme ce se

simţ ea în stare s-o facă , dar îi sugerar ă ca în diminea ţ a urmă toare să se supună unei consulta ţ ii serioase. Jack se



declar ă întru totul de acord. De aproape o lună o bă tea la capsă meargă la un doctor, însă ea, de fiecare dat ă , refuza cuîncă păţâ nare.

Luâ nd-o cu un bra ţ viguros pe după talie, el o că r ă mai

mult pe sus pâ nă la ieşire, flancat de cei doi plasatori care îică lă uzeau. În momentul în care ajunser ă afar ă , Amanda sesimţ i mai bine, datorit ă aerului curat. Ea inspir ă adâ nc, apoile mulţ umi însoţ itorilor să i şi îşi ceru mii de scuze pentruproblemele pe care le crease. Din fericire, nu fuseseobservat ă de reporteri. În fa ţ a ieşirii dosnice, nu-i a ştepta nimeni. Jack o lă să în grija plasatorilor şi plecă în că utarea

limuzinei. Cinci minute mai t â rziu, revenea pentru a o lua deacolo. O dat ă ajunsă în ma şina care porni imediat la drum, Amanda se sprijini de spă tarul scaunului. Avea o figur ă extenuat ă .

— Îmi pare r ă u, spuse ea pentru a mia oar ă . Nu ştiu ce ecu mine.

— Tocmai de aceea trebuie să consulţ i un medic. — Cred că de vină au fost numai că ldura şi aglomera ţ ia.

Brusc, am simţ it că nu mai pot respira, spuse ea, sorbind dinpaharul cu apă pe care Jack îl scosese din barul aflat înlimuzină . La festivitatea de decernare a Premiilor Academieise înt â mplă întotdeauna să leşine câ te cineva, Jack. Regret că de ast ă dat ă eu am fost pusă într-o asemenea postur ă .

— Bine, dar să nu se mai repete! Jack se întinse spre ea pentru a o să ruta. Deşi era foarte palidă , Amanda continua

să arate superb. M-ai speriat de moarte, adă ugă el, încă foarte îngrijorat. Noroc că a fost o îmbulzeală at â t de mare,pentru că , altfel, ai fi că zut pe podea în momentul în care aileşinat. Mă car, a şa, nu te-ai lovit la cap sau în alt ă parte.

— Îţ i mulţ umesc, Jack, spuse ea, recunoscă toare pentrugrija pe care i-o purta.

Acasă , Amanda îşi scoase rochia, iar Jack o bă gă în pat,

privind-o cu admira ţ ie. Piept ă nă tura modernă , pă rul blond,machiajul şi cerceii cu diamante, pe care nu şi-i scosese încă ,



o f ă ceau să par ă o adolescent ă . Ghemuit ă sub plapumă , ea chicoti.

— Nu-mi vine să cred că m-am dat în spectacol. — A fost o scenă foarte dramatică , spuse Jack pe un ton

mustr ă tor, desf ă câ ndu-şi nodul cravatei. Să -ţ i aduc ceva? Apă ? Ceai?

Ea se gâ ndi, încrunt â ndu-şi spr â ncenele, apoi zâ mbi. Era leşinat ă de foame.

— Ce-ai zice de o îngheţ at ă ? — Îngheţ at ă ? întrebarea îl luase prin surprindere. Cel

puţ in, asta înseamnă că te simţ i mai bine. Să v ă d ce avem.

De care preferi? — Îmm… cu cafea. — Vine! Jack o salut ă şi plecă . Câ teva minute mai t â rziu,

se întorcea cu două boluri pline cu îngheţ at ă , unul pentruea, celă lalt pentru el. Mâ ncar ă în pat, Jack st â nd pemarginea acestuia, lâ ngă Amanda. Poate că ţ i s-a f ă cut r ă udoar din cauza foamei, spuse el cu speranţă în glas, deşi nucredea că acesta era motivul real. Amanda avea o paloarepronunţ at ă de mai mult ă vreme, însă el încercase să nu dea prea mult ă importanţă acestui lucru. Poate că nu era decâ t ostare proast ă de moment, deoarece iubita lui avusese operioadă în care ar ă tase excepţ ional. Numai în ultima vreme,de câ nd îşi f ă cea griji din cauza fiicelor sale, pă rea at â t deobosit ă . Iar Jan şi Louise nu f ă ceau nimic pentru a atenua situa ţ ia. Nici nu voiau să ştie de legă tura dintre mama lor şi Jack Watson, dar ă mite s-o aprobe.

Jack se hot ă r î să rezolve el singur problema, chiar a doua zi. De îndat ă ce se trezir ă , el îi ceru Amandei numă rul detelefon al medicului ei. Vorbi cu asistenta, că reia îi spuse cese înt â mplase cu o sear ă în urmă , cer â ndu-i o programarechiar pentru diminea ţ a aceea.

— Dumneavoastr ă cine sunteţ i? întrebă asistenta pe un

ton t ă ios. Era nouă acolo, a şa încâ t n-o cunoştea pe Amanda. — Domnul Watson, spuse Jack, pregă tindu-se să -şi noteze



pe o foaie de hâ rtie ora programă rii. — Sunteţ i soţ ul doamnei Kingston? — Nu… sunt un prieten. Voi veni împreună cu ea. — Bine, domnule Watson. V ă a ştept ă m la ora unsprezece.

Cabinetul medicului se afla în Beverly Hills. După ce îiaduse Amandei o cea şcă cu ceai şi îi vorbi de programare, else hot ă r î să facă singur o plimbare pe plajă . Amanda preferase să -şi petreacă diminea ţ a în pat, ceea ce însemna că nu se simţ ea at â t de bine pe câ t voia să lase impresia. Dar Jack nu-i puse niciun fel de întrebă ri. Spera ca situa ţ ia să seclarifice după întrevederea cu medicul.

Totuşi, plimbâ ndu-se singur pe plajă , constat ă că gâ ndurile îi zboar ă în toate direcţ iile. Parcă pentru a scă pa deele şi de groaza pe care i-o să deau în suflet, începu să alerge.Orice era posibil… S-ar putea ca Amanda să aibă o tumoarepe creier… sau un cancer osos… sau orice alt tip de cancer,care apă ruse, se r ă spâ ndise şi ajunsese în faza de metastază ,f ă r ă ca ei să -şi dea seama. Nu-şi putea imagina decâ t ce era mai r ă u. Câ nd, în sf â r şit, se opri din fugă şi se a şeză ,constat ă că lacrimile îi şiroiau pe obraji. Soarta îi rezerva onouă tragedie… Dintre milioanele de femei care-i ieşiser ă încale, o gă sise pe cea mai potrivit ă şi iat ă că aceasta păţ ea ceva. Era îngrozit la gâ ndul că Amanda ar putea muri. O voipierde, hohoti el, exact ca pe Dori. Şi nu mai suporta să piardă pe cineva. Lipindu-şi fa ţ a de genunchi, plâ nse ca uncopil. Nici mă car nu se putea întoarce la ea pentru a o alina.

Nu voia s-o sperie. Dar, mai mult decâ t orice, nu concepea s-o piardă .

Lipsise aproape o or ă . Câ nd ajunse acasă , o gă si pe Amanda a ştept â ndu-l îmbr ă cat ă . Ar ă ta mai bine decâ t înainte, dar aspectul ei nu reuşi să -l calmeze. Singurul lucrucare putea să -l mai liniştească acum era verdictul medicului,

în cazul în care acesta avea să -i spună că iubita lui nu

suferea de o boală incurabilă . Se simţ ea distrus. Totuşi, sestr ă dui să fie vesel atunci câ nd îi vorbi, aruncâ nd o privire



spre ceas. Trebuiau să plece mai devreme, în eventualitatea în care traficul avea să fie prea intens.

— Totul este în ordine? o întrebă agitat. Nu ştia de ce, dar se simţ ea de parcă ar fi pornit spre ghilotină . Avea senza ţ ia

că via ţ a lui va suferi o schimbare radicală , că nu se va maiîntoarce niciodat ă acasă în aceea şi stare de spirit. Îşi aduna toate for ţ ele pentru a face fa ţă celor mai proaste veşti. Şi,asta, numai pentru că o iubea.

— Dragul meu, spuse ea cu blâ ndeţ e înainte de a pleca,privindu-l cu nişte ochi care îi sf âşiar ă inima. N-am nimicgrav. Crede-mă . Mă vor anunţ a, probabil, că suf ă r doar de

un simplu ulcer. Am mai avut ulcer, câ nd fetele erau mici. Or asta este o boală care, în zilele noastre, se tratează destul deuşor. Vreo două pastile şi dispare ca prin farmec.

— Ar fi trebuit să te duci la doctor acum câ teva să pt ă mâ ni,îi reproşă el în timp ce se îndreptau spre Ferrari-ul lui.

— Am fost ocupat ă , îi replică ea pe un ton afectat, după care se a şeză pe scaunul de lâ ngă el. De obicei îi plă cea să seplimbe cu ma şina împreună cu Jack, însă în diminea ţ a aceasta virajele lui bruşte îi f ă ceau tare r ă u. Totuşi, nuîndr ă zni să -i spună nimic de teamă să nu-i accentueze starea de nervozitate.

Medicul îşi avea cabinetul în clă direa policlinicii din NorthBedford nr. 435. Sala de a şteptare era arhiplină . St ă tur ă acolo o veşnicie. Jack r ă sfoi nişte reviste, în vreme ce ea nuf ă cu decâ t să a ştepte cu ochii închişi. El îi arunca din câ nd

în câ nd câ te o privire scurt ă . Nu-i plă cea paloarea Amandei şievidenta ei stare de disconfort. Deşi n-o durea nimic, era clar că nu se simţ ea bine. Şi nu-l mai putea pă că li cu povestea aceea a gripei luate de la copiii lui Louise. De atunci sescursese mai mult de o lună . Aici era vorba de ceva mult maigrav.

Asistenta care ieşi în pragul cabinetului rosti, în sf â r şit,

numele Amandei. Jack o urmă ri cum intr ă şi îi zâ mbiîncurajator în momentul în care ea îi aruncă o privire fugar ă



peste umă r. Şi ea era nervoasă , dar amâ ndoi se str ă duiau să arboreze o mină optimist ă , doar pentru a-l încuraja pecelă lalt, în pofida presimţ irilor lor sumbre.

Pâ nă şi Amanda se simţ i uşurat ă v ă zâ ndu-se st â nd, în

sf â r şit, în fa ţ a medicului. Acesta era un om blâ nd, care otrata de aproape două zeci de ani. Fusese şi medicul lui Matt,a şa încâ t, cunoscâ nd problema familiei lor, el o întrebă dacă nu cumva se simte mult prea singur ă . Jenâ ndu-se să -i vorbească de Jack, cu toate că acesta se afla în sala dea şteptare, Amanda nu f ă cu decâ t să dea aprobator din cap,apoi se apucă să -i explice ce simptome avusese. Îi pomeni de

gripa care bâ ntuise prin familia lor cu o lună în urmă , dest ă rile ei ocazionale de vomă şi de cele două semne sigure aleulcerului, adică de imposibilitatea de a bea cafea şi de a mâ nca ciocolat ă .

Medicul o întrebă dacă în ultima vreme mai fusese pe la ginecolog ca să -şi facă o mamografie şi un test Papanicolau,pentru depistarea cancerului vaginal. Amanda recunoscu că nu. Avusese programare la ginecolog imediat după moartea nea şteptat ă a lui Matt, iar de atunci nu se mai gâ ndise la aceste probleme.

— Trebuie să v ă duceţ i neapă rat, o mustr ă medicul. La v â rsta dumneavoastr ă , asemenea controale se fac anual.

Amanda îi promise că -i va da ascultare. Apoi el o întrebă dacă apă ruser ă semnele prevestitoare ale instală riimenopauzei, iar ea îi mă rturisi că , de la o vreme, avea

impresia că , într-adev ă r, observase câ teva astfel de semne.Medicul dă du din cap. Av â nd în vedere v â rsta Amandei, de

cincizeci şi unu de ani, r ă spunsul ei nu i se pă rea surprinză tor.

— Bufeuri? — Nu, nu încă . Sunt numai obosit ă şi am ciclu neregulat.

Unele dintre prietenele ei se plâ ngeau încontinuu din cauza

oboselii. Ea nu mai avusese asemenea probleme, dar, de la un timp, se simţ ea pur şi simplu extenuat ă . Iniţ ial, crezuse



că acesta este un efect secundar al noii ei vieţ i sexuale, dar în ultimele câ teva să pt ă mâ ni exclusese o asemenea posibilitate. Abia mai era în stare să se ţ ină pe picioare.

Medicul îi mai puse o mulţ ime de alte întrebă ri, iar în final

fu tentat să -i dea dreptate. Probabil că acesta era începutulmenopauzei, combinat, probabil, cu un ulcer.

— Am de gâ nd să v ă trimit la spital să faceţ i o ecografie, îiexplică el. Vom vedea care este rezultatul, apoi, dacă e cazul, vom examina cu raze X traiectul gastrointestinal. Dar,deocamdat ă , să nu ne gr ă bim. V-a ş sugera ca mâ ine să v ă duceţ i la ginecolog. Poate că v ă recomandă o terapie

hormonală , care o să v ă revitalizeze imediat. Amanda îlascult ă cu atenţ ie, apoi dă du aprobator din cap. Medicul îiîntinse o foaie de hâ rtie, cu adresa spitalului Cedars Sinai,spunâ ndu-i unde anume să meargă . De asemenea, o asigur ă că va afla dacă are ulcer fie pe loc, în cazul în care radiologulse gă sea în spital, fie telefonic, a doua zi. Z â mbindu-i, el seridică şi o conduse pâ nă la uşa cabinetului. Amanda se dusedirect la Jack. Acesta era negru la fa ţă . Dar, dâ nd cu ochii deea, fa ţ a îi înflori într-un zâ mbet. Parcă ar fi fost un copil carese bucura că -şi regă sise mama demult pierdut ă . Amanda lipsise aproape o or ă .

— Ce-a spus? — Aproape tot ce ţ i-am zis şi eu. Câ teva… ăă … modifică ri

organice… şi, poate, un ulcer. Acum trebuie să merg la spitalca să fac o ecografie. Vrei ca, în drum, să te las la magazin?

N-are rost să -ţ i pierzi toat ă ziua cu prostiile astea. Am stat aici enorm de mult.

— Vin cu tine, îi spuse Jack cu fermitate, simţ indu-seuşurat că Amanda nu-i dă duse – cel puţ in pâ nă acum – o veste prea proast ă . Medicul crede că ai vreun motiv să -ţ i facigriji? o întrebă puţ in mai t â rziu, câ nd se îndreptar ă sprema şină .

Amanda îşi clă tină capul. Pă rea cam trist ă . — Crede că s-ar putea să am nevoie de un tratament



hormonal. Or, chestia asta mi se pare deprimant ă . Mă facesă mă simt bă tr â nă .

— Oh, draga mea… haide… Nu eşti bă tr â nă , eşti un prunc. Jack reuşea întotdeauna s-o bine dispună . Schiţâ nd un

zâ mbet sfios, Amanda se urcă pe scaunul din dreapta alFerrari-ului, iar Jack porni în trombă pe North Bedford, sprespitalul Cedars Sinai.

La spital, fur ă din nou nevoiţ i să a ştepte o veşnicie. Câ nd,în cele din urmă , veni r â ndul Amandei, Jack se hot ă r î ca, dedata aceasta, să intre cu ea. Nu-i plă ceau spitalele şi nusuporta nici ideea că medicii se puteau atinge de iubita lui

f ă r ă a fi mă car puţ in supraveghea ţ i. O tehniciană le explicasedeja că testul era nedureros. Trebuiau să -i ungă abdomenulcu un gel, pe deasupra că ruia glisa un traductor cetransmitea o imagine pe un ecran. Imaginea aceea urma să lespună dacă Amanda avea tumori, chisturi sau ulcer. Pă rea destul de simplu. Dar Jack tot voia să fie ală turi de ea.

Amanda se dezbr ă că într-un separeu. Câ nd ieşi, îmbr ă cat ă doar într-un furou alb şi încă lţ at ă cu pantofii, avu senza ţ ia că fusese pusă într-o postur ă penibilă . Jack îi zâ mbi câ nd seîntinse pe masă . Lui, asistentele îi dă dur ă un taburet, pecare i-l puser ă chiar înapoia capului ei. De acolo, putea vedea ecranul, însă imaginea de pe el îi sugera mai degrabă ohart ă meteorologică a Atlantei. Asistentele îi aplicar ă Amandei gelul, apoi tehniciana începu să plimbe traductorul,care semă na cu un microfon, peste pâ ntecele ei, apă sâ nd

uşor. În afar ă de r ă ceala lui metalică , Amanda nu simţ ea nimic. Era un test uşor, foarte plictisitor. Apoi at â t ea, câ t şi Jack o v ă zur ă pe tehniciană încrunt â ndu-se şiconcentr â ndu-şi întreaga atenţ ie asupra unei zone din partea inferioar ă a stomacului. Acolo, for ţ a de apă sare a traductorului i se pă rea mai greu de suportat. Spunâ ndu-i că se va întoarce imediat, tehniciana plecă în că utarea unui

medic. Puţ in timp mai t â rziu, veni un internist t â nă r, care,după ce se prezent ă amâ ndurora, se uit ă cu interes la



ecogramă . — Este ceva în neregulă ? întrebă Amanda, str ă duindu-se

să par ă calmă , deşi începuse să între în panică . Era clar că şitehniciana, şi medicul v ă zuser ă un lucru care fie îi

neliniştise, fie îi uimise. Dar t â nă rul medic îi r ă spunse cunonşalanţă :

— Absolut deloc. Nu vrem decâ t să ne asigur ă m că nu neînşelă m. Câ teodat ă , patru ochi sunt mai buni decâ t doi. Dar eu cred că imaginea asta este destul de clar ă . Câ nd a ţ i avut ultimul ciclu, doamnă Kingston?

— Acum două luni, r ă spunse Amanda cu voce sugrumat ă .

De bună seamă trebuia să aibă vreo problemă cu ovarele…sau cu uterul… nu era vorba doar de o modificare organică naturală pentru v â rsta ei… ci de cancer… Câ nd vorbise, nicimă car nu îndr ă znise să se uite la Jack. Însă medicul dă dudin cap liniştit.

— Da, at â ta pare a avea, încuviinţă el, apoi mă ri imaginea de pe ecran, pentru a avea o vedere mai clar ă , şi apă să pe un buton. Deodat ă , pe ecran apă ru un asterisc alb, care sesuprapuse peste un contur care pulsa. Priviţ i aici! Ar ă t â ndcu degetul spre asterisc, medicul le zâ mbi. Vedeţ i? Amanda îir ă spunse printr-o simplă înclinare a capului. Jack se uit ă fix la ecran, f ă r ă să vadă nimic. În mod clar, conturul care pulsa trebuia să fie „originea” unei probleme. Ştiţ i ce este asta,domnule şi doamnă Kingston? Medicul era convins că , la v â rsta lor, cei doi erau că să toriţ i. Altfel, de ce ar fi venit aici

împreună ? — O tumoare? întrebă Amanda cu voce r ă guşit ă , în timp

ce Jack îşi închidea ochii, îngrozit. — Un copil. Se pare că sunteţ i însă rcinat ă de aproximativ

două luni. De fapt, dacă aveţ i r ă bdare un minut, aparatulacesta v ă poate calcula cu exactitate data na şterii.

— Ce-mi poate calcula? Amanda se ridică brusc în capul

oaselor, neţ inâ nd cont de traductorul care îi că zu de peabdomen. Cum sunt? auzind un zgomot în spatele ei, se



întoarse pentru a se uita la Jack. Acesta tocmai se pr ă buşea pe podea, de pe taburetul pe care st ă tuse pâ nă atunci.Leşinase. Oh, Dumnezeule… l-am omor â t… ajutor! Amanda se aplecă peste el, uit â nd că de sub poalele furoului i se

putea ză ri fundul gol. Jack se mişcă , scoase un geamă t oribilşi îşi duse mâ na la cap. La chemarea internistului, careapă sase pe un buton de alarmă , apă ru în fugă o echipă întreagă de cadre medicale. Dar, între timp, Jack îşi revenise. Amanda, îngenuncheat ă lâ ngă el, îi pipă i capul şi simţ icucuiul pe care şi-l f ă cuse în că dere. Oh, Dumnezeule… îmipare r ă u… te simţ i bine?… Internistul îi dă du afar ă pe nou

veniţ i. Tehniciana plecă să aducă nişte ghea ţă , în vreme ce Jack se ridică încet în picioare. — Mă simt bine. Tocmai am încercat să mă sinucid, asta-i

tot. De ce m-ai oprit? — Trebuie să înţ eleg că vestea mea va luat prin

surprindere pe amâ ndoi. Internistul le zâ mbi cu blâ ndeţ e. Nueste de mirare. Se mai înt â mplă uneori, mai ales atunci câ nde vorba de copii veniţ i pe lume cu o oarecare înt â rziere.

— Copii veni ţ i cu î nt â rziere? Amanda se întoarse pentru a

se uita la el. Am crezut că spectacolul s-a încheiat. — Credeţ i că simptomele dumneavoastr ă s-au datorat

premenopauzei? o întrebă medicul.Dâ nd din cap, Amanda îl ajut ă pe Jack să se întindă pe

masă , apoi îi puse pe cap punga cu ghea ţă adusă detehniciană .

— Credeţ i că a f ă cut o comoţ ie? întrebă ea îngrijorat ă .Medicul o asigur ă că totul era în regulă , după ce, în

prealabil, aprinsese un fel de lanternă şi i se uitase în ochi. — Ai noroc că n-am f ă cut un stop cardiac, îi spuse Jack,

Amandei. Cum s-a putut înt â mpla a şa ceva? Pusese aceast ă întrebare, deşi amâ ndoi cunoşteau r ă spunsul. În luna ianuarie, după ce el primise rezultatul testului SIDA,

renunţ aser ă la anticoncepţ ionale. Amanda fusese fermconvinsă că nu va r ă mâ ne însă rcinat ă . Nu-i trecuse nicio



clipă prin minte gâ ndul că i s-ar putea înt â mpla a şa ceva.Nu-mi vine să cred, spuse Jack gemâ nd, după care închiseochii. Îl durea capul îngrozitor de tare.

— Nici mie, spuse Amanda încet, uit â ndu-se lung la

imaginea r ă masă pe ecran, care îl reprezenta pe copilul ei. Decâ nd îl privise ultima dat ă , acolo mai apă ruse o informa ţ ie.Scria „3 octombrie”.

— Aceea este data de na ştere a copilului, le spuse mediculpe un ton vesel, f ă câ ndu-l pe Jack să simt ă pornirea nest ă pâ nit ă de a-l ucide. O să trimit un raport mediculuidumneavoastr ă de familie. Felicit ă ri! Şi, cu aceste cuvinte,

t â nă rul ieşi cu pa şi mari din încă pere, pentru a se ocupa dealt pacient. Tehniciana, r ă masă acolo, le întinse o hâ rtie careieşise din ecograf în ultimele câ teva secunde.

— Asta este prima „fotografie” a copilului dumneavoastr ă .După ce le zâ mbi, femeia se apucă să reseteze aparatulpentru a-l pregă ti pentru urmă torul pacient. Era clar că trebuiau să elibereze încă perea. Ridicâ ndu-se încet înpicioare, Jack se uit ă la Amanda.

— Nu-mi vine să cred, repet ă el cu voce r ă guşit ă . Acum,dintre ei doi, Jack era cel care ar ă ta mai r ă u. Amanda îşirevenise ca prin minune. Nu avea nici cancer, nici ulcer.Doar un copil.

— Nici mie nu-mi vine să cred, spuse ea, aruncâ ndu-i oprivire jenat ă . Mă duc să mă îmbrac.

Un minut mai t â rziu, câ nd se întoarse, ieşir ă agale din

cabinet. Jack, care încă îşi mai ţ inea punga cu ghea ţă la cap,ar ă ta ca un pacient. Niciunul dintre ei nu rosti un cuv â nt pâ nă în momentul în care ajunser ă la ma şină .

O dat ă urcat în ea, Jack r ă mase nemişcat, cu privirilea ţ intite la Amanda. Cu ochii minţ ii, îşi revedea întreaga via ţă .Mai trecuse prin astfel de clipe, dar niciodat ă nu ţ inuse at â t de mult la femeia în cauză . Şi niciodat ă nu i se mai

înt â mplase să primească vestea chiar a şa, complet din senin.Cu tinerele de treizeci de ani, dacă riscai, ştiai întotdeauna la



ce să te a ştepţ i. Dar la cincizeci şi unu de ani? Iisuse! — Nu-mi vine să cred că sunt însă rcinat ă , repet ă Amanda,

ţ inâ nd fotografia în mâ nă .Dâ nd cu ochii de ea, Jack spuse:

— Aruncă chestia aia. Mă sperie. Conturul micuţ carepulsase pe ecran fusese inima f ă tului. Medicul le spusese că acesta este să nă tos. Amanda o privea lung, f ă r ă să dea semne că ar vrea să se despart ă de fotografie. Vrei să mergemundeva ca să st ă m de vorbă ? Sau ne ducem acasă şi nepetrecem restul zilei cufunda ţ i în gâ nduri? Ştia că , pentru Amanda, renunţ area la copil avea să fie un pas important şi

îi pă rea r ă u pentru ea. Era o ruşine că li se înt â mplase a şa ceva. Dar, la urma urmelor, poate că incidentul acesta avea să -i apropie şi mai mult. Sau, cel puţ in, a şa spera el.Oricum, avea să fie ală turi de ea pâ nă câ nd Amanda va depăşi aceast ă încercare.

— Trebuie să te duci la magazin? — Probabil. Dar dacă vrei să discut ă m, o sun pe Gladdie.

Iar tu ar trebui să -i telefonezi medicului t ă u. Amanda dă du aprobator din cap. Jack porni motorul

ma şinii, apoi îşi sună secretara de la telefonul pe care îl avea la bord.

— Nu ştiu ce să zic, murmur ă apoi Amanda, uit â ndu-se la el. Situa ţ ia era prea înspă imâ nt ă toare, prea uimitoare.Deocamdat ă , nici mă car nu se simţ ea în stare să segâ ndească la implica ţ ii.

— A fost vina mea, spuse Jack, cu un aer mohor â t. Ar fitrebuit să am grijă . Dar m-am bucurat extrem de mult că ,după at âţ ia ani, scă paser ă m de afurisitele alea de cauciucuri.Cred că am fost prea entuziasmat… şi foarte stupid.

— Nu m-am gâ ndit niciodat ă că s-ar putea înt â mpla a şa ceva, spuse Amanda, care se afla încă în stare de şoc.

— Mda, la v â rsta ta, de peste cincizeci de ani, ai r ă mas

însă rcinat ă exact ca o adolescent ă neştiutoare. Dar după aceste cuvinte, Jack îi zâ mbi şi se întinse s-o să rute. Te



iubesc. Mă bucur că eşti să nă toasă , că n-a fost vorba de ceva mai r ă u. Din punctul acesta de vedere, se simţ ea, într-adev ă r, uşurat. În schimb, o compă timea din cauza sarcinii.Cel puţ in, asta este o problemă care poate fi rezolvat ă ,

adă ugă pentru a o linişti, în momentul în care se oprir ă la unstop.

Amanda îl privi derutat ă . — Adică ? îl întrebă cu voce slabă , sugrumat ă . — Pă i… n-o să pă strezi copilul, la v â rsta ta. Este ridicol. În

afar ă de asta, niciunul dintre noi nu mai vrea copii. Ce-o să facem cu un bebeluş?

— Ceilalţ i oameni ce fac cu bebeluşii? — De obicei, ceilalţ i oameni sunt cu două zeci de ani maitineri decâ t noi. Şi sunt şi că să toriţ i. Uit â ndu-se la ea, Jack apă să pe accelerator. Să înţ eleg că vrei să pă strezi sarcina? Amanda nu-i r ă spunse, însă expresia ochilor ei îl îngrozi.Eşti nebună ? Eu am şaizeci de ani, tu, cincizeci şi unu. Nusuntem că să toriţ i, iar fiicele tale nu mă pot suferi. Ce ecoucrezi că va avea „mă runta” noastr ă veste? Lui Jack nu-i venea să creadă . Nu-i trecuse nici mă car o clipă prin minteideea că Amanda şi-ar putea dori acest copil.

— Este vorba de via ţ a noastr ă , nu de a lor… şi de via ţ a copilului, Jack. Îmi ceri să ucid o fiinţă umană . Ochii ei erauacum plini de durere.

— La naiba. Era pentru prima dat ă câ nd ridica vocea.Pentru numele lui Dumnezeu, fi rezonabilă , Amanda. Nici nu

putem lua în discuţ ie o asemenea eventualitate. — Nu -l omor. Nu se gâ ndise încă ce-o să facă , dar pe

nea şteptate ştiu, f ă r ă niciun dubiu, că nu voia să scape desarcină .

— Deocamdat ă nu este un copil, Amanda. E un boţ decarne. Ai v ă zut doar ce ar ă ta ecranul monitorului. Este unnimic. O ameninţ are pentru echilibrul nostru şi pentru via ţ a

noastr ă în comun. Chiar nu înţ elegi? Nu-l putem lă sa! Dedata aceasta, Jack ţ ipase. Amanda îi aruncă o privire scurt ă ,



f ă r ă să rostească niciun cuv â nt. Eu, cel puţ in, nu sunt de

acord, iar tu n-ai să mă poţ i for ţ a! Am mai trecut prin a şa ceva şi nu m-am lă sat convins. N-o să mă oblige nimeni să am un copil tocmai la v â rsta asta. Trebuie să avortezi. Simţ ea

nevoia s-o scuture bine pe Amanda, pentru a o trezi la realitate. Dar, chiar şi în aceast ă stare de revolt ă cumplit ă , n-ar fi fost capabil să -i facă vreun r ă u.

— Nu v ă d de ce te agiţ i at â t, Jack. Să ştii că nu sunt chiar at â t de josnică încâ t să te for ţ ez sau să te pă că lesc pentru a te determina să te însori cu mine. Nici eu nu vreau să necă să torim. Dar, pe de alt ă parte, nici eu nu admit să fiu

for ţ at ă să fac un lucru pe care nu-l doresc, numai fiindcă eştiprea la ş pentru a face fa ţă realit ăţ ii. Sunt însă rcinat ă , iar

acesta este copilul nostru.

— Iar tu e ş ti nebună . Probabil că hormonii sunt de vină .Oh, Dumnezeule, nu-mi vine să cred! exclamă Jack, apă sâ ndla maximum pedala de accelera ţ ie, pentru a se îndrepta sprelocuinţ a ei din Bel Air. Uite ce-i, spuse, uit â ndu-se la ea, în

timp ce ma şina gonea pe Rodeo Drive: Poţ i face orice doreşti, Amanda, dar pe mine nu mă interesează acest copil. N-am degâ nd să -mi pierd nopţ ile hr ă nindu-l, nici să merg pe la medici pentru durerile lui de urechi sau să -l însoţ esc zilnicpâ nă la Little League1. Nu vreau să mă fac de r â sul lumii,ducâ ndu-mă , la v â rsta de nouă zeci de ani, să -l v ă d cum îşiprimeşte diploma de absolvire a colegiului.

— Atunci, n-o să ai decâ t optzeci de ani. Optzeci şi doi, ca să fiu mai exact ă . Realitatea e că dai dovadă de la şitate.

Vorbind, Amanda începuse să plâ ngă . În încercarea sa dea-şi pă stra calmul, Jack îşi argument ă atitudinea câ t putu delogic.

— Draga mea… îmi dau seama ce simţ i. Este un şoc.Iniţ ial, am crezut că ai o problemă grav ă de să nă tate, iar

1 Liga Mică - ligă de baschet pentru copii cu v â rste cuprinse între

8 şi 12 ani (n.t.).



acum am aflat că eşti însă rcinat ă . Nu ai mintea limpede. Avortul este oribil. Ştiu. Înţ eleg. Dar gâ ndeşte-te ce-ar însemna să pă strezi copilul, f ă r ă să ţ ii cont de mine. Chiar vrei s-o iei de la capă t, să te confrunţ i cu toate dificult ăţ ile

care decurg de aici? Doreşti să te înscrii în asocia ţ ia automobilistică a vecinilor t ă i, pentru a duce, regulat, toţ icopiii din zonă la şcoală ? Şi, asta la v â rsta de şaizeci de ani?

— Se pare că tu, la v â rsta asta, conduci foarte bine. Sunt convinsă că , dacă depun un efort, voi reuşi să -mi pă strezcarnetul de conducere încă nouă ani. Oricum, n-am r ă masînsă rcinat ă pentru că a şa a ş fi vrut. N-a fost opţ iunea mea şi

nici a ta, ci a lui Dumnezeu. El este cel care ne-a dat acest cadou nea şteptat. Nu avem dreptul să -l respingem… Amanda plâ ngea din nou. Se uita la Jack, sper â nd că -l va îndupleca.Dar, v ă zâ nd că nu are nicio şansă , îşi lă să capul în jos şidă du drumul lacrimilor să -i curgă în voie pe obraji. Jack, nupot s-o fac.

— Nu mi-ai spus niciodat ă că eşti credincioasă , zise el cutristeţ e, simţ indu-se tr ă dat. Îi era milă de ea. Dar asta nu-lîmpiedica să fie furios. Amanda nu avea niciun drept să -ifacă a şa ceva. Dori n-ar fi procedat astfel.

— Simt că nu trebuie să renunţ la el. Este un simţă mâ nt foarte puternic… Deşi vorbise în şoapt ă , cuvintele se auzir ă clar. Tocmai opriser ă în fa ţ a casei din Bel Air. Jack îşiîntoarse capul spre ea.

— Iar eu nutresc convingerea că trebuie să renunţ i la el.

Orice mi-ai spune, n-o să mă poţ i îndupleca. Nu mă voiimplica în creşterea copilului. Nici nu vreau să aud de el.Dacă avortezi, voi fi ală turi de tine, te voi ţ ine în bra ţ e, voiplâ nge o dat ă cu tine. Te voi iubi pe veci. Dar, la v â rsta mea,nu accept să fiu for ţ at să cresc un copil.

— Exist ă bă rba ţ i de v â rsta ta care o fac. În special aici, înL. A. O jumă tate dintre ta ţ ii pe care îi v ă d în fa ţ a cabinetului

ginecologului meu sunt mai v â rstnici decâ t tine. Vinîmpreună cu soţ iile lor, nişte tinerele de vreo treizeci de ani,



toate ar ă t â nd a şa… Amanda îşi complet ă fraza ducâ ndu-şimâ na la pâ ntece.

Jack se crispă v ă zâ ndu-i gestul. — Înseamnă că sunt senili. Hot ă r â rea mea în aceast ă

privinţă este foarte categorică , Amanda. Dacă pă strezicopilul, eu îmi iau t ă lpăşiţ a.

— Atunci, la revedere, spuse Amanda, aruncâ ndu-i, penea şteptate, o privire duşmă noasă . F ă orice vrei cu via ţ a ta.Dar nu-mi dicta mie ce să fac. Ă sta-i trupul meu şi copilulmeu. De acum, nimic din ce-i al meu nu-ţ i mai apar ţ ine. Să te ia naiba, Jack Watson. Întoarce-te la fluşturaticele tale

caraghioase. Sper să le „însă mâ nţ ezi” pe toate. O meriţ i. — Îţ i mulţ umesc pentru reprezenta ţ ia asta teatrală , spuse Jack exact în momentul în care Amanda, dâ ndu-se jos dinma şină , tr â nti portiera cu at â ta for ţă , încâ t toate obiecteledină untru ză ngă nir ă . Apoi fugi spre casă f ă r ă a mai arunca nicio privire înapoi, descuie uşa şi se f ă cu nev ă zut ă .

Cinci secunde mai t â rziu, din casă , Amanda auzi huruitulmotorului ma şinii care demarase în trombă . A şezâ ndu-se în vestibul, ea plâ nse în hohote. Îl pierduse pe Jack. Pierdusetotul… dar nu avea de gâ nd să se dea bă tut ă . Unica eialternativ ă era să dea na ştere copilului. Alt ă opţ iune nuexista. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, ce-o să le spună fetelor ei?



9

Urmă toarele trei zile fur ă , pentru amâ ndoi, un coşmar.Pentru prima dat ă după mulţ i ani de colaborare, Jack ţ ipă la Gladdie. Secretara nu ştia ce i se înt â mplase şefului să u, dar bă nuia că , indiferent despre ce ar fi fost vorba, acesta se afla

într-un moment de r ă scruce pentru via ţ a lui. Iar faptul că Amanda nu-l mai suna, nu-i scă pă din vedere. Jack nu voia nici mă car să r ă spundă telefoanelor date de Julie şi Paul. Nu

dorea să vorbească cu nimeni.Pe de alt ă parte, Amanda se încuiase în casă ,

comport â ndu-se de parcă ar fi intrat într-o nouă perioadă dedoliu. Louise trecu pe la ea împreună cu copiii, dar Amanda nu vru să le dea drumul să intre. Le spuse că are o migrenă .Într-adev ă r, ar ă ta groaznic.

— Ce s-a înt â mplat cu mama? o întrebă Louise pe Jan,

câ nd o sună pentru a afla ce ştia despre Amanda. Însă Jann-avea niciun fel de nout ăţ i. În schimb, aflase că nici socrulsă u nu voia să vorbească cu Paul. Poate că amatorii ăştia desex s-au să turat unul de altul. Te implor, Doamne, zi-mi că este adev ă rat. Aleluia.

— Oh, haide, Lou, spuse Jan pe un ton mustr ă tor.Sora sa r ă mase surprinsă de aceast ă atitudine.

— Ce, ai trecut de partea lor? — Nu, dar sunt oameni adulţ i şi… tata nu mai este printrenoi. Poate că au dreptul să facă ce doresc, at â ta timp câ t pă strează aparenţ ele.

— Ia mai lasă -mă în pace! Sunt dezgust ă tori, spuse Louisef ă r ă menajamente.

— Ai uitat de toate prostiile alea pe care mi le-ai debitat după moartea tatei? Ştii tu care… Că mama ar trebui să tr ă iască a şa cum vrea, şi toate celelalte… Poate că nu avemdreptul să ne bă gă m în via ţ a ei. Şi poate că nu avem nici



dreptul s-o dezaprobă m. De ce ne-am erija într-un fel de judecă tori infailibili?

— La naiba, Jan. Ce e cu tine? Descoperi religia? Discut ă mdespre mama ta. Despre o mamă care se comport ă ca o

stricat ă , care are o legă tur ă amoroasă . — Dar este o femeie singur ă , de peste cincizeci de ani. Are

dreptul să facă ce vrea. Încep să cred că ne-am comportat cutoţ ii ca nişte tică loşi atunci câ nd ne-a vorbit de rela ţ ia ei.

— Ei bine, eu r ă mâ n fermă pe poziţ ie. Şi sper că individulacela s-a descotorosit de ea.

— Poate că ea s-a descotorosit de el.

— Totul e s-o fi f ă cut careva.Dar, pe la sf â r şitul să pt ă mâ nii, ambele fete începur ă să seneliniştească cu adev ă rat. Amanda nu discutase cu niciuna dintre ele. Şi nici nu fusese v ă zut ă de nimeni. Încuiat ă încasă , ea plâ ngea tot timpul, fie din cauza emoţ iilor, fie a şocului provocat de pierderea lui Jack. Avea senza ţ ia că via ţ a i se sf â r şise, dar, în acela şi timp, se gâ ndea peste mă sur ă detulburat ă la micuţ a fiinţă pe care urma s-o aducă pe lume.Dar din pă cate, nu se putea închipui tr ă ind f ă r ă Jack. Şi numai primise nicio veste de la el. Nici mă car n-o sunase.

Acesta ţ ipa la toţ i angaja ţ ii care îi ieşeau în cale şi lucra zilnic pâ nă la miezul nopţ ii. Iar câ nd ajungea acasă , nu f ă cea altceva decâ t să se a şeze pe canapea şi să se uite în gol,

încercâ nd să nu se gâ ndească la Amanda şi la nea şteptata eitr ă dare. Tot nu-i venea să creadă . Cum de-i putuse face a şa

ceva? Nu era vina ei că r ă mă sese însă rcinat ă – poate, doar par ţ ial – dar faptul că nu voia să scape de sarcină i se pă rea că echivalează cu o tr ă dare îngrozitoare. Cea mai reprobabilă tr ă dare, însă ori de câ te ori se gâ ndea la ea, îşi amintea penea şteptate de un cuv â nt de-al ei sau de un gest… de felul încare ar ă ta câ nd f ă ceau dragoste sau diminea ţ a, câ nd setrezea. În acele momente, îi simţ ea at â t demult lipsa, încâ t

avea senza ţ ia că va muri f ă r ă ea. Cu toate acestea, era fermhot ă r â t să n-o sune.



Dar nu se putea gâ ndi decâ t la Amanda. Femeia asta îlînnebunea. Duminică diminea ţ a, se plimbă pe plaja dinMalibu timp de mai multe ore. Înot ă , alergă şi st ă tu uit â ndu-se la mare, gâ ndindu-se la ea, pâ nă câ nd îşi dă du seama că

nu va putea suporta despă r ţ irea. Trebuia s-o sune. Toat ă după amiaza se lupt ă cu sine, cumpă nind situa ţ ia

pe toate feţ ele, iar la ora opt seara o sună . Nu ştia ce să -ispună . Voia doar să -i audă vocea. Un minut, at â ta tot. De v ă zut însă , era hot ă r â t să n-o vadă . Nu mai avea niciun sens.Nu voia să se lase angrenat în aceast ă nebunie.

Dar ea conectase robotul telefonic. Şi nu ridică receptorul.

De fapt, nici nu află de telefonul lui decâ t a doua zidiminea ţ a, câ nd ascult ă înregistrarea. În ultima vreme, nu semai deranja prea des să verifice ce telefoane primise. Înprimele zile care se scurseser ă după cearta lor, ascultase banda regulat, din or ă în or ă . Pe la sf â r şitul să pt ă mâ nii însă ,renunţ ase. Trecuser ă deja opt zile de câ nd nu se mai v ă zuser ă . Şi după opt zile, în sf â r şit, uite că o că utase. Aproape că nu-i venea să creadă . Începuse să creadă că Jack dispă ruse pentru totdeauna din via ţ a ei. Ascult ă cu atenţ iemesajul. După voce, Jack pă rea încordat, st â njenit. Îispusese doar că vrea să se asigure că este să nă toasă . Apoiînchisese telefonul. După ce şterse mesajul, Amanda seîntoarse în pat. Nu voia decâ t să doarmă . Era epuizat ă . A şa se simţ ise şi în tinereţ e câ nd fusese însă rcinat ă , numai că dedata aceasta oboseala era mult mai pronunţ at ă . Nu-şi dă dea

seama dacă trebuia s-o pună pe seama v â rstei sau a supă r ă rii cauzate de cearta cu Jack. Oricum, indiferent demotiv, ajunsese să doarmă câ te optsprezece ore pe zi.

Nu îl sună pe Jack. Mar ţ i, acesta începu să se întrebe dacă Amanda îi primise mesajul. Poate că nu-i funcţ iona robotul.Drept urmare, îi mai dă du un telefon, de data asta de la serviciu, în pauza dintre două înt â lniri de afaceri. Şi îi spuse

cam acela şi lucru ca prima dat ă . Amanda ascult ă banda chiar în acea sear ă , la o or ă foarte t â rzie. Mirat ă , se întrebă



de ce este at â t de insistent. Ce rost mai avea? Doar îiexplicase clar care este poziţ ia lui. Iar ea nu mai voia nici să -l vadă , nici să discute cu el. După ce-i ascult ă mesajul,plâ ngâ nd, se duse în pat, cu un bol cu îngheţ at ă în mâ nă .

Acum nu mai mâ nca decâ t îngheţ at ă .Singurele apeluri pe care le luă în seamă fur ă cele de la

fiicele ei. Nevr â nd să le vadă , se gâ ndise că este mai bine să vorbească cu ele la telefon. Ca atare, le sunase pentru a lespune că are gripă , că se tratează cu antibiotice, şi că o să treacă pe la ele câ nd se va simţ i mai bine.

Însă niciuna dintre fete n-o crezu.

— Minte, îi spuse Louise surorii sale, mar ţ i, câ nd o sună .După voce, nu mi se pare că ar avea probleme de să nă tate.Mai degrabă o stare depresiv ă .

— Ce-ar fi s-o lă să m în pace? îi suger ă Jan. Dar în seara aceea, ea îi împă rt ăşi lui Paul bă nuiala că povestea dedragoste a pă rinţ ilor lor se încheiase. Şi el credea acela şilucru. Tat ă l să u era de nerecunoscut.

— M-am înt â lnit cu el azi după amiază . Arat ă de parcă nus-ar mai fi piept ă nat de o să pt ă mâ nă . Iar, după cum sepoart ă , parcă ar avea de gâ nd să ucidă pe cineva. Cred că Amanda i-a dat papucii.

— Poate că el i-a dat papucii, spuse Jan cu tristeţ e,întrebâ ndu-se dacă nu cumva ei erau vinova ţ i de despă r ţ irea celor doi. În orice caz, ea se simţ ea vinovat ă . Mama sa numeritase să fie astfel tratat ă de fiicele sale. Dar era prea

t â rziu pentru a mai putea repara ceva.În ziua urmă toare, câ nd veni să facă cur ăţ enie în casă ,

menajera o gă si pe Amanda uit â ndu-se la televizor. Aceasta ajunsese să se uite cu regularitate la telenovelele şi talk show-urile consacrate femeilor ai că ror bă rba ţ i se culcau cu vecina şi cu cel puţ in două dintre surorile lor. Le urmă rea printre lacrimi, mâ ncâ nd îngheţ at ă .

— O să mă îngra ş, spuse într-o după amiază în timp ce seuita la televizor şi se pregă tea să se înfrupte din îngheţ at ă . Şi



ce dacă ? îşi r ă spunse singur ă . Avea să devină foarte, foartegrasă şi niciun om cumsecade n-o să mai stea de vorbă cuea. Foarte bine. Jack Watson era un tică los. Probabil că îşireluase via ţ a lui de dinainte.

Dar Jack continua să ţ ipe la Gladdie şi să le facă zile friptetuturor celorlalţ i. Se împlineau două să pt ă mâ ni de câ nd secomporta a şa.

— Uite ce-i, nu vrei să -mi faci un serviciu? spuse Gladdieîn cele din urmă . Era vineri după amiaza, ziua în care seîmplineau cele două să pt ă mâ ni de comportament nefiresc alşefului să u. N-ai putea mă car să vorbeşti cu ea? Poate că a ţ i

reuşi să lă muriţ i lucrurile. În caz contrar, o să neînnebuneşti. Toţ i angaja ţ ii de aici vor deveni, mulţ umit ă ţ ie,dependenţ i de tranchilizante. Sun-o, at â ta tot.

— Ce te face să crezi că nu vorbesc cu ea? spuse Jack ruşinat, întrebâ ndu-se cum de ştia Gladdie, de fiecare dat ă ,absolut totul. I se pă rea că secretara sa avea puteriparanormale, de medium.

— Te-ai mai uitat în oglindă , Jack? Te razi de două ori pesă pt ă mâ nă . Şi numai Dumnezeu ştie câ nd te-ai piept ă nat ultima dat ă . Ca să nu mai spun că de trei zile vii îmbr ă cat înacela şi costum. Ai început să ar ăţ i ca un vagabond. Crede-mă , aspectul acesta dă unează afacerilor.

— Îmi pare r ă u. Am fost supă rat, spuse el pe un tonsf â r şit, care îi reflecta perfect starea de spirit. Parcă se simţ ea mai r ă u decâ t atunci câ nd o pierduse pe Dori. Şi asta pentru

că Amanda se afla aici, la numai câ teva minute distanţă ,amintindu-i încontinuu de dragostea pe care i-o purta. Da,asta era tică loşenia, mai ales că nu voia să -i r ă spundă la telefon. Recunoştea, se purtase ca un monstru cu ea, dar osunase deja de patru ori, şi Amanda nu reacţ ionase în niciunfel la mesajele pe care le lă sase. Oricum, nu vrea să discutecu mine, adă ugă el cu tristeţ e.

Gladdie îl bă tu pe umă r, ca o mamă . — Ba vrea, crede-mă . Probabil că ea arat ă şi mai r ă u ca



tine. Nu vrei să -mi spui ce i-ai f ă cut? îl întrebă apoi, bă nuindcă ruptura dintre ei fusese cauzat ă de el. Altfel, Jack nu s-ar fi simţ it at â t de vinovat.

— Ai prefera să nu ştii, spuse el jenat.

— Probabil că ai dreptate, fu de acord Gladdie. Dar n-ai vrea să treci pe la ea ca s-o vezi?

— Nu mi-ar deschide uşa. La drept vorbind, de ce ar face-o? Am lă sat-o balt ă exact atunci câ nd a avut mai mult ă nevoie de mine… am ameninţ at-o, Glad… sunt un mizerabil.

— Oricum, cred că tot te mai iubeşte. A şa sunt femeile. Auo atitudine foarte tolerant ă fa ţă de mizerabili. Unele chiar se

îndr ă gostesc de ei. Du-te s-o vezi. — Nu pot. Jack ar ă ta ca un copil îndă r ă tnic. Exasperat ă , Gladdie îşi

clă tină capul. — Te duc eu pâ nă acolo. Nu vreau decâ t să te v ă d intr â nd

pe uşa ei. — Bine, bine. S-o lă să m pe mâ ine. — Acum, spuse Gladdie, închizâ nd registrul în care Jack

îşi nota orarul înt â lnirilor de afaceri. Nu mai ai nicioînt â lnire. În plus, niciun angajat de aici nu te mai suport ă .F ă -ne tuturor serviciul ă sta. Trebuie s-o vezi. Dacă nu, vin cuo petiţ ie semnat ă de întreg colectivul.

— Eşti ca scaiul. Z â mbindu-i, Jack se ridică de pe scaun.Deja ar ă ta, parcă , mai bine. Ce m-a ş face f ă r ă tine, adă ugă privind-o cu afecţ iune. Îţ i mulţ umesc. Dacă îmi tr â nteşte uşa

în nas, mă întorc peste zece minute. — O să aprind nişte lumâ nă ri, îi spuse Gladdie din spate,

în timp ce el ieşi în grabă din birou, rugâ ndu-se ca Amanda să -l primească . Acum era ner ă bdă tor să ajungă mai repede la ea, s-o vadă , să -i spună ce gâ ndeşte. Luâ ndu-şi ma şina,ajunse în Bel Air în mai puţ in de cinci minute. Apă să cuinsistenţă pe butonul soneriei, însă Amanda nu-i r ă spunse.

Nu avea cum să fie sigur dacă era acasă . Uşa garajului era încuiat ă , a şa încâ t nu putea vedea dacă ma şina ei se afla



înă untru. Atunci, înconjur ă clă direa, ciocă nind în geamuriledormitoarelor.

Din patul în care st ă tea, urmă rind programul Oprah,

Amanda îi auzi ciocă niturile.

Iniţ ial, crezu că zgomotele sunt f ă cute de o pasă re sau de opisică , apoi intr ă în panică , gâ ndindu-se că o fi vreunspă rgă tor, care verifica dacă locuinţ a era goală sau nu. Trebuia să sune la 911. Dar, mai înt â i, se hot ă r î să meargă pâ nă la fereastra din baie, pentru a se uita printre draperii.Poate că vedea cine era afar ă . Ca atare, se deplasă pâ nă acolo în v â rfurile picioarelor. Exact în clipa în care întinsese

mâ na spre butonul de alarmă al sistemului de securitate, îl v ă zu. Jack ar ă ta groaznic. St ă tea acolo, în curte, continuâ ndsă bat ă în geamul dormitorului ei.

Deschizâ nd fereastra bă ii, ea îşi scoase capul afar ă . — Ce faci? întrebă , conştient ă că ar ă ta la fel de r ă u ca el.

Nu se mai obosise să se pieptene de câ teva zile. Pă rul îi era prins la spate cu un elastic, a şa încâ lcit cum îl lă sase, iar

farduri nu mai folosise de la ultima lorînt

â lnire. Termin

ă !strigă la Jack. O să -mi spargi geamul.

— Atunci, lasă -mă să intru, spuse el, zâ mbindu-i. Se bucura at â t demult că o vede… Era neîngrijit ă , însă lui i sepă rea foarte dr ă guţă . Parcă fa ţ a i se mai rotunjise…

Ea îşi scutur ă capul. — Nu vreau să te v ă d, spuse, închizâ nd brusc fereastra.

Atunci, el veni în dreptul ei şi se privir ă prin geam. Amandeinu-i venea să creadă că -l mai iubea at â t demult şi că se bucura să -l vadă . Se detesta pentru ceea ce simţ ea. Pleacă !strigă , flutur â ndu-şi ambele mâ ini pentru a-i da de înţ eles ce voia. Dar el îşi lipi fa ţ a de fereastr ă şi începu să facă mutrecaraghioase. F ă r ă să vrea, Amanda se trezi r â zâ nd.

— Haide, Amanda, te rog.Ea se gâ ndi câ teva clipe, apoi se f ă cu nev ă zut ă . Un minut

mai t â rziu, o v ă zu ieşind pe uşa din spate, cu picioarelegoale, îmbr ă cat ă numai într-o că ma şă de noapte. Inima îi



tresă ri. — La ce or ă ai ajuns să te culci? Era ora patru după

amiază . Îşi aducea aminte de acea că ma şă de noapte, deşi, înnopţ ile petrecute ală turi de el, Amanda nu prea obişnuia să

poarte a şa ceva. — M-am bă gat în pat acum două să pt ă mâ ni. Acolo stau de

atunci, mâ ncâ nd îngheţ at ă şi uit â ndu-mă la Oprah. O să mă îngra ş şi o să devin dezgust ă toare, dar nu-mi pasă , spuse ea,în timp ce Jack o urma în bucă t ă rie. Apoi Amanda seîntoarse cu fa ţ a spre el. După ochi, pă rea at â t de vulnerabilă ,încâ t Jack se simţ i mişcat pâ nă în adâ ncul sufletului. Mirat,

se întrebă din nou cum de putuse da dovadă de at â ta prostieîncâ t s-o pă r ă sească . De ce-ai venit la mine? îl întrebă ea,aruncâ ndu-i o privire, care îi sf âşie inima lui Jack.

— Pentru că te iubesc, pentru că sunt un idiot… şi pentrucă Gladdie m-a somat să vin aici, r ă spunse el, zâ mbind sfios.Mi-a zis că nimeni nu mă mai poate suporta. M-amcomportat îngrozitor. De ce nu m-ai sunat? întrebă apoi,

f ă câ nd o figur

ă de om ad

â nc r

ă nit.Ridicâ nd din umeri, Amanda deschise frigiderul.

— Vrei nişte îngheţ at ă ? întrebă ea, evit â nd r ă spunsul.Îngheţ ata asta devenise o adev ă rat ă obsesie. Amuzat, Jack

îşi aminti cum mâ ncase şi el îngheţ at ă , st â nd ală turi de ea,în pat. Amâ ndoi o preferau pe cea cu cafea.

— Nu mi-a mai r ă mas decâ t de vanilie, spuse Amanda. — Nu se poate. În aceste două să pt ă mâ ni, ai mâ ncat tot ce

aveai în casă ? Jack era, realmente, îngrijorat. Amanda tocmai se apucase să umple două boluri cu îngheţ at ă de vanilie. Nu este bine pentru copil, adă ugă el.

— Ce-ţ i pasă ? spuse ea, privindu-l direct în ochi. E odovadă de pref ă că torie din partea ta, nu crezi? Dacă tot ai vrut să -l omor…

După ce Amanda îi întinse lui Jack un bol cu îngheţ at ă , se

a şezar ă amâ ndoi la masa din bucă t ă rie. — N-am vrut să -l omori. Am vrut doar să ne pă str ă m



să nă tatea mintală , modul de via ţă … da, este adev ă rat, totulpe socoteala ta… Am fost un tică los, conchise el, trist. Îmipare r ă u, Amanda. Împingâ nd bolul cu îngheţ at ă într-oparte, Jack r ă mase t ă cut pe scaunul care se gă sea în fa ţ a

Amandei. Ea îl privi lung, f ă r ă să spună nimic. Am fost şocat,asta-i tot. Nu m-am a şteptat la o asemenea veste.

În realitate, nu era vorba doar de şoc. Amanda ştia binelucrul ă sta. Oricum, ea zâ mbi.

— Nici eu nu m-am a şteptat. Dintr-o singur ă lovitur ă , ea pierduse un bă rbat şi se alesese cu un copil. Or, nu sea şteptase nici la una, nici la cealalt ă . Şi nici nu le dorise. Îmi

pare foarte r ă u, Jack.El se întinse peste masă pentru a o lua de mâ nă . — Nu este vina ta… adică , nu pe de-a-ntregul… Era

convins că Amanda nu îl minţ ise. Nici unuia dintre ei nu-itrecuse prin minte ideea – cel puţ in, nu la modul serios – că ea ar fi putut r ă mâ ne însă rcinat ă . Pur şi simplu,respinseser ă de la bun început aceast ă posibilitate. Cum tesimţ i?

— Grasă , spuse ea, r â zâ nd. Cred că am luat vreo treikilograme tot mâ ncâ nd îngheţ at ă .

— Nu se vede. Totuşi, o schimbare exista. Tenul îi devenisemai catifelat, iar ochii că pă taser ă o str ă lucire deosebit ă . Jack îşi amintea că observase aceste modifică ri şi la soţ ia lui, câ nd

îi purtase în pâ ntece pe cei doi copii ai lor. Da, asta era. La fel ca soţ ia lui, Amanda parcă începuse să str ă lucească . Ar ăţ iminunat, adă ugă .

— Probabil din cauza coafurii, spuse Amanda, zâ mbind cutristeţ e. Abia câ nd îl v ă zu pe Jack, îşi dă du seama câ t demult îi simţ ise lipsa. Nu ştia care era motivul vizitei lui, dar presupunea că voia să preînt â mpine o despă r ţ ire ur â t ă . Da,poate că , într-adev ă r, a şa era mai bine. În felul acesta sedeschidea o cale pentru ca, într-o bună zi, în ciuda reacţ iei

pe care o avusese la primirea veştii, Jack să poat ă veni să -şi vadă copilul.



— Ai vrea să cinezi împreună cu mine în ora ş?… Poate la Cele 31 de Arome sau la Ben şi Jerry’s… îi propuse Jack,privind-o cu sfiiciune.

— Ce rost are?

— Ţ i-am dus lipsa. În ultimele două să pt ă mâ ni, parcă amînnebunit. Mă şi mir că Gladdie nu a plecat, lă sâ ndu-mă cutreburile balt ă .

— Nici eu n-am dus-o prea bine. N-am t ă cut altceva decâ t să dorm şi să mă nâ nc îngheţ at ă . Şi să plâ ng în timpulprogramelor difuzate la televizor.

— Mi-a ş fi dorit să fiu lâ ngă tine.

— Şi eu, murmur ă Amanda cu o voce moale,îndepă rt â ndu-şi privirile de la el. I se pă rea dureros să -l vadă . Aproape insuportabil de dureros.

Jack se ridică de pe scaun şi ocoli masa. — Te iubesc, Amanda… A ş vrea să mă întorc, dacă nu e

prea t â rziu. Îţ i promit că n-o să mă mai comport ca untică los. Fac orice doreşti. Poţ i să la şi copilul. O să -i cumpă r botoşei. Iar ţ ie o să -ţ i aduc îngheţ at ă . Numai să nu te pierd…

În timp ce vorbise, în ochii lui Jack apă rur ă câ teva lacrimi. Amanda îşi ridică privirile spre el, nevenindu-i să -şi creadă urechilor.

— Vorbeşti serios? — Despre îngheţ at ă ? Îţ i jur că o să -ţ i cumpă r… Da,

vorbesc serios. Nu am de gâ nd să te las să treci singur ă prinîncercarea asta. Cred că eşti nebună , însă te iubesc. În plus,

Dumnezeu să mă ajute, dar copilul ă sta este şi al meu. Nu-ţ icer decâ t să nu r â zi de mine atunci câ nd, din cauza agita ţ iei,mi se va accentua sindromul Alzheimer 2 şi voi împingecă ruciorul prin mijlocul carosabilului, printre ma şini. Să -miiei o doică , la nevoie.

2 Formă comună de demenţă , de origine necunoscut ă ,

caracterizat ă prin pierderi progresive de memorie şi dezechilibremintale, asociate cu disfuncţ ii ale creierului (n.t.).



— Îţ i iau orice vrei, spuse Amanda, ridicâ ndu-se de pescaun. Jack o str â nse la piept. Te iubesc at â t demult, adă ugă ea. Am crezut că o să mor f ă r ă tine.

— Şi eu, zise el, str â ngâ nd-o mai tare în bra ţ e.

Dumnezeule, Amanda… nu vreau să te pierd. Apoi, vizibilîngrijorat, Jack o întrebă dacă , după pă rerea ei, trebuiau să se că să torească .

— Nu eşti obligat, r ă spunse ea scutur â ndu-şi capul, întimp ce se îndreptau încet spre dormitor. Nu mă a ştept să ieio astfel de hot ă r â re.

— Nu, dar poate că puştiul se a şteapt ă . Nu crezi că ar

trebui să -l întrebă m? — De unde ştii că este puşti, şi nu puştoaică . — Haide să nu discut ă m despre chestia asta. Deci, ne

că să torim? Era pregă tit să facă orice i-ar fi cerut Amanda,însă ea îl luă prin surprindere cu r ă spunsul pe care i-l dă du.

— Mai bine nu. Nu suntem nevoiţ i. Nu exist ă nicio legecare să ne impună lucrul acesta. Poate mai t â rziu… Haide să vedem înt â i cum evoluează rela ţ iile dintre noi.

— Sunteţ i foarte modernă , doamnă Kingston. — Nu, nu sunt modernă . Sunt îndr ă gostit ă de tine, at â ta

tot.O dat ă ajunşi în dormitor, Jack o luă în bra ţ e şi o să rut ă .

În sf â r şit, s-a întors, gâ ndi ea. De acum înainte n-o să -l mailase niciodat ă să plece. Înainte de a-şi da seama ce seînt â mplă cu ei, că ma şa de noapte a Amandei ateriză pe

podea, ală turi de hainele lui Jack. O clipă mai t â rziu, se aflauîn patul în care f ă cuser ă dragoste prima dat ă . Probabil că acolo concepuser ă copilul. Dar, spre deosebire de data trecut ă , patul acesta nu-i mai apar ţ inea lui Matthew sau

altcuiva, ci era al lui , al lor , de fapt. Şi, în timp ce f ă cu

dragoste cu ea, Jack deveni conştient de intensitatea sentimentelor sale fa ţă de Amanda.

În acea noapte st ă tur ă unul în bra ţ ele celuilalt, discut â ndce trebuie să facă . Se întrebau cum o să le dea copiilor vestea



cea mare. — Abia a ştept să le-o împă rt ăşesc, spuse Jack, r â zâ nd.

Dacă ai crezut că cina pe care ai pregă tit-o data trecut ă a fost nereuşit ă , ai r ă bdare s-o vezi pe urmă toarea.

Amanda nu se putu abţ ine să nu r â dă şi ea. Ar fi fost imposibil să -ţ i pă strezi seriozitatea. Apoi, întorcâ ndu-sezâ mbitoare spre Jack, îl întrebă câ t de mult o iubeşte.

— Mai mult decâ t îţ i poţ i da seama, mai mult decâ t via ţ a.De ce? Ce idee ţ i-a trecut prin minte?

— Mă întrebam dacă mă iubeşti suficient de mult ca să -miaduci un bol cu îngheţ at ă .

Jack se uit ă la ea, izbucni în r â s, apoi se ridică într-un cot. — Poate că ar trebui să mut ă m frigiderul în dormitor. — Ce idee minunat ă ! Amanda r â se. Apoi el o să rut ă din

nou şi uitar ă de toate. Avea să mai treacă mult timp înainteca unul dintre ei să -şi aducă aminte de îngheţ at ă .



10

De data aceasta, nu-şi mai f ă cur ă iluzii în privinţ a capacit ăţ ii copiilor lor de a se bucura pentru ei. Iar Amanda se decise, atunci câ nd f ă cu planul împreună cu Jack, să nu-iinvite la cină . Aveau de gâ nd să le ofere doar un cocteil.

Întrevederea urma să fie scurt ă , la obiect, şi, mai mult ca sigur, penibilă . Dar erau hot ă r âţ i să facă anunţ ul în fa ţ a tuturor copiilor str â nşi laolalt ă . După aceea, tavanul avea să se pr ă buşească peste ei. Însă mă car acum ştiau amâ ndoi la

ce să se a ştepte. Toţ i invita ţ ii sosir ă la ora şase şi un sfert fix. Julie era

degajat ă , Jan şi Louise tensionate, Paul mai cordial decâ t deobicei fa ţă de tat ă l să u. Purtaser ă deja o discuţ ie între ei şi sepregă tiser ă să facă fa ţă acestei întruniri de familie. Ei bă nuiau că Jack şi Amanda urmau să -i anunţ e că secă să toresc. Nu se bucurau – Louise chiar afirmase că ea va

încerca s-o convingă pe mama sa să renunţ e la aceast ă ideedar mă car ştiau, la fel ca şi gazdele lor, la ce să se a ştepte.

Se a şezar ă cu toţ ii în camera de zi. Jack servi bă uturile. Elîşi turnă nişte whisky, ceilalţ i optar ă pentru vin. Amanda nu vru nimic. Iar Louise ceru un pahar de apă . Ea fu cea care sedecise să ia taurul de coarne, în timp ce tot restul invita ţ ilor a şteptau politicoşi.

— Bine, spuse ea cu dezinvoltur ă . Câ nd are loc cununia? — Nu va avea loc nicio cununie, r ă spunse Amanda calmă .

Nu ne că să torim. Cel puţ in, nu acum. Ne-am hot ă r â t să maia ştept ă m o vreme. Dar vrem să ştiţ i că sunt însă rcinat ă .

T ă cerea care se lă să fu at â t de profundă , încâ t Amanda ar fi putut auzi zgomotul produs de un ac care ar fi că zut pe jos.Louise r ă mase cu privirile a ţ intite la mama sa. Fa ţ a i se

f ă cuse albă ca varul. — Spune-mi că e o glumă . Aminteşte-mi că am uitat să mă uit în calendar, că , de fapt, este ziua de 1 aprilie şi că sunt



victima unei pă că leli. Spune-mi că nu-i adev ă rat. — Ba da. Vestea ne-a luat şi pe noi prin surprindere. Dar

asta e situa ţ ia. Nu are niciun sens să ne ascundem după deget. Copilul se va na şte în luna octombrie. Amanda îi

aruncă o privire scurt ă lui Jack. Acesta îşi ridică degetelemari de la mâ ini. Voia să -i spună că se descurca bine. Şi a şa şi era. Copiii avur ă nevoie de cinci minute ca să poat ă reacţ iona în vreun fel.

— Să înţ eleg că ai eliminat posibilitatea avortului? Ca deobicei, dintre fetele Amandei, Louise juca rolul de purt ă toarede cuv â nt. Jan era at â t de şocat ă , încâ t amuţ ise. Pâ nă şi

Julie amuţ ise de ast ă dat ă . Iar Paul îi arunca priviri furioasetat ă lui să u. — A şa e, n-am de gâ nd să fac un avort. Am discutat

problema, spuse Amanda, trunchind puţ in adev ă rul, dar eunu vreau să renunţ la copil. La v â rsta mea, acesta este un felde cadou, pe care mi-ar plă cea să -l pă strez. Îmi dau seama înce situa ţ ie dificilă v ă pun. Şi eu am fost derutat ă , dar, după cum v-am spus, asta este, copii… nu sunt decâ t o fiinţă omenească …

Ochii Amandei erau înlă crima ţ i. Jack traversă încă perea,se a şeză lâ ngă ea şi îi înlă nţ ui umerii cu bra ţ ul.

— Cred că mama voastr ă are mult curaj. Majoritatea femeilor de v â rsta ei nu s-ar încumeta să ia o asemenea decizie.

— După pă rerea mea, mama nu are curaj, ci o doagă lipsă ,spuse Louise, ridicâ ndu-se şi f ă câ ndu-i un semn gr ă itor soţ ului să u, care îi urmă imediat exemplul. Sunteţ i ţ icniţ i.Mamă , cred că amâ ndoi v-a ţ i senilizat.

Mergeţ i pâ nă în pâ nzele albe pentru a reuşi să ne puneţ i însitua ţ ii câ t mai penibile. Nici nu vreau să mă gâ ndesc cepă rere ar fi avut tata despre chestia asta. Îmi este imposibilsă mă gâ ndesc la a şa ceva.

— Louise, el nu este aici pentru a-şi spune pă rerea, spuse Amanda, calmă . Asta e via ţ a mea.



— Şi a noastr ă , dacă dai vreun ban pe ea.Înainte ca Louise să termine de vorbit, auzir ă cu toţ ii

hohotele de plâ ns ale lui Jan. Aceasta se ridicase în picioare,iar acum îşi privea mama cu ur ă .

— Nu-mi vine să cred că mi-ai f ă cut una ca asta, mamă .Eu nu pot avea copii. În schimb, tu te f ă leşti în fa ţ a tuturor că mai eşti în stare să dai na ştere unuia. Câ t de crudă poţ ifi? Şi câ t de decă zut ă ! Cum ai putut să ne faci a şa ceva?

Judecâ nd după expresia întipă rit ă pe chipul lui Paul, era clar că acesta îi dă dea întru totul dreptate soţ iei sale. Celedouă fiice ale Amandei se îndreptar ă spre uşă , împreună cu

bă rba ţ ii lor, f ă r ă a mai rosti un cuv â nt. Jan era at â t dedistrusă , încâ t mergea sprijinindu-şi aproape toat ă greutatea trupului de soţ ul ei. Amanda încercă să se apropie de ea, dar Paul o opri.

— De ce nu ne lă sa ţ i în pace? V-a ş sf ă tui să v ă schimba ţ itactica, pă str â nd veştile bune doar pentru voi. Ce vreţ i de la noi? V ă rsare de sâ nge? Felicit ă ri? Ei bine, v ă înşela ţ iamâ ndoi. Cum crezi că se simte Jan?

— V ă d cum se simte, spuse Amanda, cu ochii în lacrimi.Ultimul lucru pe care mi-l doresc este s-o r ă nesc. Dar, pur şisimplu, asta s-a înt â mplat. E vorba de vieţ ile noastre, deproblema noastr ă , de copilul nostru.

— În regulă , atunci. V ă urez noroc. Apropo, tat ă , să nu neinviţ i la botez, adă ugă Paul, aruncâ ndu-i o privire furioasă lui Jack. N-o să venim.

Ieşir ă tr â ntind uşa în urma lor. Amanda plâ nse în bra ţ elelui Jack, sub privirile lui Julie. De ast ă dat ă , fiica acestuia fusese foarte t ă cut ă . Câ nd Amanda se a şeză , ea li se adresă amâ ndurora. Dar, după felul cum vorbea, era clar că nu-şirevenise din surpriză .

— Îmi pare r ă u, tat ă . Îmi pare r ă u pentru amâ ndoi. Ştiu că nu v ă este uşor. Pentru noi toţ i, e o schimbare mult prea

bruscă . Asta nu înseamnă că – cine ştie? – pâ nă la urmă acest copil nu se va dovedi o binecuv â ntare. Eu a şa sper.



— Şi eu, spuse Jack încet, uit â ndu-se la Amanda. Cusiguranţă , iubita sa o apucase pe un drum extrem deaccidentat atunci câ nd se hot ă r â se să pă streze copilul, însă fusese în deplină cunoştinţă de cauză . Şi, oricum, se

a şteptaser ă ca aceast ă întrunire de familie să fie dificilă .Despă r ţ irea de Julie şi de soţ ul ei fu lipsit ă de incidente.După plecarea lor, Amanda şi Jack se uitar ă t ă cuţ i unul la altul.

— Ştiai că vor reacţ iona în felul acesta, spuse el pe un ton blâ nd.

— Ştiam, zise ea, suspinâ nd. Dar întotdeauna exist ă un

sâ mbure de speranţă . Mi-a fost imposibil să nu-mi imaginezcă vor să ri în sus de bucurie şi că mă vor lua în bra ţ e, ca atunci câ nd au fost micuţ e, micuţ e de tot, spunâ ndu-mi că totul e în regulă , că mă consider ă extraordinar ă . În schimb,ca toţ i copiii, fiicele mele mă judecă în permanenţă , sunt supă rate pe mine, îşi închipuie că , orice a ş face, greşesc, că am procedat într-un anume fel numai pentru a le chinui. Eca şi cum, pă rinte fiind, singura ta menire este să duci oexistenţă conformă cu doleanţ ele lor. Dacă faci un pasnea şteptat ori numai deviat de la traiectoria pe care ţ i-oimpun, se înfurie. De ce oare copiii, indiferent de v â rst ă , numanifest ă niciodat ă compasiune pentru pă rinţ ii lor?

— Poate că nu merit ă m, spuse Jack, cu un aer obosit.Poate că ne consider ă egoişti. Şi uneori chiar suntem. Dar avem dreptul să fim. Câ nd au fost mici, le-am dat tot ce am

avut. Câ nd, în sf â r şit, credem că ne-a venit şi nouă r â ndul să primim ceva de la ei, ne întorc spatele şi ne spun că facem ograv ă eroare. Din punctul lor de vedere, vremea noastr ă a trecut. Cred că trebuie să -ţ i vezi de treaba ta, a şa cum aiintenţ ionat de la bun început. Organizează -ţ i via ţ a a şa cumdoreşti. Dacă accept ă situa ţ ia, este perfect. Dacă nu sunt înstare, lasă -i în pace. Nu putem renunţ a la anii pe care îi mai

avem de tr ă it, de dragul lor. Sunt deprimat dintr-un sigur motiv: c-o vom lua din nou de la capă t, cu un alt copil. Voi



ajunge în amurgul vieţ ii av â nd lâ ngă mine un afurisit mic,care îmi va spune că sunt un tică los şi că i-am distrustinereţ ea pentru că mă culc în continuare cu mama lui. Şi,crede-mă , chiar că o să mă culc cu tine. Am de gâ nd să

facem dragoste pâ nă câ nd voi fi aruncat cu lopata la gunoi.Dar dacă mai r ă mâ i vreodat ă însă rcinat ă , jur că nu mă maiating de tine. Te rog să iei anticoncepţ ionale pâ nă la v â rsta de optzeci de ani.

Amanda nu se putu abţ ine să nu izbucnească în r â s. Dar,într-o oarecare mă sur ă , Jack avea dreptate. Copiii credeau,într-adev ă r, că pă rinţ ii le datorau absolut totul, în timp ce ei

nu-şi asumau nicio obliga ţ ie fa ţă de aceştia. Iat ă o teorieinteresant ă . — Îmi pare foarte r ă u de Jan, spuse ea, solemnă . Fata

f ă cuse nişte reflecţ ii extrem de dureroase, care exprimaser ă chinurile ei sufleteşti.

— Şi mie. Am avut senza ţ ia că Paul ar fi vrut să mă omoare. Parcă a ş fi f ă cut chestia asta doar pentru a-midemonstra virilitatea şi a-l pune într-o situa ţ ie penibilă .Dumnezeule, a ş da orice ca să aibă şi ei un copil.

— Şi eu, spuse Amanda. Apoi, pentru a-şi alunga din minte aceste gâ nduri, Jack o

invit ă la cină în ora ş. Pentru moment, renunţ aser ă la mâ ncă rurile thailandeze. Amanda nici mă car nu se putea gâ ndi la ele f ă r ă să simt ă arsuri la stomac.

În seara aceea se întinser ă în pat şi purtar ă o discuţ iefoarte lungă . În cele din urmă , Jack adormi. Amanda, înschimb, nu reuşi. Ridicâ ndu-se din pat, ea îşi încă lzi niştelapte, îl amestecă cu ceai de muşeţ el şi îl bă u. Dar bă utura nu izbuti s-o calmeze. Gâ ndindu-se la Jan şi la afirma ţ iilef ă cute de ea, avu toat ă noaptea parte de un somn neliniştit,cu nenumă rate întreruperi. Iar a doua zi diminea ţ a, în timpulmicului dejun, se uit ă posacă la Jack.

— Vreau să -ţ i zic ceva, îi spuse.El îşi ridică privirile. Amanda pă rea obosit ă .



— Te simţ i bine? întotdeauna îşi f ă cea griji pentru ea. Înplus, acum mai intervenise şi copilul…

— Perfect, îl asigur ă ea, deşi, după aspect, nu s-ar fi putut spune că se simţ ea, într-adev ă r, bine. Noaptea trecut ă mi-a

venit o idee. — În situa ţ ia în care te afli, chestia asta ar putea fi

periculoasă . Probabil că vrei să cumpă r toate acţ iunilerestaurantului Hä agen-Dazs sau ale localului Ben şi Jerry’s.

— Vorbesc serios. — Şi eu. Le cumpă r acţ iunile. Eşti cea mai mare

consumatoare de îngheţ at ă din vestul Munţ ilor Rocky. Deşi

era însă rcinat ă de numai trei luni, Amanda se îngr ăşase deja cu patru kilograme. Bine, bine, hai să fim serioşi. Ce idee ţ i-a venit?

Incapabilă să scoat ă o vorbă , Amanda izbucni în plâ ns. Jack îşi dă du seama că problema era foarte serioasă . Dar ea nu-i vorbi decâ t de Jan, de Paul, de ceea ce spuseser ă aceştia în ziua anterioar ă şi de durerea pe care i-o pricinuiser ă cuvintele lor.

— Draga mea, şi pe mine m-au supă rat. Însă nu putemface nimic. Vor fi nevoiţ i să accepte situa ţ ia.

— Am îndoieli serioase. Tocmai de aici mi-a venit ideea… Tu, Jack, oricum nu-ţ i doreşti acest copil. Poate că , într-adev ă r, suntem prea v â rstnici. Acesta ar putea fi cadoulnostru pentru ei. Vreau să le dau lor copilul.

Jack r ă mase înmă rmurit.

— Vorbeşti serios? Vrei să le cedezi copilul?Plâ ngâ nd, Amanda dă du aprobator din cap. Jack o str â nse

la piept. — Eu nu cred că ar trebui să faci a şa ceva. Este copilul

t ă u. Copilul nostru, de fapt. O să -ţ i vină foarte greu să renunţ i la el de îndat ă ce va vedea lumina zilei.

— Nu-mi pasă . Vreau s-o fac pentru Jan şi pentru Paul.

Eşti de acord? — Poţ i face orice doreşti. Este un gest neobişnuit, care va



fi comentat de toţ i, dar… cine îi va lua în seamă ? Dacă vreisă faci a şa ceva, şi dacă accept ă şi ei, n-am nimic împotriv ă .

— Înt â i, am vrut să discut cu tine. Jack dă du din cap.

— Cred că este cel mai extraordinar cadou pe care îl poţ iface copiilor noştri. Din moment ce Paul este at â t de pornit împotriva adopţ iilor, el va soluţ iona problema genelor. Vreaudoar să fiu sigur că eşti în stare să renunţ i la prunc.

— Bineînţ eles că da. Dacă n-ai nimic împotriv ă , a ş vrea să discut cu Jan chiar în diminea ţ a asta. Îmi promiţ i că o să -lsuni pe Paul?

— Sigur că da. O să -l invit să luă m pr â nzul împreună . Asta, dacă va accepta să mă vadă . — O să stau de vorbă cu Jan şi o s-o rog să -i telefoneze ca

să -l anunţ e că este o problemă importanţă . — Eşti o femeie extraordinar ă , draga mea. Plină de

surprize şi de daruri dintre cele mai rare.Ceva mai t â rziu, Jack plecă la magazin. R ă masă singur ă ,

Amanda îşi luă ma şina şi se gr ă bi să ajungă acasă la fiica sa înainte ca Jan să se ducă la galeria de art ă unde lucra. Janfu at â t de surprinsă de aceast ă vizit ă matinală , încâ t, înciuda faptului că n-ar fi dorit s-o primească pe mama sa,deschise uşa. Iar câ nd Amanda îi vorbi de ideea sa, ambelefemei se a şezar ă şi începur ă să plâ ngă . În primul moment, Jan îi refuză oferta, dar, după o discuţ ie destul de lungă cu Amanda, ajunse să -şi dorească acel copil din tot sufletul.

— Chiar vrei să faci asta pentru mine, mamă ? — Da, vreau, r ă spunse Amanda cu fermitate, ştergâ ndu-şi

ochii şi zâ mbindu-i fiicei sale. Vreau să -ţ i ofer acest copil.Este cea mai fierbinte dorinţă a mea.

— Şi dacă te r ă zgâ ndeşti? Sau dacă se r ă zgâ ndeşte Jack? — Dacă v-am dat cuv â ntul, o să ni-l respect ă m. Amâ ndoi

dorim ca acest copil să fie al vostru. Chiar foarte mult.

Sper ă m să -l accepta ţ i. — O să vorbesc cu Paul. Entuziasmat ă , Jan alergă imediat



spre telefon. Şi fu surprinsă să afle că soţ ul să u ştia ceva despre problema pusă în discuţ ie, deoarece Jack îl sunasedeja ca să -l invite la masă . Restul explica ţ iilor i le dă du Jan.Paul o ascult ă cu lacrimi în ochi.

— Nu-mi vine să cred că vor face gestul ă sta, murmur ă el.De ce?

— Pentru că ne iubesc, r ă spunse Jan, începâ nd din nou să plâ ngă . Amanda venise lâ ngă ea. Mama spune că putemasista amâ ndoi la na şterea copilului, care va fi al nostruchiar din acea clipă .

— Şi dacă se r ă zgâ ndesc?

— Nu cred că se vor r ă zgâ ndi, Paul. Mama vrea cu tot dinadinsul să ni-l cedeze. — O să mai vorbim despre asta, spuse Paul, temâ ndu-se

să -şi facă speranţ e prea mari. Dar după masa luat ă împreună cu tat ă l să u şi după ce purt ă în cursul serii odiscuţ ie cu Jan, se linişti. În diminea ţ a urmă toare, ei îşisunar ă pă rinţ ii pentru a-i anunţ a că le accept ă oferta. Amâ ndoi jubilau de bucurie. Iar Amanda era fericit ă că f ă cuse un gest minunat, pe care ştia că nu-l va regreta niciodat ă .

— Mă uimeşti, spuse Jack, privind-o cu admira ţ ie. Sper că n-o să -ţ i par ă r ă u.

— În niciun caz. Sunt absolut sigur ă că vreau să fac lucrul

ă sta. Nu-mi pasă câ t demult îl voi iubi pe copilul acesta. Trebuie să fie al lor. În fond, s-ar putea să ai dreptate. La

şaizeci de ani, o să fiu prea bă tr â nă pentru a mă mai înscrieîn asocia ţ ia automobilistică a vecinilor mei.

— Vei fi adorabilă la orice v â rst ă . În orice caz, vei putea vedea copilul oricâ nd vei dori. Jack ştia că Amandei nu-i va fiuşor să dea cu ochii de el. Dar, alungâ nd acest gâ nd, se simţ istr ă fulgerat de o idee: Ce-ar fi să plecă m undeva? Doar noidoi, într-o scurt ă vacanţă . Ce-ai zice de Paris?

— Uau! Mi-ar plă cea.Şi fetele îi propuseser ă s-o ducă la Paris, dar acest lucru se



înt â mplase în cursul verii anterioare, câ nd nu avusesedispoziţ ia necesar ă pentru o astfel de că lă torie. Acum era cutotul altceva. Nimic nu i-ar fi f ă cut o plă cere mai mare decâ t un drum pâ nă la Paris, împreună cu Jack Watson.

Plecar ă spre capitala Franţ ei în iunie, câ nd Amanda se afla la jumă tatea celei de-a şasea luni de sarcină . Se instalar ă la hotelul Ritz şi se distrar ă de minune. Cinau în ora ş, înfiecare sear ă , f ă ceau cumpă r ă turi, vizionau spectacole de balet şi se plimbau prin tot Parisul. Amanda nu se simţ iseniciodat ă at â t de bine. În ciuda cantit ăţ ilor mari de îngheţ at ă pe care le mâ nca, nu se mai îngr ăşă prea mult. Lui Jack i se

pă rea că ar ă ta superb. Ceea ce se spunea despre femeileînsă rcinate, că ar fi frumoase, era perfect valabil în cazul ei.Ea regreta doar că nu-şi putea cumpă ra nişte haine maiacă t ă rii pe perioada sarcinii.

— O să revenim aici în luna noiembrie, îţ i promit. Jack setemea ca nu cumva Amanda să aibă o nouă că dere psihică după na ştere. Continua să fie convins că îi va fi dificil să renunţ e la copil, deşi ea r ă mă sese neclintit ă în hot ă r â rea pecare o luase.

După ce-şi încheiar ă sejurul la Paris, în drum spre casă ,se oprir ă pentru câ teva zile la Londra. Iar în luna iulie, Jack o duse pâ nă la lacul Tahoe. În schimb, în august, medicul îispuse Amandei că nu mai are voie să că lă torească . Se afla la jumă tatea celei de-a opta luni de sarcină , iar f ă tul era foartedezvoltat. Medicul se temea că na şterea va fi prematur ă .

— Ceilalţ i doi copii ai mei s-au nă scut mai t â rziu decâ t ar fi trebuit, spuse ea cu îndr ă zneală .

Obstetricianul izbucni în r â s. — Ce v â rst ă avea ţ i pe atunci? — Bine, bine. O să fiu cuminte. V ă promit.Se ştia deja că avea un bă ieţ el să nă tos. Înainte de a pleca

în Europa, Amanda fusese supusă unei diagnoze genetice. Şi,

de atunci, Jan şi Paul înnebuneau că ut â ndu-i un numepotrivit. Doar Louise continua să pă streze t ă cerea, vorbind



numai rareori cu mama sa. — Îşi va reveni, o asigur ă Jack pe Amanda. El nu voia

decâ t s-o vadă fericit ă , a şa încâ t f ă cea tot ce-i st ă tea înputinţă ca să -i distragă atenţ ia. Însă Amanda nu se mai

putea gâ ndi decâ t la copil. Voia să -i cumpere costuma şe,ursuleţ i din pluş, pă tuţ , lenjerie de corp minusculă , munţ iîntregi de scutece. Mergea la cumpă r ă turi aproape zilnic,insist â nd, ori de câ te ori era posibil, ca Jack s-o însoţ ească .

— Pentru numele lui Dumnezeu, ce vor crede oamenii? Eupar a fi bunicul copilului. Dacă vreun cunoscut îl întreba pentru cine sunt acele lucruşoare, spunea că pentru nepotul

lui. — În cazul acesta, eu ce sunt? Fiica ta? — Ce-ai zice să -mi fi nevast ă ? Doar ştii, se poate aranja.

Se împliniser ă opt luni de câ nd erau împreună . Cu toateacestea, ori de câ te ori Jack îi pomenea de că să torie, Amanda se f ă cea că nu aude. În acea perioadă , nu se gâ ndea decâ t la copil. Îl obliga pe Jack să vină cu ea pâ nă şi la medic.

Prima dat ă câ nd se duse acolo, peste mă sur ă de jenat, Jack simţ i nevoia să -şi pună o mască şi să se furişeze pe uşă afar ă . Totuşi, r ă mase pe loc. În schimb, îşi v â r î nasul într-unziar, pref ă câ ndu-se că n-o cunoştea pe Amanda.

— Nu intru în cabinet, murmur ă din spatele cunoscutului

Los Angeles Times. Avea senza ţ ia că toţ i cei care se aflau însala de a şteptare nu depăşeau v â rsta de paisprezece ani.Parcă s-ar fi aflat într-o tabă r ă de var ă pentru tinere mamenecă să torite. Toate pacientele pă reau nişte fetiţ e frumoasedin Beverly Hills, cu pă r blond şi fuste scurte. V ă zâ ndu-le, sesimţ ea tentat să le ofere bomboane.

— Nu fi ridicol. Medicul o să asculte bă t ă ile inimii f ă tului.Este emoţ ionant, r ă spunse Amanda, tot în şoapt ă .

Jack aruncă o privire furişă pe după ziar. În fa ţ a lui se afla un bă iat îmbr ă cat cu o pereche de blue jeans. După aspect,

pă rea un actor precoce. — O să -mi povesteşti cum a fost. Te a ştept în ma şină ,



spuse el cu fermitate. Dar Amanda fu at â t de dezamă git ă câ nd îl v ă zu că vrea să plece, încâ t Jack se a şeză din nou, cuo expresie ruşinat ă întipă rit ă pe fa ţă . Bă iatul în blue jeans îlîntrebă dacă acesta era primul lui copil. Copiii mei sunt de

seama ta, r ă spunse Jack pe un ton jalnic. Atunci, bă iatul selă udă că el are două zeci şi trei de ani şi că a ştepta venirea pelume a celui de-al doilea copil al să u. Apoi le spuse că înfamilia lor se mai nă scuser ă doi, chiar cu un an în urmă ,care apar ţ ineau tat ă lui şi mamei sale vitrege.

— Tata are şaizeci şi cinci de ani, adă ugă bă iatul, zâ mbindcu gura pâ nă la urechi.

— Şi a supravieţ uit evenimentului? — Da. Au gemeni. F ă cuţ i „in vitro”. Doi ani au încercat să conceapă un copil. Mama mea vitregă are patruzeci de ani.

— Norocoşi tipi, spuse Jack crispat. Iar ceva mai t â rziu,câ nd ajunser ă în cabinet, îi şopti Amandei că oamenii auînnebunit de-a binelea. De ce ar vrea un bă rbat de şaizeci şicinci de ani să aibă copii? Imaginează -ţ i… să -i faci „in vitro”!Mă car noi ne-am simţ it bine atunci câ nd l-am conceput.

— Vrei să mai încercă m? glumi Amanda. Jack îşi roti ochii spre tavan. Dar câ nd medicul îi dă du

stetoscopul şi auzi bă t ă ile inimii f ă tului, pâ nă şi el se simţ iemoţ ionat. Pe nea şteptate, copilul acela i se pă ru at â t de real,încâ t începu să lă crimeze.

— Ă sta-i nepotul meu! exclamă cu o voce cam puternică ,deoarece stetoscopul din urechi îi dă dea senza ţ ia că vorbeşte

încet. — A şadar, domnul este tat ă l dumneavoastr ă ? o întrebă

medicul pe Amanda, foarte derutat. Am crezut că e soţ ul. — Soţ ul meu a murit cu un an şi jumă tate în urmă , spuse

Amanda.Pe fa ţ a medicului apă ru un zâ mbet binevoitor. Ca toţ i

locuitorii din Beverly Hills, şi aceşti oameni erau cam

excentrici.Dar copilul se dezvolta perfect, or asta conta în primul



r â nd. În drum spre Julie’s, Jack nu vorbi decâ t despre copil. — Data viitoare trebuie să -i aducem pe Jan şi pe Paul,

spuse el. Amanda îi dă du dreptate. Se bucura v ă zâ ndu-l pe Jack

at â t de entuziasmat. În ultima vreme, ea trebuia să vină să pt ă mâ nal la medic, deoarece acesta voia s-o ţ ină substrict ă observa ţ ie, în eventualitatea în care na şterea ar fiprematur ă . Lui Jack i se pă rea că pâ ntecul ei era enorm. Nu-şi amintea ca vreunul dintre copiii lui să fi fost at â t dedezvoltat. Dar poate că impresia lui se datora faptului că Amanda era mai zvelt ă decâ t fosta lui soţ ie.

În orice caz, pentru el, orele Lamaze3

au reprezentat cea mai groaznică experienţă din acea perioadă . La cursuriparticipau două sprezece cupluri – majoritatea cu pantaloniscur ţ i, şosete şi bă rbi – care se tolă neau confortabil pepodeaua să lii de conferinţ e a spitalului Cedars Sinai.Deoarece avusese mai înainte o înt â lnire de afaceri, Jack seprezentase la prima or ă de curs îmbr ă cat într-un costumBrioni, cu că ma şă şi cravat ă , motiv pentru care ceilalţ i îlprivir ă de parcă ar fi fost un extraterestru. Amanda se afla deja acolo. Îl a ştepta, aparent foarte degajat ă în pantalonii eiscur ţ i de culoare albă şi în tricoul imens, roz. Sandalele îiscoteau la iveală unghiile îngrijite. Ar ă ta ca un manechin.Participanţ ii la curs erau prea tineri pentru a-şi da seama că fusese actriţă . Din cauza vremii toride, Jack ajunsese acolotranspirat şi epuizat.

— Scuză -mă că am înt â rziat, dragă . N-am putut să mă descotorosesc de furnizorii ă ia parizieni de materiale textile. Aveau de gâ nd să pă lă vr ă gim o veşnicie.

— Nu-i nimic, murmur ă Amanda zâ mbitoare. Ora abia a început.

3 Metodă de pregă tire a viitoarei mame pentru na ştere, prin

educa ţ ie, exerciţ ii fizice şi de respira ţ ie, amelior ă ri ale st ă rii psihice(denumire dat ă după obstetricianul care a inventat-o, Fernand

Lamaze).



Pe pereţ i erau nişte schiţ e care reprezentau diferitele fazede dezvoltare ale f ă tului. Jack le privi cu oroare. El a şteptase venirea pe lume a celor doi copii ai să i într-un bar,îmbă t â ndu-se cot la cot cu un prieten. Pe vremea aceea, ta ţ ii

erau obliga ţ i doar să -şi facă apariţ ia după na ştere, cu un buchet de flori.

Uit â ndu-se apoi prin sală , Jack observ ă că aproape toţ icursanţ ii erau cam de v â rsta copiilor lui. Dar se obişnuisedeja cu asta. În schimb, nu se putea obişnui cu fotografiilecare li se ar ă tau, cu diagramele, cu filmul pregă titor pe carele promiseser ă că -l vor vedea la sf â r şitul perioadei de

instruire. Cu fiecare secundă ce trecea, Jack devenea din ceîn ce mai temă tor.Singurele momente pe care le consider ă destul de

suportabile, deşi foarte jenante, fur ă acelea în care trebui s-oţ ină pe Amanda de picioare şi s-o ajute să respire. Iar femeia din fa ţ a să lii le vorbea încontinuu despre suferinţ elecaracteristice „tranziţ iei”.

— Ce-i aia? o întrebă Jack pe „soţ ia” lui, după ce

instructoarea repet ă cuv â ntul pentru a şasea oar ă . Dar, vorbind prea tare, fu auzit.

— Este cea mai dureroasă fază a na şterii, îi explică instructoarea, cu un zâ mbet sadic. Are loc câ nd depăşiţ i faza aceasta, continuă ar ă t â nd una dintre schiţ ele de pe pereţ i, şiajungeţ i aici. E ca şi cum a ţ i încerca să v ă trageţ i de buza superioar ă pâ nă câ nd o treceţ i peste cap.

Apoi instructoarea r ă spunse la urmă toarea întrebare care ise pusese.

— Nu te sperie? murmur ă Jack, de ast ă dat ă mult maiîncet, uit â ndu-se spre Amanda.

— Nu, spuse ea tot în şoapt ă . Am mai trecut prin a şa ceva. — Şi n-ai luat calmante? Instructoarea îi tot avertiza că

anestezia este contraindicat ă , afirmâ nd că femeile

„adev ă rate” nu pretind medicamente. — Evident că am luat. Amanda îi zâ mbi gâ f â ind, între două



expira ţ ii şuier ă toare. Nu sunt o eroină . — Mă bucur să aud a şa ceva. Dar mie or să -mi dea vreun

calmant? Jack începuse deja să se agite. Nu-i mai suporta pecursanţ i. Nu-i plă cea cum ar ă tau şi ce spuneau, că ci puneau

o sumedenie de întrebă ri prosteşti. Şi se mira cum dereuşiser ă fetele acelea să r ă mâ nă însă rcinate. Se pă rea că şiidioţ ii puteau să aibă urma şi. Dar aversiunea cea mai mare oavea fa ţă de instructoare.

Iar câ nd aceasta îi anunţă că documentarul pe care aveausă -l vadă în acea zi prezenta o cezariană filmat ă pe viu, însala de opera ţ ii, Jack începu să se uite spre uşă , dornic să

ajungă câ t mai repede afar ă . — N-ai vrea să bei ceva, draga mea? întrebă el într-odoar ă . Este at â t de cald aici…

În realitate, atmosfera era chiar r ă coroasă datorit ă aparatului de aer condiţ ionat pus în funcţ iune.

— Închide ochii. N-o să -ţ i povestesc ce-am v ă zut.Documentarul avea scopul de a-i pregă ti pe bă rba ţ i pentru

eventualitatea în care soţ iile lor trebuiau supuse de urgenţă unei cezariene. Dacă aceştia vedeau filmul şi aveau în buzunar certificatul instructoarei, care atesta faptul că participaser ă la curs, ei puteau intra în sala de opera ţ iipentru a-i urmă ri pe chirurgi. În caz contrar, trebuiau să a ştepte afar ă , ală turi de toţ i fricoşii. Dar Jack ştia că n-avea nicio şansă să intre în sala de opera ţ ii. Poate doar dacă i sef ă cea o anestezie generală …

— Mă întorc imediat, murmur ă el, din nou prea tare. — Unde pleci? întrebă Amanda. — Pâ nă la toalet ă , r ă spunse Jack, în şoapt ă . — O să v ă a ştept ă m, domnule Kingston! spuse cu

fermitate instructoarea. Sunt sigur ă că n-a ţ i dori să pierdeţ iacest film.

Jack îi aruncă o privire supusă „soţ iei” sale. În mai puţ in

de cinci minute, revenea în sală .În acel moment începu derularea filmului care fu câ t pe-



aci să -l omoare. În tinereţ e, f ă cuse un stagiu militar de doiani, dar niciun documentar pentru instruirea solda ţ ilor nurivalizase cu acesta. Chiar şi cel despre blenoragie devenise oamintire plă cut ă în compara ţ ie cu t ă ierea în două , după cum

i se pă rea lui, a unei să rmane femei. Femeia în cauză plâ nsese aproape tot timpul opera ţ iei, v ă zâ ndu-se clar că suferise teribil de mult. Şi peste tot era sâ nge… înainte de a fiaprinse luminile, Jack îi spuse în şoapt ă Amandei că i se facegrea ţă .

— Doar te-am avertizat. Nu te uita. Mâ ngâ indu-i mâ na, ea se întinse pentru a-l să ruta.

— Cei doi Kingston! str ă punse întunericul vocea instructoarei, venit ă , parcă , din iad. Sunteţ i atenţ i? Va urma un scurt colocviu pe tema asta.

— La naiba. De ce nu ne arat ă cum se operează unhemoroid?

— Ssst… Amanda r â se. Jack era incorigibil.De atunci, nu se mai duser ă niciodat ă la cursuri. Oricum,

Amanda nu voia să nască pe cale naturală . Câ nd o adusesepe lume pe Louise, se chinuise vreo or ă , a şa încâ t ştia ceînseamnă .

Ultimele să pt ă mâ ni de sarcină i se pă rur ă foarte uşoare. În weekend-ul dinaintea Zilei Muncii4, câ nd f ă tul ei împlini v â rsta de opt luni, simţ i că se plictiseşte de moarte. Ca atare,merser ă la un film, mâ ncar ă nişte specialit ăţ i chinezeşti şi seplimbar ă pe plaja din Malibu. Totuşi, plimbarea nu fu chiar

at â t de plă cut ă ca şi cele anterioare. Amanda se simţ ea bine,dar se mişca greoi. Era enormă .

St ă teau pe veranda casei lui Jack, cu câ te un pahar cuceai cu ghea ţă în fa ţă , câ nd fur ă suna ţ i de Paul. Acesta voia să ştie cum se simţ ea Amanda. De asemenea, el se interesă dacă le poate face o vizit ă ceva mai t â rziu. Câ nd puse

4

Să rbă toare legală în S.U.A. şi Canada, care cade în prima zi de

luni din septembrie.



receptorul în furcă , Jack îi spuse Amandei că , după voce, fiulsă u pă rea cam nervos.

— Crezi că s-a înt â mplat ceva? întrebă ea, îngrijorat ă . — Nu. Poate că îşi fac probleme din cauza copilului.

— Şi pe mine mă fr ă mâ nt ă chestia asta, spuse ea, f ă r ă convingere, pentru că , la drept vorbind, fusese remarcabil decalmă pe tot parcursul perioadei de sarcină . Dacă mai creştepuţ in, n-o să mai încap în liftul de la Cedars Sinai.

— A şa sunt bă ieţ ii, spuse Jack, zâ mbind. Şi Paul a fost mare. Mama lui şi-a rev ă rsat furia asupra mea timp de şaseluni. Era o mică r ă sf ăţ at ă .

— Ţ i-a dă ruit nişte copii minuna ţ i, îi aminti Amanda.Dar altruismul ei îl f ă cu să -şi rotească ochii în sus, apoispre ea.

— Fosta mea soţ ie a fost o scorpie, crede-mă .Paul veni însoţ it de Jan, pe la sf â r şitul după amiezii. Jack

se duse să pregă tească bă uturile, lă sâ ndu-i pe verandă să admire apusul de soare împreună cu Amanda. Era o după amiază superbă . Amanda chiar se gâ ndea să se ducă să înoate puţ in.

— Copilul se dezvolt ă normal? întrebă Jan, privind-oîngrijorat ă pe mama sa. Amanda avea pâ ntecele at â t deimens încâ t o speria. Dar ea nu pă rea să se sinchisească . Ar ă ta uimitor de împă cat ă cu sine însăşi.

— Perfect. Te a şteapt ă , draga mea, spuse Amanda,zâ mbind.

În acel moment apă ru Jack. El le întinse tinerilor câ te unpahar cu sangria 5, după care observ ă că amâ ndoi simţ iser ă nevoia să ia câ te o înghiţ itur ă zdrav ă nă de bă utur ă înainte dea vorbi. Oare ce „coceau”? se întrebă .

— S-a înt â mplat ceva? se interesă în cele din urmă ,hot ă r â ndu-se să spargă ghea ţ a.

5

Bă utur ă cu ghea ţă , preparat ă de obicei din vin roşu, zahă r, suc de

fructe, fructe t ă iate felii, sifon şi diferite mirodenii.



Tinerii clă tinar ă din cap, ar ă t â nd ca doi adolescenţ i vinova ţ i. Apoi scoaser ă câ te un hohot nervos de r â s,mut â ndu-şi privirile de la Amanda la Jack.

— Nu, vorbi Paul în numele amâ ndurora, deoarece Jan era

prea agitat ă . Dar vrem să v ă spunem ceva… adică , ne-amgâ ndit că ar trebui să v ă spunem. Realmente, sunteţ i primiicare ar trebui să afla ţ i…

Aici interveni Jan. Cu lacrimi în ochi, ea se uit ă la mama sa.

— Mamă , sunt însă rcinat ă . — Eşti? Oh, fetiţ a mea, dar este extraordinar! Câ nd s-a

înt â mplat? — Acum vreo şase să pt ă mâ ni. Am vrut să fiu sigur ă înainte de a-ţ i spune. Medicul mi-a confirmat bă nuiala şi a zis că totul decurge normal. Am f ă cut o ecografie să pt ă mâ na aceasta. Ne-a dat pâ nă şi o fotografie.

— Îmi amintesc de fotografiile alea, zise Jack, uit â ndu-sela ei. Dar altceva nu adă ugă . A ştept ă , ştiind că cei doi tinerimai aveau ceva de spus.

Jan şi Paul inspirar ă adâ nc şi îşi plimbar ă privirile de la Amanda la Jack, şi invers.

— Ne dă m seama că o să v ă strică m planurile, dar nuştim… nu credem… nu suntem siguri că ar trebui… Jack fucel care le continuă ideea.

— Nu mai vreţ i să lua ţ i copilul. Amanda îi privi uluit ă cum confirmă cuvintele lui Jack

scutur â nd din cap. Apoi cei doi încercar ă să atenueze efectulacelei lovituri de mă ciucă .

— Dacă nu vreţ i sub nicio formă să -l pă stra ţ i, da,evident… Paul încerca să se comporte corect cu ei, dar era clar că , din moment ce urmau să aibă propriul lor copil, nu îlmai voiau pe cel al mamei lui Jan. Sincer, ne pare r ă u…

— Nu-i nimic, fiule, spuse Jack, calm. Câ teodat ă tot r ă ul

este spre bine. Ce-ar fi să ne lă sa ţ i singuri? Uit â ndu-se la nora sa, el o felicit ă printr-un să rut şi o îmbr ăţ işare. Vreau



să discut cu mama ta, adă ugă . — V ă înţ elegem. Ştiu că trebuie să v ă vină destul de greu,

tat ă .Deşi amâ ndoi vorbeau ca nişte tineri insensibili şi

nerecunoscă tori, Jack nu le gă sea nicio vină . — Este în regulă , fiule.Zece minute mai t â rziu, Jan şi Paul plecar ă . Amanda

pă rea, pur şi simplu, dezumflat ă , ca un cauciuc spart. Aceast ă modificare de situa ţ ie necesita, din partea ei, oschimbare complet ă de atitudine. F ă cuse tot posibilul ca să nu se ata şeze de copilul pe care îl purta în pâ ntece, iar acum,

brusc, se trezise că acesta este din nou al ei, ceea ce însemna o revizuire a tuturor planurilor de viitor. — Ce turnur ă nea şteptat ă ! Totuşi, mă bucur pentru ei.

R ă masă pe scaunul pe care st ă tuse şi pâ nă atunci, Amanda îl studie pe Jack, vr â nd să vadă dacă acesta avea vreo reacţ ienegativ ă . Dar Jack pă rea împă cat cu situa ţ ia. De fapt, el nuavea nicio obliga ţ ie fa ţă de copilul ei. Presupun că vom lua discuţ iile de la capă t, adă ugă Amanda.

— Poate, spuse el pe un ton neutru. Ce-ar fi s-o lă să m balt ă timp de o zi sau două şi să st ă m de vorbă abia după aceea, îi propuse. Ideea îi sur â se Amandei. Amâ ndoi aveaunevoie de un oarecare r ă gaz pentru a-şi pune în ordinegâ ndurile, deşi, ea, cel puţ in, se obişnuise să rezolveproblemele pe loc. Dar acum situa ţ ia era cu totul alta. Trebuiau luate nişte decizii majore, care urmau să le

influenţ eze tot cursul vieţ ii. Sau poate că n-ar fi fost oportun.Pruncul urma să se nască peste patru să pt ă mâ ni. Timpul era prea scurt pentru adoptarea vreunei decizii. Iar ea cumpă rase toate lucrurile de care avea nevoie nou-nă scutul.Ca atare, nu-i mai r ă mâ nea nimic altceva de f ă cut decâ t să -laducă pe lume. Haide să facem o plimbare pe plajă , spuse Jack.

F ă r ă să scoat ă un cuv â nt, Amanda îl urmă . Nu merser ă prea mult. Ceva mai t â rziu, câ nd se întoarser ă , ea se duse în



dormitorul lui. Tr ă ise nişte clipe at â t de fericite în încă perea aceea… Se simţ iser ă at â t de bine unul cu altul… În cele nouă luni care trecuser ă de câ nd erau împreună , dragostea lor înflorise, se ramificase.

— Vrei să tragi un pui de somn? întrebă Jack apatic, înmomentul în care intr ă în dormitor pe urmele Amandei.

— Da. Mă simt epuizat ă . Şocul emoţ ional pe care îlsuferise ceva mai devreme, aflâ nd că bebeluşul va fi din noual ei, îi să dise în suflet o serie de sentimente contradictorii:euforie pe de o parte, frică şi nelinişte, pe de alta. Dar maipresus de toate era îngrijorarea la gâ ndul că Jack ar putea

avea o reacţ ie negativ ă . Gă siser ă o soluţ ie perfect ă , care leconvenise amâ ndurora, şi acum… Ai de gâ nd să mă pă r ă seştidin nou? întrebă cu voce slabă , încercâ nd să nu-şi tr ă dezeteama.

Apusul de soare era frumos încadrat de tocurile ferestreidormitorului.

— Bineînţ eles că nu. Te iubesc… şi-l iubesc şi pe el…Să rmanul micuţ este pasat de la unul la altul de parcă ar fi ominge de fotbal.

— Din punctul meu de vedere, el este cel care dă pasele.Lui Jack îi f ă cea plă cere să -i simt ă f ă tul cum se agit ă , cum

dă din picioare, cum se înv â rteşte. Câ teodat ă , câ nd Amanda dormea, el o pipă ia cu un chip sur â ză tor. Îşi dă dea seama câ t de îngrijorat ă trebuia să fie ea acum.

Merita o soart ă mai bună . Gâ ndind astfel, Jack îşi dă du

seama că fusese un prost de la bun început. Întinzâ ndu-sepe pat, lâ ngă ea, o să rut ă cu delicateţ e.

— Ce şanse am să mă culc cu tine în aceast ă fază a jocului? Trecuser ă deja două să pt ă mâ ni de câ nd nu maif ă cuser ă dragoste. De fapt, şi ultima dat ă fusese vorba de oîncercare cu adev ă rat temerar ă .

— Medicul mi-a spus că , dacă vrei, o putem face şi în

drum spre spital, zâ mbi Amanda. — Vreau.



Pă rea că vorbeşte serios. — Eşti un bă rbat curajos, murmur ă ea, sur â zâ nd. Jack îi scoase costumul de baie, apoi îi mâ ngâ ie pâ ntecele.

Exact în acel moment, f ă tul dă du o lovitur ă zdrav ă nă de

picior. R â ser ă amâ ndoi. — Cred că a auzit ce te-am întrebat şi nu i-a plă cut.Un timp, nu f ă cur ă altceva decâ t să stea întinşi unul lâ ngă

altul. Apoi pasiunea puse st ă pâ nire pe ei. F ă cur ă dragosteîncet, cu delicateţ e, constat â nd că este mai plă cut decâ t s-ar fi a şteptat într-o asemenea situa ţ ie. Iar câ nd Amanda adormi, el îşi puse slipul, pregă tindu-se să se întoarcă pe

plajă . Trebuia să se gâ ndească la multe lucruri, să ia multedecizii. A şa că plecă , zâ mbind din pragul uşii, de unde îiaruncă Amandei o ultimă privire.



11

În acea sear ă , Jack fu cel care pregă ti cina. Amandei i sepă ru foarte reţ inut în mişcă ri şi se temu că se supă rase dincauza hot ă r â rii copiilor. Dar câ nd îl întrebă , el clă tină dincap. Îi vorbi chiar foarte liniştit, lă sâ nd impresia unui om

împă cat cu sine însuşi. Iar după masă , câ nd se a şezar ă pe verandă şi îşi ridicar ă privirile spre stele, Jack o luă de mâ nă şi o trase spre el pentru a o să ruta. Era o sear ă superbă .

— Vreau să te rog ceva, spuse el în cele din urmă . Amanda

nu avea nici cea mai vagă idee despre ce ar putea fi vorba. Deaceea, se întoarse spre el, încrunt â ndu-se uşor din cauza îngrijor ă rii. În după amiaza asta m-am gâ ndit mult, continuă Jack. De fapt, a trecut o bună bucat ă de vreme de câ ndîntorc lucrurile pe toate feţ ele. Mi s-a pă rut at â t de uşor să lecedă m copiilor noştri pruncul… Mi-a convenit să las luarea acestei decizii numai în seama ta.

— Am crezut că le fac o mare bucurie. Amanda pă rea dezamă git ă . Ea nu reuşise încă să -şi clarifice sentimentele.

— Da, ideea a fost minunat ă . Eşti o femeie admirabilă dinmoment ce te-ai dovedit capabilă să faci un asemenea gest.Dar n-ar fi fost corect. Probabil că Puterea Supremă , suborice formă s-ar prezenta ea, şi-a dat seama de acest lucru,a şa că a f ă cut ceva pentru ca şi Jan să r ă mâ nă însă rcinat ă .

Jack f ă cu o pauză de o clipă . A ş vrea să pă str ă m copilul.Este fiul nostru… sincer, îl doresc. În ochi îi apă ruser ă câ teva lacrimi, dar fiind întuneric Amanda nu i le putu vedea.

— Vorbeşti serios? Era pentru a doua oar ă în acea zi câ nd Amanda tresă ri sub impactul unui şoc at â t de puternic, încâ t ar fi putut s-o doboare la pă mâ nt chiar şi la cea mai slabă

adiere de v â nt. Eşti sigur? — Bineînţ eles că da. Şi să ştii că m-am să turat pâ nă pestecap de stilul ă sta modern de via ţă . E o porcă rie. Vreau să ne



că să torim. Chiar acum. Mâ ine. Imediat. Nu sunt de acord să dai na ştere unui copil nelegitim.

— Asta înseamnă că , pentru că să torie, mai avem la dispoziţ ie patru să pt ă mâ ni. Amanda îi zâ mbi, întrebâ ndu-se

dacă Jack dorea cu adev ă rat acest lucru sau dacă voia doar să facă un gest nobil. Nu eşti obligat să te însori cu mine. Teiubesc mult, ca pe un soţ .

— Şi eu. Dar de ce n-am face-o? Ducem o via ţă absurdă .Eu locuiesc în Malibu, tu în Bel Air, şi facem dragoste la sf â r şit de să pt ă mâ nă . A ş vrea să fiu lâ ngă tine ca să -mi pot hr ă ni copilul noaptea şi să -l aud cum se smiorcă ie, să -l v ă d

f ă câ nd primul pas şi să fiu de fa ţă câ nd îi creşte primuldinte, să -ţ i descopă r primul fir de pă r alb şi… Jack zâ mbi. Amanda r â se. — Îmi vine greu să recunosc a şa ceva, dar ai ratat deja

ocazia să -mi descoperi primul fir de pă r alb. — Atunci, nu vreau să ratez şi celelalte ocazii. Nu ştiu ce a

fost în capul meu. În ultimii două zeci de ani, m-ampreocupat at â t de mult de propria-mi persoană , din dorinţ a de a mă proteja cu tot dinadinsul, încâ t am uitat că ar ficazul să -mi întind aripa protectoare şi asupra ta. Dar maiimportant este faptul că am uitat cum este via ţ a de familie.Nu-mi doresc să mă bucur doar de momentele plă cute pecare mi le veţ i oferi. Vreau să fiu ală turi de tine şi la bine, şila r ă u, să fiu prezent atunci câ nd eşti bolnav ă , câ nd eştifericit ă , câ nd eşti trist ă , câ nd ai nevoie de mine. Şi îmi doresc

ca şi tu să -mi fi ală turi. Chiar dacă o să mă ramolesc şi o să încep să spun acelea şi prostii ca şi el, încheie Jack,atingâ ndu-i cu delicateţ e pâ ntecele imens pentru a-i da deînţ eles la cine se refer ă .

Amanda îi luă degetul ar ă t ă tor şi, ducâ ndu-l la buze, i-lsă rut ă .

— Da, vreau să fiu ală turi de tine, spuse ea încet. Oricum,

te-am simţ it aproape şi pâ nă acum. Apoi ea se nelinişti dinnou. Nu crezi că ar fi prematur?



Jack scoase un hohot de r â s at â t de puternic, încâ t l-ar fiputut auzi şi vecinii.

— Amanda, te iubesc. Te-ai privit în oglindă ? Ai o siluet ă pe cinste. Nu e câ tuşi de puţ in prematur. Haide să ne

că să torim chiar în weekend-ul urmă tor. O să -i sun eu pecopii. Dacă vreunul dintre ei are de spus ceva ur â t desprechestia asta, îl dezmoştenesc. Şi nu mă voi sfii să i-o zic verde, în fa ţă . Asta e valabil şi pentru Louise. A sosit vremea ca fetele astea să -ţ i ofere un pic de sprijin moral, a şa, ca divertisment, pentru că îşi închipuie că totul li se cuvine. Dedata asta, vreau să v ă d numai zâ mbete şi să aud numai

felicit ă ri! Ne-au r ă mas datori de la întrevederile precedente. V ă zâ ndu-i lucirea aprigă din ochi, Amanda îşi dă du seama că nu glumea. De fapt, împă rt ăşea şi ea punctul lui de vedere.

În ziua urmă toare, Jack f ă cu exact ce-i spusese, îi sună pecopii, pentru a-i anunţ a că se însoar ă cu Amanda. Că să toria era stabilit ă pentru sâ mbă ta urmă toare. Apelase la un vechiprieten, un magistrat, pe care-l rugase să le oficiezecă să toria. Ceremonia urma să aibă loc la magazin, iar după aceea era programat ă o recepţ ie pentru două sute de invita ţ i. Jack şi Gladdie f ă cur ă toate aranjamentele necesare. Deşi nu voia să recunoască , Amanda se simţ ea prea obosit ă pentru a depune chiar şi cel mai mic efort. Avea senza ţ ia că nu intrase

în a noua lună de sarcină , ci în a paisprezecea. De fapt, era suficient să te uiţ i la ea pentru a-ţ i da seama cum se simţ ea.

Jack reuşi să -i gă sească o rochie. Era un Gazar crem, alecă rui volane că deau ca nişte petale peste formele eigeneroase. În pă r, urma să -şi prindă nişte floricele, iar în bra ţ e avea să ţ ină un buchet compus din tuberoze, orhidee şifrezii. Ambele ei fiice acceptaser ă să participe la ceremonie. Jack le invit ă pe amâ ndouă la magazin, pentru a-şi alegenişte rochii, dar, evident, numai Jan r ă spunse acestei

invita ţ ii. În schimb, Louise îi promise lui Jack la telefon că înziua că să toriei se va comporta frumos. Asta, deşi se înfuriase



că el fusese cel care o sunase pentru a-i împă rt ăşi vestea.După pă rerea ei, ar fi trebuit s-o anunţ e Amanda. Era imposibil ca Louise să nu se enerveze dintr-un motiv saualtul.

În ziua că să toriei, Jack şi Amanda f ă cur ă o scurt ă plimbare pe plaja din Malibu, apoi ea se duse acasă , în Bel Air, pentru a-şi face toaleta împreună cu fiicele sale. Amâ ndouă acceptaser ă s-o ajute să se îmbrace. Amanda era nervoasă ca orice mireasă . Câ nd îşi puse rochia, mâ inile îitremurau. Chemase şi o coafeză , pentru a-i piept ă na pă rul,ca de obicei, într-un coc.

— Ar ăţ i bine, mamă . St â nd în spatele ei, Louise vorbea uit â ndu-se la imaginea reflectat ă de oglindă . Jan se dusese la parter pentru a se ocupa de flori.

— Îţ i mulţ umesc, spuse Amanda recunoscă toare, după care se întoarse cu fa ţ a spre ea. Nu eşti prea supă rat ă pemine, nu? întrebă , deşi, chiar dacă Louise s-ar fi opus, ea tot ar fi procedat a şa cum credea de cuviinţă .

— Nu, nu sunt supă rat ă . Dar continuu să -i simt lipsa tatei, chiar dacă , uneori, el ne-a stat ca un os în gâ t. Louise vorbise cu lacrimi în ochi. Deci, pâ nă la urmă , nu-şi iertasenumai mama, ci şi tat ă l.

— Şi eu îi simt lipsa, Lou. Amanda o îmbr ăţ işă pe fiica sa cea mare, ţ inâ nd-o lipit ă de piept un timp, apoi o îndepă rt ă uşor pentru a o privi. Era o fat ă dificilă , dar avea un suflet deaur. Pe de alt ă parte însă , Lou, îl iubesc pe Jack.

— E un om de treabă , recunoscu Louise. Totuşi, o clipă mai t â rziu, ochii i se întunecar ă din nou. Voia s-o întrebeceva pe mama sa. Ai fi f ă cut-o şi pentru mine, mamă ? Mă refer la copil… Mi l-ai fi dat dacă eu n-a ş fi fost în stare să concep vreunul? întrebarea aceasta o chinuise încă de câ ndaflase de ideea Amandei.

— Bineînţ eles că a ş fi f ă cut-o. A ş fi procedat la fel cu

oricare dintre voi. — Întotdeauna am avut impresia că o iubeşti mai mult pe



ea. Întotdeauna rela ţ iile dintre voi au fost mai deosebite, maistr â nse… înecat ă de un hohot de plâ ns, Louise t ă cu.

Amanda r ă mase surprinsă la auzul afirma ţ iilor ei. — Şi rela ţ iile pe care le-am avut cu tine au fost deosebite.

Amâ ndouă sunteţ i nişte fiinţ e cu totul aparte. Te iubesc şi petine, şi pe Jan. Evident că ţ i-a ş fi cedat copilul dacă ar fi fost cazul. Cum de poţ i crede că nu ţ i l-a ş fi dat?

— A fost o prostie din partea mea să gâ ndesc astfel. Câ ndam discutat cu Jerry despre chestia asta, mi-a confirmat şi elcă mi l-ai fi dat.

— Înseamnă că este mai deştept decâ t tine.

Apoi Louise f ă cu o afirma ţ ie şi mai surprinză toare: — Mă bucur că l-ai pă strat. Ori îţ i va prelungi tinereţ ea…ori te va înnebuni.

— Probabil că şi una, şi alta, spuse Amanda, r â zâ ndprintre lacrimi.

Exact în acel moment îşi f ă cu apariţ ia Jan. Amanda o maistr â nse o dat ă în bra ţ e pe Louise, schimbâ nd cu ea o privireconspirativ ă . Niciodat ă nu se simţ iser ă at â t de apropiate. Apoi Amanda se uit ă la amâ ndouă şi le întrebă dacă vor fială turi de ea atunci câ nd va da na ştere copilului.

— Nu cred că Jack va fi în stare să stea cu mine. La cursurile Lamaze, puţ in a lipsit să nu vomite.

Louise r â se. Invita ţ ia pă ru s-o flateze în cel mai înalt grad. — Şi Jerry s-a comportat la fel. Dar în momentul decisiv s-

a ţ inut tare. Poate că şi Jack va reuşi să stea ală turi de tine,

în sala de opera ţ ie. — Nu cred. Este de modă veche. Nu s-a obişnuit cu ideea

că poate asista la na şterea unui copil. — Bine, vom fi acolo, spuse Jan, luâ nd-o de bra ţ pe sora

sa. Amâ ndouă îi zâ mbeau Amandei. — Două sau trei să pt ă mâ ni mai sta ţ i liniştite. Dar să fiţ i

pregă tite atunci câ nd va veni momentul.

— Nu-ţ i face probleme, mamă , spuser ă fetele într-un glas. Tocmai atunci sosi limuzina şi fotograful. Fur ă câ t pe ce să



uite buchetul de flori al Amandei. Aceasta era at â t denervoasă , încâ t se agita de colo-colo, cu sufletul la gur ă . Dar ar ă ta minunat. Louise şi Jan o ajutar ă să se urce în ma şină ,r â zâ nd împreună cu ea de dificult ăţ ile pe care le ridica o

asemenea manevr ă pentru o mireasă at â t de voluminoasă .Câ nd ajunser ă la magazin, toate trei r ă maser ă mute de

admira ţ ie. Deasupra capetelor lor se afla un tavan realizat din orhidee, trandafiri şi lă cr ă mioare. Amanda nu mai v ă zuseniciodat ă ceva at â t de frumos. Florile erau, pur şi simplu,superbe. Iar câ nd se a şeză lâ ngă Jack, în fa ţ a magistratului,cu fiicele ei de o parte şi de alta, se simţ i, deodat ă , copleşit ă

de emoţ ie. Momentul acesta era la fel de important pentru ea ca şi cel în care se că să torise prima dat ă . Sau poate chiar mai important. Acum, fiind mai înţ eleapt ă , îşi dă dea seama câ t de norocoasă era că -l înt â lnise pe Jack. Formau opereche extrem de potrivit ă .

Magistratul îi declar ă soţ şi soţ ie. Toat ă familia f ă cufotografii şi bă u şampanie. Doar Amanda opt ă pentru o bă utur ă preparat ă din ghimbir. Două zeci de minute mait â rziu sosir ă invita ţ ii. Era un eveniment important.

Pâ nă la miezul nopţ ii nu plecase încă nimeni. Dar Amanda era at â t de obosit ă , încâ t Jack nu îndr ă zni s-o mai reţ ină acolo nicio clipă în plus. Ea îşi aruncă buchetul de flori de pescar ă . Gladdie fu cea care îl prinse. Ceva mai încolo, GeorgeChristy îşi nota numele celor prezenţ i. El era singurulcorespondent de presă invitat de Jack. Câ teva minute mai

t â rziu, Jack şi Amanda fugeau spre ma şină , pe sub petalelearuncate de personalul magazinului. Nu ar fi avut nevoie dema şină deoarece mergeau doar pâ nă la hotelul Bel Air, undeaveau să -şi petreacă urmă toarele două zile. Acesta se afla la o distanţă de două cvartale fa ţă de casa Amandei, dar ea abia a ştepta să ajungă acolo pentru a-şi schimba hainele. Deşiaceasta fusese cea mai fericit ă zi din via ţ a ei, se simţ ea

extenuat ă . Şi se vedea clar, după felul cum ar ă ta. În ma şină , Jack o luă pe după umeri. Insistase s-o ducă la Bel Air cu



Ferrari-ul să u, care era acum acoperit de o mulţ ime de baloane şi de panglici albe din satin. În plus, cineva scrisesepe el cu cremă de ras, cuvintele: „Proaspă t că să toriţ i”.

— Mă simt ca un puştan, spuse el radios, încâ ntat de

modul în care se desf ăşurase ceremonia. — Eu mă simt ca o bunică , îi replică Amanda, r â zâ nd. Ca o

bunică foarte grasă . V-a ţ i descurcat minunat. Mă refer la tineşi la Gladdie. Totul a fost perfect. Abia a ştept să v ă dfotografiile.

O dat ă ajunşi în camer ă , Jack îşi comandă o sticlă deşampanie, iar pentru Amanda ceru încă un pahar de bă utur ă

din ghimbir. Li se pusese la dispoziţ ie o gr ă madă întreagă decasete video. De îndat ă ce bă iatul de serviciu plecă , Jack îşiajut ă proaspă ta soţ ie să se dezbrace. Cu mişcă ri extrem degreoaie, av â nd pe ea doar chiloţ ii, dresul şi sutienul, Amanda se întinse apoi pe pat. O dureau şalele de câ teva ore, dar nu voise să -i spună lui Jack pentru a nu strica farmeculmomentului. Drept urmare, câ nd se întinse pe saltea, scoaseun suspin de fericire. Capul îi că zu pe muntele de pernuţ e dela că pă t â iul patului.

— Oh, Dumnezeule… parcă a ş fi murit şi a ş fi ajuns înrai… spuse, sur â zâ nd.

Jack o privi de sus. Era un bă rbat fericit. Nici nu-şi dorisealtceva. Trecutul nu mai conta.

— Să -ţ i aduc ceva? o întrebă el, scoţâ ndu-şi cravata. — O macara. Amanda zâ mbi cu gura pâ nă la urechi. Dacă

va trebui să merg la baie, n-o să fiu în stare să mă ridic deaici.

— Te duc eu, în spinare, se oferi Jack, galant. — Te-a ş strivi sub greutatea mea.După ce-şi aruncă costumul pe un scaun, Jack se întinse

lâ ngă ea. Iar acolo, bâ nd şampanie, gust ă din că pşunile şitrufele lă sate pe noptier ă de personalul hotelului.

— Ia o bombonică din asta, spuse, strecur â ndu-i una între buze. Amanda suspină mulţ umit ă . Apoi el se apucă să se





f ă tul începu s-o lovească . Te pomeneşti că mă a şteapt ă onoapte interminabilă , îşi spuse. Timpul care se scurse câ t st ă tu acolo nemişcat ă , str ă duindu-se să adoarmă , i se pă ru o veşnicie. O mai dureau şalele. Pe deasupra, acum, începuse

să simt ă o presiune stranie, de parcă f ă tul ar fi încercat să iasă . Apoi, pe nea şteptate, o înţ epă tur ă de la baza bazinuluiîi readuse în minte o experienţă din trecut. Intrase închinurile facerii. Iar acelea nu erau înţ epă turi, ci contracţ ii.

Iniţ ial, contracţ iile nu fur ă foarte puternice. În plus, după cum observ ă Amanda, ele se succedar ă la un interval de zeceminute. La ora trei diminea ţ a însă , intervalul se reduse la

cinci minute. Nu ştia dacă trebuia să -şi trezească soţ ul. Dar Jack o auzi câ nd se duse la baie. — Te simţ i bine? mormă i el somnoros, câ nd Amanda se

întoarse în pat. — Cred că nasc, murmur ă ea.El se ridică brusc în capul oaselor.

— Acum? Aici? îl sun pe medic. Şi, spunâ nd aceste cuvinte,

aprinse imediat lumina. Amâ ndoi

îşi str

â nser

ă involuntar pleoapele.

— Cred că , totuşi, este prea devreme. Dar, imediat după ceînchise gura, o durere puternică o f ă cu să scr âşnească dindinţ i şi să se zv â rcolească lâ ngă Jack. În mai puţ in de unminut însă , aceasta dispă ru de parcă nici n-ar fi existat.

— Eşti nebună ? Vrei să -l faci aici? să rind din pat, Jack îşipuse pantalonii. Amanda tocmai r â dea de el câ nd simţ idurerea pricinuit ă de urmă toarea contracţ ie. Acestea începuser ă să se producă din două în două minute.

— Nici mă car nu mi-am f ă cut bagajul, spuse ea gâ f â ind dedurere. Am vrut să petrec în hotelul acesta mă car o noapte.

— După ce na şti, îţ i jur că te readuc aici. Te readucoricâ nd doreşti. Dar acum mişcă -ţ i fundul din pat, dacă vreisă ajungem la medic înainte de a-l aduce pe lume aici.

— Câ nd ţ i-am vorbit de bagaj, m-am referit la faptul că nuam cu ce să mă îmbrac.



— Dar rochia pe care ai purtat-o în seara trecut ă ce are? — Nu mă pot prezenta la spital îmbr ă cat ă în rochia de

mireasă . A ş fi caraghioasă . — N-am să spun nimă nui că aceea este o rochie de

mireasă . Amanda, pentru numele lui Dumnezeu, îmbracă -te!… Ce faci?…

— Am contracţ ii, r ă spunse ea încleşt â ndu-şi dinţ ii. Amanda nici nu rostise bine aceste cuvinte câ nd Jack se

încovoie de durere. — Cred că şampania a fost otr ă vit ă . — Poate că şi tu ai intrat în chinurile facerii, spuse

Amanda câ nd durerile încetar ă . Sună -le pe Jan şi Louise,adă ugă apoi, dâ ndu-se jos din pat cu chiu, cu vai. Numai cuun efort supraomenesc reuşise să se ţ ină pe picioare.

— Chem o ambulanţă . — Nu vreau nicio ambulanţă . Urmă toarea contracţ ie o

surprinse pe jumă tate r â zâ nd, pe jumă tate plâ ngâ nd dedurere. Mă duci tu, cu ma şina.

— Nu pot. Sunt beat criţă . Nu vezi? — Nu. Din punctul meu de vedere, eşti în perfect ă stare.

Dar dacă refuzi, conduc eu. Nu te rog decâ t să le suni pefiicele mele.

— Nu le ştiu numerele de telefon. Amanda, dacă nu-ţ i puiafurisita aia de rochie de mireasă chiar în clipa asta, chempoliţ ia ca să te aresteze.

— Ar fi frumos, spuse Amanda. Dar cuvintele nu i se

auzir ă prea bine, deoarece, în timp ce vorbea, îşi tr ă seserochia peste cap. În schimb, câ nd încercă să se încalţ e,constat ă că picioarele îi erau mult prea umflate pentru a intra în pantofi. Va trebui să merg desculţă , spuse ea,realist ă .

— Pentru numele lui Dumnezeu… Amanda… te rog… Aruncâ ndu-i geamantanul pe pat, Jack se apucă să

cotrobă iască prin el. Şi, ca printr-un miracol, gă si o perechede papuci. Încalţă -te cu ei, zise.



— Ce-i cu voi, toţ i ăştia care lucra ţ i în comer ţ ? De ce nupot merge în picioarele goale?

— Ai fi ridicolă . Abia trecuse ora patru diminea ţ a câ nd ieşir ă din camer ă .

Dar urmă toarea contracţ ie fu at â t de dureroasă , încâ t Amanda se v ă zu nevoit ă să se sprijine de tocul uşii. V ă zâ nd-ocum se chinuieşte, Jack gemu. Câ teva clipe mai t â rziu îşicontinuau drumul, el susţ inâ nd-o, ea agăţâ ndu-se de talia lui. Se îndreptar ă încet spre intrarea principală a hotelului,deoarece Jack îşi parcase ma şina chiar în fa ţ a acestuia.Drumul li se pă ru nesf â r şit. În realitate, el dur ă ceva mai

mult de zece minute. Însă Amanda intrase în panică la gâ ndul că va da na ştere copilului înainte de a ajunge la Ferrari.

Ea fu cea care se a şeză pe scaunul şoferului. Iar de acolo,îşi întinse mâ na spre Jack, rugâ ndu-se ca acesta să nu-şi fiuitat cheile. Nu voia să mai înt â rzie nici mă car un minut.Dar, din fericire, cheile se aflau în buzunarul lui. După ce i ledă du Amandei, Jack se a şeză pe scaunul de lâ ngă ea. În timpce Ferrari-ul ieşea din parcare, f ă câ nd slalom printre celelaltema şini, Amanda îi dă du numă rul de telefon al lui Jan, şi-lrugă s-o sune.

— Să -i telefoneze ea lui Louise. Spune-le că ne înt â lnim la spital, pentru că a început travaliul. O să ajungem acolo încinci minute.

— Au să mă interneze amâ ndouă la geriatrie, crezâ nd că m-am senilizat.

— Linişteşte-te. N-o să păţ eşti nimic, spuse Amanda,zâ mbindu-i. La urmă toarea contracţ ie, ea fu nevoit ă să oprească ma şina pe partea dreapt ă a drumului, în afara carosabilului.

— Oh, Dumnezeule, ţ ipă Jack, ce faci? — Încerc să nu-ţ i lovesc ma şina din cauza durerilor,

r ă spunse Amanda cu o voce care pă rea a-i apar ţ ine maidegrabă fetei din Exorcistul, decâ t femeii care abia se



mă ritase cu el. Jack o privi îngrozit. — Ptiu, drace! Cred că eşti în faza de „tranziţ ie”! — Nu-mi spune mie în ce fază sunt. Taci şi sun-o pe fiica

mea.

— Asta-i… asta-i… asta-i exact ce ne-a zis monstrul de la spital… Ţ ii minte? Ne-a zis că te vei transforma, că vei începe

să te compor ţ i ca o str ă ină . Asta-i „tranziţ ia”!

Amanda nu-şi dă dea seama ce pornire era mai puternică – să r â dă sau să -l ucidă . Totuşi, r ă suflă uşurat ă câ nd îl v ă zusunâ nd-o pe Jan. Dar, la telefon, Jack spuse acela şi lucru:că Amanda se afla în „tranziţ ie”.

— Ce glumă e asta? întrebă Jan cu voce somnoroasă ,nedâ ndu-şi seama despre ce vorbea Jack. Era clar că acesta bă use prea mult la recepţ ia care urmase după oficierea că să toriei.

— Nu-mi arde de glume! ţ ipă el în receptor, de parcă ar fifost isteric. Amanda e pe punctul să nască . Suntem în drumspre spital. A ajuns, cum ţ i-am spus, în faza de „tranziţ ie”. S-

a transformatîntr-o str

ă ină . — Eşti sigur că eşti cu mama? întrebă Jan în bă taie de joc.

Jack era mai ză pă cit decâ t crezuse Amanda. — Pă i, poart ă rochia de nunt ă a mamei tale. Şi vrea s-o

suni pe Louise. Gr ă beşte-te! — Venim în zece minute! spuse Jan, după care închise

telefonul.În acel moment, roţ ile ma şinii scr âşnir ă . Amanda se oprise

pe aleea de acces a spitalului. Imediat, ea împinse portiera cu brutalitate şi îi aruncă o privire exasperat ă proaspă tului eisoţ .

— Parcheaz-o tu. Eu sunt ocupat ă . Şi n-o zgâ ria, pentru că altfel bă rbatul meu o să te ucidă .

— Foarte amuzant, doamnă . Habar n-am cine eşti, dar pari a fi foarte amuzant ă . Totuşi, adă ugă apoi adresâ ndu-se

unui portar de noapte, seamă nă pe undeva cu nevast ă -mea.Omul îşi clă tină capul compă timitor, ar ă t â ndu-i cu degetul



direcţ ia în care trebuia s-o ia pentru a parca ma şina. Elpresupunea că , la fel ca toţ i locuitorii din Los Angeles, şiaceştia doi se drogau.

Ajunsă în holul spitalului înaintea lui, Amanda se a şeză pe

un scaun cu rotile, spunâ ndu-le celor de la intrare numelemedicului să u. După cum înv ăţ ase la cursurile Lamaze,gâ f â ia şi r ă sufla ritmic. Contracţ iile deveneau tot maiinsuportabile.

— Ce faci? întrebă Jack, uit â ndu-se lung la ea. Apoi,amintindu-şi de lecţ iile la care participase, adă ugă : Mi-amuitat cronometrul. Dar sora medicală o împingea deja spre

lift, iar Amanda st ă tea ţ inâ ndu-se din r ă sputeri de bra ţ elescaunului. V ă zâ nd-o cum se crispează , Jack intr ă în alert ă .Micuţ a mea, te simţ i bine?… Adică …

— Nu se vede cum mă simt? Vocea abia i se mai auzea dincauza durerilor, dar, după felul cum vorbea, semă na ceva mai mult cu Amanda lui. Poate că , totuşi, nu se afla în faza de „tranziţ ie”.

— Se vede că suferi îngrozitor, spuse el cu sinceritate.Chiar mai r ă u decâ t at â t.

— Este mai r ă u. Mă simt de parcă a ş fi spintecat ă cu un

fer ă str ă u. — Ce s-o fi înt â mplat cu chestia aia care seamă nă cu buza

superioar ă ? — Mai ai r ă bdare. O să intru ceva mai t â rziu în faza aceea. — Abia a ştept.O duser ă într-o încă pere de la etajul al treilea, unde

Amanda îşi puse în locul rochiei un halat decolorat, de spital. Tot acolo, lui Jack i se dă du o bonet ă de plastic,asemă nă toare cu cele folosite la duş pentru protejarea pă rului, şi un fel de pijama verde.

— Astea pentru ce sunt? întrebă el, intr â nd în panică . — Pentru dumneavoastr ă , în cazul în care doriţ i să vedeţ i

cum vi se na şte copilul, r ă spunse sora scurt, după carechemă un medic t â nă r, aflat acolo la specializare.



Medicul apă ru în sala de na şteri două minute mai t â rziu,în timp ce Jack îşi schimba îmbr ă că mintea. Acesta îl anunţă că soţ ia sa avea o dilatare de opt centimetri, care se mă rea curapiditate. La sf â r şitul examină rii, ea ajunsese deja la nouă

centimetri. — Anestezia ţ i-mă , spuse Amanda, ţ inâ ndu-se str â ns cu

mâ inile de barele care se aflau de o parte şi de alta a patului.Sau da ţ i-mi nişte… morfină … Demerol… orice… da ţ i-miceva…

— Este prea t â rziu, doamnă Kingston, interveni sora pe unton liniştitor. Ar fi trebuit să veniţ i aici de câ nd s-a produs

dilatarea de şapte centimetri. — Am fost ocupat ă . Mă aflam la volanul afurisitei ma şini a soţ ului meu. Începuse să plâ ngă . Furioasă , îşi întoarsecapul, pentru a se uita la medic şi la sor ă . Vreţ i să -mispuneţ i că m-a ţ i fi anesteziat dacă veneam cu o jumă tate de

or ă mai devreme? Este numai vina ta, adă ugă apoi,adresâ ndu-i-se lui Jack pe un ton plâ ngă reţ , în momentul în

care acesta ieşi de la toalet

ă îmbr

ă cat ca un cadru medical. — Care-i vina mea? Oh, asta… îşi r ă spunse singur,

uit â ndu-se la pâ ntecele ei imens. Cred că , într-adev ă r, e vina mea. Apropo… – Jack se întoarse spre medic – dâ nsa nu estedoamna Kingston.

— Nu? Uimit, medicul ridică fişa. Aici scrie că este doamna Kingston.

— Este doamna Watson, îl corect ă Jack, care încă mai era ameţ it din cauza şampaniei bă ute la recepţ ie.

Amanda ştia că trebuiau să mai treacă vreo câ teva ore saupoate chiar câ teva zile înainte ca soţ ul ei să -şi recapetesobrietatea.

— Nu contează cine sunt. V ă rog să -l chema ţ i pe mediculmeu. Unde este?

— Aici, Amanda, se auzi o voce glacială , venit ă din pragul

uşii. — Bine. Vreau nişte calmante, dar oamenii aceştia refuză



să mi le dea.Medicul ei discut ă cu celă lalt medic, mai t â nă r. Peste

aproximativ un minut, Amanda îl v ă zu dâ nd aprobator dincap.

— Ce-ai zice de puţ ină morfină ? — Mi se pare perfect.Cei trei o conectar ă la un monitor, îi injectar ă morfina,

apoi o mai înţ epar ă o dat ă , pentru o perfuzie intravenoasă . Totul dur ă mai puţ in de cinci minute. Doar urmă rindu-i, Jack simţ i că i se face o grea ţă groaznică . Ca atare,a şezâ ndu-se pe un scaun, îşi închise ochii. Toat ă încă perea

se înv â rtea în jurul lui. — Haideţ i să -i dă m domnului Watson o cafea tare, spusemedicul Amandei.

Sora medicală îşi ridică o spr â nceană . — Să i-o administr ă m intravenos? — Bună idee. Toate cele trei cadre medicale din

componenţ a echipei chicotir ă . Jack îşi deschise un singur ochi pentru a se uita la ei. Atunci, observ ă că morfina îşif ă cuse efectul. Amanda tocmai avea o contracţ ie, dar se vedea clar că durerile se atenuaser ă .

— De ce faceţ i at â ta gă lă gie? se plâ nse Jack în momentulîn care intrar ă în sală Jan şi Louise.

— N-ar fi trebuit să vii aici, spuse Amanda, ameţ it ă ,uit â ndu-se spre Jan. Morfina o adormea.

— De ce, mamă ?

În timp ce Jan vorbea cu Amanda, mâ ngâ ind-o cudelicateţ e pe obraz şi ciufulindu-i dr ă gă stos pă rul, Louise seduse să ia punga cu ghea ţă pe care o avea în ma şină . În ce-opriveşte, ea nu-şi dorise nimic altceva în timpul travaliului.

— Pentru că n-o să mai vrei să faci copii. Este groaznic. Apoi închise ochii şi r ă mase o clipă pe gâ nduri. Dar merit ă efortul, adă ugă . Te iubesc, draga mea. În clipa în care şopti

aceste ultime cuvinte, Louise reveni în sala de na şteri cupunga cu ghea ţă . Şi pe tine te iubesc, Louise, spuse Amanda,



accept â nd cu recunoştinţă ghea ţ a adusă de fiica sa. Jack st ă tea tot în colţ , cu cea şca cu cafea în mâ nă .

La ora cinci diminea ţ a, câ nd veni din nou s-o vadă ,medicul hot ă r î s-o transfere în sala de na şteri. Însă , cum

efectul morfinei începuse să dispar ă , Amanda i se plâ nse: — Mă simt groaznic… de ce trebuie să suf ă r at â t? — Fiindcă o să dai na ştere unui copil, spuse Louise în

timp ce Jack se apropia de pat pentru a sta lâ ngă soţ ia lui.După aspect, proaspă tul soţ pă rea să fi revenit cu picioarelepe pă mâ nt.

— Ce faci, draga mea? întrebă el plin de compasiune.

— Mă simt groaznic. — După cum ar ăţ i, a ş paria că spui adev ă rul. Apoi Jack seuit ă supă rat la sor ă . Nu-i puteţ i da ceva? Pentru numele luiDumnezeu, de ce n-o adormiţ i?

— Pentru că urmează să nască un copil, nu să se supună unei opera ţ ii pe creier. De acum încolo trebuie să -şi adunetoate puterile ca să -l împingă afar ă .

— Nu vreau să -l împing. Nu suport să -l împing. Nu maisuport nimic! Morfina nu f ă cuse decâ t s-o ameţ ească .Continua însă să simt ă toate durerile.

— În cur â nd se va termina totul, spuse Jack în timp ce seîndrepta spre sala de na şteri, pe urmele patului cu rotile cucare era transportat ă Amanda. Nu înţ elegea cum de se lă saseprins într-o asemenea capcană . Nu voia să vadă ce se va înt â mpla, dar nici nu dorea s-o abandoneze pe soţ ia sa. Cele

două fiice ale ei se aflau chiar în spatele lui. Asistentele leoferir ă trei taburete, pe care le puser ă lâ ngă capul Amandei. Apoi o ridicar ă pe aceasta în poziţ ia semişezâ nd, a şezâ ndu-ipicioarele în nişte bride laterale, asemă nă toare scă rilor uneişei de că lă rie. În fa ţ a ei, într-un colţ , se afla un coş mic, dinplastic, deasupra că ruia fusese instalat un radiator. Astfel

încă lzit, coşul îl a ştepta pe noul nă scut. Brusc, Jack îşi dă du

seama că totul era câ t se poate de real. Avea loc uneveniment de o importanţă major ă . Nu veniser ă acolo doar ca



s-o vadă pe Amanda cum sufer ă .Dar, după un timp, începu să aibă din nou senza ţ ia că nu

se afla la spital decâ t pentru a asista la chinurile soţ iei sale. Trecuser ă două ore de câ nd aceasta se str ă duia să expulzeze

copilul, f ă r ă niciun rezultat. F ă tul era enorm. Cei din echipa medicală schimbar ă în şoapt ă câ teva cuvinte. Medicularuncă o privire spre ceas, apoi confirmă spusele unuia dintre interlocutorii să i, printr-o înclinare a capului.

— Îi mai dă m zece minute, zise el. Jack, care îşi simţ ea inima câ t un purice, îl auzi. — Asta ce înseamnă ?

— Copilul nu prea face niciun efort să iasă , îi explică medicul pe un ton calm. Iar Amanda este foarte obosit ă .Poate că va fi nevoie să -i dă m o mâ nă de ajutor.

— Ce fel de ajutor? Jack intr ă în panică . Nu a ştepta unr ă spuns la aceast ă întrebare fiindcă ştia prea bine ce fel deajutor voiau să -i dea. Doar v ă zuse filmul de la instructaj. Serefereau la cezariană . La opera ţ ia aceea care îi dă dusesenza ţ ia că femeia de pe ecran fusese t ă iat ă în două cu unfer ă str ă u. Câ nd se uit ă din nou la medic, chipul lui era înmă rmurit de spaimă . Chiar e necesar?

— Vom vedea. Poate că nu, dacă soţ ia ta va coopera. Amanda ar ă ta deplorabil. Plâ ngâ nd, ea se agăţă de mâ inilelui Jack. Ambele ei fiice pă reau îngrijorate. Dar Jack ar ă ta mai r ă u ca soţ ia lui. Cinci minute mai t â rziu, nu se constat ă nicio atenuare a situa ţ iei. St ă teau cu toţ ii în jurul Amandei,

a ştept â nd urmă toarea contracţ ie. Atunci se auzi alarma carepuse în alert ă cadrele medicale, umplâ nd toat ă încă perea cuzgomotele înă buşite ale activit ăţ ii lor febrile.

— Ce-i asta? Ce s-a înt â mplat? Jack intrase în panică , deşicontinua să -şi pă streze luciditatea.

— Este alarma monitorului la care e conectat f ă tul, Jack.

Ă la mic are probleme, spuse medicul, rezumâ ndu-se la

aceste explica ţ ii deoarece n-avea timp să stea la discuţ ii. Prinsală , instrucţ iunile pă reau că zboar ă în toate direcţ iile, de la



un cadru medical la altul. Anestezistul îi spuse ceva Amandei. Aceasta plâ ngea.

— Ce fel de probleme? Disperat, Jack voia să afle ce seînt â mplă , dar nimeni nu avea timp de el.

— Trebuie să pă r ă siţ i sala cu toţ ii, chiar în clipa asta,spuse medicul pe un ton ridicat, după care i se adresă anestezistului: Avem timp să -i facem o infiltra ţ ie locală încoloană , în zona lombar ă ?

— O să încerc.Din momentul acela, comenzile se înmulţ ir ă . Personalul se

gr ă bea, alerga, f ă cea din ce în ce mai mult zgomot. Z ă câ nd ca

un animal r ă nit, Amanda se întinse pentru a prinde mâ na lui Jack. Fiicele ei pă r ă siser ă deja sala, dar el nu se simţ ea înstare să le urmeze. N-o putea lă sa singur ă pe Amanda.

— Am participat la curs, spuse el f ă r ă să se adreseze cuiva anume. Am fost prezent la instructajul Lamaze şi am urmă rit filmul care prezenta o na ştere prin cezariană … Dar nimeninu-l auzi. Ochii tuturor erau a ţ intiţ i la monitor, în timp cemâ inile lor încercau f ă r ă succes să scoat ă copilul dinpâ ntecele Amandei.

Anestezia fusese f ă cut ă . Medicul a ţ inti asupra lui Jack oprivire hot ă r â t ă .

— A şază -te lâ ngă ea, îi ceru el.În fa ţ a Amandei fu a şezat un mic paravan pentru ca Jack

să nu poat ă vedea decâ t chipul soţ iei sale. El încercă să nu-lobserve pe anestezistul care pă rea că face o mie de lucruri

deodat ă şi nici pe cei care plimbau t ă vile cu instrumente prin jurul lui. Acum nu mai vedea decâ t chipul îngrozit al Amandei.

— Este în regulă , micuţ o, sunt aici. Totul se va sf â r şi cu bine. O să scoatem copilul într-un minut, spuse, rugâ ndu-seîn gâ nd să fie adev ă rat.

— E să nă tos? Copilul este să nă tos, Jack? Amanda vorbea

şi plâ ngea în acela şi timp. Dar n-o mai durea nimic. Nusimţ ea decâ t că era palpat ă şi apă sat ă . F ă r ă a-şi desprinde



privirile de pe chipul ei, Jack murmura cuvinte de dragoste. — Copilul este să nă tos, adă ugă el, sper â nd ca nici acesta

să nu fie un neadev ă r. Se ruga ca niciunul dintre ei să nupăţ ească nimic. Amanda trecuse prin prea multe încercă ri.

Dar opera ţ ia pă rea că se prelungeşte prea mult. Pică turile desudoare de pe fruntea lui se scurser ă pe pâ nza întinsă peste Amanda, lacrimile lui se amestecar ă cu lacrimile ei. După oserie nesf â r şit ă de ţă că nituri ale instrumentelor, luate de pet ă vi, apoi puse la loc, în încă pere se lă să o t ă cere adâ ncă . Amanda începu să plâ ngă şi mai tare. Parcă ar fi presimţ it că avea să se înt â mple ceva îngrozitor. Jack nu fu în stare decâ t

s-o să rute şi să -i spună cuvinte de dragoste. Oare dacă murea copilul, ar mai fi fost la fel de curtenitor cu ea? Dinpă cate, era convins de contrariu, indiferent ce eforturi ar fif ă cut. Dar în timp ce o privea, sper â nd că fiul lor va tr ă i,amâ ndoi auzir ă pe nea şteptate un ţ ipă t slab, care pă ru că umple întreaga încă pere. Surprinsă , Amanda f ă cu ochii mari.

— Este să nă tos? Deşi era complet epuizat ă , voia să ştiecum se simte copilul. Medicul se gr ă bi să -i r ă spundă .

— Este perfect să nă tos.După ce-i t ă iar ă cordonul ombilical, asistentele puser ă

pruncul pe un câ ntar. Jack se duse să -şi vadă fiul. Avea aproape patru kilograme şi jumă tate! Trebuise să se zbat ă îndelung pâ nă să vină pe lume. Ochii îi erau alba ştri şi mari,ca ai Amandei. Pă rea uluit, de parcă s-ar fi mirat că ajunseseat â t de repede printre ei. Şi, într-adev ă r, se nă scuse cu

aproape trei să pt ă mâ ni înainte de soroc. Asistentele îl şterser ă , apoi îl înf ăşurar ă într-un pled şi-l

a şezar ă lâ ngă mama lui. Dar Amanda nu-l putea ţ ine,deoarece bra ţ ele îi erau încă prinse cu nişte cureluşe depă r ţ ile laterale ale patului. A şa că -l ţ inu Jack. Cu lacrimi înochi, el o urmă ri pe Amanda cum îşi priveşte fiul pentruprima dat ă şi cum îşi lipeşte obrazul de el. Nimic nu-l

înduioşa mai mult decâ t aceast ă femeie, pe care ajunsese s-oiubească din tot sufletul, şi acest prunc pe care niciunul



dintre ei nu se a şteptase să -l aibă . Bă ieţ elul era un vis careabia începea să prindă forme, o mare speranţă pentru viitor,un cadou nesperat, venit parcă din cer. Uit â ndu-se la ei, Jack avu brusc senza ţ ia că e un om t â nă r. Era o

transformare miraculoasă , care se datora exclusiv acestuicopil. Parcă deschisese o fereastr ă , lă sâ nd razele soarelui să -ilumineze via ţ a.

— Este at â t de frumos… murmur ă Amanda, ridicâ ndu-şiprivirile spre Jack. Seamă nă cu tine.

— Ba sper să nu-mi semene, spuse el cu lacrimile şiroindpe obraji, după care se aplecă pentru a o să ruta. Îţ i

mulţ umesc, adă ugă . Îţ i mulţ umesc că n-ai renunţ at la el… că l-ai dorit, deşi eu, iniţ ial, m-am opus at â t de categoric. — Te iubesc, spuse ea cu voce somnoroasă . Era ora opt

diminea ţ a. Pruncul lor împlinise „v â rsta” de zece minute. — Şi eu te iubesc, zise Jack, privind-o cum doarme.Copilul fu dus în încă perea în care erau ţ inuţ i toţ i nou-

nă scuţ ii. Medicul şi asistentele se ocupar ă în continuare de Amanda, desă v â r şind intervenţ ia chirurgicală . Jack r ă masepe loc. St ă tu mult timp privindu-şi soţ ia, pâ nă câ nd, în celedin urmă , aceasta fu dusă cu patul pe rotile pâ nă în sala dereanimare. Iar câ nd, adormit ă fiind, fu mutat ă într-o rezerv ă , Jack continuă să stea ală turi de ea.

Fiicele Amandei îl a şteptau zâ mbitoare, ală turi de Paul,care apă ruse între timp. Aflaser ă cu toţ ii vestea cea mare.

— Felicit ă ri! Louise fu aceea care rosti prima acest cuv â nt.

Şi de ast ă dat ă îi adresase urarea din tot sufletul.

SFÂRŞIT



Cuprins

1.............................................................................................................................3

2...........................................................................................................................25

3...........................................................................................................................36

4...........................................................................................................................50

5...........................................................................................................................65

6...........................................................................................................................73

Date post:	07-Aug-2018
Category:	Documents
Upload:	began-mariana
View:	212 times
Download:	0 times

Danielle_Steel_-_Surpriza_v_1.pdf

Documents