C OBSERVATOR ULTURAL www.observatorcultural.ro anul XII serie nou` nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011 24 pagini 4 lei s`pt`m\nal de informa]ie [i analiz` cultural` C Filmfest München 2011 Dali: Geniu, Rege [i Bufon al Secolului Fragment dintr-o conferin]` sus]inut` de Radu Varia la Academia Romån` Norman Manea Paul Bailey Leon Botstein Daniel Cristea-Enache Luca Formenton Reginald Gibbons Carmen Mu[at Philip Roth Bogdan-Alexandru St`nescu Corina {uteu Lea Wakeman
Dali: Geniu, Rege [i Bufon al SecoluluiFragment dintr-o conferin]` sus]inut` de Radu Varia la Academia Romån`
Norman Manea
Paul Bailey
Leon Botstein
DanielCristea-Enache
Luca Formenton
Reginald Gibbons
Carmen Mu[at
Philip Roth
Bogdan-AlexandruSt`nescu
Corina {uteu
Lea Wakeman
Manea tr`ie[te [i scrie în exil de dou` decenii.Aspectul cel mai dificil al acestui nou exil – elînsu[i înscris în experien]a mai vast` a exilu-
lui istoric tr`it de poporul s`u [i în aceea, înc` [i maivast`, a exilului metafizic reprezentat de existen]auman` – a fost, probabil, cel lingvistic: pentru c`Manea continu` s` scrie în române[te. În Întoarcereahuliganului, problema limbii revine obsedant. Unadintre metaforele memorabile ale acestei limbi-în-exil(limba c`r]ilor pe care le-a scris [i continu` s` le scrie)este „casa melcului“ – titlul dat unui capitol [i, toto-dat`, unui volum anterior de interviuri ap`rut în Ro-mânia, în 1999 (Casa melcului). „Dar dac` nu locuiescîntr-o ]ar`, ci într-o limb`?“, le-a r`spuns Manea,cumva evaziv, cumva obraznic, rudelor care îl îndem-nau s` nu se mai întoarc` în ]ar` cu prilejul primei salec`l`torii în „lumea liber`“, cu vreo zece ani înainte de afi luat hot`rîrea de a se autoexila. Pe vremea aceea,limba înc` p`rea s`-l lege de un loc. Cît timp a tr`it înRomânia, a fi scriitor a însemnat pentru el împlinireaunei n`zuin]e spre „altceva“, spre „casa pe care doarCartea mi-o promitea. Exil, boal` salvatoare? Undu-te-vino spre [i dinspre mine însumi [...]. G`sisem,iat`, în cele din urm`, adev`ratul domiciliu. Limba pro-mite nu doar rena[terea, ci [i legitimarea, realacet`]enie [i reala apartenen]`.“ Dar dac` e adev`rat c`„exilul începe de îndat` ce ne na[tem“, a[a cum noteaz`Manea cu o ironie ambigu`, casa nu poate fi echivalat`cu un anumit teritoriu. Adev`ratul domiciliu – careeste, în acela[i timp, [i o }ar` a F`g`duin]ei – trebuieîntotdeauna construit [i reconstruit, [i cum altfel decîtprin limbaj? Cînd, în cele din urm`, decide s`-[ip`r`seasc` patria (geografic`), „nu-mi r`mînea decît s`-mi iau limba, casa, cu mine. Casa melcului“ (ibid.).
Emil Cioran vorbea în tinere]e, în flamboaiantul s`umanifest na]ionalist, Schimbarea la fa]` a României(1936), despre „tragedia culturilor mici“. El spera c` Ro-mânia, c`reia i-ar fi dorit destinul politic al Fran]ei [ipopula]ia Chinei, ar fi putut, cel pu]in, s` dezvolte o„cultur` intermediar`“, exercitînd o hegemonie în zonaBalcanilor [i traducînd astfel o superioritate demogra-fic` într-o domina]ie propriu-zis`: o speran]` van` [i,retrospectiv, ridicol`. Cu toate acestea, dac` privimlumea cultural` din perspectiva competitivit`]ii, a lup-tei pentru recunoa[tere interna]ional`, no]iunea de„tragedie a culturilor mici“ nu e lipsit` de un sîmburede adev`r. Recent, o cercet`toare francez` de o orien-tare opus` celei a tîn`rului Cioran vorbea, poate chiarcu mai mult` dreptate, despre „tragedia autorilor
tradu[i“, referindu-se la scriitorii care se exprim` înlimbi de mic` circula]ie. Dar însu[i faptul de a fi tra-dus nu este [i un indubitabil succes? „Tragedia culturi-lor mici“ nu este, în anumite cazuri, chiar atît de tra-gic`. La fel de adev`rat este îns` c` a scrie într-o limb`de mic` circula]ie interna]ional`, atunci cînd tr`ie[ti înexil, este un serios inconvenient. Este meritul luiManea de a trata problema „limbii pribegi“ sau, a[acum o mai nume[te uneori, a „limbii nocturne“ cu gra-vitatea ce caracterizeaz` scrisul s`u, dar [i, pe alocuri,cu o not` de ironie [i autoironie juc`u[`.
Un bun exemplu de astfel de ironie poate fi g`sit încapitolul din Întoarcerea huliganului intitulat „CasaFiin]ei“. Limba ca o „Cas` a Fiin]ei“ este, desigur, o alu-zie mali]ioas` la Heidegger, la opinia sa despre elin` [igerman` ca singurele limbi capabile de a da expresieFiin]ei autentice. Cititorul este invitat s` ia parte la unjoc al imagina]iei declan[at de mesajul scris de o prie-ten` a autorului pe dosul unei vederi: „Î]i doresc caîntr-o diminea]` s` ne trezim cu to]ii vorbind, citind [iscriind române[te. {i ca româna s` fie declarat` limbana]ional` american` (cu o lume comi]înd lucrurile ciu-date de ast`zi, nu exist` nici un motiv ca a[a ceva s`NU se întîmple)“. Tonul este de o cald`, prieteneasc`tachin`rie [i întregul capitol, care este o amplificaremetaforic-literal` a acestui mesaj, trebuie citit înaceea[i cheie, ca un mic eseu personal, gra]ios-absurd,parte serios, parte autoironic, parte poetic [i fantezist– gen pentru care Manea dovede[te o înclina]ie natu-ral`. Asta îl ajut` s` aduc` la lumin`, între altele,ve[nicele frustr`ri pricinuite de c`utarea unui tradu-c`tor de limba englez` suficient de bun pentru textelescrise în „limba pribeag`“, în limba pe care o poart` cusine ca melcul casa. S` fii un scriitor de limb` român`în exil î[i are partea sa obiectiv` de ironie – înc` unadintre „micile ironii ale vie]ii“, cum spunea ThomasHardy –, iar Manea trateaz` aceast` problem` într-o di-versitate de tonuri [i moduri, de la autointerogareaexasperat` la resemnarea poetic`. Identitatea lingvis-tic` – distinct` de celelalte identit`]i ale sale, în primulrînd de cea evreiasc` – este, în acela[i timp, cea mai cu-prinz`toare [i cea mai constrîng`toare. Dar constrîn-gerea, Manea o [tie foarte bine, poate fi o surs` a crea-tivit`]ii.
Fragment din eseul Reflec]ii despre ÎÎnnttooaarrcceerreeaa hhuullii--ggaannuulluuii, publicat ca prefa]` la edi]ia a II-a a romanuluiÎntoarcerea huliganului, Editura Polirom, 2006
�
LA ZI
OBSERVATORCULTURAL 3nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
POLITIC
Bedros HORASANGIAN, Cuscra lui Borbély [i premiul lui
Putin � 4
ACTUALITATE
Doina IOANID, Acolo unde discursurile nu au putere � 5
EVENIMENT/NORMAN MANEA LA 75 DE ANI
Philip ROTH, Prietenia mea cu Norman � 6
Lea WAKEMAN, Vocea lui Norman Manea; Leon
BOTSTEIN, Un mare scriitor; Luca FORMENTON, Refugiul
magic � 7
Reginald GIBBONS, Imagina]ia lui Norman Manea � 8
Paul BAILEY, Ce m-a înv`]at Norman Manea despre
România � 9
Corina {UTEU, Cu Norman Manea, despre literatur` [i nu
numai; Norman MANEA, Himerele literaturii � 10
Bogdan-Alexandru ST~NESCU, Vizuina – personajele lui
Norman Manea, de la trickster la titan; Vizuina \n presa
francez` � 11
Daniel CRISTEA-ENACHE, Limba interiorit`]ii (I) � 12
CCoonnssuullttaann]]`̀ jjuurriiddiicc`̀: Mu[at&Asocia]iiTTiippaarr: FED, Grupul Drago Print, Bucure[tiCCoonnssiilliiuull ccoonnssuullttaattiivv: Sorin Alexandrescu, Paul Cornea, Caius Dobrescu, Mihaela Anghelescu Irimia, Liviu Papadima.
Adresa redac]iei: OObbsseerrvvaattoorr ccuullttuurraall, str. Her`str`u nr. 13, sector 1, Bucure[tiCod po[tal: 011981Telefon: 021-230.84.44; Fax: 021-230.85.81E-mail: [email protected] 1454-9883
Abonamentele se fac la sediul redac]iei,str. Her`str`u nr. 13, sector 1, Bucure[ti, prinmandat po[tal pe numele Anei-Maria Al-Ghafrisau \n contul RO96RZBR0000060010819888 \n lei,deschis la Banca: Raiffeisen Bank – S.M.B.Institu]iile bugetare pot achita abonamentele \ncontul din trezorerie: RO23TREZ7015069XXX006091Trezoreria sector 1, Bucure[tiPre]urile la abonamente sînt urm`toarele:3 luni – 50 lei; 6 luni – 96 lei; 12 luni – 195 lei.
Abonamentele pentru str`in`tate se fac achitîndcostul la redac]ie sau prin virament în conturileSC Observator cultural SA:RO63RZBR0000060010819900 \n EUR;RO25RZBR0000060010819905 \n USD, deschisela Banca: Raiffeisen Bank – S.M.B.Costul în valut` al abonamentului include[i taxele po[tale:40 EUR – un trim.; 60 EUR – sem.; 118 EUR – un an.
Dup` achitarea abonamentului, a[tept`m prin faxsau e-mail adresa dvs de expedi]ie pentru a v` puteatrimite revista.
ULTURALC OBSERVATOR
EVENIMENT
OBSERVATORCULTURAL6nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
Norman Manea la 75 de ani
Nu m-am gîndit, cînd am plecatla New York, la invita]ia ICRNY, c`un colocviu consacrat anivers`riiunui scriitor român poate adunalaolalt` un num`r atît de mare depersonalit`]i care, în pofidarenumelui [i a num`rului operelorpublicate de-a lungul timpului, nuvin acolo pentru a se pune învaloare, ci pentru a vorbi despreopera unui prozator care,întîmpl`tor sau nu, le este [i unmare prieten. Pentru c`, dincolo dedimenisunea analitic` ainterven]iilor din cele dou` zile alecolocviului, dincolo de subtilitatea[i densitatea observa]iilor critice,întîlnirea de la New York – prefa]at`de o excursie de o zi în împ`r`]ia dela Bard College – a fost, în primulrînd, un elogiu adus prieteniei. Iarpentru mica delega]ie din România,evenimentul de la New York aconstituit unul din acele rareprilejuri în care nu te sim]i jenat s`spui c` e[ti român. Simpla enumerare aparticipan]ilor, în ordine alfabetic`, spune multeatît despre organizatori, cît [i, mai ales, despre celaniversat, Norman Manea, s`rb`torit la cei 75 deani împlini]i pe 19 iulie, de Bard College [i deICRNY. Au fost acolo, a[adar, invita]i de Corina{uteu [i de Leon Botstein, pre[edintele ColegiuluiBard din 1975, Paul BBaaiilleeyy, scriitor, eseist [irealizator de programe radio din Marea Britanie,Robert BBooyyeerrss, editor al trimestrialului Salmagundi,director al The New York State Summer Writers
Institute, autor a nou` c`r]i, colaborator la Harper’s[i la The New Republic, Jonathan Brent, profesor laBard College, director executiv la YIVO Institute forJewish Research, cercet`tor [i colaborator frecvental unor publica]ii precum Chicago Tribune, NewRepublic, New York Times, American Scholar etc.,Joseph CCuuoommoo, director al Queens College EveningReadings, CUNY, Luca FFoorrmmeennttoonn, pre[edinte alediturii Il Saggiatore din Milano, profesor laUniversitatea Sapienza din Roma, ReginaldGGiibbbboonnss, scriitor, traduc`tor [i editor, profesor la
Northwestern University, EdwardHirsch, poet, prozator [i editor,Edward KKaanntteerriiaann, lector înfilosofie la Jesus College, Oxford,Silviu LLuuppeessccuu, directorul EdituriiPolirom, Valerie MMiilleess, directoreditorial al Duomo Ediciones dinBarcelona, co-director al edi]ieispaniole a revistei Granta,colaborator la La Vanguardia, TheParis Review, Granta, ABCD, MariaNNaaddoottttii, jurnalist, eseist,consultant editorial [i traduc`tor,autoare a mai multor c`r]i ap`ruteîn Italia [i în Statele Unite,Francine PPrroossee, prozatoare [ieseist`, fost` pre[edinte a PENAmerican Center [i Bogdan-Alexandru SStt`̀nneessccuu, critic literar [idirector editorial al editurii Polirom.În public, printre colegii de la Bard,universitari de la ColumbiaUniversity, jurnali[ti [i cititori, s-auaflat romancierul Philip Roth [i LeaWakeman, traduc`toarea lui
Norman Manea în limba chinez`.Public`m în num`rul nostru din aceast`
s`pt`mîn` doar cîteva dintre interven]iile din cadrulcolocviului, al`turi de trei scurte dialoguri cu PhilipRoth, Lea Wakeman [i Luca Formenton.
Din p`cate, nu pot fi reproduse nici atmosfera [inici dialogurile pline de o sclipitoare ironie [i despirit. Dar ceva din bucuria [i firescul acelor zilesper c` poate fi recuperat din lectura paginilor ceurmeaz`. ((CCaarrmmeenn MMUU{{AATT))
Cu Philip Roth am stat de vorb` \n aparta-mentul Corinei {uteu din Upper East Side.Prietenos, degajat, prozatorul american a ac-ceptat s` vorbeasc` despre prietenia sa cuNorman Manea. A refuzat, \n schimb, s` vor-beasc` despre el \nsu[i [i despre opera lui. „Eseara lui Norman“, a spus. „Despre mine, cualt` ocazie.“
Norman [i Cella locuiau la Berlin, dup`ce p`r`siser` România, [i am primit o scri-soare de la o femeie din Berlin, pe care ocuno[team, [i care îmi scria despre un scrii-tor numit Norman Manea. M` întreba dac`nu l-a[ putea ajuta. Am început, Norman [icu mine, s` ne scriem scrisori [i i-am spusc`, dac` va veni în America, s` m` caute, s`st`m [i s` discut`m. Apoi, un an sau doimai tîrziu, cînd Norman era la Washingtoncu o burs` Fullbright, m-a contactat [i avenit la New York s` m` întîlneasc`. Pe vre-mea aceea, engleza lui era foarte precar`,dar ne-am pl`cut unul pe cel`lalt instanta-neu. L-am luat la o plimbare în Upper West-side New York [i i-am spus c` ar trebui s`tr`iasc` aici. Locuia la Paris atunci [i se gîn-dea s` se reîntoarc` în Europa. I-am spusc` ar avea mult mai multe [anse s`reu[easc` aici decît în Fran]a: mai multegranturi, mai multe oportunit`]i de a preda.A[a c` el [i Cella au hot`rît s` r`mîn` laNew York, s-au mutat de la Washington laNew York [i a[a a început prietenia noastr`.Îmi amintesc cum ne plimbam în c`utareaunui apartament. I-am ajutat s` aleag`unul [i apoi am început s` ne vedem în modregulat. L-am contactat pe Leon Botstein, laBard, i-am povestit despre Norman [i i-amsugerat c` ar trebui s`-l angajeze – ceea ce
Leon a [i f`cut. Mai tîrziu l-am nominalizatpe Norman pentru un grant McArthur, pecare ulterior l-a [i primit. În decurs de doi-trei ani, Norman era deja stabilit aici: aveao slujb`, avea bani [i începuse s` cunoasc`din ce în ce mai mul]i oameni.
Cred c` rîsul. Rîdem foarte mult îm-preun`. Rîsul ne leag`, sim]ul comediei, iro-
nia, burlescul, farsa, apetitul pentru glume.Sîntem amîndoi „ironi[ti“ [i ne place s` rîdemîmpreun`, [i cu cît engleza lui s-a îmbun`t`]it,cu atît mai minunat a fost.
Cred c` e adev`rat. Problema mea e c`n-am citit toate c`r]ile lui Norman, ci doar peacelea traduse în limba englez`. Umorul luie evident, în plan literar [i social. Asta ne-aajutat s` devenim foarte buni prieteni, s` nesprijinim reciproc ori de cîte ori a fost nevoie.Eu [tiu c` pot avea încredere în Norman [i c`pot apela la el cînd am nevoie de un prieten,iar el [tie c` poate face acela[i lucru în ceeace m` prive[te.
Cred c` diferen]a în privin]a back-ground-ului cultural e una benefic`. Nu sîn-tem competitori, nu sîntem rivali. Normanare lumea lui, iar eu o am pe a mea. A[a c`nu exist` rivalitatea care ar putea ap`reaîntre scriitorii americani. Dar trebuie s`spun c` exist` oameni minuna]i [i în rîndulcolegilor mei americani. Invidia [i rivalitateanu sînt frecvente, poate vi se pare ceva mi-raculos [i, totu[i, este foarte adev`rat. Înlumea literar` american`, exist` mult` gene-rozitate.
Mi-e greu s` r`spund la o astfel de între-bare, pentru c` nu mi-am pus niciodat` înmod con[tient aceast` problem`. Sînt unscriitor foarte pragmatic, care ascult` devoin]a c`r]ii. Cartea pe care o scriu „m`educ`“, de la o pagin` la alta. Cartea e ceacare î[i impune voin]a.
MMuull]]uummeesscc ffooaarrttee mmuulltt..
�
Prietenia mea cu NormanInterviu cu Philip ROTH
Norman Manea, Carmen Mu[at [i Philip Roth, la New York
Pe Norman l-am cunoscut în 2005, laBerlin, la Academia American` din Berlin,unde Norman avea o burs`, ca [i fostul meuso], iar eu [i Cella ne aflam acolo în calitatede so]ii. Locuiam la acela[i etaj [i ne întîl-neam frecvent, aveam nenum`rate posibilit`]ide a ne petrece timpul împreun`. Sfîr[iturilede s`pt`mîn` erau un prilej de a ne întîlni [ide a discuta îndelung, fie în apartamentulnostru, fie în cel al so]ilor Manea. A[a a înce-put prietenia noastr`. Mi-a pl`cut de la bunînceput nuvela Octombrie, ora opt. Sînt criticliterar [i am citit mult` proz` scurt` [i multeromane. Am întîlnit mul]i scriitori, în timpulacelui semestru petrecut la Berlin. NormanManea era înc` un prozator întîlnit acolo. A[ac` am luat o carte de-a lui [i am început s` ocitesc. Am fost fascinat` de profunzimea [i dedensitatea frazelor.
exact titlul, Puloverul (The Sweater).Nara]iunea era extraordinar` [i mi-am spus„aici e vorba de un mare autor!“, cu un extra-ordinar sim] al istoriei [i al nara]iunii. Nor-man d` dovad` de o rar` m`iestrie artistic`în modul în care construie[te spa]iul [i tim-pul în Puloverul. E o povestire în care mamaapare de nic`ieri, cu un pulover pentru copi-lul aflat în lag`r. Dar povestea puloveruluipoate fi plasat` oriunde [i în orice timp – e opoveste de r`zboi, o poveste dintr-un lag`r deconcentrare, dar, pe de alt` parte, exist` o
umanitate extraordinar` acolo, e vorba, înfond, despre condi]ia uman`, despre dispe-rare [i via]`. Norman [tie s` transforme, prinintermediul nara]iunii, un episod personal,într-o situa]ie cu valoare universal uman`. Enevoie de art`, de mult` art` [i de maturitateartistic` pentru a face asta. C`r]ile lui Nor-man, odat` citite, nu se pot uita.
Exact. Ne aduc aminte c` obi[nuiam s`tr`im cu idei [i pentru idei, nu eram fura]i destr`lucirea lumii materiale, care exercit` oatît de mare atrac]ie asupra lumii contempo-rane. Dragostea, pasiunea, compasiunea,sentimentul prieteniei, profunda umanitate– toate acestea sînt valori ce se reg`sesc dinplin în opera lui Norman. Teme precum Ho-locaustul, suferin]a evreilor, exilul, alienareaar putea fi foarte u[or cli[ee. Nu îns` [i înc`r]ile lui Norman, care vorbesc despre ceeace e esen]ial în condi]ia uman`. În plus, Nor-man abordeaz` problematica foarte complex`a con[tiin]ei umane [i are curajul de a vorbiîmpotriva curentului, de a evita situa]iile tipHollywood. A[a c` m-am hot`rît s`-l traduc,gîndindu-m` c` \n China este nevoie de voceaunui scriitor ca Norman [i trebuie s` se [tie
c` cineva care vine dintr-o dictatur` comu-nist` poate s` scrie în acest mod.
A fost un succes. La început, cînd le-amvorbit despre inten]ia mea de a-l traduce peacest autor român unor editori, m-au privitcu neîncredere, nu p`reau prea convin[i. Amînceput s` caut fonduri pentru traducere [ipentru publicare, apoi mi-am pus [i proble-ma cenzurii – foarte prezent` în China.
CCuumm aa]]ii rreezzoollvvaatt pprroobblleemmaa cceennzzuurriiii??Cînd apelezi la o editur` de stat, care are
avantajul unei difuz`ri mai largi, problemacenzurii e mai acut`. Cartea lui Norman aap`rut într-un moment în care oamenii ce-reau reforme economice, [i, ca urmare aacestei st`ri de fapt, guvernul a intensificatcenzura. A[a c` am apelat la un editor parti-cular, un antreprenor, care [i-a asumat mi-siunea de a-l publica pe Norman Manea, in-diferent de tiraj. Am semnat contractul [i avrut s`-l [i cunoasc` pe Norman. Am zburatîmpreun` la New York [i a fost foarte impre-sionat. Nimic din înf`]i[area lui Norman nutr`deaz` extraordinara m`re]ie a scriitorului,dar de îndat` ce începe s` vorbeasc` te cuce-re[te prin naturale]e, c`ldur`, modestie [i
printr-o inteligen]` acut`. Am tradus Întoar-cerea huliganului foarte repede, de[i aveam omul]ime de probleme personale, multe cur-suri, iar so]ul meu era foarte bolnav, dar amacceptat provocarea editorului [i am începuts` traduc.
CCîîtt ddee ddiiffiicciill ee ss`̀ ttrraadduuccii ddiinn cc`̀rr]]iillee lluuiiNNoorrmmaann MMaanneeaa??
Nu foarte dificil. Eu am tradus din edi]iileap`rute în limba italian`, mai apropiat` casonoritate de limba român`, pe care nu o cu-nosc. Am folosit traducerile ap`rute în limbaitalian` [i am început s` lucrez într-un ritmfoarte alert. So]ul meu era extrem de bolnav[i, în acela[i timp, trebuia s` m` ocup [i deel, dar n-am vrut s` renun] la traducere.{tiam ce mult înseamn` pentru China publi-carea unei c`r]i semnate de un important di-sident din regimul comunist. Discutam cuNorman în tot acest timp, care cuno[teasitua]ia so]ului meu [i a fost al`turi de mine.Eu sînt o persoan` foarte dedicat` munciimele [i n-am vrut s` renun] la asta, a fost unmod de a r`mîne la suprafa]`. Dar Normanmi-a spus c` nu-mi poate cere s` continui s`lucrez în acele condi]ii, a vorbit [i cu edito-rul, iar cea de-a doua parte a c`r]ii a fost tra-dus` de altcineva. Cartea a ap`rut [i a fostfoarte bine primit` de public [i, mai ales, decei care conteaz` în lumea cultural` dinChina. A stîrnit dezbateri, a fost discutat` înuniversit`]i [i pe diferite site-uri. Din pricinacenzurii, tirajul a fost unul limitat, dar sufi-cient cît s` ajung` la cei ce conteaz`.
�
OBSERVATORCULTURAL 7nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
Eu l-am cunoscut personal pe Norman. Îicitisem deja, publicate în limba italian`, cîtevapovestiri din Fericirea obligatorie, careap`ruser` în limba italian` la Editura Feltri-nelli [i eram foarte curios s`-l cunosc pe celcare le scrisese. Feltrinelli a organizat o lansa-re a c`r]ii la una dintre libr`riile sale, iar MariaNadotti, o bun` prieten`, mi-a spus c` Normanva fi acolo [i s-a oferit s` ne fac` cuno[tin]`.Îmi pl`cuse teribil cartea [i doream s`-l întîl-nesc pe autor. Se poate spune c` pe autor [iopera sa i-am îndr`git aproape simultan. Ampurtat o lung` conversa]ie atunci, iar el mi-adat edi]ia american` a volumului Despre clov-ni [i mi-a spus c` nu avea contract cu Feltri-nelli pentru eseuri, doar pentru operele defic]iune. Am luat cartea, am citit-o [i am fostuimit de profunzimea [i de acuitatea acelor pa-gini. Dup` cîteva zile, i-am trimis un fax la NewYork, în care-i scriam: „Drag` domnule Manea,am citit cartea dvs [i sînt fascinat, a[ vrea s` opublic!“ Norman s-a bucurat [i mi-a f`cutcuno[tin]` cu Marco Cugno, traduc`torul s`u,care a lucrat cu Il Saggiatore de atunci. Aceas-ta a fost prima carte ap`rut` la Il Saggiatore,apoi am vrut s` public [i alte c`r]i, dar [tiamc` Norman avea contract cu Baldini, pentru Pli-
cul negru – e o poveste lung`, cu o traducere di-ficil`, care a ap`rut [i nu a beneficiat de nici opromovare, iar cartea s-a pierdut. A[a c` i-amspus: „Norman, ai f`cut o gre[eal`“, iar el mi-a dat dreptate. Am decis s` cump`r drepturilede autor de la Feltrinelli, pentru Fericirea obli-gatorie, [i am început s` public`m, una cîteuna, c`r]ile lui Norman. Pîn` acum am publi-cat [ase, toate traduse de Marco Cugno. În pri-vin]a ultimei c`r]i, Vizuina, au existat discu]iilegate de traducerea titlului. Ne-am gînditini]ial la bunker, pe care l-am abandonat repe-de, apoi, comparînd cu varianta francez`, la ta-nière, am constatat c` termenul italian, la tana,nu merge deloc. În italian`, tana înseamn`strict locul unde se ascund animalele. Am avuto lung` discu]ie cu Norman despre asta, defa]` cu Marco Cugno, iar Norman ne-a expli-cat sensul din limba român` al cuvîntului, in-sistînd pe ideea de refugiu, cartea ca refugiudin lume. Exist` ceva magic în acest refugiu.A[a încît formula a venit, cumva, de la sine: Ilrefugio magico. Titlul acesta sun` foarte bineîn italian`. E o formul` mult mai bun`, chiar
[i dintr-un motiv comercial: exact în ziua încare a ap`rut edi]ia italian` a romanului, aap`rut [i o reeditare a celebrului roman al luiThomas Mann, Muntele vr j̀it, cu titlul La mon-tagna incantata, schimbat acum, într-o nou`traducere, în La montagna magica. {i, cumîntre Vizuina [i romanul lui Thomas Mannexist` multe leg`turi, m-am gîndit c` Il refugiomagico este un titlu potrivit. La început, MarcoCugno n-a fost de acord, dar, dup` lungidiscu]ii în trei, editorul [i-a impus punctul devedere. Trebuie s` spun c`, în cele din urm`,chiar [i domnul Cugno, pe care l-am întîlnit laTîrgul de Carte de la Torino, unde ICR-Vene]iaa organizat o prezentare a c`r]ii, mi-a m`rturi-sit c` „il refugio magico“ e o variant` mult maibun`.
Opera literar` a lui Norman [i opera sanonfic]ional` (pe care, într-o oarecare m`sur`, oiubesc chiar mai mult) constituie o cheie unic`pentru a în]elege nu doar mecanismele dicta-turii, ci complexitatea îns`[i a fiin]ei umane.Opera lui e un mod de a în]elege cum func]io-neaz` incertitudinea – o dimensiune-cheie alumii contemporane. Ceea ce m` impresioneaz`la Norman este c`, atunci cînd ajungi la sfîr[itulunei c`r]i scrise de el, tr`ie[ti cu impresia c` aiavut parte de o magic` incursiune în sufletuluman, o experien]` pe care nu o întîlne[ti decîtla marii autori. C`r]ile lui Norman se cer cititecu aten]ie [i cu empatie, iar la sfîr[itul lecturii,e[ti r`spl`tit, e[ti îmbog`]it cu o mai bun`cunoa[tere a lumii [i a sufletului uman.
Da, te determin` s`-]i pui întreb`ri [i s` daila o parte cli[eele. M` simt onorat c` sînt prie-tenul lui de mai bine de 15 ani, m` leag` oprietenie profund` de el [i de Cella. Ori de cîteori vin la New York – [i vin destul de des –, pe-trecem cel pu]in o zi [i o sear` împreun`. Pen-tru mine e un refugiu magic.
�
Refugiul magicInterviu cu Luca FORMENTON,
pre[edinte Casa de Editur` Il Saggiatore
A [ vrea s` închin acest pahar pentruNorman, cel care a venit la Bard în1989... Mary McCarthy mi-a povestit
despre un mare scriitor român, care tr`ia înexil, la Berlin, departe de dictatura luiCeau[escu. Mary McCarthy m-a întrebatdac` nu l-am putea ajuta.
Aveam oarecare experien]` în primireaexila]ilor din Europa de Est. A[a c` i-amspus c` mi se pare o idee excelent`. L-am cu-noscut pe Norman [i am avut impresia c`-lcunosc dintotdeauna [i c` el era exact omulde care aveam nevoie la Bard College. Mi-afost drag` de la început perspectiva lui iro-nic` asupra naturii umane, blînde]ea [i ma-
niera sa u[or autodepreciativ`. Nimeni de laBard nu era de acord cu mine, dar, ulterior,to]i mi-au dat dreptate. Nu puteam face oalegere mai bun`. Pentru mine, NormanManea este o raritate. Este un mare scriitor,ce are darul prieteniei.
Un alt episod de care îmi aduc aminte cuemo]ie este cel al c`l`toriei pe care am f`cut-o împreun` în România, în 1997. Am v`zutRomânia prin ochii lui Norman, am fostacas` la Horia Andreescu, cunoscutul dirijor,[i a[ vrea s`-]i mul]umesc, Norman, pentruaceast` vizit` [i pentru tot ceea ce ai f`cut laBard College în to]i ace[ti ani.
�
Un mare scriitorLeon BOTSTEIN
Pre[edintele Bard College
Pagini realizate de CCaarrmmeenn MMUU{{AATT
OBSERVATORCULTURAL8nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
EVENIMENT
Imagina]ia lui Norman ManeaReginald GIBBONS
Se spune c`, la sinuciderea poetuluiGeorg Trakl, în 1914, Kafka ar fi afir-mat: „A avut prea mult` imagina]ie,
a[a încît nu a putut s` suporte r`zboiul, is-cat, mai întîi de toate, dintr-o monstruoas`lips` de imagina]ie“.
În]eleg, din spusele sale, c` s-a referit lafaptul c` Trakl a fost incapabil s` nu î[i ima-gineze ceea ce se întîmpla cu adev`rat – atîtpe plan exterior, cît [i în vie]ile personale aleoamenilor. Între timp, imagina]iile firave, fan-teziile plate ale puterii personale [i ale trium-fului [ovinist ale celor care [i-au purtat po-poarele în acel r`zboi le-au permis, într-unmod convenabil, s` nu fie nevoi]i s` observe,s` surprind` realitatea a ceea ce ei aveau s`provoace – ceea ce înseamn` r`zboiul pentrusolda]i [i civili, pentru gospod`rii, ora[e [ipopoare. În cele din urm`, m`celul [i distru-gerea, daunele de ordin social [i psihologic,precum [i cele fizice, palpabile au fost atît demari, încît pîn` [i dictatorii militari au putut,în sfîr[it, s` perceap` realitatea acestora.
Cu cî]iva ani în urm`, în timpul uneimese rotunde ce avea ca tem` rolul spa]iuluiîn literatur`, l-am auzit pe unul dintre parte-nerii mei de discu]ie, Aleksandar Hemon,spunînd c` ceea ce e cel mai greu de imagi-nat [i, în consecin]`, ceea ce majoritateascriitorilor g`sesc dificil de imaginat este rea-litatea. Am interpretat ideea sa ca venind încontradic]ie cu perspectiva multor scriitori [icititori care consider` c` cea mai dificil`, ceamai ingenioas` realizare a unui scriitor esteinventarea de scenarii fantastice plasate întrecut, prezent sau viitor, în locuri reale sauimaginare. Totu[i, cel mai dificil lucru este dea imagina dimensiunile incomprehensibileale realit`]ii, ale istoriei atît individuale, cît [icolective. Imaginarea realit`]ii nu presupuneneap`rat descrierea ei cu uneltele fic]ionaleale realismului sau aspira]ia nonfic]ional`c`tre evenimen]ial. Sînt numeroase c`r]ilescrise într-o asemenea not`. O astfel de teh-nic` îi ofer` cititorului experien]a sau iluziamemoriei de gradul al doilea, indiferent c` evorba despre o carte de fic]iune a lui Tolstoisau de jurnalele lui Victor Klemperer.
Dar, asemenea lui Kafka însu[i, NormanManea [i-a imaginat realitatea modelînd-o,urm`rind contururile dimensiunilor absur-de, nebune, chiar ale vie]ii obi[nuite în plinr`zboi, dictatur` sau regim de austeritate.Manea a evocat [i, în felul s`u, a comemoratsuferin]a uman` într-o societate „bîntuit`“,dup` cum a consemnat el, „de demonii sadis-mului [i de o stupiditate viclean`, înc`-p`]înat`“, o „condi]ie social` a c`rei para-doxal`, destructiv` coeren]` a luat în derîde-re toate demersurile pentru o explica]ielogic`“ (sau pentru o fic]iune realist`, amputea ad`uga). Manea a scris c` experien]atotalitar` „r`mîne incomparabil` în patologiasa, în m`[tile [i falsitatea sa“ – dup` cumputem vedea ast`zi în multe zone. Manea amai vorbit, de cînd a p`r`sit România [i avenit în Statele Unite, despre „spectacoluladesea stupefiant al omului în libertate“, încare „nimic nu pare c` e vizibil dac` nu escandalos [i nimic nu e suficient de scanda-los pentru a fi memorabil“. {i a r`mas fidelideii c` atît tirania, cît [i societ`]ile democra-tice „presupun un angajament fa]` de liber-tate care este fundamental, indiferent cît dederutante pot fi, uneori, contradic]iile sale“.
Unul dintre aspectele complexe ale desti-nului uman, pe care Norman Manea l-a por-tretizat în mod repetat în literatura sa, e celal transform`rii într-o fiin]` imaginar` –condi]ie care, de[i destul de rea sub un regimtotalitar, indiferent de ce tip, se prelunge[teputernic, de[i într-un mod diferit, [i în exil.Realitatea ne-realului este cu adev`rat greude imaginat. {i cei din exteriorul ei, care
ajung s` o cunoasc` indirect, pot cu greu s`o surprind`. Chiar dac`, de fapt, majoritateaexperien]elor umane sfideaz` nu numai oricetentativ` de explica]ie totalizant`, dar chiar[i de percepere exact` a lor, aceast` expe-rien]` este, în mod special, în[el`toare. „Ima-gina]ia este o scurt`tur` c`tre realitate“, scriaManea [i, în chiar acest sens, literatura sa adep`[it descrierile de suprafa]`, previzibile,ale realit`]ii de zi cu zi, [i a g`sit o modalitatede a îmbog`]i, de a extinde via]a interioar` aindividului care aproape c` a fost privat –practic, cu bun` [tiin]` – de sens [i de inte-gritate personal`. Curajul imagina]iei la Nor-man Manea este de a fi articulat o astfel deirealitate. A[a cum s-a exprimat el, scriitorulare capacitatea de „a umaniza naufragiul“.
M` gîndesc la o maleabilitate a imagina-]iei în literatur`, care nu e fantezie oferit` caun mod alternativ de a privi realitatea, ci e,de fapt, o reflectare fidel` pîn` la scrupulozi-tate a experien]ei dificile. Manea are extraor-dinari colegi de breasl` care, dac` nu merg
chiar pe direc]ia sa, atunci pe altele asem`-n`toare – de la Bruno Schulz [i Jorge LuisBorjes la Danilo Kis [i Ismail Kadaré [i, de a-cum la fel de mult american pe cît e bosniac,scriitorul Aleksandar Hemon. Ei aduc, în gîn-durile noastre, în scris, în imagina]ia noas-tr`, o disjunc]ie de ordin artistic în resemna-rea noastr` inevitabil împ`mîntenit`, cevacare s` ne restituie percep]ia [ocului realit`-]ii, profunzimea istoric` a experien]ei umane;ceva care s`-l cinsteasc` pe cel ce n`zuie[te– [i mul]i e[ueaz` în a ob]ine – nu numai lao împlinire individual`, ci [i la o integritatepersonal`.
Un alt subiect important la Manea esteexilul. Însu[i exilul fiin]ei, propriul s`u exildin România – mediul complex în care se for-mase – [i exilul din limba sa. Beckett spuneac` „l’artiste qui joue son être est de nulleparte“: „Artistul care î[i pune în joc propriafiin]` [adic` ceea ce face el] nu provine denic`ieri“. Aceast` afirma]ie pare [i revigo-rant`, [i melancolic`. Sugereaz` o imagina]iemai pu]in înc`rcat` de experien]a social` [imai atent` la limbajul însu[i, în mijloculc`ruia vie]uie[te. O astfel de tr`ire este,totu[i, un ideal irealizabil. Pentru Manea, ca[i pentru majoritatea scriitoriilor (de[i nu pen-tru to]i), limbajul însu[i este primul c`min.Dac` parafrazez corect, îmi aduc aminte c`Marina }vetaeva a spus c` ea scria nu pen-tru cititori, ci pentru limba rus`. A fi izolat,chiar [i par]ial, de limba vie înseamn` a fisupus, zi de zi, comunic`rii într-un mediulingvistic care, în ciuda gamei sale vaste pen-tru propriii vorbitori nativi, este un t`rîm des-tul de s`r`c pentru exila]i.
Totu[i, Manea a continuat s`-[i sus]in`limba nativ` [i, prin traduceri, a descoperitmul]i cititori în afara acesteia, care nu arrenun]a niciodat` de bun`voie la ceea ceopera lui le-a adus lor. Nou`.
În 1987, cînd eram editor la publica]ia li-terar` american` TriQuarterly, am primit,prin po[t`, b`tut` la ma[in`, o nuvel`apar]inînd unui scriitor al c`rui nume nu-l[tiam înc`. (În timp ce lucram la aceste co-mentarii, am c`utat [i am g`sit scrisoarea pecare i-am trimis-o, în care îi ceream acorduls`-i public povestirea.) Intitulat` Puloverul,aceast` proz` scurt`, zguduitoare este unmemento surprinz`tor al abilit`]ii cu care oimagina]ie vie, tragic` poate da na[tere, chiar[i într-un spa]iu restrîns, la o medita]ie me-morabil` doar prin aluzia t`cut` la scene deopresiune, dintre cele mai lipsite de umani-tate. Povestea e t`cut` – descrie o familieaflat` în pragul dezastrului, în plin` catas-trof` politic` [i istoric`. Povestea mai descrie,de asemenea, r`t`cirea, suferin]a, dezorien-
tarea copilului supravie]uitor. În Puloverul,oameni obi[nui]i, care abia au cu ce se hr`ni,afla]i constant sub amenin]area mor]ii [ipurtînd povara epuiz`rii fizice [i a bolilor,sînt sus]inu]i de o mam` eroin`. Pe de alt`parte îns`, matricea lor cultural` a fost dis-trus`. Puloverul a fost prima nuvel` a lui Nor-man Manea publicat` în Statele Unite.
Dup` sosirea sa în Statele Unite, am aflatc` el [i so]ia lui, Cella, au locuit, pentru ovreme, într-o c`m`ru]` din Manhattan – încer-cînd s` se adapteze la relativ blîndul, dar numai pu]in profundul – literal vorbind – co[maral disloc`rii pe care îl presupune exilul [i larealit`]ile traiului din Manhattan. Normanmi-a spus c` odaia lor nu era cu mult maimare decît patul, iar cartierul era însp`imîn-t`tor noaptea [i demoralizant ziua. Dar, în cu-rînd, succesul lui Manea în Statele Unite aveas`-i permit` locuin]e mult mai bune, în zonemai pa[nice, [i s`-i ofere distinc]ii academice[i o vast` recunoa[tere interna]ional`.
Totu[i, mecanismele imagina]iei în operasa au r`mas îndatorate aceleia[i direc]ii dec`utare neobosit` printre locuri, idei, spe-ran]e, supravie]uiri, nici una dintre acesteaneoferind un paradis al tihnei. Acest fapt esteevident în Întoarcerea huliganului, o scrierede maturitate a exilului, am putea spune.Mi[carea îns`[i, atît fizic`, dar [i în gînd [isim]ire, este subiectul c`r]ii. Manea arat` c`numai acel tip de gîndire care se îndep`r-teaz` [i revine, care stabile[te [i anuleaz`,care se contrazice [i care se r`zgînde[te, careafirm` [i, apoi, pune la îndoial` propriile afir-ma]ii poate imagina extraordinara complexi-tate chiar a unei singure vie]i.
În 1996, am avut ocazia s`-l invit peManea la Universitatea Northwestern, pentrua le vorbi studen]ilor de la cursul de creativewriting. Înc` îmi amintesc cum a-i ascultacomentariile despre integritatea uman`(a[adar artistic`), despre cenzur`, pia]` [idespre bine [i r`u a însemnat, pentru mine,un corectiv al unui gînd pe care îl admisesemadesea, un gînd pe care nici un scriitor nuvrea s`-l recunoasc` fa]` de sine. Un gînd în-tunecat, în mijlocul pie]ei americane, în mij-locul imbecilit`]ii [i al haosului pe care ni-lprovoc`m reciproc, peste tot în lume, în modconstant. Acest gînd: „De ce s` continui atîtde serios – sau de ce s` o mai faci, pur [i sim-plu?“. Manea nu a r`spuns acestei întreb`ri,pentru c` a r`spuns uneia [i mai bune: „Dece s` te obose[ti s` scrii cu integritate?“. Pen-tru c`, a spus el, una dintre modalit`]ile dea face un lucru bun este de a-l scrie cum tre-buie. Pentru al]ii, consecin]ele ar putea p`reaslabe sau nule. Dar gestul în sine este cel dea sus]ine integritatea nu de dragul scriitoru-lui, ci de dragul integrit`]ii.
În plimb`rile noastre ocazionale [i, une-ori, la cîte o cafea, am aflat cîte ceva despreconcep]iile literare [i personale ale lui Manea,despre sentimentele sale. Printre personaje-le instructive care au ap`rut în conversa]iilenoastre, s-au num`rat un tiran ce nu setemea s`-[i materializeze fiecare capriciu; unemigrant ajuns om de serviciu, cu o în]elege-re general istoric` a vie]ii de zi cu zi; un inte-lectual str`lucit, dar grosolan; o mam` umil`,eroin`; un prost naiv. La Manea, am consta-tat – cînd ne-am încetinit ritmul vie]ii noastre,pentru cîteva ore, pentru a putea vorbi, înmult prea rarele ocazii ale acestor vizite – di-ficultatea a de ]ine pasul cu ritmul epuizantal vie]ii din America (nic`ieri mai acceleratdecît în Manhattan) [i vulnerabilitatea inevi-tabil` în fa]a carnavalului universal al pros-tiei [i al violen]ei umane distrug`toare.Mi-am sim]it propria resemnare plin` de re-mu[c`ri cu privire la ritmul nostru rapid (amfost format în miezul s`u), la scopul meu per-sonal, în miezul acelui carnaval nemilos.Totu[i, chiar [i subiectele legate de dispera-re, dup` discu]iile cu Norman, mi-au l`satun sentiment al speran]ei – reu[e[te o schim-bare izb`vitoare, chiar entuziast`, de pers-pectiv` în privin]a a ceea ce trebuie valorifi-cat cel mai profund. Numai capacitatea de avedea, de a imagina realitatea ne poate oferiaceast` schimbare. Adaptarea [i puterea dea o lua de la cap`t, dup` cum spune el, re-prezint` misiunea pe care ne-o d` via]a.
Zile pline de îndatoriri obi[nuite, atît per-sonale, cît [i istorice, [i nenum`ratele [tirinedorite (ce ne sînt livrate sub form` de amu-zament) despre catastrofe [i demagogi neîndep`rteaz` de realiz`rile scriitorilor. Dar,pentru mine, Norman Manea r`mîne unexemplu c`, atunci cînd goana [i grijile vie]iianuleaz` gîndirea [i amor]esc sim]irea, scri-sul poate s` aboleasc` acea „vitez` a întune-ricului“ (dup` spusele poetei americance Mu-riel Rukeyser). Ne poate g`si mai profunzi,mai imaginativi [i cu o mai mare integritate,în inevitabila noastr` lips` de echilibru.
Imagina]ia lui Manea a fost bine primit` [il`udat` în afara grani]elor na]ionale, lingvistice[i etnice, iar relat`rile sale despre suferin]auman`, despre salvarea prin iubire [i despresupravie]uire sînt realiz`ri de durat`. Îi sînt re-cunosc`tor pentru curajoasa onestitate în fa]aa ceea ce poate fi mai r`u \n om [i pentru în-crederea îng`duitoare în umanitatea din noi.
OBSERVATORCULTURAL 9nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
EVENIMENT
Ce m-a înv`]at Norman Manea despre RomâniaPaul BAILEY
Cînd am ajuns în România, în prim`-vara lui 1989, [tiam prea pu]in despreistoria acestei ]`ri [i despre cultura ei
unic`. Piani[tii Dinu Lippati [i Clara Haskilerau de mult eroii mei, Radu Lupu era o re-cent` descoperire minunat`. Auzisem cîtevapiese ale compozitorului George Enescu [il-am urm`rit pe Ilie N`stase jucînd pe Wim-bledon. Graba lui de a pl`cea mul]imii l-adus la timpuria distrugere a ceea ce ar fiputut fi o formidabil` carier` în tenis. {i apoiera Eugène Ionesco, dramaturgul absurdist,adev`ratul mo[tenitor al lui Tristan Tzara.
Da, era Ionesco, ale c`rui piese profundabsurde – Cînt`rea]a cheal`, Lec]ia, Rinoce-rii, Scaunele – m-au decontractat [i m-au bi-nedispus la Londra. P`reau a func]iona într-olume de dincolo de lumea îns`[i, una în careideea de comportament normal [i sensibili-tatea rareori g`seau considera]ie din partealocuitorilor ei, din ce în ce mai anapoda. Ple-cînd din România acelei prime vizite, mi-amschimbat viziunea asupra operei lui Ionesco.S` fi fost, de fapt, un realist-socialist carescria despre via]a cotidian` a[a cum i seînf`]i[a, [i nu subtilul maestru suprarealistpe care îl crezusem pîn` atunci?
Rinocerii, în mod deosebit, dobîndea onou` rezonan]` în lumina a tot ceea ce auzi-sem în acele neuitate [apte zile f`r` sfîr[it.Ca rezultat al acestei scurte descinderiîntr-un fel de bizar iad viu, am decis s` devinun soi de istoric. Am citit magistrala Istorie aRomânilor de R.W. Seaton-Watson, care în-cepe cu sosirea romanilor [i se încheie cudes`vîr[irea unit`]ii na]ionale [i cu urm`rileei. Aceast` mare lucrare [tiin]ific`, publicat`în 1934, nu a fost niciodat` dep`[it` sauîmbun`t`]it` în spa]iul britanic. Nimic dinceea am mai studiat nu a fost la acest nivelexaltant. Am împrumutat c`r]i de la Biblio-teca Londrei, volume care nu fuseser` ridica-te de pe raft de un secol sau mai bine. Erauscrise de c`l`tori din Apusul Europei, maiales britanici, ului]i în fa]a feudalismului. Fe-rici]ii ]`rani arau cu plugul [i strîngeau grî-nele de pe cîmp, iar boierii mul]umi]i îir`spl`teau pentru devo]iunea lor. Dac` existao pat` în acest peisaj altminteri fermecat, eaavea înf`]i[area evreului. Evreii puteau fi în-vinui]i pentru orice provoca blocaje societ`]ii.Pu]ine referin]e se fac în aceste tomuri pr`fuitela pogromurile care aveau loc în ultimii ani aisecolului al XIX-lea [i e u[or de în]eles de ce:autorii erau prost informa]i despre natura lorsau nu li se spusese chiar nimic despre ele.Despre Bucure[ti au to]i aproape aceea[i opi-nie. Ora[ul, cu bulevardele sale largi, cu res-taurantele deschise jum`tate din noapte, e cuadev`rat Parisul Balcanilor. {i a[a a r`mascînd Ferdinand [i formidabila sa Regin` Mariadomneau peste ]ar`.
M-am întors într-o Românie eliberat`doar ca sa fiu informat c` revolu]ia Cr`ciu-nului 1989 era o pies` în regie ruseasc`, nuevenimentul real [i vital. Erau mai multe ma-gazine decît v`zusem înainte [i parterul ho-telului Ambasador, unde st`team, era asal-tat în fiecare sear`, începînd de la 6 dup`-amiaza, de o hoard` de prostituate hot`rîte.Zburasem la Bucure[ti cu Swiss Air, schim-bînd avionul la Zürich, unde a urcat un grupde b`rba]i în costume stridente [i pantofi îndou` tonuri, care-[i etalau cu dezinvoltur`p`l`riile fedora.
Erau la fel de u[or de identificat dreptmafio]i cum fuseser` b`ie]ii de la Securita-te, cu hainele de piele care le semnalau iden-titatea de agen]i f`r` a fi nevoie de luminaneonului. Sicilienii erau g`zdui]i tot la Am-basador. Costumele, pantofii, p`l`riile eraurecuzita necesar`. Am fost fascinat de im-pertinen]a lor, mai ales cînd am aflat c` unul
dintre ei vînduse o licen]` pentru înc`l]`-minte scump` italian` unui magazin dinora[. Pielea elegant` fusese croit` îns` pen-tru piciorul bog`ta[ilor mor]i, a c`ror ultim`dorin]a era s` fie înmormînta]i cu stil. Ferici-]ii achizitori ai acestor pantofi aveau s`ajung` vizibil neferici]i cînd talpa, expus` laz`pad` [i noroi, de va dezintegra imediat. Darîn acel moment punga[ul cu fedora era dinnou pitit în ]ara sa.
În mai 1989 nu era nimic de v`zut la Te-levizunea Român` în afar` de dezbaterile zileidin Parlament. Conduc`torul bîzîia vreo dou`-zeci de minute, se oprea pentru o secund` [iera onorat de ova]ii în picioare. Ecranul deve-nea alb înainte [i dup` chemarea la arme afidelilor partidului. În 1992, am vizionat în ca-mera mea de la Ambasador vetuste episoadedin Dallas, v`zute cu 15 ani înainte, pe cîndtr`iam [i lucram în America. Libr`riile vin-deau acum maculatur` de Jackie Collins [iDanielle Steel sau de al]i str`ini de literatur`.Experimentata traduc`toare Antoaneta Ra-lian era ocupat` cu un roman al unei oare-care Sandra Brown. „Nu exist` prea multevaria]ii pentru cuv\ntul «fuck» în limbaromân`“ , mi-a spus. Noii editori independen]iîi pl`teau o sum` la care doar visa cînd tra-ducea opere alese ale literaturii engleze.
Vin acum, dup` acest extins preambul, laNorman Manea. Prietenia noastr` a început[i a continuat la mare distan]`. Am recenzatromanul s`u Plicul negru în Times Literray
Supplement [i, cîteva luni dup` aceea, amprimit o scrisoare de mul]umire din partealui. Era de partea scriitorilor [i a arti[tilor ro-mâni pe care îi admiram. George Bacovia eraunul dintre ei. El concentrase esen]a Româ-niei într-un singur vers de neuitat: „O ]ar`trist`, plin` de umor“. Via]a lui Bacovia nuprea corespunde legendei romantice – eraun func]ionar, atras de b`utur`, adesea in-trovertit, spre binele s`u. Era apolitic cunoble]e într-o cultur` unde feudalii comu-ni[ti aveau tot mai mult` putere, iar partide-le de opozi]ie erau condamnate la neputin]`.Ionesco, un alt alcoolic, amintindu-[i Bucu-re[tiul anilor 1930, cînd min]ile cele maistr`lucite ale genera]iei sale erau c`zute înadmira]ia demonicului maestru-m`sc`riciAdolf Hitler, p`rea a fi prezis brutalitatea careavea s` marcheze anii Conduc`torului înfunc]ia suprem` cînd a scris aceast` fraz`:„În România legionar`, burghez`, na]iona-list`, am v`zut demonul sadismului [i al stu-pidit`]ii înc`p`]înate întruchipate în fa]amea“.
Cred c` eseurile din volumul Despre clovnia lui Norman Manea vor fi, de un inestima-bil beneficiu pentru genera]iile de români îndificilele timpuri care vor veni. Aceast` cartede un neîndur`tor umor spune definitiv ceeace, probabil, trebuie spus insistent, mai alescînd privim la uluitoarea dubl` efigie cu Colo-nelul Gadaffi [i Robert Mugabe în fa]a supor-terilor hipnotiza]i. Tiranii sînt demen]i, fars`
mai curînd decît comedie. Ei nu sînt ca SirJohn Falstaff cu cing`torea sa ampl` [i cuinima generoas`. Sînt manechine, robo]i,împro[cînd cli[ee [i opinii preluate, de undr`cesc status quo.
Dac` exist` o propozi]ie în Despre clovnicare merit` încrustat` în piatr` este aceasta:„între to]i ace[ti oameni confuzi el p`rea singu-rul normal, singurul care î[i putea îng`duimasca normalit`]ii“. Aceast` „persoan` nor-mal`“ este Conduc`torul, al c`rui nume refuzs`-l pronun] în aceast` stimat` adunare. S`-ll`s`m pe el [i pe afurisita sa so]ie s` seal`ture miilor de victime anonime care au su-ferit, care continu` s` sufere sau care au muritdin cauza cruzimii lor megalomane. Fie ca su-fletele lor s` nu se odihneasc` nicicînd în pace.
A[ vrea s` v` împ`rt`[esc trei întîmpl`ri,trei anecdote. Am înv`]at pe de rost un poemde Mihai Eminescu [i l-am recitat într-olibr`rie din Bucure[ti. Este capodopera sa ceamai apropiat` de Keats, în care se refer` ladarul mor]ii. În seara de dup` recitarea mea,un profesor român, deja beat de-a binelea,m-a informat c` nici un englez n-ar puteaîn]elege vreodat` adîncimile profunde pe careEminescu le-a sondat. Ei bine, englezul caresînt poate.
A doua istorisire se datoreaz` dezagrea-bilului nostru tovar`[ Conduc`tor. La o confe-rin]` organizat` de British Council, un tîn`ra declarat c` Margaret Thatcher era echiva-lentul englez al Conduc`torului. Pentruprima [i sper c` pentru ultima dat` în via]amea, m-am trezit ap`rînd-o [i chiar pre]u-ind-o pe Margaret Thatcher. În anii ei caprim-ministru fusese subiectul s`lbatic alpamfletarilor [i al caricaturi[tilor [i era bat-jocorit` în programele de televiziune [i laradio. Avea principii pe care eu le dezaprob,dar erau ale firii ei îndîrjite. Ea este, sus]in,la nivelul parnasian al înf`ptuirii politice,surogatul la care cuplul Macbeth nu puteanici m`car s` aspire, amestecat cum era înidio]enia na]ionalist`.
Ultima istorie are de-a face cu fidela meafascina]ie fa]` de România. Mi s-a cerut s`explic de ce g`sesc aceast` ]ar` mai intere-sant` decît Republica Ceh` sau decît Unga-ria. Îi iubesc pe Janacek [i Bartok, cum iu-besc [i proza exuberant` a lui Bohumil Hra-bal, inspirat` din via]a [oferior de taxi [i aprostituatelor, personaje pe care le întîlnea întaverna sa favorit` din Praga, dar este ceva înspiritul românesc, sau în lipsa acestuia, careatrage natura mea melancolic`. A atins ocoard` în mine, în 1989, [i sînt înc` subaceast` înrîurire. Presupun c` este legat` depesimismul cu care privesc lumea. Românii,inclusiv Norman Manea, [tiu c` nimic nu vamerge vreodat` mai bine. În poemul Miori]a,transmis timp de secole din gur` în gur`, cio-banul ucis prive[te cu stoicism propria sacri-ficare. În arta sa profund uman`, NormanManea d` glas unui stoicism care recunoa[teconfuzia, triste]ea [i servitu]ile pentru caresîntem n`scu]i – de a fi umani [i ra]ionaliîntr-o lume care neag` asemenea lux.
Revin la Lipatti [i la Haskil, la Lupu, laEnescu [i la Celibidache, mari muzicieni ro-mâni. {i trebuie s` spun c` por]ile lui Brân-cu[i, [i acesta un alcoolic dezordonat, mi separ minunate, în sensul originar al cuvîn-tului.
Pentru mine, dragul meu prieten Nor-man Manea, contemplativ, dilematic, scep-tic [i tandru, se num`r` printre ace[ti in-vincibili.
La mul]i ani !Traducere de
NNiissttoorr SSUUCCEEAAVV~~
�
Paul Bailey [i Claudiu Turcu[ la Bard College
Casa lui Norman la Bard College
OBSERVATORCULTURAL10nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
EVENIMENT
Cu Norman Manea, despre literatur` [i nu numaiCorina {UTEU
Himerele literaturiiNorman MANEA
I e[irea mea din pubertate, dezv`luit` pu-blic [i celebrat` la New York la finele luiiunie, a prilejuit m`gulitoare interven]ii.
Dezbaterile au fost interesante [i afectuoase,str`ine de morga academic`, cu unele remarcimemorabile. Gratitudinea mea prive[te ca-racterul literar [i prietenesc al programului,reg`sit [i în generoasa carte omagial` de laPolirom sau în filmul Ioanei Uricaru.
Le mul]umesc tuturor celor care au ]inuts` fie al`turi de mine, organizatori, vorbitori,asisten]`. Cum nu cred în posteritatea lumiinoastre atomizate, acest acord calendaristica rezonat prompt în stînjenitul s`rb`torit.
La o asemenea r`scruce de vîrste, doarprivirea înapoi mai poate spune ceva, viitorultot mai restrîns nu are limbaj accesibil.Rev`d astfel chipuri dragi [i disp`rute, chi-puri dragi [i în via]`, deopotriv` definitivepentru mine. Încerc s` deslu[esc [i propriulmeu chip în metamorfozele cinice ale timpu-lui. Mi-ar pl`cea, m`rturisesc, s` descop`r,
dincolo de inevitabila imperfec]iune biogra-fic` [i bibliografic`, devenit` destin, o anumeintegritate care [i-a r`mas, în pofida preamultor ocoluri, fidel` sie[i, modestia unuisceptic mîntuit prin hazul de necaz.
Sînt mul]umit cu obsesia incertitudinii,ca premis` a creativit`]ii, [i nu regret c`m-am dedicat himerelor literaturii. Z`d`rni-cia [i intensitatea ei îmi par preferabile ser-vitu]ilor lucrative ale îndeletnicirilor incom-parabil mai utile în care am r`t`cit eu însumio vreme. F`r` c`r]ile citite [i cele scrise, nua[ fi supravie]uit marasmului cotidian [i nicio plat` nu mi se pare prea mare pentru darulacestui chin izb`vitor. Prietenii pe care i-amg`sit pe coper]ile [i în paginile c`r]ilor mi-audevenit o esen]ial` familie secund`, la cares-au ad`ugat, periodic, ale[i interlocutori dinpreajm`.
Le sînt, tuturor, îndatorat.New York, 18 iulie 2011
�
Anul trecut, r`spunzînd jurnalistului dela The New York Times la întreb`ri le-gate de traducerea literaturii europene
în SUA [i de prezen]a autorilor str`ini pepia]a literar` american`, constatam dinreac]ia lui Larry Rohter – cel care a consem-nat interviul –, cît de greu este s` faci ca unsubiect despre scriitorii europeni s` sune in-teresant pentru cititorii marelui cotidian. Roh-ter mi-a repetat, o s`pt`mîn` mai tîrziu, ladeschiderea Festivalului de Film Românesc,organizat de ICR New York, anual, la Tribecacinemas: „Subiectul `sta e greu de vîndut edi-torului meu, îmi trebuie un «cîrlig»“.
Personal, pierdusem speran]a c` va ap`reaceva. Bine antrenat` deja cu presa american`de mare tiraj [i credibilitate, [tiam c` The NewYork Times este un fel de Biblie pentru citito-rul avizat, o publica]ie care stabile[te ceconteaz` [i ce nu în lumea artelor [i nunumai. De asemenea, în]elesesem c` anumi-te subiecte trebuiau s` fie relevante pentrumase de cititori, la tirajul de 50 de milioane alreputatei publica]ii.
„Sper c` în]elege]i, mie mi se pare un su-biect interesant [i actual cel al traducerilor dinliteratura european`, dar atîta vreme cît nuscriem despre Stieg Larsson, de pild`, editorulo s`-mi spun` c` plictisesc cititorii“, a conti-nuat Rohter. „N-ave]i decît s` începe]i artico-lul cu Stieg Larsson“, am replicat cu convin-gere, de[i în forul meu interior eram f`r` spe-ran]`.
Articolul [i interviul au ap`rut îns` cumen]iunea lui Stieg Larsson drept „cîrlig“ pen-tru cititor, pe 8 decembrie 2010.
Exemplul de mai sus e ideal pentru a [tic` nu este deloc simplu s` aduci literaturastr`in` peste ocean. Dac` în Europa sistemulcoexisten]ei [i al traducerii literaturilor reflect`într-un anume fel, în mod natural, ceea ce se-colele au determinat a fi spiritul european,dac` francezilor [i germanilor li se pare natu-ral s` traduc` din polonezi, cehi [i români,dac` suedezii îi citesc de-a valma pe to]i auto-rii marilor culturi, iar românii sînt educa]i s`considere c` un mare autor spaniol sau italianse a[az` pe acela[i raft simbolic cu marii au-tori ai propriei na]iuni, pentru americani, lite-ratura care nu este de limba englez` este ospecie de ni[`. De aceea, distan]a în timp, pecare trebuie s` o lu`m în calcul pentru cavocea unui scriitor str`in s` p`trund` [i s`conteze în acest context, e extins`, iar strate-gia trebuie construit` cu nebanuit` tenacita-te [i cu înc`p`]înat` inteligen]`.
Norman Manea este unul dintre ace[tiautori. El a în]eles cum s` î[i fac` voceaauzit`, [i în America, [i a [tiut mai ales cums` articuleze o identitate literar` [i spiritual`care s` aib` sens pentru cititorul american.Cînd e vorba despre [tiin]a de a scrie unroman memorialistic, splendid analizat` deFrancine Prose în interven]ia sa de la cele-brarea celor 75 de ani ai autorului la NY,Norman Manea e un maestru. Prose constatacum î[i imagineaz` fiecare c` a scrie unroman despre memoria tr`it` e simplu, cînd,de fapt, asta e cel mai complicat – s` desco-peri ingineria elaborat` prin intermediulc`reia pasajele memoriei sînt reorganizatepentru a deveni o nara]iune cu sens emo-
]ional pentru cititor. Episodul promisiuniif`cute mamei, în romanul Întoarcerea huliga-nului, spune scriitoarea, n-ar fi putut fi pla-sat în carte decît acolo unde este, într-oanume ordine atemporal` a ac]iunii emotive,nu în cea în care ea s-a petrecut real, pe firullinear al timpului istoric. Cînd, dimpotriv`,Manea descrie un destin mai pu]in autobio-grafic în aparen]`, dar aflat „în oglind`“ cumarile teme ale autorului: dezr`d`cinarea,exilul, supravie]uirea, incertitudinea, în Vi-zuina, fin analizat` cu acela[i prilej de Bog-dan-Alexandru St`nescu, sau îl impresio-neaz` intens [i durabil [i pe Philip Roth princeea ce poveste[te în Despre clovni, autorulcl`de[te o identitate literar` puternic`, mar-cat` de obsesii u[or de recunoscut, definitoriipentru universul s`u [i pentru interiorulintim al „casei melcului“ pe care o poart`,metaforic, pe umeri.
În cartea dedicat` lui Norman Manea cuprilejul anivers`rii de Editura Polirom (Obse-sia incertitudinii, 2011), Ian Buruma îlnume[te pe Manea un naufragiat al c`ruic`min este înc` limba român` [i al c`ruinaufragiu este o surs` de creativitate [i deîntre]inere a unui umor amar, rezultat al fap-tului c` a crescut înconjurat de absurd: întîideportarea, dup` aceea comunismul, apoiexilul. Glosînd, în acela[i volum, pe margineaeseului Limba exilului, Antonio Tabucchi îlnume[te „scriitor cosmopolit“ [i adaug`: „esteun termen pe care, dup` cum [tim, Stalin îlura“. Paul Cornea consider` c` dou` compo-nente biografice se conjug` [i se reflect` înoper`, conferindu-i acesteia o înc`rc`tur`
emotiv` [i o profunzime inconfundabil`: ori-ginea iudaic` [i condi]ia de exilat, iar Gabrie-la Adame[teanu alint` ironic ideea de a scriedespre un scriitor [i mai ales despre un prie-ten scriitor, care va evalua adev`rul [i reu[itastilistic` a fiec`rei fraze.
Iat` de ce, a celebra un asemenea autoreste, de la sine în]eles, un fel de act insti-tu]ional condamnat la reu[it`, atunci cîndporne[ti la drum cu vibra]ia corect` [i cuprofesioni[ti. Dar a celebra un autor de limbaromân` în America, a[a cum ai face-o pentruorice autor al lor, e un lucru ie[it din canoa-nele obi[nuite. {i dac` jurnalistului de la TheNew York Times îi trebuie un „cîrlig“ pentrua face din articolul s`u ceva relevant pentrueditor, e înc` o dat` o dovad` c`, în anumite[i rare cazuri, atunci cînd la conducerea unorinstitu]ii din România se afl` oameni vizio-nari [i cînd con]inutul e mai important decît„cîrligul“, un director ICR î[i poate permite s`se lanseze în astfel de curajoase [i exigenteaventuri, puse cu sfial`, dar, sper`m, cufolos, în slujba literaturii române sau, maimult decît atît, a literaturii pur [i simplu.
New York 18 iulie 2011
Corina {uteu este director al ICR NewYork [i ini]iatoarea [i co-organizatoarea co-locviului NNoorrmmaann MMaanneeaa,, aa cceelleebbrraattiioonn,
Bard College, NY-27, 28 iunie 2011
�
Volum ap`rut la editura PoliromNorman Manea [i so]ia sa, Cella, la festivitatea Literary Lion, 1993 Num`r aniversar – Revista Vatra, nr. 5-6/2011
Num`rul din 19 iulie, 2011, al ziarului Frankfurter Rundschau public` articolul „Die Obsessionder Unsicherheit“/“Obsesia incertitudinii“; sub fotografia autorului scrie:
„Norman Manea, deocamdat` f`r` Premiul Nobel pentru Literatur`“
EVENIMENT
OBSERVATORCULTURAL 11nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
Cînd mi-am ales tema eseului, nu b`-nuiam în ce m` bag. În mod oarecumvag, ideea mea se conturase de ceva
timp, iar faptul c` a[ fi primit un impuls pen-tru a pune pe hîrtie cele cîteva gînduri pe carele aveam nu-mi putea fi decît de ajutor. Ideeaîn sine p`rea [i ea destul de clar`: Vizuina,romanul lui Norman Manea, se înscrie, înviziunea mea, în ceea ce Ian McEwan numea,referindu-se la Saul Bellow, Philip Roth [iJohn Updike, „Proiectul American“. Acesta arfi cadrul larg al discu]iei. Telescopînd îns`,cred c` Vizuina creeaz` un personaj cvasico-lectiv ce ar ]ine piept cu brio duetului Her-zog-Humboldt von Fleischer. Bineîn]eles c`m` refer mai întîi la Peter Gaspar, v`rul enig-maticei Lu, cel care evolueaz` de la a fi untîn`r sportiv, superficial în toate, chiar [i înpropria vitalitate, la un intelectual prins înjocuri detectivistice impregnate de livresc.L-am asociat pe Peter Gaspar cuplului Her-zog-Humboldt pentru prima oar` cînd amcitit un eseu al lui Norman Manea în volumulLaptele negru: aflam atunci c` autorul eseu-lui l-ar fi întrebat pe Saul Bellow, în 1978, pecine ar alege dintre cele dou` personaje. Amîncercat s` m` pun în locul lui Bellow – [tiu,e un act apropiat de hybris – [i mi-am datseama c` imposibilitatea unei alegeri clarevine din faptul c` cei doi sînt de fapt fe]eleunui singur personaj: un misterios chip semetamorfozeaz` [i trece din Herzog în Hum-boldt: la fel se întîmpl` cu Peter Gaspar [i cuAugustin Gora.
Un tîn`r prozator irlandez care tr`ie[te [iscrie în România, Philip Ó’Ceallaigh, îmi spu-nea, acum cîteva zile, c` Herzog e cel mai op-timist roman pe care l-a citi vreodat`. Mi-amdat seama atunci cît de mult difer` percep]iile
noastre: pentru mine, Herzog e o culme a pe-simismului, cartea care m` pune pe picioa-re, cam o dat` pe an, fiind Darul lui Humboldt.Aceast` anamorfoz` Herzog-Humboldt, caredepinde în mod esen]ial de pozi]ionarea pri-vitorului/cititorului, se reg`se[te în Vizuina,pe coordonate similare, dar cu o structur` maicomplex`: Gaspar trece în Gora [i invers,numai c` o face datorit` unui catalizator:naratorul. În romanul lui Norman Manea, a[acum o face Saul Bellow în Darul lui Humboldt,exist` dou` structuri caracterologice: unaeste cea a tricksterului, a coiotului din folclo-rul pieilor ro[ii, animalul totemic care joac`renghiuri, care apare [i dispare, care produ-ce întotdeauna surprize tocmai pentru c` edispre]uit, subestimat de restul lumii. Dup`cum [tim, exist` un tip primar de trickster,al c`rui arhetip este Anansi-P`ianjenul, tipulcare vrea s` produc` dezordine de dragulac]iunii în sine [i în scopuri personale, dar [iun tip secundar, patronat de Prometeu, celcare produce dezordinea în cosmos în bene-ficiul celorlal]i. Deci, iat` c` tricksterul se în-tîlne[te structural cu titanul. Acesta ar fi, înviziunea mea, personajul teoretizat de Nor-man Manea [i identificat cu celebrul AugustProstul. Scrie Noman Manea: „De la primeleapari]ii, August a fost omul care prime[te pal-mele, intrusul care intr` mereu cînd nu tre-buie [i, vrînd cu tot dinadinsul s` se fac` util,stric` [i treaba altora, falsul prost care facereveren]e directorului de circ, ofer` flori [ibezele cînt`re]ei acrobate, se al`tur`, dintimiditate, numerelor spectacolului, dar înfinal se r`zbun` cu o nea[teptat` [iretenie [iîntr-o neb`nuit` dezl`n]uire de for]e“.
Nu-l vedem oare pe tîn`rul Gaspar în a-ceast` descriere? Acel sportiv înalt, de[irat,
mereu jenat de propriul trup, ras în cap, ar`-ta ca un figurant de operet`. {acalul î[i arat`botul din tufi[urile livre[ti: Gaspar se auto-modeleaz` dup` olandezul gigantic al cele-brului Thomas din Lübeck: Mynheer Peeper-korn. Dar, ca s` p`str`m paralela pe care oconstruim, ce este oare Charlie Citrine? Tipulînalt, cu ochii mari, blînzi, aflat mai mereu înumbra titanului Humboldt? Nu este oare [i elun August Prostul, un trickster? Cine-i d` luivreun credit? Nici m`car Humboldt nu-l cre-de pîn` la cap`t. De acolo vine [i surpriza suc-cesului de propor]ii repurtat pe Broadway.Gaspar apare pe scena romanesc` în calita-tea obscur` de v`r din provincie al HimereiLu. Evolu]ia sa, specific` unui August Pros-
tul, îl va transporta în postura de partener alenigmaticei femei. La fel cum Mynheer Pee-perkorn pune mîna pe Clavdia Chauchat, îndetrimentul melancolicului Hans Castorp.
În general, tricksterul din umbra titanuluipune mîna pe tot ce e mai bun: titanul se iro-se[te în exces, îmb`trîne[te urît, arde accele-rat. Tricksterul, August Prostul, parcurge ace-la[i traseu cu mi[c`ri sacadate, de multe oriaccelerate, alt` dat` încetinite. Dar un lucrueste sigur: el apare întotdeauna unde te a[tep]imai pu]in. Augustin Gora este, în Vizuina,Titanul. Este pierdut în excesul studiului,cite[te enorm, se disipeaz` în lumea bibliote-cii. Gîndurile lui, minu]iozitatea maniacal` cucare analizeaz` fotogramele trecutului, necro-logurile lui amintesc de scrisorile lui Herzog,de conversa]iile pe care acela le poart` cuNietzsche sau cu propriul psihoterapeut. Darcaptivul lecturii accelereaz` pe un drum des-tinat din capul locului rat`rii: la fel cum toat`acea combustie a lui Herzog va p`li în fa]avie]ii (aminti]i-v` ultimele propozi]ii ale roma-nului: „At this time he had no messages foranyone. Nothing. Not a single word“), Augus-tin Gora va evada, dup` o via]` petrecut` înumbra paralizant` a bibliotecii, în via]a pur-[i-simplu: boala, b`trîne]ea, opera]iile, toateaceste detalii sinistre nu fac altceva decît s`dea dreptate afirma]iei c` tot ce conteaz` esteca, în cursa contracronometru cu nimfomana,s` alergi cît mai mult. De cî[tigat [tim cu to]iicine cî[tig` pîn` la urm`. Dar titanul carerenun]` la exces, care nu arde pîn` la cap`tnu se transform` într-un trickster? Nu devineel un August Prostul? Nu este ra]iunea deexisten]` a tricksterului s` se men]in` cît maimult în curs`? Eu zic c` da.
�
������ „„EExxiillaa]]ii aaii LLuummiiii NNooii““Al. F.
„Sînt ni[te exila]i, ni[te refugia]i. Într-unmoment diferit al vie]ii lor, profesorul Augus-tin Gora [i Peter Gaspar, au p`r`sit Euro-pa de Est ca s` se instaleze în Statele Uni-te. «Lumea Nou` [i Liber`», ]ara «lucrurilorsimplificate». [...]
Norman Manea amestec` genurile [i sejoac` aici cu suspansul, grotescul [i farsa pem`sur` ce antreneaz` cititorul pe urmeleunui Peter Gaspar care a crescut într-o «cul-tur` a ambiguit`]ii [i eschivei». Odat` cuVizuina, autorul Întoarcerii huliganului (Seuil,2006, Premiul Médicis pentru carte str`in`[...]) semneaz` una dintre cele mai bune c`r]iale sale [i îmbog`]e[te frumos o oper` carear merita s` fie, în sfîr[it, salutat` de c`trejuriul Premiului Nobel.“
„A te pierde în paginile unei c`r]i, nunumai din cauza complexit`]ii sale, dar [i afarmecului ei, a unei magii vecine cu vr`jito-ria, este o experien]` destul de rar`. La cîte-va s`pt`mîni dup` Numele meu este legiunea portughezului Antonio Lobo Antunes,
românul Norman Manea ne propune s`-lînso]im în Vizuina, cartea sa cea mai reu[it`dup` Întoarcerea huliganului (2006). Dar [icea mai ambi]ioas`, a[a cum m`rturisea cuocazia recentei sale veniri la Paris: «E o ten-tativ` de a scrie un roman aproape total încare e vorba despre România [i Statele Uni-te, despre confruntarea între dou` lumi,despre o scrisoare anonim`, despre exil,despre vizuina literar` [i despre iubire».
Plecat din România pentru a sc`pa dedictatura comunist` în 1986, Manea a ajuns– mergînd cumva cu spatele – în Statele Uni-te. La 50 de ani, faptul de a-[i abandona]ara, familia, prietenii, de a descoperi o alt`limb` a reprezentat un [oc f`r` precedent.Prietenul s`u Philip Roth îi spusese: «La NewYork o s` fii la ad`post». Încetul cu încetul,scriitorul [i-a dat seama de [ansa de a fiajuns într-o ]ar` de imigran]i: «New York estecapitala dada a exilatului. Întîlne[ti aici toa-te rasele, auzi toate dialectele, vezi toatenebuniile“. Vorbind române[te cu so]ia lui,scriindu-[i operele de fic]iune în român` [ieseurile în englez`, scriitorul spune despreel, zîmbind, c` este «hibrid». Vreme îndelun-gat`, singura lui consolare va fi fost s` se izo-leze în biblioteci pentru a-[i reg`si acolo prie-tenii vechi, c`r]ile, «il refugio magico»“.
„Ne aducem aminte c` în 1992, publi-cînd Felix Culpa, studiu despre simpatiilede extrem` dreapta ale lui [...] Mircea Elia-de, Norman Manea a provocat în România
un imens scandal: «În acel an, o înv`]`toa-re românc` a fost asasinat` la Chicago [i euam primit o scrisoare de amenin]are cumoartea», m`rturise[te scriitorul. Urmareaacestei istorii adev`rate se afl` în roman. Opoveste grav` [i bizar` în acela[i timp, încare personajele sufer` de insomnie, sîntvictimele unor co[maruri, viseaz` labirin-turi [i spun uneori c` sînt orbi [i mu]i. Încare numele [i identit`]ile se schimb`.Chiar [i în acest «carnaval al libert`]ii» careeste America, trebuie s` nu te încrezi înm`[ti“.
„Este un scriitor rar [i delicat. Dar [icerebral. Fie. La mijloc s` fie tradi]ia? Nu esigur. Norman Manea este român. Tr`ie[tela New York din 1986. În exil. Aici se opre[tecompara]ia cu celebrii s`i înainta[i – de ce,cînd vine vorba de scriitorii români din exil,ne gîndim mereu la Cioran, Eliade sau Iones-co? În ce-l prive[te pe Cioran, Manea nu-iîmp`rt`[e[te nihilismul. De la Ionesco n-are]inut deloc teatrul absurdului. Eliade? Aicie o alt` poveste...
Carte dup` carte ([i gra]ie unei splendi-de autobiografii, Întoarcerea huliganului),
[i-a creat un ton, un stil, o voce care fac dinel un mare scriitor român contemporan.
Noul s`u roman traverseaz` ultimii[aptezeci de ani din perspectiva a doi exila]i.Vizuina înf`]i[eaz` exilul înainte de exil (acelexil interior, a c`rui ran` adolescentul cres-cut sub dictatura comunist` o resimte cuatîta intensitate încît nu se gînde[te decît s`fug` din ]ar`), [i exilul de dup` exil (tr`it învia]a de zi cu zi, într-o ]ar` cu obiceiuri necu-noscute).
Manea înf`]i[eaz` destinul a doi univer-sitari. Augustin Gora a p`r`sit Româniacomunist` pentru a ajunge în Statele Uni-te, unde tr`ie[te singur, fiindc` so]ia lui arenun]at s` vin` cu el. La New York, «capi-tala dada a exila]ilor», tr`ie[te izolat. Cî]ivaani mai tîrziu, sose[te, în sfîr[it, [i so]ia lui...la bra]ul v`rului-amant, tîn`rul Peter Gas-par. Acesta din urm` fusese alt`dat` unromancier promi]`tor. El caut` la NewYork«iresponsabilitatea», se îmbat` cu libertatea.Inadaptat cronic, este exact contrariul preaseriosului profesor Gora. [...]
Toate ingredientele vie]ii [i politicii est-europene sînt reunite aici de c`tre unromancier demiurg. [...]
El pune sub semnul întreb`rii fascismul,dar [i democra]ia consumerist`, din perspec-tiva acestor personaje îmbarcate pe o cora-bie a nebunilor, care nu va arunca niciodat`ancora.“
L’Express, miercuri, 30 martie 2011
Traducere din limba francez` deAAddiinnaa DDIINNII}}OOIIUU
Vizuina – personajele lui Norman Manea,de la trickster la titan
Bogdan-Alexandru ST~NESCU
Vizuina \n presa francez`
EVENIMENT
OBSERVATORCULTURAL12nr. 326 (584) 21-27 iulie 2011
Norman Manea nu e, în Curierul de Est,la primul volum de convorbiri focali-zat pe teme existen]iale [i scriitori-
ce[ti. Ultimii ani au ar`tat, dimpotriv`, o pre-dispozi]ie confesiv` [i un apetit pentru dia-log deosebit în cazul acestui intelectualstr`lucit aflat la mare distan]` de România,dar nu [i de problemele ei. Ceea ce face, dincapul locului, diferen]a între dialogurile ante-rioare purtate cu Saul Bellow [i, respectiv,Leon Volovici, [i acesta, cu Edward Kante-rian, este orizontul de vîrst` [i de genera]ieîn care se înscrie conlocutorul din urm`. Spredeosebire de predecesorii s`i, Kanterian seafl`, fa]` de Manea, la o dubl` distan]` obiec-tiv`. Cei doi parteneri de dialog nu au încomun nici fibra identit`]ii evreie[ti, nici oexperien]` genera]ionist` [i bio-social`.
Semnificativ, apropierea lor a fost trep-tat`, gradual`, iar în „proto-istoria“ acestuivolum se afl` o polemic` a lor din anii ’90,purtat` pe marginea cazului Eliade. Iar`[isemnificativ, dialogul pus sub titlul Curierulde Est a durat peste un deceniu: un fel dework in progress oferind posibilit`]i suplimen-tare de reveniri, relu`ri [i accentu`ri diferi-te ale unor teme de discu]ie. Mi se pare inte-resant` evolu]ia mai tîn`rului intelectual, a[acum el însu[i o schi]eaz`, în cuvîntul final.N`scut în 1969 la Bucure[ti, emigrat în Ger-mania, în 1981, el [i-a revizitat, dup` Revo-lu]ie, fosta patrie [i a intrat – ca noi to]i – înfascina]ia unor mari nume puse la index încomunism, [i deodat` redescoperite: Eliade,Cioran... De aici [i conflictul ideatic ini]ial cu„denigratorul de frunte“ al lui Eliade, cum eraconsiderat la acea vreme, în Bucure[tiul lite-rar [i artistic, Norman Manea.
Dup` ini]iala lor încruci[are de argumen-te [i, mai ales, de documente, Edward Kante-rian se va l`sa tot mai mult „dezvr`jit“ demitul Elitei interbelice de dreapta. El a tre-cut, practic, prin cura de ra]ionalism critic [idemocratic comun` genera]iei noastre: de laexalt`rile [i febrele supravie]uirii întru Cul-tur`, în timpul socialismului real et après, ladiscu]ia contextualizat`, analitic` [i disocia-tiv` asupra fiec`rui autor în parte. Nu e exa-gerat s` spun, dup` lectura acestui volumpasionant, c` mai vîrstnicul Norman Maneaa fost pentru mai tîn`rul Edward Kanteriancatalizatorul de ra]ionalism [i spirit critic.Schimbul de idei e, fire[te, pe orizontalaconvorbirilor; dar el se reg`se[te, într-o alt`accep]ie, [i în structura intelectual` a „înv`-]`celului“. Acesta [i-a schimbat, sub presiu-nea argumentelor, opiniile ini]iale [i repre-zentarea cultural` forjat` pe ele. Pentru Nor-man Manea, Curierul de Est este o retrospec-tiv` [i un bilan] cultural-existen]ial f`cut cusenin`tate. Pentru Edward Kanterian, a-ceea[i carte de convorbiri e diagrama unei e-volu]ii personale [i modul onest de a o în-f`]i[a.
Dac` speciali[tii [i cititorii „obi[nui]i“ auconvenit, la dou`zeci de ani de la articolul luiManea, „Happy Guilt“, c` Mircea Eliade n-areprezentat chiar un model de intelectual de-mocrat în epoca interbelic` [i în anii celuide-Al Doilea R`zboi Mondial, aceasta ar tre-bui s` fie un fel de repara]ie pentru cel acu-zat de denigrarea unei valori na]ionale. Extra-teritorialitatea [i evreitatea lui au fost argu-mentele cele mai contondente cu care i s-ar`spuns, în presa de joas` spe]`. În coloane-le unor publica]ii mai aerisite, occidentalizan-te, al treilea argument „forte“ de rejectare apozi]iei lui Manea a fost „lipsa de talent“ ascriitorului. Rezumativ, cazul Eliade ar fi fostdeschis în 1991 de Norman Manea pentru c`acesta din urm` era, unu, apatrid, doi, evreu,trei, mediocru ca scriitor. Iar discu]ia a fostmutat` pe Dîmbovi]a, de la comportamentul
lui Eliade (socotit irepro[abil sau, în orice caz,întru totul scuzabil) la cel (considerat resen-timentar) al lui Manea.
O tehnic` a distragerii aten]iei [i a modi-fic`rii unghiului de abordare care a func]io-nat atunci, dar care s-a dovedit între timp fali-mentar`. C`ci „apatridul“ Norman Manea esteun exemplu probabil unic: un scriitor rezidentla New York [i tradus în numeroase limbi carecontinu`, de dou` decenii, s` scrie în „limbainteriorit`]ii“ sale, în române[te. Extraterito-
rialul a devenit a[adar, în chipul cel mai vizi-bil, central, în timp ce contestatarii lui atît deinstitu]ionaliza]i în România se arat` tot maiparohiali [i periferici, într-un ansamblu cultu-ral globalizat. În fine, scriitorul mediocru areanvergura [i detenta unei vedete interna]iona-le, în timp ce faima evaluatorilor s`i autohto-ni, atît de fini [i estetizan]i, nu trece, de regul`,mai departe de N`dlac.
De aici, poate, [i relaxarea plus dezinvoltu-ra dialogal` a extrateritorialului. Unul dup`altul, „argumentele“ cu care a fost pus pe vre-muri la punct [i-au dovedit precaritatea. Vizîndpreponderent persoana, iar nu ideile lui Manea(idei, în fond, de bun-sim] democratic, de cen-tralitate ideologic`), ele se confrunt` acum cuo personalitate omologat` ce nu mai poate fiignorat`. Situa]ia este surprins` cu fin` iro-nie de Edward Kanterian: „Ai început s` fii unautor consacrat, nu numai în spa]iul german[i american, ci chiar [i în Fran]a, care ]i-a «rezi-stat» mult, pîn` la Premiul Médicis. Chiar [iRomânia a început s`-]i cedeze...“.
Îmi place faptul c` „denigratorul de frun-te“ al lui Eliade nu r`spunde cu aceea[i mo-ned` [i nu face confuziile acelea frecventpracticate între persoana [i identitatea unuiautor ori între derapajele extremiste [i tota-litatea unei opere literare sau [tiin]ifice. Înloc de a c`dea în satisfac]ia acestor reduc]iicomod-simplificatoare, intelectualul critic sestr`duie[te s` fac` obi[nuitele lui disocieri,distinc]ii, nuan]`ri. Astfel, Edward Kanterianîi semnaleaz`, la un moment dat, o alt` cri-tic` a pozi]iei sale în subiectul Eliade, f`cut`de pe pozi]iile stîngii academice. NormanManea e considerat prea concesiv de c`tre uncercet`tor, Russell McCutcheon, care îi repro-[eaz` perpetuarea unei „distinc]ii dubioase“între opera scris` [i politica f`cut`. Separîn-du-le, „denigratorul“ nostru ar construi... unnou mit: „Eliade cel curat, cur`]it de ju-dec`]ile social-politice gre[ite, care [i-ar fig`sit locul potrivit în noua, democratica Ro-mânie de dup` 1989“. Dar iat` c` nici ironiaaceasta corect` politic nu func]ioneaz`.
R`spunsul lui Manea, excelent, e în dou`trepte. Mai întîi, el explic` motivele pentru ca-re în, mod uzual, refuz` o lectur` ideologic`prea ap`sat`, o cheie unic` de în]elegere aunei opere: „Eu am refuzat în recenzia meas` m` ocup de o eventual` rela]ie mai pro-fund` între gîndirea politic` a lui Eliade [iscrierile sale literare sau [tiin]ifice. Am expli-cat c` sînt marcat de existen]a mea subcomunism, cînd aceast` leg`tur` se f`ceaîntr-un mod violent [i grosolan, cu urm`ri demulte ori dramatice. Cînd scriai ceva, se citeaîntotdeauna printr-o lentil` ideologic`, auto-nomia esteticului era negat`, devenea un pre-text pentru incrimin`ri politice. Am explicatasta“. Iat` c` nu stric` s-o mai fac` o dat`...Iar dup` aceast` dezideologizare a grilei delectur`, vine una a Literaturii înse[i. NormanManea polemizeaz` aici, implicit, cu întrea-ga stîng` academic` american`, ap`rînd nualtceva decît specificul literar: „Chestiuneamai profund` este dac` literatura e reducti-bil`, dac` arta e reductibil` la ni[te principiipolitice, ideologice, dogmatice, dac` permiteaceast` lectur` mai restrîns`, limitativ`, sim-plificatoare. Nu, arta nu este reductibil` la ostrict` concep]ie unitar` [i la o coeren]` ideo-logic`. Arta, literatura î[i au ambiguit`]ile [izonele de obscuritate, codificare, profunzimecare nu permit asemenea simplific`ri, de[i încazul unor scriitori sau arti[ti foarte angaja]ipolitic se pot g`si [i astfel de chei de lectur`“.
Ireductibilitatea artei la ideologie... Merit`f`cut` o compara]ie între atitudinea cultural`anticomunist` a cuplului paradigmatic Moni-
ca Lovinescu-Virgil Ierunca [i a altor compo-nen]i ai exilului românesc de la Paris – [i, pede alt` parte, atitudinea cultural` postco-munist` a lui Norman Manea. Opozi]ia celordintîi fa]` de starea de lucruri din lag`rulsocialist a fost net` [i, nu de pu]ine ori, eroic`.Au luptat, zeci de ani, pentru adev`ratele tra-di]ii culturale române[ti [i împotriva modelu-lui sovietic care le-a dislocat. Felul în care asfîr[it mama Monic`i Lovinescu înl`tura ori-ce dubiu personal, orice dilem` asupra „uma-nismului“ socialist. Anticomunismul pur areprezentat singura op]iune pentru ace[tiintelectuali de dreapta, sufoca]i de stîngismuloccidental [i de iresponsabilitatea istoric` aintelligentsiei pariziene. C`derea co-munismului era sinonim`, pentru ei, cu recu-plarea, de urgen]`, la modelul interbelic. Co-munismul, r`ul suprem, era v`zut mereu înstructura lui de for]`, în liniile directoare, cri-minale, de la o distan]` care geometriza,est-etic, variabilele [i „imponderabilele“ loca-le. Intelectualul din ]ar` avea, în anii ’50, deales: temni]a sau academia. {i pîn` în dece-niul nou`, literatura noastr` era etic`, civic`,politic` – sau nu era deloc. Unghiul ei de lec-tur` [i în]elegere, de la Paris spre „actualita-tea româneasc`“, era [i a r`mas pîn` la sfîr[itunul drept.
În abordarea lui Norman Manea, încapmai multe nuan]e. De[i nu a fost membru departid, în Republica Socialist` România, Ma-nea integreaz` socialismul în suma expe-rien]elor sale. De altfel, a plecat din ]ar` în1986, dup` decenii bune tr`ite, al`turi demilioane de al]i cobai, în cotidianul socialist.În România, totu[i, a existat [i i-a r`mas înmemorie un r`u mai vechi decît cel comunist:cel na]ionalist. Frumoasele tradi]ii interbe-lice sînt mai pu]in frumoase pentru Manea [iceilal]i minoritari evrei, supu[i legilor rasia-le [i trimi[i s` moar`, pe capete, în Transnis-tria. Dac` Stînga interna]ionalist` s-a dove-dit, la extrema ei, criminal`, nici Dreapta na-]ionalist` nu e pur`. Chiar acest termen,„pur“, îi stîrne[te lui Norman Manea amin-tiri dureroase. Nu mai trebuie explicat de ce.Extrateritorialul caut` a[adar acel punct defug` din dou` doctrine opuse, perfect su-prapuse îns` în lichidarea spiritului critic, areflec]iei [i a specula]iei intelectuale, a clima-tului liberal în care acestea se pot desf`[ura.În loc de o geometrizare a realit`]ilor socio-istorice, Manea va c`uta multiplicarea [i r`s-frîngerea lor individual`, umplerea, cu toateculorile [i combina]iile posibile, a unei sche-me date. Miza lui e s` identifice [i s` re]in`varia]ii, variante, contexte, nuan]e incompa-rabil mai pre]ioase pentru el decît invarian-tul comunist ori anticomunist.
În fine, limba de expresie: aceea[i. Dardac` româna a fost, pentru exila]ii MonicaLovinescu [i Virgil Ierunca, limba de rezis-ten]` a }`rii lor ocupate [i malformate desovietici, aceea[i limb` român` este, pentrunewyorkezul complicat [i dubitativ NormanManea, limba privat` a interiorit`]ii.
�
Norman MANEA
Curierul de Est. Dialog cu Edward KanterianEditura Polirom, Ia[i, 2010, 368 p.
