DACIA – PATRIA ORIGINARĂ A ARIENILOR, POPORUL · PDF fileNr. 81 (anul IX), septembrie...

Nr. 81 (anul IX), septembrie 2012DACIA

magazin

1

I. EDITORIAL

DACIA – PATRIA ORIGINARĂ A ARIENILOR,POPORUL PRIMORDIAL AL EUROPEI

Conf. univ. dr. G.D.Iscru

În şedinţa lunară din 12 Mai 2012 a Soci-etăţii Internaţionale „Reînvierea Daciei” (preşe -dinte fondator, dr. Napoleon Săvescu), filialaRomânia – Bucureşti, a fost audiată şi dezbă-turtă comunicarea d-nei profesoare de istorieMaria Ionescu, având ca subiect studiul istoricu-lui Teohari Antonescu (1866-1910): Dacia, Patriaprimitivă a arienilor, studiu apărut în volumulLumi uitate, Iaşi, 1901. Era, în 1901, pentruprima dată când acest specialist român, profesorla Universitatea din Iaşi, printr-o cercetareatentă, pluridisciplinară identifica DACIA ca PA-TRIE ORIGINARĂ A ARIENILOR – poporul pri-mordial care a reprezentat temelia evoluţiiloretno-naţionale şi de civilizaţie pe „bătrânul conti-nent” iar prin „roiurile” umane ulterioare, ale saleşi ale naţiunilor direct-moştenitoare (între aces-tea, ca „bloc demografic” central, naţiunea traco-geto-dacă), a contribuit la evoluţii similare şi înspaţii extraeuropene. Este concluzia reieşită dincomunicarea prezentată, subliniată şi în dezba-teri.

Autoarea comunicării a prezentat succintmodul în care a procedat istoricul de la Iaşi,apreciindu-l ca atare. În puţinii săi ani de viaţădăruită ştiinţei istorice (a trecut la cele veşnice lavârsta de 44 de ani), Teohari Antonescu a rea -lizat o operă impresionantă, amintită în comuni-care. A fost contemporan cu NicolaeDensuşianu, fondatorul Dacologiei moderne, cua sa operă monumentală Dacia preistorică şicontemporan cu Mihai Eminescu, „prima jertfăpolitică pe altarul Daciei Mari” (dr. Aurel David).Dar erau anii de dominaţie agresivă a tezei falseşi absurde a „exterminării” dacilor şi a „naşterii”,

după anul fatidic 106 d.Hs., a unui nou popor,roman însă, la Dunărea de Jos şi în imensitateaSpaţiului unei Dacii astfel „romanizate”. Erau aniiîn care se edita monstruosul „Dicţionar al limbiiromâne” al „latiniştilor” Laurian şi Massim, subgirul Academiei Române, ani în care Den-suşianu, marginalizat şi însingurat, se stingea cao lumânare în camera sa de lucru, trudind la fi-nalizarea amintitei sale opere, pe care „ştiinţificii”Academiei şi Universităţii s-au străduit s-o „în-mormânteze”, lăsând şi urmaşilor lor „cuvânt tes-tamentar” să procedeze la fel.

Fiind vorba despre un adevăr istoric pen-tru ei şocant – Dacia, patria arienilor! –, aşa vorfi procedat şi cu studiul lui Teohari Antonescu, pecare l-au reeditat în 1946, spre neuitare, nişteoameni de bune intenţii, într-o culegere deipoteze, marginalizate între timp. O „bilă neagră”


magazin

2

pentru „ştiinţificii” noştri a fost, apoi, şi ignorarea,până azi, a unei mari sinteze britanice despre Is-toria Indiei – The Cambridge History of India,1922 – care în vol I consacra un capitol arienilor(The Arians). Universitarii englezi, la douădecenii după Teohari Antonescu, nu cunoşteaustudiul românului (fusese publicat doar în limbalui! ...), dar, procedând la fel – cercetare pluridis-ciplinară –, conturau spaţiul de locuire originarăa arienilor, fără a-l identifica însă cu Dacia Anti-chităţii. Eruditul nostru coleg, dl. Gabriel Gheor -ghe, preşedinte fondator al Societăţii „Getica” şieditorul revistei cu acelaşi nume, prin Fundaţia„Gândirea”, aflând despre amintita sinteză brita -nică, prin demersuri şi eforturi proprii şi-a procu-rat capitolul menţionat, apoi volumul I şi aprezentat importanta informaţie în cartea sa:Studii de cultură şi civilizaţie românească, Fun-daţia „Gândirea”, Bucureşti, 2001, vol. I, cu o re-luare şi în vol II, 2005, ca şi în recenta sa carte,Valah (Fundaţia Gândirea, 2012).

Profesoara Maria Ionescu a citat cu pro-bitate şi a rezumat cuprinzător prezentarea d-luiGheorghe Gabriel, apreciind-o cum se cuvine.De neînţeles este faptul că nici dl. Gabriel Ghe-orghe n-a menţionat – cel puţin! – studiul lui Teo-hari Antonescu, al cărui nume nu-i eranecunoscut iar spaţiul arian conturat în Europade universitarii englezi, în 1922, l-a numit „spaţiulcarpatic”, nu Dacia, cum îl numise Teohari An-tonescu. „Ştiinţificii” noştri, însă, şi-au permis săignore acum şi cartea d-lui Gheorghe Gabriel,cum au ignorat şi revista „Getica”, editată deacesta – cu studii foarte interesante asupra stră-moşilor noştri reali. „Tonul” ignorării acestorfoarte importante informaţii despre Dacia ca pa-trie originară a arienilor s-ar putea să-l fi dat în-suşi „monstrul sacru” al arheologiei academice,Vasile Pârvan, care, după 1926, avusese, ca uni-versitar, şansa unei călătorii în Anglia, cuprelegeri ţinute chiar la Cambridge, unde era re-centă apariţia sintezei menţionate. Ca specialist– nu l-au interesat pe Vasile Pârvan arieniiStrăvechimii, localizaţi de sinteza universitarăengleză din 1922 într-un areal european pe caredl. Gheorghe Gabriel l-a identificat a fi Spaţiulcarpatic? Iar cu două decenii mai înainte, is-toricul Teohari Antonescu îi spusese pentruprima dată pe nume: Dacia? „Ştiinţificii” titraţiuitaseră sau gândeau că i-au înmormântat şi pe

N. Densuşianu şi pe Teohari Antonescu. În con-tinuare nu i-a interesat aceasta nici pe discipoliidirecţi şi indirecţi ai lui Vasile Pârvan şi ai altor„romanizatori”, până azi. Apoi nu i-a interesat,până azi, nici cărţile d-lui Gheorghe Gabriel din2001-2005, în care prezenta demonstraţia dinsinteza engleză.

Nu e nici un mister: la mijloc este, fără în-doială, acea teză falsă şi absurdă a „romanizăriiDaciei”, după ce „Traian cel Drept” i-a „extermi-nat” pe strămoşii noştri reali! ...

Dezinteresul până la ostilitate a ajuns,după 1989, la un punct culminant, când, concomi-tent cu cedarea suveranităţii noastre naţionale,prin politica educaţională guvernamentală a fostreconfirmată şi falsificarea identităţii naţionalereale, eliminându-se din principalul manual deprofil din preuniversitar (de clasa a XII-a de liceu),cu „alterantivele” sale „coordonate” de titraţi uni-versitari, istoria strămoşilor reali.

Mai nou, discipoli de azi ai „romaniştilor”de ieri au întrebat „poporul”, într-o revistă, dacăîi mai consideră pe daci strămoşi sau nu.Răspunsul îl dăduse savantul B.P. Hasdeu în ...1861: Da! N-au primit însă răspuns „mulţumitor”.În paralel, continuând şi pe alt plan, dânşii saualţii la fel s-au pornit încă să „romanizeze” Capi-tala ţării. Deocamdată, cu un pasaj latin pietonalla kilometrul zero, pe pereţii căruia au aşezat ba-soreliefuri „adecvate” şi o inscripţie cu un textdintr-un „clasic” al „romanizării”, în care ni se cu-vântă cum „au pierit dacii din istorie”. Apoi, cucuraj (n-am zis tupeu!), ca o lovitură de maestru,au instalat pe scările Muzeului de Istorie alRomâniei un grup statuar reprezentând pe îm-părtaul Traian, primul mare jefuitor al Daciei, in-tegral şi la „nudul gol”, ţinând în braţe lupoaica,fără gemenii din dotare, de se uită trecătorii cala „panaramă”. Iniţiativa, citim în revista „Româ-nia Mare” nr. 1137, a fost a „Primăriei Capitalei,la recomandarea lui Răzvan Teodorescu şi faceparte dintr-o operaţiune amplă de amenajare aspaţiilor publice din programul <<Calea Victoriei-traseu cultural>>”. Isprava este consemnată îngazetă cu un comentariu în titlu: „Un caz dezoofilie... În mod normal, lupoaica ar fi trebuitsă-l ţină în braţe pe Traian...” Iar costul lucrării,suntem informaţi, a fost de 200.000 de lei.

Cui foloseşte? Bucureşti, 15.05.2012


magazin

3

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE

NOI, DACII.SARMISEGETUSA. SANCTUARE DACICE (3)

Dr. Napoleon SăvescuIII

Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebistade pe terasa a XI-a este şi el orientat NE – SV şia fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit înanul 2001.

Cuprinde cinci zone distincte:1. Nivelul distrugătorilor romani, consti-

tuit din 4 blocuri de calcar şi cărămizi de pavi-ment, folosite pentru o construcţie militară de

moment. Acest nivel a apărut la circa 1 metruadâncime, în urma săpăturilor arheologice.

2. La numai 35 de centimetri sub celroman au fost descoperite urmele unui sanctuarformat din stâlpi de andezit, sprijiniţi într-o fun-daţie de piatră de râu prinsă în lut. În mijloculsuprafeţei acestui sanctuar există 7 tamburi decalcar cu diametrul de 1,30 metri. Grosimea loreste de 25 centimetri.

Fig. 177 Marele Sanctuar de Calcar al lui Burebista de pe terasa a XI-a este orientatNE – SV şi a fost cercetat, studiat, dărâmat şi reconstruit în anul 2001.


magazin

4

3. La o adâncime de 2,85 metri s-au des -

coperit 4 şiruri de coloane de calcar, având fiecare

câte 15 piese de aceleaşi dimensiuni, totalizând

un număr de 60 de coloane. Pe unele din aceste

plinte s-au descoperit adâncituri circulare, cu un

diametru de 0,80 metri, urme aparţinând, proba-

bil, coloanelor ridicate pe ele.

4. S-a constatat cu surprindere că plintele,

bazele de calcar erau aşezate pe nişte construcţii

asemănătoare unor lentile, realizate din piatră de

stâncă, în formă de pâlnie, cu un diametru maxim

de 1,85 metri, la o adâncime de 1,90 metri, ele

formând astfel o fundaţie de rezistenţă pentru

plinte şi pentru coloanele care se ridicau pe ele.5. Şi ultimul nivel - semnalat la o

adâncime de 4,40 metri – constă dintr-un şir degrupuri de 3 - 4 blocuri de calcar, aşezate, fie încruce, fie rectangular. La acest nivel au mai fostdecoperite alte 3 lentile, realizate în aceeaşitehnică cu cele din zona a patra şi care merg înadâncime până la 5,70 metri de la nivelul iniţialal sanctuarului.

Terasa de 41 x 13 metri pe care este am-plasat sanctuarul, asemenea tuturor celor peste200 de terase artificiale amenajate aici de cătredaci, este susţinută de ziduri masive de blocuri decalcar, construite în tehnica murus Dacicus.

S-a găsit, de asemenea, o scară uriaşă deacces, realizată din lespezi de calcar, pe parteastângă a edificiului. Suntem indignaţi de faptulcă, în prezent, scara este folosită drept „groapade gunoi arheologic.”

În acest sanctuar a fost descoperit unmedalion de lut ars, cu un diametru de circa 10centimetri şi care are reprezentată pe el o figurăfeminină. Printr-o simplă analogie, aleatoare, s-acomparat această piesă cu un denar roman de pevremea lui Tiberius Claudius Nero, din anul 80î.H., şi s-a atribuit funcţionarea sanctuarului însecolul I î.H., ceea ce este foarte probabil; darasta nu ne spune nimic despre vechimea înte-meierii lui!

Fig. 178 Una din plăcuţele de la Sinaia,„falsuri arheologie”, aşa cum sunt ele consi -derate de „ istoricii noştri”. Figura acesteifemei aşezate central cred că am mai întâlnit-oundeva. Un medalion identic a fost găsit laSarmisegetusa Regia, unde săpăturile au în-ceput prin anii 1924.... Plăcuţa de mai sus afost găsită în jurul anului 1874!!!. Deci, ea estecu 50 de ani anterioară medalionului de laSarmisegetusa. Ne întrebăm: cum a fost posi-bil ca falsificatorul să fi ştiut de această figurăcând ea a fost descoperită de arheologi 50 deani mai târziu ? Atunci, cine minte ?


magazin

5

Micul Sanctuar de calcarParalel cu Marele

Sanctuar de Calcar, pe oterasă ceva mai ridicată,dar ceva mai la vest, existăun alt sanctuar, construitdin calcar, format din 3şiruri a câte 6 baze, tota -lizând 18 coloane. El esteorientat NE - SV, avândfiecare plinta aşezată, ca şiîn cazul sanctuaruluiprecedent, pe câte o„lentilă” de fundaţie, lu-crată în aceeaşi manieră.

Astrolabul Ovoidal de AndezitÎntre cele două Sanctuare de calcar şi

Marele Sanctuar Circular, printre resturi decoloane mai noi şi mai vechi, privirea este atrasăde un straniu „bolovan” de andezit, sculptat inte-rior într-o formă geometrică puţin obişnuită.Obiectul nu a trezit interesul arheologilor, fiindconsiderat un simplu vas pentru foc.

În anul 2003, revizitam acest complexîmpreună cu unul dintre participanţii la Cel de-alIV-lea Congres Internaţional de Dacologie, pro-fesorul Persel P. de la Universitatea Pittsbourg,(Pennsylvania, USA). Distinsul profesor s-a sfiitsă admire acest... „Astrolab Ovoidal de Andezit”,după cum l-a denumit el însuşi!..

Fig. 179 Paralel cu Marele Sanctuar de Calcar, pe o terasă cevamai ridicată, dar ceva mai la vest, există un alt sanctuar, construit din calcar, Micul Sanctuarde Calcar, format din 3 şiruri a câte 6 baze, totalizând 18 coloane. El este orientat NE - SV, avândfiecare plinta aşezată, ca şi în cazul sanctuarului precedent, pe câte o „lentilă” de fundaţie, lu-crată în aceeaşi manieră.

Fig. 180În cazul

„Astrolabului Ovoidal de Andezit”,

dacii s-au întrecut pe ei înşişi.

Este deosebit de dificil să tai şisă ciopleşti andezitul, pentru că

este o rocă foarte dură; eaproape imposibil să sculptezi

înăuntrul ei o sferă.


magazin

6

În cazul „Astrolabului Ovoidal de An-dezit”, dacii s-au întrecut pe ei înşişi. Este de-osebit de dificil să tai şi să ciopleşti andezitul,pentru că este o rocă foarte dură; e aproape im-posibil să sculptezi înăuntrul ei o sferă. Devine şimai competitiv să încerci să sculptezi o elipsă înea şi aproape o fantezie să încerci să ciopleşti îninteriorul unei astfel de roci un ovoid, căruia tre-buie continuu să-i modifici forma geometrică pemăsură ce pătrunzi în adâncimea pietrei!

Umplând cu apă această formă ovoidală,seara, se putea urmări pe ea, reflectată, mişcareastelelor şi a altor corpuri cereşti, ca privind pe...ecranul unui laptop!

Şi, totuşi, Astrolabul Ovoidal de An-dezit de la Sarmisegetusa zace şi azi plin degunoaie şi de mătasea-broaştei, aruncat într-uncolţ, ca un obiect incomod şi de prisos.

Probabil, curând, va dispărea şi el, pre-cum a dispărut şi Marea Roată de Andezit cu dinţiinteriori, trapezoidali, renumita Rotondă de An-dezit.

În afara celor două terase pe care se află„Zona Sacră”, complexul arhitectural include oaşezare civilă formată din cartierele de est şi devest, care se întindeau pe zeci şi zeci de terase,

constituind cel mai amplu complex de locuiredacică documentat până în prezent. CelebrulMachu Pichu din Peru păleşte în faţa edificiilorciclopice care au fost construite de geniul tehnical strămoşilor noştri cu 1.500 de ani înainte de el.Şi cu toate acestea, complexul arhitectural de laSarmisegetusa nu este cunoscut şi apreciat la ade-vărata lui valoare. Întâietatea lui pe plan mondial,maiestuozitatea în spaţiu, cunoştinţele avansatetehnic şi astronomic, talentul artistic al dacilorsituează Sarmisegetusa drept prima şi cea maicomplexă izbândă mondială a geniului uman îndomeniu.

Într-una din aceste locuinţe din „AşezareaCivilă” a fost descoperit celebrul vas ceramic cuparafa „DECEBALUS PER SCORILO“. Astfelspus, Diodor Siculus a fost corect informat că Hy-perboreenii şi-au construit un observator astro-nomic la nord de Dunăre. De fapt, el aprecia că„de la templul Hyperboreilor, Luna se vede maiaproape”, adică... mai bine!

Ne întrebăm pe bună dreptate: pentru ceacest remarcabil (şi remarcat!) popor antic şi-adedicat timpul şi energia în realizarea a ceea ce,spun unii, ar fi o „afacere”, „afacere nerentabilă”?

Fig. 181

Umplând cu apă această formă ovoidală,seara, se putea urmări

pe ea, reflectată,mişcarea stelelor şi aaltor corpuri cereşti,

ca privind pe... ecranul unui laptop!


magazin

7

Ei au folosit mijloace de transport herculiene pen-tru a transporta blocuri de andezit şi calcar de lazeci şi zeci de kilometri distanţă, blocuri ce cân-tăresc fiecare, uneori, multe tone! Ei le-au cărat,traversând ape, munţi şi dealuri, de la distanţe desute de kilometri. Fezabilitatea acestui traseu nua fost niciodată calculată.

Toate aceste operaţii cereau cunoştinţespeciale, sute şi mii de bărbaţi care să lucreze subconducerea unui arhitect supragenial, care trebuiasă ştie exact ce urma să facă.

În concluzie, Sarmisegetusa a fost nunumai un centru religios, dar şi unul ştiinţific, unobservator astronomic, un monument construit cu

ajutorul spiralelor şi al cercurilor trasate pepământ şi în aer, o grandioasă sfidare chiar şi pen-tru ştiinţa de azi.

Ne exprimăm speranţa ca lucrurile să seschimbe şi să asistăm cât mai curând la o reeva -luare şi la o popularizare a minunii complexe careeste Sarmisegetusa. Sperăm ca acest Kogaion alnostru să nu rămână, pe mai departe, doar „obiec-tul de studiu” al unor muzee româneşti, încre-menite în neputinţa de a-l înţelege, şi al unorarheologi de mult depăşiti de obiectul „studiuluilor”!

Sarmisegetusa este şi trebuie să se reclame,cu adevărat, drept a 8-a minune a Lumii Antice!

Vom încheia acest capitol al fascinantei şimisterioasei Sarmisegetuse, omagiindu-l pe re-gretatul nonagenar preot şi cercetător istoric Du-

mitru Bălaşa, cel care aici, în Kogaionul naţiuniinoastre, a unit vechea şi noua religie într-una sin-gură, religia noastră.

Fig. 182

Pr. prof. Theodor Damian, dr. Napoleon Săvescu şi regretatul nonagenar preotşi cercetător istoric Dumitru Bălaşa (cel care aici, în Kogaionul naţiunii noastre,

a unit vechea şi noua religie într-una singură, religia noastră), arheolog Vasile Boroneanţ,în vara anului 2000 la Sarmisegetusa.


magazin

8

Pentru a judeca și pune în balanță cultura așa-zisă„înapoiată” a strămoșilor noștri, cu cea avansată a ro-manilor, după cum actualii istorici ne-o inculcă în susținereautopicei teze a romanizării strămoșilor noștri, vă vom ex-pune cronologic, o mică parte din principalele descopeririarheologice din țara noastră, după care vă vom expuneîntr-un alt capitol comentariile unor specialiști străini șiromâni, despre poporul nostru, în cadrul unor expertize, con-grese sau în cărți, reviste, în enciclopedii române și străine.

EPOCA STRĂVECHE

1. PALEOLITICUL INFERIOR: 2.000.000 –100.000

După cum veți descoperi, pe actualul teritoriu alRomâniei și chiar pe un perimetru cu mult mai întins,viețuirea se întinde în negura trecutului...

*1,8 – 2,0 milioane de ani în urmă, urme deviață a unui hominid în Oltenia!

În 1963 pe valea Grăunceanu în Oltenia, s-au de-scoperit oseminte, printre care o tibie și un femur al unuihominid de acum 1,8 – 2,0 milioane de ani și fragmente deoase fosilizate, provenind din 28 specii de animale. Acesthominid ar fi primul descoperit în Europa și este mai dez-voltat decât cel australian.1

* 1.000.000 – 600.000 î.Hr., în paleoliticul infe-rior, în cadrul Culturii de prund, urme de locuire, cu ves-tigii din acea epocă, la Porțile de Fier și Cazane.2

2. PALEOLITICUL SUPERIOR: 40.000 – 10.000Î.Hr.

* 33.000 î.Hr. Descoperirea unui maxilar umanîn „Peștera de oase” din Munții Aninei

În 16 februarie 2002 s-a descoperit mandibula unuibărbat. Fosila a fost încredințată de către Institutul de Spe-ologie „Emil Racoviță” din Cluj, pentru datare cu Carbon 14,renumitului antropolog Erik Trinkaus de la Washington Uni-versity din St. Luis (Missoury). Vechimea fragmentului fosila fost stabilită ca fiind de 35.000 ani și aparținând celuimai vechi om din Europa!3

*25.000 – 15.000 î.Hr. Cultura Gravettiană din

Paleoliticul SuperiorCotu Miculinți (sat, com. Cotușca – jud. Botoșani)

– vechime 18.000 ani, având cele mai vechi elemente decivilizație din lume (locuințe în bordeie, ciocanul deminerit, lancea cu două tăișuri, harponul de pescuit),București, Peșterea Moeciu etc.4;

Tot în aceeași cultură se situează descoperireacelei mai vechi amulete-pandantiv din lume5 la Mitoc –jud. Botoșani, confecționată din cortex, decorată cu grupede linii incizate, care ar sugera reprezentarea pe avers aunui cervideu iar pe revers a capului unei bovine.

* 13.000 î.Hr. Descoperirea celei mai vechi in-cizii ordonate de pe teritoriul patriei noastre: la Stra-china-Dorohoi, apoi cea de la Cuina Turcului datând din anii10.650 î. Hr., apoi cea de la Porțile de Fier, din anul 6.100î.Hr. „Semnele, schițele și zgârieturile din neoliticul (și amadăuga și din paleoliticul, n.n.) românesc” – afirmau Nico-lae Miulescu și Iordache Moldoveanu – au dus la sil-abizare și alfabet în Carpați6.

* mil. XIII î. Hr. Cultura Schela Cladovei – Le -penski Vir (epipaleolitic), zonă locuită între mil. XIII și VIî. Hr., situată pe ambele maluri ale Dunării, la Porțile deFier, având o climă dulce, cu trăsături sub-meditera-neene, este cea dintâi în care s-au creat așezăminteomenești sedentare. Într-adevăr, descoperirile de laPorțile de Fier au pentru istoria comunităților preis-torice o importanță unică, acestea fiind cele mai vechiașezări din cele cunoscute până la ora actuală, în elepracticându-se înhumarea în apropierea locuinței saudirect sub podeaua locuinței.7

EPOCA MEZOLITICĂ: 10.000 – 5.500 Î.Hr.

Cca. 8500 î.Hr. Descoperirea la Turdaș lasfârșitul sec. al XIX-lea a cca. 200 de tăblițe și frânturiceramice, acoperite cu incizii simple, de către cercetă-toarea Torma Zsofia (nume maghiarizat al româncei SofiaTurmă din Orăștie), care dovedesc întâietatea și vechimealor față de tăblițele de la Tărtăria descoperite în 1961, datatedin anul 5.300 î. Hr.8

SCURTĂ ISTORIE A DACILOR DE LAÎNCEPUTURI PÂNĂ LA ABANDONAREA DACIEI

DE CĂTRE ROMANI – 271 d. Hr.Popovici Valery Ursu


magazin

9

Erudiți specialiști ca Schliemann, Virchow, dr. I.Stern, Kallmann ș.a. au confirmat faptul că semnele in-cizate descoperite de Zsofia Torma constituiau o scriereale cărei grafeme (semne vizuale ale unui sunet n.n.) aveaucorespondențe ulterioare în Sumer, Egipt, Asia Mică(Troia), Creta, Cypru etc. I. Moldoveanu, comparândtăblițele culturii Turdaș, descoperite de Zsofia Torma, cucele găsite de N. Vlasa la Tărtăria, conchidea că cele dela Turdaș sunt cu cel puțin 3 – 4 milenii mai vechi decâtcele de la Tărtăria, timpul necesar – după I. Moldoveanu– trecerii de la inciziile simple (scrierea elementară, pic-toideografică, prin linioare și unghiuri, cerculețe și puncte)până la scrierea perfect organizată, ideografică a tăbliței ro-tunde de la Tărtăria.

Cercetătoarea transilvană afirma că așezarea dela Turdaș a fost locuită de un trib dacic (s.n.). Înfățișândrezultatele cercetării sale despre cultura Daciei străvechi,la reuniunile științifice de la Berlin din 1880 și Frankfurt peMain din 1882, influențată și de tezele care dominau atunciîn istoriografia europeană, după care Babilonul și Caldeeaau fost, chipurile, singurele centre de radiere a culturii, de-finea trăsăturile comune ale acestor obiecte, cu cele de-scoperite în Transilvania. Piesele colecției mele - releva ea– demonstrează fără putință de tăgadă că sunt identicecu cele descoperite la Troia a lui Schliemann din AsiaMică, de pe înălțimile Hisarlâcului (numele actual turc,n.n.), din fortificația în care locuia poporul lui Priam...de aceeași origine tracică (daco-getică n. A. Deac.).

Obiectele și însemnele de la ele – sublinia au-toarea – oglindesc credințele religioase, ritualuri,

cuprinzând ideograme și inscripții ale unui limbaj sim-bolic datorat aceluiași popor tracic (geto-dacic n. A.D.).

Iar pentru tălmăcirea lor, atât a celor din Troiași Babilon, cât și a celor din Dacia se poate folosi unași aceeași metodă de descifrare.9

* 7800 î. Hr. Atestarea existenței agriculturii.Cercetători români în colaborare cu cercetători de

la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, prin săpă-turile efectuate la Clisura Dunării, la Porțile de Fier și lamalurile Dunării au descoperit grăunțe de cereale și ose -minte umane. Pentru a exclude eventuale erori în ceea cepriveşte datările, analizele au fost efectuate la patru labo-ratoare europene: la Oxford, la Groningen, la Berlin și laBonn.10

Aceste descoperiri așa de timpurii pentru agri-cultură, pe lângă că au avut ca efect durabil sedenta-rizarea unei populații, atestă că din această regiune afost posibilă explozia demografică către întregul Spațiueuropean și spre alte continente.

Un lucru foarte important, este analiza hărții Eu-ropei în mil. V î. Hr., din epoca neolitică, a profesoarei ame -ricane Marija Gimbutas, care a analizat civilizațiile epociineolitice din toată Europa. Ea a fost trimisă de CancelarulUniversității Californiei din Los Angeles (UCLA), FranklinMurphy pentru a studia civilizația neoliticului din Europa.Rezultatul cercetărilor sale, sub titlul „Vechea civilizație eu-ropeană” (Old European Civilization) le-a prezentat în anul1971, la Belgrad, cu ocazia Congresului al 8 –lea Inter-național de Științe preistorice și protoistorice. Ulterior, lu-crările au fost publicate la Londra în 1974 și 1982. Harta


magazin

10

expusă este din cartea tradusă în limba română, sub titlulCivilizație și cultură, Editura Meridiane, București, 1989.

Privind harta, vom constata că România de astăzise află în centrul intersecției între axele NS și EV a zoneihașurate, deci în centrul acestei zone a civilizației caretrece prin Bucegi unde se află sfinxul, scrijelat în stâncă,reprezentând pe Saturn, zeitatea celestă venerată de geți(cum i-au numit anticii pe strămoșii românilor), națiuneamatcă a europenilor de astăzi.

În afara zonei hașurate, arheologa americană nua găsit nici o urmă de civilizație. În zona albă, în special lanord de România de astăzi, este explicabil căci totul eraîncă acoperit de gheață sau zăpadă, iar vara, la dezgheț descurtă durată, pământul nu putea asigura dezvoltarea pro-duselor agricole și a pășunilor, necesare hranei oamenilorși animalelor.

Pământul, acum 7000 de ani se găsea în plină pe-rioadă de încălzire climatică, urmare a ultimei glaciațiuniWÜRM (cca. 75.000 – 9800 î. Hr.).

Cauza principală a apariției glaciațiunilor și aîncălzirii climei în perioada interglaciară este poziția vari-abilă a pământului în timpul rotirii sale în jurul soarelui. Axapământului, între nord și sud, este înclinată față de soareși, în timpul evoluției sale în jurul soarelui, această axă seînclină față de verticala normală.

În perioada glaciară, polul nord se îndepărteazăde soare provocând răcirea climei și înghețul, oamenii șianimalele, nemaiputându-și asigura hrana, sunt destinațipieirii sau cei mai robuști descurcându-se ca laponii deastăzi.

Deci, în afara zonei hașurate a hărții Europei dinmil. V î. Hr., nu se poate vorbi de o cultură, de o civilizație,de un popor care are o limbă formată, un vocabular, acestafiind încă în perioada de locuire în peșteri, obţinând hranadin vânat sau pescuit prin spargerea gheții!

Acest fenomen de încălzire sau răcire a planeteinoastre, adică de a avea perioade de înghețare totală șiapoi de dezgheț, a fost explicat pe înțelesul tuturor într-unarticol de către Mircea Țicleanu.11

Pe scurt, în cap. 5 Anotimpurile precesionale,autorul ne relatează: O rotație completă, respectiv un anprecesional, se derulează de cca. 25.920 de ani (cu apro -ximație 26.000 de ani). Această particularitate de rotație de-termină o succesiune de perioade reci, cu o durată de cca.13.000 de ani, când axa de rotație are un unghi mai marede înclinare față de planul orbitei, și mai calde, cu aceeașidurată. Putem vorbi astfel de anotimpuri precesionale, re-spectiv cel puțin de o iarnă precesională și respectiv de ovară precesională.

Din acest punct de vedere trebuie precizat căsfârșitul Paleoliticului (de la – 19.500 până la – 9.550) șiMezoliticul (până la – 6.500) se suprapun unei ierni prece-sionale care a fost apoi urmată de o vară precesională,

odată cu începutul Neoliticului, vară care se va încheiapeste cca. 4.500 de ani, deci pe la +6.500.

Deci, anul 5.508 î. Hr., anul „Facerii Lumii”12, seplasează cu cca 1.000 de ani după debutul verii precesio -nale, perioadă mai caldă, clar sesizabilă în regiunile tem-perate ale Europei. Și autorul, subliniază că abia cuînceperea Neoliticului a fost posibilă dezvoltarea unor vetrede locuire în nordul Carpaților, împrejurimilor Mării Balticeși Scandinaviei.

Condițiile climatice favorabile locuirii ținuturilornordice, autorul le-a fixat între – 1.500 și +1.500, cu un ma -ximum în jurul anului 0 (zero).

De o deosebită importanță este faptul că, înRomânia, există 300 de saline de o parte și de alta aCarpaților, din care o parte la suprafața terenului, câtși peste 3.000 de izvoare sărate (Dr. I.P. Voinești, 1920),pe care studiile d-lui Gabriel Gheorghe ni le-a semnalat13!

Această sare este secretul dezvoltării vieții oa-menilor și celorlalte viețuitoare, a conservării ali-mentelor și, pe lângă agricultură, a sedentarizării grupăriloromenești.

Prezența salinelor, a izvoarelor de apă săratăși a lacurilor sărate,14 explică de ce numai Spațiulcarpatic a reușit, la vremea aceea, să aibă o exploziedemografică deosebită față de alte spații europene.

Cu timpul, în antichitate, sarea se transporta pânăîn Austria, în Balcani și până în Grecia, ajungând la marepreț, ca monedă de schimb. Și astăzi, la poporul nostru arămas „obiceiul pământului”, primirea marilor oaspeți cupâine și sare.

Nici Marija Gimbutas nu-și explica, în examinareanumeroaselor figurine (30.000 găsite în zona de locuire apoporului nostru), care era explicația multitudinii acestordovezi de viețuire, aceste figurine găsindu-se alături deurmele de incinerare ale strămoșilor noștri.

Dl. G. Gheorghe, într-o întrevedere cu dl. VasileBoroneanț, ne-a relatat că marele arheolog român i-adezvăluit că sertarele Institutului de arheologie eraupline de săculețe cu figurine încă necurățate și nereper-toriate, din lipsă de personal. Recent, cu ocazia săpă-turilor ocazionate de construirea autostrăzii transilvane,lucrările sunt mereu întârziate datorită descoperirii de noimorminte și locuințe din străvechime.

*6.000 î. Hr. La Schela Cladova, suburbie a mu-nicipiului Drobeta-Turnu Severin, au fost ientificate maimulte bucăți de malahit, un oxid de cupru datând din pe-rioada culturii Criș (6000 – 5500 î.e.n.). După VasileBoroneanț, o parte din acești oxizi au fost analizați la Po-litehnica din Zürich (laboratorul de mineralogie și cristalo-grafie a oxizilor) de către dr. Gerhard Bayn, care a conchiscă este vorba de un produs secundar sau terțiar deminereu de cupru (particule verzi) și de oxizi de mangan(particule de culoare negru-brun).15 Asemenea bucățele de


magazin

11

malahit au fost găsite și în alte comunități omenești din zonă(cătunul Alibeg, jud. Caraș Severin), unde cercetările „audus la identificarea și aici a unui strat cultural datând dinepipaleolitic (9000 î. Hr.), în care apar primele indicii ale tre-cerii la noua epocă a pietrei: unelte de silex șlefuit și cera -mică, a unor bobițe și bucățele de manit”.

Cu ajutorul carbonului radioactiv (C14) a putut ficonstatată vechimea așezării Alibeg – mileniul VI î.e.n.„Așadar – conchide arheologul român Vasile Boroneanț –acum 8000 de ani strămoșii noștri cunoșteau principiulreducerii unor minereuri” 16 (s.n.)

* 5.600 î. Hr. Crearea Mării Negre prin spargereabarierei de stânci dintre Marea Marmara și lacul de apădulce care exista înainte.

Doi geofizicieni americani, William Ryan și WalterPitman17, au studiat un fenomen întâmplat în urmă cu 7.600de ani, pe locul unde se află astăzi Marea Neagră, care eraînainte un lac de apă dulce, cu 110 m mai jos decât nivelulactual, consemnat în cartea Noah’s flood. Cercetările celordoi geofizicieni au adeverit faptul existenței acestui lac, ceeace explică fenomenul petrecut acum 7.600 de ani.

Părerea mai multor savanți americani și europenieste că spațiul carpato-dunărean-pontic deținea ecosistemecare au permis dăinuirea și prosperarea populațiilor autohtone.

Prosperând și înmulțindu-se, carpato-dunăreniiau căutat un exod spre toate direcțiile după acel cataclismde acum 7.600 de ani.

Astfel, un grup cunoscut drept LBK (linear-band-keramic) ajunge în vest pe Sena și Rin, altul în centrul Eu-ropei, denumit Vincea (Vinča), care se distinge prin arta dea decora vasele și scrisul lor pictografic pre-sumerian.

Alt grup coboară pe coasta Dalmației denumitDanilo-Hvar și grupul Butmir în jur de Sarajevo.

Al patrulea grup, numit Hamangia, după localitateaunde au fost descoperite primele figurine din lut ars, se parecă sunt localnici sau din partea sudică a fostului lac de apădulce, populând Muntenia, Dobrogea și Nord-Estul Bulgarieide astăzi.

Alt grup (denumit de cei doi autori) proto-indo-europeni vor porni spre est, la nordul Mării Negre, din careo parte va lua drumul Chinei, cunoscut sub numele deTocharieni, ajungând chiar până în Japonia, și altă parte vorporni spre sud.

Din zona munților Caucaz pornește grupul migra-tor sudic, cunoscut sub numele de Ubaid, care va cuceripașnic Mesopotamia/Sumerul. Tot din acest grup se des -prinde un mic grup de fermieri, care se vor așeza pe malulrâului Rioni în Transcaucazia.

Grupul sud-estic va avea o mică ramură anato-liană, care este atestată în zona Catal Huyuk și Hacilar dinTurcia de azi.

Cealaltă ramură, predinastică egipteană, trece prinJerihon – Palestina de azi – ajungând pe valea Nilului,

aducând cu ei arta olăritului, animale domestice, plantede cultură, cereale, tehnica irigării terenurilor etc.18 (s.n.)

Acest text este un succint extras din cartea celordoi oceanografi americani citați mai sus - Noah’s flood, cap.17 Diaspora, pag. 188 – 201.19

Părerea noastră este că astfel s-ar explica șiprezența în acea regiune, cât și în India probabil, a bovinelorși în special a bivolilor, plecați cu aceste grupuri din Spațiulcarpato-dunărean-pontic, cum și portul tiarei al primilorfaraoni, tiara regilor daci (prezentă mai târziu și la regii per-sani).

Demn de remarcat este faptul că, fără săcunoască ce a scris Nicolae Densușianu cu opt deceniiînainte, acești oceanografi americani atestă, prin rezul-tatul crecetărilor lor, ceea ce Nicolae Densușianuscrisese în cartea sa Dacia Preistorică.20

ANUL 5508 î. Hr.,21 LA NOI, LA ROMÂNI, esteanul de când poporul român își notează cultul religiosSCRIS, an care s-a păstrat în toate cronicile vechiromânești din era noastră (salvate de la distrugere),până în sec. XVIII.

Pentru poporul român, acest an este de oînsemnătate deosebită, fiindcă atestă existența noastrăde necontestat pe pământul în care locuim fără întreru-pere, de mai bine de șapte milenii. Această atestare,combate cu tărie utopica teză a formării poporului nos-tru de-abia după anul 106 d. Hr., din simbioza colonilorromani cu românii băștinași în 165 de ani de ocupație ro-mană și numai pe o șeptime din teritoriul locuit deromâni la acea epocă.

Pentru dezlegarea enigmei acestui an 5508 î. Hr.,vom cita din cartea Dacia Preistorică a savantului ardeleanNicolae Densușianu, în care autorul a studiat și consemnattoate scrierile legate de existența strămoșilor noștri înde-părtați, din care am dedus ce ar putea să reprezinte acestan.

Pentru că noi, românii, nu am avut obiceiul să nescriem toate faptele petrecute de când existăm, contând pememoria noastră, alții ne-au scris istoria, cum se întâmplăde altfel și în vremurile noastre. Grecii antici, de faptgrupările care au plecat din nordul Dunării spre Grecia deastăzi, începând cu mileniul II î. Hr., au scris desprepoporul Pelasg (aceștia fiind românii) ca fiind populațiaprimordială a Europei din vremuri imemorabile.

Vom începe cu subcap. 1. Din Dacia Preistorică –Vechimea rasei poporului pelasg, (p. 668 și urm.). Pelas-gii (geto-daco-românii n.n.) ne apar în fruntea tuturor tradiți-unilor istorice, nu numai în Elada și în Italia, dar și înregiunile din nordul Dunării și ale Mării Negre, în Asia Mică,în Asiria și în Egipet.

Ei reprezintă tipul original al popoarelor, așa-numite arice, care a introdus în Europa cele de întâiu be -neficii ale civilizațiunii22...


magazin

12

„Pentru poporul grecesc, Pelasgii erau cei maivechi ómeni de pe pémânt. Rasa lor li se părea atât dearhaică, atât de superióră în concepțiuni, puternică în voințăși în fapte, atât de nobilă în moravuri, încât tradițiunile și po-emele grecești atribuiau tuturor pelasgilor epitetul de «di-vini», adecă ómeni cu calități supranaturale, asemeneadeilor, un nume, ce ei întru adever l-au meritat prin darurilelor fizice și morale…

Grecii își pierduse demult tradițiunea, când,cum și de unde au venit ei în ținuturile Eladei; însă ei aveauo tradițiune, că înainte de dênșii, a domnit peste pămên-tul ocupat de ei un alt popor, care a desecat mlaștinile,a scurs lacurile, a dat cursuri nóue râurilor, a tăiatmunții, a împreunat mările, a arat șesurile, a întemeiatorașe, sate și cetăți, a avut o religiune înălțătóre, a ridi-cat altare, și temple deilor, și că aceștia aiu fost Pelas-gii. (s.n.)

După vechile tradițiuni grecesci, Pelasgii locuiserăîn părțile Greciei încă înainte de cele dóue diluvii legendare,ce se versase peste Attica, Beoția și Thessalia, unul în tim-pul regelui Ogyges23 și altul în timpurile lui Deucalion24. Eldomnise așadar peste continentul grecesc încă înainte detimpurile lui Noe25...”

Din cele de mai sus rezultă clar că strămoșii noștri,pelasgii, cum i-au denumit grecii, au trăit și cunoscut celedouă diluvii, adică așa-zise potopuri. Primul, care a fost datatde cei doi oceanografi americani citați mai înainte, în 12.500î. Hr., ar putea fi cel care a dat naștere Mării Mediterane cuformarea tuturor insulelor și Peninsulei italice, prin spargereabarierei de stânci a apelor Atlanticului, la Gibraltar.

Al doilea așa-zis potop (diluviu) ar reprezenta celdin 5.600 î. Hr. când s-a creat Marea Neagră. Din textul citatde Densușianu despre cele două diluvii se desprinde faptulcă străbunii noștri au avut o memorie extraordinară, perpe -tuată din generație în generație, pentru a ține minte și trans-mite fapte petrecute cu milenii în urmă.

În continuare cităm: „Încă din timpurile primitive aleistoriei, rasa pelasgă26 se estinsese departe nu numai încontinentul Europei dar și în regiunile Asiei mici, pecâmpiile cele fertile ale Tigrului și Eufratului și pe țer-murele oriental al Mediteranei27...

Locuitorii primitivi (primordiali n.n.) ai Palestineiînainte de invasiunea Ebreilor sunt descriși în vechiul Tes-tament ca ómeni resboinici și avênd o statură gigantică.”28

Iar mai departe (N.D.) scrie: „Din Asia mică ei străbăturăîn Syria, Assyria, Palestina până în regiunile cele maifertile ale Arabiei de lângă oceanul meridional, înte-meiând peste tot locul diferite centre mari ale vieței lorpastorale, agricole și comerciale...

Aceste triburi pastorale și resboinice tot-o-dată,însă dotate cu calități mari civilizatoare, întemeiară cead’ântâiu domniă politică peste Egipet.29

Cea mai veche dinastie egipteană, așa numită

a «deilor» era de naționalitate pelasgă.30

Saturn, unul din strămoșii cei mai iluștri airasei pelasge, domnise, după cum ne spun tradițiunile is-torice, nu numai în Europa dar și peste Egipet șiLybia.31...

Egiptenii, după cum ne spune Diodor, adorau laînceput ceriul și pămêntul, séu pe Uran și Gaea, pe care onumeau Mamă.” (s.n.)32

Vom trece în continuare, la ceea ce scrie N. Den-sușianu, despre primii conducători ai poporului nostru.

____________________1 ib. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric, vol. I, Ed. Tentant,Giurgiu, 2001, cap. I, Neoliticul românesc-autentică vatră a culturiişi civilizaţiei europene, p. 29 – 31.2 P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 4) pag. 36, 39. vezi şi„Magazinul”, nr. 7. 1094/1978.3 Miron SCOROBETE, Dacia edenică, Ediţia a II-a revăzută şiadăugită, Ed. Renaşterea, Cluj – Napoca, 2010, p. 50.4 ib. P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA, (1 – 5), p. 36.5 M. PETRESCU-DÎMBOVIȚA, prof. dr. doc. (coordonator), prof.dr. Hadrian DAICOVICIU, şi alţii (care probabil au scris cartea)Istoria României de la începuturi până în secolul al VIII-lea, Ed.Didactică şi Pedagogică, R. A., Bucureşti-1995, Probabil că titlula fost dat „Istoria României...” şi nu a „Românilor”, pentru anu se interpreta cumva că, tot ce a fost găsit pe teritoriulRomâniei de astăzi din descoperirile arheologice ar fi operaROMÂNILOR! – p. 27.6 ib. Augustin DEAC (2 – 1), p. 75., vezi şi IordacheMOLDOVEANU Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti,1994, şi Virgil VASILESCU, Semnele Cerului, Bucureşti, 1993.7 Vasile BORONEANţ şi Dardu NICOLAESCU PLOPŞOR, Lé-sions traumatiques violentes datant de l’épipaleolitique tardif dusud-ouest de la Roumanie, în Antropologie, Brno, XXVIII/1, 1990,p. 55-65.8 Prof. dr. Augustin DEAC, Istoria adevărului istoric vol. II –Moţii şi strămoşii poporului român, Ed. Tentant, Giurgiu, 2001,598, pag. 208/209, în care autorul precizează că atât ZsofiaTorma, care a găsit 200 de tăbliţe cu semne incizate cât şi – dupăpărerea unor specialişti – privind tăbliţele de lut descoperite laTurdaş, în apropiere de Tărtăria, şi care fac parte din acelaşi com-plex, sunt cu peste 3.000 de ani mai vechi ca cele de la Tărtăria,ceea ce ar însemna că erau din mil. IX î. Hr. Nu de mult, în satulIsaia de lângă Iaşi, arheologii au găsit alte tăbliţe de lut ars, iden-tice cu cele tărtărene.9 ib. A. DEAC (2 – 1) p. 63 – 65, vezi şi Iordache MOLDOVEANU,Geto-dacii ne vorbesc, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p.4 şi urm.,v. şi la istoria străveche a judeţului Hunedoara), în „Ahunyadmé-gyei történelmi és régészeti társulat Evkönyve”, Budapesta, 1882,pag. 3 – 51.10 Dr. Vasile BORONEANŢ, Cercetări în zona cu cele mai timpuriiaşezări stabile din Europa – Porţile de Fier înEpipaleolitic/Mezolitic; Cele dintâi dovezi de sedentizare în Eu-ropa, pag. 60 – 114.11 GETICA Tom I nr. 5 – 6, Fundaţia Gândirea, Bucureşti, 2005,


magazin

13

art. scris de Mircea MICLEANU Evoluția climatică şi paleo-ge-ografică a vetrei româneşti în paleolitic, mezolitic şi neolitic, pag.115 – 134, cap. 5 Anotimpurile precesionale, p. 127., cap. 7 Ploaiade meteoriţi în jurul anului 9.550 î. Hr., p. 131. La începutul arti-colului, autorul precizează:

Prezentul articol este menit să explice, cel puţin dinpunct de vedere geologic, de ce civilizaţia Europei nu s-aputut naşte într-o zonă situată la nord de Carpaţii Păduroşi.Nu este implicată vreo formă de subiectivitate, nu este vorbade voinţa cuiva, ci de condiţiile naturale fără de care viaţa detip uman nu este posibilă.12 Preot cercetător istoric Dumitru BĂLAŞA, DACII de-a lungulmileniilor, Ed. Orfeu, 2000, Bucureşti, cap. IV. Erori de interpretareîn problemele fundamentale ale istoriei Daco-Românilor, p. 138găsim scris: În biserica mânăstirii Râmeţ, jud. Alba, după de-gajarea a celor 8 straturi de pictură tip frescă, s-a descoperit untext deosebit de interesant, cităm: „Am scris eu preapăcătosulrob al lui Dumnezeu, Mihul, adică zugraful de la Crişul Alb, cubinecuvântarea arhiepiscopului Ghelasie, în zilele reeglui Lu-dovic, în anul 6885 (1377) luna iulie 2”. şi Dorin Sălăjean,prezentatorul acestui text, spune că „senzaţionala descoperirede la Râmeţ valorează cât un certificat de naştere pentru naţi-unea română din Transilvania. În acelaşi context vorbind, in-scripţia este cotată de specialişti printre cele mai importantedocumente lingvistice ale Evului Mediu românesc”.

Şi în continuare adaugă că mânăstirea de la Râmeţ„dovedeşte odată în plus, nu numai prezenţa românilor în Tran-silvania, înaintea pătrunderii oştiilor maghiare, dar şi existenţaunei vieţi spirituale ortodoxe îndelungate cu biserici patriarhale.Cât şi cu mânăstiri: că Transilvania a fost şi rămâne prin vreme,peste vremi, un adevărat templu de sacralitate şi continuitateromânească”.

Vezi şi Dorin Sălăjean, Mihul zugravul de la Crişul Alb,în rev. Flacăra, 1988, sept. 2, p. 27 şi 7. şi autorul, D. Bălaşa con-tinuă: Prezenţa unui arhiepiscop ne duce la concluzia că pepământul daco-român, în acea vreme erau în adevăr, de mult timpepiscopi sufragani. Dacă acest text românesc apare în 1377, semai poate îndoi cineva de vechimea manuscriselor de la Leud,vezi şi A. DEAC (1 – 5), p. 236, vezi şi Radu THEODORU, Româ-nia ca o pradă, cap. Războiul juridic, p. 82/83 găsim scris: Dupăobiceiul pământului evreii nu aveau dreptul de a depune mărturiiîmpotriva creştinilor, nu se puteau căsători cu cei de altă religie,norme consemnate în Condica lui Caragea şi Codul lui Callimachi.Hrisovul din 30 iulie leat 7272 (anul 1764) (adică 5.508 î. Hr. n.n.)dat de Ştefan Mihai Racoviţă: Aşişderea hotărâm Domnia Mea,nimenea din străini, afară de moldoveni, ce se vor aşeza aici înţară să nu aibă voie a cumpăra, aici, moşie, nici vie, nici casă,nici moară, prăvălie, nici nimic alte lucruri mişcătoare. AVERTIS-MENT pentru toţi românii care astăzi, începând cu STATUL,totul este de vândut străinilor! Vezi Anastase N. Hâciu, Evreiiîn ţările Românești, Cartea Românească, 1943, Bucureşti.13 GETICA nr. 1 – 2, Ed. Gândirea, Bucureşti, 1992, cap. Lingvis-tica, istoria... defilee de erori, 3. SAREA, criteriu pentru regândi-rea istoriei, pag. 49 – 89, p. 55 în care se aminteşte de celepeste 300 de saline de o parte şi de alta a Carpaţilor, din careunele sunt la suprafaţa solului şi peste 1.000 de izvoare deapă sărată. Existenţă care explică explozia demografică din

spaţiul României de astăzi din neolitic şi chiar de mai înainte.14 IDEM 13.15 ib. A. DEAC (2 – 1), cap. ! Neoliticul românesc, autentică vatrăa culturii şi civilizației, p. 44., vezi şi Radu Stan CARPIANU,Enigma insulei..., Bucureşti, 1990, p. 33 – 34.16 id. P. 44. Vezi şi Vasile BORONEANţ, Metalurgia acum optmilenii, în „Magazin istoric”, aprilie 1980.17 William RYAN & Walter PITMAN, Noah’s flood – The new sci-entific discoveries about the event that changed history, a Touch-stone book published by Simon & Schuster – First TouchstoneEdition 2000, 319 p., chapter 17, The Diaspora, p. 188 – 201.,vezi şi P.L. TONCIULESCU & E. DELCEA (1 – 4), sub cap. Po-topul de la Marea Neagră şi oamenii primordiali din Carpaţi, pag.182 – 188, în care se relatează: În noiembrie 1999, exploratorulRobert D. Ballard, descoperitorul unor epave celebre, inclusiva Titanicului (1985), folosind tehnica de ultimă ora, a cercetatlitoralul subacvatic al Mării Negre şi a venit cu completări de sen-zaţie la teoria ştiinţifică a geologilor americani.

Conform lui Ballard, la 6.000 î. Hr., Marea Neagră erao depresiune în care locuiau oamenii. „Marea Neagră cum o cumo cunoaştem azi, preciza el, s-a format în două etape. Prima: to -pirea ghețarilor, cu 7.500 ani în urmă. Nivelul apei se stabilizeazăla o cotă cu 200 m sub nivelul actual. În jurul mării, apar sate depescari, ceea ce demonstrează că nivelul apelor era stabil (...)Etapa a doua: cu 6.000 ani în urmă, se produce, brusc, unfenomen în urma căruia nivelul apelor urcă cu 200 m. Oameniiîţi abandonează locuinţele, mulţi dintre ei pierind în urma cata-strofei. Eu cred că e vorba de potopul lui Noe, p. 183.

În paginile următoare, vă prezentăm două hărţi în carecei doi cercetători americani citaţi mai sus, William RYAN & Wal-ter PITMAN, arată drumul parcurs de strămoşii noştri în neolitic,în roirea lor în toate părţile lumii antice, după catastrofa ecologicăde la Marea Neagră.18 id. Pag. 195 şi 19619 id. Pag. 188-20120 ib. N. DENSUȘIANU (1 – 2), p. 682.21 ib. Preot Dumitru BĂLAŞA (2 – 12), p. 13822 Ib. N. DENSUŞIANU (1 – 2), p. 668/669., citând din Homer,Eschil, Dionis din Halicarnas, Eusebiu, Herodot etc.23 IDEM.24 IDEM.25 IDEM.26 id. P. 677 citând „rasa pelasgă”, autorul Diefenbach se referăla poporul român, singurul care exista la acea epocă în Eu-ropa şi care a roit apoi spre toate azimuturile.27 id. P. 678, v. Difenbach, Origines europaeæ, p. 78: Zunächsthinter diesem thrakischen Stamme, wo, jenseits an Iranien undsemiten grenzend, der pelasgische d.i. der (damals noch ein-heitliche) griechisch-italische Stamm.28 id. P. 681, v. şi Deuteron cap. 2, 10 – 20; cap. 3. 3 -11. – Josua,12.4.29 id. p. 681/682, Cf. Manethonis Fragmenta in Frag. Hist. Graec.II p. 526 seqq. – Diodori Siculi (Diodor din Sicilia) libri I, c. 13.30 IDEM.31 id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 13.32 id. p. 682, v. Diodori Siculi lib. I, 12.


magazin

14

DATE CERTE PRIVIND „ROIRI” ALE STRĂMOŞILOR NOŞTRI ÎN JURUL

MEDITERANEI

Silviu N. Dragomir

În primul rând, asemenea date ne apar în cele treicărţi ale Maccabeilor, plasate la sfârşitul Vechiului Testamentşi care se constituie într-un fel de secţiune de „istorie con-temporană” a Bibliei, prin ele redându-se întâmplări alepoporului iudeu de sub semnul sacerdoţilor regali din cunos-cuta familie a Asmoneilor (167 + 37 î.H.). Iată, de exemplu,ce putem afla din a doua carte a Maccabeilor (II - 12.29 ~35):29 – Şi mergând [Iuda, n.n.] de acolo, a năvălit asupracetăţii Schitopolis, ce era departe de Ierusalimca la şase sute de stadii.30 – Iar iudeii ce locuiau acolo, mărturisind dragosteape care o aveau faţă de schitopolitenii şi cum că şi în vre-murile cele nenorocite le-au fost blânzi,31 – Iuda şi ai săi, mulţumindu-le, i-au îndemnat ca, şi deaiciînainte, să fie buni cu neamul iudeilor, şi au venit laIerusalim,când se apropia sărbătoarea Cincizecimii…35 – Iar un oarecare Dositei dintre tubieni, călăreţ şi bărbattare, a prins pe Gorgias şi, ţinându-l de veşmânt, îl aduceavitejeşte, vrând viu să-l aducă rob pe blestematul acela; darunul din călăreţii tracilor venind asuprăi-i şilovindu-l peste umăr, Gorgias a scăpat fugind în Mareşa.

În general, toate sursele admit că Schitopolis(deci: Oraşul Sciţilor) din Maccabei este acelaşi „CivitasScytharum” dinVulgata, Bet-Şean din Iosua (17.11~18)sau Beisan din Noul Testament –, localitate care ne amin -teşte într-un mod cert, prin nume, de o invazie reală asciţilor, consemnată şi de Herodot în c. I-103~105 că ar fiavut loc prin anul 650 î.H. Vom vedea că informaţia conţineîn ea însuşi specificul migratorilor ce „roiseră” din aşa-zisa„Sciţie” în jurul Mării Mediterane, cam pe timpul regeluiiudeu Iosias, care a domnit, după Biblie, între 640 – 609 î.H.

Trebuie să observăm, din cele de mai sus, pe deo parte toleranţa dovedită de aşa-zişii „sciţi” faţă de popu-laţiile aflate în zonele ţintă ale „roirii” acestora către sud,luată ca o dovadă că excedentul populaţiilor din zonacarpato-danubiano-pontică nu se manifesta sub forma unor„năvăliri” pustiitoare, cum adeseori ni se sugerează, ci doarca nişte paşnice căutări de terenuri libere pentru păşunatul

turmelor proprii (ex. Valea Iordanului), iar, pe de altă parte,disponibilităţi dovedite de luptătorii traci în a-şi pune armele,contra cost, la dispoziţia ofertanţilor (v. cazul Gorgias versusIuda).

Cât despre acea pendulare între numirile date:une ori sciţi alteori traci –, asta după doar cinci versete dinVechiul Testament, se cuvine o justificare ceva mai amă-nunţită.

În dicţionarul de istorie veche a României, prof.univ. dr. doc. D.M. Pippidi relatează următoarele: „sciţi” (gr.Skytai; lat. Scythae), populaţie nomadă de neam iranian,stabilită în sec. 8 î. H. în stepele nord-pontice. Mai aflămcă: aproape toate ştirile pe care le avem despre ei au fostfurnizate de Herodot, care spune că au venit dinspre răsărit,izgonindu-i pe cimerienii localnici, formând o uniune tribală,probabil după modelul celei a cimerienilor, care cuprindeaşi popare nescite. Ca orice populaţie nomadă aveau oeconomie bazată pe creşterea vitelor şi a cailor… Eraurăzboinici, iubeau vânătoarea, în luptă preferând arcul cusăgeată şi spada scurtă, numită akinakes… Iniţial locuiauîn corturi şi în care cu coviltir… Presaţi de sarmaţi au migratspre sud, cu îndelung popas în zona Callatis-Dionysopolis-Bizone, de unde şi numele de Scythia Minor. Ştim că teoriaprivind pe sciţi s-a bazat doar pe ipoteze, fiindcă niciun izvorantic nu vorbeşte explicit de o prezenţă a lor anume. Sigureste că, în secolul V, începând declinul, numele scit a con-tinuat să fie folosit în toată epoca bizantină doar în virtuteatradiţiei, anume pentru toate popoarele ce migrau din nord-est!

Astfel, referitor la această confuzie care se făceaîntre adevăraţii sciţi şi alte popoare ce coborau din nord-est şi erau etichetate aşijderea, merită să mai amintimspusele lui Pârvan: „Sciţii, ajunşi în masivul central carpatic,au dat aici peste un mare popor tracic, cel getic, pe care pede o parte l-au supus, pe de altă parte l-au împrăştiat pânădeparte, fie făcându-i să-şi caute la rândul lor alte pămân-turi, fie, mai ales, luându-i cu ei în expediţiile lor prin vecini”.(v. Vasile Pârvan, Getica, pag. 39).

Tot aici s-ar mai cuveni să abordăm şi constatareaunei perfecte concordanţe dintre aceste date consemnateîn Sfânta Scriptură cu acelea ale istoricilor, rezultâmd o


magazin

15

triplă concordanţă: Biblie (a. 640-609) = Herodot (a. 650) =Ptolomeu (a. 660 – 625).

În al doilea rând, vedem că, după jumătate demileniu, seminţia fiilor lui Manase, cărora le căzuse la sorţişi acel Schitopolis de mai sus – numit aici Bet-Şean –, seplângea astfel la împărţirea pământului (Iosua, 17.16~18):16 - „…Muntele nu va rămâne al nostru,pentru că toţi canaaneii care locuiesc în valeau căruţe de fier, atât cei din Bet-Şean

şi din locurile care ţin de ea, cât şi cei din şesul Izreel”…18 - …„Muntele va fi al tău şi pădurea. Tu îl vei curăţi şi vafi altău până la capătul lui, căci tu vei izgoni pe caneenei, deşieiau căruţe de fier; deşi ei sunt tari, tu îi vei birui”.

Dar n-a fost să fie întocmai, deoarece evreii nu aureuşit să-i alunge pe cei cu „căruţe de fier”, iar asta pentruun motiv pe care-l redă perfect istoricul englez W. Ridge-way, cel care în cartea sa The early age of Greece (Cam-bridge, 1901) afirma că năvala „sciţilor” în Lydia avuseseloc între anii 660 şi 625. Atunci, oamenii fierului (celto-umbro-geto-cimero-aheii) năvăliseră peste oameniibronzului (ibero-liguro-iliro-traco-pelasgii), care au fostsfărâmaţi de „eroii homerici”, purtători ai armelor de fier, aiscuturilor rotunde, deci ai civilizaţiei de Hallstatt şi Glassi-natz, aceştia coborând de la Dunărea mijlocie până în Cretaşi către Asia Mică.

În al treilea rând, în Cartea Judecătorilor (1.19~29)putem vedea că împotriva aranjamentelor gândite de evreicu privire la obţinerea pământurilor „făgăduite” lor deIehova, aceştia nu au reşit să-i alunge din Canaan pe lo-calnicii cu „căruţe de fier”, prin care îi recunoşteam – fărătăgadă – pe cei numiţi traci sau „sciţi” (v. Macabei):

10 – Şi a mers Iuda asupra canaeenilor,care locuiau în Hebron… şi a bătut pe Şeşai,pe Ahiman şi pe Talmai, din neamul lui Enac…19 – Manase de asemenea n-a alungat pe locuitorii Bet-Şeanu-lui, care e Schitopole, şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe aiTaanacului şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii din Dor(subl. n.) şi ai cetăţilor supuse lui, nici pe locuitorii Ibleamu-luişi ai cetăţilor supuse lui; şi au rămas canaaneii să trăiascăînpământul acesta.28 - Când Israel a ajuns puternic, atunci a făcut pe can-nanei birnici, dar de izgonit nu i-a izgonit.29 – Nici Efraim n-a izgonit pe canaanei care locuiau înGhezer, şi au trăit cananeii în mijlocul lorîn Ghezer şi le-au plătit bir.

Prin această hartă doresc să justific folosirea (camforţată) din subtitlu a sintagmei sciţii geto-daci, făcută in-teţionat, spre a sublinia respectiva atribuire bazată pe con-statarea istoricilor că denumirea de „sciţi” ar trebui privităca o generalizare a unor populaţii de păstori nomazi sosite

dinspre zona Sud-Est europeană. Pen-tru că în Tir, deci în Fenicia, am doveditcă trăiau numeroase populaţii de păstoritraci („sciţi”?), ca şi la „Schitopolis”, înCanaan, ca şi în Valea Iordanului (v.Ioan Mateescu, Rădăcini istorice aleGeto-Dacilor).

Rezultă din textele biblicenumărul mare al strămoşilor noştri ră-maşi în Israel ca urmare a „roirii” aces-tora –, precum şi toleranţa, devenită încele din urmă reciprocă, faţă de evrei.Cât despre „roiri”, nu e cazul să neturnăm ţărână în cap, deoarece au mairoit şi evreii, grecii, fenicienii ş.a. Ar mai

rezulta şi unele deducţii din care se presupune că şi urmaşiilui Enoc ar fi fost de asemenea traci (în acest sens ob-servăm denumiri precum Dor ş.a.) –, dar, în acest restânsexcurs al nostru ne limităm numai la datele primare şi nu laemiterea unor presupuneri.


magazin

16

ZAMOLXISsau mitul dacic în istoria şi legendele spaniole

Alexandru Busuioceanu

După ce Hercule s-a întors dinSpania

Căutând în izvoarele cele maivechi cunoştinţe ale spaniolilor despre dacisau geţi – cu un nume mai generic, despretracii de la Dunăree şi din Carpaţi –ajungem uşor până la mitologie. Istoriafabuloasă care umple cronicile spaniolemedievale abundă în legende şi miturimediteraneene, legate de Orient şi, maiales, de enigmaticele ţinuturi dintre Cau-caz şi gurile Dunării, învăluite înnepătrunse neguri arctice şi în misteretracice, care se pierd în noaptea vre-murilor.

La începuturile istoriei, când dru-murile erau închise către Apus de în-fricoşatele primejdii ale Mării Tenebroase, imaginaţiaibericilor se întorcea cu predilecţie către Răsărit, pentru acăuta origini şi amintiri îndepărtate. Acolo, în negurileMunţilor Taurici (Caucaz), între Marea Hyrcană (Caspică)şi Bosforul Cimerian (Crimeea), trăia un neam de oamenicare se numeau iberi şi care nu puteau fi străini de iberii dedincoace de Coloanele lui Hercule (Gibraltar). Cronicariimedievali nu puteau spune limpede dacă cei de aici tre-cuseră acolo – poate cu Argonauţii în căutarea berbeculuicu lâna de aur – sau dacă nu cumva seminţia celor de aicise trăgea din iberii Caucazului, veniţi în Spania din timpuriimemoriale. Lumea fabuloasă din acele ţinuturi mai călcasepe ţărmuri hispanice. Se ştie că Amazoanele, despre careHomer spune că erau de origine din Tracia1, nu pregetaserăsă treacă Marea şi să-şi câştige faima şi în Spania. Iar Her-cule, care e un părinte pentru iberi, fondează, după cum ex-plică în secolul al XIII-lea arhiepiscopul Rodrigo Jiménezde Rada, oraşul Hispalis, Sevilla de azi, populându-l cu unneam de oameni, spalii, care veniseră cu el din părţileSciţiei. După isprăvile lui pirineice, Hercule avea să se în-toarcă în Orient, mergând iar în Sciţia, unde avea să popu -leze ţinuturile pustii cu propria sa progenitură, din care sevor trage nu numai sciţii, dar şi Agatirşii, Thyssageţii,Thyrageţii şi alte neamuri getice, care vor umple repede tot

ţărmul Pontului Euxin.Hercule – ne spune Herodot2 –

conducând vacile lui Gerion, ar fi ajunsşi în această ţară unde locuiesc sciţiişi care era pustie. Gerion locuia înafara Pontului Euxin, în insula pe caregrecii o numesc Erythea, situată spreGades, care e dincolo de Coloanelelui Hercule, în Ocean... Şi Grecii cred– spune tot Herodot – că în Sciţia l-aapucat pe Hercule iarna şi gerul şi că,trăgând în jurul său pielea de leu, ar fiadormit, iar iepele care păşteaudeshămate de la carul lui, dintr-ovoinţă divină ar fi dispărut. Căutândprin toate colţurile ţării, Hercule aajuns în regiunea ce se numea Hylaia3

şi acolo, într-o peşteră, a găsit peEchidna, fiinţă ciudată, jumătate fată, jumătate şarpe. Iepeleerau în stăpânirea Echidnei, care n-avea de gând să le deaînapoi înainte ca eroul să fi consimţit a se împreuna cu ea.Se cunosc slăbiciunile lui Hercule în faţa femeilor şi se vaînţelege uşor slăbiciunea lui în faţa unei femei atât de ciu-date. Satisfăcându-i dorinţa, el a rămas destulă vreme ală-turi de Echidna pentru a-i dărui trei copii, după care, fireşte,eroul a plecat, lăsându-i o cingătoare şi un arc (căci în aceavreme – ne spune tot Herodot – Hercule avea două arcuri),cu care să încerce care dintre copii îi va semăna mai mult.

Ascultătoare, Echidna a îndeplinit întocmai cuvân-tul lui Hercule. Şi cel mai tânăr dintre fii, cu numele de Scit,a fost cel care s-a arătat mai demn de numele tatălui său.El s-a încins cu cingătoarea şi a întins arcul la fel cum făceaHercule. Pentru acest motiv, el a rămas stăpân în ţară; şidin Scit, fiul lui Hercule, se trag toţi regii care au domnitpeste sciţi. Pomponiu Mela, care cunoaşte legenda, pre-cizează că neamul scitic născut din Hercule şi Echidnapoartă numele de Bazilizi, că sunt mândri ca nişte regi şi căau drept arme săgeţile4.

Ceilalţi doi fii, Agatirs şi Gelon, au fost alungaţi dinţară, potrivit cuvântului lui Hercule; din ei purced toate cele-lalte nemuri care populează Sciţia interioară şi ţărmurilePontului până la Istru (Dunărea) şi mai departe, în Tracia,


magazin

17

până în Hellespont. Între aceste neamuri, pe care Herodotle numeşte unul câte unul, se găsesc şi geţii „care se crednemuritori” şi care – după Herodot5 – „sunt cei mai viteji şimai drepţi dintre traci”. Coborau toţi din fiii lui Hercule şimemoria lor, cum vom vedea, va reveni mereu în cronicilespaniole, în forme atât de curioase, încât va sfărşi prin a fiînglobată în istoria legendară a poporului hispanic.

Daci şi geţi închinători ai lui Zamolxis

Geţii lui Herodot sunt totuna cu dacii, aceste douănume fiind folosite deopotrivă de autorii antici pentru a arătapoporul tracic de la Dunăre şi din Carpaţi. Strabon explicălimpede acest lucru: „Există – spune el, vorbind despre ţarageţilor – şi o altă împărţire a ţării, o împărţire mai veche,astfel că unii se numesc daci, alţii geţi. Geţi se numesc ceidin Răsărit, care sunt la Mare, iar numele de daci se dăpopu laţiilor de la Apus, cele care trăiesc lângă germani...Dacii vorbesc absolut aceeaşi limbă ca şi geţii. Dacă noigrecii îi cunoaştem mai bine pe geţi, cauza e că aceştia şi-au schimbat necontenit aşezările şi au trecut de pe un malpe altul al Istrului, amestecându-se cu tracii şi cu mysienii”6.

Herodot, care ne explică descendenţa mitologicăa acestui popor, ne dă şi cele mai vechi ştiri depsre istoria,moravurile şi religia lui. Căci geţii, deşi de neam tracic şi în-vecinaţi, uneori şi amestecaţi cu sciţii, se deosebeau esen -ţial şi de unii şi de alţii. Ei se socoteau nemuritori şi seînchinau zeului Zamolxis.

„După cât am aflat de la grecii ce locuiesc în Hel-lenspont şi la Pont – spune Herodot – acest Zamolxis, fiindun om, a slujit la Samos ca sclav; a fost chiar rob al luiPitagora, fiul lui Mnesarch; în urmă, câştingându-şi liber-tatea, se spune că ar fi strâns o avere mare şi îmbogăţindu-se, s-a întors în patria sa. Şi cum tracii (geţii) duceau o viaţămizerabilă şi erau ignoranţi, acest Zamolxis, care crescuseîn moravurile ioniene şi avea o învăţătură mai solidă decâtaceea a tracilor, pentru că fusese în contact cu grecii şi încăcu unul dintre cei mai însemnaţi din folosofii eleni, cuPitagora, a pus să i se zidească o sală pentru primirea şiospătarea celor mai de frunte concetăţeni ai săi, unde să-iînveţe că nici el, nici ei şi nici cei ce se vor naşte vreodatădintr-înşii nu vor pieri, ci vor merge într-un loc unde vor vieţuide-a pururi, bucurându-se de toate cele bune. Pe cândfăceau cele arătate şi vorbeau astfel, Zamolxis îşi sapă olocuinţă subterană şi, îndată ce a terminat-o, s-a făcutnevăzut pentru traci. Coborând în locuinţa subterană, arămas acolo timp de trei ani. Tracii l-au regretat şi l-au plânsca pe un mort. În al patrulea an însă, el li s-a arătat, confir-mându-se astfel spusele lui. Acestea le spun grecii... în cemă priveşte – adaugă Herodot – eu nici nu pun la îndoială,nici nu cred pe de-a-ntregul această poveste a lui Zamolxisşi locuinţa lui subterană. Părerea mea este că Zamolxis a

trăit cu mulţi ani înaintea lui Pitagora. Şi cred că e destulcât am spus, fie că a existat un om cu numele de Zamolxis,fie că va fi fost o divinitate indigenă de-a geţilor.”7

Explicaţia lui Herodot, care-i cunoştea bine pe geţipentru că făcuse înconjurul ţărmurilor lor pontice, e com-pletată mai târziu de Strabon cu amănunte noi despreZamolxis. Acest get – spune Strabon – primise de laPitagora cunoştinţe despre stele, pe care şi le-a îmbogăţitmai târziu în Egipt, unde l-a dus viaţa lui de pribeag. Cânds-a întors în ţara sa, a atras luarea-aminte a poporului şiconducătorilor prin prezicerile pe care le scotea din semneleşi fenomenele cereşti şi a sfârşit prin a-l convinge pe regesă-şi asocieze la putere un om ca el, care putea să fie tăl-maciul voinţei zeilor. A ajuns astfel mare preot al zeului pecare geţii îl cinsteau îndeosebi, iar apoi a fost socotit el în-suşi zeu. Şi găsind într-un loc unde era greu de pătruns opeşteră adâncă, a intrat în ea, nemaiieşind de acolo decâtfoarte rar şi necomunicând cu nimeni altul decât cu regeleşi sfetnicii săi... Mai târziu a fost considerată sfântă şipeştera în care se retrăsese Zamolxis şi se numea – nespune Strabon – Munte sacru, adevăratul nume, care sedădea şi unui râu ce curgea la picioarele acestui munte,fiind Kogaionon. Tot de la Strabon mai ştim că marele preotal lui Zamolxis în vremea regelui Burebista, împotriva căruiaCezar era gata să pornească cu război, era Deceneu8,nume care, ca şi al lui Zamolxis şi al lui Burebista, va intra– vom vedea pe ce cale neaşteptată – în istoria Spaniei.

Faima zeului Zamolxis, despre care Herodot nuştia să spună dacă era zeu adevărat sau om, se insinuase,cu tot scepticismul elenic, până la Atena, unde înţelepciu -nea lui e dată ca exemplu şi considerată cu atenţie nu dealtul decât chiar Platon. În dialogul Charmides, Platon îi în-vaţă pe greci despre sănătatea trupului şi a sufletului şi levorbeşte de Zamolxis: „După cum ai aflat şi tu, Charmides– spune filosoful – de la medicii pricepuţi care spun, când lise cere vreo consultaţie pentru o boală de ochi, că ochii nuse pot vindeca fără să se vindece mai întâi capul, tot astfele absurd să se caute a se vindeca un cap bolnav fără săse vindece mai întâi trupul întreg... Tot aşa este şi cu acestdescântec al nostru9. Am aflat aceasta în armată de lacineva din Tracia, dintre medicii lui Zamolxis, despre carese spune că îi fac şi nemuritori pe oameni... Zamolxis,regele nostru, care este zeu – spunea acel trac – afirmă că,după cum ochii nu se pot vindeca fără capul întreg şi nicicapul fără corpul întreg, tot aşa nici corpul nu se poate vin-deca fără suflet, dar că acesta e motivul pentru care cei maimulţi din medicii greci se înşeală în privinţa multor boli, fi-indcă nu cunosc întregul pe care ar trebui să-l vindece, iaracestuia nemergându-i bine, nici părţii nu se poate să-imeargă bine”.10

Înţelepciunea atât de înaltă a acestui zeu pitago -reic adorat pe culmile Carpaţilor sădise în inima geţilor


magazin

18

ideea nemuririi lor. Tot de la Herodot cunoaştem aceastăidee, precum şi practicile curioase legate de ea. „Geţii nucred că mor – spune Herodot – ci că cei care au răposat seduc la zeul lor Zamolxis, pe care îl mai numesc şi Gebelei-sis. La fiecare cinci ani ei trimit pe unul dintre dânşii, tras lasorţi, ca sol la Zamolxis, încredinţându-i toate câte le au decerut fiecare.” Şi istoricul ne spune cum se făcea aceastăneobişnuită însărcinare: „Se aşază – spune el – un numărdintre dânşii în rând şi iau fiecare câte trei suliţi. Alţii,apucându-l de mâini şi de picioare pe cel hotărât să fietrimis, îl ridică în sus şi îl aruncă în vârful suliţelor; dacă încădere e străpuns şi moare, ei cred că zeul le estebinevoitor; dacă nu moare, îl învinovăţesc pe cel trimis şispun că e om rău. După ce au aruncat vina asupra acestuia,trimit pe altul în locul lui. Instrucţiunile se dau victimei câteste încă în viaţă. Tot aceşti traci – mai adaugă Herodot –când fulgeră şi tună, aruncă suliţi către cer ca să ameninţedivinitatea, căci ei nu cred să existe alt zeu decât al lor.”11

Despre moravurile geţilor vom vedea în alt capitolinformaţii interesante pe care le aflăm de la PomponiusMela.

De la istoricii greci mai cunoaştem şi câtevaepisoade nu lipsite de însemnătate din istoria mai veche ageţilor, pe care le amintim pentru că vom întâlni adeseorialuzii la ele, în legătură cu legenda geţilor, în cronicilespaniole.

Herodot ne vorbeşte despre întâlnirea geţilor cuperşii şi despre expediţia lui Darius împotriva lor. Pătrun-zând în Tracia pentru a merge împotriva sciţilor, primulpopor cu care au avut de luptat perşii au fost geţii. Căci traciicare locuiau mai jos de Dunăre s-au supus toţi fără luptă.Geţii singuri opun o rezistenţă îndărătnică, dar sunt supuşide perşi şi urmează armata lui Darius12.

Mai interesantă e povestirea unui martor ocular,Ptolemeu al lui Lagos13, despre o incursiune a lui Alexandrucel Mare peste Dunăre, împotriva geţilor. Această povestireni s-a păstrat prin două izvoare târzii, Strabon şi Arrian, carese verifică însă unul prin altul. Ea ne dă un tablou sugestivdespre ciocnirea acestor barbari cu armata cuceritoruluimacedonean şi ne lasă să vedem câteva aspecte dinpeisajul şi realitatea vieţii lor la malurile Istrului, cu vreo treisecole şi jumătate înainte de Cristos14: Alexandru – spuneArrian – a purtat război împotriva tribalilor din Balcani şi,învingându-i, îi urmăreşte până la gurile Istrului, unde îlaşteptau corăbiile sale. Încercarea lui de a debarca în os-troavele din Delta Dunării dă greş din pricina dificultăţiilocurilor şi a împotrivirii barbarilor. Retrăgându-şi corăbiile,el se hotărăşte să treacă Istrul împotriva geţilor, care locuiaudincolo de fluviu, pentru că văzuse cum o mulţime seadunaseră pe mal cu intenţia de a-l opri. Erau ca la vreopatru mii de călăreţi şi şase mii de pedestraşi. Alexandrucoboară pe fluviu cu o corabie şi pune să se adune din ţinut

un mare număr de luntri, „căci – spune istoricul – acestease găseau din belşug, deoarece locuitorii din lungul Istruluise folosesc de ele pentru pescuit, pentru a trece unii la alţiişi mai ales pentru piraterie”. Au trecut astfel vreo mie cincisute de călăreţi şi vreo patru mii de pedestraşi. Trecereas-a făcut noaptea, pe unde era o holdă de grâne dese,putând astfel să ascundă mai uşor ieşirea la mal. Când secrăpa de ziuă, Alexandru a pornit prin lan, poruncindu-leoştenilor să culce grâul, ţinând suliţele pieziş, şi astfel săînainteze spre locurile necultivate. Călărimea se ţinea înurmă atâta timp cât pedestrimea înainta prin lan, dar îndatăce au ieşit din ogoarele cultivate, Alexandru în persoană acondus călărimea pe aripa dreaptă, ordonându-i lui Nicanorsă înainteze cu pedestraşii în formaţie de careu. Geţii n-auputut ţine piept atacului călărimii. Li se părea de neînchipuit– spune istoricul – îndrăzneala lui Alexandru, care trecuseatât de uşor cel mai mare fluviu într-o noapte, fără să aruncecale de trecere în vad. Înfricoşătoare le părea de asemeneaîncleştarea falangei şi puternica năvală a călărimii. S-aurefugiat atunci într-un oraş pe care-l aveau cam la oparasangă15 de Dunăre. Când au văzut însă că Alexandruînainta necontenit, cu falanga rezemată de Dunăre, pentrua nu putea fi înconjurată pe la spate de pedestrimea geţilor,şi cu călărimea în frunte, au părăsit şi oraşul slab întărit,luând pe cai copii şi femei cât puteau caii să ducă, şi aupornit cât mai departe de fluviu, spre locuri pustii. Alexandrucuprinde oraşul şi toată prada pe care au lăsat-o geţii... îldărâmă şi aduce jertfă pe malul Istrului lui Zeus Mântuitorul,lui Hercule şi Istrului însuşi, pentru că nu-i fusese potrivnic.În aceeaşi zi îşi conduce îndărăt în tabără întreaga oştirenevătămată”.

Această incursiune a lui Alexandru n-a fost decâtun început. Alte ciocniri mai grave aveau să urmeze întremacedoneni şi geţi, despre care istoricii antici au lăsat re-latări. Cea mai pitorească dintre toate este aceea pe carene-o dă Diodor din Sicilia despre războiul lui Lisimah îm-potriva geţilor, conduşi de regele lor, Dromihete. Întâlnireadintre Dromihete şi Lisimah ia la istoricii antici înţelesul uneipilde, în care un rege puternic e învins de vitejia şi înţelep-ciunea unui barbar, când porneşte un război nedrept. Mace-donenii puseseră stăpânire pe cetăţile geţilor de pe malulIstrului. Geţii îl prind pe Agatocle, fiul lui Lisimah, şi, în locsă-l omoare, îl trimit înapoi la tatăl său, încărcat de daruri,în speranţa de a câştiga bunăvoinţa regelui macedonean şide a-şi redobândi cetăţile pierdute. Lisimah nu preţuieşteînsă gestul barbarilor şi porneşte el însuşi împotriva lor.Pierzându-se prin ţinuturile pustiite ale geţilor, e bătut şifăcut prizonier. „Dromihete îl primeşte cu cea mai mareblândeţe, îl îmbrăţişează, ba îl numeşte şi «tată» şi îl con-duce, împreună cu copiii, în cetatea sa, pe care istoricul oşi numeşte Helis.” Regele get îl apără de furia barbarilor,care vor să-l omoare. El vrea să facă pace şi să-şi obţină


magazin

19

înapoi cetăţile. Şi pentru a pecetlui pacea – ne spune is-toricul – Dromihete rânduieşte un ospăţ. Un original ospăţ,la care se întind două mese deosebite, una pentru Lisimahcu prietenii şi fruntaşii săi, alta pentru Dromihete şi conducă-torii geţilor. Masa macedonenilor e împodobită cu splen-doare: se aşază covoarele regale cucerite în război, seservesc mâncăruri alese macedonene, se bea în cupe deaur şi argint. La masa lor, geţii se aşază pe paturi de rând,acoperite cu paie, mănâncă mâncăruri proaste din bliduride lemn şi beau din cupe de lemn şi corn de bou. Cătresfârşitul ospăţului, „Dromihete îşi umple cornul cel mare cuvin curat şi, după ce-l numeşte pe Lisimah din nou «tată»,i se adresează, întrebându-l care din cele două mese i separe mai regească”. Macedoneanul arată masa lui, ceea ceîi îngăduie regelui get să-i pună întrebarea: „De ce ai părăsitatunci belşugul şi traiul tău măreţ, pentru a veni aici la niştebarbari care trăiesc într-o ţară bătută de frigurile iernii şi lip-sită de bunătatea fructelor celor dulci?” Fireşte că Lisimahşi-a recunoscut greşeala. S-a încheiat pace şi făgăduialăde prietenie. Iar Lisimah – adaugă istoricul, – pentru a punepunct rotund acestei pilde – a plecat liber, împodobit cucoroana lui regală1616.

Istoria lui Lisimah şi a lui Dromihete e poate o fa -bulă înflorită, ieşită din imaginaţia istoricului grec. Dar eaarată cel puţin ideea pe care şi-o făceau grecii despre aceştibarbari „nemuritori” şi explică într-o măsură şi legenda lorpe care o găsim perpetuată până în cronicile spaniole.

_________________________

1 Tradiţia asupra originii tracice a amazoanei Penthesilea, „fiicalui Marte”, aparţine Aethiopidei, poemului ciclic care urmează Ili-adei lui Homer, şi este transmisă de Photios (cf. Homei carminaet cycli epici reliquiae, Paris, Firmin-Didot, 1881, p. 583 a) (N. ed.)2i Herodot, Historiae, IV, 8-10, cf. Şi 12-133 „Cea împădurită”, cf. Herodot, IV, 18; 54-55, 76 (N. ed.)4 Pomponius Mela, Chorographia, II, 1, 115 Herodot, Ibid., IV, 936 Strabon, Geographia, VII, 3, 12-137 Herodot, Ibid., IV, 95-968 Strabon, , op. cit., VII, 3, 59 Charmides se lăudase că ştie un leac şi un descântec împotrivadurerilor de cap (Platon, Charmides, 155 e, cf. Platon, Opere, vol.I, Bucureşti, w975, p. 182) (N. ed.).10 Platon, Charmides, 156 b-e11 Herodot, op. cit., IV, 9412 Ibid., IV, 93; 9613 Ptolemeu Lagidul avea să fie întemeietorul casei domnitoare afaraonilor macedo-egipteni, care a domnit în Egipt între 320 şi 31î.Hr. (N. ed.).14 Strabon, op. cit., VII. 3, 8 (relatare sumară); Arrian, Anabasis,I. 3-4 (istorisire detaliată)15 Unitate persă de măsură a distanţei, echivalentă cu spaţiulstrăbătut într-un ceas de mers: în teren uşor, ea măsoară cca.5,5-6 km (N.ed.)16 Diodor din Sicilia, Reliquiae, XXI, 11; 12, 1-3.

Acest calendar apare explicat în cartea luiEnoh în capitolul 69. Explicaţiile aparţin Arhanghelu-lui Uriel, cel care mai târziu va răsturna piatra de pemormântul lui Iisus în ziua Învierii. Este descris cumse vede răsăritul şi apusul Soarelui, evidenţiind mo -dificarea azimutului în cursul anului. Apar două in-dicii importante care ne permit atât să calculămlatitudinea la care funcţiona cât şi să-l datăm. Mai jossunt câteva versete din acest capitol cu indiciile nece-sare:

3. Am observat şase porţi prin care Soareleîşi începe drumul şi şase porţi prin care el îl termină.

5. Toate aceste porţi sunt aliniate una după

alta şi la dreapta şi la stânga sunt făcute ferestre.10. Astfel se arată el în prima lună a drumu-

lui său :11. El pleacă din a patra dintre aceste porţi

care este la răsărit.12. Şi la această a patra poartă prin care el trece

în prima lună sunt douăsprezece ferestre deschise peunde ies torente de flăcări, cand ele se deschid la tim-pul care le este hotărât.

13. Atunci când Soarele se ridică pe cer, el treceprin a patra poartă în timp de treizeci de zile şi prina patra poartă din partea de apus el coboară în liniedreaptă.

CEL MAI VECHI CALENDAR ATESTATDOCUMENTAR

Prof. Marin Dacian Bică,„Dacia”, Oradea, coordonatorul lotului naţional de astronomie


magazin

20

18. Atunci Soarele înaintează către răsăritpentru a trece prin a şasea poartă şi el se ridică şiapune la trecerea prin aceste porţi la fel timp detreizeci de zile.

19. În acest timp ziua este de două ori mailungă decât noaptea şi are douăsprezece părti. … estesolstiţiul de vară

Primul indiciu: la ce latitudine noapteadurează 8 ore la solstiţiul de vară ?

41. Noaptea se micşorează în continuare, ea maiare zece părţi şi ziua opt. Soarele trece prin a douapoartă atât la răsăritul său cât şi la apusul său, apoiel înaintează către răsărit, rasare prin a treia poartătimp de treizeci şi una de zile şiapune prin poarta corespunzătoarede la apus.

42. Noaptea continuă să semicşoreze, ea nu mai are decât nouăpărti la fel ca şi ziua căci este ega -litate între una şi cealaltă;

Aici apare al doilea indiciu:luna cea mai lungă e cea dinaintede echinocţiul de primăvară. Deciatunci era Pământul la afeliul or-bitei sale.

Schema alăturată aratăporţile şi ferestrele descrise mai sus.

Calculăm când a fost afeliulcu 15 zile înaintea echinocţiului deprimăvară, ţinând seama atât de pre-cesie (cu perioada de 25.920 ani),cât şi de avansul periheliului (cu pe-rioada de 92.006 ani), ceea ce dă, peansamblu, o perioadă de 21.000 ani,

pentru că cele două fenomene se desfăşoară în sensuriopuse şi ştim că acum Pământul e la afeliu pe 4 iulie,iar echinocţiul de primăvară e pe 21 martie: vomobţine astfel anul aproximativ 4850 B.C., adică cu 200ani înainte de potopul de la Marea Neagră. Rezultatule unul foarte bun pentru că aproximativ atunci a traitEnoh.

Pentru a duce mai departe calculul trebuie săţinem seama că înclinarea axei se modifică în timp,de pe graficul de mai jos găsim că atunci înclinareaaxei era 24°18’, aceasta fiind şi valoarea declinaţieiSoarelui (unghiul faţă de ecuatorul terestru) la sol-stiţiul de vară şi, dacă ziua e de 2 ori mai lungă decât


magazin

21

noaptea, înseamnă că de la momentul răsăritului pânăla amiaza adevărată a locului sunt 8 ore, ceea ceînseamnă 120°. Acum, dacă ţinem seama de expresia„Soarele aruncă primele flăcări”, înseamnă că e mo-mentul când discul lui cu diametrul de 32’ e tangentla orizont în partea lui de sus şi, ţinând seama de re-fracţia atmosferică la orizont de 35’, obţinem că cen-trul său e cu 51’ sub orizont în acel moment, adicătrebuie să scădem din 120° drumul pe ecliptică astfelîncât să se ridice cu 51’ şi, ţinând seama de înclinareaparalelului diurn al Soarelui, trebuie să împărţim cucosinusul aceste înclinări, obţinand astfel 1°13’.

Deci, în loc de 120° vom avea 118°47’ în re-laţia de calcul a răsăritului şi apusului, care devinecos(118°47’)=-tg(latitudine)·tg(24°18’). Efectuândcalculele obţinem 47,7° pentru latitudine. Ştim că lo-caţia trebuie să fie la vest de Marea Neagră, pentru cămai departe în carte se povesteşte că Enoh a fost dusspre est şi a ajuns deasupra unei mări în care se vărsau2 fluvii dinspre nord şi unul dinspre vest. Singura carecorespunde e Marea Neagră în care atunci se vărsauDunărea dinspre vest colectând şi apele Nistrului şiBugului şi Niprul şi Donul dinspre nord.

Cum se modifiă în timp înclinarea axei şiexcentricitatea orbitei

Calculăm acum azimutul de apus şi răsărit lao lună înainte şi după echinocţii şi solstiţii, respectivla solstiţii. La echinocţii, răsăritul este exact la est şiapusul exact la vest. Se foloseşte relaţia sin(azimut)=sin(unghi orar)·cos(declinatie). Unghiul orar se deter-mină din cos(unghi orar)=-tg(latitudine)·tg(declinaţie)şi, pentru că avem nevoie mai întâi de declinaţie, o

putem obţine din sin(declinaţie)=sin(24°18’)·sin(nr.de zile după echinocţiul de primăvară*360°/365 zile).Efectuând toate calculele, rezultă că, faţă de direcţiaest-vest, poziţiile de răsărit şi apus, înainte şi dupăechinocţiu cu o lună, diferă cu 19° , apoi, după încă olună, diferă cu 32°, iar la solstiţii diferă cu 38°.

În concluzie, azimutul se modifică în primaluna cu 19°, în a doua cu 13° şi în luna din apropiereasolstiţiilor cu 6°, păstrând raportul 12:8:4 referitor lanumărul de ferestre ale porţilor descris în carte.

După ce am terminat calculele, m-am de-plasat în locaţia în care a funcţionat acum 7000 aniacest calendar şi de la care se trag toate celelalte, in-clusiv celebrul Stonehenge.

La data obţinută mai sus, locaţia aceasta dinMaramureş este iar una foarte bună, întrucât atunciacolo era cea mai avansată cultură neolitică a conti-nentului, cea la care, în jurul anului 5000 B.C., aparemutaţia genetică care face posibilă asimilarea lapteluide vacă şi pe care vorbitorii de limbă europeană, ces-au răspândit de aici, o vor purta peste continent. Amgăsit acolo, pe platoul Igniş, o structură circulară ca unval de pământ, în centrul căreia era o movilă circulară,totul fiind acum acoperit de vegetaţie (tufe de afine).

Bibliografie:1. URIEL’S MACHINE:THE PREHISTORIC TECH-NOLOGY THAT SURVIVED THE FLOOD , By Christo-pher Knight and Robert Lomas2. http://www.openyoureyesnews.com/2010/10 /12/cli-mate-fact-of-the-day-milankovitch-cycles-as-the-causes-of-glaciations/3. http://www.scientificamerican.com/article. cfm?id= lac-tose-toleraence

Capul de oaie Structura circulară


magazin

22

La Sarmisegetuza, în munţii Şureanu, laGrădiştea Muncelului, lângă Orăştie, se află unsit arheologic, care după numele Sarmis-Se-Getuza înseamnă Sarmis(Hermes) – Nemuri-torul – Geţilor. Sarmis sau Hermes este fiul Hereişi al lui Zeus, nepotul Titanului Troian (Atlas),rege şi bazileu peste cele două Sarmaţii, adicăfostele regate ale lui Uran în nord (viitoarea At-lantidă) şi Zeus-Ra în sud, Mare preot al Soareluiîn sud şi, ca orice mare preot al sudului, purtanumele de Apolo, numit şi Io-An, Ianus cel cudouă feţe (două regate), Armis sau Hermes Mer-curius Trismegistul (de trei ori mare, rege, profetşi înţelept).

Acest complex (sit) după numele celuicare l-a construit, Titanul Sarmis, are o vechimede 10.000 de ani şi este amplasat pe teritoriul şiîn regatul Titanilor, la Sarmisegetuza. Sarmi -segetuza nu a fost capitala regatului Titanilor, Gi-ganţilor, Atlanţilor sau Geţilor, ci a fost locul undeerau depozitate cunoştinţele lor din vremea

aceea, iar într-un complex, din cele existenteacolo şi care încă nu sunt cunoscute, complexulnumit Marele sanctuar rotund, se poate calculatimpul, iar calculul timpului ce rezultă de acolo,este cel mai precis calcul al timpului care a fostcunoscut în lume şi chiar mult mai precis decâtcalculul timpului din zilele noastre; acest lucrudovedeşte faptul că civilizaţia lor era mult supe-rioară civilizaţiei existente astăzi. Toate situriledin jurul Sarmisegetuzei erau numai observa-toare astronomice şi locuri de depozitare a şti-inţei lor, iar după amplasarea lor, nu se cunoaştenici astăzi dacă respectă poziţia stelelor dintr-oconstelaţie sau nu. Personal, bănuiesc, că esteposibil să fie Pleiadele sau una din Urse, dar secertifică existenţa constelaţiei Orion. Şi ca sădovedesc precizia lor în calculul timpului, pentruanul tropic solar existent astăzi, spun că la 5.000de ani aveau o eroare de o secundă la 11,574ani, iar la calculul pentru 5.512 ani tropici solariera în plus o secundă la 71,842 ani, lucru de

CALCULUL TIMPULUI LA GETO-DACI- din „Descoperirea Atlantidei” -

Eugen Costel Popescu


magazin

23

necrezut şi astăzi că poate exista acest calcul,mai ales că în zilele noastre, în fiecare an sun-tem înaintea timpului cu 11,23344 minute şi la128 de ani cu o zi.

Prezentarea Marelui sanctuar rotundde la Sarmisegetuza din Munţii Orăştiei

Marele sanctuar rotund este alcătuit dintrei cercuri concentrice, o mandală, loc sacru şide taină. Cercul interior este compus din douăgrupuri, de 13 şi 21 de stâlpi. Cifra 13 este apământului şi reprezintă finitul, adică tot ce estepe pământ, se naşte, trăieşte şi moare. Cifra 21este a cosmosului sau, cum spuneau ei, a ceru-lui. Şi în cosmos, se naşte, se trăieşte şi semoare; toate corpurile cereşti sau sistemele so-lare au un ciclu de existenţă al lor, dar acolo ci-clurile se repetă, iar repetarea lor creeazăveşnicia sau nemurirea, după spusele lor. Toto-dată, cifrele 13 şi 21 sunt cele două focare aleelipsei, formă geometrică ce reprezintă drumulparcurs de Pământ în jurul Soarelui.

Al doilea cerc, cercul mijlociu, este formatdin patru grupuri de 18, 20, 22 şi 23 de stâlpi şireprezintă distanţa parcursă de pământ în jurulsoarelui în timp egal, timpul anotimpurilor, dardistanţe inegale.

Cercul exterior este format din 30 degrupuri de câte şase piese şi oferă cheia calcu -lului timpului din vremea aceea şi de astăzi. Deregulă, Geţii calculau timpul pe perioade de 25de ani, şi verificau timpul la fiecare 50 de ani,deoarece ştiau că fix la 50 de ani apare un com-panion al stelei Sirius, companion ce dădea mă-sura timpului. De calculul timpului se ocupaupreoţii, deoarece trebuiau să ştie exact când tre-buie să ţină sărbătorile religioase. Un al doileacalcul al timpului se baza pe folosirea numărului∏, calcul pe termen lung, pe milioane şi milioanede ani, atât pentru timpul trecut, cât şi pentru vi-itor.

Tehnica de calculAnul tropic solar are 365,242199 zile so-

lare mijlocii. O zi are 1440 minute.Anul la geţi avea 364 de zile împărţite în

52 de săptămâni. În realitate, anul avea 13 lunide patru săptămâni şi 365 zile, deoarece ultimasăptămână avea opt zile, iar o dată la patru saucinci ani avea nouă zile şi se numea Anul celmare. Anotimpul avea, de asemeni, 13 săp-tămâni. Cercul din mijloc al Marelui sanctuar ro-tund este compus din cifrele 13 şi 21, ceea ce

reprezintă şi cerul (21) şi pământul (13). Calculultimpului se face numai după reprezentareagrafică din cercul exterior. Acesta era calendarulGeto-Dacic şi este cel mai precis calcul al timpu-lui cunoscut astăzi.

Sunt două tehnici de calcul.A. Tehnica de calcul curentă, cea obişnu-

ită, pe care o putem numi populară. Aşa cum amspus, în anii obişnuiţi ultima săptămână (a 52-a)avea opt zile iar în situaţia aceasta erau în total365 zile pentru un an. La cele 365 de zile aleanu lui, o dată la patru ani, adăugau o zi (ca şiastăzi) şi atunci ultima săptămână avea nouă zileşi, aşa cum am spus, anul se numea „Anul celmare”. Acest lucru se întâmpla de cinci ori, cinciperioade ce totalizau 20 de ani. În a şasea etapăadăugau tot o zi dar, de data aceasta, după cinciani, astfel într-o perioadă de 25 de ani erauadăugate şase zile la cele 365 zile ale anului.

0,242199 x 25 = 6,054975 zileÎn situaţia aceasta, după 25 de ani,

rămân 0,054975 zile, ce sunt echivalentul lui7∏/400.

Anticii scriu că primul care a calculat tim-pul a fost Uran, dar acest mod de calcul, expusindirect, îl găsim la Platon în descrierea Atlantideide către Critias. Citez: „Acolo, tot la patru saucinci ani o dată, regii se adunau la sfat...” (bibl.3, pag. 233). Acest lucru include şi posibilitateaca acest calcul al timpului să fi existat în vre-murile acelea, iar regii se „adunau la sfat” în ul-tima săptămână a „anului cel mare”, lucruconfirmat şi de Lund (bibl. 6, citat expus anterior).

Despre pasărea Phoenix au scris mulţiscriitori antici. Unii, că s-ar întoarce în „OraşulSoarelui” după 500 de ani, alţii, după 509 ani.Sunt câţiva autori care dau şi alte cifre. Niciunulnu explică ce reprezintă pasărea Phoenix şi înspecial ce reprezintă spaţiul de timp, cât şi mo-tivul de ce moare şi reînvie, iar, după o parte deantici, „din propria cenuşă”.

Pentru a elucida acest lucru, voi folosicâteva citate din bibl. 12, pag. 632-637. În primulrând, Herodot spune că „Ea vine numai atuncicând a murit tatăl ei”. Ea fiind Phoenix, tatăl eifiind, bineînţeles, alt Phoenix şi, în situaţiaaceasta, avem de a face cu doi Phoenix, fiu saufiică.

Plinius spune „că ar fi una în toată lumea”şi mai spune ceva: „Că deodată ce viaţa acesteipăsări se termină şi revoluţia Anului cel mare şică atunci începe o nouă perioadă cu aceleaşi


magazin

24

caractere pentru anotimpuri şi pentru constelaţii”.Plinius precizează multe lucruri. În primul rând,că ar fi una pe tot globul pământesc, apoi, că sesfârşeşte perioada de timp a anului cel mare şi,deci, se începe o nouă perioadă de timp (anotim-puri), dar cu aceleaşi caractere şi, mai mult chiar,că este sfârşitul şi începutul unui nou ciclu astral.Despre ciclul mişcării aştrilor la 500 de ani nuavem date exacte pentru a afirma sau negaacest lucru. Cert rămâne un lucru, şi anume: căera un neam care în calculul timpului folosea pe-rioada de 500 de ani. La neamurile din jurul măriiMediterane nu apare în înscrisurile anticilor căs-ar folosi această metodă de calcul şi nici înChina, India sau la populaţia Maya. Acest neamera neamul Daco-Geţilor, numiţi atunci dorieni,după cum vom dovedi mai departe; şi nici chiarPitagora nu era străin de acest calcul, confir-mând încă o dată originea doriană a lui. Mai multchiar, calculul acesta era de pe vremea Titaniloriar dovada este Sarmisegetuza.

Pentru a localiza „Oraşul Soarelui” dinatât de multe oraşe şi cetăţi cu acest nume, neajută poetul Claudian care spune că „Phoenixultransportă corpul tatălui său în urbe Titania”,ceea ce înseamnă că Phoenixul ajunge obliga-toriu în oraşul Titanilor, în regatul Titanilor sauŢara Ramilor, numită de Platon, de la Atlas, At-lantida, locul unde s-a născut (a fost creat, a fostcalculat) şi unde obligatoriu trebuie să moară, fi-indcă a trecut perioada de timp de 500 de ani şise va renaşte din propria cenuşă pentru încă 500de ani ş.a.m.d. Ori oraşul Titanilor, numit şiOraşul Soarelui, Apulum (Apolo = soare), sauOraşul Alb, unde albul este culoarea şi simbolulsoarelui, oraş ce nu poate fi altul decât actualuloraş Alba Iulia (Ilia), lucru confirmat indirect deHomer, când numeşte acest oraş-capitală, He-lica, nume ce-l purta soarele (Helios) atunci înzona Asiei Mici. Homer în Iliada, cântul VIII, v196-200, descrie o ceartă între Atlas, Troian,Neptun, Poseidon sau Cutremurul lumii şi fiicasa Hera, citez:„Zeului mare Poseidon apoi cuvântă îndârjită:„Vai tu puternice zeu, Cutremurul lumii, cum oareInima nu ţi se frânge că pier pe câmpie danaii(aheii)Ei care tot îţi aduc în oraşul Helica şi-n EgheDaruri frumoase şi multe?”

Din aceste versuri reiese că Titanii aveaudouă capitale: una administrativă, oraşul Eghesau Ege, care nu este localizat, dar tot Homer în

Odiseea, cântul V, v 507-508, spune „La Ege,unde-şi are el lăcaşul, /Palatul strălucit” (Nep-tun), şi o capitală religioasă, Helica sau oraşulsoarelui, loc unde preoţii se ocupau şi de calculultimpului sau de mersul aştrilor. Ce numim astăzicetăţi dacice se pare (eu sunt convins) că o partedin ele erau veritabile observatoare astronomiceşi pentru acest lucru vin cu o dovadă. Notaţicetăţile dacice Căpâlna de pe Sebeş, cetatea delângă Cugir, Vârful lui Hulpe, Sarmisegetuza,Meleia, Vârful Pustiosul şi cetatea de lângă Ba -niţa şi veţi găsi constelaţia Orion, numită şi cen-tura împăratului sau regelui, iar popular, brâulîmpăratului, constelaţie, după Homer (Odiseea,cântul V, v 365-366), citez „Lui Orion, şi care sin-gur este / Neasfinţit în Ocean”; ori constelaţiaOrion este şi în Egipt formată din piramide. Separe că aceleaşi poziţii ce au avut observa-toarele lor în Ardeal, Titanii au construit piramideîn Egipt; cunoscând poziţia piramidelor, putemgăsi şi celelalte localităţi pe care nu le ştim astăziîn zona României. Şi atunci când vom găsi şiUrsa Mică cu steaua Polară, numită şi ColoanaCerului, vom găsi şi capitala administrativă a Ti-tanilor, oraşul Eghe, după Homer. Citatul de maisus confirmă faptul că Constelaţia Orion se ob-servă şi din nord şi din sud, adică este „neas-finţit”. Faptul că steaua Polară este numită„Coloana Cerului” este un lucru cunoscut. Văpropun două reprezentări grafice din bibl. 12,pag. 321, unde coloana cerului este spijinită dedoi grifoni, ori grifonul era simbolul exclusiv alHerei, iar la pag. 317 sunt doi lei ce susţincoloana cerului, iar leul era simbolul Latoniei. Seştie că Sfinxul are obligatoriu chipul de femeiesau fecioară şi corp de animal. În cazul acesta,Sfinxul din Egipt reprezenta omagiul adus La-toniei, ceea ce înseamnă că cel puţin o piramidăa fost construită de Latona. Nu înţeleg de ceKeops a mutilat chipul Latonei, făcându-şi elchip, sau poate nu a suferit nici o modificare.

Cum piramidele ascund multe enigme,vă propun rezolvarea unei enigme. Se porneşte,poate surprinzător, de la cuvântul din limbacoptă, „Pirimit”, ce înseamnă zeciuială, dar ze-ciuiala era tributul care trebuia să fie dat decetăţeni autorităţilor încă din vechile timpuri, iarde calculul ei se ocupau preoţii, care cunoşteaumatematică, preoţii numiţi din clasa Pi, dar Pi-Ramii erau preoţii titanilor, nume care, dupăunele păreri, a generat cuvântul piramidă. Însuşicuvântul copt pirimit înseamnă Pi-Rami, dacă


magazin

25

înlocuim al doilea i cu a, deoarece în scriereaRamilor litera a se scria î, lucru uşor de confun-dat. Legătura între Pi-Rami şi zeciuială segăseşte la piramide. Dacă luăm anul lunar de 12luni sinodice = 354,367 zile şi-l împărţim cu0,242199 (ziua incompletă a anului calendaristic)avem 354, 367 : 0,242199 = 1463,123299. Azecea parte din acest număr este înălţimea realăa piramidei Keops, adică 146, 312m şi nu 146,61aşa cum este cunoscută. Apoi dacă luăm AnulDarconitic ce este 346,620031 zile şi facemaceeaşi operaţie, avem înălţimea piramidei Ke-fren, astfel 346,620031 : 0,242199 =1431,13733, iar a zecea parte este 143,113733m, faţă de 143,47m cunoscută astăzi.Mai mult chiar, dacă luăm latura piramidei Keopsce este de 230,30m şi facem aceeaşi operaţieavem 230,30 : 0,242199 = 950,870977 ceea ceîn milioane de Km ar fi distanţa parcursă dePământ în jurul Soarelui, astăzi 939,291 milioaneKm, socotită la viteza de mişcare a Pământuluiîn jurul Soarelui de 29,765 Km/sec şi dacăaceastă viteză de deplasare a pământului estereală. Aceste cifre pot fi coincidenţe, dar pot fi şiadevăruri, astăzi nu putem confirma sau infirma.

După cum am spus, există posibilitatea

ca oraşul Soarelui să fie Apulum, oraşul lui Apolo(soarele), şi, în această situaţie, dacă mai accep-tăm că Atlantida este Europa (o parte din ea,atunci oraşul Soarelui nu este altul decât actualulAlba Iulia, mai ales că tot în bibl. 12, dar şi pg.721 este un desen care, după simbolul vulturuluipe stemă, nu poate fi decât Atlas (Troian). Vultu-rul era specific numai lui Atlas, deoarece Uranavea simbolul Taurului (bourul), Saturn – lupul;mai ales că ultima stea din Carul Mare este nu-mită „steaua lupului”, iar simbolul dacilor în luptăera capul de lup şi şarpele. Capul de lup era sim-bolul lui Saturn. Dacii se considerau urmaşii luiSaturn, lucru adevărat, iar şarpele sau dragonulera simbolul războiului, Saturn, care pentru ro-mani era când Marte, când Ares, Latona – leul,Hera – grifonul, iar Sarmis (Hermes) – corbul.Acest desen confirmă două lucruri: 1) Prinprezenţa crucii în mâna dreaptă înseamnă căAtlas era „Marele Preot” şi simbolul crucii estemult mai vechi decât ştim noi astăzi: exista încăde pe vremea Titanilor, şi 2) Prin existenţaPăsării Phoenix sub coroană se certifică atâtexis tenţa acestui calcul al timpului încă de pe vre-mea aceea, cât şi faptul că pasărea Phoenix, pedrept cuvânt, se poate numi „Pasărea Titanică”.

Negru Vodă venea din Nord, călăuzit de un corb…

În folclorul românilor se păstrează tradiţiifoarte vechi, care dovedesc că românii descind dincolectivităţi umane care au evoluat şi şi-au păstratidentitatea din adâncul preistoriei.

Amita Bhose era impresionată de existenţaunor tradiţii româneşti asemănătoare cu cele vechi in-diene. Indiancă de limbă bengali, aceasta a venit înRomânia cu soţul ei care studia rafinarea petrolului laPloieşti. Amita Bhose a învăţat şi a susţinut doctoratulîn limba română cu tema „Eminescu şi India”. Cumera licenţiată în limbile sanscrită, bengali şi hindi, afost angajată să predea aceste limbi la Universitateadin Bucureşti şi a rămas în România.

Amita Bhose scria [1, p. 30-31] că, după ul-tima epocă glaciară, când clima Pământului a începutsă se încălzească, s-au dezvoltat trei civilizaţii alelumii vechi: egipteană, mesopotamiană şi harappa (pe

valea Indusului). Amita Bhose spunea că, după unelepăreri, acestea erau fondate de popoare din OrientulMijlociu, care aveau aceeaşi origine etnică. S-au găsitdovezi că au existat relaţii comerciale între locuitoriidin Valea Indusului (indieni) şi Mesopotamia înaintede anul 2150 î. e. n.

Amita Bhose menţiona că negustorii indieniluau din portul mesopotamian, cu care colaborau, uncorb, pe care îl îngrijeau. Vechii indieni nu cunoşteau

NEGRU VODĂ ŞI CORBULMioara Căluşiţă-Alecu


magazin

26

busola, dar când navigau din nou spre Mesopotamia,ştiau şi se puteau orienta în ce direcţie să navigheze.Când apreciau că s-au apropiat de portulmesopotamian, ei dădeau drumul corbului. Din înaltulcerului, corbul vedea uscatul cu locul din care prove-nea şi zbura spre el, indicând drumul corăbierilor in-dieni.

Mesopotamienii, care probabil că nu dis-puneau de astfel de păsări dresate din India, se duceauacolo pe uscat [1, p. 30-31].

În tradiţiile române, un corb a condus peNegru Vodă să treacă Carpaţii.

Iancu Corvin, rege al Ungariei, era român deorigine. Există legende care arată că numele acestuirege aminteşte de corb. Într-una se spune că, încopilăria lui, Iancu ar fi scos inelul tatălui său Voicucând acesta dormea. Un corb i l-a luat şi a zburat cuel. Trezindu-se, tatăl a săgetat corbul şi a recuperatinelul.

Se presupune că stema Transilvaniei ar ilus-tra o astfel de legendă. Stema reprezintă un corb dea-supra a şapte turnuri, simbol al celor şapte cetăţi mariale Transilvaniei.

Este posibil că legendele care explică numeledinastiei Corvin, să actualizeze o legendă mai veche,căci pe o monedă din timpul lui Fillip Arabul, cu in-scripţia PROVINCIA DACIA, este reprezentată o di-vinitate cu boneta naţională dacică, având în dreapta opasăre cu ceva asemănător unui inel în cioc [4, fig. 161].

Scriitorul Anton Dumitriu se străduia să înţe-leagă şi să prezinte mentalitatea vechilor chinezi [2].Citând pe Giovanni Vacca, el afirma că, în legende,chinezii: „au multiplicat pe Împăraţii Cerului,adăugându-le nume pentru fiecare dintre cele patrupuncte cardinale: un împărat alb, pentru occident, unîmpărat verde pentru orient, un împărat roşu pentrusud, un împărat negru pentru nord şi în sfârşit, un îm-părat galben pentru centru. ” [2, p. 47]. Anton Du-mitriu remarca: „Nu putem să nu facem o apropiereîntre împăraţii determinaţi prin culori specifice şi îm-păraţii care apar în basmele românilor: Verde-împărat,Alb-împărat, Roş-împărat etc. Mai târziu, modul de apune adjectivul înaintea substantivului (normal a fifost să scriem Împăratul Roşu sau Împăratul cel Roşu)arată că expresia a ajuns în limba română dintr-unfond mult mai vechi, dinainte, în orice caz, de for-marea ei. În al doilea rând, tâlcul acestei denumiri –fără nici un sens pentru cititorul de azi – ar trebui cău-tat în simbolul orientărilor punctelor cardinale…Poate că trimiterea, de exemplu, la Roş-împăratînsemna de fapt trimiterea lui spre sud… În orice caz,corespondenţa pe care am găsit-o dovedeşte vechimeatradiţiilor româneşti foarte îndepărtate, având poaterădăcinile cu mii de ani în urmă… ” [2, p. 47-48].

Culorile alese sunt reprezentative pentru uni-versul nostru: alb este simbolul luminii şi al zilei;

negru – al întunericului şi al nopţii; roşu este culoareasângelui, iar complementara sa, verde este culoareaierbii.

Câte milenii s-au scurs de la obârşia acestortradiţii care au lăsat ecouri în România şi în China?

Oare Negru-Vodă ar fi putut descinde dinNegru-împărat fiindcă venea din Nordul legat deculoarea neagră? V. Lovinescu afirma [3, p. 2-6] căistoricii au renunţat să mai vadă în Negru Vodă un per-sonaj istoric, că acesta era personificarea poetică aoriginilor. El cita trei personaje cu acest nume, careau trăit în epoci diferite.

Negru Vodă îşi urma drumul după zborulunui negru corb!

Limba românilor este un document care aratăistoria lor multimilenară.

Valahii negri erau valahii din Nord. Ei nuaveau culoarea neagră.

Poate, printr-o coincidenţă, chiar şi numelevalah corespunde unor tradiţii orientale. În practicayoga din India, va este mantra – cuvânt evocator –apei, la este mantra pământului negru, iar ha, a eteru-lui.

Am moştenit unele cuvinte care atestă legă-turile noastre cu Orientul.

Învăţaţii din vechia Indie au constatat călimba vorbită de popor nu era precisă. Ei au disci-plinat şi supus unor reguli gramaticale stricte limbacare se vorbea atunci şi savanţii continuă să ofolosească şi azi. Au numit această limbă sama scritaadică ea însăşi fixată, ordonată, denumire care s-aprescurtat şi a devenit sanscrita.

În vechime, în limba noastră, kara a însemnatmână, ca şi în limba sanscrită. În aceasta, akara cuprimul a scurt (care în română a devenit „o”) indicândabsenţa, înseamnă lipsa mâinii. Deci l-a făcut de


magazin

27

ocară a însemnat că i-a tăiat mâna? În română,rădăcina cara a generat cuvintele car, a căra şicăruţă, iar mâinii i s-a atribuit alt nume. În sanscrită,carului i s-a dat rădăcina roţii, şi mâna şi-a păstratvechea denumire. Ar putea aceasta dovedi că stră-moşii românilor s-au despărţit de cei ai vechii Indiiatunci când a apărut carul?

În localitatea Pecica există un importantşantier arheologic. În limba sanscrită, pecaka (se pro-nunţă peceaka) înseamnă bufniţă…

În limba sanscrită, karanda ar indica mânuibilşi înseamnă „sabie”. Cum, când a apărut în românătoponimul Caransebeş? Au existat şi migraţii din Indiaîn această parte a Europei?

În limba sanscrită, simha înseamnă leu. To-ponimul Şimleu a apărut când existau lei în Dacia?

Limba română are mult mai multe cuvinte în-rudite cu cele din limba latină şi din limbile aşa-ziseneolatine, deoarece acestea s-au despărţit (individu-alizat) mai târziu, dintr-o veche limbă comună.

Lingviştii au studiat atent aceste cuvinte şi acest arti-col nu se referă la ele.

Limba şi folclorul românesc păstrează tradiţiimultimilenare. Chiar dacă mentalitatea oamenilor aevoluat şi obiceiurile lor s-au schimbat, adesea vechiletradiţii şi cuvintele generate de ele s-au păstrat, daruneori li s-au atribuit alte origini (explicaţii), ceea ceface ca acum să ne fie greu să le dibuim adevărata lorobârşie.

Poate aşa s-a petrecut şi cu tradiţia despreNegru Vodă.

Bibliografie1. Amita Bhose, Patosul cosmic, din cartea, Maree indiană.Ed. Cunună de stele, Bucureşti, 2005.2. Anton Dumitriu, Culturi eleate şi culturi heraldice. Ed.Cartea românească, 1987. 3. Căluşiţă-Alecu Mioara, Tradiţii. Miracol, 2011. 4. Densuşianu Nicolae, Dacia Preistorică, ediţia II. Ed.Meridiane, Bucureşti, 1986.

Istoria ţării noastre este un teritoriu generosal controverselor, multe dintre acestea fiind rezultatulefortului, demn de o cauză mai nobilă, al celor intere-saţi să ascundă câte un adevăr neconvenabil.

O asemenea situaţie ar putea fi şi discuţiaasupra alegerii termenului ,, corect “ din cadrulperechii Ardeal / Transilvania, în timp ce Ardealul estetoponimicul oficial – Erdeleew – folosit în „Cronicapictată de la Viena “, evident în slujba monarhiei un-gare, Transilvania, adică Terra Ultrasilvania, care ardori să fie termenul alternativ al românilor – valahi-daci, face referire la fenomenul împăduririi, care artrebui să fie surprinzător în epocă. Dar problema cuîmpădurirea surprinzătoare este la rândul ei foartebizară.

În timpul lui Burebista, când civilizaţiadacilor, o civilizaţie a lemnului şi deci consumatoarede lemn, este la apogeu, împădurirea Daciei, aşa cumera ea atunci, era de 80 %. Pornind de la cât la sută ?Deci care Transilvania ? În aceste condiţiuni lucrareade faţă pune în discuţie posibilitatea ca Transilvania,cel puţin până spre anul 900 d.Hr. să se fi numit ŢaraOltului. În afara altor argumente, lucrarea prezintă

spre analiză un număr de peste 40 de hidronime, to-ponime, oronime, precum şi antroponime şi antropo -nime toponimice, toate derivate de la OLT şi formateprin mecanismul lingvistic de mare vechime al luialfa-privativ (aşa cum l-am numit noi). În susţinereaopiniei noastre atragem atenţia asupra faptului căTransilvania este singurul loc din Europa unde acestehidronime, oronime, toponime etc. au o densitate aşade mare. În restul Europei fenomenul are o prezenţăvestigială, fiind reprezentat numai în aria lingvisticăa antroponimelor şi antroponimelor toponimice. Aşacum se arată pe larg în lucrare, termenii sunt caracte -ristici unei populaţii primondiale a Europei care seîntindea de la Caucaz la Atlantic, dar, în acelaşi timp,şi limbii române actuale, singura care-i mai păstrează,ceea ce impune concluzia că Transilvania, în special,şi România actuală, în general, constituie nucleul densde locuire al acelei populaţii.

Cu alte cuvinte, poporul nostru este urmaşulacelei populaţii europene ancestrale, Transilvaniafiind acea Ţară a Oltului, primordială. De unde şi con-cluzia noastră : Transilvania, adică Oltenia.

TRANSILVANIA, ADICĂ OLTENIA

Dr. Mihai Zamfir


magazin

28

DACUL CEL MARE AL POEZIEIROMÂNEŞTI1 – MIHAI EMINESCU

Profesor Gheorghe Bucur

III

Imaginea unui ţinut dacic edenic, azeităţilor străbune şi personalităţile regaledaco-ge tice din poezia lui reprezintă com-ponente importante ale dacismului emines-cian.

3. Soarele, suprazeu dacicPrecizarea din ultimul vers (v. 708) al

strofei 118 din Memento Mori, citată deja, – ,,(su-fletele viteze)…vin prin poarta răsăririi care-ipoarta de la rai “ – este, de asemenea, esenţială.Sufletele vin prin ,,poarta de la rai”, care este,,poarta răsăririi”. Răsărirea soarelui! Aşadar,soarele este stăpânul acestui ţinut, căci aici esteşi ,,cetatea soarelui”, care coincide cu ,,raiul Da-ciei veche”. Soarele apare, în acest fel, stăpânulţinutului sacru dacic, adică el înşuşi este o fiinţăsacră, este, deci, evident, o zeitate.

Aducem în discuţie un alt aspect. Unsinonim cu ,,poarta răsăririi” găsim în strofa 100a poemului, în sintagma ,,poarta solară”: „ZeiiDaciei acolo locuiau – poarta solară / În a oame-nilor lume scările de stânci coboară…” (II, p. 137)Termenul este surprinzător prin aspectul lui mo -dern şi neologic, folosit astăzi în astronomie şi înliteratura S.F., având ca echivalent ,,poarta ste-lară”. Dacă ne gândim că Eminescu l-a folositacum 140 de ani, când nici nu se putea vorbi deastfel de concepte, atunci sintagma este cu atâtmai semnificativă.

,,Poarta solară” este localizată de Emi-nescu în „muntele uriaş”, de unde ieşeau zorii,luna şi soarele în ,,carul cu cai arzători“. Să fievorba de Kogaion, de muntele Omu, iar ,,poartasolară” să fie o ,,poartă” de legătură cu o altă di-mensiune, pe care ,,poetul nostru naţional” le-aintuit genial şi le-a situat geografic în Dacia? Nueste deloc surprinzător acest fapt, deoarece Emi -nescu imaginează că dincolo de ea vieţuiau chiarzeii daci, aşa cum apare în strofa 100, citată an-terior. Aceştia ,,stau ca-n tronuri de verdeaţă”,beau din cupe, încalecă pe ,,cai albi ca neaua”.La ,,a zeilor serbare“ vin, ca nişte oaspeţi

obişnuiţi, ,,luna, zâna Daciei” şi soarele. Luminaacestuia parcă îi eternizează:

„Şi ca zugrăviţi stau zeii în lumina cea desoare.

Părul lor cel alb luceşte, barba-n brâu licurge mare…

Hainele întunecate albe par în strălucireŞi ei râd cu veselie l-a paharelor ciocnire,Iară luna ruşinoasă pe sub gene s-uită

rar.” (II, p. 138)Revenim la întrebarea: Cine este soarele

şi care este statutul lui, dacă el vine la petrecereazeilor Daciei, împreună cu sora sa, luna, careeste ,,zâna Daciei”(n.b.), iar zeii par a sta subsemnul ocrotitor al acestuia şi al luminii lui? Esteevident că nu poate fi decât o zeitate în cel maisimplu caz egală cu ei, dar, mai probabil, supe-rioară lor, căci el îi ocroteşte pe toţi şi ocroteştecu lumina lui şi acest tărâm miraculos.

O problemă esenţială, care se puneacum, este aceea a relaţiei dintre soare, pe de oparte, şi Dacia, zeii daci, locuitorii ei, pe de alta.Din cele discutate până aici s-au desprins câtevaidei deosebite şi am avansat şi o ipoteză.

Ne propunem, în continuare, să facem oscurtă analiză a situaţiei pentru a defini ipostazade aici a soarelui.


magazin

29

În studiul nostru Motivul soarelui în po-emul postum eminescian „Memento Mori” din2011, citat deja, evidenţiam ca element de nou-tate şi de originalitate, imaginat de Eminescu,prezentarea soarelui nu numai ca zeu dacic, cişi ca apărător al teritoriului dacic şi luptător îm-potriva zeilor Romei atacatoare şi argumentamstatutul de suprazeu dacic al soarelui2 prin fap-tul că el participă la lupta dintre zeii daci şi cei ro-mani de partea zeilor daci, ba, mai mult, achemat în ajutor rudele lui cosmice:

„Lupta-i crudă, lungă aspră. Luminpavezele dave,

Sori şi lune repezite printr-a norilordumbrave

Ard albastrele armure ale zeilor ro-mani;” (s. n., II, p. 144)

Aşadar, zeii romani sunt atacaţi de nea-mul de sori şi lune al perechii protectoare azeilor daci, adică cei doi aştri – fraţi-zeităţi –Soarele şi Luna. Poetul înfăţişează, astfel, con-fruntarea dintre cele două forţe ca o catastrofăcosmică. Opinăm că Eminescu, aici, sugereazăcă atacul zeilor romani este, într-un fel, contraunei ordini cosmice prestabilite, normale. Aşa seşi explică, de fapt, în economia poemului,blestemul lui Decebal şi împlinirea lui în timp.

Tabloul luptei este dramatic. În final, cândzeii daci se refugiază în „halele mării”, zeii romanise întorc victorioşi acasă spre Apus, adicăApusul Europei.

4. Primii locuitori ai pământuluiÎn lucrarea EMINESCU –mitografii ale

românităţii, Z. Cârlugea observa cu îndreptăţireperspectiva universalităţii din care crea poetul:„Eminescu, ne-a dat, deşi fragmentar, epopeeanaţională, legitimând, în poemul sociogonic Me-mento mori, civilizaţia geto-dacă în rândul marilorcivilizaţii ale omenirii…”3

Mai mult, constatăm că, în proiectul Ho-riade, scriitorul îi consideră pe români, probabilşi sub influenţa ideilor lui Nicolae Densuşianu,primii locuitori ai pământului. Dacă ne gândimla concluziile de mai târziu ale unor istorici,cercetători specializaţi, precum Teohari An-tonescu (1901) sau Marija Gimbutas (1974),privind localizarea în spaţiul carpato-dunărean a„vetrei vechii civilizaţii europene”, afirmaţia neuluieşte şi capătă o valoare excepţională datorităexcepţionalei intuiţii eminesciene. Este o nouădovadă concludentă a profunzimii viziuniidaciste a poetului.

5. Figura legendară a Dochiei ocupă un

loc central în mitologia dacică.Potrivit unor legende populare naţionale,

Dochia era fie fiica (sau sora) lui Decebal (ca înlegenda ,,Dochia şi Traian”), fie o zeitate a Da-ciei, de unde ar proveni, probabil, şi numele ţării.Ea este înfăţişată în multe texte eminesciene.

În Memento Mori, poetul o prezintă ca peo zeitate: o numeşte, în mai multe rânduri, ,,zânaDochia”. Ea călătoreşte prin ţară în luntrea decedru, trasă de lebede, pe marele fluviu – Istru,parcă inspectându-şi împărăţia.

Ea apare ca zână, stăpână a zimbrilor, auniversului animalier, în poemul Sarmis:

„Din codri singuratici un corn părea căsună,

Sălbaticele turme la ţărmuri se adună…Iar caii albi ai mării şi zimbrii zânei DochiiÎntind spre apă gâtul, în cer înalţă ochii.”

(II, p. 220)În postuma Planul lui Decebal (ms.

2286), eroina, „fiica cea tânără a lui Duras”, este„vrăjitoare tânără” şi se prezintă simplu, în ver-suri folclorice: „Mândră-mi este rochia / Şi măcheamă Dochia.”4 Proiectul include şi drama per-sonală a Dochiei, după căderea Daciei, când eaadună dacii supravieţuitori pentru emigrare5.

Drama Decebal aduce o altă ipostază aacesteia. Personaj important în desfăşurareaevenimentelor imaginate de Eminescu înaceastă piesă de teatru, ea încearcă să tem-pereze avântul eroului, dornic să se înfrunte dinnou cu romanii atacatori. Nota de echilibru şimeditaţia asupra sorţii din spusele ei conferăDochiei înţelepciune. În Povestea Dochiei şi ur-sitorile, aceasta este fiica unui voievod autohtoniar la naşterea copilului ei ursitoarele îi ureazăacestuia, folosindu-se o cunoscută formulă debasm: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără demoarte.”

Pentru Eminescu imaginea acestei zeităţieste un reper fundamental, căci revine şi la 1 oc-tombrie 1879, în cele trei Sonete, publicate înConvorbiri literare:

„Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,Visez la basmul vechi al zânei Dochii;În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;”(Sonete I,I, p.124)Ideea şi formularea de aici sunt mai mult

decât semnificative, căci această personalitatedin mitologia noastră este văzută, evident, ca un


magazin

30

ideal de vieţuire străbună.6. Împăraţii daci sunt reprezentaţi în

acest univers mitico-istoric prin personalităţile luiBrigbelu, Sarmis, şi, mai ales, Decebal.

Regii daci au un statut superior, căci eiconvieţuiesc în mod firesc cu zeităţile, existândun modus vivendi direct. Zeii participă la lupte –aşa cum am văzut, dar şi la evenimente festive.La nunta regelui get Brigbelu din Gemenii suntinvitaţi şi zeii daci, cu Zalmoxe în frunte:„Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă,Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă.Frumos au ars în flăcări prinosul de pe vatră,Pe când intrară oaspii sub bolţile de piatră.În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,Ce lesne urcă lumea cu umăru-i atletic.” (II, p.447)

Sarmis vede în Zalmoxe un zeu cu puteriurieşeşti, care stăpâneşte cerul, stelele, univer-sul:„Arată cum din neguri cu umeri ca de munteZamolxe, zeul vecinic, ridică a sa frunteŞi decât toată lumea de două ori mai mare,Îşi pierde-n ceruri capul, în jos a lui picoare, Cum sufletul lui trece vuind prin neagra ceaţă,Cum din adânc ridică el universu-n braţă, Cum cerul sus se-ndoaie şi stelele-şi aşterne,O boltă răsărită din negure eterne,Şi decât toată lumea de două ori mai mare

În propria lui umbră Zamolxe redispare.”(II, p. 449)

Tomiris nu apare, la Eminescu, ca regină,ci ca logodnică a lui Sarmis (Sarmis, Gemenii).Dialogul dintre ei, din Gemenii, cu sugestii dintragediile shakespeariene, aminteşte de relaţiadintre Cătălina şi Luceafăr:

„– O, vino, mai aproape, aproape l-almeu piept,

Odor cu păr de aur şi ochiul înţelept.Cu zece morţi deodată durerile iubiri-s – Cu-acele morţi în suflet eu te iubesc,

Tomiris.Dar lasă-mă – ea strigă. – Ce galben eşti

la faţă,Suflarea ta mă arde şi ochiul tău mă-

ngheaţă…” (II, p. 446) M. Eminescu nu dedică lui Burebista, în

postura de rege, un text special. Cu variantelenominale Boribistas şi Boerebist este numitregele dac într-o scurtă însemnare, rămasăproiect.6 În Gemenii, la un moment dat, într-ovariantă, unul dintre gemeni este numit Boere-bist. Opinăm că Eminescu nu a avut suficiente

informaţii despre acest mare rege dac, fapt ceexplică absenţa unei creaţii sau a unui episoddedicat acestuia, deşi intenţia se pare că a exis-tat, aşa cum reiese din însemnarea citată.

Decebal rămâne, însă, figura centrală aregilor daci în viziunea eminesciană.

Văzând în acesta o personalitate de talieuniversală, poetul îi dedică mai multe texte. Îlprezintă într-una din suita celor 10 secvenţe, ală-turi de Grachus, Solomon, Nero, Napoleon ş.a.,adoptând în înfăţişarea acestuia o perspectivăhamletiană.

Proiectul Planul lui Decebal, conceput înpatru cânturi, cuprinde imaginea Daciei legen-dare, pregătirile romane pentru război, lupteledaco-romane din Moesia din 86, uciderea ge -neralului Fuscus, primul război din 102 si cel deal doilea, lupta zeilor, căderea ultimei cetăţi, ero-ismul dacilor. Finalul însemnărilor aduce în prim-planul preocupărilor eminesciene aspecte demeditaţie pe tema vieţii, destinului, metempsi-hozei în gândirea lui Decebal:

„Cu ce drept mă amestec eu aicea, De ce mă doare sufletul pe minePentru c-a Daciei ţară a căzut?E Decebal de astăzi cel de ieri…Este pezentul un trecut…Ce drept amNefericirea unui om,Ce-acelaşi nume l-a purtat cu mine,Să mi-o atribui mie – cel de azi”. 7

Decebal, din drama (ms. 2241) cu ace-laşi nume (din 1873), este văzut ca o figurăgrandioasă a lumii sale. La auzul zgomotuluifăcut de făuritorii de arme, regele exclamă en-tuziast, gândindu-se la viitoarele lupte contra ro-manilor:

„Auziţi, auziţi, cum inima d-oţelA Daciei se zbate cu putere.În van mă-nvingeţi, în zadar înfipt-aţiVulturul de aur în pământul negru Şi sfânt al Daciei…victoria voastră Din ce în ce puteri mai mari îmi dă!”8

Eroul, nerăbdător şi hotărât a relua luptaîmporiva cotropitorilor, îşi îndeamnă ostaşii:

„Pe cai, pe cai! Războiul este gata,Puneţi pe Dunăre un jug de lemnCa să mugească ca şi taurii noştriAcea bătrână şi-ndrăzneaţă mare Ce curge între noi şi-ntre romani!” 9

Viteazul conducător face, de fapt, elogiuldemnităţii şi sacrificiului, tipice concepţiei dacice(cum va prezenta, ca un ecou peste timp, Emi-nescu în piesa Cornul lui Decebal (Bogdan


magazin

31

Dragoş) -1879 sau, mai târziu, G. Coşbuc în De-cebal către popor – 1896.

În prezentarea personalităţii acestor regidaci, scriitorul depăşeşte în mod constantcondiţia lor istorică şi eroică, adăugând o impor-tantă componentă meditativă, cu reflecţii semni-ficative asupra omului, destinului, istoriei.

7.Ţinuturile dacice au o îndelungă exis-tenţă. La diverse ocazii festive ale regilor daci,se cântă fapte dintr-o istorie străveche, cu untrecut eroic de demnitate şi glorie. Astfel, la nuntalui Brigbelu „…spune cântăreţul poveşti din altevremuri”, amintind de Tezeu sau Darius şi de în-frângerea tuturor cotropitorilor: „Spunea cum din deşerturi, ce nu mai au hotară, Venit-au de la Nilul cu tainice izvoară,Pe negrele corăbii cu mii de mii de gloateStăpânul pe Egipet cu-averile lui toate. Apoi veni acela ce-a frânt pe Minotaur,Tezeu, să cate lâna cu miţele de aur.Apoi târziu în urmă veni străinul oaspeClădind pe Istru poduri – Dariu al lui Istaspe, Un rege ce în lume nu-şi găsea loc să-ncapăÎn Dacia venise cerşind pământ şi apă.Şi povestea bătrânul de neamuri curgând râuriDin codri răsărite, ieşite din pustiuriŞi cum pieriră toate pe rând precum venirăŞi cum cătând norocul mormântul şi-l găsiră.”(Gemenii, II, p. 448)

Peste veacuri, Mircea cel Bătrân îi amin -teşte, aproape cu aceleaşi cuvinte, lui Baiazidcotropitorul, de soarta tragică a lui Darius şi a îm-păraţilor „pe care lumea nu putea să-i mai în-capă”şi care, venind la noi, pretinzând teritorii(„pământ şi apă”), „Cum veniră se făcură toţi oapă şi-un pământ.” (Scrisoarea III, I, p.147) Esteo istorie eroică, a mândriei şi demnităţii dacice,

care se prelungeşte în Evul Mediu prin voievozipatrioţi, precum Basarabii şi Muşatinii, „des -călecători de ţară, dătători de legi şi datini”, pecare poetul îi admiră şi îi laudă, deoarece cuplugul şi cu spada au întins moşia noastră „De lamunte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.”(Scrisoarea III, I, p. 150)

Trecutul, evocat de Eminescu, în pos-tume în special, cuprinde cu precădere perioadadacică, deoarece ea constituia nu numai unmodel pentru contemporani, ci îi oferea poetuluiposibilitatea formulării un îndemn convingătorpentru adoptarea, într-o epocă de degradare acondiţiei naţionale, a unei atitudini de mândrieşi demnitate patriotică prin evidenţierea valorilorcivilizaţiei străbune dacice.

Poetul Eminescu, după cum vedem,gândeşte, înţelege, simte şi imagineazăpotrivit filonului fundamental al spiritualităţiidacice. ________________1 Această formulă am folosit-o prima dată în articolulMitul dacic al soarelui în poemul postum eminescian„Memento Mori”, publicat în România Mare, nr. 985din 12 iunie 2009, p.11, apoi în Motivul soarelui în po-emul eminescian postum „Memento Mori”, publicat înrevista Societăţii de Ştiinţe Filologice din RomâniaLimbă şi literatură, Anul LIII, vol. I–II, 2011, p. 118–136.2 Loc. cit., p. 132–1343 Zenovie Cârlugea, lucr. cit, p. 54 Studii eminesciene, … p.2185 Vezi şi Z. Cârlugea, lucr. cit, p.356 V. însemnarea dintr-o pagină de manuscris pentrucapitolul „Trecut vechi: Zilele regelui Boribistas –Boerebist” în Eminescu. Teatru, I, Ediţie îngrijită deAurelia Rusu, BPT, Bucureşti, 1984, p. 2547 Ibidem, p. 266 8 Ibidem, p. 2159 Ibidem, p. 235

ABONAMENTE «DACIA MAGAZIN»

Începând cu data de 1.01.2012,

preţul unui abonament la revista noastră

este:

semestrial: 31 lei şi anual: 62 lei


magazin

32

III. RECENZII, REPORTAJE, INTERVIURI

O carte actuală despre un simbol edenic al neamului:

Mihai Viteazul – Restauratorul Daciei şi al Bisericii strămoşeşti

de Marin Cristian– recenzie –

dr. Aurel V. David

Personalitatea marelui voievod Mihai, pre-cum şi marile lui fapte politico-militare de lacumpăna veacurilor XVI-XVII, continuă săgenereze un mare interes din partea istoricilorromâni şi străini. De aceea, apariţia lucrării MihaiViteazul – Restauratorul Daciei şi al Bisericii stră-moşeşti, elaborată de istoricul Marin Cristian, con-stituie un eveniment editorial de cea mai mareimportanţă pentru istoriografia românească actuală.Lucrarea se integrează organic în acţiunea de apărarea memoriei istorice a poporului român, precum şi derecuperare a unor simboluri umane care au reîntregitvatra ancestrală în condiţii de mare primejdie pentruneamul românesc. Lucrarea are ca fundament unstudiu istoric temeinic elaborat şi ştiinţific argumen-tat despre personalitatea celui care, la cumpănaveacurilor XVI-XVII, nu a fost stăpânul ţărilordacice, aşa cum l-au prezentat unii potrivnici ai nea-mului, ci marele voievod al acestora, încorporândîn persoana sa, concomitent, pe marele conducătorpolitic, pe marea căpetenie militară şi pe marelejudecător.

În virtutea unei tradiţii, autorul analizeazăîntr-o nouă lumină, cu mare rigoare, noile surse docu-mentare privind originea marelui voievod, aducândnoi clarificări şi suţinând noi ipoteze în această pri -vinţă. Însă, faptul că se trăgea din „os domnesc”,zămislit chiar printr-o legătură neoficială sau că, pelinie maternă ori paternă, se trăgea din Cantacuziniori că descendenţa sa a fost inventată atunci cu bunăştiinţă, pentru a reuşi să preia domnia ţării, sunt maipuţin relevante. Importante sunt faptele sale, căciMihai a fost, în primul rând, fiul faptelor sale, în-trucât, sub sceptrul său au fost unificate, pentruprima oară după dispariţia marelui rege Burebista,principalele părţi ale străvechii vetre geto-dacice.

Autorul oglindeşte cu fidelitate, documen-tat, realităţile socio-politice în care a crescut viitoruldomn al Valahiei (Ungrovlahiei). Mihai n-a fostcrescut la Curtea domnească, cu rigori şi cutume deneclintit, iar sufletul său n-a fost cizelat şi educat înspiritul urii şi egosimului dinastic. El a trăit printreoameni simpli, din popor, apoi printre negustori şiboieri, fiind creştin, cu frică de Dumnezeu, cu inimădeschisă şi lipsită de răutate, cu milă pentru săraci.Mediul în care s-a format şi-a pus amprenta asuprapersonalităţii sale, Mihai fiind profund ataşat ideiide unitate şi independenţă a ţărilor existente înspaţiul vechii Dacii, precum şi de apărare a creş -tinătăţii. În susţinerea afirmaţiei, Letopiseţul Can-tacuzinesc afirma răspicat că Mihai-Vodă, „sinPătraşcu vodă” (adică feciorul lui Pătraşcu Vodă!)„au făcut multe războaie cu turcii pentru creştină-tate”. Chiar duşmanii săi au recunoscut că „valahulMihai”, pe care duşmanii îl numeau „malusDacus”, adică „Dacul cel rău”, era un om care „nuavea pereche” în cele trei Valahii, punându-i „înumbră” pe toţi conducătorii militari ai vremii sale.Pentru a-i zugrăvi chipul, autorul cere ajutorulsilezianului Baltasar Walther, care a scris o cronicădespre Mihai, afirmând cu curaj că acesta era „vestittuturor atât prin rangul părintelui şi privilegiul naş-terii, cât şi prin frumuseţea armonioasă a trupuluişi prin statura lui mândră”.

Interesantă este descrierea intrigilor şimanevrelor oculte, extrem de agresive, mârşave şicostisitoare, derulate de către diverşi pretendenţipentru ocuparea tronului Valahiei acelor vremuri,scos la mezat de către Înalta Poartă, ca puteresuzerană.

Cartea zugrăveşte o realitate, până înprezent, ignorată sau ascunsă: în acele vremuri, a fi


magazin

33

„os domnesc” nu mai era privilegiu, ci năpastă carese abătea, de regulă, asupra fiilor foştilor domni dinpartea domnilor în scaun. Prin acest infern medieval,grotesc şi crud, a trecut şi Mihai, care a scăpatprintr-o minune de satârul călăului.

Autorul prezintă pe larg contextul geo -politic, strădaniile întreprinse pentru ocuparea tronu-lui Valahiei acelor vremuri tulburi, precum şicalităţile de conducător şi de organizator ale tânăru-lui voievod Mihai. El a urcat pe tronul ţării prin pro-pria sa minte, folosind cu abilitate diplomaţia într-ocapitală de Imperiu sângeros şi corupt, dar şi spri-jinul tăcut, dar ferm, al boierilor băştinaşi, câţi mairămăseseră după mai bine de două secole de con-fruntare cu turcii. El a fost omul ţării, promovând înDivan o pleiadă de boieri tineri, pământeni, în fruntecu boierii Buzeşti, care l-au urmat apoi în epopeeasa de unificare a celor trei Valahii din vatra vechiiDacii.

Deosebit de relevante sunt menţiunile refe -ritoare la situaţia din sudul Dunării, unde creştiniibulgari, greci şi sârbi, nemulţumiţi de ocupaţiaotomană, care îi adusese într-o stare gravă de săracieşi umilinţă, l-au aşteptat pe „valahul Mihai” ca peun eliberator. Autorul a întărit faptul că Mihai a de-clanşat lupta împotriva turcilor, „sfătuindu-se cuboierii şi cu ţara”, din dorinţa de a curăţi „ţara depăgâni”.

Un loc aparte este alocat rezistenţei eroice aoştirii ţării la Călugăreni, în vara anului 1595, re-tragerii spre munţi, ocupării ţării de către turci, ur-mate de recucerirea cetăţii Târgovişte de către oştilereunite ale Ardealului, Moldovei şi Valahiei, apoi decontraofensiva până la eliberarea cetăţii Giurgiu şialungarea turcilor peste Dunăre.

Autorul, bazat pe surse documentare indu-bitabile, arată, pe larg, consecinţele jocurilor de in-terese ale principilor Ardealului, Imperiului romande naţiune germană, precum şi ale Ligii Sfinte peseama Valahiei şi Moldovei, cu referire expresă latratatul înjositor la care a fost obligat Mihai Voievod,la Alba Iulia, în 20 mai 1595, de către principeleSigismund Bathory. Personalitatea voievoduluiMihai este relevată, autorul descriind cu măiestrienoua ofensivă întreprinsă la sud de Dunăre în anul1598, când au fost atacate şi jefuite de oştile saleVidinul, Nicopole, Filipopoli, Novigrad, Silistra,precum şi incursiunea din martie 1599, când a fostajutat de luptători voluntari din rândul popoarelorcreştine din Balcani.

Unirea Valahiei cu Ardealul ocupă un loc

aparte în economia lucrării. În acest context, autorulprezintă detaliat perfidia Casei de Austria, care ur-mărea încorporarea Ungariei propriu-zise, urmată dealipirea celor trei Valahii (Ardealul, Valahia de la sudde Carpaţi şi „cealaltă Valahie” - adică Moldova).Astfel, autorul a sesizat în chip magistral temeiul in-trării oştii „valahe” în Ardealul unde, în aprilie1599, cardinalul Andrei Bathory s-a intitulat domnal Ardealului, Valahiei şi Moldovei. Alianţa dintrenobilii Bathoreşti şi boierii Movileşti, cu scopul dea-l alunga pe Mihai de pe tronul Valahiei,ameninţarea acestuia cu intervenţia militară dacă nupărăseşte tronul şi ţara, precum şi iminenta invadarea ţării de către turci l-a determinat pe Mihai, cu ac-ceptul împăratului habsburg, să intre în scurt timp şimare taină cu oastea în Ardeal.

Imaginea acelor momente istorice este com-pletată de imaginea oştilor strânse la Gherghiţa şiPloieşti, de marşul prin pasul Buzăului, de alăturareasecuilor, cărora voievodul Mihai le-a redat vechilelibertăţi, apoi de marşul prin ţara Bârsei şi prin ţi -nutul Făgăraşului, spre Sibiu, unde s-a făcut joncţi-unea cu oştile aduse de boierii Buzeşti.

Bătălia de la Şelimbăr, din 28 noiembrie1599, este descrisă în chip deosebit, autorul relevândarta militară şi exemplul personal cu care voievodulMihai îşi conducea oştirea. De asemenea, autorul adescris cu rigoare momentul intrării marelui voievodMihai în Alba Iulia, în 1 noiembrie 1599, acordândun spaţiu larg festivităţii deschise de către episcopulDimitrie Napragy. Pentru orice cititor creştin esteimpresionantă descrierea scenei uciderii cardinaluluiAndrei Bathory de către secui, în munţii Ciucului,tăierea capului, ducerea capului într-o traistă laMihai Vodă, uciderea ucigaşului din porunca mareluivoievod, înmormântarea creştinească a trupului car-dinalului sperjur, descrierea ritualului funerar.

Autorul face referire, din obligaţie moralăfaţă de memoria lui Mihai valahul, la marile reformepe care acesta le-a conceput şi a început să le apliceîn Ardeal în favoarea celor din neamul său (valahii),inclusiv introducerea limbii române în administraţie.

Unirea Valahiei cu Moldova este prezentatăde autor ca o consecinţă a descifrării de către voievo-dul Mihai a intenţiilor politice ale Movileştilor,ajunşi stăpâni ai Moldovei, obedienţi regilor poloni,care depuneau eforturi ascunse, dar stăruitoare, pen-tru a-l alunga din Valahia şi a ocupa ţara pentru fa-milia lor. Pregătirea campaniei din Moldova a fostprecedată de o interesantă acţiune diplomatică, princare voievodul Mihai a prevenit atacarea ţării de


magazin

34

către turci şi poloni. Autorul face o descriere detaliată a cam-

paniei din Moldova, în primăvara-vara anului 1600,începând cu strategia gândită pentru a preveni oapărare eficace din partea adversarului. Având la dis-poziţie surse de primă mărime, autorul ne in-formează că oastea voievodului a pătruns înMoldova pe trei coloane: prin pasul Oituzului, pe laVatra Dornei şi pe la Focşani. Rezistenţa trupeloradunate de Movileşti şi de poloni a fost înfrântă,oastea lui Mihai ajungând la cetăţile Neamţ şiSuceava, care s-au predat fară luptă, mulţi oştenimoldoveni „s-au răzvrătit şi au întors armele înfavoarea lui Mihai”. Deosebit de interesante sunt in-formaţiile privind urmărirea oştii lui Ieremia Movilăşi a polonilor până sub cetatea Hotin, pe care n-areuşit să o cucerească, Movileştii scăpând pesteNistru, la Cameniţa, în Polonia.

Faptele sale sunt exprimate într-un hrisovemis în Iaşi, la 27 mai 1600, unde Mihai a folositbinecunoscuta titulatură: „Io Mihail voievod, dinmila lui Dumnezeu, domn al Valahiei şi al Ardealuluişi al Moldovei”. Aceasta era „pohta ce-am pohtit”,reunificarea vetrei străvechi, fiind numit pe bunădreptate „restitutor Daciae”.

Autorul sesizează corect că unirea celor treiţări valahe a fost considerată mare pericol atât decătre Imperiul habsburgic, cât şi de către ImperiulOtoman şi Regatul Polon. Toate aceste mari Puteriale timpului au lucrat, în parte sau în conlucrare,pentru distrugerea edificiului politico-statal desorginte dacică, clădit sub sceptrul marelui voievodMihai. Autorul prezintă căderea marelui voievodMihai cu obiectivitate, readucând în memoria celorde astăzi cerbicia sa de a nu ceda HabsburgilorArdealul, plătind cu viaţa pentru hotărârea de a fiunit Valahia, Ardealul şi Moldova sub sceptrul său.

Împrejurările în care a fost înlăturat dindomnie şi din viaţă marele voievod sunt redate curigoare de către autor. Răscoala perfidei nobilimi un-gare, alianţa acesteia cu mercenarii conduşi de ge -neralul Gheorghe (Giorgio) Basta, aflat în slujbaîmpăratului habsburg, intervenţia polonilor şi in-vazia unor trupe otomane în Valahia au culminat cutragedia de la Mirăslău, din 18 septembrie 1600,unde oastea voievodului Mihai a fost înfrântă înurma unei greşeli tactice, descrisă cu rigoare de cătreautor.

Acesta descrie pe larg strădaniile voievo-dului Mihai de a apăra propria lui ţară în faţa invazieioştilor polone şi moldovene, concomitent cu expe-

diţia turcilor, apoi pribegia la curtea împăratului hab-sburg, nu pentru a cere milă sau îndurare, ci pentrua explica pericolul pentru creştinătate al căderiiValahiei sub stăpânirea sultanilor turci sau al regilorpoloni, aliaţii acestora.

Autorul a refăcut în chip magistral drumulvoievodului pribeag Mihai la Viena, ostilitatea cucare a fost primit de către nobilimea ungară prinlocurile pe unde a trecut, scoţând în evidenţă iscu -sinţa diplomatică a acestuia, reliefată în timpul şe -derii sale în capitala Imperiului roman de naţiunegermană.

Interesante sunt informaţiile cuprinse înbilanţul slujbelor aduse creştinătăţii, în care marelevoievod pribeag, păstrându-şi demnitatera valahă, aamintit, atât de luptele pe care le-a purtat împotriva„păgânilor” turci, cât şi de victoriile obţinute. Au-torul îl prezintă pe voievodul Mihai ca pe un om deţară, nutrind speranţa obţinerii sprijinului împăra -tului şi al celorlalţi principi creştini din apusul Eu-ropei pentru recuperarea domniei Valahiei şi pentrucontinuarea luptelor cu otomanii.

Relevantă pentru valoarea cărţii este ana -liza temeinică a gândirii şi acţiunii perfide ale aşa-numitei „Case de Austria”, în curs de construire aunui imperiu din petice şi dintr-un conglomerat depopoare. Astfel, a fost tratat de către imperiali şivoievodul valah Mihai, unificatorul părţilorstrăvechii vetre geto-dacice. Imperialii l-au tratat cudispreţ când s-au simţit tari, stâpâni pe situaţie, darcu plecăciune falsă, atunci când au fost slabi şisimţeau pericolul aproape de propriul tron.

Împăcarea de formă cu perfidul general Ghe-orghe Basta, recucerirea Ardealului din mâinile no-bilimii ungare răsculate în urma bătăliei de laGuruslău, din 3 august 1601, sunt evenimente abor-date de autor cu multă rigoare, scoţând în evidenţăcalităţile de strateg ale voievodului Mihai. Însă, ceeace s-a întâmplat în 19 august 1601 pe Câmpia Turzii,când mercenarul Gheorghe (Giorgio) Basta a pusîn aplicare planul de ucidere a „valahului”, rămâneca o pată neagră pe memoria neamului nostru.

Ne alăturăm autorului, care susţine că„Mihai Vodă, prin biruinţa gândului unirii, a luat-oînaintea timpului său, reuşind să adune la un loccele trei ţări dacice în vreme ce ideea politică aunităţii statale naţionale nu exista nicăieri înEuropa”.


magazin

35

La invitaţia d-lui Aurel Manole, preşedintele Aso-ciaţiei U.A.P. din Galaţi şi preşedinte al Asociaţiei Dacolo -gice „Barboşi” Galaţi, la începutul lunii august, câţivamembri ai Asociaţiei Dacia Revival, filiala Geţia Minor -Tul-cea, s-au deplasat la cetatea Capidava, judeţul Constanţa.Aici, în fiecare an, se desfăşoară Academia de Vară „At-lantykron”.

De 23 de ani, Altantykron se desfăşoară pe o in-sulă de pe Dunăre, în apropierea satului și ruinelor cetăţiigetice Capidava, pe coordonatele: 44°30’2.05’’N şi28°4’34,69’’ E.

Denumită de localnici Inelul de Piatră, cu vegetaţiesălbatică, insula este pentru cea mai mare parte a anuluinelocuită. Timp de zece zile, aceasta este transformatăîntr-un loc special și aproape magic. Anul acesta a începutvineri, 3 august, cu sosirea participanților și s-a încheiat cuplecarea acestora duminică, 12 august 2012.

Aproximativ 450 de tineri, majoritatea studenţi, audezbătut, au studiat şi aprofundat cunoştinţe alături decadre didactice şi au interacționat cu oameni de ştiinţă derenume, scriitori şi alţi profesionişti în varii domenii, într-oformă de învățare unică. Atmosfera de comunicare firească,neîngrădită de cutume, înţelegere, cooperare, departe detumultul nociv al cotidianului se plia perfect pe problematicaieşită din comun a dezbaterilor. Domeniile de studiu au atinsși explorat cele mai importante probleme și științe ale lumiinoastre de astăzi și de mâine:Ştiinţa viitorului, instructor dr. ing. Dan Milici, cu abordareaa două domenii de interes ştiinţific: surse de energie rege -nerabile şi neconvenţionale şi nanotehnologiilor şi nanoma-teriaelor, aplicate în viaţa de zi cu zi;Atelierul de Astronomie, instructor prof. Dacian MarinBică, cu prezentarea metodelor experimentale şi de obser-vare a cerului, familiarizarea participanţilor cu utilizarea in-strumentelor astronomice.Atelierul de Robotică şi inteligenţă artificială, instructordr. ing. Dan Milici, cu aprofundarea cunoştinţelor de elec-tronică, mecanică şi programare;Atelierului Microsoft, instructori Alexandru Bogdan şi DanLică;Metacogniția și modelele de gândire critică (MCTP) –MCTP, instructor dr. Adrian Lala, cu scopul de a îmbunătățiînțelegerea pe modele de gândire comune, modele de luarea deciziilor și logica gândirii critice. Interacţiunea Minte-Materie, instructor dr. ing. Florin

DACIA REVIVAL, filiala Geţia Minor - Tulcea, primul an la ATLANTYKRON


magazin

36

Munteanu, știința cogniției, nanotehnologiilor și fizica cuan-tica, biomimetica, orto-fizica și alte discipline moderne.Puterea minții, instructor dr. Teodor Vasile, cu învăţareamai multor tehnici diferite pentru a valorifica puterea men-tală și dezvoltarea abilităților de meditație, relaxare, vinde-care.

La umbra copacilor, grupul nostru, format dinmembri ai Dacia Revival, filiala Geţia Minor - Tulcea, ai Aso-ciaţiei Dacologice „Barboşi” - Galaţi şi ai viitoarei AsociaţiiCulturale „Dava” din Buzău, cu preşedinţii lor, dl. AurelManole şi dl. Eugen Ciobanu, însufleţit de dl. istoric NicolaeNicolae, a stârnit interesul tinerilor pentru istorie. În celepatru zile, cât am stat acolo, s-au desfăşurat ad-hoc sesiunide comunicări pe teme discutate şi promovate de AsociaţiaDacia Revival, subiecte care au stârnit curiozitatea şi dorinţade cunoaştere a trecutului şi obârşiei neamului nostru dacic.

Evenimentul central de anul acesta a fost cu si -guranţă amartizarea roverului Curiosity, eveniment prezen-tat de dl. jurnalist Alexandru Mironov, de primul nostruastronaut, dl. Dumitru Prunariu şi de coordonatorul progra-mului Atlantykron, dl. Sorin Repanovici. On line, de laNASA, specialistul Ravi Prakesh a transmis toate amănun-tele legate de succesul amartizării celui mai evoluat roverdestinat cercetării extraterestre, bijuterie a tehnologiei mo -derne, Curiosity.

A fost, desigur, şi distracție în timpul taberei.Aproape în fiecare seară, în amfiteatru, s-a cântat profe-sionist şi amator, s-a dansat până dimineaţa, iar locul descăldat amenajat a fost potrivit pentru scurte partide depolo, înot sau, pur şi simplu, loc de refugiu în miezul zileicând temperatura depăşea 40°C.

Luni, 6 august, înainte de plecare, am vizitatcetatea getică halstatiană Capidava, din satul Capidava,judeţul Constanţa. A fost construită în perioada halstatianăşi ocupată vremelnic după anul 12 d. Hr. până la începutul

secolului al IV-lea, când Geţia Minor iese de subocupaţia imperiului, în urma luptelor purtate deAlaric cu regele Valens, la anul 378.

Am aflat că exact în ziua aceea, când eraSchimbarea la Faţă, şi exact la ora la carene-am aflat acolo, în spaţiul cetăţii se naşte oener gie deosebită, care poate fi amplificată prinmeditaţie şi rugăciune. Grupul nostru, lărgit cumembri şi simpatizanţi de la alte ateliere, sub în-drumarea astronomului Dacian Marin Bică,ne-am rugat în linişte pentru binele şi prosperi-tatea Daciei ce va renaşte.

Alături de oameni extraordinari, de elevi şi studenţitalentaţi şi studioşi, departe de preocupările zilnice care nedistrag de la adevăratele valori ale vieţii, de la simplitateaşi frumuseţea spiritului tânăr, Atlantykron reprezintă o alter-nativă pentru viitorul pe care îl vrem.

A consemnat R. Căliman


magazin

37

V. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢII ŞI A FILIALELOR

Dacii din KazahstanNicolae Nicolae, istoric

În data de 16.07.2012, Aso-ciaţia culturală Română „Dacia”din Republica Kazahstan a sosit laTulcea, reprezentată fiind de preşe -dintele asociaţiei, dl. NicolaePluskis, şi ansamblul de dansuri şimuzică populară româneascăDoruleţ.

În cele trei ore pe carele-am avut la dispoziţie până la îm-barcarea lor pe nava Poseidon, cepleca în direcţia Sulina, am în-treţinut discuţii pe teme istorice şinu numai, cu membrii AsociaţieiDacia din Kazahstan. Am fost plă-cut impresionaţi de faptul că aceştidaci cunosc foarte bine limbaromână şi erau interesaţi de vestigiiale trecutului poporului dac pe teri-toriul judeţului Tulcea. Deplasareala Sulina s-a făcut în cadrul unuiprogram iniţiat de Departamentul„Românilor de pretutindeni”. Tabăraculturală de la Sulina a găzduit maimulte grupuri folclorice venite pen-tru acest eveniment din Kazahstan,Republica Moldova, Portugalia,Serbia, Bulgaria etc.

În data de 18.07.2012 dom-nul Nicolae Pluskis s-a reîntors laTulcea într-o vizită fulger, pentrudouă zile, cu scopul de a vedea oparte din cetăţile getice din judeţulTulcea, cât şi cele mai importantemânăstiri ale dreptei credinţe, cesunt amplasate în jurul vechii cetăţigetice Genucla.

Membri ai filialei GeţiaMinor – Tulcea l-au însoţit, în celedouă zile, la toate obiectivele pro-


magazin

38

gramate iniţial. În ziua de 18.07.2012 ne-am deplasatla cetatea Heracleea, rebotezată de „ştiinţifici” cu nu-mele de Enisala. S-a filmat şi s-a fotografiat atâtcetatea, cât şi artefacte ce se aflau la faţa locului, dupăcare ne-am îndreptat spre cetatea halsttatiană Arga-mum (Orgame), unde s-a procedat în acelaşi mod. Amdat toate explicaţiile solicitate de musafirii noştri, careau fost plăcut impresionaţi, dar şi uimiţi de faptul căîn România există astfel de vestigii. După două ore defilmări, am pornit spre cetatea şi mânăstirea Salmaris,rebotezată la rându-i de „ştiinţifici” cu numele deHalmiris, ce înseamnă acelaşi lucru (locul sărat), darîn limba greacă. Ajunşi aici, am vizitat cetateaSalmaris şi mormântul celor doi martiri Epictet şi As-tion de origine getică, după care am vizitat mânăstireacu acelaşi nume, unde sunt depuse sicriele celor doimartiri, consideraţi a fi cei mai vechi martiri creştini.A doua zi de dimineaţă, ne-am îndreptat spre mână-stirea Celik Dere (Râul de Oţel), ce se află la 4 km demult căutata cetate Genucla. Oaspeţii au fost uimiţi

de iconografia neobizantină din această mânăstire,care este unică în tot cuprinsul ortodoxiei. A urmatmânăstirea Cocoş, ce adăposteşte moaştele celor patrumartiri geţi şi anume: Atal, Kamasie, Zotic şi Filip.

Pe drumul de întoarcere am făcut un popas laBazilica de la Niculiţel, unde se află mormântul şicripta martirilor sus-menţionaţi.

Apoi, ne-am oprit puţin şi la mănăstirea Saon,după care ne-am îndreptat spre Tulcea pentru a prindenava ce pleca spe Sulina.

În data de 23.07.2012 s-au întors de la Sulina„grupurile de români de pretutindeni”, inclusiv cei dinKazahstan. I-am petrecut la autocar şi le-am smulspromisiunea că vor reveni.

În încheiere, trebuie să menţionez că cel maitânăr membru al Asociaţiei Dacia din Kazahstan esteo fetiţă de doi ani, blondă şi cu ochi albaştri, pe careo cheamă Emilia şi care vorbeşte româneşte.

Fundaţia DACIA REVIVAL, Filiala Geţia Minor Tulcea,

ANUNŢĂ:începând cu data de 30 septembrie 2012 primeşte comenzi

pentru livrarea celor două cărţi

NOI NU SUNTEM URMAŞII ROMEI, vol. Işi

NOI, DACII, vol. II,autor dr. NAPOLEON SĂVESCU.


magazin

39

Adresele distribuitorilor revistei «Dacia Magazin» în ţară şi în străinătateDACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETYDr. Napoleon Săvescu21-26 Broadway, New York 11106 USATel. 7189321700, 0318106172 Fax. 7187287635e-mail: [email protected]. Ilie Enciu, director DRISstr. Arbustului nr. 2BBucureşti, sector 2Telefon: 021 240 1218; 07450339603. Asociaţia Dacologică Barboşi – Galaţi,Prof. Aurel ManoleStr. Serei Nr. 4, bl. A 14, Sc. B, et. 4, ap. 36, Galaţi ,Jud. GalaţiTel. 07540226164. Clinica de Medicină Integrată, Dr. Corneliu BăbuţComuna Maşloc, Jud. Timiş5. Ing. Eugen CiobanuB-dul Nicolae Bălcescu, bl. 2, sc. D, et. 3, ap. 65Buzău, cod 210246, Tel. 07601766496. Asociaţia Culturală Craidava,Prof. Dr. Danciu Elena TerezaStr. Sergent Constantin Popescu Nr.15, Bl.42A, Sc.A, Et. 3, Ap.8Craiova, Jud. DoljTel. 07652118807. Rodica Floreastr. Aleea Saturn, bl. 24, sc. 1, ap. 5Deva, jud. Hunedoara8. Gheorghe Mihăilescustr. Pescarilor nr. 26, bl. MZ 11, ap. 12,cod. 900538Constanţa, jud. Constanţa9. Domniţa Raţiustr. Freziei nr. 12, bl. 10, sc. A, ap. 5Braşov, jud. Braşov10. prof. Alexandru Stan,Asociatia «Dacia-Helvetia» Case postale 78, CH-1800 Vevey 1. Tel. 004021 944 93 36; E-mail: [email protected]: http://www.facebook.com/#!/DaciaHelvetia

11. Eugenia Semenciuc Spania - MadridTelefon: 00346 440 65 37212. Societatea Culturală Română „Dacia”Plushckis Nicolae - preşedinteRepublica Kazahstan 100017, Or. Caraganda, str. Tulepova, 17-14Telefon: 7212/42-14-85, 476848Mobil: +77012189472, +77776931280Telefon: +40743939727E-mail: [email protected]. Uniunea Scriitorilor din MoldovaMihai Cimpoi - academician, preşedinteStr. Alecu Russo, nr. 18, bl. I, ap. 13Chişinău, MD - 2004Telefon: 00373 22 333 007Mobil: 00373 69 14 78 00E-mail: [email protected]. Comunitatea Românilor din Serbia (Zajednica Rumuna U Srbiji)Ion Cizmaş - preşedintestr. Vasco Popa, nr. 16, cod. 26300Oraş: Vrsac, SerbiaTelefon: +381 13 837 336Mobil: +381 63 38 22 23E-mail: [email protected]. Ion Gâju - preşedinte Marisdava Str. Ion Buteanu nr. 14, Ap. 17Târgu Mureş, jud. MureşTel: 0721 59 48 7916. Vladimir Brilinsky -Filiala Transilvania,Str. Carpaţi nr. 12, Bl. F, Ap. 11Deva, jud.. HunedoaraTelefon: 0254 223 853e-mail: malus_dacus @yahoo.com17. Filiala Getia Minor – Tulcea,Preşedinte Nicolae NicolaeStr. Florilor Nr. 37, Tulcea, Cod 820035, Jud. TulceaTel. 0729011003, 0752104184, 0372707308e-mail: [email protected]


magazin

40

I. EDITORIAL: G.D. Iscru: Dacia – pa-tria originară a arienilor, poporul primor-dial al Europei

II. CERCETARE, ANALIZE, SINTEZE1. Dr. Napoleon Săvescu: Noi, Dacii.Sanctuare dacice (3)2. Popovici Valery Ursu: Scurtă istorie adacilor de la începuturi până la aban-donarea Daciei de către romani – 271 d. Hr. 3. Silviu N. Dragomir: Date certe privind„roiri” ale strămoşilor noştri în jurulMediteranei 4. Alexandru Busuioceanu: Zamolxis sau

mitul dacic în istoria şi legendele spaniole 5. Marin Dacian Bică: Cel mai vechi ca -lendar atestat documentar 6. Eugen Costel Popescu: Calculul timpu-lui la geto-daci7. Mioara Alecu-Căluşiţa: Negru Vodă şicorbul

8. Mihai Zamfir: Transilvania, adică Oltenia9. Gheorghe Bucur: Dacul cel mare alpoeziei româneşti – M. Eminescu (III)

III. RECENZII, REPORTAJE, INTERVIURI1. Aurel V. David: O carte actuală despreun simbol edenic: Mihai Viteazul –Restauratorul Daciei şi al bisericii stră-moşeşti (recenzie) 2. Rodica Căliman: DACIA REVIVAL,filiala Geţia Minor- Tulcea, primul an laATLANTYKRON

IV. DIN ACTIVITATEA SOCIETĂŢIIŞI A FILIALELOR1. Nicolae Nicolae: Dacii din Kazahstan

V. ADRESELE DISTRIBUITORILORREVISTEI

S

U

M

A

R

1

3

8

14

16

19

22

25

2728

32

34

37

39

NORME DE REDACTARE A TEXTELOR PENTRU PUBLICARE

l Textele trimise la redacţie pentru publicare vor fi redactate cu mijloace moderne: fişier

word, pe o singură coloană, text cu diacritice, Times New Roman, mărime 12 pct;

l Fiecare text va avea la sfârşit numele autorului, localitatea şi telefonul fix sau mobil de con-

tact;

l Trimiterile vor fi scrise la sfârşitul materialului, evitându-se generarea lor automată ca

notă de subsol, fiind numerotate normal în text şi la final, încadrate în paranteze pătrate;

lArticolele vor fi însoţite de 1 - 3 imagini sugestive;

l Materialele mai lungi de 4-5 pagini vor fi fragmentate de autori, trimiţându-ni-le succesiv sau

toate în acelaşi grupaj;

l Pentru fondul de imagini al revistei se vor trimite fotografii, filme, precizându-se locul,

data, evenimentul, participanţii şi realizatorul imaginii;

l Materialele trimise prin mail vor avea la rubrica SUBIECT numele autorului şi titlul pe scurt;

l Corespondenţa se primeşte pe adresa: GETIA MINOR, str. Florilor, nr. 37, Tulcea,

cod poştal: 820035, jud. Tulcea, România.

l Materialele se vor trimite la următoarele adrese de mail:

[email protected]; [email protected]

Date post:	06-Feb-2018
Category:	Documents
Upload:	lethien
View:	230 times
Download:	3 times

DACIA – PATRIA ORIGINARĂ A ARIENILOR, POPORUL · PDF fileNr. 81 (anul IX), septembrie...

Documents