curia.europa.eu

CURTEA DE JUSTIȚIE ȘI ÎNGRIJIRILE MEDICALE

CVRIA

CURTEA DE JUSTIȚIEA UNIUNII EUROPENE

Tipă

rit p

e hâ

rtie

eco

logi

că

Din 1952, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) veghează la respectarea și la buna aplicare a dreptului Uniunii în statele membre. De-a lungul timpului, aceasta a pronunțat hotărâri care au consolidat integrarea europeană, recunoscând totodată cetățenilor drepturi din ce în ce mai extinse, printre altele în ceea ce privește îngrijirile medicale. Paginile următoare prezintă câteva hotărâri importante ale Curții pe această temă.

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale 1

INTRODUCERE

introduzione

SITUAȚIA JURIDICĂ PÂNĂ ÎN 1998

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Din 1971, problema îngrijirilor medicale transfrontaliere a fost reglementată, la nivelul Uniunii, de Regulamentul nr. 1408/71 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității.

În general, această legislație permite pacienților să se deplaseze în alt stat membru pentru a primi îngrijiri medicale după ce au obținut o autorizație prealabilă a casei de asigurări de sănătate a acestora (formularul S2). Atunci când este acordată această autorizație, cheltuielile de tratament sunt în general suportate sau rambursate pacientului în funcție de tarifele practicate în țara de tratament, chiar dacă aceste tarife sunt mai ridicate decât în țara pacientului.

La începutul anilor ’90, Uniunea Europeană a devenit un spațiu fără frontiere, ceea ce a facilitat libera circulație a persoanelor. În aceste condiții, din ce în ce mai mulți pacienți au dorit să se trateze la medici stabiliți în alt stat membru, problema principală fiind aceea dacă în acest scop aveau nevoie în mod sistematic de o autorizație prealabilă a casei lor de asigurări de sănătate. În 1998, Curtea de Justiție a judecat două cauze în care pacienții nu solicitaseră sau nu obținuseră o autorizație prealabilă, însă doreau rambursarea cheltuielilor de către casa de asigurări de sănătate a acestora.

3

HOTĂRÂRILE KOHLL ȘI DECKER DIN 1998

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

În 1994, domnul Kohll, resortisant luxemburghez, a vrut să își trateze fiica minoră la un ortodontist stabilit în Germania și a solicitat autorizația casei de asigurări de sănătate luxemburgheze. Aceasta l-a refuzat pentru motivul că îngrijirile medicale nu erau urgente și puteau fi acordate în Luxemburg. Invocând libera prestare a serviciilor (iar nu Regulamentul nr. 1408/71), domnul Kohll aprecia că avea dreptul de a-și trata fiica în Germania fără autorizație prealabilă și de a solicita casei sale de asigurări de sănătate rambursarea cheltuielilor, nu în funcție de tarifele țării de tratament (Germania), ci pe baza tarifelor practicate pentru acest tip de tratament în țara sa de afiliere (Luxemburg).

Curtea de Justiție a statuat că un tratament practicat de un profesionist în domeniul îngrijirilor medicale trebuia considerat un serviciu. În aceste condiții, faptul de a supune unei autorizații prealabile suportarea, la tarifele practicate în țara pacientului, a unui tratament ambulatoriu programat constituie un obstacol în calea liberei prestări a serviciilor, în măsura în care o asemenea autorizație descurajează persoanele asigurate social să se adreseze prestatorilor de servicii medicale stabiliți în alt stat membru. Curtea arată, de altfel, că această reglementare nu este justificată nici de riscul unei atingeri grave aduse echilibrului financiar al sistemului de securitate socială, nici de motive de sănătate publică (28 aprilie 1998, Kohll, C-158/96).

Hotărârea Kohll: nu este necesară o autorizație prealabilă pentru serviciile de îngrijire ambulatorie programate în alt stat membru

5

HOTĂRÂRILE KOHLL ȘI DECKER DIN 1998

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Unui pacient i se pot prescrie medicamente sau dispozitive medicale de către un medic stabilit într-un stat membru, iar acesta poate decide să cumpere produsele într-o farmacie situată în alt stat membru (fie deplasându-se fizic, fie efectuând o cumpărare prin corespondență). Acesta era cazul domnului Decker, care, în 1992, a cumpărat ochelari în Belgia în baza rețetei unui oftalmolog stabilit în Luxemburg. Casa de asigurări de sănătate luxemburgheză a refuzat rambursarea ochelarilor pentru motivul că această achiziție a avut loc în străinătate fără autorizație prealabilă.

Curtea de Justiție a statuat că refuzul rambursării produselor medicale cumpărate, fără autorizație prealabilă, în alt stat membru constituie un obstacol în calea liberei prestări a serviciilor, în măsura în care o asemenea cerință nu este justificată de motive de sănătate publică pentru a garanta calitatea produselor medicale furnizate în alte state membre. De atunci, pacienții pot cumpăra, fără autorizație prealabilă, produse și dispozitive medicale în alt stat membru și pot solicita rambursarea acestora la casa lor de asigurări de sănătate potrivit tarifelor practicate în propria țară (28 aprilie 1998, Decker, C-120/95).

Hotărârea Decker: nu este necesară o autorizație prealabilă pentru cumpărarea, în alt stat membru, de produse sau de dispozitive medicale pe bază de prescripție medicală

7

INFLUENȚA HOTĂRÂRILOR CURȚII DE JUSTIȚIE ASUPRA LEGISLAȚIEI UE ÎN DOMENIUL ÎNGRIJIRILOR MEDICALE

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Pronunțând Hotărârile Kohll și Decker la 28 aprilie 1998 (a se vedea paginile anterioare), Curtea de Justiție a inițiat o serie lungă de hotărâri care au inspirat legiuitorul Uniunii să modifice în mod substanțial legislația UE în domeniul îngrijirilor medicale.

Hotărârile Kohll și Decker au arătat astfel că, pe lângă sistemul instituit prin Regulamentul nr. 1408/71 și prin regulamentul de punere în aplicare a acestuia (Regulamentul nr. 574/72), care prevăd un mecanism de autorizare prealabilă pentru suportarea îngrijirilor medicale programate în alt stat membru potrivit tarifelor practicate de acesta din urmă, libertățile fundamentale consacrate prin tratate (libera prestare a serviciilor în cauza Kohll și libera circulație a mărfurilor în cauza Decker) pot fi invocate pentru a obține suportarea, fără o autorizație prealabilă a casei de asigurări de sănătate, a îngrijirilor medicale ambulatorii sau a cumpărării de produse medicale în alt stat membru conform tarifelor practicate de țara pacientului.

Prin jurisprudența sa, Curtea de Justiție a contribuit astfel treptat la definirea criteriilor care trebuie luate în considerare pentru a garanta drepturile cetățenilor în acest domeniu. De altfel, această jurisprudență a fost codificată de legiuitorul Uniunii, prin adoptarea Regulamentelor nr. 883/04 și nr. 987/09 și a Directivei 2011/24, care oferă în prezent cetățenilor reguli detaliate privind suportarea îngrijirilor și a achizițiilor medicale în alt stat membru.

9

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND REGULAMENTUL DIN 1971 (CODIFICATĂ ÎN REGULAMENTELE DIN 2004 ȘI DIN 2009)

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

După Hotărârile Kohll și Decker, Curtea de Justiție a avut ocazia să interpreteze în mai multe rânduri Regulamentul din 1971, și anume în două domenii principale: îngrijirile spitalicești programate și îngrijirile spitalicești neprogramate.

11

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND REGULAMENTUL DIN 1971 (CODIFICATĂ ÎN REGULAMENTELE DIN 2004 ȘI DIN 2009)

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Îngrijiri spitalicești programate

Atunci când autorizația necesară pentru o spitalizare programată în alt stat membru a fost refuzată în mod eronat, iar aceasta, din orice motiv, este acordată ulterior acestei spitalizări, pacientul are dreptul la rambursarea cheltuielilor suportate în același mod ca și în cazul în care autorizația ar fi fost eliberată la timp (12 iulie 2001, Vanbraekel și alții, C-368/98).

Pentru a putea refuza unui pacient autorizația de spitalizare în străinătate pentru motivul că se putea trata, într-un anumit termen, într-un spital din țara sa, autoritățile naționale trebuie să se asigure că termenul fixat nu depășește termenul acceptabil din punct de vedere medical ținând seama de starea de sănătate și de necesitățile clinice ale pacientului (16 mai 2006, Watts, C-372/04). În plus, autorizația prealabilă nu poate fi refuzată atunci când lipsa materialelor medicale de primă necesitate împiedică pacientul să primească tratamentul spitalicesc în timp util în țara sa (9 octombrie 2014, Petru, C-268/13).

În schimb, autorizația prealabilă poate fi refuzată dacă prestațiile medicale furnizate în străinătate nu sunt suportate de sistemul de securitate socială al pacientului. Totuși, dacă metoda de tratament aplicată în străinătate corespunde unor prestații suportate în statul membru al pacientului, autorizația prealabilă nu poate fi refuzată pentru motivul că această metodă nu este practicată în acest stat membru (5 octombrie 2010, Elchinov, C-173/09).

Atunci când un pacient a obținut autorizația de a se îngriji într-un spital din alt stat membru, iar el suportă o parte a cheltuielilor de spitalizare, acesta poate solicita casei sale de asigurări de sănătate rambursarea în întregime sau în parte a acestor cheltuieli, în funcție de costul tratamentului echivalent în țara sa (16 mai 2006, Watts, C-372/04).

13

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND REGULAMENTUL DIN 1971 (CODIFICATĂ ÎN REGULAMENTELE DIN 2004 ȘI DIN 2009)

Îngrijiri spitalicești neprogramate

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Regulamentul din 1971, înlocuit de Regulamentul nr. 883/04, prevede că lucrătorul salariat sau lucrătorul care desfășoară o activitate independentă a cărui stare de sănătate necesită îngrijiri medicale imediate pe durata unei șederi pe teritoriul unui alt stat membru (îngrijiri medicale urgente) are dreptul la suportarea acestor îngrijiri de către casa sa de asigurări de sănătate, fără autorizația prealabilă a acesteia, potrivit tarifelor practicate în țara de tratament.

Atunci când un pensionar călătorește în alt stat membru și trebuie spitalizat de urgență în acest stat, casa de asigurări de sănătate a acestuia nu poate subordona suportarea cheltuielilor medicale unei autorizații prealabile sau condiției ca boala de care suferă această persoană să se fi manifestat brusc, chiar dacă această condiție este aplicabilă lucrătorilor salariați și celor care desfășoară activități independente. Diferența de tratament între pensionari și lucrători se explică prin voința legiuitorului Uniunii de a favoriza mobilitatea efectivă a pensionarilor, ținând seama de vulnerabilitatea acestora și de dependența lor mai mare în materie de sănătate (25 februarie 2003, IKA, C-326/00).

De altfel, atunci când o persoană care dispune de o autorizație prealabilă este tratată în alt stat membru, iar medicii din acest stat decid să o transfere, din motive de urgență medicală, într-un spital situat într-un stat care nu face parte din UE (Elveția, de exemplu), pacientul poate continua să beneficieze de suportarea cheltuielilor medicale. Astfel, casa de asigurări de sănătate a pacientului trebuie să aibă încredere în medicii statului membru de tratament, care sunt cei mai în măsură să aprecieze îngrijirile necesare pentru pacient (12 aprilie 2005, Keller, C-145/03).

În sfârșit, atunci când sunt acordate îngrijiri spitalicești de urgență în cursul unei călătorii în alt stat membru, casa de asigurări de sănătate a pacientului poate refuza să ramburseze cheltuielile care, în statul de tratament, sunt lăsate în sarcina pacienților (ca, de exemplu, o coplată) (15 iunie 2010, Comisia/Spania, C-211/08).

15

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR (CODIFICATĂ ÎN DIRECTIVA DIN 2011)

În urma Hotărârii Kohll din 1998, Curtea de Justiție și-a precizat jurisprudența în cazul în care o persoană decide să se trateze în alt stat membru nu în temeiul Regulamentului din 1971, ci în baza liberei prestări a serviciilor. Aceste precizări privesc numai îngrijirile medicale (ambulatorii sau spitalicești) programate, iar nu îngrijirile medicale de urgență (îngrijiri medicale neprevăzute).

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale 17

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR (CODIFICATĂ ÎN DIRECTIVA DIN 2011)

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Pe linia Hotărârii Kohll, Curtea de Justiție a considerat că o autorizație prealabilă nu era necesară pentru îngrijirile ambulatorii nespitalicești acordate în alt stat membru de prestatori care nu au încheiat o convenție cu casa de asigurări de sănătate (13 mai 2003, Müller-Fauré și Van Riet, C-385/99). De altfel, statele membre nu pot subordona suportarea cheltuielilor referitoare la o cură termală în străinătate condiției ca șansele de succes ale acestei cure să fie mult mai ridicate acolo (18 martie 2004, Leichtle, C-8/02).

De asemenea, statele membre trebuie să prevadă în reglementările lor naționale posibilitatea ca asiguraților să li se ramburseze cheltuielile pentru analize și examene de laborator efectuate în alt stat membru (27 ianuarie 2011, Comisia/Luxemburg, C-490/09). În plus, statele membre nu pot limita suportarea îngrijirilor ambulatorii acordate în străinătate numai la cazul excepțional în care sistemul de sănătate național nu ar dispune de o soluție de tratament pentru pacientul afiliat (27 octombrie 2011, Comisia/Portugalia, C-255/09).

Totuși, Curtea de Justiție a recunoscut că statele membre pot subordona unei autorizații prealabile rambursarea îngrijirilor ambulatorii acordate în alt stat membru, atunci când aceste îngrijiri necesită utilizarea de echipamente medicale complexe (RMN, scanere PET, de exemplu). Astfel, ținând seama de caracterul lor deosebit de costisitor, astfel de echipamente trebuie să poată face obiectul, ca și serviciile spitalicești, al unei politici de planificare, pentru a asigura pe întregul teritoriu național o ofertă de servicii medicale care să fie raționalizată, stabilă, echilibrată și accesibilă, dar și pentru a evita orice risipă de resurse financiare, tehnice și umane. Cerința autorizării prealabile pentru acest tip de îngrijiri constituie astfel o restricție justificată privind libera prestare a serviciilor (5 octombrie 2010, Comisia/Franța, C-512/08).

19

Îngrijiri ambulatorii programate cu caracter nespitalicesc

JURISPRUDENȚA CURȚII DE JUSTIȚIE PRIVIND LIBERA PRESTARE A SERVICIILOR (CODIFICATĂ ÎN DIRECTIVA DIN 2011)

Îngrijiri spitalicești programate

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale 21

Curtea de Justiție a statuat că, spre deosebire de îngrijirile ambulatorii nespitalicești (a se vedea pagina precedentă), cerința autorizării prealabile pentru îngrijirile spitalicești se poate justifica prin necesitatea asigurării unui acces suficient și permanent la o gamă echilibrată de îngrijiri medicale de calitate în statul membru în cauză, a asigurării controlului costurilor și evitării unei risipe de resurse financiare, tehnice și umane. Totodată, Curtea a arătat că condițiile de obținere a unei asemenea autorizații prealabile trebuie să fie justificate, nediscriminatorii și proporționale (12 iulie 2001, Smits și Peerboms, C-157/99). Rezultă că, pentru îngrijirile spitalicești programate, este în continuare necesară o autorizație prealabilă, indiferent dacă acestea sunt suportate potrivit tarifelor practicate în țara de tratament (Regulamentele din 2004 și din 2009) sau potrivit tarifelor practicate în țara pacientului (Directiva din 2011).

Autorizația prealabilă poate fi refuzată dacă există, în țara pacientului, un tratament identic sau care prezintă același grad de eficacitate ca cel prevăzut în străinătate, iar acest tratament poate fi acordat în timp util în țara pacientului. În această privință, autoritățile naționale trebuie să țină seama de situația medicală a pacientului, de antecedentele sale, de evoluția probabilă a bolii, precum și de gradul de suferință sau de natura handicapului (13 mai 2003, Müller-Fauré și Van Riet, C-385/99).

Un stat membru nu poate limita rambursarea cheltuielilor de spitalizare la anumite categorii de persoane (copii, de exemplu) și nici în funcție de caracterul public sau privat al spitalului care acordă îngrijirile medicale. Astfel, o excludere atât de amplă a rambursării cheltuielilor de spitalizare ar fi contrară dreptului Uniunii, în măsura în care i-ar descuraja și chiar i-ar împiedica pe pacienți să se interneze în alte state membre (19 aprilie 2007, Stamatelaki, C-444/05).

În sfârșit, dacă tarifele în vigoare în țara de tratament sunt mai mici, pentru tratamentul spitalicesc în cauză, decât cele care sunt în vigoare în țara pacientului, acesta din urmă are dreptul la o rambursare complementară care corespunde diferenței dintre cele două tarife („supliment reprezentând diferența”) (12 iulie 2001, Vanbraekel și alții, C-368/98).

RAMBURSAREA CHELTUIELILOR DE DEPLASARE ȘI DE CAZARE

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

Atunci când un pacient se deplasează în alt stat membru pentru a primi îngrijiri medicale, acesta se expune în mod necesar unor cheltuieli de deplasare sau de cazare. S-a pus astfel problema dacă casa de asigurări de sănătate a pacientului trebuie să ramburseze și aceste cheltuieli.

Un pacient care este autorizat de casa de asigurări de sănătate a acestuia să se deplaseze în alt stat membru pentru a primi îngrijiri medicale în cadrul Regulamentului din 1971 (sau al Regulamentelor din 2004 și din 2009) nu poate solicita rambursarea cheltuielilor de deplasare sau, în cazul îngrijirilor ambulatorii, a cheltuielilor sale de cazare. În cazul îngrijirilor spitalicești programate, cheltuielile de cazare și de hrană vor fi însă rambursate. Astfel, obligația de rambursare privește exclusiv cheltuielile legate de îngrijirile medicale obținute de pacient în statul membru de tratament (15 iunie 2006, Herrera, C-466/04).

Același lucru este valabil atunci când autorizația este acordată în temeiul liberei prestări a serviciilor (Directiva din 2011). Totuși, în cazul în care cheltuielile de deplasare și de cazare sunt suportate de casa de asigurări de sănătate a pacientului pentru tratamente acordate pe teritoriul național, aceste cheltuieli trebuie rambursate atunci când pacientul merge să se trateze în alt stat membru (16 mai 2006, Watts, C-372/04).

În toate cazurile prezentate (fie în temeiul regulamentelor, fie în temeiul directivei), statele membre sunt libere să ramburseze cheltuielile de deplasare și de cazare, dacă doresc acest lucru.

23

ACHIZIȚIONAREA PRIN CORESPONDENȚĂ DE PRODUSE SAU DE DISPOZITIVE MEDICALE

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale 25

În urma hotărârii Decker din 1998, Curtea de Justiție a avut ocazia să își precizeze jurisprudența, printre altele în domeniul achizițiilor de produse și de dispozitive medicale efectuate prin corespondență.

Un stat membru nu poate interzice vânzarea prin corespondență de medicamente autorizate pe piața sa și care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală. În schimb, poate fi justificată o interdicție națională a vânzării prin corespondență de medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală. Astfel, permiterea livrării acestor medicamente prin corespondență și fără control ar putea crește riscul ca prescripțiile medicale să facă obiectul unei utilizări abuzive și incorecte. De altfel, posibilitatea ca etichetarea medicamentului să se prezinte în altă limbă poate avea consecințe mai grave atunci când este vorba de medicamente care se eliberează pe bază de prescripție medicală (11 decembrie 2003, Deutscher Apothekerverband, C-322/01).

În sfârșit, un stat membru nu poate stabili prețuri uniforme pentru medicamentele eliberate pe bază de prescripție medicală, întrucât stabilirea unor asemenea prețuri ar putea afecta accesul pe piață al farmaciilor străine și al farmaciilor cu vânzare prin corespondență (19 octombrie 2016, Deutsche Parkinson Vereinigung, C-148/15).

PENTRU CERCETĂRI SUPLIMENTARE

Curtea de Justiție și îngrijirile medicale

În fiecare stat membru au fost create „puncte naționale de contact” cu experiență în reglementările Uniunii în materie de îngrijiri medicale transfrontaliere, pentru a răspunde la întrebările practice ale persoanelor care doresc să se trateze în alt stat membru. Lista actualizată a acestor puncte naționale de contact poate fi consultată pe Internet la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/cross_border_care/docs/cbhc_ncp_en.pdf

27

Direcția de comunicare Unitatea Publicații și presă electronice

Septembrie 2018

Tipă

rit p

e hâ

rtie

eco

logi

că

QD-04-18-747-RO-N ISBN 978-92-829-2977-3 DOI: 10.2862/139271