CURS 1. INTRODUCERE, note de lectură

ANTROPOLOGIA CULTURALA. ANTROPOLOGIA LINGVISTICA. OBIECTUL DE STUDIU AL ANTROPOLOGIEI LINGVISTICEDomeniul de cercetare al relaţiei dintre limbă, gândire, şi cultură este cunoscut sub numele de lingvistică antropologică. Limbajul devine strategie de înţelegere mai profundă a lumii. Module de receptare : 1. limbă- cultură. Antropologia lingvistică este un domeniu interdisciplinar al limbii, al culturii şi al comunicării, care nu poate fi limitat la un anumit punct de vedere teoretic. Studiul limbii este asociat deopotrivă, problemelor privind comportamentul uman şi cogniţia. Premisa antropologiei lingvistice este că distincţia între limbă şi cultură/ cunoaştere nu este aproape niciodată clară. Sunt domenii care intră într-o sinergie constantă - o sinergie care defineşte condiţia umană. Scopul domeniului este de a forma competenţe, de a oferi instrumentele teoretice, de analiză şi metodologice, necesare pentru a întreprinde cercetări avansate într-o zonă de limbă, cultură şi de comunicare, de a oferi modele sociale de înţelegere. 2. limbă-gândire. Limbă, gândire şi realitate este al doilea modul teoretic si experimental care propune o abordare a tematicii din perspectiva relaţiei triunghiulare limbă, cultură şi gândire. Acest modul se referă şi la problema diversitaţii lingvistice, a dezvoltării multilingvismului, la sociolingvistică.

LINGVISTICĂ ŞI ANTROPOLOGIE

Influenta lingvisticii structurale asupra antropologiei de la mijlocul secolului al XX-lea a făcut să se dea uitării faptul că, în secolul al XIX-lea, studiile asupra limbajului se inspirau din ştiinţele naturale, dominante pe atunci datorită lui Darwin. Gramatica comparată, codificată de A. Schleicher în 1861, trebuia să fie pentru genealogia limbilor ceea ce fusese anatomia comparată pentru evoluţia speciilor. Limba era un organism viu, care se cerea descris pentru a i se explica originea, dezvoltarea si moartea. In epocă, evolutionismul impregna conceptul de „limbă-mamă” din lingvistică si cel de „matriarhat” din antropologie. O primă modificare se va face simţită începînd cu 1870, o dată cu interesul manifestat faţă de limbile vii şi faţă de dialectologie: acum se descoperă comunitatea de locutori si, din entitate organică, limba devine o instituţie socială, iar elementele ei trebuie analizate ca substanţe independente. Lingviştii se vor plasa de aici înainte în mod firesc, sub patronajul sociologiei si al antropologiei.Schimbarea radicală i se datorează lui F. de Saussure. Afirmînd că limba este un sistem de relaţii interdependente - explicabil fără a fi necesar recursul la date extralingvistice - cu elemente valorizate prin raporturi mutuale, Saussure construieşte un obiect dotat cu o coerentă internă si cu autonomie externă. Lingvistica fondată astfel ca ştiinţă, este eliberată de ştiinţele conexe: sociologie, etnologie, psihologie, fiziologie. Acum, lingvistica şi antropologia se raportează la modelul ştiinţelor fizice: „Nu se poate ca fonologia să nu joace, pentru ştiinţele sociale, acelaşi rol novator ca şi fizica nucleară, de exemplu, pentru ansamblul ştiinţelor exacte”, scrie Levi-Strauss în 1945 (1958: 39), înainte de a deschide analizei structurale domeniul relaţiilor de rudenie. Chiar în lingvistică, succesorii lui Saussure vor aplica această analiză la toate sectoarele limbajului, susceptibile de a ţine de ea : fonologia (Troubetzkoy, Jakobson), sintaxa (Hjelmslev, Martinet), semantica formală (Hjelmslev, Greimas, Pottier), schimbările sistemelor lingvistice (Martinet, Haudricourt, Benveniste), patologia limbajului (Jakobson) etc. Dar structuralismul, considerînd limba în primul rînd un cod, un produs al spiritului uman, si mai puţin o producţie a locutorilor, amână studiul cuvîntului, al sensului construit în situaţia discursivă. Ceea ce în Europa nu însemna decît o delimitare operatorie şi „provizorie”, după Saussure, devine dogmă în Statele Unite: distributionalismul lui Bloomfield exclude în mod radical din

lingvistică problema sensului si o deschide pe aceea a raporturilor dintre limbă si societate. „Dacă această metodă se generalizează, scria Benveniste (1966: 1-12), mă tem că lingvistica nu va ajunge niciodată din urmă celelalte ştiinţe ale omului si ale culturii.” Cît despre gramatica generativă a lui N. Chomsky, aceasta se opune structuralismului în esenţă, considerînd limba ca pe un ansamblu de reguli de producere a frazei. Poziţia teoretică apropie lingvistica mai mult de psihologie (mai ales prin conceptele de „competentă” si de „performantă”) decît de antropologie.Ipoteza Sapir – Whorf. Reacţia la această întoarcere a lingvisticii americane spre forme (Bloomfield) sau spre reguli (Chomsky) se va traduce în Statele Unite prin dezvoltarea unei noi discipline, „antropologia lingvistică”, cum a numit-o D. Hymes (1964) care, pe urmele lui F. Boas si E. Sapir si ale ipotezei Sapir - Whorf, pune următoarele întrebări: poate o limbă să influenţeze gîndirea? Un mod de expresie particular poate modifica viziunea unui popor asupra lumii? De aici vor apărea numeroase lucrări, preocupate de investigarea în vocabulare bine definite (termeni de rudenie, vocabulare ale culorilor, botanicii sau zoologiei) a unei organizări taxonomice, sau de efectuarea unei analize componentiale în vederea decelării structurilor. Paralel se dezvoltă, tot în Statele Unite, sociolingvistica (Labov), studiu al condiţionărilor sociale ale variaţiei limbilor, urmînd o tradiţie de cercetare consolidată în Franţa, încă de la A. Meillet si M. Cohen. In acelaşi timp, lingvistica „pură” îsi schimbă perspectivele concentrîndu-se, de la Benveniste încoace, pe subiecţii vorbitori si pe strategiile lor discursive si ocupîndu-se de problema procesului de construire a sensului. Această lingvistică a enunţării prezintă destule analogii cu antropologia cognitivă, care studiază strategiile aplicate de subiecţi pentru a construi reprezentările identităţii, instituţiilor si cunoaşterii lor. Pe lîngă această convergentă a unui model aplicat la două discipline distincte, lingviştii si antropologii se străduiesc să construiască ansamblul relaţiilor existente între practicile de limbă şi practicile culturale, în obiectul unei discipline proprii, etno-lingvistica, încă eterogenă. Aceasta acoperă demersuri diferite:1.lingvistica „exotică” împrumută metodele sale din etnografie, dar fără a se interesa a priori de faptele de cultură; 2.totuşi, pornind de la anchetele lor lingvistice, Boas şi mai apoi Sapir vor afirma importanţa legăturii dintre limbă şi cultură, contribuind astfel la dezbaterea asupra relativismului cultural;3. semantica va fi înţeleasă fie ca explicare a ordinii trăite sau a raţiunilor neintentionale ale sensului (G. Calame-Griaule, H. Claudot, M.-P. Ferry), fie ca efect al sensului produs printr-o situaţie discursivă. Punctele de plecare sînt foarte diverse: lexicografia, analiza discursului, literatura orală, taxonomiile (Berlin si Kay, Tornay pentru numele de culori, de exemplu).4.studiul raporturilor dintre structura limbii si structura socială (N. Marr, Haudricourt, Benveniste), al locului limbilor în cadrul culturilor (M. Houis), al reprezentărilor pe care si le fac locutorii cu referire la propria lor limbă (Journal des Africanistes, 1987).Y. Monino considera că este dificil de prevăzut dacă această fuziune, care promite cercetări la graniţa dintre lingvistică si antropologie va duce la simpla delimitare a unui teritoriu suplimentar în ştiinţele umane sau chiar la depăşirea principiului de separare dintre cele două discipline, relevînd acţiunea funcţiei simbolice. Istoricul constituirii antropologiei culturale. Şcoli şi direcţii În definirea antropologiei culturale există cel puţin două accepţiuni: :1. o accepţiune ontologică – pune în sarcina antropologului cultural în principal, studiul naturii umane, identificarea acelor constante şi esenţe general-umane, comune întregii umanităţi. Viziunea ontologică priveşte fiinţa umană în tripla ei calitate de fiinţă biologică, socială şi culturală.(omul – rezultatul unei evoluţii biologice). Omul s-a deprins treptat, a depăşit existenţa pur biologică, stabilind relaţii de cooperare cu semenii săi. Oamenii şi-au creat instituţii, au constituit societatea umană, au deprins în timp, capacităţi şi obişnuinţe care constituie cultura ce

stă în mare măsură, la baza comportamentului şi acţiunilor umane. Omul ca fiinţă biologică, socială şi culturală îşi duce existenţa ca parte componentă a unui ecosistem.2. accepţiune epistemologică – are în vedere diversificarea cercetărilor efectuate de-a lungul vremii şi constituirea unor ramuri specializate ale antropologiei culturale, a diferitelor şcoli antropologice. Din această perspectivă epistemologică, antropologia culturală ar avea rolul unei prezentări în rezumat a marilor probleme ridicate de principalele ramuri ale antropologiei (un fel de sinteză cu caracter introductiv pentru cei doritori să se iniţieze în domeniul vast al antropologiei).1. Studii nord-amerindiene. Lingvistica antropologica este cunoscută şi sub denumirea de antropologie lingvistica. Iniţial, principala preocupare a lingvisticii antropologice a fost limbile nescrise în America şi înregistrarea acestora în scopul de a fi conservate, în condiţiile în care numărul de vorbitori a început să scadă drastic. În acelaşi context, limbile străine au fost văzute ca o parte vitală a culturii, aşa încât cunoştinţele de limbă să permita înţeleagerea completă a culturii analizate. În termenul de „antropologie”, americanii grupează, în mod tradiţional, lingvistica, antropologia biologică, preistoria, etnologia si antropologia socială si culturală. Emergenta reflecţiei antropologice a fost favorizată în Statele Unite de prezenta unei populaţii indigene care a trezit, mai ales de la sfîrsitul secolului al XVIII-lea, interesul unor amatori luminaţi. Astfel, Thomas Jefferson, care se sprijinea pe propriile sale observaţii pentru a respinge teza lui Buffon despre degenerescenta lui homo americanus, a jucat un rol de prim-plan în dezvoltarea cercetărilor (arheologice, lingvistice, etnografice) asupra indienilor. Devenit preşedinte al Statelor Unite, Jefferson le-a încredinţat lui W. Clarck si M. Lewis conducerea unei expediţii care avea ca misiune atingerea coastei Pacificului şi, printre altele, culegerea de informaţii despre populaţiile indiene întîlnite; în opoziţie cu evolutionismul lui Morgan. F. Boas, principalul „părinte fondator” al antropologiei americane contemporane, introduce, la sfîrsitul secolului al XIX-lea, noţiunea de „cultură”, care, pentru a reda caracterele specifice ale fiecărei societăţi, o va înlocui pe cea de „rasă”, inseparabilă de referinţa la un nivel determinat al evoluţiei omului. Pentru Boas, a cărui operă este dedicată în mare parte indienilor de pe Coasta de nord-vest, antropologia, pornind de la materialele culese pe teren, trebuie să studieze fiecare cultură cu particularităţile sale, semnificaţia instituţiilor sociale variind de la o cultură la alta. Pînă la moartea sa (1942), Boas a format mai multe generaţii de antropologi,dintr-o perspectivă antievoluţionistă, în principal la Universitatea Columbia (New York); doctrina sa, lipsită de orice dogmatism, a permis apariţia unor curente de gîndire foarte diverse printre elevii săi, majoritatea acestora înscriindu-se, totuşi, în direcţia antropologiei culturale. Excelent cunoscător al antropologiei germane, celălalt maestru al studiilor nord-amerindiene, Kroeber, utilizează noţiunea de „arie culturală” pentru a defini un palier de integrare a culturilor indiene în interiorul grupurilor de societăţi particulare, care împărtăşesc un anumit număr de trăsături culturale comune, cu unele variante locale. Grija lui Kroeber de a da un statut ontologic si istoric culturii îl face să vadă în ea un fel de „superorganism” care înglobează şi modelează diversitatea realităţilor sociale. Kroeber uită de relaţia permanentă dintre individ şi cultură ; „culturalismul” american, si mai ales scoala numită „Culture and personality”, va face eforturi pentru a da individului sau, mai precis, „personalităţii” sale un statut antropologic. Opera lui E. Sapir, care priveşte atît lingvistica, cît si antropologia, ocupă în această privinţă un loc de frunte în istoria culturalismului, aceasta si din pricina interesului pe care îl manifestă autorul său pentru psihanaliză.2. Şcoala sau curentul „culturalist” a reunit mai mulţi antropologi de prim rang. Utilizînd în contexte culturale determinate opoziţia dintre caracterele „apolinic” si „dionisiac”, R. Benedict încearcă să identifice culturile prin tipul de personalitate pe care îl construiesc. Firesc, reflecţia lui Benedict avea să se extindă la noţiunea de „caracter naţional”, pe care acesta a studiat-o plecînd de la analiza standardelor culturale interiorizate în cursul formării tînărului japonez. Împărtăşind alături de Benedict ideea potrivit căreia specificitatea unei culturi poate fi examinată prin intermediul anumitor caracteristici psihologice (agresivitate, blîndete etc.) care s-ar manifesta în atitudinile si comportamentele indivizilor, M. Mead acordă un loc important în lucrările sale despre Melanezia, rolului educaţiei în formarea personalităţii, precum si normelor relative referitoare la sex si la vîrstă. Mead a dat analizelor sale o semnificaţie generalizatoare, ceea ce l-a condus la investigarea societăţii americane „medii”, devenind astfel figura cea mai cunoscută a antropologiei americane. Aportul psihanalizei în antropologie devine esenţial cînd psihiatrul si psihanalistul A. Kardiner, în strînsă colaborare cu R. Linton, un antropolog care a lucrat mai ales în Insulele Marchize, introduce concepţia unei „personalităţi de bază” specifice fiecărei culturi. Un culturalism mai direct psihologist este cel ilustrat de G. Devereux. Autor al unei celebre

lucrări despre ritualul neo-guineean naven, preocupat de utilizarea antropologiei în stabilirea unor diagnostice asupra societăţii (apropiindu-se prin aceasta de Mead), dar si asupra individului, G. Bateson se îndepărtează de psihologismul propriu-zis în abordarea „sistemică” a faptelor de interacţiune, propunînd introducerea unei dimensiuni antropologice în terapeutica psihiatrică. Nu putem să nu remarcăm luarea în considerare a relaţiilor dintre personalitate şi cultură din antropologie, dezvoltarea unui gen literar antropologic care, deşi nu le este specific, este bine reprezentat în Statele Unite: povestea vieţii, fie că e vorba de o autobiografie (al cărei model rămîne Sun Chief a lui D.C. Talayesva, indian hupi), fie că e vorba de povestiri „încrucişate” (croises), precum cele ale lui O. Lewis.Sprijinul dat de antropologi (dintre care, mai ales, Bateson si Mead) cauzei americane în timpul celui de-al doilea război mondial a contribuit la transformarea antropologiei, într-o oarecare măsură, într-o ştiinţă socială aplicată. După ce s-a dedicat analizei societăţii americane, în măsura în care aceasta este purtătoarea unor valori umaniste care o opun societăţilor totalitare, după război, antropologia a investigat „criza” mondială si, mai tîrziu, a cercetat rolul pe care putea să-l joace ea însăşi în lupta împotriva subdezvoltării din „lumea a treia”.3. 1940-1970. Problema aculturatiei şi a schimbării culturale. Perioada cuprinsă între 1940 si 1970 se caracterizează prin interesul fată de problemele schimbării culturale si ale aculturatiei, examinate la început, chiar în cadrul societăţii americane, asa cum arată lucrările lui R. Redfield despre lumea rurală, sau cele ale lui M.J. Herskovits despre negrii americani. Tot în această perioadă, mai ales pe la sfîrsitul anilor ’60, se dezvoltă o criză legată de atitudinea antropologilor fată de ceea ce era numit pe atunci „imperialismul” american. Aceste dezbateri vor duce la constituirea unei antropologii „critice” care va cădea repede în uitare, cel puţin în Statele Unite. Totuşi, aceste dezbateri au avut drept consecinţă dezvoltarea unei reflecţii asupra eticii disciplinei.Eterogenitatea antropologiei americane nu putea să nu fie accentuată prin dezbaterile de după război, precum si prin tendinţa din ce în ce mai accentuată de a se ocupa de toate aspectele vieţii sociale si culturale ale lumii americane contemporane. Totuşi, pe urmele lui M. Sahlins (antagonismul între „raţiunea practică” si „raţiunea culturală”, 1976), au fost distinse în interiorul acesteia, două mari curente care se opun în privinţa concepţiei asupra culturii: primul cuprinde abordările totalizante neoevoluţioniste, socio-biologice si economice, pe cînd cealalalt este reprezentat de partizanii unei antropologii care vizează, aproape în exclusivitate, reprezentările si fenomenele cognitive.Evolutionismul a reapărut după război, într-un moment în care antropologii, criticînd particularismul istoricist, au procedat la reluarea abordării genetice a societăţilor. 4. Antropologia economică. Si antropologia economică, printre ai cărei primi reprezentanţi s-a numărat Herskovits, s-a aventurat pe calea sistematismului, considerînd că în economiile „primitive”, la fel ca si în economiile moderne, oamenii maximizează randamentul resurselor lor, potrivit unei logici a utilităţii marginale. Această teză, numită formalistă, a fost puternic combătută de K. Polany si de elevii săi, care propuneau o abordare „substantivistă” a economiei, adică bazată pe studierea diverselor instituţii care, în fiecare societate, servesc drept cadru schimburilor si circulaţiei bunurilor.

5. Antropologia cognitivă. Antropologia cognitivă si diferitele abordări antropologice ale sistemelor simbolice au ca trăsătură comună faptul că susţin existenta unei relaţii necesare între limbă, cultură si gîndire. Dezvoltarea cercetărilor de acest fel datorează mult unui impuls născut în urma generalizării - operate de lingvistul K. Pike - opoziţiei dintre punctul de vedere „emic” (emic), cel al indigenului, si „etic” (etic), cel al cercetătorului, cunoscută fiind inversarea de sens pe care o propune C. Levi-Strauss (1983). Punctul de vedere emic joacă un rol fundamental, în abordările cognitive ce vizează redarea viziunii indigenului asupra universului căruia îi aparţine. Etnostiintele aparţin cîmpului antropologiei cognitive, fie si doar pentru că aceasta s-a constituit, într-o mare măsură, plecînd de la luarea în considerare a caracterului de sistem al ştiinţelor care se raportează la lumea naturală; în această privinţă, lucrările lui H. Conklin au fost deschizătoare de drumuri.6. Anii ’80. Antropologia nord-americană a anilor ’80 se caracterizează mai puţin prin existenta unor scoli teoretice bine identificate, cît printr-o extraordinară abundenţă a cercetărilor. Este dificil de determinat ceea ce i-ar putea da astăzi unitate si le-ar putea permite viitorilor istorici ai disciplinei să mai evoce o tradiţie antropologică americană. Cel mult, putem să arătăm că există în Statele Unite anumite curente de gîndire care, după

exemplul antropologiei „interpretative”, de dezvoltarea căreia e legat mai ales numele lui C. Geertz, ridică noi probleme, promovează orientări de lucru originale si, în acest fel, manifestă prezenta unei identităţi intelectuale speciale în peisajul antropologic contemporan.Domeniul de cercetare al antropologiei lingvisticeAntropologia lingvistică se ocupă pe lângă descrierea idiomurilor, şi de influenta limbii asupra comportamentului şi a comunităţii care o utilizează. Conform ipotezei Sapir-Whorf limba are o puternică influenţă asupra percepţiei lumii. Prin urmare, antropologia lingvistică ar face faţă problemelor privind modul în care popoare ce au aceeaşi cultură vorbesc limbi diferite, şi popoare care aparţin unor culturi diferite, au o singură limbă. De asemenea, ar putea contribui la găsirea unui mod sistematic de a studia limbi anterior nescrise, într-un mod care să reflecte toate particularităţile lingvistice şi fenomenele fonetice.Aceste întreprinderi ar putea să conducă la conservarea limbilor pe cale de dispariţie, fiind de asemenea, importante din punct de vedere al culturii. Pentru a găsi un mod adecvat de a scrie într-o limbă care a fost doar vorbită, lingviştii trebuie să caute modelele fonetice, să ofere modalităţi de a simboliza suntele în discurs, aşa încât vorbitorii nativi să le recunoască. După ce aceste aspecte şi-au găsit rezolvarea, se poate realiza analiza morfemelor şi a sintaxei. Lingvistica antropologică porneşte de la premisa că schimbarea culturii comunităţilor este reflectată în limbă.Studiul limbii trebuie să fie sincronic şi diacronic, se investighează diferitele dialecte, in dezvoltarea lor istorică. Limbajul copiilor este necesar să fie investigat de către antropologi, ca si modul în care achiziţionarea de competenţele lingvistice este percepută de către comunitate.Dacă în anumite culturi, părinţii nu interferează prin preocupările lor cu procesul de educaţie al copiilor, în altele, accentul cade pe predarea îngrijită a limbii. Antropologia lingvistică are în vedere, printre altele şi noţiunile: limba, sincronie şi diacronie, sintagmatic şi nivelurile paradigmaticului, universal-particular în limbă, limba ca fenomen cultural, relativitate in limbă, gramatică şi cultură, analiza discursului, ideologie lingvistică, limba şi sex, limbă şi politeţe, limba şi politica, limba şi clasele sociale, limba şi tradiţia.

Ipoteza Sapir-WhorfŞcoala etimologistă a lui Edward Sapir are ca ipoteza ideea ca modelele limbii ar determina modul de înţelegere a realităţii şi a lumii. Potrivit ipotezei Sapir-Whorf limba este un sistem închis de simboluri, ce determină modul de gândire şi de comportament al individului, behaviorismul. În concepţia lui Sapir, limba defineşte modul în care o persoana se comportă. El considera că între limba şi gândurile pe care le avem există o relaţie de interdependenţă; oamenii se află în imposibilitatea de a gândi în mod liber, din cauza restricţiilor impuse de vocabular, de societate, de cultură. Exemplificator este romanul lui Orwell 1984: nouvorbă este un limbaj creeat pentru a schimba modul în care oamenii gândesc. Dar, din moment ce omul trebuie să gândească la lucruri ale căror denumiri nu sunt în vocabularul său, el rămane captiv. Sapir era adeptul determinismului lingvistic, direcţie pe care o va dezvolta unul dintre studenţii săi, Benjamin Whorf.Cărturarul susţine ipoteza relativităţii lingvistice care prevede că diferenţele în limbă se datorează/ reflectă punctele de vedere diferite ale vorbitorilor. Un argument pe care îl aduce în acest sens este cu privire la limba Hopi. El a studiat un vorbitor Hopi care a trăit în New York City, lângă Whorf. A observant că Hopi nu includ referiri la trecut, prezent sau viitor în gramaticile lor; folosesc două timpuri care exprimă: ideea a ceea ce s-a manifestat şi idea a ceea ce a devenit manifestat. Manifestat include tot ceea ce este şi ce a fost, fizic. A deveni manifestat include ceva care nu este fizic, nu are nici o origine certă şi nu poate fi perceput cu simturile. Verbele sunt întotdeauna exprimate în termeni, de aceste două timpuri.

În concluzie, potrivit ipotezei Whorf, imaginea pe care ne-o formăm asupra realităţii depinde esenţialmente, de limba pe care o vorbim. În lb.română este marcată distincţia dintre comunicare şi comunicaţie;în lb. engleză sau franceză nu exista paronime care să marcheze această distincţie; în lb. engleză se foloseşte acelaşi termen pentru comunicare / comunicaţie = communication. Morris numeste drumurile „means of communication”, referindu-se la calitatea lor de căi de comunicaţie, noţiune diferită de cea de mijloc / cale de comunicare; în lb.română distincţia este clară: marfa se transportă pe o cale de comunicaţie – drum, apă, aer;- ştirea se transmite pe o cale de comunicare – ziar, radio, tv, internet; aerul poate fi şi o cale de comunicaţie – serveşte transportului de mărfuri şi pasageri – dar şi o cale de comunicare – serveşte difuzării în spaţiu, a cuvintelor pe care le rostim;Distincţia aceasta este importantă pentru că atrage atenţia asupra erorii de a discuta despre transmiterea mesajelor, adică despre comunicare, în termenii metaforei transportului.- din acest punct de vedere, cuvintele nu îsi conţin sensurile, acestea există doar în mintea celor care le utilizează;ExagerăriAceastă ipoteză argumentează ideea conform căreia, limba pe care-o vorbim ne influentează modul în care gândim. Tiparele/structurile lingvistice proprii fiecarei limbi le limitează vorbitorilor perceptia asupra lumii. (oare este vorba de "limitare" ?). Altfel spus, experienta colectivă a ascendenţilor noştri din ultimele sute de ani, mediul în care-au trăit, cultura lor, toate şi-au pus amprenta asupra limbii pe care-o vorbim. La rândul ei, limba cu care ne naştem, ne formează să gândim dintr-o anume perspectivă. Astfel, limba nu mai este instrumentul nostru de comunicare, cel prin care/cu ajutorul căruia (re)descoperim lumea şi dăm nume conceptelor/lucrurilor ci, într-un fel, ne limitează. Această teorie a mai fost folosită pentru a argumenta faptul că, prin tradiţie, în Japonia, atitudinea oamenilor faţa de sinucidere este extrem de tolerantă. Concluziile au fost trase studiind lexicul limbii japoneze în contrast cu cel al limbii engleze sau al limbilor europene, cercetatorii reuşind să enumere o listă lungă de cuvinte şi expresii japoneze cu o astfel de încărcătură semantică, faţă de puţinele astfel de cuvinte din celelalte limbi. Se considera că limba a fost cea care a modelat mentalitatea vorbitorilor ei. Iată doar o singură nedumerire : in ce mod e diferită influenţa unei limbi învaţate mai târziu in viaţă, asupra personalităţii, comparativ cu limba maternă.CURS II Valoarea antropocentica a vocabularului (cu aplicatie pe părţile corpului omenesc in vocabularul panlatin FUNDAMENTE TEORETICEBOAS FRANZ

Născut la Minden (Westfalia) în 1858, Franz Boas a studiat matematica si fizica în diverse universităţi germane. După ce si-a susţinut teza de doctorat despre variaţiile culorii apei (1881),' interesat de geografie si curios să vadă lumea, el a plecat în nordul Canadei, unde plănuia să studieze influenta mediului asupra modului de viată si a gîndirii indigenilor. în 1883-1884, a parcurs Baffin Island si a trăit alături de eschimoşi, convingîndu-se printre ei că istoria, limba si cultura joacă un rol mai important decît condiţiile naturale.

La întoarcerea în Germania, a fost numit docent la Universitatea din Berlin. A cunoscut opera lui F. Ratzel si a lucrat la Museum fur Volkerkunde pe lîngă A. Bastian. Un grup de indieni bella coola, adus la Berlin în 1885, i-a trezit interesul pentru culturile de pe Coasta de nord-vest, unde a ajuns în 1886, cu mijloace puse la dispoziţie de muzeu. Primirea care i-a fost făcută la New York după această primă expediţie(urmată de multe altele între 1888 si 1931) l-a îndemnat pe Boas să se stabilească în Statele Unite si să dobîndească cetăţenia americană. A predat la Clark University, a colaborat la partea etnografică a Expoziţiei universale de la Chicago (1892), apoi la

organizarea American Museum of Natural History de la New York. Universitatea Columbia îi încredinţează în 1896 un curs de antropologie fizică si în 1899 devine profesor de antropologie.

Cariera sa universitară care nu avea să se mai întrerupă nu l-a împiedicat pe Boas să exercite si funcţia de conservator la American Museum of Natural History. A conceput şi a amenajat galeriile etnografice, a elaborat programul ştiinţific al Jesup North Pacific Expedition; a părăsit muzeul în 1905. Pînă la ieşirea sa la pensie în 1937, a format, practic, întreaga etnologie americană, ai cărei cei mai iluştri reprezentanţi au fost, într-un moment sau altul, elevii săi. în 1912, Boas a contribuit la întemeierea în Mexic a Şcolii Internaţionale de Arheologie şi de Etnologie; lui i se datorează prima strati-grafie a culturilor din valea Mexicului. Intre 1919 si 1922 a lucrat la indienii pueblos. Boas a murit la New York în 1942.

Editor a numeroase lucrări, animator al unor proiecte colective, Boas este autorul unei opere imense (bibliografia apud Kroeber, 1943), care acoperă toate domeniile antropologiei.

Antropologie fizică. Prima publicaţie a lui Boas datează din 1888, iar ultima din 1941. Interesul său pentru problemele antropologiei fizice nu a scăzut niciodată. în primele sale studii, el a încercat să demonstreze că ritmul de creştere al copiilor depinde nu de factorii ereditari, ci de condiţiile exterioare. Mai apoi a studiat în acelaşi spirit diferenţele fizice dintre grupurile de amerindieni şi fecunditatea diferenţială a indienilor de rasă presupusă pură, respectiv metisată; între 1908 şi 1910 şi-a extins ancheta la descendenţii imigranţilor. împotriva antropologiei tradiţionale, Boas a stabi-lit că tipurile pretins rasiale nu sînt stabile si că un caracter socotit imuabil, asemenea indicelui cefalic, se transformă în funcţie de modul de viată.

în mod mai general, Boas a demonstrat imposibilitatea definirii unui „tip biologic” sau „rasial” prin intermediul unei medii. în acest domeniu, la fel ca si în toate celelalte, Boas refuză clasificările arbitrare si speculaţiile pseudo-istorice. Pentru el, cercetările trebuie realizate pe o bază empirică si descriptivă. Pentru fiecare caz în parte, e necesar să aflăm ce s-a întîmplat cu adevărat în condiţii de izolare geografică sau de contact, de consangvinitate sau de metisaj, toate acestea trebuind a fi determinate cu precizie. Boas ajunge astfel la o critică radicală a noţiunii de „rasă” si a opoziţiei „primitiv” - „civilizat”.

Lingvistică. Cînd Boas si-a adunat într-un volum articolele pe care le considera cele mai semnificative, el a intitulat această culegere Race, Language and Culture (1940), dorind să indice prin aceasta faptul că limba si cultura joacă un rol tot atît de important în diferentele dintre popoare ca si ereditatea biologică. Boas a fost unul dintre primii care au înţeles că stăpînirea limbii este un mijloc esenţial al anchetei etnologice si că fiecare limbă posedă o structură proprie care trebuie degajată fără a fi introdusă în tiparul fabricat după modelul limbilor indo-europene. Lui i se datorează o duzină de gramatici ale unor limbi puţin cunoscute sau chiar niciodată studiate.

A tradus mii de pagini de texte indigene culese de el însuşi, de elevii săi sau de colaboratorii indieni pe care îi formase potrivit metodelor sale. De la Boas provine esenţialul a ceea ce ştim despre limbile din nord-vestul Americii de Nord, de la populaţiile chinook din valea fluviului Columbia pînă la populaţiile kwakiutl si tsimshian din Columbia Britanică, si tot el a început studierea lingvistică a indienilor pueblos. Boas a fost si un precursor, subliniind rolul care revine, în producerea limbajului, activităţii inconştiente a spiritului. Studierea limbii apărea astfel ca o paradigmă pentru studierea tuturor celorlalte sisteme simbolice ale căror principii de organizare scapă, în mod obişnuit, conştiinţei subiecţilor care vorbesc sau gîndesc. Etnologie. După exemplul lui L. White (1963), a devenit ceva obişnuit să i se reproşeze lui Boas lipsa spiritului de sistem, antipatia pentru generalizări si simţul critic hipertrofiat. însă opera sa titanică merită să fie tratată cu mai mult respect, cu atît mai mult cu cît criticile ignoră originalitatea si fecunditatea unei gîndiri care, în momentul apogeului său, stătea la baza întregii antropologii americane.

Format în spiritul ştiinţelor fizice si naturale, Boas a fost în primul rînd un observator minuţios al tuturor aspectelor vieţii indigene. Totuşi, descrierea a ceea ce el numea „creaţiile culturale” ale unui popor nu reprezintă decît un prim pas, pentru că ele trebuie să fie si înţelese. Boas a recuzat cele două mari scoli de gîndire din vremea sa, evolutionismul si difuzionismul, pentru că, spre deosebire de prima scoală, el nu crede că recurenta uneltelor sau a obiceiurilor în spatii si perioade îndepărtate ar putea să rezulte în urma acţiunii, peste tot identice, a legilor universale ale spiritului omenesc, iar în raport cu cea de a doua scoală, respinge reconstrucţiile pseudo-istorice. Mai modest, el încearcă să reconstituie contactele demonstrabile sau plauzibile pentru perioade recente si arii limitate.

Alături de cauzele istorice, Boas caută să determine si procesele psihice care au permis fiecărui popor să realizeze o sinteză originală. Fiecare cultură are un stil care se exprimă prin

intermediul unor categorii gramaticale si prin artă si care poate fi definit printr-un anumit tip de echilibru între obiceiuri, credinţe si teme mitice, chiar dacă acestea nu au fost elaborate în acel spaţiu si au fost împrumutate de la popoare vecine.

în sfîrsit, motorul secret a ceea ce constituie pentru Boas „geniul propriu” al unui popor se bazează, în ultimă instanţă, pe experienţele individuale. Ancheta etnologică are ca scop ultim cunoaşterea si înţelegerea vieţii individului asa cum este modelată ea de către viata socială, precum si a modului în care societatea însăşi se modifică sub acţiunea indivizilor care o compun.

'Această logică internă a gîndirii lui Boas (de a cărei explicare s-a îngrijit prea puţin) ne permite să regăsim numeroasele nuanţe ale antropologiei americane asa cum s-a dezvoltat ea în prima jumătate a acestui secol, de la erudiţia scrupuloasă a lui J.R. Swanton si empirismul critic al lui R. Lowie, pînă la căutarea de către R. Benedict a unui model (pattern) distinct, în funcţie de care s-ar configura fiecare cultură, sau la interesul arătat de M. Mead raporturilor dintre cultură si personalitate, fără să uităm nici eforturile lui A. Kroeber de a conserva în opera sa unitatea acestor diferite idei.

C. LEVI-STRAUS

PROBLEMATIZARE ........limbajul poate fi considerat ca un fundament, destinat să capete structuri mai complexe uneori, dar de acelaşi tip cu ale sale, care corespund culturii privite suib diferite aspecte.”(Strauss, p.84).Implicaţiile subiective ale limbajului înţeles ca o condiţie sine qua non a culturii sunt la fel de importante.Deosebirile dintre cultură şi lingvistică au luat uneori forma unor polemici. Lingvistii au fost preocupaţi de invazia noţiunilor abstracte ale culturii în domeniul limbii, situaţie în măsură să izoleze lingvistica în cadrul celorlalte discipline umaniste. Lingviştii, mai cu seamă structuraliştii, sunt preocupaţi de problema specificului disciplinei proprii:,,Ce studiază ei la drept vorbind?Care este acel fapt lingvistic care pare să se desprindă de cultură, de viaţa socială, de istorie şi chiar de oamenii care vorbesc? Dacă lingviştii au ţinut să se întrunească cu antropologii în speranţa unei apropieri de ei, nu este oare tocmai fiincă speră să regăsească, datorită nouă, acea percepere concretă a fenomenelor de care metoda lor pare ase îndepărta?”(Strauss, p.85).Sub aspectul metodei, lingvistica oferă antropologiei metode riguroase a căror eficacitate poate fi verificată.Legatura dintre limbă şi cultură este asigurată de spiritul uman. Limba şi cultura s-au dezvoltat de-a lungul a câtorva milenii, în spiritul oamenilor, chiar dacă au existat şi cazuri de adopţie a unei limbi străine când comunitatea vorbea o altă limbă. Relaţia dintre limbă şi cultură implică numai anumite nivele la care să găsim corelaţii, precum şi numai anumite obiective comune. S-au încercat corelaţii la nivelul comportamentelor .Problema a fost greşit pusă, fiindcă aceste corelaţii se situează pe planuri diferite de ,, categoriile inconştiente ale gândirii”. Atitudinile sociale, comportamentul ţin de observaţia empirică,nu aparţin aceluiaşi nivel ca structurile lingvistice, ci unui nivel mult mai superficial.Nu pot fi identificate legături între atitudine şi sistemul fonetic , sau între atitudine şi sintaxă. Ideile lui Whorf au fost invocate.Sistemul hopi studiat de Whorf foloseşte trei tipuri de dimensiuni temporale:unul corespunde descendenţei materne: este un timp cronologic, liniar, în care,, se succedă în ordine termenii bunică, mamă, fiică, nepoată. Este vorba deci de un continuu genealogic.Ori, conţinuturile în care se desfăşoară celelalte descendenţe au proprietăţi diferite.În descendenţa mamei tatălui, indivizi care aparţin câtorva generaţii sînt denumiţi cu acelaşi termen: astfel o femeie este întotdeauna o ,, soră a tatălui”, indiferent dacă e vorba de o mamă, de fiica ei saui de fiica acestei fiice.Continuul este un cadru vid, înăuntrul căruia nu se întâmplă nimic şi nu se produce nimic.Linia maternă se desfăşoară într-un al treilea tip de continuu, în care, generaţie după generaţie, indivizii alternează între două clase: aceea a ,, verilor primari”şi aceea a nepoţilor. Aceste trei dimensiuni se regăsesc în sistemul de înrudire zuni, însă sub o

formă atenuată şi s-ar putea spune chiar prematură.”(Strauss, p.91). Acest sistem aparţine familiei lingvistice a gradelor de rudenie.Lingvistul se ocupă de diversele modalităţi pe care noţiunea de timp le poate lua într-o anumită limbă. Strauss se întreba dacă aceste modalităţi temporale care se manifestă în planul limbii şi în planul înrudirii, nu pot fi comparate?

APLICATIE

Valoarea antropocentica a vocabularului (cu aplicatie pe părţile corpului omenesc in vocabularul panlatin Cel mai important factor în organizarea ierarhică a vocabularului prin intermediul relaţiei de hiponimie îl constituie structurile culturale în care operează limba respectivă, servind ca principal mijloc de comunicare. A devenit un truism faptul că termenii care se referă la artefacte nu pot fi definiţi decât în relaţie cu scopul sau funcţia normală a obiectelor la care se referă aceştia: de exemplu, şcoală:,,o clădire unde sunt educaţi copiii”, casă: ,,o clădire unde locuiesc oamenii”. Dar aceasta se poate spune despre vocabular în ansamblu, care nu este numai antropocentric (adică organizat conform cu interesele şi valorile general umane), ci şi ,,cultural determinat” (reflectând instituţiile specifice şi practicile diferitelor culturi). Parte din ceea ce am numit nonizomorfismul semantic al diferitelor culturi […] se explică prin faptul că limbile individuale variază considerabil privind extensiunea unor termeni aproximativ echivalenţi. Este adesea posibil să identificăm (în termenii sferelor lor de aplicare […]) hiponimele unui termen dintr-o limbă cu unităţi lexicale din altă limbă, fară a putea găsi un echivalent pentru termenul supraordonat. Pentru a ilustra acest fenomen, să considerăm cuvântul grec dēmiourgós. Printre hiponimele lui dēmiourgós (care se traduce de obicei prin ,,meşteşugar”, ,,artizan”) găsim un mare număr de termeni, incluzând pe tektōn, iatrós, aulētēs, skutotómos, kybernētēs. Pentru fiecare din ele există în engleză sau în română un echivalent satisfăcător în scopul traducerii operelor autorilor clasici: ,,carpenter” / ,,dulgher”, ,,tâmplar”; ,,doctor” / ,,doctor”; ,,flute-player” / ,,flautist”; ,,shoemaker” / ,,cizmar”; ,,helmsman” / ,,cârmaci”. Dar, nu există în engleză sau în română un cuvânt care să fie supraordonat echivalenţelor de traducere ale cuvântului dēmiourgós, fără a fi, în acelaşi timp, supraordonat altor cuvinte care nu sunt echivalente de traducere ale lui dēmiourgós. Distincţia dintre arte, meşteşuguri (negustorie, profesiile legate de teologie, medicină, drept ş.a.m.d.) nu este pertinentă pentru sensul lui dēmiourgós. Oricine avea o ocupaţie recunoscută în cultura respectivă şi care cerea cunoştinţe specializate şi o (anumită) pregătire era un dēmiourgós. Înţelesul acestui cuvânt îl putem descrie numai prin intermediul hiponimelor sale şi al relaţiilor de sens pe care le are cu alte cuvinte din greacă (în particular cu verbul epístasthai, ,,know” / ,,a şti”, ca rezultat al unei pregătiri). De fapt, traducerea multora din hiponimele lui se sprijină implicit pe decizia de a trata anumite clase de oameni şi activităţile lor ,,profesionale” ca fiind cultural echivalente. Identificăm sfera de aplicare a cuvântului românesc doctor cu a grecescului iatrís, în virtutea deciziei noastre de a considera echivalentă funcţia culturală sau socială a celor denumiţi prin aceste cuvinte, dar această decizie implică recunoaşterea faptului că multe dintre activităţile caracteristice unui ,,doctor” sau ,,iatris” sunt cultural determinate şi irelevante pentru ceea ce considerăm că este funcţia lor cultural invariantă. Orice traducere dintr-o limbă în alta implică decizii de acest gen. Din punct de vedere metodologic este corect principiul conform căruia sensul nu rămâne invariant în traducere, aşa încât nu există sinonimie între cuvintele diferitelor limbi, ci numai un grad de echivalenţă mai mare sau mai mic în ceea ce priveşte ,,sfera de aplicare” a cuvintelor. Şi, în momentul de faţă, teoria semantică nu poate face altceva decât să apeleze la vorbitorul bilingv pentru a emite

judecăţi intuitive de echivalenţă în aria ,,suprapunerii culturale” […]. Problematica antropologiei lingvistice este deosebit de complexă. Menţinându-se într-un plan foarte general de analiză, Claude Levi-Strauss invoca mai multe niveluri de analiză: raportul dintre o limbă şi o cultură determinată (,, Pentru a studia o cultură este oare necesară cunoaşterea limbii? În ce măsură şi până la ce punct? Şi, invers,cunoaşterea limbii implică oare şi pe aceea a culturii sau, cel puţin, a unora dintre aspectele ei?”Strauss –Levi Claude, p.83); raportul dintre limbaj şi cultură, în general. (Civilizaţia moderna abuzează de limbaj, dar atitudinea nu este universală. Culturile arhaice foloseau limbajul cu măsură, chiar cu anumite limite, impuse de situaţia de comunicare.).Raportul dintre lingvistică şi antropologie este cel de-al treilea aspect, fiind cel mai complex. În primul rând, limbajul ar putea fi conceput ca un produs al culturii: limba utilizată de o comunitate umană, la un moment dat reflectă cultura generală a acelei comunităţi. Dintr-o altă perspectivă, limbajul este o componentă a culturii, alături de obiceiuri, tradiţii, credinţe etc. Strauss considera că limbajul ar putea fi tratat ca o ,,condiţie a culturii” sub dublu aspect: sincronic şi diacronic, în sensul că individul îşi însuşeşte cultura comunităţii sale cu ajutorul limbajului.Copilul îşi desavârşeşte educaţia prin vorbire: cuvântul îl clădeşte spiritual, prin cuvânt mama îl dojeneşte.Limbajul este apoi –din perspectivă obiectivă- o condiţie a culturii ,, în măsura în care aceasta din urmă are o arhitectură similară limbajului.Şi în una şi în cealaltă se construiesc cu ajutorul unor opoziţii şi corelaţii, altfel spus, al unor relaţii logice”. Termenii care se referă la corpul omenesc ne conduc, cel putin din perspectiva succesiunii ,,stărilor de limbă”, de la un denominator semantic matricial la realizări variabile, dispersate în câmpul culturii, al mentaliţilor şi al comportamentului. Implicaţiile subiective ale limbajului corpului, înţeles ca o condiţie sine qua non a culturii sunt asigurate, înainte de toate, de spiritul uman. Dintre cuvintele care denumeau părţile corpului omenesc - în antichitatea greco-latină - luăm în considerare lat. manus şi gr. v. φάλαγξ, cuvinte de o însemnătate deosebită prin semantică şi vitalitate, pentru limbile romanice din Occident şi Orient (limba română). Desemnează deopotrivă noţiuni aparţinând lexicului comun, biologiei, moralei, armatei, autorităţii, mentalităţilor etc, care sunt legate pe de o parte de valorile materiale, iar pe de altă parte, de complexa dimensiune a culturii latine şi neolatine. Informaţiile asupra semanticii acestor termeni sunt bogate şi au izvoare dintre cele mai variate. Manus, us era un substantiv propriu-zis, de declinarea a IV, numărabil, compatibil cu opoziţia gramaticală de număr singular/ plural şi aparţinea vocabularului fundamental. Deşi în limba latină substantivele de declinarea a IV erau de regulă, de genul masculin, manus este de genul feminin, asemenea lui domus, -us (casă). Se definea prin următoarele proprietăţi semantice: parte a corpului / bipoziţional /care este specifică omului /pentru a fi folosită. Proprietăţile distribuţionale ale substantivului sunt legate semantic, de contextele de conceptualizare. Într-un context prototipic este bivalent ( lat. manus dextra, lat. manus sinistra). O valoare de reciprocitate definea unităţile lexico-semantice latine: în mod simetric, manum lavat (Seneca) - este sintagma reciprocităţii, pe care o regăsim în sfera moralei si a psihologiei, dar mai cu seamă a mentalităţilor, în majoritatea limbilor romanice (rom. o mână spală pe alta; it. una mano lava l'altra; fr. une main lave l'autre; sp. una mano lava a la otra; port. uma mão lava a outra).Mergând pe linia studiilor realizate de Claude Levi- Strauss cercetarea noastră nu aprofundează formele lingvistice numai după criteriul dispersabilităţii sau al evoluţiei, în diacronie, şi nici matricea etimologică a câmpurilor lexico-semantice; nu are în vedere definirea culturii în sine. Ceea ce ne preocupă nu este sensul entităţilor lingvistice independente, ci valoarea lor în câmpul formării culturii şi al mentalităţilor, într-un sistem de relaţii ordonat de ,,un denominator semantic”( Angela Bidu-Vrânceanu) matricial. Cu toate că lingvistii au fost preocupaţi de invazia noţiunilor abstracte ale culturii în domeniul limbii - situaţie în măsură să izoleze lingvistica în cadrul celorlalte discipline umaniste - credem că antropologiei lingvistice îi revine sarcina de a cerceta implicaţiile obiective şi

subiective ale limbajului într-o anumită cultură şi/sau mentalitate. Abordat dintr-o perspectivă obiectivă, limbajul era considerat de Strauss o condiţie a culturii în măsura în care aceasta din urmă are o arhitectură similară limbajului. Şi una şi cealaltă ,,se construiesc cu ajutorul unor opoziţii şi corelaţii” (Strauss, p.84), al unor relaţii logice; devenind fundament, ,,denominatorul semantic” matricial dezvoltă semnificaţii dintre cele mai variate - revendicate de caracteristicile referentului - a căror inserţie se realizează în câmpul culturii şi al mentalităţilor. Înaintea lui Strauss, Boas a subliniat rolul care revine, în producerea limbajului, activităţii inconştiente a spiritului. Studierea limbii era concepută ca o paradigmă pentru studierea tuturor celorlalte sisteme simbolice. Aşa cum s-a mai spus, studiul structurilor mentale inconştiente poate fi realizat prin limbaj, prin instituţii- în antropologie, tot aşa cum limbajul poate fi studiat prin raportare la câmpul culturii – în care se reflectă şi pe care o reflectă (pe lângă formele materiale), fie şi numai parţial. Studiul sistemic al unor ,,denominatori semantici”matriciali devine mult mai prolific în limbile şi culturile înrudite: noţiunea de instrument, noţiunea de reciprocitate - în cazul lui manus, relaţia logică – la nivelul mentalitătii latine cu domus, asocierea cu principiul feminin de guvernare a lumii, caracterul simbolic etc, pe de o parte, realizările, metamorfozele, semnificaţiile - în limbile neolatine, pe de altă parte. Acest tip de consubstanţialitate sistemică, denominator semantic matricial- limbă-cultură, este menţinut în subsidiar, prin câteva caracteristici fundamentale. Prima ar fi aceea teoretizată de antropologia modernă - cu aplicaţie la domeniul culturii – transmisibilitatea. Este o caracteristică explicitată prin dezvoltarea unor serii de cuvinte, expresii, termeni, înţelese ca operatori- sincronic şi diacronic repartizati - în arii diferite de mentalitate şi cultură. Pentru a merge mai departe în înţelegerea relaţiei sistemice trebuie să stabilim modul în care se dezvoltă această corelaţie şi să determinăm diferenţele: în ceea ce priveşte conţinutul culturii, realizările tehnice au o importantă mai mică decît determinările de ordin intelectual, ,,cultura apărînd ca un soi de capital spiritual al cărui depozitar este societatea si, în lumea modernă, al cărui paznic este statul”(M. Izard, p.184). Caracteristicile multiple ale ,,denominatorului semantic” matricial se dezvoltă într-o pluralitate de realizări colaterale, în planul expresiei şi al culturii, încă din limba indo-europeană. Ceea ce pare a reprezenta denominator identic, lexem identic în plan lingvistic, nu este în fapt, identic în două ocurenţe diferite si nici în două compartimente diferite ale culturii: manus din sintagmele,, per manus tractus, servatur” (Caesar) - ,,fiind tras de mână este salvat” şi ,,traditae per manus religiones”(Titus Livius) -,,credinţe transmise din tată în fiu”are nu numai coduri stilistice diferite. Manus apare în două contexte care nu au acelaşi referent, nu ilustrează acelaşi concept şi nu conservă aceeaşi semnificaţie. Unul aparţine sferei manifestării fiinţei umane, iar altul, domeniului mentalităţilor. Şi exermplele ar putea continua: manus dextra şi manus sinistra au caracteristica ,,ambivalent” în lexicul comun.Ceea ce face din formele date acel ,,ceva identic” este dobândit prin legătura semantică cu un designatum unic la nivelul Nomina Anatomica, în limbajul medical. Nu vom merge nici pe direcţia explorată deja, de Rene Guenon a simbolisticii religioase a mâinii. Mâna este implicată în diverse activităţi umane, fapt ce a dus la numărul impresionant de expresii din lexicul panlatin. Devenind fundament, ,,denominatorul semantic” matricial dezvoltă semnificaţii dintre cele mai variate. Indiferent dacă avem în vedere sfera culturii, a comportamentului, a manifestării sau a mentalităţilor, între limbă şi cultură se stabilesc relaţii logice, bazate pe o dialectică a corelaţiei şi a opoziţiei. În tradiţia limbilor din Extremul Orient, mâna implică ideea de activitate –concretă sau abstractă, obiectivă sau subiectivă - caracteristică pe care o regăsim în limba latină şi în mentalitatea romanică: lat.,, portus manu facti”(Cicero) -,, porturi create de mâna omului”; ,,mea manu scriptae litterae” (Cicero)-,,scrisoare scrisă cu mâna

mea”; în limba română: “cu propiile mâini”, “lucru de mână”, “broderie de mână”; în limba spaniolă : ,,que hacer con sus manos” a face cu propria mână ; în limba franceză : ,,à voir avec leurs mains” - a face cu propria mână etc.Sunt deosebit de productive expresiile idiomatice care sugerează într- o manieră dihotomică-ideea că mâna serveşte la muncă dar şi la refuzul activităţii: “a pune mâinile la treabă”(a începe să munceşti), “a pune mâna”, “a-şi face mâna”(a exersa, a se specializa), dar, şi a sta “cu mâinile-n sân”, cu mâinile încrucişate”, cu “mâinile la spate”,cu “mâinile sus”etc. Expresia ,,manum non vertere” (Cicero)- ,,a nu se sinchisi” a supravieţuit în mentalitatea neolatină, propunând însa o remodelare a formei: ,,a nu mişca un deget”, tot aşa cum ,,manus adhibere vectigalibus” (Cicero) cu semnificaţia de ,, a fura” poate fi regăsită doar în limba română, în expresia - ,,a pune mâna pe ceva”.Mâna este început şi sfârşit al manifestării, dacă avem în vedere espresii ca : “a trage prima mână”, a lăsa din mână” cu înţeles curent de “a începe”, respectiv “a termina o treabă”. Pe lângă numeroase alte mărturii de invocare indirectă a sacrului, mâna protecţiei este o reprezentare universală a mentalitatii religioase, fiind în toate situaţiile corelată cu originile divine ale fiinţei, fie ca vorbim despre religia musulmană sau despre crestinism: în Maghreb ea poartă numele de "mâna Fatimei" (fiica Profetului şi mama tuturor credincioşilor), ba chiar de Keff Maryam (mâna Mariei); în creştinism:,,i-a pus Dumnezeu mâna în cap”, ,,aici a fost mâna lui Dumnezeu”. Expresiile produc mutaţiile necesare în plan semantic, iar la nivelul mentalităţii colective omul deveine martorul implicării voinţei divine în viaţa semenilor săi. În limba română ne aflăm în prezenţa unei încărcături semantice autonome, în spatele căreia ,,mână” nu dezvoltă noţiunea sau conceptul, ci calitatea umană implicită, însuşirea-diagnostic – la mivelul mentalităţilor: “mână de maestru”(foarte abil), “o mână de om”(foarte mic), “a avea mână uşoară” (a fi priceput), “a lua cu o mână şi a da cu alta” (a fi cheltuitor), “a avea mână largă” (a fi generos).O valoare puternic marcată, la nivelul dimensiunii morale este ironia defectelor umane: ,,a avea mână lungă”, ,,a fi mână spartă”, în contrast cu apologia calităţilor : ,,mână de fier”, ,,o mână de ajutor”, ,, a fi mâna dreaptă”etc. Domeniul psihologiei, al comportamentului este polimorf, binar organizat:,,a băga mâna-n foc”-,,a garanta pentru ceva/ cineva”, contrastiv cu ,,a scoate castanele din foc cu mâna altuia”. ,,Mâna” poate semnifica libertatea, în expresii ca: “a avea mână liberă”, dar poate arăta şi limitarea libertăţii: “legat de mâini şi de picioare”, “cu mâinile legate”. Poate fi creatoare de valori spirituale - călăuzeşte ( “a duce de mână”- a îndruma) şi educă (“a-i pune stiloul în mână”). Expresii ca: “sărut mâna” sunt omniprezente în relaţiile interumane, mâna fiind executoare de gesturi simbolice. La acelaşi nivel, construcţiile pot exprima prietenia sau dragostea: rom.“a se ţine de mână”, a strânge mâna cuiva”, a sta ,,mână-n mână”. Mâna devine cod al unor gesturi expresive: rom. “a face cu mâna”, “a-şi da mâna”(a colabora, a încheia o afacere, a se împăca), “a întinde mâna”(gest de prietenie, gest prin care iti oferi ajutorul sau îţi ceri scuze), tot aşa cum poate stăpâni şi divide; ,,mâna” poate avea un impact creator şi unul distructiv, de natură transtemporală şi transidiomatică: lat.,,... quos manu fecimus (Seneca)- ... pe care ni le-am făcut singuri; ,,manum sibi letum parare”(Vergilius)- a se sinucide; rom.“cu puşca în mână”, rom.“a ridica mâna asupra cuiva”.Nici perioada modernă a istoriei mentalităţilor nu a abandonat valoarea formativ-comportamentală şi culturală a acestui denominator matricial: ,,a pune mâna pe bec” ( a greşi).Comparaţia dintre diferitele sfere ale unei culturi, dintre două culturi sau două mentalităţi nu mobilizează utilizarea exhaustivă şi de pondere egală a unui ansamblu de trăsături distinctive. Capitalul spiritual al unui denominator matricial este sistemic specializat, prin relaţii între diferitele domenii ale culturii, variază ca intensitate şi sens de la un idiom la altul sau chiar la nivelul manifestării sincronice a relaţiei limbă-cultură sau limbă-mentalitate. Tot aşa, anumite

trăsături distinctive pot fi funcţionale numai în unele etape de evoluţie, dispărând în altele. În perioada Republicii, lat. manus desemna un ,,corp privilegiat de armată, alcătuind o cohors praetoria, în slujba directă a unui comandant de rang pretorian” (Enciclopedia...467), semnificaţie ce nu a supravieţuit în următoarele etape ale istoriei romane. Iată câteva contexte: ,,cum manu haudquamquam contemnenda” (Titus Livius), unde manu are sensul de forţe militare (...cu forţe militare mari); ,,magna manus conducta”(Caesar) - unde manus desemnează trupă de mercenari (...o mare trupă de mercenari). Nu numai istoria proprie a formelor lingvistice din vocabularul unui idiom, legile fonetice determină dispariţia unora dintre realizările secundare ale denominatorului semantic matricial, ci şi relaţiile pe care acesta le stabileşte cu sferele culturii, cu evoluţia formelor de civilizaţie, în subsidiar. Domeniul socialului, al formelor de organizare administrativă, politică cunoaşte cele mai spectaculoase modificări şi este cel mai expus relativităţii de conţinut şi expresie, la nivelul relaţiei limbă-cultură: dintre aceştia, termenii cu referent în armata romană (de tipul manus) sau greacă (phalanx, angis), în comunitatea greco-latină, în general (la Suetonius lat. manus avea accepţiunea de client :,, magna manus clientium”- în traducere:..un lung alai de clienţi) reprezintă doar câteva exemple. S-ar părea că ne aflăm faţa unui ,,relativism cultural” a cărui idee a fost dezvoltată de către Levi-Strauss în Race et histoire (1952) şi completată mai tîrziu în articolul „Race et culture” (1971, în 1983).Ca şi în cultură, nivelul formelor de organizare este conjugat unui relativism al anumitor caracteristici semantice ale denominatorului matricial. Este un relativism pe care nu ar trebui însă, să-l absolutizăm, dat fiind faptul că nici cultura, nici limbile şi nici denominatorul matricial nu sunt entităţi închise, ci supuse evoluţiei, metamorfozelor permanente. O semnificaţie dispare spre a se naşte alta, într-o microstructură culturală novatoare. De la ,,denominotatorul semantic” iniţial φάλαγξ (,,os mic care formează scheletul unui deget”), limba greacă veche a dezvoltat prin metaforizare, în Grecia antică, accepţiunea de falangă - ,,formație de luptă constituită dintr-o unitate compactă de pedestrași înarmați cu lănci”. În Spania franchistă, falangă ( provenit prin intermediul limbii latine –cf. phalanga, angis) avea semnificaţia de,, grupare politică și paramilitară de orientare fascistă”. În societatea modernă, falanga (<fr. phalange) desemnează,, un grup compact și omogen de persoane care luptă pentru o cauză comună”.Cu toate că în fiecare dintre exemplele date, referenţialul diferă în context socio-cultural – sincronic şi diacronic - formele menţin relaţia cu denominatorul semantic matricial printr-un sem comun: parte dintr-un întreg - ce conferă acea coerenţă sistemică, translingvistică şi transtemporală, ca şi în cazul lui manus. Există situaţii când expresii judecate la nivelul formei, aparent coocurente au etimon diferit şi referenţi diferiţi. Este cazul unora dintre dubletele lexicale. Falángă s.f. (cu sensul de,, sul de lemn în care erau legaţi condamnații care erau bătuți la tălpi, în regimul feudal”; pedeapsă aplicată în vechime și elevilor la școală, desființată înainte de 1850 ; bătaie”) - cunoaşte şi forma învechită falagă, al cărei etimon este ng. φάλαγγας (Lokotsch 578; a se compara cu mr. falangu, megl. fálăgă, tc. falaka, bg. falaga). Unii antropologi au încercat să demonstreze prin reducere la absurd – pornind de la premisa că orice sistem cultural este saturat - că toate culturile sînt identice între ele. Dacă între culturile înrudite prin limba-mamă există locuri comune de tipul celor de mai sus, fenomenul se află într-o strânsă relaţie cu denominatorii semantici matriciali, cu universaliile limbajului şi în subsidiar, ale unei filosofii implicite. Diferenţele dintre acestea, trebuie căutate pornind tot de la conţinutul denominatorilor matriciali, ale căror caracteristici sunt diferit asimilate de o cultură sau alta, dacă avem în vedere faptul că,, nici o cultură nu poate să-şi afirme particularitatea fără a dori să-si sublinieze diferenţa, socotită ireductibilă, în raport cu culturile cu care se află în relaţie”(M. Izard, p.185). S-ar putea ilustra diferenţe deloc neglijabile, de exemplu,

între limbile vorbite în Romania Occidentală şi limba română din ţinutul carpato-danubian: la baza expresiei sp. ,, algo entre manos”stă împrejurarea subiectivă de ,,a se întâmpla ceva”, a cărei reprezentare este legata referenţial de o dimensiune atât de concretă şi de termeni exacţi ca manos, spre deosebire de echivalentul românesc ,, A pune ceva la cale” ce individualizeaza o altă forma mentis. În absenţa unei reprezentări concrete a situaţiei, intervine sensul nedefinit al pronumelui compus ceva, care se încarcă de o valoare profund ermetică, nedeterminată. Nici digitus nu a rămas străin valorilor culturale şi spirituale, comportamentului. Metafora ,,attingere caelum digito” se fundamenta în mentalitatea latină pe corespondenţa obiectiv-subiectiv, material-spiritual: omul societaţii antice atingea starea de absolută fericire sau de mistică înălţare, în împrejurarea concretă de a atinge cerul cu degetele Dinamica dezvoltării personalităţii nu este numai rezultatul unor motivaţii, al evolutiei exclusiv endogene, ci şi al unei permanente interacţiuni sistemice între limbă-cultură-mentalitate. C. Levi-Strauss, în prefaţa sa la antologia de eseuri a lui Mauss (1951), pledează pentru o semnificaţie încă mai generală a conceptului de mana. El îi defineşte înţelesurile ca tinînd de'„o formă a gîndirii universale si permanente” si făcînd oficiul de simboluri culturale fundamentale, în măsura în care acestea sînt „vide” ; mana conţine semantic o „valoare simbolică zero”, după modelul „fonemului zero” din fonologie. La fel ca truc sau machin din limba franceză (rom. fam. „asta, chestie, cutare”), mana nu înseamnă nimic si poate, deci, semnifica orice. Interpretarea lui Levi-Strauss este dusă mai departe de P. Boyer (1986), care analizează mana ca pe un tip particular al „conceptelor vide” abstracte, ale căror proprietăţi tin totuşi de lumea naturală. termenul mana era folosit foarte rar sub formă de substantiv; substantivul mana nu se referea nici la o putere supranaturală, nici la sacralitatea căpeteniilor, ci la condiţiile si la auspiciile în special meteorologice. Mana era folosit cel mai adesea în forma unui verb de stare marcînd eficacitatea, autenticitatea, împlinirea: Hocart observă că mana, după o rugăciune, evocă un „amin”. Or, după 130 de ani de utilizare biblică si antropologică, mana a ajuns să însemne puterea lui Dumnezeu şi sacralitatea căpeteniilor.

CURS III

VALOAREA CULTURALA A VOCABULARULUI

Unităţi terminologice şi conceptualizare in vocabularul panlatin si in limba engleza(cu aplicatie pe matricea lingvistica ; terminologia medicala

Terminologia: abordare sociosemiotică. Pe lângă limbajul comun, definit ca act de creativitate spontană, obiectivă, motivată ( în limba engleză, donothing înseamnă pierde-vară, literal face nimic;conţinutul semantic al germ. maiblaume (floare de mai) este lăcrimioară), vorbitorul ia act de existenţa unor paradigme lexico-semantice pe care le utilizează doar anumite categorii sociolingvistice. Spre deosebire de prima categorie, savantul selectează conştient, planificat, subiectiv şi motivat o unitate terminologică sau „o unitate semnificativă, formal şi semantic analizabilă în două sau mai mult de două moneme”i pe care Martinet o numea sintem. Sunt unităţi pe care utilizatorul nu le creează în momentul actului verbal, ci le însuşeşte ca elemente funcţionale ale unui limbaj specializat într-un domeniu sau altul. Dacă lexicul comun este o creaţie colectivă, limbajele specializate sunt creaţii convenţionale a căror paternitate, dată de apariţie sunt identificabile (psihiatrul vienez Viktor E. Frankl, de exemplu, propune în anul 1930,

i Martinet 1979 : 233

termenul de logoterapie; în 1902, Pearson propune termenul de biometrie). Potrivit lucrărilor de referinţă apărute în ultima perioadăii, limba este un perpetuum mobile care îşi certifică funcţionalitatea la nivelul a cel puţin trei dimensiuni: dimensiunea semantică (sau semasiologică), dimensiunea sintactică şi dimensiunea pragmatică. Dimensiunea semantică reprezintă prin axa semn-referent, legătura indispensabilă dintre semn şi referent („o limba este formată dintr-un anumit număr de obiecte exterioare, pe care spiritul le utilizează ca semne”iii), dar şi relaţia dintre ,,sensul semnelor”. Această din urmă orientare are în vedere „atât relaţiile paradigmatice sau invariantele semantice în limbă (…), virtualitatea lexico-semantică, pusă în evidenţă de analiza semică, cât şi relaţiile sintagmatice privind actualizarea discursivă (reguli de combinare în context, în vorbire ale sensului cuvintelor, importante pentru însăşi interpretarea lui)”.iv Dimensiunea sintactică este actualizată în „asocierea componentelor lexicale” ale enunţului, pe baza afinităţilor „semantico-referenţiale”v şi a relaţiilor sintactice. Nivelul pragmatic este orientat spre funcţia deictică a cuvântului (prin deixis „se desemnează ansamblul modalităţilor de expresie care asigură ancorarea mesajului lingvistic (enunţ) în situaţia de comunicare în care este produs”vi). Dintr-o perspectivă sociosemiotică, încadrăm terminologia – datorită capacitatăţii de a exprima „raportul natural”vii dintre lucruri – în semantica axei cuvânt-obiect (în concepţia lui E. Nidaviii semnul lingvistic ,,se leagă” de lumea reală a referenţilor). Din semantică, terminologia a preluat modul de abordare a termenului prin raportare la teoria saussureană a semnului lingvistic: semnificat, semnificant şi referent (încă din 1986, Eugenio Coşeriu includea „limbajele” specializate în obiectul de studiu al semiologiei). Termenul este un semn lingvistic arbitrar în sine, alcătuit din formă externă (semnificant) şi conţinut noţional (semnificat). Ferdinand de Saussure asocia semnele cu conceptele pe care oamenii le au despre ele. La nivelul terminologiei, ,,obiectul denumit” şi ,,corpul fonetic” prin intermediul căruia se realizează denumirea ,,se asociază numai prin imaginile lor, între corpul fonetic şi obiect nefiind un raport cauzal, ci unul uzual, de deprindere socială consacrată istoric”ix. Spre deosebire de cuvânt - unde accentul cade pe semnificant - în cazul termenilor interesul se îndreaptă spre semnificat.Pentru crearea termenilor este imperios necesară identificarea conţinutului semantic, unul de ordin conceptual. Interdependenţa dintre termenii anatomie, cervical, investigaţie, patologie, viroză, virus (semnificant) şi conţinutul medical este o interdependenţă între termeni şi concepte. Fiecare dintre aceste unităţi terminologice“se realizează “sau”se manifestă”în variante specifice, primind determinări contextuale şi situaţionale. Intrând în structuri complexe (sintagmatice), printr-un proces conştient, termenii pot deveni marcatori semantici şi structurali sau pot accepta modificări de semnificaţie prin extindere semantică, restricţie ori substituţie: anatomie patologică, anatomopatolog, neuroanatomie, cervico-oro-facial, enteroviroză, poliovirus, s.a.m.d. Trăsăturile ce definesc conceptele se regăsesc în elementele denominative, aşa încât încărcătura conceptuală a termenilor medicali este transparentă şi asigură accesibilitatea utilizatorilor. Fiecare afix, fiecare subunitate a termenilor complecşi ilustrează o caracteristică de natură conceptuală. În cazul termenului anatomie patologică, fără a se folosi o explicaţie suplimentară, utilizatorul ştie că obiectul său de investigaţie este ramura biologiei morfologice

ii Gramatica limbii române I- II 2005iii Saussure 1998 : 212iv Bidu-Vrânceanu; Forăscu 2005: 28v Gramatica limbii române II 2005: 15vi Ibidem…: 635vii Saussure 1998: 214viii Nida 2004ix Bidu- Vrânceanu, Forăscu 2007:17

care studiază modificările de ordin macroscopic şi microscopic intervenite la nivelul organelor şi ţesuturilor, ca urmare a unei stări patologice, sau pe cele care cauzează diferite stări patologice. Unitatea minimă a terminologiei este unitatea terminologicăx, a cărei natură cognitivă se referă la nume (substantiv), calitate (adjectiv) şi rareori, la acţiune (verb). Conceptul desemnat este decompozabil în unităţi specifice-numite trăsături conceptuale. Sunt unităţi încorporate în elemente denominative, diferite de la un idiom la altul, în funcţie de matricea lexico-semantică. Mecanismele de creare a termenilor se înscriu în matricile lexicale general valabile ale limbii române: derivarea (progresivă / regresivă / afixală), compunerea (tematică, termeni compuşi aglutinaţi sau juxtapuşi, derivarea frazeologică), calcul (lexical, semantic), împrumutul, abrevierea, sigla, terminologizarea. Pentru actualizarea unităţilor conceptuale, limbajul medical folosea termeni aparţinând „superstratului cultural latin”, precum şi tipare lexico-semantice devenite ,,universale”, încă de la începutul secolului al XIX-lea, pe care le regăsim în traducerile (după model maghiar şi german) din Transilvania: rom. anorganic< fr.anorganique, rom. contamina< fr.contaminer; rom.contagios< fr. contagieux; rom. curativ < fr.curatif; rom. epidemie <fr epidémie;; rom.organ<fr.organe.

Matrici lexico-semantice. Vocabularul limbii române contemporane se caracterizează printr-o ,,sporire marcată a derivatelor cu prefixe [...] cele mai productive (fiind) cele neologice, cu etimologie multiplă”xi- fundamentale în limbajul medical. Prefixarea dezvoltă două direcţii: alături de (1)prefixele cu circulaţie generală, utilizate în terminologizarea medicală există (2) prefixe neologice, de circulaţie internaţională. Diferenţele denominative pentru actualizarea elementelor conceptuale sunt puternic estompate / anulate de la un idiom la altul, sub influenţa acestei clase de prefixe, care depăşesc foarte rar sfera domeniului ştiinţific.

xi Stoichiţoiu-Ichim 2001: 8

(1) Prefixul negativ ne - (de origine slavă)xii este de o mare productivitate în toate registrele limbii. În limbajul medical: neagă valoarea semantică, denominativă a termenului-bază (nedezvoltat); conferă o valoare privativă derivatelor (necurabil). Ne - corespunde prefixului neologic in - cu variantele im - (înaintea labialelor) şi i - (înaintea consoanelor l, m, r): necurabil-incurabil, imatur etc.

Prefixele ,,delocutive” (Ion Coteanu) sunt foarte puţin productive în actualizarea unităţilor cognitive, datorită calităţii lor semantice de a se situa foarte aproape de prepoziţii şi de a forma verbe (îmbina). Termenii regenerare de ţesut, regenerescenţă, resuscitare, retragere sunt unităţi ale limbajului, derivate cu prefixul cult re - ataşat la o bază aparţinând limbii române. Unităţile cognitive actualizate prin prefixul iterativ adaugă un conţinut semantic nou la sensul verbului sau al substantivului: resuscitare- tehnică de masaj cardiac extern; regenerare-refacere. Repetarea acţiunii poate aduce o nuanţă în plus (regurgitare), poate restabili o stare de lucruri dată (reinfectare). Expansiunea acestei clase de prefixe este limitată la nivelul terminologiei ştiinţifice, în comparaţie cu celelalte registre ale limbii. (2) Cele mai frecvente unităţi conceptuale sunt actualizate cu ajutorul prefixelor neologice de circulaţie internaţională. Majoritatea termenilor formaţi cu aceste prefixe sunt împrumuturi savante sau calcuri după model străin (francez/englez) şi în mică măsură, formaţii cu termen-bază românesc. Cercetarea în domeniuxiii actualizează dihotomia etimologică: a (<lat. ad-) prefix

xii Coteanu 2007 x Rey 1979: 78xiii Iordan; Robu 1978: 299Surse:

Duizabo, Daniella, Dicţionar medical englez- român/român-englez,Polirom,Iaşi, 2007 Guţu Gheorghe, Dicţionar latin- român,ediţia a II a revăzută şi adăugită Humanitas, Bucureşti,2003 Nastase,Corneliu; Nastase,Viorica, Dicţionar englez-român de medicină şi biologie, Editura Nasticor, 2006 Quérin Serge, Dictionnaire des difficultés du français medical,Editeur:Edisem/Maloine, 2007 Bibliografia: Bidu-Vrânceanu et al.2001: Bidu-Vrânceanu,Angela; Călăraşu, Cristina; Ruxăndoiu, Liliana Ionescu; Mancaş, Mihaela, Dindelegan, Gabriela Pană :Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 1977: ediţia a II a, sub titlul Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti Coteanu 2007: Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română, volum editat de Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrânceanu, Editura Universităţii Bucureşti Gruiţă 2007: G. Gruita, Moda lingvistică : norma, uzul şi abuzul , Paralela 45Iordan; Robu 1978: Iorgu Iordan, Vladimir Robu, Limba română contemporană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti Martinet, A.1979: Martinet, A., Grammaire fonctionnele du français; Editions Denoel, Paris Nida 2004: E. Nida, Traducerea sensurilor, Institutul European, studiu introductiv, traducere Rodica Dimitriu Prouvost.;Sablaiyrolles 2003: Prouvost, J.; Sablaiyrolles, Y, Les néologismes, Paris, PUF Rey 1979: Rey, A., La terminologie: noms et notions, Paris: Le Robert Saussure, Ferdinand de 1998: Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Polirom, Iaşi, traducere Irina I.Tarabac Stoichiţoiu- Ichim 2001: Adriana Stoichitoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale, All Educational, Bucureşti Tagliavini 1977: Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine, versiune îngrijită şi coordonată de Alexandru Niculescu; traducere: Anca Giurescu, Mihaela Cârstea-Romaşcanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti

provenit din limbile latină, franceză, italiană (adnota, acalmie), care a pătruns şi în limba comună (acasă, alene, asfinţi), şi a- prefix neologic (<limba greaca) intrat în sfera terminologică, prin filieră franceză sau engleză. Legăturile de sens dintre prefixul neologic şi cuvântul-bază sunt variabile de la un termen medical la altul: prefixul are sens privativ sau negativ, în raport cu baza pozitivă: rom. agenezie (calc după model; engl. aplasia, fr. aplasia) - ,,stare patologică la care un organ sau ţesut este incomplet dezvoltat, căruia i s-a oprit dezvoltarea înainte de a ajunge la maturitate”; rom acalculie(<engl. acalculia; lat. acalculia) - ,,lipsa abilităţii de a efectua calcule aritmetice simple”; rom. agranulocitoză (<engl. agranulocytosis) sau nu are ,,corespondent” pozitiv: rom. ailurofobie (<engl. ailurophobia).

CURS IV

MULTICULTURALITATE SI PLURILINGVISM ÎN TERMINOLOGIA ECONOMICĂ INTERNAŢIONALĂ

In studiul metamorfozelor multiple ale limbajului economic, cercetarea noastra are in vedere cateva particularităţi ale relaţiei termen – concept, privite din doua perspective: a. sub aspect teoretic –un concept economic este universal si unificator, in pragmatica domeniului se realizeaza, in mod diferit, in functie de cel putin doua variabile: diferentele de forma si de continut, pe de o parte si trasaturile particulare ale realitatii extralingvistice, pe de alta parte. Etimologia multipla, tipologia terminologica precum si caracterul plurilingv fac imposibila o observare a tuturor aspectelor. La dificultatile enuntate contribuie diacronic si sincronic, atat cantitatea imensa de elemente conceptuale si lingvistice, cat si formarea limbajului specializat pe principiul interdisciplinaritatii. Rădăcinile limbajului economic european se afla in scrierile despre economie ale filozofilor greci. Xenofon (430-354 Î. Ch) in cartea sa Economicul utilizeaza termenul, fara ca in momentul adaptarii acestuia sa se cunoasca ceva in legatura cu disciplina care se va consacra abia peste doua milenii. Greaca veche si latina reprezinta intr-o mare masura limbile furnizoare de termeni generali din limbajul economic europen. Faptul se datoreaza suprematiei absolute pe care grecii au exercitat-o in calitate de întemeietori, asupra domeniului stiintelor, al filozofiei, care cuprindea in nuce reflectii privitoare la comportamentul lui homo oeconomicus. Romanii le-au transmis Europei, prin intermediul limbii latine - pana in perioada modernitatii. Diacronic si sincronic, terminologia economica europeana actualizează cel puţin patru straturi lexicale: (I) Excerptând datele oferite de textele de specialitate, de sursele lexicografice se observa ca sferele lexico - semantice ale terminologiei economice româneşti sunt, cu excepţiile cuvenite, o reflectare a cvasiuniversalităţii terminologiei europene de sursă romanica. La baza piramidei există un ansamblu de rădăcini şi morfeme (prefixe, sufixe, prefixoide şi sufixoide) latine şi greceşti, de procedee (derivare, compunere, calc lingvistic) precis delimitate şi cu utilizare internaţională. De exemplu, utilizarea radacinilor clasice, limitarea campului obiectual - notional al lexicului comun, imprumuturile au reprezentat sursa terminologiei eterogene a mercantilismului european ( doctrina ce a dezvoltat conceptul că puterea unei naţiuni poate fi mărită dacă exporturile sunt superioare importurilor) ce a marcat doctrinar, secolele al XV-lea si al –XVIII-lea. A. Smith, de pilda, un celebru cunoscator si vorbitor al limbii latine, recomanda utilizarea - la nivel lexico-semantic, a cuvintelor familiare, a împrumuturilor lexicale caracterizate prin transparenta de semnificatie.

Cu aceleaşi valori semantice este folosit şi an- : privativ- rom. anhidroză (< engl. anhidrosis) – incapacitatea de a transpira; rom. aniridie (< engl. aniridia); rom. anoftalmie (< en. anophthalmia) - absenţa congenitală a tuturor ţesuturilor care formează globul ocular. Ante- (<lat. ante; engl. ante) are sensul ,,înainte”, ,,dinainte” şi funcţionează ca o invariantă semantică şi denominativă în unităţi terminologice care exprimă ideea de anterioritate: rom. antebraţ (<sp.antebrazo), rom. antecubital (<engl. antecubital), rom. anteflexiune (<engl. anteflexion; lat. anteflexio) rom. antegrad, anterograd (<engl. anterograde). Comparativ cu ante- (latin) grecescul anti- profund diferit sub aspect semantic, se dovedeşte mult mai productiv în limbajul ştiinţific şi apare - în domeniul medical - în termeni împrumutaţi. Influenţa engleză

(1) Radacini, afixe şi afixoide cu sensuri/ forme nealterate: economie este un compus savant de origine greaca, alcatuit din οϊκο – si νομ(ο)-, νόμος , intrat in limbajul european prin filiera latina. In lexicul comun al limbii grecesti, oϊκος, οϊκία , avea sensuri multiple: ,,casa, locuinta, mediu ambiant”; ,, sala, aula”; ,,rezidenţă”; ,,bunuri, proprietate , avere, patrie”, iar νομ(ο)- insemna ,,obicei, fel; ordin; drept, lege. Acceptiunea de mod de organizare a proprietatii private, conferita de Xenofon termenului este nuantata de Aristotel, pentru care oikonomia insemna ,,arta gospodaririi”, si ,,arta comertului”.Termenul oeconomia (fr. économie; sp. economia; it. economia; rom. economie; engl. economy;) a supravietuit in limba latina cu o acceptiune empirica, la Quintilian, in urma cu aproape doua milenii. Pentru actualizarea unităţilor conceptuale, in limbajul Scolii mercantile occidentale se foloseau termeni aparţinând „superstratului cultural latin” - tipare lexico-semantice devenite ,,universale”, pe care le regăsim în termeni ca: fiziocratie (cf.< gr.φύσις , care inseamna natura si gr. κρκτης, - κρκτια, κρκτος - autoritate, putere, adica puterea naturii), mercantil, hegemonism. Pentru prima data, teza aristotelica a primatului politicului fata de economie este inversata.(2) Prefixele care indica negatia sunt foarte putine numeric si apar cu precadere, in terminologia romanica. Grecescul anti- profund diferit sub aspect semantic de lat. ante - se dovedeşte foarte putin productiv şi apare - în domeniul economic - în termeni împrumutaţi. Influenţa engleză si franceza dovedeşte o sensibilă expansiune la nivelul anumitor paradigme lexico-semantice: anti-: rom. antiinflastionist ( > fr. anti- inflationniste; sp. antiinflacionista ) Ante- (<lat. ante; engl. ante) are sensul ,,înainte”, ,,dinainte” şi funcţionează ca o invariantă semantică şi denominativă în unităţi terminologice care exprimă ideea de anterioritate: rom. antedata ( > engl. antedate; fr. antidate). Latinescul contra ,, impotriva” se intalneste in formatii imprumutate ca atare sau calchiate dupa franceza: rom. contravaloare (> fr. contrevaleur). Prefixul are foarte putine derivative in terminologia economica romaneasca rom. contrabanda (fr. contrebandier; sp. contrabandista); Foarte apropiat de prepozitii, prefixul delocutiv de- (des-) este cel mai productiv dintre formantii seriei. Punctul de plecare in limbajul economic este un infinitiv lung. Apare, de regula, in calcuri si in imprumuturi savante, dar si in formatiuni romanesti  : rom. decodificare (fr. decodage, sp. descodificacion, engl. decoding ); deducere ( > fr.déduction, engl. deduction): deducerea dobanzii, deducerea fiscal, deducerea taxelor pe profit; delega, demonetizare (> fr. démonetisation; sp. demonetizacion, engl. demonetization); denominalizare (> fr. denominalisation): depopula (> engl. depopulate); deposeda (déposséder); descentralizare ( > fr. décentralisation; sp. descentralizacion; engl. decentralization ),

dovedeşte o sensibilă expansiune la nivelul anumitor paradigme lexico-semantice. Iată câteva exemple excerptate din Dicţionarele medicale: rom. antiacid (<engl. antiacid ); rom. anticoagulant (<engl. anticoagulant); anticonvulsiv ( <engl. anticonvulsants); rom. antidepresiv (< engl. antidepressant); rom. antipiretic (<engl. antipyretic); rom. antihistaminic (<fr. antihistaminique). Între derivatele cu prefixe de circulaţie internaţională se stabilesc anumite legături de sens. Sunt echivalente semantic denominativele cu prefixul anti- datorită dublei influenţe, neolatine şi engleze dar şi productivităţii formaţiunilor româneşti: antiflogistic (< engl. antipholgistic; lat. antiphlogisticus) şi antiinflamator (formaţiune specifică numai limbii române). Şi antimiotic / antifungic sunt sinonime – intrate în limba română prin filiere sociolingvistice şi culturale

devalorizare (> fr. devalorisation; sp. devaluacion), dezavantaj (> fr. désavantage; engl. disadvantage). (3) Unele dintre prefixele care indica pozitia sau directia au devenit mult mai stabile in secolul XIX si XX, in imprumuturile savante din domeniul economic : ab-: absorbtie (> fr. absorbtion; engl. absorption); ad-: adjudecare (> fr. adjudication; engl. adjudication); dia -: (> fr. diagramme; sp. diagrama; engl. diagram). Prefixul trans- apare frecvent in unitatile terminologice din subdomeniul tranzactiilor: transparenta financiara ( > fr. transports aériens; engl. air transport). Ex-(e-) ambivalent, în limba latină – formant si prepozitie - era mult mai apropiat de clasa semantică a prepoziţiilor cerute de ablativ şi exprima raporturi variate (locativ, temporal) şi sensuri multiple (partitiv, materia, cauza etc.). Terminologia economica l-a conservat ca formant de o mică productivitate, cu sensul ,,în afară, în exterior”: exteritorial ( fr. exterritorial). Particula ex- apare în împrumuturi savante, neanalizabile, ale căror cuvinte de bază, existente ab initio s-au pierdut în formaţiunile neolatine: expunere de fapte > fr. exposition des faites); expunere indirecta la risc > fr. exposition indirecte au risque). Factorul de organizare lexicală a formaţiunilor luate in considerare este condiţionat de semantica lui ex- în raport cu termenul - bază latin. Paradigma greco-latina este concurata de imprumuturi rebarbative de tipul: engl. ex quai (conditie de livrare Incoterms); fr. ex quay; engl./ fr. ex ship (vanzatorul are obligatia de a tine marfurile la bordul navei); ex works; ex-right. (II) termeni interdisciplinari preluaţi din alte limbaje. Pentru Maria Theresa Cabré terminologia s - a impus ca o stiinta interdisciplinara de mare complexitate, in care sunt valorificate instrumente specifice lingvisticii, stiintelor comunicarii, stiintei, in general. Consubstantialitatea dimensiunii epistemologice si culturale - la nivelul obiectului cunoaşterii şi al metodelor utilizate in stiintele socio-umane - nu au ramas fara consecinte asupra structurii expresiei lingvistice a unitatilor terminologice.[Cabré, 1999, 48]. Asa de pilda, conceptul ,,politica usilor deschise” asociaza un model de politica in societatea contemporana ce insumeaza si o atitudine de natura subiectiva, pe care limbajul stiintelor exacte a eliminat-o/ minimalizat-o prin formalizarea expresiei.Din chiar perioada formarii sale, limbajul economiei s-a impus ca un sistem terminologic interdisciplinar situat la intersectia a doua domenii epistemologice - cel al ştiinţelor sociale şi cel al ştiinţelor exacte. Antoine de Monchretien, propunea chiar denumirea de Economie politica. Fortele si optiunea ideologica influenteaza alegerea tematicii de cercetare in domeniu fie ca avem in vedere perioada premoderna, fie ca facem referiri la etapa moderna si postmoderna a domeniului economic.

diferite: rom. antimiotic (sp. antimiόtico, port. antimiόtico > gr. anti+ gr. μύχης, mico-, miceto-micete, -micină ,,ciupercă”) în comparaţie cu rom. antifungic (<engl. antifungal, lat. fungus, ,,ciupercă”).Denominativele cu lat. circum ,,de jur împrejurul”, foarte puţine la număr sunt împrumuturi savante provenite din limbile franceză şi latină (unde circum- era deosebit de productiv): rom. circumferinţă (<engl. circumference; lat. circumferentia), rom. circumscizie (<engl. circumcision; magh. cirkumcizio, lat. circumcisio), rom. circumvoluţiune (cerebrală).În trecerea de la latină la limbile neolatine, pierderea cuvintelor de bază a fost un fenomen general, coocurent compunerii, derivării verbale şi nominale. Dacă în limba latină, circumferenţia era analizabil prin radicalul ferentia (formă nepersonală a verbului fero, fere, tuli,

1. Terminologia economica a secolelor al XV- lea si al XVIII-lea se caracterizeaza printr - o mare putere de absorbtie a ideologicului si a sociologiei. Realismul si ¨spiritul laic¨ in materie de ideologie isi gaseste expresia lingvistica in concepte ca: gandire mercantila, etatism, hegemonism, colonizare, fiziocratism, burghezie, fiziocratie, politica protectionista, instructia etc.2. Termenii - blitz ai globalizarii. In economia contemporana ideologicul este mentinut prin filiere multiple si o terminologie adecvata viziunii holistice: national (< fr.national; sp. nacional; engl. national; cf. lat natio-onis;) si derivatele acestuia: nationalitate (< fr. nationalité; sp. nacionalidad; engl. nationality), nationalizare (< fr. nationalizasion; sp. nacionalizacion; engl. nationalization); etatizare. Paradigma compuselor cu euro- deosebit de productivă in limbajul economic al secolului XXI - dacă judecăm după criteriul ocurenţei şi al dispersiei - însumează termeni motivaţi prin varietatea registrelor semantice şi tematice – de regula izomorfi - si impune un nou tipar lingvistic de interdisciplinaritate. Tipologia acestor termeni- blitz ai globalizarii, creata dupa model greco-latin prezintă interes în ceea ce priveşte ocurenţa factorilor socioculturali în limbă ( „în cea mai firavă manifestare de activitate intelectuală, în limbă, scria Antonio Gramsci, este cuprinsă o concepţie despre lume: „limba conţine elementele unei concepţii despre viaţă şi cultură”- cf. Gramsci 2001 în Jeffrey C. Alexander, Steven Seidman 2001: 47-53): eurobonuri (< fr. eurobonus; sp. eurobonus; engl. eurobonds); eurocard ( <engl.eurocard; fr. eurocarte; eurotarjeta); eurocec (< fr. eurochéque; engl. eurocheque; sp. eurocheque ); eurocredite ( <fr. eurocredits; engl. eurocredits; sp. eurocreditos); eurodolari (< engl. eurodollars; fr. eurodollars; eurodolares); euromonede (< fr. euromonnaies; engl. eurocurrency; sp. eurodivisas); euroobligatiuni (< fr. euro- obligations; engl. eurobonds; sp. eurobonds); eurovalute ( engl. eurocurrency; fr. eurodevises, sp.eurodivisas). Compusele cu euro- DIFERA de termenii interdisciplinari traditionali prin concentrarea sensurilor socio-culturale si nominative in aceeasi unitate lingvistica. Sub aspectul tiparului semantic traditional, prefixoidele clasice sunt purtătoare ale unor caracteristici nominative, prin faptul că definesc substanţa într-o manieră mai abstractă (cf. aer (o) -, tele (o)-,video - s. a. m. d.), au sens cognitiv, pur intelectual şi stabil. Sensul compuselor de tip euro- circumscrie valori socioculturale si economice: europiată (engl. euromarket; fr. euromarché; sp. euromercado). Prefixoidele definesc un domeniu eminamente ştiinţific, sunt fundamentale, compusele aparţinând limbajului economiei comunitare au o relevanţă conjuncturală. Eurolectul actualizează conceptele într-un sistem holistic, decompozabil în funcţie de natura referenţilor. Este un limbaj cu finalităţi precise, cu o mare varietate de intenţii, depăşind limitele stricte ale unui sistem terminologic normativ, prin inserţia în vocabularul activ, în publicistică, în literatură. Unii cercetatori, printre care am aminti pe Richard Thaler, pornind de la asertiunea corespondentelor dintre modelul gnoseologic si teoriile economice avansau ipoteza ca stiintele

latum) şi prefixul circum-, în limba română, forma internă, primară a împrumutului savant interesează doar lingvistica istorică. Limbile romanice au dezvoltat formele neanalizabile, neutre din punct de vedere al motivaţiei interne, în structuri de tipul: sp. decidir (a decide) - fr. décide (a decide).Termenii savanţi circumscizie, circumferinţă - cuvinte de bază - sunt creaţii motivate prin caracterul onomasiologic, la nivelul sistemului terminologic. De o productivitate moderată este prefixul de circulaţie internaţională con- (com-,co-) de origine latină, având sensul ,,împreună, împreună cu”, a cărui semantică actualizeză ideea de asociere şi se întâlneşte în împrumutul cult sau în formaţiunile calchiate după model străin. Termenii sunt unităţi motivate conceptual, specifice pentru domeniul ştiinţific/tehnic şi depăşesc doar sporadic, sfera

economice – ca ramura a psihologiei ar trebui integrate in sfera psihologiei maselor (Sam Vaknin - The Dismal Mind - Economics as a Pretension to Science). 3. termenii economici comuni cu logica şi filozofia Bine reprezentaţi sunt şi termenii economici comuni cu logica şi filozofia, pe a caror semantica sunt jalonate paradigmele de substanta si metoda in economie : formă, a forma un cartel/ un consortiu (sp. formar un cartel ) model (engl. model, fr. modèle, sp. modelo), subiect , obiect al proprietatii (engl. property object; fr. objet de propriété; sp. objeto de propiedad )ş.a.m.d. Optiunea este determinata de arbitrarul legilor economiei impus de variabilitatea contextelor si a comportamentelor, singura invariabila a domeniului ramanand diversitatea, nonuniformitatea. 4. termeni comuni cu matematica si mecanica. Economia are numerosi termeni comuni cu matematica si mecanica. Noţiunile de mecanism (mecanism economic, mecanism al preţurilor, mecanisme redistributive), fluxuri ( fluxuri economice, fluxuri reale şi monetare, fluxurile circulare ale venitului),circuit (circuit economic, circuit economic global, circuit economic mondial), emergenţă ( economii emergente, pieţe emergente), forţă ( forţe de producţie, forţă de muncă, forţă economică), viteză ( viteza de circulaţie a banilor, viteza de rotaţie a capitalului); accelerare (acceleratorul consumului, accelerarea creşterii economice), elasticiatate (elasticitatea cererii şi a ofertei, elasticitate a producţiei, elasticitate a bunurilor importate şi a celor exportate), histerezis ( ştiinţa economică suferă de histerezis), echilibru( echilibrul economic general, punct de echilibru, preţ de echilibru, cantitate de echilibru) sunt fundamentale pentru paradigmele proceselor economice, in general. Instrumente (instrumente băneşti, instrumente financiare, instrumente de schimb), pârghii (pârghii ale preţurilor, pârghii economice, pârghii economico-financiare), levier ( levierul Financiar), entropie – formeaza in schimb, unitati terminologice ce activeaza paradigma resurselor. Insertia termenilor matematici se realizeaza prin formalizari si cuantificari succesive - simultane cu edificarea domeniului economic pe modelul sistemelor si al teoriilor. Iata o lista a nominalelor sistematizarii: ,,sistemul comertului/ sistemul mercantilist” (Adam Smith), sistemul agriculturii, sistemul balantei comerciale, sistemul monetar, teoria imbogatirii, teoria cantitativa, teoria valorii-muncă (A. Smith) Numerosi sunt termenii matematici utilizaţi în ştiinţele economice mai ales prin transfer metaforic (cf.. Angela Bidu-Vranceanu).Nu in toate situatiile formele plurilingve au putut fi neutralizate : raport (< fr. rapport; sp. indice, coeficiente; cf. lat. ratio-is mentinut in engl. ratio) este doar un exemplu- centru (< fr.centre; engl. centre; sp. centro; cf. lat. centrum); centru comercial (< fr. centre

commercial; engl. shopping centre; sp. centro comercial); centru de cost(engl. cost centre; centre du cout; centro de coste); centru de evaluare (engl. assessement centre; fr. centre d`évaluation; sp. centro de evaluacion);

- (a)formula (< lat. formula, ae ) si derivatele acestuia: (a) formula o plangere, formular de comanda, formulare grup;

terminologică: rom. congenital (<fr. congénital); rom. consancvinitate (<engl. consanguinity; lat. consanguinitas); rom. consensual (<engl. consensual). Derivatul este în contrast cu termenul-bază: (a) simţi - (a) consimţi (engl. agree). Nu pot fi acceptate ca derivate: conjunctivă (<engl. conjunctiva; lat. conjunctiva), confuz. Formaţiile nominale şi verbale, cu prefixul latin contra- intrat în limba română în prima jumătate a secolului al XIX-lea, apar în neologisme, mai cu seamă în limbajul ştiinţific. Raporturile semantice dintre afix şi cuvântul-bază pot marca: opoziţia: rom. contraindicaţie (engl. contraindication; lat. contraindicatio), rom. contralateral (<engl. contralateralis; lat. contralateralis); înlocuitorul: rom. contrafacere, contraotravă, contravenin (formaţiuni

- incompatibilitate (engl. incompatibility; fr. incompatibilité; sp. incompatibilidad);- indicator si unitatile terminologice aferente (< fr. indicateur; engl. indicator; sp. indicador;

cf. lat. indico, are);- ordin (< fr. ordre; engl. order; sp. orden; cf. lat. ordo,- inis) si unitatile terminologice

formate in limba romana, prin calc lingvistic dupa limbile franceza/ engleza: ordin de bursa (< fr. ordre de bourse ), ordin de incasare (engl. collection order; fr. ordre de recette ), ordin de piata (< fr. ordre au mieux; engl. market order), ordin de plata, ordin de plata international, ordin de transfer in cont, ordin legat;

- ordine (cf. lat. ordo,- inis): ordine neonorate, ordine-nepereche; - regulă (< fr. règle; cf. lat. regula, ae): regula exceptiilor (< fr. règle des exceptions; engl.

rule of exceptions; sp. regla de las excepciones);- valoare (< fr. valeur; cf. lat. valere), cel mai productiv termen a creat peste 50 de unitati

terminologice in limbajul economic international. Structural, termenii matematici enumerati constituie o sintagmă nominală, în care diferite substantive se combină cu substantivul/ adjectivul. 5. Termeni comuni cu medicina Lipsa de performanta a domeniului, starile de recesiune sunt echivalente simptomatologiei medicale, gasindu-si expresia lingvistica in paradigme de diagnostic economic si social, prin deplasare semantică: colaps economic, criză economică, fractura preţurilor, infuzie de capital, injecţie de capital, puseuri, contracţii, simptom al crizei, sindrom al instabilităţii, tensiune între resurse şi nevoi, terapie economică, terapie şoc. Termenii utilizati in sport fundamenteaza paradigmele strategiilor economice - domeniu marcat de un animism sui generis prin dialectica proceselor si competitie: arbitru, joc – jocul economic, jocul actorilor economici, jocul cererii şi al ofertei, teoria jocurilor, joc în sumă nulă, regulile jocului economic.(III) Termeni de ,,cultura generala” (Ghetie 1978: 121) cu etimon multiplu, de sursa latina, slava, greaca, maghiara cu precadere, in cultura română, de pana in secolul al XVIII- lea. Învăţăturile lui Neagoe Basarb către fiul său Teodosie cuprinde pe langa sfaturi morale, religioase si invataturi privitoare la legi, demnitati, la exercitarea puterii domnesti sau la organizarea institutiilor si a tarii, anticipand vocabularul managementului actual: pentru functia de mare dregator se folosea un termen de origine sarbeasca, vlastelin, pe care il regasim si in documentele de epoca ; pentru functiile mai mici erau utilizate expresii lingvistice precum praviteli (dregatori) si pravitelstva (dregatorie), san (functie, demnitate, rang), sanovniki (demnitari, functionari). Persoanele din randul carora Neagoe Basarab recomanda sa se recruteze dregatorii, erau numite constant siromahi, termen utilizat de 5 ori in textul slavon. Toti acesti termeni sunt monosemantici, trasatura ce le asigura un caracter specializat. Datorita caracterului plurivoc al Invataturilor, pentru unitatile selectate nu exista o motivare extralingvistica

româneşti). Valoarea semantică de reluare este marcată de afixul contra- ( inter- şi intralingvistic), prin unităţi terminologice având aceeaşi semnificaţie- ,,incizie secundară”. A se compara: rom. contraincizie (<engl. coterincision); rom. contraapertură (engl. counterincision), contraorificiu. Şi la nivelul acestei paradigme limbajul medical cunoaşte o serie de unităţi neanalizabile: contracaţie, contradicţie, contractil. Derivatele cu supra- (lat. super) şi sur-sunt variabile în funcţie de tiparul lexico-semantic: (1) unităţi terminologice excerptate din vocabularul general şi adaptate limbajului ştiinţific: supraponderal;(2) unităţi terminologice formate după model francez vs. englez sau împrumutate: supradozare (<fr. surdosage), suprarenal (<engl. suprarenal; lat. suprarenalis).

pronuntata – asa cum se intampla in terminologia economica actuala. Este unul dintre motivele pentru care terminologia ce desemna aparatul administrativ domnesc, utilizata in secolul al XVI-lea a disparut chiar in perioada finala a acestei epoci, sau cel tarziu la inceputul secolului al XVII. In acest punct se impune si o alta distinctie de natura epistemologica dintre stiinta managementului empirica, bazata exclusiv pe experienta si logica, ce nu antreneaza in mod obligatoriu un corpus de termeni specializati – pe care o regasim in Invataturile lui Neagoe Basarab si managemerntul stiintific, de dupa 1900, teoretizat de Taylor, Gantt. In Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir descoperim numeroase unitati terminologice de origine turca ce apartin limbajului administrativ, cu semnificanti complet neadaptaţi specificului limbii romane. Conceptele de conducator si functiile de conducere ale statului isi gaseau expresia lingvistica in turcismele sau formele mixte etimologic (sultana valida - sultanului): sultan, chehaia, tefterdar, reis-effendi etc…in termeni ce denumesc slujitorii imparatului: vizir, capuchehaiele, mehtupci-effendi (primul logofat al vizirului), cîzlar-agasi (mai marele eunucilor), hase-agasi (sol), madenkalfasi (mai mare peste mine), ischimne- agasi (insotitorul Domnului), capugi-başa. Pe langa terminologia domeniului management, imprumutul strain se manifesta  la Dimitrie Cantemir si in vocabularul empiric al afacerilor . Termeni ca: tribut, pesches (darul sultanului oferit cu ocazia Bairamului sau a Pastelui), galbeni (haraci),vistierie sunt doar cateva exemple. Nominarea unor notiuni si fenomene privind taxele se realiza prin unitati terminologice de tipul: mucarerul mare si hiuc-firmamul sau mucarerul mic. Spre deosebire de elementele slave de conceptualizare ale secolului al XVI-lea - a caror tendinta era spre concizie, modelul turc impune structuri, in care conceptualizarea se realizeaza prin unitati complexe. Termeni (astazi arhaici) de origine latina apar in numar mai redus: a noţiunea de a conduce – fundamentala dupa 1900 in domeniul managementului - era redată in operele cronicarilor moldoveni, de forme lingvistice ca: a ţinrea (< lat. tenēo, -ere), a despunre (< lat. punire), dux (< lat. dux), acestea fiind concurate de turcisme, elemente neogrecesti, bulgare, polone: a chivernisi (< ngr. kivérnisa) cu varianta a schivernisi, precum şi a isprăvnici (< bg. izpravnik), a hătmăni (< pol. hatman) etc. Citim in Letopisetul lui Miron Costin: “Ne voiesc cu osîndie să chiverniseacă ţările sale”. Pentru conducere, administrare, Grigore Ureche utiliza chivernisire, isprăvnicie, schiverniseală („Tocmit-au boierii mari un sfat, de chiverniseala ţării şi a pămînturilor Moldovei”(Gr.Ureche). Temenul chiverniseală este întâlnit şi cu sensul “economisire”,”agoniseală”,”subzistenţă”. Pentru noţiunea de şef, conducător erau cunoscuti termenii: purtătoriul, socotitoriul (din sursa populară), iar pentru adjunct, locţiitor – naméstnic (< sl. naměstnikŭ), caimacam (< tc. kazmakam).    Unul dintre cele mai active fenomene lingvistice intalnite in glosarele cronicarilor, ca şi, de altfel, în cele ale lui D. Cantemir, este coexistenţa imprumuturilor de termeni de diferite origini. In Transilvania, relaţiile economice cu Ungaria au contribuit la inserarea în limba română a termenilor de origine maghiara: vamă (< ung. vám); vameş (< ung. vámos) etc. Comertul cu grecii si turcii a avut

(3) Şi alte prefixe internaţionale şi-au conservat natura semantică primară: ab/abs- neproductiv în limba comună este utilizat în domeniul medical, în câteva calcuri după model occidental: abducţie(<fr. abduction; sp. abducciόn, engl. abduction); abductori(<fr. abducteur, germ. abduktor, engl. abductor); aboral (<fr.aboral, sp. aboral, engl. aboral, germ. aboral). Ex-(e-) ambivalent, în limba latină, era mult mai apropiat de clasa semantică a prepoziţiilor cerute de ablativ şi exprima raporturi variate (locativ, temporal) şi sensuri multiple (partitiv, materia, cauza etc.). Terminologia ştiinţifică l-a conservat ca prefix de o mică productivitate, cu sensul ,,în afară, în exterior”: exfoliere (<lat. exfolio; engl. desquamation, germ. desquamaton). Particula ex- apare în majoritatea cazurilor, în împrumuturi savante,

consecinte lexico - semantice: catastif (< ngr. katástihon - registru, condică), mâzdă (< tc. plată), peşin (< tc. peşin - numerar) etc. Tot prin intermediul grecilor pătrund italienismele: spiţer (< it. speziaria „negustor de mirodenii”, azi „farmacist sau droghist”); piaţă (< it. piazza) etc. Foarte rari sunt termenii economici de origine slava; denumesc notiuni abstracte din domeniul demnitatilor, cum ar fi blagorodnic (nobil). Dosoftei desemna in secolul al XVIII-lea unul dintre cele patru concepte fundamentale ce definesc domeniul managementului, prin slavonescul promişlenie, înlocuit in limbajul economic actual cu neologismul romanic prevedere (< lat. cl. praevidere; engl. provision; fr. clause, disposition; sp. clausula, prevision). Despre o totalitate de termeni organizati intr-un sistem pentru a exprima notiunile proprii sociolectului economic, in cultura romaneasca nu se poate vorbi decat la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul sec. al XIX-lea, odata cu patrunderea fie pe cale directa – fie prin filiera neogreaca si rusa - a imprumuturilor romanice. Termenii si unitatile terminologice utilizate in vocabularul economic de pana in sec. al XVIII-lea sunt astazi abandonate.(IV)Terminologia economica de sursă engleză/ americană se impune ca un fenomen cu extindere masivă in secolele XX – XXI, la nivelul tuturor subdomeniilor noi ale economiei (manegement, marketing, limbajul afacerilor), prin termeni izomorfi, neadaptati sistemului limbilor romanice, in general: antidumping, dumping, broker, clearing, dispatching. Limba engleză are o dublă origine, saxonă şi romanică, motiv pentru care anglicizarea termenilor economici cu etimon latin a reprezentat un proces benefic pentru,,armonia” limbajului ( lat. abrogare >engl. abrogation; lat. absorbere > engl. to absorb; lat. acutus > engl. acute). Unitatile terminologice de origine latină sunt foarte uşor adoptate de limba engleză, nu ca atare, ci prin anglicizare. Împrumuturile englezeşti de acest tip se caracterizează prin vechime, au pe lângă un comportament asemănător cuvintelor româneşti o circulaţie foarte mare. . Judecat dupa criteriul lingvistico- semasiologic, inventarul actual al terminologiei economice este fundamentat la modul ideal, pe un ansamblu de cinci concepte-martor pentru istoria formarii teoriilor economice, in a caror expresie lingvistica regasim la diferite nivele, matricea greco-latina: Homo oeconomicus – persoane şi organizaţii Comportamentul economic – pozitivitatea comportamentului social al omului; Resurse – materiale, energie, abilităţi, bani, informaţii; Procese – evenimente, procese, funcţii, acţiuni discrete (pentru domeniul business-ului); Rezultate – produse şi servicii care au o motivatie in domeniul afacerilor.1. Omul cu motivatiile, actiunile, impresiile sale, a devenit obiect predilect al unor investigatii la jumatatea secolului al XX- lea. ,,Originea” conceptului - martor se afla in lucrarile lui Adam Smith, Avutia natiunilor (1776) al carui personaj este homo oeconomicus rationalis. Homo oeconomicus este o formula fundamentala in microeconomia traditionala ce defineste ipoteza

neanalizabile, ale căror cuvinte de bază, existente ab initio s-au pierdut în formaţiunile neolatine. Factorul de organizare lexicală a acestor formaţiuni este condiţionat de semantica lui ex- în raport cu termenul - bază latin, prin care sunt actualizate valori ca:(1) apartenenţa: rom. excoriere (< fr. excoriation; sp. escoriaciόn; engl. excoriation; lat.ex-arh. corius s.n.) - julitură, eroziune a pielii; (2) direcţia: rom.exitus ( lat. exeo, exire, exivi, exitum) - a ieşi în afară, a trece dintr-o stare în alta; rom. extindere (<fr. extension; lat. ex-tendo, ere, tendi, tensum)- a desface, a se extinde (într-un anumit loc); (3) limitarea: rom. extincţie (lat. exstinguo, ere, stinxi, stinctum). Este greu de admis că unităţile lexicale (în număr de peste 100) formate cu prefixul epi- în limba latină (cf. epimetrum, epitoxis) sunt reprezentative tiparului lexical al derivatelor, în

comportamentului reprezentativ, initiata de clasicii gandirii economice (A. Smith, Marshall), dupa care omul ia decizii in functie de un singur criteriu – maximizarea propriei utilitati. In pofida unui subtil marcaj stilistic, homo oeconomicus este una dintre variantele ideale, avand ca trăsături bazice monosemantismul si independenţa contextuală (teoretizate de fondatorii ştiinţei terminologice, Wűster 1976, Lotte 1961 ş.a.), asemenea celorlalte concepte izomorfe ale campului sau semantic: armator, asigurat, asigurator, asistent, asociat, camatar, client, debitor, expert, notar . 2. Limbajul comportamentului economic este interdisciplinar; conceptul- martor face apel, in sens larg, la ideea morala. Domeniul economiei a crescut pe terenul filozofiei morale. Concepţia economică a lui Adam Smith este consubstantiala cu filozofia morală a secolului al XVIII-lea. Dimensiunea etica manageriala, dar mai cu seama a afacerilor, a fost conceptualizata din perpectiva a doua coordonate: etica individuala, etica sociala. A. Smith a dezvoltat conceptele eticii individuale ( corelata cu ontologia vietii interioare, axiologia, teoria rationalitatii), prin calitati ca: bunăvoinţa, generozitatea, gratitudinea, compasiunea, prudenţa, autocontrolul, justiţia comutativa. In limbajul actual al economiei europene comportamentul este marcat prin numerosi termeni si unitati specifice adaptate domeniului: ajutor reciproc, angajament, asigurare, asistenta sociala, cooperare, mustrare, mutualitate. Chiar daca, de la A. Smith incoace, economia nu mai este doctrinar subordonata moralei, (politicii, teologiei), au supravietuit termenii ce delimiteaza cadrul general comportamental in desfasurarea proceselor. 3. Termenii reprezentativi pentru sfera conceptului – martor ,,resurse” reprezinta un amalgam lingvistic de elemente clasice, romanice, anglo-americane. Descoperim in terminologia romaneasca aproximativ 17 forme compuse/calcuri dupa limbile franceza/ engleza, avand ca termen-baza gr. moneda: moneda comerciala (fr. monnaie commerciale; sp. moneda comercial); rom. moneda fara valoare,; rom. moneda din aur si argint ( fr. monnaie en or et argent; sp. moneda de oro y plata etc… ). In terminologia internationala circula dubletul moneda si moneta –primul avand etimon grecesc, cel de-al doilea, etimon latinesc; ambele forme au conservat aceeasi unitate generica de cunoastere ( instrument de plata). Latinescul moneta este legat semantic de vb. moneo, ere, ui, itum (a recomanda, a avertiza), dar si de epitetul ,, sfatuitoarea” ce fusese atribuit zeitei Iunona (monetaria Romei se afla in templul Iunonei Moneta) si este utilizat in limba italiana (it. moneta bassa). In procesul denominativ, revigorarea vocabularului specializat se realizeaza si prin sensurile nespecifice, rare sau figurate ale radacinilor clasice : Profit - intrat in limba romana prin filiera engleza este un derivat romanic al verbul proficio, ere, feci, fectum - utilizat in limba latina – cu sensurile de baza (a merga inainte, a inainta), dar si cu sensul figurat (a face progrese, a obtine un rezultat bun) si mai rar, cu sensul de a creste, a spori, utilizat de Plinius (cf. ,, non proficiente pretio”).

limbile romanice. Pentru utilizatorul limbajelor specializate, termeni ca: rom. epicondilită (>lat.epicondylitis), rom.epidemic, rom. epiderm (>lat. epidermis), rom.epididim (lat.epididymais) nu pot fi acceptaţi ca formaţii derivate de la o bază românească (poate doar epicriză!). Raţiunea pentru care ne oprim asupra subclasei prefixelor rare este că ab-(abs-), ex-(e-),epi-,hipo-(ipo-). hiper/hipo; infra;meta-, para, peri-,dia-, per, sin-(sim-) intrând în structuri derivate în limbile latină sau greacă, îşi confirmă statutul de formanţi semantici numai prin accepţia lor originară. O abordare lingvistică ar putea oferi câteva argumente. Relaţiile sintagmatice se desfăşoară pe axa contiguităţii şi sunt condiţionate de caracterul linear al semnului (prin semnificant) şi al enunţului lingvistic. Saussure considera raporturile sintagmatice

Limbajul economic european actualizeaza, conceptual acceptiunea generica, rar utilizata in limba latina, de ,,excedent de venit obtinut prin vanzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora”. Radacina proficere este deosebit de productiva, generand in limile romanice si engleza aproximativ 10 unitati terminologice: profit brut (< engl. profit/ gross earnings; fr. bénéfice brut; sp. beneficio bruto); profit contabil(< engl.accountancy profit; fr. profit cmptable); profit din activitatea curenta (engl. trading profit; fr. benefice d`exploitation; sp. beneficio de explotacion); profit impozabil (pre-tax profit/ taxable profit); profit neanticipat/neasteptat (engl. windfall profits; fr. profit inattendu; sp. ganancia inesperada), profit nedistribuit etc Termenul capital (cf. neutrul pl. latin capita - capete) denumeste conceptul de ,,totalitate a resurselor financiare ale unei intreprinderi (bani, actiuni), fundamentand conceptual aproximativ 23 de unitati terminologice complexe, in limbajul international al afacerilor. Iata cateva exemple: capital activ negativ (fr. capital actif négatif, sp. capital activo negativo,), capital circulant (fr. capital actif circulant; it. capitale di circolazione ; sp. capital circulante ), capital uman (fr. capital humain, sp. capital humano, it. capitali umani) etc… Conceptul este legat ab origine de obiceiul romanilor posesori de animale, de a da cu imprumut un numar de capete. In aceeasi directie se inscriu si alte concepte apartinand campului semantic resurse, cum ar fi pecuniar (< engl. pecuniary; cf. lat. pecunia, ae - avere, suma de bani). 4. Limbajul sferei proceselor graviteaza semantic in jurul conceptului de,,act economic” si se distinge de celelalte acte sociale, conceptual si referential. Analizata după criteriul lingvistico - semasiologic aceasta sfera poate fi organizata în clase semantice de tipul: - termeni si unitati terminologice cu referenti din ramura schimburilor dintre agenti: schimb (engl. exchange; fr. échange; sp. canje, cambio).Termenul poate fi intrebuinţat independent (în calitate de cuvant-termen) ori în cadrul unor unitati terminologice (schimb valutar; engl. currency exchange; fr. échange des dévises ). - Numeroase unitati terminologice din vocabularul ,,proceselor” actualizeaza conceptele in cheie greco-latina, chiar daca referentul actual difera de sensul generat de limbile clasice: a percepe (cf. lat. percipio, ere, cepi, ceptum), derivat polisemantic, …a fost utilizat de catre Lucretius si cu sensul de a pune (stapanire), a impune. In anumite tipuri de economie, statul isi proiecteaza actiunile economice pe criterii aducatoare de profit, unul dintre acestea fiind taxelee: a percepe taxe este o unitate terminologica pe care o regasim in limbile romana si engleza (fr. lever les impôts, it. accumulazione di imposta, recaudar tasas, engl. to levy taxes

raporturi in praesentia, bazate pe doi sau mai mulţi termeni (spre deosebire de relaţiile paradigmatice care unesc termeni in absentia). Semnele sunt consecutive unul altuia, în dezvoltarea celor mai simple ,,sintagme”, care sunt cuvintele derivate. Rolul relaţiilor sintagmatice este de a actualiza unităţile conceptuale ale termenilor : re- gener(a)-re, re-consider(a)-re. Aceste relaţii pot modifica desfăşurarea opoziţiei şi implicit, a semnificaţiei ( re-generat –(refăcut) şi (de)-generat ) sau o pot neutraliza. Corelaţiile paradigmatice ilustrează constituirea termenilor ca semne lingvistice:(1) din unităţi lingvistice inferioare, în cazul când semnul este simplu: r-e-g-u-l-ă; din unităţi variate, dacă semnul este complex: făcut-refăcut; venin-contravenin; metropie - hipermetropie. Semnul lingvistic îşi fundamentează semnificaţiile

on),ca si perceptor (< fr. percepteur, sp. recaudador de impuestos, cobrador). Microsistemul radacinilor clasice si-a largit treptat continutul semantic, mai ales prin terminologizarea masiva din perioada moderna a formarii limbjelor. Substantivul latin manus, de exemplu a cunoscut momente de expansiune, in care s-a realizat o intensa creatie de termeni fundamentali, atat pe terenul limbii latine cat si la nivelul ,,superstratului cultural latin”. In limbajul juridic s-au conservat sensuri şi forme nealterate. Manu militari cu referent in dreptul penal este utilizat cu sensul ,, prin forta publica”; manu propria, ,,cu mana proprie” ilustreaza acelasi fenomen cvasiuniversal al supravietuirii sensurilor si unitatilor terminologice clasice. Radacina manus o regăsim la nivel macrosistemic, în corpusul unor compuse savante, cu referent in managementul marketingului: rom. manufactura (fr. manufacture; sp. manufactura; engl. manufactory); rom. manuscris (fr. manuscrit; sp. manuscrito; engl. manuscript). Categoria isomorfelor de acest tip se dezvolta pe universaliile oferite de radacinile greco-latine: rom. manipulare; fr. manipulation; sp. manipulacion, dar handling (in engleza): rom. manufacturier , fr. manufacturier, sp. manufacturero, dar, processor (in limba engleza), sau mai recent, pe acelea oferite de limba engleza, de tipul lobbying (arta de a comunica), lock-aut (inchidere a unei intreprinderi). Termenul management, cu aceeasi rădăcină manus a dobandit o semnificaţie specifică:„ disciplina economica avand ca obiect de studiu aplicarea politicilor, strategiilor si deciziilor de conducere si control al activitatilor economico-sociale, in functie de specific, in vederea obtinerii rezultatelor dorite privind stabilitatea si dezvoltarea acestor activitati”. Management (< engl. management; fr. management; sp. management) este un concept universal si un termen căruia, în limbile neo-latine ar fi greu să i se găsească un echivalent adecvat. Termeni ca administraţie (<fr. administration), organizare (<fr. organiser), gestiune (< fr. gestion, lat. gestionem), conducere (< lat. conducere) nu acopera toate sensurile cuprinse în noţiunea de management. Unitatea recenta leadership, împrumutata din limba engleză, care se impune tot mai insistent în limba română, se prezintă doar ca o parte componentă a managementului, dar si ca un xenism periculos prin el insusi pentru armonia terminologiei economice.Relatii paradigmatice. Termenii economici cu radacini greco-latine repeta subiectiv si obiectiv conditia oricarui sistem terminologic de a se fi dezvoltat într-un câmp de reprezentări ale sensului comun. Faptul nu ramane fara consecinte reflectate la nivelul paradigmatic al sistemului terminologic ( deopotriva relevant sub aspectul polisemiei, al sinonimiei, al antonimiei sau al câmpurilor semantice, in general). Aparent, incarcatura conceptuala a termenilor este mult mai transparenta decat a limbajelor stiintei si asigura o mai mare acesibilitate utilizatorilor: in cazul termenului piata (patruns in limba romana prin filiera limbii italiene - piazza) - fara a se utiliza o explicaţie suplimentară, vorbitorul isi reprezinta, chiar daca dintr-o perspectiva naiva, un spatiu unde are loc un schimb de marfuri,

prin intersectarea axei relaţiilor sintagmatice cu axa relaţiilor paradigmatice, ca expresie a influenţei semnelor învecinate şi a relaţiilor pe care le stabilesc. Prin prefixul hipo- de pe axa sintagmatică internă, semnul complex, derivat- hipo-glicemie- este asociat unei întregi clase de semne (realizate şi posibile), structurate în mod identic (prin semnificat şi semnificant): hipo- tensiune, hipo- aciditate, hipo- talamus. Această serie stabileşte un raport de opoziţie cu subclasa termenilor în care regăsim pe axa sintagmatică internă, prefixul hiper- : hiper-tensiune, hiper-aciditate etc, dar şi cu seria cuvintelor savante care au pierdut cuvântul –bază: hipoxie, hipoglos şi au neutralizat relaţiile sintagmatice interne. Notele lor comune sunt de altă natură: atât semnul hipoglicemie cât şi hipoxie pot stabili relaţii sintagmatice exterioare prin care să consolideze unitatea cognitivă (la nivel referenţial), uneori printr-o formă redundantă din punct

unde se stabilesc relatii intre diferiti agenti economici etc. Este o traditie europeana al carei inceput se afla in Grecia si in Roma antica. Plautus si Horatius utilizau subst. platea (< strada larga, piata ) cu sensul de ,,loc de targ”, spatiu deschis, amenajat pentru piete, pravalii, targuri (forum olitorium, forum vinarium, forum boarium etc), astfel ca piata este ab initio, un cuvant polisemantic. Aflat asemenea multor termeni economici, intr-un strans contact cu lexicul comun, piata determina o dezvoltare remarcabila a polisemiei, la nivelul economiei de baza. Univocitatea celor aproximativ 30 de concepte existente in limba romana este asigurata de unitatile terminologice compuse/ de imbinarile libere de cuvinte. Demersul este analitic, noile concepte fiind integrate intr-o structura lingvistica ale cărei elemente sunt deja cunoscute. Unitatile terminologice astfel obţinute sunt accesibile, corespund mecanismelor de desemnare care pornesc de la general (piata) spre particular, utilizând elemente explicative sau descriptive: Piata a bunurilor materiale si a serviciilor, piata a factorilor de productie, piata spot… Dezambiguizarea semantică şi contextuală permite identificarea riguroasa a sensului denotativ specializat. Comparata cu celelalte limbaje profesionale, terminologia economica este supusa celor mai severe corectii privind evitarea sinonimiei. Sigla si sintagma terminologica sursa (sinonime paronimice) sunt utilizate in numele unor organizatii internationale ( G.A.T.T.; EKR; EDI; Organizatia Europeana pentru Cooperare Economica - OECE),A.A.A. (American Academy of Advertising), A.M. (Amplitude Modulation), A.P. (Associated Press), B.B.C. (British Broadcasting Corporation), B.R.I. (Brand Rating Index), C.A.T.V. (Community Broadcasting System), F.M. (Frequency Modulation), N.B.C. (National Broadcasting). sau in domeniul resurselor. Pentru a răspunde nevoii de economie în exprimare, terminologia ultimelor decenii se îndreaptă spre formalizarea ce ar garanta univocitatea termenilor. Putin numeroase sunt expresiile brahigrafice, de tipul acronimelor literale: PIB (Produsul intern brut), PIN (produsul intern net), PMB (produsul national brut) si aproape inexistente al fragmentelor de cuvinte. Sintagmele terminologice semantic echivalente, dar construite cu antonime (cvasisinonimele din terminologia lui E. Pavel si Costin Rucareanu) sunt mult mai frecvente si functioneaza pe tiparele generale ale relatiei particular-general: capital circulant - capital fix; credit pe termen lung- credit pe termen scurt. Aceasta tipologie culturala plurivoca, de microsistem si macrosistem social a permis dezvoltarea antonimiei, o trasatura rara, in cazul altor limbaje. Exista antonime specifice domeniului, pe care le rgasim deopotriva in termeni si/ sau unitati terminologice: MICROECONOMIE/ MACROECONOMIE; CRESTERE/ DESCRESTERE; CENTRALIZARE/ DESCENTRALIZARE; Antonimia poate aparea contextual, dublu marcata: ULTIMA INTRARE, PRIMA IESIRE: ,,Au migrat spre limba comuna, tinzand sensibil spre determinologizare: ZI DE LUCRU/ ZI DE ODIHNA; TARA DEZVOLTATA/ TARA SUBDEZVOLTATA; CARTE DE CREDIT/ CARTE DE DEBIT.

de vedere lingvistic (cf. Hipoglicemia este nivelul scăzut al glucozei. Suferă de hipoglicemie.). Orice mutaţie semantică ilustrează rolul referenţilor - la nivel gnoseologic şi influenţa raporturilor asociative asupra constituirii semnificaţiilor reale ale semnelor - la nivel lingvistic. Compusele savante din limbajul medical francez au fost clasificate (după tradiţia lingvisticii lui Martinet) în sinteme şi tememe, acestea din urmă reprezentând unitatea minimală semnificativă a sintemului.Termenii medicali formaţi prin afixoidare sunt consideraţi sinteme alcătuite din tememe (prefixoide şi sufixoide) a căror proprietate este de a motiva semnificaţia complexului: în cazul unităţii terminologice„mediastin”(lat. mediastinum) utilizatorul ştie că termenul este o sinteză topografică şi anatomo-clinică, semantică asigurată de

Cercetarea noastra permite cateva observatii: diacronic si sincronic, terminologia economică se caracterizeaza printr-o dinamica aparte, manifestata deopotriva, la nivelul inventarului si a sensurilor. Frecventa mare a radacinilor grecesti si latine apartinand limbii comune, dar si a formantilor clasici asigura unitate si stabilitate sistemului. Nu sunt insa intotdeauna suficienti sa asigure cunoasterea riguroasa si profunda a conceptelor. Dinamica si trasaturile particulare ale realitatii extralingvistice depasesc posibilitatile clasice de conceptualizare, sistemul onomasiologic revendicand, permitand insertia unor tipare lexico-semantice noi.

Bibliografie Andrei, N., 1987: Andrei, Dicţionar etimologic de termeni ştiinţifici – Elemente de compunere greco-latine, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.; Baciu, L.2005: L. Baciu, Discurs şi comportament economic, Editura Economică, Bucureşti, 2005. Bidu-Vrânceanu et al.2001: Bidu-Vrânceanu,Angela; Călăraşu, Cristina; Ruxăndoiu, Liliana Ionescu; Mancaş, Mihaela, Dindelegan, Gabriela Pană :Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 1977: ediţia a II a, sub titlul Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti Cabré, T., Terminology today, în Harold Sommers (ed.), Terminology, LSP and Translation.Studies in Language Engineering, Amsterdam/Philadelphia: John Benjamins Publishing Company, 1996. Cabré, Maria Teresa, 1998, Maria Teresa Cabré, La terminologie, Ottawa, Paris, Les presses de l’Université d’Ottawa, Armand Colin; Coteanu 2007: Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română, volum editat de Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrânceanu, Editura Universităţii Bucureşti Dubois, J., 1962 : J. Dubois Etude sur la dérivation suffixale en français moderne, Larousse, Paris; Dubois, J., 1966 : J. Dubois, Structures lexicales et langues techniques, in Cahiers de Lexicologie nr. 9/1966, II ; N.A. Ursu, 1962 : N. A. Ursu, Formarea terminologiei stiintifice romanesti, Editura Stiintifica,Bucuresti; Vasilescu, Ruxandra (coord. ) et al. 2008, Dictionar de termeni economici, Polirom, Iasi ;

CURS VLIMBA SI VECTORUL SOCIAL (cu aplicaţie pe limbajul legislaţiei europene )Terminologia diverselor domenii ale ştiinţei contemporane pare pentru mulţi cercetători un paradox: este proces deschis împrumutului, inovaţiei/mutaţiilor multiple, la nivel intra - şi interlingvistic; o stare definibilă din perspectiva paradigmelor şi a matricilor lexico-semantice

prefixoidul media („mediu,intermediar”< fr.médio-,cf. lat. medius) şi forma acronimică „stin”, fără a fi necesară, ca definiţie suplimentară expresia:„quod per medium stat” ce a fundamentat conceptul. Mediastinul „este situat în mijloc în torace, cuprinde toate elementele anatomice incluse în spaţiul delimitat de pleurele mediastinale, de la apertura toracică superioară la diafragm”. Mecanismele şi regulile de utilizare sau de autocombinare a subunităţilor (tema si afixoide) compuselor tematice sunt stabile, în terminologia neolatină. Tradiţia a încetăţenit câteva trăsaturi specifice, diferite în funcţie de etimonul grecesc vs. latin: vocala –i- (interfix) este funcţională în prefixoidele cu etimon latin: calci-calciu, calcar (<fr. calci-, cf. lat. calx, calcis); cordi-, cordie, inimă (<fr. Cordi-,cf. lat. Cor,-dis).Regula era generală în limba latină,

diacronic diversificate. Este microsistem semiotic, convenţional şi convenţionalizat, cu paradigmă (parţial închisă, parţial deschisă), devenit mijloc de cunoaştere şi comunicare. Într-un studiu consacrat neonimiei, Jean Prouvost şi Jean-François Sablayrolles? încercau o justificare a naturii paradoxului amintit, din perspectiva a două nivele: datarea şi determinările complexe, lingvistice şi extralingvistice de care este legat funciar conceptul de neologism. În ceea ce priveşte primul nivel, cercetătorii propun ca vector al clasificărilor ,,sentimentul neologiei ”, fluctuant în funcţie de coordonata cronologică: noile unităţi lexicale se nasc, dispar, durata de viaţă fiind de 10-15 ani. Dinamica ( în accepţiunea Dicţionarului de ştiinţe ale limbi ? ,,variaţie a unei limbi atât în diacronie, deci în evoluţia ei de la o etapă istorică la alta, cât şi în sincronie, adică în manifestările ei sincronic diversificate,, ) modificărilor produse la nivelul lexicului limbii române actuale este un fenomen cu determinări complexe: (1) orizontal, diversificarea tehnologiilor, schimbările de ordin socio-cultural facilitează invazia elementului neologic, fenomen natural, condescendent unei „atmosfere de mimetism frenetic”? şi „aventură novatoare” a epocii istorice. La acest nivel al „modei lingvistice” neologismele  „îmbătrânesc” foarte repede şi dispar datorită faptului că se difuzează cu o mare rapiditate; (2) vertical, unităţile lexicale noi aparţinând „superstratului cultural latin”(Carlo Tagliavini) şi-au consolidat statutul pe parcursul a două secole. Preponderent cultă ? (Carlo Tagliavini) influenţa superstratului s-a produs în limba română, pe cale indirectă, spre sfârşitul secolului al XVIII-lea (împrumuturile din limba franceză pătrund prin operele scriitorilor transilvăneni greco-catolici, care studiaseră la Roma şi la Viena) şi a continuat în secolul al XIX-lea (prin contactul direct cu limba şi cultura franceză). Sub aspectul istoriei limbii, vorbim despre un fenomen de restitutio, de recuperare târzie a rezervorului variantei literare, clasice a limbii latine (la care izolarea în spaţiul balcanic ne-a limitat accesul). Este un fenomen a cărui primă consecinţă a fost asimilarea completă a formelor neolatine la normele limbii române (în lingvistica germană se delimitează împrumuturile adaptate fonetic – Lehnwőrter- de cele care menţin aspectul formal al etimonului- Fremdwrőter), la nivelul unor domenii variate de cultură: etimonul francez a fundamentat, într-o bună parte, limbajul filozofic românesc, începând de la mijlocul secolului al XIX-lea. În 1846, A.T. Laurian traduce manualul de filozofie al lui A. Delavigne. În absenţa unui limbaj filozofic, traducătorul introduce un număr apreciabil de neologisme pentru a defini raporturile dintre concepte şi unităţile terminologice. Laurian recurge „la o vorbă nouă pentru fiecare idee nouă”, cu scopul mărturisit „de a forma o limbă filozofică pentru cugetarea filozofică”. Termenii supravieţuiesc şi astăzi prin valorile semantice novatoare: rom. analogie < fr. analogie ; rom. eroare < fr. erreur; rom. filozofie < fr. philosophie; rom. formă < fr .forme ; rom. idee < idée ; rom.(a) imagina< fr.imaginer , rom. logică< fr.logique; rom. logician<fr. logicien; rom. sensibilitate < fr.sensibilité; rom. sens<fr. sens.?

funcţionând la nivelul tuturor compuselor: dacă termenul al doilea începea cu o consoană, temele în –a şi cele în –o aveau vocala finală închisă la i, iar temele în –u, prin analogie, schimbau pe –u în –i (stillicidium). Ca vocală de legătură unică specifică compunerii, -i era folosit analogic, chiar şi înainte de vocală (funiambulus).Vocala tematică–o în compuse, era atribuită influenţei greceşti: sacrosanctus, mulomedicus.Acest interfix a supravieţuit în lexicul panromanic, în formaţiunile care conţin elemente de origine greacă: ribo- “granular” (<fr.ribo-, cf. gr.ribos), sapro-“putred, poluat”(<fr. Sapro-,cf. gr. σαπρο-, σαπρός-); eo-de început, primitiv, preistoric (<fr.éo-,cf. gr ήώς -, auroră, zori). Sub aspectul pragmaticii terminologice medicale (şi nu numai!) aceste delimitări nu sunt

Medicina transilvăneană situată sub semnul Iluminismului şi-a dezvoltat propriul limbaj sub influenţa aceloraşi elemente de superstrat, recuperat prin intermediul limbilor maghiară şi germană: Învăţătură adevărată pre scurt a vindeca boala sfranţului,(Cluj,1803, tradus după un studiu maghiar); Cuvânt pre scurt despre ultuirea vărsatului de vacă (Sibiu,1804, tradus după un original german); Învăţătură despre ferirea şi doftoria boalelor celor ce se încing prin ţeară (1816,traducere realizată de Petru Maior); Apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna şi despre întrebuinţarea aceloraşi în deschilinite patimi( Sibiu, 1821).Sunt texte care oferă „in nuce” o imagine despre începuturile terminologiei medicale româneşti: rom. anatomie< fr. anatomie ; rom. anorganic< fr.anorganique, rom. contamina< fr.contaminer; rom.contagios < fr. contagieux; rom. curativ < fr.curatif; rom.dietetic< fr.diététique; rom. apetit < fr. appétit; epidemie <fr epidémie; rom medicină < fr. médicine ; rom. melancolie < fr.mélancolique; rom.organ<fr. organe ; rom.organic< fr. organique; rom. organism < fr.organisme; rom.reumatism< fr. reumatisme ; rom. simptom< fr.symptome ; rom. simptomatologie< fr. symptomatologie; rom. temperament< fr. tempérament ; rom.temperatură< fr. température.Terminologia juridică are un caracter francez.(Dreptul românesc este fundamentat pe modelul juridic francez). Excerptând dinamica internă a limbajului legislaţiei comunitare contemporane, modificările produse la nivelul anumitor matrici lexico-semantice, observaţiile care urmează privesc dimensiunea culturală şi socioculturală a limbii, metamorfozele pe care conjuncturalul le implică. Studiul legislaţiei europene permite accesul la specificul unui limbaj puternic marcat de inovaţie, ca expresie a varietăţii referenţilor şi a limbilor - sursă. Dreptul european este act lingvistic şi act normativ, a cărui terminologie se distinge prin precizia termenilor, asigurată lexical sau la nivelul adjuncţilor (nominali vs. adjectivali) din structura unităţilor terminologice. Sub aspectul expresiei lingvistice, formele articulate ale substantivului individualizează, unicizează referentul ( pentru formele de plural, care au valoare generică sunt folosite substantivele nearticulate, austere şi impersonale sub aspect stilistic: „Politici”, „Preferinţe”, „Motive”, „Măsuri”). Coreferenţialitatea la nivel frastic este izomorfă recurenţei lexicale (repetarea aceluiaşi termen: cf. comitetul, comisia, clauza, aplicaţii - în titlul de lege, de pildă). Sub aspect logico-semantic, denumirea legii comunitare funcţionează ca o unitate informaţională, de sine stătătoare; unităţile conceptuale sunt actualizate prin sintagme bazate pe termeni–cheie (cf. comun şi european). Titlul gravitează în jurul unui nucleu nominal. Sintagma nominală este în mod inedit - o structură lingvistică eminamente compozită, a cărei coeziune semantică se întemeiază pe o reţea (de complexitate redusă) de relaţii între antroponime sau toponime (pattern-uri) şi elemente aparţinând limbajului juridic ce actualizează conceptul: Comisia Verheugen, Comitetul Spaak, Declaraţia Schuman, Declaraţia de la Petersberg. Pe lângă „amprenta universalităţii” pe care unităţi terminologice de acest tip o conferă terminologiei comunitare, vorbitorul intuieşte subtila emfază a cadrului general.

funcţionale în toate situaţiile. Consultând Dicţionarul Medical şi General poliglot putem observa că la nivelul majorităţii prefixoidelor întâlnim, pe lângă mărcile fonetice greceşti sau latine şi formele conjugate ale ambelor interfixe, indiferent de idiomul în care apare termenul medical: lat.Card(io) megalia, rom. cardiomegalie, engl. cardiomegaly; lat. sacroileitis, rom. sacroileită ( >cardio-card,-cardie, inimă (<fr. Cardi/o/-,-card, cf. gr. Χαρδι-,Χαρδια), alături de: rom. enter(o)virus, engl. enterovirus, fr. Enterovirus, sp. Enterovirus, it. Enterovirus, germ. Enterovirus (cu etimonul enter(o)-, enter,-enterie, intestin (< fr.enter/o/-,cf. gr. έυτερο-, έυτερον-). Faptul este explicabil datorită fenomenului de latinizare a temelor sau prefixoidelor greceşti, care în structurile complexe revendică juxtapunerea interfixului latin-i-şi a vocalei

Caracterul compozit şi aspectul paradoxal al domeniului dreptului, despre care vorbeau Jean- Louis Sourioux şi Pierre Leart sunt trăsături pe care le regăsim în limbajul legislaţiei comunitare. Analizând specificul lexico-semantic prin raportare la vocabularul limbilor naţionale, observăm că discursul actualizează trei straturi lexicale:(1) termeni comunitari specializaţi (save, trevi, comitologie), prin care se impune o nouă etapă de evoluţie a discursului juridic, prin deschiderea spre ceea ce am numi în termenii lui Bécane ?„post-modernismul hipo-normativ”, în comparaţie cu tradiţia „hiper – normativă” a dreptului internaţional. Este etapa fixării unor forme noi la nivelul terminologiilor, ce depăşesc tradiţia conservatoare, prin clişeul internaţional, prin elementul lexico-semantic (neo-romanic, anglo-saxon) neadaptat la sistemul fonetic al limbilor naţionale. 2) termeni interdisciplinari, preluaţi din alte limbaje: screening (utilizat în domeniul biologiei), aplicaţii telematice, brevet, sistem (concepte omniprezente în terminologia ştiinţifică), dumping şi antidumping (dreptul european şi domeniul economiei), contingent (activ în domeniul militar). Terminologia comunitară provenită din domeniul juridic este mai puţin ermetică ( clauză, codecizie, drept, declaraţie, justiţie, proceduri, recurs); (3) termeni conservaţi din vocabularul general al limbilor naţionale (xenismele). Rolul acestei ultime sfere lexicale, atât de complicate este de a acoperi golurile terminologice prin instrumente diferite, sub aspect etimologic?. Latinismele sau grecismele (lingua, Kaleidoscope) coexistă cu variante aparţinând diferitelor limbi romanice (fr. Aquis communotaire rom. aquis comunitar) sau limbii engleze (engl.ombudsman, engl. legal certainty). Situaţiile de mimetism terminologic au avut o existenţă efemeră în limba română, chiar dacă în etapa actuală, nu în toate limbajele sunt limitate la ocurenţe izolate. (4) Conceptele sunt actualizate prin termeni care au dezvoltat sensuri conotative, prin extensia semantică a unităţilor preluate din sfera culturală europeană: Schengen (toponim care desemnează o localitate din Luxemburg) a trecut în legislaţia comunitară cu sensul „Acordul Schengen” ( are în vedere „eliminarea graduală a controlului la frontierele comune ale statelor semnatare”). Ariane (sau după vechea grafie grecească Ariadne - fiica regelui din Creta, Minos, în tradiţia mitologiei greceşti) folosit cu sens denotativ desemnează „firul Arianei”, însă eurolectul a valorificat sensul conotativ (a vedea firul Arianei ): program pentru promovarea traducerilor, a cărţilor şi a lecturii.Polisemia este una dintre trăsăturile de bază ale termenilor. Polisemia externă vizează termenii utilizaţi în limbile naţionale şi în diferitele limbaje specializate (rom. audiovizual, fr. audiovisuel, it. audiovisivo, engl. audiovisual). Dezambiguizarea sensurilor se realizează pe baza unor criterii variate: (1) prin termeni ce reunesc unităţi conceptuale, analizabile în afara contextului (cf. Convenţiile de la Lomé); (2) prin termeni care actualizează diferenţierea semantică în context (prin intermediul determinantului): politică (cf. politică agricolă, comercială, comună, culturală, economică, de dezvoltare, de educaţie…); comisia (cf. „Comisia de anchetă”, „Comisia Europeană”); acord (internaţional, comercial, de cooperare, european). Dezambiguizarea asigură univocitatea unităţilor complexe („clauza naţiunii celei mai

greceşti-o.Afixoidele nu au o poziţie fixă în compuse. Topica rămâne irelevantă în condiţiile în care, conservând sensul primar din limbile latină şi greacă, nivelul semantic al acestora devine ,,factor de organizare lexicală”(Angela Bidu-Vrânceanu). Din punct de vedere lingvistic, prefixoidele şi sufixoidele - teme la origine - definesc materia într-o manieră abstractă, structurează sistemul lingvistic, clasifică. A se compara: rom. angiocardiografie cu cardioangiografie, engl. angiocardiography, unde angio-(angi (o)- elem.,,vas anatomic”(sangvin, limfatic) ,,canal”(<fr.angi/o/-,cf. gr.άγγεϊον ) funcţionează ca o invariantă şi asigură unitatea de semnificaţie pe care se bazează termenii, indiferent de topică, de calitatea de prefixoid sau sufixoid a elementului de compunere:,,metodă de examinare radiologică a inimii şi

favorizate”, „comuniunea Europeană”, „Consiliul Uniunii Europene”). Dintre tipurile de antonime, cele mai frecvente sunt antonimele homolexe, marcate morfologic, prin prefixe sau prefixoide; sub aspect semantico-funcţional realizează raporturi de antonimie absolută, prin care se desemnează noţiuni fundamentale sau procedee legislative: dumping – antidumping, decizie – codecizie. Eurolectul are un sistem de prefixaţie moderat, menţinut în limitele tradiţiei latine, a limbilor indoeuropene, în general. Prefixul negativ ne- apare cu o mică frecvenţă şi are un rol modest în actualizarea conceptelor; la nivelul derivatelor nominale neagă valoarea semantică a termenului-bază: discriminare- nediscriminare. Dacă în celelalte variante ale limbii ne- poate conferi o valoare privativă derivatelor („presupune existenţa într-o formă oarecare a elementului de care este privat cineva, sau ceva”?) discursul comunitar valorifică limitat această valoare. Este concurat de neologismul in(im). Microsistemul semantic în care sunt introduşi termenii este unul al raporturilor antonimice, prin excelenţă. Fenomenul este dictat de retorica discursului şi are, drept consecinţe: limitarea confuziei la nivel informaţional, asigurarea preciziei noţiunii în desemnarea conceptelor, univocitatea semantică şi transparenţa.Din aceeaşi sferă a raporturilor antonimice face parte şi prefixul savant anti- (intrat în latină din limba greacă). Cu toate că ab initio prefixul aparţinea paradigmei romanice a împrumuturilor savante, în limbajul legislaţiei europene este folosit pe lângă termeni-bază proveniţi din limba engleză: dumping – antidumping. Derivatele cu valori strict iterative sunt de o mare productivitate. Spre deosebire de varianta literară a limbii, unde formează verbe, prefixul cult re- creează formaţii nominale necalchiate după model străin şi este aşezat direct la un cuvânt din limba română: recunoaştere, recurs. O tendinţă de expansiune se întâlneşte în cazul prefixului neologic con- (co-, com-)<lat. Con-, co- având sensul ,, împreună, împreună cu” în unităţi împrumutate sau calchiate după limba franceză: conferinţă (<fr. conférence; cf. lat. confero, conferre, contuli, collatum), (a) converti (<fr. convertir; cf. lat.converto, ere, verti, versum), codecizie, cooperare (<fr. coopération). Compunerea cu prefixul con- este un procedeu variabil diacronic şi sincronic, variabil de la o limbă la alta. Dacă în limba latină, confero era analizabil prin radicalul fero, ferre, tuli, latum şi prefixul con-, în limba română, conferinţă face parte din sfera cuvintelor care au pierdut forma internă, ca o consecinţă firească a dispariţiei cuvântului de bază. Con- interesează lingvistica actuala prin calitatea lui de modelator semantic (latin), având calitatea de a stabili relaţii in praesentia cu alte semne, motivându-le în diferite grade.În pofida caracterului derivativ al limbii române, compunerea este un procedeu în expansiune, iar „drumul urmat” de limbajele specializate actuale se orientează spre compunere, ca procedeu internaţional (compunerea tematică/prin abreviere/ acronimul/ sigla/trunchierea). Este un fenomen pe care Florica Dimitrescu l-a identificat în limba presei actuale: „Limba presei, limba care oglindeşte şi în acelaşi timp influenţează în cel mai înalt grad limba vie actuală, ne permite să tragem concluzia că drumul urmat de formarea cuvintelor se îndreaptă cu preferinţă spre

a vaselor mari cu o substanţă de contrast”. Grecescul εύ-, prefixoid cu valoare calificativă avea sensul de ,,frumos, bun, bine”(<fr. eu) în Grecia Antică, semantică pe care medicina modernă a conservat-o în compuse de tipul: rom. eugenia, cat. eugenèsia, sp.eugenesia, fr.eugénique, it.eugenia, port. Eugenia (teoria care preconizează ameliorarea populaţiilor umane prin măsuri genetice). Şi în domeniul ştiinţelor umaniste prefixoidul a conservat tiparul semantic primar, în compuse de tipul eufonie:(1) succesiune armonioasă de vocale şi consoane, care are drept efect o impresie acustică plăcută;(2)Ramură a poeticii care studiază structura operei literare din punct de vedere al armoniei. Nu de puţine ori, compusele tematice au proprietatea de a trimite la referenţi diferiţi, aparţinând unor domenii variate. Euritmie se referă la domeniul medicinii (1.Ritm

compunere şi pseudoprefixare, procedee curente internaţionale, lăsând în urmă procedeul tradiţional românesc de formare a cuvintelor, derivarea cu ajutorul sufixelor” ?. Tipologia compuselor din cuvinte întregi este slab reprezentată, iar formaţiile de acest tip se caracterizează printr-un grad scăzut de coeziune semantică (cf. liber-schimb). Economia de limbaj ca reflectare a evoluţiei rapide a formelor de cultură revendică tipologia compuselor prin abreviere, formate după model străin (francez, englez). Unii termeni sunt mai apropiaţi de formele existente în vocabularul francez, sub aspectul tiparelor structurale şi al productivităţii, având statutul de unităţi semantice care desemnează un concept nou. Save (de la Specific Actions For Vigurous Energy Efficiency), live (Instrument financiar), trevi (Terorism, Radicalism, Extremism, Violenţă) sunt doar câteva exemple de structuri omogene. Deşi abstracţi şi non-transparenţi, aceşti termeni au un sens de sine stătător, urmând ca timpul şi uzajul să le confere sau nu un înalt grad de lexicalizare. Au baze lexico-semantice în limba română sau în limbile franceză/engleză : I.S.P.A ( Instrument Structural de Pre –Aderare); O.M.C.- Organizaţia Mondială a Comerţului etc…Uneori: E.C.U. este acronimul de la European Currency Unit iar G.A.T.T.- prescurtarea de la General Agreement on tarrifs and trade. Există şi o altă categorie de compuse nesdudate, de tip paratactic, alcătuite dintr-un substantiv şi unul sau mai multe adjective postpuse: Piaţa Comună, Institutul Monetar European. Din punct de vedere semantic şi funcţional, rolul revine adjectivului, prin capacitatea lui de individualizare. Paradigma compuselor cu euro- este deosebit de productivă, dacă judecăm după criteriul ocurenţei şi al dispersiei. Însumează termeni puternic motivaţi prin varietatea registrelor semantice şi tematice ( teme româneşti: eurostat, euroatom; teme străine: eurovision; cuvinte străine: europol). Tipologia acestor compuse prezintă interes nu numai pentru lingvistică, lexicologie, semasiologie, dar şi în ceea ce priveşte ocurenţa factorilor socioculturali în limbă ( „în cea mai firavă manifestare de activitate intelectuală, în limbă, scria Antonio Gramsci, este cuprinsă o concepţie despre lume” „limba conţine elementele unei concepţii despre viaţă şi cultură”?): (1) pentru utilizator sunt elemente funcţionale impuse de un act normativ. (2) Sub aspect pragmatic, eurolectul este un limbaj cu finalităţi precise, cu o mare varietate de intenţii, depăşind limitele stricte ale unui sistem terminologic normativ, prin inserţia în vocabularul activ, în publicistică, în literatură. Specificul referenţilor este determinat: unităţile conceptuale circumscriu valori culturale şi sisteme sociale, provoacă anumite comportamente umane s.m.d…dar mai cu seamă sunt promotoare ale unei noi forma mentis. Actualizează concepte esenţiale pentru o nouă mentalitate, într-un sistem holistic, decompozabil în funcţie de natura referenţilor. Eurostat, europol, eurovision iată doar câteva sisteme de orientare, vizând ideologia, ordinea, media…şi tot atâtea moduri de organizare la nivelul macrosistemului social. Euratom, eureka au în vedere sistemul culturii şi cercetarea. Recategorizarea unor simboluri ale mitologiei greceşti, a toponimiei face

regulat al pulsului; 2.Funcţionarea regulată a activităţii organice ritmice) dar şi al artei muzicale, coregrafice, la arta discursului (armonie de sunete, de linii, de mişcări).Ataşat la unităţi lexicale autonome semantic, afixoidul εύ- se caracterizează printr-o mare stabilitate topică, în procesul de nominalizare.Transpunerea de la nivelul conceptual la nivelul lingvistic este relativ unitară în cazul împrumuturilor savante, a derivatelor cu prefixe neologice internaţionale, dar şi în cadrul limbilor indo-europene prin: limitarea confuziei la nivel informaţional, asigurarea preciziei noţiunii în desemnarea conceptelor, univocitatea semantică şi transparenţa. A se compara: rom. antibiotic (<fr.antibiotique); sp. antibiόtico, port. antibiόtico, it. Antibiòtici, sued. antibiotika, finl. Antibiootit, germ. Antibiotika, engl. antibiotic, sp.antibiόtico). Înafara acestor

parte din aceeaşi matrice a „universaliilor”de tip euro-: Eurydice (= „reţea de informare privind educaţia în spaţiul UE”care permite înfiinţarea unei baze de date „la nivel european asupra sistemelor educative din diverse ţări”?). Sub aspectul expresiei lingvistice, legile sunt sisteme de „pattern-uri simbolice” ? (create de gânditori individuali sau având determinare toponimică), transmise sistemului de drept european: Raportul Cecchini, Raportul Verner, Tratatul de la Maastricht etc. Eurolectul are un caracter cvasiuniversal prin trăsăturile sale distinctive (recategorizare semantică, modele lexico-semantice internaţionale), dar şi prin terminologia specializată. Sintagma aquis comunitar este corespondentul românesc al formei din limba franceză, acquis communautaire şi al celei existente în limba spaniolă, acervo comunitario. Sistemele sociale, „sistemele de personalitate”şi cele culturale europene sunt sisteme ale acţiunii grefate pe universalii lexico-semantice. Strânsa interdependenţă dintre limbaj şi societate transformă cuvintele în mărci ale unei mutaţii (subiective/obiective) ce se produce în mentalitatea colectivă. Fenomenele lingvistice de acest tip sunt constante, apar în contexte istoric determinate, ca o consecinţă a unei conjuncturi novatoare iminente („activitatea care se realizează de către indivizi - afirma E. Coşeriu - are loc întotdeauna după anumite norme istorice [….], deci de acord cu o anumită tehnică, care este tehnica istorică”?). Dacă acceptăm faptul că istoria se reflectă în planul limbajului, recursul fiinţei la paradigma euro- pare să reprezinte astăzi un autentic paliativ. Într-un dialog cu Nicolae Saramandu, E. Coşeriu promotor al tezei că limba este în acelaşi timp, istorică şi momentană, preciza: „…într-un discurs, în diferite puncte ale discursului, poţi realiza mai multe limbi funcţionale”.? Euro- pare să reitereze, în parte, statutul multora dintre afixoidele greco-latine. În diacronie este cuvânt autosuficient, concentrând sub aspect semantico-noţional, semnificaţie proprie, în limbile naţionale. În sincronie, formează compuse în baza îmbinărilor, având o variată gamă de posibilităţi combinatorii şi o topică bipoziţională. Judecat dupa criteriul etimologic? al provenienţei, formantul aparţine unui diasistem lingvistic contemporan. Mecanismele şi regulile de utilizare sau de autocombinare ale paradigmei sunt stabile în traditia compuselor cu elemente greceşti?, care aveau vocala tematică o-, de tipul: ribo- “granular” (<fr.ribo-, cf. gr.ribos); sapro-“putred, poluat”(<fr. Sapro-,cf. gr. σαπρο-, σαπρός-); eo-de început, primitiv, preistoric (<fr.éo-,cf. gr ήώς -, auroră, zori). Aceasta, spre deosebire de prefixoidele cu etimon latin al căror interfix era vocala –i [cf. calci-calciu, calcar (<fr. calci - , cf. lat. calx , calcis); cordi-, cordie, inimă (<fr. Cordi-,cf. lat. Cor,-dis)].

La nivel pragmatic, aceste delimitări nu sunt funcţionale în toate situaţiile, în limbile romanice. În Dicţionarul Medical?descoperim, pe lângă mărcile fonetice greceşti sau latine şi formele conjugate ale ambelor interfixe, indiferent de idiomul în care apare termenul: lat.Card(io) megalia, rom. cardiomegalie, engl. cardiomegaly; lat. sacr(oi)leitis, rom. sacroileită ( >cardio-card,-cardie, inimă (<fr. Cardi/o/-,-card, cf. gr. Χαρδι-,Χαρδια) alături de: rom.

unităţi ,,universale”, limbajele specializate dezvoltă forme şi unităţi conceptuale proprii fiecărei limbi: rom. endocrin - engl. ductless. Excerptarea terminologiei medicale permite observaţia că o bună parte dintre conceptele ştiinţei sunt fundamentate în baza unei matrici lexico-semantice. Faptul este în măsură să ilustreze două adevăruri general valabile: capacităţile universale ale elementelor savante greco-latine care fundamentează ,,superstratul cultural european” - şi evoluţia rapidă a domeniului ştiinţific, ce transgresează progresul lent al limbilor naturale. Prin împrumutul savant ca şi prin derivatele cu prefix neologic terminologia neutralizează într-o mai mare sau mai mică măsură, diferenţele interlingvistice, conservând două dintre caracteristicile enunţate de Ray: originea noţiunii şi denumirea acesteia.

enter(o)virus, engl. enterovirus, fr. Enterovirus, sp. Enterovirus, it. Enterovirus, germ. Enterovirus (cu etimonul enter(o)-, enter,-enterie, intestin (< fr.enter/o/-,cf. gr. έυτερο-, έυτερον-). Consultând Dicţionarul de termeni comunitari? descoperim un fenomen parţial modificat: la nivelul compuselor cu euro- mărcile fonetice greceşti alternează cu forme în care se produce elidarea interfixului - o -, în prezenţa unei vocale, de tipul: euratom. Fenomenul trădează o subtilă modificare a matricii lexico-semantice greceşti, în favoarea unui nou model - ce reflectă tendinţa vădită spre economia de limbaj, a modernului - şi nu este singular în istoria compunerii savante. Ambele clase de formanţi structurează sistemul lingvistic, clasifică. A se compara: rom. eurostat cu rom. angiocardiografie sau cardioangiografie (engl. angiocardiography), unde euro- vs. angio-(angi (o)- elem.,,vas anatomic”(sangvin, limfatic) ,,canal”(<fr.angi/o/-,cf. gr.άγγεϊον) funcţionează ca invariante şi asigură unitatea de semnificaţie pe care se bazează termenii, indiferent de topică, de calitatea de prefixoid sau sufixoid:,,metodă de examinare radiologică a inimii şi a vaselor mari cu o substanţă de contrast”. Sub aspectul tiparului semantic, cele două microsisteme conservă sensul primar (greco-latin /european). Prefixoidele sunt purtătoare ale unor caracteristici nominative, prin faptul că definesc substanţa într-o manieră mai abstractă (cf. aer (o) -, tele (o)-,video - s. a. m. d.), au sens cognitiv, pur intelectual şi stabil. Sensul compuselor de tip euro- circumscrie valori socioculturale, non-neutre. Prefixoidele definesc un domeniu eminamente ştiinţific, sunt fundamentale, compusele aparţinând limbajului comunitar au o relevanţă conjuncturală, implementează subiectiv şi obiectiv o mentalitate.Dacă o clasă de neologisme rămâne imutabilă, rezistând oricărei substituiri arbitrare, aceasta se datorează faptului că disciplina pe care a fundamentat-o este produsul factorilor culturali stabili şi fundamentali.

Bibliografia: Avram 1989 = Mioara Avram, Formarea cuvintelor în limba română. Sufixele III Bucureşti. Becane; Michel 1994 = Jean Becane; Claude Michel, Le loi, Paris Edition Dalloz. Bidu-Vrânceanu et al. 1977 = Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti: ediţia a II-a, sub titlul Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 2001, p.180.Ciobanu et al.1970 = Formarea cuvintelor în limba română I, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, p.241-260.Coşeriu 1996 = E. Coşeriu, Lingvistica integrală, interviu realizat de Nicolae Saramandu, Coşeriu 1997 = Prelegeri şi conferinţe (Supliment al publicaţiei: Anuar de lingvistică şi

Istorie literară I.XXXIII:1992-1993Seria:Lingvistică) Iaşi, p.166. Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, p. 26. Coteanu 2007 =Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română, editat de Angela Bidu-Vrânceanu,Bucureşti, Editura Universităţii, p.53.Dimitrescu 1965 = Florica Dimitrescu, Tendinţe ale formării cuvintelor în limba română (Cuvinte

noi în presa actuală), în LL,vol.10, p. 245.Gramsci 2001 = Antonio Gramsci,Cultură şi hegemonoie ideologică în vol.Cultură şi societate, coord. Jeffrey C. Alexander, Steven Seidman, trad. de Simona Lebădă, Mihaela Sadovschi şi Liliana Scărlătescu, Iaşi, Institutul European, p.47-53.Jinga, Popescu 2000 = Ion Jinga, Andrei Popescu, Dicţionar de termeni comunitari, Bucureşti, Lumina lex, p. 78.Gruiţă 2006 = G.Gruiţă, Moda lingvistică 2007, Norma, uzul şi abuzul, Bucureşti, Paralela 45, pag. 9.Munteanu, Ţâra 1978 = Şt. Munteanu, Vasile Ţâra, Istoria limbii române literare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, p.247.Prouvost 2003 = J. Prouvost, Y.Sablaiyrolles Y. 2003 F, Les néologismes, Paris, PUF, 2003Kocourek, Rotislav 1982 = Rotislav, Kocourek, La langue française de la technique et de la science, Oscar Brandstetter Verlag GMBH& Co. KG, Wiesbaden, p. 133Rusu 2007 = Valeriu Rusu, Dicţionar medical,Bucureşti, Editura Medicală.Tagliavini 1977 = Carlo Tagliavini, Originile limbilor neolatine, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, trad. Ana Giurescu, Mihaela Cârstea – Romaşcanu, p.257-268.Parsons, Shils 2001 = Talcott Parsons şi Edward Shils,Valori şi sisteme sociale, în Jeffrey C. Alexander, Steven Seidman (2001), p.40-46.

CURS VIVALOAREA ANTROPOLOGICA A LEXICULUI ÎN RELAŢIILE PARADIGMATICE Excerptând datele din textele de specialitate şi din Dicţionarele ce acoperă diferitele subramuri ale ştiinţei medicale, observăm că identitatea şi opoziţia sunt raporturi paradigmatice de sens care leagă numeroase unităţi lexico-semantice. Fenomenele complexe de manifestare a limbajului ştiinţific nu pot fi reduse la acceptiunea sinonimiei doar ca echivalare semantică a unor unităţi diferite ca formă. Fenomenul este susţinut de factori specifici, pe care îi vom avea in vedere în aserţiunea noastră: (1) termenii generici, de bază pot fi cvasiechivalenţi, diacronic şi sincronic. Actualizarea sistemului limbii impune accepţiunea sinonimiei în sens restrâns, fără a exclude funcţionarea sinonimelor în sens larg ; (2)terminologia medicala îşi are ascendenţa în domeniul tehnic dar si în ştiinţele umaniste. Din aceste considerente, tipologia sinonimelor medicale este eterogenă şi dispune de o variată gamă de echivalenţe şi relaţii non-ierarhice. Apar discrepanţe, sincronic şi diacronic, în funcţie de nomenclatură, de context, de relaţiile dintre afoxide şi rădăcină; 3)Variabilitatea etimologica impune concurenţa dintre sursa lingvistică primară şi împrumutul din limbile franceza, engleză şi engleza- americana etc..

Sinonimia este unul dintre raporturile paradigmatice cu implicaţii asupra univocităţii sensului, dar şi asupra discursului, fiind prezentă chiar şi în cele mai neaşteptate domenii, unde primatul clarităţii este unanim revendicat. Terminologia franceză întrebuinţează nu mai puţin de douăzeci şi şapte de sinonime eterogene pentru a denumi o singură afecţiune a splinei: splenomégalie myéloïde idiopathique – érythroblastose chronique de l’adulte – hépato splénomégalie mégacaryocytaire etc. (apud Kocourek 1982: 166). Pentru Encefalopatia Gayet – Wernicke terminologia engleză utilizează opt sinonime (Wernicke’s encephalopathy disease; Gayet’s disease; Gayet-Wernicke encephalopathy; Gayet-Wernicke haemorrhagic encephalitis; Gayet-Wernicke syndrome; Wernicke’s encephalopathic syndrome; Wernicke’s encephalopathy; Wernicke’s syndrome).Limbajul medical este domeniul cel mai puţin ,,supus” regulilor univocitaţii datorită semiozei secundare. Sub aspectul echivalenţelor semantice, domeniul se organizează în cel puţin trei compartimente: 1.termeni care nu au sinonime, 2. termeni care au sinonime 3. termeni ale căror echivalenţe sunt expresiile brahigrafice. Lipsa sinonimiei este considerată o exigenţă suplimentară faţă de unitatea lexicală, în general. Echivalenţele relative şi absolute revendică anumite condiţii pentru a fi acceptate, dintre care am reţine doar faptul că fundamentează trăsături distinctive ale unuia şi aceluiaşi concept. Ex. reacţie antigen- anticorp (fr. réaction antigène- anticorps; engl. antigen-antibody reaction) – sinonim reacţie de imunoprecipitare, reacţie la precipitine.. Sinonimia terminologică se manifestă între termeni şi unităţi ce respectă condiţia identităţii de referent, dar se delimitează de sinonimia lexicală prin complexitatea strategiilor şi tipologie, prin eterogenitatea de echivalenţe şi relaţii non-ierarhice, din cateva considerente: (1) îşi are ascendenţa în ştiinţele umaniste (M. Tereza Cabre), iar acesta este un motiv în plus să fie mai bine reprezentată decât în domeniul tehnic. Însumează o mare varietate de tipuri de echivalenţe, impunându-se ca o tipologie multidimensională, non-uniformă care conduce la revelarea dinamicii proceselor expresiei lingvistice şi a conţinuturilor onomasiologice; (2) apar discrepanţe, sincronic şi diacronic, în funcţie de nomenclaturile medicale (NA, biochimie, informatică medicală), de context, de relaţiile dintre afoxidele greco-latine şi rădăcină; (3) eclectismul etimologic (sursa lingvistică primară, limbile naţionale, împrumutul neologic neoromanic, englez/ american etc) este generator de relaţii extrinseci şi intrinseci la nivelul axei paradigmaticului. Extrinsec, termenii greceşti şi latineşti conservă conceptele fundamentale, iar unităţile neologice şi/sau cele create in limbile naţionale actualizează nuanţe semantice adiţionale.(4) Intrinsec, bilingvismul greco-latin a dezvoltat un tip de sinonimie specifică termenilor alcătuiţi prin autocombinarea afixoidelor: angiocardiografie – cardioangiografie. În particular, dubletele morfematice şi lexico- semantice latine şi greceşti nu se elimină reciproc. Practica medicală atestă egala circulaţie a acestora: hemostatic (<fr. hémostatique; cf. gr. αίματο-, αίμα “sânge”, στατός ) şi coagulant (lat. coagulans „care încheagă”); amfi- (< gr. άμφι-, ) – ambi- (lat. ambi-, ambo); hemi (< gr. ήμ-) - demi (<lat. dimidius) –semi (< lat. semi-)„jumătate”; poli (<gr.πολυ-, πολύς ) - multi-(< lat. multi-, multus-). Studiul sinonimiei terminologice extrinseci (relative/ absolute) se poate realiza din două perspective: 1. descriptiv, static, prin inventarierea tipurilor de echivalenţe; 2. funcţional, prin dinamica relaţiilor de sinonimie, perspectivă ce implică stabilirea factorilor specifici de echivalenţă, limitele etc Termeni generici, de bază pot fi cvasiechivalenţi din perspectivă epistemologică, generând tipuri variabile de sinonime omosemnice (S. Berejan): grecescul

apothiki este etimonul termenului latin apoticarius şi al formelor derivate: fr. apoticaire (în franceza veche ,, farmacie” ), apoteka (în limba rusă ,,farmacie”) respectiv, Apotheker (germ. farmacist), apothicaire (fr. veche ,,farmacist”), aftekar (farmacist în limba rusă) s.a.m.d. Concomitent cu medicii propriu-zişi, care apelau la remedii atestate, existau în Antichitate vindecări empirice, neatestate medical, realizate de medici profani, numiţi pharmakopolis (gr. φαρμαχο- medicament πωλείν - ,,a vinde” ). Grecescul φαρμαχο a fost preluat în limba latină sub forma pharmacum şi stă la baza a cel puţin 20 de unităţi terminologice compuse tematic/ derivate în limbile neolatine ( fr. pharmacocinétique ; rom. farmacocinetică;), engl. pharmacokinetic etc. Termeni ca : fr. pharmacie/ engl. pharmacy), împrumuturile neologice rom., farmacie (> fr. pharmacie ) şi farmacist (> fr. pharmacien) - menţionate pentru prima dată în Ţările Române, la 1819 - sunt forme care acceptă, în terminologia medicală europeană termeni diferiţi, coreferenţiali prin fundamentele greco-latine: germ. Apotheke (farmacie, cu sinon. Drugstore), patikus şi patika (în limba maghiară) etc. În virtutea aceleaşi tradiţii, limbajul medical menţine paralelismul termen latinesc – termen nonlatin (mai cu seamă, în spaţiul carpato-danubian), acceptând coocurenţa termenilor de origine slava, sau a celor împrumutaţi din limbile germanice, neolatine etc. Iată două tipuri de sinonime: a. sinonime temporale: în locul termenului rom. boală (,,durere” in sl. veche) înţeles ca ansamblu de fenomene anormale, fizice sau psihice, provocate la un subiect, de către una sau mai multe cauze endogene sau exogene, circula în medicina românească, practicată de călugări forma bolniţe. Boală şi bolniţe nu sunt sinonime absolute. Diferenţele dintre cei doi termeni sunt de ordin stilistico-funcţional. b) sinonime geografice: farmacistul din Transilvania (România) purta numele latinesc de apothicarius (prima farmacie publică a fost înfiinţată la Sibiu, atestată documentar din 1494), iar în Muntenia şi Moldova circulau sinonimele spiciar (consemnat în 1651, în timpul domniei lui Matei Basarab) şi spicer ( în vremea lui Constantin Brâncoveanu), termenii spiţer(> it. speziale) şi spiţerie(> it. spizeria) fiind forme derivate neolatine, intrate în limbajul de specialitate, prin filieră neogreacă. Dubletele în limbile naţionale pot avea o formă fundamental distinctă de forma iniţială a termenului, sau pot să conţină anumite componente intensionale pe care termenul-sursă nu le cuprinde: anémie leuco-érythroblastique – anémie myélophtisique sunt dublete prin care medicina franceză denumeşte o singură afecţiune a splinei. O situaţie specială este ilustrată de dubletele apărute ca rezultat al decodării termenilor eponimi, patronimele fiind caracterizate printr - o intensionalitate săracă: test Manzzottti- sin. test la notezină, test Owen- sin. trombotest; test Werner – sin. test de supresie tiroidiană. Fenomenul dubletelor survine în două situaţii: în cazul simbolurilor non-verbale (slab reprezentate în domeniul medical) şi în cazul împrumuturilor. Patronimele de origine romanică/ anglo-americană sunt generatoare de sinonimie în limbile naţionale, deopotrivă la nivelul discursului şi al nomenclaturilor. Sintagmele care denumesc formule, teste medicale, reacţii menţin – în general - paralelismul între unitatea-sursă şi/sau

termenul utilizat pentru decodarea eponimului: sindrom Bogorad – sindromul lacrimilor de crocodil . Sinonimia de acest tip este un fenomen ilustrativ pentru relaţiile ce se stabilesc între lexical şi discursiv. Raportul între reprezentare şi structura conceptuală sinonimică are consecinţe asupra accesibilităţii cognitive. Înafara relaţiilor de echivalenţă, multe dintre patronime ar putea rămâne obscure sau greşit interpretate. Aşa de exemplu, testul Cutler-Power-Wilder îşi revendică paternitatea în metoda propusă de biochimistul american Marschelle Harnly Power şi medicul Russell Mprse Wilder, în timp ce Testul Ham-Dacie, aparţinând medicului Thomas Hale Ham şi hematologului englez Dacie este o extindere a Testului Ham. Aceste ultime unităţi terminologice nu sunt sinonime, iar pentru a accesibiliza cognitiv, fiecare dintre conceptele date sunt explicit ,, reluate” prin sinonime specifice: Testul Ham-Dacie este sinonim cu ,,test de hemoliză acidă”, iar Testul Ham are ca sinonim,, testul serului acidifiat”. Observam ca non-transparenţa de semnificaţie este limitată, în măsura în care numele conceptualizează, nu defineşte. Dacă prima unitate terminologică abstractizează, sinonimul actualizează elemente de identificare, accesibilizează, având rolul de a pune in evidenţă – discursiv - conceptul dat, la un alt nivel ştiinţific. Tot aşa, conceptul pe care îl regăsim în Testul Hines-Brown devine deosebit de transparent, conservându-şi monoreferenţialitatea pe axa paradigmatică prin sinonimul,, probă la frig” (cuvânt autohton, aparţinând lexicului comun în limba română). În virtutea aceleaşi coerenţe cognitive, numeroase vocabule medicale întretin paralelismul patronim anglo-american – termen neologic/ compus savant cu elemente lexicale de sursă greco-latină: sindromul Bonnier – sindrom de nucleu; sindromul Buschke-Ollendorff – dermatofibroză lenticulară diseminală; sindromul Caplan - pneumoconioză reumatoidă; reacţie Fermandez - ,,test cu lepromină”; testul Studer – Wyss – probă la neomercazol; test Huhner- test postcoital. Exista situţii când terminologia medicală acceptă ca strategie sinonimică echivalenţa cu termeni alogloţi: Cross- Matching – variantă pentru cross – meci. Topica unităţilor lexicale sinonimice respectă în limba română, ordinea determinat - artibut nominatival (Legea Starling, Legea Raoult)/ atribut genitival (trompa lui Eustatius). Utilizarea termenilor - dublet poate fi pusă în corelaţie cu modificările şi nuanţările (mai ales în semiologia medicală) volumului informaţional. Este impropriu să considerăm termenul cu eponim/ patronim termen ,, vechi”- după modelul registrelor stilistice ale lexicologiei. În realitate, termenul-sursă se caracterizează printr- un înalt grad de abstractizare. Obiectivând într-un mod plauzibil intensionalitatea noţiunii, dubletul sinonimic accesibilizează – într-un alt tip de codaj - semnificaţia. Fenomenul echivalenţelor metaforice ale termenilor alogloţi (şi nu numai) este unul dintre tendinţele limbajului medical, în care metafora devine expresie a lumii exterioare cu reprezentările ei, a timpului şi a spaţiului. Omul gândeşte, cunoaşte, însă prin metaforă, reconceptualizează. În demersul cognitiv, metaforizarea presupune alegerea unei denumiri conform trăsăturilor comune ale referentului sau asemănărilor de funcţie între doi referenţi eterogeni, etc. Noţiunile de metaforizare ştiinţifică şi caracterul metaforic al termenului sunt cvasiidentice, nu se suprapun în totalitate. Natura noţiunii de metaforizare ştiinţifică este mult mai generală (spre deosebire de cea terminologică), datorită faptului că însumează deopotrivă metaforizarea terminologică şi conceptuală. Metaforizarea medicală, ca formă de sinonimie nu este un simplu fenomen lingvistic, ci o reflectare a realităţii cotidiene după un model, cu legităţi

specifice: sub aspect ştiinţific, se identifică trăsăturile referenţial – distinctive. La nivel lexical este selectat cuvântul (din limba comună, lexicul general etc), conceptualizat, fixat apoi ca unitate nominativă. Sinonimele ,,degete de toboşar” (degete hipocratice), ,,muşte zburătoare” (miodesopsie), existente în limbajul medical romanesc - formate prin transfer metaforic - se caracterizează printr-o structură semantică complexă, având în vedere faptul că trăsăturile care au determinat alegerea nominării sunt incluse în conceptul termenului-sursă. Semnificaţia metaforică reflectă o componentă conceptuală într-un alt registru stilistic, pe care specialistul a considerat-o esenţială pentru semiologia medicală. În câmpul terminologic, ,,toboşar „ şi ,, muşte” şi-au pierdut semnificaţia primară, necesitând o definiţie exactă (degete de toboşar, muşte zburătoare). Fenomenul sinonimiei metaforice este universal. În limba engleză, advancement, utilizat cu sensul de progress, în limbajul uzual, ca urmare a transferului metaforic – la nivelul terminologiei traumatologice are semnificaţia de deplasare şi se defineşte “ a surgical detachment, as of a muscle or tendon, followed by a reattachment at an advanced level”. Astfel, termenul reinterpretat metaforic pune în evidenţă – într-un alt registru stilistic şi funcţional - un detaliu (de regula fundamental) al conceptului însumat în termenul-sursă.Observam din exemplele discutate ca selectarea echivalentului metaforic al denumirii se realizează prin raportare la factori de natură obiectivă: stabilitatea raporturilor dintre referenţi in limbile naţionale, dependenţa pragmatica de anumite stereotipuri cognitive, tendinţa practicianului spre un mai mare grad de concretizare. Sinonimul metaforic al ,,semnului Gibson”este ,,suflu tunelar”, unde unitatea nominativă echivalentă metaforic se află în corelaţie cu substratul concret de manifestare a sindromului. Sinonimele metaforice au, de regulă, în vedere un singur component conceptual, aşa încât expresia lingvistică este selectată numai pentru acest component: mieloză funiculară –sin. metaforic sindromul fibrelor lungi; acufene – sinonim metaforic ,, pocnituri în urechi”; miometru – sinonim metaforic ,, tunică musculară”; engl. to weep (a plânge)- sin „weeping”, sign (simptom „umed”); engl. airplane (avion) – sin. airplane splint (atelă de abducţie). Caracterul prolix, dezvoltarea neuniformă a terminologiei medicale condiţionează apariţia dubletelor sinonimice, de regulă, în limba maternă ( termenul febra pappataci are varianta ,,febră de trei zile”).Echivalenţa dintre termenii polimembri şi siglele corespunzătoare, expresiile brahigrafice, în general, s-a impus ca tipologie atipică – prin ceea ce Kocourek (1982: 141,166) numea sinonime paronimice. În lexicografie, sinonimia este o modalitate auxiliară de definire, utilizată concomitent sau în loc de parafrază în definiţie; în terminografie, transcodajul în limba naturală al unui simbol, acronim sau al unei sigle este sinonim cu simbolul, acronimul, formula sau cu siglele respective. Sinonimia realizată prin variantele grafice ale unităţilor terminologice se caracterizează prin schimbarea formei şi menţinerea intensionalului şi a extensionalului termenului- sursă, manifestând – etimologic- preferinţă pentru două tipuri de structuri: a) sinonimele paronimice de sursă greco-latină (M.f. supp. de la lat. misce fiat suppositoria - ,,amestecă să fie supozitoare”) şi b.) variantele grafice după modelul limbii engleze (IRMA de la engl. immunoradiometric assay). Structural, siglele care intră în componenţa abrevierii sunt variabile, fie că apar într-un număr mai mare decat elementele termenului-bază (ECW – extracellular water), fie într-un registru mai restrâns sau chiar mai extins: LBBB – left bundle branch boock. Corpusul variantelor grafice ale limbajului medical cuprinde peste 2000 de abrevieri şi/sau simboluri de circulaţie internaţională deosebit de productive în metalimbaj. Sinonimia paronimică nu este un simplu

tip de relaţie semantică absolută, statică - ci un fenomen complex, dinamic şi unitar, cu efecte asupra comportamentului discursiv, contextual. Transgresarea nivelului lexical şi insertia sinonimelor în cel puţin două moduri semnificante – designativ (ştiinţific) şi prescriptiv (în tradiţia lui Moris) nu se realizează brusc, ci prin intermediul stilisticii funcţionale (Gotti 1991). In ,,producţia de mesaje” (Emile Benveniste) opusă limbii ca sistem de semne, noţiunile fac trimiteri la comportamentul uman, într-un scenariu în care protagoniştii enunţării pot fi: locutorul/ pacientul, locutorul/ farmacistul, locutorul/ specialistul. Fleischman distingea (2001), în cadrul discursului medical, genurile orale (comunicarea medic-pacient, de exemplu) şi genurile scrise (în cadrul cărora însuma articolul de cercetare, articolul de vulgarizare, tratatul de medicină, raporturile asupra pacienţilor în spitale) După raportul locutor/ farmacist şi poziţia lor faţă de obiectul cunoaşterii, utilizarea sinonimelor paronimice – ca procedeu de formalizare în discursul prescriptiv asigură o abstractizare bine dozată, evitarea ambiguităţii în comunicare. Numeroase acronime literale şi fragmente de cuvinte care indică forma farmaceutică provin din abrevierea grupurilor sintactice de sursă greco-latină: ad pond.om (cf. lat. ad pondus omnium - până la greutatea întregului); ad sat. ( cf. lat. ad saturatio - până la saturare); add (cf. lat. addetur - să fie adaugat); admov.(cf. lat. admoveatur- să fie adăugat); adst. feb.( cf. lat. adstante febre – cât este prezentă febra); noct. maneq (cf. lat. nocte maneque – noaptea şi dimineaţa). Aceeaşi tipologie este funcţională în modul de preparare a medicamentelor: rom. M.f. sol.(cf. lat.misce fiat solutio- ,, amstecă să fie soluţie”); rom. M.f. ung.(cf. lat. misce fiat unguentum- ,,amestecă să fie unguent”) etc. - în indicaţiile privind modul de eliberare a medicamentelor: rom. D.t.d.(cf.lat. detur tales dossis -,,dă asemenera doze”; engl. give of such a dose); rom. Div.d.eq (cf. lat.divide in dosisi aeqales - ,,divide în doze egale”; engl. divide into equal doses); rom. D. ad. caps. amyl.(cf.lat. detur ad capsulas amylaceas - ,,dă în capsule amilacee”). Urmează apoi o serie de instrucţiuni stilistic formalizate, care adresându-se pacientului, se referă la modul de administrare a tratamentului: a. (cf. lat.ante – înainte; engl. before); ac.( cf. lat. ante cibum – înainte de masă; engl. before a meal;); b.i.d. (cf. lat.bis in die – de două ori pe zi; engl. twice daily; ); in Aq.( cf. lat. in Aqua – în apă; engl. in water; ); p. c.( cf. lat. post cibum – după mâncare; engl. after meals; ); p.o. (cf. lat. per os- pe cale orală; engl.orally, by mouth; ); t.i.d. (cf. lat. tria in die ; engl. three times in day); u.d./ ut. dict. (cf. lat. ut dictum – precum este indicat; engl. as directed) etc.În pragmatica medicală există abrevieri panlatine/ de sursa engleza sau engleza-americana, întâlnite în scrierea diagnosticelor, realizate ca serii sinonimice absolute : AAA – rom. anevrism aortic abdominal ( cf. engl. abdominal aortic aneurysm); CHD – rom. malformaţie cardiacă congenitală (cf.engl.congenital heart disease); IRS – sindrom de insulinorezistenţa, sindromul X( cf. eng. insulin resistance syndrome). Semnele şi codurile, acronimele cu etimon englez/ american cunosc o sferă mai mică de reprezentare în relaţia medic- pacient: hosp (cf. hospital); wt (cf. weight), dar sunt deosebit de productive în discursul designativ, unde reprezintă un tip special de sinonimie ce conferă statut de termen (unitate) unor sintagme ample: CHB este o siglă al cărei transcodaj în limba engleză este ,,complete heart block”. Iată câteva serii tipologice: a) acronime literale: DDD – dual chamber fully automatic pacemaker; FTND – full term normal delivery; HRCT – high- resolution computed tomography etc; b) expresii brahigrafice de tipul fragmentelor de cuvinte: Staph – Staphylococcus; top. – topically. c.) compuse din acronime literale şi fragmente de cuvinte: VA: QC ratio – ventilation - perfusion radio. Sub aspectul formulei lingvistice, acronimele de fond clasic sunt grupuri alcătuite dintr-un determinat şi unul sau mai mulţi adjuncţi, al

căror sens trebuie decriptat în actul comunicării. Diferenţele de structură dintre acronimele de sursă greco-latină şi engleză actualizează deosebiri de topică: acronimele de fond clasic au o topica fixă cu respectarea obligatorie a prepoziţiei/ conjuncţiei, fie şi doar sub formă de siglă - spre deosebire de acronimele actuale a căror topică este liberă, respectând modelul limbii engleze[ HCG (cf. human chorionic gonadotrophin); WMA (cf.World Medical Association); snRNA (cf. smail nuclear RNA)].Siglarea este frecventă ca metodă, prin avantajul de a conferi statut de termen unor sintagme ample . În economia de limbaj, siglele [,,semne abreviative”(Dicţionarul Robert) sau ,, litere iniţiale utilizate ca semne abreviative pe monumente, pe medalii sau în manuscrise vechi” (Dicţionarul Petit Littre)] formează o clasă neomogenă structural, a cărei funcţie este eminamente denominativă. Productivitatea fenomenului variază în domeniile de avangardă ale medicinei contemporane. Predilecţie manifestă genetica, farmaceutica, virusologia, practica clinică, imagistica, hematologia, biochimia. Este o trăsătură ce apropie limba română de limbile franceză şi engleză, al căror model îl urmează în câmpul creaţiei lexicale. Abrevierile, siglele, manifestă o mare tendinţă de gramaticalizare. Clasa morfologică pe care o actualizează este substantivul, în contextul căruia primeşte categoriile specifice de gen, număr, caz şi determinare primară. Sub aspectul genului, limba română încadrează compusele de acest tip în clasa neutrelor şi a masculinelor. Multe dintre abrevieri şi sigle devin baze de derivare, de regulă pentru substantivele comune: ORL – orelist; A.T.I.- ateist (medic la terapie intensivă). Simbolurile se adaptează cu mai multă dificultate categoriilor morfologice.În terminologia medicală, sinonimele paronimice sunt termeni identici conceptual, însă diferiti sub aspectul variantei stilistice şi funcţionalePentru termenii domeniului ,,elemente chimice, aminoacizi” sunt înregistrate în lucrările de terminografie cele mai numeroase serii de simboluri, deopotrivă în articolul de cercetare şi în tratatul de specialitate. În limbajul medical, simbolurile cunosc două tipuri de realizări: 1. prototipice (K – Kelvin, J- Joule) şi neprototipice (raze X, receptor β ).Diferenţele devin funcţionale fie la nivelul realizărilor paradigmatice, fie prin raportarea la referent. Numai simbolul de sub A, din lucrările de terminografie poate actualiza 12 concepte profesionale: absorbanţă, adenină, adenozină, aer alveolar, alanină, Amper, anterior, arie, grup sanguin, număr de masă, radioactivitate, vitamină A. Sub simbolul C întâlnim termeni cu acelaşi statut neunitar, în cazul carora nici echivalenţa, nici principiul ierarhic care asociază un termen mai restrâns (hiponim), unuia mai general nu sunt raporturi paradigmatice: canin, capacitate calorică, capacitate electrică, carbon, catod, celulele parafoliculare tiroidiene, cisteină, citidină, citozină, clearance, complement, complianţă, Couloumb, lentile cilindrice, rădăcini nervoase cervicale, vitamină. Atât conceptele de sub A, cât şi cele de sub C sunt eterogene conceptual şi referenţial. Rezultă de aici ca nu orice strategie de simbolizare este suficientă pentru ca două unităţi terminologice să fie echivalente. În opinia noastră, întrebuinţările prototipice conferă simbolurilor un caracter deosebit de stabil, determinat extralingual de stabilitatea referenţilor, formalizarea puternică garantând univocitatea şi implicit, echivalenţa absolută, în următoarele subdomenii (uneori cu elemente interdisciplinare): Sistemul Internaţional de Unităţi ( Metru -m; Cantitate de substanţă – n; secundă- s), Unităţi S.I. derivate – exprimate în funcţie de unităţile fundamentale/ cu denumiri speciale, sistemul farmaceutic naţional (N – normal; R- reactiv; r – Rontgen etc ) şi internaţional (I- electric current; LTH- luteotropin; y.- year(s); Z – atomic number etc. Acest tip de sinonimie absolută rămâne nemodificat şi în cazul unităţilor de măsură pentru masă şi volum utilizate în ţările anglo – saxone şi S.U.A.( Grain- gr; Ounce – oz; pound – lb; Quart

– q etc). Spre deosebire de prima categorie, simbolurile neprototipice nu sunt creatoare de sinonimie, fapt ce generează confuzii, datorate polisemiei/ omonimiei apărute în diferite tipuri de contexte. Utilizarea simbolurilor neprototipice generează polisemii neacceptate de celelalte registre stilistice ale limbii, situaţie în care identificarea referentului revendică indici suplimentari. Diferitele semnificaţii ale unui termen polisemantic trimit la sinonime diferite, care, la rândul lor, trimit la altele, aşa încât reţeaua de relaţii paradigmatice devine deosebit de complexă. Limbajul medical apelează în aceste situaţii la mărci suplimentare, necesare monoreferenţializării: pentru domeniul referenţial „celulele parafoliculare tiroidiene” sintagma ,,celulă C1” a devenit ceea ce Ostman numea ,,termen de amprentă discursivă”, C1- C7 s-a impus ca indice de proeminenţă discursivă a vertebrei cervicale etc. tot aşa cum simbolurile C, A, sunt coduri discursive pentru vitamina C/ vitamina A etc. Interpretată din perspectiva lingvisticii funcţionale sistemice, alegerea simbolurilor ar fi inerentă ipotezei că limbajul este un ,,constructor de sens”. În ceea ce ne priveşte, această tipologie lexical/ conceptuală de a pune în evidenţă face parte dintr-o gamă largă de fenomene  cum ar fi rezoluţia anaforei, focalizarea, structura informaţionala, semantica verbala, teoria prototipurilor, având o mare varietate de domenii de aplicare, situate, în lingvistica actuală, sub semnul conceptului de saillance cognitive (Landragin, Frédéric, Saillance physique et saillance cognitive). Este un tip de saillance inerentă, una dintre strategiile cognitive folosită în terminologie pentru a pune în evidenţă o entitate dintr-un context dat, proprietate care îi permite să fie mai uşor de perceput, mai usor de reperat în mijlocul altor entităţi (entitatea C1-C7 este identificată / pusă în valoare, printr-un criteriu formal, în cadrul multimii de entităţi C, prin două simboluri matematice ). Criteriul simbolic în aplicarea fenomenului saillance este prioritar şi are ca domeniu de referinţă un concept, o trăsătură, o calitate sau o funcţie. Studiul corelaţiei dintre simbol şi concept în terminologie implică un mare grad de complexitate, prin limitele simbolului, prin metamorfozele de la o realizare prototipică la sensul ,,saillant », neprototipic etc.

Scoaterea în relief şi identificarea marcilor referenţiale (simboluri, cifre, litere greceşti) din perspectiva conceptului propus de Landragin Frédéric ar putea deveni un instrument de analiză a discursului medical. Sinonimia intrinsecă, a elementelor constitutive ale termenilor este deosebit de prolifică şi mult mai coerentă în limbajul medical. Existenţa dubletelor greco-latine favorizează stabilirea unor relaţii de sinonimie între anumite segmente lexicale ale unităţii terminologice formată prin compunere tematică. Cronologic, dubletele afixoidale aparţin perioadei de interferenţă lingvistică greco-latină, începând cu secolul I î. H. Abordând studiul sinonomiei în termenii lingvisticii matematice, din perspectiva raporturilor dintre mulţimi, Narcisa Forăscu a pus în valoare câteva tipuri de relaţii semantice între sinonime, la care vom raporta teoretic, sistemul afixoidelor greco-latine:„raporturi de identitate” (opoziţie zero): mono-/ uni-; raporturi „de suprapunere parţială” (opoziţie echipolentă) în majoritatea cazurilor: sub-/ infra-; circum- /peri-; super-/ supra; anti-/ contra. Practica impune reguli specifice, activate prin contextele comune, respectiv, diferenţiatoare, prin restricţiile de combinare contextuală: dacă megalocit şi macrocit desemnează acelaşi referent, actualizând valori identice prin prefixoidele mega-/macro-, în schimb, poli- şi multi- deşi sinonime in vitro, în practică pot genera serii sinonimice (polivalent, multivalent) sau - prin caracterul univoc al unităţilor terminologice - pot anula sinonimia: policlinică, poliartrită (nu multiclinică, multiartrită). I.) Se stabilesc relaţii de sinonimie pentru prefixoidul termenului medical: rom. etilotest (cf. fr. éthylotest ; engl. ethylotest)- sin alcooltest (cf.alcooltest ; engl.

alcoholtest). rom. adipoză (cf.fr. adipose ; engl. adiposis) – lipurie cf. fr.lipurie ; engl. lipuria(adipis,în limba latină avea sensul de grăsime şi era sinonim cu lipos din limba greacă). Dintre clasele de formanţi greco-latini au disponibilităţi de a crea serii sinonimice, în limbajul medical: (1)prefixoidele care indică valori cantitative: multinevrită/ polinevrită; infraliminal/subliminal; supra-eu/super-ego; monocelular/unicelular; (2) prefixoidele care indică poziţia: diatermie /transtermie; periflebită / paraflebită; (3) prefixe de negaţie: anticoncepţional/contraceptiv. II) .Relaţii de sinonimie există la nivelul sufixoidului unităţii terminologice: glosalgie – glosadenie (gr. -algos este sinonim cu gr. - dynia , ambele forme având sensu de durere). Sinonimia semantică a elementelor lexicale de sursă greco-latină ( identificabilă în calcuri lingvistice, după modelul limbilor franceză/ engleză) este actualizată în cadrul unităţilor terminologice complexe : roum. personalitate antisocială (cf. fr. personnalité antisociale, engl. antisocial personality disorder) – sin. personalitate disocială (cf. engl. dissocial personality disorder; fr. personnalité antisociale); rom. număr Hounsfield (cf. fr.. nombre de Hounsfield ; engl. Hounsfield` s number) – unitate Hounsfield (cf. fr. unité Hounsfield; engl. Hounsfield unity); rom. moleculă antisens (cf. fr. molécule antisens ; engl. antisens molecule) – oligonucleotid antisens ( cf. fr. oligonucléotide antisens ; engl. antisense oligonucleotide) ; rom. personnalitaté histrionică (cf. fr. personalite histrionique; engl. histrionic personality disorder) – personalitate isterică (cf. fr. personnalitaté hystérique; engl. hysterical personality disorder) ; rom. plex solar (cf. fr.plexus solaire; engl. solar plexus; NA: plexus celiacus ) – plex celiac (cf. fr. plexus coellaque; engl. coellac plexus; NA: plexus celiacus). Surse:Duizabo 2007: = Duizabo, Daniella, Dicţionar medical englez- român/român-englez, Polirom, Iaşi;Gutu2003: = Guţu Gheorghe, Dicţionar latin- român,ediţia a II a revăzută şi adăugită Humanitas, Bucureşti;Nastase 2006: = Nastase,Corneliu; Nastase,Viorica, Dicţionar englez-român de medicină şi biologie, Editura Nasticor ;Quérin 2007 : = Quérin Serge, Dictionnaire des difficultés du français medical, Editeur: Edisem/Maloine

Bibliografia: Bidu-Vrânceanu et al.2001 : = Bidu-Vrânceanu,Angela; Călăraşu, Cristina; Ruxăndoiu, Liliana Ionescu; Mancaş, Mihaela, Dindelegan, Gabriela Pană :Dicţionar general de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, 1977: ediţia a II a, sub titlul Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti ; Coteanu 2007 : = Ion Coteanu, Formarea cuvintelor în limba română, volum editat de

Narcisa Forăscu, Angela Bidu-Vrânceanu, Editura Universităţii Bucureşti ;Landragin 2004: = Landragin Frédéric,Saillance physique et saillance cognitive, in Corela, Vol.2, nr. 2; http://edel.univ-poitiers.fr/corela/document.php?id=142; Martinet, A.1979: = Martinet, A., Grammaire fonctionnele du français; Editions Denoel, Paris ;Nida 2004 = E. Nida, Traducerea sensurilor, Institutul European, studiu introductiv, traducere Rodica Dimitriu;Prouvost.;Sablaiyrolles 2003: = Prouvost, J.; Sablaiyrolles, Y, Les néologismes, Paris, PUF ; Rey 1979 = Rey, A., La terminologie: noms et notions, Paris: Le Robert;Saussure, Ferdinand de 1998: = Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, Polirom, Iaşi, traducere Irina I.Tarabac; Stoichiţoiu- Ichim 2001: = Adriana Stoichitoiu-Ichim, Vocabularul limbii române actuale, All Educational, Bucureşti ;

CURS VIIPoliticile lingvistice si problema identitatii;consecinte asupra terminologuluiPoliticile lingvistice şi problema identităţiiDomeniul terminologiei este unul de frontieră, de confluenţă între ştiinţă, lingvistică şi cultură. Este un tip de transdisciplinaritate ce amplifică - în etapa actuală de evoluţie - dimensiunea politică – intrinsecă disciplinei (În ISO 1087/2000 există două accepţiuni ale terminologiei: 1.ansamblu de desemnări aparţinând unei limbi de specialitate; 2.ştiinţă studiind structura, formarea, dezvoltarea, folosirea şi gestionarea terminologiilor în diverse domenii.) Formarea, dezvoltarea şi gestionarea terminologiilor presupune două perspective de abordare: 1. la nivel macrosistemic, demersul investigaţiilor are în vedere valorificarea influenţelor manifestate de limba şi culturile mari contemporane asupra celorlalte idiomuri, precum şi de studiul elementelor care mentin nealterată o limbă (elaborarea unei baze terminologice proprii, adaptarea registrului stilistic la câmpul cognitiv contemporan, modernizarea vocabularului). Lupta pentru menţinerea identităţii şi promovarea valorilor proprii, de exemplu, este un fenomen care se manifestă de multă vreme în lumea francofonă. 2. Cea de-a doua direcţie – extinsă la nivelul tuturor disciplinelor socio-umane este legată de securizarea limbii oficiale a noilor state, în general, a

statelor din Europa de sud-est (mai ales din Republica Moldova şi statele transnistrene), în special. Actualitatea problematicii abordate de această direcţie de cercetare are ca punct de plecare reconsiderarea unor fenomene socialmente marcante (bilingvismul, trilingvismul, diglosia).Prima paradigmă - asupra căreia se îndreaptă cercetarea noastră- este revendicată de raţiuni cognitive, ştiinţifice şi comunicative. Caracteristicile acestui tip de politică şi planificare lingvistică sunt revendicate apoi, de nevoile concrete ale societăţii în materie de normalizare a terminologiei, în plan internaţional. Problema politicilor lingvistice nu poate fi abordată înafara corelării modalităţilor de planificare cu aspectele ,,identităţii” în lumea contemporană, mai cu seamă, în contextul globalizării. Identitatea are implicaţii profunde în dinamica acestei direcţii şi este tributară unui sistem tradiţional de gândire, care trasează în mod riguros comportamentul faţă de propriile coduri de comunicare. Primul dintre obiectivele teoretice ale politicilor lingvistice este că limba are un rol social prestabilit, în virtutea căruia influenţele – deşi acceptate ca fenomene sine die - sunt asimilate cu prudenţă – numai în măsura în care ajută la dezvoltarea mijloacelor de expresie ale sistemului însuşi. Formele identităţii sunt relativ fixe şi limitate. Vorbim despre o identitate informaţională globalizantă, manifestată orizontal - într-o societate europeană a stiinţei, dar şi despre o identitate care trebuie obligatoriu studiată în contextul alterităţii, în relaţie cu identitatea celorlalţi (grupuri sociale, limbi naţionale, limbi minoritare etc).Pe axa verticalităţii există şi o a treia formă de identitate, canonică în sine, respectiv, identitatea de matrice lingvistică (limbi romanice, germanice etc). În acest context, am putea aborda problema limbajului specializat dintr-o perspectivă integrată tricotomic în ecuaţia globalizare - politici lingvistice şi planificare - identitate. În tricotomia propusă, ,,politicile lingvistice” reprezintă norma, un prim grad de abstractizare în raport cu globalizarea şi identitatea: acestea se impun ca ansamblul trăsăturilor de normalizare, gestionare şi planificare la nivel sistemic şi macrosistemic, care permit diferenţierea unor raporturi: libertate-constrângere in limba, inovaţie-tradiţie, individual-social, particular-general, creaţie-reprezentare. Este un prim grad de abstractizare în interpretarea nomenclaturilor în (şi prin actul lingvistic). Competenţele terminologuluiŢinând seama de principiile socioterminologice care se desprind din tendinţele actuale ale terminologiei, lucrările de terminologie efectuate în cadrul reţelei Realiter privilegiază abordarea variaţionistă. Aceasta constă în a reflecta varietatea uzului şi a tradiţiilor terminologice ale diferitelor arii geografice, proprii fiecărei limbi care face obiectul lucrărilor. Principiile generale de calitate, definite din punctul de vedere al utilizatorului sunt: accesibilitate, actualitate, fiabilitate. Sunt nevoi realizabile în funcţie de patru vectori: 1. competenţa plurilingvă a terminologului ; 2. limbile constituie o componentă principală a culturilor de care terminologul nu se poate disocia; 3. terminologul dispune de o cultura lingvistică, în general şi respectă identitatea unui idiom, în special ; 4. spre deosebire de traducător, care dovedeşte abilităţi de

creaţie, terminologul posedă cunoştiinţe din domeniul stiinţific. O competenţă extracurriculară a terminologului este de a fi capabil de lucrul în echipă. Eugene Nida considera că traducătorii,, trebuie să stăpânească cel puţin trei limbi, adică limba maternă şi două limbi străine. Dacă se ştiu numai două, corespondenţa poate să se facă mecanic, însă în cazul cunoaşterii a trei limbi străine cursanţii conştientizează mult mai clar implicaţiile pe care le are redarea diferită a aceluiaşi text. »(139) Cultura lingvistică presupune formarea competenţelor practice privind structurarea unei limbi, matricea acesteia. Un idiom oferă elemente ce urmează a fi conceptualizate, reînvestite semantic dar, şi o serie de posibilităţi de a le întrebuinţa: vocabularul antropologiei şi al etnologiei, de exemplu, utilizează o mare parte de termeni (parţial, interdisciplinari) extraşi din fondul principal al limbilor romanice: fr. race, fr. language, fr. culture; rom. casă, rom. boală, rom. familie, rom. putere etc. Limba-matrice oferă terminologiei modele paradigmatice de structură, formanţi de tipul radicula (rădăcini istorice), afixe, afixoide care impun forme cvasiechivalente, menţinând coerenţa expresiei la nivel panlingvistic. Sunt tipare prin care terminologul conferă coerenţă lexicală şi semasiologică, pe de o parte, iar pe de alta parte, mentine identitatea de structura matricială, prototipică, specifică stilului savant, impusă de ştiinţele clasice şi moderne (rezultate din cercetarea interdisciplinară şi transdisciplinară), în vocabularul panlatin. Terminologia de sursă francofonă adaugă modelul supracompunerii devenit deosebit de productiv. Patronimele, eponimele, siglarea, expresiile brahigrafice sunt omniprezente în tiparele de sursa engleză şi diferă de moştenirea culturală mulsulmană, de exemplu, care accentuează utilizarea de cuvinte exacte şi evitarea cu stricteţe a sinonimelor (Imarah Muhammed). Iată câteva domenii a căror unitate este conferită de modele matriciale - devenite canonice în terminologia panlatină: matematică (cf. fr. lemme; engl. lemma; it. lemma; sp. lema; port. lema; rom. lemă/ fr. arithmologie, rom. aritmologie, eng. arythmology); astronomie (cf. fr. météorite, engl. meteorite, rom. meteorit; fr. planéte, engl. planet, rom. planetă /fr. astronomie, engl. astronomy, rom. astronomie; fr. astrophysique, engl. astrophysics, rom. astrofizică); fizică (cf. fr. quanta, rom. cuantă; cf.fr. entropie, engl. entropy, rom. entropie / cf. fr. aérodynamique, engl. aerodynamics, rom. aerodinamic); chimie şi farmacie (cf. fr. chymie, engl. chemistry, rom. chimie/ fr. micro-élément, engl. microelement, rom. microelement); biologie (cf. fr. cellule, engl. cell, rom. celulă); sociologie (cf. fr. sociologie, engl. sociology, rom. sociologie); anatomie (NA: cavum; mediastinum; cf. fr. cavité, engl. cavity, rom. cavitate fr. médiastin; engl. mediastinum, rom. mediastin); economie (cf. fr. autoconsommation, rom. autoconsum/ fr. analyse macroéconomique, engl. macroeconomic analysis, rom. analiză macroeconomică; fr. accepter une offre, engl. to accept an offer, rom.(a)accepta o ofertă); filozofie; medicină (cf. fr. veine, engl. vein, rom. venă/fr. angiomeuromyome, engl. angiomyoneuroma, rom. angiomioneurinom); psihologie (fr. acrophobie, engl. acrophobia /sin. hypsophobia, rom. acrofobie / hipsofobie ;fr. automysophobie, engl. automysophobia, rom. automisofobie).Terminologia este un micro-sistem conceptual, cu o paradigmă parţial închisă,

parţial deschisă. Această identitate conceptuală – plurimorfă în sine - a devenit o problemă deosebit de complexă, prin paradoxul pe care îl creează în selectarea echivalenţelor. În concepţia lui Eugeniu Coşeriu, ştiinţa îşi găseşte expresia în limbaj, pentru a obiectiva propriile conţinuturi. Devine o condiţie necesară, dar cu toate acestea, îl depăşeşte prin faptul că revizuieşte, pe baza unor criterii obiective, delimitările făcute de limbaj, ajungând la lucrurile înseşi (Coşeriu, 1988, p. 69-70; id., 1967, p. 142). Pentru domeniul ştiinţific, cuvintele sunt pur şi simplu „substitute” ale „lucrurilor” care depăşesc orice clasificare operantă în lingvistica şi în studiul limbilor. Terminologia reorganizează prin triunghiul lui Drozd, celebrul triunghi utilizat în semantică (referent-semnificat-semnificant), adoptând relaţia obiect-concept-semn. Este un sistem conceptual care însumează trei concepte subordonate: entităţi (subordonate legilor naturii), concepte (grefate pe legile gândirii) şi sisteme lingvistice (subordonate legilor lingvistice). Sistemele conceptuale sunt decupaje ale realităţii, diferă de la o cultură la alta, aşa încât echivocul unor termeni poate avea consecinţe asupra culturii înseşi. Accentuarea circulaţiei termenilor alogeni are raţiuni bine justificate extrinsec şi intrinsec: 1. mobilitatea sistemului cunoaşterii umane. Dacă la un interval de câteva minute apare în lume o nouă descoperire, savantul în schimb, selectează conştient, planificat, subiectiv şi motivat o unitate terminologică dintr-un sistem lingvistic stabil pentru cicluri mari de timp. Mobilitatea sistemelor terminologice este o problemă de diacronie: o limbă deja constituită este produsul factorilor istorici, în timp ce sistemele terminologice sunt sincronice, consubstanţiale factorilor de cultură şi de civilizaţie; stabilitatea sistemului, a semnului lingvistic este determinată, în al doilea rând, de funcţia socială a limbii; mobilitatea unităţilor terminologice este impusă, în mod paradoxal, de coeziunea conceptuală a unui domeniu, de metodă sau de paternitatea conceptului, de criteriul monoreferenţialităţii. În informatica medicală, de exemplu, s-a pus accentul pe terminologia lucrului în reţea. Pentru majoritatea termenilor existenţi în limba română se utilizează atât scrierea cât şi pronunţia englezească originale. Constatarea este valabilă şi pentru terminologia franceză, în care au fost împrumutaţi nemodificaţi aproape toţi termenii englezeşti.Se preferă, în definirea unor termeni şi expresii, utilizarea prescurtărilor şi acronimelor uzuale, denumirile integrale nefiind folosite în practică: antivirus (engl./franc./rom.); backup; DVD (acronim pentru Digital Versatile Disc); hack; Java (limbaj de programare cu destinaţie generală); voxel; Windows etc. 2. Caracterul translingvistic al conceptelor : această determinare conceptuală rămâne obiectivă din câteva considerente: nevoia concretă a societăţii contemporane în materie de terminologie; acoperirea unor concepte sau domenii de avangardă ale ştiinţei; comunicarea interumană, relaţia cu cetăţenii/specialiştii din statele Uniunii Europene. Domenii şi subdomenii de avangardă ale ştiintei, modei, publicităţii, cinematografiei, economiei oferă numeroase exemple de termeni alogloti. Nu putem vorbi numai de termeni cu etimon englezesc, chiar dacă aceştia sunt preponderenţi. Termenul baissier, de exemplu provine, în limba română (unde nu s-a adaptat formal) din limba franceză, baissier (m). Spaniola utilizează termenul

adaptat bajista (m.), iar engleza bear. În terminologia economică franceză şi românească a pătruns termenul averaging, provenit din limbajul economiei engleze, utilizat şi în limba spaniolă, chiar dacă terminologia acestui idiom utilizează cvasisinonimele promedio variabe(m.) respectiv, promediación(f.). Alte concepte nu şi-au găsit un echivalent în limbile romanice, adoptând funcţional, termenul englez. Iată câteva exemple din domeniul Financiar-Bancar: fr. dumping, rom. dumping, sp. dumping (cf. engl. dumping); fr. ex ship, rom. ex ship (cf. engl. ex ship); engl. ex works; fr. hardware, sp. hardware, rom. hardware (cf. engl. hardware); rom. kaffris, sp. kaffris (cf. engl. kaffirs,); fr. netting, rom. netting, sp. netting -cu sinonimele terminologice în limba naţională: compensación/ liquidación por saldos netos (cf. engl. netting -tehnică de gestiune); fr. banque(f.) offshore, sp. offshore bank, rom. offshore bank (cf. engl.offshore bank); fr. benchmarking(cu termenii cvasisinonimi référence(f.)au meilleur/ test de performance), rom. benchmarking (cf. engl.benchmarking); fr. output-cu sinonim sortie), sp. output ( cu sinonim în limba naţională salida ), rom.output ,,ieşire”(cf. engl. output,, ieşire”). 2. Valoarea denominativă devine apriorică şi impune numeroase unităţi care se distanţeză de modelele tradiţionale de terminologizare, într-un context de plurilingvism şi multiculturalitate. Modalităţi de securizare a limbilor naţionaleUn domeniu ştiinţific reflectă, cu excepţiile necesare, nivelul pe care cunoaşterea umană îl atinge într-o anumită perioadă; sistemul terminologic este a priori un sistem al conceptelor. Sunt adevăruri unanim acceptate în comunităţile ştiinţifice şi respectate de politicile lingvistice ale Uniunii Europene, chiar dacă vor rămâne, cel puţin din punctul de vedere al lingvistului, ireconciliabile. Problema fundamentală a politicilor lingvistice proprii fiecarei ţări este protejarea limbii oficiale. Efectele se resimt şi la nivelul limbajelor profesionale, unde există un mare număr de termeni sinonimici. Sinonimia terminologică actuală nu este numai o problemă privind raporturile paradigmatice - cu implicaţii asupra univocităţii sensului sau asupra discursului, ci şi o subtilă problemă de planificare lingvistică - pusă în slujba securităţii limbilor naţionale. Pe lângă rolul de a accesibiliza sau de a pune în evidenţă – discursiv - conceptul, la un alt nivel ştiinţific, sinonimul terminologic are şi rolul de a actualiza elementele de identificare ale unui cod lingvistic. Numeroşi termeni actualizează prin acest tip de relaţie paradigmatică unităţi şi matrici lingvistice clasice sau romanice. Demersul poate fi sintetic ( sindrom Isaacs- sin. rom. neuromiotonie; sindromul Abderhalden-Fanconi- sin. rom. cistinoză) sau analitic: sindrom Schwartz-Bartter - sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic; sindrom Naffziger - sin. sindromul scalenului anterior, sindrom Chotzen - sin.rom. acrocefalosindactilie tip III. Sinonimia se realizează – mai ales în cazul patronimelor - prin termeni specifici anatomiei şi NA: s. Charcot-Weiss-Baker- sin. rom. s. de sinus cavernos, fr. s. du sinus caverneux, engl. cavernous sinus s; sindrom Lowe - sin. sindrom aculo-cerebro-renal; s. Barré-Liéou-rom. s. simpatic cervical posterior; sindrom Aarskog- sin. rom. sindrom facio-digito-genital; s. Aicardi- fr. des spasmes en flexion, engl. nodding spasm. Terminologizarea unităţilor din lexicul comun:

s. Bywaters – rom. s. de zdrobire/ sindrom de strivire;etc. Metafora terminologică nu trebuie concepută ca o figură retorică, în limbajele specializate. Funcţional, asigură transparenţa de semnificaţie la nivelul limbii, fie că vorbim despre limba română, despre franceză sau engleză. Sistemul terminologic actual nu este numai cultural determinat şi antropocentric (organizat conform cu domeniile de cunoaştere şi valorile general-umane), ci urmează şi tiparele valabile ale lexicului din care face parte, precum şi spiritul idiomului respectiv. Transparenţa termenilor alogloţi este asigurată de metafora - expresie a lumii exterioare cu reprezentările ei, a timpului şi a spaţiului, dar mai ales a omului. Prin metaforă omul de ştiinţă gândeşte, cunoaşte şi reconceptualizează, iar fenomenul defineşte ştiinta înca din zorii culturii europene moderne. Consecinţele nu sunt numai de natură cognitivă, ci şi discursivă: la nivel lexical este selectat cuvântul (din limba comună, lexicul general etc), conceptualizat, fixat apoi ca unitate nominativă. Sinonimele ,,sindromul părului argintiu”,,muşte zburătoare” (miodesopsie) - formate prin transfer metaforic - se caracterizează printr-o structură semantică complexă, având în vedere faptul că trăsăturile care au determinat alegerea nominării sunt incluse în conceptul termenului-sursă. Semnificaţia metaforică reflectă o componentă conceptuală într-un alt registru stilistic, pe care specialistul a considerat-o esenţială din punctul de vedere al comunicării: sindrom Sjogren, sin.,, sindrom de ochi uscat”; boală Griscelli-Prunieras – sin. sindromul părului argintiu; sindromul Swan-sindromul petei oarbe; sindrom Gopalan- şin. sindromul picioarelor fierbinţi; sindrom Bernard Soulier- sin. sindromul plachetelor gigante; sindromul Holtermuller-Weidemann- sin. rom. sindromul creierului în frunză de treflă;În câmpul terminologic ,, părul” şi ,,argintiu”, respectiv ,,muşte” vs. ,,zburătoare” şi-au pierdut semnificaţia primară, necesitând o definiţie exactă (sindromul părului argintiu, muşte zburătoare).Fenomenul sinonimiei metaforice este general. În limba engleză, advancement, utilizat cu sensul de progress, în limbajul uzual, ca urmare a transferului metaforic – la nivelul terminologiei traumatologice are semnificaţia de deplasare şi se defineşte “ a surgical detachment, as of a muscle or tendon, followed by a reattachment at an advanced level”. Termenul –metaforă pune în evidenţă – într-un alt registru stilistic şi funcţional - un detaliu (de regula fundamental) al conceptului însumat în termenul-sursă, dar şi mai transparent. Selectarea echivalentului metaforic al denumirii se realizează pe lângă factori de natură obiectivă - stabilitatea raporturilor dintre referenţi, dependenţa pragmatica de anumite stereotipuri cognitive- şi în functie de gradul de concretizare lingvistică. Sinonimul metaforic al ,,semnului Gibson”este ,,suflu tunelar”, unde unitatea nominativă echivalentă metaforic se află în corelaţie cu substratul concret de manifestare a sindromului. Sinonimele metaforice au, de regulă, în vedere un singur component conceptual, aşa încât expresia lingvistică este selectată numai pentru acest component: mieloză funiculară –sin. metaforic sindromul fibrelor lungi; acufene – sinonim metaforic ,, pocnituri în urechi”; miometru – sinonim metaforic ,, tunică musculară”; engl. to weep (a plânge)- sin „weeping” sign (simptom „umed”); engl. airplane (avion) – sin. airplane

splint (atelă de abducţie). Caracterul prolix, dezvoltarea neuniformă a terminologiei medicale condiţionează apariţia dubletelor sinonimice, de regulă, în limba maternă ( termenul febra pappataci are varianta ,,febră de trei zile”). Patronimele de origine engleză au o situaţie specială în limbile naţionale, diferită de la un limbaj la altul.Limbajul medical echivalează aceste concepte prin metafore.Limbajul economic mult mai riguros în terminologizare, nu conferă conceptului transparenţă prin metaforă- la nivelul limbilor naţionale: conceptul referitor la cel mai cunoscut indice de bază, care reflectă evoluţia medie a cursurilor la Bursa din New York s-a impus în limbile engleză, franceză , română şi parţial, spaniolă, prin termenul Dow Jones (sinonimul în spaniolă este ,, indice de la Bolsa de Nueva York”); sistemul lui York (în limbile engleză, franceză, spaniolă, romană); De exemplu, termenii utilizaţi în arte creează într-o mai mare măsură, impresia de eclectism terminologic: monocrom, artă informală, alături de all over, art deco, fauvism, happening, Gruppo etc Obiectivele teoretice ale politicilor lingvistice în astfel de situaţii ar trebui să vizeze: descrierea criteriilor şi a opţiunilor posibile în selectarea termenilor, dar mai ales în determinologizarea şi pătrunderea acestora în limbile comune; elaborarea unui plan de intervenţie deliberată asupra unui idiom. Dintre obiectivele aplicative, prioritare ar fi reliefarea tendinţei/ modalităţilor de menţinere a unităţii matriciale a unei limbii; standardizarea - ca mecanism explicit al politicii şi planificării lingvistice, prin intermediul instituţiilor specializate ale statului, prin activităţi de cercetare realizate în cadrul organizaţiilor naţionale/internaţionale de lingvistică şi terminologie; gestionarea mijloacelor de îmbogăţire a limbii, prin adaptarea la contextul sociolingvistic; analiza conceptual-expresivă şi comunicativă a limbajelor profesionale în context socio-cultural. Pentru a fi funcţional, acest ultim obiectiv vizează punctual, delimitarea domeniilor de utilizare a tiparelor lingvistice şi cognitive; rezolvarea problemelor ridicate de caracterul transdisciplinar al anumitor domenii. Considerăm însă, că atât obiectivele teoretice cât şi cele aplicative nu vor deveni operaţionale, atâta timp cât ,,Politica şi planificarea lingvistică” nu se va dezvolta ca disciplină de studiu, unitară şi implicit, ca domeniu pluridisciplinar de activitate umană. Acestei discipline/ şi activităţilor ei conexe îi va reveni –mai ales în contextul globalizării - rolul de a norma, de a califica şi descrie un fenomen neexplorat al civilizaţiei umane – pornind de la fundamentele identităţii şi respectarea acesteia, sub toate aspectele. Aceasta, cu atât mai mult cu cât politica europeană a globalizării încurajează diversitatea, la nivel socio- cultural şi lingvistic. Politicile lingvistice faţă în faţă cu ,,moda lingvistică”a Europei Unite Unul dintre principiile care stă la baza legislaţiei Uniunii Europene este acela al diversităţii culturilor şi, implicit, al diversităţii limbilor. În consecinţă, deschiderea către alte spaţii culturale, către domenii de avangardă ale ştiinţei, este fundamentala, în viziunea Uniunii Europene. Respectul pentru diversitatea lingvistică a fost stipulat în articolul 22 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, adoptată în anul 2000, iar aderarea la Uniune înseamnă

afilierea de către fiecare ţară la politica lingvistică instituită. Acest principiu, înţeles corespunzător la nivelul comunităţilor lingvistice nu poate fi decât benefic. Cu toate acestea, dreptul la libertatea de expresie dobândeşte o percepţie subiectivă (drept îngrădit de regimurile totalitare din sud-estul Europei, de exemplu), fiind revendicat în mod abuziv fie ca fenomen individual, fie ca tendinţă de grup. Ca fenomen de natură individuală, abuzul de termeni de împrumut este reflexul subiectiv al individului de a-şi construi identitatea, prin raportare la oportunităţile plurilingve şi multiculturale ce se extind. Comportamentul lingvistic este afectat apoi, de propria superficialitate a individului, dar şi de modele –etichetă, false în sine, oferite de mass-media.Invazia nejustificată de termeni străini este o problemă de atitudine, care va putea fi eradicată prin dezvoltarea aptitudinilor plurilingve şi de comunicare ale individului. Acesta ar trebui să fie unul dintre obiectivele aplicative fundamentale al politicilor lingvistice. Există un dezacord între atitudinea faţă de un anumit cod (ca şi faţă de degradarea diferitelor tipuri de discurs) şi preocupările de promovare a diversităţii lingvistice, generate de Uniunea Europeană - implicit, de fiecare limba naţională. Este un paradox al începutului de mileniu III a cărui atenuare ţine de o educaţie timpurie şi atent supravegheată a comunicării interumane - în condiţiile plurilingvismului actual. Acest tip de educaţie imanentă politicilor lingvistice este realizabil în primul rând, disciplinar şi în cadrele instituţionalizate ale învăţământului mediu şi universitar, iar apoi în formele superioare de inovare şi cercetare ale organizaţiilor lingvistice şi de terminologie (naţionale şi internaţionale), ale revistelor specializate, organizaţiilor profesionale etc. La nivel de grup există tendinţa ca anumite comunităţi profesionale ,,auto-considerate”  elitiste să îşi reconstruiască identitatea, în funcţie de vectorul ,,modă lingvistică”( preşedintele Uniunii Presei Francofone (UPF),Herve Bourges, o numea „dictatură a actualităţii”, cu ocazia manifestării „Roumanie et Francophonie. Etats generaux”) , prin raportare la contextele pluriculturale cu care intră constant în relaţie. Numeroase neonime utilizate doar în anumite domenii sunt bune exemple ale permanentei expansiuni a eclectismului lingvistic, ce revendică o mai atentă gestionare şi monitorizare. Sunt unităţi pe care le numim împrumuturi-blazon (,, de lux”, în concepţia lui Sextil Puşcariu), utilizate pentru concepte care au acoperire terminologică în limbile naţionale. În publicitate: advertising / sin. rom. publicitate”; spot /sin. rom.,, reclamă”.În sfera modei: fashion /sin.rom. ,,modă”; make-up/ sin.,,farduri”; trendy/ sin. rom. ,, modern, în pas cu tendinţele modei”.În arte: band/ sin.rom. „formaţie”; performance/ sin. rom.,,spectacol”. Singura raţiune a utilizării acestor dublete este conformismul intelectual. Problema pe care o ridică inserţia împrumuturilor-blazon nu este depăşirea matricii lingvistice greco-latine/ romanice, ci abuzul de funcţionalitate. Sunt termeni care nu aduc nicio justificare istorică sau inovaţie în câmpul limbajelor profesionale şi cu atât mai puţin, la nivelul limbii comune – manifestând o tendinţă pansocială.