PROTECȚIA PĂDURILOR

1. Protecția pădurilor: definiție, părți componente.

- măsuri de igienă fitosanitară pentru combaterea insectelor dăunătoare

- măsuri de prevenire și combatere a agenților fitopatogeni

Protecția pădurilor cuprinde două ramuri distincte și anume entomologia și

fitopatologia.

Entomologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul insectelor. Denumirea

ştiinţei provine de la grecescul entomon – insectă şi logos – vorbire, ştiinţă, iar cea

a obiectului de studiu, de la latinescul insectus – segmentat, tăiat.

În ceea ce priveşte Entomologia forestieră, ea studiază morfologia, biologia

şi ecologia insectelor din mediul forestier, în primul rând ale celor dăunătoare, în

vederea aplicării măsurilor de prevenire şi combatere, dar şi ale celor folositoare,

în vederea utilizării lor în combaterea biologică.

Fitopatologia sau

patologia vegetală este ştiinţa care studiază bolile

plantelor, agenţii fitopatogeni care le produc, precum şi măsurile de prevenire şi

combatere a lor.

Fitopatologia forestieră este o ramură a fitopatologiei generale care se

ocupă cu studiul bolilor specifice gazdelor forestiere. Împreună cu Entomologia

forestieră fac parte dintr-o ştiinţă comună, mai complexă, Protecţia pădurilor,

deoarece au un obiectiv comun (protejarea pădurilor) şi utilizează o tehnică relativ

asemănătoare de combatere.

Măsurile de igienă fitosanitară pentru combaterea insectelor

dăunătoare

Controlul fitosanitar este obligatoriu şi se face permanent în toate

arboretele şi culturile forestiere, pentru a depista şi semnala la timp prezenţa

insectelor dăunătoare şi a vătămărilor produse de acestea.

la lucrările de refacere a pădurilor, vizează:

o rezervaţiile de seminţe, recoltarea şi depozitarea seminţelor:

recoltarea seminţelor de la seminceri sănătoşi, de vârstă

mijlocie, cu trunchiuri drepte, bine dezvoltate;

evitarea rănirii arborilor şi a seminţelor în timpul

recoltării;

selecţionarea şi dezinfectarea seminţelor, apoi

depozitarea corespunzătoare.

o lucrările din pepiniere:

evitarea la înfiinţare a depresiunilor şi a terenurilor prea

ridicate expuse vânturilor;

controlul stării fitosanitare a solului;

menţinerea culturilor într-o stare bună prin aplicarea la

timp a lucrărilor de îngrijire.

o lucrările de împăduriri:

controlul stării fitosanitare a solului;

utilizarea speciilor conform condiţiilor staţionale;

crearea de arborete amestecate, mult mai rezistente;

aplicarea la timp a lucrărilor de îngrijire.

la lucrările de punere în valoare:

o extragerea cu ocazia curăţirilor, a răriturilor şi a tăierilor de

produse principale şi accidentale, a exemplarelor vătămate,

slăbite, care constituie medii favorabile pentru instalarea

dăunătorilor;

o adoptarea unor tratamente care să asigure pe cât posibil

regenerarea pe cale naturală;

o în cazul doborâturilor în arborete de răşinoase, punerea în

valoare să se realizeze în maxim 30 de zile de la producerea

doborâturilor.

la lucrările de exploatare:

o evitarea rănirii seminţişului natural şi a arborilor rămaşi;

o evitarea tăierilor rase sau aplicarea lor pe suprafeţe mici;

o în cazul răşinoaselor, cojirea arborilor imediat după doborâre

(mai ales dacă urmează să rămână mai mult timp în pădure), a

cioatelor şi strângerea resturilor de la exploatare.

Măsuri de prevenire și combatere a agenților fitopatogeni

În pepiniere

• evitarea amplasării pepinierelor pe soluri argiloase, cu exces de apă sau prea

fertile;

• dezinfectarea solului la înfiinţarea pepinierelor şi ulterior a materialului

folosit pentru acoperirea semănăturilor;

• utilizarea seminţelor sănătoase, de bună calitate şi a butaşilor recoltaţi de la

plante-mamă sănătoase;

• respectarea epocii de semănat, toamna sau primăvara devreme, pentru a

evita apariţia bolii „culcarea plantulelor”;

• evitarea semănăturilor prea dese;

• aplicarea la timp a lucrărilor de întreţinere; buruienile, pe lângă faptul că

sunt concurenţi pentru hrană, pot fi gazde intermediare pentru unii agenţi

fitopatogeni; buruienile menţin şi o umiditate ridicată în jurul tulpinii

puieţilor, favorizând astfel instalarea unor agenţi patogeni;

• evitarea rănirii puieţilor, cu ocazia lucrărilor de întreţinere, deoarece unii

agenţi patogeni realizează infecţia prin răni;

• interzicerea cultivării în pepiniere a unor specii cum ar fi: porumbul, pepenii,

legumele (acestea pot constitui gazde intermediare);

• adunarea şi arderea frunzelor căzute, toamna sau primăvara devreme, măsură

în acelaşi timp şi curativă, vizând suprimarea sursei de spori care ar realiza

primăvara infecţia primară;

• controlul fitosanitar permanent al culturilor, pentru a sesiza la timp apariţia

oricărui agent patogen;

• respectarea măsurilor de carantină fitosanitară internă, pentru a evita

răspândirea unor agenţi patogeni dintr-o regiune în alta.

În arborete:

• asigurarea regenerării naturale prin care să se realizeze arborete pluriene şi

amestecate, care sunt mult mai rezistente la acţiunea agenţilor patogeni;

• alegerea speciilor, la instalarea arboretelor pe cale artificială, în aşa fel încât

cerinţele lor ecologice să corespundă condiţiilor staţionale;

• interzicerea tăierilor rase, la răşinoase, sau aplicarea acestora numai pe

suprafeţe mici sau în benzi (în special la molidişuri) şi instalarea în aceste

suprafeţe de arborete amestecate;

• adoptarea unor scheme mai largi de plantare, în cazul arboretelor de

răşinoase (limitându-se astfel răspândirea ciupercii Heterobasidion

annosum);

• promovarea în cultură a speciilor autohtone, valoroase şi evitarea extinderii

răşinoaselor în afara arealului lor;

• aplicarea permanentă a măsurilor de igienă, constând în extragerea şi

valorificarea arborilor debilitaţi, lâncezi, uscaţi sau cu răni;

• aplicarea la timp a operaţiunilor culturale, pentru a spori vigoarea arboretelor

şi, implicit, menţinerea unei stări fitosanitare bune;

• evitarea rănirii, cu ocazia exploatării, a arborilor rămaşi pentru a nu se crea

porţi de intrare pentru ”paraziţii de răni”;

• cojirea buştenilor, în special a celor de răşinoase (lemnul doborât nu poate fi

menţinut necojit, în pădure sau în depozite, în perioada aprilie-octombrie);

• cojirea cioatelor de răşinoase (totală la pini şi molid şi parţială la brad şi alte

specii) pentru devitalizarea lor rapidă şi evitarea instalării unor ciuperci

foarte periculoase (Heterobasidion annosum şi Armillaria mellea);

• strângerea şi valorificarea resturilor de la exploatare, în scopul înlăturării

unor surse de micelii şi spori, ale unor ciuperci xilofage care pot trece apoi

pe arborii în picioare;

• menţinerea unei consistenţe ridicate, în arboretele de cvercinee, pentru a se

evita creşterea lujerilor lacomi şi a lăstarilor pe cioate, preferaţi de ciuperca

Microsphaera abbreviata;

• distrugerea gazdelor intermediare, în zonele în care se întâlnesc frecvent

specii de rugini periculoase (mai ales pe scoarţă, la răşinoase), pentru

întreruperea ciclului biologic al acestor ciuperci.

2. Descrieți următoarele tipuri de ciuperci:

-Ciuperci care produc boli ale scoarţei (Nectria ditissima - cancerul fagului –)

-Ciuperci care produc colorarea lemnului Ophiostoma ulmi- moartea ulmilor sau grafioza

ulmilor

Ciuperci care produc boli ale scoarţei

Nectria ditissima - cancerul fagului –

Ciupercă polifagă pe multe specii de foioase, dar mai ales pe fag şi mai ales

în arborete neparcurse cu prima răritură, în jurul vârstei de 20-30 de ani.

Evoluţia bolii. Infecţia se realizează atât prin conidii cât şi prin ascospori,

prin răni produse de factori abiotici şi biotici (grindină, geruri puternice, insecte,

etc.) şi prin orificii naturale. Pe scoarţă, la locul de infecţie apar pete eliptice de 1-3

cm lungime, de culoare roşie-vineţie, în dreptul cărora creşterile sunt mai reduse,

ceea ce face ca zonele respective să fie uşor adâncite, iar axele turtite (aşa-numitul

„gât de cobră”). În dreptul acestor pete scoarţa se crapă şi în timp se formează

cancere deschise longitudinal, în dreptul cărora lemnul descoperit se colorează, pe

o anumită adâncime, în brun. Foarte rar, la exemplarele viguroase, rana se

cicatrizează. La exemplarele tinere (până la 30 de ani), cancerele se formează atât

pe tulpină cât şi pe ramuri, iar la cele bătrâne numai pe ramuri. Valurile de

acoperire din jurul rănilor au suprafaţa zbârcită, cu crăpături neregulate. Axele, în

dreptul cancerelor, se umflă şi se deformează puternic. La periferia cancerelor se

formează mai întâi sporodochiile, alb-cenuşii, mai greu vizibile, în care se produc

conidii în tot sezonul de vegetaţie. În anul următor, primăvara, tot în jurul

cancerelor se dezvoltă periteciile vizibile cu ochiul liber deoarece au peretele roşu

şi apar grupate (5-30). Boala evoluează obişnuit cronic, dar când mai multe

cancere inelează ramurile sau tulpina are loc o uscare rapidă a exemplarelor

respective.

Prevenire şi combatere. Pentru prevenirea acestei boli sunt importante

măsurile silviculturale (prin care se măreşte vigoarea de creştere şi, respectiv,

rezistenţa arboretelor) şi evitarea rănirii arborilor, cu ocazia oricăror intervenţii. O

combatere mecanică constă în extragerea arborilor cu cancere pe tulpină şi

valorificarea lor. Foarte importantă este şi tăierea seminţişului neutilizabil, preferat

de ciupercă.

Ciuperci care produc colorarea lemnului

Ophiostoma ulmi

F.c. Graphium ulmi

- moartea ulmilor sau grafioza ulmilor –

Această ciupercă a produs uscarea ulmilor într-o proporţie însemnată, atât la

speciile europene cât şi la cele americane (şi la unele specii asiatice). Sunt atacate

exemplare de diferite vârste, de la puieţi până la arbori maturi.

Evoluţia bolii. Infecţia se realizează obişnuit prin conidii răspândite prin

vânt, ploaie, dar mai ales de gândacii de scoarţă ai ulmului (Scolytus scolytus şi

Scolytus multistriatus). Miceliul se localizează în vasele lemnoase din alburn şi

secretă toxine, transportate prin sevă. Planta reacţionează formând tile, excrescenţe

care obturează vasele şi gome, care invadează ţesuturile vecine. Ca urmare se

produc perturbări importante în circulaţia sevei brute, iar lemnul se colorează în

brun, sub forma unor pigmentări punctiforme, vizibile cu ochiul liber. Când

ciuperca atinge cambiul zonele respective se usucă. Cum aceste simptome sunt

ascunse, cele prin care boala se exteriorizează apar la nivelul coroanei, constând în:

îngălbenirea, apoi brunificarea şi căderea frunzelor începând din partea superioară

a coroanei, uscarea lujerilor şi a ramurilor, apariţia lăstarilor lacomi şi, în final,

uscarea arborilor. Boala poate să evolueze acut sau cronic.

Prevenire şi combatere. Această ciupercă se poate preveni prin:

combaterea chimică cu insecticide a gândacilor de scoarţă; cultivarea ulmilor în

staţiuni proprii; folosirea unor specii rezistente; selecţionarea şi răspândirea în

culturi a unor exemplare rezistente din populaţiile autohtone, precum şi obţinerea

de hibrizi cu specii asiatice, care prezintă rezistenţă la această boală. Deşi s-au

folosit şi experimentat diferite metode de combatere, problema nu s-a rezolvat

încă, combaterea fiind dificilă şi eficienţa limitată: injectarea de fungicide

sistemice atunci când frunzişul s-a uscat în proporţie de 5% şi continuarea

tratamentelor pe tot sezonul de vegetaţie.

3. Descrieți următoarele tipuri de insecte:

-Insecte care rod rădăcinile - Gryllotalpa gryllotalpa - coropişniţa –

- Melolontha melolontha - cărăbuşul de mai –

Insecte care rod rădăcinile

Gryllotalpa gryllotalpa

- coropişniţa -

Biologie:

insectă cu o generaţie la 2 ani;

masculii zboară şi ţârâie (ca greierii) începând din luna mai;

după împerechere femela sapă cuiburi mari în sol, la 10-20 cm

adâncime, în care depune 300-600 de ouă;

larvele apar după 2-3 săptămâni şi după prima năpârlire încep să

construiască galerii noi; până iarna năpârlesc de două ori;

iernează larve în sol, la adâncimi de 50-60 cm sau în grămezile de

gunoi de grajd;

primăvara rod rădăcinile şi după trei năpârliri se transformă în adulţi

care iernează.

Depistarea se face după:

prezenţa galeriilor de hrană, care apar ca dâre de pământ ridicate şi

afânate;

găurile de ieşire din sol şi cuiburi;

sunetele produse noaptea, în timpul împerecherii.

Gradul de infestare se stabileşte în funcţie de numărul de cuiburi pe

unitatea de suprafaţă, după următoarea scară: până la 1 cuib pe ar infestare slabă; 1

şi 2 cuiburi – mijlocie; 3 şi 4 cuiburi – puternică; mai mult de 4 cuiburi – foarte

puternică.

Măsuri de prevenire şi combatere.

Dacă insecta este prezentă în pepiniere alături de larvele de cărăbuşi se

apreciază că sistemul de măsuri care se aplică pentru acestea este suficient şi

pentru menţinerea sub control a populaţiilor de coropişniţe.

Dacă apare neînsoţită de ceilalţi dăunători de rădăcină se vor aplica măsuri

speciale. Foarte importante sunt în acest caz măsurile preventive:

evitarea înfiinţării pepinierelor în terenuri populate cu coropişniţe sau

din apropierea apelor;

aplicarea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd) numai după

dezinfectarea şi cernerea prealabilă.

Curativ se recomandă:

distrugerea cuiburilor de ouă (iunie-iulie) prin scoaterea la suprafaţă cu

sapa;

prinderea şi distrugerea adulţilor iarna în grămezile de gunoi de grajd;

capturarea adulţilor în timpul împerecherii cu diverse capcane;

forţarea ieşirii din galerii prin turnarea de apă cu petrol şi distrugerea

dăunătorului;

aplicarea de momeli otrăvite (de exemplu granule toxice de Sintogrill)

în pepiniere şi solarii.

Melolontha melolontha - cărăbuşul de mai -

Biologie:

insecta necesită pentru dezvoltarea unei generaţii 3-5 ani;

zborul cărăbuşilor are loc primăvara (aprilie-mai), în serile călduroase şi

pe distanţe relativ mari (2 km şi mai mult) şi durează 4-6 săptămâni, timp în care

gândacii se hrănesc cu frunzele tinere;

după împerechere, femelele depun ouăle în sol;

după 3-4 săptămâni apar larvele, care la început se hrănesc cu corionul

ouălor, apoi se răspândesc în sol şi rod rădăcinile;

larvele iernează de 2-3 ori, iar în ultimul an în iunie coboară în sol, la

40-50 cm adâncime şi se împupează într-o cămăruţă cu pereţi netezi;

toamna (în septembrie) apar deja gândacii care se apropie de suprafaţa

solului.

Depistare, prognoză şi combatere

Depistarea speciilor de cărăbuşi se face după:

prezenţa larvelor, pupelor sau gândacilor cu ocazia mobilizării solului

sau în sondajele efectuate toamna;

zborul gândacilor;

puieţii care încep să se usuce.

Sondajele se execută anual în prima decadă a lunii septembrie. Sunt

reprezentate de gropi de 1/1/1 m, în număr de 10/ha în pepiniere şi 3/ha în

terenurile ce urmează a fi împădurite. Adâncimea sondajelor se poate reduce la 0,5

m când se execută înaintea retragerii larvelor pentru iernare.

Prognoza se face atât pentru vătămările probabile, cât şi pentru zborul

probabil. În acest scop, materialul din sondaje se separă în :

larve active şi

larve retrase pentru împupare, pupe şi eventual gândaci.

Prognoza vătămărilor probabile. Se calculează densitatea populaţiei =

numărul mediu de larve active/m2. Larvele active se separă pe specii, după inelul

anal şi pe vârste, după lăţimea capsulei cefalice. Pentru Melolontha melolontha

transformarea în larve de vârsta a treia se face utilizând scara 5:3:1, astfel:

3213

1

5

1LLL , unde 1L , 2L şi 3L reprezintă numărul de larve de vârstele I, II şi

III.

Gradul de infestare a solului şi respectiv de vătămare probabilă se

stabileşte în funcţie de densitatea populaţiei şi de numerele critice (stabilite prin

cercetări). În cazul în care sunt depăşite numerele critice nu se fac culturi, atât în

pepiniere cât şi în terenurile de împădurit.

Prognoza zborului de cărăbuşi se stabileşte în funcţie de numărul mediu

de larve retrase pentru împupare, pupe sau adulţi la m2. Scara este: sub 0.20 zbor

slab, 0.21-0.50 mijlociu, 0.51-1.00 puternic, peste 1.00 foarte puternic.

Măsurile preventive se aplică în anii de zbor, pentru a se evita depunerea

ouălor în terenurile respective. Ele constau în:

ararea terenurilor înainte de zbor şi curăţarea acestora de resturile

vegetale;

acoperirea solului în timpul zborului în terenul necultivat şi printre

rânduri în cel cultivat, cu un strat de frunze, paie sau muşchi;

folosirea fumului pe vreme calmă, pentru alungarea femelelor;

curse luminoase în pepiniere, 10 bucăţi/ha;

tratarea solului odată cu desfundarea cu insecticide biodegradabile

granulate cu efect repelent şi ovicid: Sinoratox, Sinolintox.

Dacă în urma sondajelor rezultă o infestare medie, se iau măsuri de

combatere:

împotriva gândacilor, în timpul zborului, se face o combatere

mecanică prin scuturarea pe prelate dimineaţa, când aceştia sunt amorţiţi;

tratarea hranei prin aplicarea a 1-2 tratamente cu insecticide asupra

arborilor de pe lizierele pepinierelor, care adăpostesc adulţii de cărăbuşi;

inundarea terenului (recomandată în terenuri necultivate);

prinderea cu plante nadă (morcov, sfeclă, etc.);

arătura de toamnă se recomandă a se efectua în august-septembrie,

înainte de intrarea la iernat;

prelucrarea solului cu freza;

dacă infestarea nu depăşeşte numărul critic, în pepiniere se aplică

tratamente chimice asupra solului pe toată suprafaţa, între rândurile de puieţi, pe

rigole, pe rândul de puieţi; în plantaţii tinere se tratează gropile de plantat prin

împrăştierea pe fundul şi pe pereţii lor a unor insecticide cu remanenţă mai

îndelungată;

dacă infestarea depăşeşte numerele critice se interzice înfiinţarea unei

noi culturi în anul următor; se va practica ogor negru (arături, discuiri, erbicidări,

tratamente chimice) până la lichidarea focarului;

la infestare mai mică decât numerele critice se pot aplica şi tratamente

biologice prin îmbăierea rădăcinilor puieţilor 30 de minute înainte de repicare, cu

preparate micotice (pe bază de Beauveria bassiana) sau bacteriene (pe bază de

Streptococcus).