CURS

SISTEMUL DE ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

1

C U P R I N S

Cursul nr.1Istoricul asistenţei sociale în lume........................................................................Primele forme de asistenţă socială în diverse state.................................................

Cursul nr. 2Istoricul asistenţei sociale în România..................................................................Primele forme de asistenţă socială în România........................................................Evoluţia sistemului de asistenţă socială....................................................................

Cursul nr. 3Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel central...............................Atribuţiile MMFES.....................................................................................................Funcţiile MMFES........................................................................................................Finanţarea sistemului...................................................................................................

Cursul nr. 4Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel judeţean................................Atribuţiile D.G.A.S.P.C – urilor...................................................................................Funcţiile D.G.A.S.P.C – urilor.......................................................................................Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean.................................................

Cursul nr. 5Organizarea sistemului de asistenţă socială la nivel local.........................................Atribuţiile consiliilor locale...........................................................................................Funcţii ale consiliilor locale............................................................................................Alte instituţii...................................................................................................................

Cursul nr. 6Structura serviciilor de asistenţă socială....................................................................Tipuri de servicii sociale.................................................................................................Categorii de beneficiari...................................................................................................Instrumente folosite în practica socială...........................................................................

Cursul nr. 7Principiile de organizare a serviciilor de asistenţă socială.......................................Principii generale............................................................................................................Principalele concepte utilizate........................................................................................Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală......................

2

Cursul 8Codul deontologic al profesiei de asistent social........................................................Principii etice..................................................................................................................Standarde........................................................................................................................Responsabilităţi...............................................................................................................

Cursul nr. 9Sărăcia şi excluziunea socială.....................................................................................Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei...........Combaterea excluziunii sociale......................................................................................Categorii de persoane care necesită măsuri speciale de protecţie socială......................

Cursul nr. 10Comisia Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale...................................Caracteristici ale Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale (CASPIS)Opţiunile strategice........................................................................................................Prezentarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a incluziunii sociale (PNA-inc).................................................................................................................................Obiective CASPIS.........................................................................................................

Legislatia in domeniul asistentei sociale........................................................................

3

Cursul nr.1

ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN LUME

Primele forme de asistenţă socială în diverse state

Apariţia unei profesii centrate pe „ tratarea maladiilor sociale” în mod ştiinţific

şi sistemic este un fapt relativ recent: primele decenii ale sec. XX sunt martorele

creării sistemelor naţionale de asistenţă socială şi implicit ale construirii identităţii de

asistent social.

După apariţia creştinismului, vreme de aproape două milenii ocrotirea

persoanelor, a grupurilor şi comunităţilor aflate în situaţii problematice a fost

preocuparea exclusivă a Bisericii, statele neimplicându-se în domeniul social, decât

cu funcţii represive (vizând menţinerea statul-quo-ului social-politic).

Din primii ani ai creştinismului şi până prin sec. al XIX-lea, asistenţa socială

practicată de instituţiile şi ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin

pentru săraci şi pentru celelalte categorii defavorizate. În unele perioade ale Evului

Mediu şi apoi în epoca comunistă, au existat iniţiative asistenţiale avându-i ca

promotori pe indivizii bogaţi ataşaţi valorii creştine a carităţii. Trebuie precizat de

asemenea, că însuţi puterea politică din anumite ţări (în special din cele protestante) a

manifestat un oarecare interes pentru problemele sociale, însă dintr-un alt unghi şi

din alte motive decât cele ale Bisericii.

Abia după oficializarea creştinismului ca religie de stat a fost posibilă, sub

ocrotirea împăraţilor romani, de la Constantin cel Mare şi până la Iustinian,

înfiinţarea câtorva instituţii asistenţiale ca:

- brefotrofiile – leagăne pentru copiii abandonaţi în vârstă de până la 7 ani;

- orfanotrofiile – orfelinatele;

- partenocomiile – case de adăpost pentru tinerele fete provenite din familiile

sărace sau orfelinate;

- ghirocomiile – azile pentru văduve bătrâne şi fără sprijin;

4

- Societatea religioasă a Parabolanilor – grupuri de voluntari creştini care

îndeplineau servicii sanitare în folosul celor afectaţi de diferite maladii.

Funcţionând autonom sau în interiorul aşezămintelor religioase, respectivele instituţii

se bucurau de suportul material şi de îndrumarea spirituală a Bisericii, prin episcopi,

educatori religioşi şi duhovnici.

Indiferent de beneficiarul lor, acţiunile asistenţiale ale Bisericii s-au întemeiat

în primul rând pe o concepţie „pozitivă” despre sărăcie.

Odată cu destrămarea sistemului feudal din economia Europei Centrale

(începând cu sec. al - XV-lea) şi cu apariţia raporturilor de muncă specifice

capitalismului – între patron şi salariat – se observă o creştere a mobilităţii populaţiei

şi naşterea unei noi categorii de săraci: oamenii din mediul rural lipsiţi de pământ sau

alte mijloace materiale şi care caută în oraşe o slujbă pentru a-şi asigura subzistenţa.

De la imaginea pozitivă pe care o avea în Evul Mediu timpuriu, la sfârşitul

acestei epoci sărăcia nu mai era văzută ca o şansă şi o virtute, ci dimpotrivă, ca un

rezultat al leneviei, ca o greşeală morală şi chiar ca o crimă şi o subversiune ce

trebuie reprimate.

Lăsând în seama Bisericii sarcina asistenţei sociale propriu-zise, statul se

dedică unei asistenţe represive, derivate din datoria lui de a apăra pacea şi stat-qo-ul.

În ţările catolice şi în lumea ortodoxă, în pofida unor încercări de reconsiderare

a statului moral al sărăciei şi al carităţii, Biserica va continua să practice şi să

propovăduiască un comportament asistenţial faţă de săraci, rămânând până în sec al

XIX - lea cel mai important actor cu responsabilităţi sociale.

Insistând asupra insuficienţei şi slabei eficienţe a acţiunilor particulare de

ajutorare a celor năpăstuiţi, criticând formele de asistenţă care nu fac decât să

întreţină starea de mizerie şi observând că adesea sărăcia este conjugată cu viciul şi

imoralitatea, Biserica şi statul deopotrivă, vor percepe sărăcia ca pe o problemă

socială şi ca pe o ameninţare la adresa ordinii instituite.

Pentru a putea răspunde presiunii tot mai mari din partea mulţimilor crescânde de

săraci, monarhia engleză dădea în secolul XVI-lea o serie de legi care obligau

comunităţile să se îngrijească de săracii din interiorul lor.

5

Aceste legi, reunite în Elisabethan Act (1601), transformau apelul la

generozitate voluntară într-o obligaţie socială.

Tot în Anglia vom întâlni alte forme de luptă împotriva sărăciei: aşa-numitele

Workhauses, sistemele Roundsman şi Speenhamkland.

Încă din sec al XVII-lea existau unele oraşe publice (Workhauses) în care cei

săraci, indiferent de vârstă şi sex, puteau presta diferite munci, obţinând un venit care

le permitea să supravieţuiască.

O lege din 1722 generaliza la scara întregului regat sistemul atelierelor publice.

În cadrul lor, munca era extrem de grea şi prost plătită, rostul atelierelor nefiind acela

de a-i ajuta, ci de a-i pedepsi şi de a-i descuraja pe ei săraci să vină în oraşe.

Sistemul Roundsman presupunea întreţinerea şomerilor de către cetăţenii

parohiei din care aceştia făceau parte. Sarcina aceasta socială revenea pe rând,

fiecărui cetăţean cu posibilităţi materiale.

Sistemul Speenhamland consta în acordarea unor compensaţii de venit

muncitorilor cu salarii mici, compensaţii care urmăreau atingerea unui prag calculat

în funcţie de numărul copiilor pe care muncitorul îl avea în întreţinere. Sumele

necesare compensaţiilor salariale proveneau din banul public.

La începutul sec XIX-lea, clasa înstărită a făcut presiuni pentru reintroducerea

unei forme dure de asistenţă (Workhauses), prin Poor Law Act din 1834. Această

lege postula că asistenţa liberă era un dezastru pentru individ ca şi pentru ţară, în timp

ce asistenţa prin acele Workhauses dure şi disuasive era singura soluţie reală la

problema sărăciei.

Odată cu acordarea dreptului de vot unui număr mai însemnat de cetăţeni (în a

doua jumătate a sec XIX-lea) şi cu difuzarea ideilor socialiste, sărăcia a început să fie

tratată ca o problemă socială care îşi are originea în sistemul economic şi nu în

căderea morală a indivizilor, în lenea şi în caracterului lor mizerabil.

În primele două decenii ale sec XX, în numeroase ţări europene au apărut legi

prin care sistemul economic capitalist era „umanizat”, determinând o serie de

prestaţii în favoarea persoanelor în vârstă, a şomerilor şi a celor care, din motive de

sănătate, nu puteau munci. Legislaţia socială a acelor ani menţinea sistemul

atelierelor publice, însă îl făcea mai puţin dur şi inechitabil. Pentru ajutoarele

6

acordate pensionarilor se utiliza banul public, iar pentru celelalte forme de sprijin

economic s-a introdus sistemul cotizării şi retribuirii, specific asigurărilor sociale.

Primele legi destinate creării unui sistem de asigurări sociale apar în Germania,

începând cu 1883.

Legea iniţială a asigurărilor în caz de boală a fost completată cu reglementări

privind riscul de accidentare, invaliditate, bătrâneţe.

În Anglia, asigurările sociale de sănătate şi şomaj au fost iniţial reglementate

printr-o lege din 1911.

România introducea şi ea în 1912, printre primele ţări din lume, o legislaţie a

asigurărilor de boală, bătrâneţe, accidente, invaliditate, înmormântare, legislaţie

precedată, în anul 1902 de Legea de organizare a Casei de asigurări în caz de boală şi

deces pentru meşteşugari.

Sfârşitul primului război mondial aducea cu sine, odată cu pacea între statele

implicate, şi un nou concept de pace socială. Aceasta putea fi obţinută doar printr-un

sistem legislativ bazat pe principiul justiţiei sociale, pe ideea că populaţia

defavorizată are anumite drepturi şi că asistenţa socială nu este o problemă de

bunăvoinţă politică, ci una de necesitate socială.

În economia liberală a începutului de secol XX, s-a redefinit rolul statului în

raport cu munca şi capitalul: „Confruntării directe dintre capital şi muncă,

violenţei imediate care decurgea din aceasta, li s-a putut substitui necesitatea de a

contabiliza economicul şi socialul, dar transferând această necesitate statului,

facându-1 pe acesta responsabil de devenirea societăţii. Odată cu această

fundamentală schimbare de optică în analiza problemelor societăţii industriale, ia

naştere asistenţa socială ca domeniu distinct de activitate.

Primul război mondial (1914-1918) demonstrase că marile probleme sociale

existente în timp de pace, precum şi cele generate de situaţiile de conflict militar

nu se pot rezolva doar pe baza prestaţiilor Bisericii şi prin intermediul asigurărilor

sociale, ale căror capacităţi de compensare erau destul de restrânse. După o scurtă

perioadă de relansare economică şi de câştigare a unor drepturi politice de către

cetăţeni, în America şi în toate ţările europene criza economică a anilor 1929-1933

va afecta din nou condiţiile de viaţă ale păturilor sărace ale societăţii. Marea criză

7

economică readucea în actualitate problema intervenţiei statului în mecanismele

economiei liberale; fără a se amesteca în disputele ideologice sau în lupta dintre

sindicat şi patronat, statul avea datoria de a regla jocul cererii şi ofertei,

„influenţând consumul prin sistemul de impozite, prin fixarea ratei dobânzii şi

prin sporirea cheltuielilor de stat, mai ales în domenii neproductive", cum ar fi

lucrările publice şi asistenţa socială. Anii '30 vor înregistra o reformare a doctrinei

liberale clasice a laissez-faire-ului (care limita intervenţia statului doar la garantarea

libertăţii de acţiune a întreprinzătorului, la apărarea legalităţii şi ordinii publice);

noul curent din gândirea şi practica politică va purta numele de neoliberalism.

Susţinut în Europa de către John Maynard Keynes, iar în America de politica

„New Deal" a preşedintelui Roosevelt, neoliberalismul va constitui fundamentul

teoretic al statului bunăstării generale (Welfare State).

Evoluând în domeniul prestaţiilor sociale de la condiţia de spectator (în

perioada liberalismului clasic) la aceea de tutore (garant al sistemelor de asigurare

şi protecţie socială minimală pentru menţinerea echilibrului social - de la

sfârşitul secolului al XlX-lea şi până după al doilea război mondial), statul se va

transforma, începând cu anii '50, în „furnizorul general de resurse şi de

securitate materială". Preluând experienţa concentrării de resurse şi a

redistribuirii dobândită înaintea şi în timpul războiului, neputând elimina

drepturile pe care clasele mijlocii şi sărace le obţinuseră până atunci şi dorind să

se pună la adăpost de pericolul comunist, statele occidentale vor instituţionaliza

bunăstarea generală. „Născut la confluenţa luptelor şi concesiilor, a calculelor şi

ambiţiilor nobile, Welfare State s-a înrădăcinat în reprezentările oamenilor printr-

o prezenţă recunoscută din leagăn până la mormânt".

8

Cursul nr. 2

ISTORICUL ASISTENŢEI SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Primele forme de asistenţă socială în România

Evoluţia sistemului de asistenţă socială

În paralel cu evoluţia sistemelor asistenţiale occidentale către „statul-

providenţă", în ţările blocului comunist se edifica un stat „providenţial" bazat

pe economia centralizată şi pe proprietatea socialistă. Statul bunăstării din ţările

socialiste avea următoarele caracteristici:

- principala sursă de venit pentru toţi membrii societăţii o constituia salariul;

veniturile provenite din activităţile proprii sau pe baza proprietăţii erau

nesemnificative;

- uniformizarea economică a cetăţenilor era: dată de raportul dintre salariul

minim şi cel maxim (aproximativ 1 la 6);

- inexistenţa şomajului (mai exact, existenţa „şomajului mascat") făcea

inutilă instituirea ajutorului de şomaj;

- generalizarea sistemului de pensii şi alocaţii;

- educaţie şi îngrijire medicală gratuită pentru întreaga populaţie.

„Ca rezultat al acestui mod quasi-universal de protecţie socială şi de realizare pe

diferite căi a unei egalităţi sociale, nevoia de asistenţă socială fondată pe testarea

mijloacelor individuale era foarte redusă (...). A existat mereu o preferinţă ridicată

pentru sporirea părţii bunăstării colective obţinute prin cheltuieli sociale, iar nu

individuale".

Dacă bunăstarea în statul socialist se asociază cu o puternică tendinţă de

uniformizare economică a cetăţenilor, „statul-providenţă" fondat pe economia

de piaţă nu arc ca scop egalizarea veniturilor, ci asigurarea resurselor pentru

categoriile defavorizate ţi creşterea permanentă a nivelului prestaţiilor sociale 9

generale. Sursa principală a veniturilor indivizilor o reprezintă salariile, dar şi

profitul şi proprietatea. Din veniturile ”primare", statul colectează prin

impozitare fondurile necesare activităţilor sale sociale. Aceste activităţi se

împart în două mari categorii:

a) gestionarea bunurilor indivizibile şi a serviciilor generale : această

categorie de activităţi cuprinde bunurile şi serviciile de care beneficiază

întreaga populaţie (indiferent de situaţia materială pe care şi-o realizează prin

eforturi proprii), în mod indirect (spre exemplu, protecţia mediului

înconjurător, investiţiile de utilitate publică din transporturi şi comunicaţii,

protejarea patrimoniului cultural) sau nemijlocit (serviciile de sănătate,

învăţământul gratuit, produsele şi serviciile subvenţionate de către stat);

b) transferurile sociale, adică redistribuirea unor resurse din venitul naţional

în folosul păturilor sociale defavorizate ; în categoria transferurilor sunt

incluse:

- asigurările sociale, care oferă resurse persoanelor ce nu pot obţine venituri

prin activitatea proprie (pensiile de bătrâneţe, de boală şi de urmaş, ajutorul de

şomaj);

- sprijinul economic acordat categoriilor de persoane cu nevoi speciale (fami-

liile cu mulţi copii, persoanele cu mobilitate scăzută sau cele cu deficienţe

psihice etc.);

- asistenţa socială fondată pe testarea mijloacelor financiare individuale, asi -

gurând protecţia persoanelor care nu-şi pot satisface trebuinţele cu ajutorul

resurselor proprii şi al serviciilor sociale din celelalte categorii.

Dezvoltarea acestei reţele de servicii generale şi centrate pe categorii de

persoane sau pe indivizi a determinat sporirea fără precedent a cheltuielilor cu

destinaţie socială în ansamblul cheltuielilor publice, ajungând în anii '90 la

aproximativ 25-30% din produsul intern brut al ţărilor din OCDE. În condiţiile

crizei economice declanşate la începutul anilor '70, edificiul statului bunăstării

generale s-a văzut ameninţat de presiunea crescândă asupra unui buget public din

ce în ce mai fragil. Astfel a apărut necesitatea unei schimbări de strategie în

ceea ce priveşte finanţarea şi orientarea acţiunilor sociale ale statului. 10

„Privatizarea statului bunăstării" s-a concretizat în concesionarea unor servicii

publice către firme private, încurajarea sistemului asigurărilor private, trecerea de

la politica creşterii numărului locuinţelor sociale la aceea a stimulării proprietăţii

imobiliare, responsabilizarea comunităţilor locale în domeniul protecţiei sociale

etc. Concomitent, a luat naştere un nou curent de gândire socială (în special în

Statele Unite ale Americii), care pune accent pe autoajutorare, pe scoaterea

individului de sub tutela uneori sufocantă a instituţiilor statului. în prezent, aşa

cum arăta John Naisbitt (Anul 2000 -Megatendinţe), macroeconomia şi marile

programe sociale specifice statului bunăstării din deceniile 6-7 cedează în faţa

microeconomici societăţii informaţionale, bazată pe autoajutorare.

Societatea contemporană presupune o reevaluare a strategiilor asistenţiale, a

rolului asistentului social şi a statutului său în cadrul comunităţilor. Diversificarea

şi specializarea serviciilor sociale necesită multiplicarea resurselor materiale şi

umane implicate în procesele asistenţiale. Din aceste motive statul bunăstării

trebuie să transforme comunităţile şi indivizii în parteneri în „afacerea

asistenţială", eliminând sindromul dependenţei şi presiunea asupra bugetului

public, întrucât experienţa a demonstrat că nu întotdeauna creşterea cheltuielilor

sociale conduce la o creştere a calităţii serviciilor din domeniu. Se pune problema,

aşadar, ca în raporturile dintre stat şi societate „să se treacă de la o logică de

asistenţă şi de substituire la o logică de responsabilizare, de paritate şi chiar de

egalitate".

Imediat după căderea regimului comunist, noile autorităţi politice de la

Bucureşti au înţeles că dreptul lor de a guverna va fi recunoscut de către populaţie

numai în măsura în care vor angaja o politică „reparatorie" în raport cu marile

nedreptăţi comise de dictatură: înfometarea, lipsa libertăţii opiniei şi a liberei

circulaţii, egalizarea veniturilor şi a condiţiilor de trai, marginalizarea competenţei

în profitul conformismului ideologic etc. Românii aveau nevoie imediat de câteva

gesturi politice care să-i facă să creadă în noii guvernanţi, în avantajele şi în

superioritatea noului sistem (încă vag sau chiar incorect definit) care li se

propunea.

11

Dacă în planul democraţiei politice România avea un comportament şovăielnic,

determinat în mare măsură de cerinţele Occidentului şi de cele ale „partidelor

istorice" reînfiinţate (PNL şi PNŢ-CD), politica economică şi socială reparatorie a

fost impulsionată în acelaşi timp de populaţie în ansamblul ei (ca factor major de

presiune şi curent de opinie), de organizaţiile sindicale nou create, de opoziţia

politică (declarată de dreapta!) şi de puterea FSN-istă, dornică să păstreze

pârghiile decizionale.

O dată trecută (sau cel puţin atenuată) euforia revoluţionară, mai ales în urma

numeroaselor evenimente şi dezvăluiri care au spulberat în Occident mitul

Revoluţiei române â lafrangaise, factorii responsabili din ţară s-au străduit să

realizeze o evaluare cât mai realistă a stării de fapt, pentru a proiecta noua politică

de dezvoltare eco-nomico-socială.

La cererea Guvernului Roman, un grup de experţi, sub coordonarea

academicianului Tudorel Postolache, a elaborat, în 1990, Schiţa privind strategia

înfăptuirii economiei de piaţă în România. Documentul de analiză şi prognoză

economică încerca să pună de acord exigenţele pieţei libere, ale climatului

concurenţial existent în lume, cu nevoia de a oferi populaţiei un nivel acceptabil de

viaţă, căci numai aşa aceasta putea accepta democraţia şi economia liberală. în

plus, după ani de privaţiuni în sfera consumului, oamenii considerau că este o

datorie morală a statului aceea de a susţine creşterea nivelului de trai. Potrivit

Schiţei..., „esenţa strategiei propuse consta în aceea ca tranziţia la o economie de

piaţă să se facă în termene cât mai scurte (dar evitând costuri sociale greu

suportabile)..., în condiţiile unui program de protecţie socială eficace a grupurilor

defavorizate, unui nivel acceptabil de asigurare socială a întregii colectivităţi şi

promovării unei politici coerente, care să asigure creşterea treptată, dar efectivă a

standardului de viaţă".

Pornind de la constatarea proprie simţului comun că ideea de sacrificiu

economic azi pentru abundenţa de mâine nu are deloc priză la cetăţeni, Schiţa... din

1990, plină de formule generale şi de deziderate cu iz electoral, lăsa impresia că

problemele tranziţiei (deşi numeroase şi destul de grave) se vor rezolva aproape de

la sine, iar populaţia nu va resimţi şocul schimbării de sistem economic : „Schiţa

12

strategiei propuse - spuneau autorii ei - conturează o linie generală în care

costurile sociale ale tranziţiei să fie acoperite, în bună măsură, simultan cu

apariţia lor, aşa fel încât, chiar în cursul tranziţiei şi nu ulterior, să se atingă un

nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază". În realitate,

tranziţia s-a dovedit a fi o mare catastrofă pentru cei mai mulţi dintre locuitorii

României, care şi-au văzut înjumătăţite veniturile salariale reale în decurs de cinci

ani, pentru ca ulterior declinul să continue. Tranziţia le-a spulberat multora economiile

financiare realizate cu greu de-a lungul anilor şi i-a adus în situaţia de a nu-şi mai putea

permite „luxul" unui concediu sau al unor mici investiţii. Insecuritatea economică a

afectat nu numai comportamentul de consum, ci şi pe cel matrimonial şi de

dezvoltare a familiei.

Cheltuielile sociale menite să compenseze efectele negative ale schimbărilor macro-

economice au înregistrat o creştere de aproximativ două procente în 1990 şi s-au

menţinut ulterior la aproximativ 16% din PIB (proporţie oricum modestă faţă de aceea a

ţărilor vecine, în care fondurile destinate protecţiei sociale se ridicau la aproximativ 20%

din PIB). Numai că valoarea lor în termeni reali a scăzut permanent. Din aceste

motive, profesorul Cătălin Zamfir (fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale din

iunie 1990 până în aprilie 1991) consideră că, „după 1989, protecţia socială a cunoscut

o creştere extrem de modestă în România. Creşteri au avut loc mai degrabă în serviciile

sociale - învăţământ şi sănătate. în ceea ce priveşte însă protecţia socială propriu-zisă,

adică transferurile sociale spre grupurile cele mai dezavantajate, ea a scăzut: cheltuielile

pentru copii, familie şi pentru asistenţă socială au scăzut continuu (...); după 1989, statul

a tins mai degrabă să se retragă din funcţia de protecţie socială, decât să asigure o

protecţie socială mai accentuată" .Acest comportament al statului român este constatat şi

de alţi analişti sociali şi politici. De exemplu, în volumul I al lucrării România - starea

de fapt găsim următoarea remarcă: „Dacă în vechiul regim statul îşi asumase o bună

parte din funcţiile familiei în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copiilor, imediat

după revoluţie s-a observat o retragere aproape totală a statului din exercitarea acestor

funcţii".

„Retragerea" statului român din funcţia sa asistenţială a fost determinată de mai

mulţi factori, pe care C. Zamfir îi enumera în ordinea următoare:

13

a) starea de declin a economiei, corelată cu convingerea factorilor politici şi a

agenţilor economici că protecţia socială, prin cheltuielile pe care le presupune,

împiedică relansarea producţiei şi a circulaţiei mărfurilor pe coordonatele pieţei

libere;

b) reducerea cheltuielilor bugetare în efortul de echilibrare macroeconomică şi

de instaurare a disciplinei financiare;

c) ineficienta unor sectoare economice „strategice" şi/sau greu de reformat (din

raţiuni politice), sectoare teoretic productive şi aducătoare de profit, dar în

realitate consumatoare de ban public; aceste sectoare industriale pe nedrept

privilegiate s-au „remarcat" şi prin refuzul de a plăti sumele datorate statului

pentru bugetul asigurărilor şi protecţiei sociale;

d) competiţia între creşterea salariilor bugetarilor şi alocarea de fonduri pentru

protecţia socială;

e) subvenţionarea mascată de către populaţie a activităţilor economice

ineficiente (beneficiare ale unor credite ieftine) prin practicarea de către stat (BNR)

a unei politici financiare ce a condus la o rată reală negativă a dobânzilor;

f) identificarea de către forţele de dreapta a protecţiei sociale cu principiile

socialismului, fapt ce a determinat reacţii de apărare ale guvernanţilor faţă de

acuzaţiile de coiţiunism sau „neocomunism" ;

g) confuzia între rolul politicii sociale şi rolul pieţei libere în reglarea

mecanismelor cererii şi ofertei, a nivelului de aspiraţie şi a puterii de satisfacere a

trebuinţelor;

h) influenţa Băncii Mondiale şi a FMI în politica economică a României, în

sensul diminuării cheltuielilor sociale, în „aşteptarea" rezultatelor implementării

unui nou sistem asistenţial bazat pe testarea resurselor financiare ale solicitanţilor

de sprijin.

Aşa se face că toate strategiile de reformare preconizate în Schiţa Postolache şi în

Cartea Albă a Guvernului privind Sistemul de asistenţă socială în România au fost

aplicate cu decalaje dăunătoare şi au avut rezultate nesatisfacătoare.

14

Cursul nr. 3

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL

CENTRAL

Atribuţiile MMFES

Funcţiile MMFES

Finanţarea sistemului

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse este autoritatea publica

centrala care elaborează politica de asistenta socială şi promovează drepturile

familiei, copilului, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi ale oricăror alte

persoane aflate în nevoie.

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse stabileşte strategia

naţionala şi sectoriala de dezvoltare în domeniul social, coordonează şi monitorizează

implementarea acestora, susţine financiar şi tehnic programele sociale şi exercita

controlul asupra acordării serviciilor sociale şi prestaţiilor sociale.

In domeniul protecţiei copilului, familiei şi a persoanelor cu handicap

funcţionează organe şi instituţii de specialitate, organizate la nivel de autorităţi sau

agenţii naţionale, subordonate. Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse,

înfiinţate prin lege.

Atribuţiile Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sunt

următoarele:

- elaborează politici şi programe de dezvoltare unitară în domeniu;

- stabileşte obiectivele prioritare şi direcţiile de acţiune ale politicilor din

domeniul asistenţei sociale;

- elaborează proiecte de acte normative, norme metodologice şi alte reglementări

privitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de asistenta

socială;15

- iniţiază şi susţine proiecte-pilot pentru implementarea programelor din domeniul

asistenţei sociale;

- monitorizează şi evaluează sistemul de servicii sociale şi prestaţii sociale;

- finanţează sau, după caz, finanţează în parteneriat programe din domeniul

asistenţei sociale;

- elaborează, propune şi monitorizează indicatorii sociali din domeniu;

- dezvolta instrumente şi metodologii necesare asigurării calităţii serviciilor

sociale;

- iniţiază şi asigura participarea la programe de formare profesională în

domeniu;

- reglementează şi organizează un sistem unic şi coerent de acreditare în domeniul

serviciilor sociale.

Aplicarea unitară, la nivel teritorial, a legislaţiei şi a strategiilor naţionale din

domeniul asistenţei sociale este asigurata de prin structurile sale deconcentrate.

Se înfiinţează Inspecţia Socială, ca organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerul Muncii,

Familiei si Egalitatii de Sanse.

Inspecţia Socială are ca scop controlul implementării legislaţiei în domeniu,

precum şi inspectarea activităţii instituţiilor publice şi private, responsabile cu

furnizarea prestaţiilor şi serviciilor sociale.

Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Inspecţiei Sociale se stabilesc prin

lege, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Se înfiinţează Agenţia Naţionala pentru Prestaţii Sociale, ca organ de

specialitate cu personalitate juridică, în subordinea, Ministerului Muncii, Familiei si

Egalitatii de Sanse cu scopul creării unui sistem unitar privind administrarea

procesului de acordare a prestaţiilor sociale.

In vederea îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, Agenţia Naţionala pentru

Prestaţii Sociale îşi desfăşoară activitatea prin structuri organizate în fiecare

municipiu, reşedinţa de judeţ, precum şi în municipiul Bucureşti.

16

Funcţiile Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sunt următoarele:

- de autoritate de stat, prin care se asigura exercitarea controlului aplicării unitare

şi respectării reglementărilor legale în domeniu;

- de strategie, prin care se stabilesc obiectivele şi direcţiile prioritare de dezvoltare

a sistemului de asistenta socială, în concordanta cu politicile sociale stabilite

de Guvern;

- de reglementare, prin care se asigura elaborarea cadrului normativ şi institutional

necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul asistenţei sociale;

- de reprezentare, prin care se asigura, în numele statului roman, reprezentarea pe

plan intern şi extern;

- de coordonare, prin care se asigura funcţionarea unitară şi eficienta a sistemului

de asistenta socială;

- de armonizare, prin care se asigura transpunerea reglementărilor Uniunii

Europene în legislaţia naţionala;

- de administrare, prin care se asigura gestionarea resurselor umane, materiale şi

financiare, conform legii;

- de mediere socială, prin care se asigura soluţionarea pe cale amiabila a

contestaţiilor.

Finanţarea Prestaţiilor Sociale şi a Serviciilor Sociale

Asistenta socială se finanţează, în principal, din fonduri alocate de la

bugetul de stat sau de la bugetele locale si modul de finantare se stabileste prin legi

speciale care reglementează acordarea de prestaţii sociale şi furnizarea serviciilor

sociale.

De la bugetul de stat se asigura:

- finanţarea prestaţiilor sociale reglementate prin legi speciale;

- finanţarea programelor de interes naţional, elaborate pe baza programelor

judeţene şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul infiintarii,

dezvoltării şi susţinerii serviciilor sociale;

17

- funcţionarea şi administrarea instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul

asistenţei sociale, aflate în subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de

Sanse

- acordarea de subvenţii în vederea dezvoltării serviciilor sociale şi a asigurării

funcţionarii acestora;

- finanţarea în parteneriat a serviciilor sociale pentru asigurarea continuităţii

serviciului, în conformitate cu nevoia socială şi cu principiul subsidiarităţii;

- finanţarea proiectelor-pilot pentru implementarea programelor din domeniul

asistenţei sociale.

De la bugetele judeţelor, bugetele locale se aloca fonduri pentru:

a) finanţarea serviciilor sociale organizate la nivelul judeţului;

b) finanţarea prestaţiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene,

ale consiliilor locale, ale oraşelor şi ale comunelor sau prin legi speciale, după caz;

De la bugetele judeţelor se poate asigura finanţarea în parteneriat a serviciilor

sociale dezvoltate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor.

De la bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor se asigura

finanţarea:

a) serviciilor sociale realizate de consiliile locale, singure sau în parteneriat

cu formele de asociere ale societăţii civile;

b) ajutoarelor sociale şi facilităţilor acordate pe plan local.

Consiliile locale de la toate nivelurile administraţiei publice locale au

obligaţia

sa prevadă în bugetele proprii, distinct, fondurile necesare pentru servicii sociale şi

prestaţii sociale, stabilite prin legi speciale şi hotărâri ale consiliilor locale.

La finanţarea serviciilor sociale sunt utilizate şi sume provenite din venituri

proprii, din donaţii, sponsorizări sau din alte contribuţii din partea unor persoane

fizice ori juridice, din ţara şi din străinătate, precum şi din alte surse, cu respectarea

legislaţiei în domeniu.

18

Cererea pentru acordarea prestaţiilor sociale se înregistrează la serviciul

public de asistenta socială din subordinea consiliilor locale sau, la primăria

comunei în a cărei raza îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana solicitanta.

După caz, cererea se poate înregistra la structurile deconcentrate ale

Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse sau la serviciul public de asistenta

socială organizat în subordinea consiliului judeţean.

Dreptul la prestaţii sociale se stabileşte prin decizia structurilor

deconcentrate ale Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale iar în situaţia în care

sunt îndeplinite condiţiile legale, plata prestaţiilor sociale se efectuează începând cu

luna următoare depunerii cererii.

Incetarea plăţii se face începând cu luna următoare celei în care nu mai sunt

îndeplinite condiţiile de eligibilitate.

Decizia de stabilire a dreptului la servicii sociale şi prestaţii sociale poate fi

contestată la Comisia de mediere socială si este obligată sa se pronunţe în cel mult 30

de zile de la data înregistrării cererii de mediere.

Deciziile Comisiei de mediere socială pot fi atacate în termen de 30 de zile de la data

emiterii lor, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

19

Cursul nr. 4

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL

JUDEŢEAN

Atribuţiile D.G.A.S.P.C - urilor

Funcţiile D.G.A.S.P.C - urilor

Alte instituţii cu atribuţii în domeniu la nivel judeţean

DIRECŢIA GENERALA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA

COPILULUI:

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta

(D.G.A.S.P.C.Constanta) este institutie publica de interes judetean cu personalitate

juridica, infiintata in subordinea Consiliului Judeţean Constanta.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta

(D.G.A.S.P.C.Constanta ) realizeaza la nivel judetean, aplicarea politicilor si

strategiilor de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor

singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricaror

persoane aflate în nevoie

Principiile care stau la baza activitatii Directiei Generale de Asistenta Sociala si

Protectia Copilului Constanta (D.G.A.S.P.C.Constanta) sunt:

1. principiul respectarii si promovarii cu prioritate a interesului superior al

copilului ;

2. principiul nediscriminarii si egalitatii sanselor ;

3. principiul responsabilizarii parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si

indeplinirea obligatiilor parintesti ;

4. principiul primordialitatii responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si

garantarea drepturilor copilului ;

20

5. principiul descentralizarii serviciilor de protectie a copilului si adultului,

interventiei multisectoriale si parteneriatului dintre institutiile publice si

organismele private autorizate ;

6. principiul asigurarii unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare

copil si adult ;

7. principiul respectarii demnitatii copilului si adultului ;

8. principiul ascultarii opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand

cont de varsta si de gradul sau de maturitate ;

9. principiul asigurarii stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si

educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si

lingvistica in cazul luarii unei masuri de protectie ;

10.principiul celeritatii in luarea oricarei decizii cu privire la copil si adult ;

11.principiul asigurarii protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului ;

12.principiul interpretarii fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului

in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie ;

13.principiul solidaritatii sociale;

14.principiul confidentialitatii;

15.principiul unicitatii persoanei.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta

(D.G.A.S.P.C.Constanta) are urmatoarele atributii:

a) In domeniul protecţiei persoanei adulte:

1.completează evaluarea situaţiei socio-economice a persoanei adulte aflate în

nevoie, a nevoilor şi resurselor acesteia. Asigură furnizarea de informaţii şi

servicii adecvate în vederea refacerii şi dezvoltării capacităţilor individuale şi ale

celor familiale necesare pentru a depăşi cu forţe proprii situaţiile de dificultate,

după epuizarea masurilor prevăzute in planul individualizat privind masurile de

asistenta sociala;

2.acordă persoanei adulte asistenţă şi sprijin pentru exercitarea dreptului său la

exprimarea liberă a opiniei;

21

3.depune diligenţe pentru clarificarea situaţiei juridice a persoanei adulte aflate în

nevoie, inclusiv pentru înregistrarea tardivă a naşterii acesteia;

4.verifică şi reevaluează trimestrial şi de câte ori este cazul modul de îngrijire a

persoanei adulte în nevoie pentru care s-a instituit o măsură de asistenţă socială

într-o instituţie în vederea menţinerii, modificării sau revocării măsurii stabilite;

5.asigură măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a persoanei

adulte aflate în nevoie, inclusiv prin organizarea si asigurarea funcţionarii in

structura proprie a unor centre specializate;

6.depune diligenţele necesare pentru reabilitarea persoanei adulte conform

planului individualizat privind măsurile de asistenţă socială;

7.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege.

b) In domeniul protecţiei drepturilor copilului:

1.intocmeşte raportul de evaluare iniţială a copilului şi familiei acestuia şi propune

stabilirea unei măsuri de protecţie speciale;

2.monitorizează activitatile de aplicare a hotărârilor de instituire a masurilor de

protectie speciala a copilului;

3.identifică si evaluează familiile sau persoanele care pot lua în plasament copilul;

4.monitorizează familiile şi persoanele care au primit în plasament copii, pe toată

durata acestei măsuri;

5.identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali

profesionişti, în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură

formarea continuă a asistenţilor maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi

monitorizează activitatea acestora;

6.acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie în vederea

reintegrării în mediul său familial;

7.reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi, ori de câte ori este cazul, împrejurările

care au stat la baza stabilirii masurilor de protecţie speciala şi propune, după caz,

menţinerea, modificarea sau încetarea acestora;

8.identifică familiile sau persoanele cu domiciliul in România care doresc să

adopte copii; evaluează condiţiile materiale şi garanţiile morale pe care acestea le

prezintă şi eliberează atestatul de familie sau de persoană aptă să adopte copii;

22

9.monitorizează evoluţia copiilor adoptaţi, precum şi a relaţiilor dintre aceştia şi

părinţii lor adoptivi; sprijină părinţii adoptivi ai copilului în îndeplinirea obligaţiei

de a-l informa pe acesta că este adoptat, de îndată ce vârsta şi gradul de maturitate

ale copilului o permit;

10. indeplineste demersurile vizand deschiderea procedurii adoptiei interne pentru

copiii aflati in evidenta sa, in conformitate cu legislatia in vigoare.

11.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege;

c) alte atributii:

1.coordonează si sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din

judeţ în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului;

2.coordonează metodologic activitatea de prevenire a separării copilului de

parintii săi precum si cea de admitere a adultului in instituţii sau servicii,

desfasurate la nivelul serviciilor publice de asistenta sociala;

3.acordă asistenţa tehnică necesară pentru crearea şi formarea structurilor

comunitare consultative ca formă de sprijin în activitatea de asistenţă socială şi

protecţia copilului;

4.evaluează şi pregăteşte persoane, identificate de serviciul public local de

asistenta sociala, care pot deveni asistenţi personali ai persoanei cu handicap şi

supraveghează activitatea acestor asistenţi;

5.colaborează cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi în

domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului sau cu agenţi economici prin

încheierea de convenţii de colaborare cu aceştia;

6.dezvoltă parteneriate şi colaborează cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi

reprezentanţi ai societăţii civile în vederea acordării şi diversificării serviciilor

sociale şi a serviciilor pentru protecţia copilului, în funcţie de nevoile comunităţii

locale;

7.colaborează pe baza de protocoale sau conventii cu celelalte Direcţii generale,

precum şi cu alte instituţii publice din unitatea administrativ-teritorială, în vederea

îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, conform legii;

8.asigură la cerere consultanţă de specialitate gratuita privind acordarea

serviciilor, masurilor si prestaţiilor de asistenţă socială şi protecţia copilului;

23

colaborează cu alte instituţii responsabile pentru a facilita accesul persoanelor la

aceste drepturi;

9.propune consiliului judeţean, finanţarea, respectiv cofinantarea institutiilor

publice de asistenta sociala, precum si a serviciilor pentru protecţia copilului;

10.prezintă anual sau la solicitarea consiliului judeţean, rapoarte de evaluare a

activitatilor desfasurate;

11.asigura acordarea si plata drepturilor cuvenite, potrivit legii, persoanelor cu

handicap;

12.sprijină şi dezvoltă un sistem de informare şi de consultanţă accesibil

persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror

persoane aflate în nevoie, precum şi familiilor acestora, în vederea exercitării

tuturor drepturilor prevăzute de actele normative în vigoare;

13.acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial la protecţia

instituţionalizată a persoanelor în nevoie, inclusiv îngrijirea la domiciliu;

14.organizează activitatea de selectare şi angajare a personalului din aparatul

propriu şi instituţiile/serviciile din subordine, de evaluare periodică şi de formare

continuă a acestuia;

15.asigură serviciile administrative şi de secretariat ale comisiei pentru protecţia

copilului, respectiv ale comisiei de expertiză medicală a persoanelor adulte cu

handicap;

16.indeplineste orice alte atribuţii prevăzute în acte normative sau stabilite prin

hotărâri ale consiliului judeţean.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta este

organizata functional pe urmatoarele componente:

Directia de Protectie a Copilului ;

Directia de Asistenta Sociala;

Directia Economica

Atribuţiile Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt

reglementate prin Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea forţei de muncă, completata si modificata cu L 487/2006. Acestea sunt:

24

- Informarea şi consilierea profesională acordată în mod gratuit persoanelor în

căutarea unui loc de muncă;

- Medierea muncii prin punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în

căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de

serviciu;

- Formarea profesională care asigură conform legii, iniţierea, calificarea,

recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor în căutarea unui loc de

muncă;

- Consultanţă şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru

iniţierea unei afaceri care se acordă sub forma de servicii juridice, de marketing,

financiare, metode şi tehnici eficiente de management;

- Acordarea indemnizaţiei de şomaj în conformitate cu prevederile legale;

- Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor şi crearea de

noi locuri de muncă prin:

a) Subvenţionarea locurilor de muncă;

b) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea absolvenţilor;

c) Stimularea angajatorilor pentru încadrarea şomerilor în vârstă de peste

45 de ani sau şomerilor întreţinători unici de familie;

d) Acordarea de credite în condiţii avantajoase;

e) Facilităţi acordate angajatorilor.

Atribuţiile Casei Judeţene de Pensii sunt reglementate prin Legea nr. 19/2000

privind Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi acestea sunt:

- Asigurarea stabilirii drepturilor următoarelor categorii de pensii:

a) Pensia pentru limită de vârstă;

b) Pensia anticipată;

c) Pensia anticipată parţială;

e) Pensia de invaliditate;

f) Pensia de urmaş.

- Acordarea biletelor de tratament şi odihnă;

- Încheierea de contracte şi asigurări pentru persoane fizice;

- Înregistrarea declaraţiilor de la agenţii economici.

25

Ca măsuri prioritare în domeniul legislativ, există acţiuni care se vor axa pe

întărirea coeziunii sociale prin promovarea unei politici familiale adresate

soluţionării problemelor populaţiei vulnerabile precum şi o acţiune legată de

formarea personalului din structurile descentralizate ale ministerului, precum şi a

personalului care lucrează în domeniul protecţiei sociale.

S-a intenţionează dezvoltarea unei strategii care să permită o îmbunătăţire a

comunicării interne, între instituţiile implicate, dar şi a comunicării externe către

populaţie, în vederea facilitării accesului beneficiarilor la prestaţiile şi serviciile

sociale, şi în general la toate drepturile sociale.

Cursul nr. 5

26

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ LA NIVEL

LOCAL

Atribuţiile consiliilor locale

Funcţii ale consiliilor locale

Alte instituţii

Pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului,

familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi altor persoane,

grupuri sau comunităţi aflate în nevoie socială, autorităţile administraţiei publice

locale înfiinţează şi organizează servicii publice de asistenta socială si răspund de

organizarea si furnizarea acestor servicii.

Consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, serviciul public

de asistenta socială, la nivel de direcţie generală, cu următoarele atribuţii principale:

a) elaborează şi implementează strategiile şi planurile de acţiune la nivel

judeţean, în concordanta cu strategiile şi planurile naţionale de acţiune în

domeniu, precum şi cu programul propriu de dezvoltare comunitara;

b) iniţiază şi aplica măsuri de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare

şi excludere socială şi asigura soluţionarea urgentelor sociale;

c) coordonează înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale, în

concordanta cu nevoia socială identificata, asigurând o acoperire echitabila a

dezvoltării acestora pe întreg teritoriul judeţului, şi acorda sprijin financiar şi

tehnic pentru susţinerea acestora;

d) propune înfiinţarea şi administrează serviciile sociale specializate, direct sau în

parteneriat, ori prin contractare cu alte autorităţi şi instituţii publice şi private,

forme de asociere a societăţii civile, inclusiv cu instituţii de cult recunoscute de

lege, implicate în derularea programelor de asistenta socială;

e) acorda sprijin autorităţilor locale, în scopul dezvoltării şi organizării serviciilor

sociale;

27

f) asigura activităţile de informare, formare şi consiliere, în vederea creşterii

performantei serviciilor publice de asistenta socială de la nivelul consiliilor

locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;

g) monitorizează şi evaluează serviciile sociale înfiinţate şi administrate;

h) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala

in domeniu;

i) acorda asistenta tehnica necesară pentru crearea şi formarea structurilor

comunitare consultative, ca forma de sprijin în activitatea de asistenta socială;

j) elaborează şi propune consiliului judeţean proiectul de buget anual pentru

susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de asistenta socială, în conformitate cu

planul de acţiune propriu.

Consiliile locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor înfiinţează, în

subordinea lor, serviciul public de asistenta socială, la nivel de direcţie sau, după caz,

serviciu, cu următoarele atribuţii principale:

a) identifica nevoile sociale ale comunităţii şi le soluţionează în condiţiile legii;

b) răspunde de înfiinţarea, organizarea şi furnizarea serviciilor sociale primare;

c) dezvolta şi gestionează servicii sociale specializate, după caz, în condiţiile

legii;

d) încheie convenţii de parteneriat şi iniţiază programe de colaborare cu alte

autorităţi locale, instituţii publice şi private, structuri asociative, precum şi cu

instituţii de cult recunoscute de lege, pentru furnizarea serviciilor sociale

dezvoltate, în conformitate cu nevoile locale identificate şi cu prevederile planului

judeţean de acţiune

e) furnizează informaţiile şi datele solicitate de serviciul public de asistenta socială

judeţean, precum şi de autorităţile publice centrale cu responsabilităţi în domeniu;

f) elaborează şi implementează proiecte cu finanţare naţionala şi internaţionala în

domeniu;

g) elaborează şi propune consiliului local al municipiului, oraşului sau comunei

proiectul de buget anual pentru susţinerea serviciilor sociale şi a altor măsuri de

asistenta socială, în conformitate cu planul de acţiune propriu.

28

Pentru îndeplinirea atribuţiilor consiliile locale şi primăriile de la nivelul

comunelor, care nu dispun de capacitatea şi resursele necesare infiintarii unui

serviciu public de asistenta socială, angajează personal cu competente în domeniul

asistenţei sociale, cu contract individual de munca.

ATRIBUTIILE D.M.P.S. IN DOMENIUL ASISTENTEI SOCIALE

Directia de Munca, si Protectie Sociala indeplineste in domeniul asistentei

sociale urmatoarele atributii principale :

- realizeaza, la nivel local, evidenta beneficiarilor si a sumelor cheltuite cu asistenta

sociala,

- acrediteaza personalul specializat care acorda servicii sociale la domiciliu, in

conformitate cu legislatia in vigoare,

- colecteaza informatii din domeniul asistentei sociale si evalueaza impactul

politicilor sociale asupra beneficiarilor,

- realizeaza studii si analize in domeniul asistentei sociale,

- colaboreaza la elaborarea planului judetean pentru dezvoltarea strategiilor de

interventie in sprijinul persoanelor aflate in nevoie,

- controleaza aplicarea legislatiei in domeniu si aplica sanctiuni in caz de

nerespectare a acesteia,

- controleaza activitatea institutiilor publice si private de asistenta sociala cu privire

la acordarea prestatiilor si serviciilor sociale, precum si a organizatiilor

neguvernamentale care activeaza in domeniul social,

- sprijina si indruma din punct de vedere metodologic elaborarea si derularea

programelor din domeniul asistentei sociale dezvoltate pe plan local,

- administreaza si gestioneaza fondurile alocate, conform legii, pentru asistenta

sociala,

- acrediteaza furnizorii de formare profesionala si furnizorii de servicii sociale;

- elaboreaza propuneri pentru alocarea de fonduri pentru asistenta sociala si le

transmite Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Pe scurt, putem spune ca D.M.P.S. :

29

- are o functie de executie ( ex. : plata prestatiilor sociale, acordarea de consultanta

gratuita ),

- are atributii de monitorizare, evaluare si control ( colectarea indicatorilor sociali,

evalurea proiectelor subventionate de la bugetul de stat, controlul calitatii serviciilor ,

controlarea aplicarii legislatiei )

- colaboreaza cu institutiile publice si private din domeniul asistentei sociale.

În cadrul DMPS s-a constituit un compartiment cu atribuţii privind combaterea

violenţei în familie în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 atribuţiile

acestuia sunt:

- Realizarea şi actualizarea bazei de date pentru gestionarea situaţiilor de

violenţă în familie, prin centralizarea informaţiilor primite din teritoriu;

- Iniţierea şi dezvoltarea parteneriatelor sociale cu instituţiile administraţiei

centrale, locale, precum şi societatea civilă, persoane fizice sau juridice implicate în

prevenirea şi combaterea fenomenului de violenţă;

- Asigurarea consilierii membrilor de familie aflaţi în dificultate;

- Sprijinirea victimelor prin programe de recuperare a sănătăţii şi de reinserţie

socială;

- Asigurarea protecţiei victimelor şi în special a copiilor prin măsuri de păstrare

a confidenţialităţii asupra identităţii;

- Asistarea agresorilor prin informare şi direcţionare către instituţiile specializate

în acordarea de tratamente psihologice, psihiatrice, de dezalcolizare, de

dezintoxicare;

- Organizarea şi participarea la cursuri de cunoaştere a formelor de violenţă în

familie, precum şi a mijloacelor de prevenire şi de combatere a acestora;

- Organizarea unor campanii de informare şi educare a comunităţilor ţintă în

vederea prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei;

- Colaborarea cu poliţistul în cazul declanşării unei violenţe în familie.

Romania are in continuare obligatia de a asigura coordonarea sistemului public

de securitate sociala propriu cu sistemele operationale din statele membre ale Uniunii

Europene.

30

In acest sens, la nivelul Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse s-au

infiintat trei institutii si anume : Observatorul Social, Agentia de Plati Prestatii

Sociale si Inspectia Sociala.

Urmare a aparitiei acestor institutii, activitatea asistentei sociale la nivelul

intregii tari va putea fi monitorizata si evaluata corect, astfel incat si necesitatea unor

modificari legislative in beneficiul persoanelor asistate sa fie luat in timp util.

31

Tabel I.1.

Rezumatul responsabilităţilor în organizarea şi funcţionarea serviciilor sociale (cf. OG 68/2003, modificată şi completată de OG 86/2004)

Instituţie, organizaţie

Coordonare metodologicămonitorizare, evaluare şi control al serviciilor

Acordare de prestaţii băneşti şi/ sau furnizare de servicii

Finanţare

MMFES Da Nu De la bugetul de statDirecţiile teritoriale ale MMFES

Da Informarea privind drepturile sociale; stabilirea dreptului şi plata unor prestaţii băneşti;

De la bugetul de stat

Consiliul judeţean- DGASPC

Da Acordă o varietate de servicii specializate pentru copii, adulţi si varstnici

De la bugetul local al judeţului, finanţare integrală sau în parteneriat;Proiecte cu finanţare externă

Consiliul local - DASPC

Control adm. al serviciilor locale

Servicii primare pentru copii, adulţi si varstnici

De la bugetul local; integral sau în parteneriat,Proiecte cu finanţare externă

Organizaţii neguvernamentale

Nu Servicii primare şi servicii specializate pt. diferite categorii de beneficiari

Din donaţii private, programe europene; De la bugetul de stat (local sau central) - fonduri publice prin subcontractare;Integral sau în parteneriat.

32

Cursul nr. 6

STRUCTURA SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Tipuri de servicii sociale

Categorii de beneficiari

Instrumente folosite în practica socială

Asistenţa socială este formată din două componente/ măsuri distincte:

serviciile sociale şi prestaţiile sociale.

Pentru a înţelege scopul asistenţei sociale este util să înţelegem în primul rând ce

înseamnă a funcţiona normal într-o societate.

OG 86/2004 clasifică serviciile sociale în servicii sociale primare, servicii sociale

specializate:

Serviciile sociale primare au un caracter general şi urmăresc prevenirea sau

limitarea unor situaţii de dificultate sau vulnerabilitate. Principalele activităţi

desfăşurate de SSP sunt:

activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale şi de grup; dacă

este cazul, trimiterea persoanei sau familiei la servicii specializate.

activităţi de informare privind drepturile sociale şi obligaţiile beneficiarului;

măsuri şi acţiuni de urgenţă în situaţii de criză;

măsuri şi acţiuni de menţinere în familie şi comunitate a persoanei aflate în

situaţie dificilă;

activităţi de consiliere primară;

activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară;

acţiuni de sensibilizare a opiniei publice locale;

acţiuni de colaborare cu alte servicii.

33

Serviciile sociale specializate au ca scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea

capacităţii de funcţionare socială a indivizilor şi familiilor. Activităţile specifice sunt

cele de:

recuperare şi reabilitare;

suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii în dificultate;

suport şi asistenţă pentru persoanele vârstnice;

suport şi asistenţă pentru persoanele cu handicap, dependente de droguri,

victime ale violenţei domestice, victime ale traficului de persoane etc.

mediere socială;

consiliere;

îngrijire medico-socială pentru persoanele în situaţia de dependenţă totală sau

parţială din cauza vârstei, dizabilităţii, bolilor cronice sau bolilor incurabile. Se

bazează pe colaborarea cu serviciile medicale.

Servicii rezidenţiale şi nonrezidenţiale

Serviciile sociale sunt acordate în primul rând în comunitate, adică beneficiarii

sau utilizatorii primesc asistenţă atunci când este necesar, dar rămân în familia lor şi

continuă să locuiască în casa lor. În cazuri speciale, considerate mai degrabă

excepţionale, persoanele aflate în dificultate sunt plasate în servicii de tip rezidenţial/

institutional (Moore, 1993).

Servicii sociale nonrezidenţiale (oferite în afara instituţiilor): centre de zi, servicii de

îngrijiri la domiciliu, centre de reabilitare şi recuperare de zi, centre de adapost,

centre de consiliere.

Servicii sociale rezidenţiale/ în instituţii: cămine de îngrijire pentru vârstnici, cămine

– spital, cămine pentru persoane cu dizabilităţi (de asistenţă şi îngrijire permanentă)

etc.

Politica de prevenire a instituţionalizării, adoptată în ultimii ani în România, se

înscrie în tendinţa europeană de a acorda prioritate alternativelor nonrezidenţiale şi

îngrijirii în comunitate.

Beneficiarii asistenţei sociale prezintă o diversitate deconcertată. În pofida

aceste diversităţi, se pot opera unele clasificări ale clienţilor care pot deveni

beneficiari, după cum urmează:

34

A. Accesul la servicii este acordat persoanelor care sunt:

cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în România;

cetăţeni români fără domiciliu;

cetăţeni ai altor state şi apatrizii cu domiciliul sau reşedinţa în România;

cetăţeni ai altor state şi apatrizii care au permisiunea de şedere în România,

inclusiv cei aflaţi în centrele de cazare din zona de tranzit sau în custodie

publică.

B. În sens larg, beneficiarii serviciilor sociale pot fi:

persoane şi familii aflate în dificultate sau risc;

grupuri în dificultate sau risc, marginalizate sau excluse în plan social;

comunitatea care se confruntă cu situaţii de dificultate sau risc.

C. Potenţialii beneficiarii se pot afla în una sau mai multe dintre următoarele situaţii

de dificultate sau risc:

handicap;

dependenţă de droguri, alcool, alte substanţe toxice;

detenţie sau post-detenţie;

infectarea cu HIV/SIDA;

părinte singur;

victime ale violenţei în familie;

lipsa veniturilor sau venituri mici;

victime ale traficului de fiinţe umane;

boală cronică sau incurabilă;

copiii strazii.

Strategii de dezvoltare a sistemului serviciilor sociale

Există patru principii fundamentale pentru construcţia sistemului serviciilor de

asistenţă socială:

a) Servicii înalt profesionalizate – utilizează specialişti cu înaltă calificare

(asistenţi sociali), dobândite prin forme de pregătire înalt elaborate, de regulă la nivel

universitar. Asistenţii sociali sunt deosebiţi de voluntarii care acţionează în

35

organizaţiile nonguvernamentale. Serviciile înalt profesionalizate au o altă logică

decât serviciile profesional medii, înalt standardizate şi uşor de difuzat/asimilat.

b) Servicii deschise la revederea procedurilor şi la încorporarea noilor

proceduri şi cunoştinţe – ca orice profesiune cu un grad ridicat de încorporare a

cunoştinţelor ştiinţifice, asistenţa socială se află într-un proces rapid de dezvoltare.

Ea presupune deschiderea la perfecţionare/schimbare rapidă şi capacitatea de

asimilare de noi tehnici. Disponibilitatea la perfecţionarea profesională este

condiţionată de tipul de pregătire iniţială: o profesie cu o bază ştiinţifică solidă şi cu

capacitate de reflecţie critică şi de autodezvoltare, constând din noi cunoştinţe şi

tehnici, de formare profesională continuă.

c) Internaţional/naţional/local în dinamica serviciilor sociale – profesia de

asistent social trebuie considerată ca o paradigmă tehnico-ştiinţifică mondializată

(stoc de cunoştinţe utilizat, tehnici de tratare a problemelor, sistem de valori), care se

transmite continuu în mod special prin canale profesionale, şi mai puţin prin cele

administrative. Este vital deci să existe, pentru menţinerea standardelor

profesioniştilor la nivelele dezvoltării actuale, un mecanism de contact profesional cu

experienţă mondială.

d) Combinarea între priorităţi stabilite la nivel naţional cu priorităţi

stabilite la nivel local, pe fondul unei mondializări/regionalizări tot mai

accentuate a sistemului de valori, a problemelor de soluţionat şi a priorităţilor –

activitatea de asistenţă socială se fundamentează pe angajamente juridice, politice şi

morale atât ale ţării într-un context mai larg (mondial: convenţii O.N.U. de exemplu),

regional (reglementările europene), pe angajamente juridice, politice şi morale ale

ţării ca un întreg, prin legile şi opţiunile sale politice, prin sistemul de valori

promovat naţional, cât şi pe angajamentele locale şi responsabilitatea faţă de

comunitatea locală.

Programele de protecţie socială se realizează prin transferul unor importante

resurse financiare pentru populaţie, sub forma de :

- alocaţii familiale;

- ajutoare sociale;

- pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;

36

- prestaţii pentru şomeri;

Scopul serviciilor sociale

- protecţia familiilor în îndeplinirea funcţiilor ei majore;

- contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţă şi întărirea legăturilor familiale;

-reducerea sărăciei şi a formelor sale extreme.

Beneficiarii au drepturi şi obligaţii.

1. drepturi: respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, demnitatea şi

intimitatea; de a fi informaţi asupra drepturilor sociale şi situaţiilor de risc; de a

participa la luarea deciziilor care îi privesc; asigurarea confidenţialităţii datelor

personale.

2. obligaţii: să furnizeze informaţii corecte privind identitatea, situaţia familială,

medicală şi economică; să participe activ la procesul de intervenţie; să contribuie

la plata serviciilor, dacă este cazul.

Pentru o evaluare corectă a nevoilor şi resurselor, asistentul social trebuie să

înţeleagă modul în care elementele contextului social, familial şi individual

afectează:

situaţia persoanei asistate;

voinţa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru

îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (cine solicită ajutorul asistentului social? -

persoana care are nevoie de ajutor sau o persoană din anturajul acesteia; modul în

care persoana asistată susţine acţiunea de colectare a datelor şi de pregătire a

documentelor necesare asistenţei etc.);

cadrul familial (relaţiile dintre membrii familiei; compoziţia familiei şi relaţia

cu rudele; identitatea etnică, religioasă şi valorile asociate; situaţiile în care

membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale şi modul în care

au fost folosite resursele; distribuţia rolurilor şi a puterii în familie etc.) ;

gradul de integrare a persoanei asistate în comunitate (sentimentul de

apartenenţă la alte grupuri; responsabilităţile asumate în cadrul comunităţii; modul

de utilizare a resurselor comunitare pentru a răspunde nevoilor personale sau

familiale etc.);

37

aspectele de natură emoţională (tendinţa de a se retrage şi de a se izola de

ceilalţi; înclinaţia spre stări cum ar fi tristeţea, furie, teama, ruşinea etc.);

aspectele de natură intelectuală (idei şi cunoştinţe folosite pentru înţelegerea

propriei persoane, a problemelor şi a celorlalţi; abilitatea de a interpreta propria

experienţă; modalitatea de folosire a informaţiilor şi cunoştinţelor pentru a lua

decizii etc.);

locul de muncă (relaţia cu colegii, percepţia asupra muncii etc.);

aspectele economice (achiziţionarea resurselor şi capacitatea de a administra şi

aloca banii necesari plăţii bunurilor şi serviciilor etc.);

aspectele fiziologice (starea de sănătate, nutriţia);

aspectele juridice (drepturile şi responsabilităţile care îi revin în calitate de

cetăţean etc.).

În baza acestei înţelegeri, asistentul social va putea stabili care sunt elementele

situaţiei asupra cărora se va focaliza pe parcursul intervenţiei, fie ca resurse pe care

să le utilizeze, fie ca aspecte care trebuie îmbunătăţite. Pentru claritatea acţiunilor

care ar trebui realizate sau a celor care ar trebui avute în vedere în planul de

intervenţie, asistentul social întocmeşte lista cu nevoi, în ordinea priorităţii acestora.

Lista cu nevoi este importantă mai ales atunci când persoanele asistate sunt

dependente de asistenţa combinată a serviciilor de asistenţă socială şi medicală sau

când intervenţia se bazează pe lucrul în echipa multidisciplinară; în aceste situaţii,

lista care include nevoile persoanei asistate ajută la clarificarea responsabilităţilor

specialiştilor implicaţi şi la continuitatea acţiunilor, evitându-se suprapunerea

serviciilor sau a acţiunilor specialiştilor.

În evaluarea nevoilor asistentul social trebuie să înţeleagă faptul că, dincolo de

trebuinţele materiale şi sociale primare, spectrul nevoilor umane diferă de la o

persoană la alta; asistentul social nu trebuie să ia propriile sale nevoi drept etalon

pentru considerarea nevoilor persoanei asistate.

Există situaţii de criză în care asistentul social trebuie să acţioneze urgent. Într-

o astfel de situaţie, asistentul social nu mai are timpul necesar colectării datelor; el

trebuie să acţioneze imediat pe baza ipotezei referitoare la ceea ce nu funcţionează în

situaţia dată şi ce la ar trebui făcut. După o primă intervenţie în situaţie de urgenţă

38

asistentul social trebuie să colecteze datele necesare pentru verificarea validităţii

primei ipoteze şi pentru identificarea resurselor disponibile. Greşeala în practică

poate apărea atunci când asistentul social nu îşi schimbă prima ipoteză chiar şi atunci

când apar informaţii noi şi continuă să acţioneze în baza primei ipoteze formulate.

Ancheta sociala reprezinta o parte importanta a demersului realizat de asistentul

social si este o parte componenta a dosarului social.

Ancheta sociala reprezinta proba legala pentru instantele judecatoresti iar

raspunderea asupra continutului anchetei sociale revine persoanelor care au efectuat

sau au semnat ancheta sociala ( se efectueaza in mod obligatoriu de 2 persoane).

39

ANCHETA SOCIALA

Asistent social.....................................................................Sef serviciu..........................................................................

I. Date de identificarea) Numele/prenumele / CNP-ul ...........................................................................................

Data nasterii...............................................................................................................................Locul nasterii...............................................................................................................................Domiciliul.........................................................................................................................Religie...............................................................................................................................Etnie..................................................................................................................................

b) ParintiMamaNume/prenume..................................................................................................................Domiciliul.........................................................................................................................Profesia..............................................................................................................................Locul de munca......................................................................................Religie...............................................................................................................................Etnie..................................................................................................................................

TataNume/prenume.................................................................................................................Domiciliul.........................................................................................................................Profesia..............................................................................................................................Locul de munca........................................................................................Religie...............................................................................................................................Etnie..................................................................................................................................

II. Componenta familiei (frati, surori, alte persoane care locuiesc impreuna cu copilul)1. .......................................................................................................................................................2. .......................................................................................................................................................3. .......................................................................................................................................................4. .......................................................................................................................................................5. .......................................................................................................................................................6. .......................................................................................................................................................7. .......................................................................................................................................................8. .......................................................................................................................................................

III. Situatia socio-economica a familiei (se vor descrie)I. Climatul familial, relatiile dintre membrii familiei:....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................II. Relatiile familiei cu comunitatea (ecomap):

40

................................................................................................................................................................

................................................................................................................................................................

....................................................................III. Situatia economica a familiei (venituri):..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................IV. Climatul educational al familiei, care poate diferi de nivelul educational (profesie):.....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................V. Locuinta: conditii igienico sanitare, utilitati, facilitati speciale etc......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................VI. Gradul de integrare si participare sociala:..............................................................................................................................................................................................................................................................................................................IV. Descrierea problemeiI. Prezentarea faptelor si evenimentelor in contextul in care se desfasoara:......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................II. Identificarea nevoilor copilului si familiei:......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................V. Planul individual de interventie (din punct de vedere social):I. Recomandarile asistentului social:............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

Data:........................Semnatura asistentului social................................Semnatura sefului de serviciu................................

41

PLAN INDIVIDUALIZAT DE PROTECTIE

Numele si prenumele copilului:

C.N.P.

Masura de protectie: Plasament la ..................................

Responsabil pentru aplicarea măsurii de protecţie: Directia Generala de Asistenta Sociala si

Protectia Copilului ........................

Cerere pentru instituire a masurii de protectie speciala: nr. ............/..........................

Referit din partea:

Obiectiv general: oferirea de servicii personalizate de rezidenta si suport

Finalitate: integrare socio-profesionala

Mama: .......................

Tata: .............................

Reprezentantul legal al copilului: ...........................................

Data realizării/revizuirii planului individualizat de protectie:

Dosar nr. ___

Motivul intocmirii Planului Individualizat de Protectie – mentinerea masurii de

protectie .....................................

Responsabil de caz prevenire: ....................................

Managerul de caz care asigura coordonarea metodologica a responsabilului de caz de prevenire:

Membrii echipei si instituţia din care provin: Echipa de specialisti din cadrul ..................

Medic specialist:

As. Medical:

Psiholog:

Asistent maternal:

Lucrator social:

Director

42

Cursul nr. 7

PRINCIPIILE DE ORGANIZARE A SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ

SOCIALĂ

Principii generale

Principalele concepte utilizate

Baza organizării serviciilor de asistenţă socială este comunitatea locală

Asistenta sociala este componenta sistemului national de protectie sociala si

cuprinde serviciile sociale si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii

capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale,

cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune

sociala.

In vederea promovarii procesului de incluziune sociala, prezenta lege L 47/2006

privind sistemul national de asistenta sociala reglementeaza coordonarea si

organizarea unitara a sistemului de servicii si prestatii sociale si de a crea conditii

necesare implementarii masurilor si actiunilor sociale pentru garantarea dreptului

fiecarei persoane aflate intr-o situatie de nevoie sociala, datorita unor motive de natura

economica, fizica, psihica sau sociala.

In vederea garantarii accesului egal la drepturile prevazute de legislatia in

vigoare, sistemul de asistenta sociala se intemeiaza pe urmatoarele principii:

a)universalitatea –fiecare persoana are dreptul la asistenta sociala ;

b)respectarea demnitatii umane – fiecarei persoane ii este garantata

dezvoltarea libera si deplina a personalitatii;

c)solidaritatea sociala – comunitatea participa la sprijinirea persoanelor care nu

isi pot asigura nevoile sociale, pentru mentinerea si inlaturarea coeziunii sociale;

43

d)parteneriatul – autoritatile administratiei publice centrale si locale de cult

recunoscute de lege coopereaza in vederea acordarii serviciilor sociale;

e)subsidiaritatea – in situatia in care o persoana sau familia nu isi poate asigura

integral nevoile sociale, intervine colectivitatea locala si structurile ei asociative si,

complementar statul;

f)participarea beneficiarilor – beneficiarii masurilor si actiunilor de asistenta

sociala contribuie activ la procesul de decizie si de acordare a acestora;

g)transparenta – se asigura cresterea gradului de responsabilitate a

administratiei publice centrale si locale fata de cetatean, precum si stimularea

participarii active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;

h)nediscriminarea – accesul la drepturile de asistenta sociala se realizeaza fara

restrictie sau preferinta fata de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie,

categorie sociala, opinie, sex ori orientare sexuala, varsta, apartenenta politica,

dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectare HIV sau apartenenta la o categorie

defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop ori ca efect restrangerea

folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor

fundamentale;

Profesia de asistent social se caracterizează printr-o bază echilibrată de teorie şi

experienţă profesională practică decurgând din valorile care dau însăşi natura acestei

profesii: o profesie înalt umanistă, cu responsabilităţi deosebite faţă de natura

umană şi destinul unor vieţi omeneşti.

Asistenţa socială este, în primul rând, o artă, este, de asemenea, o ştiinţă şi

este, cu siguranţă, o profesie. Ideea este susţinută de teoreticieni de valoare,

specialişti în domeniu care au adus contribuţii importante la dezvoltarea conceptelor

teoretice ale asistenţei sociale. Este o artă deoarece presupune din partea celui care o

practică o serie de calităţi personale, aptitudini deosebite, care prin educaţie dezvoltă

deprinderi şi abilităţi, formează talentul necesar pentru a acţiona într-o mare

diversitate de situaţii, pentru a-i putea înţelege pe oameni şi a-i ajuta pe aceştia să se

ajute singuri; este o ştiinţă pentru că a dezvoltat, în timp idei, principii şi concepte

operaţionale proprii; în fine, este o profesie pentru că presupune şi ţine seama de

toate atributele unei profesii: deţine un corpus sistemic, organizat teoretic de

44

cunoştinţe de specialitate, operează cu valori şi simboluri comune, este o activitate pe

termen lung pusă în slujba nevoilor sociale, are instituţii academice, se bazează pe un

sistem legislativ şi o dimensiune etică proprii, deţine un profil profesional specific

pentru a servi persoana în dificultate, în particular, şi totodată pentru bunul mers al

societăţii, în sens larg.

Asistenţa socială modernă s-a dezvoltat pornind de la nevoia oamenilor de a se

sprijini unii de alţii, de a se ajuta în momente dificile, dar şi cu ajutorul oamenilor de

ştiinţă “sensibilizaţi la problemele umane”.

Ca activitate practică, cu largă aplicabilitate în sfera protecţiei sociale, asistenţa

socială are la bază trei premise fundamentale:

a) prima se referă la importanţa fiinţei umane, la unicitatea şi demnitatea ei, la

necesitatea menţinerii acestei condiţii fără ca persoana să decadă sau să abdice de

la condiţia umană;

b) a doua premisă are în vedere faptul că persoana, familia, colectivitatea sau

comunitatea pot avea probleme ce rezultă din interacţiunea cu ceilalţi: probleme de

dezadaptare la mediul social din care face parte, modificări ale mediului social, care

poate deveni nepotrivit sau chiar ostil, ori modificări simultane, în ambele sensuri,

atât dinspre mediu spre individ, cât şi ale individului la mediul său de viaţă;

c) în fine, datorită unei virtuţi cu care a fost înzestrată nativ fiinţa umană de a

dezvolta sentimente de grijă şi a-şi ajuta semenii – “homo ad juventus paratus” (H.

Soydan, 1993), oamenii pot şi trebuie să intervină pentru aplanarea problemelor şi

îmbunătăţirea vieţii semenilor lor; fiecare individ trebuie să-şi asume responsabilităţi

familiale şi sociale, dar are şi dreptul de a fi ajutat de ceilalţi membrii ai societăţii

atunci când este află în situaţii dificile din punct de vedere emoţional, fizic ori

material, cărora nu le poate face faţă singur prin forţe proprii, în numele justiţiei

sociale prin solidaritate umană.

Toate acestea se constituie în argumente pentru a susţine că pentru managerul

social devine imperios necesar a-şi onora profesia printr-o conduită profesională

adecvată, în respectul datorat atât în relaţia cu persoana, colectivitatea sau

comunitatea pentru care lucrează, cât şi în relaţia cu comunitatea profesională

proprie, cu echipa în care lucrează, cu propria instituţie şi cu toate celelalte instituţii

45

cu care trebuie să colaboreze. Asumarea multitudinii de roluri şi responsabilităţi ce-i

revin managerului social în dezvoltarea tuturor acestor relaţii presupune nu numai

temeinicie în cunoaşterea teoretică, stăpânirea abilităţilor şi deprinderilor practice

corespunzătoare, dar şi respect pentru valorile şi standardele de profil cuprinse în

codul deontologic al profesiei de manager social.

În funcţie de particularităţile fiecărei situaţii în care se află persoana asistată şi

de contextul istoric, geografic, economic, social şi cultural în care trăieşte, managerul

social trebuie să construiască o strategie de intervenţie pe baza celor două dimensiuni

ale sistemul social de ajutoare: sistemul formal, compus din instituţii guvernamentale

şi agenţii nonguvernamentale şi sistemul informal, compus din membrii familiei,

prieteni, vecini etc. Modul în care asistentul social se orientează în lucrul cu cele

două sisteme şi adoptarea conduitei potrivite faţă de persoanele aflate în nevoie sunt

decise de către asistentul social, în consens cu codul deontologic al profesiei. Codul

deontologic îl ghidează pe asistentul social în varietatea rolurilor şi relaţiilor, la

nivele diferite de responsabilitate, în raport cu situaţiile în care intervine.

Principalele concepte utilizate

conceptul de problemă socială poate fi definit ca fiind o situaţie pe care mai

multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificilă,

care creează disconfort si care cere o soluţionare/ rezolvare.

conceptul de nevoie socială reprezintă ansamblul de cerinţe indispensabile

fiecărei persoane pentru asigurarea condiţiilor de viaţă în vederea integrării

sociale;

beneficiar/client/persoană asistată: persoană căreia îi sunt adresate serviciile

de asistenţă socială

serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate

pentru a răspunde nevoilor sociale ale persoanelor, familiilor, grupurilor sau

comunităţilor în vederea prevenirii şi depăşirii unor situaţii de dificultate,

46

vulnerabilitate sau dependenţă pentru creşterea calităţii vieţii şi promovarea

incluziunii sociale;

prestaţiile sociale sunt măsuri de redistribuţie financiară acordate persoanelor

sau familiilor în funcţie de nevoile şi după caz, veniturile acestora;

furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public

sau privat, care acordă servicii sociale în condiţiile prevăzute de lege;

acreditarea reprezintă procesul prin care furnizorul demonstrează propria

capacitate funcţională, organizaţională şi administrativă în acordarea

serviciilor sociale, sub condiţia respectării standardelor de calitate în vigoare,

iar statul recunoaşte dreptului acestuia de a acorda servicii sociale;

standardele generale şi specifice de calitate reprezintă ansamblul de norme în

baza cărora este evaluată şi monitorizată activitatea furnizorilor şi calitatea

serviciilor sociale acordate.

procesul de incluziune socială reprezintă un set de măsuri şi acţiuni

multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă,

locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării – comunicării, mobilităţii, securităţii,

justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale.

excluziune sociala este un termen mult mai vast decat saracia deoarece se

refera nu numai la lipsa mijloacelor materiale, ci si la impiedicarea accesului la

diverse retele, ecnomice, sociale, politice , culturale.

cod deontologic: set oficial de reguli ce trebuie respectate ca urmare a aderării

deliberate la o anumită profesie, cum ar fi asistenţa socială.

confidenţialitate: regulă conform căreia, un specialist (psiholog, asistent

social, medic etc.) nu poate face cunoscute informaţii despre starea fizică,

psihică sau statutul social (şi al relaţiilor interpersonale) al(e) clientul său.

autodeterminare: Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate, ci

ajută persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea

alegerii celei mai bune opţiuni.

47

Structura sistemului public (de beneficii şi servicii) de asistenţă socială

Rolul organizaţiilor neguvernamentale în asigurarea serviciilor comunitare

şi specializate de asistenţă socială

Aşa cum practica a dovedit-o, primele persoane îndreptăţite pentru a primi ajutor

sunt cele fără venituri sau cu venituri mici. Responsabilitatea revine celor dispuşi în

vecinătatea celor aflaţi în situaţie critică, adică familiei; în faza secundară a

intervenţiei se găseşte comunitatea, iar în cea de-a treia – statul.

Acolo unde statul nu poate să intervină total sau parţial, în viaţa socială

cotidiană, acţionează organizaţiile neguvernamentale în parteneriat cu primăriile.

MĂSURILE/ BENEFICIILE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Beneficii de Asistenţă socială în natură

Bunuri (ex: proteze, alimente haine, etc)

Servicii

Servicii specializate

Servicii sociale primare

48

Beneficii de asistenţă socială în bani (Ex.VMG)

NIVELUL JUDEŢEAN NIVELUL LOCAL

Funcţii:- Emitere acte legislative - Finanţare- Acreditare- Inspecţie

NIVELUL CENTRAL(MMFES şi alte instituţii centrale)

Pentru derularea unor programe de servicii sociale prin unităţi de asistenţă

socială înfiinţate de organizaţii neguvernamentale, în baza prevederilor Legii nr.

34/1998 se acordă subvenţii din bugetul de stat sau din bugetul local, asociaţiilor şi

fundaţilor cu personalitate juridică ce înfiinţează şi administrează aceste unităţi.

Pentru a acorda şi organiza servicii sociale, organizaţiile neguvernamentale

trebuie să fie acreditate conform O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, astfel

devenind furnizori de servicii sociale. Furnizorii de servicii sociale acreditaţi pot

acorda servicii sociale prin contracte directe încheiate cu beneficiarii sau pot încheia

convenţii de parteneriat cu alţi furnizori acreditaţi.

Serviciile sociale organizate la nivel comunitar în funcţie de nevoile identificate,

de complexitatea situaţiilor de dificultate, pot fi servicii de asistenţă socială cu

caracter primar şi servicii specializate sau servicii de îngrijire social-medicală.

Organele administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniu au

responsabilităţi în soluţionarea furnizării serviciilor de asistenţă socială.

Angajamentele naţionale implică răspunderi ale Parlamentului, Preşedinţiei şi

Guvernului. Această responsabilitate naţională nu exclude în nici un fel autonomia

locală şi iniţiativele comunitare, ci le include ca o condiţie necesară şi o resursă

esenţială.

Baza organizării serviciilor de asistentă socială este comunitatea locală

Coordonarea si îndrumarea la nivel naţional are de regula un profil politic

general si de suport tehnic-profesional. Responsabilităţile si deciziile de organizare

sunt ale comunităţilor locale.

49

Cursul 8

CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE ASISTENT SOCIAL

Principii etice

Standarde

Responsabilităţi

Etica profesională se afla la baza activităţii de asistenţă socială. Codul etic

reprezintă un set de reguli care reflecta principii generale de conduita profesională.

Comportamentul asistentului social trebuie sa fie consecvent si responsabil, astfel

încât sa nu afecteze imaginea profesiei. Codul etic cuprinde doua capitole:

A. Valorile şi norme etice fundamentale corespunzătoare activităţii asistentului

social;

B. Responsabilităţile asistentului social în desfăşurarea activităţii profesionale.

Codul etic se bazează pe valorile şi normele etice fundamentale ale asistenţei sociale

ca profesie. Codul etic reglementează relaţiile profesionale ale asistenţilor sociali şi

se refera la responsabilităţile acestora în relaţiile cu persoanele asistate, colegii,

precum şi alte categorii de profesionişti. Prevederile prezentului Cod sunt asumate de

către toţi asistenţii sociali pe toata durata practicării profesiei.

Odată cu aderarea la Cod, asistenţii sociali vor participa la punerea lui în practica şi

vor lua masuri pentru a descuraja, preveni, semnala şi corecta eventualele

comportamente care se abat de la etica profesiei. Asistenţii sociali vor fi trataţi în

mod egal şi vor apăra şi sprijinii colegii care au fost acuzaţi pe nedrept de

comportament lipsit de etica. Existenta în forma scrisa a acestui Cod, nu garantează

comportamentul etic în sine.

50

Scopul codului etic este:

de a identifica valorile morale fundamentale care stau la baza misiunii

profesiei de asistent social;

de a stabili un set de responsabilităţi ale asistentului social în desfăşurarea

activităţii profesionale;

de a clarifica responsabilităţile şi acţiunile profesioniştilor care vor rezolva

posibile conflicte de natura etica.

Prin aderarea la acest Cod, Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte reguli

disciplinare şi sancţiuni în concordanta cu principiile identificate şi acceptate prin

Codul etic.

Responsabilităţile asistentului social se adresează tuturor asistenţilor sociali şi se

aplica tuturor activităţilor profesionale de asistenţă socială. Aceste norme se refera la

responsabilităţile asistentului social ca profesionist si la relaţiile lui cu societatea,

profesia, persoanele asistate, instituţia şi colegii.

Etica şi deontologia în context internaţional şi naţional

În 1994, în Colombo, Sri Lanka, a avut loc întâlnirea specialiştilor la nivel

internaţional care au încercat definirea ariei operative a asistentului social în cadrul

programelor de protecţie socială. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali a

adoptat, la această întâlnire, “Etica Asistenţei Sociale. Principii şi standarde”,

cuprinsă în două documente: Declaraţia Internaţională a Principiilor Etice ale

Asistenţei Sociale şi Standardele Etice Internaţionale ale Asistenţilor Sociali.

Acest document, bazat pe “Codul Internaţional al Eticii pentru Asistentul Social

Profesionist” adoptat de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali în 1976,

conţine principiile etice de bază ale practicii asistenţei sociale şi procedurile

recomandate în relaţiile individuale ale managerului social cu clienţii, colegii şi alţi

specialişti.

Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali recunoaşte necesitatea stabilirii

unor principii generale de orientare a asistentului social în relaţie cu problemele

51

individuale şi sociale care intră în sfera asistenţei sociale şi recomandă procedurile

necesare care trebuie urmate când munca managerului social prezintă dileme etice.

Standardele Etice Internaţionale ale asistentilor sociali au fost stabilite în

consens cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu alte convenţii care

derivă din acestea. Plecând de la principiul de bază al profesiei de asistent social,

potrivit căruia acesta intervine pentru creşterea bunăstării individuale, Standardele

Etice Internaţionale ale asistentilor sociali reglementează relaţiile dintre:

asistentul social şi problematica socială, în care sunt prevăzute standardele

referitoare la identificarea, înţelegerea şi interpretarea nevoilor individuale şi sociale;

asistentul social şi client, referitoare la principiile de colectare şi utilizare a

informaţiei privind situaţia clientului şi modalităţile de lucru cu clientul;

asistentul social şi organizatia în care lucrează, privind problemele

referitoare la aspecte ce ţin de procedurile şi practicile adecvate serviciilor oferite de

organizatie;

asistentul social şi colegii, în care sunt prevăzute standarde referitoare la

susţinerea oportunităţilor de informare şi experienţă între specialişti şi reglementează

situaţiile în care este încălcată etica profesională;

asistentul social şi profesie, referitoare la modalităţile de menţinere şi

aplicare a valorilor profesionale în practica asistentei sociale.

Problematica socială porneşte de la premise diferite de spaţiu geografic, condiţii

istorice, economice, sociale şi culturale care se regăsesc în strategiile guvernamentale

din sfera politicii sociale. Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociale încurajează

specialiştii fiecărui stat să discute şi să clarifice problemele particulare relevante

pentru fiecare ţară. Astfel, Federaţia Internaţională a Asistenţei Sociale recomanda

“Etica Asistenţei Sociale. Principii şi Standarde” ca un ghid general pe baza căruia

specialiştii fiecărui stat membru îşi pot stabilii principiile profesionale proprii.

Plecând de la acest principiu, Asociaţia Română pentru Promovarea Asistenţei

Sociale, membră a Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali, a elaborat primul

Cod deontologic al asistentului social în România. În elaborarea Codului, realizat de

un colectiv de specialişti, membri ai Asociaţiei Române pentru Promovarea

Asistenţei Sociale, sub îndrumarea prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, Decanul Facultăţii

52

de Sociologie şi Asistenţă Socială, a fost folosit ca model codul deontologic al unor

ţări cu experienţă avansată în domeniu (Olanda, Spania, SUA). De asemenea, a fost

utilizat Codul deontologic profesional al Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor

Sociali şi al Asociaţiei Europene de Asistenţă Socială. Codul deontologic a fost

discutat şi aprobat în 1997 de comunitatea profesională a asistentilor sociali. (membri

ai Asociaţiei Române pentru Promovarea Asistenţei Sociale) şi de delegaţii altor

organizaţii profesionale de asistenţă socială din ţară (Asociaţia Asistenţilor Sociali

Profesionişti, Asociaţia Asistenţilor Sociali din România) în cadrul Conferinţei

Asociaţiei Române pentru Promovarea Asistenţei Sociale.

Valori şi norme etice

Acest set de norme etice reprezintă totalitatea exigentelor de conduita morala

corespunzătoare activităţii asistentului social. Normele au la baza valorile

fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor

asistate, justiţia socială, respectarea demnităţii şi unicităţii individului, a

confidetialităţii şi integrităţii persoanei, autodeterminării şi competentei profesionale.

Fiecare asistent social îşi va însuşi aceste valori şi norme etice, ele urmând sa se

regăsească în comportamentul sau, astfel încât sa nu aducă prin acţiunile sale

prejudicii imaginii profesiei.

1. Furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate

Scopul principal al activităţii asistentului social este acela de a asista persoanele

aflate în dificultate implicându-se în identificarea, înţelegerea, evaluarea corecta şi

soluţionarea problemelor sociale.

În toate demersurile sale, asistentul social acţionează cu prioritate în interesul

persoanei asistate. În situaţia în care interesul persoanei asistate reprezintă o

ameninţare pentru comunitate / membrii comunităţii, asistentul social are

responsabilitatea de a îndruma persoana asistată şi de a media în scopul armonizării

intereselor parţilor implicate.

53

2. Justiţia socială

Asistenţii sociali promovează principiile justiţiei sociale.

Asistenţii sociali se asigura de egalitatea şanselor privind accesul persoanelor asistate

la informaţii, servicii, resurse şi participarea acestora la procesul de luare a deciziilor.

Ei contestă şi combat diferitele forme ale injustiţiei sociale precum: sărăcia, şomajul,

discriminarea, excluderea şi alte asemenea forme.

3. Demnitatea şi unicitatea persoanei

Asistenţii sociali respecta şi promovează demnitatea individului, unicitatea şi

valoarea fiecărei persoane.

Asistentul social nu trebuie sa practice, sa tolereze, sa faciliteze sau sa colaboreze la

nici o forma de discriminare bazata pe rasa, etnie, sex şi orientare sexuala, vârsta,

convingeri politice sau religioase, statut marital, deficienta fizica sau psihica, situaţie

materiala şi/sau orice alta preferinţa, caracteristica, condiţie sau statut.

4. Autodeterminarea

Asistentul social respecta şi promovează dreptul persoanelor asistate la

autodeterminare. Asistentul social sprijină persoanele asistate în eforturile lor de a-şi

identifica şi clarifica scopurile, în vederea alegerii celei mai bune opţiuni. Asistenţii

sociali pot limita drepturile persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în

judecata profesională a asistentului social, acţiunile prezente şi/sau viitoare ale

persoanelor asistate prezintă un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.

5. Relaţiile interumane

Asistenţii sociali recunosc importanţa fundamentală a relaţiilor interumane şi le

promovează în practica profesională.

Asistenţii sociali încurajează şi întăresc relaţiile dintre persoane cu scopul de a

promova, reface, menţine şi/sau îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor, familiilor,

grupurilor, organizaţiilor şi comunitatilor.

6. Integritatea

Asistenţii sociali acţionează cu onestitate şi responsabilitate în concordanţă cu

misiunea profesiei şi normele etice profesionale.

54

7. Competenţa

Asistenţii sociali trebuie să îşi desfăşoare activitatea numai în aria de competenţă

profesională determinată de licenţa, expertiza şi exprienţa profesională. Asistenţii

sociali au obligaţia de a-şi îmbunătăţi permanent cunoştinţele şi deprinderile

profesionale şi de a le aplica în practica. Asistenţii sociali contribuie la îmbunătăţirea

şi dezvoltarea bazei de cunoştinţe a profesiei.

B. Responsabilităţile asistentului social

1. Responsabilităţile asistentului social faţă de societate

Acţiune socială şi politică

Asistentul social pledează pentru condiţii de viaţa care sa conducă la satisfacerea

nevoilor umane de baza şi promovează valorile sociale, economice, politice şi

culturale care sunt compatibile cu principiile justiţiei sociale. Asistentul social trebuie

sa fie conştient de impactul vieţii politice asupra profesiei şi practicii profesionale.

Asistentul social pledează pentru schimbări care sa contribuie la îmbunătăţirea

condiţiilor sociale în vederea satisfacerii nevoilor umane de baza şi promovării

justiţiei sociale. Asistentul social acţionează pentru a facilita accesul la servicii

specifice şi posibilitatea de a alege pentru persoanele vulnerabile, dezavantajate sau

aflate în dificultate. Asistentul social promovează condiţiile care încurajează

respectarea diversităţii sociale şi culturale atât în interiorul României, cât şi la nivel

global. Asistentul social promovează politicile şi practicile care încurajează

conştientizarea şi respectarea diversităţii umane. Asistentul social facilitează şi

informează publicul în legătură cu participarea la viaţa comunitară şi schimbările

sociale care intervin. Asistentul social trebuie sa asigure servicii profesionale în

situaţii de urgenta. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi elimina

dominarea, exploatarea sau discriminarea unei persoane, grup, comunitate sau

categorie socială pe baza etniei, originii naţionale, sexului sau orientării sexuale şi

vârstei, stării civile, convingerilor politice sau religioase, deficientelor fizice/psihice

sau altor asemenea criterii. Asistentul social se asigura de respectarea drepturilor

fundamentale ale omului şi de aplicarea legislaţiei internaţionale la care România a

aderat, conform Constituţiei României.

55

2. Responsabilităţile asistenţilor sociali faţă de profesie

Integritatea profesională şi promovarea profesiei

Asistentul social promovează şi menţine normele etice ale practicii profesionale.

Asistentul social promovează şi dezvolta valorile şi etica profesiei, baza de cunoştinţe

şi misiunea profesiei. Asistentul social protejează şi promovează integritatea

profesională atât prin studii, cercetare, analiza şi critica constructiva, cât şi prin

activităţi de predare, consultanţă, expuneri în cadrul comunităţii şi participare activă

în cadrul organizaţiilor profesionale. Asistentul social acţionează pentru a preveni şi a

elimina practicarea neautorizată şi necalificată a profesiei de asistent social

semnalând Colegiul Asistenţilor Sociali.

Evaluare şi cercetare

Asistentul social evaluează şi promovează politicile din domeniu, implementarea

programelor şi intervenţiilor practice. Asistentul social care se angajează în programe

de cercetare respecta etica profesiei şi utilizează tehnici şi metode profesionale.

Asistentul social care se implica în programe de cercetare trebuie sa asigure

anonimatul participanţilor şi confidenţialitea asupra datelor obţinute.

Responsabilităţile asistentului social faţă de persoanele asistate

Angajamentul faţă de persoana asistată

Principala responsabilitate a asistentului social este de a promova bunăstarea

persoanei asistate. Interesele persoanei asistate primează. Asistentul social activează

în limitele obligaţiilor legale şi ale responsabilităţilor sale în cadrul instituţiei

angajatoare.

Respectarea principiului autodeterminării

Asistentul social nu decide în numele persoanei asistate. Asistentul social ajuta

persoana asistată să-şi identifice şi să-şi dezvolte resursele în vederea alegerii celei

mai bune opţiuni, acordând totodată atenţia necesară intereselor celorlalte părţi

implicate. Excepţiile sunt prevăzute de lege. Asistenţii sociali pot limita drepturile

persoanelor asistate la autodeterminare atunci când, în judecata profesională a

asistentului social acţiunile prezente şi/sau viitoare ale persoanelor asistate prezintă

un risc pentru ei înşişi şi/sau pentru ceilalţi.

56

Contractul cu persoana asistată

• Asistentul social va furniza servicii persoanelor asistate numai în contextul unei

relaţii profesionale bazate, atunci când este cazul, pe un contract scris şi/sau pe

consimţământul persoanei asistate. În cazul în care persoana asistată nu are

capacitatea de a semna un contract, asistentul social trebuie să protejeze interesele

persoanei asistate urmărind să obţină permisiunea reprezentantului legal al acestuia

(tutore,curator,etc).

• Asistentul social foloseşte un limbaj clar pentru a informa persoanele asistate

despre scopul, riscurile şi limitele serviciilor, costurile legate de serviciul respectiv,

alternativele existente, dreptul persoanei asistate de a refuza sau de a rezilia contactul

cât şi despre perioada pentru care se încheie contractul respectiv. Asistentul social

trebuie să ofere persoanelor asistate posibilitatea de a pune întrebări.

• În situaţiile în care persoanele asistate nu înţeleg sau au dificultăţi în a înţelege

limbajul primar folosit în practica, asistentul social trebuie să se asigure ca acesta a

înţeles. Aceasta presupune asigurarea unei explicaţii verbale detaliate sau asigurarea

unui translator sau intepret.

• Asistentul social are responsabilitatea de a furniza informaţii despre natura şi

necesitatea serviciilor şi de a informa persoana asistată cu privire la dreptul sau de a

refuza serviciul oferit (indiferent dacă serviciul a fost solicitat sau nu de către

persoana asistată).

• Asistentul social informează persoanele asistate cu privire la limitele şi riscurile

furnizării de servicii prin intermediul computerelor, telefoanelor sau a altor mijloace

de comunicare şi solicita acordul scris al persoanelor asistate pentru orice înregistare

audio şi video, cât şi pentru prezenta unei terţe persoane ca observator.

Competenţa profesională

Toate acţiunile asistentul social trebuie să se înscrie în limitele de competenţă ale

profesiei. Pregătirea profesională a asistentului social trebuie să fie un proces

continuu de perfecţionare. Colegiul Asistenţilor Sociali stabileşte procedura, limita de

timp şi modalitatea prin care asistenţii sociali îşi vor menţine şi imbunătăţi

performantele profesionale. Pentru a asigura o intervenţie competentă, asistentul

social are dreptul şi obligaţia de a asigura servicii şi de a folosi tehnici specializate de

57

intervenţie, numai după participarea la un program de instruire specializată. Stările

personale (emoţionale sau de altă natură) nu influenţează calitatea intervenţiei

profesionale a asistentului social.

Competenţă culturala şi diversitatea socială

Asistentul social oferă servicii în concordanta cu specificul cultural din care provine

persoana asistată, adaptându-se diversităţii culturale prin cunoaşterea, înţelegerea,

acceptarea şi valorizarea modelelor culturale existente. Asistentul social trebuie să

aibă cunoştinţe de baza despre mediul cultural şi caracteristicile grupului/comunităţii

din care fac parte persoanele asistate. Instruirea asistentului social îi permite acestuia

înţelegerea diversităţii sociale şi culturale privind etnia, religia, sexul şi orientarea

sexuala, vârsta, statutul marital, convingerile politice şi religioase, dizabilităţile

mentale sau fizice.

Conflict de interese

Asistentul social evita conflictul de interese în exercitarea profesiei şi promovează o

abordare imparţiala a situaţiilor profesionale. Asistentul social informează persoana

asistată despre posibilele conflicte de interese şi intervine, după caz, în prevenirea sau

rezolvarea acestora. În anumite cazuri, protejarea persoanei asistate poate conduce la

încheierea relaţiei profesionale şi orientarea persoanei asistate către un alt coleg sau

un alt serviciu. Asistentul social nu foloseşte relaţia profesională cu persoana asistată

pentru obţinerea de avantaje sau alte beneficii în interes personal. Asistentul social

care asigura servicii pentru doua sau mai multe persoane între care exista o relaţie (de

exemplu membrii unei familii, cuplul) trebuie să clarifice care dintre indivizi sunt

consideraţi persoane asistate, natura obligaţiilor profesionale ale asistentului social şi

ale părţilor implicate, încercând să atenueze sau să prevină conflictele de interese

posibile sau reale.

Confidenţialitatea şi viaţa privată

Asistentul social trebuie să se bazeze pe principiile respectului apărării intimităţii,

confidenţialităţii şi utilizării responsabile a informaţiilor obţinute în actul exercitării

profesiei. Asistentul social nu solicita informaţii despre viaţa privata a persoanei

asistate decât în cazul în care acestea sunt relevante pentru intervenţie. Odată ce

aceste informaţii au fost obţinute, asistentul social păstrează confidenţialitatea asupra

58

lor. În anumite situaţii, asistentul social poate dezvălui informaţii confidenţiale, cu

acordul persoanei asistate sau al reprezentantului legal al acestuia. Asistenţii sociali

pot dezvălui informaţii confidenţiale fora acordul persoanelor asistate în anumite

situaţii de excepţie, cum ar fi: munca în echipa pluridisciplinara, când acest lucru este

prevăzut prin lege, când se pune în pericol viaţa persoanelor asistate şi/sau a altor

persoane, când se transfera cazul către alt asistent social. Asistentul social informează

persoana asistată în măsura posibilităţii despre încălcarea confidenţialităţii şi despre

posibilele consecinţe. Asistentul social discuta cu persoanele asistate şi alte părţi

implicate despre natura informaţiei confidenţiale şi circumstanţele în care aceasta

poate fi încălcata. Discuţia trebuie să se facă la începutul relaţiei profesionale şi de

câte ori este necesar pe parcursul acesteia. Atunci când asistentul social furnizează

servicii de consiliere familiilor, cuplurilor sau grupurilor, acesta trebuie să botina un

consens privind dreptul fiecăruia la confidenţialitate şi obligaţia fiecăruia de a păstra

confidenţialitatea informaţiilor. Asistentul social informează familia, cuplul sau

membrii grupului cu care lucrează despre faptul ca nu poate garanta păstrarea

confidenţialităţii de către toate persoanele implicate. Asistentul social trebuie să

păstreze confidenţialitatea atunci când prezintă un caz social în mass-media.

Asistentul social păstrează confidenţialitatea în timpul procedurilor legale, în măsura

permisă de lege.

Accesul la dosare

Accesul la dosarele persoanelor asistate şi transferul acestora se realizează astfel

încât să se asigure protecţia informaţiilor confidenţiale. Accesul la dosarele

persoanelor asistate este permis profesioniştilor care lucrează în echipa

pluridisciplinara, supervizorilor activităţii profesionale de asistenţă socială şi altor

persoane autorizate în unele cazuri prevăzute de lege. La cerere, persoanele asistate

au acces la informaţii din propriile dosare, în măsura în care acestea servesc

intereselor persoanelor asistate şi nu prejudiciază alte persoane. La încheierea

serviciilor, asistentul social are responsabilitatea de a arhiva dosarele persoanelor

asistate pentru a asigura accesul la informaţie în viitor şi protecţia informaţiilor

confidenţiale.

59

Contactul fizic

Contactul fizic cu persoana asistată este evitat de către asistentul social, dacă acest

lucru afectează din punct de vedere psihologic persoana asistată. Asistentul social

care se angajează în contacte fizice cu persoanele asistate are responsabilitatea de a

stabili limite adecvate diferenţelor culturale. Asistentul social nu se angajează în

relaţii sexuale cu persoanele asistate sau rudele acestuia, pe toata durata relaţiei

profesionale. Asistentul social nu manifesta faţă de persoanele asistate

comportamente verbale sau fizice de natura sexuala, cum ar fi avansurile sexuale sau

solicitările de favoruri sexuale.

Limbajul

Asistentul social foloseşte un limbaj adecvat şi respectuos faţă de persoana asistată şi

evita folosirea termenilor care pot aduce prejudicii persoanelor, grupurilor sau

comunitarilor.

Plata serviciilor

Atunci când se stabilesc taxe pentru furnizarea anumitor servicii, asistentul social se

asigura ca acestea sunt rezonabile şi în concordanta cu serviciile furnizate. Asistentul

social nu accepta bunuri sau servicii din partea persoanelor asistate în schimbul

serviciilor furnizate.

Întreruperea şi încheierea relaţiei cu persoana asistată

Asistentul social asigura continuitatea serviciilor în cazul în care acestea sunt

întrerupte de factori cum ar fi: transfer, boala, indisponibilitate, etc. Asistentul social

încheie relaţia profesională cu persoana asistată şi serviciile oferite acestuia atunci

când acestea nu mai răspund nevoilor şi intereselor persoanei asistate. Asistentul

social se asigura ca încheierea relaţiei profesionale cu persoana asistată şi a

serviciului oferit este un proces planificat asupra căruia persoana asistată are toate

informaţiile necesare.

Responsabilităţile asistenţilor sociali ca profesionişti

Supervizarea şi consultarea

Pentru a exercita funcţii de supervizare sau consultanta, asistenţii sociali trebuie să

deţină pregătirea, cunoştinţele, abilitatule, specializarea şi experienţa practica

60

solicitata de aceasta poziţie. Asistentul social exercita funcţii de supervizare şi

consultanta numai în aria de competenţă specifica profesiei. Asistenţii sociali cu

funcţii de conducere asigură condiţiile necesare respectării prevederilor Codului etic.

Educaţia, formarea şi evaluarea

Asistenţii sociali care îndeplinesc funcţii de supervizare trebuie să asigure un

program de pregătire şi dezvoltare profesionala continua a asistenţilor sociali din

subordine. Asistenţii sociali care au responsăbilitatea de a evalua performantele

asistenţilor sociali din subordine vor folosi criterii şi instrumente de evaluare

profesională clar definite. Asistentul social se implica activ în dezvoltarea continua a

profesiei prin sprijin profesional acordat colegilor la începutul carierei şi prin

participarea la schimb de experienţa şi cunoştinţe profesionale intra şi

interdisciplinare.

Responsabilitatea faţă de instituţia angajatore

Asistentul social respecta politica, principiile şi regulamentele interne ale instituţiei

angajatoare. Asistentul social participa la îmbunătăţirea politicilor şi procedurilor

instituţiei angajatoare şi la sporirea eficientei serviciilor oferite. Asistentul social se

asigura ca instituţia angajatoare cunoaşte obligaţiile etice ale profesiei de asistent

social prevăzute de Codul etic şi implicaţiile practice ale acestor obligaţii. Asistentul

social se asigura ca practicile, politicile şi procedurile instituţiei în cadrul căreia îşi

desfaşoară activitatea sunt compatibile cu prevederile Codului etic. Asistentul social

acţionează astfel încât să prevină şi să elimine orice forma de discriminare în

activităţile, politicile şi practicile instituţiei angajatoare.

Conflictele de muncă

Conflictele de munca ale asistenţilor sociali sunt rezolvate conform legislaţiei în

vigoare. Acţiunile asistenţilor sociali care sunt implicaţi în conflicte de munca trebuie

să se ghideze după valorile, principiile şi normele etice ale profesiei. În cazul unui

conflict la locul de munca, trebuie acceptate diferenţele de opinie, iar acestea trebuie

puse în discuţie ţinând cont şi de interesele persoanelor asistate.

Discriminarea

Asistentul social nu practica, nu se implica, nu facilitează şi nu colaborează la nici o

forma de discriminare bazata pe etnie, sex sau orientare sexuala, stare civila,

61

convingeri politice şi/sau religioase, deficiente fizice sau psihice sau pe alte

asemenea criterii.

Conduita privată

Asistentul social va evita ca prin propriul comportament să aducă prejudicii imaginii

profesiei. Asistentul social va evita ca problemele personale să îi afecteze judecata,

performantele profesionale sau interesele persoanelor asistate. În cazul în care

aceasta situaţie nu se poate evita, asistentul social trebuie să solicite imediat

consultanta şi sprijin profesional, să reducă numărul de cazuri cu care lucrează, să îşi

încheie activitatea profesională sau să întreprindă orice altă acţiune pentru a proteja

persoanele asistate.

Reprezentare

În situaţia în care reprezintă o instituţie, asistentul social trebuie să prezinte clar şi cu

acurateţe punctul oficial de vedere al instituţiei respective.

Onestitate

Asistentul social îşi asuma responsabilitatea şi meritele numai pentru propria

activitate şi recunoaşte cu onestitate meritele şi contribuţia altor profesionişti.

Responsabilităţile asistentului social faţă de colegi

Respectul

Asistentul social îşi tratează colegii cu respect şi evita aprecierile negative la adresa

lor în prezenta persoanelor asistate sau a altor profesionişti. Asistentul social acorda

sprijin şi asistenţă colegilor care trec prin perioade dificile. Dacă perioada respectiva

se prelungeşte şi are urmări în planul activităţii profesionale, asistentul social va

apela la procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali.

Confidenţialitatea

Asistentul social respecta confidenţialitatea informaţiilor împărtăşite de colegi în

cursul relaţiilor profesionale.

Colaborarea interdisciplinară şi consultarea

Asistenţii sociali care sunt membri în echipe multidisciplinare participa la luarea

deciziilor care vizează bunăstarea persoanei asistate, utilizând valorile profesiei şi

experienţa profesională. Obligaţiile etice şi profesionale ale echipei multidisciplinare

62

ca întreg şi a membrilor echipei trebuie clar definite. Asistenţii sociali solicita şi oferă

consultanta şi consiliere colegilor ori de câte ori este nevoie.

Disputele dintre colegi

Disputele dintre colegi se rezolvă în interiorul echipei de către cei implicaţi şi prin

respectarea dreptului parţilor la opinie. În cazul prelungirii acestora se apelează la un

mediator sau la supervizor. Disputa dintre angajator şi un alt coleg nu este folosita de

asistentul social pentru a obţine o poziţie sau un avantaj personal. Disputele sau

conflictele dintre colegi sunt rezolvate fără implicarea persoanei asistate.

Orientarea către alte servicii

Asistentul social orientează persoanele asistate către alte servicii atunci când

problematica persoanei asistate depăşeşte competentele sale profesionale, când nu a

înregistrat progrese semnificative şi atunci când persoana asistată are nevoie de

servicii suplimentare sau specializate pe care el nu le poate oferi. Asistentul social

care orientează persoana asistată către alte servicii, transmite către noua agenţie toate

informaţiile necesare soluţionării cazului.

Incompetenţa şi comportamentul lipsit de etică

În situaţiile în care asistentul social observă incompetenţa sau comportamentul lipsit

de etică al unuia dintre colegi, îi acordă acestuia sprijin şi asistenţă. Dacă cel în cauza

nu îşi corectează comportamentul profesional, asistentul social va apela la

procedurile din cadrul agenţiei sau la Colegiul Asistenţilor Sociali. Asistentul social

acţionează pentru a descuraja, preveni şi corecta un comportament în discordanţă cu

normele etice. Asistentul social trebuie să apere şi să asiste colegii acuzaţi pe nedrept

de comportament contra normelor deontologice ale profesiei.

63

Cursul nr. 9

SĂRĂCIA ŞI EXCLUZIUNEA SOCIALĂ

Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei

Combaterea excluziunii sociale

Categorii de persoane care necesită măsuri speciale de protecţie socială

Incluziunea socială. Fenomenul sărăciei şi disparităţile în veniturile populaţiei

Tranziţia în România a fost însoţită de o creştere explozivă a sărăciei. In prima

jumătate a anilor 90 sărăcia a crescut, iar la mijlocul ultimei decade a cunoscut o

perioadă scurtă de declin. Totuşi, începând cu anul 1997 sărăcia a cunoscut o creştere

atingând maximul perioadei în anul 2000 (35%).

Începând de atunci, dimensiunea sărăciei a scăzut ajungând la cea. 28,9% în anul

2002.

Evoluţia sărăciei în România 1995-2002

-♦- Rata sărăciei

-■- Rata sărăciei extreme

64

Sărăcia extremă, pe de altă parte, a cunoscut o evoluţie mult mai lineară

dovedindu-se în acelaşi timp mult mai rezistentă, scăderea ei fiind ceva mai redusă decât

cea înregistrată de către sărăcie în ansamblu, nivelul sărăciei extreme în anul 2002 fiind

de 10,9%.

Una dintre principalele caracteristici ale sărăciei în România este profunzimea

redusă, media veniturilor persoanelor sărace, fiind cu aprox. 22% mai mică decât

pragul de sărăcie.

Marea majoritate a persoanelor sărace din România a cunoscut doar o sărăcie

tranzitorie (58,4%) numai 22% putând fi considerate în stare de sărăcie cronică.

Cea mai redusă rată a sărăciei a fost înregistrată în Bucureşti şi în regiunea

adiacentă şi este în jur de 11%.

Inegalitatea veniturilor se situează conform indicelui Gini sub media Uniunii

Europene (0,33), fiind în anul 2002 de 0,29. Acest indicator a cunoscut o uşoară creştere

în ultimii doi ani de la 0,28 la 0,29.

Cei 20% cei mai bine situaţi dintre români au un venit curent de 4,57 ori mai mare

decât al celor 20% cei mai săraci.

Combaterea excluziunii sociale

Adoptarea în anul 2001 a Legii nr. 416 privind venitul minim garantat a

reprezentat un pas important în lupta împotriva excluziunii sociale, garantând venitul

minim în concordanţă cu regulamentele Uniunii Europene.

Dacă în anul 2001 au beneficiat de ajutoare sociale acordate în temeiul Legii

nr.67/1995 privind ajutorul social un număr de aproximativ 91.000 familii, în anul 2002,

în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat numărul total al beneficiarilor

de ajutoare sociale a crescut la 619.570 familii, iar contribuţia financiară a fost în sumă

totală de 3.141 miliarde lei.

În primul semestru al anului 2003 a beneficiat de ajutoare sociale un număr

mediu lunar de aproximativ 375.000 familii şi persoane singure pentru care s-a alocat o

sumă de cea. 500 miliarde lei. Prin Legea bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor

locale în anul 2003, în vederea asigurării plăţii ajutoarelor sociale, a ajutoarelor pentru

încălzirea locuinţei şi pentru protecţia specială a persoanelor cu handicap a fost prevăzută

suma de 7.727 miliarde lei, reprezentând circa 0,41% din PIB.

65

Unul dintre cele mai recente instrumente de realizare a obiectivelor strategice

cuprinse în Planul Naţional de Acţiune Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale îl

constituie Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale.

Obiectul legii îl constituie garantarea accesului efectiv, în special al tinerilor, la drepturile

fundamentale precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a

marginalizării sociale şi mobilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu. La elaborarea

actului normativ au fost luate în considerare reglementările comunitare în domeniu,

respectiv Rezoluţia nr.89/1031 a Consiliului miniştrilor afacerilor sociale precum şi

Convenţia OIM nr.117/1962 şi Carta Socială Europeană revizuită, ratificate de România.

Pentru unitatea programelor antisărăcie derulate de instituţii ale administraţiei

centrale, locale şi ale societăţii civile, a fost înfiinţată Comisia Guvernamentală Anti-

Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) - organism guvernamental

aflat sub directa coordonare a primului ministru.

Sărăcia este redusa la un singur parametru, cel financiar.

Pentru a combate excluziunea sociala nu este suficient doar suportul financiar, ci

trebuie dezvoltat un larg complex de forme de suport. Alături de combaterea sărăciei

statul modern al bunăstării a dezvoltat un complex de activităţi orientate spre

promovarea incluziunii sociale. Obiectivul nu este numai eliminarea sărăciei, ci mult mai

amplu, construirea unei societăţi de coeziune, in care toţi membrii săi sa duca o viata

sociala prospera.

România, alături de celelalte tari aflate in tranziţie prezintă o situaţie diferita:

- Nu avem inca o economie care sa funcţioneze rezonabil si care sa asigure

majorităţii populaţiei un standard acceptabil de viata;

- Nu avem un sistem de servicii sociale suficient de bine dezvoltat si organizat.

Sărăcia severa afectează un segment larg al colectivităţii. Serviciile sociale

fundamentale sunt serviciile care asigura securitatea populaţiei, invatamantul, sănătatea

si deşi au făcut progrese notabile sunt inca departe de a depăşi crizele cu care se

confrunta si care, cumulate nu pot asigura o viata colectiva echilibrata si sigura.

Cauzele, reprezintă efectele unui sistem care nu s-a organizat suficient si nu este

capabil inca sa funcţioneze in mod normal si satisfăcător.

-

66

Definirea sărăciei se face adesea din doua perspective distincte:

- din perspectiva consumului (satisfacerea nevoilor);

- din perspectiva activităţii, a funcţionarii normale (condiţii minime);

Concept : - sărăcie absoluta - idea de subzistenta;

- sărăcie relativa - condiţii minime acceptabile;

Definirea excluderii sociale:

a) excludere sociala - incapacitatatea unuia sau mai multor sisteme, dintre

care:

• sistem democratic legal care presupune integrare civica;

• piaţa muncii care presupune integrare economica;

• sistemul statului bunăstării care presupune integrare sociala;

• sistemul familiei si comunităţii care presupune integrare

interpersoane.

b) excluziune sociala - situaţia de eşec a realizării depline a drepturilor

cetăţeneşti;

Politica de evitare si absorbţie a excluziunii şi marginalizării sociale, este cea de

promovare a incluziunii sociale.

Pentru prima data in istoria postdecembrista, problemele sociale sunt grupate

de un organism guvernamental unic responsabil in domeniu, capabil sa

reconstruiască intr-un mod structurat si coerent sistemul de protectie si asistenta

sociala. Aceasta viziune moderna de natura a elimina fragmentările politice este

asigurata de MMFES. Se porneşte, firesc de la ideea ca nevoile indivizilor sunt

complex structurare, de tip integrat, si ele nu pot fi gândite si soluţionate pe

"bucăţele".Familia, indiferent de tipul ei, include intr-o forma sau alta toate nevoile

persoanelor, incepand cu cele ale copilului si sfârşind cu cele ale vârstnicului, ea

fiind locul unde se poate crea si măsura bunăstarea individului.

Grupurile aflate in situaţii de nevoi extreme care se confrunta adesea chiar cu

lipsa condiţiilor elementare de viata sunt:

- Familiile cu mulţi copii si cu venituri foarte mici, lipsite de locuinţa sau cu

condiţii proaste de locuit, cu probleme legate de deplasarea la scoală in mediile

rurale, neparticipare la scoală;

67

- Familiile monoparentale lipsite de suport mai ales cu doi sau mai mulţi copii;

- Copiii si femeile abuzate, victime ale violentei in familie sau alungate din

locuinţa; Copii abandonaţi in strada sau folosiţi pentru cerşit;

- Tinerii care la 18 ani părăsesc centrele de plasament;

- Persoanele cu nevoi de resocializare si reintegrare sau recuperare: delincvenţi

juvenili;

- Persoanele cu capacitate limitate sau distorsionate de viata sociala normala si

responsabile: familii dezorganizate, incapabile sa susţină dezvoltarea

copiilor, sa soluţioneze conflictele;

- Copiii străzii: in ciuda unor incercari notabile de schimbare, pe ansamblu

situaţia lor este departe de a fi soluţionata datorita lipsei unor servicii specializate

care sa duca la reintegrarea lor normala in familie si comunitate;

Persoanele cu handicap;

O mare parte a populaţiei de romi, care inca se confrunta cu probleme extreme

de grave;

Victimele unor catastrofe naturale;

Şomerii pe termen lung, mai ales in zone defavorizate economic;

Vârstnicii, ale căror resurse financiare si personale sunt insuficiente pentru o

viata autonoma demna;

68

Cursul nr. 10

Comisia Anti-Sărăcie şi de Promovare a Incluziunii Sociale

Caracteristici ale Comisiei Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale

(CASPIS)

Opţiunile strategice

Prezentarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a incluziunii sociale

(PNA-inc)

Obiective CASPIS

Pentru unitatea programelor anti-sărăcie derulate de instituţii ale administraţiei

centrale, locale şi ale societăţii civile, a fost înfiinţată Comisia Guvernamentală Anti-

Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS) - organism guvernamental aflat sub

directa coordonare a primului ministru.

Din CASPIS fac parte reprezentanţi ai Ministerelor şi Agenţiilor Guvernamentale,

reprezentanţi în România ai misiunilor Uniunii Europene, Băncii Mondiale, PNUD,

UNICEF etc., reprezentanţi ai Sindicatelor şi ai Patronatului, reprezentanţi ai autorităţilor

locale, specialişti din lumea academică, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile.

CASPIS funcţionează în baza Hotărârii Guvernului nr.705/2002. Obiectivele principale

ale CASPIS sunt elaborarea Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a

Incluziunii Sociale şi implementarea sa, monitorizarea dinamicii fenomenului

sărăciei, evaluarea efectelor anti-sărăcie ale măsurilor de politică socială promovate,

precum şi dezvoltarea capacităţii de a identifica şi soluţiona priorităţile în domeniul

social.

Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc) a fost

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.829/2002. Acest document, a cărui implementare se

face sub coordonarea Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse reflecta

69

noua abordare a politicilor sociale, care conectează trei tipuri de politici

interdependente: politica economică, politica de angajare şi politica socială.

Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale cuprinde o

viziune globală pe termen lung (10 ani) şi pe termen scurt (2002-2004), iar împreună cu

Programul Social pe perioada 2002-2003, aprobat prin Hotărârea Guvernului

nr.811/2002, permite o complementaritate între abordarea imediată şi cea pe termen

mediu.

Pentru implementarea la nivel teritorial a obiectivelor PNA-inc s-au înfiinţat, la

nivelul judeţelor şi municipiului Bucureşti, Comisiile judeţene antisărăcie, al căror

obiectiv principal este de a elabora planurile judeţene antisărăcie ţinând cont de realităţile

sociale, nevoile sociale identificate şi posibilităţile de soluţionare.

Crearea unei societăţi europene bazate pe o creştere economică durabilă şi cu

un nivel ridicat al bunăstării populaţiei reprezintă un obiectiv important al

Programului de Guvernare. Analiza stării sociale a populaţiei în perioada de tranziţie

evidenţiază o serie de probleme, a căror persistenţă poate influenţa negativ procesul

de dezvoltare socială.

Principala problemă o constituie nivelul scăzut de trai cu care se confruntă

circa o cincime din populaţie, categorii importante ale acesteia fiind afectate de

sărăcie extremă sau excluziune de la drepturile fundamentale. Cei mai afectaţi de

scăderea nivelului de trai sunt agricultorii, persoanele fără loc de muncă şi

pensionarii. Categoriile vulnerabile sunt reprezentate de gospodăriile cu mai mult de

5 membri şi cele de etnie romă. În ciuda tendinţei generale de scădere a sărăciei,

aceste categorii se confruntă cu cel mai ridicat risc de sărăcie. Între cele două medii

de rezidenţă se înregistrează diferenţe considerabile în ceea ce priveşte nivelul de

trai, amploarea fenomenului sărăciei fiind mai mare în mediul rural.

În ceea ce priveşte ocuparea, dinamica pieţei muncii este caracterizată prin

creşterea ponderii populaţiei inactive, scăderea ratei de ocupare, creşterea ocupării în

sectorul informal şi a şomajului mascat. Deşi cheltuielile cu măsurile active de

ocupare au crescut, situaţia ocupării nu s-a îmbunătăţit semnificativ. O categorie de

risc o reprezintă tinerii între 15-24 ani, aproape jumătate din aceştia aflându-se în

şomaj.

70

Un fenomen îngrijorător în domeniul educaţiei îl constituie creşterea numărului

copiilor care nu se înscriu la şcoală şi al celor care abandonează şcoala timpuriu,

fenomenul fiind mai accentuat în mediul rural.

Deşi starea generală de sănătate a populaţiei este relativ bună, în România se

înregistrează încă valori ridicate ale unor indicatori, precum mortalitatea infantilă şi

incidenţa TBC, deoarece există anumite categorii de populaţie, în special în mediul

rural, care nu au acces la serviciile de sănătate.

În domeniul locuirii, probleme sociale grave sunt generate de calitatea scăzută

a condiţiilor de locuit, de creşterea costului utilităţilor publice, la care se adaugă lipsa

unui stoc public de locuinţe pentru situaţii de urgenţă (evacuări forţate, dezastre

naturale şi antropice etc.).

Unul din grupurile vulnerabile este cel al copiilor în situaţii de risc: copiii din

familii monoparentale şi familii cu mulţi copii, copiii din instituţiile de ocrotire,

copiii străzii etc. Aceştia se confruntă cu un risc crescut de abandon de către familie,

abandon şcolar, violenţă în familie, trafic de fiinţe umane, delicvenţă juvenilă,

exploatare economică şi cerşetorie, consum de droguri.

Alături de sărăcie, în perioada de tranziţie au apărut o serie de fenomene de

dezagregare socială, caracterizate prin cronicizarea şomajului şi apariţia fenomenului

de dependenţă socială, degradarea condiţiilor de locuit şi a accesului la bunurile

durabile.

În ceea ce priveşte distribuţia sărăciei şi excluziunii sociale la nivel teritorial,

estimările ratelor de sărăcie a comunelor şi oraşelor indică o eterogenitate mare a

localităţilor, din perspectiva nivelului de trai, în interiorul regiunilor de dezvoltare. Pe

lângă problemele critice menţionate în domeniul rural, la nivelul oraşelor se constată

conturarea unor zone intraurbane de sărăcie cronică, caracterizate prin nivel de trai

scăzut şi acces precar la servicii. Un caz particular este cel al zonelor monoindustriale

afectate de un declin economic accentuat.

Pentru a preveni acutizarea problemelor critice identificate, cu consecinţe

negative asupra sistemului social, este necesară adoptarea de măsuri focalizate pe

categoriile de persoane vulnerabile şi pe domeniile menţionate.

71

Odată cu intensificarea procesului de descentralizare a administraţiei publice, a

apărut necesitatea dezvoltării de politici la nivel judeţean şi local, planificarea la

nivel naţional fiind completată de iniţierea unor programe judeţene de combatere a

sărăciei şi excluziunii sociale. În perioada 2002 - 2004, pentru a-şi îndeplini

atribuţiile de susţinere a autorităţilor publice judeţene în identificarea problemelor

sociale, în dezvoltarea, implementarea şi monitorizarea politicilor şi programelor

sociale, Comisia Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), aprobată

prin H.G. nr.705/2002, a acordat suport Consiliilor Judeţene în constituirea unor

comisii judeţene cu rol de coordonare în domeniul social şi în elaborarea unor planuri

judeţene anti-sărăcie.

După această primă etapă, este necesară revizuirea cadrului instituţional

existent, în vederea îmbunătăţirii procesului de planificare la nivel judeţean şi a unei

mai bune coordonări între cele două niveluri de planificare, naţional şi judeţean.

Planul Naţional Anti-sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale (PNAinc)

revizuit stabileşte cadrul necesar în vederea atingerii ţintelor strategice asumate prin

Programul de Guvernare şi a direcţiilor de acţiune prevăzute în Memorandumul

Comun de Incluziune Socială semnat de România şi Comisia Europeană în luna iunie

2005, având drept scop combaterea sărăciei şi a marginalizării sociale, precum şi

promovarea incluziunii sociale.

Principala contribuţie pe care o aduce acest Plan Naţional Anti-sărăcie şi

Promovare a Incluziunii Sociale la îmbunătăţirea actualului sistem, constă în

promovarea unei concepţii integrate asupra măsurilor de combatere a sărăciei şi

excluziunii sociale, precum şi asupra procesului de monitorizare a implementării

programelor în domeniul incluziunii sociale de către instituţiile responsabile, atât la

nivel naţional, cât şi la nivel judeţean

Planul include definiţii ale unor termeni care au creat confuzii fiind deseori

utilizaţi, cu semnificaţii diferite, în funcţie de contextul utilizării lor. În capitolele 3 şi

4 sunt stabilite direcţiile strategice în domeniul incluziunii sociale, precum şi

obiectivele prioritare pentru combaterea sărăciei şi a marginalizării sociale. În

capitolul 5 sunt prevăzute măsurile instituţionale la nivel judeţean necesare pentru

realizarea corelării măsurilor adoptate la acest nivel cu obiectivele prioritare stabilite

72

la nivel naţional, precum şi pentru crearea mecanismelor de monitorizare şi evaluare

a implementării PNAinc. Capitolul 6 precizează principalele elemente ale sistemului

de monitorizare a implementării PNAinc şi a dinamicii sărăciei şi excluziunii sociale,

atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean, precum şi responsabilităţile instituţiilor

în cadrul acestui sistem.

Planul de acţiune pentru atingerea obiectivelor strategice este detaliat în anexa

la hotărâre, fiind precizate măsurile, termenele de realizare a lor, instituţiile

responsabile precum şi sumele alocate ori necesare implementării măsurilor.

OBIECTIVE STRATEGICE PENTRU INBUNATATIREA SITUATIEI COPIILOR DIN PLANUL NATIONAL ANTI–SARACIE SI PROMOVARE A

INCLUZIUNII SOCIALE

* reducerea substantiala a saraciei copiilor;

* scaderea riscului de abandon, inclusiv prin asigurarea dreptului copilului de a fi

nascut intr-o familie care il doreste;

*reducera rapida a numarului si gravitatii cazurilor de copii

neglijati/abuzati/maltratati/exploatati in propria familie;

* reforma radicala a tratarii cazurilor de abandon;

* stimularea si sustinerea unei calitati ridicate a natalitatii;

* diversificarea serviciilor de suport pentru copii in cadrul comunitatii;

* cresterea gradului de profesionalizare a personalului antrenat in protectia copilului;

* eradicarea fenomenului copiilor strazii, in cursul a 1-2 ani;

* prevenirea delincventei juvenile si recuperarea sociala a delincventilor minori,

sustinerea sociala a victimelor minori ai delincventei;

73

OBIECTIVE STRATEGICE PENTRU INBUNATATIREA SITUATIEI TINERILOR DIN PLANUL NATIONAL ANTI –SARACIE SI PROMOVARE

A INCLUZIUNII SOCIALE

* sporirea participarii tinerilor la viata economica;

* cresterea participarii sociale a tinerilor;

* atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizarea si excluziunea

sociala a tinerilor;

* cresterea participarii scolare, mai ales la nivelul secundar si post – secundar;

OBIECTIVE STRATEGICE IN DOMENIUL EDUCATIEI DIN PLAUL NATIONAL ANTI–SARACIE SI PROMOVARE A INCLUZIUNII SOCIALE

* asigurarea inscrierii cvasi totale a copiilor de varsta scolara in sistemul scolar;

* scaderea abandonului scolar in ciclul obligatoriu spre zero in urmatorii 5 ani;

* relansarea invatamantului post-obligatoriu, cu un accent special pe conceptia

invatamantului tehnic si profesional;

* reabilitarea sistemului scolar din mediul rural;

* asigurarea accesului la formarea continua;

* cresterea functiei scolii de orientare scolara si profesionala;

* promovarea egalitatii de sanse educationale ca instrument esential al diminuarii

polarizarilor sociale;

* generalizarea participarii la anul de pregatire pentru scoala din invatamantul

prescolar;

* promovarea educatiei incluzive pentru copii cu dizabilitati;

* cresterea capacitatii scolii de a promova incluziunea sociala;

* cresterea semnificatiei personale si profesionale a scolii;

74

DIRECTII STRATEGICE, PRIORITARE PE TERMEN MEDIU/LUNG (2002-2012) CARE FAC REFERIRE LA SITUATIA FAMILIEI SI COPILULUI DIN PLANUL NATIONAL ANTI-SARACIE SI PROMOVARE A INCLUZIUNII

SOCIALE

* eradicarea unor situatii sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizata:

copiii strazii, copii abandonati in institutii, traficul cu fiinte umane, violenta

domestica, copii neglijati si / sau abuzati in familie; dezvoltarea unui sistem de suport

pentru victume;

* asigurarea accesului tuturor membrilor societatii la serviciile sociale fundamentale:

sanatate, invatamant, ocupare si asistenta sociale;

* investitie in noua generatie: asigurarea conditiilor decente de viata pentru copii si a

accesului lor la oportunitatile de dezvoltare, prin: eradicarea saraciei copiilor intr-o

perioada de 15 ani ( 2017) si acces egal la educatie: pentru copii din mediul rural, din

zonele sociale defavorizate;

* suport sustinut pentru integrarea tinerilor in viata matura: tinerii trebuie priviti nu

ca o problema, ci ca o resursa cruciala a dezvoltarii social-economice:

-cresterea oportunitatilor de participare scolara si de formare profesionala;

-cresterea oportunitatilor ocupationale;

-suport pentru obtinerea unei locuinte;

-oportunitati pentru participare sociala si politica;

* completarea si dezvoltarea sistemului de protectie sociala: implementarea

sistemului national de asistenta sociala, precum si trecerea decisive de la protectia

sociala de tip pasiv la actvizarea capacitatilor individuale si colective;

* dezvoltarea capacitatii autoritatilor publice nationale, judetene si locale de

identificare a problemelor sociale, de dezvoltare si implementare de politici si

programe sociale, de evaluare si monitorizare a politicilor si programelor;

* activizarea fortelor comunitare, a initiativelor colective si dezvoltarea unei culturi a

parteneriatului social;

75

Legislaţia în domeniul asistenţei sociale – prezentare generală

Legea Subiectul Principalele prevederiAlocaţii familiale

Legea nr. 61/1993 modificata si completata

alocaţia de stat pentru copii, republicată

Copiii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de alocaţie acordată de stat. Copiii încadraţi într-un grad de handicap beneficiază de alocaţie de stat pentru copii până la împlinirea vârstei de 18 ani. Cuantumul acesteia este indexat periodic. Acum este 200 lei pentru copiii care au varsta pana la 2 ani, respectiv 3 ani pentru copiii cu handicap, de 32 lei pentru copiii cu varsta peste 2 ani, respectiv 3 ani pentru copiii cu handicap si 64 lei pentru copiii cu handicap . Incepand cu data de 01.03.2008 cuanumul alocatiei de stat se va majora de la 32 lei la 40 lei, respectiv pentru copiii cu handicap peste varsta de 3 ani – 80 lei. Documentatia de solicitare a acestui drept se depune la primaria de domiciliu.

Legea 41/2004

privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Alocaţia familială complementară se acordă lunar familiilor formate din soţ, soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună şi realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 184 lei.Cuantumul alocaţiei familiei complementare este de:a) 38lei pentru familia cu un copil;b) 44 lei pentru familia cu 2 copii;c) 49 lei pentru familia cu 3 copii;d) 54 pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.Pentru familiile care sunt beneficiare de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cuantumul alocaţiei familiale complementare prevăzut la art. 3 se majorează cu 25%.

Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală (familia formată din

76

persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta). Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 184 lei.Cuantumul alocaţiei de susţinere este de:a) 54 lei pentru familia cu un copil;b) 65lei pentru familia cu 2 copii;c) 73 lei pentru familia cu 3 copii;d) 83 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie familială complementară sau de alocaţie de susţinere, în condiţiile în care copiii urmează o formă de învăţământ organizată potrivit legii.În vederea verificării îndeplinirii condiţiilor de acordare a alocaţiei familiale complementare sau a alocaţiei de susţinere, primarul dispune, în mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.

Legea Subiectul Principalele prevederiAjutoare sociale

Legea nr. 416/2001, modificata si completata de Legea nr.115/2006

privind venitul minim garantat

Familiile şi persoanele singure, cetăţeni români, au dreptul la un venit minim garantat ca formă de asistenţă socială, prin acordarea unui ajutor social lunar. Nivelul lunar al venitului minim garantat este diferit în funcţie de numărul de membri. Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelurile stabilite prin lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure. Nivelul venitului minim garantat incepand cu data de 01.01.2008 este:

- pentru o persoana- 100 lei- pentru 2 persoane- 181- pentru 3 persoane- 252- pentru 4 persoane- 314

77

- pentru 5 persoane- 372- pentru fiecare alta persoana in

plus peste numarul 5 de membri- 25 lei.

Familiile şi persoanele singure cu venituri nete lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul în care cel puţin un membru al familiei face dovada că lucrează pe bază de contract individual de muncă sau convenţie civilă de prestări de servicii.Una din persoana apte de muncă din familia pentru care se asigură venitul minim garantat va efectua lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.Persoanele apte de muncă care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională.De la această obligaţie sunte exceptate: a) persoana care are în îngrijire, potrivit legii, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani; b) persoana care urmează o formă de învăţământ la cursuri de zi, prevăzută de lege, până la împlinirea vârstei de 25 de ani sau de 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu durată de şcolarizare mai mare de 5 ani; c) persoana care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare; d) persoana adultă a cărei incapacitate de muncă este dovedită prin acte medicale.Persoanele apte de muncă, pentru care se acordă ajutorul social, au obligaţia să

78

dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat nejustificat un loc de muncă oferit sau nu au refuzat participarea la un program de pregătire profesională. Pentru perioada sezonului rece, 1 noiembrie - 31 martie, persoanele singure şi familiile beneficiare de ajutor social primesc o dată, la inceputul sezonului rece, un ajutor pentru încălzirea locuinţei, pentru toata perioada sezonului ( 54 lei/luna). Mamele au dreptul la o alocaţie de naştere pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii, în cuantum de 213 lei. Alocaţia se acordă o singură dată pentru fiecare copil născut viu.

OUG nr. 5/2003 cu modificarile si completarile ulterioare( H.G. nr. 1197/2007)

privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice

Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale sau încălzire cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri ( altii decat beneficiarii de ajutor social), beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei. În funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie, se stabileşte valoarea ajutorului. Venitul pe membru de familie nu trebuie sa depaseasca 500 lei pentru lunile noiembrie si decembrie 2007 si 615 lei pentru lunile ianuarie-martie 2008. Modificarile intervenite pana la data de 31.01.2008 in veniturile familiei sau ale persoanei singure se comunica de catre titularul ajutorului pentru incalzirea locuintei in luna ianuarie 2008. Cererile pentru acordarea drepturilor se reanalizeaza numai pentru perioada ianuarie- martie 2008.

79

Legea Subiectul Principalele prevederiProtecţia copilului

Legea nr. 272/2004

Privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.Respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor copilului;e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;g) respectarea demnităţii copilului;h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie.Drepturile prevăzute de lege sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă,

80

religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie.Protecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.Copilul beneficiază de protecţie specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu (18 ani) şi după, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, prevederile de mai sus nu mai sunt aplicabile.Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care, în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi exprima consimţământul faţă de măsura propusă.

81

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:a) plasamentul;b) plasamentul în regim de urgenţă;c) supravegherea specializată.De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;c) copilul abuzat sau neglijat;d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.Persoanele/ unitatile de asistenta sociala care au in plasament copii, beneficiaza de alocatie de plasament in cuantum lunar, incepand cu data de 01.01.2008 de 90 lei.Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia,

82

îngrijirea şi educarea copiilor.Îndemnul ori înlesnirea practicării cerşetoriei de către un minor sau tragerea de foloase de pe urma practicării cerşetoriei de către un minor se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani. Recrutarea ori constrângerea unui minor la cerşetorie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă fapta este săvârşită de un părinte sau de reprezentantul legal al minorului, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani, pentru fapta prevăzută la alin. (1), şi de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, pentru fapta prevăzută la alin. (2).Fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Legea nr. 273/2004

Privind regimul juridic al adopţiei

Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Adopţia se încheie numai dacă aceasta este în interesul superior al copilului. Pot adopta numai persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu şi care sunt cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să îl adopte, dar în nici o situaţie, mai puţin de 15 ani.Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a personalităţii copilului.Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului înscrisă în certificatul de naştere. Consimţământul poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui în condiţiile legii.Adopţia nu va putea fi încuviinţată fără consimţământul copilului care a împlinit

83

vârsta de 10 ani.Adopţia nu poate fi încuviinţată de către instanţa judecătorească decât după ce copilul a fost încredinţat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care doreşte să-l adopte, astfel încât instanţa să poată aprecia, în mod raţional, asupra relaţiilor de familie care s-ar stabili dacă adopţia ar fi încuviinţată.În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare identificării celui mai potrivit adoptator sau celei mai potrivite familii adoptatoare pentru copil. Direcţia (DGASPC) în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului analizează cu prioritate posibilitatea încredinţării copilului în vederea adopţiei cu prioritate unei rude din familia extinsă, asistentului maternal profesionist la care se află copilul ori unei alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament. Dacă acest lucru nu este posibil, direcţia efectuează demersuri în vederea identificării pe raza sa administrativ-teritorială a unei persoane sau familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii. Dacă, după expirarea termenului, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului nu a identificat o persoană sau o familie adoptatoare, solicită Oficiului ca în termen de 5 zile să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii. Adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţii din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne.

84

Legea nr. 584/2002

Privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de protecţie socială, de tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi la promovarea profesională, iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere.Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru cei din ambulatoriu, care să asigure eficienţă în tratamentul cu medicamente antiretrovirale, se acordă indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului ( pentru copii-9 lei/zi si pentru adulti 11,5 lei/zi).Păstrarea confidenţialităţii datelor privind persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este obligatorie pentru:a) angajaţii reţelei sanitare;b) angajatorii acestor persoane;c) funcţionarii publici care au acces la aceste date.În cazul medicilor informaţiile cu privire la statusul HIV/SIDA al unui pacient trebuie să fie comunicate între specialişti, pentru a se asigura acurateţea diagnosticelor şi conduitelor terapeutice chirurgicale şi nechirurgicale în diferitele faze evolutive ale infecţiei HIV/SIDA.Pacientul este obligat să informeze medicul curant, inclusiv medicul stomatolog, cu privire la statusul său HIV, atunci când îl cunoaşte.Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care îşi cunosc statusul de HIV pozitiv răspund, conform legii, pentru transmiterea voluntară a infecţiei, dacă aceasta s-a produs din motive imputabile lor, cu închisoare de la 5 la 15 ani.Persoanele infectate cu HIV care nu îşi cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund pentru eventuala transmitere a infecţiei HIV.

85

Legea Subiectul Principalele prevederiProtecţia

persoanelor vârstnice

Legea nr. 17/2000, Metodologia de acreditare a ingrijitorilor la domiciliu

Privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice

Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, prin servicii şi prestaţii sociale, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege.Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică, care se găseşte în una dintre următoarele situaţii:a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii. Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situaţia de pierdere totală sau parţială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicală, psihoafectivă,

86

se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă.Pentru persoanele vârstnice se pot furniza şi servicii comunitare ce au în vedere:a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu;b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice;c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele asemenea.În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare, serviciile comunitare asigură înmormântarea.Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi poate fi dispusă cu titlu de excepţie.

Legea Subiectul Principalele prevederiViolenţa domestică

Legea nr. 217/2003

Pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

In sensul prezentei legi, violenta in familie reprezintă orice acţiune fizica sau verbala savarsita cu intenţie de către un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoacă o suferinţă fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale.La nivelul fiecarui judet si al sectoarelor municipiului Bucuresti se constituie, prin hotarare a Guvernului, structuri in subordinea Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei. Asistentii familiali sunt asistenti sociali autorizati de agentie pentru asigurarea asistentei specifice relatiilor familiale. Instruirea asistentilor familiali si

87

coordonarea activitatii lor se realizeaza de catre agentie.Centrele pentru adapostirea victimelor violentei in familie, sunt unitati de asistenta sociala, de regula fara personalitate juridica, care asigura protectie, gazduire, ingrijire si consiliere victimelor violentei in familie, nevoite sa recurga la acest serviciu de asistenta sociala.Primirea victimelor in adapost se face numai in caz de urgenta sau cu aprobarea scrisa a asistentului familial, atunci cand izolarea victimei de agresor se impune ca masura de protectie. Persoanelor care au comis actul de agresiune le este interzis accesul in incinta adapostului unde se gasesc victimele.Izolarea de agresori a victimelor se face cu consimtamantul acestora sau, dupa caz, al reprezentantului legal.In cursul urmaririi penale sau al judecatii instanta de judecata, la cererea victimei sau din oficiu, ori de cate ori exista probe sau indicii temeinice ca un membru de familie a savarsit un act de violenta cauzator de suferinte fizice sau psihice asupra unui alt membru, poate dispune, in mod provizoriu, una dintre masurile prevazute la art. 113 si 114 din Codul penal, precum si masura interzicerii de a reveni in locuinta familiei, până la încetarea stării de pericol care a determinat luarea măsurilor.

Legea Subiectul Principalele prevederiViolenţa domestică

Legea nr. 116/2002

Privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale

Obiectul prezentei legi îl constituie garantarea accesului efectiv, în mod deosebit al tinerilor, la drepturi elementare şi fundamentale, cum sunt: dreptul la un loc de muncă, la o locuinţă, la asistenţă medicală, la educaţie, precum şi instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a marginalizării sociale şi mobilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniu.Categoriile vizate de prezenta lege sunt:

88

a) tineri proveniţi din centrele de plasament şi centrele de primire a copilului din cadrul serviciilor publice specializate şi al organismelor private autorizate în domeniul protecţiei copiilor;b) tineri singuri cu copii în întreţinere;c) tineri familişti cu copii în întreţinere;d) tineri familişti fără copii în întreţinere;e) tineri familişti care au executat pedepse privative de libertate;f) alte categorii de tineri aflaţi în dificultate. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (Agenţia), are obligaţia de a realiza un acompaniament social personalizat pentru tinerii cu vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale, în scopul facilitării accesului lor la un loc de muncă. Aceştia au dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei, prin întocmirea unui plan individual de mediere.În scopul integrării sau reintegrării lor în muncă, pot beneficia de plasare în muncă la un angajator avizat de Agenţie, în baza unui contract de solidaritate.În scopul facilitării accesului la o locuinţă al persoanelor în vârstă de până la 35 de ani, aflate în imposibilitatea cumpărării unei locuinţe numai cu forţe proprii, consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, va acoperi integral valoarea estimată a avansului ce urmează să fie plătit pentru dobândirea unei locuinţe sau chiria pe o perioadă de până la 3 ani pentru o locuinţă închiriată. Prin dobândirea unei locuinţe se înţelege atât construirea unei locuinţe noi, cât şi cumpărarea unei locuinţe de pe piaţa liberă, caz în care suma prevăzută mai sus trebuie să reprezinte cel puţin o treime din valoarea contractului de vânzare-cumpărare.Accesul la asistenţa de sănătate pentru persoanele care au dreptul la venitul minim garantat se confirmă de către consiliile locale şi se asigură în condiţiile stabilite de

89

legislaţia privitoare la asigurările sociale de sănătate pentru persoanele care au calitatea de asigurat, fără plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.Persoanele de vârstă şcolară care fac parte din familii care au dreptul la venitul minim garantat şi au 2 sau mai mulţi copii şi s-au înscris în învăţământul obligatoriu prevăzut de lege beneficiază de bursă de şcolarizare. În vederea pregătirii copiilor, în luna august a fiecărui an se acordă acestora, prin reprezentanţii lor legali, 40% din cuantumul anual al bursei de şcolarizare, sumă destinată pentru cumpărarea unor articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite şcolare. Diferenţa de 60% din bursa de şcolarizare se acordă în tranşe lunare sau, după caz, trimestriale, cu condiţia frecventării orelor de curs şi obţinerii baremurilor de promovare.Nivelul venitului net lunar pe o persoană, până la care o persoană este considerată ca fiind marginalizată, se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat.

Legea Subiectul Principalele prevederiAlte legi relevante

Legea nr. 47/ 2006

privind sistemul naţional de asistenţă socială

Reglementează organizarea, funcţionarea şi finanţarea sistemului naţional de asistenţă socială. Asistenţa socială cuprinde servicii sociale si prestatii sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale, cresterea calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala. prin prestaţii în bani sau în natură, precum şi serviciile sociale. Asistenţa socială se acordă la cerere sau din oficiu. Evidenţa beneficiarilor drepturilor de asistenţă socială se realizează pe baza codului numeric personal, cu asigurarea confidenţialităţii datelor personale.Prestaţiile sociale în bani sau în natură sunt susţinute de măsuri de redistribuţie financiară şi cuprind: alocaţiile familiale, ajutoarele sociale, indemnizatii si facilitati.Serviciile sociale sunt servicii primare si specializate si au drept obiectiv menţinerea, refacerea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie, cronice sau de urgenţă, în cazul în care persoana sau familia este incapabilă singură să o soluţioneze. Furnizorii de servicii sociale se acrediteaza conform legii.

Legea 466/2004

privind statutul asistentului social

Titlul de asistent social poate fi deţinut de persoana care: a obţinut diploma de licenţă în cadrul unei instituţii de învăţământ superior cu specializare în domeniu, forma de lungă durată, 4 ani, acreditată; persoana care deţine diploma de absolvire a unei instituţii de învăţămînt superior cu specializare în domeniu, forma de scurtă durată, 3 ani; persoana care deţine diploma de asistent social echivalată conform legii .În rezolvarea unor situaţii complexe, asistentul social colaborează cu specialişti din alte categorii profesionale; în domeniul asistenţei sociale sunt implicaţi atât asistenţi sociali ca personal de specialitate, cât şi alte categorii de personal cu formare de nivel mediu a căror activitate este coordonată de către asistenţii sociali.

OUG nr. 68/ 2003, modificata si

privind serviciile sociale

Serviciile sociale sunt asigurate de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de persoane fizice sau juridice publice sau private. Serviciile sociale se organizează la nivel comunitar, în funcţie de

90

Legea nr. 396/ 2006

privind acordarea unui sprijin la constituirea familiei

Sprijinul financiar la constituirea familiei se acorda pe baza de cerere, insotita de declaratiile pe propria raspundere ale ambilor soti ca fiecare dintre ei se afla la prima casatorie. Cererea pentru acordarea sprijinului financiar se depune la: a) sediul serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor al municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, orasului sau comunei unde s-a incheiat casatoria ;b) sediul serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor al municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, orasului sau comunei unde isi are domiciliul sau resedinta unul dintre soti ; Cererea pentru acordarea sprijinului financiar se depune in termen de 30 de zile, dupa cum urmeaza: a) de la data incheierii casatoriei ; b) de la data inscrierii sau transcrierii in registrele de stare civila a actelor de casatorie ; c) de la data eliberarii certificatului de casatorie de catre serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor al sectorului 1 al municipiului Bucuresti ; Sprijinul financiar se acorda numai in situatiile in care nu a intervenit desfacerea, desfiintarea sau incetarea casatoriei pana la data platii. Titularul dreptului privind sprijinul financiar este oricare dintre sotii care a depus cererea, iar beneficiarul dreptului este familia. Cuantumul sprijinului financiar reprezinta echivalentul in lei a 200 de euro. Stabilirea dreptului pentru acordarea sprijinului financiar se face prin dispozitie scrisa a primarului, in termen de 5 zile de la data inregistrarii cererii. Sprijinul financiar se acorda familiei solicitante in termen de 30 de zile de la data emiterii dispozitiei scrise a primarului, prin casierie, prin mandat postal, in cont curent personal sau prin cont de card. Sprijinul financiar acordat la constituirea familiei nu se impoziteaza, nu se ia in considerare la stabilirea altor drepturi si obligatii si se supune executarii silite, in conditiile dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu.

91

BI B L I O G R A F I E

92

1. Buzducea D., Aspecte contemporane în asistenţa socială,

Polirom, 2005

2. Neamţu Ghe. (coord.), Tratat de asistenţă socială , Polirom, 2004

3. Perşa F., Perşa L., Asistenţa socială în Romania , Polirom, 2004

4. Perşa F., Perşa L., Cadrul juridic şi organizatoric al asistenţei

sociale în Romania , Polirom, 2003

5. Ferge, Z.(1997) A Central European Perspective on the Social

Quality of Europe in W. Beck, L.van der Maesen, A. Walker (eds.), The

Social Quality of Europe , The Hague-London-Boston: Kluwer Law

International;

6. Muller K., Ryll A.,Wagener H-J (1999), Transformation of

Social Security Pensions in Central-Eastern Europe , Heidelberg-New

York: Physica-Verlag;

7. Ringold D., (1999). Social Policy in Postcommunist Europe:

Legacies and Transition in L.J. Cook, M.A.Orenstein and

M.Rueschemeyer, Left Parties and Social Policy in Postcommunist

Europe, Boulder and Oxford: Westview Press;

8. Standing G.(1996), Social Protection in Central and Eastern

Europe: a Tale of Slipping Anchors and Torn Safety Nets in G. Esping-

Anderson (ed), Welfare States in Transition. National Adaptations in

Global Economies , London, Thousand Oaks, New Delhi: Sage

Publications;

9. Stark D. şi Bruszt, L.(1998), Postsocialist pathways.

Transforming politics and property in East Central Europe , Cambridge:

Cambridge University Press;

10. Zamfir C. (1995), Politica socială în România în tranziţie , în

Zamfir E. şi Zamfir C. (coord), Politici sociale. România în context

european , Bucureşti: Edit. Alternative;

93

11. Zamfir C. (1999) (coord.), Politici sociale în România ,

Bucureşti, Ed. Expert.

12. Zamfir E. (2000)”Strategii anti-saracie si dezvoltare

comunitara” Bucuresti Ed. Expert

13. Zamfir E. ( 2002) „Asistenta sociala in Romania” Revista de

asistenta sociala nr 1 /2002

94