PROCESELE PEDOGENETICE

Trecând de stadiile iniŃiale de formare, evoluŃia ulterioară a solurilor este

guvernată de o serie de procese pedogenetice proprii (bioacumularea, eluvierea şi

iluvierea unor constituenŃi etc.), manifestate diferenŃiat, în funcŃie de condiŃiile de mediu

(climă, relief, rocă, vegetaŃie, apă freatică şi stagnantă). Procesele pedogenetice pot fi

clasificate astfel: de transformare, de translocare, de haploidizare, de aport şi transport.

Procese pedogenetice de transformare → transformă pe loc (in situ) atât

componentul mineral cât şi pe cel organic. Aici sunt incluse alterarea, bioacumularea,

gleizarea şi pseudogleizarea.

Alterarea → apar două aspecte, primul legat de fazele iniŃiale ale solificării

(formarea scoarŃei de alterare), iar secundul legat de manifestarea directă în profilul de

sol (generează orizonturi specifice). În prima situaŃie, alterarea se desfăşoara pe două

direcŃii, dezagregarea şi alterarea. În cea de-a doua situaŃie, procesele de alterare impun

apariŃia orizontului B cambic (de alterare) caracterizat prin uşoara îmbogăŃire în argilă şi

prin culoarea gălbuie. Alterarea din arealele cu roci vulcanice (cu minerale fără

organizare cristalină – allofane) impune aspecte specifice orizontului B cambic.

Bioacumularea → proces esenŃial, manifestat la toate solurile → acumularea în

sol şi la suprafaŃa sa, de substanŃe organice, mai ales sub formă de humus. Procesul

depinde în primul rând de cantitatea şi calitatea resturilor vegetale lăsate anual de catre

plante şi de activitatea animalelor şi a microorganismelor din sol. În condiŃiile Ńării

noastre, regimul termic şi aerohidric al solului, determină două direcŃii de evoluŃie a

procesului de bioacumulare specifice: humificare şi turbificare. În regiunile cu umiditate

redusă (în special în stepă-silvostepă) humificarea este dominantă, ducând la intensa

acumulare a humusului în sol. În regiunile reci, mai ales în areale cu exces de umiditate,

transformarea resturilor organice este foarte lentă, ele acumulându-se în sol sub formă de

turbă (resturi vegetale aflate în diferite stadii de descompunere). Când rezultă materie

organică bine humificată şi intim amestecată cu partea minerală a solului, se formează un

orizont de tip A. Când materia organică este slab humificată (resturile vegetale se găsesc

în diferite stadii de descompunere), se formează orizontul organic nehidromorf O şi cel

turbos, T.

Gleizarea şi stagno(pseudo)gleizarea → procese pedogenetice similare,

manifestate doar în condiŃiile existenŃei excesului de umiditate în sol. Acesta poate fi

freatic, dat de o pânză freatică aflată la o adâncime sub 2 m (apar procese de gleizare care

afectează mai ales, partea inferioară a profilului de sol) sau pluvial. În ultima situaŃie este

afectată mai ales partea superioară a profilului de sol, prin acumularea şi stagnarea apei

din precipitaŃii, în zonele cu relief plan sau depresionare, cu precipitaŃii ridicate şi în

condiŃiile existenŃei unui orizont de sol impermeabil. Excesul de umiditate pluvial se mai

poate manifesta la poalele şi în partea inferioară a versanŃilor din regiunea colinară şi de

podiş. Procesele datorate excesului de umiditate pluvial sunt denumite procese de

stagnogleizare sau pseudogleizare (pseudo = fals, în sensul de gleizare falsă, arătând că

excesul de umiditate nu îşi are originea în pânza freatică). EsenŃa gleizării şi a

stagno(pseudo)gleizării este dată de activele reacŃii de oxido-reducere, care imprimă

orizonturilor de sol caractere morfologice specifice. În general, elementele chimice care

suferă intense oxidări şi reduceri sunt fierul şi manganul. Astfel, se formează orizonturile

gleice (G) şi stagno(pseudo)gleice (W) cu aspect marmorat.

Procese pedogenetice de translocare → determină diferenŃierea profilului de

sol, prin deplasarea pe verticală, în interiorul solului a unor componenŃi.

Eluvierea → deplasarea prin intermediul apei, pe verticală, a constituenŃilor

(sărurile, argila, oxizii şi silicea) în profilul de sol. În functie de modul realizării acestei

deplasări, eluvierea poate fi fizico-chimica (levigare) şi mecanică (migrare).

Manifestarea proceselor de eluviere duce la apariŃia unui orizont eluvial E sărăcit în

constituenŃi. Levigarea - deplasarea sărurilor în solutie; sărurile, diferit solubile sunt

levigate spre baza profilului de sol; cele greu solubile (mai ales carbonatul de calciu) se

menŃine în profilul solurilor din stepă şi silvostepă. Migrarea - deplasarea descendentă în

suspensie (sub forma unor particule foarte fine), fără schimbarea compoziŃiei chimice a

substanŃelor coloidale (argilă, oxizi, humus, silice). CondiŃia esenŃială a migrării este

îndepărtarea prealabilă a sărurilor, care prin efectul lor coagulant, împiedică dispersarea

coloizilor şi trecerea acestora în suspensie. Migrarea este specifică regiunilor mai umede.

Iluvierea → acumularea în partea intermediară/inferioară a constituenŃilor eluviaŃi

din partea superioară a profilului de sol, în orizonturile B argiloiluvial (îmbogăŃit în

argilă), B spodic (îmbogăŃit în sescvioxizi şi/sau humus) sau C carbonatoiluvial

(îmbogăŃit în carbonat de calciu).

Cantitatea efectivă de apă care participă la procesele pedogenetice de eluviere-iluviere

În orice tip de climat, cantitatea efectivă de apă (din cantitatea totală de apă care

cade din precipitaŃii la suprafaŃa solului) care participă la procesele pedogenetice de

eluviere-iluviere (apa care se infiltrează în sol) depinde de caracteristicile topografice (în

primul rând de declivitate), dar şi de unele caracteristici existente în sol (textură,

structură, distribuŃia rădăcinilor plantelor).

Salinizarea → îmbogăŃirea solului în săruri solubile (mai ales cloruri şi sulfaŃi).

Apare în condiŃiile unei pânze freatice mineralizate, aflată la mică adâncime şi a unui

drenaj defectuos al solului, sau ale unui material parental salifer. Sărurile urcă prin

capilaritate, îmbogăŃindu-i orizonturile superioare şi ducând la apariŃia orizontului salic.

Daca procesul este cauzat de irigaŃii f ăcute necorespunzător (prin ridicarea nivelului apei

din pânza freatică salinizată sau,

folosind ape cu un grad ridicat de

mineralizare) → salinizare

secundară şi este considerat un

proces de degradare a solului.

Alcalizarea→ îmbogăŃirea

complexului coloidal al solului, în

sodiu adsorbit. CondiŃiile sunt

asemănătoare salinizării, diferenŃa

constă în pătrunderea în cantitate

mare a ionilor de natriu (alcaliu)

în complexul coloidal al solului şi

formarea orizontului natric.

Alcalizarea (ca şi salinizarea) se

asociază frecvent gleizării.

Procese pedogenetice de haploidizare → determină uniformizarea profilului de

sol.

Procesele vertice → apar în soluri sau orizonturi de sol bogate (peste 30%) în

argila gonflantă (smectit) şi imprimă acestora caractere morfologice specifice. În

perioadele uscate prin contractarea argilei se formează crăpături largi care fragmentează

masa solului în agregate mari, cu muchii şi colŃuri ascuŃite (figura nr. 15). În perioadele

mai umede prin gonflarea argilei, agregatele de sol se presează unele asupra celorlalte,

alunecă, se întorc sau se răstoarnă, lustruindu-şi suprefeŃele şi ducând la apariŃia feŃelor

de alunecare oblice. Presiunile din masa solului şi deplasarea agregatelor de sol duc la

formarea la suprafaŃa solului a unor mici denivelări (microforme de relief) denumite, la

noi în Ńară, coşcove. Pe adâncimea de manifestare a acestor procese, se separă orizontul

vertic (y), asociat orizonturilor A, B sau C.

Procesele vermice → animalele din sol, prin galeriile săpate determină deplasarea

materialelor în sol, amestecarea orizonturilor, diminuarea clarităŃii limitelor şi estomparea

diferenŃierilor dintre orizonturile de sol. Procesele vermice (din limba latina, vermus =

vierme) sunt frecvente în orizonturile superioare ale solurilor din stepă şi silvostepă.

Activitatea faunei imprimă solului caractere aparte (coprolite, cervotocine, culcuşuri de

larve) ducând la apariŃia caracterului vermic.

Procese criogenice → se manifestă prin gelivaŃie repetată (specifică regiunilor

muntoase înalte) şi apar atunci când solurile au stratul superior dezgheŃat şi saturat cu

apă, iar stratul inferior îngheŃat. ForŃele mecanice care acŃionează, duc la apariŃia unor

caractere specifice de genul movilelor, cercurilor cu pietre, poligoanelor (figura nr. 16).

Yukon – soluri poligonale

Procese de aport şi transport → încetinesc pedogeneza şi menŃin solurile în stadii

incipiente de evoluŃie.

Sedimentarea → implică depunerea la suprafaŃa solului a unui material preluat

apoi în solificare. Procesul caracterizează luncile (aluvionare), baza versanŃilor

(coluvionare), regiunile nisipoase (depunerea nisipului). Aportul permanent de material

întrerupe solificarea, solurile menŃinându-se într-un stadiu incipient de evoluŃie (solurile

din lunci sau din regiuni cu nisipuri).

În unele situaŃii, sub acŃiunea proceselor de sedimentare (aluvionare, acoperire cu

loess, nisip sau alte materiale), legătura solului cu mediul subaerian încetează, acest sol

fiind îngropat (Conea Ana et. al., 1977). Solurile îngropate (figura nr. 17) îşi păstrează în

bună măsură caracterele avute în momentul acoperirii. Sunt frecvente în lunci, în regiuni

de dune, terase, câmpii acoperite cu loess etc. (Lupaşcu et. al., 1998), iar vârsta lor poate

fi holocenă, pleistocenă sau pot fi mai vechi.

În cazul unor soluri dezvoltate în lungul unor contacte (între versanŃi şi terase,

vatră depresionară etc.), prin procese de acumulare de material humifer rezultat din

arealele supuse denudării şi adus prin şiroire, orizontul superior A se poate îngroşa foarte

mult (fără a fi însă îngropat). Atunci când grosimea orizontului A are cel puŃin 75 cm se

poate vorbi despre

caracterul cumulic

(S.R.C.S., 1980) al solului

respectiv.

Sol îngropat (Nicoleşti, în arealul de trecere dintre

câmpia piemontana a Râmnicului şi cea de subsidenŃă a Siretului

Inferior).

Denudarea → ca proces de îndepărtare (în primul rând prin apă, dar şi prin vânt) a

materialului de sol din partea superioară a profilului, duce la întinerirea permanentă a solurilor

(preponderent în regiunile deluroase şi muntoase), păstrându-le într-un stadiu incipient de

evolutie (regosolurile, litosolurile şi parŃial solurile brune eu-mezobazice). Atunci când

acest echilibru între denudare şi formarea de material de sol este rupt prin intervenŃia

necugetată a omului, eroziunea îmbracă forme agresive – eroziunea accelerată (Tufescu,

1966) –, ducând chiar la îndepărtarea în totalitate a solului. Manifestarea eroziunii

accelerate (în suprafaŃă şi în adâncime) duce practic la degradarea învelişului de sol

Deplasările de teren (procesele gravitaŃionale) → din punct de vedere

geomorfologic procesele gravitaŃionale pot fi bruşte sau lente. Din categoria celor bruşte

fac parte: prăbuşirile, numite şi năruiri (când au loc pe versanŃi formaŃi din depozite

neconsolidate) sau surpări (în cazul versanŃilor subminaŃi prin excavaŃiuni realizate de

către valuri sau de către ape curgătoare); alunecările de teren; curgerile de pe versanŃi

(torenŃii noroioşi, curgerile de noroi, de nisip, de cenuşă vulcanică şi de lavă). În

categoria proceselor lente intră: deplasările uscate din câmpurile de pietre din deşerturile

calde; deplasările în depozite prin îngheŃ-dezgheŃ; creepul (reptaŃia); coraziunea

(deraziunea); tasarea; sufoziunea.

Toate procesele amintite produc modificări în mersul „normal” al pedogenezei,

ducând chiar la deranjarea orizonturilor sau doar la o temporizare a proceselor de

solificare. Astfel, spre exemplu, alunecările de teren duc la modificări complexe ale

profilelor de sol. Ele deranjează dispunerea normală a orizonturilor de sol, poziŃia

acestora dobândind o anumită înclinare sau o anumită curbură sau, orizonturile de sol pot

fi chiar răsturnate. În cazul curgerilor noroioase, pe canalul de scurgere a materialului

desprins, profilul de sol este total distrus.

Pe relieful vălurit, rezultat în urma alunecărilor, se impun precumpănitor două

situaŃii legate de caracteristicile profilelor morfologice ale solurilor: - în sectoarele

convexe solurile au profil foarte scurt, uneori apărând „la zi” chiar roca; - în sectoarele

concave solurile au profile mult mai groase, dar prezintă o mare neuniformitate în ceea ce

priveşte dispunerea orizonturilor, în plus, aceste profile de sol prezintă un intens

hidromorfism.