CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND
CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND
SCOPUL, MIJLOACELE, ACȚIUNILE ȘI REZULTATELE R Ă S C U M P Ă R Ă R I I P R I N H R I S T O S
VOLUMUL 3
J O H N O W E N
1684
CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND. SCOPUL, MIJLOACELE, ACȚIUNILE ȘI REZULTATELE RĂSCUMPĂRĂRII PRIN HRISTOS John Owen
© 2019 Asociația MAGNA GRATIA. Toate drepturile rezervate. Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mij-loace – electronice, mecanice, prin fotocopiere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a deținătorului drepturilor de autor.
Publicat în original sub titlul The Death of Death in the Death of Christ (1684). Lucrarea originală este structurată în 4 părți. Traducerea de față este împărțită în 3 volume. Pri-mul conține părțile 1 și 2, al doilea partea 3, iar al treilea partea 4.
Traducerea, editarea, design copertă și interior și tehnoredactare: MAGNA GRATIA.
Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi traduce și/sau publică.
Dacă nu este precizat altfel în text, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cornilescu, ediția revizuită. Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2016. Folosit cu permisiune. Refe-rințele biblice notate cu GBVN sunt preluate din Biblia GBV, ediția 2001. Copyright 2001 GBV. Folosit cu permisiune. Toate drepturile rezervate.
RESPECTAȚI DREPTURILE DE AUTOR!
Este interzis în mod expres:
imprimarea a mai mult de 3 ex. pentru uz personal, a mai mult de 10 ex. din maxim 5 publicații diferite pentru prieteni și rude;
imprimarea profesională (la tipografie, indiferent dacă produsul este co-mercializat sau nu);
stocarea fișierelor oricărei cărți pe bloguri, pagini de internet, portaluri sau transmiterea pe cale electronică, altfel decât a link-urilor către website-ul MAGNA GRATIA.
copierea și republicarea a peste 250 de semne/publicație pe alte porta-luri, pagini de internet, bloguri, în publicații tipărite sau în predici, prezen-tări, conferințe etc.
Citiți politica de copyright completă la adresa: magnagratia.org/copyright.html
Asociația MAGNA GRATIA
Str. Liliacului nr.26,
Dascălu-Ilfov 077075
Email: [email protected]
Internet: www.magnagratia.org
CUPRINS
PARTEA A PATRA
Capitolul 24. Considerații generale 9
Capitolul 25. Răspunsuri la obiecții prezumtive din Scriptură 65
Capitolul 26. Alte pasaje favorite ale universaliștilor 101
Capitolul 27. A doua categorie de argumente ale universalis-mului 135
Capitolul 28. Ultima categorie de argumente ale universalis-mului 177
Capitolul 29. Argumente filosofice 201
Capitolul 30. Ultimele obiecții 291
Încheiere 335
Anexă. Câteva mărturii ale sfinților din vechime 337
Despre MAGNA GRATIA
PARTEA A PATRA
9
24 CONSIDERAȚII GENERALE
Vom trata aici câteva lucruri înainte de a ne îndrepta
atenția către obiecțiile ce sunt aduse de cei ce susțin ideea de
răscumpărare universală.
În Sfânta Scriptură există diverse pasaje în cadrul că-
rora este prezentată răscumpărarea și ispășirea făcute prin
sângele lui Hristos. Această lucrare este prezentată uneori
prin expresii generale sau nedefinite. Unele pot să sugereze
o lipsă a rodniciei sau succesului ei în ceea ce îi privește pe
unii oameni pentru care El pare să fi murit, iar acestea par
să fie cauzate de acei oameni. Putem vedea, de asemenea,
oferte generale, universale, care sunt făcute pentru a pre-
zenta roadele morții lui Hristos, lucruri care sunt adresate
chiar și acelora care nu sunt părtași niciodată acestora. Ple-
când de la astfel de pasaje, unii au susținut că există o răs-
cumpărare universală, care este îndreptată către toți oame-
nii. Aceștia susțin cu mare încredere ideea răscumpărării
universale, afirmând în același timp că opinia contrară nu
poate fi reconciliată cu acele pasaje ale Scripturii, în care
10 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
sunt propuse astfel de lucruri. Aceste trei părți sunt singu-
rele izvoare din care sunt extrase, chiar dacă forțat, toate ar-
gumentele celor care se împotrivesc răscumpărării eficace și
specifice a aleșilor. Înainte de a răspunde obiecțiilor care se
ridică din interpretarea eronată a anumitor pasaje, voi pre-
zenta unele principii fundamentale care sunt în conformitate
cu Scriptura, și care sunt ilustrate pe larg pe paginile ei.
Aceste pasaje care au dat naștere afirmațiilor generale sau
nedefinite din Cuvânt, pe care se bazează tabăra adversă, nu
intră în niciun fel în dezacord cu judecata noastră pe acest
subiect. Dimpotrivă, ele susțin adevărul judecății noastre, iar
acel adevăr nu face referire la o răscumpărare universală,
pentru toți oamenii. Voi dezvolta întrucâtva aceste principii,
pentru a clarifica chestiunea de față, și voi arăta cum preten-
țiile și implicațiile pe care unii le extrag din aceste pasaje
sunt eronate sau le sunt atribuite în mod răutăcios.
DEMNITATEA, VREDNICIA ȘI VALOAREA SÂNGELUI LUI HRISTOS
Primul lucru pe care îl vom soluționa privește demni-
tatea, vrednicia și valoarea infinită a sângelui și a morții lui
Isus Hristos. Proclamarea și apărarea acestui lucru este de o
importanță specială. Orice opinie care se ridică împotriva
sângelui lui Hristos este plină de prejudecăți și dăunătoare,
sau cel puțin merită să fie suspectată ca atare. Nu încape în-
doială că idei de genul acesta trebuie respinse de creștini cu
CAPITOLUL 24 11
condiția ca, după ce sunt examinate, să fie descoperite ca vă-
tămătoare și derogatorii față de meritele și onoarea lui Isus
Hristos. În acest sens, Scriptura prezintă frecvent perfecțiu-
nea și demnitatea morții și a jertfei Lui. Ca urmare a unității
Persoane Sale cu Dumnezeirea, Scriptura vorbește despre
sângele lui Hristos ca fiind „însuși sângele” lui Dumnezeu
(Faptele Apostolilor 20:28). Ea îl înalță infinit deasupra sân-
gelui tuturor celorlalte jertfe, având caracterul Duhului cel
veșnic și fiind „fără pată” (Evrei 9:14). Sângele Lui este cu
mult mai prețios decât argintul, aurul sau lucrurile tempo-
rare ale acestei lumi (1 Petru 1:18). Sângele Lui poate să
aducă justificarea din toate lucrurile din care oamenii nu pot
fi justificați prin Lege (Faptele Apostolilor 13:39).
De aceea, jertfa lui Hristos a fost ceea ce a intenționat
Dumnezeu ca ea să fie. Astfel, a fost scopul și planul Tatălui
ca Fiul Său să fie adus ca jertfă de o valoare, demnitate și
vrednicie infinită, suficientă în ea însăși pentru a-l răscum-
păra pe orice om, dacă Domnul ar fi găsit cu cale să o folo-
sească astfel. Este neîndoielnic faptul că ea ar fi fost sufici-
entă pentru a răscumpăra și alte lumi, dacă acestea ar fi exis-
tat și dacă Domnul ar fi vrut să le răscumpere prin sângele
lui Hristos. Noi spunem, de aceea, că jertfa lui Hristos a fost
suficientă pentru răscumpărarea întregii lumi și pentru is-
pășirea tuturor păcatelor tuturor oamenilor din lume.
Această suficiență a jertfei Lui are o temelie care comportă
două aspecte:
12 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
În primul rând, ea este bazată pe demnitatea și rangul
Persoanei care a făcut această jertfă și care a fost oferită ca
jertfă.
În al doilea rând, ea este bazată pe imensitatea suferin-
țelor pe care El le-a îndurat.
Prin aceste suferințe și dureri, El a fost în măsură să
poarte și să ia asupra Lui întregul blestem al Legii și întreaga
mânie a lui Dumnezeu cauzată de păcat.
Aceste lucruri caracterizează valoarea și prețul intrin-
sec, real și adevărat al jertfei sângelui lui Isus Hristos. Ele
ilustrează perfecțiunea și suficiența adevărată a jertfei Lui.
Aplicarea ei în beneficiul oricărei persoane, ca preț de răs-
cumpărare și ca beneficiu pentru acea persoană, în acord cu
vrednicia și valoarea ei, este un lucru exterior sângelui în
sine. Aplicarea nu izvorăște din valoarea jertfei, ci depinde
pur și simplu de intenția și voia lui Dumnezeu. Jertfa are, în
ea, o valoare și suficiență infinită pentru a constitui preț pen-
tru răscumpărarea fiecărui om din această lume. Faptul că
jertfa, din punct de vedere formal, a devenit preț de răscum-
părare este atribuit doar planului lui Dumnezeu, intenției
Lui de a-i răscumpăra pe oameni prin ea. Intenția celui care
o oferă și a celui care o acceptă, așa încât ea să fie plata pen-
tru unii sau pentru toți, este un aspect formal legat de valoa-
rea ei, fiind exterior jertfei.
CAPITOLUL 24 13
Totuși, valoarea și caracterul adecvat de a fi făcută preț
de răscumpărare izvorăște din suficiența intrinsecă a jertfei.
De aceea, noi considerăm că deosebirea veche făcută de unii
învățați este acceptată și folosită de diverși teologi protes-
tanți, chiar dacă respinsă de alții, anume că „Hristos a murit
pentru toți în ceea ce privește eficiența prețului de răscum-
părare pe care El l-a plătit” sau că „sângele lui Hristos a plătit
un preț suficient pentru păcatele întregii lumi”. Ultima ex-
presie este corectată de unii și reformulată în felul următor:
„sângele lui Hristos a fost suficient pentru a putea fi făcut
preț de răscumpărare pentru toți”. Iar acest lucru este foarte
adevărat, așa cum am afirmat deja. Faptul că jertfa lui Hris-
tos este un preț pentru unii sau pentru alții nu izvorăște din
suficiența intrinsecă a ei, din meritul sau valoarea sângelui
lui Hristos, ci din intenția sau planul lui Dumnezeu și al lui
Hristos de a folosi sângele Lui cu acel scop. De aceea, noi
respingem faptul că sângele lui Hristos a făcut o răscumpă-
rare pentru toți oamenii, dar facem asta nu pentru că am
crede că el nu ar fi fost suficient, ci pentru că el nu a fost
făcut preț de răscumpărare pentru toți, potrivit intenției și a
planului lui Dumnezeu.
Iată cum este ușor de observat această distincție care
se face între valoarea jertfei lui Hristos și felul în care ea este
folosită, potrivit planului lui Dumnezeu. Acest lucru nu în-
seamnă decât că sângele Mântuitorului nostru a fost de o va-
loare suficientă pentru a răscumpăra pe oricine, și că Hristos
14 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
a intenționat să-Și dea viața ca preț care să fie suficient pen-
tru răscumpărarea oamenilor, iar acest lucru trebuie accep-
tat ca biblic și adevărat. Totuși, expresia „la moarte pentru
ei”, arată că intenția Mântuitorului nostru prin a-Și da viața
a fost ca prețul să fie răscumpărarea oamenilor. Noi însă res-
pingem faptul că prețul a fost plătit pentru toți. Dacă ar fi
fost, atunci toți trebuie să fi fost, într-un fel sau altul, părtași
în mod concret răscumpărării lor veșnice. Altfel, s-ar putea
pretinde că Dumnezeu a eșuat în planul Său prin aceea că
răscumpărarea plătită de Hristos nu și-a atins ținta, sau pen-
tru că dreptatea Lui a refuzat să anuleze acuzațiile aduse îm-
potriva anumitor oameni, deși s-ar fi făcut plata răscumpă-
rării pentru ei.
Răscumpărarea universală depreciază valoarea morții
lui Hristos.
Noi credem că valoarea și vrednicia infinită a morții lui
Hristos sunt diminuate și subevaluate peste măsură de mult
de cei care insistă pe ideea de răscumpărare universală. Am
arătat deja faptul că nu ține de valoarea ei dacă ea este apli-
cată unui obiect sau a altuia. Valoarea ei adevărată stă în
efectele, roadele sau rezultatele ei directe, potrivit cu natura
jertfei. Acestea sunt lucruri pe care susținătorii răscumpără-
rii universale le devalorizează în mod deschis și evident,
dacă nu chiar le anihilează. Iată felul în care sunt folosite
unele expresii care trădează acest fel de a devaloriza sângele
lui Hristos:
CAPITOLUL 24 15
• Ei spun că o ușă a harului a fost deschisă pentru păcătoși prin moartea Lui, iar eu presupun că
ei nu știu în ce sens anume, dar acești oameni
refuză să admită că vreun om ar fi fost adus în
Împărăția lui Dumnezeu în mod eficace, prin
har, pe acea ușă.
• Ei afirmă că Dumnezeu i-ar putea mântui pe cei pentru care Hristos a murit, dacă El ar dori
aceasta, și că o face pe baza oricărei condiții gă-
sește de cuviință să o impună păcătosului. To-
tuși, ei resping faptul că Hristos ar fi obținut
dreptul de mântuire pentru vreun om în mod
particular.
Astfel, acești oameni susțin că, după moartea lui Hris-
tos, Dumnezeu ar fi putut să îl trateze pe om din nou pe baza
unei condiții legale, care trebuie îndeplinită de către om. Mai
apoi, ei afirmă că toți oamenii din această lume ar fi putut să
fie condamnați, și totuși moartea lui Hristos să-și fi atins
ținta pe deplin. Mai mult, ei susțin că credința și sfințirea nu
sunt obținute prin moartea Lui, nu mai mult decât credința
și sfințirea cu care am putea să mergem în Iad.
În acestea și multe alte modalități, susținătorii răscum-
părării universale își exprimă ideile deșarte și imaginația lor
cu privire la valoarea intrinsecă și suficiența morții și a văr-
sării sângelui lui Isus Hristos. De aceea, spre onoarea lui Isus
16 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
Hristos, Mijlocitorul nostru, Dumnezeu și Om, Răscumpără-
torul nostru autosuficient, noi afirmăm că moartea și vărsa-
rea sângelui Lui au fost de o valoare și demnitate atât de
mare, de o suficiență completă, încât jertfirea Lui a fost în
orice fel capabilă și perfect suficientă să îi răscumpere, să îi
îndreptățească, să îi împace și să îi mântuiască pe toți păcă-
toșii din lume. Ea a fost pe deplin capabilă și suficientă să
împlinească dreptatea lui Dumnezeu pentru toate păcatele
întregii omeniri, și să-l aducă pe fiecare om în starea de glo-
rie veșnică.
Această plinătate și această suficiență a meritului mor-
ții lui Hristos este temelia a două lucruri, după cum ur-
mează:
În primul rând, ea este temelia propovăduirii generale
a Evangheliei către „toate noroadele”, cei credincioși având
dreptul de a propovădui Evanghelia „oricărei făpturi” (Matei
28:19; Marcu 16:15). Acest lucru are loc întrucât calea mân-
tuirii pe care Evanghelia o propovăduiește este suficient de
largă pentru ca toți oamenii să pătrundă pe ea. Există o su-
ficiență în remediul propovăduit încât să aducă lucrurile la
lumină, să vindece toate bolile lor sufletești și să îi elibereze
de orice rău. Dacă ar fi existat o mie de lumi, Evanghelia lui
Hristos ar fi putut, pe această temelie, să fie propovăduită
tuturor acestor lumi, întrucât în Hristos se găsește suficient
merit pentru mântuirea tuturor, dacă aceștia s-ar atinge de
El prin credință, atrăgând asupra lor beneficiile morții Lui,
CAPITOLUL 24 17
singura cale de înviorare spirituală fiind acest izvor al mân-
tuirii.
Unii oameni obiectează în zadar spunând că predicarea
Evangheliei față de toți oamenii ar fi inutilă dacă Hristos nu
a murit pentru toți. Ei pretind că, odată ce le propovăduim
Evanghelia tuturor oamenilor, ea Îl ilustrează pe Dumnezeu
chemându-i pe oameni să creadă ceea ce nu ar fi adevărat,
anume că Hristos a murit pentru ei toți.
Mai întâi, trebuie să conștientizăm că există unii oa-
meni care trebuie să fie mântuiți dintre acele popoare unde
este trimisă Evanghelia („am mult norod”), dar ei nu pot fi
mântuiți în modalitatea rânduită de Dumnezeu dacă Evan-
ghelia nu le este predicată acestor oameni, care sunt necu-
noscuți celor ce o propovăduiesc.1 Apoi, în economia și dis-
pensația noului legământ, toate diferențele și privilegiile ex-
terioare ale popoarelor, limbilor și națiunilor au fost abolite.
Cuvântul harului trebuie predicat fără deosebire tuturor, și
toți oamenii din orice loc sunt chemați să se pocăiască. În
plus, când Dumnezeu îi cheamă pe oameni să creadă, El nu
îi cheamă să creadă că Hristos a murit pentru ei, ci le spune
că nu există niciun alt nume sub cer dat oamenilor prin care
ei să poată fi mântuiți, iar acest nume este Isus Hristos, prin
care este propovăduită mântuirea.
1 Altfel spus, noi le predicăm la fel celor care sunt aleși și celor care nu sunt aleși, întrucât noi nu putem ști care este diferența dintre ei cel puțin până în momentul în care constatăm felul în care ei răspund predicării Evangheliei.
18 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
Dincolo de aceste adevăruri, noi afirmăm că suficiența
sângelui lui Hristos, despre care am vorbit deja, constituie o
temelie suficientă pentru toate acele porunci generale care
vizează predicarea Evangheliei către toți oamenii.
În al doilea rând, cei care predică Evanghelia în con-
gregații, fiind total străini de scopul și sfatul tainic al lui
Dumnezeu, și fiindu-le interzis în mod expres să se amestece
în el sau să încerce să îl descopere (Deuteronom 29:29), pot,
pe baza acestui lucru, să îl cheme pe orice om la credință,
dând asigurarea mântuirii în condițiile credinței manifestată
de acel om. Ei pot cunoaște și pot fi deplin convinși de
aceasta: există suficient merit în moartea lui Hristos pentru
a mântui pe oricine care crede. Ei pot lăsa scopul și sfatul
tainic al lui Dumnezeu în mâna Lui, pentru că El este Cel care
dă credința, și ei pot lăsa în mâna lui Hristos taina numărului
de persoane sau a persoanelor specifice pentru care Hristos
a murit, așa cum le este poruncit.
Acest lucru, odată ce este atent observat, va zdrobi
multe dintre ideile înflorite ale adversarilor noștri, așa cum
vom demonstra imediat.
ADMINISTRAREA NOULUI LEGĂMÂNT ÎN VREMEA EVANGHELIEI
Al doilea lucru de luat în considerare este economia
sau administrarea noului legământ în vremea Evangheliei.
Împărăția și stăpânirea lui Hristos sunt amplificate și lărgite
CAPITOLUL 24 19
după apariția Lui pe pământ, în trup. Toate diferențele exte-
rioare sunt îndepărtate, restricțiile pentru Neamuri sunt
date deoparte, zidul care îi despărțea de Dumnezeu este
zdrobit, iar promisiunea făcută lui Avraam că va fi moșteni-
torul lumii, ca tată al tuturor celor credincioși, avea să fie de
acum îndeplinită.
Acest fel de administrare a legământului este, după
cum putem vedea, destul de diferit de aceea dispensație care
a fost limitată la un singur popor etnic al lui Dumnezeu. În
acele vremuri, tot restul omenirii fusese exclusă, așa încât în
legământ nu erau cuprinși toți indivizii. Spre deosebire de
aceasta, noul legământ implică o eliminare a tuturor excep-
țiilor care erau în vigoare în trecut. Așadar, luând în consi-
derare scopul cu care sunt folosite toate aceste expresii ge-
nerale în Scriptură, vom putea vedea în mod clar natura
acestor diferențe, în care ele trebuie înțelese, și cine este cu-
prins sau nu în legăminte. Felul de administrare a noului le-
gământ vizează această lărgire a Împărăției vizibile a lui
Hristos, cuprinzând în ea toate popoarele în ceea ce privește
accesul la mântuire, nefiind vorba însă despre un drept in-
trinsec la mântuire, unul care să le fie aplicat universal tutu-
ror indivizilor din întreaga lume. Dumnezeu are aleși din
toate acele popoare, din mai multe generații, în cadrul cărora
sunt folosite mijloacele harului.
De aceea, obiecțiile care sunt formulate împotriva spe-
cificității răscumpărării lui Hristos și a limitării ei la cei aleși,
20 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
obiecții care sunt formulate pe baza unor termeni precum
„toți”, „toți oamenii”, „toate popoarele”, „lumea”, „întreaga
lume” și așa mai departe, toate aceste obiecții sunt slabe și
invalide. Ele răstălmăcesc expresii generale ale Scripturii
dincolo de ținta și sensul lor. Acest lucru se datorează faptu-
lui că termenii de față sunt folosiți de către Duhul Sfânt doar
pentru a fi dovada îndepărtării oricăror restricții personale,
naționale sau etnice, zdrobind toate limitările înguste ale Ve-
chiului Testament, lărgind Împărăția lui Hristos dincolo de
limitele evreiești, abolind restricțiile vechi și deschizând o
cale pentru aleșii din toate popoarele ca aceștia să intre în
Împărăție (fiind denumiți „numărul deplin al Neamurilor”).
Nu mai este acum „nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur,
nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici
slobod, ci Hristos este totul și în toți” (Coloseni 3:11).
De aceea, Domnul promite să „toarne Duhul Lui peste
orice făptură” (Ioel 2:28). Petru interpretează această profe-
ție ca fiind împlinită prin umplerea apostolilor cu darurile
Duhului, așa încât ei să fie capabili să predice diferitelor po-
poare (Faptele Apostolilor 2:17), „prin care am primit harul
și apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea
credinței pe toate Neamurile” (Romani 1:5). Și aici nu avem
de-a face doar cu evreii, ci și cu unii din toate popoarele, în-
trucât „Evanghelia lui Hristos... este puterea lui Dumnezeu
pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi
a Grecului” (v. 16). În ceea ce privește mântuirea, ea îi are în
CAPITOLUL 24 21
vedere doar pe cei răscumpărați de Hristos, pe care El i-a
„răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Lui, oameni din
orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice
neam” (Apocalipsa 5:9). Aici vedem o distribuție specifică a
ceea ce este prezentat la modul general în alte pasaje; po-
runca este aceea de a predica Evanghelia tuturor popoarelor
(Matei 28:19), așa încât cei din aceste popoare care sunt răs-
cumpărați să poată fi aduși la Dumnezeu (Ioan 11:52). Și toc-
mai aceasta a prezentat pe larg apostolul în Efeseni 2:14-17.
Acesta este sensul, niciun altul, în care trebuie înțelese
acele multe pasaje folosite în mod uzual ca suport pentru ha-
rul și răscumpărarea universală, așa cum am explicat.
DEOSEBIREA DINTRE RESPONSABILITATEA OMULUI ȘI PLANUL LUI DUMNEZEU
Întrucât nu există nicio legătură între responsabilita-
tea omului și scopul lui Dumnezeu, trebuie să facem o deo-
sebire precisă între cele două.
Scopul sau decretul lui Dumnezeu nu constituie regula
responsabilității noastre, sau împlinirea de către noi a lucru-
rilor care ne sunt poruncite nu proclamă în vreun fel care
este planul lui Dumnezeu și nici ceea ce a hotărât El să se
împlinească. Acest lucru se poate vedea în special în respon-
sabilitățile slujitorilor Evangheliei de a răspândi Cuvântul,
de a oferi îndemnuri, invitații, porunci și avertismente, pen-
tru că toate acestea sunt lucruri care le-au fost poruncite.
22 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
Toate acestea sunt declarații perpetui ale îndatoririlor noas-
tre, și ele ilustrează acceptul acelor lucruri care ne sunt ofe-
rite ca îndemn și poruncă, alături de veridicitatea conexiunii
dintre un lucru și altul. Totuși, acestea nu sunt izvorâte din
sfatul și scopul lui Dumnezeu cu privire la anumite persoane,
în mod specific, care ar trebui avute în vedere într-un mod
diferit prin lucrarea Cuvântului. Un predicator nu trebuie să
își bată capul cu acele lucruri tainice ale gândului lui Dum-
nezeu, anume să se întrebe pe cine a hotărât Dumnezeu să
aleagă în mod specific sau pentru cine anume L-a trimis El
pe Hristos la moarte. Este suficient pentru lucrătorii Cuvân-
tului să cerceteze voia descoperită al lui Dumnezeu, și de
acolo să își extragă călăuzirea, căci din Cuvântul revelat au
primit ei chemarea la lucrare.
De aceea, nu există o legătură directă și revelată între
poruncile universale ale Cuvântului privitoare la ce anume
trebuie făcut în vestirea Evangheliei și sfatul sau planul lui
Dumnezeu alcătuit în Sine legat de mântuirea anumitor per-
soane, în mod specific. Lucrătorii Evangheliei poruncesc și îi
invită pe toți la pocăință și credință. Cu toate acestea, ei nu
știu în mod particular cui îi va da Dumnezeu pocăința spre
mântuire, și nici cine vor fi persoanele în care El va lucra
credința, prin puterea Duhului Sfânt. Iar când aceștia fac
apeluri înaintea păcătoșilor, în Numele lui Dumnezeu, ei nu
le spun tuturor oamenilor lucruri precum: „Este scopul și in-
tenția lui Dumnezeu ca tu să crezi”. Cine le-a dat o astfel de
CAPITOLUL 24 23
autoritate? Porunca Lui în împlinirea responsabilității lucră-
torilor Evangheliei este limitată la ceea ce El le spune să facă.
Cu toate acestea, lucrătorii Evangheliei nu sunt chemați să
propovăduiască gândul secret al lui Dumnezeu, anume ceea
ce El va face în mod specific cu o persoană sau alta. Oferta
exterioară a Evangheliei este una din care fiecare om trebuie
să își extragă propria responsabilitate. Nimeni nu poate con-
cluziona din exterior care este gândul tainic al lui Dumnezeu,
însă fiecare, în dreptul lui, crezând, poate cunoaște voia lui
Dumnezeu atunci când își împlinește responsabilitatea de a
crede și de a se pocăi. Este zadarnic să spui că Dumnezeu L-
a dat pe Hristos pentru toți oamenii cărora Hristos le este
oferit prin predicarea exterioară a Evangheliei. Oferirea Lui
în predicarea Evangheliei nu este o declarație făcută față de
vreun om în particular fie cu privire la ceea ce Dumnezeu a
făcut pentru el sau va face pentru el, ci oferirea lui Hristos
în predicarea Evangheliei este o declarație a lui Dumnezeu
cu privire la ceea ce acel individ trebuie să facă, dacă vrea să
fie primit de Dumnezeu și să capete lucrurile bune care îi
sunt promise. De aici survin următoarele implicații:
În primul rând, Dumnezeu intenționează întotdeauna
să mântuiască anumiți oameni dintre cei cărora le trimite
Evanghelia cu puterea ei. Lucrătorii Evangheliei nu cunosc
planul specific al lui Dumnezeu, dar ei au obligația să caute
binele fiecărei persoane, să spere și să aibă o atitudine pozi-
tivă față de toți, așa cum este potrivit slujirii lor. Astfel, ei
24 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
pot să Îl ofere pe Isus Hristos tuturor, alături de viața și mân-
tuirea care se găsesc în El, chiar dacă Domnul L-a dat pe Fiul
Său doar pentru aleșii Lui.
În al doilea rând, această ofertă a Evangheliei nu este
niciodată zadarnică sau lipsită de roadă. Dacă ea este făcută
potrivit Scripturii, așa cum se cere, Evanghelia va prezenta
responsabilitatea omului și ceea ce i se cere și este acceptabil
înaintea lui Dumnezeu.
Dacă cineva pune întrebarea: „Ce este propovăduit și
revelat din gândul lui Dumnezeu și din voia Lui, când oame-
nii pentru care Hristos nu a murit primesc porunca de a
crede?”, răspunsul meu este că, în primul rând, oamenii pri-
mesc porunca de a face ce trebuie făcut, dacă cineva vrea să
fie primit de Dumnezeu. În al doilea rând, lucrătorii Evan-
gheliei proclamă suficiența mântuirii care se găsește în Hris-
tos Isus pentru toți cei ce cred în El. În al treilea rând, lucră-
torii Evangheliei declară legătura sigură, infailibilă și invio-
labilă dintre credință și mântuire, așa încât oricine crede să
se bucure de mântuire, căci nimeni dintre cei care vin la
Hristos nu va fi izgonit (Ioan 6:37).
EROAREA EVREILOR CU PRIVIRE LA ARIA DE CUPRINDERE A LUCRĂRII DE RĂSCUMPĂRARE
Printre evrei a existat o convingere eronată care limita
mântuirea și eliberarea prin Mesia (sau Sămânța promisă)
la națiunea lor. Pentru o vreme, această convingere a avut o
CAPITOLUL 24 25
influență puternică chiar și asupra apostolilor, care erau ur-
mașii lui Avraam după trup. Acest lucru trebuie luat în con-
siderare cu atenție, întrucât astfel se explică multe dintre ex-
presiile generale din Scriptură cu privire la beneficiarii răs-
cumpărării. Totuși, prezența acestora nu oferă ca atare pla-
uzibilitate universalității nelimitate. Este foarte clar că evreii
erau în general afectați de această opinie mândră, întrucât
ei credeau că toate promisiunile îi aveau în vedere doar pe ei
și pe urmașii lor. Ei își închipuiau că promisiunile se aplicau
în mod universal, dar numai în interiorul națiunii evreiești,
excluzându-i astfel pe toți aceia pe care ei îi denumeau „ne-
tăiați împrejur” și „câini”, și asupra cărora își revărsau bles-
temele. De aceea, când au văzut mulțimile de Neamuri ve-
nind la predicarea Evangheliei de către Pavel, evreii „s-au
umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, și-
l batjocoreau... au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel”
(Faptele Apostolilor 13:45-50). Apostolul vorbește din nou
împotriva acestor evrei mândri în 1 Tesaloniceni 2:15-16: „nu
plac lui Dumnezeu, și sunt vrăjmași tuturor oamenilor, căci
ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mântuite”. Ceea ce
îi înfuria cel mai mult pe aceștia în predicarea Cuvântului de
către Mântuitorul nostru era profeția Lui care spunea că El
va da via Lui altora (Matei 21:41).
Și se părea că până și apostolii se cufundaseră adânc în
această gândire, căpătată prin tradiție de la părinții lor, lucru
26 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
exprimat chiar și prin întrebările constante legate de resta-
urarea împărăției Israelului (Faptele Apostolilor 1:6), obse-
sie evidentă și din felul în care ei înțeleseseră Marea Trimi-
tere. Apostolii primiseră porunca și trimiterea de a predica
și de a boteza oameni din toate popoarele (Matei 28:19), de
a propovădui Evanghelia fiecărei făpturi (Marcu 16:15), pen-
tru aceasta fiindu-le dată putere de sus (Faptele Apostolilor
1:8). Totuși, se pare că ei înțeleseseră că trimiterea lor se
limita la oile pierdute ale casei lui Israel, căci, pentru înce-
put, ei au mers predicând doar evreilor (Faptele Apostolilor
11:19). Când le-a fost demonstrat contrariul, ei L-au glorifi-
cat pe Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu a dat deci și Nea-
murilor pocăință, ca să aibă viața” (Faptele Apostolilor
11:18). Apostolii au considerat acest lucru ca unul cu care nu
fuseseră obișnuiți anterior. Nu este de mirare că oamenilor
le venea foarte greu să creadă această schimbare, pentru că
ea fusese marea taină ținută ascunsă în veacurile anterioare,
dar revelată acum prin Duhul înaintea sfinților apostoli și a
prorocilor: „Că adică Neamurile sunt împreună moșteni-
toare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu
noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia
aceea” (Efeseni 3:5-6).
Așadar, odată ce acest lucru le-a fost făcut cunoscut
prin Duhul și venind vremea în care trebuia luată în consi-
derare sora mai mică (Cântărea Cântărilor 8:8), odată ce fiul
rătăcitor a fost adus acasă (Luca 15:11) iar Iafet a fost convins
CAPITOLUL 24 27
să locuiască în corturile lui Sem (Geneza 9:27), apostolii s-
au străduit prin toate mijloacele să scoată această idee din
mintea fraților lor după trup,2 anume că ei ar fi fost singurii
beneficiari ai harului lui Dumnezeu.
De asemenea, ei s-au străduit să nu lase în mintea celor
dintre Neamuri nici cea mai vagă impresie cum că ar fi fost
un copac uscat, sau că Neamurile ar fi fost separate de popo-
rul lui Dumnezeu. În acest scop, ei au folosit diferite expresii
generale pentru a respinge acea eroare anterioară care s-ar fi
dovedit distructivă cu privire la Împărăția lui Isus Hristos.
Acesta este motivul pentru care descoperim că expresii pre-
cum „lumea”, „toți oamenii”, „toate popoarele”, „orice făp-
tură” și așa mai departe sunt folosite în legătură cu predicarea
Evangheliei și cu lucrarea de răscumpărare. Aceste lucruri nu
au fost restricționate unei anumite națiuni sau familii, așa
cum se presupunea anterior, ci ele au fost extinse acum în
mod universal poporului lui Dumnezeu care era răspândit în
orice loc de sub cer. Iar acest lucru este valabil în mod special
în ce privește expresiile folosite de apostolul Ioan. El a trăit
pentru a vedea prima venire a Domnului în acea judecată în-
fricoșătoare și răzbunare pe care a revărsat-o asupra națiunii
evreiești la circa 40 de ani după moartea Lui.3 El susține frec-
vent că Hristos lucrează în beneficiul lumii prin contrast cu a
2 Adică a credincioșilor care erau evrei. 3 Întoarcerea așteptată a lui Hristos în decursul vieții unora dintre ucenicii Lui (Matei 16:28; Marcu 9:1; Luca 9:27) este interpretată aici ca fiind distrugerea Ierusalimului și a templului în anul 70, eveniment urmat de marea migrație evreiască.
28 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
lucra exclusiv pentru națiunea evreiască, așa cum am spus an-
terior. Astfel, el ne oferă o regulă prin intermediul căreia să
înțelegem astfel de fraze și expresii: „a prorocit că Isus avea
să moară pentru neam. Și nu numai pentru neamul acela, ci
și ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei
risipiți” (Ioan 11:51-52). În acest sens, el le spune credincioși-
lor evrei că Hristos nu este o jertfă de ispășire doar pentru ei,
ci și pentru păcatele „întregii lumi” (1 Ioan 2:2), adică pentru
păcatele poporului lui Dumnezeu răspândit în întreaga lume.
Această jertfă nu este limitată la o anume națiune, așa
cum își imaginaseră evreii în zadar pentru multă vreme.
Constatarea de față aruncă o lumină deosebită asupra sen-
sului acelor pasaje unde termeni precum „lume” sau „toți”
sunt folosiți în legătură cu lucrarea de răscumpărare.
Acești termeni nu fac referire la o universalitate abso-
lută, ci la o distribuție generală a răscumpărării în beneficiul
unor oameni de toate categoriile, lucru aflat în contradicție
cu ideea eronată a evreilor, prezentată mai devreme.
SENSUL TERMENILOR ȘI AL EXPRESIILOR FOLOSITE CU PRIVIRE LA ARIA DE CUPRINDERE A ISPĂȘIRII
Trebuie să cântărim cu seriozitate, în fiecare caz, aria
de cuprindere, natura și sensul termenilor generali care sunt
folosiți frecvent într-o modalitate nedefinită în Scriptură, și
care fac referire la obiectul (beneficiarii) răscumpărării lui
CAPITOLUL 24 29
Hristos. Întreaga greutate a argumentului în favoarea răs-
cumpărării universale ține de aceste expresii. Principalul ar-
gument, dacă nu chiar singurul, este extras din expresii și
termeni care par să aibă o latitudine în sensul lor, termeni
precum „lumea”, „întreaga lume”, „toți” și așa mai departe.
Odată ce universaliștii se lipesc de acești termeni, ei par să
triumfe ca și cum victoria ar fi în mod cert de partea lor.
Lumea, întreaga lume, toți, toți oamenii! – cine se poate
opune acestor argumente? Îndreaptă-le atenția către contex-
tul diverselor pasaje unde își fac apariția aceste cuvinte, ape-
lează la regulile de interpretare, reamintește-le de circum-
stanțele și scopul pasajelor, de sensul acelorași cuvinte în
alte versete, și folosește orice alte mijloace de ajutor pe care
Dumnezeu ni le-a lăsat pentru a descoperi voia și gândul Lui
din Cuvânt, că ei vor urla imediat, susținând că nu vor să
folosească decât sensul strict, literal al cuvântului, indiferent
și independent de contextul în care termenii respectivi
există: „Pleacă de aici cu regulile tale de interpretare, dă-ne
voie să credem ceea ce Cuvântul spune în mod expres”.
Fiind amăgiți de dragostea lor după învățătura pe care
și-au creat-o, puțin își imaginează ei că, dacă această afirma-
ție ar fi aplicată consecvent și dacă nu ar permite folosirea
darului interpretării Scripturii proporțional cu credința
noastră, atunci dintr-o dată ei ar fi în stare să aprobe nebu-
nia blestemată a audianiștilor, care, în erezia lor, I-au atri-
buit lui Dumnezeu un trup omenesc, o formă materială,
30 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
transformându-L din Duh materie, lucru nepermis. În mod
asemănător, ei vor fi nevoiți să confirme erezia blestemată a
transubstanțierii, distrugând astfel trupul real al lui Hristos,
și însoțind această învățătură cu multe alte erori periculoase.
Acești oameni pot continua cu astfel de gânduri deșarte cât
doresc, căci nu sunt potrivite decât pentru a-i înfricoșa pe
oamenii slabi și instabili. În ceea ce ne privește, de dragul
adevărului, noi nu vom rămâne muți. Și eu sper că noi vom
dovedi foarte ușor că termenii generali care sunt folosiți în
această chestiune nu oferă niciun fel de credibilitate vreunui
argument în favoarea răscumpărării universale, fie că este
vorba de o răscumpărare absolută, fie de una condiționată.
Există două cuvinte de care acești oameni se poticnesc
mai abitir: „lumea” și „toți”. Vom lua în considerare mai târ-
ziu pasajele specifice în care acești termeni se găsesc, din
care adversarii noștri își extrag argumentele. Pentru mo-
ment, ne vom îndrepta privirile către acești termeni în sine,
analizându-i potrivit cu modul în care ei sunt folosiți în
Scriptură, și demonstrând că ei nu definesc în mod necesar
o mulțime universală a acelora cărora li se aplică adevărurile
din pasajele respective.
Dimpotrivă, întrucât sunt termeni care au sensuri va-
riate, aceștia trebuie interpretați potrivit cu subiectul și aria
de cuprindere a pasajele specifice în care ei se găsesc în
Scriptură.
CAPITOLUL 24 31
În primul rând, avem de-a face cu termenul „lumea”.
În Noul Testament, termenul grecesc echivalent este
kosmos. Mai există un cuvânt, aion, care este uneori tradus
prin „lume”, dar nu este implicat în această discuție. Acesta
denotă durata de timp mai degrabă decât aria de cuprindere
a unui lucru anume. În cele ce urmează voi oferi pe scurt o
listă de sensuri ale termenului kosmos pentru a demonstra
că nu se poate construi un argument bazat pe simpla folosire
a unui termen care comportă atât de multe sensuri. De
aceea, sensul termenului va trebui să fie extras și deosebit în
fiecare pasaj pe baza căruia se construiește un argument.
SCHEMA TERMENULUI „LUMEA”
Lumea este înțeleasă,
I. Subiectiv
A. Universal
B. Parțial, ca fiind
1. Cerul vizibil.
2. Pământul locuibil.
II. Adjunct,4 cu privire la
A. Locuitori,
4 Adjunct: ceva atașat sau cu referire la un anumit lucru, aflat într-o poziție dependentă sau subordonată, cum ar fi în expresia „Regele și armata lui”.
32 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
1. Colectiv, cu sensul de întreg.
2. Distributiv, cu sensul de
(1) Oricare.
(2) Mulți.
3. Specific,
(1) Cei buni sau aleșii.
(2) Cei răi sau reprobații.
4. Fără diferențe sau exprimând o trăsătură
comună.
5. Restrictiv sau printr-o sinecdocă;5 având
sensul de
(1) Cel mai important.
(2) Romanii.
B. Accidental,
1. Cu referire la starea de corupție morală.
(1) Corupția în sine.
5 Sinecdocă: o figură de stil prin care o parte sau o componentă a unui anumit lucru este folosită pentru a face referire la întreg („toate mâinile pe vâsle” face referire la toți mari-narii), întregul unui lucru referindu-se la o parte (ca atunci când folosim termenul legea cu sensul de ofițer de poliție), când anumite trăsături specifice fac referire la trăsături ge-nerale (ca atunci când ne referim la un asasin ca fiind cuțitaș, ceea ce constituie doar una dintre modalitățile de lucru ale asasinilor), și invers, trăsătura generală ilustrând-o pe cea specifică (ca atunci când vorbim despre hoți cu sensul de hoți de buzunare), ori pentru a descrie lucrul din care este făcut un material prin materialul din acesta (ca atunci când spunem despre o mașină că este fier).
CAPITOLUL 24 33
(2) Originea sau izvorul corupției.
(3) Starea firească, pământească.
2. Cu referire la blestem.
Toate aceste deosebiri legate de folosirea termenului
sunt extrase din următoarele observații:
În Scriptură, cuvântul „lume” este folosit în general în
5 modalități:
1) Pro mundo continente6
În primul rând, cu sensul general - holos - referindu-
se la cer și pământ și toate lucrurile conținute în acestea,
care au fost create de Dumnezeu la început (Iov 34:13; Fap-
tele Apostolilor 17:24; Efeseni 1:4 etc.). În al doilea rând, cu
sensul distinctiv, referindu-se când la cer, când la pământ.
El este folosit cu referire la ceruri și la toate lucrurile care
aparțin cerurilor, spre deosebire de pământ (Psalmii 90:2)
sau, în alte pasaje, destul de frecvente, cu privire la pământ,
partea locuibilă a acestuia (Psalmii 24:1, 98:7; Matei 13:38;
Ioan 1:9, 3:17, 19, 4:14, 17:11; 1 Timotei 1:15, 6:7).
2) Cu referire la lume, în special cu privire la oamenii
din această lume, unde folosirea acestui termen se face fie în
sens universal, făcând referire la toți oamenii din lume (Ro-
mani 3:6, 19, 5:12), fie în sens nedefinit la om, fără a face o
definire clară a ariei de cuprindere a termenului (Ioan 7:4;
6 Lumea ca întreg.
34 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
Isaia 13:11), fie în sens exegetic, cu ideea de mulți, utilizare
foarte uzuală a acestui termen (Matei 18:7; Ioan 4:42, 12:19,
16:8, 17:21; 1 Corinteni 4:9; Apocalipsa 13:3).
Termenul acesta este folosit și în sens comparativ,
pentru a distinge marea parte a acestei lumi (Romani 1:8;
Matei 24:14, 26:13; Romani 10:18) sau, în alte pasaje, cu sens
restrictiv, referindu-se la locuitorii din Imperiul Roman
(Luca 2:1).
De asemenea, termenul mai este folosit cu privire la
oameni, făcând deosebire între ei după diverse criterii:
• În anumite pasaje, deosebirea se face în sensul accentuării binelui poporului lui Dumnezeu, re-
ferindu-se fie la faptul că ei au un anumit statut
sau se află în posesia unui anumit lucru (Psal-
mii 22:27; Ioan 3:16, 6:33, 51; Romani 4:13,
11:12, 15; 2 Corinteni 5:19; Coloseni 1:6; 1 Ioan
2:2).
• În alte pasaje, se referă la oamenii răi, la cei res-pinși din această lume (Isaia 53:11; Ioan 7:7,
14:17, 22, 15:19, 17:25; 1 Corinteni 6:2, 11:32;
Evrei 9:38; 2 Petru 2:5; 1 Ioan 5:19; Apocalipsa
13:3).
• Uneori termenul este folosit pentru a desemna lumea coruptă sau acea corupție universală
care se găsește în toate lucrurile din această
CAPITOLUL 24 35
lume (Galateni 1:4, 6:14; Efeseni 2:2; Iacov
1:27, 4:4; 1 Ioan 2:15-17; 1 Corinteni 7:31, 33;
Coloseni 2:8; 2 Timotei 4:10; Romani 12:2; 1
Corinteni 1:20, 21, 3:18, 19).
• Alteori, termenul face referire la starea pămân-tească sau la situația oamenilor ori a lucrurilor
(Psalmii 73:12; Luca 16:8; Ioan 18:36; 1 Ioan 4:5
etc.).
• În alte cazuri, termenul lumea face referire la lumea blestemată, la acea lume aflată sub pute-
rea Satanei (Ioan 7:7, 14:30, 16:11, 33; 1 Corin-
teni 2:12; 2 Corinteni 4:4; Efeseni 6:12).
Acest cuvânt are diferite alte sensuri în Sfânta Scrip-
tură, pe care nu este necesar să le amintesc aici. Am trecut
în revistă aceste câteva sensuri doar pentru a demonstra
lipsa de validitate a pretenției cu care își umplu gurile anu-
miți oameni, înfricoșând sufletele instabile atunci când le
arată acele versete care menționează des termenul „lumea”
în legătură cu lucrarea de răscumpărare, ca și cum ar putea
fi extrasă o argumentație puternică în favoarea ideii de răs-
cumpărare generală. „Parvas habet spes Troja, si tales ha-
bet.”7 Dacă această teorie pe care ei o pretind este doar o
șmecherie sofistă,8 izvorâtă din ambiguitatea unui termen
7 Ar mai fi păstrat nădejdea vie în Troia, dacă ar fi rămas pe picioarele lui. 8 Obiceiul de a aduce argumente plauzibile, dar false.
36 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
care poate avea mai multe sensuri, toată străduința lor are
șanse maxime să se dovedească neroditoare. Am arătat că
termenul are diferite alte modalități de folosire în Scriptură.
Așadar, când voi ajunge la analiza obiecțiilor care folosesc
termenul „lume” cu sensul de răscumpărare universală, sper
ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, să arăt că în niciun loc în
care termenul este folosit cu referire la răscumpărare, el nu
poate fi înțeles ca și cum ar face referire la toți oamenii din
această lume, la nivel individual. Nu încape îndoială că ter-
menul este folosit în câteva pasaje, dincolo de acestea, fă-
când referire în mod clar la toți oamenii. În privința terme-
nului, modalitatea în care noi vom încerca să tratăm dilema
și să o rezolvăm va fi una clară, în condițiile în care vom adă-
uga doar câteva observații la ceea ce am spus deja.
În primul rând, din punct vedere principial, acestui ter-
men i se aplică regulile și constatările ca în cazul altor cu-
vinte, anume că același cuvânt poate fi folosit în mai multe
circumstanțe, dar cu sensuri diferite. Matei 8:22: „lasă mor-
ții să-și îngroape morții” – mort în primă instanță se referă
la cei care sunt morți spiritual, în păcatele lor; în cea de-a
doua instanță, termenul se referă la cei care sunt morți din
punct de vedere fizic, prin separarea sufletului și a trupului.
Ioan 1:11: El „a venit la ai Săi”, eis idios, cu referire la toți cei
pe care El i-a creat; „și ai Săi”, kai idios, adică marea majo-
ritate a oamenilor, „nu L-au primit”. Și iarăși, Ioan 3:6: „Ce
este născut din Duhul este duh”. Duhul din prima apariție a
CAPITOLUL 24 37
termenului face referire la Duhul lui Dumnezeu, pe când cel
din a doua apariție face referire la o viață spirituală a harului
care este primită din El. Așadar, dacă am susține că sensul
termenului ar fi același în ambele apariții, am ajunge astfel
să pervertim cu grosolănie gândul Duhului Sfânt. Tot așa,
termenul „lume” își schimbă în mod uzual sensul în funcție
de pasaj. Ioan 1:10: „El era în lume, și lumea a fost făcută
prin El, dar lumea nu L-a cunoscut!” Acela care ar fi dispus
să forțeze același sens al cuvântului „lume” în această triplă
menționare a lui ar face o eroare grosolană. În prima lui apa-
riție, are în mod clar sensul de pământ, ca zonă locuibilă, în
a doua are un sens subiectiv, ca întreg al cerului și pămân-
tului, iar în a treia trebuie înțeles un sens universal, dar nu
absolut, făcând referire la anumiți oameni care trăiesc pe pă-
mânt, anume cei necredincioși, despre care se poate spune
că ei sunt „lumea”. Același lucru se poate aplica pasajului din
Ioan 3:17: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în
lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”.
Termenul lume din prima menționare trebuie înțeles în mod
necesar ca fiind acea parte a lumii locuibile în care Mântui-
torul nostru a trăit. În cea de-a doua apariție, el se referă la
toți oamenii din lume, așa cum chiar presupun, fiind adevă-
rat faptul că Mântuitorul nostru n-a venit să îi condamne pe
toți oamenii din lume, condamnarea nefiind scopul principal
al primei Sale veniri, ci El a venit pentru a-Și salva poporul,
așa încât să nu-i condamne pe toți. În cea de-a treia situație,
38 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
termenul se referă la aleșii lui Dumnezeu, la credincioșii care
au trăit în această lume în diversele generații. Aceștia au fost
cei pe care El a intenționat și a plănuit să îi mântuiască, așa
încât termenul nu se referă la altcineva în afara acestora.
Altfel, Hristos ar eșua în împlinirea planului Său, iar strădu-
ințele Sale ar fi insuficiente pentru a împlini ceea ce fusese
planificat.
În al doilea rând, niciun argument nu poate fi extras
dintr-o frază existentă într-un pasaj specific al Scripturii
dacă, în alte pasaje unde se folosește acea expresie, sensul
este în mod clar unul diferit, desigur, cu excepția cazului
când aria de cuprindere sau de aplicație a pasajului, ori su-
biectul acestuia dovedește acest lucru. De exemplu, Scrip-
tura spune că Dumnezeu a iubit lumea și L-a trimis pe Fiul
Său să împace lumea cu Sine în Hristos, iar despre Hristos
se spune că este jertfă de ispășire pentru păcatele întregii
lumi. Dacă aria de cuprindere a pasajelor unde se găsesc
aceste afirmații sau subiectul pe care ele îl tratează ne for-
țează să înțelegem că termenul „lume” ar face referire la
toate persoanele, în mod universal, atunci el ar putea fi în-
țeles în acest sens. Dacă o astfel de interpretare ar surveni
din acele pasaje, atunci de ce nu ar trebui să înțelegem ter-
menul „lume” cu sensul de orice persoană și în cazul unor
alte pasaje precum Ioan 1:10: „lumea nu L-a cunoscut”. Dacă
sensul din acest pasaj ar fi acela de toți oamenii, fără excep-
ție, atunci ar însemna că nimeni n-a crezut în Hristos. Ori
CAPITOLUL 24 39
acest lucru ar fi contrar afirmației din versetul 12. Același
principiu se aplică în Luca 2:1: „În vremea aceea a ieșit o po-
runcă de la Cezar August să se înscrie toată lumea”, unde
termenul poate fi înțeles doar ca cetățenii Imperiului Ro-
man, sau în Ioan 8:26: „Eu, ce am auzit de la El, aceea spun
lumii”, unde termenul face referire la evreii cărora El le vor-
bea, cei care trăiau atunci în lume, nu cei la care El nu fusese
trimis; sau în Ioan 12:19: „iată că lumea se duce după El!”
Acea lume nu era alta decât o mulțime mare de oameni care
provenea dintr-o singură națiune, și aceea una mică. La fel
este în pasajul din 1 Ioan 5:19: „toată lumea zace în cel rău”,
iar aici se înțelege de la sine că el nu face referire la vreun
credincios; ori în Apocalipsa 13:3: „toată lumea se ducea
după fiară” [cf. KJV], și judecați voi înșivă dacă termenul face
referire aici la toți indivizii din întreaga lume. În același fel,
înțelegem că expresia „toate popoarele” are sensul de extin-
dere la „întreaga lume”, după cum vedem în pasaje precum
Romani 1:5; Apocalipsa 18:3, 23; Psalmii 118:10; 1 Cronici
14:17; Ieremia 27:7.
Iată, este evident că termenii „lume”, „toată lumea” și
„întreaga lume”, atunci când sunt înțeleși ca având sensul de
oameni din lume, denotă aproape întotdeauna doar anumiți
sau mai mulți oameni din lume. Aceștia sunt separați în buni
și răi, credincioși sau necredincioși, aleși sau reprobați. Sen-
sul trebuie extras din ceea ce se afirmă despre acești oameni
în pasajele citate. În controversa dintre noi și cei ce ni se
40 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
opun, nu văd vreun motiv rațional pentru care acești ter-
meni ar trebui să fie forțați să aibă un alt sens decât cel evi-
dent din acele pasaje citate. Ne vom întoarce la pasajele spe-
cifice în scurt timp.
În al doilea rând, avem de-a face cu termenul „toți”.
Ceea ce am spus despre termenul „lume” este valabil
în egală măsură despre termenul „toți”. Mulți își construiesc
argumentele pe baza acestui termen și mulți alții se laudă cu
afirmații făcute pe baza lui. Am afirmat deja că nu există ni-
ciun pasaj al Scripturii în care să se afirme în mod cert că
Hristos ar fi murit pentru toți oamenii sau că S-a dat pe Sine
ca jertfă de răscumpărare pentru toți oamenii, cu atât mai
puțin pentru toți la nivel individual. Scriptura afirmă în mod
expres că El „S-a dat pe Sine însuși, ca preț de răscumpărare
pentru toți” (1 Timotei 2:6). Totuși, ceea ce este în discuție
acum este la cine se referă acest „toți” – dacă se referă la toți
credincioșii sau toți aleșii, dacă se referă la unii oameni din
toate categoriile, ori, în final, dacă se referă la toți oamenii
din toate categoriile. Adversarii noștri afirmă că termenul s-
ar referi la toți oamenii, la nivel individual. Când vom ajunge
la pasajele specifice, vom demonstra că circumstanțele pasa-
jelor specifice, analogia credinței și alte instrumente care ne
ajută în explicarea Cuvântului nu le susțin argumentația.
Pentru moment, haideți să ne îndreptăm privirea către felul
în care acest cuvânt este utilizat în mod uzual în Scriptură,
CAPITOLUL 24 41
și să vedem dacă el comportă întotdeauna o astfel de inter-
pretare.
Este mult prea clar faptul că, în vorbirea comună, ter-
menul „toți” poate fi înțeles fie colectiv, având sensul de toți,
fără excepție, fie distributiv, făcând referire la unii oameni
din toate categoriile. Nu este nevoie să mai facem ilustrații
sau să aducem exemple în acest sens. În acest al doilea sens,
termenul este folosit de tot felul de oameni, fie în vorbire,
scriere sau atunci când se exprimă în orice altă modalitate,
însă este folosit în mod special în felul acesta în Sfânta Scrip-
tură. Este un lucru evident că acest cuvânt trebuie înțeles în
anumite circumstanțe în primul lui sens, și nu este nevoie să
dovedesc asta. Cei care ni se opun afirmă că acest termen
trebuie înțeles întotdeauna în sens universal – chiar dacă eu
îndrăznesc să spun că el nu trebuie înțeles în acel sens nici
măcar într-o zecime dintre circumstanțele în care el apare în
Scriptură. Dimpotrivă, utilizarea lui cea mai frecventă și sen-
sul lui cel mai adecvat – anume unii oameni din toate cate-
goriile – este ceea ce noi afirmăm că se găsește în Scriptură.
Cred că acest lucru va fi clar dacă voi furniza câteva circum-
stanțe dintre multele pasaje biblice care pot fi folosite.
Un astfel de exemplu se găsește în Ioan 12:32: „Și, după
ce voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toți
oamenii”. Nu aș putea fi de acord cu ideea că termenul s-ar
putea traduce aici „toți” oamenii, ca în alte locuri. Chiar dacă
sensul este același, totuși termenul „oameni” nu se găsește
42 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
în original, ci acolo găsim doar cuvântul „toți”. Dar cine sunt,
întreb eu, acești toți? Este vorba oare despre orice persoană?
Atunci toți ar trebui să fie atrași la Hristos, făcuți credincioși,
convertiți cu adevărat și mântuiți în mod cert, pentru că ni
se spune într-un alt pasaj că niciunul dintre cei care vin la El
prin această atragere de către Tatăl, „nu-l va izgoni afară”
(Ioan 6:37).
Așadar, în acest pasaj, „toți” nu poate avea niciun alt
sens decât mulți, sau unii oameni din toate categoriile, neex-
cluzându-se vreuna.9 În consecință, termenul este interpre-
tat în același fel în Apocalipsa 5:9: „ai răscumpărat pentru
Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de
orice limbă, din orice norod și de orice neam”. Aceștia sunt
cei „toți” pe care El îi atrage la Sine. Această explicare speci-
fică a frazei noastre este mult mai valoroasă și mai vrednică
de a fi însușită decât o mie de spoieli ale fiilor oamenilor.
Traducătorii sunt chemați să stea alipiți de sensul nativ al
fiecărui cuvânt. Astfel, în Luca 11:42, traducătorii noștri și-a
făcut treaba, făcând ca termenul „toți” să aibă sensul adecvat
pe care îl susține interpretarea corectă a pasajului, căci ei
9 O analiză atentă a pasajului arată că el începe cu intrarea Domnului în Ierusalim, moment în care evreii L-au aclamat ca „Împăratul lui Israel”. Ulterior, în v. 21, își fac apariția niște greci (probabil prozeliți), care doresc să discute cu Domnul Isus, lucru care dă naștere dis-cursului imediat al Mântuitorului și al precizărilor ulterioare ale lui Ioan. Pasajul ne arată că Hristos a proslăvit pe Dumnezeu prin a duce la îndeplinire planul Acestuia, care avea în vedere mântuirea rămășiței Israelului (vezi discuția ulterioară, din v. 37 a apostolului și referința lui la Isaia 6, unde se prevestește exact acest lucru) dar nu doar a acestora ci și a altora. Astfel, Mântuitorul le răspunde grecilor prin discursul Său, încurajându-i prin a afirma înaintea lor și a evreilor că El nu va face deosebire între oameni pe baze etnice în ce privește eficacitatea mântuirii lor și implicit a crucii Sale. – n.tr.
CAPITOLUL 24 43
traduc termenul grecesc rhetos (care înseamnă „orice iarbă”)
prin „toate felurile de ierburi” [cf. KJV], exprimând sensul dis-
tributiv al cuvântului, așa cum se cuvine. El face referire la
ierburi de toate felurile, nu la toate ierburile, la nivel indivi-
dual, pentru care fariseii nu puteau practic să dea zeciuială.
Același sens al cuvântului se regăsește din nou în Luca 18:12:
„dau zeciuială din tot ce am” [cf. KJV], unde este evident că
nu poate avea sensul de orice lucru, la nivel individual.10 De
asemenea, acest sens restrictiv al termenului este evident în
alte pasaje, precum cel din Faptele Apostolilor 2:17: „voi turna
din Duhul Meu peste orice făptură”. Orice om să judece pen-
tru sine dacă folosirea acestui termen ar putea sau nu să îi
cuprindă pe toți oamenii, la nivel universal, sau dacă nu
cumva se referă la oameni de diferite categorii.
Același fel de interpretare și de a traduce este folosit de
traducătorii noștri în textul din Faptele Apostolilor 10:12. Ei
au tradus prin expresia „tot felul de dobitoace” ceea ce în tex-
tul grecesc are sensul literal de „toate fiarele sau creaturile cu
patru picioare”, având sensul de animale de diverse feluri. În
același sens trebuie înțeles și versetul din Romani 14:2: „Unul
crede că poate să mănânce de toate”, având sensul de orice
lucru găsește plăcut din ceea ce poate fi mâncat. Mai mult,
aceeași exprimare se poate vedea în 1 Corinteni 1:5.11 Este
10 El nu putea să dea zeciuială din haina lui, din terenul lui sau din copiii lui, ca să folosim un exemplu. 11 „Căci în El ați fost îmbogățiți în toate privințele, cu orice vorbire şi cu orice cunoștință”.
44 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
adevărat că, în 1 Timotei 2:4, unde se spune că Dumnezeu
„voiește ca toți oamenii să fie mântuiți” și față de care unii
susțin atât de repede că termenul „toți” trebuie înțeles în sens
universal și individual, deși acest lucru este fals și inutil, așa
cum vom demonstra, chiar în acel capitol termenul „toți” nu
poate fi înțeles în mod rațional decât în sensul pe care noi l-
am oferit până acum acestui cuvânt. În versetul 8 al acelui
capitol, este scris că „vreau dar ca bărbații să se roage în orice
loc”. Termenul acesta nu poate avea sensul fiecărui loc, la ni-
vel individual, din cer, de pe pământ și din Iad. Acest lucru
este recunoscut de toți, așa că nu are nevoie de nicio demon-
strație, la fel cum este cazul versetului în care ni se spune des-
pre Mântuitorul că a vindecat „orice fel de boală” (Matei
9:35). Nu este nevoie să dovedim faptul că El n-a vindecat
toate bolile din toți oamenii, ci doar tot felul de boli.
Diverse alte situații pot fi oferite pentru a demonstra
că acesta este sensul cel mai uzual și frecvent al termenului
„toți” în Sfânta Scriptură.
De aceea, nimic nu poate fi extras din simplul cuvânt
care să ne conducă la concluzia că, prin el, se face referire
întotdeauna la o universalitate absolută, nelimitată, a tutu-
ror indivizilor din lume, din toate timpurile. Vom reveni la
această discuție când ne vom îndrepta atenția către pasajele
specifice care conțin acest termen. Voi încheia aici în ceea ce
privește aceste expresii generale din Scriptură cu următoa-
rele observații:
CAPITOLUL 24 45
În primul rând, termenul „toți” este deseori și în mod
cert și neîndoielnic restrâns în aria lui de cuprindere la a în-
semna „toți de mai multe feluri”, chiar dacă ceea care face
această limitare nu este prezent în scris, ca și cum ar fi spus
„toți credincioșii” (v. 1 Corinteni 15:22; Efeseni 4:6). În Ro-
mani 5:18 citim că, prin darul fără plată, „a venit pentru toți
oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața”. „Toți oame-
nii” face aici referire la cei care sunt îndreptățiți în mod con-
cret. Ei sunt nici mai mult și nici mai puțin decât cei care sunt
ai lui Hristos, adică cei credincioși, fiindcă este un lucru cert
că îndreptățirea nu este posibilă fără credință (Evrei 11:6).
În al doilea rând, cuvântul „toți” este folosit uneori cu
sensul de „unii din toate categoriile”, ca în Ieremia 31:34.
Termenul ebraic de aici este kowl. El este tradus prin „toți”
de către Pavel în Evrei 8:11, Ioan 12:32 și 1 Timotei 2:1-3.
Acest lucru este dovedit prin menționarea „împăraților” ca
una dintre categoriile de oameni avute în vedere. Și n-am
niciun fel de îndoială că le va fi clar tuturor faptul că acest
termen trebuie înțeles în relație cu lucrarea de răscumpărare
într-un fel sau altul în funcție de fiecare loc și pasaj în care
el se găsește, așa cum vom dovedi.
În al treilea rând, dacă am face o comparație atentă în-
tre expresiile generale ale Noului Testament și predicțiile
Vechiului Testament, am descoperi că ele răspund și se ex-
plică reciproc. Domnul afirmă în Noul ceea ce a fost profețit
46 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
în Vechiul că se va împlini. Există predicții și profeții ale Ve-
chiului Testament care spun că toate popoarele, toți oame-
nii, toate capetele pământului, toate familiile sau felurile de
oameni, lumea, întregul pământ, ostroavele, vor fi conver-
tite, vor privi la Hristos și vor veni la muntele Domnului.
Nimeni nu se îndoiește de faptul că aici sunt avuți în
vedere doar aleșii lui Dumnezeu din toate popoarele, cunos-
când că doar în aceștia au fost împlinite aceste profeții. De
ce ar trebui ca aceleași expresii folosite în Evanghelie, multe
dintre ele având scopul direct de a declara împlinirea acestor
profeții, să fie aplicate unei arii de cuprindere mult mai
largă, intrând în contradicție astfel cu gândul Duhului Sfânt?
În încheiere, ca acolo unde se spune despre Domnul că
va șterge lacrimile de pe toate fețele (Apocalipsa 21:4), pu-
tem afirma foarte clar că acest verset nu se referă și la cei
reprobați, care vor fi aruncați în veșnicia Iadului, unde este
plânsul și scrâșnirea dinților.
Așadar, când ni se spune despre Hristos că a murit
pentru toți, acest lucru nu ne împiedică să înțelegem, potri-
vit contextului din fiecare pasaj, că el nu se aplică acelor re-
probați care vor pieri veșnic pentru păcatele lor, întrucât
pentru ei n-a existat vreun remediu eficace care să le fie apli-
cat, chiar dacă le este oferit sau le poate fi oferit în mod ex-
terior și ocazional unora dintre ei, prin propovăduirea Evan-
gheliei.
CAPITOLUL 24 47
IMAGINEA ȘI POZIȚIA PERSOANELOR ȘI A LUCRURILOR DIN SCRIPTURĂ
Am observat faptul că Scriptura vorbește adesea des-
pre lucruri și persoane potrivit cu poziția sau imaginea pe
care acestea o au, adică potrivit cu felul în care oamenii le
privesc și le prețuiesc. Ea vorbește în mod frecvent despre
starea oamenilor potrivit cu aspectul lor exterior, lucru pe
care se bazează judecata omenească, nu potrivit cu statutul
lor real. Astfel, mulți oameni sunt considerați înțelepți,
drepți și neprihăniți în funcție de părerea oamenilor despre
ei, chiar dacă Domnul știe că ei sunt niște păcătoși ticăloși.
În Matei 27:53, Ierusalimul este denumit „cetatea
sfântă” pentru că ea era sfântă în gândirea oamenilor, însă
în realitate era o „peșteră de tâlhari” (Matei 21:13).
În 2 Cronici 28:23, Scriptura vorbește despre Ahaz,
acel rege rău din Iuda, că „a adus jertfă dumnezeilor Damas-
cului, care-l bătuseră”. Realitatea este că doar Domnul a fost
Acela care l-a lovit. Acei idoli înaintea cărora el adusese jertfe
nu erau decât niște pietre și lemne, lucrarea mâinilor oame-
nilor. Ei nu puteau să-l ajute cu nimic, cu atât mai puțin să îl
lovească. Și totuși, Duhul Sfânt folosește o expresie care să
ilustreze înaintea cititorului efectul idolatriei acestui rege,
spunând „îl bătuseră”. Nu se spune oare despre Hristos în
Ioan 5:18 că El încălcase Sabatul? Totuși, aceasta a fost doar
percepția coruptă din mintea fariseilor orbi.
48 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
Mai mult, adăugați la ceea ce am spus până aici este un
adevăr incontestabil, anume că multe lucruri care sunt adec-
vate și specifice copiilor lui Dumnezeu sunt adesea atribuite
acelora care trăiesc doar într-o părtășie exterioară cu aceș-
tia, și care au fost părtași acelorași privilegii exterioare, chiar
dacă, în realitate, ei sunt străini de părtășia harului făgădu-
inței. Puneți alături aceste două lucruri care sunt evidente,
și veți descoperi ușor că acele pasaje, care par să exprime o
posibilitate de a pieri în cazul celor despre care altfel se
spune că sunt răscumpărați prin sângele lui Hristos, nu sunt
în niciun fel în avantajul adversarilor răscumpărării eficace
a aleșilor lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos. Acest lucru
se datorează faptului că, despre astfel de oameni, se poate
spune că au fost răscumpărați κατὰ τὴν δόξαν, nu κατὰ τὴν
ἀλήθειαν,12 — doar κατὰ τὸ φαίνεσθαι, nu κατὰ τὸ εἷναι,13 — adică
doar în aparență, nu în realitate, și aceste lucruri sunt apli-
cate în Scriptură unor diverse alte lucruri.
DIFERENȚA DINTRE O EVALUARE BINEVOITOARE ȘI UNA BAZATĂ PE REALITATE
Ceea ce noi spunem uneori despre cineva ca o evaluare
sau apreciere binevoitoare din partea noastră poate să nu fie
întotdeauna potrivită cu realitatea factuală în ceea ce pri-
vește acea persoană. În legătură cu veridicitatea aprecierilor
12 Doar în aparență, nu în adevăr. 13 Doar în impresia altora, nu în realitate.
CAPITOLUL 24 49
noastre, trebuie să constatăm ca pe un lucru indubitabil că
noi facem evaluările potrivit cu regulile de judecată care ne
sunt date. Mai apoi, trebuie să constatăm că pot exista lu-
cruri care trec dincolo de cunoștința noastră, indiferent dacă
ele sunt luate sau nu în considerare în analiza noastră.
Astfel, apostolii scriu adesea în Scripturi adresându-se
oamenilor folosind termeni precum „sfinți” sau chiar „aleși”.
Totuși, prin aceasta nu trebuie trasă concluzia că toți cei că-
rora ei le-au scris erau cu adevărat sfinți sau aleși. Acest lu-
cru este valabil, de exemplu, în 1 Petru 1:1-2, unde el îi denu-
mește pe toți cei ce locuiau ca străini răspândiți prin Pont,
Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia, „aleșii... după știința mai
dinainte a lui Dumnezeu Tatăl” etc. Cu toate acestea, nimeni
n-a îndrăznit să afirme că am putea avea vreun temei pentru
a concluziona că toți aceștia erau astfel în realitate. La fel le
vorbește Pavel celor din Tesalonic, întregii biserici căreia el
i-a scris, spunându-le: „știm, frați preaiubiți de Dumnezeu,
alegerea voastră” (1 Tesaloniceni 1:4). În 2 Tesaloniceni 2:13,
el Îl binecuvântează pe Dumnezeu „i-a ales spre mântuire”.
De aceea, n-a făcut oare Pavel această evaluare a lor ca pe un
gest binevoitor? În consecință, el afirmă într-un alt loc că
„este drept să gândesc astfel despre voi toți” (Filipeni 1:7).
Se poate oare concluziona în mod infailibil că toți aceștia
erau aleși? Dacă vreunul dintre ei este descoperit ulterior că
s-a îndepărtat de Evanghelie și a pierit, s-ar putea extrage
concluzia validă că aleșii ar putea să piară? N-am răspunde
50 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
noi unei astfel de situații afirmând despre acel om că a fost
considerat ales ca urmare a unei evaluări binevoitoare făcută
la momentul respectiv, nu pentru că el ar fi fost ales în mod
real și în fapt? Și de ce n-ar fi acest răspuns suficient și sa-
tisfăcător atunci când este dat în fața obiecției că unii pier,
fiind dintre cei despre care s-a spus cu bunăvoință că sunt
răscumpărați, ca și atunci când se spune despre ei cu aceeași
bunăvoință că au fost aleși?
LEGĂTURA DINTRE CREDINȚĂ ȘI MÂNTUIRE
Trebuie luată apoi în considerare legătura infailibilă
dintre credință și mântuire, potrivit planului lui Dumnezeu.
Aceasta este frecvent prezentată în propovăduirea Evanghe-
liei. Domnul a rânduit acest lucru în sfatul Său și l-a revelat
în Cuvântul Lui, așa încât să existe o legătură indisolubilă
între cele două lucruri, pentru că „cine va crede... va fi mân-
tuit” (Marcu 16:16). Fără îndoială, aceasta constituie sub-
stanța Evangheliei în propovăduirea ei exterioară. Aceasta
este mărturia lui Dumnezeu, care ne spune că viața veșnică
se găsește în Fiul Său. Oricine crede acest mesaj din inimă,
crede în pecetea lui Dumnezeu care spune că este adevărat.
Oricine nu crede mesajul Evangheliei, Îl acuză astfel pe
Dumnezeu de minciună (1 Ioan 5:9-11).
Așadar, această legătură dintre mijloace și rezultat,
dintre credință și viață, este singurul lucru avut în vedere și
CAPITOLUL 24 51
oferit nenumăraților oameni cărora le este predicată Evan-
ghelia. Toate poruncile, îndemnurile și promisiunile care le
sunt făcute oamenilor nu au în vedere decât această voie a
lui Dumnezeu: ca cei credincioși să fie în mod cert mântuiți.
Acesta este un adevăr divin indubitabil, și este un obiect su-
ficient pe care credința supranaturală să se odihnească. Dacă
nu este acceptat ca fiind adevărat, el este cauza suficientă a
condamnării. Ioan 8:24: „dacă nu credeți că Eu sunt („Calea,
Adevărul și Viața”), veți muri în păcatele voastre”.
În zadar își imaginează unii că, atunci când porunca de
a crede și promisiunea vieții sunt prezentate cuiva, chiar
dacă acela este unul care va pieri în mod cert, totuși ar exista
cumva o modalitate în care voia lui Dumnezeu va fi condiți-
onată spre mântuirea acelui om. Cei ce gândesc în felul
acesta își imaginează că Domnul dorește ca acest om să fie
mântuit cu condiția ca el să creadă, și că acea condiție nu ține
deloc de voia lui Dumnezeu, care este întotdeauna absolută.
Condiția există doar între lucrurile propuse acestor oameni,
așa cum am afirmat anterior.14 Cu mare pompă, ei îți vor
arăta piesele rupte ale unui sofism vechi arminian, însoțit de
aclamațiile harului în legătură cu această nouă descoperire,
căci în felul acesta ei vor demonstra felul în care gândesc
despre un lucru care li se pare complet nou. Aceștia îți vor
spune: „Așa cum este propovăduirea lui Dumnezeu, așa este
14 Owen reiterează aici instrumentalitatea și necesitatea credinței pentru a primi harul, ea nefiind nici cauza acelui har și nici condiția mântuirii.
52 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
și intenția Lui. Dacă El îi cheamă pe toți să creadă și să fie
mântuiți, atunci El trebuie să aibă intenția ca toți să creadă
și să fie mântuiți”.
În primul rând, Dumnezeu nu le dă viața tuturor cu
condiția de a crede, întrucât El trece cu vederea o mare parte
a omenirii, căreia nici măcar nu i se vestește ceva în legătură
cu mântuirea.
În al doilea rând, dacă prin propovăduirea lui Dumne-
zeu, oamenii înțeleg porunca și promisiunea Lui, cine spune
că aceste lucruri declară voia și scopul sau planul Lui tainic?
El îi poruncește lui faraon să lase ca poporul Lui să plece, dar
a avut El oare intenția ca faraon să împlinească imediat po-
runca Lui? Nu spune El mai dinainte că va rândui lucrurile
așa încât faraon să nu-i lase să plece? Eu am crezut constant
că poruncile și promisiunile lui Dumnezeu au revelat respon-
sabilitatea oamenilor, nu scopul Lui. Ele ne descoperă ce do-
rește Dumnezeu să facem, nu ceea ce El va face. Fără îndo-
ială, promisiunile Lui, atunci când sunt aplicate în mod spe-
cific, scot la iveală voia Sa persoanelor cărora le sunt aplicate
aceste promisiuni; totuși, când sunt exprimate în general, cu
privire la ceea ce am observat anterior – ele privesc lucruri,
nu persoane, ele au în vedere scopul Lui de a lega credința și
mântuirea în mod infailibil.
În al treilea rând, dacă împlinirea lucrurilor propovă-
duite este universală, așa cum spun adversarii noștri, și dacă
CAPITOLUL 24 53
intenția lui Dumnezeu este mântuirea tuturor acelora cărora
le este vestită Evanghelia, pe baza profesiunii lor de credință,
atunci ce mai rămâne din alegere și reprobare? Niciuna din-
tre acestea nu mai este consecventă cu acest pretins scop
universal al mântuirii tuturor oamenilor. Mai apoi, dacă
aceasta este intenția lui Dumnezeu, de ce nu este ea împlinită
ca atare? Eșuează cumva Dumnezeu în împlinirea planului
Său? „Dum vitant stulti vitia, in contraria currunt.”15 Nu este
oare mai rău acest Scilla decât acel Caribda de care se tem
unii?16
Răspunsul acestor oameni este următorul: „El intenți-
onează mântuirea tuturor oamenilor, însă pe baza împlinirii
de către aceștia a condiției. În cazul în care condiția nu este
îndeplinită, Dumnezeu nu eșuează în planul Său, chiar dacă
lucrul pe care El l-a promis nu este și atribuit”. Dar a știut
oare Domnul mai dinainte dacă condiția avea să fie împlinită
de către aceia cărora le-a fost făcută propunerea, sau nu?
Dacă nu, unde mai este preștiința Lui, atotștiința Lui? Dacă
da, atunci cum se mai poate spune despre El că intenționează
mântuirea lor, devreme ce El știe în mod cert că acei oameni
nu vor împlini niciodată condiția care li se cere? Mai mult,
El știa și faptul că ei nu pot împlini condiția fără ca El să o
15 În încercarea de a fugi de o greșeală fatală, a ne grăbim către a ne contrazice singuri. 16 Pasaj din Iliada și Odiseea de Homer, o operă mitologică din Grecia antică, în care Odiseu este nevoit să navigheze între două personaje: Scilla, un monstru cu două capete care îi smulge pe călătorii nepregătiți din locul lor, și Caribda, un vortex ucigaș care pândește mereu în apropiere.
54 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
realizeze, să o atribuie, iar El a hotărât deja să nu o împli-
nească în aceștia. S-ar putea oare atribui o astfel de voie și
un astfel de plan unui om înțelept așa cum sunt atribuite cu
ignoranță și nepăsare aceste lucruri singurului Dumnezeu
înțelept? Ar intenționa un om înțelept să facă vreun lucru pe
baza împlinirii unei condiții despre care el știe foarte bine și
mai dinainte că n-ar putea să fie împlinită fără ajutorul lui,
ajutor pe care el este pe deplin hotărât să nu îl acorde? De
exemplu, ar putea un om înțelept să-și căsătorească fiica, cu
condiția ca mirele să-i dea ca zestre o bijuterie pe care acesta
nu o are și nu o poate obține decât dacă tatăl miresei i-ar da-
o, lucru pe care tatăl este hotărât să nu îl facă? Unde ar putea
fi punctul terminus al amăgirii, orbirii și ignoranței către
care ar putea să se ducă astfel de suflete sărmane, deși există
înaintea lor lumină și cunoștință?
Iată care este adevărul esențial demonstrat și adus îna-
intea tuturor prin propovăduirea Evangheliei: legătura
strictă între responsabilitatea credinței din partea celor care
aud Evanghelia și beneficiul vieții veșnice care le este pro-
misă. Acest lucru are în el adevărul ariei de cuprindere uni-
versale, bazat pe suficiența completă a morții lui Hristos
pentru toți cei care vor crede. Nu văd niciun motiv pentru
care el să fie ilustrat ca parte din taina universaliștilor,
anume că Evanghelia n-ar putea fi predicată tuturor decât
dacă Hristos ar fi murit pentru toți. Având în vedere ceea ce
CAPITOLUL 24 55
am menționat mai devreme despre propovăduirea Evanghe-
liei, putem vedea că ideea răscumpărării universale și
această abordare a predicării Evangheliei nu constituie decât
un sofism vechi, putred, carnal, de multă vreme ratat, care
izvorăște din ignoranță cu privire la Cuvânt și rațiune, lu-
cruri care nu sunt în niciun fel contrare unul altuia.
AMESTECUL CELOR ALEȘI ȘI A CELOR REPROBAȚI ÎN ACEASTĂ LUME
Un alt temei pentru a susține faptul că propovăduirea
sângelui lui Hristos Isus trebuie să se facă și către cei care
nu beneficiază niciodată de sângele Lui vărsat, ține de faptul
că în lume există o distribuție amestecată aleșilor și repro-
baților, a credincioșilor și necredincioșilor, potrivit cu planul
și gândirea lui Dumnezeu, de-a lungul întregii lumi, în orice
loc, ba mai mult, chiar în toate sau în majoritatea congrega-
țiilor. Caracterul incorect al pretenției unora că noi n-ar tre-
bui să le predicăm tuturor oamenilor decât dacă Hristos a
murit pentru toți este evident atunci când te uiți la această
mulțime amestecată de oameni. Slujitorii Evangheliei, care
sunt administratori ai tainelor lui Hristos și în mâinile că-
rora este pusă responsabilitatea propovăduirii Cuvântului
împăcării, sunt obligați să îi îndemne și să îi avertizeze pe
toți oamenii la care ei sunt trimiși. Acest lucru se datorează
faptului că lucrătorii Evangheliei nu dețin decât lucrurile re-
velate. Domnul păstrează scopurile și intențiile Lui față de
56 CU MOARTEA PE MOARTE CĂLCÂND | JOHN OWEN
fiecare persoană, în mod specific, în chivotul tainic al inimii
Sale, care nu poate fi pătruns de nimeni. Propovăduitorii
Evangheliei oferă același porunci, prezintă aceleași promisi-
uni, fac aceleași chemări în aceeași manieră și către toți oa-
menii, fără deosebire. Acest lucru este făcut așa încât aleșii,
pe care ei nu-i cunosc decât în măsura în care aceștia sunt
convertiți și oferă semne vizibile ale convertirii, să obțină
promisiunile, în timp ce restul rămân împietriți.
Dar toate acestea sunt rânduite astfel de către Cel care
este suveran peste toți. În mod specific, El a lăsat să existe în
această lume un amestec de aleși și reprobați, de grâu și ne-
ghină, până la sfârșitul lumii. În al doilea rând, El a rânduit
ca Hristos și împăcarea prin El să fie predicate oamenilor,
care nu cunosc scopurile Lui veșnice ce fac deosebire între
oameni. Ca atare, există o necesitate absolută ca două alte
lucruri să se petreacă. În primul rând, promisiunile trebuie
să aibă în ele un fel de generalitate fără restricții pentru a fi
potrivite lucrării despre care am vorbit. În al doilea rând, ele
trebuie propovăduite tuturor oamenilor, chiar și acelora pe
care Dumnezeu nu îi are în vedere niciodată ca să le dea lu-
crurile bune conț