Junimea a fost o grupare literar-culturală înfiinţată la jumătatea secolului al XIX-lea, care a dat naştere unui curent de idei numit junimism.

Activitatea Junimii a reprezentat un moment de efervescenţă creatoare, susţinută de un spirit critic

remarcabil, impunându-i în viaţa culturală pe scriitorii care au transformat această perioadă în epoca marilor clasici. Apariţia grupării, în 1863, a

fost rodul iniţiativei a cinci tineri, întorşi de la studii din străinătate: Titu Maiorescu, Theodor Rosetti,

Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Petre Carp.

3.

Nicolae Manolescu, nascut Nicolae Apolzan, este un academician,

critic literar, editorialist, profesor universitar,

eseist, istoric literar si politician roman. Este considerat a fi unul din

cei mai importanti critici literari contemporani.

Nicolae Manolescu

Nicolae Manolescu spune că vresurile baladei “Meşterului Manole” pot avea şi unalt înţeles,că, în creaţie nu există un început unic absolut,că fiecare început

presupune“un zid parasit”, adică un început anterior.El se întreabă dacă istoria

culturii noastre nu decurge dintr-un sacrificiu originar,ci mai degrabă este un

şir de sacrificii.Manolescu crede că ne lipseşte un Homer, ca simbol al întâiului descălecat cultural deoarece cărturarii nostri suferă de obsesia începutului şi

încearcă să facă ei adevăratul început.Despre Maiorescu

spune că nu este “original” la fel ca alţii deoarece a vrut să construiască pe zidul “nemantuit” de predecesori, un zid mai

trainic.

Dintr-un punct de vedere absolut, cartea este un eşec,dar un eşec de care

Manolescu a fost conştient.Fiind conştient de această contradicţie, el şi-a asumat-o şi atransformat-o într-o condiţie necesară.De

aceea, Manolescu îl vede pe Maiorescu criticul exemplar.În condiţiile în care cultura romană începe de mai multe ori în fiecare secol, dar fără să aibă niciodată conştiinţă începutului dintâi, nu se poate vorbi de o libertate a criticului de circumstanţe.Dacă sunt scriitori care au iluzia libertăţii, criticii

sunt mai lucizi şi mai sceptici şi se lasă zidiţi în timpul lor cu bună-ştiinţă, convinşi

că nu au de ales.

În 1869, Maiorescu scria în apărarea “criticii”, a polemicii, următoarele cuvinte:“Din

momentul în care se recunoaşte că suntem în tranzitiune, din acel moment se recunoaşte şi legitimitatea criticii şi se osândeşte lenevirea, care aşteaptă binele în viitor fără nicio luptă şi care, văzând răul, îl măguleşte, cu speranţa că se va îndrepta de la sine. De la sine nu se

îndreptează nimic în capetele unei generaţiuni;căci orice cultură este rezultatul unei lucrări încordate a inteligenţei libere, şi datoria de a afla adevărul şi de a combate eroarea se impune fără şovăire fiecărui om

care nu se mulţumeşte cuexistenţa sa privata, de toate zilele, care mai are o coardă în sine,

ce răsună la fericirea şi nefericirea naţiunii din care s-a nascut.”

În “Contradicţia lui Maiorescu”, Nicolae Manolescu prezintă imaginea

unui “Maiorescu-demiurg”, a unui (majusculat, fireşte) „Critic exemplar“,

avînd vocaţia „excepţională“ a începutului (ba chiar „obsesia“ lui), un Maiorescu care, delimitîndu-se de toţi predecesorii, încearcă a fixa, prin sine,

un început absolut al culturii româneşti moderne.

În opinia lui N. Manolescu, „Maiorescu a avut sentimentul cel mai puternic că e chemat să înceapă“, opera lui fiind

„simbolul unui început esenţial“

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu- d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist,

filosof și traducător român.

Tudor Vianu

Tudor Vianu:

Spiritul filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta membrilor de a construi o solida baza teoretica in care

aplicatiile devin doar o urmare fireasca a rationamentului; Gustul junimistilor pentru clasic si academic este reprezentat de refuzul acestora de a accepat inovatiile

momentului indiferent daca acestea se numeau simbolism sau naturalism in literatura, impresionism in pictura sau

muzica;Spiritul oratoric al junimismului  impune un model in

care totul, de la vestimentatie la distie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura.

Iar spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de formalitati al actiunii lor

culturale, devizele glume precum “intra cine vrea ramane cine poate” sau poreclele de care nu scapa nimeni sunt un

mod de a intelege activitatea junimista.

 

Astăzi, atunci când televiziunea face să se nască o limbă română violentă şi guturală, este dificil de imaginat că “ Junimea “ , ca societate şi ca spirit, a putut exista cu adevărat.

Secolul şi jumătate care ne desparte de cercul ieşean a adus cu sine nu

doar o schimbare a felului în care ne vorbim propria limbă, ci şi

trecerea către un prag al vulgarităţii care pare fără precedent

în modernitatea noastră.

“Amintiri din Junimea”

De aici, aşa cum notează Ioana Pârvulescu în rândurile de deschidere la această nouă ediţie din “

Amintiri din Junimea”, necesitatea acestei terapii prin memorie şi lumină care este recitirea textelor

memorialistice ale lui Iacob Negruzzi. Prin intermediul lor este ca şi cum am

 primi privilegiul de a privi, timp de câteva ore sau de câteva zile, prin gaura cheii, spre acelspaţiu în care se naşte primul nostru canon. Dacă suntem atenţi, o dată cu acest cronicar caldşi melancolic care este Negruzzi, putem auzi şi conversaţiile

străluceşte voltairianul Pogor şi ne putem minuna în faţa acelui râs fără de pereche al lui

Creangă. În fine, avem acces la acea istorie care nu se scrie niciodată cu litere mari, dar

din care se hrăneşte identitatea noastră, atâta cât a supravieţuit trecerii comuniste.

“ Junimea”, şi aici Iacob Negruzzi avea dreptate să-i marcheze unicitatea, este unul dintre

acele momente aurorale ce face existenţa unui popor să fie inzestrată cu sens. Oamenii de la “Junimea” nu sunt, cu excepţia lu Eminescu, genialoizi romantici, ci fiinţe care îşi domină cultura printr-un meşteşug rar al echilibrului. Uniţi de valori, ei nu încetează să ramână un

mănunchi de individualităţi care nu se confundă între ele.

Ritualul junimist se construieşte din contribuţia fiecăruia dintre cei care participă

la această solidaritate ludică. Actul de a ţine o conferinţă, de a citi un text în faţa colegilor de

comunitate, actul de a împărtăşi o carte care te marchează, prin lectură, sunt , toate

aceastea,semnele unui firesc care ne apare, după un secol şi jumătate, ca o formă de

miracol.

George PanuGheorghe Panu (ortografiat și George Panu) (n. 3 martie 1848 - d. 6 noiembrie 1910)a fost un avocat, om politic, ziarist, scriitor și memorialist român.Primele manifestări ale lui G. Panu în domeniul criticii și esteticii literare datează din jurul anului 1882 când, împreună cu un grup de prieteni (printre care Xenopol, C. D. Dumitrescu și alții) organizează o tentativă de reluare a conferințelor Junimii.

Scrise din poziţia de adversar politic al conservatorilor junimişti, Amintirile lui George Panuau contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societăţii literare în conştiinţa publică şi l-au transformat pe autor în cel mai important memorialist al gruparii.

Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimişti, dar şi prin portrete celebre – Eminescu, Creangă, Pogor, Alecsandri sau Carp. Apărute iniţial în publicaţia Săptămîna, mărturiile lui George Panu dovedesc intuiţie de gazetar experimentat şi captivează cititorul prin farmecul relatării şi detalii mai puţin cunoscute din istoria grupării.

Portret colectiv al membrilor “Junimii”(Medalionul “Junimii”)

Proiect realizat de:

Anton Rebeca Naomi

Hanu Georgiana Ionela

Bucica Andreea Raluca

Donciu Vladut Ionel

Petrescu-Miron Paraschiva

Chiribasa Ramona Mihaela

Hanu Adelina Ramona