CRITICISMUL JUNIMIST

În toamna anului 1863 un grup de tineri dornici de a da un alt curs culturii şi

literaturii româneşti înfiinţează la Iaşi o asociaţie liberă cu numele “Junimea”.

Iniţiatorii sunt:

Petre Carp,de 26 de ani, doctor în drept,

Vasile Pogor,de 30 de ani, docotor în drept,

Theodor Rosetti,de 26 de ani, doctor în drept, cel care propune numele societăţii,

Iacob Negruzzi,de 20 de ani, doctor în drept,

Titu Maiorescu,de 23 de ani, doctor în filozofie,

având toţi studii în Germania şi Franţa.

Programul politic al acestei asociaţii este teoretizat de conducătorul grupului, Titu

Maiorescu. Junimiştii au criticat puternic Revoluţia de la 1848,

pe care o considerau un exemplu grăitor de imitare

grăbită şi nejustificată a modelului francez. Ei nu se

împotriveau schimbărilor şi nici culturii occidentale, pe care o

preţuiau foarte mult, dar insistau asupra faptului că

schimbările trebuiau înfăptuite lent, pe măsură ce societatea

românească era pregătită să le primească.

Activitatea Junimii se desfăşoară pe mai multe etape:

Perioada 1863 – 1870

Prima etapă se întinde de la întemeiere până în 1874, anul în care Titu Maiorescu, devenit ministru al Instrucţiunii publice, se mută la Bucureşti. În

această etapă predomină caracterul polemic. Este vremea în care “Junimea” provoacă cele mai multe adversităţi, dar şi aceea în care, prin succesul

polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Mihai Eminescu, aureola prestigiului începe să se formeze în jurul ei.

Perioada 1870-1885

Între anii 1874 şi 1885 urmează a doua fază a “Junimii”, epoca în care şedinţele din Iaşi se dublează cu cele din Bucureşti. Este perioada de glorie absolută a

revistei.

Perioada 1885-1944

1886-1900

Perioada 1885-1944 este o perioadă mai lungă şi lipsită de omogenitate. Transferată la Bucureşti, revista îşi schimbă în mare măsură profilul,

predominând cercetările istorice şi filozofice. În anul 1885 Iacob Negruzzi se mută la Bucureşti, luând cu sine revista a cărei conducere o pastreză singur până în 1893, pentru ca în 1895 să fie format un comitet care să îşi asume

întreaga conducere a revistei.

Între anii 1885 şi 1900 are loc lupta “Junimii” cu socialiştii. Drumul prin Convorbiri literare devine drumul spre Universitate.

1900 – 1907

În 1900 vechiul comitet se completează cu nume noi, provenind din domeniul ştiinţelor naturale. Animatorul comitetului este Ion Bogdan care, în 1903,

devine directorul revistei până în 1907, când revista trece sub conducerea lui Simion Mehedinţi.

Ultima etapă

A cincea epocă a Convorbirilor cea care a început în anul 1907, coincide cu lunga direcţie a lui Simion Mehedinţi, în timpul căreia arhiva de cercetări istorice

se completează cu una de filozofie, unde apar contribuţiile gânditorilor, la începuturile lor atunci: Ioan Petrovici, C. şi M. Antoniade, Mircea Djuvara, Mircea

Florian.

Convorbirile literare încep să piardă din vechiul prestigiu.

O viziune asupra întregii “Junimi” nu va mai fi posibilă decât după ce va fi cuprinsă întreaga arborescenţă a mişcării, dezvoltată prin silinţele celei de-a

doua generaţii de scriitori şi gânditori junimişti.

Forme de manifestare

1. Întruniri săptămânale, care reprezintă dezbateri de înaltă ţinută intelectuală pe teme de cultură: estetică, filologie clasică, istorie, arheologie, morală, ştiinţă, economie politică, etnologie, religie. În cadrul acestor întruniri sunt prezentate

creaţii literare noi, alese printr-o analiză severă. Studiul lui Titu Maiorescu “Despre poezia română” deschide orizonturi noi, critica junimistă fiind introdusă

în mod ştiinţific.

Sediu Junimea din Iasi

2. Prelegerile populareAceste prelegeri contribuie la răspândirea principalelor idei junimiste:

• Respingera rupturii violente între trecut şi prezent

• Respingera conceptului burghez de libertate şi a concepţiei burgheze despre proprietate.

• Apărarea propietăţii moştenite şi legarea ei de onoarea personală a propietarului

• Păstrarea izvorului de bogăţie naturală

• Aderarea la ceea ce este imediat, la concret

• Acţiune statului în direcţia rezolvării marilor probleme ale vremii

• Transformarea statului într-un purtător al culturii

• Respectarea specificului naţional

În cadrul acestor conferinţe a fost formulată în 1868 teoria “formelor fără fond”. Maiorescu afirma că imitaţiile din cultură sau politică sunt forme

goale, lipsite de fondul autohton care să le dea viaţă.

3. Iniţiative instituţionaleDeschiderea unei tipografii proprii în 1865, unde sunt imprimate

manuale şcolare, cursuri universitare.Între 1866-1879 a funcţionat o şcoală superioară proprie-Institutul

Academic.

4. Publicaţii propriiLa 1 martie 1867, din iniţiativa lui Iacob

Negruzzi şi sub redacţia lui, pe care o va păstra timp de 27 de ani, apare

la Iaşi revista “CONVORBIRI LITERARE”, bilunar până în 1885 şi

lunar după această dată, la Bucureşti.

Alte publicaţii proprii: Vocea Naţională (Nicolae Culianu, Iaşi, 1866),

Constituţiunea (Iacob Negruzzi, Iaşi, 1866), Vocea Iaşilor (A.C.Cuza, Iaşi,

1895)

De asemenea au fost colaborări la alte periodice ale vremii: Timpul

(Bucureşti, 1876-Ioan Slavici; 1877-I.L.Caragiale, Mihai Eminescu),

România Liberă (Bucureşti, 1877-D.A.Laurian, I.L.Caragiale).

5. Burse pentru studii în străinătate

Printre bursierii susţinuţi de “Junimea” se numără: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Al.D.Xenopol, Gheorghe Panu, G.Dan Teodorescu, Constantin

Rădulescu-Motru, nume care vor deveni cunoscute în literatura şi cultura românească.

6. Manifestări publice comemorative1871- Serbarea Naţională şi congresul studenţesc panromânesc de la

Mănăstirea Putna, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la ctitorirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare.

1877- Comemorarea unui secol de la uciderea voievodului Grigore al III-lea Ghica, cel care protestase faţă de acordul habsburgo-otoman

referitor la anexarea Bucovinei.

Unitatea Junimii provine din aceea a spiritului care a înfiinţat-o:

Spiritul filozofic - este cea dintâi caracteristică a structurii junimiste.Junimiştii sunt oameni de idei generale,mai mult decât specialişti într-o ramură

principală a ştiinţei.

Spiritul oratoric - Junimea înseamnă un reviriment în sensul controlului cuvântului. Modalitatea alcătuirii unei expuneri publice, atitudinea oratorului,

arta compoziţiei discurscursului după modelul maiorescian reprezintă o tradiţie la Junimea.

Gustul clasic şi academic: oameni de formaţie universitară, junimiştii sunt înclinaţi a judeca după modele şi a crede în valoarea canoanelor în artă. Astfel, clasicismul se bucură de o bună primirea la Junimiea, care nu se

închide însă faţă de romantism.

Ironia - folosită ca unealtă polemică, este folosită şi în interiorul cercului

Spiritul critic - Criticismul Junimiii se bazează pe acea atitudine centrală impusă de Titu Maiorescu- respectul adevărului. În numele adevărului ,

Maiorescu poartă o campanie împotriva poeziei neinspirate, a limbii artificiale şi a falsei erudiţii. Nevoia de autencititate în formele de manifestare a vieţii naţionale determină şi atitudinea politică a lui Eminescu. Nevoia de adevăr implică şi modestia, rechemând spiritele la conştiinţa limitelor şi a condiţiilor de fapt, pe principiul că sarcina modestă, dar bine împlinită este superioară

marilor năzuinţe.

Junimea a determinat o direcţie nouă şi în literatură: fundamental romatică în perioada paşoptismului, literatura română evoluează în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea spre clasicism, un clasicism de esenţă.

În plan cultural, obiectivele Junimiii au fost foarte limpezi:• răspândirea spiritului critic• încurajarea progresului literaturii naţionale• susţinera independenţei intelectuale a poporului român (educarea

publicului prin prelecţiuni populare)• susţinera originalităţii culturii şi a literaturii române prin punerea problemei

unificării limbii române literare şi prin respectul acordat literaturii• crearea şi impunera valorilor.

În domeniul studiilor lingvistice, Maiorecu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticând tedinţele latiniste ale cărturarilor transilvăneni, care propuneau

“curăţarea” limbii române de orice element nelatin.

După unire, dar mai ales după dobândirea independenţei naţionale, accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii, pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba artificială, falsa erudiţie şi lipsa de gust sunt permanent

semnalate şi ironizate de membrii Junimii.

Sprijinind şi apărând valorile autentice, Maiorescu are şi darul de a descoperi şi a atrage în cercul său vocile noi. Revista “Convorbiri literare” devine cel mai

important periodic literar românesc. Aici îşi publică majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creangă publică primele trei părţi din “Amintiri din copilărie” şi poveşti, I.L.Caragiale îşi citeşte şi publică majoritatea comediilor, Ioan Slavici

publică nuvele şi poveşti. Alţi colaboratori ai revistei sunt George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al.Brătescu-Voineşti. Aceşti

colaboratori ai revistei vor deveni figurile marcante ale epocii cunoscute ca “epoca marilor clasici”.

Titu Maiorescu, indrumator al culturii si al literaturii romane

Nascut in 15 februarie 1840, Craiova – decedat in 1917

Originar din Transilvania, Maiorescu manifesta un patriotism constient si responsabil, aratand in activitatea sa ca poporul roman se poate ridica, prin

puterile proprii, in universalitate.

Studiile facute la Brasov, Viena si Berlin, doctoratul in filozofie si licenta in drept, la Paris, definesc performanta formarii unei personalitati complexe.

Tudor Maiorescu este mentor al Societatii “Junimea”Ca rod al discutiilor de la Junimea, se nasc studiile maioresciene

Revista “Convorbiri literare” apare la Iasi la 1 martie 1867, fiind revista cu cea mai larga aparitie din literatura romana (1867-1944).

A publicat studii despre limba, literatura, cultura, estetica, filozofie.

Principalele idei lingvistice a lui Titu Maiorescu referitoare la limba romana:

• alfabetul latin

• ortografie fonetica

• combaterea etimologismului

• imbogatirea vocabularului cu neologisme

• combaterea stricatorilor de limba prin respingerea traducerii literale a expresiilor idiomatice si prin ridiculizarea betiei de cuvinte

Intreaga sa activitate in domeniul invatamantului in domeniul culturii si al literaturii in domeniul politic il defineste ca genial strateg al culturii romane, ca

organizator exemplar al teritoriilor culturale romanesti.

Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, se detaşează prin publicarea mai multor studii şi cercetări, pe baza cărora se structurează principiile filozofice şi

estetice ale culturii române. Dintre acestea amintim:

• Despre scrierea limbii române (1866)

• O cercetare critică asupra prozei române de la 1867 (1867)

• Direcţia nouă în poezia şi proza română (1872)

• Neologismele (1881)

• Comediile d-lui I.L. Caragiale (1885)

În prima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea fonetică, susţinând ideea, novatoare pentru vremea aceea, că scrierea trebuie să reflecte

schimbările survenite în evoluţia sunetelor limbii.

În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic conceptele estetice şi direcţiile criticii literare.

Maiorescu stabileşte, pentru prima oară, conceptele: „condiţia materială“ şi „condiţia ideală“ a poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul literaturii, reprezintă materialul ei, ci imaginile ce se nasc în mintea

noastră cu ajutorul lor.

Conceptia lui Maiorescu, radicala si inoperanta, din punct de vedere dialectic, in separarea celor doua notiuni, fond si forma, va fi combatuta de Eugen Lovinescu, in "Istoria civilizatiei romane moderne" (1924-1925), prin teoria sincronismului si a imitatiei.

Directia noua in poezia si proza romana (1872), reprezinta, in conceptia culturala si estetica a lui Titu Maiorescu etapa constructiei. Aprecierile lui Titu Maiorescu sunt exacte, inca de aici el avand acea

premonitie critica ce fixeaza marile valori intr-un tablou de vasta intindere al literaturii romane.

“ca literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui” – Titu Maiorescu

Petre P. Carp născut la 29 iunie 1837, Iaşi – decedat 19

iunie 1919

A fost un politician român, membru marcant al Partidului

Conservator.

Contribuie la punerea bazei societăţii Junimea (primăvara

anului 1864).

Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul dintre

fruntaşii Partidului Conservator din acea

perioadă.

Alti colaboratori ai Junimii:

Ion Luca Caragiale născut la 30 ianuarie 1852,

Haimanale, judeţul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, judeţul

Dâmboviţa, decedat la 9 iunie 1912, Berlin) a fost un

dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor,

director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Este considerat a fi

cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai importanţi scriitori români.

A fost ales membru al Academiei Române post

mortem.

De la debutul său în dramaturgie (1879) şi până în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii deşi în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăşi va fi, până prin 1884 - 1885, ţinta atacurilor concentrate ale

puternicilor ei adversari.

În 1892, la 9 mai Caragiale prezintă însă la Ateneu o conferinţă cu titlul Gaşte şi gâşte literare, împotriva Jinimii, determinând, împreună cu articolul Două note, ruptura cu Titu Maiorescu şi încetarea colaborării la Convorbiri

literare.

Mihai Eminescu născut la 15 ianuarie

1850, Botoşani, decedat la 15 iunie 1889,

Bucureşti Este cel mai cunoscut poet din literatura română.

Între 1872 şi 1874 e student „ordinar” la Berlin; Junimea îi acordă o bursă cu

condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie.

Urmează cu regularitate două semestre, dar nu

se prezintă la examene.

Îl introduce pe Ion Creangă în societatea

Junimea.

Vasile Alecsandri născut la 21 iulie 1821 la

Bacău, decedat la 22 august 1890 A fost un poet, autor, dramaturg,

folclorist, om politic, ministru, academician

român, creator al teatrului românesc şi a

literateraturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a

lungul întregului secol al XIX-lea.

1863 - Ia naştere la Iaşi societatea Junimea, al cărui membru onorific a

fost până la sfârşitul vieţii.

In problemele limbii, preocuparile maioresciene s-au materializat in articole ca: "Despre scrierea limbei romane", "Betia de cuvinte", "Doua rapoarte

cetite in Academia Romana asupra ortografiei", "Neologismele ".

A inteles ca, dupa infaptuirea Unirii din 1859, consolidarea acestui act trebuie realizata prin limba.

Ridiculizand “Betia de cuvinte"si combatandu-i pe cei care, prin traduceri proaste, prejudiciau spiritul limbii romane, Maiorescu subliniaza si rolul pe

care il are literatura in procesul de unificare a limbii.

Articolul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872) reprezinta, in conceptia culturala si estetica a lui Titu Maiorescu etapa constructiei, a afirmarii noilor valori, desi negativismul radical din articolul anterior, "in

contra directiei de astazi in cultura romana" (1868), se aplica si literaturii, Maiorescu vorbind si aici de "lipsa de valoare a celor mai multi

contimporani ai lui Alecsandri si Bolintineanu", nefiind recunoscuti in campul literelor nici Balcescu, nici Kogalniceanu, abia Costache Negruzzi

fiind pretuit pentru meritele limbii sale.

Subliniind importanta pe care cultura o are in evolutia unui popor, Maiorescu se intreaba daca Romania va avea un viitor.

Discutand despre personalitatea poetului, Maiorescu pune problema raportului intre biografie si opera, concluzionand ca oriunde si oricum ar fi trait Eminescu, el ar fi ramas acelasi, destinul sau "este rezultatul geniului

sau innascut".

Dincolo de judecatile de valoare privind literatura anilor 1870, lui Maiorescu ii revine meritul de a fi fost primul care a dovedit

genialitatea lui Eminescu.

Cu toate acestea, aprecierile lui Titu Maiorescu sunt exacte, inca de aici el avand acea premonitie critica ce fixeaza marile valori intr-un tablou

de vasta intindere al literaturii romane, in fruntea noii miscari il asaza pe Vasile Alecsandri, "cap al poeziei noastre literare in generatia trecuta", care "paruse a-si fi terminat chemarea literara", dar acum se remarca

printr-un nou suflu de creatie, prin "Pasteluri", considerate de Maiorescu, fara greseala, "cea mai mare podoaba a poeziei lui

Alecsandri, o podoaba a literaturei romane indeobste".

"Cu totul deosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum

asa de putin format, incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este d. Mihai Eminescu“ spune Titu

Maiorescu

Meritul “Junimii” a fost acela că a supus la o analiză temeinică şi lucidă societatea şi cultura

românească, semnalându-i slăbiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul “Junimii” ca şi

aceea dintre junimişti şi ceilalţi intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea mai directă a oamenilor

de cultură în problemele societăţii.

MEMBRII GRUPULUI :

Király Noémi

Vincze Gabriela

Rimóczi Gabriela

Gáll Sándor

Kovács Monika