36

numărul 2/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

COMPONENTELE RISCULUI LA SECURITATE FIZICĂ

Conf. Dr. Ing. Gheorghe Ilie

1.Riscul la securitate fizică

Conform Instrucţiunilor 9/2013, securitatea fizică reprezintă starea de fapt în care riscul determinat de factorii ameninţări şi vulnerabilităţi, ce pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori pot aduce prejudicii valorilor deţinute de unităţi, se situează la un nivel acceptabil (fig. 1).

Fig. 1 – Semnificaţia securităţii fizice

Reamintim că ameninţarea reprezintă o variabilă exogenă sistemului de securitate, aparţinând mediului şi se manifestă ca mărime de comandă (stimul), în timp ce vulnerabilitatea reprezintă o variabilită endogenă sistemului de securitate şi se manifestă ca o stare disfuncţională a acestuia.

Ameninţarea este generată însă atât de surse externe sistemului, cât şi interne, dar rămâne o variabilă ce nu se manifestă cu apartenenţă de sistem.

Ameninţarea reprezintă un pericol, pe când vulnerabilitatea se manifestă ca disfuncţionalitate fizic – arhitecturală sau operaţională internă.

Vulnerabilităţile favorizează transformarea ameninţărilor în evenimente nedorite, a căror caracteristică este determinată de risc. Riscul fiind rezultatul conjuncţiei acţionale dintre ameninţare şi vulnerabilitate (R = A ∩ V).

Esenţa formalizării riscului rămâne conjuncţia dintre probabilitatea de producere a unui eveniment nedorit şi impactul sau consecinţele acestuia.

(R = p * I sau R= p * C).Riscul la securitate fizică reprezintă conceptul

de guvernare a stării de securitate fizică a unui obiectiv de securitate, reprezentând caracterizarea probabilităţii producerii incidentelor de securitate fizică (fig. 2) şi a consecinţelor acestora.

Prin incident de securitate fizică înţelegem un eveniment cu consecinţe fizice nedorite asupra persoanelor, valorilor şi activităţilor într-o unitate.

Fig. 2 – Guvernarea stării de securitate

Riscul la securitate fizică se manifestă ca o componentă a riscului de securitate (împreună cu riscurile la securitate procesuală, informaţională sau de personal), fiind la rândul său un risc compus (fig 3).

Fig. 3 – Riscul fizic – componentă a riscului de securitate

Facem precizarea că deşi riscul este la securitate fizică, natura sa rămâne analitică şi caracterizează măsura incertitudinii producerii evenimentelor de securitate fizică.

37

numărul 2/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

În această accepţiune, analiza de risc la securitate fizică îşi propune să identifice ameninţările şi vulnerabilităţile fizice şi, deci, să determine sau descopere riscurile la securitate fizică – probabilitatea şi impactul sau consecinţele incidentelor de securitate fizică, şi să stabilească măsurile necesare pentru eliminarea sau limitarea acestora (fig. 4).

Fig. 4 –Analiza de risc la securitate fizică

2. Componentele riscului la securitate fizică

Riscul la securitate fizică este un risc complex atât ca factori, surse, zone de acţiune, proprietari, cât şi ca acţiuni, reacţii, incertitudini, funcţionalităţi şi pericole – incidente de natură fizică.

Complexitatea structurală a riscului la securitate fizică impune mijloace şi măsuri de control şi de securitate diverse, dar în permanenţă

încadrate într-o strategie globală de ameliorare a riscurilor la securitate fizică.

Pentru a identifica, analiza, estima, gestiona, monitoriza şi revizui eficient riscul la securitate fizică, acesta trebuie supus unei analize criteriale, în vederea determinării cât mai corecte a structurii sale, metodelor de guvernare şi mecanismelor de ameliorare.

Pentru a determina componentele riscului la securitate fizică, vom lua în considerare următoarele (fig. 5):

− acţiunile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanelor ori pot afecta valorile şi integritatea bunurilor, produselor, instalaţiilor,zonelor funcţionale sau clădirilor suport;

− modalităţile de exercitare sau îndeplinire a funcţiilor de securitate fizică;

− manifestarea reacţiilor componentelor sistemului de securitate fizică;

− criteriile de identificare, analiză şi estimare a riscului la securitate fizică;

− atitudinea faţă de riscul la securitate fizică; − caracterul obiectiv sau subiectiv al riscurilor la

securitate fizică;− mijloacele şi strategiile de tratare a riscurilor

la securitate fizică;− corelaţiile riscurilor la securitate fizică;− apartenenţa obiectivului analizat la diferite

categorii de obiective;− tipuri de infractori la securitate fizică estimaţi.

CRITERII

acţiuni – fizice periculoaseexercitarea – funcţiilor sistemului de securitate fizicăreacţiile – componentelor sistemului de securitate fizicăcriterii – evaluare riscuri la securitate fizicăatitudinea – faţă de riscuri la securitate fizicăcaracter – obiectiv sau subiectivmijloace – tratare riscuri la securitate fizicăcorelaţii – riscuri la securitate fizicăapartenenţă – categorii de obiectivetipuri – infractori la securitate fizică estimaţi

Fig. 5 – Categorisirea componentelor riscului la securitate fizică

2.1. Acţiuni de punere în pericol

Acţiunile care pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală sau libertatea persoanelor ori pot afecta valorile şi integritatea bunurilor, produselor, instalaţiilor, zonelor funcţionale sau clădirilor suport se înscriu atât în domeniul infracţiunilor (atac armat, atac asupra persoanelor din interior, luare de ostatici, furt, tâlhărie ori sabotaj), cât şi în cel al accidentelor şi distrugerilor materiale sau al catastrofelor naturale (incendii, seisme, intemperii).

Acţiunile se desfăşoară probabilistic, în funcţie de conjuncţia favorizantă dintre ameninţări şi vulnerabilităţi, iar impactul sau consecinţele acestora pot fi chiar catastrofice. Drept urmare, caracterizarea acestora prin riscuri la securitate fizică este obligatorie.

La rândul lor, aceste riscuri se pot împărţi în două categorii: riscurile obiective – care au cauze naturale şi cele subiective – care sunt produse de persoane (fig. 6).

38

numărul 2/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

Fig. 6 – Categoriile acţiunilorde punere în pericol

2.2. Modalităţi de exercitare a funcţiilor sistemelor de securitate fizică

În categoria riscurilor de securitate fizică asociate modalităţior de exercitare a funcţiilor sistemelor de securitate sunt cuprinse riscurile care caracterizează (fig. 7):

− acţiunile favorizate de lipsa sau de neîndeplinirea corespunzătoare a unora din funcţiile sistemului de securitate;

− existenţa alarmelor false, care pot bloca sau destabiliza funcţionalitatea întregului sistem de securitate;

− blocajele sau întreruperile funcţionale ale mecanismelor suport ale funcţiilor sistemului de securitate.

Fig. 7 – Riscurile neexercitării funcţiilor sistemului de securitate fizică

Stabilirea denumirii acestor riscuri nu este o acţiune facilă, cele mai multe dintre acestea se pot confunda cu vulnerabilităţile sistemului de securitate, care constituie de fapt factori pentru aceste riscuri. De pildă, riscului de efracţie i se pot asocia ca factori toate cele trei tipuri de acţiuni (vulnerabilităţi).

De o importanţă deosebită este considerat riscul alarmelor false, care constituie unul din parametrii funcţionali fundamentali ai sistemelor de securitate.

De regulă, aceste riscuri se iau mai puţin în considerare în analizele de riscuri la securitate fizică şi mai mult în caracterizarea performanţelor sistemelor de securitate.

2.3. Manifestarea reacţiilor componentelor sistemului de securitate fizică

Acţiunile cauzate de manifestarea negativă a reacţiilor componentelor sistemului de securitate sunt caracterizate, de asemenea, de riscurile variabilităţilor performaneţelor şi se referă la (fig. 8):

− riscul alarmelor false, având drept surse disfuncţionalităţi ale componentelor subsistemelor de securitate (alarmă la efracţie, supraveghere TVCI, control acces, prevenire şi stingere incendiu, dispozitive de pază, monitorizare şi intervenţie);

− riscul reacţiilor întârziate, având drept surse disfuncţionalităţi ale subsistemelor de securitate, precum şi abilităţile persoanelor care produc acţiunile ostile de străpungere a barierelor mecano-fizice sau a mecanismelor de detecţie; de asemenea, pot apărea reacţii întârziate la paza umană, la monitorizare şi intervenţie, precum şi la cei ce asigură mentenanţa sistemelor de securitate;

− riscul nerespectării procedurilor şi scenariilor de intervenţie, în caz de producere a unor acţiuni ostile, reprezintă un risc cu cauze comportamentale şi organizatorice şi se manifestă ca veriga cea mai slabă a sistemelor de securitate; riscul nerespectării procedurilor mai este denumit şi riscul reacţiilor neconforme.

Fig. 8 – Riscul manifestării componentelorsistemului de securitate

39

numărul 2/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

2.4. Criteriile de estimare a riscurilor la securitate fizică

Stabilirea criteriilor de estimare a riscurilor la securitate fizică are o importanţă deosebită deoarece în funcţie de aceste criterii se stabilesc:

− expunerea la risc; − atitudinea faţă de risc;− încadrarea obiectivului de securitate în clasa

de acceptabilitate sau inacceptabilitate a riscului;

− strategia şi planurile de tratare a riscului.Riscul de a nu stabili corespunzător criteriile

de risc poate duce la situaţii de insecuritate fetişizate, la acceptarea unor pericole mai mari decât cele considerate normale sau cele stabilite prin normative, la acţiuni lipsite de temei juridic sau consistenţă operaţională, precum şi la costuri şi daune suplimentare.

Riscul determinat de stabilirea incorectă a criteriilor de risc se poate referi la (fig. 9):

− riscul stabilirii criteriilor fără a ţine seama de prevederile legale sau normele în materie;

− riscul definirii mai puţin precise (nuanţe calitative) sau prea stricte (valori cantitative) care pot determina comportamente neadecvate sau costuri nejustificate;

− riscul definirii neadecvate a criteriilor de risc, de regulă, ţinând seama numai de consecinţe, fără probabilităţi, sau de exprimări strict calitative sau cantitative, dar neadecvate obiectivelor stabilite pentru monitorizarea riscului (expunere doar în costuri de securitate sau insecuritate ori prin valori strict cantitative sau larg calitative - neadecvate scalelor de reprezentare).

Fig. 9 – Riscul criteriilor de estimare

2.5. Atitudinea faţă de riscul la securitate fizică

Atitudinea nedefinită faţă de risc este caracterizată de riscul inadecvării aprecierii expunerii la risc, stabilirii mijloacelor de control şi de ameliorare a acestuia, ineficienţii măsurilor de tratare şi revizuire, comportamentului şi managementului riscului la securitate fizică (fig. 10).

Drept urmare a unei atitudini pasive, procesul de management al riscului este compromis, în timp ce o atitudine proactivă îl poate face mai eficient.

Neangajarea strategică, conform unei politici adecvate, pune în pericol performanţele obiectivului, precum şi sănătatea şi chiar viaţa personalului din obiectiv.

Fig. 10 – Riscurile atitudionale

Neglijarea unor riscuri a căror evoluţie este deosebit de dinamică, precum şi partajarea unor riscuri ce pot fi ameliorate prin acţiunea asupra unor cauze multiple pot duce la creşterea nejustificată a costurilor de securitate şi la o tratare inadecvată.

2.6. Caracterul obiectiv sau subiectiv al riscurilor

Riscurile la securitate fizică se împart în două categorii în funcţie de participarea persoanelor la acţiunile caracterizate prin risc (riscuri subiective) sau de sursa acestora – cauze naturale (riscuri obiective) – fig 11.

Fig. 11 – Riscuri caracteriale

Reţinem atenţia, însă, că o interpretare strictă a acestui criteriu împarte, de pildă, riscul de incendiu în două – risc de incendiu subiectiv – cauzat de persoane şi risc de incendiu obiectiv – cauzat de factori tehnici sau naturali. În acest caz, partajarea este forţată şi costisitoare, nebenefică, de aceea, trebuie acceptată decizia de apartenenţă

40

numărul 2/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

a incendiului la riscurile obiective, evidenţiindu-se însă ambele tipuri de cauze. Agregarea riscului de incendiu la riscurile obiective este justificată de consecinţele catastrofale ale incendiilor, asemănătoare cu cele ale seismelor sau intemperiilor catastrofice şi cu adoptarea aproape în totalitate şi a formei de tratare a acestora – prin asigurare.

Riscul de neîncadrare sau de încadrare incorectă a riscurilor la securitate fizică în cele două categorii afectează măsurile de tratare corectă a acestora, cu prejudicii asupra folosirii eficientă a mijloacelor de control adecvate.

2.7. Mijloacele şi strategiile de tratare a riscurilor la securitate fizică

În funcţie de factorii şi sursele de risc, de modurile de manifestare a acţiunilor caracterizate prin riscul la securitate fizică se stabilesc mijloacele şi strategiile de tratare, monitorizare şi revizuire (fig. 12).

Fig. 12 – Riscurile de tratare

Riscul de inadecvare a asocierii mijloaceleor de tratare duce la acţiuni ineficiente de tratare, la reacţii tardive, la costuri suplimentare şi la generarea altor acţiuni în lanţ.

De pildă, dacă riscul de furt este caracterizat numai sub aspectul criminalităţii zonale (cauzat doar de persoane din exterior), tratarea acestuia se îndepărtează de măsurile de securitate de educare şi supraveghere a propriului personal, care poate participa direct la furt (în calitate de autori) sau poate facilita, prin informaţii sau asociere, succesul persoanelor din exterior.

2.8. Corelaţiile riscurilor la securitate fizică

Riscul inadecvării analizării şi tratării corelaţiilor riscurilor la securitate fizică cauzează ineficienţa mijloacelor de control şi neînţelegerea şi netratarea dependenţelor cauzale dintre aceste riscuri (fig. 13).

De pildă, riscul care caracterizează acţiunea de efracţie, dacă acţiunea de efracţie se produce,

poate genera acţiuni de furt, jaf, tâlhărie, sabotaj, distrugeri materiale sau poate facilita riscul de intruziune în zone cu acces protejat, pentru informare în vederea pregătirii altor acţiuni periculoase sau producerea unor disfuncţionalităţi sau pierderi de imagine, chiar catastrofale în jocul concurenţei. Efracţia şi intruziunea înncununate de succes, într-un obiectiv al unei firme de securitate sau de pază, duc cu certitudine la înlăturarea acestor firme din piaţă.

Rata alarmelor false la obiectivul unei firme care proiectează şi implementează sisteme de securitate demonstrează lipsa de profesionalism şi carenţele tehnologice sau de concepţie ale sistemelor de securitate, aducând un prejudiciu grav acestei firme asupra încrederii în produsele proprii. La fel se întâmplă dacă nu există corelaţii de tratare atât faţă de ineficienţa funcţiilor unui sistme de securitate, cât şi faţă de tehnologiile şi clasele de securitate ale componentelor utilizate.

Fig. 13 – Riscurile de corelaţii

Se cunoaşte că „veriga cea mai slabă" este cea care determină calitatea unui mecanism de securitate, iar clasa de securitate cea mai scăzută a unei componente stabileşte clasa de securitate a întregului mecansim.

În aceeaşi manieră, nerespectarea cerinţelor tehnologice şi organizatorice fac ca mecanismele de securitate să-şi piardă acreditarea de securitate şi să devină neadecvate sistemului de securitate în care sunt integrate. De pildă, un seif neancorat îşi pierde clasa de securitate pentru care este acreditat, după cum nerespectarea procedurilor de supraveghere în cadrul monitorizării poate provoca reacţii întârziate şi tardive.

2.9. Apartenenţa la categoriile de obiective

Riscurile la securitate fizică se manifestă diferit de la obiectiv la obiectiv, chiar dacă acestea au construcţii asemănătoare, acelaşi tip de politici

41

numărul 2/2014Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

de integrare, obiecte de activitate identice, sisteme de securitate implementate după acelaşi proiect şi personal pregătit la fel.

Aceste manifestări specifice produc reacţii individualizate şi chiar comportamente relativ diferite. Totuşi, analizele autoizomorfe – pe obiectiv, trebuie întregite cu analize izomorfe – de categorie, care pot asigura reacţii adecvate şi verificate în timp, analize criteriale comparatorii, racordări de politici şi strategii de securitate, mijloace comune de expertiză, scenarii de antrenament şi control şi, ce este cel mai important, determinarea unor criterii de risc mai apropiate de realitate (fig. 14). Dar cea mai adecvată corelare de categorii de obiective se referă la analiza modurilor de operare a infractorilor potenţiali (cauzele, sursele de risc şi comportamentul persoanelor), la scenarii asemănătoare de antrenare şi operaţionalizare a sistemelor de securitate şi la reacţii procedurale adecvate, verificate în diferite cazuri concrete.

2.10. Tipurile de infractori estimaţi

Inadecvarea mijloacelor de control în cazul riscurilor de securitate fizică la tipurile de infractori potenţiali poate constitui o cauză principală a depărtării de valorile riscurilor obiective şi deci de eficientizarea tratării.

Fig. 14 – Riscurile apartenenţei lacategorii de obiective

Infractorii acţionează după tipul, pregătirea şi expertiza lor în domeniu, iar vizarea penetrării nedetectate şi a exploatării disfuncţionalităţilor unui sistem de securitate este reală şi urmărită în permanenţă (fig. 15).

Fig. 15 – Riscurile tipurilor de infractori

Cel mai des exploatat este însă comportamentul neloial al personalului obiectivului vizat, corelat cu lipsa de responsablitate a celor ce lucrează pentru securitate, tulburările mentale sau emoţionale, vulnerabilitatea la şantaj, vulnerabilitatea celor cu datorii materiale sau morale, precum şi comportamentul nesincer, superficial, antisocial sau anticolectiv ori inadecvat sexual sau al celor consumatori de alcool ori droguri.

Timpul la dispoziţie, pregătirea profesională deosebită şi dotarea cu scule şi aparatură adecvată, la care se adaugă abilităţile de exploatare a disfuncţionalităţilor sistemelor de securitate impun ca măsurile de securitate, sistemele şi mijloacele de control al riscului să fie, nu numai tehnic de calitate deosebită, ci şi utilizate şi operaţionalizate la maximul posibilităţilor lor. Acţiunea procedurală a operatorilor şi a celor ce se ocupă de mentenanţă, monitorizare şi intervenţie este obligatorie, la fel ca şi integrabilitatea acţională a sistemelor de securitate.

De altfel, se consideră că integrabilitatea funcţională, comportamentală, operaţională şi de evaluare şi estimare dinamică a performanţelor constituie una din garanţiile asigurării unui nivel de securitate pentru un obiectiv eficient şi adecvat.

Asupra exploatării disfuncţionalităţilor de integrabilitate şi acţiunilor complementare şi de sprijin (suplinire, completare, sporire de performanţe) vom reveni.

42

numărul 2/2014 Arta de a tr^i în siguran]^Alarma

3. Structuralitatea riscului la securitate fizică

Indiferent dacă riscul la securitate fizică, analizat şi estimat, monitorizat şi revizuit, este cu

acţiune singulară sau cauzală multiplă (în lanţ), este inerent sau rezidual, riscul la securitate fizică are o structuralitate relativ determinată, care constă în (fig. 16):

− sursa riscului la securitate fizică, cu acţiune sau natură fizică, comportamentală şi chiar informaţională;

− zona sau locurile de acţiune a evenimentelor nedorite cu manifestare sau consecinţe fizice, caracterizate de riscuri la securitate fizică;

− tipurile de acţiune a evenimentelor nedorite caracterizate prin riscuri la securitate fizică;

− succesiunea în timp a evenimentelor nedorite caracterizate prin riscuri la securitate fizică;

− plauzibilitatea – posibilitatea, probabilitatea sau frecvenţa riscurilor;

− impactul sau consecinţele;− proprietarii riscurilor la securitate fizică;− legăturile cauzale ale riscului la securitate

fizică;− categoriile riscurilor la securitate fizică;− efectele directe sau indirecte ale evenimentelor

nedorite caracterizate prin riscuri la securitate fizică;

− modalităţile de ameliorare a riscurilor la securitate fizică;

− mijloacele de monitorizare şi revizuire a riscurilor la securitate fizică.

Determinările structurale ale riscului la securitate fizică asigură adoptarea unei atitudini şi a unui comportament adecvat faţă de risc, precum şi a unor măsuri de tratare eficace.

Fig. 16 – Structuralitatea riscului la securitate fizică

Determinările structurale permit o bună orientare în gestionarea riscurilor la securitate fizică şi, mai ales, o corectă alocare de resurse pentru eficientizarea reacţiilor de ameliorare.

4. Bibliografie

1. ILIE GHEORGHE, Securitatea instituţiilor financiar - bancare, Editura UTI, Bucureşti, 1998;

2. ILIE GHEORGHE, Securitatea deplină, Editura UTI, Bucureşti, 2001;

3. ILIE GHEORGHE, Securitatea mediului de afaceri, Editura UTI PRESS, Bucureşti, 2006;

4. ILIE GHEORGHE, Securitatea mediului de afaceri, Editura UTI PRESS, Bucureşti, 2006;

5. ILIE GHEORGHE, De la management la guvernare prin risc, Editura UTI PRESS, Editura Detectiv, Bucureşti, 2009;

6. ILIE, GH., Riscul măsura incertitudinii, Editura UTI, Bucureşti, 2011;

7. ILIE, GH., Structuralitatea riscului – Concepte, standarde, opinii - Editura UTI, Bucureşti, 2013.