Competitia Dolar - Euro. Consecinte Economice Si Politice

Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Competiţia dolar-euro - consecinţe economice şi

politice

Iasi

2011

Cuprins:

Introducere.......................................................................................................................................3

Capitolul I Piaţa valutară: Concepte şi structură............................................................................5

1. Cursul valutar: concept, funcţii, forme.................................................................................5

2. Structura pieţei valutare........................................................................................................8

Capitolul II Geneza şi evoluţia dolarului american şi a monedei euro.........................................11

A. Dolarul American............................................................................................................11

1. Scurt istoric..................................................................................................................11

2. Convertibilitatea dolarului...........................................................................................12

3. Locul privilegiat al SUA şi al dolarului în urma sistemului de la Bretton – Woods...14

4. Locul dolarului în urma abandonării principiilor de la Bretton - Woods....................15

B. Moneda euro...................................................................................................................19

1. Scurt istoric..................................................................................................................19

2. Organizarea eurosistemului.........................................................................................23

3. Impactul monedei unice asupra evoluţiei economiei zonei euro................................25

4. Moneda unica europeana si competitivitatea zonei euro.............................................30

5. Rolul internaţional al monedei unice europene...........................................................31

Capitolul III Evoluţia cursului de schimb dolar - euro................................................................33

1. Evoluţia cursului dolar – euro până la criza economică.....................................................33

2. Evoluţia cursului dolar – euro în timpul crizei actuale.......................................................40

3. Consecinţe economice şi politice ale evoluţiei cursului de schimb dolar - euro................45

Concluzii........................................................................................................................................50

Bibliografie:...................................................................................................................................53

2

Introducere

După aproape un secol de dominaţie a dolarului in cadrul sistemului monetar

internaţional se pare că dolarul american şi-a găsit un oponent pe măsură – moneda euro, sau

poate nu. Este oare posibil ca euro să-l poată detrona? Ce a reuşit să facă acesta în primii 10 ani

de la apariţie? Care au fost aspiraţiile sale şi care sunt rezultatele obţinute în aceşti ani?

În comerţul internaţional şi pe pieţele financiare internaţionale euro este acum a doua cea

mai utilizată monedă, şi în unele zone, rolul său continue să crească.1 Atunci când a fost lansată

aceasta în 1999, existau multe speculaţii cu referire la capacitatea euro de a concura, sau chiar

depăşi, dolarul ca monedă internaţională. Într-o lucrare influentă din acea perioadă, Richard

Portes şi Helene Rey afirmau că introducerea euro va ”avea implicaţii substanţiale asupra

sistemului monetar internaţional; asupra compoziţiei de valute din portofolii; asupra ratelor de

schimb şi de aici asupra politicilor monetare; asupra eficienţei economice şi a bunăstării.

Determinanta cheie a extinderii şi vitezei de internaţionalizare a monedei euro va fi costul de

tranzacţionare în valuta străină şi pe bursele de valori”2

Însă, euro încă nu poate provoca dolarul. Dolarul este azi, şi va fi şi mâine cea mai

importantă valută a lumii. Creşterea rolului monedei euro este influenţată în mare parte de factori

regionali. Rezidenţii din ţările vecine ale zonei euro sau având legaturi istorice strânse cu

Uniunea Europeană au fost cei care au trecut mai repede la moneda europeană. Aceasta este

valabil şi la valoarea obligaţiunilor denominate în euro la nivel global.3

În acelaşi timp, dolarul american este cea mai larg folosită moneda de rezervă în lume

astăzi. De-a lungul ultimilor zece ani, aproape 2/3 din rezervele valutare ale guvernelor şi ale

marilor instituţii financiare erau deţinute în dolari. Aceste rezerve în dolari le permite instituţiilor

expuse riscului valutar să se protejeze prin hedging. Criza financiară a provocat discuţii intense

cu privire la stabilitatea sistemul monetar internaţional şi rolul pe care îl va juca dolarul în

viitorul acestui sistem.

1 Deutsche Bank Research - The Euro, the Yen, the Renminbi and the Dollar: Portfolio Shifts and Capital Account Balances, 2005, p.42 http://www.eurointelligence.com/article.581+M53e09f0f4db.0.html – accesat la 05.12.20093 Deutsche Bank Research - The Euro, the Yen, the Renminbi and the Dollar: Portfolio Shifts and Capital Account Balances, 2005, p.5

3

Dolarul american este asemeni unui ”rege” ce trebuie să cedeze ”coroana”. Însă, în

favoarea cui? Va fi un nou ”prinţ” care o va prelua sau vor fi câţiva care vor păstra câte o

bucăţică din ea? Care sunt şansele monedei euro? Cu cât va creşte ponderea sa în sistemul

monetar internaţional depinde, în mare parte, de schimbările structurale care pot fi aşteptate în

Europa, în Statele Unite ale Americii şi în restul lumii. Pe termen mediu, această pondere poate

înregistra o creştere între 3% şi 5%, având la bază largirea zonei euro şi deprecierea din ultima

perioadă a dolarului în raport cu euro.

Lucrarea de licenţă este structurată pe trei capitole. În primul capitol, „Piaţa valutară:

concepte şi structură” sunt definite valutele, cursul de schimb şi piaţa valutară.

În capitolul II „Geneza şi evoluţia dolarului american şi a monedei euro” este prezentată

geneza celor două monede de importanţă mondială, accentuându-se evoluţia lor în contextul

istoric. Sunt evidenţiate principalele etape de dezvoltare a euro şi dolarului, care au determinat

crearea lor în monede dominante pe piaţa valutară.

În capitolul III „Evoluţia cursului de schimb dolar - euro” sunt analizate oscilaţiile

cursului euro – dolar din momentul apariţiei monedei unice şi introducerii ei ca monedă legala pe

teritoriul euroland-ului până în prezent. De asemenea, sunt prezentate si consecintele politice si

econimice ale competitiei dolar – euro.

4

Capitolul IPiaţa valutară: Concepte şi structură

1. Cursul valutar: concept, funcţii, forme

În unele accepţiuni, în sfera devizelor, se înclude alături de metale preţioase, titluri de

credit pe termen scurt şi valutele.

Disponibilităţile în valută reprezintă principalul mijloc de plată a obligaţiilor din

schimburile economice internaţionale.

Valuta reprezintă moneda naţională a unei ţări, în măsura în care îndeplineste funcţiile de

instrument de plată şi de rezervă în relaţiile economice internaţionale.

Conform Regulamentului Băncii Naţionale a României, valuta reprezintă moneda

naţională a altui stat, moneda unei uniuni monetare, precum şi monedele compuse, cum ar fi

Drepturile Speciale de Tragere.

Valuta se poate prezenta sub formă de numerar(bilete de bancă si monedă metalică) şi

sub formă de valută de cont, în cazul în care se află sub formă de disponibil într-un cont bancar.

Valuta în numerar se utilizează pentru plăţile privind deplasarea persoanelor în străinătate. În

vederea evitării riscurilor ce se manifestă pe perioada deplasării persoanelor, valuta în numerar

se înlocuieşte cu cecul de călătorie sau cartea de credit. Valuta în cont se păstrează la o bancă din

ţara deţinătorului, la o bancă din ţara emitentului sau la o bancă dintr-o terţă ţară, în funcţie de

prevederile legislaţiei valutare. Valuta în numerar se depune în cont şi devine valută de cont, iar

pe măsură ce se efectuează retrageri, valuta în cont se transformă în valută în numerar.

Depunerile de valută în cont se pot efectua la vedere sau la termen, în funcţie de opţiunile

deţinătorului.

În funcţie de condiţiile de preschimbare a unei valute în altă valută, se deosebesc valutele

convertibile, valutele neconvertibile, valutele transferabile şi valutele liber utilizabile.

Valuta convertibilă se caracterizează prin faptul că poate fi preschimbată, în mod liber, în

altă monedă la cursul pieţei, fără restrictive din punct de vedere al deţinătorului, al mărimii şi al

desţinaţiei sumelor de preschimbat.

5

Statutul Fondului Monetar Internaţional cere fiecărei ţări membre să nu aplice restricţii

asupra efectuării plaţilor şi transferurilor internaţionale cu rente fără aprobarea Fondului(art.

VIII, sect. 2). În al doilea rând, statutul FMI solicită ţărilor membre să evite practicile monetare

discriminatorii. În al treilea rând, prin statutul Fondului Monetar Internaţional, ţările membre se

angajează să cumpere soldurile în moneda naţională deţinute de un alt stat membru şi care provin

din tranzacţii curente(art. VIII, sect 4)4.

Convertibilitatea monedei poate să îmbrace forme diferite, şi anume:

convertibilitate generală dacă se referă la tranzacţiile curente şi la mişcările de

capital

convertibilitate externă nelimitată – se aplică la tranzacţiile curente şi la mişcările

de capital ale nerezidenţilor;

convertibilitatea externă limitată – se asigură nerezidenţilor pentru tranzacţii

curente;

convertibilitatea internă sau de cont curent – presupune accesul la valută al

agenţilor economici pentru plăţi, precum şi dreptul persoanelor fizice de a

cumpăra valută la cursul de schimb în vigoare.

Principalele riscuri ale convertibilităţii monedei sunt reprezentate de epuizarea rezervelor

valutare, creşterea preţurilor mărfurilor importate, pierderea controlului asupra circulaţiei

monetare şi amplificarea inflaţiei.

Ponderea valutelor în plăţile internaţionale depinde de structura exporturilor şi

importurilor, de serviciile internaţionale, de orientare geografică a schimburilor economice, de

serviciile bancare, de evoluţia pieţelor valutare.

Schimburile economice internaţionale fiind exprimate în valută presupun cunoaşterea

raportului de schimb dintre monede şi a factorilor ce exercită influenţă asupra lui.

Cursul valutar reprezintă raportul valoric dintre moneda unei ţări şi moneda altei

ţări sau preţul unei valute exprimat în altă valută. Într-o altă formulare, cursul valutar

exprimă preţul la care o monedă naţională se schimbă cu altă monedă5. Raportul de schimb dintre

valute are un caracter sintetic, deoarece permite compararea produsului intern brut, a preţurilor, a

salariilor şi a productivităţii muncii din cele două ţări ale căror monede se compară.

4 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985, p.295 Anne O. Krueger, Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timisoara, 1996, p. 22

6

Cursul de schimb al valutei îşi exprimă menirea prin urmatoarele funcţii6:funcţia de

instrument de evaluare a bunurilor şi serviciilor din relaţiile economice internaţionale; funcţia de

instrument de conversie şi de comparare a puterii de cumpărare a monedelor din diferite ţări;

funcţia de mecanism de influenţa în relaţiile economice internaţionale prin care pot fi stimulate

exporturile, restrânse importurile şi modificat echilibrul valutar.

Cursul de schimb se determină în mod diferit, în funcţie de anumite condiţii, astfel: cursul

valutar poate fi stabilit, în mod convenţional, de autoritatea monetara a unei ţări sau se formează

prin confruntarea cererii şi a ofertei de valută pe piaţa valutară. Cursul valutar se calculează în

funcţie de raporturile a două monede faţă de o altă monedă(cross-rate); cursul valutar se poate

determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede care se raportează la puterea de

cumpărare a altei monede.

În relaţiile economice internaţionale, raportul de schimb al valutei diferă în funcţie de

locul de formare, mărime şi de alţi factori.

Cursurile valutare se pot clasifica în funcţie de urmatoarele criterii:

1) După modul de formare, pot fi:

curs valutar oficial – se caracterizează prin faptul că se stabileşte de autoritatea

monetară a unei ţări, fie la parietate, fie la un nivel convenţional. În perioada

exprimării valorii monedelor în aur, cursul de schimb se forma în funcţie de

cantitatea de aur a monedelor, iar banca centrală se angaja să îl menţină mai multă

vreme la acelaşi nivel, fiind cunoscut sub denumirea de curs fix.

Cursul valutar de piaţă – se stabileşte pe piaţa valutară, în funcţie de cererea şi

oferta de valută a unei ţări.

2) După modul de variaţie, se pot distinge:

Cursuri fixe – ce se menţineau la acelaşi nivel prin intervenţia autorităţii

monetare pe piaţa valutară, respectiv prin intervenţia băncii centrale pe piaţa

valutară.

Cursuri fluctuante – exprimă formarea raporturilor de schimb dintre valute în

anumite limite în mod liber(limite de fluctuare mai mari decât cele din perioada

cursurilor fixe), iar pe măsura atingerii lor, autoritatea monetară intervine pe piaţă,

pentru a limita variaţia cursului de schimb

6 Daniel Daianu, Functionarea economiei si echilibrului extern, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1992, p. 77

7

Cursuri flotante – se individualizează prin faptul că se formează pe piaţa

valutară, în funcţie de influenţele factorilor economici, monetari şi financiari,

având nivel variabil şi flexibil.

Evoluţia economică a statelor capitaliste în anii 1950 – 1970, presiunile de pe piaţa

aurului şi alti factori economici şi monetari au exercitat o anumită influentă asupra functionării

mecanismului cursurilor de schimb fixe7.

În anul 1978, FMI a prevăzut principiul potrivit căruia ţările membre se bucură de

libertate în alegerea politicii de curs. În conformitate cu prevederile art. IV din statutul FMI,

ţările membre sunt invitate să colaboreze cu Fondul şi cu celelalte ţări membre, în aplicarea

flotării cursurilor valutare8. Ţările membre se mai angajează să nu manevreze cursul de schimb

pentru a obţine avantaje unilaterale şi să nu aplice măsuri care să împiedice ajustarea balanţei de

plăţi.

2. Structura pieţei valutare

Pieţele valutare reprezintă centrele sau locurile în care se confruntă cererea şi oferta de

valută şi se stabileşte cursul de schimb. Piaţa valutară este formată din băncile şi casele de

schimb care sunt autorizate să vândă şi să cumpere valută în numele clienţilor sau pentru cont

propriu.

Pieţele valutare au mărimi diferite în funcţie de operaţiile pe care le realizează şi de

localităţile în care sunt amplasate. Principalele pieţe valutare funcţionează la Londra, New York,

Frankfurt, Paris, Zürich.

Pieţele valutare mijlocesc accesul persoanelor juridice şi fizice la valuta necesara

schimburilor economice internaţionale, deplasării în străinătate, oferă deţinătorilor de valută

cadrul de piaţa pentru a fi vândută, iar din confruntarea cererii şi a ofertei de valută, rezultă

cursul de schimb.

Pe pieţele valutare, participă băncile comerciale, curtierii, băncile centrale, societăţile

comerciale care realizează operaţii de comerţ exterior9(a se vedea figura 1)

Figura nr. 1 Participanţii pe piaţa valutară7 Philippe d’Arvisent, Thiery Schowb, Finances Internationales, Hachette Supérieure, Paris, 1995, pp. 24 - 258 Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington DC, 1985, art. IV, p. 69 Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Economica, Paris, 1993, pp 10 - 12

8

Sursa: Gheorghe M. Voinea – Finanţe internationale,2010, Editura Libris, p. 94

Operaţiile de pe pieţele valutare au evoluat sub impactul unor factori, printre care:

extinderea relaţiilor internaţionale, care s-a reflectat în multiplicarea fluxurilor de

valută şi în creşterea cerinţelor de conversie, prin intermediul pieţelor valutare

tendinţele de liberalizare a politicilor valutare, eliminarea restricţiilor valutare şi

promovarea convertibilităţii;

amplificarea mişcărilor de capital a impulsionat operaţiile valutare provenite din

plasamente, schimburi şi repatrierea capitalurilor;

perfecţionarea tehnicilor şi a modalităţilor de efectuare a plăţilor internaţionale;

intervenţiile băncilor centrale sub forma vânzărilor şi a cumpărărilor de valută, în

vederea influenţării cursului de schimb;

imbunătăţirea serviciilor bancare de gestionare a sumelor în valută ale clienţilor.

Pe pieţele valutare se efectuează operaţii la vedere, operaţii la termen, operaţiuni de

arbitraj valutar, operaţiuni speculative şi operaţii speciale de acoperire la termen(hedging valutar)

Intervenţia Băncii centrale pe piaţa valutară

Banca centrală intervine pe piaţa valutară, fie sub forma cumpărărilor sau a vânzărilor de

valută, în vederea protejării monedei naţionale, fie pentru executarea unor ordine ale

administraţiei centrale, ale băncilor centrale străine sau ale organismelor financiare

internaţionale.

Banca centrală poate să influenţeze şi indirect operaţiile de pe piaţa valutară, prin

intermediul taxei oficiale a scontului, care are efecte asupra intrărilor şi iesirilor de valută.

Intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară se realizează pe seama rezervelor valutare, a

operaţiilor SWAP şi a împrumuturilor pe termen scurt de la alte bănci centrale.

9

Curs valutar

Oferta de

valută

Cererea de

valută

Banca centrală Banca centrală

Bănci comerciale Bănci comerciale

Societăți comerciale Societăți comerciale

Instituții publice Instituții publice

Operaţiunile SWAP realizate de băncile centrale reprezintă întelegeri între acestea sau

între bănci centrale şi Banca Reglementărilor Internaţionale, prin care parţile se angajeaza ca, în

anumite situaţii, să împrumute o sumă în moneda naţională pe termen scurt, pentru intervenţii pe

piaţa valutară.

Capitolul IIGeneza şi evoluţia dolarului american şi a monedei euro

A. Dolarul American

1. Scurt istoric

10

Termenul “dolar” reprezintă denumirea oficială pentru moneda Statele Unite ale

Americii(SUA), precum şi a monedelor oficiale utilizate în 37 de ţări, dintre care: Australia,

Noua Zeelanda, Canada, Fiji, Singapore, Hong Kong.

În 1785, la doi ani după încheierea războiului pentru independenţa coloniilor engleze din

America de Nord (1755-1783) şi cu doi ani înaintea adoptării Constituţiei ţării, Congresul SUA a

luat hotărârea ca unitatea monetară a Confederaţiei americane să se numească dolar.

Denumirea de “dolar” constituie o variantă a termenului thaler, care desemna piesele metalice

utilizate în Germania şi ţările est-europene în secolul al XVI-lea.

În 1787, Constituţia a încredinţat Congresului dreptul - transmisibil - de a bate monedă,

iar în 1792, o lege monetară a introdus bimetalismul, definind dolarul printr-o cantitate de 1,504

g aur fin şi 1,504x15 argint pur (raportul legal de valoare între aur şi argint fiind la acea dată

1:15). Timp de 141 de ani, valoarea legală în aur a dolarului fixată în 1792 a rămas neschimbată;

un record de longevitate.10

Iniţial, orice bancă din SUA a avut dreptul să emită bacnote. În 1860, numărul băncilor

care emiteau bacnote exprimate în dolari ajunsese la circa 1600, o situaţie unică în lume.

Confuzia la care se ajunsese şi la care s-a adaugat haosul provocat de finanţarea Războiului de

secesiune (1861-1865), au avut ca efect o inflaţie uriasă. În circulaţie se aflau numai bilete de

bancă, dar şi bilete de tezaur (aşa numitele greenbacks). În 1879 s-a renunţat la bimetalism şi s-a

trecut la monometalismul aur.

Perioada 1879-1914 a fost una din cele mai calme din istoria monetară a SUA. Din

această cauză a fost denumită “vârsta de aur a etalonului dolar”. Adeseori, admiratorii aurului

monetar dau ca exemplu această perioada pentru a demonstra importanţa legării monedei de aur,

deşi dolarul nu a fost scutit nici atunci de fluctuaţii valorice, este drept de o amploare mai redusă.

În 1913 a fost înfiinţat Sistemul Rezervei Federale. Necesităţile de finanţare a pregătirilor de

război care au început în SUA, în urma declanşării primului război mondial, apoi a participării

SUA la acest război, i-au obligat pe americani să accepte o mare creştere inflaţionistă a preţurilor

(12% între anii 1913 şi 1920) şi i-au determinat să suspende convertibilitatea dolarului în aur.

În 1934 dupa 4 ani de criză economică cumplită (venitul naţional al SUA redus cu 50%,

masa monetară supusă unei crude deflaţii, 15 milioane de şomeri), preşedintele Roosevelt a luat

hotărârea de a proceda la o devalorizare drastică a dolarului (cu 41%), precum şi la suprimarea

10 Basni Cezar, Davadac Nicolae – Monedă, credit, bănci, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994, p 34.

11

convertibilităţii interne în aur (“Gold Reserve Act” din 1934), stabilind noul conţinut legal al

monedei la 0.888671g aur fin.

În timpul celui de-al doilea război mondial, dolarul a pierdut 33% din puterea de

cumpărare anterioară, iar după 1950, deprecierea lui faţă de bunuri a continuat şi s-a intensificat.

În această perioadă, politica monetară a încetat de a mai fi prerogativă Sistemului Rezervei

Federale şi a fost trecută la Trezorerie, deci la puterea executivă11.

Deceniul 7 s-a caracterizat printr-o tendinţa de cădere a dolarului la bursele valutare , în

urma unei inflaţii interne şi externe tot mai accentuate. S-au dat explicaţii obiective pentru acest

îndelung proces inflaţionist, considerat ca fiind produsul cursei înarmărilor, războaielor din

Coreea şi Vietnam, “ajutoarelor” politice, investiţiilor în străinătate, bazele militare pe teritorii

străine, “facturii” petroliere, turismului în străinătate, ca şi explicaţii psihologice – teama de noi

accese inflaţioniste - sau voluntariste, în sensul că deprecierea dolarului ar fi constituit riposta

americană la concurenţa japoneză sau vest-germană care a apărut pe piaţa mondială ca urmare a

unei productivităţi şi a unei organizări a muncii superioare celei americane.

2. Convertibilitatea dolarului

După cel de –al doilea război mondial, convertibilitatea a devenit unul din principiile

fundamentale ale Sistemului Monetar Internaţional din 1944. Statutul Fondului Monetar

Internaţional înţelege prin convertibilitate “dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba

moneda naţională cu altă monedă străină , în mod liber, prin vânzare-cumpărare pe piaţă, fără

nicio restricţie” (art. VIII din statutul FMI), în sens concret, în sens larg, desfiinţarea restricţiilor

şi discriminărilor în domeniul plăţilor şi transferurilor internaţionale, iar în sens restrâns,

obligaţia băncii centrale de a cumpăra propria monedă deţinută de o bancă centrală străină, la

cererea acesteia, cu condiţia ca suma respectivă să provină din tranzacţii curente de data recentă

sau să fie necesar băncii centrale străine pentru plăţi curente.

În cadrul reglementărilor arătate, precum şi în viaţa practică, dolarul SUA a avut o poziţie

distinctă faţă de a monedelor celorlalte ţări capitaliste în problema convertibilităţii.

În anul 1944, la crearea Sistemului Monetar Internaţional prin acordurile de la Bretton

Woods, dolarul era singura monedă convertibilă în aur, la preţul de 35 dolari uncia, stabilit în

11 Kiritescu C. Costin, Dobrescu M. Emilian: Moneda – mica enciclopedie, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, pp 54 - 60

12

1934. Datorită acestor însuşiri , bazate pe forţa economică a SUA, rămasă intactă în cursul celui

de-al doilea război mondial, precum şi pe cea mai mare acumulare de aur monetar din întreaga

istorie a capitalismului (24.6 miliarde de dolari în anul 1949, la preţul de 35 dolari uncia), dolarul

a fost ales ca singura monedă de rezervă în cadrul sistemului şi pus pe picior de egalitate cu

aurul, reprezentând unica legătura efectivă a banilor din sistem cu aurul. Această situaţie s-a

menţinut până la 15 august 1971, dată când convertibilitatea în aur a dolarului a fost desfiinţată.

În ceea ce priveşte convertibilitatea reciprocă pe piaţă a dolarului, aceasta a fost o

caracteristică permanentă a lui în sensul că orice deţinător de dolari avea posibilitatea să obţină

în schimb alte valute, la un curs apropiat de paritate . Dar şi în acest caz, situaţia dolarului era

diferită de cea a altor monede convertibile din alte ţări, deoarece Banca Federală de Rezerve din

SUA era singura bancă centrală din lumea ţărilor cu monedă convertibilă care nu era obligată să

intervină pe piaţa valutară pentru menţinerea cursului monedei naţionale în limitele admise de

statutul FMI.12

Şi în acest domeniu restrâns, se poate deci, constata poziţia dominantă, exclusivă,

rezervată dolarului în cadrul Sistemului Monetar Internaţional din 1944. În ipoteza în care

dolarul ar fi scăzut faţă de alte valute, nu Sistemul Federal de Rezerve din SUA, ci băncile

centrale din ţările cu valutele în cauză erau obligate să menţină raportul valoric pe piaţă al

acestor valute faţă de dolar. Ele trebuiau deci să cumpere dolari pe piaţă atat timp cât era necesar

pentru a sustine cursul valutei americane şi astfel să restabilească echilibrul cursurilor în limitele

admise.

Oficial, faptul că SUA erau scutite de intervenţia pe piaţa valutară pentru menţinerea

cursului dolarului a fost motivată prin convertibilitatea în aur a acestei monede.

3. Locul privilegiat al SUA şi al dolarului în urma sistemului de la Bretton – Woods

Deşi sistemul adoptat la Bretton-Woods nu a fost, prin natura şi princiipile sale,

discriminatoriu, totuşi, funcţionarea sa, într-o lume marcată de superioritatea economică

americană, a condus la consolidarea poziţiei SUA.

În anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, o bună parte din ţările

industrializate şi în special cele europene au înregistrat importante deficite comerciale. Nevoile

de reconstrucţie economică, de plăţi internaţionale au conferit monedei americane o poziţie

12 Basni Cezar, Davadac Nicolae – op. cit, p. 38

13

rivilegiată, devenind general acceptată în plătile dintre diferite state. În acest mod, dolarul SUA a

devenit, de fapt, moneda internaţională.

Nevoia de lichidităti internaţionale a fost satisfacută prin oferta de dolari, care a rezultat

din deficitele externe ale SUA. Acestea beneficiau de privilegiu de a-ţi putea finanţa deficitul

extern cu propria monedă: investiţiile private americane în lume, ajutoarele economice şi militare

ale guvernului american erau plătite prin simpla emisiune a unei monede pe care alte ţări

trebuiau să o accepte, şi anume dolarul.

Constrângerile impuse de fixarea parităţilor monedelor naţionale, în raport cu dolarul

american, garantau manifestarea cererii pentru dolar. Dacă moneda americană era emisa în

cantităţi abundente, antrenănd scăderea cursului pe piaţa de schimb, rezultatul îl constituia

apreciera monedei celorlalte ţări; pentru a nu-ţi depăşi limitele de fluctuare, aceste ţări trebuiau

să-şi ofere propria monedă pe piaţa de schimb, achiziţionând în schimb dolari, mentinând astfel

stabilitatea valorii propriei monede în raport cu moneda americană.

În acest mod, se poate aprecia că deficitul exterior american s-a dovedit inflaţionist, dacă

se ţine seamă de faptul că dolarii difuzaţi în economia mondială au contribuit la majorarea masei

monetare în ţările care îi deţineau. Singurul mecanism, care permitea diminuarea deficitului

american şi a expansiunii monetare mondiale, îl constituia convertibilitatea în aur a dolarilor.

Acestă convertabilitate a fos problematică, fiind calificată de specialisti drept o dilemă, respectiv

dilema convertibilităţii.

În anul 1960, economistul de origine belgiana, profesor la Yale, Robert Triffin, a

subliniat dilema utilizării unei monede naţionale ca mijloc de plată internaţional.

Nevoia crescută de lichidităţi internaţionale era satisfăcută printr-o ofertă de dolari,

primită cu încredere, în masură în care există promisiunea de transformare într-o cantitate

determinată.13

Pe de altă parte, oferta de dolari nu putea fi asigurată decât prin agravarea deficitului

exterior al SUA. Accentuarea deficitului a fost de natură să diminueze încrederea în moneda

americană, cu atat mai mult, cu cât dolarii deţinuţi în străinătate depăseau stocul monetar al

SUA.

13 Dardac Nicolae, Barbu Teodora: Moneda, Banci si Politici monetare – Ed. Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2005

14

Utilizarea dolarului ca monedă de rezervă, care presupunea existenţa în cantităţi reduse

devenea astfel, incompatibilă cu realizarea acestora ca mijloc de plată internaţională, ceea ce

implică existenţa unei cantităţi sporite de monedă.

Asimetria sistemului a fost accentuată de puterea conferita de SUA pentru adoptarea

deciziilor în cadrul FMI. Deciziile cu privire la activitatea Fondului erau adoptate cu 85% din

voturi, iar SUA datorită puterii economice, a dispus de un procent de vot superior nivelului de

15% (17.8% în 1993), ceea ce demonstrează că deciziile nu se puteau şi nu pot fi luate fără

acordul american.

4. Locul dolarului în urma abandonării principiilor de la Bretton - Woods

Acordurile de la Bretton-Woods nu au făcut din dolar baza sistemului monetar

internaţional, întru-cât toate monedele cu convertibilitate externă erau monede de rezervă.

În schimb importanţa dominantă a economiei americane a creat din dolar cea mai

importantă monedă şi a conferit SUA o responsabilitate particulară în buna funcţionare a

sistemului.

Încrederea în dolar, datorită convertibilităţii acestuia la paritatea de 35$ uncia, a antrenat

ca un important volum de dolari să fie detinut de rezidenţi, străini sau americani, sumele

respective fiind denumite eurodolari. Aceşti eurodolari au constituit cea mai mare parte a

deficitelor de plăţi cumulate de balanţele de plăţi ale SUA, care până în anul 1958 au avut

niveluri moderate şi erau acoperite prin încasările metalice ale SUA.

Începind din anul 1958, deficitele s-au majorat, iar întreprinderile americane au investit în

străinătate, iar în anii `60 eurodolarii fiind acoperiţi numai de rezervele de aur deţinute de SUA.

Astfel, cele mai importante dificultăţi în funcţionarea sistemului de la Bretton-Woods s-au

manifestat ţn perioada 1959-1963.

În primul rând, în Europa Occidentală numeroase monede se negociau pe piaţa valutară,

iar băncile centrale interveneau pentru menţinerea parităţilor declarate.

Între 1960 şi 1961, datorită deficitului balanţei de plăţi britanice, cererea de aur pe piaţa

londoneză s-a majorat, iar la recomandarea SUA, 8 bănci centrale (Marea Britanie, SUA,

15

Canada, RFG, Franţa, Italia, Belgia, Ţarile de Jos) s-au regrupat pentru a alimenta piaţa cu aur şi

pentru menţinerea cursului monedelor naţionale14.

Astfel, s-a constituit „pool-ul de aur”, care a avut ca efect încetarea cumpărăturilor

speculative.

Perioada 1964-1970 poate fi caracterizată prin abandonarea convertibilitătii externe a

dolarului. La 14 martie 1968, când rezervele de aur monetar ale SUA nu mai reprezentau decât

10.7 miliarde $, Congresul a votat suspendarea imediată a convertibilităţii externe a dolarului în

aur. Ca răspuns la această decizie, statele europene cele mai bogate, cu excepţia Franţei, au

acceptat crearea unei duble pieţe a aurului. Din acel moment, preţul de 35 dolari uncia de aur nu

a mai fost practicat decât de unele bănci centrale. În schimb, pe piaţa liberă deschisă

particularilor şi intreprinderilor, cursul aurului fluctua în funcţie de cerere şi de ofertă. Adoptarea

acestei măsuri a permis SUA să-şi stabilizeze rezervele de aur monetar şi să continue să exporte

capitaluri.

Prin crearea Drepturilor Speciale de Tragere s-a venit în ajutorul SUA care au dobândit

dreptul de a răscumpăra o parte din eurodolarii deţinuţi de alte bănci centrale, fără ieşire de aur,

restabilindu-se astfel încrederea în moneda americană.

Măsurile adoptate, respectiv reinstaurarea imediată a convertibilităţii externe a dolarului

şi crearea DST-urilor au avut drept consecinţă o stabilizare la aplicarea unei suprataxe de 10%

asupra unui numar însemnat de produse importate.

Criza monetară din anul 1971 a fost declanşată de deficitul cumulat al balanţei globale de

plăţi a SUA (11 miliarde de dolari în 1969-1970) şi de creşterea cursului aurului pe piaţa liberă.

Numai în anul 1970 Germania obligată să cumpere dolari de pe piaţa valutară, şi-a sporit

rezervele de la 3.8 la 5.8 miliarde dolari, însa era imposibil ca băncile centrale să continue să

cumpere la cursul legal, dolarii supraevaluaţi. Refuzul autorităţilor americane de a-ţi devaloriza

moneda naţională a condus la suspendarea completă a convertibilităţii în aur a dolarului şi a

declanşat o anarhie monetară şi un război comercial la nivel mondial. Pieţele valutare s-au închis,

redeschiderea lor fiind condiţionată de măsurile adoptate cu scopul limitării creşterii cursului faţă

de dolar.

14 Alexandraki, Katerina – AllianceBernstein: Challenging the US Dollar’s Reserve Currency Status - http://www.bernstein.com/CmsObjectPC/pdfs/64337_USDollarsReserve.pdf - accesat la data de 19 iunie 2011

16

Prăbuşirea sistemului monetar de la Bretton-Woods a plonjat în economia mondială intr-

o zonă de incertitudine monetară, întru-cât ţările dezvoltate nu erau gata, în anul 1971, să treacă

direct la un sistem de cursuri flotante.

Acordul de la Washington din 1971 a adoptat doua măsuri: devalorizarea dolarului faţă

de aur şi reevaluarea celorlalte monede.

Perioada anilor `80 s-a caracterizat prin una din cele mai mari crize a dolarului, respectiv,

acesta a pierdut 20% din valoare în raport cu yenul. Situaţia a fost susţinută şi de tensiunile pe

piaţa petrolului, întru-cît ţările membre ale OPEC căutau compensarea creşterii preţurilor prin

deprecierea dolarului, moneda de facturare a ţărilor producătoare.

Perioada 1980-1985 a fost marcată de restricţii în planul lichidităţii internaţionale, de

creşteri ale cursului dolarului, iar după anul 1985 de o stabilizare laborioasă a sistemului

monetar15.

Perioada 1985-1995 poate fi plasată sub semnul refluxului dolarului, datorită creşterii

deficitului bugetar american (în 1986 SUA au devenit cea mai îndatorata ţară din lume) şi

datorită deficitului balanţei comerciale cu Japonia şi Europa ( un deficit de 148 miliarde de

dolari, faţă de 9 miliarde în 1991).

După anul 1995 contextul macroeconomic s-a ameliorat considerabil , antrenănd o

apreciere continuă a dolarului, iar sistemul monetar a devenit în mod progresiv multipolar,

menţinând înca o asimetrie în favoarea dolarului. Acestă a ramas prima monedă de facturare a 16comerţului internaţional – 48% (în special în domeniul materiilor prime şi al produselor

tehnologice) şi a constituit, în pofida yenului şi a euro, principala monedă de rezervă.

Se poate constată că dolarul este puternic concurat de yen şi euro, ceea ce conduce la o

tripolizare monetară internaţională sau chiar bipolarizarea dolar-euro.

Din anul 2001, atunci cand economia americana a fost puternic lovita de atentatul de la

11 septembrie, nu si-a putut reveni, astfel euro a devenit o moneda de rezerva la mare cautare

deoarece din acea perioada a inceput competitia dolarul american si a monedei europene.

Statutul dolarului de monedă de rezervă mondială a oferit Statelor Unite un prestigiu şi

privilegii, unice în lume. Acesta a ridicat standardele de viaţă şi le-a permis americanilor să

15 Kiritescu C. Costin, Dobrescu M. Emilian: Moneda – op. cit., p. 8016 Dardac Nicolae, Barbu Teodora: Moneda, Banci si Politici monetare – op. cit., p. 50

17

împrumute cu un cost redus şi să consume mai mult decat produc pe parcursul mai multor

decade.17

Însă, ţările BRIC(Brazilia, Rusia, India şi China) şi Japonia fac presiuni pentru a înlocui

dolarul ca principală rezervă internaţională. Aceste ţări nu au ajuns la un conses şi fiecare din ele

propune soluţii ce ar reprezenta cel mai bine interesul naţional, în detrimentul celorlalte state.

Totuşi, printre cele mai realiste variante pot să menţionez: euro şi dolarul - să deţină în paralel

această funcţie; yoanul chinez (sau Renminbi) - în postura de rezerva valutară mondială; sau

crearea unei monede de rezervă internaţională pe baza DST-ului. Consider că prima variantă

constituie acum cel mai realist proiect în viitorul apropiat, mai ales că procesul de

internaţiolizare a acestei monede a început deja.

Politicile monetare şi fiscale agresive ale guvernului Statelor Unite ca răspuns la criza

financiară, au impus câteva economii emergente să-şi exprime îngrijorarea cu privire la

deprecierea dolarului, care ar eroda din valoare rezervelor lor valutare. Îngrijorarea acestor ţări,

poate fi mai bine înţeleasă luând în considerare acumularea foarte rapidă de rezerve din ultimii

ani, cea mai mare parte din aceste rezerve reprezintă active denominate în dolari americani.18

Un dolar depreciat reprezintă o problemă pentru economiile emergente din Asia, dar şi

pentru ţările din zona Euro. O posibilă diversificare a rezervelor valutare ale ţărilor din Asia ar

deprecia şi mai mult dolarul american, în comparaţie cu monedele lor. Astfel, exporturile acestor

state nu mai sunt la fel de atractive pe piaţa americană, iar Japonia sau China sunt impuse să

investească sumele uriaşe de dolari deţinute de ei obţinând un randament mai scăzut.19

Dolarului nu mai reprezintă o metodă bună de prezervare a valorii, iar riscul aferent

deţinerii sale este ridicat acum, a spus deţinătorul premiului Nobel, economistul Joseph Stiglitz.

Potrivit lui Stiglitz actualul sistem de rezervă se află într-un proces de uzură şi nu mai este o

formă bună de a păstra valoarea. Acum, dolarul nu oferă aproape nicio dobândă şi deja oricine se

uită la dolar poate să spună că acesta prezintă un grad sporit de risc.20

Discuţiile cu privire la o posibilă înlocuire a dolarului american în cadrul sistemului

monetar internaţional ca principala monedă de rezervă nu au fost provocate de criza financiară,

17 http://www.washingtontimes.com/news/2009/sep/29/dollars-days-of-dominance-may-end accesat al 05.12.200918 Alexandraki, Katerina – AllianceBernstein: Challenging the US Dollar’s Reserve Currency Status - http://www.bernstein.com/CmsObjectPC/pdfs/64337_USDollarsReserve.pdf - accesat la data de 19 iunie 201119 „Dolarul este moneda noastră și problema voastră” - mesajul transmis în 1971 de către John Connally, fostul secretar al Trezoreriei SUA, colegilor săi europeni.20 http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=20601087&sid=aH9O..zWjeHs accesat la 06.12.2009

18

însă, această criză a demonstrat cât de instabil este dolarul şi cât de puţină protecţie poate să

ofere celora ce îl deţin. Această criză a dolarului le-a dat de înţeles şi autorităţilor americane că

nu vor putea dispune la nesfârşit de beneficiile emisiunii de dolari. În aceste condiţii, trebuie să

ne aşteptăm la schimbări, însă, nu am putea spune că aceste schimbări vor avea mâine.

B. Moneda euro

1. Scurt istoric

Naşterea monedei europene este, în mod cert, evenimentul financiar mondial cel mai

important de la crearea sistemului financiar internaţional(Bretton Woods). Este o etapă

importantă a construcţiei europene, care se înscrie într-un proces început în urma cu mai bine de

50 de ani, odată cu crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Otelului (CECO) în 1952 şi

semnarea, în 1957, a Tratatelor de la Roma, prin care se instituia Comunitatea Economică

Europeana(CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice(CEEA sau Euratom).

Cele doua componente ale Uninunii Economice şi Monetare (UEM), respectiv uniunea

economică pe de o parte şi uniunea monetară pe de altă parte, nu pot fi separate, chiar dacă se

poate realiza o analiza pentru fiecare. În cazul UEM, uniunea monetară precede uniunea politică,

dar are nevoie de uniune economică, aflându-se, astfel, în fata unui proces unic, cu totul diferit

de alte experienţe istorice. În timp ce în cazul altor monede putem spune ca au apărut spontan,

introducerea euro reprezintă o creaţie a omului, printr-o formulă ambitioasă, care, dupa cum se

sţie, s-a sprijinit pe existenţa iniţială a monedei doar în formă electronică.

Uniunea Economică şi Monetară(UEM) este un domeniu-cheie, în care s-au întamplat

multe de-a lungul celor peste cincizeci de ani de integrare europeană. E drept că Tratatul de la

Roma din 1957 nu mentionează clar crearea UEM, conceptual fiind cuprins abia în forma

aproape finala a Tratatului de la Maastricht din 1992. Ceea ce este remarcabil este că, deşi

această formă de integrare a făcut progrese considerabile, devenind ceea ce numim astazi zona

Euro. Totuşi, în prezent, UEM este, înca, incompletă, deoarece, în comparaţie cu uniunile

monetare mature, ii lipseţte un element important: integrarea fiscală. Având în vedere că un

transfer al suveranităţii către ceea ce avea să devină o instituţie supranaţională, nu era de dorit

19

din punct de vedere politic, raspunderea privind coordonarea politicilor fiscale, a ramas la nivelul

guvernelor statelor membre.

În 1998, UEM a fost în cele din urma considerate ca fiind fezabila pentru toate statele

care îndeplineau criteriile de convergenţă stabilite în Tratatul de la Maastricht. În 1999, ideea de

UEM a fost aceea de uniune monetară completă şi politici bugetare şi fiscale

coordonate(concretizate prin Tratatul de la Maastricht, plus asa-numitul Pact de Stabilitate şi

Creştere Economică). Alegerea de a include în prima rundă cât mai multe state posibil, fără să

fie încălcate clauzele tratatului, a fost în mod clar una politică. Actorii care au sustinut UEM în

această perioadă au fost: sefi de state şi guverne şi miniştrii de finanţe din statele membre.

Instituţiile UE(Comisia Europeană, Institutul Monetar European) au acceptat ideea că un număr

mare de ţări să se alăture uniunii.

Contextul instuţional a fost caracterizat de optimism la sfarşitul anilor 1990 şi pesimism

la mijlocul anilor 1990. La sfarşitul anilor 1990, s-a înregistrat creştere economică, chiar dacă

aceasta s-a transformat în recesiune în primii ani ai secolului 21. În această perioada, Uniunea

Europeana a trecut prin schimbări majore, atât în ceea ce priveşte guvernarea, cât şi dimensiunea

acesteia(UE era deja formată din 15 state membre) sau aplicarea politicilor. De asemenea, era

deja cunoscut ca UE avea să se lărgească şi mai mult în viitorul apropiat. Faptul că regulile de

intrare au fost interpretate oarecum flexibil astfel încat să permită unui număr cât mai mare de

state să intre în primul val trebuie plasat în contextul în care deja era planificată extinderea

ulterioară a UE cu ţările Europei Centrale şi de Est. Iar statele membre ale UE preferau ca UEM

să fie definitivată inainte de a se trece la extinderea către ţările estice. Tipul de UEM avut în

vedere este o completare a planului prevăzut în Tratatul privind Uniunea Europeană, dar

interpretată într-o manieră politică(de exemplu, modalitatea de acceptare a ţărilor a fost una

oarecul liberală), astfel încat să includă un număr cât mai mare de state membre încă de la

început. Aşadar, proiectul UEM reprezenta iniţiativa lor politică.

Zona Euro a luat fiinţă la 1 ianuarie 1999, odată cu lansarea monedei unice, moment în

care responsabilitatea privind politica monetară a fost transferată de la băncile centrale naţionale

către Banca Centrală Europeană(BCE), culminand , de altfel, cu cea de-a treia etapa a Uniunii

Economice şi Monetare.21

21 BECKER,Werner – Deutsche Bank Research: Euro riding high as an international reserve currency - www.dbresearch.com/PROD/DBR_INTERNET_EN-PROD/PROD0000000000209994.pdf - accesat la data de 18 iunie 2011

20

Începand cu această data, Euro a înlocuit ECU(European Curency Unit) în proporţie de

1/1, cursurile faţă de monedele celor 11 state fiind stabilite în funcţie de valoarea ECU în dolari

americani şi cotaţiile dolarului faţă de cele 11 monede la 31 decembrie 1998. A fost creat

Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC), format din Banca Centrală Europeană, care

înlocuieşte Institutul Monetar European, şi băncile centrale naţionale(BCN). BCE a început

implementarea unei politici monetare unice cu asistenţa băncilor centrale din fiecare stat

membru. Mecanismul ratelor de schimb al Sistemului Monetar European(ERM – en. Exchange

Rate Mechanism) a fost urmat de ERM II, care a functionat în acelaşi mod cu originalul ERM,

dar în contextul unei monede Euro deja existente.

Calendarul trecerii la Euro a fost dupa cum urmeaza. Dupa câteva probleme cu

ratificarea(danezii au votat iniţial NU, în iunie 1992), Comisia trebuia să raporteze, la sfarşitul

anului 1996, dacă putea identifica şapte state membre care să respecte criteriile de convergenţă.

Dacă rezultatul era pozitiv, uniunea monetară putea fi iniţiată de Consiliul European din 1997. În

baza unei interpretări stricte, datele din 1996 ar fi permis numai Luxemburgului să intre în

uniune. Pe 2 mai 1998, Consiliul European a admis 11 ţări în uniunea monetara(Belgia, Olanda,

Luxemburg, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda). Astfel, din

cele 15 state membre ale UE, Marea Britanie, Suedia şi Danemarca au ales să nu facă parte din

zona Euro, iar Grecia nu a îndeplinit la acel moment condiţiile de intrare în uniune. La jumatatea

anului 2000, Comisia a anuntat că Grecia putea în mod formal să adere la cea de-a treia fază a

UEM pe 1 ianuarie 2001. Aşadar, la data stabilită, statelor membre ale zonei Euro li s-a alăturat

Grecia, care, în ciuda unor datorii şi deficite foarte ridicate la jumatatea anilor 1990, a reuşit

îndeplinirea criteriilor impuse de Tratatul de la Maastricht. Alte state membre au îndeplinit între

timp criteriile de convergenţă şi s-au alăturat zonei Euro – Slovenia la 1 ianuarie 2007, Cipru şi

Malta, la 1 ianuarie 2008, Slovacia la 1 ianuarie 2009 şi Estonia la 1 ianuarie 2011.

Conform calendarului, Euro a cunoscut o perioadă de tranziţie, circulând sub formă de

monedă de cont până la 1 ianuarie 2002. Firmele şi persoanele fizice au trecut la utilizarea

acesteia pe baza regulii”nicio obligaţie, nicio interdicţie”. Începând cu această dată, au fost puse

în circulaţie pentru prima dată bancnotele şi monedele euro, care au coexistat cel mult 2 luni cu

monedele naţionale. În ultima zi a acestei perioade( 28 februarie 2002), monedele naţionale au

încetat să mai fie acceptate ca mijloace legale de plată.

21

Cei din interior formau zona Euro, iar orice aranjament al ratei de schimb cu cei rămaşi

afară( Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi, iniţial, Grecia) urma să fie diferit de Mecanismul

Ratelor de Schimb(MRS, en Exchange Rate Mechanism - ERM) al SME. Începand cu 1999,

Euro ar fi dominat întotdeauna relaţia. Astfel, formal, s-a propus un ERM II, dar numai Grecia şi

Danemarca au intrat, iar Grecia l-a parasit ulterior pentru euro. Prin urmare, noţiunea că zonă

Euro putea, împreună cu cei rămaşi afară, să găsească modalităţi de garantare a stabilităţii ratei

de schimb, pentru protejarea pieţei unice, a eşuat. Fiecare dintre cele patru state rămase afară a

avut o traiectorie proprie, din motive de politică internă.

Aşadar, Grecia a utilizat ERM II pentru a face un pas către intrarea în zona Euro, iar

Danemarca este în ERM II, dar a obtinut dreptul de a organiza un referendum(în septembrie

2000, o slabă majoritate – de 53,2% - a fost împotriva aderării la zona Euro). Marea Britanie are

dreptul de a nu participa, dar şi de a intra în uniune. Danemarca şi Regatul Unit sunt „state

membre cu statut special”. În protocoalele anexate Tratatului de instituire a Comunităţii

Europene, celor doua ţări li s-a acordat dreptul de a alege dacă doresc sau nu să participe la cea

de a treia etapa a UEM, respectiv să adopte euro. Ambele au facut uz de aşa-numita „clauză de

neparticipare”, informând Consiliul UE că, pentru moment, nu intenţionează să treacă la etapa a

treia, respectiv că nu doresc înca să facă parte din zona Euro. Suedia, la rândul ei, a evitat

intenţionat să intre în ERM II, pentru a nu îndeplini toate criteriile de convergenţă.

Tabel nr. 1 Calendarul trecerii la euro

Faza A

Lansarea UEM

1998

Faza B

Demarajul efectiv al UEM

1 ianuarie 1999

Faza C

Generalizarea monedei unice

1 ianuarie 2002

Lista statelor

participante

Punerea în acţiune a

SEBC şi BCE

Crearea euro sub

formă de monedă

scripturală

Fixarea ratelor de

conversie

Fixarea politicii

monetare comune a

BCE în euro

Introducerea biletelor

de bancă şi a

monedelor metalice

în euro

Retragerea progresivă

a biletelor de bancă şi

monedelor metalice

naţionale

22

Piaţa interbancară şi

piaţa valutară în euro

Sistem de plaţi de

mare valoare în euro

Trecerea definitivă la

exprimarea

operaţiunilor publice

şi private în euro

1 an 3 ani 6 luni(practic 2 luni)

Sursa: Ignat, I; Pralea, S., Economie Mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, p.244

Rezumând, calendarul trecerii la Euro a cuprins trei faze importante: prima, faza A, a

permis ţărilor membre să se pregătească în vederea trecerii la UEM; tot acum au numit instanţele

ce conduc BCE. Pe durata celei de-a doua perioade (faza B), moneda unică nu a existat decât sub

formă de monedă scripturală, iar utilizarea sa nu era supusă nici interdicţiei, nici obligaţiei. În

timpul celei de-a treia faze, s-a generalizat utilizarea euro. După o perioadă de 6 luni (dată

stabilită la Madrid, era cel mai târziu 1 iulie 2002, însă durata a fost scurtat de la 6 luni la 2 luni,

respectiv 28 februarie 2002), numai biletele de bancă şi monedele exprimate în euro au fost

acceptate la plată( vezi tabel 1).

2. Organizarea eurosistemului

Trecerea la moneda unică a impus realizarea unor structuri organizaţionale în UE:

reunirea băncilor centrale naţionale înt-un organism comun, Sistemul european al Băncilor

centrale(SEBC) şi crearea unei Bănci Centrale Europene(BCE). Moneda unica nu putea fi

administrată de băncile naţionale, care ar fi acţionat independent unele faţă de altele. Din acest

motiv, Tratatul de la Maastricht a stabilit reunirea băncilor centrale naţionale într-un sistem

comun, organizat în jurul unei bănci centrale specifice, europene.

Sistemul european al Băncilor Centrale

Sistemul European al Băncilor Centrale a fost creat în conformitate cu Tratatul de la

Maastricht şi Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale si al Băncii Centrale Europene.

Este format din Banca Centrală Europeana şi băncile centrale naţionale(BCN) ale tuturor statelor

membre ale UE. Eurosistemul, în schimb, este format BCE şi BCN ale statelor membre care au

adoptat euro – a se vedea figura 2.

23

SEBC şi, în special, Eurosistemul, are drept obiectiv principal menţinerea stabilităţii

preţurilor, conform art. 105, paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene22. SEBC sprijină

politicile economice generale din uniune, pentru a contribui la realizarea obiectivelor comunităţii

prevăzute în art. 2 din Tratat: dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice, o

creştere durabilă, şi echilibrată a activităţilor economice, o creştere durabilă şi neinflaţionistă

care să respecte mediul, un grad inalt de convergenţa a performanţelor economice23.

Sarcinile fundamentale ale SEBC se refera la: definirea şi implementarea politicii

monetare a UE; desfaşurarea operaţiunilor de schimb pentru euro, în raport cu monedele

necomunitare; păstrarea şi administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre, fără a

aduce atingere dreptului guvernelor statelor membre de a deţine şi gestiona fonduri de rulment în

valută24.

Figura nr. 2 Structura Sistemului European al Băncilor Centrale

Eurosistemul

Sursa: Tofan, M., Integrarea Romaniei în Structurile Uniunii Economice şi Monetare, Editura

C.H.Beck, Bucureşti, 2008 p. 146

Totodata, SEBC are drept principale atribuţii25:

definirea şi implementarea politicii monetare unice în zona Euro;

conducerea operaţiunilor pe piaţa valutară;

deţinerea şi gestionarea rezervelor valutare oficiale ale ţărilor participante;

22 Uniunea Europeana – Versiunea consolidate a Tratatului asupra Uniunii Europene, Official Journal of the European Union, 29.12.2006, art 105, paragraful 1, p. 8723 Ibidem, art. 2, p. 1124 Ibidem, art 105, paragraful 2, p 87.25 Stoica, O. (2003) Integrare Financiar – Monetara Europeana, Curs Monnet, Ed. Junimea, Iasi, p. 78

24

Sistemul European al Băncilor Centrale

Banca Centrală Europeană

Consiliul executiv

Consiliul Guvernatorilor

Consiliul General

Bănci Centrale Naționale

17 bănci naționale

“in”

10 bănci naționale

“out”

colaborarea cu băncile centrale în supravegherea prudenţială bancară.

Băncile Centrale Naţionale ale statelor membre UE, sunt prima componentă a SEBC,

indiferent dacă au preluat sau nu euro drept monedă naţională. BCN sunt implicate în procesul

de aplicare a politicii monetare unice a zonei Euro. Acestea efectuează operaţiuni de politică

monetară, precum furnizarea de lichiditate instituţiilor de credit, şi asigură decontarea plaţilor

scripturale interne şi transfrontaliere. Conform legislaţiei naţionale, BCN pot avea şi alte

atribuţii, în afara celor care vizează politica monetară, fiind implicate în activităţi de

supraveghere bancară şi/sau îndeplinind rolul de trezorier al statului.

Banca Centrală Europeană(BCE) a fost înfiinţată în iunie 1998 la Frankfurt. Este o

instituţie supranaţională dotată cu personalitate juridică. Cele trei organe de decizie ale BCE sunt

Consiliul Guvernatorilor, Consiliul Executiv şi Consiliul General. Deciziile de politică monetară

ale BCE sunt luate de Consiliul Guvernatorilor. Consiliul Executiv pune în aplicare deciziile şi

este raspunzator de activităţile zilnice ale BCE. Al treilea organ de decizie al BCE este consiliul

General, care va continua să funcţioneze atât timp cât există state membre ale Uniunii Europene

care nu au adoptat încă euro ca monedă naţională.

3. Impactul monedei unice asupra evoluţiei economiei zonei euro

Una dintre principalele realizări ale monedei euro este reprezentată de stabilitatea

economică pe care a adus-o Europei. Stabilirea unor targhete cu privire la nivelul inflaţiei se

bazează pe considerentul că un nivel scăzut şi stabil al inflaţiei este esential pentru creşterea

economică pe termen lung. Dacă în trecut un nivel redus al inflaţiei era asociat cu rate ale

dobânzii ridicate, această asociere nu este valabilă şi pentru Euro, unde ratele dobânzii au scăzut

semnificativ, în ciuda inflaţiei reduse. Credibilitatea strategiei monetare a Băncii Centrale

Europene a avut un rol extrem de important în această privinţă.

O trasatură mai putin încurajatoare a UEM o reprezintă, totuşi, slabele performanţe cu

privire la creşterea economică, cel putin dacă ne referim la rata de creştere a Produsului Intern

Brut total, şi nu pe cap de locuitor. Activitatea economică a anilor 1999 şi 2000 a fost extrem de

dinamică, însă ascensiunea a fost întreruptă de recesiunea globală, precum şi de explozia

balonului imobiliar din 2001. Euro şi-a revenit începand cu vara anului 2003, pentru ca spre

sfarşitul anului 2007 şi începutul anului 2008 să fie din nou afectat de recesiunea mondială

25

cauzată de criza creditelor din Statele Unite ale Americii şi de cursul preţului petrolului pe

fondul deprecierii dolarului american.

Una dintre cele mai interesante întrebări cu privire la moneda unică este dacă eliminarea

riscului valutar şi a costurilor de tranzacţionare generate de schimbul valutar duce la

intensificarea fluxurilor comerciale şi a fluxurilor de investiţii străine directe(ISD) între statele

membre ale unei uniuni monetare. Deţi înainte de 1999 majoritatea economiştilor priveau

efectele barierelor valutare ca fiind minore în comparaţie cu cele ale barierelor comerciale,

facilitarea comerţului a fost una dintre principalele motivaţii ale fondatorilor Uniunii Economice

şi Monetare.

Impactul euro asupra creşterii economice

Având în vedere criza financiară globală, performanţele monedei euro nu pot fi studiate

luând în calcul perioada 1999 – 2010 pe ansamblu, ci doar împarţind-o în doua etape: perioada

dinaintea crizei (1999 – 2007) şi perioada de după instaurarea crizei (2007 - prezent).

În general, performanţa unei monede este judecată dupa puterea sa de cumpărare. Astfel,

principalul obiectiv al Băncii Centrale Europene este acela de a proteja puterea de cumparare a

monedei unice prin menţinerea stabilităţii preţurilor în zona Euro, ceea ce înseamna menţinerea

inflaţiei la un nivel rezonabil. În primii 9 ani de dupa introducerea Euro (1999 - 2007), media

anuală a inflaţiei a fost de aproximativ 2 %, ceea ce reprezintă o realizare remarcabilă, mai ales

dacă luăm în calcul faptul că în această perioadă, economia zonei Euro a fost lovită de un număr

destul de mare de şocuri adverse, care au determinat creşterea inflaţiei la peste 2% pentru

perioade de timp destul de lungi (targhetul Băncii Centrale Europene cu privire la nivelul

inflaţiei fiind de sub 2%). Cauzele inflaţioniste au fost şocurile petroliere, creşterea preţurilor la

alimente, majorarea impozitelor indirecte, precum şi efectele trecerii la moneda euro.

Ulterior, ca urmare a scăderii preţului petrolului şi pe fondul recesiunii traversate de

zona Euro, rata inflaţiei s-a mentinut la un nivel extrem de scăzut. După ce în iulie 2008 s-a

înregistrat un varf istoric de 4 %, inflaţia s-a temperat treptat, devenind ulterior negativă,

atingând un minim istoric de – 0,7% în iulie 2009 (a se vedea graficul nr 1)

Începand cu finele anului 2009, însă pe măsură ce ţarile din zona Euro încearcă să îşi

rezolve problemele fiscale, aceasta se confrunăa cu o alta problema, creşterea inflaţiei. În luna

aprilie 2011, inflaţia zonei Euro a atins cel mai înalt punct din ultimii 3 ani, respectiv de 2,8%.

26

Acesta este cel mai inalt nivel al inflaţiei anule inregistrate în zona Euro din iulie 2008 încoace,

potrivit Agenţiei de Statistică a UE, Eurostat.

Grafic nr 1 Inflaţia în zona euro

Sursa: www.Tradingeconomics.com, preluare Eurostat – accesat la data de 20 iunie 2011

După cum se poate observa din grafic, în perioada 2002 – 2007, inflaţia a oscilat de mai

multe ori, crescând şi scăzând, de la niveluri de 2,7% până la 1,8%. Cele mai mari oscilaţii ale

inflaţiei au fost în anul 2008, respectiv anul 2009. În 2008, inflaţia a crescut de la 1,8% la 4%, iar

în perioada anului urmator, a scazut semnificativ, până la valoarea de -0,8%. Din 2009 pănâ în

prezent, inflaţia a avut un trend ascedent, ajungând până la valoarea de 2,8%.

Inflaţia a fost propulsată la aceste nivele de creşterea tarifelor la transport cauzate de

majorarea preţurilor la carburanţi şi de majorarea preţurilor la alcool, tutun, a materiilor prime şi

a energiei.

Condiţiile financiare favorabile, nivelul scazut al inflaţiei şi diminuarea decalajului dintre

anticipaţiile inflaţioniste şi inflaţia reală au atras numerosi investitori străini, creând un climat

propice pentru creşterea economică. Totusi, stabilitatea preţurilor şi ratele de dobandă scazute

sunt condiţiile necesare, dar nu suficiente pentru o creştere accelerată. Există şi alţi factori care

27

joacă un rol crucial în procesul creşterii economice, respectiv ritmul de creştere a populaţiei,

gradul de utilizare a forţei de munca, rata somajului, numarul mediu de ore lucrate anual sau

nivelul de încredere.

Astfel, în zona Euro nu s-au înregistrat realizări remarcabile cu privire la creşterea

economică, nivelul acesteia fiind considerat oarecum în comparativ cu estimările de la momentul

lansării monedei unice. Unele ţări din afara UEM, în special SUA, au întrecut Euro la acest

capitol.

În primii ani de UEM(inclusiv 2007), rata medie de creştere economica în zona Euro a

fost de aproximativ 2,2%, iar în SUA de aproximativ 2,6%. Totuşi, având în vedere că în cei 10

ani care au precedat introducerea monedei unice, rata medie de creştere economică în zona Euro

a fost sub cea din Statele Unite cu aproape 1%, moneda unică nicidecum nu a determinat mărirea

decalajului, ci dimpotrivă, reducerea acestuia.

Convergenţa economică nu s-a realizat în aceeaşi masură la toţi parametrii înregistraţi în

ţările din zona Euro. De fapt, în ceea ce priveste PIB, s-au manifestat tendinţe de divergenţă după

anul 2001, deşi există unele date conform cărora anumite elemente ale PIB-ului, îndeosebi

valoarea neta a exporturilor, s-au situat pe o traiectorie de convergenţa. Se constată, însă, mari

divergenţe între economiile ţărilor din zona Euro în ceea ce priveşte modificarea valorii cumulate

a consumului şi a cheltuielilor pentru investiţii după anul 199926.

Cât despre etapa de după declanşarea crizei, atât în Europa cât şi în Statele Unite, ratele

de creştere economică au scăzut considerabil începând cu anul 2008, dar odată cu luna noiembrie

2009, în ciuda crizei datoriilor suverane, zona Euro a trecut la creştere economică pozitivă.

Motivaţia ritmului scazut de creştere economică din prezent este evidentă, şi anume criza

financiară globală, însă creşterea economică reţinută dinaintea crizei a fost determinată de ratele

de creştere a populaţiei şi a productivităţii şi gradul de ocupare a forţei de munca în

economie(este determinată de rata somajului şi media orelor lucrate)

Astfel, potrivit Eurostat, în perioada 1999 – 2008, populaţia Europei a crescut în medie

cu 0,4% pe an, în timp ce populaţia SUA a crescut cu 1% pe an. La început UEM, principala

problemă de ordin economic a zonei Euro era slaba utilizare a forţei de muncă. Dacă nivelul

productivităţii(PIB/ora) era cu doar 7 % mai scăzut în comparaţie cu SUA, nivelul gradului de

utilizare a forţei de muncă era cu 22% mai scăzut. După 10 ani, decalajul cu privire la

26 Golban, R; Silasi, G. (2009) – Eurosistemul. O tensiune arhitecturala a Covergentei, Editura Economica, 2009, Bucuresti, p 133.

28

productivitate a crescut la 10%, în timp ce decalajul cu privire la utilizarea forţei de muncă s-a

micşorat până la nivelul de 17%27.

Grafic nr. 2 Rata şomajului în zona Euro.

Sursa: Indexmundi.com – accesat la data de 19 iunie 2011

În ceea ce priveşte rata şomajului, potrivit graficului 3, la sfârşitul anului 2004, în zona

Euro s-a atins nivelul de 9,10%, cu aproape 4 puncte procentuale peste SUA. În prezent, rata

şomajului este de 9,9% în aprilie 2011

Pe langă aceşti factori structurali, nivelul scazut al creşterii economice se datorează şi

nivelului scazut de încredere, atât la nivel de companie, cât şi la nivel de consumator final.

Printre factorii care au influenţat în mod negativ nivelul de încredere în ultimii ani se numără:

măririle de preţuri, în special mărirea preţului petrolului, tensiunile geo-politice, presiunile

concurenţei globale precum şi nesiguranţa cu privire la politicile fiscale aplicate în unele ţări din

zona Euro.

Pe măsură ce economia zonei Euro va deveni mai productivă şi mai flexibilă,

performanţele economice se vor îmbunătăţi datorită capacităţii de producţie crescute. Fără

implementarea reformelor structurale, simpla introducere a unei monede unice, laolaltă cu

avantajele care decurg din existenta unui asemenea aranjament monetar, nu poate „face minuni”

cu ritmul de creştere economică. Cu atât mai mult cu cât în prezent Euro se confruntă cu efectele

nefaste ale unei crize financiare.

Una dintre cele mai interesante întrebari cu privire la moneda unica este dacă eliminarea

riscului valutar şi a costurilor de tranzacţionare generate de schimbul valutar duce la

intensificarea comerţului între statele membre ale unei uniuni monetare. Una dintre cele mai

27 Goldman Sachs European Economics Group (2008) – The Euro at Ten: Performance and Challenges for the Next Decade, iunie 2008, p. 40

29

complete analize bazate pe date sectoriale este cea realizată de Harry Flam(Universitatea

Stockholm) şi Håkan Nordström(Ministerul Comerţului din Suedia) în 2007, care compara datele

din perioada 2002 – 2005 cu cele din perioada 1995 – 1998. Acestia ajung la concluzia că

moneda euro a determinat intensificarea comerţului în interiorul zonei Euro cu aproximativ 26%

si a comerţului dintre zona Euro şi exterior cu aproximativ 12%28

4. Moneda unica europeana si competitivitatea zonei euro

În ceea ce priveşte impactul UEM asupra competivităţii firmelor din zona Euro şi a

capacităţii acestora de a juca un rol important pe pieţele internaţionale, studiile recente arată

contribuţia Euro la sporirea competivităţii firmelor prin înlesnirea schimburilor comerciale ale

ţărilor din zona Euro şi prin favorizarea integrării pieţei unice a UE. Ţările din zona Euro sunt

considerate a fi baze de export, care atrag un număr mai mare de firme din ţările vecine.

Extinderea zonei Euro şi o mai bună integrare a acesteia, pe langă faptul ca permit firmelor sa îşi

diversifice gama de operaţiuni la costuri marginale mai mici, tind, de asemenea, sa fie asociate

cu o competiţie mai strânsă şi, astfel, cu o mai mare varietate de produse, cu o productivitate mai

ridicată şi cu preţuri mai mici.

Astfel, euro a favorizat eficienţa în zona Euro şi a sporit competivitatea ţărilor membre pe

pieţele internaţionale. Totuşi, impactul la nivelul ţărilor din zona Euro poate sa varieze datorită

diferenţelor privind calitatea instituţiilor şi accesul la tehnologie, studii şi dezvoltare. Pe fondul

intensificării competiţiei, apariţia la nivel mondial a unor ţări competitive atât din punct de

vedere al preţurilor, cât şi al costurilor, în calitate de exportatori semnificativi, a sporit gradul de

competiţie externă, cât şi a costurilor cu care se confruntă ţările din zona Euro.

De exemplu, în ultimul deceniu, China şi-a majorat cota de piaţa deţinută pe piaţa

exporturilor, într-un ritm mediu de aproape 13% pe an. Aceasta pare sa fie în contrapartidă cu

reducerile înregistrate de cotele de piaţa deţinute pe piaţa exporturilor de zona Euro(1,7% anual)

şi de celelalte ţări exportatoare principale în aceeaşi perioadă(reducerile anuale variind de la

1,2% la 1,7%)29.

28 Flam, H.; Nordström, H. (2007) – Explaining Large Euro Effects on Trade: the Extensive Margin and Vertical Specialization, p. 129 Banca Centrala Europeana(2008) – Buletin lunar, a 10-a Aniversare a BCE, 2008, p.92

30

5. Rolul internaţional al monedei unice europene.

Caracteristica esenţială a rolului internaţional al monedei unice se referă la folosirea

acesteia şi în afara zonei Euro. Creată pentru a răspunde nevoilor populaţiei din zona Euro,

această monedă are, de asemenea, implicaţii clare pentru persoanele fizice şi intreprinderile din

afara zonei Euro. Populaţia, firmele şi statele din afara UEM pot alege să foloseasca euro în

multe dintre tranzacţiile lor economice şi financiare zilnice. Aceştia pot deţine bancnote şi

monede euro, pot deschide conturi bancare în euro sau pot contracta împrumuturi bancare în

euro, pot emite facturi şi pot plăti în euro la nivel internaţional.

În ceea ce priveşte strategia sa, Eurosistemul a adoptat o orientare neutră privind

utilizarea internaţională a euro. Acesta nu consideră internaţionalizarea euro ca pe un obiectiv şi

nici nu încurajează sau descurajează folosirea acestuia de către nerezidenţii zonei Euro.

Întrebuinţarea monedei unice în afara graniţelor zonei Euro este rezultatul evoluţiilor economice

şi financiare care au la bază decizii private sau publice luate în mod liber.

Un motiv pentu utilizarea monedei unice în afara zonei Euro este acela că rolul

internaţional al euro ar putea afecta transmiterea socurilor financiare internaţionale şi a crizelor

de curs de schimb asupra zonei Euro. În cele din urmă, monitorizarea de către BCE a rolului

internaţional al euro oferă publicului general şi cercetătorilor interesaţi de chestiunile monetare

internaţionale o bază de date privind utilizarea euro de către nerezidenţi.

Studierea contextului internaţional al afirmării monedei euro se axeaza pe: dimensiunile

şi deschiderea zonei Euro, utilitatea euro ca monedă de facturare, proporţiile posibile ale pieţei

financiar – bancare a euro şi stabilitatea şi credibilitatea monedei unice30.

Euro este moneda trans-europeană care a reprezentat, în primul an al existenţei sale,

bunuri şi servicii în valoare de peste 6000 miliarde de dolari. Această revolutie monetară creează

al doilea mare bloc economic din lume, o piaţă unică de peste 328 milioane de persoane, un

mediu european al afacerilor şi prima provocare potenţiala pentru supremaţia dolarului31.

În septembrie 2005, guvernatorul Băncii Franţei, dl. Christian Noyer afirma: „Euro

posedă funcţiile cheie care sunt atribuite oricărei monede internaţionale: este deja o monedă de

plasament şi de finanţare de prim plan, precum şi un intermediar important al schimburilor

30 Basno, C.; Dardac, N. (2001) – Integrarea Monetară – Bancara Europeana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001, p.7331 Chabot, C.N.(2000) – Euro – Moneda Europeana, Ed. Teora, Bucuresti, 2000, p.8

31

internaţionale. Chiar dacă acum este limitat, rolul său de moneda de facturare va trebui să

crească în viitor. În 2003, euro reprezenta a doua monedă de rezervă, dupa dolarul

american(ponderea sa se pare că a crescut puternic dupa 1999)”32.

De la lansarea din 1999, euro a fost pur si simplu „internaţional”, deoarece a înlocuit 11

monede existente şi folosita imediat în calitate de monedă de rezervă de către băncile centrale.

Potrivit FMI, ponderea euro în rezervele valutare globale a crescut în primii cinci ani ai Uniunii

Economice şi Monetare până la aproximativ 25%. De atunci, ponderea euro a rămas relativ

stabilă33.

Rolul internaţional al euro are, totodata, un caracter regional. Pe pieţele financiare

internaţionale, de exemplu, este normal ca ţările vecine cu zona Euro sa aleagă euro ca monedă

de finanţare.(a se vedea tabelul 2)

Tabel nr. 2 Soldul operaţiunilor internaţionale pe regiuni(procente, T2, 2007)

Zona

Euro

Danemarca,

Suedia,

Marea

Britanie

Noi

state

membre

Ţări

europene

din afara

UE

America

de Nord

Asia şi

Pacific

America

Latina

Centre

de

finantare

off-

shore

Organizaţii

internaţionaleAltele

EUR 44,7 3,1 3,8 23,6 5,5 2,0 10,0 6,3 1,0

USD 23,7 19,0 0,3 2,4 4,9 10,8 6,6 23,1 5,0 4,2

JPY 30,0 22,7 1,2 2,9 18,6 4,9 0,6 21,1 7,6 0,5

Sursa: Banca Centrală Europeană

O serie de ţări şi regiuni din afara Uniunii Europene sunt încă şi mai strâns legate de

moneda euro. Datorită stabilizării sistemului monetar pe care se sprijină, euro a devenit o

monedă „ancoră” extrem de atractivă pentru aceste ţări, în special pentru cele care au încheiat

acorduri instituţionale speciale cu UE, cum sunt acordurile comerciale preferenţiale.

32 Noyer, C. (2005) – op. cit.33 Banca Centrala Europeana (2008) – op. cit., p.97

32

Capitolul IIIEvoluţia cursului de schimb dolar - euro

1. Evoluţia cursului dolar – euro până la criza economică

Perechile valutare (cursurile de schimb) sunt afectate de o gama largă de factori

economici şi politici, cele mai importante rate ale dobânzilor, inflaţie şi stabilitatea politică. Mai

mult de atât, câteodata guvernele participă pe piaţa , influenţând valoarea propriilor monede, fie

prin inundarea pieţei cu monedă proprie, în aşteptarea unui preţ mai mic sau invers, cumpărând

monedă proprie pentru a mări preţul. Este cunoscută sub numele de intervenţie a Bancii Centrale.

Oricare dintre aceşti factori, la fel ca ordinele de piaţă, pot cauza volatilitate în preţul valutelor.

Totuşi, mărimea şi volumul pieţei face imposibil ca orice entitate să o poată “controla”.

Factorii care influenţează EUR/USD

Ratele de dobândă: Rata de refinanţare a BCE este rata de dobândă pe termen scurt

folosită pentru a controla lichiditatea. Diferenţa dintre rata de refinanţare şi Rata de Referinţa a

Fed reprezintă un indicator bun pentru EUR/USD.

Eurodepozitul la trei luni (Euribor): Depozitele eurodolar sunt conturi bancare

existente într-o ţară, alta decât cea a ţări de origine a monedei; ex. Conturile în Yen Japonez

existente în afara Japoniei sunt denumite “euroyen”. Similar, conturile denominate în euro

depozitate în afara zonei euro sunt denumite “euroEuros”. Rata de dobândă la depozitele euribor

la trei luni ţinute în banci din afara zonei euro. Reprezintă o rata de referinţă importantă pentru

determinarea diferenţialelor de dobanda pentru a estima cursurile de schimb. Folosind un

exemplu teoretic pe EUR/USD, cu cât diferenţialul de dobândă creşte în favoarea euribor

împotriva depozitelor eurodolar, probabilitatea ca EUR/USD să crească este mai mare. Uneori,

această relaţie nu se pune în aplicare, datorită influenţei altor factori.

Obligaţiunile guvernamentale la 10 ani: Un alt factor care influenţează cursul de

schimb EUR/USD este diferenţa dintre ratele de dobandă din Statele Unite şi Zona Euro.

Obligaţiunile din Germania la 10 ani sunt în mod normal folosite ca rată de referinţă. De când

rata obligaţiunii la 10 ani este mai mică decat certificatul la 10 ani din Statele Unite, o micşorare

a spread-ului (ex o creştere în randamentul german sau o cădere a randamentului din US sau

amandouă) este teoretic aşteptată, favorizand rata EUR/USD. O lărgire a spread-ului va acţiona

împotriva cursului de schimb. Deci spread-ul dintre obligaţiunile la 10 ani Germania-Statele

33

Unite este un indicator care trebuie să fie cunoscut. Trend-ul acestui spread, în mod obişnuit este

mult mai important decât valoarea absolută. Diferenţialul ratei de dobandă, în mod obişnuit, este

legat de creşterea perspectivei Statelor Unite şi a Zonei Euro şi reprezintă un alt factor

fundamental care influenţează cursul de schimb.

Datele economice: Cea mai importantă dată economică provine din Germania, cea mai

mare economie europeană. Datele cheie în mod obişnuit le reprezintă PIB-ul, inflaţia (CPI şi

HICP), Producţia Industrială şi rata şomajului. Pentru Germania în particular, o dată cheie o

reprezintă sondajul IFO, acesta reprezintă un indicator important care măsoară încrederea

mediului de afaceri în economie. Deasemenea importante sunt şi deficitele bugetare ale unei ţări

în particular, care este în concordanţă cu Pactul de Creştere şi Stabilitate, şi trebuie să fie păstrat

sub 3% din PIB. Ţările au ţinte pentru reducerea deficitului lor; nereuşirea atingerii acestor ţinte

va fi un factor care va influenţa negativ moneda euro.

Efectul ratei cross: Cursul de schimb EUR/USD este uneori influenţat de mişcările

ratelor cross (cursuri de schimb non-dolar) cum ar fi EUR/JPY . De exemplu: EUR/USD poate

înregistra o cădere prin recepţionarea unei ştiri pozitive în Japonia care va duce la scăderea

EUR/JPY.

Contractele Futures pe Euro la trei luni (Euribor): Contractul reflectă aşteptările

pieţei pentru depozitele euroEuro la trei luni (euribor). Diferenţa dintre contractele futures pe

eurodolar la trei luni numerar şi depozitele pe euroEuro reprezintă o variabilă esenţială în

determinarea aşteptărilor EUR/USD.

Factori Politici: Ca toate cursurile de schimb, EUR/USD este susceptibil pentru

instabilitate politică, cum ar fi o ameninţare a coaliţiilor guvernamentale în Franţa, Germania sau

Italia. Instabilitatea politică şi financiară din Rusia deasemenea reprezintă un steag roşu pentru

EUR/USD pentru că există sume subsţantiale investite de Germania în Rusia34.

La sfârşitul sec. XX – începutul sec. XXI s-a produs cea mai mare revoluţie monetară din

istorie – apariţia monedei comune euro, care promitea marcarea unui punct de cotitură în

Sistemul Monetar Internaţional. Acest punct de cotitură reprezenta trecerea de la sistemul

cursurilor de schimb fixe, sprijinit de conferinţa de la Bretton Woods, la regimul ratelor de

schimb flotante. Introducerea euro a provocat dolarul şi a fost cea mai importantă dezvoltare a

34 http://www.deltastock.com/romania/resources/spot_trade.asp#faEUR – accesat la data de 20 iunie 2011

34

Sistemului Monetar Internaţional de când dolarul a înlocuit lira ca monedă internaţională

dominantă după primul război mondial.

Până la adoptarea monedei unice europene, rolul de monedă de referinţă/de bază a fost

exercitat cu succes de către dolarul SUA. În tranzacţiile internaţionale la sfârşitul secolului trecut

primei valute îi revenea până la 80-90% din total. Dolarul american deţinea şi cca. 9/10 din

rezervele monetare internaţionale. Efectiv aceasta permitea SUA să aibă un deficit enorm al

balanţei comerciale (de până la 400-600 mlrd. dol. anual), finanţat de fiecare dată cu propria

monedă. Cu alte cuvinte, prima economie a lumii „impozita” „restul lumii” în aceste proporţii. Şi

dolarul nu avea de suferit, cu toate că peste 3/5 din totalul acestei monede se afla în afară ţării

emitente35.

Monedă europeană chiar din primii ani s-a dovedit a fi extrem „de periculoasă” (în

momentul emiterii sale 1 euro=0,8 dol.) şi a început să „împingă” dolarul mai întâi din Europa,

apoi (parţial) şi din alte zone. Economia americană şi sistemul său financiar a fost pus în faţa

faptului şi a fost nevoită să „absoarbă” într-un timp scurt câteva sute de miliarde de dolari,

anterior utilizaţi în fostele zone ale dolarului, adică, în primul rând, în ţările Uniunii Monetare

Europene (UME). Moneda euro a reprezentat şi mai reprezintă cea mai mare încercare pentru

SUA din întreaga sa istorie. Emiterea şi aplicarea monedei euro efectiv a însemnat divizarea

(bipolarizarea) lumii din punct de vedere valutar. Prin cursul valutar, statele caută să acţioneze

asupra economiei interne şi balanţei plăţilor şi apare, adeseori ca armă redutabilă în lupta politică

dintre state. Cursul valutar, ocupă un loc central în organizarea relaţiilor valutar – financiare

internaţionale. În principiu un curs valutar „X” Є/$ reflectă relaţiile dintre preţurile interne -

europene şi externe – americane; este mijlocul ce stabileşte raportul dintre toate mărimile

economiei europene - în interiorul spaţiului euro – faţă de economia americană. Prin curs valutar

se compară venitul naţional, preţurile interne, salariile, costurile, productivitate36.

Luând în considerare importanţa evoluţiei cursului valutar, este necesar să analizăm

oscilaţiile raportului euro – dolar , începând cu introducerea monedei unice şi până în prezent.

Grafic nr. 3 Evolutia dolarului in raport cu moneda euro

35 Cea de-a doua criză economico-financiară mondială: Repercursiunile ei posibile asupra economiei R. Moldova, ECO nr.197 din 19.11.200836 Constantin Kiritescu – „Euro: Moneda Europeana”, Editura Teora, 1999, p 34

35

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 20110

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

1.4

1.6

1.8

USD/EUR

Sursa: Preluare European Central Bank – accesat la data de 20 iunie 2011

În 1999, la lansarea ca monedă scriptică, euro a fost cotat la 1,17 USD, după care a

continuat să cadă până ce a păşit pragul de 0,8252 USD în toamna anului 2000, acesta

prezentând minimul său istoric. Din 2002, anul în care euro devine monedă unică legală pe zona

euro, se observă o apreciere continuă a lui faţă de dolarul american, conform datelor prezentate

în graficul nr.137.

Din perioada 2002, moneda euro a cunoscut o creştere substanţială în raport cu dolarul,

având un trend ascendent până în anul 2008. În această perioadă, moneda euro a avut oscilaţii

minore, crescând şi scăzând, dar păstrând trendul ascendent. Din 2008, când a început criza

financiară, euro a scăzut în raport cu dolarul, ajungând la paritate de 1 dolar = 1,2 euro. Însa,

dupa o perioadă de declin, euro a crescut, cursul de schimb fiind 1 dolar = 1,4 euro.

Economistul american Bergsen, consilier al fostului preşedinte Bill Clinton şi expert în

politică comercială, director al „Institute of International Economics”, considera în anul 2002 că

zona euro a celor 11 se compară deja cu SUA în raport de producţie, comerţ şi rezervă şi va fi şi

mai puternic atunci când vor fi membre cele 15 state ale Uniunii. În timp ce Europa va deveni un

creditor mondial, SUA avea datorii nete de 2000 mld. $. Dacă BCE va consolida credibilitatea

euro vor avea loc transferuri ale investitorilor privaţi şi băncilor centrale din dolari în euro între

37 Euro foreign exchange reference rates, BCE, http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/eurofxref-graph-usd.en.html

36

500 – 1000 mld. $. Ca o concluzie, euro va deveni, pe termen mediu, rivalul sau partenerul

dolarului american. El conturează următoarele efecte ale direcţiei fluctuaţiilor euro – dolar:

după o perioadă de apreciere a dolarului va apărea o corectură de curs în

favoarea euro, apreciată la 25-40%, ca urmare a deficitelor ridicate ale

balanţei comerciale a SUA;

apreciere a dolarului va avea efecte negative şi anume ar duce la accentuarea

importului, accentuarea creşterii acestuia provocând noi creşteri ale deficitelor

balanţei comerciale şi , deci, accentuarea măsurilor protecţioniste;

scăderea bruscă a dolarului ar cauza scumpirea importului, creşterea inflaţiei

şi astfel a dobânzilor, ceea ce ar genera prăbuşiri la bursă.

Astfel s-ar încheia lunga perioadă de „miracol economic american” cu efecte monetare

negative. Bergsen propune crearea unor zone de control ale fluctuaţiilor în jurul nivelului de

1euro = 1,25$. Oficialităţi americane nu agreează asemenea zone, apreciind că experienţa de

până acum arată că aceste măsuri nu pot evita speculaţiile

„Creşterea puternică a euro în faţa dolarului în ultimele luni pe pieţele de schimb

internaţionale a uimit pe mulţi, a intrigat pe şi mai mulţi şi, în orice caz, a produs mari bulversări

în relaţiile comerciale şi financiare internaţionale” scria în vara anului 2003 analistul economic

Ilie Şerbănescu, în revista „Revista 22”. La acel moment euro câştigase 10% în raport cu dolarul

american, fiind cotat la aproximativ 1,16 USD. Mărfurile americane au devenit mai ieftine,

exporturile din SUA mai competitive, ajutând substanţial corectarea masivelor deficite

comerciale americane. Se părea că, dintre cei doi piloni pe care se sprijineau, SUA au ales

consolidarea celui comercial, chiar dacă în schimb trebuia să accepte slăbirea celui financiar, a

cărui osatura o constituie un dolar puternic38.

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi prim-vicepreşedinte Alpha

Bank, considera că economia europeană nu performa la nivelul pe care îl arăta creşterea euro faţă

de dolar şi cataloga aprecierea monedei unice ca fiind una artificială, cauzată de lipsa de

cooperare şi corelare dintre BCE şi Fondul de Rezerve apărută în urma conflictelor pe tema

Irakului dintre Europa şi SUA39.

38 Paza bună trece primejdia rea, Revista 22, http://www.revista22.ro/dolar-sau-euro-473.html - accesat la data de 18 iunie 201139 Dolar sau euro ?, Revista 22, http://www.revista22.ro/dolar-sau-euro-473.html - accesat la data de 18 iunie 2011

37

În anul 2003 cursul euro, conform datelor BCE, a oscilat între 1,04 USD la începutul

anului şi 1,26 USD la sfârşitul lui.

Pe parcursul anului 2004, moneda unică a cunoscut o creştere continuă şi câştiga tot mai

mult teren în faţa monedei americane, conturându-se o evoluţie la care nimeni nu se aştepta la

momentul lansării euro. Creşterea de la 1,26 USD la circa 1,36 USD a dus la majorarea cursului

euro în raport cu dolarul cu 7,35%. Motivele cele mai des invocate ca fiind cauze a căderii libere

a monedei americane erau performanţele slabe ale economiei SUA, creşterea preţului mondial al

ţiţeiului şi incertitudinile legate de alegerile prezidenţiale din state. "Raportul dintre dolar şi euro

este determinat de evoluţia economica din Statele Unite si Europa. SUA se confruntă cu

probleme grave legate de deficitul comercial şi de cel bugetar. Aceste două elemente determină

investitorii să se uite comparativ la cele două monede şi să considere ca dolarul prezintă un risc

mai ridicat. Acest lucru a determinat vânzări masive de dolari în ultima perioadă” consideră

Aurelian Dochia, analist BRD-SocGen40.

În toamna aceluiaşi an previziunile pentru jumătatea anului viitor legate de evoluţia

dolarului faţă de euro, realizate la Londra, au suferit schimbări semnificative, ridicându-se de la

1,15 EUR/USD până la 1,35 EUR/USD.

La începutul anului 2005, raportul euro – dolar înregistrează o cădere continuă de la

1,3416 USD, maximul din martie, până la 1,1667 USD în luna noiembrie a aceluiaşi an, moment

din care paritatea euro – dolar începe a oscila în direcţie pozitivă, încheind anul cu 1,1797 USD.

Anul 2006 începe cu o rată de schimb de 1,18 USD pentru un euro şi continuă să crească,

ajungând la sfârşitul anului nivelul de 1,31 USD/EUR. Între timp se observă o cădere continuă a

rezervelor în dolari deţinute de băncile centrale de la 66,7% în 2002 la 64,7%.

Grafic nr. 4 Evolutia dolarului in raport cu moneda euro

40 Pe termen mediu dolarul-în cădere liberă, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1252933-termen-mediu-dolarul-cadere-libera-fata-euro.htm

38

ian-07 febr-07 mar-07 apr-07 mai-07 iun-07 iul-07 aug-07 sept-07 oct-07 nov-071.2

1.25

1.3

1.35

1.4

1.45

1.5

USD/EUR

Sursa: Preluare European Central Bank – accesat la data de 20 iunie 2011

Moneda americană a pierdut în 2007 13% din valoarea faţă de euro.

În primele luni ale anului, pe pieţele internaţionale, paritatea euro/dolar a avut o evoluţie

liniştită, fluctuaţiile rezumându-se la culoarul 1,2910 – 1,3050 USD, graficul 2 indicând o mică

excepţie la începutul anului, când euro atinge 1,33 USD. Această stabilitatea s-a datorat fie lipsei

de informaţii economice venite din SUA sau euro-zonă, care să surprindă investitorii, fie datorită

faptului ca atât Rezerva Federală americană cât şi Banca Centrală Europeană nu au modificat

nivelul dobânzilor de referinţă41.

Banca Centrala Europeana a decis în luna februarie menţinerea dobânzii de referinţă din

zona euro la 3,5%, pentru a doua luna consecutiv, în concordanţă cu estimările analiştilor.

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a precizat după întâlnirea conducerii BCE ca „vigilenţa

trebuie sa rămână esenţa politicii noastre, pentru a ne asigura că riscurile privind stabilitatea

preţurilor nu se vor materializa, pe termen mediu". Această declaraţie a putut fi interpretată de

pieţele financiare drept un semnal ca BCE va majora, la viitoarea reuniune a Consiliului de

politică monetară, programată la 8 martie, dobândă de referinţă la 3,75%. Însă o astfel de măsură

a fost deja "prinsă" in preţul parităţii, ceea ce a făcut ca ea să nu aibă repercusiuni semnificative

41 Euro foreign exchange reference rates, BCE, http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref - accesat la data de 18 iunie 2011

39

asupra evoluţiei euro, pragul suport menţinându-se la 1,2747 dolari, iar cel de rezistenţă la 1,32

dolari42.

Aprecierea constantă a monedei unice era considerată drept consecinţa reducerii

constante a diferenţialului dintre dobânzile din cele doua zone, ceea ce a constituit principalul

factor de influenţă asupra raportului de schimb euro – dolar. În vreme ce Rezerva Federală a

scăzut dobânda de referinţă cu 1%, urmare a intrării în recesiune a economiei americane în

ultima parte a anului, BCE a majorat-o cu 0,5 puncte procentuale, ceea ce a şi provocat mărirea

raportului de schimb la 1,4968 USD, care era maximul atins la acel moment de moneda unică

faţă de cea americană.

De-a lungul întregului an 2007, teama şi credinţa pieţelor internaţionale a fost aceea ca un

euro puternic va afecta economia zonei, lucru care nu s-a întâmplat. În fapt, creşterea economică

a rămas robustă, ca şi excedentul balanţei comerciale germane, care în luna octombrie a atins un

nivel record, ca urmare a unei expansiunii neaşteptate a exporturilor. Chiar dacă exporturile

europene către SUA au scăzut, cererea din zona euro şi din pieţe emergente, precum China, au

alimentat creşterea. Având deja învăţată lecţia din 2004, când euro a urcat până la un maxim de

1,36 USD, firmele europene au apelat la hedging, protejându-se astfel mult mai bine decât în

trecut. În ideea atenuării impactului unui dolar slab, multe corporaţii şi-au luat măsuri pentru a

produce mai mult la nivel local43.

Şi deşi sunt companii care au fost afectate de întărirea euro, precum Airbus, ai cărei

oficiali afirmau că această evoluţie ameninţă însăşi existenţa companiei, creşterea economiei

pentru întreaga regiune s-a situat peste aşteptările pieţei.

2. Evoluţia cursului dolar – euro în timpul crizei actuale

Pe parcursul anului 2008, paritatea euro – dolar a cunoscut evoluţii vertiginoase, atingând

la data de 15 iulie maximum său istoric de 1,5990 USD, coborând până la 1,2460 USD în

octombrie, iar pe data de 28 noiembrie a înregistrat cursul de 1,2727 USD. La momentul actual

42 Paritatea euro/dolar s-a mişcat într-un culoar îngust 12 februarie 2007, http://www.clubafaceri.ro - accesat la data de 17 iunie 201143 Perspectivele evoluţiei dolarului în 2008, Financial Director 12 februarie 2008, http://www.financialdirector.ro/macroeconomie/perspective-de-evolutie-a-dolarului-in-2008.html

40

rata de schimb comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2007 a scăzut cu circa 13,37% (Grafic

3)44.

Cea mai însemnată creştere a monedei unice a început în primăvara acestui an, atingând

în aprilie nivelul de 1,5940 USD. La începutul lunii iunie, trebuie observat că după scăderea

euro la 1,5462 dolari, moneda americană, fiind susţinută atât de creşterea randamentelor

bonurilor de Tezaur ale SUA după ce preşedintele Fed din Dallas, Richard Fisher, a declarat

miercuri că dobânzile ar putea creşte "mai devreme" dacă inflaţia persistă, a urmat o revenire pe

plus a monedei unice, paritatea închizând pe pieţele americane la 1,5553 dolari, după ce au fost

publicate datele privind preţurile de consum din SUA, care au crescut cu doar 0,2%, nivel

considerat de analişti prea mic pentru a provoca o creştere a dobânzii de către Rezerva Federală.

Preţurile unciei de aur au avut o evoluţie descendentă pe parcursul săptămânii trecute, la aceasta

contribuind atât marcările de profit ale speculatorilor cât şi aprecierea dolarului şi reducerea

costurilor barilului de petrol. Aurul este considerat drept cel mai sigur "refugiu" în perioadele în

care inflaţia se află pe un trend ascendent, aşa cum era cea din vara anului curent în care asistam

la scumpirea petrolului45.

Aprecierea euro a ieftinit produsele importate din SUA, ceea ce afectează exporturile

unor ţări care utilizează euro, în special Germania şi Franţa. La începutul acestei luni, rezultatele

unui sondaj efectuat în Germania evidenţiază îngrijorarea investitorilor privind menţinerea

ritmului de creştere a exporturilor, care devin mai puţin competitive. Scăderea cu 8,5% a

dolarului în raport cu euro, de la începutul anului, l-a determinat pe preşedintele Franţei, Nicolas

Sarkozy, să avertizeze că UE îşi va reduce capacitatea de export. În schimb, produsele “made in

USA” sunt tot mai cerute la export. Deficitul comercial al SUA, din luna august, a avut cea mai

mică valoare din acest an, 57,6 miliarde dolari46.

În pofida faptului că euro a căzut cu aproximativ 20% de la mijlocul lunii iulie, el

rămâne a fi unica monedă puternic supraevaluată faţă de dolar, scrie DailyFX. Totul fiind

balansat, previziunea valuării şi a ratei dobânzii ne sugerează o slăbire continuă a raportului

euro – dolar.

44 Euro foreign exchange reference rates, BCE, http://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/eurofxref-graph-usd.en.html45 Paritatea euro - dolar s-a oprit vineri la 1,55 dolari, http://www.curierulnational.ro/Finante - accesat la data de 17 iunie 201146 Dolarul, la un nou minim istoric faţă de euro, ECO, http://www.eco.md/article/4497/- accesat la data de 18 iunie 2011

41

În anul 2009, în prima parte a trimestrului, dolarul s-a apreciat faţă de euro, ajungand la

un curs de schimb 1 euro= 1,40$. Analiştii financiari au prevăzut o apreciere a dolarului şi

pentru cealaltă perioadă a anului, cu 17% faţă de moneda euro, dar spre sfârşitul anului, moneda

care s-a apreciat a fost euro ajungând la un curs de schimb de 1euro= 1,5$.47

Potrivit datelor publicate de FMI48 pentru trimestrul al II-lea din 2009, ponderea euro în

rezervele valutare internaţionale s-a apreciat la 27,5% de la 26,5% în 2008. În acelaşi timp,

dolarul american şi-a redus ponderea pe care o deţine în rezervele internaţionale de la 64,1% la

începutul anului până la 62,8% în Q2. Aceste cifre sunt semnificative ţinând cont de faptul că

ponderea euro a crescut cu 1%, iar cea a dolarului s-a diminuat cu 1,3% în doar 6 luni.

Această evoluţie poate fi explicată prin speculaţiile de tip carry trade care au cunoscut o

amploare deosebită în 2009. Aceasta constă în luarea unui împrumut în SUA unde rata dobânzii

de referenţă are o valoare aproape de zero. Ulterior, dolarii obţinuţi din împrumut se vor vinde

în schimbul unor alte valute (ex. euro). Sumele în valută se investesc în active financiare cu

randament mai mare decât costul împrumutului iniţial în dolari.

Anul 2010 a fost unul negativ pentru moneda europeană, deprecierea faţă de valutele

majore fiind de peste 10%. În ciuda bailout-urilor şi al suportului Băncii Centrale Europene sau

al Fondului Monetar International, Euro nu a oferit şi nu oferă nici în prezent încredere.

Economia europeană rămâne fragilă iar creşterea economică va fi afectată de masurile de

austeritate implementate de guvernanţi. Teama contaminării întregii regiuni va diminua

încrederea în moneda europeană, iar banca centrală va menţine cel mai probabil dobanda de

referinţă la acelaşi nivel şi în 2010. În aceste condiţii, Euro îşi va continua trendul descendent şi

se va tranzacţiona pe parcursul anului faţă de dolar între cel mai puternic nivel istoric 1.25-1.26

şi mediana cotaţiilor extreme 1.21

Pentru dolar 2010 a fost un an neutru, dar extrem de volatil. Doi factori cheie au

influenţat această evoluţie contradictorie: pe de o parte măsurile neconvenţionale de politică

monetară denumite Quantitative Easing 2, pe de altă parte statutul său de monedă de rezervă

globală, sau de refugiu, ce a atras capitalul panicat din zona Euro în a doua jumatate a anului

2010. Acest statut va oferi suport monedei americane şi în 2011, oricât de mult şi-ar diversifica

investitorii portofoliul de active fără risc, iar dacă masurile adoptate vor genera creştere 47 Euro depaseste pragul de 1,5 dolari - http://www.ziare.com/bani/euro/euro-depaseste-pragul-de-1-5-dolari-926623- accesat la data de 18 iunie 201148 IMF: Currency Composition of Official Foreign Exchange Reserves (COFER), 30 septembrie 2009- accesat la data de 18 iunie 2011

42

economica şi inflaţie, FED-ul va fi forţat să majoreze dobânda cheie. Fundamental, dolarul nu

este pe poziţii foarte solide, însă prognozele indică o creştere economică superioară celei

europene cu peste 1% în următorii 2 ani, cea mai mare diferenţă între zonele industrializate,

astfel se va afla în avantaj faţă de principala contraparte.

Stabilizarea economiei pe fondul unei deteriorari la nivel global va face din dolar o valuta

imbatabila în 2010. Pe de altă parte, dacă Preşedintele Rezervei Federale B. Bernanke va

continua monetizarea datoriilor pentru a păstra dobânzile jos şi a stimula economia, vom asista la

acelaşi scenariu din 201049.

Grafic 5 Evoluţia dolarului in raport cu euro

Sursa: indexmundi.com accesat la data de 20 iunie 2011

În luna iunie a anului 2011, parietatea dolar în raport cu euro era de 1euro = 1,45$.

Dolarul şi euro, la nivel internaţional, continuă să se deprecieze din cauza instabilităţilor create

de datoriile publice din SUA şi Grecia. Datoria publică a SUA a atins maxima autorizată de

Congres, adică 14.294 miliarde de dolari, astfel Trezoreria americană este obligată să adopte o

serie de măsuri pentru a se putea emite obligaţiuni fără a se majora gradul de îndatorare al

statului. Potrivit estimarilor FMI datoria publică ar ajunge în 2011 la 99,5% din PIB, iar în 2013

la un nivel de 105,6% din PIB. SUA a împrumutat de la China mai mult de 1.000 miliarde de

49 Cum vor evolua principalele valute in 2011 - http://www.money.ro/cum-vor-evolua-principalele-valute-in-2011_826396.html - accesat la data de 19 iunie 2011

43

dolari, iar acest lucru îi îngrijorează pe oficialii de la Beijing, deoarece ar conduce la volatilitatea

preţurilor pentru obligaţiuni50.

În cazul datoriei Greciei, decizia pe care o va lua aceasta, ar putea afecta atât moneda

unică cât şi monedele naţionale ale ţărilor UE. Una dintre decizii ar fi prelungirea scadenţelor

pentru împrumuturile deja acordate, iar cealaltă variantă ar fi ca cei care au imprumutat Grecia să

nu îşi mai recupereze în întregime împrumuturile, dar o asemenea variantă ar avea efecte

negative asupra monedei euro51.

Revenirea artificială a economiilor globale începe să se tempereze. Piaţa imobiliară

americană a intrat oficial în dublă-recesiune, prin revenirea la minimul din luna mai 2009, iar un

declin de cateva procente a preţurilor pentru casele din Spania va crea reale probleme băncilor.

Economia americană a generat în luna mai cele mai puţine locuri de muncă din ultimele 8

luni, în timp ce în statele europene cu probleme a ajuns la un nivel record. Aceste slabiciuni ale

economiei vor afecta PIB-ul şi apar într-un moment în care guvernele caută soluţii să reducă

cheltuielile.

Soluţiile adoptate până acum la nivel global au fost: taxarea populaţiei sau împrumutând

capital existent de la instituţii şi din pieţele financiare, sau din cei creaţi de băncile centrale fără

acoperire. Măsurile s-au dovedit ineficiente şi cel mai probabil va urma o noua recesiune.

Singura diferenţă faţă de primul val este că atunci criza a fost deflaţionistă, iar acum va fi

inflaţionistă52.

Problema zonei euro este şi mai mare din cauza Italiei, care a evitat până în prezent

atenţia speculatorilor în căutare de vulnerabilităţi, dar ar putea intra pe lista acestora, conform

analiştilor X-Trade. Agenţia S&P a schimbat perspectiva de rating de la stabilă la negativă,

păstrând totuşi ratingul A+. Italia are un deficit public de 4,6% (în 2010), iar datoria publică a

ajuns la 120%, de două ori mai mare decât limita acceptată de UE. Mai mult, „alegerile regionale

din Spania, câştigate de opoziţie, ar putea periclita măsurile de austeritate şi arată că deficienţele

finanţelor din regiune sunt mai mari decât cele cunoscute”, spune Safta53.

50 Ziarul capital - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/uitati-de-grecia-acum-datoria-americii-este-mai-ingrijoratoare-148053.html - accesat la data de 18 iunie 201151 Ziarul Capital - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cursul-de-schimb-asteapta-decizia-referitoare-la-resturcturarea-datoriei-greciei-147564.html - accesat la data de 16 iunie 201152 Ziarul capital - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/pietele-financiare-internationale-se-cutremura-urmeaza-colapsul-148035.html - accesat la data de 16 iunie 201153 Ziarul capital - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cursul-de-schimb-asteapta-decizia-referitoare-la-resturcturarea-datoriei-greciei-147564.html - accesat la data de 16 iunie 2011

44

3. Consecinţe economice şi politice ale evoluţiei cursului de schimb dolar - euro

Pe 19 iunie se împlinesc 149 de ani de la abolirea sclaviei în Statele Unite ale Americii.

Presa de peste ocean scrie despre o nouă formă de sclavie, cea a datoriilor SUA, ajunse la un

nivel apocaliptic, pentru economia ţării. "Ceea ce le-am făcut generaţiilor viitoare în ultimii 30

de ani, este ceva criminal. În urmă cu trei decenii datoria SUA era sub 1.000 de miliarde de

dolari, iar acel moment a fost considerat o criză naţională fără precedent. Astăzi, datoria ţării este

de 14 ori mai mare”, titreaza blogul economic StandStrongResearch.

„Anii următori apar apocaliptici. Pur si simplu am vândut libertatea copiilor şi a nepoţilor

noştri pe un soi de sclavie perpetuă. Am acumulat cel mai mare munte de datorii din istoria

lumii, iar copiii şi nepoţii noştri se vor lupta cu ea toată viaţa lor", mai scriu jurnalistii.

Preşedintele SUA, Barack Obama, vorbea despre faptul că un eşec al negocierilor din

Congres, referitoare la majorarea plafonului datoriilor Statelor Unite, care au atins limita maximă

legala, ar putea pune în pericol redresarea economică şi să declanşeze o nouă criză financiară.

Datoria anunţată oficial, de 14 trilioane de dolari, nu include şi garanţiile monetare ale

statului pentru sistemele sociale şi medicale Medicale, Medicaid şi Social Security, care se

apropie de 50.000 de miliarde de dolari54.

Astfel, posibilitatea ca SUA să intre în incapacitate de plată reprezintă cel mai mare risc

pentru economia mondiala, depăşind efectele cutremurului din Japonia, preţul ridicat la petrol şi

criza datoriilor din Europa, consideră un important oficial al Rezervei Federale (Fed), citat de

Reuters. „Situaţia fiscală a Statelor Unite, dacă nu este manevrată cu grijă, ar putea să se

transforme într-un şoc macro global. Ideea că SUA ar putea ameninţa cu intrarea în

incapacitate de plată este periculoasă", a spus James Bullard, preşedintele Rezervei Federale din

St. Louis, una dintre cele 12 instituţii financiare regionale din SUA care compun Fed.

Membrii republicani ai Congresului consideră că intrarea în incapcitate de plată pentru

scurt timp este acceptabilă, dacă ar forţa Casa Albă să abordeze problema mai importantă a

deficitului bugetar. Puţini analişti de pe Wall Street consideră că se va ajunge în această situaţie.

54www.incont.ro/externe/sua-au-acumulat-cea-mai-mare-datorie-din-istoria-lumii-ldquo-anii-urmatori-sunt-apocaliptici-rdquo-scrie.html - accesat la data de 18 iunie 2011

45

Bullard este îngrijorat de reacţia altor state dacă SUA ar intra în default "tehnic",

întârziind defapt plăţile pentru câteva zile. Executivul de la Washington ar putea ajunge în

această situaţie în absenţa unui compromis politic asupra bugetului pentru acest an. „Dacă ar fi

doar pieţele americane, nu ar cauza probleme, dar avem investitori din străinătate care nu sunt

atât de bine conectaţi la situaţia politicii din SUA. Reverberaţiile pe pieţele globale ar fi severe.

Aici apare riscul real", a spus Bullard55.

Criza actuală din SUA poate influenţa pe viitor cursul dolar/euro, astfel dacă SUA ajunge

în incapacitate de plată, dolarul s-ar putea deprecia la nivele istorice, iar investitorii işi vor pierde

interesul pentru moneda americană, orientându-se catre alte monede, precum euro. Dar şi euro se

află într-o situaţie mult mai delicată decat dolarul american, din cauza crizei din Grecia.

Extinderea crizei datoriilor din Grecia în sectorul bancar din zona euro reprezintă cel mai

mare risc la adresa stabilităţii financiare a regiunii, avertizează Banca Centrală Europeană

(BCE), transmite Bloomberg. Criza datoriilor din zona euro s-a acutizat, investitorii anticipând

într-o măsura tot mai mare că Grecia nu va putea să îşi respecte obligaţiile financiare. „Grecia

poate avea un efect de contagiune. Din acest motiv, suntem împotriva oricărei restructurări prin

reevaluarea în scădere a datoriilor elene sau a oricărei implicări a sectorului privat care să

conducă la un eveniment de credit (incapacitate de respectare a unor obligaţii financiare) sau de

rating", a declarat Vitor Constancio, vicepreşedinte al BCE, la prezentarea raportului semianual

al băncii privind stabilitatea financiară.

Riscul de pierderi pentru bancile din zona euro care detin obligatiuni suverane elene a

urcat, dupa ce Standard&Poor’s a retrogradat luni ratingul Greciei cu trei trepte, la nivelul

"CCC", cel mai redus din lume. „Zona euro se confrunta cu o situatie dificila, care rezida in cea

mai mare parte din interconectarea crizei datoriilor suverane si situatia din sectorul bancar", se

arata in raportul BCE. „Din cauza implicatiilor foarte periculoase ale restructurarii datoriilor

suverane pentru tara respectiva, inclusiv pentru sectorul sau bancar, este necesara o

imbunatatire hotarata a indicatorilor fundamentali", afirma institutia financiara.

BCE şi Germania au opinii diferite în privinţa implicării investitorilor privaţi în

susţinerea Greciei, ale cărei datorii au atins anul trecut 143% din PIB. Germania vrea ca

investitorii privaţi să aibă o implicare mare în susţinerea Greciei, în timp ce BCE este în favoarea

55www.incont.ro/externe/fed-posibilitatea-ca-sua-sa-intre-in-incapacitate-de-plata-mai-riscanta-decat-cutremurul-din-japonia-sau.html - accesat la data de 18 iunie 2011

46

unui plan prin care deţinătorii privaţi de obligaţiuni să accepte numai voluntar rostogolirea

datoriilor56.

Intrarea Greciei în default pe datoria de stat ar putea conduce la insolvenţa băncilor elene

şi la o criză de lichiditate determinată de retragerea masiva a depozitelor, potrivit unui raport

publicat săptămâna trecută de “Standard & Poor's”.

Euro s-a depreciat luni, 13 iunie cu 0,8% faţă de dolar, la 1,41 dolari/euro, aproape de un

minim al ultimei perioade, încrederea investitorilor în moneda unică fiind afectată de amânarea

următoarei tranşe din finanţarea externă acordată anul trecut Greciei de UE, notează Reuters.

Indicatorii tehnici prevestesc noi scăderi ale monedei europene, cursul fiind deja aproape

de minimul ultimelor trei săptămâni, şi anume 1,4 dolari, atins joi.

Căderea euro s-a accentuat în jurul nivelului de 1,4250 dolari/euro, când investitorii au

început să vândă pentru a evita noi pierderi. Miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat până în

luna iulie decizia finală privind plata urmatoarei tranşe, de 12 miliarde euro, din împrumutul de

urgenţă către Grecia, cerând aprobarea unor noi măsuri de austeritate de către parlamentul de la

Atena57.

Datorită faptului că petrolul este cotat în dolari americani, mulţi dintre factorii care

influenţează dolarul au un impact important şi pe piata petrolului. În general, preţul petrolului

evoluează invers proporţional cu întărirea dolarului. Un dolar mai puternic înseamnă ca este

nevoie de mai puţini dolari pentru a cumpăra un baril de petrol. Acest lucru este benefic pentru

consumatori. Relaţiile intervalutare intervin şi ele in ecuaţie. Atunci când dolarul este relativ

puternic în raport cu alte valute, un baril de petrol care valorează 100$ este avantajos pentru

producătorii de petrol şi dezavantajos pentu consumatori. Totuşi dacă 100$ reprezintă doar 64

Euro (vorbim de un dolar slab), un preţ ridicat al petrolului nu mai înseamnă atât de mult pentru

producători, atâta timp cât profiturile lor în dolari înseamnă mai puţin în altă valută.

Preţul petrolului a scăzut în iunie 2011 cu peste un dolar, continuând declinul, din cauza

îndepărtării investitorilor de active riscante după ce miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat

decizia finală privind următoarea tranşă din imprumutul catre Grecia, potrivit Reuters. Preţul

petrolului Brent a scăzut cu 1,42 dolari, ajungând la 111,79 dolari pe baril, în timp ce referinţa de

pe piaţă americană a coborât cu 1,16 dolari, la 91,85 dolari pe baril.56www.incont.ro/externe/criza-din-grecia-este-principala-amenintare-pentru-stabilitatea-bancilor-din-zona-euro-avertizeaza-bce.html - accesat la data de 18 iunie 201157www.incont.ro/cursuri/intrarea-in-incapacitate-de-plata-a-greciei-o-catastrofa-pentru-banci-leul-si-euro-s-au-depreciat-azi.html - accesat la data de 19 iunie 2011

47

Aurul este soluţia castigatoare în criză, deoarece evoluţia preţului aurului din ultima

perioadă a făcut din acesta una dintre cele mai sigure investiţii. Preţul aurului a urcat la un nou

record, ajungând la peste 1.512 dolari/uncie, în urma deprecierii dolarului şi a anunţurilor privind

investiţiile sigure în acest metal preţios. Şi argintul a avansat la maximul ultimilor 31 de ani.

„Dolarul slab are cea mai mare influenţă asupra aurului în acest moment. Piaţa este tot mai

neliniştită acum că avem temeri legate de datoriile de stat şi în legatură cu Statele Unite, pe

lângă Europa şi problemele din Orientul Mijlociu, care cresc cererea pentru aur ca activ de

siguranţă", comenteaza Chae Un Soo, analist coreean.

Dolarul s-a depreciat pe 16 iunie la cel mai redus nivel din august 2008 în raport cu un

coş de valute de referinţă, în urma zvonurilor că Federal Reserve va păstra dobânzile la niveluri

scăzute. Indicele dolarului nu a înregistrat fluctuaţii semnificative în sesiunea de vineri.

Preţul spot al argintului a urcat cu până la 0,6%, la 46,86 dolari pe uncie, cel mai ridicat

nivel din 1980, iar metalul pretios s-a apreciat cu 9%58.

Preţul alimentelor este şi el influenţat de cursul dolar – euro, astfel încât, pe viitor, toate

ţările s-ar putea confrunta cu o criza a alimentelor. Scăderea valorii banilor este reflectată în

puterea de cumpărare a tuturor produselor de uz zilnic. Calculele arată că preţul unei beri, de

exemplu, a crescut de 11 ori în ultima jumătate de secol, iar preţul laptelui, chiar mai mult.

Estimarea, efectuată de către o companie de analiză britanică, pentru piaţa britanică,

poate fi uşor generalizată pentru piaţa occidentală, în condiţiile în care monezile locale au

funcţionat într-un sistem de echilibrare reciprocă, având ca ultim punct de referinţă dolarul

american.

Compania de analiză BM Savings consideră că în următorii 50 de ani am putea vedea

valoarea banilor deteriorându-se cu înca 63 de procente dacă preţurile la produsele de retail

urmează ţinta oficială de inflaţie a guvernului britanic, care este de 2 procente.

Cursul dolar – euro ar putea fi influenţat de arestarea şeful FMI, Dominique Strauss –

Kahn, deoarece asta înseamnă o lovitura grea dată credibilităţii politicii financiare în Uniunea

Europeană şi, pe de altă parte, o luptă a cercurilor de interese pentru numirea succesorului.

Dacă va fi ales la şefia FMI un reprezentant din SUA, atunci s-ar schimba sfera de

influenţă a dolarului şi a euro. SUA ar pune mai mult accent pe dolar şi ar putea avea acces la

fonduri pentru a se salva de la o viitoare incapacitate de plată.

58 www.ziare.com/bani/pret-aur/pretul-aurului-atinge-un-nou-record-1090096 - accesat la data de 19 iunie 2011

48

http://www.ziare.com/economie/inflatie/

http://www.ziare.com/federal-reserve/

Economia mondială ar putea fi ameninţată, din 2013, de o"furtună perfectă", care ar putea

proveni din combinarea problemelor fiscale din SUA, încetinirea ritmului de dezvoltare din

China, restructurarea datoriilor suverane din Europa şi stagnarea din Japonia, a

avertizat profesorul Nouriel Roubini.

Concluzii

În ciuda faptului că au existat foarte mulţi critici ai monedei europene care spuneau că

aceasta nu are nicio şansă în faţa dolarului şi că acest experiment va fi un eşec, putem spune că

49

euro este un succes, acum, la mai mult de 10 ani de existenţă. Pe de altă parte au existat şi mulţi

optimişti care afirmau că acest succes va fi foarte rapid şi că în scurt timp de la apariţie sa va

detrona dolarul. Şi în acest caz ne putem da seama că nu au avut dreptate, În realitate, euro a avut

doar două perioade de creşteri mai importante: la apriţia sa în 1999 şi în 2002 când a fost pus în

circulaţie numerarul. S-ar putea ca şi în acest an să se înregistreze creşteri importante.

Atractivitatea monedei euro este în continuă creştere pe pieţele financiare internaţionale

datorită dimensiunii pe care o are zona euro, deschiderea către comerţul exterior şi datorită

politicii prudente conduse de BCE care asigură o stabilitate a preţurilor. În următorii 5 ani ar

urma să adere la zona euro ţările din UE care vor îndeplini criteriile de convergenţă. Astfel,

economia zonei euro va înregistra o nouă creştere, ceea ce va reprezenta un nou suport pentru

moneda unică europeană. Euro va deveni dominantă în această parte a lumii şi va reprezenta o

premisă pentru utilizarea ei în tranzacţiile pe care le au noile ţări cu partenerii lor comerciali din

exterior.

Deşi a urmat o perioadă fără evoluţii spectaculoase ale rezervelor internaţionale de euro

şi de dolari, se pare că deja criza financiară internaţională are implicaţii asupra acestor rezerve.

Datorită speculaţiilor de tip carry trade şi a deprecierii dolarului din anul trecut, ponderea euro în

totalul rezervelor valutare s-a apreciat cu 1% până la 27,5%. În acelaşi timp ponderea dolarului

în aceste rezerve s-a depreciat cu 1,3% până la 62,8%.

Multe din băncile centrale cu rezerve mari în dolari sunt afectate de deprecierea dolarului.

Acum este discutabilă capacitatea dolarului de a prezerva valoarea. De aceea, ţări precum BRIC,

sau alte economii emergente, îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de situaţia actuală şi solicită

înlocuirea dolarului din funcţia de principală monedă de rezervă. Chiar dacă se va ajunge la un

consens (deşi puţin probabil), nu putem vorbi despre o nouă monedă care ar prelua funcţiile

dolarului în viitorii 20 de ani.

Totuşi, adevărata provocare pentru dolar şi moneda europeana este reprezentată de

deciziile pe care le vor lua Statele Unite ale Americii şi Grecia în privinţa datoriilor publice. Însă,

pentru moneda comunitară, Italia şi Spania, ar putea constitui un pericol şi mai mare decât

Grecia, deoarece piaţa imobiliară din Spania s-ar putea prăbuşi, iar Italia având o datorie publică

de peste 120% din PIB, reprezentand dublu faţă de limita stabilită de criteriul de convergenţă.

Multe din băncile centrale cu rezerve mari în dolari sunt afectate de deprecierea acestei

monede, iar acum este discutabilă capacitatea dolarului de a prezerva valoarea. De aceea, ţări

50

precum BRIC, sau alte economii emergente, îşi manifestă profunda îngrijorare faţă de situaţia

actuală şi solicită înlocuirea dolarului din funcţia de principală monedă de rezervă. Chiar dacă se

va ajunge la un consens, nu putem vorbi despre o nouă monedă care ar prelua funcţiile dolarului

în viitorii 20 de ani.

În luna iunie a anului 2011, parietatea dolar în raport cu euro era de 1euro = 1,45$.

Dolarul şi euro, la nivel internaţional, continuă să se deprecieze din cauza instabilităţilor create

de datoriile publice din SUA şi Grecia. Datoria publică a SUA a atins maxima autorizată de

Congres, adică 14.294 miliarde de dolari, astfel Trezoreria americană este obligată să adopte o

serie de măsuri pentru a se putea emite obligaţiuni fără a se majora gradul de îndatorare al

statului. Potrivit estimarilor FMI datoria publică ar ajunge în 2011 la 99,5% din PIB, iar în 2013

la un nivel de 105,6% din PIB. SUA a împrumutat de la China mai mult de 1.000 miliarde de

dolari, iar acest lucru îi îngrijorează pe oficialii de la Beijing, deoarece ar conduce la volatilitatea

preţurilor pentru obligaţiuni59.

În cazul datoriei Greciei, decizia pe care o va lua aceasta, ar putea afecta atât moneda

unică cât şi monedele naţionale ale ţărilor UE. Una dintre decizii ar fi prelungirea scadenţelor

pentru împrumuturile deja acordate, iar cealaltă variantă ar fi ca cei care au imprumutat Grecia să

nu îşi mai recupereze în întregime împrumuturile, dar o asemenea variantă ar avea efecte

negative asupra monedei euro

Soluţiile adoptate până acum la nivel global au fost: taxarea populaţiei sau împrumutând

capital existent de la instituţii şi din pieţele financiare, sau din cei creaţi de băncile centrale fără

acoperire. Măsurile s-au dovedit ineficiente şi cel mai probabil va urma o noua recesiune.

Singura diferenţă faţă de primul val este că atunci criza a fost deflaţionistă, iar acum va fi

inflaţionistă.

Pretul petrolului a scazut in iunie 2011 cu peste un dolar, continuand declinul, din cauza

indepartarii investitorilor de active riscante dupa ce ministrii Finantelor din zona euro au amanat

decizia finala privind urmatoarea transa din imprumutul catre Grecia, potrivit Reuters. Pretul

petrolului Brent a scazut cu 1,42 dolari, ajung la 111,79 dolari pe baril, in timp ce referinta de pe

piata americana a coborat cu 1,16 dolari, la 91,85 dolari pe baril.

59 Ziarul capital - http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/uitati-de-grecia-acum-datoria-americii-este-mai-ingrijoratoare-148053.html - - accesat la data de 18 iunie 2011

51

Pretul aurului a urcat la un nou record, ajungand la peste 1.512 dolari/uncie, in urma

deprecierii dolarului si a anunturilor privind investitiile sigure in acest metal pretios. Si argintul a

avansat la maximul ultimilor 31 de ani.

Economia mondiala ar putea fi amenintata, din 2013, de o"furtuna perfecta", care ar putea

proveni din combinarea problemelor fiscale din SUA, incetinirea ritmului de dezvoltare din

China, restructurarea datoriilor suverane din Europa si stagnarea din Japonia, a

avertizat profesorul Nouriel Roubini.

BCE nu urmăreşte pe termen scurt o ”detronare” a dolarului, ci, mai degrabă, este

interesat ca raportul dintre cele două monede să nu se modifice semnificativ, astfel încât să nu

afecteze negativ raporturile comerciale internaţionale.

Rezervele internaţionale de dolari, la fel ca şi cele de euro, au acum propriile sale

”inerţii”. Însă, aceste ”inerţii” sunt opuse ca sens. Aceasta nu înseamnă că dolarul va fi depăşit

în curând de euro.

Bibliografie:

52

1. Alexandraki, Katerina – AllianceBernstein: Challenging the US Dollar’s Reserve

Currency Status

2. Anne O. Krueger, Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timisoara, 1996

3. Articles of Agreement, International Monetary Fund, Washington D.C., 1985

4. B. K. Madan, „Ecouri de la Bretton Woods”, în „Finance and Development” nr. 2,

iunie 1969

5. Banca Centrala Europeana(2008) – Buletin lunar, a 10-a Aniversare a BCE, 2008

6. Basni Cezar, Davadac Nicolae – Monedă, credit, bănci, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 1994

7. Basno, C.; Dardac, N. (2001) – Integrarea Monetar – Bancara Europeana, Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2001

8. BECKER,Werner – Deutsche Bank Research: Euro riding high as an international

reserve currency

9. Cea de-a doua criză economico-financiară mondială: Repercursiunile ei posibile

asupra economiei R. Moldova, ECO nr.197

10. Chabot, C.N.(2000) – Euro – Moneda Europeana, Ed. Teora, Bucuresti, 2000

11. Cindea, Iuliana Marina, Zona euro – geneza si evolutie

12. Constantin Kiritescu – „Euro: Moneda Europeana”, Editura Teora, 1999

13. Daniel Daianu, Functionarea economiei si echilibrului extern, Editura Academiei

Romane, Bucuresti, 1992

14. Dardac Nicolae, Barbu Teodora: Moneda, Banci si Politici monetare – Ed. Didactica

si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2005

15. Euro foreign exchange reference rates,

BCE,ttp://www.ecb.int/stats/exchange/eurofxref/html/eurofxref-graph-usd.en.html

16. Flam, H.; Nordström, H. (2007) – Explaining Large Euro Effects on Trade: the

Extensive Margin and Vertical Specialization

17. Golban, R; Silasi, G. (2009) – Eurosistemul. O tensiune arhitecturala a Covergentei,

Editura Economica, 2009, Bucuresti,

18. Goldman Sachs European Economics Group (2008) – The Euro at Ten: Performance

and Challenges for the Next Decade, iunie 2008

19. Ignat, I; Pralea, S., Economie Mondială, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, p.244

53

20. IMF: Currency Composition of Official Foreign Exchange Reserves (COFER), 30

septembrie 2009

21. Kiritescu C. Costin, Dobrescu M. Emilian: Moneda – mica enciclopedie, Ed.

Enciclopedica, Bucuresti, 1998

22. Noyer, C. (2005)

23. Philippe d’Arvisent, Thiery Schowb, Finances Internationales, Hachette Supérieure,

Paris, 1995

24. Stoica, O. (2003) Integrare Financiar – Monetara Europeana, Curs Monnet, Ed.

Junimea, Iasi

25. Tofan, M., Integrarea Romaniei in Structurile Uniunii Economice si Monetare,

Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2008 p. 146

26. Uniunea Europeana – Versiunea consolidata a Tratatului asupra Uniunii Europene,

Official Journal of the European Union

27. Voinea, Gheorge, Finanţe Internaţionale, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2010

28. Voinea, Gheorge,Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Ed.

Sedcom Libris, Iasi, 2004

29. Yves Simon, Techniques Financières Internationales, Economica, Paris, 1993

30. www.capital.ro/detalii-articole/stiri/cursul-de-schimb-asteapta-decizia-referitoare-la-

resturcturarea-datoriei-greciei-147564.html

31. www.capital.ro/detalii-articole/stiri/pietele-financiare-internationale-se-cutremura-

urmeaza-colapsul-148035.html

32. www.capital.ro/detalii-articole/stiri/uitati-de-grecia-acum-datoria-americii-este-mai-

ingrijoratoare-148053.html

33. www.clubafaceri.ro - Paritatea euro/dolar s-a mişcat într-un culoar îngust

34. www.curierulnational.ro/Finante - Paritatea euro - dolar s-a oprit vineri la 1,55 dolari

35. www.deltastock.com/romania/resources/spot_trade.asp#faEUR

36. www.eco.md/article/4497/ - Dolarul, la un nou minim istoric faţă de euro

37. www.financialdirector.ro/macroeconomie/perspective-de-evolutie-a-dolarului-in-

2008.html

38. www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1252933-termen-mediu-dolarul-cadere-libera-fata-

euro.html

54

39. www.incont.ro/cursuri/intrarea-in-incapacitate-de-plata-a-greciei-o-catastrofa-pentru-

banci-leul-si-euro-s-au-depreciat-azi.html

40. www.incont.ro/externe/fed-posibilitatea-ca-sua-sa-intre-in-incapacitate-de-plata-mai-

riscanta-decat-cutremurul-din-japonia-sau.html

41. www.incont.ro/externe/sua-au-acumulat-cea-mai-mare-datorie-din-istoria-lumii-

ldquo-anii-urmatori-sunt-apocaliptici-rdquo-scrie.html

42. www.incont.ro/externe/fed-posibilitatea-ca-sua-sa-intre-in-incapacitate-de-plata-mai-

riscanta-decat-cutremurul-din-japonia-sau.html

43. www.money.ro/cum-vor-evolua-principalele-valute-in-2011_826396.html - Cum vor

evolua principalele valute in 2011

44. www.ziare.com/bani/pret-aur/pretul-aurului-atinge-un-nou-record-1090096

55

Date post:	24-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	peter-melinda
View:	370 times
Download:	3 times

Competitia Dolar - Euro. Consecinte Economice Si Politice

Documents