RO RO
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 7.12.2016
COM(2016) 776 final
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
cu privire la punerea în aplicare a măsurilor privind sectorul apicol prevăzute de
Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de
instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole
2
Cuprins
1. INTRODUCERE.......................................................................................................... 3
2. METODOLOGIE ......................................................................................................... 4
3. PREZENTARE GENERALĂ A SECTORULUI APICOL AL UE ............................ 4
3.1 Producția și prețurile .................................................................................................... 4
3.2 Comerțul ....................................................................................................................... 6
3.3 Recensământul stupilor ................................................................................................ 6
3.4 Recensământul apicultorilor......................................................................................... 7
4. PUNEREA ÎN APLICARE A PROGRAMELOR NAȚIONALE APICOLE ............ 7
4.1 Temeiul juridic ............................................................................................................. 7
4.2 Obiective și măsuri ....................................................................................................... 8
4.3 Bugetul Uniunii pentru programele naționale apicole și rata de utilizare .................. 10
4.4 Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru ......................................... 11
4.5 Cheltuielile suportate pentru fiecare tip de măsură .................................................... 12
5. PRINCIPALELE SCHIMBĂRI INTRODUSE DE REFORMA PAC ÎN 2013 ....... 13
5.1 Măsuri eligibile .......................................................................................................... 14
5.2 Metoda de stabilire a numărului de stupi și alocarea bugetului UE ........................... 15
6. CONCLUZII .............................................................................................................. 17
3
1. INTRODUCERE
Sectorul apicol din Uniunea Europeană (UE) este puțin dezvoltat, în comparație cu celelalte
sectoare agricole, dar asigură o parte din serviciile de polenizare pentru agricultura UE.
Apicultorii din UE se confruntă cu numeroase provocări în ceea ce privește menținerea
stupilor și a producției de miere. Costurile din ce în ce mai mari, concurența puternică
reprezentată de importurile ieftine de miere din țările terțe, pierderile de familii de albine,
bolile, agresorii stupilor și mediul deteriorat din care albinele își adună hrana pun presiune
asupra acestui sector.
Politica agricolă comună (PAC) prevede mai multe instrumente pentru a sprijini sectorul
apicol și a atenua impactul negativ pe care anumite activități agricole le-ar putea avea asupra
polenizatorilor domesticiți.
UE sprijină în mod direct sectorul apicol încă din 19971. Regulamentele succesive referitoare
la piață le-au oferit statelor membre posibilitatea de a elabora programe naționale pentru
sectorul apicol propriu. Obiectivul acestor programe este de a îmbunătăți condițiile generale
pentru producerea și comercializarea produselor apicole, printre care se numără nu numai
mierea, ci și lăptișorul de matcă, polenul, propolisul sau ceara de albine. Programele sunt
cofinanțate de Uniunea Europeană în procent de 50 % și durează trei ani.
Conform articolului 225 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor
agricole2, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport la fiecare trei ani
și, pentru prima dată, până la 21 decembrie 2016, cu privire la aplicarea măsurilor privind
sectorul apicol, astfel cum este stabilit la articolele 55, 56 și 57, inclusiv cu privire la cele mai
recente evoluții privind sistemele de identificare a stupilor.
Prezentul raport respectă această obligație și are ca obiect anii apicoli 2013, 2014 și 20153.
Întrucât programele naționale pentru sectorul apicol sunt puse în aplicare pe o perioadă de trei
ani, anii apicoli analizați corespund ultimului an al programului apicol trienal anterior (2011-
2013) și primilor doi ani ai programului actual (2014-2016). Acesta este al șaselea raport al
Comisiei către Parlamentul European și Consiliu cu privire la punerea în aplicare a
programelor apicole4.
Fiecare stat membru a comunicat un program național pentru sectorul apicol corespunzător
perioadelor 2011-2013 și 2014-2016. Acest fapt reflectă interesul puternic al statelor membre,
precum și nevoile acestui sector.
1 Regulamentul (CE) nr. 1221/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 de stabilire a normelor generale de
punere în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a producerii și comercializării mierii, JO L 173,
1.7.1997, p. 1. 2 JO L 347, 20.12.2013, p. 671. 3 Anii apicoli 2013, 2014 și 2015 corespund perioadei de 12 luni care începe la 1 septembrie 2012 și se
încheie la 31 august 2013, care începe la 1 septembrie 2013 și se încheie la 31 august 2014 și, respectiv,
care începe la 1 septembrie 2014 și se încheie la 31 august 2015. 4 Raportul anterior a fost publicat la 16 august 2013, COM(2013)0593 final.
4
Pe durata celor trei ani apicoli care fac obiectul prezentului raport, încă era în vigoare
Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului de instituire a unei organizări comune a
piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole
(„Regulamentul privind OCP unică”)5; prin urmare, modificările introduse cu privire la
sectorul apicol prin reforma PAC în 2013 nu fuseseră încă puse în aplicare. Cu toate acestea,
prezentul raport evidențiază principalele modificări legislative introduse de reforma PAC,
precum și cele mai recente informații disponibile cu privire la evoluțiile privind sistemele de
identificare a stupilor.
2. METODOLOGIE
Prezentul raport are la bază următoarele surse de informații:
- programele naționale pentru sectorul apicol comunicate Comisiei de statele membre pentru
perioadele 2011-2013, 2014-2016 și 2017-2019. Fiecare program național pentru sectorul
apicol trebuie să includă un studiu efectuat de statul membru cu privire la structura de
producție și de comercializare a sectorului apicol de pe teritoriul său;
- cheltuielile efectuate de statele membre cu privire la măsurile adoptate în cadrul programelor
naționale pentru sectorul apicol, comunicate Comisiei6;
- date privind producția de miere și comerțul internațional, provenind de la EUROSTAT,
COMEXT și FAO.
Cifrele detaliate și tabelele de date sintetizate privind piața mierii și programele naționale
pentru sectorul apicol sunt disponibile pe site-ul internet al Comisiei7.
3. PREZENTARE GENERALĂ A SECTORULUI APICOL AL UE
3.1 Producția și prețurile
Cu o producție de aproximativ 250 000 de tone/an, UE este al doilea producător mondial de
miere după China.
UE nu produce suficientă miere pentru a-și acoperi propriul consum. În 2015, procentul
de autoaprovizionare8 era de aproximativ 60 %.
Statele membre cu cea mai mare producție de miere (RO, ES, HU, DE, IT) sunt situate în
special în partea de sud a Uniunii, unde condițiile climatice sunt mai favorabile apiculturii.
5 JO L 299, 16.11.2007, p. 1. 6 Astfel cum au fost comunicate de statele membre Comisiei în conformitate cu articolul 6 din
Regulamentul (CE) nr. 917/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor de punere în
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop
îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole (JO L 163, 30.4.2004,
p. 83). 7 http://ec.europa.eu/agriculture/honey/index_ro.htm
8 Autoaprovizionarea = raportul dintre producția internă de miere și consumul total
= producția din UE/an împărțită la (importurile în UE/an + producția din UE/an - exporturile din
UE/an).
5
Per ansamblu, producția de miere din UE a crescut ușor, înregistrând variații anuale în funcție
de condițiile climatice. Cu toate acestea, menținerea acestui nivel de producție poate deveni
mai dificilă pentru apicultori din cauza provocărilor cu care aceștia se confruntă din punctul
de vedere al sănătății albinelor și al pierderii habitatelor ca urmare a intensificării practicilor
agricole. Condițiile de producție se deteriorează, costurile de producție cresc, iar importurile
în creștere de miere mai ieftină din țările terțe conduc la creșterea concurenței.
Prețurile mierii variază semnificativ în funcție de calitate și de punctul de desfacere. În cazul
mierii poliflore, prețurile variază de la 2,54 EUR/kg în Polonia pentru mierea polifloră
vândută în vrac de angrosiști, la 15,18 EUR/kg pentru mierea vândută la locul de producție în
Regatul Unit.
Graficul 1: Producția de miere din UE în 2014 și 2015
Surse: Studiile efectuate de statele membre comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol
2017-2019
3.2 Comerțul
Importurile
UE este principalul importator de miere la nivel mondial. Importurile în UE au crescut de
la an la an.
În 2015, UE a importat aproximativ 200 000 de tone de miere, reprezentând aproape 75 % din
volumul producției totale din UE. Jumătate din aceste importuri au provenit din China
35,0
32,2 30,7
23,4 23,0 22,5
18,0
14,0
11,5 11,5
9,3
7,2
4,3 4,3 4,0 3,5 2,8 2,5 1,9 1,9 1,5 1,1 1,0 0,5 0,3 0,2 0,0 0,0
0
5
10
15
20
25
30
35
40
RO ES HU DE IT EL FR PL PO HR BG CZ AT SK LT SE UK BE LV DK FI NL EE CY IE LU MT SI
Mii
de
to
ne
Producția în UE: 240 000 de tone în 2014 și 268 000 de tone în 2015
2014
2015
6
(aproximativ 100 000 de tone). Ceilalți doi furnizori principali au fost Mexic și Ucraina.
Mierea importată din țările terțe este mult mai ieftină decât mierea produsă în UE. În 2015,
prețul unitar mediu de import pentru mierea din China a fost de 1,64 EUR/kg, iar prețul mediu
în UE al mierii poliflore vândute în vrac de angrosiști a fost de 3,78 EUR/kg. Din cauza
costurilor mai mari de producție, producătorii din UE nu pot concura cu importurile de miere.
Exporturile
Exporturile din UE sunt neglijabile în comparație cu importurile.
În 2015, UE a exportat aproximativ 20 000 de tone de miere, reprezentând aproximativ 8 %
din volumul producției totale din UE. Exporturile din UE se adresează în special piețelor care
caută miere de înaltă calitate, respectiv Elveția, Arabia Saudită, Japonia, SUA și Canada. În
2015, prețul unitar mediu de export a fost de 5,77 EUR/kg de miere.
3.3 Recensământul stupilor
Potrivit datelor furnizate de programele pentru perioada 2014-2016, în Europa existau
aproximativ 16 milioane de stupi. Principalele cinci state membre în care se găsesc cei mai
mulți stupi se află în principal în sudul Uniunii: Spania, Franța, Grecia, România și Italia.
Comisia nu dispune de informații noi referitoare la numărul de stupi în comparație cu raportul
anterior. Cifrele actualizate vor fi disponibile abia în 2017.
Graficul 2: Evoluția numărului de stupi în UE
Surse: Studiile efectuate de statele membre, comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol
3.4 Recensământul apicultorilor
Potrivit datelor furnizate de programele pentru perioada 2017-2019, în Europa există
aproximativ 600 000 de apicultori. Numărul de apicultori din UE este în scădere. Mulți
apicultori care părăsesc sectorul din motive legată de vârstă nu sunt înlocuiți de alți apicultori.
Graficul 3: Evoluția numărului de apicultori în UE
11.631
13.603 13.985 15.704
0
2.000
4.000
6.000
8.000
10.000
12.000
14.000
16.000
18.000
2004-2006 2008-2010 2011-2013 2014-2016
7
Surse: Studiile efectuate de statele membre, comunicate în cadrul programelor naționale pentru sectorul apicol
Situația se prezintă diferit la nivelul statelor membre. Germania este unul dintre puținele state
membre care a reușit să oprească declinul numărului de apicultori. Asociația germană a
apicultorilor a acordat prioritate unei strategii de recrutare a apicultorilor și a pus la dispoziție
cursuri pentru începători, ceea ce a condus la o creștere a numărului de apicultori activi. O
parte dintre aceste acțiuni au fost finanțate prin măsura „asistență tehnică” prevăzută în
programe.
În 2015, 96 % dintre apicultorii europeni administrau mai puțin de 150 de stupi, sub acest
prag stupinele fiind considerate „neprofesioniste”. Doar 4 % dintre apicultorii din UE
dețineau peste 150 de stupi și au putut fi clasificați drept apicultori „profesioniști”. Cu toate
acestea, pragul este contestat de unele asociații de apicultori, care consideră că numărul de 40
de stupi este mai adecvat.
O mare parte dintre apicultorii din UE (72 %) sunt membri ai asociațiilor de apicultori.
4. PUNEREA ÎN APLICARE A PROGRAMELOR NAȚIONALE
APICOLE
4.1 Temeiul juridic
Pe parcursul anilor apicoli 2013, 2014 și 2015 care fac obiectul prezentului raport, încă era în
vigoare Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului. Prin urmare, modificările
introduse de reforma PAC în 2013 cu privire la sectorul apicol nu fuseseră încă puse în
aplicare.
Dispozițiile articolelor 55-57 din noul Regulament (UE) nr. 1308/2013 înlocuiesc și abrogă
dispozițiile articolelor 105-110 din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Cu toate acestea,
articolul 231 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede ca programele multianuale
adoptate anterior datei de 1 ianuarie 2014 să continue să fie reglementate de dispozițiile
relevante din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 până la finalizarea programelor respective.
Legiuitorul a introdus această dispoziție tranzitorie pentru a asigura continuitatea programelor
în curs de desfășurare. Întrucât programele apicole pentru perioadele 2011-2013 și 2014-2016
593.168
624.872
635.638 631.236
606.082
570.000
580.000
590.000
600.000
610.000
620.000
630.000
640.000
2004-2006 2008-2010 2011-2013 2014-2016 2017-2019
8
au fost adoptate înainte de 1 ianuarie 2014, acestea erau în continuare reglementate de
dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 și ale Regulamentului (CE) nr. 917/2004 al
Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al
Consiliului referitor la acțiunile care au ca scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de
comercializare a produselor apicole9.
4.2 Obiective și măsuri
Obiectivul programelor este de a îmbunătăți condițiile generale privind producția și
comercializarea produselor apicole în Uniune.
Există șase măsuri care sunt eligibile pentru ajutor și care pot fi incluse în programele apicole
naționale.
La elaborarea programelor lor, statele membre se consultă cu organizațiile apicole proprii și
aleg, dintr-o listă de măsuri eligibile, acțiunile pe care le consideră cele mai relevante. De
exemplu, pentru anii apicoli 2014 și 2015, Țările de Jos au ales să pună în aplicare doar o
singură măsură: cercetarea aplicată.
Cele șase măsuri eligibile nu s-au schimbat de la data ultimului raport al Comisiei din 2013,
acestea fiind prezentate în cele ce urmează.
Asistența tehnică urmărește să crească eficacitatea producției și a comercializării prin
aplicarea unor tehnici perfecționate. Aceasta include organizarea unor cursuri de bază pentru
începători și a unor cursuri de formare continuă pentru apicultorii cu experiență, precum și
pentru cei responsabili cu gestionarea grupurilor de apicultori sau a cooperativelor; cursurile
de formare abordează în special domenii cum ar fi creșterea albinelor și prevenirea bolilor,
colectarea, ambalarea, depozitarea și transportul mierii, precum și comercializarea acesteia.
Stupinele cu scop didactic și rețelele de consultanți/tehnicieni apicultori permit difuzarea de
cunoștințe tehnice cu utilitate practică. Măsura poate fi, de asemenea, utilizată pentru a
sprijini modernizarea sectorului prin achiziționarea de către apicultori a unor echipamente de
extragere a mierii.
Prevenirea varroozei are ca obiectiv combaterea infestării stupilor cu acest parazit endemic.
Varrooza este o boală a albinelor melifere cauzată de parazitul Varroa, care slăbește sistemul
imunitar al albinelor și sporește infecțiile secundare cu virusuri la albine. Combaterea
varroozei se realizează în principal prin reducerea încărcăturii de paraziți. Varrooza cauzează
în prezent scăderi semnificative ale randamentului producției apicole în UE și poate conduce
la pierderea familiilor de albine, dacă nu este tratată. Întrucât varrooza este endemică în UE și
nu poate fi eradicată complet, singura modalitate de a evita consecințele acesteia este tratarea
stupilor prin intermediul metodelor și produselor autorizate. Sunt necesare unele contribuții
financiare pentru a ajuta producătorii să își poată permite majorarea cheltuielilor suportate
9 JO L 163, 30.4.2004, p. 83.
9
pentru tratarea în mod corespunzător a stupilor (produse, echipamente, cum ar fi plasele anti
Varroa).
Ajutorul pentru raționalizarea transhumanței are ca obiectiv să faciliteze gestionarea
circulației stupilor de albine în Uniune, precum și punerea la dispoziție a unor spații pentru
apicultori în timpul sezonului de înflorire. Gestionarea transhumanței poate fi facilitată prin
măsuri precum identificarea stupilor și a ramelor, ținerea unui registru de transhumanță,
investiții în materialele care facilitează transhumanța și cartografierea soiurilor de flori. În mai
multe state membre, transhumanța este esențială pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale
albinelor și pentru a asigura polenizarea plantelor.
Măsurile de sprijin pentru efectuarea de analize ale mierii au ca obiectiv ameliorarea
comercializării mierii. Analiza mierii le permite apicultorilor să se asigure că mierea introdusă
pe piață prezintă caracteristicile fizico-chimice prevăzute în Directiva 2001/110/CE a
Consiliului privind mierea10
; analiza originii botanice a mierii le oferă apicultorilor informații
exacte cu privire la mierea recoltată, permițându-le să obțină prețuri mai mari pentru
produsele lor. Sprijinul financiar pentru analiza mierii este esențial pentru a permite acestui
serviciu să devină accesibil pentru un număr mare de apicultori.
Repopularea șeptelurilor apicole permite compensarea parțială a pierderilor de albine și,
prin urmare, evitarea pierderilor la nivelul producției; aceasta poate include finanțarea
activităților care promovează producția de mătci sau achiziționarea de familii de albine.
În cadrul regulamentului, posibilitatea de a include în programele apicole proiecte specifice de
cercetare aplicată pentru ameliorarea calității mierii și diseminarea rezultatelor acestor
proiecte pot contribui la îmbunătățirea cunoștințelor producătorilor asupra anumitor practici
apicole.
4.3 Bugetul Uniunii pentru programele naționale apicole și rata de utilizare
Fondurile Uniunii dedicate sectorului apicol sunt relativ reduse, dar au fost majorate o dată la
trei ani, pentru a ține seama de nevoile în creștere ale sectorului, de buna implementare a
programelor și de extinderile succesive ale Uniunii. În cazul programelor apicole pentru
perioada 2017-2019, fondurile disponibile ale Uniunii vor fi majorate la 36 de milioane EUR
pe an apicol.
Tabelul 1: Fonduri ale Uniunii disponibile pentru programele apicole naționale
Fonduri ale Uniunii
disponibile pe an apicol
Anul apicol 2013 Anul apicol 2014 Anul apicol 2015
10 JO L 10, 12.1.2002, p. 47.
10
Programe din
perioada 2011-
2013
Programe din
perioada 2014-
2016
Programe din
perioada 2014-
2016
EUR 32 000 000 33 100 000 33 100 000
Cuantumul fondurilor Uniunii
utilizate de statele membre, în
EUR
29 160 781 30 430 265 30 874 274
Rata de utilizare 91 % 92 % 93 %
Fiecare stat membru11
a comunicat un program național pentru sectorul apicol corespunzător
perioadelor 2011-2013 și 2014-2016.
Contribuția Uniunii la programele apicole este de 50 % din cheltuielile suportate de statele
membre. Mai concret, acest lucru înseamnă că, pentru anul apicol 2013, pentru sectorul
apicol, erau disponibile, în total, 64 de milioane EUR: 32 de milioane EUR din bugetul
Uniunii și 32 de milioane EUR din bugetul național al statelor membre. Pentru anii apicoli
2014 și 2015, pentru fiecare an în parte, s-au pus la dispoziție, în total, 66,2 milioane EUR:
33,1 milioane EUR din bugetul Uniunii și 33,1 milioane EUR din bugetul național al statelor
membre.
La fel ca în anii anteriori, statele membre au utilizat aproape toate fondurile puse la dispoziție
de Uniune pentru aceste programe. Rata de utilizare medie la nivelul UE este excelentă: 91 %,
92 % și 93 %, pentru anii apicoli 2013, 2014 și, respectiv, 2015.
4.4 Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru
Factorul cheie pentru alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru în parte
este numărul de stupi de pe teritoriul său.
Pe baza estimărilor privind cheltuielile statelor membre comunicate în programele lor,
fondurile disponibile din partea Uniunii sunt repartizate în funcție de cota deținută de fiecare
stat membru din numărul total de stupi din Uniune.
Statele membre comunică numărul de stupi existenți pe teritoriul lor la data transmiterii
programelor apicole către Comisie. Numărul și repartizarea stupilor pe fiecare stat membru în
11 În perioada 2011-2013, 27 de state membre puneau în aplicare un program apicol național. După
aderarea Croației la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013, numărul statelor membre care aveau un
program apicol pentru perioada 2014-2016 a crescut la 28.
11
parte și în Uniune sunt publicate într-un regulament de punere în aplicare al Comisiei de
modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 917/200412
.
Numărul de stupi din fiecare stat membru, calculat ca procent din numărul total de stupi din
UE, determină procentul maxim teoretic din buget la care are dreptul fiecare stat membru. În
cazul în care un stat membru estimează că va înregistra cheltuieli mai mici decât bugetul
maxim la care are dreptul, sumele nesolicitate de statul membru în cauză vor fi redistribuite
între celelalte state membre.
Prin urmare, statele membre cu cel mai mare număr de stupi primesc cea mai mare parte din
fondurile Uniunii. În anii apicoli 2013, 2014 și 2015, Spania a deținut cel mai mare număr de
stupi din Uniune, beneficiind de cea mai mare parte din fondurile Uniunii. Cele mai
importante cinci state membre cu cel mai mare număr de stupi (Spania, Franța, Grecia,
România și Italia) au primit aproximativ jumătate din fondurile totale ale Uniunii pentru anii
apicoli 2013, 2014 și 2015.
12 În cazul programelor pentru perioada 2014-2016, a se vedea Regulamentul de punere în aplicare (UE)
nr. 768/2013 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 914/2004 de stabilire a normelor de
punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului referitor la acțiunile care au ca
scop îmbunătățirea condițiilor de producere și de comercializare a produselor apicole (JO L 214,
9.8.2013, p. 7).
În cazul programelor pentru perioada 2011-2013, a se vedea Regulamentul (UE) nr. 726/2010 al
Comisiei din 12 august 2010 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 917/2004 de stabilire a normelor
de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 797/2004 al Consiliului privind acțiunile de
îmbunătățire a condițiilor de producție și comercializare a produselor apicole (JO L 213, 13.8.2010, p.
29).
12
Graficul 4: Alocarea contribuției Uniunii pentru fiecare stat membru pentru anul apicol 2015
4.5 Cheltuielile suportate pentru fiecare tip de măsură
La finalul fiecărui an apicol, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE)
nr. 917/2004 al Comisiei, statele membre comunică Comisiei cheltuielile aferente fiecărui tip
de măsură.
Repartizarea cheltuielilor pe tip de măsură pentru anii apicoli 2013, 2014 și 2015 nu s-a
schimbat aproape deloc în comparație cu ultimul raport al Comisiei.
Combaterea varroozei și acordarea de asistență tehnică apicultorilor și organizațiilor de
apicultori (care reprezintă, fiecare, aproximativ 29 % din totalul cheltuielilor) au fost
principalele măsuri utilizate. Acest aspect reflectă nevoile acestui sector de a investi în
continuare în echipamente apicole, precum și de a actualiza practicile apicole pentru a
combate bolile și agresorii stupilor și de a forma noi apicultori.
ES 16,02%
FR 10,66%
RO 10,10%
IT 8,58%
EL 8,53%
PL 8,34%
HU 7,09%
DE 4,63%
PT 3,69%
CZ 3,52%
BG 3,43%
HR 3,20%
AT 2,45%
UK 1,78%
Altele 7,97%
13
Raționalizarea transhumanței a reprezentat aproape 19 % din totalul cheltuielilor, ocupând
locul al treilea în topul măsurilor utilizate. În mai multe state membre, transhumanța este o
practică apicolă esențială, necesară pentru a acoperi nevoile nutriționale ale albinelor melifere
pe parcursul întregului sezon apicol și a asigura serviciile de polenizare.
Repopularea șeptelurilor apicole a reprezentat aproximativ 15 % din totalul cheltuielilor,
situându-se pe locul al patrulea, fiind urmată, pe locul cinci, de cercetarea aplicată
(aproximativ 5 % din totalul cheltuielilor) și, pe locul șase, de analiza mierii (aproximativ
3 % din totalul cheltuielilor).
Graficul 5: Cheltuieli suportate pentru fiecare tip de măsură pentru anul apicol 2015
5. PRINCIPALELE SCHIMBĂRI INTRODUSE DE REFORMA PAC
ÎN 2013
Reforma PAC din 2013 a introdus modificări semnificative în ceea ce privește programele
apicole. Aceste modificări se reflectă la articolele 55-57 privind ajutoarele acordate în sectorul
apicol din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care înlocuiesc articolele 105-110 privind
apicultura din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007. Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al
Asistența tehnică A 28,50%
Prevenirea varroozei B
29,71%
Raționalizarea transhumanței C
19,57%
Analiza mierii D 2,67%
Repopularea șeptelurilor apicole E
14,57%
Cercetarea aplicată F 4,99%
14
Comisiei13
completează Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește apicultura, iar
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei14
stabilește normele de
punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 cu privire la ajutorul pentru sectorul
apicol.
Principalele obiective ale reformei PAC pentru sectorul apicol au fost:
- adaptarea măsurilor eligibile la nevoile sectorului;
- asigurarea unei alocări mai corecte a bugetului UE prin îmbunătățirea metodelor utilizate de
statele membre pentru a stabili numărul de stupi de pe teritoriile lor.
5.1 Măsuri eligibile
Articolul 55 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 modifică lista de măsuri
apicole eligibile, extinzând domeniul de aplicare al mai multor măsuri și adăugând două
măsuri noi.
Politica agricolă comună reformată include opt măsuri eligibile pentru apicultură:
(a) asistență tehnică pentru apicultori și organizațiile de apicultori;
(b) combaterea agresorilor și a bolilor specifice stupilor, în special a varroozei. Domeniul
de aplicare al acestei măsuri a fost extins pentru a ține seama de nevoile sectorului de a
combate înmulțirea viespii asiatice (Vespa velutina)15
, a gândacului mic de stup (Aethina
tumida)16
, dar și a bolilor specifice albinelor altele decât varrooza, cum ar fi nosemoza și loca;
(c) raționalizarea transhumanței;
(d) măsuri de sprijinire a laboratoarelor de analiză a produselor apicole cu scopul de a-i
ajuta pe apicultori să își comercializeze și să își valorifice produsele. Domeniul de aplicare
al acestei măsuri a fost extins pentru a include analiza altor produse apicole17
, cum ar fi
lăptișorul de matcă, polenul, propolisul sau ceara de albine. Acest lucru este important pentru
dezvoltarea unor produse apicole de calitate și le oferă apicultorilor o sursă suplimentară de
venituri;
(e) măsuri de asistență pentru repopularea șeptelului apicol din Uniune;
13 JO L 211, 8.8.2015, p. 3. 14 JO L 211, 8.8.2015, p. 9. 15 http://presse.inra.fr/en/Resources/Press-releases/rapid-expansion-of-Asian-hornet
16 http://ec.europa.eu/food/animals/live_animals/bees/small_hive_beetle_outbreaks/index_en.htm
17 Produsele apicole care fac obiectul programelor apicole sunt enumerate în partea XXII din anexa I la
Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 și sunt mierea, lăptișorul de matcă, propolisul și ceara de albine.
15
(f) colaborarea cu organismele specializate în realizarea de programe de cercetare
aplicată în domeniul apiculturii și al produselor apicole;
(g) monitorizarea pieței. Aceasta măsură este nouă și poate fi utilizată, de exemplu, pentru
monitorizarea producției de miere și produse apicole, precum și a prețurilor acestora;
(h) îmbunătățirea calității produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor
pe piață. Aceasta măsură este nouă și poate fi utilizată, de exemplu, pentru exploatarea
potențialului lăptișorului de matcă sau al polenului.
5.2 Metoda de stabilire a numărului de stupi și alocarea bugetului UE
După cum s-a menționat anterior, factorul cheie pentru alocarea contribuției Uniunii
pentru fiecare stat membru în parte este numărul de stupi de pe teritoriul său.
Reforma PAC din 2013 a păstrat acest principiu, dar normele pentru stabilirea numărului de
stupi au fost armonizate (în măsura în care este posibil, ținând seama de disparitățile ample
existente la nivelul sectorului apicol între statele membre); în conformitate cu articolul 4 din
Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei, contribuția Uniunii va fi alocată
proporțional cu numărul total mediu de stupi pe parcursul celor doi ani calendaristici
imediat anteriori notificării programelor apicole naționale către Comisie.
Până la programele pentru perioada 2014-2016, statele membre erau obligate să notifice
Comisiei doar numărul de stupi de pe teritoriile lor, o dată la trei ani, odată cu transmiterea
programelor lor apicole naționale. Au existat diferențe semnificative cu privire la modul în
care statele membre au colectat informațiile despre numărul de stupi, în special cu privire la
tipurile de stupi luați în considerare, perioada și anii în care au fost colectate informațiile,
precum și, în cele din urmă, metoda utilizată pentru stabilirea numărului de stupi. Situația
trebuia să fie soluționată pentru a asigura o alocare mai corectă a fondurilor Uniunii.
Articolele 1, 2 și 3 din Regulamentul delegat (UE) 2015/1366 al Comisiei definesc termenul
de „stup”, obligă statele membre să utilizeze o metodă fiabilă pentru a stabili, în între 1
septembrie și 31 decembrie în fiecare an, numărul de stupi pregătiți pentru iernat,
prezenți pe teritoriul lor și, în cele din urmă, începând cu 2017, obligă statele membre să
notifice în fiecare an numărul de stupi.
În conformitate cu articolul 2 și cu punctul (2) din anexa la Regulamentul de punere în
aplicare (UE) 2015/1368 al Comisiei, statele membre au inclus, în programele lor apicole
naționale pentru perioada 2017-2019, o descriere a metodei utilizate pentru stabilirea
numărului de stupi de pe teritoriile lor.
Descrierea metodei utilizate în fiecare stat membru este disponibilă în programele apicole
2017-2019 publicate pe site-ul internet al Comisiei. Un rezumat al metodelor este prezentat în
tabelul 2. 18 state membre vor utiliza un sistem de înregistrare obligatoriu, iar alte 10 state
16
membre vor utiliza o metodă statistică pentru a estima numărul de stupi pe baza eșantionării
apicultorilor înregistrați de către organizațiile apicole.
În general, înregistrarea obligatorie a stupilor este considerată metoda cea mai adecvată, dar
aceasta creează o sarcină administrativă suplimentară pentru apicultori și statele membre;
apicultorii sunt obligați prin legislația națională să își înregistreze activitatea și să declare
numărul de stupi unei administrații. Este important de notat faptul că cele șase state membre
care dețin cel mai mare număr de stupi (ES, FR, EL, RO, IT, PL) au optat pentru înregistrarea
obligatorie a stupilor și că statele membre în care sectorul apicol este mai puțin important au
optat pentru o metodă de estimare statistică.
Fiabilitatea metodelor statistice pentru estimarea numărului de stupi depinde de calitatea bazei
de date ținute de organizațiile apicole și de reprezentativitatea eșantionului de apicultori
selectat pentru a furniza informații despre numărul lor de stupi.
Statele membre vor notifica Comisiei numărul de stupi folosind noile metode, pentru prima
dată la 15 martie 2017. În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul de punere în aplicare
(UE) 2015/1368 al Comisiei, Comisia publică pe site-ul său internet datele agregate
referitoare la numărul de stupi notificați de statele membre. Aceste date vor fi actualizate
anual, pentru a asigura o mai bună monitorizare a numărului de stupi din Uniune.
Tabelul 2: Rezumatul metodelor utilizate de statele membre pentru a stabili numărul de stupi
de pe teritoriile lor în programele apicole naționale pentru perioada 2017-2019
State membre Înregistrarea
de către
autoritățile
competente ale
statelor membre
Metoda
statistică/Eșantionarea în
funcție de bazele de date
deținute de organizațiile de
apicultori sau înregistrarea
voluntară
Belgia X
Bulgaria X
Republica Cehă X
Danemarca X
Germania X
Estonia X
Irlanda X
Grecia X
Spania X
Franța X
Croația X
17
Italia X
Cipru X
Letonia X
Lituania X
Luxemburg X
Ungaria X
Malta Număr exhaustiv
Țările de Jos X
Austria X
Polonia X
Portugalia X
România X
Slovenia X
Slovacia X
Finlanda X
Suedia X
Regatul Unit X
UE-28 18 state membre 10 state membre
6. CONCLUZII
Odată cu reforma PAC din 2013, a fost îmbunătățit temeiul juridic pentru sprijinirea
sectorului apicol din UE prin intermediul programelor apicole naționale. Măsurile eligibile au
fost adaptate la nevoile în schimbare ale sectorului, iar metodele de alocare a fondurilor UE
statelor membre pe baza numărului de stupi au fost optimizate. Primele efecte concrete ale
reformei se vor observa odată cu punerea în aplicare a programelor apicole pentru perioada
2017-2019, care a început în august 2016. Prezentul raport nu este însoțit de nicio altă
propunere legislativă.
Pe baza constatărilor factuale ale prezentului raport, care indică faptul că toate statele membre
pun în aplicare programe apicole naționale și că peste 90 % din fondurile Uniunii puse la
dispoziție au fost utilizate, se poate concluziona că măsurile de piață puse în aplicare de UE
pentru sectorul apicol funcționează în mod satisfăcător. Următorul raport, care trebuie
prezentat în termen de trei ani, va permite evaluarea impactului noilor dispoziții de
reglementare introduse de reforma PAC din 2013.
