1
SEMINARUL NATIONAL
PARTENERIATUL STAT-BISERICA IN ROMANIA
MISIUNEA SOCIALA A BISERICII ASTAZI
COLABORAREA STAT-BISERICĂ
ÎN DOMENIUL SOCIAL ÎN ROMÂNIA
SINAIA 5-7 IUNIE
Pr. Nicolae Anuşcă
Preşedinte Caritas Romania
Director General Caritas Mitropolitan Greco- Catolic Blaj
2
I. INTRODUCERE
O să încerc abordarea temei nu de la înălţimea catedrei ci de pe poziţia unei persoane prezente
în sistemul de servicii sociale din România în ultimii şaisprezece ani, implicat în iniţierea, susţinerea şi
dezvoltarea celei mai mari reţele de servicii sociale private din România- CARITAS. Abordarea tematicii
alese urmeaza într-un anume fel conceptul-Praxis şi Theoria- (prin muncă şi sacrificiu se poate
ajunge la înălţimea cunoaşterii) această metodă atât de indrăgită de Sfinţii Părinţi iată se cultivă şi azi
în Biserică şi în operele de caritate ale acesteia.
Tema seminarului şi de altfel a prezentării de faţă oferă un subiect de dezbatere foarte generos
şi mereu actual, care dincolo de aspectele unei cercetări şi a unor colocvii academice genereză mereu
discuţii foarte concrete între actorii prezenţi şi activi în domeniul serviciilor şi asistenţei sociale dintre care
bineînţeles nici Statul şi nici Biserica nu pot lipsi. Biserica şi Statul „îşi vor exercita acest serviciu în
folosul tuturor cu atât mare eficacitate cu cât amândouă vor cultiva mai mult o cooperare reciprocă
sănătoasă, ţinând seama şi de împrejurările de timp şi de loc”1
Domeniul serviciilor şi al asistenţei sociale creeaza o dinamica permanenta de discuţii intre
actorii principali pe un palier larg al abordarilor care depăşeşte cu mult percepţia generală destul de
reducţionistă şi în inţelesul comun al termenilor. Aceste dezbateri cu caracter formal sau informal tratează
aspecte etice legate de principii şi valori comune ale societăţii, implică cooperare în munca de studiu si
cercetare în vederea stabilirii nevoilor şi a obiectivelor strategice şi sectoriale, ne solicită să identificăm
acţiunile majore de intervenţie şi a standardelor minime de management al serviciilor şi furnizorilor de
servicii, ne invită pe toţi factorii implicaţi şi interesaţi să influenţăm politicile publice de finanţare şi
subvenţionare, toate acestea cu scopul de a defini un cadru în care persoana umană şi demnitatea ei să
rămână mereu în centrul atenţiei. Ramâne întotdeauna o provocare pentru operatorii din domeniu modul
în care aceste subiecte sunt comunicate mediului economic, mediului academic şi opiniei publice prin
intermediul mijloacelor media luând în considerare că temele nu au ingredientul de senzaţional, iar atunci
când acesta există temele sunt excesiv politizate.
În această paradigmă Statul şi Biserica sunt actori şi operatori prezenţi cu structuri, naturi şi
motivaţii axiologice diferite şi diverse în care Statul care este în serviciul societăţii urmăreşte bunăstarea,
binele comun, asigurarea unui standard minim de trai şi accesul la serviciile primare fiecărui cetăţean pe
când Biserica are o misiune care depăşeşte cadrul Cetăţii şi încearcă să-l orienteze pe om şi societatea
dincolo de existenţa terestră orientându-i spre viaţa veşnică care izvorăşte din iubirea lui Dumnezeu la
1 Conciliul Vatican al-II-lea, const.past.Gaudium et spes, 76: AAS 58 (1966) 1099
3
care suntem cu toţi chemaţi să-i raspundem cu dragoste prin fapte de caritate. Statul şi Biserica se
întâlnesc şi pot converge în acţiunile lor doar atunci şi numai atunci când atenţia şi scopul rămân mereu
orientate spre om şi spre recunoaşterea şi respectarea demnităţii acestuia. „Viziunea raporturilor dintre
Stat şi Biserică, propusă de Conciliul-II-lea din Vatican corespunde exigenţelor statului de drept şi
normelor dreptului internaţional”2
II. STATUL ŞI BISERICA ÎN CONTEXTUL ROMÂNESC ACTUAL
Provocarea mare pentru Stat şi pentru Biserică şi colaborarea acestora în domeniul social
rămâne mai pregnantă în ţările post comuniste şi post totalitare în care drepturile fundamentale ale
persoanei umane si demnitatea acesteia au fost încălcate nu numai intr-un mod abuziv şi coercitiv ci mai
mult de atât într-o manieră ideologică cultivată care a condus la crearea unui sistem şi culturi orientate
împotriva persoanei umane.
În această situaţie delicată şi deloc simplă se află şi România anului 2013 şi care până urmă cu
douzeci de ani era o ţară care avea un sistem al serviciilor şi asistenţei sociale cu un unic actor şi
operator care era Statul şi care deţinea monopolul absolut la toate nivelurile în acest domeniu. Biserica
sub regimul comunist a fost total redusă la tăcere, interzicându-i-se dreptul de a-şi manifesta în public
vocaţia sa de slujitoare în serviciul celor aflaţi în suferinţă şi nevoi, activitatea sa reducandu-se exclusiv
ca desfăşurare la lăcaşurile de cult, aceasta în cazurile cele mai fericite, pentru că unele Biserici cum a
fost cea Greco-Catolică a fost interzisă de a mai exista în mod legal.
III. PROVOCĂRILE TIMPURILOR NOASTRE PENTRU DOMENIUL SERVICIILOR SOCIALE
După căderea regimului comunist societatea românească si-a asumat să promoveze şi în
domeniul social acele politici influenţate de evoluţia socială, economică şi culturală a ţărilor occidentale
din ultimele decenii şi a statului de drept, acţiune conjugata cu efortul de adaptare a acestora la realitatea
românească. Pe lângă acestea mai apare un cadru de referinţă care are de a face cu evoluţia doctrinară
şi teologică consemnată în cea de a doua jumătate a secolului trecut în Biserica Catolică şi Bisericile
Protestante precum şi cu experienţa practică rezultată din această evoluţie şi care defineşte principii şi
norme de colaborare între Stat şi Biserică în domeniul social si de la care Biserica din România nu poate
face abstracţie.
În acest nou context social, cultural, economic şi politic din România, Biserica şi Statul sunt
nevoite să-şi definească rolurile în acest domeniu al serviciilor şi asistenţei sociale. În ultimii 23 de ani s-a
2 Ioan Paul al-II-lea, mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii 1999,5: AAS 91(1999) 380-381.
4
constat că aceasta nu este o lucrare deloc simplă, nici pentru Stat, nici pentru Biserică. Ambele entităţi
poartă încă tarele anilor de totalitarism comunist, pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să-şi
adapteze, armonizeze şi compatibilizeze structurile şi actiunile cu valorile şi principiile promovate de
statul de drept şi economia de piaţă şi care de cele mai multe ori sunt exclusiv orientate spre rezultat şi
eficienţă.
În sfera serviciilor sociale din democraţiile consolidate, Statul joacă un rol activ în reglementarea
sectorului prin politicile sociale pe care le promoveaza şi prin organizarea acestei pieţe ca de altfel şi
pentru alte domenii ale vieţii publice cum ar fi: domeniul medical, al învăţământului şi educaţiei, etc şi
care nu pot fi abandonate integral pentru a fi reglementate de principiul cererii şi ofertei. Statul joacă de
asemenea un rol activ în monitorizarea şi evaluarea furnizorilor de servicii sociale de pe piaţă. În ceea ce
priveşte poziţia de furnizor de servicii sociale, Statului îşi asumă un rol egal cu ceilalţi furnizori de servicii
sociale din piaţă în condiţii de concurenţă şi transparenţă totală.
IV. CE TREBUIE ŞI CE NU AR TREBUI SĂ-ŞI ASUME BISERICA ÎN DOMENIUL SOCIAL?
Biserica este chemată să-şi exercite pe lângă misiunea sa de sfinţitoare (administrarea
Sacramentelor) şi învăţătoare (vestirea Cuvântului) şi vocaţia sa de slujitoare (caritatea, diaconia).
Biserica în România a încercat în ultimii ani într-un cadru destul de indefinit şi nereformat al sectorului
social, caracterizat pe de o parte de instabilitate, iar pe de altă parte de inflexibilitate şi lipsă de viziune şi
perspectivă să-şi definească rolul de furnizor de servicii sociale.
Fundamentate pe o traditie solida, organizatiile caritative si sociale din Biserica se confrunta la
ora actuala cu provocarea modernitatii: aceea de a se profesionaliza pentru a fi competitive, fara a-si
pierde insa identitatea si misiunea de organizatii ale Bisericii. In zilele noastre actiunile umanitare, de
asistenta sociala şi serviciile sociale nu mai constituie apanajul strict al Bisericii aşa cum secole de-a
rândul au fost, ci functioneaza dupa regulile economiei de piata si ale concurentei, urmarind sa ofere
servicii de calitate la standarde profesionale adecvate. Organizatiile bisericesti nu pot dobandi
credibilitate fata de beneficiari, finantatori si parteneri, daca nu functioneaza dupa criterii profesionale.
Intr-o lume secularizata, mesajul de speranta evanghelica pe care organizatiile crestine şi operatorii
sociali din biserică vor sa il transmita prin munca lor trebuie sa treaca testul profesionalismului si al
calitatii pentru a ajunge la sensibilitatea omului modern.
Termenul de profesionalism are o dubla acceptiune si priveste, pe de o parte, calitatea
serviciilor, iar pe de alta parte, formarea permanenta a personalului implicat in proiecte (angajati si
voluntari). Marele avantaj pe care il au organizatiile bisericesti, in comparatie cu agentiile umanitare
5
seculare, este ca sunt capabile sa ofere celor implicati in proiectele sociale un sens al muncii lor care
depaseste simpla solidaritate interumana. In acelasi timp insa au obligatia de a face vizibil, prin servicii de
calitate si profesionisti de valoare, respectul fata de persoana umana conform doctrinei sociale a Bisericii.
„Cât priveşte slujirea persoanelor suferinde, competenţa profesională este necesară înainte de toate: cei
care se îngrijesc de alţii trebuie să fie formaţi în aşa fel încât să poată împlini gestul potrivit la momentul
potrivit, luându-şi şi angajamentul de a continua îngrijirea. Competenţa profesională este una dintre
primele necesităţi fundamentale, dar numai ea nu este suficientă. În realitate, e vorba de fiinţe umane, iar
fiinţele umane au întotdeauna nevoie de ceva mai mult decât de îngrijirile tehnice corecte. Au nevoie de
omenie. Au nevoie de atenţia inimii.“3
Biserica prin operele sociale pe care le susţine încearcă să aducă puţină alinare, mângăiere şi
sprijin semenilor aflaţi în dificultate nu cu scopul de a rezolva şi asana toate problemele sociale cu care
se confruntă societatea românească ci pentru a oferi un exemplu de bună practică pentru alţi actori sau
pentru a anima alţi posibili factori interesaţi din comunitate. „Biserica nu poate şi nici nu trebuie să ia în
mână bătălia politică pentru a construi o societate cât mai dreaptă posibil. Nu poate şi nici nu trebuie să
înlocuiască statul. Dar nu poate şi nici nu trebuie să rămână deoparte în lupta pentru dreptate.”4
Implicare Bisericii în furnizarea de servicii sociale trebuie dublată de disponibilitatea de a oferi
sprijin şi de a deveni un partener serios pentru Stat în vederea identificării celor mai adecvate soluţii de
reformare a sistemului social din România şi al adoptarii unei legislaţii care să corespundă atât criteriilor
pe care sunt fundamentate: statul de drept şi dreptul internaţional în materie cât şi pe valorile şi principiile
pe care le cultivă învăţătura socială a Bisericii.
V. PRINCIPII ŞI VALORI PE CARE BISERICA LE PROMOVEAZĂ ŞI CARE AR TREBUI SĂ
CONSTITUIE REFERINŢE IMUABILE ÎN STABILIREA CADRUL DE REGLEMENTARE A
SISTEMULUI SOCIAL DIN ROMÂNIA ŞI PRIN CARE AR TREBUI SĂ RESPIRE LEGISLAŢIA
ROMÂNEASCĂ DIN DOMENIU.
Proces liber de autoorganizare a societăţii este un principiu promovat şi definit în Enciclica
Centesimus annus al Papei Ioan Paul al II lea art. 16. Acest principiu defineşte cadrul care ar trebui să
stea la baza organizării iniţiativelor din domeniul social. Participarea, cooperarea şi autogestiunea sunt
metodele care pot conduce la fuziunea energiilor solidare. Metodele de reglementare şi
suprareglementare stabilite de legislaţia românească actuală atât pe componenta alocării resurselor
3 Papa Benedict al-XVI-lea Deus Caritas Est, art. 31, a. 4 Papa Benedict al-XVI-lea Deus Caritas Est, art 28,
6
financiare, cât şi pe componenta menagementului resurselor umane implicate in activităţile sociale,
încalcă în multe situaţii acest principiu.
Subsidiaritatea declarată in toate actele normative de legiuitor, este un principiu încălcat de cele
mai multe ori în conţinutul legii şi în normele de aplicare ale acestora. Reglementari arbitrare care nu au
la bază nici un studiu, cercetare sau consultare, stabilesc de cele mai multe ori priorităţile si nevoile
locale şi criteriile de alocare a resurselor financiare. Încălcarea acestui principiu poate conduce la situaţii
grave de asistenţialism din partea instituţiilor Statului.
Piaţa liberă este un principiu de bază care guvernează societăţile democratice şi procesul de
dezvoltare. Papa Ioan Paul al II lea în Enciclica Centesimus annus, art 34 declară: piaţa liberă este
instrumentul cel mai potrivit pentru a repartiza resursele şi a răspunde în mod eficient la nevoi. Crearea
de criterii privilegiate pentru unii dintre furnizorii de servicii sociale în detrimentul celorlalţi este o încălcare
a acestui principiu care poate conduce la situaţii de monopol pe piaţa serviciilor sociale şi la discriminări
între actori. Mecanismele pieţei libere trebuie întotdeauna să poziţioneaze în centru voinţa persoanei care
prin intermediul unui contract interferează cu voinţa altei persoane.
Competitivitatea este un principiu care are ca obiectiv eficienţa şi eficacitatea. Eliminarea
oricărei forme de discriminare între categoriile de actori de pe piaţa serviciilor sociale şi condiţiile egale
de competiţie fie ca este vorba despre furnizori de stat , privaţi sau care sunt sub patronajul Bisericii.
Principiul transparenţei folosirii banilor publici. Un sistem public echitabil, eficient şi eficace
produce un efect pozitiv asupra vieţii economice şi sociale şi va sprijini activităţile întreprinzătoare şi
iniţiativele non-profit. Statul îsi va consolida credibilitatea în măsura în care îi va proteja pe cei mai slabi
de pe piaţă, în cazul serviciilor sociale micile iniţiative private. O piaţă liberă a serviciilor sociale în
România, care pe parcursul a peste 40 de ani de comunism şi a 23 de ani de tranzitie a fost dominată de
monopolul Statului, ar trebui să se constituie în principala preocupare a decidenţilor politici.
Pluralismul social. Acest principiu oferă o importanţă deosebită organizaţiilor societăţii civile şi
organizaţiilor non-profit, iar Statul este chemat în acest caz să respecte natura acestor organizaţii punând
în practică principiul subsidiarităţii, care cere respectul şi promovarea demnităţii şi a responsabilităţii
autonome a subiectului subsidiar. Biserica a susţinut mereu pluralismul social care are în vedere o
realizare mai adecvată a binelui comun şi a democraţiei şi care sunt în conformitate si cu alte principii ale
Învăţăturii Sociale a Bisericii, cum ar fi: solidaritatea, subsidiaritatea şi dreptatea. Nu putem sprijini
tendinţele şi reflexele Statului de a absorbi societatea civilă în sfera Statului şi nici promovarea unor acte
normative prin care piaţa serviciilor sociale din România să fie împărţită între Stat şi Biserică, iar ceilalti
actori de pe piaţă să fie eliminaţi.
7
Biserica şi înstituţiile sale prin asumarea rolul de furnizor de servicii sociale au căzut şi în unele
erori cum ar fi spre exemplu acceptarea preluării unor instituţii de asistenţă socială ale Statului
nereformate şi neadaptate şi în care introducerea unor standarde minime de funcţionare şi a unui
management orientat spre calitate sunt foarte greu de implementat.
O altă acţiune nereuşită a Bisericii o constituie încadrarea personalului clerical în structurile
administrative centrale şi locale ale Statului în baza unor protocoale bilaterale incheiate cu ministerele de
resort pe poziţii asimilate funcţionarilor publici şi care nu fac altceva decât să alimenteze suprastructura
de personal a acestora şi implicit a birocraţiei în detrimentul personalului specializat necesar în munca
directă cu beneficiarii.
VI. CE TREBUIE ŞI CE NU AR TREBUI SĂ-ŞI ASUME STATUL ÎN DOMENIUL SOCIAL?
Între cele trei ipostaze pe care le poate avea un actor în domeniul social: reglementator, furnizor
şi evaluator în piaţă, Statul trebuie să-şi asume rolul principal în ceea ce priveşte reglementarea pieţei şi
evaluarea (verificarea) furnizorilor de pe piaţă şi să aibă o calitate secundară ca furnizor de servicii. În
ceea ce priveşte reglementarea şi stabilirea cadrului de funcţionare a pieţei serviciilor sociale Statul aşa
cum am amintit trebuie să se consulte şi cu ceilalţi factori implicaţi din domeniu: furnizori, mediul
academic, finanţatori privaţi (agenţii de asigurari). In calitate de furnizor, Statul ar trebui să joace un rol
activ doar în condiţiile în care nu există furnizori privaţi pe piaţă, şi/sau anumite segmente si servicii nu
sunt acoperite de furnizorii privaţi.
În ceea ce priveşte rolul de evaluator şi asumarea funcţiei de verificare aici Statul prin instituţiile
sale specializate are şi trebuie să aibă exclusivitate în funcţia de control pe toate palierele: respectarea
drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului, standarde de calitate a serviciilor, condiţii de eligibilitate
şi acreditare furnizorilor, modul de utilizare a fondurilor publice, etc.
Statul poate şi trebuie să-şi exercite competenţele de verificare a furnizorilor privaţi de servicii
sociale atunci când sunt aduse în discuţie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului mai ales cele
legate de conceptul de libertate religioasă. Documentele si tratatele internationale care stau la baza
definirii conceptului libertatii religioase, de gandire si de constiinta sunt documente programatice ratificate
de România, recomandari ale celor mai înalte foruri internaţionale şi sentinte ale Curţii Europene pentru
Drepturile omului şi garantate de Constituţia României5
5 Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu protocoalele adiţionale la aceasta, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948), Pactul Internaţional pentru drepturi civile şi politice (adoptat prin Rezoluţia 2200
8
Sunt sase principii generale care reglementeaza paradigma vietii si libertatii religioase.
A. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasǎ
Reglementările internaţionale ce au ca obiect definirea, explicitarea şi apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale garantează libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasǎ, completată cu
deplina recunoaştere a libertăţii de manifestare, în public sau privat, individual sau colectiv a convingerilor
de natură spirituală. În acelaşi timp, limitele normative ale libertăţii religioase, menţionate în unele
reglementări internaţionale (Convenţia Europeană, art. 9, alin.2, Pactul Internaţional, art. 18, alin. 3, şi
Declaraţia ONU cu privire la eliminarea oricărei forme de discriminare, art. 1, alin. 3) sunt riguros
precizate, având drept scop protejarea unor valori imprescriptibile într-o societate democratică şi într-un
stat de drept – siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice şi a drepturilor şi
libertăţilor cetǎţeneşti. „Dreptul la libertatea religioasǎ este atât de strâns legat de celelalte drepturi
fundamentale (...) încât respectarea libertǎţii religioase este ca un „test” pentru respectarea celorlalte
drepturi fundamentale” 6
Recunoaşterea libertǎţii interioare, forum internum, a libertǎţii de conştiinţǎ, care este absolutǎ, şi
include dreptul oricǎrei persoane de a-şi schimba religia sau credinţa. Orice constrângeri în acest
domeniu sunt contrare acestui principiu.
Recunoaşterea libertǎţii externe, forum externum, în sensul cǎ orice persoanǎ are libertatea, fie
singurǎ, fie în comunitate, de a-şi practica religia sau credinţa “în cult, în orice tip de practicǎ şi prin
educaţie religioasǎ”. Acest principiu trebuie sǎ protejeze atât individul, cât şi comunitatea, atât în privinţa
practicǎrii religiei sau credinţei, precum şi a schimbǎrii sale.
B. Neutralitatea şi imparţialitatea statului
„În exercitarea puterii sale de reglementare (...) în raport cu diferitele religii, denominaţiuni şi
credinţe, statul are datoria de a rǎmâne neutru şi imparţial”7, ceea ce implică şi incompetenţa statului în
A(XXI) în 1966) şi Declaraţia ONU cu privire la eliminarea oricărei forme de discriminare bazată pe religie sau convingere (adoptată prin Rezoluţia 36/55 a Adunării Generale a ONU în 1981), decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului in cazul Mitropoliei Basarabiei 6 Sfântul Pǎrinte Papa Ioan Paul al II-lea, citat de Monseniorul Jean-Louis Tauran, Ministrul afacerilor externe al Sfântului Scaun, în cadrul reuniunii Consiliului de miniştri al OSCE din 6-7 decembrie 2002, Porto, Portugalia). 7 Constitutia Romaniei, libertatatea constiintei, articolul 29 (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
9
determinarea legitimităţii credinţelor religioase sau a modului în care aceste credinţe sunt organizate şi
exprimate.
Neutralitatea statului în disputele religioase poate lua două forme:
a) medierea între părţi, în interesul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanei umane, a ordinii publice şi a păcii sociale;
b) accesul neîngrădit la Justiţie, în vederea reglementării unor astfel de litigii potrivit normelor
constituţionale şi legislaţiei interne. Prin urmare, rolul autoritǎţilor în asemenea circumstanţe nu este
îndepǎrtarea cauzei conflictului prin eliminarea pluralismului, ci asigurarea cǎ grupurile aflate în
competiţie se tolereazǎ reciproc.
C. Autonomia entităţilor religioase în raport cu statul
Recunoaşterea şi garantarea autonomiei entităţilor religioase trebuie să fie în strânsă legătură cu
principiul incompetenţei statului în chestiunile de natură spirituală, astfel încât autorităţile publice sǎ nu se
implice în reglementarea internǎ a unei entităţi religioase. În acelaşi timp statul, în temeiul principiului
neutralităţii, nu poate susţine aplicarea în spaţiul public a reglementărilor interne ale unei entităţi
religioase. De pildă, în cazul în care doctrina unei entităţi religioase împiedicǎ persoanele sǎ o
pǎrǎseascǎ, în temeiul art. 29, alin.2 al Constituţiei statul trebuie sǎ intervinǎ, în limita mijloacelor legale,
pentru a nu permite acelei entităţi sǎ recurgǎ la presiuni şi violenţǎ pentru a împiedica părăsirea sa. De
altminteri, interzicerea coerciţiunii a fost introdusǎ ca principiu distinct în legislaţia europeanǎ datoritǎ
îngrijorǎrii faţǎ de existenţa unor presiuni legale sau sociale care ar împiedica schimbarea religiei şi nu
datoritǎ îngrijorǎrii faţǎ de misionarism.
D. Egalitate şi non-discriminare
Statele sunt obligate sǎ respecte şi sǎ asigure tuturor cetǎţenilor libertatea religioasǎ, fǎrǎ nici o
discriminare. Riscul de discriminare trebuie redus sau eliminat total mai ales atunci cand vine vorba de
accesul unor persoane la serviciile de bază.
(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
10
E. Toleranţa şi respectul reciproc
Statele participante la O.S.C.E. s-au angajat cǎ vor “întreţine un climat de toleranţǎ reciprocǎ şi
respect între credincioşii din diversele comunitǎţi.”. Documentele O.S.C.E. prevǎd reglementarea
respectului faţǎ de demnitatea umanǎ şi predarea toleranţei în şcoli.
F. Drepturile parentale si autonomia educaţiei religioase
Respectarea drepturilor parentale se referǎ la organizarea de cǎtre stat a educaţiei morale şi
religioase conform opţiunii părinţilor sau a tutorilor legali. Protecţia se bazeazǎ pe art. 5 din Declaraţia
O.N.U. cu privire la eliminarea oricărei forme de discriminare şi pe art. 14 al Convenţiei privind drepturile
copilului. Finanţarea de cǎtre stat a educaţiei religioase trebuie fǎcutǎ pe baze nediscriminatorii. Având în
vedere importanţa educaţiei morale şi religioase, Statul trebuie sa sustina si sa finanţeze învǎţǎmântul
confesional de toate gradele şi profilurile.
VII. Studiul de caz. Rezultatul colaborării Reţelei Caritas România cu autorităţile publice.
Cadrul legislativ în domeniul social este într-o etapă de modificare conform planului de reformă în
domeniul social. Această situaţie este definită de legi adoptate dar fără norme de aplicare, legi în curs de
adoptare, legi şi norme de aplicare în curs de implementare.
În acest context special, cadrul legislativ care defineşte şi reglementeză colaborarea
organizaţiilor Caritas cu autorităţile publice este cel de dinainte de 2011 anul iniţierii reformei în domeniul
social.Actele normative care stau la baza colaborarii Caritas cu autorităţile publice sunt următoarle: legea
nr. 34/1988 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică
care infiinţeză şi administrează unităţi de asistenţă socială, ordonanţa de guvern nr. 68/ 2003 privind
serviciile sociale, hotărârea de guvern nr. 1826 din 22 decembrie 2005 pentru aprobarea Strategiei
nationale de dezvoltare a serviciilor sociale, legea administraţiei publice locale 215/2001, hotărârea de
guvern 117/2013 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în
acdul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014.
11
Rezultatele financiare ale colaborării Caritas-Stat
Org. Caritas Buget de Surse de finantare
venituri 2012 Fonduri publice de la bugetul:
De stat % Judetean % Local %
Alba Iulia 20728537 16.96 9.07 18.91
Blaj 4,265,989.00 12.5 2.15 0.53
Bucuresti 3106266 4.57% 1.05%
Cluj 2016028 7.87% 29.76% 7.75%
Iasi 5756072 9 2
Maramures 1097333 3 2
Oradea Greco Catolic 833,669 0% 3.45%
Oradea Romano Catolic 3037447 4% 5%
Satu Mare 10546780 6.83% 1.90% 6.22%
Timisoara 8426928 6.50% 4.50% 0.75%
TOTAL (in RON) 59815049 6.82 5.04 4.77
TOTAL (in EURO) 13423485
Dinamica personalului Caritas România
12
VIII. CONCLUZII
Colaborarea Stat-Biserică în domeniul social poate să se realizeze în două planuri cel al
reglemantării cadrului legislativ si cel al contractării furnizării de servicii sociale.
Biserica oferă prin toate activităţile pe care le derulează în domeniul social, educativ, medical un
suport important societăţii româneşti dar această impostază nu crează premisele solicita ca
Biserică să ocupe o poziţie privilegiată şi tratamente speciale pe piaţa serviciilor.
Vocea Bisericii va fi mai credibilă în societate şi mai eficientă în influenţarea politicilor sociale în
măsura în care va fi disponibilă şi deschisă colaborării cu alţi actori din domeniu (Ong-uri, mediul
academic, asociaţii profesionale, mediul privat, instituţii de lubby).
Biserica prin acţiunile sale fie pe componenta de lobby si advocy căt şi pe cea a furnizării de
servicii trebuie să se constituie în vocea celor săraci.
